Educatia Ecologica Si de Protectie a Mediului In Invatamantul Prescolar
CUPRINS
Argument
Capitolul 1 – Noțiuni elementare de educație ecologică
1.1. Clarificări conceptuale
1.2. Planeta vie
1.3. Aerul
1.4. Solul
1.5. Apa
1.6. Calendarul ecologic
Capitolul 2 – Particularități ale procesului instructiv-educativ în activitățile de educație ecologică din învățământul preșcolar.
2.1. Particularități ale dezvoltării psihice la copilul preșcolar
2.1.1. Dezvoltarea proceselor senzoriale la vârsta preșcolară
2.1.2. Dezvoltarea gândirii la copilul preșcolar
2.1.3. Limbajul la vârsta preșcolară
2.1.4 .Dezvoltarea memoriei și a imaginației la vârsta preșcolară
2.1.5. Dezvoltarea atenției la vârsta preșcolară
2.1.6. Afectivitatea la vârsta preșcolară
2.1.7. Dezvoltarea motricității și voinței la vârsta preșcolară
2.2. Metode didactice în educația ecologică a preșcolarilor
2.2.1. Metodele de comunicare
2.2.2. Metodele de explorare a realității
2.2.3. Metodele bazate pe acțiune
2.3. Mijloace de învățământ utilizate în activitățile de educație ecologică
2.4. Forme de organizare a activităților de educație ecologică
2.5. Finalități ale educației ecologice în învățământul preșcolar
Capitolul 3 – Educația ecologică și de protecție a mediului în învățământul preșcolar ( disciplină opțională)
3.1. Programa activității opționale educație ecologică nivel I (3-5 ani)
3.2.Programa activității opționale educație ecologică nivelul II (5-6 ani)
3.3. Omul – prieten sau dușman al mediului
3.4. Deșeurile
3.5. Reciclarea
3.6.Exemple de activități de educație ecologică desfașurate în învățământul preșcolar
Concluzii
Anexe
Bibliografia
Argument
Motto: „Datoria ta, îți zic, Cu tot ce-i în jurul tău,
E să înveți încă de mic. Să știi ce-nseamnă măsura
Bine să te porți mereu Și să ocrotești NATURA”
(Darius Răceanu, Să înțelegem natura pentru a înțelege viitorul)
Educația ecologică trebuie să înceapă încă din grădiniță. Să-i învățăm pe copii să fie descoperitori, să privească, să asculte, să-și mobilizeze vibrațiile inimii descoperind și prețuind comorile ascunse ale lumii, iar cunoștințele și deprinderile formate să constituie piatra de temelie a educației ecologice, care să devină componentă importantă a educației permanente.
Deși este “ o picătura într-un ocean ”, programul de educație ecologică inițiat la nivel național, vine în sprijinul efortului poporului nostru în protejarea și ocrotirea mediului înconjurator.
Scopul acestei laturi a educației a fost înarmarea copiilor cu abilități de protejare a naturii, concretizate în capacități de investigare a naturii, de transfer și valorificare a cunoștințelor în situații noi de utilizare a unui limbaj ecologic. În acest sens s-a urmărit alegerea unui conținut adecvat, alegerea de mijloace și strategii comportamentale și de abordare corectă a diferitelor probleme ecologice.
Prin desfășurarea acestor activități se urmărește:
– Crearea unui cadru adecvat desfățurării activităților;
– Confecționarea și procurarea de materiale și accesorii corespunzătoare;
– Formarea unor deprinderi practice de a proteja și întreține natura;
– Cunoașterea echilibrului ecologic din diverse medii și a consecințelor distrugerii acestuia de către om;
– Formarea conduitei ecologice a copiilor prin îmbogățirea orizontului de cunoștințe, priceperi și deprinderi ecologice.
În cadrul programei existente a activităților din grădiniță, la fiecare capitol se pot realiza și aspecte ale educației ecologice. Pot fi utilizate cu deosebită eficiență observările asupra mediului, jocuri distractive, povestiri, plimbări, drumeții, vizite, discuții libere și convorbirile organizate.
Capitolul 1
NOȚIUNI ELEMENTARE DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ
CLARIFICĂRI CONCEPTUALE
Termenul ecologie a fost introdus pentru prima dată de biologul german Ernest Haeckel în anul 1866, utilizând cuvintele grecești oikos = casă și logos = știință, vorbire. Deci, ecologia poate fi considerată ca o știință a habitatului ( a spațiului de locuit).
Ecologia definește astăzi „ știința care studiază condițiile existenței ființelor vii și interacțiunile de orice natură care există între aceste ființe vii, pe de o parte și între aceste ființe vii și mediul lor, pe de altă parte”.
Deseori „educația pentru mediu” este confundată cu ecologia. Educația pentru mediu nu se limitează la ecologie sau studiul științelor naturii. A învăța despre organismele vii habitatul lor și felul în care interacționează unele cu altele și cu mediul în care trăiesc, este o parte importantă a educației pentru mediu dar nu e totul.
Pentru a defini conceptul de educație pentru protecția mediului trebuie să explicăm două noțiuni : mediul și deteriorarea mediului.
Mediul – este ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: apa, aerul, solul și subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice și ființele vii, sistemele naturale în interacțiunile cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale și spirituale.
Deteriorarea mediului – o constituie alterarea caracteristicilor dinamice fizico – chimice și structurale ale comportamentelor naturale ale mediului, reducerea diversității și productivității biologice a ecosistemelor naturale și antropizate, afectarea echilibrului ecologic și a calității vieții, cauzate în principal de poluarea apei, atmosferei și solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea și valorificarea lor deficitară ca și prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului.
Dar, ce este educația pentru protecția mediului – acest tip de educație este ceva mai mult decât a învăța despre mediu. În acest tip de educație se pune accentul pe explorarea
atitudinilor, a valorilor, dezvoltarea științei, astfel încât toți membrii societății să învețe că ei pot lua parte activ la luarea deciziilor în comunitatea în care trăiesc.
Țintele educației pentru protecția mediului sunt:
să prevină acțiunile de deteriorare a mediului;
să mențină și să îmbunătățescă calitatea mediului înconjurător.
Realitatea privind situația prezentă a mediului în lume este negativă și deprimantă, dar educația pentru mediu are grijă să nu promoveze atitudini de apatie și fatalism în rândul tinerilor. Orice prezentare a problemelor de mediu trebuie să înceapă cu cauzele fenomenului și să se încheie cu alternative pozitive și căi posibile de soluționare. Cele mai multe probleme de mediu sunt complexe. Mediul, ca subiect al educației pentru mediu, include nu doar natura, ci și societatea, cultura, economia și politica.
Astfel educația pentru mediu:
trezește și dezvoltă sentimente de dragoste față de natură;
oferă informații despre mediu;
practică prin politica școlară și prin implicarea familiei, prin comportament
economisirea apei și a electricității, reciclarea hârtiei și a altor materiale, cumpărarea hranei produse natural și chiar producerea uneori a acesteia – o atitudine favorabilă naturii.
Încurajează atitudinea civică activă prin implicarea personală în protecția mediului.
Educația de mediu reprezintă procesul care servește la recunoașterea valorilor
mediului înconjurător și la clarificarea conceptelor privind mediul înconjurător.
Scopul său este de a promova formarea aptitudinilor necesare pentru a înțelege inter-relațiile dintre oameni, cultură și mediul înconjurător pentru dezvoltarea activității conștiente și responsabile, care are drept scop îmbunătățirea calității mediului.
1.2.PLANETA VIE
Terra, a treia planetă de la Soare, ne împărtășește cu generozitate din tainele ei. Frumoasa planetă albastră lasă ca viața să înflorească în lumea ei de patru miliarde de ani.
În demersul lor, cercetătorii din toate domeniile aduc date ale cunoașterii științifice care permit o abordare globală a planetei vii, Pământul.
Perceput ca un macrosistem caracterizat prin complexitate și dinamism, mediul se află sub semnul schimbării. Elementele care îl compun sunt angajate în relații de interacțiune, fiind necesară și cunoașterea acestora.
Omul este deopotrivă creatura și creatorul mediului său care-i asigură existența fizică și îi oferă posibilitatea unei dezvoltări intelectuale, morale, sociale și spirituale. În lunga și laborioasa evoluție a rasei umane pe Pământ a sosit momentul în care, grație proceselor mereu mai rapide ale științei și tehnicii, omul a căpătat puterea de a transforma mediul său în diverse feluri și de o manieră fără precedent. Cele două elemente ale mediului său, elementul natural și cel pe care el singur și l-a creat, sunt indispensabile fericirii sale și folosirii drepturilor sale fundamentale, inclusiv dreptul la viață.
Marea conferință ONU de ecologie de la Rio din 1992 a adus în actualitate conceptul de biodiversitate, relevând faptul că pentru supraviețuirea civilizației noastre este necesară menținerea tuturor formelor de viață de pe pământ. S-au făcut ca atare recomandări țărilor să dezvolte programe de protejare a naturii, sub toate aspectele.
Protecția naturii a devenit astfel una dintre preocuparile majore ale organelor naționale, UE, ONU, Consiliul Europei etc., iar statele au pus în aplicare recomandările lorlor prin intensificarea creării de parcuri naționale, rezervații naturale și alte forme de protecție.
La început nomad, apoi vânător și culegător, omul a pus bazele agriculturii și zootehniei care au inițiat marile transformări ale Terrei. Distrugerea mediului natural și mai ales a pădurii a provocat regresul sau dispariția unor specii de plante și animale.
Despădurirea a fost urmată de eroziunea solului, scurgeri superficiale, pășunat excesiv. Despădurirea are urmări grave pentru ambianță, adesea ireversibile. România este una din puținele țări europene în care suprafața pădurii scade. Defrișarea vegetației forestiere virgine viguroase și stabile, ce acoperea odinioara 75 – 80 %, din suprafața României, fațîăde circa 26% cât a mai rămas în prezent artificializată, prost gestionată, poluată, a dus la dezlănțuirea eroziunii și la modificarea regimului climatic, efecte care, astăzi, se întorc asupra noastră ca un bumerang
Povestea Pământului are însă și capitole luminoase , pentru care umanitatea trebuie să manifeste un comportament responsabil.
Conform principiului I , din Declarația de la Rio (2002), ființele umane se află în centrul preocupărilor pentru dezvoltarea durabilă.
În baza acestei abordări protecția vieții sălbatice sau a altor resurse naturale nu reprezintă un scop în sine, ci mai degrabă o necesitate pentru a asigura o calitate superioară, durabilă a vieții umane.
Zile importante de acțiune pentru conservarea și protejarea vieții pe Terra
Fig. 1 – 22 Aprilie Ziua Pământul Fig. 2 – 5 Iunie Ziua Mediului
Fig.3 – 21 Iunie Ziua Soarelui Fig.4 -10 Decembrie Ziua internațională
a drepturilor omului
Fig5 -11 Iulie Ziua Populației Fig.6-22Mai Ziua Internațională a Biodiversității
1.3. AERUL
Aerul se află de jur împrejurul Pământului formând un înveliș continuu cu o grosime medie de 50 km, mai gros la ecuator și mai subțire la poli, formând ATMOSFERA. Atmosfera are aceeași formă cu Pământul și rămâne la suprafața acestuia datorită forței de gravitație. Aerul este format dintr-un amestec de gaze după cum urmează:
Oxigen 20,93% volum – 23% masa
Azot cca. 78% volum
Argon 0, 93 % volum
Dioxid de carbon 0,03% – 0,07%( în zonele industrializate)
În afară de gaze în atmosferă se mai găsesc vapori de apă, particule de praf, microorganisme, cristale de gheață.
1.Oxigenul
Determină în cea mai mare parte însușirile fizice și chimice ale aerului, însușiri care fac din acesta un adevărat scut protector, la adăpostul căruia se desfășoară viața pe Pământ. Prezintă o deosebită importanță biologică, fiind răspunzător de procesele fundamentale care au loc la nivelul regnului animal sau vegetal dar și un constituent important al materiei din organismele vii.
2. Azotul
Este gazul cel mai răspândit în atmosfera terestră. Azotul are un rol important pensălbatice sau a altor resurse naturale nu reprezintă un scop în sine, ci mai degrabă o necesitate pentru a asigura o calitate superioară, durabilă a vieții umane.
Zile importante de acțiune pentru conservarea și protejarea vieții pe Terra
Fig. 1 – 22 Aprilie Ziua Pământul Fig. 2 – 5 Iunie Ziua Mediului
Fig.3 – 21 Iunie Ziua Soarelui Fig.4 -10 Decembrie Ziua internațională
a drepturilor omului
Fig5 -11 Iulie Ziua Populației Fig.6-22Mai Ziua Internațională a Biodiversității
1.3. AERUL
Aerul se află de jur împrejurul Pământului formând un înveliș continuu cu o grosime medie de 50 km, mai gros la ecuator și mai subțire la poli, formând ATMOSFERA. Atmosfera are aceeași formă cu Pământul și rămâne la suprafața acestuia datorită forței de gravitație. Aerul este format dintr-un amestec de gaze după cum urmează:
Oxigen 20,93% volum – 23% masa
Azot cca. 78% volum
Argon 0, 93 % volum
Dioxid de carbon 0,03% – 0,07%( în zonele industrializate)
În afară de gaze în atmosferă se mai găsesc vapori de apă, particule de praf, microorganisme, cristale de gheață.
1.Oxigenul
Determină în cea mai mare parte însușirile fizice și chimice ale aerului, însușiri care fac din acesta un adevărat scut protector, la adăpostul căruia se desfășoară viața pe Pământ. Prezintă o deosebită importanță biologică, fiind răspunzător de procesele fundamentale care au loc la nivelul regnului animal sau vegetal dar și un constituent important al materiei din organismele vii.
2. Azotul
Este gazul cel mai răspândit în atmosfera terestră. Azotul are un rol important pentru viața plantelor și animalelor fiind constituentul tuturor celulelor vii, proteinelor și acizilor nucleici. Animalele și plantele nu pot asimila direct azotul din aerul atmosfericș ele au nevoie de azot sub formă de săruri solubile pe care plantele le iau din sol.
3. Argonul
Este al treilea component al aerului. Nu are un rol ecologic deosebit.
4. Dioxidul de carbon
Este principalul purtător al carbonului în natură. Circuitul carbonului cuprinde toate procesele prin care acrbonul trece în atmosferă, în oceane și în corpul viețuitoarelor. Dioxidul de carbon (CO2) provine din:
arderea combustibililor;
putrezirea plantelor, animalelor și a bacteriilor moarte;
erupțiile vulcanilor;
respirația viețuitoarelor.
Ziua concentrația de CO2 scade datorită fotosintezei, iar noaptea crește datorită respirației viețuitoarelor și absenței fotosintezei. Dioxidul de carbon este un component important, care participă la procesul de fotosinteză prin care plantele verzi convertesc energia solară în energie chimică, stocată ca material organic.
În straturile superioare ale atmosferei se gasește ozonul, care acționează ca un filtru absorbind radiațiile solare. Același ozon aflat în concentrație mare la altitudini mai mici de 11 km, poate fi dăunător pentru sănătate. Subțierea stratului de ozon reduce protecția naturală a Pământului și constituie un pericol pentru întreaga planetă.
Consecințele deprecierii stratului de ozon
Slăbirea sistemului imunitar,apariția cancerului de piele, arsuri ale zonelor expuse la soare, îmbătrânirea pielii, etc.
Acționează asupra structurii ADN ducând la modificări în ecosistemele acvatice și terestre cu implicații majore în echilibrul trofic.
Modificări ale temperaturii atmosferice.
Aerul este incolor. Culoarea atmosferei este determinată de prezența vaporilor de apă, a prafului, a microorganismelor.
Dacă atmosfera ar dispărea Pământul ar deveni o planetă a tăcerii înconjurată de un abis întunecat. Temperatura la suprafața Pământului ar fi de 100 grade Celsius. Razele soarelui ar pârjoli uscatul, iar apa mărilor ar fierbe. Pe timpul nopții temperatura ar coborî sub – 100 grade Celsius iar gerul ar putea congela fundul oceanelor.
POLUAREA AERULUI
În urma activităților oamenilor în atmosferă sunt eliberate zilnic uriașe cantități de praf, gaze toxice, fum, gaze de eșapament, etc. Toate acestea contribuie alături de vaporii de apă, dioxidul de carbon și ozon (aflat la altitudini mai mici de 11 km) la crearea și accentuarea efectului de seră. Datorită acestui efect, temperatura este în prezent mai mare cu circa 30° Celsius. Unul dintre factorii cei mai poluanți este monoxidul de carbon.
Ce este monoxidul de carbon?
Monoxidul de carbon (CO) – este un gaz incolor, inodor și insipid, care arde cu flacără albastră, strălucitoare dar nu întreține arderea. Este cel mai frecvent poluant al aerului. Emisiile totale de CO din atmosferă le depășesc pe cele ale celorlalți poluanți la un loc.
Prezența monoxidului de carbon în aer se datorează următoarelor procese:
arderea incompletă a cărbunilorsau a compușilor cu carbon ( sobe, motoare cu
ardere internă);
emanații de gaze rezultate în urma proceselor care au loc în industria
metalurgică;
descompunerea la temperaturi foarte înalte, a dioxidului de carbon ( incendii ale
pădurilor, experimente nucleare, etc.)
ȘTIAȚI CĂ…..
Pădurea este numită „ plămânul verde al planetei” deoarece prin procesul de
fotosinteză elimină în atmosferă oxigen și absoarbe dioxidul de carbon.
Razele soarelui străbat atmosfera fără a o încălzi. Ele încălzesc suprafața
pământului (uscat, mări, oceane) de la care se încălzește aerul din straturile inferioare și apoi cel din straturile superioare ale atmosferei. Atmosfera se încălzește deci, de jos în sus.
