Educatia Pentru Sanatate Ca Materie In Procesul de Invatamant
Educația pentru Sănătate ca materie în procesul de învățământ
CUPRINS
INTRODUCERE
Lista figurilor
I.
II. I. PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL I – SĂNĂTATEA
1.1. Definiția sănătății
1.2. Factori de risc
1.3. Tipuri de prevenție
CAPITOLUL II – SĂNĂTATEA PUBLICĂ
2.1. Aspecte ale stării de sănătate in România
2.2. Servicii de sănătate, sănătate, boală
CAPITOLUL III – EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE
2.
3. II. PARTEA PERSONALĂ
CAPITOLUL IV – SCOPUL și OBIECTIVELE STUDIULUI
4.1. Scopul
4.2. Obiectivele
Capitolul V – METODOLOGIE
5.1. Tipul studiului
5.2. Populația de studiu
5.3. Perioada studiului
5.4. Instrumentul de cercetare
5.5. Prelucrarea și analiza datelor
CAPITOLUL VI – REZULTATE
6.1. Date generale ale populației studiate
6.2. Evaluarea gradului de informare a populației studiate privind subiectele de interes pentru sănătate
6.3. Evaluarea opiniei lotului asupra Educației pentru Sănătate ca materie obligatorie în programa școlară
CONCLUZII
4. III. BIBLIOGRAFIE
Anexa I. Chestionar
INTRODUCERE
Sănătatea reprezintă unul din cele mai importante aspecte ale vieții, dar, din nefericire, este de multe ori neglijat de unele persoane.
O mare parte a populației din România are în prezent un deficit de educație sanitară, incluzând lipsa conștientizării rolului prevenției și al obișnuinței de consult medical în cazul apariției unei probleme, elemente care demonstrează rolul redus pe care sistemul de sănătate l-a acordat programelor de educație sanitară în rândul populației.
Scopul lucrării este de a evalua cultura generală a elevilor de liceu cu privire la subiectele de sănătate personală și publică, și de a analiza opinia lor asupra concretizării acestei idei sub forma disciplinei „Educație pentru Sănătate”, ca parte din programa școlară obligatorie.
Această discuție pornește de la relația dintre metodele de prevenție primordială și primară folosite (sau mai degrabă, nefolosite) în mod curent în populație și diversele probleme de sănătate publică asupra cărora au impact (obezitate, boli cardiovasculare, neoplazii, diabet, etc.). Lucrarea va discuta comportamente ce promovează sănătatea sau lucrează în detrimentul ei, va explora relațiile dintre sănătate, boală și îngrijirile de sănătate, va detalia realitățile și tendințele din domeniul sănătății publice.
Raționamentul discuției (și ideea propusă de lucrare) este că informarea timpurie, corectă, și susținută a populației tinere, spre a combate diverșii factori de risc și a adopta și menține comportamente ce promovează și întăresc sănătatea, este cea mai eficientă metodă de prevenție, în domeniul sănătății.
Subiectul lucrării nu este nou, dar date fiind implicațiile sale în sănătatea publică și în societate în general, este și va fi mereu de o importanță majoră.
LISTA FIGURILOR
PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL I – SĂNĂTATEA – NOȚIUNI GENERALE
Definiția sănătății
Există mai multe definiții pentru a explica această noțiune, dar cea mai durabilă și mai folosită până în prezent este cea emisă de Organizația Mondială a Sănătății în 1946: sănătatea reprezintă starea de bine din punct de vedere fizic, mintal și social, și nu numai absența bolii sau a infirmității [1].
„O definiție mai cuprinzătoare dar înrudită, vede sănătatea în capacitatea corpului de a funcționa ca un tot. Această abordare este cunoscută ca și definiția ”negativă” a sănătății, care o definește prin absența stării de sănătate sau prin apariția bolii. Prin contrast, abordarea ”pozitivă” este definiția sănătății dată de OMS” [2].
Sănătatea recunoaște o serie de factori care o determină, factori care pot fi numiți factori etiologici ai sănătății. Mergând mai departe, putem extrapola existența unor factori negativi (sau patogeni), care au o acțiune nefavorabilă asupra sănătății, și duc inevitabil la producerea de boli și la alterarea stării de sănătate, și factori pozitivi (sau sanogeni), care au o acțiune favorabilă asupra sănătății și care contribuie la menținerea și întărirea ei [3].
Cunoașterea factorilor sanogeni are importanță deosebită în utilizarea lor pentru păstrarea și întărirea sănătății, iar cunoașterea factorilor patogeni are importanță la fel de mare, pentru a fi înlăturați, diminuați sau limitați în acțiunea lor asupra sănătății.
Important pentru alegerea și coordonarea strategiilor sanitare este conștientizarea că prezența factorilor patogeni duc la producerea de boli după un anumit timp de acțiune. Deasemenea, există o categorie de elemente, care sunt factori de risc, care sunt capabili de a produce boli în condițiile unei expuneri suficiente, atât sub aspect cantitativ cât și temporal. De notat este că ei pot coexista și interacționa unii cu alții, de cele mai multe ori având o acțiune sinergică spre apariția bolii [4].
1.2. Factori de risc
Odată cu acumularea mai multor cunoștințe epidemiologice asupra diferitelor boli, s-a dezvoltat și înțelegerea legăturii cauzale factor de risc – boală, și s-a demonstrat, prin studii randomizate, acțiunea patologică (printr-un efect cumulativ asupra unui teren predispus pe o perioadă mai lungă de timp) a anumitor substanțe, a anumitor comportamente și a anumitor valori a parametrilor biologici.
Principalii factori de risc cunoscuți în prezent sunt listați mai jos[5]:
Hipertensiunea arterială;
Hipercolesterolemia;
Consumul excesiv de grăsimi;
Consumul de tutun;
Consumul excesiv de alcool;
Consumul excesiv de sare;
Consumul excesiv de zaharuri rafinate;
Consum insuficient de apă;
Toleranță alterată la glucoză;
Sedentarismul;
Expunerea excesivă la soare;
Vaccinarea insuficientă;
Activitățile sexuale neprotejate;
Obezitatea și supraponderalitatea;
Alterarea programului de somn;
Consumul excesiv de conservanți alimentari;
Această listă nu este în niciun caz comprehensivă, dar la o analiză atentă se observă că include factorii de risc pentru principalele cauze de mortalitate și morbiditate la nivel global[6]:
hipercolesterolemia, consumul excesiv de grăsimi, obezitatea și supraponderalitatea – factori de risc ai infarctului miocardic acut;
hipertensiunea arterială și consumul excesiv de sare – factori de risc ai bolii cardiace ischemice;
consumul de tutun – factor de risc pentru cancerul bronhopulmonar;
consumul excesiv de zaharuri rafinate, toleranța alterată la glucoză, sedentarismul, obezitatea și supraponderalitatea – factori de risc pentru diabet zaharat;
consumul excesiv de conservanți alimentari – factor de risc pentru cancerele de stomac și colorectale; și exemplele pot continua.
De menționat aici este și modul de acțiune al factorilor de risc, ei putând să lucreze singuri, independent de prezența altor factori de risc, pot să determine apariția și/sau să potențeze (sinergism) acțiunea altora, și bineînțeles pot favoriza apariția mai multor afecțiuni, nu în mod obligatoriu doar a uneia [7]. De exemplu, obezitatea favorizează dislipidemia, dar și instalarea hipertensiunii arteriale; sedentarismul este un factor de risc independent al diabetului zaharat și al bolii cardiace ischemice, dar favorizează și instalarea obezității și/sau a hipertensiunii arteriale.
Ideea generală prezentată, și ulterior dezvoltată în capitolul ce urmează, este importanța influenței factorilor de risc în determinarea apariției bolilor, dar și faptul că prevalența principalelor cauze de mortalitate și morbiditate la nivel global (boala cardiacă ischemică, infarctul miocardic acut, cancerul bronhopulmonar, cancerul colorectal, diabetul zaharat, supraponderalitatea) ar putea fi semnificativ diminuate prin corectarea acestor factori de risc, care sunt în esență comportamentali.
Astfel, atitudinile ce pot fi luate față de acești factori pot fi grupate în două categorii de măsuri [8]:
preventive, care se aplică înainte de apariția unei influențe nocive a factorilor de risc;
curative, care se aplică după apariția efectelor nocive a factorilor de risc.
Acestea din urmă fac obiectul muncii clinice a medicului și țin cu totul de dimensiunea negativă a sănătății, deci nu vom intra în detalii despre ele.
Bineînțeles, măsurile preventive sunt mult mai eficiente și întotdeauna mai puțin costisitoare decât cele curative, care cu toate eforturile depuse, nu întotdeauna pot atinge scopurile propuse. Aceste măsuri, care pot fi medicale și nemedicale, se pot concretiza in: imunizări, reguli și condiții de igienă în diferite instituții, reguli de sănătate și securitate la locul de muncă, controlul poluării, educația pentru sănătate, programe de sănătate, reguli de siguranță rutieră, acte normative, etc[8].
Ne vom concentra în paginile următoare pe descrierea tipurilor de prevenție și relevarea acțiunii lor în relație cu îmbolnăvirea.
1.3. Tipuri de prevenție
In funcție de expunerea la factorii de risc cunoscuți, există mai multe nivele de prevenție[9]:
Primordială – urmărește modificarea distribuției factorilor de risc în populație (anume înlăturarea lor din activitatea populației);
Primară – urmărește evitarea apariției bolii la nivel de individ (demersuri făcute în prezența factorilor de risc, dar în absența bolii);
Secundară – urmărește diagnosticarea precoce pentru evitarea și/sau reducerea morbidității (boala există deja, cu sau fără manifestare clinico-biologică);
Terțiară – urmărește limitarea complicațiilor și reinserția socio-profesională;
Bineînțeles, se observă că strategia preventivă de preferat ar fi cea primordială, ea eliminând cu totul problema generată de un potențial factor de risc, acesta fiind eliminat din populație, nemaiputând să-și exercite acțiunea patogenă. „Cu cât intervențiile vor fi mai prompte, cu atât se vor dovedi a fi mai eficiente și din punct de vedere al costurilor” (Manton, 1988). Toate societățile ar trebui să evite adoptarea și perpetuarea unui stil de viață și a unui model de consum dăunător. Dar în realitate, acest gen de implementare este greu de aplicat, necesitând acționarea multor pârghii din sistem (nu numai din sistemul de sănătate) și în același timp și înțelegerea și acceptarea societății[9].
Putem lua exemplul ipotetic următor: Interzicerea producerii și comercializării tutunului, deoarece consumul de tutun este unul dintre principalii factori de risc pentru neoplasmele căilor aeriene. Poate această interdicție să devina reală? Foarte probabil nu, din cauza slabei complianțe a societății și slabei voințe politice datorată intereselor socio-economice curente. In fapt, astfel de schimbări se pot impune doar de către societate, printr-o schimbare de atitudine ce va antrena o schimbare a politicii socio-economice a statului respectiv[10].
Prevenția primară în schimb, își propune încetarea (sau limitarea, în cazurile când eliminarea nu este posibilă) expunerii la respectivii factori de risc înainte de instalarea bolii[9]. Pentru a clarifica diferența (de multe ori greu de observat) dintre cele două tipuri de prevenție (primordiala si primară), să luăm exemplul fumatului, care este factor de risc pentru dezvoltarea unui neoplasm pulmonar[11]: prevenția primordială este atunci când individul/indivizii nu fumează deloc pe parcursul vieții (eliminarea factorului de risc înainte ca acesta să poată acționa), în timp ce prevenția primară constă în încetarea obiceiului de a fuma, înainte ca expunerea la factorul de risc să determine apariția bolii.
In timp ce prevenția primară se adresează cauzei bolii, prevenția secundară încearcă să depisteze și să trateze bolile într-un stadiu incipient, cât mai benign. Ea este aplicată odată ce boala este diagnosticată, dar încă asimptomatică. Astfel se poate spune că prevenția secundară se ocupă cu bolile latente, neevoluate, și încearcă să prevină progresia lor la boli simptomatice. Ea se bazează pe diagnosticare timpurie și tratament prompt pentru a controla evoluția bolii și a reduce astfel morbiditatea (și odată cu ea limitarea prin dizabilitate)[9].
Prevenția terțiară are ca scop stoparea sau încetinirea progresiimară), să luăm exemplul fumatului, care este factor de risc pentru dezvoltarea unui neoplasm pulmonar[11]: prevenția primordială este atunci când individul/indivizii nu fumează deloc pe parcursul vieții (eliminarea factorului de risc înainte ca acesta să poată acționa), în timp ce prevenția primară constă în încetarea obiceiului de a fuma, înainte ca expunerea la factorul de risc să determine apariția bolii.
In timp ce prevenția primară se adresează cauzei bolii, prevenția secundară încearcă să depisteze și să trateze bolile într-un stadiu incipient, cât mai benign. Ea este aplicată odată ce boala este diagnosticată, dar încă asimptomatică. Astfel se poate spune că prevenția secundară se ocupă cu bolile latente, neevoluate, și încearcă să prevină progresia lor la boli simptomatice. Ea se bazează pe diagnosticare timpurie și tratament prompt pentru a controla evoluția bolii și a reduce astfel morbiditatea (și odată cu ea limitarea prin dizabilitate)[9].
Prevenția terțiară are ca scop stoparea sau încetinirea progresiei bolilor simptomatice și limitarea dizabilităților create de acestea (spre deosebire de prevenția secundară, care dorește să evite instalarea acestor complicații). Se concentrează pe reabilitare fizică, psihică și socială, încercând să păstreze și să antreneze funcțiile și capacitățile remanente ale unui pacient dizabilitat, să prevină durerea și instalarea altor complicații și pe cât posibil restaurarea stării de sănătate sau a funcțiilor (doar parțial de cele mai multe ori) individului afectat de boală[9].
Indiferent de nivelul prevenției, trebuie realizată și promovarea comportamentelor ce întăresc sănătatea (exercițiul fizic, program de somn echilibrat, etc.). De menționat este modalitatea complementară în care acestea acționează cu metodele de prevenție, în raport cu populația țintă: comportamentele ce promovează și întăresc sănătatea se adresează practic întregii populații și nu se concentrează asupra unei anumite boli, în timp ce prevenția specifică țintește un anumit grup populațional (zis la risc), cu anumite particularități biologice sau socio-profesionale ce îl fac mai susceptibil la acțiunea diverșilor factori de risc decât restul populației[2].
