Educatia Pentru Drepturile Copilului ÎN Cadrul Orelor Si Activitătilor Extracurriculare LA Educatia Civică

Diverse

Educatia Pentru Drepturile Copilului ÎN Cadrul Orelor Si Activitătilor Extracurriculare LA Educatia Civică

Byadmin ianuarie 1, 2024

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

din municipiul Chișinău

Facultatea: Istorie și Geografie

Catedra: Istorie și Geografie

Specialitatea: Educație Civică și Istorie

Popescu Iulia

EDUCAȚIA PENTRU DREPTURILE COPILULUI ÎN CADRUL ORELOR ȘI ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE LA ECUCAȚIA CIVICĂ

Teză de licență

Conducător științific:

Iosif Moldovanu,

letor universitar

Chișinău 2016

DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Subsemnata, ____________________________________, studentă a Facultății Istorie și Geografie a Universității Pedagogice de Stat ,,Ion Creangă”, specialitatea _______________________________________, declar pe propria răspundere că teza de licență cu tema _________________________________

________________________________________________________________a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățămînt superior din țară sau din străinătate. De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt indicate cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:

– fragmentele de text sunt reproduse întocmai și sunt scrise în ghilimele, deținînd referința precisă a sursei;

– redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referința precisă;

– rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………….3

I. EVOLUȚIA CONCEPTELOR DESPRE COPILĂRIE ȘI DREPTURI ALE COPILULUI………………………………………………………………………………..7

I.1. Evoluția conceptelor despre copilărie………………………………………………………………….7

I.2. Noțiuni teoretice privind copilăria…………………………………………………………………….11

I.3. Copilul-subiect de drept…………………………………………………………………………………..13

II. DREPTURILE COPILULUI-CADRUL LEGAL……………………………………………17

II.1. Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului-fundament pentru educația în domeniul drepturilor omului………………………………………………………………….17

II.2. Principiile fundamentale ale Convenției cu privire la drepturile copilului…………….20

II.3. Funcțiile statului în asigurarea și promovarea drepturilor copilului……………………..24

II.3.1 Progrese și dificultăți în implimentarea drepturilor copilului în Republica Moldova……………………………………………………………………………………………………………..29

III. PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI ÎN CADRUL ORELOR DE EDUCAȚIE CIVICĂ………………………………………………………………………………………….36

III.1. Educația privind drepturile omului/copilului: cunoștințe, atitudini, abilități……………………………………………………………………………………………………………….36

III.2. Educația pentru drepturile omului în cadrul curriculumului național……………….39

III.3. Strategii privind educația pentru drepturile omului în cadrul orelor de Educație Civică și activităților………………………………………………………….……………41

III.3.1. Turnamentul-metodă netradițională la Educația pentru Drepturile Omului………………………………………………………………………….…..……43

ÎNCHEIERE ……………………………………………………………………………………………………..55

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………….57

ANEXE ……………………………………………………………………………………………………………..60

LISTĂ DE ABREVIERI

INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate și gradul de studiere a acesteia. Aspectele teoretice și practice ale lucrării reprezintă o investigație în problematica respectării și implimentării drepturilor copiilor în Republica Moldova.

Secolul XXI se caracterizează prin eforturi și preocupări majore ale comunității internaționale în domeniul drepturilor omului și în special al drepturilor copilului, iar evoluția dreptului intern și internațional a dus la adoptarea unui ansamblu de reglementări importante privind aceste drepturi ale copiilor.

Educarea unor viitori cetățeni activi și responsabili este imposibilă fără cunoașterea propriilor drepturi. Republica Moldova urmărește modernizarea sistemului educațional și armonizarea acestuia cu tendințele internaționale. Astfel, societatea, școala, familia trebuie să devină un spațiu atractiv, democratic, nediscriminatoriu, prietenos tuturor copiilor. Educația pentru drepturile omului/copilului implică procese, schimbări și competențe de lungă durată. Atunci când vorbim despre educația pentru drepturile omului/copilului vorbim despre educație pentru viață și pe tot parcursul vieții. În ultimii ani reforma continuă a sistemului de educație are ca scop educarea cetățeanului global, deziderat imposibil de realizat fără cunoșterea și promovarea propriilor drepturi.

Tema propusă spre cercetare are relevanță pentru toți profesioniștii care lucrează cu copiii, inclusiv inspectori școlari, manageri școlari, profesori, în vederea îndeplinirii atribuțiilor lor legate de implementarea prevederilor Convenției și legislației naționale în vigoare. De asemenea, rezultatele cercetării ar putea fi utilizate de către factorii de decizie responsabili de elaborarea politicilor publice în domeniul promovării drepturilor copilului, în mod special în domeniul educațional.

Conform Declarației Universale a Drepturilor Omului,” Educația trebuie să aibă ca scop dezvoltarea globală a personalității umane și întărirea respectului pentru drepturile omului și a libertățile fundamentale”. Educația pentru drepturile omului, în diferitele ei forme, are ca punct fundamental promovarea și dezvoltarea unei culturi a drepturilor omului.

Problema, scopul și obiectivele tezei.Problema cercetării constă în discrepanța dintre ceea ce stipulează cadrul legal, conceptual, metodologic privind Educația pentru Drepturile Omului/Copilului și realitățile existente în sistemul educațional.

Scopul: studierea conceptului și a procesului de implientare a Educației pentru Drepturile Omului/ Copilului în instituțiile de învățământ preuniversitare.

Obiectivele cercetării:

Analiza teoretico-științifică a conceptului de drept al copilului prin studiul:

-evoluției conceptului de copilărie;

-noțiunilor teoretice despre drepturi ale copilului și copilărie;

-copilului ca subiect de drept.

2. Analiza cadrului legal național și internațional privind drepturile prin studiul:

-Convenției cu privire la Drepturile Copilului ca document de bază;

-Cadrul legal național privind drepturile copiilor;

-Rapoartelor guvernului și copiilor privind progresele Republicii Moldova în domeniul implementării Convenției cu privire la Drepturile Copilului.

3. Studierea științifico-practică a promovării drepturilor copiilor în cadrul orelor și activităților extracurriculare la Educația civică prin:

-analiza conceptului teoretic de Educație privind Drepturile Omului/ Coplilului;

-analiza Educației pentru Drepturile Omului/Copilului în cadrul curriculumului națonal;

-determinarea conținuturilor, metodelor și instrumentelor prin care este implimentată și promovată Educația pentru Drepturile Omului/Copilului în cadrul orei de Educație Civică și activităților extracurriculare;

-analiza turnamentului ca metodă netradițională în promovarea drepturilor copilului;

-elaborarea recomandărilor privind implicarea copiilor în monitorizarea drepturilor copilului.

Metodologia de cercetare În procesul elaborării acestei lucrări a fost consultat material doctrinar teoretic, normativ-legislativ, statistic, metodologic.

Lucrarea se axează pe aplicarea următoarelor metode:

metoda analizei istorice (folosită pentru determinarea originii conceptului de drepturi ale copiilor, a etapelor de elaborare a actelor interne și internaționale în materia drepturilor copilului);

metoda analizei comparative (folosită pentru stabilirea principiilor de legătură între reglementările interne și cele ale altor state, cât și cele internaționale în domeniul drepturilor copiilor );

metoda analizei sintetice ( utilizată pentru studierea normelor juridice interne și internaționale de ordin instituțional, pentru analiza progreselor și dificultăților din rapoartele Ministerului Educației, Protecției Sociale ).

Metoda analizei multidisciplinare a literaturii de specialitate pentru a identifica abordările teoretice ale educației pentru drepturile omului/copilului și a coneptelor de copilărie, drepturi ale copilului.

Observarea grupurilor de elevi implicați în cadrul Turnamentului în domeniului drepturilor copilului;

Interviul structurat cu copiii și profesorii implicați în cadrul Turnamentului republican în domeniul drepturilor copilului.

Studiu de caz – Turnamentul republican în domeniului drepturilor copilului.

Descrierea subiecților investigați

Cercetarea a fost efectuată în cadrul Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC).

Subiecții cercetării au constituit:

Pentru anul 2013 – 32 de elevi și 11 de cadre didactice ( reprezentanți a 7 gimnazii și 4 liceie)

Pentru anul 2014 – 44 de elevi și 12 de cadre didactice ( reprezentanți a 8 gimnazii și 4 liceie)

Pentru anul 2016 -63 de elevi și 21 de cadre didactice ( reprezentanți a 11 gimnazii și 10 liceie).

Suportul științifico-metodic

Fundamentul teoretic al cercetării îl constituie ideile, concepțiile și abordările reprezentanților Goldston B. „Copiii: analiză istorică și teoretică”.Balahur D.” Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale” care realizează o analiză a noțiunii de copil și protecția drepturilor copiilor, precum și pe abordările altor reprezentanți al evoluției drepturilor copilului:Shamgar-Hendelman L.” Whom Does Childhood Belong” Qvortrup J.” Childhood Matters: An introduction”, Rogers C.M. Wrightsman L.S.” . Attitudes Toward Children s Rights”Santos Păiș M” ,Manualul de raportare a respectării drepturilor omului conform prevederilor a șase instrumente pentru drepturile omului”; Freeman M. „Children's Rights. A comparative perspective” Alston P. „Cadrul legal al Convenției cu privire la Drepturile Copilului // Buletinul Drepturilor Omului”. În Republica Moldova o contribuție semificativă în problema cercetării drepturilor copilului au adus-o Cojocaru V., Volcinschi V, I. Ciobanu., Racu T.

Cercetarea propusă a fost imposibil de realizat fără examinarea conceptelor teoretice și practice despre copil, copilărie și socializare elaborate de Piaget, Erikson, Vîgotski, autori care abordează rolul factorului socio-cultural în dezvoltarea cognitivă, morală și socială a copilului.

Baza normativ-legislativă, metodologică și empirică a lucrării o constituie Declarația Universală a Drepturilor Omului, 1948, Declarația Drepturilor Copilului, 1959, Convenția O.N.U. cu privire la Drepturile Copilului, 1989, Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului, 1994.

Sub aspect teoretico-metodologic un rol important în realizarea prezentei lucrări revine Curricumului gimnazial și liceal la Educația Civică, Curriculumului opțional la Educația pentru Drepturile 2015 , Ghidului de implimentare a curricumului modernizat la Educația Civică pentru treapta liceală și gimnazială, Cartier 2010.

Structura lucrării. Teza este alcătuită din introducere, trei capitole( capitolul I- Evoluția conceptelor despre copilărie și drepturi ale copilului, capitolul II- Dreptul copilului- Cadrul legal, capitolul III- Promovarea drepturilor copilului în cadrul orelor de Educația civică, de asemenea în capitolul III se include și partea practică- Strategii privind Educația pentru Drepturile Omului în cadrul orelor de Educație Civică și activităților extracurriculare). Lucrarea se încheie cu concluzii, recomandări și anexe.

I. EVOLUȚIA CONCEPTULUI DE DREPTURI ALE COPILULUI

I.1 Evoluția conceptelor despre copilărie

În vremurile clasice, atât în Orient, cât și în Occident, copiii erau considerați proprietatea părinților lor. În dreptul privat roman se stipulează că pater familias sau șeful familiei(un bărbat necăsătorit sau chiar un copil) avea în posesie toți membrii familiei, deținând asupra lor putere nelimitată, în unele cazuri, chiar îi putea omorî. Din acest motiv, ei erau adesea invizibili. În consecință, malnutriția, analfabetismul, boala, exploatarea copilului prin muncă, disciplina severă, abandonul, infanticidul în general, și infanticidul orientat spre copiii de sex feminin s-au numărat printre caracteristicile importante ale copilăriei de-a lungul istoriei.

În studiul său asupra copilăriei, istoricul francez P. Arieș conturează realitatea vieții copiilor din cele mai vechi timpuri. El menționa că în societatea medievală ideea de copilărie nu exista. De îndată ce copilul depășea dependența biologică, aceasta intră direct în societatea adulților. Copiii nu puteau fi deosebiți de adulți, deoarece erau îmbrăcați la fel, se comportau la fel și erau integrați în același tip de activități sociale. Erau într-adevăr, adulți în miniatură. Din perioada romană și până în Evul mediu, copiii au fost abandonați în număr mare, în întreaga Europă, de către părinți din toate categoriile sociale.

Copilăria nu era percepută ca o perioadă distinctă din viața omului, în care el trebuie să se bucure de toate drepturile și obligațiile specifice acestei vârste, ci ca o trambulină către maturitate, ea neavând o valoare în sine.

Individualizarea copilăriei ca stadiu distinct s-a realizat printr-un proces foarte lent, fiind influențat în sens pozitiv de instituționalizarea educației și a controlului asupra „înclinaților naturale imorale ale copilului”.

În timpul secolelor al XIV-lea și al XV-lea, din cauza existenței unor astfel de situații s-au realizat diferite acțiuni publice în beneficiul copiilor. Printre acestea s-a numărat înființarea unor cămine pentru copiii părăsiți.

Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când ascensiunea burgheziei a contribuit la crearea unor averi mai mari pentru familii, percepția despre copii și copilărie s-a schimbat. Copiii erau considerați inocenți și „sfinți”, de aceea aveau nevoie de protecție, izolare și disciplină. De asemenea, se considera că copiii trebuie lăsați să fie copii. Ei trebuie să fie izolați și protejați de lumea dură a vieții adulte.

Datorită extinderii industrializării în următorii ani, copiii și educația lor au continuat să fie în centrul atenției. Copiii erau considerați forța de muncă a viitorului. În același timp, însă, industrializarea a generat și exploatarea economică a copiilor. Situația dificilă a copiilor exploatați prin muncă și abuzați a atras tot mai mult atenția. Ca urmare a acțiunilor anumitor persoane, în unele țări au început să fie luate măsuri pentru o mai bună protecție a copiilor (Parlamentul britanic a adoptat Legea privind prevenirea cruzimii față de copii). Dezbaterile publice s-au purtat între viziunea romantică a copilului „inocent și sfânt, însă izolat” și viziunea care promova măsurile mai severe pentru protecția și educația copiilor.

Odată cu schimbările demografice care au avut loc în multe dintre societățile industriale, copilăria a început să capete o altă relevanță, în comparație cu societățile în care rata natalității se afla încă la cote ridicate. În multe societăți, capacitatea de integrare a sistemelor educaționale publice a început să se deterioreze, și de aceea șansele tinerilor de a găsi un loc de muncă au început să scadă, ceea ce a afectat în mod serios și statutul copiilor în aceste societăți. Răspândirea sărăciei în multe regiuni și țări ale lumii, și în mod specific în rândul copiilor, a dus la condiții de viață foarte grele pentru mulți dintre aceștia. De asemenea, problemele legate de marginalizarea și integrarea socială a grupurilor etnice minoritare au avut un impact asupra copiilor aparținând acestor minorități. Mai mult, intensificarea migrației pe mai multe continente, regiuni și țări conduce la diferite probleme sociale pentru copiii afectați de acest fenomen.

În sfârșit, răspândirea la scară mondială a noilor tehnologii informaționale și de comunicații au transformat modul tradițional de a fi al unui copil.

Schimbările care s-au produs în cele mai multe societăți moderne, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, au avut un impact puternic asupra copiilor și familiilor lor. Aceste tendințe demografice, economice, sociale și politice au modificat percepția asupra conceptului tradițional de „copilărie” în societățile moderne și post-moderne:

Dezvoltarea unei atitudini mai respectuoase față de copilărie în abordările științifice.

Necesitatea de a concentra atenția asupra condițiilor de viață și calității vieții copiilor.

Perceperea copilăriei ca o structură socială în sine, permițând introducerea unor concepte de diferențiere noi cum ar fi grupa de vârstă și sexul, două elemente esențiale pentru o mai bună analiză și înțelegere.

Necesitatea depășirii percepției clasice despre politicile destinate copiilor, văzute ca anexe ale altor politici și ideologii.

Acceptarea perspectivei subiective pe care copiii (fete și băieți) o au asupra societății, a cărei valoare în analiza proceselor sociale, economice, culturale și politice este în prezent recunoscută.

Recunoașterea pe scară tot mai largă a ideii că perioada copilăriei are o importanță esențială pentru dezvoltarea potențialului optim al ființei umane.

Aceste elemente au ca numitor comun ideea conform căreia copiii sunt membri activi ai societății, deși în perioadele istorice anterioare li s-a atribuit un rol pasiv.

Copiii nu trăiesc într-o lume diferită față de cea a tinerilor, adulților sau vârstnicilor dintr-o anumită societate. Așadar, ei sunt expuși acțiunilor acelorași forțe economice, sociale, culturale și instituționale care afectează și celelalte grupuri din societate. Tot mai mult, copiii sunt percepuți ca fiind o categorie socială în schimbare, o parte integrantă a societății, cu roluri și sarcini particulare.

În ultimele decade ale sec. XX, studiile de sociologie a copilăriei s-au concentrat la analiza construcției copilăriei la nivelul unor comunități local-naționale, pe relația dintre copil, familie și stat, pe diferențele structurale ale copilăriei și copilului. Ele au evidențiat dinamica contradictorie a proceselor care au modelat copilăria – tensiunile ideologice și imperativele grijii și bunăstării, responsabilitățile familiei și socializarea copilului etc. – elaborând un concept coerent al copilăriei, localizat în familie, ca principală instituție și prim loc de socializare, la determinarea naturii relațiilor dintre copil, familie și stat, precum și la nașterea retoricii copilăriei naționale pentru toți copiii.

Trebuie de menționat că aceste studii au investigat copilăria sau grupul social distinct reprezentat de copii, dar nu și copilul ca persoană, în consecință, nu a fost conturată nici ideea de drepturi ale copilului pe care acesta le-ar putea deține.

Nașterea conceptului de copil ca persoană, care nu se identifică nici cu grupul social, nici cu părinții, este rodul unui alt demers disciplinar – al psihologiei și psihoneurobiologiei.

Cercetarea psihologică a pus în evidență caracterul stadial al dezvoltării cognitiv-intelectuale și morale, al construcției identității personale, în acest sens, se susține:

structurile cognitive și de comunicare, emoțional-afective, moral-axiologice… ale persoanei au un caracter ierarhic evolutiv;

dezvoltarea în cadrul ciclurilor ierarhice fixe are un caracter strict personal, individualizat, copilul beneficiază de structuri înăscute „înalt specializate și specificate, al căror orar de maturizare este genetic codificat, cu ritmuri individualizate.

Mesajul insistent adresat părinților și educatorilor de J. Eccles este acela de „a proceda cu înțelepciune astfel încât să valorifice perioada crucială, din anii prepubertății.”.

Teoriile psihologice și neurobiologice au contribuit nu numai la „descoperirea copilului” ci și la argumentarea, pe noi temeiuri, a vulnerabilității și nevoii sale de ocrotire.

