Educatia Sexuala Si Sanatate Reproducerii Pentru Copii Si Adolescenti

Bibliografie

I.Problematica abordată și scopul lucrării

Problematica abordată este Educația sexuală și sănătatea reproduceri pentru copii și adolescenți ,respectiv, rolul pe care îl are educația sexuală pentru copii și adolescenți.

Scopul acestei lucrări este de a cunoaste nevoia pe care o au copiii și adolescenții despre educația sexuală, riscurile la care se supun aceștia din cauza neinformări corecte .

Prin acest referat științific le putem explica copiilor și adolescenților notiuni despre educația sexuală la diferite vârste, care este rolul societății și cât de mult dăunează neinformarea asupra sănătății reproducerii, precum și a dezvoltării fizice și psihice normale.

Am ales această temă deoarece am dorit să aflu cât mai multe informații despre acest subiect, pentru că m-am confruntat cu diferite întrebări din partea copiilor. Eu am întâmpinat dificultăți care sunt legate de educație sexuală.

Vă mărturisesc un exemplu ce privește curiozitatea copiilor vizavi de acest subiect. In timpul vacanței de vară am întâlnit într-o tabară doi copii având vârsta de 9-10 ani. Cei doi s-au oferit volunatri pentru a- mi aduce lucrurile de care aveam nevoie pentru o anumită activitate. Observând că cei doi întârzie, am mers să- i caut, astfel i-am prins pe amândoi dezbrăcați. I-am întrebat dacă ei sunt conștienți de faptele lor, iar fetița mi-a răspuns că de multe ori a văzut-o pe sora ei mai mare dezbrăcată cu iubitul ei.

In zilele noastre, lipsa educației sexuale se face simțită, deoarece se intalnesc tot mai multe cazuri in care un copil așteaptă un alt copil, fără ca viitoare mama să știe ce semnifică si implica grija unui copil, din moment ce ea încă este un copil. Cei mici ajung din curiozitate să exploreze de la vârste fragede viața sexuală, acesta lucru fiind mult peste nivelul lor de dezvoltare și înțelegere, și poate dăuna copilului atât fizic cât și emoțional.

1.2 Teorii cu privire la educația sexuală

‘’Am încadrat această temă în paradigma comportamentalistă care pune accent asupra rolului care este jucat de comportament în ce privește sănatatea și boala,,. (Suport de curs Domn profesor Eugen Băican).

Pentru un individ este foarte important luarea unei decizii corecte în legătură cu educația sexuală și a metodelor prin care să se protejeze de boli.

Conform lui Teoriei Sigmund Freud aceasta cuprinde toate pulsiunile instinctuale și cele sexuale care sunt interesate doar de satisfacerea nevoilor corporale ,aceasta caută să simtă plăcerea și încearcă să evite durerea.(Suport de curs Pshiologie Educațională Viorel Mih).

Eu am încadrat în aceasta teorie deoarece adolescenți la vârsta lor caută să simtă doar plăcerea ;și să aibă câți mai mulți parteneri sexuali.

1.3 Metodele și instrumentele cercetării

În această lucrare am utilizat analiza critică construcitvă a literaturi de specialitate,studii ale autorilor români dar și străini ,precum și surse web.

Ca instrumente am folosit sumarizarea ,citarea ,parafrazarea și elaborarea persoanală

II. Prezentarea rezultatelor

2.1 Educatia sexuală și sănătatea reproducerii pentru copii si adolescenti

Educația sexuală trebuie facută de la gradiniță, deoarece copilul când este mic captează totul ca și un buerete: absoarbe toată informația. Părinții și cadrele didactice nu s-ar mai simți stânjeniți atunci când trebuie să le vorbească copiilor despre educație sexuală.

Conform lui Meg Hickling, o educație sexuală sănătoasă îi protejază pe copii, aceștia devenind mai responsabili atunci când vine vorba despre educație sexuală.

Educația sexuală împlinește dorinta unei identități personale armonioase influențând sentimentele și comportamentul uman pe întreg parcurusul vieții. Adolescența este un timp al îndrăgostirii și al interesului pentru celălalt descoperit atât ca suflet cât ca și trup . Cătalin Groza Sexologie și Sănătatea reproduceri

Instinctul sexual este dorința sexuală sau apetitul sexual. Dorința sexuală are atât o bază biologică cât și psihologică care este legată de numeroși factori externi sau interni. Dorința sexuală, ca și nevoie, trebuie diferențiată de celelalte nevoi ale organismului uman cum ar fi hrana, somnul, sportul etc.

