Educatia In Epoca Digitala

EDUCAȚIA ÎN EPOCA DIGITALĂ

CUPRINS

ARGUMENT

CAP.1. SPECIFICUL EDUCAȚIEI DIGITALE ÎN RAPORT CU CEA CLASICĂ

SCHIMBAREA VECHILOR PARADIGME

CAP.2. CINE SUNT NATIVII DIGITALI/HOMO ZAPPIENS/GENERAȚIA NET

2.1.COMPETENȚE

2.2.NOILE ABILITĂȚI CERUTE DE ERA DIGITALĂ

2.3.VALORI

2.4.REȚELELE DE SOCIALIZARE: NOILE FORME DE A FI ÎMPREUNĂ

2.5.JOCURILE VIDEO

CAP.3. REGÂNDIREA MODELULUI EDUCAȚIONAL

3.1. SURSELE ALTERNATIVE DE INFORMARE

3.2. NOILE ȘCOLI

3.3. PROFESORUL EREI DIGITALE

3.4. INSTRUIREA ASISTATĂ DE CALCULATOR

3.5. TENDINȚELE VIITORULUI

CAP.4. METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. SCOPUL CERCETĂRII

4.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

4.3. IPOTEZELE CERCETĂRII

4.4. UNIVERSUL CERCETĂRII

4.5. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE – CHESTIONARUL

4.6. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

4.6.1. Chestionar profesori

4.6.2. Chestionar părinți

4.6.3. Analiză compartivă profesori – părinți

4.7. LIMITELE CERCETĂRII

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXA 1

ANEXA 2

MOTTO:

"Analfabeții secolului XXI nu vor fi aceia care nu știu să scrie și să citească, ci aceia care nu pot învăța, uita și reînvăța."

Alvin Toffler

ARGUMENT

Educației în epoca digitală este un subiect de actualitate, prea puțin tratat în literatura română de specialitate. Cu atât mai mult cu cât anul acesta s-au introdus manualele digitale în învățământul primar din țara noastră, această temă îmi trezește interesul și dorința de a afla cât mai multe lucruri despre modul în care evoluția accelerată a tehnologiilor digitale influențează modul în care gândește și este educată tânăra generație.

Pentru cei mici/tineri cultura digitală este foarte atractivă și le captează din ce în ce mai mult timp. Jocurile video, filmele, videoclipurile, forumurile, rețelele de socializare, chat-urile redefinesc copilăria pe coordonate mai atractive, mai personalizate, mai ineractive.

Înainte de a învăța să scrie, să citească sau chiar să își lege șireturile, copiii utilizează calculatoare, tablete, telefoane inteligente, care sunt obiecte întâlnite de ei la tot pasul de când se nasc. În aceste condiții, se pune problema regândirii sistemului educațional astfel încât acesta să fie adaptat cerințelor societății actuale și tendințelor viitorului. "Există o prăpastie între vechiul model de învățare și cel nou, prăpastie în care copiii din toată lumea cad în fiecare zi. Deși lumea se schimbă într-un ritm din ce în ce mai alert, eventualele schimbări în sistemul educațional sunt foarte lente și tind să se petreacă în direcția greșită; în fiecare zi – cu fiecare generație de elevi -, prăpastia dintre ceea ce copiii învață și ceea ce ar trebui să învețe devine mai adâncă" (Khan, 2013, p. 13-14).

„Noile sisteme de conectare și de comunicare pot accelera capacitățile comunicaționale, imaginative sau inventive, dar le și pot încetini sau stopa dacă nu sunt utilizate în chip judicios și, mai ales, în mod univoc. Instrumentul este cu atât mai bun cu cât el face ca elevul să treacă de la un statut de utilizator la cel de producător de idei, de sensuri, de trăiri. Oricât de performantă ar fi noua tehnologie, aceasta se cere a fi completată cu strategii tradiționale, clasice de formare a abilităților umane” (Cucoș, 2008, p. 53). Pentru o educație eficientă, este necesară păstrarea echilibrului între tradițional și digital. Astfel, această lucrare are ca scop descoperirea modului ȋn care evoluția tehnologiei influențează modul ȋn care tinerii de azi sunt educați, felul ȋn care părinții și profesorii reușesc să mențină echilibrul ȋntre mediul fizic și cel digital.

Cercetarea de față este structurată în patru capitole pe parcursul cărora am abordat problema educației în epoca digitală.

Primul capitol studiază specificul educației digitale în raport cu cea clasică și modul în care vechile paradigme se mai potrivesc sau nu cerințelor tinerei generații, în condițiile transformărilor tehnico-sociale atât de accelerate.

În al doilea capitol am prezentat generația actuală de tineri, referindu-mă la valorile, competențele și noile abilități pe care faptul că sunt născuți în epoca digitală le imprimă asupra lor. De asemenea, acest capitol este destinat studierii jocurilor video, rețelelor de socializare și impactului pe care aceste activități îl are asupra copiilor.

Al treile capitol al lucrării conține informații cu privire la modalitățile prin care sistemul educațional trebuie regândit astfel încât să fie adaptat perioadei actuale, dar și tendințelor viitoare.

Capitolul al patrulea cuprinde metodologia cercetării (în care sunt prezentate obiectivele propuse, ipotezele de lucru, chestionarul – ca metodă de cercetare utilizată, eșantionul chestionat) și interpretarea datelor obținute.

Lucrarea se finalizează cu concluziile la care am ajuns în urma analizei și interpretării datelor obținute în urma chestionării.

CAP.1. SPECIFICUL EDUCAȚIEI DIGITALE ÎN RAPORT CU CEA CLASICĂ

Deși tehnologia se schimbă cu o rată amețitoare, cel puțin în România, întâlnim în sistemul educațional materiale și lecții gândite cu zeci de ani în urmă. Dacă bunicii noștri ar merge acum la școală cu siguranță ar recunoaște mare parte din ce se întâmplă acolo: prelegerea, accentul pus pe exerciții etc.. Cu toate că s-au introdus noi subiecte, cum ar fi de exemplu ecologia, noi instrumente (computere, video-proiectoare), că se fac eforturi considerabile pentru a integra persoanele cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă și alte câteva modificări, Howard Gardner consideră că „poate cu excepția bisericii, nicio instituție nu a înregistrat atât de puține schimbări fundamentale ca aceea care se ocupă de educația oficială a generației viitoare” (2011, p. 44). Școlile sunt instituții conservatoare și chiar dacă au existat de-a lungul timpului pedagogi cu idei inovatoare ca M. Montessori, R. Steiner, C. Freinet, J. Dewey, experimentele lor nu au adus decât mici ajustări sistemelor educaționale și au rămas la stadiul de pedagogii alternative. Acest conservatorism al educației este necesar în ceea ce privește transmiterea valorilor, dar textele, planurile de lecție, metodele, mijloacele didactice etc. necesită modificări.

„În condițiile transformărilor tehnico-sociale actuale, asistăm la o reconfigurare a grupurilor de învățare, ce se impun și evoluează după alte criterii decât cele tradiționale. Clasa de elevi, în mod tradițional, presupune obligatoriu coexistența spațială a mai multor indivizi, acțiunea simultană, o anumită omogenitate de vârstă, interacțiune prezentă, interrelaționare concretă prin diverși stimuli” (Cucoș, 2008, p.54). În ultima perioadă, claselor de elevi li se adaugă comunitățile virtuale de învățare, cursurile la distanță câștigând tot mai mult teren datorită avantajelor pe care le au: timpul este utilizat flexibil, dispar barierele legate de distanță și deplasare, autonomia mare în învățare, posibilitățile de interactivitate. Cu toate că momentan nu sunt extrem de multe campusuri virtuale, rapiditatea evoluției tehnicii informaționale ne conduce către ideea că acestea se vor înmulți considerabil în următoarea perioadă și vor acoperi tot mai multe domenii și niveluri de formare.

„Expansiunea cu scop formativ a noilor tehnologii de informare și comunicare are reverberații multiple, de la redimensionarea conținuturilor învățării, care trebuie să devină mult mai flexibile, mai deschise, mai indeterminate, trecând prin revizuirea arsenalului metodic, și până la regândirea sistemelor de formare, a managementului resurselor antrenate, a formulelor de acreditare și validare a parcursurilor educative. Sub aspectul acestor revigorări apar noi studii, ce își propun, în mod explicit, examinarea în detaliu a resurselor învățării digitale, a valențelor formulelor de e-learning, a disponibilităților unui spațiu autogenerativ de informare și formare cu conotații didactice” (Cucoș, 2008, p. 58).

SCHIMBAREA VECHILOR PARADIGME

La începutul secolului al XIX-lea tabla a fost introdusă ca un nou mod de a ajuta elevii să vizualizeze informația. Deși generația actuală este crescută în mediu digital, există încă multe locuri în care sălile de clasă sunt încă în același stadiu ca în urmă cu o suta de ani. Modelul educațional încă folosit astăzi a fost creat pentru epoca industrială: prelegerea utilizată în predarea uniformizată, neimplicarea elevului în lecție, cerința ca elevii să memoreze ce le este transmis de către profesor. Generația actuală are nevoie de pregătire pentru provocările economiei digitale care necesită ablilități diferite față de cele cerute de epoca industrială. Profesorii prost plătiți, clasele suprapopulate și orele plictisitoare, neinteresante sunt situații care trebuie remediate alături de realizarea unor programe școlare mai relevante și mai atractive pentru tineri. Ei vor ca educația să fie ancorată în cotidian, să corespundă cerințelor secolului XXI, să fie amuzantă. Ei vor să aleagă ce, cum și când vor să învețe.

În perioada trecută, tinerii era necesar să-și însușească anumite informații înainte de a intra în câmpul muncii unde le utilizau când era nevoie. Acest sistem funcționa în perioada în care lumea se mișca încet, astăzi informația se schimbă cu viteza luminii și tinerii trebuie să se pregătească pentru învățarea continuă, să-și dezvolte capacitatea de a învăța lucruri noi, să răspundă cu viteză oportunităților și provocărilor.

În cadrul educației tradiționale:

„profesorul predă – elevilor li se predă;

profesorul știe tot – elevii nu știu nimic;

profesorul gândește – pentru elevi (se) gândește;

profesorul vorbește – elevii ascută cuminți;

profesorul disciplinează – elevii sunt disciplinați;

profesorul alege și își impune alegerea – elevii acceptă alegerile făcute de profesor;

profesorul acționează – elevii au iluzia că acționează prin intermediul acțiunilor profesorului;

profesorul «decupează» curriculumul – elevii se adapează;

autoritatea profesorului se opune libertății elevilor;

profesorul este subiectul procesului de învățare – elevii fac parte din decor"(Stan, 2007, p. 40).

Aceste obiceiuri este necasar să se schimbe deoarece copiii de azi s-au născut în alt timp. Educația lor nu trebuie mărginită în funcție de cunoașterea profesorului.

DE LA PREDARE LA DESCOPERIRE

În vechiul sistem, elevii erau nevoiți să memoreze cât mai multe informații, unele lipsite de relevanță și fără aplicabilitate în viața cotidiană, educația se limita la acumularea cunoștințelor predate de către profesor.

Dacă în trecut învățarea era o achiziție, în școlile contemporane aceasta înseamnă înțelegere, aplicare în practică, reflectare, atribuire de semnificații proprii, acțiune, participare, colaborare, cooperare, împărtășire de experiențe, învățare în context.

În școala tradițională predomină metodele de predare expozitive care favorizează memorarea și reproducerea, în timp ce școala modernă promovează strategii interactive, experimente, explorări, autoinstruire.

Acum, în epoca digitală, elevii pot găsi cu ușurință aproape orice informație. Vechiul stil educațional devine lipsit de sens. Astfel, devine important modul în care tinerii folosesc informația pe care o descoperă. Ei trebuie să învețe nu doar cum să caute o informație, ci și cum să o analizeze, să o sintetizeze, să o evalueze critic.

Plăcându-le tot ce este nou, elevii vor ca lecțiile să fie mai amuzante, mai interesante; ei își doresc satisfacția pe care le-o oferă lucrurile descoperite de ei înșiși.

Este indicat ca școlile să fie spații pentru învățat, nu pentru predat deoarece „de fiecare dată când se predă ceva, un elev este privat de bucuria și beneficiul descoperirii”(Seymour Parpet, apud. Tapscott, 2011, p. 232). În societatea actuală, profesorii au rol de mentor (nu doar de emițător de informații), el îi ajută pe elevi să conștientizeze metodele de investigație, să-și dezvolte abilitățile de cercetare și înțelegere a modelului experimental.

Pentru ca educația să capete sens pentru tinerii erei digitale, ei trebuie să înțeleagă vine lipsit de sens. Astfel, devine important modul în care tinerii folosesc informația pe care o descoperă. Ei trebuie să învețe nu doar cum să caute o informație, ci și cum să o analizeze, să o sintetizeze, să o evalueze critic.

Plăcându-le tot ce este nou, elevii vor ca lecțiile să fie mai amuzante, mai interesante; ei își doresc satisfacția pe care le-o oferă lucrurile descoperite de ei înșiși.

Este indicat ca școlile să fie spații pentru învățat, nu pentru predat deoarece „de fiecare dată când se predă ceva, un elev este privat de bucuria și beneficiul descoperirii”(Seymour Parpet, apud. Tapscott, 2011, p. 232). În societatea actuală, profesorii au rol de mentor (nu doar de emițător de informații), el îi ajută pe elevi să conștientizeze metodele de investigație, să-și dezvolte abilitățile de cercetare și înțelegere a modelului experimental.

Pentru ca educația să capete sens pentru tinerii erei digitale, ei trebuie să înțeleagă conținuturile, să le poată aplica în contexte potrivite, să-și formeze abilități practice de lucru.

DE LA TRANSMITEREA INFORMAȚIEI LA ÎNVĂȚAREA INTERACTIVĂ

În vechiul sistem, cel de transmitere a informației unidirecțional, profesorul era considerat atotcunoscător și transmitea cunoștințe elevilor care apoi erau nevoiți să reproducă lecțiile predate. Elevii nu erau încurajați să pună întrebări, aceștia își însușeau opiniile profesorilor fără a le trece prin filtrul propriei gândiri.

Astăzi prelegerile profesorilor pierd teren asemeni televiziunilor care își pierd audiența în favoarea internetului care oferă oportunități interactive de comunicare. Astfel, ei pot opta pentru metode mai interactive pentru predare, se pot plimba printre elevi, îi pot încuraja să colaboreze pentru rezolvarea anumitor probleme, intervenind atunci când au nevoie de ajutor etc. Acum pedagogii pun întrebări și îi lasă pe copii să descopere răspunsurile, le permit să arate ce știu, să observe, să gândească.

O strategie modernă oferită ca exemplu de Don Tapscott în „Crescuți digital” este just-in-time-teaching, „o metoda de predare și învățare care combină beneficiile temelor realizate pe baza internetului cu o învățare activă în școală, unde cursurile sunt adaptate nevoilor specifice ale fiecărui elev. Întrebările de încălzire, de spargere a gheții, scrise de elevi sunt pregătite cu câteva ore înainte de cursuri, oferindu-i profesorului posibilitatea de a-și adapta lecția, astfel încât în clasă să se concentreze în special pe acele părți ale temelor la care studenții au întâmpinat dificultăți”(Tapscott, 2011, p. 228). Aceată metodă este utilizată de Eric Mazur, profesor la Harvard, care susține că „educația înseamnă mult mai mult decât simplul transfer al informației. Informația trebuie să fie asimilată. Studenții trebuie să coreleze informația cu ceea ce știu deja, să își dezvolte modele mentale, să învețe să aplice noile cunoștințe și cum să adapteze aceste cunoștințe la situațiile noi și nefamiliare” (Tapscott, 2011, p. 229).

Pentru educația contemporană, studilul online reprezintă o metodă placută de tineri și foarte eficientă deoarece îi permite profesorului să proiecteze învățarea în funcție de particularitățile celor care studiază.

În epoca digitală, profesorii trebuie să se debaraseze de stilul demodat al prelegerii și să adopte unul interactiv, să abandoneze catedra, să se plimbe printre elevi, să îi asculte, să le ceară părerea, nu să le țină un monolog.

DE LA STUDIUL INDIVIDUAL LA CEL PARTICIPATIV

Dacă în perioada trecută învățarea se realiza individual de către elevi, în urma informațiilor primite de la profesor, acest model al învățării este necunoscut pentru majoritatea tinerilor de azi care au crescut colaborând, creând împreună în mediul online și nu numai. Acești tineri asimilează ce invață la ore mult mai ușor dacă discută între ei, pentru ei învățarea participativă este mult mai eficientă decât învățarea individuală sau concurențială.

Colaborarea dintre elevi îi ajută să se apropie, să discute deschis, să își apere punctul de vedere în dezbateri, clădește încrederea între ei și îi învață să empatizeze cu oameni diferiți.

În epoca digitală oricine poate avea acces la cursuri online. În acest mod tinerii din diferite colțuri ale lumii pot colabora, împărtăși, depășesc frontierele cunoașterii universale.

DE LA PREDAREA UNIFORMIZATĂ LA CEA DIFERENȚIATĂ

În școala tradițională profesorii predau tuturor elevilor (grupați în clase după criterilul vârstei) același lucru și îi evaluează pe toți în același mod. Elevii însă sunt indivizi unici, care folosesc metode de studiu diferite: unii asimilează vizual, alții ascultând, alții manipulând fizic obiectele. În școlile moderne profesorii își adaptează stilul pentru fiecare elev în parte, iau în considerare preferințele de studiu ale fiecăruia, le oferă pe lângă predare și alternative cum ar fi experimentele, excursiile, vizitele la diferite obiective, modele de fișe de lucru individuale personalizate etc.