Reglementări explicite cu privire la copil și la drepturile acestuia încep să apară abia în a doua jumătate a sec. XX. Statele introduc în legislațiile lor reglementări referitoare la drepturile și obligațiile părintești față de copiii minori, la obligația pozitivă a statului de a interveni sub diferite forme, în anumite circumstanțe. Astfel, drepturile absolute ale părinților asupra copiilor se relativizează, sunt echilibrate de obligații, a căror îndeplinire poate fi sprijinită sau preluată, în anumite cazuri, de către stat. Un impact pozitiv asupra ocrotirii copilului a avut de asemenea reglementarea egalității drepturilor și obligațiilor ambilor părinți în îngrijirea copilului.

Aceste inovații au influențat tratamentul căruia era supus copilul în familie. El nu mai putea fi vândut, omorât, abuzat… de cei care de jure aveau obligația să-l îngrijească, decât prin încălcarea prevederilor legii.

Reglementarea internațională a drepturilor copilului, remediu întârziat pentru abuzurile flagrante și persistente asupra copilului, valorifică rezultatele studiilor și cercetărilor de sociologie și psihologie asupra copilăriei și dezvoltării realizate în sec. XX.

Importanța reglementărilor internaționale apare cu toată claritatea, dacă ne gândim la faptul că „copiii reprezintă cea mai mare minoritate existentă într-o societate. Spre deosebire de alte minorități, ea, din păcate, nu se poate apăra singură, fiind necesară intervenția unor membri ai majorității care să acționeze în interesul ei”.

Potrivit legislației internaționale, copilul dobândește de jure statutul de persoană, de ființă umană, care prin simplul fapt al nașterii sale beneficiază de drepturi ce trebuie garantate și respectate.

Necesitățile comune ale tuturor copiilor nu diferă în mod fundamental de cele ale lumii adulte. Ele acoperă toate aspectele activității umane și se referă la necesitățile de ordin material, afectiv, moral, intelectual, cultural, spiritual ale copilului.

Concomitent, sunt recunoscute particularitățile copilului ca persoană în devenire: absența discernământului și imaturitatea intelectuală, care limitează capacitatea sa juridică în diferite acțiuni și face necesară instituirea unor măsuri de asistență, protecție și ocrotire a copilului, precum și a unor instituții, prin intermediul cărora copilul să-și poată valorifica drepturile fără a fi în vreun fel lezat sau prejudiciat.

I.2. Noțiuni teoretice privind copilăria

Copilăria a fost, de regulă, definită drept o etapă separată a vieții, ce duce spre maturitate, care, la rândul său, reprezintă etapa superioară finală. În general, dezvoltarea este considerată o mișcare de la primitiv și natural la civilizat și cultivat, de la inocență la cunoaștere, de la dependență la independență. Fiecare cultură definește pragul dintre copilărie și maturitate ca fiind pubertate, în calitate de indicii importanți în acest sens deseori servesc căsătoria și independența economică. Totuși, detaliile au variat în decursul istoriei, și de la o cultură la alta.

Definiția copilăriei, folosită în general în politicile și acțiunile sociale axate pe familie și copii, independent de perspectivă istorică sau sociologică, este legată în primul rând de vârstă. Acest concept s-a dezvoltat în contextul creat de organizațiile naționale și internaționale și de instituțiile locale responsabile de astfel de politici, cu scopul de a da o definiție clară a grupurilor care trebuie să beneficieze de mijloace financiare, măsuri și servicii sociale.

Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, ca și cele mai multe dintre definițiile legale referitoare la fazele specifice pe parcursul unei vieți, are ca punct de plecare tot vârsta. Convenția definește copilul orice ființă umană în vârstă de până la 18 ani.

Dar „copil” înseamnă diferite lucruri pentru diferite persoane și în contexte diferite. Când un prunc devine copil? Când un copil se transformă în adolescent? De ce unei persoane i se spune câteodată tânăr/ tânără? Aceste viziuni pot să difere în sate și orașe sau în funcție de condițiile social-economice ale societății. Astfel, în societate, dar și în fiecare dintre noi, pot coexista viziuni diferite despre copii.

Persoanele cu vârste de până la 18 ani sunt și ele diferite – ele au propria copilărie și trăiesc diferit această experiență – în funcție de caracter, sex, vârstă, interese, mediul în care se dezvoltă și mulți alți factori.

În general, dezvoltarea copilului este un concept complex și dinamic, ce include numeroase conotații, fiind asociat cu variate discipline. Viziunea modernă asupra copilăriei se bazează pe ideea că potențialul de dezvoltare este programat în genele fiecărei ființe umane, însă realizarea acestuia depinde în mare parte de mediul în care se află persoana și interacțiunea socială.

În scopul studierii și înțelegerii tuturor aspectelor legate de creșterea și dezvoltarea copilului, acest domeniu este adesea împărțit în domenii:

Dezvoltarea fizică – modificări ale dimensiunilor organismului, ale aspectului și funcțiilor diferitelor sisteme anatomice; dezvoltarea creierului, capacitățile de percepție și motorii; sănătatea fizică.

Dezvoltarea cognitivă – dezvoltarea unei mari varietăți de procese de gândire și capacități intelectuale, cum ar fi atenția, memoria, cunoștințele academice și despre viața de zi cu zi, rezolvarea problemelor, imaginația, creativitatea și capacitatea de a reprezenta lumea prin intermediul limbajului.

Dezvoltarea afectivă și socială – dezvoltarea comunicării afective, auto-înțelegerea, capacitatea de a-și gestiona propriile sentimente, cunoașterea altor persoane, deprinderi de comunicare interpersonală, prietenii, relații intime, precum și raționament și comportament moral.

Convenția subliniază natură globală a dezvoltării. Astfel, dezvoltarea copilului nu se reduce doar la creșterea fizică și sănătatea acestuia. Ea include dezvoltarea culturală, mentală, morală, socială și spirituală (Art. 27 și Art. 23). Acest concept se referă la fiecare copil în parte și este un proces de realizare plenară a potențialului său.

I.3 Copilul-subiect de drept

Reglementările internaționale pledează pentru crearea unei lumi demne pentru copii, adică a unei lumi „în care toți copiii au parte de un start cât se poate de bun în viață și au acces la învățământ primar de calitate … și în care tuturor copiilor … li se oferă posibilitatea de a-și dezvolta capacitățile individuale într-un mediu sigur și favorabil”.

Dezvoltarea fizică, psihologică, spirituală, socială, afectivă, cognitivă și culturală a copiilor este promovată ca o problemă prioritară la nivel național și global, conturându-se caracterul integrat al acesteia.

Astfel, dezvoltarea se prezintă ca un proces continuu de schimbare, în cadrul căruia nivelul de mișcare, gândire, simțire și interacțiune al copilului cu persoanele și obiectele din lumea înconjurătoare devine din ce în ce mai complex. Dezvoltarea are un caracter multidimensional, cele mai importante dimensiuni ale acesteia fiind: fizică, cognitivă, emoțională, socială, unitară continuă, care începe în perioada prenatală și se prelungește pe tot parcursul vieții copilului. Dimensiunile dezvoltării sunt interdependente, interacțiunea solicitând concentrarea atenției asupra „copilului în întregime”.

Conceptul dezvoltării este strâns legat de cel al îngrijirii, care definește totalitatea practicilor urmate de părinți, asistenții non-parentali și comunitari, care protejează și promovează sănătatea, nutriția, dezvoltarea psiho-socială și cognitivă a copilului. Prin urmare, îngrijirea este factorul-cheie în dezvoltarea armonioasă a copilului. Principalele acțiuni de îngrijire vor include minimum: asigurarea securității, oferirea căminului, îmbrăcămintei, hranei, prevenirea și tratarea bolilor, afecțiune, comunicare și stimulare, joc, socializarea copilului.

Definițiile internaționale ale îngrijirii și dezvoltării copilului reflectă caracterul integrat sau multisectorial al programelor care au ca obiect îngrijirea și dezvoltarea copilului. Caracterul integrat prespune abordarea de ansamblu, complexă a copilului.

Necesitatea unei abordări integrate pentru dezvoltarea copilului se bazează pe două principii fundamentale:

principiul indivizibilității și interdependenței drepturilor individuale. Drepturile omului nu por fi realizate și asigurate pe termen lung izolat, fiecare în parte. De fapt, dezvoltarea umană poate fi obținută doar prin asigurarea tuturor drepturilor în egală măsură;

principiul științific confirmat, potrivit căruia supraviețuirea, creșterea și dezvoltarea copilului nu pot fi realizate eficient și menținute prin intervenții parțiale.

Rezultatele unor intervenții coroborate apar atunci când aceste acțiuni sunt simultane, orientate în același sens și realizate de toți cei care au activități asociate cu copiii – de la persoanele care iau decizii, până la educatori, profesori, medici și părinți.

Efectele preocupării declarate pentru respectarea drepturilor copilului sunt controversate. Există temerea că discursul asupra copilului și drepturilor sale este folosit doar pentru a justifica dependența de adulți și marginaliza copilul. În situații convenabile adulților, copilul este considerat încă insuficient de matur intelectual pentru a-și formula un punct de vedere și o opțiune calificată – de exemplu, în ce privește drepturile politice și posibilitatea de a participa la alegerile politice. Copiii pot fi recunoscuți responsabili penal la 14 ani, art. 21(2), pot opta pentru cariera profesională la 15 ani, art. 46(3), se pot căsători la 16 ani, art.14, dar nu pot vota până la 18 ani, art.11.

Unii cercetători susțin că „retorica drepturilor copilului” nu reprezintă altceva decât un limbaj profesional persuasiv, construit pentru a legitima formele de activitate și intervenție ale diferitelor persoane și instituții care trăiesc de pe urma copiilor. Este un limbaj cu funcție anestezică, un sistem de control al copilului, folosit nu atât pentru a exprima semnificații, cât pentru a le distruge.

Potrivit altor puncte de vedere, se apreciază că actualul discurs asupra drepturilor copilului adâncește dependența copilului de adult. Statutul copilului este redus la cel de cetățean potențial, de ființă umană în devenire.

Asemenea puncte de vedere critice repun constant în discuție:

temeiul protecției speciale de care trebuie să se bucure copilul;

natura relațiilor dintre adult și copil;

legitimitatea „dreptului natural al adulților” asupra copilului;.

criteriile și limitele intervenției de asistență pentru a proteja copilul;

drepturile de care se bucură copilul;

– modalitățile efective în care copilul își poate exercita drepturile etc.

În acest context, literatura socio-juridică asupra copilăriei reține două curente principale referitoare la tratamentul actual al copiilor în societate.

Primul, cunoscut și sub numele de „paternalism”, consideră că societatea este aceea care trebuie să creeze și să asigure mediul adecvat, să furnizeze setul experiențelor necesare pentru creșterea și educarea copiilor. Ceea ce este bine pentru copil, trebuie sa fie stabilit de societate sau de grupurile sale.

Al doilea curent, cunoscut sub numele de „autodeterminare”, pledează pentru drepturile copilului, pentru posibilitatea juridică acordată acestuia de a exercita controlul asupra mediului, de a lua decizii în nume propriu.

Aceste viziuni ilustrează imaginea mecanică, exclusivistă, pe care o au uneori specialiștii în domeniul drepturilor copilului: ori drepturi (autodeterminare) ori dependența față de decizia altora cu privire la „ceea ce este bine pentru copil” (patemalism).

Considerăm că este posibil să tratezi copilul ca pe o persoană deținătoare de drepturi și, în același timp, să-l ocrotești, să-l sprijini în valorificarea lor, prin modalități corespunzătoare etapei de dezvoltare psiho-biologică și nevoilor particulare ale acestuia.

În limbajul strict al normelor juridice ce reglementează drepturile copilului, legiuitorul internațional a adoptat o abordare specială: drepturile copilului, fiind formal aceleași, dobândesc conținut și forme de aplicare diferite în fiecare moment al procesului de dezvoltare, necesitând modalități de asistență și ocrotire diferențiate. De exemplu, asigurarea dreptului la viață, supraviețuire și dezvoltare va avea o configurație distinctă, dictată de stadiul dezvoltării copilului. Centrat inițial pe satisfacerea trebuințelor fundamentale de hrană, locuință, de afecțiune, acest drept se diversifică în timp, pentru a asigura nevoile socio-culturale ale copilului și de dobândire a autonomiei personale, în acest caz, patemalismul, prezent prin constatarea și satisfacerea nevoilor de dezvoltare ale copilului, este dictat de nevoile specifice de dezvoltare, consacrate ca drepturi.

Cele expuse mai sus, denotă că drepturile copilului, ca fenomen juridic, sunt drepturi ale omului aplicate tuturor copiilor, diferite calitativ de cele ale adulților, specific ce le transformă într- o materie în sine. Reglementarea internațională a drepturilor copilului a dus la individualizarea acestuia în societate, la recunoașterea vulnerabilității și nevoilor speciale de protecție a copilăriei.

Cristalizarea și afirmarea conceptului de drepturi fundamentale ale copilului constituie rezultatul unui îndelungat proces, încununat cu adoptarea unor documente internaționale angajante și unanim recunoscute de statele lumii.

DREPRURILE COPILULUI-CADRUL LEGAL

II.1 Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului- documentul fundamental

Reglementarea drepturilor copilului în legislația internațională poate fi considerată drept una dintre cele mai recente „descoperiri” ale civilizației umane. Odată cu consacrarea lor, copilul dobândește, de jure, statutul de persoană, de ființă umană care prin simplul fapt al nașterii sale beneficiază de drepturi ce trebuie garantate și respectate.

Reglementările internaționale au drept scop crearea unei lumi demne pentru copii, adică a unei lumi în care toți copiii ar trăi și s-ar dezvolta într-un mediu sigur și favorabil. Familia, în sensul larg al noțiunii, are rolul primordial în asumarea responsabilității pentru copil, de îngrijire și protecție. Statul are obligația de a susține eforturile familiei, precum și de a acționa în interesul suprem al copilului și în conformitate cu drepturile lui, atunci când familia eșuează. Totodată, copiii, în calitatea lor de deținători ai drepturilor, au de jucat un rol activ ca beneficiari de drepturi, precum și prin participarea la stabilirea căilor de acordare a lor. Opiniile copiilor sunt importante și vocea lor trebuie să fie auzită în discuțiile privind protecția lor, aplicarea și apărarea drepturilor lor.

Declarația cu privire la drepturile copilului din 1924, adoptată la Geneva sub auspiciile Ligii Națiunilor, pentru prima dată în plan internațional, enunță în cele cinci puncte ale sale necesitatea de a acorda o protecție specială copiilor. Efectul Declarației a fost modest, drepturile copilului fiind examinate doar în contextul măsurilor privind combaterea sclaviei, comerțului cu copii și muncii prestate de copii.

Documentul original se află în arhivele orașului Geneva și poartă semnăturile a delegaților internaționali, inclusiv cele ale lui Eglantyne Jebb, fondatoarea organizației Salvați Copiii, ale lui Janusz Korczak, și Ador Gustave, fost președinte al Confederației Elvețiene.

La 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat și proclamat Declarația universală a drepturilor omului. Adunarea Generală a proclamat prezenta Declarație Universală a Drepturilor Omului, ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății sa se străduiască, având această declarație permanent în minte, ca prin învățătură și educație să dezvolte respectul pentru aceste drepturi și libertăți și să asigure prin măsuri progresive, de ordin național și internațional, recunoașterea și aplicarea lor universală și efectivă atât în sânul popoarelor statelor membre, cât și al celor din teritoriile aflate sub jurisdicția lor. În articolul 1 al declarației, se stipulează că „toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi”. Drepturile omului și libertățile fundamentale garantează ca oamenii să fie tratați în mod echitabil și cu respect, permit dezvoltarea potențialului uman și asigurarea necesităților oamenilor. Acestea se bazează pe tendința omenirii spre o viață unde demnitatea și valoarea fiecărei persoane vor fi apreciate și respectate.

Pornind de la considerentul că omenirea datorează copilului tot ce îi poate oferi mai bun,O.N.U. a adoptat la 20.XI. 1959 Declarația drepturilor copilului.

Declarația înglobează 10 principii, general acceptate, dar care nu obligă juridic. Drepturile consacrate de această Declarație trebuie garantate tuturor copiilor, fără nici o discriminare, iar statele-părți la ea au obligația să adopte măsuri pentru aplicarea lor, asigurând prioritatea intereselor copilului.

Declarația, în ansamblul său, se axează pe ideea protecției și bunăstării copilului. Ea nu recunoaște însă copilul ca ființă de sine stătătoare, cu sentimente și dorințe proprii. Copilul rămâne mai degrabă un obiect de preocupare decât o persoană care beneficiază de autodeterminare.

Prevederi referitoare la drepturile copilului au fost incluse într-un număr însemnat de tratate și declarații referitoare la drepturile omului. Cu toate acestea, se face simțită lipsă acută a unui act internațional, de vocație universală, care să pună drepturile copilului sub autoritatea dreptului internațional și a O.N.U. Acest lucru a fost remarcat de numeroase state și instituții specializate ale O.N.U.

Convenția cu privire la Drepturile Copilului este documentul de referință în reglementarea și garantarea drepturilor copilului. Împreună cu mecanismele instituționale de monitorizare a implementării sale, și având în vedere practica acumulată, Convenția conturează un veritabil Drept internațional al drepturilor copilului.

Drepturile copilului, ca drepturi ale omului, sunt variate, interconectate și nu pot fi abordate izolat unele de altele. Descifrarea conținutului și facilitarea aplicării practice a acestora impun, totuși, necesitatea efectuării unei sistematizări.

În urma unui îndelungat și complex proces de redactare, la 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat în unanimitate Convenția cu privire la Drepturile Copilului, încununând, astfel, pledoariile de mai bine de 6 decenii ale experților în drepturile omului cu referire la grija și protecția fiecărui copil.

Convenția cu privire la Drepturile Copilului reprezintă o continuare a dezvoltării principiilor cuprinse în Declarația Universală a Drepturilor Omului și având în vedere necesitatea de a se acorda o protecție specială copilului, idee enunțată în Declarația de la Geneva cu privire la drepturile copilului din 1924, în Declarația Drepturilor Copilului adoptată de Națiunile Unite la 20 noiembrie 1959, aceasta expune o serie de prevederi ce vizează protecția copilului.

Apărararea internațională a drepturilor copilului constă în faptul că statele își asumă obligația să asigure tuturor copiilor aflați sub jurisdicția lor, drepturile și libertățile fundamentale și garantarea acestor drepturi. Pentru monitorizarea, implimentarea drepturilor copilului, convenția, stabilește o formă internațională de control a drepturilor consacrate de ea.

Comitetul pentru Drepturile Copilului (C.D.C.) a fost instituit în baza art.43 din Convenția cu privire la Drepturile Copilului. Rolul acestuia constă în oferirea unui mecanism internațional de monitorizare a progreselor făcute în aplicarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului. Acesta este format din 18 experți.

