Educatia Economica Si Antreprenoriala In Romania Necesitate Si Oportunitate
CUPRINS
LISTA ACRONIMELOR……………………………………………………………………….
LISTA FIGURILOR………………………………………………………………………………
LISTA TABELELOR…………………………………………………………………………….
WEBOGRAFIE………………………………………………………………………………………
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………….
Cap. I Cadrul conceptual și metodologic al relației educație-creștere și dezvoltare………………………………………………………………………….
1.1. Delimitări conceptuale a educației
1.1.1 Repere metodologice în analiza educației
1.1.2 Educația factor de creștere și dezvoltare economică
1.2 Relația dintre educație-capitalul uman și dezvoltare ecoinomică
1.3 Relația dintre educație-capitalul uman și creștere economică
1.3.1 Staregia UE pentru crșterea Economică (Europa 2020)
1.3.2 Investiția în educație: recomnadările UNICEF
1.3.3 Strategia pe Termen Mediu pentru 2014-2021 UNESCO
1.3.4 Strategia Românie pe plan educațional cu privire la creșterea economică
1.4 Modelarea și creșterea economică
1.5 Investiția în educație factor de creștere economică
Cap. II Educația și rolul ei economic, social, cultural, la nivel UE etc………………………………………………………………………………………………………….
2.1
2.2
2.3
2.4
Cap. III Educația în România……………………………………………………………..
3.1
3.2
3.3
3.4
Cap. IV Educația economică și antreprenorială în Romănia: necesitate și oportunitate……………………………………………………………………………
LISTA ACRONIMELOR
UNESCO – Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură;
UNCTAD – Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare;
UNDO – Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare;
ISCED – International Standard Classification of Education;
UE – Uniunea Europeană;
SO – Obiective Stategice;
PIB – Produsul Intern Brut;
PNN – Produsul Național Net;
LEN – Legea Educației Naționale;
RPT – Rata de Părăsire Timpurie;
ADS – A Doua Șansă;
MO – Monitorul Oficial;
LEN – Legea Eucației Naționale;
Art. – Articol;
INS – Institutul Național de Satistică;
LISTA FIGURILOR
Figura nr.1 Evoluția numărului de studenți (învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă și deschis la distanță) pentru perioada (1990-2011)…………………………………………………………… Figura nr.2 Cercul vicios al creșterii economice……………………………………………………………….
Figura nr.3 Figura nr.4 Figura nr.5
LISTA TABELELOR
Tabelul nr.1 Analiza a câtorva concepte despre educație ……………………………………………….. Tabelul nr.2 Nivelul educațional pentru populația ocupată, șomerii și persoanele ocupate din grupa de vârsă 15-64 ani, în UE27 și în Romania în perioada,2009 ‐ 2011(în%)……………. Tabelul nr.3 Explicarea și analiza teoriei capitalului uman după Becker,G.S ……………………. Tabelul nr.4 Factori creșterii economice-teorii și clasificări……………………………………………… Tabelul nr.5 Sinteza componetei capitalului uman privit sub aspectul educației…………………..
Tabelul nr.6 Obiectiv Stategia Europa 2020……………………………………………………………………
Tabelul nr.7 Evoluția indicatorului la nivel național comparat cu UE în privința RPT…………
Tabelul nr.8 Cheltuieli per elev (toate nivelurile de educație) ca procent din PIB per capita și cheltuieli cu educația ca % din PIB (2010,2013-2015)……………………………………….
Tabelul nr.9 Alocările bugetare din PIB pentru educație în anul 2013 comparat cu anul 2015……………. …………………………………………………………………………………………………………………..
WEBOGRAFIE………………………………………………………………………………..pag
1. www.europedirect.ro/?art=1389;………………………………………………………………………………..
2. www.zf.ro/eveniment/cu-2-5-din-pib-alocate-educatiei-romania-este-la-coada-clasamentului-lumii-in-privinta-finantarii-scolii-14119678 din data de 14.04.2015 accesat la 07.08.2105………………………………………………………………………………………………………………..
3. http://blog.unicef.ro/2014/11/25/investitia-in-educatie-este-esentiala-pentru-cresterea-economica-a-romaniei………………………………………………………………………………………………….
4. http://www.magisteriu.ro/discursul-papei-adresat-plenarei-congregatiei-pentru-educatia-catolica-2014……………………………………………………………………………………………………………..
5. http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/education-economic-growth……………………….
6. www.anc.edu.ro/uploads/images/Legislatie/ISCED_2011_UNESCO_RO_final…………….
7. http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-324_en.htm………………………………………………..
8. http://www.ssf-fr.org/archives/ sessions/ 1952/textes/perroux.php3……………………………..
9.http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&plugin=1&language=en&p =tsdsc410…………………………………………………………………………………………………………………
10.www.tandfonline.com/action/doSearch?quickLinkJournal=&journalText=&AllField =Investment+in+Human+Capital%2C+&publication=40001303………………………………………
11.http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&plugin=1&language=en &pcode=tsdsc410………………………………………………………………………………………………………..
12. http://blog.unicef.ro/2014…………………………………………………………………………………………
13.http://www.economica.net/romania-este-pe-ultimul-loc-in-uniunea-europeana-in-privintainvestitiei-in-educatie-raport-unicef_92041.html…………………………………………………..
14. http://www. Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT 2007-2013…………….
15.http://www.initiativepentruromania.ro/investitia-in-educatie-sursa-principala-a-dezvoltarii/;…………………………………………………………………………………………………………………
16. http:www.mediafax.ro/social/romania………………………………………………………………………
17. http://ec.europa.eu/education/policy/strategic-framework/index_ro.htm………………………….
18. http://www.cnr-unesco.ro/ro/stire.php?id=407……………………………………………………………
19. http://www.consilium.europa.eu/ro……………………………………………………………………………
20. http://www.ziare.com/economie/crestere-economica/romania-locul-5-in-ue-la-cresterea economica-1347879……………………………………………………………………………………………………..
21. http://www.oecd.org/dataoecd………………………………………………………………………………….
22. http://www.zf.ro/zf-24 din data de 20.12.2013 accesat la 10.08.2015…………………………….
23. http://www.adevarul.ro/financiar/avertisment/ 30.06.2010.
24. www.data.worldbank.org………………………………………………………………………………………..
24. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………..
25. http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date………………………………………………….
26. http://unstats.un.org/unsd/cr/ctryreg/ctrydetail.asp?id=1224……………………………………….
27. http://www.iiep.unesco.org/en…………………………………………………………………………………
28. http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Europeana………………………………………………………
INTRODUCERE
Lumea de astăzi e o lume turbulentă în toate mediile existente: mediul economic, social-culural dar mai ales politic, o lume în care totul este schimbător, o lume-în care la fiecare pas se petrece o acțiune urmată de o schimbare, precum se întâmplă și în sistemul de educație din România. Evoluția sistemului educațional în România din păcate nu a cunoscut schimbări radicale, unele schimbări care s-au produs nebazându-se pe o metodologie concretă, unde uneori se lasă loc de interpretări asupra unor hotărâri, legi, ordonanțe care pot fi uneori generatoare de conflicte. . Educația este sistemul în care se regăsește o mare masă de familii, de la educabil până la educat, sectorul care a devenit o țintă a cuvântului ,,schimbare''. Dar indiferent cine deschide subiectul de educație, trebuie să fie conștient că și el a trecut prin acel sistem și de aceea poate comenta pro sau contra temele educaționale. . Educația, la fel ca întreaga societate, la ora actuală se află într-un proces al transformărilor care vrând-nevrând trebuie să țină cont și de mediul economic. Abordarea economică a educației la ora actuală este un subiect dezbătut atât științific, cât și sub aspect practic, dezbătut de UE cât și de celelalte țări pe plan național sau mondial. Educația este un domeniu dinamic, un domeniu care depinde de realizarea și atingerea obiectivelor vizate de o serie de factori: economici, demografici, social-culturali etc. Acești fcatori sunt într-o relație permanentă, poate chiar aș putea-o defini ca una de ,,existență paternală'' privită sub aspectul relațional instituțional.
Dar, când vine vorba de educație, atunci ne referim la acel PIB ca factor de susținere a sistemului de educație care fie este unul ,,min max'' comparat cu alte state, noi trebuie să ne realizăm obiectivele cu sumele alocate la momentul respectiv. Ținând cont de cadrul economic al unei țări, respectiv de alocările acelei țări din PIB, putem realiza unele studii comparative pe plan educațional în privința creșterii și dezvoltării economice a țării prin susținerea sistemului de educație unde, prin prisma unor observări strategice, să putem obține unele informații, utile pentru o ipoteză de lucru benefică sistemului de educație din România. Ținând cont de declarația comisarului european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret Androulla Vassiliou ,,Este o perioadă dificilă pentru bugetele naționale, dar avem nevoie de o abordare coerentă a investițiilor publice în educație și formare profesională, pentru că acestea sunt esențiale pentru viitorul copiilor noștri și pentru o redresare economică, durabilă pe termen lung.
Dacă statele membre nu reușesc să investească în mod corespunzător în modernizarea educației și a competențelor, vor rămâne și mai mult în urma concurenților noștri la nivel mondial și va fi și mai greu să combatem șomajul în rândul tinerilor''.
Ca o părere proprie, cea mai bună investiție e în sistemul de educație, iar dacă ești dispus, poți observa la un moment dat cine și cât a cheltuit de eficient pentru educație. Fără costuri mari, fiecare cercetare care are la bază profesionalismul, poate să conducă la o ,,valoare adăugată'' informațional instituțional, educațional, mai mare ca niciodată. . Atunci când vorbim de educație, la orice nivel din cadrul oricărui stat, educația reprezintă o formă de comunicare eficientă între – ,,emițătorul'' de informații- educatorul- respectiv receptorul de informații ,,educabilul''. De aceea consider că educația nu are frontiere, nu are bariere de depășit pe plan informațional, doar să fie susținută pe plan financiar. Cu referire la comunicare, element de cunoaștere a unor aspecte pozitive sau negative pe plan educațional, trebuie cunoscut și aspectul de susținere a educației pe plan național sau mondial, dar mai mult decât atât trebuie cunoscut și aspectul prin care educației îi poate reveni un rol important în creșterea și dezvoltarea economică a unei țări. . Bazându-mă pe crezul profund conform căreia educația joacă un rol important pe latura experienței manageriale a unor instituții școlare pe care le-am administrat, am ales această temă intitulată: ,,Educația și rolul ei în creșterea și dezvoltarea economică '', perspectivă prin care vom încerca a descrie tema prin prisma abordării economice a educației.
Motivația alegerii temei
În cazul meu, au existat câteva aspecte specifice: în primul rând preocuparea pentru educație privită sub aspect teoretic provine din formația mea de economist, cadru didactic cu gradul I titular pe catedra de ,,Educație tehnologică'' la Colegiul Economic ,,Gheorghe Dragoș'' din Satu Mare. Astfel disciplinele predate precum: Economia întreprinderii, Mediul Concurențial al Afacerilor, Educația tehnologică etc. au condus la cunoașterea în detaliu a unor aspecte teoretice economice care pe parcursul evoluției dezvoltării sistemului de educație trebuie schimbate, regândite în perspectiva interdisciplinarității, a normării orelor etc. Privită sub aspectul benefic al economiei unei țări, educația economică timpurie conduce la cunoașterea aspectelor financiare ale educabilului. . Aceste aspecte care, dacă sunt la timp cunoscute, capătă o importanță economică individuală dar conduc și la o posibilă creștere economică: ,,cunoscând economia, voi ști cum să mă descurc pe plan financiar în viitor, voi aprecia munca și voi respecta banul câștigat''.