Carol Ann Tomlinson, una dintre pricipalele susținătoare ale educației individualizate din S.U.A., a observat că „în trecut, profesorii ne-au spus că cea mai bună metodă de a învăța constă în repetare și în rezolvarea exercițiilor. Acum înțelegem pe deplin rolul gândirii în procesul de învățare – dorința studenților de a da sens lucrurilor pe care le învață. […] Diferențierea urmărește, de asemenea, să-i ajute pe studenți să înțeleagă ideile și să-și aplice aptitudinile astfel încât să dezvolte structuri de semnificații care le permit să rețină și să transmită altora ceea ce studiază” (Tapscott, 2011, p. 243-244). Tomlinson consideră „că tinerii sunt profund conștienți de diferențele care există între ei. […] Ei înțeleg pe deplin că nu sunt făcuți după același tipar. Observă lucrul ăsta în mai multe aspecte ale vieții lor. Când profesorii îi atrag pe copii într-o discuție despre atuurile lor, despre punctele slabe, interesele și metodele de a învăța – și când formează o clasă unde fiecare primește ajutorul și sprijinul de care are nevoie pentru a evolua cât mai mult posibil – se poate observa cu ușurință entuziasmul copiilor față de această abordare a procesului de predare și învățare” (Tapscott, 2011, p. 244). În aceste condiții, profesorul modern trebuie să fie rapid și flexibil pentru a se adapta caracteristicilor particulare ale elevilor.

CAP.2. CINE SUNT NATIVII DIGITALI/HOMO ZAPPIENS/GENERAȚIA NET

Școlarii de azi, care au avut la dispoziție tehnologii digitale încă din primul an de viață, apar în literatura de specialitate sub diverse denumiri.

Astfel, Wim Veen și Ben Vrakking au ales denumirea de Homo Zappiens pentru "noua generație de copii, născuți după 1990, care nu au cunoscut niciodată o lume fără internet și fără tehnologie. Văzând tehnologia și internetul ca o extensie naturală a mediului lor, aceștia nu sunt obsedați de temerea, mânuirea sau controlarea tehnologiei: ei se așteaptă să fie disponibilă și să utilizeze tot ceea ce funcționează cel ma bine. Maturizându-se într-o epocă a schimbării și abundenței de informații, ei au dezvoltat strategii de comunicare, cooperare și gestionare a informației, lucru care se poate dovedi crucial pentru societate în deceniile care urmează" (2011, p. 167).

Don Tapscott numește Generația Net prima generație care a rescut în epoca digitală, cea pentru care "tehnologia digitală nu este mai intimidantă decât un aparat video sau un prăjitor de pâine" (2011, p. 22).

Delia Dumitrescu folosește denumirea de Nativi Digitali pentru: „prima generație din istorie conectată la nivel global”; o generație tânără care le influențează pe celelalte de la o vârstă foarte fragedă având autoritate în ceea ce privește tehnologia (ei își învață părinții să utilizeze noile dispozitive media și îi sfătuiesc atunci când le achizitionează); singura generație care acționează autentic în lumea de azi, în care schimbarea este singura constantă. Fiind născuți în spațiul digital, „caracteristica definitorie a Nativilor Digitali este aceea că sunt mai puțin conștienți de interacțiunea lor cu tehnologia, prin virtutea ubicuității acesteia și prin prezența sa indiscutabilă în viețile lor” (2013, p. 59). Acești tineri, trăind într-o eră a realului augmentat permanent, îmbină lumea digitală cu cea fizică, ajung chiar să le confunde. Pentru ei calculatoarele, tabletele, telefoanele inteligente, internetul etc. nu reprezintă un mister, ci o normalitate a vieții cu care s-au confruntat dintotdeauna. Ei se dezvoltă într-o eră în care ochelarii, ceasurile și tot felul de obiecte uzuale se transformă în instrumente inteligente, ce pot fi conectate cu ușurință la telefon, la internet. Adulții trebuie să fie conștienți de dificultățile pe care le întâmpină Nativii Digitali în a face diferența între spațiul real și cel virtual, dar și în a-și alege conținutul media astfel încât acesta să fie de calitate. Pentru ei mediul digital este precum oxigenul, a cărui prezență nu o simțim, doar lipsa sa afectându-ne.

În „Nativi digitali/ Pregatiți-vă!”, una dintre puținele cărți apărute până în momentul de față cu autor român ce abordează modul în care influențează tehnologia digitală copiii, Delia Dumitrescu, încercând să contureze portretele tinerilor din viitor, ne prezintă ideile pe care le are generația actuală de adolescenți din diverse colțuri ale lumii despre școală, tehnologie și viitor. Dintre cele mai interesante opinii, citez:

„cred că școala trebuie să fie mai deschisă la noile media și la activitățile pe care tinerii le au acum. Sistemul școlar este foarte demodat. Nu este în stare să facă față adolescenților care vor să știe totul în fiecare minut și sunt în permanență conectați la internet și actualitate”;

„școala nu reprezintă realitatea viitorului, dar este începutul învățării despre cum să trăiești”;

„merg la școală pentru că vreau să îmi îmbunătațesc cunoștințele și de asemenea, școala este o unealtă care mă ajută să fac alegeri în viață”;

„cred că nu putem învăța prea multe despre viața de la școală. Înveți mai mult în afara școlii”;

„școala este un loc unde părinții tăi vor ca tu să mergi. Câteodată școala îți lărgește orizontul și înveți lucruri noi pe care nu ai începe să le faci singur. […] Școala și profesorii trebuie să realizeze că nu putem studia aceeași tehnologie pentru că se schimbă atât de rapid încât în momentul în care o înveți deja nu mai e la modă. Chiar trebuie să îți placă pentru ca să poți ține pasul cu ea constant. […] Cred că tehnologia asta ne va schimba complet viitorul”;

„la școală profesorii mă ajută să-mi păstrez motivația și m-au ajutat ori de câte ori am avut vreo problemă. Mi-au plăcut cursurile în care aveai posibilitatea să îți definești o părere și să îți exprimi punctul de vedere”.

2.1.COMPETENȚE

Fiind înconjurați de tehnologie, copiii de azi dobândesc competențe digitale înaintea celor tradiționale. Conform unui studiu AVG realizat în 2011, copiii între 2 și 5 ani învață să folosească un computer sau să se joace pe el înainte de a învăța să înoate, să meargă pe bicicletă sau să capete deprinderi de autoservire.

Crescând într-un mediu diferit față de generațiile trecute, Nativii Digitali dobândesc competențe noi. Dintre acestea, Delia Dumitrescu pune accent pe conectivitate, conținut și spațiul privat, considerând că în privința acestor teme se deosebesc cel mai mult de generațiile precedente.

Conectivitatea

„Născuți în spațiul digital, pentru ei norma este o societate conectată – smartphone-urile lor sunt extensii ale corpului, minții și sufletului. Cunoștințele sunt descărcabile. Nativii Digitali sunt principalii factori influenți, consumatori informați și contribuitori activi”(Dumitrescu, 2013, p. 73). Adolescenții de azi sunt permanent conectați la Internet cu ajutorul telefoanelor inteligente. Ei își dau mesaje text sau mesaje instant, renunțând la e-mail pe care îl consideră demodat. Au fost denumiți Generația cu fața în jos din cauza faptului că au permanent privirea îndreptată spre telefon. Dacă mergem în autobuz, în parc, la cafenele, la mall-uri sau în alte locuri frecventate de adolescenți, vom constata că porecla este foarte inspirată.

Simțind telefoanele inteligente ca pe o extensie a lor, tinerii se simt dezorientați atunci când rămân fără baterie sau fără internet. În acele momente se pot simți singuri deoarece în rest sunt conectați la un creier global colectiv.

Dezvoltându-se în secolul vitezei, într-o cultură permanent conectata la nivel global, spre deosebire de generațiile precedente, Nativii Digitali pot ține pasul cu schimbările permanente. De asemenea, trăind în era informației, având acces instant la date, la cunoștințe, pentru Nativii Digitali cunoașterea este privită ca o unealtă, este temporară.

Conținutul

„Conectați în permanență, Nativii Digitali sunt consumatori și creatori de conținut în timp real. Cu tehnologia care se adaptează mereu competențelor lor și nu invers, viața înseamnă ludificare și învățare ubicuă pentru ei”(Dumitrescu, 2013, p. 80).

Fiind obișnuiți să primească instant ce informații doresc, adolescenții sunt aprigi consumatori de conținut online. Ei urmăresc pe Facebook cele mai noi știri din toate colțurile lumii, le plac transmisiunile în direct, nu pot aștepta ca generațiile anterioare să urmarească la televizor buletinul informativ de seară. Chiar dacă și cei mai în vârstă au început să urmărească știrile pe internet, aceștia tot așteaptă confirmarea de la televizor pentru a fi siguri de veridicitatea informației.

Nativii Digitali nu sunt doar consumatori de conținut online. Ei îl și crează permanent prin postările de pe rețelele de socializare, fotografiile și videoclipurile pe care le distribuie sau blog-urile pe care și le fac. Ei au încredere în forțele proprii, experimentează, își crează propriile reguli, considerând că nimic nu este corect sau greșit.

Spațiul privat

Adolescenții actuali au crescut formându-și altă percepție asupra a ceea ce înseamnă intimitatea și spațiul privat. Trăind într-o cultură a sursei deschise, ei nu dau atât de multă importanță acestui aspect. „Crescând cu conectivitatea și Internetul ca un dat, Nativii Digitali sunt mai puțin îngrijorați, sau își pun mai puține întrebări referitoare la ceea ce se întâmplă cu informațiile pe care le publică și cine are acces la ele ”(Dumitrescu, 2013, p. 86). Cu toate acestea, tinerii sunt foarte competenți în utilizarea setărilor pentru protejarea intimității și unii nu distribuie decât ceea ce vor să se știe despre ei, folosesc mai multe „fațete”, în funcție de persoanele care este posibil să le vizualizeze profilul. Ei împărtășesc un conținut cu prietenii și altul cu părinții sau profesorii.

Chiar dacă Nativii Digitali nu se nasc cu aceste competențe digitale și trebuie educați, „ei sunt însă mai rapizi în înțelegere, mai buni în a găsi scurtături și creativi la rezolvarea în mod instinctiv a problemelor cu ajutorul tehnologiei” (Dumitrescu, 2013, p. 99).

2.2.NOILE ABILITĂȚI CERUTE DE ERA DIGITALĂ

Marile schimbări, pe care le tarăim în acest început al celui de-al treilea mileniu, solicită noi forme și procese educaționale. Astfel, „anumite țeluri, capacități și practici pot să nu mai fie indicate, sau chiar să devină contraproductive. De exemplu, înainte de invenția tiparului, când cărțile erau puține, era vital ca oamenii să dezvolte o memorie verbală prodigioasă și sigură. Acum când cărțile (și agendele electronice) sunt la dispoziția tuturor, acest țel – și practicile mnemotehnice asociate – nu mai sunt la mare căutare. Pe de altă parte, abilitatea de a examina mari cantități de informație – tipărită și electronică – și de a organiza această informație în mod eficient pare mai importantă ca oricând. Modificările condițiilor ar putea impune noi aspirații educaționale: de pildă, când niciun grup nu mai poate ramâne izolat față de restul lumii, respectul pentru aceia care diferă cultural și antropologi devine vital, chiar esențial, și nu doar o opțiune politicoasă” (Gardner, 2007, p. 23-24).

Cultura digitală influențează atât mecanismele antrenate în învățare (de exemplu memoria, a cărei importanță este în scădere), cât și motivația și obiectivele învățării. De aceea trebuie reevaluat sistemul educațional actual. Lumea privită prin ochii unui tânăr născut după anii `90 arată altfel decât văzută de un adult care nu este preocupat de noile tehologii. Tânărul are cu totul alte așteptări de la ceilalți, alte reprezentări privind viitorul, alt mod de a socializa, alte trăiri, pentru că toate trec prin filtrul mecanismelor tehnice pe care le foloșeste.

Conform studiilor recente, tehnologia interactiva poate modifica felul în care percepem lucrurile. Toate acțiunile noastre ne modifică într-o oarecare măsură creierul, care se adapteaza influențelor din exterior. „Utilizarea continuă și intensă a unei regiuni specifice de creier poate să o determine să răspundă ca un mușchi, mărindu-și volumul și probabil eficiența. […] Creierele copiilor se pot schimba într-o mai mare măsură decât cele ale adulților, dar și creierul adult poate să se schimbe, și o face. <<Științele neurocognitive au demonstrat că evenimentele din viețile noastre sunt inscripționate, în cel mai literal sens cu putință, în însăși structura fizică a creierului nostru și în activitățile acestuia>>, ne spune dr. Stan Kutcher, expert internațional în sănătatea mintala a adolescenților” (Tapscott, 2011, p. 174-175). Astfel, tânăra generație, fiind obișnuită cu un alt tip de activități, are un mod de a gândi diferit de cel al adulților. Mintea lor este mai flexibilă, mai adaptabilă, își pot schimba sarcinile mai rapid.

Cei care obișnuiesc să joace jocuri video (în special de strategie, de acțiune), își dezvoltă abilitățile spațiale necesare arhitecților și inginerilor, coordonarea ochi-mâini necesară chirurgilor (mai ales în tehnicile laparoscopice), pot observa mai multe obiecte din câmpul lor vizual, au o viteză de reacție mărită și procesează mai rapid fluxul de informații vizuale. În același timp, jocurile video îi învață pe tineri să lucreze în echipă, să colaboreze pentru a își îvinge inamicul comun, internetul le permite să colaboreze la nivel global. „Pentru a excela într-un joc video, trebuie să dobândești abilități esențiale oricărei experiențe de învățare, cum ar fi înțelegerea principiilor de design, luarea deciziilor, exersarea și descoperirea unor lucruri noi” (Tapscott, 2011, p. 181).

John Seely Brown, director la Xerox PARC, susține impactul pozitiv al jocurilor video asupara învățăturii: „Spre deosebire de educația dobândită din cărți, prelegeri și notițe de curs, ceea ce se întâmplă în jocurile de masă online reprezintă ceea ce numim învățare accidentala. Este vorba despre a învăța să fii – un rezultat secundar al adaptării la noua cultură -, spre deosebire de a învăța despre ceva. În timp ce educația tradițională se bazează pe teste atent notate, învățământul accidental se bazeaza pe greșeli. Mediile digitale sunt platforme sigure pentru încercări și greșeli. Șansele de a greși sunt mari, dar costurile sunt joase și lecțiile au efect imediat” (Tapscott, 2011, p. 181-182).

Spre deosebire de generațiile trecute, care citesc cărțile sau urmăresc site-urile în ordinea firească, de la început la sfârșit, tinerii citesc (și gândesc) în salturi, secvențial. De asemenea, atunci când au de a face cu un program sau un joc nou, majoritatea adulților tind să citească întâi instrucțiunile, în timp ce tinerii întâi explorează și doar dacă întâmpină dificultăți cer ajutor prietenilor sau apelează la instrucțiuni. Și modul în care își mișcă ochii pe monitoare atunci când urmăresc ceva este diferit: dacă cei mai în vârstă privesc de la stânga la dreapta și de sus în jos, cei crescuți în mediul digital recunosc dintr-o privire informațiile esențiale, dimensiunea și culoarea textului le oferă indicii importante.

În privința multitaskingului (capacitatea de a efectua mai multe lucruri în același timp), o caracteristică esențială a nativilor digitali, părerile experților sunt împărțite. Unii consideră că abilitatea umană de a face mai multe lucruri în același timp este limitată, că este foarte posibil ca timpul de efectuare a sarcinilor să fie mai mare decât în situația în care ar fi efectuate pe rând. Pe de alta parte, Don Tapscott, comparându-se cu copiii săi adolescenți, consideră că ei își schimbă mai repede prioritățile și își blochează mai eficient zgomotul de fundal. „Pot lucra eficient cu muzică și știri care curg constant în fereastra lor de Facebook. Țin legătura cu rețelele lor de socializare în timp ce se concentreaza la lucru; se pare că au nevoie de asta pentru a se simți confortabil. […] Au învățat să trăiască într-o lume în care sunt bombardați cu informație, astfel că pot ignora televizorul sau alte distracții în timp ce se concentrează la munca lor” (2011, p. 189). Deși Tapscott admiră tânăra generație pentru multitasking, alți specialiști sunt de părere că atunci când faci mai multe lucruri în același timp, „ești mai puțin analitic; ești mai puțin capabil să gândești sau să rezolvi o problemă și mai înclinat să apelezi la soluții stereotipe. […] Nu te poți gândi serios la ceva, să analizezi sau să dezvolți o idee creativă dacă ești constant distras de mesajele de pe e-mail, de un nou site sau de un apel pe mobil” (2011, p. 191).

Tinerii de azi sunt foarte des acuzați că nu citesc, însă ei citesc mai mult online. Cu toate că poate neglijeaza marile opere literare, și căutarea informațiilor pe internet le dezvoltă aptitudinile necesare unui bun cititor: apelul la cunoașterea anterioară, înțelegerea textului, capacitatea de sinteză, gândirea critică. Căutarea informațiilor, fiind un exercițiu diferit de lectura unei cărți, necesită și alte aptitudini: abilitatea de a scana, de a verifica importanța și corectitudinea informației, de a sorta, de a sintetiza și de a nu pierde din vedere (accesând atât de multe site-uri) ceea ce cauți de fapt. Astfel, faptul că citesc mai mult online, nu înseamnă că adolescenții de azi sunt mai puțin inteligenți, doar că epoca în care trăiesc le cere alt mod prin care își lărgesc orizonturile. Totodată, capacitatea de a scana, de a se lăsa atrași de semnalele vizuale, îi face să fie mult mai vulnerabili. Este necesar să fie concentrați și să nu se lase manipulați de designurile menite să-i păcălească pentru a face față fluxului masiv de informații la care au acces.