Convenția are și două Protocoale facultative, care oferă unele detalii despre aplicarea anumitor drepturi ale copilului:

Protocolul facultativ la Convenția privind Drepturile Copilului, referitor la implicarea copiilor în conflicte armate (intrat în vigoare pentru Republica Moldova din 5 martie 2004);

Protocolul facultativ la Convenția privind Drepturile Copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă (intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 12 aprilie 2007).

Când un stat ratifică Convenția, acesta își asumă o răspundere în fața propriului popor și a comunității internaționale și devine principalul responsabil de asigurarea drepturilor copiilor. Statul are obligația să creeze condițiile necesare și să întreprindă toate acțiunile pentru a asigura realizarea drepturilor stabilite în Convenție, adică a atinge standardele stabilite de aceasta. În acest scop, statul trebuie să revizuiască și să adopte/ modifice legile, politicile și practicile privind protecția și participarea copiilor. Aceasta implică, de asemenea, evaluarea serviciilor sociale pentru copii și familie și a volumului de fonduri alocate pentru aceste servicii. Totodată, statul are obligația să urmărească aplicarea în practică a acestor măsuri, așa încât ele să vină în sprijinul dezvoltării copilului.

II.2 Principiile fundamentale ale Convenției cu privire la Drepturile Copilului

Stabilind anumite standarde în materia protecției și ocrotirii copilului, Convenția se axează pe patru principii fundamentale formulate în articolele 2, 3, 6 și 12.

Principiile reiterează standardele internaționale în materia drepturilor omului. Fiecare din aceste principii are o valoare universală, în sensul că se aplică în toate raporturile în care sunt implicați, direct sau indirect, copiii și în cazul tuturor copiilor. Principiile formează un ansamblu, între ele existând numeroase legături și interconexiuni, atât în ceea ce privește conținutul, cât și în ceea ce privește procesul de aplicare a lor. Astfel, unele elemente ale unui principiu sunt reluate de către alte principii. Principiile se completează și se explică reciproc. Respectarea unui principiu implică în mod obligatoriu conformarea cu toate celelalte principii ale Convenției. Nici un principiu nu poate fi invocat pentru justificarea încălcării unui alt principiu.

Principiul nediscriminării (art 2).

Egalitatea în drepturi și eliminarea oricărei discriminări – postulat al Dreptului internațional contemporan – reprezintă fundamentul garantării drepturilor specifice ale omului.

În spiritul legilor internaționale, prin obligația de „a respecta” anumite drepturi, statelor respective li se cere să se abțină de la orice acțiuni care ar putea viola oricare dintre drepturile copilului consfințite de Convenție.

Obligația de „a asigura drepturile copilului include respectul față de copil și constituie o cerință ce implică obligația constructivă a statului de a lua măsurile necesare pentru a le acorda indivizilor posibilitatea de a-și exercita drepturile fundamentale.

Filozofia care fundamentează Convenția este că și copiii sunt egali în drepturi; ca ființe umane ei împărtășesc aceleași valori inerente adulților. Unul dintre principiile generale stipulează că toți copiii trebuie să se bucure de drepturi fără nici o discriminare. Obligativitatea oferirii drepturilor egale tuturor copiilor este aigurată de clauza privind non-discriminarea a Articolului 2. Fetele trebuie să aibă aceleași oportunități ca și băieții. Copiii refugiați sau copiii ce fac parte din grupuri minoritare trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca și ceilalți copii. Copiii cu dizabilități trebuie să se bucure de dreptul de a duce un mod de viață decent. Comitetul a oferit principiului non-discriminării o interpretare dinamică. Însă simpla elaborare a legilor împotriva discriminării nu este suficientă; sunt necesare măsuri proactive care ar garanta că toți copiii au șanse reale de a beneficia de drepturi.

C.D.C. recomandă ca, împreună cu alte articole considerate ca principii generale, principiul nediscriminării sä fie prevăzut în cadrul legislativ, precum și în strategiile politice referitoare la copii.

Simpla reiterare a principiului nediscriminării în actele legislative, oricât de important ar fi acest lucru pentru aplicarea practică a principiului, nu este suficientă. Pentru punerea efectivă în practică a acestui principiu sunt necesare alte strategii, în special denunțarea unor atitudini și obiceiuri tradiționale discriminatorii răspândite pe larg față de anumiți copii.

C.D.C. propune diferite forme de acțiune, printre care: studii asupra discriminării, elaborarea unor strategii de anvergură, promovarea unor campanii de informare și conștientizare a rolului nefast al discriminării, implicarea conducătorilor politici, religioși și comunitari în influențarea comportamentului general și descurajarea discriminării.

Un moment de importanță majoră îl reprezintă faptul că aplicarea principiilor generale ale Convenției nu trebuie să fie „dependentă de constrângeri bugetare”. Sărăcia reprezintă, în practică, o cauză majoră a discriminării care afectează copiii. Nediscriminarea și primatul intereselor copilului trebuie să constituie criteriile primordiale în elaborarea bugetelor și distribuirea resurselor disponibile.

Realizarea principiului egalității impune uneori statelor un comportament pozitiv. Acestea urmează să acționeze prin mijloace constructive pentru a micșora sau a elimina condițiile care provoacă sau ajută la perpetuarea discriminării combătute prin intermediul actelor internaționale. Măsurile pot consta în legi, practici și alte acțiuni menite să elimine inegalitățile, discriminarea de fapt.

Astfel, o diferență de tratament nu va constitui discriminare dacă criteriile pentru o asemenea diferențiere sunt rezonabile și obiective și dacă scopul urmărit este legitim conform normelor dreptului internațional.

Principiul interesului superior al copilului (ari 3).

Principiul interesului superior al copilului reprezintă nucleul central principiul diriguitor al Convenției cu privire la Drepturile Copilului.

O formulare a principiului se regăsește în Declarația cu privire la drepturile copilului din 1924: „omenirea datorează copilului tot ce îi poate oferi mai bun”.

Declarația Drepturilor Copilului din 1959 precizează: „Copilul se va bucura de ocrotire specială și i se vor oferi posibilități favorabile și înlesniri, prin lege și alte mijloace, care să-i îngăduie să se dezvolte fizic și moral, spiritual și social, în condiții de libertate și demnitate. Legiferarea acestor obiective va avea drept considerent suprem optima satisfacție a intereselor copilului.

Copiii, mai ales cei foarte mici, sunt vulnerabili și au nevoie de sprijin deosebit pentru a se putea bucura pe deplin de drepturile lor. Este oare posibil de a acorda copiilor apreciere egală, precum și protecția de care au nevoie? Parțial răspunsul la această întrebare poate fi găsit în principiul „Interesul major al copilului” (Articolul 3.1). La adoptarea oricărei decizii care influențează viața copilului, direct sau indirect, interesele acestuia trebuie să prevaleze. Interesul părinților, comunității sau cel al statului își pierde în acest caz prioritatea. La interpretarea acestui principiu Comitetul a subliniat cât de importante sunt procedeiele ce iau în considerație interesele copiilor, în particular în cadrul procesului de luare a deciziilor și a îndemnat guvernele să efectuieze analize privind „impactul asupra copilului” înainte de a lua decizii care vizează copiii.

Principiul promovării și respectării interesului superior al copilului – mesajul fundamental al Convenției cu privire la Drepturile Copilului – este consacrat în art. 3 al acesteia: „în toate deciziile care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituții publice sau private de protecție socială, de tribunale, autorități administrative sau de organe legislative, interesele supreme ale copilului trebuie să fie luate în considerație cu prioritate”.

Formularea principiului arată că obiectivul acestuia este foarte larg, cuprinzând toate acțiunile ce se referă la copii ca grup social.

Principiul dreptului la viață, supraviețuire și dezvoltare (art. 6).

Dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare este un drept fundamental al omului, „o precondiție a libertății, progresului, justiției și creativității. El este alpha și omega drepturilor omului, primul și ultimul drept al omului, începutul și finalitatea, mijlocul și scopul drepturilor omului, pe scurt este dreptul central din care se nasc toate celelalte”.

Dreptul la viață – drept universal al omului – este consfințit în numeroase acte internaționale.

Astfel, Declarația Universală a Drepturilor Omului stabilește în art. 3 că „Oricine are dreptul la viață, libertate și siguranță personală”. Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice în art. 6 promovează același principiu: „Dreptul la viață este inerent persoanei umane”. Formulări asemănătoare se regăsesc și în tratatele regionale cu privire la drepturile omului .

Dreptul la dezvoltare reprezintă un drept inalienabil al omului, în virtutea căruia orice ființă omenească, precum și toate popoarele au dreptul să participe, să contribuie și să se bucure de dezvoltarea economică, socială, culturală și politică prin intermediul cărora toate drepturile și libertățile fundamentale pot fi pe deplin realizate,

Fiind un drept complex, dreptul la dezvoltare include atât aspecte individuale, cât și dimensiuni socio-economice și politice, cum ar fi: performanțele economice, organizarea democratică, echitatea între generații etc.

Dezvoltarea personală este considerată ca una dintre cele mai importante resurse ale unei națiuni. „Oamenii sunt principala resursă a unui stat. Bunăstarea lor definește dezvoltarea. Energia și inițiativa lor generează dezvoltarea. Trăsăturile lor determină natura și direcția dezvoltării umane durabile. Un cetățean sănătos, bine educat contribuie la coeziunea socială a unei țări și imprimă dinamism tuturor dimensiunilor vieții și culturii”.

Pentru om, asigurarea dreptului la dezvoltare presupune, pe de o parte, satisfacerea nevoilor și trebuințelor individuale (hrană, sănătate, educație), iar pe de altă parte, protejarea demnității umane prin intermediul drepturilor omului și justiției sociale, care reprezintă baza creativității individuale, a contribuției inovatoare la progresul economic, tehnologic și social.

Convenția cu privire la Drepturile Copilului recunoaște în art. 6 oricărui copil dreptul inerent la viață, supraviețuire și dezvoltare.

Principiul dreptului la exprimarea liberă a opiniilor ( art.12)

Statele părți vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește, opiniile copilului urmând să fie luate în considerare ținându-se seama de vârsta sa și de gradul său de maturitate.

Articolul 12 al Convenției stipulează dreptul fundamental al copilului de a-și exprima opiniile în privința deciziilor care îl privesc. Adulții au obligația de a asculta și de a ține seama de opiniile copiilor.

Există mai multe articole care contribuie la consolidarea acestui principiu, care pot fi folosite împreună și pentru a da o definiție mai bună conceptului de participare a copilului – dreptul la informare, dreptul la întrunire.

Participarea copiilor la luarea deciziilor variază de la o cultură la alta, iar în cadrul fiecărei culturi – după vârstă, sex și capacități. În unele culturi, copiii pot fi implicați încă de la o vârstă fragedă în discuțiile importante pentru familie sau în asigurarea unor resurse pentru familie.

În alte situații, se poate întâmpla ca ideile dominante să fie unele de genul: „copiii trebuie văzuți, nu auziți”, sau „copiii trebuie să fie protejați de grija și răspunderea luării deciziilor până nu devin adulți”. Adulții și copiii au de rezolvat probleme diferite – copiii trebuie să-și dezvolte abilitățile și încrederea de a se exprima, iar adulții adesea trebuie să-și dezvolte deprinderile sau atitudinea necesară pentru a asculta și pentru a crea un mediu de susținere a copiilor.

Astfel, copilul are dreptul să participe la luarea deciziilor în problemele ce-i afectează viața, precum și să influențeze hotărârile luate cu privire la persoana sa.

Limbajul specific sau o eventuală deficiență a copilului nu trebuie să împiedice respectarea acestui drept.

Este foarte important să se înțeleagă că drepturile copilului expuse în art. 12 nu circumscriu dreptul său la autodeterminare, ci implicarea sa în luarea hotărârilor care îl privesc. Pentru copil, „asigurarea unei astfel de oportunități” presupune obligația activă a statului de a-i oferi ocazia să fie ascultat, fără ca aceasta să însemne că ar exista și o obligație a copilului de a-și exprima opiniile.

II.3 Funțiile statului în asigurarea și promovarea drepturilor copilului

Pentru ca un copil să supraviețuiască și să se dezvolte, trebuie să-i fie asigurate toate nevoile, să fie îndrumat și să-i fie oferite oportunități pentru ca să-și dezvolte abilitățile. Adulții din preajmă sunt cei responsabili să asigure copiilor creșterea, dezvoltarea, educația și să le ofere o protecție specială, de care au nevoie în virtutea capacităților în dezvoltare.

Pentru ca această relație să funcționeze, acei care au obligații trebuie să fie capabili să-și îndeplinească obligațiile, iar acei care au drepturi trebuie să fie împuterniciți să ceară respectarea drepturilor lor. Faptul că Republica Moldova a ratificat Convenția înseamnă că statul recunoaște copiii ca titulari de drepturi și stabilește o gamă largă de obligații față de copii, pe care le au structurile statului și organizațiile naționale și internaționale, care sunt văzuți ca titulari de obligații. Drepturile sunt trăite atunci când funcționează relația dintre titularul de obligații și titularul de drepturi.

Ceea ce stabilește și susține relația dintre titularul de drepturi și titularul de obligații este conceptul de responsabilitate. Statul are responsabilitatea primară de a asigura că drepturile tuturor oamenilor sunt în egală măsură respectate, protejate și realizarea lor este asigurată. Atunci când o țară ratifică un instrument în domeniul drepturilor omului, această țară își asumă responsabilitatea față de toți cetățenii, inclusiv copii, și față de comunitatea internațională, pentru realizarea acestor drepturi. Titularii de drepturi sunt și ei responsabili pentru respectarea și neîncălcarea drepturilor altor persoane, atât din punct de vedere moral cât și legal, conform prevederilor legislației naționale. Statul are obligația de a respecta, proteja și asigură realizarea drepturilor, precum și a monitoriza succesul/ progresul acestor acțiuni. Pentru aceasta, statul trebuie să-și asume mai multe sarcini strategice:

Respectarea drepturilor – statul nu trebuie să împiedice direct sau indirect realizarea unui drept (de ex. dreptul de proprietate, libertatea de exprimare, asociere);

Protecția drepturilor – statul trebuie să ia măsuri pentru a preveni situații în care terțele părți ar împiedica realizarea unui drept (de ex. protecție împotriva exploatării și abuzului).

Facilitarea realizării drepturilor – statul trebuie să adopte măsurile necesare legislative, administrative, bugetare, judiciare, promoționale și de altă natură pentru deplina realizare a drepturilor.

Asigurarea realizării drepturilor – statul trebuie să asigure în mod direct asistența și serviciile necesare pentru realizarea drepturilor (de ex. asistență medicală și educație gratuită).

Eficiența Convenției depinde în mare parte de gradul de cunoaștere, înțelegere și aplicare a prevederilor acestui document. Deși Convenția servește drept document oficial de referință în materie de drepturi ale copilului și acordă legitimitate și orientări pentru acțiune, înlăturarea discrepanțelor între articolele Convenției și realitatea cotidiană a milioanelor de copii rămâne a fi o provocare majoră. Natura însăși a drepturilor necesită conștientizare în rândul diferitor părți interesate, inclusiv apărătorii drepturilor și persoanele înzestrate cu drepturi. Prin urmare, sensibilizarea reprezintă strategia cheie pentru transpunerea în practică a prevederilor Convenției.

În acest scop, statul trebuie să:

informeze toți oamenii despre prevederile Convenției;

ofere ajutor și susținere părinților și reprezentanților legali ai copiilor în asigurarea drepturilor lor în orice împrejurări;

instruiască și să ofere suport tuturor profesioniștilor care comunică cu copilul;

asigure ca educația în școală să contribuie la cunoașterea de către copii a propriilor drepturi.

Statul are obligația de a respecta, proteja și asigură realizarea drepturilor:

Prin procesul de semnare și ratificare a Convenției cu privire la Drepturile Copilului, statele au făcut o promisiune copiilor și întregii societăți și comunități internaționale. Odată ce o țară devine parte la Convenție, țara își asumă obligația să adapteze sau să modifice legislația, politicile și practicile care vor contribui la realizarea tuturor drepturilor copilului (economice, sociale, culturale, civile și politice) în conformitatea cu Convenția. Aceste țări de asemenea își asumă responsabilitatea să asigure resursele necesare în măsura maxim posibilă și să prioritizeze interesele copiilor în procesul de luare a deciziilor care ii afectează.

Pentru ca deținătorii de drepturi să se bucure de drepturile sale, un “sistem” de drepturi și responsabilități trebuie să fie creată și să devină funcțional. Nu este suficient ca oamenii să știe că au drepturi. Pentru ca acest sistem să funcționeze, acei care au obligații și responsabilități trebuie să fie capabili să-și îndeplinească obligațiile, iar acei care au drepturi trebuie să fie împuterniciți să ceară respectarea drepturilor sale.

Trebuie să se lucreze pe de o parte cu deținătorii de drepturi, adică copiii, familiile și comunitățile lor, pentru a-i face să-și cunoască drepturile, să se mobilizeze și a-i împuternici să responsabilizeze deținătorii de obligații. Chiar dacă copiii mai mici probabil nu vor înțelege pe deplin drepturile lor și nu vor fi în poziția de a „cere” respectarea drepturilor sale, copiii mai mari și adulții pot fi împuterniciți să preia acest rol. Odată cu dezvoltarea copiilor, se dezvoltă și capacitatea lor de a se implica activ. Pe de altă parte, trebuie să se lucreze și cu deținătorii de obligații pentru a-i ajuta și a-i încuraja să-și îndeplinească obligațiile (resurse, dezvoltarea capacităților, promovare).

Statele-părți la Convenția cu privire la Drepturile Copilului în calitate de deținători primari de obligații, au obligația de a asigura realizarea drepturilor copilului și sunt responsabili atât în fața comunității internaționale cât și în fața tuturor persoanelor care trăiesc în țară. Cu promisiunile făcute copiilor care sunt vizionare și implică necesitatea unor schimbări sociale semnificative, guvernele se află în fața unei situații complexe. Mijloacele de îndeplinire a acestor promisiuni sunt adesea în afara controlului guvernelor și pot depinde de politicile internaționale, aranjamentele economice, atitudinile și practicile culturale locale. Statul, de asemenea, poate să nu aibă capacitatea de a-și îndeplini obligațiile. Aceasta se poate întâmpla din următoarele cauze:

Lipsa resurselor (resurse financiare – taxele și alte baze de finanțare, prioritizarea și utilizarea bugetului; resurse umane – abilitățile și capacitățile instituționale);

Lipsa autorității (incluzând autoritatea legală, morală, spirituală și culturală);

Lipsa responsabilității (deținătorul de obligații refuză să-și accepte responsabilitatea și nu demonstrează voință politică în acest sens).

