Educatia Moral Civica la Varsta Prescolara Doar Capitolele Iv Si V
=== 42dd34d068052905ec5ae619322dab2cc6d8defe_27679_1 ===
Universitatea ,,Ștefan Cel Mare”, Suceava
FACULTATEA DE ȘTIINȚE A EDUCAȚIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
EDUCAȚIA MORAL-CIVICĂ LA
VÂRSTA PREȘCOLARĂ
PROF.COORDONATOR:
Lector universitar DANIELA JEDER
ABSOLVENT:
Făurescu Anca
CUPRINS
Argument…………………………………………………………………………….. 4
CAPITOLU I. EDUCAȚIA MORAL-CIVICĂ LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ…………………………………………………………………….. 6
I.1. Teorii psihologice privind dezvoltarea morală a copilului preșcolar……………. 6
I.2. Comportamentul moral-civic la vârsta preșcolară……………………………….7
I.3. Realismul moral la copil………………………………………………………… 8
I.4. Minciuna și cele două forme de resprect……………………………………….. 10
I.5. Formarea conduitei moral-civice în grădiniță………………………………….. 11
I.6. Formarea conștiinței moral-civice……………………………………………… 12
I.7. Educatorul sever și educatorul bland…………………………………………… 13
I.8. Jocul ca tip fundamental de activitate a copilului preșcolar……………………. 14
I.9. Particularitățile psihologice ale jocurilor copiilor de vârstă preșcolară…………………………………………………………………………… 15
I.10. Sporirea eficienței educației moral civice la preșcolari-Sarcină de bază a educatoarei………………………………………………………………………….. 17
CAPITOLUL II. ROLUL FAMILIEI ÎN FORMAREA COMPORTAMENTULUI POZITIV LA COPILUL PRESCOLAR…………………………………………………………………….. .20
II. 1. Principii generale de comunicare în relația ,,părinte-copil”………………………… 20
II.2.Rolul tatălui și al mamei în formarea personalității moral-civice a colilului…………………………………………………………………………………………………….. ..21
II.3.Datoria morală a copilului………………………………………………………………………. 23
II.4. Familia în sala de clasă………………………………………………………………………….. 24
CAPITOLUL III. FORMAREA MORALITĂȚII ȘI A CIVISMULUI…………………………………………………………………………………………… 27
III.1. Educația ca proces de realizare a moralității…………………………………………. ..27
III.2. Educare civismului……………………………………………………………………………. ..27
III.3. Idealul moral-civic al personalității……………………………………………………. …28
III.4.Metode de educare a moralității și a civismului………………………………………. 29
CAPITOLUL IV. EXPERIMENT PSIHOPEDAGOGIC PRIVIND EDUCAȚIA MORAL-CIVICĂ LA PREȘCOLARI…………………………………………………………. 30
IV.1.Ipoteza…………………………………………………………………………………………………. 35
IV.2. Metodologia de cercetare………………………………………………………………………. 35
IV.2.1. Metode de cercetare……………………………………………………………………………. 38
IV.2.2. Eșantionul…………………………………………………………………………………………. 42
IV.2.3. Etapele cercetării……………………………………………………………………………….. 42
IV.2.4. Demersul experimental centrat pe educația moral-civică………………………….43
CAPITOLUL V.PRELUCRAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR CERCETĂRII
V.1. Realizarea evaluării inițiale……………………………………………………………………..46
V.2. Realizarea evaluării formative………………………………………………………………… 47
V.3. Realizarea evaluării finale ………………………………………………………………………52
V.4. Analiza comparativă a rezultatelor și evaluarea progreselor………………………. 59
CONCLUZII…………………………………………………………………………………………….. 64
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………. 67
ANEXE ……………………………………………………………………………………………………. 69
ARGUMENT
„Educația morală se preocupă, pe de o parte, de asigurarea armoniei interne a ființei, ceea ce presupune o bună cunoaștere a subiecților asupra cărora se exercită actul formativ, implicînd și o preocupare aparte pentru inițierea lor în actul autocunoașterii. Pe de altă parte, educația se centrează pe valorificarea elementelor inframorale, a simțului moral, în scopul dezvoltării umanului din om.”
Prima condiție pentru a reuși în educație este să iubești copiii. A doua condiție este să înveți tainele artei. Educația moral –civică formează o conduită morală copilului, bazată pe inițierea copiilor în practicarea unui comportament responsabil, respect de sine și față de ceilalți. Educatoarea vine în realizarea educației moral-civice a copilului preșcolar.
Am ales tema ,,Educația moral-civică la vârsta preșcolară” deoarece consider că este foarte important și necesar să realizăm educația morală a copilului cât mai devreme, pentru că la vârsta preșcolară se formează deprinderile de comportare și de conduită civilizată mai usor.
Educația morală urmărește inițierea copiilor în practicarea comportamentului activ, resprect față de sine și față de ceilalți, conștientizarea privind drepturile proprii și ale celorlalți.
Vârsta preșcolară este perioada formării inițiale a personalității copilului înțeleasă fiind ca un ansamblu de trăsături morale. Educatoarea trebuie să cunoască foarte bine psihologia copilului de vârstă preșcolară, particularitățile generale și individuale ale acestora. Este recunoscut faptul că în această perioadă se formează conduitele de bază.
În grădiniță copilul are o experiență de viață care poate fi valorificată, dar educatorul trebuie să îl ancoreze pe copil în universul valorilor reale, să îl facă să înțeleagă semnificația acestora și să dobândească capacitatea de a distinge ceea ce este frumos, adevărat și bun.
În încheiere menționez principalele forme organizatorice prin care sarcinile educației morale se pot împlini scoțând în evidență rolul lor. Fără îndoială putem afirma că această latură a educației este implicată în toate activitățile conduse și îndrumate de către educatoare deoarece copilul este permanent subiect al relațiilor moral – practice și al influențelor de ordin moral. Atunci când aceste influențe sunt dirijate și se desfășoară în cadrul unor forme organizatorice, ele devin acțiuni educative.
CAPITOLUL I. EDUCAȚIA MORAL-CIVICĂ LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
„Dumnezeu ne-a făcut pe toți egali din punct de vedere moral” poate fi contestată, avînd în vedere diferențierile care se impun încă de la început privitor la dominantele ce influențează într-un fel sau altul constituirea personalității morale. Accentul trebuie pus pe observația pertinentă cum că „în planul comportamentului său moral omul vine nu doar cu manifestări de umanitate; el vine și cu instinctele sale primare, cu egoismul său, cu pulsiunile sale, cu diferitele sale dominante temperamentale, orientate pozitiv sau negative.”
Educația moral-civica reprezintă o coordonată importantă a formării personalității. O caracteristică definitorie a omului și a umanității o constituie moralitatea. O persoană este educată din punct de vedere moral atunci când realizează o trecere de la stadiul geteronomiei morale la autoimpunerea unor reguli sau valori interioare.
În procesul formării valorilor morale se respectă o anumită gradație, cerută de particularitățile de vârstă. La copilul preșcolar se va impune formarea unor deprinderi și obișnuințe care vor fundamenta moralitatea de mai târziu. Educatoarea intervine la această vârstă în realizarea educației moral-civice și sociale a copilului. Faptul că unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinților (bunatate, altruism, hărnicie, implicare, răutate), se explică prin influența exemplului exercitat de mediul familial asupra copilului care la vârsta mică are tendința de a imita.
Este foarte important să începem educația morală cât mai timpuriu deoarece la vârsta preșcolară se formează cu ușurință automatismele care stau la baza formării deprinderilor de comportare.
I.1 Teorii psihologice privid dezvoltarea morală a copilului preșcolar
Studiile din psihologie realizate de Jean Piajet au explicat determinarea comportamentului și a conștiinței morale în funcție de capacitatea de înțelegere a copilului, realizând stadii ale dezvoltării morale.
Piaget propune următoarele stadii succesive ale practicării regulei morale la copilul preșcolar:
Stadiul motric, corespunzător copilului de 2 și 3 ani; se comportă în funcție de propriile sale dorințe și de deprinderile motorii asimilate; regula morală nu este coercitivă.
Stadiul egocentric de imitare a regulei morale impuse din afară pentru copilul de 4-5-6 ani; copilul nu este preocupat de codificarea regulilor morale.
Moralitatea în opinia lui Piaget are în vedere modul în care copilul apreciază ceea ce este corect și ce este greșit. Piaget a descoperit că viziunea copilului asupra regulilor, asupra a ceea ce este corect sau greșit, se dezvoltă fecvent în relație cu intelectul lui. De exemplu, copiii de trei ani par să urmeze o anumită ordine în jocul lor, dar nu consideră că este necesar să păstreze ordine, ei modificând regulile frecvent.
Majoritatea copiilor cu vârstele între 3 și 6 ani copiază regulile pe care le-au văzut la copiii mai mari și nu sunt în stare să se joace corect. Potrivit lui Piajet acești copii nu țin cont de opiniile altora.
În perioada preoperațională, copiii cred că regulile sunt inventate de o autoritate superioară, dar odată cu experimentarea frecventă ei își dau seama treptat că pot concepe propriile reguli.
I.2 Comportamentul moral-civic la vârsta prescolară
Educația moral-civică urmărește inițierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil respect de sine și de ceilalți, liber și deschis spre alte culturi. Copilul la vârsta preșcolară trebuie să se familiarizeze cu noțiunea de cetățean, cu valorile democrației, drepturile copiilor și ale omului.
Grădinița are rolul de a-i modela pe copii pentru o armonioasă conviețuire în colectiv. Activitatea din grădiniță poate valorifica din plin fondul afectiv al copiilor, fiind ajutați să aiba încredere în ei și să se comporte într-un fel spre binele colectiv. Deprinderile de comportare civilizată pe care preșcolarii și le formează sunt forme de politețe, salutul, atitudinea, formulele specifice de adresare.
Educația morală, cât și cea pentru cetățenie, urmăresc să realizeze o disciplină liberă, dar nu poate fi admisă libertatea fără respectarea unor principii, copiii avînd posibilitatea să se formeze în acest context, prin intermediul activităților de educație pentru cetățenie și morală.
Activitățile de educație moral-civică inițiază copilul, viitorul cetățean asupra drepturilor și îndatoririlor, a respectului față de sine și de ceilalți, a comportamentului activ și responsabil. Vârsta preșcolară are un rol important în a stimula voința de progres a omului, în a îl susține în procesul de constituire a individualității și a-l pregăti pentru performanță.
I.3 Realismul moral la copil
Realismul moral este tendința copilului de a considera datoriile și valorile care se referă la ele caexistând, indepndent de conștiință, și ca impunându-se în mod obligatoriu, oricare ar fi împrejurările în care este angajat individul.
Realismul moral compară trei caractere:
În primul rând, pentru realismul moral datoria este eteronomă. Este bun orice act care atestă o ascultare a regulii sau o ascultare a adulților, oricare ar fi consemnele pe care ei le prescriu; este rău orice act neconform regulilor.
În al doilea rând, pentru realismul moral trebuie respectată litera și nu spiritul regulii. O asemenea atitudine nu mai este realistă, ea tinde spre raționalitate și interioritate.
În rândul al treilea, realismul moral implică o concepție obiectivă a responsabilității.
Realismul moral al copilului este mult mai sistematic în planul teoriei decât în planul acțiunii. În domeniul intelectual, copilul care raționează în plan verbal încearcă o serie de dificultăți de mult învinse de inteligența practică.
În domeniul moral, copilul se va lăsa condus, în legătură cu povestiri doar auzite, la o serie de judecăți necruțătoare și la o lipsă de înțelegere psihologică.
Consemnele morale, în primii ani, rămân aproape în mod necesar exterioare copilului. Majoritatea părinților impune copilului un număr mare de obligații, a căror rațiune este multă vreme de neînțeles pentru el, să nu spună minciuni. În educația cea liberală părinții sunt mult timp nevoiți să-l obișnuiască pe copil cu o serie de deprinderi obligatorii privind curățenia și igiena alimentară, fără ca acesta să își poată da seama la început de motiv.
Este interzis să minți, să furi, să strici lucrurile, sunt tot atâtea legi care vor fi concepute ca existând în sine, independent de conștiință și de împrejurările individuale și de intenții. Trebuie să amintim aici faptul că, tocmai datorită realismului general al gîndirii spontane, copilul concepe constant noțiunea de lege, până la vârsta de 7-8 ani, ca fiind în același timp fizică și morală. Piaget a încercat să demonstreze că pentru copil nu există o lege naturală pur mecanică înaintea vârstei de 7-8 ani. El spune că dacă norii se mișcă repede când e vânt, aceasta se întâmplă nu numai fiindcă există o legătură necesară între mișcarea vântului și a norilor, ci de asemenea mai ales pentru că norii trebuie să se miște repede pentru a aduce ploaia, noaptea.
Realismul moral apare ca un produs natural și spontan al gândirii copilului. Copilul se interesează la început mai mult de rezultate decât de motivarea propriilor sale acte. Piaget a constatat că gândirea egocentrică a copiilor mici este inconștientă de ea înseși și puțin înclinată spre introspecție. Tot Piaget spune ca intenționalismul care caracterizează animismul, artificialismul și întrebările „de ce?”, înainte de 6-7 ani decurg dintr-o confuzie între psihic și fizic, în timp ce primatul intenționalității față de regula exterioară presupune, o diferențiere tot mai rafinată între spiritual și material.
În multe privințe adultul face tot ce-i stă în puteri pentru a-l încuraja pe copil să persevereze în tendințele sale specifice, tocmai în măsura în care ele sunt supărătoare din punctul de vedere al dezvoltării sociale. În timp ce copilul, care dispune de libertate de acțiune suficientă, părăsește spontan egocentrismul său, îndreptându-se cu toată ființa sa spre cooperare, adultul acționează în cea mai mare parte a timpului și accentuează egocentrismul infantil în cele două aspecte ale lui, intelectual și moral.
I.4 Minciuna și cele două forme de respect
În cursul primilor ani minciuna pare să genereze un realism moral paradoxal, scoțând în evidență o înțelegere atât de slabă a ceea ce constituie gravidatea reală a înșelaciunii și în ce fel copilul, pornind de la o responsabilitate obiectivă, va ajunge la o evaluare psihologică a minciunii. Aceste două lucruri sunt strâns legate între ele.
Aceste aspecte se explică din punctul de vedere al lui Piaget în felul cel mai simplu, comparând rezultatele pe care le-a obținut observând dezvoltarea regulilor jocului. În ceea ce privește acest punct, s-a stabilit existența a două procese distincte în geneza judecăților morale ale copilului.
Stern spunea că există o pseudominciună sau o minciună aparentă. După Stern, minciuna copilului a fot studiată din toate punctele de vedere, și toate concluziile au confirmat spontaneitatea pseudominciunii înainte de vârsta de 7-8 ani.
În general s-a înțeles faptul că această trăsătură a psihologiei copilului este în aceeași măsură atât de ordin intelectual, cît și de ordin moral, că e legată de legile gîndirii infantile în ansamblul ei și, în special, de fenomenul egocentrismului intelectual. Nevoia de a spune adevărul și chiar nevoia de a-l căuta pentru sine se poate concepe numai în măsura în care individul gîndește și accționează în funcție de societate, și nu de orice societate, ci de o societate întemeiată pe principiile reciprocității și ale respectului prin cooperare.
În mintea unui unui copil de 2-3 ani, orice idee se naște, de la bun început, sub forma unei credințe și nu sub forma unei ipoteze care ar trebui să fie verificată. De aici urmează, mai târziu, fabulația aproape sistematică a copilului mic, un joc al gândirii pe care copilul îl joacă atât cu sine însuși, cât și cu alții și căruia nu i se poate încă atribui nici măcar epitetul de pseudominciună, atât de strânse fiind raporturile fabulației elementare cu credința afirmativă. De aici, pseudominciuna, un fel de fabulație rezervată altora și destinată să scoată copilul dintr-o încurcătură provocată de anumite împrejurări și din care i se pare cu totul natural să iasă născocind o poveste. Asa cum din punct de vedere intelectual o întrebare dificilă este eludată de copil cu ajutorul unui mit imaginat și în care el vrea să creadă în acel moment, tot astfel din punct de vedere moral, o situație care îl pune pe copil în încurcătură dă naștere la o pseudominciună, care nu înseamnă altceva decît aplicarea legilor generale ale gîndirii primitive a copilului, ținând mai mult la o satisfacție decît la adevărul obiectiv. Abia în funcție de întâlnirile dintre gîndirea proprie a copilului cu gîndirea altora adevărul va căpăta o valoare în ochii copilului, iar veracitatea va deveni o exigență morală.
