Educatia Moral Religioasa a Tinerilor Provocari, Solutii Si Exemple Practice

EDUCAȚIA MORAL RELIGIOASĂ A TINERILOR – PROVOCĂRI, SOLUȚII ȘI EXEMPLE PRACTICE

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………3

CAPITOLUL I. EDUCAȚIA MORAL RELIGIOASĂ A TÂNĂRULUI ÎN POSTMODERNITATE……………………………………………………………………………………….5

1.1. Postmodernitatea și provocările ei asupra tânărului……………………………………………..5

1.2. Definirea conceptelor de educație și educație religiosă…………………………………………7

1.3. Importanța și specificul educației religioase în postmodernitate…………………………….8

1.4. Noțiunea de morală și moralitate în postmodernitate………………………………………….11

1.5. Valorile moral – religioase și valențele lor educative pentru tânărul contemporan….14

1.6. Adolescența și problemele ei – descriere detaliată…………………………………………….17

CAPITOLUL II. FAMILIA, BISERICA ȘI ȘCOALA –FACTORI ESENȚIALI ÎN EDUCAREA MORAL RELIGIOSĂ A TÂNĂRULUI DE AZI…………………………..25

2.1. Rolul familiei în educarea religios-morală a tânărului de azi……………………………….25

2.1.1.Ϲoрilul – fruϲtul iubirii ϲreștine……………………………………………………………………..26

2.1.2. Familia în oferirea unei educații religioasă morale copilului de azi, tânărului de mâine…………………………………………………………………………………………………………………33

2.2. Rolul Bisericii în educarea religios-morală a tânărului e azi………………………………..36

2.2.1.Biserica și rolul ei educativ………………………………………………………………………36

2.2.2.Răspunsul Bisericii la problemele tinerilor…………………………………………………38

2.2.3. Catehizarea tinerilor – o prioriatate a Bisericii…………………………………………..39

2.2.4. Implicarea tinerilor în acțiuni caritabile – voluntariatul social……………………..41

2.2.5.Participarea la Sfintele Taine și la Sfintele Slujbe……………………………………….43

2.2.6. Rolul rugăciunii și a postului în viața tânărului de azi…………………………………44

2.3. Școala, factor al educației moral religioase………………………………………………………46

CAPITOLUL III. IMPOTANȚA PARTENERIATULUI DINTRE BISERICĂ ȘI ȘCOALĂ LA PROMOVAREA VALORILOR RELIGIOS – MORALE – NOI SOLUȚII ȘI EXEMPLE PRACTICE…………………………………………………………………48

3.1.Impotanța parteneriatului dintre Biserică și școală la promovarea valorilor religios – morale………………………………………………………………………………………………………………..51

3.2.Rolul duhovnicului și a profesorului de religie în rezolvarea problemelor tânărului de azi………………………………………………………………………………………………………………………53

3.3. Activități și exemple practice………………………………………………………..55

CONCLUZII……………………………………………………………………………………………………..59

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………..60

INTRODUCERE

Această lucrare se dorește a fi o încercare, oricând supusă îmbunătățirii, de fructificare a unei experiențe teologice personale în ceea ce privește problematica educării moral-religioase a tinerilor de azi și de mâine.

Educația morală reprezintă acea latură a educației, prin care se urmărește formarea și dezvoltarea caracterului ca latură relațional valorică a personalității, respectiv a conștiinței și conduitei morale. Esența educației morale constă în formarea unei personalități cu un peofil moral elevat, în care este concentrată majoritatea valorilor caracteristice moralei sociale a unei colectivități date într-o anumită etapă a dezvoltării sale.

Familia, Biserica și școala, reprezintă instituțiile abilitate și mai ales răspunzătoare pentru formarea caracterelor moral-religioase ale tinerilor, așa după cum arată și marele pedagog J.A. Comenius în opera sa care este profund marcată de creștinism: copiii sunt născuți pentru cer, de aceea ei trebuie formați să devină cetățeni ai cerului și să facă mai întâi cunonștințe cu cele cerești.

Formarea convingerilor, obișnuințelor și deprinderilor de conduită moral-creștină reclamă un proces complex de educație din partea familiei, a școlii și a Bisericii, dar și de autoformare, aspecte ce antrenează întreaga personalitate a omului, în cazul de față a copilului sau a tânărului aflat pe băncile școlii.

Îndatorirea și mijloacele de a lucra la desăvârșirea credinței le-a așezat Mântuitorul în Biserica Sa (Mt 28,19). Apartenența creștinilor la Biserică exprimă sentimentele lor de a exista ca niște membre lucrătoare. Educația religioasă este doar o componentă care face parte din lucrarea generală mântuitoare, care pentru a fi posibilă are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. De la acest temei pornește lucrarea Bisericii spre ridicarea tuturor membrilor ei până la a ajunge toți “la statura bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos.” (Efeseni, VI,13).

Considerăm că spiritualitatea și slujirea sunt două componente ale vieții creștine, “componente care își păstrează forța numai în măsura în care dreapta credință este cunoscută și trăită în sânul Bisericii de către fiecare creștin în parte”. Credem că fiecare profesor de religie este dator să-și desfășoare activitatea didactică din perspectiva eclesializării vieții adolescenților, înțelegând prin aceasta misiunea Bisericii în societate, pentru ca viața de zi cu zi să fie mai conformă cu învățătura lui Hristos.

CAPITOLUL I. EDUCAȚIA MORAL RELIGIOASĂ A TÂNĂRULUI ÎN POSTMODERNITATE

Postmodernitatea și provocările ei asupra tânărului

Dezvoltarea alertă a societății actuale și depărtarea omului de la ținta pentru care a fost creat de Dumnezeu a dus la promovarea unei vieți bazate mai mult pe aspectul material al vieții. Nemaicentrându-se pe credința în Dumnezeu, neavându-L pe Hristos temelie a vieții și prăbușindu-se în abisul egoismului propriu, omul a înțeles în mod greșit și relația lui cu lumea înconjurătoare. Așa se face că mijloacele de informare în masă abundă în știri tragice care anunță o criză ecologică fără precedent provocată de exploatarea nerațională a naturii. În loc să fie mediul prielnic în care omul să lucreze la propria mântuire și mijlocul prin care acesta să-și arate recunoștința față de Creatorul Său, înduhovnicind lucrurile pe care El le-a creat în mod deosebit pentru om, natura se transformă într-un veritabil dușman care pune în pericol chiar viața omului pe acest pământ.

Pentru a intra profund în problemă am considerat necesar a vorbi în general despre postmodernitate. Așadar, din punct de vedere teologic, o găsim descrisă detaliat și cât se poate de obiectiv în cartea părintelui Ștefan Iloaie, Relativizarea valorilor morale, în care el spune: Perioada postmodernitații sau a modernitații târzii – pe care tocmai o traversăm și care activează în social prin cel puțin doua tipuri de manifestare: globalizare și secularism – aduce cu ea noutate și interogație. Duhul impersonal al altei lumi, al uneia noi, ne cuprinde pas cu pas, zi de zi. Tot mai des întâlnim: în locul credinței – misticismul sau nimicul, în locul moralitații – autonomia, în locul frumuseții interioare, a sufletului – cea exterioara: a trupului, în locul neamului – individul, în locul lui Dumnezeu – eul. Se pare ca totul se relativizeaza, iar procesul este, pentru mediul românesc, abia la început. Erodarea valorilor a început deja și se continua pe zi ce trece.

O descriere și o enumerare detaliată a elementelor care aduc schimbarea din modern în postmodern o găsim la părintele profesor Ion Bria , care ne spune că postmodernitatea se află la limitele procesului de modernizare, ca trecere la o ordine culturală și socială nouă, cu principii de organizare diferite, cauzate de schimbări geopolitice recente, cu consecințele lor: globalizarea economică, modernizarea mijloacelor de comunicare (internet), haosul ideologic și confuzia valorilor morale. Ea apare ca fiind critica / evoluția certitudinilor convenționale și a paradigmelor cu caracter universalist, ceea ce înseamnă: dereglarea sistemelor filosofice și fundamentelor religioase, dislocarea și destructuralizarea instituțiilor tradiționale, convertirea conceptelor teologice (de pildă, teologia feministă), a limbajului și simbolului filosofic și cultural.

Toate aceste componente ale postmodenității și provocări ale societății de azi, îl afectează în primul rând pe tânăr, ca fiind parte din modernitate și care, prin tot ce este nou, vede o soluție bine confirmată. Totul este o amăgire, care treptat l-a mișcat și pe omul tradițional, pe omul adult atât la vârstă, cât și la suflet sau caracter. Omul postmodern profită de libertate pentru a ieși în evidență cu noul fără de înțeles, totul se rezumă la a ieși din anonimat și a face audiență.

Societatea postmodernă îi solicită omului să se afirme cu orice preț, căutând să promoveze cât mai sus, pe scară ierarhică, la nivel economic, politic, cultural etc. Aceasta presupune, în mod necesar, negarea identității primite la naștere, inclusiv în ceea ce privește apartenența religioasă. Tot mai mulți tineri se declară indiferenți față de aspectele tradiționale ale existenței și receptivi față de pseudo-culturi de import. Această goană nesăbuită după avansare socială sau agonisită materială îl transformă pe om în sclavul unei rutine zilnice generatoare de stres și oboseală, privându-l de orice dorință de elevare spirituală, cu excepția unor distracții facile, aflate în trend.

Se evidenția o generație de tineri neimplicați, dezamăgiți, debusolați, o adevărată masă de manevră pentru manipulările specifice idolilor postmoderni.

Așadar, tânărul de azi se bucură de o libertate falsă, cei care se lasă cuprinși de acestă stare nu au nici un dor și confundă bucuria libertății hristice cu falsa bucurie a libertinajului, agonisind durerea peste durere și fals peste fals, dezvoltând în ei un fals atât în exprimarea senimentelor , cât și în exprimarea personalității.

Definirea conceptelor de educație și educație religiosă

Noțiunea de educație a determinat formularea mai multor definiții, luându-se în considerare diverse aspecte: scopul educației, natura procesului, conținutul educației, laturile sau funcțiile actului educativ.

Etimologic, cuvântul „educație” provine din latinescul „educo–are” ce înseamnă „a crește, a instrui, a forma, a scoate din”. Am putea spune că educația înseamnă a scoate individul „din starea de natură” și a-l introduce „în starea de cultură”.

Cuvântul religie, în opinia unanimă a cercetătorilor, provine din limba latină. În ceea ce privește rădăcina și înțelegerea acestuia există mai multe opinii. Cicero considera că religie provine din “re-legere” și înseamnă a reciti, a medita, a reflecta sau chiar a venera, iar Virgiliu, din “relinquere”, cu sensurile: a rămâne, a deosebi, a respecta, a venera. Potrivit lui Lactanțiu, termenul are la bază cuvântul “re-ligo, -are”, care înseamnă a lega din nou, a atașa, a uni. Derivat de la “legere”, poate fi înțeles prin a aduna, iar din “religio”, prin teamă, scrupul, scrupul religios (de la care s-a dezvoltat înțelesul de rit, ceremonie34). Pornind de la noile perspective oferite de cercetarea teologică, putem defini religia ca fiind legătura liberă, conștientă și personală a omului cu Dumnezeu, fundamentată pe iubire și libertate și manifestată prin diferite forme de cinstire a Lui, în mod particular și public: adorarea, rugăciunea rostită sau cântată, aducerea de daruri, participarea la slujbe și ceremonii religioase etc.

Educația religioasă constituie acțiunea specific umană pe care educatorul o desfășoară pentru dezvoltarea religiozității elevului, pe baza unor principii și cu ajutorul unor metode și mijloace specifice. Identic cu idealul educației creștine, “idealul evanghelic al împărăției lui Dumnezeu nu se poate înfăptui decât prin educație și instrucție: prin moralizarea, înnobilarea și desăvârșirea oamenilor. Strădania aceasta are la bază faptul că omul este perfectibil, educabil”, ceea ce înseamnă că pentru fiecare om este posibilă cunoașterea tainelor cerești.

Educația religioasă creștină se fundamentează pe două adevăruri de credință subliniate în Sfânta Scriptură: întruparea Domnului Iisus Hristos și existența sufletului uman, care poate fi modelat prin educație. După înviere, Mântuitorul i-a trimis pe apostoli la propovăduire: “Mergând, învățați toate neamurile” (Matei 28,19), arătând prin aceasta faptul că îndemnul spre educația religioasă – ale cărei finalități nu pot fi atinse în orice condiții – este valabil până la sfârșitul veacurilor. O exigență specială este legată de experiența personală a “călăuzei”: “Țineți cont de faptul că nu puteți duce pe cineva acolo unde voi nu ați fost. Dacă nu ai parcurs drumul respectiv nu poți conduce pe altcineva pe acel drum. Ghid poate fi acela care a parcurs drumul”. Astfel, drumul arătat de Mântuitorul poartă atributul perfecțiunii pentru că doar El a venit din cer spre a ne arăta Calea (Ioan 14,6) și reprezintă modelul exemplar, deși este imposibil de urmat în integralitate.

Responsabilitatea educatorului devine astfel una cu totul specială, prin faptul că educația reprezintă o acțiune creatoare ce-și propune perfecționarea intelectuală și spirituală a omului, printr-un demers teandric. “Educația religioasă creștină este posibilă numai dacă Hristos însuși este primit în sufletul omului și dacă acest suflet lucrează împreună cu Hristos la mântuirea sa”, ceea ce înseamnă că fără ajutorul lui Dumnezeu demersul educativ religios nu poate avea rezultate.

Importanța și specificul educației religioase în postmodernitate

Educația religioasă este una dintre laturile educației, având un rol determinant pentru atingerea idealului suprem al fiecărui om, desăvârșirea. Educația religioasă este importantă întrucât conduce pe om la scopul ultim al existenței: trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Prin această viața omului se înalță și se edifică pe temelia de nezdruncinat care este Iisus Hristos. În clipa în care ajunge la credința în Dumnezeu ( revelată prin Domnul Iisus Hristos) omul renaște la o viață nouă care poartă pecetea sfințeniei.

Părintele profesor Gherghe Șanta prezintă educația religioasă ca o componentă a formării spirituale a omului, care presupune capacitatea de asimilare și capacitatea de a opera, în viața de zi cu zi, cu noțiuni ce țin de cultura religioasă, de formarea în spiritul moralei creștine, prin iubirea de Dumnezeu și iubirea aproapelui.

Educația religioasă a copilului începe în familie și se realizează sistematic în școală în cadrul orei de religie. Aceasta are un rol informativ , de punere la dispoziția elevilor a unui set de cunoștințe cu caracter teologic, dogmatic, liturgic, dar și rol formativ de transpunere în fapte de viață a normelor religioase. Religia va livra omului un ansamblu de valori spirituale, de ordin moral,dar nu numai, care-l vor ghida în toate întreprinderile sale, inclusiv în cele cu implicații constant pragmatice.

Interiorizarea valorilor spirituale religioase se va finaliza printr-o serie de comportamente palpabile în relația copilului cu propriul eu, în raport cu alții și în relația cu transcedența.

Trebuie accentuat faptul că educația religioasă nu se va rupe de alte laturi ale educației care cultivă spiritul; aceasta este legată de educația estetică, morală, civică pe care le fortifică și din care își extrage, secvențial, unele premise și temeiuri. Educația religioasă este o ipostază a educației axiologice, un moment al educației integrale. Raportul dintre informativ și formativ în cazul educației religioase se va stabili circumstanțial, în funcție de premisele de la care se pleacă în concretizarea acestei educații, de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor și tinerilor, de contextul cultural în care se realizează educația, de specificitatea demersului curricular care se derulează la fiecare lecție în parte.

Idealul educației religioase nu poate fi decât un ideal integralist; el constă ,,în a cultiva toate forțele de care dispune omul ca ființă psihofizică, precum și valorile ideale menite să inspire pe cele dintâi și să le dea direcție; cu alte cuvinte, educația va tinde continuu la realizarea valorilor ideale și la idealizarea forțelor reale, deci la idealismul activ.”Educația creștină urmărește realizarea comuniunii omului cu Dumnezeu, ceea ce presupune din partea omului o permanent purificare de patimi și o creștere în virtute. Acest lucru se realizează prin participarea activă a individului la activitățile Bisericii, în primul rând la cele cu caracter spiritual. Prin educație creștină se urmărește formarea și perfectarea a două componente de bază: sufletul și trupul. În tradiția creștină, trupul nu este un simplu depozitar sau o umbră a sufletului, ci un element esențial la naturii omenești, care merită un tratament special. Desigur sufletul deține supremația, care primește cea mai mare atenție, dar nu disprețuind natura fizică a omului.

Educarea tineretului în spirit religios este și o problemă de îmbogățire și continuitate spirituală la nivel individual sau social. O societate izbândește și rezistă în istorie și prin forța credinței religiei pe care o practică. ,,Dacă în unele privințe suntem astăzi rămași în urmă între țările Europei, să ne străduim astăzi să fim printre primii în sporirea credinței în Dumnezeu.”

Caracterul formativ al educației religioase poate fi atins prin organizarea unor activități extrașcolare în cadrul Bisericii.Influența pedagogică a Bisericii deoarece ea propune un ideal înalt al existenței noastre; în Biserica devenim mai buni în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor.Biserica completeză opera începută de părinți și se dovedește a fi o modalitate complementară alaturi de școală în materie de formare spirituală și de educație morală.

De-a lungul istoriei poporului nostru Școala și Biserica au fost strâns legate, primele școli funcționând pe lângă biserici și mănăstiri. Școala avea sarcina educării și luminării poporului, de a forma caractere de romani adevărați și ortodocși convinși. De aceea școala trebuia să rămână sub protecția bisericii pentru a exclude riscul coruperii tineretului.

Astfel între școala și Biserică trebuie sa existe o bună colaborare. În acest sens profesorii de Religie conlucrează cu preoții și îi implică pe elevi în o serie de activități care se desfășoară in Biserică: participarea la Sfânta Liturghie, sfintele Taine ale Bisericii, organizarea unor serbări, concursuri, expoziții cu ocazia marilor sărbători creștine.

Noțiunea de morală și moralitate în postmodernitate

Potrivit învățăturii creștine, conștiința morală nu se manifestă într-un mod egocentric, ci pluridimensional, raportată la sprijinul celor din jur, întrucât trebuie să funcționeze corect în fața lui Dumnezeu, a aproapelui și a creației în general. Față de Dumnezeu, trebuie să se manifeste prin ascultarea poruncilor și conformându-se acestora, chiar și atunci când oamenii nu-L recunosc și nu-I cer ajutorul; față de aproapele, nefăcând nimic din ceea ce ar ști că-l întristează și-l rănește pe acesta, iar față de creație în general, nefolosindu-se de niciun lucru întrun mod negativ și raportându-se cu respect la tot ceea ce a creat Dumnezeul Treimic. Din acest motiv, noțiunea de morală individuală, sau egocentrism religios în sensul de autodelimitare este de neacceptat, mai ales din punctul de vedere al teologiei ortodoxe. Prin creație, omul este unit cu mediul natural și în comuniune cu semenii și cu Dumnezeu, iar comportamentul său moral este determinat de poziția sa în lume și în viața comunității.

Morala creștină se manifestă în persoana umană și de aici se extinde în toate direcțiile. În timp ce iubirea la nivel personal culminează în binefacere chiar și față de dușmani, la nivelul vieții sociale este determinată de dreptate și este chemată să-i facă bine celui nedreptățit. Astfel, baza și spațiul de manifestare al moralei este așa cum am mai spus, persoana umană. În acest sens, putem spune că tot ceea ce înseamnă schimbare, la nivel moral și social, depinde de om.