Educația sexuală reprezintă totalitatea formelor de instruire a adolescenților din cadrul unei socetăți în probleme legate de sexologie.

Lipsa educației sexuale sau lipsa informației corecte poate să ducă la apariția unor sentimente de rușine sau de frustrare. Acest lucru îl poate face pe individ să aibă un comportament pervers. Informația incorectă îi face pe adolescenți să creadă în diferitele mituri care sunt legate de educație sexuală.

Educație sexuală se formeză din familia de origine a fiecărui individ(Constantin Enăchescu,2003).Cele mai frecvente tulburări de comportament psihosexual apar la indivizii din familii dezorganizate, cu părinți alcoolici, violenți etc.

În familile în care păriinți sunt hiperprotectori sau încearcă să păstreze tradiția avand reguli severe de viață, acestia consideră că este necesara pastrarea virginității lor până la căsătorie . Copii se simt complexați atunci când trebuie să vorbească deschis cu părinții lor despre educație sexuală, simțindu-se stânjeniți să își întrebe părinții despre anumite lucruri care sunt legate de educație sexuală.

În Țara noastră multă vreme educația sexuală a fost ignorată atât pe plan teroretic cât și practic educativ. Conform institului național de statistica România este pe locul doi din Europa când vine vorba de fete minore care aduc pe lume copii .În Romînia este un lucru tabu să vorbești în familie și la școală despre educație sexuală.

Psihologii suștin că naștera la o vârstă fragedă poate să cauzeze o traumă pentru minore. Cea mai educata țară când vine vorba de educație sexuală este Olanda, Danemarca și Germania… Puține adolescente știu însă că nașterea unui copil sau avortul, la acestă vârstă poate să aibă consecințe grave asupra sănătății lor.

2.2 La ce ajuta educația sexuala pentru copii și adolescenți

De cele mai multe ori părinții cât și educatorii se opun atunci când vine vorba despre educație sexuala,. Ei consideră că acest lucru nu trebuie să se discute cu copiii deoarece, ei sunt prea mici că să înțelegă aceste lucruri legate de educație sexuală. Eu consider că această atitudine este greșită deoarece în mass media și la televizor se vorbește despre aceste lucruri legate de sexualitate.

2.3 Cine trebuie sa ofere informatii cu privire la educația sexuala și sănătatea reproducerii pentru copi și adolescenți

În primul rând, părinții sunt cei responsabili atunci când vine vorba despre educație sexuală. Dacă un părinte este deschis fața de copilul lui atunci când vine vorba despre educație sexuală, copilul lui va înțelege la ce riscuri se supune dacă își va începe viața sexuală mai repede. Părinții sunt aceia care trebuie să le explice copiilor despre iginena corporală și despre bolile cu transmitere sexuală și la ce fel de riscuri se supun dacă nu folosesc metode de protecție.

În al doilea rând, școala este cea care trebuie să vorbească deschis despre educație sexuală și despre bolile cu transmitere sexuală. Școala să aibă o inițiativă atunci când vine vorba despre educație sexuală, iar copiii să aibă la îndemână cărți care sunt legate de educație sexuală. Profesorii să aibă la îndemână informații care sunt legate de educație sexuală, si să existe materii in care sa se discute despre educație sexuală, deoarece prin acest lucru le-ar fii mult mai ușor cadrelor didactice să le explice copiilor despre acest capitol delicat. Instituția de învățământ trebuie să fie îndrumătoare și să ofere sfaturi nu numai elevilor cât și părinților atunci când vine vorba despre educație sexuală.

III. Educația sexuală – Grupe de vârstă

3.1 Grupa de vârstă 2-4 ani care este de numită gândirea magică

Maturizarea nu vine dintr- o data la copii, ea vine pe parcurs așa că educația lor nu trebuie făcută dintr-o dată. Unii părinți se simt stânjeniți când trebuie să discute cu copiii lor despre educație sexuală. Unii părinți își pun întrebarea de ce trebuie să discute cu ei despre aceste lucruri, deoarece ei sunt mici și nu o să înțeleagă.

De cele mai multe ori părinții au prostul obicei să poreclească organele genital. De exemplu la fetițe li se spune ca au piersicuță, iar la băieței li se spune că au cocoșel sau domnul pistol. Copiilor trebuie de mici să li se vorbească deschis despre organele genital, nu trebuiesc alintate.