Alegerea temei privită sub aspect practic, am făcut-o bazându-mă pe experiența de manager școlar atât în mediul rural, cât și urban, unde am întâmpinat diferite probleme, mai ales financiare, pe parcursul mandatelor. Aici, aș putea creiona un aspect care consider că pe viitor poate fi îmbunătățit, ca valoare economică: constituirea de ,,parteneriate publice private''. . Mai mereu când vine vorba de educație, ajungem la finanțare de bugete ale instituțiilor școlare, care sunt insuficiente. Adevărul este confirmat și de datele statistice existente în privința a locărilor de resurse financiare din PIB. Ca un punct de vedere personal, nu se poate spune că nimeni nu sunt pentru educație, dar trebuie găsită sursa prin diferite pârghii de finanțare printr-o colaborare națională sau internațională (realizarea de proiecte). În cadrul lucrării doresc ca cele două aspecte – teoretic și practic – să fie cât mai bine structurate și descrise prin modul de identificare, culegere, filtrare de date care să poată fi prelucrate pentru a se putea lua unele decizii benefice educației cu un rol important în creșterea și dezvoltarea economică. . Totodată, în cadrul lucrării referitor la impactul educației în economie, vom face unele analize comparate cu referire la educația în diferite țări pe plan european și mondial, prin elaborarea unor ipoteze de lucru pentru care vom creiona și unele decizii benefice atât educației ca act didactic, cât și economiei cu un impact financiar eficient creșterii economice. Fiind realiști în privința problemelor economice, a problemelor din cadrul sistemului de educație respectiv a modului de susținere a unuia față de celălalt, suntem conștienți că lucrarea de față nu va produce de una singură acea schimbare mult dorită, acea creștere economică determinată de educație. Dar, cu siguranță că lucrarea pe care o vom elabora va fi benefică sistemului de educație, sistemului economic unde prin studiile efectuate, prin datele descrise, prin ipotezele de lucru aplicate, deciziile pe viitor vor aduce un câștig sistemului de educație precum și la creșterea și dezvoltarea economică. . Avem convingerea că vom contribui cu acea părticică care va pune o piatră în fundația solidă a unei creșteri economice, fie ea și una mică dar prezentă la un moment dat, generatoare de sume mici care se varsă în pâlnia colectoare cea mare de beneficii economice.
Actualitatea temei
Bazându-ne pe realitatea existentă atât pe plan național, pe plan european sau chiar mondial, educației îi este atribuită o atenție sporită cu privire la modul prin care ea poate influența mediul economic. Poate contribui la dezvoltarea unei societăți mai înțelepte, mai ,,activ-participativ'' la munca productivă sau nonproductivă. . Cu referire la țara noastră, media anilor de școlarizare este de 10,69 dar rata de abandon școlar este de peste 17%. Media UE în ceea ce privește abandonul școlar fiind în jur de 12,8%, ocupăm un loc fruntaș în UE. Mai precis, circa 183.000 de tineri în anul școlar 2010 -2011, 174.000 în 2011-2012 și peste 180.000 în anul școlar 2012-2013 au renunțat să meargă la liceu. ,,În ce privește cheltuielile cu educația ca procent din PIB, din nou România este țara care cheltuie cel mai puțin cu educația: potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS), în 2013 în sistemul public de învățământ au ajuns bani echivalent cu doar 2,5% din PIB, iar, potrivit legii bugetului, în 2014 sistemul educațional a primit 3,2% din PIB. Pentru 2015 bugetul alocat educației este echivalentul a 3,7% din PIB''. Pornind de la ponderea de circa 6% dintre români care sunt analfabeți, constatăm că sunt mai mulți decât în Bulgaria, (2%), sau Ungaria, (1%). Alte statistici arată că nu mai puțin de 40% dintre români citesc prost sau nu știu să citească deloc, o primă ipoteză de lucru ar fi cuprinderea lor în sistemul de educație, dar cu o identificare prealabilă a mediului de proveniență, a vârstei lor, respectiv potențialul local unde acești indivizi ar putea continua studiile. Pe plan statistic putem descrie multe, putem raporta sute de pagini de informații, cert este că tema este de actualitate. Acesta este motivul pentru care am optat pentru abordarea temei,,educația și rolul ei în crșterea și dezvoltarea economică''. . Făcând parte din sistemul de educație din România și cunoscând problemele actuale în calitatea de economist, consider că avem identificate o serie de probleme legate de educație pe care trebuie să le transpunem și în măsuri practice aplicabile având ca finalitate cuprinderea ,,educabililor'' de la toate nivelurile într-un plan de școlarizare, prin care să obțină unele competențe profesionale pentru a se putea manifesta într-o activitate lucrativă pentru a se susține ei inșiși a susține economia și nu se poate ca la nesfârșit un individ să susțină prin munca lui peste 3,2 indivizi din care 600.000 sunt analfabeți. . ,,Potrivit studiilor internaționale, un an de școală în plus duce la creșterea veniturilor cu 8-9% și la scăderea cu 8% a riscului de apariție a unor probleme de sănătate. În general, cu cât ai mai multe studii, cu atât este mai mare venitul pe care îl obții. Așadar, un nivel de educație mai ridicat prezintă beneficii la nivel individual''.
Metodologia de cercetare
Abordare pentru care am optat este impusă de complexitatea temei acesteia și nu a fost stabilită arbitrar. Pornind de la observațiile asuora unei stări existente pe plan educațional atât pe plan național, cât și mondial, ne propunem o analiză de conținut a unor aspecte atât pozitive cât și negative asupra sistemului de educație privit ca impact major în creșterea și dezvoltarea economică. Considerând definiția termenilor ca primă cerință, vom aduce în discuție aspecte ce vizează definirea lor și delimitarea conceptelor din punct de vedere educațional. Totodată, vom concepe o definire proprie a termenului de educație, educație economică, ca un aport adus sistemului economic. Pe parcursul elaborării lucrării vom recurge la căutarea unor surse de informare atât din Europa, cât și din alte state cu privire la modul în care prin sistemul de educație economia unei țări poate să conducă la o posibilă creștere și dezvoltare ulterioară. . Pentru aceasta, vom folosi date statistice oficiale și date relevante din cadrul altor cercetări, care vor fi prelucrate prin diferite metode și modele economice, analize statistice și nu în ultimul rând analize ale pozițiilor organismelor internaționale cu rol educațional. Pe parcursul elaborării lucrării vom parcurge literatura de specialitate națională dar mai ales cea internațională pentru a susține o ipoteză de lucru care să fie transmisibilă decizional cu privire la latura benefică a educației în plan economic. Totodată în ceea ce privește educația cu un rol benefic economiei vom analiza sistemele de educație din alte state având în vedere și perspectivele microeconomică, macroeconomică sau mondoeconomică ca punct de pornire pentru realizarea unor obiective stabilite în cadrul lucrării precum:
identificarea nivelului de educare, (analiză comparată) nivelul posibil de educare pe un orizont de timp;
alocările pentru educație din PIB, (analiza de date) nivel posibil de alocare PIB pentru educație țării noastre;
obiectivele educaționale stabilite de organismele internaționale, respectiv obiectivele educaționale ale României având ca ținte strategice rolul educației în economie;
obligații și responsabilități asumate de organismele internaționale comparativ cu obligațiile și responsabilitățile cei revin sistemului de educație din România, pentru a crește nivelul de educație;
emiterea unor ipoteze de lucru în baza unor posibile decizii economico -financiare, cu privire la regândirea unor activități teoretice și practice care să conducă ulterior la o creștere economică bazată pe susținerea educației benefică ambelor părți.
În cercetarea noastră vom include și aplicarea unor chestionare de anchetă adresate celor doi actori principali din cadrul sistemului de educație: educabilul și educatul. De ce am ales pe cei doi actori? La întrebarea respectivă există pentru fiecare dintre cei doi cu siguranță mai multe variante de răspuns, dar prefer să exemplific pentru fiecare câte una astfel: ,,educabilul'' (elevul, studentul sau chiar părintele) poate să se înscrie la un moment dat într-o instituție de învățământ unde dorința de a învăța, de a asimila informațiile din școală, ca bază materială trebuie să joace un rol important în subconștientul lui. Dacă cineva nu dorește să învețe, nu ai cum să-i torni informația în cap. Ca o părere proprie, materia primă pe care-o modelează educatorul printr-o formă de educație dacă învățătoarea esrte pasivă, rezultatele așteptate nu sunt deloc îmbucurătoare. O problemă vie individual-educațională este că trebuie ,,să ai pe cine să înveți '' înainte de dorința de a obține performanță. Cu referire la celălalt actor, educatul, ,,calitatea actului educațional'' joacă un rol important pentru beneficiarul direct al actului educațional, respectiv elevului, studentului sau chiar părintelui. . Atunci când calitatea unui educator este recunoscută de către beneficiarii direcți ai muncii sale, cu siguranță urmează noi și noi provocări cerute de ceilați educabili pentru a-i educa. Pentru, a încheia acest subiect ridicat, voi cita din discursul Papei Francisc ,,A educa este un act de iubire, înseamnă a da viață. Și iubirea este exigentă, cere să se angajeze cele mai bune resurse, să se trezească pasiunea și să se pornească la drum cu răbdare împreună cu tinerii''. . Coroborând cei doi actorii ,,educatul și educabilulcare'' care fac parte integrantă din cadrul sistemului de educație ca bază și de referință finanțarea costului standard per elev din cadrul PIB este o altă problemă majoră fără de care nu există educație. Obiectivul general nu este de a judeca sau a aduce prejudicii cuiva sau vreunei instituții școlare. Obiectivul lucrări este de a demonstra că prin educație, prin munca depusă ulterior educației individul se realizează mult mai ușor în societate, respectiv prin efortul muncii sale contribuie la dezvoltarea și creșterea economică.
Necesitatea studieri temei
„Educația și rolul ei economic” în sensul actual – înseamnă a învăța să fii econom, de a învăța să-ți respecți munca prin gestionarea corectă a banilor, a învăța să te descurci pe plan social și economic, a învăța să te susții azi pentru ziua de mâine, a susține prin munca ta economia. Nu în ultimul rând este vorba de a răsplăti educația primită prin munca depusă, muncă benefică economiei. Respectiv prin contribuția lor vom putea realmente asigura o creștere și dezvoltare economică. Sistemul informațional educațional, instituțiile școlare oferă – putem evidenția un spectru larg de posibilități – un plus de idei sistemului de educație benefice și economiei privind posibilitatea unei creșteri și dezvoltări ulterioare a acestui sector de activitate. De asemenea educația joacă un rol important în reducerea șomajului, aspect prin care se poate demonstra că nivelul studiilor conduce la o varietate mai mare de alegere a unui loc de muncă (reducerea șomajului, creștere economică). Privit sub aspectul nivelului de venituri, o persoană mult mai educată își aduce o contribuție financiară mai mare și economiei. . În baza cercetărilor efectuate se vor putea identifica noi forme de educație economică (pe plan teoretic) benefice atât educabilului cât și economiei precum: importanța ,,educației economice'' obligatorii, nu opționale, aspect ce urmează a fi studiat sub formă de analiză comparată cu alte țări din UE și nu numai. . Rolul educației în programul ,,A doua șansă'' presupune un program mult mai bine susținut, prin elaborarea unor decizii (aspecte prelucrate din cadrul experienței proprii, ca manager de instituție care desfășoară programul ADS). Aspect prin care se poate dovedi eficiența sau ineficiența actului educațional al acestui program benefic individului prin continuarea studiilor sau întreruperea lor. Este posibil ca din studiu să deducem că programele ADS nu sunt benefice din punct de vedere economic, întrucât numărul educabililor este foarte mic iar costul educație este unul destul de mare. Nu ne putem permite să câștigăm prin educație acel minimum de beneficiu economic câștigat în urma unor educării obligatorii și să pierdem pe celaltă susținând un proiect doar obligativitate nu și ca rentabilitate economică. Necesitatea studierii temei alese în plan economic se bazează pe efectuarea unor calcule matematice pe baza datelor existente, culese cu ajutorul diferitelor surse de informare, dar și din cadrul cercetării pentru a demonstra rolul educației în creștrea economică, sub aspectul alocării bugetare din cadrul PIB educației sumele promise în acordul ,,Pactului pentru Educație''. ,,Conform documentului din data de 05 mai 2008, semnatarii se angajează solemn ca în toate acțiunile lor viitoare referitoare la educație să urmărească: modernizarea sistemului și a instituțiilor de educație în perioada 2008 – 2013, asigurarea, prin alocarea bugetară anuală, a minimum 6% din PIB pentru educație și a minimum 1% din PIB pentru cercetare, transformarea educației timpurii într-un bun public, realizarea unei educații școlare obligatorii de 10 ani și garantarea accesului neîngrădit la educație gratuită până la absolvirea liceului, descentralizarea financiară, curriculară și de resurse umane, adoptarea principiului "finanțarea urmează elevul/ preșcolarul" și a principiului finanțării multianuale în învățământul universitar''. . Ca o părere proprie despre sistemul de educație din prezent și trecut – numindu-l educația-democrată în comparație cu sistemul de educație-comunistă, este că în democrație nu știm aplica rigorile legislative din sistemul de educație comunistă, iar în comunism nu am practicat o educație democratică.