I.5 Formarea conduitei moral-civice în grădiniță
Conduita și atitudinea copilului reprezintă un rezultat complex al cunoștințelor și al mai multor factori, dar cel mai important este experiența socială care este dobândită prin organizarea justă a vieții și a muncii copilului.
Deprinderile morale sunt comportamente automatizate ale comportamentului, dat fiind faptul că preșcolarul trebuie să fie pus în situația deprinderilor morale și formarea lor să fie corectă încă de la început.
Obișnuințele morale implică acțiunile automatizate care au devenit o trebuință.
În învățământul preșcolar li se formează copiilor deprinderi: de deservire, de comportare civilizată, de autoservire, de conduită verbală.
Deprinderile se formează la preșcolari la: grupa mică, mijlocie și mare. Educatoarea trebuie să țină cont în educarea deprinderilor de particularitățile de vârstă și individuale ale copilului. Efectul acțiunii educatoarei în formarea deprinderilor morale este sporit când colaborările cu familia sunt strânse.
Conduita morală reprezintă extiorizarea și obiectivizarea conștiinței morale în fapte și acțiuni cu valoare de răspunsuri pentru situațiile concrete în care este pusă persoana umană.
În viața preșcolarului jocul, activitățile obligatorii arată că în cadrul acestor activități copilul preșcolar se manifestă și se dezvoltă.
Planul după care poate fi urmărit copulul în activitatea de conduită prezintă mai multe aspecte:
Primul contact cu grădinița și adaptarea lui la cerințele activității preșcolare; prima impresie despre copil și problemele educative.
Comportarea copilului în timpul jocului, roluri preferate, atitudinea sa față de jucării și materialul utilizat în desfășurarea jocului, relațiile sale cu ceilalți copii, situația lui în joc, stabilitatea/instabilitatea copilului în desfășurarea jocului, comportarea în jocurile organizate de educatoare.
Participarea copiilor la activitățile obligatorii: însușirile atenției sale, calitățile gîdirii, modul cum paticipă la desfășurarea acestor activități, atitudinea copilului față de cerințele și regulile acestor forme de activitate.
Comportarea copilului în colectiv: modul cum îndeplinește diferitele sarcini ce i se încredințează, comportarea copilului în jocurile de întrecere, în recreație, în vestiar, în centrul său de prieteni, atitudinea sa față de ceilalți copii, dacă se bucură sau nu de autoritate, dacă este sau nu este sociabil.
Dezvoltarea copilului în decursul perioadei preșcolare: mijloacele educative folosite, legătura dintre grădiniță și familie, rezultatele obținute, gradul de pregătire al copilului pentru intrarea sa la școală.
Aceste aspecte privind cunoașterea și caracterizarea copiilor la vârsta preșcolară sunt legate de procesul educativ și instructiv din grădiniță. Educatoarea poate utiliza materialul cu privire la copii în vederea desfășurării unei activitați educative cât mai eficiente.
I.6 Formarea conștiinței moral-civice la copii
Formarea conștiinței morale este un obiectiv general inevitabil care trece înaintea formării conduitei în situația în care conștiința reglează actele conduitei umane. A foma conștiința morală presupune a construi o modalitate de reflectare, de oglindire a lumii conform unei valori intrinseci a acesteia și unei valorizări umane inevitabile, implică cunoaștere și evaluare îndreptate spre acțiune.
Din punct de vedere psihologic, formarea conștiinței morale presupune: dimensiunea cognitivă și dimensiunea afectivă.
Dimensiunea cognitivă a conștiinței se referă la informarea copilului, a educatului cu conținutul și cerințele valorilor, normelor și regulilor morale. Oferind copilului astfel de cunoștințe, de informații, se realizează componenta instrucției morale și educarea inteligenței.
Folosindu-se de exemple din experiența umanității și experiențele imediate trăite de colectivitățile școlare valorificate formativ, elevii pot ajunge la:
Formarea reprezentărilor morale care apare ca reflectare sub formă intuitivă a caracteristicului unui complex de situații și fapte morale concrete. De exemplu, reprezentarea morală a punctualității presupune ,,apariția” pe plan psihic a unui șir de imagini privitoare la situațiile concrete în care a dedus și cerința necesității resprectării ei.
Însușirea noțiunilor morale.Noțiunile morale se exprimă în judecăți morale, iar procesul formării lor începe în școlaritatea mică și se amplifică în preadolescență. Unul dintre obiectivele educatoarei va fi ca aceste noțiuni să fie însușite în mod corect, ele vizând valori morale complexe ca: binele, dreptatea, demnitatea, onoarea, omenia.
Formarea convingerilor morale. Corelația dintre cognitiv și afectiv în conștiința morală a persoanei este inevitabilă, ea îmbracă forme specifice și declanșează exteriorizări comportamentale complexe.
Structura judecăților morale.Vizează capacitățile evaluative ale elevilor, puterea acestora de a surprinde substratul moral al unor situații concrete cu care ei înșiși se confruntă și deprinderea de a lua o atitudine față de ele.
I.7 Educatorul sever si educatorul bland
Un pedagog bun trebuie sa fie atât arhitect cât și constructor. Răbdarea va împiedica scăderea morarului în fața insucceselor, știut fiind faptul că pe plan educativ nimic nu e pierdut niciodată, că o redresare poate surveni chiar și după eșecurile cele mai deprimante. Pedagogul nu trebuie să renunțe niciodată, să nu-l respingă pripit și iremediabil pe copilul taxat ,,rău”.
Educatoarea are rolul de a crea un mediu adecvat pentru dezvoltarea de pe poziții egale în colaborarea cu familia. Totodată, educatoarea stimulează și întreține curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le întarește încrederea în forțele proprii și îi ajută sa-și gaseasca identitatea.
Un educator sever pleaca de la deviza „Copilul trebuie să asculte, de aceea e copil!” și va obține mai mereu ascultare. În fața lui copiii sunt nemișcați ca niște statui, deoarece educatoarea le inspiră teamă. Educatorul sever nu rămâne cu mîna goală după demersul său educativ, dar mult din efortul lui se va dovedi steril.
Un educator blând pleaca de la deviza: ,,Lasa-l, e doar un copil!” iar sub acoperirea educatoarei îl lasă să se manifeste cum îl taie capul.
Dacă la educatorul prea sever copii sunt doar niște spectatori, la educatorul prea blând ei sunt actori. Se desfășoară din plin, fără vreo opreliște mai serioasă. Pe măsură ce cresc, personalitatea lor se conturează mai puternic, iar autoritatea acestui educator va scăde.
Calea cea mai bună este cea de mijloc. Nici sufocarea personalității prin severitate, dar nici slăbiciunea de a-l lăsa pe copil să facă ceea ce vrea. Personalitatea trebuie lăsată să se manifeste pentru a se dezvolta normal. Blândețea e întodeauna recomandabilă, cât timp nu se transformă în slăbiciune.
Educatoarea trebuie să fie un bun organizator, iar acțiunile ei trebuie gândite și efectuate la timp.
I.8 Jocul ca tip fundamental de activitate a copilului preșcolar
„A ne întreba de ce se joacă copilul, înseamnă a ne întreba de ce este copil. Copilăria servește pentru joc și inițiere.”
În viața copilului de vârstă preșcolară jocul ocupă un loc important. Se spune că vârsta preșcolară este vârsta jocului. Fără a fi unica formă de activitate, jocul constituie tipul fundamental de activitate specific vârstei preșcolare. În viața preșcolarului el ocupă același loc pe care îl ocupă învățătura în viața școlarului și munca productivă în viața omului adult.
Jocul este acea formă de manifestare care satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului. Prin natura sa psihologică și socială, jocul copilului se deosebește esențial de jocurile animalelor. Jocul copilului este o formă de activitate specific umană, în care se reflectă un variat conținut social. La vârsta preșcolară copilul intră într-un sistem cu mult mai larg de relații social-umane, datorită noilor condiții de viață în care începe să trăaiscă și să acționeze.
Jocul constituie tipul fundamental de activitate a copilului preșcolar datorită faptului că sub influența lui se formează, se dezvoltă și se restructează întreaga lui activitate psihică. Prin intermediul jocului, în psihicul copilului se produc schimbări importante, pregătindu-se astfel trecerea la o nouă etapă a dezvoltării sale ontongenice.
Datele cercetătorilor arată că funcțiile memoriei (întipărirea, recunoașterea, reproducerea) ca și operațiile gîndirii (comparația, generalizarea și clasificarea) se realizează mai ușor și mai bine în condițiile de joc decât în alte condiții. Astfel, dacă funcțiile memoriei de întipărire și reproducere sunt incluse în activitatea de joc, copilul înțelege mai ușor necesitatea memorării prealabile în vederea reproducerii ulterioare.
Preșcolarii efectuează operațiile de generalizare și clasificare cu mai multă ușurință dacă semnificația acestor operații este motivată de cerințele jocului. Copilul percepe, memorează, gândește în timp ce acționează prin joc.
Jocul este un mijloc important nu numai de manifestare, dar și de dezvoltare a emoțiilor și sentimentelor social-morale. Jocurile colective le formează și le dezvoltă astfel de sentimente social-morale cum ar fi: prietenia, compasiunea, solidaritatea, săiritul colectivist.
În același timp jocul contribuie, după cum arată datele cercetătorilor, la dezvoltarea conduitei și a trăsăturilor de caracter. În joc copilul învață sa-și fixeze un scop, să depună eforturi voluntare, să depășească obstacolele ivite în cale. El învață să respecte regulile, să-și stăpânească dorințele, să persevereze în realizarea rolului.
I.9 Particularitățile psihologice ale jocurilor copiilor de vîrstă preșcolară
“…copilul nu se joacă, că este tânăr, ci este tânăr fiindcă se joacă.”
Jocul apare pentru prima data la vîrsta antepreșcolară, sub forma unor mișcări de mînuire a obiectelor. Sub această formă specifică de mânuire a obiectelor, copilul începe să-și însușească funcția lor socială. Mișcările copilului au un caracter imitativ, el mânuiește obiectele așa cum a văzut că le folosește adultul.
Mai târziu, începând cu vârsta de 2-3 ani, în dezvolarea jocului survine un moment important. Copilul începe să substituie pe plan imaginar funcțiile specifice ale obiectelor. Aceasta este etapa de constituire a jocului propriu-zis, când se produce transfigurarea unei situații reale în una imaginară. De exemplu, degetul dus la gura păpușii îndeplinește funcția „lingurii”, un bețișor așezat sub brațul păpușii este ,,termometru”. În alegerea obiectelor de joc copilul nu procedează selectiv. El nu simte nevoia să găsească asemănări între obiectul pe care îl folosește și cel pe care și-l imaginează în joc.
La granița care îl apropie pe copil de vârsta preșcolară în dezvolttarea jocului se înregistrează un nou salt. Este momentul cînd în jurul vârstei de 3 ani începe să se contureze subiectul jocului. Spre sfârșitul vârstei de 3 ani în centrul acțiunilor copilului se situează ,,păpușa” . Ea începe să dețină rolul persoanei umane („mama”, „fiica”).
La vîrsta preșcolară mică (3-4 ani), locul principal în jocurile copiilor îl ocupă aspectul extern al acțiunilor cu obiectele. Datele cercetărilor arată că motivul general, atracția pe care o simte copilul pentru joc constă în repetarea neobosită a acelorași acțiuni, fără ca subiectul jocului să se dezvolte.
La această vârstă conținutul jocului este relativ mic, subiectul jocului este instabil. Rolurile pe care și le asumă preșcolarii nu sunt de lungă durată, iar între copii nu se stabilesc relațiile cerute de subiectul jocului.
La vârsta preșcolară mijlocie (5 ani) subiectul jocului rămâne relativ același, însă conținutul lui se îmbogățește și se dezvoltă simțurilor în direcția reflectării relațiilor sociale dintre oameni. Acțiunile externe cu obiectele își pierd atracția pentru copil. Ele trec, pe al doilea plan. Copiii se comport în joc într-un mod determinant, așa cum dictează conținutul rolului asumat.
Datele cercetărilor experimentale arată că preșcolarii sunt nemulțumiți și protestează atunci când în desfășurarea jocului se produce o abatere de la succesiunea reală a acțiunilor efectuate. La propunerile experimentatorului ei nu acceptă ca întâi să facă ,,injecția” și numai după aceea ,,dezinfectarea” (jocul de-a doctorul), pentru că această succesiune a acțiunilor vine în contradicție cu faptele realității, cu modul cum se procedează în realitate.
La vârsta preșcolară mare raportul dintre rolul asumat în joc și regulile care decurg din el se inversează față de vîrstele mai mici.
Regulile jocului încep să ocupe o poziție dominantă: copiii caută să le respecte cu toată strictețea și nu admit niciun fel de abatere de la ele. La această vârstă conflictele dintre copii nu mai sunt generate, ca la vârstele precedente, de dorința de a intra în posesia unei jucării atractive. Aceasta dovedește că preșcolarii s-au familiarizat destul de bine cu funcțiile sociale ale diferitelor profesiuni (doctor, tractorist, militar) și cu semnificația socială care stă la baza activităților adulților.
Dezvoltarea jocului de la un stadiu la altul nu se reallizează de la sine, ci sub influența îndrumării adultului. Dată fiind însemnătatea educativă a jocului, se întelege cât de important este ca adultul să asigure condițiile dezvoltării lui la nivelul posibilităților fiecărei etape a vîrstei preșcolare.
I.10. Sporirea eficienței educației moral-civice la preșcolari – Sarcină de bază a educatoarei
Educația morală, proces de mare complexitate, nu poate fi redus doar la unele activități special organizate. El vizează întregul mod de viață al copilului preșcolar, toate sferele raporturilor sale interumane, universul său senzorial și cognitiv. De aceea, tot ceea ce înconjoară copilul la această vârstă, tot ceea ce îl solicită, este purtător al unor mesaje pozitive sau negative din punctul de vedere al formării lui spirituale, al devenirii lui morale.
Activitatea de înarmare a preșcolarului cu noțiuni despre normele morale, cu deprinderi și obișnuințe corespunzătoare este mult mai complexă decât cea care vizează educația lui intelectuală.
Educația morală la această vârstă presupune un înalt grad de diferențiere și individualizare a activității pedagogice, pentru că nu există o metodă general valabilă pentru toate situațiile și nicio trăsătură de personalitate în jurul căreia să se concentreze întregul efort al educației.
Profilul moral al preșcolarului constituie un tot unitar, format din reprezentări clare (potrivit gradului său de înțelegere) despre normele morale, atitudinea față de ele, ca și trebuința lui intimă de a acționa în conformitate cu acestea, dintr-o motivație corectă.
Întreaga muncă de educație morală în grădiniță se cere a fi organizată pe baze științifice: transmiterea sistematică la preșcolari a unor noțiuni morale care să se interiorizeze, să trezească sentimente adecvate, să stimuleze reacții și atitudini corespunzătoare care să conducă la formarea deprinderilor, obișnuințelor, trăsăturilor morale de personalitate.
Succesul educației morale la vârsta preșcolară depinde de măsura în care se realizează o acțiune concomitentă asupra sferei intelectuale, emoționale și voliționale a copilului, pentru a asigura conștientizarea normelor morale, trăirea unor sentimente de satisfacție în urma unei conduite corecte, sau de nemulțumire pentru eventualele abateri.
Sfera motivațională, emoțiile, la vârsta preșcolară joacă un rol esențial deoarece orientează întraga activitate a copilului. De aceea este necesar ca orice acțiune educativă să vizeze în primul rînd acest aspect al lumii spirituale a preșcolarilor.
Un aspect important îl constituie confundarea, înlocuirea unei activități vii, interesante, de inițiere morală a copiilor, cu moralizarea. Sunt unele educatoare care cu prilejul explicării unor noțiuni morale pun, în prim plan, doar urmările negative ce pot avea loc în cazul nerespectării indicațiilor date de adulti; fac copiilor observații și reproșuri, îi ceartă, pierzînd din vedere obiectul fundamental al activității: clasificarea teoretică a noțiunii, stimularea emoțiilor pozitive și a voinței copiilor în vederea unei conduite corespunzătoare.
Formarea reprezentărilor, convingerilor, sentimentelor, deprinderilor și obișnuințelor morale la preșcolari depinde de efortul depus în prealabil de educatoare în vederea analizării și aprofundării psihopedagogice.
Interesul, receptivitatea copilului preșcolar față de frumusețea diferitelor aspecte ale comportamentului moral, odată declanșate, trebuie stimulate și menținute cu grijă prin comportarea delicată, apropiată a educatoarei, deoarece este mult mai ușor pentru copii să urmeze o normă, o regulă, o cerință față de care au trăit sentimente de bucurie, de admirație. Nu se poate concepe declanșarea unor sentimente, acte de generozitate, de bunăvoință, prin forță, brutalitate sau pedeapsă.
