EDUCAȚIA COPIILOR ȘI A TINERILOR ÎN DUHUL COMUNIUNIIPRIN TAINA SFINTEI EUHARISTII COORDONATORȘTIINȚIFIC, Pr. Lect. Univ. Dr.GHEORGHE HOLBEA AUTOR,… [305413]

UNIVERSITATEABUCUREȘTI

FACULTATEADETEOLOGIEORTODOXĂ

"JUSTINIAN PATRIARHUL"

TITLUL LUCRĂRII

EDUCAȚIA COPIILOR ȘI A [anonimizat]. Lect. Univ. Dr.[anonimizat]. [anonimizat] "Ioan Slavici "Panciu, Vrancea

2013

CUPRINS

ARGUMENT

Copilul (elevul, tânărul) [anonimizat]. Fiecare elev este o [anonimizat], nu o copie a părinților sau a educatorilor.

[anonimizat], [anonimizat].[anonimizat]; [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat]. Credincioșii ,copiii, tineri, [anonimizat] o confuzie ,păstrându-se identitatea fiecăruia.

Euharistia facilitează întâlnirea omului cu Dumnezeul treimic. [anonimizat].

[anonimizat].

Este bine ca încă din fragedă pruncie copiii să învețe să se pregătească și să aștepte cu nerăbdare să primească Sfânta Împărtășanie. Să-i încurajăm pe copiii noștri spre o [anonimizat]-le cuvintele lui Hristos:" Adevărat , [anonimizat], nu veți avea viață în voi"(Ioan 6,53 ).

Nu trebuie să uităm însă că putem primi Sfânta Împărtășanie și "spre osândă"( 1Corinteni11,27), de aceea să-i învățăm cum să primească Sfânta Împărtășanie. [anonimizat] "automat".

[anonimizat], [anonimizat] o perspectivă pe termen lung.

CAPITOLUL I

ETIMOLOGIE ȘI SINONIME ALE CUVÂNTULUI EUHARISTIE

Euharistie= mulțumire, [anonimizat] a [anonimizat], concentratăîn jertfă și învierea Sa .„ [anonimizat] a frânt și le-a dat lor zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; acesta să faceți spre pomenirea Mea. [anonimizat]: [anonimizat], care se varsă pentru voi.”(Luca 22, 19 –20)

SfântaEuharistie este înainte de toate o [anonimizat], integrând subiectul în trupul lui Hristos. Această părticică euharistică însă nu rămâne o [anonimizat] o comunicare profundă și generală cu Iisus Hristos. E ceea ce subliniază Sfântul Ioan Gură de Aur când zice: Pâinea pe care o frângem nu este ea o comuniune cu trupul lui Hristos?„Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat și vouă: Că Domnul Iisus în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine. Și mulțumind, a frânt și a zis: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceți întru pomenirea Mea. Asemenea și paharul după cină zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceți ori de câte ori veți bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până va veni”. (I Corinteni 11,23-26)

Euharistia este desăvârșirea încorporării sau transformarea noastră în Trupul Său.

Astfel s-a format o legătură inseparabilă între Biserică și Euharistie , având învedere că „Euharistia este simbolul și forța unității, iar Biserica este domeniul, aria ei”

Biserica și Euharistia sunt două realități inseparabile, deoarece Euharistia nu este o simplă acțiune sacramentală, ci este centrul de convergență al întregii vieți bisericești.

„ Hristos a rezidit, a întărit, a unificat Biserica, iar Sfânta Euharistie, având ca obiect tocmai temelia unității Ei, adică jertfa lui Hristos, rămâne prin excelență taina unității Bisericii. Așa cum prin jertfa Sa, zidirea e adunată și restabilită, tot așa și în Euharistie e împreunată Biserica.”

Prezența reală a lui Hristos în Euharistie adună pe toți oamenii în comuniunea Trupului Său, care este Biserica, împărtășindu-le viața dumnezeiască.

„În pâinea euharistică toți creștinii formează o unitate, asemenea boabelor de grâu în pâine. În ea sunt adunate și strânse la un loc toate mădularele Bisericii, după cum în pâine sunt împreunate o mulțime de boabe de grâu. Dar această unitate nu rămâne doar simbolică, fiindcă ea se arată în chip real prin consumarea Trupului lui Hristos și fiindcă toți se satură din aceeași pâine, ei sunt cuprinși în această unire oștească într-o comuniune. Există, de aceea, o pâine și un singur Trup, adică o Euharistie și o Biserică. Hristos ne cuprinde pe toți așa cum pâinea împreună mulțimea boabelor de grâu. Primindu-L în noi pe Cel ce nu se împarte, noi formăm un tot unic.”

Sfânta Euharistie este una dintre cele mai puternice și mai prețioase elemente ale unității interne a Bisericii. Pentru teologia răsăriteană, Euharistia nu este o simplă acțiune sacramentală, ci centrul de convergență al întregii vieți bisericești.

Ca termen tehnic, Euharistia apare pentru prima oară în scrierile Sfântului Ignatie Teoforul: „ Sârguiți-vă, dar să vă adunați mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu și spre slava Lui.” Tot Sfântul Ignatie Teoforul numește Sfânta Euharistie „pâinea care este leacul nemuririi”, antidotul morții, pentru a trăi în Iisus Hristos pentru totdeauna.

„Mai ales dacă Domnul îmi va descoperi că fiecare din voi și toți îndeobște vă adunați în harul, care vine de la numele Său, într-o singură credință și în Iisus Hristos «cel după trup din neamul lui David», Fiu al omului și Fiu al lui Dumnezeu, pentru ca voi să vă supuneți cu mintea neîmpărțită episcopului sau preoțimii, frângând o pâine, care este leacul nemuririi și doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veșnic în Iisus Hristos.”

Scrierile post-apostolice subliniază în mod deosebit efectul eclezial al Euharistiei. Altarul pe care se aduce Euharistia este însuși izvorul unității Bisericii. Biserica este cea care face Euharistia, este o putere exorbitantă, aceea de a-L face prezent pe Hristos pe pământ și de a permite oamenilor să ia parte la sacrificiul său. „ Euharistia se revelează din ce în ce mai mult astăzi, în conștiința modernă, ca Taină a Bisericii prin excelență, taina în care Biserica se realizează, se recunoaște și se perpetuează ca locul și timpul adunării credincioșilor lui Dumnezeu”.

Euharistia reactualizează jertfa unică a Noului Legământ adusă de Marele Arhiereu, Iisus Hristos, Care nu a cruțat viața Sa, ci S-a dat preț de răscumpărare pentru noi. Așadar, conștientizând ce înseamnă această Taină a Sfintei Euharistii, trebuie să ne împărtășim cu vrednicie și să urmăm cu luare-aminte sfatul Sfântului Apostol Pavel:

„Ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul acesta, vestiți moartea Domnului până va veni El.”( I Corinteni 11, 28)

Mântuitorul Însuși celebrează Euharistia ca „Cel ce aduce și Cel ce Se aduce, Cel ce primește și Cel ce se împărtășește”

Pentru a se uni prin credință cu Hristos, omul nu are nevoie numai de curățirea sufletului, ci și trupul său trebuie hrănit pentru dobândirea vieții veșnice cu hrana nemuririi. Trupul ajunge pe altă cale să se împărtășească și să se unească cu Acela Care conferă mântuirea. Mijlocul este Euharistia, prin care se restabilește sănătatea și nemurirea pierdută prin căderea omului în păcat.

„Sfânta Euharistie este Taina în care, sub chipul pâinii și al vinului, se împărtășește credincioșilor însuși Trupul și Sângele lui Hristos, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci, înfățișându-se real și nesângeros jertfa de pe Cruce a Mântuitorului, cu puterea Duhului Sfânt, invocată de episcop sau preot.”

Diferitele numiri care s-au dat acestei Taine exprimă diferite aspecte ale ei și stau în legătură cu instituirea, ființa, însemnătatea, săvârșirea, scopul sau efectele ei, scoțându-i în relief fie caracterul de Taină, fie pe acela de Jertfă: Euharistie se numește pentru că la instituire, la Cina cea de Taină, Domnul Iisus a mulțumit lui Dumnezeu Tatăl înainte de a frânge pâinea și a o da apostolilor, și pentru că este și jertfă de mulțumire a Bisericii. Tot așa numirea de „Împărtășanie” este Taina Sfintei Împărtășiri cu Trupul și Sângele lui Hristos, taină dată credincioșilor sub forma pâinii și a vinului prefăcute în Trupul și Sângele Domnului de Duhul Sfânt.

Alte denumiri sunt: Cuminecătură, comuniune, unire pentru că unește pe credincioși cu Mântuitorul, Cina Domnului( I Corinteni 10, 17-21), Cina cea de Taină, Masa Domnului, Taina Altarului, Paharul Vieții, Paharul binecuvântării, Pâinea Domnului, Trupul lui Hristos, Sângele lui Hristos etc.

Împărtășire

Împărtășirea este „piscul cel mai înalt al vieții duhovnicești, de aceea se pot împărtăși numai credincioșii pregătiți și vrednici de a primi Trupul și Sângele Domnului, fiind verificați de către duhovnic prin Taina Sfintei Spovedanii”

„Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar.”(I Cor. 11, 28) Împărtășindu-ne cu Hristos, nu ne mai temem de moarte căci purtăm în noi trupul lui Hristos cel înviat, care este arvuna învierii noastre:”Cel ce mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine”(Ioan 6, 57).

„Împărtășirea înseamnă a avea părtășie, a avea parte de ceva împreună cu alții, de un bun comun tuturor. Cei care se împărtășesc de acest bun se numesc „părtași” sau membri ai comunității.”

„Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.”( Ioan 6, 54)

Sfânta Împărtășanie are o influență profundă asupra sufletului; în ea cel ce se împărtășește pregătit cu adevărat simte mai intens ca oricând prezența lui Hristos, și trăiește fericirea nemărginită a unirii duhovnicești cu El. De aceea, cei ce cunosc Taina Împărtășaniei își doresc cu ardoare unirea cu Hristos, conștientizând că această taină îi ajută să biruiască orice, ea devenind pentru ei centrul vieții lor, puterea vitalității lor spirituale, și simțind neîncetat prezența transfiguratoare a lui Hristos într-înșii. Așadar, cel ce are pe Hristos în sine, prin Sfânta Împărtășanie, poate să spună cu Sfântul Apostol Pavel:

„ Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?” ( I Cor. 15, 55)

„Sfânta Împărtășanie ne unește nu numai cu Hristos, ci și întreolaltă;ea este «taina Bisericii», taina unității tuturor credincioșilor , taina iubirii ce ne învăluie pe toți.”

„ Că o pâine, un trup suntem cei mulți, căci toți ne împărtășim dintr-o pâine.”( I Cor. 10, 17)

„Sfânta Împărtășanie este cea mai însemnată Taină dintre cele șapte Taine, fiindcă, în timp ce în toate cele șapte Taine se împărtășește credincioșilor harul dumnezeiesc sfințitor, în această Sfântă Taină, pe lângă împărtășirea harului sfințitor, ca în celelalte Sfinte Taine, Însuși Izvorul harului, Domnul nostru Iisus Hristos, ni se împărtășește cu Trupul și Sângele Său.”

Cina cea de taină

Este ultima cină luată de Mântuitorul cu ucenicii Lui, înainte de Paștile iudeilor și înainte de a fi vândut, prins și răstignit. Această cină se deosebește de orice altă cină; ea se numește „de taină” pentru că atunci a instituit Mântuitorul marea Taină Sfintei Euharistii sau Împărtășanii.

Chiar dacă ucenicii n-au prea înțeles atunci ce voia să spună Învățătorul lor, frângând pâinea și zicând:”Luați, mâncați, acesta este trupul Meu”( Matei 26, 26), chiar dacă în aceeași seară cutremurătoare ucenicii, înspăimântați de cele petrecute în grădina Ghetsimani, s-au speriat, au fugit și s-au lepădat, după numai trei zile, văzându-l pe Iisus înviat, și-au venit în fire, au crezut, înțelegând și amintindu-și cu precizie tot ce se petrecuse în foișorul Cinei celei de Taină.

Grăuntele de muștar al Împărăției cerului acolo și atunci s-a zămislit Biserica lui Hristos, acolo și atunci s-a născut Sfânta Euharistie, inima care a dat și dă viață veșnică tuturor celor ce cred și mărturisesc că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, care a venit în lume să-i mântuiască pe cei păcătoși.

Și pentru ca ucenicii să nu creadă că a fost o cină obișnuită, Iisus le-a vorbit cu toată claritatea:”Eu vă rânduiesc vouă împărăție, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, ca să mâncați și să beți la masa Mea și să ședeți pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel” ( Luca 22,29-30), iar apoi le-a poruncit: „aceasta să faceți spre pomenirea Mea”( Luca 22,19).

Cu alte cuvinte, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului venind în lume, prin jertfa Crucii, a restaurat legătura și comuniunea omului cu Dumnezeu, întemeind noua Împărăție a Păcii, pe care a dăruit-o Apostolilor și prin ei și nouă la Cina cea de Taină.

„De la această instituire și poruncă, îndată după Cincizecime, Apostolii și Biserica au săvârșit regulat Sfânta Euharistie sau Cina Domnului în cadrul Sfintei Liturghii, centrul cultului.”

Cina Domnului

Este o altă expresie pentru Sfânta Euharistie, deosebindu-se de orice altă cină sau masă. „«Paharul Cinei» sau «Paharul Domnului» se deosebește cu atât mai mult de ospețele și de «paharul demonilor», de la templele idolești, cum atrage Apostolul atenția corintenilor, ca să se ferească de «paharul» și de jertfele lor.”

„ Nu puteți să beți paharul Domnului și paharul demonilor; nu puteți să vă împărtășiți din masa Domnului și din masa demonilor”( I Cor. 10, 21)

Cina Domnului era legată, la început, de cultul liturgic și masa frățească.

„Și în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu și, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie și întru curăția inimii.”( Fapte 2, 46).

La Cina Domnului sunt invitați cei ce vor să fie cu Hristos și vor să-L aibă pretutindeni cu ei, știind că, hrănindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului, vor avea viață veșnică.

Comuniune

„Comuniunea euharistică înseamnă primirea lui Hristos întreg, Mielul care se jertfește continuu, în Biserica Sa, pentru a-i cuprinde pe toți în starea Lui de jertfă și înviere în fața Tatălui, murind și înviind tainic cu El”

Cuminecarea cu Sfintele Taine în cadrul Euharistiei este semn al apartenenței la aceeași comunitate și al mărturisirii aceleiași credințe.”Centrul vieții, sufletul vieții celei noi este în Hristos care pătrunde și transfigurează, îndumnezeiește făptura întreagă a celui credincios.”

„ M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește in mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.”( Galateni 2, 20)

„Euharistia, ca act și comuniune, oferă vieții morale un sens fundamental: regăsirea adevăratelor sale valori”.

Hristos, prin iubirea Sa de oameni, vrea să facă din noi Biserica în care ne adună din toate părțile împrejurul Sfinte Mese pentru a realiza astfel din noi un singur corp care să fie deopotrivă al Lui și al nostru.

CAPITOLUL AL II-LEA

ÎMPREJURĂRILE ÎN CARE A FOST INSTITUITĂ

SFÂNTA EUHARISTIE

”Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine,

și binecuvântânda frânt și, dând ucenicilor, a zis:

Luați, mâncați, acesta este trupul Meu.

Și luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând:

Beți dintru acesta toți…” (Matei 26, 26-27)

Mântuitorul a întemeiat Jertfa euharistică pentru ca toți credincioșii de pretutindeni să se poată împărtăși din roadele ei binefăcătoare.El a pregătit din vreme pe oameni pentru primirea mare-I Taine a Euharistiei, deci cu mult înainte de patima Sa. „Promisiunea instituirii Tainei este relatată de Evanghelistul Ioan, după ce săturase în chip minunat mulțimea și după ce aceasta, văzând minunea, voia să-L proclame împărat, ținu o cuvântare despre pâinea cea cerească, arătând cu claritate necesitatea ca oamenii să se împărtășească cu Trupul și Sângele Său, ca să poată ajunge în viața cea veșnică.”„Eu sunt pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată.”(Ioan 6, 35)

Instituirea Sfintei Euharistii a avut loc în ajunul morții Domnului Iisus pe Cruce, adică Joi seara, la Cina cea de Taină. Toți cei patru evangheliști și Sfântul Apostol Pavel pun serbarea Cinei celei de Taină a Mântuitorului în legătură cu „Zilele Azimilor” sau „Paștele Iudaic”.Legea mozaică ne vorbește de „Zilele Azimilor” puse în legătură cu sărbătoarea Paștilor care trebuia să fie serbată în seara zilei de 13 spre 14 Nisan. În acea seară se junghia un miel de un an, care se mânca fript la foc.

„Și să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă și cu ierburi amare.” (Ieșire 12, 8)

Zilele Azimilor țineau 7 zile adică, până în 12 Nisan, timp în care este interzis orice lucru: excepție de la această regulă făcea numai lucrul care privea pregătirea mâncării.

Din datele Sfintei Evanghelii reiese că Mântuitorul a instituit Jertfa Noului Testament, în cadrul Cinei celei de Taină, care a fost de fapt ori o anticipare a Paștelui iudaic din acel an, ori o masă specială, pregătită de Mântuitorul, masă căreia El i-a dat caracter religios, instituind în cursul ei Sfânta Euharistie și rostind atât cuvântarea Sa de depărtare către Apostoli, cât și rugăciunea Sa arhierească. Această masă pascală avea loc în fiecare familie în seara zilei de 13 Nisan și se desfășura după un ceremonial stabilit de Lege și de tradiție. Astfel, după ce soseau de la templu sau sinagogă, toți ai casei, în frunte cu șeful familiei, își spăla mâinile, și se așeza în jurul mesei, masă pe care se aflau pregătite: două pâini (azime), mielul pascal fript, un vas cu vin și pahare, ierburile amare și un vas cu oțet care aminteau de suferințele eroilor din robia Egiptului. „Șeful familiei lua una din pâini o binecuvânta cu o formulă rituală scurtă („Binecuvântat fii, Doamne Dumnezeul nostru Împărate al veșniciei, Care ai făcut să răsară pâinea din pământ”), rupea dintr-însa și mânca el mai întâi apoi dădea și celorlalți. Luând apoi paharul său, îl umplea cu vin, în care amesteca și puțină apă, îl binecuvânta cu o altă formulă, asemănătoare cu cea dintâi („Binecuvântat fii, Doamne Dumnezeul nostru, Împărate al veșniciei Care ai făcut roadă viței”), bea dintr-însul și apoi dădea și celorlalți să bea pe rând. Urma masa, în cursul căreia se beau, în total, patru rânduri de pahare rituale.La sfârșitul mesei se aducea întâistătătorului ultimul pahar umplut cu vin amestecat cu apă;acesta spunea:” să mulțumim Domnului Dumnezeului nostru…!”,iar cei de față răspundeau:”Binecuvântat fie numele Domnului, acum și totdeauna !”Șeful familiei începea apoi mulțumirea, rostind o mare rugăciune euharistică, de laudă și de mulțumire, evocând toate binefacerile lui Dumnezeu de la creația lumii, și sfârșind cu cererea pentru împlinirea făgăduinței divine, apoi se cântau Psalmii, numiți hallel (de laudă), care cuprind evocarea robiei din Egipt și mulțumiri pentru eliberarea evreilor din ea.”

Când se întuneca se aprindea o lumină care era binecuvântată cu cuvintele: „ Binecuvântat fii, Doamne Dumnezeul nostru, Împărate al veșniciei, Care ai făcut lămpile de foc”( adică stelele). Apoi cel mai tânăr dintre membrii familiei aducea cele necesare pentru spălarea mâinilor mesenilor. De menționat că Mântuitorul îndeplinește acest rit la Cină, spălând picioarele ucenicilor Săi:

„ S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine și, luând un ștergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vase de spălat și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.” (Ioan 13, 4-5).

Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos, la Cina cea de Taină, S-a conformat acestui ritual, dar nerespectându-l în totalitate, astfel existând mai multe deosebiri. În primul rând, Mântuitorul a folosit la Cină pâine dospită și nu azimă, deoarece Cina a avut loc cu o zi înainte de începutul Paștelui iudaic, mai precis în seara zilei de 13 Nisan, joi, când azimile nu se foloseau. O altă deosebire intervine în momentul rostirii formulelor rituale pentru binecuvântarea pâinii și a vinului; Mântuitorul folosește propriile Sale cuvinte, având în vedere că era Fiul Tatălui și Dumnezeu adevărat.

„Iisus, știind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini, și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge”( Ioan 13, 3).

Prin rostirea cuvintelor Sale, Mântuitorul prevestea jertfa sângeroasă și mântuitoare care avea să se consume peste o zi și inaugura un nou legământ sau testament între Dumnezeu și oameni. Astfel ia naștere Liturghia creștină în momentul când Iisus Hristos adaugă la rugăciunea de mulțumire și de laudă cuvintele:

„Beți dintru acesta toți. Că acesta este sângele Meu, al Legii Celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.” ( Matei, 26, 28)

Deosebirile dintre ritualurile meselor iudaice și masa euharistică sunt fundamentale pentru că masa euharistică, în afară de pâine și vin, nu folosește alte bucate. La instituirea Sfintei Euharistii s-a folosit totdeauna pâine dospită iar nu azimă. S-a folosit un singur pahar comun. Toate acestea au rolul de a evidenția faptul că Euharistia nu era o masă obișnuită și nu avea caracter particular, ci era publică, participând la ea toți membrii Bisericii, membri care erau botezați și vrednici, din punct de vedere moral, pentru a primi Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus. În această privință, Didahia celor 12 Apostoli prevede: „ Nimeni să nu mănânce, nici să bea din Euharistia voastră, ci acei care au fost botezați în numele Domnului. Căci cu privire la aceasta, a spus Domnul” : „Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor” ( Matei 7, 6)

Iisus Hristos este o jertfă personală, adică o jertfă de valoare morală. El Se aduce jertfă Tatălui și rămâne așa, iar asemenea Lui orice făptură trebuie să se aducă și să fie permanent jertfă Tatălui.

În Vechiul Testament se aduceau și jertfe pentru toată comunitatea religioasă a lui Israel, nu numai jertfe particulare. Dar ele, ca jertfe de animale, erau jertfe de valoare minimă. „Hristos însă a adus o jertfă comună, o jertfă pentru toți, de o valoare și o putere de iradiere incomensurabilă. El S-a adus pe Sine pentru toți.”

Mântuitorul a fost Cel care a ales momentul, locul și timpul săvârșirii acestei Taine, a ales săvârșirea Tainei în timpul Paștelui pentru ca toți să cunoască că El este Legiuitorul Vechiului Testament și că pentru cele din Noul Testament au fost preînchipuite cele din Vechiul Testament. De aceea, în seara instituirii Sfintei Euharistii a pus adevărul în locul preînchipuirii; seara era dovadă că faptele pentru mântuirea oamenilor au ajuns la sfârșit.

Paștele iudaic din Vechiul Testament a fost înlocuit cu Paștele dăruit de Mântuitorul, făcându-se astfel comparație între Paștele iudaic ce se săvârșea spre pomenirea minunilor din Egipt, iar Paștele instituit de Mântuitorul se săvârșește spre pomenirea Lui. „ Sângele acela s-a vărsat spre mântuirea celor întâi-născuți din Egipt, iar acesta spre iertarea păcatelor lumii întregi.”

Mântuitorul Își exprimă bucuria de a dărui tuturor acest Paște, prin care dorea și dorește ca toți să devenim oameni duhovnicești. Prin masa aceasta sfântă, Mântuitorul ne și mântuire, ne și învață că ea este capul bunătăților, iar după ce a dat Sfintele Taine, spune:

„ Și vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în împărăția Tatălui Meu.” ( Matei 26, 29).

Cina cea de Taină a oferit prilejul slujirii celei dintâi Liturghii. Ea a fost servită de Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Deși a fost simplă și scurtă, a creat premisele Liturghiilor de astăzi, care converg în jurul punctului central al Sfintei Cuminecături, care are loc în cadrul acestora și la care sunt chemați cu toată dragostea toți oamenii; tuturor le este deschisă ușa, toți sunt oaspeți invitați la Cina Domnului ca să se bucure de bucuria Stăpânului, să trăiască clipe de înălțare și armonie alături de Cel ce i-a invitat. Chemarea la

„ Masa Domnului” este adresată în fiecare zi de duminică și de sărbătoare prin glasul preotului la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie: „ Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați.”

Instituirea sfintei euharistii

Sfânta Euharistie a fost instituită de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos Care, cu puțin înainte de sfintele Sale patimi, a mers cu discipolii Săi într-un loc deosebit pentru a oficia cu ei Cina despărțirii. Instituirea Sfintei Euharistii a avut loc în Joia cea Mare din săptămâna patimilor, într-un foișor mare și curat, în cetatea Ierusalimului:

„ Și acela vă va arăta un foișor mare, așternut; acolo să pregătiți.” ( Luca 22, 17). Despre instituirea Sfintei Euharistii Mântuitorul le vorbise ucenicilor înainte, la Capernaum, după înmulțirea pâinilor din pustiul Betsaidei:

„ De atunci a început Iisus să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari și să fie ucis, și a treia zi să învieze.” ( Matei 16, 21)

La Cina cea de Taină, în Joia Mare a Paștelui, a hotărât Mântuitorul să aibă loc instituirea Sfintei Euharistii, pentru că atunci Mântuitorul Iisus Hristos a serbat Paștele ultima dată cu Apostolii Săi. Casa Sfântului Evanghelist Marcu se pare că a fost locul unde s-a săvârșit instituirea Sfintei Taine euharistice:

„Și a trimis doi dintre ucenicii Lui, zicându-le: « Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om , ducând un ulcior cu apă; mergeți după el. Și unde va intra, spuneți stăpânului casei că Învățătorul zice:” Unde este odaia în care să mănânc Paștile împreună cu ucenicii Mei?”»” ( Marcu 14, 13-14)

Despre instituirea Sfintei Euharistii ne vorbesc toți cei patru evangheliști și Sfântul Apostol Pavel, care au respectat și au îndeplinit cu mare evlavie porunca Domnului.

Primii trei Evangheliști au fost denumiți, cu timpul, „ Sinoptici”- de la termenul grecesc”(a privi mai multe lucruri deodată și împreună, la fel, deopotrivă), din cauza asemănării celor istorisite de ei, pentru că toți trei au consimțit asupra aceluiași adevăr istoric, descriind, aproape la fel, Cina cea de Taină.

Astfel, relatarea Sfinților Evangheliști Matei și Marcu se aseamănă până și în cuvinte, iar Sfântul Evanghelist Luca descrie acest eveniment ceva mai amănunțit. Sfântul Evanghelist Ioan a avut în vedere să nu mai descrie cele istorisite de primii trei Evangheliști, ci să completeze cele omise de ei, nemairelatând evenimentul împărtășirii Apostolilor de către Domnul. „Sfântul Apostol Pavel, față de Matei și Marcu, accentuează asupra datoriei creștinilor de a săvârși necontenit această Euharistie”

Pentru a arăta asemănările și deosebirile dintre Evangheliile sinoptice, putem face o paralelă între textele Evangheliilor: la Cina cea de Taină, Mântuitorul, stând la masă cu ucenicii Săi, a instituit Sfânta Euharistie astfel: a luat pâine, a binecuvântat-o, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând:

„Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu.. Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii Celei noi…” ( Matei 26, 26-28). Comparând textele Evangheliilor lui Matei și Marcu, observăm că se potrivesc întru totul. La amândoi Evangheliștii, Mântuitorul a luat mai întâi pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, apoi a luat paharul și, mulțumind, le-a dat ucenicilor să bea, pentru că este „Sângele Legii Celei noi”.

Sfântul Evanghelist Luca descrie momentul instituirii Tainei euharistice mai amănunțit: „ Și când a fost ceasul, S-a așezat la masă și Apostolii împreună cu El. Și a zis către ei: « Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de patima mea. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în împărăția lui Dumnezeu.» Și luând paharul, mulțumind, a zis: « Luați acesta și împărțiți-l între voi. Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viței, până ce nu va veni împărăția lui Dumnezeu.» Și luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor, zicând:« Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea.» Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând:« Acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.»” (Luca 22, 14-20)

Din textul Evangheliei Sfântului Luca observăm cum Mântuitorul ne învață cum trebuie săvârșită Taina aceasta și ne arată că merge de bunăvoie la patimă, fiind pentru noi model de învățătură. Noi trebuie să suferim cu mulțumire orice necaz și supărare, având nădejde în ajutorul lui Dumnezeu Care, din iubire pentru noi, oamenii, Și-a dat propriul Său Fiu spre moarte pentru mântuirea lumii.

Diferența între textul lui Luca și textele lui Matei și Marcu este în versetul când Luca zice: „ Acest pahar este Legea cea nouă.”, iar ceilalți doi spun: „că acesta este Sângele Meu, al Legii Celei noi”.Asemănările între texte sunt evidente: cuvintele „acesta este Trupul Meu” pe care El le-a rostit s-au referit la ceea ce a dat El ucenicilor; alte asemănări între texte sunt cuvintele: „a luat”, „a frânt”, „a mulțumit” și „le-a dat”.

Așadar, textele evanghelice ale celor trei Evangheliști Matei, Marcu și Luca se apropie cel mai mult între ele față de textele Evanghelistului Ioan și ale Sfântului Apostol Pavel.

„La Sfântul Evanghelist Ioan, în capitolul șase, întâlnim convorbirea avută de Iisus cu iudeii din sinagoga din Capernaum, convorbire din care se constată necesitatea pentru toți credincioșii de a mânca Trupul și de a bea Sângele Domnului. Această convorbire este în cea mai strânsă legătură cu Taina Sfintei Euharistii care a fost instituită la Cina cea de Taină”.

„Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6, 54)

Convorbirea despre Trupul și Sângele Domnului a avut loc cu ocazia minunatei înmulțiri a pâinilor prin care Iisus a săturat poporul. În această cuvântare Iisus a vorbit despre pâinea cerească și, în același timp, despre Sine Însuși ca fiind Pâinea Vieții. Tot aici a vorbit despre mâncarea Trupului Său și a Sângelui Său drept condiție a unei vieți veșnice.

„Căci trupul Meu este adevărată mâncare și sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el.”( Ioan 6, 56).

Dar mulți n-au înțeles, s-au smintit și L-au părăsit, cei ce n-au înțeles și au plecat sunt cei care n-au vrut să înțeleagă , pentru că învățătura euharistică a fost întotdeauna o piatră de poticnire pentru necredincioși. În fața acestei obiecțiuni, Domnul replică mai întâi în formă negativă: „Dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului .”(v. 53) și, apoi, în forma pozitivă: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică.”(v. 54)

„ În textul Evangheliei de la Ioan accentul euharistic este mai evident. Iisus Își dă titlul de „ Fiul Omului”, arătând astfel că are în vedere trupul și sângele pe care le va da credincioșilor după preamărirea Sa prin patimi, Înviere și Înălțarea la ceruri, deci se referă la umanitatea Sa deplin pnevmatizată și îndumnezeită pe care o va împărtăși credincioșilor.”

În versetele 53 și 54 observăm o opoziție netă între situația celor ce se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Hristos; astfel cei dintâi nu au viață întru ei, iar cei din urmă au viață veșnică și Hristos îi va învia și cu trupurile „ în ziua cea de apoi”.

După mărturia Sfântului Ioan Teologul, ca de altfel și după mărturia celorlalți autori sfinți ai Noului Testament care se referă la această Taină sfântă a Bisericii, Sfânta Euharistie este Însuși Trupul și Sângele Domnului. Prin împărtășirea euharistică nu primim simple simboluri ale Trupului și Sângelui lui Hristos , ci primim chiar Trupul și Sângele lui Hristos Cel preamărit, El ne unește cu însăși umanitatea Lui îndumnezeită, sădește în ființa noastră viața Sa dumnezeiască.

„Sfânta Euharistie este „ viață în noi”, chezășia și germenul vieții veșnice pe care Domnul ne-o va dărui desăvârșit prin învierea în ziua cea de apoi.”

Noțiunea de „ trup” este folosită atât în textul Sfântului Evanghelist Ioan, cât și în textele evanghelice de la Matei, Marcu, Luca și Sfântul Apostol Pavel, cu înțelesul de „ viață”. Această noțiune capătă înțeles mai larg la sfârșitul discursului Mântuitorului, unde spune că important este doar ceea ce însuflețește viața și o face să fie sfântă.

„Duhul este Cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și sunt viață”( Ioan 6, 63)

În același înțeles, Mântuitorul spune tuturor celor doritori să-L asculte și să-L înțeleagă că mâncarea și pâinea Lui este să facă voia Tatălui care L-a trimis pe El. „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui”( Ioan 6, 34)

Deși mulți dintre cei ce văd, dar nu cred, nu au înțeles sau, mai bine spus, n-au vrut să înțeleagă cuvintele Mântuitorului, totuși există ceilalți care văd cu ochii sufletului toate cele ce sunt de folos și pe care conștientizează că nu le pot avea decât cu ajutorul Celui ce le dăruiește. În această privință, putem exemplifica cu răspunsul Sfântului Apostol Petru care a vorbit în numele tuturor celorlalți: „ Tu ai cuvintele vieții celei veșnice.” ( Ioan 6, 68).

La afirmația despre Trupul Fiului Omului este adăugată ( și nu o dată, ci de patru ori în versetele 53, 54, 55, 56) cea despre sângele Său.

„ Comparând textul al VI-lea de la Ioan cu descrierea evenimentelor de la Cina cea de Taină prezentată de sinoptici, se constată, fără îndoială, că în discuția Mântuitorului avută cu evreii, se vorbește nu numai despre Trupul și Sângele Său, ca atare, ci și despre viața nouă care este în El, ca o garanție a nemuririi. Iată, prin urmare, de ce Sfântul Evanghelist Ioan nu mai menționează momentul instituirii Sfintei Euharistii. În capitolul al VI-lea al Evangheliei sale este prezentat ceva mai mult decât la Cină; aici este prezentată amănunțit învățătura despre unirea vieții noastre cu Hristos”

Așadar, Sfântul Evanghelist Ioan, în locul descrierii Tainei Sfintei Euharistii, despre care vorbiseră ceilalți evangheliști, prezintă cuvântarea Domnului care a avut loc imediat după Sfânta Euharistie.

Sfântul Apostol Pavel, asemenea celorlalți Evangheliști, în textul său evanghelic, scoate în evidență importanța Sfintei Taine a Euharistiei: „ Vorbind despre Sfânta Euharistie, Apostolul datorează Revelației divine cunoașterea formulelor pe baza cărora Mântuitorul a instituit această Sfântă Taină:

„ Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat ș vouă”( I Cor.11, 23)

După această introducere, Sfântul Apostol Pavel redă „ ipsissimavox”, adică chiar cuvintele Mântuitorului referitoare la această Sfântă Taină”: „ Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, și mulțumind, a frânt și a zis:« Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea.» Asemenea și paharul, după Cină, zicând: « Acest pahar este Legea cea nouă pentru Sângele Meu. Aceasta să faceți ori de câte ori veți bea, spre pomenirea Mea. »” ( I Cor. 11, 23-25)

Comparând textul Apostolului Pavel cu textele evanghelice ale lui Matei și Marcu, observăm că Apostolul Pavel accentuează asupra datoriei creștinilor de a săvârși necontenit această Euharistie:

”Căci ori de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni.”( I Cor. 11, 26).

Așadar, față de ceilalți evangheliști, Sfântul Apostol Pavel arată mai pe larg motivul săvârșirii acestei Taine. „ Instituită de Mântuitorul pentru totdeauna, această Taină se va săvârși întru pomenirea Domnului și pentru iertarea păcatelor până la a doua venire a Lui. O altă deosebire este între textul de la Luca 22, 19, unde formula: „Acesta să faceți spre pomenirea Mea” apare numai o dată și în I Cor. 11, 24-25, cuvintele acestea apar de două ori, după evidențierea fiecărui element euharistic. De aici se vede clar dependența Sfântului Evanghelist Luca de tradiția paulină, căci Evanghelia a treia a fost scrisă ulterior Epistolei I Corinteni.”

Sfântul Apostol Pavel vorbește tuturor celor ce vor să se împărtășească de vrednicia cu care trebuie să ne apropiem de această Sfântă Taină. Credincioșii care vin să se împărtășească trebuie să aibă, pe lângă această iubire, deplina lor curățenie sufletească și trupească.

Spălarea picioarelor ucenicilor de către Domnul Iisus, precum și descoperirea celor ce aveau în suflet Petru și Iuda, pentru noaptea cea grea înainte de împărtășirea lor la Cina cea de Taină au fost exemple de îndatorire a celor ce vin să primească Sfânta Împărtășanie prin Taina Sfintei Mărturisiri pentru a fi curați sufletește prin iertarea păcatelor.

„Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de trupul și de sângele Domnului. Să se cerceteze însă, omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar.” ( I Cor. 11, 27-28)

„ În Noul Testament acest text este singurul în care se cere celui ce se împărtășește o vrednicie morală deosebită. Această cercetare nu implică numai un examen de conștiință, ci și toate treptele pocăinței, de aceea textul acesta trimite la Taina Sfintei Spovedanii.”

Așadar, Sfânta Euharistie a fost instituită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, și s-a săvârșit de atunci și până astăzi în Biserica Ortodoxă; de asemenea, instituirea dumnezeiască de către Hristos Însuși este atât de clară, precisă și necontestabilă, încât nimeni n-a pus la îndoială întemeierea ei ca Taină de către Mântuitorul.

Esența și forma Sfintei Euharistii

„ Duhul din pâinea Ta, focul din vinul Tău sunt minuni cu totul noi, primite de buzelemele” ( Efrem Sirul)

Partea văzută a Sfintei Euharistii este pâinea, vinul și apa. Pâinea trebuie să fie din grâu curat și dospită, iar vinul din struguri, curat și amestecat la timpul potrivit, cu puțină apă. „ După Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, întrebuințarea pâinii dospite este singura practică îndreptățită și păstrată de la Întemeietorul ei. Pentru că instituirea Sfintei Euharistii s-a făcut cu pâine dospită, și cu acest fel de pâine s-a săvârșit Dumnezeiasca Euharistie în toată Biserica în primele veacuri, așa cum se practică și astăzi în toată Biserica Ortodoxă.”

Aceste trei elemente asigură hrana și viața tuturor oamenilor. A primi Trupul și Sângele Mântuitorului înseamnă a primi viața veșnică, adică a-L primi pe Hristos cu dragoste și credință, pentru că El, la rândul Său, S-a dat tuturor celor credincioși din dragoste pentru mântuirea lor. Primindu-L pe Hristos în noi, sub forma pâinii și a vinului, avem o viață mai bună și plină de lumină, trăim în liniște și pace și cu credința în suflet că, așa cum ne bucurăm acum de tot ce e mai frumos în lume, cu atât mult mai mare va fi bucuria când vom cunoaște Raiul, paradis ce ne așteaptă cu porțile deschise pentru a-L avea pe Domnul pretutindeni în suflet, în priviri și în gând. Toți trăim cu speranța, cu nădejdea că tot ceea ce gândim este un vis frumos, dar realizabil, pentru că Însuși Domnul și Mântuitorul ne-a asigurat că totul e posibil atunci când vrei cu adevărat să-I urmezi, să-I calci pe urme. El, Dumnezeu adevărat a fost și tot El S-a întrupat ca să-L avem model de urmat.

