Educatia Si Integrarea Sociala
LUCRARE DE LICENȚA
CUPRINS
Introducere
Cap I Handicapul mintal – dizabilitate mintală
I.1. Delimitări conceptuale și precizări terminologice
I.2. Etiologia dizabilităților mintale
I.3.Gradele dizabilităților mintale
I.4. teorii care explică deficiența
Cap II Educația și integrarea socială a copiilor cu deficiență de intelect
II.1. Cerințe educative speciale
II.2. Integrarea socială
II.3. Forme ale integrării sociale
II.4. Cadru legislativ privind protecția socială a copiilor cu deficiență mintală
II.5. Tipuri de prestații pentru copilul cu deficiență mintală
II.6.Servicii pentru protecția și integrarea socială a copiilor cu deficiență mintală
II.7. Instituții de protecție a copiilor deficienți și rolul acestora
Cap III.Cadrul instituțional în domeniul protecției copilului cu deficiență mintală
III.1. La nivel central
III.2. La nivel teritorial
III.3.La nivel local
Cap IV Analiza practică
IV.1.Argumentare
IV.2. Scop
IV.3. Ipoteze
IV.4. Grup țintă
IV.5. Metodologia de lucru utilizată
Studiu de caz I
Studiu de caz II
Studiu de caz III
Studiu de caz IV
Studiu de caz V
Concluzii
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Societatea în care trăim aflată în continuă schimbare se dezvoltă prin găsirea de mijloace prielnice dezvoltării economice, culturale, politice și sociale.Indivizii sunt diferiți între ei din orice punct de vedere ar fi analizați dar ceea ce îi unește și îi pune în legătură sunt faptele sociale , aparteneța la societate iar acest lucru dezvoltă ceea ce este uman , rațional la individ.
Persosnele cu dizabilități sunt văzute și tratate în societate ca fiind niște persoane speciale , cu nevoi diferite de ale celorlalți și care au nevoie aproape în permanență de ajutor pentru a atinge cât de cât limitelel normalității celorlați.
Din varietatea tematică ce putea fi abordată am ales tema “ Educația și integrarea socială a copiilor cu dizabilități mintale “ pentru că din punctul meu de vedere această categorie de persoane prezintă riscul cel mai crescut de marginalizare și stigmatizare din partea societății datorită naturii handicapului și șanselor minime de reabilitare. Conform statisticilor Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, la momentul actual în România sunt circa 600 mii de persoane cu handicap, ceea ce constituie 3-4% din populația țării și acest număr este în creștere. De asemenea crește și numărul copiilor cu handicap, iar copiii cu handicap mintal reprezintă ponderea cea mai mare din totalul copiilor cu handicap (14,159 din 54.817 copii cu handicap). Este evident că această categorie a populației a fost dezavantajată mereu față de alte categorii de oameni din cauza inadaptării sociale, prin abatere de la “normal”, de la trăsăturile cele mai frecvente ale membrilor unei colectivități și din cauza determinării altor probleme sociale, cum sunt: renunțarea sau afectarea planurilor profesionale ale părinților cu unul sau mai mulți copii cu deficiență mintală (în 20% din cazuri afectează planurile profesionale a părinților dar mai ales a mamelor, în 80% din cazuri mamele ce cresc și educă copii cu deficiență mintală renunță la activitatea lor de muncă); dereglarea climatul psihologic în familie (3% din familii se destramă, 9,2% din tați încep să facă abuz de alcool); influențează dereglarea demografică; etc.
Această temă am ales-o pentru a descoperi care este eficiența și condițiile în care învațământuul special prin serviciile și terapiile desfășurate la acest nivel ajută la educația și integrarea socială a copilului cu deficiență de intelect.
În partea teoretică am realizat un studiu informațional despre deficența mintală: concepte de bază, cadrul internațional, național și instituțional în domeniul protecției copilului cu deficiență mintală și protecția specială și integrarea socială a copiilor cu deficieță mintală.
În partea teoretică am realizat o cercetare prin metoda studiului de caz ( 5 studii de caz) punând accent pe educația și pe terapiile specifice învățământului special precum și pe activitățile de socializare și integrare socială si profesională a acestor copii. De asemenea am pus accent pe legătura școală familie și pe riscul de abandon școlar care la copiii cu deficiență mintală are o pondere mărită.
Deci handicapul mintal care se manifestă ca un dezavantaj al activitătii cotidiene, apare ca o problemă socială, punând întreaga societate în postura elaborării unor strategii politice sociale, care va da posibilitatea manifestării potențialului intelectual și creativ al acestor persoane. De aceea s-a dezvoltat un sistem de servicii specializate care prin îngrijire, educație, abilitare-reabilitare, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, orientare școlară și profesională etc. urmărește integrarea socială a copiilor cu deficiență mintală.
I. Handicapul mintal-dizabilitate mintală.
I.1.Delimitari conceptuale si precizari terminologice.
In orice tip de societate au existat diferențieri între indivizi, diferențieri făcute după vârstă, sex, rasă, statutul socio-economic, stare de sănătate. Din punct de vedere al stării de sănătate diferențierea a fost făcută între indivizii normali , sănătoși, si cei altfel ,care nu reușesc in viață,care nu se descurcă singuri, care nu pot atinge o independență economică .Acești indivizi sunt incluși în grupuri minoritare si întâmpină diferite dificultăți sociale .Ei sunt considerați a fi incompetenți sociali deoarece trăiesc la niveluri ineficace de activități sociale , profesionale si de educație.persoane cu deficiențe sunt întâlnite pretutindeni.Perceperea lor socială nu este întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate , furnizând semnificații diferite în funcție de cultura si valorile promovate
În antichitate se considera ca Homer cel orb vede ce ceilalți nu văd si nici nu înțeleg, în evul mediu este vehiculată ideea ca deficiențele umane reprezintă un semn de „ ales” al lui Dumnezeu sau de „posedat” de diavol. În cultura modernă europeană repulsia față de persoanele cu deficiență este atât de mare , aceste persoane sunt izgonite la periferia lumii.Principiul separării oamenilor cu deficiențe de restul societății exprimă , pe de o parte, frica acestora de contaminare , iar pe de altă parte forma de a-și transfera propriile eșecuri sociale , politice, economice asupra celora care nu aveau cum sa se apere de asemenea acuzații.
În cadrul societăților ce promovează valori religioase , deficiențele pot fi interpretate ca pedepse pentru pacatele săvârșite , ca semne ale „alegerii” sau ale „ pedepsirii”.În cadrul societăților moderne,industriale , ce promoveaza valori ale succesului individual si realizărilor personale deficiența reprezintă un dezastru , o nenorocire, o tragedie personală.
Deficiența se poate defini ca afectare organică si/sau functională a capacității naturale a unui individ de a se adapta la mediul fizic. Acest termen se poate defini si ca orice dereglare de stuctură sau functie psihologică sau anatomică din cauza unei maladii, a unui accident , dereglări evolutive.
Handicapul poate fi definit ca afectare la nivelul funcționarii sociale a capacității naturale a individului de adaptare la mediul social .El este rezultatul posibil dar nu obligatoriu al manifestării unei deficiențe si/sau dizabilități si se datorează complicării interacțiunii optime între individ si mediul sau social , apărute ca urmare a existenței unor bariere fizice , sociale si culturale care împiedică individul deficient sa aibă acces la viața socială ca orice alt cetățean..Din această perspectivă handicapul apare numai in relația individ- mediu social si are ca efect limitarea participării la viața socială .
O altă definitie desemnează handicapul ca fiind starea de limitare a capacitatilor umane si consecințele acestei limitări , dezechilibrul in viața unui subiect in incercarea acestuia de a –si asuma si indeplini rolul social la un nivel identic cu ceilalți membri ai societății.
Handicapul reprezintă inconvenientul rezultat din deficiențe si invaliditate. În 1980 Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) a adoptat o clasificare internatională a deficienței , incapacității si handicapului , care a sugerat o abordare mai profundă și, in același timp , mai aproape de realitate .Clasificarea internațională a deficiențelor , incapacităților si handicapurilor a facut o deosebire vizibilă intre „ deficiență” , „incapacitate” și handicap. Philip Wood a făcut constatarea ca dacă ai o boală nu înseamna , automat , că ai o deficiență , iar pornind de la această afirmație a propus „clasificarea internațională a handicapului” care cuprinde urmatoarele stadii:
Boala sau traumatismul – care sunt fie înăscute fie dobândite
Deficiența- care reprezintă pierderea de substanță sau alterarea unei structuri sau a unei funcții psihologice , fiziologice sau anatomice; apare nu doar in urma unei boli, a unui traumatism accidental , ci și ca rezultatul unei perturbări normale în evoluție ( batrânetea) sau a unor carențe psiho-afective.
Incapacitatea –constă in reducerea parțială sau totală a posibilității de a realiza o activitate sau un comportament în limitele considerate ca fiind normale ; de cele mai multe ori este urmare a unei deficiențe , însă legatura dintre ele nu este obligatorie si univocă.
Handicapul- care reprezintă dezavantajul din perspectiva socială ce rezultă in urma unei deficiențe sau incapacități și care impiedică sau limitează împlinirea de către persoana afectată a cel puțin unuia din rolurile normale in raport cu vârsta, sexul, , factorii sociali și culturali ; handicapul se poate manifesta in diferite dimensiuni cum ar fi orientarea spațială , independența fizică , mobilitatea, integrarea socială , independența economică. Handicapul constă in piedicile pe care persoana le întalneste in societate, piedici apărute ca urmare a deficienței funcționale.Handicapul apare ,așadar , la întâlnirea cu mediul din imediata apropiere si cu mediul ambiant in general. Blocarea dezvoltării inteligenței la o persoana , duce la o diminuare funcțională ce devine un handicap intr-o societate complicată.
Legislația românească in vigoare , cu privire la protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap- legea numarul 448 din 6 decembrie 2006- definește dizabilitatea ca fiind „ un termen generic pentru afectări/deficiențe, limitări de activitate și restricții de participare, definite conform Clasificarii internaționale a funcționării, dizabilității si sănătății, adoptată de Organizatia Mondiala a Sănătății, și care relevă aspectul negativ al interacțiunii individ-context”
Dizabilitatea mintală este una din disfuncțiile majore , însă este o noțiune care nu poate fi definită cu precizie , întrucât implică multe aspecte de natură medicală , psihologică, pedagogică, sociologică si juridică.
Deficientul de intelect apare in literatura de specialitate sub mai multe denumiri :handicap mintal( care este de cele mai multe ori folosit impropriu), caruia in literatura de specialitate în limba engleza in corespunde „ mental retardation” , in literatura franceza se utilizeaza termenul „arrieration mentale” iar corespondentul român-înapoiere mintală. În literatura rusă de specialitate se utilizează termenul de oligofrenie, acceptat de defectologi ca o forma a întârzierii mintale determinată de tulburarea dezvoltării sistemului nervos central care s-a produs in timpul dezvoltării intrauterine sau in perioada precoce a copilăriei.
Retardarea ( intarzierea mintala) este un concept folosit cu precădere in literatura engleza de specialitate .A.S. Reber precizează ca acesta este folosit pentru „definirea tuturor formelor de activitate intelecuală generală situată semnificativ sub medie și se stabilește exclusiv pe baza coeficientului de inteligență”Lamote de Grignon a propus termenul de maturopatii care
înglobează „ orice boală caracterizată prin modificări în comportamentul copilului, care apajuridică.
Deficientul de intelect apare in literatura de specialitate sub mai multe denumiri :handicap mintal( care este de cele mai multe ori folosit impropriu), caruia in literatura de specialitate în limba engleza in corespunde „ mental retardation” , in literatura franceza se utilizeaza termenul „arrieration mentale” iar corespondentul român-înapoiere mintală. În literatura rusă de specialitate se utilizează termenul de oligofrenie, acceptat de defectologi ca o forma a întârzierii mintale determinată de tulburarea dezvoltării sistemului nervos central care s-a produs in timpul dezvoltării intrauterine sau in perioada precoce a copilăriei.
Retardarea ( intarzierea mintala) este un concept folosit cu precădere in literatura engleza de specialitate .A.S. Reber precizează ca acesta este folosit pentru „definirea tuturor formelor de activitate intelecuală generală situată semnificativ sub medie și se stabilește exclusiv pe baza coeficientului de inteligență”Lamote de Grignon a propus termenul de maturopatii care
înglobează „ orice boală caracterizată prin modificări în comportamentul copilului, care apar ca urmare a unor tulburări în dezvoltarea funcțiilor sistemului nervos”.
Alt termen folosit este dizabilitatea mintală/intelectuală și aceasta definește „ problemele funcționale sau de performanță cognitivă datorate limitării sau pierderii unei funcții"Șerban Ionescu considera că dizabilitatea constitue „ devierea de la norma intelectuală, în timp ce handicapul exprimă gradul în care aceasta deviație poate interfera in desfașurarea unei activități”.Astfel putem spune ca deficiența mintală indică o scădere, o diminuare a funcțiilor mintale.
În anul 1993, apare notiunea de debilitate subculturală, care inseamnă „ un tip de deficiență mintală datorit în același timp și unei eredități defavorabile ( transmitere genetică a unor slabe capacități intelectuale ), și unor proaste condiții educative , cele două tipuri de factori acționand la nivel individual in proporții imposibil de precizat”
Pentru a desemna o persoană în aceasta ipostază , mai sunt folosiți și termenii : persoana inadapatatǎ, persoană handicapată, persoana cu invaliditate, persoană cu deficiențe, persoana infirmă, persoana cu incapacități, cu maladii cronice, persoana anormală, persoana deviantă, pesoană exclusă, și din ce în ce mai preferată este sintagma persoană în dificultate, iar in țările nordice ale Europei și în Anglia este preferată sintagma persoană cu nevoi, cerințe speciale.
O alta definiție care poate fi considerată ca fiind reprezentativă în scopul definirii deficienței mintale este cea propusă de catre V. Radu și Șerban Ionescu –„ deficiența mintală este tipul de deficiență determinată de un complex de factori etiologici cu acțiune defavorabilă asupra creierului în perioada de maturizare a acestuia , având două consecințe principale:
– oprirea sau incetinirea ritmului de evoluție, îndeosebi a funcțiilor cognitive;
– diminuarea competenței sociale”
Întarzierea mintală cuprinde toate cazurile la care se observă o rămânere în urmă a funcțiilor psihice sau o dezvoltare deficitară a inteligenței , fapt ce nu permite atingerea unui anumit prag al normalității pe toată durata vieții .Mariana Roșca consider ca prin folosirea acestui termen persoana cu astfel de probleme poate fi ocolită de experiențe traumatizante , prin faptul că ameliorarea se „ realizează , în primul rând, pe seama mecanismelor compensatorii”, și anume, acele persoane cu deficit mintal , care sunt considerate pe perioada școlarizării ca fiind deficiențe , ulterior, in domeniul muncii, se pot diferenția de persoanele normale , uneori ajungând la rezultate peste așteptări datorate hărniciei acestora , precum și interesului crescut față de serviciile prestate.
In cultura nord-americană , deficiența mintală se referă la limitări substanțiale în funcționarea prezentă ( a unei persoane) care este caracterizată prin funcționarea intelectuală , semnificativ sub medie , existând corelat cu două sau mai multe dintre următoarele capacități adaptative: comunicarea autoservirea, deprinderile gospodărești si cele sociale, utilizarea serviciilor comunitare, orientarea în mediul inconjurător , sănătate și securitate personală , petrecerea timpului liber si muncă.
The International Encyclopedia of Education 1988-1991 si Diagnostic Statistical Manual of Mental Disordies 1994 după care se conduc specialiștii americani și europeni pentru elucidarea deficienței mintale , recomandă conceptul de retard mintal( RM). Retardul mital se caracterizează prin câteva niveluri de deteriorare mintală printr-o funcționare intelectuală sub medie ( sub 70) care debutează înainte de 18 ani și care este insoțită de existența unor deficite in comportamentul adaptativ.
Retardarea mintala reprezintă oprirea dezvoltării mintale sau o dezvoltare mintală incompletă caracterizată , în special, prin afectarea facultăților care contribuie la nivelul global de inteligență , adică a capacităților cognitive , verbo-motorii si sociale.Altfel spus, retardarea mintală este definită ca o funcționalitate intelectuală generală subliminară , care se asociază cu deficiența comportamentului adaptativ și care a debutat in timpul perioadei de dezvoltare, înainte de vârsta de 18 ani.Literatura de specialitate apreciază ca retardarea mintală poate fi apreciată în patru grade de severitate , care reflecta nivelul deficitului intelectual:retardare mintală ușoară, moderată, severă și profundă.
I.2.Etiologia dizabilitatilor mentale
Etiologia handicapului mintal prezintă o importanță deosebită întrucât, cu cât se vor cunoaște mai bine cauzele, cu atât pot deveni mai eficiente măsurile de profilaxie , de tratament medical; vor crește , de asemenea, și diferențele de diagnosticare si tratare diferențiată psihopedagogică a diferitelor moduri de manifestare ale handicapului mintal.
Stabilirea precisă a cauzelor handicapului mintal este de cele mai multe ori dificilă , această dificultate rezultând din faptul că în cazul handicapului mintal relația cauza-efect este diferită în cazurile individuale .În unele cazuri relația dintre etiologie si deficiența mintală este directă , iar in altele asistăm la faptul că efectul factorului etiologic este în raport de momentul onto-genetic în care acesta acționeaza. Dificultatea stabilirii cauzelor handicapului mintal mai rezultă și din faptul că , de multe ori, handicapul mintal este o consecință a acțiunii sumate a mai multor factori care acționează simultan sau succesiv sau de mai multe ori putem asista la coincidența acțiunii a doi factori fără ca între ei sa existe vreo legatură cauzală directă
Etiologia deficiențelor mintale impune o sistematizare a categoriilor de factori ce influentează apariția tulburărilor organice si funcționale ale sistemului nervos central si stabilirea unor corelații între sindroamele clinice si cauzele care le produc.
Dizabilitatile mitale pot fi clasificate astfel:
dizabilități mintale de natură ereditară;
dizabilități mintale de natură organică , ca urmare a unor leziuni ale sistemului nervos central;
dizabilități mintale cauzate de carențe educative, afective, socio-culturale ;
dizabilităti mintale polimorfe, cu o mare varietate tipologică.
Sunt stabilite patru grupe de dizabilități mintale , si anume:
dizabilitate mentala primara- determinata de factori ereditari;
dizabilitate mintală secundară – determinată de factori extrinseci , de mediu;
dizabilitate mintală mixtă –determinată de combinarea factorilor ereditari cu factorii de mediu;
dizabilitatea mintală fără o cauză pe care o poți descoperi in mod direct.
Cei mai mulți dintre specialiștii care au studiat etiologia dizabilităților mintale au găsit de cuviință să împartă factorii care cauzează acest tip de deficiență , respectiv deficiența mintală , în trei mari categorii:
factori endogeni, denumiti si ereditari/genetici
factori exogeni, sau factori extrinseci
factori psihogeni sau psihosociali
Factorii endogeni ( ereditari,genetici) sunt clasificati in două subgrupe
factori genetici nespecifici
factori genetici specifici
Ereditatea este considerată ca fiind un factor cauzal fundamental , la aproximativ 90% dintre persoanele care prezintă deficiențe mintale există o antecedentă deficitară .În general este admis ca 40% dintre copii prezintă întârzieri mintale în cazul în care cel puțin unul dintre părinți prezintă la rândul lui deficiențe mintale . Originea erditară a handicapului mintal este privită diferit , unii autori acceptând importanța eredității, alții diminuând-o. Factorii genetici nespecifici nu pot fi individualizați clinic sau genetic .Acestea formează grupa cazurilor „aclinice” sau endogene( debilitate endogena sub-culturalaă sau familială)ce cuprinde majoritatea deficienților mintal lejer și de gravitate medie.Această categorie de factori pune în evidență corelația dintre contingentul de inteligență al deficientului cu cel al rudelor sau prin studiul comparativ al gemenilor.
2.Factori exogeni ( extrinseci ) sunt clasificati in trei subgrupe, si anume:
– factori prenatali
– factori perinatali
– factori posnatali
Acești factori se referă la acele cauze externe care duc la tulburarea activității cerebrale , fie sub forma lezării structurii anatomice, fie sub forma tulburării mecanismelor biochimice ale sistemului nervos .În raport cu momentul acțiunii aceste cauze pot fi clasificate in cauze prenatale, cauze perinatale si cauze postnatale.
Cauze prenatale ale deficienței mintale:
Gravitatea influențelor factorilor care acționează în această perioadă depinde de vârsta sarcinii.Astfel , factorii care acționează în primele trei luni ale sarcinii duc la consecințe din cele mai grave , întrucât in această perioadă apar și se diferențiază organele fătului, iar țesuturile sunt fragile si au o vulnerabilitate crescută.Cauzele care pot acționa în această perioada pot fi :
cauze infecțioase
cauze toxice
incompatibilitatea factorului Rh
subalimentația
radiațiile
unele boli cronice ale mamei
vârsta parintilor
emoțiile puternice.
Cauzele infecțioase se referă la infecțiile de natura virotică , infecțiile de natură bacteriană și infecțiile cu protozoare.Dintre bolile virotice pe care mama le poate contracta in timpul sarcinii și care pot avea repercusiuni asupra sarcinii amintim: rubeola, gripa, rujeola, variola, oreionul, hepatita endemică ,tusea convulsivă. Unele boli microbiene cum ar fi: streptocociile, stafilocociile si mai ales sifilisul au o influență negativă asupra dezvoltării normale a sarcinii dar si asupra dezvoltării din punct de vedere psihic a copilului.infecțiile cu protozoare se referă la toxoplasmoza congenitală care apare ca urmare a molipsirii fătului de la mama.Toxoplasmoza este produsă de toxoplasma( protozor) vehiculat de obicei de către animale.
Factorii toxici care acționează asupra tinerei mame in timpul sarcinii se referă la intoxicațiile cu monoxid de carbon, cu plumb, cu arsen, cu unele medicamente luate de mama în scopul intreruperii sarcinii, cu barbiturice, intoxicații alimentare, alcool, intoxicații profesionale acute sau cronice, care au urmări destul de grave asupra dezvoltării fizice si psihice a copilului.
Incompatibilitatea factorului Rh apare in cazul in care mama are Rh negativ iar copilul moștenește un Rh pozitiv de la tată. În acest caz se ajunge la un conflict serologic intre sângele mamei si al copilului care determină apariția de anticorpi , ce produc la copil un icter grav ( diferit de cel fiziologic de la nastere)
Subalimentația cronică din timpul sarcinii, lipsa unor vitamine, abuzul de vitamine, o alimentație săracă in calciu , fosfor, proteine, pot duce la carențe in dezvoltarea copilului.
Radiațiile, mai ales in primele luni de sarcină , pot afecta dezvoltarea normală a fătului
Unele boli cronice ale mamei cum ar fi diabetul, hipo sau hiper tiroidia , maladiile cardiace, anemia, nefropatia, pot afecta dezvoltarea intrauterină a fătului.
În ceea ce privește vârsta părinților A.Lewinson arată ca numărul mamelor care au dat naștere la copii cu handicap mintal crește între 30 si 48 ani . Emoțiile puternice din timpul sarcinii pot avea influență negativă fie prin substantele biochimice produse de organism in timpul emoțiilor , fie prin stările generale ale mamei, care pot da o lipsa de apetit ceea ce duce la subnutriție.
De asemenea există o relație si între vârsta prea fragedă a mamei și posibilitatea apariției unui copil cu handicap mintal.În cazul mamelor care au o sarcina la o vârsta mai înaintată se incriminează scăderea funcțiilor reproductive.