Statele trebuie să se bazeze și pe alte persoane vizate, indivizi, părinți, instituții, care să contribuie la schimbările necesare pentru că obligațiile lor față de copii să fie îndeplinite. În unele cazuri statul se va baza pe bunăvoința sau interesul acestora, dar alteori va acționa pentru a încuraja sau pentru a le cere adulților să contribuie la asigurarea respectării și realizării drepturilor copilului, de ex., prin definirea standardelor de îngrijire a copilului, prin legi cu privire la munca copiilor, vârsta minimă de căsătorie, etc. Dacă un deținător de obligații va eșua în a-și îndeplini obligațiile, acesta va putea fi tras la răspundere, de ex., pentru angajarea în muncă a unui copil cu vârsta mai mică decât cea admisă pentru angajare sau pentru abuzul față de copiii din instituții.

O altă obligație a statului constă în informarea tuturor cetățenilor săi. Comitetul pentru Drepturile Omului a constatat că numeroase guverne nu au asigurat traducerea Convenției, îndeosebi în limbile minorităților. În consecință, acest tratat esențial nu este accesibil multor grupuri etnice din întreaga lume, confirmând încă o dată tendința de marginalizare a acestora în cadrul societății.

De asemenea, statul trebuie să garanteze că absolut toți funcționarii care fac parte din acest sistem sunt informați și instruiți cu privire la Convenție și consecințele acesteia asupra anumitor instituții. O modalitate ar fi educarea și instruirea tuturor profesioniștilor ce interacționează cu copiii: profesori, personalul de îngrijire pe timp de zi, personalul medical, asistenții sociali, polițiștii, judecătorii, procurorii, planificatorii urbani, contabilii și alți factori de decizie în sectoare relevante ale administrației. Creșterea gradului de conșientizare ar putea însemna și revizuirea unor realități precum procedeele curente de luare a deciziilor, atitudinile și comportamentele sociale ale funcționarilor publici (inclusiv ale conducerii). Însă, pentru a atinge acest scop, după cum a subliniat Comitetul, este nevoie de o abordare sistematică.

Și școala reprezintă un mediu potrivit pentru organizarea acțiunilor de sensibilizare. Articolul 29 stipulează că educația copilului trebuie să urmărească „cultivarea respectului pentru drepturile omului și libertățile fundamentale, precum și pentru principiile înscrise în Carta Națiunilor Unite”. Este important ca curricula școlară să nu se limiteze doar la includerea informațiilor privind drepturile copilului, dar și să adopte spiritul și principiile Convenției.

În așa fel, sensibilizarea copiilor cu privire la drepturile lor nu poate fi redusă la consacrarea unei sau două lecții prevederilor Convenției, ea trebuie să fie reflectată în toate aspectele vieții în cadrul școlii.

Convenția susține principiul unei școli democratice. Articolul 12 menționează că orice copil trebuie să se bucure de oportunitatea de a se exprima liber și opinia sa „trebuie să fie luată în considerație”. În nenumărate rânduri, Comitetul a solicitat delegațiilor guvernamentale să explice felul în care prevederile Articolului 12 sunt implementate în sistemele școlare din țara pe care o reprezintă. Respectul demnității copilului și promovarea participării acestuia sunt relevante pentru toate aspectele vieții în cadrul școlii, inclusiv relația elev-profesor, gestionarea școlii (consilii școlare și administrația), precum și pentru disciplină școlară. Statele ratificante s-au obligat să elaboreze standarde adecvate pentru a asigura respectarea drepturilor și demnității copiilor atât în școlile publice, cât și cele private.

Convenția pune accentul pe anumite valori fundamentale ale educației, inclusiv (Articolul 29) pregătirea copilului „să își asume responsabilitățile vieții într-o societate liberă, într-un spirit de înțelegere, de pace, de toleranță, de egalitate între sexe și prietenie între toate popoarele lumii”. De aici decurge rolul evident al școlii în a preveni xenofobia. De asemenea, membrii Comitetului au reliefat importanța promovării egalității între sexe în cadrul sistemului școlar, inclusiv asigurarea nondiscriminării cu referire la accesul la educație și adoptarea unor atitudini adecvate față de fete în mediul școlar.

Acei copii care reușesc să conștientizeze faptul că și ei dispun de drepturi pot deveni cei mai buni promotori ai acestei idei în mediul familial, în rândul prietenilor, precum și în cadrul comunității în întregime. Pe termen lung, nimic nu este mai important pentru asigurarea conștientizării privind drepturile copiilor, decât existența unor școli care să fie în stare să aplice de facto principiile drepturilor omului.

II.3.1 Progrese și dificulăți ale Republicii Moldova în implimentarea drepturilor copiilor

Pentru a ajuta societățile să asigure condițiile necesare dezvoltării tuturor membrilor săi, inclusiv celor mai vulnerabili, diferite grupuri de experți au elaborat mai multe documente internaționale. Convenția cu privire la Drepturile Copilului este unul dintre aceste acte și scopul ei este să definească principiile dezvoltării armonioase a unui copil și să ofere niște standarde minime care sunt necesare pentru a asigura o viață decentă și cu demnitate pentru toți copiii.

Convenția ONU privind drepturile copilului din 20 noiembrie 1989 a fost ratificată de Republica Moldova la 12 decembrie 1990 și a intrat în vigoare din 25 februarie 1993 La data de 30 ianuarie 2009 în cadrul celei de-a 1398-a întruniri Comitetului ONU pentru drepturile copilului a adoptat Observațiile concludente pe marginea rapoartelor prezentate de Republica Moldova, aceasta fiind invitată să prezinte Comitetului cel de-al patrulea și al cincilea raport periodic până în februarie 2015.

Astfel, Republica Moldova a elaborat al patrulea și al cincilea raport periodic privind implementarea Convenției ONU privind drepturile copilului care conține date și informații petnru perioada 1 ianuarie 2009- 31 decembrie 2014.

Proiectul raportului a fost examinat și aprobat în cadrul ședinței din 2015 a Comisiei naționale pentru elaborarea rapoartelor inițiale și periodice privind implementarea convențiilor internaționale la care Republica Moldova este parte.

De asemenea, ținem să menționăm o cooperare strânsă cu o serie de organizații neguvernamentale care activează în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, și anume: Parteneriate pentru Fiecare Copil, Lumos, CCF Moldova, CIIDDC, Amicii dei Bambini, Keystone Moldova, Centrul de Investigații sociologice SocioPolis, Expert Grup, CREDO, CNPAC, etc.

În scopul asigurării transparenței în procesul decizional și a eficienței comunicării cu organizațiile societății civile toate proiectele de acte normative sunt consultate în cadrul grupurilor de lucru tematice, precum și online prin intermediul site-lui www.particip.gov.md .

În perioada de raportare a fost consolidată rețeaua națională de asistenți sociali comunitari, fiind angajați și instruiți peste 1100 persoane.

În scopul îmbunătățirii accesului la date statistice privind situația copiilor este elaborată publicația statistică tematică ”Copiii Moldovei”, cu o peridiocitate de 5 ani, care conține date statistice privind situația copilului. Publicația este structurată în nouă compartimente în care se conțin date cu referire la aspectul demografic, sănătatea copilului, educație, criminalitatea juvenilă, protecția socială, familia, etc. Totodată, anual sunt elaborate note informative privind ”Situația copiilor în Republica Moldova”, ”Tinerii în Republica Moldova”, ”Nivelul infracționalității în Republica Moldova”, ”Situația persoanelor cu dizabilități din Republica Moldova”, etc. Indicatorii de bază privind situația copiilor pot fi accesați pe pagina oficială a Biroului Național de Statistică (www.statistica.md ), inclusiv prin intermediul platformei Banca de date statistice.

Institutul avocatului poporului a fost reformat în anul 2014 prin adoptarea Legii nr. 52 din 03.02.2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul). Legea vizată prevede menținerea avocatului poporului pentru protecția drepturilor copilului, care își exercită atribuțiile pentru asigurarea respectării drepturilor și a libertăților copilului și realizării, la nivel național, de către autoritățile publice centrale și locale, de către persoanele cu funcție de răspundere de toate nivelurile a prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului acordă protecție și asistență copilului la cererea acestuia, fără a solicita acordul părinților sau al reprezentanților legali. Copilul este anunțat despre rezultatul examinării cererii în formă corespunzătoare maturității sale intelectuale și mintale.

Pentru asigurarea respectării drepturilor și libertăților copilului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului este în drept să acționeze din oficiu pentru a asista copilul aflat în dificultate sau în situații de risc, fără a solicita acordul părinților sau al reprezentanților legali.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului cooperează cu oricare persoană, organizație necomercială, instituție sau autoritate publică cu activitate în domeniu și poate decide asupra cererilor privind încălcarea drepturilor și libertăților copilului. În activitatea sa, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului este asistat de o subdiviziune specializată din cadrul Oficiului Avocatului Poporului.

Cu referire la diseminarea pevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului menționăm că în anii 2012-2013 au fost organizate instruirea specialiștilor în domeniul protecției copilului din cadrul structurilor teritoriale asistență socială și protecție a familiei, a tuturor asistenților sociali comunitari, precum și a primarilor (peste 1700 persoane), inclusiv referitor la prevederile Convenției ONU cu privire la drepturile copilului. În Republica Moldova, în conformitate cu Codul Educației aprobat prin Legea nr. 152 din 17.07.2014, învățământul obligatoriu începe cu grupa pregătitoare din învățământul preșcolar și se finalizează cu învățământul liceal sau învățământul profesional tehnic secundar și postsecundar. Obligativitatea frecventării învățământului obligatoriu încetează la vârsta de 18 ani.

De asemenea, în contextul respectării dreptului la viață, supraviețuire și dezvoltare, menționăm că Republica Moldova promovează o politică în scopul modernizării și aducerii în corespundere cu standardele europene a sistemului protecției sociale, sănătății și de drept, depunând în același timp eforturi susținute în asigurarea în toată măsura posibilului a dreptului inerent la viață, supraviețuire și dezvoltare a copilului în corespundere cu prevederile, cu accent pe prevenirea fenomenului suicidal și promovarea politicilor de susținere a familiilor în vederea creșterii bunăstării, prevenirii plecării peste hotarele țării a membrilor familiilor cu copii.

Cu suportul Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova a fost consultată opinia copiilor în procesul de elaborare a proiectului Strategiei pentru protecția copilului pe anii 2014-2020, precum și în procesul de elaborare a conceptului de organizare și funcționare a Serviciului de asistență telefonică gratuită pentru copii, care a fost lansat pe 4 iunie 2014. Serviciul respectiv este gratuit pentru apelanții de la orice operator de telefonie fixă sau mobilă pe teritoriul Republicii Moldova și oferă informare, consiliere psohologică și suport psiho-emoțional copiilor 24/24 – 7 zile pe saptămînă.

Totodată, în scopul dezvoltării unui cadru participativ pentru copii, care să optimizeze oportunitățile lor de participare și implicare în procesele decizionale, prin ordinul ministrului muncii, protecției sociale și familiei nr. 157 din 10.10.2014 a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Consultativ Național al Copiilor de pe lângă Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Consiliul Consultativ are următoarele obiective de activitate: încurajarea participării copiilor la identificarea, prevenirea și soluționarea problemelor în domeniul protecției sociale; promovarea oportunităților egale între semenii lor și excluderea oricăror forme de discriminare; crearea unui mediu favorabil de comunicare eficientă între copii și administrația publică centrală și locală, cu alți actori sociali, în aspectele care îi vizează; oferirea posibilității copiilor de învăța practica cetățeniei democratice, a exprimării, comunicării, dialogului, negocierii, luării deciziei, precum și dezvoltarea abilităților de lider.

Ministerul Educației a elaborat și aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a consiliilor elevilor și Regulamentul pentru Consiliul Național al Elevilor, aprobat prin ordinul nr. 136 din 26 martie 2013. Aceste documente au fost menite să instituționalizeze participarea copiilor în viața școlii și politicile educaționale. Consiliul Național al Elevilor este pe al doilea mandat, în anul școlar 2014-2015. Elevii se întâlnesc de patru ori pe an și consultă Ministerul cu privire la politicile educaționale. Numărul membrilor Consiliului depinde de numărul elevilor din instituție, după principiul câte un elev de la fiecare clasă sau în cazul când sunt mai multe clase în paralelă, câte un elev de la fiecare paralelă.

Pentru a asigura oportunitățile de realizare a dreptului la opinie și implicarea a studenților din educația și formarea profesională (EFP) în procesul de luare a deciziilor, Ministerul Educației a aprobat prin Ordinul nr. 331 din 30 aprilie 2014, Regulamentul de stabilire și funcționare a Consiliului Național al Studenților din școlile și colegiile de eucație și formare profesională.

Totodată, au fost formați 1190 profesioniști în domeniul educației incluzive. În urma evaluării de către Serviciul raional/municipal de asistență psihopedagogică (SAP) – 6268 de copii au fost atribuiți cu cerințe educaționale speciale (CES), 4183 copii studiază în baza Planului educațional individualizat. Au absolvit gimnaziu în bază de Planului educațional individualizat (PEI) – 238 de copii.

Educația incluzivă a fost promovată de Ministerul Educației și în cadrul Zilei Internaționale a Copilului, organizată la 1 iunie, cu participarea copiilor din școlile-internat, subordonate Ministerului Educației. În scopul asigurării la nivel republican a asistenței psihopedagogogice și a educației incluzive, în anul 2015, și-a continuat activitatea Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, insitiuție subordonată Ministerului Educației, care a coordonat și monitorizat activitatea a 35 de Servicii de asistență psihopedagogică din țară, în componența cărora activează 238 de persoane (35 de șefi de serviciu, 57 de psihologi, 33 de logopezi, 35 de psihopedagogi, 67 de pedagogi și 11 kinetoterapeuți)

Orientarea și ghidarea în cariera profesională a elevilor din învățământul general se realizează în mod direct prin intermediul disciplinelor Educație tehnologică, Educație civică, Informatică, disciplinele opționale Ghidare în carieră, Sculptură în lemn, Grafică de calculator, Automobilul, Eu și economia, Spiritul antreprenorial, Economia în cifre, Piața internațională, Cheia succesului, Mini-firma școlară (trapta gimnazială), Tehnica traducerii, Economie aplicată, Etica în afaceri, Finanțele mele, Cheia succesului, Compania școlară, Minifirma școlară, Instruire antreprenorială (Titan, Bănci în acțiune), Administrarea calculatoarelor și a rețelelor, Tehnologia informației și telecomunicațiilor (treapta liceală) și în cadrul orelor de dirigenție.

Disciplina ”Educația civică” este obligatorie pentru clasele V-XII și este constituită din patru module: Omul – ființă socială, Societatea democratică (în clasele de liceu – Legea – instrument de protecție a persoanei), Viața – valoare personală și socială și Dezvoltarea personală și orientarea pentru carieră. Conținuturile tuturor modulelor sunt predate prin prisma Drepturilor Omului și ale Copilului, unele articole din Convențiile internaționale de referință sunt parte integrantă a manualelor și a auxiliarelor didactice.

În ajutorul profesorilor de educație civică, Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului în colaborare cu Ministerul Educației, a elaborat trei auxiliare didactice “Predarea drepturilor copilului”, „De la o identitate personală pozitivă – la relații interpersonale constructive”, ,,Proiectul/ acțiunea comunitară și formarea competențelor civice”.

Suplimentar, anual, cu ocazia Zilei Internaționale de prevenire a abuzului față de copii (19 noiembrie), Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului (20 noiembrie) și Zilei Internaționale a Drepturilor Omului (10 decembrie), în instituțiile de învățământ se desfășoară activități de promovare a drepturilor și libertăților omului/copilului.

În perioada 1 – 10 decembrie, anual, se desfășoară Decada pentru Drepturile Omului (dezbateri, concursuri de spoturi video, de panouri publicitare, acțini civice de sensibilizare a opiniei publice cu referire la cazurile de încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în cotidian, întâlniri cu persoane-resursă din rândul juriștilor profesioniști (procurori, anchetatori, judecători, avocați etc.), reprezentanților societății ciivle). Scopul Decadei rezidă în promovarea cunoștințelor despre drepturile și libertățile omului, formare a deprinderilor de respectare și revendicare a acestora.

Pe parcursul anului 2015, pentru realizarea proiectelor în domeniul educației, Ministerul Educației a avut o conlucrare eficientă cu un șir de donatori și organizații internaționale: a) pe dimensiunea învățământului general – Proiectul Băncii Mondiale Program de Reformă a Educației în Moldova, proiectele implementate de UNICEF Moldova și de către Lumos Foundation Moldova, ce vizează protecția drepturilor copilului, acces egal și echitabil la o edicație de calitate, reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copilului, dezvoltarea și promovarea educației incluzive;

Cooperarea Ministerului Educației cu Consiliul Europei. În anul 2015, Ministerul Educației a devenit parte a Programului Comun al CoE și Comisiei Europene „Promovarea Educației pentru cetățenia democratică și drepturile omului în statele Parteneriatului Estic”. A fost desemnat un reprezentant național în cadrul Comitetului Director al Proiectului și a fost organizată, în perioada 24-26 noiembrie 2015, vizită a doi experți a CoE, aflați în misiune de documentare pentru evaluarea aspectelor ce țin de promovarea educației pentru drepturile omului și cetățenie democratică în instituțiile de învățământ din Republica Moldova.

III. PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI ÎN CADRUL ORELOR DE EDUCAȚIE CIVICĂ

III.1. Educația privind drepturile omului/copilului: cunoștințe, atitudini, abilități

Conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, învățământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale.

Educația pentru Drepturile Omului reprezintă o nouă dimensiune a educației contemporane. Societatea actuală reprezintă în linii mari o intensificare a schimbărilor și transformărilor în toate domeniile, inclusiv cel educațional. Educația pentru drepturile omului poate fi definită ca educația, instruirea și informarea orientată spre dezvoltarea unei culturi universale a drepturilor omului. O educație cuprinzătoare pentru drepturile omului oferă nu doar cunoștințe despre drepturile omului și mecanismele de protejare a acestora, dar conferă abilități necesare pentru promovarea, apărarea și aplicarea drepturilor omului în viața cotidiană. În Declarația ONU privind educația și formarea în domeniul drepturilor omului, Art.2 este specificat că educația pentru drepturile omului trebuie să contribuie la prevenirea încălcării drepturilor omului prin oferirea de cunoștințe, abilități și înțelegere și prin dezvoltarea atitudinilor și comportamentelor care să împuternicească persoanele să contribuie la crearea și promovarea unei culturi universale a drepturilor omului.

Componentele de bază ale Educație pentru Drepturile Omului

În general, EDO integrează aceste dimensiuni ale învățării prin crearea unui cadru care include învățarea în clasă și învățarea din experiența reală de viață. EDO se bazează pe un set de trei abordări didactice, conform curriculumului opțional:

învățarea „despre” democrație și drepturile omului;

învățare „prin” democrație și drepturile omului;

învățare „pentru” democrație și drepturile omului.