Temeiul pentru care se folosește pâinea dospită la săvârșirea Sfintei Euharistii îl constituie faptul că Mântuitorul a serbat Paștile cu pâine dospită. Serbarea Paștelui, după cum am arătat la instituirea Sfintei Euharistii, se făcea în seara zilei de 14 Nisan, pentru că ziua, după obiceiul iudaic, începea în seara zilei precedente. Pe timpul Evangheliștilor, ziua de 14 Nisan era numită „ Ziua întâia a Azimilor”. Sfântul Evanghelist Ioan spune că Cina cea de Taină a avut loc cu o zi înainte de Paști:” Iar înainte de sărbătoarea Paștilor, știind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârșit i-a iubit.”( Ioan 13,1) Deci, seara de 14 Nisan era socotită impropriu începutul zilelor de azimă pentru că nu era ziua de Paști, așa încât Mântuitorul n-a serbat Paștele iudaic și n-a mâncat la Cină azimă. Un alt argument pentru a arăta că nu era seara de 14 Nisan începutul zilelor de azimă, este și faptul că Iisus, fiind dus de dimineață la Pilat, iudeii n-au intrat în pretoriu deoarece era instituție păgână și, dacă intrau, ei se spurcau și nu mai mâncau Paștile. „ Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; și era dimineață. Și ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paștile”( Ioan 18, 28). Așadar, prinderea lui Iisus Hristos nu s-a făcut în timpul praznicului Paștelui, evitându-se orice tulburare în popor. „Și împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleșug, și să-L ucidă. Dar ziceau: « Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor »” ( Matei 26, 4-5).

Alte argumente solide pentru a demonstra că la Cina cea de Taină, mai precis la instituirea Sfintei Euharistii, s-a folosit pâine dospită și nu azimă, sunt următoarele:

1. Procesul Mântuitorului în fața Sinedriului, înaintea lui Pilat și a lui Irod Antipa se desfășoară în ajunul praznicului Paștelui, adică în timpul unei zile lucrătoare, când se săvârșește o serie de acte oprite de legea sabatului și de rânduiala Paștelui.

„ Și îndată dimineața, arhiereii, ținând sfat cu bătrânii, cu cărturarii și cu tot Sinedriul, și legând pe Iisus, L-au dus și L-au predat lui Pilat.” ( Marcu 15,1)

2. În drum spre Golgota, Simon Cireneanul, care se întorcea de la câmp, este obligat de ostașii însărcinați cu executarea sentinței să ducă crucea Mântuitorului. Iar după legea mozaică, orice activitate sau călătorie trebuia să înceteze cu câteva ore înainte de apusul soarelui din ziua de 14 Nisan.

3. Un alt argument doveditor că la Cina cea de Taină nu s-a serbat Paștile iudaic și nu s-a folosit azimă este spălarea picioarelor ucenicilor care nu s-ar fi putut face în acel moment pentru că, dacă ar fi coincis cu serbarea Paștilor, atunci toți ar fi trebuit să-și țină încălțămintea în picioare, având mijlocul încins și toiagul în mână, gata de călătorie.

„ Să-l mâncați însă așa: să aveți coapsele încinse, încălțămintea în picioare și toiegele în mâinile voastre; și să-l mâncați cu grabă, căci este Paștile Domnului” ( Ieșire 12, 11).

4. Iuda Iscarioteanul întinge în farfurie, de unde rezultă că la masă, în afară de miel fript, azimă și ierburi amare, era și mâncare lichidă, lucru neîngăduit la Paști.

5. În noaptea Cinei celei de Taină nu era Paști pentru că Mântuitorul iese cu ucenicii Săi și merge în grădina Ghetsimani să se roage, unde va fi prins, fiind arătat ostașilor de către Iuda însuși.

6. După răstignirea Mântuitorului, Iosif din Arimateea, Nicodim și femeile mironosițe găsesc deschise magazinele ca să cumpere giulgiul, mahrama, miresmele și celelalte lucruri trebuitoare coborârii de pe cruce și punerii în mormânt. Și cum nici un iudeu n-ar fi săvârșit astfel de fapte chiar în prima zi de Paști, și încă într-o zi de sâmbătă, trebuie să admitem că prin cuvintele ”ziua cea dintâi a azimilor” și ziua în care trebuia să se jertfească mielul de Paște, sinopticii înțeleg ajunul Paștelui, adică 14 Nisan, zi numită de Sfântul Marcu. „ Iar în ziua cea dintâi a Azimilor, când se jertfeau Paștile, ucenicii Lui L-au întrebat: « Unde voiești să mergem să gătim, ca să mănânci Paștile?»” ( Marcu 14, 12)

Așadar, toate argumentele folosite sunt necesare pentru a demonstra că la instituirea Sfintei Euharistii s-a folosit pâine dospită și nu azimă, deoarece această Taină a fost orânduită pentru toți oamenii( iudei și păgâni) și pentru totdeauna. Astfel e lesne de înțeles pentru ce Mântuitorul a folosit pâine dospită, și nu pâine folosită numai la iudei; pentru că Mântuitorul a chemat la împărtășirea cu Trupul și Sângele Său pe toți doritorii de hrană și băutură adevărată, și nu numai la Paști, ci în orice timp.

„ Practica Bisericii primare a fost cu pâine dospită. Faptele Apostolilor și Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre Sfânta Euharistie, numesc pâinea euharistică, pâine dospită, nu azimă. Primii creștini care stăruiau la Ierusalim în « frângerea pâinii», adică împărtășindu-se se foloseau de pâine dospită.”

Al doilea element euharistic este vinul curat de struguri în care, la proscomidie, se toarnă și puțină apă. Practica amestecării vinului cu apă amintește de curgerea sângelui și a apei din coasta străpunsă a Mântuitorului.

„ Ci unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui, și îndată a ieșit sânge și apă” ( Ioan 19, 34). Această practică datează din primele veacuri și este, desigur, de origine apostolică, dând mărturie despre ea vechii Părinți bisericești, și poruncind-o sinoadele din Cartagina ( 397 d.Hr.), în canonul 23 , și sinodul al V-lea și al VI-lea ecumenic, în canonul 32. Și Mântuitorul Însuși a întrebuințat la Cina cea de Taină vin amestecat cu apă, după obiceiul palestinian.

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful numește al doilea element euharistic „ amestecare” sau „ băutură amestecată” pentru că vinul este amestecat cu apă.

Sfântul Irineu zice: „ Atunci când paharul amestecat și pâinea frântă primesc cuvântul lui Dumnezeu se face Euharistia Trupul și Sângele lui Hristos”.

Sfântul Ambrozie zice, de asemenea: „ Înainte de sfințire potirul este plin cu vin și cu apă, dar, după ce lucrează cuvintele lui Hristos, se face Sângele lui Hristos prin care s-a răscumpărat lumea.”

După Sfântul Ciprian, amestecarea vinului cu apă înseamnă unirea poporului cu Hristos.

Sfântul Ioan Gură de Aur a transmis Bisericii datina de a adăuga la vin apă, pentru aducerea jertfei celei fără de sânge ca aducere aminte de sângele amestecat cu apă care a curs din coasta Mântuitorului pentru reînvierea lumii și răscumpărarea păcatelor. Așadar, substanța vizibilă a acestor elemente este obiect al puterii divine care pătrunde în ele, în chip nevăzut, și le cuprinde prin dragoste, dându-le viață prin prezența Logosului Însuși care vrea să ne mântuiască și să fie totdeauna cu noi.

Sfânta Euharistie este Taina care reamintește iconomia mântuirii grație prefacerii pâinii și a vinului în Trupul și Sângele lui Hristos. Euharistia este hrana trupului omenesc, prefăcând pâine și vinul în Trupul și Sângele Mântuitorului. Astfel Hristos a purtat păcatele noastre și se dăruiește în fiecare Liturghie sub forma pâinii, a vinului și a apei tuturor celor ce vor să se hrănească cu Hristos. Pâinea închipuie Trupul Mântuitorului, vinul – Sângele, iar apa din Sfânta Împărtășanie închipuie poporul. „ De aceea, pentru sfințirea paharului Domnului nu se poate oferi nici numai apă, nici numai vin: că vinul singur începe să devină Sângele lui Hristos fără noi, apa singură începe să devină poporul fără Hristos; când însă aceste elemente se unesc, atunci se săvârșește Taina duhovnicească și cerească. De asemenea, Trupul Domnului nu poate să fie numai făină sau numai apă, cu unirea acestora în alcătuirea unei singure pâini.” Și aici se arată poporul unit, pentru că , după cum multe boabe de grâu măcinate și amestecate fac o singură pâine, tot așa în Hristos, care e Pâinea cerească, noi suntem un singur trup.

Mântuitorul S-a jertfit pentru noi oamenii și ne-a învrednicit să ne împărtășim cu preacuratele Sale Taine spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Toți cei ce vor să se împărtășească cu Hristos, să se hrănească cu Trupul și Sângele Său mântuitor și să se unească cu El sunt chemați să participe la masa Mântuitorului, asemenea ucenicilor care, la Cina cea de Taină, au mâncat și au băut împreună cu Iisus. Participând la fiecare Liturghie, să ne gândim și să credem că suntem de fiecare dată „ la masă”, la Cina Domnului, și să ne hrănim, cu mare, credință, cu Trupul și cu Sângele Său, și să mărturisim: „ Cred, Doamne, și mărturisesc… că acesta este Însuși Preacurat Trupul Tău, și acesta este Însuși Scump Sângele Tău…”, și să ne rugăm Mântuitorului să ne primească la Cină, deși suntem nevrednici și niciodată pregătiți cu adevărat pentru a ne împărtăși cu Trupul și cu Sângele Său. „ Cinei Tale celei de Taină Fiul lui Dumnezeu astăzi părtaș mă primește..

Săvârșirea Sfintei Euharistii

„În ziua întâi a săptămânii (duminică), adunându-ne noi să frângem pâinea…” ( Fapte 20, 7).

Sfânta Euharistie s-a săvârșit de către Sfinții Apostoli și, de atunci și până astăzi, în Biserica Ortodoxă s-a săvârșit numai cu pâine dospită, și nu cu azimă.

Sfânta Împărtășanie se săvârșește numai de episcop și preot, în virtutea puterii ce li s-a dat lor de Mântuitorul, prin Sfinții Apostoli, și numai în cadrul Sfintei Liturghii, care formează centrul și miezul ei. „ Credincioșii conștientizează faptul că Hristos, care Se aduce pentru ei jertfă, este deosebit de ei, și, ca atare, folosește o persoană deosebită de ei, rânduită de El Însuși printr-o sfințire specială ( hirotonia în episcop sau preot), ca organ al săvârșirii văzute a Tainelor. Episcopul, ca și preotul, este sfințit printr-o sfințire specială, după cum și Hristos Însuși a fost sfințit ca om de Tatăl, prin Duhul Sfânt, pentru aducerea Sa ca jertfă.”

Euharistia se leagă de Biserică și este a Bisericii datorită săvârșitorilor ei care sunt episcopii și preoții sfințiți de Dumnezeu în Biserică și pentru Biserică. Episcopul și preotul, împreună cu toată comunitatea, aduc jertfa lui Hristos ca jertfă pentru Biserică și ca jertfă a Bisericii. Episcopul și preotul nu și-au luat de la ei această calitate, căci nimeni nu-si ia de la sine vrednicia de a săvârși cele sfinte, dacă nu i se dă. „ Și nimeni nu-și ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum și Aaron.” ( Evrei 5, 4). De reținut este faptul că episcopul sau preotul nu aduce singur jertfă pe Hristos în Euharistie, ci împreună cu Biserica. De aceea, este necesară unitatea comunității în credința cea dreaptă și în rugăciune ce rezultă din ea, deci și unitatea ei cu Hristos în Duhul Sfânt. Diaconii nu pot săvârși Sfânta Euharistie, după cum nu pot săvârși nici o taină, în afară de Botez. Totuși, li se permite să împărtășească pe laici, în caz de nevoie, dar numai cu învoirea episcopului sau preotului. Laicii nu se pot împărtăși singuri; iar obiceiul din primele veacuri de a păstra creștinii Sfânta Euharistie, ca să se poată împărtăși singuri, în cazul amenințării cu moartea de către persecutori, a încetat o dată cu persecuțiile.

Așadar, săvârșitorul văzut al Sfintei Euharistii este episcopul sau preotul, iar săvârșitorul nevăzut al Tainei este Hristos. Adevărul că episcopii și preoții sunt slujitorii Sfintei Euharistii este amintit și de către Sfinții Părinți. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful ne spune: „ Se aduc apoi celui ce prezidează adunarea (preotului sau episcopului) pâine și vin amestecat cu apă, pe care acesta, luându-le, înalță laudă și slavă Părintelui tuturor, în numele Fiului și al Sfântului Duh, și rostește o lungă rugăciune de mulțumire pentru ca acestea să fie primite de către El”

Primitorii Sfintei Euharistii sunt toți creștinii, inclusiv copiii. Sunt excluși de la Împărtășire toți acei scoși din sânul Bisericii, cei opriți de la primirea Tainei de către duhovnic la Taina Sfintei Spovedanii: ereticii, schismaticii și apostații. Împărtășirea cu Sfânta Euharistie este necesară pentru unirea tot mai deplină cu Hristos, creșterea în Hristos și dobândirea vieții veșnice. Împărtășirea tuturor credincioșilor, inclusiv copiii, se întemeiază pe cuvintele Mântuitorului și pe practica Bisericii. Constituțiile apostolice stabilesc: „ Episcopul să împărtășească apoi pe preoți, diaconi…, după aceea pe copii și, în sfârșit, întreg poporul, după rânduială”

Practica împărtășirii copiilor a fost generală până în secolul al XII-lea când romano-catolicii s-au abătut de la ea și, după ei, protestanții. Teologia romano-catolică susține că împărtășirea cu Sfânta Euharistie nu este indispensabilă pentru mântuire și că primitorul trebuie să-și dea seama de însemnătatea Tainei. Ambele motive sunt neîntemeiate. Prima motivare este contrară învățăturii Mântuitorului. În privința pregătirii pentru primirea ei trebuie să ținem seama că nimeni nu e deplin pregătit, și că Mântuitorul a venit să vindece pe păcătoși, și nu pe drepți (v. Matei 9, 13). Împărtășirea tuturor creștinilor cu Trupul și Sângele Mântuitorului este de origine apostolică, poruncită și practicată de Însuși Iisus Hristos. La catolici, din secolul al XIII-lea, numai preoții slujitori se împărtășesc cu Trupul și Sângele, iar laicii – numai cu Trupul.

În ceea ce privește frecvența împărtășirii, de la prunci până la bătrâni, creștinii trebuie să se împărtășească cel puțin o dată pe an. Sfinții Apostoli ne relatează că primii creștini se împărtășeau în fiecare duminică, iar mai târziu Biserica a orânduit ca toți creștinii să se împărtășească cel puțin de patru ori pe an, în cele patru posturi.

Copiii primesc Sfânta Împărtășanie la Botez, după ce au fost unși cu Sfântul Mir; ei trebuie împărtășiți cât mai des, până la vârsta de șapte ani, vârstă de la care încep să se spovedească.

„ Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume.”( Ioan 1, 8-9)

„ Sfânta Euharistie este mai Taină decât toate Tainele, în sensul că în Sfânta Euharistie ni se descoperă ceea ce știm că se cuprinde, ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului, dar nu vedem Trupul și Sângele, ci vedem pâine și vin.”

În acest înțeles Taina este mai Taină decât alte Taine, pentru că vedem ceea ce ni se prezintă și credem în altceva, credem că este vorba de Trupul și Sângele Mântuitorului. La celelalte Taine vedem lucruri văzute. După ce se împărtășesc preoții și credincioșii este un cuvânt care spune așa, un îndemn: „ Drepți, primind Dumnezeieștile, Sfintele, Preacuratele, Nemuritoarele, Cereștile, De viață făcătoarele și Înfricoșătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să mulțumim Domnului.” Astfel, uimitoarele, înfricoșătoarele lui Hristos Taine le-am primit la Sfânta Liturghie, când episcopul sau preotul ne împărtășește cu Hristos întreg, și în lărgime, și în adâncime. Nu ne împărtășim cu ceva din Hristos, ci cu Hristos întreg.

Momentulprefaceriielementelor. Epicleza

Sfânta Euharistie constituie momentul cel mai important al Sfintei Liturghii, iar prefacerea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului este momentul culminant al Sfintei Liturghii, pentru că în acest moment al sfințirii, adică al prefacerii elementelor euharistice, episcopul sau preotul, ridicând mâinile, fruntea și inima către cer, se roagă cu toată căldura, spunând: „ Încă aducem Ție această slujbă duhovnicească și fără de sânge, și Te chemăm, Te rugăm, și cu umilință la Tine cădem: Trimite Duhul Tău Cel Sfânt peste noi și peste aceste daruri ce sunt puse înainte, și fă, adică, pâinea aceasta cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ceea ce este în potirul acesta cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt.”

În acest timp, la strană se cântă „ Pe Tine Te lăudăm”, iar credincioșii îngenunchează, fiindcă acum se petrece minunea, mai presus de înțelegerea noastră, a prefacerii darurilor, iar nu atunci când se rostesc cuvintele Mântuitorului Hristos, de instituire a Sfintelor Taine: „ Rugăciunea de chemare a Sfântului Duh pentru sfințirea darurilor se numește epicleză( chemare, invocare) și a fost compusă și rânduită de Biserica primară ca formă a săvârșirii făcătoarei Taine a Sfintei Euharistii, după pilda Mântuitorului, care, la Cina cea de Taină, mai întâi a binecuvântat pâinea și paharul ( cum spun Sfinți Evangheliști Matei și Marcu), sau a mulțumit ( cum spune Evanghelistul Luca), ceea ce înseamnă că le-a sfințit, mai întâi, și după aceea le-a dat ucenicilor Săi.”

„ Epicleza este momentul central al jertfei euharistice, în momentul rostirii ei are loc « miracolul euharistic », coborârea Duhului Sfânt peste daruri și transformându-le în Trupul și Sângele Mântuitorului.”

După rugăciunea epiclezei se săvârșește prefacerea, și pâinea se preface în adevăratul Trup al lui Hristos, iar vinul – în adevăratul Lui Sânge, rămânând înaintea ochilor noștri numai chipurile lor.Pentru Răsărit, dincolo de cercetările arheologice și de comentariile textelor liturgice, în epicleză se pune problema mărturisirii liturgice a adevărului trăit, a aplicării prin rugăciune a teologiei Duhului Sfânt. Înaintea epiclezei propriu-zise, liturghia utilizează „ epicleze” prealabile, ridicându-se progresiv spre formula finală. Deja mica Taină care precede Liturghia (proscomidia) începe cu rugăciunea „Împărate ceresc”.

„ Prefacerea darurilor este lucrarea acelei pogorâri a Duhului Sfânt, căci Mângâietorul nu S-a pogorât odată pentru ca după aceea să ne părăsească, ci este și va fi cu noi până la sfârșit, deoarece Mântuitorul L-a trimis ca să rămână cu noi în veci.”

„ Duhul adevărului, pe care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; voi Îl cunoașteți că rămâne la voi și în voi va fi.” ( Ioan 14, 17)

Ca temeiuri scripturistice ale epiclezei au fost luate textele de la Matei 1, 20 și Luca 1, 35 care vorbesc despre zămislirea de la Duhul Sfânt. Taina Sfintei Euharistii nu este altceva decât Taina Întrupării și Răscumpărării însăși, prelungită, însă, pentru toate generațiile într-un prezent netrecător, într-un prezent veșnic. „ Duhul Sfânt a îndeplinit odinioară Întruparea și tot Duhul Sfânt îndeplinește și acum permanentizarea ei în Sfânta Euharistie.”