3.Factori psihogeni (psihosociali);
Deși se consideră că o semnificație secundară în apariția handicapului mental , totuși trebuie luați în considerare întrucât acțiunea lor în primii ani de viață determină frânarea dezvoltării normale a copilului și în primul rând a dezvoltării funcțiilor psihice.
Rolul cel mai nociv îl au carențele afective și educative , care printr-o intervenție de lungă durată , în special în primii ani de viață , reușesc să producă veritabile tablouri a handicapului mintal.Mecanismele de acțiune a acestor factori constau în lipsa stimulării și activării structurilor morfo-funcționale ale sistemului nervos , care trec în primii ani din viață prin stadii rapide de dezvoltare și diferențiere.
Influența factorilor psihogeni va fi mai mare în cazurile copiilor care se nasc cu un deficit constituțional , determinând o reducere a posibilitaților potențiale de adaptare la mediu ; coeficientul mintal invers proporțional cu mărimea familiei , atunci când coeficientul mintal mediu este cu atât mai scăzut cu cât copii aparțin unei familii mai numeroase ( aceasta se poate raporta si la ansamblul populației ); condiții socio-economice defavorabile , adică nivelul mintal mediu crește în funcție de clasa socială și de resursele economice ale familiei ;corelația negativă între coeficientul intelectual și rangul de naștere.Acești factori etiologici pot acționa atât izolat cât și în diverse combinații ( succesiv sau simultan) în diferite etape determinând diverse forme și grade de manifestare a handicapului mental .
I.3. Gradele dizabilităților mintale
După mai multe cercetări făcute in domeniu s-a obsevat că handicapul de intelect diferă ca strctură și profunzime Principalele criterii de clasificare a dizabilităților mentale au fost gradul deficitului etiologia, aspectul clinic, capacitatea de a beneficia de programele complexe de recuperare .Clasificarea dizabilităților mentale pe grade s-a făcut în funcție de :
capacitatea de autoprotecție ( gradul de adaptare la condițiile mediului , măsura dependenței de acesta)
vârsta mintală ( testele de inteligență permiteau clasificarea diferitelor grade de deficit în raport cu vârsta mentală)
coeficienții intelectuali
Luându-se în calcul coeficientul de inteligență dar și posibilitatea de adaptare , integrare, formare a autonomiei personale , de elaborare a comportamentelor comunicaționale și de relaționare , s-a ajuns la o diferențiere a handicapurilor de intelect pe mai multe trepte sau în diferite grade:
Intelectul de limită ( liminar)
Coeficientul de inteligenă care corespunde acestui grad este cuprins între 85 și 90 ( ca limită superioară) și 70 .Această treaptă marchează granița între normalitate și handicap.Somatic intelectul de limită se caracterzează prin:
dezvoltare somatică insuficientă atât ponderal cât și structural
semne de rahitism de tip sechelar
anemie carențială
Neurologic liminarul se distinge prin:
tulburări motorii de tip paretic sau paralitic cu o anumită sistematizare ;
tulburări cerebeloase minore ;
tulburări extrapiramidale în caz de encefalopatie
diverse leziuni ale nervilor cranieni
La acestea se adaugă blocaje in mecanismul gândirii , factorul verbal și de integrare a căror organizare sunt slab reprezentate.În această categorie intră mulți indivizi deficienți din punct de vedere mintal; la acest nivel copiii pot , în general, să asimileze educația școlară de bază ,iar adulții pot duce o viațăindependentă în societate. Un rol important în obținerea succesului scolar la copii îl joacăimaginea de sine, care nu numai ca poate împiedica îndeplinirea exigentelor școlare dar are ca efect si adoptarea unui comportament negativist , care prezintă frevcente tulburări .La acestea se adaugă blocaje în mecanismul gândirii , factorul verbal si de integrare sunt slab reprezentate. De obicei , acest grad de deficiență mintală este depistat înainte de vârsta de 18 ani si este însoțit și de existența unor deficite în comportamentul de adaptare la mediu și la societate.Procentul persoanelor care intrăîn această categorie este cel mai mare al retardului mintal -85%.
2.Deficiența mentală moderată ( debilitate mentală)
– corespunzător unui coeficient de inteligențăcu valori cuprinse între 50 și 70 , procentul persoanelor care intră în această categorie fiind de 10%
Nivelul percepțiilor , analiza și sinteza informațiiloe este deficitară din cauza atenției care se concentrază asupra unor elemente periferice ( greutate, culoare) , aceste procese necesitând timp mai îndelungat. Reprezentările persoanelor care prezintă debilitate mintală sunt distorsionate din cauza îngustimii câmpului perceptiv , a orientării dificile în spațiu și a lipsei de flexibilitate a activităților cognitive .La nivel cognitiv aceștia se remarcă prin gândire reproductivă și practică concretă , acestea rezultând din neputița de a generaliza, abstractiza , compara și identifica ( interesant este că în momentul în care sunt puși in fața a două obiecte de același fel , însă care prezintă câteva deosebiri , debilii mentali sunt capabili să distingă mai repede deosebirile dintre acestea).O altă particularitate a debililor mentali este calitatea ancorării.Pentru astfel de persoane a apela la cunoștințele vechi și a le pune în legătură cu cele noi este un proces dificil din care el poate să iasă mai greu .
Limbajul apare cu întârziere față de copilul normal , cuprinde noțiuni cheie , iar din punct de vedere gramatical exprimarea este defectuasă și anevoioasă.
Un alt proces cognitiv care se desfășoară deficitar este memoria care nu are un caracter voluntar; de cele mai multe ori este involuntară iar reproducerile sunt infidele realității.Transferul de cunoștințe are și el foarte mult de suferit , iar pentru a realiza cu succes procesul memorării , aceștia au nevoie de foarte multe repetiții.
Deficiențele motrice ale debililor mentali sunt observate în viteză și precizie redusă a mișcărilor , reglare deficitară a forței musculare datorită insuficienței senzațiilor kinestezice , lateralitate manuală stângă sau ambidextră, dexteritate manulă scazută.
Tulburările de ordin afectiv emoțional au forma depresiunilor , ostilității față de adulți, absenței răspunsului la solicitări, anxietății, tensiunii emotive, simptome nevrotice variate .
În condițiile unei instrucții vocaționale adecvate și sub supraveghere pot învăța să se autoîngrijească , iar ca urmare a unei educații sistematice pot să dezvolte o serie de abilități sociale și ocupaționale , însă fără a trece de nivelul anului al II lea de școală . Persoanele din această categorie se adaptează bine la viața comunitară , de regulă în unități sub supraveghere ;aici sunt cuprinși mulți indivizi capabili de anumite meserii , ei fiind în stare de a dobândi o oarecare autonomie , pot comunica cu ceilalți , pot asimila reguli sociale și tehnici simple , dar nivelul lor școlar sau profesional nu se ridică peste un anumit grad.
Definiția debilității mentale la care a ajuns R.Zazzo-„ debilitatea este prima zonă de insuficiență mentală –insuficiență relativă față de exigențele societății , exigențe valabile de la o societate la alta , de la vârstă la alta , insuficiență ale cărei determinante sunt biologice ( normale sau patologice) și eficient ireversibile în stadiul actual cunoștințelor noastre”
3.Deficiența mentală severă/gravă ( imbecilitatea)
– corespunzătoare unui coeficient de inteligență între 50 și 20 .Grupul acesta reprezintă 3-4% din totalul peroanelor care prezintă retard mintal.Caracteristicile somatice ale acestora sunt:
– aspect displastic facio-cranian( hipertelorism , asimetrii craniene, gură de lup, facies de pitic, urechi malformate, displazii faciale , proeminența globilor oculari);
– malformații viscerale ( hepato-spleno-megalie, hernii ale peretelui abdominal );
– tulburări de dezvoltare somatică cu deficit pondero-statural;
– anomalii genitale
Din punct de vedere neurologic , imbecilii sunt caracterizați prin tulburări de motricitate , precum și de microcefalie , hidrocefalie, craniostenoze, displazii faciale. În primii ani ai copilăriei , aceste persoane achiziționează puțin sau chiar deloc abilități de comunicare verbală , în timpul perioadei școlare pot învăța să vorbească și pot fi antrenate în dezvoltarea unor abilități elemetare de autoîngrijire , pot deprinde până la o anumită limită cititul și număratul simplu , învățând să recunoască un număr restrâns de cuvinte .În perioada adultă pot realiza anumite sarcini simple , sub supraveghere și doar în cadrul unităților specializate .Cele mai multe persoane din cadrul acestei categorii se adaptează relativ la viața comunitară din casele sociale sau din propriile familii , cu excepția cazurilor în care au o dizabilitate asociată care necesită îngrijire și supraveghere specializată.
Acești subiecți necesită o supraveghere continuă și strictă , dar sub o oarecare autonomie , fiind capabili să-și îndeplinească sarcinile simple ; aceștia sunt denumiți adesea „ retardați independenți”.
4.Deficiența mentală profundă ( idioția)
– considerată ca fiind cea mai gravă formă de deficiență mintală, coeficientul de inteligență a acestor persoane situându-se sub 20 . Acest grup reprezintă 1-2% din totalul persoanelor deficiente mental. Caracteristicele care definesc această categorie de persoane cu dizabilități mintale sunt:
– majoritatea suferă de o afecțiune neurologică responsabilă de retardul lor mintal;
– în timpul primilor ani ai copilăriei prezintă disfunții serioase în activitatea senzorio-motorie;
– dezvoltarea optimă a persoanelor din cadrul acestui grup se poate realiza doar într-un mediu foarte bine structurat , cu ajutor și supraveghere constantă și pe baza unei relații individualizate cu personalul de îngrijire;
– dezvoltarea motorie și de autoîngrijire ( ca și abilitățile comunicaționale ) se poate îmbunătăți dacă este asigurată o educație corespunzătoare nevoilor acestora;
– unele persoane din aceasta categorie pot realiza sarcini simple în unități de îngrijire și supraveghere;
– sistemul lor imunitar nu este rezistent , asfel încât orice infecție poate provoca moartea puține persoane cu astfel de handicap trăiesc mai mult de 18 ani;
– nivelul cogniției este redus destul de mult , limbajul acestora este monosilabic;
– gândirea este limitată , idiotul stabilind doar relații între trebuințele de bază și obiectele uzuale;
-atenția este involuntară pentru perioade scurte de timp , iar senzațiile și percepțiile sunt inexistente ( ei nu suferă dureri , au tendința de a mânca orice deoarece le lipsește simțul gustativ)
– activitatea psihomotrică se rezumă la simple acte sau gesturi reflexe și de aceea ei nu pot executa acte ale mișcării și hrănirii , necesitând în totalitate sprijinul și supravegherea unor persoane competente.
Acești subiecți necesită o supraveghere continuă și strictă ,dar unii dintre ei pot fi capabili săexecute acțiuni elementare ale vieții cotidiene ; deficienții mentali profund prezintă adesea și alte deficiențe , ei trebuind ca toată viața lor să beneficieze de măsuri de protecție și tutelă.
5. Retardul mental de severitate nespecificată
– se diagnostichează atunci când există o prezumție importantă cu privire la existența retardării mintale , dar inteligența persoanei în cauză este nestabilită prin probe standard ( cazul persoanelor destructurate , necooperante, sau cazul copiilor). În general , cu cât este mai scăzută vârsta , cu atât este mai dificil să se aprecieze prezența retardului mintal ( cu excepția cazurilor în care avem de a face cu deficiențe si tulburări imediat perceptibile).
Persoanele cu handicap mintal constitue o categorie a populației cu o poziție evident dezavantajată față de alte categorii de oameni , aceasta fiind ca una din problemele majore și ea poate fi soluționată numai prin efortul comun al oamenilor din domeniu politic, social, științific , cultural.
Gradul de civilizație a societății este determinat , în mare măsură , de atitudinea față persoanele cu dizabilitați .Crearea condițiilor pentru educație și învățământ , adaptare socio-profesională și integrare socială persoanelor respective constitue și un obiectiv al oricărui stat și a comunității mondiale în general.
I.4.Teorii care explica deficiența
În timp , sociologii care au făcut numeroase studii cu privire la problematica persoanelor cu deficiențe din cadrul unei societăți , au construit o serie de interpretări , modele și paradigme teoretice .Unele dintre acestea fac parte integrantă din ansamblul teoretic al sociologiei problemelor sociale , având un caracter tradițional , iar altele , în special cele moderne , sunt teoretizări diferite, care au fost elaborate pentru a explica problematica dizabiliății .
Teoria normativă
Emile Durkheim identifică elementele utile descrierii fenomenului de invaliditate și handicap .El explică „starea patologică” prin ceea ce nu este , nu prin ceea ce este, astfel:
nu este un mod de adaptare deficitară ( pentru că boala reprezintă un mod de adaptare,însa care este diferit de cel normal);
nu este un mod de amenintare ( copilăria și bătrânețea , în unele țări nu sunt considerate patologice)
nu este un mod de suferință ( pentru că există unele afecțiuni care efectiv nu provoacă nici o durere).
Pentru a distinge între cele două forme , Durkheim spune că formele normale sunt reprezentate de formele cele mai generale și formele patologice sunt reprezentate de formele excepționale. Apariția unei deficiențe în concepția autorului duce , nu la o mare nenorocire, ci la dezvoltarea altor mecanisme .De exemplu, pierderea vederii poate duce la dezvoltarea altor simturi, ca de exemplu a simțului tactil și poate ajunge la performanțe nebănuite până atunci. Conform teoriei normative , orice handicap poate fi precizat pe o scară gradată de la normal la patologic. Se consideră că normalitatea este dată de o anumită medie statistică a sănătății unei populații..Astfel dizabilitățile sunt de fapt stări patologice.
Drept urmare a perspectivei normative , se poate vorbi despre normalizare ca o alternativă de combinare în armonie a normalului cu patologicul unei comunități . Sociologul suedez Nirje definea acest concept ca fiind „ procesul prin care se asigură accesul la tiparele existențiale și la condițiile de viață cotidiană , pe cât mai apropiat posibil de caracteristicile vieții obișnuite , pentru toate categoriile de persoane”
Conceptul de normalizare vine ca răspuns la nevoile persoanelor cu dizabilități .A apărut pentru prima dată în Danemarca , in 1959, cu scopul de a le crea persoanelor cu handicap condiții de viață cât mai apropiate de cele normale .Prezentarea acestor condiții se poate face prin prisma a opt dimensiuni:
ritm cotidian ( orar, activitate de trezire, alimentație);
ritm săptămânal ( să facă distinția între locul de munca și cel de recreere );
ritm anual ( concediu periodic)
progrese pe parcursul vieții ( copilăria , adolescența , maturitatea și bătrânețea );
autodeterminarea ( capacitatea de a lua decizii)
dezvoltarea unor relații heterosexuale( chiar dreptul de întemeiere a unei familii)
standarde economice ( egalitatea salariilor în funcție de munca prestată , precum și ajutorul prevăzut de lege)
standardele mediului
Obiectivul normalizării ar fi ca persoanele cu dificultăți de învățare să poată beneficia de drepturi și calitate a vieții similare cu cele a persoanelor normale , care sunt considerate „ valide” sau „normale”. Persoana deviantă niciodată nu a fost tratată ca un normal ce aparține societății , ci a fost mai degraba amenințarea țintită a milei, sacru, inocent .De aceea se incearcă explicarea nevoii de schimbare , fiind propuse campanii de învățare și demonstrare a stilurilor de viață pentru a înțelege că devianța este un produs al societății.
2.Teoria structural-funcționalistă
În strânsă legătura cu ideile organicismului ( care este un curent sociologic după care societatea ar fi un organism analog organismelor biologice) și cele ale evoluționismului ( care este o doctrină filosofică sau științifică bazată pe ideea de evoluție ), susținute în sociologia europeană de A.Compte, H.Spencer, E.Durkheim ș.a., funcționalismul consideră că unitatea fundamentală de analiză a sociologului este societatea și nu individul, atât structurile , cât și funțiile societale trebuind considerate ca seturi integrale de sisteme a căror interdependență asigură echilibrul întregului ansamblu social”
In cadrul funcționalismului specialiștii în istoria sociologiei au identificat numeroase variante : funcționalismul organicist (Spencer) , funcționalismul „ părinților fondatori” (Durkheim, Pareto), funcționalismul structuralist/sistemic ( Parsons) , neofuncționalismul ( Bacley, Lazarsfeld).
Ca orientare teoretică circumscrisă unui mod tradițional de abordare a fenomenelor sociale , analiza funcționalistă a fost fundamentată mai ales de către cercetările și scrierile sociologilor americani .Având premisele în organicismul spencerian ( analogia socialului cu biologicul) , prezentă la Pareto ( care substitue analizei cauzale pe cea funcțională) și fundamentată pe antropologia socială engleză ( B.Malinowski, Radliffe-Brown) ea va lua o amplă dezvoltare în concepția structuralismului funcționalist american reprezentat de T.Parsons și R.K.Merton . Realitatea socială este tratată de diferite variante ale sociologiei funcționaliste ca datum , ca realitate sui-generis care există independent de individ și exercită asupra acestuia un sistem complex de constrângeri ,determinându-i comportamentul .fiecare componentă a sistemului social se structureză conform funcției pe care o îndeplinește în sensul exigenței celor două principii ale structuralismului funcționalist : principiul teleologic și principiul echilibrului ,care acționeză în sensul integrării tuturor forțelor din sistem .Funcțiile oricărui sistem și/sau subsistem social asigură integrarea deplină ( Parsons) , sau parțială ( Merton) a elementelor componente.
Lui Talcott Parsons îi aparține concepția structural-funcționalistă ce pleaca de la presupunerea fundamentală ca societatea este bazată pe o ordine normativă unanim acceptată datorită consensului valoric stabilit între tiți membrii societății.Astfel, omul este un individ conformist , supra socializat , dominat de structuri care se supun atât presiunilor externe ale mecanismelor instituționalizate ,cât și presiunilor interne datorate socializării .Aceste presiuni determină conformitatea indivizilor cu normele și mijloacele instituționalizate , asfel încât devianța apare doar ca o stare potențială și nu ca o realitate efectivă.
Mecanismele principale ale integrării sunt: instituționalizarea , internelizarea , socializarea prin adoptarea normelor și valorilor comune , controlul social. Relațiile interactive desfășurate in arealul funcțional al imperativelor funcționale definesc esența structurii sistemului social ca structură de roluri care se îndeplinesc prin prisma „ așteptărilor normative” generate de sistemul valorilor acceptate la nivel global. De aceea imperativul funțional cel mai important îl reprezintă transmiterea universului simbolic , creat de valorile definitorii pentru sistem , de la o generație la alta , pentru a asigura continuitatea modelelor de socializare și integrare în sistemul global.Ca urmare , integrarea socială este studiata în funcție de acțiunile și rolurile sociale distribuite în cadrul grupului ,îndeplinirea corectă a rolurilor definind caracteristicile integrării formale , iar conținutul dispozițiilor și motivațiilor pe cele ale integrării informale. .În mod general , pentru a putea funcționa , orice sistem social , instituționalizat sau nu , oferă soluții problemei integrării membrilor săi , prin sistemul de roluri și funcții/statusuri , prin relațiile de putere, prestigiu, solidaritate și responsabilitate. În acest cadru , determinat de structura de roluri sociale , individul ghidat în acțiunile lui de orientări motivaționale și valorice are o permanentă existență adaptativă , fiind nevoit ca prin participarea inevitabilă la viața de grup , să-și elaboreze un comportament conformist care se supune normelor și valorilor dominante.
Din perspectiva unei teorii a ordinii sociale ințelese ca datum , individul care îl interesează pe sociolog , așa cum a observat E.Durkheim , este tipul mediu, normal, generic, al cărui comportament reproduce comportamentul colectivității . Producerea acestui tip individual ( socializarea) îndeplinește o serie de funcții sociale : de transmitere/ acumulare culturală (care include transmitere/acumulare de cunoaștere) , de pregătire a indivizilor pentru exercitarea unor roluri sociale ( inclusiv a rolurilor profesionale) , de alocare a statusurilor sociale ,de reproducere structurală sau/și mobilitate socială.
Concluzionând , teoria structural-funcționalistă pleacă de la analiza statutului social al unei persoane care este considerată „ bolnavă” . iar acest statut este unul atribuit de societate și nu unul asumat de către persoană , întrucât societatea impune anumite criterii de definire a bolii. În acest context , existența unei dizabilități fizice sau psihice este considerată drept definitorie pentru o persoană , pentru că nu mai are cum să protesteze în fața faptului împlinit.
3.Teoria interacționist-simbolică
Societatea americană vizează o reîntoarcere la tradițiile europene și , în primul rând , la modelul teoretic weberian cu privire la semnificațiile acțiunii umane. Această schimbare de perspectivă se poate sintetiza în următoarele idei:
respingerea presupunilor prealabile și a definițiilor făcute situațiilor sociale prin scheme apriorice;
luarea în considerare a lumii subiectivității umane pentru a da acțiunii actorului social un sens pe baza căruia să se poată interpreta motivațiile actului de conduită comunicat și orientat în raport cu conduitele celorlalți ;
considerarea lumii sociale ca fiind o „ scenă” a întâlnirii dintre experiențe și semnificații particulare și refuzul de a mai considera această lume un univers cantitativist dominat de proprietăți și legi invariabile;
adoptarea metodei fenomenologice ca fiind singura în măsură să evidențieze caracterul volițional al activităților umane în lumea intersubiectivă a vieții de zi cu zi
plasarea sociologului în perspectiva actorului social care exercită acțiunea , adică convertirea semnificațiilor reale într-o lume alternativă celei cotidiene , care cuprinde interpretarea interpretărilor subiective ale acțiunii.
Adoptarea unei asemenea perspective interpretative a permis constituirea mai multor curente cu caracter fenomenologic ; teoria schimbului, elaborată de către George Homans , Peter Blau, și Robert Emerson care a interpretat comportamentul uman ca fiind produsul unui schimb de bunuri materiale și spirituale între protagoniștii acțiunii sociale; interacționismul simbolic început de George H.Mead și fundamentat ulterior de Hebert Blumer și discipolii săi printre care Erving Goffman, AnselmStrauss, Edwin Lemert și care a plecat de la ideea că faptele sociale sunt rezultatul proceselor de interacțiune între participanții la lumea cotidiana a simbolurilor și semnificațiilor reciproc împărtășite , în care totul se negociază neexistănd nimic predeterminat; toate aceste orientări au determinat deplasarea preocupărilor sociologilor de la aspectele deterministe ale acțiunii ( de ce au loc acestea?) la aspectele ei fenomenologice ( cum poate fi descrisă sau interpretată aceasta ?)orientându-i spre investigarea vieții cotidiene a micilor comunități alcătuite din grupuri de devianți și marginali : toxicomani ( Becker) , bolnavii mintal ce erau internați în spitalele psihiatrice ( E.Goffman) , delicvenții ( Edwin Lemert)
Din perspectiva interacționist-simbolică reiese că foarte importantă este imaginea unei persoane așa cum apare în ochii celorlați sau modul în care persoana crede că îi este judecată imaginea de către ceilalți.
4. Teoria etichetării
A plecat inițial din studiile asupra comportamentului delicvent , această teorie intrând în cadrul grupului de teorii ale „ reacției sociale” față de delicvență .În cadru acestor teorii explicațiile genezei delicvenței transcend din domeniul studiului personalității delicventului și al mecanismelor trecerii de la actul delicvent ătre fenomenul „ reacției sociale”.
Cu toate că acest termen este el îsuși o etichetare pentru o sumă de idei , și nu pentru o părere acceptată , această teorie este una din cele mai importante în înțelegerea caracterului delicvent al unei persoane.
