Educația Părinților; ,,activități Specifice de Eficientizare,optimizare a Muncii cu Părinții în Înstituția Preșcolară
=== 74754de4c22fab835af24f7d20d5bc51c566059b_493221_1 ===
UNIVERSITATEA ,,BABEȘ BOLYAI"
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SECTIA: ,,PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PRESCOLAR"
CLUJ-NAPOCA
COORDONATOR STIINTIFIC: Conf. Univ. Dr. ADINA GLAVA
LICENȚIAT: POPOVICI IOANA-ANCUȚA
ARGUMENT
În realizarea lucrării de față am recurs la o temă actuală pentru eficeintizarea procesului didactic în învățământul preșcolar și școlar: Educația părinților. Activități specifice de eficientizare, optimizare a muncii cu părinții în înstituția preșcolară”. Tema aleasă a fost puțin expolatată din perspectivă academică și empirică.
Din cercetarea literaturii de specialitate am ajuns la concluzia că implicarea părinților în procesul educațional al copiilor are ca rezultat rezultate școlare mai bune ale acestora. Cu toate acestea, cauze precum educația, lipsa timpului, situație material influențează în mod negativ evoluția elevilor.
Pentru a avea o imagine cât mai clară despre tema aleasă spre aprofundare am hotărât să îmi structurez lucrarea în trei capitol distincte. Primele două capitole sunt realizate în urma reviziurii literaturii de specialitate. În acest demers am vizat lucrări scrise de autori români, cât și de autori străini.
Structura capitolelor teoretice este următoarea:
Capitolul 1. ,,Activități cu părinții în grădiniță” – acesta are următoarele subcapitole: ,,Caracreristici ale dezvoltării copilului preșcolar; Aspecte ale activității instructiv educative în grădiniță; Principiul colaborarii/ fundament al eficientizării muncii cu parinții; Obiective ale muncii cu părinții; Atribuții și responsabilități ale părinților. PRin intermediul acestui prim capitol am dorit să evidențiez rolul părintelui în viața copilului și în îmbunătățirea evoluției sale didactice.
Capitolul 2. ,,Modalități de eficientizare a relației cu părinții”. Acest capitol are următoarea structură: Specificul muncii cu părinții în grădiniță; Consilierea părinților -repere teoretice; Mijloace de colaborare cu părinții (ședințe, lectorate, activități extrașcolare, școala părinților); Sugestii practice. Este capitolul în care am încercat să sintetizez propunerile și sugestiile autorilor preocupați de eficientizarea relațiilor părinților cu copiii lor.
Capitolul 3. ,,Optimizarea colaborării cu părinții în educarea
preșcolarului” – este capitolul în care m-am concentrat pe identificarea unor activități specifice de îmbunătățirea activităților părinților cu copii. Rezultatele cercetării pot fi valorificate de cadre didactice și de părinți, dar reprezintă și o contribuție la literatura de specialitate.
CUPRINS
Introducere……………………………………………………………………………………………..…………..3
CAPITOLUL I. ACTIVITĂȚI CU PĂRINȚII ÎN GRĂDINIȚĂ…………………………..7
I.1.1. Caracreristici ale dezvoltării copilului preșcolar…………………………………………………..8
I.1.2. Aspecte ale activității instructiv educative în grădiniță……………………………………….14
I.1.3. Principiul colaborarii/ fundament al eficientizării muncii cu parinții…………………….18
I.1.4. Obiective ale muncii cu părinții……………………………………………………………………………..21
I.1.5. Atribuții și responsabilități ale părinților………………………………………………………………….22
CAPITOLUL II. MODALITĂȚI DE EFICIENTIZARE A RELAȚIEI CU PĂRINȚ……..….26
II. 2.1. Specificul muncii cu părinții în grădiniță………………………………………………………………..26
II.2.2. Consilierea părinților -repere teoretice…………………………………………………………………….29
II.2.3. Mijloace de colaborare cu părinții (ședințe, lectorate, activități extrașcolare, școala părinților)………………………………………………………………………………………………………………………32
II.2.4. Sugestii practice……………………………………………………………………………………………………38
CAPITOLUL III. OPTIMIZAREA COLABORĂRII CU PĂRINȚII ÎN EDUCAREA
PREȘCOLARULUI……………………………………………………………………..……….44
III.1. OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII………………………….…………44
III.1.1. . Obiective generale și specific…………………………………….…………………….44
III.1.2. . Ipoteza cercetării……………………………………………………………..…………44
III.1.3.Variabilele cercetării…………………………………………………………….………. 45
III.1.4. Eșantionul experimental………………………………………………………………….45
III.2 . DESIGNUL EXPERIMENTAL……46
III.2.1.Calendarul activităților cu părinți….46
III.2.2. Sistemul metodelor de cercetare utilizate….46
III.2.3. Desfășurarea experimetului pedagogic…..47
III.2.4. Analiza și prelucrarea datelor……62
Concluzii și propuneri……65
Bibliografie……………67
Introducere
A fi părinte înseamnă întâi de toate o bucurie pe care viața ți-o pune la îndemână, dar și foarte multe responsabilități. Una dintre el ar fi organizarea unui climat prielnic în care copilul să se poată dezvolta într-un cadru optim. În acest sens aducem în discuție noțiunea de educație, care ,,definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esențial este de a ușura o anumită modificare de comportament. Părinții sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familialˮ. Importanța conștientizării părinților de a oferi o educație adecvată o expune Kant: ,,părinții care au primit ei înșiși o educație sunt deja niște modele după care se îndreapta copiii. Dar pentru a-i face pe aceștia mai buni, este necesar să facem din pedagogie un studiu; altfel nu este nimic de sperat de la dânsa, iar educația este încredințată unor oameni cu pregatire rea". Propriul model personal, și aici vorbim bineînțeles de unul de natură pozitivă este cel mai la îndemână material didactic de care părinții dispun.
Următorul pas al educației se face într-un cadru profesional și specializat în intervalul 3-6/7 ani al copilului. De aici vine motivația temei tratate în această lucrare. Copilul vine la grădiniță cu un anumit ,,bagajˮ educațional pe care îl dobândește în perimetrul familiei. La grădiniță aceste principii se dezvoltă, însă acest lucru nu înseamnă că grădinița este singura responsabilă de educația copilului. Pentru buna dezvoltare a copilului este nevoie de o conlucrare perfectă între grădiniță și familie, cele două fiind numite într-un sens plastic – zale în procesul educațional.
În lucrarea de față voi căuta să amintesc practici venite din partea grădiniței pentru a eficientiza munca cu părinții, având drept scop dezvoltarea educațională a copilului. Motivele sunt de la sine înțelese: în primul rând pentru că mediul grădiniței are un personal calificat, profesionist în ceea ce constă domeniul de activitate. În al doilea rând – ar fi indicat ca această acțiune să pornească din perimetrul grădiniței, deoarece în acest cerc toți copiii sunt tratați la fel (unii copii vin la grădiniță din diferite medii de cultură și civilizație).
Deși pe marginea acestui subiect s-au făcut diferite cercetări atât din punct de vedere psihologic, dar și pedagogic, la care se adaugă și diferite proiecte și conferințe de nivel național sau internațional, tema prezintă un grad de noutate prin prisma mai multor factori. Fiecare copil este o persoană unică și irepetabilă. De aceea am putea spune că pentru fiecare caz în parte ar fi nevoie de o expunere personalizată.
Apoi, copilul vine din medii total diferite de cultură și astfel criteriul de integrare și participare activă este diferit. Pentru eficientizare trebuie să menționăm și faptul că tipul de relație întâlnit este foarte stufos: vorbim de relația copilului ce vine la grădiniță cu părinții săi. Am arătat mai sus că mediile sunt diferite însă și stilurile părinților sunt diferite (permisibili, stricți), alții folosesc în practica educării pedepsele psihologice sau fizice.
Apoi relația copil – grădiniță, urmărind cât de mult se implică, cât de mult participă, factor ce este influențat de familie. Cunoscând aceste premise relația grădiniță – familie poate cunoaște diferite forme, deoarece niciodată nu putem spune că o colaborare care are un scop comun: dezvoltarea copilului, nu trebuie să fie deschisă spre dobândirea de noi valențe și obiective pentru a face parteneriatul mult mai prolific.
Strategia de proiectare a subiectului se împarte în două părți: una de natură teoretică ce cuprinde capitolul 1 și 2 și una de cercetare efectivă dezbătută în capitolul 3.
În capitolul 1 intitulat ,, Activități cu părinții în grădinițăˮ vom elabora două părți diferite prin prisma subiectului. Astfel, în primele două subcapitole se va analiza criteriul de dezvoltare al copilului și cât de important este acesta în activitățile instructiv educative.
Referitor la caracteristicile de dezvoltare ale copilului vorbim întâi despre cea cognitivă, amintindu-l în mare măsură aici pe Piaget. Acesta expune diferite trepte de dezvoltare care sunt influențate de anumiți factori: imitația – actul prin care copilul învață în mod direct însușindu-și de cele mai multe ori un model, repetarea și atenția.
Copilul cunoaște o dezvoltare și pe plan socio – emoțional. Până la vârsta de 3 ani acesta stă doar în spațiul grijuliu al familiei. La venirea la grădiniță, preșcolarul întâlnește mai mulți factori care îl pot afecta emoțional: un adult (educatoarea), care într-un anumit fel preia din sacinile părinților, mai mulți copii de aceeași vârstă grupați în jurul unui adult, programul etc. În toate acestea copilul are nevoie de adaptare, cerință care nu și-o câștigă singur, ci cu ajutor atât din partea grădiniței cât și a familiei.
Copilul trebuie să observe că între familie și grădiniță există un anumit raport de succesiune, că ceea ce se întâmplă la grădiniță are continuitate acasă în mediul lui intim. Este nevoie apoi și de organizarea unui cadru optim, primitor, fără mare încărcătură negativă. Din punct de vedere social, copilul începe să socializeze. Dacă până la grădiniță socializarea se făcea doar cu membrii familiei, acum intervin ceilalți copii, dar și întregul personal.
O formă de dezvoltare a preșcolarului este și cea motrică, unde acesta cunoaște o largă diversificare a funcției mușchilor, osificarea cartilagiilor, schimbarea dinților. În mod cert și aceasta are legătură cu dezvoltarea în general, deoarece o bună funcționalitate îl face să fie mai activ, mai implicat, pe când invers se simte o anumită reținere, retragere și neparticipare.
Partea a doua a capitolului format din 3 subcapitole încearcă să expună noțiunile de parteneriat grădiniță – familie. Pentru o bună colaborare cei doi parteneri implicați trebuie să se cunoască foarte bine. O cunoaștere implică în primul rând o comunicare adecvată venită din ambele tabere. La venirea la grădiniță, părintele cunoaște foarte bine date despre copilul său. Educatoarea ascultă aceste date și își face fișa individuală a fiecăruia. Apoi, prin metoda observației, chiar și prin vizitele personale, încearcă să își facă o idee despre familie. Educatoarea trebuie să prezinte părinților problemele pe care le întâmpină fără să facă abstracție și de aspectele pozitive întâlnite la copil.
Toate acestea se fac după anumite obiective bine trasate și stabilite, care ajută la închegarea legăturii grădiniță – familie, având drept scop buna dezvoltare a copilului. Este de la sine înțeles că într-o colaborare, ambii factori au un grad de implicare. Dacă mai sus am vorbit despre criteriile urmărite de educatoare, părinții trebuie să înțeleagă faptul că și ei au anumite atribuții și responsabilități. Grădinița nu este un loc unde copiii sunt supravegheați de oameni instruiți până vin părinții.
În capitolul al doilea numit ,,Modalități de eficientizare a relației cu părințiiˮ vom analiza concret anumite practici prin care grădinița interacționează cu părinții, dar și rezultatele palpabile ale acestora. În acest context, consilierea părinților joacă un rol deosebit de important. Consilierea părinților încearcă să ajute părinții să înțeleagă și să dezvolte caracterul educativ al familiei, dar și să dea o anumită doză de încredere în propriile capacități. De cele mai multe ori, părintele se axează doar pe grădiniță atunci când vine vorba de educația copilului ori din cauza timpului, ori prin prisma faptului că aici întâlnește un personal calificat la care plasează toate sarcinile.
Mijloacele de colaborare cu părinții într-un mod organizat sunt: ședințele, lectoratele, activitățile extrașcolare, școala părinților. Scopul principal al acestora este interacțiunea grădiniță – familie (avem ca exemplu ședințele) la care se adaugă și copilul (avem ca exemplu activitățile extrașcolare). Apoi, este și un răspuns din partea grădiniței pentru părinți ca aceștia să înțeleagă nevoie de colaborare. Lipsa acesteia produce efecte negative asupra a ceea ce privește viitorul copilului.
Capitolul al treilea numit ,,Optimizarea colaborării cu părinții în educarea preșcolaruluiˮ este destinat special pentru aria de cercetare. Se va porni de la anumite obiective generale, dar și specifice, urmând ca jumătatea capitolului să cuprindă un design experimental.
În ceea ce privește bibliografia vom folosi în primul rând cărți și studii de specialitate în limba română, dar și în străină pentru a acoperi o arie mai mare și pentru a putea șlefui mai bine acest subiect. La acestea se vor adăuga și anumite site-uri de specialitate menite să întărească cele expuse.
CAPITOLUL I. ACTIVITĂȚI CU PĂRINȚII ÎN GRĂDINIȚĂ
Vârsta preșcolarului cuprinsă între 3-6/7 ani a căpătat de-a lungul vremii diferite denumiri: vârsta de aur, vârsta simbolică, vârstă a descoperirii. Esența acestor definiții constă în faptul că atât din punct de vedere biologic, dar și psihologic și emoțional, în chipul firav al copilului se împletesc anumite aspecte ale evoluției.
La începutul acestei vârste preșcolarul trece pentru prima dată cu adevărat granițele protectoare ale familiei și întâlnește o nouă lume fantastică și totodată frumoasă pe care vrea să o descopere. Procesul acesta este foarte concentrat, atâta vreme cât într-o periodă relativ scurtă se petrec schimbări majore. Este nevoie de tactul educatorului, de mediul primitor al grădiniței, dar mai ales de ajutorul și implicația părinților. Preșcolarul începe să asimileze noi cunoștințe care îi dezvoltă partea intelectuală, dar are nevoie și de acomodare în ceea ce constă diferențele de cerințe între grădiniță și familie. În acest context este nevoie ca părinții să înțeleagă foarte bine modificările psihologice și emoționale ale propriilor copii. Într-un fel sau altul trebuie să continue acțiunea de socializare începută la grădiniță după o anumită programă.