Astfel, prin rugăciunea slujitorului altarului, Duhul Sfânt se coboară peste cinstitele daruri, așa cum s-a coborât și peste Fecioara Maria, umbrind-o, și, după pogorârea Sa peste cinstitele daruri, El le preface în același Trup și același Sânge al Domnului, care S-a născut din Fecioara Maria.

Sfântul Apostol Pavel, ca și ceilalți Evangheliști, susține că jertfa euharistică este sfințită prin lucrarea Duhului Sfânt. Repetabila întrebare pentru toți este: „ În ce clipă și prin ce act a săvârșit Mântuitorul Iisus Hristos prefacerea?” Sfântul Evanghelist Matei spune că atunci când Mântuitorul a dat paharul, a zis ucenicilor Săi: „ Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu..” ( Matei 26,27) Conjuncția „ că” introduce motivația: „ ceea ce este în potir este Sângele Meu”, ceea ce face ca întreaga propoziție să aibă un caracter de argumentare. „ Așadar, din construcția celor două propoziții legate între ele prin conjuncția « că », rezultă indubitabil că atunci când Domnul Iisus a rostit cuvintele « Beți dintru acesta toți», sângele Domnului era deja prezent în pahar. Bineînțeles că prefacerea nu s-a putut întâmpla decât prin actul binecuvântării care a premers.” Că darurile se sfințesc prin pogorârea Duhului Sfânt, este adevărat, dar e mai greu de înțeles pentru cei ce nu văd cu ochii inimii și ai încrederii. Astfel, Mângâietorul stă de față, în chip nevăzut, pentru că El nu S-a întrupat, iar Mântuitorul Se vede și poate fi pipăit în înfricoșătoarele și sfintele Taine, ca unul care a luat firea noastră și o poartă în veci. Astăzi în Sfintele liturghii din orice Biserică ortodoxă Taina prefacerii se săvârșește prin înseși cuvintele Mântuitorului, însă prin cererea și rugăciunea preotului, datorită puterii date lui de Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ascultă rugile noastre, El trimite Duhul Său Cel Sfânt acelora care-L cer, și nimic nu e cu neputință celor ce I se roagă cu credință. „ Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi.”( Matei 21, 22)

Rămânând credincioase poruncii Mântuitorului, Biserica primară a sfințit pâinea și vinul euharistic prin rugăciunea epiclezei. În Liturghie pâinea nejertfită se preface prin sfințire în ceea ce a fost jertfit, adică pâinea neînjunghiată, ea se preface în Însuși Trupul Domnului care a fost junghiat cu adevărat. Ceea ce trebuie reținut este că prefacerea se poate repeta ori de câte ori este nevoie. Însă Trupul lui Hristos, în care se prefac darurile, rămâne totdeauna unul și același. Epicleza, chemarea Duhului Sfânt, reprezintă culmea lucrării Sfintei Euharistii și, pentru că Liturghia se săvârșește de către Duhul Sfânt, întreaga Liturghie, de la început până la sfârșit, este epicleză, este chemarea Duhului Sfânt care transformă tot ce se săvârșește în ea, transformând fiecare lucrare sfântă a ei în ceea ce ne arată și ne descoperă. Esența și importanța epiclezei în liturghiile ortodoxe sunt confirmate și subliniate de Sfinții Părinți, începând cu Părinții Apostolici. „ Sfântul Irineu afirmă: « Precum pâinea pământească, prin chemarea lui Dumnezeu asupra ei, încetează de a mai fi pâine de rând și devine Euharistie, așa și trupurile noastre, după ce primesc Sfânta Împărtășanie, nu mai sunt stricăcioase și pieritoare, ci au nădejdea Învierii.» Sfântul Ioan Damaschin spune: « Precum în chip firesc pâinea ce se mănâncă și vinul și apa care se beau se prefac în trupul și sângele celui ce le mănâncă și le bea, și nu fac un trup deosebit, decât cel mai dinainte, tot așa prin chemarea și pogorârea » Duhului Sfânt, pâinea punerii înainte, împreună cu vinul și cu apa se prefac, în chip suprafiresc, în Trupul și Sângele lui Iisus Hristos, fără să se facă două trupuri deosebite, cu unul și același Trup.”

După Sfinții Părinți, epicleza se situează la începutul oricărei comuniuni cu Dumnezeu, pentru că nu există înălțare la Tatăl, decât prin Fiul, așa cum nu există înălțare la Fiul decât prin Duhul Sfânt care se revelează ca principiu activ al oricărei lucrări dumnezeiești. Problemele prefacerii elementelor materiale și a înțelegerii prezenței reale a Domnului Hristos în Sfânta Euharistie rămân fără răspuns pentru mintea noastră. „ Sfântul Chiril al Ierusalimului susține că prezența reală a Domnului în Sfânta Euharistie este o urmare a prefacerii elementelor vizibile. Prin aceasta, pâinea și vinul încetează să mai existe ca pâine și vin simplu « pâinea ce se vede nu este pâine, chiar dacă o simțim pâine la gust, ci Trup al lui Hristos, iar vinul ce se vede nu este vin, chiar dacă gustul o vrea, ci Sânge al lui Hristos»”„ iar pe noi pe toți, care ne împărtășim dintr-o Pâine și dintr-un Potir să ne unești unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Sfânt Duh.” ( Liturghia Sfântului Vasile cel Mare).

Euharistia adusă de Hristos este unică, e adusă o dată pentru totdeauna și în ea este înălțarea noastră. Epicleza pe care o aflăm la sfârșitul rugăciunii euharistice, care este descoperirea și darul ei: „ Trimite Duhul Tău Cel Sfânt . și peste aceste daruri ce sunt puse înainte .”Chemarea Duhului Sfânt nu este un act separat al cărui obiect unic este pâinea și vinul. Astfel, Biserica se roagă în textele epiclezei ca Euharistia să fie pentru cei care se împărtășesc„ spre împărtășire cu Duhul Sfânt”.

„Misterul prefacerii se întemeiază pe o legătură deosebită între Trup și pâine, și pe una profundă și tainică între Cuvântul dumnezeiesc și între trupul omenesc însuflețit al Lui, în care se preface pâinea. Dar se întemeiază și pe faptul că pâinea este prin aceasta darul cel mai propriu ce-l putem aduce lui Dumnezeu, având în ea concentrată o lucrare a noastră, dar, mai ales, reprezentând trupul nostru sau viața noastră pământească.”

„Prin prefacere, aceste elemente devin Trupul și Sângele lui Hristos ridicat ca dăruire de către Duhul Sfânt la tronul Tatălui ceresc.”

Cuvintele „ luați, mâncați.” și „ beți dintru acesta toți.” au fost, sunt și vor fi cuvintele care anunță, care vestesc minunea cea mare a prefacerii, precum și scopul ei.

Împărtășirea Mântuitorului cu elementele euharistice este a dovadă clară că prefacerea a fost săvârșită înainte de rostirea cuvintelor „ Luați, mâncați.”, pentru că aceste cuvinte au fost rostite în clipa în care El le-a întins Apostolilor spre mâncare și băutură, Trupul și Sângele Său. La momentul instituirii acestei Sfinte Taine se observă că fiecare element este precedat de o rugăciune adresată Tatălui, moment din care s-a dezvoltat în Liturghia ortodoxă epicleza euharistică. Redând dintr-o tradiție ce vine de la Mântuitorul Hristos cuvintele de instituire, observăm că, față de Matei și Marcu, Sfântul Pavel accentuează asupra datoriei creștinilor de a săvârși necontenit această Euharistie.

„Căci de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți, până când va veni.” ( I Cor. 11, 26)

Mărturiile pauline cuprind întreaga învățătură a Bisericii Ortodoxe despre sfințirea darurilor prin epicleză. Darurile de pâine și vin aduse de credincioși sunt prefăcute în Trupul și Sângele Mântuitorului în momentul în care preotul cheamă pe Duhul Sfânt pentru a preface elementele Sfintei Euharistii în daruri supreme, jertfite de El Tatălui pentru noi și ca daruri date din nou, nouă la nivelul suprem.

„Prefacerea, transformarea pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos, și împărtășirea cu Sfintele Daruri sunt considerate încununare și punctul culminant al întregii slujbe euharistice, al cărei sens este acela că Euharistia realizează Biserica sub chipul creației noi, răscumpărată de Hristos, împăcată cu Dumnezeu, plină de slava divină, sfințită prin Sfântul Duh, și văzând deschise în inima ei ușile raiului și, prin urmare, aptă și chemată să participe la Viața divină, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos.”

CAPITOLUL AL III-LEA

SEMNIFICAȚIILE SFINTEI EUHARISTII

„Paharul binecuvântării pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este, oare, împărtășirea cu Trupul lui Hristos?”

(I Cor.10, 16 )

Sfânta Euharistie este Taina prezenței celei mai depline și a lucrării celei mai eficace a lui Hristos în Biserică și, prin ea, în lumea întreagă. „Hristos este prezent în Euharistie cu Trupul Său luat din Sfânta Fecioară Maria, răstignit pe cruce, înviat, înălțat la ceruri și șezând de-a dreapta Tatălui, ca unul dintre noi, fiind Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos”

Euharistia este Trupul lui Hristos, Hristos Însuși, Hristos întreg. Astfel, „Taina lui Hristos”, Euharistia, nu trebuie privită ca un mijloc al harului, al unui har abstract și independent de hristologie, ci ca pe Hristos Însuși care mântuiește lumea și pe om și ne împacă cu Dumnezeu prin Sinele Său.

Nicolae Cabasila, în lucrarea sa „Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii”, spune: „ Ceea ce se aduce jertfă, nu e pâine, ci Însuși Trupul lui Hristos”

Mântuitorul Iisus Hristos este prezent în mod real cu Trupul și Sângele Său în Sfânta Euharistie. Despre prezența Sa reală în această Taină vorbește Însuși Mântuitorul de Trupul și Sângele Său pe care din dragoste îl va dărui tuturor celor ce-și doresc mântuirea, tuturor celor ce-și doresc să-L aibă pe Hristos în ei, tuturor celor ce-și doresc să dobândească viața veșnică, conștienți fiind cu toții că toate aceste daruri le vor dobândi doar dacă se hrănesc cu Trupul și Sângele Mântuitorului tuturor neamurilor. „ Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi”( Ioan 6, 53). Așadar, în Sfânta Euharistie este prezent Dumnezeu Fiul întrupat, cu Trupul și Sângele Său. Este cunoscut faptul că pâinea și vinul euharistic își păstrează chipul și forma lor numai pentru ochii și simțurile noastre trupești și pentru a ne putea împărtăși de ele primindu-le înlăuntrul nostru, noi fiind ființe trupești. Dumnezeu a dat pe unicul Său Fiu în lume pentru mântuirea ei, astfel Iisus se face om asemenea nouă, dar afară de păcat.

„Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu. Ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-se ca un om” ( Filip.2, 6-7)

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „ Ceea ce este în pahar, este chiar sângele cel curs din coasta Lui, și din acel sânge ne împărtășim.”

Astfel, Fiul lui Dumnezeu a schimbat natura pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Său, prin însăși puterea prin care Tatăl a adus la început, din neființă la ființă, toate creaturile.

Prezența reală a lui Hristos în Euharistie este un adevăr confirmat de Sfânta Scriptură, de Sfânta Tradiție și de practica Bisericii noastre Ortodoxe.

„ Sfânta Împărtășanie a fost așezată de Mântuitorul Iisus Hristos după cină, la al doilea pahar, căci atunci a zis Mântuitorul”.„Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi”( Luca 22, 20).

Așadar, cu privire la acest citat putem face o paralelă între textele evanghelice care vorbesc despre dăruirea Trupului și Sângelui Mântuitorului.

La Luca observăm că este vorba de două pahare și Sfânta Împărtășanie a fost așezată la al doilea pahar. Matei nu vorbește decât de un singur pahar, iar Marcu are textul incomplet în această privință. Sfântul Apostol Pavel zice: „De câte ori mâncați această pâine și beți acest pahar, moartea Domnului vestiți până la venirea Lui.”( I Cor. 11, 26)

Scopul împărtășirii cu Trupul lui Hristos este adâncirea credinței și a evlaviei creștine.

„Aceasta este prima mare taină a credinței și mântuirii noastre. Iar a doua, asemenea ei și strâns legată de prima, este aceasta: Hristos Își oferă Trupul și Sângele Său spre mâncare și băutură Bisericii întregi și fiecărui mădular al ei care vine la El, sub chipul pâinii și vinului, ca să poată sălășlui în noi, nearzându-se cu focul dumnezeirii, ci unindu-se tot mai strâns cu El pentru iertarea păcatelor și viața veșnică împreună cu El în împărăția cerurilor”.

Așadar, prezența reală a Mântuitorului Iisus Hristos în Taina Euharistiei este nu numai cu Trupul și cu Sângele, ci Domnul Hristos este prezent cu sufletul și cu dumnezeirea Sa, adică în întreaga Sa ființă. Pentru că în Taina Tainelor, în Euharistie, credincioșii se împărtășesc nu numai cu harul dumnezeiesc, ca în celelalte Taine, ci cu însuși izvorul harului, cu Hristos. „ Cu ce mare cinste l-a învrednicit Dumnezeu pe om, venind să se sălășluiască în el prin Sfintele Taine, umblând în el și cu el într-un cuvânt făcându-l templul Său însuflețit, după cum a spus Domnul”:”Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face locaș la el”( Ioan 14, 23)

Într-adevăr, mare este cinstea pe care Dumnezeu a dăruit-o tuturor oamenilor, pentru că Hristos devine mai intim nouă decât ne suntem noi. Pentru că Hristos se dăruiește pe Sine nouă, este al nostru, noi devenind mădularele Sale și copiii Săi.

Pentru credinciosul ce-și dorește să trăiască adevărata viață Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său ca toți cei flămânzi și însetați de dreptate să stea veșnic în legătură cu Mântuitorul prin hrănirea cu El.„ Trupul și Sângele Domnului Hristos ni se dau nouă spre mâncare și spre viață veșnică, și intră în alcătuirea noastră așa cum intră mâncarea prin care trăim.”

Astfel, așa cum se face trup prin noi hrana pe care o primim, tot așa și Domnul Iisus Hristos intră în alcătuirea mădularelor noastre, adică se face trup in noi, se continuă Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Și ne minunăm cu toții la gândul că Domnul și Mântuitorul nostru S-a apropiat de noi foarte mult prin întrupare.” Îl gustăm, Îl mâncăm, Îl respirăm, ne îmbrăcăm in El! O, ce minunată îmbrăcăminte, preafrumoasă, nestricăcioasă, pașnică, desfătătoare, caldă, luminoasă, întăritoare sufletului!”

Trupul Său și Sângele Său a fost dăruit din seara Cinei celei de Taină până astăzi, tuturor celor ce au dorit, doresc și vor dori cu ardoare ca Hristos să trăiască în ei.„De acum, dacă trăiesc, nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește întru mine” ( Galateni 2, 20)

Cugetul lui Hristos se face una cu cugetul nostru, voia Lui – una cu voia noastră, Trupul și Sângele Lui una cu trupul și sângele nostru.

Astfel, prin Sfânta împărtășanie creștinul devine părtaș firii dumnezeiești, având în vedere că trupul creștinului poate fi „ templu al Duhului Sfânt”: „Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu, și că voi nu sunteți ai voștri” ( I Cor. 6, 19). Și tot prin Sfânta Împărtășanie creștinul poate deveni „ Trupul lui Hristos”, deci purtător de Hristos; purtător de frumos, de adevăr, de dragoste, de viață, este cel ce se împărtășește cu vrednicie:Dumnezeu este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

Mântuitorul a promis credincioșilor Săi împărtășirea cu Trupul și Sângele Său, asigurându-i: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care o voi da pentru viața lumii este trupul Meu.”( Ioan 6, 51)

De cuvintele Mântuitorului nu toți au ascultat, nu toți au crezut și mulți s-au revoltat atunci, în zilele acelea, dar și astăzi. Atunci mulți din cei prezenți se întrebau de cele auzite: „Cum poate Acesta să ne dea Trupul Lui să-l mâncăm?” ( Ioan 6, 52) Dar Mântuitorul, știind toate câte gândeau iudeii, le dezleagă acest „mister” pentru ei : „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”( Ioan 6, 54)

Cuvintele Mântuitorului sunt argumentul cel mai solid că El vorbește aici despre Trupul și Sângele Său ca despre o mâncare și o băutură adevărată, iar sensul acesta de mâncare și băutură adevărată l-au înțeles nu numai iudeii, ci și Apostolii înșiși care, tulburându-se, au mărturisit:”Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?”( Ioan 6, 60).

Și Evanghelistul Ioan notează în continuare că mulți L-au și părăsit pe Mântuitorul: „Și de atunci mulți dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El”( Ioan 6, 66). Iar Mântuitorul rămâne la sensul propriu al cuvintelor Sale, în ciuda întrebărilor celor din jurul Său care erau nedumeriți și tulburați; văzându-i astfel, Mântuitorul îi întreabă pe cei doisprezece Apostoli dacă nu cumva vor să se ducă și ei, părăsindu-L ca ceilalți ucenici. „Deci a zis Iisus celor doisprezece:«Nu vreți și voi să vă duceți?»”( Ioan 6, 67). La întrebarea Mântuitorului, Petru răspunde: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veșnice. Și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”( Ioan 6, 67-68)

Mântuitorul le vorbește tuturor, El îi chemă pe toți la mântuire, pentru toți El Se dă ca hrană, pe toți dorește să-i convingă că El este Viața. Iar cei ce vor să aibă viață veșnică trebuie să păzească poruncile Domnului, și mai ales să se împărtășească cu Trupul și Sângele Mântuitorului pentru că „Taina Împărtășaniei este punctul cel mai înalt spre care se poate îndrepta strădania omenească. Căci prin ea ajungem să ne întâlnim chiar cu Dumnezeu care Se unește cu noi în cea mai desăvârșită unire” Credinciosul care este în legătură cu Hristos trăiește adevărata viață. „ Fiindcă nimeni nu putea trăi viața Duhului până ce trupul Domnului nu a prins carne pe oase”.

Pentru a dobândi viața veșnică Însuși Mântuitorul a poruncit ca toți cei ce-și doresc această viață să-I mănânce Trupul și să-I bea Sângele Său sub forma pâinii și a vinului sfințite prin slujba sfântă către Tatăl prin rugăciuni și cântări de laudă.

„Și, mâncând ei, a luat Iisus pâine și, binecuvântând, a frânt și le-a dat lor și a zis:«Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu .» Și luând paharul, mulțumind, le-a dat și au băut din el toți.”( Marcu 14, 22-23)

Noi toți avem nevoie de Trupul lui Hristos și ne împărtășim cu el, pentru ca legea Duhului să lucreze în noi și să nu ne lase în seama legii trupului. De aceea, „e de lipsă ca Făcătorul lumii să rămână tot timpul în lutul nostru ca să îndrepte chipul Său în noi, ori de câte ori dă semne că vrea să se strice, iar mâna cea ajutătoare a doctorului trebuie să ne fie cât mai la îndemână, ca să poată vindeca materia noastră atunci când vrea să se strice.”