Prevenția secundară și terțiară nu fac parte din obiectul discuției, ele aducând beneficii doar individului cu boala sa, fiind folositoare în principal sectorului clinic. Efectele pozitive ale unor asemenea intervenții sunt limitate la cei care fac obiectul intervenției, nu și la restul populației, lăsând-o astfel pe aceasta din urmă sub acțiunea factorilor de risc și ducând succesiv la apariția de cazuri noi ce necesită atenție clinică și strategii de prevenție secundară și terțiară.
Toate aceste tipuri de prevenție au rolul de a evita instalarea bolii, concentrându-se pe înlăturarea factorilor de risc, a efectelor acestora, sau pe limitarea progresiei deteriorărilor fizice și/sau psihice produse. In paralele, a început să se pună accent și pe evidențierea importanței și eficienței comportamentelor care întăresc sănătatea și determină o calitate mai bună a stării de sănătate, asigurând rezistență sporită în fața unor eventuali factori perturbatori.
Pentru a duce raționamentul mai departe, va trebui să ne uitam la ce înseamnă sănătate publică și servicii de sănătate, precum și la impactul lor asupra societății.
CAPITOLUL II – SĂNĂTATEA PUBLICĂ
2.1. Aspecte ale stării de sănătate în România
Cuceririle tehnologice, cercetarea continuă și aderarea comunității medicale la ideea medicinei bazate pe dovezi au dus la introducerea diverselor terapii și tehnici medicale standardizate și controlate (tehnica asepsiei, tratamentul vaccinal, terapia antibiotică, chimioterapia, etc.). Succesul ulterior înregistrat de acestea prin scăderea ratei mortalității generale (figura 1) au conferit serviciilor medicale un rol incontestabil în îmbunătățirea stării de sănătate a populației.
Figura 1. Rata standardizată a mortalității în România și Europa, între anii 1970-2011
Sursa: Health For All – Europa, OMS.
Dar, controlul bolilor cauzatoare de decese la vârste tinere, împreună cu o mai bună înțelegere a anumitor fenomene fiziologice și cu o creștere a calității vieții în general, au dus la creșterea speranței de viață [12], ducând succesiv la mărirea substanțială a segmentului populațional de vârstă înaintată (Figura 2).
Figura 2. Evoluția populației peste 65 de ani în România și Europa, 1970-2011
Sursa: Health For All – Europa, OMS.
Modificarea structurii vârstei populației atrage și modificarea structurii morbidității din respectiva populație. Astfel, există morbiditate de tip primar, dominată de boli infecțioase și acute (caracteristică a zonelor slab dezvoltate sub aspect sanitar), morbiditate de tip secundar, în care primează bolile cronice și degenerative (caracteristică a zonelor dezvoltate), și se recunoaște și morbiditatea de tip intermediar, proprie zonelor în curs de dezvoltare sanitară [13].
Figura 3. Structura morbidității generale pe clase de boli în România, 2010
Sursa: INSP–CNSISP: Anuar statistic 2011.
In Figura 3 este realizat tabloul morbidității în România pe anul 2010 în care sunt incluse atât bolile acute, cât și bolile cronice.
Din Figura 3 se poate concluziona că România are o morbiditate de tip intermediar, dar la analiza informațiilor din Figurile 4, 5 si 6, concluzia ar fi că tabloul morbidității se deplasează în direcția unei morbidități de tip secundar, deoarece bolile cronice și degenerative sunt din ce în ce mai frecvent întâlnite.
Figura 4. Prevalența diabetului zaharat în populație, România, 1989-2012
Sursa: Health For All – Europa, OMS.
De menționat este evoluția rapidă a prevalenței diabetului zaharat, fiindcă, deși este o boală regăsită la nivel global, se găsește cu precădere (în special tipul 2) în țările mai dezvoltate. „Creșterea incidenței bolii în țările în curs de dezvoltare urmează trendul urbanizării și al schimbărilor stilului de viață (cel mai probabil legate de dietă). Aceste lucruri au sugerat implicarea unui factor de mediu, dar mecanismul de producere este puțin înțeles în prezent, deși există multe speculații, multe dintre ele fiind foarte credibile”[14].
„Diabetul zaharat de tip 1 (insulino-dependent) afectează în mod tradițional segmentele de vârstă mică și este responsabil de aproximativ 10% din totalul cazurilor de diabet”[15].
„Diabetul zaharat de tip 2 (insulino-independent), regăsit în țările dezvoltate cât și în cele în curs de dezvoltare, este responsabil de aproximativ 90% din totalul cazurilor de diabet si afectează în mod tradițional adulții, însă este diagnosticat din ce în ce mai des în rândul copiilor, odată cu creșterea ratei obezității”[16].
Motivul pentru care este importantă creșterea prevalenței diabetul este reprezentat de complicațiile pe care acesta le determină, atât cele pe termen scurt (ceto-acidoza diabetică, coma hiperosmolară, hiperglicemie), cât și cele pe termen lung (micro- si macroangiopatia diabetică, vulnerabilitatea la infecții), fiind sursa pentru mai multă morbiditate.
Figura 5. Prevalența bolilor pulmonare cronice obstructive în România, 1989-2012
Sursa: Health For All – Europa, OMS.
Figura 6. Prevalența cazurilor de cancer în România, 1980-2012
Sursa: Health For All – Europa, OMS.
In Figura 7 este reprezentată structura mortalității pe cauze în România, în anul 2011. Se observă că principalele cauze de deces înregistrate nu se armonizează cu principalele cauze de morbiditate înregistrate (vezi Figura 3), probabil datorită intervențiilor sistemelor de îngrijiri de sănătate.
Figura 7. Structura deceselor pe cauze, în România, în 2011
Sursa: INSP–CNSISP: Anuar statistic 2011.
2.2. Servicii de sănătate, sănătate, boală
In 1976 (A. Dever) s-a elaborat un nou model epidemiologic al factorilor care determină starea de sănătate[17], model care să recunoască influența majoră asupra sănătății a altor factori în afară de serviciile medicale, cu scopul dezvoltării unor noi strategii de sănătate, mai eficiente. Acesta a propus clasificarea determinanților sănătății în patru categorii:
biologia umana: maturizare/îmbătrânire, bagajul genetic, sisteme interne complexe;
comportamente: riscuri profesionale, riscuri în timpul liber, modele de consum;
mediul: fizic, psihologic, social;
sistemul de sănătate: preventiv, curativ, de recuperare.
„Modelul celor patru categorii de factori a reprezentat un progres în înțelegerea relațiilor care influențează sănătatea și fundamentarea unor noi tipuri de intervenții, medicale și, în special, non-medicale. Argumentele epidemiologice cantitative, care atribuie cea mai mare influență (potențială) în îmbunătățirea stării de sănătate modificării factorilor comportamentali, urmați de cei biologici, de mediu și abia apoi de organizarea și performanța îngrijirilor medicale (Dever 1975), au motivat intervenții care au permis încetinirea creșterii sau chiar reducerea frecvenței unor boli sau a consecințelor acestora. Succese în reducerea numărului de decese premature și a dizabilității au fost înregistrate de exemplu în ultimii 20-30 de ani pentru bolile cardiovasculare, unele forme de cancer și accidente în multe țări dezvoltate economic și pot fi explicate într-o mai mică măsură de progresele intervențiilor medicale curative, rolul modificării comportamentelor fiind cel mai important”[2].
Se poate observa această tendință și în Romănia cu privire la mortalitatea datorată bolilor cardiace ischemice (Figura 8), la mortalitatea datorată bolilor sistemului respirator (Figura 9) și la mortalitatea datorată leziunilor traumatice și otrăvirilor (Figura 10).
Figura 8. Mortalitatea datorată bolilor cardiace ischemice, în România
Sursa: Health For All – Europa, OMS.
Figura 9: Mortalitatea datorată bolilor sistemului respirator, în România
Sursa: Health For All – Europa, OMS.
Figura 10: Mortalitatea prin leziuni traumatice și otrăviri, în România
Sursa: Health For All – Europa, OMS.
După Winslow, sănătatea publică este „știința și arta de prevenire a bolilor, de prelungire a vieții și de promovare a sănătății prin eforturile organizate și informate ale comunității, organizațiilor, publice sau private, și a indivizilor”[18].
In 1993, Frenk a elaborat următoarele obiective ale sănătății publice: „identificarea nevoilor de sănătate și organizarea de servicii de sănătate comprehensive la nivel populațional, incluzând astfel procesul de informare în vederea caracterizării stării de sănătate a populației și mobilizarea resurselor necesare pentru a interveni asupra acestei stări; deoarece esența sănătății publice este starea de sănătate a populației, aceasta include organizarea personalului și a unităților medicale în vederea furnizării tuturor serviciilor de sănătate necesare pentru promovarea sănătății, prevenirii bolilor, diagnosticarea și tratamentul bolilor și reabilitarea fizică, socială și profesională”[19].
Ce ne spun aceste lucruri? Subliniază faptul că domeniile de activitate (sau mai bine spus, de influență) a serviciilor de sănătate sunt controlul morbidității și mortalității, redobândirea sănătății și reinserția socio-profesională, neacoperind în mod susținut ocrotirea sănătății prin prevenirea îmbolnăvirii și menținerea stării de sănătate, acestea concentrându-se aproape exclusiv pe relația „îngrijiri de sănătate – boală”.
„Astfel, revenim la determinanții sănătății. Serviciile de sănătate pot influența prin informarea și educarea indivizilor privind igiena și sănătatea personală, a mediului înconjurător (asanarea mediului, prevenirea bolilor infecto-contagioase, prevenirea accidentelor, etc.) și punerea la dispoziția acestora a mijloacelor medicale necesare efectuării unei prevenții eficiente. Totuși, în principal devine important nivelul de educație și de interes față de viitorul propriei sănătăți al fiecărei persoane; mai exact se referă la comportamentele ce promovează sănătatea și combat factorii de risc (dovediți) ai bolilor”[20].
„Desigur, serviciile de sănătate singure nu pot și nici nu au rolul de a aduce întreaga societate la starea de sănătate ideală (indiferent de resursele materiale puse la dispoziția lor). Un motiv pentru susținerea acestei idei ar fi faptul că starea de sănătate ideală (conform definiției OMS) este ceva la care putem aspira, dar nu vom ajunge niciodată, datorită complexității factorilor implicați în determinarea ei (atât negativi cât și pozitivi) și bineînțeles, pentru că nu toți acești factori sunt sub controlul direct și strict al serviciilor de sănătate”[21].
Se poate concluziona că fiecare individ în parte are dreptul la sănătate (acces la servicii medicale și tratament corect), dar are și obligația (cel puțin morală) să-și apere starea de sănătate, aici incluzând și informarea individuală independentă cu privire la subiectele de sănătate. Sumarizat: sănătatea unui individ este responsabilitatea acelui individ!
Dar discuția de față nu își propune ca subiect moralitatea acțiunilor indivizilor (ar fi o discuție lungă, în contradictoriu, și fără vreun real progres), doar subliniază că societatea este formată din indivizi, și contribuția fiecăruia, prin acțiunile și demersurile personale pentru o sănătate mai bună, va determina în final starea de sănătate a societății respective, indiferent de performanțele sistemului de îngrijiri de sănătate.
Astfel, întrebările corecte sunt:
Cum pot fi responsabilizați cetățenii spre a lua atitudine pentru propria lor sănătate (deci, implicit și pentru a societății)?
Care este strategia cea mai eficientă de a disemina informații relevante și corecte despre igiena proprie și a mediului, cu impact semnificativ asupra frecvenței bolilor și la costuri relativ scăzute?
In continuare vorbim despre promovarea sănătății și educația pentru sănătate ca metode eficiente pentru populație de a-și mări controlul asupra factorilor determinanți ai sănătății, și astfel de a-și ameliora sănătatea.
CAPITOLUL III – EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE
In ultimele decenii în România, sub impactul creșterii ponderii populației vârstnice, modelele de morbiditate și mortalitate au suferit modificări importante, în sensul creșterii prevalenței bolilor cronice și a mortalității datorate acestor cauze. Bineînțeles, aceste manifestări sunt în asociație cu acțiunea simultană și complexă a factorilor de risc biologici, de mediu, comportamentali, și cu influența condițiilor socio-economice și de asistență medicală.
„Și totuși, o mare parte a populației din România are în prezent un deficit de educație sanitară, incluzând lipsa conștientizării rolului prevenției și al obișnuinței de consult medical în cazul apariției unei probleme, elemente care demonstrează rolul redus pe care sistemul de sănătate l-a acordat programelor de educație sanitară în rândul populației”[21].
„Pentru cei ce recunosc necesitatea schimbării stilului și condițiilor de viață, educația pentru sănătate este o strategie eficientă de dezvoltare a capacității individului de a influența, în cunoștință de cauză, factorii determinanți ai sănătății, devenind astfel o strategie de mediere între indivizi și mediu, îmbinând opțiunea personală cu responsabilitatea socială, lucrând spre modificarea mediului pentru a întări factorii ce favorizează un stil de viață sănătos și a-i elimina pe cei dăunători”[2].
„Ca orice metodă de promovare a sănătății, educația pentru sănătate se adresează cauzelor subiacente sănătății, scoțând în evidență laturile ei pozitive. Ea lucrează cu oamenii pentru oameni, fiind un proces ce se desfășoară în cadrul comunității locale, adresându-se atât individului cât și mediului înconjurător, implicând întreaga populație în apărarea propriei sănătăți”[2].
Educația pentru sănătate ar trebui să facă parte din viața culturală a fiecărei țări, fiind un bun al tuturor (dar în același timp și o obligație a tuturor), organizarea și propagarea noțiunilor de sanogeneză și de ocrotire a sănătății putând fi realizată cu ajutorul altor sectoare sociale: învățământul, organizațiile religioase, asociațiile sau organizațiile civice, unitățile productive sau comerciale, de stat sau particulare, etc., ajutând penetranța și remanența în populație a acestor noțiuni.