Este necesar ca procesul de educație din grădiniță să fie continuat și de familie deoarece copiii până la vârsta de 7 ani au o dezvoltare extraordinară. De exemplu, la vârsta de 6 ani un copil are două treimi din creierul adultului și are de 5 până la 7 ori mai multe conexiuni între neuroni decât creierul unui adult. De aceea tendința preșcolarului este de a descoperi noi sensuri și expresii ale lumii. Tot acum are loc ,,lărgirea câmpului relațional și diversificarea tipurilor de relații cu co-vârstnicii, rudele, alți adulți îi permit copilului descoperirea de sine, cunoașterea propriilor capacityți și limiteˮ. În acest sens ,,imaginile parentale interiorizate constituie pentru copil un mijloc de autocontrol care îi oferă siguranță și îi sporește independențaˮ.
În subcapitolul următor vom analiza anumite caracteristici de dezvoltare ale preșcolarului.
I.1.1. Caracreristici ale dezvoltării copilului preșcolar
În prologul acestei teme vorbim despre gândirea preșcolarului, mai precis despre dezvoltarea cognitivă a acestuia. Perioada de vârstă 3-6/7 ani se caracterizează prin creșterea capacității de observație unde un rol important îl joacă reprezentările. Astfel, preșcolarul încearcă să își explice, după putința lui lucrurile și fenomenele care se întâmplă în jurul său. Un factor important în acest context îl reprezintă mulțimea de întrebări care apar: Ce este? De ce?. Cei din jurul copilului ajung să devină, într-un cadru indirect, o adevărată oază de informație exploatată la cote mari. Cu timpul se trece la un alt set de întrebări: Cum? Pentru cine? Cine? care arată o gândire cauzală. Pentru copil nu este suficient doar identificarea anumitor lucruri, cât în special rolul și întrebuințarea acestora.
Elvețianul Jean Piaget explică foarte detaliat primele perioade ale psihogenezei încercând să comenteze referitor la conexiunea pe plan intelectual, afectiv și social-moral. În acest sens el arată că gradul de dezvoltare a preșcolarului are repercursiuni în ceea ce privește modul de gândire în viitor.
Trebuie înțeles faptul că dezvoltarea cognitivă are un aspect continuu, dar este marcat și de anumite perioade de criză și acalmie. Piaget vorbește despre anumite scheme concrete care trebuie urmate în funcție de vârsta copilului. Educația nu este altceva decât construirea unor noi scheme și extinderea celor ce există deja. Aceste scheme indică alți factori în funcție de dezvoltarea și creșterea copilului, dar și de procesul de socializare. Ca o completare sau susținere la ce expune Piaget îl amintim și pe Deway: ,,educația este acea reconstrucție sau reorganizare a experienței care se adaugă la înțelesul experienței precedente și care mărește capacitatea de a dirija experienței care urmeazăˮ.
În perioada preoperațională cuprinsă între 2-7 ani este caracteristică lipsa reflexivității, adică preșcolarilor le este destul de dificil să observe faptul că anumite lucruri sau operații sunt reversibile. De exemplu: un copil poate învăța foarte ușor faptul că 3×3=9, dar nu poate ajunge la concluzia inversă că 9=3×3. Un alt exemplu: poate admite că are un tată, dar faptul că tatăl are un fiu, nu. Copilul vede și înțelege doar prin prisma unui singur aspect, nu poate să rezolve o problemă din toate laturile și caracteristicile sale.
Apoi nu poate să înțeleagă principiile de conservare referitoare la volumul și masa unui obiect. Un exemplu: dacă o cantitate de apă se toarnă dintr-un pahar mai mare într-altul mai mic, copilul este tentat să spună că în paharul mai mic este mai puțină apă. Aceasta este cea mai importantă teorie descoperită de Piaget.
În lucrarea Judecata morală la copil, J. Piaget analizează atitudinea copiilor față de reguli. În acest sens a ales anumite jocuri cu bile albe, apoi le-a cerut acestora să explice regulile. El a descoperit că viziunea copilului asupra regulilor și asupra a ceea ce este corect sau greșit se dezvoltă frecvent în relația cu intelectul lor. Astfel, copii până la 3 ani tind spre o ordine în jocul lor și își modifică de multe ori regulile în funcție de propriile stări. Copiii ce au vârsta cuprinsă între 3-6 ani împrumută reguli de la cei mai mari însă își fac propria versiune.
Copilul învață să se adapteze la normele existente în societatea actuală prin disponibilitatea sa de a învăța foarte repede. Vorbim aici de trei modalități distincte folosite frecvent. Amintim în primul rând imitarea sau echolalia – un proces prin care copilul imită orice, inclusiv proprii părinți atunci când în jocurile sale apar diferite interpretări ale adultului. Actul imitării este numit de către specialiști o ,,scurtăturăˮ spre învățare. Învață în acest fel, mai mult decât prin învățarea directă și dobândește și o serie de deprinderi fizice.
Al doilea proces este identificarea, un factor ce presupune însușirea prin observație a unui stil de viață pe care și-l impropriază ca exemplu. Un rol semnificativ în această periodă îl joacă importantța exemplului pozitiv, deoarece copilul se identifică mai bine cu stimulii de origine pozitivă (lauda, încurajarea). Amintim în acest sens, ceea ce numim adultism sau identificarea cu adultul, până chiar și la trăirile afective (frica de insecte în special păianjeni, de reptile).
Autoîntărirea este un act prin care preșcolarul își formează anumite standarde de succes comportamental. De aici rezultă recompensa atunci când acțiunea este reușită și pedeapsa când nu se încadrează în aceste granițe. Majoritatea specialiștilor, atunci când amintesc de pedeapsă, optează pentru cea de natură psihologică deoarece obiectivul acesteia este de a transmite copilului conștiința că nu a făcut bine, iar această conștiință poate să apară și în cazurile viitoare. De partea cealaltă, pedeapsa fizică poate să fie privită doar ca aspect exterior și artificial, adică o simplă ,,amendăˮ pe care o plătești, însă tipul de comportament nu se va schimba, deoarece dacă voi greși iarăși, nici o problemă, voi plăti o altă ,,amendăˮ.
O altă fază a dezvoltării cognitive o reprezintă emoția facială prin care copilul transmite atât starea sa interioară, cât și anumite refuzuri sau aprobări. Această caracteristică primează cel puțin din momentul în care apare în viața copilului.
Memorarea joacă și ea un rol important în dezvoltarea cognitivă a preșcolarului. S-a observat faptul că la această vârstă copiii memorează foarte ușor diferite cântece sau poezii. Strategiile de memorare la această vârstă constau în repetare, organizare, elaborare, atenție selectivă. Memoria involuntară este cea mai întâlnită și se identifică cu tot ceea ce copilul consideră a fi interesant și tot ce ține de lumea lui. Factorul de mare ajutor în acest sens este ,,motivația, care la vârsta preșcolară prezintă ,,o structură destul de simplă, are caracter predominant afectiv, situativ și de perspectivă imediată, instabilitate, trăsături determinate de particularitățile psihologice ale vârstei respectiveˮ.
Din punct de vedere al dezvoltării cognitive a preșcolarului au fost observate și anumite dificultăți în ceea ce privește în primul rând lipsa de concentrare a atenției. S-au făcut destule studii psihologice și pedagogice care indică faptul că preșcolarii își pot menține prin exercițiu concentrația pe variație de vârstă. Dacă mai sus aminteam faptul că preșcolarii reușesc să memoreze foarte ușor cântece și poezii, totuși ele nu se rețin pentru un timp îndelungat. În jurul vârstei de 3 ani atenția executivă este destul de slab dezvoltată. Astfel copilul la această vârstă poate să își țină concentrată atenția undeva în jur de 5 minute. Aceasta se dezvoltă odată cu trecerea timpului, astfel că atenția copiilor de 6 ani poate să depășească 40 de minute. Tot referitor la această problemă amintim shifting-ul atențional – comutarea atenției, adică nivelul de a muta atenția la alte lucruri de aceeași culoare, formă sau mărime.
Psihologii vorbesc de existența anumitor factori care influențează atenția. Vorbim aici în primul rând de disponibilitatea afectivă. Este cea mai importantă pentru că o cunoaștere corectă a copilului face ca acesta să reacționeze mult mai ușor.
Un alt factor este gradul de dezvoltare cognitivă. Dacă preșcolarul nu reușește să înțeleagă sarcina ce i s-a cerut, atunci concentrarea atenției are mult de suferit, deoarece copilul își pierde interesul și își redirecționează atenția spre alte lucruri pe care știe să le rezolve.
O altă caracteristică majoră a preșcolarului este egocentrismul, adică incapacitatea de înțelegere a lumii decât prin propria sa viziune. Trebuie să menționăm faptul că deși are aceeași rădăcină lexicală, egocentrismul, în cazul de față nu este sinonim cu egoismul. Se adaugă faptul că egocentrismul definește o anumită iluzie că ceea ce se întâmplă, chiar se întâmplă.
Din expresiile egocentrismului rezultă animismul și sincretismul primar. Animismul denotă tendința copilului de a însufleți anumite obiecte, lucruri. De partea cealaltă, sincretismul primar ,,desemnează o stare încă global, confuză, nediferențiată, fuzională a conduitelor și proceselor psihice, el manifestându-se în proporție mai mare sau mai mică, atât în domeniul intelectual cât și în cel afectiv și socialˮ.
Integrarea socială la vârsta preșcolarului se face pe cale afectivă, de aceea este important să vorbim și despre dezvoltarea socio-afectivă. În această perioadă trăirile emoționale sunt larg accentuate. Dacă la începutul vieții copilul intră în mediul familiei, acum are parte de un alt plan social: grădinița, mediul stradal. Asfel preșcolarul este nevoit să se adapteze brusc la nou stil de viață.
Dacă la început mai mulți adulți erau în jurul său, la grădiniță întâlnește un singur adult – educatoarea în jurul mai multor copii. Este o schimbare totală din punct de vedere afectiv, emoțional, dar și social. Aceste stări au însă un anumit scop: ,,toate achizițiile în plan socio-afectiv constituie pași spre maturizare afectivă și spre conturarea inteligenței sociale și emoționale. Copilul […] simte nevoia de securitate afectivă, nevoia de a se simți util și de a avea conștiința propriei valori, nevoia de a înțelege sensul propriei existențe și a mediului în care trăieșteˮ.
Nevoia de cunoaștere individuală a copilului trebuie să fie un punct important pentru fiecare educatoare. Deși principiile teoriei pedagogice sunt expuse după sumedenie de teste și analize, fiecare copil este unic și reacționează diferit la cerințe, are nevoie de dragoste, de criterii speciale de abordare.
Factorul emoțional este important în această etapă de vârstă, dar și temperamental fiecăruia, unii sunt veseli și mai receptivi, alți mai negativi și mai retrași. Familia trebuie să ofere afecțiune dar și sentimental de stabilitate. Pentru a-și dezvolta și mai mult starea socială, copiii pot de exemplu să ajute la treburile casnice, iar părinții să le ofere un loc și spațiu unde să se joace, să își poată dezvolta creativitatea. Toate acestea conduc spre o mai bună responsabilitate ce vine din partea copilului. Este foarte important în acest context de a privi totul prin ochii copilului.
Referitor la importanța factorului emoțional și implicarea părinților am putea da un exemplu: la vârsta de 5-6 ani copilul începe să își însușească minciuna. Motivul este acela de a-și impresiona părinții, de a le oferi ceea ce crede copilul că se așteaptă de la el. De aceea în acest caz psihologii recomandă comunicarea în detrimentul pedepsei deoarece copilul trebuie să conștientizeze greșeala făcută.
La grădiniță copilul găsește un mediu complex, organizat de cele mai multe ori total diferit de granițele familiei. Aici se confruntă de exemplu cu programul, un proces pedagogic care pentru un copil cu vârsta de 3 ani, care pășește pentru prima dată în grădiniță pare destul de dificil să și-l însușească și să se adapteze. Totuși psihologic vorbind, rutina programului dezvoltă în mare măsură capacitatea de integrare și personalitate. Apoi educatoarea, persoana cu care copilul își petrece o mare parte din zi, care într-un fel sau altul preia atribuțiile părinților. Întâlnește aici o varietate de copii de vârstă diferită cu care se compară.
Pedagogul Gallahue explică gradual manifestările emoționale ale copiilor. Preșcolarul văzându-se în mijlocul unor copii de aceeași vârstă se simte oarecum străin și astfel, atunci când ajunge în sânul familiei, acesta devine un loc plin de căldură și intimitate. Apoi relațiile sociale încep să prindă contur, iar copilul preia emoția și de la grădiniță și din familie.
Un ultim stagiu al dezvoltării preșcolarului pe care îl amintim este cel al motricității. La această vârstă se dezvoltă coordonarea motorie a mușchilor dar și osificarea cartilagiilor. Bolile mai frecvente ale acestei perioade sau ,,bolile copilărieiˮ duc la creșterea imunității, și par a avea și efecte benefice asupra registrului emoțional și cognitiv. Copilul se axează mai mult pe sine, dar și învață cum să facă față bolii ceea ce îi poate da încredere în propriile forțe. Această încredere o poate dezvolta apoi spre dezvoltarea cognitivă. Dacă vorbim de apariția unei boli contagioase, copilul poate observa efectele bolii asupra celorlalți membrii ai familiei (părinți și frați), dar și modul cum aceștia acționează în cazul de față.
Pe plan biologic prezintă o creștere cu aproximativ 7 centimetri în înălțime și 2 kilograme în greutate pe an. Osificarea cunoaște un proces larg, dantura provizorie începe să se deterioreze și să înceapă dezvoltarea mugurilor. I se lungește traheea, ceea ce scade frecvența îmbolnăvirii căilor respiratorii. Se dezvoltă sistemul imunitar, crește pofta de mâncare și are nevoie de aproximativ 1300 kcalorii, doar în timpul petrecut la grădiniță.