Dacă de Taina Botezului avem parte o singură dată, de Taina Euharistiei suntem învredniciți de mai multe ori pentru că ni se întâmplă ca oameni să greșim, să-L supărăm pe Dumnezeu în fiecare zi, deci suntem supuși păcatului, dar nimic nu ne împiedică să luptăm împotriva lui, având în vedere că ne hrănim cu Hristos. Așadar, Euharistia este singurul leac împotriva răutăților omenești. „ Dacă lumea n-ar avea Preacuratul Trup și Sânge al Domnului, ar fi lipsită de binele de căpetenie, binele vieții celei adevărate, n-ar avea decât iluzia vieții, n-ar avea darul sfințeniei, într-un cuvânt ar fi păgubită de toate bunurile cele adevărate, nestricăcioase.”

Datorită Sfintelor Taine ne naștem și noi la viața duhovnicească, cu ajutorul acestor Sfinte Taine ne unim în chip minunat cu Mântuitorul Iisus, Dumnezeul nostru, al tuturor celor ce-L iubim și-L preamărim.

Euharistia lui Hristos este pentru noi împlinirea care ne aduce, cu mic și cu mare, la Sfânta Masă din Împărăție, dându-ne posibilitatea să ne înălțăm la cer, și făcându-ne părtași hranei dumnezeiești.

„Împăcarea, iertarea, puterea de viață, toate acestea își au țelul și împlinirea în această nouă stare a ființei, acest nou fel de viață, care este Euharistia, singura viață adevărată a creației, cu Dumnezeu și în Dumnezeu, singura legătură adevărată dintre Dumnezeu și lume.”

Pentru noi Mântuitorul este Cel ce ne-a adus viața, viață ce ne-a fost dată prin Sfintele Taine, cu ajutorul cărora noi ne facem părtași prin moarte și suferim împreună cu El, căci moartea numai așa o putem înlătura. „Eu am venit ca lumea viață să aibă și din belșug să aibă.”( Ioan 10, 10) Pentru că, fără să ne fi botezat cu apă și cu Duh Sfânt, nu putem intra în viață, iar fără a mânca Trupul Fiului Omului și a bea Sângele Domnului, nu putem avea viață în noi. „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu.”( Ioan 3,5)

Se cuvine dar, să-L lăudăm , să-L preamărim pe ce–L primim ca pâine să ne cuminecăm, ca mir să ne ungem, ca apă să ne spălăm de fărădelegi. Se vede că Mântuitorul a luptat pentru noi, murind, pentru ca noi să biruim. Astfel, cei ce au primit și au păstrat darurile oferite de Mântuitorul ( Trupul și Sângele Său) și au intrat împreună cu Mirele în casa de ospătare, aceia cu siguranță se vor bucura și de alte plăceri, acestea constând în faptul că L-au primit pe Hristos și au avut fericirea să ospăteze împreună cu El și să-L guste din plin, până în clipa când li se va arăta în toată puterea Sa. Așa încât, „împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”( Luca 17, 21)

Ceea ce trebuie să înțeleagă toți creștinii este că Sfânta Împărtășanie se potrivește cu trebuințele celor de pe pământ, le dă putere, îi conduce, îi curățește și-i duce până la locul despre care Sfântul Petru zicea că e bine să fim aici: „Doamne, bine este să fim aici…”( Matei 17, 4), „în care nu mai e nimic din umbra lucrurilor pământești, ci doar Hristos,continuu prezent, încoronând, în toată curăția, pe cei buni.”

Dacă Hristos este bunătatea întruchipată, dragostea desăvârșită, atunci și noi, care suntem mădulare ale Bisericii, să ne împărtășim cu bunătatea și dragostea mântuitoare și să fim în fiecare clipă următori ai lui Hristos și, mai ales, purtători de Hristos.

„ Importanța și valoarea Sfintelor Taine nu se poate dezvălui însă, în mod deplin, prin mijlocirea cuvintelor, ci numai prin tâlcuirea nemijlocită și practicarea permanentă a lor, prin împărtășirea cu puterea transfiguratoare a harului divin ce se revarsă din ele și aceasta în strânsă comuniune a credinței, a nădejdii și a dragostei cu celelalte mlădițe al Trupului tainic al Mântuitorului.”

Jertfă unică pentru întreaga omenire

Sfânta Euharistie nu este numai o Taină, ci este și o Jertfă ispășitoare pentru vii și pentru morți, adică însăși reeditarea jertfei de pe Golgota. Astfel, „jertfa lăuntrică a inimii curățite este asumată de Iisus, Omul durerilor, care Se aduce pe Sine jertfă bineplăcută Tatălui pentru viața lumii.”„ Tot așa și Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat, Se va arăta celor ce cu stăruință Îl așteaptă spre mântuire.”( Evrei 9,28)

Caracterul de jertfă al Sfintei Euharistii rezultă din demnitatea arhierească a lui Iisus Hristos. Sfântul Apostol Pavel Îl prezintă pe Mântuitorul ca Arhiereu veșnic, după rânduiala lui Melchisedec: „Căci se mărturisește:« Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec»”( Evrei 7, 17)

Preoția Mântuitorului înlocuiește preoția provizorie a Vechiului Testament. El a răscumpărat pe oameni, împăcându-i cu Dumnezeu prin jertfa de pe cruce.„El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine Însuși”( Evrei 7, 27)

Mântuitorul Se aduce pe Sine, ca preot, jertfă reală sub chipul pâinii și al vinului până la sfârșitul veacurilor, pentru toți cei care vor să trăiască cu Hristos și prin Hristos. Iubindu-L pe Hristos, iubim adevărul, frumosul și tot ceea ce Dumnezeu a creat pentru noi oamenii din iubire ca toți să ne bucurăm și să ne hrănim cu toate acestea și, mai presus de toate, chiar cu propriul Său Fiu. „ Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” ( Ioan 3, 17)

Sfântul Apostol Pavel spunea, că Dumnezeu Și-a arătat dragostea Sa față de noi prin aceea că Hristos a murit pentru noi și pentru mântuirea noastră, atunci când eram păcătoși și cu atât mai mult acum când ne hrănim cu Sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de păcate. „ Căci dacă, pe când eram vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său; cu atât mai mult, împăcați fiind, ne vom mântui prin viața Lui.”( Romani 5, 10)

Mântuitorul, prin Jertfa Sa unică, a nimicit moartea și a adus la lumină viața și nemurirea prin Evanghelie. El S-a jertfit pentru ca oamenii să biruiască răul și să se hrănească cu Cel ce le-aduce mântuirea și-i izbăvește de păcate și-i ajută să învieze cu El în fiecare an, în fiecare moment al împărtășirii lor cu Hristos.„De vreme ce pruncii s-au făcut părtași sângelui și trupului, în același fel și El S-a împărtășit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul.”( Evrei 2, 14)

„Hristos ca om, dăruindu-Se Tatălui pentru frații Săi, S-a urcat, ca nimeni altul, la înălțimea totalei uniri cu Tatăl și în umanitatea Sa, cum era în dumnezeirea Sa.” Iar la această unire pot ajunge și frații Săi, oamenii, dacă-L primesc ca jertfă adusă pentru ei.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că Domnul aduce o singură jertfă pentru păcate, adică Mântuitorul Se jertfește în Euharistie lui Dumnezeu Tatăl.

„Nu puteți să beți paharul Domnului și paharul demonilor; nu puteți să vă împărtășiți din masa Domnului și din masa demonilor.”( I Cor. 10, 21)

Ceea ce trebuie reținut de noi, credincioșii, este că împărtășirea cu Hristos este, de fapt, împărtășirea cu Jertfa Sa. Astfel, putem vorbi despre această minune dumnezeiască ori de câte ori ne împărtășim cu Hristos; de fiecare dată trebuie să înțelegem că Hristos, Mântuitorul lumii, S-a jertfit și se jertfește pentru noi, păcătoșii, dar tot El, Iisus Hristos, a înviat și înviază în fiecare an, tot pentru noi cei care ne împărtășim și înviem cu Hristos.

Dumnezeu ne-a lăsat și Taina Euharistiei, pe lângă multe alte daruri, dar Taina aceasta parcă le cuprinde pe toate și într-adevăr le cuprinde pe toate deoarece ajungând să primești cu vrednicie Jertfa unică pentru întreaga omenire, e de la sine înțeles că ai îndeplinit celelalte Taine. Deci, ca om, te-ai jertfit și cu vrednicie te-ai apropiat și te apropii de această Taină, în care Iisus este prezent.„ În jertfa lui Hristos ca om și în jertfa noastră din puterea jertfei Lui, umanul trăiește cea mai înaltă transcedere la Absolutul personal, cea mai înaltă unire cu El”.„ Drept aceea, fraților, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Hristos”( Evrei 10, 19)

Euharistia este prezentarea reală și obiectivă în chip nesângeros a jertfei de pe cruce, întrucât în Euharistie este prezent Hristos ca Arhiereu, același fiind cel ce aduce și cel ce Se aduce jertfă Tatălui. Astfel, jertfa euharistică este aceeași cu jertfa de pe cruce, jertfindu-se pe altar același Miel al lui Dumnezeu care S-a răstignit pe cruce.

Deosebirea dintre jertfa euharistică și cea de pe cruce poate fi sesizată pe mai multe planuri:

Pe cruce Hristos S-a adus jertfă în chip sângeros murind;în Sfânta Euharistie tot Hristos Se jertfește, prin episcop sau preot, în chip nesângeros, în forma pâinii și a vinului, fără să mai moară.Prin jertfa crucii Mântuitorul a adus lumii întregi mântuirea obiectivă, împăcând-o cu Dumnezeu, restaurând-o și înnoind-o în Dumnezeu.

Astfel jertfa euharistică se aduce cu scopul însușirii personale a roadelor răscumpărării, adică ale Crucii și Învierii din morți a lui Hristos.„În jertfa euharistică este o întâlnire deplină între Hristos și noi, o comunicare intimă în dispoziția de jertfă și în starea de jertfă a Lui și a noastră”

Sfântul Chiril al Alexandriei a pus în evidență faptul că, prin moartea ca jertfă, noi intrăm, împreună cu Hristos la Tatăl. El repetă stăruitor că la Tatăl nu se poate intra decât în stare de jertfă curată. Iar la starea de jertfă curată nu ne putem ridica decât în Hristos.

Avându-L ca model demn de urmat pe Mântuitorul, putem să ne învrednicim de jertfa Sa euharistică pentru că: prin jertfa curată care a părăsit orice egoism, intră omul cu Hristos la inima Tatălui, cum intră de altfel și la inima fraților săi așa cum voiește Tatăl.

„Căci dragostea lui Hristos ne stăpânește pe noi care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toți, au murit chiar toți. Și a murit pentru toți, ca cei ce viază să nu mai vieze loruși, ci Aceluia care, pentru ei, a murit și a înviat „ ( Evrei, 5, 14,15)

Sfânta Tradiție mărturisește caracterul de jertfă al Sfintei Euharistii. Astfel „Sfânta Euharistie este „Jertfanoastră”,”Jertfa cea nouă a Noului Testament” în care Iisus Hristos se oferă întâi pe sine ca jertfă Tatălui și poruncește să se facă aceasta spre pomenirea Sa, și să fie jertfit El Însuși în locul animalelor ce se jertfeau în Legea Veche”„Hristos ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine pentru noi, prinos și jertfă lui Dumnezeu, întru miros de bună miresmă.” (Efeseni 5,2)

În jertfa euharistică s-a curățat, s-a restabilit, s-a descoperit jertfa însăși, sensul ei dinainte de veci ca fiind al iubirii desăvârșite și, ca urmare, al Vieții desăvârșite.

Așadar, Cel ce se jertfește este Însuși Jertfă și a voit ca Taina care se săvârșește zilnic, să fie jertfa Bisericii. Caracterul de jertfă al Sfintei Euharistii se confirmă și prin existența altarelor (a jertfelnicelor). Astfel aducând și punând pe Prestol daruri smerite omenești, noi săvârșim cea mai veche lucrare sfântă tradițională, altfel spus, noi aducem jertfă lui Dumnezeu.

„Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ. După un timp,Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. Și a adus și Abel de asemenea din cele întâi născute ale oilor sale.” (Facere, 4,2-4).„În jertfă, omul se predă pe sine și ale sale lui Dumnezeu, pentru că iubindu-L nu poate să nu tindă spre El, spre unirea cu El.”Astfel nu mai este nevoie de alte jerfe, pentru că prin Jertfa unică, Jertfa tuturor jertfelor „însăși viața noastră se restabilește, se renaște și se împlinește ca aducere și jertfă.”„Vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească.” (Romani 12,1)Jertfa lui Hristos este desăvârșită și ne este dată nouă și astfel în El, „Dumnezeu a devenit viața noastră”

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că Hristos a iubit de la început pe oameni, dat fiind că oamenii Vechiului Testament erau mai nedesăvârșiți decât aceia de mai târziu, Iisus Hristos a îngăduit ca ei să jertfească sânge pentru idoli, a făcut aceasta tocmai pentru a-i îndepărta de la asemenea jertfă, ceea ce era un semn al dragostei Sale de negrăit.„Cine se jertfește din iubire copleșește totul prin iubire. Starea permanentă de jertfă e starea permanentă de viață a Învierii revărsată în oameni de Hristos, revărsare nesecată și mereu nouă prin adâncimea ei infinită.”

Mântuitorul este Cel care S-a dăruit pe Sine, care este în noi și care aduce veșnic jertfa adusă de El o dată și pentru totdeauna. El a prefăcut jertfa de sânge într-o lucrare sfântă, înfricoșătoare și măreață, schimbând această jertfă și hotărând să înlocuiască uciderea de animale prin sacrificiul Său Însuși. Este o jertfă unică și minunată deoarece cu tot marele număr de Euharistii care se oferă zilnic în toată lumea creștină, Unul și Același Hristos este oferit ca jertfă în toate Bisericile. În jertfa lui Hristos este iertarea tuturor păcatelor, toată plinătatea mântuirii și a sfințirii. Cunoscând jertfa lui Hristos, nu mai avem nevoie de alte noi jertfe pentru că întru Hristos noi avem posibilitatea de a urca la Tatăl cu inima curată căci ne-am împărtășit cu Fiul Său și Mântuitorul nostru. Astfel, putem spune cu certitudine că, dacă L-am primit pe Fiul, L-am primit și pe Tatăl, dacă L-am văzut pe Fiul, L-am văzut și pe Tatăl ( v. Ioan 14, 9), dacă ne-am hrănit cu Fiul, ne hrănim și cu Tatăl, și dacă ne-am unit cu Fiul, ne-am unit și cu Tatăl. Deci, „ Dumnezeu cel iubitor a devenit ocean interior al Celui ce S-a jertfit ca om și, rămânând în stare permanentă de jertfă, inundă cu viața Lui și transfigurează și dă viață veșnică tuturor celor ce voiesc să o primească, înnoind și transfigurând și unind deplin cu ei și cosmosul legat de Ei”

Jertfa euharistică depășește limitele geografice și spirituale ale Vechiului Testament, și aduce mântuirea tuturor celor ce se hrănesc cu Trupul Mântuitorului jertfit odinioară. Acest trup ce ni se dă jertfit e o amintire vie, prin prelungire, a patimilor Mântuitorului de pe Golgota. Biserica Ortodoxă învață că Sfânta Euharistie este nu numai Taină, ci și Jertfă, și anume jertfa Trupului și Sângelui lui Hristos, în mod real, dar nesângeros, sub forma pâinii și a vinului pentru ochii noștri trupești. Sensul sau rostul jertfei euharistice este atragerea noastră în stare de jertfă, condiție a comunicării și a unirii noastre cu jertfa permanentă Hristos, iar prin aceasta însușirea personală a stării de jertfă ca realizare subiectivă a mântuirii prin refacerea ontologică a făpturii noastre. Trebuie înțeles faptul că n-am putea să ne împărtășim cu Hristos ca jertfă dacă nu ne-am înfățișa și noi în fața Lui jertfindu-ne și nu ne-am putea jertfi dacă n-am primi putere din starea Lui de jertfă. Forța pe care a dobândit-o umanitatea lui Hristos jertfindu-se, se scurge în noi, ne dă tăria înlăturării păcatului și ne înaltă la starea jertfei Sale. Jertfa euharistică este mijlocul prin care noi devenim în mod deplin mădulare ale Trupului lui Hristos. Ea ne introduce în umanitatea lui Hristos, ne interiorizează Trupului Său . Și pentru că Euharistia este centrul ontologic al Bisericii, inima care pulsează sângele în tot organismul, jertfa ei trebuie să antreneze într-o unitate sacrificială jertfa Bisericii. „Jertfa euharistică este jertfa Dumnezeului – Om Hristos adusă lui Dumnezeu, Tatăl Său, pentru noi păcătoșii, o jertfă ce continuă neîncetat și va continua până la sfârșitul lumii”.

Canonul 18 al Sinodului I ecumenic afirmă următoarele: „ Pe Sfânta Masă este așezat Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii și e jertfit de slujitorii Domnului ca jertfă nesângeroasă.”. În canonul 28 al Sinodului V- VI ecumenic se spun următoarele: „ Noi săvârșim în biserici jertfa cea nesângeroasă, sfântă și de viață dătătoare, și credem că Trupul și prețiosul Sânge sunt însuși Trupul și Sângele Cuvântului care dă viață tuturor”. Astfel, unde este însetarea după Dumnezeu, unde este conștiința păcatului și dorul după viața cea adevărată, acolo este în mod permanent jertfa. În jertfă omul se predă pe sine și toate ale sale lui Dumnezeu, pentru că El, din momentul în care L-a cunoscut pe Dumnezeu, nu-L poate iubi decât pe El. Astfel,iubindu-L pe Dumnezeu, nu poate să nu tindă spre El, spre unirea cu El. Ceea ce trebuie evidențiat și bine de urmat de toți credincioșii este faptul că, dacă viața lui Hristos este aducere și jertfă, atunci și viața noastră întru El și viața întregii biserici este aducere și jertfă.„ A ne aduce pe noi înșine și unul pe altul și întreaga lume este jertfa iubirii și a unității, a laudei și a mulțumirii, a iertării și a vindecării, a împărtășirii și a unității.”

În concluzie, putem spune cu crezământ că Euharistia a fost considerată de la început o anamneză, o pomenire, o aducere aminte, o comemorare a patimilor și morții Domnului. Astfel, această anamneză nu a fost concepută în mod simbolic sau metaforic, ci ca o comemorare mistică de actualizare efectivă a patimilor și morții Domnului, în mod liturgic sau sacramental. „În misterul liturgic creștin, jertfa sau patima de pe cruce a lui Hristos, punctul culminant al operei Sale mântuitoare, devine oarecum din nou prezentă și reală; iar credincioșii participă efectiv la ea, adică o retrăiesc și beneficiază de efectele ei.”

În Liturghia originară, anamneza comemora misterul patimilor și morții Mântuitorului. Cu timpul însă anamneza a inclus în ea și alte evenimente din opera mântuirii, unele anterioare, altele posterioare morții Mântuitorului.„ Aducându-ne aminte dar, de această poruncă mântuitoare și de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de șederea de-a dreapta Tatălui și de slăvita iarăși venire.” ( Rugăciunea anamnezei din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur)

Așadar, Euharistia nu este numai o anamneză a lui Hristos, ci și jertfa lui Hristos Însuși prin Biserică și împreună cu Biserica.

Teologia românească susține și accentuează fără echivoc că aducerea jertfei liturgice implică cu necesitate prezența și lucrarea preotului (episcopului)căci în afara acestora, comunitatea eclezială nu se poate constitui ca adunare euharistică; aceasta deoarece Apostolilor le-a dat Mântuitorul porunca: „Aceasta să faceți spre pomenirea Mea.”( Luca 22,19)

La săvârșirea Euharistiei, Hristos este reprezentat de episcop sau preot, care constituie punctul de unificare pe plan vizibil al jertfelor credincioșilor. Astfel, preotul este o condiție necesară și indispensabilă pentru aducerea jertfei; pentru că se știe că însuși Cuvântul Domnului este Cel care săvârșește Taina, însă numai prin preot, prin cererea și rugăciunea lui. Jertfa euharistică este jertfă reală de împăcare, jertfă răscumpărătoare sau mântuitoare, adusă pentru toți creștinii, vii sau morți, și, de asemenea, este jertfă de laudă, de mulțumire și de cerere atât pentru vii, cât și pentru morți.

