Educatia Ecologica
Natura și educația sunt asemănătoare
căci educația transformă omul
și prin această transformare creează natura.
(Democrit)
ARGUMENT
Plecând de la premisa că exemplul celor mari are o forță extraordinară de a modela spiritul și de a genera atitudini și comportamente sănătoase la preșcolari, m-am gândit să includ, cu regularitate, în activitățile școlare și extrașcolare, o „colecție” de teme eco pentru copii, prin care îmi propun să promovez ecologia, protecția mediului fiind o preocupare majoră a lumii de azi. Cu toate acestea, indiferent de eforturile pe care instituțiile abilitate, organizațiile, guvernele le fac, lucrurile progresează foarte lent în acest domeniu. Mai mult, la nivelul „oamenilor mari”, ecologia nu beneficiază de multă atenție deși ea constituie una dintre condițiile supraviețuirii speciei umane, reprezintă calea de a ajunge, prin cunoaștere, la înțelegerea și respectarea naturii, a mediului din care facem parte.
Educația este cel mai important factor care poate contribui la o atitudine ecologică eficientă pe termen lung, dar care trebuie inițiată de la o vârstă cât mai mică, copiii fiind foarte maleabili în comparație cu mentalitățile adulților ce sunt mai greu de schimbat.
Prin activitățile cu caracter demonstrativ și experimental desfășurate am reușit să le prezint copiilor într-un mod corect, accesibil și atractiv informații despre protecția mediului, iar implicarea tuturor factorilor educativi: școală, familie, comunitate, mass-media, în realizarea obiectivelor propuse a fost o strategie eficientă prin care s-au putut schimba mentalități, prin care s-a modelat spiritul. Ceea ce am vrut să transmit este că temele legate de protecția mediului trebuie să ne intereseze pe toți și am convingerea că orice părinte este interesat de educația și dezvoltarea copilului său și va considera necesar și firesc să-i ofere acestuia și cărți, jocuri, activități care-l inițiază în protecția mediului, la fel cum îi oferă cărți în limba engleză, caiete de scriere, enciclopedii, etc. Părinții au înțeles că nu putem lăsa copilul să se orienteze singur în multitudinea de fapte și atitudini ce se manifestă în jurul său, ci este necesar să-i dăm repere pentru a-i forma convingeri, iar educația ecologică trebuie să contribuie la dezvoltarea unor capacități și aptitudini intelectuale și fizice, a unor calități morale și trăsături pozitive de voință și caracter.
Pornind împreună pe drumul cunoașterii am descoperit că fiecare copil, în unicitatea lui, are nevoie de o lungă perioadă pentru a înțelege și a-și însuși reguli referitoare la modul de comportare, la îndatoririle sale față de mediu. Legătura nemijlocită cu lumea fizică înconjurătoare, cu mediul, prin intermediul activităților desfășurate, înlesnește înțelegerea de către preșcolari a interferenței care există în natură, le oferă cadrul optim de formare și dezvoltare a unei atitudini care să permită manifestarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător, le formează unele reprezentări precise despre modul în care omul contribuie la protejarea și ocrotirea acestuia. Ocrotirea naturii începe cu prima hârtie aruncată la coș, cu floarea de-nu-mă uita din fereastră, cu gândăcelul pe care nu îl strângi în pumn, cu o căsuță construită pentru vrăbiuțele înfrigurate…
Pornind de la rolul pozitiv, de mare eficiență a dorinței de cunoaștere, căutării și recunoașterii spațiale manifestate de către copii, animată de convingerea că, pregătirea în sprijinul ocrotirii naturii începe de la vârsta copilăriei – vârsta transformărilor și a devenirii – gândindu-mă că primele forme organizate de cunoaștere a mediului înconjurător aparțin grădiniței, am preluat sarcina și obligația de a-i învăța pe copii să înțeleagă și să iubească natura, să-i pătrundă misterele și să o ocrotească, urmărind prin acțiunile organizate cu copiii și planificând obiective accesibile și posibile de realizat, cu conținuturi, strategii și tematici corespunzătoare, formarea și dezvoltarea conștiinței ecologice a copiilor, a ocrotirii vieții în cele mai variate forme ale sale.
Omul este deopotrivă creatura și creatorul mediului său care-i asigură existența fizică și îi oferă posibilitatea unei dezvoltări intelectuale, morale, sociale si spirituale. In lunga și laborioasa evoluție a rasei umane pe pământ a sosit momentul în care, grație proceselor mereu mai rapide ale științei și tehnicii, omul a căpătat puterea de a transforma mediul său în diverse feluri și de o manieră fără precedent. Cele două elemente ale mediului său, elementul natural și cel pe care el singur și l-a creat, sunt indispensabile fericirii sale și folosirii drepturilor sale fundamentale, inclusiv dreptul la viață.
(Declarația asupra mediului. Conferința ONU Stockholm, 1972)
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA EDUCAȚIEI ECOLOGICE
1.1. Clarificări conceptuale
1.2. Exigențe curriculare în categoria de activitate „Educație ecologică și de protecție a mediului ”
1.3. Educația ecologică între formal, informal și nonformal
1.4. Educația ecologică în contextul „Noilor educații” și al educației morale
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA EDUCAȚIEI ECOLOGICE
1.1. Clarificări conceptuale
Din punct de vedere lingvistic, termenul „ecologie” provine din cuvintele grecești „oikos” – „casă” și „logos” – „știință”, deci este „știința care studiază casa tuturor ființelor, reprezentată de Terra” și permite înțelegerea legilor specifice productivității, stabilității și evoluției ecosistemelor și ecosferei în ansamblul său și asigură studierea efectelor activității umane asupra acestor procese, dar și consecințele, reflectate în calitatea vieții.
Prin „ecologie” ne referim la „studiul interrelațiilor care se stabilesc între organisme și între organisme și mediul înconjurător” (Hanson, C., Herbert, 2007).
Educația pentru protecția mediului nu poate fi inclusă într-o singură arie de cunoaștere, este interdisciplinară, fiind în strânsă legătură cu geografia, geologia, biologia, chimia, sociologia, economia, religia, etc. și presupune implementarea unui cod ecologic, ce are la bază cunoștințe bine sistematizate întemeiate pe studiu, cercetare, descifrare și explicații, reflectate apoi într-o conduită responsabilă față de mediu. Fie că lucrăm cu preșcolarii sau cu elevii, în grădinițe și școli din mediul urban sau rural, în programele de educație a comunității sau în calitate de educator putem introduce problematica educației de mediu în oricare dintre activitățile noastre: în cadrul educației pentru societate, în cadrul educației estetice, în activitățile de educare a limbajului, în activitățile de consiliere, etc.
În mod specific, educația ecologică este un proces educațional format din cinci elemente bazate pe concepte individuale. Adaptate învățământului preșcolar ele ar putea fi formulate astfel: conștientizarea: contribuie la dobândirea unei înțelegeri și a unei sensibilități față de mediul înconjurător și față de problemele lui, copiii conștientizând că alegerile lor, în calitate de consumatori, pot avea influențe pozitive/ negative asupra mediului, ei fiind antrenați în prelucrarea, perfecționarea și extinderea percepțiilor nou formate, legate de mediu; cunoașterea: ajută copiii să înțeleagă natura relațiilor din lumea vie, modul cum pot ei interacționa cu mediul, ce probleme pot apărea, dar și cum pot fi ele soluționate; atitudinea: asigură însușirea unui set de valori, a unor caracteristici personale stabile (motivație, dorință, etc.) care sunt valorificate în toate acțiunile de protejare a mediului înconjurător; aptitudinea: are caracter individual și exprimă competența, eficiența copilului de a identifica, investiga și rezolva cu succes problemele de mediu; implicarea: încurajează preșcolarii să-și valorifice experiența, cunoștințele și abilitățile acumulate, să participe activ la luarea deciziilor, să-și argumenteze și să-și susțină propria părere. Acest proces poate determina schimbarea comportamentului individual, creșterea încrederii în sine și implicit dorința de a iniția unele acțiuni pozitive, bine gândite, ce vor conduce la rezolvarea diverselor probleme de mediu.
Particularitățile educației ecologice rezultă din însăși definiția conceptului și anume: copilul trebuie să conștientizeze scopul, necesitatea și utilitatea unei activități de protejare a naturii și să se angajeze în preluarea unor responsabilități specifice vârstei lui în ceea ce privește mediul în care trăiește; trebuie să-i permită copilului posibilitatea de a-și exprima liber, neîngrădit ideile personale și să ia atitudine la nevoie; conștientizarea problemelor cu care se confruntă mediul nu-și găsesc de la sine soluțiile, pentru a înțelege mediul sub toate aspectele sale, trebuie înlesnit copiilor contactul direct cu natura, iar educația pentru protecția mediului să fie privită ca un mod normal de viață.
Obiectivele educației ecologice rămân aceleași, indiferent de sistemul de învățământ adoptat de fiecare țară: îmbunătățirea și menținerea calității mediului. Educația de mediu înseamnă, pe de o parte, informarea și îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre mediul înconjurător – copiii descoperă cum „trăiește” pământul și ce consecințe pot avea îmbolnăvirea, degradarea mediului, conștientizând astfel rolul lor în provocarea/ prevenirea problemelor de mediu, iar pe de altă parte educația ecologică contribuie la sensibilizarea copiilor prin cultivarea respectului față de mediul natural, prin formarea unor deprinderi de utilizare rațională a resurselor, a responsabilizării în legătură cu gestionarea deșeurilor, a estetizării mediului și sporirii resurselor. Lipsa educației de mediu provoacă conduite iresponsabile, cu efecte directe și iremediabile – alunecări de teren, inundații, secetă, încălzirea globală, subțierea stratului de ozon sau chiar apariția găurilor, topirea ghețarilor, dispariția unor specii, limitarea rezervelor și resurselor naturale, etc.
După cum susțin unii cercetători, a educa înseamnă a-i face pe copii să însușească prin experiență un sistem de valori cu ajutorul căruia să se integreze moral în societate. Literatura de specialitate definește educația ecologică drept un proces care are scopul de a îmbunătăți calitatea vieții prin asigurarea cunoștințelor, deprinderilor, motivațiilor, valorilor și angajamentelor necesare oamenilor pentru a administra eficient resursele naturale și a-și asuma răspunderea pentru menținerea calității mediului.
Educația ecologică începe de la cea mai fragedă vârstă, mai întâi în familie și apoi organizat în instituțiile de învățământ în care educatorii încearcă să familiarizeze copiii cu diferite forme și valori morale, dezvoltându-le atitudini și comportamente demne de urmat. Talentul cadrelor didactice de a reuși să imprime copiilor deprinderi corecte, lăudabile va determina o schimbare radicală și în comunitatea din care ei fac parte, vor influența atitudinile părinților și ale altor membri față de problemele ecologice.
Rolul educatorului este acela să sensibilizeze opinia publică față de problemele ecologice cu care se confruntă comunitatea, copiii reprezentând un segment important de vârstă pentru educația de mediu, ei fiind gestionarii și consumatorii de mâine ai resurselor naturale, dar și cei care vor transpune în viață comportamentul și atitudinile lor însușite „în cei șapte ani de-acasă”. De aceea, cu toții suntem responsabili să construim un mediu educațional care să motiveze copilul în procesul de protejare a naturii. Sentimentele și atitudinile dominante ale copiilor față de natură trebuie să fie de respect și de ocrotire, având în permanență convingerea că oamenii sunt parte integrantă a naturii și nu ființe plasate în exteriorul ei și superioare acesteia.
Să nu lăsăm ignoranța, nivelul scăzut de cultură ecologică, „lipsa celor șapte ani de-acasă” să ducă la degradarea mediului ci să găsim soluții de optimizare a activităților întreprinse în domeniul educației ecologice atât de către instituțiile de stat, cât și de ONG-uri!
1.2. Exigențe curriculare în categoria de activitate „Educație ecologică și de protecție a mediului ”
O definiție pentru termenul de „curriculum” care să fie operațională și în cadrul învățământului preșcolar este aceea că el reprezintă ansamblul experiențelor de învățare directe și indirecte ale elevilor implicați în situații educaționale formale și nonformale, îi asigură structurile conceptuale și cognitive, competențe și comportamente, toate dobândite prin experiențele de învățare ale educabilului și care îi vor asigura o bună integrare socială și o realizare deplină în plan personal.
D'Hainaut atrăgea atenția asupra faptului că „punctul central al curriculumurilor trebuie să fie elevul, nu materia… și că atunci când se vorbește de conținutul curriculumului trebuie să înțelegem că nu este vorba de enunțări de materii de învățat, ci de scopuri exprimate în termeni de competențe, moduri de a acționa sau de a ști în general, ale elevului” (Preda, 2009).
Abordarea curriculară pe care o recomandă noile documente ce coordonează activitățile instructiv-educative din grădiniță permite luarea în considerare, în plan teoretic și practic, a întregii complexități a procesului educațional corespunzător vârstei preșcolare.
Scopurile generale ale educației relative la mediu au fost formulate în Conferința interguvernamentală care a avut loc în anul 1977 la Tbilisi, sub egida UNESCO: „educația relativă la mediu trebuie, înainte de toate, să urmărească dezvoltarea gradului de conștiință și a simțului responsabilității tuturor oamenilor față de mediu și problemele sale. Oamenii trebuie să dobândească cunoștințele, atitudinile, motivația, angajarea și instrumentele necesare pentru a acționa, individual și în colectiv, în vederea soluționării problemelor actuale și prevenirii apariției unor noi probleme”.
Referindu-ne la cele cinci categorii de obiective ale educației privind mediul, din declarația de la Tbilisi (UNESCO, 1977), la nivel preșcolar pot fi formulate astfel: însușirea unui set de cunoștințe elementare despre mediu și despre problemele de mediu; formarea priceperilor și deprinderilor prin intermediul unor abilități cognitive, afective, psihomotorii dobândite; educarea unor sentimente față de mediul înconjurător și a motivației pentru a participa activ la protejarea lui; dobândirea de obișnuințe legate de protecția mediului, îndeplinirea unui rol activ-participativ în soluționarea diverselor probleme de mediu.
În cele mai multe țări dezvoltate, educația ecologică se realizează atât prin curriculumul școlar, dar și prin aportul diferitelor inițiative ce aparțin societății civile. În țara noastră, educația ecologică a fost introdusă în programa școlară abia în anul 2007, ca materie opțională, denumită „Educație ecologică și de protecție a mediului” pentru cele trei cicluri de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial) și face parte și în prezent din curriculumul la decizia școlii.
Curriculumul la decizia grădiniței reprezintă un prim pas al procesului de descentralizare a sistemului de învățământ, prin oportunitatea de a oferi grădiniței posibilitatea de a decide asupra unui segment al Curriculumului național și reprezintă libertatea de a opta pentru un sistem deschis, parțial autonom, cu opțiuni variate, multiple, flexibile, ținând cont de așteptările copiilor și prioritățile sistemului educațional, permițând astfel crearea unei „embleme” proprii.
În urma publicării O.M. Ed. C.T. au fost elaborate o serie de materiale care să vină în sprijinul oamenilor de la catedră. Pe lângă acestea profesorii au oportunitatea de a proiecta și desfășura temele cu caracter ecologic în timpul orelor de biologie, geografie, dar în același timp există și o mare contrarietate pentru că astfel este limitat accesul elevilor la experiențele din mijlocul naturii, la activitățile practice de protecție a mediului, abordând educația ecologică la nivel cognitiv – afectiv și mai puțin la nivel comportamental – participativ. Cei mai avantajați în acest sens sunt preșcolarii la care există o multitudine de modalități de realizare a educației pentru mediu – se poate desfășura prin proiecte educaționale, cât și prin activități extracurriculare (plimbări, vizite tematice, excursii, tabere), prin activități opționale, activități frontale dirijate cum ar fi observările, lecturile după imagini, jocurile didactice, convorbirile, povestirile, memorizările ș.a precum și cu ajutorul unor jocuri și activități alese în cadrul centrelor de lucru cum ar fi jocul de rol, jocul de masă, jocul de perspicacitate, jocul de construcție, jocul cu nisip și apă, etc., iar în cadrul programei existente a activităților din grădiniță, la fiecare capitol se pot realiza și aspecte ale educației ecologice. La polul opus se regăsesc elevii din învățământul liceal care nu au cuprinse aceste teme în curriculum, mulți dintre adolescenți finalizându-și studiile fără a acumula cunoștințele necesare care să le permită înțelegerea și rezolvarea problemelor de mediu.
În învățământul preșcolar programa cuprinde la capitolul activități complementare și educația ecologică care are două obiective generale: educarea conștientă față de mediul înconjurător și cunoașterea concretă a locului pe care îl ocupă omul în lumea vie și educarea copilului în spiritul responsabilității față de natură și viață, pentru păstrarea echilibrului natural.
Studierea educației ecologice în grădinița de copii prezintă anumite particularități metodologice, având ca scop final al acestui demers modelarea unui comportament ecologic adecvat și desfășurarea unor acțiuni reale, bine determinate de protecție a mediului înconjurător. Etapele logice în tratarea subiectelor ce țin de sfera educației ecologice prezintă un demers formativ ce poate fi abordat de fiecare cadru didactic, prin valorificarea minuțioasă a conținutului și metodologiei caracteristice disciplinei.
Prima etapă – observarea și perceperea naturii poate fi realizată prin plimbări, excursii, tabere, activități de cercetași, desfășurate în mijlocul naturii, acestea fiind primele modalități de contact nemijlocit cu mediul și elementele sale și însumează premisele etapelor următoare. Influența pe termen lung și eventualele efecte benefice ale experiențelor din natură asupra formării unor copii dedicați cauzei protecției mediului începe de la simpla joacă cu frunze, fructe, până la colectarea acestora sau posibilitatea de a observa animalele în habitatul lor natural, de a îngriji un animal în perioada copilăriei, contactul cu natura și cu elementele naturale, experiențele în aer liber în cursul primilor ani de viață vor influența, pe termen lung, întreaga atitudine față de mediu.
Determinarea experimentării senzațiilor și sentimentelor și motivarea copiilor asupra lor ca urmare a observărilor efectuate, educatoarei îi revine sarcina de a accentua beneficiile unui mediu curat, sănătos, al unei naturi „frumoase și deosebită în sălbăticia ei”, de a apela la latura sensibilă a copiilor expunându-le în mod cât mai atractiv, practic și emoționant realitățile lumii înconjurătoare: natura vorbește nu numai ochilor, ci și sufletului, iar un mediu bine îngrijit ne oferă cu generozitate clipe și sentimente unice – aerul proaspăt al pădurii, mușchiul răcoros care se întinde ca un covor moale pe pământ, verdele crud al firului de iarbă, albastrul infinit al cerului, oglinda apei, murmurul izvoarelor, curcubeul florilor, cântecul minunat al păsărilor și zborul fluturilor cu aripi multicolore îți descoperă o priveliște de basm, ce a inspirat generații de „oameni ai condeielor”.
O altă posibilitate, funcțională la copiii preșcolari, prin care le putem forma o conduită ecologică este aceea de a le propune implicarea într-un exercițiu de imaginație, eficient în plan emoțional și sentimental: copilul i se atribuie rolul unui element din natură care a suportat o durere fizică pricinuită tocmai de cel care ar trebui să-l protejeze, omul. Fiind în locul celui agresat și lipsit de apărare, copilul va înțelege că tuturor elementelor din mediul înconjurător trebuie să li se acorde dreptul la existență, indiferent cât de mici și de fără însemnătate ar părea ele. Edificatoare sunt în acest sens și activitățile de memorizare a poeziilor „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, a căror mesaj este convingător în acest sens. Treptat, prin aceste forme de abordare a educației ecologice, copiii vor conștientiza că acele acțiuni distructive ale omului sunt extrem de dăunătoare pentru că afectează echilibrul natural.
Implicarea personală în activitățile de educație ecologică are un efect benefic și dezvoltă multe aptitudini: lucrul în echipă, abilități sociale prin ascultarea și acceptarea unor păreri diferite, rezolvarea unor probleme reale și posibilitatea de autoeducare și capacitatea copiilor de a-și transfera în practică cunoștințele dobândite, de a se implica individual.
Asumarea responsabilității. Această etapă este fundamentală în formarea unei structuri comportamentale corespunzătoare, implicarea presupunând necondiționat și responsabilitate din partea copiilor.
Etapele la care am făcut referire, de desfășurare a educației ecologice, asigură, potrivit nivelului preșcolar, înțelegerea și adoptarea unui comportament ecologic durabil, adecvat, indiferent de situație sau de mediul în care se află copilul: familial sau școlar. Aceste etape se completează reciproc prin faptul că informația justifică, însoțește și sprijină percepția senzorială, analiza senzațiilor, așezarea și potrivirea în sistemul natural de viață, definirea aportului personal, și astfel, implicarea individuală și asumarea responsabilității.
Următoarea etapă constă în planificarea unei strategii de acțiune, etapă ce reprezintă trecerea spre acțiunea concretă. Educatoarele, împreună cu preșcolarii, desfășoară diferite acțiuni de ecologizare a mediului, dar adevărata reușită este atunci când în final reușim să le menținem un interes permanent, să le formăm acele abilități care să îi ajute să înțeleagă cum se organizează acest tip de acțiuni și ca urmare să acționeze din proprie inițiativă. Doar atunci rolul nostru de cadre didactice competente, capabile de a forma caractere stabile este îndeplinit cu succes.
În cele ce urmează voi prezenta analiza de conținut a categoriei de activitate ce ține de educația ecologică și de protecție a mediului, în termenii produselor învățării așteptate de la copii, referindu-mă la un obiectiv referențial urmărit în acest tip de activități, și anume cel de formare a unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului.
Cunoștințe
Cunoașterea existenței mai multor medii de viață și a factorilor pe care le pot influența;
Cunoașterea unor măsuri de protecție și îngrijire a mediului fizic cu toate elementele sale;
Motivarea necesității protejării mediului de către om;
Cunoașterea regulilor de minimă protecție a naturii, dar și a regulilor de conviețuire socială civilizată;
Cunoașterea unor factori cu efect distructiv asupra mediului înconjurător și a manifestărilor degradării mediului;
Înțelegerea efectelor secundare negative ale activității omului asupra mediului.
Priceperi, deprinderi
Participarea alături de adulți la acțiunile practice de ocrotire, îngrijire și protejare a mediului;
Asumarea de responsabilități și respectarea din proprie inițiativă a regulilor de îngrijire și protejare a mediului.
Competențe
Exprimarea impresiilor și trăirilor proprii despre natură și protejarea acesteia prin activități artistico-plastice, practice, muzicale;
Sesizarea comportamentelor neconforme cu regulile de protecție a mediului învățate și luarea de atitudine față de aceste situații;
Gândirea de soluții de moment și de perspectivă pentru diminuarea degradării mediului fizic și social.
Atitudini, valori
Responsabilitate;
Respectarea legilor naturii.
Datorită variabilității și plasticității metodelor aplicate în însușirea acestor cunoștințe sau în formarea priceperilor și deprinderilor, a competențelor, a atitudinilor și valorilor specifice protecției mediului, cadrele didactice din învățământul preșcolar au un rol din ce în ce mai recunoscut în promovarea și dezvoltarea educației ecologice, având posibilitatea de a facilita și dezvolta parteneriate cu școala, cu familia, cu mass-media, implicând în același timp autoritățile abilitate în rezolvarea problemelor de mediu.
1.3. Educația ecologică între formal, informal și nonformal
Problemele de mediu, dezechilibrul ecologic existent la scară planetară, constituie unul din registrele cele mai acute, grave și complexe ale contemporaneității. Apărarea și îmbunătățirea mediului înconjurător este o problemă de o importanță majoră care afectează calitatea vieții pentru prezenta generație, dar și pentru cele viitoare. Omul, ființă rațională, trebuie să înțeleagă că este, în același timp, creație și creator al mediului său înconjurător, care îi asigură existența fizică și îi oferă posibilitatea de a se dezvolta intelectual, social, morale și spiritual.
O dată cu progresul științei și tehnicii, omul a dobândit puterea de a transforma mediul înconjurător după bunul său plac. Cele două elemente – elementul natural și acela creat de el însuși, sunt indispensabile bunăstării lui, inclusiv dreptului la viață. Această putere de a modifica mediul în care trăiește trebuie folosită cu discernământ pentru a îmbunătăți calitatea vieții, și nu abuziv, nechibzuit, deoarece poate provoca daune ireparabile, greu de cuantificat ființelor umane și mediului înconjurător. Progresul nu trebuie respins, ci controlat, omul trebuind să facă mereu bilanțul experienței și existenței sale zilnice și să continue să descopere, să inventeze, să creeze și astfel să progreseze.
Din ignoranță sau din neglijență putem produce daune ireversibile și considerabile mediului înconjurător, de care depind viața și bunăstarea noastră. În schimb, aprofundându-ne cunoștințele și acționând cu mai mult discernământ, putem asigura pentru noi înșine dar și pentru urmași condiții de viață mai bune într-un mediu înconjurător mai prietenos, mai bine adaptat nevoilor și aspirațiilor umanității.
Pentru a se bucura în mod liber de binefacerile naturii, omul trebuie să-și folosească cunoștințele sale cu scopul de a crea, în colaborare cu ea, un mediu înconjurător mai bun. Protejarea și îmbunătățirea mediului pentru generațiile prezente și viitoare au devenit un obiectiv prioritar al umanității, o sarcină a cărei realizare va trebui să fie în concordanță și armonizată cu realizarea obiectivelor fundamentale, permanente, stabilite deja, de pace și dezvoltare economică și socială în întreaga lume. Pentru ca acest obiectiv să poată fi atins va trebui ca toți, deopotrivă, cetățeni ai colectivității și instituții, să-și asume și să-și împartă în mod echitabil obligațiile ce le revin.
Prin valorile pe care le recunosc și prin ansamblul actelor sale, oamenii de toate condițiile pot determina calitatea mediului înconjurător, pe termen lung, educația ecologică fiind un proces ce include valori și concepte prin care se poate realiza un liant între abilitățile și atitudinile indispensabile unei strânse relații dintre om, mediul biofizic și cultura căreia îi aparține. Educația ecologică presupune capacitatea de a lua decizii și de a adopta un set de valori propriu ce va îmbunătăți calitatea mediului.
Toate acestea se pot realiza printr-o gândire transdisciplinară, proprie, de altfel și educației ecologice. Cadrul în care se realizează poate fi cel al unei educații formale, al unei educații informale sau al unei educații nonformale.
Educația formală este aceea care se desfășoară într-o instituție de învățământ, „supravegheată” de reguli și norme, organizată și condusă de Ministerul Educației, în care evaluarea este realizată de către profesor. Acest tip de educație utilizează metode care presupun mai puțină implicare, ordinea și autoritatea fiind impuse prin constrângere, iar relația dintre profesor și elev fiind una formală.
Un sistem educațional formal are ca scop să asigure copiilor noțiunile de bază în ceea ce privește educația ecologică pentru a fi capabili să le aplice și să ia decizii în vederea rezolvării problemelor de mediu. În același timp le oferă copiilor posibilitatea de a înțelege modul în care activitățile umane sau comportamentul individual pot influența mediul, despre diversitatea problemelor mediului dar și despre multitudinea de soluții alternative durabile existente pentru rezolvarea acestor probleme și implicațiile ecologice pe care problemele/soluțiile le determină. Copiii trebuie să înțeleagă că o problemă de mediu poate fi rezolvată gradual, de la investigarea și evaluarea ei până la adoptarea unei decizii viabile.
Nu, în ultimul rând, acest sistem urmărește să asigure copiilor cunoașterea priceperilor, abilităților și deprinderilor necesare identificării și investigării problemelor de mediu, sintetizând rezultatele obținute, dar și capacitatea de a analiza problemele de mediu și abilitatea de a găsi problemelor distincte, soluții alternative, în final copilul fiind capabil, ca pe baza noilor informații să-și modifice, clarifice și să-și evalueze aprecierile proprii.
Educația informală reprezintă un proces permanent de dobândire a noțiunilor, conceptelor și a cunoștințelor, în afara cadrelor instituționale, folosind resursele educative din mediul în care copilul trăiește. Aceste cunoștințe, aptitudini și deprinderi sunt achiziționate din experiența zilnică proprie, din experimentarea unor trăiri spontane. Analizând-o superficial, educația informală, fiind spontană, pare o educație neformativă, dar ea reprezintă de fapt întregul bagaj de achiziții al unei persoane însușit autonom, întâmplător, dar într-o multitudine de situații diverse întâlnite în existența umană. Educația informală se realizează prin educația „de-a lungul vieții”, individual sau prin interacțiuni cu membrii comunității fără a fi planificată, dar care îi ajută pe oameni să învețe oricând și oriunde. Educația informală se află înaintea educației formale și întrece sub aspect cantitativ conținutul, durata și procedeele educației formale.
Prin intermediul mijloacelor de comunicare – programe de televiziune, internet, mass-media, casete audio-video – se poate realiza o educație informală, dar și acțiunile implementate și dezvoltate de comunitate sau de unele organizații neguvernamentale, educația din familie, de la locul de joacă, etc. reprezintă forme ale educației difuze. Muzeele, grădinile botanice, grădinile zoologice, rezervațiile naturale, locurile de prezentare, informare și instruire a celor care vizitează aceste arii protejate sunt spații prin care se realizează o eficientă educație informală despre patrimoniul constituit de flora și fauna sălbatică și de mediul lor înconjurător, despre conservarea naturii și despre factorii nefavorabili care le amenință existența.
Educația nonformală sau extrașcolară are efect formativ chiar dacă se realizează în afara sistemului școlar. Activitățile de acest tip sunt organizate sistematic – periodic sau cu regularitate – și reprezintă o realitate educațională mai puțin formalizată, dar care pregătește copiii pentru un viitor durabil, educația nonformală fiind asociată ideii de „învățare pe tot parcursul vieții” (lifelong learning). Metodele folosite în îndeplinirea obiectivelor activității sunt centrate pe participarea activă, jocul fiind o metodă des utilizată.
Aceste activități au nevoie de o planificare riguroasă și de un cadru didactic competent, care prin studiu individual sau prin programe și activități de perfecționare profesională în domeniul educației nonformale, pot dezvolta și copiilor latura afectivă sau acele cunoștințe, abilități cognitive și deprinderi, transferându-le cu măiestrie din propria experiență și pregătire minuțioasă. Cadrul didactic care pune în practică programe de educație ecologică și de protecție a mediului trebuie să-și axeze activitățile ținând seama de interdisciplinaritatea educației ecologice. Este necesar ca el să fie capabil a-și demonstra priceperea și cunoștințele pentru a trezi copiilor sentimentele și a le forma deprinderile necesare în educația ecologică. Pregătirea cadrului didactic presupune următoarele: cunoștințe de bază în domeniul ecologic, efectuarea de experiențe în natură sau în laborator, o bună cunoaștere a problemelor mediului și gestionarea corectă a resurselor, capacitatea de a identifica, analiza, investiga, evalua și soluționa probleme de mediu, acționând ca un cetățean responsabil.
Doar atunci când va reuși să îndeplinească aceste deziderate, cadrul didactic poate afirma că a aplicat cu succes informațiile achiziționate și a pus în practică un curriculum de educație ecologică cu rezultate viabile.
Din propria experiență tind să cred că activitățile de tip nonformal au cel mai mare impact ecologic asupra preșcolarilor. Educația pentru mediu realizată prin curriculum-ul nonformal, stabilit la nivelul grădiniței, pune bazele unei atitudini pozitive față de natură și dezvoltă conștiința responsabilizării pentru orice modificare adusă acesteia.
Activitățile desfășurate s-au dorit a fi o alternativă ecologică, instructivă și educativă de petrecere a timpului liber în mod plăcut și util. În planificarea acestora s-a pornit de la premisa că a educa înseamnă a avea ca punct de plecare ceea ce există momentan, de la o stare de fapt, cu scopul de a iniția și a conduce spre ceea ce e mai bine, deoarece preșcolarul nu identifică încă în jurul său fenomene și procese fizice sau chimice, ci observă natura, în toată complexitatea, unicitate și frumusețea ei, iar dacă un educator va pune dragoste, adevăr, experiența proprie în slujba educării copiilor, ceea ce va clădi va dura o veșnicie.
„Patrula Eco în acțiune”, „Ecologel, prietenul naturii și al copiilor”, „Natura sub lupă”, „Eco-Detectivii curățeniei” sunt câteva activități care au avut drept scop înțelegerea de către copii a faptului că mediul înconjurător este spațiul vital al unei omeniri care împarte o locuință comună și că protejând propriul nostru mediu, îl protejăm și pe al aproapelui nostru.
Acțiunile desfășurate în parteneriat și cu aportul unor specialiști de la Protecția mediului sau de la Ocolul Silvic Marginea, i-au ajutat pe copii să înțeleagă prin intermediul unor experiențe, filme documentare tematice, drumeții în pădure, pe malul apei, în cartier, în parc, că poluarea nu cunoaște granițe, ea fiind dăunătoare atât pentru natură cât și pentru oameni. Observarea și analizarea unor cazuri frecvente și cunoscute de poluare – poluarea solului, a apei, a aerului – a contribuit la identificarea cauzelor acestui fenomen necontrolat și înțelegerea unor termeni specifici sferei educației ecologice: a proteja, a ocroti, distrugere, degradare, pericol, daune, defrișare, resurse, poluare, epuizare, atmosferă, biosferă, rezervație naturală, floră, faună, etc. Atunci când activitățile nu se pot desfășura în natură, se poate aduce natura în sala de grupă, fiind o preocupare permanentă a educatoarelor de a pune mereu copiii în contact cu natura vie, ce constituie premiza de bază în formarea lor ecologică, de cetățeni responsabili. Astfel s-a amenajat în sala de grupă, cu ajutorul copiilor și al părinților, colțul viu al naturii într-o activitate numită sugestiv „Flori naturale printre flori vorbitoare”. Cu această ocazie fiecare copil „a înfiat” o floare, i-a confecționat o carte de vizită pe care erau specificate date de identificare: data adopției, numele atribuit, numele grădinarului „adoptiv”. În același registru tematic s-au organizat acțiuni de ecologizare a spațiilor verzi și de plantare de pomi, de flori, manifestări ce au contribuit la cosmetizarea și înfrumusețarea peisajului citadin, și, implicit la reducerea poluării din natură. Cele mai importante evenimente au fost consemnate în „Jurnalul verde”.
Cu prilejul unor excursii, drumeții în zonele din apropierea orașului copiii au observat fenomenul de defrișare a pădurilor, dar și preocupările oamenilor de a planta în pepiniere diferiți arbori care vor reîmpăduri zonele defrișate pentru a stopa astfel inundațiile și alunecările de teren. Pentru „a condamna” intervenția nechibzuită a omului în mediul natural, degradarea continuă și dezechilibrul ecologic, copiii au confecționat stegulețe, fluturași, afișe, pancarte cu îndemnuri ecologice, trăgând un semnal de alarmă în vederea stopării acestor acțiuni abuzive asupra mediului și elementelor sale, dar în același timp fiind și un îndemn la solidaritate și unitate în realizarea unui scop comun – rezolvarea problemelor de mediu.
Pentru a participa la diferite evenimente naționale sau internaționale consacrate protejării mediului natural s-au inclus în programul de activități extrașcolare acțiuni specifice ce marchează date importante din calendarul ecologic: Ziua Pământului, Luna Pădurii, Ziua Mondială a Apei, Ziua Păsărilor, Ziua Mondială a Mediului, ș.a.
În vederea dezvoltării unui comportament individual și social-ecologic sănătos s-au colectat și valorificat materiale reciclabile (hârtie, PET-uri, fier vechi, aparate și componente electrocasnice, materiale textile), atât în activitățile practice (în confecționarea personajelor din povești, a elementelor din natură, felicitărilor – prin diferite tehnici de lucru) cât și prin predarea acestora la centre specifice, obținând astfel fonduri extrabugetare care au fost folosite la achiziționarea răsadurilor de flori, ghivecelor și uneltelor necesare pentru îngrijirea colțului viu sau a spațiului verde din curtea grădiniței.
Inițierea unor concursuri pe teme ecologice în parteneriat cu școli și grădinițe, realizarea unor expoziții, în aer liber, cu desene sugestive sau lucrări practice obținute din îmbinarea creativă a deșeurilor, prin participarea copiilor, a părinților și a cadrelor didactice la diferite campanii de voluntariat propuse de comunitate, organizarea unui concurs de tipul celor din The Guinness Book of Records – colectarea unui număr/ cantitate record de deșeuri, au stimulat copiii să cerceteze, să descopere soluții la anumite probleme – poluarea apei, aerului, solului – să participe, prin acțiuni individuale și colective susținute, la igienizarea unor ecosisteme. Copiii s-au implicat cu plăcere în toate activitățile, au fost dedicați cauzei mediului, au observat, au investigat, au găsit soluții, și-au asumat responsabilități și au descoperit că prieten al naturii poate fi oricine, cu condiția să o înțeleagă, să o protejeze și să o respecte în toată complexitatea ei.
O modalitate prin care se poate organiza educația nonformală este educația outdoor, educație bazată pe învățarea în aer liber. Ca și educația nonformală, educația outdoor este fundamentată pe o participare activă, maximizează procesul de învățare, minimalizând constrângerea potrivită școlii, oferă punerea imediată în practică a celor învățate, se desfășoară în contexte diferite având un cadru de învățare și un conținut lejer, folosește metode care stimulează implicarea și participarea, are o structură și o planificare flexibilă, procesul învățării este orientat spre copil și se bazează pe experiența copiilor. Atât educația nonformală cât și educația outdoor pot fi integrate cu succes în educația formală în vederea obținerii unor efecte benefice, calitative și de lungă durată în procesul de învățare. Noțiunea de educația outdoor este un concept ce poate include educația pentru mediu, activități recreative, programe de dezvoltare personală și socială, drumeții. Educația outdoor facilitează posibilitatea contactului nemijlocit cu natura și militează pentru schimbarea atitudinilor și comportamentelor față de mediu, reprezintă o puternică sursă de experiențe de învățare, oferind copiilor o multitudine de provocări, facilitează procesul de învățare al copiilor care întâmpină dificultăți în acest sens, dezvoltă spiritul de echipă, deci putem spune că educația outdoor oferă nenumărate beneficii fizice, emoționale, mentale ce asigură bunăstarea societății.
De multe ori educația outdoor este înțeleasă ca fiind educația ecologică pentru că amândouă se desfășoară în aer liber, o viziune eronată deoarece valențele educației de tip outdoor sunt reflectate în toate domeniile, nu doar în cel ce vizează protecția mediului. Multe discipline pot însă dezvolta teme ce sunt specifice educației ecologice și care au ca scop să le formeze copiilor convingerea de a se dedica apărării mediului înconjurător, de a lupta împotriva poluării, de a gestiona corect resursele naturale, formându-le astfel o conduită ecologică modernă. Educația outdoor poate aduce contribuții importante în educația ecologică din prisma faptului că ea se desfășoară în afara celor „4 pereți ai unei săli de clasă”, deci în contact permanent și nemijlocit cu mediul înconjurător, ceea ce duce la o înțelegere mai profundă a florei, faunei, a legăturilor inseparabile dintre plante – animale – mediu și determină o gândire divergentă atunci când copiii sunt puși să găsească soluții variate și viabile pentru unele probleme de mediu cu care se confruntă în timpul drumețiilor, excursiilor, acțiunilor de ecologizare a parcurilor, etc.
În concluzie pot afirma cu certitudine că este necesară cunoașterea și respectarea legilor care guvernează natura, protejarea acesteia, introducerea principiilor de protecție a mediului în cadrul oricărei activități formale sau nonformale, ceea ce reprezintă și o datorie morală a fiecărui cadru didactic.
1.4. Educația ecologică în contextul „Noilor educații” și al educației morale
Pornind de la ideea că societatea umană este într-o permanentă schimbare, iar progresul accelerat a determinat schimbări majore în toate domeniile, dar și în viața noastră, omul trebuie să fie „capabil” să se adapteze noilor realități. Aici intervine școala care are un rol decisiv în formarea unui astfel de om complex cu o personalitate flexibilă, originală și activă. Dezvoltarea ascendentă permanentă creează un standard nou de viață și o nouă gândire, iar Uniunea Europeană, în care s-a integrat și România, deschide noi drumuri, dar în același timp obligă la rezolvarea unor probleme majore, cuprinse în conceptul „problematica lumii contemporane”. Această problematică este caracterizată de universalitate, globalitate, de o evoluție rapidă și imprevizibilă, de pluridisciplinaritate și prioritate, altfel spus nici o țară nu se poate plasa în afara ei, afectează toate sectoarele vieții sociale, oamenii se confruntă cu probleme noi și complexe, pentru care nu sunt pregătiți, cu conexiuni numeroase cu alte probleme, și nu în ultimul rând, cere răspunsuri imediate, inventivitate și importante eforturi financiare.
Problematica lumii contemporane s-a dezbătut în cadrul organizațiilor internaționale, pentru a avea o viziune globală în analiza ei, dar și în fiecare țară de către lideri politici și specialiști din diferite domenii de activitate. Prin eforturi susținute din partea acestora s-au realizat prognoze, planuri, proiecte de cercetare, conturându-se astfel, treptat, direcții de acțiune comune. Una dintre aceste direcții de acțiune, agreată de toate sistemele de învățământ europene, o constituie educația ca proces de formare și sensibilizare a copiilor, tinerilor și adulților pentru participare la abordarea și soluționarea problemelor cu care este și va fi confruntată omenirea. Găsirea unor soluții comune, sigure și eficiente pentru diversele provocări ale lumii contemporane ar angaja o serie de activități concepute pe realizarea corelată a tuturor obiectivelor educaționale indicate de conceptul „noile educații” cu obiectivele educaționale naționale. Școala românească, în perspectiva acestei direcții inovatoare, va trebui să se angajeze într-un proces de transformări radicale, în planul finalităților, al obiectivelor și în cel al metodelor.
„Noile educații” sunt definite în programele UNESCO (instituția de unde vine termenul de „educații noi”, datorită în mare măsură profesorului român George Văideanu, care a inițiat programul) și adoptate în ultimele decenii de către țările europene, „ca răspunsuri ale sistemelor educaționale la imperativele lumii contemporane” de natură economică, ecologică, politică, demografică, etc. „Noile educații” sunt centrate asupra unor mesaje și obiective noi, care determină conținuturile și strategiile educației în condițiile lumii contemporane. „Noile educații” reflectă problemele cu care se confruntă omenirea, au obiective precise ce delimitează domeniile necesare și prioritare ale educației, fiind realizabile în funcție de specificul fiecărei vârste, nivel de învățământ sau disciplină școlară, dar și de particularitățile fiecărei comunități locale, teritoriale sau naționale. Ele vizează toate formele educației: formală, nonformală și informală și pot fi abordate în plan disciplinar, dar mai ales interdisciplinar, pluridisciplinar și chiar transdisciplinar. „Noile educații” se regăsesc în educația tradițională: în educația morală, educația estetică, educația intelectuală, educația fizică, etc., și le completează, marcând domeniile prioritare, de stringentă actualitate ale educației.
„Noile educații” sunt prezentate în termenii unor obiective pedagogice prioritare ce vizează: educația ecologică sau educația relativă la mediu, educația pentru schimbare și dezvoltare, educația pentru tehnologie și progres, educația pentru comunicare și mass-media, educația în materie de populație sau demografică, educația economică și casnică modernă, educația pentru timp liber, educația nutrițională, educația pentru pace și cooperare, educația pentru democrație și drepturile fundamentale ale omului, educația sanitară modernă, educația interculturală.