Aceste trei abordări didactice ale EDO formează un întreg. În tot ceea ce fac profesorii, toate cele trei abordări didactice sunt implicate, deservind toate cele trei dimensiuni ale învățării. Echilibrul accentuării unei sau alteia ar trebui să varieze. Vom analiza fiecare dintre aceste abordări mai în detaliu.

A învăța „despre”

Acest lucru implică educația civică ca o materie școlară obișnuită. A învăța „despre” se referă la dimensiunea cognitivă a învățării. Standardele curriculare cognitive pentru EDO includ următoarele: elevii pot explica modul în care funcționează democrația, în contrast cu alte forme de stat (dictatură, oligarhie); elevii pot descrie tradiția și istoria drepturilor omului; și pot demonstra modul în care unele dintre aceste drepturi ale omului au fost integrate în constituțiile lor naționale, conferindu-le astfel statutul de drepturi civile, care sunt mai protejate. Curriculum-ul trebuie să includă, prin urmare, cursuri în EDO și discipline asociate, cum ar fi istoria, studiile sociale și economia.

A învăța „prin”

Elevii nu trebuie să știe numai care sunt drepturile lor de participare, ci trebuie să fie, de asemenea, capabili să le folosească. Prin urmare, elevii au nevoie de experiență practică și oportunități de instruire în cadrul vieții școlare prin participarea la luarea deciziilor, în cazul în care acest lucru este posibil și util. De exemplu, profesorii trebuie să ofere elevilor posibilitatea de a-și exprima opiniile, atât pe teme din clasă cât și în probleme legate de predare și de funcționarea școlii. EDO oferă un ghid pedagogic, mai degrabă decât un curriculum, și implică întreaga școală, nu numai profesori special instruiți în domeniul EDO. Valori precum toleranța și responsabilitatea sunt învățate prin experiență, și oferirea de modele de roluri convingătoare depinde mult de profesori – toți profesorii, de la toate disciplinele. Pe de altă parte, nici valorile democratice, ca un mod non-verbal de comportament nu vor fi suficiente. Experiența în materie de viață școlară trebuie să se reflecte în, și să fie corelată cu, categoriile și modalitățile sistematice de înțelegere (învățare „despre”).EDO depinde de ambele dimensiuni, iar dezbaterea dacă EDO sau educația civică ca și disciplină ar putea fi înlocuită în curriculum de EDO ca principiu pedagogic generalizat este înșelătoare.

A învăța „pentru”

Această perspectivă didactică se referă la legăturile dintre experiența școlară și viața de mai târziu. EDO consideră că experiența în materie de viață școlară contează în ceea ce privește socializarea generală și politică. Este adevărat că educația, inclusiv viața în școală, este un subsistem care este guvernat de nevoi și norme specifice, iar experiențele din acest subsistem nu sunt direct transferabile. Dar, pe de altă parte, viața școlară este în esență o parte din viața reală. Multe experiențe cu care se confruntă elevii în școală se vor repeta în viața de adult, de exemplu problemele legate de egalitatea sexelor, de integrare a membrilor comunității care provin din diferite medii etnice sau sociale, tratarea violenței, asumarea responsabilității, experimentarea distribuirii inegale a puterii și deficitul de resurse cheie (cum ar fi de bani și de timp), respectarea normelor și legilor, și acceptarea compromisului. Învățarea „pentru” se referă la importanța educației pentru viața de mai târziu. Profesorii din toate disciplinele au sarcina de a instrui elevii în privința abilităților de participare activă, de exemplu capacitatea de a-și menționa opinia pe scurt și în mod clar în public.

EDO concepe școala ca un loc unde elevii pot învăța din experiența reală de viață. Școala este viață, mai degrabă decât un loc de învățare academică izolată pentru viața de mai târziu. Școala este o micro-comunitate, care servește ca un model de societate în general. Într-o anumită măsură, școala poate deveni chiar un model de o societate mai bună sau mai democratică, deoarece membrii unei comunități școlare pot participa la luarea deciziilor într-o mai mare măsură în mediul școlar decât ar fi posibil în afara acestuia. Învățarea „pentru” democrație și drepturile omului înseamnă a învăța cum să participe într-o comunitate, în timp ce învățarea „prin” democrație și drepturile omului înseamnă că această comunitate este guvernată de principii democratice, unde drepturile omului și drepturile copiilor sunt respectate ca orientări pedagogice. Democrația se bazează pe o cultură politică pe care elevii trebuie să o învețe prin experiența din școli, și prin reflectarea pe marginea acestei experiențe (învățare „despre”).

EDO are implicații pentru reforma educațională care abordează întreaga școală, cu implicarea tuturor profesorilor și a directorilor de școli, administratorilor de școli și autorităților de supraveghere. Pe de altă parte, acest compartiment pune accent pe educația pentru cetățenie democratică și educația pentru drepturile omului ca disciplină școlară. Reforma este formată din mulți pași mici, iar procesul și rezultatul vor varia în funcție de țară și de context. Primii pași care trebuie parcurși sunt în clasă, unde profesorii pot decide ce doresc să se schimbe. Din acest punct de vedere, întrebarea referitoare la metodă și conținut este importantă.

III.2 Educația pentru Drepturile Omului în cadrul curriculumului național

Conform curriculumului opțional pentru învățământul gimnazial , la nivel multidimensional, Educația pentru Drepturile Omului, are ca punct fundamental promovarea și dezvoltarea unei culturi a Drepturilor Omului, care vizează:

Educarea respectului pentru valorile Drepturilor Omului și libertăților fundamentale;

Valorificarea demnității umane și a respectului pentru sine și pentru ceilalți;

Asigurarea egalității între bărbați și femei, oportunități și șanse egale în toate sferele de activitate;

Promovarea respectului, înțelegerii și aprecierii diferențelor, în special față de minorități și comunități naționale, entice, religioase și lingvistice;

Încurajarea persoanelor pentru revendicarea drepturilor în contextul relațiilor cetățean-stat;

Promovarea democrației, justiției sociale, solidarității și prieteniei între popoare și națiuni;

Contribuția la programele internaționale, care vizează crearea unei culturi a păcii, bazată pe recunoașterea valorilor universale ale Drepturilor;

Conform curriculumui pentru învățământul gimnazial la educația civică scopul major al disciplinei educație civică este formarea calităților cetățeanului activ și responsabil, promotor al valorilor naționale, general-umane și democratice, capabil să-și asume responsabilitatea pentru propriul destin și destinul comunității.

Curriculumul gimnazial la educația civică constituie suportul didactic de bază adresat profesorului întru direcționarea și sistematizarea activității acestuia, proiectarea, organizarea și desfășurarea eficientă a procesului educațional la disciplina respectivă.

Actualul curriculum a fost elaborat din perspectiva trecerii de la modelul de proiectare curriculară centrat pe obiective la modelul centrat pe competențe. Conform curriculumului, competența școlară este un ansamblu/sistem integrat de cunoștințe, capacități, deprinderi și atitudini dobândite de elevi prin învățăare și mobilizare în contexte specifice de realizare, adaptate vârstei elevului și nivelului cognitiv al acestuia, în vederea soluționării unor probleme cu care acesta se poate confrunta în viața reală. Conform ghidului de formare a competențelor la elevi

aceste comeptențe trebuie dezvoltate până la finalizarea educației obligatorii și trebuie să acționeze ca un fundament pentru învățarea în continuare, ca parte a învățării pe parcursul întregii vieți.Compețele civice nu se transmit, ci se formează prin exersare sistematică în și prin activitate.

Curriculum gimnazial la educația civică propune următoarele competețe specifice:

1. Investigarea/aprecierea faptelor și evenimentelor sociale din comunitatea locală, națională, europeană;

2. Ilustrarea prin fapte a apartenenței la familie, comunitate, statul Republica Moldova, Europa;

3. Aplicarea strategiilor de prevenire și ameliorare a problemelor de sănătate;

4. Cooperarea în realizarea unor proiecte la nivel de instituție/comunitate;

5. Valorificarea oportunităților de dezvoltare personală și integrare socio-profesională reușită.

Disciplina educație civică se prezintă ca un demers complex, cu următoarele dimensiuni: educație pentru identitate, educație pentru valorile naționale și general-umane, educație pentru democrație și civism, educație pentru promovarea sănătății fizice și psihice, educație pentru creștere personală și carieră, acestea se înscriu într-o nouă paradigmă, care își propune extinderea cadrului problematic al școlii și al familiei către mediul socio-cultural.

Pentru formarea competențelor de investigare/apreciere faptelor și evenimentelor sociale din comunitatea locală, națională, europeană; ilustrare prin fapte a apartenenței la familie, comunitate, statul Republica Moldova, Europa; cooperare în realizarea unor proiecte la nivel de instituție/comunitate; manualele de educație civică a V-IX-a propun modulul Societatea democratică. Pentru clasa V-a sunt incluse următoarele conținuturi: 1. Adevărul, Binele, Frumosul, sacrul-valori general-umane; 2. Valori personale și valori naționale; 3. Drepturile și responsabilitățile copilului; 4. Semnificația democrației; 5. Guvernarea democratică a școlii; 6. Comunitatea locală. Organele puterii locale. Administrația publică locală. Cu ajutorul acestor conținuturi putem dezvolta la elevi manifestarea respectului față de valorile general-umane și naționale, perceperea drepturilor și a responsabilităților.

Făcând, comparație cu clasa a VII-a, observăm o implicare mai mare a elvilor la modulul Societatea democratică, aceștia implicându-se direct prin propunerea unor modalități de respectare a valorilor familiei, comunității; proiectarea modelului unui cetățean activ și responsabil; aplicarea în situații concrete a normelor de conviețuire într-o societate democratică .

În acest context, misiunea sistemului educațional este să contribuie la valorificarea Drepturilor Omului la nivel de personalitate a fiecărui copil. Fiecare copil are dreptul să-și cunoască propriile drepturi și responsabilități în contextul drepturilor umane, să învețe să le revendice și să participe activ la promovarea acestora.

III.3 Strategii didactice privind Educația pentru Drepturile Omului în cadrul orelor

Conform curricumului gimnazial la Educația Civică misiunea profesorului de educație civică constă în a-l învăța pe elev și cum să lucreze în această societate pentru a-i aduce îmbunătățiri; a-i forma atitudini de interes, preocupare și dorința de a contribui la acestea. Conform Ghidului de implementare a curriculumului modernizat la educație civică, modul de concepere a acestei discipline, oferă profesorului un grad înalt de independență în activitatea de dezvoltare a competențelor civice ale elevilor. Aspectele care determină în acest context natura metodologiei didactice adoptate sunt: subcompetențe/ obiective operaționale, particularitățile psiho-fizice ale elevilor, ale clasei în ansamblu, experiența și factorii de personalitate ai profesorului, subiectul lecției, formele de organizare, tipul lecției, mijloacele utilizate. Reieșind din aceasta profesorul are un rol major în procesul de predare, dar asta nu înseamnă că trebuie să facă totul în locul elevului, ci doar să-i arate și să-l îndrume cum să o facă. Prestația profesorului de educație civică este una definitorie pentru realizarea unui demers didactic calitativ la disciplină.

Abordarea domeniilor disciplinei educația civică se va realiza din perspectivă științifică, pedagogică și legislativă. Dacă vorbim despre predarea Educației Civice prin prisma drepturilor omului, curriculum opționalne afirmă că cursul ―Educație pentru Drepturile Omului impune imperativ, un demers didactic interactiv și centrat pe elev, iar de aici specificul proiectării, organizării și realizării procesului educațional. Elevii de sine stătător își dezvoltă propria cunoaștere, însă nu înseamnă că fac acest lucru singuri, izolați. Promovarea învățării active presupune și încurajarea parteneriatelor în învățare. În acest context suportul de curs pentru formarea profesorilor accentuiază schimbarea rolului profesorului din sursă de informație în moderator al unei activități de învățare, deasenea și schimbarea din receptori pasivi de informație în căutători activi de cunoștințe și participanți activi la viața comunității.

În predarea lecției de Educație Civică și cursului opțional de Educație pentru Drepturile Omului cadrul didactic va alege strategii didactice centrate pe elev. Conform ghidului de implimentare a curriculumului centrarea pe elev constituie un atribut fundamental al paradigmelor educaționale care își structurează demersul în funcție de o anumită caracteristică a relației elev-proces sau/și elev-conținut, în opoziție cu paradigmele tradiționale privind centrarea pe profesor sau pe conținutul învățării. Aceasta trebuie sa se bazeze pe participarea activă a elevilor la construirea propriei cunoașteri, unde profesorii îi ajută pe elevi să depășească dificultățile formulând întrebări pentru a-i orientă spre soluția corectă.

Strategiile alese de cadrul didactic trebuie să formeze treptat cunoștințe, capacități, aptitudini, deprinderi, care implică ascendența către formarea competențelor. Din acestea pot face parte acele care facilitează informarea, documentarea, ca de exemplu studierea diferitor convenții, coduri de legi ce rerire la drepturile copiilor. Un alt grup de strategii ar fi cele simularea unor precese interacțiuni sau activități ale unor persoane, factori de decizie, instituții, dintre acestea ar putea fi studiul de caz, jocul de rol, masa rotundă, comentarea unor imagini sau desene cu conținut civic. Pentru formarea competențelor la educația civică aceste strategii nu sunt suficinte, în acest context, apare necesitatea de a folosi strategii dicatice care facilitează identificare unor probleme, nevoi, dorințe de dezvoltare personală, comunitară. La această etapă sunt binevenite practicarea dezbaterilor, interviurilor, chestionarelor, deiscuției de tip panel. Într-o ultimă etapă cadrul didactic va folosi strategii care facilitează elaborearea și implimentarea de proiecte de creștere personală, de acțiuni în folosul comunității. Conform curriculumului gimnazial

la acestă etapă cadrul gimnazial poate aplica elaborarea unui cod de legi pentru propria clasă, grup de interese sau școală, realizarea unor activități tip proiect unde elevii propun soluții pentru probleme concrete din viața comunității. Tot aici am putea include și activitățile practice, de exemplu: redactarea unor scrisori/ demersurile către organele de drept, inițierea unor activități de sprijin pentru copiii aflați în dificultate, vizitele pe teren la organizații, întreprinderi, secții de poliție, tribunale, întâlniri cu reprezentanții autorităților publice locale. Oferindu-le posibilitatea unui contact direct cu diferiți reprezentanți ai administrației publice locale, ai unor organizații și instituții îi ajutăm pe elevi sa înțeleagă responsabilitățile pe care le presupun funcțiile persoanelor respective și să-și formeze o atitudine adecvată față de acele persoane/instituții/organizații.

Turnamentul-metodă netradițională la Educația pentru Drepturile Omului

În contextul în care, scopul major educației civice este formarea la copii și tineri a calităților cetățeanului activ și responsabil, capabil să participe la viața democratică prin asumarea și exercitarea drepturilor și responsabilităților în societate, studierea Drepturilor Omului/ Copilului devine indispensabilă în formarea uni cetățean democratic, integrând procesele de învățare în trei dimensiuni: cunoașterea și înțelegerea, formarea abilităților, dezvoltarea competențelor, dobândirea de valori și atitudini.

Una dintre metodele netradiționale practicate la Educația Civică, care include cele trei abordări didactice ale Educației pentru Drepturile Omului/Copiluluui( educația despre , pentru și în spiritul drepturilor omului) este Turnamentul. Acestă metodă are ca scop implicarea elevilor, ghidați de cadre didactice, într-un concurs bazat pe inițiative cetățenești de promovare a drepturilor omului/copilului prin monitorizarea acestora și prezentarea opiniei lor, factorilor decizionali. Ea permite elevilor, într-o atmosferă formală și nonformală, să dezvolte relații autentice de cetățenie cu instituții și membri ai comunității și să-și facă vocea auzită. Drept rezultat, elevii obțin abilități, care le vor fi de folos în variate contexte, asigurându-le premise pentru exercitarea drepturilor și responsabilităților cetățenești.

Conform regulamentul de desfășurare a Turnamentului republican în domeniul

drepturilor omului/copilului aprobat la data 23 martie 2016 acesta are următoarele obiective:

Dezvoltarea/ punerea în practică a unor metode și instrumente de implicare a elevilor în monitorizarea respectării drepturilor, ca parte componentă a procesului de învățare a Drepturilor Copilului/ Omului;

Sensibilizarea autorităților publice, profesioniștilor și instituțiilor cu privire la necesitatea consultării opiniei copilului în domeniul asigurării, protecției și promovării drepturilor;

Crearea unui spațiu de comunicare și schimb de bune practici între instituțiile care implică copiii în monitorizarea drepturilor.

În cadrul turnamentului pot participa elevi din clasa aV-a-XII-a, care au studiat diverse aspecte ale drepturilor omului/copilului la Educația Civică sau la disciplina opțională Educația pentru Drepturile Omului. Participanții la concurs pot fi ascociați în grupuri de elevi- minim 10, care reprezintă o clasă sau un grup de elevi. Participarea elevilor la concurs este voluntară, nediscriminatorie și incluzivă. Elevii și părinții, îngrijitorii acestora sunt informați despre contextul, scopul, obiectivele și procesul de desfășurare a turnamentului. Grupul de elevi, care dorește să participe la concurs, are în calitate de consultant un profesor de educație civică sau un alt adult cu pregătire în domeniu din instituție sau comunitate.

Concursul are loc în două etape: locală și republicană. Etapa locală a concursului se va desfășura în cadrul instituției de învățământ în timpul orelor de educație civică. De regulă pentru desfășurarea etapei locale se acordă 3-4 luni de zile.

În cadrul etapei locale fiecare grup va avea de realizat câteva sarcini:

Monitorizarea Drepturilor Copilului/ Omului

Prin monitorizarea Drepturilor Copilului se înțelege observarea modului în care activitățile instituțiilor statului la nivel local și național, responsabile de asigurarea drepturilor copilului, conduc la realizarea prevederilor legilor naționale și internaționale în domeniu și la atingerea obiectivelor asumate de către stat. Scopul monitorizării este de a ajuta instituțiile și organizațiile statale și cele neguvernamentale să reflecteze asupra acțiunilor pe care le întreprind ca să asigure drepturile copilului, să aprecieze cât de eficiente sunt aceste acțiuni și să determine ce schimbări sau măsuri suplimentare sunt necesare pentru a îmbunătăți situația. Pentru ca procesul de monitorizare să fie unul calitativ, grupul de elevi va lua în considerare următorele reguli:

Planificare și organizare(Monitorizare începe cu stabilirea uni plan de lucru, care să conțină sarcini concrete.);

Transparență și deschidere pentru implicarea altor persoane(Activitatea monitorului nu trebuie sa fie una secretă, participarea mai multor persoane ajută la o înțelegere mai bună și mai profundă a dreptului monitorizat.);

Flexibilitate(Planul monitorizării trebuie să fie elaborat în așa fel, încât să fie posibil de revăzut și de adaptat, dacă este necesar).