În lume există peste 16000 de instalații care transformă forța vântului
(energia eoliană) în energie electrică. Cele mai numeroase instalații de acest gen se găsesc in S.U.A. și Canada.
1.4.SOLUL
Solul este, conform DEX strat afânat, moale și friabil de la suprafața scoarței pământești, care constituie mediul de viață al plantelor și animalelor; suprafața pământului, pământ, teren.
Azi, datorită tehnicii avansate, cu ajutorul sateliților se culeg date importante și precise despre sol.
Solul este foarte divers. În alcătuirea lui intră:
particule anorganice care provin din alterarea rocilor;
particule organice, ele provin din subsanțe vegetale și animale descompuse (bacterii, viermi, insecte, rădăcini, etc.) ;
apă;
gaze;
Omul a folosit solul pentru a-l cultiva și a produce hrana necesară. Pe sol, omul își desfășoară cea mai mare parte a activității lui și nu de puține ori neglijențele pe care le-a manifestat prin despăduriri masive, practicarea pășunatului excesiv au dus la distrugerea acestuia prin eroziune. În ținuturile cultivate de om, schimbările survenite în relief sunt mai active, eroziunea și depunerile pot căpăta viteze îngrijorătoare.
Un kilogram de sol conține în general:
– cca. 0,78 kg substanțe minerale;
– cca. 0,015 kg. Aer
– cca. 0,15 kg apă.
Pe Glob există zone întinse lipsite de condiții necesare pentru formarea solului, de exemplu: deșerturile, ghețurile. Răspândirea lor depinde de zonele de climă, de vegetație și relief.
Există mai multe tipuri de soluri:
Fig. 7 – tipuri de soluri
– podsolurile – unde cresc păduri de conifere, foioase;
– la câmpie – soluri de culoare brun-închisă sau neagră;
– în zonele mediteraneene – soluri brune sau roșii;
– cernoziomurile – soluri de o mare ferilitate.
Proprietățile solului:
Culoarea – informează despre modul cum s-a format și ce compoziție are.
Textura – se referă la proporția în care argila, nisipul, praful fac parte din compoziția solului.
Structura – reprezintă modul în care particulele solide se grupează în agregate de mărimi și forme diferite cu ajutorul unor lianți din sol.
Ph-ul – reprezintă concentrația în ioni de H din componența solului, raportată la ionii de hidroxil(OH).
POLUAREA SOLULUI
În zonele foarte dezvoltate ale societății umane, aerul, apa, solul, sunt invadate de reziduuri care depășesc puterea naturală de transformare și de integrare în factorii de mediu care devin inutilizabili de către om. Pe sol se adună cantități mari de gunoaie provenite din orașe sau din deșeuri industriale, care ajung uneori să aibă consecințe directe asupra așezărilor omenești.
Poluarea cu reziduuri
Reziduurile ajung să polueze solul și degradează terenurile tocmai acolo unde acestea sunt mai fertile. Solul este „ locul de întâlnire” al poluanților: pulberile din aer, gazele toxice dizolvate în atmosferă și care se întorc în sol, apele de infiltrație care impregnează solul cu poluanți antrenându-le spre adâncime, râurile poluate care infestează suprafețele inundate sau irigate.
Poluarea cu pesticide
Pesticidele sunt substanțe chimice utilizate pentru combaterea speciilor dăunătoare agriculturii. Odată cu distrugerea dăunătorilor sunt distruse și alte viețuitoare. Pesticidele cu grad mare de toxicitate sunt : hidrocarburile clorurate și ierbicidele.
Poluarea cu îngrășăminte
Datorită dezvoltării agriculturii, îngrășămintele se folosesc în cantități foarte mari. Ca urmare a folosirii lor o parte rămân în sol și sunt antrenate prin ape, ajungând în râuri și în apele freatice.
Ploile acide
Ploaia acidă conține acizi tari, derivați din substanțele care poluează atmosfera. Ea cade pe sol unde se produc modificări în compoziția chimică a acestuia.
Se poate concluziona că, din păcate, solul este locul de întâlnire al poluanților. De aceea, educația cetățenească în favoarea protecției mediului este cea mai ingenioasă soluție tehnică de remediere a poluării.
CUM PROTEJĂM SOLUL?
România a semnat Convenția pentru combaterea deșertificării , care a fost ratificată de parlament prin legea 629/1997. de la acea dată au fost întreprinse următoarele acțiuni:
A fost elaborat un Proiect de Hotărâre al Guvernului pentru organizarea și funcționarea Comitetului Național Român pentru Deșertificare.
A fost elaborată Strategia Națională și Programul de acțiuni privind combaterea deșertificării, degradării terenurilor și a secetei.
Zile importante de acțiune pentru conservarea și protejarea solului
Fig. 8 – 22 Aprilie Ziua Pământului Fig. 9 – 17 iunie Ziua Mondială
pentru combaterea Deșertificării
1.5. APA
Din spațiu, Pământul, pare o uriașă minge albastră, datorită cantității de apă care acoperă 71% din suprafața sa. Totalitatea apelor de pe Glob formează hidrosfera. Hidrosfera cuprinde concomitent, atât toate stările de agregare ale apei (vapori de apă, apă și gheață) cât și formele sub care acestea se află (ghețari, oceane și mări, râuri, lacuri, ape subterane, apa din sol, apa din atmosferă). Mololecula de apă (H2O) prezintă o proprietate specială în condițiile termice ale Terrei: se poate afla simultan în toate cele trei stări de agregare (lichid, solid și gazos). Această comportare neobișnuită este datorată diferenței mici dintre temperatura de fierbere (100ºC) și cea de îngheț ( 0ºC). În condițiile termice de la suprafața scoarței terestre, dar și în interiorul acesteia se realizează ușor trecerea dintr-o stare de agregare în alta. În acest fel are loc circuitul apei în natură.
Trecerea apei dintr-o stare în alta face să apară: norii, ceața, ploaia, grindina, roua, bruma, zăpada, poleiul. Fig. 10 – Circuitul apei în natură Apa este o componentă indispensabilă a vieții. Ființele vii nu pot supraviețui în absența apei.
Un om consumă în medie 3l de apa / zi, iar corpul său are un conținut de 60-70% apă.
Dacă ne raportăm la regnul vegetal, apa este conținută în salate, castraveți, andive (95%) sau în roșii și morcovi ( 90%). Merele conțin 85% apă, cartofii 80%, fasolea și mazărea 10%.
Cămilele își pot produce traversând deșertul, aproximativ 40 l apă prin oxidarea grăsimilor ce se găsesc în cocoașă.
Toate viețuitoarele și omul posedă modalități de procurare a apei.
Pe glob există cantități enorme de apă. Apa face un circuit permanent în natură.
Doar un procent mic este reprezentat de apa dulce (potabilă), cele mai mari rezerve de apă, mările și oceanele, au apă sărată. Acest mic procent de apă dulce nu este distribuit în mod egal în toate zonele lumii, ceea ce face ca în unele țări, această sursă a vieții să fie foarte scumpă.
Încă din cele mai vechi timpuri, omul a folosit apa în diferite scopuri. La început a folosit-o pentru a o bea, a se spăla, a prepara mâncare, apoi pentru agricultură și industrie ajungând să construiască hidrocentrale pentru obținerea curentului electric. Apa i-a dat omului și resurse de trai: alge, pești, mamifere acvatice, pescuitul fiind una din primele îndeletniciri ale omului primitiv.
Necesarul zilnic de apă al omului este aproximativ de 1,5 – 2 litri consumată ca atare, dar poate consuma pentru curățenia corporală zilnic aproximativ 40 litri de apă. Organizația Mondială a Sănătății consideră ca optim pentru acoperirea acestor nevoi, o cantitate de 100 litri în 24 ore.
Apa este folosită astfel:
Toalete 33%
Chiuvete și baie 48 %
Curățenie 10%
Gătit și băut 1%
La nivel mondial, datorită creșterii populației globului, accelerării procesului Fig.11 – Apa, mod de consum
de urbanizare și a creșterii confortului vieții moderne, se înregistrează o cerere crescută de apă. De aceea, apa trebuie gospodărită cu mare grijă și să se acorde o importanță deosebită calității apei potabile.
Deoarece poluarea apelor determină schimbarea mediului de viață de pe planetă, acest aspect constituie o temă de interes pentru mișcarea ecologistă. Se are în vedere asigurarea calității apei pe care o consumă omul deoarece ea afectează starea de sănătate. Este necesară o selecție atentă a lichidelor și alimentelor pe care le consumă omul având în vedere că ele conțin într-o anumită măsură diferiți compuși chimici.
Poluarea apei
Apa din natură trebuie să fie curată, adică să nu conțină substanțe toxice, dăunătoare vieții. Apa din jurul fabricilor, fermelor de animale, orașelor mari este poluată. În râurile poluate, plantele sunt primele care dispar, apoi încep să moară și animalele cu cea mai mică rezistență, cum ar fi peștii.
Sursele de poluare se clasifică în funcție de:
Acțiunea poluanților în timp:
– continuă, cu caracter permanent ( canalizarea unui oraș, industrii, etc);
-discontinuă sau temporară (colonii provizorii, nave, autovehicule, locuințe,
instalații industriale deplasabile, etc.)
– accidentale (avarii la rezervoare sau instalații).
Proveniența poluanților:
surse de poluare organizate (apele uzate menajere,
industriale, agrozootehnice);
surse de poluare neorganizate (apele provin din ploaie
sau zăpadă, reziduurile solide de tot felul, etc.)
Măsuri de prevenire a poluării apei.
interzicerea îndepărtării la întâmplare a deșeurilor de orice fel, care ar putea
polua apa;
organizarea corectă a sistemelor de canalizare și a instalațiilor locale;
construirea de stații de epurare a apei uzate;
construirea de stații sau sisteme de epurare specifice pentru apele reziduale
ale întreprinderilor industriale;
înzestrarea cu sisteme de reținere și colectare a substanțelor radioactive din
apele reziduale ale unităților unde se produc sau se utilizează astfel de substanțe;
controlul depozitării deșeurilor solide, astfel încât substanțele nocive să nu
se infiltreze în pânza freatică.
Până să ajungă la robinet și apoi în paharul nostru, apa este supusă unor procedee destul de costisitoare și de complicate, în mari instalații de epurare.
Fig.12 – Stația de epurare a apei menajere
Povestea apei
de Florin Iordăchescu
„Sus, la munte, /Nouri suri /Spânzurând peste păduri /Plouă picuri mari și mici /Peste arborii voinici /Și se scurg de pe tulpină, /Până jos, la rădăcină. /Apa în pământ pătrunde /Până cine știe unde/ Apoi iese la lumină/ Ca o undă cristalină /Și țâșnește un izvor./ Izvorașul călător /O pornește către vale /Până întâlnește-n cale /Alt izvor mai măricel /Și își varsă apa-n el. /Pârâiașul o pornește /Și se tot rostogolește /Printre pietre, printre stânci, /Până-n ape mai adânci, /Râuri mari și fluvii care /Curg și se revarsă-n mare./ Soarele când strălucește /Apa mării o-ncălzește,/Iar din apa încălzită,/Ca din oala de pe plită /Aburi se ridică-n sus./ Apoi aburul e dus /Prin văzduh /Împins de vânt /Dinspre mare spre pământ /Și se face iarăși nor /Pe deasupra munților./VăIătuci de nouri suri /Spânzurând peste păduri /Cern pe arborii voinici,/Iarăși picuri mari și mici /Ce ajung la rădăcină. /Apoi iese la lumină/Cine știe unde iar/ Izvorașul cel hoinar /Si-o pornește voinicește /Către râuri, fluvii care,/Apa iar o duc în mare. /Aburii din nou se-adună/ Nourașii se-mpreună /Și, pe nevăzută punte, Iarăși o pornesc spre munte … Hei, Povestea asta toată /Cum s-ar învârti o roată /Nu sfârșește niciodată … ”
Zile importante de acțiune pentru conservarea și protejarea hidrosferei
Fig. 13 -22 Martie Ziua Mondială a Apei
Fig. 14 – 8 Iunie Ziua Mondială a Oceanelor
Fig. 15 – 31 Octombrie Ziua Internațională
a Mării Negre Fig. 16 – 22 Septembrie Ziua Internațională
a Mediului Marin
6.Calendarul Ecologic
Evenimente Ecologice Internaționale
02 Februarie – Ziua Mondială a Zonelor Umede
15 martie – 15 Aprilie Luna Pădurii
22 Martie – Ziua Mondială a Apei
23 Martie – Ziua Mondială a Meteorologiei
01 Aprilie – Ziua Păsărilor
17 Aprilie – Ziua Mondială a Sănătății
22 Aprilie – Ziua Pamântului
10 Mai – Ziua Păsărilor și Arborilor
15 Mai – Ziua Internațională de Acțiune pentru Climă
22 Mai – Ziua Internațională a Biodiversității
24 Mai – Ziua Europeană a Păsărilor
05 Iunie – Ziua Mondială a Mediului
08 Iunie – Ziua Mondială a Oceanelor
17 Iunie – Ziua Mondială pentru combaterea deșertificării și secetei
21 Iunie – Ziua Soarelui
29 Iunie – Ziua Dunarii
11 Iulie – Ziua Mondială a Populației
09 August – Ziua Grădinilor Zoologice și a Parcurilor
16 Septembrie – Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon
18 Septembrie – Ziua Mondială a Geologilor
16-22 Septembrie – Săptămâna Mobilității Europene
22 Septembrie – Ziua Circulației fără Mașini
23 Septembrie – Ziua Mondială a Curățeniei
25 Septembrie – Ziua Internațională a Mediului Marin
26 Septembrie – Ziua Mondială a Munților Carpați
01 Octombrie – Ziua Mondială a Habitatului
04 Octombrie – Ziua Mondială a Animalelor
08 Octombrie – Ziua Mondială pentru Reducerea Dezastrelor Naturale
31 Octombrie – Ziua Internațională a Mării Negre
08 Noiembrie – Ziua Internațională a Zonelor Urbane
10 Decembrie – Ziua Mondială a Drepturilor Omului
Capitolul 2
PARTICULARITĂȚI ALE PROCESULUI INSTRUCTIV – EDUCATIV ÎN ACTIVITĂȚILE DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR
2.1. PARTICULARITĂȚI ALE DEZVOLTĂRII PSIHICE LA COPILUL PREȘCOLAR
Grija pentru ocrotirea și educarea copilului, modelarea personalității, formarea capacității lui de adaptare pentru a se integra ușor în mediul social, cu condiția respectării particularităților individuale, ca și a drepturilor sale este ideea fundamentală de la care pornește orice alternativă pedagogică.
Perioada preșcolară este considerată perioada celei mai intensive receptivități, mobilități și posibilități psihice, constituie o perioadă de progrese remarcabile în toate planurile. Copilul preșcolar traversează etapa cunoașterii prin lărgirea contactului său cu mediul social și cultural formându-și toate conduitele de bază. Acum se constituie structurile intelectuale și creative mai importante inclusiv sociabilitatea, caracteristicile comportamentale de bază, reacțiile afective,acum copilul asimilează modele de viață care-i permit și determină integrarea sa în condiția umană. În succesiunea vârstelor umane, această perioadă se desfășoară intre 3-6/7 ani și intră ca notificație în „cei 7 ani de-acasă”. Mulți psihologi consideră această perioadă ca fiind dominatoare pentru întreaga viață psihică ulterioară, deoarece dezvoltarea inteligenței și conștiinței copilului, în această perioadă, sunt restrânse și atunci psihicul este axat pe achiziții de experiență din aria de trăire a copilului. Mediul preșcolar în care copilul de 3 ani este primit, este complet diferit de cel familial, integrarea sa se face cu oarecare dificultate datorită dependenței mari a copilului de mama sa și de ambianța familială. Dificultatea adaptării este generată și de faptul că preșcolarul mic prezintă încă instabilitate motorie și greutăți de exprimare și de înțelegerea clară a celor comunicate de adult.
2.1.1. Dezvoltarea proceselor senzoriale la vârsta preșcolară
În perioada preșcolară, dezvoltarea senzorială cunoaște un salt spectaculos. Astfel, tactul devine un simț de control și susținere a văzului și auzului. Practic, copilul pipăie tot ce vede iar percepțiile tactile peermit mari acumulări ale experienței personale cu lucrurile.
T. Crețu consideră că, pe ansamblu, percepțiile preșcolarului prezintă câteva caracteristici definitorii:
a) ele sunt stimulate și susținute de curiozitatea foarte mare a copilului;
b) sunt foarte vii, întrucât sunt saturate emoțional;
c) transferurile mai ușoare de la tact și auz la văz facilitează într-o mare măsură explorarea perceptivă;
d) percepția preșcolarului rămâne globală și îndeosebi percepția structurilor verbale, dar pot să apară uneori anumite performanțe surprinzătoare pentru cei din jurul său;
e) percepția preșcolarului poate beneficia de experiența sa anterioară, dar uneori transferurile sunt deformate (ex: confundă paharul cu cilindrul, lupul cu câinele, ș.a.)
f) percepția preșcolarului poate fi dirijată verbal de către adult și îndeosebi de către educatoare.
În ceea ce privesc reprezentările, ele apar ca fapte psihice la ante-preșcolar. Un efect pozitiv asupra structurării reprezentărilor îl are și limbajul, cuvântul acționând în mod eficient și asupra restructurării reprezentărilor.
Așadar, dezvoltarea acestor procese psihice necesită organizarea și desfășurarea unor activități complexe și diversificate, care se subordonează conceptului de educație senzorială.
Ca urmare, prin tot ceea ce face în planul educației senzoriale, educatoarea trebuie să urmărească realizarea unui echilibru dinamic între educația senzațiilor și cea a percepțiilor.