Educația ecologică sau educația relativă la mediu, fiind una dintre cele mai sistematizate orientări ale „noilor educații”, urmărește formarea și dezvoltarea potențialului de a soluționa problemele ce au apărut odată cu asaltul tehnologiilor industriale la scară socială, care au determinat naturii și existenței umane multiple efecte negative.
Obiectivul: oamenii trebuie să înțeleagă că ei și mediul înconjurător sunt inseparabili și că tot ce face un om asupra mediului are repercusiuni asupra vieții sale.
Obiectivul cognitiv: copiii să dobândească cunoștințe despre mediu și despre modalitățile de menținere a unui mediu nepoluat.
Obiectivul acțional: copiii să se implice în lupta pentru păstrarea unui mediu curat.
În conformitate cu un pachet de obiective formulat de O.N.U., putem defini educația relativă la mediu astfel: „un proces ce vizează dezvoltarea populației unei lumi care este conștientă și preocupată de mediul întreg și de problemele asociate și care are cunoștințele, atitudinea, abilitățile, motivația și angajamentul să lucreze independent sau colectiv pentru soluții la problemele curente și prevenirea celor viitoare”.
Educația relativă la mediu nu reprezintă numai o formă de educație, o „unealtă” în soluționarea problemelor de mediu sau în gestionarea responsabilă a resurselor naturale, ci este un proces complex, de o dimensiune fundamentală în recunoașterea valorilor mediului înconjurător și definirea noțiunilor ce țin de mediu și de elementele sale, scopul principal fiind îmbunătățirea calității vieții pentru noi, dar și pentru generațiile următoare. Prin acest tip de învățământ, cadrele didactice urmăresc să formeze copiilor cunoștințe, motivații, deprinderi, valori în scopul stimulării dezvoltării personale, să le dezvolte gândirea critică, să participe la luarea deciziilor, dar în același timp să-și asume responsabilitățile cu privire la deciziile luate pentru păstrarea calității mediului.
Educația ecologică trebuie abordată din prisma a trei concepte ce se întrepătrund: Educația pentru mediu – copilul înțelege cum funcționează sistemele naturale și influența activităților umane asupra acestora, dezvoltându-și capacitățile de investigare și gândirea critică. Educația pentru mediu le asigură un suport cognitiv ce le va permite să participe la luarea deciziilor pentru problemele de mediu.
Educația în mediu – reprezintă latura aplicativă – i se asigură copilului experiența practică a învățării, prin contactul nemijlocit cu mediul și elementele sale, îi dezvoltă abilități de investigare, de culegere a informațiilor, a datelor, îi stimulează preocuparea față de mediu.
Educația pentru mediu – fructifică rezultatele educației pentru mediu și ale educației în mediu și dezvoltă răspunderea față de mediu, a motivației și abilitățile de a contribui la îmbunătățirea calității mediului înconjurător. Educația pentru mediu oferă dascălilor oportunitatea de a participa împreună cu copiii la gestionarea responsabilă a resurselor naturale integrând astfel componente ale educației morale, estetice, sanitare, etc.
Formarea unor idei despre educația ecologică impune deschiderea și către educația morală, bazându-ne pe elementele comune, transferabile pentru că educația ecologică abordează conținuturile învățării din perspectiva formării și dezvoltării unor trăsături de caracter pozitive, precum: admirație, ocrotire, respect, apreciere, empatie, altruism, față de mediul înconjurător. Concepând în acest mod integrarea educației ecologice în viața personală și socială a educabilului se asigură dezvoltarea unei „conștiințe ecologice” individuale și colective, formarea unor competențe generale durabile în timp ce vor determina conduite și activități responsabile legate de mediul ambiant.
Copiii preșcolari au tendința să se atașeze emoțional față de ce le este familial și față de care se simt în largul lor. Pentru a dezvolta un sentiment de interconectare cu natura, educatorul trebuie să-i ofere experiențe pozitive în acest sens. Oferirea de oportunități copiilor pentru astfel de experiențe și împărtășirea lor cu ei reprezintă esența educației referitoare la mediul înconjurător. Atingerea scopului pe toate laturile educației nu se realizează numai printr-o activitate anume, ci implică interdisciplinaritate care fixează achizițiile. Conținutul moral se regăsește în educația ecologică, prin formarea atitudinii de respect și ocrotire a naturii. Prin activitățile „Animalele și puii lor”, „Ce poți vorbi cu o rândunică?”, „Apa și transformările ei”, „Povestea unei flori”, „Îmbrățișând un copac am simțit…”, „Cui îi pasă dacă ele…trăiesc sau mor?”, etc. au avut ca scop observarea plantelor, a animalelor, a fenomenelor naturii, înțelegerea valorilor, normelor și regulile morale, dar și atingerea scopului educației intelectuale.
În consecință, cunoașterea mediului și a problemelor sale, la vârsta preșcolară, trebuie să îmbrace aspecte practice (Sukopp, 1982) și să provoace trăiri emoționale. Este de dorit să creăm situații, ori de câte ori este posibil, în care copiii au sarcina de a acționa, de a reacționa, de a manifesta atitudini. Ei trebuie să fie încurajați să ia parte la activități în aer liber cum ar fi: grădinărit, excursii în natură sau acțiuni de ecologizare, toate acestea reprezentând „experiențe” educative, dar și recreative.
Bibliografie:
Ciolan, L. (2002), Educația ecologică la vârsta preșcolară, București
Gherghina, D., Oprescu N. (2007), Metodica activităților instructiv-educative în învățământul preprimar, Editura Didactica – Nova, Craiova
Glava, A., Glava, C. (2002), Introducere în pedagogia preșcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca
Iucu, R.B. (coord.), Păun E. (2002), Educația preșcolară în România, Editura Polirom, Iași
Neculau, A., Vaideanu G. (1986), Noile educații, în Buletinul Cabinetului Pedagogic, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași
Taiban, M., Varzari, E. (1979), Cunoștințe despre natură și om în grădinița de copii, Editura Didactică și Pedagogică, București
Țurlea, S. (1989), S.O.S.! Natura în pericol!, Editura Politică, București
*** Revista Învățământul preșcolar,3-4/2011, Editura Arlequin, București
*** Manual de educație outdoor, Primăria Cătunele, 2012-2013
*** Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (2008) Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/7 ani)
Învățați-i pe copiii voștri ceea ce i-am învățat și noi pe ai noștri: că pământul, cu tot ce are frumos, este mama noastră. Tot ceea ce i se întâmplă pământului va ajunge să li se întâmple și copiilor acestui pământ. Noi știm cel puțin atât: nu pământul aparține omului, ci omul aparține pământului. Omul este firul care țese drama vieții și ceea ce-i face pământului își face lui însuși.
(Sieux Seattle)
CAPITOLUL 2
ASPECTE PRIVIND EDUCAȚIA ECOLOGICĂ A PREȘCOLARILOR
2.1. Profilul psihologic al vârstei preșcolare
2.2. Formarea premiselor concepției științifice despre natură la preșcolari
2.3. Contribuția familiei și a grădiniței în conturarea, formarea, dezvoltarea, exersarea și promovarea unui comportament ecologic
2.4. Formarea conștiinței și conduitei ecologice a preșcolarilor
CAPITOLUL 2
ASPECTE PRIVIND EDUCAȚIA ECOLOGICĂ A PREȘCOLARILOR
2.1. Profilul psihologic al vârstei preșcolare
Procesele de cunoaștere și procesele afective
Perioada preșcolarității este marcată de o dezvoltare spectaculoasă în plan somatic, psihic, afectiv, relațional. Frecventarea grădiniței are un aport hotărâtor în devenirea copilului prin oferta diversificată de programe și activități, prin multitudinea relațiilor pe care copilul le stabilește cu cei din jur, îmbogățindu-i astfel orizontul cunoașterii, îi solicită resursele de adaptare și o mare varietate de conduite, ajutându-l să se dezvolte psihic tocmai datorită acestui complex de contradicții generat de cerințele mediului educațional și posibilitățile interne de care dispune copilul.
Jocul este activitatea preferată a preșcolarului, o activitate aparent gratuită fără un scop material, a cărei motivare este intrinsecă. Indiferent de formele pe care le îmbracă jocul, el înglobează treptat sarcini de natură instructiv-educativă, îmbinând ludicul cu asimilarea de cunoștințe și formarea unor capacități de cunoaștere, de muncă și de creație. Astfel de activități ajută copilul să-și adapteze comportamentul la sisteme diferite de cerințe, protecție și afecțiune, îi formează o altă atitudine față de mediul înconjurător, îl ajută să sesizeze diversitatea lumii și a vieții și să stabilească relații afective, volitive, îi dezvoltă aptitudini, îi controlează ieșirile temperamentale, îi complică și diferențiază treptat procesele cognitiv-operaționale, copilul dobândind astfel tot mai multă autonomie și experiență necesare în etapa următoare a vieții – școlaritatea.
Dacă „trăsătura esențială a copilului este aceea de a exista ca ființă în devenire”, preșcolaritatea marchează descoperirea realității externe, afirma P.A.Osterrieth (1976)
Procesele de cunoaștere
Caracteristici ale proceselor senzoriale
Senzațiile sunt procese psihice elementare de reflectare a însușirilor obiectelor și fenomenelor lumii materiale care acționează direct asupra organelor de simț, iar percepțiile sunt forme mai complexe de reflectare a realității decât senzațiile, ele reflectând obiectele și fenomenele în totalitatea lor, ambele fiind forme ale reflectării senzoriale a realității obiective.
În perioada preșcolară se observă o dezvoltare intensă a sensibilității tuturor analizatorilor, în special cea vizuală și cea auditivă (aceasta devine de două ori mai fină), urmate de sensibilitatea chinestezică și de cea tactilă. Senzațiile și percepțiile nu se dezvoltă de la sine, ci în cadrul unor activități cu conținut, orientate spre un anumit scop și îndrumate de către un adult. Jocurile didactice, în special, constituie una din principalele activități deoarece „educă” treptat senzațiile și percepțiile copiilor, de la spontan la organizat, ajungând ca în cadrul activităților de observare să diferențieze obiectele după culoare, mărime, formă, etc. Desenul, modelajul, construcția, sunt activități care, sub îndrumarea atentă a educatoarei, favorizează dezvoltarea percepției și a spiritului de observație la copii. Foarte importantă este și percepția limbajului deoarece deficiențele auzului fonematic pot avea implicații nedorite atât în dezvoltarea limbajului cât și în dezvoltarea gândirii. Experiența senzorială a copilului, manipularea obiectelor constituie baza cunoașterii și a dezvoltării sale psihice. Eficiența acestei experiențe depinde de modul în care educatoarea pregătește și dirijează percepția copilului prin cuvânt, știind că preșcolarul poate să se oprească asupra detaliilor nesemnificative. În vederea unei sincronizări între percepție și explicația verbală este necesar să se indice pe materialul intuitiv folosit elementul supus observării, deoarece ei reușesc doar parțial să-și orienteze percepția în raport cu sarcina dată. Prin observări bogate și frecvente și activități practice, bine proiectate și dirijate, i se formează copilului o percepție organizată și orientată spre un anumit scop. Percepția însușirilor esențiale și întipărirea lor prin cuvânt produce reprezentări corecte, ceea ce și facilitează reflectarea realității în formă de noțiuni. Progresiv, preșcolarul va fi capabil să-și perfecționeze și forme mai complexe ale percepției – percepția spațiului, percepția mișcării, a timpului.
Formarea reprezentărilor clare și precise este un proces complex în care funcția reglatoare și rolul esențial îl are limbajul, cuvântul, folosit ca denumire a obiectului, ca mijloc de analiză a ceea ce este esențial în obiecte, etc.
În concluzie, se poate afirma că pentru formarea reprezentării unui obiect este necesară perceperea lui de către copil, dar o percepție sprijinită pe o explicație verbală. Denumirea unui obiect sau denumirea unei însușiri a obiectului ajută la particularizarea lui; cuvântul ajută la sintetizarea însușirilor generale și comune unei grupe de obiecte, reflectarea generalizată a obiectelor și fenomenelor, ceea ce este o însușire tipică a gândirii.
În cazul percepției imaginilor copilul va reda conținutul acestora în funcție de gradul de familiarizare cu conținutul imaginii, dar și în funcție de întrebările pe care i le adresează adultul – un copil poate relata toate cele trei forme de redare a unei imagini: enumerare, descriere, interpretare, în funcție de modul cum a fost formulată întrebarea. În activitățile pe care le desfășoară educatoarea trebuie să învețe copilul cum să privească o imagine sau un desen, cum să le observe pentru a ajunge să înțeleagă treptat conținutul imaginii.
Dezvoltarea cognitivă
Generic, dezvoltarea cognitivă reflectă abilitatea copilului de a înțelege relațiile între dintre obiecte, fenomene, evenimente și persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice (Kagan, 2005, p. 11). Practic, înțelegerea acestor relații se traduce în capacitatea copilului de a rezolva probleme, de a gândi logic, de a asimila și utiliza cunoștințe despre mediul înconjurător și despre lumea în care trăiește, precum și de a avea noțiuni matematice de bază.
Deși la baza procesului de cunoaștere stă întotdeauna experiența senzorială, prin gândire omul poate să cunoască aspectele realității, obiectele și fenomenele cu însușirile lor generale și esențiale, dar și relațiile dintre ele. Aceasta îi permite omului să cunoască legile naturii și ale societății, ajungând astfel să stăpânească natura, să schimbe societatea. Ca și în cazul proceselor senzoriale, și în gândire, limbajul este indispensabil, el constituind învelișul material al gândirii ce ajută la reflectarea generalizată a realității.
Grădinița îi oferă copilului preșcolar multiple posibilități care să-i dezvolte experiența sa cognitivă: plimbări, excursii, forme de activitate mai complexe – desenează, modelează, construiește, ș.a. – tipuri diferite de jocuri. Pe lângă acestea îmbogățirea vocabularului îl ajută pe copil să înțeleagă mai bine ceea ce-i comunică adultul, iar prin aceasta volumul cunoștințelor pe care le receptează crește substanțial. Prin nesfârșitul șir de întrebări pe care i le adresează adultului, copilul începe să fie preocupat de legăturile cauzale dintre obiecte și fenomene, de legăturile interioare ale lucrurilor, de scopul și motivul unor acțiuni, etc. Aceste întrebări orientează educatoarea în planificarea activității. Prin întrebările pe care adultul le adresează copilului, formulate precis și clar, îl ancorează în cunoașterea realității, determinându-l să caute și să descopere singur anumite interdependențe dintre obiecte, fenomene, procese, acțiuni.
Gândirea preșcolarului are o orientare practică, concretă, față de problemele ce necesită o rezolvare, iar abia spre vârsta de 6 ani – datorită, mai ales, jocurilor didactice – ei încep să înțeleagă problemele de raționament și să le rezolva ca atare. Având în vedere experiența lui limitată, și în cazul înțelegerii poveștilor și povestirilor, ilustrațiile îl ajută să pătrundă mai bine înțelesul și mesajul comunicat pe cale verbală, la grupa mică imaginile având un rol de bază, sau chiar mai mare decât rolul textului, în înțelegerea scrierilor din literatura pentru copii.
Pentru cei mai mulți educatori din România, cea mai cunoscută abordare teoretică referitoare la dezvoltarea copilului este cea piagetiană. Principalele caracteristici ale dezvoltării cognitive în stadiul preoperator (2 – 7 ani) conform acestei teorii sunt:
Concretețe – raportare doar la obiecte concrete, prezente fizic;
Ireversibilitate – incapacitate de a parcurge pe plan mental acțiunile și în sens invers;
Egocentrism – convingerea că oricine vede lumea prin ochii săi, și oricine o experimentează în mod similar;
Centrare – atenție acordată unei singure dimensiuni la un moment dat;
Focalizare pe stare, nu pe transformare – concentrare pe felul în care se prezintă perceptiv lucrurile, și nu pe transformările care au dus la aceste stări;
Gândirea transductivă – dacă A cauzează pe B, atunci și B cauzează pe A;
Scenarii cognitive – capacitatea sporită de a combina performanța la sarcini dificile cu
comunicarea eficientă.
Printre operațiile gândirii un loc important îl ocupă analiza și sinteza. La preșcolarii mici aceste operații se observă în activitatea practică cu obiectele, iar pe măsură ce cresc, datorită experienței anterioare, ele devin mai complexe, ei efectuându-le și în plan mintal. Activitatea analitico-sintetică stă la baza celorlalte operații ale gândirii: comparația, abstractizarea, generalizarea.
În legătură cu procesul constituirii operațiilor gândirii, J.Piaget apreciază: „Niciodată o conduită nouă nu răsare ca abruptă și fără pregătire în toate domeniile vieții psihice, ea este întotdeauna pregătită de un șir de conduite anterioare mai primitive, față de care ea nu constituie decât o diferențiere și o coordonare nouă" (H. Aebli, 1973, p. 80).
În concluzie putem afirma că vârsta preșcolară este considerata ca o rampă de lansare, ca o perioada de organizare și pregătire a dezvoltării gândirii, operațiile concrete fiind perfecționate între 7/ 8 ani si 11/ 12 ani.
Dezvoltarea gândirii în unitate cu dezvoltarea limbajului
Însușirea limbii de către copii este strâns legată de dezvoltarea gândirii lor, și invers. Limbajul îi condiționează copilului atât formarea noțiunilor și judecăților cât și operațiile de generalizare și abstractizare. Dacă posibilitățile de comunicare verbală sunt limitate, gândirea copilului stagnează. La grupa mică relația dintre cognitiv și comunicativ este vizibilă prin faptul că preșcolarul gândește cu voce tare. Progresiv acțiunile externe devin acțiuni verbale după care aceste operații se interiorizează – limbajul interior – apoi devin operații și acțiuni intelectuale.
Limbajul se rafinează din punct de vedere sintactic și semantic, dar și pragmatic: apare o capacitate sporită de adaptare la necesitățile ascultătorului. Pe lângă limbajul social, o caracteristică a acestei vârste este reprezentată de „vorbirea cu sine“, care însoțește acțiunile și are rol de ghidare și monitorizare a acțiunilor. Cu timpul, din limbajul monologat se constituie limbajul intern, proces care este tot mai evident pe la 4
½ – 5 ½ ani, fapt ce va intensifica funcția sa cognitivă.
În concluzie, dezvoltarea gândirii este condiționată de dezvoltarea limbajului, care nu reprezintă un simplu instrument de comunicare, ci un instrument al gândirii. „Gândirea nu se exprimă prin cuvânt, ci se săvârșește prin cuvânt;…orice idee are o mișcare, un curs, o desfășurare ce se realizează ca o mișcare internă printr-un șir întreg de planuri, ca trecere a gândirii în cuvânt și a cuvântului în gândire” (L.S. Vîgotski, 1972)
Comunicarea verbală trece treptat de la vorbirea situativă la cea contextuală. Funcțiile cognitivă și reglatorie a limbajului se amplifică, iar expresivitatea limbajului se remarcă atât prin caracterul clar al vorbirii cât și prin amploarea propoziției. Pronunția cuvintelor se perfecționează în ciuda unor aspecte ce apar la această vârstă: omisiuni sau înlocuiri de sunete, inversarea unor sunete, ș.a. Preșcolarii utilizează deseori și comunicarea nonverbală atunci când au sarcina de a povesti, chiar dacă în această etapă comunicarea verbală se caracterizează printr-un progres intens. Comunicarea verbală este perfectibilă și în funcție de diferențele individuale ce țin, în general, de mediul din care provine copilul, de insuficienta dezvoltare a aparatului fonoarticulator sau a auzului fonematic, de frecvența comunicărilor interpersonale, grădinița urmărind să amelioreze aceste neajunsuri.
Putem spune astfel că o dată cu fondul lexical are loc și însușirea semnificației cuvintelor, limbajul copilului perfecționându-se treptat, devenind mai clar, coerent, mobilul acestei perfecționări fiind o trebuință interioară și anume, trebuința de a se exprima, de a comunica. (Ed. Claparede, 1975)
Memoria
Prin memorie se înțelege o formă de reflectare a realității obiective care constă, pe de o parte, din întipărirea, fixarea și păstrarea în conștiință, iar pe de altă parte, în reactualizarea, sub formă de recunoaștere sau reproducere, a ceea ce am perceput, am gândit, am făcut și am simțit înainte.
La preșcolari memoria involuntară se dezvoltă în paralel cu cea voluntară, iar memoria mecanică în paralel cu cea logică. Cercetările științifice arată că cel mai devreme se dezvoltă memoria motrică, urmată de memoria afectivă și de cea plastic-intuitivă, iar spre vârsta de 5-6 ani se dezvoltă și memoria verbal-logică – fază superioară, conținutul ei fiind format de materialul verbal.
Trăsături caracteristice ale memoriei preșcolarului
– Capacitate de a memora cu rapiditate poezii, fapte, evenimente, mai ales atunci când sunt însoțite de trăiri afective pozitive sau negative este determinată de plasticitatea accentuată a sistemului nervos a copilului.
– În același timp putem vorbi și de o altă latură a activității nervoase a copilului, labilitatea ce explică durata relativ mică a păstrării informațiilor.
– La această vârstă memoria are un caracter nediferențiat, difuz, lămurind astfel de ce copilul confundă uneori obiectele asemănătoare, atât în plan perceptiv, dar mai ales în procesul memorării și reproducerii.
– Memoria preșcolarului are un caracter incoerent, nesistematic, haotic, amintirile lui fiind segmentate, necorelate, neintegrate în unități logice.
– Emotivitatea copilului are efecte și în planul memoriei – el își întipărește mai ușor, păstrează mai mult timp și reproduce mai fidel ceea ce este însoțit de trăiri pozitive, deci se intensifică procesele memoriei, dar și de trăiri negative, acestea din urmă nefiind de dorit deoarece îi provoacă stări emoționale negative ce se pot manifesta și în viața de adolescent sau chiar la maturitate, influențându-i conduita.
– Memoria are un caracter intuitiv, plastic, concret în sensul că preșcolarul memorează mai rapid materialul intuitiv, iar din materialul verbal i se fixează în minte doar evenimente, situații sau fapte prezentate concret, plastic și care îi ating latura emoțională. Acest aspect derivă din faptul că experiența lui este limitată, dar treptat, pe lângă memoria intuitivă se instalează și memoria logică.
– Memoria are un caracter pasiv, neintenționat – la grupa mică, în special, copilul memorează și reproduce fapte, evenimente, situații fără un scop anume.
Numeroși psihologi (Decroly, Claparède, Istomina, Leontiev, Piaget) au demonstrat că memoria este mai activă în joc. Copilul, în acest caz, intuiește cerința fixării și păstrării sarcinilor care i se trasează. Copilul învață poezii pe care le reproduce cu plăcere, însă nu poate continua recitarea dacă este întrerupt, decât dacă reia totul de la capăt.
Productivitatea memoriei crește de la o grupă de vârstă la alta după cum urmează: din 5 cuvinte prezentate cu voce tare o singură dată, copiii de 3 – 4 ani memorează în medie un cuvânt; la 4 – 5 ani, 3 cuvinte; iar la 5 – 6 ani, 4 cuvinte.
Memorarea mecanică suplinește experiența cognitivă redusă. Primele încercări mai evidente de memorare intenționată apar la vârsta de 4 – 5 ani.
Prin activitățile din grădiniță, educatoarea trebuie să urmărească să dezvolte procesele memoriei – de la memorare, la păstrare și reactualizare – dar și calitățile acesteia: volumul, exactitatea păstrării, fidelitatea reactualizării, rapiditatea memorării, mobilitatea, durata păstrării. Toate acestea vor fi realizabile doar sub influența educației.
Imaginația
Procesul de elaborare a unor imagini noi despre obiecte și fenomene, pe baza reprezentărilor anterioare ale omului, se numește imaginație.
La preșcolari, imaginația se dezvoltă sub influența jocurilor, a activităților liber-creative și a celor obligatorii de desen, povestire, modelaj, ș.a. , ele sporind experiența copilului și sfera reprezentărilor, dezvoltarea gândirii, se conturează noi trebuințe și interese, se accentuează funcția reglatoare a sistemului verbal, crește activitatea de prelucrare analitico-sintetică a reprezentărilor; toate acestea conduc la dezvoltarea imaginației copilului, care devine treptat mai voluntară cu vizibile elementele creatoare. L.S.Vâgotski (1970) sesizează că imaginația preșcolarilor este foarte variată și foarte bogată, copilul proiectând dorințele lui dincolo de ceea ce este real.
Imaginația copiilor de grupă mică este involuntară, fluctuantă, neintențională, fiind strâns legată de acțiunile externe cu obiectele, desenele, construcțiile, modelajele neavând un scop precis. La preșcolarii de grupă mijlocie se remarcă în plus apariția unor elemente de intenționalitate, reactualizarea creatoare a reprezentărilor, aprecierea critică a irealului din basm, iar desenele, construcțiile, modelajele încep să aibă aspect, conturându-se astfel tema sau subiectul acțiunii pe care o întreprinde copilul. La grupa mare se întărește caracterul conștient, intențional și planificat al combinărilor imaginative în sensul interiorizării procesului de prelucrare a reprezentărilor și de generalizare a lor la nivelul integratorilor verbali.
Procesul dezvoltării imaginației este mereu perfectibil, el continuând în toate celelalte stadii de dezvoltare a copilului. La vârsta școlară acest proces dezvoltă noi accente date de noua formă de activitate în care este cooptat copilul, și anume, învățătura.
Atenția
Atenția constă în orientarea și concentrarea activității psihice asupra unor obiecte și fenomene care, datorită acestui fapt, sunt reflectate mai clar și mai deplin.
La preșcolari stabilitatea atenției involuntare este destul de mare atunci când ei sunt captați de activități care le trezesc interesul sau care le creează stări emotive pozitive. Stabilitatea atenției voluntare este slab dezvoltată la copiii de 3-5 ani – ei se sustrag ușor de la sarcina dată de educatoare pentru a urmări involuntar altceva ce le-a captat atenția. O altă cauză care influențează stabilitate atenției este și natura activității pe care o desfășoară copilul – de exemplu este mai mare în cazul jocurilor de construcții și mai mică în cazul jocurilor de sortare a unor jetoane. Stabilitatea atenției este evidentă în cadrul acelor activități în care copilul se implică activ, are parte de reușite, obține recompense, sau care în care depășește anumite obstacole, trecând la o etapă superioară.
Prin tact pedagogic educatoarea poate menține atenția preșcolarilor pe tot parcursul unei activități liber alese sau obligatorii. Ea trebuie să folosească procedee eficiente, să apeleze la o vorbire nuanțată, să adreseze întrebări care le incită treptat curiozitatea, creează o stare de suspans.
Atenția copiilor preșcolari are un volum redus și o flexibilitate mică ceea ce explică dificultatea cu care trec de la o activitate la alta, în cazul unor situații mai complexe sau când au nevoie de o atenție distributivă.
Jocurile, activitățile liber alese sau cele obligatorii au un impact pozitiv asupra dezvoltării atenției voluntare, copilul intenționând să atingă scopuri interesante, să ducă sarcinile la bun sfârșit, ceea ce necesită concentrarea atenției pe tot parcursul acestor activități. Cercetările experimentale (T.V.Petuhova) au demonstrat că în timpul jocului atenția copilului are o stabilitate mai mare decât în procesul executării unei sarcini fixate de către adult. În schimb, în timpul executării sarcinilor fixate, momentele de distragere a atenției și greșelile sunt mai rare decât în joc.
Educatoarea are obligația de a le dezvolta copiilor atenția voluntară, pregătindu-i astfel pentru școală – în această etapă copilul trebuie să fie capabil să-și orienteze atenția asupra situațiilor impuse și nu doar asupra celor care îl interesează, chiar dacă acest lucru presupune efort. Numai așa el va reuși să ducă la bun sfârșit sarcinile date și să obțină performanțe școlare.
Procesele afective
Emoțiile și sentimentele sunt o formă specifică de reflectare a realității obiective prin care se exprimă atitudinea omului față de anumite obiecte și fenomene.
În perioada preșcolară se dezvoltă sentimentele morale, intelectuale și estetice care se formează sub influența educației și a activității. Printre primele sentimente pe care le experimentează copilul se numără sentimentul de rușine pe care îl simte atunci când este dojenit pentru o faptă nepotrivită sau când a încălcat o regulă. La polul opus se află sentimentul de mulțumire pe care copilul îl încearcă atunci când este lăudat, apreciat pentru o reușită. Acestea se manifestă diferit în funcție de vârsta copilului: copilul de 3-4 ani simte sentimentul de rușine după ce fapta lui este sesizată de adult, pe când preșcolarul mare experimentează acest sentiment chiar la gândul că poate săvârși o faptă reprobabilă (pe baza reprezentării ei), ceea ce duce de cele mai multe ori la stoparea acelei acțiuni.
Sentimentele morale, la grupa mică, se manifestă doar în cadrul familiei sau al grădiniței, deci numai față de persoanele apropiate. Spre vârsta de 5 ani copiii percep atât faptele lor proprii, dar și pe a celorlalți, atunci când acestea ies din tiparul conduitei morale.
Sentimentul de prietenie este mai perceptibil la copiii din grupa mare, relațiile de prietenie fiind mai selective și mai stabile. Ei își exprimă preferința pentru anumiți parteneri de joacă și chiar dacă se mai ceartă în timpul jocului ei se împacă repede, făcând abstracție de „banala neînțelegere”.
Dragostea față de muncă este exprimată prin faptul că preșcolarul apreciază munca și efortul celor din jur, dar și atunci când se implică personal în activitățile adulților cu scopul de a-i ajuta, sau în cadrul jocurilor de rol, când imită această muncă. La copil, această dragoste față de muncă poate fi cultivată prin activități de îngrijire a plantelor, de creștere a animalelor, de protejare a mediului sau prin activități de autoservire.
Sentimentele intelectuale se dezvoltă în activitățile care atrag după sine satisfacția preșcolarului atunci când adultul îi răspunde la curiozitatea ce ține de aflarea cauzelor unor fenomene.
Între sentimentele estetice, sentimentele intelectuale și cele morale există o strânsă legătură. Sentimentele estetice se manifestă atunci când copilul vede și simte frumosul din arta plastică și decorativă, din muzică, artă coregrafică, literatură, etc. Aceste trei tipuri de sentimente formează uneori o singură atitudine – pozitivă / negativă – față de semeni sau față de personajele din poveștile copilăriei.
Dezvoltarea expresiei emoțiilor și sentimentelor – exteriorizarea emoțiilor și sentimentelor se poate realiza prin mimică, prin pantomimică sau prin mimică vocală. Modul de exprimare a sentimentelor poate fi modificat prin educație, copilul învățând să-și stăpânească mișcările expresive înnăscute (plânsul, râsul), dar și să practice mișcări expresive dobândite prin educație – salutul, respectul față de semeni, sentimentele estetice, ș.a. Odată cu trecerea anilor copilul își exprimă sentimentele cu ajutorul limbajului, comunicând celor din jur trăirile sale interioare. În actuala programă, în cadrul activităților de dezvoltare personală, un deosebit accent se pune pe recunoașterea expresiilor emoționale proprii, dar și pe cele ale celor din jur, dar și pe capacitatea copilului de a opera cu aceste noțiuni ce țin de latura afectivă, interioară a fiecăruia. Prin desfășurarea zilnică a acestor tip de activități, impuse de noul curriculum, prin exersare și verbalizare se constată o mai bună cunoaștere a colectivului în general, dar și a fiecărui copil, în particular, fapt ce ușurează munca și rolul de „psiholog” al educatoarei.
La preșcolari, conduita poate fi orientată în direcția dorită dacă educatoarea face apel la sentimentele copilului – recunoscut este în acest sens rolul convingător al poveștilor cu tâlc, cu morală în modelarea unor convingeri și conduite.
Educarea sentimentelor morale, intelectuale și estetice trebuie să fie un obiectiv general prioritar în grădinița de copii. Numai un om condus de sentimente puternice față de semeni, față de țară, față de mediul înconjurător, față de muncă, poate înțelege și poate contribui la ameliorarea și la rezolvarea problemelor majore cu care se confruntă societatea de azi: sărăcie, stări conflictuale între popoare, discriminare, calamități naturale, poluarea, diminuarea sau epuizarea resurselor naturale, dispariția unor specii de plante și animale, și multe altele.
„Cunoașterea copilului este cheia de bolta a pedagogiei; problema cunoașterii copilului este o adevărată revoluție copernicioasă în pedagogie” (Ed. Claparede); "Cunoașterea personalității copilului este tot atât de importanta ca și cunoașterea lumii în care și prin care învățământul își atinge scopurile" (B. Suchodolski).
În concluzie putem afirma că descifrarea și cunoașterea profilului psihologic al preșcolarului trebuie să reprezintă un obiectiv prioritar urmărit de fiecărui cadru didactic în vederea evaluării și stabilirii nivelului de dezvoltare, a înțelegerii profunde a universului inocent, dar în același timp complex al copilului, a dorinței de auto perfecționare în rolul de pedagog, psiholog, scenograf, regizor, consilier, mediator, de a stăpâni „arta strategică” în vederea îmbunătățirii procesului instructiv-educativ desfășurat în grădinița de copii.
2.2. Formarea premiselor concepției științifice despre natură la preșcolari
La venirea în grădiniță copilul are achiziționate o serie de cunoștințe despre fenomene, obiecte și ființe din mediul în care trăiește pe care le-a dobândit mai puțin sistematic în cadrul familiei. Mediul înconjurător în care copilul își desfășoară activitatea este un factor important ce îi influențează dezvoltarea fizică, cognitivă, psiho-socială, pentru că îi oferă posibilități nelimitate ce îl captează și îl provoacă să se implice în activități de observare, cunoaștere, descoperire pentru a-i satisface curiozitatea specifică vârstei. Deci putem spune că mediul înconjurător constituie un cadru indispensabil evoluției copilului, prin multitudinea condițiilor materiale și culturale de care dispune, oferind în același timp o sursă nesecată de impresii care constituie baza procesului de cunoaștere și înțelegere a realității. Toate aceste concepții duc la ideea că o bună cunoaștere a mediului înconjurător – sarcină de bază a procesului instructiv-educativ din grădiniță – duce la o evoluție multilaterală a copilului de vârstă preșcolară, contribuind, mai ales, la dezvoltarea intelectuală. Prin activități planificate educatoarei îi revine sarcina de a le lărgi sfera cunoștințelor despre lume și viață, de a le dezvolta activitatea senzorială ce va duce la perceperea corectă a obiectelor, a fenomenelor și a ființelor, de a-i obișnui pe copii cu munca intelectuală, de a le dirija curiozitatea pentru mediul înconjurător în ideea de a-i antrena în cunoașterea relației obiective, în dorința de a explora căutând explicație pentru fiecare fenomen din natură, ceea ce le va dezvolta interesele cognitive, sentimentul de mulțumire în momentul descoperirii adevărului și încrederea în forțele proprii.
Educatoarea trebuie să-i ajute pe copii să răzbată printre multitudinea de legi ce guvernează natura, prin observări și experiențe simple care să-i îndrume pe drumul cunoașterii de la sesizarea și înțelegerea materialității și dezvoltării fenomenelor, a corelației și cauzalității, formându-le și dezvoltându-le astfel gândirea cauzală, spiritul de observație, capacitatea de achiziționare conștientă și activă a cunoștințelor.
Un prim aspect al mediului înconjurător ce îi incită curiozitatea și îl preocupă pe copil este alternanța anotimpurilor cu toate fenomenele caracteristice. Ei sunt preocupați de multele aspecte din viața animalelor, a plantelor, a mediilor diferite de viață, etc. și de aceea un învățământ centrat pe copil le poate menține în permanență și le poate transformă această puternică dorință de a le cunoaște și de a le înțelege din ce în ce mai bine într-un „itinerar” al aventurii planificat cu pricepere de un cadru didactic dedicat profesiei lui.
Strânsa legătură cu aspectele mediului înconjurător pune la dispoziția copiilor o diversitate și noi mijloace de cunoaștere a interdependenței dintre aceste aspecte, a cauzelor ce le provoacă și a urmărilor pe care le determină. Un exemplu este acela când copilul, dirijat de educatoare, începe să intuiască unele legături cauzale simple – descoperă că iarna, sub influența temperaturii, apa îngheață afară, dar se topește în cameră, începe să intuiască forme simple de alternanță în desfășurarea fenomenelor și anume schimbarea aspectelor naturii în cele patru anotimpuri: înghețul, topirea zăpezii, ninsoarea, ploaia, bruma, ceața, căderea frunzelor, fluctuațiile de temperatură. Familiarizarea cu aceste aspecte concrete din natură îi formează copilului un bagaj de cunoștințe precise ce îl vor ajuta să se orienteze permanent în acțiunile pe care le va întreprinde în mod independent: cum se îmbracă, cum își „planifică” activitățile și jocurile în funcție de schimbările atmosferice sau participă la acțiuni practic-gospodărești, de cosmetizare a mediului apropiat (adună frunzele uscate, văruiește copacii, sădește și îngrijește flori, plantează copaci, oferă sprijin micilor viețuitoare, etc.). Aceste cunoștințe le extinde orizontul intelectual, ele fiind baza primei concepții materialist-dialectice despre lume care treptat va constitui viitoarea concepție științifică.
Astfel, sub stricta călăuzire a dascălului, începe să se dezvolte la preșcolari aptitudini, priceperi și îndemânări de a cerceta și a explica relațiile dintre obiecte și fenomene. Pornind de la simpla curiozitate spontană a copiilor, exprimată prin întrebările: „de ce?”, „ când”, „cum?”, devine o intensă activitate intelectuală. Câteodată, din cauza experienței limitate specifice vârstei, preșcolarul nu ajunge la rezultatul dorit, nu analizează corect fenomenul, nu descoperă legăturile principale, el căutând totuși, în naivitatea lui, o explicație a fenomenelor pe care le percepe, care nu sunt nici pe departe potrivite cu realitatea – de exemplu ei pot asocia unele fenomene cu superstiții pe care le-au auzit în jurul lor: dacă rupi iarba va ploua, dacă pisica se spală cu lăbuța înseamnă că va ploua, dacă strici cuibul rândunicii îți poate lua foc casa, te urmărește ghinionul atunci când distrugi mușuroiul furnicilor, ș.a. Aceste neadevăruri sunt lămurite treptat prin procesul cunoașterii organizate, gândirea copilului fiind dirijată spre înțelegerea cauzelor care au corespondent în realitate. Ei observă sistematic cum se dezvoltă și se schimbă o plantă în timp, ceea ce îi ajută să înțeleagă mișcarea și evoluția care constituie o caracteristică a fenomenelor naturii, și le educă atenția, spiritul de observație, le formează deprinderea de a percepe transformările din natură și curiozitatea de a cunoaște cauzele ce le determină. Explicațiile potrivite nivelului lor de înțelegere îi vor ajuta să înțeleagă corect interdependența care există între fenomene, îi îndrumă spre o înțelegere materialistă, lipsită de superstiții, temeri și neconcordanțe între real și o viziune pur întâmplătoare.
Mediul înconjurător, cu toate elementele sale, le provoacă dorința de a cunoaște și de a investiga noul, curiozitatea copiilor fiind atrasă nu doar de obiectele pe care le observă și le percepe, ci și de cauzalitatea descoperită între obiectele și fenomenele sesizate în diverse situații. Întrebările de tipul: „de ce fulgeră/ tună?”, „de ce apare curcubeul?”, „de ce apar inundațiile/ alunecările de teren?”, „de ce sunt unele animale pe cale de dispariție?” ș.a., pe care copiii le adresează necontenit, cu perseverență, demonstrează interesul de cunoaștere, modul de manifestare a caracteristicilor acestei vârste. Educatoarea are obligația de a răspunde cu răbdare și pricepere tuturor întrebărilor cauzale și de a le explica fenomenele observate în raport cu posibilitățile lor de înțelegere, ajutându-i astfel să-și lărgească gradat orizontul de cunoaștere – astfel ei vor înțelege că plantele au nevoie de anumite condiții de dezvoltare: de apă, lumină, căldură, pământ afânat, îngrășământ natural și că au nevoie de ajutorul omului să fie îngrijite. De la acest exemplu, pe care îl putem generaliza în multe alte situații, copiii vor înțelege că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze și că între fenomene există o interdependență. Familiarizând copiii cu conținutul științific al acestor noțiuni și raportându-ne mereu la potențialul de asimilare și înțelegere al copiilor – să nu depășească, dar să nu fie nici sub nivelul lor de înțelegere – folosind curiozitatea copiilor manifestată prin întrebări: „de ce?”, „cum?”, „când?”, „pentru ce?”, și multe altele, precum și observarea pe cale senzorială, putem dirija treptat gândirea spre înțelegerea corectă a fenomenelor din natură, a cauzalității lor, dar și spre o educație ecologică ce va determina o conștiință și o conduită proprii spiritului ecologic, a omului care nu-i este superior naturii, ci interacționează cu ea.
Pentru a împiedica o cunoaștere fragmentară a mediului înconjurător și pentru a le forma o gândire științifică, educatoarea trebuie să stimuleze interesul copiilor nu numai asupra obiectelor, fenomenelor care le captează atenția, ci și asupra acelora care par mai puțin interesante pentru ei. Educatoarea, prin tact pedagogic, va găsi mijloacele adecvate pentru a le provoca și menține curiozitatea în aflarea cauzelor care le produc, găsind explicațiile potrivite – de exemplu printr-o observare repetată asupra pomilor sau florilor în cele patru anotimpuri i-a ajutat pe copii să înțeleagă caracteristica plantelor de a crește, de a se dezvolta și de a se transforma în țesut, sub influența mediului, a fenomenelor și cu ajutorul omului.
Conversațiile dintre educatoare și copii, pe tot parcursul observărilor, au sporit înțelegerea și au avut rolul de a le explica în mod științific creșterea, dezvoltarea și transformarea naturii sau diferite legături ale coexistenței, ale dependenței temporale și cauzale, ale dezvoltării fenomenului, indiferent de natura lui, în timp și în spațiu. Copiii, cu ajutorul educatoarei „au consemnat”, de exemplu, în Jurnalul naturii sau la panoul Calendarul naturii legătura dintre temperatura mai coborâtă din timpul iernii și înghețul, ninsoarea, plecarea păsărilor călătoare, hibernarea animalelor sau a temperaturii mai ridicate din timpul primăverii pe care au asociat-o cu venirea păsărilor migratoare, topirea zăpezii, apariția insectelor, înmugurirea copacilor și ivirea primelor flori.
Instruirea copiilor începe de la intrarea lor în grădiniță, sistematic, prin educarea, în primă fază, a senzațiilor și percepțiilor care reflectă lumea înconjurătoare în mod unitar, așa cum se prezintă însăși realitatea în complexitatea ei. De aceea activitatea de observare, obiectul, ființa sau fenomenul care este perceput de copil trebuie să fie integrată în mediul în care trăiește/se manifestă. Astfel am încercat, de cele mai multe ori, să observăm plantele și animalele în mediul în care trăiesc ele sau am observat fenomenele naturii în aer liber, pentru a fi „palpabile” pentru copii. Ei au perceput realitatea prin prisma legăturilor existente dintre diferite părți ale obiectelor, interdependența dintre părți și întreg. La grupa mijlocie, de exemplu, atunci când am observat pădurea în cadrul proiectului tematic „Pădurea și locuitorii ei”, în luna pădurii (15 martie – 15 aprilie), am stabilit o legătură între bradul artificial pe care ei l-au împodobit de Crăciun, după ce l-au salvat pe cel natural, făcând apel la cunoștințele copiilor dobândite în cursul iernii, atunci când am observat bradul. Bazându-mă pe experiența anterioară a copiilor, am reușit să îmbogățesc în permanență conținutul percepțiilor și reprezentărilor lor, contactul direct cu obiectele și fenomenele naturii determinând îmbunătățirea calitativă a sensibilității organelor de simț implicate în observare determinând o aprofundare a conținutului senzațiilor și percepțiilor.
