Educatia Familiala Delimitari Conceptuale

I.2. Educația familială: delimitări conceptuale.

…Familia a avut o influență decisivă întotdeauna asupra educației.

Educația familială are încă un cuvînt se spus în educație deoarece în esență,

ea este creatorul copilului și-i în stare să cunoască și să apere puncul

special de vedere al copilului…Constantin Narly

Sensurile împrumutate conceptului educație pe parcursul evoluției istorice a omenirii sunt multiple și variate, în functie de momentul de timp și de intenționalitatea asociată acestora. În lucrarea lui C. Cucoș (1996) sunt prezentate următoarele definiții:

Kant: „Educația este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare și moralizare a omului iar scopul educației este de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care este susceptibil.” (CC)

Herbart: „Educația este acțiunea de formare a individului pentru el însuși, dezvoltându-i-se o multitudine de interese.(CC)”

Dewey: „Educația este acea reconstrucție sau reorganizare a experienței care se adaugă la înțelesul experienței precedente și care mărește capacitatea de a dirija evoluția celei care urmează.” (CC)

Conform Dex-ului, educația reprezintă: „Fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate; Cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora.” (Dex)

„Termenul de educație, în loc de instruire, a început să fie utilizat în Epoca Renașterii. Cel care a constituit primul un substantiv din verbul Educare, pare a fi Michel de Montaighe(1553-1592), în Essais (J’accuse tant violence en l’education).”(CzL)

După Nicola I.(1996) educația înseamnă: „A scoate individul din stare de natură și a-l introduce în stare de cultură.”(NI)

În interpretările educației se conturează două perspective: sociocentrică și antropocentrică.

Adepții concepția sociometrică „interpretează educația prin prisma pregătirii treptate a omului pentru viață în societate, pentru evoluarea lui în diverse roluri sociale.”(CzL)

Cei care susțin concepția antropocentrică pun accentul pe „educația ce stimulează natura individului, dezvoltînd potențialul biopsihologic, premisele native ale acestuia, calitățile generale ale speciei umane.”(CzL)

Aceste perspective fiind foarte diferite, apare vie necesitatea formării uneia de mijloc care să le întrunească pe ambele. După Nicola I. „educația este un proces complex, o expresie a două laturi complementare- socializare și individualizarea, care înscriu ființa umană pe traiectoria ascendentă a umanizării sale.”(NI)

Marele pedagog român Narly C., spune: „Educația este un fapt social și individual în acelați timp. Este ceva care se întîmplă în jurul nostru și în același timp se întîmplă și cu noi. De la naștere și pînă la moarte, fiecare dintre noi este spectatorul și actorul acestui fapt.”(CN)

Dacă facem o analiză istorică a civilizațiilor, putem spune că familia este printre formele cele mai vechi de organizare umană.

Etimologic termenul familie “provine de la latinescul famulus (servitor), ceea ce conform Dicționarului etimologic al limbii latine, desemnează: ansamblul sclavilor și servitorilor ce trăiau sub același acoperiș. Mai tîrziu prin termenul familie se înțelegea: stăpînul- pe de o parte, soția, copii și servitorii- pe altă parte. Pe măsură ce sa extins, familia a început să cuprindă și agnații (rudele pe linie paternă) și cognații (rudele pe linie maternă) și să fie sinonim cu gens (comunitate formată din toate rudele de sînge) în limbajul current, dar nu și din punct de vedere juridic.”(MB, p.80)

Pentru Epoca Antică, familia este “un fapt mai puternic decît nașterea, decît sentimentele sau decît forța fizică, este religia căminului și a strămoșilor. Pentru Calvin, educația din familie însemna educația servitorilor și cameristelor. ” (MB, p.80)

De-a lungul timpul concepția despre familie a evoluat și s-a schimbat semnificativ. În definirea noțiunii de familie, la etapa actuală, poate fi abordată sub trei aspecte: juridic, sociologic, și moral-creștin.

Din punct de vedere juridic, familia desemnează “un grup de personae între care s-au stability un set de drepturi și obligații, reglementat prin legi și acte normative.”(MB, p.82)

Din perspective sociologică, familia este definită ca: “un grup social constituit pe baza relațiilor de căsătorie, consanguinitate și rudenie, membrii grupului împărtășind sentimente, aspirații și valori commune. Din această perspectivă, familia este un grup primar, în care predomină relațiile directe, informale, nemediate. Caliatatea de grup primar nu semnifică absența normelor și reglementărilor. Dimpotrivă, familia este unui dintre grupurile primare cu cea mai mare responsabilitate normativă.”(MB, p.82)

Din punct de vedere moral-creștin, “familia este o instituție de origine divină stabilită de la Creație. Ea a fost constituită prin căsătorie, ale cărei principale caracteristici au fost unitatea și indisolubilitatea. Fiind instituită de Dumnezeu, familia are caracter sacru, acest caracter de sacralitate fiind pus în evidență prin caracteristicile: iubirea desăvârșită, comuniunea, unitatea și egalitatea membrilor acesteia.”(MB, p.83)

Sunt o serie de autori care au încercat să definească conceptual de familia. Unele dintre ele le-am specificat în cerectarea noastră, pentru a oferi conceptului o bază teoretică solidă și diversă.