În momentul în care un individ prezintă o deficiență , el este considerat ca fiind patologic, deviant, și există șanse ca el să fie considerat a fi în neregulă de către ceilalți membri ai comunității. Astfel, persoanele cu deficiențe sunt etichetate ca fiind cu nevoi speciale sau chiar ca fiind nerecuperabile. Din această perspectivă vulnerabilitatea persoanelor cu dizabilități derivă din „competența” altor persoane de a eticheta.
Cum handicapul poate fi considerat a fi „ produs social cese formează într-un anumit context istoric” , iar indiferent de tipul dizabilității , acesta reprezintă o sursă de stigmatizare. Persoanele deficiente sunt adeseori discriminate prin simplul fapt că sunt etichetate ca fiind diferite de oamenii normali.
Teoria etichetării este importantă pentru că pleacă de la premisa conform căreia nici un act nu este delictual în mod intrinsec.
În concluzie cei ce prezintă o dizabilitate sunt etichetați ca inadaptați fața de ceea ce este dezirabil din punct de vedere social; pentru a „scăpa” de această etichetă aceștia trebuie să aiba o personbalitate puternică . Adrian Neculau și Gilles Ferreol sunt de părere că „ a-ți depăși handicapul înseamnă a-ți asuma răspunderea […], înseamnă a căuta autonomie și independență […] , înseamnă să corespunzi unui profil-tip, să ai o personalitate care să facă posibilă aceasta.
Pentru a susține fundamentarea teoretica a deficienței mentale specialiștii au propus numeroase teorii :
teoria etiologica- explică natura deficienței mintale prin multitudinea de factiri care o determină
teoria simptomatologică – definește deficiența mintală prin raportare doar la anumite procese și fenomene psihice : gândire , inteligență, afectivitate, voință .În cadrul acestei teorii au existat mai multe curente : E. Seguin caracteriza deficientul mental ca fiind un subiect lipsit de voință , curentul intelectualist accentua insuficiența mintală , nivelul mintal redus în definirea deficienței mintale , iar K.Lewinși L.S. Vîgostski formulează teoria dinamică a debilității mintale , integrând deficiența mintală în sistemul complex al proceselor și fenomenelor psihice , cu toate consecințele asupra dezvoltării și evoluției personalității subiectului;
teoria sindroamelor specifice- este susținută de o serie de teze : teza heterocroniei(R.Zazzo), a eterogenității ( H.Pieron) , a heterodezvoltării ( C.Păunescu) a incompetenței sociale ( E.A. Doll), teza vâscizității genetice (B. Inhelder) , teza inerției proceselor cognitive, teza rigidității structurilor cerebrale;
teoria psihanalistă și psihosociologică- explică apariția deficienței mintale ca un efect al lipsei de efectivitate ( în special din partea mamei) în primii ani de viață ai copilului , favorizând instalarea unei inhibiții accentuate la nivel talamic, prin lipsa unor stimuli afectivi și care pot produce o nedezvoltare structural –funcțională a scoarței din cauza suprimării aportului de stimuli la acest nivel; se știe că , prin programul genetic , în primii ani de viață , dezvoltarea legăturilor nervoase , prin creșterea numărului de sinapse , are la baza tocmai un aport ridicat de stimuli la nivel cerebral și apariția concomitentă a structurilor anatomo-fiziologice neuronale ( circumvoluțiuni cerebrale) răspunzătoare de achiziția informațiilor respective ( altfel spus , cu cât apotul de stimuli exogeni în primii ani de viață este mai mare , cu atât creierul copilului va avea un grad mai ridicat de dezvoltare sau cu cât stimularea timpurie a copilului este mai intensă cu atât șansele de dezvoltare intelectuală optimă a copilului vor fi mai ridicate );
teoria integrată – această teorie susținută de C.Păunescu explică deficiența mintală ca o patologie de organizare și dezvoltare a structurilor mintale și a personalității în ansamblul ei.
Cercetările efectuate în domeniul psihologiei sub influența ciberneticii și a teoriei generale a sistemelor abordează psihicul ca sistem cu o structură foarte complexă , integrată ierarahic .Abordarea sistematică a psihicului pune intr-o lumină cu totul nouă problema mult discutată a naturii deficienței mintale ; natura acestei deficiențe nu se poate limita la particularitățile unui anumit subsistem , fie el cognitiv , afectiv sau comunicațional , ci trebuie definită prin caracteristicile psihologice ale întregii structuri a personalității care rezultă din interacțiunea complexă a subsistemelor amintite mai sus.Abordarea acestui punct de vedere este fundamentală atât pentru aspectele diagnostice , cât și pentru problemele ridicate de terapia complexă care vizează recuperarea și integrarea acestor persoane în societate .
Din punct de vedere diagnostic , abordarea sistemica presupune o investigare mult mai complexă , în care diagnosticul trebuie stabilit nu numai prin testarea unui singur subsistem ( de regulă cel cognitiv) ; altfel spus diagnosticul trebuie să se bazeze nu numai pe rezultatele testelor de inteligență , ci și pe cunoașterea modului în care inteligența se structurează și acționează în cadrul întregului sistem al personalității ( în evaluare și diagnostic trebuie utilizate și probe care vizează , pe lângă inteligență și componenta afectivității , comunicabilitatea, precum și componenta motivațională).
II.Educația și integrarea socială a copiilor cu deficiență de intelect
Spre sfârșitul anilor `80 s-a impus în centrul atenției comunității internaționale , printre problemele majore ale educației în lume și decalajele în realizarea accesului la învațământ , pentru grupuri importante ale populației de vârstă școlară .
Ruptura care există în lume între nevoi ( cerințe) de educație și realizarea acestora – inclusiv pentru copiii cu deficiențe – a condus treptat la o reevaluare a strategiei cu privire la educația acestora. Noua strategie denumită educație incluzivă a fost considerată o parte integrantă a paradigmei „ educație pentru toti”- cu ocazia Conferinței mondiale „ Educație pentru toți ; satisfacerea nevoilor de bază ale învățarii” de la Jomtiem, Thailanda,1990.Anul 1990 a adus primele semne că provocarea excluderii de la educație ca formă de excludere socială și culturală a fost luată în serios de liderii mondiali .Educația pentru toți este o manifestare a progreselor în democratizarea lumii contemporane , ilustrate și prin lozinci mai generale de tipul societate pentru toți , societate deschisă .Prevenirea și diminuarea excluderii și/sau marginalizării sociale par a fi direcții de acțiune prioritare pe agenda comunității internaționale de la începutul acestui mileniu.
Incluziunea se referă la faptul că oricine, indiferent de deficiența sa sau de dificultățile pe care le întâmpină în învățare , trebuie tratat ca un membru al societății , iar diversele servicii speciale de care are nevoie trebuie furnizate în cadrul serviciilor sociale , educaționale , medicale și celelalte servicii puse la dispoziția tuturor membrilor societății .Incluziunea și educația incluziva pun accentul pe necesitatea ca sistemul educațional și școlile/grădinițele să se schimbe și să se adapteze continuu pentru a răspunde diversității copiilor și nevoilor ce decurg din aceasta.
În declarația de la Salamanca (1994) se stipulează „ principiul fundamental al școlii incluzive este că toți copiii trebuie să învețe împreună , oricând acest lucru este posibil , indiferent de dificultățile pe care aceștia le pot avea sau de diferențele care pot exista între ei.”
Una din dezvoltările semnificative se leagă de identificarea dimensiunii ecologice a deficiențelor și/sau dificultăților de învațare .S-a relevat treptat o concepție noua , interactivă și anume aceea că dificultățile de învățare ale copilului în școală sunt rezultatul interacțiunii unei multitudini de factori atât cei intrinseci copilului , cât și factori de mediu , cum ar fi sărăcia , lipsa de stimulare, precum și mulți factori corelați cu școala .
„ Principiul fundamental al școlii incluzive este că toți copiii trebuie să învețe împreună , oricând acest lucru este posibil , indiferent de dificultățile pe care aceștia le pot avea sau de diferențele care pot exista între ei”. Educația incluzivă se definește prin următoarele particularități:
susține și confirmă că toți copiii pot învăța și au nevoie de o formă de sprijin pentru învățare;
urmărește să identifice și să minimizeze barierele învățării ;
este mai cuprinzătoare decât educația formală obișnuită cuprinzând: educația pentru familie, pentru comunitate , alte oportunități de educație în afara școlii;
presupune schimbarea de atitudini , comportamente, curriculum care să satisfacă diversitatea copiilor, inclusiv a celor cu cerințe educative speciale ;
este un proces dinamic , care se dezvoltă continuu în funcție de cultură și de context
este parte a strategiei de dezvoltare a unei societăți incluzive;
Educația incluzivă este tipul de educație responsabil de asigurarea dreptului la educatie al tuturor copiilor , fără nici o discriminare și, mai ales, de asigurarea unei educații de calitate.
Realizarea educației incluzive presupune:
existența și aplicarea principiilor incluziunii : principiul drepturilor egale, principiul nondiscriminarii, principiul egalizării șanselor în educație , principiul centrării pe copil , principiul intervenției timpurii, principiul educației de bază pentru toți copiii, principiul asigurării serviciilor de sprijin, principiul cooperării și parteneriatului
punerea în aplicare a unei pedagogii incluzive, o pedagogie a diversității , care conține în esența ei atributele de a fi: pedocentristă, personalizată, optimistă, socială, o pedagogie a iubirii
elaborarea unui curriculum incluziv, care să se definească prin flexibilitate și diversitate; curriculum-ul adaptat la nevoile copilului ; diversitatea situațiilor de învățare și a materialelor suportive;metodologie didactică diversificată , interactivă, , adecvată stilurilor și tipurilor de învățare diferite ale elevilor ; diversitate în evaluare:forme, metode, instrumente.
Crearea și funcționarea unui sistem de servicii de sprijin la toate nivelurile învătământului : asistență psihopedagogică ( psiholog, logoped), asistență socială , medicală, spriijin de învățare (învățător , profesor de sprijin).
Școala incluzivă exprimă extinderea scopului școlii obișnuite , în mare măsură , transformarea acesteia pentru a putea răspunde unei diverități mai mari de copii , în speță copiilor marginalizați , defavorizați și/sau excluși de la educație .
Educația incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătățire a instituției școlare având ca scop exploatarea resurselor existente , mai ales a resurselor umane, pentru a menține participarea la procesul de învățare a tuturor elevilor din cadrul unei comunități .
Educația /școala incluzivă accentuează necesitatea dezvoltării școlii , pentru a oferi acces necondiționat și a răspunde adecvat nevoilor educaționale diferite ale tuturor copiilor , astfel încât să se armonizeze diferențele de învățare , diferențele între grade de reușită școlară , să asigure o educație eficientă pentru toți .
Scopul incluziunii școlare este implementarea unor strategii coerente de dezvoltare a conștiinței și a comportamentelor copiilor în sprijinul toleranței și nediscriminării , a acceptării de șanse egale pentru toți copiii.Crearea unui sistem coerent și coordonat de incluziune al copiilor cu diferite dizabilități sau de alte etnii și pregătirea celorlați copii în vederea acceptării acestora alături de ei , fără diferențe de manifestare comportamentală sau verbală este unul din obiectivele incluziunii școlare.
Pentru a avea cu adevărat o școală incluzivă care să funcționeze , este necesară pregătirea acesteia , sunt necesare condiții materiale , care să permită un învățământ cât mai diversificat și adaptat diferitelor cerințe speciale
II.1Cerințele educative speciale
Desemnează acele cerințe ori nevoi specifice față de educație care sunt suplimentare dar și complementare obiectivelor generale ale educației pentru un copil .Fără abordarea adecvată a acestor cerințe speciale nu se poate vorbi de o egalizare a șanselor de acces, participare și integrare școlară și socială.Fiecare copil prezintă particularități individuale și de relație cu mediul , trăsături care necesită o evaluare și o abordare personalizată .Copii cu deficiențe /handicap au aceleași trebuințe în creștere și dezvoltare dar au în același timp și anumite necesități particulare, specifice, individualizate .Ei sunt la rândul lor diferiți din punct de vedere al temperamentului , motivațiilor, capacității , chiar dacă prezintă același tip de deficiență.
II.2 Integrarea socială
Primul articol al Declarației Universale a Drepturilor Omului arată că „ toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi”.Pentru a realiza acest deziderat, toate comunitățile trebuie să țină seama de diversitatea din fiecare comunitate în parte și să caute a asigura că și persoanele cu dizabillități să se bucure de toate drepturile omului: politice, sociale, economice, culturale, așa cum sunt recunoscute în diversele Convenții și Carte internaționale.
Integrarea socială este vezută ca fiind „ procesualitatea interacțiunilor dintre individ sau grup și mediul social specific sau integral , prin intermediul căreia se realizează un echilibru funcțional al părților”.Parsons concepe ca bază a tututror sistemelor ca fiind individul .Individul este acea componentă a procesului de integrare , mai mulți indivizi reacționând între ei în vederea atât a satisfacerii nevoilor și trebuințelor personale , cât și în vederea împlinirii unor obiective comune care le facilitează viața în comun ; integrarea socială este văzută de de unii autori ca fiind acel „mecanism social prin intermediul căruia societatea își realizează echilibrul propriu”.Totuși Emile Durkheim consideră că societatea este primordială față de individ prin dublul său sens : un sens istoric – „societatea nu apare ca produsul eforturilor sociale ale omului, ci omul este produsul societății” – și un sens logic – „ concretizată în regula explicării fenomenelor sociale prin ele însele”.
Integrarea socială a fost definită și ca fiind „procesul care determină echilibrul relațiilor sociale ale sistemului social prin adecvarea reciprocă a subsistemelor”.Cu alte cuvinte, integrarea socială este un proces de încorporare a individului în unități și sisteme sociale – familie, grup, clase, colectiv, societate și se referă la relația care se instaurează între individ și societate .Ea se realizează pe mai multe niveluri , de la simplu la compus.Aceste niveluri sunt:
integrare fizică
integrare funcțională
integrare socială
integrare personală
integrare în societate
integrare organizatională
Integrarea fizică permite persoanelor cu un anumit handicap satisfacerea nevoilor de bază ale existenței și realizarea ritmurilor existenței .Prin integrare fizică se asigură construirea locuințelor în zone rezidențiale , organizarea claselor și grupurilor în școli obișnuite, profesionalizarea în domenii diverse , unele locuri de muncă ( rezervate persoanelor cu handicap) și petrecerea timpului liber în condiții obișnuite.
Integrarea funcțională se află în prelungirea celei fizice.Ea se referă la asigurarea funcționării persoanei în mediul înconjurător prin folosirea tuturor facilităților și serviciilor , pe care acestea le oferă ( de exemplu folosirea mijloacelor de transport în comun, restaurante, cantine, etc.)
Integrarea socială se referă la ansamblul relațiilor sociale dintre persoanele cu handicap , atât fizic cât și mintal și a persoanelor normale , indivizi sau grupuri sociale cu care acestea se intersectează ( vecini , colegi de serviciu, membrii ai comunității ).Aceste relații sunt influențate de atitudinile de respect și stimă pe care trebuie să se bazeze și de ansamblul manierelor de interacțiune între persoanele normale și persoanele cu handicap.
Integrarea personală este legată de dezvoltarea relațiilor de interacțiune cu persoane semnificative în diverse perioade ale vieții .Aici sunt incluse categorii de relații diverse , în funcție de vârsta subiectului.
Integrarea în societate se referă la asigurarea de drepturi egale și respectarea autodeterminării individului cu handicap mintal.De cele mai multe ori, persoanele cu handicap sunt altfel tratate decât cele normale , integrarea lor fiind respectată.Deciziile persoanelor cu handicap trebuie să le aparțină în totalitate , posibilitățile de exprimare la nivel de grup trebuind respectate , la fel ca și cele ale celorlalte grupuri sociale.
Integrarea organizațională se referă la formele și structurile organizatorice care sprijină integrarea.
Șansele persoanelor considerate ca fiind valide , normale, și a celor cu dizabilități nu sunt, în mod natural, egale , în fața exigențeloe existenței .Societatea ere obligația de a crea șanse egale pentru persoanele cu dizabilități prin mijloace legislative , politico-administrative, organizatorice și tehnologice , întrucât integrarea presupune egalitatea de paricipare socială și egalitatea de șanse în realizarea accesului la educație.
Se poate vorbi de integrare socială a persoanelor cu dizabilități , atunci când are loc includerea lor în societate .Autoritațile sunt responsabile de includerea socială a persoanelor defavorizate , în cazul nostru cele cu dizabilități , acesta fiind un obiectiv principal al politicilor sociale , familiale, educaționale a tuturor factorilor implicati , inclusiv organizațiile nonguvernamentale ale persoanelor cu dizabilități.Pentru a participa integral la viața comunității , persoanele deficiente trebuie să aibă acces la aceeași cantitate de informații ca toată lumea , și de aceeași calitate , în același timp cu toți oamenii și fără costuri adiționale .Asigurarea șanselor egale în educație presupune ca necesitățile de educație ale persoanelor cu dizabilități au o valoare egală a celorlalte persoane .Egalizarea Sanselor are în vedere atât necesitățile generale cât și cele individuale de educație și vizează , pe de altă parte, eliminarea obstacolelorcare pot apărea .
S-a afirmat că integrarea în societate „ se bazează pe recunoașterea integrității unei persoane , fapt care semnifică să fii tu însăți printre ceilalți , să fii capabil și să ți se permită să fii tu însăți printre ceilalți”
În legislația românească integrarea socială este definită ca fiind „ procesul de interacțiune dintre individ sau grup și mediul social , prin intermediul căruia se realizează un echilibru funcțional al părților.”
Emile Durkheim considera că educația este „ socializarea metodică a tinerei generații” .În majoritatea cazurilor , integrarea copiilor cu cerințe educative speciale în școli de masă se realizează prion intermediul unor proiecte demarate în cadrul unor parteneriate școală-comunitate.Fiecare proiect sau program de integrare derulat nu și-a propus să integreze în aclași timp toți copiii cu cerințe speciale dintr-o comunitate ;strategia adoptată a avut în vedere integrarea unui număr limitat de copii în cadrul fiecărui proiect în parte , pentru a evita unele disfunții în sistemul de învățământ .
Ca parte din procesul de integrare socială este autonomia personală, achiziționarea acesteia putându-se realiza la copii, în special în cadrul grupului școlar, unde copilul interacționeazăcu ceilalți copii și este pus în situația de a accepte autonomia celorlalți .
II.3.Forme ale integrării sociale
Problematica integrării sociale a persoanelor care prezintă dizabilități a fost abordată din perspectiva a cel puțin șase perspective:
Integrarea fizică- posibilitățile de acces în spații publice a persoanelor deficiente asemenea celorlalte persoane din comunitate;
Integrarea la nivelul terminologiei – renunțarea la expresiile și etichetele discriminatorii față depersoanele cu deficiență;
Integrarea la nivel administrativ – adoptarea unor norme sau reglementări prin care să se acorde o serie de facilități persoanelor aflate în diferite situații de dizabilitate în raport cu celelalte persoane din comunitate ( facilităti de transpot, anumite servici de terapie, recuperare și susținere , facilități la angajare, ajutor social etc);
Integrarea socială – favorizarea contactelor sociale între peroanele cu deficiențe și celelate persoane din comunitate în cadrul unor activități comunitare , inclusiv cele desfășurate în școală ;
Integrare la nivel de curriculum – se referă la crearea condițiilor de acces în mod egal la educație și instruire a copiilor , fără discriminare pe motive de handicap ,pornind de la aceleași conținuturi educaționale ( adaptate și diferențiate ulterior în funcție de particularitățile fiecărui elev în parte)
Integrarea psihologică –educația copiilor în aceleași spații , în același timp și folosind aceleași programe , fără constrângeri și fără discriminări privind performanța școlară a eleviloratât a celor normali , cât și a celor cu dizabilități mintale .Considerându-se drept cele mai mici unități ale unui grup normele sociale pe de o parte , iar pe de altă parte persoanele și comportamentele lor se identifică tipuri de integrare socială.
1 Integrare culturală, definită de obicei ca un proces de realizare a unei concordanțe sau compatibilităti întree normele uneia și aceleiași culturi , integrarea culturală constituie o variabilă structurală care măsoara gradul și limitele până la care o cultură ( un sistem cultural) poate fi calificată ca integrată .Ea sintetizează procesul prin care membrii unei societăți acceptă, resping sau modifică itemuri care s-au difuzat din alte culturi .Ca unități funcționale , sistemele culturale furnizează standarde și modele culturale care ghidează comportamentul si-l fac predictibil .În împrejurări obișnuite cu cât este mai susținută integrarea individului în sistemul cultural , cu atăt este mai eficace contribuția lui la buna funcționare a societății .Gradul de integrare culturală , determinat de raportul între trăsăturile universale , specializate și alternative, este mai ridicat însă când proporția ultimelor este mai coborâtă , adică atunci când indivizii aleg mai frecvent comportamente culturale care nu se abat prea mult de la modelele prescrise .Integrarea culturală trebuie privită atât ca proces de eliminare a conflictelor și incompatibilităților între normele aceleiași culturi ât și ca un proce seminamemte creativ , manifestat prin gradul de participare a indivizilor și grupurilor de indivizi din societate la creația spirituală , în general, la îmbogățirea patrimoniului de valori definitorii , în particular.
2.Integrarea normativă , ca proces în esența sa relațional , poate fi identificată cu „integrarea între norme și persoane” și variază în funcție de concordanța între conduite și norme.Ea mai este definită și ca un mod eficient de articulare a modelelor normative cu procesul motivațional , astfel ca indivizii să actioneze conform standardelor prescrise.Respectarea normelor grupului și orientarea spre valori morale și reglementări juridice comuneîntărește coeziunea între membri și favorizează un grad ridicat de integrare socială agrupului respectiv.
II.4Cadrul legislativ privind protecția socială a copiilor cu dizabilități mintale
De- a lungul timpului s-a ajuns la concluzia că omul este valoros și trebuie să fie lăsat să își aleagă binele personal.Omul are drepturi și obligații față de el dar și față de societate ; un accent deosebit s-a pus pe declararea drepturilor- civile , politice, ecomomice, sociale- ale omului , dar si pe respectarea acestor drepturi indiferent de locul unde se afla individul .În acest scop Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat și proclamat o serie de declarații și convenții în scopul apărării drepturilor omului,în special cele ale copilului.
Problemele legate de dizabilitățile unor persoane au condus la adoptarea unor cadre legislative pentru protejarea și ajutorarea pe scară internațională și intervenirea în cazul acestor persoane defavorizate astfel încât acestea să ducă o viață normală sau asemănătoare cu cea a majorității.
În anul 1971 în data de 20 decembrie, Adunarea Generală a O.N.U. a proclamat Declarația Drepturilor Deficientului Mintal , conform căreia deficienților mintali le erau recunoscute drepturile ca fiind aceleași ca a tuturor celorlalți oameni și dacă nu se pot îngriji de sine atunci societatea să le vină în sprijin.
În 1975 , în data de 9 decembrie Adunarea Generală a O.N.U. a proclamat Declarația Drepturilor Persoanelor cu Handicap , care este considerată a fi stâlpul legislației în domeniul persoanelor deficiente .Aici este stipulat că „ handicapatul trebuie să beneficieze de toate drepturile enunțate în Declarație”, aceste drepturi trebuind să fie recunoscute indiferent de vqrstă , sex, culoare, rasă , opinii politice, religie etc. Prin acest document se subliniază faptul că persoanele cu deficiență mintală trebuie să beneficieze , cât mai mult cu putință de aceleași drepturi precum celelalte ființe umane : dreptul la îngrijire medicală, la tratamente psihice adecvate , la educație , la instruire, formare, profesionalizare, adaptare și integrare socio-profesională prin valorificarea la maxim a capacităților și aptitudinilor fiecărei persoane în parte .