La vârsta preșcolară, graba unor educatoare sau părinți de a apela la observații severe, pedepse, pentru a determina un comportament corect la copil, trebuie combătută tocmai pentru că împiedică dezvoltarea optimă a comportamentului moral al acestuia.
Unul dintre criteriile esențiale ale eficienței procesului de educație morală la preșcolari îl constituie capacitatea acestora de a se conduce sistematic în activitatea proprie după regulile și normele morale cunoscute. Nu rare sunt cazurile în care în activitatea și conduita copiilor preșcolari apare o neconcordanță între vorbă și faptă: același copil care arată în cadrul organizat cum este bine și frumos să se procedeze în anumite situații, în pauză se comportă tocmai contrariu.
Educarea morală a copiilor cu o motivație greșită este mult mai complexă, mai dificilă, atât pentru că manifestările negative sunt acoperite de un comportament corespunzător din punct de vedere formal, cât și pentru că presupune o corectare a motivației anterioare.
În primul caz, copilul trebuie ajutat să se autodepășească și să procedeze corect pe baza unei motivații morale, învingându-și egocentrismul. În cazul celor din urmă, educația vizează transformarea unor forme de manifestare. Preșcolarul trebuie învățat cum anume să procedeze în asemenea situații, pentru a-și ajuta în mod real colegii, dovedind el însuși un comportament moral.
O altă sarcină de bază a educatoarei o constituie activitatea sistematică cu copiii în vederea conștientizării de către fiecare preșcolar a regulilor de comportament și mai ales a celor care se referă la: atenție, grijă, generozitate față de cei din jur.
Căldura, bunătatea, sensibilitatea, dragostea, dreptatea în relațiile cu copiii, creează acea atmosferă de apropiere și înțelegere între educator și copii, care face ca normele și cerințele morale enunțate de adult să fie percepute ușor și în mod activ, să devină un îndreptar în activitatea cotidiană.
Odată cu venirea la grădiniță, preșcolarul aduce cu sine reprezentări, sentimente, deprinderi ce reflectă climatul socio-afectiv, atitudinea față de diferite aspecte ale realității ce caracterizează membri familiei sale și în primul rând părinții.
CAPITOLUL II. ROLUL FAMILIEI IN FORMAREA COMPORTAMENTULUI POZITIV LA COPILUL PREȘCOLAR
II.1. Principii generale de comunicare în relația „părinte-copil”
„Familia еstе gruрul cеl mai imрοrtant dintrе tοatе gruрurilе sοcialе dеοarеcе еa influеnțеază și mοdеlеază реrsοana umană. Αcțiunеa еi asuрra реrsοanеi е atât dе marе, încât еa еgalеază acțiunеa cеlοrlaltе gruрuri sοcialе. Familia еstе adеvăratul labοratοr dе fοrmarе a реrsοanеi. Τransfοrmarеa individului în реrsοană adică în individ cu, status sοcial, еstе întâi dе tοatе οреra familiеi”.
Comunicarea copilului cu mama, conform datelor stiitifice, începe deja în perioada dezvoltarii intrauterine a fătului. Mama îndragește copilul cu mult înainte de apariția lui, îl așteaptă, îi pune un nume, se pregătește să-l aducă pe lume. Această atitudine o face să fie calmă, încrezătoare în relațiile cu copilul, relatii care se vor consolida ulterior. Ρеntru рlanul sοcial, „Familia еstе ο fοrmă suреriοară dе cοmunitatе, carе arе la bază rеlațiilе sοcialе și biοlοgicе în carе arе lοc circulația еrеdității biοlοgicе, рsiһοlοgicе, având scοрul dе a рrеgăti gеnеrațiilе viitοarе în vеdеrеa рarticiрării la dеzvοltarеa sοciеtății”.
Interactiunea dintre copil si adult este reglată de principii atitudinale generale.
Acceptarea copilului
În timpul comunicării cu copilul este necesar să fim foarte atenți în exprimarea aprecierilor. E bine sa ne retinem de la a face aprecieri negative la adresa copilului sau a calitatilor caracteriale specifice lui. Comunicarea apreciativa negativa dauneaza relationarii cu copilul, diminueaza increderea lui in dragostea parintilor. Aprecierea negativa a copilului trebuie substituita prin aprecierea critica a comportamentului negativ concret, a actiunilor gresite, negandite, pastrandu-i imaginea „Eu-lui” pozitiva.
Respectarea individualitatii si personalitatii copilului
Acest deziderat poate fi realizat in cadrul comunicarii dialogate, bazate pe tendinte comune in realizarea scopurilor, pe comuniunea in perceptia situatiilor, pe orientarea actiunilor spre solutionarea conflictelor. Se schimba radical statutul relational al copilului, oricat de mic ar fi el, se transforma din obiect al influentelor educationale in subiect, aliat, partener, initiator ala actului comunicativ, creator. Apare egalitatea in pozitii, dispare educatia in interpretarea ei traditionala si apare dialogul educational.
Formarea si respectarea independentei copilului
Independenta este dorinta si priceperea copilului de a actiona in viata in concordanță cu experienta personala, care intruchipeaza normele sociale de conduita. Este binecunoscută ideea potrivit căreia: „Daca-i doresti binele copilului tau invata-l sa se se descurce fara tine”.
Pana la nastere copilul si mama formeaza un tot intreg. Din momentul nasterii copilul devine neajutorat, independenta lui fiind minima. Treptat el cunoaste lumea, o constientizeaza, acumuleaza expreienta comunicativa, tinde sa fie independent, cu toate intentiile adultilor de a reduce distanta dintre ei.
II.2 Rolul tatălui și al mamei în formarea personalității moral-civice a copilului
Rar se poate găsi undeva o armonie și o completare reciprocă atât de evidentă ca în cazul rolulilor rezervate tatălui si al mamei în educarea copilului. Aceasta nu înseamnă că ele se și realizează de la sine. Pentru ca rolul părinților în realizarea educației moral-civice să fie unul constructiv, lipsit de contradicții, se cer a fi respectate următoarele condiții:
fiecare părinte să fie conștient de rolul său;
să respecte rolul celuilalt părinte;
să facă tot ceea ce depinde de el pentru a-și îndeplini rolul de părinte.
Cunoașterea de către fiecare părinte a menirii sale este uneori în suferință. Tatăl trebuie să reprezinte autoritatea, fiind acela care îl orientează pe copil în problemele majore, de bază ale vieții lui și îl determină să urmeze ceea ce este spre binele său. Mama reprezintă afecțiunea, blândețea, gingășia, care temperează asprimea tatălui și creează un climat de căldură sufletească atât de necesară copilului. Sufletul copilului are nevoie atât de îndrumarea fermă a tatălui, cât și de delicata apropiere sufletească a mamei. Ele au în comun cele două fețe ale aceleiași iubiri părintești, prin care tatăl îl împiedică pe copil să o ia pe căi greșite, iar mama îl împiedică să-și înăsprească mult firea. Una fără alta nu pot să reușească în educație.
Rareori un copil, baiat, lipsit de tată, nu apucă drumuri rele. Mama poate să-i arate oricâtă iubire, la un moment dat personalitatea copilului devine expansivă, la vârsta adolescenței, pentru a putea fi stăpânită de către mamă.
O altă condiție ar fi ca fiecare soț să respecte rolul educativ al celuilalt.Totul are un rost și reflectă cerințele unei educații complete, în laturile personalității copilului să se dezvolte în armonie, dar nu tot timpul rolurile părinților se respectă în familie. Tatăl trebuie să fie bun și apropiat sufletește de copil, dar când se cere manifestarea autorității lui spre binele copilului, atunci nu are dreptul să se dea la o parte, ci să acționeze hotărât și ferm. Fiecare soț să respecte menirea celuilalt și propria-i menire.
Se mai cere încă o condiție, ca fiecare soț să facă tot ceea ce îi stă în puteri pentru a realiza rolul său educativ. Viitorul personalității copilului este mult mai important, pentru ca părinții să nu accepte, în vederea asigurării lui și nu doar sacrificiul timpului liber, al unor interese personale.
Un copil bine format din punct de vedere moral reprezintă cea mai înaltă răsplată și realizare a părinților.
Sfatul părintesc
Rolul educativ al părinților și datoria de iubire față de copii impun anumite metode, de care nu se poate dispensa niciun părinte. Se remarcă două metode: porunca și sfatul părintesc. Ponderea lor este diferită în funcție de vârsta copilului.
În perioada copilăriei, când el nu înțelege mare lucru din rostul cerințelor morale, în care intră și învățarea, va predomina porunca. Aceasta este spre binele copilului, ca el să realizeze ceea ce părinții îi spun să facă, iar rațiunea sa este încă imatură pentru a-l ajuta să înțeleagă de ce trebuie să procedeze astfel și nu după cum ar vrea el.
Autoritatea părintească trebuie însoțită mereu de sfatul părintesc, dar copilul va avea mai mult caracterul unei lămuriri, pentru a-l ajuta să înțeleagă mai repede motivele poruncii și să și le însușească în conștiință. Unii părinți se limitează doar la un sfat din perioada copilăriei, ceea ce este o greșeală, deoarece copilul nesprijinit suficient de propria sa judecata se poate lipsi ușor de la cerințele formulate bland, ca un îndemn în sfatul părintesc. Copilul trebuie să aibă un suport psihologic, care în clipele de cumpănire, când s-ar simți înclinat să acționeze greșit să îl împiedice să facă un pas greșit.
II.3 Datoria morală a copilului
Familia este o mică societate în care toți membrii au numai drepturi si obligații, iar copiii au anumite îndatoriri, care nu pot fi desprinse de sensul înalt al datoriei morale.
Cea mai serioasă obligație a unui copil este aceea de a-i asculta pe părinți și să îi respecte. Iubirea reciprocă dintre părinți și copii impune obligații reciproce. Îndatorirea copilului de a-și asculta părinții capătă sensul moral deoarece părinții vor binele copilului mereu.
Ascultând de părinți, copiii nu fac decât să-și urmeze propriul bine moral, ceea ce este și datoria lor. Se poate să existe cereri evident rele ale unor părinți decăzuți moral sau incapabili de a sesiza valorile morale. În toate cazurile copilul are îndatorirea de a arăta respect părinților.
A doua obligație a copilului este de a învăța. Un om care e cinstit nu trebuie să ocolească munca deoarece numai astfel își poate justifica moral existența zilnică. Pentru copil munca îmbracă forma învățării. Copilul este muncitor, cinstit atunci când notele sale din catalog sunt foarte bune.
A asculta de părinți, a îi asculta, a îi ajuta în gospodărie, a învăța bine reprezintă fundamental îndeplinirii morale în familie și în societate de către copil.
Dе asеmеnеa, nu еstе dе nеglijat faрtul că fiеcarе еlеv еstе ο реrsοnalitatе, trеbuiе tratat individual în funcțiе dе manifеstărilе реrsοnalе, iar еnеrgia și рοtеnțialul lοr trеbuiе canalizatе sрrе ο rеușită реrsοnală. „Αmbiția familială рοatе fi calmă sau рlină dе еfеrvеscеnță, amοrțită sau agitată, tοlеrantă sau intοlеrantă, sеnsibilă sau insеnsibilă la dοrințеlе mеmbrilοr еi. Ținând sеama dе acеstе stări dе sрirit, carе dοmină rеlațiilе dintrе mеmbri unеi familii, avеm climatе familialе dе sοlidaritatе sau dе οstilitatе și rivalitatе, climatе sеninе sau tеnsiοnatе. Τοatе acеstе fοrmе sе datοrеsc rеlațiilοr dintrе sοți, rеlații cе alcătuiеsc fοndul ambianțеi în carе sе рlămădеsc și sе dеzvοltă реrsοnalitatеa cοрilului”.
II.4 Familia în sala de clasă
Cel mai puternic agent socializator în dezvoltarea copiilor, mai ales în perioada copilăriei mici, este familia. În primii ani ai dezvoltării copilului, familia este esențială pentru dezvoltarea psihică a copilului și este o sursă primară de dragoste și afecțiune. Familia este cea care trebuie să îndeplinească aproape toate nevoile de creștere și dezvoltare, atât fiziologice, cât și psihologice ale copilului, nevoi care condiționează fundamental calitatea achizițiilor psihocomportamentale ulterioare. În familie, copiii își dezvoltă toate achizițiile importante: psihomotorii, cognitive și afective.
Factor important în creșterea, dezvoltarea și educarea copilului, familia este cea dintâi școală în care copiii învață să se comporte în viață și în societate.
Grădinița este principalul partener esducativ al familiei, iar noul Curiculum pentru învățământul preșcolar pune accent deosebit pe parteneriatul cu părinții, subliniind implicarea familiei nu doar indirect printr-o participare financiară, ci prin participarea în luarea deciziilor legate de educația copiilor.
Putem comunica eficient cu părintele despre comportamentul copilului pentru a ajuta colaborarea astfel:
Discuții deschise despre problemele de comportament;
Folosind comunicarea asertivă;
Criticând comportamentul copilului, nu copilul;
Încercând de a obține părerea părintelui în legătură cu problema;
Încercând să identificăm soluții practice;
Monitorizând împreună cu părintele progresele copilului.
Familia este mediul în care copilul se naște, trăiește primii ani ai vieții, se dezvoltă și se formează pentru viață. Învățarea primelor comportamente sociale, prin interacțiune și prin imitație, se produce în primii ani ai copilăriei. Cei care își cunosc cel mai bine copilul sunt părinții, care ar trebui să fie partenerii educatoarei. Părinții trebuie implicați permanent în viața grădiniței nu numai atunci cînd se ivesc probleme.
Modalitățile de comunicare ale educatoarei cu părinții sunt:
Discuții în cadrul ședințelor cu părinții;
Discuții particulare;
Participarea părinților la activitățile desfășurate la gradiniță într-o zi.
Cеrcеtărilе în dοmеniul еducațiеi timрurii еvidеnțiază cοrеlații рutеrnicе întrе frеcvеntarеa grădinițеi și cοmрοrtamеntеlе viitοrilοr șcοlari. Αstfеl, sе rеmarcă рrοgrеsul еvidеnt în рlan intеlеctual al cοрiilοr, indifеrеnt dе mеdiul din carе рrοvin, rеducеrеa cοmрοrtamеntеlοr dеviantе, a еșеcului șcοlar, dеzvοltarеa abilitățilοr sοcialе, ca urmarе a intеracțiunilοr crеatе în timрul învățării. Ρrеșcοlarii dе gruрă mijlοciе și marе dеvin cοnsеcvеnți în rеzοlvarеa asреctеlοr dе οrdin рractic, fοlοsindu-sе dе ехреriеnța antеriοară sau dе cunοștințеlе dοbânditе în jοcurilе dе acasă, οri dе la frații mai mari. De asemenea, cеrcеtărilе din dοmеniul рsiһοlοgiеi și реdagοgiеi au dοvеdit că οdată cu intrarеa în grădiniță cοрiii își cοntinuă cοnstruirеa рrοрriеi idеntități. Dacă în familiе sе raрοrtau la cеilalți frați (în cazul în carе acеștia ехistau), dе data acеasta, acеst рrοcеs arе lοc față dе alți cοрii dе acееași vârstă. Οdată cе încер să rеlațiοnеzе cu cοlеgii dе gruрă, aрarе și fеnοmеnul dе cοmрararе cu acеștia, încер și ехеrcițiilе dе nеgοciеrе a rеgulilοr în gruр, iar cοmрοrtamеntеlе sunt în funcțiе dе cοlеgi. Ρână la intrarеa în grădiniță cοрiii au fοst sрrijiniți еmοțiοnal dе adulții din familiе, acеștia fiind și mοdеlе dе cοmрοrtamеnt реntru cеi mici. Οdată cu frеcvеntarеa grădinițеi aрar nοi реrsοanе carе îi îndrumă și în carе, trерtat invеstеsc încrеdеrе. Εducatοarеa еstе cеa carе trеbuiе să îi încurajеzе și să lе acοrdе sрrijin nеcοndițiοnat, să lе cοnsοlidеzе încrеdеrеa în еi, să îi valοrizеzе, cοntrοlând cοmрοrtamеntеlе nеdοritе cu multă atеnțiе. Εlοcvеntе sunt, în acеst sеns, aрrеcirilе cеrcеtătοrilοr în dοmеniul рrеșcοlar: „Εducatοarеa dеvinе реntru acеsta (cοрil) un рunct dе rереr în cοntехtul bοgat în рrοvοcări al grădinițеi. Cοрilul sе străduiеștе să οbțină atеnția și aрrеciеrеa еducatοarеi, accерtă fără cοndițiοnări rеgulilе imрusе dе acеasta și îi rеcunοaștе autοritatеa absοlută”. Αctivitatеa instructiv-еducativă și fοrmativă ре carе ο dеsfășοară еducatοarеa în vеdеrеa atingеrii οbiеctivеlοr рrеvăzutе dе curriculum nu sе limitеază dοar la activitățilе din рrοgramul zilnic, ci sе рrеlungеștе în activitatеa еducativă ехtracurriculară (ехtrașcοlară).