Ca atare, copilul trebuie plasat în situații reale caracteristice activităților libere. În asemenea condiții, exercițiul senzorial va constitui o veritabilă experiență de viață.
În general, forma exercițiilor senzoriale trebuie să varieze în conformitate cu nivelul de dezvoltare mintală a copiilor. Astfel, la grupa mică educarea simțurilor trebuie să păstreze o formă cât mai apropiată de forma pe care o iau în mod spontan exercițiile și jocurile copiilor până la 3 ani. De aceea, sala și celelalte locuri de desfășurare a activităților trebuie amenajate astfel încât să permită realizarea unor experiențe multiple, în domenii variate. În același timp, exercițiile propuse trebuie să fie cât mai apropiate de trăirile de viață zilnică, întrucât copii de această vârstă nu pot să stabilească raporturi sau nu pot să efectueze comparații. Materialul cel mai indicat este cel ce prezintă o bogată semnificație afectivă: jucării, păpuși, animale, diverse obiecte și accesorii de menaj etc.
Copiii din grupa mijlocie (4-5 ani) sunt suficient de dezvoltați pentru ca activitatea perceptivă a lor să devină o sursă de transformări, de comparații, de analiză. Materialul necesar efectuării exercițiilor senzoriale trebuie luat ca și la grupa mică pe cât posibil din mediul înconjurător apropiat.
La grupa mare (5-6 ani), rolul educației senzoriale constă în antrenarea preșcolarilor pentru a percepe diverse raporturi între mărimi, grutăți, volume, distanțe, etc.
Materialul utilizat în cadrul exercițiilor senzoriale poate fi de natură mai abstractă,dar nu trebuie să fie abundent. De asemenea, cu copiii din grupa mare pot fi organizate cu succes, jocuri educative de memorie și atenție vizuală, jocuri logice, jocuri de alăturări și de construcție.Verificarea cunoștințelor însușite pe aceste căi poate fi făcută prin intermediul desenului după observare și de asemenea, prin intermediul lucrului manual.
2.1.2. Dezvoltarea gândirii la copilul preșcolar
Gândirea are un caracter intuitiv, rămâne tributară caracteristicilor concrete, senzoriale, este strâns legată de percepții, de imagine. Copilul gândește ceea ce vede. Copilul nu face distincția între realitatea obiectivă și cea personală, ceea ce generează egocentrismul, preșcolarul crezându-se centrul universului. Confuzia dintre Eu și lume duce la caracterul animist al gândirii, prin atribuirea de calități umane, obiectelor.
O altă caracteristică la fel de importantă, este conturarea primelor operații și organizarea structurilor operative ale gândirii.
J. Piaget consideră că este perioada preoperatorie a gândirii, bază pentru apariția noțiunilor empirice. Dacă în perioada ante-preșcolară, pentru identificarea obiectelor și însușirilor acestora, copilul întreba „ Ce este aceasta?” , în perioada preșcolară, pe baza intensificării proceselor de cunoaștere, copilul întreabă : „De ce?”.
„De ce-urile” copilului arată existența pre-cauzalității intermediare între cauza eficientă și cauza finală; caută o relație, procesele fizice sunt asimilate la acțiuni proprii.
Toate aceste caracteristici ale comportamentului mental al copilului reprezintă încercări ale sale de a-și oferi răspunsuri la nenumăratele întrebări care apar în confruntarea din ce în ce mai frecventă cu lumea.
2.1.3. Limbajul la vârsta preșcolară
Limbajul constituie un element semnificativ pentru organizarea funcționalității psihocomportamentale a copilului preșcolar. Prin intermediul limbajului, el își lărgește contactul cu cei din jur, realizează noi achiziții odată cu îmbogățirea experiențelor sale de viață și își dezvoltă capacitatea de manifestare a gândurilor și sentimentelor, iar cu ajutorul cuvântului, imprimă dinamism și ordine la nivelul întregii activități psihice.
Limbajul preșcolarului se deosebește de cel al adultului printr-o pronunțare imperfectă, mai ales la începutul pre-școlarității și sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete. Dar în timp, numărul erorilor scade treptat și își însușește morfologia și sintaxa în practica vorbirii.
Copiii preșcolari manifestă o deosebită plăcere să-și însușească cuvinte noi și să se mândrească pentru că le știu. Ei sunt atenți la vorbirea celor mari și preiau de la aceștia unele modalități de exprimare, care tind să se stabilizeze în comunicarea lor verbală, așa numitele clișee verbale.
2.1.4. Dezvoltarea memoriei și a imaginației la vârsta preșcolară
Dacă la vârsta ante-preșcolară, memoria are un caracter spontan, în preșcolaritate, datorită dezvoltării gândirii și a limbajului interior, alături de memoria mecanică se dezvoltă memoria logică, alături de cea neintenționată apare cea intenționată. Aceasta din urmă se dezvoltă mai ales atunci când informațiile au semnificație pentru copil și sunt în strânsă legătură cu sarcinile de joc.
De regulă, memoria preșcolarului este verbală, deoarece el verbalizează tot ceea ce vede și face. Memoria este strâns legată de interesele copilului. Conținutul memoriei este foarte bogat: mișcări, stări afective, imagini, cuvinte, idei. Totoși, memoria copilului la această vârstă rămâne difuză, incoerentă, nesistematizată.
Asemenea memoriei, la vârsta preșcolară și imaginația cunoaște o mare dezvoltare. Plăcerea și bucuria îl fac pe copil să-și amplifice imaginativ așteptările.
Imaginația îndeplinește la copil un rol de echilibrare sufletească, rezolvă contradicția dintre dorințele și posibilitățile copilului.
2.1.5. Dezvoltarea atenției la vârsta preșcolară
Atenția este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate. Sub influența gândirii și a limbajului, atenția constituie una din cele mai importante condiții ale fixării și păstrării experienței personale, ceea ce duce la condiția de bază pentru activitatea de învățare, întrucât ea contribuie la formarea trebuinței de cunoaștere, a deprinderilor de orientare și investigație, de concentrare și percepere.
La vârsta preșcolară predomină atenția involuntară, fiind permanent susținută de marea curiozitate a copilului preșcolar.
Cea mai importantă schimbare produsă în perioada preșcolară o reprezintă apariția atenției voluntare. Acest lucru are loc întâi în cadrul jocului, iar apoi în toate celelalte activități.
Jocul fiind activitatea de bază a copilului, îi oferă acestuia prilejul unor exerciții de concentrare a atenției fiind presărat cu momente afective, având un evident rol antrenant, ce face ca efortul legat de concentrarea și persistența atenției să nu pară dificil.
La preșcolarul de vârstă mijlocie și mare, atenția se manifestă și în condițiile de combinare spontană între rolul personal și rolul partenerilor de joc, ceea ce duce la dezvoltarea mobilității atenției și a distributivității acesteia. De asemenea, respectarea regulilor jocului îl obligă pe copilul preșcolar la concentrarea atenției.
2.1.6. Afectivitatea la vârsta preșcolară
Viața afectivă la vârsta preșcolară prezintă câteva particularități semnificative în raport cu perioada ante-preșcolară. T.Crețu în lucrarea sa, „Psihologia vârstelor” (pag. 173) prezintă aceste particularități astfel:
Viața afectivă a preșcolarului este mult mai bogată și diversificată. Copilul, care la începutul vieții a intrat în relație doar cu părinții, apoi cu ceilalți membri din familie, acum el intră în relație directă cu aceste persoane fără a mai fi nevoie de medierea lor de către mamă. Intrarea lui în grădiniță constituie o nouă sursă de trăiri afective variate și tot acum în viața lui intră un alt adult semnificativ și anume educatoarea. Acceptarea reciprocă și plăcerea întâlnirii cu educatoarea reprezintă o condiție esențială a adaptării copilului la mediul din grădiniță. De asemenea copilul preșcolar face numeroase investiții afective noi în relațiile cu ceilalți copii și cu adulții din grădiniță. Acest lucru duce la eliminarea egocentrismului moștenit în perioada anterioară și care nu mai este încă alimentat de familie.
Pozitivarea progresivă și mai amplă a vieții afective a copilului preșcolar.
Acest lucru este determinat de depășirea crizei afective și de creșterea capacităților adaptative, care-i permit preșcolarului să se echilibreze mai bine cu ambianța. Acum bucuriile și satisfacțiile sunt mai frecvente, copilul devenind mai tolerant și mai stăpân pe reacțiile sale, apare acea notă de seninătate specifică vârstei preșcolare, care este, în același timp, o condiție favorizantă dezvoltării psihice de ansamblu.
Viața afectivă a preșcolarului este în mare măsură situativă adică ea este generată de împrejurări copncrete, împrejurări care se derulează aici și acum și care se modelează pe parcurgerea acestora și pe gradul de concordanță cu trebuințele lui.
Creșterea complexității afectivității preșcolarului. Complexitatea vieții afective rezultă din îmbogățirea raporturilor sale cu ambianța, precum și din interacțiunile afectivității cu celelalte procese și funcții psihice. Astfel la 3 ani apare un fel de trăire a vinovăției generată de încălcarea cerințelor adultului, la 4 ani, copilul trăiește mândria prin implicarea, , eu-lui’’ în reușita unei activități sau în obținerea unei recompense, iar la vârsta de 6 ani apare trăirea crizei de prestigiu, provocată de mustrarea în public
Vibrația afectivă sau rezonanța emoțională imediată și intensă la solicitări și evenimente.
Această caracteristică a afectivității preșcolarului se instalează treptat de-a lungul preșcolarității. La varsta de 3 ani copilul poate fi puțin impresionat de faptul că alt copil plânge lângă el. La vârsta de 5 ani preșcolarul manifestă compasiune vrând să-i aline durerea, îl mângâie, îl roagă să nu mai plângă și este posibil să înceapă și el să plângă. La sfârșitul perioadei preșcolare copilul își stăpânește propria sa reacție și amplifică acțiunile consolatoare.
Apariția învățării afective la copilul preșcolar, prin observarea conduitelor celorlalți, prin imitare, prin asimilarea unor cerințe și norme. Prin învățarea afectivă se îmbogățește și nuanțează conduita emoțional expresivă a copilului și se descoperă efectele ei asupra celor din jur, ceea ce face să le și intensifice atunci când copilul va urmări satisfacerea unei dorințe.
Structurarea primelor mecanisme de reglare a conduitelor emoționale. Aceste achiziții diferențiază clar preșcolarul de ante-preșcolar. Preșcolarul mare devine capabil să-și stăpânească, în anumite limite, plânsul sau să-ți intensifice mângâierile și drăgălașeniile când vrea să obțină ceva. Începe să evite mângâierile mamei în prezența copiilor din grădiniță.
Cristalizarea sentimentelor, generată de relații de durată și de generalizarea emoțiilor trăite la întâlnirea cu obiectul acestora. Majoritatea specialiștilor în psihologia infantilă consideră că procesul de cristalizare a sentimentelor reprezintă cel mai important eveniment din viața afectivă a preșcolarului. La acest proces contribuie în primul rând relațiile familiale, constanța atitudinilor cu frecvența și calitatea lor. Atașamentele afective ale copilului mic se transformă în relații afective stabile, consistente și de durată.
2.1.7. Dezvoltarea motricității și voinței la vârsta preșcolară
De-a lungul preșcolarității motricitatea se caracterizează printr-o intensă dezvoltare, ea contribuind la creșterea posibilităților copilului de a lua contact direct cu lumea înconjurătoare și de a facilita exercitarea unor comportamente practic-acționare. Mișcările bruște necoordonate de la 3 ani sunt treptat înlocuite de mișcări tot mai bine armonizate. Pe prim plan trece încărcătura psihologică a mișcării, raportarea ei la obiecte, imagini, intenții. Preșcolarul simte o adevărată plăcere să imite adulții, să-și exprime trăirile emoționale prin gestică, mimică și pantomimică.
Grația se dezvoltă și pentru că preșcolarului îi place să fie în centrul atenției, să fie admirat și lăudat. Cu timpul grația începe să devină tot mai palidă, locul ei fiind luat de rigoare, de precizie, acestea devenind principalele caracteristici ale maturității copilului. Este perioada în care prin stereo-tipizare, mișcările duc la formarea deprinderilor, la îmbogățirea conduitelor. Nevoia de acțiune, trăită prin executarea mișcărilor, stă la baza dezvoltării psihice, percepția se formează în cursul acțiunii cu obiectele, ea se concretizează, se verifică numai astfel. De aceea, se recomandă lărgirea posibilităților de acțiune cu obiectele, sprijină nu numai îmbogățirea planului cognitiv, ci și dezvoltarea personalității. Motricitatea este terenul de bază pe care se manifestă primele reglaje voluntare ale copilului preșcolar, datorită faptului că scopurile atinse prin acțiuni reale sunt cele mai accesibile acestuia. Cadrul în care se constituie mecanismele voluntare este jocul, întrucât acesta face accesibilă înțelegerea de către copil a legăturii dintre motiv, scop și mijloace ceea ce dă sens fiecărei mișcări, fiecărei mobilități și încordări.
2.2. METODE DIDACTICE ÎN EDUCAȚIA ECOLOGICĂ A PREȘCOLARILOR
Metoda: (termenul derivă etimologic din cuvintele grecești metha (către, spre) și odos (cale, drum), este calea parcursă de profesor pentru a le înlesni elevilor descoperirea unor instrumente de lucru proprii.
Semnifică un mod de cunoaștere și acțiune utilizat de educator și educat, un ansamblu de principii, reguli, tehnici, procedee și operații constituite ca instrument al cunoașterii, menit să sporească eficiența acestora.
În practica preșcolară, metoda se definește drept o cale de urmat în vederea atingerii unor obiective instructiv-educative dinainte stabilite, o cale de transmitere și însușire a unor cunoștințe, de formare de priceperi și deprinderi.
Specificul activităților de Educație ecologică precum și particularitățile psihice ale copiilor preșcolari impun utilizarea mai largă a metodelor: observația, demonstrația, exercițiul, experimentul, conversația, modelarea, jocul didactic etc.
2.1. Metodele de comunicare
Povestirea este folosită în prezentarea conținutului unor texte
literare cu scopul de a trezi interesul copiilor pentru ceea ce va urma sau se poate folosi ca o concluzie, la finalul activităților. Povestirea trebuie să aibă o formă accesibilă preșcolarilor, să fie expresivă, să emoționeze puternic copiii, să fie la obiect și să nu fie încărcată de amănunte.
Ecplicația este o metodă de comunicare orală, o metodă expozitivă întrucât constă în dezvăluirea, pe baza unei argumentări deductive a unor date noi. În acest sens educatoarea enunță nai întâi cu claritate o definiție, o expresie, o situație și numai după aceia analizează exemplele sau argumentele, adică premisele, cauzele, relațiile, interpretările ,, aplicațiile posibile
Formele pe care le poate îmbrăca explicația sunt multiple: descrierea, caracterizarea, narațiunea ,etc. Cu toate că explicația este o cale ușoară , rapidă și eficientă de transmitere a unor cunoștințe, nu trebuie să se abuzeze de utilitatea ei ,întrucât preșcolarii ajung mai târziu la stadiul explicării.
Descrierea reprezintă prezentarea caracteristicilor unui individ,
obiect, fenomen prin trăsături pregnante, pentru particularizare, pe fondul cunoașterii însușirilor generale și esențiale.
Conversația constă în dialogul dintre educatoare și copii în scopul stimulării și dirijării activității de învățare a acestora.
În funcție de obiectivele instructiv-educative urmărite, conversația poate fi:
– conversația de reactualizare – pentru reactualizarea cunoștințelor și introducerea
temei noi.
– conversația de predare (euristică) – în scopul însușirii noilor cunoștințe
– conversația de fixare – în scopul sistematizării și consolidării cunoștințelor și convingerilor morale sau științifice însușite
– conversația de verificare (evaluare) – în scopul verificării orale ale cunoștințelor și pentru evaluarea acestora.
În funcție de participanții la dialog conversația se poate desfășura între educatoare și un singur copil , intre copii sau între educatoare și întreaga grupă de copii.
5. Problematizarea se bazează pe crearea unor stări conflictuale contradictorii ce pot să rezulte din trăirea simultană a două realități de cunoaștere diferite: pe de o parte experiența anterioară de care dispune copilul, pe de altă parte, elementul de noutate și de surpriză, de necunoscut în fața căruia datele vechi se dovedesc cu totul insuficiente pentru a ajunge la explicație sau realizarea dorită.
2.2.2. Metodele de explorare a realității
Metodele de explorare se divid în metode de explorare directă ( învățarea prin cercetare, experimentul, studiul de caz, coparticiparea la evenimentele vieții cotidiene, observația sistematică) și indirectă a realității pe baza de substitute ale obiectelor și fenomenelor reale ( aspecte prezentate în format electronic).
Observația este urmărire atentă a unor obiecte și fenomene de către preșcolari,
fie sub îndrumarea cadrului didactic fie în mod autonom, în scopul depistării unor noi aspecte ale realității și al întregirii unor informații. Observațiile pot fi de scurtă durată sau de lungă durată. Prin observații, se urmărește explicarea, descrierea și interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcini concrete de învățare, exprimarea și explicarea rezultatelor observațiilor cu ajutorul unor suporturi materiale.
Educatoarea trebuie să-l îndrume pe copil ce să observe și cum să observe, ce să vadă și ce să înțeleagă din ceea ce se petrece în jurul său pentru ca ulterior să se poată folosi de aceste informații și singur la grădiniță sau chiar acasă.
Îndrumarea sistematică a copiilor duce la formarea spiritului de observație, le trezește interesul pentru a cerceta orice noutate care apare în calea lor. Observația în natură și în activitatea economică a oamenilor, constituie unul din principalele izvoare de cunoaștere. A observa înseamnă a percepe fenomenele și obiectele în condiții naturale în scop de a descoperi legăturile lor interne.