„A gândi că educația pentru sănătate este ancorată de sistemul medico-sanitar ar fi profund greșit. Nu înseamnă totuși că obligațiile și competențele educației pentru sănătate vor fi transferate în totalitate spre alte sectoare – medicul fiind în continuare creierul întregii acțiuni, dar și exponentul ei (bineînțeles, în mod obligatoriu împreună cu restul personalului medico-sanitar: asistente medicale, paramedici, etc.) fiindcă oamenii în mod sigur nu vor accepta să facă o serie de eforturi, să țină cont de anumite recomandări sau să susțină anumite acțiuni, când rigurozitatea și scopul acestor demersuri sunt încălcate grosolan tocmai de cei care le propagă”[21].
Astfel, medicii și personalul medico-sanitar pot tenta identificarea numeroaselor și complexelor probleme de educație sanitară a țării și elabora programe de educație pentru sănătate (bineînțeles, canalizând eforturile spre probleme prioritare, depistate prin anchete efectuate pe eșantioane reprezentative). Acestea vor atinge subiecte problemă, precum:
Igiena individuală;
Igiena mediului;
Igiena alimentației;
Abuzul de medicamente;
Consumul de tutun;
Consumul de alcool;
Consumul de droguri;
Prevenirea îmbolnăvirilor;
Cunoașterea principalelor semne de boală;
Acordarea primului ajutor.
„Aceste acțiuni urmăresc formarea unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea și (în special) crearea unei poziții active față de sănătatea individuală și colectivă, treptat marginalizându-se și eliminându-se factorii care influențează în mod negativ sănătatea și adoptarea unor comportamente favorabile creșterii calității ei (creșterea interesului pentru practicarea sportului, adaptarea programului zilnic spre a nu fi dăunător sănătății, folosirea factorilor naturali pentru întărirea și călirea organismului, crearea unei cereri pentru mâncare sănătoasă în detrimentul celei de tip fastfood și/sau conținând mulți aditivi alimentari, etc.)”[22].
In programa școlară figurează o materie opțională „Educație pentru Sănătate”[23] care face parte din „Curriculum la decizia școlii”, însă nu am găsit studii ce ar confirma sau infirma utilitatea lor, sau măcar nivelul de aplicare în școli.
PARTEA PERSONALĂ
Capitolul IV – SCOPUL și OBIECTIVELE STUDIULUI
4.1. Scopul
Noile „trenduri” sociale se dovedesc pe zi ce trece în cea mai mare parte dăunătoare pentru sănătate. Mâncarea tip fastfood, bogată în grăsimi, sare și zahăr mărește prevalența cazurilor de dislipidemie, supraponderalitate, hipertensiune arterială (apoi acestea favorizează creșterea prevalenței bolii cardiace ischemice, a diabetului zaharat și a altor cauze principale de mortalitate la nivel global). Ritmul zilnic mult prea stresant nu lasă loc relaxării corpului și minții, ducând la dezechilibre în programul de somn (și cu acestea scăderea capacității de gândire, memorare și acționare). Consumul de tutun, alcool și de alte substanțe (ce devin în esență droguri, din cauza dependenței create față de ele) favorizează apariția patologiilor plămânului, ficatului și a altor organe.
Scopul care a stat la baza elaborării acestui studiu este de a releva necesitatea introducerii orelor de Educație pentru Sănătate în programa școlară ca materie obligatorie, fiind considerată cea mai puternică armă în promovarea sănătății și diseminarea informațiilor relevante pentru oameni, dezvoltând răspunderea pentru sănătatea proprie, familială și colectivă (care constitue o parte integrantă din preocupările sănătății publice).
4.2. Obiectivele
Obiectivele prin care s-a atins acest scop sunt următoarele:
Evaluarea culturii generale a elevilor de liceu asupra subiectelor sănătății personale (igiena personală, a mediului, a alimentației, comportamente, etc.).
Evaluarea opiniei elevilor de liceu asupra utilității introducerii Educației pentru Sănătate ca materie obligatorie în programa școlară.
Capitolul V – METODOLOGIE
5.1. Tipul studiului
Acest studiu face parte din categoria cercetărilor de tip descriptiv, observațional, având o abordare în manieră transversală.
5.2. Populația de studiu
Cercetarea s-a bazat pe analiza particularităților subpopulației de elevi privind gradul de informare asupra elementelor de educație pentru sănătate.
Populația țintă a fost reprezentată de un lot de 364 de elevi provenind din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, din patru licee teoretice din municipiul Alexandria, județul Teleorman:
Liceul Teoretic "Constantin Noica";
Liceul Pedagogic "Mircea Scarlat";
Colegiul Național "Alexandru Dimitrie Ghica";
Liceul teoretic "Alexandru Ioan Cuza".
A fost realizat pe acest segment de vârstă din populație deoarece este considerat a fi (potențial) cel mai responsiv în primirea și integrarea informațiilor referitoare la sănătate și de asemenea, cel mai important de convins de utilitatea și de necesitatea unor astfel de demersuri.
Selecția lotului s-a realizat prin includerea a câte 3 clase din fiecare liceu, câte una din fiecare nivel, în funcție de disponibilitatea profesorilor diriginți de a participa la studiu.
In final au participat la cercetare elevii din 12 clase, în total de 364 de persoane.
5.3. Perioada studiului
Intervalul de timp alocat derulării studiului a fost cuprins între luna septembrie 2013 și luna august 2014.
Perioada de timp în care au fost aplicate chestionarele a fost de 4 săptămâni, începând cu 24 Februarie 2014.
5.4. Instrumentul de cercetare
In vederea evaluării opiniei elevilor privind educația pentru sănătate, a fost utilizat un chestionar de opinie.
A fost conceput un chestionar alcătuit din 33 de ȋntrebări, din care 23 întrebări de tip închis, cu răspuns preformulat unic sau multiplu, o întrebare cu răspuns deschis și 9 ȋntrebări cu răspunsuri mixte.
Instrumentul debutează cu o introducere adresată respondentului, prin care se prezintă studiul și se motivează solicitarea opiniei acestuia. Chestionarele au fost anonime, pentru a încuraja elevii să răspundă în mod sincer la unele întrebări mai sensibile. Au fost date indicații despre tipurile de intrebări și răspunsuri. La final s-a mulțumit pentru colaborare.
La început, chestionarul cuprinde ȋntrebările despre date demografice cu următoarele variabile: vârsta, gen, mediul de proveniență.
Completarea chestionarului s-a realizat în ora de dirigenție, elevilor li s-a explicat prealabil modul în care acesta trebuie parcurs. Nu au fost reclamate neclarități semnificative, dar de menționat a fost lipsa de interes a elevilor cu privire la subiectul sănătății.
Chestionarele au fost administrate elevilor de către autorul studiului.
S-a urmărit obținerea răspunsului individual de la fiecare persoană.
Chestionarul folosit este prezentat în Anexa 1.
5.5. Prelucrarea și analiza datelor
Conform metodologiei prezentate au fost colectate 364 de chestionare de la elevii intervievați. Aceste chestionare au fost codificate prin numerotarea lor. Ulterior au fost validate pentru a fi posibilă etapa de prelucrare statistică. Nu a fost invalidat niciun chestionar.
Astfel, volumul total al lotului a fost de 364 de persoane.
Răspunsurile chestionarelor au fost introduse într-o bază de date, a cărei structură a fost realizată ȋn concordanță cu obiectivele urmărite.
Pentru prelucrarea statistică a datelor s-au utilizat aplicația Microsoft Office Excel 2007 și aplicația EpiInfo.
In vederea prezentării rezultatelor s-au folosit grafice adecvate pentru interpretare.
Capitolul VI – REZULTATE
6.1. Date generale ale populației studiate
Respondenții studiului au vârstele cuprinse între 14 și 18 ani (Figura 11), vârsta medie a lotului fiind de 16,11 ani.
Figura 11. Structura în funcție de vârstă
Grupul este destul de omogen din punct de vedere al mediului de proveniență, elevii provenind 51,9% din mediul rural și 48,1% din mediul urban (Figura 12).
Figura 12. Structura în funcție de mediul de rezidență
Figura 13. Poligonul frecvențelor
Poligonul frecvențelor (figura 13) evidențiază cele două subpopulații, masculină și feminină, cu o structură unimodală cu vârful la vârsta de 16 ani.
A se observa proporția mai mare de respondenți feminini (64,3%) față de cei masculini (35,7%), mai pronunțată în special în jurul valorii medii a vârstei lotului, anume 16 ani. Astfel se conturează caracteristicile lotului studiat: 364 de respondenți, din care aproximativ două treimi de gen feminin și o treime de gen masculin, cu vârsta medie de 16 ani, proveniența rurală fiind ușor mai pronunțată.
6.2. Evaluarea gradului de informare a populației studiate
privind subiectele de interes pentru sănătate
Fumatul
Începem analiza prin expunerea rezultatelor la întrebările privitoare la fumat. Majoritatea respondenților s-au declarat nefumători (84,6% ) în timp ce doar o mică parte din lot a recunoscut că fumează, anume 15,4% (Figura 14).
Populația fumătoare este expusă la efectele nocive ale fumatului, care sunt: pe termen scurt (iritația mucoasei tractului respirator, scăderea saturației oxigenului în sângele arterial), și pe termen lung (scăderea capacității de efort, scăderea imunității organismului, dispnee, bronhopatie pulmonară cronică obstructivă și cancer pulmonar)[24]. La fel de îngrijorător ar fi că fumul produs din activitatea lor afectează involuntar și alți oameni ce s-ar afla în apropiere („fumatul pasiv”), fum dovedit dăunător de studii[25], și sursă a multe controverse sociale (prin slaba complianță a oamenilor), dar și științifice, datorate dezinformărilor realizate de firmele cu interese economice în domeniul producției și prelucrării tutunului[26].
Figura 14. Structura lotului în funcție de fumat
Surprinzător a fost rezultatul obținut când elevii au fost întrebați dacă consideră fumatul un obicei sănătos pentru ei sau pentru cei din jur (Figura 15). O proporție de 1,4% au declarat că nu știu dacă este sau nu un obicei sănătos, și mai mică a fost proporția celor care au crezut că este un obicei sănătos (0,8%), în timp ce 97,8% din respondenți au considerat că nu este un obicei sănătos.
Figura 15. Opinia lotului privind fumatul ca obicei sănătos
Din nou, la prima vedere ar părea rezultate satisfăcătoare, dar dacă avem în vedere și informațiile de mai sus privind structura lotului în funcție de fumători sau nefumători, înseamnă că majoritatea fumătorilor sunt conștienți de efectele negative pe care consumul de tutun le are asupra sănătății lor și a celor din jurul lor. Până aici aceste rezultate arată doar indiferența față de propria sănătate a majorității celor ce fac parte din grupul de fumători.
Următoarea întrebare din chestionar a fost pusă doar grupului fumătorilor cu scopul de a evidenția motivele pentru care întrețin acest obicei (Figura 16). Principalul motiv ales a fost „senzația plăcută” datorata fumatului, într-o proporție de 33,8% din fumători, în timp ce pe locurile 2 și 3, la aproape același punctaj, au fost alese variantele „Toți prietenii mei fumează”, cu 22,5%, și „De plictiseală”, cu 21,1%, iar varianta „Este la modă” a adunat doar 11,3% din preferințele fumătorilor.
Figura 16. Structura in functie de motivele fumatului
Favorizând varianta „Îmi place senzația” respondenții fumători arată natura discrepanței dintre rezultatele de mai sus, în care majoritatea fumătorilor sunt conștienți că fumatul nu este un obicei sănătos. Este vorba de ignoranța față de efectele nocive pe care le are consumul de tutun, estompate probabil datorită modelului de consum al acestuia în societate și slabei campanii de conștientizare a populației.
Deși a fost cea mai puțin bifată dintre variante de către respondenții fumători, 9,9%, răspunsurile completate la varianta „Alte motive” sunt interesante; iată câteva exemple extrase din chestionare: „din cauza stresului”, „de nervi”, „de supărare”, „probleme în familie”, „viața e grea”. Ar fi o discuție destul de lungă și dacă am lua astfel de motive ca fiind verosimile, având o cauză reală, dar ar fi la fel de lungă și dacă le-am considera doar ieșiri temperamentale adolescentine. Merită doar pusă întrebarea, cine și cum îi poate ajuta pe acești copii să găsească alte metode de a face față problemelor (mai mici sau mai mari), să le ofere o alternativă mai sănătoasă pentru corp și minte.
Întregul lot a fost întrebat despre consecințele fumatului, fiind prezentate o serie de patologii provocate cu frecvență variabilă de către consumul de tutun. Rezultatele, prezentate în Figura 17, nu au fost deloc surprinzătoare: respondenții au ales cu precădere varianta „cancer” (87,1%), fiind urmată de „Carii”(53,6%), „Bronșită cronică” (36%) și „Accident vascular cerebral” (32,4%), restul variantelor fiind din ce în ce mai nepopulare printre alegerile lor. Acest rezultat arată o slabă penetranță a informațiilor din campaniile anti-fumat, majoritatea elevilor neștiind consecințele fumatului, și implicit nici frecvența sau gravitatea lor. Astfel, discrepanța dintre rezultatele anterioare devine predictibilă: fumătorii practică acest obicei știind că nu este sănătos, dar nefiind cu adevărat conștienți de gravitatea consecințelor sale, neluându-l în serios.
Figura 17. Principalele consecințe ale fumatului
In toate cazurile, situația este îngrijorătoare fiindcă acești tineri au acces facil la țigări (deși este ilegal a le comercializa minorilor), îngrijorare aplicabilă pentru toți fumătorii minori, nu doar pentru cei implicați în acest studiu. Trebuie menționat că există din păcate cazuri (documentate în alte studii) în care minori de vârsta din ce în ce mai mică practică acest obicei detrimental sănătății lor, mergând chiar până la ciclul primar de învățământ (neincluzând aici copiii neșcolarizați din aceleași segmente de vârstă, în categoria cărora proporția de fumători este probabil mult mai mare).
Astfel de comportamente (fumatul) trebuie luate în considerare cu cea mai mare seriozitate, fiind sursa unor stări biologice indezirabile ulterior pe parcursul vieții, generatoare de mortalitate, morbiditate și cheltuieli ce ar putea fi evitate.