La vârsta de 5 ani mușchii se dezvoltă atât de mult încât copilul este capabil să execute gesturi mai dificile ca de exemplu: cățăratul pe gard, mersul pe bicicletă, dar și mâncatul cu furculița. Dezvoltarea biologică și motorie poate influența până și finalul dezvoltării cognitive. Dacă un copil simte că nu poate să își folosească mușchii corpului în aceleași scopuri care le fac și ceilalți nu va reacționa și va avea probleme și pe partea de socializare.
Dezvoltarea biologică a unor părți din corp și modul în care influențează aria cognitivă:
lobul frontal – are rol în captarea atenției, planificarea și organizarea lucrurilor,
emisfera stângă – are rol în dezvoltarea limbajului,
emisfera dreaptă – are rol în formarea abilităților spațiale,
cerebelul – ajută la echilibrul corporal și controlarea mișcărilor,
substanța reticulară – are rol în dezvoltarea atenției,
corpul calos – în rezolvarea sarcinilor complexe și integrarea funcțiilor cognitive (percepție, atenție, limbaj).
Cu toate acestea ,,deși existența acestor faze ale dezvoltării este o realitate, iar capacitatea copilului de a depăși structurile unui stadiu anterior și de a progresa este demonstrată, trebuie evitate schemele rigide în descrierea specificului vârstei deoarece nici un tablou sau profil de dezvoltare nu va epuiza posibilitățile copiluluiˮ.
I.1.2. Aspecte ale activității instructiv educative în grădiniță
Activitațile educative în grădiniță reprezintă esența dezvoltării preșcolarului și poartă diferite forme de organizare în funcție de scopul final al acestora. De aceea vorbim aici de rolul important pe care îl are educatoarea în planificarea cu mare atenție și urmărirea efectelor produse.
În buna desfășurare a acestor activități amintim în primul jocul care este ,,folosit de copil chiar de la naștere și este prima lui formă de activitate. Imitația nu apare decât după câteva luniˮ. Astfel jocul devine treaptă importantă în dezvoltarea psihică deoarece ,,el devine la vârsta preșcolară o condiție importantă pentru evoluția sa ulterioară, iar lipsirea de joc sau de resursele necesare desfășurării lui (timp, spațiu, oportunitatea de a repeta temele de joc, jucării, aprobarea și asistența adultului) determină apariția unor carențe în dezvoltarea personalității, chiar dacă lipsa jocului a fost compensată de abordarea altor forme de educațieˮ.
Jocul atinge la vârsta preșcolară un nivel superior de dezvoltare și în același timp devine mai mult ca oricând o condiție importantă pentru evoluția ulterioară a copilului. După cum arată A.N. Leontiev : „Jocul devine activitatea principală a copilului deoarece dezvoltarea acestuia stimulează și întreține cele mai importante modificări ale psihicului copilului în cadrul căreia se dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea copilului pe o treaptă superioară de dezvoltareˮ.
Prin joc copilul se identifică cu adultul – poate prelua anumite exemple pozitive de la acesta. De aceea este foarte important modelul pe care îl transmite acesta. Jocul are efect și de a-l descărca pe copil de stresul acumulat. În jocuri copilul își folosește mintea, corpul și învață lucruri noi despre lume. Jocul ajută și la dezvoltarea capacităților de vorbire, gândire, dar și de organizare și strategie. În acest sens unii psihologi arată faptul că „factorii ce caracterizează jocurile sunt tocmai acțiunile reale din viața adulților pe care copiii tind să le reproducă întocmai. Relațiile inter-individuale sunt controlate din ce în ce mai mult de regulile implicate în rolurile asumate de către copii”.
Revenind la activitățile educative menționăm faptul că el se împart în: comune, alese de copii, opționale și specifice programului de după-amiază.
Activitățile comune sunt cele mai riguroase deoarece sunt organizate de educatoare, sunt obligatorii, subiectul activității este comun pentru toți copiii și se desfășoară pe o anumită unitate de timp. ,,Ca și pentru oricare altă activitate didactică, reușita activităților comune este dată de proiectarea și alternarea corectă în timp a diverselor tipuri de activități, definirea corectă a obiectivelor, alegerea unui conținut clar și bine structurat, decizia corectă asupra metodologiei și mijloacelor ce vor fi utilizate și punerea tuturor acestor elemente într-o corespondență logică cu variabilele individuale și de grup identificateˮ.
Activitățile comune se împart și după anumite criterii practice:
după conținut acestea sunt cuprinse în Planul de învățământ existent în grădiniță,
după obiectul fundamental,
după modalitatea de desfășurare.
Activitățile alese de copii au un caracter mai flexibil deoarece oferă libertatea de a alege modalitatea de desfășurare, materialul didactic care se va utiliza, dar și cei care vor participa. Cu toate acestea rolul cadrului didactic este deosebit de important și în acest context deoarece trebuie să pregătească materialele să le prezinte, să creeze o atmosferă destinsă. Important în desfășurarea evenimentelor este și captarea atenției. Dacă începe cu expresia: ,,pentru astăzi v-am pregătit o surprizăˮ, copiii își vor direcționa concentrarea atenției pe momentul ce urmează. Acum este timpul prielnic pentru împărțirea cerințelor. Aceste activități diferă în funcție de spațiul unde se desfășoară, dar și de momentul zilei. De obicei aceste activități se desfășoară dimineața între orele 9 – 9.30 și după somn. Aceste perioade ale zilei ajută copilul să se destindă mai ușor prin aceste activități.
Activitățile opționale sunt privite cu o oarecare rezervă mai ales în cadrul grădiniței deoarece ,,în fața ofertei numeroase de domenii de cunoaștere suplimentare, preșcolarul nu este capabil să opteze în cunoștință de cauză, în alegerea acestor activități primând alte criterii decât nevoile de cunoaștere ale copiilorˮ.
Totuși există și metode de implantare a acestor activități într-un mediu plăcut pentru copii, dar și folositor într-un plan viitor. În acest sens dăm exemplul unui proiect început la o grădiniță numit: Micii sanitari. Copiii au fost foarte receptivi la desfășurarea acestor activități, iar concluziile organizatorilor au fost de natură pozitivă: ,,educația pentru sănătate este un drum sigur, prin care noțiunile ajung la copilul de vârsta preșcolară ca reguli sau ca norme ce vor pătrunde adânc în modul de viață cotidian. A învăța copilul de la cea mai fragedă vârstă să fie îngrijit, să respecte reguli de igienă personală, să se obișnuiască cu un regim rațional de alimentație, să acorde primul ajutor în caz de nevoie, înseamnă a rezolva una din marile problemele ale lumii contemporane, educația pentru sănătate, aceasta fiind una dintre noile educațiiˮ.
Ultima clasificare, activitățile specifice programului de după-amiază au anumite beneficii. Copiii vin după perioada de somn, sunt mai odihniți și totodată mai receptivi. Este un mediu destul de prielnic pentru repetarea noțiunilor învățate de-a lungul zilei mai ales că numărul copiilor scade și este o atmosferă mai aerisită.
I.1.3. Principiul colaborarii/ fundament al eficientizării muncii cu parinții
Educația preșcolarului trebuie să fie o acțiune concretă care să implice activ atât grădinița cât și familia. La venirea la grădiniță, părinții sunt cei care cunosc cel mai bine toate datele despre copilul lor. Prin buna colaborare cu grădinița se completează și se împletesc aceste date într-un sistem armonios care reprezintă un aspect pozitiv pentru dezvoltarea copilului.
Colaborarea grădiniță – familie ajută la creșterea actului educațional. Familia reprezintă un cadru complex unde copilul învață pentru prima dată modelul de relație socială. Aici întâlnim mai mulți membrii care au întipărite, să zicem așa aceste acțiuni de socializare: relația copil-copil, mama-tata, mama-copil, mama-frate, tata-copil, tata-frate, bunicii. Colaborarea nu este altceva decât o alianță pentru atingerea unui scop comun, în cazul de față dezvoltarea armonioasă a copilului pe toate planurile.
Familia îndeplinește și ea funcții educative, deși vorbim de o educație non-formală. Aici se câștigă importante deprinderi de comportament: respect, politețe, cinste, sinceritate, răbdare. Cel mai important material didactic, dacă îl putem numi așa este propriul exemplu, care ar fi de preferat să fie de natură pozitivă. Părintele trebuie să înțeleagă faptul că propriul copil nu este un adult în miniatură ci un candidat la maturizare.
Educația primită în familie se va continua cu cea din grădiniță, ori aici este punctual cheie, copilul s-ar putea să simtă un șoc. Colaborarea tocmai asta face – diminuează sau chiar anulează acest șoc în funcție de individ, îi dă continuitate și susține copilul din toate punctele de vedere. Mai este un punct de vedere de discutat. De multe ori se întâmplă ca preșcolarul să simtă diferențe de cultură, reguli, organizare între familie și grădiniță și atunci apare în mod cert confuzia. Copilul nu mai știe modelul exact pe care trebuie să îl urmeze. Plus că asumarea unui anumit model poate crea o dezamăgire în tabăra cealaltă din punct de vedere al copilului. Adică, copilul înțelege foarte bine și participă la discuțiile grupei de la grădiniță. Observă apoi că toți colegii lui fac la fel. De aici inevitabil își pune întrebarea: de ce acasă, unde este modelul său nu se procedează la fel. Sau mai există un caz unde la copii factorul afectiv care de obicei primează, poate să conducă la ideea că tot ce face la grădiniță este greșit deoarece nu se corelează după tiparul întâlnit acasă și atunci refuză orice fel de activitate.
Pentru o bună eficientizare a colaborării un aspect important îl reprezintă conlucrarea cu familia. Din punctual de vedere al educatoarei aceasta poate chema părinții la grădiniță la anumite serbări, concursuri, spectacole, chiar și la evaluarea copilului. Asistența părinților la grădiniță, chiar și la evaluarea acestora va deschide o optică de bună înțelegere. Educatoarea trebuie să aducă la cunoștință problemele cu care se confruntă copiii, dar și performanțele acestora. Informarea teoretică în problemele de psihopedagogie preșcolară se poate face în consultații particulare sau prin întâlniri cu o anumită temă propusă.
Apoi este foarte important să fie cunoscut mediul din care fac parte copiii. Preșcolarul intră în grădiniță cu un anumit ,,bagajˮ cognitiv, emoțional, social. De multe ori, din cauze subiective sau obiective acesta nu este tocmai traseul dorit. Stilul familiei de a-și educa și crește copilul diferă foarte mult.
În acest sens amintim un anumit tip de părinți numiți: ,,controlori intruziviˮ, adică nu oferă libertatea de alegere, ei sunt cei ce aleg întotdeauna ceea ce este ,,pentru binele copiluluiˮ. Deși posedă anumite calități pozitive, care sunt înțelese implicit, are și un aspect negativ: provoacă dependență copilului în toate alegerile făcute.
Există apoi și părinții distanți care se ocupă mai mult de preocupările lor și de stilul lor de viață. Pentru a intra în atenția acestora copilul tinde să își arate meritele. Amintim și o altă categorie: părinții abuzivi verbal – ori rana cea mai adâncă și care durează timp îndelungat este cea emoțională. Copilul tinde să creadă: că nu este bun de nimic! Poate să provoace timiditate, închiderea în sine, sentimentul de inferioritate. ,,Nu le demonstrați copiilor micimea lor, lipsa lor de cunoștințe și neputința, ci trebuie să le deschizi calea spre un antrenament curajos, să nu le retezi interesul pe care-l arată pentru un lucru, să nu le smulgi totul din mână, să le arăți întotdeauna că numai începutul este greu, să nu intri în panică în fața unei situații periculoase, ci să dovedești spirit de prevedere și o justificată protecțieˮ.
Se pot întâlni și anumiți factori sau puncte negative venite din partea părinților care ar îngreuna colaborarea grădiniță – familie. Putem vorbi în primul rând de timiditate, un act care îl poate ține pe părinte departe de multe acțiuni importante ale propriului copil desfășurate la grădiniță. Din păcate cel care are de pierdut din acest context este copilul.
Neimplicarea activă a părintelui în procesul de dezvoltare al copilului pe care îl propune grădinița provoacă și el traume pentru viitor. Aici se poate adăuga și lipsa de responsabilitate – toată acțiunea educativă este plasată educatoarei. În acest sens grădinița nu reprezintă altceva decât un loc unde părintele își lasă copilul până ce rezolvă anumite treburi sau termină munca. Nu se înțelege adevăratul sens educativ al grădiniței.
Un alt punct negativ îl poate reprezenta și conservatorismul exagerat. Nu este rău în sine atâta vreme cât se rezumă la apărarea valorilor. Însă atunci când părintele refuză să se atașeze de tot ce este nou și îi invocă acest lucru și copilului se nasc grave probleme.
Colaborarea grădiniță – familie trebuie să meargă și spre comunitate. De exemplu, copilul, în timpul unei zile normale de grădiniță întâlnește mai mulți adulți: îngrijitoarea care îl ajută să se îmbrace și să se dezbrace, îl ajută să mănânce, apoi asistenta medicală, bucătăreasa. Toți acești factori trebuie să conlucreze pentru dezvoltarea copilului.
Ca să concluzionăm am putea spune că familia și grădinița sunt doar verigi în lanțul educației preșcolarului. De aceea între cele două trebuie să existe o punte de legătură. Implicarea lor activă ca obiectiv fundamental este sprijinirea cu toate forțele a dezvoltării psihologice a copilului plus dezvoltarea fizică armonioasă a acestuia, însușirea la nivelul specific vârstei a unor valori morale și estetice.
I.1.4. Obiective ale muncii cu părinții
Pentru desfășurarea activității didactice în colaborare cu familia din care face parte copilul, educatoarea trebuie să își fixeze anumite obiectivele ale muncii cu părinții cum ar fi:
Conturarea unității familie – grădiniță,
Preocuparea educatoarei de a cunoaște mediul familial plus experiența de viață dobândită în familie. Acestea sunt aspecte importante pentru dezvoltarea ulterioară a copilului,
Problemele de igienă, și programul de alimentație, somn, distracție,
Implicarea părinților în anumite preocupări formative în interesul copilului: citirea de povești, urmărirea unor piese de teatru. Metodica de specialitate afirmă faptul că: ,,rolul familiei în aplicarea prezentului curriculum este acela de partener. Părinții ar trebui să cunoască și participle în mod activ la educația copiilor lor desfășurată în grădiniță. Implicarea familiei nu se rezumă la participarea financiară, ci la participarea în luarea decizilor legate de educația copiilor, la prezența lor în sala de grupă în timpul activităților și la participarea efectivă la aceste activități și, în general, la viața grădiniței și la toate activitățile și manifestările în care aceasta se implicăˮ.