Motto:
,,Singura crimă pe care o face un profesor
este teoretizarea excesivă, îngropând practica ''
(autorul)
CAPITOLUL I:
CADRUL CONCEPTUAL ȘI METODOLOGIC AL RELAȚIEI EDUCAȚIE-CRESTERE ȘI DEZVOLTARE ECONOMICĂ
,,Un popor fără cultură e un popor ușor de manipulat''
Immanuel Kant
1.1 Delimitări conceptuale a educației
Descrierea conceptuală a termenului de educație este analizată prin stabilirea unor repere de referință metodologice pornind la un moment de la o nevoie socială până la realizarea acelei nevoi. Privind cadrul de referință al relației educație pentru dezvoltarea și creștrerea economică a unei țări baza de pornire poate fi identificarea forței de muncă adecvată sau neadecvată unei activități specifice economice, identificarea actorilor care pot contribui la creșterea economică prin formarea lor ulterioară în cadrul sistemului de educație, corelarea capacități productive individuale cu capacitatea pieței existente, etc. Orice individ poate fi format într-un anumit domeniu de activitate prin cadrul sistemului de educație, în baza unor metodologi existente, dezvoltarea personalități unui individ conduce la prestarea unor activități mai responsabile, mai temeinice, care cu siguranță va conduce la o creștere și dezvoltare economică. “Educația este o continuă reconstrucție a experienței care se adaugă la întelesul experienței precedente și care asigură evoluția celei care urmeaza”. Termenul de ,,educație'' este mai mereu auzit, definit sau redefinit, adevărul este că face parte integrantă din cultura fiecăruia dintre indivizi. Printre definițiile cele mai vechi dar și cele mai noi definite întâlnim precum definea: Platon „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”. . Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, ,,educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”. Totodată unul dintre cei mai apreciați sociologc francez Emil Durkheim, în anul 1911, a definit educația ,,ca o influență din partea adulților asupra celor care încă nu sunt pregătiți pentru viața socială, cu scopul de a le forma capacitățile lor mintale, morale și fizice corespunzătoare cerințelor societății''.
La fel de cunoscută este afirmația a lui Roman Herzog (fost președinte al RFG) în 1997, la “Forumul educației” de la Berlin, (…)”educația este cheia spre piața muncii și încă cea mai bună profilaxie față de somaj”. O definire mai nou creionată de către UNESCO drept ,,comunicarea organizată și susținută, vizând să determine învățarea''. Printre definițiile existente aș defini educația ,,ca un set de valori informaționale, care mai mereu este într-o relație conflictuală între un sistem sau altul de educație, între valoare și non-valoare, precum oportunitate și schimbare, etc educația ca finalitate trebuie să conducă la construcția unei societăți conștiente de eficiența fiecăruia în cadrul economicului.'' Strategia Europa 2020, cel mai important document strategic lansat de Comisia Europeană pentru următoarea decadă, definește educația ,,ca una din prioritățile necesare pentru sprijinirea potențialului de creștere economică a UE și pentru sustenabilitatea stataelor. Pentru a sprijini potențialul de creștere economică a UE și sustenabilitatea modelelor noastre sociale, consolidarea finanțelor publice în contextul Pactului de stabilitate și de creștere implică definirea unor priorități (…). Structura și calitatea cheltuielilor publice este, de asemenea, importantă: programele de consolidare bugetară ar trebui să acorde prioritate „posturilor generatoare de creștere”, cum ar fi educația și competențele, cercetarea, dezvoltarea și inovarea (…)”. . Pe parcursul evoluției științei educația a fost definit de mai mulți autori în prisma unor concepte descris în (Tab.nr.1). Dar, personal aș defini educația ca proiect personal trebuie să reflecte dorința individului de a se educa, acolo unde nu se dorește acest proiect de educare factori responsabili din cadrul mediului social trebuie să identifice cauza care a determinat individul pentru a nu se educa. Formarea unui om presupune ca baza educațională asigurată, însușită și evaluată de societatea în care se manifestă ca și interes social să-i fie amprenta veșnică și vie. Educația este concepută ca fiind cea mai rentabilă investiție în om, care transformă individul, societatea dar și contribuie la sistemul economic al unui stat doar prin rolul lui de a munci. Ea trebuie să fie o preocupare a întregii societăți prin valorificarea optimă a resurselor sale materiale și umane existente dar și benefice la un moment dat.
La realizarea educației contribuie familia, mediul social, școala, biserică, instituțiile culturale, mass-media și structurile asociative, dar înainte de toate educația trebuie să fie un cadru conceptual al fiecâruia dintre noi ca o dorință permanentă.
Tabelul nr.1. Analiza a câtorva concepte despre educație
Sursa: Plancharde, E., Introducere în pedagogie, EDP, București, 1976, p. 45
În urma descrierii câtorva concepte despre educație personal consider că educația poate fi un proiect personal, social, sau guvernamental dar cu adevărat dorit. Educația ca proiect personal trebuie să reflecte dorința individului de a se educa, acolo unde nu se dorește acest proiect de educare, factorii responsabili din cadrul mediului social trebuie să identifice cauza care a determinat individul pentru a nu se educa. . Educația ca proiect social trebuie să identifice potențialii educabili respectiv să-i susțină prin toate pârghiile existente. Educația ca un proiect guvernamental trebuie să asigure în prim plan o oarecare stabilitate legislativă, pentru toți actorii care fac parte integrată din ea. Aici doresc a aminti de scrisoarea adresată de către Maria Montessori tuturor guvernelor în 1947, care a depus o activitate de cercetare pe plan educațional de pesten 40 de ani, a constatat că în copil putem descoperi forța care este capabil să creeze ființa umană, așa cum este ca adult, ,,dacă educația e să fie reformă, atunci trebuie să se bazez pe copii''. Ca adăugare la cele afirmate de Maria Montessori în zilele noastre, când trăim într-un mediu turbulent pe plan economic și politic studierea educației ca o relație între educație-guverne pe prim plan trebuie să fie înțelegerea, susținerea și finanțarea sistemelor de educație pe plan național și mondial. Maria Montessori considera că educația poate să contribuie la “reconstrucția lumii”. Este vorba însă de o altă educație, “necunoscutǎ care este nouǎ, care este eficientǎ, care dǎ ajutor și o nouǎ orientare, o nouǎ înțelegere, o nouǎ înțelelpciune asupra lumii”.
1.1.1 Repere metodologice în analiza educației
,,Educația unui popor se judecă dupa ținută de pe stradă. Văzând grosolănia pe stradă ești sigur că o vei găsi și în casă''.
(Edmondo De Amicis)
Educația a fost definită ca un fenomen social – uman specific care constă în transmiterea acumulărilor teoretice (informațiilor) și practice (abilităților) obținute de omenire de-a lungul dezvoltării sale social- istorice către tânăra generație în special, cu scopul formării personalității, a pregătirii pentru viață, pentru integrarea în activitatea social-utilă ca și pentru dezvoltarea societății.
,,Reperele metodologice demonstrează ''extinderea actuală a noțiunii de educație'', care reprezintă simultan:
activitate organizată instituțional conform unor norme valorice,
un pordus al activității, adaptabile la cerințele vieții,
un proces, angajat între mai multe ființe umane, aflate în diferite relații de comunicare și de ''modificare reciprocă''.
Analiza educației, la nivel funcțional-structural, presupune astfel raportarea la trei repere metodologice:
un reper metodologic, de ordin istoric și social, care privește educația, în mod special, ca proces;
un reper motodologic de ordin antropologic și psohologic, care privește educația, în mod special, ca proces;
un reper metodologic integrator, de ordin psihosocial, care privește educația, în mod special, ca activitate cu o funcționalitate și o structură de ațiune specifică.
Educația ca produs, reflectă și exprimă o necesitate de natură istorică și socială, care orientează activitatea de formare-dezvoltare a persoinalității umane.
Din această perspectivă trebuie înțeles ''caracterul istoric și de clasă'' al educației, dar și accentul său național. Educația apare astfel ca un produs al relațiilor sociale. Dinamica lor condiționează rezultatele educației de la nivelul comunității și al discontinuității între generații până la nivelul ''reproduceriii ierarhiilor sociale'', care nu au fost eradicat nici chiar în societatea democratică, de tip informatizat.
Educația ca produs, reflectă o necesitate de natură socială, care orientează activitatea de formare-dezvoltare a personalității umane. Din aceasta perspectivă trebuie inteles ''caracterul istoric și de clasă'' al educației, dar și accentul său național. Sunt trăsături sociale, în diferite ipostaze particulare, desfăsurate în timp și spațiu.
Educația ca proces, reflectă și exprimă o necesitate de natură antropologică și psihologică, angajată la nivelul numeroaselor raporturi interindividuale care intervin în activitatea de formare-dezvoltare a personalității umane. Dimensiunea transformărilor psihologice, care au loc la nivelul structurii personalității, angajează educația ca un proces de comunicare interindividuală și de ''transmisie socială'', de conducere a interrelațiilor individuale și sociale, de valorificare a numeroaselor influențe provenite de la nivelul câmpului psihosocial. Educația este simultan un proces și un produs proiectat și realizat la nivelul unei activități psihosociale umane fundamentale. Educația ca proces, o acțiune de trensformare în sens pozitiv și pe termen lung a ființei umane, în perspective unor finalătăți explicit formulate.
Educația ca activitate, reflectă și exprimă o necesitate de natură umană psihologică și socoală a personalității umane, angajată, din punct de vedere antropologic și istoric într-un ''produs'' și intr-un ''proces'' permanent de formare-dezvoltare, proiectat și realizat conform unor finalități elaborate la nivel global, care determină un ansamblu de actiuni structurate pe corelația ''subiect-obiect'' , orientată în direcția autoeducației.
,,Johann Amos Comenius ( 1592-1670) în lucrarea sa „Didactica magna”, publicat în 1932 în limba cehă numit și ,,Galilei al Educației'' considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.
Educația, ca produs, marchiază rezultatul ''socializări metodice'' dar și al ''individualizării'' activității de formare a personalității''. În cele ce urmează vom defini ,,terminologia ISCED (Internationale Stadard Classification of Education) nivelele de educație formală sunt: nivel preprimar, nivel primar (de bază), nivel secundar și nivel terțial, pentru al folosi ca repere de exemplificare în lucrare. În România, conform Legii învățământului, rețeaua școlară și universitară este formată din următoarele susteme de educație:
învățământ preșcolar-corespunzător învățământului preprimar din metodologia ISCED;
învățământ primar-denumit similar în terminologia ISCED;
învățământ gimnazial-denumit în tetodologia ISCED ,secundar,ciclul I;
învățământ liceal sau secundar, ciclul II în trminologia ISCED;
învățământ profesional și complementar sau de uncenici, incadrat de ISCED la categoria secundar ciclul II;
învățământ tehnic de maiștri, incadrat de ISCED la categoria secindar, ciclul II;
învățământ postliceal, incadrat de ISCED la categoria secundar, cilul II;
învățământ superior, denumit de ISCED de gradul III-lea''.
În urma desrieri ISCED putem afirma că mai aproape la toate nivelele de educație se răgăsesc adulți, din vari motive bine întemeiate problema este că la un moment dat nevoia de școlarizere și pentru ei devime o obligativitate dorită sau nedorită, analizată prin prisma locului de muncă, aspect care din punct de vedere economic dezine un aspect pozitiv.
Acest aspect a fost dezbătut și ,,în cadrul celei de-a doua Conferință Generală a UNESCO (Montreal,1960) a recomandat guvernelor precum și educația adulților să fie o prioritate respectiv privită ca o parte a sistemelor naționale de educație''. Cu siguranță că dacă vom analiza aspectele de abandon școlar vom găsi la toate nivelurile o masă insemnată de indivizi care au părăsit sistemul de educație.
Acești adulți trebuie reintegrați într-un mod sau altul într-un sistem de educație, cât mai rapid, ținând cont de rolul lor în dezvoltarea economică, afirmație făcută la doi ani după Conferița Generală UNESCO ''toți bărbații și toate femeile, pe parcursul vieților, să aibă oportunitatea de a urma diverse forme de educație, în concordanță cu evoluția lor individuală, și cu participare la viața civică și la dezvoltarea economică și socială a țării lor''. Aspectele benefice formări adulților le vom discuta pe parcursul lucrări în mai multe segvențe de lucru.
1.1.2 Evoluția educației privind creștere și dezvoltare economică
Definirea dezvoltării a fost dezbătut și a cunoscut multiple schimbări în ultima perioadă, ca urmare a influențelor economice, sociale dar și politice pe plan mondial. Cercetarea dezvoltării cuprinde, în mod obișnuit, aplicarea unor metode și metodologii împrumutate din antropologie, economie,stiințe politice dar și din sociologie.