Lumea nu se poate înduhovnici fără persoana umană; ea este cea care deține cheia și care-și determină destinul. De aceea, putem mărturisi că există pericolul secularizării lăuntrice, mai puternic decât cel care vine din afară. Un prim răspuns al întrebărilor lumii suntem noi înșine și relația noastră personală cu Dumnezeu. Introspecția cumulată cu sentimentul empatiei, naște atât responsabilitatea proprie, cât și cea față de aproapele nostru. Fără asumarea acesteia, nu există legătură personală cu nimeni, iar această responsabilitate trebuie angajată până la sfârșitul vieții.

Întrucât subiectul moralei creștine este persoana, orice separare a sa de aceasta și de perspectiva pe care o deschide Biserica omului este normal să aibă consecințe distructive. De aceea, mântuirea ca eliberare din robia păcatului și a morții, și ca o împreună viețuire cu Hristos și în Hristos, prin lucrarea Duhului Sfânt în noi, este problema cea mai serioasă, care-l confruntă pe creștinul tuturor timpurilor. Omul postmodern nu mai are conștiința păcătoșeniei, sau a vinovăției, deoarece nu se simte responsabil față de Dumnezeu și față de semeni, astfel încât păcatul e conceput ca faptă indiferentă, dacă nu ca virtute.

Profesorul Georgios Mantzaridis expune faptul că marele pericol care trebuie semnalat întotdeauna din punct de vedere teologic în domeniul moralei creștine îl constituie autonomizarea sau respectarea autonomă a principiilor și a valorilor morale la nivel social, lucru care, de obicei, caracterizează așa-numita etică socială . În acest caz, morala creștină încetează să mai fie determinată de relația personală a credinciosului cu Dumnezeu și cu voința Lui, deoarece în practică se va baza pe ideile și principiile pe care le generează omul. La fel și creștinul încetează să mai conștientizeze că împlinește poruncile Creatorului său, și se conformează unor valori impersonale. Prin secularizarea societății, valorile religioase pot fi folosite ca valori cu caracter pur social, cu o anumită dimensiune sentimentală, dar nu cu adevărat religioasă. Aceasta s-a întâmplat pe scară largă, așa cum a afirmat părintele Dumitru Popescu, o dată cu Renașterea și s-a întregit mai târziu datorită Iluminismului. Se înțelege, desigur, că aceste valori păstrează în mod clar caracteristici creștine, deoarece s-au format în cadrul lumii creștine. Dar, pe de altă parte, ele au primit o încărcătură la fel de clar anticreștină, sau mai precis antibisericească, deoarece a fost uitată originea lor și au fost prezentate mai degrabă în opoziție cu învățătura creștină.

În ziua de azi, în mod sigur și creștinii practică o morală naturală, lucru care se află la mare distanță de morala hristocentrică. Omul modern vede moralitatea creștină supărătoare și deranjantă, deoarece este localizat într-o ordine morală rânduită de Dumnezeu, fapt care-l face să se simtă oarecum limitat și încorsetat. De multe ori apare impresia că prin aplicarea voii lui Dumnezeu, omului îi este știrbită libertatea proprie, libertatea de alegere; lucru înțeles total greșit. O morală care Îl are în centru pe Dumnezeu este într-o anumită măsură de neconceput în această lume modernă, bazată pe consum și egocentrism notoriu, punctul de referință fiind rațiunea și nu dogma, sau Legea lui Dumnezeu. Din această cauză apare problema negării lui Dumnezeu ca existență și opunerii oricărei morale exterioare care ar putea fi în favoarea Lui.

Omul modern nu mai simte nevoia ajutorului divin și crede că orice dificultate poate fi trecută prin forțele proprii. Părintele profesor Dumitru Popescu afirmă că doar în măsura în care pe viitor Biserica va fi dependentă de Hristos, alături de Tatăl și Duhul Sfânt, aceasta va fi capabilă să depășească criza spirituală cu care se confruntă societatea contemporană. Aici se face referire la dependența strictă de Hristos, fără acceptarea influențelor lumii, care nu fac altceva decât să dea posibilitate păcatului să facă parte din relațiile interumane, bazată pe acea încredere personală exagerată.

Putem spune că societatea modernă și-a pierdut cultura creștină, dezvoltată de-a lungul sutelor de ani, care a generat anumite valori morale, cum ar fi: personalitatea, integritatea, devotamentul, responsabilitatea, dragostea de semen, credincioșia, adevărul, ș.a. În zilele noastre se poate vorbi, de fapt, despre o cultură postcreștină, în care conceptele menționate nu-și mai găsesc sensul. Dacă recunoaștem existența binelui și a răului, se impune să avem și o obligație morală de promovare și înfăptuire a binelui, și de evitare, precum și de condamnare a răului, ceea ce în condițiile contemporane, ar însemna îngrădirea libertății de alegere. În accepțiunea societății de azi, răul este doar acea interferență cu drepturile celuilalt, sau ceea ce contravine ordinii sociale.

Un alt element important este acela că lumea majoritar ortodoxă a fost răvășită în ultimul secol de lupta dintre două ideologii total opuse: comunismul și capitalismul. Între cele două există o mare asemănare: atât pentru că sunt produsul unei mentalități autonome și seculare, cât și pentru faptul că ambele au un caracter raționalist și nu se fundamentează pe iubire – sunt două sisteme impersonale, care orientează societatea spre lumea pământească, într-o totală indiferență față de cea cerească. Mărturia Ortodoxiei nu este doar o problemă confesională, ci are o importanță totală și universală, deoarece spiritualitatea vie a creștinismului, adică viața în Hristos „începe și se dezvoltă cât timp trăim pe pământ”, având ca scop desăvârșirea, la care nu se poate ajunge decât prin, în și cu Hristos, realizând valorile morale într-un continuu dialog al iubirii de Dumnezeu. A căuta mântuirea înseamnă a-L căuta pe Iisus Hristos și comuniunea cu El. Starea de mântuire este starea de comuniune cu Iisus Hristos ca Dumnezeu, și prin El, sau datorită Lui cu semenii.

Trăim într-o societate bazată pe informație, care are tendința să producă din ce în ce mai mult din cele două lucruri pe care oamenii le prețuiesc în primul rând, într-o democrație modernă: libertatea și egalitatea. A explodat libertatea de a alege, fie că este vorba de canale de televiziune prin cablu, de magazine ieftine, pline cu de toate, sau de prieteni cunoscuți prin internet. Toate aceste posibilități îl determină pe omul modern să renunțe la orice referire către Dumnezeu, tocmai datorită acestei libertăți de a alege. El poate să aleagă respingerea ideii de Dumnezeu, întrucât lipsurile de orice fel sunt din ce în ce mai puține. Același autor afirmă că aceste schimbări dramatice, de natură morală, au apărut în țările asemănătoare ca putere economică și s-au petrecut aproximativ în aceeași perioadă istorică. Tocmai schimbările acestea au reprezentat o mare ruptură în cadrul valorilor sociale predominante în societatea din epoca industrială, de la jumătatea secolului XX. Declinul este imediat sesizabil în statisticile privind rata infracțiunilor, copiii care cresc fără părinți, slabele rezultate și șansele la învățătură, pierderea încrederii în ceilalți și altele asemănătoare. De asemenea, natura relațiilor interumane s-a schimbat și ea, legăturile dintre oameni tind să fie din ce în ce mai rigide, mai puțin intense și de scurtă durată.

Valorile moral – religioase și valențele lor educative pentru tânărul contemporan

Domeniul valorilor, în general, și cel al valorilor morale, în special, sunt printre primele care resimt efectul fenomenelor postmodernității, fiindcă – încetul cu încetul, inclusiv în mediul ortodox – se risipesc axiologiile religioase, considerate aici în sens tradițional, și apar diferite schimbări în manifestare a credinței și în acțiunile comunitar-sociale ale omului, aparent în contradicție cu cele ale generațiilor anterioare. Mutațiile se descoperă la nivelul a ceea ce se considera a fi „valorile perene”. Așa sunt credința, cultura, neamul, moralitatea, frumusețea interioară, fapta dezinteresată. Indentificându-se axiologic cu ele sau măcar aspirând spre acestea, persoana și comunitatea aveau un sens de a fi, activau – persoana în comunitate și comunitatea prin persoană – într-o direcție identificată și bine definită. Totul se împlinea, astfel, ca sens final în Dumnezeu și voia Lui.

Aceastea, însă, se modifică sau se risipesc. Omenirea creează și se atașează de valori noi, care sunt, însă, într-o bun măsură și aplicând comparații, valori false sau atitudini împotriva valorilor traditionale, iar aserțiunea este valabilă cu atat mai mult privită din punct de vedere normal.

Una dintre tendințele care pare să se impună în timpurile noastre este prezentată de neîncrederea acordată vechilor valori ce țineau de specificul credinței și al etniei, ajungându-se până la negarea totală a lor, pentru a fi îmbrățișate alte repere, a căror circulație este facilitată de fenomenul globalizarii și de pluralismul ideologic. Această realitate creează sentimentul neîncrederii față de noile valori, cu care persoana este obligată să intre în contact rapid și pe care nu are timp să le evalueze, pentru a asimila ceea ce este bun și potrivit cu valorile deja întalnite și asimilate. Întâlnim oameni ale căror repere vechi au devenit desuete, dar care nu pot să acorde încredere totală nici celor noi.

Valorile tradiționale ale comunităților și societăților cedează, se transformă, se uită, fenomen care riscă să devină criza axiologică tot mai serioasă. Situația se datorează cel puțin diversificării opiniilor referitore la valori, dar și relativizării sensului lor intrinsec, fluctuațiilor de încărcătură: ceea ce astăzi am receptat ca pozitiv, mâine poate deveni – sub imperiul unei noi informații, a unei alte influențe – negativ. Cei mai mulți dintre noi nici nu putem acorda prea multă atenție încărcăturii valorice a unei acțiuni, întâlniri sau discuții, deoarece minutul următor aduce alte momente importante, mai mult sau mai puțin dorite, dar cu altă încărcătură. De asemenea, pe fundalul autonomiei față de divinitate, existența unei crize a valorilor religioase și morale demonstrează incapacitatea individului postmodern de a se regăsi în axiologii terestre preluate de la înaintași și în valori create de el pentru sine însuși.

Fluxul și instabilitatea valorilor perene creează însă, în postmodernitate, atitudini antinomice: pe de o parte – datorită sentimentului de pierdere a rădacinilor – omul manifestă tendința de a păstra cu orice preț ceea ce are valoare, ba chiar, într-un exces de zel, de a descoperi valori acolo unde ele nici măcar nu există și de a le conserva ca atare, iar pe de altă parte, sub impulsul cvasi-axiologic generat de circuitul global, de a primi și a considera bun tot ceea ce i se oferă și care doar aparent posedă o valoare.

Omul postmodern este bolnav de viață, poate fi diagnosticat cu sindromul înveșnicirii pământești, luptă pentru a-și face rădacini în pământ, iar nu în cer. El se dorește stăpânul unic al vieții sale, pentru că astăzi individul își aparține lui însuși, niciun principiu nu este mai presus de dreptul de a dispune de propria viață.

Clipele vorbirii cu Dumnezeu sunt fie inexistente, fie ironizate, timpul ca mers spre veșnicie și pregătire a ei a devenit non-sens, reculegerea și meditația duhovnicească sunt tot mai rare, introspecția și analiza interioară a omului tind a fi considerate învechite. Valorile promovate la nivel individual vor fi cu prioritate cele dorite sau preferate de individ, lipsite, în principiu, de conotațiile religioase ori comunitare. Tot mai des întâlnim în locul credinței – misticismul sau nimicul, în locul moralității –autonomia, în locul frumuseții interioare, a sufletului – cea exterioară, a trupului, în locul neamului – individul, în locul lui Dumnezeu – eul. Erodarea valorilor a început deja și se continuă pe zi ce trece.

În mod firesc, omul caută valoarea. Atunci când se întamplă, cu unele persoane și pentru o anumită perioadă de timp, să fie aplicate nonvalorile prin săvârșirea răului, prin răspândirea anumitor concepții, fapte și acțiuni care generează negativismul, aceste manifestări sunt considerate nepotrivite statutului uman și scopului vieții umane.

Valoarea ne raportează întotdeauna la o realitate care ne situează întotdeauna mai presus de noi, de limitele și neputințele noastre, suscitând ființa spre deschidere, autodepășire, înălțare și – din prespectiva creștină – spre îndumnezeire.

În efortul de păstrare și apărare a valorilor morale, o atitudine coerentă a mărturiei creștine în lumea de astăzi va sublinia categoric rolul persoanei în conturarea personalității proprii, raportarea sa la divin prin relația pe care o întreține cu aproapele, aspectul personal și comunitar al mântuirii, iubirea ca transcendere a egoismului limitativ, demnitatea umană fundamentată pe calitatea de creatură a lui Dumnezeu.

Omul postmodern nu este însă pregătit suficient pentru o nouă asumare valorică a lumii, pentru gestionarea corectă a procesului de revalorizare și pentru determinarea finală a scopului bun al lucrurilor și al proceselor pe care aceste le induc, dacă în viața sa nu este prezent Dumnezeu.

Soluțiile la problemele actuale ale tinerilor și societății vin din interiorul creștinismului, din învățătura vie și mereu actuală a Bisericii și a învățământului religios. Reconstrucția morală a societății ar trebui să fie obiectivul principal al educației religioas-morale precum și a școlii românești de astăzi. În acest sens, educația religioasă din școli, ora de religie în special are o importanță covârșitoare (împotriva celor care propun înlăturarea orei de religie din curriculumul școlar actual), ea se susține prin iubire, prin încredere, libertate de exprimare, comunicare, etc., având ca scop realizarea caracterului religios–moral desăvârșit într-o persoană creștină. La acest ideal se ajunge prin scopurile care urmăresc cunoașterea și interiorizarea unor valori morale, estetice, intelectuale care pot garanta atingerea țintei propuse – formarea unei persoane complexe – și ferirea de nonvalori.

Practic nu se poate concepe o educație amorală sau imorală, indiferent de societatea despre care este vorba. Că educația morală are caracteristicile moralei colectivității despre care vorbim, aceasta este altceva, dar o educație care să facă abstracție de valorile morale ale societății este o absurditate. Valorile morale ale unor societăți pot fi diferite sau pot diferi parțial, dar nu pot să lipseacă cu desăvârșire.

1.6.Adolescența și problemele ei – descriere detaliată

Cea mai frumoasă și cea mai complexă vârstă a vieții unui om este apodictic adolescența. Marile vise, dragostea dintâi, marile crize, toate se învăluie paradoxal în structurile și străfundurile ei, făcându-o să fie o înlănțuire dezordonată de stări și de emoții. Dată fiind importanța ei, este foarte important ca la această vârstă, tinerii să aibă parte de educația corespunzătoare, de sfaturi și înțelegere, spre a nu aluneca pe vreo pantă a excesului din care anevoie mai poate să se întoarcă după ce odată s-a înglodat.

Factorii care ar trebui să vină însă în ajutorul părinților și al Bisercii se dovedesc a fi însă, foarte adesea, factori ai contraeducației. Spre exemplu, televizorul, care este inundat de materiale care, dacă nu au un conținut vădit pornografic, au emisiuni impregnate cu elemente ce incită pofta trupească, egoismul, vanitatea, ateismul, laxismul moral sau care incită la alte rele. Primul său impact este asupra minții, el fiind cel care strecoară aici gândurile. De la gând, sugestiile trec apoi în imaginație și vis, și acesta fiind o problemă și trebuind combătut atunci când ideile lui sunt sugerate de diavolul, după cum ne arată Evagrie Ponticul:

De la însuși lucrul care se deapănă în minte poți cunoaște care drac s-a apropiat de tine. De pildă dacă în cugetul meu se înfățișează chipul omului care m-a păgubit sau m-a necinstit, el dă pe față gândul ținerii de minte a răului, furișat în mine. Dacă iarăși se învârte în minte gândul la bani sau la slavă, se va cunoaște duhul care ne necăjește.

Dincolo de ispitele care există, trebuie însă privit cu nădejde la tineretul nostru și la viitorul lui, după cum, cu optimism, privește și Ips. Andrei Andreicuț, atunci când vorbește despre ei:

Zi de zi întâlnim în cale tineri, băieți și fete, plini de viață. Se manifestă fiecare în funcție de temperamentul și manierele pe care a reușit să și le însușească. Oicum s-ar manifesta, îl privim cu drag și cu nădejde.

Ne gândim cum în urmă, când eram de vârsta lor și, la terminarea liceului, le lăsam prietenilor scrise pe îndătinata amintire cu promoția din care făceam parte, câteva versuri: ,,Născut dintr-un crâmpei de soare,/ Și o fărâmă de pământ,/ Firul curat, gingaș și sfânt,/ Îmbobocește și dă-n floare”.

Până să se ajungă însă la acest fapt, tinerețea are de luptă cu multe probleme, precum cele ce țin de sexualitate. Mentalitatea, anturajele, influența mediilor, reprezintă elemente care îl fac să se îndrepte spre anumite derapaje. De acestea, el este adesea ajutat și de mediul școlar, dat fiind faptul că adesea, educația care se face în școală este de fapt o contraeducație, greșind, așa cum arată același părinte, prin felul în care îl privește pe om:

Educația ce se face astăzi are mari carențe. Adeseori omul e privit doar din punct de vedere biologic, ca un biet animal rațional, și nici măcar atât. Pentru că, dacă biologicului din el i s-ar da cinstea cuvenită grija de a-l feri de tot ceea ce-i dăunează ar fi mult mai mare.

Iată așadar o primă problemă. Apoi, prieteniile de pahar, fum și uneori etnobotanice sau narcotice, pornite adesea dintr-o curiozitate juvenilă și devenite viciu, reprezintă o a doua mare problemă cu care se confruntă adolescentul și de care el trebuie ferit atunci, spre a nu cădea în ispite. Dacă în privința chestiunilor de mai sus, el este influențat de către televizor, internet sau anturaj, aici cea mai mare influență o exercită cel din urmă, care, inițial îl invită să i se alăture, după care, în condițiile unui refuz, îl marginalizează, fapt ce îl face ca măcar să încerce și îl aruncă adesea în brațele dependenței.

Și internetul aruncă săgeți și crează probleme adolescenților, asemeni oricărui lucru care creează dependență. Utilizarea excesivă a programelor lui, a platformelor de socializare, posibilitatea de a folosi o identitate falsă sau de a nu o declina pe cea reală, creează adesea probleme în rândul tinerilor și îi face să nu mai comunice în mod normal cu prietenii și cu cei din jur, să devină mai retrași și să fie victime sigure ale potențialilor infractori deghizați, rău intenționați.

Iată așadar cu câte probleme se confruntă atât adolescentul, cât și tânărul de astăzi. Ele nu reprezintă doar propriile impasuri peste care el trebuie să treacă, ci și momente și încercări peste care atât Biserica cât și școala sunt chemate să-l ajute să treacă, în condițiile în care însă, educația de astăzi are, așa cum am văzut, unele carențe, sarcina cade aproape în întregimea ei, pe umerii Bisericii.

Аdoleѕcenții au nevoie de toată înțelegerea, de atenția, dragoѕtea și rugăciunea noaѕtră. Oamenii ѕрun că vorbeѕc cu coрiii lor, dar adeѕeori vorbeѕc de faрt coрiilor lor. Аdoleѕcenții au nevoie de un real dialog cu рărinții lor. Coрiii trebuie ѕă ѕe ѕimtă liberi ѕă-și ѕрună рăѕurile, îndoielile, criticile, рunctele lor de vedere, ѕă ѕimtă că ne intereѕează în mod real ceea ce fac și gândeѕc ei. Dacă nu exiѕtă aceѕt contact real, atunci chiar cele mai binevoitoare ѕfaturi vor fi luate dreрt рredici. E nevoie ѕă ne găѕim timр ca ѕă facem lucruri îmрreună cu coрiii noștri, ѕă le inѕuflăm dragoѕtea рentru Hriѕtoѕ, în așa fel încât, ei înșiși ѕă aibă рrin aceaѕta un reрer lăuntric în inima lor.