Alimentația
Următoarele întrebări din chestionar sunt despre alimentație: despre obiceiurile alimentare ale respondenților și despre opinia lor privind anumite alimente și consumul acestora.
Prima întrebare din acest set cere elevilor să aprecieze dacă aceștia au o alimentație personală echilibrată, variantele de răspuns fiind „Da”, „Nu” și „Nu știu”. După cum se vede în Figura 18, rezultatele sunt împărțite, 49,7% consideră că au o alimentație echilibrată, 29,7% consideră că nu au o alimentație echilibrată, iar restul de 20,6% au ales varianta „Nu știu”.
Figura 18. Opinia lotului privind menținerea unei alimentații sănătoase
Faptul că 1 persoană din 5 nu știe dacă alimentația sa este echilibrată este îngrijorător, iar faptul că o proporție și mai mare (3 din 10 persoane) este conștientă că are o alimentație dezechilibrată și nu face nici un demers în a remedia acest aspect negativ este și mai îngrijorător.
O alimentație echilibrată, conținând toate elementele necesare proceselor corpului este unul din principiile cheie în atingerea, menținerea și întărirea stării de sănătate. Din nefericire, ritmul contemporan nu lasă loc pentru obținerea și prepararea unor ingrediente de calitate, oamenii de multe ori trecând cu vederea anumite principii alimentare (ducând la boli carențiale de diferite tipuri) și consumând alimente de o calitate inferioară (bogate în conservanți carcinogeni, în sare, în grăsimi și în zaharuri). Aceste lucruri se întâmpla din mai multe motive: din lipsă de timp (datorită muncii solicitante în acest sens), din lipsă de resurse financiare (fiindcă alimentele de calitate sunt mult mai scumpe de obicei decât cele de calitate inferioară), din lipsă de informații (datorită neinformării asupra importanței respectării principiilor alimentare) sau pur și simplu din ignoranță, datorită dependenței create față de aceste principii alimentare nesănătoase (mâncărurile bogate în grăsimi, în sare, în zaharuri fiind foarte gustoase).
Nu este o proporție satisfăcătoare nici dacă ar fi adevărată, pentru că din următoarele întrebări ne putem da seama de semnificația alterată (sau mai degrabă direct lipsa de semnificație) a noțiunii de „alimentație sănătoasă” din opinia respondenților.
Chestionați despre consumul zilnic de fructe și legume, anume, dacă aceștia consumă minim 5 fructe sau legume proaspete zilnic, am aflat că doar 22% dintre ei îndeplinesc această condiție, în timp ce 43,7% nu consumă nici măcar 1 fruct sau o legumă zilnic, restul consumând variabil între 1 și 4 fructe sau legume zilnic (Figura 19).
Un rezultat dezamăgitor, relevând faptul că respondenții nu apreciază importanța nutrițională adusă de consumul de fructe și legume proaspete. Ele sunt o sursa excelentă de minerale și de vitamine, dar și de proteine și zaharuri naturale și fibre alimentare.
Figura 19. Consumul de fructe și legume pe zi
Consumarea zilnică de legume și fructe proaspete este importantă nu numai din punct de vedere nutrițional, dar și ca factor de protecție împotriva multor afecțiuni. Studiile[27] au arătat că un consum regulat de cel puțin 5 legume și fructe pe zi duce la o scădere cu 20% a riscului de boală coronariană[28] și a celui de atac de cord[29]. Deasemenea, și condiții precum hipertensiunea ar avea de câștigat de pe urma consumului de fructe și legume, acestea restricționând consumul de grăsimi saturate și totale, ducând astfel la o scădere a tensiunii arteriale sistolice cu 11 mmHg și a celei diastolice cu 6 mmHg în rândul persoanelor din respectivul studiu[30]. Și emergența diabetului este influențată de consumul de fructe, astfel se constată un risc mai mic de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 în rândul celor ce consumă în mod regulat aceste tipuri de alimente (cel puțin 5 pe zi), dar important de amintit este că un consum frecvent de suc proaspăt de fructe crește riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2[31]. Exista și beneficii pentru tractul gastrointestinal, fructele și legumele fiind bogate în fibre ce ajută în calmarea simptomelor sindromului de intestin iritabil, ajută mișcările peristaltice, combătând constipația[32] și scad presiunea din lumenul intestinal, scăzând astfel riscul de diverticulită[33].
In continuare, elevii au fost întrebați despre comportamentul față de mâncarea de tip fastfood. Când au fost întrebați de consumația acestui tip de mâncare, proporția răspunsurilor afirmative a fost enormă, 93,1% din aceștia declarând că sunt consumatori de fastfood (Figura 20). Bineînțeles, acest rezultat împreună cu cel prezentat în Figura 19 sunt de ajuns să-l invalideze pe cel de la Figura 18, privitor la alimentația echilibrată, aducând suficiente argumente că respondenții au o viziune alterată asupra a ce înseamnă această noțiune, ei neapreciind beneficiile și necesitatea includerii în alimentație a fructelor și legumelor proaspete, și nici a pericolelor ce survin odată cu consumul de mâncare tip fastfood.
Figura 20. Consumul de mâncare tip fastfood
In Figura 21 sunt prezentate rezultatele la întrebarea despre frecvența consumului de mâncare de tip fastfood. Cifre mai satisfăcătoare, având în vedere că 65,2% din respondenți au declarat o frecvență ocazională (mai mică de 1 dată pe săptămână) al acestui tip de mâncare și doar 14,5% au recunoscut consumarea zilnică de fastfood. Ca o clarificare, „satisfăcătoare” referindu-se la faptul că așteptările pentru acest rezultat erau mult împinse în favoarea unui scor mai mare pentru consumul zilnic. Dar, ca și în cazul fumatului, nu este un motiv de bucurie că aproape 1 din 6 persoane consumă zilnic fastfood, aceștia formând un grup destul de mare ce este la risc pentru toate consecințele consumului susținut de fastfood (dislipidemii, supraponderalitate, hipertensiune arteriala, etc.).
Figura 21. Frecvența consumului de mâncare tip fast-food
Mâncarea de tip fastfood are priză mare la public din mai multe motive: este mult mai ieftină decât mâncarea sănătoasă, fiind produsă în regim industrial se elimină multe din costurile de producție ale unei alternative naturale mai sănătoase, este mai la îndemână, magazinele fastfood cunoscând o dezvoltare accelerată în ultimii ani, în detrimentul celor ce oferă alimente sănătoase, și, probabil cel mai puternic factor decizional, este foarte gustoasă (ea fiind bogată în grăsimi, săruri și zaharuri).
Aici trebuie amintită legătura dintre gust, foame și sistemul limbic: în mod normal în natură sarea, grăsimile, alimentele dulci (bogate în zaharuri) nu se găsesc din abundență, din acest motiv instinctul nostru primar este de a consuma cât de mult posibil din aceste tipuri de alimente (pentru a asigura suficiente resurse biologice pentru corp) până localizăm o altă sursă de nutriție. De aceea, aceste mâncăruri tip fastfood sunt ușor de consumat și greu de exclus din obiceiurile alimentare.
Când elevii au fost întrebați dacă consideră mâncarea tip fast-food sănătoasă, 83,2% din aceștia au răspuns negativ, 12,4% au declarat că nu știu dacă este sănătoasă sau nu, și (in mod nu tocmai surprinzător) 4,4% au considerat-o sănătoasă (Figura 22).
Figura 22. Considerarea mâncării tip fast-food ca fiind sănătoasă
Ca o mențiune, se observă același model ca la rezultatele întrebărilor despre fumat. Acest model s-a materializat și cu întrebarea referitoare la consecințele consumului de fastfood (Figura 23). Respondenții au ales cu precădere varianta „Obezitate”, neluând în considerare și restul condițiilor la care se expun prin consumul acestui tip de mâncare, și implicit nici condițiile ce survin din cele inițiale.
Figura 23. Consecințele consumului de mâncare tip fast-food
Mâncarea de tip fastfood este fabricată de obicei din resturi alimentare și ingrediente de calitate inferioară, transportul până la diversele localuri de servire presupune deshidratarea și conservarea lor chimică (diverși nitrați și benzoați), iar prepararea implică de cele mai multe ori procesul de prăjire a diverselor astfel de alimente. In consecință, aceste mâncăruri sunt lipsite de puținele nutrimente pe care le aveau la începutul procesului de fabricație și în urma procesului de preparare devin bogate în nuclei aromatici, în grăsimi saturate și nesaturate (in conformație trans-, față de formele sănătoase de grăsimi nesaturate în conformație cis-) datorită uleiului în care sunt prăjite, li se adaugă cantități mari de sare sau zahăr (în funcție de preparat) plus diverse alte arome procesate.
Ca să fie înțelese mai bine procesele din spatele apariției acestor patologii, trebuie clarificate câteva noțiuni:
Grăsimile nesănătoase sunt grăsimile saturate sau grăsimile nesaturate în conformația trans- (ce se găsește în mod normal în cantități foarte mici în natură; aceasta se obține artificial prin hidrogenarea uleiurilor vegetale). Folosirea acestor tipuri de grăsimi în prepararea alimentelor procesate ajută la prelungirea prospețimii acestora, a termenului de garanție și a aspectului atrăgător în rafturile magazinelor, însă scad HDL colesterolul („colesterolul bun”) și cresc LDL colesterolul („colesterolul rău”).
Grăsimile sănătoase sunt grăsimile mono- sau poli- nesaturate (în conformație cis-). Acestea sunt grăsimile de origine vegetală sau din pește. Consumul acestui tip de grăsimi duce la creșterea HDL colesterolului și scăderea LDL colesterolului.
Corpul are nevoie de lipide pentru procesele interne, și sursa cea mai bună este din grăsimile sănătoase menționate mai sus. Caracterul „sănătos” este oferit de acțiunea asupra profilului lipidic al corpului, acestea crescând nivelul de HDL colesterol și scăzându-l pe cel al LDL colesterolului, nivelurile (scăzut respectiv crescut); jocul acestor două componente ale colesterolului determinând apariția a diferiți factori de risc pentru dezvoltarea patologiilor cardiovasculare și metabolice. Trebuie menționat, înainte de a fi exemplificate aceste patologii, că nu s-a demonstrat o scădere a riscului dezvoltării de boli cardiace sau neoplazii prin reducerea sau eliminarea grăsimilor cu totul din dietă[34]. Cu această informație se dorește a fi dezmințite dietele „fără grăsime”, ele fiind nesănătoase și ineficiente (neducând la scăderea în greutate corporală[35]).
Astfel, consumul de grăsimi nesănătoase (sși deci de mâncăruri tip fastfood și a altor tipuri de mâncăruri preparate în regim industrial) este asociat cu creșterea riscului dezvoltării diabetului zaharat de tip 2[36] prin creșterea rezistenței la insulină, a bolii ateromatoase prin dislipidemia creată (și prin aceasta și a hipertensiunii arteriale, a bolii coronariene și a infarctului miocardic acut)[37] și, deși un subiect foarte controversat, a obezității (în asociere cu sedentarismul!)[38]. Convingerile mai învechite cum că ar exista o asociere între consumul de grăsimi și neoplasme (în special cele cu localizare colo-rectală) au fost dezmințite de studii mai noi și comprehensive[39].
Consumul de sare în cantități mari are binecunoscuta influență în apariția hipertensiunii arteriale, aceasta fiind cauza a două treimi din numărul total de cazuri de accidente vasculare ischemice și jumătate din totalitatea afecțiunile cardiace[40].
Concluzia de tras din aceste informații este realizarea influenței pe care o are consumul acestor tipuri de mâncăruri asupra sănătății și evitarea consumării de grăsimi saturate și în special a grăsimilor trans- și includerea în alimentație a unei cantități suficiente de grăsimi nesaturate sănătoase, în asociere cu un regim de viață sănătos.
Băuturi tip softdrink
Următoarele întrebări sunt referitoare la consumul de băuturi de tip softdrink (sucuri acidulate sau neacidulate, îndulcite prin adăugarea de zahar sau a altor îndulcitori artificiali; sucurile naturale propriu-zise sunt excluse din această categorie – softdrink – zaharul conținut de ele fiind în concentrație mai mică și de origine naturală, deși efectele lor sunt comparabile). In aceeași manieră ca mai înainte, prima întrebare separă lotul în două grupuri, aici în funcție de preferința de a consuma sau nu băuturi de tip softdrink: 95,6% consumă și 4,4% nu consumă (Figura 24).
Figura 24. Consumul de băuturi de tip softdrink
Pașii următori au fost făcuți înspre a cuantifica acest consum după frecvență și după cantitate. Astfel, s-a constatat că 35,1% dintre respondenți consumă zilnic softdrinks, 43,1% consumă ocazional (mai rar de 1 dată pe săptămână), în timp ce restul consumă în mod variabil cel puțin o dată pe săptămână (Figura 25).
Figura 25. Frecvența consumului de băuturi softdrink
Cuantificarea cantitativă a fost realizată întrebând despre volumul mediu consumat într-o zi. Probabil din cauza slabei automonitorizări, 42,2% din lot nu a putut răspunde la întrebare, dar rezultatele pentru restul sunt după cum urmează (în proporție din numărul total de subiecți): 23,6% consumă în medie 0.5 L, 18,4% consumă în medie 1 L, 5,5% consumă în medie 1,5 L, 8,6% consumă în medie 2 L, iar restul consumă în mod variabil valori peste 2 L (Figura 26).
Figura 26. Cantitatea zilnică consumată
In considerarea opiniei respondenților asupra caracterului sănătos sau nu al băuturilor tip softdrink, rezultatele au fost după cum urmează: 73,6% le consideră nesănătoase, 6,9% le consideră sănătoase, în timp ce 19,5% au declarat că nu știu dacă sunt sănătoase sau nu (Figura 27).
Figura 27. Considerarea băuturii tip softdrink ca fiind sănătoasă
La întrebarea despre consecințele consumului de băuturi tip softdrink, rezultatele sunt după cum urmează: diabet zaharat 61%, gastrită 49,5%, obezitate 36,5%, carii dentare 30,2% și demineralizare osoasă 20,3% (Figura 28).