Experimentul. Încă de la venirea copilului în grădiniță este necesar ca acesta
să fie ajutat să cunoască formele de viață existente în mediul înconjurător și să învețe să le ocrotească.
Este foarte importantă cultivarea intereselor preșcolarilor pentru mediu, dezvoltarea spiritului de observație, înarmarea cu unele deprinderi de observare corectă și sistematică a realității înconjurătoare.
Principalul mod prin care se poate asigura accesibilitatea cunoștințelor despre natură este contactul direct, nemijlocit și organizat cu obiecte și fenomene din mediul apropiat de viață pentru ca această bază să se realizeze progresiv, cunoașterea mediului mai îndepărtat și a fenomenelor generale. Mijlocul principal de a satisface dorința de cunoaștere, experimentarea conduce la căutarea și explicarea mecanismelor acestor lucruri.
Studiul de caz constă în etalarea unor situații tipice, reprezentative,
semnificative, ale căror trăsături sunt cercetate profund, din mai multe puncte de vedere un caz poate servi atât pentru cunoașterea inductivă în sensul că de la premise particulare se trece la concluzii generale , cât și pentru cunoașterea deductivă , prin particularizări și concretizări ale unor aspecte generale. În cadrul studiului de caz , se urmărește identificarea cauzelor ce au determinat declanșarea fenomenului respectiv, evoluția acestuia comparativ cu fapte și evenimente similare. Studiul de caz are mai multe etape: sesizarea sau descoperirea cazului, examinarea acestuia din mai multe perspective, selectarea celor mai potrivite metode pentru analiză, prelucrarea cazului respectiv din punct de vedere pedagogic, stabilirea unor concluzii
4 . Demonstrația constă în prezentarea unor obiecte, fenomene, substitute ale realității în scopul asigurării unui suport concret-senzorial, care va facilita cunoașterea unor comportamente de ordin practic. Astfel Ioan Cerghit (1980) identifică: demonstrația pe viu a unor obiecte și fenomene, demonstrația figurativă (cu ajutorul desenului), demonstrația iconografică (planșe, tablouri, machete), demonstrația audio-vizuală (cd-uri, programe pe calculator).
2.2.3. Metodele bazate pe acțiune
Metode de acțiune reale: exercițiul, lucrări practice, lucrări de laborator, activități creative.
Exercițiul presupune efectuarea conștientă și repetată a unor operații sau acțiuni mintale sau motrice, în vederea achiziționării sau consolidării unor cunoștințe și abilități.
Acesta contribuie la:
– dezvoltarea operațiilor intelectuale, deci la clarificarea și dezvoltarea noțiunilor, regulilor, legilor dobândite anterior.
– asigurarea formării și dezvoltării aptitudinilor și abilităților creatoare cultivând în același timp și unele calități moral-civice.
Prin aplicarea exercițiului la preșcolari se formează primele priceperi și deprinderi de muncă independentă, atât pentru a-și însuși sau consolida cunoștințele cât și pentru a le aplica în practică.
Metode de acțiune simulată sau fictivă: jocuri didactice, jocuri de rol, dramatizări.
Dramatizarea este folosită pentru interpretarea unor roluri ce reprezintă animale, personaje din povești, povestiri, fragmente literare. Copiii trăiesc altfel, mai viu și mai intens ceea învață, rețin mai bine unele cunoștințele.
Jocul didactic conform clasificării propuse de Ioan Cerghit este tot o metodă de acțiune dar nu o metodă de acțiune reală (autentică), precum exercițiul, ci o metodă de acțiune fictivă (bazată pe simulare).
Ivit din trebuințele interne ale copilului, jocul este spontaneitate „originală”, este o acțiune urmărită prin ea însăși fără utilitate imediată, generatoare de distracție și recomfortare, de sentimente de plăcere și de bucurie.
2.3. MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT UTILIZATE ÎN ACTIVITĂȚILE DE
EDUCAȚIE ECOLOGICĂ
Alături de metodologia didactică, mijloacele de învățământ reprezintă o subdiviziune a tehnologiei instruirii și autoinstruirii – un proces complex, care vizează toate etapele procesului de învățământ, urmărind legăturile stabilite între acestea: proiectare, realizare, (auto)evaluare, (auto)reglare.
Sintagma „mijloace de învățământ” se referă la ansamblul materialelor naturale – obiecte din realitatea înconjurătoare în forma lor naturală: minerale, plante, animale, aparate, instalații etc. sau realizate intenționat : modele, planșe, hărți, manuale, cărți, fișe de lucru, chestionare, teste, portofolii, jocuri didactice, care sprijină atingerea obiectivelor activității instructiv – educative. De asemenea, sintagma „mijloace de învățământ” include ansamblul cerințelor pedagogice de selectare și integrarea lor în strategiile didactice, în viziune sistemică și de valorificare eficientă în procesul instructiv – educativ.
Valoarea pedagogică a mijloacelor de învățământ rezultă din implicațiile pe care le au asupra transmiterii și asimilării mesajelor didactice, iar criteriul de apreciere al acestei valori nu poate fi decât acela al efectului pe care îl au în realizarea obiectivelor.Alegerea mijloacelor de învățământ adecvate situațiilor educaționale favorabile învățării depinde de capacitatea educatoarei de a opta pentru un mijloc de învățământ care să asigure conștientizarea celor învățate, concomitent cu motivarea învățării. Educatoarea trebuie să perceapă psihologia tipului de învățare care intervine în condițiile mijlocului de învățământ ales la un anumit grup de copii, cu anumite particularități fizice și intelectuale.
Aceste mijloace pot fi de mai multe tipuri:
mijloace informativ- demonstrative-intuitiv obiectuale și imagistice:
insectare, colecții de frunze, de plante, albume, fotografii, planșe, siluete, jetoane, machete, măști, ecusoane, etc.
mijloace informativ-demonstrative-logico-raționale: planșe cu scheme
pentru nivelul de înțelegere (circuitul apei în natură, calendarul naturii, etape de dezvoltare, de creștere a plantelor)
mijloace de exersare și formare: materiale de laborator (truse, vase de
laborator), unelte de grădinărit, costume, etc.
mijloace audio-vizuale: mijloace multimedia, cd-uri, dvd-uri, diverse
programe pe internet.
2.4. FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚILOR DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ
Prin educația ecologică se urmărește sensibilizarea omului față de ecosistemul în care își desfășoară activitatea, optimizarea relației dintre om și natura înconjurătoare. Factorii care generează necesitatea educației ecologice sunt: consecințele dezastruoase ale dezechilibrului dintre mediu și dezvoltare, industrializarea nerațională care are ca efect poluarea și chiar distrugerea naturii, apariția unor boli generate de degradarea cadrului natural de existență (poluarea aerului, a apei, a solului).
Sensibilizarea copilului trebuie să meargă pe linia cultivării respectului față de mediul natural, a folosirii raționale a resurselor, a responsabilizării în legătură cu gestionarea deșeurilor, a estetizării mediului, a sporirii resurselor.
Educația cu privire la mediu presupune un set de acțiuni ce vizează structurarea unei culturi ecologice a omului contemporan, bazată pe stăpânirea unor cunoștințe, a unor explicații, pe interiorizarea de atitudini și conduite responsabile față de mediul înconjurător.
Educația ecologică are în vedere cinci obiective:
– conștientizare: sprijin acordat copiilor pentru a ajunge la un nivel de conștiință și atenție față de mediul înconjurător și problemele sale, pentru a dezvolta capacitatea de a observa și alege stimuli, de a prelucra, perfecționa și extinde aceste percepții, de a folosi această nouă calitate într-o varietate de cazuri;
– cunoștințe: sprijin acordat copiilor pentru a ajunge la o înțelegere a modului cum funcționează mediul înconjurător, cum apar problemele legate de mediu și cum pot fi ele rezolvate;
– atitudine: sprijin acordat copiilor pentru a-și însuși un set de valori: grijă față de mediu, motivație și dorință de a participa la acțiuni menite să îmbunătățească condițiile de mediu;
– abilități: sprijin în vederea însușirii unor abilități necesare pentru identificarea și investigarea problemelor de mediu și pentru participarea la rezolvarea acestor probleme;
– participare: sprijin în vederea însușirii de experiențe pentru a folosi cunoștințele și abilitățile însușite în luarea unor decizii bine gândite, pozitive, pentru rezolvarea problemelor de mediu.
Primele forme organizate de cunoaștere a mediului înconjurător sunt activitățile derulate în grădiniță.
Curiozitatea preșcolarilor contribuie la asimilarea unor cunoștințe despre mediu și protecția acestuia, asigurând dezvoltarea capacității de a gândi logic și a interpreta corect anumite aspecte din jurul lor. Ei vor înțelege, spre exemplu, rolul pădurii, – mediu de viață pentru floră și faună, sursă de hrană pentru oameni și animale, mijloc de recreere și odihnă.
În ceea ce privește educația mediului, copiii sunt gestionarii și consumatorii de mâine ai resurselor naturale. De aceea se impune încă de la vârsta preșcolară educația ecologică. Preșcolarii sunt la vârsta descoperirilor: învață culorile privind cerul, iarba, florile, micile vietăți și animalele, sunt personajele din poeziile, poveștile și cântecele preferate, toate lucrurile din mediul înconjurător au o poveste pentru ei.
Copiii trebuie să se apropie cu dragoste de natură și să învețe s-o ocrotească.Vorbim despre vârsta la care se pun bazele primelor cunoștințe, deprinderi, în ceea ce privește cunoașterea omului, a mediului înconjurător și a relației dintre aceștia, având convingerea că putem să trezim interesul copiilor pentru tot ce-i înconjoară și să le formăm o atitudine pozitivă față de mediu.
Astfel că, în cadrul activităților instructiv-educative un rol important îi revine cadrului didactic. Educatorul trebuie să fie capabil să mențină curiozitatea copiilor pentru tot ce îi înconjoară, să o transforme în interes de cunoaștere, creând situații care să le permită și să-i stimuleze spre noi căutări, noi experiențe, întrebări.
În scopul formării unui comportament ecologic care să permită copiilor să acționeze în folosul naturii, educatoarea are în vedere următoarele obiective:
– dezvoltarea capacității de cercetare, explorare, investigare a mediului;
– cunoașterea ființelor și fenomenelor din mediul înconjurător și caracteristicile acestora;
– înțelegerea necesității protejării mediului;
– identificarea unor reguli și norme de comportament ecologic în diverse situații;
– creșterea dorinței de a ocroti, respecta și proteja natura prin implicarea copiilor în activități cu caracter experimental și demonstrativ;
– manifestarea disponibilității copiilor de a participa la acțiuni de îngrijire și protejare a mediului aplicând cunoștințele dobândite.
Pentru a le forma copiilor o conduită ecologică putem porni de la o idee simplă, dar destul de eficientă în planul emoțiilor și sentimentelor: transpunerea copilului în locul elementului din natură care a suferit o agresiune din partea omului. Pus în postura celui agresat și care nu se poate apăra singur, copilul va realiza că trebuie să acorde “drept la existență” tuturor elementelor mediului din jurul său. Treptat va înțelege că orice acțiune de distrugere sau exterminarea de orice fel este cât se poate de dăunătoare pentru că strică echilibrul naturii.
Există o multitudine de modalități de realizare a educației ecologice la nivel preșcolar, însă trebuie să existe o motivație a cadrelor didactice, o conștientizare a acestora că ocrotirea, protecția și conservarea mediului sunt probleme foarte importante care trebuie cunoscute de la o vârstă fragedă , că lumea se confruntă cu grave probleme ecologice , care ar trebui evitate sau înlăturate de către cel care le-a produs- omul. și de ce nu, acest om să fie chiar copilul preșcolar?
Educația ecologică se poate desfășura fie prin proiecte educaționale, cât și prin activități extracurriculare (vizite, plimbări, excursii, tabere), prin activități optionale, activități frontale dirijate (observări, lecturi după imagini, jocuri didactice, povestiri , memorizări convorbiri etc) și prin intermediul jocurilor și activităților alese (jocuri de rol, jocuri de masă, jocuri de perspicacitate, jocuri de construcții etc), iar în cadrul programei existente a activităților din grădiniță, la fiecare capitol se pot realiza și aspecte ale educației ecologic.
Educația ecologică are o componentă de bază și anume “igiena”. Domeniul de cunoaștere al educației ecologice este vast. O importanță deosebită pentru educația preșcolarului o au următoarele domenii de cunoaștere:
igiena mediului – atmosfera
igiena mediului – apa
igiena mediului – solul
igiena habitatului – locuința, instituțiile publice
igiena alimentației – alimente
Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă educație ecologică voi da câteva defințtii.
IGIENA studiază raporturile necesare și întâmplătoare dintre om și multitudinea de factori din mediu pentru definirea capacității de adaptare a mediului populațional la mediul ambiant în continuă schimare.
MEDIUL AMBIANT reprezintă ansamblul factorilor geografici, biologici, sociali, în care se desfășoară viața, munca indivizilor, a colectivității umane.
FACTORUL ECOLOGIC delimitează acei agenți de mediu care sunt modificați , influențați de activitatea umană și care vor acționa diferit în funcție de modul în care au fost modificați.
Cele mai multe taine despre natură putem începe a le dezlega de la vârsta preșcolară. Pornind de la curiozitatea și interesul pe care îl manifestă copilul, consider că educația ecolgică alături de celelalte laturi ale educației îl pot forma pe copil să fie un bun protector al vieții proprii, a celor din jurul lui dar și al mediului înconjurător.
Toate acestea sunt mijloace prețioase de a-i educa pe copii pentru cunoașterea mediului înconjurător, prezentându-le relația dintre plante, animale și om. Totodată trebuie să le dezvăluim și unele aspecte negative, pentru a-i pregăti mai bine în dorința de a ocroti natura:
Pericolul dispariței unor specii de animale și plante;
Efectul negativ al vânării unor animale și păsări aflate pe cale de dispariție;
Pericolul în care se află insectele în urma poluării apei și a aerului, în condițiile
în care constituie hrana acestor viețuitoare;
Acțiunile nefaste ale omului (defrișarea pădurilor, distrugerea vegetației,
degradarea arborilor) și urmările lor.
În educarea deprinderilor de atitudine ecologică față de mediul înconjurător și natură, educatoarele ar trebui să se ocupe de următoarele aspecte:
– păstrarea curățeniei în curtea grădiniței, în parcuri, grădini, păduri cu diverse prilejuri;
– menținerea integrității arborilor și florilor;
– întreținerea spațiilor verzi;
– plantarea de pomi, de flori și îngrijirea lor; adică să participe practic la protejarea mediului.
Ocaziile prin intermediul cărora se poate forma copiilor o educație ecologică activă sunt multiple. În toate activitățile de observare a unor plante și animale, pe lângă sistmatizarea cunoștințelor despre părțile componente, se va orienta activitatea spre sensibilizarea copiilor în a le îngriji și ocroti pentru că și acestea sunt ființe fragile, sensibile și lipsite de orice mijloc de apărare. Prin observări ale florilor, legumelor etc. copiii văd și înțeleg că aceste plante au nevoie de aer, apă, caldură și lumină, pentru a se menține în viață, că rădăcina absoarbe apa și sărurile minerale, iar frunza prepară hrana plantei.
Cunoașterea animalelor și a mediului lor de viață sunt subiecte interesante pentru copii. Înțelegerea comportamentului animalelor în scopul reglării comportamentului uman față de ele constituie o cerință importantă.
Ideea de protecție a animalelor, de apărare a lor față de intemperii și față de acțunile novice ale omului, ca și relațiile de prietenie posibilă între copii și animale, constituie un fond valoros, inepuizabil din punct de vedere educativ.
Observând animalele de casă, copiii dovedesc interes deosebit pentru a cunoaște parțile corpului, aspectul blănii, modul de hrănire și manifestă în general dorința de a se juca cu acestea. Atunci li se vor specifica anumite reguli de igienă.
Când vorbim de educație ecologică vorbim despre cei trei factori esențiali: apă, aer și sol ( factori prezentați detaliat în capitolul 1).
Un domeniu de cunoaștere foarte apropiat de viața copilului este igiena apei. Copilul trebuie să știe că apa reprezintă un mediu vital datorită multiplelor roluri pe care le indeplinește. Ei trebuie să mai știe că apa pe care o folosim nu vine așa în starea în care este direct de la sursă, ci ea trece printr-un complex proces de purificare.
De aceea, pentru a menține calitatea apei trebuie să cunoaștem și să respectăm norme de prevenire și combatere a poluării apelor. Trebuie să-i facem pe copii să înțeleagă că poluarea apei înseamnă alterarea calităților fizice, chimice și biologice. În acest sens se pot desfășura o serie de activități în care copilul să fie implicat în mod direct
– observarea unor imagini, planșe, afișe, pliante referitoare la importanța apei în viața omului;
colecționarea unor ilustrații și confecționarea de albume cu titlul “Apa o parte din viața mea”
jocuri cu rol: “De-a scafandrii” , “Micii pescari”
lecturi, imagini, diapozitive. filme , emisiuni TV, despre fenomene naturale (ploaia, furtuna, inundații, incendii naturale etc)
concurs pe bază de fișe individuale pe tema “Așa da, așa nu!” între grupe din grădiniță sau între grădinițe;
organizarea unei expoziții în unitate cu lucrări de arte plastice cu tema “Apa, o parte din viața mea”;
activitate practică de îngrijire a peștilor în acvariu cu tema “Apa, viața lor”;
convorbire pe bază de ilustrații cu tema “Sănătate cu fructe și legume spălate”;
activitate practică de îngrijire a colțului naturii din curtea grădiniței “Și ele au nevoie de apă”;
În cadrul unui proiect despre apă s-ar putea face observări cu tema “Apa curată și apa poluată”- în cadrul unei drumeții pe malul Mureșului, împreună cu părinții, memorizări “Apa bună, apa rece”, prin activități matematice (măsurăm cantități de apă cu paharul, sticla etc).