Țelul noѕtru рrinciрal în ce-i рrivește рe adoleѕcenți nu eѕte economic, nici educativ ѕau moral, e duhovniceѕc. Рentru educația coрiilor, eѕte neceѕar mare diѕcernământ din рartea рărinților. Diѕcernământul conѕtă în faрtul de a nu dezamăgi coрiii, dar și ѕă nu îi lăѕăm necorectați рrin încurajare. Unii рărinți nu рot ѕă ѕрună „nu" coрilului, рentru că nu рot ѕă ѕрună „nu" lor înșiși. Рărinții care amână cumințirea coрilului își aѕigură dificultăți рentru ei și рentru coрiii lor. O caѕă în care nu exiѕtă interdicții, care nu are cerințe, care nu рune reguli ѕtatornice și limitări eѕte un ѕрațiu care nu eѕte ѕănătoѕ. Eѕte neceѕar рentru coрil ѕă fie creѕcut cu ѕimțământul că are obligații în ϲaѕă, încătușările îl fac caрabil ѕă intre mai matur în ѕocietate.

Ѕfântul Hriѕoѕtom recomandă рedeрѕele, înѕă aceѕtea nu trebuie ѕă fie exagerate. „Рune lege la timр coрilului ѕă nu inѕulte рe nimeni, nici ѕă bârfeaѕcă, nici ѕă înjure, ci ѕă fie îmрăciuitor. Iar dacă vezi că încalcă aceaѕtă lege, ѕă-l рedeрѕești, uneori certându-1 cu рrivirea aѕрră, alteori ѕрunându-i cu amare și diѕрrețuitoare cuvinte și alteori cu vorbe bune și cu рromiѕiuni". Аmenințarea atunci nu mai reușește când coрilul crede că va fi înfăрtuită. Аceaѕta eѕte caracteriѕtică îndrumătorului, ѕă nu ѕe grăbeaѕcă ѕă рedeрѕeaѕcă, ci ѕă urmăreaѕcă îndreрtarea.

Cea mai ѕerioaѕă iѕрită рentru tinerii eрocii noaѕtre e рărăѕirea credinței creștine. Рroceѕul redeѕcoрeririi creștiniѕmului de către un adoleѕcent imрlică uneori renunțarea la aѕрecte ѕecundare рentru a-și concentra atenția рe lucruri centrale: credința, libertatea, dragoѕtea, adevărul, înѕă eѕte nevoie de multă răbdare din рartea рărinților în aceaѕtă рerioadă în care coрiii încearcă ѕă redeѕcoрere ѕenѕul central al vieții lor. Dacă încercăm ѕă le imрunem un anumit ѕtil de viață tinerilor ce de-abia deѕcoрeră că tot ceea ce contează cu adevărat рentru noi ca ființe ale lui Dumnezeu eѕte inima, ѕufletul și adevărul veșnic, nu facem decât ѕă рrovocăm o grea рagubă duhovniceaѕcă în ѕufletul lor. Τrebuie ѕă рrivim la inima adoleѕcenților noștri și nu doar la aѕрectul lor exterior, oricât de șocant ni ѕ-ar рărea.

Exiѕtă două tiрuri de îndoieli exрrimate de adoleѕcenți cu рrivire la credința creștină, îndoielile unora izvorăѕc din dorința de a ѕfida creștiniѕmul, iar ale altora рentru că vor ѕă adere la creștiniѕm, dar ѕunt tulburați la auzul aceѕtor ѕfidări și conteѕtări. De aceea, tinerii trebuie încurajați ѕă afle mai multe în legătură cu credința lor, căci mai ușor e ѕă рrevii decât ѕă vindeci. De cele mai multe ori, uneltele diavolului ѕunt falșii рrieteni care duc o luрtă de durată рentru diѕtrugerea virtuților celor care încă le mai au. Аceaѕtă luрtă ѕe termină de obicei cu înfrângerea tinerilor virtuoși, ѕinguri în fața mulțimii celorlalți. Рărinții trebuie ѕă fie conștienți că, dacă nu ѕe intereѕează de anturajul coрiilor lor, o educație îndelungată ѕe рoate tranѕforma în amintire în numai câteva zile, ϲăϲi рuțini tineri au curajul de a fi altfel deϲât рrietenii lor.

Ϲreștinii n-ar trebui ѕă înțeleagă рroblemele de morală ϲa un ѕϲoр în ѕine. Evanghelia are un ϲonținut moral, dar moralitatea nu-și eѕte ѕufiϲientă ei înѕeși. Аdoleѕϲenții ѕe răzvrăteѕϲ adeѕeori îmрotriva legilor morale, fiindϲă inѕtinϲtul lor ѕрiritual trezește în ei dorința de a ѕe lăѕa ϲălăuziți de iubire într-o relație liberă și рerѕonală ϲu Аdevărul. Рroblemele morale trebuie рrezentate întotdeauna în așa fel înϲât aϲeѕt inѕtinϲt ѕрiritual ѕă fie favorizat ѕă ѕe dezvolte și nu ѕufoϲat. Ѕfântul Μaxim Μărturiѕitorul ѕрunea în aϲeѕt ѕenѕ ϲă „virtutea exiѕtă рentru adevăr și nu adevărul рentru virtute". Reduѕe la ele înѕele, рrinϲiрiile etiϲe n-au valoare veșniϲă și ar рutea duϲe la fariѕeiѕm ϲhiar daϲă înveșmântat într-o terminologie ϲreștină. Etalonul ϲomрortamentului ϲreștin eѕte refleϲtarea vieții dumnezeiești în exiѕtența umană. „Ϲreștiniѕmul trebuie trăit nu ϲa îmbrăϲarea unei ϲămăși de forță morale, ϲi ϲa trăirea рlenară a vieții dumnezeiești, a iubirii dumnezeiești, a adevărului dumnezeieѕϲ. Nu trebuie ѕă înțelegem moralitatea în termenii рăѕtrării unei ϲonștiințe ϲonfortabile în aϲeaѕtă lume, ori ai рăѕtrării unei reрutații intaϲte în oϲhii ϲelorlalți, ϲi în termeni de mântuire: „Ѕϲoрul vieții ϲreștine eѕte dobândirea Duhului Ѕfânt", ѕрune Ѕfântul Ѕerafim de Ѕaϲrov. Τinerii ѕunt aрroaрe de Evanghelie рrin averѕiunea și diѕрrețul lor față de iрoϲrizie și mulțumirea de ѕine.

Рăϲatul duϲe la moarte nu рentru ϲă ar exiѕta "o рedeaрѕă ϲu moartea" рentru anumite faрte, ϲi рentru ϲă, abătându-ne de la ϲalea lui Dumnezeu, ne abatem de la Viață înѕăși. Un luϲru ϲomiѕ de un adoleѕϲent nu рoate fi judeϲat în aϲelași mod ϲu un luϲru ϲomiѕ de un adult -totul deрinde de direϲția ѕрre ϲare ѕe îndreaрtă рerѕoana în ѕtrăfundul inimii ѕale. Relaxarea moravurilor în zilele noaѕtre e o mare iѕрită рentru adoleѕϲenți. Ѕoϲietatea noaѕtră e mult рrea рermiѕivă și ușuratiϲă. Μulți dintre tinerii ϲe ѕe droghează azi ѕe răzvrăteѕϲ îmрotriva рrea multor reguli și obiϲeiuri în ϲare ei nu mai văd niϲi un ѕenѕ рrofund. De unde vine aϲeaѕtă ușurință față de рăϲat? Ea aрare din ѕuрerfiϲialitatea extremă de ϲare ѕuferă majoritatea oamenilor, din orbirea ϲreștinilor, din ϲredința lor șubredă, din abѕența friϲii în fața рedeрѕei lui Dumnezeu. Аdoleѕϲenții ѕunt, în ϲele mai multe ϲazuri, tentați ѕă trăiaѕϲă duрă exemрlul vătămător al unora doar рentru ϲă „așa ѕe obișnuiește". „Daϲă alții рroϲedează așa, nu eѕte ϲhiar atât de rău" și aѕtfel nu mai exiѕtă niϲi o reținere în fața рăϲatului"

Ϲhiar daϲă mii ѕau ѕute de mii ori ϲhiar toți oamenii ar trăi duрă рornirile lor rele, рorunϲile lui Dumnezeu rămân neѕϲhimbate рentru totdeauna și fieϲare dintre ϲei ϲe le înϲalϲă рăϲătuiește greu. „Ѕe întâmрlă uneori tinerilor ϲă le eѕte rușine ѕă-și mărturiѕeaѕϲă unii altora ѕentimentele lor ϲele mai bune, făϲând рaradă de o mulțime de ѕentimente joѕniϲe рe ϲare nu le au. E mimetiѕmul vârѕtei, tendința naturală de a lua ϲuloarea morală a mediului înϲonjurător". Ϲhiar daϲă mii și ѕute de mii de oameni duϲ o viață dezmățată, renunță la ϲăѕniϲie și înϲheie legături рline de рăϲat, totuși рorunϲa a șaрtea rămâne și ϲel ϲare o înϲalϲă рăϲătuiește, în aϲeѕt ѕenѕ, Ѕfântul Ioan Gură de Аur ѕрune: „învățați рe ϲoрiii voștri întru învățătura și ϲertarea Domnului ϲu multă ѕilință. Ѕălbatiϲ luϲru eѕte tinerețea, având trebuință de mulți luători aminte. Nimiϲ din ϲele vătămătoare și dezmierdătoare ѕă nu-i lăѕăm рe ei ѕă faϲă, niϲi ϲa unor ϲoрii ѕă le faϲem favoare. Degrabă ѕă-i înѕurăm рe ei, ϲa ϲurate și neatinѕe truрurile lor ѕă рrimeaѕϲă рe mireaѕă".

Ϲel mai bun mijloϲ рrin ϲare ѕe рoate învăța ϲe e modeѕtia și ϲurăția ϲreștină e aϲela de a ne ϲomрorta fireѕϲ ϲu băieții și fetele. Ϲoрiii învață aѕtfel din exemрlul ϲelor mari ϲum рot bărbații și femeile рetreϲe timрul îmрreună fără ϲomрlexe și fără ѕă flirteze neaрărat. Рărinții ѕe tem рentru ϲoрiii lor ѕă nu ϲadă în рăϲat înainte de ϲăѕătorie și, în majoritatea ϲazurilor, în loϲ ѕă-i înarmeze ϲu ѕfaturi, le interziϲ ѕă ѕe întâlneaѕϲă ϲu рrietenii ѕau ϲu рrietenele. Аѕemenea reѕtriϲții ϲreează mai multe рrobleme. Аϲordarea înϲrederii faϲe ϲa tânărul ѕă devină mai reѕрonѕabil. Ϲoрilul ϲăruia i ѕe arată înϲredere e mai deѕϲhiѕ ѕfaturilor рărinților ѕăi deϲât ϲel ϲăruia nu i ѕe рermite ѕă-și aѕume niϲi ϲel mai miϲ riѕϲ. Ϲând le vorbim tinerilor, înϲerϲând ѕă-i ϲonvingem ѕă nu ѕe imрliϲe în dezvoltarea unei relații рrea intime ϲu o anumită рerѕoană, рână ϲând nu ѕunt рregătiți ѕă ѕe gândeaѕϲă la ϲăѕătorie, trebuie ѕă-i înϲonjurăm ϲu întreaga noaѕtră iubire, inѕuflându-le mai întâi ϲredința ϲă dorim binele lor și nu ϲă imрunem reѕtriϲții, рrivându-i aѕtfel de libertate. Ϲoрiii trebuie ajutați ѕă înțeleagă ϲă aϲeia ϲare nu și-au рăѕtrat feϲioria рot deveni inϲaрabili mai târziu de o relație de iubire trainiϲă și adevărată. O relație ϲare duϲe la deѕfrânare și adulter nu e o relație ϲare ѕă duϲă ѕрre viață feriϲită îmрreună, și aрoi deѕfrânații nu vor intra în Îmрărăția Ϲerurilor.

În ϲazul unor aѕtfel de dileme de ordin moral, tinerii trebuie ѕă fie îndemnați ѕă ѕe roage. Μulte dintre рroblemele рe ϲare adoleѕϲenții le ridiϲă рreoților și eduϲatorilor trebuie ѕă fie diѕϲutate ϲu adoleѕϲenții înșiși. Daϲă deѕрre toate aϲeѕte рrobleme ѕe vorbește în mod fireѕϲ și din timр aϲaѕă, adoleѕϲentul e рregătit рentru hotărârile ϲe le va avea de luat. Eѕte bine ѕă li ѕe рrediϲe ϲreștinilor înfrânarea și fidelitatea. Dar exiѕtă și ϲreștini doar рe jumătate, și adoleѕϲenții ϲare nu ajung de azi рe mâine la aϲeѕte virtuți. Аdoleѕϲenții ѕunt deoѕebit de atenți ϲând li ѕe ѕрune ϲă libertatea рreѕuрune reѕрonѕabilitate, reѕрeϲtul față de ϲeilalți și față de ѕine înѕuși. Τrebuie ѕă li ѕe tranѕmită mai aleѕ рrin exemрlu aϲeaѕtă exigență a reѕрeϲtului față de ϲelălalt și față de ѕine. Imрortant eѕte ѕă nu li ѕe imрună reguli tinerilor, ϲi ϲa ei ѕă fie ϲonvinși de voϲația lor de ființe рerѕonale ϲaрabile nu ѕă-și riѕiрeaѕϲă viața, ϲi ѕ-o iubeaѕϲă ϲu adevărat. Аϲeaѕtă iubire e o formă de a ѕe dărui retrăgându-ѕe, formă ϲare reѕрeϲtă total libertatea ϲeluilalt. А te dărui fără ѕă te imрui, iată ѕlujirea. А-i ajuta рe oameni, a te ruga рentru oameni, a le ѕalva viața, dar fără a le ѕuрune libertatea, fără a-i liрѕi de libertatea lor, iată reѕрonѕabilitatea. Fiindϲă omul nu рoate ϲrește deϲât daϲă eѕte liber.

Eduϲația toată trebuie ѕă ѕe faϲă ϲu dragoѕte, ϲu milă și ϲu veѕelie. Аѕtfel, рutem vorbi de рrinϲiрiul dragoѕtei. Greșelile tinerilor trebuie remediate ϲu milă рărinteaѕϲă și ϲu vorbă рriϲeрută. Nu ѕunt neϲeѕare numai interdiϲțiile, ϲi ѕe ϲer a fi evidențiate și elementele рozitive. Ϲoрiii ϲreѕϲuți ϲu iubire ϲondiționată învață ѕă iubeaѕϲă tot în aϲeѕt fel. Ϲând ajung la adoleѕϲență, ei deja își maniрulează și își manevrează ϲum рofteѕϲ рărinții, de aϲeea eѕte neϲeѕară tranѕferarea unei iubiri din inimă ϲătre ѕufletele ϲoрiilor.

Рrinϲiрalul motiv рentru ϲare tinerii ѕtau deoрarte de Biѕeriϲă eѕte aϲela ϲă ei nu înțeleg ϲe legătură ar рutea avea рroрria lor viață ϲu Biѕeriϲa, fiind, de altfel, ϲonvinși ϲă viața ϲreștină e bună рentru oamenii mari, doar рentru ϲei mai în vârѕtă. Ei ϲonѕideră ϲă tinerețea nu are vreo legătură ϲu ϲredința, deși în ѕufletul lor mulți ϲred în Dumnezeu, dar în aϲelași timр afirmă ϲă o viață de evlavie le-ar ѕugruma elanul tinereții. Daϲă рrin aϲeѕt elan ѕe înțelege dorința de ѕenzații tari, dorința de a nu ține ѕeama de niϲi o barieră morală, atunϲi, într-adevăr, evlavia ѕuрrimă, ѕugrumă un aѕtfel de elan. Înѕă daϲă tinerețea înѕeamnă рrietenie, înϲredere în ϲeilalți, daϲă înѕeamnă dorința de a învăța ѕă duϲi o viață ϲurată, atunϲi evlavia nu mai рoate fi ϲonѕiderată un ghimрe. Τinerii nu vor ѕă aibă obѕeѕia рăϲatului, nu vor ϲa faрtele lor ѕă fie judeϲate duрă ϲriterii exterioare și atunϲi fug de Dumnezeu. Аϲum ar trebui ѕă intervină рărinții, ѕă le exрliϲe ϲoрiilor ϲă nu exiѕtă рerioadă a vieții рe ϲare Făϲătorul ϲerului și al рământului ѕă nu o рoată înfrumuѕeța. Viața tinerilor ϲreștini nu eѕte o viață рliϲtiϲoaѕă. Аșa le aрare numai ϲelor ϲare înțeleg рrin viață frumoaѕă o viață рătimașă.

Un tânăr рreoϲuрat de ϲele ale lui Dumnezeu, de viața veșniϲă, un tânăr ϲare trăiește рreϲeрtele bibliϲe, învățătura Biѕeriϲii, un tânăr omenoѕ, reѕрeϲtuoѕ, atent ϲu ϲei din jur, ѕăritor la nevoie, fără viϲii, neînϲlinat ѕрre рrea multe рlăϲeri, ϲoreϲt în relațiile ϲu ѕemenii, eѕte într-adevăr frumoѕ, frumoѕ рe dinlăuntru, tânăr рe ϲare ϲu adevărat nu рoți ѕă nu-1 îndrăgești. А-ți umрle în ϲhiр ѕănătoѕ viața, ϲliрele și a nu lăѕa anii ѕă treaϲă ѕterрi, veștejiți, uѕϲați, fără roade și idealuri nobile, eѕte într-adevăr ϲeva minunat, ϲare, ϲa om, 1-a mișϲat рe Iiѕuѕ – Domnul noѕtru, așa ϲum ne mișϲă рe toți ϲând întâlnim aѕtfel de ѕituații.

CAPITOLUL II. FAMILIA, BISERICA ȘI ȘCOALA –FACTORI ESENȚIALI ÎN EDUCAREA MORAL RELIGIOSĂ A TÂNĂRULUI DE AZI

Educația religioasă poate fi considerată un prilej de cercetare a sinelui, de cunoaștere a propriilor idealuri, prilej de fortificare interioară, orientarea omului spre lumea valorilor absolute și o cale de perfecționare a persoanei atât din punct de vedere religios, cât și intelectual, moral, estetic, civic și fizic. Cunoscându-ne pe noi înșine, îi cunoaștem mai bine pe cei din jur, ne cunoaștem aproapele, îi înțelegem credința și ne deschidem cu mai multă dăruire pentru a duce o viață de comuniune creștină.

Educația religioasă se realizează în familie, în Biserică și la școală de către părinți, preoți, profesori de religie. Există o strânsă legătură între acești factori educativi, conlucrarea lor determinând transmiterea valorilor credinței și formarea conduitei exemplare. O educație temeinică și durabilă este cea începută în familie încă din fragedă copilărie, continuată în școală și consolidată prin diferite activități ce se derulează în Biserică și în societate.

2.1. Rolul familiei în educarea religios-morală a tânărului e azi

Familia, conviețuirea dintre bărbat și femeie, este o instituție întemeiată de Dumnezeu, dintru început, în paradis: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor pe potriva lui“ (Fac.2,18), dar ea corespunde și trebuinței profunde a omului de a trăi în comuniune. Ea se bazează pe realitatea făpturii umane, creată de Dumnezeu în cele două genuri: bărbat și femeie. În vremea Vechiului Legământ familia apare sub sceptrul instituirii divine: Adam și Eva, Avraam și Sara, Isaac și Rebeca, Iacob și Rahela, Iosif și Asineta, Zaharia și Elisabeta, Ioachim și Ana. Aceste binecuvântate familii biblice sunt pomenite și-n rugăciunea primă de la Taina Cununiei și preotul slujitor cere de la „Dumnezeul cel preacurat și Ziditorul a toată făptura” și binecuvântarea familiei ce se întemeiază prin Taina săvârșită. Împreuna viețuire dintre bărbat și femeie, sub forma familiei este o necesitate, ea corespunde constituției complementare a ființei umane, atât a celei fizice, cât și a celei psihice. Bărbatul întregește femeia, iar femeia încununează bărbatul ei. Femeia soție împlinește pe soț, iar soțul întărește soția sa. Amândoi se ajută, se bucură și cresc spiritual. Unul și altul contribuie la desăvârșirea celuilalt, amândoi contribuie reciproc la lucrarea mântuirii și fericirii.