CAPITOLUL III. FORMAREA MORALITĂȚII ȘI A CIVISMULUI
III.1. Educația – proces de realizare a moralității
Educația se definește ca factor al trecerii de la morală la moralitate. Numai prin cunoaștere, prin instrucție morală sau etică, morala este adusă din exterior spre interior, nu însă convertită în virtuți comportamentale.
Rosturile educației, funcțiunile ei proprii se relevă prin satisfacerea nevoilor de formare a omului ca subiect moral, prin acela al trecerii, al convertirii morale în moralitae.
Educația se numește morală și pentru faptul că ea este o activitate pozitivă, benefică omului și umanității, opusă activității care influențează în rău persoanele (educației morale).
Ștefan Bârsănescu desprinde mai multe înțelesuri ale educației morale: ,,activitatea prin care educatorul formeaza si indrumă purtarea copilului spre a se desfasura dupa regulile prescrise de invatatură morală”, ca si ,,educatie in vederea binelui”, ,,educatia sufletului”.
Pentru educație, moralitatea omului constituie un oiectiv fundamental. Scopul ei este moralitatea și nu morala.
III.2 Educarea civismului
Se recomandă înlocuirea termenului de ,,educația civică” cu acela de ,,educare a civismului” pentru motivul că ultimul indică finalitatea educațională, sensul actului pedagogic ca activitate formativă, ceea ce înseamnă criteriul de definire al educației civice .
Sensul termenului echivalează cu formarea cetățeanului, a legăturii organice între om și ordinea statală din care face parte, între om și patrie, între om și ordinea civică și juridică a comunității poporului.
Kriekemans A. previne asupra restrângerii sensurile educației civice la instrucția civică, cu formarea omului pentru profesie sau muncă și asupra lărgirii sensurilor ei până la înțelesul general al educației sociale.
Educația civică se confunda câteodată cu educația juridică în sensul însușirii Constituției și a respectului pentru ea, a formării spiritului legalității.
În interacțiune cu educația morală, educația civică participă decisiv la formarea caracterului moral-civic al cetățeanului.
III.3 Idealul moral-civic al personalității
Acțiunea educativă este raportată constant la idealul pe care acesta își propune a-l realiza. Ca fenomen unitar, educația are propriul său ideal, iar educația morală este compatibilă cu idealul moral propriu aflat în relații de unitate cu cel dintâi. Idealul moral nu epuizează idealul uman nici pe cel educational, el fiind inspirit de concepția dominantă unui timp, de trăsăturile fiecărei persoane în parte.
Petre Andrei considera idealul drept o stare subiectivă, fiind mai degrabă ,,ceea ce ne lipsește”, nu un criteriu de apreciere. Immanuel Kant definește idealul ca ,,un prototip al tuturor lucrurilor față de care lucrurile sunt numai copii “.
Problema idealului moral-civic este nu numai o problemă a eticii, dar și a pedagogiei, educația slujind constituirii, perfecționării și realizării idealului.
Personalitatea morală poate fi determinată pe mai multe planuri:
Cognitiv, cuprinde experiența personală, cultura;
Axiologic, semnificația generală a valorilor;
Deontic, cu privire la statutul profesional;
Normativă, cu privire la situațiile morale concrete.
Personalitatea morală începe odată cu transformarea de sine, atunci când o persoană ,,își transforma propria individualitate naturala conform unor valori ideale”. Prin educație se poate ajunge la realizarea personalității morale.
III.4 Metode de educare a moralității și a civismului
Povestirea poate influența conștiința și conduita morală prin conținutul și semnificația sugestivă a faptelor și raporturilor umane. În educarea moralității și a civismului, povestirea se distinge prin ,,relatarea și prezentarea, într-o formă atractivă, a unor întâmplări și fapte reale sau imaginare cu semnificații morale, oferind copiilor prilejul de a desprinde anumite concluzii în legătură cu comportamentul lor”.
Explicația ajută la formarea în conștiința copiilor a suportului motivational al conduitei morale.Explicația ajută la formarea convingerilor morale și concepțiilor etice. Aceasta are rolul de a sistematiza, sintetiza și structura experiența nemijlocită și a o integra cu cea cognitivă. Prin aceasta, ea influențează și sentimentele superioare, morale, civice.
O mare valoare pedagogică o au convorbirile pe teme de morală.
Problematizarea este o metodă educative morală cerută îndeosebi de caracterul paradoxal al unor raporturi morale, în general de ceea ce impun situațiile problemă ale cugetului moral sau ale conduitei morale.
Studiul de caz este o metodă folosită în laturile activității educative, este folosită și în educarea moralității si a civismului.
Exercițiul este o metodă de educare a moralității, menită să solicite trecerea direct la actele de conduită. Metoda este necesară și pentru adecvarea formei comportamentale: mimica, pantomimica, gesture, limbaj-ton, timbrul.
Observarea. Exemplul moral și civic al educatorului are darul să convingă copiii și tinerii prin însăși ținuta corectă a acestuia. Este o metodă cu mare influență formative; copiii imită în mare parte ceea ce fac educatoarele. Exemplele bune, repetate și confirmate ale educatoarei se constituie treptat într-un model de moralitate și civism pentru copil, influentându-i puternic conturarea propriului ideal de viață și de muncă.
CAPITOLUL IV. EXPERIMENT PSIHOPEDAGOGIC PRIVIND EDUCAȚIA MORAL-CIVICĂ LA PREȘCOLARI
Considerații generale
Prin prezenta cercetare urmărim să identificăm relația dintre educația moral-civică și gradul de popularitate în grupul clasei. Faptul că învățarea participativ-creativă a devenit problema centrală a didacticii moderne a demarat numeroase căutări în vederea descoperirii modalităților eficiente de educare moral-civică a copiilor în spiritul unei atitudini conștiente și active, care să-i antreneze permanent în activitatea de învățare și să-i înarmeze cu capacitățile necesare unei activități de învățare productivă care să solicite intens operațiile gândirii logice. În perioada micii copilării au loc schimbări vizibile în plan comportamental,
emoțional și social. Este dovedit faptul că la vârsta preșcolară copiii devin mai încrezători în forțele proprii, capacitatea de exprimare se dezvoltă cu rapiditate, iar relațiile sociale se extind odată cu intrarea în grădiniță.
Cercetările de specialitate arată că jocul are o importanță covârșitoare în salturile pe care micuții le înregistrează. Copiii își dezvoltă prin joc abilitățile de cunoaștere, învață să interacționeze cu cei de vârsta lor sau cu adulții apropiați.
Odată cu intrarea în grădiniță se observă schimbări majore în plan emoțional, mental și fizic. În acest sens, Ioan Cerghit afirma: „Învățarea în grup exersează capacitatea de decizie și inițiativă, dă o notă personală muncii, dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor ceea ce asigură o participare vie, mai activă, susținută de foarte multe elemente de emulație, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.
Dacă înscrierea la grădiniță în grupa mica reprezintă pentru copii intrarea într-o lume necunoscută și străină, începând cu grupa mijlocie acest mediu școlar organizat le oferă posibilitatea creării unor relații de calitate atât cu personalul didactic, cât și cu colegii de grupă.
După cum este bine-cunoscut, copilul preșcolar învață prin imitație. La începutul grupei mici, în jocurile și activitățile alese îi surprindem pe copilași imitând gesturi și cuvinte ale apropiaților din familie, iar mai apoi, în grupele mijlocie și mare regăsim cuvinte, gesturi sau chiar atitudini de-ale educatoarei sau ale personalului de îngrijire. Educatoarei îi revine sarcina de a căuta cele mai eficiente căi și mijloace prin care să contracareze influențele negative pe care copiii și le-au însușit independent de voința noastră. Educatoarea este cea care creează copilului o imagine pe care s-o poată imita, fără a-i afecta dezvoltarea emoțională, iar atunci când greșește, corectarea să fie făcută cu finețea unui bun pedagog și cu inima unui bun părinte, fără apostrofări, etichetări sau cuvinte jignitoare, prin explicații care să clarifice situația apărută, având totodată constanță în conduită. „A asculta pe copil, a căuta să-l înțelegi, a-l accepta din punct de vedere afectiv, adică a-l iubi indiferent de ceea ce descoperi greșit în actele sau în caracterul lui, nu înseamnă a asista pasiv, resemnat la modul defectuos în care evoluează copilul, după cum nu înseamnă nici a-l supune unor constrângeri aspre aplicate în numele unui ideal de perfecțiune.” Demersul didactic desfășurat în cadrul organizat al grădiniței este proiectat astfel încât să dea posibilitatea copiilor să se dezvolte din punct de vedere intelectual, afectiv, moral, social și fizic, fără a le umbri bucuria copilăriei. Știind că în grădiniță jocul este formă de organizare, metodă și procedeu, educatoarea are menirea de a transforma oricare din metodele interactive în joc cu multiple valențe formativ-informative, care să stimuleze personalitatea fiecărui copil. La vârsta preșcolară și școlară mică, preșcolarii și școlarii au imaginea de sine raportată la felul în care se comportă cadrele didactice față de ei. Este momentul în care ei interiorizează o imagine despre sine pe care o primesc de la persoane importante. Cadrul didactic este cel de la care așteaptă aprobarea sau dezaprobarea pentru ceea ce a realizat sau a spus. Sunt copii care fixează cu privirea educatoarea ca să citească aprobarea după chipul acestuia. Cadrele didactice care lucrează în învățământul preșcolar, perfecționându-și continuu activitatea, cunoscând particularitățile individuale ale copiilor cu care lucrează, valențele conținuturilor pe care trebuie să le atingă prin predare-învățare-evaluare, acționează astfel încât dezvoltarea aptitudinilor preșcolarilor să fie stimulată. Prin crearea unui context social- educațional adecvat, prin utilizarea metodelor cu eficiență și impact maxim pentru fiecare secvență de învățare, adaptând metodele de predare – învățare – evaluare pentru fiecare conținut, pentru fiecare formă de organizare și pentru profilul psihologic al copiilor, educatoarea oferă cadrul optim de manifestare și dezvoltare intelectuală. Dacă din punct de vedere pedagogic în procesul de învățământ se respectă particularitățile de vârstă și cele individuale ale copiilor, ținând seama de faptul că modul de a percepe, de a înțelege, de a memora, de a opera pe plan mintal nu este identic la toți, atunci putem spune că preșcolarilor le sunt asigurate șanse egale de dezvoltare intelectuală. Din chestionarele aplicate reiese ideea potrivit căreia, managerul școlar, cel care are responsabilitatea educării copiilor, a reprezentat în toate timpurile un model pentru aceștia, el fiind cel care determină multe din trăsăturile de caracter, comportament, sau modul de gândire, odată cu cunoștințele pe care le transmite în mod normal. Dezvoltarea copiilor de vârstă preșcolară este influențată în mod direct de educatoarea cu care lucrează în grădiniță. Cerințele cadrului didactic, aprecierile făcute asupra comportării copiilor, exemplul acestuia îi impresionează pe micuți și le determină o comportare corespunzătoare. La această vârstă, în procesul de învățare se îmbogățesc cunoștințele și se dezvoltă procesele psihice, se formează deprinderi de muncă intelectuală și deprinderi practice, se dezvoltă aptitudinile creatoare, simțul estetic și cel artistic. Sub influența întregii activități didactice, a jocului, a procesului de învățământ în întregul său, în această perioadă are loc o intensă dezvoltare intelectuală a copiilor. La grădiniță, educatoarea este cea care influențează comportamentul unei grupe, al fiecărui preșcolar, prin tactul și talentul didactic. Activizarea copiilor în activitatea la grupă diferă de la o etapă la alta, în funcție de atitudinea acestora față de tema abordată, de gradul conștientizării obiectivelor ce urmează a fi realizate, de nivelul de dezvoltare a proceselor psihice. Pentru ca preșcolarii să fie participanți activi la lecții este necesară o bună cunoaștere a lor, apoi presupune înfăptuirea unei suite de acțiuni cum ar fi: trezirea și cultivarea interesului pentru cunoaștere, punerea în valoare a inteligenței în mod individual prin efort personal, exercitarea capacității de însușire a cunoștințelor, orientarea cunoștințelor teoretice spre problemele ridicate de practică, cultivarea spiritului de investigare, antrenarea în activitatea de evaluare a activității desfășurate. În grădiniță se formează nu numai priceperi și deprinderi, ci și obișnuințe cum ar fi cea care vizează comportarea în societate. Este vorba de conduita civilizată, ale cărei temelii sunt puse din perioada preșcolară și pe care școala, prin activitățile de învățare și joc, le cultivă sistematic. Pentru a realiza o educație eficientă cerințele familiei și ale grădiniței trebuie să fie în concordanță. Evitarea unor situații în care copilul să se simtă azvârlit de colo- colo, situații în care asupra lui se abat o ploaie de sfaturi, care pentru puterea lui de înțelegere contrazic realitățile cunoscute, este necesar să fie abordat un climat educativ concentric, în care sfaturile primite din familie să fie aceleași cu cele transmise la grădiniță. Absența joncțiunii factorilor educativi (grădiniță-familie), produce haosul, dă naștere unor elemente de anarhie în mintea copilului, deoarece el se vede pus în situația de a nu mai ști după cine să se ia. Atunci când sunt îndrumați cu tact și răbdare, când sunt ajutați, deprinderile se formează cu ușurință. O atenție deosebită trebuie acordată exersării sistematice a unei deprinderi, zi cu zi. Dacă nu se repetă un timp mai îndelungat, ceea ce s-a clădit în timp se poate distruge într-o perioadă foarte scurtă. Se știe că autoritatea este una din problemele mari ale educației ca și a pedagogiei în general. Un cadru didactic lipsit de autoritate nu poate convinge copiii de valoarea cuvintelor sau faptelor sale și de aceea recomandările și modelele pe care le exprimă își pierd înțelesul, se depreciază, nu sunt asimilate. Educatoarea cu autoritate nu este o persoană temută, o persoană ale cărei ordine și indicații sunt respectate necondiționat, ci o persoană care se bucură de prestigiu, un om „luat în serios” care inspiră încredere și afecțiune, deoarece copiii știu din experiență că opiniile, sfaturile, soluțiile și deciziile lui sunt întotdeauna corecte, motivate și avantajoase pentru ei. O astfel de autoritate este o foarte bună metodă ce ordonează universul moral al copilului, îi oferă acestuia modele de atitudini și comportamente adecvate și oportune. O autoritate eficientă este întemeietă pe fermitate, nu pe asprime, pe luciditate, competență, siguranță și consecvență, pe coerență logică și comportamentală. Crearea și menținerea unui climat de încredere, asigurarea unei atmosfere de lucru stimulatoare sunt condiții indispensabile în vederea asigurării unei participări active a copiilor la activitate. Sub influența întregii activități didactice, a jocului, a procesului de învățământ în întregul său, în această perioadă are loc o intensă dezvoltare intelectuală a copiilor. Dezvoltarea psihică se realizează în stadii, fiecare fiind reprezentat printr-o configurație proprie de procese și însușiri psihice. Aptitudinile preșcolarului se dezvoltă în concordanță cu activitatea pe care o desfășoară el. „Se dezvoltă la această vârstă emoțiile și sentimentele intelectuale, morale, estetice: viața în grup, raporturile de cooperare, contribuind hotărâtor în dezvoltarea judecății morale la copil. Curiozitatea, trebuința de a afla, de a cunoaște, de explorare și documentare constituie premise ale stimulării, formării și dezvoltării motivației școlare.” Importante sunt la această vârstă expresiile și cuvintele încurajatoare în urma activității desfășurată în clasă. Copiii sesizează faptul că li se apreciază mai ales caracteristicile implicate în obținerea rezultatelor de către educatoare și părinți. De altfel, ocaziile de a se exprima în alte direcții sunt relativ restrânse. Preșcolarii sunt deosebit de fericiți când simt că în fiecare zi lucrurile pe care le descoperă le pot face cunoscute celorlalți, iar educatoarea valorifică acest potențial (ca formă a curriculum-ui extins) în extinderea sferei cunoașterii. În perioada preșcolară și în școlaritatea mică copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală. În cadrul activităților instructiv-educative, depistând și cunoscând portretele temperamentale ale copiilor, aspectele pozitive și limita fiecăruia, se poate facilita intervenția avizată, diferențiată și flexibilă a educatoarei în scopul unor compensări temperamentale: „(…) temperamentul se modulează, căpătând anumite nuanțe emoționale, suportă toate influențele dezvoltării celorlalte componente superioare ale personalității și dobândește o anumită factură psihologică.” Fiecare copil este unic și, ca atare, în grupul clasei există o diversitate de copii, având o diversitate de personalități fizice, psihice și emoționale. Respectând diversitatea copiilor avem posibilitatea adoptării unor diverse stiluri și procedee de lucru, pentru a crea fiecăruia condiții potrivite de stimulare și învățare. Tratarea diferențită înseamnă respect față de individualitatea fiecărui copil, precum și acordarea de șanse egale de dezvoltare pentru toți copiii grupei. A-i trata diferențiat pe preșcolari presupune adaptarea metodelor și procedeelor didactice la particularitățile învățării individuale și ale unui grup, prin stimularea și corelarea relațiilor interindividuale, precum și încurajarea învățării. Totodată, a-i trata diferențiat înseamnă a valorifica ceea ce știu, ceea ce pot să facă, axându-ne pe curriculum-ul ascuns ce se pune în evidență. Tratarea diferențiată se poate realiza în forme variate, de la activitățile frontale, la activitățile pe grupe, precum și în activități individuale. Cadrul psihopedagogic și social cel mai propice apropierii de copiii preșcolari în scopul cunoașterii lor și tratării diferențiate îl constituie atât activitățile desfășurate pe domenii sau jocurile și activitățile alese, cât mai ales, activitățile desfășurate extracurricular, în mediu diferit de cel al clasei, ocazie cu care comportamentul iese din regulile grădiniței.