Protecția copiilor este o prioritate(Procesul de monitorizare se va axa pe niște reguli de etică, cum ar fi: acordul de a lua parte la monitorizare, respectul pentru starea emoțională, confidențialitate, monitorul acționând în conformitate cu interesul superior al copilului.).

În acest context, în prima etapă, grupul de elevi își va propune un obiectiv, care prevede monitorizarea unui drept, de exemplu: monitorizarea dreptului la educație sau monitorizarea dreptului la odihnă și recreiere. Dintr-o listă de idei ei vor formula obiectivul monitorizării, acesta trebuie să se refere la un domeniu concret și specific, să se încadreze în limitele de timp stabilite, să fie realizabil cu resursele și în condițiile de care elevii dispun. Aceată etapă permite elivilor dezvoltarea abilităților de a lucra în echipă, de a a-și expune părerea despre o problema ce privește comunitatea lor.

Următorul pas pe care îl va realiza grupul de monitorizare este stabilirea indicatorilor. Indicatorii sunt niște repere sau semne care ghidează observarea și ne ahută să “măsurăm” gradul în care statul își îndeplinește obligațiile de punere în practică a prevederilor Convenției. Ei pot fi cantitativi și calitativi. Indicatorii cantitativi ne arată un număr, un procent sau o proporție, cei calitativi sunt necesari pentru arăta care este impactul încălcării unui drept asupra vieții unui copil și cum ar trebui rezolvate problemele pe care le întâlnește pe care le întâlnește acesta în realizarea drepturilor sale. Odată cu stabilirea indicatorilor nu doar monitorizarea devine mai ușoară, dar și raportarea informațiilor obținute.

Pasul trei care va fi realizat în etapa monitorizării este identificarea surselor de colectare a informațiilor pentru indicatori. La această etapă grupul de monitori va preciza sursele din care urmează a fi colectate informațiile și cât de des vor face acest lucru. Informații despre respectarea drepturilor copilului pot fi aflate din propria experiență și din comunicarea cu alți copii, din diverse materiale produse de copii, cum ar fi rapoarte, articole de ziar. În acest proces copiii au posibilitatea să-și facă vocea auzită pentru comunitatea în care trăiesc. De asemenea, colectarea informațiilor pentru indicatori se poate face și din comunicarea cu persoane care se ocupă cu protecția drepturilor copilului, din diverse documente și rapoarte oficiale, cu ajutorul datelor oficiale publicate pe internet. Identificarea surselor de colectare a informațiilor pentru indicatori trezește elevilor curiozitatea de a cunoaște mai mult despre propriile drepturi, totodată dezvoltă abilitățile de cercetare, comunicare.

După identificarea surselor de informație pentru indicatori, grupul de elevi va trece la elaborarea și aplicarea metodelor de colectare a datelor. Metodele reprezintă moduri de a acționa în efectuarea unei sarcini concrete. Acestea ajută grupul de monitori să identifice situația indicatorilor sau schimbările care se produc în tim cu ei. Metodele de monitorizare pot fi cantitative (ancheta) sau calitative( studiul de caz). De asemenea se pot utiliza și metode de grup(discuția de grup) sau individuale (interviul).Toate aceste metode pot fi utilizate separat sau în combinație( de expemlu la aceeași temă poate fi realizat atât un sondaj printre elevi cât și analiza unor documente oficiale. Cea mai potrivită metodă este acea care oferă răspunsuri la întrebările cercetate, studiază anume acea tema de care este interesat monitorul, pentru aplicarea ei , monitorul dispune de capacitățile, timpul și echipamentul necesar. Alegerea metodei potrivite și colectarea informațiiloe este probabil cel mai importantă acticitate din cadrul monitorizării. Culegerea informațiilor pentru monitorizare trebuie făcută periodic, înregistrarea lor cu regularitate ajută gupil de monitori să evite uitarea și denaturarea datelor colectate.

Pasul cinci în activitatea de monitorizare este organizarea și analiza documentelor. Organizarea informațiilor, analiza rezultatelor și formularea concluziilor oferă un sens tuturor datelor obținute în procesul de monitorizare. Durata acestui proces depinde de volumul informație și metodele aplicate, chestionarele oferă mai mult date cantitative, discuțiile individuale sau de grup-date calitative. Fiecare tip de informație necesită o analiză. După ce s-au analizat în profunzime diferite aspecte, monitorii se reunesc și dicută care au fost cele mai importante constatări pe care trebuie să le includă în raportul de monitorizare.

Ultimul pas în activitatea de monitorizare este elaborarea raportului de monitorizare și prezentarea lui. Raportul asupra monitorizării unui drept este reprezintă o prezentare a constatărilor rezultate în urma activității de monitorizare. Conținutul acestuia trebuie să reflecte cele mai importante idei, prezentate într-un mod cât mai concis, util și interesant. În procesul de redactare al raportului, grupul de monitori va ține cont nu doar de obiecțtivul monitorizării ci și de auditoriul căruia îi va fi prezentat. O dată ce sunt constatate aceste lucruri, se va decide în ce formă să fie prezentate rezultatele, ce să includă prezentarea, cât de voluminoasă va fi și ce stil va avea. Fiecare raport trebuie să fie logic, coerent și să releveze scopul, durata, ce metode s-au folosit pentru colectarea și analiza informațiilor, iar la sfârșit nu trebuie să lipsească constatările, concluziile și recomandările. Raportul elaborat de către grupul de monitori nu va depăși mai mult de trei pagini. În urma acestor activități grupul de monitori va decide cui, cum și când adresează raportul: autorităților publice locale de nivelul I sau II, conducătorilor de instituții responsabile de asigurarea drepturilor monitorizate, mass media, Guvernului, Parlamentului, Avocatului parlamentar, Comitetului pentru Drepturile Copilului de la Geneva, UNICEF, organizațiilor internaționale. De asemena grupul decide modalitatea de prezentare a raportului de monitorizare, cum ar fi: demersul, întâlnire cu oficialii locali sau la nivel național, conferință de presă, colectarea de semnături.

Activitatea de monitorizare a drepturilor copiilor, permite elevilor să treacă prin cele trei componentate ale Educației pentru Drepturile Omului/Copilului, elevii nu numai învață care sunt drepturile lor, dar ei trăiesc prin prisma acestor drepturi, învață să analizele nivelul de respectare al lor, învață să-și revendice drepturile și totodată promovează educația pentru drepturi. Procesul de monitorizare este un punct de plecare pentru anumite acțiuni care vor contribui la elaborarea strategiilor de rezolvare a problemelor identificate în domeniul drepturilor copilului. Atunci, când rezultatele unei monitorizări sunt împărțite și altor persoane, pe lângă informarea acestora, are loc și sensibilizarea opinie publice. Oamenii devin mai receptivi și mai responsabili pentru asigurarea drepturilor.

Etapa republicană constă din doua faze: preselecția și faza finală.

În cadrul preselecției, fiecare grup care își dorește să participe să participe la etapa republicană va expidia într-o perioadă stabilită de timp o scurtă prezentare a grupului de elevi cu datele de contact, raportul de monitorizare și o scurtă descriere a metodei de prezentare a raportului. Evaluarea materialelor expediate va fi ralizată de către o comisie constituită din reprezentanți ai Ministerului Educației, oraganizațiile societății civile și grupurile de copii cu experiență în monitorizarea dreturilor copilului. În cadrul preselecției, materialele expediate vor fi expediate vor fi analizate după următoarele criterii: informația obiectivă privind respectarea drepturilor monitorizate, utilizarea tehnicilor relevante de colectare a indicatorilor, dovezi privind participarea adevărată a elevilor în gestionarea întregului proces de monitorizare și raportare. Faza finală, va conține două probe: teoretică și practică. Proba teoretică conține întrebări și situații-problemă despre gradul de înțelegere, cunoaștere a drepturilor copilului/ omului, conform Curriculumului la Educația Civică. Proba practică se referă la reflecțiile grupului asupra experienței de monitorizare a drepturilor și prezentarea raportului despre rezultatele monitorizării. Ultima etapă din cadrul turnamentului va fi premierea participanților și înmânarea diplomelor.

Începând cu anul 2013, declarat Anul European al Cetățenilor de către Uniunea Europeană, Parlamentul European și Consiliul European, Ministerul Educației(ME) în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului(CIDDC) din Moldova au organizat trei Turnamente republicane în domeniul Drepturilor Copilului/Omului, în anul 2013, 2014, 2016. La scurt timp după lansarea anunțului din 2013,mai mulți profesori și-au exprimat intenția de a participa la Turnament. Anual, ME și CIDDC au organizat un seminar de informare pentru profesorii de educație civică, care au exprimat intenția de a coordona activitatea unui grup de elevi în domeniul studierii și monitorizării drepturilor omului/copilului.

În anul 2013, la faza de preselecție a etapei republicane 22 de grupuri de elevi au depus dosarele. Comisia de preselecție, în baza criteriilor din Regulament, a decis invitarea a 11 grupuri( 32 de elevi și 11 profesori de Educația Civică) pentru participare la faza finală a Turnamentului. Fiecare grup a pezentat raportul monitorizării dreptului pe care l-au ales, printre drepturile monitorizate au fost: dreptul la sănătate și asistență medicală, dreptul la odihnă și recreiere, dreptul la educație, dreptul la cultura, religie, limbă. Rpoartele au fost prezentate în următoarea structură:

Prezentarea grupului de elevi care a realizat monitorizarea

Dreptul monitorizat și documentul în care este stipulat

Obiectivele monitorizării

Instrumentele utilizate în monitorizare

Constatările/ concluziile în urma monitorizării

Recomandările grupului în urma monitorizării

Prezentarea Raportului de monitorizare.

În urma procesului de lucru s-au constatat următoarele concluzii referitor la grupurile participante:

Nu au o înțelegere despre funcțiile drepturilor în general și a fiecărui drept în particular, nu pot descrie ce asigură sau protejează drepturile;

Nu au abilități de a lucra cu documente din domeniul Drepturilor Omului, inclusiv de a citi, cerceta și explică conținutul articolelor din documente. Interpretează după ceea cum și-au imaginat sau cum le convine conținutul articolelor din document;

Nu cunosc deținătorii de obligații și care sunt responsabilitățile acestora în raport cu drepturile monitorizate. Atribuie responsabilități improprii unor instituții și organizații la nivel local și preferă să se adreseze direct la ONU cu probleme locale. Mai mult decât atât: se consideră pe ei și părinții lor responsabili de protejarea și asigurarea drepturilor.

Nu pot explica prin ce modalități își pot cere respectarea drepturilor. Vorbesc la general despre mese rotunde, dialog, flash mob etc.;

În timpul prezentărilor nu se pot concentra la ceea ce spun colegii și să urmărească criteriile de evaluare, drept dovadă că nu au experiență de evaluare reciprocă;

Atunci când se adresau întrebări pentru clarificare se îndreptățeau, doar să nu accepte un alt punct de vedere, fiind încurajați de profesorii care asistau;

Nu au abilități de comunicare și prezentare în public (se întrerup când prezintă, nu se ascultă, se uită la poster, nu și la grup, nu au o structură bine determinată etc. );

Nu pot îndeplini sarcini de grup, nu pot să-și repartizeze rolurile și responsabilitățile, toți fac unul și același lucru, pierd timp pentru lucruri simple, nu pot delimita sarcini de bază de cele secundare etc.

În acest context putem afirma că procesul de predare al drepturilor omului în școală este unul superficial, se axat pe cantitate, dar nu pe calitate. Procesul de predare nu trece prin prisma celor trei componente a Educației pentru Drepturile Omului/ Copilului, din păcate se oprește mai mult la primul concept, Educația despre Drepturile Omului, elevii, superficial, cunosc ce drepturi au, dar nu știu ce asigură acestea, nu cunosc toți deținătorii de obligații care sunt responsabili de respectarea drepturilor lor și cum ar putea ei ca deținători de drepturi să și le revendice, cu atât mai mult să promoveze propriile drepturi. Reieșind din acestea, putem spune că la rândul lor, cadrele didactice, nu ucunosc conceptul de Drepturi ale Omului/Copilului și nu au abilități pentru învățarea Drepturilor Omului și prin urmare transmit elevilor informații fragmentate și distorsionate. La capitolul recomandări s-a constat că cadrele didactice trebuie să integreze conceptul de drepturi în toate modulurile Educației Civice pentru a demonstra cum funcționează drepturile în realitate, de asemenea au nevoie de formare continuă la modulul Drepturile Omului/Copilului, iar aplicații la Turnament în mod special au nevoie de formare la capitolul monitorizare, acesta fiind abordat insuficient de curriculum.

În anul 2014, a fost organizată cea de-a doua ediție a Turnamentului în domeniul Drepturilor Omului / Copilului. Conform recomandărilor din anul precedent în luna mai 2014 au avut loc 3 seminare republicane (Bălți – nord, Căușeni – sud, Chișinău – centru) pentru profesorii de educație civică, care au exprimat intenția de a coordona activitatea unui grup de elevi în domeniul studierii și monitorizării drepturilor omului/copilului, cu scopul de a informa cadrele didactice despre prevederile Regulamentului cu privire la organizarea Turnamentului republican în domeniul monitorizării drepturilor copilului / omului în cadrul orelor de educație civică. De asemenea, specialiștii direcțiilor raionale învățământ, tineret și sport, responsabili de disciplina Educație civică au fost informați cu privire la Turnament în cadrul unui seminar republican organizat de Ministerul educației în luna iunie 2014.

La faza de preselecție a etapei republicane, au depus dosarele 46 de grupuri de elevi. Comisia de preselecție, în baza criteriilor din Regulament, a decis invitarea a 8 grupuri (câte 3 reprezentanți) pentru participare la faza finală pentru ciclul gimnazial și 4 grupuri (câte 5 reprezentanți) pentru ciclul liceal. Din datele statistice obersvăm că numărul de participanți s-a mărit considerabil, cadrele didactice fiind mai cointeresate să se implice împreună cu elevii instituției din care fac parte în monitorizarea unui drept. Realizarea mai multor seminare, destinate cadrelor didactice a stimulat implicarea acestora.

Programul evenimentului a inclus sesiuni de lucru separate și comune pentru elevi și profesori. În timpul sesiunilor separate, elevii au elaborat prezentări în baza sarcinilor primite, iar profesorii au discutat aspecte ce țin de etapele de organizare a Turnamentului, metodele de lucru și evaluare, au împărtășit experiențe. În timpul sesiunilor comune profesorii au asistat la prezentările elevilor, au participat la discuții în baza prezentărilor. Metodele utilizate în cadrul etapei republicane a Turnamentului au fost: ședința plenară(reprezentanții ME și CIDDC au salutat participanții și au prezentat modalitatea de lucru), braistormingul( s-a disctat despre drepturile copilului, funcțiile lor și documentele în care sunt stipulate), discuția dirijată( s-au identificat reușitele, dificultățile, lecțiile învățate, reacțiile deținătorilor de drepturi).

Concluzii:

În urma prezentării rapoartelor din 2014, s-a constatat că profesorii sunt insuficient pregătiți pentru a înțelege pe deplin procesul de monitorizare a drepturilor copilului. Înțelegerea copilului ca deținător de drepturi este redusă, profesorii doar într-o oarecare măsură realizează acest fapt, iar periodic oricum apar comentarii de genul „întâi obligațiile, apoi drepturile”, „drepturi, dar să nu uităm de obligații”. Deși cunosc teoretic relația dintre Deținătorul de Drepturi și Deținătorul de Obligații, nu o pot aplica. În general, lipsește o abordare pedagogică individuală și echitabilă pentru fiecare copil, non-discriminatorie. De cele mai multe ori profesorii încadrează în grupul de monitorizare elevi „buni”, activi la toate evenimentele din școală, care învață bine. Un argument ar fi numărul mic de copii în grupuri, care indică asupra faptului că au fost implicați elevi cu care este ușor de lucrat, nu au depus efort să motiveze/ atragă elevii care se implică mai puțin sau deloc. Chiar dacă ,mai este mult de lucru la capitolul Educației prin și pentru Drepturile Omului, grupurile de elevi, coordonați de către profesori, au avut în mare parte prezentări originale, abordând drepturi care reies din situații concrete pe care elevii le trăiesc zi de zi, cum ar fi: dreptul la consumator, securitatea în transportul școlar. Din spusele elevilor, Turnamentul i-a ajutat să observe care sunt problemele semenilor din alte localității, să-și noteze diverse metode de colectare a informații. Au menționat că Turnamentul este important pentru că îi ajută să observe încălcările drepturilor copilului. Înainte, chiar dacă le observau, nu conștientizau cât de globale sunt. Acum, când sunt încadrați într-un proces, au avut ocazia să colecteze cifre și își pot da seama de amploarea problemelor studiate, seriozitatea situației, au aflat la cine se pot adresa pentru a soluționa o problemă („Pentru a rezolva o problemă, e necesar să parcurgem anumiți pași, să căutăm surse, să avem date concrete, să demonstrăm științific, să documentăm, atunci autoritățile ne vor lua în serios”).

La cea de-a treia ediție a Turnamentului republican în domeniul Drepturilor Copilului/ Omului, Desfășurată în luna mai, 2016, au aplicat 48 de grupuri de elevi din 44 de instiții. După examinarea minuțioasă a tuturor dosarelor, au fost selectate pentru participare la faza finală a Turnamentului 11 grupuri de elevi de la ciclul gimnazial și 10 grupuri de elevi din ciclul liceal.

Timp de aproximativ trei luni grupurile de elevi din diferite raioane ale republicii au analizat cum este respectat cel puțin un drept al copilului/omului în școala sau comunitatea lor. În cadrul orelor de educație civică sau a cursurilor opționale, elevii au cercetat problemele copiilor, au realizat chestionare, au desfășurat interviuri, au analizat și compilat datele colectate. Acest exercițiu a ajutat eleviii să-și dezvolte competențele de cunoaștere și revendicare a drepturilor, de comunicare cu titularii de obligații: autorități publice locale, raionale sau centrale, conducători de instituții responsabile de asigurarea respectării drepturilor copilului/omului etc. Ulterior, fiecare grup a realizat câte un raport care conține principalele constatări și concluzii făcute în urma procesului de monitorizare.

Concluzii:

În urma prezentării rapoartelor, s-a observat că elevii au fost bine pregăti, fiind mult mult mai încrezuți în sine decât în cadrul celorlalte turnamente. În mare parte drepturile monitorizate au fost: dreptul la sănătate și asistență medicală, dreptulul la odihnă și recreiere, dreptul la securitate în traficul rutier. Participanții au înțeles și au putut să explice scopul sarcinilor și al probelor: de a demonstra măsura în care cunosc și înțeleg drepturile pe care le-au monitorizat, capacitatea de lucru în grup , în același timp unele gupuri au ales drepturi dificil de monitorizat, care necesitau un efort mult prea mare din partea elevilor, cum ar fi drepul la familie sau dreptul la participarea ambilor părinți în educația copilului.