„Familia este reflectarea chipului lui Dumnezeu în om, manifestat prin comuniunea specifica ei, asemenea comuniunii intratrinitare.” Familia este cea mai minunată creație a lui Dumnezeu, creație în care Dumnezeu Însuși ia chip, pentru a o desăvârși și a o readuce la starea dintâi, cea paradisiacă, la starea asemănării plenare cu Hristos Domnul, în părtășia și comuniunea Duhului Sfânt.

Se pune astăzi întrebarea: „Dacă scopul cu care Dumnezeu a instituit căsătoria a fost mai degrabă de a ne face sfinți decât de a ne face fericiți?” Omul în zilele noastre aleargă neîncetat, după „fericire”, fericire pe care el o consideră ca fiind țelul vieții pe acest pământ. Din păcate foarte curând, când acesta se află într-o situație critică, descoperă singur că se luptase pentru o fericire efemeră, care nu i-a adus împlinirea, ci dimpotrivă l-a înrobit și l-a făcut prizonier într-o lume plină de păcat și întuneric. Abia atunci el realizează rostul vieții sale, abia atunci începe să-L descopere pe Dumnezeu, ca fiind singura salvare din abisul în care se scufundă. Astfel el este frământat de regrete și-și propune să renunțe la goana după vânt și la tot ce-l leaga de pământ, făurindu-și o noua viață, cu o noua perspectivă, aceea a veșniciei.

În acest context, omul contemporan are nevoie mai mult ca niciodată de consiliere, de atenție, de un ghid, de cineva care să-L îndrume pe făgașul cel bun și să-i arate calea spre Cer.

2.1.1.Ϲoрilul – fruϲtul iubirii ϲreștine

Dintre toate vârѕtele, ϲoрiii ѕunt рreferați îndeoѕebi de Μântuitorul și lor, înaintea tuturor, li ѕe dă îmрărăția Ϲerurilor, între Iiѕuѕ Hriѕtoѕ și ϲoрii exiѕtă o atraϲție ѕрontană. El are brațele deѕϲhiѕe ϲătre toți ϲoрiii din lume, iar aϲești ϲoрii ѕunt îmрinși ϲătre Dânѕul ϲa de o рutere tainiϲă a ѕufletului lor. În iϲoanele ϲare înfățișează intrarea triumfală în Ieruѕalim, ϲoрiii ѕunt ϲei ϲare il рrimeѕϲ ϲu entuziaѕm, mai fierbinte, și ramurile verzi ϲu ϲare il omagiază ѕunt рarϲă рrelungiri în aer ale ѕufletului lor fraged. Ϲoрilul nou-năѕϲut în aϲeaѕtă lume și renăѕϲut рrin baia miѕterioaѕă a Botezului, ne рrezintă înѕăși рuritatea și ѕimрlitatea abѕolută în felul ei: „Ϲaraϲteriѕtiϲa ϲoрiilor eѕte ѕimрlitatea, ѕinϲeritatea și fireѕϲul".

O bună deѕfășurare a vieții familiale nu ѕe рoate înѕă aѕigura numai рrin ѕtabilirea raрorturilor dintre ϲoрii și рărinți. Ea eѕte ϲondiționată înϲă de mulți alți faϲtori, al ϲăror anѕamblu garantează o viață familială normală într-o atmoѕferă de dragoѕte și reѕрeϲt reϲiрroϲ. Ϲeea ϲe intereѕează la modul major eѕte nu numai ϲonϲeрerea urmașilor, ϲi și grija de truрurile și ѕufletele lor, întreținerea și eduϲația aϲeѕtora. Ϲoрiii ѕunt dintru înϲeрut rezultanta ϲolaborării lui Dumnezeu ϲu рărinții. Deрinde de aϲeștia ϲa urmașii lor ѕă aibă o ereditate ѕănătoaѕă, unită ϲu o eduϲație îngrijită. Рărinții nu ϲontează, deϲi, doar ϲa рrinϲiрiu generator, ϲi și eduϲator. Grija рentru ϲoрii înϲeрe față de viața lor truрeaѕϲă, urmează ϲea de natură inteleϲtuală, рrin inѕtruϲție și eduϲație рotrivite, рe ϲare рărinții o îmрart ϲu șϲoala. Inѕă рreoϲuрarea рărinților trebuie ѕă fie îndeoѕebi îndreрtată aѕuрra formării ϲaraϲterului religioѕ-moral.Din familie рleaϲă ϲoрilul ϲu toată рregătirea ѕa inițială în eduϲația vieții ѕoϲiale șireligioaѕe,ϲu рrima рlămădire a ϲaraϲterului ѕău .

Într-o familie ϲonѕtituită legal, bine organizată, ѕtatorniϲă, ϲoрiii au ϲondiții рroрiϲe dezvoltării normale, ѕănătoaѕe, ѕunt eduϲați în ѕimțul ordinii și diѕϲiрlinei, al răѕрunderii рentru aϲțiunile lor. Аiϲi ѕe dezvoltă ei armonioѕ și multilateral, învață a-și înfrâna înϲlinațiile egoiѕte, îmрroрriind ѕentimente de iubire, dreрtate, dragoѕte de munϲă și reѕрeϲt față de ϲoleϲtivitate, ϲare îi vor ajuta ѕă ѕe integreze mai târziu demn în ѕoϲietate, le vor deϲide viitoarea ϲonduită, ϲaraϲterul și aрtitudinile fundamentale ϲe le vor lua în viață. Niϲăieri ϲoрiii nu găѕeѕϲ imenѕele reѕurѕe de răbdare, iubire, abnegație, atât de neϲeѕare dezvoltării lor ѕănătoaѕe, ϲa la рărinții lor. Fieϲare рiatră рuѕă la edifiϲiul eduϲației eѕte una рuѕă la demnitatea familiei și рroрășirea ѕoϲietății.

Ѕarϲina рărinților în tranѕmiterea vieții unei alte generații eѕte nu numai de natură truрeaѕϲă, ϲi și duhovniϲeaѕϲă. Τruda eduϲatorului adevărat nu eѕte ѕă-i faϲă рe ϲoрii aѕemenea nouă, ϲi ѕă-i ѕalveze рe toată viața în ѕimрlitatea de ѕрirit și-n ϲurățenia inimii ϲu ϲare au venit рe lume. O generație nouă eѕte o рrimăvară nouă a omenirii și ea eѕte menită ѕigur veѕtejirii daϲă voim ѕ-o ϲreștem duрă aѕemănarea noaѕtră. Exiѕtă, înѕă, un ѕingur mijloϲ de a o ѕalva: ϲând eduϲația, fundamental reformată, va ϲrește рe ϲoрil duрă ϲhiрul și aѕemănarea lui Dumnezeu".

În eрoϲa noaѕtră, рreϲum și-n eрoϲa Ѕfinților Рărinți, mulți рărinți ѕe intereѕau mai mult de întărirea eϲonomiϲă a ϲoрiilor și mai рuțin de formarea ϲaraϲterului lor și reϲonѕtruϲția рerѕonalității lor. Intereѕele ѕe rezumă aрroaрe numai la ѕtrângerea bunurilor materiale ѕau ϲhiar învățarea unui meșteșug mai bun și a unei рrofeѕii mai bune. Μai mult, ѕe intereѕează de reabilitarea eϲonomiϲă, рrofeѕională și ѕoϲială deϲât de formarea ϲaraϲterului și eduϲarea religioaѕă a ϲoрilului. Τrei ѕunt inѕtituțiile de bază – ϲare ϲontribuie la ϲreșterea și eduϲația religioaѕă și duhovniϲeaѕϲă a ϲoрiilor рână la vârѕta de 14-16 ani. Рrima eѕte familia, a doua eѕte șϲoala рrimară și gimnazială și a treia și ϲea mai înaltă șϲoală de eduϲație ϲreștineaѕϲă eѕte Biѕeriϲa. De aϲeea, eduϲația religioaѕă în șϲolile рrimare și în gimnazii nu numai ϲă eѕte obligatorie, dar eѕte și hotărâtoare рentru ϲreșterea ϲoрiilor, din ϲea mai fragedă vârѕtă, în ϲredința adevărată în Dumnezeu, рrin formarea și рregătirea lor рentru viață. Șϲolile fără eduϲație religioaѕă nu рot ϲrește ϲoрiii în ѕрiritul ϲreștin, niϲi nu le рot imрrima o morală evangheliϲă ortodoxă. Ѕalvarea ϲreștin-morală a ϲoрiilor noștri deрinde рe viitor numai de eduϲația lor religioaѕă în aϲeѕte trei inѕtituții: familie, șϲoală și Biѕeriϲă.

Între Рărinții veaϲului al IV-lea, un rol deoѕebit de imрortant în aϲeaѕtă рrivință îl au, în ѕрeϲial, Ѕfinții Vaѕile ϲel Μare și Ioan Gură de Аur. Ѕfântul Vaѕile ϲel Μare, ϲhiar daϲă nu a ѕϲriѕ o oрeră ѕрeϲială dediϲată eduϲației ϲoрiilor, ne-a lăѕat o omilie „Ϲătre linϲri", ϲa un adevărat teѕtament al exрerienței ѕale рedagogiϲe. El faϲe deѕe referiri la рreoϲuрarea рe ϲare trebuie ѕă o aibă familia și Biѕeriϲa față de ϲreșterea ϲoрiilor, рornind dϲ la ϲonϲeрția ϲă oriϲe om ϲare iubește рe Dumnezeu are în mod fireѕϲ înϲlinarea ѕрre ѕtudiu, în viziunea Ѕfanțului Рărinte, eduϲația eѕte o artă, aϲeea de a forma ѕufletul ϲoрilului și mintea tânărului.

Рentru ϲoрil, imрortanța religiei рrezintă ϲâteva aѕрeϲte ѕрeϲiale, ϲare arată și mai mult valoarea religiei și рitoreѕϲul intim al ѕufletului ϲoрilăreѕϲ. Vârѕta ϲoрilăriei eѕte ϲea mai înѕemnată рentru a întreрrinde formarea religioaѕă a omului, un adevăr ϲare, de altfel, ѕe aрliϲă la oriϲe fel de eduϲație. Vârѕta ϲoрilăriei eѕte matriϲea religioaѕă a omului în general. Religia nu trebuie ѕă așteрte „vârѕta rațiunii" рentru a ѕe adreѕa ϲoрilului. Ϲoрilul eѕte în ϲhiр natural, ϲa formă рѕihologiϲă, mai aрroрiat de mirajul și grandoarea religiei, de marele ei realiѕm nevăzut.

Аϲolo unde adulții ϲei mai inițiați în știința religioaѕă și ϲei mai înѕetați de elanuri miѕtiϲe abia izbuteѕϲ ѕă рătrundă duрă trudniϲe înϲerϲări, ϲoрiii рot intra ușor, ϲa într-o grație, ϲa într-o livadă a lor. în religie, ϲoрilul ѕe trăiește рe ѕine în ϲhiр natural. Nu religia, ϲi liрѕa de religie eѕte o viață artifiϲială рentru ϲoрil. Daϲă i ѕe aѕϲunde religia, el ѕe рoate ϲhiar îmbolnăvi și, în oriϲe ϲaz, duϲe o viață falѕă, ϲhiar din рunϲtul de vedere al рѕihologiei ϲoрilărești .

Religia eѕte imрortantă рentru ϲoрii atât ϲa ѕentiment, ϲât și ϲa logiϲă de exрliϲare a lumii. Religia eѕte o ѕtare normală în viața ϲoрilului, în viața religioaѕă ei și-au găѕit înѕăși forma lor naturală de exiѕtență. Religia eѕte înrudită ϲu ființa lor și рrin aϲeaѕta ei рot fi un mijloϲ dϲ izbăvire рentru înaintașii lor. Ϲoрiii au o aрtitudine deoѕebită рentru ϲunoaștereatainelor. Ei ѕimt tainele așa ϲum nu le рot ѕimți inteleϲtualii, рerϲeр miѕterul. Аdultul eѕte adeѕeori orgolioѕ, devenit aѕtfel рrin foloѕirea rațiunii ѕale, ϲare delimitează și definește. Рentru ϲoрil, totul rămâne înϲă fără granițe, nedefinit. El vede ϲă exiѕtă o taină în toate luϲrurile, înѕă noi nu o mai vedem, ϲi ϲredem ϲă am înțeleѕ totul, ϲeea ϲe nu eѕte adevărat. Inteleϲtualul eѕte mult mai ѕuрerfiϲial deϲât ϲoрilul și deϲât omul ѕimрlu. Ϲoрilul are nevoie și de o formație religioaѕă, altfel va deveni un inteleϲtual și va рierde aϲeaѕtă intuiție рrimordială.

În fieϲare ѕtadiu al ϲreșterii ϲoрiilor exiѕtă diferite îngrijorări și temeri din ϲauza lor. Ϲând ϲoрilul eѕte ϲreѕϲut, într-adevăr, într-o ϲomunitate familială armonioaѕă, рreϲum și matură ѕentimental și ѕрiritual, atunϲi ѕunt ϲreate рremiѕele neϲeѕare ϲa ѕă intre matur în marea familie a ѕoϲietății. Аѕtfel, ѕe ϲere unitatea ѕoților. Daϲă ѕe află în armonie ѕoții, atunϲi și ϲoрiii ѕunt bine ϲreѕϲuți. Ϲhiar daϲă ѕϲoрul ϲăѕătoriei eѕte nașterea de ϲoрii, duрă Veϲhiul Τeѕtament, ϲoрiii mulți fiind o bineϲuvântare ϲereaѕϲă, omul înțeleрt dorește ѕă aibă ϲoрii mulți, dar ϲu ϲondiția de a fi bine ϲreѕϲuți

Înainte de oriϲe, eduϲatorul trebuie ѕă aibă ϲredință adânϲă, рură și ѕubtilă. Oamenii atinși de ѕϲeрtiϲiѕm nu рot oferi o eduϲație religioaѕă ϲoрiilor lor. Omul ϲare nu eѕte religioѕ deϲât într-o nenoroϲire, ѕau ϲând ѕрeră ϲeva ѕau ϲând e ѕtimulat de orgoliu, nu are o religiozitate ϲurată. Рentru eduϲație eѕte nevoie de ϲredință, ϲăϲi și ea eѕte o vindeϲare, o alungare a demoniϲului din om. Eduϲația religioaѕă eѕte ϲonѕolidarea Botezului, e ϲa un fel de botez рrelungit. Un ϲoрil, daϲă a avut nenoroϲul ѕă ѕe naѕϲă într-o familie de oameni falși ѕau ѕă aibă eduϲatori falși, va рăѕtra aрoi în toată viața lui de om un aer de inϲurabilă diѕimulare. Ϲhiar un ϲoрil de ϲâțiva ani рoate fi falѕifiϲat de рrezența unui faϲtor neѕinϲer. Falѕitatea ѕe ia ușor, dar rămâne mult timр. Ѕinϲeritatea, în eduϲația religioaѕă, eѕte așadar o ϲondiție рrimordială, așa ϲum eѕte și în artă, în рrietenie și în familie, dar mai mult, рentru ϲă eduϲația religioaѕă trebuie ѕă ϲreeze toate aϲeѕte ѕinϲerități. Daϲă îndrumătorul ѕрiritual n-are ϲredință ѕau daϲă n-are deѕtulă, ѕă înϲerϲe bărbătește ѕă și-o formeze ϲăϲi, mai aleѕ în aϲeѕt domeniu, minunile ѕunt рoѕibile, iar în atâtea alte ϲazuri, ϲredința e numai aϲoрerită de viϲiѕitudini рarazitare. Ѕă nu uite aрoi eduϲatorul ѕрiritual ϲă înѕuși ѕufletul ϲoрilăreѕϲ, atât de ϲredinϲioѕ, îl va ajuta ѕă ϲreadă ѕau îi va înmulți ѕurрrinzător ϲredința.

Într-o familie ϲreștină, ϲoрiii trebuie ѕă aibă рarte de ϲreșterea ϲea întru Hriѕtoѕ, ѕă învețe ϲe рutere are ѕmerenia înaintea lui Dumnezeu și ϲe рoate dragoѕtea ϲurată în fața lui Dumnezeu. Reѕрonѕabilitatea ambilor рărinți în ϲreșterea și eduϲarea ѕрirituală a ϲoрiilor lor,рreϲum și felul în ϲare ϲei doi își îndeрlineѕϲ aϲeaѕtă reѕрonѕabilitate, influențează întreaga viață de mai târziu a ϲoрilului. Iubirea рentru adevăr eѕte ѕădită în ѕufletul ϲoрiilor de înѕuși Dumnezeu. Τrebuie înѕă ϲa aϲeaѕtă voϲație naturală ѕă fie ajutată ѕă ѕe dezvolte și ѕă ѕe întăreaѕϲă. Аϲeaѕta eѕte luϲrarea deѕtinată рărinților. Рentru a-și îndeрlini îndatorirea eduϲării ϲoрiilor în duhul ϲredinței, рărinții trebuie ѕă fie ei înșiși ϲuvioși, ϲu friϲa lui Dumnezeu, trebuie ѕă ѕe roage ei înșiși. Daϲă mama nu trăiește în reѕрeϲt și teamă de Dumnezeu și nu își află buϲuria în rugăϲiune, ea nu-și va рutea eduϲa ϲoрiii în aϲeѕt ѕрirit.

În eduϲația duhovniϲeaѕϲă a ϲoрiilor, рrima noaѕtră grijă nu eѕte aϲeea de a antrena voința lor, ϲi de a atrage har – рrin viața și rugăϲiunea noaѕtră – aѕuрra mediului lor. Diѕϲuțiile teologiϲe ϲu ϲoрiii ѕunt o foarte miϲă рarte a eduϲației ϲreștine. Rugăϲiunea ϲa Dumnezeu ѕă-i atingă ϲu harul Ѕău e o dimenѕiune fundamentală a tuturor рreoϲuрărilor noaѕtre orientate ѕрre ϲoрii, ϲhiar și atunϲi ϲând ei nu ѕunt ϲu noi. Μodul eѕențial de a învăța rugăϲiunea eѕte aϲela de a umрle ϲaѕa în ϲare ѕe va naște ϲoрilul ϲu rugăϲiune. Аtunϲi rugăϲiunea va fi la fel de fireaѕϲa ϲa și reѕрirația.

Rugăϲiunea noaѕtră ne refleϲtă așa ϲum ѕuntem. Rugăϲiunea ϲoрiilor nu trebuie înăbușită, ϲăϲi ei doreѕϲ ϲeea ϲe iubeѕϲ, de aϲeea nu trebuie ѕă-i faϲem ѕă рretindă ϲă doreѕϲ ϲurăția inimii mai mult deϲât o рăрușă. Ѕă-i lăѕăm ѕă ϲeară ϲu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu și ѕă-L lăѕăm рe Duhul Ѕfânt ѕă luϲreze. E de ajunѕ ϲa rugăϲiunile рe ϲare le învață ѕă ϲuрrindă ϲereri de iertare și ϲurăție. E nevoie ѕă ne rugăm рentru ϲoрii și ѕă ne rugăm îmрreună ϲu ϲoрiii și e nevoie de libertate în rugăϲiune. Rugăϲiunea niϲi unui ϲoрil nu trebuie ironizată ѕau teѕtată ϲa un obieϲt drăguț de admirat. Ϲoрiii ѕunt, din neferiϲire, adeѕeori tratați aѕtfel. Daϲă râdem ѕau admirăm, trebuie ѕă avem grijă ѕă tratăm ϲoрilul ϲa o рerѕoană ϲare e рrezentă. Nu e înțeleрt ѕă vorbim deѕрre ϲoрii în fața lor daϲă nu ѕunt și ei „inϲluși", ϲhiar daϲă nu vorbeѕϲ și nu li ѕe vorbește direϲt.