În termeni economici, dezvoltarea a fost tradițional înțeleasă drept capacitatea unei economii naționale, ale cărei condiții economice inițiale erau mai mult sau mai puțin statice de-a lungul timpului, de a genera sau susține o creștere anuală a Produsului Național Brut.
O alternativă la acest indicator este venitul/locuitor sau PNB/locuitor pentru a evidenția în ce măsură ritmul de creștere a PNB depășește ritmul de creștere a populației.
Conceptelor de creștere economică și dezvoltare economică ii se asociază cel de progres economic. Acesta evidențiază specificul și sensul dezvoltării din fiecare etapă, în comparație cu etapele anterioare, și constituie suportul unein viziuni optimiste asupra evoluției societăți în perspectivă. Majoritatea teoriilor dezvoltării măsoară rezultatele dezvoltării prin intermediul creșterii economice. Dar majoritatea economiștilor consideră că noțiunile de creștere și dezvoltare economică nu trebuie opuse una alteia, dar nici suprapuse. Unul dintre primii economiști care a evidențiat distincția dintre cele două concepte a fost Joseph Schumpeter (1934), subliniind, în același timp și importanța individului, în calitatea sa de intreprinzător sau inovator în evoluția capitalismului. Spre deosebire de modelele economice clasice care considerau economiile și acumularea capitalistă ca fiind cele mai importante surse de creștere, pentru ,,Schumpeter, creșterea economică reprezintă o extensie graduală a capitalului și producției, iar dezvoltarea survine doar atunci când inovațiile tehnice introduc noi tehnici de producție, noi produse sau noi modalități de organizare a producției, adică atunci când factorii de producție sunt utilizați în moduri inovative''.
Nenumărați economiști au studiat creșterea și dezvoltarea economică încăn de la Adam Smith, încercând să explice natura și bunăstarea națiunilor. ,,Intre anii 1950 și 1970 Th. Schult, Jacob Mincer și Gary Becker au înderptat atenția economiștilor către educație și rolul ei în varietatea fenomenelor economice. Astfel, protrivit modelului teoretic al capitalului uman dezvoltat de Becker și Mincer, educația este concepută ca unul dintre cei doi factori determinanți ai productivității muncii.
Capitalul uman joacă un rol important în creșterea economică în opinia lui Jacob Mincer, ,,capitalul uman fiind un stoc de abilități-produs de educație și instruire el este factorul de producție, alături de capitalul fizic și munca brută (necalificată). Ca stoc de cunoștințe, el este o sursă de inovație, o cauză importantă a creșterii economice
Un timp îndelungat dezvoltarea economică a fost înțeleasă drept o ,,modificare planificată a structurii producției și utilizării forței de muncă, astfel incât ponderea agricultorilor să scadă, iar a industriei și serviciilor să crească''.
În dicționarul de Economie (2001) dezvoltarea economică este definit ,,ca fiind acea formă de manifestare a dinamicii macroeconomice care presupune, pe lângă creșterea economică a țărilor, un ansamblu de transformări cantitative, structurale și calitative atât în economie cât și în cercetara științifică și în tehnologiile de fabricație, în mecanismele și structurile organizaționale de funcționare a economiei, în modul de gândire și comportamentul oamenilor''. În zilele noastre dezvoltarea se înscrie într-o dinamică mai teritorializată, spațiul specific putând să influențeze la rândul său procesul dezvoltării.
Toate curentele de gândire economică din istoria modernă, de la cel marxist la cel liberal, au avut o aceeași viziune industrială asupra dezvoltării. Când a apărut termenul, în secolele XVII – XVIII, el era legat de o viziune evoluționistă și de ideea de progres general. Cu timpul însă, dezvoltarea a fost considerată doar în termeni de creștere economică.
Până în anii 1960, dezvoltarea era văzută ca „ansamblul schimbărilor cantitative și a progresului înregistrat de venitul mediu – progres obținut în general prin industrializarea economiei”. Teoria creșterii economice a lui Lewis (1955), efectele creșterii economice a lui Rostow (1958), ca și celelalte analize care se ocupă cu dezvoltarea (Harrod, Domar, Solow etc.) ,,analizează dezvoltarea în funcție de PIB sau venit pe cap de locuitor, indicatorii situând diferitele țări pe scara dezvoltării''. Astăzi însă, universalismul conceptului de dezvoltare nu mai este unanim acceptat. Elementele structurilor sociale și politice ca și cele culturale obțin din ce în ce mai multă importanță. Dezvoltarea devine „procesul prin care o societate reușește să-și satisfacă nevoile fundamentale”.
În acest fel, dezvoltarea nu mai este măsura creșterii economice și deoarece ea nu trebuie judecată după anumite valori, nu mai există nici un etalon universal pentru dezvoltare. Francois Perroux a fost unul din primii economiști care au făcut diferența între creștere economică și dezvoltare: ,,creșterea este de natură cantitativă, iar dezvoltarea este o noțiune calitativă care înțelege activitățile umane de schimburi de bunuri, servicii, informații și simboluri”. El face trecerea de la noțiunea de progres la cea de dezvoltare globală și integrată și recomandă adoptarea unor strategii endogene, axate pe punerea în valoare a resurselor locale în favoarea satisfacerii nevoilor de bază, pe care le definește ca „nevoile statutului uman a vieții pentru un ansamblu social determinat”. . Economistul și filosoful indian Amartya Kumar Sen propune la rândul său definirea dezvoltării ca „un proces de expansiune a libertăților reale de care dispun indivizii. Fără îndoială că creșterea PIB sau a veniturilor au o mare importanță ca mijloc de extindere a libertăților de care se bucură membrii unei societăți. Dar există și alți factori care determină aceste libertăți: dispozițiile economice și sociale (toate mijloacele de acces la educație și la sănătate), libertățile politice și civice”. . Ca un exemplu, ia în considerare costul economic de a participa la colegiu. Costul contabilizat al facultăți include costurile de școlarizare, cazare și masă, cărți, produse alimentare, precum și alte cheltuieli neprevăzute în timp ce există. Costul de oportunitate al colegiu include, de asemenea, salariul sau salariul care altfel ar putea fi achiziționate în cursul perioadei. Educația indivizilor dintr-o țară este cea mai bună investiție productivă, întrucât forța de muncă educată reprezintă o sursă a creșterii productivității naționale. La începutul anilor 1990 sociologul spaniol Castells M declara că: ,,a fi educat nu înseamnă nimic dacă cei educați nu se bucură de o bună sănătate, de condiții decente de trai, de stagilitate psihologică, de implinire culturală''. În baza ecestei afirmați considerăm că pe prim plan educațional un rol important pe lângă cele afirmate în joacă latura financiară.
Tabelul nr. 2 Nivelul educațional pentru populația ocupată, șomerii și persoanele ocupate din grupa de vârsă 15-64 ani, în UE27 și în Romania în perioada, 2009-2011(în%)
Sursa: Institutul național de statistică, Ocupare și șomaj în 2011, Rezultate principale, Comunicat presă nr. 89/2012 of April 17th, 2012, p. 6
La o privire mai atentă la nivelul educațional al persoanelor ocupate, al șomerilor și persoanelor inactive relevă diferențe semnificative: cea mai mare parte a persoanelor angajate (61.3% în 2011) au un nivel de educație mediu (ISCED 3‐4).
În același timp, persoanele cu acest nivel de educație dețin cea mai mare pondere și în rândul șomerilor (65.2% în 2011) și în rândul persoanelor inactive (50.5%). Doar 18.3% dintre persoanele angajate au un nivel de educație corespunzător nivelului ISCED 5‐6, în timp ce numai 11.9% dintre șomeri și 4.7% dintre persoanele inactive au studiisuperioare. Totodată, se constată că persoanele inactive au cel mai redus nivel de educație (ISCED 0‐2, corespunzător ecucație primare și primilor ani din educația gimnazială), cu 44.8% dintre aceste personae intrând în acestă categorie.
Ca și o concluzie în urma analizei datelor trebuie aplicate toate formele de politică educațională pentru ca nivelul ISCED 3‐4 să devină unul mai eficient.
Figura 1. Evoluția numărului de studenți (învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă și deschis la distanță) pentru perioada (1990-2011)
Sursa: INS (2011), Anuarul Statistic al României.
Dacă în (Tabelul nr.2) ne-am referit la nivel ISCED 3‐4 (învățământ liceal și post‐liceal neuniversitar) ca un aspect luat în considerare pe viitor, nu putem a neglija nici sistemul de învățământ superior adică nivelul ISCED 5 (învățământ universitar) care are de depășit o serie de obstacole, printre care amintim:
,,căderea numărului tinerilor interesați să îmbrățișeze o carieră universitară, în principal din cauza insuficientei recompense materiale.
diminuarea numărului de studenți, cauzată în mare parte de trendul demografic, nivelul cheltuielilor antrenate de viața de student, promovabilitatea scăzută la examenul de bacalaureat etc. Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în anul universitar 2011/2012, numărul studenților integrați în programele de licență (fără programele de masterat și doctorat) a fost de 539.852, aflându-se în scădere cu 133.149 (-20%) în comparație cu anul 2010 și cu 367.501(-40,5%) față de maximul atins în anul 2007 (a se vedea figura 1).
chiar dacă trendul în cazul cheltuielilor publice în educație a fost unul ascendent, există încă probleme serioase în privința finanțării sistemului educațional. România face încă parte din categoria țărilor care alocă un procent mic din PIB pentru educație în comparație cu alte țări europene.
parteneriatul public-privat în domeniul educației rămâne, din păcate, o excepție.
investițiile în cercetare și dezvoltare rămân la un nivel destul de redus, după cum arată majoritatea rapoartelor întocmite la nivel european sau la nivel global.
Pe lângă problemele deja subliniate, învățământul superior românesc se confruntă și cu altele, cum ar fi:
nivelul scăzut de trai, care poate reprezenta o piedică în calea accesului la educația universitară;
rata mică de participare în programe de formare continuă și de dezvoltare profesională a angajaților, România situându-se alături de Bulgaria în clasamentul european (1,3% față de 29,2% – Danemarca, cea mai mare valoare înregistrată în Europa). Această situație nu este deloc încurajatoare, în condițiile în care, pentru România, gradul de angajabilitate profesională a populației pe intervalul 15 – 64 de ani era în 2008 de 59%, față de media UE-27 de 65,9% (ARACIS, 2009, pp. 6-10).
1.2 Relația educație-capitalul uman sub aspectul dezvoltări ei
Teoria capitalului uman își are rădăcinile în epoca economiștilor William Petty (1632-1687) și Adam Smith (1723-1790) și sa dezvoltat puternic prin intermediul economiștilor americani Gary S Backer (1930-) și Theodore Schulz (1902-1998). Ea postulează că educația și instruire reprezintă consturi și trebuie considerate ca o investiție atâta vreme cât ele conduc la creșterea veniturilor personale. Filozofi englezi John Lock (1632-1704) și John Stuart Mill (1806-1873), economistul scoțian Adam Smith (1723-1790) ți teoreticianul social german Karl Marx (1818-1883) au susținut că instruirea, și nu capacitățile native, este importantă în înțelegerea diferențelor salariale. Mai târziu R. Elliot (1991) își aduce contribuția la dezvoltarea teoriei capitalului uman.
Tabelul nr.3 Explicarea și analiza teoriei capitalului uman după Becker,G.S
Sursa: Prelucrat de autor Becket,G.S., Capital uman-O analiză teoretică și empirică cu referire specială la educație Efectele educție în capitalul uman se oglindesc în creșterea productivității muncii, în facilitarea progresului tehnic sau achiziționarea de capacități tehnologice și creșterea salariilor.
Impactul direct al educației sa manifestă în reducerea inegalității sociale, iar faptul că femeile sunt mai educate, are un efect negativ asupra fertilității și un impact pozitiv asupra sănățății copilului. În plus, scăderea ratei de creștere a populației, ușurează sarcina guvernelor de a actiona pentru îmbunățățirea calității educației, pentru a obține creșterea venitului per capita. Afirmația ,,că nivelele superioare de educație a populației conduc la creșterea economică prin dezvoltarea relației educație-capital uman, se sugerează că politicile guvernamentale din țările în curs de dezvoltare trebuie să se concentreze pe creșterea nivelului de educație a populației prin educație.