Conform autoarei Meg Hickling părinții ar trebui să denumească organele genitale încă din ziua din care se naște copilul, de exemplu: Hai să ne spălam penisul, sau la fete hai să ne spălam vaginul.

Când copilul va crește mai mare va deveni mai capabil să înțeleagă anumite lucruri legate de sexualitate iar părinții vor putea oferi informațiile de care are nevoie . Un exemplu este că băieții nu știu nimic despre urinare. Ei cred că urina vine din testicule și în consecință își strâng testiculele pentru a urina mai repede.Testiculele din acestă cauză pot avea de suferit.

Adesea mesajele non verbale, atingerile, acțiunile noastre oferă copilului mic o cantitate uriasă de informații despre sănătatea sexuală. Un alt exemplu de gândire magică am întâlnit-o la nepoțelul meu de 4 ani care credea că dacă se prinde de testicule va urina mai repede ca să meargă la joacă, el spunand ca a auzit acest lucru de la colegii lui de grădiniță.

Unii părinți consideră că iși vor proteja copiii dacă le spun ca i-au adus barza. Însă copiii pe viitor vor cere mai multe explicatii, deoarce mediu inconjurator va aduce anumite circumstante în care partea cu venirea berzei nu va mai fi crezută.

Părinții ar trebui să fie sinceri cu copiii lor, să nu le mai spună povești cu barze sau că pe ei i- au găsit pe prag. Ar trebui să le spună copiilor ca prin unirea spermei cu ovulul se formează fătul, iar mama dă naștere prin oraganul genital .

La această vârstă fragedă este foarte important să se discute despre igiena organelor genitale, fără nici o reținere, deoarece părinților le-ar fi mult mai ușor să discute cu copiilor despre educație sexuală. Astfel, părinții nu ar mai considera ca acest lucru este tabu, ei ar vorbi mai des si mai usor cu copiii lor despre acest subiect atunci cand vor fi adolescenți. Așadar, dacă de mici copiii vor fi pregătiți cu noțiuni simple, dar elementare despre corpul lor, părinților le va fi mult mai usor sa adauge noi infomații atunci când copiii lor vor fi în perioada adolescenței.

Eu consider că există diferite manuale care vin în ajutorul părinților, care sunt legate de educația sexuală. Aceste manuale îi ajută pe părinți să fie mai deschiși cu copiii lor când vine vorba de educație sexuală.

Părinții sunt cei care trebuie să vorbească cu copiii lor despre contraceptive și prezervative,deoarce dacă copilul nu cunoaște acest lucru el va crede atunci când va vedea pe stradă un prezervativ folosit că este doar un simplu balon.

Exemplu: Nepoțelul meu de 4 ani a găsit în parc un prezervativ aruncat pe jos și i- a aratat mamei lui ce balon frumos colorat a găsit el , el fiind foarte mândru de balonul pe care l-a găsit în parc aruncat pe jos. Atunci mama s-a a realizat că ce greșeală a făcut că nu a vorbit cu fiul ei despre educație sexuală și că nu este bine să ia de pe jos prezervative aruncate deoarece el riscă să se imbolnăvească.

Adulții trebuie să fie precauți mai ales când vine vorba despre prezervative folosite deoarece viruși de hepatită pot să supraviețuiască multă vreme în fluidele corpului omenesc.

Conform Autoarei Meg Hickling prezervativele sunt la fel ca șervețele de hârtie pe care le cumperi din magazin acestea sunt curate dar după ce le folosești nu mai sunt bune, le arunci. Niciodată când găsești un șervețel folosit nu îl ei de pe jos deoarece sunt pline de microbi și te poți îmbolnăvi, așa este și cu prezervativele folosite, ele reprezintă un adevărat pericol pentru cei mici care pun mâna pe ele, ele sunt purtătoare de microbi și de hepatită.

3.2 Grupa de vârstă 5 -8 ani

‘’ La vârstă de 5-8 ani majoritatea bancurilor sunt legate de lenjeria intimă, excreție și fundul gol, dar toate acestea nu reprezintă decât un alt mijloc de a explora sexualitatea, toate acestea se numesc glume de toaletă,, .(conform lui Meg Hickling,2004)

În educația sexuală fiecare întrebare este importantă ,și trebuie profitat de fiecare ocazie pentru a oferii copiilor informații legate de educație sexuală.

Conform Autorei Meg Hickling unii copiii se nasc mai senzuali decât majoritatea. Copiilor senzuali le place foarte mult să fie îmbrățișați,deoarece uneori ei sunt atrași de organele genitale .