De asemenea se pune accentul pe faptul că aceste persoane au dreptul de a le fi luate în considerare nevoile lor speciale în toate etapele de planificare economică și socială .Persoanele cu handicap au dreptul de a trăi cu familiile lor sau cu părinții și să fie încurajați să participe la toate activitățile sociale , creative, sau de agrement.Acestea trebuie să fie protejate împotriva tuturor formelor de exploatare și să nu aibă parte de un tratament discriminatoriu , abuiv sau degradant .Persoanele cu handicap au aceleași drepturi civile și politice ca alte ființe umane .
In anul 1993 Organizația Națiunilor Unite a elaborat și promovat un set de reguli care să asigure persoanelor cu dizabilități aceleași drepturi și obligații ca și cele ale persoanelor normale .Persoanele cu dizabilități și organizațiile acestora , precum și alte organizații ale societății civile, împreună cu guvernul fiecărui stat , au datoria de a acționa pentru înlăturarea barierelor existente în calea exercitării drepturilor și libertăților persoanelor cu dizabilități și pentru instaurarea unui climat de colaborare și parteneriat favorabil societății în legă tură cu nevoile , potențialul și contribuția persoanelor aflate în dificultate la viața comunității din care fac parte.
De exemplu, în anul 1990 în S.U.A. este adoptată legea incapacității prin care se interzice discriminarea persoanelor cu dizabilități în activități ca: angajarea în serviciu , alocarea spațiilor de locuit , educație și acces la serviciile publice.
La nivel european începând cu anul 1992, prin intermediul Consiliului Europei , au fost elaborate și promovate , o serie de recomandări referitoare la promovarea în cadrul statelor membre a unor politici și strategii coerente pentru persoanele aflate în dificultate sau situații de dizabilitate. Astfel, având în vedere că î întreaga lume există peste jumătate de miliard de persoane cu diferite forme de handicap( determinate de deficiențe fizice, mintale, senzoriale, consecutive unor afecțiuni cronice ) și considerând că neglijarea protecției drepturilor cetățenilor cu dizabilități are drept consecință reducerea șanselor lor în viața socială și în comunitățile în care trăiesc , s-a ajuns la concluzia că readaptarea persoanelor cu dizabilități , prin integrarea lor economică și socială constitue o datorie a comunităților locale și trebuie să reprezinte un obiectiv prioritar al tuturor politicilor sociale . În acest mod se poate garanta respectarea demnității umane și sunt diminuate dificultățile pe care societatea le întâmpină în cazul persoanelor cu dizabilități .La congresul European cu privire la persoanele cu dizabilități desfășurat la Madrid în perioada 20-23 martie , s-a adoptat un cadru conceptual de acțiune la nivel continental , național, regional și local , cu ocazia anului European 2003 al persoanelor cu handicap , cadru destinat în pricipal ameliorării calității vieții și serviciilor destinate acestor categorii de persoane.
La nivel internațional s-au adoptat mai multe politici sociale cu privire la integrarea în societate a copiilor cu dizabilități mintale care au ca puncte comune următoarele:
integrarea copiilor cudizabilități mintale în cadrul școlilor obișnuite s-a realizat prin intermediul unor proiecte sau programe derulate în cadrul parteneriatului școală- comunitate.
Fiecare proiect sau program de integrare derulat nu și-a propus integrarea tuturor copiilor cu deficiențe mintale dintr-o comunitate , ci s-a urmarit integrarea unui număr limitat de copii pentru ca disfuncțiile ulterioare să fie evitate.
În materie de legislație la nivel național după căderea comunismului apar primele cadre legilative dintre care amintesc:
Legea numărul 18 /1990 pentru ratificarea Convenției O.N.U.cu privire la drepturile copilului
Legea numărul 53/1992 privind protecția specială a persoanelor cu handicap
Ordonanța de Urgență numărul 12/2001 privind înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție aprobată prin legea nr.252/16.05.2001
Legea numărul 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburăi psihice.
Ordinul numărul 90/2002 pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a comisiilor de expertizămedicală a pesoanelor cu handicap pentru adulți
Ordonanța numărul 14 din 30 ianuarie 2003 privind înființarea , organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap
Legea numărul 272 din 21.06.2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului – reglementează cadrul legal privind respectarea , promovarea și garantarea drepturilor copilului
Legea numărul 448/2006 , legea privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Legea numărul 448 din data de 06.12.2006 reglementează drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării și incluziunii sociale a acestora .
Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la :
ocrotirea sănătății – prevenire tratament și recuperare ;
educație și formare profesională ;
ocuparea și adaptarea locului de muncă , orientare și reconversie profesională ;
asistență socială , respectiv servicii sociale și prestații sociale;
locuință, amenajarea mediului de viață personal ambiant, transport, accesla mediu fizic, informațional și comunicațional
petrecerea timpului liber, acces la cultură , sport, turism
asistență juridică
facilități fiscale
evaluare și reevaluare prin examinare la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare , la un interval de 2 ani
Drepturile persoanelor cu tulburări psihice
– Orice persoana cu tulburări psihice are dreptul la cele mai bune servicii medicale si îngrijiri de sănătate mintala disponibile.
– Orice persoana care suferă de tulburări psihice sau care este îngrijita ca atare trebuie tratata cu omenie si in respectul demnității umane si sa fie apărată împotriva oricărei forme de exploatare economica, sexuala sau de alta natura, împotriva tratamentelor vătămătoare si degradante.
– Nu este admisa nici o discriminare bazată pe o tulburare psihică
– Orice persoana care suferă de o tulburare psihică are dreptul sa exercite toate drepturile civile, politice, economice, sociale si culturale recunoscute in Declarația Universala a Drepturilor Omului, precum si in alte convenții si tratate internaționale in materie
– Orice persoana care suferă de o tulburare psihica are dreptul, in măsura posibilului, să trăiască și să lucreze in mijlocul societății. Administrația publica locală, prin organismele competente, asigură integrarea sau reintegrarea in activități profesionale corespunzătoare stării de sănătate si capacitații de reinserție socială si profesională a persoanelor cu tulburări psihice.
– Orice persoana cu tulburare psihica are dreptul sa primească îngrijiri comunitare;
Orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:
a) recunoașterea de drept ca persoana;
b) viata particulară;
c) libertatea de comunicare, in special cu alte persoane din unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite si de a primi comunicări particulare fără nici un fel de cenzură, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui reprezentant personal sau legal si, ori de cate ori este posibil, si ale altor vizitatori, libertatea de acces la serviciile poștale si telefonice, precum si la ziare, la radio si la televiziune;
d) libertatea religioasa sau de convingere.
– Mediul si condițiile de viata trebuie sa fie pe cat posibil cat mai apropiate de viata normala a persoanelor de vârsta corespunzătoare.
– Pentru petrecerea timpului liber orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:
a) mijloace de educație;
b) posibilități de a cumpăra sau de a primi articolele necesare vieții zilnice, distracțiilor sau comunicării;
c) mijloace care sa permită pacientului sa se consacre unor ocupații active, adaptate mediului sau social si cultural, încurajări pentru folosirea acestor mijloace si masuri de readaptare profesionala de natura sa ii ușureze reinserția in societate.
– Pesoana cu dizabilitate psihică nu poate fi obligată sa presteze o munca forțata.
– Daca pacientul nu are capacitatea să înțeleagă și această incapacitate va dura , drepturile acestuia vor fi aduse la cunoștință reprezentantului său personal sau legal.
În ceea ce privește dreptul la educație a persoanelor cu handicap incluziv a persoanelor cu handicap psihic legea numărul 448/2006 pune bazele legale pentru asigurarea educației în orice formă , indiferent de vârstă , în conformitate cu tipul, gradul de handicap și nevoile educaționale . Persoanelor cu handicap li se asigură educația permanentă și formarea profesională de-a lungul întregii vieți. Accesul în unitățile de învățământ al copiilor cu dizabilități, precum și a celor cu dificultăți de adaptare școlară se realizează prin hotărâre a comisiei pentru protecția copilului, care eliberează certificatul de orientare școlară și/sau profesională , pe baza raportului de evaluare complexă întocmit de serviciul de evaluare complexă din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului
În cadrul procesului de învățământ , indiferent de nivelul acestuia persoanele cu handicap au dreptul la servicii educaționale de sprijin, dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului și gradului de handicap, manuale școlare și cursuri în format accesibil .Unitățile de învățământ au obligativitatea să să promoveze și să garanteze accesul la educație și formare profesională a persoanelor cu handicap, să fie sprijinită cooperarea dintre învățământul special și cel de masa cu familia și comunitatea , să fie asigurate servicii educaționale de sprijin pentru persoanele cu dizabitități și familiile acestora prin specialiști în domeniul psihopedagogiei speciale .
II.5Tipuri de prestații pentru copilul cu deficiență
Dreptul la asistență socială sub formă de prestații sociale se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, pe baza unor acte doveditoare, în condițiile prevăzute de Legea nr. 448/2006, art.56. Cererea pentru acordarea dreptului la prestații sociale se înregistrează la autoritatea administrației publice locale în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap. Cererea și actele doveditoare se depun spre înregistrare de persoana cu handicap, familia sa, reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau organizația neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap.
Copilul cu handicap grav beneficiază:
– de alocație de stat în condițiile și în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%;
– buget personal complementar lunar, indiferent de venituri în cuantum de 80 lei;
– indemnizație de însoțitor în cuantum de 346 lei sau asistent personal;
– gratuitatea transportului interurban, la alegere, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an calendaristic;
– gratuitate transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafața și cu metroul.
Copilul cu handicap accentuat beneficiază:
– de alocație de stat în condițiile și în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%;
– buget personal complementar lunar, indiferent de venituri în cuantum de 60 lei;
– gratuitatea transportului interurban, la alegere, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele, în limita a 6 călătorii dus-întors pe an calendaristic;
– gratuitate transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafață și cu metroul.
Copilul cu handicap mediu beneficiază:
– de alocație de stat în condițiile și în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%;
– buget personal complementar lunar, indiferent de venituri în cuantum de 30 lei.
Nu pot beneficia de drepturile prevăzute mai sus copiii cu deficiență care se află în internate sau centre de plasament aferente unităților ori instituțiilor de învățământ special sau în alte tipuri de instituții publice cu caracter social, cu excepția centrului de tip respiro, în care se asigură întreținere completă din partea autorității administrației publice.
Conform Legii nr. 272/2004 și Legii nr.448/2006 modificată prin O.U.G.nr.14/2007, în centrele de plasament pentru copilul cu deficiențe se oferă alocația lunară de plasament de 129 lei ca prestații sociale.
II.6.Servicii pentru protecția și integrarea socială a copilului cu deficiență mintală
Serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea depășirii unor situații de dificultate, pentru prezervarea autonomiei și protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale și promovarea incluziunii sociale (Ordonanta nr 68/2003 privind serviciile sociale).
a)Servicii pentru protecția copilului cu deficiență mintală în centrele de zi. Rolul serviciilor
Protecția sub formă de servicii în centrele de zi pentru copiii cu dizabilități are rolul de a preveni abandonul și instituționalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activități de îngrijire, educație, abilitare-reabilitare, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, orientare școlară și profesională etc. pentru copii, cât și a unor activități de sprijin, consiliere, educare etc. pentru părinți sau reprezentanții legali, precum și pentru alte persoane care au în îngrijire copii.
Serviciile oferite de centrele de zi pentru copiii cu dizabilități sunt complementare demersurilor și eforturilor propriei familii, așa cum decurg din obligațiile și responsabilitățile părintești, precum și serviciilor oferite de unitățile de învățământ și de alți furnizori de servicii, corespunzător nevoilor individuale ale copilului în contextul său socio-familial.
b)Servicii pentru părinți
Personalul centrului de zi pentru copiii cu dizabilități face toate demersurile necesare pentru a stabili relații de colaborare activă cu familiile copiilor care frecventează centrul de zi: se formulează un cod etic pentru relația cu copiii și familiile acestora, care este elaborat de coordonatorului centrului în colaborare cu personalul de specialitate și este adus la cunoștință; se realizează reuniuni individuale și reuniuni generale, în mod periodic, pentru admiterea copilului în centru și informarea părinților; personalul este pregătit în ceea ce privește semnificația relației copil-părinte, importanța participării părinților ca parteneri în program și rolul centrului în sprijinirea și întărirea relației copil-părinte.
Părinții și alți membrii ai familiei lărgite sau reprezentantul legal și/sau persoana care are în îngrijire copilul beneficiază de consiliere și sprijin din partea personalului de specialitate al centrului de zi, care îi ajută să rezolve problemele cu care se confruntă în ceea ce privește dezvoltarea psihologică a copilului cu dizabilități și diversele aspecte juridice, medicale, sociale.
Consilierea se realizează individual sau în grup, în funcție de nevoile pe care le au părinții , la cerere sau ori de câte ori se consideră că este în beneficiul copilului și familiei sale. Pe lângă consiliere se pot organiza programe de educare a părinților – cunoscute sub denumirea de "școli pentru părinți", desfășurate în funcție de nevoile identificate în comunitate.
c)Servicii pentru copil
Clienții centrelor de zi se pot adresa în mod direct centrului sau prin referire din partea serviciului public specializat pentru protecția copilului, organismelor private autorizate și altor instituții relevante. Referirea din partea serviciului public specializat pentru protecția copilului se face în baza planului de servicii personalizat (PSP).
În cadrul centrului de zi fiecare copil are un program personalizat de intervenție (PSP), reactualizat periodic, care conține serviciile și activitățile oferite copilului și familiei acestuia și care este elaborat de personalul de specialitate în funcție de nevoile și particularitățile fiecărui copil în parte.
Fiecare copil din centrul de zi are un program zilnic care implică îngrijirea lui, activitățile derulate și care se desfășoară ținând cont de vârsta lui, nivelul de dezvoltare, potențialul, nevoile și disponibilitățile pe care le are.
d)Educație
Fiecare copil beneficiază de un program educațional adecvat vârstei, nevoilor, potențialului de dezvoltare și particularităților sale, realizat de către un educator sau educator specializat și în cazul formării deprinderilor de viață independentă, acesta se consultă cu asistentul social.
Conținutul programului educațional se referă la educația non-formală și informală. Educația formală se poate realiza în centrul de zi numai în situații excepționale, cu avizul inspectoratului școlar și cu respectarea/adaptarea curriculum-ului școlar corespunzător vârstei și particularităților copilului. Totodată, educația formală în cadrul centrului de zi se face în baza hotărârii comisiei pentru protecția copilului cu privire la orientarea școlară.
Activitățile educaționale se desfășoară individual sau în grupuri mici de copii, ținând cont de vârsta copiilor și de achizițiile pe care le au.
Centrul de zi asigură fiecărui copil sprijin adecvat, inclusiv resursele materiale necesare, adaptate tipului dizabilității și/sau gradului de handicap, pentru a avea acces, a se integra și a frecventa în mod regulat unitatea de învățământ la care este înscris.
e)Reabilitare
Fiecare copil beneficiază de servicii de calitate de abilitare/reabilitare realizate de personalul de specialitate (kinetoterapeuți, fizioterapeuți, logopezi, psihopedagogi, consilieri/psihoterapeuți, terapeuți ocupaționali etc.) în conformitate cu nevoile specifice ale copilului, individual sau în grup.
Activitățile de abilitare/reabilitare pot fi, după caz: fizioterapie; kinetoterapie și masaj; logopedie terapie psiho-motrică și de abilitate manuală; terapii prin învățare (de exemplu, reprezentare, dezvoltarea imaginației, a atenției, memoriei, inteligenței, creativității etc.);dezvoltarea abilităților de autocontrol (de exemplu, dezvoltarea procesului de inhibiție voluntară); organizarea și formarea autonomiei personale (de exemplu, educație perceptivă, igienă personală, formarea deprinderilor de autoservire, autogospodărire etc.); reorganizarea conduitelor și restructurarea perceptiv-motorie; terapie ocupațională și psihoterapie de expresie (de exemplu, expresie grafică, plastică, corporală, verbală, psihodramă, meloterapie, ergoterapie etc.); diverse forme de psihoterapie etc.
Centrul își organizează spații suficiente ca număr, special amenajate și dotate corespunzător cu natura și specificul activităților respective, precum și adaptate și echipate pentru a fi accesibile și funcționale în funcție de tipul dizabilității/handicapului copiilor.
f)Socializare
Copiii beneficiază de activități recreative și de socializare care îi ajută să își mențină echilibrul psihic și fizic necesar dezvoltării lor optime și care sunt elaborate de personalul educațional ținând cont de preferințele și particularitățile fiecărui copil.
Fiecare copil este ajutat să dezvolte relații pozitive cu ceilalți: cu părinții/alți adulți importanți pentru el, cu copiii din centrului și din unitatea de învățământ pe care o frecventează, cu personalul din centrului și, după caz, cu alți profesioniști. Iar personalul este format corespunzător pentru a contribui la dezvoltarea afectivă a copilului, prin comunicare verbală și non-verbală, prin consiliere, prin activități de socializare și evaluări pozitive.
g)Consiliere
Complementar serviciilor oferite de unitățile de învățământ și alți furnizori de servicii, centrul de zi pentru copiii cu dizabilități oferă copiilor sprijin pentru orientarea școlară și profesională, precum și consiliere psihologică, în raport cu vârsta, nivelul de dezvoltare, nevoile, aptitudinile, interesele și tipul dizabilității și/sau gradului de handicap al acestora.
În situația în care copilul nu beneficiază de orientare școlară în baza unei hotărâri a comisiei pentru protecția copilului sau în sprijinul luării acestei decizii, psihologul elaborează programul de orientare școlară și profesională care conține obiective specifice în funcție de particularitățile fiecărui copil.
Consilierea este o activitate planificată, la cerere sau ori de câte ori psihologul consideră că este în beneficiul copilului, cu obiective specifice, care în cazul celei de grup sunt negociate cu copiii, în funcție de vârsta și gradul lor de maturitate ; se desfășoară individual și/sau în grup într-un spațiu special amenajat și securizant pentru copil.
II.7. Instituții de protecție a copiilor deficienți și rolul acestora
Instituțiile sociale se conformează principiilor de bază ale asistenței sociale și scopurile principale stabilite. Astfel, persoana cu orice grad de handicap mai ales fizic sau mintal este cazată, acestuia fiindu-i asigurată întreținerea completă și îngrijirea la nivel funcțional, de reabilitare și existență socială.
Instituțiile de protecție specială a copilului cu deficiență se înființează și funcționează ca instituții de interes public sub formă de centre-pilot, centre de îngrijire și asistență, centre de recuperare si reabilitare, centre de integrare prin terapie ocupațională, locuințe protejate de tip familial, centre de zi, centre de intervenție timpurie, precum și sub alte forme specifice, cu avizul Ministerului Sănătății și Familiei, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap. Instituțiile se află în coordonarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap .
Instituțiile specializate se împart în două mari categorii: centre de zi și centre rezidențiale (publice, public-private sau private).
Centrele de zi și centrele rezidențiale sunt instituții de interes public cu personalitate juridică, care au rolul de a asigura la nivel județean sau local aplicarea politicilor și strategiilor de asistență specială a persoanelor cu handicap, prin creșterea șanselor recuperării și integrării acestora în familie ori în comunitate, și de a acorda sprijin și asistență pentru prevenirea situațiilor ce pun în pericol securitatea persoanelor cu handicap.
Centrele de zi și centrele rezidențiale reprezintă locații în care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat și care dispun de infrastructură adecvată furnizării acestora, însă diferența este că în centrele rezidențiale persoana cu handicap este găzduită cel puțin 24 de ore Centrele pentru persoane cu handicap se înființează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor județene, respectiv consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, cu avizul și în coordonarea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap .Într-un centru de zi sau rezidențial serviciile sociale pot fi furnizate în sistem integrat :
– serviciile medicale din cadrul pachetului de servicii medicale de baza care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate ;
– serviciile de sănătate, coordonate de către de autoritatea administrației publice locale sau de furnizorul de servicii sociale care înfiintează, administrează și finantează centrul;
– serviciile de educație și de ocupare a forței de muncă – Ministerul Educației și Cercetării alocă fonduri de la buget pentru finanțarea cheltuielilor: activităților de educație desfășurate în centrele pentru persoanele cu handicap, perfecționării pregătirii profesionale a cadrelor didactice, etc.
– serviciile de locuire și altele asemenea.
a)Centrele rezidențiale
Tipurile de centre rezidențiale pentru persoanele cu handicap sunt:
– centrele de îngrijire și asistență, oferă: găzduire pe perioadă nedeterminată, asistență medicală și îngrijire, asistență paleativă, consiliere psihologică, recuperare și reabilitare, socializare;
– centre de recuperare și reabilitare, care oferă: găzduire temporară, asistență medicală și îngrijire, recuperare și reabilitare, consiliere psihologică, terapie ocupațională, socializare;
– centre respiro/centre de criza, oferă: găzduire temporară, consiliere psihologică, socializarea și petrecerea timpului liber;
– centre de integrare prin terapie ocupațională;
– centre de pregătire pentru o viață independentă, care oferă : găzduire temporară, asistență și îngrijire, reorientare și integrare profesională, consiliere psihologică, socializare, orientare profesională;
– centre specializate pentru copiii cu deficiențe care oferă: găzduire pe perioadă nedeterminată, asistență medicală și îngrijire, suport emoțional și după caz, consiliere psihologică, recuperare și reabilitare, educare, socializare și petrecere a timpului liber, reintegrare familială și comunitară;
– centre de primire în regim de urgență pentru copii cu deficiențe, oferă: primire și găzduire temporară, asistență medicală și îngrijire, suport emoțional și după caz, consiliere psihologică, educare, reintegrare familială și comunitară, socializare;
– locuințe protejate: găzduire pe perioadă nedeterminată, sprijin pentru o viață independentă;
– centre de servicii comunitare și formare;
Centrele rezidențiale au următoarele atribuții :
– asigură cazarea, hrană, cazarmamentul și condițiile igienico-sanitare corespunzătoare persoanelor cu handicap asistate, precum și întreținerea și folosirea eficientă a bazei materiale și a bunurilor din dotare;
– asigură asistență medicală curentă și de specialitate, recuperare, îngrijire și supraveghere permanentă persoanelor cu handicap asistate;
– întocmesc proiecte și programe proprii care să asigure creșterea calității activității de protecție specială a persoanelor cu handicap, în concordanță cu specificul centrului de îngrijire și asistență, potrivit politicilor și strategiilor naționale, județene și locale;
– organizează activități cultural-educative și de socializare atât în interiorul centrelor de îngrijire și asistență, cât și în afara acestora;
– organizează activități de ergoterapie în raport cu restantul funcțional al persoanelor internate;
– acordă sprijin și asistență de specialitate în vederea prevenirii situațiilor care pun în pericol siguranța persoanelor cu handicap;
– dezvoltă parteneriate și colaborează cu organizații neguvernamentale și cu alți reprezentanți ai societății civile;
– asigură consiliere și informare atât familiilor, cât și asistaților, privind problematica socială (probleme familiale, psihologice etc.);
– intervin în combaterea și prevenirea instituționalizării ca posibilitate de abuz din partea familiei;
– intervin în sensibilizarea comunității la nevoile specifice ale persoanelor cu handicap;
– asigură respectarea standardelor și indicatorilor stabiliți de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap;
– promovează dezinstituționalizarea prin strategii specifice.