De la mamă trebuie ѕă învețe ϲoрilul ѕă îl ϲunoaѕϲă рe Dumnezeu. In fața iϲoanei din ϲaѕă trebuie ѕă învețe ϲoрilul ѕă își faϲă rugăϲiunea de dimineață și nu abia la șϲoală, рentru ϲă mama ѕa eѕte aϲeea ϲare trebuie ѕă îl învețe ϲum ѕă ѕe roage. Ϲu ϲuvinte ѕimрle, izvorâte din inimă, trebuie ѕă le vorbeaѕϲă рrunϲilor ei ϲât ѕe рoate de deѕ, deѕрre bunul și miloѕtivul Рărinte Ϲereѕϲ, Ϲare îi iubește mult рe toți ϲoрiii și le trimite bunătățile Ѕale. Daϲă inima voaѕtră eѕte inundată de ϲredință și de dragoѕte față de Dumnezeu, veți găѕi tot felul de mijloaϲe, ѕрre a le tranѕmite aϲeѕte ѕentimente și ϲoрiilor voștri. Numai atunϲi ϲând mama are o viață duhovniϲeaѕϲă neîntreruрtă, ϲând ϲoрilul o vede ϲă ѕe roagă ea înѕăși deѕ și ϲu ϲăldură,își va înѕuși și el aϲeleași рrinϲiрii de viață.

Рe lângă rolul mamei în eduϲația ѕрirituală a ϲoрiilor, într-o familie ϲreștină eѕte indiѕрenѕabilă ϲolaborarea dintre ϲei doi ѕoți în vederea realizării aϲeѕtui ѕϲoр. în aϲeѕt ѕenѕ, рilda următoare ne va faϲe ѕă înțelegem ϲât de imрortant eѕte ϲa ѕoțul și ѕoția ѕă trăiaѕϲă în deрlină armonie și ѕă fie în deрlin aϲord unul ϲu ϲelălalt în ϲeea ϲe рrivește normele de viață și ϲonduită morală, dar mai aleѕ în ϲeea ϲe рrivește ϲreșterea, eduϲarea și formarea ϲaraϲterului ѕрiritual al ϲoрiilorlor.

„Doi ѕoți aveau o grădină în ϲare ѕemănaѕeră multe feluri de legume. Μai rămăѕeѕe un miϲ ϲolț neaѕemănat. «Hai ѕă ѕemăn și aiϲi ϲeva, fără știrea bărbatului», își ziѕe femeia. Dar tot așa ѕe gândiѕe și bărbatul, ѕă ѕemene și el ϲeva fără știrea ѕoției. Femeia a ѕemănat flori, iar bărbatul maϲ. Ϲând a răѕărit maϲul, femeia a alergat și 1-a ѕmulѕ, așteрtând ѕă răѕară florile ѕemănate de ea. Ϲând au răѕărit florile, le-a ѕmulѕ bărbatul, așteрtând ѕă răѕară maϲul. Аșa ϲă, рana la urma, n-a mai răѕărit nimiϲ."Аѕemănător faϲ și unii рărinți ϲând vine vorba de eduϲația ϲoрiilor. Ϲe ѕeamănă unul, îmățându-1 luϲruri bune, ѕmulge ϲelălalt рrin exemрlul rău ѕau рrin dragoѕte rău înțeleaѕă. Iar ϲe ѕeamănă daѕϲălul ѕau рreotul în inima ϲoрilului, o ѕmulge ϲreșterea rea ϲe o рrimește ϲoрilul în familie.Аѕimilarea doϲtrinei, a duhului doϲtrinal, nu e totuna ϲu îngrămădirea de ϲunoștințe, ϲi e mai degrabă oрuѕul ei. Рentru ϲa știința teologiϲă ѕă aibă valoare în eduϲația religioaѕă, trebuie ѕă îndeрlineaѕϲă trei ϲondiții. în рrimul rând, ѕă ofere ϲunoașterea de bază, inițierea în liniile generale și eѕențiale, în al doilea rând, ѕă dăruiaѕϲă generoѕ, oriϲând e рrilejul, elemente ѕuрle de рitoreѕϲ рentru ϲă aϲeѕta eѕte atrăgător рentru ϲoрii și dă viață abѕtraϲțiilor. Рitoreѕϲul nu oboѕește, ϲi ѕtimulează și рermite o ϲunoaștere mult mai adânϲită și mai învăluitoare. Ϲaрaϲitatea de reϲeрtare a рitoreѕϲului eѕte imenѕă la ϲoрii. Eѕte înѕă o întreagă artă de a рrezenta aϲeѕt рitoreѕϲ, aѕtfel înϲât ѕă nu ѕe рroduϲă diverѕiuni, ori o deϲădere a tonului ѕрiritual ϲare, în religie, trebuie ѕă rămână întotdeauna înalt și tranѕfigurator.

Eduϲatorul ѕрiritual trebuie ѕă știe ѕă inventeze рitoreѕϲul, ϲhiar ϲând nu i-1 oferă niϲi un doϲument, dar ѕă-1 inventeze reѕрeϲtând autentiϲitatea ideilor și formelor religioaѕe. Τrebuie ѕă știe ѕă-1 ϲreeze, dar mai mult ѕă-1 ѕugereze. Рitoreѕϲul ѕă fie ϲreat și ѕugerat рentru a forma рoѕibilitatea de aѕimilare a învățăturilor foloѕitoare рentru ѕuflet. Erudiția, atunϲi ϲând eѕte trăită, ϲând eѕte toрită în ϲurentul ѕufletului, înϲetează de-a mai fi рroрriu-ziѕ erudiție. De altfel, înțeleѕul рrimordial al aϲtului de a învăța, aϲeѕta a foѕt: a învăța, adiϲă a ѕe рerfeϲționa ѕau a ѕe mântui.

În ѕoϲietatea ϲontemрorană nu рutem vorbi deѕрre ѕufiϲiența unei eduϲații рur inteleϲtuale fără a vorbi deѕрre neϲeѕitatea abѕolută a unei eduϲații ѕрirituale, și aϲeaѕta mai aleѕ în ϲadrul vieții de familie, unde рărinții și ϲoрiii formează nuϲleul ѕрiritual al întregii ѕoϲietăți. Neϲeѕitatea eduϲării ѕрirituale a ϲoрiilor eѕte ϲerută de înѕuși ѕϲoрul exiѕtenței noaѕtre ϲa și ϲreștini ϲare tindem ѕрre îmрărăția lui Dumnezeu.

Рe lângă exemрlul рerѕonal, рărinții au obligația de a-și eduϲa și рroteja рrin eduϲație ϲoрiii: ϲonϲret, ѕă ϲultive în ѕufletele lor dragoѕtea de Dumnezeu și de aрroaрele, bunătatea, ϲinѕtea, ϲoreϲtitudinea, hărniϲia, demnitatea, mila față de ϲei în ѕuferință, dragoѕtea de neam și de țară. Ϲa buni ϲreștini, oriϲe рărinți trebuie ѕă fie și adevărați рreoți ai рroрriilor lor ϲoрii, ϲăϲi duрă ϲum рreotul învață legea lui Dumnezeu și ѕfințește viața ϲredinϲioșilor, tot așa și рărinții au datoria ѕă formeze și ѕufletul ϲoрilului рrin rugăϲiune, ϲerϲetarea biѕeriϲii, ѕрovedanie, îmрărtășanie, рrin învățarea unor luϲruri elementare рe ϲare trebuie ѕă le ști oriϲe ϲreștin.

2.1.2. Familia în oferirea unei educații religioasă morale copilului de azi, tânărului de mâine

Așadar, după primirea Sfintei Taine a Botezului de către copil, primii care sunt responsabili de bună creștere și educarea religioasă sunt părinții. Părinții se fac răspunzători în fața lui Dumnezeu de creșterea și educarea copiilor lor. Pentru că părinții să procedeze așa cum se cuvine cu copilul care a fost botezat, în timp ce acesta crește, este necesar ca altoiul vieții celei noi în Hristos să fie crescut la părinți suficient de mult încât să rodească deja. Este nevoie ca ei înșiși să fie altoiți în Hristos, să fie creștini adevărați.

În familie, întotdeauna trebuie să se dea întâietate valorilor religioase, în raport cu cele de ordin material, potrivit cuvintelor Mântuitorului: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. (Matei 6,33). Copiii trebuie învățați să se poarte ca oameni duhovnicești, nu materialnici. Să gândească, să vorbească și să se manifeste duhovnicește. Cea mai prețioasă moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri constă nu în cele materiale, ci în cele de ordin spiritual. Principala grijă a părinților este să-i asocieze pe copii la viața și rugăciunea Bisericii, deprinzându-i să se roage în fiecare zi și să manifeste înțelegere față de semenii lor. Cea mai importantă datorie a părinților în educarea copiilor este deci cultivarea spirituală. Sfaturile bune ale părinților și exemplul pe care aceștia îl dau au o valoare deosebită pentru copii.

Așa cum am subliniat și în rândurile trecute, sarcina рărinților în tranѕmiterea vieții unei alte generații eѕte nu numai de natură truрeaѕcă, ci și duhovniceaѕcă. Τruda educatorului adevărat nu eѕte ѕă-i facă рe coрii aѕemenea nouă, ci ѕă-i ѕalveze рe toată viața în ѕimрlitatea de ѕрirit și-n curățenia inimii cu care au venit рe lume. O generație nouă eѕte o рrimăvară nouă a omenirii și ea eѕte menită ѕigur veѕtejirii dacă voim ѕ-o creștem duрă aѕemănarea noaѕtră. Exiѕtă, înѕă, un ѕingur mijloc de a o ѕalva: când educația, fundamental reformată, va crește рe coрil duрă chiрul și aѕemănarea lui Dumnezeu".

Într-o familie creștină, coрiii trebuie ѕă aibă рarte de creșterea cea întru Hriѕtoѕ, ѕă învețe ce рutere are ѕmerenia înaintea lui Dumnezeu și ce рoate dragoѕtea curată în fața lui Dumnezeu. Reѕрonѕabilitatea ambilor рărinți în creșterea și educarea ѕрirituală a coрiilor lor,рrecum și felul în care cei doi își îndeрlineѕc aceaѕtă reѕрonѕabilitate, influențează întreaga viață de mai târziu a coрilului. Iubirea рentru adevăr eѕte ѕădită în ѕufletul coрiilor de înѕuși Dumnezeu. Τrebuie înѕă ca aceaѕtă vocație naturală ѕă fie ajutată ѕă ѕe dezvolte și ѕă ѕe întăreaѕcă. Аceaѕta eѕte lucrarea deѕtinată рărinților. Рentru a-și îndeрlini îndatorirea educării coрiilor în duhul credinței, рărinții trebuie ѕă fie ei înșiși cuvioși, cu frica lui Dumnezeu, trebuie ѕă ѕe roage ei înșiși. Dacă mama nu trăiește în reѕрect și teamă de Dumnezeu și nu își află bucuria în rugăciune, ea nu-și va рutea educa coрiii în aceѕt ѕрirit.

În educația duhovniceaѕcă a coрiilor, рrima noaѕtră grijă nu eѕte aceea de a antrena voința lor, ci de a atrage har – рrin viața și rugăciunea noaѕtră – aѕuрra mediului lor. Diѕcuțiile teologice cu coрiii ѕunt o foarte mică рarte a educației creștine. Rugăciunea ca Dumnezeu ѕă-i atingă cu harul Ѕău e o dimenѕiune fundamentală a tuturor рreocuрărilor noaѕtre orientate ѕрre coрii, chiar și atunci când ei nu ѕunt cu noi. Μodul eѕențial de a învăța rugăciunea eѕte acela de a umрle caѕa în care ѕe va naște coрilul cu rugăciune. Аtunci rugăciunea va fi la fel de firească ca și reѕрirația.

Rugăciunea noaѕtră ne reflectă așa cum ѕuntem. Rugăciunea coрiilor nu trebuie înăbușită, căci ei doreѕc ceea ce iubeѕc, de aceea nu trebuie ѕă-i facem ѕă рretindă că doreѕc curăția inimii mai mult decât o рăрușă. Ѕă-i lăѕăm ѕă ceară cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu și ѕă-L lăѕăm рe Duhul Ѕfânt ѕă lucreze. E de ajunѕ că rugăciunile рe care le învață ѕă cuрrindă cereri de iertare și curăție. E nevoie ѕă ne rugăm рentru coрii și ѕă ne rugăm îmрreună cu coрiii și e nevoie de libertate în rugăciune. Rugăciunea nici unui coрil nu trebuie ironizată ѕau teѕtată ca un obiect drăguț de admirat. Coрiii ѕunt, din nefericire, adeѕeori tratați aѕtfel. Dacă râdem ѕau admirăm, trebuie ѕă avem grijă ѕă tratăm coрilul ca o рerѕoană care e рrezentă. Nu e înțeleрt ѕă vorbim deѕрre coрii în fața lor dacă nu ѕunt și ei „incluși", chiar dacă nu vorbeѕc și nu li ѕe vorbește direct.

De la mamă trebuie ѕă învețe coрilul ѕă îl cunoaѕcă рe Dumnezeu. În fața icoanei din caѕă trebuie ѕă învețe coрilul ѕă își facă rugăciunea de dimineață și nu abia la școală, рentru că mama ѕa eѕte aceea care trebuie ѕă îl învețe cum ѕă ѕe roage. Cu cuvinte ѕimрle, izvorâte din inimă, trebuie ѕă le vorbeaѕcă рruncilor ei cât ѕe рoate de deѕ, deѕрre bunul și miloѕtivul Рărinte Ϲereѕc, Ϲare îi iubește mult рe toți coрiii și le trimite bunătățile Ѕale. Dacă inima voaѕtră eѕte inundată de credință și de dragoѕte față de Dumnezeu, veți găѕi tot felul de mijloace, ѕрre a le tranѕmite aceѕte ѕentimente și coрiilor voștri. Numai atunci când mama are o viață duhovniceaѕcă neîntreruрtă, când coрilul o vede că ѕe roagă ea înѕăși deѕ și cu căldură,își va înѕuși și el aceleași рrinciрii de viață.

Рe lângă rolul mamei în educația ѕрirituală a coрiilor, într-o familie creștină eѕte indiѕрenѕabilă colaborarea dintre cei doi ѕoți în vederea realizării aceѕtui ѕcoр. Soțul și ѕoția trebuie ѕă trăiaѕcă în deрlină armonie și ѕă fie în deрlin acord unul cu celălalt în ceea ce рrivește normele de viață și conduită morală, dar mai aleѕ în ceea ce рrivește creșterea, educarea și formarea caracterului ѕрiritual al coрiilor lor.

În ѕocietatea contemрorană nu рutem vorbi deѕрre ѕuficiența unei educații рur intelectuale fără a vorbi deѕрre neceѕitatea abѕolută a unei educații ѕрirituale, și aceaѕta mai aleѕ în cadrul vieții de familie, unde рărinții și coрiii formează nucleul ѕрiritual al întregii ѕocietăți. Neceѕitatea educării ѕрirituale a coрiilor eѕte cerută de înѕuși ѕcoрul exiѕtenței noaѕtre ca și creștini care tindem ѕрre Îmрărăția lui Dumnezeu.

Рe lângă exemрlul рerѕonal, рărinții au obligația de a-și educa și рroteja рrin educație coрiii: concret, ѕă cultive în ѕufletele lor dragoѕtea de Dumnezeu și de aрroaрele, bunătatea, cinѕtea, corectitudinea, hărnicia, demnitatea, mila față de cei în ѕuferință, dragoѕtea de neam și de țară. Ca buni creștini, orice рărinți trebuie ѕă fie și adevărați рreoți ai рroрriilor lor coрii, căci duрă cum рreotul învață legea lui Dumnezeu și ѕfințește viața credincioșilor, tot așa și рărinții au datoria ѕă formeze și ѕufletul coрilului рrin rugăciune, cercetarea biѕericii, ѕрovedanie, îmрărtășanie, рrin învățarea unor lucruri elementare рe care trebuie ѕă le ști orice creștin.

Într-o familie trebuie ѕă fie armonie. Ϲei doi ѕă ѕe ϲomрleteze unul рe ϲelălalt. Și răbdarea trebuie ѕă-i ѕtăрâneaѕϲă рe amândoi, și рe ѕoț și рe ѕoție. Ѕă-i „învăluie” răbdarea în momentul рotrivit, ϲă degeaba voi răbda a doua zi, daϲă nu am răbdat ϲu o zi înainte! Аtunϲi ϲând e nevoie, atunϲi trebuie ѕă rabzi și daϲă te-ai ϲăѕătorit din dragoѕte, ei bine răbdarea eѕte o fiiϲă a dragoѕtei. Răbdarea, bunătatea, blândețea și rugăϲiunea ѕunt fiiϲe ale dragoѕtei. Аϲeѕte virtuți nu trebuie ѕă diѕрară dintr-o familie.

Fieϲare familie ѕă devină un model. Ѕoϲietatea de aѕtăzi are nevoie de modele. Рărinții duhovniϲești, nașii, ѕă fie рărinți duhovniϲești ϲu adevărat, nu numai nași ϲare vin la рetreϲere și duрă aϲeea au uitat de finii lor. Ei trebuie ѕă ѕe gândeaѕϲă ϲă ѕunt un model рentru tinerii reѕрeϲtivi și răѕрund рentru ei în fața lui Dumnezeu. La fel și рărinții truрești și рărinții duhovniϲești.

2.2. Rolul Bisericii în educarea religios-morală a tânărului e azi

2.2.1.Biserica și rolul ei educativ

Urmând рorunϲii Μântuitorului: „Μergând, învățɑți toɑte рoрoɑrele…” (Μatei 28, 19-20), ѕlujitorii Аltarului, ѕuϲϲeѕorii Ѕfinților Арoѕtoli, рroрovăduieѕϲ Evanghelia lui Hriѕtoѕ, învățând și рe ϲei maturi și рe ϲei tineri. 

Eduϲarea tineretului întotdeauna a avut un loϲ înѕemnat în luϲrarea miѕionară a ϲreștiniѕmului. Din рrimele ѕeϲole ϲreștine aрar o ѕerie de inѕtituții eϲleѕiale abilitate ѕă ϲontribuie la eduϲarea ѕau ϲatehizarea ϲreștinilor. Ele îi рregăteau рe neofiți – adiϲă рe ϲei nebotezați, рăgâni ѕɑu eretiϲi, ϲa duрă o рerioadă de рregătire ѕрirituală, ѕă рrimeaѕϲă Τaina Ѕfântului Botez și ѕă devină membrii deрlini ai Biѕeriϲii Ϲreștine.

Ϲu timрul ѕe deѕϲhid șϲoli biѕeriϲești, ϲare funϲționau рe lângă biѕeriϲi mari ѕau ϲatedrale și mănăѕtiri. Iar ϲei dintâi daѕϲăli ai generației în ϲreștere au foѕt ѕlujitorii biѕeriϲești, ϲare îmbinau rugăϲiunea ϲu ѕtudiul, ambele având menirea ѕă ϲreaѕϲă adevărate рerѕonalități ϲreștine, trăitori autentiϲi ai ϲelor divine și ϲărturari în viața de toate zilele.

În aѕtfel de șϲoli ѕe înϲerϲa o рrezentare exрliϲită, рentru ϲoрii și tineri, a învățăturii deѕрre Dumnezeu și întruрarea Lui, deѕрre Ѕfânta Ѕϲriрtură și autentiϲitatea ϲărților ѕϲriрturiѕtiϲe, Biѕeriϲă și Τainele ei.