IGIENA MEDIULUI – atmosfera este un domeniu vast, dar aici ne-am putea
axa pe cunoașterea componentelor mediului înconjurător apropiat, ca rezultat al observării și investigării elementelor și fenomenelor din natură (temperatură, umiditate, curenți de aer) și înțelegerea importanței unor fenomene importante în viața planetei și a omului.
La aceste domenii de cunoaștere se pot organiza activități ca:
exerciții simple de percepere și înțelegere a importanței unor fenomene naturale în viața omului;
exerciții de observare directă și dirijată a unor fenomene naturale;
experiențe practice pentru determinarea importanței unor fenomene naturale în viața omului;
jocuri: “Baloane de săpun”, “Calendarul naturii” – pentru sesizarea proprietății aerului;
joc cu rol “Ce fac când sunt singur acasă” – adoptarea unor atitudini și compartamente în cazul unor pericole provocate de fenomene naturale;
convorbiri pe bază de ilustrații pe tema “Cum cresc mare și voinic?”;
observarea dirijată a unor ilustrații referitoare la atmosferă, precum și vizionarea unor filme, emisiuni TV, reprezentantive în acest sens;
întalnire cu un specialist în meteorologie, iar dacă este posibil efectuarea unei vizite la un observator meteorologic;
Un proiect cu tema “Aerul” ar putea cuprinde observări: “Aerul poluat din orașul meu”, lectură după imagini “Consecințe ale poluării aerului”, activități artistico-plastice ”Pomul meu, viața mea”, experimente ”Unde se gasește aer?” (în baloane umflate), prin jocuri didactice “Așa da, așa nu”, ”Să respirăm sănătos”, prin acțiuni de depoluare a aerului în grădinița (aerisirea sălilor, mai putin zgomot), prin vizita la o firmă de salubrizare din oraș și la groapa de gunoi, prin excursii în pădure, prin organizarea unei zile pe săptâmană sau a unei săptămâni de colectare a deșeurilor poluatoare ale aerului, prin povestiri cu început dat “Ce s-ar întâmpla dacă”, prin compunerea de sloganuri pe tema protecției aerului, realizarea unor portofolii cu afișe, postere, proverbe, poezii, povești create, desene, fotografii realizate pe parcursul activităților desfașurate, prin jocuri de mimică și pantomimică “Ai grijă de aerul curat”etc.
Igiena solului este un alt domeniu al educației ecologice unde preșcolarii trebuie să știe că solul reprezintă un factor de mediu esențial în existența și dezvoltarea colectivității umane.
Poluarea solului înseamnă toate acțiunile ce produc dereglarea funcției normale a solului ca suport și mediu de viață manifestat prin intervenția rațională a omului în exploatarea unor elemente sau fenomene din lumea înconjuratoare. În acest sens se pot organiza activități cum ar fi:
joc cu rol “Prietenii omului în natură”;
excursie pe Dealul Banța, observarea solului.
realizarea unor albume cu ilustrații evidențiind intervenția omului în natură;
relatarea unor întâmplări cu urmări pozitive sau negative asupra mediului înconjurător, trăite sau aflate de copil;
joc cu rol “Copiii pot fi prietenii naturii contribuind la protejarea mediului înconjurător? Cum?”;
activități practice de amenajare a unor spații naturale, în vederea prevenirii sau eliminării efectelor nedorite ale unor fenomene naturale;
colecționarea de imagini, jetoane, ilustrații, informații despre unele fenomene ale naturii ( apă, foc, vânt, cutremur, alunecări de teren, inundații, în vederea realizării unui album cu tema “Din curiozitățile naturii”;
joc cu rol “Este întotdeauna natura prietena mea?”.
La acest domeniu de cunoaștere o importanță deosebită pentru preșcolari o are cunoașterea și respectarea regulilor de prevenire a efectelor nedorite, cauzate de unele fenomene naturale asupra unor segmente ale lumii vii și nevii. Exemple în acest sens sunt:
lecturarea unor povești și legende privitoare la producerea unor fenomene naturale și a efectelor asupra omului;
selectarea și învățarea unor proverbe, zicători, texte și poezii referitoare la fenomene naturale (ploaia, ceața, bruma, ninsoarea, etc);
exerciții și activități practice de justificare a afecțiunii și respectului față de natură, pornind de la situații concrete: “Arde pădurea”, “Să îngrijim parcul de joacă”, “Să îngrijim păsărelele”.
Un proiect cu tema “Solul”ar putea să cuprindă observări, convorbiri” Prietenul nostru, Pământul”, memorizări “Ecologiștii”, ”Pământul”, imagini video” Viețuitoarele pământului”, pictura “Planeta veselă. Planeta tristă”, plimbări în natură și în zona industrială a orașului, excursii, vizite, activități gospodărești” Cum plantăm o floare?”, ”Ștergem praful de pe frunze”, ”Îngrijim peștișorii din acvariu”, activități practice – jucării din materiale reciclabile etc
Un alt domeniu de cunoaștere al educației ecologice este cel al habitatului.
HABITATUL este mediul în care omul își petrece cea mai mare parte a existenței
sale.
Habitatul, fiind considerat mediul în care își petrece majoritatea timpului său, este axat pe locuința și instituțiile publice unde omul își desfășoară activitățile zilnice.
Pentru a contribui la dezvoltarea și menținerea sănătății omului și colectivității, atât locuința cât și instituțiile publice trebuie să îndeplinească niște norme igieno-sanitare. Nerespectarea lor duce la îmbolnăvirea individului și a colectivității. În acest sens putem organiza o serie de activități cum ar fi:
convorbiri cu tema “Casa mea, familia mea”;
joc cu rol “Ce fac când sunt singur acasă?”
selectarea și învățarea unor proverbe , zicători, texte și poezii referitoare la igiena locuinței “Omul sfințește locul și omul dărâmă!”;
convorbiri cu tema “Camera mea”;
joc cu rol “De-a familia”;
exerciții de formare a unor comportamente și atitudini adecvate spiritului gospodăresc de păstrare a bunurilor.
Ultimul domeniu de cunoaștere tratat este cel al igienei alimentației.
Copilul trebuie să știe că tot ce folosește pentru alimentația omului trebuie să respecte niște norme igieno-sanitare:
igiena produsului respectiv;
termenul de valabilitate al produsului;
locul de comercializare.
Pentru aceasta se pot organiza o serie de activități de unde copilul învață că igiena alimentelor este o condiție importantă în menținerea sănătății cum ar fi:
convorbire cu tema “Sănătate cu fructe și legume spălate”;
joc cu rol: “La magazinul de alimente”;
concurs între grădinițe cu tema “Ce știm despre sănătatea noastră?”, “Cum ne ferim de microbi?”;
joc cu rol: “De unde faci cumpărăturile?”;
vizionarea decd-uri, programe despre igiena alimentelor pentru copii cu aspecte din viața oamenilor și sublinierea efectelor negative ale alimentelor păstrate necorespunzător;
întâlnire cu specialiști, lecție susținută de asistenta medicală.
Referitor la deșeuri, se pot realiza anumite teme cum ar fi: observări ale deșeurilor în natură, observarea locurilor special amenajate pentru colectarea deșeurilor reciclabile sau refolosibile, vizite la tipografie, prin povestiri ale educatoarei “Baiețelul de hârtie”, lectura “Povestea brazilor și a hârtiei”, povestiri ale copiilor după un șir de ilustrații, memorizări “Orașul meu”, joc didactic”Fiecare deșeu în coșul său”, jocuri de creație “Pe stradă”, “De-a micii ecologiști”, acțiuni practice de colectare și sortare a deșeurilor, activități practice cu materiale refolosibile, prin dansuri tematice ”Natura suferă. S.O.S.Natura!”, jocuri pe calculator “PitiCLIC- ecologist”.
2.5. FINALITĂȚI ALE EDUCAȚIEI ECOLOGICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR
,,A înțelege natura înseamnă a înțelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii, atât de amenințată azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii.”
(E.A.Pora)
Este foarte important ca fiecare dintre noi și toți împreună ca o forță să luptăm împotriva poluării mediilor de viață. Se investește extrem de puțin pentru salvarea vieții de pe PĂMÂNT. Prea adesea uităm să învățăm să trăim frumos! Ocrotirea naturii poate fi definită ca o acțiune menită să apere și să ajute o ființă aflată în impas, ceva ce este amenințat! Sa fim cu toții responsabili în acțiunea de ocrotire a naturii !
Activitățile ecologice își găsesc finalitatea în comportamentele dobândite de copii: de a fi mai buni, mai sensibili față de mediul înconjurător, de a fi mai protectori, mai plini de solicitudine, de a acționa mai disciplinat, de a fi mai responsabili, mai plini de inițiativă și mai promți în respectarea unor reguli.
Activitățile de educație ecologică ajută copiii să manifeste sensibilitate față de întreg mediul și problemele lui, să înțeleagă funcționarea mediului, interacțiunea oamenilor cu mediul și despre cum pot fi rezolvate problemele legate de mediu; ei dobândesc valori și sentimente de grijă față de mediu, învață să utilizeze cunoștințele și abilitățile dobândite, în vederea unor acțiuni pozitive și bine gândite care vor conduce la rezolvarea problemelor mediului. Prin antrenarea copilului în diferite acțiuni de educație ecologică, grădinița alături de școală și familie, contribuie la formarea unui comportament și a unei culturi ecologice.
După cum spune un vechi proverb “omul sfințește locul și omul il dărâmă”, noi oamenii suntem considerați factorul principal de stabilire a relațiilor om – natură.
În concluzie, putem spune că nu există activități anume pentru o educație ecologică ci prin toate activitățile și acțiunile ce le desfășurăm în grădinițe , copiii își pot însuși numeroase noțiuni și cunoștinte despre problematica ecologiei. Să luăm ca motto al activității noaste, afirmația lui Piaget:
„Copilul trebuie lăsat să descopere el însuși adevărul acționând în mod practic, deoarece scopul școlii este de a forma creatori, inventatori, și nu de a forma indivizi care să repete ceea ce au învățat generațiile precedente.”
Scopul final al educației ecologice este acela de a-l face pe copil să cunoască, să-și însușească, să respecte normele și regulile de prevenire și combatere a efectelor nedorite cauzate de unele fenomene naturale, de protejare a mediului înconjurător, de menținere a sănătății individuale și colective și să înțeleagă necesitatea cultivării comportamentelor și atudinilor de protecție și autoprotecție în raport cu natura.
IATĂ 10 REGULI SIMPLE PENTRU PROTEJAREA MEDIULUI!
1. Cumpărați produse pentru un mediu sănătos!
Reduceți ambalajul voluminos al produselor. Cumpărați produsele împachetate în ambalaje reciclabile. Căutați etichetele ecologice care garantează faptul că produsele cumpărate nu dăunează mediului înconjurător.
2. Sortați deșeurile!
În fiecare casă, se strâng tot soiul de lucruri inutile. Separați sticlele, cutiile de conserve, caietele, ambalajele de la dulciuri, hainele vechi și alte obiecte care vă sunt nefolositoare și predați-le centrelor de reciclare din orașul vostru.
3. Reducerea numărului de pungi din plastic!
Observăm, câteodată, pungi din plastic aruncate pe străzi, în parcuri, în ape sau pe malul apelor. Este de preferat să nu cumpăram pungi din plastic atunci când cumpărăm numai o ciocolată, un creion, sau un caiet. Când mergem la cumpărături, este mai bine să folosim pungi din pânză pe care le păstrăm apoi în casă sau de hârtie, pe care le reciclăm.
4. Folosiți gunoiul ca și îngrășământ!
Aceasta constituie o soluție ideală pentru a scăpa de resturile alimentare din gospodărie. Fie că aveți grădină, sau doar câteva ghivece cu flori în balcon, această metodă dă rezultate neașteptate și, în plus, păstrează mediul curat.
5. Nu aruncați gunoiul pe stradă!
Mulți dintre cei pe care îi cunoaștem aruncă gunoiul pe stradă sau în apă. Atrageți-le atenția! Murdăria înseamnă poluare!
6. Nu aruncați lichidele periculoase oriunde!
– Nu aruncați uleiul de mașină, detergenții, substanțele otrăvitoare sau vopseaua în canale, pe stradă sau în apă, pentru că pot ajunge înapoi în casele voastre!
7. Apa înseamnă viață!
Apa este un bun neprețuit. Până să ajungă în casele noastre, parcurge un drum lung, foarte costisitor. Apa trebuie economisită și păstrată limpede. Autoturismele nu se spală în cursurile de apă, gunoiul și uleiurile uzate nu se aruncă în apă, pentru că poluarea omoară vietățile care trăiesc în apă: pești, broscuțe și plante acvatice.
8. Reduceți încălzirea economisind lumina!
Dacă simțiți că în casă este prea cald, reduceți încălzirea sau închideți caloriferele și sobele. Stingeți lumina când ieșiți din cameră și scoateți televizorul din priză când plecați de acasă. Economisind energia, salvați mediul înconjurător!
9. Atenție la etichete!
Dacă părinții voștri doresc să cumpere o mașină de spălat, un televizor, un frigider sau orice alt aparat electric, aveți grijă ca ei să le aleagă numai pe acelea pe ale căror etichete observă literele A sau B. Aceasta înseamnă că aparatele nu consumă mult curent electric. Astfel, părinții voștri economisesc energia electrică, protejând și în acest fel mediul înconjurător!
10. Nu utilizați mașinile pentru orice deplasare!
Știați că pentru a parcurge un kilometru pe jos vă sunt necesare doar zece minute? Dacă mergeți pe bicicletă, ajungeți la școală mai repede și sunteți mult mai sănătoși. Gândiți-vă puțin dacă aveți, într-adevăr, nevoie de mașină când mergeți la școală!
Sfătuiți-vă părinții că plimbarea pe jos este benefică pentru sănătate și mediu. Mașinile poluează aerul!
Capitolul 3
EDUCAȚIA ECOLOGICĂ ȘI DE PROTECȚIE A MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR
( disciplină opțională)
3.1.PROGRAMA ACTIVITĂȚII OPȚIONALE DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ
NIVEL I (3-5 ani)
OBIECTIVE CADRU
Educarea copiilor în spiritul ocrotirii și protejării mediului înconjurător prin
participare activă ;
Cunoașterea posibilităților de ocrotire a naturii, a mediului ;
Sensibilizarea copiilor pentru a deveni participanți activi la protejarea-ocrotirea
mediului.
1. Educarea copiilor în spiritul ocrotirii și protejării mediului înconjurător prin
participare activă ;
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI EXEMPLE DE COMPORTAMENTE
Obiectiv de referință: Sprijinirea copiilor în desfășurarea activităților cu caracter experimental și demonstrativ prin care să contribuie la păstrarea sănătății mediului ;
Exemple de comportamente:
◊ Să precizeze importanța plantelor și animalelor în viața omului, modul de îngrijire și să motiveze necesitatea ocrotirii acestora;
◊ Să fie apți să utilizeze deprinderile de ocrotire a mediului, însușite în diferite
contexte ;
Cunoașterea posibilităților de ocrotire a naturii, a mediului ;
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI EXEMPLE DE COMPORTAMENTE
Obiectiv de referință: Dezvoltarea interesului și curiozității față de mediul înconjurător ;
Exemple de comportamente:
◊ Să manifeste disponibilitate în a participa la acțiuni de îngrijire și protejare
a mediului, aplicând cunoștințele dobândite;
◊Să aprecieze necesitatea de a ocroti plantele și animalele, mediul înconjurător, în general ;
Sensibilizarea copiilor pentru a deveni participanți activi la protejarea-ocrotirea
Mediului
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI EXEMPLE DE COMPORTAMENTE
Obiectiv de referință: Formarea și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător, în vederea educării unei atitudini pozitive față de acesta.
Exemple de comportamente:
◊ Să participe la activități de ecologizare, de sortare a deșeurilor în curtea grădiniței sau în parcul de joacă;
◊ Să aplice norme de comportare specifice asigurării sănătății și protecției omului și naturii.
3.2. PROGRAMA ACTIVITĂȚII OPȚIONALE
EDUCAȚIE ECOLOGICĂ
NIVELUL II (5-6/7 ANI)
OBIECTIVE CADRU
Cunoașterea mediului prin stimularea curiozității pentru investigarea
realității înconjurătoare.
Formarea și exersarea unor abilități practice în scopul realizării unor
obiecte funcționale, practic-utilitare, din materiale reciclabile sau refolosibile.
Formarea unei atitudini pozitive față de natură prin realizarea unor
activități bde educație ecologică.
1. Cunoașterea mediului prin stimularea curiozității pentru investigarea realității înconjurătoare.
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI EXEMPLE DE COMPORTAMENTE
Obiectiv de referință: Să descopere principalele componente ale mediului natural.
Exemple de comportamente:
◊ Să perceapă vizual, auditiv, olfactiv și tactil mediul natural;
◊ Să identifice cât mai multe elemente ale mediului;
◊ Să discute despre cele observate în mediul apropiat;
◊ Să efectueze experimente simple privind apa, aerul, solul, plantele;
◊ Să reprezinte prin desene modificări ale vremii;
◊ Să exprime verbal sau plastic ideile și impresiile acumulate.
Obiectiv de referință: Să identifice surse de poluare și posibilități de eliminare a lor.
Exemple de comportamente:
◊ Să participe la plimbări, vizite și excursii pentru a observa consecințele
poluării;
◊ Să recunoască deșeurile;
◊ Să participe direct la acțiuni de igienizare a mediului;
◊ Să grupeze imagini după modelul: „Așa DA”, „Așa NU”.
Obiectiv de referință: Să înțeleagă noțiunile de refolosire și reciclare învățând să economisească.