Dacă copii dezvolta dintr-o dată o mare pasiune pentru atinge acest lucru poate fi un indiciu că a fost exploatat sau abuzat sexual. Trebuie să discutați cu copilul dumneavoastră despre aceste mângâieri si atingeri. Noi adulți trebuie să fim atenți la reacțiile copilului deoarece el nu pune o intrebare din senin, fie ca el a auzit ceva legat de aceasta temă și dorește să afle mai multe informați despre acest subiect.

Exemplu: În practica mea de semestru am întâlnit un băiețel care mereu vroia o îmbrățisare de la noi fetele care faceam practica în aceea instituție. Am descoperit că el prin îmbrățisări prindea fetele de fund. Eu l-am întrebat de ce face acest lucru și el mi-a răspuns că și tatăl lui face așa. Adulți trebuie să fie atenți la comportamentul lor deoarece cei mici îi copiază.

Conform lui Meg Hickling (2004), Educația sexuală este un mijloc înțelept de prevenire a abuzurilor.

3.3 Grupa de vârstă 9-12 ani

La vârsta de 9-12 ani copiii sunt scârbiți când vine vorba de educație sexuală , dar în schimb la această vârstă sunt foarte curioși când vine vorba de corpul lor. Copiii la acestă vârstă sunt foarte pudici când vine vorba despre educație sexuală. Tot la această vârstă copilul vrea multă intimitate cum ar fii dacă el este la baie să nu intre nimeni peste intimitatea lui.

Aceasta este și vârsta cu cele mai mari incidențe când vine vorba de abuz sexual, dacă acești copii nu sunt tratați . Ei vor întâmpina pe parcurs diferite bariere personale, iar ca și adulți nu se pot bucura de o relație personală, sau nu o să țină cont de nici o barieră.

La această perioada copiii întră la pubertate și au mare nevoie de informații care sunt legate de corpul lor. De cele mai multe ori copiii sunt speriați când aud de bolii sau de infecți cu transmitere sexuală. Copii trebuie să cunoască schimbările care apar în timpul pubertăți, cum ar fi fetițele să știe că pe parcursul pubertății vor avea săni și păr pe corp, băieții să știe că pe parcursul pubertăți o să li se îngroasă vocea , o să le crească par pe corp în special în zona feței, o să aibă barbă. Acești copii dacă nu știu despre aceste schimbări care urmează să se întâmple pe parcursul pubertăți ei vor fi speriați și se vor izola atunci când vor apărea aceste transformări ale pubertăți.

Exemplu: Verișoara mea s- a dezvoltat mai repede fața de colegii ei,. A început să îi crească sânii și să aibă ciclu menstrual, iar colegi ei își băteau joc de ea . Părinți o duceau dimineața la școala insa ea urmarea dacă părinți ei au plecat și fugea de la ore, deoarece se simțea stânjenită de corpul ei.

În perioada aceasta le revine rolul părinților precum și a profesorilor, să le ofere mai multe informații care sunt legate de aceste schimbări ale pubertăți. În perioada pubertăți este necesar în cazul fetelor și a băieților un control medical, deoarece sunt bine să fie descoperite din timp problemele pe care le au la organele genitale.

Tot în această perioadă se incadrează și schimbările bruște de comportament, precum și dezvoltarea emoțională prin care trece în pubertate. In perioada pubertății sunt mereu furioși sau unii dintre ei devin agresivi. Aceste stări sunt datorate hormonilor pe care îi au în corp în aceea perioadă a pubertăți.

În această perioadă copiii aud multe lucruri despre bolile cu transmitere sexuală și despre contraceptive, ei au multe întrebări care sunt legate de acest subiect dar au și multe informații care sunt greșite despre acest subiect.

Copilul trebuie să știe la această vârstă :

totul despre schimbările prin care trece corpul lor la pubertate ;

infromații de bază despre bolile cu transmitere sexuală ;

Ei trebuie să conștientizeze faptul că nu trebuie să fie activ sexual încă din adolescență.

Generația noastră a perceput acest lucru ca unul tabu. La școală se evita de cele mai multe ori să se discute despre educația sexuală, deoarece doar adultii au dreptul să vorbească despre educație sexuală.

Atunci copilului îi este rușine să îi spună părinților că îl doare un organ genital sau că el are o infecție,copilul se simte stânjenit săi spună părinților ce probleme are .