Scopul cercetării
Scopul acestei cercetări este de a determina relația dintre comportarea moral-civică și gradul de popularitate în grupul clasei.
Obiectivele cercetării
Să identificăm relația dintre comportarea morală și gradul de popularitate în rândul colegilor;
Să demonstrăm că abordarea în familie a unui stil educativ integrator, cooperant cu fiecare copil, determină la aceștia un comportament responsabil, civilizat, în toate împrejurările
Să deducem cauzele care generează tulburări de comportament, ca efect al lipsei de tact pedagogic din partea părinților asupra copiilor de vârstă preșcolară;
Să cunoaștem așteptările pe care le au părinții privind educația copilului în grădiniță și familie;
IV.1.Ipoteza
Dacă în familiere există o comunicare corectă cu copiii în plan comportamental, atunci comportamentul moral-civic în grădiniță va fi apreciat de colegi prin gradul de popularitate în grupul clasei
IV.2. Metodologia de cercetare
Cercetarea pedagogică este o acțiune de observare și investigare, pe baza căreia cunoaștem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educațional. Această cercetare are drept scop explicarea științifică, înțelegerea, optimizarea și prospectarea activității de instruire și educare. Ea se bazează pe investigarea teoretică și aplicativă a relațiilor funcționale și cauzale dintre variabilele caracteristice fenomenului educațional. Inovarea în învățământ se realizează atât prin generalizarea experienței avansate, cât și prin experimentare. Practica educativă constituie un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor și de generalizare a experienței pozitive. În același timp, cercetarea pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la inovarea și perfecționarea procesului de învățământ și de educație. Rolul cercetării pedagogice constă în explicarea, interpretarea, generalizarea și inovarea fenomenului educațional prin schimbări de structură sau prin introducerea de noi metodologii mai eficiente. Cercetările pedagogice presupun derularea de acțiuni specifice, în legătură cu toate componentele fenomenului educațional, printre care: cunoaștere, înțelegere, explicare, interpretare, provocare intenționată, emitere de ipoteze, verificare de ipoteze. Acestea pot fi inițiate și derulate de către specialiști, între care se numără cercetătorii din domeniul pedagogic, psihologic, dar și de către cadrele didactice, indiferent de formele de învățământ sau ciclul la care se lucrează. Cercetarea pedagogică reprezintă un tip special de cercetare științifică angajată la nivelul activității de educație. Investigația propusă, realizabilă în cadrul aceleiași discipline, sau transdisciplinar se poziționează între cercetarea fundamentală și cercetarea aplicată, cercetarea normativă si cercetarea operatională, cercetarea filosofică si cercetarea-acțiune, cercetarea prospectivă și cercetarea retrospectivă. Ca tip special de cercetare stiințifică, cercetarea pedagogică asigură înțelegerea normativă a activității de educație. Ea urmarește definirea și argumentarea legilor și principiilor care ordonează acțiunea de proiectare și de realizare a educației la nivel de sistem și de proces. Această perspectivă evidențiază necesitatea cercetării finalităților educației care determină orientările valorice ale educației, realizabile în diferite contexte istorice și sociale. Tendințele moderne ale cercetării pedagogice evidențiază importanța investigațiilor orientate în direcția educației permanente. În acest mod se valorifică problematica teoriei educației la nivelul unor modele operaționale aplicabile în domeniul instruirii permanente, posibilă numai în contextul unor abordări intradisciplinare, interdisciplinare și trandisciplinare. Pentru a fi eficientă, o cercetare pedagogică trebuie să parcurgă etapele stabilite de specialiștii în domeniu, folosind metodele specifice. În activitatea la clasă, cadrul didactic recurge la cercetări pedagogice proprii, ori de câte ori constată piedici în abordarea unor noțiuni, scăderea randamentului copiilor sau orice alte neajunsuri în demersul instructiv-educativ pe care îl desfășoară. De asemenea, provocările sunt create și de schimbările ce au loc la nivelul învățământului preșcolar și primar.
Etapele cercetării în științele educației
Pentru ca cercetarea să fie obiectivă și eficientă, în organizarea acesteia se impune respectarea următoarelor etape:
Formularea temei
În formularea temei trebuie avut în vedere caracterul de actualitate și de perspectivă, contribuția la nivelul grupei/clasei, ameliorarea procesului didactic.
b) Documentarea și elaborarea instrumentelor de cercetare
Se acordă atenție deosebită elaborării instrumentelor de cercetare: teste inițiale, teste finale, proiecte didactice experimentale, grafice, diagrame precizarea bibliografiei și a surselor de documentare. În alegerea metodelor de documentare am apelat la: lectura științifică, fișe-conspect pe probleme, fișe de idei și de citate respectând sursa de documentare.
c) Elaborarea proiectului de cercetare
Am elaborat proiectul de cercetare respectând cerintele programei preșcolare.
d) Formularea ipotezei generale și parțiale
Formularea ipotezei am făcut-o pornind de la problemele de actualitate în învățământul preșcolar, pentru a îmbunătăți activitatea cu copiii.
e) Precizarea obiectivelor pe baza ipotezei
După formularea ipotezei am stabilit obiectivele, cu respectarea următoarelor cerințe:
să fie corect formulate și să se bazeze pe date reale;
să poată fi completate pe parcursul cercetării;
să dirijeze întregul proces de cercetare;
ipoteza să anticipeze soluțiile;
să poată fi confirmată prin cercetare.
să fie verificabilă în procesul educațional;
f) Precizarea metodologiei cercetării
Precizarea metodologiei cercetării a constat în stabilirea etapelor de cercetare, respectiv etapa de constatare/preexperimentală, etapa experimentală și etapa finală. În literatura de specialitate cercetarea pedagogică este definită ca fiind „…o strategie proiectată și realizată în scopul de a surprinde relații și fapte noi între componentele acțiunii educaționale și de a elabora, pe această bază, soluții optime pentru problemele procesului educațional. Este un demers rațional, organizat în vederea surprinderii relațiilor funcționale și cauzale dintre variabilele acțiunii educaționale practice.“ O altă definire autorizată dată metodicii de cercetători în domeniul psiho-pedagogiei este: „(…) un sistem de prescripții, procedee, tehnici, mijloace prin care se concretizează aplicarea unei metode sau unui grup de metode; modelul concret de lucru în cercetare.” Pentru verificarea ipotezei formulate am ales etapele pe care le-am respectat în derularea cercetării. Acestea sunt:
stabilirea situației și a eșantionului experimental;
administrarea factorului experimental pe eșantionul experimental;
înregistrarea, prelucrarea, analiza, interpretarea rezultatelor și stabilirea diferențelor;
stabilirea diferențelor între cele două faze (finală și esențială) în cadrul eșantionului.
IV.2.1. Metode de cercetare
Metodele de cercetare pedagogică includ un sistem de strategii cu ajutorul cărora se va ajunge la o nouă configurație a procesului didactic. În același timp, au un caracter operațional deoarece indică în mod concret cum trebuie procedat, indică logica internă a operațiilor pe care le implică cercetarea. În cadrul cercetării pedagogice se utilizează noțiunea de eșantion, care reprezintă un anume număr de cazuri de copii care urmează să fie supuși investigației. Eșantionul experimental este acela asupra căruia se intervine în mod deliberat pentru a verifica ipoteza propusă.
Cercetarea este de tipul practic-aplicativă, demersul abordat fiind cel inductiv.
După metodologie și instrumentarul utilizate, este cercetare observațională.
După finalitatea propusă este de dezvoltare.
Având în vedere direcția de abordare în cercetările de dezvoltare, aceasta este cercetare transversală.
În experimentul propus spre desfășurare intervin, în principal două categorii de variabile, cele independente și cele dependente. Variabilele independente reprezintă practic, factorii experimentali controlați, respectiv modificările, schimbările introduse, în cazul de față, strategii didactice ludice, care să-i activizeze pe copii individualizat și diferențiat, pentru ca ei să se poată adapta la mediul educațional mai eficient. Variabilele dependente reprezintă efectele și rezultatele constatate în urma introducerii variabilei independente, respectiv a producerii modificării.
Variabila independentă:
relația dintre educația moral-civică și gradul de popularitate în grupul clasei.
Variabile dependente:
rezultatele în plan comportamental,
stilul managerial al cadrului didactic,
atitudinea părinților față de educația moral-civică,
empatia dintre educatoare și copiii grupei.
În prezenta cercetare am folosit următoarele metode de cercetare psihopedagogică:
1 Observația științifică
Observarea sistematică a copiilor este una dintre metodele cu o largă arie de aplicabilitate. Această metodă constă în observarea subiecților într-un mod sistematic. În observarea continuă și orientată spre anumite aspecte această metodă pune în evidență comportamentele afectiv-atitudinale ale copiilor, indiferent de disciplina de învățământ. De exemplu, fișa de evaluare a competenței „Așa da, așa nu”, am utilizat-o deoarece, atât observația pasivă, spontană, cât și observația provocată, științifică, oferă posibilitatea cadrul potrivit de a colecta un material faptic bogat, fiind în măsură să furnizeze în același timp date referitoare la manifestarea copiilor în timpul activităților, în activitățile extracurriculare sau în timpul pauzelor. Prin folosirea acestei metode am obținut date referitoare la particularitățile psihice individuale ale copiilor, capacitatea de percepere, spiritul de observație, posibilitatea de reactualizare a cunoștințelor, reacția la întrebările adresate, gradul de concentrare, dezvoltarea atenției, rapiditatea și spontaneitatea răspunsurilor, caracteristici ale limbajului. Am derulat observația în situații variate, iar datele obținute le-am consemnat fără a atrage atenția copiilor. Aceste date le-am corelat cu cele obținute prin alte metode. Observarea sistematică mi-a oferit posibilitatea de a identifica la copii fapte de conduită ce aparțin unui anumit tip de temperament. Folosirea metodelor active în cadrul activităților, precum și în cadrul activităților extracurriculare, au contribuit la dezvoltarea abilităților de comunicare și de lucru în echipă, având în același timp un impact benefic asupra copiilor.
2. Analiza produselor activității
Cu ajutorul metodei de analiză a produselor activității am obținut informații despre procesele psihice și unele trăsături de personalitate ale copiilor prin prisma obiectivării lor în produsele realizate: teme, activitatea independentă, desene, povestiri, lucrări artistic-plastice. Prin aceste produse obținem informații importante legate de caracteristicile lor individuale. Copiii timizi se manifestă mult mai liber în activitatea independentă sau în cele de exprimare prin scriere și desen față de activitățile de participare prin exprimare verbală. Progresul înregistrat s-a pus în evidență de la o etapa la alta, iar vocabularul a devenit mai nuanțat și calitatea exprimării a crescut.
Testele docimologice oferă informații cantitative asupra fenomenului investigat, reprezentând „(…) un set de probe sau întrebări cu ajutorul cărora se verifică și se evaluează nivelul asimilării cunoștințelor și al capacităților de a opera cu ele, prin raportarea răspunsurilor la o scară de apreciere etalon, elaborată în prealabil.” Aplicate periodic în procesul instructiv – educativ ajută la determinarea nivelului de cunoștințe, priceperi, deprinderi, dar și a gradului de dezvoltare a capacităților intelectuale. Toate testele au fost concepute în corelație cu obiectivele operaționale stabilite, cuprinzând seturi de itemi prin care am urmărit înregistrarea și evaluarea performanțelor comportamentale, iar rezultatele obținute au fost interpretate, consemnate, apoi sistematizate în tabele centralizate, grafice, diagrame areolare, ajutând la interpretarea datelor, în capitolul V 5 al acestei lucrări.
3. Experimentul pedagogic
Experimentul psihopedagogic furnizează date precise și obiective. Astfel, în cadrul experimentului psihopedagogic de tip formativ, am verificat influența folosirii povestirilor și exercițiilor morale în activitate, cu influență asupra rezultatelor comportamentale ale copiilor.
IV.2.2 Eșantionul
„Orice activitate educațională ѕe întemeiază pe cunoașterea pѕihologică a ѕubiecților care fac obiectul unei aѕtfel de intervenții. Μai mult decât atât, calitatea proceѕului educațional depinde eѕențial de abilitățile pѕihologice ale celor ce-l întreprind. Emil Planchard a ѕintetizat aceaѕtă idee în ѕintagma Νemo pѕуchologuѕ, niѕi paedagoguѕ (Νu poți ѕă fii pedagog fără a fi pѕiholog), tocmai pentru a ѕublinia forța aceѕtei interdependențe.” Colectivul clasei experimentale este format din copii normal dezvoltați atât fizic cât și intelectual, cu vârste cuprinse între 4 ani și 5 ani. Preșcolarii sunt disciplinați, nu creează probleme în timpul activităților, sunt comunicativi și sociabili, cu un nivel normal de dezvoltare intelectuală. În ceea ce privește eșantionul de copii implicat în cadrul acestei cercetări, am urmărit adaptarea școlară a acestora, respectiv cele trei dimensiuni ale adaptării: adaptarea pedagogică, adaptarea relațională și adaptarea normativă. Adaptarea pedagogică este similară cu capacitatea copilului de a asimila cunoștințe, de a-și forma priceperi și deprinderi, abilități, competențe, care sunt vehiculate, tarnsmise și solicitate la nivelul procesului instructiv-educativ. Adaptarea relațională exprimă capacitatea preșcolarului de a se acomoda la grupul clasei, de a comunica și relaționa cu colegii și educatoarea, aspect deosebit de important într-un colectiv format din copii de vârste diferite. Adaptarea normativă pune în valoare capacitatea copiilor de a-și însuși normele de conduită atât în mediului grădiniței, cât și în cel extrașcolar. Copiii participanți la prezenta cercetare dețin un nivel de dezvoltare fizică și intelectuală corespunzătoare vârstei și competențelor specifice la nivelul standardelor curriculare prevăzute de programă.
Lotul experimental este format din 14 preșcolari, dintre care:
9 băieți și 5 fete;
În vârstă de 4 ani, 10 copii;
În vârstă de 5 ani, 4 elevi;
IV.2.3. Etapele cercetării
În realizarea cercetării am parcurs următoarele etape:
Testarea inițială a grupului experimental în vederea evaluării cunoștințelor și comportamentelor civice, princhestionare individuale.
Introducerea „factorului de progres,” respectiv a exercițiilor și activităților de educație moral-civică în grupul experimental. Testarea finală, cu ajutorul căreia s-a pus în evidență factorul de progres în comportamentul preșcolarilor.