Însușirea cunoștințelor și formarea noțiunilor despre mediul înconjurător este un proces complex, care implică operații de analiză, sinteză, comparare, abstractizare, generalizare, ce duc la dezvoltarea gândirii copiilor, la dezvoltarea vorbirii, și care presupune un efort susținut din partea celui care învață, dar și din partea celui care îl învață. Dezvoltarea gândirii se realizează în procesul complex de însușire, actualizare și aplicare a cunoștințelor și de aceea operațiile analitico-sintetice – baza priceperii de a gândi – trebuie să fie stimulate în situații multe și variate în procesul instructiv-educativ. Cu cât copiii sunt antrenați în mai multe activități de percepere a obiectelor, ființelor și fenomenelor, cu atât se obișnuiesc să le deosebească unele de altele, să descopere particularități și asemănări între ele, legături de cauzalitate, se deprind să gândească. Gândirea copilului trebuie să pornească de la concret spre a fi capabilă apoi de generalizare și abstractizare.
La nivelul de înțelegere a preșcolarului, cunoașterea științifică este strâns legată de activitatea practică deoarece determină o percepere mai facilă a noțiunilor fundamentale despre natură, fiind antrenate în experiența lor personală voința, latura emoțională, spiritul de aventură, dorința de a investiga, ș.a. În acest sens am desfășurat o diversitate de activități practice care i-au captivat și i-au implicat într-o învățare prin experiență în care și-au putut organiza informațiile primite în cadrul activităților de observare. Am semănat împreună cu copiii flori și legume – ei au cunoscut mai întâi semințele mici, apoi în timp au monitorizat toate transformările produse în dezvoltarea plantelor. Copiii au contribuit la dezvoltarea plantelor îngrijindu-le, le-au urmărit evoluția și când au ajuns la maturitate au recoltat semințele și au realizat că acestea sunt identice cu cele pe care le-au semănat la început, deși între floarea apărută și sămânță nu există nici o asemănare. În acest fel copiii au experimentat ciclul complet al existenței unei plante.
Pentru a le dezvolta spiritul de observație trebuie să le facilităm copiilor perceperea mediul înconjurător prin cât mai multe simțuri, formându-le astfel reprezentări clare și precise despre fenomene, lucruri și ființe.
Lumea înconjurătoare este o carte deschisă cu o infinitate de informații. Educatoarea trebuie să știe cum să conducă preșcolarii pe drumul cunoașterii și să-i familiarizeze treptat cu noțiuni, concepții, fenomene, relații ce au loc în acest nemărginit orizont pe care ei încep cu timiditate să-l descopere. Un cadru didactic bine format trebuie să cunoască particularitățile anatomo-fiziologice și psihologice ale fiecărei etape din dezvoltarea copilului pentru a accesibiliza cunoștințele și deprinderile pe care dorește să le formeze, pentru a le alcătui un sistem de reprezentări și noțiuni ce sunt în concordanță cu nivelul de înțelegere al copiilor și cu potențialul lor de percepere și asimilare și pentru a le doza în mod sistematic volumul de cunoștințe și deprinderi. În funcție de aceste particularități educatoarea își va planifica întreg conținutul activității instructiv – educative din grădiniță.
În sensul unei dezvoltări complete, pe lângă dezvoltarea gândirii, a spiritului de observație, în conformitate cu scopurile educative mi le-am propus, am reușit să le dezvolt în permanență interesul pentru cunoaștere și curiozitatea specifică vârstei, prin observări directe în natură, prin plimbări, excursii, drumeții explorând natura în fiecare anotimp al anului pentru a percepe cât mai obiectiv fenomenele și realitatea lumii înconjurătoare.
Copilul este fascinat de tot ceea ce-l înconjoară, iar prin contactul direct cu mediul înconjurător, cu peisajul, cu locurile în care trăiește, învață și se dezvoltă, îi vom educa dragostea față de tot ceea ce natura a plăsmuit cu nemăsurată dărnicie. Diversitatea mediilor de viață, a elementelor naturii, coloritul, forma, textura, mișcarea le încurajează procesele creative și inițiativa, le dezvoltă spiritul de observație și capacitatea de a sesiza armonia din fiecare colțișor al naturii, le dezvoltă simțul estetic și gustul pentru frumos. Toate aceste sentimente se înrădăcinează și îmbogățesc latura afectivă a vieții copilului, construind în același timp o relație de prietenie adevărată cu natura, devenind un apărător și un confident al ei.
2.3. Contribuția familiei și a grădiniței în conturarea, formarea dezvoltarea , exersarea și promovarea unui comportament ecologic
Educația ecologică în mediul familial
Studierea aspectelor ecologice trebuie să înceapă de la cele mai fragede vârste și acest lucru poate fi realizat și trebuie să debuteze în cadrul familiei, nu doar la intrarea copilului în grădiniță.
Prin educație ecologică realizată în familie înțelegem transmiterea celor mai elementare norme de comportament civic cu valențe ecologice. Însușirea conștientă a acestor norme de către copil, va constitui, pe termen lung, fundamentul acțiunilor unui cetățean responsabil, preocupat de mediu. În familie, putem vorbi mai mult de acțiuni care au un impact pozitiv asupra laturii afective a copilului, ceea ce va conduce la conturarea sentimentelor care se vor manifesta în atitudini ce confirmă atenția, grija și preocuparea copilului pentru mediu și problemele sale.
Chiar dacă familia nu are un cadru organizat după anumite norme, programe, metodologii, în educația ecologică a preșcolarilor este bine să se apeleze la sentimente și atitudini știind că la această vârstă copilul dispune de o sensibilitate debordantă, el aflându-se la începutul acumulărilor teoretice, referitoare la aspectele legate de elementele structurale și funcționale ale mediului, pe care le va descoperi în cadrul activităților organizate din grădiniță.
Puterea exemplului este foarte importantă la această vârstă. Exemplele sunt puncte de reper într-o lume pe care copiii abia încep să o înțeleagă, sfaturi care îi ajută pe drumul sinuos al cunoașterii lumii, elemente de orientare în mediul care își mărește treptat dimensiunea în jurul lor. Urmărind gesturile, vorbele, atitudinile adulților, copiii își stabilesc propriile înțelesuri care pătrund adânc în conștiința lor, se fixează pentru un timp mai scurt, mai lung, sau pentru totdeauna, ceea ce contribuie la experiența lor de viață. Puterea exemplului a fost subliniată și de marii pedagogi ai lumii, care îl consideră unul dintre cele mai bune și mai temeinice mijloace de educație. Adresându-se concomitent simțurilor, gândirii și sentimentelor, exemplul are o influență puternică asupra copilului. La această vârstă natura concretă, intuitivă a exemplului se adaptează cel mai bine particularităților psihice ale copilului – gândirea lui, memoria, atenția, imaginația sunt legate de lucrurile concrete pe care le aude, le vede, le simte. Exemplul determină achiziționarea unor cunoștințe și deprinderi stabile și variate, apariția unor sentimente pozitive, formarea unei conduite civilizate și nu în ultimul rând, formează și educă gustul copilului pentru frumos, pentru natura înconjurătoare. Exemplul poate fi o eficientă metodă de educație în sensul că el nu este doar o simplă copiere și apoi reproducere a unor acțiuni, fapte, atitudini, ci în sensul că el reprezintă un act conștient, bine gândit, înțeles, un act explicat și motivat. Putem spune că exemplul, ca metodă de educație, trebuie privit ca o verigă în sistemul (lanțul) celorlalte metode.
Părinții pot să folosească eficient naturala curiozitate a copilului față de toate fenomenele din jur, transmițându-le astfel diverse cunoștințe despre natură, societate, despre norme de comportament adecvat, doar răspunzându-le la multitudinea de întrebări cu care copiii îi asaltează zilnic. În această perioadă a dezvoltării copilului apar primele aprecieri morale – elementare, naive – ale comportării. Dezvoltarea morală începe prin formarea unor deprinderi, care redau tipul de conduită al membrilor familiei, și nu prin formarea noțiunilor morale. Copilul preia, prin intermediul imitației, atitudini care se integrează în sfera afectivității, se consolidează, devin sentimente. În familie, mai ales, metoda exemplului este metoda de bază. La această vârstă părinții sunt un model permanent, ceilalți un model episodic, așa că putem spune că exemplul personal al părinților este prima carte în care copiii vor descifra „tainele Universului”, codul unui comportament adecvat, dragostea pentru semeni, pentru natură și viețuitoare, etc. Deoarece copiii imită ceea ce văd, adulții trebuie să-și controleze permanent comportamentul. Ei trebuie să conștientizeze responsabilitatea pe care o au în calitate de părinți, să se implice activ atât în familie, dar și în tot ceea ce este și în tot ceea ce se petrece în jurul lor. Deci să nu uităm că „zestrea” fiecărui copil, cei șapte ani de-acasă se fundamentează mai întâi pe modelul comportamental oferit de părinți.
Pentru a contura un comportament ecologic copiilor, părinții trebuie să apeleze la dorința acestora de a amenaja locul în care trăiesc. Ei vor participa cu plăcere în activități de îngrijire a plantelor și animalelor, dar trebuie să fie tot atât de implicați și în activitățile de curățare a locului, a camerei lor de joacă. În acest caz, intervine puterea cuvântului și fără observații critice, amenințări, constrângeri – obligativitatea creează opoziție și refuz –, apelând la încurajări sau chiar la mici stimulente, lucrând la început în echipă cu părinții, copiii își pot forma comportamente ce dovedesc dorința de a nu deteriora mediul în care se joacă, învață și locuiesc. Acțiunile de igienizare ajută la proiectarea educației ecologice la nivelul sentimentelor, al atitudinilor față de mediu sau al implicării în acțiunile ce arată grija și atenția pentru mediu. Dar educația ecologică nu se poate limita la o activitate de curățenie, de igienizare. Prin intermediul acestui tip de educație, putem afla despre modul în care este structurat mediul și cum funcționează acesta, ne explică problemele cu care se confruntă mediul și putem identifica soluțiile ce pot fi folosite pentru remedierea acestor probleme. Familia trebuie să ofere copilului exemple pozitive, un model de viață demn de urmat, corect și echilibrat, să dea dovadă de voință, perseverență, conștiinciozitate, inițiativă toate acestea împletindu-se într-o atitudine civilizată, responsabilă față de natură, de tot ceea ce îi înconjoară.
Există, din nefericire, părinți care fac excepție de la această regulă, ce constituie exemple negative de comportament ecologic. Cine nu a remarcat familii care lasă în urmă un tablou deprimant după ce s-au bucurat de clipele de liniște pe care pădurea le oferă din plinătatea frumuseții sale? Sub privirea inocentă a copiilor aruncă la întâmplare hârtii, cutii de conserve, sticle, resturi de mâncare, poluează apa și aerul spălându-și mașinile în râuri sau aprind focul în pădure. În multe din aceste cazuri copilul, mirat de neconcordanța dintre ceea ce învață în grădiniță și aceste acțiuni necontrolate ale părinților asupra mediului înconjurător, va împărtăși și celor din jur astfel de „experiențe”. În aceste situații nedorite se impune ca educatoarea să fie prima care ia atitudine, și susținută și de alți factori, să planifice și să aplice o strategie blândă, dar în același timp eficientă de ameliorare a comportamentului ecologic al părinților.
Mediul familial, casa este cel mai bun mediu în care copilul poate învăța și exersa aptitudinile sale de ecologist.
Educația ecologică în cadrul grădiniței
„Educația pentru protecția mediului a devenit, în multe țări, o nouă dimensiune a curriculumului, cu scopul de a iniția și promova o atitudine responsabilă față de mediu, de a-i face pe tineri să conștientizeze pericolele unei degradări accentuate a mediului. Un obiectiv transdisciplinar regăsit la nivelul politicilor curriculare din aproape toate țările este cel privitor la educația pentru mediul înconjurător (engl. environmental education)” (Laura Ciolan, 2006).
Educația ecologică este, de fapt, educația pentru responsabilitatea globală, deoarece poate ajuta omenirea în dobândirea unei înțelegeri profunde cu privire la mediu și la problemele globale pe care le întâmpinăm (Shavrina, 2000). Având ca obiectiv atingerea dezvoltării durabile, UNESCO consideră că „Educația nu este o finalitate în sine. Ea este un instrument-cheie pentru a aduce modificările în cunoștințe, valori, atitudini și moduri de viață necesare dezvoltării durabile și stabilității în și între state, democrație, securitate și pace. Astfel, reorientarea sistemelor educaționale și a curriculei în această direcție trebuie să aibă prioritate. Educația la toate nivelurile și în toate formele sale reprezintă o unealtă vitală pentru abordarea tuturor problemelor globale relevante pentru dezvoltarea durabilă” (UNESCO, 2002)
Misiunea educației ecologice este formarea gândirii ecologice, care să includă o atitudine clară și critică cu privire la problemele de mediu și comportamente corespunzătoare acestei atitudini.
Scopul principal al educației ecologice este facilitarea dobândirii unor cunoștințe care să permită înțelegerea problemelor de mediu în profunzimea și complexitatea lor, conducând în final la luarea deciziilor pe baza unei conștiințe ecologice, precum și la promovarea oportunităților de a avea experiențe directe cu mediul natural.
Etapele educației ecologice prefigurează etapele traseului formativ pe care educatoarea trebuie să le urmărească în majoritatea activităților de educație ecologică.
Parcurgerea acestor etape formative vor asigura copiilor un încărcat bagaj de cunoștințe precise, le vor extinde orizontul intelectual, le vor dezvolta dorința și capacitatea de a cerceta și de a descoperi interdependența și cauzele fenomenelor din natura care i se pare acum mai apropiată, mai descifrabilă. Educatoarea trebuie să valorifice fiecare prilej în care copilul este curios și interesat de mediul înconjurător, de natură și de problemele de mediu pentru că astfel se cultivă responsabilitatea civică ce poate fi implementată în structura comportamentală a copilului.
Colaborarea grădiniță – familie
Este adevărat că în grădiniță copiii își însușesc în mod organizat primele noțiuni, concepte despre mediul înconjurător, despre impactul negativ pe care îl are deteriorarea mediului asupra calității vieții omului sau despre adoptarea acelor strategii care vor ameliora, vor stopa degradarea locuinței comune, dar și proprie fiecărui individ, numită Terra. Pentru realizarea acestor deziderate este deosebit de important să avem suportul familiei fără de care grădinița nu poate construi edificiul educației, oricât de pregătit, preocupat, abil, de creativ ar fi dascălul în conceperea activităților didactice. Fără colaborarea permanentă dintre familie și grădiniță munca educatoarei nu are o finalitate, de aceea toate lucrurile învățate la grădiniță trebuie reluate acasă, deci și educația pentru mediu desfășurată la nivelul grădiniței trebuie extinsă spre familie, conștienți fiind de rolul decisiv pe care îl are familia în educarea copiilor. Munca de creare a comportamentului grijuliu, protector al copilului în relație cu natura trebuie inițiată de la vârsta antepreșcolară, în familie, iar la vârsta preșcolară, vârsta marilor contradicții, dar și a marilor receptivități ea trebuie realizată în strânsă corelație cu activitatea instructiv – educativă din grădiniță. Această vârstă a inocenței, a fanteziei, a poveștilor trebuie valorificată pentru că are o decisivă influență asupra caracterului „omului în devenire”. Copilul trebuie învățat de mic să discearnă între ceea ce este corect și ceea ce este greșit în propria sa conduita ecologică sau în a celor din jur, având dorința de autoperfecționare continuă. De aceea, părinții trebuie să fructifice fiecare împrejurare pentru a construi treptat respectul copilului față de mediul înconjurător, în care urmează să existe, să se joace, să învețe, să-și viseze și să-și construiască viitorul.
O cauză a lacunelor educative poate fi ignoranța părinților, necunoașterea psihologiei copilului și nici a valorii conceptului de comportament ecologic. Pentru îndepărtarea acestui neajuns este necesar ca familia, să fie inițiată și călăuzită de către factorii competenți, în munca de educație a copiilor atunci când cred că anumite aspecte ale acesteia o depășesc. La preșcolari, educatoarea este prima care vine în sprijinul părinților. Prin strategii comune și eficiente, printr-o colaborare benefică ambelor părți implicate, părinții și educatoarea, se va corecta comportamentul copilului, se va contura sistemul de atitudini, deprinderi, de sentimente în relație cu mediul înconjurător, de care trebuie să dispună copilul la finalul preșcolarității. Această acțiune trebuie dirijată subtil, cu blândețe, cu tact pedagogic, pentru că altfel poate avea efecte nedorite asupra echilibrului copilului și asupra conturării personalității lui. Indiferent cum își concepe educatoarea acțiunile educative, sau indiferent de așteptările părinților cu privire la propriul copil, ei trebuie să țină seama de particularitățile de vârstă și individuale ale copilului, deci este important ca aceste activități educative să fie raționale și continue, adaptate nivelului de înțelegere al preșcolarilor și nu proiectate utopic dintr-un exces de zel al dascălului.
2.4. Formarea conștiinței și conduitei ecologice a preșcolarilor
Un argument plauzibil pentru respectarea și protejarea naturii poate fi întrebarea retorică: „Cine s-a născut primul, omul sau mediul înconjurător?” Omul, ființă cugetătoare trebuie să-și înțeleagă locul și rolul pe care îl are în complexitatea și nemărginirea Universului. Ideal ar fi ca el să stabilească relații de prietenie, de întrajutorare și respect față de natura care îl găzduiește, îi asigură calitatea vieții și îi oferă cu generozitate tehnici de supraviețuire, modele de arhitectură neșlefuite de mână omenească, dar perfecte, opere unice de artă în stare brută, exemple de bune practici. Putem spune, astfel, că natura este primul dascăl care clădește primele „cărămizi” de învățătură pe structura omului de mâine.
Fire sensibilă, curioasă și dornică de aventură, copilul se manifestă la această vârstă ca un burete care absoarbe informații, imită, formându-și astfel experiența de viață. Conform principiilor Montessori copilul absoarbe tot ceea ce-l înconjoară și stochează până când va avea nevoie de aceste informații. Aceasta caracteristică a ființei umane este specifică primilor 6 ani de viață, perioadă în care se construiește fundația întregii existențe individuale. Este etapa în care copilul își rafinează simțurile și își însușește din jur achizițiile umane de bază. Preșcolarul traversează acum o fază sensibilă, el manifestându-și dorința de a folosi cunoștințele într-un domeniu care îi captează atenția, față de care prezintă un interes deosebit. Dacă adultul nu observă această preocupare a copilului se poate ajunge la situații în care informația este asimilată cognitiv, dar copilul nu simte cum să o aplice practic. Pornind de la această idee, aplicând-o în domeniul ecologiei pot afirma că este absolut necesar ca educația ecologică să se desfășoare în mediul ce ne înconjoară, el fiind o carte a naturii din care putem descifra informații interesante despre faună, floră, fenomene, forme de relief, despre munca și capacitatea omului de a crea, dar și despre marea responsabilitate ce-i revine fiecăruia de a păstra și de a preda această carte din generație în generație. Citind cu răbdare, cu sensibilitate și interes această unică „publicație” scrisă „de când e lumea și pământul”, vom forma copiilor noștri o conștiință și o conduită ecologică. Atitudinea față de natură nu este înnăscută, ea este formată de educație, de cultură.
Formarea conștiinței ecologice include, din punct de vedere psihologic, trei componente: cognitivă, afectivă și volițională.
Componenta cognitivă – preșcolarii trebuie să-și însușească informații, cunoștințe care să-i ajute să-și clarifice legăturile care există între mediul înconjurător, elementele acestuia și om. Prin contactul direct cu natura copiii vor observa și vor înțelege obiectele, fenomenele, mediile de viață, relațiile de cauzalitate, etc. și vor percepe natura ca un sistem cu legi, reguli, coduri ce nu pot fi schimbate, ci doar investigate. Este bine ca natura să fie cercetată direct ținând cont de caracterul concret – intuitiv al gândirii preșcolarilor. În cazul în care acest lucru nu este posibil se poate apela la modele, imagini, filme documentare sau cuvinte (deșert, savană, viața din oceane, viața la Poli, aurora boreală, munți vulcanici, alunecări de teren, defrișări, etc.) Această componentă implică apoi etapa formării percepțiilor și reprezentărilor despre natură. Pe baza unui set de reprezentări, prelucrate cu ajutorul operațiilor de generalizare și abstractizare (spre finalul preșcolarității) se poate ajunge la noțiuni ecologice care se vor asocia cu judecata și astfel copilul va ști să evalueze o faptă, o atitudine, un comportament adecvat/ neadecvat asupra echilibrului ecologic. Scopul însușirii acestor noțiuni este acela de a-l iniția pe copil în acțiuni ce au ca efect ameliorarea sau stoparea problemelor de mediu, de a analiza conștient fiecare acțiune exercitată asupra naturii, fie ea pozitivă sau fie negativă.
Componenta afectivă – copilul e capabil să știe, să judece, dar trebuie să se implice și afectiv. Dezvoltarea laturii afective, a sentimentelor de dragoste și respect pentru natură putem spune că este vitală într-o lume în care invențiile, noile tehnologii ne fascinează și ne manipulează existența. Cunoștințele ne lărgesc orizontul și ne orientează pe calea conduitei, iar sentimentele ne conduc strict pe această cale, deci se poate spune că afectivitatea și cunoașterea se află într-un raport de interdependență.
Voința este motorul care declanșează acțiunea. De exemplu, un copil cu o voință puternică va face tot ce-i stă în putință să nu încalce regulile de comportare civilizată indiferent de circumstanțe, de obstacole și va duce „o campanie de conștientizare” a semenilor în legătură cu problemele mediului, în primul rând prin propriul exemplu. O voință puternică este susținută de o cunoaștere temeinică, dar și de un mănunchi de sentimente ce asigură suportul moral pentru fiecare acțiune pe care o inițiază în favoarea mediului (direct), dar și a semenilor (indirect).
Drumul de la neștiință, de la lipsa trăirilor sau a voinței până la formarea convingerilor este un proces de lungă durată, dar dacă este inițiat încă din preșcolaritate poate deveni treptat o componentă firească a vieții spirituale. Astfel conduita va fi dirijată din interior, iar protecția mediului va fi percepută ca o misiune morală a fiecăruia. Conștiința se reflectă în conduită și se concretizează în fapte. Conduita ecologică se dezvoltă de la deprinderi, la obișnuințe și apoi la trăsături pozitive de caracter. Atitudinea ecologică, parte integrată în caracter, se manifestă prin grijă, protecție, apreciere, respect, empatie, prețuire, față de natură și de tot ceea ce ne înconjoară.
Formarea conduitei ecologice presupune ca obiective ecologice acțiuni pentru conservarea, administrarea resurselor, protecția și ocrotirea naturii. Educația ecologică își atinge scopul atunci când sensibilizezi interesul cognitiv al copilului și îi formezi trăsături puternice de voință și caracter. În grădiniță educatoarea desfășoară activități accesibile tocmai în acest scop. Tot în grădiniță copilul se familiarizează cu aspecte și fenomene din natură proprii fiecărui anotimp, conturându-și o conștiință și o conduită ecologică, printr-o gamă variată de modalități:
Acțiuni prin care copilul învață să ocrotească și să protejeze natura: activități practic-gospodărești la „colțul verde”, în curtea grădiniței, acțiuni de ecologizare a parcului, a spațiului de joacă, distribuirea unor fluturași cu mesaje ecologice pentru sensibilizarea opiniei publice, împodobirea brazilor artificiali, etc.
Acțiuni prin care să formăm și să educăm comportamente ecologice: să sădească puieți, să planteze flori și le îngrijească, să respecte conceptul celor 3R (Redu – Reutilizează – Reciclează), să folosească locurile special amenajate pentru aruncarea gunoiului, să sorteze deșeurile, să nu polueze apele curgătoare, să nu scrijelească scoarța copacilor, să nu calce spațiile verzi, să nu distrugă cuiburile păsărilor sau mușuroaiele, etc.
Să memoreze poezii cu conținut ecologic („Fapte bune”, „Puiul de căprioară”, „Căprioara”, „Gândăcelul”, „Cățelușul șchiop”, „O faptă bună”, „Fluturii”) și să aplice în viața de zi cu zi cele învățate: să îngrijească și să ocrotească micile viețuitoare, să dezaprobe faptele care nu sunt corespunzătoare convingerilor ecologice și să ia atitudine – educatoarea va alege ca arie de investigație mediul apropiat al copilului: casă, grădiniță, cartier, drumul dintre casă și grădiniță, apoi o va extinde treptat.
Activități extrașcolare: plimbări, excursii, drumeții cu caracter ecologic prin care copilul cunoaște, știe, investighează, vede cu ochii minții și ai sufletului frumusețile naturii, se apropie de minunata și misterioasa lume a viețuitoarelor, se împrietenește cu ele, le ajută și le ocrotește; contactul direct cu natura îi cultivă spiritul cognitiv și îi satisfac curiozitatea. Lumea plantelor și a viețuitoarelor, văzută de aproape, varietatea ei, multitudinea de culori, de imagini și de sunete reprezintă cea mai eficientă modalitate de educație ecologică pentru preșcolari.
Să descopere curiozități din lumea plantelor și animalelor prin intermediul povestirilor și legendelor: „Puiul”, „Din lumea celor care nu cuvântă”, „Pic – Pic și Pica – Pica ”, „Din tainele naturii”, „Povestea castanelor”, „Frunza”, „Povestea fulgului de zăpadă”, „Povestea unui fir de iarbă”, „Legenda ghiocelului”, etc.
Convorbirile și conversațiile euristice despre elementele primare: aer, apă, lumină, căldură, despre plante și viețuitoare și modul prin care le putem proteja, stimulează copiii să își exprime propriile idei, să le împărtășească cu ceilalți și să răspundă ideilor și acțiunilor celorlalți; prin aceste convorbiri îi determinăm să privească cu seriozitate problemele mediului înconjurător și să se implice activ, după posibilitățile lor, la menținerea stării de sănătate a naturii.
Concursurile cu temă ecologică „Reciclare creativă”, „Suporterii naturii”, „Micii ecologiști în acțiune”, „Cine știe mai multe despre…”, „Cele mai creative mesaje eco”, „Parada costumelor eco”, „Cel mai îngrijit colț al naturii”, „Natura prin ochi de copil”- expoziție de desene, picturi, fotografii, „Florile, pasiunea mea” – concurs de postere, „Așa DA, Așa NU”, etc., constituie un prilej de bună dispoziție și destindere, dar și un mod practic și facil pentru educatoare prin care le sistematizează copiilor și le evaluează cunoștințele ecologice. În același scop se pot organiza scenete, dramatizări, carnaval, șezători, dansuri tematice, interviuri, etc.
Activitățile cu caracter practic: „Ikebana și expoziții florale”, „Eco-Croitorașul”, „Colectează selectiv”, „Ce pot face două mâini dibace”, „Săptămâna curățeniei”, etc. au ca scop consolidarea informațiilor primite în cadrul activităților comune, formarea atitudinilor pozitive față de mediu și transferarea acestor norme de conduită în viața cotidiană.
Jocurile de mișcare cu caracter ecologic „Cursa ecologiștilor”, „Ajutați-l pe Ecologel”, „Atinge Pământul”, „Pe poteci de munte”, „Printre rondurile de flori”, „Detectivii naturii”, etc., au ca obiective respectarea normelor și regulilor de conviețuire cu natura, prevenirea și combaterea efectelor nocive ale poluării dar și a intervenției nechibzuite a omului ce duce la o degradare accentuată a planetei.
Povestirile create sunt un real suport pentru însușirea cunoștințelor despre mediul înconjurător dar și de evaluare a cunoștințelor și a modului în care preșcolarii percep și interpretează realitatea. Educatoarea poate adapta subiectul acestor povestiri în funcție de necesitățile colective, dar și individuale ale copiilor, când sesizează lacune, neînțelegeri, neconcordanțe între cognitiv – afectiv – volitiv în educația ecologică.
Prin interacțiune cu mediul copiii trăiesc experiențe ce au implicații asupra dezvoltării lui în complexitatea ei. Fiecare acțiune a lor de cucerire a mediului în care trăiesc și se dezvoltă, implică atât procese cognitive, operații mentale, cât și trăiri afective și motricitate. Pentru a trăi astfel de experiențe, copilul trebuie să fie sprijinit în dezvoltarea sa sub raport cognitiv, socio-emoțional și fizic.
Din multitudinea de teme, modalități și mijloace, educatoarei îi revine rolul principal de a exploata toate posibilitățile care se ivesc zilnic și la toate activitățile din grădiniță, care au ca finalitate un proces de formare, schimbare și remodelare permanentă a copilului, bazându-se pe metode de educație și instruire întemeiate pe principii inovative, deschise, echitabile. În acest sens, pregătirea cadrelor didactice este de o importanță majoră – prin înarmarea lor cu răbdare, instrumente de lucru și convingeri vor reuși să le formeze copiilor o conștiință și o conduită ecologică, o existență întemeiată pe principii de simplitate, independență, încredere și mărinimie.
Bibliografie:
Boca, C.(coord.), Bucinschi, M., Dulman, A. (2009), Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului: modul general pentru personalul grădiniței, Educația 2000 +, București
Breben, S., Gongea,E., Matei, E., Ruiu, G. (2001), Cunoașterea Mediului – Ghid pentru învățământul preșcolar, Editura Radical
Ciolan L.E., (2006), Dezvoltarea educației timpurii, Editura Universității București
Ciubotaru M., Geamănă N.A., Jalbă C. (2005) Educația ecologică în grădiniță, Editura CD Press, București
Comănescu M.,Gheorghe D. (1998),Cunoașterea mediului – ghidul educatoarei, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., București;
Dumitrana, M. (2000), Copilul, familia și grădinița, Editura Compania, București;
Geamănă N.A.(coord.), Dima, M., Zainea, D. (2008), Educația ecologică la vârsta preșcolară – mic îndrumar pentru educatoare – Supliment al revistei Învățământul Preșcolar, C.N.I. Coresi, București
Șerbănescu, D. (1967), Exemplul în educația copiilor,Editura Științifică, București;
Voiculescu, E. (2001), Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, București
*** (1998), Preocupări didactice, An. I Nr.2, Suceava
*** (1962), Psihologia copilului preșcolar – manual pentru școlile pedagogice de educatoare, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, București;
*** (2008), Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani, UNICEF
*** (1977), Valoarea formativă a activităților din grădiniță – culegere metodică editată de Revista de Pedagogie, București
Activitățile din grădiniță sunt astfel organizate încât permit abordarea problematicii mediului sub diferite aspecte. Măiestria pedagogica a educatoarei intervine atât în selectarea temelor educației pentru mediu, cât și în stimularea interesului copilului pentru a participa la activități ecologice (Laura Ciolan, 2002)
CAPITOLUL 3
MODALITĂȚI CONCRETE DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ECOLOGICE LA PREȘCOLARI
3.1. Obiectivele educației ecologice.
3.2. Strategii în organizarea și desfășurarea activităților de educație ecologică.
3.3. Forme de realizare a educației ecologice.
3.4. Impactul educației ecologice asupra preșcolarilor
CAPITOLUL 3
MODALITĂȚI CONCRETE DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ECOLOGICE LA PREȘCOLARI
3.1. Obiectivele educației ecologice.
Obiectivele sunt puncte de reper în organizarea și realizarea conținutului, în selectarea informațiilor, priceperilor și deprinderilor vizate de obiective. La rândul său conținutul programei reprezintă pentru educator elementul de strictă necesitate pentru formularea obiectivelor operaționale.
Educația pentru mediu urmărește stimularea preocupării de a cunoaște și de a conștientiza necesitatea căilor, mijloacelor și obiectivelor în ocrotirea și ameliorarea problemelor mediului.
Se au în vedere în principal: realizarea unei imagini complexe asupra mediului înconjurător, ca totalitate a factorilor naturali și a celor creați prin activitățile umane; conștientizarea rolului și importanței fiecărui factor natural de mediu; educarea sensibilității față de „frumosul” creat de natură; înțelegerea interrelaționării complexe om – natură; descrierea consecințelor poluării; cunoașterea si respectarea unor reguli elementare privind protecția mediului înconjurător.
În toate activitățile ecologice din grădiniță se urmăresc obiective formulate în termeni de comportamente observabile: să enunțe, să compare, să demonstreze, să identifice, să aplice, să descrie, să enumere, să rezolve, să definească.
Călin M., 1996, stabilește după Landsheere V., 1992, un set de obiective al educației ecologice:
„alfabetizarea” în materie de mediu;
conștientizarea diversității și importanței problemelor ecologice;
înțelegerea corectă a raportului individ – mediu;
dezvoltarea respectului față de mediu și a responsabilității;
analiza critică a problemelor de mediu;
dezvoltarea capacității de a lua decizii care să influențeze pozitiv raportul individ – mediu.
Obiective cadru si de referință
I. Dezvoltarea capacității de cunoaștere si înțelegere a mediului, precum și stimularea curiozității pentru investigarea acestuia.
I.1. Să perceapă mediul în toată complexitatea sa.
Exemple de comportamente:
– nivel I: numirea unor elemente structurale ale mediului apropiat: apă, aer, plante, animale, oameni și a elementelor create de aceștia; numirea legăturilor directe ce se manifestă la nivelul mediului (ex.: iepurele mănâncă morcovi, lupul mănâncă iepuri, omul vânează lupi).
– nivel II: numirea unor elemente structurale ale mediului apropiat: apă, aer, sol, plante, animale, oameni și a elementelor create de aceștia; numirea unor elemente ale mediului depărtat: corpuri cerești; numirea legăturilor directe și indirecte ce se manifestă la nivelul mediului; interconectarea cunoștințelor dobândite prin diverse activități ce abordează reducționist mediul, în vederea tratării integratoare a acestuia.
I.2. Să poziționeze elementul uman ca parte integrantă a mediului (nu superior acestuia).
Exemple de comportamente:
– nivel I: identificarea resurselor naturale folosite in activitățile umane (ex.: sa¬re, apă, lemn, plante medicinale, fructe de pădure, etc.); numirea unor forme de deteriorare a mediului și a activităților umane care le produc (ex.: ruperea florilor, tăierea copacilor, vânarea animalelor, etc.).
– nivel II: descrierea caracteristicilor mediului urban, rural și natural; analizarea activităților umane din ecosistemele urbane și rurale (industrie, sănătate, educație, cultură, transport, agricultură, meșteșuguri, etc.); identificarea resurselor naturale folosite în activitățile umane; numirea formelor de deteriorare a mediului și a activităților umane care le produc; concluzionarea că oamenii fac parte din mediu, îi. aparțin și îi sunt supuși, nu superiori acestuia.
I.3. Să folosească informațiile dobândite prin intermediul activităților de cunoaștere a mediului in elaborarea de generalizări și judecăți de valoare.
Exemple de comportamente:
– nivel I: numirea importanței plantelor pentru viața animalelor și a oamenilor; identificarea rolului unor părți componente ale plantelor, animalelor și oamenilor în viața acestora; identificarea de specii de plante cultivate de om (pomi fructiferi, legume); recunoașterea animalelor din mediile studiate; recunoașterea fenomenelor naturii (vânt, ploaie, ninsoare, etc.); numirea unor corpuri cerești (ex.: soarele și luna).
– nivel II: numirea importanței plantelor pentru viața animalelor și a oamenilor; identificarea rolului părților componente ale plantelor, animalelor și oamenilor în viața acestora; stabilirea legăturilor între organele plantelor și hrana oamenilor (ex.: tulpină subterană — cartof, fruct al plantei roșie, etc.); analizarea/ compararea unor reacții ale plante¬lor, animalelor și oamenilor în diferite situații, sub influența mediului; identificarea de specii de arbori dintr-o pădure de conifere și de foioase și a unor plante din jurul/ din interiorul/ de la suprafața apelor; diferențierea noțiunilor de arbore cu frunze căzătoare și arbore cu frunze persistente; identificarea de specii de plante cultivate de om (pomi fructiferi, le¬gume, cereale, plante industriale); identificarea unor specii de plante medicinale și utiliza¬rea acestora în folosul sănătății omului; ilustrarea, prin diverse mijloace de expresie, a diversității vieții, de la dimensiuni microscopice la dimensiuni foarte mari; recunoașterea animalelor din ecosistemele studiate; recunoașterea fenomenelor naturii (vânt, ploaie, ninsoare, grindină, fulger, tunet, secetă, etc.) pentru evidențierea legăturii dintre intensitatea manifestării lor și activitățile umane desfășurate în dezacord cu legile naturii; numirea unor corpuri cerești din constelația noastră.
I.4. Să exploreze și să descrie verbal ori să redea grafic obiecte, fenomene, procese din mediu, folosind surse de informare diverse.
Exemple de comportamente:
– nivel I: recunoașterea diverselor componente ale mediilor de viață studiate; re-darea prin diverse forme de exprimare a imaginii unor medii de viață diferite.
– nivel II: recunoașterea diverselor componente ale mediilor de viață studiate; analizarea efectelor activităților umane asupra mediului; redarea prin diverse forme de exprimare a imaginii unor vehicule cosmice.
II. Utilizarea unui limbaj adecvat pentru prezentarea unor fenomene din mediu.
II.1. Să vorbească despre plantele și animale din mediile terestre, acvatice și antropice studiate.
Exemple de comportamente:
– nivel I: formularea de întrebări referitoare la aspectele studiate; folosirea unui limbaj corespunzător în redarea cunoștințelor despre mediile studiate.
– nivel II: formularea de întrebări referitoare la aspectele studiate; discutarea/împărtășirea de impresii legate de mediile de viață studiate, de spectrul de hrană a animalelor învățate; folosirea unui limbaj corespunzător în redarea cunoștințelor despre mediile studiate; utilizarea unui vocabular adecvat pentru a relata emisiuni cu caracter ecologist urmărite la radio sau TV.
II.2. Să descrie și să compare activitățile umane din zonele studiate.
Exemple de comportamente:
– nivel I: relatarea unor activități umane din mediile studiate.
– nivel II: relatarea unor activități umane din mediile antropizate studiate; analizarea activităților umane specifice fiecărui anotimp; analizarea comparativă a activităților umane desfășurate la oraș și la sat.
III. Formarea și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului, in vederea educării unei atitudini pozitive față de acesta.
III.1 Să manifeste priceperi/ deprinderi pentru identificarea unor probleme de mediu.
Exemple de comportamente:
– nivel I: identificarea unor aspecte negative din comportamentul uman care lezează mediul din imediata sa apropiere; identificarea unor probleme de mediu pe care le întâlnește în activitățile desfășurate în aer liber (excursii, vizite, plimbări).
– nivel II: identificarea unor aspecte negative din comportamentul uman care lezează mediul din imediata sa apropiere; identificarea unor probleme de mediu pe care le întâlnește în activitățile desfășurate în aer liber (excursii, vizite, plimbări).
III.2. Să manifeste un comportament preventiv față de mediul din jurul său.
Exemple de comportamente:
– nivel I: aprecierea și imitarea acțiunilor de ocrotire față de mediu.
– nivel II: adoptarea permanentă a unui comportament care să nu provoace apariția unor probleme de mediu; aprecierea și imitarea acțiunilor de ocrotire față de mediu.
III.3. Să-și însușească deprinderile necesare pentru rezolvarea unor probleme ale mediului din imediata sa apropiere.
Exemple de comportamente:
– nivel I: îngrijirea plantelor și animalelor din imediata sa apropiere; implicarea cu plăcere in activități de rezolvare a unor probleme de mediu.
– nivel II: îngrijirea plantelor și animalelor din imediata sa apropiere; implicarea cu plăcere în activități de rezolvare a unor probleme de mediu și finalizarea acestora (după capacitățile fiecăruia); aplicarea deprinderilor tehnico-practice însușite in cadrul altor tipuri de activități desfășurate în grădiniță.
IV. Formarea și dezvoltarea unui set de valori și sentimente specifice unei conduite civice cu valențe ecologiste.
IV.1. Să manifeste sensibilitate față de orice element al mediului cu viață sau fără viață.
Exemple de comportamente:
– nivel I: manifestarea dorinței de îngrijire a mediului (plante și animale din imediata apropiere).
– nivel II: manifestarea unei atitudini pozitive față de toți aceia care au interes pentru ocrotirea mediului; manifestarea inițiativei de îngrijire/ ocrotire a plantelor și animalelor din imediata apropiere; manifestarea dorinței de a fi un exemplu pentru ceilalți în privința ocrotirii mediului.
IV.2. Să-și manifeste dragostea pentru natură printr-un comportament civic adecvat, cu valențe ecologice.
Exemple de comportamente:
– nivel I: cunoașterea și respectarea unor reguli de păstrare și ocrotire a mediului
– nivel II: cunoașterea și respectarea regulilor de comportament civic cu valențe ecologiste; identificarea manifestărilor neadecvate față de mediu observate la persoane din jur și inițierea corectării lor; implicarea și colaborarea cu ceilalți (adulți, colegi) în cadrul unor activități de îngrijire, protecție și conservare a mediului.
V. Dezvoltarea conștiinței și a responsabilității față de mediu ca întreg și față de problemele acestuia.
V.1 Să dovedească responsabilitate pentru acțiunile sale zilnice.
Exemple de comportamente:
– nivel I: să nu arunce pe jos hârtii/ ambalaje, cunoscând consecințele faptelor negative.
– nivel II: asumarea responsabilității pentru efectele generate de comportamentul său asupra mediului; soluționarea problemelor de mediu generate de el sau de ceilalți.
V.2 Să manifeste sensibilitate față de problemele de mediu.
Exemple de comportamente:
– nivel I: manifestarea grijii față de plantele și animalele din casă și din curte.
-nivel II: manifestarea grijii față de mediu în ansamblul formelor sale de existență; căutarea și identificarea unor soluții (aplicabile sau imaginare) la problemele actuale de mediu.
VI. Cultivarea dorinței de a se implica activ, colaborând cu alții pentru rezolvarea problemelor de mediu.
VI.1. Să manifeste dorința de a colabora în cadrul unor activități de protecție a mediului.
Exemple de comportamente:
– nivel I: manifestarea atitudinii de deschidere spre participarea la acțiuni de in-grijire a unor plante și animale.
– nivel II: manifestarea atitudinii de grijă și responsabilitate față de mediul în care trăiește (îngrijirea și amenajarea acestuia – ex.: să construiască cuiburi pentru păsări pe timp de iarnă); manifestarea dorinței de a participa permanent alături de adulți la amenaja rea mediului înconjurător.
VI.2. Să inițieze/ să se integreze în echipe de lucru ce rezolvă problemele de mediu specifice nivelului său de vârstă.
Exemple de comportamente:
– nivel I: participarea la activități de plantare de răsaduri, de îngrijire a plantelor din clasă și din curtea grădiniței.
– nivel II: manifestarea creativității personale in lucrări destinate unor acțiuni de atenționare a celor din jur asupra necesității unui comportament adecvat (ex.: realizarea unor afișe, machete, postere, modele atractive de coșuri de gunoi, etc.); propunerea de acțiuni de remediere a unor probleme de mediu ce apar în imediata sa apropiere; participarea cu plăcere/entuziasm la activități de rezolvare a unor probleme de mediu (ex.: plantare de răsaduri, igienizări, îngrijirea plantelor din clasă și din curtea grădiniței, etc.).