3.4 Grupa de vârstă 13-18

În această perioadă copiii nu mai pun întrebări, unii dintre ei se închid în ei. Adolescenții se rușinează să pună întrebări care sunt legate de educație sexuală, aceasta devine o piedică în dezvoltarea lor deoarce nimeni nu deschide subiectul despre problemele de sănătate sexuală.

Unii adolescenți consideră că dacă i- au pilule se protejază de bolile cu transmitere sexuală, ei considera că prin contraceptive sunt protejați de virusul hiv. Alții nu sunt informați despre faptul că dacă consumă alcool sau alte substanțe, pilule nu își fac efectul.

Însă există și mulți adolescenți informati gresit, ce consideră că dacă folosesc experimentul Coca Cola îi scapă de o sarcină nedorită, sau dacă fac sex în picioare îi scapă de sarcini nedorite. Aceste lucruri sunt niște mituri neadevărate, aceasta înseamnă că adolescentul nu este suficent de informat când vine vorba de educație sexuală. Unele adolescente care cred în aceste mituri ajung să aibă sarcini nedorite și ajung să facă avort. Acest lucru reprezintă o traumă pentru adolescente. Dacă adolescenților li s- ar vorbi deschis despre educatia sexuală aceștia n- ar ajunge să creadă aceste in mituri.

Adolescentul trebuie să știe să folosească corect contraceptivele și prezervativele, să aibă acces la informați care sunt legate de bolile cu tranzmitere sexuală, iar în școli să se vorbească deschis cu elevii despre educație sexuală. Copiii și adolescenții sunt foarte curioși cănd vine vorba despre educație sexuală , aceste lucruri vor decurge ușor . Copiii pot să primească difereite informații legate de corpul uman.

IV. Comportamentul și rolul sexual

Între cele doua există o relație directăl în cazul sexualității.

Comportamentul sexual se bazează pe pe dorința de a obține plăcerea sexuală , iar comportamentul paretenerilor este dominat din experiența personală a indivizilor. Sexualitatea este un tip de comportament care se dezvoltă în timp si care parcurge mai multe stadii, atât biologic, psihologic și psihosocial.

Un rol important în procesul formării identității sexuale le revine familiilor. Acestea trebuie să comunice cu copiii și adolescenți atunci când vine vorba de educație sexuală. Formarea identității sexuale este rezultatul unui proces specializat de educare și formare a individului.

Dorința sexuală este participarea fiecărui adolescent, întrucât este pus în joc propriul corp. Trupul individului joacă un rol de prim ordin în cadrul dorinței erotice. Factorii emoționali care pot influența dorința sexuală sunt reprezentați de frică, depresie, descurajare, experințe de eșec , etc.

Excitațiile sexuale în randul adolescenților reprezintă totalitatea corporală care declanșează și întrețin activitatea erotico sexuală. Excitația este un caracter plăcut de atracție a partenerilor cuplului sexual, acestea pot avea de multe ori un caracter negativ care este neplăcut, este de inhibare a instinctului sexual și de respingere a partenerului.

Emoțile sexuale sunt stări emoțional- afectiv care apar ca o consecință a excitațiilor sexuale. Acestea însoțesc și întrețin activitatea erotico- sexuală , de exemplu: tandrețe , feminitate etc. De cele mai multe ori adolescenții sunt atrași de partenerul lor prin mirosul pe care îl are partenerul, de senzațiile vizuale pe care îl are adolescentul, de dorința de a fi împreună cu partenerul

Bolile cu transmitere sexuală și prevenirea lor

Bolile cu tranzmitere sexuale sunt datorate unor microbi sau virusuri care se transmit în timpul actului sexual. Ele sunt localizate la organele genitale, care necesita un tratament. (Meg Hickling pg125)

Metode de preventie a bolilor cu transmitere sexuala:evitarea relatiilor sexuale cu mai mulți parteneri.

tineri să folosească corect prezervativele pentru a se proteja de bolile cu transmitere sexuală

aceștia să amâne contactele sexuale .

Cu cât tineri cunosc bolile cu transmitere sexuală vor încerca să fie mai preventivi atunci când este vorba despre educație sexuală.

Cele mai cunoscute boli cu transmitere sexuală sunt:

Sida (Sindromul imunodeficienței dobândite): prăbușirea sistemului imunitar. Agentul care provoaca acestă boală este hiv.

Sifilisul este o boală infecțioasă și contagioasă determinată de Treponema pallidum, spirochetă patogenă care se transmite prin contact sexual sau pe cale transplacentară, excepțional prin contact sanguin (înțepătură, transfuzie). Sifilisul dacă nu este tratat la timp poate să ducă la demența, iar după câțiva ani la moarte.