Figura nr. 2 Cercul vicios al creșterii economice
Sursa: Olimpia Negru(2010), Capitalul uman și creștrerea economică, Editura Risoprint Cluj-Napoca, p.106, (http://www..carnegieendowment.org/files/natresources.pdf)
Nancy Birsdall, Thomas Picknei și Richard Sabot, studiind creșterea economică și educația în țările dezvoltate au concluzionat că acestea cheltuiesc mai puțin pentru educație, în medie, decât celelante țări. Explicația se află în ''cercul vicios al creșterii'', în educație, ca investiție în capitalu uman are efecte directe și indirecte în outputul economic, (Fig.nr.1). În țările bogate creșterea nuală de 1,4% a Ratei de cuprindere în învățământul primar si secundar a condul, în 25 de ani, la o diferență de 40% din venitul PIB pe locuitor''.
1.3 Relația educație-capitalul uman sub aspectul creșterea economică
Produsul muncii omenești a unui educator se reflectă în formarea resursei umane denumit educabilul, prin educația primită în cadru instituțional școlar, dar și nu numai, care să fie utilă mediului social dar și economic la un monet dat. Educația ca o valoare economică trebuie să fie patrimoniul cel mai bine susținut prin alocarea resurselor financiare necesare sistemului de învățământ din sumelor alocate educației din PIB al țări.
Dezvoltarea economică constituie o succesiune de activități a unor cerințe macoeconomice în baza unor transformări, modificări economice unde rolul educației este esențială țimând cont de factorul uman pe care-l avem la un moment dat.
De aceea consider că pe măsura dezvoltări economice a unei țări instituțiile de învățământ sunt supuse unor noi cerințe ale foței de muncă pe care trebuie să-l onoreze ca activ uman existent la un moment dat. Toate țările lumi moderne doresc o creștere și dezvoltare economică suntem într-o permanentă competiție pe plan mondial pe tema creșteri economice, deoarece dă posibilitatea populației de a asigura, de a consuma mai multe bunuri și servicii care conduc la bunăstarea populației. Fiecare stat elaborează propriile strategii de creștere și dezvoltare economică, unde investiția în educație devine o prioritate națională strategico-investițională.
Prin urmare, dupa cum afirma și Jacques Delors, președinte al Comisiei Internaționale pentru Educație însecolul XXI, …” sistemele educaționale trebuie să educe în spirit inovativ, să promoveze capacitatea de evoluție, de adaptare la o lume aflată într-o rapidă schimbare, pe care fiecare individ să fie capabil să o asimileze” . Creșterea economică a unei țări depinde de dezvoltarea umană prin sporirea gradului de educație, reducerea sărăciei precum și poziționarea indivizilor pe palierul social aspecte care pot fi atinse prin prisma investițională în educație. Orice creștere economică este condiționată de dezvoltarea capitalului uman, care este cel mai de valoare patrimoniu existent al unei țări. Un popor educat este mai presus decât orice bogăție naturală de care poate dispune o națiune, unde competența individuală nu este o inzestrare naturală, sau o caracteristică înnăscută, ea trebuie dobândită prin informațiile practice asimilate la locul de muncă respectiv prin cele teoretice din cadrul sistemului de educație. Capitalul uman ca un concept economic reprezintă abilitățile indivizilor care pot fi valorificate pe piața muncii, pentru a produce la un momnet dat veniturui prin munca depusă astfel denumind-ul persoană productivă economică.
Părintele economiei politice, renumitul economist Adam Smith arată că ''munca unui meseriaș dintr-o manufactură se adaugă, de obicei, la valoarea materialelor asupra cărora lucrează, propriei sale intrețineri și profitului patronului său''. Pornind de la concepția lui A. Smith munca este o activitate benefică atât propriului individ ca formă de susținere, precum și venitul din munca prestată având ca bază creșterea economică prin prisma munci productive.
Pornind de la concepția lui Adam Smith prin care delimita munca productivă (cea care adaugă valoare) având un rezultat material, tangibil, care poate fi vândut, care nu se consumă în timpul exercițiului în timp ce munca neproductivă (care nu adaugă valoare) fiind un bun vandabil, un produs permanent care există și după ce munca a fost executat. În contextul dat și realitatea de astăzi putem afirma că orice muncă productivă sau neproductivă dar exercitată poate fi o pârgie de susținere a economiei. Una din concepțiile greșite despre sistemul de educație cu privire la felul în care este privit de unii ca fiind neproductivă de bunuri, să nu uităm nimeni nu se naște cu știința, doar știința prin educație poate naște indivizi care să producă bunuri.
Fără a oferi o modalitate de estimare a valorii capitalului uman, Adam Smith (Avuția Națiunilor) a definit ca elemente ale capitalului, în general, abilitățile și cunoștințele „folositoare” ale ființei umane, privită ca o mașină având asociate atât costuri, cât și capacitatea de a produce, în schimb, venituri. Inițial, teoria modernă a capitalului uman s-a dezvoltat în jurul grupului de la Universitatea din Chicago, coordonat intelectual de Theodore Shultz, președinte al Asociației Americane de Economie.
Postulând raționalitatea indivizilor, Schultz și colaboratorii săi au tratat cheltuielile educaționale și cu sănătatea drept investiții, în scopul creșterii productivității muncii și, implicit, a creșterii economice. B.F.Kiker (1966) notează șase motivații care au determinat, anterior anilor ’60, tratarea ființei umane ca și capital:
1. ,,Demonstrarea puterii unei națiuni;
2. Determinarea efectelor economice ale educației, investirii în sănătate și migrației;
3. Pentru a propune sisteme de taxare mai echitabile decât cele existente;
4. Pentru a determina costul total al războiului (în evaluarea pierderilor de război, după cele două conflagrații mondiale);
5. Pentru a avertiza populația asupra nevoii de conservare a vieții și sănătății și pentru a sublinia importanța vieții indivizilor pentru economia țării în care locuiesc;
6. Pentru a sprijini stabilirea compensațiilor decise de tribunale, în caz de moarte sau accident''.
Adam Smith, în lucrarea sa ''Avuția națiunilor'' cercetare asupra naturii și cauzelor ei”(1776), nutrea convingerea că ființa umană este rațională și calculată, fiind motivată în principal de interesul economic individual. Smith pune accentul pe diviziunea socială a muncii, pe rolul instruirii muncitorilor pentru a se bucura de „cele necesare, utile și plăcute traiului omenesc. Acesta a considerat ca de la sine înțeles încercarea oamenilor de a reduce cantitatea de timp și de efort afectată muncii, astfel încât, până și ''lucrătorii de rând'' vor ''încerca, în mod firesc, să găsească metode mai simple și mai facile de a desfășura munca”.
Această idee conduce, în mod evident, la inventarea și perfecționarea mașinilor și a diviziunii muncii, ca proces firesc și necesar, realizat printr-o instruire adecvată. Fără a oferi o modalitate de estimare a valorii capitalului uman, A. Smith a definit, ca și elemente ale capitalului, în general, abilitățile și cunoștințele ”folositoare” ale ființei umane, privită ca o mașină, având asociate atât costuri cât și capacitatea de a produce venituri.
Tabel nr.4 Factori creșterii economice-teorii și clasificări
Sursa: prelucrat după Olimpia Negru(2010), Capitalul uman și creșterea economică, Editura Risoprint Cluj-Napoca, p.63, apud Ovidiu și Luminița Nicolescu(2005) ''Economia, firma și managementul bazat pe cunoștințe''.
Factorilor creșterii economice amintiți mai sus li se asigură timpul. În opinia lui Alvin Tofer: ,,timpul însuși a devenit un factor de producție tot mai critic. Ca rezultat, cunoașterea e folosită pentru a comprima intervalele de timp''.
Potrivit concepției lui Adam Smith, ,,cheltuielile pentru educația unei persoane reprezintă esența investiției în capacitatea de a câștiga în viitor,… ele trebuie să se recupereze în perioada vieții active a omului, se constată că și Smith se referea la timpul din prezent cu referire către viitor.
A. Smith a mai folosit această definire folosită în perspectiva egalității de șanse pentru a explica de ce ratele salariale diferă. În opinia sa, aceste rate ar fi mai mari pentru operații care au fost mai greu de învățat, deoarece oamenii nu ar fi dispuși să le învețe dacă acestea nu ar fi fost compensate de un salariu mai mare. Dobândirea de cunoștințe și îndemânare prin studii necesită o cheltuială văzută ca o investiție, care, apreciază A. Smith este tot un capital fix deoarece „munca pe care acesta o va presta este de așteptat că îi va reconstitui pe lângă salariul unei munci obișnuite întreaga cheltuială cu instruirea sa, plus, cel puțin, profitul obișnuit al unui capital de valoare egală”. . Prin cele afirmate în rândurile de mai sus se constată că timpul joacă un rol important atât în cadrul educațional ca aspect investițional, cât și ca aspect al muncii prestate remunerabilă. Privit sub aspectul relația educație-capitalul uman și creșterea economică timpul este elementul unde se regăsește în cadrul fiecărei activității sub o formă sau alta, timpul are costul lui ca beneficiu activ într-o oricare activitate economică.
Tabelul nr.5 Sinteza componetei capitalului uman privit sub aspectul educației
Capitalul educațional se prezintă în două forme distincte: pe de o parte sub abilitățile dobândite în urma participării la sistemele de educaționale formale, pe de altă parte sunt cunoștințele și abilitățile dobândite în cursul vieții, prin eforturi proprii, prin diferitele contacte cu experți în diverse domenii finalizate cu câștiguri de cunoștere în urma asimilări cunoștințelor.
1.3.1 Stategia UE pentru creșterea economică (Europa 2020)
Unul dintre elementele-cheie pentru sporirea creșterii economice și a ocupării forței de muncă în Uniunea Europeană este asigurarea faptului că cetățenii UE dețin competențele necesare pentru a avea succes pe piața forței de muncă. Pentru a realiza acest lucru, Strategia UE pentru creștere economică (Europa 2020) a stabilit 2 obiective care să fie îndeplinite în mod colectiv de statele membre până în 2020, în domeniul educației:
,,reducerea părăsirii timpurii a școlii sub 10%,
asigurarea faptului că cel puțin 40% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani au absolvit o formă de învățământ terțiar''.
Pentru a atinge toate obiectivele Strategiei Europa 2020, UE a instituit un ciclu anual de coordonare a politicilor economice și fiscale, cunoscut sub denumirea de semestru european. Analiza anuală a creșterii pentru 2015 a Comisiei, care lansează ciclul semestrului pentru acest an, a recunoscut că educația are un rol-cheie în asigurarea competențelor care să răspundă la nevoile pieței forței de muncă. . Analiza a subliniat nevoia: .
de a face învățarea pe tot parcursul vieții o prioritate și de a îmbunătăți formarea profesională,
de a îmbunătăți calitatea investițiilor în educație și formare.
de a imbunătăți evaluarea competențelor necesare,
Tabelul nr.6 Obiectiv Stategia Europa 2020
Sursă: prelucrat de autor EOROSTAT
Rata părăsirii timpurii a școlii – RPT (%) reprezintă proporția populației în vârstă de 18-24 ani cu nivel gimnazial de educație sau care nu și-a completat studiile gimnaziale și care nu urmează nici o formă de educație și formare profesională în ultimele 4 săptămâni anterioare anchetei, din totalul populației în vârstă de 18-24 ani, exprimată procentual.
Potrivit metodologiei naționale, România va continua să calculeze și indicatorul Rata abandonului școlar, calculat ca diferența dintre numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar și cel aflat în evidență la sfârșitul aceluiași an școlar, exprimată ca raport procentual față de numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar.
Pe baza datelor ,,statistice oferite de Eurostat am făcut observația că rata părăsirii timpurii a școlii în România este cu mult peste media UE-27, înregistrând în 2012 o pondere de 17,4%, comparativ cu a UE-27 de 12,8%. Mai mult, rata depășește nivelul de referință al UE de 10%, rămânând aproape la aceeași valoare ca în 2011, anume de 17,5%. În ce privește populația cu vârste cuprinse între 30-34 de ani cu studii terțiare, rata de absolvire în învățământul terțiar a înregistrat în 2012 o pondere din totalul populației egală cu 21,8%, așadar cu 14 puncte procentuale sub media UE-27, egală cu 35,8%. Cu toate acestea s-au realizat progrese constante în ultimii cinci ani: ponderea absolvenților de învățământ terțiar din totalul populației cu vârste între 30-34 de ani a crescut de la 13,3% în 2007 la 20,4% în 2011''.
,,Având în vedere obiectivul Strategiei privind ocuparea forței de muncă, care prevede ocuparea în proporție de 70% a tuturor persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20-64 de ani, România este încă departe de a-l atinge, având o rată de ocupare de doar 63,8% în 2012, deci înregistrând o creștere de doar 1% față de 2011. (Eurostat, Baze de date).