CAPITOLUL AL IV-LEA

URMĂRILE ÎMPĂRTĂȘIRII CU TRUPUL ȘI SÂNGELE LUI HRISTOS

„ Plata păcatului este moartea,

iar harul lui Dumnezeu,viața veșnică,

în Hristos Iisus, Domnul nostru”(Romani 6, 23)

Iertarea păcatelor

Păcatul este moarte și pentru că Dumnezeu nu Și-a dorit ca cei creați de El din iubire să moară din cauza păcatului a dăruit lumii pe Fiul Său să Se jertfească și să biruiască moartea. Pentru că așa cum în Adam toți cei ce au păcătuit și nu au ascultat de Dumnezeu, Binele Suprem, au murit, așa și în Noul Adam, Mântuitorul Iisus Hristos, vor învia toți care se învrednicesc să se hrănească cu Trupul și Sângele lui Hristos, Sânge care s-a vărsat spre iertarea păcatelor. „ Că acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.” (Matei 26, 28) Astfel, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, a pătimit și a înviat pentru a învinge definitiv și iremediabil pe „stăpânitorul întunericului”, cel ce ne ținea departe de Cel ce este „ Calea, Adevărul și Viața”. „Iisus i-a zis: « Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.»” ( Ioan 14, 6)

„ Puterea și darul pe care le aduce Împărtășania celor care se apropie de acest ospăț și nu văd nici o piedică în a se uni Hristos cu ei în chipul cel mai strâns” „Pentru că suntem mădulare ale Trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui. „ ( Efeseni 5, 30)

Sfânta Euharistie unește în mod tainic pe credincioși cu Hristos, hrănindu-le și desăvârșindu-le viața spirituală. Ea este pentru suflet ceea ce este hrana materială pentru trup. „ Trupul Meu este adevărată mâncare și sângele Meu, adevărată băutură.”( Ioan 6, 55) Astfel, dacă hrana materială transformă trupul în care intră, Sfânta Euharistie schimbă, desăvârșind întreaga ființă a celui ce o primește cu vrednicie, făcându-l asemenea lui Hristos, adică „ părtaș dumnezeieștii firi”. Iertarea păcatelor, spune Nicolae Cabasila, o dă Duhul celor ce se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului. Deci multe și minunate sunt urmările prezenței reale a Mântuitorului în Sfânta Euharistie:

Mântuitorul este prezent în Sfânta Euharistie nu numai cu trupul și cu sângele, ci și cu sufletul și cu dumnezeirea, adică cu întreaga Sa ființă, care constă din două naturi: dumnezeiască și omenească, și care, precum au fost unite și nedespărțite în timpul vieții Sale pământești, așa sunt și aici. De altfel, Mântuitorul Iisus ne încredințează:

„ Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el.”( Ioan 6, 56)

Pâinea și vinul odată prefăcute în Trupul și Sângele lui Hristos, nu se prefac din nou în pâine și vin, dacă nu sunt date credincioșilor, ci rămân Trupul și Sângele Domnului, cât timp ele există.

Mântuitorul este întreg în fiecare părticică, oricât de mică, a pâinii și vinului euharistic, fiindcă ființa sa nu poate fi împărțită și oricine se împărtășește cu o bucățică, fie cât de mică de pâine și cu câteva picături de vin sfințit, se împărtășește cu Hristos întreg.

Trupul și Sângele Domnului Iisus este totdeauna și pretutindeni unul și același, întreg și nedespărțit, în fiecare pâine și vin euharistic, cu toate că în același timp se pot săvârși mii și milioane de Sfinte Liturghii în diferite locuri.

Pâinea și vinul euharistic, înfățișând în chip real pe Hristos, se cuvine să primească de la noi aceeași închinare dumnezeiască pe care o dăm lui Hristos.În Mărturisirea de credință a Bisericii Ortodoxe ni se spune: „Noi trebuie să cinstim și să ne închinăm Sfintei Euharistii, așa precum Însuși Mântuitorul Iisus Hristos”

Așadar, pentru toți s-a dat acest trup care luminează în noi pentru ca prin împărtășirea cu El să intrăm în viața veșnică. Și ne rugăm Domnului cu credință ca împărtășirea cu Trupul și Sângele Său să ne fie nouă spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Pentru creștinul care se împărtășește bogate și minunate sunt roadele Sfintei Euharistii pentru viața sa duhovnicească:

Sfânta Euharistie ne curăță de păcate și ne întărește în virtute, pregătindu-ne pentru viața de veci, fiind încredințați că vom învia cu trupul la judecata viitoare și vom trăi în veci cum ne încredințează Domnul Hristos.

Sfânta Euharistie este Taina care ne întărește în ispite și ne ferește de păcate. „Vrăjmașul sufletului nu îndrăznește să facă vreun rău aceluia în care vede că petrece Hristos.”

Toți fiii Sfintei Biserici sunt chemați să primească Sfânta Împărtășanie, dar pentru a se împărtăși trebuie ca și ei, la rândul lor, să se pregătească cu vrednicie pentru primirea darurilor euharistice. Deci, cei ce-și doresc împărtășirea cu Hristos, trebuie să-și îndeplinească canonul dat de părintele duhovnicesc la Sfânta Taină a Spovedaniei și numai după aceea să se apropie cu frică și cu credință de Sfântul Potir în care se află Trupul și Sângele Mântuitorului.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „ Când eu zic binecuvântare, înțeleg Euharistie, iar când zic Euharistie înțeleg tezaurul binefacerilor dumnezeiești și amintesc de darurile acelea mari și minunate, ca iertare a păcatelor, comuniunea cu sfinții.”

Pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie este și trupească și sufletească. Această pregătire constă din:

pregătirea cu post, după rânduiala sfintelor canoane;

mărturisirea păcatelor către duhovnic, fără de care nu se poate cineva împărtăși; numai copiii până la vârsta de șapte ani împliniți sunt scutiți de spovedanie;

împăcarea cu toți semenii; să nu fii certat cu nimeni, să nu ai nimicîmpotriva cuiva. Pentru că dacă tu nu ierți celuilalt ce ți-a greșit, nu trebuie și ai pretenția ca tu să fii iertat; iar pentru a conștientiza acest lucru, fiecare credincios trebuie să fie mai cu luare-aminte atunci când rostește Rugăciunea Domnească( Tatăl nostru), rugăciune în care cerem să ni se ierte greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.( v. Matei 6, 12) Din moment ce noi cerem iertare de păcate, dar la rândul nostru nu iertăm celui ce ne-a greșit atunci ar trebui să spunem Tatăl nostru, mai bine zis cererea a șasea astfel: „ Și nu ne ierta nouă greșelile noastre, precum nici noi nu iertăm greșiților noștri.” E lesne de înțeles că nimeni n-ar cuteza să se roage astfel, e greu să credem că ar exista cineva care nu și-ar dori iertarea păcatelor. Tocmai de aceea Mântuitorul Se jertfește pentru toți cei ce se împărtășesc ca să se bucure de iertarea păcatelor.

altă cerință pentru pregătirea primirii Sfintei Împărtășanii este: înfrânarea de la orice poftă și abținerea de la mâncare și băutură înainte de a primi Sfânta Împărtășanie. Însă celor bolnavi de moarte li se poate da Sfânta Împărtășanie pe mâncate.

citirea pravilei sau a rugăciunilor din cartea de rugăciuni pentru Sfânta Împărtășanie, rugăciuni pe care de cele mai multe ori le citește preotul, în numele credincioșilor în Biserică înainte de momentul împărtășirii cu Sfântul Trup și Sânge mântuitor. După cum bine știm, credincioșii se împărtășesc în fața ușilor împărătești, când preotul rostește chemarea: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați.” Așa încât toți credincioșii, la vremea cuvenită, se apropie fiecare cu evlavie și cu credință, ținând în mână câte o lumânare aprinsă, ca simbol al luminii lui Hristos, de obicei, mai întâi pruncii și copiii, apoi bătrânii, bărbații(mai întâi călugării fără hirotonie, cântăreții bisericești, epitropii, consilierii parohiali), femeile, mai întâi cele bătrâne.

Este frumos și bun obiceiul vechi ca, înainte de împărtășanie, fiecare să-și ceară iertare de la toți cei din biserică, sărutând cei mici mâna celor în vârstă (copiii, părinților; finii, nașilor). După împărtășanie se cuvine; să-și păzească fiecare limba de orice vorbă deșartă, de blestem, de clevetiri, cinstind Dumnezeiescul Trup și Sânge pe care le-a primit. Se primește anaforă, la Paște artos sau „ Paște mic”, și puțin vin ca să nu se mai mănânce altceva după Sfânta Împărtășanie.

Sfânta noastră Biserică ne învață și în același timp ne cere să ne împărtășim cât mai des, pentru ca astfel „haina spălată mai des să se curețe mai ușor de păcate.” Fiindcă, cu cât amânăm să participăm la Sfânta Taină, cu atât păcatele se adună asemenea unei pete de pe o haină ce nu este spălată la timp, cu greu mai poate fi curățată. Așadar, sufletul nu trebuie îngreunat de păcate, pentru că avem posibilitatea să ne împărtășim cel puțin o dată în cele patru posturi de peste an. Iar împărtășirea de Sfânta Înviere să nu treacă peste nici un creștin, tânăr sau bătrân. „O, cât de măreață, de sfântă, de mântuitoare și de dorită este pentru creștin Sfânta Taină a Euharistiei.”„Dacă Mă iubește cineva va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi și vom veni la el și vom face locaș la el”( Ioan 14, 23). Așadar, cel ce-L iubește pe Dumnezeu primește împărtășirea cu Hristos și bucuria de a-L avea pe Hristos și de a primi iertarea păcatelor.

Roadele Sfintei Euharistii sunt în primul rând: unirea în chip tainic cu Mântuitorul, întărirea și progresul, viața spirituală, curățirea de păcate cu pregătire pentru viața veșnică și încredințarea învierii și a nemuririi noastre. Aceste roade le are Sfânta Euharistie în cei care o primesc cu vrednicie, adică toți aceia care s-au pregătit prin pocăință, prin post și fapte bune de iertare și milostenie. Iar cei care o primesc cu nevrednicie pentru ei ea are ca efect mustrarea de conștiință și osânda dumnezeiască.

„Cei ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului.” ( I Cor. 11, 29) Așadar, unindu-se în chip tainic cu Hristos în Taina Euharistiei, „credincioșii devin fericiți și sfinți, fiindcă iau această fericire din ființa Fericirii însăși”.

Legătura cu Hristos a devenit pentru fiecare dintre noi, adevărata noastră viață, deoarece am ajuns să fim „mădulare” și „fii” ai Lui, împărtășindu-ne din Trupul, din Sângele și Duhul Său. Împărtășindu-ne ne întărim și progresăm în viața spirituală, iar Mântuitorul ne învață ceea ce trebuie să facem pentru a ne izbăvi de păcate, ne îndeamnă să săvârșim binele, ca și nouă, la rândul nostru, să ne fie bine. În Taina Împărtășaniei Hristos dă un ospăț unui întreg cor care-L înconjoară, de aceea numai în această Taină suntem și noi „carne din carnea Sa și oase din oasele Sale” ( Facere 2, 23). „ Această Sfântă Taină este lumină pentru cei care o dată s-au curățit, curățire pentru cei care acum au de gând să se spele de păcate, ungere pentru cei care îmboldesc pe cei ce vor să lupte contra duhului rău și a patimilor.”

Prin Sfânta Împărtășanie Trupul și Sângele lui Hristos se amestecă cu trupul și sângele nostru. Unirea cu Fiul întrupat ne face și pe noi fii după har ai Tatălui, membri și moștenitori ai împărăției Sfintei Treimi. Este treapta cea mai înaltă la care putem ajunge noi oamenii; este redobândirea comuniunii și fericirii dinaintea căderii în păcat, pe care n-am fi reușit să o obținem fără întruparea Logosului divin, fără jertfa crucii, înviere, înălțare și pogorârea Sfântului Duh. Sfântul Nil zice: „ Este cu neputință să se mântuiască credinciosul și să primească iertarea păcatelor și să dobândească împărăția cerurilor, dacă nu se împărtășește cu frică, cu credință și cu dragoste de tainicul și neprihănitul Trup și Sânge al lui Hristos.

Sfântul Duh preface jertfa de sânge și de vin a comunității creștine, a vieții ei, în jertfa lui Hristos, în trupul Lui jertfit, pe care Hristos îl aduce Tatălui, dar apoi îl dă spre mâncare și băutură comunității pentru a se umple și ea și mai mult de trupul Lui jertfit. „ În scopul acesta a prefăcut pâinea și vinul în Trupul și Sângele Său, aducându-se Tatălui și împărtășindu-se credincioșilor sub chipurile pâinii și vinului. Prin această jertfă noi aducem laudă lui Dumnezeu, Îi mulțumim pentru binefacerile primite și-L rugăm să ne dăruiască harul Său izbăvitor și iertare de păcate.”

Participarea omului la viața divină, oferită prin actul răscumpărării, se realizează prin însușirea subiectivă a harului mântuitor din Taina Botezului și a Euharistiei. „Sfântul Grigorie de Nyssa încearcă să explice cum trupul omenesc poate dobândi nemurirea, arătând că acesta nu este posibilă decât dacă trupul nostru se împărtășește de nestricăciune; ori, el nu se poate împărtăși de aceasta decât dacă trupul, făcut nemuritor de către Dumnezeu, pătrunde în trupul nostru, transformându-l în natura lui proprie.”

Părinții și Biserica Ortodoxă dau o atenție deosebită stării de curăție și de vrednicie a celor care vor să se apropie de masa euharistică. În această privință, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Lucrurile acestea vi le spun vouă, acelora care vă împărtășiți și vouă, slujitorilor. Este necesar să discut cu voi, pentru ca să puteți împărți aceste daruri cu multă atenție. Osânda voastră nu va fi mică dacă cunoscând răutatea cuiva îi veți admite să se împărtășească din această masă. Sângele lui Hristos va fi cerut înapoi din mâinile voastre. Dacă cineva, fie el comandant, prefect sau chiar încununat cu diademă, se aproprie de această masă, opriți-l!”

Așadar, cel ce păcătuiește și se apropie de masa euharistică fără să se spovedească pentru a primi iertare de păcate e mai rău decât cel îndrăcit.

Face posibilă unirea cu Biserica și cu Hristos

Adevărata și deplina comuniune cu Hristos, precum și unitatea tuturor creștinilor întru Hristos se realizează în Sfânta Taină a Euharistiei. Sfânta Euharistie îi unește pe credincioși cu Mântuitorul Iisus Hristos, dar în același timp îi unește și între ei, împărtășindu-se din același Sfânt Potir, prin aceeași credință și dragoste creștinească, în care să rămânem de-a pururi, trăind între noi ca frații în lume și fii ai aceluiași Părinte ceresc. „Sfânta Împărtășanie este Taina unității Bisericii cu Dumnezeu, este Taina în care sub chipul pâinii și al vinului, se împărtășește însuși Trupul și Sângele Mântuitorului spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.”

Sfântul Ignatie Teoforul laudă Biserica în care credincioșii se unesc cu Trupul lui Hristos. El subliniază în mod deosebit realismul acestei unități, încorporându-ne astfel în trupul lui Iisus, noi, credincioșii „urcăm de la multiplicitate la unitate, la unitatea unei naturi pure, unde apare o nouă multiplicitate, aceea a persoanelor unite cu Dumnezeu în Duhul Sfânt.”

Pâinea și vinul, cele două elemente ale Tainei euharistice simbolizează unitatea Bisericii. Preotul liturghisitor se roagă lui Dumnezeu la această Sfântă Taină ca să trimită asupra cinstitelor daruri „ Duhul Său preasfânt”pentru a le preface în Trupul și Sângele Mântuitorului. Sfântul Simeon arată că „Duhul este cel care ne dă viață și care preface pâinea în Trupul Domnului, Duhul este în mod real acela care ne curăță și ne face vrednici de a ne împărtăși cu Trupul Domnului.”

Unirea noastră cu Hristos și întreolaltă săvârșită de Sfânta Euharistie constituie Biserica, ca unitate și comunitate sobornicească, deoarece, prin împărtășanie, Hristos rămâne întru noi și noi întru El. Iar dacă Hristos Domnul rămâne întru noi, ce ne lipsește? Dacă Însuși Mântuitorul ne umple sufletul străbătându-ne toate adâncurile și toate ieșirile, atunci ce ar mai putea veni mai bun pentru noi ? El umple toată casa sufletului nostru. Cugetul lui Hristos se face una cu cugetul nostru, voia Lui, una cu voia noastră, Trupul și Sângele Lui, una cu trupul și sângele nostru. Iar că lucrurile stau așa ne spune însuși Sfântul Apostol Pavel :”În noi nu mai rămâne nici cuget, nici voință, și nici viață de-a noastră, ci Hristos ține locul la toate acestea”

Credincioșii ce vin să se împărtășească trebuie să aibă deplina lor curățenie sufletească și trupească. „Căci dacă trupul creștinului poate fi templu al Duhului Sfânt „sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-l aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri?”( I Cor. 6, 19) și poate deveni trupul lui Hristos „iar voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare ( fiecare) în parte”, prin Sfânta Împărtășanie creștinul devine părtaș firii dumnezeiești, ori hristofor, adică purtător de Hristos”

Sfântul Apostol Pavel prezintă șapte temeiuri ale unității creștine, din care șase sunt cuprinse în două construcții de câte trei elemente (versetele 4 și 5), ultimul fiind separat ( v. 6).

1. Există „un trup”, adică o singură Biserică ce cuprinde în sine pe toți credincioșii. Trupul tainic al Domnului, cuprinzând în unitatea lui diferite mădulare cu diverse funcțiuni, redă ideea unității în diversitate, idee reluată de Sfântul Maxim Mărturisitorul, care socotește că Biserica este esențial una. „După cum universul este unul, dar divizat în mai multe părți, tot așa și Biserica este una, deși cuprinde în ea mai multe părți care nu o diversifică, ci acestea se unesc într-o singură unitate în Hristos.”

2. Trupul tainic este însuflețit de un singur Duh a cărui unitate este al doilea temei al unității creștinilor. „Duhul Sfânt este Duhul comuniunii care realizează în Euharistie unitatea eclezială a tuturor mădularelor lui Hristos.”

3. Există „o singură nădejde a chemării voastre” ceea ce relevă unitatea de scop a tuturor oamenilor: preamărirea lui Dumnezeu și fericirea lor veșnică.

4. Temeiul de căpetenie al unității creștinilor este faptul că toți sunt călăuziți de un singur Domn. Ecleziologiapaulină este hristocentrică. Domnul nostru Iisus Hristos este capul Bisericii, principiul divin al unității ei, centrul comun ontologic în relația dintre om și Dumnezeu. El ține Biserica întocmai ca pe un trup unitar „din El, tot trupul bine alcătuit și bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, își săvârșește creșterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, și se zidește întru dragoste.” (Efeseni 4,16) Toate aspectele vieții bisericești sunt manifestări și totodată mijloace prin care capul, Hristos, păstrează pe creștini într-o unitate organică.

5. Unitatea credinței este întemeiată pe faptul că, unul singur e Adevărul în substanța sa originară, precum unul e Mântuitorul Hristos care l-a descoperit.