Figura 28. Consecințele consumului de băuturi tip softdrink
Rezultatele obținute despre consumul de băuturi tip softdrink nu sunt satisfăcătoare, având în vedere frecvența mare cu care se consumă zilnic (35,1%) chiar și în valorile medii de 0,5 – 1 L, care la prima vedere par mici, dar conținutul lor în zahăr este foarte mare. Studiile ne arată că acest consum susținut pe parcursul mai multor ani este suficient pentru a mări riscul de diabet zaharat tip 2 cu 26%, riscul de sindrom metabolic cu 20%, riscul de infarct miocardic acut cu 20% și riscul de gută cu 75%[41]; acestea fără a mai lua în considerare subiectele încă în dezbatere între specialiști, anume afectarea rinichilor și a oaselor, prin cantitatea mare de fosfați conținută de băuturile de tip softdrink. De asemenea, și asocierea dintre consumul acestui tip de băuturi și obezitate este larg acceptată de specialiști, deși încă nu este cuantificată epidemiologic[42]; obezitatea este apoi factor de risc independent pentru diabetul zaharat, pentru sindromul metabolic și pentru boala coronariană.
Cât despre nivelul de informare al elevilor asupra acestor lucruri, cifrele vorbesc singure, relevând lipsa de informații concrete despre riscurile la care se expun consumând acest tip de băuturi, și arată chiar o lejeritate în acceptarea consumului de softdrinks, deși majoritatea respondenților le consideră nesănătoase.
Figura 29 ilustrează rezultatele întrebării despre consumul zilnic de apă. Astfel, 52,7% din respondenți declară un consum zilnic mediu de cel puțin 2 litri de apă, 35,7% declară un consum mai mic de 2 litri pe zi, iar restul de 11,5% nu au știut să răspundă (automonitorizare defectuoasă).
Figura 29. Consumul zilnic de 2 litri de apă
Apa este principala componentă chimică a organismului, alcătuind aproximativ 70% din masa sa. Buna funcționare a sistemelor corpului depinde de prezența apei: este necesară în eliminarea produșilor metabolismului, este necesară pentru transportul nutrimentelor către celule, face posibilă existența mucoaselor și a organelor de simț. Chiar și o deshidratare moderată poate duce repede la epuizare.
Cantitatea zilnică recomandată este de 2 litri, bineînțeles această cifră variind cu situația biologică a organismului și a naturii activității prestate[43]. Astfel, exercițiul fizic moderat poate necesita un adaos de 500 mililitri de apă (sau mai mult, în funcție de intensitatea practicată), expunerea la aer cald sau umed accelerează procesul de deshidratare, bolile ce se manifestă cu febră, vomă sau diaree necesită mărirea aportului de apă; și gravidia și alăptarea necesită mărirea aportului de apă.
Deși sunt foarte rare cazurile, este posibil să apară efecte adverse consecutiv consumului exagerat de apă, anume hiponatremia. Această condiție este amenințătoare de viață când apare și este explicată prin scăderea concentrației sodiului extracelular prin diluție.
Este un fapt îngrijorător că aproape jumătate din lot nu consuma zilnic minim 2 litri de apă, acest fapt, cuplat cu datele de mai sus despre consumul de softdrinks putând să ducă de-a lungul timpului la diverse afecțiuni a căror sursă este mai mult sau mai puțin aparentă (deshidratare cronică, disfuncții renale, disfuncții metabolice).
Alcoolul
Lotul a fost chestionat și în privința consumului de alcool. A fost împărțit în două grupuri, în funcție de preferința de a consuma sau nu alcool, astfel: 47,3% consumă alcool, restul de 52,7% nu consumă (Figura 30).
Figura 30. Structura lotului în funcție de consumul de alcool
Elevii au fost întrebați și ce băuturi alcoolice preferă să consume, rezultatele fiind acestea: în topul preferințelor, la diferență foarte mică între ele, dar conducând detașat față de restul variantelor, se situează vinul (66,9%) și berea (65.1%), apoi lichior (26.7%), țuica (16,9%). Alte băuturi alcoolice au fost menționate în caseta „Altele”, cum ar fi: whisky, tequila, rom, etc.
Figura 31. Tipurile de băuturi alcoolice consumate
In cultura populară există noțiunea că vinul roșu consumat în cantități moderate ar fi benefic pentru sănătatea organismului, în special pentru sistemul cardiovascular. S-ar putea să fie un oarecare adevăr în această idee, vinul roșu conținând diverși flavonoizi și polifenoli (dintre care merită menționat resveratrolul), aceștia fiind bănuiți că acționează spre a împiedica formarea de trombi, a relaxa pereții vaselor de sânge și spre a împiedica oxidarea complexelor de HDL (ce ar duce la formarea plăcilor de aterom și consecutiv la patologiile la care acestea ar predispune organismul)[44]. Deși mecanismul nu este demonstrat încă prin studii randomizate, existența lui nu este pusa la îndoială.
Un lucru însă a fost descoperit prin studii, anume că tipul băuturii alcoolice consumate nu influențează valoarea potențialelor beneficii, astfel berea, vinul, tăriile si alte sortimente de alcool vor avea același impact biologic în condițiile consumului de cantități comparabile prin concentrațiile de alcool[44].
O cantitate moderată de alcool se definește ca fiind 350 mililitri de bere sau 150 mililitri de vin sau 50 mililitri de tărie pe zi pentru femei, respectiv 700 mililitri de bere sau 200 mililitri de vin sau 100 mililitri de tărie pe zi pentru bărbați. Bineînțeles, nu trebuie scăpat din vedere modul de manifestare unic al fiecărei persoane, aceste cantități fiind doar orientative, neexistând un standard internațional de consens.
In privința frecvenței consumului, rezultatele sunt astfel: 82,6% consumă ocazional (mai rar de o dată pe săptămână), 13,4% consumă o dată pe săptămână, și doar 1,2% consumă zilnic (Figura 32).
Figura 32. Frecvența consumului de alcool
In timp ce tipul băuturii alcoolice consumate nu este relevant pentru determinarea reducerii riscului de boli cardiovasculare (și a celorlalte beneficii pentru sănătate), studiile demonstrează că frecvența de consum și cantitatea sunt foarte importante în determinarea efectelor ulterioare. Astfel, oamenii care consumă alcool în cantități moderate, de cel puțin 3 sau 4 ori pe săptămână, au un risc cu 35% mai mic de a suferi un atac de cord decât cei ce nu consumă deloc sau decât cei care consumă în cantități mari și/sau mai des[45]. Deci, regularitatea consumului influențează efectele, benefice sau nu, ale alcoolului.
La întrebarea despre motivele consumului de alcool, rezultatele au fost similare celor găsite la întrebarea omoloagă despre fumat. Cel mai popular motiv a fost „Senzație plăcută” cu 46,5%, apoi „Toți prietenii mei consumă” cu 29.7%, „Simt nevoia” cu 20.9%, „Să scap de stres” cu 13.4% (Figura 33). Situațiile menționate la categoria „Altă situație” au fost asemănătoare celor găsite la întrebarea despre fumat.
Consumul de alcool, ca și consumul de tutun, determină în mod insidios dependența față de efectele sale temporare („senzația plăcută”) și va fi baza unui mecanism defectuos de adaptare la un posibil factor de stres, ce va duce în multe cazuri la dezechilibre psihologice importante, sursă a multe neplăceri socio-economice viitoare. Este un subiect de obicei tratat superficial în societate, deși efectele negative sunt reale și vizibile, atât în cadrul clinic (prin patologiile determinate) cât și în cadrul social (datorate alterării stilului de viață).
Figura 33. Motivele consumului de alcool
Deși cifrele arată un consum sporadic, nu trebuie să trecem cu vederea numărul suficient de mare de minori ce practică acest obicei. Lucru îngrijorător pentru că numărul lor ar trebui să fie zero, și nu doar din cauze legale (comercializarea și/sau servirea de alcool minorilor fiind ilegală), dar din cauza implicațiilor biologice și psihologice pe care le are consumul de alcool.
Problema consumului de alcool de către minori este, la fel ca cea a fumatului, probabil mult mai amplă decât este prezentată în acest studiu. Este binecunoscută lejeritatea cu care alcoolul este oferit minorilor în România, mergând până la vârste suficient de mici pentru a stârni îngrijorare. Dar nici măcar acesta nu este principalul factor de îngrijorare (deși este foarte serios!). După cum se vede din rezultate, populația țintă tinde să consume ocazional cantități mari de alcool (raportată la greutatea lor corporală, la gradul de maturitate fiziologică al organismului lor și la nivelul de toleranță), fenomen documentat de altfel și la alte segmente de vârstă. Aceste episoade devin sursă a multor neplăceri sociale, întrucât persoanele în cauză sunt predispuse la decizii hazardate (datorită alterării proceselor cognitive), crescând foarte mult riscul apariției accidentelor de diferite tipuri, la comportamente anti-sociale, ce promovează lipsa de igienă personală, la comportamente sexuale periculoase, fie prin întreținerea de relații sexuale consimțite cu străini, fie prin tentative de viol, ambele cazuri mărind riscul de infecție cu o boală cu transmitere sexuală.
De aceea este important să se cunoască și să se prevină riscurile asociate consumului de alcool, atât cele biologice, cât și cele socio-economice.
Întrebați despre consecințele consumului de alcool, cele mai frecvente răspunsuri ale respondenților au fost: ciroza hepatică, cu 41,5%, perturbarea somnului, cu 39,6%, depresie, cu 38,5%, urmate la o distanță relativ mare de gastrită, cu 24.5%, cancer, cu 22,3%, hepatită, cu 16,5%, și pancreatită, cu 15,7% (Figura 34).
Figura 34. Consecințele consumului de alcool
Efectele biologice indezirabile ale consumului de alcool apar când nu este consumat cu moderație. Acestea încep cu dificultăți de memorare și concentrare, tulburări de echilibru ce pot duce la accidente grave, până la patologii de sine stătătoare cum sunt pancreatita acută alcoolică, hepatita acută alcoolică și steatoza hepatică, slăbirea sistemului imunitar (făcând organismul vulnerabil la invazii microbiene, ca de exemplu virusurile hepatitice A, B și C, din care ultimele două pavând drumul pentru apariția succesivă a cirozei hepatice și cancerului hepatic).
Consumul susținut de cantități mari de alcool este de-asemenea asociat cu un risc mai mare de cancer (de laringe, faringe, esofag, colon, rect, sân)[46], explicat prin alterarea metabolizării folaților.
Deasemenea, alcoolul are și numeroase interacțiuni medicamentoase, incluzând acetaminofenul, antidepresivele, anticonvulsivantele, analgezicele și sedativele.
Din datele strânse ies în evidență ușurința cu care minorii pot procura și consuma alcool, și informarea modestă de care dispun vis-a-vis de consecințele acestui comportament. Dar aceste lucruri se pot corecta prin responsabilizarea adulților ce fac posibil consumul de alcool de către minori, dar și a minorilor în sine, printr-o expunere clară și relevantă a efectelor acestui comportament.
Activități zilnice
Lotul a fost chestionat și în legătură cu anumite comportamente zilnice, relevante pentru starea de sănătate. Prima întrebare de acest fel a fost legată de timpul petrecut zilnic folosind calculatorul și/sau urmărind programe televizate. Rezultatele au fost după cum urmează: 74,7% au afirmat că folosesc calculatorul/televizorul mai mult de 2 ore pe zi, 15,9% maxim 2 ore pe zi, 7,1% maxim 1 oră pe zi, și doar 2.2% au afirmat că nu folosesc deloc calculatorul sau televizorul (Figura 35).
Figura 35. Timpul de utilizare a calculatorului
Un rezultat predictibil, având în vedere penetranța mare a tehnologiilor în populație (câteodată, în mod paradoxal, chiar la prețul altor lucruri mai necesare traiului zilnic), dar deloc îmbucurător. „Mai mult de 2 ore” la un studiu mai amănunțit de obicei înseamnă aproape 5-6 ore zilnic petrecute în față unui monitor. In timp ce prin introducerea noilor ecrane cu tehnologie LCD sau plasmă s-a eliminat factorul radiații (care până nu demult era principalul incriminat în patologiile survenite din munca în față unui calculator), mai rămân multe aspecte nesănătoase legate de supra-utilizarea calculatorului/televizorului, anume: adinamismul prelungit, menținerea aceleiași poziții defectuoase ore la rând, perturbarea calității somnului datorită luminii, dar și perturbarea mecanismelor psiho-emoționale prin lipsa relaționării directe cu oameni și cu situații reale, promovarea stărilor anxioase și a altor condiții psihologice care nu favorizează sănătatea individului. Din nefericire, dintr-o unealtă performantă și utilă, calculatorul a ajuns în esență un drog, pentru că tiparul utilizării sale este identic cu cel al utilizării de narcotice: utilizatorul tânjește după el, ar face orice ca sa-l aibă, frecvent îl folosește până își distruge sănătatea, se izolează social, având un cerc restrâns de prieteni (care sunt și ei alți „utilizatori”) și manifestă chiar semne de sevraj când nu își poate satisface viciul.
Următoarea întrebare din seria celor legate de obiceiuri este legată de timpul alocat zilnic pentru exercițiu fizic (de orice fel ar fi acesta: gimnastică, sporturi de echipă, înot, alergare, etc.). Rezultatele au fost după cum urmează: 42% au afirmat că alocă 30 de minute zilnic pentru exercițiu fizic, 24,2% mai mult de 1 oră, 20,3% recunosc că nu aloca deloc timp de-a lungul zilei pentru exercițiu fizic, iar 13,7% aloca maximum 1 oră (Figura 36).
Figura 36. Timpul pentru exerciții fizice /zi
O cincime din lot afirmă că nu face exercițiu fizic zilnic deloc. Este un comportament care evidențiază că, în topul priorităților majorității cetățenilor, condiția fizică nu se regăsește. Odată cu acest sedentarism au apărut și diversele patologii favorizate de acesta: obezitatea (care duce apoi la hipertensiune, la dislipidemii, la diabet zaharat), diabetul zaharat (sedentarismul fiind factor de risc independent al acestei patologii), dezechilibre hormonale (nu numai, dar în special în aria neurotransmițătorilor dopaminergici și a serotoninei, ducând la dezechilibre psiho-emoționale), boli ortopedice (legate de demineralizarea osoasă și dezvoltarea defectuoasă a sistemului locomotor), imunitate slăbită, etc.