Evoluția tehnologiei îi pune pe tinerii generației actuale în situația de a căuta sens într-o paletă mai mare de informații decât o făceau părinții lor. „Este mai ușor să tragi o concluzie când nu ai de analizat foarte multă informație. Cei din Generația Net au o problemă diferită – o avalanșă de informații care vin dintr-un număr copleșitor de surse. Aceasta reprezintă o reală provocare intelectuală. Trebuie să pui cap la cap diferite tipuri de informații care ar putea fi contradictorii, ambigue sau pur și simplu confuze. În cazul acesta, chiar trebuie să gândești pentru a-ți forma o perspectivă originală”. Kutcher, expert în sănătatea mentală a adolescenților, spune că „avem tendința să acordăm atenție informației despre care deja credem că este adevarată. […] Aceasta este problema cu era digitală. Poți să găsești lucrurile care îți plac și să ignori restul” (Tapscott, 2011, p. 197).

Un alt motiv pentru care tinerii sunt acuzați este faptul că au o cultură generală săracă. Ei nu înțeleg de ce e necesar să memoreze atât de multe date istorice, geografice etc. dacă acestea pot fi găsite cu atât de mare ușurință pe internet. Poate că nu este atât de important să memoreze toate detaliile, însă anumite cunoștințe de cultură generală sunt necesare. Adolescenții însă au alte moduri în care își exersează memoria: ei trebuie să rețină zeci de site-uri, blogg-uri, nume de utilizator, parole și de asemenea să învețe noul limbaj format din acronime.

2.3.VALORI

În cartea „Crescuți Digital: generația net îți schimbă lumea”, Don Tapscott face o clasificare a caracteristicilor prin care generația actuală se diferențiază de cea a părinților săi. El numește aceste caracteristici valorile Generației Net. Acestea sunt: libertatea, personalizarea, vigilența, integritatea, colaborarea, distracția, viteza și inovația. Cele opt valori, sunt consecințele mediului digital în care trăiesc și care îi determină să se comporte diferit față de generațiile trecute când aveau aceeași vârstă.

Libertatea

Adolescenții de azi au nevoia de libertate (pe toate planurile) ca de aer. Ei vor să aleagă cât și cum învață, unde și când lucrează, ce și de unde să cumpere, cine vor să fie. Au convingerea că pot face orice și nu acceptă să se supună adulților (cel puțin nu fără motivații solide).

În privința locului de muncă, tinerii vor cât mai multă flexibilitate atât în privința programului cât și a locației. Preferă să fie plătiți în funcție de performanță, nu de orele petrecute la birou. Sunt foarte deschiși în a-și schimba jobul dacă găsesc unul care le aduce mai multe satisfacții financiare sau este mai provocator.

Nevoia copiilor de libertate, schimbă și educația. Ei au foarte mult acces la cunoaștere și învață când și unde vor. Preferă cursurile online, instruirea asistată de calculator etc. în defavoarea cursurilor la ore și date fixe.

Personalizarea

Tinerilor le place să individualizeze, să personalizeze tot ce le aparține: imaginea de fundal, soneria, dar și mediile virtuale adăugând noi conținuturi. Au crescut având nenumărate posibilități de a alege și de aceea, pentru ei este foarte important potențialul de personalizare al unui produs. Chiar dacă aleg să lase produsul așa cum îl cumpără, preferă să știe că, dacă vor, îl pot face „al lor”. Având atâtea posibilități de a alege, tinerii vor produse care se mulează perfect pe nevoile și preferințele lor, care le reflectă personalitatea, își doresc dispozitive cât mai mici, mai compacte, mai rapide și multifuncționale.

În cazul locului de muncă, Generația Net preferă să lucreze în afara biroului, să-și personalizeze jobul, să demonstreze ca pot lucra de unde vor ei, să își modifice până și fișa postului astfel încât să se potrivească dorințelor pe care le au.

Vigilența

Dacă pentru părinții noștri o poză era din start luată de bună, acum tinerii sunt sceptici, nu se lasă păcăliți de o imagine, cred doar după ce verifică. Ei sunt examinatori înnăscuți, cărora le place să răspundă la sondaje de opinie, să își exprime dorințele pentru ca firmele să țină cont de ele. Înainte de a face o achiziție, adolescenții studiază toate opțiunile pe care le au, toate prețurile, dar și politicile companiilor. Cea mai bună metodă prin care pot fi cuceriți sunt sinceritatea și transparența.

Tinerii de azi și-au dezvoltat vigilența luând contact cu atât de multe informații, multe dintre ele nesigure, și cu tot felul de încercări de înșelătorii din mediul online: spam-uri, escrocherii, erori.

De asemenea, viitorii angajatori sunt investigați de către tineri, pentru ca aceștia să se asigure că există compatibilitate între ei și companie/job.

Integritatea

Pentru generația actuală este foarte important ca valorile companiei de la care cumpără sau pentru care lucrează să fie similare cu ale lor: sinceritate, transparență, respectarea promisiunilor, toleranța. Fiind în contact, cu ajutorul internetului, cu persoane din întreaga lume, tinerii manifestă mare toleranță pentru diversitate.

Integritatea reprezintă pentru tinerii de azi în primul rând onestitate și respectarea cuvântului. Lor nu le place să fie înșelați, să aiba parte de surprize neplăcute. Asta nu se întâmplă pentru că sunt ființe mai bune, ci pentru că au mai mult acces la informații, pot verifica mai ușor adevărul.

Cu toate acestea, deși îi caracterizează integritatea, ei descarcă muzică de pe internet, ceea ce poate fi considerat furt. Ei consideră proprietatea pe muzică depășită și, încărcând atâtea fișiere la rândul lor pe internet, nu pun mare preț pe drepturile de autor.

Colaborarea

Accesul atât de facil la internet de azi, face ca tinerii să fie permanent conectați cu ceilalți (pe rețelele de socializare, la jocurile în rețea, pe chat-uri etc.). Pentru ei colaborarea e firească, le place să coopereze, să fie în permanent contact cu cei din jur. Pentru a-și satisface aceste dorințe au la dispoziție telefoanele inteligente de care sunt atât de dependenți.

Colaborarea de azi, nu înseamnă tradiționalul lucrul în echipa. Acum se colaborează cu ușurință pe plan mondial, enciclopedia online Wikipedia (editată permanent de sute de mii de utilizatori) fiind unul dintre cele mai elocvente exemple.

În educație este necesar să se țină cont de faptul că tânăra generație învață mai bine prin colaborare, atât cu profesorii cât și cu colegii. Ei răspund pozitiv la metodele interactive de predare și la proiectele în grup.

Distracția

Pentru cei din Generația Net este foarte important să muncească cu plăcere, să fie satisfăcuți de jobul pe care îl au. Pentru ei nu există distincție clară între muncă și distracție, lucrează mai cu spor atunci când au și posibilități de a se relaxa. Există companii moderne (de exemplu Google) care oferă angajaților medii de lucru călduroase, care le oferă multe posibilități de distracție.

Tinerii nu văd nimic în neregulă în a face o pauză în timpul programului pentru a se juca online sau a intra pe Facebook. Ei sunt obișnuiți să facă rapid treceri de la un tip de gândire la altul și chair aceste pauze îi pot conduce la deconectare și găsirea unor noi soluții pentru problemele cu care se confruntă. Totuși, „angajatorii care le permit celor din Generația Net să se distreze online sau să poarte căști au nevoie de o structură de lucru și de politici adecvate pentru a maximiza productivitatea. În anumite situații, este în regulă să asculți muzică la birou, în timp ce în altele s-ar putea să nu fie. Lăsând la o parte capacitatea celor din Generația Net de a face mai multe lucruri în același timp, cel mai bine este să minimizezi distracțiile, inclusiv cele online, pentru genul de muncă ce presupune concentrare” (Tapscott, 2011, p. 163).

Viteza

În secolul vitezei, este de înțeles că tinerii așteaptă să li se ofere viteză în tot: la jocurile video, în comunicarea cu cei din jur, atunci când fac o comandă online etc.. Ei sunt obișnuiți să răspundă instant și asta așteaptă și de la celilalți, feedback-ul trebuie să fie imediat. De aceea, nu sunt adepții e-mail-ului, pentru care pot aștepta destul de mult un răspuns, ci preferă mesageria instant. E-mailul este considerat de către ei demodat.

În ceea ce privește locul de muncă, tinerii își doresc să promoveze rapid și așteaptă confirmări permanente din partea superiorilor. Pe ei feedback-ul primit fercvent îi face să consolideze legătura pe care o au cu compania.

Inovația

Dacă în trecut ritmul inovației era lent, acum este pe superviteză, are loc în timp real. Acest fapt îi determină pe tineri să-și dorească permanent cel mai nou tip de laptop, i-pad sau telefon mobil, să dețină cele mai performante produse și astfel să stârnească invidia colegilor, să-și crească statusul social și să-și îmbunătățească imaginea de sine.

Pentru locul de muncă, generația tânără caută companii inovatoare, care încurajează creativitatea și colaborarea. Un loc de muncă în care se încurajează inovația, care este dotat cu tehnologii de ultimă oră, le oferă dinamism și eficiență, îi stimulează.

2.4.REȚELELE DE SOCIALIZARE: NOILE FORME DE A FI ÎMPREUNĂ

Comunicarea modernă (prin e-mail, mesaje instant, rețele de socializare etc.) redimensionează spațiul, timpul, valoarea lucrurilor și a oamenilor. Dacă în trecut scrisorile ajungeau într-un interval mare de timp, printr-un suport obiectual, acum comunicarea se realizează aproape instantaneu, de multe ori între persoane care nu și-au văzut chipul, fără a vedea calitatea hârtiei sau caligrafia care ne poate dezvălui multe despre personalitatea și starea emițătorului. Noile tipuri de mesaje sunt personalizate cu ajutorul unor conținuturi prestabilite din care utilizatorul alege (formatul scrisului, fețe care exprimă sentimente, trăiri etc.). Ubicuitatea și multiplicarea prezenței noastre determinată de noul mod de comunicare ne determină de multe ori să folosim alte măști și alte fețe în funcție de virtuțile mediului care ne înconjoară. Pe lângă comunicarea reală, a apărut cea virtuală, un nou spațiu de împărtășire a experiențelor.

Deși uneori este mai greu să comunicăm cu cei aflați lângă noi decât cu cei care sunt la distanță, este bine să păstrăm legături și cu cei din prajma noastră, nu doar prin intermediul calculatorului.

Tehnologia ne pune la dispoziția tinerilor mijloace cu ajutorul cărora pot continua discuțiile și în afara școlii. Pentru că adulții îi controleaza acasă, la școală și în majoritatea spațiilor pe care le frecventează, adolescenții simt nevoia de libertate, se a-și crea propriul spațiu online și realizează acest lucru cu ajutorul rețelelor de socializare care devin din ce în ce mai atrăgătoare.

Facebook ne oferă cel mai bun exemplu despre modul în care tinerii utilizează tehnologia: împărtășesc informația, le place să fie în permanență conectați cu familia, dar mai ales cu prietenii. Pentru a realiza aceste conexiuni se folosesc de telefoanele mobile, de rețelele de socializare și de internet. Acum, cu telefoanele inteligente conectate la internet, ei pot socializa cu prietenii oriunde s-ar afla.

Facebook „este un loc în care poți să fii tu însuți, o persoană reală, liber să comunici cu prietenii tăi sau cu cercul de cunoștințe. Poți să le arăți poze, să spui bancuri, să faci planuri și multe dintre lucrurile pe care prietenii le fac împreună. Facebook a făcut posibilă crearea unei comunități online pentru prieteni. Poți să dai afară oamenii pe care nu îi cunoști sau pe care nu vrei să îi numeri printre prietenii tăi. Este o comunitate dincolo de spațiu și timp. Poți contribui când poți, de oriunde” (Tapscott, 2011, p. 103).

Profilurile personale de pe rețelele sociale sunt moduri în care este afișată în public identitatea. „În spațiile virtuale, adolescenții sunt din ce în ce mai liberi să își creeze propriile identități și să își administreze rețelele. Comentariile din partea prietenilor furnizeaza un instrument pentru manifestarea feedbackului și a afecțiunii. Deși multe dintre aceste relații sunt superficiale, procesul în sine joacă un rol important în felul în care adolescenții învață regulile vieții sociale și fac față unor probleme ca statusul social, respectul, bârfa și încrederea” (Tapscott, 2011, p. 104).

Rețelele sociale au o influență deosebită și „sunt folosite pentru mult mai mult decât a fi la curent cu călătoriile și viețile amoroase ale prietenilor. Adevărata lor valoare rezidă în abilitatea unor site-uri ca MySpace și Facebook de a uni oamenii în jurul unor interese variate, de la politică la muzică. Rețelele sociale devin acum canalele prin care trec noile trenduri în muzică, modă, tehnologie și alte aspecte ale culturii tinerilor” (Tapscott, 2011, p. 109).

Internetul, în special rețelele de socializare „pot da consistență și greutate unei forțe noi” (Tapscott, 2011, p. 106). Tinerii „încep să înțeleagă că rețelele sociale le oferă o putere extraordinară, aceea de a lucra în afara granițelor instituțiilor politice pentru a obține schimbări radicale” (Tapscott, 2011, p. 114).

Există o față ascunsă a rețelelor sociale. „Oamenii din marketing folosesc tehnologia digitală pentru a analiza mințile Generației Net” (Tapscott, 2011, p. 120). Facebook se dezvoltă rapid și zilnic apar în cadrul lui noi aplicații. În momentul în care sunt instalate aceste aplicații, dezvoltatorii lor au acces la toate datele persoanei: nume, imagine de profil, sex, adresă, ocupație, interese, orientare politică, preferințe (în materie de muzică, filme, emisiuni tv, cărți etc.), educația, experiența profesională, pozele postate, chiar și numărul de telefon în unele cazuri. .

„Gradul în care Generația Net se destăinuie online îi uimește pe părinți. Mulți entuziaști Facebook postează online orice tâmpenie despre ei și alții, pentru ca toți prietenii lor să o poată citi – de la manifestări digitale de afecțiune până la afișarea pozelor. Majoritatea nu sunt rău intenționați; ei pur și simplu vor să împărtășească ceea ce pentru ei sunt evenimentele fericite sau amuzante trăite împreună cu alții.” (Tapscott, 2011, p. 121).

Mulți oameni și-au distrus viețile din cauza unor postări pe Facebook sau MySpace. În ultimul timp, angajatorii verifică postările angajaților (actuali sau potențiali) pentru a se asigura că au anumite principii și o atitudine corespunzătoare. De asemenea, aceste postări (în Texas) s-au luat în considerare ca probe decisive în procese. În ultima perioadă tinerii par să devină „mai conștienți de faptul că postările necorespunzătoare pot provoca pagube ireparabile în viața sau cariera unei persoane” (Tapscott, 2011, p. 123). Cu toate acestea nu putem ști cât de mult sunt conștienți și de măsura în care își compromit intimitatea utilizând aceste rețele de socializare.

2.5.JOCURILE VIDEO

Psihanalistul francez Serge Tisseron, în colaborare cu jurnalista Isabelle Gravillon, ne oferă în „Psihologia jocurilor video” o viziune amplă asupra a tot ceea ce înseamnă acestea: ce îi atrage pe copii la ele, ce îi îngrijorează pe părinți, cum pot evita aceștia dependența copiilor față de jocurile video, ce abilități dezvoltă acestea la cei mici și, de asemenea, care sunt principalele tipuri de jocuri video.

Clasificare

Jocurile video pot fi online (prin conexiune la internet) sau offline. Jocurile online, cele în rețea, permit colaborarea și relaționarea cu alți jucători din toate colțurile lumii. Cele offline prezintă în schimb avantajul că joci „împotriva calculatorului” și poți fi agresiv fără a ți se răspunde la fel.

Serge Tisseron oferă părinților o descriere a celor mai importante categorii de jocuri, astfel încât aceștia să le înțeleagă mai bine:

Jocurile platformă – în cadrul acestora un personaj aleargă și sare de pe o platformă pe alta acumulând puncte și depășind diverse obstacole. Această categorie de jocuri dezvoltă rapiditatea și abilitatea manuală.

Jocurile de simulare – în cadrul acestora jucătorul pilotează mașini sau avioane, simulează cântatul la diverse instrumente. Acest tip de jocuri este utilizat în antrenarea piloților sau altor categorii profesionale.

Jocurile de aventuri – propun o călătorie inițiatică într-o lume fantastică în care personajul capătă noi puteri prin trecerea unor probe la finalul cărora își primește recompensa.

Jocurile de tragere – presupun împușcături sau lupte directe și îi îngrijorează cel mai mult pe părinți din cauza violenței pe care o conțin.

Jocurile de strategie – sunt cele mai jucate și apreciate de către adulți. Jucătorul trebuie să dea dovadă că este un bun strateg, organizator și că ia cele mai bune decizii astfel încât să dezvolte un oraș, o armată, o națiune, o planetă etc..

Trecând printr-o perioadă marcată de confuzii și fragilitate, în care se zbat între lumea copilăriei și cea a adulților, adolescenții sunt cea mai vulnerabilă categorie de vârstă în ceea ce privește jocurile video, mai ales în privința dependenței față de acestea. Modul în care tinerii utilizează spațiul virtual depinde însă și de mediul de viață în care aceștia s-au dezvoltat. Dacă mediul a fost armonios, structurant, stabil, majoritatea adolescenților vor utiliza jocurile video în mod adecvat. În situația contrară, este posibil să aleagă jocurile nepotrivite (violente) sau să petreacă exagerat de mult timp în fața calculatorului, tabletei sau telefonului.

Părinții, în special cei mai în vârstă, care nu au experimentat ei înșiși jocurile video, sunt foarte îngrijorați din cauza lor și consideră că această preocupare conduce la eșec școlar și social. Este normal să le fie teamă de ceea ce nu cunosc și, implicit, nu înțeleg. Conținutul jocurilor video (nave spațiale, bătăi, împușcături, furturi sau tot felul de personaje fantastice) este unul diferit față de cel al jocurilor tradiționale care aveau funcția de a-i pregăti pe cei mici pentru viața de adult.