6. Este un singur botez, astfel noi cei mulți nu putem deveni una în Hristos fără acea apă care vine din cer; căci trupurile noastre primesc unitatea prin acel botez, care ne duce la viața incoruptibilă, iar sufletele primesc aceeași unitate prin Sfântul Duh.

7. Ultimul motiv al unității creștinilor din Biserică, adevărata unitate, este raportată de Sfântul Apostol Pavel la unitatea ființei divine și a creației, căci există un singur Dumnezeu și Tată al tuturor „din care își trage numele orice neam în cer și pe pământ”( Efeseni 3, 15). Suntem una prin același Dumnezeu Tatăl, prin același Domn Iisus Hristos și prin același Duh Sfânt. Devenind incorporabili cu Hristos „ anume că neamurile sunt împreună moștenitoare ( cu iudeii) și mădulare ale aceluiași trup și împreună părtași ai făgăduinței, în Hristos Iisus, prin Evanghelie.”( Efeseni 3, 6) „ Euharistia ne face asemeni Lui, imprimând în noi starea capabilă de jertfă, puterea învierii și a slavei veșnice.”

Sfântul Simeon pune accentul pe conștiință, el îi fericește pe toți aceia care se pot cumineca mereu cu conștiința harului, deoarece numai unirea conștientă cu Hristos este reală, corespunde celor două firi ale lui Hristos; mai mult, conștiința constituie condiția eficacității unirii cu Hristos în Euharistie. „Sfânta Euharistie este Taina prin excelență a unității celor ce cred în Biserică, trupul tainic al lui Hristos.”

Sfânta Euharistie este Taina care cu adevărat face posibilă unirea cu Biserica și cu Hristos, pentru că ne împărtășim cu Hristos în Biserică, astfel unindu-ne cu El în Biserică, ne unim și cu ceilalți credincioși, cu toții participând la Sfânta Liturghie, unde se aduce jertfa euharistică și unde suntem chemați toți cei care dorim să ne apropiem de Sfântul Potir.

Primim pe Hristos în noi, intimitatea cu El este deplină căci „cel ce se alipește de Domnul este un duh cu El „( I Cor. 6, 17). Credinciosul poate de acum repeta cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos, și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.” ( Gal. 2, 20), pentru că „în el nu mai rămâne nici cugetul, nici voința și nici viața lui, ci Hristos ține locul tuturor acestora.”

Prin Sfânta Împărtășanie, mlădițele se leagă de buciumul viței care le comunică viața din Duhul Sfânt, eliberându-le de uscăciune. „Împărtășirea din același potir cu Trupul și Sângele aceluiași Domn Iisus, topește individualitatea noastră egoistă în organismul de credincioși care formează Biserica, Trupul tainic al Domnului și este pătrunsă de duhul iubirii trinitare.”

Consumarea trupului euharistic are aceeași rațiune ca și atingerea binefăcătoare de trupul istoric al lui Hristos, deși în dumnezeiasca Euharistie ea este cu mult mai intimă. Prin Sfânta Euharistie se realizează unirea ontologică a lui Hristos, capul Bisericii, cu credincioșii, membrii trupului Său tainic. Credincioșii care nu participă efectiv la taina comuniunii nu sunt legați ontologic de Hristos și nici integrați pe deplin în inima Bisericii.

Sfânta Euharistie are nu numai un sens și un aspect particular, ci ea are și un aspect comunitar pentru toți creștinii care mărturisesc credința cea adevărată. Ea nu primește numai pe primitorul ei luat izolat, ci are rezonanțe și în jurul său, adică în comunitatea creștinilor care au primit-o. Departe de a fi un act individual, personal sau egoist, ea e o colaborare cu Hristos și cu membrele Sale. De aceea, această „pâine cerească” și „pahar al mântuirii” ne înfățișează în chipul cel mai înalt viața Bisericii, viața de unire cu Hristos într-un singur trup și sânge.

Sfântul Apostol Pavel spunea: „Deoarece este o singură pâine” , adică „Hristos pâinea, Euharistia realizează nu numai comuniunea cu Hristos, ci și a tuturor credincioșilor întreolaltă.” Prezența reală a Domnului Iisus în taina euharistică trezește conștiința credincioșilor că se împărtășesc cu un Hristos viu, care trăiește în comuniunea membrelor Sale. Întrucât Euharistia nu există decât numai în Biserică, putem spune că: „ fără Euharistie nu e Biserică, precum fără viță nu sunt mlădițele, fără rădăcină nu sunt ramuri și cum fără inimă nu sunt mădularele. Euharistia în felul acesta e temelia, rădăcina, inima vieții Bisericii.”

În dumnezeiasca Euharistie se realizează cu adevărat Biserica, în înțelesul ei de Trup tainic al Domnului și aici pulsează în chipul cel mai puternic viața ei. Ca taină a unității creștine, Sfânta Euharistie îi face părtași pe cei care o primesc cu vrednicie de puterea de a sfinți și de a trăi sentimentul unității reale. Căci toți cei ce cuminecă cu vrednicie se adună ca într-un singur trup, și zidind această unitate nu numai în chip religiosharic, ci și în chip moral și social. Totodată, Sfânta Euharistie mijlocește sentimentul solidarității cu toți cei ce sunt mântuiți prin lucrarea Domnului Iisus Hristos, cu care se simt închegând o unitate prin mijlocirea Mântuitorului și prin împărtășirea de roadele lucrării Sale de mântuire. Acesta cu atât mai puternic cu cât Sfânta Euharistie exprimă și în mod simbolic unitatea creștină, unitatea întregii comunități în centrul căreia sa află Domnul Iisus Hristos. Biserica fiind Trupul tainic al Domnului, iar Euharistia Trupul și Sângele Mântuitorului, rezultă că: „Euharistia este simbolul și forța unității, iar Biserica e domeniul, aria ei.” Astfel, comuniunea deplină cu Hristos realizată prin Dumnezeiasca Euharistie este și o comuniune deplină a credincioșilor între ei; toți se întâlnesc în același trup al lui Hristos, toți formează împreună extinderea trupului lui Hristos.

CAPITOLUL AL V-LEA

PRINCIPIILE, METODELE ȘI MIJLOACELE ÎNVĂȚĂRII

UTILIZATE ÎN CADRUL ACESTEI TEME

„Domnul Iisus Hristos este singurul educator desăvârșit. Învățătura Lui este caleaspre fericirea veșnică a fiecărui om dornic de ea:” (Constantin Cucoș)

Principiile didactice

Principiile didactice sunt idei orientative de bază pe care pe care se întemeiază organizarea și dirijarea activității didactice,precum și realizarea obiectivelor instructiv-educative ale procesului de învățământ.În proiectarea ,desfășurarea și evaluarea rezultatelor lecțiilor de religie, aceste principii se întrepătrund, între ele existând o strânsă interdependență .

Principiile didactice specifice religiei:sunt principiul hristocentric și cel eclesiologic, dar pentru învățare mai sunt folosite și alte principii didactice.

1. Principiul hristocentric subliniază că Mântuitorul Hristos este inima întregului învățământ al Bisericii,deoarece El este Fiul lui Dumnezeu,Dumnezeu-Omul și Întruchiparea celei mai înalte desăvârșiri.Slujitor al lui Hristos la catedră este și profesorul de religie care transmite tinerilor învățătura.Mântuitorul trebuie să fie prezentat în lecția de religie așa cum este El în realitate: ca desăvârșire absolută. Elevii trebuie să urmeze lui Hristos pentru a ajunge la desăvârșire. În acest sens ,profesorul va prezenta diferite simboluri din Vechiul Testament, care au preînchipuit întruparea , viața ,jertfa pe cruce , învierea , arătările de după înviere, înălțarea la cer , trimiterea Duhului Sfânt în lume și prezența Lui , reală, în Sfânta Euharistie.

Sfințirea credincioșilor se realizează prin împărtășirea cu Sfintele Taine, adică prin unirea cu Hristos, care reprezintă culmea vieții spirituale creștine. Aceasta este calea normală și comună marii mulțimi, de care poate beneficia orice creștin, deschisă deci tuturor, care duce la unirea cu Dumnezeu. Cealaltă cale care duce la unirea cu Dumnezeu, prin meditație sau contemplație, este calea persoanelor cu trăire și experiență duhovnicească, rezervată marilor pustnici. În Ortodoxie cele două căi mistice: mistica liturgică și mistica pură sau individuală sunt strâns unite.

Împărtășirea reprezintă culmea cea mai înaltă a vieții duhovnicești, cea care ne unește desăvârșit cu Dumnezeu.

2. Principiul eclesiocentric specific învățământului religios ,este principiul în virtutea căruia toate cunoștințele însușite trebuie să trezească în sufletele elevilor sentimente de evlavie, smerenie, de respect și de iubire către Biserică Trupul tainic al lui Hristos. Iubirea noastră către El e iubire răspuns, la iubirea ce ne-a arătat-o și ne-o arată Dumnezeu, și care este energie divină izvorâtă din ființa lui Dumnezeu. Realizarea iubirii nu este posibilă decât în Iisus Hristos, care ni s-a revelat și ni se dăruiește în Sfintele Taine, începând de la Botez și culminând cu Sfânta Euharistie, care este Taina iubirii prin excelență.

Biserica și Euharistia sunt două sunt două realități inseparabile,deoarece Euharistia nu este o simplă acțiune sacramentală,ci este centrul de convergență al întregii vieți bisericești."Hristos a rezidit, a întărit, a unificat Biserica,iar Sfânta Euharistie,având ca obiect tocmai temelia unității ei,adică jertfa lui Hristos, rămâne prin excelență taina unității Bisericii. Așa cum prin jertfa Sa, zidirea e adunată și restabilită,tot așa și în Euharistie e împreunată Biserica.

3.Principiul intuițieisau principiul corelației dintre senzorial și rațional se bazează pe ideea că învățarea este un proces de cunoaștere și presupune o bază senzorială, intuitivă.

Domnul Iisus Hristos a expus învățătura Sa dumnezeiască atât prin vorbirea directă,cât și prin parabole care reprezentau imagini luate din lume:" și fără pildă nu le grăia nimic"(Matei 13,34). Cunoașterea adevărată se întemeiază pe sensibilitate și gândire. Adevărurile de credință transmise elevilor sunt suprasensibile, iar pentru a fi înțelese trebuie făcute accesibile cu ajutorul materialului intuitiv.

Ceea ce propovăduim elevilor este învățătura "Marelui Păstor"(Evr.13,20; I Petru 2,25;5,4),Păstorul cel Bun (Ioan 10,11), care caută oaia rătăcită și o aduce bucuros pe umeri (Luca 15,4-6).Această învățătură nu este o idee, o doctrină abstractă,ruptă de viață, ci este Viața Însăși, viață veșnică (Ioan 5,24),este însuși Mântuitorul, Cuvântul, care vorbește și care este viața Bisericii,viața oricărui apostolat. Din această perspectivă elevul,tânărul, profesorul, preotul sau laicul, este ucenicul Domnului, pe care trebuie să-L urmeze cu credință.

La Sfânta Liturghie se săvârșește cea mai mare Taină a iubirii lui Dumnezeu față de neamul omenesc, taina înnoirii și îndumnezeirii omenității, taina unirii oamenilor cu Dumnezeu prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui, taina curățirii, sfințirii, luminării și renașterii omului pentru viața veșnică.Sfânta Liturghie are așadar, un scop educativ: desăvârșirea și mântuirea credincioșilor. Scopul suprem al Sfintei Liturghii este educația religioasă a credincioșilor, deoarece educația în cadrul Sfintei Liturghii se face în contact direct cu Mântuitorul prin prezența Sa pe Altarul Liturgic în Sfânta Euharistie, în care se arată dragostea Lui față de om pentru că iubește și vrea să fie iubit.

4.Principiul accesibilități ine arată că trebuie să luăm în considerare, în procesul de învățământ, particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor. Noile cunoștințe vor fi predate în funcție de capacitățile reale ale elevilor, prin gradarea nivelului noțiunilor de la cunoscut la necunoscut, de la concret la abstract, de la particular la general, de la simplu la complex.

Hristos ne invită pe toți la Cină. El s-a coborât pe pământ, s-a smerit, a pătimit și s-a jertfit ca să ne pregătească nouă această Cină, Euharistia. Pentru a primi Sfânta Euharistie este necesar un proces de pregătire și de curățire a ființei noastre, prin care să merităm și să ne facem vrednici de acest dar suprem al lui Dumnezeu.

5.Principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelorarată că învățarea este eficientă dacă pornește de la înțelegerea cunoștințelor predate sau existente în diferite surse de informare și pe această bază elevii trebuie să participe activ la elaborarea cunoștințelor prin efort propriu de gândire,la formarea de noțiuni și concepte,, de judecăți și raționamente.Elevii trebuie să fie activi pe tot parcursul procesului de învățare: să gândească,să mediteze, să meargă pe firul unei idei sau al unui gând.

Euharistia reactualizează jertfa unică a Noului Legământ adusă de Marele Arhiereu, Iisus Hristos, Care nu a cruțat viața Sa ,ci S-a dat preț de răscumpărare pentru noi. Așadar, conștientizând ce înseamnă această Taină a Sfintei Euharistii,trebuie să-i învățăm pe copii și tinerii noștri să se împărtășească cu vrednicie și să urmăm cu luare-aminte sfatul Sfântului Apostol Pavel: "Ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul acesta,vestiți moartea Domnului până va veni El"(I Corinteni 11,28).

"Sfânta Împărtășanie ne unește nu numai cu Hristos,ci și întreolaltă; ea este <taina Bisericii> ,taina unității tuturor credincioșilor,taina iubirii ce ne învăluie pe toți."

6.Principiul sistematizării și continuității cunoștințelorse respectă prinintegrarea cunoștințelor întru-un sistem, astfel încâtînvățarea să se realizeze prin raportarea și integrarea acestora la experiența și cunoștințele anterioare ale elevilor. Pentru ca principiul sistematizării și continuității cunoștințelor să fie aplicat în cadrul lecției de religie, conținutul învățării trebuie să aibă un caracter practic,logic și în conformitate cu structura conceptuală de gândire a elevilor.După cum cel lipsit de vedere nu poate ajunge să cunoască lumina, tot așa fără Împărtășanie nu se poate ajunge la Dumnezeu.

Sfânta Liturghie are ca scop direct sfințirea darurilor, a elementelor euharistice și ca scop indirect sfințirea credincioșilor, prin împărtășirea lor cu Sfintele Taine, împărtășirea credincioșilor constituind o parte integrantă și esențială din rânduiala Sfintei Liturghii. Prin împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, credincioșii dobândesc iertarea păcatelor și moștenirea împărăției cerurilor.Prin Împărtășanie trupul, sufletul și toate puterile noastre se înduhovnicesc, căci trupul nostru se unește cu Trupul lui Hristos, sângele nostru se unește cu Sângele lui Hristos, sufletul nostru se unește cu Sufletul lui Hristos și rodește un șir întreg de bunătăți.

7.Principiul învățământului practic ne arată cum cunoștințele mijlocite prin învățare își verifică valoarea în faptele izvorâte din ele, fapte care duc la realizarea unei vieți mai bune,mai luminoase. Elevii aplică ceea ce știu și trăiesc în cadrul orei de religie în viața socială și școlară.

"Chemarea tânărului contemporan trebuie să culmineze cu participarea la comuniunea euharistică din cadrul Sfintei Liturghii. În societatea noastră, fiecare generație de creștini este chemată să cunoască și să trăiască adevărul de credință în actualitate, în contextul de astăzi al lumii,dând mărturie despre Hristos Cel înviat,în fața Căruia s-au prăbușit idolii lumii vechi și se prăbușesc idolii lumii noi."

Unirea cu Hristos prin Euharistie, real și substanțial,mistic și sacramental,desăvârșește viața noastră,curăță , arde spinii tuturor păcatelor noastre,iar Hristos rămâne cu noi,în noi:"Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu,rămâne în Mine și Eu în el"(Ioan 6,56)

Principiile didactice nu trebuie aplicate mecanic și stereotip, ci numai acolo unde se potrivesc. Aplicate și cultivate cu tact pedagogic, cu răbdare și perseverență, ele pot da rezultate dintre cele mai frumoase.

8. Principiul asigurării conexiunii inverse acest principiu este respectat atunci când se evaluează acțiunile didactice cu scopul reglării și autoreglării continue ,în vederea ameliorării rezultatelor finale. Conexiunea inversă (feed-back) este informația primită de profesor de la elevi și va fi urmărită de acesta pe tot parcursul lecției.Astfel, el va alege diferite metode de lucru spre a realiza atât evaluarea elevilor cât și autoevaluarea propriei activități didactice, cu scopul identificării fragmentelor sau secvențelor lecției care trebuie completate sau refăcute.

Prin folosirea conexiunii inverse ,profesorul identifică nivelul de realizare a obiectivelor operaționale propuse în funcție de situație, alege modalitățile de ameliorare a rezultatelor.

Educația euharistică a copiilor botezați, devine imperativă, în măsura în care copilul botezat începe să fie conștient de roadele binefăcătoare ale Sfintei Euharistii.

Dragostea copilului pentru Hristos cel ce a iubit pe copii și pe care și ei Îl iubesc, trebuie transformată în iubirea euharistică.Copilul trăiește prin modelul oferit, deci un motiv destul de argumentat să obișnuim pe copii de mici cu practicile religioase,între care nu trebuie să lipsească taina Sfintei Împărtășanii.

9.Principiul învățării temeinice și durabile dorește să asigure trăinicia în timp a cunoștințelor,priceperilor, deprinderilor elevilor și persistența celor însușite pe o perioadă mai lungă.Acestea trebuie să fie bine aprofundate și întipărite în sufletele elevilor, pentru ca aceștia să se poată folosi de ele atunci când vor avea nevoie de ele. Acest principiu dorește ca elevul este sau va deveni un bun credincios nu numai dacă se artă cucerit de o lecție în sine, pentru moment, ci dacă își însușește în orele de religie o conduită creștină, care să-l caracterizeze pe parcursul întregii lui vieți.

Este necesară în viața copiilor și a tinerilor o colaborare mai strânsă dintre familieși biserică ,ajutați de păstorii lor sufletești, de părinții duhovnicești și de către profesorul de religiecare poate discerne în această perioadă de criză și de confuzie între Duhul lui Hristos și duhul lumii căzute (idolatre) între dreapta credință și falsa credință, între libertatea sfântă de a face binele și libertatea demonică de a face răul.

10. Principiul motivației urmărește dezvoltarea curiozității elevilor și prezentarea cunoștințelor religioase astfel încât să poată răspunde întrebărilor existențiale, esențiale ale acestora. Elevii pot fi motivați spre educația religioasă atât prin transmiterea unor cunoștințe accesibile vârstei și gradului lor de înțelegere,cât și prin exemple concrete, care să arate adevărata valoare și importanța pe care o reprezintă cunoștințele religioase pentru desăvârșirea creștină.

"Copilul primește taina Sfintei Euharistii încă din pruncie, potrivit celei mai vechi practici a Bisericii creștine. Aceasta este hrana , după care cum spune Sfântul Justin Martirul, din care nu se împărtășește nimeni,decât acei ce cred că învățăturile noastre sunt adevărate și care prin apa renașterii au primit iertare de păcate. Copiii botezați de mici au putut primi Sfintele Taine, pentru credința acelor ce i-au adus la Botez.Sufletul curat al copilului, spălat de păcatul strămoșesc prin baia Botezului , primește Sfânta Împărtășanie ca sfințitoare și dătătoare de roade,întărindu-i mai mult forțele sale sufletești. De la vârsta ,de la care credința se poate înfiripa în sufletul său, părintele,apoi profesorul trebuie să-l îngrijească pentru educația sa euharistică."