Dintre toate patologiile favorizate în mod direct de sedentarism, cea mai importantă de subliniat este diabetul zaharat, fiind o apariție din ce în ce mai frecventă în populație (considerată deja o boală a țărilor dezvoltate). Această afecțiune dezvoltă de-a lungul vieții bolnavului diverse alte patologii cu urmări grave: microangiopatia diabetică, care include retinopatia diabetică, nefropatia diabetică și neuropatii, macroangiopatia diabetică, care include insuficiența coronariană, afectarea trunchiurilor supra-aortice și arteriopatia membrelor inferioare, tulburări trofice (osteo-artropatia diabeticului) și complicații infecțioase.
Următoarea întrebare a avut drept scop evaluarea nivelului de informare al lotului asupra consecințelor sedentarismului. Rezultatele au fost următoarele: obezitatea, cu 73,1%, apoi depresia cu 39,6%, osteoporoza cu 31%, hipertensiunea arteriala cu 21,4%, diabetul zaharat cu 14% și cancer cu 11% (Figura 37).
Figura 37. Consecințele stilului de viață sedentar
Această distribuție a rezultatelor arată nu doar o slabă informare în privința consecințelor sedentarismului, dar și o slabă corelare cauzală a succesiunii fenomenelor fiziopatologice. De asemenea și natura priorităților respondenților este relevată, ei fiind mai mult preocupați de aspectele superficiale, estetice, ale comportamentelor lor, scăpând din vedere esența pentru care trebuie practicate anumite obiceiuri (anume pentru întărirea sănătății, efectele estetice pozitive fiind secundare acesteia).
Odihna
In continuare, a fost cercetat subiectul orelor de somn pe durata nopții, rezultatele fiind următoarele: 48,9% din respondenți au afirmat că dorm în medie între 7-8 ore pe noapte, 30,5% dorm între 5-7 ore pe noapte, 15,4% dorm mai mult de 8 ore pe noapte și 5,2% dorm mai puțin de 5 ore pe noapte (Figura 38).
Figura 38. Numărul mediu de ore de somn/noapte
Numărul de ore de somn variază bineînțeles cu vârsta individului, tipul și durata activității prestate în timpul zilei și statusul biologic. Astfel, un copil mic va dormi de obicei mai mult, fiindcă în timpul somnului crește secreția de hormon de creștere (GH – growth hormone) care este necesar dezvoltării organismului, în timp ce un adult va dormi în medie mai puțin decât un copil, fiindcă procesul de maturare al corpului s-a finalizat. De asemenea, existența anumitor boli va determina individul să doarmă mai mult sau îl vor împiedica să aibă un program normal de somn. Numărul mediu de ore de somn pe noapte potrivit pentru indivizii adulți este în jur de 7-8 ore de somn, iar pentru adolescenți între 8-9 ore.
Din rezultatele prezentate în Figura 38, și reamintind că vârsta medie a lotului este de 16 ani, se observă că mai mult de jumătate dintre respondenți nu au un număr adecvat de ore de somn, lucru tradus în activitatea zilnică prin tulburări de memorie și de concentrare, probabil fiind o parte din cauza frecvenței crescânde a cazurilor fals-pozitive de Deficit de Atenție / Tulburare Hiperkinetică (Attention Disorder/Hyperactivity Disorder – ADHD), împreună cu expunerea prelungită la programe televizate, folosirea excesivă a calculatorului și lipsa unei interacțiuni sociale reale.
In continuare au fost evaluate cunoștințele lotului asupra consecințelor nerespectării programului de somn (atât pe termen scurt cât și pe termen lung). Rezultatele sunt prezentate în Figura 39 și sunt următoarele: tulburarea de memorie, 62,9% dintre respondenți, apoi tulburările de percepție, cu 46,2%, depresia, cu 32,7%, și iritabilitatea, cu 32,4%, apoi obezitatea, cu 8,5%, hipertensiunea arterială, cu 6,9%, și diabetul, cu 3,6%.
Figura 39. Consecințele nerespectării programului de somn
Ponderile răspunsurilor nu au fost cele așteptate, însă respondenții au identificat principalele consecințe de scurtă durată ale lipsei de somn, anume tulburările de memorie și de percepție, iritabilitatea, depresia, dar acestea nu sunt nici permanente și nici pe departe cele mai importante manifestări ale lipsei cronice de somn. In timp ce legătura fiziologică între cantitatea somnului (mai mult sau mai puțin) și riscul de diabet zaharat nu este pe deplin înțeleasă, ea există în mod incontestabil, cei ce dorm în mod obișnuit mai puțin de 5 ore sau mai mult de 9 ore pe noapte având un risc cu 50% mai mare de a dezvolta diabet zaharat. De asemenea, s-a dovedit că oamenii care dorm mai mult de 9 ore pe noapte au un risc cu 21% mai mare de a deveni obezi, într-o perioada de 6 ani, asociere neinfluențată de modificările efectuate în alimentație și regimul de exercițiu fizic. La fel de important este și riscul de boală coronariană, mai mare cu 38% la persoanele ce dorm mai mult de 9 ore pe noapte, deși nici aceasta legătură nu a fost explicată. Alte consecințe pe termen lung ale unui program de somn prea scurt sau prea lung includ: migrene, dureri de spate și depresia.
Igiena personală
In continuare, lotul a fost chestionat în legătură cu obiceiurile legate de igiena personală, prima întrebare din categorie ținând de igiena mâinilor înainte de masă. Rezultatele au fost astfel: 96,4% din respondenți afirmă că se spală pe mâini înainte de masă, în timp ce 3,8% nu fac acest lucru.
Figura 40. Igiena mâinilor înainte de masă
In cele mai multe situații, spălarea pe mâini cu apă și săpun este suficientă pentru a reduce eficient și semnificativ cantitatea de microbi de pe suprafața mâinilor. De asemenea, de menționat sunt și beneficiile folosirii unui săpun lichid față de un săpun solid, în contextul folosirii publice a respectivei instalații sanitare, acesta neintrând în contact cu mâinile utilizatorilor, nefiind expus și lăsat în apă, deci per total fiind mult mai puțin probabil să fie colonizat de microorganisme. In absența săpunului și a apei, se poate folosi o soluție de alcool de minim 60% pentru curățirea mâinilor.
Spălarea pe mâini înainte de masă este importantă în special în diminuarea răspândirii bolilor cu transmitere fecal-orală, cum este hepatita A, dar și în a altor boli infecțioase ce se pot transmite prin tuse (picături Pflugge), salivă, sau contact cu obiecte colonizate de microorganisme oportuniste.
Exista și un DAR: din ce în ce mai mulți cercetători consideră că o igienă exagerată ne împiedică să ne antrenam sistemul imun și astfel ne face mai vulnerabili la diverse boli infecțioase, și că ar fi chiar sursa emergenței bolilor autoimune (lucru susținut de marea lor prevalență în țările dezvoltate, cu un nivel ridicat de igienă). O concluzie ar fi că mâinile trebuie igienizate doar atunci când este nevoie (înainte de mese, după folosirea toaletei, de către cadrele sanitare în timpul acordării îngrijirilor de sănătate, etc.).
Următoarea întrebare a fost referitoare la igiena cavității orale, anume dacă respondenții efectuează igiena dinților de minim 2 ori pe zi. Rezultatele au fost astfel: 82,4% au afirmat că întrunesc această condiție, iar restul de 17,6% au negat efectuarea acestei acțiuni (Figura 41).
Figura 41. Igiena dinților minim de 2 ori/zi
Proporția rezultatelor nu este chiar satisfăcătoare, fiindcă aproape 1 din 5 persoane își neglijează igiena orală, expunându-se la toate riscurile enumerate mai sus, și formând astfel un grup relativ numeros de persoane la risc.
Igiena orală este o practică cunoscută încă din antichitate, studiile arheologice relevând în multe situri în jurul lumii diferite metode prin care oamenii încercau să-și îmbunătățească sănătatea dinților: bețișoare, oase, pene, spini, mestecând diferite frunze și rădăcini pentru proprietățile lor (bănuite la momentul acela) antiseptice, etc. Odată cu avansarea cunoștințelor medicale a început să se acorde importanță îngrijirii nu numai a dinților, dar și a gingiilor și a limbii, modificându-se aparatele și tehnicile folosite în menținerea igienei lor. Astfel se combină folosirea periei de dinți, a pastei de dinți și a aței dentare, pentru a preveni sursa majorității patologiilor stomatologice: placa dentară. Ea se acumulează pe suprafața dinților datorită bacteriilor ce scindează diferite alimente (în special cele bogate în zaharuri) pentru a obține nutrienți, proces în urma căruia rezultă diverși acizi ce atacă smalțul, demineralizează dinții și creează fisuri în care alte bacterii se pot insinua, provocând carii și infecții dentare.
Următoarea întrebare a avut scopul de a evalua cunoștințele lotului cu privire la consecințele nerespectării igienei dinților. Răspunsurile respondenților au fost: cariile, cu 89,8%, apoi îngălbenirea dinților cu 69,8%, parodontoza cu 59,6%, halena cu 56,3% și tartrul cu 44,2% (Figura 42).
Figura 42. Consecințele nerespectării igienei dinților
Din nou, atenția respondenților a fost îndreptată spre efectele locale și preponderent estetice ale neglijării igienei dinților, scăpând din vedere efectele posibile la distanță pentru cavitatea orală, precum și patologiile cu adevărat mai grave.
Patologiile dentare se insinuează foarte ușor când igiena orală nu este respectată, ele ducând în primul rând la probleme asociate patologiilor în aceasta regiune anatomică, anume dificultăți în masticație (prin pierderea de dinți, prin durere) și pierdere în greutate consecutiv scăderii aportului alimentar, dar provocând și daune la distanță, provocând apariția de focare infecțioase secundare prin emboli septici (ce pot afecta creierul, inima, tractul digestiv), dureri importante în zona capului și gâtului prin iradierea durerii de-a lungul traiectelor nervoase, afecțiuni din sfera ORL prin avansarea din aproape în aproape a unui proces infecțios, etc.
De principiu, se recomandă de către specialiști efectuarea toaletei cavitații orale după fiecare masă, pentru a asigura înlăturarea resturilor alimentare ce ar putea ajuta dezvoltarea microbilor.
6.3. Evaluarea opiniei lotului asupra Educației pentru Sănătate ca materie obligatorie în programa școlară
In continuare au fost cercetate sursele de informare în materie de sănătate ale lotului. Principala sursă de informare a fost internetul, cu o proporție de 78,3% dintre respondenți, apoi părinții, cu 56%, medicul, cu 50%, emisiunile TV/Radio 41,8%, reviste sau articole de specialitate 20,9%, prieteni 16,5%, iar cărțile de specialitate 14,6% (Figura 43).
Figura 43. Sursele de informare despre sănătate
Rezultatul a fost predictibil, acela de a se informa utilizând internetul, având în vedere penetranța tehnologiei în populație, disponibilitatea ei pentru toate vârstele și alocarea unui timp crescut zilnic de utilizare a calculatorului. Este îngrijorătoare situația, respondenții neavând surse de informare profesionale.
Chiar dacă internetul este o tehnologie utilă, care oferă acces facil la informații, cum ar fi metode de prevenire a diferitelor boli, informații farmacologice și comerciale despre medicamente, prezentări ale diferitelor sindroame și afecțiuni, sfaturi generale privind evoluția și tratamentul bolilor (DACĂ sunt căutate în surse profesionale), în ultimul timp făcându-se încercări în direcția programelor ce pot pune diagnostice, acesta nu poate suplini tratamentul, supravegherea și mai ales raționamentul oferite de către un medic. De cele mai multe ori aceste informații nu sunt integrate în contextul bolnavului (sau chiar omului de fapt sănătos) și duc de multe ori la o creștere nejustificată a prezentărilor în ambulatoriu, la formarea unor „obiceiuri populare” de obicei bazate pe argumente invalide științific, ce fac de multe ori mai mult rău, propagarea de informații de calitate îndoielnică în scopul de profit bănesc, și per total o slabă colaborare medic – pacient, rezultând într-o desfășurare defectuoasa a actului medical. Din aceste comentarii nu trebuie să se înțeleagă că pacientul n-ar trebui să se intereseze despre sănătatea sau boala lui, din contră, ideal ar fi ca acesta să fie corect informat asupra acestor lucruri, căci el este singurul în măsură (legal și moral) să ia decizii ce țin de persoana sa (bineînțeles, în afară de cazurile în care apare alterarea stării de conștiență sau în bolile psihiatrice), medicul doar punând la dispoziție opțiunile și mijloacele pentru realizarea lor.
Nici sursa de informare „Părinți” nu este o sursă ideală, aceștia fiind de multe ori pradă curentelor „științei populare” și astfel ajută la întreținerea acestor idei false despre sănătate și boli, sau pur și simplu minimizează potențiala gravitate a oricărei situații ce ar însemna interacțiunea cu sistemul de sănătate.
Medicul este tocmai pe locul trei în preferințele respondenților, numai jumătate dintre aceștia luându-l în considerare ca sursă de informare despre sănătate și boli. Având în vedere vârsta medie a lotului (16 ani) ne putem gândi că acestora le este rușine să vorbească cu o persoană străină (medicul) despre lucruri ce țin de corpul și comportamentele lor. Dar tocmai aceștia au nevoia cea mai mare de susținere cu informații de calitate, răbdare și confidențialitate, întrucât este perioada vieții în care se produc multe schimbări fiziologice și totodată perioada în care sunt foarte influențabili psiho-emoțional. Dacă se acționează pozitiv în această perioadă și le este oferit suportul corect, ei se vor dezvolta mai departe în adulți mai informați, mai responsabili, mai raționali, ducând progresiv la formarea unei societăți cu aceleași atribute.
Cât despre cărțile, articolele sau revistele de specialitate, ele sunt într-adevăr o sursă bună de informații de calitate, dar cantitatea și nivelul de detaliu s-ar putea să nu fie potrivit pentru publicul larg, acestea rămânând o sursă de informare bună pentru cei din sistemul de sănătate (medicii și alte cadre sanitare). Nu înseamnă că restul oamenilor nu pot să se informeze din aceste surse. Din contră, dacă pot să sintetizeze informațiile și să le integreze situației lor, este chiar recomandabil, făcând comunicarea cu medicul și actul medical în sine mai facile.