Implicarea părinților în jocul cu copiii,
Relația părinte – copil atunci când în cadrul familiei există frați,
Educația morală,
Concepția părinților despre grădiniță.
Toate acestea au o rată mare de reușită asupra dezvoltării preșcolarului, doar dacă educatoarea va încerca să cunoască foarte bine, inclusiv prin vizite făcute la familia copilului, dar și reciproc. Rezultatele pozitive într-un parteneriat se văd întotdeauna atunci când între membrii săi există o relație deosebit de sudată.
I.1.5. Atribuții și responsabilități ale părinților
Mia Kellmer Pringle o cercetătoare înfocată a psihologiei copilului indică 10 reguli de implicare ale părintelui în educare:
1. ,,Oferiți copilului îngrijiri permanente, coerente, iubitoare, ceea ce este de o importanță fundamentală pentru sănătatea spiritului, la fel cum alimentația corectă este esențială pentru sănătatea corpului.
2. Oferiți copilului o mare din timpul și din înțelegerea dumneavoastră – jocul cu copilul, lectura sunt mult mai importante decât un menaj bine făcut.
3. Copilul are nevoie de experiențe noi și de comunicare permanentă, ceea ce îi asigură dezvoltarea spirituală.
4. Copilul va fi stimulat să se joace, singur sau cu alți copii, ceea ce permite explorarea, imitația, construcția și creația.
5. Atunci când eforturile copilului sunt încununate de succes, el trebuie felicitat, apreciat.
6. Părinții trebuie să-i dea copilului responsabilități din ce în ce mai mari, deoarece simțul responsabilității se dezvoltă doar prin activități practice.
7. Fiecare copil este unic în felul lui, astfel că părinții trebuie să-și adapteze comportamentul la caracteristicile acestuia.
8. Atunci când nu suntem de acord cu comportamentul copilului, manifestarea dezaprobării trebuie să țină cont de temperament, vârsta și capacitatea de înțelegere a copilului.
9. Copilul nu trebuie amenințat cu pierderea dragostei sau cu abandonul; părinții pot respinge comportamentul copilului, dar nu-și pot respinge propriul copil.
10. Părinții nu trebuie să aștepte recunoștință, deoarece copilul nu și-a solicitat naștereaˮ.
Implicarea activă a părintelui în activitățile copilului este un lucru foarte important. Părintele se informează în mod direct și observă cum decurge o zi de grădiniță, vede stilul, materialele, dar mai ales își vede copilul. Acest lucru are un aspect de continuitate: copilul fiind legat afectiv de familie are nevoie de aprobarea ei. Atunci când aceasta vine se face o conexiune între 3 parteneri diferiți: părinte, copil, grădiniță.
Apoi, faptul că un părinte participă în mod activ la toate activitățile copilului la grădiniță, denotă o legătură foarte puternică între ei din punct de vedere sentimental. În acest sens putem afirma că: ,,principalul ingredient al dezvoltării armonioase a copilului este relația pe care o are cu părinții. Cu cât relația cu părinții este mai bună, cu atât copilul poate să se descurce mai bine în situații stresante și poate rezolva mai bine diverse probleme. O relație bună cu părinții implică însă ceea ce se numește atașament de tip sigur: copilul nu este nici dependent de părinți, nici ignorat de aceștia. Ca urmare, încurajarea activităților de unul singur promovează capacitățile cognitive ale copilului, în condițiile în care copilul știe că se poate baza pe părinții săi. O greșeală frecventă este cea în care părinții fac totul în locul copilului și nu îl lasă să se descurce singur în variate situații". Tot referitor la cât de mult înseamnă pentru copil să își simtă părintele aproape, chiar și în situații ce nu țin specific de familie, cum sunt cele de la grădiniță, amintim ceea ce se numește Scrisoarea copilului pentru părintele său: ,,Mânuțele mele sunt încă mici, de aceea nu te aștepta la perfecțiune când fac patul, când pictez sau când arunc mingea. Treaba pe care am făcut-o eu, te rog să nu o faci încă o dată. Voi simți că nu am făcut față așteptărilor tale. Încearcă să iei partea bună din tot ceea ce fac; bucură-te că m-am chinuit să mă închei singur la bluziță, chiar dacă m-am încheiat greșit, fii mândru că m-am chinuit singur la pantofiori, chiar dacă n-a ieșit decât un nodˮ.
Atunci când vorbim de sarcini amintim coordonarea în cadrul unor evenimente speciale. Părinții ajută la căutarea resurselor, întocmesc anumite proiecte, participă la excursiile organizate. Importanța părinților se vede și prin folosirea termenului coordonare. Ajută la repararea și zugrăvirea unor spații, vopsirea jucăriilor din curtea grădiniței. Supravegherea copiilor este o altă modalitate prin care părinții își pot face simțită implicarea. Ca exemplu ar putea fi o zi la săniuș, sau la patinaj. În acest context, părinții sunt de un mare ajutor educatoarei, mai ales că aceste două practici amintite pot implica anumite accidente nedorite. Se adaugă și faptul că preșcolarul va fi foarte încântat să își vadă părintele aproape de grupa sa privindu-l.
Atunci când grădinița încearcă să îi implice pe părinți ar fi bine să se facă pe grupe, dar nu mai mult de 20 de persoane. Părinții pot să își facă simțită inițiativa prin alegerea temei de discuție. La aceste adunări pot să participe și copiii. Se pot face apoi anumite ateliere cu teme diferite: Cum să comunicăm cu copiii noștri, Învățăm prin joc. Comunicarea este deosebit de importantă la nivelul părinte-copil, atunci când ultimul începe perioada grădiniței. Copilul are nevoie să își exprime bucuriile, trăirile, emoțiile de la grădiniță părinților, centru cel mai intim pe care el îl simte. Un reper pentru părinți stă și în adresarea întrebărilor. De exemplul atunci când părintele își ia copilul de la grădiniță tendința este să îl întrebe: ,,Ce ai mâncat azi?ˮ. Nu diminuăm în acest sens interesul pentru buna alimentație a preșcolarului, însă este o activitate pe care o face și acasă. Copilul simte nevoia să descopere lucrurile noi pe care le-a învățat. De aceea întrebarea cea mai potrivită ar fi: ,,Ce ai învățat astăzi?ˮ, sau ,,Ce ai colorat?ˮ. Aceste întrebări pot masca adevărate teme de comunicare copil-părinte, copilul fiind dornic să arate ce știe.
Părintele participă la activități ale grupei ori ca simplu observator, sau poate chiar să se implice în funcție de talentul fiecăruia: o poveste citită cu intonație, un cântec. Se poate face chiar și un schimb de roluri
O activitate împreună cu părinții, este amintită într-o revistă de specialitate. Este interesant modul de implicare într-o serbare – șezătoare numită ,,La joc și voie bunăˮ. În prima parte a acesteia, am prezentat părinților un program artistic specific acestor tipuri de activități: dansuri populare, strigături și cântece populare interpretate cu acompaniament instrumental. După prezentarea programului de către copii, am rugat părinții să urce pe scenă alături de aceștia. Împreună am cântat un cântec popular și am dansat o horă. Părinții au fost rugați din timp să îmbrace costume populare la fel ca și copiii lor pentru acest eveniment, nedezvăluind nimic din ceea ce avea să se desfășoare pe scenă.
După momentul comun, am rugat copiii să coboare de pe scenă și să ocupe loc în sală, realizând astfel, un schimb de roluri. Pentru părinți am pregătit câteva probe în cadrul șezătoarei noastre, cum ar fi: interpretarea unui cântec popular acompaniați de instrumentiști, executarea unui dans popular, un concurs de depănat sfoara pentru mămici și unul de desfăcut porumbul de pe știulete pentru tătici, câștigătorii fiind recompensați cu premii: o lingură de lemn și o farfurie de ceramică. Aceștia au realizat toate sarcinile, s-au străduit să-și facă mândri copiii de prestația lor și au fost recompensați cu aplauze puternice de către ,,micii spectatoriˮ.
Datorită cadrului în care au fost derulate activitățile, precum și datorită noutății mijloacelor de realizare a activităților ce i-au activat profund pe copii, aceștia erau dornici să realizeze cât mai multe lucruri și cât mai frumoase, motivați fiind de prezența părinților. Comportamentul non – verbal al copiilor, starea de dorință mult așteptată a activităților împreună cu părinții, zâmbetul, bucuria, străduința în a nu greși spun totul despre eficiența acestor activități comuneˮ.
CAPITOLUL II. MODALITĂȚI DE EFICIENTIZARE A RELAȚIEI CU PĂRINȚII
II. 2.1. Specificul muncii cu părinții în grădiniță
Fiecare familie are propriul loc, dar, de asemenea, propriul său rol în progresul societății. Familia ca element principal cu care copilul i-a contact, rămâne reperul permanent și fundamental în starea individului, în manifestarea atitudinilor civice, morale și de comportament.
Ființa umană este ființa a cărei relație depinde în mod esențial de comunicare și având în vedere acest lucru, clădirea, fiabilitatea și vocația nu pot fi explicate în afara schimbului de mesaje. Prin comunicare individul este umanizat, își formează și dezvoltă personalitatea într-un proces de asimilare continuă a experienței sociale într-o varietate nelimitată de conținuturi și forme. Înțelegerea poziției sale în circumstanțe diferite și furnizarea de răspunsuri adecvate, înseamnă înțelegerea modului de a procesa informațiile furnizate de mediu.
Comunicarea este elementul de legare a oricărui grup și legătura esențială dintre membrii săi. Aceasta are un număr de funcții vitale pentru grup: ajustează comportamentele individuale, permite existența influenței și dominației, facilitează livrarea de performanță de către grupuri în îndeplinirea sarcinilor lor, asigură coeziunea de grup, valorizează grupul, reprezintă un element socio-cultural, iar unitatea face ca grupul să devină o referință pentru individ.
Nevoia de învățare pe tot parcursul vieții a devenit evidentă și a fost structurată pe fondul preocupărilor pentru educația adulților. Educația permanentă declanșează multe instituții și mijloace oferite de societate. Astfel o formare permanentă a personalității umane se obține, atât prin diferite niveluri ale sistemului educațional, cât și prin acțiunile instructiv-educative și culturale adresat tuturor categoriilor de vârstă ale populației, în special la adulți.
Familia este un factor educațional care ghidează ființa umană pentru cea mai lungă perioadă din viața lui / ei. Copilul trăiește majoritatea timpului în familie, în care învață limba, obiceiurile și comportamentul civilizat, de aceea noi spunem că „educația bună din familie, în copilărie“ are un rol decisiv în clădirea ulterioară a personalității sale.
Potențialul ridicat educativ al familiei este condiționat de structura și materialul nivelului cultural și atmosfera relațională și emoțională din familie (armonia între soți, viața normală, buna organizare), prin responsabilitatea lor față de educația copiilor. Familia este primul mediu social pentru dezvoltare și favorizează stabilirea de către copil de contacte cu societatea, locul unde primește primele elemente de educație. Una dintre principalele caracteristici ale familiei este că oferă o stabilitate și afecțiune puternică, promovând astfel învățarea.
Părerea comună este că, într-o familie mama reprezintă afectivitatea și tatăl autoritatea. Problema în acest sens este stabilirea unui echilibru și unui mediu sigur, propice pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Din păcate, condițiile de viață ale copiilor din țara noastră sunt stresante, părinții sunt copleșiți de griji cu privire la viitor, de precaritate pe de o parte, iar pe de altă parte, divorțul, abuzul și agresiunea manifestate asupra copiilor reprezintă mai multe aspecte negative în dezvoltarea normală, naturală a copilului.
Pregătirea părinților sau a potențialilor părinți pentru a atinge competențele educaționale reprezintă unul dintre obiectivele sistemului școlar. Într-o familie în care predomină respectul reciproc, se manifestează stabilitatea și când membrii săi sunt mulțumiți de rezultatele interactiunilor, copilul este central. Existența unui copil poartă un sens pozitiv, dar complică relația bidirecțională dintre soți, transformându-o într-una tridimensională. Copilul își exercită influența asupra familiei, restructurează activitatea sa, necesitând schimbarea acesteia pentru adaptare. În condiții normale, acest lucru nu duce la un dezechilibru al familiei, ci la o nouă organizație, impusă de obiectivele considerate de părinți demne pentru sacrificiile lor.
Familiile dezorganizate, de obicei, au modelele de comunicare afectat, echilibrul familial este grav perturbat de existența conflictelor. Numai un defect al familiei este suficient pentru a afecta viața psihică a copilului, rezultând o serie de dezavantaje, inclusiv dificultatea în activitatea sa dominantă; traumele psihice sau morale pot apărea, copilul încadrându-se în stări psihice de boală, într-un comportament condamnabil.
Părinții acceptă cu ușurință că acesta nu poate fi perfect, dar și-ar dori copii perfecți pentru a-și satisface propriile idealuri morale sau de comportament. Părinții trebuie să accepte copilul așa cum este el / ea, cu punctele lui forte și punctele lui slabe și trebuie să-l iubească și să-l sprijine necondiționat. Fiecare familie are propriul său stil de educație, care depinde în principal de stilul parental, se referă la metoda de acțiune a părinților asupra copiilor și poate fi o unitate armonizată sau nearmonizată între stilurile de educație personale ale ambilor părinți.
În cadrul fiecărei familii ambii soți trebuie să acționeze ca unul singur asupra copilului, pentru a evita adoptarea unor strategii educaționale care ar putea influența negativ comportamentul copilului și pentru a contribui la buna construcție a personalității sale.
De multe ori părinții nu sunt în măsură să rezolve problemele cu proprii lor copii. Ei folosesc autoritate excesivă, violență, nu comunică suficient cu copiii lor sau sunt indiferenți și nu observă atunci când copiii lor au probleme.