Exemple de comportamente:
◊ Să recunoască pe diferite ambalaje semnele convenționale ale reciclării;
◊ Să colecționeze obiecte din natură pe care ar putea să le folosească,
învățând astfel să economisească;
◊ Să sorteze corect deșeurile;
◊ Să valorifice deșeurile prin depunerea acestora la centrele de colectare.
2. Formarea și exersarea unor abilități practice în scopul realizării unor produse funcționale, practic-utilitare din materiale reciclabile sau refolosibile.
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI EXEMPLE DE COMPORTAMENTE
Obiectiv de referință: Să prelucreze materiale din natură în scopul realizării unor produse.
Exemple de comportamente:
◊ Să adune diferite materiale din natură;
◊ Să observe caracteristici ale materialelor din natură;
◊ Să sorteze materialele după diferite criterii;
◊ Să realizeze produse funcționale (jucării, ornamente, obiecte de
decor).
Obiectiv de referință: Să observe frumosul din natură și să simtă dorința de a-l crea.
Exemple de comportamente:
◊ Să desfășoare jocuri și activități în natură;
◊ Să exprime frumosul din natură prin activitățile artistico-plastice;
◊ Să realizeze expoziții cu lucrările realizate;
◊ Să creeze povești despre natură;
◊ Să utilizeze tehnici variate de lucru în realizarea unor lucrări
originale, măști și costume ecologice.
3. Formarea unor atitudini pozitive față de natură prin realizarea unor activități de educație ecologică.
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI EXEMPLE DE COMPORTAMENTE
Obiectiv de referință: Să-și manifeste grija față de mediu și să fie capabili să ia atitudine.
Exemple de comportamente:
◊ Să antreneze părinții în acțiunile lor;
◊ Să lucreze în echipă;
◊ Să participe la acțiuni ecologice desfășurate la nivelul comunității;
◊ Să exprime atitudine critică față de cei care poluează mediul.
◊ Să manifeste grijă față de natură.
Obiectiv de referință: Să exprime gânduri și sentimente față de mediu.
Exemple de comportamente:
◊ Să povestească fapte pozitive din experiența proprie cu privire la mediul său de viață;
◊ Să aprecieze atitudinea pozitivă față de mediu.
Obiectiv de referință: Să aplice în contexte reale, de viață, regulile și normele
însușite privind protecția mediului.
Exemple de comportamente:
◊ Să respecte indicatoarele/simbolurile întâlnite în mediu;
◊ Să planteze pomi și flori și să îngrijească spațiile verzi;
◊ Să protejeze orice vietate, oricât de mică ar fi ea.
3.3. OMUL – PRIETEN SAU DUȘMAN AL MEDIULUI
Omul face parte din natură. El a utilizat unele materiale naturale și a creat altele la început fără să-și dea seama că poate deteriora mediul. De-a lungul istoriei omul a parcurs mai multe perioade preivind relațiile sale cu natura.
Perioada de culegător-vânător
Omul n-a creat dezechilibre în această perioadă. Apariția focului însă a determinat primele incendii care au distrus zone de vegetație. Incendii devastatoare au loc și în zilele noastre.
Perioada agrară
Omul a modificat doar parțial echilibrul natural. Suprafețe de păduri au fost tăiate pentru a fi redate agriculturii. Paralel cu agricultura s-a dezvoltat și creșterea vitelor. Suprapășunatul a dus la degradarea multor teritorii.
Perioada industrială
Descoperirea și inventarea de mașini, aplicarea de noi tehnologii au favorizat dezvoltarea industriei manufacturiere, dezvolatarea ramurilor industriale.
se cultivă noi specii de plante, se cresc animale, acestea devenind materii prime pentru diferite ramuri ale industriei (ex.: pentru fabricarea încălțămintei se utilizează pielea diferitelor animale; din in și cânepă se fac țesături, etc).
În agricultură erau necesare și se foloseau unelte din ce în ce mai perfecționate.
Au început să se folosească exagerat combustibili naturali ( cărbuni, petrol).
Populația umană a crescut.
Datorită activității intense a omului , atât în agricultură cât și în industrie cantitatea de deșeuri a crescut. A aparut un factor distrugător pentru natură – poluarea.
Efectele acțiunii omului asupra mediului sunt mai evidente în ultimii ani datorită:
dezvoltării industriei;
intensificării transportului și comerțului;
practicarea agriculturii – mecanizată
– chimizată
Activități umane cu urmări în modificarea mediului înconjurător:
defrișări;
desțeleniri pentru: construirea locuințelor, extinderea terenurilor agricole;
transhumanța (pășunatul pădurilor) a determinat procesul de eroziune a solurilor pe terenurile în pantă;
dezvoltarea tehnicii (coșuri de fabrici, coloane de mașini);
creșterea demografică;
exploatarea pădurilor ca: sursă de combustibil, de materie primă pentru industrie, ca material pentru construcție, pentru a obține teren agricol.
Efectele exploatării pădurilor:
dispariția unor specii de plante și animale;
degradarea intensă a solurilor prin declașarea intensă a unor viituri (în timpul ploilor torențiale și topirii zăpezilor).
3.4. DEȘEURILE
Omenirea devine tot mai conștientă că viitorul ei pe Pământ depinde în cea mai mare măsură de conviețuirea armonioasă cu natura.
În fiecare secundă, populația Terrei, prin activitățile pe care le desfășoară, amenință sănătatea naturii. Prin aceste amenințări se numără și deșeurile.
Ce sunt deșeurile?
Conform dicționarului enciclopedic termenul „deșeuri”, este neologism desemnând,
„ rest dintr-un material croit, tăiat, fasonat, etc. Care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv. Rest, reziduu rezultat dintr-un proces industrial și care adesea poate fi valorificat în alte scopuri.”
Clasificarea deșeurilor
Deșeuri menajere: deșeuri care provin în mod obișnuit din activitatea casnică,
precum și cele provenite din magazine, hoteluri, cantine, unități de alimentație publică, instituții de învățământ și orice alte instituții publice, precum și din întreprinderi industriale, ateliere, societăți comerciale, precum și cele care nu rezultă dintr-o activitate industrială propriu-zisă, care au dimensiuni normale și pot fi îndepărtate în aceleași condiții ca și deșeurile menajere propriu-zise.
Deșeuri stradale: pământ, praf, nisip, frunze, crengi, hârtii, nămol rezultat în
urma curățirii gurilor de canal și alte resturi provenite din activitatea de curățenie a căilor de comunicații publice.
Deșeuri industriale: provenite din procese tehnologice.
Deșeuri volumioase: deșeurile, până la 2 mc, care, din cauza dimensiunilor(maxim
3m), nu intră în containere. Exemple: bunuri de larg consum uzate sau deteriorate; mobile și saltele; biciclete, cărucioare; unelte de grădinărit; linoleum sau mochete, etc.
Deșeuri provenite de la construcții: resturile de lemn, moloz, materiale de
împachetat, chiar amestecate cu resturi minerale, precum și pământ rezultat din excavații etc.
Deșeuri de animale sau deșeuri din agricultură și zootehnie:cadavrele depăsăriși
animale, gunoiul de grajd, bălegarul, excrementele de păsări,.
Deșeuri refolosibile (valorificabile): fragmentele sau părțile de obiecte care pot fi
reciclate cum sunt: sticla, hârtia, metalele, mase plastice, resturi de plante etc.
Deșeuri cu regim special: deșeurile cu caracter toxic, inflamabil, exploziv, poluant
și infecțios, rezultate din activitatea persoanelor fizice și juridice, care nu fac obiectul activității serviciilor de salubrizare.
DE CE SUNT DEȘEURILE O AMENINȚARE?
„ Gunoaiele” sau deșeurile au existat dintotdeauna. În perioada ce precede apariția și dezvoltarea industriei deșeurile erau în bună parte vegetale și animale, biodegradabile pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Ele erau folosite ca îngrășământ pentru pământul cultivat.
Situația este cu totul alta azi, într-o lume puternic industrializată. Vom înțelege mai bine dacă vom lua în considerare câteva date statistice:
Pe durata vieții sale un om produce o cantitate de deșeuri echivalând cu de 600 de ori greutatea sa.
Dacă înmulțim cantitatea de 1,5 kg deșeuri pe care o produce zilnic fiecare locuitor al planetei, cu numărul de locuitori ai Pământului, vom ajunge la cantități impresionante.
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ACESTE URIAȘE CANTITĂȚI DE DEȘEURI?
Majoritatea deșeurilor se adună la periferia orașelor, în gropi de gunoi mai mult sau
mai puțin ecologice, interacționând negativ cu mediul înconjurător și constituind o îngrijorătoare sursă de poluare.
Cele mai puțin periculoase deșeuri sunt cele vegetale, animale și din hârtie (numite și biodegradabile deoarece se descompun în mod natural într-o perioadă mai scurtă de timp).
Cu cât perioada de degradare este mai îndelungată, cu atât deșeurile sunt mai periculoase pentru mediu și implicit pentru viața omului.
În funție de materialul din care este confecționat produsul, poate fi influențată perioada în care devine biodegradabil. Durata de biodegradare naturală a diferitelor categorii de deșeuri se prezintă astfel:
Deșeu de hârtie: 3 luni;
Ziare: 3 – 12 luni;
Chibrituri: 6 luni;
Filtru de țigare: 1 – 2 ani;
Guma de mestecat: 5 ani;
Cutii de Aluminiu: 10 – 100 ani;
Sticle din plastic: 100 – 1000 ani;
Pungi din plastic: 100 – 1000 de ani;
Cărți de credit: 1000 ani;
Recipiente din sticlă: 4000 ani.
CARE ESTE SOLUȚIA?
Pentru întreprinderile care produc deșeuri există o legislație internațională la care a aderat și România, legislație care promovează:
principiul prevenirii;
principiul „Poluatorul plătește”;
principiul de precauție;
principiul de proximitate.
Dar ce putem face noi, oamenii obișnuiți?
Noi participăm în mod direct la producerea deșeurilor menajere. În acest domeniu
și intervenția noastră poate fi cea mai eficientă.
Ne putem aduce contribuția la colectarea deșeurilor pe categorii ușurând astfel
reciclarea lor.
3.5. RECICLAREA
Reciclarea reprezintă orice operațiune de valorificare prin care deșeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanțe pentru a-și îndeplini funcția inițialã ori pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energeticã și conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operațiunile de umplere.
Reciclarea nu este însă un concept nou, existând încă de la începuturile omenirii atunci când resursele erau greu de găsit. Studiile arheologice ne prezintă dovezi că deșeurile erau mai puțin numeroase nu numai datorită numărului mai redus al locuitorilor Planetei, ci și datorită faptului că accesul la resurse era limitat iar oamenii erau nevoiți să recicleze și să reutilizeze deșeurile în absența unor materiale noi.
În prezent, reciclarea reprezintă strategia fundamentală din Managementul Deșeurilor. Managementul Deșeurilor reprezintă un set de măsuri prin care se implementează un sistem integrat de getionare a deșeurilor din punct de vedere ecologic și economic. Putem să reciclăm aproape orice. Materialele reciclabile se găsesc în mediul industrial, la locul de muncă și în locuințele noastre. Putem recicla materiale precum hârtie, plastic, sticlă, metal, lemn, inclusiv materialele textile. Este important să reciclăm pentru a ne bucura de un mediu înconjurător curat, dar și pentru a conserva resursele naturale.
Reciclarea aduce avantaje atât din punct de vedere economic si social, dar și pentru îmbunătățirea calității vieții printr-un mediu înconjurător curat.
Avantajele reciclării din punct de vedere economic și social sunt:
Crearea de noi locuri de muncă;
Costurile reciclării sunt mai mici decât cele ale colectării, depozitării sau
incinerării.
Avantajele reciclării asupra mediului înconjurător si a resurselor naturale sunt următoarele:
Reducerea numărului agenților poluanți;
Ajută la conservarea resurselor naturale;
Reducerea cantității de emisii de CO2;
Deșeurile nerecuperabile sunt materiale considerate fără valoare sau fără utilitate.
Acestea ar trebui eliminate deoarece pun în pericol sănătatea umană.
Materialele refolosibile reprezintă materiale care prin prelucrare/recuperare
prealabilă sunt reintroduse în circuit economic.
Cele mai întâlnite deșeuri refolosibile sunt: sticla, hârtia, metalele și masele
plastice.
În țările europene, activitatea de reciclare se bazează pe inițiativa populației, dar
este însă sprijinită si de autorități prin pârghii financiare și reglementări care stimulează această activitate.
Prin reciclare sunt economisite nu numai materialele și resursele naturale, dar se
economisește energia și se reduce poluarea.
Prin reciclarea unei tone de hârtie:
Se salvează viața a 17 copaci;
Se economisesc 30000 l apă;
Se folosește între 28-80% mai puțină energie electrică față de fabricarea
hârtiei obișnuite (presupune o economie de 4200kw/h, suficientă pentru a încălzi o locuință obișnuită pe perioada a 6 luni);
Se reduce poluarea aerului cu 95%.
Fiecare tonă de hârtie recuperată eliberează aproximativ 2,5 m³ din spațiul destinat
depozitării deșeurilor. Din 100 t de hârtie colectată se pot replanta 30 ha de pădure..
Deșeurile din mase plastice se numără printre deșeurile cu o perioadă îndelungată de degradare.
Deșeurile din mase plastice reprezintă procentul cel mai mare de deșeuri. Reciclarea lor este dificilă deoarece sunt foarte diferite din punct de vedere al compoziției.
Incinerarea maselor plastice este deosebit de poluantă. Singura alternativă rămâne reciclarea. Substanța obținută prin procesul de reciclare poate fi folosită la fabricarea tomberoanelor, băncilor și scaunelor, conductelor, materialelor izolante, etc.
Implicând copiii în activitatea de colectare a deșeurilor, încercând să-i facem conștienți de importanța acestei activități, le cultivăm respectul și responsabilitatea față de mediul în care trăim.
3.6. EXEMPLE DE ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ DESFĂȘURATE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR
1. „NATURA, CASA MEA”
CONȚINUT ȘTIINȚIFIC:
Mediul ambiant sau mediul înconjurător reprezintă o unitate, un sistem care acționează ca un organism cu structură, funcționalitate, dinamică și evoluție în timp și spațiu. Când se deteriorează una dintre componente, suferă modificări și altele cu care se află în strânsă interdependență.
Cauzele deteriorării echilibrului nu sunt după cum ne-am fi așteptat cele naturale, ci, mai degrabă omul cu o serie de acțiuni nesăbuite, haotice, de multe ori fără sens. Problema dintre om și mediul ambiant nu este nouă. Ea a apărut odată cu cele dintâi colectivități omenești și a evoluat paralel cu revoluția industrială, tehnico-științifică, cu dorința omului de a ști cât mai mult, de a fi stăpân, de a domina.
Chiar dacă este prezent prin creația sa, omul uită că Pământul este adevărata sa locuință, cu tot ceea ce are el mai bun: apă, aer, sol, plante și animale. Mediul pe Terra este un unicat. Suntem atât de obișnuiți cu natura Terrei încât, întreaga ei alcătuire ni se pare cu totul firească. Planeta noastră a ajuns la o excepțională armonizare a elementelor propice vieții, cum nu se mai află nicăieri în Sistemul solar. Să profităm de acest lucru, încercând să nu deranjăm acest echilibru, pentru noi, cât mai ales, pentru generațiile viitoare. Ca să păstrezi ceva ce ai, trebuie să cunoști cât mai bine tot ceea ce te înconjoară, să depistezi cauze, să sesizezi efecte. Nu este însă important doar să tragi concluzii, ci mai de preț este să oferi soluții. Pământul a tras un semnal de alarmă. E în alertă maximă. Viitorul planetei stă în mâinile noastre! Suntem oare pregătiți să cunoaștem și să protejăm mediul înconjurător? Dacă răspunsul este da, să o facem până nu este prea târziu: pentru voi, pentru natură, pentru viață.
STRATEGII DIDACTICE ȘI MIJLOACE DE REALIZARE:
Activitate integrată
În introducere se recită poezia „Prietenă ne e natura” de M.Peneș, subliniindu-se elementele componente ale mediului;
„Prietenă ne e natura”
de M Peneș
E o ființă și copacul,
Și floarea gingașă făptură,
O doare dacă vii spre dânsa,
Cu ne-nțelegere și ură.
Se sperie adânc pădurea,
Vuind de teama unui foc,
Nu te grăbi s-arunci gunoaie !
Respectă fiecare loc !
Ce mândru cântă păsărele !
De ce să le ucizi? Se poate ?
Ascultă-le și le-nțelege !
Prietene tu le socoate.
Și apa curge unduioasă,
E limpede ca o vioară,
Privind în ea te oglindește,
Și fapta singur îți măsoară.
Prietenă ne e natura,
Pădurea , cristaline ape,
Să îi descoperim făptura,
Să o iubim, să-i fim aproape !
Joc didactic : Să alcătuim un tablou, pentru a identifica ce știu copiii despre natură. Jocul se desfășoară pe grupe, fiecare grupă având un lider. El extrage o siluetă care reprezenta tematica grupului respectiv: nor pentru aer, o picătură de apă, o plantă etc. După aceea educatoarea va distribui ecusoane mai mici conform siluetei alese;
Copiilor li se precizează tema și modul de lucru: „Astăzi ne vom reaminti tot ce știm despre mediul înconjurător și vom lucra pe grupuri, ne vom juca și ne vom ajuta între noi”. În desfășurarea jocului fiecare grup va primi un plic cu siluete corespunzătoare simbolului grupei, care sunt denumite și așezate de către copii pe panoul mare din fața grupei, urmărindu-se așezarea corectă a fiecărui element. Se subliniează că în natura fiecare are o casă.