3.2. Strategii în organizarea și desfășurarea activităților de educație ecologică.
Strategia didactică a activității formativ – educative reprezintă modul de îmbinare a metodelor, procedeelor, mijloacelor, tehnicilor, formelor de organizare a activității, ales de cadrul didactic în funcție de condiții și facilități, de nevoile celui educat. Ea face din activitatea la grupă un act de creație a educatoarei și uneori a preșcolarilor înșiși, fiind condiția creșterii eficienței procesului didactic concret.
Constantin Cucoș cataloghează strategiile didactice ca: “demersuri acționale și operaționale flexibile (ce se pot modifica, reforma, schimba), coordonate și racordate la obiective și situații prin care se creează condițiile predării și generării învățării, ale schimbărilor de atitudini și de conduite în contextele didactice diverse, particulare”.
În tratatul de pedagogie școlară, Ioan Nicola definește strategia didactică: “un ansamblu de procedee prin care se realizează conlucrarea dintre profesor și elevi în vederea predării și învățării unui volum de informații, a formării unor priceperi și deprinderi, a dezvoltării personalității umane”.
În baza celor afirmate putem concluziona că strategia didactică elaborată minuțios de un educator preocupat de reușita actului didactic, îmbină creativ cele mai eficiente metode, procedee, mijloace, tehnici, forme de organizare, cu scopul de a stabili o relație optimă între activitatea de transmitere a cunoștințelor și activitatea de învățare, ținând cont de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, dar și de factorii ce pot influența această învățare. Educatoarea poate să-și evalueze obiectiv strategia aplicată urmărind modul în care copiii au reușit să-și însușească activ și creativ cunoștințele transmise. Cadrul didactic optează pentru o anumită strategie în funcție de conținut, strategia didactică fiind barometrul ce îi indică dacă conținutul a fost realizat. Conținutul învățământului este calea prin care copiii ajung să cunoască și să descifreze lumea. Rezultatele activității și progresul copiilor vor fi evaluate tot în funcție de conținutul programei, ele constituind puncte de reper pentru stabilirea noilor conținuturi.
În activitățile cu conținut ecologic, educatoarea trebuie să urmărească formarea unei conștiințe și a unei conduite ecologice, să înlăture învățarea mecanică, formală a cunoștințelor despre mediu, în afara cadrului natural, să le formeze copiilor deprinderi de muncă intelectuală, de organizare și sistematizare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor. Acestea vor constitui fundamentul pe care se vor clădi alte cunoștințe ce îl vor ajuta pe copil să se implice în soluționarea problemelor mediului înconjurător, în cunoștință de cauză, mobilizându-și în acest scop gândirea, afectul și voința.
La începutul preșcolarității, copilul găsește semnificații pentru fenomene, ființe și obiecte potrivit experienței sala limitate de viață, de trăirile sale afective și motivaționale. Activitățile din grădiniță trebuie să fie concepute într-o manieră nouă, atractivă și interesantă, sub formă de lecții – joc care să-i faciliteze asimilarea treptată a realității. Orizontul de cunoaștere se extinde și preșcolarul este din ce în ce mai preocupat să înțeleagă, să exploreze mediul ambiant, lumea plantelor și a animalelor, pentru ca apoi să ajungă să anticipeze fenomene, evenimente pe baza datelor colectate, ceea ce îi amplifică disponibilitățile intelectuale, îl activează mental și motivațional. Educatoarea trebuie să îl orienteze în activități de investigare, experimentare și cunoaștere, dar fără a perturba echilibrul natural. Copiii trebuie să perceapă natura în complexitatea ei, dar să își canalizeze atenția și asupra fiecărui element ce o „împlinește”, conștientizând că fiecare ființă, plantă se naște, trăiește și moare, dar viața se va perpetua prin urmașii săi. În acest mod copiii vor înțelege că o floare ruptă, o insectă strivită sau un animal vânat poate duce la dispariția unei specii, la „sărăcirea” naturii cu fiecare generație de oameni ce se perindă pe acest pământ. Tot atât de important este ca ei să înțeleagă că, asemeni ființelor vii, orice plantă sau animal se dezvoltă doar în anumite condiții, iar oamenii prin acțiunile lor inconștiente le periclitează existența, le provoacă suferință. Toate aceste motive se pot transforma în mijloace eficiente de educare a copiilor în spirit ecologic, sprijinindu-i, orientându-i creându-le oportunități prin care ei să înțeleagă, să experimenteze dorința de a acționa în favoarea vieții, a naturii intacte, neexploatate și curate.
Educatoarea trebuie să înțeleagă că educația ecologică reprezintă cel mai eficient mijloc de ocrotire și conservare a naturii, să îi orienteze pe copii în această direcție formându-le deprinderi și obișnuințe de a conștientiza efectele propriului comportament în raport cu mediul ambiant. Este de dorit ca educația despre mediu să fie un proces activ, continuu, de preferabil să aibă loc în și prin mediu, nu doar în spații închise, o educație făcută nu la întâmplare, ci de un cadru didactic cu o temeinică pregătire de specialitate, un competent pedagog, un om dedicat, sufletist, care să-și asume responsabilitatea educării copiilor pentru mediu, pentru viață, în mod voluntar.
Principalele elemente ale strategiilor didactice sunt (C. Bîrzea,1995): sistemul formelor de organizare și desfășurarea activității educaționale, sistemul metodelor și al procedeelor didactice, sistemul mijloacelor de învățământ.
Activitățile de educație ecologică vizează obiective complementare celor de la activitatea de cunoașterea mediului. Proiectele tematice, temele și subtemele referitoare la natură sau viața socială, pe care fiecare educatoare și le poate planifica în funcție de ciclicitatea anotimpurile, de evenimentele cuprinse în calendarul ecologic, de acțiunile planificate în cadrul diferitelor parteneriate sau programe, de nevoile înregistrate în mediul apropiat al grădiniței, al cartierului sau la nivel local, etc. sau în funcție de sugestiile copiilor, tratează o multitudine de aspecte ce urmăresc obiective ale educației ecologice: formarea deprinderilor igienice privind corpul omenesc, alimentația, mediul înconjurător; însușirea unor cunoștințe generale despre plantele și animalele din mediul înconjurător; observarea influenței mediului înconjurător și a consecințelor comportamentelor nedorite asupra sănătății omului; perceperea diferențelor și asemănărilor dintre plante, animale și om și a relațiilor care se stabilesc în natură; formarea unor comportamente civilizate față de natură; înțelegerea consecințelor activităților industriale sau a exploatărilor agricole asupra mediului; cultivarea dorinței de a ocroti și proteja natura, de a condamna atitudinea agresivă și de nepăsare față de ea; etc.
Obiectivele din această categorie vizează, în general, familiarizarea preșcolarilor cu aspecte simple, accesibile, referitoare la mediu, la protejarea lui sau la prevenirea acțiunilor de distrugere a acestuia.
Programa activităților din grădiniță oferă o paletă diversificată de activități de instruire, investigare, experimentare, sensibilizare, etc. pe diferite teme ecologice:
drumeții, vizite, excursii și plimbări tematice;
întâlniri cu specialiștii în care copiii primesc informații precise, interesante direct de la sursă și din locuri mai puțin „accesibile”;
experiențe și experimente în natură;
experiențe și experimente, jocuri intelectuale la centrul Știință;
jocuri aplicative, concursuri, expoziții;
jocuri de rol, scenete, dramatizări;
vizionări de filme documentare, softuri educaționale;
memorizări și lecturări a unor texte cu subiect adecvat educației ecologice;
activități practice de igienizare și înfrumusețare a mediului apropiat grădiniței, a spațiului de joacă, a parcului;
îngrijirea animalelor și a plantelor;
activități de voluntariat, ș.a.
Aceste activități trebuie să fie planificate și tratate diferit față de activitățile comune din cadrul domeniilor de activitate „Știință”, „Om și societate”, „Limbă și comunicare”, și să fie centrate exclusiv pe problemele ecologice ce decurg din tema săptămânii, a proiectului tematic sau a activității opționale. Ele se pot diferenția de activitățile comune prin formă, organizare, conținut, oferindu-le copiilor o mai mare libertate de a descoperi, investiga, experimenta, de a se juca, stimulează permanent latura sensibilă a copiilor, le formează deprinderi și obișnuințe, îi ajută să formuleze predicții, informațiile și cunoștințele își găsesc utilitatea în practică, iar științificul se integrează „practic, natural și necesar”, ajutându-l să își reconstruiască în permanență înțelegerea lumii, dându-i un plus de cunoaștere.
Ca un fin psiholog, educatoarea trebuie să observe cu atenție copilul pe parcursul întregii zile, să-i monitorizeze manifestările pozitive sau negative, deprinderile bune sau mai puțin bune, apoi să valorifice cele observate în activități ce au ca finalitate ameliora sau chiar stoparea aspectelor nedorite semnalate de educatoare, colegi sau de părinți. Prin joc copiii vor înțelege consecințele faptelor proprii, vor reuși să-și controleze acțiunile și să se implice activ în protejarea naturii și păstrarea unui mediu curat, primitor și echilibrat.
Desfășurarea unor activități diferite, cu teme variate și de interes, cu un conținut captivant și cu strategii aplicate creativ, va conduce, negreșit, la acțiuni concrete de îngrijire și protejare a naturii, la manifestare unei atitudini responsabile, la formarea conștiinței ecologice și a deprinderilor și obișnuințelor de comportament ecologic.
Metode didactice
Metoda didactică este o cale, o modalitate concretă de realizare a procesului instructiv-educativ, ca ansamblu de reguli, principii, norme, procedee și mijloace prin care se asigură relația predare – învățare în scopul atingerii unor obiective.
În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul activităților de educație ecologică, educatoarea trebuie să combine eficient acele metode active care se completează, se compensează și se armonizează într-un demers coerent de educare și instruire. Se poate spune că un ansamblu de metode aplicate cu pricepere (în funcție de particularitățile individuale și de ale grupei de copii, de obiectivele urmărite, de condițiile pe care le are la dispoziție) îl învață pe copil cum să observe, cum să descopere, să analizeze, cum să acționeze, cum să se organizeze și cum să decidă, ajutându-l astfel să asimileze facil un anumit conținut, să înțeleagă o anumită problemă, să-și formeze și consolideze priceperi, să îl ajute să descopere secretele realizării sarcinilor, să-i stimuleze interesul pentru cunoaștere și investigare, să-i educe calități morale, estetice.
Problematizarea, învățarea prin descoperire, munca în grup, algoritmizarea, brainstorming-ul, experimentul, exercițiul, observarea, învățarea asistată de calculator, etc. utilizate frecvent, eficient și creativ în activități, încă de la intrarea copilului în grădiniță, dezvoltă progresiv însușiri fundamentale, aptitudini și calități cognitive, activizatoare, stimulatoare și productive, necesare unui om capabil de a se adapta noului, progresului științei și tehnicii, dar „sensibil și uman”. Actul didactic, în complexitatea lui, trebuie să le formeze copiilor autonomie, gândire creatoare, aptitudini, structuri mintale corespunzătoare, spirit critic, etc.
O metodă aplicată cu succes va duce la o orientare ușoară a copilului, îl va ajuta să-și organizeze eficient activitatea, să înțeleagă mesajul transmis de educatoare, acționând modelator asupra aptitudinilor și capacităților cognitive.
Efortul educatoarei în acest sens nu este suficient, el trebuie susținut și de aportul copilului în propria lui formare și dezvoltare. Doar o învățare sigură, bazată pe experiența personală, poate produce o modificare de ordin cantitativ și calitativ în formarea proprie.
Exemple de metode folosite în educația ecologică a preșcolarilor:
Metode de comunicare orală: expozitive (povestirea, descrierea, explicația, demonstrația, dezbaterea, instructajul); interogative (conversația euristică, dialogul, discuțiile în grup, consultarea în grup); prin problematizare.
Metode de comunicare scrisă: munca cu cartea; informarea – documentarea.
Metode de comunicare oral – vizuală: prin filme; cu ajutorul transmisiilor televizate; tehnici video; înregistrări audio.
Metode de comunicare orală expozitive
Povestirea este metoda expozitivă ce prezintă narativ sau descriptiv informația, urmărind evenimentele în succesiunea lor firească, evolutivă, în timp și spațiu. Ea contribuie la extinderea orizontului de cunoaștere al copilului, îi dezvoltă procesele psihice – gândirea, memoria, imaginația și atenția – și mai ales limbajul sub toate aspectele sale (Cucoș, 1998). Având în vedere că la preșcolar reprezentările au un caracter intuitiv, situativ, metoda este mai eficientă dacă sunt folosite materiale ilustrative. Această metodă este integrată în majoritatea activităților din grădiniță, indiferent de aria problematicilor abordate. Educatoarea trebuie să-i ofere pentru început modele de exprimare, de relatare a unei fapte, situații sau a unui eveniment, apoi poate antrena copiii în diferite activități care să-i provoace să povestească întâmplări din timpul lor liber, despre personaje reale sau imaginare, despre emisiuni, filme documentare, desene animate văzute la TV, ceea ce îl va ajuta să-și nuanțeze vocabularul, să se exprime clar, corect și coerent, să-și formeze deprinderi de exprimare liberă a dorințelor, gândurilor, impresiilor. Adulții trebuie să încurajeze efortul copilului de a da o formă verbală gândurilor lui, să-l stimuleze, să-l susțină și să-l corecteze subtil, pentru că atunci entuziasmul se poate transforma în timiditate, în frica de a vorbi pentru a nu greși. Utilizarea frecventă a acestei metode va ajuta copilul să denumească realitatea, să o înțeleagă și să o reprezinte într-un mod mai complex, îl va ajuta să se integreze mai ușor la debutul școlarității, să comunice mai fluent cu cei din jur.
Descrierea urmărește evidențierea părților componente sau a caracteristicilor unui individ, obiect, fenomen sau eveniment, de cele mai multe ori chiar în prezența acestora (Cerghit & al., 2001), prin prezentarea însușirilor lor principale, pentru particularizare, pe fondul cunoașterii însușirilor generale și esențiale (Voiculescu, 2003).
Această metodă este eficientă deoarece dezvoltă spiritul de observație al copilului, îi oferă posibilitatea de a realiza comparații, de a surprinde asemănări și deosebiri între obiecte, procese, fenomene. La grupa mică, atenția copilului este îndreptată spre acele detalii neesențiale, legate în special, de formă, culoare, mișcare, dar dirijat de educatoare el va ajunge să-și canalizeze atenția, și treptat, să observe aspectele importante. La grupa mare preșcolarul înregistrează progrese notabile în descrierea aspectelor din mediu, a activităților proprii sau ale adulților, va dobândi capacitatea de descrie ceea ce este comun, dar și specific la plante, animale, fenomene, obiecte, etc.
Prin această metodă preșcolarii învață să distingă, de exemplu, la un pom fructifer forma frunzelor, culoarea, forma, gustul, mirosul fructelor, grosimea tulpinii, culoarea scoarței, etc. iar la un animal forma corpului, talia, culoarea, forma capului, ochii, gura, membrele, relațiile trofice. Descrierea se bazează pe comparații între trăsăturile vietăților, plantelor din aceeași categorie sau din categorii diferite.
Îmbinată într-un set de metode activ-participative – de observare, conversație euristică, experimentare dirijată, demonstrație, explicație, povestire – metoda poate fi aplicată cu succes și în activitățile de educație ecologică.
Explicația este o metodă de comunicare expozitivă ce se bazează pe argumentarea rațională. Are o pondere mare în toate activitățile din grădiniță, deoarece explicația conduce copiii spre o înțelegere logică a cunoștințelor, fenomenelor, a unor tehnici de lucru, a unor modalități de acțiune. Explicația își atinge scopul atunci când este însoțită de demonstrație. De preferabil este, ca educatoarea să demonstreze, să argumenteze și să explice folosind planșe, tablouri, imagini, povești, iar în cadrul activităților de educației ecologice, mediul înconjurător și elementele sale reprezintă cel mai eficient suport intuitiv. Toate acestea reprezintă puncte de sprijin în acumularea unor noi cunoștințe. Prin explicație copilul își formează reprezentări clare, iar pe baza acestora, el va încerca, mai târziu, să-și dea singur explicații pentru anumite fenomene, acțiuni, evenimente, să-și susțină propriul punct de vedere, să-și argumenteze faptele, să dezvolte noi posibilități de cunoaștere și acțiune.
Demonstrația este încadrată în categoria metodelor intuitive (Cerghit, 1980) și este o metodă de bază în activitățile desfășurate în grădiniță. Demonstrația este inseparabilă de explicație, și invers. Având în vedere că la această vârstă copilul învață mai ales prin simțuri și afectivitate, că are o gândire concretă se impune ca demonstrația să fie însoțită de suportul material sau imagistic, de contactul nemijlocit al preșcolarului cu realitatea înconjurătoare. Materialul demonstrativ trebuie să fie ușor perceptibil, reprezentativ, să fie estetic, să fie o copie fidelă a formei sale naturale, să ofere posibilitatea antrenării a cât mai multe simțuri și să poată fi intuit și analizat ca întreg, dar și pe părți. Materialul demonstrativ poate fi constituit din: obiecte în stare naturală; mijloace tehnice (aparate, dispozitive, instrumente); planșe, hărți, machete, diorame, mulaje sau se pot demonstra etapizat diferite acțiuni în vederea învățării unor deprinderi. Demonstrarea se face într-o succesiune logică urmărind structura animalului, a plantei sau etapele desfășurării unui proces (ciclul de viață al unui fluture – femela depune ouă pe frunze; larva; cocon de mătase sau gogoașa; nimfa care se transformă în fluture, sau transformarea mugurului în floare și floarea în fruct).
În funcție de scopul activității se pot folosi mai multe tipuri de materiale demonstrative.
Dezbaterea reprezintă o metodă aplicată în special activităților planificate la grupa mare, deoarece la această vârstă crește puterea de înțelegere a copiilor, ei având deja formate o serie de convingeri, atitudini, o conduită.
Dezbaterea reprezintă o discuție mai amănunțită pe baza unor probleme adesea controversate, fiecare dintre cei implicați în dezbatere încercând să-și exprime punctul de vedere, să influențeze opinia, convingerea și chiar conduita celorlalți. Prin discuții și dezbateri se dezvoltă operațiile gândirii, abilitățile de comunicare, viteza de reacție, este stimulată creativitatea și originalitatea (Velea, 2006).
Această metodă prezintă și o serie de inconveniente: nerăbdarea interlocutorului de a asculta opinia celuilalt; copiii mai îndrăzneți, cei care se exprimă mai coerent îi vor „eclipsa” pe cei mai timizi; posibilitatea apariției unor conflicte dacă educatoarea nu gestionează corect diferențele de opinie apărute, dacă dezbaterea nu este organizată minuțios și observată de cadrul didactic; impunerea propriului punct de vedere fără a ține cont de părerile altora. În grădiniță dezbaterile cunosc doar o formă incipientă datorită experienței limitate de viață a copiilor și a părerilor care sunt de cele mai multe ori subiective, nefundamentate științific. În cadrul activităților de educație ecologică dezbaterea se poate folosi cu succes deoarece copiii trebuie să învețe să militeze pentru drepturile naturii, să pledeze cauza acesteia în fața celorlalți, să o apere și să o protejeze, căutând să influențeze comportamentul celor care cred că natura este un bun al lor.
Instructajul este o metodă multifuncțională ce conține o înșiruire de algoritmi alături de probleme/ sarcini ce trebuie rezolvate/ realizate prezentate mai ales în formă verbală, dar și prin includerea unor aspecte intuitive (Cucoș, 1998). Este o metodă de comunicare orală expozitivă prin care se precizează copilului sarcinile de realizat, condițiile și modul de comportare.
Metode de comunicare orală interogative
Conversația euristică este o metodă verbal-activă, ce instruiește și educă preșcolarul prin intermediul întrebărilor și răspunsurilor, aducându-l pe copil în poziția de partener de discuție cu adultul. Ea face apel la cunoștințele copiilor și la experiența lor, le dezvoltă spiritul de observație, le exersează atenția.
Referindu-ne la activități ecologice, în baza experienței pe care și-a format-o în legătură cu mediul, copilul ajunge să vorbească despre interdependența om – natură, să caute variante de răspuns pentru o situație – problemă sesizată de ei înșiși sau prezentată de adult (dirijat fiind de întrebările ajutătoare ale educatoarei), sau poate sesiza relații din ecosistem cu ajutorul întrebărilor de tipul: „De ce este benefică ploaia pentru plante?”, „Ce beneficii au oamenii de la plante?”, „Ce importanță au plantele și animalele în viața omului?” Această metodă contribuie la sistematizarea cunoștințelor și la fixarea lor în memorie, la însușirea altor cunoștințe pe baza materialului perceptiv existent, îi oferă posibilitatea preșcolarului de a se exprima, de a face asociații între cunoștințele vechi și cele noi, de a compara, de a argumenta, de a-și prezenta propria opinie în legătură cu subiectul supus discuției. Educatoarea trebuie să formuleze întrebări clare, scurte, precise pentru a obține răspunsul scontat. Cauzele unui răspuns nesatisfăcător pot fi: întrebarea prea generală, prea dificilă, greșit formulată sau educatoarea nu cunoaște nivelul achizițiilor anterioare ale copiilor. În funcție de obiectivele propuse, conversația poate fi: introductivă, formativă, de clarificare și aprofundare, de sistematizare, de consolidare, de evaluare, etc. Conversația euristică orientează copilul spre descoperirea unor noi adevăruri. Posibilitatea de utilizare a conversației euristice nu este nelimitată ci condiționată de un fapt esențial – experiența de cunoaștere de până atunci a copilului, care să-i permită să dea răspuns la întrebările formulate, și în același timp, de calitatea întrebărilor adresate. (Cucoș, 1998)
Metoda conversației își găsește aplicabilitate în special la grupele mari, iar la grupa mică îmbracă forma dialogului.
Problematizarea presupune crearea unui cadru de dificultăți teoretice sau practice ce trebuie rezolvate de copil în urma propriei sale activități de cercetare. Situațiile-problemă în fața cărora se află elevii permit acestora pe de o parte să se implice efectiv (cu toate simțurile) în cercetările ce duc la rezolvarea problemei și pe de altă parte să experimenteze o situație nouă și necunoscută (Cucoș, 1998)
Preșcolarul înregistrează o situație problemă atunci când informațiile noi sunt în contradicție cu ceea ce știe el, determinând stări conflictuale în gândirea sa. Problematizarea apare și atunci când copilul trebuie să selecteze dintre cunoștințele însușite anterior doar pe cele care îi facilitează rezolvarea problemei întâlnite sau atunci când există nepotrivire între partea teoretică și partea practică de soluționare a unei probleme. Educatoarea poate genera situații – problemă prin întrebări, povestirea unei întâmplări, prin prezentarea unor materiale vii sau conservate, planșe, softuri educaționale, diapozitive. Metoda problematizării presupune mai întâi declanșarea și organizarea situației – problemă, apoi prezentarea sarcinilor, urmate de sistematizarea și fixarea cunoștințelor însușite după soluționarea problemei.
Toate acestea îi dezvoltă copilului gândirea independentă, îi declanșează dorința de cunoaștere, îi formează convingeri.
Învățarea prin descoperire este considerată una dintre cele mai eficiente metode de învățare, deoarece copilul se implică activ în propria formare, orientându-și atenția nu doar spre aspectele exterioare ale lucrurilor, fenomenelor, viețuitoarelor, acțiunilor, etc. ci și asupra celor insesizabile la prima vedere, ascunse, sau asupra raporturilor de cauzalitate ce există între acestea. Copilul se orientează în funcție de propriile așteptări și de propria lui curiozitate de a investiga și de a descoperi realitatea înconjurătoare.
Cunoștințele dobândite prin propria descoperire sunt mai profunde și mai repede întipărite în memorie decât cele pe care le-a asimilat în mod pasiv. Prin contactul nemijlocit cu natura copilul descoperă fenomene, viețuitoare, acțiuni care îl intrigă, dar în același timp îl fascinează și îl antrenează într-o permanentă căutare, urmată de satisfacția descoperii. De exemplu au fost surprinși când au descoperit că dalmațienii nu se nasc cu pete, că animalele se camuflează preluând culoarea mediului în care trăiesc, dacă se taie tulpina unui copac pe orizontala, se vor observa pe scoarță inele concentrice – numărul lor reprezintă vârsta copacului, etc.
Această metodă îi transformă pe copii în abili detectivi care observă, cercetează, analizează și înțeleg.
Metode de comunicare scrisă
Lucrul cu cartea este o metodă eficientă care îl familiarizează pe copil cu munca intelectuală. La această vârstă sursa informațiilor o reprezintă imaginile, fotografiile, ilustrațiile, abțibildurile din reviste, cărți, enciclopedii. Preșcolarii intuiesc, „citesc”, comentează imaginile, le prezinte celorlalți dobândind astfel cunoștințe prin efort personal. Această metodă le formează deprinderea de a lucra cu cartea, colateral dezvoltându-se și interesul pentru citit-scris.
Informarea – documentarea este o metodă de explorare a realității. Copiii, curioși din fire, reușesc de multe ori să surprindă prin dorința de a-și completa informațiile primite la grădiniță sau de la părinți și de aceea sunt mereu în căutarea unor noi surse care să îi ajute să descopere adevăruri neștiute de ei care îi preocupă și le captează atenția.
Metode de explorare organizată a realității
Observarea sistematică și independentă este o metodă intuitivă și presupune stabilirea unei relații directe între copil și obiectul cunoașterii – obiecte, fenomene, ființe sau procese naturale. Observarea poate fi intenționată, organizată și sistemică. La preșcolarii mici se începe cu observația dirijată, se prezintă elementele care fac obiectul observării, apoi se emit concluzii și generalizări la nivelul de înțelegere al copilului. Obișnuiți cu etapele unei observări bine organizate, corecte, cu o bogată experiență observativă, preșcolarii mai mari pot fi angajați în observații semidirijate sau libere (natura în cele patru anotimpuri, stările de agregare ale apei, plutirea/ scufundarea diferitelor corpuri, dezvoltarea plantelor, etc.)
Intuirea însoțită de explicațiile educatoarei, de experiența anterioara a copilului, de implicarea tuturor simțurilor și orientarea spre esențial vor duce la o percepere clară a obiectului supus observării. În câmpul perceptiv al copiilor se derulează o lume pe care ei sunt nerăbdători și interesați să o cunoască și de aceea cele mai frecvente sunt percepțiile spontane. Educatoarea trebuie să știe cum să-i orienteze subtil pentru a atinge treptat nivelul observării științifice: organizarea unui mediu propice, oferirea materialelor necesare observării sistematice, evidențierea obiectului, stabilirea distanței optime între obiect și copii, plasarea corectă față de lumină, schițarea planului de observare, verbalizarea acțiunii observative, antrenarea senzorială, folosirea unor procedee de fixare și memorare a rezultatelor (desene, comparații, măsurarea timpului de producere a unor fenomene, fotografii), precizarea unor concluzii finale prin conversații, explicații și evaluarea care constă în aplicarea în practică a rezultatelor obținute (fișe de lucru, activități practic – gospodărești). Toate acestea vor duce la o organizare a cunoștințelor pe care și le-a însușit preșcolarul, dar și la perfecționarea observațiilor planificate ulterior. Este de datoria educatoarei să planifice și să organizeze minuțios aceste activități, să folosească un material bogat, interesant, captivant, estetic, să-i obișnuiască pe copii cu perceperea prin cât mai multe simțuri: să observe părțile componente ale unei plante, să miroasă, să guste fructele sau semințele, să pipăie tulpina sau frunzele, să le cântărească și să le măsoare folosind unități de măsură nestandardizate, să analizeze dacă sunt calde sau reci, apoi să verbalizeze ce au perceput. Mediul natural constituie de cele mai multe ori cadrul propice pentru realizarea unei observări depline, de neuitat, mai ales pentru copiii urbei aglomerate.
Experimentul constă în provocarea intenționată, în condiții determinate, a unui fenomen, cu scopul de a observa etapizat desfășurarea lui, de a cerceta raporturile de cauzalitate, de a descoperi legitățile care îl conduc și de a verifica unele ipoteze. Utilizarea experimentului determină participarea activă a copilului la însușirea unor noi cunoștințe, el devenind un mic cercetător care observă, pune întrebări, găsește singur unele răspunsuri. Dorința și curiozitate copilului de a explora lumea înconjurătoare trebuie încurajată, iar această metodă este calea cea mai eficientă pentru că îi formează și îi dezvoltă spiritul de investigație, îi formează abilități practice, îi dezvoltă gândirea logică și creativitatea.
Copiii trebuie familiarizați cu instrumentele, aparatura specială, cu substanțele, materialele, etc. necesare în realizarea experimentului, să știe să le mânuiască corect, să respecte normele de siguranță și indicațiile educatoarei. Ei trebuie să înțeleagă că fiecare experiment presupune modificarea condițiilor de manifestare a obiectelor și fenomenelor, pentru a ajunge la descoperirea unor date noi ceea ce va duce la îmbogățirea experienței proprii cu privire la realitatea înconjurătoare. În fiecare experiment, unul din factorii urmăriți este variabil, iar ceilalți factori sunt menținuți la valori constante.
Copiii au experimentat transformarea semințelor în plante în anumite condiții de viață (cu/ fără lumină, cu/ fără apă sau cu apă poluată, cu/ fără aer); au evidențiat rolul luminii asupra poziției frunzelor și a direcției de creștere a tulpinii, au experimentat cum coloranții adăugați în apă pot schimba culoarea petalelor, etc.
Această metodă îi determină pe copii să lucreze efectiv cu simțurile, cu mâinile și cu gândirea, le mărește gradul de interes pentru explorarea realității, iar învățarea este mai eficientă deoarece copiii pot opera direct cu aparatura și materialele puse la dispoziție.
Studiul de caz ,,mijlocește o confruntare directă cu o situație din viața reală, autentică” (Cerghit, 1997), având un pronunțat caracter activ și evidente valențe euristice și aplicative. Cazul condensează în sine esențialul, este reprezentativ, semnificativ, tipic și studiul lui dă posibilitatea de cunoaștere a generalului. Alegerea cazului relevant și transpunerea lui în termeni didactici trebuie să respecte particularitățile de vârstă ale copiilor și puterea lor de înțelegere. În cadrul activităților de educație ecologică am analizat împreună cu preșcolarii cazuri de comportament adecvat sau neadecvat în raport cu natura.
Această metodă este eficientă pentru că aduce în atenția copiilor situații concrete de viață, valorifică cunoștințele copiilor și experiența lor de viață în contexte reale, dezvoltă cooperarea, le dezvoltă gândirea și competențele comunicaționale, îi învață să investigheze și le dezvoltă capacitatea de a lua decizii.
Metode bazate pe acțiune
Metode de acțiune reală
Exercițiul presupune execuția conștientă, sistematică și repetată a unei acțiuni în scopul formării unei deprinderi intelectuale sau motrice. Acțiunea repetată va conduce la automatizarea ei, la consolidarea priceperilor și deprinderilor ce țin de activitatea intelectuală (operații de memorare, rezolvarea unor probleme de mediu, explicarea, demonstrarea) sau de executarea unor lucrări practice (cultivat, semănat, îngrijirea plantelor și a animalelor, igienizarea parcului etc.) Prin exersare, se mai poate automatiza și sistemul de deprinderi igienico – sanitare, dar și comportamentul civilizat în natură.
Educatoarea oferă, pentru început, un model, apoi exercițiul se execută de către unul sau doi copii, după care de întreaga grupă. Pe parcursul executării acestuia educatoarea trebuie să susțină motivațional efortul copilului, iar dacă acesta întâmpină dificultăți, se vor relua explicațiile, se va demonstra pe etape și se vor sintetiza elementele deja învățate, cu scopul însușirii conștiente și durabile a acțiunii respective. Educatoarea va respecta ritmul individual al copilului și va acorda sprijin diferențiat, pentru că fiecare copil pe lângă cerința de „a cunoaște” trebuie instruit în ideea de „a ști să aplice”. Doar atunci cadrul didactic poate spune că și-a îndeplinit misiunea cu succes.
Lucrările practice – prin această metodă copiii sunt antrenați în activități simple de muncă sub formă de joc ( confecționarea unor jucării, mici reparații, îngrijirea plantelor, hrănirea animalelor, igienizarea spațiului de joacă, îngrijirea grădinii cu legume, confecționarea unor costume și măști din materiale reciclabile etc.) Toate aceste activități presupun familiarizarea copiilor cu materiale, materii prime, unelte, tehnici de lucru, cu produsele muncii omenești. După intuirea materialelor și a uneltelor de lucru, li se prezintă acțiunea model, pe fragmente, și li se explică modul de execuție. Educatoarea le poate arăta și un model de produs. Pe parcursul executării lucrării educatoarea intervine cu explicații, îi ajută la nevoie, îi supraveghează, iar la final analizează împreună cu copiii rezultatele muncii lor și găsesc modalități prin care le pot valorifica. Educatoarea va încuraja creativitate și originalitatea copiilor, evaluarea va fi stimulativă, accentuându-se performanțele și nu micile erori de execuție.
Metoda activității cu fișe presupune utilizarea fișelor elaborate în prealabil de către educatoare. Fișa cuprinde sarcini de lucru ce trebuie rezolvate individual de copii. Este o metodă eficientă deoarece asigură suportul însușirii unor cunoștințe noi, înlesnește autoînvățarea, asigură feedback-ul activităților desfășurate anterior și permite tratarea diferențială a copiilor.
Metode de acțiune simulată sau fictivă
Metodele de simulare au la bază jocul didactic și dramatizarea. Acest grup de metode facilitează dobândirea unor noi cunoștințe, dezvoltarea limbajului și implicit a proceselor de comunicare.
Jocul didactic îmbină armonios elementele de joc cu o serie de sarcini instructive. Structural jocul didactic presupune: sarcina didactică, conținutul jocului, elementele și regulile jocului. Aspectul ludic este ultima latură constitutivă a jocului – momentele de așteptare, surpriza, ghicirea, mișcarea și întrecerea. Jocul didactic se finalizează întotdeauna cu un rezultat/ scor. Acesta indică nivelul de pregătire, de participare a copilului, priceperea lui de a descrie, de a compara, de a reconstitui, de a găsi răspunsul/ soluția, de a ordona etc.
Una dintre cele mai practicate metode la nivelul învățământului preșcolar este jocul de rol. Copilul se implică activ și direct în imitarea unor activități din viața reală, din cotidian, ceea ce îi dezvoltă latura emoțională, îl ajută să socializeze și să interrelaționeze cu cei din jur. Jocul de rol este în general dinamic, stimulează improvizația și cere o adaptare permanentă a comportamentului la scenariul prestabilit sau improvizat. Copiii pot experimenta în jocul de rol atitudini și valori diferite de cele personale, învingându-și astfel timiditatea, exteriorizându-se, împărtășind din experiența proprie. Jocurile de rol oferă educatoarei oportunitatea de a observa comportamentul copilului în interacțiunea cu ceilalți, de a-și stabili strategii care să-i ajute pe copiii introvertiți să treacă de la „existența solitară, la existența colectivă”, de la poziția de „spectator” la activitatea altuia, la cea de „actor” – la interacțiunile sociale active.
Jocul de rol este folosit deseori și în cadrul activităților de educație ecologică; scopul acestuia este în general de a conștientiza consecințele comportamentelor ecologice adecvate sau a celor neadecvate asupra naturii și asupra viețuitoarelor care sălășluiesc în paradisul verde. Oare pentru câtă vreme? Întrebați-i pe copii…
Metoda proiectelor este o metodă de învățare și evaluare, ce se fundamentează pe acțiune și presupune împărțirea materiei studiate într-un ansamblu de proiecte, structurate pe centre de interes, pe care copiii trebuie să le realizeze într-o perioadă de timp limitată (o săptămână, o lună etc.). Proiectul este o investigație amănunțită desfășurată de către copii, focalizându-se pe un anumit subiect, în legătură cu care ei vor și trebuie să cunoască mai mult (V. Preda, 2000). Lucrând la proiecte, copiii se deprind de timpuriu cu strategia cercetării, își însușesc metode de muncă științifică, învață să creeze o situație problematică, să emită ipoteze asupra cauzelor și relațiilor în curs de investigație, să facă pronosticuri asupra rezultatelor posibile, să examineze și să mediteze, să formuleze idei și să exprime puncte diferite de vedere (M. Juravle, E. Roman, 2002).
Exemple de METODE MODERNE CENTRATE PE COPIL ce se pot aplica în activitățile de educație ecologică
Metoda „Bula dublă” – metodă prin care educatoarea verifică și sistematizează cunoștințele copiilor. Aceasta presupune analiza, sinteza, abstractizarea și compararea a două fenomene, obiecte, plante, animale, elemente, substanțe. Se trasează două cercuri mari în care se așază câte o imagine reprezentativă pentru subiectul supus investigației. Intersecția cercurilor va cuprinde date ce reprezintă similitudini între subiectele abordate. În completarea cercurilor mari vor fi aliniate cercuri mai mici în care vor fi precizate caracteristici, deosebiri între elementele, fenomenele, plantele, animalele etc. ilustrate în cele două cercuri mari.
Metoda „Ciorchinelui” – se poate aplica individual sau în grup, sarcina de lucru a preșcolarilor fiind de a crea relații între idei, remarcând și subliniind unele asociații între noțiunile propuse dezbaterii. Metoda constă în realizarea unei structuri ramificate (schemă completată până la epuizarea posibilităților) de sintetizare a ideilor și noțiunilor ce se află într-o reciprocă legătură cu tema dată. Metoda permite cunoașterea propriului mod de a înțelege un anumit subiect și stimulează realizarea unor asociații noi de idei. Educatoarea poate distribui sarcinile individual, în pereche sau pe grupe. Fiecare copil își realizează propriul ciorchine, apoi se formează perechi și ciorchinele inițial se completează cu elementele partenerului. După ce fiecare pereche și-a realizat un ciorchine mai extins decât cel inițial, educatoarea reprezintă grafic un ciorchine cu informațiile furnizate de fiecare grup în parte, astfel încât ciorchinele final să fie o sursă complexă și bine structurată ce va facilita fixarea cunoștințelor despre subiectul abordat.
Metoda „Cubului” – are ca scop extinderea orizontului copiilor și aprofundarea problemei aduse în atenția acestora, tema fiind abordabilă din unghiuri diferite.
Această metodă presupune utilizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt inscripționate următoarele sarcini: Descrie, Compară, Analizează, Asociază, Aplică, Argumentează. Copiii, împărțiți în șase grupe, vor avea de soluționat tema propusă dezbaterii, ținând cont de sarcina atribuită de educatoare, sau aleatoriu, prin rostogolirea cubului. Fiecare grup va rezolva și va prezenta sarcinile primite, apoi se va afișa forma finală pe panouri, flipchart etc. Pentru preșcolari se poate apela cu succes la imagini, jetoane, siluete, dându-le astfel posibilitatea de a le selecta, pentru a găsi și a enunța cu ușurință răspunsurile întrebărilor. Educatoarea poate participa activ în fiecare grup format, discutând și notând ideile, opiniile copiilor pe care le va expune în final, acestea completând prezentarea liderului de grup.
De exemplu se poate porni de la prezentarea a două imagini – una reprezentând o pădure deasă, verde, cu animale, cu apă limpede, turiști ce se bucură de peisaj etc. și alta în care copiii pot observa arbori doborâți, oameni cu topoare cioplind trunchiuri viguroase, animale speriate alergând în toate părțile, o priveliște dezolantă.
Descrie! – copiii vor prezenta ceea ce văd în fiecare imagine;
Compară! – se vor urmări asemănările și deosebirile între cele două imagini;
Asociază! – în vederea asemănării/ asocierii se vor căuta noțiuni, imagini, se va apela la experiența anterioară a copiilor în vederea descifrării mesajului transmis de fiecare imagine;
Analizează! – copiii trebuie să găsească soluții pentru ca cele două imagini să arate la fel;
Aplică! – copiii trebuie să precizeze regulile de comportament ecologic pentru ca imaginea pădurii defrișate să semene cu cea care inspiră normalitate, vitalitate, durabilitate;
Argumentează! – copiii își vor susține punctul de vedere, prezentând avantajele protejării pădurilor.
Metoda „Explozia stelară” – metodă ce stimulează creativitatea preșcolarilor prin modul de explorare a unui subiect, direcționat în cinci sensuri precise, orientate de întrebări. Această metodă presupune o temă, un concept central de la care se va căuta obținerea de idei conexe prin formularea de întrebări – cheie de tipul: CE?, CINE?, UNDE?, DE CE?, CÂND?, în grup – prin interacțiune, și individual, pentru rezolvarea unei probleme. Aplicarea metodei presupune o activitate ce se desfășoară într-o atmosferă de relaxare a copiilor, reprezintă o sursă de noi descoperiri, inițiată ca un joc cu scopul de a dezvolta și exersa gândirea cauzală, divergentă, deductivă, limbajul, atenția distributivă și de a antrena inteligențele multiple, stimulând, în același timp, creativitatea în grup și individuală. Metoda poate fi utilizată, cu rezultate deosebite, într-o gamă largă de activități: lecturi după imagini, convorbiri, povestiri, jocuri didactice, activități matematice, memorizări, activități de evaluare.
Exemplificarea aplicării metodei „Explozia stelară”
Categoria de activitate: Cunoașterea mediului
Tipul de activitate: Consolidare
Mijlocul de realizare: Lectură după imagini
Tema: „Pădurea, aurul verde”
Scopul activității: Sistematizarea și consolidarea cunoștințelor despre pădure, exersarea capacității de a alcătui propoziții, exersarea capacității de observație, analiză, sinteză.
Obiective operaționale:
– să recunoască mediul de viață despre care este vorba în ghicitoare;
– să enumere caracteristicile pădurii în diferite anotimpuri;
– să-și sistematizeze cunoștințele referitoare la pădure (arbori, plante, viețuitoare);
– să stabilească relații între viețuitoare și mediul lor de viață – pădurea;
– să precizeze necesitatea protejării pădurii pentru ocrotirea mediului de viață al plantelor și animalelor;
– să identifice factori de deteriorare a pădurii și consecințele acestora asupra mediului;
– să găsească soluții pentru ocrotirea pădurii și a viețuitoarelor ei;
– să-și dezvolte capacitatea de gândire critică și aplicativă;
– să formuleze propoziții interogative;
Strategii didactice: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, problematizarea, explozia stelară
Materiale: Tabloul „Explozia stelară”, o stea mare și cinci steluțe mici, tablou cu pădurea, jetoane reprezentând aspecte caracteristice ale pădurii în diferite anotimpuri, arbori, viețuitoare etc.
Prezentarea materialului:
1. Se prezintă pe rând materialul: Se afișează tabloul reprezentând pădurea. Se formulează problema de rezolvat: stabilirea acțiunilor prioritare în vederea protejării pădurii și implicit a plantelor și animalelor.
2. Joc-exercițiu – „Șerifii” (pentru constituirea grupurilor)
Ca niște șerifi adevărați, copiii trebuie să-și aleagă câte o steluță – insigna șerifilor – apoi, fiecare dintre ei, printr-un joc-numărătoare, își formează grupul preferat. Sunt trimiși în „acțiune”: ”Unu, doi, trei, patru, cinci,/ La raport cu toții-aici,/ Împreună vă jucați, repede colaborați/ Și cu toți la drum plecați,/ Întrebări vă adresați,/ Pădurea să ajutați,/ Răspunsul corect să-i dați/ Soluția să o aflați și pădurea s-o salvați .”