Claude Levi Strauss (1949) definește familia ca fiind un grup social ce își are originea în căsătorie, constînd din soț, soție și copii sau alte rude, grup unit prin drepturi și obligații morale, juridice, economice și sociale (incluzîndu-le pe cele sexuale).

George Peter Murdock (1949) definea familia drept grup social al cărui membri sunt legați prin raporturi de vîrstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii.

După Iolanda Mitrofan și Cristian Ciupercă (1998) „familia reprezintă, în orice societate, o formă de comunitate umană alcătuită din cel puțin doi indivizi, uniți prin legătură de căsătorie și/sau paterne, realizînd, mai mult sau mai puțin, legătura biologică și/sau cea psihosocială”.(Mtr.98)

Elisabeta Stănciulescu definește familia “ca o unitate socială constituită din adulți și copii, între care există relații de filiație – naturală sau socială – indiferent de orice alte considerente”.(ElS) ?

În general, viața desfășurată de indivizi în cadrul instituțional al familiei cuprinde două elemente esențiale: „o latură biologică, constantă” rămasă aproape neschimbată de-a lungul timpului și o „latură socială veșnic schimbătoare”, reprezentînd morala, educația, aspectele economice, juridice, psihosociale (M. Voinea, 1993).

Educația începe din momentul nașterii, din familie. Familia constituie primul grup social din care facem parte. Ea este cea care pune bazele educației. Părinții prin educație transmit valorile și normele de care se conduc, învață ce este bine și ce este rău, dezvoltă abilități sociale.

Familia este considerată celula societății. Uneori educația de acasă este mai importantă decît facultatea. Anume în familie ei copilul vede primul model social, adică părinții. De mic ei emit persoanele dragi pentru a se identifica cu ele. Avînd în față un model pozitiv ei o să-și dezvolte abilități sociale pozitive. Dacă părinții manifestă un comportament negativ, copilul îl va prelua.

În copilăria mică, indivizii nu pot face diferența dintre bine și rău. Chiar dacă părinții le spun că un anumit lucru este negativ și nu trebie să-l facă, ei nu vor înțelege de ce lor le este interzis, pe cînd părinții pot să-l facă. Deci, copii preiau mai mult din faptele persoanelor dragi decînt din vorbele și sfaturile acestora.

Educația din familie mai este numită și „cei șapte ani de acasă”. În primii șapte ani de viață, părinții trebuie să investească în educația copiilor săi. În primii ani de viață ei învață din tot cei înconjoară, absorbind informațiile ca un burete. Scopul părinților este săi ajute pe copii să filtreze informația și să definescă clar ce este bine și ce e rău, argumentînd răspunsul.

Vîrsta de trei ani este perioada decelușilor. Copii acordă o mulțime de întrebări. Părinții trebuie să le satisfacă curiozitatea și să le ofere un răspuns, chiar dacă întrebarea pare starnie sau neimportantă. Dacă părintele o să se eschiveze de la răspunsuri el le va căuta în altă parte. Se poate întîmpla ca sursa să nu fie sigură și de aceea părinții trebuie să lase activitatea în care este implicat pe citeva minute pentru ai acorda atenția copilului său.

Atunci cînd copilul se adresează părintelui cu întrebari și primește refuzuri sistematice, la un moment pierde dorința de a mai întreba ceva. El ori încearcă să descopere de unul singur răspunsul ori întreabă de altcineva. Anume aici se formează distanțarea dintre părinți și copii și cînd ajung adolescenți părinții se plînd că copii lor nu doresc să discute cu el, nu le cer sfatul sau nu vin la ei cînd au o problemă. Din acest motiv părinții trebuie să fie mai atenți cu copii lor din copilărie, să le demonstreze că pot avea încredere în ei și sunt gata să le ofere susținerea și ajutor în orice situația.

Sa demonstart că părinții care discută des cu copii lor trec mai ușor peste criza adolescentină. Reușind să stabilească relații apropiate pe parcursul copilăriei, în adolescență copii au încredere în părinții lor și mai ușor se încred ei decît în prieteni sau alte persoane.

Dacă copilul frecventează gradinița, atunci de educația lui este responsabil și educatorul, dar totuși o influență primordială o are familia.

“A fi părinte înseamnă a transmite, a acționa ca intermediar într-o societate și copii; a fi copil înseamnă a primi/a recepta mesajul pe care îl transmit părinții.” (ElS)

După Durning P. educația familială este “acțiunea de a crește și a educa unul sau mai mulți copii, desfășurată în grupurile familiale de către adulți, părinți copiilor respective.” (CzL)

La diferite etape de viață, familia realizează anumite activități de educare, îngrijire și protecție.

“În perioada preșcolară familia pune accentual pe îngrijire, ocritire, protecție; în perioada școlară ajutorul este centrat pe îndrumare și control în activitățile școlare; în perioada pubertății apar probleme legate de dispoziția sexuală”(MB, p.108)

Majoritatea teoriilor sociometrice din sec. XX, din literature de specialitate studiată am putut să identificăm faptul că au la bază definiția lui Durkeim E. și anume: “educația este acțiunea exercitată de generațiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viața socială.” (CuZ)