– elaborează programe individualizate sau de grup de terapie ocupațională și alte tipuri de terapie, în vederea integrării socioprofesionale și familiale, colaborând în acest sens cu centre similare și cu organizații neguvernamentale din țară și din străinătate;
– identifică persoanele cu handicap care pot beneficia de programele de terapie și asigură includerea lor în aceste programe;
– întocmesc rapoarte de anchetă psihosocială;
– asigură realizarea activităților de recuperare a persoanelor cu handicap prin implementarea programelor de terapie;
– monitorizează și analizează situația persoanelor cu handicap ulterior finalizării programelor de terapie;
– identifică mediile în care poate fi integrată orice persoană cu handicap care a parcurs programele de terapie;
– asigură condițiile necesare desfășurării programelor de terapie în vederea integrării socioprofesionale a persoanelor cu handicap;
– asigură prin intermediul psiho- și socioterapeuților integrarea persoanelor cu handicap în grupuri mici și mixte, prin realizarea unor relații interumane cu valoare instructivă și educativă;
b)Centrele de zi
Centrele de zi oferă: educare, asistență și îngrijire, consiliere psihologică pentru copil și familie, socializare și petrecerea timpului liber, reintegrare familială comunitară;
Centrele care oferă servicii de îngrijire asistență la domiciliu: asistență medicală și îngrijire, suport emoțional și după caz, consiliere psihologică, recuperare și reabilitare, intră în categoria centrelor de zi;
Centrele de zi îndeplinesc următoarele atribuții principale:
– asigură activitățile instructiv-educative, de dezvoltare a abilităților și disponibilităților cognitive, psihomotorii, afectiv-relaționale și social-adaptative, conform planului de intervenție individualizat;
– elaborează programe proprii de dezvoltare a abilităților și disponibilităților cognitive, psihomotorii, afectiv-relaționale și social-adaptative, colaborând cu centre similare, cu organizații neguvernamentale din țară și din străinătate;
– asigură aplicarea politicilor și strategiilor naționale, județene și locale, în concordanță cu specificul centrelor de zi, întocmind proiecte și programe proprii care să asigure creșterea calității activității de protecție specială a persoanelor cu handicap asistate;
– monitorizează și analizează situația persoanelor cu handicap asistate ulterior finalizării proiectelor și programelor de recuperare și integrare profesională sau socială;
– identifică persoanele cu handicap care pot beneficia de programele proprii, întocmesc rapoarte de anchetă psihosocială și asigură includerea acestora în programe și proiecte instructiv-educative, de dezvoltare a abilităților și disponibilităților cognitive, psihomotorii, afectiv-relaționale și social-adaptative;
– asigură îndeplinirea standardelor de calitate a serviciilor oferite și a standardelor ocupaționale specifice personalului încadrat;
– identifică mediile în care poate fi integrată orice persoană cu handicap beneficiară a programelor centrelor de zi;
– acordă sprijin și asistență de specialitate în vederea prevenirii situațiilor care pun în pericol siguranța persoanelor cu handicap;
– dezvoltă parteneriate și colaborează cu organizații neguvernamentale, cu alți reprezentanți ai societății civile, precum și cu unitățile protejate, în vederea integrării în muncă a persoanelor cu handicap și a diversificării serviciilor oferite;
– promovează dezinstituționalizarea prin strategii specifice;
– pun accent pe stimularea autonomiei personale și dezvoltă încrederea în sine a persoanei cu handicap;
– dezvoltă un cod al conduitei cu familia, comunică și întrețin relația permanentă cu aceasta, dezvoltă servicii de consiliere și orientare;
– rezolvă probleme specifice persoanei cu handicap în legătură cu ortezarea/protezarea;
– acordă servicii de tip comunitar la domiciliul persoanei cu handicap;
– dezvoltă programe de sensibilizare a comunității cu privire la nevoile specifice ale persoanei cu handicap;
– asigură monitorizarea și evaluarea programelor proprii;
– intervin în combaterea și prevenirea instituționalizării ca posibilitate de abuz din partea familiei;
– asigură respectarea standardelor și indicatorilor stabiliți de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap.
IIICadrul instituțional în domeniul protecției copilului cu deficiență mintală
III.1La nivel central
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. Autoritatea coordonează la nivel central activitățile de protecție si promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, elaborează politicile, strategiile și standardele în domeniul promovării drepturilor persoanelor cu handicap, asigură urmărirea aplicării reglementărilor din domeniul propriu și controlul activităților de protecție specială a persoanelor cu handicap.
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului are competența generală de a monitoriza respectarea principiilor și drepturilor prevăzute de Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și Legea nr. 2727/2004 (art 100). Această monitorizare se referă însă mai ales la activități, programe, proiecte, strategii, măsuri, politici ale autorităților publice și organismelor private autorizate care au ca obiect de activitate implementarea drepturilor copiilor. ANPDC realizează inspecții periodice a serviciilor, inclusiv a celor de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități1(Legea 272/2004, Art. 116), pentru a constata modul în care sunt respectate standardele minime obligatorii.
Orice instituție publică sau privată care acordă servicii copiilor trebuie licențiată, în condițiile legii (Legea 272/200,Art. 115 ). În același timp ANPDC finanțează/cofinanțează serviciile/instituțiile pentru copiii cu handicap, elaborează standarde, strategii și metodologii de lucru.
Ministerul Sănătății Publice, ca autoritate centrală în domeniul asistenței de sănătate publică, „elaborează normele de organizare și funcționare a unităților care asigură asistența de sănătate publică, autorizează și controlează activitatea instituțiilor de sănătate publică și asigură finanțarea unităților din subordine; asigură controlul calității serviciilor medicale prin autoritățile locale de sănătate publică și participă la activitățile de protecție familială, (…) și protecția copilului”(Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății, Art. 16, lit. i), lit. j) și lit. t)). Centrul Național de Sănătate Mintală, ca for tehnic și metodologic fără personalitate juridică, înființat de Ministerul Sănătății Publice în cadrul Institului Național de Cercetare – Dezvoltare în Sănătate București, are atribuții și în monitorizarea și evaluarea serviciilor de sănătate mintală (Ordinul privind înființarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală în cadrul Institului Național de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate București, Art. 3, lit. g)).
Comisia de specialitate (comisia de psihiatrie și psihiatrie pediatrică), ca structură tehnică a Ministerului Sănătății Publice, „participă la organizarea și desfășurarea acțiunilor de control și evaluare a activității de specialitate întreprinse de către Ministerul Sănătății în instituțiile sanitare, colaborează cu comisia de acreditare a unităților sanitare la elaborarea și fundamentarea criteriilor și standardelor de performanță pentru acreditarea și autorizarea spitalelor și formulează criteriile de evaluare a instituțiilor sau secțiilor din specialitate”
Ministerul Educației are obligația de a facilita accesul la educația preșcolară și a asigura învățământul general obligatoriu și gratuit pentru toți copiii( Legea 272/2004, Art. 48).
Avocatului Poporului este principalul mecanism extrajudiciar de apărare și monitorizare acazurilor individuale, fiind în același timp o autoritate independentă în raport cu orice altă autoritate publică. Unul din adjuncții avocatului poporului este specializat într-un domeniu foarte larg și care se referă la drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap.
III.2 . La nivel teritorial
La nivel teritorial funcționarea serviciilor sociale și de protecție a copilului este asigurată și finanțată de către Consiliul Județean. În conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, coroborate și cu cele ale Legii administrației publice locale nr. 215/2001, „structura organizatorică, numărul de personal și finanțarea direcției generale de asistență socială și protecția copilului se aprobă prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București, care o înființează, astfel încât să asigure îndeplinirea în mod corespunzător a atribuțiilor ce îi revin, precum și realizarea deplină și exercitarea efectivă a drepturilor copilului”. Președintele consiliului județean îndeplinește atribuții privind funcționarea aparatului de specialitate al serviciilor publice, îndrumând prin aparatul de specialitate al consiliului județean activitatea de autoritate tutelară și luând măsuri pentru inspecția și controlul efectuării serviciilor publice. Drepturile și obligațiile părintești cu privire la copilul instituționalizat sunt exercitate de către președintele consiliului județean, respectiv de către primarul sectorului municipiului București
Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) sunt instituții publice, cu personalitate juridică, înființate în subordinea consiliului județean, respectiv a consiliilor locale ale municipiului București (Legea 272/2004. Art. 105(2)), care au atribuții generale în ceea ce privește protecția copilului. DGASPC întocmește raportul de evaluare inițială a copilului și familiei acestuia și propune stabilirea unei măsuri de protecție specială, reevaluează, cel puțin o dată la 3 luni și ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială și propune, după caz, menținerea, modificarea sau încetarea acestora ( Regulamentul de organizare și funcționare a DGASPC, aprobat prin HG 1434/2006, Art.2 b)). De asemenea, DGASPC are obligația de monitorizare a măsurilor de protecție specială, inclusiv cele luate cu privire la copiii cu dizabilități. Această monitorizare se referă la verificarea trimestrială a împrejurărilor care au determinat plasamentul copiilor, inclusiv a celor cu dizabilități și se concretizează în realizarea de rapoarte individuale.
Comisia pentru protecția copilului, aflată în subordinea consiliului județean, și respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, funcționând ca un organ de specialitate al acestora, fără personalitate juridică, are următoarele atribuții: ia măsuri de protecție specială cu privire la copilul lipsit de ocrotire familială, stabilește încadrarea copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap și, după caz, orientarea școlară a acestora, reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecție, precum și încadrarea în grad de handicap și orientarea școlară a copiilor, pe baza sesizării direcției generale de asistență socială și protecția copilului, revocă sau înlocuiește măsura stabilită, în condițiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat. De asemenea, Comisia soluționează plângerile adresate de copii, în măsura în care soluționarea acestora nu este stabilită de lege în competența altor instituții și promovează drepturile copilului în toate activitățile pe care le întreprinde
Autoritatea Județeană de Sănătate Publică, serviciu public deconcentrat, cu personalitate juridică, subordonat Ministerului Sănătății Publice, pune în aplicare politică și programele naționale de sănătate publică pe plan local, identifică problemele prioritare de sănătate publică, elaborează și implementează acțiuni locale de sănătate publică. Autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului București intervin “ în rezolvarea problemelor de sănătate publică apărute în rândul persoanelor aparținând grupurilor defavorizate și stabilesc relații de colaborare cu instituții și organizații în vederea desfașurării de acțiuni comune în domeniul sănătății publice“
III.3.La nivel local
Consiliul local asigură, potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001, modificată și completată prin Legea nr. 286/2006, potrivit competențelor sale “cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind (…) serviciile sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială ”( HG 1437/2004, Art. 104, alin.5).
Serviciul public de asistență socială este o structură administrativă aflată în subordinea Consiliului Local, care evaluează și monitorizează situația copiilor în unitatea teritorială respectivă, acționează pentru clarificarea situației juridice a copilului și furnizează sau susține servicii sociale.
Autoritatea Tutelară este un organism administrativ, ale cărei atribuții sunt exercitate de către primar, și care are în vedere ocrotirea și tutela minorului și a persoanelor puse sub interdicție (Codul Familiei, art.158 și 159)
IVAnaliza practică
IV.1Argumentare
In această parte a lucrării intenționez să prezint câteva studii de caz din Școala Specială Pașcani.Scopul unității este acela de a desfășura activități educative și terapeutice menite să diminueze aceste deficiențe, evidențierea și afirmarea calităților pe care le au copii, integrarea lor în cadrul societății.Integrarea socială a copilului cu dizabilitate mintală începe în familie și se continuă în colectivitate și în instituțiile educaționale ajungând la finalitate prin relaționarea adecvată cu ceilalți.Chiar daca sunt deficienți mintali acești copii pot învăța să fie ei înșiși printre ceilalți, sa fie capabili și sa li se permită să fie ei înșiși printre ceilalți.Integrarea socială este posibilă , indiferent de gradul de dizabilitate mintală , atâta vreme cât există un sistem complex de servicii care să facă posibil acest lucru. Famila este cea care contribuie direct la dezvoltarea copilului cu dizabilitate mintală , care îl ajută să înțeleagă că are dreptul de a se juca, de a învăța , de a cunoaște, de a spera ,de a visa ,de a trăi. Dar nu trebuie lăsat tot în grija familiei pentru că de cele mai multe ori acești copii provin din familii cu diverse probleme sociale , de aceea, este nevoie ca întreaga comunitate să se mobilizeze pentru a face să se vadă schimbări care pot duce la o dezvoltare a serviciilor de specialitate , servicii care sa aibă ca obiectiv principal integrarea socială a copiilor cu deficiență mintală .
In Scoala Speciala Pascani sunt scolarizati copiii cu deficienta mintala usoara si moderata in invatamantul primar si gimnazial. Scoala are disponibilitate pentru a deveni centru de reabilitare a copiilor cu cerinte educative speciale , se ofera consiliere parintilor si elevilor, servicii de kinetoterapie pentru diferite deficiente( cifoza lordoza, scolioza).De asemenea ofera consiliere si terapie psihologica, terapie logopedica, ateliere pentru dezvoltarea abilitatilor practice.
Pe parcursul anilor, prin activitățile desfășurate, Școala Specială Pașcani și-a impus numele și renumele de un bun formator al copiilor cu cerințe educative speciale. Permanent activitatea acestei instituții s-a axat pe promovarea imaginii pozitive a copilului cu deficiență mintală atât la nivel local, cât și la nivel județean și național.
Dată fiind atât complexitatea și gradul de dificultate al problemelor cu care școala specială se confruntă, cât și impactul inerent al educației speciale asupra întregului sistem social, soluționarea problemelor a reclamat și reclamă colaborarea, cooperarea, parteneriatul unor categorii extrem de largi:
întregul personal
părinții și susținătorii legali ai elevilor
organizațiile guvernamentale cu caracter central sau local
organizațiile cu caracter nonguvernamental
agenți economici
autorități centrale și locale
Coeziunea și eficiența parteneriatelor stabilite la nivel local au fost condiționate de asumarea și promovarea unor valori comune cum ar fi:
asigurarea egalității șanselor în educație
modificarea mentalităților cu privire la elevul cu cerințe educative speciale
promovarea dialogului și a comunicării deschise
încurajarea inițiativei și participării
dezvoltarea colaborării și participării
Pentru ca parteneriatul să fie unul autentic urmărim:
lărgirea caracterului participativ al managementului școlar
atragerea familiei, ca un important partener al școlii
extinderea colaborării către toți factorii care pot deveni sensibili față de dezvoltarea educației speciale
sensibilizarea tuturor categoriilor care pot avea o relativă disponibilitate în raport cu problemele școlii și cu susținerea sa.
Parinti
C.C.D. S.E.C.
C.J.A.P.P. D.G.A.S.P..C.Iași
Univ. “Al. ICuza” I.S.J. Iași
O.N.G. – uri / Parteneri
fundații autohtoni/străini
Școli de profil Școli obișnuite
Reprezentanți ai
comunității locale
Relațiile cu părinții presupun informarea si consilierea in ceea ce privește învățământul special a serviciilor oferite de instituția de învățământ precum și perspectivei educaționale a acestor copii.
S.E.C. Serviciul de Evaluare complexa a copilului : relațiile ăcolii cu acest serviciu sunt de colaborare in vederea evaluării copiilor cu cerințe educative speciale. Este serviciu in cadrul D.G.A.S.P.C.
C.C.D. : Casa Corpului Didactic: asigura diversificarea ofertei de programe incluzând tematici specifice educației speciale si educației incluzive
C.J.A.P.P. Centrul Județean de Asistenta Psihopedagogica se implica in proiectele de ameliorare a tulburărilor de comportament, sprijină acțiunile de promovare a scolii si identifica copiii cu nevoi speciale
Universitatea „AL.I.Cuza” asigura cursuri de perfecționare in domeniul psihopedagogiei speciale si sprijin in proiectarea didactica precum si implementarea unor proiecte de parteneriat pentru elaborarea de instrumente de lucru
O.N.G. -uri si fundații sprijină instituția in acordare de servicii de protecție sociala pentru elevii scolii prin sponsorizări, donații sprijină organizarea si derularea de cursuri si schimburi de experiența
Scoli de profil: asigura schimbul de informație , îmbunătățește comunicarea interpersonala .
Școlile generale : oferă servicii de sprijin educațional dar si parteneriat didactic si schimburi de experiența ajutând in același timp la socializarea copiilor cu C.E.S. prin organizarea de acțiuni in comun la care copiii din Scoala Speciala devin parteneri cu copiii din școlile de masa.
Pentru atingerea obiectivelor educaționale pe care această instituție le are este necesar ca resursele materiale și cele umane să fie corespunzătoare pentru a putea asigura un învățământ de calitate.Această instituție dispune ca bază materială de:
– cabinet pentru psihodiagnostic unde copii sunt evaluați din punct de vedere psihic si unde beneficiază de terapie psihologica
cabinet pentru ludoterapie , pentru satisfacerea nevoii de recreere si pentru socializarea copilului deficient mintal
cabinet de artterapie asigura terapia prin arta a deficientului mintal
cabinet de kinetoterapie asigura educația psihomotrica a deficientului mintal
cabinet pentru terapie ocupationala (atelierul mecanic al scolii) unde copiii beneficiază de inițiere profesionala in vederea orientării profesionale
cabinet logopedic asigura terapia logopedica
cabinet asistenta sociala asigura asistenta sociala a familiei si copilului si consiliere in orientare scolara si profesionala
sala pentru educație fizica si teren de sport
Pentru a oferi servicii educaționale de un nivel superior această instituție are ca resurse umane cadre didactice bine pregătite, adevărați profesioniști în munca copilului cu erințe Educative Speciale.Resursele umane ale ecestei instituții sunt:
– învățători,
– logopezi,
– psiholog,
– profesori de educație specială,
– profesor de ed. fizică,
– profesor de religie,
– maistru-instructor,
– învățători –educatori,
– asistent social
În această instituție sunt școlarizați un număr de 103 copii cu diferite grade de deficieță mintala: – 7 deficiență mintală severă
41 deficiență mintală medie
55 deficiență mintală ușoară
Școala Specială Pașcani este singura instituție care asigură asistență educațională copiilor cu cerințe educative speciale din municipiul Pașcani. Scopul unității este acela de a desfășura activități educative și terapeutice menite să diminueze sau să recupereze aceste deficiențe, evidențierea și afirmarea calităților și abilitățilorcu care sunt înzstrați copiii, integrarea lor în cadrul societății.
Scoala are disponibilitate pentru a deveni centru de reabilitare a copiilor cu cerinte educative speciale , se ofera consiliere parintilor si elevilor, servicii de kinetoterapie pentru diferite deficiente( cifoza lordoza, scolioza).De asemenea ofera consiliere si terapie psihologica, terapie logopedica, ateliere pentru dezvoltarea abilitatilor practice.Elevii acestei școli sunt copii cu deficiență mintală de diferite grade sau cu deficiențe asociate și care prezintă diferite probleme cum ar fi:
insuficientă dezvoltare a proceselor psihice;
abateri în dezvoltarea intelectuală și comportametală;
dificultăți de învățare și relaționare ;
tulburări socioafective și de comportament;
tulburăi de vorbire;
insuficiențe în dezvoltarea sfewrei motrice.
Resursele materiale și resursele umane de care dispune instituția formează un tot unitar care crează cadrul eficient de educație, recuperare, reabilitare, integrare socială, dezvoltare de noi abilități și atitudini.Munca in această instituție este o muncă în echipă la care participă toți specialiștii.
IV.2.Scopul
Îl constitue informarea despre eficiența programelor, terapiilor educaționale și activităților desfășurate la nivelul unităților de învățământ special dar sși de modul în care aceste unități participă la educația și integrarea socială a copiilor cu deficiență de intelect.
IV.3.Ipoteze
Școala este locul în care trebuie să aibă acces la educație toți copiii fără a se face diferențe între copii dar ținându-se cont de posibilitățile și capacitățile intelectuale ale fiecărui copil.Copiii cu deficiențe mintale nu reușesc să se adapteze în școlile de masă și întâmpină dificultăți de adaptare , relaționare, comunicare și de învățare.De eceea acești copii sunt principalii candidați la eșecuri școlare repetate, la absenteism și la abandon școlar.Soluția pentru integrarea lor socială este orientarea în învățământul special și implicarea familiilor in procesul educativ și de recuperare a acestor copii.
IV.4.Grupul țintă
Grupul țintă al acestei lucrări îl constitue 5 copii cu diferite grade de deficiență , elevi ai Școlii Speciale Pașcani .Sunt copii din familii dar și copii din centre de plasament. Cele cinci studii de caz vor prezenta situația lor, gradul de deficiență, măsurile educative și terapeutice aplicate, integrarea școlară și integrarea socială a acestora precum și modul în care situația familială are consecințe asupra dezvoltării și educării acestor copii.
IV.5.Metodologia de lucru utilizată
Pentru partea practică am folosit ca metodă de lucru studiul de caz. Studiul de caz este prin excelență o metodă calitativă ce pornește de la un cadru teoretic (esențial pentru culegrea datelor), urmată de selectarea cazurilor și precizarea unității de analiză (individ, situație etc.), studiul fiecărui caz în parte prin interviu, observație, test, extragerea datelor relevante și elaborarea concluziilor.Ioan Cerghit consideră că metoda studiului de caz „ mijlocește o confruntare directă cu o situație de viață autentică” care pentru RobertYin este „ o metodă atotcuprinzătoare care include logica designului, tehnicile de corelare a datelor și abordările specifice pentru analiza acestora”.Miron ionescu și Ion Radu considerau că studiul de caz este o „metodă de instruire si de cercetare[…] și constă în analiza și dezbaterea unui caz propus”Acesta are dublu status:
-sursă de cunoaștere ( preferat în scopul realizării unor sarcini de descoperire);
– modalitate practică de realizare a unor sarcini de aplicare, confirmare, întărire.
Principiile generale ale studiului de caz sunt
– selecția și delimitarea cazului- studierea avantajelor și dezavantajelor teoretice ale abordării unui caz și un al altuia;
– selectarea în interiorul cazului – persoane, locuri, evenimente sau dacă este vorba de studiu individual eșantionarea în actele de comportament (individul nu poate f observat tot timpul);
– focalizarea pe caz din perspective diferite și cu metode diferite (principiul triangulației);
– interpretarea cazului se face prin comparație și generalizare.
“Forma rezumatică” a studiului de caz se poate prezenta astfel
– prezentarea problemelor identificate de asistentul social cercetător;
– prezentarea prblemelor identificate de către persoanele implicate;
– istoria problemelor, contextul;
– puncte tari, puncte slabe;
– mod de funcționare formală/informală;
– evaluare problemei de studiat și definirea ei;
– cercetarea – intervenție;
– evaluarea, impactul, diseminarea rezultatelor.
Metodele și tehniciile folosite în elaborarea studiului de caz sunt: documentarea, observația, întrevederea, convorbirea telefonică, inteviul, genograma, harta eco, analiza câmpului de forțe, consilierea, grupul de suport.
Documentarea
În cercetarea și intervenția socială, tehnica documentării este utilizată în scopul culegerii de date despre un aspect al socialului sau în scopul informării teoretice, în sensul consultării unei .bibliografii și a rapoartelor de cercetare cu privire la un domeniu studiat anterior.