În urma procesului de lucru s-a constat că profesorii încă rămân a fi slab pregătiți, deaorece au fost grupuri care nici măcar nu au identificat corect titularii de obligații. Înțelegerea copilului ca deținător de drepturi este redusă, sarcina lor era să monitorizeze un drept și să-l revendice de la titularii de obligații, pe când unele grupuri au confundat acest lucru, venind ei cu măsuri de soluționare, cum ar fi inițierea unor acte de caritate, participarea în cadrul salubrizărilor, desigur, asta este ceva îmbucurător, dar nu asta era sarcina lor. O dată cu participarea la turnament atât profesorii cât și elevii au observat cât importantă este abordarea profundă a unui drept și înțelegerea întregului proces.

Din spusele elevilor, Turnamentul i-a ajutat să observe care sunt problemele semenilor din alte localității, să-și noteze diverse metode de colectare a informații. Au menționat că Turnamentul este important pentru că îi ajută să observe încălcările drepturilor copilului. Înainte, chiar dacă le observau, nu conștientizau cât de grave sunt. Acum, când sunt încadrați într-un proces, au avut ocazia să colecteze cifre și își pot da seama de amploarea problemelor studiate, seriozitatea situației, au aflat la cine se pot adresa pentru a soluționa o problemă („Pentru a rezolva o problemă, e necesar să parcurgem anumiți pași, să căutăm surse, să avem date concrete, să demonstrăm științific, să documentăm, atunci autoritățile ne vor lua în serios”).

Pentru ca procesul de lucru în viitor să fie mai eficient s-au formulat câteva recomandări:

Scrisoare către autorități din partea ME și CIDDCpe care s-o poată arăta pentru a-și ușura accesul;

Organizarea a mai multor întâlniri pentru a facilita schimbul de experiență la nivel local;

Administrația instituției să susțină financiar grupul care monitorizează la etapa locală, să planifice în bugetul instituției echipament, materiale, birotice;

Turnamentul să fie organizat în vacanță și să dureze mai multe zile;

Pentru fiecare probă să fie acordat mai mult timp și să fie folosită o metodă diferită (poster, poezie, scenete) „Prin discuție simplă este mai ușor să înțelegem, putem să aflăm mai multe”);

Elevii să fie grupați după diferite criterii, ca să aibă posibilitatea să lucreze cu / să cunoască persoane diferite (după localitate, drept monitorizat, vârstă etc.) și să fie introduse sarcini pentru grup mixt;

Mai mult timp liber, pentru a face cunoștință cu colegii („Mă duc acasă tot fără prieteni”), activitățile seara să fie organizate de participanți sau de organizatori („Avem acest drept”);

Ministerul Educației să revină, printr-o scrisoare metodică, la conceptul de predare a Drepturilor Omului/Copilului la Educația Civică și să insiste pe învățarea de calitate a acestuia, făcând trimitere la materialele de suport privind învățarea Drepturilr Copilului;

Cadrele didactice trebuie să integreze conceptul de drepturi în toate modulurile Educației Civice pentru a demonstra cum funcționează drepturile în realitate;

Cadrele didactice au nevoie de formare continuă la modulul Drepturile Omului/Copilului, iar aplicații la Turnament în mod special au nevoie de formare la capitolul monitorizare, abordat insuficient de curriculum;

Creșterea unor cetățeni înseamnă multă muncă, responsabilitare, implicare, atitudine, educație de calitate. Participarea în cadrul turnamentului oferă atât elevilor cât și profesorilor posibilitatea de a învăța și a aplica cunoștințele pe care le au în domeniul monitorizării drepturilor copilului, de a se exprima în scris și verbal, de a-și dezvolta abilitățile de comunicare în public, de a fi încadrați într-un proces și de a se simți importanța rolului pe care îl au în societate.

ÎNCHEIERE

Concuzii și recomandări:

Problema drepturilor copilului este una amplu cercetată în secolul XXI, iar evoluția dreptului intern și internațional a dus la adoptarea unui ansamblu de reglementări importante privind drepturile ale copiilor.

Importanța reglementărilor internaționale apare cu toată claritatea, dacă ne gândim la faptul că „copiii reprezintă cea mai mare minoritate existentă într-o societate.

Conștientizarea faptului că copilul este un subiect ce necesită protecție și ocrotire specială a produs o revoluție în consfințirea drepturilor acestuia prin reglementări internaționale – remediu întârziat la abuzurile flagrante și persistente împotriva copilului. Legislația internațională pornește de la recunoașterea copilului ca subiect de drept și, în această calitate, a dreptului lui de a se bucura de toate drepturile civile, politice, culturale, economice, sociale etc.

Caracterul vulnerabil al copilului a determinat necesitatea instituirii și reglementării unor măsuri speciale de asistență și protecție a lui, precum și a unor organe prin intermediul cărora acesta și-ar putea exercita drepturile fără a fi în vremi fel lezat sau prejudiciat.

Prin reglementări internaționale copilul este recunoscut ca subiect exclusiv al drepturilor și protecției internaționale, el dobândește statutul de persoană, de ființă umană care prin simplul fapt al nașterii beneficiază de drepturi care trebuie garantate și respectate.

Drepturile copilului au un caracter universal, ceea ce înseamnă că ele trebuie să fie aplicate în mod egal tuturor copiilor, fără excepții, și că toate drepturile – civile, politice, economice, sociale și culturale – sunt de importanță egală.

Promovarea eficientă a drepturilor copilului este posibilă numai în contextul promovării la scară universală a unei politici unitare, comune. Pe de altă parte, problemele drepturilor copilului, în toată diversitatea lor, nu pot fi soluționate decât în cadrul fiecărei țări prin eforturile și contribuția cetățenilor săi.

Cadrul legal și de politici din domeniul drepturilor copilului încurajează promovarea acestora la toate nivelurile (clasă, instituție, comunitate), reieșind din angajamentele internaționale la care Republica Moldova este parte. În același timp, școala prezintă o abordare superficială a drepturilor copilului, profesorii, accentuând mai mult responsabilitățile copiilor decât pe drepturile. Deși, cadrele didactice recunosc importanța promovării drepturilor copilului, insuficiența de pregătire în domeniul educației civice și educației pentru drepurile omului/copilului afectează înțelegerea procesului de cunoaștere, implimentare și promovare a drepturilor copilului. În contextul în care, predarea Educației pentru Drepturile Omului/Copilului trebuie să treacă prin cele trei componente ale ei: educația “despre”, „prin” și „pentru” drepturile omului, de cele mai multe ori, predarea drepturilor copilului în școală se oprește la educația despre drepturile drepturi, care se axează pe cunoașterea și înțelegerea lor. Dezvoltarea competențelor pentru protecția și respectul drepturilor omului rămâne a fi o sarcină dificilă pentru cadrele didactice. Elevii își cunosc drepturile, dar asta nu este suficient pentru a promova o cultură a drepturilor omului pentru viață și pe tot parcursul vieții.

La momentul actual, societatea de dezvoltă cu pași rapizi și avansați, iar educarea unor cetățeni activi și responsabili în spiritul păcii, democrației și al toleranței este, practic, imposibil de realizat fără promovarea unei a drepturilor omului.

Recomndări:

Elaborarea unui Cod al Copilului – un pachet de acte legislative în domeniul protecției copilului, de care să se poată conduce persoanele implicate;

Intensificarea relațiilor de colaborare cu statele în care sunt create proiecte de protecție și promovare a drepturilor copilului în vederea preluării politicilor, procedurilor, mecanismelor instituite prin intermediul acestor proiecte;

Conlucrarea instituțiilor guvernamentale cu organizațiile neguvernamentale, preocupate de problemele protecției drepturilor copilului, prin dezvoltarea unor sisteme de comunicare, care să permită formularea unor concepte comune privind politicile în domeniu;

Desfășurarea unei campanii largi de educație în domeniul drepturilor copilului. Educația presupune atât cunoașterea acestor drepturi, cât și politici și măsuri diferențiate în funcție de domeniu, de structura instituțională, care prin natura activității desfășurate intră în contact cu copiii;

Realizarea cursurilor de formare continuă a profesorilor în domeniul drepturilor copilului:

Integrarea conceptului de drepturi în toate modulurile Educației Civice pentru a demonstra cum funcționează drepturile în realitate.

Realizarea periodică a unui schimb de experiență între cadrele didactice în domeniul promavării educației pentru drepturile copilului;

BIBLIOGRAFIE:

Monografii:

BALAHUR D. Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale, – București: Ed. ALL Beck, 2001. 392 p.

BEDJAOUI M. The Right to development H International Law: Achievements and prospects, 1991. 1245 p.

ECCLES J. The Evolution of the Brain: Creation of the Self. – Rout ledge, 1989. 342 p.

FREEMAN M. Children's Rights. A comparative perspective. -Aldershot: Dartmouth Publ., 1996. 378 p.

GOLDSTON B. Copiii: analiză istorică și teoretică. – London: UCL Press, 1997. 364 p.

LANG W. How to Manage Sustainable Development. -Dordrecht: Martinus Nijhof Publishers, 1995. 256 p.

SANTOS PAIS M. Manualul de raportare a respectării drepturilor omului, Conform prevederilor a șase instrumente pentru drepturile omului Biroul Comisarului pentru drepturile omului – Geneva, 1997.762 p.

SHAMGAR-HENDELMAN L. To Whom Does Childhood Belong, ii J. Qvortrup Childhood Matters: Social Theory, Practice and Politics. – Aldershot. Avebury, 1994. 256 p.

VOLCINSCHI V., COJOCARI. E., Dreptul privat roman, Chișinău 2006. 244 p.

QVORTRUP J. Childhood Matters: An introduction, ii J. Qvortrup Childhood Matters: Social Theory, Practice and Politics. — Aldershot. Avebury, 1994. 256 p.

Contribuții:

Publicații oficiale:

Codul electoral al Republicii Moldova nr. 1381-XIII din 21.11.97. fi Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 81/667 din 08.12.1997.

Codul familiei al Republicii Moldova nr. 1316-XIV din 26.10.2000. ii Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 47-48/210 din 26.04.2001.

Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28.03.2003. ii Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 159-162/648 din 29.07.2003

Codul penal al Republicii Moldovanr. 985-XV din 18.04.2002. li Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129/1012 din 13.09,2002.

Convenția O.I.M. privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor nr. 182/1999, din 17.06.1999. // Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la Drepturile Copilului. U.N.I.C.E.F. – Chișinău: Ed. Cartier, 2001.

Convenția cu privire la Drepturile Copilului Rezoluția Adunării Generale O.N.U. nr. 44/25, din 29.11.1989. Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte.Vol. I, – Chișinău, 1998

Declarația O.N.U. asupra principiilor sociale și juridice aplicabile protecției și bunăstării copiilor.Rezoluția Adunării Generale O.N.U. nr. 41/85, din 3.12.1986. ii D. Balahur. Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale. – București: Ed. ALL Beck, 2001 art.2

Declarația Universala a Drepturilor Omului, 10 decembrie 1948, art.26

Ministerul Educației, Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, Regulamentul de desfășurare a Turnamentului republican în domeniul drepturilor omuluui/ drepturile copilului din 23 martie 2016

Din reviste:

ALSTON P. Cadrul legal al Convenției cu privire la Drepturile Copilului. Buletinul Drepturilor Omului. Nr.91/2.

Revista de pegagogie, Chișinău 2007, nr. 6, 64 p.

ROGERS C.M. WRIGHTSMAN L.S. Attitudes Toward Children s Rights: Nurturance or Self-determinationi Journal of Social Issue No. 34(2), 1978. 68 p.

Din lucrări științifice și metodice:

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova, Materiale suport pentru predarea drepturilor copiilor în cadrul disciplinei Educația Civică, Chișinău 2012, pag 7

Curriculum la educația civică pentru învățămîntul gimnazial, Chișinău 2010

Curriculum la educația civică pentru învățămîntul liceal, Chișinău 2010

Curricuulum opțional pentru învățămîntul gimnazial( cl.VIII-IX-a Educația pentru Drepturile Omului), Chișinău 2015

Ghid de implimentare a curricumului modernizat la Educația Civică pentru treapta gimnazială, Cartier 2010.

Ghid de implimentare a curricumului modernizat la Educația Civică pentru treapta liceală, Cartier 2010,

RACU T. Ghid de formare a competențelor,

Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la Drepturile Copilului. U.N.LC.E.F. – Chișinău: Ed, Cartier, 2001. p 42-47

O lume demnă pentru nou Declarația Copiilor, Sesiunea Specială dedicată Copiilor a Adunării Generale O.N.U., New York, din 8.05.2002. ii îngrijirea și dezvoltarea timpurie a copiilor în Moldova.- Chișinău: Ed. Gunivas, 2004.

Suport de curs pentru formarea profesorilor la Edcuția Civică, Bacău 2013,

Din materialele conferințelor, rapoartelor științifice:

Raportul „Dezvoltarea și cooperarea economică internațională”al Secretarului General al O.N.U. la ce-a de-a 48-a sesiune a Adunării Generale. Doc. A/48/935, din 6.05.1994.

Observații Finale ale Comitetului pentru Drepturile Copilului asupra Raportului inițial al Republicii Moldova, Doc. CRC/C/15/Add.l92, 4.10.2002. II Chișinău: Publicație U.N.I.C.E.F 2004 pct.23

Raportul „Dezvoltarea și cooperarea economică internațională”al Secretarului General al O.N.U. la ce-a de-a 48-a sesiune a Adunării Generale. Doc. A/48/935, din 6.05.1994. fi www.un.org/ga/index.html§ 36

Directive generale privind forma și conținutul Rapoartelor Inițiale care vor fi înaintate de statele-părți ale Convenției cu privire la Drepturile Copilului Doc. CDC/C/5, 15.10.1996.

Surse web:

www.particip.gov.md –Guvernul Republicii Moldova

www.statistica.md- Biroul Național de Statistica al Republicii Moldova

http://www.unhchr.ch – Comisia pentru Drepturile Omului (C.D.O.), Comitetul cu privire la drepturile copilului (C.D.C.);

http://www.mmpsf.gov.md/- Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei;

Anexa 1

CIDDC din Moldova

Raport
de monitorizare a Drepturilor Omului

Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu”,

or. Hîncești

Prezentarea grupului de monitorizare

Grupul nostru a fost constituit din 11 membri, elevi ai claselor a IX-a – a XII-a.

Secu Andrei , elev în clasa a XII-a, membru al Consiliului de tineret Hîncești , lider de echipă în cadrul organizației SEAM , voluntar în cadrul Misiunii Social-Creștine ”DIACONIA”.

Cotoi Nicolae, elev în clasa a XII-a , membru al echipei de voluntari OTV Hîncești de pe lîngă Consiliul Raional Hîncești.

Rotaru Alina, elevă în clasa a XII-a , participantă în Proiectul ”Diferiți, dar egali” , membru al colectivului de dansuri ”Andrieș”, Casa de Creație a copiilor din Hîncești.

Stanislav Elena , elevă în clasa a XII-a, lider de echipă, membră a echipei de voluntari, participant în Proiectul ” FITNES-PARC” Bobeica.

Postolache Ana, elevă în clasa a XII-a, în cadrul școlii de vară de la Vadul lui Vodă ( organizator Alina Gîlcă) a fost inclusă în echipa de Asistență Socială, membru activ al ONG-ului OTV, membră a echipei AISEC.

Cioară Tatiana , elevă în clasa a XI-a , membră a echipei de voluntari ”DIACONIA” , membră a lotului Olimpic Hîncești.

Stratu Andrei, elev în clasa a XI-a, voluntar în cadrul Misiunii Social-Creștine ”DIACONIA”.

Iusico Laura , elevă în clasa a X-a , membră a colectivului de dansuri populare ”Andrieș”, Casa de Creație Hîncești, membră a Consiliului de Tineret Hîncești.

Manic Liuba, elevă în clasa a IX-a, membră a organizației de tineret OTV Hîncești , voluntar în cadrul Misiunii Social-Creștine ”DIACONIA”.

Rotaru Daniel, elev în clasa a X-a, membru al Consiliului de Elevi din Liceul Teoretic ”M. Eminescu”, voluntar în cadrul Misiunii Social-Creștine ”DIACONIA”, membru al lotului Olimpic Hîncești.

Rotaru Mihai, elev în clasa a X-a , membru al Consiliului de Elevi din Liceul Teoretic ”M. Eminescu”, voluntar în cadrul organizației OTV.

Raport de monitorizare a Drepturilor Omului

Dreptul la viață ( deci, și la supraviețuire) este un drept inerent al tuturor ființelor umane. Acest drept este stipulat în DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI , art. 3 , precum și în Convenția cu privire la Drepturile Copilului, art. 6 . Dar, uneori, pentru unii oameni viața devine un calvar , o permanentă luptă cu moartea , o așteptare chinuitoare a sfîrșitului. Nouă, societății, ne revine responsabilitatea de a transforma pentru ei ultima perioadă a vieții în una confortabilă și demnă.Este un obiectiv realizabil? Da, prin intermediul sistemului de încgrijiri paliative. Grupul nostru a decis să monitorizeze dreptul la îngrijiri paliative pentru pacienții cu boli avansate și incurabile, care nu răspund tratamentului activ și pentru care pronosticul este unul limitat. De ce acest aspect al dreptului la viață?

Despre îngrijirile paliative am aflat la orele de educație civică, în cadrul subiectului ”Viața și conflictul de valori” .Atunci am descoperit că o alternativă a eutanasiei sunt îngrijirile paliative. Profesoara ne-a încurajat să explorăm acest domeniu. Am identificat atîte avantaje, ca în final, să concluzionăm. Eșecul autorităților de a acorda îngrijiri paliative poate fi calificat ca un tratament crud , inuman , degradant. Pe cît de informați sînt concetățenii noștri despre acest drept? În ce măsură beneficiază de el? Pe cît de pregătită este comunitatea noastră să facă față acestei responsabilități? Cît de sensibili sunt copii din liceul nostru la problemele cu care se confruntă aceste persoane și membrii familiilor lor?

Sunt doar cîteva din întrbările la care am încercat să găsim răspuns cînd a demarat procesul de monitorizare (30 martie-23 aprilie ,2016).După stabilirea obiectivului monitorizării, am identificat partenerii care ne-au oferit sprijin și consiliere. Administrația liceului a făcut un DEMERS , cu care am mers la instituțiile abilitate pentru a colecta informațiile necesare. Psihologul școlar ne-a ajuta la formularea întrbărilor pentru interviu și chestionar. O deosebită deschidere am găsit la preotul Eugen Balan, care ne-a vorbit despre valorile moral-creștine , despre rădăcinile spiritualității ortodoxe românești , care a supraviețuit multor cataclizme sociale: revoluții, războaie, foamete, deportări, despre solidaritatea umană. Cel mai mare ajutor l-am primit de la semenii noștri , care ne-au relatat cazuri reale (consăteni, rude), deoarece în liceul nostru își fac studii copii din 18 localități ale raionului.