Restul variantelor expuse, anume emisiuni TV, emisiuni radio, prieteni, nu sunt considerate surse de calitate pentru obținerea de informații despre sănătate și despre diversele boli, ele ducând de multe ori la confuzie și neîncredere din cauza informațiilor de multe ori neconcordante între diferitele surse.
De interes a fost și dacă elevii ce au făcut parte din lotul studiat au participat vreodată la cursuri cu profil sanitar sau dacă li s-au predat în cadrul școlii noțiuni cu profil sanitar. Rezultatele sunt destul de apropiate, 47% din respondenți afirmând că au participat la astfel de acțiuni, în timp ce 53% nu au primit niciodată pregătire în domeniul sanitar (Figura 44).
Figura 44. Participarea la ore/cursuri despre sănătate
Se observă clar sursa deficitului de educație sanitară, anume lipsa unui cadru organizat în care aceste informații să fie expuse și explicate corect. Puținele cursuri care se țin pe această temă sunt de obicei facultative și foarte expeditive, nelăsând participanților destul timp să-și însușească deprinderile prezentate, nepunând la dispoziția lor materiale suficiente (și de obicei nici de calitate) și nici explicații suficiente cât să mobilizeze participanții spre a deveni mai activi în a-și apăra sănătatea.
Majoritatea cursurilor cu orientare „sanitară” ce ajung să fie expuse elevilor prezintă în general doar metode de acordare a primului ajutor care sunt predate și exersate sumar, deși ar putea fi utile la un moment dat (nu se neagă nevoia cunoașterii acestor noțiuni). De asemenea, nu sunt singurele lucruri care ar trebui să fie explicate elevilor. Ar trebui insistat pe noțiuni cu o frecvență de aplicare și o relevanță, în folosirea zilnică, mai mare, cum ar fi: noțiuni despre igiena alimentației, despre nutriție, despre efectele negative ale diferitelor activități zilnice, despre beneficiile exercițiului fizic, etc.
In mod surprinzător, la întrebarea privind opinia lotului asupra utilității cursurilor de educație pentru sănătate 82,1% din respondenți au afirmat că le-ar considera utile, 11,5% nu știu dacă acestea ar fi utile sau nu, și doar 6.3% din lot nu ar considera utile cursurile de educație pentru sănătate (Figura 45).
Figura 45. Opinia privind utilitatea cursurilor de educație pentru sănătate
Este important de înțeles faptul că elevii (și copii în general) nu percep dimensiunea și gravitatea acestei probleme, și astfel nu sunt dispuși să facă anumite eforturi pentru a modifica ceva ce se va întâmpla peste 20 sau mai mulți ani. Acest lucru este normal, capacitatea lor de raționalizare și prioritizare fiind încă în formare. Tocmai de aceea este important să se acționeze în această perioadă în care informațiile se pot sedimenta durabil în conștiința lor, astfel contribuind la formarea unei societăți cu o conștiință pentru educația pentru sănătate, cu o cultură sanitară îmbunătățită, deoarece fiecare membru al acelei colectivități trebuie să fie convins de realitatea că nu există dezvoltare socio-economică fără sănătate.
Dar, în urma acestui rezultat s-ar putea trage totuși concluzia că lotul este conștient de lipsa sa de informații sanitare și dorește în același timp să corecteze acest neajuns. Este un lucru foarte bun dacă aceștia realizează că sănătatea este un capitol important pentru persoana lor și pentru societate, de multe ori neacceptarea acestui fapt fiind cel mai mare obstacol în progresul spre o societate cu dezvoltare sănătoasă.
Această acceptare ar fi un teren propice pentru implementarea programelor de educație pentru sănătate, care bineînțeles, trebuie elaborate ținând seama de unde? când? și cui? se adresează, și prezentate într-o manieră relevantă și semnificativă, cu punerea accentului pe exercițiile și noțiunile practice. Utilizarea unor forme învechite de educație sanitară (lecții, convorbiri, conferințe, etc.) constituie un mod nerealist și ineficient de a aborda culturalizarea sanitară a populației țintă.
Însă, cu următoarea întrebare adresata lotului se încearcă clarificarea motivelor adevărate pentru care ar dori aceste informații.
În continuare am evaluat părerea lotului asupra posibilelor subiecte de abordat în timpul acestor cursuri de educație pentru sănătate. În topul preferințelor respondenților se situează pe primul loc „Alimentație și nutriție”, 76,6%, apoi pe locul doi „Acordarea primului ajutor” cu 65,1%, „Igiena personală” cu 64,3%, „Boli cu transmitere sexuală” 52,2%, „Consecințele consumului de droguri” 39,8%, „Utilizarea responsabilă a medicamentelor” 37,6%, „Noțiuni elementare de fiziologie” 35,4% și „Obiceiuri nocive pentru sănătatea personală” cu 33,8% (Figura 46).
Figura 46. Principalele subiecte de interes
Se observă din nou atracția față de elementele ce modulează stratul superficial al sănătății, respondenții dorind noțiuni despre alimentație și nutriție cel mai probabil nu pentru a-și întări organismul și a-și corecta obiceiurile alimentare nesănătoase, ci pentru valoarea lor în expresia estetică a organismului, pentru a încerca să ajungă la un standard social de „frumusețe”. Cu o probabilitate mare se poate spune același lucru și despre noțiunile de igienă personală, ei dorindu-le pentru rezultatele în direcția acceptării și beneficiilor sociale, mai degrabă decât pentru beneficiile pentru sănătatea proprie. Și lista poate continua.
In practica acestor cunoștințe trebuie avute în vedere obiectivele principale, anume corectarea factorilor ce mențin prezența bolii în organism, păstrarea stării de sănătate și întărirea ei. De ce este important acest lucru? Poate la prima vedere ar părea doar un conflict filosofic sau moral, care nu ar avea vreo influență în atingerea unei stării de sănătate mai bune. Din contră, tocmai pentru că obiectivul este diferit, rezultatele vor fi diferite. Dorind doar manifestarea anumitor efecte (și bineînțeles, cât mai repede, după cum este „trendul” social curent) va duce în mod inevitabil la apariția compromisurilor față de alte elemente ale unui regim de viață sănătos.
Astfel, unii oameni ce doresc să-și mărească volumul muscular vor recurge la un moment dat la stimulenți ca hormonii steroizi, suplimentele proteice sau enzimatice, expunându-se (cu o frecvență foarte mare) la diverse dezechilibre hormonale, psiho-emoționale (datorate alterării biochimiei neurotransmițătorilor), afecțiuni gonadale (mergând până la infertilitate), afecțiuni gastrointestinale, afecțiuni cardiovasculare, etc. In mod asemănător, alte persoane vor dori să-și scadă procentul de grăsime corporală și vor recurge la diverse diete cu o eficiență discutabilă, la suplimente „de slăbit” de calitate îndoielnică și diverse obiceiuri prin care ei cred că se ajută (saci „de transpirat”, eforturi neadecvate, etc), expunându-se prin aceste comportamente la importante dezechilibre metabolice, dezechilibre electrolitice, carențe nutriționale, afecțiuni gastrointestinale, mergând chiar până la pierderea conștienței. Tot în această categorie sunt binecunoscute cazurile, destul de frecvente, în care tinere fete, în dorința de a slăbi repede câteva kilograme, au recurs la autoadministrare de medicamente diuretice (care în mod evident nu sunt concepute pentru acest uz) și au ajuns la spital suferind de afectări renale și diselectrolitemii severe.
De aceea, este foarte importantă menținerea scopului de a fi sănătos prin aceste demersuri individuale și de a nu folosi diversele mijloace terapeutice în alt mod decât acela pentru care au fost dezvoltate.
Realizarea acestor fapte poate veni doar prin studierea fiziologiei corpului, înțelegerea mecanismelor prin care diversele fenomene se manifestă, înțelegerea influenței diferiților factori de mediu, de alimentație, comportamentali, chiar și cei psihici, asupra organismului. Având aceste noțiuni bine reprezentate în cultura generală, un individ le poate folosi pentru a modifica respectivii săi parametri în beneficiul sănătății sale.
Aici este de menționat un fapt important (care de multe ori duce la comportamentele detrimentale sănătății expuse mai sus), anume că fiecare individ este unic din punct de vedere al necesitaților biologice. Ce înseamnă acest lucru? Pentru scopul acestui argument, ne referim la faptul că un comportament ce este benefic pentru o persoană, poate nu avea nici un efect pentru alta persoană, sau din contră, poate avea un efect negativ. Astfel, de exemplu, unele persoane simt un beneficiu (ce se poate chiar măsura obiectiv) menținând un anumit tip de alimentație, în timp ce altele manifestă simptome și chiar semne de alterare a sănătății, urmând același tip de alimentație. Unii indivizi se bucură de beneficii biologice prestând un anumit tip de activitate sportivă, în grade variabile de volum și intensitate, în timp ce alții pot resimți efecte negative din prestarea acelorași activități.
Astfel, ajungem la ideea autocunoașterii propriului organism, a necesitaților sale unice, și a modalităților prin care se manifestă diversele sale cerințe, lucru posibil doar prin însușirea unor noțiuni clare de fiziologie, fără de care aplicarea măsurilor sanitare amintite în studiu nu ar avea sens pentru oameni și ar duce la o complianță scăzută de-a lungul timpului.
CONCLUZII
Prin atingerea obiectivelor sale, studiul sugerează lipsa de noțiuni generale despre igiena alimentației, despre diferitele comportamente, care aduc riscuri sau beneficii sănătății personale și celei sociale, despre funcționarea organismului uman, și chiar un interes scăzut față de subiectul sănătății, manifestat de către respondenți.
Caracteristicile generale ale lotului studiat, constau în predominența vârstei de 16 ani, a genului feminin și a domiciliului în mediul rural.
Referitor la primul obiectiv – Evaluarea culturii generale a elevilor de liceu asupra subiectelor sănătății personale, putem concluziona că:
Cu toate că 83% dintre respondenți consideră mâncarea tip fastfood ca fiind nesănătoasă, 93% dintre ei preferă să o consume , în detrimentul unui consum zilnic de fructe și legume;
Băuturile cotidiene preferate sunt cele de tip softdrink, pentru 96% dintre elevi, chiar dacă le consideră nesănătoase, inlocuind consumul de apă;
Consumul de alcool, sub diferite variante, este întâlnit la aproape jumătate dintre respondenți;
Activitățile fizice zilnice sunt practicate doar de 38% dintre intervievați, timpul liber fiind petrecut în fața calculatorului sau a televizorului;
Timpul de odihnă este cel normal la jumătate dintre elevi;
Igiena mâinilor și a cavității bucale este respectată de peste 83% dintre participanții la studiu.
Referitor la al doilea obiectiv – Evaluarea opiniei elevilor de liceu asupra utilității introducerii Educației pentru Sănătate ca materie obligatorie în programa școlară, se poate concluziona că:
Aproape jumătate dintre elevi au participat la ore/cursuri despre sănătate, dar majoritatea folosesc ca sursă de informare internetul.
82% dintre respondenți consideră utilă existența orelor de Educație pentru Sănătate.
Subiectele de interes pentru elevi sunt variate și acoperă toate elementele necesare existenței unei stări bune de sănătate.
Prin aceste rezultate devine evidentă necesitatea implementării orelor de Educație pentru Sănătate în programa școlară ca materie obligatorie, aceasta fiind cea mai bună metodă de prevenție primară, dar și primordială, ea stopând/limitând acțiunea factorilor de risc pentru sănătate, respectiv împiedicând instalarea acțiunii lor în rândul indivizilor neexpuși.
BIBLIOGRAFIE
Referințe:
„Preamble to the Constitution of the World Health Organization” as adopted by the International Health Conference, 1946; „OMS World Health Organization. 2006. Constitution of the World Health Organization – Basic Documents, Forty-fifth edition, Supplement, October 2006.
Vlădescu C. – Sănătate publică și management sanitar, Cartea Universitară, 2004
Manescu S., Tanasescu G., Dumitrache S., Cucu M. „Igiena”, Editura Medicala, Bucuresti, 1991.
Manescu S., Mincu M., Cocora D., Bucur E., Cordeanu A., „Igiena”, Editura Universul, Bucuresti, 2000.
Lopez AD, Mathers CD, Ezzati M, Jamison DT, Murray CJ (May 2006). "Global and regional burden of disease and risk factors, 2001: systematic analysis of population health data". Lancet 367 (9524): 1747–57.
Organizatia Mondiala a Sanatatii, The 10 leading causes of death in the world, 2000 and 2011, Fact sheet Nr. 310, July 2013.
Wald, N J; Hackshaw, A K; Frost, C D (1999). "When can a risk factor be used as a worthwhile screening test?", BMJ 319 (7224): 1562–1565.
Patterson, C., & Chambers, L. W. (1995). Preventive health care. The Lancet, 345.
Mincă D. G. – „Sănătate publică și Management Sanitar – Curs pentru studenți”, Ed. Universitara „Carol Davila”, Bucuresti, 2005.
Ajzen, I. and Fishbein, M. (1980) Understanding Attitudes and Predicting Social Behaviour. Prentice-Hall, Englewood Cliffs, NJ.
Colin White (September 1989). "Research on Smoking and Lung Cancer: A Landmark in the History of Chronic Disease Epidemiology". The Yale Journal of Biology and Medicine 63 (1): 29–46.
Health For All – European Database, Life expectancy an birth, Romania, 1980-2010.
Manescu S., Tanasescu G., Dumitrache S., Cucu M. „Igiena”, Editura medicală, București 1996.
Wild S, Roglic G, Green A, Sicree R, King H (2004). "Global prevalence of diabetes: Estimates for the year 2000 and projections for 2030". Diabetes Care 27(5): 1047–53.
Aanstoot HJ, Anderson BJ, Daneman D, Danne T, Donaghue K, Kaufman F, Réa RR, Uchigata Y (October 2007). "The global burden of youth diabetes: perspectives and potential". Pediatric diabetes. 8. Suppl 8 (s8): 1–44.
