Educația Tinerilor Antreprenori Pentru Promovarea Unui Mediu de Afaceri Sănătos

Educația tinerilor antreprenori pentru promovarea unui mediu de afaceri sănătos

Profesor Felherț Monica,

Liceul Tehnologic Nr. 1 Salonta

Există manageri slabi, la fel cum există ingineri, profesori, avocați, muncitori, vânzători, taximetristi, sau constructori slabi. Totuși, componenta moralității stă la baza eforturilor sociale. Și dacă această componentă nu este destul de puternică, aceste eforturi se destramă. Deci, această componentă este ceea ce unește relațiile sociale permițându-ne să colaborăm eficient. Relațiile interumane sunt bazate pe încredere; dacă încrederea dispare, întregul nostru sistem social se dezintegrează, și numai el ci și toate aspectele legate de afaceri.

Adevărul antrenează eficiența pentru că favorizează terapia operațională. De asemenea, responsabilitatea bine înțeleasă favorizează loialitatea pentru că loialitatea și sprijinul reciproc se răspândesc atât de departe și în toate direcțiile ca și afacerile, atât în cadrul organizațiilor cât și în exteriorul acestora. Datoria și obligațiile morale se propagă asupra colegilor, a personalului, a clienților, și a furnizorilor, toți aceștia având nevoie de contracte onorate și de înțelegere.

Când lucrurile merg prost și când apar dificultăți, majoritatea oamenilor vor fi înțelegători și pe cât posibil vor ajuta. Doar onestitatea în încercarea de a avertiza asupra unor astfel de evenimente critice vă va aduce cooperare și sprijin. În astfel de cazuri avem și o obligație morală față de comunitate, deoarece activitatea firmei ca și sistemul politic a fost conceput astfel încât să servească nevoile societății și nu invers!

În acest sens ni se deschid noi perspective și identificăm și alte obligații – ca și cele legate de protecția mediului – ca parte a responsabilității noastre.

Apare inevitabil chestiunea moralității și a profitului. “Profitul” este amoral, numai omul este capabil de imoralitate. Deci ceea ce ne interesează pe noi nu este moralitatea profitului în sine, ci moralitatea procesului prin care a fost obținut și moralitatea felului în care este folosit în continuare. Nici o activitate economică care se bazează pe imoralitate nu poate fi de succes pe termen lung.

Adevărul economic nu poate fi falsificat la infinit. Mediul afacerilor se dezvoltă în societățile caracterizate de proprietate privată, libertate economică și competiție. O economie rurală și manufacturieră nu este propice unei astfel de dezvoltări.

Adepții pieței libere care se autoreglează și asupra căreia intervenția exterioară trebuie să fie cât mai redusă trebuie totusi să țină seama de o evidență. Chiar dacă firmele sunt libere să-și maximizeze profitul, întregul lor succes depinde de cererea consumatorului, mai pe larg, de pretențiile consumatorului și de puterea lui de cumpărare, interesul pentru o oarecare morală în lumea afacerilor este vechi. Ceea ce știm, din perspectivă istorică, este că acest interes a început în cea mai avansată societate comercială de acum cinci mii de ani, în Sumer. Grecia Antică manifesta deopotrivă interes pentru teoria economică și pentru valorile și normele morale implicate în schimburile economice. Aristotel (384 – 322 a. Chr.), făcea distincția între oeconomica (gospodărire privată, în scopuri familiare – arta de a obține bogății sub formă de valori de întrebuințare de ex. Agricultură, pescuit etc.) si hremastica (schimburi economice a căror scop este profitul – arta de a obține bogății sub formă de bani de ex. Comerț, credit etc.). Prima practică avea o încărcătură etică, cea de-a doua avea o singură dimensiune: cea a profitului. Este o ocupație pur egoistă. Schimburile comerciale, activitatea cămătărească au avut mereu aceeași interpretare: ocupații lipsite de dimensiune morală, cu utilitate pur economică. Imaginea acestei separații a durat până în secolul al XVIII-lea. Cicero vorbea totuși despre corectitudine în tranzacții ca dimensiune morală a afacerilor.

Orice întreprindere are o anumită responsabilitate în plan economic și social; acesta este un punct de vedere acceptat în prezent de toți "actorii" lumii afacerilor. Dar măsura în care această responsabilitate se împarte între cele două planuri — economic și social – este percepută în mod diferit, în ceea ce privește latura economică, se vorbeste în principal despre două abordări: o abordarea clasică – firmele există pentru a aduce beneficii proprietarilor sau pentru a reduce costurile de tranzacție; Milton Friedman susținea că principala răspundere a managerilor este de a gestiona afacerea astfel încât să maximizeze beneficiul proprietarilor, respectiv al acționarilor; iar aceștia, la rândul lor, au o singură preocupare: rezultatele financiare. În viziunea autorului, orice "bun social" plătit de firmă subminează mecanismele pieței: "bunurile sociale" vor fi plătite fie de acționari (se diminuează profitul), fie de salariați (se reduc salariile), fie de clienți (prin creșterea prețurilor); în acest din urmă caz, vânzările ar putea scădea și firma ar avea dificultăți.

