Educatia Ecologica Delimitari Conceptuale

Omul s-a aflat în mijlocul naturii de la începutul existenței sale, folosindu-i din plin toate darurile. Nu rareori, însă, ea îi opune și manifestări brutale, spontane, în fața cărora rămâne neputincios, neștiind cum să reacționeze.

Cu timpul, oamenii au început să facă cercetări științifice și să-i descifreze multe din tainele ascunse, înțelegând că manifestările ei se petrec sub acțiunea legilor ce o guvernează, pentru că în natură nimic nu se desfășoară întâmplător, haotic, ci numai sub impulsul implacabil al legilor obiective. Relațiile care se stabilesc între om și natură suscită un interes permanent, condiționat atât de dorința cunoașterii fenomenelor care se petrec alături de noi, cât și procurarea unor surse de materii prime, fără ca prin aceasta să se producă dezechilibre în natură, ale căror consecințe pot fi imprevizibil de mari și grave.

Societatea contemporană are acum alte raporturi cu natura, mediul înconjurător, în sensul că, deși nu am reușit să-i dezlegăm întrutotul mecanismele și interrelațiile, progresul științei a generat noi legături, nu în sensul de a o subjuga, lucru irealizabil, ci în sensul de a o înțelege mai bine, de a-i folosi darurile și pentru a preîntâmpina consecințele generate de anumite acțiuni.

Educația ecologică este înțeleasă în contemporaneitate prin dorința de a conserva, ocroti, ameliora și menține media de viață pe planeta noastră.

Etimologic, cuvântul „ecologie” este compus din cuvintele grecești „ecos”, casă și, „logos”, știință, adică știința studierii habitatului sau, altfel spus studiul interacțiunii dintre organisme și mediul înconjurător.

Într-o mare majoritate ecologie este o știință experimentală, descriptivă și preventivă. În ecologie se folosesc multe metode împrumutate din alte discipline:

metode matematice pentru a modela evoluția populațiilor;

metode fiziologice pentru a studia viața organismelor;

metode geologice pentru a descrie proprietățile solului, etc. .

Mediul înconjurător poate fi definit ca un ansamblu de elemente și fenomene naturale și artificiale, antropice de pe fața Pământului, care oferă condiții prielnice pentru dezvoltarea vieții și pentru desfășurarea activităților umane. În special, sensul dat acestei noțiuni în cadrul Uniunii Europene este cel al unui ansamblu de elemente, care, în complexitatea relațiilor lor, constituie cadrul, mijlocul și condițiile de viață ale omului.

O altă definiție o găsim în Legea protecției mediului, unde mediul înconjurător reprezintă ansamblul de condiții și elemente ale Terrei: apa, aerul, solul și subsolul, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele naturale pe care le-am enumerat anterior, inclusiv valorile materiale și spirituale.

Din punct de vedere geografic, mediul înconjurător cuprinde în alcătuirea sa trei seturi de componente: abiotice (substrat, aer, apa), biotice (plante, animale) și antropice (rezultatele activității umane).

Descoperirile tehnico-științifice, creșterea galopantă a industriei, de toate formele, au produs schimbări majore în viața noastră și a mediului înconjurător. Printre factorii determinanți ai schimbărilor din educația contemporană ca: globalizarea, explozia demografică, dinamica forței de muncă, evoluția tehnologiilor informaționale, se remarcă și poluarea mediului. Ritmul tumultuos al schimbărilor a condus omenirea în fața unei alternative extreme, care poate împinge lumea spre o catastrofă finală, daca nu se iau masurile de rigoare. În acest sens, sunt necesare reorganizarea priorităților și mai ales formarea unei conștiințe ecologice, reorganizarea unui nou stil de viață, situații problemă în realizarea cărora educația are un rol hotărâtor. (Pâslaru, Cazacu, 2005, p. 14).

Educația este cea mai constructivă dimensiune a ființei umane.

Educația ecologică este o educație globală, ea se desfășoară pe toată durata existenței umane, ea pregătește copilul pentru viață și îi formează viitorului adult calitățile necesare pentru a juca un rol determinant în vederea ameliorării condițiilor de viață și a protejării mediului.

Termenul de ecologie a fost introdus de către germanul Ernest Heackel (1834-1919) și avea la început înțelesul de „gospodărire a naturii”, adică știința relațiilor dintre organismele vii și mediul ambiant sau o știință a condițiilor