3. Explicarea jocului: Fiecare „șerif” dintre cei cinci își alege trei-patru colaboratori, formându-se astfel cinci grupuri. Se citește, pe rând, întrebarea de pe steluța aferentă fiecărui grup, atenționând copiii asupra culorii. Grupurile se îndreaptă spre măsuțele corespunzătoare culorii întrebării – locul de căutare. Pe aceste măsuțe se găsesc jetoane sugestive pentru sarcina fiecărui grup, menite să-i ajute pe copii în formularea întrebărilor.
4. Lucrul în grup – Copiii citesc întrebarea, se consultă, colaborează în elaborarea de întrebări pentru a rezolva sarcina. După expirarea timpului dat, revin în semicerc și fiecare grup comunică rezultatele: întrebările elaborate împreună.
Pentru a obține mai multe conexiuni între ideile descoperite se stabilește ordinea întrebărilor („Ce?”, ”Cine?”, ”Unde?”, ”Când?”, ”De ce?”). Grupurile celelalte răspund la întrebări sau adresează noi întrebări de același tip, completând „lista” acestora.
5. Concluzii. Întrebările interesante se scriu pe poster în dreptul steluței adecvate.
După fiecare set de întrebări se face sinteza parțială. Sinteza generală se realizează de către educatoare sau de către copii, în funcție de nivelul grupei. Se realizează conexiunea logică între idei. Copiii, împreună cu educatoarea, vor găsi răspunsul la problema enunțată – fiecare anotimp aduce schimbări în viața pădurii, influențează fauna și flora acesteia, dar acțiunile oamenilor trebuie să fie mereu îndreptate în sensul ocrotirii pădurii și a elementelor vitale pentru mediul înconjurător, implicit și a speciei umane. Evaluarea se face urmărind explozia stelară creată prin așezarea steluțelor în jurul stelei mari și se repetă întrebările scrise pe steluțe. Se apreciază efortul „șerifilor” de a elabora întrebări, creativitatea în elaborarea întrebărilor, găsirea unor soluții în vederea protejării pădurii și rezolvarea sarcinii de lucru.
Cele mai interesante întrebări vor fi înscrise și păstrate în „portofoliul metodei”.
Metoda „Știu/ Vreau să știu/ Am învățat” – este o metodă fundamentată pe cunoștințele și pe experiențele anterioare ale copilului care constituie liantul spre noile informații ce trebuie achiziționate și înțelese. Inițial se va realiza o listă ce va cuprinde cunoștințele anterioare ale copiilor referitoare la tema propusă dezbaterii. Ulterior se va completa un tabel în care informațiile vor fi distribuite în funcție de ceea ce știu copiii, de ceea ce vor să știe și de ceea ce au învățat.
Metoda „Mozaicului” – metodă ce presupune învățarea prin cooperare, prin interdependența grupului și îndeplinirea rolului de expert în soluționarea unei sarcini de învățare, prin documentare, studiu independent și prezentarea concluziilor.
De exemplu se poate stabili tema „Pădurea, casă primitoare”. Se vor contura 4 sau 5 subteme („Pădurea, o lume descifrabilă”, „Pădurea de conifere”, „Pădurea de foioase”, „Pădurea, adăpostul viețuitoarelor”, „Să ocrotim pădurea!”) accentuând direcțiile de studiat, formulându-se întrebări pentru orientarea studiului. Educatoarea va concepe o fișă-expert care va fi completată de copii. Fișa cuprinde elementele pe care trebuie să le abordeze copilul când studiază independent materialele referitoare la subtema propusă în ideea de a excela, de a deveni expert în domeniul propus dezbaterii. Această fișă poate fi elaborată sub formă de labirinturi, desene incomplete, chestionare, texte scurte eliptice etc., în funcție de tema abordată.
Se vor forma 4/ 5 grupe, atribuindu-se fiecăreia câte o cifră sau un simbol, ce corespunde temei repartizate.
Se vor constitui grupele de experți prin colaborarea experților cu același simbol în scopul cercetării, aprofundării, deslușirii, ordonării cunoștințelor dobândite în mod independent.
Se vor purta discuții în cadrul grupului de experți cu scopul de a clarifica informațiile obținute în cadrul studiului individual, apoi cunoștințele vor fi împărtășite echipei de învățare din care fac parte. Grupul de experți trebuie, în primul rând, să înțeleagă, să rețină datele furnizate de experți pentru a le prezenta apoi într-un mod cât mai clar, interesant, atractiv, succint și eficient copiilor din echipa inițială de învățare. În cadrul expunerii cunoștințelor se poate apela la diferite mijloace audio-video, materiale intuitive, siluete, jocuri de masă etc., cu scopul de a facilita atât predarea, cât și învățarea. Ulterior, copiii adresează întrebări în vederea înțelegerii și achiziționării informațiilor exprimate pe rând de experți. Obiectivul fiecărui expert este de a se asigura că materialul expus este înțeles, reținut și învățat de colegii de grup.
Evaluarea constă în demonstrația rezultatelor realizată cât mai original și creativ de către fiecare grup în parte, oral sau în scris, sau pot fi folosite unele strategii alternative de evaluare: desenul, povestirea eliptică, jocul etc.
Indiferent de metoda pe care decidem să o aplicăm în larga paletă de activități ecologice desfășurate, esențială este comunicarea ce trebuie să fie reală și să se desfășoare atât în sensul educatoare – copii, dar și între copii – copii, aceștia având statutul de parteneri de învățare. Este deosebit de important ca în actul cunoașterii să ținem seama de faptul că fiecare copil este unic și valoros indiferent de potențialul lui de asimilare a cunoștințelor, că fiecare are stilul și ritmul său propriu de învățare, că excelează într-un domeniu sau altul, dispune de aptitudini diferite, deține o experiență anterioară ce variază de la copil la copil. Stilul de învățare diferă de la unul la altul (învățarea se bazează pe ceea ce văd/ pe ceea ce aud), dar implicarea activă, sarcinile pe care fiecare copil trebuie să le îndeplinească individual sau în cadrul grupului vor duce, cu siguranță, la o învățare facilă, temeinică, multiplicându-le posibilitățile proprii de cunoaștere și acțiune. Este de dorit ca educatoarea să asigure cadrul optim în toate activitățile pe care și le planifică, să ofere copiilor o bună cuprindere vizuală, să folosească material didactic atractiv și de calitate, să folosească o mimică și o gestică adecvată situațiilor, și nu în ultimul rând, să conceapă activități prin care să permită copiilor de a acționa verbal, gestic și practic în rezolvarea sarcinilor proprii unei teme de studiu.
Metode de evaluare posibil de aplicat și în activitățile ecologice:
Metoda portofoliului – reprezintă „cartea de vizită” a preșcolarului, evidențiind evoluția acestuia. Portofoliul cuprinde „o selecție dintre cele mai bune lucrări sau realizări personale ale elevului, cele care îl reprezintă și evidențiază progresele acestuia; totodată permite aprecierea aptitudinilor, talentelor, pasiunilor, contribuțiilor personale. Alcătuirea portofoliului este o ocazie unică pentru elev de a se autoevalua, de a-și descoperi valoarea competențelor și eventualele greșeli. În alți termeni, portofoliul este un instrument care îmbină învățarea cu evaluarea continuă, progresivă și multilaterală a procesului de activitate și a produsului final. Acesta sporește motivația învățării” (Cerghit, 2002).
Portofoliul preșcolarului, care participă la frecvente și diverse activități ecologice, poate cuprinde: fișe de lucru, calendarul evenimentelor ce au un caracter ecologic, tabelul cu planificarea activităților ce se vor desfășura în cadrul unor programe naționale sau a curriculum-lui la decizia grădiniței, observațiile și rezultatele unor experiențe sau a unor experimente, realizate în grupă, laborator sau în teren, imagini caracteristice educației de mediu, fotografii surprinzând copiii în cadrul acțiunilor ecologice sau de cercetare a mediului, materiale informative, diplome de participare și premii obținute la concursuri de gen, produse confecționate din materiale reciclabile, desene, picturi, colaje, etc.
Testele – potrivit specialiștilor, un test bun nu urmărește doar verificarea informațiilor acumulate de preșcolari, ci și capacitatea acestora de a arăta ce știu să facă cu ce au învățat. Ele pot fi elaborate sub forma unor întrebări care necesită un răspuns scurt sau întrebări cu alegere duală. Pentru verificarea volumului cunoștințelor referitoare la ocrotirea mediului, se poate utiliza metoda testelor orale, grafice și a celor bazate pe efectuarea unor aplicații în mediu sau în laborator.
Observarea sistematică a copiilor – metodă de evaluare folosită în vederea cuantificării performanțelor copiilor, dar și pentru a evalua comportamente afectiv-atitudinale. Educatoarea poate crea situații ce vor determina observații provocate sau poate observa comportamentul ecologic al copiilor în condiții obișnuite, rutină necesară ce va completa profilul micului ecologist. Această metodă poate fi corelată, cu succes, cu metoda conversației, împreună determinând gradul de preocupare al preșcolarului pentru problemele de mediu, evidențiind sentimentele și convingerile cultivate în raport cu natura sau atitudinea față de efectul acțiunilor omului asupra mediului înconjurător.
Studiul produselor activității – metodă ce prezintă educatoarei, dar și celor din jur o multitudine de indicii prin care se poate estima gradul de înțelegere a mediului înconjurător. Desenele, picturile, modelajele, machetele, colajele, activitățile practice, gospodărești, pot fi analizate și interpretate, oferind astfel o imagine detaliată despre sentimentele,optica și capacitatea copilului de a se manifesta în legătură cu domeniul reflectat.
Autoevaluarea – poate fi utilizată indiferent de tipul activității de învățare. Formarea deprinderilor autoevaluative la preșcolari are la bază încurajarea evaluării în cadrul grupului, dar și prezentarea obiectivelor pe care copiii trebuie să le atingă în cadrul activităților, ceea ce facilitează orientarea copilului spre practic, concret, tangibil.
Fișe de lucru independent;
Serbări;
Concursuri de gen;
Scenete ecologice;
Expoziții cu lucrări ale copiilor;
Vizite la grădina botanică, zoologică, excursii, plimbări în parcuri, participări la expoziții florale;
Activități practice de confecționare a unor obiecte, jucării, din materiale refolosibile;
Activități de amenajare a unor spații verzi;
Activități de igienizare, de toaletare a spațiilor verzi;
Flashmob-uri pe teme de ecologie și protecție a mediului.
Indiferent de metoda de evaluare abordată, ea trebuie să conducă la creșterea stimei de sine a copiilor, de încredere în forțele proprii, la dezvoltarea capacității de autoevaluare obiectivă.
EVALUARE PROIECT TEMATIC „PE CĂRĂRILE TOAMNEI”
MOTTO: "Culori fioroase își încep timpuria cucerire a dealurilor, asmuțite de vânturile toamnei. Toamna este însuși artistul." Takayuki Ikkaku.
Toamna este anotimpul belșugului, al bogăției atât în recoltă cât și în culori. În fiecare an ni se dezvăluie același anotimp, dar cu altă haină. Câteodată blândă, cu soare dogoritor și cu parfum de fructe, alteori mai aspră cu miros de brumă și vânt tăios sau cu ploi reci, melancolice, dar întotdeauna colorată cum nici nu ți-ai fi imaginat că se poate. Anul acesta ne surprinde cu nuanțe de portocaliu si galben, anul trecut a predominat arămiul, cine știe ce ne mai rezervă inepuizabila paletă de culori a toamnei.
Toată această simfonie de culori ne dă un sentiment ciudat de visare. Atâtea culori atât de diferite și totuși atât de bine combinate, încât aproape că nu-ți poți crede ochilor că ceea ce vezi e aievea. Culori din cele mai aprinse până la tonurile cele mai pale, pasteluri cum n-ai ocazia să privești prea des, de la galbenul aprins la bejul pal, de la ruginiu la portocaliu, toate tonurile de verde și încă multe altele pentru care nu sunt cuvinte a le descrie, nuanțe pe care doar natura în măiestria ei a reușit să le aducă la desăvârșire.
Încercând să înțelegem acest festin al culorilor, privind cu atenție acest spectacol al naturii, această impresionantă dovadă de sensibilitate și frumos, ne gândim că uneori ar fi benefic să ne exprimăm gândurile prin intermediul artei. Să redăm, așadar, culorile toamnei oferind posibilitatea micilor artiști de a da frâu liber imaginației creatoare și artistice prin intermediul culorii și penelului.
Este sfârșit de noiembrie, iar toamna se apropie cu pași repezi de final. Și pentru că toamna este anotimpul când se cântărește belșugul unui an calendaristic am organizat împreună cu preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal „Albă ca Zăpada” din Rădăuți o expoziție, un scurt program artistic, o paradă a costumelor, o acțiune de voluntariat, toate inspirate de farmecul, coloritul și bogăția anotimpului prezent, poposind cu toții „Pe cărările toamnei”.
Sub sloganul „Recolta noastră“, în incinta unității de învățământ au fost expuse borcane cu murături, dulceață, compot, coșulețe, lădițe cu fructe, legume dar și foarte multe flori de toamnă. Pe lângă expoziția de recolte a avut loc și un program artistic oferit invitaților de către prichindeii grădiniței, sub coordonarea educatoarei. Am vrut ca cei mici să-și manifeste bucuria legată de acest anotimp bogat și frumos prin intermediul unui program artistic în care Zâna Toamnă a avut rolul principal iar ceilalți copii s-au întrecut într-o paradă a fructelor și legumelor, cu costumații specifice, toate activitățile alcătuind un tot unitar prin care s-a realizat, într-un mod atractiv, plăcut și interesant evaluarea proiectului tematic cu același nume.
Scopul expoziției: Afirmarea, cunoașterea și stimularea potențialului artistico-plastic al copiilor
Expoziția a avut următoarele obiective :
1. Stimularea creativității și expresivității prin desen, pictură, colaj.
2. Cultivarea sensibilității artistice a preșcolarilor
3. Consolidarea unor deprinderi și abilități practice specifice nivelului de dezvoltare al copilului.
4. Cunoașterea și înțelegerea frumosului din natură, artă și viață socială.
5. Diseminarea de bune practici, colaborarea și cooperarea între cadre didactice din diferite unități de învățământ.
La finalul activității toate recoltele toamnei aduse în sala de grupă au fost donate copiilor de la Așezământul de copii „Sfântul Leontie” din Rădăuți, copii preșcolari care frecventează grădinița noastră.
Strădania micilor artiști, recitatori, interpreți, designeri, voluntari, gospodari, etc. a fost pe măsură răsplătită – o comisie organizată la nivelul grădiniței formată din doamna director și două educatoare care au evaluat lucrările, produsele muncii lor și au urmărit evoluția copiilor pe Scena Toamnei, etc. le-au oferit premii la diverse categorii „Cel mai frumos felinar”, „Cel mai frumos costum”, „Cele mai frumoase fructe și legume personalizate”, „Cel mai bun recitator”, „Cel mai inspirat pictor”, „Cel mai darnic copil”.
Prichindeii au purtat, în cadrul evenimentului, însemne specifice anotimpului toamna, printre acestea regăsindu-se fructele, legumele, frunzele ruginii, crizantemele, etc. De asemenea, și-au luat rămas bun de la rândunică, dar și de la greiere și furnică. Cu toții s-au arătat încântați de organizare, iar părinții și-au putut admira copiii într-un alt cadru decât cel din familie, ocazie cu care au reușit să se familiarizeze cu activitățile de predare – învățare – evaluare din grădiniță. Evenimentul cultural, ce a coincis și cu evaluarea proiectului tematic a fost organizat cu scopul de a face copiii să înțeleagă mai bine ce înseamnă specificul și importanța anotimpurilor, dar și pentru a le oferi ocazia să își arate talentele imaginației.
În concluzie pot afirma că proiectul „Pe cărările toamnei” a fost un proiect la care copiii au participat cu deosebita plăcere și implicare datorită faptului că temele abordate au stârnit interesul acestora prin varietatea mijloacelor si metodelor didactice folosite; părinții au fost deschiși la propunerile care au venit în sprijinul educației “pentru viață”a copiilor. Tot cu aceasta ocazie, au avut posibilitatea de a dezvolta o relație mai strânsa cu educatoarea și cu ceilalti părinți.
Diseminarea rezultatelor se va realiza în cadrul parteneriatului cu părinții, în activitatea Comisiei metodice, prin prezentarea activităților în mass media, portalul didactic învățământ preșcolar; prin prezentări în cadrul unor concursuri si simpozioane etc.
Câteva aspecte din cadrul activității:
Materialul didactic
Materialul didactic utilizat facilitează comunicarea, înțelegerea, formarea noțiunilor, deprinderilor sau abilităților, fixarea, evaluarea și aplicarea cunoștințelor în practică. Ele influențează și facilitează individualizarea învățării. Oferind informații bogate, bine selectate și prelucrate reușesc să stimuleze interesul pentru cunoașterea profundă a realității.
Materialul didactic utilizat în activitățile de educație ecologică trebuie să fie ales în concordanță cu nivelul de dezvoltare psihic al preșcolarilor, să fie concret – intuitiv, având în vedere că la această vârstă o învățare eficientă ține de perceperea directă a obiectelor și fenomenelor. Alegerea materialului didactic este esențială deoarece el stimulează participarea conștientă, activă, creativă a copiilor, ajută la antrenarea unui număr mare de analizatori în vederea perceperii cât mai complete și complexe a obiectelor, fenomenelor, stimulează capacitatea de investigare, inventivitatea și creativitatea copiilor, le formează acestora deprinderi de activitate independentă, conduc la formarea unor noțiuni și concepte noi, oferindu-le modalități eficiente și diverse de înțelegere și asimilare a cunoștințelor.
Activitățile cu conținut ecologic, ce au loc în sala de grupă, în laborator sau în mediul înconjurător aduc în fața copiilor o multitudine de materiale didactice naturale sau confecționate, instrumente de lucru, etc. ce le oferă oportunitatea de a participa la experimente practice și atractive, ancorate în viața cotidiană. Materialul didactic natural este constituit din plante, insecte, animale de talie mică. În cadrul grupei se poate amenaja un colț viu al naturii în care copiii pot regăsi, în miniatură, adevărate ecosisteme. Plantele din flora spontană și cea cultivată, răsadurile, probele de germinație, plantele decorative de apartament, acvariul, colivia cu păsări, varietatea de insecte, etc. sporește valențele educației și au un rol major în materializarea obiectivelor ecologice. Materialele naturale conservate pot cuprinde diorame, ierbare, preparate microscopice, insectare, animale împăiate, colecții de scoici, cochilii, semințe etc.
Atât materialul didactic natural, conservat sau confecționat: planșe, tablouri, jetoane, jocuri de masă, mulaje, jucării, siluete etc. sunt mijloace eficiente în observarea realității greu accesibile sau inaccesibile Acestea pot reproduce sau reconstitui, cu succes, obiectele si fenomenele reale având funcție demonstrativă. Enciclopediile, atlasele zoologice, botanice, fotografiile atrag atenția și curiozitatea micilor cititori prin calitatea imaginilor, multitudinea informațiilor, grafica deosebită etc., ele multiplicând efectul formativ al activităților. Diapozitivele, diafilmele, filmele documentare, PPT-urile, softurile educaționale etc. redau organismele așa cum sunt ele în realitate, în mediul lor de viață, în diferite ipostaze ce ilustrează comportamente caracteristice lor, ceea ce va conduce la înțelegerea unor fenomene din natură, de exemplu, germinația semințelor, a procesului de înmugurire, înflorire, relația pradă – prădător etc.
Activitățile desfășurate în mediul natural – în parcuri, păduri, sere, pepiniere, muzee de științe ale naturii, grădini zoologice etc. au menirea de a stârni trăiri emoționale pozitive în raport cu natura, să aprofundeze cunoașterea și înțelegerea acesteia. Perceperea prin mai multe simțuri, care asigură cunoașterea completa a obiectelor și fenomenelor, a fost denumită de J.A.Comenius: "regula de aur" a cunoașterii. Numeroși pedagogi au demonstrat necesitatea asigurării contactului copiilor cu realitatea concreta și îmbinarea cunoașterii senzoriale cu cea rațională.
Indiferent de materialul didactic utilizat, demersul didactic, centrul acțiunii trebuie să devine preșcolarul și nu predarea noțiunilor științifice ca atare. Accentul trece de la “ce?” să se învețe, la “în ce scop?” și “cu ce rezultate?” să se învețe.
În concluzie, putem afirma că mijloacele de învățământ, indisolubil legate de metodele didactice sunt cu atât mai eficiente cu cât înglobează o valoare cognitivă și formativă mai mare, care să contribuie la realizarea obiectivelor pedagogice propuse.
3.3. Forme de realizare a educației ecologice
Firea curioasă a copiilor, preocuparea acestora pentru tot ceea ce îi înconjoară, interacțiunea cu plantele, animalele, fenomenele naturii și cu alte elemente componente ale mediului determină o permanentă dorință de cercetare, ceea ce oferă educatoarei șansa de a cultiva și de a dezvolta interesul copiilor pentru cunoașterea, protejarea și ocrotirea mediului, dar nu într-un mod haotic, întâmplător, ci organizat, planificat, bine structurat, accesibil și variat.
Activitățile de observare, lecturile după imagini, jocurile didactice, lucrările practice, pictura și alte arte, activitățile practic-gospodărești, convorbirile, povestirile, excursiile, vizitele, drumețiile, acțiunile cu caracter ecologic etc. reprezintă mijloace eficiente pentru cultivarea conștiinței ecologice, pentru formarea trăsăturilor pozitive de caracter, pentru educarea comportamentului ecologic, dar nu în ultimul rând, oferă cele mai sigure modalități de învățare conștientă, activă și temeinică, sporesc înțelegerea copiilor și motivația de a învăța mai bine, de a progresa.
Activitățile care au caracter ecologic ating maxima eficiență atunci când preșcolarii intră în contact direct cu materialele și produsele naturale aduse în sala de clasă sau atunci când se află chiar în mijlocul naturii, în preajma micilor viețuitoare, sub cerul liber, atunci când„călătoresc” prin anotimpuri, iar drumețiile, excursiile, vizitele și alte destinații despre care li s-a povestit în sala de grupă, experiențele și experimentele în aer liber, activitățile de ecologizare a parcurilor, a locurilor de joacă, acțiunile de colectare selectivă a deșeurilor, acțiunile de sensibilizare a opiniei publice în legătură cu problemele mediului, vor determina conturarea și formarea conștiinței ecologice a copiilor, ei realizând că sunt o părticică din natură, vor învăța să o înțeleagă și să o ocrotească.
Educația ecologică pornește de la cunoștințe, atitudini, deprinderi, conduite, ajungându-se la o conștiință ecologică, dobândită într-un timp îndelungat, inițiată și perfectibilă prin toate activitățile desfășurate în timpul anilor de grădiniță: în cadrul activităților liber alese, al activităților pe domenii experiențiale în cadrul celor șase teme anuale specificate în noul curriculum preșcolar, în cadrul activităților cuprinse în curriculum-ul la decizia grădiniței, în cadrul activităților extrașcolare etc., folosind forme și mijloace de învățare – predare – evaluare diverse, ele având un impact deosebit atât în plan cognitiv, cât și în plan formativ asupra preșcolarilor.
Activități ecologice în cadrul activităților liber alese
Mediul educativ din sala grupei trebuie să ofere cadrul adecvat experienței si situațiilor de învățare. Un mediu educativ sectorizat individualizează educația. Un mediu bogat, structurat și organizat în funcție de nevoile de dezvoltare ale copilului oferă acestuia posibilitatea de a alege și de a lua decizii care să îi orienteze propria devenire. Chiar dacă preșcolarul este cel care optează pentru un centru ludic și, respectiv, un tip de activitate, educatoarea extinde alegerile posibile prin amenajarea, dispunerea materialelor și schimbarea periodica a acestora, în funcție de tema anuală, tema proiectului sau tema săptămânală.
Responsabilitatea educatoarei este de a-i ajuta și de a-i încuraja pe copii să învețe din propria lor experiență, oferindu-le un mediu primitor, estetic, organizat, stimulativ, care îi susține în dezvoltare, îi face încrezători în capacitățile lor creative, capabili să-și asume decizii și responsabilități, învățându-i să se exprime liber și independent, ceea ce-i va ajuta pe viitor. Activitățile de educație ecologică desfășurate la centrele de interes organizate în grădiniță îi ajută pe copii să achiziționeze un volum mare de cunoștințe despre mediul înconjurător, îi sprijină în cunoașterea exploratorie realității prin știință, arte plastice, jocuri de mișcare, jocuri de masă, bibliotecă, construcții etc. În jocul său, fiecare copil observă, explorează, manipulează, descoperă, adresează întrebări, ia decizii, acționează, ceea ce îi oferă libertatea de a acționa în sensul propriilor cerințe de dezvoltare, realizând astfel o explorare a realității care susține formarea personalității.
Centrul „Bibliotecă”, în cazul activităților ecologice, poate fi dotat cu diverse cărți de citit cu imagini, reviste, cărți confecționate de copii: „Din lumea necuvântătoarelor”, „Pădurea în imagini”, „Poluarea”, „Cartea micului grădinar” etc., cărți de colorat, albume cu fotografii, siluete, păpuși pe degete pentru dramatizări, seturi cu imagini reprezentative pentru pădure, anotimpuri, insecte, animale, arbori, flori, munci și unelte etc. Toate aceste materiale favorizează îmbogățirea sferei cognitive, conturarea și formarea intereselor pentru promovarea unui comportament ecologic, pentru protejarea și ocrotirea mediului înconjurător.
Activitățile de la Centrul „Științe” urmărește formarea și dezvoltarea gândirii logice, înțelegerea relațiilor dintre obiecte și fenomene, exersarea capacității de a sesiza și de a rezolva probleme, cunoașterea și înțelegerea lumii vii. Această arie poate fi organizată ca un laborator multifuncțional în care să fie expuse materiale din natură (ghinde, pietre, scoici, semințe, fructe, legume, cereale, colecții de insecte, colecții de pene, ierbare), un loc special amenajat pentru animale vii (acvariu cu pești sau cu broscuțe țestoase), dar și mulaje din plastic, reprezentând animale sau păsări.
În cadrul acestui centru se pot efectua o multitudine de experiențe și experimente, de aceea este necesar să existe instrumentele de investigație: magneți, oglinzi, termometru, recipiente, pipete, eprubete, mojare, pâlnii, clepsidră, microscop, lupe, diferite obiecte de măsurare, indispensabile micilor oameni de știință care caută mereu să se informeze în legătură cu lumea care îi înconjoară și care le incită curiozitatea.
De asemenea, nu trebuie să lipsească diverse pliante, imagini, planșe, atlase de anatomie, botanică, zoologie, enciclopedii. Centrul va fi amenajat și în funcție de anotimp sau de temele de interes pe o perioadă limitată (planșe, seturi de imagini, elemente ce reprezintă aspecte caracteristice fiecărui anotimp etc.)
Jocurile de rol asigură dezvoltarea socio-emoțională a preșcolarilor. Prin jocul în acest centru, copiii refac locuri, evenimente, imită comportamentul sau joacă roluri ale unor persoane din jurul lor. Tot aici, ei reproduc lumea așa cum o înțeleg, repetă, reinterpretează, reproduc și retrăiesc experiențe. Astfel, în jocurile imitative și simbolice „De-a legumicultorii”, „De-a florăresele”, „De-a grădinarii”, „La piață” etc., copiii ajutați de educatoare, implicându-i și pe părinți, pot sădi la colțul verde sau în curtea grădiniței, în jardiniere sau în straturi, flori și legume pe care să le îngrijească, să le ude, să le plivească, asumându-și roluri și reguli. Aceste acțiuni au scopul de a-i responsabiliza și de a le dezvolta simțul practic-gospodăresc și estetic. Alte jocuri prin care preșcolarii au înțeles care este rolul naturii în viața tuturor, dar și care este contribuția omului la dezvoltarea mediului au fost de tipul: „Prietenul meu necuvântător”, „Aerul și apa”, „Tăietorii de lemne”, „Cum ar fi viața fără flori/ animale?”, „Călătorie pe-o planetă pustie”. Un alt tip de jocuri prin care se promovează norme de comportament ecologic, responsabil, de susținere a atitudinilor de protejare a mediului și dezaprobare a acțiunile distrugătoare, nocive ale omului ce se răsfrâng asupra naturii, au fost „Patrula Eco în acțiune”, „Copiii, prietenii naturii”, „Fără poluare, fără degradare”, „Strigătul Pământului”, „S.O.S. Natura!”.
Centrul „Construcții” mijlocește dezvoltarea cognitivă, socio-emoțională, fizică, dar și inițiativa, creativitatea și perseverența, prin activitățile individuale sau de grup. Preșcolarii pot utiliza o varietate de jocuri de construcții, dar și materiale din natură pentru a realiza diferite medii de viață, folosindu-și gândirea creatoare și imaginația.
Lucrările artistico-plastice realizate la Centrul „Artă” oglindesc modul în care copiii percep lumea înconjurătoare. Natura este o sursă inepuizabilă de inspirație și îi impresionează cu ușurință pe copii. Temele date sau la alegere „Copacul în cele patru anotimpuri”, „Fluturi și flori”, „Peisaj de primăvară”, „Forme de relief”, „Pădurea, împărăția brazilor”, „Soarele, Luna și Pământul”, „O zi ploioasă”, „Florile, pasiunea mea”, „Păsări călătoare vin din depărtare”, „Marea și frumusețile ei”, „Câmp cu maci și spice”, „Animalul meu preferat” etc. au oferit copiilor posibilitatea să exerseze pictura cu degetele, cu buretele, cu dopuri sau rulouri de carton, să imprime materiale textile, să picteze cu ceară, să modeleze, să confecționeze colaje. Activitățile de la acest centru au influențe asupra dezvoltării copiilor în toate domeniile, deoarece acestea se întrepătrund în sarcinile și tipurile de activități de aici și pot asigura dezvoltarea globală a copilului.
Centrul „Nisip și apă” este unul dintre spațiile preferate de copii, este mediul propice experiențelor care asigură dezvoltarea copiilor în toate domeniile, sarcinile putând fi orientate spre formarea conceptelor matematice, științifice, sociale sau spre dezvoltarea motorie. Spațiul este destinat experimentelor și construcției, iar materialele și accesoriile care intră în dotarea spațiului sunt: nisip, vase și unelte, materiale din natură, substanțe lichide sau solide, care se dizolvă, coloranți alimentari, jucării plutitoare, pâlnii, recipiente specifice jocului în nisip etc.
Amenajarea corespunzătoare a sălii de grupă reprezintă o condiție necesară pentru ca un preșcolar să aibă curaj să pășească pentru prima dată într-o sală de grupă, iar cadrul didactic are obligația de a respecta particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, tocmai pentru ca educația timpurie să se poată desfășura în condiții optime și pentru ca personalitatea copiilor să se poată forma încă de la cea mai fragedă vârstă.
Educația ecologică în cadrul activităților pe domenii experiențiale
Educația ecologică, prin variate mijloace, metode, instrumente, urmărește să stopeze degradarea continuă a mediului, asigură pregătirea în sprijinul ocrotirii naturii, începând de la vârsta copilăriei, cu scopul de a ameliora și de a îmbunătăți calitatea vieții. Educația ecologică poate contura și forma cunoștințe, deprinderi, motivații, valori, un comportament și o conduită ce vor duce la înțelegerea și soluționarea problemelor de mediu, la gestionarea responsabilă a resurselor naturale, angajarea în acțiuni menite să conducă la menținerea calității mediului, la promovarea drepturilor naturii.
În grădiniță putem realiza educația ecologică prin: activitățile de cunoașterea mediului (observări, lecturi după imagini, convorbiri, povestiri, memorizări, jocuri didactice), prin desene, prin plimbări și vizite, prin discuții libere, spontane, prin activități practice în natură, prin dramatizări și scenete.
Activitățile de observare au un rol deosebit de important, în sensul că ele antrenează toți preșcolarii, iar pe lângă sistematizarea cunoștințelor despre organisme, plante, animale, păduri, forme de relief, anotimpuri, fenomene, ecosisteme și relații, activități din mediul înconjurător etc., ele oferă, în general, cadrul optim de a interacționa cu natura vie, de a sensibiliza copiii și de a aduce în prim plan problemele mediului, a cărui parte integrantă suntem. Încă de la grupa mică se poate face apel la experiența de viață a copiilor, chiar dacă este limitată, ei povestind, cu încântare, cum au grijă de animale sau de plante. La grupele mai mari, preșcolarii au capacitatea de a identifica, de a observa și de a analiza comportamente pozitive/ negative față de natură. Toate acestea sunt rezultatul participării active a copiilor, prin reținerea informației științifice și reținerea unor scheme logice de acțiune și gândire specifice anumitor categorii de obiecte din mediul înconjurător și orientarea pe baza lor, în situații noi.
Copiii au observat plante și animale aduse în sala de grupă, dar și animale și plante în mediul lor natural. Am folosit observarea spontană, în parcuri, grădini, livezi, pădure, atunci când au sesizat prezența melcului, buburuzei, fluturelui, omizii etc. dar și observarea dirijată, pe o perioadă determinată de timp a plantelor: stadiile de dezvoltare ale lalelei – plantarea bulbilor, înrădăcinarea, încolțirea și creșterea, înflorirea, regenerarea și înmulțirea, pomii fructiferi și caracteristicile acestora în funcție de anotimp și de condițiile oferite de mediu și de om – copiii au observat toamna căderea frunzelor, iarna au observat copacul desfrunzit, iar primăvara au examinat înmugurirea pomului, înflorirea și formarea fructelor, vara au remarcat cum fructele se coc progresiv și observarea s-a încheiat toamna, când copiii au și participat la culegerea fructelor. După această observare, realizată pe o perioadă îndelungată de timp, copiii au avut reprezentări clare despre transformările pomului din primăvară până în toamnă și au realizat o expoziție interesantă, creativă și apreciată de către vizitatori, cu tema „Pomul, călător prin anotimpuri”.
Pentru a observa condițiile optime de care are nevoie o plantă pentru a se dezvolta am realizat unele experimente:
Mișcare, orientare influențată de gravitație, de verticală. Se înclină un ghiveci cu flori. După o săptămână, tulpina, crengile se orientează vertical, în sus. (geotropismul tulpinii)
Între pereții unui vas transparent și o bucată de vată sau de hârtie de ziar mototolită, umezite permanent, se introduc boabe de fasole orientate diferit. Rădăcinile cresc îndreptându-se în jos. (geotropismul rădăcinilor)
Sensibilitatea la lumină a vârfului tulpinii. Pe o porțiune a unui răsad de grâu, se acoperă vârfurile tulpinilor cu câte un coif de hârtie. Dacă sunt expuse la soare, tulpinile neacoperite se orientează după acesta, spre deosebire de cele acoperite. (fototropism)
Într-un vas transparent se pun boabe de grâu, de fasole pe vată, hârtie de ziar umezite pe o porțiune. Rădăcinile care cresc se orientează către porțiunea umezită. (hidrotropism)
În căutarea apei. Sub un strat de răsad se plasează un vas pentru apă. Când vasul nu conține apă, rădăcinile din răsad se îndreaptă în jos, la început, datorită gravitației, apoi se rotesc lateral, în căutarea apei. Dacă în vas se toarnă apă, rădăcinile se orientează în jos. (hidrotropism)
Temperatura mediului influențează creșterea plantelor: Boabe de fasole puse în vase cu vată umedă, menținute la temperaturi diferite.
Am realizat diverse experimente (de exemplu, am urmărit procesul de germinație), folosind boabe de grâu puse la încolțit, pentru a înregistra datele obținute în urma expunerii plantelor la diferite condiții de viață – unor boabe le-am asigurat toate condițiile optime unei bune dezvoltări: apă, căldură, lumină, pământ de calitate, aer; altora le-am pus la dispoziție doar o parte din aceste condiții –căldură, lumină, pământ de calitate, aer, dar am exclus apa, altele au avut apă, pământ, căldură, aer, dar nu au beneficiat de lumină, altele au avut apă, aer, pământ bun, lumină dar nu au avut căldură.
Prin aceste tipuri de activități, preșcolarul este pus în situația de a căuta, de a întreba și de a găsi răspunsuri corecte. Curiozitatea copilului este captată și menținută nu numai de obiectele pe care le percepe, ci și legăturile interne, cauzale care există între obiectele și fenomenele percepute. Astfel, ei și-au îmbogățit orizontul de cunoaștere și au înțeles că plantele au nevoie de anumite condiții pentru a se dezvolta, oferite atât de om, cât și de mediu.
Curiozitatea și întrebările pe care le adresează copiii dovedesc dorința acestora de a cunoaște, de a investiga și de a împărtăși celorlalți din propria experiență. Răspunzându-i la întrebări, încurajăm o atitudine de deschidere și un spirit de analiză sau de critică față de lumea din jur, de tot ceea ce-l înconjoară. Aceste atitudini îl vor forma ca om și îi vor fi mereu folositoare pentru tot restul vieții, ajutându-l, în primul rând, să se integreze în societate, să aibă opinii, să ia decizii și să-și motiveze acțiunile prin prisma convingerilor proprii.
Lecturile după imagini: „Primăvara în natură”, „Munci de toamnă”, „Pădurea și locuitorii ei”, „Pe cărări de munte”, „Frumuseți la malul mării”, „Prietenii naturii”, „Povestea pomișorului din livadă” etc. și convorbirile „Ce știm despre iarnă?”, „Ce știm despre florile de primăvară?”, „Animalele din pădurile noastre”, „Pădurea, prietena mea”, „Ce știm despre animalele domestice?”, „Păsările călătoare pleacă-n țări cu soare”, „Totul despre apă”, „Ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista aer, apă, lumină?”, „Cauzele și efectele poluării mediului” etc. au venit să valorifice cunoștințele dobândite în cadrul observărilor, dar au făcut apel și la experiența de viață a copiilor, la capacitatea de a aplica, independent, în alt context, cunoștințele despre natură.
Cu ajutorul setului de planșe „Primăvara în natură” copiii și-au sistematizat cunoștințele, au redescoperit caracteristicile acestui anotimp, ghidați fiind de întrebările educatoarei, cu scopul de a le stimula spiritul analitic:
„Ce culoare predomină în natură?”
„Ce schimbări observați la pomii din grădină?”
„Care sunt florile de primăvară?”
„Care sunt păsările călătoare ce revin în țară?”
„Care sunt legumele timpurii?”
„Care sunt muncile specifice acestui anotimp?”
La final, copiii au primit, ca sarcină de lucru, să găsească, într-un timp cât mai scurt, o varietate de teme care să însumeze toate acele aspecte care s-au regăsit în răspunsurile lor. Astfel, li s-a propus, să aleagă un titlu potrivit pentru un tablou ce urmează a fi pictat, având ca temă ansamblul constituit de planșele prezentate.
Pentru a le forma obișnuința de a observa natura care-i înconjoară am planificat, cu regularitate, în special la Întâlnirea de grup, un moment de coîmpărtășire: „În drum spre grădiniță…” . Prin aceste activități am urmărit să-i dezobișnuiesc de a mai veni la grădiniță cu mașina, de a le dezvolta dragostea pentru tot ceea ce-i înconjoară, de a-i determina să admire frumosul din natură, dar în același timp, am urmărit să aibă și un impact ecologic asupra copiilor, în sensul că au trebuit să urmărească diferite tipuri de comportamente ale semenilor în raport cu mediul, să observe aspecte ale poluării etc. Lectura după imagini „Călătorie prin oraș” mi-a demonstrat că inițiativa mea a avut efectul scontat, copiii valorificându-și observațiile și achizițiile din timpul deplasărilor de acasă la grădiniță sau din timpul vizitelor, drumețiilor, excursiilor pe care le-am organizat.
Analizarea unor activități desfășurate în natură, din punct de vedere ecologic, a provocat inițierea unei largi game de convorbiri: „O vizită în pădure” (tăierea arborilor, aprinderea focului, aruncarea, la întâmplare, a gunoaielor, vânătoarea, întâlnirea cu animalele, scrijelirea scoarței arborilor etc.), „O plimbare prin oraș” (călcarea spațiilor verzi, ruperea florilor, tipuri de poluare, atitudinea față de animalele fără stăpân etc.), „Colțul verde/ prietenul meu necuvântător de acasă” (grija față de plantele din jardiniere, relația cu animalele de companie, păstrarea ordinii și a curățeniei, respectarea drepturilor animalelor etc.).
În contextul acestor convorbiri se conturează modele de comportare civilizată, morală, care reprezintă un etalon în justificarea propriilor acțiuni.
Povestirile, poveștile, legendele, cântecele și poeziile constituie mijloace eficiente în formarea trăsăturilor de caracter pozitive, în educarea unui comportament ecologic. Diversitatea acestora, prezentarea unor comportamente adecvate, dar și a unor conduite nepotrivite, dau posibilitatea copiilor de „a pune în balanță” orice acțiune, fie ea proprie sau observată la cei din jur. Grăitoare în acest sens sunt poeziile scrise de Elena Farago – „Gândăcelul” și „Cățelușul șchiop” care stârnesc o reală compasiune pentru micile viețuitoare dar și dezaprobare pentru faptele inacceptabile ale celor doi copii. Se dezvoltă astfel o bogată gamă de sentimente moral-sociale, copiii lărgindu-și treptat orizontul de cunoaștere și formându-și reprezentări clare despre obiectele și fenomenele naturii și societății.
Poeziile „Somnoroase păsărele”, „Revedere”, „Ce te legeni”, de M. Eminescu surprind momente feerice din natură, conferă acesteia și elementelor sale puterea de a se exprima, de a dialoga, copiii dezvoltându-și, îmbogățindu-și, pe plan afectiv, conduita ecologică.
Tablourile în care natura se desfășoară în deplinătatea frumuseții sale, descrise cu un inegalabil talent în poeziile „Primăvara” de V. Alecsandri, „Iarna pe uliță”, „Vara”, „Zile de toamnă”, „Concertul primăverii” de G. Coșbuc, „Primăvara” de N. Labiș etc. emoționează preșcolarii și îi învață, în aceeași măsură, să simtă, să înțeleagă frumosul din natură, din viața omului, să mențină acest cadru natural neștirbit, să dezaprobe acțiunile abuzive prin care unii dintre semenii noștri încalcă abuziv drepturile naturii.
Prin conținutul lor povestirile furnizează copiilor cunoștințe privitoare la cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare – lumea animală, lumea vegetală, cea a fenomenelor fizice. În acest sens s-au folosit povestiri cu adevărat grăitoare, accesibile, care le-a îmbogățit experiența de viață.
„Povestea fulgului de nea” de T. Banciu, „Pic-Pic și Pica-Pica” de L. Trăznea, „Moș Viscol și Primăvara” de V. Eftimiu, „În țara lui Brum Vâj Pic” etc. – explică procesul de apariție a diferitelor forme de precipitații atmosferice.
„Dumbrava minunată” de M. Sadoveanu, „Fata babei și fata moșneagului” de I. Creangă – oferă modele de comportament față de prietenii necuvântători.
„Ce mi-a povestit un greier mic” de M. Popa, „Noi, albinele” de C. Gruia, povestirea creată de educatoare „Secretul din livada cu meri”, „Frunza” de E. Gârleanu, „Sărbătoarea frunzelor” de C. Gruia, „Povestea frunzei” de C. Sârbu, „Povestea pâinii” – explică modul de viață al insectelor în funcție de anotimp, activitățile harnicilor viețuitoare și produsele muncii lor, a ciclului de viață al plantelor, de fixare a cunoștințelor în legătură cu dezvoltarea plantelor de la sămânță la maturitate și rolul fiecărei părți componente, sau explică modul în care o echipă om-natură poate asigura condițiile optime de dezvoltare a bobului de grâu până în momentul recoltării spicului bogat și aurit.