Adolescența a fost dintotdeauna o vârstă problematică, însă acum, odată cu dezvoltarea jocurilor video, există un nou țap ispășitor. Având tendința să se răzvrătească împotriva a ceea ce le este impus din exterior, cu cât părinții blamează mai mult jocurile și îi îndeamnă către studiu, cu atât mai mult adolescenții tind să se joace.

În afară de designul deosebit de atractiv al jocurilor (obținut cu investiții financiare uriașe), acestea au pentru adolescenți funcție de relaxare, dar le și oferă un cadru în care să uite privizoriu de problemele personale sau specifice vârstei, le oferă posibilitatea să controleze ce se întâmplă online (așa cum și ei sunt controlați de părinți), le alimentează stima de sine, îi face să se simtă apreciați. Aventurile prin care trec în timpul jocului pot fi comparate cu un drum inițiatic, în timpul căruia experimentează aspecte ale vieții adulte. Jocurile le oferă posibilitatea să-și descopere și să-și dezvolte punctele forte și să le diminueze pe cele slabe, fără a suporta consecințele pe care le-ar impune experimentarea reală.

Conformismul specific vârstei adolescenței și dorința de apartenență la un grup sunt unele dintre cauzele care determină pasiunea pentru jocuri. Dacă și prietenii/colegii lor se joacă, discuțiile despre strategiile adoptate de fiecare oferă oportunități de relaționare, prin intermediul cărora adolescenții vorbesc despre ei, „testează terenul” pentru a vedea dacă ceilalți le împărtășesc sau nu opiniile.

În ceea ce privește violența jocurilor video, principalul motiv de neliniște al părinților, există două puncte de vedere opuse: unul coform căruia tinerii sunt instigați să pună în practică ceea ce întâlnesc în joc și altul conform căruia jocurile ajută la descărcarea tendințelor agresive astfel încât acestea să nu se mai manifeste în viața reală. Tisseron e de părere că niciuna dintre aceste teze nu descrie suficient complexitatea realității.

Principalul efect pe care îl produc jocurile video violente este desensibilizarea, jucătorul obișnuindu-se cu violența și ajungând să o considere normalitate, acest fapt neînsemnând că automat devin violenți. Manifestarea violenței în viața reală ține și de experiența de viață a jucătorului, de fondul său psihic, de mediul de proveniență etc..

„În niciun moment părinții nu se gândesc că jocurile video pot fi niște aliați în educarea copilului lor, adică niște surse de cunoaștere, de bogăție, de învățăminte. Nu. Pentru mulți dintre ei, cunoașterea nu poate veni decât de la sursa tradițională: școala, profesorii și cărțile. Astfel ei fac o distincție pretențioasă între școală și rest, între „util” și „inutil”. Evident, jocurile video sunt etichetate drept „inutile”, la fel ca orele petrecute cu colegii sau pe skateboard. Cu toate acestea, jocurile video sunt astăzi o filieră profesională ca oricare alta. Dovada? La Universitatea Paul-Valéry de la Montpellier există o specializare care formează creatori de jocuri video”(Tisseron, 2010, p. 29).

Fiind gândite de specialiști astfel încât să fie cât mai atractive și chiar să creeze dependență, jocurile video ne oferă idei despre cum am putea să-i atragem pe tineri către studiu și școală:

în cadrul jocurilor, fiecare mică reușită este recompensată, asfel crescând stima de sine și dorința de a continua. Părintele sau educatorul trebuie să conștientizeze rolul recompenselor, să-i laude, să-i încurajeze și să-i felicite pe tineri pentru fiecare reușită.

Jocurile video propun un mod de a gândi în concordanță cu actualitatea: să fii cȃt mai rapid și eficient. Sistemul de ȋnvățămȃnt utilizează raționamente ipotetice și deductive. Emiterea unei ipoteze și ȋncercarea de a o valida este privită de tineri ca o pierdere de timp. Jocurile ȋncurajează asumarea riscurilor, ȋncercările și erorile, adaptarea la fiecare situație nouă. Chiar dacă acest nou mod de a gȃndi nu este mai bun decȃt cel tradițional, este mai ancorat ȋn lumea contemporană și mai ȋn concordanță cu cerințele acesteia și cu stilul tinerilor de azi.

„Jocul video este ȋn primul rȃnd o școală care ne ȋnvață să fim pregătiți pentru neprevăzut și să dăm dovadă de agilitate intelectuală”(Tisseron, 2010, p. 70-71). Necesitatea revizuirii strategiilor adoptate după fiecare nivel ajută la dezvoltarea mobilității psihice și intelectuale.

Puterea de fascinație a jocurilor constă și ȋn faptul că majoritatea spun o poveste, ȋmbină elementele ludice cu cele narative. Jucătorul continuă pentru a descoperi cum se termină povestea.

Jocurile ȋn rețea sunt un puternic factor de socializare. Tinerilor le place să coopereze, să schimbe informații. Sistemul de ȋnvățămȃnt este necesar să ȋncurajeze lucrul pe grupe de elevi pentru a le face acestora munca mai plăcută.

Pentru a evita „dependența” și alte neplăceri provocate de jocurile video este bine ca părinții:

să verifice cu atenție conținutul jocurilor și dacă sunt adecvate vȃrstei copilului;

să se joace ȋmpreună pentru a ȋnțelege mai bine atracția copilului, pentru a-i cunoaște și exploata pasiunile;

să fie fermi ȋn privința stabilirii unui interval orar de acces la internet care să crească odată cu ȋnaintarea copilului ȋn vȃrstă;

să nu „abandoneze” copilul ȋn fața ecranelor pentru a-și vedea de propriile treburi, așa cum ar fi tentați;

să nu se ȋngrijoreze ȋn privința dependenței pe care o provoacă jocurile decȃt dacă este cazul, deoarece aceasta dispare la majoritatea tinerilor odată cu depășirea vȃrstei critice a adolescenței.

De asemenea, părinții trebuie să cunoască pe lȃngă punctele slabe vehiculate ale jocurilor video (conținutul violent, pericolul pentru copil de a se ȋnchide ȋn sine sau de a confunda mediul virtual cu cel fizic etc.) și beneficiile pe care acestea le pot avea:

Stimulează dezvoltarea atenției, ȋn special celei vizuale;

Ajută la rezolvarea de probleme;

Favorizează aptitudinea de a rezolva simultan mai multe sarcini;

Dezvoltă coordonarea ochi-mȃnă și rapiditatea execuției;

Oferă emoții estetice prin decorurile și efectele speciale foarte frumoase și spectaculoase;

Oferă importante oportunități de socializare, de negociere, colaborare, argumentarea propriilor opinii;

Cresc capacitatea de a elabora strategii, de a le adapta sau schimba atunci cȃnd nu funcționează.

CAP.3. REGÂNDIREA MODELULUI EDUCAȚIONAL

3.1. SURSELE ALTERNATIVE DE INFORMARE

Astăzi, prin evoluția tehnologiei, "existența noastră este simplificată, ținând cont de faptul că în trecut, comunicarea la distanță nu era posibilă, sau se realiza cu greutate, întinzându-se pe o perioadă lungă de timp. Odată ce telegrama a fost înlocuită de telefonia mobilă, știința avansând de la o zi la alta, accesul la informații a devenit mai rapid" (Cernat, 2014, p. 216).

În ceea ce privește educația formală, „pentru școala tradițională singurele surse de informare și cunoaștere pentru elev le reprezintă profesorul și manualele școlare, în timp ce, pentru școala modernă sursele de informare sunt diverse, sunt multiple, specializate iar accesul la acestea este relativ facil și la îndemâna elevilor. Rezultă că profesorul nu mai reprezintă unica sursă de informare pentru elev și va lua în considerare – în activitatea sa didactică – această ipoteză de lucru” (Suditu, 2013, p. 10-11), oferindu-i mai multă libertate și ajutându-l să învețe cum și unde să caute ce îi este necesar. "Dintr-odată, sursele cunoașterii tradiționale, profesorul și cartea, se văd puternic concurtate (este adevărat, și completate). Nici profesorul, nici manualul nu mai dețin o poziție cheie; intervenția calculatorului afectează rolul acestora"(Cerghit, 2008, p. 144). Funcția de distribuitori de cunoștințe a cadrelor didactice este transferată noii tehnologii.

Computerul ne pune la dispoziție toată informația din lume dar, din păcate, internetul nu are mijloace de control al calității. Odată cu creșterea informării apare și un grad mare de dezinformare. În aceste condiții devine din ce în ce mai dificil să identificăm valori ca adevărul, binele și frumosul. Ca urmare a schimbărilor din perioada contemporană, ni se modifică și concepțiile despre aceste valori tradiționale. „Internetul s-a dezvoltat inițial din efortul de a-i ajuta pe oamenii de știință și pe militarii plătiți din fonduri gumernamentale să comunice eficient între ei. Cu toate acestea, astăzi el transmite noi forme de artă și multe materiale cu orientare sexuală, inclusiv pornografie. Inernetul permite oamenilor să-și proiecteze proprilul profil și, dacă vor, chiar să și-l schimbe. Este posibil nu doar ca aceste noi forme de comunicare și artă să contribuie la ceea ce noi înțelegem prin frumos (sau urât) și prin bine (sau rău), dar ele pun totodată o problemă fundamentală de natură morală și politică: dacă și în ce măsura o astfel de transmitere ar trebui să fie reglementată” (Gardner, 2011, p. 59).

Pentru copiii de azi, „timpul petrecut online nu este acel timp pe care și-l-ar fi putut petrece cu prietenii, jucând fotbal, studiind la pian sau făcând zeci de alte lucruri. Mai mult decât orice, timpul online este un timp pe care și l-ar fi petrecut probabil uitându-se la televizor. […] Cei din generația internetului se uită la televizor mai puțin decât părinții lor, și se uită diferit. Cel mai probabil un membru al Generației Net va porni computerul și va comunica simultan în mai multe ferestre diferite, va vorbi la telefon, va asculta muzică, își va face temele, va citi o revistă și se va uita la televizor” (Tapscott, 2011, p. 53). Televizorul a devenit pentru ei mai mult un sunet de fundal, un fel de muzică ambientală. Tinerii nu au răbdarea necesară să aștepte o anumită oră să vadă cele mai noi știri sau ultimul episod din serialul preferat. Le este mult mai facil să le caute pe internet, le trebuie acces la informații atunci când vor ei.

Chiar și în privința internetului lucrurile evoluează rapid. S-a pornit de la un internet primitiv, cu o viteză scăzută, bazat pe prezentarea conținutului, pentru a se ajunge la internetul pe care îl folosim azi, care suferă modificări la fiecare utilizare și are o viteză impresionantă. „Vechiul web era ceva la care te duceai pentru conținut. Noul web este un mediu de comunicare care le permite oamenilor să creeze propriul lor conținut, să colabureze cu alții și să formeze comunități. A devenit o unealtă de organizare personală” (Tapscott, 2011, p. 49). Dacă generațiile adulte consumă conținutul web, tinerii îl creează permanent.

„În timp ce copiii din Generația Net și-au însușit tehnologia pentru că au crescut înconjurați de ea, noi, ca adulți, a trebuit să ne acomodăm cu ea – o metodă de învățare diferită, mult mai dificilă. Prin asimilare, copiii au ajuns să vadă tehnologia ca pe ceva la fel de natural ca respirația. […] Este mult mai greu să înveți câinii bătrâni să facă trucuri noi. Este o muncă grea să înveți un mod complet nou de comunicare, de accesare a informațiilor și de distracție, iar tiparele noastre de gândire deja formate trebuie să se schimbe pentru a se adapta la noua tehnologie” (Tapscott, 2011, p. 49).

Deși avem impresia că și pe noi ne-a acaparat tehnologia (ne verificăm mailul pe telefon, facem cumpărături online, avem conturi pe Facebook, căutăm pe Google atunci când avem nevoie de o informație etc.), tinerii au o afinitate naturală pentru tehnologie. Ei apelează instinctiv la internet pentru a comunica, a căuta, a înțelege, a învăța. Ei folosesc telefonul pentru a posta tot timpul, fac fotografii, filmează, caută adrese cu ajutorul GPS-ului (nu se opresc să întrebe pe cineva ca noi), ne dau impresia că sunt pe Facebook non-stop, că fac multe lucruri în același timp.

Acești tineri sunt supuși unor provocări mari: să facă față uriașei cantități de informații pe care o au la dispoziție, dar și să mențină echilibrul între lumea lor fizică și cea virtuală. „Faptul că au crescut în interiorul mediului digital a avut un impact profund asupra felului în care gândește această generație, schimbând chiar felul în care se fac conexiunile în creierele lor” (Tapscott, 2011, p. 37).

Pentru generația actuală tehnologia este complet transparentă deoarece s-a născut cu ea. Ei se raportează la computer așa cum noi ne raportăm la televizor. Dacă ne-am născut cu el în casă face parte din noi, nu îl privim ca pe o tehnologie avansată.

Telefoanele au devenit principalele instrumente prin care tinerii accesează internetul, astfel fiind la o apăsare de buton distanță de aflare oricărei informații pe care și-o doresc. Aproape toți copiii generației actuale au telefoane inteligente. Părinții le cumpără pentru a îi putea controla mai ușor și a le asigura securitatea, să se poată suna reciproc în caz de urgențe. Însă, pentru copii, telefonul este o unealtă socială indispensabilă, cu care au o relație specială și îl utilizează în special pentru mesaje scrise, pe care le preferă sunatului. Pare că pentru cei mici, cea mai mare pedeapsă cu care îi pot amenința părinții ar fi să le ia telefonul o perioadă de timp. Privați de telefoanele lor, tinerii devin anxioși. În Marea Britanie, acest simptom este descris prin termenul de „no-mo-fobie”. Aceasta apare pentru că telefoanele inteligente, atunci când sunt conectate la internet, au atât de multe funcții, încât se transformă în computere în miniatură.

3.2. NOILE ȘCOLI

Educația a avut dintotdeauna ca scop pregătirea indivizilor pentru viitoarea viață socială. "De-a lungul ultimului deceniu, întâietatea educației formale a decăzut, deoarece asistăm la apariția învățării pe tot parcursul vieții și a educației informale, pprecum și a unor noi arii de învățare, care ocupă un rol din ce în ce mai mare în viețile noastre" (Veen și Vrakking, 2011, p.140).

În ultima perioadă, sistemul educaținal a încercat încet-încet să se redefinească, să înlocuiască vechile paradigme și să se adapteze pe cât posibil cerințelor societății contemporane. Chiar dacă la nivelul învățământului de masă aceste schimbări sunt aproape insesizabile, au început să apară pionieri care să conștientizeze necesitatea unei schimbări radicale de abordare, care realizează faptul că o mare parte dintre copiii care încep acum școala vor avea meserii care nu s-au inventat încă. În aceste condiții, "sarcina primordială a educației este să le arate copiilor cum să învețe. Să-i facă să vrea să învețe. Să le anime curiozitatea, să încurajeze uimirea și să le insufle încrederea în sine, astfel încât să dobândească instrumentele care mai târziu îi vor ajuta să răspundă la întrebările pe care noi încă nu ni le-am pus" (Khan, 2013, p. 180).

Un pas important către regândirea modelului educațional îl constituie deschiderea în țările nordice, în august 2013, a șapte școli care funcționează în conformitate cu principiile fundației O4NT (Educație pentru o nouă eră). În cadrul acestora, fiecare elev are acces, prin intermediul iPad-urilor pe care le pot lua și acasă, la o școală virtuală. Aceste școli își propun să atingă mult mai eficient obiectivele educației tradiționale, astfel încât timpul rămas să fie dedicat promovării talentelor individuale ale copiilor și dezvoltării abilităților necesare în secolul XXI precum TIC, prelucrarea informațiilor, colaborarea, rezolvarea problemelor critic și dezvoltarea spiritului creator.

Când sunt în clădirea școlii fizic, copiii se vor deplasa în diferite camere în funcție de programul lor individual (sala de sport, laboratorul de tehnologie, camera de limbă, sala de matematică, laboratorul de creație etc.). De asemenea, programul oreor de școală și a vacanțelor este foarte flexibil datorită accesului la școala virtuală prin intermediul iPad-ului 24/7. Părinții pot stabili vacanțele în momentul cel mai convenabil.

În cadrul acestor școli educația este bazată e responsabilitatea elevului. Acesta poate studia ce îl interesează mai mult, temele pentru acasă fiind la latitudinea sa și a părinților și sistemul de notare diferit față de cel clasic.

Rolul profesorilor este modificat major la aceste școli, aceștia având mai mult rolul unor consilieri sau antrenori care sprijină elevii în proiectele lor individuale sau de grup.

Pentru a pune în aplicare acest sistem inovator în educație, specialiștii au dezvoltat diferite aplicații precum: "sCoolSpace", grădina fiecărei școli virtuale, unde elevii se pot întâlni în siguranță într-un mediu protejat; "sCoolProjects" pe care elevii o folosesc pentru a lucra la proiecte de cercetare și alte misiuni în grupuri mici, susținute de un antrenor; "Tiktik sCoolTool" gestionează programele, prezența și contactele părinților și profesorilor; "iDesk Learning Tracker" prin care părinții și profesorii pot urmări rezultatele copiilor; "DigiTalents" prezintă un raport anual cu privire la viața digitală a elevilor, arată ce abilități TIC și-au însușit.

3.3. PROFESORUL EREI DIGITALE

„Pentru școala tradițională profesorul se poziționează în centru, el este unica sursă de cunoaștere și de putere, transmite informațiile ce trebuie preluate ca atare, deci fără a le supune dezbaterii. Transmite într-o formă atent dinainte pregătită, impune perspective de cunoaștere. În școala modernă profesorul este partener în învățare; el construiește și participă la împărtășirea de experiențe și facilitează producerea învățării. Profesorul stimulează elevii să reflecteze, să descopere singuri, să întrebe, să-și explice punctele de vedere” (Suditu, 2013, p. 13).