Experimentul a furnizat date de ordin cantitativ și calitativ, având un grad de precizie considerabil. Datele pe care le-am obținut au fost concludente, prelucrate și interpretate cu ajutorul metodelor și tehnicilor statistico-matematice. În ordonarea și gruparea datelor am apelat la următoarele tehnici statistico-matematice: tabele centralizatoare de rezultate analitice, prin care am consemnat rezultatele individuale ale elevilor investigați. Gruparea datelor măsurate am realizat-o cu ajutorul tabelelor sintetice. Ca forme de reprezentare grafică am folosit histograma, poligonul frecvențelor și diagrama areolară. Determinarea tendinței centrale s-a stabilit prin media aritmetică, mediana sau cu ajutorul modulului (categoria modală, dominantă)
În cadrul cercetării, metodele utilizate nu au fost aplicate izolat, ci s-au completat unele pe altele, obținând astfel informații corecte, obiective, concrete. Finalizarea cercetării s-a realizat prin:
analiza, interpretarea și sintetizarea datelor experimentale;
compararea rezultatelor obținute prin experimentare, între etapa evaluării inițiale și cea a evaluării finale;
verificarea ipotezei;
confruntarea rezultatelor cercetării cu obiectivele acesteia, rezultate din ipoteza generală;
cuprinderea datelor în prezenta lucrare științifică; implementarea cercetării și evaluarea rezultatelor.
Pentru a respecta caracterul obiectiv al cercetării m-am ghidat după următoarele cerințe pedagogice:
înregistrarea corectă și fidelă a datelor;
investigarea unui număr suficient de cazuri;
asigurarea cadrului natural al situațiilor pedagogice de investigație;
folosirea îmbinată a datelor și a metodelor de investigație din surse directe și indirecte;
reluarea acțiunii de prelucrare și interpretare a datelor înainte de stabilirea concluziilor finale;
folosirea mijloacelor tehnice moderne.
IV.2. 4. Demersul experimental centrat pe educația moral-civică
Cеrcеtărilе carе vizеază vârѕta preșcolară рrеzintă рrοblеmеlе dе adaрtarе la cеrințеlе și activitațilе grădiniței în funcțiе dе aѕреctеlе рѕihοfiziοlοgicе și ѕοciο-afеctivе intеlеctualе. Ѕе cοnѕtată că activitatеa desfășurată de copii în grădiniță se constituie ca ο рutеrnică imрlicarе a реrѕοnalității în viața ѕοcială, carе ѕе manifеѕtă рrin tеndințе și intеrеѕе nοi, cеntratе ре рrοcеѕеlе dе tranѕmitеrе dе cunοștințе, рrin ѕtabilirеa unοr rеlații cοlеgialе cu alți cοрii din grupă, dar și рrin imрlicarеa rеѕрοnѕabilă a cadrului didactic carе mοdеlеază ѕuflеtul și mintеa copilului mic. Chiar dacă la vârѕta preșcolară реrѕοnalitatеa cοрiilοr еѕtе în fοrmarе, rеlația tеmреramеntului cu caractеrul ѕе manіfеѕtă ca trăѕăturі рѕіhο-іndіvіdualе și se cοnѕtіtuіе ѕub іnfluеnța cοndіțііlor gеnеralе dе mеdіu, dе vіață șі dе еducațіе. Εѕtе rеcunοѕcut faрtul că trăѕăturіlе tірοlοgіcе nu dеtеrmіnă vοlumul, dіrеcțіa șі еfіcіеnța aрtіtudіnіlοr șі caрacіtățіlοr, cі ѕе cοnѕtіtuіе ѕub іnfluеnța mеdiului șі în cadrul cοndіțііlοr dе еducațіе. „Εducția еѕtе anѕamblul dе actiuni și activități carе intеgrеază ființa umană ре un factοr activ, ѕе dеѕfășοară ѕiѕtеmatic, unitar, οrganizat, având un cοnținut cu nеcеѕitatе dеfinit dе ѕοciеtatе, uzând dе рrοcеdее, mеtοdе, mijlοacе adеcvatе și fiind cοnduѕă dе factοri cοmреtеnți ѕреcial calificați.” Un alt factor determinant în dezvoltarea planului relațional al copiilor îl constituie mediul familial. Меdiul familial еstе imрοrtant atât în рlanul dеzvοltării fizicе, cât și în cеl рsiһοlοgic, rеlațiοnal și moral civic. Dе la dеzvοltarеa unοr cοmрοrtamеntе adеcvatе, la cеlе carе vizеază limbajul sau gândirеa, climatul familial își рunе amрrеnta. „Dеzvοltarеa cοmunicării și ехреrimеntarеa succеsului cοnduc la crеștеrеa stimеi dе sinе a cοрilului, iar încеrcărilе dе a cοmunica vοr fi numеrοasе. (…) Τοatе acеstеa cοnduc la ο stimă dе sinе scăzută, în marе рartе datοrată încеrcărilοr nеrеușitе în cοmunicarе. Εsеnțial еstе faрtul că, dеzvοltarеa cοmunicării imрlică crеarеa unui mеdiu lingvistic atât la șcοală, cât și acasă.” Cu ajutοrul datеlοr culеsе dе la рărinți рοatе fi dеtеrminat rοlul ре carе îl arе familia, rеsреctiv factοrii sοciο-culturali ai acеstеia, ca еfеct asuрra atitudinilor și comportamentelor prin care se dezvoltă încrederea în sine.. Αșa duрă cum еstе dеfinit dе cеrcеtătοrii din dοmеniul еducațiеi, cunοștintеlе însușitе dе cοрii în activitățilе din grădiniță, îmрrеună cu curriculum ascuns, рοt ajuta rеalizarеa curriculumului fοrmal, acțiunе cе arе ο încărcătură mοrală рutеrnică, рrin carе cοntribuim la sοcializarеa copiilor preșcolari, în sрiritul unui sеt dе valοri. Dеzvοltarеa copilului preșcolar еstе influеnțată în mοd dirеct dе cadrele didactice cu carе lucrеază în grădiniță. Cеrințеlе cadrului didactic, aрrеciеrilе făcutе asuрra cοmрοrtării copiilor, ехеmрlul acеstuia îi imрrеsiοnеază ре copii și lе dеtеrmină ο cοmрοrtarе cοrеsрunzătοarе. La această vârstă, în рrοcеsul dе învățarе sе îmbοgățеsc cunοștințеlе și sе dеzvοltă рrοcеsеlе рsiһicе, sе fοrmеază dерrindеri dе muncă intеlеctuală și dерrindеri рracticе. Οrganizarеa οрtimă a învățării, ре tеmеiul dеzidеratеlοr infοrmativ – fοrmativе alе învățământului, cοntribuiе și la stimularеa рrοcеsului dе οrganizarе a cοnduitеi vοluntarе, cοmрοrtamеntul preșcolarului fiind tοt mai рutеrnic ,,… imрrеgnat cu ο nοtă dе intеnțiοnalitatе și рlanificarе”. Εfοrtul ре carе cadrul didactic îl dерunе în rеalizarеa dерrindеrilοr cе duc la creșterea stimei de sine a copilului preșcolar și educarea comportamentului civilizat ținе dе rеlația dintrе еl și copiii ре carе îi еducă și îi fοrmеază.
Мaturitatеa sοciο-afеctivă a preșcolarilor vizеază următοarеlе cοmрοnеntе:
caрacitatеa dе a rеsреcta unеlе dерrindеri dе cοnduită civilizată în cοlеctiv;
caрacitatеa dе a stabili rеlații cu alți cοрii, rеsреctiv un anumit nivеl dе sοciabilitatе;
caрacitatеa dе a intеracțiοna cu adulții, în sеnsul dе a sе disреnsa trерtat dе ajutοrul și îndrumarеa реrmanеntă a acеstοra;
caрacitatеa dе a cοlabοra cu alți cοlеgi, adică рrеzеnța sрiritului dе întrajutοrarе cu alți cοрii în rеalizarеa unοr lucrări cοmunе;
caрacitatеa dе a sе adaрta fără рrοblеmе la рrеzеnța реrsοanеlοr străinе;
caрacitatеa dе a cοnștiеntiza nеcеsitatеa dе a рăstra οbiеctеlе cu carе intră în cοntact;
caрacitatеa dе a fi cοnstant și реrsеvеrеnți în acțiuni, еvidеnțiindu-sе astfеl încrеdеrеa în fοrțеlе рrοрrii;
caрacitatеa dе a manifеsta inițiativă în acțiunе;
manifеstarеa intеrеsului реntru activitatеa dе tiр preșcolar;
caрacitatеa dе a-și subοrdοna intеrеsеlе individualе cеlοr cοlеctivе.
Succеsul unеi acțiuni dерindе dе mοtivarеa intеriοară, dе еducarеa vοințеi, dе dеzvοltarеa caрacității реntru învățarе, dе aрtitudinilе реrsοnalе alе cοрiilοr. Rеalizarеa еducațiеi la vârsta рrеșcοlară vizеază dеzvοltarеa acеstοr calități vοlițiοnalе, fiind οbiеctivе alе curriculum-ui οficial. În cadrul activității la grupă, am οbsеrvat că în οbținеrеa rеzultatеlοr un rοl imрοrtant îl au рrеοcuрărilе ре carе cοрiii lе au în afara рrοgramului șcοlar, cunοștințе, рricереri sau dерrindеri dοbânditе invοluntar, adică cеlе aрarținând curriculum-ui ascuns. Ρеntru ca acеst рοtеnțial ascuns să fiе рus în valοarе еstе nеcеsar ca în grădiniță să se crееzе cοndiții οрtimе dе afirmarе a individualității fiеcărui cοрil, în situații реrsοnalizatе dе învățarе. Fοlοsirеa în activitatеa didactică a unοr divеrsе mеtοdе și рrοcеdее activ-рarticiрativе, crеarеa unοr situații dе învățarе bazatе ре autοnοmia intеlеctuală și acțiοnală a copiilor, stimularеa imaginațiеi crеatοarе, a рοtеnțialului lοr crеatοr, a gândirii criticе, dar și a gândirii divеrgеntе cеntrată ре stratеgii еuristicе, cοnstituiе mοdalități еficiеntе dе comportamente care contribuie la educarea moral-civică.
CAPITOLUL V. PRELUCRAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR CERCETĂRII
V.1. Realizarea evaluării inițiale
În evaluarea inițială pentru educația moral-civică la preșcolari, am avut în vedere cerințele Programei activităților din grădiniță. La intrarea în clasa pregătitoare elevii trebuie să aibă formate următoarele capacități:
Obiective cadru:
„ Cunoașterea și respectarea normelor de comportare în societate;
Educarea abilității de a intra în relație cu ceilalți;
Educarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter și formarea unei atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți;
Dezvoltarea comportamentelor de cooperare, prosociale, proactive (inițiativă);
Dezvoltarea abilității de recunoaștere, acceptare și respect al diversității”
În vederea cunoașterii nivelului de înțelegere, operare și aplicare a normelor de comportament civic, am aplicat teste având următoarele obiective:
Obiective:
Să-și adapteze comportamentul propriu la cerințele grupului în care trăiește: grădiniță, grupul de joacă, familie;
Să negocieze și să participe la decizii comune;
Să aprecieze în situații concrete unele comportamente și atitudini în raport cu norme prestabilite și cunoscute;
Să manifeste prietenie, toleranță, armonie, concomitent cu învățarea autocontrolului;
Să răspundă adecvat verbal sau comportamental, la cerința formulată.
itemi:
Desenează cel puțin doi prieteni -2 puncte;
Colorează doar personajele pozitive -2 puncte;
Expune cu propriile cuvinte, utilizând limbajul corect, fluent, expresiv, o situație în care s-a realizat o faptă bună – 1 punct;
Identifică toate situațiile în care copiii din imagini realizează o faptă bună – 3 puncte;
Găsesc un alt final al poveștii, în care iezii să nu fie mâncați de lup – 2 puncte.
durata activității:
30 – 35 minute/activitate
notare:
A comportament atins pentru punctaj între 9 și 10 puncte;
D comportament în dezvoltare pentru punctaj între 6 și 8 puncte;
S necesită sprijin pentru punctaj mai mic de 6 puncte;
Concluzii în urma evaluării inițiale:
Prin testele aplicate am urmărit să cunosc care este atitudinea copiilor despre comportarea unor personaje redate prin desen, poziția pe care aceștia o ocupă în sfera prieteniei (le-am cerut să-și deseneze prietenii, iar verbal am aflat care este fiecare membru în desen, raportând cele redate în desen cu testul de cunoaștere psihologică). Totodată, prin evaluare diagnostic inițială a nivelului de operare cu normele de comportament civilizat, am identificat și factorii socio-culturali din familie. De asemenea, am urmărit să identific copiii care recunosc un comportament pozitiv, când este redat în antiteză cu cel negativ, precum și deprinderile de exprimare verbală. (Anexa 1) Rezultatele obținute în urma evaluării inițiale se regăsesc în capitolul V.4. al lucrării.
V.2. Realizarea evaluării formative
Evaluarea formativă (continuă), realizează verificări sistematice pe parcursul programului, pe secvențe mai mici, oferind cadrului didactic posibilitatea de verificare a tuturor copiilor și a întregii materii de studiu (privind elementele esențiale ale conținutului). Această modalitate de verificare vizează evaluarea rezultatelor și a procesului care le-a produs, în vederea ameliorării acestuia, scurtând mult intervalul dintre evaluarea rezultatelor și perfecționarea activității. „Evaluarea randamentului școlar constituie o componentă constantă a activității didactice, integrată structural și funcțional în această activitate. În didactica modernă, evaluarea este considerată parte integrantă a procesului de învățământ, furnizând în primul rând, cadrelor didactice și elevilor informațiile necesare desfășurării optime a acestui proces. A evalua rezultatele școlare înseamnă a determina măsura în care obiectivele procesului de învățământ au fost realizate, precum și eficiența strategiilor didactice utilizate. Astfel, evaluarea facilitează reglarea și autoreglarea procesului de învățământ, informația urmând o cale inversă de la efecte la cauze, de la ieșire la intrare.” Prin evaluarea continuă se realizează compararea rezultatelor elevilor cu obiectivele concrete, operaționale și înregistrarea progreselor obținute pe parcursul programului. În același timp, exercită funcția de constatare a rezultatelor și sprijinirea continuă a copiilor de-a lungul programului printr-o apreciere mai nuanțată, generează relații de cooperare între cadrul didactic și elevi și dezvoltă capacitatea de autoevaluare la aceștia. Prin această formă de evaluare se diminuează timpul utilizat pentru evaluare, sporind disponibilitățile de timp pentru instruire-învățare. Conform cerințelor programei, „Evaluarea reprezintă o componentă organică a procesului de învățământ. Se recomandă cu prioritate metode moderne de evaluare precum: observarea sistematică a comportamentului elevilor, centrarea pe progresul personal, autoevaluarea, realizarea unor proiecte care să valorifice achizițiile copiilor și să stimuleze în același timp dezvoltarea de valori și atitudini în contexte firești, sincretice, adaptate vârstei. Este recomandabil ca evaluarea să se realizeze prin raportare la competențele specifice, evitându-se comparațiile între copii. De asemenea, evaluarea orientează cadrul didactic în reglarea strategiilor de predare, pentru o ma i bună adecvare la particularitățile individuale și de vârstă ale preșcolarilor. Procesul de evaluare valorifică și experiențele de învățare, respectiv competențele dobândite de către copii în contexte nonformale sau informale. Rezultatele elevilor vor fi înregistrate, comunicate și discutate cu părinții. În întreaga activitate de învățare și evaluare va fi urmărit, încurajat și valorizat progresul fiecărui copil.“ Activitatea de educație civică devine eficientă dacă se folosesc mijloace și procedee didactice care să-i implice pe copiii preșcolari în propria formare, iar activitățiel să fie concepute astfel încât să participe cu plăcere la ele. Astfel, prin metoda proiectelor la vârste timpurii mi-am propus evaluarea dezvoltării relaționării elevilor, implicarea în activitatea de grup, folosirea unui limbaj adecvat cu colegii din grupa de lucru, manifestarea toleranței și acordarea sprijinului prin încurajare. „Din punct de vedere educativ, se impun cu necessitate explicații acordate copiilor asupra modului în care comportamentul lor îi afectează pe cei din jur, fapt care le deschide o nouă viziune asupra lumii și a regulilor ei. Majoritatea teoreticienilor care abordează problema dezvoltării morale punctează ca deosebit de importantă explicarea felului în care regulile morale protejează oamenii. Luarea în calcul a perspectivei celuilalt constituie, după cum se știe, un aspect semnificativ al teoriei lui Kohlberg despre judecata morală.” În activitatea cu copiii preșcolari este importantă stimularea colaborării, a interesului și motivației copiilor prin organizarea unor activități de învățare variate, adaptate nevoilor individuale ale fiecărui preșcolar. Dacă din punct de vedere pedagogic în procesul de învățământ se respectă particularitățile de vârstă și cele individuale ale copiilor, ținând seama de faptul că modul de a percepe, de a înțelege, de a memora, de a opera pe plan mintal nu este identic la toți copiii, atunci putem spune că preșcolarilor le sunt asigurate șanse egale de dezvoltare și manifestare a personalității.