Educația familială și părintească vizează acele acțiuni care au funcție educațională și dezvoltă practicile de comunicare și interacțiune eficiente în familie. Ca un subsistem al învățării pe tot parcursul vieții, răspund nevoilor specifice, reale și oferă modalități și condiții alternative pentru auto-educare. Comunicarea părinte-copii ridică probleme serioase, deoarece părinții născuți și educați într-o lume cu concepții rigide, au copii născuți într-o lume plină de mișcare și în schimbare.
Informarea și formarea părinților cu privire la școlarizarea copilului cere ca fiecare părinte să știe obligațiile legale privind educația copilului, importanța atitudinii sale pentru succesul școlar al copilului, metodele de a colabora cu școala.
Există numeroase situații în care este nevoie de muncă pentru a informa și educa părinții, inclusiv:
– complexitatea dezvoltării copilului la diferite vârste;
– rolurile educaționale pe care părinții le au și trebuie să le aibă;
– dezvoltarea calității relațiilor interindividuale în comunitate;
– maturitate și dezvoltare a responsabilităților sociale;
– susținerea copilului în diverse tulburări afective sau alte tulburări;
– prevenirea situațiilor problematice, a riscurilor de educație și de dezvoltare.
Studiile au arătat că un părinte așa-numit bun, este unul care reușește să răspundă în mod adecvat nevoilor copilului lui, nu prin faptul că dezvoltă ascultare, ci respectul individualității și autonomia de la fragede vârste. Relațiile permisive determină comportamente incorecte, agresive și neascultare, relațiile de autoritate cauzează ascultare și lipsa de inițiativă și de stimă de sine, iar relațiile exagerat de protective, tind să determine comportament pasiv, dependență și lipsă de reacție.
II.2. Consilierea părinților – repere teoretice
Sprijinirea părinților și familiei pentru a desfășura activități educaționale la domiciliu
Un studiu din Marea Britanie, „Researching Effective Pedagogy in the Early Years”, a constatat că realizarea cognitivă a copiilor a avut loc atunci când părinții au fost implicați în activitățile de învățare a copiiilor la domiciliu. Acolo unde serviciile de îngrijire a copiiilor au promovat o relație cu părinții în care obiectivele educaționale au fost comune, iar eforturile pedagogice au fost realizate la domiciliu pentru a sprijini copiii, au fost atinse rezultate bune de dezvoltare, chiar și atunci când practica pedagogică a serviciului nu a fost în mod constant bună.
În scopul de a influența dezvoltarea copiilor din zonele defavorizate, nu a fost suficient pur și simplu să se implice părinții în centru. Personalul a trebuit să sprijine rolul părinților în dezvoltarea unui mediu la domiciliu, care să promoveze educarea copiilor. De exemplu, studiul a constatat că toate setările studiului de caz au încurajat părinții să citească cu copiii lor, dar au existat mai bune rezultate cognitive dacă, de asemenea, setările au încurajat continuitatea învățării din centrul de îngrijire și acasă.
Mai multe studii au arătat modul în care ateliere de lucru cu părinții și familia, efectuate la un centru de îngrijire a copiiilor, pot contribui la sporirea interacțiunilor părinte-copil pentru a sprijini învățarea la domiciliu.
Un mic studiu din Noua Zeelandă a arătat modul în care șase din șapte familii într-un centru de îngrijire a copiiilor au adăugat un nou stil de lectură în practicarea citirii, un stil care s-a concentrat pe înțelesul povestirii. Utilizarea stilului părea să fie asociată cu copii care au scoruri mai mari cu privire la măsurile de identificare a literelor și înțelegerii.
A fost important ca acest nou stil nu a înlocuit stilurile pe care familiile le utilizau în mod tradițional și care erau evaluate în centrele de îngrijire a copilului și în comunitate, ci a fost adăugat la repertoriul familiilor. Utilizarea noului stil a fost în concordanță cu dorința părinților pentru copiii lor de a se descurca mai bine la școală.
Elias, Hay, Homel și Freiburg au realizat un proiect care a integrat un program de citire părinte-copil a cărților, într-un program preșcolar regulat, ca parte a unui program de limbaj cuprinzător mai integrat, axat pe dezvoltarea vocabularului, limbajului abstract și dezvoltării gândirii.
Acesta a folosit cărți create pentru fiecare copil, cărți care s-au bazat pe experiențele copilului, folosind fotografii realizate de către părinți și profesori. Textul a fost scris de către părinți, împreună cu copiii lor. Copiii din cadrul studiului erau evaluați ca fiind la cel mai mic nivel al Instrumentului Preșcolar de Evaluare a Limbii (ce măsoară cerințele lingvistice plasate copilului în urma predării și situației de învățare). De-a lungul celor șase luni ale programului, timpul lecturii părinte-copil a crescut mai mult decât dublu, de la o medie de 38 de minute pe săptămână, până la 89 de minute.
La fel ca lecturarea și formele de ajutor prezentate mai sus, care atrag părinții și copiii, programul din acest studiu a folosit un text ce era îmbinat cu fotografii digitale, și implica dialogul părinților cu copiii despre experiențe reale și semnificative. Aceasta a furnizat copilului, de asemenea, experiențe semnificative cu privire la convențiile și funcțiile dialogului, precum și la relațiile dintre limbajul oral și cel scris.
Părinții ca educatori în educația timpurie
Implicarea părinților în programul de educație timpurie este văzut ca un alt mod în care părinții și profesorii lucrează împreună în interesul copiilor ca și cursanți. Un studiu nu au găsit nicio asociere între ajutorul voluntar din centrele de îngrijire a copiiilor si competența copiiilor, sau între o bună comunicare cu personalul și scorurile de competență ale copiiilor pe tot parcursul studiului.
Cu toate acestea, acest lucru poate să fi fost din cauza că măsurile de implicare a părinților nu au examinat natura comunicării dintre părinți și personal, sau ajutorul voluntar dat. Pentru ca implicarea părinților și comunicarea cu personalul centrelor să aibă un impact asupra învățării și dezvoltării copiilor, pare a fi important ca implicarea și comunicarea să fie despre predare și experiențele de învățare, astfel încât activitățile din centrul de îngrijire a copiiilor și de acasă să se poată sprijini una pe alta.
Unele perspective pot fi obținute din studiile centrelor de îngrijire a copiiilor în care părinții și familia participă pe deplin ca educatori în cadrul programului de educație și sunt responsabili pentru gestionarea acestuia. În Noua Zeelandă, acestea includ centrele de joacă, grupurile de joacă și unele centre de educație timpurie. Centrele de joacă la nivel internațional sunt de obicei conduse de părinți.
Studiul lui Mitchell și colab. a constatat că factorii particulari au fost asociați cu un mediu de învățare cu o calitate bună pentru copii. Unii dintre aceștia au fost caracteristici structurale de calitate, care sunt comune pentru toate serviciile de îngrijire a copiiilor, adică resurse de bună calitate, calificări și formarea profesională a adulților, precum și participarea la dezvoltarea profesională. Implicarea adulților, cu îngrijitori care dețin calificări superioare și care au ani de experiență, de asemenea, a părut să contribuie la un mediu propice pentru copii.
Ei au sugerat ca acest lucru este, probabil, pentru că părinții dau valoare învățării prin faptul că sunt mentori și că lucrează alături de alți părinți. În centrele de imersiune lingvistică, nivelul de fluență comună pentru adulți în limbă a fost un factor cheie. Conexiunile centru – casă în interesul învățării copiiilor păreau să fie întărite de către părinții care participau la programul de educație în mod regulat, și de părinții ce preluau dezvoltarea profesională și sprijinul copiiilor.
Un studiu realizat de Tijus, Santolini și Danis în patru centre de îngrijire de zi, din Franța a avut rezultate similare. În acest studiu, participarea regulată a părinților implicați în activitatea pedagogică, alături de adulți calificați a fost asociată cu interacțiuni care au contribuit la un mediu cu o calitate bună de învățare pentru copii. Părinții au fost implicați în activități pedagogice, de obicei, timp de o jumătate de zi pe săptămână, sub supravegherea personalului profesionist. Părinții care au participat mai mult în viața centrului „au dezvoltat schimburi mai de durată, au găsit modalități de a ține copilul interesat, au inițiat și un schimb de sfaturi cu alți părinți pe o varietate de activități“.
Ei au sugerat că, în serviciile conduse de părinți, părinții se văd ca profesori, gândesc la problemele pedagogice și la dezvoltarea capacității lor pedagogice. Cercetătorii implicati într-o cercetare din Marea Britanie, au subliniat, de asemenea, importanța de a avea educatori bine calificați, care să lucreze alături de părinți.
II.2.3. Mijloace de colaborare cu părinții (ședințe, lectorate, activități extrașcolare, școala părinților)
Implicarea familiei contează pentru dezvoltarea cognitivă și socială a copiilor mici. Dar ce procese eficiente implică, cum arată și cum apar acestea? Această scurtă lucrare rezumă cele mai recente dovezi privind eficiența implicării părinților, adică, studiile de cercetare care leagă implicarea familiei în copilăria timpurie de rezultatele și programele care au fost evaluate pentru a arăta ceea ce funcționează.
Învățarea complementară este caracterizată prin legături discrete, care lucrează împreună pentru a încuraja învățarea consecventă și rezultatele dezvoltării copiiilor. Aceste legături sunt continue, de la naștere, de-a lungul adolescenței, dar compoziția și funcțiile acestei rețele se schimbă în timp, pe măsură ce copii încep să se maturizeze.
Implicarea familie face diferența și setează niște legături de învățare complementară: implicarea familiei acasă și la școală. Această scurtă lucrare se concentrează pe legăturile dintre familie, setările de educație timpurie și școli. Alte lucrări examinează implicarea familiei în școala primară, gimnaziu, liceu și al setări. Luate împreună, acestea analizează modul în care implicarea familiei prezice realizarea academică a copiilor și dezvoltarea socială pe măsură ce progresează de la grădinița din copilărie, prin școala primară și în învățământul superior.
Procese implicării familiei în copilăria timpurie
O parte substanțială din cercetare sprijină implicarea familiei, și un corp tot mai mare de evaluări a intervenției demonstrează că implicarea familiei poate fi consolidată cu rezultate pozitive pentru copiii mici și disponibilitatea lor pentru școală. Pentru a obține aceste rezultate, este necesar ca aceasta să se potrivească nevoilor de dezvoltare ale copiilor, atitudinilor practicilor și programelor din copilărie ale părinților și să se susțină implicarea familiei. Dovezile din prezent sugerează implicarea a trei procese de familie ca fiind de ajutor în crearea acestei potriviri și promovarea rezultatelor sănătoase: părinții, relațiile familie-școală, și responsabilitatea pentru rezultatele învățării.
Educația parentală se referă la atitudinile, valorile și practicile părinților în creșterea copiilor mici. Relațiile casă-școală sunt legăturile formale și informale între familie și cadrul educațional. Responsabilitatea pentru învățare este un aspect al educației parentale, care pune accentul pe activitățile de acasă și din comunitate, care să promoveze abilitățile de învățare în tânărul copil.
Aceste procese nu reprezintă toate modurile în care familiile pot să sprijine educația copiilor lor. De exemplu, participarea la programele de vizitare a domiciliului, conducerea parentalpă, organizarea comunității și participarea la procesul de luare a deciziilor din școală nu sunt reprezentate în această lucrare. Prin urmare, cititorii trebuie să țină cont de faptul că implicarea familiei acoperă alte procese în afara celor descrise în această lucrare.
Sursele acestei scurte cercetări provin în principal din domeniul dezvoltării umane și a psihologiei. O explicație detaliată a metodelor pentru această scurtă lucrare pot fi găsite în apendicele I.
Problemele implicării familiei pentru dezvoltarea copiilor mici
Copiii mici beneficiază cel mai mult de anii petrecuți la școală, dacă intră la grădiniță gata pentru a reuși. Nu toți copiii, cu toate acestea, vin la grădiniță la fel de pregătiți. Prea mulți elevi cu venituri mici încep cu mult în urma colegilor lor avantajați din punct de vedere economic, școala. Programele din copilăria timpurie recunosc acum că ele singure nu pot pregăti copiii pentru grădiniță. În schimb, ele au nevoie de sprijinul familiilor și comunităților. Pentru a dobândi acest sprijin, este nevoie pentru a încuraja procesele de implicare a familiei, pe care cercetările le-au arătat a fi eficiente în încurajarea învățării copiilor și a dezvoltării socio-emoționale a acestora.
Copilaria timpurie, în acest caz, definită ca perioada de la naștere până la vârsta de 5 ani, este un moment al vieții în timpul căreia transformări semnificative au loc. Nou-născutul, echipat cu reflexe de bază, se dezvoltă într-un copil activ, curios, capabil de mers pe jos, vorbit și întrebat.
Vocabularul copiilor crește rapid și ei dobândesc capacitatea de a-și aminti experiențe, de a susține atenția, de a număra și de a recunoaște literele. Prin interacțiuni cu adulții și colegii, copii mici dezvoltă conceptul de stimă de sine, își îmbunătățesc emoțional auto-reglarea și își formează primele prietenii. Pe scurt, primii ani sunt importanți, deoarece aceasta este perioada în care copiii dobândesc competențele de bază care servesc ca fundament pentru învățarea ulterioară. Mai mult decât atât, acești ani sunt momentul în care convingerile părinților cu privire la abilitățile copiilor lor prind formă și când propriile auto-concepte academice ale copiilor încep să se formeze.
Influența părintească în copilărie
Educația părintească este procesul de implicare a familiei care include atitudinile, valorile și practicile părinților în creșterea copiilor mici. Protective, calde și receptive, relațiile părinte-copil și participarea părinților în activitățile centrate pe copil se referă la rezultatele învățării pozitive în copilărie.
Relațiile grijulii oferă un refugiu emoțional pentru copii, favorizând dezvoltarea unui sentiment sănătos de apartenență, de stimă de sine și de bunăstare. Atunci când părinții sunt sensibili și receptivi la emoțiile copiilor, copiii sunt mai susceptibili să devină competenți din punct de vedere social și să arate abilități de comunicare mai bune. Calde și reciproce, interacțiunile părinte-copil și cât mai puține solicitări în casă, facilitează comportamentul și capacitatea de a se concentra pe relațiile prosociale din partea copiilor.