Joc de rol: La îndemnul educatoarei câte 2 copii își aleg un personaj cunoscut de la teatrul de păpuși și realizează un scurt dialog (norișori, soare, floare, picături de ploaie, albinuțe, iepurași, păsări, etc)
Alte strategii didactice :
1. povestiri create de educatoare sau copii : O zi în pădure, Ce mi-a povestit o frunză !;
2. activități practice: tablouri, machete : În poieniță , Adăposturi pentru animale,etc.;
3. activități artistico plastice: desen, pictură, modelaj;
4. Plimbări și drumeții: Pe malul Mureșului, Plimbare pe dealul Banța, etc.
VALENȚE EDUCATIVE:
Experiența dobândită prin desfășurarea acestor activități ajută copilul în reactualizarea, sistematizarea cunoștințelor despre mediul înconjurător, cunoscând și utilizând corect, permanent regulile de comportare ecologică. De asemenea, permite copilului să realizeze conexiuni intredisciplinare între cunoștințele acumulate din experiența cotidiană sau dobândită prin mass-media. Sentimentele și trăirile sale sunt mai puternice, înțelegând că viața și mediul înseamnă mai mult decât ceea ce trăiește fiecare.
Copiii înțeleg că munca în grupuri, în perechi nu exclude spiritul competițional, dorința de a lupta cu greutățile, de a învinge.
Învățând să ajute, să ocrotească, să iubească, să fie atent, receptiv și grijuliu cu tot ce îl înconjoară, copilul învață că mediul este însăși viața și aceasta merită trăită frumos, curat și liniștit.
APLICAȚII:
observarea, cunoașterea nemijlocită a tuturor componentelor mediului;
realizarea, sub directa supraveghere a educatoarei, a unor experiemente simple;
participarea la acțiuni de curățenie, ecologizare a mediului ambiant;
colectarea unor materiale din natură;
vizită la Grădina Zoologică, Plimbare pe Dealul Banța;
excursii: Grădina Zoologică, Tg. Mureș, Cheile Turzii, Sibiu.
rezolvarea fișelor de lucru din caietul ,, Micii Ecologiști”;
finalizarea și prezentarea unor albume cu poze sau alte materiale culese de copii, educatoare, părinți;
Activități desfășurate pe parcursul anilor împreună cu copiii de la G.P.P. nr. 6 Ocna Mureș
Fig. 1 – Excursie la „Muzeul Satului”- Sibiu Fig.2-Excursie la „Grădina Zoologică”-Tg.Mureș”
Fig. 3 – Ecologizare -Parcul de joacă al orașului
(activitate desfășurată în cadrul proiectului educațional „Ecogrădinița”)
„ANIMALUL PREFERAT”
ZIUA MONDIALĂ A ANIMALELOR
CONȚINUT ȘTIINȚIFIC:
Dicționarele ne spun că numele «animal» vine din latinescul « anima », cuvânt care
înseamnă suflet-viață. Un «cuvânt-izvor» nespus de potrivit pentru ființele negrăitoare care ne înconjoară cu dragoste și recunoștință. Animalele ne atrag atenția, ne pun pe gânduri și ne înmoaie inima devenind o componentă esențială a vieții noastre. Multe animale sunt iubite, altele sunt admirate, iar altele sunt preferate de majoritatea oamenilor.
Considerând că respectul omului fața de animale este inseparabil față de respectul oamenilor între ei putem cita din « Declarația universală a drepturilor animalelor », declarație proclamată și acceptată sub tutela U.N.E.S.C.O în anul 1988 la Paris, prin care «oamenii sunt obligați să respecte toate creaturile vii» considerându-le foarte importante datorită contribuției care o aduc la calitatea vieții.
Trebuie să respectăm «legile omeniei» față de animalele alături de care trăim și pe care în calitate de ființe superioare trebuie să le protejăm. Dacă educația în spiritul dragostei și respectului pentru Natură și Animale începe încă din copilărie, atunci generațiile viitoare nu vor mai asista neputiincioase la dispariția unui număr atât de mare de specii de animale.
Depinde numai de noi cei care iubim si respectăm lumea animalelor să ne bucurăm ochii sufletului cu tot ceea ce înseamnă Natură și Animale iar steluța numită Speranță să ne lumineze calea spre a schimba în bine viața tuturor necuvântătoarelor.
STRATEGII DIDACTICE ȘI MIJLOACE DE REALIZARE:
Activitate integrată „De vorbă cu animalul preferat”
1. Povestire cu început dat : „Ursul și vulpea”. Educatoarea pregătește cu
o zi înainte în sala de grupă un decor reprezentând pădurea unde se găsesc animale sălbatice (iepurași, urși, vulpi, căprioare, etc). Copacii sunt confecționați din poliester, iar animalele sunt jucării de pluș. Dimineața, când sosesc copiii în sala de grupă educatoarea începe povestea „Ursul și vulpea”, spunându-le copiilor să fie foarte atenți deoarece, la un moment dat ea se va opri, iar ei va trebui să continue să povestească. Educatoarea începe povestea : „A fost o dată un pui de urs pe care-l chema Martinel și care din zori până în seară bătea pădurile în căutare de hrană. Martinel era prieten cu Vulpea cea Roșcată, pe care încerca să o convingă să nu mai mănânce păsări și iepuri . Într-o zi Martinel a călcat
din greșeală într-un spin care i-a intrat adânc în picior. Rana s-a infectat și… „. Copiii sunt invitați să continue povestea și să-i găsească un final.
2. Activitate practică- confecție : „Masca animalului preferat”. Se pun la
dispoziția copiilor materiale (cartoane, deșeuri textile, lână, foarfecă, lipici) cu ajutorul cărora vor confecționa masca animalului preferat.
3. Joc didactic : „De vorbă cu animalul preferat”. Se desfășoară după
următoarele reguli: se pun la dispoziția copiilor măștile confecționate anterior, în cadrul activităților practice, iar câte doi copii vin și își aleg fiecare câte o mască, interpretând rolul animalului ales. Ei realizează un dialog imaginar între cele două animale, descriind părțile componente ale corpului animalului respectiv, mediul în care trăiește, cu ce se hrănește, unde hibernează iarna, ce dușmani are, cu cine este prieten, foloasele pe care le aduce omului, precum și unele curiozități referitoare la fiecare animal în parte.
VALENȚE FORMATIVE:
Această activitate oferă copiilor posibilitatea de a-și verifica și îmbogăți cunoștințele referitoare la animale și de a le aplica în diverse situații practice. De asemenea, fiecare copil învață să-și asume responsabilitatea pentru propriile fapte, să manifeste grijă față de animale, având o atitudine pozitivă și o sensibilitate deosebită la problemele urgente cu care se confruntă necuvântătoarele Pământului.
ȘI TU POȚI:
să iubești animalele și să te comporți frumos cu ele;
să îngrijești un animal atunci când este bolnav și să povestești
prietenilor tăi faptele bune;
să ajuți pădurarul să hrănească animalele sălbatice în timpul iernii;
să adopți un cățeluș sau o pisică fără stăpân.
EVALUARE :
Test : „De vorbă cu animalul preferat”
Sunt alb și am multe pete negre, împreună cu cei 100 de frați ai mei am jucat într-un film de desene animate. Ce sunt eu? (ciobănesc, german, dalmațian, doberman)
Dacă te-ai plictisit de ceasul deșteptător pot să te trezesc eu în fiecare
dimineață. Cine sunt eu? (găina, rața, cocoșul)
Trăiesc în Australia și îmi țin puii într-un săculeț până se fac mari. Care este
numele meu? (hamster, cangur, leu)
4. În specia mea masculul este cel care naște puii, nu femela. Știi cine sunt?
(căluț de mare, somn, rechin)
Nu-mi place deloc apa, în schimb îmi place să stau la căldură și să torc.
Cum mă cheamă? (iepurele, ursul, pisica)
Răspunsuri corecte:1.c; 2.c; 3.b; 4.a; 5.c
Fig. 4 – „Grădina Zoologică Târgu Mureș” Fig. 5 – „Grădina Zoologică Târgu Mureș”
iepurași, hamsteri broscuțe țestoase
Fig. 6 – „În lumea minunată a viețuitoarelor – Pictură pe față”
3. „MÂNCÂND SĂNĂTOS, CREȘTEM SĂNĂTOȘI”
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ALIMENTAȚIEI
O alimentație corectă asigură o dezvoltare normală armonioasă a organismului în creștere, sănătate și rezistență la factorii nocivi ai mediului, o înaltă capacitate intelectuală și fizică, o longevitate activă. Sănătatea bazată pe o bună nutriție începe din primele clipe și durează toată viața. Dezvoltarea oaselor, a dinților, a minții precum și creșterea rapidă necesită un aport suplimentar de vitamine și minerale.
Vitaminele sunt factori nutriționali esențiali obligatoriu furnizați de hrană. Atunci când lipsesc din alimentația copilului pot genera dificultăți metabolice specifice. Sănătatea și boala pornesc de la felul în care ne hrănim. Zarurile vieții se află în mâinile noastre.
STRATEGII DIDACTICE ȘI MIJLOACE DE REALIZARE:
Activitate integrată
1. Artă – Pictură prin diferite tehnici (dactilopictură, pictură pe griș, ștampilare)
Se pun la dispoziția copiilor materiale necesare pentru a realiza pictura unor alimente bogate în vitamine după preferință (fructe, legume, lapte, cereale) precum și simbolurile vitaminelor pe care acestea le conțin. După ce pictura va fi realizată, se decupează și apoi se lipește pe litera ce reprezintă vitamina care predomină ;
2. Joc de rol – „Parada vitaminelor”
Fiecare copil după ce a realizat șablonul cu alimentul preferat îl prezintă celorlalți colegi
enumerându-i caracteristicile observate cu ajutorul tuturor analizatorilor (formă, culoare, mărime, gust, miros, duritate) precizează ce vitamine conține, cum se consumă și cum influențează sănătatea copiilor ;
3. Activitatea gospodărească – „Mâncând sănătos creștem sănătoși”
Cu ajutorul părinților facem rost de fructe și legume din care preparăm o salată de crudități și suc proaspăt din fucte și legume.
Un grup de copii, sub îndrumarea educatoarei, echipați corespunzător pregătesc o salată de crudități. Întâi se spală bine pe mâini apoi spală legumele le trec prin răzătoare apoi le amestecăpunând ingredientele necesare.
Un alt grup de copii supravegheați de o mămică, respectând condițiile igienice, taie legumele și fructele le introduc în robot obținând un suc de fructe pe care-l vor combina în părți preferențiale cu sucul de legume obținut în același mod.
Salata de cruditați este consumată la masa de prânz, iar la desert se bea sucul proaspăt obținut.
VALENȚE FORMATIVE:
În urma acestei activități copiii au înțeles necesitatea consumării unor alimente sănătoase cum ar fi : laptele, cerealele, fructele, și legumele ce conțin vitamine de care avem nevoie pentru a crește „ sănătoși, voioși, voinici”. De asemenea au constatat că pentru a se menține într-o formă cât mai bună este necesar ca aportul de vitamine să fie cât mai complet; au aflat curiozități și date științifice despre proteine și importanța acestora în alimentație precum și faptul că hrănindu-se sănătos vorreduce vizibil riscul îmbolnăvirii .
EVALUARE:
vizită la cabinetul medicului care se ocupă de dietă;
joc de masă „Piramida alimentelor” (copilul trebuie să lipească cartonașe
reprezentând alimente, pe o forma piramidală în ordinea importanței lor în alimentația noastră);
joc de mișcare „Salată de fructe”; realizarea fișei de lucru din caietul ,, Micii
Ecologiști”;
concurs de ghicitori cu tema „Vitaminele și sănătatea”.
ȘI TU POȚI:
să consumi zilnic alimente bogate în vitamine (fructe, legume, lactate);
să te prezinți regulat la medic pentru a efectua controlul periodic;
să participi împreună cu adulții la campanii pentru răspândirea ideii de
alimentație sănătoasă.
Fig. 7 – „Medaliata grupei la concursul de ghicitori”
Fig. 8 – „Servim salată de fructe”
4. „FLORILE VESELE ȘI TRISTE”
CONȚINUT ȘTIINȚIFIC: Se explică celor mici ce este poluarea – răspândirea în atmosferă, în apă, în sol a unor substanțe nocive, dăunătoare vieții – ce înseamnă ea pentru viața planetei și mai ales că omul în mare parte este responsabil de această poluare. Se reamintește că plantele verzi sunt singurele care produc oxigenul necesar viețuitoarelor, ele asigurând totodată hrană, îmbrăcăminte și combustibil. Tocmai de aceea omul trebuie să protejeze mediul.
STRATEGII DIDACTICE ȘI MIJLOACE DE REALIZARE:
(Convorbire, observare, experimentul , activități pe grupuri mici, jocul de rol.)
Introducerea în activitate se poate face printr-o ghicitoare :
Ghicitoare
“De ce floarea-i supărată,
De ce eu tușesc îndată,
De ce peștii mor în ape,
De ce soarele ne arde,
De ce oare, de ce oare?
Fiindcă este … (poluare)
Sau: – prin prezentarea unei flori confecționate – siluetă
Floarea este ofilită și vorbește copiilor despre tristețea ei.
1. Joc didactic – se distribuie fiecărui copil de către “ Zâna florilor” câte o
floare diferită – desenată – pe care copiii o vor așeza pe o coală de polistiren pe care e desenat un mediu natural: apă, câmpie, deal, munți. Copiii așază florile în mediul potrivit și se discută despre ele chiar și despre cele protejate: Nufărul și Floarea de colț;
2. Se observă plantele din sala de grupă care sunt îngrijite, sănătoase, în
ghivece precum și un buchet de garoafe albe.
3 Se vor face câteva experiențe pentru a vizualiza circuitul apei și
consecințele poluării. Copiii împărțiți în patru grupe vor observa florile introduse cu o zi înainte în diferite medii toate în vase transparente: un pahar transparent în care s-a pus apă cu detergent; un pahar cu apă cu cerneală albastră și roșie; un pahar cu oțet; un pahar cu apă curată.
Copiii vor urmări și vor constata că florile sunt unele ofilite, altele sunt colorate, iar altele sunt vesele. Se va cere copiilor să explice fenomenul – apa urcă prin tulpină în flori- și se va insista asupra necesități de a proteja apa pentru a nu distruge lumea vie. Fiecare grupă va desena cum arată garoafa ei.
Joc de rol: Din fiecare grup câte un copil își va lua pe mână o floare
confecționată, veselă sau tristă, după cum este floarea din grupa lui și va mima veselie sau
tristețe în funcție de cât de afectată a fost planta observată.
Variantă:
Se poate observa răsădirea și creșterea florilor într-un sol udat cu apă curată sau apă poluată cu detergenți, oțet, petrol etc.
Activitatea oferă copiilor posibilitatea de a face cunoscut ce este poluarea, unele surse de poluare, de a conștientiza efectele negative ale poluării asupra lumii vii-prin observarea comportamentului florilor în mediu poluat și nepoluat. Formarea unei atitudini pozitive față de mediu, sesizarea frumosului din natură și stimularea dorinței de a-l crea.
CE ȘTIU COPIII:
ce este poluarea și unele surse de poluare;
consecințele poluării;
fiecare dintre noi poate interveni pentru a avea un mediu
curat și sănătos.
APLICAȚII:
udă florile din grădiniță și de acasă cu apă curată;
desenează o floare veselă și una tristă;
“Biberonul plantelor.” Dacă pleci în vacanță, pentru ca floarea ta să nu sufere
de sete, umple cu apă o sticlă mare de plastic astup-o bine cu o bucată de pânză lăsând marginile în afară după care înfige sticla cu gâtul în jos în pământul din ghiveciul florii până când stă în “picioare” (apa va picura prin pânză și va uda treptat pământul).
EVALUARE:
colorează câmpul, iar apoi florile – vesele sau triste-așa cum crezi că se simt în
acel mediu;
Fig. 9 – „Gâze și flori” Fig. 10 – „La florărie”
– flori din materiale reciclabile –
Fig. 11 – „Excursie la Cluj Napoca – Colț de natură”
5.CEI MAI BUNI ECOLOGIȘTI
– ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MEDIULUI –
– EVALUARE FINALĂ –
CONȚINUT ȘTIINȚIFIC:
Scopul acestei activități este realizarea unei evaluări finale după un șir de activități cu
conținut ecologic, derulate pe parcursul unui an școlar.
Conceptul de evaluare derivă din cel de valoare, a evalua însemnând a face o judecată de valoare. Evaluarea didactică este un procedeu psihopedagogic complex de stabilire a valorii unor procese, comportamente, performanțe, prin raportarea acestora la un set de criterii prestabilite, cu valoare de etalon.
În realitate este o mare diferență între ceea ce se predă, ce înțelege copilul și ceea ce poate să reproducă. Acest lucru face ca evaluarea să fie foarte necesară. Funcțiile evaluării de: diagnoză, prognoză și axiologică sunt importante pentru realizarea unui învățământ eficient și de calitate.
Evaluările pot fi parțiale sau finale, după un set de cunoștințe sau perioadă de timp, sau putem vorbi de evaluare inițială, continuă și sumativă.
Când ne propunem o activitate de evaluare este important să avem în vedere câteva aspecte:
identificarea scopului evaluării și precizarea obiectivelor;
stabilirea conținutului adecvat obiectivelor de evaluare;
alegerea tipului de evaluare și selectarea strategiilor adecvate;
precizarea normelor sau a criteriilor de evaluare;
proiectarea itemilor sau a probelor;
analiza rezultatelor și luarea unor decizii.
Fiecare educatoare, va evalua cunoștințele transmise, abilitățile și comportamentele formate în funcție de nivelul grupei sau alte condiții de ordin pedagogic sau social.