Documentele sociale conțin relatări despre evenimente, fapte sociale și despre reflectarea acestora în conștiința subiecților. Din această perspectivă, un document social este obiect material care conține o informație comprehensibilă despre o realitate oarecare; ele sunt “urme” ale faptelor și proceselor sociale. Urmele lăsate de faptele anterioare pot fi urme directe (rezultate din activitatea productivă a oamenilor) și urme indirecte (texte scrise, acte oficiale) . În categoria documentelor sociale intră, așadar, atât textele scrise, cât și imaginile fotografice și cinematografice, înregistrările audio, produsele activității umane, obiectele casnice, simbolice și de vestimentație etc. În practica asistenței sociale, analiza documentelor sociale și neoficiale ale cliennților este o activitate curentă, reprezentând una dintre sursele complementare de irformare utilizate în scopul realizării unor investigații și diagnoze psihosociale cât mai complete
Interviul – interviul de informare
Interviul este, deopotrivă, mijloc de comunicare și metodă de intervenție. Se pleacă de la premisa că subiectul interogat este în măsură să ofere un răspuns corect cu privire la problemele și experiențele trăite .
Interviul este o tehnică care presupune prin intermediul comunicării directe culegerea datelor, diagnosticarea situațiilor clientului și sprijinirea acestuia în vederea rezolvării problemei.
Întrebările care constituie conținutul interviului trebuie să fie clare, concise și la obiect și așezate într-o ordine logică, în cazul ghidului de interviu.
O condiție foarte importantă pentru aplicarea tehnicii interviului în instruirea unui caz, este ca intervievatul să-și dea acordul pentru realizarea acestuia. Dacă clientul este un copil sub zece ani, este recomandat să fie obținut și acordul a cel puțin unuia dintre părinți.
Asistentul social va informa clientul cu privire la caracterul confidențial al informațiilor oferite in cadrul interviului.
Pentru a realiza un interviu bine direcționat, asistentul social trebuie să construiască un ghid de interviu care să cuprindă mai multe tipuri de întrebări. Întrebările pot a fi închise sau deschise:
– Întrebările deschise nu au un răspuns predestinat oferind clientului posibilitatea de a exprima liber opinii, sentimente, trăiri etc.
– Întrebări închise: aceste întrebări constrâng clientul să ofere un răspuns predestinat .
Pentru a nu se induce un anumit răspuns în cadrul interviului, se recomandă alternarea întrebărilor închise cu cele deschise. Se recomandă, de asemenea, să nu se încerce a se obține cu orice preț răspunsuri precise la întrebări stabilite.
După modul în care sunt structurate și conduse, interviurile folosite în asistența socială se împart în :
– interviul informațional;
– interviul de deagnostic – natura întrebărilor este îndreptată spre decizii specifice care pot justifica tipuri de servicii oferite clientului în funcție de problemele evidențiate;
– interviul terapeutic – scopul acestuia este de a sprijini clienții pentru a produce schimbări în modul în care își desfășoară viața și activitatea sau în propriul comportament.
Interviul de informare este utilizat pentru a obține informații despre mediul social al clientului și despre istoricul vieții acestuia. Scopul acestui interviu nu este acela de a afla tot ce se poate ști despre client ci, în stânsă legătură cu problema clientului de a extrage toate datele necesare pentru a putea lua decizii privitoare la serviciile necesare clientului (Sandu, Antonio, 2005, p.111).
Interviul informațional se ia clientului însuși, părinților și rudelor acestuia, prietenilor săi, lucrătorilor din școală etc. pentru a se afla date referitoare la modul în care se privește problema.
Este uitilizat în asistența socială în preluarea datelor de la și despre client. Se folosesc în general întrebări deschise care să permită intervievatului o cât mai largă exprimare a opiniilor sale, o descriere exactă a problemei cu care se confruntă, așa cum el o percepe.
Interviul de informare este folosit și în relațiile asistenților sociale cu alte persoane semnificative pentru client, alte autorități implicate în rezolvarea cazului.
Genograma
Genograma sau arborele familial descrie tipurile și evenimentele care s-au desfășurat de-a lungul generațiilor: căsătorii, decese, localizări geografice ale membrilor familiei și seamănă cu un arbore genealogic.
Evidențiind informațiile despre familie, genogramele ne ajută să înțelegem tiparele relațiilor, probleme traziționale și schimbările din ciclul vieții. Pentru a obține informații pentru geneograme, asistenții le cer clienților să povestescă despre întâmplări și tradiții ale familiei. Adăugarea de informații cronologice despre evenimente centrale ale familiei oferă informații în plus cu privire la tranzițiile familiei și identific modul în care familiile au făcut față schimbărilor. Genogramele sunt, de asemenea, utile pentru identificarea influențelor culturale multiple, pentru depistarea împletiriloe de culturi diferite de-a lungul generațiilor și pentru a evidenția trecutul cultural unic al oricărei familii.
Numeroase grupuri de practianți consideră geneograma ca fiind esețială pentru evaluare. Genogramele se adaptează multor aspecte ale asistenței acordate copiilor, deoarece pot fi utilizate pentru a urmări liniile adopțiilor sau pentru a păstra evidența plasamentelor în îngrijirea asistenților maternali sau a serviciilor de scurtă durată pentru protecția familiei la domiciliu.
Harta eco
Ilustrează grafic contextul ecologic al sistemului-client și de concentrează mai mult asupra sistemelor mai mari cu care clienții intră în contact pentru a descrie iconic relațiile lor cu aceste sisteme. Astfel spus, ilustrează tranzacțiile dintre client și alte sisteme: schimbul de resurse, natura relațiilor dintre ei, permeabilitatea granițelor și conexiunile cu sistemul de furnizare a serviciilor sociale și cu alte entități contextuale care își acordă sprijinul.
Deoarece harta eco duce adesea la identificarea unor schimbări care ar trebui operate și a unor resurse care ar trebui dezvoltate, asistenții și clienții o poate folosi pentru stabilirea unor scopuri și elaborarea unor planuri de acțiune. Harta eco poate ilustra grafic schimbările prin compararea celei inițiale cu cea finală.
STUDIU DE CAZ I
Date de identificare
Numele și prenumele : D.I.E.
Data și locul nașterii : 24.12.1996, Pașcani
Studii : elev în clasa I la Școala Specială Pașcani
Starea de să nătate : este încadrat in gradul grav de handicap fiind diagnosticat cu deficiență mintală medie , elemente de autism infantil, retard în dezvoltarea psihică a limbajului
Domiciliu : sat Mogoștești –Siret ,com Mogoșești -Siret
Etnie : română
Naționalitate : română
Religie : creștin –ortodox
Date de identificare a familiei clientului
Date despre mamă :
Numele și prenumele : D.M.
Data și locul nașterii : 20.08.1970 , Pașcani
Studii : absolventă a liceului
Stare civilă : căsătorită
Ocupația : este incadrata ca asistent personal al copilului D.I.E. care este incadrat in gradul grav de handicap si care necesită asistent personal
Domiciliu : sat Mogoștești –Siret ,com Mogoșești -Siret
Etnie : română
Naționalitate : română
Religie : creștin –ortodox
Date despre tata
Numela și prenumele : D.L.
Data și locul nașterii : 31.10.1967, Pașcani
Studii : absolvent de liceu
Stare civilă : căsătorit
Ocupația : tehnician veterinar la o societate cu profil zootehnic din localitatea Mogoșești –Siret
Domiciliu : sat Mogoștești –Siret ,com Mogoșești -Siret
Etnie : română
Naționalitate : română
Religie : creștin –ortodox
Date despre copiii din familie :
D.L.M. născută la data de 03.05.1994 este elevă la liceu
D.C.A. născut la data de 07.08.2003 preșcolar
Istoricul social al familiei
Sotii D. S-au căsătorit legal în anul 1992 .din căsătoria acestora au rezultat un număr de 3 copii.Familia este una legal constituită, relațiile din familie sunt bazate pe dragoste înțelegere atașament, ajutor reciproc.Familia locuiște cu chirie intr-o casă ce apartine fermei zootehnice la care tatăl își desfășoară activitatea .Părinții sunt interesați de copii și încearcă să le ofere o copilărie împlinită și fericită.În anul 1994 s-a născut primul copil al familiei, în 1996 s-a născut copilul D.I.E. care la vărsta de 2 ani a fost diagnosticat cu autism infantil.Acest lucru nu a facut ca vreunul din părinți sa abandoneze familia și sa fugă din fața greutăților.Părinții au făcut front comun și au încercat tot ce este mai bun pentru recuperarea si reabilitarea copilului lor.Pentru aceasta au înscris copilul la gradinița din localitate și au încercat socializarea copilului.Apoi datorită inadaptării și a faptului ca acest copil era marginalizat de colegii de grădinița din cauza insuficientei dezvoltări a limbajului, a comportamentelor stereotipe și a lipsei de interes pentru activitățile desfășurate la nivelul instituției, părinții au optat pentru înscrierea și frecventarea centrului de zi „Speranța” din cadrul C.S.C.” Sf.Neculai” Pașcani și urmarea de către copil a terapiilor specifice centrului.
În anul 2003 familia decide sa mai aducă pe lume un copil care in prezent frecventează grădinița din localitate.
Relațiile din familie și ale familiei cu comunitatea sunt bune, nu există nețelegeri și relații tensionate.Părinții sunt nemulțumiți de faptul că uneori vecinii și prietenii îi marginalizează si le pun eticheta ca au în familie un copil cu probleme.Copilul este foarte rar scos în societate tocmai datorită răutăților acestora.Existența centrului de zi și a școlii speciale a fost văzută de familie ca fiind mijloacele cele mai eficiente de socializare a copilului .
Genograma
Legendă: vezi Anexa 1
Istoricul copilului
Copilul D.I.E. este al cel de-al doi-lea copil al familiei.La vârsta de 2 ani acest copil a fost diagnosticat cu diagnosticul de autism infantil.A frecventat grădinița din localitate dar datorită inadaptării si a deficitului de comunicare verbală si nonverbală nu a reușit să se integreze și să facă față programului educațional impus de instituție. În urma evaluării făcute de Serviciul de Evaluare Complexă din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Iași copilul a fost incadrat în gradul grav de handicap cu mentiunea că necesită asistent personal .Mama, doamna D.M. a fost angajată ca asistent personal al copilului.La vârsta de 8 ani copilului i-a fost recomandată înscrierea în centrul de zi din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „ Sfântul Neculai” din Pașcani și urmarea terapiilor de recuparare desfășurate la nivelul centrului.
Copilul are o slabă dezvoltare a limbajului se orientează cu dificultate în spatiu și timp, comunicarea este ineficentă, este izolat, are activități repetitive, stereotipe .Petrece foarte mult timp în fața calculatorului iar când desenează universul lui este format din tastatura calculatorului pe care o reproduce cu fidelitate pe hârtie și o transformă în căsuță sau alte obiecte casnice.Reproduce de asemenea toate comenzile care apar în jocurile pe care le joacă fără insă a cunoaște literele.
La Inceputul anului școlar 2008-2009 mama a solicitat înscrierea copilului la Scoala Specială Pașcani.
Pentru înscrierea în Școala Specială Pașcani a fost necesat alcatuirea unui dosar care trebuie să cuprindă:
copie după certificatul de naștere a copilului
copie după cărțile de identitate a părinților
copie după certificatul de încadrare în grad de handicap
fișă medicală sintetică –completată de medicul de familie
fișă medicală care să ateste starea de sănătate fizică și psihică ( examen oftalmologic, O.R.L., chirurgie, neuropsihiatrie)
aviz epidemiologic
fisa psihologică
fișă traseu educațional
fișă caracterizare psihopedagogică
anchetă socială de la domiciliul familiei.
În baza acestor documente și a evaluării făcute în cadrul Serviciului de Evaluare Complexă copilul a primit orientare școlară în Școala Specială Pașcani în clasa I conform certificatului de Orientare Școlară si Profesională cu numărul ……../ 15.09.2008.Acest certificat este documentul de înscriere în învățământul special.
Drumul vieții – traseu instituțional
Obiective ( se tine seama de limitele impuse de diagnosticul copilului)
acomodarea elevului cu mediul școlar, cu colectivul de copii, cu cadrul didactic
recunoașterea intr-un timp scurt a clasei, a colegilor,
dezvoltarea abilităților de comunicare verbală și nonverbală
dezvoltarea limbajului verbal si nonverbal
dezvoltarea orientării spațio-temporale
dezvoltarea abilităților practice
dezvoltarea limbajului verbal si nonverbal
Toate aceste obiective trebuie să tină seama de posibilitățile intelectuale ale copilului și de diagnosticul acestui copil.Nu trebuie sa se formuleze obiective nerealiste și care să fie greu de atins.
Intervenții
Copilul D.I.E. a rămas înscris în centru de zi și beneficiază în continuare de terapiile și intervențiile specifice centrului.Programul zilnic al copilului a suferit modificări care necesită o perioadă de acomodare pentru acesta.Programul zilnic al copilului se desfă șoară astefel:
de dimineața este luat de la domiciliul familiei de un mijloc de transport și este adus la școală
la prănz servește masa încentru de zi
după perioadă de odihnă beneficiază de terapiile specifice centrului de zi
Pe durata școlarizării elevul D.I.E. beneficiază de terapie logopedica, kinetoterapie pentru
dezvoltarea motricității , psihoterapie, terapie ocupațională , ludoterapie, activități de socializare.În cadrul activității educative se impune:
– realizarea unui plan de intervenții realist care sa tină seama de gredul de deficiență a elevului
acomodarea elevului cu mediul școlar, colegii, cadrele didactice, specialiștii
stabilirea unei relatii elev-cadre specializare
participarea la activitățile de socializare
psihoterapie și terapie ocupațională
activități de dezvoltare a autonomiei personale și sociale.
Planul individualizat de protecție
Numele și prenumele copilului: D.I.E.
Obictiv general: Integrarea școlară , asigurarea de servicii profesioniste specializate , reabilitare și educație, integrare socială
Finalitate: – recuperare, dezvoltarea abilităților de comunicare, integrare socială
Măsură de protecție- frecventarea centrului de zi pentru a beneficia de terapiile specifice
Instituția responsabilă: ȘcoalaSpecială Pașcani, Centru de zi „ Speranța’
Reprezentantul legal al copilului: Părinții
Domiciliul copilului: sat Mogoșești Siret , com Mogoșești Siret
Data realizării :15.09.2008
Membrii echipei și instituția din care provin:
familie
medic de familie
echipa pluridisciplinară de la nivelul centrului de zi
echipa pluridisciplinară de la nivelul Scolii Speciale Pașcani( Comisia Internă de Evaluare Continua-C.I.E.C.)
aistent social comunitar.
Prestații
Servicii
Harta eco
Plan personalizat de intervenție
Nevoia: educație
Concluzii și propuneri:
Copilul D.I.E. prezintă elemente de autism și deficiență mintală medie, elemente de autism infantil, si retard în dezvoltarea psihică a limbajului.În urma terapiilor desfășurate la nivelul centrului de zi copilul a înregistrat progrese mici dar importante.Părintii au decis ( deși tărziu la vârsta de 12 ani) înscrierea în învățământul special .Munca în echipă și terapiile care i-au fost recomandate elevului au făcut ca acesta să înregistreze progrese în dezvoltarea autonomiei personale și sociale a comunicării verbale și nonverbale.Deși aceste progrese nu sunt semnificative cantitativ au o foarte mare importanță din punct de vedere calitativ .Deficiența mintală medie și insuficienta dezvoltare a limbajului fac ca munca specialiștilor să pară de cele mai multe ori zadarnică .
Legătura școală familie a devenit una puternică și bazată pe colaborare și continuitate a unor activități menite să ajute copilul pentru atingerea unei autonomii sociale si personale cât mai bune.
În urma evaluarii activității și a rezultatelor obținute de copil pe parcursul unui an școlar se propune ca acest copil să beneficieze și pe viitor de terapiile de reabilitate și de formare a unor noi abilități în vederea integrării sociale a acestuia.
STUDIU DE CAZ II
1Date de identificare client
Numele și prenumele: B.M.
Data și locul nașterii: 02.06.1996 , Pașcani
Domiciliul: Pașcani, str.Fântânele numărul 40
Studii:elev în clasa a III a la Școala Specială Pașcani
Stare de sănătate: este incadrat în gradul mediu de handicap și prezintă deficienă medie cu tulburări de comportament
Etnie:română
Naționalitate : română
Religie: creștin orodoxă
2 Date despre familia copilului:
Date despre mama
Numele și prenumele: B.I
Data nașterii 14.12.1963
Starea civilă : divorțată de soț din 1998
Etnie:română
Naționalitate : română
Religie: creștin orodoxă
Date despre tata
Numele și prenumele: B.S.
Tata după divorț nu a mai luat legătura cu familia și nu s-a ineresat niciodată de situația copiilor.Nu este în localitate și nici nu este cunoscut domiciliul actual al acestuia.
Istoricul social al familiei.
Familia copilului B.M. s-a constituit legal în anul 1992.În urma convetțuirii celor 2 soți au rezultat un numar de 5 copii.În anul 1998 soții au divorțat iar copiii au rămas în grija mamei.După divorț tatal a plecat din localitate și nu a păstrat legătura cu nici un copil și nici cu mama acestora.În prezent mama mai are în grijă doi din cei 5 copii .
Istoricul copilului
B.M. este cel mai mic copil al familiei B., familie compusă din cinci copii și părinții.Ințial acest copil a fost îscris în școala de masă , apoi deoarece nu a înregistrat nici un progres i s-a recomandat înscrierea învățământul special datorită dificultăților de adaptare și a dificultăților de învătăre cu care s-a confruntat .Copilul a fost înscris la vârstă preșcolară la grădinița cu program normal din apropierea domiciliului.Apoi la vârstă școlară a fost inscris la Grup Școlar „Miron Costin” din municipiul Pașcani.unde a invățat până în clasa a IVa .Rezultatele la învățătură nu au fost nicioadată foarte bune asa că in clasa a IV a a fost declarat repetent Înscrierea în învățământul special s-a făcut în anul școlar 2005-2006 În urma unei evaluări psihopedagogiceși psihiatrice, evaluări care au pus în evidență faptul că acest copil are deficienă mentală medie asociată cu tulburări de comportament și dificultăți de adaptare .În urma evaluării de către Serviciul de Evaluare complexă copilul B.M. a fost îcadrat în graul mediu de handicap și i s-a recomandat urmarea cursurilor școlii speciale
Pentru început elevul s-a încadrat foarte bine în colectivul clase și al școlii și avea rezultate bune în cadrul atelierului de pictură la care mergea cu o deosebită plăcere.În primul semestru al anului școlar a fost relativ buna dar în timp elevul a început să inregistreze foarte multe absențe nemotivate.
Familia acestui copilare un stil de viață dezorganizat, este o familie în care se consumă multe bauturi alcoolice .Mama , doamna B.I. după divorțul de tatăl copiilor si-a facut un prieten care vine foarte des în casă și care este un mare consumator de alcool.
În întreținerea mamei mai sunt doi din cei 5 copii.Locuința acestei familii este alcătuită din trei camere care sunt foarte modest mobilate și întreținute necorespunzător .Locuința nu asigură confortul necesar pentru ca familia sa poată duce un trai decent.Inițial copilul s-a integrat foarte bine la programul școlar și în colectivul de elevi apoi a început să înregistreze numeroase absențe nemotivate.În semestrul II al anului școlar 2008-2009 elevul a lipsit mereu.
Acțiuni întreprinse
Numeroasele absențe de elev au făcut ca să se efectueze demersuri pentru readucerea copilului la școala.înițial a fost informată familia asupra situației școlare a copilului.În urma adreselor trimise mama nu a luat legătura cu școala și nu a venit să informeze cadrele didactice și conducerea școlii despre situția acestui copil.A fost informat și șerviciul Public de Asistență Socială despre situația acestui copil și s-a solicitat sprijinul în vederea soliționării acestui caz..
S-a efectuat o anchetă socială de către Serviciul Public de Asistență Socială din localitatea de domiciliu a copilului care a evidențiat faptul că acest copil lipsește de la școală si merge la lucru pentru a câștiga bani pentru hrană și haine.Mama este mulțumită de alegerea copilului și afirmă că e bine că lucrează pentru a-și câștiga existența deoarece le este foarte greu cu banii.A declarat că ca nu vrea ca fiul ei să continue cursurile școlare pentru că școala nu l-ar ajuta la nimic iar în timpul „pierdut” la școală el poate câștiga bani cu care să își asigure cele necesare.
S-a deplasat la domiciliul familiei asistentul social al școlii împreună cu psihologul instituției pentru a discuta cu mama si pentru a-i prezenta importanța actului educațional chiar daca acesta se face intr-o școală specială.Au fost prezentate de asemenea și consecințele nescolarizării.După consilierea și informarea mamei a fost solicitată o declarație scrisa prin care sa declare adevăratele motive pentru care refuza ca elevul B.M. sa întrerupă scoala precum si faptul ca au luat la cunoștința si au fost informați asupra riscurilor la care se expun. Mama a refuzat sa dea aceasta declarație dar si-a luat angajamentul ca fiul ei va continua cursurile școlare si ca din ziua următoare se va prezenta la școala. Acest angajament a fost consemnat in scris si a fost depus la dosarul personal al elevului
Drumul vieții
Obiective
-Consilierea psihologica a copilului va urmari acordarea de terapie individuala si consiliere a copilului
– Consilierea familiei pentru a renunta la consumul de alcool si pentru a nu mai folosi munca copilului cu scopul de a imbunatati veniturile familiei
-Creerea unui ambient cat mai favorabil studiului, un mediu liniștit ,sigur din punct de vedere fizic si psihic
– Plasarea familiei intr-o rețea sociala care sa o ajute din punct de vedere material
– Asigurarea condițiilor necesare in școala pentru ca elevul sa fie atras de studiu
-Plasarea copilului in cercuri de copii cu un comportament adecvat si care sa fie interesati de invatatura astfel încât copilul să aibă în preajmă exemple pozitive de comportament
– Reintegrarea copilului in colectivul scolii
– Reluarea activității elevului in cercul de pictura
Intervenții
Pentru a readuce copilul B.M. la cursurile școlare trebuiesc facute interveții la nivel de familie intervenții care să vizeze informarea și consilierea familiei cu privire la avantajele școlarizării acestui copil în vederea recuperării și reabilitării acestuia .Pentru aceasta s-a propus elaborarea unui plan de intervenție care să aibă ca obiectiv principal readucerea acestui copil la școală și acordarea de terapiii cognitive, psihologică ocupațională . Se impune de asemenea :
– informarea și consilierea familiei pentru înțelegerea importanței educației
– plasarea familiei intr-o rețea de sprijin pentru a depăși starea de degradare materială și morala cu care se confruntă din cauza consumului de alcool;
– incurajarea și susținerea cultivării talentului copilului pentru pictură, susținere materială și valorificarea talentului;
– realizarea cu copil a unor acțiuni menite sa ii stârnească interesul pentru actul educativ;
– implicarea acestuia în diferite programe și proiecte menite să consolideze relația copil-cadru didactic ;
– să participe la activități de socializare;
– activități care să aibă ca finalitate creșterea stimei de sine;
– activități de dezvoltare a autonomiei sociale și personale;
– intreprinderea de demersuri pentru înscrierea elevului într-un centru de zi pentru copiii cu deficiență mintală în vederea asigurării unei mese pe zi și a consilierii psihologice de care are nevoie precum și a participării copilului la diferite cercuri cu caracter artistic care sa ii pună în valoare talentul , să cultive și să evidențieze cât mai mult acest talent.
PLAN DE INTERVENTIE PERSONALIZAT
Numele copilului: B.M.
Interventia este facuta pentru a readuce copilul B.M. la cursurile scolare
Obiectivul general: consilierea copilului si familiei in vederea eliminarii abandonului scolar de catre elevul B.M.