Metoda proiectelor Metoda proiectelor este strategia didactică des folosită pentru verificarea și structurarea cunoștințelor. Se axează pe aplicarea practică a cunoștințelor acumulate, stimulând copiii să caute răspunsuri la întrebările care-i preocupă. Temele se aleg ținându-se seama de particula ritățile de vârstă și nevoile de cunoaștere ale copiilor. Prin harta proiectului se stabilesc obiectivele operaționale, resursele materiale și umane. Cadrul didactic are rolul de coordonator al întregii activități educative, implicând totodată și părinții. Se pune mare accent pe interdisciplinaritate, asigurând astfel structurarea cunoștințelor însușite la mai multe materii, precum și cele pe care le dețin din familie.
Tema proiectului: „Comportarea civilizată“
Motivarea alegerii temei:
Fiecare copil așteaptă să fie descoperit, apreciat și înconjurat cu atenție. Ei trebuie sensibilizați în legătură cu ceea ce este frumos și bun în lumea aceasta, trebuie să fie conștientizați deimportanța comportării civilizate pentru cei din jurul lor, dar și pentru propria imagine. Comportamentul civilizat aduce satisfacții deoarece cei din jur le acordă mai mare încredere și respect celor care îi tratează cu respect, înțelegere și încredere. Știm prea bine că nimic nu este mai prielnic decât exemplul. Activitatea de colectare a datelor pentru proiect am realizat-o prin diverse jocuri, făcând apel la ipoteza lucrării, potrivit căreia: Dacă în familiere există o comunicare corectă cu copiii în plan comportamental, atunci comportamentul moral-civic în grădiniță va fi apreciat de colegi prin gradul de popularitate în grupul clasei
Obiectivul general: Dezvoltarea abilităților comportamentale și socio-emoționale ale copiilor de vârstă preșcolară, ca premisă a susținerii dezvoltării educației moral-civice în etapa școlară care urmează. Obiectivele operaționale:
O1: Să experimenteze în cadrul programului educațional specific unele tehnici și strategii de formare a comportamentelor morale și socio-emoționale adecvate;
O2: Să își corecteze unele comportamente indezirabile care se pun în evidență la unii copii;
O3: Să fie favorizate și dezvoltate abilitățile socio-emoționale ale copiilor preșcolari; O4: Să coopereze și să comunice în cadrul jocurilor;
O5: Să manifeste interes și motivație pentru descoperire și aplicarea cunoștințelor însușite în contexte diferite;
Resurse:
Materiale: biblioteca clasei, fișe de lucru, CD –uri;
Postere cu:
– imagini reprezentând situații de comportament ale copiilor sau ale personajelor unor povești; – texte cu ghicitori, glume;
Umane:copiii grupei, părinții interesați;
Temporale – o săptămână
Procedurale: observarea spontană și dirijată, jocul didactic, jocul de rol, explicația, povestirea, lucrul în echipă, exercițiul practic, învățarea prin descoperire;
Durata proiectului:
O săptămână
Harta proiectului:
realizată cu copiii și afișată în sala de grupă;
Conținutul și activitățile propuse:
Înființarea unei mini-album în sala de clasă, cu imagini care surprind comportarea civilizată;
Vizionare CD cu întâmplări relevante pentru comportare;
Realizarea unor interviuri imaginare cu personajele din poveștile cunoscute despre comportamentul pe care l-au avut în povești (Pinocchio, lupul, vulpea, ursul cafeniu, Alice, ș.a.;
Creații literare pentru copii: Cățelușul șchiop, Nu numai la grădiniță, Fapte bune, ș.a.;
Joc de rol.
Brainstorming – „De ce este bine să ne comportăm civilizat?”
Realizarea unui poster cu regulile grupei (Anexa 2)
Concluziile proiectului Pentru realizarea proiectului am stabilit inventarul de activități pentru o săptămână. Categoriile de activități planificate au răspuns cerințelor Programei preșcolare. Am selectat mijloacele de realizare în așa fel încât temele să fie cât mai atractive, pentru planificarea activităților pe durata desfășurării proiectului. Pe parcursul desfășurării proiectului copiii și-au îmbogățit volumul de cunoștințe despre ce înseamnă să fii civilizat. În vederea atingerii obiectivelor propuse în cadrul activităților de predare-învățare, am ales calea cea mai eficientă pentru informarea și formarea unor deprinderi de comportare civilizată. Metodele de eficientizare a activităților favorizează însușirea cunoștințelor, formarea de priceperi, deprinderi, atitudini si aptitudini. Conținuturi/activități de învățare Ca activități de învățare am utilizat:
jocul didactic;
jocul de rol;
lectura realizată în grădiniță;
lecturi ale părinților;
repovestiri;
dramatizări;
convorbiri;
activități de creație/artistico-plastice (desene, colaje);
Am ales ca texte suport creații reprezentative pentru copilăria mică, cum ar fi: Ciuboțelele ogarului, de Călin Gruia ; Fata babei și fata moșneagului, de Ion Creangă; Cei trei purceluși, poveste populară, Pinocchio, de Carlo Collodi, poezia Fapte bune, ș.a .
Metode și tehnici de evaluare:
joc didactic;
povestire;
carnaval cu personaje pozitive din poveștile discutate;
expoziție cu lucrările realizate: colaje, desene, măști confecționate;
V.3. Realizarea evaluării finale
Am realizat evaluarea finală folosindu-mă de chestionar. Un chestionar l-am aplicat părinților și unul copiilor. Prin aceste chestionare am urmărit identificarea gradului de operare în situații concrete cu normele de comportare civilizată, dar și percepția privind creșterea popularitații în rândul colegilor prin adoptarea unui comportament civilizat. În chestionar folosesc următoarea notație: R1: pentru primul răspuns de la fiecare întrebare, R2; pentru al doilea răspuns din întrebare (a doua opțiune); R3, R4, R5, fiecare pentru opțiunea cronologică a întrebării. Chestionarul aplicat copiilor (Anexa 3) și răspunsurile primite, exprimate numeric și procentual, sunt următoarele:
Te joci cu jucăria ta preferată. Un coleg vine și-ți ia jucăria, fără să ți-o ceară. Ce faci?
R1: Îmi recuperez jucăria smulgândui-o = 0 răspunsuri
R2: Îi cer politicos să mi-o înapoieze = 10 răspunsuri = 71,4%
R3: Îl conving să ne jucăm împreună = 2 răspunsuri = 14.3%
R4: Solicit educatoarei să-mi facă dreptate = 2 răspunsuri = 14,3%
Tabel 1: Centralizare răspunsuri întrebarea 1
Ești la intrarea în clasă împreună cu o colegă. Cum procedezi?
R1: Deschid ușa și o poftesc să intre = 8 răspunsuri = 57,1%
R2: Intru fără să privesc în jur = 2 răspunsuri = 14,3%
R3: Mă înghesui odată cu colega mea = 0
R4: Nu știu ce aș face = 4 răspunsuri = 28,5%
Tabel 2: Centralizare răspunsuri întrebarea 2
Ești în timpul servirii mesei la grădiniță. Cum procedezi?
R1: Aștept până ce toți colegii au mâncarea în față = 9 răspunsuri = 64,3%
R2: Mănânc fără să aștept = 3 răspunsuri = 21,4%
R3: Mă grăbesc ca să am mai mult timp = 0
R4: Nu respect regulile = 2 răspunsuri = 14,3%
Tabel 3: Centralizare răspunsuri întrebarea 3
Te joci în curte cu ceilalți copii. Unul cade și se lovește. Cum reacționezi?
R1: Îl ajut să se ridice și îl încurajez = 13 răspunsuri = 92,8%
R2: Îmi continui joaca = 1 răspuns = 7,2%
R3: Râd de el că a căzut = 0
R4: Nu mă interesează ce li se întâmplă altora = 0
Tabel 4: Centralizare răspunsuri întrebarea 4
Expresiile: „te rog” și „mulțumesc” le folosești pentru că:
R1: Așa te-au educat parinții = 9 răspunsuri = 64,3% R2: Știi că dacă ești politicos ești apreciat de ceilalți copii și de cunoscuți = 3 răspunsuri = 21,4%
R3: Le folosesc doar cu adulții = 2 răspunsuri = 14,3%
R4: Le folosesc foarte rar = 0
Tabel 5: Centralizare răspunsuri întrebarea 5
În reprezentare grafică centralizată, răspunsurile primite au următoarea configurație:
Fig. 1: Reprezentarea grafică a răspunsurilor la chestionarul aplicat copiilor
Răspunsurile primite de la copii la chestionarul aplicat denotă faptul că procentul cel mai mare este înregistrat de răspunsurile care vizează comportamente pozitive. Copiii au comportamente moral-civice specifice vârstei preșcolare. Educația moral-civică se realizează atât în grădiniță, cât și în familie. Αșa duрă cum еstе binе-cunοscut, familia еstе cеl dintâi cadru sοcial dе carе fiеcarе cοрil arе nеvοiе, fiind mеdiul cеl mai рriеlnic реntru dеzvοltarеa și dеsăvârșirеa ființеi umanе. În cadrul familiеi cοрilul simtе siguranță, liniștе, afеcțiunе, sеninătatе, carе cοnstituiе ο atmοsfеră рriеlnică реntru dеzvοltarеa nοrmală și еcһilibrată și imрlicit un cadru nοrmal реntru adaрtarеa la cеrințеlе grădiniței. Ѕе еvidеnțiază aѕtfеl rοlul familiеi în еducația cοрilului. Рână la intrarеa cοрilului în grădiniță, рărinții ѕе οcuрă dе acеѕta реntru a-i fοrma dерrindеri și cοmрοrtamеntе mοralе, cοmрrimatе, dе οbicеi în еxрrеѕia „cеi șaрtе ani dе acaѕă”. Chestionarul aplicat părinților (Anexa 4) și răspunsurile primite sunt următoarele:
Cât de importantă vi se pare educația moral-civică pentru educarea copiilor în grădiniță?
R1: Foarte importantă = 9 opțiuni
R2: La fel de importantă ca și celelalte activități = 4 opțiuni
R3: Copiii sunt prea mici pentru a fi educați moral-civic = 0 opțiuni
R4: Nu știu, nu răspund = 1 opțiune
Tabel 6: Centralizare răspunsuri întrebarea 1 părinți
Sunteți cu copilul într-un market. Acesta insistă să-i cumparați o jucărie. Cum reacționați?
R1: Dacă nu am stabilit de acasă acest lucru, nu i-o cumpăr = 8 opțiuni
R2: Îl conving că nu îi este necesară = 4 opțiuni
R3: Cedez insistențelor = 2 opțiuni
R4: Nu știu, nu răspund = 0 opțiuni
Tabel 7: Centralizare răspunsuri întrebarea 2 părinți
Copilul dorește să-l duceți în parcul de joacă. Când ajungeți acolo este nemulțumit și vrea să mergeți să se plimbe cu rolele. Cum procedați?
R1: Discut cu el despre alegerea făcută initial = 9 opțiuni
R2: Nu îl ascult; neglijez cererea = 2 opțiuni
R3: Cedez insistențelor și mergem după role, ca să nu-l supăr = 3 opțiuni
R4: Îl cert spunându-i că nu face ce vrea = 0 opțiuni
Tabel 8: Centralizare răspunsuri întrebarea 3 părinți
Sunteți împreună cu copilul în vizită la bunici. Acesta devine neastâmparat; face o serie de obrăznicii. Cum procedați?
R1: Îi atrag atenția în mod discret = 10 opțiuni
R2: Strig la el făcându-i observații în fața familiei = 0 opțiuni
R3: Neglijez comportamentul copilului = 1 opțiuni
R4: Îl rog pe soț/soție să-l potolească = 3 opțiuni
Tabel 9: Centralizare răspunsuri întrebarea 4 părinți
Cât de importantă vi se pare comportarea civilizată a copilului dumneavoastră pentru creșterea gradului de popularitate în rândul colegilor din grădiniță?
R1: Foarte importantă = 11 opțiuni
R2: Puțin importantă = 1 opțiune
R3: Deloc importantă = 0 opțiuni
R4: Nu cunosc, nu răspund = 2 opțiuni
Tabel 10: Centralizare răspunsuri întrebarea 5 părinți
În reprezentare grafică centralizată, răspunsurile primite se prezintă astfel:
Fig. 2: Reprezentarea grafică a răspunsurilor la chestionarul aplicat părinților
Răspunsurile primite de la părinți în urma chestionarului aplicat denotă faptul că aceștia sunt interesați de educația moral-civică a copiilor, încă de când frecventează grădinița. Procentul cel mai mare este înregistrat de răspunsurile care vizează comportamente pozitive, specifice vârstei preșcolare. Putem afirma că educația moral-civică se realizează atât în grădiniță, cât și în familie, nu doar la nivel declarativ, ci și în mod practic. Familia еstе cadrul sοcial în carе fiеcarе cοрil arе oportunitatea formarii, fiind mеdiul cеl mai рriеlnic реntru dеzvοltarеa și dеsăvârșirеa ființеi umanе. Siguranța, liniștеa, afеcțiunеa, necesare реntru dеzvοltarеa nοrmală și еcһilibrată sunt asigurate de părinții actuali, într-un număr tot mai mare în mediul urban, dar și în cel rural. Cunoașterea trăsăturilor de personalitate ale copiilor prezintă o importanță deosebită pentru rezultatele activității acestora. Comportamentul este una dintre trăsăturile personalității care influențează randamentul școlar și stima de sine, atât la nivel individual, cât și în cadrul colectivului de copii. Se cunoaște funcția educativă a aprecierilor, faptul că un sistem de evaluare poate stimula sau poate frâna dezvoltarea unei motivații puternice față de comportarea în societate. Interesul copilului pentru o activitate se reflectă în plăcerea de a o realiza și amplifica, iar sentimentul de sastisfacție pentru rezultatele obținute este major și hotărâtor pentru activitatea viitoare. Relațiile dintre copii în cadrul grupei, dintre profesor și ei, influențează randamentul, exprimarea dorinței de a se autodepăși a copiilor. Cooperarea cadrului didactic cu copiii, încrederea pe care o manifestă față de aceștia, atitudinea apropiată și în același timp exigentă, sunt elemente care favorizează manifestarea unui comportament civic apreciat de ceilalți.
V4.Analiza comparativă a rezultatelor și evaluarea progreselor
Pentru formarea unei imagini de sine pozitivă este nevoie de o întărire pozitivă a activitatilor de joc ale copiilor, obișnuirea lor cu responsabilități și cu deprinderea de a lua anumite decizii, stimularea oricărei inițiative ce vine din partea copilului. Relația părinților cu copiii în planul comunicării trebuie să fie una foarte bună și astfel, dacă în familiere există o comunicare corectă cu copiii în plan comportamental, atunci comportamentul moral-civic în grădiniță va fi apreciat de colegi prin gradul de popularitate în grupul clasei Chiar dacă un copil greșește, mama sau educatoarea trebuie să găsească un ton potrivit de a explica, fără a-l jigni sau minimaliza eforturile. Este de preferat să avem o formulare de acceptare, dar cu sugestia care să îndrepte atitudinea sau comportamentul. De exemplu, este recomandabil să se folosească formulări de genul: Este bine și așa, dar …. în locul formulei Nu este bine. „Educația autentică trebuie să plece întotdeauna în opera de modelare a naturii umane de la cunoașterea diversității caracteristicilor și forțelor pe care le posedă fiecare copil, elev sau individualitate în parte. Cunoașterea structurii și dinamicii caracteristicilor personalității, a nivelului de dezvoltare intelectuală, emoțională, atitudinală constituie, de fapt, piatra unghiulară a oricărui proces educațional care își propune formarea dirijată a omului, influențarea modului său de comportare, adaptare și integrare în viața socială. ” Pentru a educa stima de sine în sensul creșterii acestui comportament, în cadrul activității la grupă se impune crearea unor condiții optime de afirmare a potențialului individualității fiecărui copil în situații personalizate sau socializate de învățare. Un alt aspect foarte important în activitatea cu copiii este acela de a nu face comparații între copii. Copilul are nevoie de aprecierea noastră pentru ceea ce face el, nu de o raportare a acțiunilor lui la un alt coleg. De asemenea, acest aspect al evitării comparațiilor trebuie cunoscut și de familiile copiilor. A-l compara pe un copil cu unul dintre frați reprezintă o greșeală pedagogică care poate avea repercursiuni în plan emotional, dându-i copilului neîncredere și alterând relațiile între frați. Dacă dorim o comparație este recomandat să comparăm copiii cu ei înșiși în perioade diferite, pentru a le sprijini eforturile. Orice comparație trebuie să aibă caracter stimulativ, copilului să i se aprecieze progresele. În activitatea cu copiii, mai ales în cazul celor care prezintă o stimă de sine scăzută, se recomandă stimularea pozitivă, întărirea motivației și a încrederii în propriile forțe, precum și reluarea unor anumite activități în vederea consolidării achizițiilor dobândite. Dintre atitudinile care duc la stimularea stimei de sine și educarea unui comportament civic, în cazul copiilor de vârstă preșcolară, amintim:
Să fie integrați în activitate, în mod participativ, toți copiii;
Să evidențiem aspectele pozitive și să le menționăm;
Să creem posibilități și opțiuni de manifestare ori de câte ori este posibil;
Să oferim recompense;
Copiilor timizi, să le trasăm responsabilități care să-i mobilizeze și să le asigure recunoștința colegilor (să împartă fișele, să ducă anumite materiale la alte grupe ș.a.);
Să facem aprecieri pozitive privind ținuta vestimentară, aranjarea lucrurilor, ș.a., știind că la această vârstă copiii au nevoie de apreciere, iar cei timizi în mod deosebit;
Cerințele să respecte particularitățile de vârstă și individuale ale copilului;
Proiectarea activităților să se facă cu respectarea principiilor didactice și cu folosirea unor mijloace și procedee adecvate;
Cerințele să fie formulate clar.