Profesorul prezentului și al viitorului trebuie să învețe și el de la elevi, să dezvolte o pedagogie a culturii digitale. În societatea contemporană, calculatorul preia o parte din sarcinile care, în mod tradițional, aparțineau profesorului. "Se reduce funcția de distribuitor de cunoștințe a acestuia, ca și acelea de a organiza activități de repetiție, de exersare, de evaluare ș.a., care pot să fie transferate foarte bine noii tehnologii. În schimb, i se oferă disponibilități de timp și posibilități de a folosi acest timp ocupându-se mai mult de organizarea învățării, de structurarea conținuturilor, de învățarea învățării, de exersarea gândirii la elevi, de stimularea creativității acestora, aspecte adeseori neglijate până acum, sau de cercetarea fenomenelor educaționale, ca și de perfecționarea proprie. El va îndeplini, mai mult decât până acum, un rol de coordonator, canalizând și orientând transmiterea fluxului comunicațional pe traseul profesor – elev – calculator. Nicidecum nu se pune problema înlocuirii profesorului, ci modificarea unora dintre rolurile și funcțiile lui"(Cerghit, 2008, p.144).

Evoluția tehnologiei a acaparat și zona educației. Cu greu mai întâlnim profesori care predau fără instrumente sau mijloace tehnologice, fără calculator. Profesorul modern utilizează mijloace de învățare cât mai sofisticate și atractive: suporturi multimedia, tehnici de transmisie online, materiale didactice bazate pe noile tehnologii de informare și comunicare. De multe ori profesorul se ascunde în spatele instrumentelor folosite. Constantin Cucoș consideră că „să fii dascăl modern înseamnă, de multe ori, să-ți construiești o aură instrumentală, să devii metodician, să te bazezi pe înlocuitori, să dispari ca om”. Cu toate acestea, profesorii nu pot ignora noile tehnologii, rămânând la stadiul de a preda cu tabla și creta. Pentru reușita actului didactic, Cucoș notează necesitatea respectării unei condiții esențiale: „să nu fie uitat profesorul și nici legătura care se creeaza între el și elevii săi, neglijându-se, de fapt, actul paideic, care este, în primul rând, o relație umană țesută în jurul cunoașterii, spiritualității, atitudinii, credinței, uitând că a face educație înseamnă să institui o legătură vie, naturală, concretă”.

Conform psihologiei și pedagogiei umaniste, rolul profesorului este de a oferi motivație și suport afectiv elevilor. De aceea, chiar dacă unele secvențe ale formării pot fi învățate individual, prin tehnologie, acestea nu pot înlocui întâlnirile educative, dialogul, privirile, schimburile afective. Profesorul dinamizează elevul, îl ajută să-și dezvolte potențialul maxim, mediază între acesta și conținuturi, adaptează informațiile oferite la particularitățile individuale și la gradul de dezvoltare a celor mici. Prelungirea rolului profesorului prin noile tehnologii informaționale trebuie făcută cu precauție, păstrându-se naturalețea interacțiunilor umane.

În procesul de învățare este indicat să menținem un echilibru între uman și tehnic, cele două dimensiuni să se completeze reciproc, nu să se excludă.

Analizând constantele care au caracterizat educația de-a lungul timpului, precum și variabilele care se pare ca vor domina peisajul în perioada următoare, Gardner susține că provocarea educatorilor este să stabilească cum poate transmite cel mai bine rolurile dorite, valorile, cunoștințele de bază și disciplinele, împreună cu un sens nuanțat al adevărului, frumosului și binelui. Totodată, educatorul trebuie să se gândească și la schimbările personale, culturale, sociale, economice, politice, tehnologice și științifice din lume, și trebuie să reacționeze la ele.

În cadrul școlilor inovatoare, care țin cont de cerințele erei digitale, rolul profesorului este modificat. Acesta nu mai este deținător al cunoașterii și autorității, ci este un consilier, antrenor, tutore, mentor care susține elevii în asumarea responsabilității și studierea temelor pe care aceștia le doresc.

3.4. INSTRUIREA ASISTATĂ DE CALCULATOR

După apariția tiparului, probabil că invenția calcultorului și a Internetului reprezintă cea mai importantă schimbare în sistemul de cunoaștere. Odată cu informatizarea societății și cu scăderea prețurilor calulatoarelor, acestea au pătruns în instituțiile de învățământ și au început să fie utilizate nu doar în cadrul lecțiilor de informatică, ci și în predarea – învățarea – evaluarea celorlalte discipline, determinând o nouă formă de realizare a învățării, denumită instruire asistată de calculator (IAC). Majoritatea țărilor dezvoltate sau în curs de dezvoltare au demarat programe pentru introducerea masivă a calculatoarelor în învățământ. Aceste măsuri erau necesare pentru a reduce cât mai mult diferența dintre viața școlară și cea din afara școlii, în care tehnologia digitală a devenit parte integrantă a vieții cotidiene.

IAC "ține seama de abordările cele mai noi ale psihologiei cognitive și comportamentale, ale teoriei acțiunii și informației, ale teoriei comunicării și științelor educației"(Cerghit, 2008, p. 139). Astfel, cu ajutorul calculatorului, se pot utiliza softuri cu conținut foarte variat. Aceste softuri pot fi de: prezentare interactivă de noi cunoștințe, exersare, consolidare, stimulare de idei și sugestii, asociere la domenii corelate, simularea unor fenomene reale, evaluare, autoevaluare, dezvoltarea unor deprinderi prin joc etc.

Softurile educaționale pot fi utilizate în două moduri:

"Calculatorul ca partener – în care situație acesta asistă o activitate de explorare și de structurare personală, mai mult sau mai puțin liberă a elevului. Mai exact, softul mediază o informație, un conținut predefinit, facilitează parcurgerea conținutului, înțelegerea respectivelor cunoștințe, întreținerea unui dialog interctiv ghidat cu elevul, evaluarea cantitativă, prin comparație, a unui nivel de performanță prestabilit (interacțiunile sut dinainte stabilite);

Calculatorul ca tutore – în care caz furnizează cunoștințele, ghidează parcurgerea conținutului prin comenzi și prin dialog interactiv, reaizează verificarea însușirii noțiunilor prin întrebări, exerciții, probleme, favorizează învățarea prin rezolvarea de probleme, nivelul performanțelor este apreciat prin evaluări cantitative bine precizate, stimulează aplicațiile" (Cerghit, 2008, p. 143).

Calculatorul reprezintă mijlocul de învățământ cel mai nou și mai complex, fiind o resursă valoroasă care generează nenumărate avantaje, precum: constituie o adevărată bancă de date; poate transmite cunoștințe interdisciplinare; prezintă conținuturile interctiv; oferă o excelentă bază de demonstrații și simulări; constituie o foarte bună sursă de motivație (prin feedback-ul secvențial, pozitiv, imediat pe care îl oferă); stimulează autoinstruirea; oferă posibilitatea individualizării învățării prin respectarea ritmului de lucru și a nivelului de pregătire al fiecărui elev; dirijează învățarea unui număr mare de elevi; oferă posibiliatatea realizării învățământulu la distanță. De asemenea, calculatorul constituie un instrumet foarte util profesorului în pregătirea și documentarea lecțiilor.

Criticii promovării acestor inovații, aduc ca argumente anumite dezavantaje ale instruirii asistată de calculator precum: costurile ridicate; faptul că nu poate înlocui lucrările practice, predispunând la receptarea pasivă; diminează relațiile sociale, riscând să genereze efecte de înstrăinare și dezumanizare a procesului de învățământ; faptul că IAC nu se potrivește tuturor stilurilor cognitive; diriează pas cu pas activitatea elevului, împiedicând dezvoltarea creativității.

Pentru o instruire asistată de calculator eficientă, trebuie să se țină cont de:

"Fragmenarea pe unități mici, pe pași, a cunoștințelor și dificultăților, în scopul de a oferi un număr cât mai mare de confirmări sau întăriri ale răspunsului corect;

Participarea activă și conștientă; la fiecare pas elevul se găsește în fața unei sarcini didactice de rezolvare;

Acțiune inversă (retroacțiune), întărirea imediată a răspunsului dat; la fiecare pas elevul are posibilitatea să-și compare rezolvarea cu răspunsul corect;

Respectarea particularităților individuale; parcurgerea programului de instruire fără bariere de timp"(Jinga, Istrate, 2008, p.317).

Având atâtea roluri, "calculatorul poate fi privit ca al treilea actor care, împreună cu profesorul și elevii, contribuie la căutarea și găsirea unor soluții mai bune la problemele specifice instruirii"(Ceghit, 2008, p. 143).

Utilizată cu mare atenție, ținându-se cont de principiile pedagogice, instruirea asistată de calculator constituie o formă modernă de concepere și realizare a învățării absolut necesară în societatea actuală, în condițiile evoluției atât de accelerate a tehnologiei. Elevii sunt diferiți și necesită abordarea altor strategii, reînnoirea modui de predare și învățare, astfel încât acestea să fie adaptate la era digitală.

3.5. TENDINȚELE VIITORULUI

Identificarea valorilor, competențelor, aptitudinilor adolescenților de azi ne dă indicii despre posibilele evoluții din viitor. Digitalizarea globală influențează în mare măsură societatea actuală și viitoare. Unele dintre cele mai importante tendințe ale viitorului, care conturează Nativii Digitali (și societatea în general) sunt, conform Deliei Dumitrescu, Deschiderea radicală, Multiplicitatea și Incertitudinea.

Deschiderea radicală

„Deschiderea radicală înseamnă să accepți schimbarea, să fii suficient de flexibil pentru a te adapta și destul de isteț pentru a vedea că numai împărtășind, lucrurile se pot extinde mai repede și într-un mod mult mai inteligent”(Dumitresc, D., 2013, p. 113). Cu ajutorul Internetului și rețelelor globale datele și informațiile sunt disponibile pentru persoane din întreaga lume. Oameni obișnuiți nu doar accesează, ci și oferă noi conținuturi altor utilizatori. Acum nu doar oamenii de știință au acces la dispozitive complicate. Accesul la tehnologie egalizează și liberalizează cunoașterea, o face facilă tuturor.

„Nativii Digitali se conectează la întreaga lume din jurul lor, stochează și accesează informații în cloud. Serviciile de tip cloud oferă capacitate de calcul, stocare de date și software folosind infrastructura Internetului. Ele nu permit doar accesul la conținutul multimedia, cum ar fi imagini, videoclipuri și muzică, ci chiar ușurează lucrul colaborativ și vizualizarea acestuia în desfășurare, folosind platrorme ca Google Drive. Acest nivel de conectivitate permite un schimb liber de informații, libera circulație a ideilor și favorizează co-crearea”(Dumitrescu, 2013, p. 123-124). Dacă finalul secolului al XX-lea a fost marcat de o tendință puternică spre individualism, acesta pare a fi secolul colaborării, al bunurilor (informații, date, cunoștințe) folosite în comun.

Multiplicitatea

Perioada schimbărilor rapide pe care o trăim ne pune la dispoziție o multitudine de opțiuni în privința politicii, societății, carierei, studiilor și, în general, pe toate planurile.

Nativii Digitali sunt flexibili, întreprind mai multe acțiuni în același timp, au acces la o multitudine de informații ce duc la apariția unor noi roluri familiale sau structuri sociale. Aceștia nu sunt speriați de varietatea informațiilor și surselor de informare, ci sunt specialiști în găsirea imediată a ceea ce-i interesează. „în loc să caute sfaturi din surse pe care alte generații le-ar considera în mod tipic relevante (cum ar fi jurnale de știință, experți sau publicații renumite), ei se bazează adesea pe sfaturile și recenziile comunităților online sau chiar ale cuiva care nu are cunoștințe în domeniul respectiv, tocmai pentru a obține o perspectivă proaspătă și inedită”(Dumitrescu, 2013, p. 139).

În afară de această multi-informație, Nativii Digitali se confruntă și cu multi-interacțiunea, ei își doresc comunicare continuă, pe multiple niveluri, aceasta fiind una dintre principalele cauze ale atașamentului lor față de telefoanele inteligente.

Adolescenții de azi au multiple identități. Ei se împart între real și virtual, între ei înșiși și avatarele lor.

Incertitudinea

Cu toate că niciodată nu poți deține controlul asupra viitorului, perioada actuală este marcată de incertitudine la nivel politic, economic, tehnologic și de mediu într-o măsură mult mai mare decât au fost epocile precedente. În deceniile trecute viitorul era planificat social: o persoană merge la școală, „găsește un loc de muncă, pune bazele unei familii, apoi iese la pensie, fericită, petrecând mai mult timp cu rudele, trăind bucuriile vieții în anii de seniorat. Această traiectorie a vieții nu mai există. Certitudinea din trecut a fost înlocuită cu un viitor incert și ne modelează pe noi, adulții, forțându-ne să reevaluăm fiecare aspect al vieții moderne”(Dumitrescu, 2013, p. 149). Pentru Nativii Digitali incertitudinea, ca și tehnologia, este firească, au parte de ea de la naștere și nu îi debusolează.

REPERE DE BAZĂ PENTRU EDUCAȚIA VIITOARE

„Cerințele s-au modificat dramatic încă o dată. Acum o sută de ani era suficient să ai o elită foarte educată, iar restul populației să aibe o serie de cunoștințe fundamentale elementare. Astăzi aproape orice funcție care se poate executa prin aplicarea unei proceduri obișnuite va fi mai devreme sau mai târziu computerizată. Pentru a fi preferat de patroni, un individ trebuie să fie foarte educat, flexibil, în stare să detecteze și să înlăture o defecțiune și să identifice o problemă; și, nu întâmplător, capabil să-și sachimbe rolul sau chiar profesia, în cazul în care funcția curentă se demodează. Societățile umane nu vor putea nici ele să neglijeze segmente largi ale populației. Pentru a rămâne competitive într-o lume în rapidă schimbare, ele vor trebui să ofere o educație serioasă unei majorități semnificative a cetățenilor lor și vor trebuie să se adapteze diferitelor tendințe”(Gardner, 2011, p. 46).

Explozia de cunoștințe și apariția preocupărilor pentru noi domenii (în timp ce altele își pierd din importanță) impun modificări ale curriculumului. „La clasicele materii de bază, trebuie adăugate diferitele limbaje de calcul și programare. De asemenea, este necesar să posezi un anumit amestec de deprinderi. Pentru a funcționa în hipermedia, pentru a citi și proiecta pagini Web, și a te apuca de proiecte pe computer trebuie să ai deprinderi grafice, lingvistice și chiar auditive” (Gardner, 2011, p. 58-59).

Apariția noilor roluri și modificările de pe piața muncii determină necesitatea schimbării educației, în sensul pregătirii tinerilor pentru a învăța pe tot parcursul vieții. Dacă persoanele mai în vârstă, instruite în mod tradițional sunt destul de reticente la ideea perfecționării continue și nu se pot debarasa ușor de credințele care au ajuns să facă parte din structura lor, Howard Gardner e de părere că tinerii ar trebui să fie crescuți astfel încât să le placă să învețe, să-și dezvolte interese multiple și să vrea să-și hrănească mintea pentru tot restul vieții; citându-l pe Platon, acesta notează că „scopul educației este de a-l face pe individ să vrea să facă ceea ce trebuie să facă”.

TOTUL SE DIVERSIFICĂ, SE ACCELEREAZĂ

„În viitor educația se va organiza mai ales în jurul computerului. Pe lângă faptul că o mare parte a instruirii și evaluării se va face prin computer, vor fi accentuate și deprinderile mentale generate de interacțiunile pe computer, și în același timp s-ar pierde cele pe care computerul nu le presupune” (Gardner, 2011, p. 46). Judecățile etice sau estetice, spre exemplu, ar putea pierde teren în favoarea gândirii algoritmice.

„Inteligența artificială și realitatea virtuală sunt două tehnologii legate de computer care ar putea să arunce o umbră uriașă asupra educației. O mare parte din planificarea școlii s-ar putea face nu de către agenți umani, ci prin programe create de agenți umani, iar multe din acele lucruri care se realizau pe vremuri prin manuale și excursii cu diferite ocazii vor avea loc în realitatea virtuală” (Gardner, 2011, p. 47-48).

„Deși predarea și curriculumul prin computer reprezintă influența tehnologică dominantă asupra educației, vor mai fi și alte inovații care vor exercita un impact considerabil. Tehnologiile de imagine vor permite studierea activității cerebrale și a circuitului sangvin ale elevilor, în timp ce ei rezolvă diferite probleme sau desfășoară activități creative. Fără să se limiteze doar la cercetare, ca până acum, aceste constatări legate de viața mentală a elevului vor influența aproape sigur abordările pedagogice și vor plasa respectiva preocupare printre aspectele educaționale fundamentale sau speciale” (Gardner, 2011, p. 48-49).

Cucos:

„Școlile încep să semene cu niște societăți comerciale ce-și reglează procesele specifice după legile economiei de piață. Modelul atreprenorial tinde să se generalizeze în detrimentul modelului clasic al școlii, ca spațiu de formare spirituală. Se vizează mai degrabă formarea robotului eficient, decât a omului conștient” (Cucoș 2008, p.48)

Schimbările impun noi reprezentări sau ritmicități interne, noi modalități de raportare la cunoaștere, la sine și la alții. Orice noutate tehnică reorganizează aptitudinile și comportamentele persoanei, ordonează noile solicitări la nivelul psihicului și când acestea încep să se stabilizeze apare o nouă descoperire cu alte solicitări.