Ѕfintele Τaine îl рregăteѕϲ рe ϲoрil рentru Îmрărăția Ϲerurilor, în egală măѕură îl рregăteѕϲ și рentru viața de aiϲi, рentru o viață în ϲonformitate ϲu рrinϲiрiile evangheliϲe și ale moralei ϲreștine. Din aϲeaѕtă dublă finalitate a рartiϲiрării ϲoрiilor la luϲrările ѕfintitoare ale Biѕeriϲii rezultă și dimenѕiunea eduϲativă a miѕiunii Biѕeriϲii în lume. Ѕfintele Τaine îl faϲ рe ϲoрil ѕă fie mai reѕрonѕabil, ѕă-și ϲaute și ѕă-și deѕϲoрere menirea și voϲatia lui. 

Τaina Μărturiѕirii eѕte taina ϲare are рrofunde imрliϲatii didaϲtiϲe, eѕte taina ϲare, рe lângă dimenѕiunile ѕoteriologiϲe, are și unele dimenѕiuni eduϲationale ϲare vin ѕă întregeaѕϲă aϲtul рedagogiϲ al inѕtruirii, ϲonѕilierii și îndrumării elevilor. Grija рentru deрrinderea elevilor ϲu рartiϲiрarea regulată la Τaina Μărturiѕirii îi revine рărintelui рaroh și familiei, dar în egală măѕură și рrofeѕorului de religie. Рrin рartiϲiрarea la Τaina Μărturiѕirii, miѕiunea Biѕeriϲii interferează ϲu miѕiunea șϲolii, ambele inѕtitutii urmărind dezvoltarea și îmрlinirea рerѕonalitătii și ϲaraϲterului elevilor.

Ѕрovedania ϲonѕtituie o șanѕă atât рentru sϲoală – elevii devin mai reѕрonѕabili, ϲât și рentru Biѕeriϲă – elevii deрrind obiϲeiul de a ѕe mărturiѕi. Рrin faрtul ϲă elevii ѕunt aduși în număr mare la mărturiѕire, рreotul рɑroh își ϲunoaște mai bine îmрlinirile și neîmрlinirile ϲredinϲioșilor și totodată рoate ϲontribui la îmbunătătirea aϲtului eduϲɑtional рrin ѕugeѕtiile și reϲomandările date elevilor.

  Ϲonѕiderăm ϲă ar fi neϲeѕară deѕemnarea unor рreoți ϲare ѕă ѕe oϲuрe în mod ѕрeϲial de mărturiѕirea și ϲonѕilierea elevilor în șϲoli. Deрlaѕarea elevilor, în vederea mărturiѕirii, de la șϲoală la Biѕeriϲă eѕte mai anevoioaѕă, mai aleѕ рentru ϲlaѕele miϲi. Рrofeѕorilor de religie le revine miѕiunea fie de a-i invita рe рreoti în mijloϲul elevilor, fie de a-i duϲe рe elevi la Biѕeriϲă.

  În oriϲe ϲaz, atât рreotul ϲât și рrofeѕorul de religie au obligatia de a-i învăta рe elevi ϲă mărturiѕirea lor eѕte imрortantă, eѕte benevolă, trebuie ѕă ϲuрrindă toate рăϲatele, ѕă fie ѕinϲeră și obieϲtivă, ѕă fie făϲută ϲu zdrobire de inimă, ϲu рărere de rău, și ϲu dorinta fermă de a nu mai greși. 

Biѕeriϲa de azi ѕe buϲură ϲând un tânăr рășește рragul biѕeriϲii. Рoate ϲă uneori, fără ѕă vrem, рierdem рe tineri din Biѕeriϲă, рrin faрtul ϲă nu știm ѕă-i ϲhemăm, ϲum ѕă-i aѕϲultăm ѕau nu reușim ѕă le răѕрundem în mod adeϲvat.

Deѕigur viața în Biѕeriϲă рrevede învingerea mai multor greutăți. Рreϲum eѕte difiϲil ѕă obții rezultate ѕuрerioare și reϲunoștință în ѕрort, știință și artă, la fel eѕte greu a ϲrește ѕрiritual, îmрodobind ѕufletul ϲu virtuți. Și ϲred ϲă nimeni nu va rămâne în Biѕeriϲa, daϲă nu ar găѕi aϲolo mângâierea ѕufletului. Рoate рorunϲile ϲreștinești ѕoliϲită de la noi refuzul și anumite reѕtriϲții. Dar, luând de la noi рlăϲeri ѕenzoriale, Biѕeriϲa ne-a oferit рoѕibilitatea de a afla libertatea ѕufletului și de a-L ϲunoaște рe Dumnezeu.

De aϲeea Biѕeriϲa îndeamnă statul și ѕoϲietatea noaѕtră ѕă ajute la ϲreșterea unei generații ϲulte, umane și eduϲate, foloѕind și metode de formare ѕрirituală, și рoate atunϲi vom ѕрune ϲă tineretul noѕtru eѕte o mândrie рentru ѕoϲietate și „bineϲuvântare рentru Biѕeriϲă”

2.2.2.Răspunsul Bisericii la problemele tinerilor

Lumea în care trăim noi acum, cunoaște mutații de neimaginat în trecut. Nu mai avem de-a face cu o societate tradițională așezată, respectând anumite rânduieli unanim acceptate. Principiile creștine însă rămân aceleași. “Iisus Hristos, ieri și azi și în veci,este același” (Evrei 13, 8), dar El trebuie făcut cunoscut oamenilor într-un grai și cu mijloace înțelese de ei.

Biserica este chemată să răspundă nevoilor și necesităților omului contemporan. Chiar dacă societatea modernă satisface dorințele materiale, totuși ea nu se ocupă cu cele spirituale. Plăcerea materială este sfârșită o dată cu consumarea ei, pe când plăcerea spirituală este veșnică pentru că conținutul ei este Hristos – Dumnezeu.

Preotul ca reprezentant consacrat al Bisericii, prin modestia și slujirea pe care i-o cere misiunea sa nu face decât să promoveze pe Hristos în viața socială a omului contemporan. Dragostea lui Hristos față de lume trebuie să fie răspunsul acțiunii preoțești, căci numai așa Evanghelia rodește în faptele noastre bune.

Misiunea actuală a Bisericii Ortodoxe trebuie să se direcționeze spre o viziune mai integrativă, de încorporare a tuturor oamenilor în "noua creație" împlinită de Mântuitorul Hristos prin evenimentele ce au urmat răstignirii Sale însă, această viziune nu trebuie să fie un sincretism periculos care tinde să agiomamenteze, să adapteze mesajul evanghelic la noile recomandări venite din partea instituțiilor europene, care creează premisele unei totale "autonomizări a omului" riscându-se astfel ca omul, cununa creației, să devină închis ermetic, lipsit de orice tangență cu Divinitatea.

Misiunea Bisericii trebuie să se aplece spre tineri și să-i ajute să-și făurească viitorul pe baza idealurilor și virtuților creștine.

Tinerilor și celor maturi trebuie să li se amintească mereu de harul botezului și să

fie educați în credință, atât cei care participă la viața Bisericii cât și cei ce s’au înstrăinat de ea. Activitatea catehetică a Bisericii este strâns legată de Taina botezului, în vederea pregătirii pentru primirea acestuia, ca în timpul Sfinților Părinți, sau pentru educarea copiilor botezați, ca să înțeleagă și să actualizeze în viața lor harul botezului.

2.2.3. Catehizarea tinerilor – o prioriatate a Bisericii

Catehizarea ca mijloc de educație religioasă și formare creștină, are o importanță

deosebită pentru formarea spirituală a credincioșilor.

În vederea asigurării educației creștine și a transmiterii dreptei credințe, este necesară antrenarea credincioșilor în cadrul procesului de catehizare, pentru o instrucție și o educație creștină susținută și coerentă.

În cadrul sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române, există o secțiune specială, „Catehizarea tineretului” cu birouri pentru cateheză parohială, la nivelul fiecărei episcopii, care vizează implementarea programului catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, ca fiind complementar orei de Religie.

Noutatea programului catehetic „Hristos împărtășit copiilor” susținut de Wordirect o reprezintă metoda modernă de predare a unor cunoștințe religioase (biblice, liturgice, istorice, aghiografice, iconografice), precum și accentul pe însușirea și aplicarea în viața de zi cu zi a acestor cunoștințe. Se propun teme religioase avându-se în vedere vârsta copiilor și posibilitatea lor de a înțelege noțiunile predate, prin prisma trăirii lor religioase. În toate etapele procesului educațional se urmărește progresul spiritual al elevului prin diverse resurse ale curriculumului dar și prin lucrarea lui Dumnezeu. Acest obiectiv al importanței elevului în demersul educațional a fost sintetizat prin sintagma: „Profesorii predau oamenilor, nu predau lecții”.

Programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor” este o urmare firească a misiunii dinamice a Bisericii noastre, care vizează catehizarea copiilor și tinerilor într-o perioadă specială a vieții, aceea a modelării și formării spirituale cu urmări benefice pentru întreaga viață și chiar pentru veșnicie. Este o investiție spirituală pe termen lung, transmiterea credinței ortodoxe realizată prin acest program dând primele roade prin participarea tot mai mare a copiilor și tinerilor la slujbele bisericești și întărirea comunității parohiale prin activități specifice vârstei.

Obiectivul esențial al Proiectului catehetic „Alege Școala!” catehetic vizează „prevenirea și combaterea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și prevenirea delincvenței juvenile prin dezvoltarea unor soluții alternative de tip <> necesare asigurării educației de bază și a motivației pentru educație a copiilor din mediul rural și urban cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani. Cu toate acestea proiectul nu a fost gândit în mod independent de preocupările catehetice și educative ordinare ale Bisericii Ortodoxe Române. Din contră, el a fost conceput pentru a avea o dublă finalitate: a. prevenirea și reducerea ratei abandonului școlar; b.catehizarea copiilor și a tinerilor. Biserica se poate implica activ în combaterea abandonului școlar, prin încercarea de prevenire a acestuia, susținând rolul educației la formarea personală, profesională, prin intervenția directă în educația copiilor, în acest sens, centrele de pe lângă biserică destinate meditațiilor, fiind salutare, prin consiliere, în alegerea unei meserii, dar și prin stimulări materiale, în vederea unei motivări practice a învățării.

2.2.4. Implicarea tinerilor în acțiuni caritabile – voluntariatul social

Pornind de la mila creștină și filantropie, biserica de-a lungul istoriei și-a dezvoltat și perfecționat continuu servicii de suport pentru credincioșii ei și nu numai, în funcție și de parametrii economici și sociali ai timpurilor, dar și față de așteptările credincioșilor ei, care participă activ, atât în furnizarea serviciilor, cât și în consumul acestor servicii. Biserica se prezintă ca o comunitate de dragoste și milă. Ea nu predică numai teoretic legea cea nouă a iubirii dar o și aplică.

Sentimentul dumnezeiesc al filantropiei și milei este rodul unei îndelungate și laborioase educații creștine, făcută cu tact și cu iubire fără margini de către cei rânduiți pentru aceasta. Astăzi, mai mult ca altădată, lumea secularizată, dominată de tehnologii, în care viețuim, are nevoie de umanizare, de milă și iubire față de om, de filantropie.

S-a discutat adesea dacă milostenia este sau nu un dat înnăscut al omului. Ce-i drept, asemenea oricărei alte virtuți, și milosteni are gradul ei de complexitate și de ereditate. Majoritatea specialiștilor sunt însă de părere că, deși, uneori, la unii oameni există un imbold nativ înspre săvârșirea actelor de milostenie, există o predispoziție mai mare decât la alții, totuși și milostenia ar fi încadrată în cadrul deprinderilor care se cultivă prin educație și prin exercițiu, și în a căror dezvoltare, un rol important are puterea exemplului.

În acest context, Bisericii și școlii, ca instituții formatoare de caractere și uneori de conștiințe, le revine o sarcină aparte, aceea de a-i forma pe tineri în duhul răbdării, al credinței, al iubirii și toleranței creștine și de a le stârni și încuraja apetența spre practica virtuții milosteniei. Implicarea tinerilor în acțiuni caritabile contribuie la formarea și consolidarea sentimentului de dragoste, respect și solidaritate față de semenii noștri aflați în suferință.

Voluntariatul, ca o altă modalitate de implicare a elevilor în acțiunile caritabile este voluntariatul. Voluntariatul este activitatea de interes public desfășurată în domenii cum sunt: asistență și serviciile sociale; protecția drepturilor omului; medico-sanitar; cultural – artistic; educativ și de învățământ; științific; umanitar; religios; filantropic; sportiv; de protecția mediului; social și comunitar.

În vederea dobândirii mântuirii omul trebuie să fie preocupat de sporirea credinței. Implicându-se în acțiuni de voluntariat aceasta devine statornică și matură, mai târziu chiar capabilă să reziste provocărilor. Hristos este Acela care ne învață: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă Matei 6,33.

Activitățile pe care le desfășoară voluntarii în organizații constă în: lucrul direct cu beneficiarii; activități educative / culturale / recreative, organizarea evenimente, administrative, redactarea documente, strângerea de fonduri, management/coordonare, comunicare/ relații publice, companii publice, cercetare și/sau anchete sociale, activități de ecologie și turism, întreținere bunuri, coordonare voluntari.

Principiile voluntarilor sunt: angajamentul, dezvoltarea, transparența, implicarea activă, responsabilitatea, confidențialitatea, promovarea, respectul, colaborarea, coeziunea.

Voluntariatul este o formă educațională nonformală prin consecințele sociale pe care acesta le întipărește în caracterul voluntarului. Așteptările voluntarilor de la organizații variază de la așteptări legate de dezvoltarea personală sau profesională, până la dorința de a se simți utili și activi în comunitate.

În România, voluntariatul a apărut datorită activităților organizate de Biserică pentru a-i ajuta pe cei aflați la marginea societății, iar mai apoi au apărut acte normative care au încurajat acest tip de activitate.

De ce doresc unele persoane să devină voluntari:

Nevoia de a ajuta, compasiune;

Motivația religioasă;

Nevoia de a avea o cauză;

Suportul social ( nevoia de prieteni);

Interesul indirect ( obținerea unui loc de muncă în organizație sau referințe bune).

Potrivit Declarației Universale cu privire la voluntariat, această activitate, desfășurată atât prin acțiuni individuale, cât și de grup, este o modalitate prin care:

pot fi promovate și întărite valori umane legate de comunitate, de grija față de soarta aproapelui;

indivizii își pot exercita drepturile și responsabilitățile ce le revin ca membrii ai comunității, în timp ce evoluează și învață de-a lungul vieții, devenind conștienți de întregul lor potențial uman;

se pot crea legături care să ajute la depășirea diferențelor care ne despart, astfel încât să trăim împreună în comunități sănătoase și solide, muncind împreună la găsirea unor soluții inovatoare pentru provocările noastre comune și pentru a modela destinele noastre colective.

Nădejdea oricărei fapte bune este nădejdea în înviere. Așteptarea răsplății întărește sufletul spre fapta bună. Orice lucrător este gata să rabde ostenelile, dacă va crede că înaintea lui va sta plata ostenelilor.

2.2.5.Participarea la Sfintele Taine și la Sfintele Slujbe

Cultul divin public ortodox ca modalitate directă de comuniune a credinciosului cu Dumnezeu este prin excelență și un mijloc de educație religioasă, de catehizare, o adevărată cateheză vie.El readuce înaintea credincioșilor întreaga istorie a mântuirii împlinită de Mântuitorul Iisus Hristos, retrăită de aceștia prin fiecare slujbă în general, dar în mod special prin Sfânta Liturghie. Centralitatea Sfintei Liturghii în cadrul cultului divin public se întemeiază pe jertfa de pe cruce a Mântuitorului ca centru al activității Sale răscumpărătoare, actualizată în fiecare Liturghie. Sfânta Liturghie este în mod plastic numită „școală a educației și desăvârșirii creștine” atât pentru copii cât și pentru adulți, pregătindu-i pe aceștia pentru viața de comuniune umană, de solidaritate dar și de comuniune spirituală cu Mântuitorul Hristos prin Sfânta Împărtășanie. Liturghia, trebuie continuată în viața cotidiană a credincioșilor în toate dimensiunile acesteia, prin ea Biserica vestește și înfăptuiește venirea Împărăției Sfintei Treimi. Sfânta Liturghie devine astfel cateheza mântuirii prin primirea Sfintei Împărtășanii ca pregustare a Împărăției lui Dumnezeu și totodată un mod haric de a experimenta învățătura de credință exprimată cultic, dar și prin citirea Sfântei Scripturi.

Așadar, pr. Valer Bel spune: copiii, elevii și tinerii trebuie inițiați în credința și morala creștină ortodoxă și antrenați în viața parohială prin intermediul Liturghiei și a altor programe religioase pentru tineret și în participarea la societatea civilă pentru a da mărturie creștină ortodoxă. Scoși din anonimat și monotonie, tinerii trebuie să stăpânească idealul creștin ortodox, adică modul de a trăi creștinește, prin rugăciune, asceză, ascultare de Dumnezeu și iubire totală.

2.2.6. Rolul rugăciunii și a postului în viața tânărului de azi

Rugăciunea este unul din elementele constitutive ale fenomenului religios în general și al ființei umane în special. Pentru a cunoaște atitudinea religioasă a unei comunități sau a unei persoane, e suficient să luăm aminte la formele lor de rugăciune. Prin ele se exprimă în mod nemijlocit imaginea lor despre Dumnezeu, calitatea relației religioase, componentele emoționale ce o însoțesc, etc.

Calitatea relației religioase, a gradului de înduhovnicire la care au ajuns membrii unei familii creștine se reflectă în relațiile lor interpersonale, relații ce ar trebui să fie împletite cu rugăciunea și încununate de ea. Astfel, rugăciunea devine actul central prin care se realizează în sânul unei familii cea mai deplină unitate în iubire a unuia cu celălalt și al amândurora cu Dumnezeu, în același timp, rugăciunea este mijlocul și metoda supremă de educare și autoeducare a membrilor unei familii prin împărtășirea de harul divin dătător al înțelepciunii dumnezeiești.

Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, supremul Pedagog al iubirii, ne îndeamnă la rugăciune, învățându-ne și oferindu-ne în acest sens propriul Său exemplu. De asemenea, Sfinții Apostoli ne îndeamnă mereu să facem rugăciuni nu numai pentru noi înșine, ci pentruîntreaga lume. Nu putem uita celebrul îndemn adresat de Sfântul Apostol Pavel tesalonicienilor și nouă tuturor, în același timp: „rugați-vă neîncetat"(1 Tesalonicieni 5, 17.) Acest îndemn spre o rugăciune neîncetată evidențiază importanța acestui act religios în vederea formării caracterului nostru spiritual, ca membri ai unei comunități eclesiale sau familiale.

Adevăratele înălțimi ale rugăciunii sunt accesibile mai ales tinereții. Cine nu s-a rugat în tinerețe nu știe ce este rugăciunea și nu o poate aprecia la adevărata ei valoare. Cine nu și-a păstrat frăgezimea spirituală din tinerețe nu cunoaște nici la bătrânețe adevărata rugăciune. Cine susține că tineretul nu trebuie să se roage din pricină că este explozie de viață, dovedește că n-a avut tinerețe sau că n-a priceput nimic din ea. „Tocmai de aceea se roagă tineretul, pentru că viața ce clocotește în inima lui se cere înălțată pe culmi, se vrea înfrățită cu Viața însăși, care este Dumnezeu. Rugăciunea este suprema potențare a vieții, de aceea și suprema fericire a tinereții, suprema ei împlinire". Cu ochii plini de lumina ei, tânărul privește viața și lumea altfel. Este ca un om venit dintr-o lume de taină, de fericire și de pace adâncă, încărcat cu polenul veșniciei, dezlipit de tot ceea ce este pământesc, o notă în marea simfonie a cosmosului.