Povestirile „Cioc! cioc! cioc!”, „Puișorii” de E. Gârleanu, „Căprioara” de E. Gârleanu și „Puiul” de I. Al. Brătescu-Voinești – aduc în prim plan etapele de dezvoltare, modul de viață al păsărilor și al animalelor în cele patru anotimpuri, adaptarea la mediu și comportamentul lor, surprinzând totodată și lanțul trofic plantă – căprioară – lup.
Prin conținutul acestor texte, scrise de autori care cunosc și respectă realitatea, copiii și-au completat cunoștințele despre multitudinea de specii existente pe planeta noastră și au învățat cum să acționeze când se află în mijlocul naturii pentru a nu-i deregla echilibrul și pentru a nu strica legăturile care se stabilesc între viețuitoare și cum să ocrotească mediul și implicit VIAȚA.
Jocurile didactice, prin elementele de joc, prin sarcinile didactice accesibile, constituie un mijloc abordabil și atractiv prin care copiii dobândesc în mod firesc o serie de cunoștințe despre mediu, iar în cadrul educației ecologice, de exemplu, au fost de un real folos deoarece preșcolarii au cercetat și au înțeles, prin joc, rolul viețuitoarelor în ecosistemul din care provin și consecințele pe care le poate avea dispariția speciei respective. În cadrul jocurilor didactice planificate și desfășurate la grupă preșcolarii au fost create situații de învățare prin care copiii au observat, au analizat, au comparat și au dobândit cu ușurință noile cunoștințe.
Etapele jocului didactic au urmărit: motivarea preșcolarilor prin prezentarea temei, a titlului, a scopului, a unei povestiri, legende, poezii etc., sarcina didactică, desfășurarea jocului pornind de la explicarea regulilor jocului, jocul de probă, desfășurarea propriu-zisă, concursul și ajungând la evaluare. Complicarea jocului reflectă gradul în care copiii și-au însușit cunoștințele, dar și capacitatea acestora de a le utiliza în situații noi, în condiții variate.
Am desfășurat jocul didactic „Când se întâmplă?” cu scopul de a fixa și de a consolida cunoștințele copiilor despre anotimpuri, dar și de a dezvolta operațiile gândirii, de a le îmbogăți și activiza vocabularul. Sarcina didactică a constat în descrierea jetoanelor ce reprezintă aspecte semnificative ale celor patru anotimpuri, stabilirea legăturii dintre conținutul jetonului și anotimp, completarea peisajelor reprezentând anotimpurile cu jetoanele potrivite și descoperirea elementelor ce nu aparțin anotimpului respectiv. Regula jocului este de a selecta un jeton, de a-l potrivi în peisajul anotimpului, motivând alegerea făcută. Complicarea jocului a vizat latura ecologică a activității: copiii au avut de plasat, în peisajele celor patru anotimpuri, siluete de oameni ce desfășurau anumite activități de îngrijire și protejare a naturii (strâng frunzele căzute, curăță pomii, hrănesc animalele pădurii, construiesc căsuțe pentru vrăbiuțe, plantează copaci etc.).
Un joc didactic desfășurat după o serie de activități de observare în care copiii au învățat despre caracteristicile, foloasele, hrana, adăpostul animalelor domestice și sălbatice, a fost „Cine-i musafirul nostru?” cu scopul consolidării deprinderii de a asocia animalele în funcție de mediul de viață și de a se implica în acțiuni de îngrijire a lor. Sarcinile didactice au vizat: recunoașterea animalelor prezentate; clasificarea lor după un criteriu dat; descrierea trăsăturilor acestora; foloasele pe care le aduc omului dar și daunele provocate, în cazul unora; alegerea mediului în care trăiesc; identificarea acțiunilor prin care pot îngriji și ocroti animalele; prezentarea consecințelor dăunătoare ale vânătorii necontrolate asupra animalelor. Mesajul ecologic a fost acela de a se implica în salvarea micilor viețuitoare, mai ales în perioada rece a anului, prin amenajarea unor spații mai călduroase, prin hrănirea păsărilor cu firimituri de pâine, cu boabe, cu mălai ( se face apel la povestirea cunoscută de ei „Ciripel cel lacom” de Luiza Vlădescu)
Prin jocurile didactice „În grădina de legume”, „În livadă”, „Pe câmp”, „Pe cărările pădurii”, copiii au identificat mijloacele prin care pomii, arborii, plantele, fructele, legumele pun la dispoziția insectelor, a animalelor mici o gamă variată de adăposturi, de alimente necesare supraviețuirii unei anumite specii. În secvența propusă frecvent la acest tip de activitate – de descifrare a mediului în care trăiesc ei și semenii lor – „Știați că…?”, copiii au aflat despre importanța plantelor medicinale în vindecarea unor boli, despre faptul că livezile sunt un adevărat paravan în fața vântului, că pădurile constituie baraje în fața ploilor abundente și împiedică alunecările de teren, că sunt adevărate filtre naturale deoarece rețin în coroanele arborilor particule fie de cenușă și praf, că unele animale sălbatice sunt folositoare – lupul este „sanitarul pădurii”, el curățând pădurea de animale moarte sau bolnave etc.
Activitățile artistico-plastice constituie poate cea mai uzuală modalitate prin care copiii își exprimă sentimentele, trăirile și emoțiile. Încă din primii ani de viață, natura îi trezește copilului dorința de a o descoperi, de a o înțelege și de a o surprinde în desenele care încep să prindă contur. O floare, un pom, un soare, un om și o casă sunt primele elemente pe care copilul le desenează încă de la vârsta de 2-3 ani. Ele fac parte din viața lui așa cum fac parte și părinții, frații sau poate un animal de companie. Plasându-le în mediul său familial, copilul parcă intuiește rolul pe care îl vor avea aceste elemente în viața sa, marcându-i chiar existența.
Desenul, pictura, modelajul („Pe cărări de munte”, „Vacanță la munte/ la mare”, „Anotimpul meu preferat”, „Micul meu prieten necuvântător”, „Parada pinguinilor”, „Flori de primăvară”, „Coșul cu legume/ fructe”, „Pădurea plânge”, „Culorile curcubeului” etc.) sunt un prilej prin care preșcolarii retrăiesc sau experimentează anumite evenimente și impresii, „facilitând” drumul adulților spre lumea lor interioară. Toate acestea ne furnizează informații despre caracterul, temperamentul copilului, despre modul în care vede și înțelege lumea, despre ceea ce îl preocupă sau îl impresionează mai mult din ansamblul aspectelor văzute. Chiar dacă uneori puterea lor de înțelegere nu poate cuprinde complexitatea lumii în care trăiesc, referindu-mă la temele date, cu conținut ecologic, preșcolarii au surprins unele aspecte în creațiile lor artistice: tristețea animalelor aflate în captivitate (Fram,ursul polar, pinguinul Apolodor), poluarea orașului reprezentată prin mijloace de transport care lasă în urmă un fum dens și praf, sau prin cantități uriașe de gunoaie care sufocă plantele, brazi naturali aruncați sau arși în fața blocurilor etc. În desenele lor au surprins, mai frecvent, aspectele pozitive, atitudine predominantă la vârsta lor – frumusețea anotimpurilor, soarele cu zâmbet larg, verdele – culoare predominantă în fiecare colțișor de natură desenat, parcuri cu ronduri de flori, locuri de joacă salubre etc. ceea ce denotă că indiferent de evoluția tehnicii și a informaticii, copiii noștri mai știu să se bucure de frumusețile oferite de natură, au deprinderea de a privi și observa cu interes natura care declanșează un nesecat izvor de bucurii estetice, de stare de bine, de satisfacție sufletească atunci când știi să-i descifrezi mesajul.
Activitățile practice din grădiniță oferă copiilor posibilitatea de a-și aprofunda cunoștințele referitoare la un comportament corect, la o conduită ireproșabilă în natură, de a-și dezvolta permanent o atitudine activă și responsabilă față de mediul înconjurător, a cărui parte integrantă sunt și ei. Cel mai propice loc în care copiii pot, în mod concret, să exerseze deprinderi de gospodărire, de îngrijire a plantelor și animalelor este Colțul viu din sala de grupă. Mai mic, sau mai generos, în funcție de spațiul sălii de grupă, acest colț poate „găzdui” plante în ghiveci, un acvariu cu pești,cu broscuțe țestoase sau cu hamsteri, recipiente pentru observarea procesului de germinație etc.
Fiecare anotimp dă ocazia copiilor să desfășoare activități practice în aer liber. În special primăvara se pot antrena toți preșcolarii în acțiuni de ecologizare a parcului, a spațiului din preajma grădiniței, de îngrijire a plantelor, de sădire a pomilor etc. Pot fi confecționate și amplasate panouri pe care sunt inscripționate diverse mesaje cu îndemnuri de tipul: „NU CĂLCAȚI SPAȚIUL VERDE!”, „NU RUPEȚI FLORILE!”, „NU ARUNCAȚI GUNOIUL LA ÎNTÂMPLARE!”, „NU TĂIAȚI COPACII!” etc. pentru a atrage atenția celor din jur, dar și pentru a-i învăța să le respecte sensul.
O altă activitate practică a fost aceea de colectare și de triere a deșeurilor, în funcție de materialul din care a fost confecționat inițial un produs. Copiii au valorificat deșeurile refolosibile și au confecționat o serie de obiecte de decor (rame, tablouri, un om de zăpadă, vaze, flori, un ceas de perete etc.) o „garderobă” și accesorii (costume, rochii, coronițe, măști, ochelari mărgele, poșete, broșe etc.), suporturi pentru creioane, coșulețe, păpuși etc. Deșeurile care nu au fost refolosibile au fost depuse în locuri special amenajate.
Prin intermediul acestui tip de activități, preșcolarii își dezvoltă spiritul realității, încearcă sentimentul de încredere în propriile forțe, în capacitatea lor de a schimba mentalități (de exemplu, împodobirea brazilor naturali de Crăciun), de a remedia unele neajunsuri în mediul apropiat: curtea grădiniței, locul de joacă, spațiul din fața locuinței etc., de a îmbunătăți condițiile de viață ale plantelor și animalelor, de a milita pentru sănătatea mediului, care se reflectă, indiscutabil, în calitatea vieții pe pământ.
Plimbările, excursiile, drumețiile și vizitele
Ieșirile în aer liber sunt pentru fiecare dintre noi sunt un prilej de destindere, cu avantaje nemăsurabile pentru sănătatea noastră fizică și psihică. Pe lângă aceasta, natura ne dezvăluie gratuit o adevărată și prețioasă operă de artă pe care noi o putem descifra dacă suntem preocupați să o admirăm, să o înțelegem și să o respectăm. Pe de altă parte, „întâlnirea” cu natura familiarizează copiii cu o gamă largă de culori, sunete, forme, imagini etc., dar în același timp sporește eficiența demersului specific al educației ecologice. Este indicat ca educatoarea să realizeze un echilibru între activitățile desfășurate în cadrul sălii de grupă și cele inițiate în mijlocul naturii. Natura prezintă copiilor ecosisteme și relații existente în aceste ecosisteme, plante, animale, fenomene ale naturii, formându-le acestora reprezentări clare, care corespund realității. Pentru investigarea și caracterizarea structurii complexului de ecosisteme se recomandă ieșirile în parcuri, grădini, câmpuri, la râuri, muzee de științe ale naturii, grădini botanice, grădini zoologice etc. Aceste activități extracurriculare îi învață în mod direct, practic, să respecte reguli de comportare civilizată pe care să le aplice, să devină automatisme: să protejeze spațiile verzi, să îngrijească florile, să arunce deșeurile în locurile special amenajate, să trieze deșeurile, să interzică aprinderea focului în pădure, să păstreze curățenia la locul de popas etc. Procedând astfel, se poate forma la copii o atitudine acuzatoare față de nerespectarea acestor reguli de către cei din jur, ceea ce va conduce treptat la „molipsirea” semenilor ce se află în preajma unor astfel de copii educați în spiritul respectării naturii, ceea ce nu poate fi decât un lucru îmbucurător, un plus adus mediului înconjurător, dar și existenței noastre în acest mediu.
Plimbările prin centrul orașului au adus în atenția copiilor diferite tipuri de poluare: fonică și cea provocată de degajarea în aer a gazelor de eșapament. Educatoarea le-a explicat că arborii plantați în oraș au un rol deosebit de important pentru că ramurile lor funcționează asemenea unor filtre naturale ce rețin impuritățile din aer, ceea ce a dus la concluzia desprinsă de copii: că orașele au nevoie de mai mulți copaci pentru ca noi să inspirăm un aer mai curat.
Atât vizita la Grădina Zoologică din Rădăuți, cât și cea la Muzeul de Științe ale Naturii din Suceava, au familiarizat copiii cu animale din zonă, dar și cu cele exotice, cu varietatea speciilor acestora, modul lor de hrănire și au înțeles de ce unele animale și plante sunt ocrotite de lege.
Experiența acumulată în cadrul acestor activități a dus la o îmbunătățire calitativă a activităților desfășurate ulterior în sala de grupă sau au completat achizițiile însușite anterior acestor activități ce au avut loc în mijlocul naturii. Materialele colecționate, suvenirurile pe care natură ni le oferă cu generozitate au completat mijloacele de învățământ existente, contribuind la desfășurarea eficientă a activității didactice din grădiniță.
Contactul nemijlocit al copiilor cu acest tip de activități, acțiunile organizate responsabil de către educatoare – cu obiective accesibile și posibil de realizat, cu conținuturi, strategii didactice și tematici corespunzătoare, de actualitate – sporesc eficiența demersului educațional, dat fiind cunoscută marea disponibilitate a celor mici de a descoperi și asimila tot ceea ce stârnește curiozitatea lor vie. Activitățile cu conținut ecologic își găsesc finalitatea în comportamentele dobândite de copii: de a fi mai buni, mai sensibili față de mediul înconjurător, de a fi mai protectori, de a acționa mai disciplinat, de a fi mai responsabili, mai plini de inițiativă, care reacționează repede și la timp atunci când este vorba despre respectarea drepturilor naturii.
3.4. Impactul educației ecologice asupra preșcolarilor
Implicarea unității de învățământ la Programul Național Ecogrădinița este o oportunitate pentru toți participanții la actul educației prin care se facilitează schimbul de idei, de proiecte și activități pe teme ecologice, constituind totodată un liant între grădinițe și școli din localitate, județ sau din țară. Prin acest program promovăm propriile acțiuni, dar avem și șansa de a ne perfecționa continuu, învățând din experiența celorlalți parteneri.
Ideea în jurul căreia sunt organizate toate acțiunile noastre este că efortul fiecăruia, fie copil sau adult implicat în acest demers educațional, trebuie încurajat în vederea promovării și cultivării în rândul comunității a conceptelor ecologice cu privire la un mediu sănătos.
În cadrul programului s-a urmărit, în primul rând, creșterea competențelor profesionale ale cadrelor didactice în domeniul educației ecologice, acestea răsfrângându-se în capacitatea copiilor de a interacționa cu mediul, de a sesiza problemele cu care se confruntă acesta și de a găsi soluții, cu scopul protejării mediului înconjurător. Educatoarele i-au implicat pe copii în acțiuni diversificate și captivante, dar și pe părinții acestora, ca parteneri principali, realizând astfel o punte între idei, concepte, activități pornite de la două generații. S-au organizat astfel acțiuni comune, concursuri, întâlniri, diseminări etc. prin care părinții au reușit să-și învețe copiii să acționeze cu respect față de mediu, dar și preșcolarii, la rândul lor, și-au „educat” părinții în spiritul abordării unei atitudini specifice doar „adevăraților ecologiști”.
Grădinița noastră s-a implicat în activități de colectarea selectivă a deșeurilor, în activități de formare a unor deprinderi de utilizare responsabilă a apei, energiei și conștientizarea necesității economisirii acestor resurse. Exemple de activități: concursuri pe teme ecologice, activități demonstrative de observare și măsurare a poluării apei Sucevei, plantare de pomi – Luna pădurii, Ziua Pământului – expoziție de flori plantate și îngrijite de copii, Ziua Mediului – sensibilizarea opiniei publice prin distribuirea unor fluturași, stegulețe inscripționate cu diferite desene, mesaje cu temă ecologică. Copiii au participat la activități de igienizare a unor zone publice, observând astfel direct influența activității omului (benefică sau nu) asupra mediului. În cadrul acestui program am planificat o serie de excursii tematice, acestea fiind un mijloc eficient prin care se realizează interacțiunea copil-mediu, dar prin care am încercat să schimbăm mentalitatea oamenilor vizavi de ieșirile la iarbă verde, unde în urma vizitatorilor rămân tone de gunoi, focuri făcute la întâmplare, arbori cu scoarțe scrijelită etc. Astfel i-am învățat pe copii să stea față-n față cu natura, pentru că ea nu este doar o simplă sursă de destindere, ci este un inepuizabil izvor prin care ne putem desăvârși educația intelectuală cu scopul de a procesa orice informație primită în vederea formării unei personalități armonioase și creatoare, în formarea comportamentului ecologic a viitorului cetățean capabil să-și exercite în mod responsabil rolurile cu care societatea îl va investi.
Datoria noastră, a educatorilor de azi și de mâine, este de a transmite atât copiilor, cât și comunității în care locuim următorul mesaj: „viitorul omenirii este în mâinile noastre”.
Pornind de la această idee am încercat, printr-o poveste creată să implic copiii în „destinul” nefericit al unui brăduț care a fost despărțit de familia sa care a fost tăiată în vederea comercializării în perioada sărbătorilor de iarnă. Puterea exemplului dat de personajul principal, Matei, dar și de colegii acestuia au ajutat copiii să înțeleagă că „acasă” pentru brăduții naturali înseamnă pădurea, că împodobirea lor este o bucurie de scurtă durată pentru noi, dar un nemăsurat rău pe care-l producem naturii prin defrișarea locurilor împădurite.
Am constatat, după terminarea vacanței de iarnă, că povestea brăduțului a avut un impact deosebit asupra copiilor care mi-au povestit cum au insistat ca părinții lor să achiziționeze brazi artificiali pentru a salva viața celor din pădure. Prin discuțiile pe care le-am avut cu părinții și copiii am realizat că mi-am atins din plin obiectivele și pot spune că am format o convingere, am trasat un nou mod de gândire și sper ca în preajma sărbătorilor de iarnă să existe în fiecare casă un brăduț artificial sau unul confecționat chiar de ei, care să suplinească cu succes frumusețea trecătoare a bradului căruia îi răpim copilăria, tinerețea, condamnându-l la moarte timpurie. (anexa 2)
Anotimpul bogăției și al frunzelor ruginii, curiozitatea copiilor ce au început un nou an de grădiniță m-au inspirat și am creat pentru ei o povestioară care să-i facă să înțeleagă mai ușor evoluția unei plante și alegându-l pe Nelu, un copil de grădiniță, în persoana căruia fiecare se va regăsi, preșcolarii vor accepta cu siguranță să călătorească și să descopere lucruri interesante împreună cu el. Cred că prin ochii lui Nelu realitatea lumii înconjurătoare va trezi interesul și curiozitatea micilor ascultători, iar natura va deveni prietena copiilor după ce le va dezvălui încă un mister ascuns în paginile nescrise ce stau în fiecare frunză, floare, rod, în scoarța copacilor și-n fiecare culoare ce-și pune amprenta o dată cu succesiunea minunatelor anotimpuri ce-și știu rostul „de când e lumea și pământul”. (anexa 3)
Indiferent de modul în care am ales să abordez fiecare activitate planificată, toate s-au centrat pe ideea de a familiariza preșcolarii, dar și părinții sau alți membri ai comunității locale, cu problemele de mediu, de a-și forma deprinderi și obișnuințe necesare de cunoaștere și protejare a naturii, de a dobândi și de a-și consolida cunoștințele despre natură, de a se implica în acțiuni sociale utile (îngrijirea plantelor, amenajarea grădinilor, plantarea de pomi), de a-și forma deprinderea de a petrece timpul liber în mijlocul naturii etc.
Contactul nemijlocit al copiilor cu aceste activități sporesc eficiența demersului educațional, dat fiind cunoscută marea disponibilitate a celor mici de a descoperi și asimila tot ceea ce stârnește curiozitatea lor vie. Activitățile cu conținut ecologic își găsesc finalitatea în comportamentele dobândite de copii: de a fi mai buni, mai sensibili față de ambient, de a fi mai protectori, mai plini de solicitudine, de a acționa mai disciplinat, de a fi mai responsabil, mai plin de inițiativă și mai prompți în respectarea unor reguli.
Activitățile de educație ecologică ajută copiii să manifeste sensibilitate față de întreg mediul și problemele lui; ajută copiii să înțeleagă funcționarea mediului, interacțiunea oamenilor cu mediul și despre cum pot fi rezolvate problemele legate de mediu; copiii dobândesc valori și sentimente de grijă față de mediu; să utilizeze cunoștințele și abilitățile dobândite, în vederea unor acțiuni pozitive și bine gândite care vor conduce la rezolvarea problemelor mediului.
Prin activitățile ecologice desfășurate cu profesionalism copiii se dezvoltă intelectual, emoțional, volițional, moral. Prin observări concrete copiii evaluează sănătatea mediului și îndrumați de educatoare pot găsi măsuri de protecție. Astfel, se formează atitudini pozitive față de mediul degradat. Prin unele activități desfășurate cu preșcolarii, aceștia pot constitui model pentru adulți, înfrânând unele impulsuri ale adulților care distrug într-o clipă armonia naturii.
Bibliografie:
Breben, S., Nițu A., Tuturugă M., (2007), Mascota Eco te învață!, Editura Decesfera, București
Cerghit, I. (1997), Metode de învățământ, Ediția a III-a, Editura Didactică și Pedagogică, București
Chicioreanu, T.D., Popovici, M.M. (2003), Proiectarea didactică, Editura Printech, București
Cucoș, C., (1999), Pedagogie, Editura Polirom
Cucos, C. (coord.), (1998), Psihopedagogie pentru examenele de definitivat și grade didactice, Polirom, Iași
Geamănă N.A.(coord.), (2013), Educație ecologică – îndrumar pentru activitatea în grădiniță și la clasa pregătitoare – Editura Arlequin, București
Geamănă, N.A., (2008), Educația ecologică la vârsta preșcolară, C.N.I.”Coresi” S.A., București
Geamănă, N.A., (2005), Ecogrădinița – suport de curs, prezentat la modulul de formare a cadrelor didactice implicate în proiecte de educație ecologică la nivel preprimar și primar, Satu-Mare
Voiculescu, E. (2001), Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, București
*** (1977), Valoarea formativă a activităților din grădiniță – culegere metodică editată de Revista de Pedagogie, București
CAPITOLUL 4
COORDONATE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII
4.1. Ipoteza și obiectivele cercetării
4.2. Planul cercetării
4.3. Metode de cercetare
4.4. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute
4.5. Concluzii
CAPITOLUL 4
COORDONATE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII
4.1. Ipoteza și obiectivele cercetării
IPOTEZA DE LUCRU
Cunoscută ca fiind o educație globală, educația ecologică începe încă de la primul contact al copilului cu mediul înconjurător și se perfecționează pe tot parcursul vieții noastre. O prioritate a educației ecologice este de a forma copiilor o conduită și o conștiință ecologică ce debutează în familie, și apoi organizată și planificată riguros în grădiniță, școală și liceu. Printr-o gamă variată de activități și o diversitate de situații de învățare propuse copiilor, prin contactul nemijlocit cu natura, prin familiarizarea lor cu problemele ce degradează iremediabil mediul, se vor forma, treptat, valori morale ce vor defini cetățeanul de mâine – o persoană implicată, cu un rol activ și decisiv în ameliorarea și rezolvarea problemelor de mediu.
Scopul educației ecologice este de a identifica și găsi soluții pentru multitudinea acestor probleme utilizând achizițiile anterioare ale activității de învățare și calitățile gândirii.
Participarea la activități de educație ecologică desfășurate într-o manieră activ-participativă modifică pozitiv judecata copiilor, ei ajungând să discearnă între comportamentele pozitive și negative în raport cu natura, să înțeleagă ce factori asigură menținerea vieții, ce este sănătos/ nesănătos în alimentație, cum iau naștere anumite lucruri în natură, ceea ce are viață și ceea ce nu este însuflețit etc. Astfel, grădinița, poate avea un rol definitoriu în competiția ce poate fi numită sugestiv „preșcolarii de azi, cetățenii responsabili de mâine”. Orice lucru învățat temeinic și corect la timp este în beneficiul individului, dar și al societății, fiind știut faptul că este mai greu să corectezi deprinderi însușite haotic, la o vârstă când comportamentul și caracterul sunt mai greu de modelat.
Plecând de la aceste argumente, am formulat următoarea ipoteză de cercetare: dacă în activitățile de educație ecologică se vor aplica cele mai potrivite și mai diverse modalități de realizare, atunci aceste activități vor contribui la formarea convingerilor și comportamentelor ecologice, la educarea unei conștiințe ecologice, la dezvoltarea unor deprinderi de îngrijire a naturii, la educarea unei atitudini responsabile față de mediu, la gestionarea rapidă și corectă a problemelor mediului în care trăim, la sensibilizarea și implicarea tuturor membrilor societății în „viața” naturii cu scopul de a nu rămâne simpli spectatori, ci adevărați adepți implicați în protejarea și apărarea drepturilor Pământului.
OBIECTIV GENERAL:
Cercetarea își propune să reliefeze influența modalităților variate, moderne asupra instruirii preșcolarilor în cadrul activităților derulate prin Programul Național „Ecogrădinița” – la nivelul unității – prin proiectul „Ecoul naturii”, prin activitățile educative desfășurate în cadrul domeniilor: Științe; Om și Societate, precum și prin activitățile extrașcolare și extracurriculare.
OBIECTIVE SPECIFICE:
Stabilirea comportamentelor negative la copii față de natură și atenuarea sau chiar excluderea lor;
Dobândirea unor elementare cunoștințe ecologice, care să conducă la înțelegerea problemelor de mediu;
Formarea de priceperi și deprinderi de protecție și îngrijire a mediului, ca urmare a desfășurării activităților planificate în cadrul proiectului;
Stimularea participării copilului la activitățile aplicative, prin fructificarea concluziilor studiului.
Urmărind obiectivele generale prevăzute în programa preșcolară, am planificat obiectivele de referință concretizate în performanțele finale, pe care preșcolarii trebuie să le realizeze după fiecare etapă.
În vederea atingerii obiectivelor propuse, am extins unele conținuturi, am urmărit ca modalitățile de realizare a activităților ecologice să fie adaptate cerințelor actuale, am aplicat strategii didactice diverse, rezultatul vizat fiind formarea deprinderilor practic – gospodărești, de cosmetizare, igienizare a mediului etc. și, nu în ultimul rând, de a plia stilul propriu de muncă după specificul fiecărei activități și grup de lucru, de a construi un mediu educațional care să motiveze copilul în procesul de protejare a naturii.
Activitățile planificate au respectat particularitățile de vârsta și individuale ale preșcolarilor, au urmărit să le trezească curiozitatea și interesul pentru cunoaștere, imaginația creatoare etc. prin ineditul abordării și au fost concepute ca un tot unitar, implicând în aceeași măsură procesele afective, cognitive și volitive.
Diversitatea metodelor și tehnicilor de predare – învățare – evaluare aplicate în activitățile desfășurate pentru atingerea scopului și obiectivelor stabilite, efortul susținut pentru stimularea interesului preșcolarilor față de temele propuse au condus la cunoașterea lumii înconjurătoare formându-le reprezentări, noțiuni corecte, științifice, formându-le, în același timp, deprinderi de îngrijire și protejare a mediului, le-a conturat atitudini pozitive în raport cu tot ceea ce-i înconjoară: plante, animale, mediu, rezultatul fiind o conduită, un comportament prin care am realizat că toate obiectivele propuse au fost atinse.
4.2. Planul cercetării
Specificul evaluării în învățământul preșcolar
În evaluare sunt implicate intuiția dar și rezultatele constatative la care s-a ajuns în urma decodificării acelor repere semnificative utile evaluării. La vârstele mici acționează preponderent intuiția dar „treptat se dezvolta capacitatea de a folosi observația evaluativă, ce presupune intrusiuni tot mai rafinate de prelucrarea a materialului de observație prin gândire si inteligentă” (Ursula Șchiopu, 1999). Având în vedere caracterul formativ-educativ al activității din grădiniță, evaluarea poate oferi date incomplete, parțiale, unele așteptări fiind atinse ulterior, în etapele următoare, fiind știut faptul că la această vârstă evaluarea nu poate nota un „diagnostic” categoric. De aceea, evaluarea preșcolarilor permite prognoze pe termen scurt (Tomșa Gh., Tomșa R,P.180, 2005). Acțiunile evaluative nu vizează doar rezultatele pe care le obțin copiii la un moment dat, ci și la ce pot conduce aceste caracteristici în perspectivă, cuprinzând și aspecte neobservabile, ca de ex.: înțelegerea și prelucrarea informațiilor, traducerea lor în comportamente utile în adaptare, în modul de a gândi și a simți al copilului. Numai formându-și o imagine clară și corectă despre mediu, copiii îl pot proteja și ocroti.
Evaluarea este finalitatea la care se ajunge printr-o succesiune de evenimente ce pleacă de la stabilirea scopurilor pedagogice la proiectarea și executarea programului de realizare a scopurilor propuse, pentru a ajunge în final la măsurarea aplicării programei. Pentru a putea vorbi de o evaluare eficientă este necesar să existe o asociere între toate formele de evaluare, să se realizeze o evaluare continuă și complexă.
Referindu-mă la procesul instructiv-educativ din grădiniță voi descrie succint cele trei tipuri de evaluare:
Evaluarea inițială stabilește nivelul de pregătire al subiecților la începutul unui program de instruire. Cunoașterea capacităților de dobândire de cunoștințe ale copiilor, a nivelului lor de dezvoltare de la care se pornește și a gradului în care stăpânesc cunoștințele necesare asimilările conținutului etapei ce urmează, constituie o condiție hotărâtoare pentru reușita activității didactice.
Evaluarea formativă presupune valorificarea rezultatelor pe tot parcursul desfășurării activității. Nu se poate trece la etapa următoare de achiziție de noi cunoștințe, până când nu se obțin rezultatele scontate. Evaluarea formativă urmărește progresele copiilor de la începutul pană la sfârșitul programului de instruire, iar "rezultatele obținute stau la baza elaborării unor strategii de activitate didactică diferențiată" (Todoran D., p. 192, 1998) înlăturând eșecul.
Prin verificări și aprecieri continue pe tot parcursul activităților, prin observări sistematice a comportamentului copiilor, prin analiza factorilor care au condus la rezultatele obținute de copii, putem realiza evaluarea formativă.
Evaluarea sumativă reprezintă modul tradițional de verificare și apreciere a rezultatelor și constă în aprecierea performanțelor după o perioadă mai lungă de timp corespunzătoare unui capitol, unui semestru sau unui an școlar, în scopul întăririi și stabilizării noilor comportamente achiziționate (Ezechil L., Păiși Lazărescu M.,p.159, 2002). Metodologia evaluării sumative privind performanțele copiilor cuprinde: observarea curentă, diferite probe orale/ scrise/ practice, analiza rezultatelor/ activităților copiilor, testele.
ETAPELE CERCETARII
Cercetarea este structurată pe trei etape:
Etapa constatativă
Etapa formativ – ameliorativă
Etapa finală – evaluativă
ETAPA CONSTATATIVĂ (PRETEST)
Desfășurată în perioada 01.10.2014/ 19.12.2014, această etapă a cuprins aplicarea unor tehnici diverse de monitorizare și evaluare a progresului copiilor: verificarea prin probe orale, analizarea produselor copiilor pentru a se cunoaște nivelul inițial al achizițiilor cognitive și practice, ale eșantionului de copii. În perioada stabilită pentru evaluarea inițială, cunoștințele copiilor au fost testate atât prin fișe de lucru, cât și oral, ceea ce a constituit un prim pas în inițierea cercetării permițându-mi să apreciez corect nivelul cunoștințelor copiilor, dezvoltarea lor socio-afectivă și comportamentală, interesul pentru ceea ce îi înconjoară etc. O metodă eficientă care mi-a furnizat o serie de informații despre dezvoltarea socio-afectivă și comportamentală, despre golurile informaționale, dar și despre disponibilitățile lor intelectuale, despre aptitudinile copiilor privind protecția și îngrijirea mediului, a fost metoda observației.
Probele aplicate au determinat în ce măsură copiii au sau nu au cunoștințe, deprinderi, comportamente ce vizează protecția și îngrijirea mediului.
Exemple de probe:
Denumirea probei orale: „Pic, pic, pic, câte puncte-mi dai?”
Scop: Cunoașterea caracteristicilor apei; cunoașterea factorilor poluanți ai apei.
Sarcini: – Spune ce știi despre apă
– Enumeră cele trei stări de agregare ale apei
– Precizează importanța apei
– Exemplifică acțiuni prin care putem polua apa.
Punctaj: Aceasta probă s-a punctat prin acordarea a câte 2 puncte pentru realizarea primelor trei sarcini și a 3 puncte pentru ultima sarcină.
Denumirea probei orale (de integrare a noțiunilor): „Cine-i și de unde-i?”
Scop: Verificarea capacităților de generalizare și gradul de însușire a unor noțiuni.
Sarcini: – Numește trei arbori din pădure;
– Indică trei animale/ trei plante din lume pe cale de dispariție;
– Enumeră două flori protejate prin lege din țara noastră;
– Redă un dialog scurt între un animal pe cale de dispariție și un vânător.
Punctaj: Aceasta probă s-a punctat prin acordarea a câte 2 puncte pentru realizarea primelor trei sarcini și a 3 puncte pentru ultima sarcină.
Joc didactic: „Un mediu potrivit, un animal fericit”
Scop: Consolidarea deprinderilor de asociere a animalelor în funcție de mediul de viață.
Sarcina didactică: Gruparea animalelor în funcție de mediul de viață.
Regula jocului: Fiecare copil primește câte o planșă reprezentând un mediu de viață al animalelor – pădure, mediu acvatic, junglă, deșert, zonă polară și câte un set de jetoane cu animale răspândite în cele cinci medii de viață. Ei vor alege animalele și le vor grupa în funcție de mediul de viață ilustrat pe planșa primită.
Punctaj: Aceasta probă s-a punctat prin acordarea a câte 3 puncte pentru două animale așezate corect, a 6 puncte pentru patru animale așezate corect și 9 puncte pentru grupa completă de 6 animale așezate corect.
Joc pentru învățarea unor reguli de comportament social: „Întâlnirea lui Lupușor cu Piti-Manieratul”
Scop : Învățarea și aplicarea corectă a normelor de comportament social.
Regula jocului: Fiecare copil îi este atribuit rolul unui animal din pădure. Lupușor, personajul principal va interpreta un rol negativ, manifestând un comportament necivilizat în raport cu tot ceea ce-l înconjoară: va călca spațiul verde, va arunca hârtii, va rupe flori și crengi de copaci, va aprinde focul în pădure, va ataca un alt animal, va arunca pietre cu praștia în păsări, va vâna animale etc. Copiii vor sesiza daunele pe care le-a produs Lupușor, își vor exprima acordul/ dezacordul față de comportamentul acestuia. Copilul care va numi cele mai multe comportamente neadecvate, cu atât va obține un punctaj mai mare, primind la final și o diplomă pentru cel mai bun Piti-Manierat.
Punctaj: Aceasta probă s-a notat prin acordarea unui punct pentru fiecare comportament greșit, sesizat de copil.
Denumirea probei scrise: „Patrula Eco-desenatorii în acțiune”
Scop: Reprezentarea prin desen a unui mesaj ecologic: îngrijește florile, reciclează deșeurile, plantează copaci, îngrijește animalele, construiește căsuțe pentru păsărele, colectează selectiv deșeurile, economisește apa și energia electrică etc.
Sarcini: – Privește imaginile și spune ce reprezintă ele;
Conturează și apoi colorează adecvat;
Exemplifică câteva modalități prin care copiii pot contribui la păstrarea și ocrotirea sănătății mediului înconjurător.
Punctaj: Fiecare item s-a notat cu 3 puncte. În funcție de punctele acumulate s-a determinat tipul de comportament – Necesită sprijin, în dezvoltare sau atins.
Joc de rol: „De-a excursioniștii”
Scop: Familiarizarea și deprinderea copiilor cu reguli de securitate personală și comportamente adecvate în raport cu mediul înconjurător, aplicate în cadrul drumețiilor și excursiilor.
Desfășurare: Inițial se vor planifica, împreună cu copiii, etapele necesare organizării unei excursii – pregătirea va începe cu câteva zile înainte: se va stabili un itinerar, se va anunța acțiunea printr-un afiș sugestiv, se va preciza felul în care trebuie să fie echipați copiii și ce materiale va conține rucsacul (șervețele, apă, aparat foto, umbreluță etc.) și se vor stabili atât punctele tari, dar și punctele slabe ce vor putea influența bunul mers al acțiunii în aer liber. În cadrul jocului de rol copiii vor imita acțiuni de tipul: se vor orienta cu ajutorul unei busole, vor alege un loc pentru ridicarea unui cort, vor căuta lemne pentru foc și le vor aprinde într-un loc special amenajat, vor servi prânzul apoi vor strânge ambalajele și nu uita să stingă focul. În timpul jocului simbolic vor observa comportamentul unor animale sălbatice aflate în mediul lor natural.
Punctaj: Se va puncta modul în care preșcolarii au participat la desfășurarea jocului. Copiii care nu s-au implicat în joc, fiind simpli spectatori, au 0 puncte, 3-4 puncte au fost acordate copiilor care au reușit să rezolve parțial sarcinile distribuite, iar 8-9 puncte au revenit preșcolarilor care au imitat cel mai bine acțiunile date, au descris detaliat comportamentul animalelor, au participat activ, dovedind inițiativă și au găsit soluții plauzibile unor probleme apărute în timpul „excursiei”.
Activitate practic – gospodărească: „Cantina prichindeilor sănătoși”
Scop: îmbogățirea și sistematizarea cunoștințele referitoare la o alimentație sănătoasă
Desfășurare: Copiii au interpretat cu succes roluri din viața cotidiană „micii bucătari,/ nutriționiști,/detectivii meniurilor sănătoase”, îmbogățindu-și și sistematizându-și cunoștințele referitoare la alimentația sănătoasă, fiind capabili, la sfârșitul activității, să recunoască alimentele sănătoase/dăunătoare sănătății, să înțeleagă și să utilizeze termeni specifici alimentației sănătoase, să recunoască produse ce aparțin fiecărei trepte din piramida alimentelor, formându-și astfel un comportament care promovează stilul de viață sănătos. Copiii au realizat și au completat Piramida (Floarea) Alimentației Sănătoase.
Grupul „nutriționiștilor” au adresat apoi câteva întrebări: „Despre ce am discutat în prima parte a activității?” „Care sunt principalele grupe de alimente?” „Enumerați câteva alimente sănătoase!” Grupul „ Detectivii meniurilor sănătoase” a creat un meniu sănătos pentru o zi, respectând cele trei mese principale. Ei au avut de ales dintr-o multitudine de imagini pe care le-au lipit pe farfurii de unică folosință (din carton), care au fost afișate în oferta „Cantinei Prichindeilor sănătoși”. Ultimul grup, „Micii bucătari”, în funcție de ingredientele pe care le are cantina, în special fructe și legume, au pregătit împreună cu membrii celorlalte două grupuri, un meniu bazat pe fructe și unul pe legume – o ciorbă de legume și o salată de fructe.
La sfârșitul zilei toți copiii, și chiar părinții, au savurat delicioasele și sănătoasele meniuri.
Itemi: 1. Completează corect Piramida alimentelor
2. Recunoaște alimentele sănătoase/dăunătoare sănătății
3. Creează un meniu sănătos pentru cele trei mese principale ale zilei
4. Folosind ingredientele date, pregătește un meniu
Punctaj: Aceasta probă s-a punctat prin acordarea a câte 2 puncte pentru realizarea primelor trei sarcini și a 3 puncte pentru ultima sarcină.
Probă scrisă – desen: „Alege între DA și NU!”
Scop: Clasificarea acțiunilor omului asupra naturii, în acțiuni pozitive/negative și reprezentarea lor prin desen, de către copii.
Itemi: 1. Exemplifică acțiuni prin care omul deteriorează, poluează mediul înconjurător
2. Enumeră acțiuni prin care omul ajută la protejarea și salvarea naturii
3. Desenează, în dreapta foii o acțiune pentru Așa DA!, iar în partea stângă o acțiune pentru Așa NU!
Punctaj: Fiecare sarcină realizată corect a adus copilului câte 3 puncte.
Probă practică „Florile, pasiunea mea”
Scop: Formarea unor deprinderi corecte de îngrijire a plantelor de la Colțul verde
Desfășurarea probei: Copiii, Grădinarii zilei, vor avea grijă pe parcursul întregii zile de florile din sala de grupă. Ei se vor sigura că ele beneficiază de apă, de lumină, că nu au praf pe frunze, vor înlătura buruienile și frunzele uscate.
Punctaj: s-au acordat 9 puncte pentru realizarea tuturor sarcinilor menționate, 6 puncte pentru două sarcini realizate și 0 puncte pentru neîndeplinirea nici unei sarcini date.
Probă practică „Bunny, urechiatul prietenos”
Scop: Formarea deprinderii de a hrăni și a proteja micile viețuitoare
Desfășurarea: În cușca iepurașului din sala de grupă, copiii vor face curat, vor pregăti diferite meniuri pentru prietenul lor, Bunny: rondele de morcovi, pâine uscată, trifoi etc. și un vas cu apă.
Punctaj: s-au acordat 9 puncte pentru realizarea tuturor sarcinilor menționate, 6 puncte pentru două sarcini realizate și 0 puncte pentru neîndeplinirea nici unei sarcini date.
În urma centralizării datelor obținute în perioada alocată evaluării inițiale am realizat un „portret” al grupei, în general, dar și al fiecărui preșcolar, în particular, stabilind astfel nivelul de cunoștințe al copiilor, comportamente și deprinderi privind educația ecologică, însușite la grupa mijlocie, ceea ce mi-a fost de un real folos în conturarea activității viitoare. Pentru a corecta unele neajunsuri constatate în această perioadă, am ales măsuri ameliorative eficiente, centrate pe copil, iar în etapa ulterioară am elaborat, am proiectat și am realizat demersuri didactice eficiente, utilizând strategii didactice adecvate, modalități de realizare variate, privind ideea formării unor convingeri ecologice la copii și a unui comportament pozitiv față de mediul înconjurător.
ETAPA AMELIORATIVĂ
S-a desfășurat în perioada 05.01.2015-29.05.2015 și a cuprins proiectarea, organizarea și desfășurarea unor activități, care să răspundă obiectivelor propuse, urmărindu-se antrenarea tuturor copiilor în cadrul activităților planificate.
Cercetarea a constat în aplicarea unui set de probe, a observației pe tot parcursul anului școlar, a analizei produselor copiilor privind dezvoltarea comportamentelor în diferite etape, în urma implementării activităților noi și atractive propuse.
Astfel, în cadrul activităților planificate în cadrul proiectului educativ „Ecoul naturii”, prin activitățile educative desfășurate în cadrul Domeniului Științe și a Domeniului Om și Societate, dar și prin activități extracurriculare am reușit să îmbin eficient metodele tradiționale cu cele moderne, interactive care să-i antreneze pe copii, să le formeze deprinderi printr-un conținutul cât mai accesibil și atractiv, încercând în același timp să respect atât particularitățile de grup cât și pe cele individuale – capacitate de înțelegere, putere de asimilare, aptitudini, tipuri de inteligență.