Finalitatea: aducerea copilului la scoala si interventii asupra mediului de viata a copilului
Masura de protectie : nu exista o masura de protectie pentru acest copil
Domiciliul legal al copilului: Pascani, strada Fantanele numarul 40
Reprezentantul legal al copilului: copilul este reprezentat de familia lui
Data realizarii proiectului 14-05-2009
Manager de caz :
Membrii echipei: asistent social, psiholog, invatator-educator
Harta eco
Concluzii și propuneri
Copilul B.M. provine dintr-o familie numeroasă , cu probleme sociale, este înscris la Școala Specială Pașcani și este diagnosticat cu deficiență mintală medie asociată cu tulburări de comportament și dificultăți de adaptare .A fost înscris la Școala Specială Pașcani unde inițial s-a adaptat foarte bine și unde i-a fost descoperit talentul nativ ce il are pentru pictură .Problemele cu care se confruntă familia l-au determinat sa renunțe la cursurile școlare si să meargă la muncă pentru a suplimenta veniturile familiei și pentru a avea cu ce să iși achiziționeze cele necesare.În familia acestui copil se consumă frecvent bauturi alcoolice iar situația materială precum și cea familială sunt într-o avansată stare de degradare morală.Mama încuraja munca acestui copil și se arată foarte mândră de ceea ce reușea să faca acest copil mai ales dat fiind faptul că uneori cerea bani de la acesta pentru a-și procura băutura.
În urma intervenției făcute elevul B.M. s-a reîntors la cursurile școlare și a început sa aiba o frecvență foarte bună la școală .Acest lucru se întâmplă și datorită faptului că s-au făcut demersuri pentru înscrierea acestuia în centru de zi .De asemenea trebuie precizat că a crescut stima de sine a elevului B.M. în urma frecventării cercului de pictură și a participării la diferite concursuri la care a obținut rezultate foarte bune.
Se propune efectuarea de demersuri pentru a asigura copilului un mediu familial cât mai prielnic activităților educative.În acest sens trebuie informat Serviciul Public de Asistență Socială de la nivelul comunității despre situația familiară a acestui copil pentru a se putea lua măsuri cu mama ( internare intr-o sectie de dezintoxicare ) plasarea familiei în rețele de sprijin care să susțină familia din punct de vedere material pentru a ieși din situația de criză în care se află.Totodată mama trebuie ajutată să iși gasească un loc de muncă conform pregătirii pentru a reuși sa susțina familia .
Înscrierea copilului în centru de zi ar asigura o masa pe zi și participarea acesuia la diverse terapii care sa îl ajute să recupereze și să se simtă egal cu ceilalți copii.
STUDIU DE CAZ III
Date de identificare client
Nume și prenume: G.I.M.
Data și locul nașterii: 06.03.1998 Roman județul Neamt
Domiciliul:sat Hălăucești com Hălăucești
Studii: eleva în clasa a IV a Școala Specială Pașcani
Stare de sănătate: deficiență mintală moderată , tulburări de comportament, dislalie polimorfă
Etnie : română
Naționalitate: română
Religie: catolică
Date de identificare a familiei clientului
Date despre mama
Numele și prenumele: G.I.
Mama este decedata la data de 14.01.2008
Date despre tata
Numele și prenumele: G.P.
Data nașterii: 11.08.1967
Studii: 10 clase si școală profesională
Locul de muncă: S.C.ABC Roman județul Neamț
Domiciliul:sat Hălăucești com Hălăucești
Etnie : română
Naționalitate: română
Religie: catolică
Istoricul social al copilului.
Copilul G.I.M. este singurul copil al familiei.În urma evaluărilor făcute de către Serviciul de Evaluare Complexă a copilului aceasta a fost incadrată în gradul mediu de handicap .La vârsta preșcolară a frecventat grădinița cu program normal din localitatea Hălăucești unde a avut o integrare defectuasă și nu areușit să achiziționeze suficiente informații pentru a fi la nivelul colegilor.A fost apoi înscrisă în învățământul de masă unde a avut o evoluție nesatisfăcătoare și s-a adaptat cu dificultate cerințelor educative impuse de învățământul de masă. În evoluția copilului s-au produs modificări semnificative cu caracter de regres mai ales după ianuarie 2008 când mama acestui copil a decedat.La sesizările făcute de cadrele didactice din școala de masă tatăl a decis efectuarea demersurilor pentru înscrierea în Școala Specială Pașcani.Începând cu anul școlar 2008-2009 G.I.M.este elevă in clasa a IV a la Școala Specială Pașcani.
Drumul vieții din perspectivă educațională
Istoricul social al familiei
Familia G s-a constituit în anul 1990.Din relația acestora au rezultat 2 copii.Primul copil al familiei a decedat la vârsta de 4 ani.Toată atenția și afecțiunea a fost indreptată spre copilul G.I.M. care s-a bucurat de grija și preocuparea părinților.
Familia locuiește in sat Hălăucești comuna Hălăucești intr-o casa compusă din 4 camere foarte bine mobilate și întreținute corespunzător care asigură un confort optim .În urma unor probleme grave de sănătate mama copiluluiG.I.M. a decedat la inceputul anului 2008.Copilul a rămas în grija tatălui care a manifestat permanent interes fața de creșterea și educarea corespunzătoare pentru acest copil.Veniturile familiei sunt asigurate de tata care lucrează la o firmă de pe raza municipiului Roman din județul Neamț așa că a trebuit ca de creșterea și îngrijirea acestui copil să se ocupe bunicii paterni.
Odată cu înscrierea acesui copil în învățământul special s-a pus și problema situației acestuia în sensul că tatăl nu are timp pentru a se ocupa de creșterea și educarea acestui copil iar bunicii paterni au o vârstă inaintată și o stare a sănătății precară iar acest copil nu ar putea beneficia de o îngrijire adecvată si în conformitate cu deficiența pe care o are.Pentru aceasta tatăl a solicitat ca fiica lui să fie înscrisă în centru de plasament cu statut intern săptămânal astfel că la fiecare sfârșit de săptămână acest copil să fie luat în familie.astfel i se asigura fetei supraveghere permanentă si de asemenea terapii conforme cu diagnosticul și dificultățile pe care le are.
Genograma
Descrierea problemei
Eleva G.I.M. a fost orientată în invățământul special și înscrisă în Centrul de Plasament „ M.Sadoveanu” Pașcani.Aceste evenimente au fost percepute de copil ca fiind schimbări majore în evoluția ei , schimbări care impun modificarea ritmului de viață , a stilului de educație, schimbări care vizează comportamentul, obiceiurile și mediul de desfășurare a cestora.Imediat după ce a fost adusă la centru și în școală copilul a avut o reacție de respingere a noilor medii în care trebuia să își desfășoare activitățile de zi cu zi .Era din ce în ce mai deprimată ,plângea mereu și nu voia să comunice cu nimeni.Vine în fiecare zi la școală însoțită de educatoarea de la centru , respectă programul școlar, este un copil disciplinat și nu crează probleme deosebite dar refuză cu desăvârșire să relaționeze cu colegii, cu cadrele didactice de la clasă. Nu și-a făcut nici un prieten nici la școală și nici în centru,preferă să fie singură si afirmă mereu ca ii este dor de mama ei și ca daca ar ști că moartea e cea care le aduce împreună și-ar lua zilele fără a avea vreun resentiment.Învățătoarea clase este cea care a sesizat problema și care a adus la cunoștința conducerii școlii și a centrului starea prin care acest elev trece.
Obiective
-Evaluarea din punct de vedere psihologic a copilului
-Acordarea de consiliere psihologică atât copilului cât și familiei acesteia pentru a crea sentimentul de siguranță și pentru a înțelege că familia a făcut ce este mai bun pentru ea
Intervenții
Pentru a scoate copilul din starea de depresie în care se află trebuie mai întâi ca acest copil să fie făcut să vorbească despre sentimentele sale și despre ceea ce o nemulțumește în mod deosebit.Pentru aceasta este necesar ca:
copilul G.I.M. să simtă ca trăiește și învață într-un mediu cald, care ii asigură siguranța
să ințeleeagă ca personalul din centru și cadrele didactice ii vor binele
ca to ceea ce s-a facut este spre binele ei și ca familia o iubește la fel de mult
se impune consiliere psihologică și monitorizare permanentă a cazului având în vedere depresia pe care acest copil o prezintă
supraveghere permanetă chiar și în timpul pauzelor
atragerea elevei în activități care îi fac plăcere
participarea la activițăți care să pună în valoare abilitățile de care acest copil da dovadă
informarea familiei cu privire la starea în care este acest copil
desfășurarea de activități la care să participe atât copilul cât și familia pentru a o conștientiza că cei din familie sunt alături de ea și ca nu adus-o la școală și în centru pentrua scăpa de ea ci pentru că asa este cel mai bine pentru recuperarea și integrarea ei în societate.
consultarea unui medic specialist și administrarea de medicație antidepresivă care să ajute copilul să depășească starea de depresie în care se află.
consilierea pshologică a copilului și a familiei
participarea la activități stimulative atât a copilului cât și a familiei În vederea creării unei legături cât mai solite între familie și copil
Plan de intervenție personalizat
Numele și prenumele: G.I.M.
Obiectiv general: analiza cauzelor stării depresive și de neadaptare școlară a elevei, asigurarea de servicii profesioniste specializate , reabilitare și educație, integrare socială
Finalitate: recuperare, dezvoltarea abilităților de comunicare, integrare socială, asigurarea stării de confort psihic
Măsura de protecție: internarea în Centrul de Plasament „M.Sadoveanu” Pașcani cu statut intern săptămânal
Instituții responsabile: Școala Specială Pașcani, C.P. „M.Sadoveanu” Pașcani
Reprezentant legal al copilului: tata G.P.
Domiciliul : sat Hălăucești com Hălăucești
Membrii echipei și instituția din care provin:
familia reprezentată de tatăl și de bunicii paterni
medicul de familie
echipa pluridisciplinară de la nivelul Școlii Speciale Pașcani și de la nivelul Centrului de Plasament „M. Sadoveanu” Pașcani
asistentul social comunitar din localitatea de domiciliu a copilului
Prestații
Servicii
Plan personalizat de intervenție
Adaptare și socializare
Concluzii și propuneri:
Copilul G.I.M. a fost înscris în școala specială în urma dificultăților de adaptare și de integrare în invățământul de masă .Până în anul școlar 2008-2009 G.I.M. s-a adaptat cu dificultate la programul impus de programul școlar dar cu staruințele și cdatorită muncii depuse de invățătorul de la clasă reușise sa înregistreze mici progrese.
În luna ianuarie a anului 2008 mama acestui copil decedează iar impactul psihologic asupra copilului a fost foarte puternic, copilul nu a mai vrut să comunice cu nimeni și inregistra tulburări comportamentale deosebit de grave.Evolutia școlară a înregistrat o perioadă de regres , acest lucru determinând tatăl să școlarizeze copilul într-o instituție de învățământ specială.
În urma terapiilor psihologice, a terapiilor cognitive și a ludoterapiilor copilul a început să înregistreze progrese pe linia starii psihice.Progresele școlare nu sunt foarte semnificative dar este de apreciat faptul că a reușit să se integreze în colectivul clasei și cel din centru de plasament, ca a reușit să depășeasca starea de depresie .
Propun continuarea terapiilor cognitive care să ajute copilul să înregistreze progrese școlare , a terapiilor logopedice pentru corectarea deficiențelor de vorbire.De asemenea în munca echipei pluridisciplinare trebuie implicată și familia pentru a asigura o continuitate a lucrului desfășurat la nivelul instituției de școlarizare și a instituției de ocrotire.Se recomandă existentă unui climat sigur și prietenos în familie pentru a reduce sursele de stres pentru copil.
STUDIU DE CAZ IV
Date de identificare client:
Numele și prenumele copilului: B.B.
Data și locul nașterii:25.10.1998 Pașcani
Stare de sănătate: deficiență mintală medie , epilepsie
Domiciliu: sat Cristești comuna Cristești
Situație școlară- dublu eșec școlar în școala de masă , Inscriere clasa a IIIa în Școala Specială Pașcani
Etnie: română
Naționalitate: română
Religie : creștin ortodox
Date de identificare a familiei clientului
Date despre mama
Numele și prenumele B.A.
Data nașterii : 08.03.1976
Stare civilă: căsătorită
Studii: a absolvit liceul
Ocupația: gestionar la un magazin cu profil alimentar
Domiciliu: sat Cristești comuna Cristești
Etnie: română
Naționalitate: română
Religie : creștin ortodox
Date despre tata
Numele și prenumele B. I.
Data nașterii :23.10.1972
Stare civilă: căsătorit
Studii: a absolvit liceul
Ocupația: electrician la S.C. REMAR S.A. Pașcani
Domiciliu: sat Cristești comuna Cristești
Etnie: română
Naționalitate: română
Religie : creștin ortodox
Prezentarea cazului
Copilul B.B. s-a născut in anul 1998 intr-o familie care locuiește in mediulrural.Pana la vârsta de un an evoluția copilului a fost normala din punct de vedere fizic dar părinții au remarcat o tulburare in dezvoltarea psihica a copilului , mai apoi a fost remarcata si o tulburare in sfera limbajului a fost apoi înscris la grădinița unde s-a adaptat cu dificultate programului impus de aceasta instituție si s-a observat de asemenea probleme in ceea ce privește relaționarea copilului cu copiii dar si cu educatorii.
Părinții au încercat pe cat posibil o recuperare si reabilitare a copilului, a fost cu acesta la diverși specialiști in vederea diagnosticării cat mai clare si corecte a acestui copil. In urma evaluării de către Comisia de Protecție a Copilului acesta a fost încadrat in gradul mediu de handicap. Părinții accepta cu greu aceasta situație si nu se pot obișnui cu ideea ca acest copil are probleme si ca va avea probleme și în scoala. Deși i-a fost recomandată înscrierea intr-o școală specială pentru copiii cu deficienta de intelect, părinții nu au vrut sa accepte aceasta soluție si au optat pentru înscrierea acestuia intr-o scoala de masă. Rezultatele obținute de copil nu au fost dintre cele mai bune (a avut dublu eșec școlar) si cadrele didactice din scoală au sugerat părinților sa orienteze acest copil intr-o scoala specială deoarece in instituțiile de învățământ pentru copii cu deficienta de intelect lucrează specialiști care au pregătirea necesara lucrului copilului cu deficienta mintala. Au evidențiat de asemenea faptul ca acest copil are mare nevoie de consiliere si terapie psihologica si ca este foarte indicat sa se recurgă la orientarea școlara a copilului intr-o asemenea unitate de învățământ.
Evaluarea copilului
Copilul B.B. provine dintr-o familie legal constituita formata din 4 membri, părinții si 2 copii. S-a născut prematur si a avut la naștere o greutate mica. Pe fondul unei afecțiuni si a unei stări febrile copilul a intrat in convulsie când era mic si de atunci a mai avut numeroase crize epileptice . Este bine dezvoltat din punct de vedere fizic, trăiește intr-un mediu sigur si este înconjurat de dragoste din partea părinților si a surioarei mai mari. Părinții sunt foarte preocupați de starea de sănătate a copilului si au făcut tot ce le-a stat in putința pentru ca acest copil sa crească intr-un mediu sigur , plin de afecțiune, a asigurat copilului toate condițiile necesare unei bune si armonioase dezvoltări.
Copilul a fost înscris la grădinița si a frecventat sporadic grădinița deoarece nu s-a putut adapta si integra in colectivul de copiii. La vârsta școlara copilul a fost înscris in clasa I la scoala din localitate. De la început copilul a avut probleme de adaptare si de relaționare iar învățătorul de la clasa a lucrat intens si in mod diferențiat cu acest copil. Rezultatele școlare nu sunt satisfăcătoare așa ca învățătorul a propus părinților ca acest copil sa fie evaluat de către Serviciul de Evaluare Complexa a copilului și să se decidă traiectoria școlară a acestui copil. Adaptarea si integrarea in colectivul clasei , precum si capacitatea scăzuta de achiziție a acestui copil au făcut ca acesta sa înregistreze dublu eșec școlar in scoala de masa. Alarmați de aceasta situație părinții au decis sa meargă cu copilul la diverși specialiști care după evaluarea copilului au sfătuit părinții sa opteze pentru înscrierea in scoala speciala. Familia este reticenta si are îndoieli in ceea ce privește eficacitatea învățământului special. De asemenea au luat in calcul si etichetarea copilului lor de către ceilalți copii si de către comunitate ca fiind „ handicapat” si ca merge la o scoala ajutătoare. În cele din urma pentru binele copilului si pentru ca acesta sa beneficieze de terapiile de recuperare si de adaptare din scoala speciala părinții au luat decizia de a întreprinde demersurile pentru inttegrarea copilului in invatamantul special.
Drumul vieții din perspectivă educațională
Istoricul social al familiei
Familia B. este o familie compusa din 4 membri, părinții si doi copii. Au o situație materiala foarte buna, ambii părinți lucrează si au salarii cu care își pot permite un trai decent si pot asigura copiilor tot ce este necesar pentru o buna creștere si educare.
Familia locuiește într-o casă modernă, compusă din 3 camere , mobilată și utilată cu tot ce este necesar pentru a duce o viață decentă.
Părinții manifesta o deosebita grija si interes pentru creșterea si educația copiilor. Atmosfera din aceasta familie este una de liniște înțelegere si ajutor reciproc, nu sunt conflicte in aceasta familie, nu se consuma alcool , iar in comunitate aceasta familie este un exemplu de conduita si morala. Părinții sunt foarte credincioși.
Părinții au susținut mereu ca se pot ocupa singuri de creșterea si educarea in bune condiții a acestui copil , dar odată cu trecerea timpului si cu înscrierea copilului in scoala de masa si-au dat seama ca acest copil are nevoie de ceva mai mult, de o atenție speciala, de cadre calificate si specializate care sa se ocupe de educația copilului, care sa ii ajute in formarea deprinderilor de autonomie personala si sociala pentru acest copil. După ce a înregistrat dublu eșec școlar in scoala de masa si după discuțiile purtate cu cadrele didactice de la nivel local părinții au început sa se intereseze din ce in ce mai mult de școlile speciale, de specialiștii care lucrează in aceste instituții. După ce au pus in balanța beneficiile care le poate aduce o astfel de forma de școlarizare au luat decizia de a întreprinde demersurile necesare orientării copilului in invatamantul special. Au auzit tot felul de păreri pro si contra despre acest tip de invatamant, dar in momentul in care au luat legătura cu cadrele didactice din aceasta forma de învățământ, si după ce au vizitat școala au înțeles că pentru copilul lor este mult mai bine sa fie alături de copii care sunt la fel ca el decât sa stea in scoala de masa si sa fie mereu marginalizat si etichetat de colegii din clasă și din școală. Aici au constatat că se pune accent pe dezvoltarea abilităților practice a copilului si ca fiecare copil are un plan individual de recuperare prin care se urmareste recuperarea si reabilitarea copilului.
Genograma
Demersuri întreprinse
La indicația învățătorului dar si a specialiștilor părinții au început sa facă demersuri pentru înscrierea acestui copil in scoala speciala. Pentru a se asigura ca fac ceea ce este bun pentru copilul lor părinții au mers mai întâi la scoala unde urma sa fie înscris copilul lor pentru a vedea care sunt condițiile pe care scoala le oferă . După ce au vizitat instituția si au luat cunoștința de resursele materiale dar mai ales de resursele umane de care scoala dispune părinții s-au interesat de condițiile de înscriere dar si de demersurile ce trebuie făcute in acest sens.
Dosarul pentru înscrierea in scoala speciala a copilului cu deficienta mintala trebuie sa cuprindă:
copie după certificatul de naștere a copilului
copie după buletinele părinților
copie după certificatul de persoana cu handicap
copie a actelor medicale care atesta afecțiunea de care suferă copilul
ancheta sociala de la primăria localității de domiciliu
adeverința de venit a părinților
adeverința de elev
fisa cu traseul educațional al copilului
caracterizare psihopedagogică
fisa psihologică
fisa medicala sintetica completata de medicul de familie
fisa medicala pentru orientare școlară
aviz epidemiologic
După ce a fost completat dosarul cu actele necesare orientării școlare si profesionale copilul a fost evaluat in cadrul Serviciului de Evaluare Complexa a Copilului si s-a propus școlarizarea acestuia in învățământul special si urmarea terapiilor de recuperare si dezvoltare a abilitaților , terapii dezvoltate in cadrul instituțiilor de invatamant special. De asemenea s-a semnat un contract cu familia prin care i-a fost adusa la cunoștința familiei drepturile dar si obligațiilor părinților in ceea ce privește îngrijirea si școlarizarea copilului cu deficienta de intelect. S-a întocmit un plan de intervenție personalizat in care cei implicați in acordarea îngrijirii persoanei regăsesc ceea ce au de făcut in vederea reabilitatarii si recuperării copilului cu deficienta de intelect.
După ce acest copil a fost evaluat de către Serviciul de Evaluare complexa a Copilului si a primit certificatul de orientare școlara si profesionala in baza căruia se face înscrierea in învățământul special copilul a fost înscris in scoala speciala .Deoarece familia are domiciliu intr-o localitate aflata la distanta mare de locația scolii speciale au fost necesare demersuri pentru înscrierea acestuia intr-un centru de plasament cu statut intern saptamanal. In acest centru copilul beneficiază de masa, cazare, echipament, rechizite in conformitate cu legislația in vigoare. Familia acestui copil a acceptat cu mare dificultate despărțirea de copilul lor, dar au inteles ca numai așa pot face ceva pentru reabilitarea si recuperarea copilului lor. La fiecare sfârșit de saptamana si in vacante copilul este luat acasă unde părinții au obligația de a asigura tot ceea ce este necesar si de a continua munca cadrelor specializate din institutiile pe care acest copil le frecventează.
Pentru înscrierea copilului in centru de plasament părinții au întocmit un nou dosar care conține:
cererea părinților de înscriere in centru
copii după actele de identitate a părinților
copie după certificatul de orientare școlara
ancheta sociala care sa prezinte motivele pentru care copilul este inscris in centru de plasament
adeverințe medicale care sa ateste faptul ca toti membrii familiei sunt clinic sănătoși
Acest dosar este prezentat de către asistentul social al centrului de plasament Comisiei pentru Protecția Copilului care va decide luarea unei masuri de ocrotire pentru copil. Motivul pentru care copilul B.B. este înscris intr-un centru de plasament este acela ca distanta intre localitatea de domiciliu si scoala speciala este mare iar părinții deși ar putea suporta din punct de vedere material costurile deplasării nu pot lăsa copilul sa schimbe zilnic mijloacele de transport .Mai trebuie menționat faptul ca acest copil nu are dezvoltata si structurata bine autonomia personala si sociala. Din aceste motive este de preferat ca acest copil sa fie ocrotit de un centru de plasament pe durata școlarizării. Părinții au aflat ca la centrul de plasament copilul pe lângă cazare si masa va beneficia de asemenea de consiliere psihologica si va continua terapiile de recuperare si reabilitare de care beneficiază la scoala.
Planul individualizat de protecție
Numele și prenumele copilului: B.B.
Obiectiv general: integrarea în Școala Specială Pașcani , internare în centru de plasament cu statul intern semestrial
Finalitate: integrare școlară, recuperare, reabilitare, activități terapeutice si de socializare
Instituția responsabilă: Școala Specială Pașcani , Centrul de Plasament „ M.Sadoveanu” Pașcani
Reprezentant legal al copilului: familia copilului
Domiciliul: sat Cristești , comuna Cristești
Membrii echipei:
familia
medica familie
echipa pluridisciplinară de la nivelul școlii și al centrului
asistent social de la nivel localității de domiciliu
Prestații
Servicii
Plan personalizat de intervenție
Nevoia: menținerea legăturii cu familia
STUDIU DE CAZ V
Date de identificare client
Numele și prenumele : V.G.M.