Participarea părinților la activitățile centrate pe copil, joacă un rol specific și este de asemenea importantă pentru dezvoltarea socială și emoțională a copiilor. Copiii care se joacă acasă și ai căror părinți înțeleg importanța jocului în dezvoltare, sunt susceptibili să demonstreze un comportament prosocial și independent în clasă. În plus, participarea părinților alături de copiii lor la diferite activități, cum ar fi arte și meserii este asociată cu dezvoltarea alfabetizării copiilor.
Cu toate acestea, creșterea copiilor este încorporată în contextele sociale și culturale care influențează stilurile parentale. Sărăcia este legată de accesul la mai puține suporturi sociale parentale, fapt care, la rândul său, este asociat cu depresia parentală și mai mică cultivare a comportamentului parental. Mai mult decât atât, activitățile părinte-copil sunt influențate cultural astfel încât activitățile care sunt caracteristice unui grup etnic s-ar putea să nu fie caracteristice altuia. De exemplu, predarea literelor, cuvintelor, cântecelor și muzicii este mai caracteristică grupurilor non-hispanice de negrii, în timp ce citirea și spunerea de povești este mai tipică grupurilor non-hispanice albe.
Relațiile casă-școală
În anii copilăriei timpurii, relația școală-casă se referă la legăturile formale și informale dintre familii și mediile educaționale ale copiilor lor. Atât participarea la activitățile preșcoală, cât și comunicarea regulată între familii și profesori sunt legate de rezultatele copiilor mici. Practicile participării părinților pot include participarea la ședințe părinte-profesor, participarea la vizitele de clasă extinse și ajutorul cu activitățile de clasă.
O astfel de participare este asociată cu limbajul copilului, auto-ajutor, comportamentul social, motoriu, cu capacitatea de adaptare a acestuia, și abilitățile școlare de bază. Menținerea relațiilor cu părinții este foarte importantă. Într-un studiu asupra părinților afro-americani cu venituri mici, implicarea în mediul școlar a fost asociată cu niveluri mai ridicate de reglare emoțională a copiilor.
Frecvența contactului părinte-profesor și implicarea la instutuția unde are loc educația timpurie este de asemenea asociată cu performanța preșcolară. Părinții care mențin contactul direct și periodic cu instituția unde are loc educația timpurie și experimentează mai puține obstacole în calea implicării au copii care demonstrează un angajament pozitiv cu colegii, cu adulții și față de învățare. În plus, percepțiile pozitive ale profesorilor față de atitudinile parentale și convingerile despre preșcolar sunt asociate cu mai puține probleme de comportament și de limbaj nepotrivit și cu bune abilități matematice în rândul copiilor.
Nu numai relațiile casă-școală puternice contează pentru rezultatele copiiilor pe parcursul anilor copilăriei timpurii, dar beneficiile persistă în timp. De exemplu, activitățile de implicare a familiei, cum ar fi păstrarea contactului cu un profesor, voluntariatul în clasă și participarea la activități școlare au fost legate de evoluția copiilor după grădiniță, în clasa întâi. Implicarea parentală mai frecventă în activitățile școlare este importantă, probabil, deoarece contribuie la o mai bună cunoaștere de către părinți a programului școlar și îi familiarizează cu experiențele școlare. Mai mult decât atât, prezența părinților în școală poate modela pentru copil importanța școlarizării.
Relația casă-școală atenuează impactul negativ al sărăciei asupra rezultatelor academice și comportamentalor copiilor săraci. De exemplu, copiii părinților cu venituri mici care au participat la centrele de educație parentală, au fost mai pregătiți pentru grădiniță, a fost mai puțin probabil să aibă nevoie de educație specială, iar mai târziu au avut rate mai mari de realizare în lectură, de finalizare a liceului și rate mai mici de repetare a clasei.
De ce beneficiile de relații acasă-școală susține în timp? Un posibil răspuns este că implicarea familiei în copilăria timpurie stabilește scena pentru implicarea în setările școlare viitoare. De exemplu, implicarea familiei în programul CPC în primii ani a fost asociat cu o mai mare implicarea părinților în anii de școală elementară, care la rândul său a fost legat cu rezultate pozitive pentru tineri în liceu. Astfel, modele pozitive timpurii în experiențele o relație acasă-școală pod pentru copii în timp și între mediile educaționale.
Datorită importanței legăturilor dintre medii de-a lungul timpului, factorii de decizie, practicienii și cercetătorii, recent au început să-și concentreze atenția asupra perioadei de tranziție de la grădiniță la școala formală. Deși cercetările în acest domeniu nu s-au concentrat pe felul în care practicile de tranziție se referă la rezultate specifice ale copilului, există un consens în creștere, că ambele, setările din copilăria timpurie și școlile elementare au responsabilitatea de a sprijini familiile și de a le ajuta să susțină direcția implicării familiei.
Din păcate, pe măsură ce are loc tranziția copiiilor de la grădiniță la școală, contactul dintre profesor și familie scade, și există o schimbare de la comunicarea inițiată de părinte. Bariere logistice (de exemplu, școli care generează listele cu copiii de grădiniță târziu în vara, lipsa salariului pe vară pentru profesori, formarea insuficientă a cadrelor didactice în acest domeniu, etc.) împiedică practicile ideale de tranziție.
Cu toate acestea, școlile care oferă mai multe oportunități de implicare a familiei și ocazii pentru un contact netradițional, cum ar fi vizitele la domiciliu, grupuri de discuții cu părinții și împrumutul de cărți din biblioteci acasă, beneficiază de un nivel de participare al familiei crescut.
II.2.4. Sugestii practice
La grădiniță, copiii sunt în afara familiei lor și își petrec timpul în rândul copiilor din grupul cu aceeași vârstă și cu educatorii. Cu toate acestea, familia este baza vieții și cooperarea fiecărui copil cu părinții este indispensabilă pentru educația timpurie eficientă a copiilor. În cazul în care un copil are un model de viață neregulat, sau are loc chiar o răceală a relațiilor de la domiciliu, această condiție afectează, de asemenea viață la grădiniță.
De asemenea, este de așteptat ca orice evenimente speciale, dintr-o familie (de exemplu, nașterea unui frate mai mic, internarea membrilor familiei în spital etc.) va afecta comportamentul copiilor. Prin urmare, o conștientizare a fiecărui fond al familiei copilului este esențială pentru asigurarea unei educații de calitate pentru copii.
De asemenea, experiențele copiilor de la grădiniță au, de asemenea, un efect asupra vieții lor de familie. Copiii raportează activitățile lor la grădiniță: „Am făcut un castel de nisip cu prietenul meu“ sau „M-am jucat cu un alt băiat astăzi“. Cu toate acestea, această conversație de zi cu zi reflectă doar o parte a vieții lor de la gradiniță. Din acest motiv, profesorii raportează detaliile vieții copilului în grădiniță părinților.
Îțelegerea reciprocă și comunicare frecventă va contribui la asigurarea cooperării între profesori și familii. Toate grădinițele ar trebui să facă un efort mai mare pentru a stabili o cooperare bună.
Ziua părinților
Îîn viața de zi cu zi, părinții au foarte puține oportunități de a afla ce fac copiii la grădiniță. Ei văd copiii jucându-se la grădiniță atunci când îi spun la revedere, dimineața, sau află despre unele dintre activitățile lor, atunci când un copil ajunge acasă. Dar pentru a umple golul care este lăsat între aceste două surse de informație, grădiniță are o „Ziua Părinților“ pentru ca ei să vadă viața copiilor la grădiniță.
Ziua părinților nu este numai pentru observarea activităților, ci și pentru a descoperi diferite aspecte ale vieții copiilor, schimbului de cunoștințe și progresului lor. Acesta prevede, de asemenea, posibilitatea ca părinții să se uite prin grădinița mai mult decât de obicei. Părinții află ce facilități și dotări sunt în funcție de nivelurile copiiilor și primesc indicații despre principii și metode folosite în grădiniță.
Profesorii anunță data și programul „Zilei Părinților“, în avans. În mod ideal, toți părinții ar trebui să aibă acces liber la orice loc în grădiniță, dar „puncte de observație“, pot fi stabilite în prealabil. Observarea din aceste puncte speciale ajută la îmbunătățirea înțelegerii reciproce.
Participarea la educație
Din când în când, educatorii cer părinților să se implice în mod direct în îngrijirea copiilor la grădiniță. Prin această experiență, ei pot învăța cât sunt de pregătiți educatorii, planul și sprijinul pentru copii. Partajarea rolului de îngrijire a copilului va diminua, de asemenea, distanța și formalității dintre părinți și educatori.
În unele cazuri, părinții sprijină nu numai educartorii, ci, de asemenea, inițiază îngrijirea copilului. Uneori, citesc cărți ilustrate, sau participă la piese de teatru sau concerte la grădiniță. Părinții pot iniția, de asemenea, exerciții fizice, sau ore de gătit și pot da un exemplu lucrând împreună cu copiii. Participarea părinților la educație și activități noi excită interesul copiiilor. De asemenea, crește motivația copiilor de a învăța, din moment ce mama lor sau tatăl lor devine un „educator“.
Prin planificarea, pregătirea și practicarea activităților, părinții pot comunica cu ceilalți părinți și pot împărtăși provocările îngrijirii copilului. Acest lucru crește sprijinul reciproc dintre ei.
Participarea la evenimente
Părinții participă adesea la pregătirea unor evenimente, cum ar fi un „Festival de sport“, „Eveniment cultural“, sau „Picnic“. De asemenea, ei participă la planificarea și pregătirea anterioară a evenimentelor. Multe pregătiri sunt necesare pentru a efectua aceste evenimente fără probleme.
Evenimentele sunt diferite de activitățile de zi cu zi de la grădiniță. Copiii pot fi în vervă sau se pot simți incomodați de evenimente. Pe lângă pregătirea evenimentelor, adulții sunt necesari pentru a ghida copiii și pentru a preveni problemele înainte ca acestea să se întâmple. Cooperarea și înțelegerea reciprocă cu părinții îi ajută pe educatori să realizeze evenimentele cu succes.
Prin activități, sport și interacțiune, copiii și părinții pot aprofunda legăturile lor, prin schimbul de noi experiențe memorabile.
Biblioteca cu cărți ilustrate
Multe cărți ilustrate din grădiniță pot fi folosite mai bine printr-un sistem de tip bibliotecă. Copiii pot împrumuta cărți ilustrate pentru a le parcurge acasă. Această bibliotecă ajută familia să se bucure de cărți ilustrate scumpe pe care nu și le-ar putea permite. În prezența copiilor, părinții verifică numele cărții împrumutate, persoana care împrumută cartea și să păstreze înregistrări într-un caiet. Ei pot, de asemenea, să sprijine grădinișa prin sortarea cărților sau repararea cărților vechi. Prin acest proces, părinții descoperă și se bucură de aceleași cărți cu imagini pe le-au citit în copilărie, sau să parcurgă cărțile dintr-un nou punct de vedere.
Metode de comunicație
Interacțiunea zilnică
Părinții vorbesc pentru scurt timp cu profesorii atunci când iau un copil de la grădiniță. Această interacțiune zilnică, scurtă, este foarte importantă. De exemplu, un profesor poate să acorde o atenție deosebită copilului, dacă îi este spus de către părinți că el / ea nu se simte bine în acea zi, sau a avut o experiență neplăcută.
În același mod, atunci când părinții își iau copiii de la grădiniță, profesorul trebuie să raporteze orice lucruri speciale despre copii, bune și rele, (vătămare, boală, griji, realizări), pe lângă vorbitul despre activitatea de zi cu zi. În cazul în care primesc rapoarte despre un prejudiciu minor asupra copilului, ei pot urmări și verifica starea la domiciliu. Părinții pot motiva, de asemenea, un copil prin a-i spune modul în care profesorul a fost mulțumit cu privire la realizarea lui / ei de la grădiniță. Interacțiunea zilnică și raportarea va contribui la legarea celor două vieți ale copiilor, de acasă și de la grădiniță.
Raportul /scrisoarea clasei
În afară de această interacțiune de zi cu zi, profesorul, de asemenea, face o scrisoare a clasei pentru a informa părinții cu privire la activitățile și progresul copiilor. Acest raport servește pentru a câștiga încrederea și cooperarea părinților cu grădinița. Raportul trebuie să fie gândit pentru a ilustra progresul și procesul fiecărui copil de dezvoltare, precum și activitățile din grădiniță.
Întâlniri cu părinții
Cadrele didactice organizează reuniuni periodice cu părinții pentru a discuta principiile educației timpurii în copilărie, politicile de gestionare a grădiniței și progresul fiecărui copil. Această întâlnire este, de asemenea, o ocazie de a asculta nevoile familiilor și de împărtășire a preocupărilor lor. Prin schimbul de idei în cadrul întâlnirilor, profesorii pot construi o relație pozitivă cu părinții.
Întâlniri generale cu părinții
Ședințele generale cu părinții au loc de obicei după integrarea copilului la grădiniță, la sfârșitul fiecărui semestru și la sfârșitul unui an școlar. Toți părinții sunt invitați la această întâlnire. Înainte de admiterea la grădiniță a unui copil, profesorii trebuie să informeze părinții privind principiile de educație, materialele necesare, precum și modul preconizat sau comportamentul de la grădiniță. Broșura unei grădinițe, de asemenea, ajută la transmiterea mesajelor în mod clar părinților. După înscriere, profesorul va sublinia din nou asupra importanța educației timpurii, elementele caracteristicilor de dezvoltare ale copilului și grupei de vârstă.
Reuniuni de clasă cu părinții
Un educator de grupă conduce ședința de clasă pentru a discuta probleme de management și activitățile de la clasă. Educatorii pot expune munca fiecărui copil sau pot prezenta activitățile prin înregistrări video ale copiilor. Din moment ce aceasta este o întâlnire mică, preocupările și problemele cotidiene ale părinților pot fi, de asemenea, comune cu ale altor persoane. Este important să se facă din această reuniune de clasă o platformă pentru schimbul de opinii și pentru furnizarea de consultanță de sprijin reciproc. Din când în când, profesorii pot cere părinților sp faciliteze discuția.
Întâlniri individuale cu părinții
Profesorii înființat întâlniri individuale cu părinții la fiecare termen sau o dată la câteva luni. Aceste întâlniri sunt pentru a discuta mai multe probleme personale sau probleme care nu pot fi partajate în adunările generale sau de clasă.