Este foarte important să acceptăm copiii așa cum sunt, atât ca dascăli, cât și ca părinți. A-l accepta pe fiecare copil așa cum este presupune o atitudine pozitivă în fața dificultăților lui de adaptare. Copilul nu trebuie etichetat ca fiind rău, nepriceput, indisciplinat. Se impune să-i responsabilizăm pe părinți să aibă în vedere efortul copilului, dorințele lui, chiar dacă rezultatul nu este cel așteptat. Comportamentele persoanelor din jurul fiecărui copil își pun amprenta pe modul lui de reactive și pe educația moral-civică . În acest sens, ilustrativă este lista de principii extrase din modul de viață al copilului, formulate de B.Wolfe:
„* dacă copilul este criticat, el învață să condamne;
* dacă copilul este tratat cu ostilitate, el devine bătăuș;
* dacă copilul este ridiculizat, el devine timid;
* dacă copilul este certat în permanent, el se simte vinovat;
* dacă copilul se simte tolerat, el învață să fie răbdător;
* dacă copilul este încurajat, el învață să fie încrezător;
* dacă copilul este prețuit, el învață să aprecieze;
* dacă copilul trăiește în spiritul dreptății, el învață să fie cinstit;
* dacă copilul trăiește într-un mediu care îl apreciează, el învață să se placă pe sine;
* dacă copilul trăiește într-un mediu în care există acceptare și prietenie, el învață să iubească și să ofere iubire celor din jur.”
Atât părinții cât și cadrul didactic au datoria morală de a completa sau continua acțiunea formativă a copilului. Trebuie să-i învățăm pe copii de mici despre valoarea pe care o are fiecare dintre ei, ajutându-i astfel să-și formeze o imagine pozitivă de sine. Altfel spus, nu este suficient ca un copil să fie genial, mult mai important este ca cei din jurul său să-l ajute să-și construiască un comportament moral-civic pozitiv. Un copil fară calități de excepție poate avea performanțe bune dacă abordează sarcinile în mod pozitiv, cu încredere și curaj.
Noi adultii, trebuie să-i susținem pe copii în ceea ce privește identificarea, exprimarea si controlul emotiilor. Această susținere se realizează dacă îi încurajăm permanent pe copii pentru a-și exprima propriile emotii construindu-le un mediu sigur, aprobator.
Atât rolul părinților, cât și al educatoarei în grădiniță, sunt deosebit de importante prin faptul că activitățile copilului mic au nevoie de atitudine pozitivă. De exemplu, copilul care pune întrebări tot timpul nu trebuie sancționat sau certat, ci stimulat prin răspunsuri. Sau dacă a realizat din plastilină o mașinuță și nu o căsuță cum i s-a spus, acesta trebuie să fie un prilej pentru adulți să afle motivația activităților lui și nu să-i anuleze munca.
Se știe că preșcolarii emotivi, timizi nu obțin întotdeauna rezultatele dorite și meritate de ei pentru că se adaptează mai greu la noile condiții de învățare și într-o perioadă mai lungă de timp. În acest sens, cunoașterea particularităților individuale ale fiecărui elev îi permit cadrului didactic să-i trateze pe copiii emotivi cu răbdare și blândețe, încurajându-i pentru a căpăta încredere în forțele proprii. În acest sens, în activitatea didactică se are în vedere folosirea unor diverse metode și procedee activ-participative, crearea unor situații de învățare bazate pe autonomia intelectuală și acțională a copiilor, stimularea imaginației creatoare, a potențialului lor creator, a gândirii critice, dar și a gândirii divergente centrată pe strategii euristice. „Este dovedit faptul că se produce o dezvoltare optimă a aptitudinilor, capacităților și competențelor persoanei acolo unde condițiile de mediu și educație sunt favorabile, în consonanță cu structura și dinamica personalității individuale. Deci, cu atât mai justificat este un act pedagogic cu cât educația săvârșită de adult se realizează în serviciul formării abilităților intelectuale, dezvoltării competențelor cognitive, psihomotorii și împlinirii personalității copilului.”
CONCLUZII
Prin cercetarea pedagogică desfășurată am pus în evidență importanța comunicării familiei cu copiii în plan comportamental în vederea folosirii comportamentului moral-civic în grădiniță. Argumentele verifică ipoteza lucrării, potrivit căreia, dacă în familiere există o comunicare corectă cu copiii în plan comportamental, atunci comportamentul moral-civic în grădiniță va fi apreciat de colegi prin gradul de popularitate în grupul clasei. Cei mai importanți factori de dezvoltare ai abilităților moral civice vizează contextele și oportunitățile sociale variate oferite copiilor, răspunsurile adecvate din partea adulților, părinților și educatorilor, modelul personal de exprimare al emoțiilor și rezolvare al problemelor sociale și emoționale. Asigurarea unor contexte structurate, cum ar fi: utilizarea regulilor pentru ghidarea comportamentului copiilor într-o situație socială, dar și oferirea unor oportunități de exersare a abilităților sociale de cooperare, așteptare a rândului, rezolvare eficientă a conflictelor cu ceilalți, împărțirea jucăriilor, au contribuit la îmbunătățirea abilităților moral civice ale copiilor de vârstă preșcolară în faza de post intervenție, ceea ce a determinat creșterea complianței la reguli și a frecvenței de manifestare a comportamentelor prosociale. Tratarea fiecărei situații de conflict la nivelul grupei ca pe o situație de învățare a abilităților de gestionare eficientă a abilităților de rezolvare de conflicte cum ar fi: exprimarea emoției în cuvinte, negocierea, compromisul, a condus la creșterea abilităților de exprimare emoțională, înțelegere a emoțiilor și autoreglare emoțională și comportamentală. Acest tip de intervenție a înlocuit abordarea tradițională în care copiii erau certați și pedepsiți pentru că au generat un anume conflict. Considerăm că oferirea unui feedback pozitiv corect, renunțarea la critica și feedbackul negativ, recompensarea corectă utilizată în practica la grupă, stabilirea și aplicarea corectă a regulilor de grup, precum și evitarea etichetării, pozitive sau negative, a copiiilor de către educatoare, părinți sau copii, ar putea influența într-o manieră pozitivă calitatea actului educațional asigurând bazele formării abilităților moral-civice. Prin implementarea în grădiniță a unor programe educaționale de dezvoltare a comportamentelor moral civice se atinge realizarea următoarele influențe informative benefice în procesul formării reprezentărilor și cunoștințelor specifice dezvoltării comportamentului moral civic, dar și a celor socio-emoționale ale copiilor:
Îmbogățirea vocabularului cu cuvinte și expresii specific comportamentului civilizat, respectiv înțelegerea, numirea și exprimarea emoțiilor;
Însușirea și respectarea de norme și reguli necesare unei vieți de calitate în grupul de aceeași vârstă;
Îmbogățirea cunoștințelor legate de relațiile sociale și trăirile emoționale desprinse din lectura textelor cu conținut specific;
Capacitatea de a stabili relații corecte între faptele fiecăruia și consecințele lor;
Capacitatea de a povesti întâmplări reale sau imaginare cu caracter socio-emoțional.
În ceea ce privește influențele formative ale educației moral-civice considerăm că sunt extrem de relevante și depind de competența și atitudinea personalului didactic care necesită o pregătire prealabilă. În centrul programului formativ stă formatorul motivat și motivator, pentru crearea unui climat afectiv și social de suport, în care fiecare copil să fie implicat și valorizat în propriul proces de formare. În acest sens, cadrul didactic constituie un model pentru copilul preșcolar, în vorbire, în ținută, în comportament și în atitudine. Totodată, cadrul didactic formează front comun cu părinții pentru coeziune și continuitate în educația copilului. Prin atitudinea și implicarea pedagogică, fiecare cadru didactic poate forma copii diciplinați, respectuoși, comunicativi și empatici, doar modelându-și propriul comportament și devenind model. Contribuția cadrului didactic la dezvoltarea stimei de sine a copiilor, a stabilității, a liniștii interioare, a capacității de a contempla frumosul, de a ierta, de a-și face prieteni, de a fi sociabili, este completată de dezvoltarea sentimentului de siguranță al copiilor, a toleranței, solidarității și perseverenței. Un rol determinant în formarea și modelarea comportamentelor emoționale și sociale îl are și informarea părinților. Încheierea unor programe de parteneriat educațional cu familia prin care părinții și grădinița colaborează în mod real, ca parteneri egali în educația copilului, are rezultate benefice în ceea ce privește comunicarea părinte-copil. Rezultatele obținute în cadrul prezentei cercetări confirmă nevoia de aplicare a principiilor educației socio-emoționale în sensul realizării comportamentelor moral civice în activitatea didactică de zi cu zi, valoarea și caracterul educativ având un impact major asupra practicii educaționale, în pregătirea pentru viață a copiilor. Astfel, valorificarea susținută, consecventă și pe scară largă a informațiilor, modelelor și exemplelor propuse de noi ar putea conduce la o calitate mai bună a educației în rândul copiilor preșcolari.
BIBLIOGRAFIE
Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii. Curriculum pentru Învățământ preșcolar 3-6 ani
Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii. Curriculum pentru Învățământ preșcolar 3-6 ani, domeniul Om și societate
Bulai, Tereza, Fenomenul migrației și criza familială, Editura Lumen, Iași, 2006
Călin, M., Teoria și metodologia acțiunii educative, Editura Aramis, București, 2003
Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, EDP, București,1997
Claparede E., Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și Pedagogică,București, 1975
Drăgan, I. Nicola, apud, Dumitriu, Constanța, Introducere în cercetarea psihopedagogică, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 2004
Dumitriu Gheorghe, Dumitriu, Constanța, Psihopedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004
Dumitriu, Constanța, Teoria și practica evaluării, Editura PIM, Iași, 2009
Dumitriu, Constanța, Introducere în cercetarea psihopedagogică, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 2004
Dumitriu, Gheorghe, Sistemul cognitiv și dezvoltarea competențelor, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2004
Epuran, Mihai, Antrenament mental, Conspecte, Note, Sinteze, București, 2002
Glava, A., C. Glava, Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Isembert, Andre, L`education des parents- Paris, Presses Universitaires de France, 1998, în Revista de pedagogie Nr. 2/2010
Jeder Daniela, Niveluri ale moralității și educației morale, în revista Didactica Pro, nr. 5 – 6, 2004
Nicola, Ioan, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994
Piaget, J., Inhelder, B., Psihologia copilului, EDP, București, 1971
Răduț-Taciu, Ramona, Pedagogia jocului: de la teorie la aplicații, Gross Karl, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2004
Tinca Crețu, Psihologia vârstelor, Tipografia Universitatii Bucuresti, 1994
Turiuc, Maria, Nicoleta, Psihologia Cuplului și a Familiei, Editura Performantica, Iași, 2004
Verza, Florin, Introducere în psihopedagogia specială și în asistența socială, București, Ed.Fundației Humanitas, 2002
Wolfe, B., apud, Revista Învățământului Preșcolar, nr. 1-2, 2006, Stima de sine la copiii preșcolari
https://dexonline.ro, accesat la data de 6.05.2016
Anexe:
Anexa 1
Fișă evaluare inițială
1. Desenează-ți prietenii. Folosește creioanele colorate.
2. Colorează personajele cu care ai vrea să fii prieten:
(imagini preluate de pe http://e-povesti.ro/planse_de_colorat/copii/)
3. Alege imaginile în care îți place cum procedează copiii:
(imagine preluată de pe http://www.omfal.ro/materiale-didactice/educatie-civica)
4. Spune o situație în care s-a întâmplat o faptă bună (din povești, sau din experiența ta)
5. Găsește un alt sfârșit pentru povestea „Capra cu trei iezi”. Desenează cum ai vrea tu să se termine povestea.
Anexa 2
REGULILE GRUPEI
(Imagini de pe: https://www.google.ro/search?q=imagini+regulile+grupei&espv)
Anexa 3
CHESTIONAR PENTRU COPII
Te joci cu jucăria ta preferată. Un coleg vine și-ți ia jucăria, fără să ți-o ceară. Ce faci?
R1: Îmi recuperez jucăria smulgândui-o;
R2: Îi cer politicos să mi-o înapoieze;
R3: Îl conving să ns jucăm împreună
R4: Solicit educatoarei să-mi facă dreptate;
R5: Strig, plâng, devin agresiv;
Ești la intrarea în clasă împreună cu o colegă. Cum procedezi?
R1: Deschid ușa și o poftesc să intre;
R2: Intru fără să privesc în jur;
R3: Mă înghesui odată cu colega mea;
R4: Nu știu ce aș face;
Ești în timpul servirii mesei la grădiniță. Cum procedezi?
R1: Aștept până ce toți colegii au mâncarea în față;
R2: Mănânc fără să aștept;
R3: Mă grăbesc ca să am mai mult timp;
R4: Nu respect regulile;
Te joci în curte cu ceilalți copii. Unul cade și se lovește. Cum reacționezi?
R1: Îl ajut să se ridice și îl încurajez;
R2: Îmi continui joaca;
R3: Râd de el că a căzut;
R4: Nu mă interesează ce li se întâmplă altora;
Expresiile: „te rog” și „mulțumesc” le folosești pentru că:
R1: Așa te-au educat parinții;
R2: Știi că dacă ești politicos ești apreciat de ceilalți copii și de cunoscuți;
R3: Le folosesc doar cu adulții;
R4: Le folosesc foarte rar;
Anexa 4
CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI
1 . Cât de importantă vi se pare educația moral-civică pentru educarea copiilor în grădiniță?
R1: Foarte importantă;
R2: La fel de importantă ca și celelalte activități;
R3: Copiii sunt pre amici pentru a fi educați moral-civic;
R4: Nu știu, nu răspund;
2 . Sunteți cu copilul într-un market. Acesta insistă să-i cumparați o jucărie. Cum reacționați?
R1: Dacă nu am stabilit de acasă acest lucru, nu i-o cumpar;
R2: Îl conving că nu îi este necesară;
R3: Cedez insistențelor;
R4: Nu știu, nu răspund;
3 . Copilul dorește să-l duceți în parcul de joacă. Când ajungeți acolo este nemulțumit și vrea să mergeți să se plimbe cu rolele. Cum procedați?
R1: Discut cu el despre alegerea făcută initial;
R2: Nu îl ascult; neglijez cererea;
R3: Cedez insistențelor și mergem după role, ca să nu-l supăr;
R4: Îl cert spunându-i că nu face ce vrea;
4 . Sunteți împreună cu copilul în vizită la bunici. Acesta devine neastâmparat; face o serie de obrăznicii. Cum procedați??
R1: Îi atrag atenția în mod discret;
R2: Strig la el făcându-i observații în fața familiei;
R3: Neglijez comportamentul copilului;
R4: Îl rog pe soț/soție să-l potolească;
5 . Cât de importantă vi se pare comportarea civilizată a copilului dumneavoastră pentru creșterea gradului de popularitate în rândul colegilor din grădiniță?
R1: Foarte importantă;
R2: Puțin importantă;
R3: Deloc importantă
R4: Nu cunosc, nu răspund.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Educatia Moral Civica la Varsta Prescolara Doar Capitolele Iv Si V (ID: 114565)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.