În România, rata de ocupare a forței de muncă s-a apropiat cel mai mult de obiectivul național de 70% stabilit în cadrul Strategiei Europa 2020 în anul 2006. În acest an, rata de ocupare a forței de muncă a fost de 64,8%, urmând ca de acum încolo discrepanțele să se adâncească. În ce privește riscul de sărăcie sau excluziunea socială la care este expusă populația României, ponderea populației este de 40,3%, aproape dublă față de media europeană de 24,1%. Așadar, la un total de 8,63 milioane de persoane expuse riscului de sărăcie în 2011, 4,74 milioane erau în risc de sărăcie, având un venit disponibil mai mic de 60% din mediana veniturilor disponibile, 6,28 milioane erau sever afectate din punct de vedere material, iar 1,14 milioane locuiau în gospodării cu nivel de ocupare foarte redus'' .
Tabelul nr.7 Evoluția indicatorului la nivel național comparat cu UE în privința RPT
Surse: prelucrate de autor după INS, EUROSTAT
Conform (Tabelului nr.7) În urma analizei procentajelor se poate observa că între anii 2008-2009 RPT-ul a cunoscut o creștere de 0,7%, respectiv pentru perioada studiată 2009-2011 se poate observa că în afară de anul 2010 când a fost o ușoară scădere RPT pentru anul 2011 a ajuns cu 0.9% mai mare față de anul 2009, se consideră a fiind un trend creșcător destul de mare. Ținând cont că din anul 2011 RPT a căzut anual până la anul raportării 2013 cu doar 0,1%, fiind un trend foarte lent de scădere a RPT-lui.
Ca și concluzie dacă în acest ritm al scăderii RPT-lui ne vom menține ținta pentru România de 11,3% RPT pentru anul 2020 nu se va putea realiza. Pentru a se putea realiza obiectivele propuse ca RPT adică procentajul de 11,3% pentru România pe palierul de cei 7 ani (studiul datelor din tabelul nr.7) actualmente fiind anul 2015 și că RPT pentru anul 2015 este în jur de 17%, recupererea de a atinge 11,3% adică 5.7% va fi unul foarte dificil.
Bineînțeles nu este nimic imposibil, doar că trebuiesc urgent revizuite toate aspectele problematice din cadrul sistemului de educația dar și nu numai, respectiv o colaborare mai eficientă cu toate instituțiile, organismenle de îndrumare, evaluare și control atât pe plan local cât și național pentru ai cuprinde în diferitele forme de educație pe acei actori de care aven și noi nevoie, dar mai ales ei.
1.1.3 Învestiția în educațiea din România: recomandările UNICEF
Recomandarea UNICEF pentru România să acorde prioritate maximă educației timpurii și celei primare, prin prisma mai multor considerente. Acest lucru ar contribui semnificativ la reducerea disparităților. Numeroase studii internaționale au arătat de asemenea că investiția în învățământul preșcolar prezintă unul dintre cele mai mari randamente. În plus, ar crește astfel numărul de elevi care ajung să urmeze studii superioare.
Nu constituie o surpriză faptul că România are cea mai scăzută rată a investiției în educație din Uniunea Europeană, cheltuind doar echivalentul a 4,1% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest sector. De această investiție nu beneficiază toată lumea în mod egal.
Din 2005, în domeniul educației, alocările bugetare au crescut la nivelul învățământului secundar și terțiar și au scăzut în cazul învățământului preșcolar și primar. Prin urmare, populația înstărită beneficiază mult mai mult de pe urma cheltuielilor realizate în educație decât populația săracă. Ardoare UNICEF consideră că este necesară creșterea progresivă a investiției în educație până la 6% din PIB, cum este stabilit în Legea Educației din 2011. Însă, suntem conștienți de faptul că, făcând referire la drepturile copilului, nu vom convinge pe nimeni. Prin urmare, în ultimele luni, cu ajutorul unor experți internaționali și naționali și prin consultări strânse cu Ministerul Educației Naționale și Banca Mondială, am căutat argumente financiare. La întrebarea: ,,care sunt motivele financiare și economice pentru care România trebuie să investească mai multe fonduri în educație? .
Potrivit studiilor internaționale, un an de școală în plus duce la creșterea veniturilor cu 8-9% și la scăderea cu 8% a riscului de apariție a unor probleme de sănătate. În general, cu cât ai mai multe studii, cu atât este mai mare venitul pe care îl obții. Așadar, un nivel de educație mai ridicat prezintă beneficii la nivel individual.
Cifrele sunt și mai grăitoare la nivel național, principalul mesaj al studiului nostru fiind următorul: dacă menține investiția în educație la un nivel atât de scăzut, România va pierde între 12 și 17 miliarde de euro în perioada 2015-2025. .
Mai precis, dacă România ar crește progresiv investiția în educație, de la 4,1% la 6% din PIB, s-ar înregistra o creștere economică mai mare, de la 2% la 2,7-2,95%. Aceasta ar aduce un câștig de 12-17 miliarde de euro în următorii zece ani''.
Concluziile studiului au fost făcute publice în prezența ministrului Educației, Remus Pricopie, a reprezentantului UNICEF în România, Sandie Blanchet, a lui Pierre Varly, expert internațional, și a lui Ciprian Fartușnic, Director al Institutului de Științe ale Educației. România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința investiției în educație, arată un studiu făcut public luni de UNICEF România. Studiul "Costurile investiției insuficiente în educație în România" corelează sumele alocate de la bugetul de stat din acest domeniu cu evoluția economică a țării.
Potrivit experților, pentru rezultate optime investițțiile în educație ar trebui făcute la nivelul celor mai mici clase, pentru copii cu vârste de 3-4 ani. De asemenea, potrivit aceluiași studiu, impactul cel mai important în ceea ce privește investiția în educație este înregistrat în rândul categoriilor defavorizate. ,,Credem cu ardoare că este necesară creșterea progresivă a investiției în educație până la 6% din PIB, cum este stabilit în Legea Educației din 2011 (…). Prin urmare, în ultimele luni, cu ajutorul unor experți internaționali și naționali și prin consultări strânse cu Ministerul Educației Naționale și Banca Mondială, am căutat argumente financiare". Să nu uităm că asumările făcute de România la nivel internațional privind finanțarea educației sunt reflectate la nivelul Legii Educației Naționale în doua prevederi importante. Pe de o parte ,,educația este considerată prioritate națională, iar învățământul superior este considerat responsabilitate publică – Art. 222 (3) Finanțarea învățământului superior de stat se asigură din fonduri publice, în concordanță cu următoarele cerințe:
a) considerarea dezvoltării învățământului superior ca responsabilitate publică și a învățământului, în general, ca prioritate națională, iar pe de altă parte legea prevede alocarea unui procent de minimum 6% din PIB pentru educație Art. 8 Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv''. Potrivit studiului, ,,dacă România va menține nivelul investiției în educație atât de scăzut, va pierde între 12 și 17 miliarde de euro între 2015 și 2025. În prezent, bugetul Educației este aproximativ 3,4% din PIB. Studiul publicat de UNICEF România a fost realizat la nivel micro și macro. Astfel, pentru România s-au luat în considerare două scenarii- scenariul A, în care investiția în învățământ, în România, ar rămâne cea din prezent, și scenariul B- în care până în 2025 bugetul Educației ar ajunge la 6% din PIB.
În scenariul A, rezultatele României la testele internaționale de educație PISA vor rămâne la același nivel, șomajul nu va scădea, iar PIB-ul va crește, în 2020, cu 1,9%, fiind într-o curbă descendentă. În cazul scenariului B, România va atinge media de 500 de puncte la testele PISA iar PIB-ul va crește cu 2,7% per capita. Potrivit specialiștilor, fiecare an de școlarizare în plus reduce riscul de șomaj cu 8%, iar riscul de probleme de sănătate cu 8,2%. De asemenea, dacă părăsirea timpurie a școlii scade cu 7,5%, PIB-ul va crește cu 0,38% ''. .
Tabelul nr.8 Cheltuieli per elev (toate nivelurile de educație) ca procent din PIB per capita și cheltuieli cu educația ca % din PIB (2010, 2013-2015)
Sursa: Prelucrat de autor după Eurostat
Analizând (Tabelul nr.1) la primului indicator (cheltuieli per elev ca procent din PIB per capita) indică faptul că România cheltuie cel mai puțin per elev, cu mult sub media UE.
În ce privește cheltuielile cu educația ca procent din PIB, din nou România este țara care cheltuie cel mai puțin cu educația: 3,53% în 2010, comparativ cu 4,73% media țărilor din Europa de Est și 5,44% media UE.
În Uniunea Europeană, media cheltuielilor publice totale cu învățământul preșcolar a crescut de la 0,46% din PIB în 2006 la 0,52% în 2010. În România a înregistrat însă o ușoară scădere (Comisia Europeană, 2014).
În 2010, România cheltuia numai 0,35% din PIB pentru învățământul preșcolar. Potrivit Eurostat 2013, România cheltuie 1.300 Euro pe copil înscris în învățământul preșcolar, cel mai puțin din UE în 2010 (raportat la standardul puterii de cumpărare). Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS), în 2013 în sistemul public de învățământ au ajuns bani echivalent cu doar 2,5% din PIB, iar, potrivit legii bugetului, în 2014 sistemul educațional a primit 3,2% din PIB. Pentru 2015 bugetul alocat educației este echivalentul a 3,7% din PIB. .
Prezent, la reuniunea UNICEF eveniment de lansare a studiului, ministrul Educației, Remus Pricopie, a precizat ,,că este convins că bugetul pe 2015 va fi pozitiv și speră ca într-o zi să ajungă la 6 la sută din PIB, dar a menționat că important este ca în sistem să existe stabilitate. "Important e ca atunci când introducem o politică, să avem siguranța că va exista o stabilitate, indiferent cine se află la guvernare", a spus Pricopie.Ministrul
Educației a spus că a avut deja o discuție cu reprezentanții Ministerului de Finanțe privind bugetul, însă, din experiența anilor trecuți, până la finalizarea acestuia vor mai fi cel puțin trei-patru discuții. "În linii mari, bugetul este conturat, se merge pe o creștere, dar este totuși mai complicat, pentru că au scăzut contribuțiile sociale, ceea ce va avea un impact în 2015", a declarat domnul ministru al educației Remus Pricopie.
Demnitarul a mai precizat că în bugetul pe 2015 este prevăzută și creșterea salariilor cadrelor didactice în două tranșe, respectiv 5% din martie și 5% la începerea viitorului an școlar.Remus Pricopie a mai spus că bugetul pentru 2015 are în vedere și lucruri noi, cum ar fi susținerea financiară prin fonduri structurale a simulărilor de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, a examenului de bacalaureat și a simulării pentru evaluarea de la clasa a VIII-a. "Vom avea un fond special pentru examene și evaluări", a adăugat el, precizând că, în prezent, bugetul pentru evaluarea națională este de 30 de milioane de lei și speră ca în 2015 bugetul alocat pentru toate examenele și evaluările să fie de 200 de milioane de lei. . Potrivit ministrului Educației, bugetul din 2015 are "rădăcini" în bugetul din acest an, el precizând că trebuie să se decidă dacă vor fi date înapoi sumele stabilite prin hotărâri judecătorești, ceea ce ar însemna 1,3 miliarde de lei în plus, dacă se stabilește acordarea acestor sume în 2015''.„În cadrul UNICEF România, investim fondurile de care dispunem asemenea unui departament de research & development din cadrul unei companii. Facem investiții inteligente și dezvoltăm bune practici, iar apoi le arătăm tuturor că ele funcționează. Și autoritățile din România pot face investiții inteligente.
De exemplu, dacă alegem să plătim un asistent social în fiecare comunitate din România, randamentul investiției va fi uriaș. Statul economisește anual 20.000 de lei cu fiecare copil care rămâne alături de familia sa și nu ajunge în grija autorităților. De regulă, un copil petrece șapte ani în sistemul de asistență socială, ceea ce înseamnă că se pot economisi 140.000 de lei.
De asemenea, un asistent social presupune un cost anual de 20.000 de lei și dacă reușește să prevină doar o separare de familie a unui singur copil pe an, câștigul este foarte mare”, mai spune Blanchet.
În cele ce urmnează vom descrie o analiză comparată cu câteva țări din Europa în privința cheltuelilor pentru educație din PIB comparat cu ani medii de școlarizare, pentru a deduce unele aspecte pozițive sau negative în privința eficienței cheltuelilor din porcentul alocat educației din PIB țări respective.