Educatorul verifică înregistrările fiecărui copil în prealabil, și explică în detaliu părinților activitățile copilului lor, precum și cele față de alți copii. Este important să se întrebe părinții despre preocupările copiiilor și despre comportamentul la domiciliu al ace. Acest proces ajută educatroru. să învețe despre noi aspecte ale vieții copilului de acasă și să împărtășească modul lui de gândire. Vorbind cu fiecare părinte față-în-față, educatorii pot aprofunda înțelegerea reciprocă cu părinții.
Tot timpul, educatorii sunt obligați să explice activitățile copiilor prin utilizarea de exemple reale și simple. Educatorul nu ar trebui să domine această întâlnire, ci să încerce să vorbească cu părinții ca egali și într-un mod relaxat. Pentru a realiza acest tip de egalitate și încredere din partea părinților, profesorul trebuie să stabilească o relație bună cu ei. De asemenea, este recomandat să ceară părinților să-și prezinte întrebările pe care le-ar dori să le discute, înainte de întâlnirea individuală.
Unii părinți și-ar putea aduce copii la întâlnire. Profesorul trebuie să ia în considerare acest lucru și să instaureze un timp și o frecvență corespunzătoare pentru întâlniri. Furnizarea îngrijirii copiilor, a unui loc de joacă sau de îngrijire cu copilul și părinții acestuia, ar putea fi, de asemenea, necesară.
.
CAPITOLUL III. OPTIMIZAREA COLABORĂRII CU PĂRINȚII ÎN EDUCAREA
PREȘCOLARULUI
III.1. OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII
III.1.1. Obiective generale și specifice
În realizarea cercetării de față am stabilit identificarea următoarelor obiective de lucru:
Indentificarea activităților specifice de eficientizare, optimizare a muncii cu părinții în instituția preșcolară;
Contribuirea la literatura de specialitate cu privire la indentificarea activităților specifice de eficientizare, optimizare a muncii cu părinții în instituția preșcolară;
Oferirea de suport cadrelor didactice și consilierilor în ceea ce privește indentificarea activităților specifice de eficientizare, optimizare a muncii cu părinții în instituția preșcolară;
Oferirea de suprot pentru îmbunătățirea parteneriatului școală-părinte, cu scopul de a îmbunătății procesul educațional al elevilor.
III.1.2. Ipoteza cercetării
În realizarea cercetării de față am pornit de la ipoteza conform căreia că părinții cu situație materială bună și cu un nivel al educației ridicat, sunt mult mai implicați în activitățile instituției școlare. În plus, comunicarea părinte-cadru didactic și părinte-consileir ajută în tot acest demers de eficentizare al muncii părinților în instituția școlară.
Scopul cercetării
În cercetarea de față mi-am propus indentificarea activităților specifice de eficientizare, optimizare a muncii cu părinții în instituția preșcolară.
III.1.3.Variabilele cercetării
În demersul de față am recurs la variabile demografice și psihologice:
Statutul social;
Nivelul educației;
Etnia;
Statut profesional.
III.1.4. Eșantionul experimental
Pentru realizarea cercetării de față am recurs la un eșantion format din 30 de respondenți, părinți ai elevilor din clase primare. Criteriul de selecție a fost pe principiul acceptului acestora. Am dorit ca respondenții să provină din medii sociale diferite, pentru a prezenta cât mai clar modul în care activitățile specifice pot contribui la eficentizarea muncii părinților în cadrul instituțiilor școlare.
Scopul studiului actual este de a extinde cercetarea anterioară prin examinarea asociațiilor în interiorul și între copii în rândul implicării părinților și a traiectoriilor academice și socio-emoționale în timpul școlii elementare. În acest sens, această anchetă abordează dependența puternică de cercetarea contemporană, în termen de-a lungul copilăriei timpurii din literatura anterioară, examinând asociațiile dintre implicarea părinților și funcționarea academică și socio-emoțională longitudinal pe tot parcursul copilăriei.
III.2 . DESIGNUL EXPERIMENTAL
În realizarea cercetării de față am recurs la chestionarea unui număr de 30 de părinți ai elevilor din clasele primare. Părinții elevilor au fost abordați prin intermediul unui grup pe Facebook.
După ce a fost asigurată confidențialitatea datelor, am transmis întrebările de cercetare prin intermediul Google Docs. Păriții, respondenți au răspuns pozitiv la propunerea mea mai ales pentru că își doreau să afle care este rezultatul cercetări. În plus, am recurs la studii ale literaturii de specialitate și la discuții cu cadrele didactice și consilieri școlari.
III.2.1.Calendarul activităților cu părinți
Perioada de culegere și analiză a datelor, respectiv și discuțiile cu părinții au decurs pe o perioadă de două luni, începând cu luna februarie a anului 2017. În tot acest timp am vizat:
Culegerea unor date cât mai clare;
Identificarea activităților specifice de implicare a părinților în munca instituției școlare.
III.2.2. Sistemul metodelor de cercetare utilizate
Cercetarea realizată este de tip:
Calitativ – discuții cu părinții, cadrele didactice și părinții preșcolarilor;
Cantitativ – cercetare pe bază de chestionar semideschis.
III.2.3. Desfășurarea experimetului pedagogic
1. Formez o familie de tip:
a) monoparental 30%;
b) biparental 60%;
c) soțul / soția este în străinătate la muncă 10%.
Implicarea părinților în activitățile de clasă, ajutând cu temele, așteptările privind realizările educaționale viitoare, părinții care citesc la copii și numărul cărților din casă au fost (în general) legate în mod pozitiv de factori precum:
– poziția socio-economică a familiei (medie și înaltă comparativ cu cea scăzută)
– tipul de familie (familii cu doi părinți în comparație cu familiile cu un singur părinte);
– nivelul de educație parentală (indiferent dacă au sau nu 12 clase);
– vârsta maternă la nașterea copilului (sub 25 de ani, comparativ cu 25 de ani).
• Pe lângă faptul că a constatat o corelație puternică între statutul socio-economic și gradul de implicare al părinților, s-a constatat, de asemenea, că un număr mai mare de copii din familie a fost, de asemenea, negativ legat de implicarea părinților.
Figura 3.1. Formez o familie de tip:
2. Etnia mea este:
a) rromă 9%;
b) română 90%;
c) altă situație 1%.
Un alt factor important de luat în considerare este dacă există o lipsă de coerență între valorile promovate de școli și ceea ce este important în cadrul contextului socio-cultural mai larg pentru copiii.
Percepțiile privind succesul școlar deținute de elevi sunt în mare măsură asemănătoare. În toate grupurile, motivația intrinsecă de a înțelege și de a face bine a fost factorul predominant în înțelegerea de către elevi a succesului școlar. Din nou, indiferent de contextul cultural, orientarea obiectivelor de performanță (adică câștigarea altora) și obiectivele sociale nu au fost factori predominanți.
Angajamentul parental include, de asemenea, activități care includ promovarea sau negocierea în numele copiilor cu școala și implicarea permanentă în extragerea oportunităților. Pentru implicarea în contextul educațional, este important ca școala să stabilească un dialog în cadrul întregii comunități rrome, în loc să dezvolte relații cu părinții.
Figura 3.2. Etnia mea este:
3. Situația dumneavoastră profesională este:
a) șomer 25%;
b) angajat cu carte de muncă 45%;
c) antreprenor 20;
d) pensionat pe caz de boală 10%.
Deși datele nu au fost obținute de la familii de etnie română, la nivel majoritar, familiile rrome tind să aibă un nivel mai ridicat de dezavantaj, iar copiii rromi sunt expuși riscului de a crește în familii defavorizate în mediul educațional familial.
Figura 3.3. Situația dumneavoastră profesională este:
4. Nivelul educației dumneavoastră:
a) 8 clase 7%;
b) liceu 28%;
c) universitate 52;
d) masterat 13%.
Implicarea pozitivă a părinților în învățare îmbunătățește performanțele academice, bunăstarea și productivitatea elevilor. Cele mai multe teme care dezbat implicarea părinților în educarea copiilor fac referire la:
programe de învățare timpurie care promovează rezultatele dezvoltării și educației copiilor;
parentajul în primii ani: eficiența programelor de susținere a părinților pentru succesul școlar al elevului;
revizuirea programelor de educație parentală, educație și de sănătate pentru copiii.
Figura 3.4 Nivelul educației dumneavoastră:
5. Nivelul veniturilor dumneavoastră este:
a) minim pe economie – 15%;
b) ajutor social – 15%;
c) între 1500-2000 – 45%;
d) peste 2000 lei – 25%.
Există merite în direcționarea resurselor și implicării parentale asupra educației copiilor, deoarece acestea contribuie la motivația și angajamentul elevilor. Implicarea pozitivă a părinților în educația copiilor lor, dincolo de beneficiile potențiale pentru copiii lor, îmbunătățesc statutul social și cultural al părinților.
În ciuda acestui fapt, se cunosc puține despre modalitățile specifice în care părinții își implică copiii în comportamente pozitive legate de școală sau diferitele căi, prin care părinții influențează dezvoltarea școlară a copiilor. Cei doi cei mai importanți factori parentali care influențează motivația și angajamentul educațional al copiilor sunt:
• resursele de acasă pentru studenți, de exemplu, accesul la calculatoare, cărți, spațiu de studiu;
• natura și calitatea stilului parental în ceea ce privește educația la domiciliu.
Figura 3.5 Nivelul veniturilor dumneavoastră este:
6. Dețin o locuință, proprietate privată:
a) da – 40%;
b) nu 30%;
c) da, dar plătesc credit la bancă 30%.
Dificultatea mare de participare la școală, retenție și realizări academice ale elevilor este bine documentată. Cu toate acestea, pare să existe puține cercetări privind modul în care părinții influențează educația copiilor lor sau modul cel mai adecvat de a direcționa strategii pentru a angaja părinții indigeni.
Factori de implicare a părinți joacă roluri importante pentru: părinții săraci, încurajarea părinților săraci și înțelegerea valorii școlare sunt factori cauzali semnificativi în succesul școlar scăzut.
Angajamentul cu școlile tinde să fie asociat cu nivelul de capital social al familiei. Astfel putem afirma că:
Frecvența cu care mamele își ajută copiii de 6-7 ani cu temele a fost legat de poziția lor socio-economică (de exemplu nivelurile de educație, avere, ocupație, reședință). Mamele de vârstă mijlocie sunt cele mai implicate în viața elevilor. Au fost observate modele similare pentru asistența din partea altor membri ai familiei (măsurată atunci când copiii aveau vârsta de 8-9 ani).
Figura 3.6 Dețin o locuință, proprietate privată:
Relația dintre "resursele educaționale și economice" ale copiilor (care includ factorii sociali ai părinților) și capacitatea educațională a copiilor și realizarea acestora:
Copiii care aveau un acces mai bun la o gamă largă de resurse educaționale și economice au note mai mari. Acesta este un indicator al pregătirii copilului pentru școală]. Copiii a căror îngrijire primară au primit educație sau instruire după anul 10 au înregistrat o medie de 1,0 puncte (p <0,05) mai mare pe decât alți copii.
Copiii din zonele mai avantajate aveau scoruri medii mai mari decât copiii care locuiau în altă parte.
În mod similar, părinții care au declarat că copiii lor au un computer la domiciliu au note mai bune.
7. De fiecare dată când învățătoarea copilului meu mă cheamă la ședință:
a) iau parte – 30%;
b) lipsesc 29%;
c) nu chiar de fiecare dată, dar foarte des 21.
d) iau parte rar – 20%.
Mai degrabă decât să fie ,,angajați” să participe la evenimente organizate la școală, părinții au nevoie de asistență cu mai multe probleme fundamentale, cum ar fi:
• tehnicile de coagulare a rezultatelor mai mari din sistemul educațional în numele copiilor lor;
• informații și abilități privind modul de gestionare și gestionare a copiilor aflați în îngrijire;
• sprijin în ceea ce privește modul de abordare a pierderii autorității și absenteismului.
Figura 3.7. De fiecare dată când învățătoarea copilului meu mă cheamă la ședință:
8. Este foarte important ca copilul meu să aibă tot ce are nevoie, astfel încât el să poată învăța:
a) da, are tot ce îi trebuie – 36%;
b) nu, deoarece este mai important să avem ce mânca 20%;
c) da, îi ofer, dar în măsura posibilităților 44%.
Părinții nu își dau seama că, pentru a depăși orice dezavantaj în procesul de educare al copiilor lor, trebuiau să fie activi și să interfereze cu sistemul școlar (de exemplu, să promoveze și să negocieze în numele copiilor lor) pentru a obține rezultate pozitive.
În studiul lor asupra unor școli a subliniat că efortul de a-și duce copiii la școală este dificilă, având în vedere alte priorități, cum ar fi obligațiile culturale, cerințele autorităților multiple, funeraliile și angajamentele ceremoniale și asigurarea alimentelor și adăposturilor. Părinții săraci au o lume socială concurențială complexă, care face ca prioritizarea școlarizării să fie dificilă.
Figura 3.8. Este foarte important ca copilul meu să aibă tot ce are nevoie, astfel încât el să poată învăța:
9. Cineva din familie oferă ajutor copilului atunci când acesta își face temele:
a) da, eu 22%;
b) nu, își face singur temele 18%;
c) nu își face temele 15%;
d) sunt mereu la muncă și nu am timp să-l ajut. Nu știu ce teme are 43%;
e) l-aș ajuta, dar nu știu să citesc 2%.
Implicarea părinților este puternic influențată de:
• statutul socio-economic și nivelul de educație;
• medii etnice sau culturale;
• experiențele anterioare negative ale părinților și convingerile școlare;
• diferite așteptări și interpretări ale a ceea ce înseamnă să fie de ajutor cadrelor didactice, de a fi ,,parteneri” cu copilul și cadrele didactice.
• Sentimentul de auto-eficacitate al părinților pentru a-și ajuta copiii să reușească la școală.
Figura 3.9 Cineva din familie oferă ajutor copilului atunci când acesta își face temele:
10. Comunic foarte des cu învățătoarea copilului meu, astfel încât să știu dacă copilul meu întâmpină probleme.
a) da 40%;
b) nu 40;
c) mi-aș dori, dar nu îmi permit acest lux 20%.