Gonoreea: manifestată printr-o scurgere galben-verzuie și usturime la urinare, durere în abdomenul inferior , menstruație neregulată, febra . Tratamentul constă în administrare de antibiotice.

Candidoza se manifestă prin senzație de mâncărime și arsuri vaginale și scurgere de culoare albă.

Herpesul genital provoacă pășici în zona genitală,dureri etc.Hepatita B și C

Studiu de caz:

Ca aplicație la aceasta prezentare conceptuală teoretică voi prezenta un studiu de caz pe o familie în care trăiesc și s-au dezvoltat doi frați din Comuna B din județul Cluj Napoca. Din lipsa educației sexuale cei doi frați și- au început viața sexuală la o vârstă fragedă.

M are 20 de ani si este bolnav de sida . El a luat această boală cu transmitere sexuală la vârsta de 18 ani de la o fata care a cunoscuto la discoteca , si care i-a devenit și iubită între timp. Din lipsa educaței M nu știa prea multe depsre această boală cu transmitere sexuală , el a mers la medic din motive că nu se simțea bine, iar medicii i-au dat puține șanse de supravietuire, deorece boala s-a agravat.

M susține că pentru el era un lucru rușinos să își întrebe părinții despre protecție mai ales că părinții lui considera că nu este bine să îți începi viața sexuală decat dupa căsătorie. M susține că în scoală profesori evitau subiectul de educație sexuală .

A are 18 ani a rămas însărcinată la vârsta de 15 ani, ea a adus pe lume primul copil la vârsta de 15 ani . Ea spune că a rămas însărcinată din întâmplare si ca si- a început viața sexuală din curiozitate cu un băiat pe care l-a cunoscut la discoteca din satul vecin.

Din lipsa educației sexuale fata a crezut în miturile pe care le-a auzit, cum ar fii că dacă esti virgină n- ai cum să rămâi însărcinată. Tatal copilului n-a fost de acord cu sarcina deoarece și el era minor . Fata a crezut că dacă păstrează copilul, tatăl copilului o va lua de nevastă deoarece ei ii era frică că toți oameni din sat o să vorbească urat despre ea.

Părinăți fetei n- au fost de acord cu sarcina, ei considerând că viața sexuală trebuie începută după căsătorie . Părinții au încercat să spele rușinea fetei lor prin trecerea copilului pe numele lor. Din lipsa educației sexuale care n-a primito de la părinți și nici de la școala fata consideră că educația sexuală în rândul adolescenților este foarte importantă deoarece dacă te protejezi scapi de o sarcină nedorită.

Ea consideră că acestă sarcina i-a provocat o traumă puternică, mai ales ca acest copil nu a fost dorit. Ea nu s-a simțit pregătită să aducă pe lume un copil.

Concluzie

Eu consider că educația sexuală trebuie facută de la gradiniță, deoarece copilul când este mic captează totul ca și un buerete: absoarbe toată informația. Părinții și cadrele didactice nu s-ar mai simți stânjeniți atunci când trebuie să le vorbească copiilor despre educație sexuală.

Eu consider că părinții sunt cei responsabili atunci când vine vorba despre educație sexuală. Dacă un părinte este deschis fața de copilul lui atunci când vine vorba despre educație sexuală, copilul lui va înțelege la ce riscuri se supune dacă își va începe viața sexuală mai repede. Părinții sunt aceia care trebuie să le explice copiilor despre iginena corporală și despre bolile cu transmitere sexuală și la ce fel de riscuri se supun dacă nu folosesc metode de protecție.

Eu consider că îninstituția de învățământ este cea care trebuie să vorbească deschis despre educație sexuală și despre bolile cu transmitere sexuală. Școala să aibă o inițiativă atunci când vine vorba despre educație sexuală, iar copiii să aibă la îndemână cărți care sunt legate de educație sexuală.

Profesorii să aibă la îndemână informații care sunt legate de educație sexuală, si să existe materii în care să se discute despre educație sexuală, deoarece prin acest lucru le-ar fii mult mai ușor cadrelor didactice să le explice copiilor despre acest capitol delicat. Instituția de învățământ trebuie să fie îndrumătoare și să ofere sfaturi nu numai elevilor cât și părinților atunci când vine vorba despre educație sexuală.