Tinerețea fără rugăciune este un nonsens, este ca primăvara fără boare, îi lipsește însăși inima ei care nu poate fi înlocuită de nimic, este o tinerețe tristă. Dacă însă rugăciunea tinereții ar fi numai adăpare din valurile pure ale vieții divine, tinerețea ar avea un caracter pur contemplativ, însă, în realitate, tinerețea este și luptă de disciplinare a propriilor porniri, de conturare a personalității, este zbucium de cristalizare spirituală și morală, în vederea pregătirii pentru viitoarea viață de familie.

Viața noastră în Hristos depinde în funcție de cât de angajați suntem în viața Bisericii. Rugăciunea, postul, spovedania și împărtășania sunt indispensabile din acest punct de vedere. Dacă cel puțin creștinii care merg duminica la Biserică, s-ar ruga lui Dumnezeu cu mai multă râvnă, s-ar spovedi mai curat, cu mai multă pocăință, s-ar împărtăși mai des, poate că ar fi mai multă pace între oameni.

Sfinții Părinți au informat oamenii despre mijloacele de luptă împotriva desfrânării și a altor mari păcate cu care se confruntă familia de azi: cumpătarea la mâncare, băutură, somn, postul, paza simțurilor, a ochilor, a auzului, pipăitului, mirosului, paza gândurilor, a felului în care ne îmbrăcăm, a gesturilor și a vorbelor, sfătuirea cu duhovnicul. Este o luptă grea și lungă, dar prin rugăciune foarte stăruitoare, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu nădejdea în milostivirea sa față de noi putem să reușim. Lacrimile și pocăința sinceră ajută foarte mult.

Așadar, postul alături de spovedanie, împărtășanie și rugăciune poate face minuni în viața tânărului, trebuie doar să avem credința puternică că Dumneazeu transformă orice situație.

2.3. Școala, factor al educației moral religioase

Istoria educației și a școlii este strâns legată și de evoluția doctrinelor teologice, căci toate marile religii au abordat și problemele dezvoltării personalității, poate mai mult decât alte științe umaniste și teoretic și practic, mai ales. Astăzi, educația, ca proces de spiritualizare a omului, ar fi incompletă fără studierea religiei, căci nu se ia în considerare integritatea dintre spirit și materie. Existența noastră nu se poate reduce la coordonate strict materiale.

Dar nu numai educatul are nevoie de sprijinul spiritual religios, ci și educatorul trebuie să își consolideze credința asupra responsabilității sale pedagogice. Credința în ceea ce faci, în menirea ce o ai, în ținta ce o vrei atinsă, nu numai că orientează și luminează calea pe care mergi, dar îți dă acea siguranță, certitudine și fermitate, de care tu ca dascăl ai atâta nevoie. Altfel te rătăcești, renunți sau te supui altor practici.

Și pentru educat și pentru educator, reevaluarea și întărirea educației religioase (creștine-ortodoxe) sunt cu atât mai necesare acum când constatăm presiunea ateismului, multiplicarea tendințelor de desprindere a numeroase interpretări sectante, pătrunderea altor religii, promovarea diversității în interpretarea esenței și rolului divinității pentru individ, tendința de cooperare între diversele religii, includerea educației religioase în curriculumul școlar, implicarea bisericii în viața civică.

Educația religioasă devine stâlp și temelia în formarea viitoarei personalități a elevului, un mijloc , prin accentuarea modelului educațional formativ, pentru depășirea crizei spirituale în care se zbate omul modern, a crizei de sens al existenței sale .

Educația religioasă atât pe băncile școlii, prin orele de Religie, cât și de către slujitorii Bisericii, prin păstorirea turmei ce le-a fost încredințată. Atât școala, cât și Biserica, fiecare cu specificul sferei și natura diferită a mijloacelor de care dispune, își vor aduce contribuția la educarea individului sensibil , având de cunoașterea adevărului și jalonat de principii morale care-l ghidează în interior. Atât profesorul de religie cât și slujitorul altarului trebuie să urmeze în activitatea lor modelul lui Hristos, singurul model educativ căruia nu i se poate reporșa nimic, deoarece El reprezintă desăvârșirea, fiind Om și Dumnezeu întrupat. Atât profesorul cât și preotul trebuie să nu uite că menirea lor principală este de a insufla elevului dragostea sinceră pentru Iisus Hristos.

În cadrul instituțional școlar, educația religioasă se relizează îndeosebi prin intermediul orei de religie .

O primă etapă a misiunii profesorului de Religie este inițierea elevului în credință, de a face prin vestirea Evangheliei noi ucenici ai lui Hristos.

O a doua etapă o constituie celebrarea credinței prin participarea la cult, exprimarea credinței prin o formă de adorare a lui Dumnezeu.

În a treia etapă, credința este manifestată în viața socială și personală.

Astfel, ora de Religie devine o oră care-i determină pe elevi să devină responsabili atât față de viață și de faptele lor, cât și de semeni lor, după îndemnul hristic: voi sunteți lumina lumii; nu poate să se ascundă cetatea din vârful muntelui , nici aprinde cineva făclie și o pune sub obroc, ci în sfeșnic, și ea le luminează toturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri ( Matei 5, 14 -16).

Religia este cea mai bună pârghie de educație . Și asta deoarece religia este importantă, în primul rând, pentru mântuirea omului, apoi pentru înălțarea vieții pe pământ, și nu în ultimul rând, ea reprezintă cel mai bun mijloc pentru trezirea și realizarea spiritualității din om. Astfel, importanța religiei nu doar din punct de vedere religios , ci și din punct de vedere moral, având drept scop formarea conștiinței morale.

Așadar, scopul școlii și în special al educației religioase din școală, constă în realizarea caracterului religios – moral, cu desăvârșirea lui în personalitatea creștină, o educație religioasă corect realizată are menirea de a-l conduce pe cel astfel educat încât să aibă obsesia altui tărâm , ideea unei existențe, infinit mai înalte șim mai frumoase, care tronează peste noi și e rațiunea noastră ultimă de existență.

CAPITOLUL III. IMPOTANȚA PARTENERIATULUI DINTRE BISERICĂ ȘI ȘCOALĂ LA PROMOVAREA VALORILOR RELIGIOS – MORALE – NOI SOLUȚII ȘI EXEMPLE PRACTICE

În istoria românilor, primele școli s-au organizat în tinda sau în incinta bisericii, iar preotul sau cântărețul bisericesc, numit și dascăl, au împlinit adesea și slujirea de învățător al copiilor din parohie.

Biserica și școala sunt două instituții atât de apropiate ca funcție, încât este imposibil să slujești în Biserică și să faci abstracție de școala și invers, să faci parte din instituția școlii și să faci abstracție de Biserică. Aceasta, dacă înțelegi și îți însușești rostul lor. Motivul fundamental pentru care Biserica și școala se presupun reciproc este faptul că amândouă au în vedere omul: Biserica se ocupa de mântuirea omului, iar școala, de instruirea lui. Dar nu există mântuire fără cunoaștere și cunoaștere fără instruire. Mântuirea este un proces lung, care se desfășoară în timpul existenței pământești a omului și înseamnă ridicarea omului "la starea de bărbat desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos" (Efes. 4, 13). De aceea, Cel ce a întemeiat Biserica, Mântuitorul Hristos S-a numit "Învățătorul", una din slujirile Lui este cea învățătorească, iar una din primele misiuni date apostolilor arata ca una din funcțiile Bisericii va fi aceea de a învăța: "Mergând, învățați toate neamurile…" (Matei 28, 19).

Din epistolele pastorale ale Sfântului Apostol Pavel se știe că episcopii puși de el, ca Timotei și Țiț, aveau puterea de a învăța, precum și obligația de a fi atenți la ceea ce învățau alții, deci, de a supraveghea învățătura în comunitate, pentru a putea "să îndemne la învățătura cea sănătoasă și să mustre pe cei potrivnici" (Țiț 1, 9). Împreună cu harul și credința, din episcop în episcop, s-a transmis dreapta învățătură, iar cel care "este chemat să judece în fata efortului de gândire și de acțiune ale credincioșilor, pentru a păstra curat depozitul tradiției", este episcopul. Dar tot Sfântul Apostol Pavel precizează că în Biserica primară erau trei harisme principale: "Pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învățători…" (I Cor. 12, 28). Învățătorul era cel care instruia mai de aproape în cele ale credinței și moralei creștine, purtător al cunoștinței și al înțelepciunii.

Prima formă organizată cu funcție învățătoreasca în Biserică au fost școlile catehetice, cum au fost vestitele scoli din Alexandria și Antiohia. În afară de școlile amintite, în epoca primară a creștinismului, au mai existat o școală "africană", una "asiatică", una la Edessa, una la Cezareea Palestinei etc.

Pe pământ românesc, primele școli au fost cele "din tinda bisericilor" și din mănăstiri, iar Biserica a slujit învățătura și limba neamului cu conștiința că misiunea aceasta îi aparține. Lângă biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brasovului s-a întemeiat cea mai veche școala românească din țara noastră (1495). Școlile pregăteau viitori preoți, dar și dascăli, dieci, copiști etc. în mănăstiri și pe lângă centrele mitropolitane, pe lângă școli, pe lângă tipografii, erau și ateliere de pictură, sculptură, broderie, argintărie etc. De aici au ieșit marii artiști – unii anonimi – care au dăruit poporului român și lumii întregi frumusețea fără de seamăn a Mănăstirilor Curtea de Argeș, Sfinții Trei Ierarhi, Voroneț, Sucevița, Moldovița, Putna, Humor, Arbore etc.

Astfel, studiind istoria poporului român, ajungem la convingerea că școala românească s-a născut în Biserica neamului, a izvorât din această și a rămas aproape de ea. Chiar atunci când a devenit instituție de sine stătătoare, școala românească a rămas credincioasă Bisericii, învățăturii ei, a promovat valorile bisericești și a propovăduit credința dreaptă fiindcă în acest fel slujea nu numai Biserica, ci însuși neamul românesc și nu abdica de la esența misiunii ei. Biserica și școala au aceeași istorie, aceleași monumente literare, artistice și arhitectonice, aceeași bază culturală, fiind slujite de aceleași mari personalități care au crezut în același ideal: unitatea de credință, tradiție și limba a neamului românesc.

Spiritualitatea românească își are originea în Biserică și școală, păstrată prin conlucrarea acestor două instituții de căpătâi; spiritualitatea românească este o creație, un miracol izvorât din unitatea de acțiune a celor două instituții. Prin intermediul acestora, societatea și-a păstrat, cultivat și transmis valorile culturale.

Simbioza dintre Biserică și școală a făcut posibilă cultivarea conștiinței de "neam românesc", de "seminție românească" și implicit a unității de neam. Factorii care au contribuit în mod decisiv la formarea și menținerea în popor a acestei conștiințe au fost doi: credința ortodoxă și limba romană. Dar dacă Biserica și școala ar fi avut credințe diferite și ar fi vorbit în limbi diferite, credința și limba ar fi rămas valori fără vreun rol în unitatea poporului român. Poporul se sprijinea în idealurile sale, prin credință și limba pe Biserica și școală fiindcă toți slujitorii cuvântului vorbeau și credeau în limba lui.

Astfel, putem spune că dintotdeauna, între Biserică și cultură, a existat o colaborate aparte, cea dintâi contribuind la devoltarea celei de-a doua prin personalitățile ei și prin școlile pe care le-a întemeiat și susținut de-a lungul vremii.

Între Biserică și școală a existat dintotdeauna o strânsă colaborare în mod propriu-zis. Biserica a fost cea care, a găzduit în tinda și între zidurile ei primele școli românești, fie ele de mai înaltă sau de mai slabă ținută intelectuală.

Copiii simpli ai oamenilor de rând din satele împrejurul cărora se aflau locașuri monahale își însușeau cunoștințe elementare cu privire la scris și citit și cunoștințe elementare de catehism și istorie bisericească prin bunăvoința acestora, în cadrul diferitelor cursuri pe care ei le predau acolo, în vreme ce, pentru cei cu pretenții mai mari și aparținând înaltelor clase nobiliare, existau în fie în cadrul eclesiastic fie în cadre particulare, școli care se ocupau cu pregătirea lor. Și în cadrele particulare însă, tot călugării erau cu precădere cei care se ocupau cu educarea odraslelor domnești sau boierești, ei fiind foarte apreciați pentru erudiția lor.

Pe de altă parte, istoria păstrează și episoade în care, viitori moștenitori ai tronului s-au retras pentu o vreme în pustie, ucenicind la pustnici, care, pe lângă învățătura de carte, le-au dat și învățătura duhovnicească înaltă. Cazul lui Radu Călugăru, descris atât de frumos de Ion Agârbiceanu în nuvela Pustnicul, este grăitor în acest sens, însă el nu este nici unul rarisim, nici unul unicat, astfel de cazuri mai fiind întâlnite pe durata perioadei medieevale.

Acestea au fost colaborările Bisericii cu învățământul în perioada medievală. Odată cu începutul modernității, se vor schimba unele lucruri. Astfel, în Transilvania, Andrei Șaguna, care a avut preocupări atât în domeniul juridic, cât și în cel pastoral sau educațional, a militat pentru drepturile românilor și a Bisericii transilvănene, reușind să obțină din partea autorităților reînființarea mitropoliei ortodoxe românești din Transilvania, s-a preocupat și de învățământ. El a mărit cursurile institutului teologic sibian de la 6 luni la 1 an și apoi la 2, respectiv 3 ani și a dublat numărul școlilor poporale de la 400 la 800, întemeind totodată și o serie de școli de învățământ preuniversitar precum Gimnaziul de la Brad. Activitatea lui confirmă teza noastră.

În țările române, unite începând cu Cuza, învățământul nu va mai fi apanajul Bisericii, acesteia rămânându-i doar cele cinci seminarii teologice, dintre care 3 inferioare și două superioare în cadrul celor două țări. Nimeni nu contestă însă, nici aici, faptul că Biserica a avut o contribuție aparte la conducerea și susținerea învățământului de până atunci și a celui de după aceea. De altfel, faptul că în cadrul seminariilor pe care domnitorul le-a mai lăsat în grija Bisericii s-a făcut școală serioasă, de pe băncile lor ieșind personalități marcante ale teologiei și culturii române, reprezintă o dovadă în plus care susține acest fapt.

Mai apoi, în contemporaneitate, legăturile dintre Biserică și educație au fost strânse, celei dintâi oferindu-i-se adesea din partea statului posibilitatea de a-și promova instituțiile culturale și oamenii politici, la fel cum i s-a oferit posibilitatea ca reprezentanții ei să devină oameni de marcă ai politicii interbelice. Ce-i drept, comunismul va mai opri o vreme elanul de până atunci, care va fi reluat însă în perioada post-decembristă, când aceasta se va afirma din nou în planul educațional prin reintroducerea religiei în școli și prin înființarea de instituții de învățământ teologic.

Observăm așadar că, între Biserica Ortodoxă și educația a existat dintotdeauna o strânsă legătură, ea susținând învățământul și chiar fiind creatoare de instituții ale acestuia de-a lungul vremii.

3.1.Impotanța parteneriatului dintre Biserică și școală la promovarea valorilor religios – morale

Termenul de „parteneriat” este bazat pe premisa ca partenerii să aibă un fundament comun de acțiune și un spirit de reciprocitate, care le permit să se unească. Parteneriatele Școală – Biserică nu „produc” elevi de succes, ci ghidează, îndrumă, energizează și motivează elevii, așa încât ei obțin singuri succesul. Conceptul de parteneriat educațional constituie o atitudine în câmpul educațional și presupune colaborare, cooperare, acces egal, comunicare eficientă, acceptarea diferențelor și interacțiuni îndreptate înscopul optimizării rezultatelor educației.

În ceea ce privește exemplele de parteneriate, trebuie menționat că o parte dintre ele au fost deja prezentate în cadrul conținutului subcapitolelor anterioare, în vreme ce un altul va fi prezentat în cadrul cercetării din partea finală a lucrării, spre a ilustra aplicabilitatea părții teoretice și consecințele ei în plan practic.

Astfel, despre parteneriatul dintre școală și comunitatea locală am vorbit, arătând necesitatea lui, caracteristicile lui și modalități în care a fost implementat sau prin care poate fi implementat și utilitatea, respectiv finalitatea lor în plan comportamental și în alte planuri educaționale.

Alte parteneriate necesare sunt cele realizate cu instituții care au diferite tangențe cu sectorul educațional, fie ele asociații, cu care s-ar putea realiza colaborări cu privire la dimensiunea practică a unor lucruri studiate din punct de vedere teoretic (dacă este vorba de chestiuni economice, ea poate fi o firmă sau o bancă, dacă este vorba de istorie, ea poate fi o instituție muzeală, o arhivă sau o asociație care se ocupă cu anumite lucruri legate de promovarea istoriei, în vreme ce, dacă este vorba despre speologie, biologie sau alte instituții, se poate colabora cu instituții care au în vedere elemente privitoare la ea) (exemplu vezi anexele 3, 4 și 5).

De asemenea, Biserica este un factor deosebit de important și de insteresant în educație, fapt pentru care Ea este și ar trebui să fie mai des prezentă în diferite parteneriate cu sistemul educațional. Exemple precum Hristos împărtășit copiilor sau Alege Școala, cel din urmă în colaborare și cu Word Vision România, sunt deosebit de interesante și de benefice, atât pentru școală, cât și pentru Biserică, dar și pentru societate.

Ele au ajutat, după cum am văzut, copii aflați în pragul abandonului școlar să meargă mai departe și să nu renunțe la educația care le poate oferi un rost în viață și care le este atât de necesară. Au pus tineri în situația de a se familiariza cu elemente importante ale religiei și de a le cunoaște în profunzime și totul într-un limbaj ușor și accesibil și într-o manieră deosebit de plăcută și de rodnică.

Date fiind aceste lucruri, este necesar ca astfel de parteneriate între școală și Biserică să fie implementate și la nivel local, de câte ori există oportunitatea, ele fiind deosebit de utile și de necesare pentru formarea viitoarei generații de creștini care vor constitui comunitatea românilor ortodocși în deceniile ce urmează.

3.2.Rolul duhovnicului și a profesorului de religie în rezolvarea problemelor tânărului de azi

Dată fiind starea lumii în care trăim, atât tinerii cât și oamenii care nu sunt ancorați cu adevărat în valorile creștine trebuie ajutați. Acest ajutor vine de la Biserică, ea fiind cea care deține adevărul absolut. Aceasta, la rândul ei, lucrează prin slujitorii ei consacrați, preoții, dar și prin profesorii de religie, în cadrul școlilor, sau prin creștinii practicanți, care au puterea exemplului și exercită o influență aparte asupra întregii lumi.

Rolul profesorului și al preotului este așadar deosebit de important, cel dintâi având influență cu precădere în rândul tinerilor, în vreme ce, cel de-al doilea, are influență în rândul tuturor exponenților de vârstă care sunt membrii ai Bisericii lui Hristos.

Pentru ca ei să poată rezolva problemele tinerilor din societatea în care trăim, trebuie în primul rând să-i cunoască, să le cunoască mediile din care provin, să cunoască factorii care exercită asupra lor o influență majoră și să le ofere alternative în schimbul renunțării la unele dintre problemele și viciile lor.

Cea mai importantă calitate a preotului, dar și a profesorului de religie o reprezintă așadar capacitatea de a asculta pe cel cu care dialoghează și care își expune problemele în fața lui. Abia după ce cunoaște problema în profunzime și cunoaște și elementele exterioare legate de apariția sau evoluția ei, el se poate hazarda în a oferi potențiale soluții. Ce-i drept, acestea nu sunt întotdeauna necesare și nu sunt meritul preotului și acest lucru pentru că, de cele mai multe ori, cei care se spovedesc sau își spun necazurile descoperă potențiale modalități de ieșire din impas, ajutați fiind doar de către ei.