STRATEGII DE EVALUARE:
Concursuri
Acestea pot fi desfășurate între echipe ale aceleași grupe, între grupe diferite sau între copii din grădinițe diferite, sub generice ca ,,Micii ecologiști’’, ,,Cine știe câștigă’’, etc.
Tematica acestor concursuri poate fi foarte diversă:
cunoștințe generale despre apă, aer, Pământ, Soare, plante și animale, deșeuri,
poluare;
cea mai îndrăgită poveste cu conținut ecologic;
cel mai bun recitator;
realizarea unor fișe de lucru din caietul Micii Ecologiști;
probe practice: plantarea unor flori, sădire de puieți, colectare de deșeuri,
îngrijirea unui spațiu (parc, stradă);
probe artistico-plastice: desene pe o anumită temă, lucrări originale din
materiale din natură, materiale refolosibile sau deșeuri – confecții, colaje, machete.
dansuri tematice ( dansul florilor, dansul micilor grădinari, dansul fulgilor de
nea etc.);
parada costumelor din materiale refolosibile.
Vizite sau excursii tematice
Acestea au ca scop evaluarea cunoștințelor copiilor despre natură în general, despre măsurile de protejare a acesteia, despre ariile protejate din județul nostru și unele plante declarate monumente ale naturii.
Amintim ca obiective: nufărul termal din Băile Felix, arborii de magnolii din parcul
Muzeului Țării Crișurilor, rezervația Pădurea Craiului, Sera de flori, Grădina botanică, Grădina zoologică, etc.
Un model posibil al scenariului unei zile în care ne propunem o activitate de evaluare
finală:
Întâlnirea de dimineață
După anunțarea temei se vor preciza sectoarele în care se va lucra, tipurile de activități și câteva elemente de conținut, pentru a da copiilor posibilitatea să-și aleagă activitatea preferată, urmând ca pe parcurs să li se acorde posibilitatea de a trece de la un sector la altul.
Sectoarele, mijloacele de realizare și tema:
Știință sau Bibliotecă :
Concurs: ,,Cine știe câștigă’’ ;
Fișă de lucru: ,,Ce e bine, ce e rău’’;
Artă:
Confecție:,,Jucării din materiale din natură’’ (legume, fructe); Confecție:,,Costume pentru carnaval’’ (din materiale refolosibile);
Joc de rol :
,,Micii grădinari’’ (plantarea și îngrijirea florilor);
Desfășurarea propriu-zisă a activităților
Este indicat ca aceste activități să se desfășoare cu implicarea unor parteneri educaționali în calitate de participanți direcți sau observatori: alte grupe de copii preșcolari, școlari, părinți, reprezentanți ai comunității locale.
Este necesară procurarea din timp și în cantitate suficientă a materialului didactic pentru ca, la trecerea copiilor de la un centru la altul, aceștia să-și poată realiza lucrările imaginate. Pe parcursul derulării activităților integrate se va urmări :
nivelul de cunoștințe al copiilor despre elementele componente ale mediului :
Pământ, Apă, Aer, Plante și animale, Soare;
identificarea de către copii a elementelor care poluează mediul;
cunoașterea unor reguli și norme generale de protecție a acestuia;
gradul de dezvoltare a deprinderilor practice privind activitățile de îngrijire și
ocrotire a mediului înconjurător;
capacitatea de comunicare, vocabularul activ al copiilor cu termeni din
domeniul ecologic;
dezvoltarea gândirii și perspicacității în rezolvarea sarcinilor;
calitățile artistice;
munca în echipă, spiritual competitiv;
spiritual critic și autocritic în evaluarea proprie și a celorlalți;
trăsături de voință și caracter;
atitudini și comportamente, grijă și respect față de mediu.
Realizarea unei expoziții cu lucrări ale copiilor
Expoziția va cuprinde fișele de lucru realizate, jucăriile confecționate și ghivecele cu flori ornamentale plantate de copii.
Parada costumelor
Costumele realizate vor fi îmbrăcate și prezentate, pe fond muzical, (Imnul Ecologiștilor) de către autorii lor, pentru toți participanții la acțiune.
Modalități de încheiere a zilei
vizionarea liberă a expoziției;
dansuri tematice la alegerea copiilor;
,,gustarea’’ salatei de fructe;
vizionarea pozelor și a filmărilor realizate pe parcursul derulării activităților.
Fig. 12 – „Dansul fulgilor de nea” Fig. 13 – „Strângem conuri de brad
pentru ornamente de Crăciun”
Concluzii
Natura, are răbdare cu noi, ne așteaptă, ne dă întâlniri uneori furtunoase, deprimante, alteori parcă ne-ar mulțumi pentru faptele noastre printr-o explozie de frumusețe și binecuvântare. Atunci este momentul să ne schimbăm comportamentul, să antrenăm și semenii noștri în proiecte îndăznețe, să învățăm împreună analizând Semnalele Naturii.
Fiecare anotimp are semnale uneori cutremurătoare pentru locuitorii acestei planete: inundații, cutremure, alunecări de teren, taifunuri, etc. Nu trebuie să așteptăm să trăim și noi consecințele unor asemenea dezastre naturale.
Am desfășurat genul acesta de activități cu diferite generații de copii și am putut observa implicarea lor emoțională, simțind că fac un bine atât de important naturii. I-am simțit implicați fizic și afectiv, au transmis la rândul lor prietenilor, familiilor ceea ce au învățat și cu siguranță, cel puțin o persoană din cei cu care au vorbit și-a pus un semn de întrebare și a făcut ceva pentru protecția mediului. Cu pași mici, dar siguri, aceasta e calea spre un succes în ceea ce privește Frumusețea Mediului.
În cadrul activităților ecologice, preșcolarii pot învăța că lucrurile pot fi refolosite, lucru ce duce la reducerea gunoiului. De asemenea, în cadru lecturilor după imagini, al convorbirilor pe teme ca, Pădurea, prietena noastră „Povestea brazilor și a hârtiei” de Demostene Botez, copiii au conștientizat că economisirea hârtiei duce la menținerea unui număr mai mare de copaci în viață, esențiali pentu viața noastră. Desfășurând activități comune de observare a fructelor, legumelor, a pomilor fructiferi, copiii pot să înțeleagă cum se folosește în mod corect terenul: dealurile – pentru plantarea pomilor, a viței-de-vie, a pădurilor, șesurile – pentru agricultură etc. În concluzie, iată obiectivele care trebuiesc atinse prin activitățile de educație ecologică:
Sensibilizarea copiilor în problema păstrării unui mediu curat, sănătos și estetic;
Cultivarea dragostei copiilor pentu Terra, pentru apă, plante, animale etc.;
Educarea copiilor în sensul păstrării sănătății mediului în care trăiesc;
Însușirea unor norme de comportare specifice asigurării echilibrului dintre sănătatea individului, a societății și a mediului;
Formarea unei atitudini dezaprobatoare față de cei care încalcă normele spcifice de păstrare a igienei mediului;
Educația copiilor și a familiei în sensul formării unor comportamente corecte de ocrotire a mediului, de colectare selectivă a deșeurilor menajere reciclabile, de gestionare a deșeurilor;
Crearea în grădinițe și în împrejurimi a unui mediu ambiant plăcut, prin amenajarea și întreținerea spațiilor verzi;
Scopul acestor activități este de a educa copiii și comunitățile locale pentru păstrarea unui mediu mai curat și mai sănătos, pentru utilizarea rațională a resurselor naturale și menținerea echilibrului ecologic, în vederea conservării naturii pentru generațiile următoare. Este dificil să schimbăm mentalitatea oamenilor privind protecția mediului, dar fără educația fiecărui individ în acest sens, începând de la vârste timpurii, orice demers la scară socială de ocrotire a mediului este supus eșecului.
Interesul și dragostea pentru natură sunt, la majoritatea copiilor, instinctive. În plus, comportamentele și convingerile formate copiilor la o vârstă cât mai fragedă sunt cele care se păstrează cel mai bine toată viața. De aceea, în educația realizată în grădiniță trebuie să pornim de la interesul firesc al copiilor pentru plante și animale, pentru ceea ce reprezintă, în general, natură pentru ei.
Preșcolarii trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acțiune negativă a noastră, oricât de insignificantă ar fi, poate să afecteze în mod distructiv natura. Semnalele de alarmă lansate de specialiști, explicațiile și statisticile întocmite de aceștia au un rol incontestabil, dar pentru implicarea și acțiunea eficientă de formare în sens ecologic se ajunge prin sensibilizare și prin antrenarea componentelor afective și volitive ale copiilor. De aceea, activitățile de educație ecologică se desfășoară într-o atmosferă relaxantă, unde interesul și comunicarea să încurajeze inițiativele, dar și opțiunile fiecăruia.
Misiunea dascălului este una nobilă. Aplicațiile practice la orice materie desfășurate în natură ar putea reprezenta pentru societatea românescă o provocare la schimbare reală, o întoarcere la Natură.
Cu cât vom întâlni mai multe grupuri de preșcolari și elevi în parcuri, pe câmpii, în păduri, pe munte, pe dealuri pentru a înțelege Știința și tainele ei, prin contact direct cu atât mai valoroși, mai responsabili și mai eficienți vom fi.
Vorbele trebuie să se transforme în fapte de dragul Naturii, de teama încălzirii globale, din dragoste pentru mlădițele pe care le modelăm pentru a lăsa Natura unei generații care gândește altfel, acționează altfel și rezolvă problemele cu rațiune și empatie.
Redefinirea țelurilor învățământului românesc, integrând ecologia ca principiu fundamental pentru salvarea Planetei constituie o prioritate.
Omenirea are nevoie de oameni informați, educați, cu o atitudine protectoare față de mediu. Deprinderile formate în grădiniță nu trebuie ignorate de către învățător sau profesor. Până la terminarea liceului, viitorii adulți trebuie să aibă formate deprinderi și obișnuințe Eco, practicate de altfel cu maximă ușurință de țările din UE.
Reușita unor astfel de activități depinde de nivelul cunoștințelor și deprinderilor acumulate de copii pe parcursul anilor școlari, de imaginația și creativitatea copiilor și educatoarei, de capacitatea de organizare și gestionare a timpului și de modul de implicare în activitate a partenerilor educaționali.
ANEXE
Zile importante pentru conservarea și protejarea viețuitoarelor
Fig. 1 – 1Aprilie – Ziua păsărilor Fig. 2 – 10 Mai – Ziua păsărilor și a arborilor
Fig. 3 – 4 Octombrie – Ziua Mondială a Animalelor
Fig. 4 – 9 August Ziua Internațională Fig. 5 – 24 Aprilie – Ziua Mondială a Protecției Animalelor de laborator
a Grădinilor Zoologice
și a Parcurilor
Zile importante de acțiune pentru conservarea și protejarea sănătății mediului
Fig. 6 – 7 Aprilie Ziua Mondială a Sănătății Fig. 7 – 5 Iunie Ziua Mondială a Mediului
Fig. 8 – 23 Septembrie Ziua Mondială a Curățeniei
Fig. 9 – 8 Noiembrie Ziua Internațională Fig.10-1 Octombrie Ziua Mondială a a Zonelor Urbane Habitatului
Plimbare pe Dealul Banța
Fig. 11 – Arii naturale protejate în Romania
Fig. 12 – „Horă pentru Mediu” (Activitate G.P.P. nr 6 Ocna Mureș)
Fig. 13 – „Activitate de ecologizare a parcului de joacă al copiilor”
(au participat: copii, părinți și cadre didactice)
Fig. 14 – „ Carnavalul Toamnei, fructe și legume”
– Parada costumelor –
(au participat: copii, părinți și cadre didactice)
Bibliografie
Al. Ionescu, Ecologie și societate, editura Ceres, 1991, București
Barnea C., Papadopol c., Poluarea și protecția mediului , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975
Cârciumaru Steliana, Pop Daniela, Nuță Angela, Buzulică Brândușa, Iacob Adelina, Szilagyi Ileana, Simuț Elisabeta, Szabo Irina, Taichiș Violeta, Popa Rodica, Negruțiu Florin, Educație ecologică și de protecție a mediului Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, București 2007
Curriculum pentru învățământul preșcolar 3-6/7 ani, 2008
Declarația asupra mediului. Conferința ONU Stockholm, 1972
Duțu, Mircea– Dreptul mediului, Tratat, vol. I, Editura Economică, București, 1995
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/ecologie/depoluarea-solului-prin-bioremediere.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Aer
http://www.acuz.net/html/Aspecte ale educării preșcolarilor pentru cunoașterea mediului.html
http://www.ecomagazin.ro
http://www.ecosapiens.ro
http://www.scritub.com/gradinita/Educația ecologică la vârsta preșcolară.php
Mă întreb DE CE? – enciclopedie ilustrată, Ed. Novum, 2002
Melania Ciubotaru, Educația ecologică în grădiniță, Editura: CD Press 2005
Nedelcu, Gabriela; Nedelcu, Mădălina – Educația ecologică și voluntariatul în protecția mediului, Fundația pentru Cultură și Educație Ecologistă Ecotop, Editura Treira, Oradea, 2003
Pro Ecologia Mileniului III, Ianuarie 2010
Programa activităților instructive – educative în grădinița de copii, ediția a II-a revizuită și adăugită, București, 2005
Răuță, Corneliu, Cârstea, Stelian, Poluarea și protecția mediului înconjurător, Ed. Științifică și tehnică, București, 1979
Samica Boghiu, Marinela Bodea, Lucia Caciora, Mărioara Ile, Maria Ivănescu, Cosmina Malița, Anica Mărcuț, Ioana Moldovan, mariana Vereș, Florica Vesa, Viorica Toia, Educație ecologică și de protecție a mediului, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, București 2007
Valeriu Dinu , Mediul înconjurător în viața omenirii contemporane, Editura Ceres, București, 1979
Vodă, Claudiu. Din secretele naturii și ale lumii înconjurătoare, E.D.P. București, 1985
www.google.com, apa, solul, aerul, pământul, etc. – imagini –
Bibliografie
Al. Ionescu, Ecologie și societate, editura Ceres, 1991, București
Barnea C., Papadopol c., Poluarea și protecția mediului , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975
Cârciumaru Steliana, Pop Daniela, Nuță Angela, Buzulică Brândușa, Iacob Adelina, Szilagyi Ileana, Simuț Elisabeta, Szabo Irina, Taichiș Violeta, Popa Rodica, Negruțiu Florin, Educație ecologică și de protecție a mediului Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, București 2007
Curriculum pentru învățământul preșcolar 3-6/7 ani, 2008
Declarația asupra mediului. Conferința ONU Stockholm, 1972
Duțu, Mircea– Dreptul mediului, Tratat, vol. I, Editura Economică, București, 1995
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/ecologie/depoluarea-solului-prin-bioremediere.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Aer
http://www.acuz.net/html/Aspecte ale educării preșcolarilor pentru cunoașterea mediului.html
http://www.ecomagazin.ro
http://www.ecosapiens.ro
http://www.scritub.com/gradinita/Educația ecologică la vârsta preșcolară.php
Mă întreb DE CE? – enciclopedie ilustrată, Ed. Novum, 2002
Melania Ciubotaru, Educația ecologică în grădiniță, Editura: CD Press 2005
Nedelcu, Gabriela; Nedelcu, Mădălina – Educația ecologică și voluntariatul în protecția mediului, Fundația pentru Cultură și Educație Ecologistă Ecotop, Editura Treira, Oradea, 2003
Pro Ecologia Mileniului III, Ianuarie 2010
Programa activităților instructive – educative în grădinița de copii, ediția a II-a revizuită și adăugită, București, 2005
Răuță, Corneliu, Cârstea, Stelian, Poluarea și protecția mediului înconjurător, Ed. Științifică și tehnică, București, 1979
Samica Boghiu, Marinela Bodea, Lucia Caciora, Mărioara Ile, Maria Ivănescu, Cosmina Malița, Anica Mărcuț, Ioana Moldovan, mariana Vereș, Florica Vesa, Viorica Toia, Educație ecologică și de protecție a mediului, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, București 2007
Valeriu Dinu , Mediul înconjurător în viața omenirii contemporane, Editura Ceres, București, 1979
Vodă, Claudiu. Din secretele naturii și ale lumii înconjurătoare, E.D.P. București, 1985
www.google.com, apa, solul, aerul, pământul, etc. – imagini –
ANEXE
Zile importante pentru conservarea și protejarea viețuitoarelor
Fig. 1 – 1Aprilie – Ziua păsărilor Fig. 2 – 10 Mai – Ziua păsărilor și a arborilor
Fig. 3 – 4 Octombrie – Ziua Mondială a Animalelor
Fig. 4 – 9 August Ziua Internațională Fig. 5 – 24 Aprilie – Ziua Mondială a Protecției Animalelor de laborator
a Grădinilor Zoologice
și a Parcurilor
Zile importante de acțiune pentru conservarea și protejarea sănătății mediului
Fig. 6 – 7 Aprilie Ziua Mondială a Sănătății Fig. 7 – 5 Iunie Ziua Mondială a Mediului
Fig. 8 – 23 Septembrie Ziua Mondială a Curățeniei
Fig. 9 – 8 Noiembrie Ziua Internațională Fig.10-1 Octombrie Ziua Mondială a a Zonelor Urbane Habitatului
Plimbare pe Dealul Banța
Fig. 11 – Arii naturale protejate în Romania
Fig. 12 – „Horă pentru Mediu” (Activitate G.P.P. nr 6 Ocna Mureș)
Fig. 13 – „Activitate de ecologizare a parcului de joacă al copiilor”
(au participat: copii, părinți și cadre didactice)
Fig. 14 – „ Carnavalul Toamnei, fructe și legume”
– Parada costumelor –
(au participat: copii, părinți și cadre didactice)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Educatia Ecologica Si de Protectie a Mediului In Invatamantul Prescolar (ID: 159218)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.