„Cea mai mare calitate a unui produs tehnic este să mențină sau chiar să adâncească umanitatea dintre noi, să nu ne altereze spiritul, să nu ne molesească trupul. Să vină în prelungirea naturalului și să-l spiritualizeze. Să nu mecanizeze și să nu alieneze. Să nu înjosească, ci să înalțe. Noutatea tehnică va obliga individul să învețe mereu, punându-l în situația de a adăuga, în mod firesc, noi valori la cele vechi, ceea ce nu știe la ceea ce știe. Mai mult decât atât, trebuie să se conștientizeze odată pentru totdeauna că nu calitatea intrinsecă a tehnicii contează, ci felul cum este ea întrebuințată. Tehnica este oarecum ambivalentă și chiar neutră din punct de vedere axiologic: devine valoroasă sau nu prin modul în care o utilizăm„(Cucoș, 2008, p.49-50).

„Uneori, tehnicul somează omul să devină robot, transformându-l, printr-un mecanism curios, într-o prelungire sau simplă unealtă a obiectului. Abuzul de tehnică ne poate îndepărta de la esența și sensul existenței noastre. E bine ca interferența dintre om și mașină să nu degenereze în suprapunere, iar fiecare entitate să rămână ceea ce este” (Cucoș, 2008, p.52).

Toalitarismul informatic poate fi periculos, ca orice exagerare și unipozitionare!” (Cucoș, 2008, p.53)

CAP.4. METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. SCOPUL CERCETĂRII

Cercetarea de față are drept scop pricipal identificarea opiniei profesorilor și părinților, în calitate de principali factori care educă generația actuală, în legătură cu modul în care elevii/copiii lor, dar și ei înșiși, percep mijloacele tehnice moderne, se raportează la acestea și le utilizează în educație. De asemenea, un alt scop al cercetării îl reprezintă realizarea unei paralele între aspirațiile celor mici și cele pe care le aveau părinții/profesorii în copilărie, dar și între modurile în care își petrece timpul liber generația tânără actuală și cum îl petreceau generațiile adulte atunci când erau copii.

4.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

În cadrul acestei cercetări, am urmărit:

Identificarea opiniei părinților și profesorilor în legătură cu mijloacele tehnice moderne și utilizarea acestora în educație.

Aflarea măsurii în care copiii sunt atrași de tehnologia digitală.

Identificarea opiniei părinților și profesorilor în privința vârstei optime la care cei mici să înceapă să utilizeze mijloacele tehnice moderne.

Determinarea măsurii în care părinții și profesorii își exprimă acordul/dezacordul în privința unor generalizări vehiculate în privința tinerilor de azi.

Evidențierea diferențelor între aspirațiile tinerilor crescuți în mediul digital și cele ale părinților/profesorilor acestora, în perioada în care aveau aceeași vârstă, dar și a diferențelor în privința modului favorit de a-și petrece timpul liber.

Studierea motivelor pro și contra educării tinerei generații în același mod în care au fost educați membrii generației actuale de adulți.

4.3. IPOTEZELE CERCETĂRII

"Ipoteza reprezintă o formă specifică a gândirii științifice care dă posibilitatea trecerii de la cunoașterea faptelor la cunoașterea legilor de producere a acestor fapte. Așa cum precizează Theodore Caplow, «o ipoteză este enunțul unei realități cauzale într-o formă care permite verificarea empirică»" (Chelcea, S., 2004, p.50).

Ipotezele de la care am plecat pentru această cercetare sunt:

Dacă tehnologia digitală evoluează într-un ritm alert, atunci modul în care părinții educă tânăra generație trebuie să se modifice.

Dacă elevii s-au născut în Epoca Digitală, atunci profesorii trebuie să utilizeze instrumente specifice pentru a spori eficința procesului de predare – învățare.

4.4. UNIVERSUL CERCETĂRII

“Universul cercetării presupune delimitarea populației căreia îi este specific fenomenul, sau fenomenele studiate, la un moment dat. Universul unei cercetări se poate referi la populația globală, la segmente de populație sau la persoane dispersate în diverse colectivități umane” (Mărginean, I., 2000, p.111).

În lucrarea de față, universul cercetării este format din 60 de profesori și 80 de părinți, din județul Prahova, aleși în mod aleator, cărora li s-a aplicat câte un chestionar de opinie (ANEXA 1 pentru profesori și ANEXA 2 pentru părinți), în vederea surprinderii modului în care aceștia consideră că trebuie educată tânăra generație în condițiile evoluției atât de rapide a tehnologiei. Am ales ca eșantion profesorii și părinții, în calitate de principali factori care educă tinerii.

4.5. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE – CHESTIONARUL

În domeniul științelor sociale, chestionarul este una dintre cele mai frecvent utilizate tehnici de cercetare.

După cum afirmă Septimiu Chelcea, "chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică și, corespunzător, un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și, eventual, imagini grafice, ordonate logic și psihologic, care, prin admnistrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris" (2004, p. 105).

Chestionarul face parte, alături de interviu, din metoda anchetei. Prin această metodă se urmărește cunoașterea opiniilor, motivelor, intereselor, opțiunilor diferitelor categorii de subiecți despre obiectul cercetării.

Pentru adunarea informațiilor necesare am elaborat un chestionar de opinie (ANEXA 1) adresat profesorilor, alcătuit din 13 itemi. Întrebările urmăresc obținerea unor informații legate de atitudinea elevilor față de noile tehnologii digitale, mijloacele tehnice moderne pe care subiecții le utilizează în clasă, măsura în care profesorii de azi dețin competențe necesare utilizării tehnologiei digitale. De asemenea, întrebările se referă și la o paralelă între modul în care elevilor le place să își ocupe timpul liber și modul în care se relaxau profesorii la aceeași vârstă, dar și între aspirațiile tinerei generații și cele pe care le aveau subiecții în copilărie.

Chestionarul adresat profesorilor conține 2 întrebări închise, 5 deschise, 4 cu răspuns precodificat multiplu și 2 întrebări bifurcate, ce necesită argumentare.

De asemenea, am aplicat un chestionar (ANEXA 2), alcătuit tot din 13 itemi, pe un număr de 80 de părinți, în vederea obținerii cât mai multor informații cu privire la diferențele dintre modul de petrecere a timpului liber/dorințele copiilor și cele ale părinților, dar și în legătură cu atitudinea tinerilor față de mijloacele tehnice moderne și măsura în care acestea sunt utilizate în educație de către subiecții chestionați.

Chestionarul adresat părinților conține 2 întrebări închise, 4 deschise, 6 cu răspuns precodificat multiplu și o întrebare bifurcată.

4.6. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

4.6.1. Chestionar profesori

Primul chestionar pe care l-am aplicat în cercetarea de față este un chestionar de opinie, având ca temă aflarea părerii profesorilor cu privire la educația în epoca digitală. Acesta cuprinde 13 întrebări.

Chestionarul a fost aplicat unui numar de 60 de profesori din județul Prahova, din mediul urban 44 de subiecți (73,33 %), din mediul rural 16 subiecți (26,67%), în vederea obținerii cât mai multor informații cu privire la tema abordată în cercetare.

Figura 1

Pentru a avea o viziune cât mai amplă asupra temei abordate, subiecții eșantionului predau la niveluri de studii diferite: 8 de subiecți (13,33%) la nivel preșcolar, 32 de subiecți (53,33%) la nivel primar, 12 subiecți (20,00%) la nivel gimnazial, 13 subiecți (21,67%) la nivel liceal. Menționez că din cei 60 de subiecți, 4 predau atât la nivel primar cât și gimnazial și 1 subiect predă la gimnaziu și liceu.

Figura 2

În ceea ce privește nivelul studiilor: 42 de subiecți (70,00%) au studii superioare, 11 subiecți (18,33%) au studii postuniversitare, 7 subiecți (11,67%) au studii medii.

95,00% dintre respondenți sunt de sex feminin, doar 3 respondenți (5,00%) fiind de sex masculin.

Subiecții au vârste variate, cuprinse între 23 și 65 de ani: 53,33% (32 de subiecți) au vârste sub 35 de ani, 23,33% (14 subiecți) au vârste cuprinse între 36 și 45 de ani, 11,67% (7 subiecți) au vârste cuprinse între 46 și 55 de ani, iar 11,67% (7 subiecți) au peste 56 de ani.

Chestionați asupra atitudinii elevilor față de noile tehnologii digitale, toți subiecții au indicat că tinerii sunt atrași, 70% dintre respondenți susțin că tehnologia în atrage foarte mult și 30% că îi atrage.

Figura 3

O proporție semnificativă din subiecții eșantionului, 96,67%, utilizează în predare noile tehnologii, doar 2 subiecți (3,33%) nu le utilizeză.

Figura 4

Ierarhia celor mai utilizate mijloace tehnice moderne în sala de clasă este următoarea:

83,33% utilizează laptopul sau computerul;

73,33% utilizează Video-proiectorul;

16,67% folosesc CD/DVD Player;

11,67% folosec tabletele;

11,67% uitilizează softuri educaționale/IAC;

10% folosesc radio-casetofonul;

3,33% apelează la televizor;

3,33% folosesc o tablă inteligentă.

Figura 5

În privința vârstei optime la care un copil poate înceape să utilizeze mijloace tehnice moderne, cei mai mulți profesori, 50,00%, consideră că între 6 și 8 ani, 31,67% consideră că între 4 și 6 ani, 5,00% au optat pentru vârte cuprinse între 2 și 4 ani, un singur subiect (1,67%) este de părere că cei mici pot utiliza mijloace tehnice moderne și înainte de 2 ani. De asemenea, un procent de 10% consideră că după 10-12 ani este cel mai indicat pentru copii să intre în contact cu tehnologia digitală.

Figura 6

În urma analizării răspunsurilor oferite de cadrele didactice, modalitățile în care tinerilor pe care îi educă le place să își petreacă timpul liber, clasate pe primele locuri sunt: 88,33% utilizarea mijloacelor tehnice moderne (navigat pe Internet – 20%, jocuri pe calculator/laptop/tabetă – 58,33% sau site-uri de socializare – 10%), 55,00% practică activități sportive/în aer liber/jocuri de mișcare, 16,67% se uită la televizor, 13,33% citesc, 8,33% se ocupă cu muzică și/sau dans. Printre alte activități practicate cu plăcere de tineri, întâlnite în proporții foarte mici în răspunsurile subiecților, se numără: coloratul/pictatul/desenatul, plimbările la mall, voluntariatul și altele.

Profesorii au fost întrebați cum își petreceau ei timpul liber în copilărie. La acest item, activitățile clasate pe primele poziții sunt: 86,67% practicau activități sportive/în aer liber/jocuri de mișcare, 36,67% citeau, 6,67% vizionau filme/programe TV, 5,00% practicau activități în gospodărie și 3,33% se relaxau ascultând muzică. Printre activitățile preferate de câte un singur subiect se află: vizitele la bunici/rude, mersul la teatru, desenul, vizionatul diafilmelor.

În afară de modul în care își petrec tinerii de azi timpul liber și cum îl petreceau profesorii lor în copilărie, am încercat să compar aspirațiile copiilor de azi cu cele pe care le aveau cadrele didactice la aceeși vârstă. Astfel, în privința propriilor aspirații, profesorii au plasat pe primul loc (37 de subiecți – 61,67%) dorințe legate de viitoarea carieră, de ce își doreau să devină: 30,00% doreau să devină cadre didactice, 11,67% medici, 6,67% artistă/vedetă, 3,33% sportivi de performanță, 3,33% polițiste și câte un procent de 1,67% doreau să devină avocat, preot, bucătăreasă sau cosmonaut. Pe poziția a doua a aspirațiilor profesorilor se află dorința de a învăța/citi cât mai mult, cu un procent de 26,67%; pe poziția a treia se află dorința de a se realiza profesional, fără precizarea domeniului – 13,33%. 10,00% dintre respondenți aspirau la călătorii și 8,33% doreau să urmeze o facultate.

Chestionați în privința aspirațiilor elevilor, profesorii au menționat în proporție de 28,33% dorințe legate de ce își doresc să devină (6,67% să lucreze în IT, 5,00% să ajungă cadre didactice, iar ceilalți doresc meserii precum: medici, actori, polițiști, modele, fotbaliști etc.). 18,33% dintre tineri își doresc bani, 10,00% vor prestigiu (să devină oameni importanți, admirați, bogați). De asemenea, profesorii consideră că tinerii vor să primească mult fără să depună efort – 6,67%, dar și să se realizeze profesional – 6,67%. Alte aspirații menționate de către profesori sunt: să termine școala, să plece din țară pentru o meserie bine plătită, să-și petreacă timp cu părinții, să termine școala sau dorințe de ordin material.

Profesorii chestionați, și-au exprimat acordul/dezacorul în privința unor afirmații legate de tânăra generație (vezi Tabelul 1), după cum urmează: copiii de azi sunt mai inteligenți decât erau celelalte generații în copilărie (acord total/parțial în proporție de 75%), fiind mai important ca aceștia să învețe lucruri practice decât să acumuleze cunoștințe (acord total/parțial în proporție de 81,67%), cu toate acestea, tinerii nu mai conștientizează rolul școlii (acord total/parțial în proporție de 88,33%) și nu mai citesc (acord total/parțial în proporție de 88,33%). De asemenea, profesorii sunt de acord cu utilizarea IAC mai mult în școli (acord total/parțial în proporție de 81,67%), dar dezaprobă afirmația potrivit căreia nu mai este necesar ca tinerii să memoreze ce le este predat, deși accesul la Internet a devenit atât de facil (dezacord parțial/total 66,67%).

Tabelul 1

În proporție de 85%, profesori consideră că tehnologia digitală și acesul la Internet le face misiunea mai ușoară, în timp ce 13,33% declară că în aceste condiții misiunea dascălilor este mai grea. Diferența de 1,67% corespunde unui subiect care nu a răspuns la această întrebare.

Figura 7

Cadrele didactice chestionate susțin în proporție de 63,33% că "abuzul" elevilor de tehnologie poate conduce la eșec școlar, 31,67% susțin contrariul, iar 5% dintre respondenți nu și-au exprimat opinia.

Figura 8

Ca principale argumente în susținerea ideii că pot ajunge la eșec, profesorii au menționat că: pierd foarte mult timp pe rețelele de socializare sau jucându-se (25%), găsesc informații fără efort și nu le trec prin filtrul propriei gândiri (11,67%), devin obosiți/agitați/confizi (10%), nu mai știu să comunice/să socializeze, se izolează (5%), acordă mai multă atenție tehnologiei care este mai interesantă (1,67%).

Profesorii care susțin că nu există riscul eșecului școlar, argumentează astfel: accesul la/acumularea de informații aduce beneficii în activitatea școlară (8,33%), copiii pot învăța lucruri utile de pe internet (3,33%) sau accesul la tehnică îi ajută, deschide noi orizontri, oferă ocazii pentru dezvoltare personală (1,67%).

10% dintre respondenți consideră că tehnologia ajută tinerii dacă sunt corect îndrumați, dar în lipsa îndrumării poate conduce la eșec școlar.

Dorind să aflu în ce măsură profesorii erei digitale dețin competențe TIC, am chestionat subiecții în legătură cu acest aspect. Niciunul dintre subiecți nu declară lipsa totală a cunoștințelor în acest domeniu. La polul opus se află răspunsul unui singur subiect (1,67% din eșantion) care se declară expert în domeniul utilizării tehnologiei digitale. Cei mai mulți respondenți dețin cunoștințe de nivel mediu (43,33%) sau avansat (43,33%).

Figura 9

Ultima întrebare a chestionarului se referă la modul în care subiecții au fost educați și dacă acesta este potrivit și pentru copiii de azi. Din cei 60 de subiecți, 40 (66,67%) consideră potrivită educația primită de ei și pentru elevii lor, în timp ce 20 (33,33%) optează pentru un mod diferit în ceea ce privește educația tinerei generații actuale.

Figura 10

Mai jos sunt citate câteva dintre argumentele oferite de profesorii care pledează pentru aceeași educație:

"Am fost educați în spiritul corectitudinii, moralității, hărniciei. Aceste principii sunt valabile și pentru copiii de azi";

"Copiii de altădată înțelegeau mai mult de vorbă bună, știam de rușine";

"Valorile educației morale sunt aceleași (sau ar trebui să fie)";

"Am fost educată cu un bun simț și cu respect și dragoste față de oameni (cei 7 ani de acasă). Același lucru îl doresc și eu pentru elevii mei";

"Am primit o educație severă pe care, chiar dacă atunci am avut tendința de a mă revolta, acum o înțeleg deoarece m-a disciplinat și m-a format ca om";

"Normele educative se vor aplica în toate timpurile. Elevii mei, fiind îndrumați de mine, vor primi oarecum aceeași educație. Ce este diferit, este faptul că societatea este într-o permanentă schimbare și trebuie să ne adaptăm noutăților";

"Da, numai că sunt necesare alte abordări (specifice timpului, vremurilor actuale)";

"Disciplina și respectarea regulilor este necesară tuturor".

Dintre argumentele celor care consideră nevesar un alt mod de educație pentru tinerii de azi, citez:

"Copiii nu mai citesc, stau mult pe laptop/tablete";

"pentru că ei trebuie să fie învățați să argumenteze și să se descurce în orice situație";

"Copiii din ziua de azi au mai multe surse de informare, de educare";

"Am prea mult bun simț. Acum acest lucru este considerat un eșec";

"Am crescută cu ideea că fără școală nu pot avea un viitor strălucit. Azi copiii sunt învățați că puterea ceea ce îiva conduce către succes";

"În ziua de azi sunt promovate alte valori";

"Având în vedere evoluția în timp a sistemului de învățământ și continua transformare a societății, educația tradițională nu poate avea eficiența de altădată";

"Tinerii de astăzi sunt mult mai curioși, iar atracțiile de astăzi sunt mult mai multe decât în trecut".

4.6.2. Chestionar părinți

Al doilea chestionar pe care l-am aplicat în cercetarea de față este un chestionar de opinie, având ca temă aflarea părerii părinților cu privire la educația în epoca digitală. Acesta cuprinde 13 întrebări.