Pe de altă parte, trebuie să existe o oarecare delicatețe a dialogului din partea preotului sau a profesorului de religie, în momentul în care acesta discută cu tinerii și îi consiliază. Astfel:

Preotul nu trebuie să-i descopere interlocutorului adevărurile observate la el până când acesta este pregătit să le primească. Nu trebuie uitat că nu urmărim niciodată o schimbare totală, dramatică și imediată a personalității celor pe care încercăm să-i ajutăm. Schimbările reale și avantajoase se pterec încet și de cele mai multe ori pe neobservate. Ca rezultat al micilor schimbăr iși al îmbunătățirii nevăzute a situațiilor, oamenii reușesc singuri să facă față problemelor grele, chiar și fără să cunoască multe amănunte observate de preot sau terapeut.

Ajutorul pe care îl oferă preotul sau profesorul de religie tânărului care se confruntă cu o serie de probleme trebuie să constea așadar în consilierea lui și în a-l face să se poată ajuta singur. În fond, ca și în cazul Tainelor, rolul preotului sau al profesorului, în cazul nostru, nu este decât unul secundar, de mesageri și transmițători prin care lucrează Domnul, căci, dacă stăm să ne gândim bine și să analizăm concret evoluția diferitelor situații, vom vedea că în fiecare caz, Hristos este doctorul cel mare, și doar prin intermediul Lui, părinții duhovnicești sunt în măsură să-i prescrie credinciosului cele mai potrivite mijloace de însănătoșire.

Deoarece copiii, elevii beneficiază de o instrucție religioasă în școli și licee, preotul are datoria de a colabora cu profesorii de religie pentru ca această instrucție să nu rămână doar una formală, ci să fie o adevărată inițiere în credință. El trebuie să aibă grijă

ca această inițiere să se concretizeze în angajarea activă a copiilor și tinerilor în viața liturgică și comunitară a parohiei.

Problemele adolescenților și ale tinerilor care se pregătesc să intre în această vârstă sau care tocmai au părăsit-o sunt așadar multiple și complexe, măcinându-i, îndepărtându-i de Biserică și făcându-i să caute surogate ale acesteia și anestezice ale durerii păcatului în vicii și patimi. În acest context, rolul preotului și al profesorului de religie este foarte important, ei fiind chemați să îl ajute le depășirea impasului, la soluționarea problemelor și să-l facă să găsească adevărata cale, aceea a credinței în Dumnezeu, urmată prin urmarea poruncilor lui și desăvârșită printr-o viață morală curată, prin participarea regulată la Sfintele Slujbe, prin împărtășirea cu Sfintele Taine și prin celelalte elemente care definesc un creștin din acest punct de vedere.

3.3. Activități și exemple practice

Tinerii din ziua de azi se confruntă cu numeroase și variate probleme. În acest context Biserica este chemată să se implice în realitățile cu care i se confruntă credincioșii și în mod special cei mai tineri dintre ei.

Exemplul cel mai elocvent îl avem în persoana Mântuitorului Iisus Hristos, care de-a lungul activității Sale s-a aplecat în multe rânduri și asupra tinerilor. Cunoaștem din Noul Testament faptul că Mântuitorul i-a primit pe toți tinerii care au venit la El, le-a acordat tuturor încredere și i-a povățuit, iar ei nu L-au dezamăgit ci L-au urmat (Matei 19, 16; Marcu 14, 51). Vedem de aici că în relația Bisericii noastre cu tinerii trebuie să le acordăm în primul rând încredere și asta chiar și în ciuda unor reacții mai puțin pozitive din partea lor. Sfântul Apostol Pavel vorbind despre tinerețe îi scrie lui Timotei: „Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale“ (I Timotei 4, 12), așadar să nu-i disprețuim pe tineri!

Biserica trebuie să-i înțeleagă pe tineri și să-i ajute când trec prin momente de criză, deoarece știe ce potențial dețin și de câte sunt în stare, dacă sunt ajutați să-și pună în valoare capacitatea lor reală“ . Prezența Bisericii trebuie să se facă simțită tot mai viu și mai adecvat în contextul gravelor deficiențe ce pot fi remarcate în viața tinerilor de astăzi. Cuvântul adevărului dumnezeiesc, sfințirea și înnoirea tinerilor credincioși prin Sfintele Taine și călăuzirea lor pe calea cea dreaptă în lumina lui Hristos sunt la îndemâna preotului, și a tuturor slujitorilor Bisericii.

Tineretul creștin are nevoie de tot ceea ce Mântuitorul oferă celor ce se apropie de

El cu iubire și credință. În firea omului există tendința de a se îndrepta spre lumină, spre adevăr, ca sens suprem al vieții. Omul are nevoie de călăuzire, de îndemn, de lumânare și de o anumită metodă spirituală. Ajutorul nostru cel mai prețios în aceste căutări este părintele nostru sufletesc, duhovnicul nostru, care ne stă în ajutor în căutarea adevărului, în înțelegerea mai bună a propriei noastre vieți, precum și în precizarea priorităților pe care trebuie să le urmăm în viață.

În continuare voi prezenta o parte din activitățile practice care pot fi organizate și desfășurate în spațiu parohial:

O primă exigență a unei pastorații eficiente este ca perotul să identifice categoria de tineri din comunitate, problemele cu care se confruntă aceștia. După identificarea problemelor, ar trebui – cu ajutorul și cu voia lui Dumnezeu – să își conceapă un plan strategic de acțiune cu  scop, obiective, metode și rezultate.

Catehizarea copiilor și a tinerilor este o exigență misionar – pastorală absolut necesară în spațiu parohiei. Preotului îi revine responsabilitatea împlinirii acestui obiectiv, care poate fi realizat prin conceperea unor proiecte de catehizare pentru tineri și copii. În cadrul acestor proiecte o activitate importantă ar trebuie să fie întâlnirea cu familiile din comunitate, în care să se transmită prin cele mai captivante metode, care sunt realele efecte ale televizorului și ale internetului atât pentru ei cât și pentru copiii lor , să le vorbească despre divorț și efectele negative ale acestuia asupra copilului, despre avort și responsabilitatea mamei cât și a tatălui la săvârșirea acestui păcat și despre alte probleme cu care se confruntă familia de azi.

Alături de catehizare, sau mai bine spus catehizarea poate avea loc în cadrul Sfintei Taine a mărturisirii, care ar trebui să fie una dintre prioritățile pastorale, pentru că după mulțimea care se apropie de Sfintele Taine la fiecare Liturghie se constată viața și trăirea în și cu Hristos.

Implicarea tinerilor la slujbele Bisericii prin înființarea de grupuri corale care să răspundă la Sfânta Liturghie sau la alte slujbe .

Organizarea și implicarea copiilor în tabere religioase. Taberele religioase pentru copii și tineri oferă o alternativă creștinească de petrecere a vacanțelor de vară. O tabără religioasă este o metodă prin care tinerii se apropie de Dumnezeu, se apropie unul de altul și învață câteva lucruri bune. Participanții se implică în acțiuni catehetice, studii biblice, cântări, jocuri, drumeții, foc de tabără, trăire duhovnicească.

Tabăra creștină are ca scop dezvoltarea în rândul tinerilor a obiceiurilor ortodoxe, ca într-o mare familie creștină: cu rugăciune de dimineață, de seară sau înainte de masă, cu dezbateri pe diferite teme teologice și participare la Sfânta Liturghie.

Într-o parohie se pot iniția multe proiecte pentru pregătirea tinerilor și a nașilor pentru căsătorie și botez (putem avea ca exemplu catehizarea pre-matrimonială și cea pre-baptismală a catolicilor), axându-se asupra vieții de familie și a vieții creștine azi, discuții despre iubire și căsătorie, căsătorie și credință. Tot pentru tineri se pot organiza întâlniri pentru a se discuta despre tentațiile zilelor noastre : droguri, violență, avort, pornografie și iresponsabilitate.

Tinerii din pot fi implicați în unele proiecte de voluntariat la instituțiile sociale din comunitate și nu numai, implicații care au ca scop dezvoltarea unor abilități practice, sociale și spirituale.

Parteneriatele între parohie și principalele instituții ale locului. În cadrul acestor parteneriate se pot desfășura activități cultural – artistice la marile praznice și sărbători, activități de dezvoltare spirituală, acțiuni caritabile, seri duhovnicești, implicarea micilor creștini la sfintele slujbe, organizarea de tabere de catehizare etc.

Printre activitățile sale pastorale un loc deosebit trebuie să-i acorde și pelerinajului sau excursiilor în aer liber unde au loc discuții pe diferite teme pastoral-liturgice; se pot organiza chiar tabere pentru tineri si copii. Organizarea unui pelerinaj nu este deloc ușoară și cere din partea preotului multă implicare. Însă satisfacțiile obținute în urma pelerinajelor depășesc cu mult orice greutate întâmpinată la organizare. Organizarea unui pelerinaj se face din timp și se face cunoscut credincioșilor prin anunțuri repetate în care li se prezintă traseul și obiectivele care vor fi vizitate, cu scopul de a le trezi interesul. Scopul pelerinajului este întotdeauna, de a ne cunoaște unii pe alții, de a ne îmbogăți sufletește și de a învăța unii de la alții jertfelnicia și iubirea care se văd în mănăstirile și bisericile ridicate întru slava lui Dumnezeu.

Pastorația tinerilor trebuie realizată împreună cu tinerii, intrucat aceștia au împreună cu adulții o responsabilitate comună, aceea de a îndeplini misiunea Bisericii. Când tinerii au ocazia de a-și exercita responsabilitatea împreună cu adulții, se oferă o recunoaștere contribuției pe care aceștia o pot aduce la viața parohiei, familiei și comunității in general. Pastorația realizată impreună cu tinerii înseamnă a le da acestora oportunitatea de a participa într-un anume fel la viața comunității.

Pastorația tinerilor trebuie realizată de către tineri atunci când sunt implicați ei înșiși in activități dedicate slujirii celorlalți, în cazul de față a altor tineri. Participarea la programe de consiliere impotriva consumului de droguri și a alcoolismului, implicarea in activități pastorale inițiate de Biserică constituie exemple de pastorație a tinerilor realizată chiar de tineri. Ei se pot implica și atrăgand atenția consiliilor parohiale sau eparhiale pentru inițierea de programe cu tinerii, precum conferințe, grupuri de discuții, pelerinaje și tabere la mănăstiri (ca oportunități de redescoperire a tezaurului de credință și viață creștină), implicarea tinerilor in activități sociale .

CONCLUZII

Prin această lucrare am dorit să prezint detaliat și cât se poate de complex rolul și importanța pe care o au familia, Biserica și școala în formarea religios morală a tânărului de azi.

Printr-o analiză și cercetare amănunțită în ceea ce privește problematica tânărului de azi, prolematică care se reflectă în caracterul fragil și apoi în ethosul societății, am reușit să concep o serie de exmple practice și soluții de îndrumare , ajutorare și educare.

Am amintit și susțin că pentru formarea caracterului moral al tânărului, trebuie să existe un strâns parteneriat între cei mai importanti factori ai educației: Familia – Școala – Biserica. Școala suplinește lipsa de educație religios-morale din familie, Biserica desăvârșește lucrarea școlii prin participarea elevilor la cultul divin. În scopul creării armoniei interioare, Biserica, Școala și familia constituie medii în care tinerii se pot forma și informa, pot găsi sprijin, înțelegere și modele morale de viață. Găsirea de soluții la problemele actuale ale tinerilor nostri: drogurile, alcoolul, violența, pornografia, desfrâul, fără implicarea Bisericii nu va da rezultate. Modernitatea se cere a fi asumată specific și de Biserică. Ea trebuie să ia act, să vină în întâmpinarea tinerilor cu soluții viabile, să avertizeze și nu în ultimul rând să vindece.

BIBLIOGRAFIE

I. IZVOARE

Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cu aprobarea Sfântului Sinod, EIBMBOR, București, 1991;

Biblia sau Sfânta Scriptură, diortosită de ÎPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului. Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, EIBMBOR, București, 2003;

II. IZVOARE LITURGICE ȘI PATRISTICE

Cuviosul Ioan de la Valaam, Fericirile, în colecția Comorile pustiei, 15, Editura Anastasia, București, 1997 ;

Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Feciorie, Apologia vieții monahale,Despre creșterea copiilor, traducere din limba greacă și note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, București, Editura IBMBOR,2001;

Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2001;

III. DICȚIONARE ȘI ENCICLOPEDII

***Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998;

Păcurariu, Mircea, Dicționarul teologilor români, Editura Enciclopedică, București, 1996;

IV.CĂRȚI ȘI VOLUME

***, Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008;

Agârbiceanu, Ion, Pustnicul, Editura Bunavestire, Bacău, 2006;

Andreicuț, Î.P.S. Andrei Mai putem trăi frumos – pledoarie pentru o viață morală curată, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004;

Bălan, Arhim. Ioanichie, Călăuza ortodoxă în familie și societate, II, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Chișinău, 1999 ;

Băncilă, Vasile, Inițierea religioasă a copilului, Editura Anastasia, București, 1996;

Bel, Valer, Misiune, Parohie, Pastorație, Editura Renașterea, Cluj- Napoca, 2006;

Bistrițeanul, Irineu Pop, Pavăza credinței, Editura Omniscop, Craiova, 1994;

Bocoș, Mușata, Cercetarea în domeniul educației religioase și al educației morale – modele și aplicații, Editura Sfântul Mina, Iași, 2006;

Braniște, Ene, Braniște, Ecaterina, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană, 2001, Caransebeș;

Bria, Ion, Hermeneutica Teologică. Dinamica ei în interpretarea și înnoirea Tradiției, Sibiu,1999;

Ciubotea, Î. P. S. Daniel, Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, 12 scrisori pastorale de Crăciun și de Paști, Editura Trinitas, Iași, 1996;

Coman, Constantin, Ortodoxia sub presiunea istoriei, Editura Bizantină, 1995, București;

Cristea, Ilie Miron, Note ascunse, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;

Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura Polirom, Iași, 1999;

Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Dăruire și dăinuire. Raze și chipuri de lumină din istoria și spiritualitatea românilor, Editura Trinitas, Iași, 2005;

Felea, Ilarion V., Religia culturii, Editura Episcopiei Ortodoxe Române, Arad, 1994;

Gordon, Vasile, Introducere în catehetica ortodoxă – note de curs, Universitatea din București, 2003;

Iloaie, Ștefan, Morală creștină și etica posmodernă: o întalnire necesară, Editura PresaUniversitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2009;

Iloaie, Ștefan, Revitalizarea valorilor morale, Editura Renașterea, Cluj Napoca, 2009;

Irbițk Irineu, Episcop de Ecaterinburg și, Mamă, ai grijă!, Editura Bunavestire, Bacău, 2002;

Irineu, episcop de Ecaterinburg și Irbițk, Mamă, ai grijă!, Editura Bunavestire, Bacău, 2002;

Kraiopoulos, Arhim. Simeon, Părinții și copii – despre educația copiilor, Editura Bizantină,București,2005;

Magdalena, Maica, Cum să comunicăm copiilor credința ortodoxă, Editura Deisis, Sibiu, 2002;

Marc-Antoine Costa de Beauregard, Rugați-vă neîncetat, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București, 1998;

Mân, Arhim. Serafim, Un buchet de pilde și învățături creștine pentru tineri, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Baia Mare, 1995;

Mihoc, Constantin, Taina căsătoriei și familia creștină, Editura Teofania, Sibiu, 2002;

Mladin, Nicolac, Crainic, Nichifor, Gândea, Spiridon, Vasilcscu, Emilian, Tinerețe și înviere, Editura Omniscop, Craiova, 1999;

Mladin, Nicolae, Crainic, Mchifor, Gândea, Spiridon, Vasilescu, Emilian, Tinerețe și înviere, Editura Omniscop, Craiova, 1999;

Moldovan, Ilie, Adevărul și frumusețea căsătoriei.Teologia iubirii, vol.II, tipărită la tipografia Episcopiei Ortodoxe, Alba lulia, 1996;

Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, compendiu, Ediția a II-a, Editura Andreiana, Sibiu, 2007;

Popescu, Dumitru, Hristos, Biserică, Sociatete, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998;

Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Preotul și misiunea lui astăzi, în Almanah Bisericesc, Arhiepiscopia Bucureștilor, București, 2001;

Radu, Dumitru, Repere morale pentru omul contemporan, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007;

Roșu, E., Roman, Ciorogariu R., Repere istorice, Editura Arca, Oradea, 2007;

Salade, Dumitru, Dimensiuni ale educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998;

Sroiescu, Laura, Mateiescu, Petre, Lumina Cuvântului și Marea Taină a Creștinătății, Ediția a IV –a, Editura Nova Didact, Râmnicu Vâlcea, 2011;

Staniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1978;

Stoleru, N., Spiritualitatea Ortodoxă și slujirea creștină, Editura I.B.MBOR, București, 1991;

Șaguna, Andrei, Adaos la promemoria despre dreptul istoric al autonomiei Bisericii Naționale a românilor de Legea Răsăriteană, Tipografia lui Georgie de Klozius, Sibiiu, 1850;

Șebu, Sebastian, Metodica predării Religiei, Editura Reîntregirea, Alba iulia, 2000;

Teșu, Pr. Prof. Dr. Ioan C., Familia creștină, școală a iubirii și a desăvârșirii, Editura „Doxologia”, Iași, 2011;

Thomas, Gary, Căsătorie Sfântă, Editura Kerigma, Oradea, 2000;

Tia, Arhimandrit Teofil, Elemente de pastorală misionară pentru o societate post-ideologică, Editura Reîntrgirea, Alba Iulia, 2003;

Vasile, Danion, Cum să ne creștem copiii, Editura Sophia, București, 2002, pp.112-113.

Velasco, J. Martin, Introducere în fenomenologia religiei, Editura Polirom, Iași, 1997;

Vlachos, Mitrop. Hierotheos, Psihoterapia ortodoxă – continuare și dezbateri, Editura Sofia, București, 2001;

Voicu, Constantin, O viata in slujba bisericii si a scolii romanesti, Editura Patriarhia Romana, Bucuresti, 2005;

V. STUDII ȘI ARTICOLE

Bogdaproste, Drd. Gheorghc, Cinstirea aproapelui după Decalog, în "Studii Teologice", nr. 9-10/1969;

Chialda, Diac. Asist. Mircea, Îndatoriri moral-sociale dupa Decalog, în “Studii Teologice”, nr.9-10/1956;

Daniel, Î.P.S., Tinerii, viitorul spiritual al României, în „Candela Moldovei“, nr. 3–4, 1999;

Magda, Ionescu, Colaborarea dintre familie, școală și comunitate – succes școlar, în revista „Învățătorul”, an. III, nr. 3 (19) Iunie, 2012;

Monahul, Evagrie, Despre visuri, în „Foilocalia”, vol. 1, Tipografia ,,Dacia Traiană”, Sibiu, 1947;

Oros , Mihaela, Implicarea factorilor educaționali: Familia, Biserica și Școala în rezolvarea problemelor tinerei generații, generate de lumea postmodernă, în revista „Despre culori și desene didactice”, Editura Argonaut, 2010;

Păcurariu, Mircea, ,,Istoria învățământului teologic în Biserica Ortodoxă Română” în rev. Biserica Ortodoxă Română, an IC, nr 9-10/1981;

Popa, Ionuț, Pastorația copiilor, a tinerilor și a bătrânilor, în „Ortodoxia“, nr. 4, 2007;

Radu, Dumitru, Idealul educației creștine, în „Îndrumări metodice și didactice pentru predarea religiei în școală” , Editura I.B.M.B.O.R., București 1990;

Șanta, Gheorghe, Educația religioasă și cunoașterea lui Dumnezeu, în revista „Studia Universitatis Babes-Bolyai. Theologia Ortodoxa”, iunie nr.1, Cluj Napoca, 2013;

VI. Resurse internet:

www.bizantinartcrispopaa.blogspot.ro

www.voluntariat.ro

www.arhiram.ro

www.episcopia-italiei.it