Ca surse de colectare a informațiilor necesare au fost serviciile de asistență medicală, de asistență socială, medici de familie , asistenți și lucrători sociali, beneficiarii de îngrijiri paliative și membrii familiilor lor, preotul din localitate, diverse documente și rapoarte oficiale(de exemplu, Protocoale Clinice Naționale de Îngrijiri Paliative).

Am utilizat mai frecvent așa metode ca interviul , chistionarul, studiul de caz, observarea, discuția în grup , analiza documentelor ș.a.Membrii grupului au mers în colectivele de elevi ( clasele a VIII-a – a XII-a) pentru a explica conceptul și a promova acest drept, apelînd la ajutorul diriginților.

În urma procesului de monitorizare am constatat următoarele:
Autoritățile raionului au cîștigat un Proiect norvegian cu privire la organizarea serviciului de îngrijiri paliative, în care își pun mari speranțe; (Sursa : Șefa Centrului Medicilor de Familie Vera Munteanu)

Pornind de la cifra de 250 000 de persoane care necesită îngrijiri paliative în republică, am constatat că în raionul nostru avem aproape 300 de asemenea persoane.1/3 din ei locuiesc în orașul Hîncești , 2/3 în localitățile rurale, deci, accesul lor la aceste servicii este în mare parte limitat.De exemplu, în satul Stolniceni , cu o populație de 2286 de locuitori , 52 de persoane au peste 80 de ani, 10 persoane sunt țintuite la pat.Aceste persoane sunt îngrijite de un asistent medical comunitar și doi lucrători sociali;

Am descoperit cu mirare, că mai puțin de jumătate (41%) din potențiali beneficiari primesc îngrijiri paliative la domiciliu.Ceilalți au refuzat , deoarece are cine să-i îngrijească în familie. Există și o barieră psihologică- societatea noastră nu acceptă ideia ca cineva străin să îngrijească de apropiați,considerînd aceasta o datorie creștinească, moral-spirituală a familiei. Deci, marea majoritate nu-și cunosc acest drept, dețin prea puțină informație despre avantajele îngrijirilor paliative, nu știu că acest drept se extinde și asupra membrilor familiilor lor, atît pe perioada îngrijirilor, cît și după deces;

Principalele servicii- asistența medicală și asistența socială acționează separat, nu își coordonează acțiunile , deoarece nu au fost, deocamdată, formate unități de acordare a îngrijirilor paliative.Astfel, cei 76 lucrători sociali, plus 8 persoane din echipa mobilă au la îngrijire 650 de persoane, preponderent solitari sau rămași fără îngrijire;

Acțiunile grupului de monitorizare au avut mare priză la elevii instituției noastre. Astfel, aflînd că în cadrul Spitalului Oncologic Republican funcționează secția de pediatrie, iar 80 de copii sunt în stadiu terminal al bolii, în liceu s-au desfășurat acțiuni de caritate. Au fost colectate jucării, cărți, rechizite școlare, iar pe un cont bancar special au fost depuse peste 5000 de lei donați de elvei. Foarte activ sau încadrat elevii noștri în campania ”Masa Bucuriei – 2016” , organizată de Misiunea Social-Creștină ”DIACONIA”. Ghidați de preotul Eugen Balan au colectat 820 de Kg cu dermen mare de păstrare (paste,crupe,conserve etc.) care au fost distribuite persoanelor cu nevoi speciale;

Am decis colectarea materialelor pentru o mapă, pe caream intitulat-o : ”EI VOR SĂ TRĂIASCĂ!” , care va include studii de caz, reportaje din mass media și alte materiale informative. Mapa va fi propusă diriginților, profesorilor de educație civică , învățătorilor de la clasele primare pentru a utiliza materialele în cadrul orelor.

Acest raport a fost prezentat factorilor decizionali din raion:

Consiliului Raional Hîncești (Vice-președinte dna. Vera Tănase)

Centrul Medicilor de Familie (Șefă dna.Munteanu Vera)

Medicului-Șef al Spitalului Raional Hîncești ( dl.Petru Cebotari);

Direcției Asistența Socială Hîncești ( Șefă dna. Tamara Călugăru)

Cu următoarele recomandări:

Să fie urgentată constituirea unităților de acordare a îngrijirilor paliative în componență deplină: Medic, Asistent medical, Psiholog, Lucrător social, Fizioterapeut.

Să fie deschisă o secție de gereatrie în incita Spitalului raional Hîncești, care ar putea oferi și servicii de îngrijiri paliative.

Să fie înlăturate barierele birocratice pentru a facilita accesul pacienților la medicamentele cu regim special.

Consiliul Raional să identifice surse pentru acordarea în continuare a suportului material persoanelor cu maladii în stadiul terminal.

Anexe

Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”
or. Hîncești

1.Materiale-suport

2. Secvențe din mapa cu material ”EI VOR SĂ TRĂIASCĂ!”

3.Grupul de monitorizare printre enoriașii preotului Eugen Balan

4.Secvențe din activitatea grupului de monitorizare.

Anexa 2

PREZENTAREA GENERALĂ A GRUPULUI DE ELEVI , IPG SÎRCOVA, R-UL REZINA CE AU MONITORIZAT :” RESPECTAREA DREPTULUI COPILULUI LA SECURITATEA TRAFICULUI RUTIER PE DRUMUL PUBLIC CENTRAL DIN SAT”, ÎN PERIOADA 23MARTIE-23APRILIE 2016

Grupul de monitorizare este un grup mixt ,alcătuit din elevii clasei a VII-a, a VIII-a, a IX-a ,cu vîrsta cuprinsă între 12 ani-16ani și provin din medii sociale diferite . Grupul a fost constituit binevol, voluntar etc.Toți acești elevi sunt activi, responsabili și dețin cunoștințe despre Drepturile Copilului / Omului din cadrul orelor de Educație Civică , de Educație pentru Drepturile Omului .

Membrii grupului dețin experiență în domeniu de monitorizare a drepturilor Copilului/Omului, excepție fac doar elevii din clasa a VII-a, care au participat la monitorizare pentru prima oară. Strucura grupului:

Grupul a activat în activități comune , dar și separate. Inițial într-o ședință comună am stabilit obiectivul monitorizării , am stabilit indicatorii de strucură și publicul caruia vom adresa raportul . Apoi pe subgrupe (pe clase) am analizat indicatorii de structură și am stabilit indicatorii de proces , sursele de colectare a informaților, metode și instrumente de colectare a datelor, ceea ce a permis menținerea unui echilibru prin realizarea sarcinilor, responsabilităților pe care le-au de îndeplinit fiecare dintre ei. Toate subgrupele au activat în diverse activități în paralel, iar la final într-o ședință comună fiecare subgrup s-a prezentat miniraportul indicatorilor de proces și rezultat monitorizați, prin diverse modalități ținînd cont de următorul algoritm:

-indicatorul de proces /rezultat monitorizat

– sursele , metodele și instrumentel de colectare a informaților

-costatări/concuzii în urma monitorizării

– prezenarea fișei de reflecții asupra activității de monitorizare:

Aspecte reuțite în cadrul procesului de monitorizare/Elemente de problemă

Iar la finalul ședinței fiecare subgrup a delegat cîte o persoană pentru a redacta varianta finală a raportului.

OBIECTIVUL MONITORIZARII:

Să monitorizam respectarea dreptului copilului la securitatea traficului rutier pe drumul public central din sat care trece prin fața școlii.

Scopul SUPREM este de a colecta, a analiza, a rezuma și a prezenta informați despre situația siguranței rutiere a copiilor de la noi din sat atunci cînd se deplasează spre școală pe drumul cental , de a întari vocea copiilor și de a mobiliza adulții , administrația publică locală, profesorii, părinții, poliția rutieră în asigurearea securitații copiilor la traficul rutier.

POSIBILI INDICATORI DE URMARIT:

Indicatori pentru monitorizarea respectării art.6- dreptul la viață.

Structura

Existenta legislației care prevede ca statele părți vor face tot ce stă în putință pentru a asigura supravegerea și dezvoltarea copilului.

Existenta in Legea Republicii Moldova Articolul 22. Modalități de garantare a drepturilor participaților la trafic rutier.Obligațiile lor” conform căruia:

(1) Dreptul participanților la trafic rutier de a circula în siguranță pe drumurile publice este garantat de stat și se asigură prin executarea prezentei legi, actelor legislative și normative din domeniu și tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte.

(2) Exercitarea drepturilor de către unii participanți la trafic nu trebuie să lezeze drepturile altor participanți la el.

(3) Participanții la trafic au dreptul la circulație liberă, fără impedimente, pe drumurile publice, în conformitate cu regulile aprobate, la informații veridice, din partea administratorilor de drumuri, despre condițiile de deplasare în siguranță și cauzele restricțiilor de circulație;

Sîrcova este o comună care are în componența sa satele Sîrcova și Piscărești , este situat la o distanță de 20 km de orașul Rezina și la 107 km de Chișinău, cu o populație 1821 oameni conform recensămîntul din anul 2004. Cercetînd harta cartografică am stabilit că satul are o suprafață de circa 2.90 kilometri pătrați și un perimetru de 9.29 km, ce este străbătut de un drum central , care este și un drum tranzit după părerea noasră deoarece leagă alte sate de traseul cental, deseori circulînd vehicule în trecere spre Olișcani, Fuzăuca, Samașcani , Pecește etc.Ne îngrijorează faptul că acest drum șerpuiește chiar prin fața școlii noastre, iar satul nostru am identificat că este amenajat cu indicatoare putine, doar de avertizare pentru conducători fara trecere de pietoni , fară trotuare și piste pentru pietoni , ceea ce pune în pericol viața și sănătatea elevilor care frecventează școala noastră.

În scopul identifcării părerii privind securitatea copilului la trafic pe drumul central am interviat 30 persoane cu vîrsta cuprinsa între 12 ani si respectiv 67 ani . Cu stare sociala diversa : elevi, profesori, reprezantati a APL , persoane din sfera de deservire sociala, pensionari etc . În procesul de interviu interviatii au fost solicitati sa raspunda la intrebarea – dilemă: “ Cum considerati dumurile din satul nostru sunt sigure / periculoase pentru viata copiilor?,, Din 30 de interviati 27 au raspuns ca drumurile din comuna noastra sunt periculoase și anume : nu sint amenajate cu trotuare , drumul nu este asfaltat,nu este loc pentru traversarea strazii ,pe drumul central transportul circula cu viteza mare , trotuarele care exista sunt pline cu gunoi ,materiale de constructie , buruene iar unii locatari le-au transformat in teritorii private ;etc.Ne ingrijoreaza faptul ca 3 dintre interviati au raspuns ca drumurile sunt sigure ,avind copii minori si locuind chiar în apropierea drumului central.

Din păcate deși majoritatea celor interviați conștientizează pericolul traficului rutier asupra dezvoltări și siguranței copilului am observat ca atît la intrare în sat cît și la ieșire din sat și chiar în preajma gimnaziului drumul public este transformat în „teren de joc” , iar pe drumul public central circulă mulți copii minori de virsta preșcolara neinsoțiți de parinti ceea ce credem ca pune în pericol viața si siguranța copilului .

Din discuție cu colegii noștri am constat că elevii primesc informații despre securitatea traficului rutier în cadrul orelor de diriginție, de educație civică, educație tehnologică de la părinți , dar din păcate nici într-o clasă și nici în holul gimnaziului n-am observat panori informative despre securitatea la trafic.

În procesul derulării concursului ,,Sunt un pieton informat” am chestionat 46 de elevi clasele a II-a-lV cuprinși între vîrsta 7-12 ani și elevii treptei gimnaziale 70 elevi clasele a V-a a lX-a cu vîrsta 12-16 ani .

În urma chestionării am stabilit că 31%elevi din clasele primare au răspus corect ceea ce ne permite să afirmăm cunosc regulile de securitate la traficul rutier , însă ne îngrijoreză faptul că 4,4 % elevi nu cunosc noțiuni elementare despre regulile de circulație, nemaivorbind despre respectarea lor . Ne bucură faptul 100 % dintre elevii de la treapta primară au răspuns corect că elementul pentru circulația pietonilor este trotuarul iar locul de joc este parcul de joacă totuși majoritatea din ei aleargă se joacă , se deplasează pe carosabil .În ceea ce privește analiza rezultatelor la treapta gimnazială am putea afirma că rezultatele sînt școcante, deoarece 41,4 % din cei interviați au dat răspunsuri greșite. Rezultatele chestionării confirmă faptul că copiii nu dețin informații corecte, concrete, suficiente privind securitatea traficului rutier și nu conștientizează riscurile majore care le-ar putea afecta sănătatea și viața .

În procesul experimentului am stabilit că fluxul de autoturisme este relativ intens (timp 35 min – 13 autoturisme), pe lîngă autoturisme pe drumul central mai circulă vehicole pentru transportul încărcăturilor, vehicole cu tracțiune animală și împinse sau trase cu brațele, conducătorii căruia sînt în stare de ebretate sau sunt conduse de minori.Am stabilit că cu toate că cu toate că fluxul de autoturisme este relativ ines, multe autoturizme circulă cu viteză relativ mare (22km/h-80km/h) chiar dacă în apropierea gimnaziului este indicatorul ”atenție copii” , deasemenea am observat că drumul este dîrmat , deteriorat cu gropi ceea ce prezintă un pericol extrem pentru viața,sănătatea și dezvoltarea copiilor, în special pentru micuții claselor primare care trasformă drumul central în teren de distracție și joc.

Analizînd fotografiile am observat că copii merg la o distanță foarte mică față de autoturisme, cauzele fiind multiple lipsa trotuarelor într-o mare parte a drumului, transformarea trotuarelor în ternuri private pentru păstrarea nisipului, pietrelor, sădirea florilor și copacilor copii sunt nevoiți să circule pe șosea , alături de autoturisme, însă chiar dacă unele porțiuni sînt amenjate cu trotuare mulți copii preferă să meargă pe carosabil , ceea ce ne permite să constatăm că atît copii , cît și maturii, cît și conducătorii auto nu respectă regurile de circulație , ce pun în primejdie viața și sănătatea copiilor .

Pentru fiecare dintre noi, traficul rutier face parte din cotidian.Pietonii însă sunt cei mai vulnerabili în fața accidentelor și, deseori copiii sunt implicați în accidentele cauzate de traversarea neregulamentară.Deseori ei pot fi loviți de automobile atunci cînd traversează strada, se deplasează, se joacă în spații inadecvate sau cînd se plimbă cu bicicleta. Astfel, traversarea străzii poate deveni una dintre cele mai înfricoșătoare experiențe din viața unui copil!

RECOMANDĂRI:

Diriginții să organizeze ore de diriginție la subiectul ,,Securitatea traficului rutier” 2-4 ore pe semestru.

Administrația școlii să plaseze panouri informative cu subiectul ,,Securitatea traficului rutier” , pe înțelesul copiilor.

Păriții să monitorizeze , să ghideze și să însoțească copii mici cînd se deplasează spre școală, grădiniță.

Administrația gimnaziului împreună cu APL și consiliul elevilor să organizeze activități, decade dedicate ,,Securitatății traficului rutier”.

Colaboratorii poliției rutiere să organizeze activități de informare și monitorizare a procesului rutier din apropierea gimnaziului.

APL să întreprindă măsuri urgente pentru repararea și amenanjarea drumul central cu trotuare , cu indicatoare și amenajarea unor treceri pentru pietoni pe drumul central în special în fața gimnaziului.

Metoda de prezentare a raportului

La prezentare vor participa membrii a tuturor minigrupelor prin diverse metode de prezentare.

Astfel,pentru titularii de obligații direcți:

APL , poliția rutieră raportul va fi prezentat sub formă scrisă icluzindu-se observațiile , constatările și recomandările concrete.

Părinților și profesorilor ca titulari de obligații le vom prezenta raportul la o ședință în plen, unde fiecare subgrup va prezenta partea sa de raport după cum urmează :

Elevilor ca deținători de drepturi și ca responsabili de viața și securitatea sănătății personale le vom prezenta raportul sub următoarele forme:

Anexe

Bifează unul din răspunsurile posibele

1. Ce înțelegi prin noțiunea de ’’drum public,,?

a. Orice cale de comunicație terestră, artificială (poduri, viaducte) amenajate pentru circulația vehiculelor și pietonilor.

b. Orice cale de conunicație terestră , artificială (poduri,viaducte) amenajate pentru circulația vehiculelor

c. Orice cale de comunicație terestră , artificială (poduri,viaducte) amenajate pentru circulația pietonilor

2. Ce înțelegi prin noțiunea de ”participant la trafic”?

a. Personă care participă în procesul de circulație

b. Personă care participă în calitate de pieton sau pasager

c. Persoană care participă în calitate de conducator.

3.Ce semnifică indicatorul din imagine?

a. Trecere pentru pietoni b.Pistă pentru pietoni

4.Cum trebuie să circule pietonii pe porțiunile publice prevăzute cu trotuare sau poteci lateral?

a.Pe partea dreaptă a drumului.

b. Pe partea stîngă a drumului.

c. Cu maximă prudență urmărind vehicule care se apropie.

5.Cum trebuie să circule elevii cînd merg în coloană?

a. Cîte doi în rînd. b. Cîte trei în rînd. c. Nu este stabilit în Regulile Circulației.

6. În care din urmatoarele situații pietonii nu se bucură de întîitate?

a. Cînd traversează prin locuri nepermise.

b. Cînd traversează prin pasaje subterane.

c. Cînd traversează pe la colțul intersecției.

7. În autoturisme copii au voie să călătorească așezați pe banchetele din față numai daca au împlinit vîrsta de:

a. 10 ani b. 12 ani c. 14 ani

8. Circulația cu bicicleta pe drumurile publice cu trafic este posibilă numai persoanelor care au vîrsta de:

a. 10 ani b. 12 ani c.14 ani

9. Unde trebuie să așteptăm sosirea unui mijloc de transport în comunitate?

a.Pe partea carosabilă a druului public b. Pe trotuar

c. În locul unde presupunem că va opri mijlocul de transport.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Educatia Pentru Drepturile Copilului ÎN Cadrul Orelor Si Activitătilor Extracurriculare LA Educatia Civică (ID: 114572)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Educatia Pentru Drepturile Copilului ÎN Cadrul Orelor Si Activitătilor Extracurriculare LA Educatia Civică

Copyright Notice

Importanța Inovării în Creșterea Competitivității Unei Întreprinderi

Auditul Tranzactiilor Bancare

Industrializare Si Dezindustrializare (zona Brad Gura Barza)

Managementul Recrutării și Selecției Personalului

Evaziunea Fiscala In Romania In Perioada 2010 2014

Transformarea Bibliotecii Scolare In Biblioteca Publica

Copyright Notice

Similar Posts