Data nașterii: 17.07.1993
Studii: elevă în clasa a VIII a la Școala Specială Pașcani
Starea de sănătate: deficiență mintală moderată cu tulburări de comportament , hiperkinetism
Domiciliu: sat Heci comuna Lespezi
Etnie :- română
Naționalitate: română
Religie: creștin ortodoxă
Date de identificare a familiei clientului
Date despre mama
Numele și prenumele: V.R.
Data nașterii: 24.06.1970
Studii: 8 clase și școală profesională
Ocupație: casnica
Domiciliu: sat Heci comuna Lespezi
Etnie :- română
Naționalitate: română
Religie: creștin ortodoxă
Date despre tata
Numele și prenumele:V.V.
Data nașterii:04.02.1968
Decedata la data de 20.10.1999
Istoricul familiei
Familie V. s-a constituit legal în anul 1990.În urma acestei căsătorii au rezultat un numar de 3 copii.În anul 1999 tatăl a decedat în urma unei afecțiuni tumorale localizate la nivelul plamânului.După decesul tatăluimama a avut o putenică depresie și a nu a mai avut preocupări fața de copiii și i-a lasăt oarecum la voia întâmplării ea ducând o viată plină de aventuri și de distracții iar copiii rămânâd de cele mai multe ori să își poarte singuri de grijă.În urma unei relații de concubinaj pe care mama a avut-o cu domnul B.I. au mai venit pe lume 2 copii.Starea materială a familiei este deosebit de precară familia locuind într-o casă compusă din două camere aflate într-o stare avansată de degradare.Camerele nu sunt îngrijite din punct de vedere igienic , puțina mobilă care există in casă este foarte deteriorată .Autoritățile locale și comunitatea i-au ajutat de foarte multe ori asigurându-le cele necesare pentru a supravețui.Vecinii s-au ocupat de foarte multe ori de copii și pe lângă faptul că le dadeau de mâncare îi ajutau pe aceștia să își facă temele.Carențele alimentare, afective, materiale au dus la un regres al copiilor din punct de vedere educațional și chiar relațional.De foarte multe ori mama nu este de găsit iar copiii își fac singuri de mâncare și au grijă de cei mai mici.
În comunitate această familie este oarecum marginaliyată datorită comportamentului antisocial al mamei care adeseori se ceartă cu vecinii și cu rudele.Discuțiile în contradictoriu pleacă de la reproșurile aduse de oamenii de la nivelul comunității față de atitudinea mamei .Fata cea mai mare a plecat la muncă în stăinătate de la vârsta de 15 ani împinsă fiind de mama care îi solicita să aibă grijă de frații mai miciși să nu meargă la școală.
Genograma
Istoricul copilului
V.G. este al doilea copil al acestei familii.A fost înscisă in învățământul de masă la școala din localitatea de domiciliu .Lipsurile materiale și lipsa de atenție și de afectivitate din partea mamei au fă cut ca acest copil să aibă mari carențe educăționale înregistrând de-a lungul școlarizării 3 eșecuri școlare .Apoi In anul școlar 2005-2006 a abandonat școala și a rămas acsă să aibă grijă de frații mai mici pentru ca așa îi impusese mama. Vecinii au observat acest lucru și au sesizat autoritățile de la nivel local.Asistentul social al localității a discutat cu mama și a convins-o că este mai bine pentru acest copil să urmeze cursurile unei școli speciale și să urmeze mai departe cursurile unei școli profesionale , să în vețe să practice o meserie.Cu mare dificultate mama a fost de acord și a întreprins demersurile pentru înscrierea acestui copil în Școala Specială din anul școlar 2005-2006.Înscrierea la Scoala specială a presupus și internarea acestui copil într-un centru de plasament cu statut intern semestrial, urmând ca în vacanțe acest copil să meargă în familie.
Adaptarea elevei s-a făcut în pași foarte repezi .După primul semestru școlar eleva este pe deplin integrată în colectivul școlii și al clasei și a obținut rezultate deosebite si la activități extrașcolare deoarece a participat la numeroase concursuri de dans unde a obținut premii și diplome.Aceste succese au făcut să crească stima de sine și să îi dea copilului încredere în forțele proprii.În anul școlar 2008-2009 eleva este absolventă a clasei a VIII a la Școala Specială și va trebui să urmeze cursurile unei școli profesionale speciale .În urma absolvirii acestei școli eleva va obține calificare într-o meserie și va avea posibilitatea să lucreze și să fie independentă de familie și să își construiască singura viitorul.Dar și pentru înscrierea în învățământul profesinal special este nevoie de acordul familiei, iar în această familie mama nu manifestă interes față de situația școlară și educațională a copiilor și nu vrea să colaboreze cu cadrele didactice și cu specialiștii de la nivelul instituției sau a centrului.
Drumul vieții din punct de vedere educațional
Obiective
prezentarea ofertei de școlarizare
consilierea copilului cu privire la orientarea școlara si profesională
consilierea familiei si prezentartea ofertei de școlarizare
intocmirea dosarului de orintare școlara si profesională
Prezentarea problemei
Eleva V.G.M. a fost însisă în Școala Specială Pașcani începând cu anul școlar 2005-2006 în urma eșecurilor școlare înregistrate în școala de masă și a intervenției făcute de asistentul social comunitar și autoritățile locale.A fost evaluată în cadrul Serviciului de Evaluare Complexă și încadrată în gradul mediu de handicap având ca diagnostic deficiență mintală medie însoțită de tulburări de comportament.Pe parcursul școlarizării eleva a beneficiat de consiliere și terapie psihologică și de terapie ocupațională .
În acest an școlar eleva va absolvi clasa a VIII a și va trebui să ia o decizie cu privire la viitorul său profesional.pentru avest lucru familia va trebui informată și consiliată .deși s-au facut nenumărate demersuri pentru a informa mama și i s-au dat numeroase invitații de a veni la instituția școlară pentru a-și spune opțiunea față de viitorul profesional al fiicei sale , mama nu s-a prezentat niciodată și nici nu a vrut să colaboreze cu asistentul social comunitar în acest sens.Pentru ca eleva V.G.M. să nu rămână neșcolarizată asistentul social al Școlii Speciale Pașcani s-a deplasat la domiciliul mamei șî a discutat cu acesta reușind în cele din urmă să o convingă să facă ce este mai bun pentru viitorul fiicei sale.A fost întrebată de asemenea și despre profilul profesional care crede că este mai eficient pentru fiica dumneaei și pentru care să manifeste și ea abilități.
I s-a solicitat de asemenea și copilului părerea față de meseria pe care ar vrea să o cunoască și să o profeseze atât la orele de dirigenție cât și la preorientarea făcută în cadrul școlii .După ce opțiunile au fost clar exprimate se întocmește dosarul de orientare școlară și profesională a copilului, dosar care trebuie să cuprindă :
– fișa de orientare școlară și profesională completata de asistentul social, psihologul, dirigintele, medicul de familie si care sa aibă decizia de preorintare a Comisiei Interne de Evaluare Continuă
– fisa medicală – completata de medicul de familie si de medicii specialiști
– fisa psihologică – completata de psihologul scolii
– fisa traseu educațional – completata de dirigintele clasei
– fisa de caracterizare psihopedagogică – completata de dirigintele clasei
– copie după certificatul de orientare școlara si profesionala in baza căruia elevul este orientat si înscris in scoala speciala
– copie după certificatul de persoana cu handicap reactualizat
– ancheta sociala care sa prezinte situația socio-economica a familiei, eventuale antecedente psihopatologice, relațiile din interiorul familiei, interesul părinților pentru educația copiilor precum si posibilitățile de sprijin pentru copil
– adeverința de elev care sa prezinte situația școlara a copilului in momentul orientării școlare
– copie după cartea de identitate si certificatul de naștere a copilului
– copie după cărțile de identitate ale părinților
– cerere prin care se solicita Serviciului de Evaluare Complexa evaluarea in vederea orientării școlare si profesionale.
De completarea dosarului personal al elevulu se ocupă asistentul social care are grijă ca fișele să aibă număr de înregistrare și sa fie semnate de directorul instituției.
Având în vedere situațirială afectivă și relațională a acestui copil se face propunerea ca aceasta să fie înscrisă intr-un centru pentru a putea beneficia de cazare și masă si pentru a putea continua terapiile făcute la nivelul școlii .
Planul individualizat de protecție
Numele și prenumele copilului: V.G.M.
Obiectiv generalorientare școlară și profesională, înscriere în învățământul special profesional și înscriere într-un centru de plasament
Finalitate: integrare școlară și profesioanlă , recuperare, reabilitare, dezvoltarea abilităților practice, activități terapeutice si de socializare
Instituția responsabilă: Școala Specială Pașcani , Serviciul de evaluare Complexă a Copilului
Reprezentant legal al copilului: mama doaman V.R.
Domiciliul: sat Heci comuna Lespezi
Membrii echipei:
familia
medicul de familie familie
echipa pluridisciplinară de la nivelul școlii și al S.E.C.
asistent social de la nivel localității de domiciliu
Prestații
Servicii
Plan de intervenție
Nevoia: Orintare școlară și profesională
Concluzii și propuneri
Eleva V.G.M. finalizează clasa a VIII a și își dorește să meargă mai departe la o școală profesională specială pentru a invăța o meserie și pentru a putea deveni independentă de familia .Mama nu doreste ca fiica sa frecventeze o astfel de școală si nu colaboreaza cu personalul specializat al școlii în vederea întocmirii dosarului personal de orientare școlară si profesională.In acest scop s-a efectuat consilierea familiei și a fost prezentate avantajele școlariyării și integrării sociale școlare și profesionale a acestui copil, ca va învăța o meserie care ii va fi de folos în viață.De asemenea i-a fost prezentată atât mamei cât si elevei oferta de școlarizare și modalitățile de susținere a familiei și a copilului pe durata studiilor la școala profesională.
Colaborarea școală –familie nu este una corespunzătoare, mama fiind aceea care nu dorește să colaboreze .Deși progresele școlare pe linie pedagogică nu sunt dintre cele mai bune, abilitățile practice, gradul de maturitate psiho-afectiv al copilului sunt bine deyvoltate iar integrarea în colectivul școlii și al clasei este una satisfăcătoare.De asemenea trebuie remarcat faptul că acest copil nua Inregistrat abateri de la normele sociale și ca participarea la diferite concursuri de dans a avut o contribuție semnificativă la socialiyarea copilului.
Propun
-consilierea copilului și a familiei pentru stabilirea unor relații armoniase bazate pe afecțiune
– consilierea elevei pentru a opta pentru profilul profesional care îi va pune în valoare abilitățile și simțul practic al acesteia
– consolidarea relației familie- școală
– monitorizarea elevei și după absolvirea școlii și urmărirea traseului educațional și social al acesteia.
– plasarea familiei copilului în rețele de ajutor care sa favorizeze ieșirea din starea materială si din nivelul de degradare socială în care se află
– colaborarea cu Serviciul Public de Asisteță Socială în vederea consilierii și ajutorării familiei.
– sesizarea Direcției Generale de Asisteță Socială și Protecție a Copilului cu privire la cazul familiei V.
CONCLUZII
În urma efectuării studiilor de caz la Școala Specială Pașcani am constatat că educația în învățamântul special al copiilor cu deficiență mintală asigură acestora accesul la o educație conformă nivelului lor de dezvoltare intelectuală punându-se accent pe dezvoltarea abilităților practice și încercându-se pe cât posibil să se valorifice și să se cultive aceste abilități .
De asemenea trebuie remarcat că fiecare copil beneficiază de un program de intervenție adaptat nevoilor și specificitățilorindividuale.Terapiile sunt de asemenea adaptate gradului de deficiență și nevoilor de reabilitare.Sunt desfășurate la nivelul instituției numeroase programe de parteneriat și numeroase acțiuni prin care se urmărește socializarea și integrarea în comunitate a acestor copii.Am observat că fiecare copil este privit ca o entitate unică si se pune accent pe scoaterea în evidență a calităților fiecăruia.
Acești copii provin în marea lor majoritate din familii cu un potențial economic scăzut, din familii cu grave probleme sociale, familii dependente de serviciile sociale .Acest fapt și distanța dintre școală și localitățile de domiciliu face ca pentru școlarizarea acestor copii să se impună luarea unei măsuri de protecție de genul înternare într-un centru de plasament cu statut intern săptămânal sau semestrial sau frecventarea unui centru de zi, lucruri care susțin familia din punct de vedere material și nu numai pentru că la nivelul acestor instituții sunt continuate terapiile de reabilitare și activitățile de socializare a acestor copii.Pentru a exista o continuitate a ceea ce se face la nivelul instituției școlare sau a centrului familiile sunt incluse în programe de informare și consiliere , astfel legătura școală-familie devine mai puternică iar șansele de recuperare a acestor copii cresc.
Am incercat în cazurile prezentate să prezint activitatea desfășurată pentru educația și integrarea socială a copiilor cu deficiență mintală precum și câteva probleme cu care se confruntă personalul specializat de la nivelul instituției școlare ( absenteism, abandon școlar, relații școală –familie defectuase).
Se impune să precizez că pentru educația și integrarea socială a acestor copii este necesar ca specialiștii care lucrează în acest domeniu să vadă copiii ca entități unice cu nevoi, speranțe, aspirații, idealuri , sa trateze fiecare copil ca pe o ființă valoroasă un potențial real pentru societate.
Chiar dacă nu se reușește o reabilitate sau o integrare totală și nu avem în această muncă numai succese trebuie acordată o șansă acestor copii. E dreptul lor!
BIBLIOGRAFIE
Alexandru, Florian R. Procesul integrării sociale, Editura Stințifică și Enciclopedică , București,1983
Arcan,Petru;Ciumăgeanu Dumitru ,Copilul deficient mintal,Editura Facla,Timișoara,1980
Banciu, Dan ;Rădulescu, Sorin; Voicu , Marian Adolescenții și familia (socializare morală și integrare socială) Editura Stințifică și Enciclopedică , București,1987
Coebanu , Ciprian; Diac Georgeta ,Conotații psihosociale ale deficienței mintale,Editura A92,Iași ,1996
Cerghit, Ioan,Metode de învățământ, Editura Polirom , Iași 2006
Cheleman,Ioan,Impactul psihosocial asupra familiei ca urmare a dizabilității copilului,Editura Universității , Oradea, 2006
Durkheim,Emile,Educație și sociologie,Editura Didactică și Pedagogică , București , 1980
Durkheim,Emile,Regulile metodei sociologice,Editura Polirom ,Iași ,2002
Gherguț, Alios, Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale- strategii de educație integrată, Editura Polirom, Iași , 2001
Gherguț, Alois,Sinteze de psihopedagogie specială –ghidpentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice- ediția a II a,Editura Polirom ,Iași, 2007
Giddens ,Anthony,Sociologie( ediția a IIIa )Editura Bic All, București ,2000
Ionescu, Miron; Radu, Ion( coordonatori) Didactica modernă,Editura Dacia,ClujNapoca,1995
Ionescu, Șerban,Adaptarea socioprofesională a deficienților mintal, ( Aspecte teoretice și cercetări clinico- experimentale),Editura academieiRepublicii Socialiste România, București, 1975
Lindsey, Mary,Dictionary of Mintal Handicap,Editura Routledge, Londra,1993
Neculau, Adrian, Ferreol, Gilles,( coordonatori),Minorități , marginali,Excuși,Editura Polirom, Iași, 1996
Păunescu ,Constantin,Deficiența mintală și organizarea personalității,Editura Didactică și Pedagogică , București,1977
Păunescu ,Constantin,Deficiența mintală și procesul învățării, Editura Didactică și Pedagogică , București,1976
Popovici, Doru-Vlad;Elemente de psihopedagogia integrării, Editura Pro Humanitate, București, 1999
Popovici, Doru-Vlad; Matei Raluca Silvia, Terapie ocupațională pentru persoanele cu deficiențe, Editura Muntenia, Constanța 2005
Preda ,Vasile Elemente de psihopedagogie specială Editura Eikon, Cluj Napoca,2007
Radu, Gheorghe,Psihopedagogia școlarilor cu handicap mintal Editura Pro Humanitate, București, 2000
Roșca , Mariana,Psihologia deficienților mintali, Editura Didactică și Pedagogică , București,1967
Roșca, Mariana , Specificul diferențierii psihice dintre copiii întârziați mintal și cei normali Editura Didactică și Pedagogică , București,1965
Rusu, Constantin( coordonator) ;Carantină , Dorin ;Hâncu ,Viorel ,Deficiență , incapacitate, handicap,: ghid funfamental pentru protecția, educația specială , readaptarea și integrarea socio-profesională a persoanelor în dificultate, Editura Pro Humanitate, București, 1997
Stoenescu, Constantin; Teodorescu, liviu;Mihăiescu, Ovidiu,Sistemul de protecție specialăa persoanelor cu handicap din România Editura All Beck, București, 2003
Verza, Emil,Probleme de defectologie, Editura Universității din București, 1988
Vrasmas, Traian,Învățământul integrat și /sau incluziv,Editura Aramis
Zamfir, Cătălin; Vlăsceanu , Lazăr , Dicționar de sociologie , Editura Babel , București ,1993
Zazzo, Rene, Debilitățile mintale, Editura Didactică și Pedagogică , București,1979
Declarația Universală a Drepturilor omului
Declarația Drepturilor Persoanelor Handicapate, proclamată de Adunarea Generală a O.N.U.în 9.12.1975
Legea 272/2004 privind drepturile copilului
Legea 448/06.12.2006, privind protectia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Legea 95/14.04.2006, privind reforma în sistemul de sănătate
http://www.dgaspciasi.ro
http://asistentasociala.ro
ANEXE
1 HARTA ECO- LEGENDA:
Relații puternice
Relații puternice de ambele părți
Relații bune
Relații tensionate
2.GENOGRAMA –LEGENDA
sex masculin
sex feminin
căsătorie
separare
divorț
concubinaj
GHID DE OBSERVAȚIE
1 .Data, ora, durata observației
2. Locul observației
3. Circumstanțele obsrvației
4. Factorii de mediu care ar putea influența comportamentul
5. Expresia facială, paloare, contracția musculară
6. Relația cu cadrele didactice, terapeuți/prieteni
7. dei, cunoștințe
8. Starea de sănătate
9. Îmbrăcămintea
10. Limajul verbal și nonverbal
11 Lucrurile ce par a fi demne de remarcat
BIBLIOGRAFIE
Alexandru, Florian R. Procesul integrării sociale, Editura Stințifică și Enciclopedică , București,1983
Arcan,Petru;Ciumăgeanu Dumitru ,Copilul deficient mintal,Editura Facla,Timișoara,1980
Banciu, Dan ;Rădulescu, Sorin; Voicu , Marian Adolescenții și familia (socializare morală și integrare socială) Editura Stințifică și Enciclopedică , București,1987
Coebanu , Ciprian; Diac Georgeta ,Conotații psihosociale ale deficienței mintale,Editura A92,Iași ,1996
Cerghit, Ioan,Metode de învățământ, Editura Polirom , Iași 2006
Cheleman,Ioan,Impactul psihosocial asupra familiei ca urmare a dizabilității copilului,Editura Universității , Oradea, 2006
Durkheim,Emile,Educație și sociologie,Editura Didactică și Pedagogică , București , 1980
Durkheim,Emile,Regulile metodei sociologice,Editura Polirom ,Iași ,2002
Gherguț, Alios, Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale- strategii de educație integrată, Editura Polirom, Iași , 2001
Gherguț, Alois,Sinteze de psihopedagogie specială –ghidpentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice- ediția a II a,Editura Polirom ,Iași, 2007
Giddens ,Anthony,Sociologie( ediția a IIIa )Editura Bic All, București ,2000
Ionescu, Miron; Radu, Ion( coordonatori) Didactica modernă,Editura Dacia,ClujNapoca,1995
Ionescu, Șerban,Adaptarea socioprofesională a deficienților mintal, ( Aspecte teoretice și cercetări clinico- experimentale),Editura academieiRepublicii Socialiste România, București, 1975
Lindsey, Mary,Dictionary of Mintal Handicap,Editura Routledge, Londra,1993
Neculau, Adrian, Ferreol, Gilles,( coordonatori),Minorități , marginali,Excuși,Editura Polirom, Iași, 1996
Păunescu ,Constantin,Deficiența mintală și organizarea personalității,Editura Didactică și Pedagogică , București,1977
Păunescu ,Constantin,Deficiența mintală și procesul învățării, Editura Didactică și Pedagogică , București,1976
Popovici, Doru-Vlad;Elemente de psihopedagogia integrării, Editura Pro Humanitate, București, 1999
Popovici, Doru-Vlad; Matei Raluca Silvia, Terapie ocupațională pentru persoanele cu deficiențe, Editura Muntenia, Constanța 2005
Preda ,Vasile Elemente de psihopedagogie specială Editura Eikon, Cluj Napoca,2007
Radu, Gheorghe,Psihopedagogia școlarilor cu handicap mintal Editura Pro Humanitate, București, 2000
Roșca , Mariana,Psihologia deficienților mintali, Editura Didactică și Pedagogică , București,1967
Roșca, Mariana , Specificul diferențierii psihice dintre copiii întârziați mintal și cei normali Editura Didactică și Pedagogică , București,1965
Rusu, Constantin( coordonator) ;Carantină , Dorin ;Hâncu ,Viorel ,Deficiență , incapacitate, handicap,: ghid funfamental pentru protecția, educația specială , readaptarea și integrarea socio-profesională a persoanelor în dificultate, Editura Pro Humanitate, București, 1997
Stoenescu, Constantin; Teodorescu, liviu;Mihăiescu, Ovidiu,Sistemul de protecție specialăa persoanelor cu handicap din România Editura All Beck, București, 2003
Verza, Emil,Probleme de defectologie, Editura Universității din București, 1988
Vrasmas, Traian,Învățământul integrat și /sau incluziv,Editura Aramis
Zamfir, Cătălin; Vlăsceanu , Lazăr , Dicționar de sociologie , Editura Babel , București ,1993
Zazzo, Rene, Debilitățile mintale, Editura Didactică și Pedagogică , București,1979
Declarația Universală a Drepturilor omului
Declarația Drepturilor Persoanelor Handicapate, proclamată de Adunarea Generală a O.N.U.în 9.12.1975
Legea 272/2004 privind drepturile copilului
Legea 448/06.12.2006, privind protectia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Legea 95/14.04.2006, privind reforma în sistemul de sănătate
http://www.dgaspciasi.ro
http://asistentasociala.ro
ANEXE
1 HARTA ECO- LEGENDA:
Relații puternice
Relații puternice de ambele părți
Relații bune
Relații tensionate
2.GENOGRAMA –LEGENDA
sex masculin
sex feminin
căsătorie
separare
divorț
concubinaj
GHID DE OBSERVAȚIE
1 .Data, ora, durata observației
2. Locul observației
3. Circumstanțele obsrvației
4. Factorii de mediu care ar putea influența comportamentul
5. Expresia facială, paloare, contracția musculară
6. Relația cu cadrele didactice, terapeuți/prieteni
7. dei, cunoștințe
8. Starea de sănătate
9. Îmbrăcămintea
10. Limajul verbal și nonverbal
11 Lucrurile ce par a fi demne de remarcat
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Educatia Si Integrarea Sociala (ID: 159262)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.