Chestionarul a fost aplicat unui numar de 80 de părinți din județul Prahova, din mediul urban 49 de subiecți (61,27 %), din mediul rural 31 de subiecți (38,75%), în vederea obținerii cât mai multor informații cu privire la tema abordată în cercetare.

Figura 11

Subiecții au vârste variate, cuprinse între 26 și 57 de ani: 26,25% (21 de subiecți) au vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, 52,50% (42 de subiecți) au vârste cuprinse între 36 și 45 de ani, iar 21,25% (17 subiecți) au peste 46 de ani.

Figura 12

De asemenea, subiecții eșantionului au copii cu vârste diferite, cuprinse între 3 și 18 ani. 1 respondent are 5 copii, 13 au câte 2 și ceilalți 76 au câte 1 copil. Din totalul de 97 de copii ai subiecților, 20,62% au între 3 și 6 ani, 16,50% au între 7 și 10 ani, 49,48% au între 11 și 14 ani, iar 13,40% au între 15 și 18 ani.

Figura 13

În ceea ce privește nivelul studiilor: 22 de subiecți (27,50%) au studii superioare, 1 subiect (1,25%) are studii postuniversitare, 46 subiecți (57,50%) au studii medii și 11 subiecți (13,75%) nu au finalizat studiile liceale.

Meseriile subiecților chestionați sunt de asemenea variate. Dintre acestea, amintesc: casnică (11 subiecți), economist (9 subiecți), profesor (7 subiecți), vânzător (7 subiecți), confecționer/croitor (6 subiecți), gestionar (4 subiecți), operator (4 subiecți), inginer (3 subiecți) și alte meserii menționate de câte 1 subiect, cum ar fi: zootehnist, laborant, tipograf, web-admin, funcționar, mecanic, electronist, șef tren, asistent și altele.

63 de subiecți (78,75%) sunt de sex feminin, ceilalți 17 (21,25%) fiind de sex masculin.

Figura 14

Chestionați asupra atitudinii copiilor lor față de noile tehnologii digitale, 53,75% dintre respondenți susțin că tehnologia în atrage foarte mult, 41,25% că îi atrage și doar 5% că le sunt indiferente.

Din cei 80 de respondenți, 62 (77,50%) declară că utilizează în educarea copiilor noile tehnologii, în timp ce 18 (22,50%) nu le utilizează.

Figura 15

În ceea ce privește vârstele la care copiii lor au început să utilizeze mijloacele tehnice moderne, subiecții menționează că: la mai puțin de 1 an – în proporție de 1,25%, între 1 și 2 ani – 2,50%, între 2 și 4 ani – 23,75%, între 4 și 6 ani – 27,50%, între 6 și 8 ani – 35% și după 8 ani – 10,00%. În același timp, fiind chestionați asupra vârstei pe care o consideră optimă începerii utilizării tehnologiilor moderne, subiecții declară că: la mai puțin de 1 an – 1,25%, între 1 și 2 ani – 1,25%, între 2 și 4 ani – 10,00%, între 4 și 6 ani – 30,00%, între 6 și 8 ani – 38,75% și la o vârstă mai mare de 8 ani – în proporție de 18,75%.

Figura 16

Aproape jumătate dintre copiii părinților chestionați (47,50%) petrec între 1 oră și 2 ore în fața diverselor ecrane, 36,25% petrec 3-4 ore, 6,25% petrec 5-6 ore, 5,00% mai mult de 6 ore și 5,00% mai puțin de 1 oră.

Figura 17

În urma analizării răspunsurilor oferite de părinți, modalitățile în care copiilor lor le place să își petreacă timpul liber, clasate pe primele locuri sunt: 57,50% practică activități sportive/în aer liber/jocuri de mișcare, 53,75% utilizarea mijloacelor tehnice moderne, 18,75% se uită la televizor, 16,25% desenează/pictează, 13,75% citesc, 10,00% se ocupă cu muzică și/sau dans. Printre alte activități practicate cu plăcere de tineri, întâlnite în proporții foarte mici în răspunsurile subiecților, se numără: construcțiile Lego, scriul, șahul, aeromodelismul, bricolajul și altele.

Părinții au fost întrebați cum își petreceau ei timpul liber în copilărie. La acest item, activitățile clasate pe primele poziții sunt: 76,25% practicau activități sportive/în aer liber/jocuri de mișcare, 28,75% citeau, 10,00% practicau activități în gospodărie, 6,25% vizionau filme/programe TV și 6,25% se relaxau ascultând muzică. Printre activitățile preferate de câte un singur subiect se află: creșterea porumbeilor, pescuitul, dansul, pictura.

În afară de modul în care își petrec tinerii de azi timpul liber și cum îl petreceau părinții lor în copilărie, am încercat să compar aspirațiile copiilor de azi cu cele pe care le aveau subiecții la aceeși vârstă. Astfel, în privința propriilor aspirații, părinții au plasat pe primul loc (31 de subiecți – 38,75%) dorințe legate de viitoarea carieră, de ce își doreau să devină: 13,75% doreau să devină medici, 12,50% cadre didactice, 3,75% asistentă, 3,75% balerină/dansatoare și câte un procent de 1,25% doreau să devină fotbalist, croitoreasă, cosmeticiană sau macaragiu. Pe poziția a doua a aspirațiilor părinților se află dorința de a de a se realiza profesional, fără precizarea domeniului, cu un procent de 21,25%; pe poziția a treia se află dorința de a învăța/citi cât mai mult – 11,25%. 8,75% dintre respondenți aspirau la întemeierea unei familii, 5,00% își doreau călătorii și 5,00% doreau să primească jucării/dulciuri.

Chestionați în privința aspirațiilor copiilor lor, părinții au menționat în proporție de 46,25% dorințe legate de ce își doresc să devină (6,25% să devină medici, câte 5,00% să ajungă cadre didactice, pictori, balerine sau artiste, 3,75% să devină avocați, căte un procent de 2,50% vor să fie creator de jocuri, polițiști, piloți de curse sau sportivi, iar ceilalți doresc meserii precum: om de afaceri, comentator sportiv, militar, om de știință, proiectant aeronautic). 15,00% dintre tineri își doresc să studieze, 12,50% vor o carieră de succes, 8,75% aspiră la gadget-uri performante, 6,25% doresc să călătorească. 5% dintre părinți consideră că tinerii vor o familie și alți 5% că aceștia doresc bani. Alte aspirații menționate de către subiecți sunt: "să se descuce în viață", "să plece în străinătate", "să fie primul în toate".

Părinții chestionați, și-au exprimat acordul/dezacorul în privința unor afirmații legate de tânăra generație (vezi Tabelul 2), după cum urmează: copiii de azi sunt mai inteligenți decât erau celelalte generații în copilărie (acord total/parțial în proporție de 85%), fiind mai important ca aceștia să învețe lucruri practice decât să acumuleze cunoștințe (acord total/parțial în proporție de 72,50%), cu toate acestea, tinerii nu mai conștientizează rolul școlii (acord total/parțial în proporție de 86,25%) și nu mai citesc (acord total/parțial în proporție de 68,75%). De asemenea, părinții sunt de acord cu utilizarea IAC mai mult în școli (acord total/parțial în proporție de 65%), dar dezaprobă afirmația potrivit căreia nu mai este necesar ca tinerii să memoreze ce le este predat, deși accesul la Internet a devenit atât de facil (dezacord parțial/total 73,75%).

Tabelul 2

În proporție de 70%, părinții consideră că tehnologia digitală și acesul la Internet le face misiunea mai ușoară, în timp ce 30% declară că în aceste condiții misiunea părinților este mai grea.

Figura 18

Dorind să aflu în ce măsură părinții erei digitale dețin competențe necesare utilizării mijloacelor tehnice moderne, am chestionat subiecții în legătură cu acest aspect. 6,25% din respondenți declară lipsa totală a cunoștințelor în acest domeniu. La polul opus se află 5,00% din eșantion, care se declară experți în domeniul utilizării tehnologiei digitale. Cei mai mulți respondenți dețin cunoștințe de nivel mediu (51,25%), avansat (18,75%) sau începător (18,75%).

Figura 19

Ultima întrebare a chestionarului se referă la modul în care subiecții au fost educați și dacă acesta este potrivit și pentru copiii de azi. Din cei 80 de părinți, 54 (67,50%) consideră potrivită educația primită de ei și pentru copiii lor, în timp ce 26 (32,50%) optează pentru un mod diferit în ceea ce privește educația tinerei generații actuale.

Figura 20

Mai jos sunt citate câteva dintre argumentele oferite de subiecții care pledează pentru aceeași educație:

"Contează și cei 7 ani de acasă. Trebuie să șie ce este respectul și bunul simț.";

"Mi se pare potrivit deoarece părinții mei au fost iubitori cu mine așa cum sunt eu cu fiica mea";

"Pentru că am devenit oameni cu caracter";

"Semănarea adevăratelor valori morale: cinstea, adevăru, bunul simț, ascultarea, supunerea, smerenia trebuie să fie la loc de cinste în orice vreme";

"Deoarece ar fi mai serioși în legătură cu școala";

"Pe vremea noastră nu existau calculatoare și internet, iar copiii nu erau distrași de la învățat";

"Pentru că au simțul orientării prost dezvoltat, defecte în vorbire și comunicare față de noi care am avut o copilărie cum se spune «cu cheia de gât»";

"Valorile morale pot fi transmise și tinerelor generații. Informațiile pot fi actualizate";

"Deoarece am preluat modelul părinților mei, iar educația tradițională a dat roade";

"Consider că nevoia de respect, politețe și responsabilitate trebuie păstrată și transmisă de la generație la generație. Astfel, educația pe care am primit-o noi, trebuie s-o dăm și copiilor noștri".

Dintre argumentele celor care consideră necesar un alt mod de educație pentru tinerii de azi, citez:

"Deoarece copiii din ziua de azi nu mai sunt ca altădată";

"În zua de azi copiii sunt mult mai informați datorită noilor tehnologii";

"Pe vremea mea copiii erau pedepsiți și pălmuiți crunt";

"Deoarece făceam totul de frică și obligație";

"Educația provine din familie dar și din școală. Referitor la școală consider că se pune accent prea mare pe materia predată și mai puțin pe concret, exemple, se dau prea multe teme, care de cele mai multe ori sunt făcute de părinți";

"Ca să reziști în societatea de azi n-ai nevoie de bun simț și educație";

"Astăzi bunul simț și rușinea sunt considerate defecte;

"Consider că modul în care am fost educat nu mai este potrivit pentru copiii de azi, deoarece ne confruntăm cu o gamă largă de stimuli informaționali, tehnologia a evoluat foarte mult, ceea ce nu ne permite să utilizăm aceleași modalități de educare a copiilor, asemeni vremurilor trecute";

"Societatea are alte valori, mai practice și mai individualiste";

"Cerințele și standardele societății s-au schimbat".

4.6.3. Analiză compartivă profesori – părinți

În urma aplicării chestionarelor asemănătoare profesorilor și părinților, se poate constata că, în linii mari, opiniile acestora în legătură cu educația în epoca digitală sunt asemănătoare.

Atât cadrele didactice (în unanimitate), cât și părinții chestionați (în proporție de 95%) consideră că tânăra generație este atrasă sau foarte atrasă de noile tehnologii. Poate acesta este unul dintre motivele pentru care apelează la mijloacele tehnice moderne atunci când își educă elevii (96,67%) sau copiii (77,50%).

Figura 21

În privința vârstei optime la care un copil să înceapă să utilizeze tehnologia digitală, mai mult de jumătate din subiecții chestionați consideră că cel mai indicat este după 6 ani (60,00% dintre profesori și 57,50% dintre părinți). Și pentru categoria de vârstă 4-6 ani, procentele sunt foarte apropiate (31,67% dintre profesori și 30,00% dintre părinți). Doar 6,67% din totalul cadrelor didactice chestionate și 12,50% din totalul părinților ar opta pentru o vârstă mai mică de 4 ani.

În urma analizei datelor obținute, deși atât profesorii cât și părinții plasează pe primele trei poziții aceleași activități preferate de cei mici pentru petrecerea timpului liber (practicarea activităților sportive/în aer liber/jocurilor de mișcare, utilizarea mijloacelor tehnice moderne, sau privitul la televizor), profesorii pun pe primul loc utilizarea mijloacelor tehnice moderne, iar părinții practicarea activităților sportive/în aer liber/jocurilor de mișcare.

Figura 22

Chestionați în privința activităților pe care le desfășurau ei înșiși în copilărie în timpul liber, primele trei poziții (practicarea activităților sportive/în aer liber/jocurior de mișcare, lectura și vizionarea de filme/programe TV) sunt identice pentru ambele categorii de subiecți, activitățile sportive fiind preferate de peste 3 sferturi dintre respondenți.

Figura 23

În privința propriilor aspirații, și cadrele didactice și părinții au plasat pe primele locuri dorințe legate de viitoarea carieră, de ce își doreau să devină, de a se realiza profesional sau de a învăța/citi cât mai mult. Pe lângă dorințele de a avea diverse profesii, aspirațiile copiilor menționate de către subiecții celor două categorii sunt și de natură materială: să câștige bani, să primească cele mai noi mijloace tehnice, să primescă mult fără să depună efort și altele. La capitolul meseriilor pe care doresc să le urmeze tinerii, subiecții menționează că își doresc să devină creatori de jocuri video sau să lucreze în IT, profesii la care părinții și profesorii nu aspirau.

Părinții și profesorii chestionați, și-au exprimat acordul/dezacorul în privința unor afirmații legate de tânăra generație, tendințele sunt cât se poate de asemănătoare, după cum se poate observa în tabel:

Tabelul 3

În proporții mari, atât părinții (70%) cât și profesorii (85%) consideră că tehnologia digitală și acesul la Internet le face misiunea de a educa mai ușoară. Astfel, peste 75% dintre subiecții ambelor categorii chestionate dețin competențe necesare utilizării tehnologiei digitale, cel puțin la nivel mediu.

Figura 24

Întrebați dacă modul în care au fost educați este potrivit și pentru copiii de azi, cadrele didactice și părinții au opinii foarte apropiate. Aproximativ 2/3 din subiecții chestionați (66,67% dintre profesori și 67,50% dintre părinți) ar opta pentru aceeași educație, în timp ce doar 1/3 din respondenți consideră că tinerii de azi necesită alt mod în care să fie educați.

Figura 25

4.7. LIMITELE CERCETĂRII

Principala limită a cercetării o reprezintă numărul insuficiet al subiecților pentru a putea generaliza rezultatele obținute și a le considera valabile pentru educația din România în general.

O altă limită poate fi lipsa cercetării perspectivei copiilor educați de către subiecți, care ar putea oferi un punct de vedere cu totul diferit față de cel al părinților și profesorilor legat de modul în care percep ei educația de azi.

CONCLUZII

Cercetarea de față a fost realizată în scopul obținerii unor informații cu privire la modul în care părinții și profesorii (în calitate de principali factori care educă) percep mijloacele tehnice moderne, se raportează la acestea și le utilizează în educație.

Din datele obținute rezultă că atât cadrele didactice, cât și părinții chestionați utilizeză mijloacele tehnice moderne atunci când își educă elevii sau copiii. Aceste date confirmă ipoteza potrivit căreia dacă elevii s-au născut în epoca digitală, atunci profesorii trebuie să utilizeze instrumente specifice pentru a spori eficiența procesului de predare-învățare. Majoritatea profesorilor utilizează laptopul și video-proiectorul în sala de clasă. Cu toate aacestea, conform altor cercetări recente în privința temei abordate, "elevii digitali întâmpină dificultăți de adaptare în sistemul actual de învățământ sărăcăcios pentru societatea în care trăim, iar această problemă […] nu este a elevilor (pentru că sunt nativi digitali), ci a sistemului. Nu elevii trebuie să se adapteze sistemului, ci sistemul trebuie să se adapteze elevilor actuali. Elevilor digitali le sunt eficiente informațiile în format electronic, iar dependența lor de digitalism ar trebui direcționată în avantajul lor în școală" (Bănaru, 2014, p.111). Subiecții cercetării noastre sunt de acord cu această idee, susținând utilizarea IAC mai mult în școli.

Deși respondenții declară că cei mici sunt atrași de tehnologia digitală, majoritatea consideră că vârsta optimă la care un copil să intre în contact cu acesta este după 6 ani, cu toate că în socitatea actuală este aproape imposibil să îl ții departe de aceste resurse atât de atractive până la acea vârstă și conform unui studiu AVG realizat în 2011, copiii între 2 și 5 ani învață să folosească un computer sau să se joace pe el înainte de a învăța să înoate, să meargă pe bicicletă sau să capete deprinderi de autoservire.

În urma analizei datelor obținute, deși atât profesorii cât și părinții plasează pe primele trei poziții aceleași activități preferate de cei mici pentru petrecerea timpului liber (practicarea activităților sportive/în aer liber/jocurilor de mișcare, utilizarea mijloacelor tehnice moderne, sau privitul la televizor), profesorii pun pe primul loc utilizarea mijloacelor tehnice moderne, iar părinții practicarea activităților sportive/în aer liber/jocurilor de mișcare. Chestionați în privința activităților pe care le desfășurau ei înșiși în copilărie în timpul liber, primele trei poziții (practicarea activităților sportive/în aer liber/jocurior de mișcare, lectura și vizionarea de filme/programe TV) sunt identice pentru ambele categorii de subiecți, activitățile sportive fiind preferate de peste 3 sferturi dintre respondenți.

Este de remarcat faptul că, deși concepția actuală este că tinerii petrec prea mult timp utilizând tehnologia digitală în detrimentul practicării sportului, mai mult de jumătate dintre subiecții chestionați susțin că elevii/copiii lor își petrec timpul liber făcând mișcare. Se observă totuși că în cazul tinerilor de azi, utilizarea mijloacelor tehnice moderne a luat locul lecturii.