Konosuke Matsushita (creatorul mărcii Panasonic) arăta, la începutul secolului al XX-lea, că: "Misiunea industriasului este să învingă sărăcia, să elibereze societatea în general de mizerie și să-i aducă bunăstarea. Afacerile și producția au scopul de a îmbogăți nu numai magazinele și fabricile firmei respective, ci întreaga societate". El arăta că firma este obligată să obțină profit prin faptul că o parte din acesta este alocat societății prin plata impozitelor și taxelor; în acest sens, este de datoria omului de afaceri, în calitate de cetățean, să obțină un profit rezonabil. Dar "rațiunea afacerilor este, desigur, să facă disponibile bunuri de bună calitate și la prețuri rezonabile în vederea acoperirii nevoilor consumatorilor. Acest punct de vedere este reprezentativ pentru viziunea modernă în ceea ce privește responsabilitatea firmei.

Responsabilitatea socială este considerată ca fiind obligația fermă a unei firme, dincolo de obligațiile legale sau de cele impuse de restricțiile economice, de a urmări obiective pe termen lung care sunt în folosul societății. Firma se consideră responsabilă nu numai față de proprietari (acționari), ci și față de clienți, furnizori, angajați, organisme guvernamentale, creditori, comunități locale, opinie publică.

Există, chiar și când este vorba despre activitatea economică pe plan național, suficient scepticism legat de oportunitatea eticii afacerilor. Principalul obiectiv al omului de afaceri este creșterea profitului propriei firme și această datorie nu poate să fie îngrădită decât de norme împotriva constrângerii și fraudei. Prin urmare, sarcina guvernelor este doar aceea de a menține regulile liberei concurențe și de a prevenii încălcarea acestor reguli. În acest sens, singura dreptate acceptabilă este dreptatea distributivă, prin care fiecărei persoane îi revine o parte în funcție de contribuția personală. Cu atât mai mult o astfel de distribuție se poate aplica atunci când o companie acționează în afara propriului stat și are doar "angajamente de afaceri".

Adversarii unicității dreptății distributive sunt adepții egalității de șanse. Însă, de ce o companie internațională ar promova o astfel de politică și de etică? Răspunsul este dat în funcție de alternativa aleasă: o strategie pe termen scurt sau una pe termen lung. Este în interesul companiei ca pe termen lung, să aibă un număr cât mai mare de clienți și o forță de muncă cât mai competitivă. Firmele câstigă mult și din prestigiul dat de participarea lor la asistența pentru dezvoltare și la activități de binefacere.

În paragrafele anterioare m-am referit preponderent la acele aspecte care țin de comportamentul neetic în relațiile dintre corporții și mediul local în care acestea acționează. Însă, există și aspecte pozitive ale acestei acțiuni. Ele se referă mai ales la modurile în care firmele străine care au o tradiție substanțială a eticii în afaceri, influețează introducerea și dezvoltarea ei la nivel local. Ele pot influența pozitiv mediul intern al afacerilor și politicii, pot să influențeze politici publice pentru consumatori etc. De aceea, guvernele statelor în tranziție, au datoria morală să încurajeze acele corporații care pot să aibă și efecte benefice în creșterea gradului de democrație, în apărarea și exercitarea drepturilor contribuabililor, angajaților și clienților. Afacerile pot să pară un scop în sine, dar moral ele sunt doar un mijloc pentru dezvoltare personală și socială.

Astăzi, toate organizațiile din lume trebuie să recunoască importanța si necesitatea luării în considerare a unor concepte ca: etică, morală, responsabilitate socială, echitate si discriminare si, totodată, să încerce să le implementeze în cultura lor organizațională.

Bibliografie:

Aristotel, Politica, Ed.Cultura NaŃională, Bucuresti, 1924, ed.îngrijită de Dimitrie Gusti

Ionescu, Gh.Gh., Cultura afacerilor. Modelul american, Ed. Economică, Bucuresti, 1997

Mathis, Robert L.; Panaite, C. Nica, Managementul resurselor umane, Ed. Economică, 1997

Solomon, Robert, Business Ethics, in A Companion to Ethics, P.Singer Ed. Blackwell, 1996

Postelnicu, Cătălin, Globalizarea economiei, Ed. Economică, București, 2000