Tabelul nr.9 Analiză comparată între alocările educației din PIB/ani medii de școlarizare
Sursa: Realizat de autor pe baza datelor (http://hdr.undp.org/en/content/expenditure-education-public-gdp)
Conform datelor de mai sus din (Tabelul nr.1) în privința cheltuelilor publice (curente și de capital) privind educația exprimate ca procent din PIB afectuând o apaliză comparată între ani medii de școlarizare și VNB/cap de locuitori putem de duce următoarele observații strategice precum:
Analiză comparată pentru poziția nr.1. Danemarca în anul 2012 din PIB a alocat educației 8,7% din PIB, având ani medii de școlarizare de 12,1 comparat cu Germania care alocă din PIB educației doar 5,1%, dar având ani medii de școlarizare de 12,9 am putea deduce că raportul invesție în educație/calitatea actului educațional a condus la acest aspect de creștere a anilor medii de școlarizare. . Contimuând cu analiza comparată pentru poziția nr.2 Norvegia cu Finlanda se poate observa cu ușurință că în privința cheltuelilor din PIB educației procentul este aproape identic, doar diferă ani medii de școlarizare pentru Finlanda fiind 10,3, iar pentru Norvegia ani medii de școlarizare 12,6. Dacă comparăm datele cu cele ale României vom observa că țara noastră are ani medii de școlarizare mai mare ca Finlanda adică 10,7 pentru România. . În urma datelor comparate se poate observa că diferența între Ucraina și Rep. Moldova unde cel din urmă a alocat din PIB educației în anul 2012 un procent de 8,6%, dat având ca ani medii de școlarizare doar 9,8 față de Ucraina care a alocat educație din PIB pentru anul 2012 un procent de doar 5,3%din PIB având ani medii de școlarizare 11,3 mai mare decât cea a Rep. Moldova. De unde se poate deduce câ calitatea actului educațional în Ucraina este cu mult peste cel al Rep. Moldova, dat și peste cel al Finlandei, apropiîndu-se de cel al Danemarcei.
1.3.3 Proiectul de Strategie pe Termen Mediu pentru 2014 – 2021.
,,Documentele supuse analizei, dezbaterii și aprobării în cadrul celei de-a 37-a Sesiuni a Conferinței Generale UNESCO au fost aprobate în prealabil, de Consiliul Executiv – reunit în două sesiuni ordinare, la 10-26 aprilie, respectiv 24 septembrie-11 octombrie a.c. și o sesiune extraordinară, la 4 iulie 2013, care a formulat o serie de recomandări referitoare, în principal, la Proiectul de Program și de Buget pentru 2014-2017 precum și la Proiectul de Strategie pe Termen Mediu pentru 2014-2021. . În acest context, cele nouă Obiective Strategice (SO) supuse atenției conferinței celei de-a 37-a Sesiune a Conferinței Generale a UNESCO sunt următoarele:
SO1: Dezvoltarea sistemelor educaționale pentru a favoriza oportunitățile învățării de calitate pentru toți, pe tot parcursul vieții; SO2: Responsabilizarea elevilor pentru a fi cetățeni creativi și responsabili la nivel mondial; SO3: Proiectarea agendei viitorului educației; SO4: Promovarea interfețelor între știință, politică și societate, precum și a politicilor etice și incluzive în favoarea dezvoltării durabile; SO5: Consolidarea cooperării internaționale în domeniul științei pentru pace, durabilitate și incluziune socială; SO6: Susținerea dezvoltării sociale incluzive și promovarea dialogului intercultural și apropierea între culturi; SO7: Protejarea, promovarea și transmiterea patrimoniului; SO8: Încurajarea creativității și a diversității expresiilor culturale; SO9: Promovarea libertății de exprimare, dezvoltarea mass-mediei și a accesului universal la informație și cunoaștere''.
Ținând cont de cele 9 (SO) obiectivele strategice se poate deduce că rolul educației ca mod de atingere a acestor obiective strategice este unul esențial. Prin educație, în cadrul sistemului de educație fiecare dintre aceste obiective trebuie dezbătute – susținute, respectiv monitorizate – evaluate pentru a conștientiza din timp latura și rolul obiectivelor stategice ca benefice unui stat pe termen mediu. Dacă luăm ca exemplu, primul obiectiv stategic SO1 unde se poate observa că calitatea actului educațional trebuie să joace un rol important pe toate nivelurile de educație, asigurând oportunitatea educației tuturor indivizilor pe parcursul vieții. În cazul ELLI Index Results 2010, țara noastră ocupă ultimul loc în UE la capitolul învățarea pe tot parcursul vieții. După cum se poate observa din graficul de mai jos, procentul populației cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani care participă la educație și training-uri în România este mult mai mic decât media statelor membre UE. Dar, totuși de menționat că nu suntem pe ultimul loc în privința numărului de șomeri cu vârste între 18-40 de ani, fapt datorat unei agriculturi puternice.
Figura 1. Lifelong Learning – comparație cu media UE (2010) (% populația cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani care participă la educație și training-uri)
Acest aspect privit macroeconomic, va juca un rol important în creșterea nivelului de educație, de pregătire profesională aspect benefic economic în prisma unor angajamente de muncă ulterioară. Pentru a nu trece așa ușor peste aceste obiective strategice fără a descrie și cel de al doilea SO2 unde la capitolul responsabiliotatea elevilor pentru a fi cetățeni creativi este nevoie de un sistem de educație creațivă. Prin sistem de educație creativă aș înțelege în prim plan dăruința maximă a educatorului de a încuraja creativitatea educabilului, de ai motiva a fi creativi și nu în ultim plan rolul susțineri de către stat a creativități elevilor atât moral cât și finaciar.
1.4 Investiția în educație factor de creștere economică
Cheltuielile cu educația reprezintă o investiție pentru viitor, poate cea mai importantă investiție pe care o poate face atât individul, cât și statul. Din punct de vedere economic, explicațiile sunt simple: azi dai un ban pentru a te califica, pentru a te educa, mâine îi recuperezi obținând un venit mai mare, decât dacă nu ai avea nivelul profesional dobândit prin educație. Dintre eforturile făcute, “educația și pregătirea profesională sunt cele mai importante investiții în capitalul uman”. O contribuție importantă a educației la nivel macroeconomic o reprezintă resursa umană dar și calitatea ei profesională. O investiție pe tremen mediu și lung în privința sistemului de educație ar trebui să-l aibă încurajarea, susținerea unei noi generați tinere de cadre didactice, de manageri școlari pentru formare lor profesională, dar și susținerea lor ulterioară pe funcțiile de conducere. Ținând cont de varietatea de posibilități de accesare de proiecte, de fonduri nerambursabile unui manager tânăr posibilitatea de a accesa este mult mai ușor, mobilizarea indivizilor de a se alătura obiectivelor unui proiect este mult mai mare.
La fel și pentru stat, alocând un buget mai mare pentru educație, pentru formarea tinerilor, se așteaptă ca performanțele acestora în economia națională, la locurile de muncă, să crească, astfel încât se obțin venituri mai mari, din care statul să își recupereze partea de investiție prin contribuții, impozite și taxe. . Din punct de vedere social, avantajele investiției în educație sunt și mai vizibile, decât cele economice: odată cu creșterea nivelului de pregătire, statutul și rolul social al individului se îmbunătățesc, acesta capătă o anumită reputație, în familie, în comunitate și în societate, per ansamblu, dar care contribuie indirect și la creșterea prestigiului școlii la care a fregventat cursurile. Pentru societate, un om mai educat înseamnă și riscuri mai mici de înclinație spre unele abateri legislative nelegale chiar poate să scadă gradul de infracționalitate din rândul minorilor dar și nunumai care nu sunt școlarizați și crește interesul pentru armonie socială și dezvoltare. Familiile, cu cât sunt mai educate, cu atât susțin copiii în continuarea studiilor. Întrebarea este: care este limita până la care se mai justifică creșterea nivelului educației? Care este numărul angajaților cu studii superioare care poate să absoarbă piața muncii, astfel încât structura economiei să nu fie afectată?. Mai pe înțeles, se va ajunge la un blocaj la un moment dat: fie muncile care nu necesită o calificare prea mare vor fi făcute de oameni supracalificați, fie aceste munci nu vor mai fi făcute. Momentan, în ciuda ipocriziei maxime a politicienilor, țările dezvoltate au găsit supapa prin migrație. Imigranții rezolvă de fapt o problemă cât se poate de gravă pentru țările lor: proprii cetățeni tind să nu mai dorească să facă munca de jos. Este și normal, nu, doar au o educație mai aleasă! Imigranții provenind din țări mai sărace, acceptă compromisul și toată lumea e fericită. Analizele economice ale investiției și capitalului au tins, prin tradiție, să se concentreze asupra capitalului fizic – mașini, echipament, ori clădiri –, considerat a genera venit în viitor prin crearea capacității de producție.
Totuși, un număr de economiști clasici, printre care Adam Smith, au subliniat că educația contribuie la creșterea capacității de producție a lucrătorilor în același fel în care achiziționarea unei mașini noi, ori a altor forme de capital fizic, crește capacitatea de producție a unei fabrici sau a altei întreprinderi. A fost astfel deschisă o analogie între investiția în capitalul fizic și investiția în capitalul uman. . Conceptul nu s-a dezvoltat însă decât de la începutul anilor 1960, când economistul american Thedore Schultz a analizat cheltuielile educative ca pe o formă de investiție (Schultz, 1961), când revista americană Journal of Political Economy a publicat un supliment intitulat ‘Investiția în ființele umane’ (în 1962) și când Gary Becker a publicat o carte cu titlul Human Capital (Becker, 1964; 1975), ce dezvolta o teorie a formării capitalului uman și analiza rata de recuperare a investiției în educație și training. ,,În societățile dezvoltate, investiția în educație tinde să devină contraproductivă, din punct de vedere economic, în sensul că cheltuielile cu școala au devenit atât de mari că ele nu mai pot fi recuperate prin diferențele de venituri potențiale. Cheltuielile cu educația tind să devină din ce în ce mai mari peste tot în lume. Principalul motiv al acestor creșteri îl reprezintă salariile profesorilor, numărul de studenți pe profesor fiind într-o continuă scădere, în special în societățile avansate. Evident că dacă vrei să-ți predea un laureat Nobel numai ție, trebuie să scoți mai mulți bani din buzunar. Dar nu e numai asta. Universitățile de top investesc din ce în ce mai mult în cercetare, ceea ce presupune și achiziția de înaltă tehnologie, laboratoare dotate și o infrastructură modernă. Aceste costuri se repercutează fie asupra studentului și familiei lui, fie asupra statului, ca principal finanțator de locuri în facultăți. Deși poate pe mulți o să-i surprindă, statul este principalul finanțator al educației în majoritatea țărilor lumii. .
În România, costurile cu educația sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, raportat la PIB/locuitor. Adică un student din România în medie costă cam mai puțin de jumătate decât media UE. România se află într-un cerc vicios, în care se găsesc de regulă țările din lumea a treia: cu cât investește mai mult în educație, cu atât ”migrația creierelor” se accentuează, iar investiția se recuperează foarte greu. România nu își poate permite să mai piardă nici ani, nici oameni bine pregătiți. Educația reprezintă cheia dezvoltării și în jurul ei trebuie să se construiască orice strategie de dezvoltare''. Contributia educației la creșterea economică se produce prin două mecanisme. Primul, și cel mai cunoscut, este prin crearea de noi cunoștinte, cunoscut și sub numele de "creșterea Schumpeteriană". Indivizii mult mai bine educați vor deveni mai târziu oameni de știință și investitori care vor lucra pentru a contribui la mărirea stocului de inteligență umană prin dezvoltarea a noi procese și tehnologii. Astfel se ajunge la cel de-al doilea mecanism prin care educația afectează creșterea economică, și anume prin transmiterea de cunoștinte și informașii. Școlile asigură nivelul de educație necesar pentru a putea întelege informația nouă și la acest capitol România este printre țările fruntașe. . Creșterea nivelului educațional a facilitat foarte mult procesul de inovare ce a avut loc în cadrul industirei computerelor, de exemplu, dar dacă nu ar fi existat școlile care să învețe elevii și studenții cum să folosească aceste noi aplicații, efectul inovației ar fi fost cu mult redus. Educatia transformă oamenii, aceștia devenind cetățeni, mame, tați, copii mai buni. În lucrarea sa "Capitalism si Libertate", scrisa în 1962, Laureatul la Premiul Nobel Milton Friedman descrie câteva dintre efectele asociate cu educatia: "O societate stabila si democratica nu poate exista fara un grad minim de stiinta de carte si de cunoastere din partea cetatenilor si fara acceptarea unui set comun de valori. Educatia poate contribui la amandoua." . Comisarul european pentru educație, cultură, multilingvist și tineret Androulla Vassililiou afirma că: ,,este o perioada dificilă pentru bugetele naționale, dar avem nevoie de o abordare coerentă a investițiilor publice în educație și formare profesională, pentru că acestea sunt esențiale pentru viitorul copiilor nostri și pentru o redresare economică, durabilă pe termen lung. Dacă statele membre nu reușesc să inevestească în mod corespunzător în modernizarea educației și a competențelor, vor rămâne și mai nult în urma concurenților nostri la nivel mondial și va fi și mai greu să combatem șomajul în rândul tinerilor''. În România în ciuda tuturor promisiunilor făcute de toate partidele politice nu se constată o preocupare de a face din învățământ o prioritate, în ciuda evidentei decăderi a sistemului, finanțarea rămâne jos de tot în comparație cu nevoile, dar și cu alocările pe care alte țări le acordă educației, aspect care conduce la creștrea șomerilor și la abandonul școalar.
Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS), în 2013 în sistemul public de învățământ au ajuns bani echivalent cu doar 2,5% din PIB, iar, potrivit legii bugetului, în 2014 sistemul educațional a primit 3,2% din PIB. Pentru 2015 bugetul alocat educației este echivalentul a 3,7% din PIB.
Tabelul nr.9 Alocările bugetare din PIB pentru educație în anul 2013 compaat cu anul 2015
Conform tabelului de mai sus în anul financiar 2013 la capitolul educație pe parcursul a ultimelor 25 de ani alocarea bugetară a fost cotat la pragul istoric cel mai mic adică (2,5% din PIB). Una din aspectele problematice a investiției în capitalul uman în educație reprezintă costul instruirii și a educației prin așa numita ,,costul standar per elev'' cere nu reflectă valoarea adevărată și eficientă a efortului depus pe plan educațional, prin alocările insuficiente din PIB al țări. Nu putem evalua competențele profesionale nici a educabilului dar nici a educatului prin diferite forme de evaluare internațională ținând cont de sumele alocate infime atât pentru documentare, dotare, cercetare, etc din PIB României care nu a trecut niciodată mai sus de pragul de 4,3% din PIB max atins în anul 2007, în timp ce țări precum Danemarca, Finlanda, Cipru alocau peste 6% din PIB pentru educație.
,,Deși oamenii politici au promis și au și introdus în normele legislative un prag de 6% din PIB care să meargă de la bugetul de stat către educație, în ultimii ani sumele investite în învățământul românesc nu au trecut niciodată de 4%. În același timp, fiecare ministru care a trecut pe la educație și fiecare guvern care a condus țara au ținut să le reamintească alegătorilor că educația este o prioritate. . Acest lucru nu se vede nici măcar pe hârtie, întrucât, în ciuda creșterii bugetului acordat pentru învățământ, în 2015 reprezintă doar 3,7% din PIB, potrivit raportului de activitate al fostului ministru al educației Remus Pricopie (în funcție din 2012 până la finalul lui 2014). Tot același raport arată că în 2014 doar echivalentul a 3,2% din PIB a mers către educație (în jur de 21 de mld. lei)''. ,,Totodată se poate afirma că profesorii români au printre cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, cu un venit mediu de doar 1,3 ori peste salariul mediu pe economie, de 350 de euro net pe lună, în cazurile cu vechime de peste 10 ani. În același timp, veniturile medii ale profesorilor bulgari sunt de aproximativ 1,6 ori mai mari decât salariul mediu pe economie, iar cele ale profesorilor din Polonia, de circa 2,5 ori, potrivit calculelor ZF pe baza raportului Teacher and School Heads Salaries and Allowences în Europe 2012-2013, realizat de rețeaua de informare și comunicare The Eurydice Network din cadrul Comisiei Europene'' (Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.12.2013 (http://www.zf.ro/zf-24).De aceea se consideră că la evaluarea eficienței muncii prestate trebuie supus atenției și aspectul remunereației.
Nu se poate o veșnicie a cere performanță, a aloca responsabilități urmat cu amenințările de rigoare fără a vorbi și despre remunereație. . Figura nr.4 Remunerația in UE a cadrelor didactice
Ținând cont că Romania se afla pe locul 5 în Uniunea Europeana (UE) după creșterea economica înregistrată în trimestrul al patrulea din 2014 comparativ cu aceeași perioadă din 2013. Produsul intern brut al Romaniei în 2014 a fost, în termeni reali, mai mare cu 2,9% comparativ cu anul 2013, arata datele Institutului National de Statistică, având un trend creșcător.
Deci, nu se poate afirma că nu ar exista sumele de bani cuvenite, promise sistemului de educație din cadrul PIB, dor că trebuie și voință. Terminând cu un exemplu precum: ,,o țară capabilă să obțină rezultate la alfabetizare cu 1% mai mari decât media internațională va atinge un nivel de productivitate a muncii și un nivel al PIB pe cap de locuitor cu 2,5% și respectiv 1,5% mai mari decât cele ale altor țări''.
,,Rezultatele școlare influențează creșterea economică: 1 deviație standard la nivel de țară (adică 47 puncte la PISA 2000, matematică) în ceea ce privește rezultatele la teste – asta înseamnă o creștere anuală a PIB-ului cu ~1%; 1 deviație standard în plus la rezultatele la matematică în liceu înseamnă câștiguri anuale ale individului cu 12% mai mari (SUA); efecte similare cu privire la aceste aspecte au fost remarcate atât în cazul țărilor dezvoltate cât și al celor în curs de dezvoltare; proliferarea alfabetizării de bază și creșterea proporției elevilor care depășesc pragul performanței de vârf au efecte independente, pozitive asupra creșterii economice''.
1.5 Modelarea creșterii și dezvoltării economiei
Modelarea creșterii economice se referă la elaborarea și utilizarea de modele economico-matematice, fie în scop teoretic de descriere și explicare, fie în scop pragmatic, de previzionare a procesului creșterii economice. Modele derivă din aplicarea teoriei modelării în știința și practica economică. Modelul creșterii economice reprezintă o construcție logică matematică corespunzătoare structurii logice a teoriei creșterii economice. Această teorie se referă la ansamblul factorilor care concură la creșterea producției naționale, pe ansamblu și pe locuitor.
Dependența funcțională a producției față de acești factori este pusă în evidență printr-un sistem de ecuații. Principalele modele de creștere economică sunt:
1) Modele neoclasice de creștere economică. Se caracterizează prin următoarele trăsături: a) urmăresc posibilitatea creșterii economice la nivelul ocupării depline a forței de muncă; b) sunt modele ale ofertei bazate în principal, pe funcția de producție; iau ca ipoteze de lucru concurența perfectă, perfecta flexibilitate a prețurilor și salariilor, perfecta substituire a factorilor de producție; vizează echilibrul pe termen lung; c) întreaga analiză este concentrată pe prețuri; d) logica comportamentului economic este o logică a alegerii; rata de creștere economică este independentă de rata de economisire, fiind legată de rata de creștere a populației; economisirea este cea care comandă investiția; pentru permanenta egalitate între economisire și investiție se prezumă perfecta flexibilitate a ratei dobânzii pe piața financiară; e) echilibrul economic se produce exact ca pe piața bunurilor, adică există întotdeauna o rată a salariului care asigură ocuparea deplină; se concentrează exclusiv asupra utilizării eficiente a resurselor neglijând aspectele de repartiție a veniturilor. Principalul model neoclasic de creștere economică este funcția de producție de tip Cobb – Douglas: Y = AKLp unde A = reprezintă factor dimensional și de omogenizare (datorită unităților de măsură diferite în care sunt exprimate K și L); K = volumul capitalului; L = volumul forței de muncă; a = elasticitatea producției în raport cu capitalul (numărul de procente cu care se modifică Y atunci când K se modifică cu un procent); P = elasticitatea producției în raport cu forța de muncă (numărul de procente cu care se modifică Y atunci când L se modifică cu un procent); a = (AY/AK)/(Y/K); p = (AY/AL)/(Y/L). De regulă a + P = 1, ceea ce înseamnă că funcția de producție are randament constant și egal cu unitatea. Dacă suma respectivă este supraunitară, funcția are randament crescător, iar dacă este subunitară, randamentul funcției este descrescător. Progresul tehnic nu apare explicit în funcție, fiind considerat încorporat în K și L. Există însă și modele de creștere cu progres tehnic neîncorporat (explicit formulat în funcție) cum ar fi: a) funcții de producție de tip Harrod, în care progresul tehnic economisește munca: V = A.K.a LP 'expt, unde e xpt = influența progresului tehnic exprimat prin exponențiala e; b) funcții de producție de tip Solow, în care progresul tehnic economisește capitalul: Y = A.Ka .LL' .expt; c) funcții de producție de tip Hicks, în care progresul tehnic economisește atât capitalul, cât și munca: V = A.Ka .Lf '.ext, unde X = rata progresului tehnic.
2) Modele keynesiste de creștere economică.
Se caracterizează prin următoarele trăsături:
vizează creșterea economică echilibrată pe termen scurt; consideră că sistemul economic nu este în echilibru stabil ca ocupare deplină și se poate afla în echilibru stabil la subocupare; echilibrul de subocupare nu se produce de la sine, ci este necesară intervenția statului în economie; se referă la echilibrul economic general (nivelul macroeconomic); sunt modele ale cererii, de aceea. Sunt constituite pe baza a trei funcții:
a) funcția de consum: C = cY, unde C = consumul; c = înclinația marginală spre consum; Y = venitul;
b) funcția de investiții care ne arată că antreprenorii investesc atâta timp cât eficiența marginală a capitalului este mai mare decât rata dobânzii. Această funcție depinde și de înclinația marginală spre economii (5), 5 = AS/AY; economiile (S) se concretizează în principal, în plasamente sub formă de investiții sau tezaurizarea lor;
c) funcția de lichiditate explică formarea ratei dobânzii prin comportamentul agenților economici față de fracțiunea economisită din Y. Investiția este cea care comandă economisirea. Într-o formă simplificată, modelul creșterii economice echilibrate, elaborat de J. M. Keynes se poate reda astfel: C + I = C + S, de unde rezultă că I = S. Modelul economic elaborat de Keynes Revista Română de Statistică – Supliment Trim II/2013 241 este un model care face o analiză statică a două poziții comparative, fără a analiza procesul de trecere de la o poziție la alta a sistemului economic.
3) Modele de creștere echilibrată neokeynesiene, unde cele mai importante contribuții, în acest sens sunt: modelul Harrod, modelul Solow și modelul Școlii de la Cambridge (Anglia) reprezentat de J. Robinson, N. Koldor și L. Pasinetti.
4) Modele structurale de creștere economică, unde cel mai important dintre ele este modelul V. Leontief input-output sau balanța legăturilor dintre ramuri (BLR). Tabelul input-output este o structură matriceală cu dublă intrare care cuprinde patru cadrane:
5) Modele de creștere economică optimă, cu funcție obiectiv și un sistem de restricții sub formă de ecuații sau inecuații, ca cele bazate pe programa matematică.
6) Modele economico-ecologice, sunt modele de creștere economică integrată, adică iau în calcul și modul natural.
În general, aceste modele sunt de tip structural, încercând să surprindă interrelațiile (directe și programate) între creșterea economică a diferitelor ramuri și sectoare și degradarea ecologică, respectiv căile de contracarare a acestui proces. Unul din aceste modele este modelul Cumberland2 , care creează un cadru de principiu menit să pună în evidență consecințele activității economice în planul mediului ambiant. Acesta este un model intersectorial conceput pe fondul unui program de dezvoltare regională.
Modelul se referă la costurile cerute de restaurarea mediului la nivelul calitativ pe care îl avusese înainte de aplicarea programului de dezvoltare regională, punând, totodată, în evidență diferența dintre costuri și beneficii în domeniul protecției mediului. Modelarea economico-matematică, în general, și cea a creșterii economice, în special, și realizarea funcțiilor sale științifice, practice și de previziune, presupune ca modelele să îndeplinească condiția de izomorfie, adică să întrunească o dublă corespondență: gnoseologică, între model și realitate și logica, între model și teoria pe baza căreia a fost elaborat.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Educatia Economica Si Antreprenoriala In Romania Necesitate Si Oportunitate (ID: 139480)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.