Williams textbook of endocrinology. (12th ed.). Philadelphia: Elsevier/Saunders. pp. 1371–1435.
G. E. Alan Dever – An epidemiological model for health policy analysis, Social Indicators Research, Martie 1976, Volum 2, Editia 4, pp 453 – 466.
Winslow Charles-Edward Amory (Jan 9, 1920) – The Untiltled Fields of Public Health. Science 51 (1306): 23–33.
Frenk J. (1993) – The New Public Health, Annual Review of Public Health, 14, 469 – 490.
Frenk J. (1994) – Dimensions of Health Systems Reform, Health Policy, 27.
Enachescu, D., Vladescu, C. (coord.) Strategia Nationala de Sanatate Publica, Ministerul Sanatatii, Ed. Herris, Bucuresti, 2004.
Freire, P. (1970) Pedagogy of the Oppressed. Continuum/ Seabody, New York.
Consiliul National pentru Curriculum, „Programe scolare revizuite pentru disciplina optional Educatie pentru Sanatate”, Ministerul Educatiei si Cercetarii, ordin al Ministrului nr. 4496/11.08.2004 .
Fowles J, Dybing E (December 2003). "Application of toxicological risk assessment principles to the chemical constituents of cigarette smoke". Tob Control 12 (4): 424–30.
Hackshaw AK (1998). "Lung cancer and passive smoking". Stat Methods Med Res 7 (2): 119–36.
Tong, EK; Glantz, SA (2007-10-16). "Tobacco industry efforts undermining evidence linking secondhand smoke with cardiovascular disease".Circulation 116(16):1845-54.
School of Public Health Harvard. The nutrition source – Knowledge for Healthy Eating. http://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/
He, F.J., et al., Increased consumption of fruit and vegetables is related to a reduced risk of coronary heart disease: meta-analysis of cohort studies. J Hum Hypertens, 2007. 21(9): p. 717-28.
He, F.J., C.A. Nowson, and G.A. MacGregor, Fruit and vegetable consumption and stroke: meta-analysis of cohort studies. Lancet, 2006. 367(9507): p. 320-6.
Appel, L.J., et al., A clinical trial of the effects of dietary patterns on blood pressure. DASH Collaborative Research Group. N Engl J Med, 1997. 336(16): p. 1117-24.
Muraki, I., et al., Fruit consumption and risk of type 2 diabetes: results from three prospective longitudinal cohort studies. BMJ, 2013.347: p. f5001.
Lembo, A. and M. Camilleri, Chronic constipation. N Engl J Med, 2003. 349(14): p. 1360-8.
Aldoori, W.H., et al., A prospective study of dietary fiber types and symptomatic diverticular disease in men. J Nutr, 1998. 128(4): p. 714-9.
Howard B, Manson J, Stefanick M, et al. Low-fat dietary pattern and weight change over 7 years: the Women’s Health Initiative Dietary Modification Trial. JAMA. 2006;295:39-49.
Hu F, Manson J, Willett W. Types of dietary fat and risk of coronary heart disease: a critical review. J Am Coll Nutr. 2001;20:5-19.
Mozaffarian D, Katan M, Ascherio A, Stampfer M, Willett W. Trans fatty acids and cardiovascular disease. N Engl J Med. 2006;354:1601-13.
Mente A, de Koning L, Shannon HS, Anand SS. A systematic review of the evidence supporting a causal link between dietary factors and coronary heart disease. Arch Intern Med. 2009;169:659-69.
Mozaffarian D, Hao T, Rimm EB, Willett WC, Hu FB. Changes in diet and lifestyle and long-term weight gain in women and men. N Engl J Med. 2011;364:2392-404.
Beresford S, Johnson K, Ritenbaugh C, et al. Low-fat dietary pattern and risk of colorectal cancer: the Women’s Health Initiative Randomized Controlled Dietary Modification Trial. JAMA. 2006;295:643-54.
He FJ, MacGregor GA. A comprehensive review on salt and health and current experience of worldwide salt reduction programmes. J Hum Hypertens. 2009;23:363-84.
Vartanian LR, Schwartz MB, Brownell KD. Effects of soft drink consumption on nutrition and health: a systematic review and meta-analysis. Am J Public Health. 2007; 97: 667-75.
Hu FB. Resolved: there is sufficient scientific evidence that decreasing sugar-sweetened beverage consumption will reduce the prevalence of obesity and obesity-related diseases. Obes Rev. 2013; 14: 606-19.
Institute of Medicine. Dietary Reference Intakes for Water, Potassium, Sodium, Chloride, and Sulfate. Washington, D.C.: National Academy Press, 2004.
Rimm EB, Klatsky A, Grobbee D, Stampfer MJ. Review of moderate alcohol consumption and reduced risk of coronary heart disease: is the effect due to beer, wine, or spirits. BMJ.1996; 312:731–36.
Mukamal KJ, Conigrave KM, Mittleman MA, et al. Roles of drinking pattern and type of alcohol consumed in coronary heart disease in men. N Engl J Med. 2003; 348:109–18.
World Cancer Research Fund, American Institute for Cancer Research. Food, Nutrition, Physical Activity, and the Prevention of Cancer: A Global Perspective. Washington, D.C.: AICR, 2007.
Bibliografie generală:
Furtunescu F., Mincă D.G. Managementul serviciilor de sănătate – abordare prin proiect, Ed. Universitara Carol Davila, București, 2007
Manescu S., Tanasescu G., Dumitrache S., Cucu M. „Igiena”, Editura Medicala, Bucuresti, 1991, 1996
Mincă D. G, Marcu M.G., Sănătatea publică și management sanitar – note de curs pentru învățământul postuniversitar, Ed. Universitara Carol Davila, București, 2004
Mincă D.G. , Sănătate publică și management sanitar – curs pentru studenții facultății de medicină, Ed. Universitara Carol Davila, București, 2005
Popa I, Biostatistică sanitara – note de curs, București, 1996
BIBLIOGRAFIE
Referințe:
„Preamble to the Constitution of the World Health Organization” as adopted by the International Health Conference, 1946; „OMS World Health Organization. 2006. Constitution of the World Health Organization – Basic Documents, Forty-fifth edition, Supplement, October 2006.
Vlădescu C. – Sănătate publică și management sanitar, Cartea Universitară, 2004
Manescu S., Tanasescu G., Dumitrache S., Cucu M. „Igiena”, Editura Medicala, Bucuresti, 1991.
Manescu S., Mincu M., Cocora D., Bucur E., Cordeanu A., „Igiena”, Editura Universul, Bucuresti, 2000.
Lopez AD, Mathers CD, Ezzati M, Jamison DT, Murray CJ (May 2006). "Global and regional burden of disease and risk factors, 2001: systematic analysis of population health data". Lancet 367 (9524): 1747–57.
Organizatia Mondiala a Sanatatii, The 10 leading causes of death in the world, 2000 and 2011, Fact sheet Nr. 310, July 2013.
Wald, N J; Hackshaw, A K; Frost, C D (1999). "When can a risk factor be used as a worthwhile screening test?", BMJ 319 (7224): 1562–1565.
Patterson, C., & Chambers, L. W. (1995). Preventive health care. The Lancet, 345.
Mincă D. G. – „Sănătate publică și Management Sanitar – Curs pentru studenți”, Ed. Universitara „Carol Davila”, Bucuresti, 2005.
Ajzen, I. and Fishbein, M. (1980) Understanding Attitudes and Predicting Social Behaviour. Prentice-Hall, Englewood Cliffs, NJ.
Colin White (September 1989). "Research on Smoking and Lung Cancer: A Landmark in the History of Chronic Disease Epidemiology". The Yale Journal of Biology and Medicine 63 (1): 29–46.
Health For All – European Database, Life expectancy an birth, Romania, 1980-2010.
Manescu S., Tanasescu G., Dumitrache S., Cucu M. „Igiena”, Editura medicală, București 1996.
Wild S, Roglic G, Green A, Sicree R, King H (2004). "Global prevalence of diabetes: Estimates for the year 2000 and projections for 2030". Diabetes Care 27(5): 1047–53.
Aanstoot HJ, Anderson BJ, Daneman D, Danne T, Donaghue K, Kaufman F, Réa RR, Uchigata Y (October 2007). "The global burden of youth diabetes: perspectives and potential". Pediatric diabetes. 8. Suppl 8 (s8): 1–44.
Williams textbook of endocrinology. (12th ed.). Philadelphia: Elsevier/Saunders. pp. 1371–1435.
G. E. Alan Dever – An epidemiological model for health policy analysis, Social Indicators Research, Martie 1976, Volum 2, Editia 4, pp 453 – 466.
Winslow Charles-Edward Amory (Jan 9, 1920) – The Untiltled Fields of Public Health. Science 51 (1306): 23–33.
Frenk J. (1993) – The New Public Health, Annual Review of Public Health, 14, 469 – 490.
Frenk J. (1994) – Dimensions of Health Systems Reform, Health Policy, 27.
Enachescu, D., Vladescu, C. (coord.) Strategia Nationala de Sanatate Publica, Ministerul Sanatatii, Ed. Herris, Bucuresti, 2004.
Freire, P. (1970) Pedagogy of the Oppressed. Continuum/ Seabody, New York.
Consiliul National pentru Curriculum, „Programe scolare revizuite pentru disciplina optional Educatie pentru Sanatate”, Ministerul Educatiei si Cercetarii, ordin al Ministrului nr. 4496/11.08.2004 .
Fowles J, Dybing E (December 2003). "Application of toxicological risk assessment principles to the chemical constituents of cigarette smoke". Tob Control 12 (4): 424–30.
Hackshaw AK (1998). "Lung cancer and passive smoking". Stat Methods Med Res 7 (2): 119–36.
Tong, EK; Glantz, SA (2007-10-16). "Tobacco industry efforts undermining evidence linking secondhand smoke with cardiovascular disease".Circulation 116(16):1845-54.
School of Public Health Harvard. The nutrition source – Knowledge for Healthy Eating. http://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/
He, F.J., et al., Increased consumption of fruit and vegetables is related to a reduced risk of coronary heart disease: meta-analysis of cohort studies. J Hum Hypertens, 2007. 21(9): p. 717-28.
He, F.J., C.A. Nowson, and G.A. MacGregor, Fruit and vegetable consumption and stroke: meta-analysis of cohort studies. Lancet, 2006. 367(9507): p. 320-6.
Appel, L.J., et al., A clinical trial of the effects of dietary patterns on blood pressure. DASH Collaborative Research Group. N Engl J Med, 1997. 336(16): p. 1117-24.
Muraki, I., et al., Fruit consumption and risk of type 2 diabetes: results from three prospective longitudinal cohort studies. BMJ, 2013.347: p. f5001.
Lembo, A. and M. Camilleri, Chronic constipation. N Engl J Med, 2003. 349(14): p. 1360-8.
Aldoori, W.H., et al., A prospective study of dietary fiber types and symptomatic diverticular disease in men. J Nutr, 1998. 128(4): p. 714-9.
Howard B, Manson J, Stefanick M, et al. Low-fat dietary pattern and weight change over 7 years: the Women’s Health Initiative Dietary Modification Trial. JAMA. 2006;295:39-49.
Hu F, Manson J, Willett W. Types of dietary fat and risk of coronary heart disease: a critical review. J Am Coll Nutr. 2001;20:5-19.
Mozaffarian D, Katan M, Ascherio A, Stampfer M, Willett W. Trans fatty acids and cardiovascular disease. N Engl J Med. 2006;354:1601-13.
Mente A, de Koning L, Shannon HS, Anand SS. A systematic review of the evidence supporting a causal link between dietary factors and coronary heart disease. Arch Intern Med. 2009;169:659-69.
Mozaffarian D, Hao T, Rimm EB, Willett WC, Hu FB. Changes in diet and lifestyle and long-term weight gain in women and men. N Engl J Med. 2011;364:2392-404.
Beresford S, Johnson K, Ritenbaugh C, et al. Low-fat dietary pattern and risk of colorectal cancer: the Women’s Health Initiative Randomized Controlled Dietary Modification Trial. JAMA. 2006;295:643-54.
He FJ, MacGregor GA. A comprehensive review on salt and health and current experience of worldwide salt reduction programmes. J Hum Hypertens. 2009;23:363-84.
Vartanian LR, Schwartz MB, Brownell KD. Effects of soft drink consumption on nutrition and health: a systematic review and meta-analysis. Am J Public Health. 2007; 97: 667-75.
Hu FB. Resolved: there is sufficient scientific evidence that decreasing sugar-sweetened beverage consumption will reduce the prevalence of obesity and obesity-related diseases. Obes Rev. 2013; 14: 606-19.
Institute of Medicine. Dietary Reference Intakes for Water, Potassium, Sodium, Chloride, and Sulfate. Washington, D.C.: National Academy Press, 2004.
Rimm EB, Klatsky A, Grobbee D, Stampfer MJ. Review of moderate alcohol consumption and reduced risk of coronary heart disease: is the effect due to beer, wine, or spirits. BMJ.1996; 312:731–36.
Mukamal KJ, Conigrave KM, Mittleman MA, et al. Roles of drinking pattern and type of alcohol consumed in coronary heart disease in men. N Engl J Med. 2003; 348:109–18.
World Cancer Research Fund, American Institute for Cancer Research. Food, Nutrition, Physical Activity, and the Prevention of Cancer: A Global Perspective. Washington, D.C.: AICR, 2007.
Bibliografie generală:
Furtunescu F., Mincă D.G. Managementul serviciilor de sănătate – abordare prin proiect, Ed. Universitara Carol Davila, București, 2007
Manescu S., Tanasescu G., Dumitrache S., Cucu M. „Igiena”, Editura Medicala, Bucuresti, 1991, 1996
Mincă D. G, Marcu M.G., Sănătatea publică și management sanitar – note de curs pentru învățământul postuniversitar, Ed. Universitara Carol Davila, București, 2004
Mincă D.G. , Sănătate publică și management sanitar – curs pentru studenții facultății de medicină, Ed. Universitara Carol Davila, București, 2005
Popa I, Biostatistică sanitara – note de curs, București, 1996
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Educatia Pentru Sanatate Ca Materie In Procesul de Invatamant (ID: 156552)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.