Bibliografie

Suport de curs :Psihosociologia Sănătății Și Sănătate Publică Domn profesor Băican Eugen

Sociologia Medicală Iustin Lupu,Ioan Zanc apărută în anul 1999 ed polirom

Tratat de Psihosexologie Constantin Enăchescu apărută în anul 2008 ed polirom

Cartea Băieților Primul Meu manual de educație sexuală ed teora

Ghid de Educație Sexuală pentru Adolescenți Luminița Logofătu Ed Corint

Educație sexuală pentru copii și adolescenți Meg Hickling anul 2000 publicată în Humanitas

Suport de curs Psihologia Educațională Viorel Mih

Am acesat aceste linkuri la data de 2 noiembrie 2014 ora 10

http://www.csid.ro/sex/educatie-sexuala/sifilis-simptome-si-tratament-12635902/

Gonoree – Simptome, Diagnostic Si Tratament

Candidoza vaginala: îngrijire preventivă şi tratament alternativ

http://www.sanatateatv.ro/articole-medicale/sexologie/herpesul-genital-cauze-simptome-tratament/

http://stirileprotv.ro/stiri/social/romania-pe-2-in-europa-la-capitolul-mame-minore-anual-8500-de-fete-devin-mame-inainte-de-majorat.html\

http://stirileprotv.ro/stiri/social/subiectul-tabu-care-duce-romania-pe-primul-loc-in-ue-in-topurile-rusinii-onu-educatia-sexuala-materie-obligatorie-in-scoli.html

Similar Posts

  • Consecintele Institutionalizarii Adolescentilor din Perspectiva Afectivitatii Si a Intelectului

    Lucrare de Licență Conducător Științific: Prof. doctor lector: Karner Adina Student:Sârbu Claudia Iași 2014 Consecințele instituționalizării adolescenților din perspectiva afectivității și a intelectului Cuprins INTRODUCERE CAPITOLUL I – AFECTIVITATE ȘI INTELECT – LA VÂRSTA ADOLESCENȚEI 1.1.Precizări terminologice 1.2. Inteligența emoțională și empatia 1.3. Contextul general al evoluției adolescentului CAPITOLUL II – TRĂSĂTURI ALE DEZVOLTĂRII PSIHOLOGICE…

  • Diferente de Gen la Tinerii Studenti de la Psihologie Privind Memoria de Scurta Durata

    Diferențe de gen la tinerii studenți de la psihologie privind memoria de scurtă durată Teză de licență Rezumat Memoria reprezintă unul dintre cele mai importante procese cognitive ale omului, astfel că cercetătorii de știință au fost și vor fi întotdeauna interesați spre a studia modul în care aceasta funcționează, modul în care influențează calitatea vieții…

  • Rolul Terapiei Ocupationale In Reabilitarea Pacientului Parkinsonian

    PLANUL LUCRĂRII INTRODUCERE PARTEA GENERALĂ CAPITOLUL I Sindromul parkinsonian – noțiuni de anatomie………………11 Etiologia și anatomopatologia parkinsonismului………………………………………………..13 Evaluare clinică……………………………………………..17 Anamneza completă………………………………………17 Examen clinic obiectiv………………………………..18 Examenul neurologic……………………………………………21 Evaluare paraclinică………………………………………….21 Evaluare funcțională………………………………………….26 Tratamentul pacientului cu sindrom parkinsonian…………..40 Obiectivele programului de recuperare………………29 Părțile componente ale programului………………….29 Tratamentul medicamentos……………………………30 Tratamentul chirurgical……………………………….31 Psihoterapia……………………………………………31 Tratamentul fizical-kinetic…………………………….38 Programul educațional………………………………..40 PARTEA SPECIALĂ CAPITOLUL…