Datele obținute indică faptul că, în concepția subiecților chestionați, copiii de azi sunt mai inteligenți decât erau celelalte generații în copilărie și că în epoca actuală este mai important ca aceștia să învețe lucruri practice decât să acumuleze cunoștințe.

Îngrijorător este faptul că atât părinții, cât și cadrele didactice consideră că tinerii nu mai conștientizează rolul școlii și nu mai citesc. De asemenea, în opinia respondenților, deși accesul la Internet a devenit atât de facil, este necesar ca tinerii să memoreze ce le este predat.

În proporții mari, atât părinții cât și profesorii consideră că tehnologia digitală și acesul la Internet le face misiunea de a educa mai ușoară. Astfel, peste 3 sferturi dintre subiecții ambelor categorii chestionate dețin competențe necesare utilizării tehnologiei digitale, cel puțin la nivel mediu, acest fapt demonstrând dorința lor de a se adapta cerințelor erei digitale.

Întrebați dacă modul în care au fost educați este potrivit și pentru copiii de azi, cadrele didactice și părinții au opinii foarte apropiate. Aproximativ 2/3 din subiecții chestionați ar opta pentru aceeași educație, în timp ce doar 1/3 din respondenți consideră că tinerii de azi necesită alt mod în care să fie educați. Astfel, ipoteza potrivit căreia dacă tehnologia digitală evoluează într-un ritm alert, atunci modul în care părinții educă tânăra geneație trebuie să se modifice, nu se confirmă în mod direct prin răspunsul la această întrebare. Cu toate că majoritatea părinți consideră modul în care ei au fost educați potrivit și pentru copiii lor, argumentând răspunsul aceștia menționează în mare parte că valorile ce trebuie transmise de la o generație la alta (respect, cinste, bunătate, siceritate) sunt aceleași indiferent de vremuri. Părinții utilizează noile tehnologii în educație, sunt de acord cu utilizarea istruirii asistată de calculator în școli și simt că accesul la internet și tehnologia digitală le ușurează misiunea de a educa generația tânără, lucruri care ne conduc către confirmarea parțială a ipotezei.

BIBLIOGRAFIE

Albu, Gabriel. (2005). Repere pentru o concepție umanistă asupra educației, Pitești, Editura Paralela 45.

Bănaru, Mihaela. (2014). Școlarul mic în "era digitală", în vol. Mărgărițoiu, Alina/Suditu, Mihaela (coord.), Educația sub semnul reflecției: lucrările sesiunii de comunicări științifice studențești: Ploiești, 26.05.2014, Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești.

Cerghit, Ioan. (2008). Sisteme de instruire alternative și complementare: structuri, stiluri și strategii, Iași, Editura Polirom.

Cernat, Cristina-Lavinia. (2014). Influențe pozitive și negative exercitate de cuceririle tehnologiei IT asupra educației copiilor, în vol. Mărgărițoiu, Alina/Suditu, Mihaela (coord.), Educația sub semnul reflecției: lucrările sesiunii de comunicări științifice studențești: Ploiești, 26.05.2014, Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești.

Chelcea, Septimiu. (2004). Introducere în cercetarea sociologică, București, Editura Comunicare.ro.

Cucoș, Constantin. (2008). Educația: iubire, edificare, desăvârșire, Iași, Editura Polirom.

Dumitrescu, Delia. (2013). Nativi digitali/ Pregătiți-vă!, București, Editura Tritonic.

Gardner, Howard. (2007). Mintea umană: cinci ipostaze pentru viitor, București, Editura Sigma.

Gardner, Howard. (2011). Mintea disciplinată. Educația pe care o meerită orice copil, dincolo de informații și teste standardizate, Ediția a III-a, București, Editura SIGMA.

Jinga, Ioan și Istrate, Elena (coord.). (2008). Manual de pedagogie, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, Editura ALL.

Khan, Salman. (2013). O singură școală pentru toată lumea: să regândim educația, București, Editura Publica.

Mărginean, Ioan. (2000). Proiectarea cercetării sociologice, Iași, Editura Polirom.

Stan, Emil. (2007). Educația în postmodernitate, Iași, Editura Institutul European.

Stan, Emil. (2014). Lecția uitată a educației: întâlnirea Micului Prinț cu vulpea, Iași, Editura Institutul European.

Suditu, Mihaela. (2012). Instruirea școlară: probleme și analize generale, Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești.

Tapscott, Don. (2011). Crescuți digital: generația net îți schimbă lumea, București, Editura Publica.

Tisseron, Serge. (2010). Psihologia jocurilor video, București, Editura Trei.

Tisseron, Serge. (2013). Lumea virtuală: avataruri și fantome, București, Editura Trei.

Veen, Wim și Vrakking, Ben. (2011). Homo zappiens. Joc și învățare în epoca digitală, București, Editura Sigma.

***http://edu-news.ro/scolile-steve-jobs-sau-educatia-cu-ipad/

ANEXA 1

Chestionar profesori

Chestionarul de față a fost conceput pentru a obține unele informații utile în realizarea unei cercetări referitoare la opinia cadrelor didactice în legătură cu utilizarea instrumentelor tehnice moderne în educație.

Vă asigurăm că răspunsurile sunt strict confidențiale, necesare și importante doar pentru cercetare.

Vă mulțumim pentru sinceritate și seriozitate!

Care este atitudinea elevilor dumneavoastră față de noile tehnologii digitale?

□ îi atrag foarte mult

□ îi atrag

□ le sunt indiferente

□ nu îi atrag

□ nu îi atrag deloc

Utilizați în educarea elevilor dumneavoastră noile tehnologii?

□ da

□ nu

Care sunt mijloacele tehnice moderne pe care le utilizați în sala de clasă?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Care considerați că este vârsta optimă la care un copil să înceapă să utilizeze mijloace tehnice moderne?

□ mai puțin de 1 an

□ între 1 și 2 ani

□ între 2 și 4 ani

□ între 4 și 6 ani

□ între 6 și 8 ani

□ altă vârstă: ……………

Cu ce le place elevilor dumneavoastră să-și ocupe timpul liber?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Cu ce vă plăcea dumneavoastră să vă ocupați timpul liber în copilărie (la aceeași vârstă)?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Care erau dorințele/aspirațiile dumneavoastră în copilărie?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Care sunt dorințele/aspirațiile elevilor dumneavoastră?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

În ce măsură sunteți de acord cu afirmațiile:

În educarea copiilor, considerați că tehnologia digitală și accesul la Internet fac misiunea profesorilor mai ușoară sau mai grea?

□ mai ușoară

□ mai grea

Considerați că „abuzul” elevilor de tehnologie conduce la eșec școlar?

□ da

□ nu

Argumentați răspunsul.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

În ce măsură dețineți competențe necesare utilizării tehnologiilor digitale?

□ deloc

□ începător

□ mediu

□ avansat

□ expert

Modul în care ați fost educat este potrivit și pentru copiii de azi?

□ da

□ nu

Argumentați răspunsul.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Date de identificare

Mediul de rezidență:

□ rural

□ urban

Vârsta (în ani împliniți): ………………..

Nivelul de studii: ………………………………………………………….

Nivelul la care predați:

□ preșcolar

□ primar

□ gimnazial

□ liceal

Sexul: □ feminin

□ masculin

ANEXA 2

Chestionar părinți

Chestionarul de față a fost conceput pentru a obține unele informații utile în realizarea unei cercetări în legătură cu modul în care părinții educă tânăra generație în condițiile evoluției accelerate a tehnologiei digitale.

Vă asigurăm că răspunsurile sunt strict confidențiale, necesare și importante doar pentru cercetare.

Vă mulțumim pentru sinceritate și seriozitate!

Care este vârsta la care copilul/copiii dumneavoastră a/au început să utilizeze mijloacele tehnice moderne?

□ mai puțin de 1 an

□ între 1 și 2 ani

□ între 2 și 4 ani

□ între 4 și 6 ani

□ între 6 și 8 ani

□ alta vârstă: ……………

Care este atitudinea copilului/copiilor dumneavoastră față de noile tehnologii?

□ îl/îi atrag foarte mult

□ îl/îi atrag

□ îi/le sunt indiferente

□ nu îl/îi atrag

□ nu îl/îi atrag deloc

Utilizați în educarea copiilor dumneavoastră noile tehnologii?

□ da

□ nu

Cât timp petrece/petrec într-o zi copilul/copiii dumneavoastră în fața diverselor ecrane (televizor, laptop, tabletă, telefon inteligent etc.)?

□ mai puțin de o ora

□ 1-2 ore

□ 3-4 ore

□ 5-6 ore

□ mai mult

Care considerați că este vârsta optimă la care un copil să înceapă să utilizeze mijloace tehnice moderne?

□ mai puțin de 1 an

□ între 1 și 2 ani

□ între 2 și 4 ani

□ între 4 și 6 ani

□ între 6 și 8 ani

□ altă vârstă: ……………

Cu ce îi/le place copilului/copiilor dumneavoastră să-și ocupe timpul liber?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Cu ce vă plăcea dumneavoastră să vă ocupați timpul liber în copilărie (la aceeași vârstă)?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Care erau dorințele/aspirațiile dumneavoastră în copilărie?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Care sunt dorințele/aspirațiile copilului/copiilor dumneavoastră?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

În ce măsură sunteți de acord cu afirmațiile:

În educarea copiilor, considerați că tehnologia digitală și accesul la Internet fac misiunea părinților mai ușoară sau mai grea?

□ mai ușoară

□ mai grea

În ce măsură dețineți competențe necesare utilizării tehnologiilor digitale?

□ deloc

□ începător

□ mediu

□ avansat

□ expert

Modul în care ați fost educat este potrivit și pentru copiii de azi?

□ da

□ nu

Argumentați răspunsul.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Date de identificare

Mediul de rezidență:

□ rural

□ urban

Vârsta dumneavoastră (în ani împliniți): ………………..

Vârsta copilului/copiilor dumneavoastră (în ani împliniți): ………………..

Nivelul de studii: ………………………………………………………….

Profesie: ………………………………………………………………………

Sexul: □ feminin

□ masculin

BIBLIOGRAFIE

Albu, Gabriel. (2005). Repere pentru o concepție umanistă asupra educației, Pitești, Editura Paralela 45.

Bănaru, Mihaela. (2014). Școlarul mic în "era digitală", în vol. Mărgărițoiu, Alina/Suditu, Mihaela (coord.), Educația sub semnul reflecției: lucrările sesiunii de comunicări științifice studențești: Ploiești, 26.05.2014, Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești.

Cerghit, Ioan. (2008). Sisteme de instruire alternative și complementare: structuri, stiluri și strategii, Iași, Editura Polirom.

Cernat, Cristina-Lavinia. (2014). Influențe pozitive și negative exercitate de cuceririle tehnologiei IT asupra educației copiilor, în vol. Mărgărițoiu, Alina/Suditu, Mihaela (coord.), Educația sub semnul reflecției: lucrările sesiunii de comunicări științifice studențești: Ploiești, 26.05.2014, Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești.

Chelcea, Septimiu. (2004). Introducere în cercetarea sociologică, București, Editura Comunicare.ro.

Cucoș, Constantin. (2008). Educația: iubire, edificare, desăvârșire, Iași, Editura Polirom.

Dumitrescu, Delia. (2013). Nativi digitali/ Pregătiți-vă!, București, Editura Tritonic.

Gardner, Howard. (2007). Mintea umană: cinci ipostaze pentru viitor, București, Editura Sigma.

Gardner, Howard. (2011). Mintea disciplinată. Educația pe care o meerită orice copil, dincolo de informații și teste standardizate, Ediția a III-a, București, Editura SIGMA.

Jinga, Ioan și Istrate, Elena (coord.). (2008). Manual de pedagogie, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, Editura ALL.

Khan, Salman. (2013). O singură școală pentru toată lumea: să regândim educația, București, Editura Publica.

Mărginean, Ioan. (2000). Proiectarea cercetării sociologice, Iași, Editura Polirom.

Stan, Emil. (2007). Educația în postmodernitate, Iași, Editura Institutul European.

Stan, Emil. (2014). Lecția uitată a educației: întâlnirea Micului Prinț cu vulpea, Iași, Editura Institutul European.

Suditu, Mihaela. (2012). Instruirea școlară: probleme și analize generale, Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești.

Tapscott, Don. (2011). Crescuți digital: generația net îți schimbă lumea, București, Editura Publica.

Tisseron, Serge. (2010). Psihologia jocurilor video, București, Editura Trei.

Tisseron, Serge. (2013). Lumea virtuală: avataruri și fantome, București, Editura Trei.

Veen, Wim și Vrakking, Ben. (2011). Homo zappiens. Joc și învățare în epoca digitală, București, Editura Sigma.

***http://edu-news.ro/scolile-steve-jobs-sau-educatia-cu-ipad/

ANEXA 1

Chestionar profesori

Chestionarul de față a fost conceput pentru a obține unele informații utile în realizarea unei cercetări referitoare la opinia cadrelor didactice în legătură cu utilizarea instrumentelor tehnice moderne în educație.

Vă asigurăm că răspunsurile sunt strict confidențiale, necesare și importante doar pentru cercetare.

Vă mulțumim pentru sinceritate și seriozitate!

Care este atitudinea elevilor dumneavoastră față de noile tehnologii digitale?

□ îi atrag foarte mult

□ îi atrag

□ le sunt indiferente

□ nu îi atrag

□ nu îi atrag deloc

Utilizați în educarea elevilor dumneavoastră noile tehnologii?

□ da

□ nu

Care sunt mijloacele tehnice moderne pe care le utilizați în sala de clasă?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Care considerați că este vârsta optimă la care un copil să înceapă să utilizeze mijloace tehnice moderne?

□ mai puțin de 1 an

□ între 1 și 2 ani

□ între 2 și 4 ani

□ între 4 și 6 ani

□ între 6 și 8 ani

□ altă vârstă: ……………

Cu ce le place elevilor dumneavoastră să-și ocupe timpul liber?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Cu ce vă plăcea dumneavoastră să vă ocupați timpul liber în copilărie (la aceeași vârstă)?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Care erau dorințele/aspirațiile dumneavoastră în copilărie?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Care sunt dorințele/aspirațiile elevilor dumneavoastră?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

În ce măsură sunteți de acord cu afirmațiile:

În educarea copiilor, considerați că tehnologia digitală și accesul la Internet fac misiunea profesorilor mai ușoară sau mai grea?

□ mai ușoară

□ mai grea

Considerați că „abuzul” elevilor de tehnologie conduce la eșec școlar?

□ da

□ nu

Argumentați răspunsul.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

În ce măsură dețineți competențe necesare utilizării tehnologiilor digitale?

□ deloc

□ începător

□ mediu

□ avansat

□ expert

Modul în care ați fost educat este potrivit și pentru copiii de azi?

□ da

□ nu

Argumentați răspunsul.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Date de identificare

Mediul de rezidență:

□ rural

□ urban

Vârsta (în ani împliniți): ………………..

Nivelul de studii: ………………………………………………………….

Nivelul la care predați:

□ preșcolar

□ primar

□ gimnazial

□ liceal

Sexul: □ feminin

□ masculin

ANEXA 2

Chestionar părinți

Chestionarul de față a fost conceput pentru a obține unele informații utile în realizarea unei cercetări în legătură cu modul în care părinții educă tânăra generație în condițiile evoluției accelerate a tehnologiei digitale.

Vă asigurăm că răspunsurile sunt strict confidențiale, necesare și importante doar pentru cercetare.

Vă mulțumim pentru sinceritate și seriozitate!

Care este vârsta la care copilul/copiii dumneavoastră a/au început să utilizeze mijloacele tehnice moderne?

□ mai puțin de 1 an

□ între 1 și 2 ani

□ între 2 și 4 ani

□ între 4 și 6 ani

□ între 6 și 8 ani

□ alta vârstă: ……………

Care este atitudinea copilului/copiilor dumneavoastră față de noile tehnologii?

□ îl/îi atrag foarte mult

□ îl/îi atrag

□ îi/le sunt indiferente

□ nu îl/îi atrag

□ nu îl/îi atrag deloc

Utilizați în educarea copiilor dumneavoastră noile tehnologii?

□ da

□ nu

Cât timp petrece/petrec într-o zi copilul/copiii dumneavoastră în fața diverselor ecrane (televizor, laptop, tabletă, telefon inteligent etc.)?

□ mai puțin de o ora

□ 1-2 ore

□ 3-4 ore

□ 5-6 ore

□ mai mult

Care considerați că este vârsta optimă la care un copil să înceapă să utilizeze mijloace tehnice moderne?

□ mai puțin de 1 an

□ între 1 și 2 ani

□ între 2 și 4 ani

□ între 4 și 6 ani

□ între 6 și 8 ani

□ altă vârstă: ……………

Cu ce îi/le place copilului/copiilor dumneavoastră să-și ocupe timpul liber?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Cu ce vă plăcea dumneavoastră să vă ocupați timpul liber în copilărie (la aceeași vârstă)?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Care erau dorințele/aspirațiile dumneavoastră în copilărie?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Care sunt dorințele/aspirațiile copilului/copiilor dumneavoastră?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

În ce măsură sunteți de acord cu afirmațiile:

În educarea copiilor, considerați că tehnologia digitală și accesul la Internet fac misiunea părinților mai ușoară sau mai grea?

□ mai ușoară

□ mai grea

În ce măsură dețineți competențe necesare utilizării tehnologiilor digitale?

□ deloc

□ începător

□ mediu

□ avansat

□ expert

Modul în care ați fost educat este potrivit și pentru copiii de azi?

□ da

□ nu

Argumentați răspunsul.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Date de identificare

Mediul de rezidență:

□ rural

□ urban

Vârsta dumneavoastră (în ani împliniți): ………………..

Vârsta copilului/copiilor dumneavoastră (în ani împliniți): ………………..

Nivelul de studii: ………………………………………………………….

Profesie: ………………………………………………………………………

Sexul: □ feminin

□ masculin