Verificarea, aprecierea și centralizarea rezultatelor obținute de preșcolari, le-am realizat pe parcursul tuturor activităților planificate, respectând aceste etape. Evaluarea s-a realizat oral – pe baza întrebărilor, în cadrul jocurilor distractive, jocuri exercițiu, jocuri didactice și pe baza completării, fișe de dezvoltare la finalul unei teme săptămânale, al unui proiect tematic, sfârșit de semestru sau de an școlar, sau în cadrul activităților extrașcolare planificate în săptămâna „Școala altfel”.
În etapa formativă am îmbinat metoda observației cu cea a experimentului, cea interviului cu cea a analizei produselor activității preșcolarilor, acestea urmând să-mi confirme dacă preșcolarii și-au însușit cunoștințele și-au format priceperi și deprinderi practice, stabilite prin obiectivele urmărite.
Activitățile de tip outdoor au avut cea mai mare pondere deoarece am considerat că astfel pot asigura cadrul optim și cele mai eficiente mijloace prin care copiii își pot forma noțiuni clare, corecte și complexe despre natură. Observările spontane și cele dirijate mi-au oferit un „grafic” prin care am observat și am analizat cum se schimbă și se perfecționează progresiv atitudinea copiilor față de natură, de la o activitate la alta. În cadrul cercetării, observația a avut drept scop surprinderea unor aspecte privind formarea la copii de convingeri și deprinderi ecologice în vederea asigurării și menținerii unui mediu natural curat și sănătos.
Avantajul de care se bucură educatoarele este acela că vârsta preșcolară este vârsta curiozității, a dorinței de explorare și a energiei debordante a copiilor care poate fi canalizată și orientată spre descoperirea lumii în care trăiesc.
Am organizat vizite la Grădina Zoologică din Rădăuți cu scopul de a forma copiilor reprezentări clare și corecte despre animalele care trăiesc în captivitate: alcătuirea corpului, culoarea blănii/ pielii, statura, modul de deplasare, modul de hrănire, comportamentul în cadrul familiei din care face parte etc. În funcție de observațiile făcute, copiii au adresat întrebări, au schimbat impresii și au căutat soluții pentru situațiile ipotetice în care i-am antrenat prin conversație, folosind, astfel, cu succes problematizarea.
Excursia din pădurea de la Putna le-a oferit o experiență de neuitat. Brazii impozanți, imensitatea pădurii, ecoul, ciripitul păsărelelor, aerul curat de munte au constituit un „material” de studiat neprețuit care i-a apropiat pe cei mici de frumusețea pură, sălbatică a naturii. Excursia a fost un bun prilej de a vorbi și despre efectele poluării, despre defrișarea necontrolată a pădurilor și efectele sale, despre deteriorarea continuă a mediului cauzată de inconștiența omului.
Noțiunile însușite în timpul acestei lecții-vizită au fost evaluate în cadrul activităților din sala de grupă, pe baza unui plan prestabilit ce au solicitat copiii să realizeze clarificări, sinteze, generalizări privind cunoștințele despre natură, despre plante și animale, dar și despre respectarea drepturilor naturii în calitate de cetățeni responsabili.
O altă activitate s-a desfășurat pe un teren viran înconjurat de arbori, de la marginea orașului. Copiii au avut posibilitatea de a recunoaște arborii, de a culege plante medicinale, de a observa păsările, dar și de a se organiza în echipe părinți – copii – cadre didactice în vederea ecologizării spațiului „sufocat” de multitudinea deșeurilor aruncate la întâmplare și care sunt o amenințare pentru aceste ecosisteme prezente.
Plantele medicinale culese ne-au oferit, la grădiniță, o altă activitate fructuoasă: am învățat care sunt părțile componente, care sunt folosite în prepararea ceaiurilor, a tincturilor, ce efecte benefice în tratarea diferitelor afecțiuni, când și cum se recoltează, cum se conservă prin uscare, cum se prepară ceaiul, cum se servește etc. Pornind de la aceeași activitate din natură am desfășurat jocuri de masă: reconstituirea unor imagini cu plante medicinale, selectarea acțiunilor benefice/ dăunătoare pentru mediul înconjurător sau am solicitat copiii să exprime liber, prin desen, impresii, elemente și imagini din drumeție.
Punctaj: copiii care au redat prin desen, schematic doar câteva elemente au obținut între 0-3 puncte (Necesită sprijin), cei care au desenat un peisaj fără a surprinde alte detalii au primit între 5-6 puncte (Comportament în dezvoltare), iar maximul de puncte a fost acordat copiilor care au detaliat itinerarul și au surprins aspectul neîngrijit al terenului, dar și copiii care au contribuit la adunarea deșeurilor, la salvarea micilor viețuitoare care locuiesc în acest mediu (Comportament atins). Copiii au găsit câte un titlu sugestiv pentru propria creație.
Experimentele realizate în sala de grupă au format copiilor reprezentări clare despre condițiile ce favorizează creșterea și dezvoltarea plantelor, despre rolul fiecărei părți componente. Astfel, la Colțul verde am observat cum rădăcina are rolul de a fixa planta în pământ, de a extrage apa și substanțele nutritive. Prin comparație, o plantă cu rădăcină și una căreia i s-a tăiat rădăcina și a fost plantată tulpina în pământ, copiii au experimentat cele două aspecte diferite și modificările care au survenit în câteva zile. Am experimentat, de asemenea, rolul aerului, al luminii în dezvoltarea plantei, procesul de transpirație și respirație, rolul frunzelor etc. Un alt proces urmărit, cu interes, de preșcolari a fost acela al germinației boabelor de porumb, de grâu și de fasole, în anumite condiții de viață. Fiind un experiment ce s-a întins pe o perioadă de aproximativ două luni am observat dirijat, dar și spontan diferitele efecte pe care le-am produs intenționat: boabele care au fost puse în recipiente diferite au fost „tratate” în mod diferit: udate cu apă curată/ cu apă cu detergent, lăsate fără apă, ținute la cald/ în frig, ținute la aer/ acoperite cu boluri de sticlă. Tate recipientele au fost etichetate, iar constatările din urma observărilor efectuate au fost consemnate în jurnalul „Și plantele au viață!” unde am atașat fotografii, comentarii și impresii.
Activitățile practic-gospodărești au fost o urmare firească a observărilor și experimentelor ce s-au desfășurat anterior. Cunoștințele dobândite în timpul acestora le-a fost de un real folos în activitățile de îngrijire a plantelor din preajma grădiniței – au afânat pământul, au plantat flori, le-au udat și au plivit buruienile. Împreună cu preșcolarii de la G.P.N. Nr. 6 au plantat în curtea grădiniței câteva răsaduri de ceapă, de roșii și ardei și au urmărit plantele în diferitele lor stadii de dezvoltare.
Activitățile de voluntariat în beneficiul naturii au constitui o prioritate de-a lungul întregului an școlar. Implicând copii, părinți și cadre didactice am desfășurat acțiuni de ecologizare a spațiilor „invadate” de deșeuri. Am participat la acțiuni de colectare selectivă a deșeurilor, de reciclare a acestora. Am învățat să confecționăm diferite obiecte, costume ecologice folosind materiale refolosibile pe care le-am expus sau am participat cu ele la diferite concursuri de gen.
Contactul direct cu natura, diversitatea acțiunilor și rezultatele lor, impactul asupra simțurilor micilor cercetători a determinat lărgirea orizontului de cunoaștere, stimularea interesului pentru cunoașterea frumosului din natură, educarea dragostei pentru protecția și îngrijirea naturii, al simțului civic, al responsabilității.
Holul grădiniței a „găzduit” în permanență o originală expoziție cu tematică ecologică. Lucrările erau schimbate periodic, iar interesul copiilor de a contribui la extinderea acestui spațiu a fost evident prin faptul că de multe ori realizau și acasă lucrări pe care le aduceau să le expună la grădiniță.
Pentru a avea unele reprezentări și despre medii de viață, plante și animale din alte zone geografice ale lumii am realizat PPT – uri tematice, le-am pus la dispoziție adevărate colecții de cărți, reviste, enciclopedii, CD-uri educaționale, am vizionat emisiuni de pe canalul de televiziune Animal Planet, National Geographic Wild, Viasat Nature etc.
Cunoștințele și reprezentările copiilor ce vizează protecția și îngrijirea naturii au fost consolidate prin diferite jocuri didactice. Un joc atractiv a fost „Ochiul Eco” cu scopul de a consolida unele norme de comportament responsabil față de mediu și formarea unei atitudini dezaprobatoarea față de cei care nu le respectă. Copiii au avut ca sarcină didactică să aprecieze semnificația celor trei poziții ale ochiului și să o atribuie unui tip de comportament prezentat. Regula jocului: preșcolarul trage o carte din set, o prezintă celorlalți și descrie acțiunea pe care o observă. Copiii vor ridica jetonul corespunzător faptei ilustrate prin desen și verbal de copilul din fața lor (fiecare a primit la început trei jetoane: un ochi deschis pentru acțiunile celor care respectă și protejează natura, un ochi întredeschis pentru cei indiferenți, și un ochi închis pentru cei care o distrug cu bună știință). Copiii vor motiva alegerea jetonului și vor căuta soluții pentru ca noi toți să fim mereu cu ochii deschiși la probleme cu care mediul se confruntă. Jocul poate fi complicat prin utilizarea pantomimei în descrierea unor acțiuni benefice/ dăunătoare asupra mediului înconjurător. Copiii ghicesc acțiunea și aplaudă comportamentele adecvate în raport cu natura.
Cunoștințele și reprezentările copiilor ce vizează animalele pădurii au fost consolidate prin jocul didactic „Pe cărări de munte". Copiii au avut ca sarcină didactică să recunoască animalele ce locuiesc în pădure și a principalelor caracteristici determinate de noutățile specifice acestui mediu. Împărțiți în trei grupe: alpiniștii, antrenorii și salvamontiștii au primit sarcini în funcție de specificul echipei. Grupa alpiniștilor a trebuit să recunoască și să denumească animalele din pădure desenate în pliantele oferite, să aleagă din setul de jetoane doar animalele prezentate în pliant și să reconstituie din piese mici de puzzle viețuitoarele pădurii. Antrenorii au atașat jetoanele mediului de viață corespunzător și au găsit asemănări/ deosebiri între diferite părți ale corpului animalelor, al modului de hrănire, conviețuire etc. Salvamontiștii au avut ca sarcină să observe eventualele greșeli făcute de cele două grupe și să le corecteze.
ETAPA FINALĂ (POSTTEST)
În cadrul acestei etape (01.06. – 19.06.2015), am aplicat probe de evaluare finală ce au avut ca punct de plecare o parte din setul de probe utilizat în cadrul evaluării inițiale, însă cu un grad sporit de dificultate cu scopul de a înregistra achizițiile dobândite în această perioadă. Datele obținute au fost înregistrate, alcătuind tabele analitice, histograme, grafice comparative și de interpretare a datelor obținute. La final s-au centralizat datele și s-au elaborat concluziile.
Denumirea probei orale (de integrare a noțiunilor): „Cine-i și de unde-i?”
Scop: Cunoașterea caracteristicilor mediului înconjurător, a animalelor protejate prin lege
Sarcini: – Enumeră din ce elemente este alcătuit mediul
– Indică cât mai multe animale, păsări, plante ce sunt pe cale de dispariție;
– Enumeră locuri, special amenajate, în care omul ocrotește animalele pe cale de dispariție
Punctaj: Aceasta probă s-a punctat prin acordarea a câte 3 puncte pentru realizarea fiecărei sarcini.
Denumirea probei orale „Exercițiu de imaginație”
Scop: Dezvoltarea gândirii și identificarea unor resurse naturale și forme de energie, precum și modul de folosire rațională a acestora.
Sarcini: – Dă exemple de catastrofe naturale/ provocate de om care ar putea aduce pierderi ireparabile mediului înconjurător;
– Imaginează-ți cum ar arăta lumea dacă nu ar exista apă, soare, flori, animale;
– Exemplifică modalități prin care putem utiliza rațional resursele naturale.
Punctaj: Fiecare sarcină a fost cotată cu 3 puncte.
Denumirea probei (soft educațional): „Prietenii naturii ”
Scop: Respectarea unor reguli de protecție și îngrijire a mediului înconjurător
Itemi: – Utilizând mouse-ul clasifică acțiunile date în cele două rubrici „Așa DA!, Așa NU!
– Plantează pomul folosind uneltele corespunzătoare și ajută-l să crească. (Dacă sarcina este realizată corect copilul poate aduna merele din pom)
– Poziționează cu ajutorul mouse-ului animalele în mediul din care fac parte, apoi alimentează-le în funcție de modul lor de hrănire. (Dacă sarcina este realizată corect copilul va primi un bănuț din aur, iar dacă va greși va pierde un bănuț. Câștigă copilul care a acumulat primul 10 bănuți).
Punctaj: Fiecare sarcină a fost cotată cu 3 puncte.
Denumire probă practică: „Selectiv, nu colectiv ".
Scop: Formarea deprinderii de a selecta gunoiul adunat în sala de grupă în vederea reciclării corecte
Desfășurarea probei: Împreună cu părinții și educatoarea, copiii au adunat gunoiul din apropierea grădiniței în saci de plastic, apoi l-au sortat și l-au depozitat în coșuri inscripționate cu semnele distinctive pentru fiecare tip de material. Copiii au colectat o cantitate mare de hârtie și fier vechi pe care au predat-o centrului de colectare din oraș. Din banii obținuți s-au cumpărat răsaduri de flori și jardiniere.
Punctaj: Se acordă câte 3 puncte pentru colectarea gunoiului, pentru sortarea corectă și pentru contribuția adusă în acțiunea de colectare a hârtiei și a fierului vechi.
ANALIZA GRUPULUI EXPERIMENTAL
Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2014-2015, la grupa mare „Fluturașii”. Grupa cuprinde un număr de 32 de copii cu vârste cuprinse între 3-6 ani.
Pentru verificare ipotezei de cercetare, am folosit date furnizate de: metoda observației; metoda experimentului psihopedagogic, metoda analizei produselor activității, interviul. Grupa nu este omogenă, fiind 5 copii de grupă mică, 18 copii de grupă mare și 9 copii de grupă mijlocie dar majoritatea au continuitate la grupă, iar acomodarea și integrarea în colectiv s-au realizat în primele două săptămâni de evaluare inițială. Din cei 32 de copii, cei de grupă mare sunt foarte interesați și receptivi la tot ceea ce este nou, dau dovadă de achiziții și reprezentări clare dobândite în anii anteriori. Activitățile s-au desfășurat în sala de grupă, dar și în exteriorul grădiniței, folosind o gamă variată de metode și mijloace didactice. Resursele materiale utilizate au fost calculatorul, DVD-player, softuri educaționale, cărți și reviste de specialitate, enciclopedii pentru copii, fișe de muncă independentă, planșe, albume, imagini, jetoane etc.
Studiul a fost efectuat pe un eșantion experimental și a unui eșantion de control (martor), urmând ca la încheierea cercetării să compar rezultatele obținute de cele două eșantioane.
Având în vedere scopul și obiectivele pe care mi le-am propus să le ating în decursul anului școlar, am selectat și am aplicat cele mai eficiente forme și tehnici de evaluare, care au fost integrate firesc în procesul didactic.
Date privind grupurile incluse în studiu
4.3. Metode de cercetare
Descrierea metodelor și a tehnicilor de lucru (metoda observației; metoda experimentului psihopedagogic; metoda convorbirii și interviul; metoda analizei produselor activității și a cercetării documentelor; metoda statistică; metoda grafică).
Observația psihopedagogică
„Observația ca metodă de cercetare constă în urmărirea intenționată și înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului(sau ale grupului) ca și a contextului situațional al comportamentului " (Zlate M, p.118, 2000). Ca metodă, ea ne oferă educatorilor posibilitatea de a cunoaște progresele înregistrate, de către preșcolar – capacitățile formate, cunoștințele acumulate, aptitudinile. Eficiența metodei crește considerabil dacă sunt respectate câteva condiții, precum: stabilirea scopului, utilizarea reperelor, operaționalizarea conținutului și identificarea indicatorilor cu relevanță pentru scopurile observați ei, utilizarea corectă a instrumentelor de înregistrare și sistematizare a constatărilor precum: fișa de evaluare, scara de clasificare, lista de control/verificare. (Dumitriu C., p.9, 2005) .
O cercetare concretă își are originea – de regulă într-un proces de observație. După cum spune Piaget într-un interviu: „Pleci de la observație, descoperi un fapt interesant; urmează să reproduci, apoi situația respectivă făcând să varieze factorii implicați, aici începând experimentarea”.
Impedimentul în aplicarea cu succes a metodei observației poate fi subiectivitatea educatorului, observația fiind în acest caz reluată, datele obținute fiind comparate cu cele adunate cu ajutorul altor metode și tehnici de evaluare. În ciuda acestor mici neajunsuri, observația rămâne metoda utilizată cel mai frecvent în cunoașterea manifestărilor comportamentale ale preșcolarilor, oferind informații detaliate, complexe și diverse.
După M. Zlate (p. 120,1994) o observație eficientă vizează utilizarea unor repere de control, folosirea unor modalități de evaluare a observațiilor efectuate care să permită înregistrarea datelor și compararea lor, utilizarea grilelor de observație (utile în corectarea deformărilor observației). Metoda este cu atât mai folositoare cu cât observarea comportamentului este sistematică, ceea ce presupune: stabilirea obiectivelor, a unor instrumente de înregistrare și sistematizare a rezultatelor, precum (fișa de observație, scara de planificare, lista de control).
Experimentul
Pornind de la afirmația lui A. Cosmovici (1996) că experimentul este cea mai importantă metodă de cercetare, deoarece furnizează date precise și obiective considerăm că aplicarea acestei metode în cazul cercetării conduce la producerea deliberată a fenomenului studiat urmărindu-l în condiții variate de manifestare, în timp ce metoda observației are ca rezultat doar constatarea efectului fenomenului produs în mod firesc.
În cazul oricărui experiment putem vorbi de trei categorii variabile: independente, dependente și intermediare, cu ajutorul variabilelor reușindu-se să se surprindă diferite relații cauzale și funcționale între cele trei categorii de variabile (Nicola I., Farcaș D., p. 112,1996).
Pentru eficiența experimentului este necesară stabilirea celor mai clare legături cauzale cu scopul menținerii unui control atent al factorilor care influențează psihicul subiectului, modificând doar variabila independentă.
În literatura de specialitate sunt menționate următoarele tipuri de experiment: natural, psihopedagogic (o formă particulară a experimentului natural), experimentul de laborator.
Experimentul psihopedagogic poate fi constatativ și formativ și oferă informații precise, atât de ordin cantitativ, cât și calitativ, evidențiind deosebirile psihice individuale. Cel constatativ vizează măsurarea și consemnarea unei situații, fenomen etc., existente la un anumit moment dat (Nicola I., Farcaș D., p. 112, 1996). Experimentul formativ implică inserarea factorilor de progres în lotul experimental pentru a determina schimbările produse. Pentru a cerceta valoarea unei strategii didactice se va urmări: – etapa de pretest prin aplicarea unui test docimologic sau a unei probe practice pentru a stabili nivelul de achiziții al copiilor, înainte de intervenție; – etapa de intervenție prin introducerea factorului de progres, prin predarea-învățarea unor noțiuni diverse de educație ecologică în lotul experimental, dar fără a interveni și la grupul de control (martor); – etapa de posttest prin repetarea probelor, implicit a măsurătorii din evaluarea inițială și compararea performanțelor în vederea stabilirii rolului factorilor de progres.
Acest tip de experiment se poate desfășura în variate condiții imprevizibile ce nu pot fi determinate inițial, ceea ce impune limite. Rezultatele constatate pot fi urmare a factorilor de progres introduși în experiment, dar și a influențelor imprimate de diversele condiții.
Metoda anchetei (interviul)
Considerată o metodă complexă de cunoaștere științifică a opiniilor, aspirațiilor, comportamentelor, trebuințelor, motivației, ancheta poate fi realizată sub forma: chestionarului și a interviului. ( Dumitriu Gh., Dumitriu C., p.78, 2003).
Formele anchetei, ținând cont de tehnicile folosite, după I. T. Radu (2000), sunt:
conversația de verificare (bazată pe întrebări/ răspunsuri);
interviul, realizat pe baza unui suport vizual (imagini, scheme, grafice) utilizată mai mult în învățământul preșcolar și primar;
verificarea orală (cu acordarea unui timp de pregătire a răspunsurilor);
redarea (repovestirea) unui conținut;
citirea unor dialoguri incomplete și completarea lor, urmărindu-se sensul adecvat al acestora.
Am utilizat această metodă în majoritatea activităților sub forma unor conversații introductive în etapa reactualizării cunoștințelor preșcolarilor sau în etapa desfășurării activității sau chiar în etapa finală pentru a fixa și evalua cunoștințele achiziționate.
Interviul presupune raporturi verbale între participanții aflați față în față, fiecare participant păstrându-și locul de emițător sau de receptor. Avantajele interviului constau în flexibilitatea sa, rata mai ridicată a răspunsurilor, posibilitatea observării comportamentului nonverbal, controlul succesiunii întrebărilor, ș.a. Dezavantajele constau în resursele materiale și temporale „ridicate”, lipsa anonimatului, posibilitatea deformării informației (Dumitriu Gh., Dumitriu C., p.84, 2003).
Aplicat grupei de preșcolari, interviul nu a furnizat date obiective, concrete, dar a fost o metodă apreciată îndeosebi de preșcolari deoarece i-a ajutat să treacă de la cunoștințe, la capacitatea de a le utiliza în contexte noi și apoi de a le folosi în practică.
Metoda analizei produselor activității
Întreaga activitate din grădiniță se materializează în „produse” realizate de copii, ce îmbracă forme și conținuturi specifice în fiecare stadiu de vârstă. Produsele activității pot fi cercetate, atât în procesul lor de definitivare, cât și în forma lor finită (Dumitriu Gh., Dumitriu C, p.83, 2003).
Prin această metodă putem determina aptitudinile copiilor care sunt înzestrați cu un potențial creativ deosebit. Prin intermediul acestei metode, obținem și informații privind: stilul realizării, nivelul și calitatea cunoștințelor, deprinderilor, capacitatea de concentrare a atenției, profunzimea înțelegerii diferitelor materiale cercetate, spiritul de independență și inițiativă, capacitatea de aplicare în practică a cunoștințelor teoretice, unele trăsături temperamentale și caracteriale etc. Analiza psihologică a acestor produse ale activității trebuie realizată după o serie de criterii, cum ar fi: originalitatea, utilitatea, corectitudinea, complexitatea, expresivitatea, progresul înregistrat de la o etapă la alta ș.a. (Dumitriu Gh., Dumitriu C., p.84, 2003 ).
Portofoliul preșcolarului cuprinde o gamă largă de produse ale activității de învățare: desene, picturi, mesaje scrise cu litere decupate, afișe/ postere ecologice, colaje și tablouri realizate prin tehnici variate de lucru: îndoire, bobinare, festonare, împletire, șnuruire, formându-și astfel reprezentări: de formă, de mărime, de culoare, de spațiu și le dezvoltă simțul practic și estetic, le stimulează expresivitatea și imaginația creatoare.
În concluzie putem afirma că toate aceste metode utilizate creativ în cadrul activităților pot oferi informații reale, detaliate despre particularitățile psihice, despre bagajul de cunoștințe achiziționat de fiecare copil, despre interesele și aptitudinile preșcolarilor, despre bogăția de idei și despre originalitatea acestora etc.
4.4. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor
4.4.1. Rezultatele obținute în urma evaluării inițiale
Barem de corectare: – pentru sarcină îndeplinită: 3 puncte
pentru sarcină parțial rezolvată: 2 puncte
pentru sarcină nerezolvată: 0 puncte
Punctaj de referință: 30 itemi x 3 = 90
Calculul procentului individual în vederea stabilirii comportamentului: CA, CD, NS : total punctaj x 100/90 =…%
CA (90 – 100 %); CD (60 – 90%); NS (sub 60 %)
Grup experimental
Fig.1. Diagrama rezultatelor obținute în urma evaluării inițiale la grupul experimental
Grup de control
Fig.2. Diagrama rezultatelor obținute în urma evaluării inițiale la grupul de control
4.4.2. Prezentarea rezultatelor de progres
Evaluarea de progres s-a desfășurat începând cu ultima parte a semestrului I, iar datele înregistrate au fost notate în fișa de observație care cuprinde indicii de comportament vizați prin fiecare activitate, modul de realizare al activității, constatările educatoarei la sfârșitul fiecărei acțiuni.
Pentru a realiza o evaluare obiectivă am folosit tehnici alternative/ complementare de evaluare cu ajutorul a trei instrumente simple: fișa de observație, scara de clasificare și lista de control.
În fișa de observație au fost înregistrate primele date obținute, ținând cont de indicii de comportament vizați de fiecare activitate. relația dintre copil – copil, copil – educatoare, gradul de implicare în activitate, înțelegerea, acceptarea și respectarea regulilor de conviețuire în grup, dar și a drepturilor naturii, manifestarea responsabilității în activitățile zilnice din grădiniță și din afara ei, sensibilizarea celor din jur cu privire la reducerea gradului de poluare, prevenirea degradării mediului din zonă.
În urma completării fișelor de observație am constatat că preșcolarii au înregistrat progrese comparativ cu rezultatele obținute în etapa de pretest, prezentate în următorul tabel:
Scara de clasificare a constituit un instrument util în observarea atitudinii și comportamentului preșcolarului în timpul activităților de învățare și a sarcinilor de lucru, individuale sau de grup. Astfel, am obținut un grad mare de obiectivitate a progresului înregistrat de copil. De exemplu am urmărit:
În ce măsură a participat la discuții pe tema abordată?
niciodată; rar; ocazional; frecvent; întotdeauna.
În ce măsură comentariile copilului au fost în legătură cu tema discuției?
niciodată; rar; ocazional; frecvent; întotdeauna.
În ce măsură întrebările copilului lui au fost legate de subiect?
niciodată; rar; ocazional; frecvent; întotdeauna.
În ce măsură a rezolvat sarcinile de lucru?
niciodată; rar; ocazional; frecvent; întotdeauna.
În ce măsură volumul de cunoștințe a permis copilului sa opereze cu ele în situații noi?
niciodată; rar; ocazional; frecvent; întotdeauna.
Prin intermediul listei de control am înregistrat prezența sau lipsa unui comportament la fiecare copil confruntat cu o anumită situație. În activitățile de educație ecologică am urmărit, preponderent, prezența/ absența unor comportamente de tipul:
În etapa de reflecție a pașilor parcurși în procesul de ameliorare a deprinderilor, atitudinilor și capacităților de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, precum și de îngrijirea și ocrotirea lui, am completat fișele de control și evaluare în care am urmărit indicatorii specifici educației ecologice. Prezint monitorizarea statistică a rezultatelor în tabelul următor:
Analiza prezentată mai sus este relevantă pentru progresul realizat de copii în urma activităților desfășurate în sala de grupă și în mediul natural.
Evaluarea fiecărei activități a permis conturarea profilului fiecărui preșcolar, gândit din perspectiva corelării activităților ce acționează asupra emoțiilor copiilor cu cele ce acționează asupra cunoștințelor și cu cele ce acționează asupra comportamentului lor. Temele alese au corespuns interesului copiilor, fapt dovedit prin răspunsurile obținute din partea lor la probele orale, în formularea propriilor opinii, prin rezolvarea sarcinilor de lucru și prin activități practic-gospodărești desfășurate în mediul natural. Demonstrând cunoașterea importanței respectării normelor de ocrotire a naturii, copiii și-au dezvoltat trăsăturile pozitive de voință și de caracter, precum și stima de sine și față de ceilalți.
Lucrând individual, în pereche, în grupuri mici sau în colectiv, preșcolarii au dovedit un spirit de observație activ, curiozitate față de fenomenele prezentate, capacitatea de a stabili corelații între elementele componente ale mediului înconjurător, abilitatea de a pune întrebări în legătură cu factorii care contribuie la distrugerea echilibrului natural, capacitatea de a propune soluții viabile pentru menținerea stării de sănătate a planetei. De asemenea, și-au exteriorizat sensibilitatea și creativitatea prin activități specifice domeniului estetic – creativ.
4.4.3. Rezultatele obținute în urma evaluării finale
Grup experimental
Fig.3. Diagrama rezultatelor obținute în urma evaluării finale la grupul experimental
Grup de control
Fig.4. Diagrama rezultatelor obținute în urma evaluării finale la grupul de control
Comparând rezultatele obținute în faza de pretest cu cele obținute în etapa posttest am constatat că achizițiile pe care le-au avut copiii, de la ambele grupe, la început, au înregistrat un salt cantitativ și calitativ ceea ce a condus la dezvoltarea capacității de analiză, la un spirit fin de observație a elementelor componente ale mediului înconjurător.
Potrivit graficelor comparative este evidentă micșorarea diferenței dintre rezultatele înregistrate de cele două grupuri, fapt explicabil prin eficiența procesului educativ direcționat în sensul mobilizării, angajării și implicării preșcolarilor în cunoașterea mediului, în direcția descoperirii varietății naturii și a fenomenelor, pe cale experimentală, favorizând învățarea în contexte cât mai variate: formale, nonformale, informale.
Inițial graficul prezintă existența unor discrepanțe între eșantioane, progresul grupului de control din etapa de pretest la cel de posttest este notabil, datorat maturizării copiilor, dar mai ales dobândirii de cunoștințe în plan cognitiv, afectiv și volitiv, specifice educației ecologice. Grupul experimental a notat un salt maxim, progresul fiind datorat experienței de viață specifice vârstei și faptului că observarea elementelor mediului înconjurător este mai bine structurată la grupa mare, copiii din acest grup având un contact mai frecvent cu mediului înconjurător și cu elementele sale, ei având un fond mult mai bogat de reprezentări din multitudinea de ecosisteme existente, bine consolidate datorită repetițiilor și culturii generale de care dispun după doi sau chiar trei ani de frecventare a grădiniței.
Comparând rezultatele evaluării inițiale cu cele înregistrate la evaluarea finală, am constatat că preșcolarii din ambele eșantioane au înregistrat progrese, și-au format deprinderi de îngrijire a mediului, și-au schimbat comportamentele față de natură și și-au îmbogățit orizontul cunoașterii cu noțiuni și reprezentări specifice educației ecologice. Aceste progrese au fost posibile prin diversitatea activităților desfășurate: excursii și drumeții tematice, de studiu, experiențe și experimente, activități practic-gospodărești, jocuri didactice, activități artistico-plastice, observări, mijloace exprimate de variabilele independente propuse prin ipoteza de cercetare.
Astfel, comparând graficele obținute în urma evaluării inițiale, cât și a evaluării finale, am observat că pentru eșantionul experimental, procentul copiilor care au înregistrat comportament atins se dublează de la 44,44% la 88,88%, cei care au comportament în dezvoltare au reușit să dobândească deprinderile, atitudinile și capacitățile vizate la toate probele aplicate astfel încât procentul de 50% a scăzut la 5%. Cu toate eforturile depuse de educatoare, singurul subiect care la evaluarea finală a dovedit că nu a reușit să se încadreze în seria celor care au progresat este un copil cu un ritm lent de învățare.
Analiza rezultatelor finale obținute de preșcolarii din eșantionul de control a scos în evidență faptul că aceștia s-au implicat activ în toate activitățile desfășurate, atât cele școlare, cât și cele extrașcolare și extracurriculare. Prin urmare, procentul inițial de 14,28% cu comportament atins a crescut cu 64,29%. Diferența se explică prin maturizarea subiecților și disponibilitatea manifestată pe tot parcursul perioadei de ameliorare și dezvoltare. Educatoarea a dovedit capacitatea de a asigura motivația învățării noilor conținuturi, stimulându-le dimensiunea cognitivă, cea comportamentală și cea afectivă. Felul în care au relaționat între ei și, de asemenea, cu educatoarea a evidențiat că au înțeles că au responsabilități atât la nivelul grupului și colectivului din care fac parte cât și la nivelul comunității locale/ zonale. Acesta este un pas decisiv pentru a reuși să cultivăm dragostea și respectul față de mediul înconjurător.
În consecință, la preșcolarii din grupul de control nu s-a înregistrat niciun caz care să aibă nevoie de sprijin.
Referitor la copiii cu comportament în dezvoltare este notabil ritmul în care majoritatea au reușit să acumuleze cunoștințe referitoare la mediul înconjurător, dovedind deprinderi, atitudini, capacități de a înțelege și a acționa constructiv pentru menținerea echilibrului natural al mediului în care trăiesc.
Menționez că întreg procesul de predare – învățare – evaluare a fost conceput pe baza respectării principiului instruirii diferențiate pentru ca fiecare educabil să poată să-și valorifice propria experiență de viață în noile situații de învățare în care a fost pus și să-și dezvolte aptitudinile speciale dovedite în cadrul activităților desfășurate.
4.5. Concluzii parțiale
Parcurgerea activităților din sfera educației ecologice a dovedit că instruirea preșcolarilor în acest domeniu se bazează pe achizițiile lor dobândite și în cadrul celorlalte domenii și valorifică, în același timp, întreaga lor experiență de viață.
Datele obținute în urma prelucrării și analizei rezultatelor preșcolarilor din cele două eșantioane-țintă ne permit să considerăm că progresul înregistrat de fiecare subiect se datorează potențialului cognitiv, afectiv și comportamental atent monitorizat de educatoare. Metodele și tehnicile aplicate s-au dovedit atractive, adecvate vârstei și sferei lor de interes, astfel că la evaluarea finală progresul înregistrat a fost pe măsura așteptărilor educatoarei.
Efectele educației ecologice au fost vizibile în toate activitățile derulate atât în sala de grupă cât și în mediul natural. De exemplu:
Au răspuns corect la întrebările adresate în legătură cu fenomenele observate în natură și în mediul înconjurător;
Au evidențiat, prin lucrări artistico-plastice, existența mai multor medii de viață și factorii care le pot influența;
Au utilizat un limbaj adecvat pentru a prezenta opiniile personale în urma descoperirii unor procese ce se petrec în natură;
Au participat activ la acțiuni practice și experimentale dedicate ocrotirii mediului înconjurător și menținerii armoniei naturale între diverse ecosisteme;
Și-au exprimat corect și expresiv impresiile și propriile sentimente generate de vizionarea unor materiale audio-video cu teme ecologice;
Au primit responsabilități în cadrul colectivului de copii și al grupului pe care și le-au asumat în mod conștient, dovedind interes pentru subiectele abordate și perseverență;
Au rezolvat sarcinile de lucru respectând regulile de igienă personală și colectivă;
Au răspuns cu plăcere la solicitările educatoarei de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător comportându-se civilizat în relațiile cu cei din jur;
Au aplicat cunoștințele dobândite despre ocrotirea mediului înconjurător în propria lor familie și în situații de viață diverse;
Au contribuit pe tot parcursul desfășurării activităților ecologice la diversificarea și îmbogățirea materialelor expuse în cadrul centrului tematic;
Au manifestat spirit de echipă și sensibilitate în amenajarea și îngrijirea colțului viu (de exemplu: au îngrijit florile și micile vietăți și le-au mângâiat)
Au exemplificat activități umane care distrug mediul înconjurător și și-au exprimat dezacordul față de acestea;
Au dovedit, prin acțiuni concrete, gestionarea corectă a resurselor naturale;
Și-au manifestat dorința de a obține aprecierea favorabilă a colegilor, a educatoarei, a părinților;
Și-au autoevaluat obiectiv propriile lucrări și au făcut observații pertinente în interevaluare, în cadrul colectivului din care fac parte;
Au reflectat asupra pașilor parcurși în activitățile desfășurate și au venit cu propuneri pentru viitoarele teme, demonstrând originalitate și creativitate.
CONCLUZII FINALE
Bibliografie:
Boca, C.(coord.), Bucinschi, M., Dulman, A. (2009), Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului: modul general pentru personalul grădiniței, Educația 2000 +, București
Breben, S., Gongea,E., Matei, E., Ruiu, G. (2001), Cunoașterea Mediului – Ghid pentru învățământul preșcolar, Editura Radical
Breben, S., Nițu A., Tuturugă M., (2007), Mascota Eco te învață!, Editura Decesfera, București
Cerghit, I. (1997), Metode de învățământ, Ediția a III-a, Editura Didactică și Pedagogică, București
Chicioreanu, T.D., Popovici, M.M. (2003), Proiectarea didactică, Editura Printech, București
Ciolan L.E., (2006), Dezvoltarea educației timpurii, Editura Universității București
Ciolan, L. (2002), Educația ecologică la vârsta preșcolară, București
Ciubotaru M., Geamănă N.A., Jalbă C. (2005) Educația ecologică în grădiniță, Editura CD Press, București
Comănescu M., Gheorghe D. (1998), Cunoașterea mediului – ghidul educatoarei, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., București;
Cosmovici, A. (1996), Psihologie generală, Editura Polirom, Iași;
Cucos, C. (coord.), (1998), Psihopedagogie pentru examenele de definitivat și grade didactice, Polirom, Iași
Cucoș, C. (1999), Pedagogie, Editura Polirom
Dumitrana, M. (2000), Copilul, familia și grădinița, Editura Compania, București;
Dumitriu, Gh., Dumitriu, C. (2003), Psihopedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Geamănă N.A.(coord.), (2013), Educație ecologică – îndrumar pentru activitatea în grădiniță și la clasa pregătitoare – Editura Arlequin, București
Geamănă N.A.(coord.), Dima, M., Zainea, D. (2008), Educația ecologică la vârsta preșcolară – mic îndrumar pentru educatoare – Supliment al revistei Învățământul Preșcolar, C.N.I. Coresi, București
Geamănă, N.A., (2005), Ecogrădinița – suport de curs, prezentat la modulul de formare a cadrelor didactice implicate în proiecte de educație ecologică la nivel preprimar și primar, Satu-Mare
Geamănă, N.A., (2008), Educația ecologică la vârsta preșcolară, C.N.I.”Coresi” S.A., București
Gherghina, D., Oprescu N. (2007), Metodica activităților instructiv-educative în învățământul preprimar, Editura Didactica – Nova, Craiova
Glava, A., Glava, C. (2002), Introducere în pedagogia preșcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca
Iucu, R.B. (coord.), Păun E. (2002), Educația preșcolară în România, Editura Polirom, Iași;
Neculau, A., Vaideanu G. (1986), Noile educații, în Buletinul Cabinetului Pedagogic, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași;
Nicola, I., Farcaș D. (1996), Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Șerbănescu, D. (1967), Exemplul în educația copiilor,Editura Științifică, București;
Taiban, M., Varzari, E. (1979), Cunoștințe despre natură și om în grădinița de copii, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Tomșa, Gh., Tomșa R. (2005), Psihopedagogie preșcolară și școlară, Editat Revista Învățământul Preșcolar, București;
Țurlea, S. (1989), S.O.S.! Natura în pericol!, Editura Politică, București;
Voiculescu, E. (2001), Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, București;
Zlate, M. (1994), Introducere în psihologie, Editura Șansa, București;
*** (1998), Preocupări didactice, An. I Nr.2, Suceava;
*** (1962), Psihologia copilului preșcolar – manual pentru școlile pedagogice de educatoare, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, București;
*** (2008), Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani, UNICEF;
*** (1977), Valoarea formativă a activităților din grădiniță – culegere metodică editată de Revista de Pedagogie, București
*** Revista Învățământul preșcolar,3-4/2011, Editura Arlequin, București
***Manual de educație outdoor, Primăria Cătunele, 2012-2013
***Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (2008) Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/7 ani)
*** (1977), Valoarea formativă a activităților din grădiniță – culegere metodică editată de Revista de Pedagogie, București
ANEXE
Anexa 1 PROGRAMUL EDUCAȚIONAL NAȚIONAL
„ECO-GRĂDINIȚA”
COORDONATOR:
Prof. CANCIUC GABRIELA
G.P.N. „ALBĂ CA ZĂPADA” RĂDĂUȚI
AN ȘCOLAR 2014 – 2015
DENUMIREA PROIECTULUI : „ECOGRĂDINIȚA”
a. Titlu „ECOUL NATURII”; Mesaj – Slogan : “Ascultă glasul naturii!”
b. Domeniul și tipul de educație în care se încadrează: Om și societate – Educație ecologică
c. Tipul de proiect: național
B. APLICANTUL:
a. G.P.N. „ALBĂ CA ZĂPADA” RĂDĂUȚI, str. Mihai Viteazu nr. 52
Tel. 0230566665, [anonimizat]
b. Proiectul desfășurat anual la G.P.N. „Voinicelul” și la unitățile arondate a răspuns cerinței educației ecologice, investind în dezvoltarea gradului de conștiință și a simțului responsabilității preșcolarilor, părinților, a membrilor comunității, față de mediu și problemele sale; a vizat în egală măsură asimilarea de cunoștințe, formarea de atitudini și comportamente dezirabile, clarificarea valorilor, precum și un demers practic eficient. Activitățile desfășurate s-au concentrat pe modelarea viitorului cetățean capabil de a-și forma un punct de vedere obiectiv asupra realității înconjurătoare, de a-l incita la participare, devenind astfel conștient de viitor și de faptul că viața generațiilor de mâine depinde într-o mare măsură de opțiunile sale.
c. prof. Canciuc Gabriela, coord. proiect la nivelul unității G.P.N. “Albă ca Zăpada” Rădăuți
C. PARTENERI:
ECHIPA DE PROIECT
Prof. înv. preșc. Manole Tamara, – G.P.N. „Albă ca Zăpada” Rădăuți
Prof. înv. preșc. Canciuc Gabriela – G.P.N. „Albă ca Zăpada” Rădăuți
ECHIPA DE IMPLEMENTARE
Prof. înv. preșc. Manole Tamara, – G.P.N. „Albă ca Zăpada” Rădăuți
Prof. înv. preșc. Canciuc Gabriela – G.P.N. „Albă ca Zăpada” Rădăuți
Prof. înv. preșc.. Baban Rodica – G.P.N. „Voinicelul” Rădăuți
Ed. Dudici Eleonora – G.P.N. NR. 6 Rădăuți
PARTENERI
Educatoarele din toate unitățile preșcolare din cadrul G.P.N. „Voinicelul” Rădăuți
Ocolul silvic Marginea
Librăria „Alexandria”
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuți
Grădinița cu Program Prelungit „Prichindelul” Rădăuți
Grădinița cu Program Prelungit „Micul prinț” Rădăuți
Grădinița cu Program Prelungit Nr.14 Timișoara, jud. Timiș
Centre de colectare a hârtiei, a fierului vechi
Editura DECESFERA MEDIA
părinți
D. CONTEXTUL
ARGUMENT
Coordonatele actuale ale vieții cotidiene impun abordarea în grădiniță și în școală, alături de alte elemente de educație, și probleme legate de educația pentru calitatea mediului înconjurător. Astfel se evidențiază prioritatea majoră a noastră, a tuturor, de a cunoaște, proteja și conserva mediul de viață, conservarea naturii devenind eficientă și reală numai atunci când aceasta va face parte integrantă din filosofia și comportamentul nostru.
Aprofundând cunoștințele copiilor și chiar și pe ale noastre, ale cadrelor didactice, și acționând cu mai multă înțelepciune, putem asigura pentru noi înșine și pentru posteritate condiții de viață mai bune într-un mediu înconjurător mai bine adaptat la nevoile și aspirațiile umanității. Apărarea și îmbunătățirea mediului înconjurător, pentru generațiile prezente și viitoare au devenit un obiectiv primordial al oamenilor, o sarcina a cărei realizare va trebui sa fie coordonată și armonizată cu realizarea obiectivelor fundamentale, stabilite deja, de pace și dezvoltare economică și socială în întreaga lume.