Angajamentul trebuie să existe, evident, continuum. Acestea poate fi cel mai important sprijin pentru elevi (de exemplu, asigurarea că copiii se odihnesc și ajung la timp la școală în fiecare zi de școală), precum și participarea activă și sprijinul în eforturile educaționale ale copiilor lor la școală și promovarea învățării la domiciliu. Angajamentul parental în parteneriatele dintre părinți și școală descriu în general două tipuri de relații cu școala:
• părinții care participă la școală (participă la evenimente, participă la voluntariat, vorbesc cu profesorii);
• părinții care au un rol de educator după orele de școală.
Figura 3.10. Comunic foarte des cu învățătoarea copilului meu, astfel încât să știu dacă copilul meu întâmpină probleme.
11. La cererea cadrelor didactice, sunt implicat în consiliul părinților, astfel încât să ofer sprijin cadrelor didactice pentru educarea copilului meu:
a) da – 29%;
b) nu – 50%;
c) nu am acest timp, copilul meu se descurcă și fără mine – 11%;
d) nu am educația necesară pentru acest lucru – 10%.
Cadrele didactice nu trebuie subestimeze diferitele dimensiuni ale implicării părinților și ar trebui să încurajeze implicarea în educația tuturor copiilor lor. Mulți dintre factorii asociați cu realizările academice mai slabe ale studenților se referă la părinți și contextul lor socio-economic. Prezența mai multor factori de risc se poate manifesta prin lipsa încurajării părinților și sprijinirea adecvată a copiilor pentru continuarea școlarizării.
Figura 3.11. La cererea cadrelor didactice, sunt implicat în consiliul părinților, astfel încât să ofer sprijin cadrelor didactice pentru educarea copilului meu:
12. Consilierul școlar mă contactează de fiecare dată când copilul meu întâmpină probleme la școală:
a) da – 20%;
b) nu știam că există un consilier școlar 30%;
c) mă sună învățătoarea dacă sunt probleme 50%.
Determinarea a ceea ce este considerat ,,succes” pentru un program care vizează îmbunătățirea implicării părinților este, de asemenea, problematică. Mai multe studii nu au putut identifica în mod clar rezultatul dorit al unor programe de angajare părintească și au constatat că politicile care încurajează implicarea au obiective neclare.
Unul dintre avantajele acestei lipse de claritate cu privire la rezultatul specific al "angajamentului" este faptul că permite școlilor să adapteze programele la comunitatea lor locală. Unele dintre rezultatele concurente, deși rar specificate, care se presupune că rezultă din programele de implicare, includ:
• îmbunătățirea rezultatelor academice și a prezenței;
• părinți împuterniciți care pot fi angajați în școală și pot cere școlii în numele copilului;
• conexiuni generale care sunt importante în sine pentru educația copilului;
Figura 3.12. Consilierul școlar mă contactează de fiecare dată când copilul meu întâmpină probleme la școală:
13. Colaborarea cu consilierul școlar a dat rezultate:
a) da 30%;
b) nu 60%.
c) nu, am colaborat cu un consilier școlar 10%.
Figura 3.13. Colaborarea cu consilierul școlar a dat rezultate:
14. Există programe speciale, în care sunt implicați părinții de la clasa copilului meu, astfel încât să fie facilitată implicarea părinților în educarea copiilor:
a) da, există 20%;
b) da, există și sunt eficiente 10%;
c) da, există, dar nu sunt eficiente 30%;
d) nu, nu există 40%.
Figura 3.14. Există programe speciale, în care sunt implicați părinții de la clasa copilului meu, astfel încât să fie facilitată implicarea părinților în educarea copiilor:
III.2.4. Analiza și prelucrarea datelor
O provocare majoră cu care se confruntă cercetătorii determină dacă implicarea părintelui în sine, este de fapt benefică pentru copii sau dacă părinții care sunt mai implicați și implicați în educația copiilor diferă de asemenea de caracteristicile cheie ale selecției (de exemplu, motivația, competența cognitivă) de la părinții mai puțin implicați.
Dacă părinții cei mai competenți cu copii avansați din punct de vedere al dezvoltării au mai multe șanse de a fi implicați în școală, aceasta ar putea duce la o părtinire ascendentă a efectului implicării părinților, ceea ce ar face să pară a fi benefică în mod disproporționat pentru copii.
În schimb, dacă părinții copiilor care se confruntă cu cele mai mari dificultăți sunt mai implicați, poate apărea o tendință descrescătoare a influenței implicării părinților, indicând faptul că implicarea părinților este mai puțin benefică pentru copii decât este de fapt cazul.
Analizele între copii sunt susceptibile la aceste tipuri de influențe. O abordare a acestor prejudecăți este efectuarea unor analize individuale care să lege schimbările în implicarea părinților în schimbările în funcționarea academică sau comportamentală.
Studiul de față analizează asociațiile între dezvoltarea copiilor și implicarea părinților în dezvoltarea copiilor. Analiza noastră a început cu stabilirea specificațiilor modelelor adecvate pentru modelele analitice condiționate (. Apoi, o serie de modele condiționate au fost estimate pentru a răspunde obiectivelor studiului.
Angajarea părinților în educația copiilor lor îmbunătățește nivelul de educație al copiilor și angajamentul continuu în educație.
Nivelul de "capital social" al unei familii și poziția socio-economică afectează modul în care se angajează aceștia în educarea copiilor lor.
Factorii de risc asociați cu implicarea slabă a părinților includ:
– probleme familiale, cum ar fi sărăcia, educația parentală săracă, șomajul și perspectivele slabe de angajare;
– probleme legate de părinți, cum ar fi sănătatea fizică precară, abuzul de substanțe sau violența în familie;
– problemele comunitare și socio-economice, cum ar fi prejudecățile rasiale, locuințele sărace sau facilitățile de studiu la domiciliu și mai puține modele de succes educațional într-un mediu școlar formal;
– Valorile promovate de școli nu sunt întotdeauna în concordanță cu valorile copiilor, părinților și comunităților.
– Acești factori de risc sunt prezenți în multe familii și comunități, astfel încât părinții au nevoie de mai multe resurse pentru a depăși obstacolele din calea angajării în educația copiilor lor.
Ce funcționează
Programele de succes tind să includă în proiectarea lor următoarele principii:
• Îi împuternicesc pe părinți să sprijine învățarea copiilor lor;
• includ în mod activ părinții în programele pentru copii;
• oferă părinților posibilitatea de a se întâlni și de a se sprijini reciproc;
• implică comunitatea și se coordonează cu agențiile partenere relevante.
Ce nu funcționează
Există puține evaluări ale programelor care au fost concepute special pentru a spori angajamentul părinților în educația copiilor lor. Multe evaluări indică numai rezultatele pe termen scurt, prin urmare nu se știe dacă îmbunătățirea angajamentului parental duce la îmbunătățirea susținută a rezultatelor educaționale pentru copii și tineri.
Concluzii
Există un număr considerabil de cercetări care demonstrează performanța slabă a elevilor și a școlilor, acolo unde părinții acestora nu sunt implicați. Angajarea familiilor, în special a părinților, în educația copiilor lor mici la domiciliu și la școală este din ce în ce mai văzută ca o modalitate importantă de a sprijini rezultatele mai bune ale învățării pentru copii.
Faptul că resursele erau esențiale sugerează rolul factorilor socio-economici în rezultatele școlare și subliniază necesitatea continuă de a acorda atenție accesului și eforturilor de echitate pentru a ajuta studenții defavorizați.
Factorii de risc asociați cu implicarea slabă a părinților includ:
• probleme familiale, cum ar fi sărăcia, educația parentală săracă, șomajul și perspectivele slabe de angajare;
• probleme legate de părinți, cum ar fi sănătatea fizică precară, abuzul de substanțe sau violența în familie;
• probleme comunitare și socio-economice, cum ar fi prejudecățile rasiale, locuințele sărace sau facilitățile de studiu la domiciliu, mai puține modele de succes educațional într-un mediu școlar formal;
Ca recunoaștere a faptului că părinții și familiile joacă un rol major în realizările academice ale copiilor, Ministerul Educației și Ministerul Muncii au colaborat pentru a găsi împreună soluții pentru școlile și familiile în crearea a ceea ce numesc ,,parteneriate familie-școală”.
Este o sarcină complexă a defini ce se înțelege prin implicarea sau implicarea părintească. Există o diferență între implicarea pur și simplu a părinților în activitățile școlare și angajarea părinților în procesul de învățare a copiilor lor.
Angajamentul este responsabilitatea comună a familiilor, școlilor și comunităților; Este continuat de la naștere la vârsta adultă; Și apare în mai multe niveluri unde copiii învață.
Implicarea părinților în educarea copiilor a fost definită drept ,,comportament parental cu sau în numele copiilor, acasă sau la școală, precum și așteptările părinților pentru educația viitoare a copiilor”. Este prezentat în acțiuni precum:
• discuții la domiciliu și supraveghere;
• comunicarea și participarea la școală;
• alegerea școlii;
• implicarea în guvernarea școlii;
• implicarea în predare și învățare;
• comunicarea cu școala;
În ciuda cantității mari și în creștere a literaturii despre importanța angajării părintești în școli, există puține dovezi care să susțină ideea că aceasta aduce automat rezultate academice pozitive. Literatura evidențiază angajamentul școlar-părinte, dar acest lucru ar putea ignora relația cea mai importantă a părintelui: aceea de a susține educația copilului în afara școlii.
De asemenea, cercetările arată că ,,socializarea academică” a unui părinte este, de asemenea, importantă pentru rezultatele educaționale ale unui copil. Socializarea socială se referă la comportamentele părintești deliberate care încearcă să sporească bucuria și credința copilului în procesul de învățare, inclusiv discutarea strategiilor de învățare, legătura dintre școală și evenimentele actuale și promovarea și planificarea aspirațiilor educaționale.
Alții au sugerat că accentul pus pe angajarea părintească este greșit direcționat și pune prea multă presiune asupra școlilor pentru a remedia o problemă socială majoră prin implicarea părinților.
În ciuda acestor complexități, această fișă de resurse examinează literatura disponibilă pentru a determina principalele practici care au apărut pentru a îmbunătăți implicarea părinților și alte comportamente legate de părinți care pot influența rezultatele educaționale ale copiilor.
Practicile care s-au dovedit a fi fie critice pentru succesul perceput al unui program, fie pentru o cerință necesară pentru programele viitoare, sunt:
• crearea unui mediu școlar care să valorizeze și să primească părinții
• împuternicirea părinților să sprijine învățarea copiilor lor;
• includerea activă a părinților în programele destinate copiilor;
• părinții care-i susțin ceilalți părinți;
• implicarea comunității și coordonarea cu agențiile relevante.
Am identificat, de asemenea, patru strategii cheie care apar în multe dintre aceste practici:
• întâlniri ale cadrelor didactice și ale părinților;
• utilizarea internetului și a noilor media;
• ofițeri comunitari de legătură;
• activități în desfășurare pentru a sprijini procesului de învățare.
Bibliografie
***, Educația părinților, Ed. MarLink, București, 2006;
Adler, Alfred, Psihologia școlarului greu educabil, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2010;
Allport, Gordon, Structura și dezvoltarea personalității, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981;
Alzner, Sabina-Elena , Alina-Iuliana Moldoveanu, Implicarea părinților preșcolarilor în activitățile organizate de grădiniță – exemple de bune practici, în Revista Educație și cultură, nr. 10, Târgu Mureș;
Bunescu, Gheorghe, Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor, www.1educat.ro;
Claraparede E, Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976;
A. Chircev, Andrei Dancsuly, Pedagogia pentru institutele pedagogice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1962;
Christhope, André, Francois Lelord, Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți, Ed. Trei, București, 2000;
Ciofu, Carmen. (1989). Interacţiunea părinţi – copii. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şI Enciclopedică;
Cocoradă, Elena. (coord.) (2004). Consiliere psihopedagogică. Sibiu: Editura Psihomedia;
Deway, John, Experience and education, Touchstone, New York, USA, 1997;
Glava, Adina; Glava, Cătălin, Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002;
Elkonin, D. (1980). Psihologia jocului. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică;
Gallahue, David L.; Frances Cleland Donnelly, Developmental physical education for all children, fourth edition, Human Kinetics, USA, 2007;
Kant, Immanuel, Tratat de pedagogie, Ed. Agora, Iași, 1992;
Leontiev, A. N., Probleme de psihologia copilului de vârstă preșcolară, Editura de stat, Psihologie și Pedagogie, 1948;
Miclea, Mircea şi LEMENI, Gabriela. (2004). Consiliere şi orientare. Cluj-Napoca:
Casa de Editură a Asociaţiei de Ştiinţe Cognitive din Români;
Osterrieth, Paul, Introducere în psihologia copilului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976;
Piaget, Jean; Barbel Inhelder, The psychology of the child, Basic Books, New York, USA, 2000;
Piaget, Jean, Judecata morală la copil, Ed. Cartier, Chișinău, 2012;
Piaget, Jean, The language and thought of the child, third edition, Routledge Classics, New York, USA, 2002;
Roșca, Al, A Chircev, Psihologia copilului preșcolar, Editura Didactică și Pedagocică, București, 1972;
Sroufe, Alan; Emotional development: the organization of emotional life in the early years, Cambridge University Press, New York, USA, 1995;
Stern, H.H., Educaţia părinţilor în lume, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1972;
Sugarman, Susan, Piagetʼs construction of the childʼs reality, Cambridge University Press, New York, USA, 1987;
Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Educaţia copilului preşcolar, Bucureşti, Ed. Pro Humanitate, 1999;
www.devpsychology.ro/wp-content/uploads/01_Prescolar-brosura-pentru-cadre-didactice-pdf,
www.didactic.ro/materiale-didactice/micii-sanitari-optional;
https://edituraedu.ro/didactice/…a/…/consilierea%20parintilor%20lucrare.doc;
www.qbebe.ro/psihologie/dezvoltare_cognitiva/tabel_dezvoltarea_a_copilului_intre_3_6_ani;
www.ccdmures.ro/cmsmadesimple/rev.1.pdf;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Educația Părinților; ,,activități Specifice de Eficientizare,optimizare a Muncii cu Părinții în Înstituția Preșcolară (ID: 114599)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.