  • Implicatii Psihologice ale Integrarii Varstnicilor In Caminele de Batrani

    {\rtf1\ansi\deff1\adeflang1025 {\fonttbl{\f0\froman\fprq2\fcharset0 Times New Roman;}{\f1\fswiss\fprq2\fcharset0 Lucida Sans Unicode;}{\f2\fswiss\fprq2\fcharset0 Arial;}{\f3\fswiss\fprq2\fcharset0 Lucida Sans Unicode;}{\f4\fnil\fprq2\fcharset2 Wingdings;}{\f5\fmodern\fprq1\fcharset0 Courier New;}{\f6\froman\fprq2\fcharset2 Symbol;}{\f7\froman\fprq2\fcharset0 Times New Roman;}{\f8\froman\fprq2\fcharset238 Times New Roman CE;}{\f9\fnil\fprq2\fcharset0 Lucida Sans Unicode;}{\f10\fnil\fprq2\fcharset0 Tahoma;}{\f11\fnil\fprq0\fcharset0 Tahoma;}} {\colortbl;\red0\green0\blue0;\red0\green0\blue255;\red128\green0\blue128;\red255\green0\blue0;\red255\green255\blue255;\red128\green128\blue128;} {\stylesheet{\s1\cf0{\*\hyphen2\hyphlead2\hyphtrail2\hyphmax0}\rtlch\afs24\lang1033\ltrch\dbch\langfe1033\hich\fs24\lang1033\loch\fs24\lang1033\snext1 Normal;} {\s2\sb240\sa120\keepn\cf0{\*\hyphen2\hyphlead2\hyphtrail2\hyphmax0}\rtlch\af10\afs28\lang1033\ltrch\dbch\af9\langfe1033\hich\f2\fs28\lang1033\loch\f2\fs28\lang1033\sbasedon1\snext3 Heading;} {\s3\cf0\sl360\slmult1\qj{\*\hyphen2\hyphlead2\hyphtrail2\hyphmax0}\rtlch\af2\afs28\lang1033\ltrch\dbch\af2\langfe1033\hich\f2\fs28\lang1048\loch\f2\fs28\lang1048\sbasedon1\snext3 Body Text;} {\s4\cf0\sl360\slmult1\qj{\*\hyphen2\hyphlead2\hyphtrail2\hyphmax0}\rtlch\af11\afs28\lang1033\ltrch\dbch\af2\langfe1033\hich\f2\fs28\lang1048\loch\f2\fs28\lang1048\sbasedon3\snext4 List;} {\s5\sb120\sa120\cf0{\*\hyphen2\hyphlead2\hyphtrail2\hyphmax0}\rtlch\af11\afs24\lang1033\ai\ltrch\dbch\langfe1033\hich\fs24\lang1033\i\loch\fs24\lang1033\i\sbasedon1\snext5 caption;} {\s6\cf0{\*\hyphen2\hyphlead2\hyphtrail2\hyphmax0}\rtlch\af11\afs24\lang1033\ltrch\dbch\langfe1033\hich\fs24\lang1033\loch\fs24\lang1033\sbasedon1\snext6 Index;} {\s7\keepn\cf0\qj{\*\hyphen2\hyphlead2\hyphtrail2\hyphmax0}\rtlch\af2\afs32\lang1033\ab\ltrch\dbch\af2\langfe1033\hich\f2\fs32\lang1048\b\loch\f2\fs32\lang1048\b\sbasedon1\snext1 heading 1;} {\s8\keepn\cf0\qc{\*\hyphen2\hyphlead2\hyphtrail2\hyphmax0}\rtlch\af2\afs32\lang1033\ab\ltrch\dbch\af2\langfe1033\hich\f2\fs32\lang1048\b\loch\f2\fs32\lang1048\b\sbasedon1\snext1 heading 2;} {\s9\keepn\cf0\sl360\slmult1\qc{\*\hyphen2\hyphlead2\hyphtrail2\hyphmax0}\rtlch\af2\afs36\lang1033\ab\ltrch\dbch\af2\langfe1033\hich\f2\fs36\lang1048\b\loch\f2\fs36\lang1048\b\sbasedon1\snext1 heading 3;} {\s10\keepn\cf0\sl360\slmult1\qj{\*\hyphen2\hyphlead2\hyphtrail2\hyphmax0}\rtlch\af2\afs32\lang1033\ltrch\dbch\af2\langfe1033\hich\f2\fs32\lang1048\loch\f2\fs32\lang1048\sbasedon1\snext1 heading 4;} {\s11\keepn\cf0\qr{\*\hyphen2\hyphlead2\hyphtrail2\hyphmax0}\rtlch\af2\afs28\lang1033\ab\ltrch\dbch\af2\langfe1033\hich\f2\fs28\lang1048\b\loch\f2\fs28\lang1048\b\sbasedon1\snext1…

  • Sustenabilitatea Sociala a Familiilor Sarace din Petrila Si din Petrosani

    introducere Evaluarea și aprecierea unei societăți civilizate se face după anumite criterii în funcție de interesul pe care îl arată față de familie și față de copii. Ocrotirea unei familii și respectiv a copilului, asigurarea situației materiale și spirituale constituie una dintre cele mai importante sarcini pe care le poate avea orice guvern sau politici…