Educația ecologică începută în grădiniță are semnificația deprinderii unui anumit mod de a înțelege relația dintre om și mediul de viață care nu este numai al său, ci și al plantelor și al animalelor, a tot ce există pe Pământ, iar copiii trebuie să conștientizeze și să exprime respectul pentru mediul natural de care beneficiem cu toții și pe care îl vor moșteni generațiile viitoare.
Mediul înconjurător ne asigură condițiile necesare vieții, însa depinde de noi dacă dorim să folosim aceste elemente esențiale în mod util sau dacă vrem să ocolim acest aspect al vieții noastre. Poluarea planetei se agravează pe zi ce trece și se pare că populația nu acordă interes acestui proces nociv. Ocrotirea planetei este o problemă mondială și, tocmai de aceea, fiecare om trebuie să-și asume această responsabilitate. Starea de sănătate nu poate fi menținută respirând aer poluat, consumând alimente și apă contaminată cu pesticide sau alte substanțe chimice
Pentru că viața nu poate fi separată de mediu, întreaga educație ar trebui făcută în direcția protecției mediului.
Interesul și dragostea pentru natură sunt, la majoritatea copiilor, instinctive. În plus, comportamentele și convingerile formate la o vârstă cât mai fragedă sunt cele care se păstrează cel mai bine toată viața.
E. Descrierea proiectului
Experiența dobândită prin desfășurarea acestor activități ajută copilul în reactualizarea, sistematizarea cunoștințelor despre mediul înconjurător, cunoscând și utilizând corect, permanent regulile de comportare ecologică. De asemenea, permite copilului să realizeze conexiuni interdisciplinare între cunoștințele acumulate din experiența cotidiană sau dobândită prin mass-media. Sentimentele și trăirile sale sunt mai puternice, înțelegând că viața și mediul înseamnă mai mult decât ceea ce trăiește fiecare. Copiii înțeleg că munca în grupuri, în perechi nu exclude spiritul competițional, dorința de a lupta cu greutățile, de a învinge. Învățând să ajute, să ocrotească, să iubească, să fie atent, receptiv și grijuliu cu tot ce îl înconjoară, copilul învață că mediul este însăși viața și aceasta merită trăită frumos, curat și liniștit.
Scopul:
Însușirea de către copiii preșcolari a unor norme de comportament ecologic specific asigurării echilibrului dintre sănătatea individului, a societății și mediului și formarea unei atitudini dezaprobatoare față de cei care încalcă aceste norme;
OBIECTIVE SPECIFICE:
a)privind copii
Sprijinirea copilului pentru a manifesta interes și curiozitate pentru cunoștințe din domeniul ecologiei;
Stimularea copilului pentru a desfășura activități cu caracter experimental și demonstrativ prin care să contribuie la păstrarea sănătății mediului în care trăiește(colectarea materialelor refolosibile, recoltarea plantelor medicinale si a unor fructe benefice sănătății, îngrijirea unor spații verzi, economisirea apei sau a energiei electrice)
Îmbogățirea vocabularului activ cu termeni din domeniul ecologic;
Stimularea imaginației și a creativității;
Însușirea unor norme de comportament ecologic specific asigurării echilibrului dintre sănătatea individului, a societății și a mediului și formarea unei atitudini dezaprobatoare față de cei care încalcă aceste norme;
Încurajarea copilului pentru a exprima independent opinii și stări sufletești proprii și pentru motivarea lor.
b)privind cadrele didactice:
Familiarizarea cadrelor didactice cu metode noi de stimulare a copilului pentru desfășurarea unor activități cu caracter ecologic în vederea însușirii unor cunoștințe din domeniul respectiv;
Abilitarea cadrului didactic cu capacitatea de a construi un mediu educațional care să motiveze copilul în procesul de protejare a naturii;
c)privind părinții și alți factori educaționali din comunitate:
Conștientizarea părinților și a altor factori educaționali din cadrul comunității cu privire la rolul lor în formarea și dezvoltarea propriilor copii;
Creșterea implicării părinților și altor factori educaționali din cadrul comunității în activitatea grădiniței și în crearea unui mediu sigur și sănătos pentru toți;
RESURSE UMANE
Preșcolari și școlari
Colectivul cadrelor didactice
Părinții
Partenerii
RESURSE MATERIALE
Spațiile de învățământ ale grădiniței cu dotările sălilor respective;
Albume, cărți, reviste, imagini;
Cd – uri, soft – uri educaționale;
Video proiector;
Calculator, imprimantă;
Aparat foto
Unelte pentru grădinărit
Materiale reciclabile
GRUP ȚINTĂ
Preșcolarii din unitățile participante la proiect;
Elevii de la unitățile parteneri în proiect.
Perioada derulării proiectului: septembrie 2014 – iunie 2015
„Omul este o trestie gânditoare, ființa cea mai slabă a naturii, dar prin gândire omul înțelege natura și este singurul care o știe.” (PASCAL)
PLANIFICAREA ACȚIUNILOR
Rezultate așteptate: Prin activitățile propuse în cadrul proiectului “ECOUL NATURII” dorim să contribuim la însușirea de către copiii preșcolari a unor norme de comportament necesare pentru a sigura echilibrul dintre sănătatea individului, a societății și a mediului, să îi învățăm cum pot ajuta la îmbunătățirea calității vieții, asigurându-le cunoștințe, deprinderi, dându-le motivații și valorizând angajamentele lor pentru păstrarea, menținerea unui mediu curat. Ne-am propus să formăm la copii o atitudine dezaprobatoare față de cei care încalcă legile și normele ecologice, să îi învățăm să coopereze, să colaboreze, să-și transfere sentimente de prietenie și admirație față de Natură.
Pe lângă toate acestea, nu am uitat că preșcolarii, copiii de astăzi, sunt un public important pentru educația de mediu, deoarece ei sunt gestionarii și consumatorii de mâine ai resurselor naturale, iar în unele cazuri, chiar pot influiența radical atitudinile părinților și ale membrilor comunității față de problemele ecologice.
Impactul proiectului:
Cu siguranță că va fi un valoros schimb de idei, iar produsele finale vor aduce satisfacții copiilor. Participanții la proiect vor înțelege și vor conștientiza că, pentru a primi ceva în schimb, vor trebui ca ei să dăruiască mai întâi. Vor învăța să dăruiască respect, protecție, prietenie, ocrotire și vor primi, în schimb, o prietenie sinceră a Naturii, manifestată printr-un mediu curat, lipsit de poluare, care să conducă la îmbunătățirea stării de sănătate a omenirii.
Tehnici de monitorizare: înregistrare video, foto, interviuri, chestionare, consemnarea activităților.
F. Evaluare: expoziție foto, expoziție cu lucrări ale copiilor, participarea cu lucrări ale copiilor la diverse concursuri de gen, portofoliul proiectului, poster.
Mediatizare: afișierul grădiniței, mass-media locală.
Diseminarea rezultatelor: experiența pozitivă și rezultatele proiectului vor fi aduse la cunoștință întregii instituții în cadrul consiliului profesoral și unor instituții similare, expuneri în cadrul sesiunilor de comunicări, simpozioanelor, publicații.
G. Sustenabilitatea proiectului:
Posibilitatea de dezvoltare/continuare ulterioară a proiectului prin atragerea de noi parteneri.
Utilizarea materialelor realizate și în alte proiecte asemănătoare.
Bibliografie:
Ivănescu Maria, Ile Mărioara, Boghiu Samica și Vereș Mariana, Ghid metodic de educație ecologică – învățământ preșcolar, Editura Casa Corpului Didactic, 2005, Oradea
Preda, Viorica, Copilul și grădinița, Ed. Compania, 1999, București;
Preda, Viorica, Calitatea educației timpurii – direcții și priorități, în Psihopedagogia copilului, Ed. Reprograph, 2002, Craiova;
Nedelcu, G. și Nedelcu, M., Educația ecologică și voluntariatul în protecția mediului, Ed. Treira, 2003, Oradea.
SĂ ARUNCI RESTURILE, DEȘEURILE DIRECT ÎN COȘ, NU PE JOS;
SĂ PĂSTREZI CURĂȚENIA ÎN SALA DE GRUPĂ, ACASĂ ȘI PE STRADĂ;
SPUNE CELOR CARE AU GREȘIT CĂ NU E BINE CEEA CE FAC;
SĂ PARTICIPI LA ACȚIUNILE DE CURĂȚENIE A SPAȚIULUI DE JOACĂ, A STRĂZII, GRĂDINIȚEI, PARCULUI DIN APROPIERE.
SĂ MERGI PE JOS, RENUNȚÂND LA MIJLOACELE DE TRANSPORT;
SĂ-I FACI ȘI PE ALȚII SĂ FACĂ ACELAȘI LUCRU, URMÂNDU-ȚI EXEMPLUL;
SĂ MERGI PE BICICLETĂ, SĂ TE DAI PE TRICICLETĂ ORI CU ROLELE;
SĂ SENSIBILIZEZI PE CEI DIN JUR ÎMPĂRȚIND PLIANTE, FLUTURAȘI.
SĂ IUBEȘTI ANIMALELE ȘI SĂ TE COMPORȚI FRUMOS CU ELE;
SĂ ÎNGRIJEȘTI UN ANIMAL ATUNCI CÂND ESTE BOLNAV ȘI SĂ POVESTEȘTI PRIETENILOR TĂI FAPTELE BUNE;
SĂ AJUȚI PĂDURARUL SĂ HRĂNEASCĂ ANIMALELE SĂLBATICE ÎN TIMPUL IERNII;
SĂ ADOPȚI UN CĂȚELUȘ SAU O PISICĂ FĂRĂ STĂPÂN.
SĂ SĂDEȘTI COPĂCEI;
SĂ ÎNGRIJEȘTI COPĂCEII DIN CURTEA CASEI/ GRĂDINIȚEI TALE;
SĂ NU RUPI CRENGILE COPACILOR;
SĂ POVESTEȘTI PRIETENILOR TĂI CÂT DE FOLOSITORI SUNT COPACII ȘI SĂ-I OCROTEASCĂ.
SĂ OCROTEȘTI ȘI SĂ ÎNGRIJEȘTI PLANTELE ȘI SPAȚIILE VERZIDIN JURUL TĂU;
SĂ CAUȚI ȘI SĂ DECUPEZI DIN REVISTE IMAGINI CE REPREZINTĂ POLUAREA NATURII;
SĂ PROTEJEZI ORICE VIETATE, ORICÂT DE MICĂ AR FI EA;
SĂ PROTEJEZI FLORILE DIN PARCURI ȘI GRĂDINI;
SĂ TE JOCI MULT ÎN AER LIBER FĂRĂ CA SĂ DISTRUGI CEEA CE ESTE ÎN JURUL TĂU.
LISTA RĂMÂNE DESCHISĂ. COMPLETEAZ-O TU DUPĂ FIECARE ACTIVITATE CARE ȚI-A STÂRNIT INTERESUL!
Anexa 2
PROIECT DIDACTIC PENTRU ACTIVITATE INTEGRATĂ
NIVELUL DE VÂRSTĂ/ GRUPA: 5 – 6 ani / mare
TEMA ANUALĂ DE ÎNVĂȚARE: Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?
TEMA SĂPTĂMÂNII: “De Crăciun tot omul e mai bun”
TEMA ACTIVITĂȚII INTEGRATE: “VERDELE înseamnă VIAȚĂ”
ELEMENTE COMPONENTE ALE ACTIVITĂȚII INTEGRATE:
ADE: DLC: “Un prieten de nădejde” (poveste creată de educatoare)- lectura educatoarei
DOS: “Hăinuță de sărbătoare pentru Ecologel”–activitate practic – gospodărească
ALA 1: “Un prieten nou – brăduțul”
Știință: “Brăduleț Isteț“ – fișe de muncă independentă;
Bibliotecă: “Verde cetină de brad” – exerciții grafice;
Artă: “Un brăduț pentru fiecare” – confecționare ghirlandă
ALA 2: “Un brăduț mititel, Ecologel” – activitate practic – gospodărească de împodobire a bradului
SCOPUL ACTIVITĂȚII: lărgirea sferei de cunoaștințe despre brad, precum și exersarea de deprinderi, cu accent pe comunicare, dezvoltarea empatiei și a simțului ecologic.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
să rezolve pe fișele de lucru cerințele date;
să traseze semne grafice (linia verticală și liniuțele oblice spre stânga și spre dreapta) utilizând corect instrumente de scris pentru a reda imaginea crenguței de brad;
să asambleze brăduții conform cerințelor date;
să dovedească înțelegerea mesajului care se desprinde din poveste prin formularea acestuia;
să formuleze întrebări de tipul: “Ce?”, “Cine?”, “Unde?”, “ De ce?”, “Când?”, coerente și corecte, făcând apel la conținutul audiat;
să utilizeze în mod adecvat instrumentele și materialele de lucru puse la dispoziție;
să intoneze corect cântecele executând mișcările sugerate de text;
să manifeste spirit de echipă, atitudini de cooperare, spirit de competiție și fair-play.
STRATEGII DIDACTICE:
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, observația, expunerea, explicația, procedeu derivat al metodei interactive “Explozia stelară”, exercițiul, brainstorming-ul, problematizarea;
RESURSE MATERIALE: fișe de lucru, carioca, ramuri de brăd inscripționate cu litere, ghirlandă, scrisoarea cu povestea “Un prieten de nădejde”, sac roșu, brăduț natural, ghiveci, pământ, lopățele, stropitoare, siluetă brad, brăduți și globuri cu litere, 6 stele pentru aplicarea unei secvențe a metodei interactive “Explozia stelară”, ecuson cu mesajul poveștii, CD și CD – player;
FORME DE ORGANIZARE: pe grupe, frontal, individual;
DURATA: 100 min
Scenariul activității integrate
Educatoarea le propune copiilor să afle o nouă poveste despre “invitatul săptămânii”, brăduțul nelipsit din casele noastre ce ne aduce aminte în fiecare an de nașterea pruncului Iisus și “adăpostește” cadourile pe care Moș Crăciun le strecoară în Ajunul Crăciunului pentru toți copiii care au fost cuminți.
În timp ce caut cartea de povești, care este de negăsit, observ într-un colț al grupei un sac mare, roșu și bine-nțeles, curiozitatea copiilor mă determină să arunc o privire, așa doar ca să putem căuta posesorului sacului pentru a-l înapoia. Îngerașii care stau la fereastră ar lăuda gestul nostru, iar Moș Crăciun sigur și-ar nota în cartea lui mare purtarea noastră bună.
Găsesc un plic cu un bilet pe care scrie că povestea de azi este un secret al unui băiețel, Matei, care l-a rugat pe Moș Crăciun să-l dezvăluie doar copiilor care sunt pregătiți să depășească un set de probe. Misterul poate fi dezlegat dacă ei colaborează și fiecare plic poate fi deschis doar dacă și-au îndeplinit cu succes sarcinile trasate în plicul anterior. Extrag din sac plicul cu numărul 1 în care găsesc o listă cu toți copiii din grupă și pe care scrie:
“Asta-i lista Moșului/ Numele el vă cunoaște/ Și notează sus, în cer,/ Ce purtare-aveți, ce fapte./ Astăzi, s-a gândit nițel,/ În echipe vă împarte,/ Să lucrați, și-apoi chiar el,/ Spune: “Mergeți mai departe!/ Jocul are reguli clare care nu pot fi-ncălcate!”
Împărțiți în trei subgrupe, copiii se așază la măsuțe, în funcție de ecusonul primit și descoperim în plic materiale diverse cu instrucțiuni de folosire.
Le prezint copiilor centrele deschise: “Artă”, unde vor avea ca sarcină să lipească, pe brăduțul primit, în ordine corectă globurile inscripționate cu litere pentru a forma pe verticală prenumele fiecărui copil din grupă. Brăduții, astfel personalizați, vor complete ghirlanda formată doar din steluțele din vârf, la “Știință” vor rezolva pe fișele de lucru cerințele date, pentru a confecționa apoi cartea “Brăduleț Isteț“, iar la sectorul “Bibliotecă” vor primi foi verzi decupate sub formă de pălmuțe, unde vor trebui să traseze, folosind carioci verzi, semnele grafice: linia verticală și liniuțe oblice spre stânga/dreapta, realizând ramuri și frunze de brad.
La finalul activităților liber alese din prima parte a zilei copiii vor face aprecieri despre propriile lucrări și despre lucrările colegilor, transpunându-se în rolul Moșului care apreciază pozitiv toate lucrările. Educatoarea va strânge lucrările pentru a putea trece la deschiderea următorului plic, dar le propune să capete forțe noi și să continue după pauza de masă. Copiii dau dovadă de deprinderi de ordine și disciplină, necesare după încheierea activității la centre, rutine pe care le îndeplinesc cu plăcere fiind conștienți de necesitatea asigurării unui aspect estetic și ordonat al grupei.
Copiii vor fi implicați în formarea semicercului.
Tranziția spre activitatea din cadrul domeniilor experiențiale ce se va face prin deschiderea plicului 2 unde se solicită copiilor să cânte, dacă știu, un cântecel despre brăduț.
Dacă știi cânta frumos
Glasul de va fi duios
Spre etapa următoare
Cine trece, trece, oare?
După interpretarea cântecelului deschid plicul 3 în care surpriză: se află secretul lui Matei, băiețelul care a a vorbit cu Moș Crăciun. Citim foarte atenți scrisoarea – poveste, iar la finalul ei găsim scris: jocul poate continua dacă sunteți de acord. Cine va fi câștigătorul la finalul concursului?
În plicul numărul 4 găsesc “Steluțele curioase”, care îi invită pe copii să joace un joc ce constă în adresarea a cât mai multor întrebări folosind formulele introductive: “Ce?”, “Cine?”, “Când?”, “Unde?”, “De ce?”, referitoare la povestea lui Matei. Educatoarea îi va ajuta și îndruma, le va sugera și ea întrebări când copiii vor întâmpina dificultăți. După ce copiii au dat dovadă că au înțeles textul și mesajul scrisorii, educatoarea va putea trece la următoarea etapă: deschiderea celui de-al cincilea plic “În sac este cineva, care seamnă foarte mult cu prietenul lui Matei, și, care este, după aprecierea mea, câștigătorul zilei! Este câștigător pentru că astăzi va face cunoștință cu voi, copiii din grupa mare!
Ajutați-l și faceți-l să se simtă un câștigător, un învingător! Știți cum?
Expeditor,
Moș Crăciun
Vom interpreta cântecelul “Brăduțul lui Moș Crăciun” – versuri adaptate pe melodia cântecului “Renul lui Moș Crăciun”, și pe care l-am creat împreună zilele trecute.
Vom căuta în sac și vom găsi un brăduț natural și o siluetă de brăduț. Educatoarea va cere copiilor, ca pornind de la mesajul scrisorii să opteze pentru una din variantele: să ajutăm brăduțul care se află într-o situație similară cu cea a lui Verde Împărat sau să-l abandonăm fără să ne intereseze soarta lui.
Pentru a îndeplini cerința Moșului singura modalitate de a-l face fericit pe brăduțul trist, care se crede învins de oamenii care aproape i-au curmat viața, este să-l salvăm și apoi să ducem mesajul lui mai departe.
Împărțiți în două echipe, echipa ce va planta brăduțul și echipa care va confecționa brăduțul artificial prin lipirea pălmuțelor de la sectorul “Bibliotecă”, copiii vor căuta să urmeze exemplul bun dat de Matei și colegii săi. Brăduțul plantat și-a recăpătat zâmbetul!
Vom împodobi brăduții cu elemente decorative și vom finaliza ghirlanda cu brăduții asamblați la centrul “Artă”.
Vom atașa mânuțe și brăduților pentru a simboliza prietenia dintre ei. Cartea “Brăduleț Isteț” de la centrul “Știință” va fi așezată lângă ei pentru ca să-și ocupe timpul liber și pentru a vedea câte lucruri știu copiii din grupa noastră.
Tranziție: Copiii vor interpreta cântecelul “Cu două mânuțe”.
Căutăm încă o dată în sacul lui Moș Crăciun și găsim un bilet pe care scrie:
Astăzi eu m-am furișat/ Bine v-ați mai descurcat!/ Ați răspuns, nu ați greșit/ Și un prieten ați găsit!/ Sunt un pic cam supărat/ M-am uitat, tot m-am uitat,/ Unde vreți s-așez copii?/ Sacul meu cu jucării?/ Zilele sunt numărate/ Cred că sunt doar numai șapte,/ Bradul hai să-mpodobim/ Nu mai stați, să ne grăbim!
În cadrul activităților liber alese din ultima parte a zilei copiii vor împodobi brăduțul artificial din grupă pentru a-l aștepta cum se cuvine pe Moș Crăciun. Colindele audiate vor degaja o atmosferă caldă, familială, de sărbătoare în mijlocul celor dragi.
Vom încheia activitatea din această zi prin împărțirea mesajului lui Verde Împărat scris pe ecusoane – o palmă cu un brăduț.
Se fac aprecieri pozitive despre întreaga activitate, copiii pleacă acasă și cu siguranță vor transmite familiilor, prietenilor, vecinilor mesajul lui Verde Împărat, și poate chiar în acest an tot mai mulți oameni vor opta pentru împodobirea unui brăduț artificial, salvând astfel brazii, pădurea, natura și nu în ultimul rând pe noi care nu conștientizăm pericolul defrișărilor. Noi am făcut azi un prim pas în acest sens.
Mesajul zilei :
«Ocrotind natura ne prelungim viața ! Spune « NU ! » tăierii brazilor.»
UN AJUTOR DE NĂDEJDE
Nu știa ce s-a întâmplat. S-a trezit aruncat la un colț de stradă, în jur era zgomot, oamenii circulau dintr-o parte în alta, iar el, brăduțul firav primea din când în când câte un picior ce îl dădea la o parte, așa ca să nu mai încurce lumea. Dar nimeni nu știa că el nu și-a dorit să fie aici, că părinții, frații și toată familia lui sunt acolo sus pe munte, în pădurea unde liniștea, ciripitul păsărelelor și verdele infinit îi desfătau privirea și auzul în fiecare dimineață când mama îl trezea și-i mângâia creștetul cu brațul ei, casa lui era acolo unde el se simțea în siguranță, iubit și ocrotit.
Ar fi dorit să poată să se trezească din acest coșmar, dar loviturile pe care le primea, forfota din jurul lui erau adevărate și lacrimile-i au început să se prelingă printre ramurile micuțe ce parcă-și pierduseră culoarea, puterea și seva ce-i hrăneau trupușorul firav.
Deodată un glas de copil a străbătut până la urechile brăduțului:
– Mami așteaptă, am zărit un brăduț aruncat la colțul străzii. Pot să-l iau și să-l duc la grădiniță? Doamna educatoare ne-a vorbit zilele acestea despre bucuria de a împodobi brăduții în preajma sărbătorilor de iarnă. Ne-a spus că ar fi de preferat să folosim brazi artificiali pentru a nu întrerupe viața brazilor naturali care au nevoie de mulți ani pentru a crește la înălțimea celor pe care oamenii îi vând în locuri special amenajate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar cred că nu ar fi un lucru rău dacă îl iau mai ales că este abandonat și așa de mic, și poate că împreună cu colegii și d-na educatoare îi vom face și lui sărbătorile mai frumoase. Brăduțul nu a mai auzit răspunsul mamei, dar deodată s-a simțit strâns de mânuțele mici ale unui copil și el s-a mulțumit să se cuibărească lângă făptura cea mică, cu haină călduroasă ce i-a mai dat o șansă. Urma să i se întâmple ceva nou și cu siguranță ceva mai bun decât până acum, gândi brăduțul în timp ce copilul grăbea pasul spre grădiniță.
Când a ajuns brăduțul nu a putut să nu simtă căldura ce se revărsa dintr-o cameră unde câțiva copii se jucau, supravegheați de o doamnă drăguță, grijulie care nu-i scăpa nici o clipă din ochi. Gesturile ei îi aminteau de mama și gândul că nu o va revedea îi dădu un fior rece, dar glasurile cristaline ale copiilor îl făcură să tresară, alungă repede gândurile ce-l întristaseră așa tare și aștepta cu nerăbdare să fie și el în mijlocul lor, să le povestească nefericita întâmplare prin care a fost obligat să treacă și poate copiii și doamna amabilă din cameră vor putea să-i întindă o mână de ajutor, poate vor deveni prieteni.
După ce a salutat, Matei, că așa îl chema pe „salvatorul” lui i-a spus d-nei educatoare:
– Nu știu dacă îmi permiteți, dar aș dori să stau azi lângă brăduțul pe care l-am găsit la colț de stradă în timp ce mă îndreptam spre grădiniță. Este așa mic și nu înțeleg ce căuta acolo, toată lumea se împiedica de el, dar nimeni nu l-a ridicat. Uitați, are câteva rămurele lovite, cred că-l dor și-mi este teamă că dacă nu stau lângă el va muri.
– Educatoarea a zâmbit și i-a răspuns:
Sunt foarte mândră de gestul pe care l-ai făcut și cred că ai luat cea mai bună decizie de a-l aduce cu tine, dar împreună trebuie să găsim o soluție și să-l salvăm pe bietul puiuț de brad. În graba de a tăia cât mai mulți brazi, pentru a câștiga cât mai mulți bani, acum când sunt la mare căutare brazii, de sărbători, oamenii nu au fost atenți și au smuls cu tot cu rădăcină și acest brăduț, iar când au ajuns în oraș l-au aruncat, pentru ei neavând nici o valoare, nimeni nu ar fi cumpărat unul așa mic.
Brăduțul asculta și nu mai putea să spună nimic, gândul că toată familia sa a fost distrusă îl făcu să-și piardă vocea și simțea că inimioara încetă să-i mai bată. Fără ei nimic nu avea să mai fie ca altădată.
Doamna s-a apropiat de Matei, l-a mângâiat și i-a promis că împreună vor reuși să-l salveze. Lui Matei i se lumină pe dată fața și nu reuși să se abțină – o cuprinse tare, tare pe doamna educatoare și-i mulțumi de câteva ori.
Doamna a dispărut doar câteva minute, dar s-a întors cu un ghiveci, pământ, lopățele și o stropitoare.
– Hai copii să nu pierdem vremea, să plantăm brăduțul, să-l udăm și în foarte scurt timp el își va reveni, va prinde puteri, iar la primăvară, când rădăcinile lui vor fi destul de puternice îl vom replanta în pădure când vom merge în drumeție sau poate chiar în parcul din preajma grădiniței unde vom avea ocazia să-l vizităm mai des, să-l vedem cum se înalță an după an, amintindu-ne de fapta bună pe care am făcut-o astăzi împreună.
Copiii, într-o liniște deplină, au plantat brăduțul, așa cum știau ei că se plantează florile, doar au făcut lucrul acesta de multe ori la grădiniță, l-au udat și acum priveau mândri cum puiul de brad stă drept în ghiveciul larg și parcă verdele crenguțelor sale devenea din ce în ce mai intens. Matei nu mai putea de bucurie și strigă în gura mare:
Mulțumesc tuturor! De azi înainte noi toți mai avem un prieten! Noi am reușit să-i redăm dreptul la viață! Să-l numim de azi înainte Verde Împărat.
Brăduțul era așa fericit, simțea cum rădăcinile își fac loc și se cuibăresc în pământul moale, bău cu sete toată apa, și adormi cu gândul la primăvara și la noua sa familie din pădure sau din parc… .
Doamna educatoare și-a continuat activitatea, Matei și colegii erau atenți. Zilele trecute au confecționat mânuțe, după ce și-au făcut conturul pălmuțelor pe foi verzi. Educatoarea le-a vorbit chiar atunci despre diferite modalități prin care oamenii ar putea substitui prezența brazilor naturali din locuințe împodobiți de sărbători și le-a spus că vor confecționa împreună un brad de acest fel.
Nu după mult timp proiectul a prins contur, brăduțul confecționat avea formă, culoare și era rodul muncii lor. Era așa frumos! Au hotărât de comun acord să-i pună numele Ecologel.
Când a deschis ochii Verde Împărat a zărit lângă el o imitație drăguță, veselă cu chef de vorbă care semăna destul de bine cu el. Ecologel l-a prins de mână și i-a șoptit că-i va ține și el de urât până la primăvară.
Copiii au început să plece acasă, iar Verde Împărat și Ecologel urma să-i aștepte în fiecare dimineață.
Dragi copii nu uitați: „Mâinile pot tăia brazii, dar pot să-i și ocrotească. Depinde de tine ce îndeletnicire dai mâinilor tale! Învață ceva din povestea mea! Împărtășește-o și celorlalți!”
Semnat,
Verde Împărat
Anexa 3
PROIECT DIDACTIC PENTRU ACTIVITATE INTEGRATĂ
TEMA ANUALĂ DE ÎNVĂȚARE: “Când, cum și de ce se întâmplă?”
TEMA PROIECTULUI TEMATIC: “Pe cărările toamnei”
TEMA ACTIVITĂȚII INTEGRATE: “Un secret din livada cu meri”
ELEMENTE COMPONENTE ALE ACTIVITĂȚII INTEGRATE:
ADP:I.D. “Tot ce-i mic crește – apoi mare. Cum? Hai, răspunde la-ntrebare!”- joc de comunicare orală
ADE: DLC: “Povestea pomișorului din grădină” (poveste creată de educatoare)
DOS: “Călătoria unui sâmbure de măr” (confecționare cărticică)
ALA 1: Știință: “Copacul în cele patru anotimpuri” (puzzle)
Artă: “Lasă-mi toamnă rod bogat!” (asamblare copăcei și mere – realizare machetă)
Construcții: “Lădițe colorate pentru mere –mbujorate”
ALA 2: „Mere mari și roșioare ies la – naintare” ( joc distractiv de mișcare)
SCOPUL ACTIVITĂȚII:
– extinderea sferei cognitive pe baza percepției analitico-sintetice, a gândirii explicative, stimulând dezvoltarea inteligenței lingvistice prin exersarea capacității de structurare a cunoștințelor după diferite criterii în vederea consolidării și sistematizării acestora,cât și valorificarea experienței acumulate, utilizând-o în alte activități.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
să descrie caracteristici ale vremii specifice zilei: temperatură, fenomene ale naturii, stabilind un raport între cuvinte și imagini;
să audieze cu atenție textul poveștii, reținând ideile acestuia;
să îmbine corect piesele date în vederea realizării puzzle-ului;
să asambleze elementele date pentru obținerea unei machete;
să construiască obiecte imitând realitatea înconjurătoare;
să găsească succesiunea logică a imaginilor din text;
să răspundă la întrebările formulate de colegi, în propoziții simple sau dezvoltate, corecte, coerente;
să asambleze cărticica respectând cerințele date: coperți, cotor, numerotare pagini (colorare imagini) în ordinea desfășurării etapelor de dezvoltare ale mărului;
să-și autoevalueze produsul finit în comparație cu o schemă dată;
să manifeste în activitate cooperare, spirit de echipă, de fair-play;
Strategii didactice:
Metode și procedee: lectura educatoarei, conversația, explicația, observația, exercițiul, problematizarea, descoperirea, metoda analitico-sintetică;
Elemente de joc: elemente surpriză, aplauze,mânuirea materialelor;
Resurse materiale: role de hârtie, crenguțe, frunze, mere din hârtie, capsator, piese puzzle, Lego, poveste creată, planșe cu momentele subiectului poveștii, cadran în formă de măr, elemente componente ale cărții, șnur, mere naturale;
Forma de organizare: frontal, pe grupuri, individual;
Durata: o zi
SCENARIUL ACTIVITĂȚII INTEGRATE
Activitatea debutează cu salutul „Bună ziua! Sunteți grupa „sănătoșii” cu obrajii ca merele roșii?”, salut ce prefigurează tema zilei. După efectuarea prezenței prin aplicarea fluturașilor pe fiecare petală a florii grupei, în dreptul prenumelui, meteorologul de serviciu va completa calendarul naturii cu jetoane corespunzătoare vremii, se precizează anotimpul, luna și ziua săptămânii, se intonează apoi un cântec și se recită o poezie de toamnă pentru a sintetiza caracteristicile enumerate de copii după ce au descris anotimpul și vremea.
Se reamintesc regulile grupei, “citind” imaginile prezentate pe rând de câțiva copii.
Voi găsi lângă coșulețul cu fructe, de la centrul tematic, câteva semințe de măr și le voi spune că știu o poezie despre un sâmbure care-apoi s-a transformat „În măr roșu, verde, galben, copt, mai dulce, acrișor în pomul din livada bunicilor. Oare cum s-a cocoțat? Citind poezia, eu răspunsul l-am aflat!”. Copiii pornesc astfel într-o aventură în lumea necunoscută pentru ei, lumea minusculului sâmbure de măr.
Pentru că este un text la prima vedere, copiii nu vor înțelege, fără suport intuitiv, drumul parcurs de sâmbure până la mărul din coșul bogat al toamnei și le voi propune să inițiem mai multe activități pe această temă: semințe, mici copaci, copaci în floare, floare transformată-n măr și mere cu codițe strânse în lădițe.
Le prezint copiilor centrele deschise: “Artă”, unde vor avea ca sarcină să confecționeze o machetă cu tema „Livada cu meri” folosind elementele primite: coală polistiren, role hârtie, crenguțe, frunze, mere din hârtie ce se vor asambla, (facultativ bețișoare pentru gardul livezii); la “Știință” vor avea de îmbinat piesele primite pentru a forma întregul, dat ca model „Copacul în cele patru anotimpuri”, iar la sectorul “Construcții” vor realiza din piese Lego lădițe pentru merele ce le vor culege din „Livada cu meri” realizată la centrul „Artă”.
Copiii se vor grupa pe centre în funcție de culoarea ecusonului-măr ales: verde, roșu sau galben.
La finalul activităților liber alese din prima parte a zilei copiii vor face aprecieri despre propriile lucrări și despre lucrările colegilor. Educatoarea va strânge lucrările și va spune copiilor că așa cum ei procedează adeseori, vor încerca împreună să găsească utilitate produselor finite realizate de ei la cele trei centre. Copiii dau dovadă de deprinderi de ordine și disciplină, necesare după încheierea activității la centre, rutine pe care le îndeplinesc cu plăcere fiind conștienți de necesitatea asigurării unui aspect estetic și ordonat al grupei.
Se trece la următoarele rutine: igiena mâinilor și servirea mesei.
Copiii vor fi implicați în formarea semicercului. Tranziția spre activitatea din cadrul domeniilor experiențiale se va realiza printr-un cântecel “De la mere, iau putere!” , iar “captarea atenției”, se va face printr-o poezie ce-i va îmbia pe copii să-și aleagă câte-un măr din coșul bogat al toamnei. Vom descoperi printre mere o scrisoare trimisă de Nelu, un copil de grădiniță, prin care el ne dezvăluie secretul pe care l-a aflat și el de curând “Povestea pomișorului in grădină” . Voi citi povestirea creată, iar copiii vor avea ca sarcină să aranjeze planșele, pe care eu le-am încurcat, pentru a reda în imagini succesive momentele subiectului expus de textul povestirii.
Facultativ, după ce voi citi copiilor scrisoarea și după ordonarea planșelor le voi spune că trebuie să fiu convinsă că ei au înțeles conținutul scrisorii și al imaginilor expuse pe un panou și pentru aceasta voi iniția jocul pe grupe „Mere curioase”, ei trebuind să adreseze cât mai multe întrebări folosind formulele introductive: „Ce?”, „Cine?”, „Când?”, „Unde?”, „De ce?”. Educatoarea îi va ajuta și îndruma, le va sugera și ea întrebări și răspunsuri când copiii vor întâmpina dificultăți și în final va nota întrebările de tipul celor cinci menționate mai sus pe jetoane – mere.
Înainte de începerea activității din cadrul DOS vom repeta cântecelul cu joc și text „Cu două mânuțe” pentru a ne încălzi mușchii mici ai mâinilor și pentru a asigura un climat de destindere, voie bună și interes pentru rezolvarea sarcinilor date de educatoare.
Pentru că Nelu nu ne-a trimis și nouă o cărticică le propun copiilor să o confecționăm noi, pe grupe, în funcție de ecusonul ales la debutul activității de azi. Fiecare grupă va primi „pagini de carte”, decupate în formă de măr cu imagini ce ilustrează fiecare stadiu de dezvoltare al mărului, așezate într-o ordine aleatorie. Copiii vor trebui să coloreze imaginile, să le ordoneze corect, pornind de la coperta cu titlul cărții, apoi fiecare pagină pe care s-o numeroteze crescător (copiii mai mari), se va adăuga ultima copertă, iar cartea va fi legată. Pentru ca fiecare grupă să poată verifica corectitudinea asamblării elementelor cărții, un copil va ordona pe un cadran în formă de măr, cu ajutorul săgeților, paginile cărții în ordinea corectă etapelor de transformare a seminței în mărul plin de roade din livadă.
Se vor face aprecieri colective, de grup și individuale cu privire la realizarea cărticelelor.
În cadrul activităților liber alese din ultima parte a zilei vom juca jocul „Mere mari și roșioare ies la-naintare”, pe echipe. Fiecare pereche va primi câte un măr pe care va trebui să-l susțină cât mai mult timp între frunțile celor doi coechipieri. Va câștiga perechea care a reușit să atingă timpul record. (durata unei piese muzicale).
Se fac aprecieri pozitive despre întreaga activitate, iar copiii se vor bucura de savoarea unui pahar de suc natural trimis de Nelu, personajul poveștii citite. Vor primi mere și semințe pe care le vor planta pentru a observa și ei drumul lung parcurs de sâmburele negru care ajunge-n mere pline de putere și de vitamine pentru orișicine.
Produsele realizate: macheta, coșulețele cu mere, imaginea copacului în cele patru anotimpuri, cărticelele vor îmbogăți centrul tematic al proiectului.
Vor interpreta la sfârșitul zilei cântecul „ E toamnă!”
POVESTEA POMIȘORULUI DIN GRĂDINĂ
poveste creată de educatoare –
E toamnă și frunzele se leagănă încet spre pământ, copacii își pleacă crengile parcă îmbrățișându-le de rămas bun.
Nelu stă pe prispa casei și se odihnește după o zi în care și-a ajutat părinții la culesul merelor din livada plină de rodul toamnei. A așezat merele cu grijă în lăzile pregătite, că doar atât poate face și el la vârsta lui. Se simte mare, a învățat multe lucruri la grădiniță, și mai ales știe că o mână de ajutor este binevenită în orice moment. Sau cum oare spunea d-na educatoare? Da, știe: „Unde-s mulți puterea crește!”Au muncit toți și acum merele durdulii și îmbujorate stau grămadă și-i dau un sentiment de mândrie că el, Nelu a făcut atâta treabă și-i place să privească, să privească…
Ochii i se închid încet, se cuibărește mai bine pe țolișorul de pe prispă și oare o fi adevărat? Merele năvălesc toate și vor să-l ducă în lumea fructelor. Nu se poate împotrivi, sunt multe și au putere, că doar tot la grădi a învățat că au vitamine fel de fel. E bine să meargă cu ele pentru că au discutat cu doamna despre fructele toamnei, dar nu le-a spus cum ajung fructele în copaci. OARE CUM? Mâine, la întâlnirea de grup voi fi foarte fericit să le povestesc colegilor și doamnei secretul acesta pe care ei nu-l știu.
Nelu se prinde repede-n horă cu merele și spune:
– Voi merge la voi acasă dacă-mi veți destăinui secretul apariției voastre în pomișorii din livada mea. Presupun că aveți și fotografii, pentru că eu am multe, încă de când m-am născut. Stau de multe ori cu mama și-mi explică cum am crescut și ce năzbâtii făceam când eram mai mic.
– Desigur! Grăbește-te și vei afla povestea noastră.
Tărâmul fructelor era imens, pomii locuiau împreună, dar nu prea semănau. Erau bucăți de pământ unde nu zăreai nimic, erau pomi mici, erau mijlocii, erau mari, alții cu frunze, alții cu flori, erau și pomi cu fructe…., și Nelu nu mai înțelegea nimic.
Un măr galben, mare și dolofan, cu un joben și o baghetă de magician s-a apropiat de el și i-a spus că-i va explica printr-o vrajă care este secretul pomișorilor din livadă.
– Dragă Nelu, ceea ce ai tu în livadă nu a crescut peste noapte, a durat câțiva ani pentru ca tu și familia ta să puteți culege azi merele și să le conservați pentru iarnă.
A tăiat un măr în două și mi-a arătat niște semințe mici, negre și a spus:
– Uite de la ce pornește totul. Un sâmbure aruncat de cineva pe pământ sau sădit este începutul călătoriei.
Și folosindu-și bagheta magică, mi-a arătat cum sâmburele încolțește și cum scoate căpușorul din pământ.
– În livada ta doar lumina, căldura soarelui și picăturile de ploaie pot face o asemenea minune, spuse mărul dolofan.
Eram captivat de repeziciunea cu care tulpinița se înălța, devenind din clipă în clipă un trunchi puternic de copac. Pe crengile lui au apărut o multitudine de frunzulițe, și apoi ca prin minune pomul s-a umplut de floricele mici, de culoare roz.
– Vezi, culoarea floricelelor și forma frunzelor ne arată că acesta este un măr, și va rodi mere.
– Ai învățat la grădi când pomii sunt în floare?
– Da, primăvara.
– Excelent răspuns! Privește cum florile se transformă în mere mici, mici verzi. Căldura soarelui de vară le va ajuta apoi să se rotunjească și să se coacă repede.
– Pare incredibil, dar azi am descoperit secretul pe care nici d-na educatoare și nici părinții mei nu-l știu. Eu sunt așa de mic și știu un secret așa de mare!
Dar deodată Nelu se posomorî. Cine îl va crede că deține misterul apariției fructelor din pomi. Nu are nici o dovadă!
Mărul galben, ghicindu-i gândul îi spuse:
– Drept dovadă îți voi da o mini-cărticică, așa ca o carte de vizită a tărâmului nostru, în care toate acestea sunt explicate pe înțelesul copiilor din grupa ta, care nu au avut privilegiul de a vedea cu ochii lor cum „ia naștere” un pom. Și te sfătuiesc să sădiți împreună câțiva sâmburi și peste ani, atunci când veți fi mari, să vă întâlniți, să stați împreună la umbra pomișorului din grădină și să gustați din fructele gustoase.
– Cranț! Cranț! Cranț! Oare ce se aude, cine-i tulbură visul? A! Era doar tata care mușca cu poftă dintr-un măr galben și dolofan! Dar cartea de vizită, cărticica pe care mama i-o cumpărase fără să știe el, era acolo. Oare a fost vis sau realitate? Cert este că va putea povesti colegilor și educatoarei lucruri numai de el știute dar nu fără… dovadă!
Începu să răsfoiască paginile cărții, când mama-l chemă să bea un suc natural din merele culese chiar de el.
Ce gust, ce savoare și parfum! Și bucuria că a putut fi de ajutor creștea cu fiecare înghițitură pe care o lua din paharul cu minuni și vitamine.
Anexa 4 Aspecte din cadrul activităților ecologice desfășurate
„Florile, pasiunea mea”
„Natura, sursă de sănătate, bucurie și joacă”
„Toamna ne-a inspirat, noi am creat”
„Învață de la toate!”
„Verdele înseamnă viață”
„Din lumea celor care nu cuvântă”
„Poluarea, o problemă a mediului”
„Argila, un dar al pământului”
„Povestea pomișorului din grădină”
IMAGINI DUPĂ POVESTEA CREATĂ
„POVESTEA POMIȘORULUI DIN GRĂDINĂ”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Educatia Ecologica (ID: 114554)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.