Metode de învățare

"Cartea este o sursă de cunoștințe ,de sfaturi și de trăiri emotive."

Metodele de învățământ sunt modalități de organizare și conducere a procesului de predare-învățare și evaluare a performanțelor școlare,în funcție de obiectivele didactice.

Metoda este calea urmată pentru atingerea unui scop, pentru obținea unui rezultat, un mod sistematic de lucru și gândire. Este deci un mod de căutare , de cercetare, de urmărire , de găsire a adevărului.Activitatea instructiv-educativă reprezintă un ansamblu de acțiuni independente subordonate atingerii unor finalități generale ale învățământului.Fiecare acțiune servește atingerii unui scop și fiecare acțiune este alcătuită din mai multe operații. Activității îi corespunde deci o metodologie, acțiunii o metodă, iar operației un procedeu.

Metoda este deci înțeleasă ca purtătoarea acțiunii, iar procedeele sunt tehnici mailimitate de acțiune,niște detalii sau component particular în cadrul metodei.

Metodele expozitive nu pot fi excluse total dintre metodele aplicate în viața școlii actuale,expunerea este necesară, deoarece:

-sunt cunoștințe și adevăruri de credință care nu pot fi supuse unei verificări directe din partea celor care învață, ci pur și simplu ele trebuie comunicate direct elevului

-comunicarea verbală îndrumă elevii spre forme și tehnici elevate de gândire, spre abstractizare, spre reflecție;

Expunerea ca metodă trebuie să aibă o logică aparte. Această logică este abstractă, pur noțională, când expunem probleme dogmatice; când este vorba de trăire, comportament,convingere, sentiment , această logică trebuie să fie existențială, concretă , cu trimiteridirecte în realitatea faptică trăită sau cunoscută de elevi.În cursul expunerii putem introduce mijloace adecvate- un plan ,o schemă,un material iconografic, un fragment al unui film cu subiect religios. Pe parcursul expunerii putem folosi și citate ,extrase, fragmente din lucrări, etc. Toate acestea le putem face pentru a influența formarea unor convingeri, cultivarea sentimentelor și atitudinilor, trezirea unui interes și mai mare față de ideile pe care le expunem.

Povestirea sau predarea prin narațiune este o adevărată artă, ea operează în concret, cu fapte și imagini clare și fac să se vadă locurile, persoanele faptele, împrejurările în legătură cu care se desfășoară istorisirea. Dacă se folosește un vocabular simplu ,ales,familiar, povestirea dăruiește convingere, însuflețire și căldură sufletească. Copiii, în special cei din clasele mici , pătrund în lumea stărilor emoționale, căci atitudinea lor afectivă față de evenimentele, faptele, personajele, lucrurile prezentate, le trezesc stări emoționale. Elevul își va forma anumite convingeri,urmărind pe parcursul întregii povestiri sentimentele și atitudinea pe care profesorul le încearcă față de personajele povestirii, modul în care acesta aprobă sau nu faptele personajelor, intonația și expresivitatea profesorului.Toate acestea contribuie la trăirea povestirii de către elevi.

Explicația este folosită ca metodă ,deoarece duce la o mai bună și completă înțelegere a adevărurilor de credință. Elevii , prin explicație , sunt ajutați să-și clarifice să-și adâncească înțelegerea noilor cunoștințe.La ciclul primar ,unde gândirea elevilor este concretă, explicația se face pe baza materialului intuitiv.La ciclul gimnazial, unde gândirea elevilor începe să devină abstractă, explicația se face acolo unde unele noțiuni necesită o anumită capacitate de abstractizare.Metoda este eficace , rapidă și limitează riscul erorilor generate de efortul confruntării cu probleme.

Explicația este de mai multe tipuri.Cea mai utilizată în cadrul acestei teme este explicația procedurală – când sunt puse în evidență operațiile necesare pentru efectuarea unui lucru, a unui obiect-exemplu de utilizare a explicației procedural când se descrie modul în care preotul scoate agnețul și mirindele din prescuri pentru Sfânta Împărtășanie, sau modul în care se acoperă Sfântul Disc și Sfântul Potir sau modul în care se așează agnețul și mirindele pe. Sfântul Disc.

În procesul predării prin recurgerea la explicații, profesorul e dator să folosească un limbaj adecvat( din punct de vederereligios-moral ), corect din punct de vedere gramatical, inteligibil, fluent, să realizeze o argumentare logică și să fie preocupat de captarea atenției și interesulelevilor săi.

Metoda este eficientă deoarece este ușor de folosit și clarifică operativ, pe măsura parcurgeriietapelor lecției, toate problemele pe care aceștia nu le-au înțeles în mod corespunzător.

Conversația – în prezent se remarcă o vădită tendință de intensificare a dialogului profesor-elev. Această metodă constă în realizarea unor schimburi de idei, a dialogului între profesor și elevi pe parcursul predării și învățării.Când profesorul recurge la această metodă, nu instruiește pentru "a transmite"sau "a prezenta" noi cunoștințe, ci efectuează o activitate comună de gândire cu elevii săi, pe care îi determină la un efort personal de căutare, de investigație întreprinsă în sfera informațiilor existente deja în mintea lor și de descoperire ,pe baza valorificării propriei experiențe de cunoaștere, a unor noi adevăruri, a unor noi generalizări.

În funcție de obiectivele și conținutul diferitelor activități didactice, conversația poate fi: -conversația euristică având scopul de a redescoperi cunoștințele;

-conversația , catehetică, având ca scop reactualizarea cunoștințelorși care folosește întrebări de memorie,reproductive;

-conversația folosită ca mijloc de aprofundare a cunoștințelor;

-conversația pentru fixarea și consolidarea cunoștințelor;

-conversația de verificare a cunoștințelor

Conversați euristică are scopul de a redescoperi, a găsi cunoștințele. Prin folosirea acestei metode, elevii participă prin efort propriu de gândire și de acțiune la descoperirea adevărului, își însușesc creativ noi cunoștințe și metode de investigare,își dezvoltă capacitatea de a prelua și combina în forme noi cunoștințele. Conversația euristică sporește caracterul formativ al învățării, deoarece folosirea ei se face prin problematizare și descoperire.Importante pentru metoda conversației sunt întrebările și structura lor,acestea trebuie să fie clare și precise, fără ambiguități, să se adreseze cu precădere gândirii elevilor și să-i incite pe elevi la dialog.

Conversația euristică se bazează pe întrebări "deschise", întrebări care nu cer un singur răspuns acceptat. Astfel de întrebări ajută pe elev să descopere structura de ansamblu a noțiunilor predate. Elevilor li se creează posibilitatea să anticipeze, să emită ipoteze, să propună alternative, să aleagă între mai multe soluții, să ajungă la descoperiri.

Conversația euristică contribuie la organizarea gândirii elevilor în mod operatoriu, se folosește mult această metodă în cadrul orelor de achiziții de noi cunoștințe.

Conversația catehetică se folosește în cadrul lecțiilor când se reactualizează cunoștințele necesare predării noii lecții sau în lecțiile de fixare și consolidare, de recapitulare și sistematizare. Această metodă se bazează în general pe întrebări "închise",adresate elevilor într-o succesiune logică, dar strictă, care nu admit decât răspunsuri parțiale, în sensul că cer un singur răspuns acceptat. Elevii urmează un drum, însă este prescris, jalonat strict de succesiunea de întrebări. Întrebările folosite în acest tip de conversație sunt cele cu funcție reproductivă, care fac apel, mai ales la memorie. Ele pot fi de tipul : "ce este"? "ce ați avut"?,"careeste"?, "care sunt" ?; "ce"? ,"cine"?, "când?"

În activitatea didactică, cele două forme ale conversației nu se întâlnesc izolat, ci ,de cele mai multe ori ele se combină, condiționându-se reciproc. În timpul fixării sau evaluării cunoștințelor, pe lângă întrebările care urmăresc să fixeze în memoria elevilor anumite definiții, noțiuni, numiri și fapte, se folosesc și întrebări euristice care îi obligă pe elevi să motiveze răspunsurile, să argumenteze o învățătură de credință, să stabilească legături organice între fapte, deci întrebări care să le stimuleze gândirea.

Metoda discuțiilor și dezbaterilor dau o formă socializată activității de învățare, având semnificația unui schimb reciproc, organizat și fructuos de informațiiși idei, de impresii și păreri, de critici și propuneri axate în jurul unui subiect sau chestiuni luate în studiu, prin efort colectiv. Condiția esențială pentru reușita unei discuții sau dezbateri este ca elevii să-și însușească anterior cunoștințele pe temeiul cărora se poartă discuțiile.

Metoda discuțiilor și dezbaterilor favorizează deprinderile de rezolvare în spiritul unei cooperări a problemelor luate în examinare, dezvoltă flexibilitatea gândiriielevilor și cultivă obiectivitatea și reflexia discursivă.

Problematizarea este o metodă interogativă prin care se creează în mintea elevilor o întrebare sau o situație problemă, cu scopul de a le stimula efortul personal în surprinderea diferitelor relațiiîntre cunoștințele dobândite anterior și noile cunoștințe, care să conducă la elaborarea soluției, sub îndrumarea profesorului. Profesorul nu comunică pur și simplu cunoștințe de-a gata elaborate, ci îl pune pe elev într-o situație de cercetare, de căutare a informațiilor necesare pentru a ieși din situația problemă. Noțiunea de problemă semnificătot ceea ce este dificil de explicat, de conceput. Asemenea contradicții neașteptate, surprinzătoare pot apărea în activitatea elevilor, între cunoștințele deja însușite și noile cunoștințe. Folosirea euristicii în procesul de predare –învățare prin problematizare și descoperire presupune două faze importante: pregătirea și desfășurarea.Rezolvarea unor situații problemăeste un proces care genereazăo nouă învățare. Acest procespoate fi comparat cu deducția și arta de a trage concluzii logice.

Lectura este metoda de comunicare scrisă prin care se urmărește invățarea propriu-zisă, informarea și documentarea în vederea rezolvării unor sarcini precise de învățare și în scopul susținerii unui efort de autoinstruire permanentă. Această metodă este utilizată la orice nivel al învățământului, precum și în afara activității școlare. Lectura se utilizează atât în cadrul orelor- lectură explicativă, luarea notițelor, studiul individual-

Cubul este metodace presupune explorarea unui subiect, a unei situații din mai multe perspective, permițând abordarea complexă și interogatoare a unei teme.

Etape: Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează. Anunțarea temei, subiectului pus în discuție. Împărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinței de pe una dintre fețele cubului. Am aplicat această metodă la lecția Sfânta Taină a Împărtășaniei în etapa comunicării noilor cunoștințe.

Sarcini de lucru în aplicarea metodei cubului: -în această secvență de lecție vom lucra pe grupe și vom aplica metoda cubului;-se împarte clasa în șase grupe de elevi (4/5 elevi în fiecare grupă);. Fiecare grupă va avea de realizat o sarcină de lucru.

Grupa I – Descrie – Sfânta Taină a Împărtășaniei (a Spovedaniei).

Grupa II – Compară – cu celelalte slujbe la care ai participat (Sfânta Liturghie, Spovedania, Maslul, Botez, Hirotonie, Nuntă).

Grupa III – Asociază – componentele „Trupul și Sângele Domului” cu pâinea și vinul (Hristos la Cina cea de taină) – Momentul instituirii Sfintei Taine: „Luați, mâncați…”

Grupa IV – Aplică – cunoștințele referitoare la împărtășania cu Trupul și Sângele Domnului în viața ta. Elevii au participat în Postul Mare împreună cu părinții sau cu profesorul de religie la Spovedanie și s-au pregătit sufletește pentru momentul Împărtășaniei.

Grupa V – Analizează – importanța Împărtășaniei și ce presupune ea :

unirea cu Hristos și viața de veci;

pregătirea sufletească pentru acest moment;

spovedania făcută cu părere de rău și cu dorința de îndreptare;

împlinirea canonului.

Grupa VI – Argumentează pro sau contra – afirmația: „La fiecare Sfântă Liturghie pâinea și vinul aduse în dar de credincioși se preface prin puterea Duhului Sfânt în Trupul și Sângele Mântuitorului spre iertarea păcatelor și spre viața de veci” sau „Cina cea de Taină se reactualizează la Sfintele Paști?”.

Forma finală a scrierii este împărtășită întregului grup.Lucrarea finală poate fi desfășurată pe tablă.

Cubul este o tehnică folosită atunci când se urmărește aflarea mai multor informații în legătură cu un subiect. Subiectul este studiat din perspective diferite. Pe fețele cubului, colorate diferit, se notează câte un verb. Am aplicat această metodă la lecția Sfânta Taină a Împărtășaniei, ca în exemplul următor:

1.Descrie: (cum are loc?)

2.Compară: (cu cine/cu ce se aseamănă?)

3.Asociază: (cu ce poate fi pus în legătură?)

4.Aplică: (la ce este utilă?)

5.Analizează: (ce etape are?)

6.Argumentează : « Trupul lui Hristos primind Și din izvorul cel fără de Moarte, gustați »

Această metodă are avantajul că se poate desfășura individual, în perechi sau în grup. Inițial, tehnica presupune ca profesorul să solicite elevilor timp de 5 minute să scrie liber despre tema pusă în discuție. Urmează aplicarea tehnicii cubului prin parcurgerea celor 6 fațete în ordinea prezentată mai sus

Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară, poate fi utilizată individual sau în grup în scopul stimulării gândirii libere și creative, de tip divergent, precum și în scopul sesizării și evidențierii conexiunilor dintre idei, construirii de noi idei și de noi sensuri și semnificații. și care presupune următoarele etape:

1. Se scrie un cuvânt/temă cheie (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau a foii de hârtie;

2. Se notează toate ideile, sintagmele sau cunoștințele care vă vin în minte în legătură cu tema respectivă în jurul acestuia, trăgându-se linii între acestea și cuvântul inițial;

3. Pe măsura ce se scriu cuvinte, idei noi, se trag linii între toate ideile care par a fi conectate;

4. Activitatea se oprește când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată;

Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau în perechi. În acest fel se îmbogățesc și se sintetizează cunoștințele. Rezultatele grupurilor se comunică profesorului care le notează la tablă într-un ciorchine fără a le comenta sau judeca.În etapa finală a lecției, ciorchinele poate fi reorganizat utilizându-se anumite concepte supraordonate găsite de elevi sau de profesor.

Starbursting (Explozia stelara) (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similară brainstormingului. Începe din centrul conceptului și se împrăștie în afară, cu întrebări, asemeni exploxiei stelare. Cum se procedează:se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie și se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul:

Ce?, Cine?, Unde?, De ce?, Când?.

Lista de întrebări inițiale poate genera altele, neașteptate, care cer și o mai mare concentrare.Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni înte concepte.Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup. Organizată în grup, starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei.

Etape: propunerea unei probleme; colectivul se poate organiza în grupuri preferențiale;grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări și cât mai diverse.Comunicarea rezultatelor muncii de grup; Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă. Facultativ, se poate proceda și la elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări.Metoda starbursting este ușor de aplicat oricărei vârste și unei palete largi de conținuturii. Nu este costisitoare și nici nu necesită explicații amănunțite. Participanții se prind repede în joc, acesta fiind pe de o parte o modalitate de relaxare și, pe de altă parte, o sursă de noi descoperiri.

Metoda K-W-L (Know – Want to know – Learned) (Știu – Vreau să știu – Am învățat) K-W-L este metoda utilizată în vederea valorificării cunoștințelor și experiențelor anterioare ale elevilor, în vederea optimizării învățării.

Etape în utilizarea metodei: Profesorul anunță tema care urmează să fie supusă dezbaterii, iar apoi realizează pe tablă un tabel în care va nota: ceea ce știu deja elevii, ceea ce doresc să știe, iar la sfârșitul activității, ceea ce au învățat despre subiectul aflat în discuție.

Elevii notează pe o fișă, individual sau în perechi, ideile pe care le cunosc referitor la tema propusă, precum și ceea ce doresc să știe.

Ideile notate pe fișe de către elevi vor fi discutate cu întreaga clasă, iar cele care sunt acceptate de către întreg colectivul sunt scrise în tabel.

Neclaritățile/ așteptările elevilor, identificate pe baza discuțiilor, vor fi scrise în coloana a doua a tabelului.

Se realizează transmiterea cunoștințelor/ se analizează materialele complementare (casete video, articole din ziar etc.) în vederea clarificării problemelor necunoscute sau neînțelese de elevi.

Elementele noi, desprinse în urma discuțiilor, vor fi trecute în coloana a treia. Această etapă presupune comunicarea noilor cunoștințe,dar și compararea acestora cu noțiunile studiate anterior și cu expectanțele elevilor, exprimate în primele două coloane. Pot fi puse următoarele întrebări: Care sunt noile cunoștințe dobândite? Cum răspund acestea la întrebările inițiale? Care întrebări au rămas fără răspuns? Există răspunsuri pentru care nu am formulat întrebări? Ce ați dori să aflați în plus despre acest subiect?

Aspecte legate de utilizarea metodei: este important ca fiecare elev să aibă posibilitatea de a-și expune punctul de vedere, pe parcursul discuțiilor;în măsura în care anumite întrebări ale elevilor nu-și găsesc răspuns pe parcursul activității, profesorul va reveni în activitățile (orele) următoare la fiecare dintre acestea.Este necesar să se realizeze o cât mai bună legătură între ceea ce elevii cunosc deja din lecțiile anterioare, ceea ce-și doresc să cunoască și nivelul de cunoaștere atins de ei la finalul lecției.

Portofoliul este o modalitate de realizare a evaluării sumative a achizițiilor elevului și a preocupărilor sale, structura sa fiind determinată de scopul pentru care este proiectat de către profesor, în funcție de cotext. Este un instrument complex, integrator care îmbină evaluarea cu învățarea continuă și progresivă, oferind posibilitatea de a emite o judecată de valoare care reflectă evoluția elevilor.

Un portofoliu al unui elev trebuie să conțină: lista conținutului, argumentația, lucrările pe care le face elevul individual sau în grup, referate, fișe individuale de lucru, proiecte și experimente, probleme rezolvate, teste și lucrări semestriale, chestionare de aptitudini, reacții proprii ale elevului, fotografii, autoevaluări, viitoare proiecte, comentarii și evaluări ale profesorului.

Un portofoliu se evaluează după următoarele criterii:

1 .prezentarea – trecerea în revistă a lucrăriilor pe care le conține,dacă este complet, are estetica general;

2. calitatea – lucrărilor concordate cu temele date: creativitatea și originalitatea produselor, elementelor noi, punctelor forte;

3. lucrări practice – adecvate scopului: eficiența modului de lucru, rezumatul lucrărilor, munca în grup sau individual;

4. reflexii ale elevului pe diferite părți ale portofoliului, reflexii asupra propriilor munci, asupra muncii în echipă, așteptările elevului de la activitatea desfășurată;

5. cronologia: punerea în ordine cronologică a materialelor;

6. autoevaluarea elevului;

7. alte materiale: fotografii, CD cu prezentări în power point;

8. concordanță scop-rezultate: progresul făcut, nota pe care elevul crede că o merită;

Avantaje: prin întocmirea portofoliului elevii devin parte a sistemului de evaluare, urmărindu-se pas cu pas, propriul progres; împreună cu profesorii pot comunica punctele slabe, ariile de îmbunătățire a activităților și punctele forte, iar alături de părinți pot avea un dialog concret despre ceea ce pot realiza, atitudinea față de o disciplină și despre progresul care poate fi făcut la disciplină în viitor. Cu ajutorul factorilor de decizie vor avea o imagine mai bună asupra a ceea ce se petrece în clasă. Chiar dacă această metodă de evaluare, portofoliul, este una destul de complexă concluzia în urma alegerii și aplicării acesteia este aceea de a nu o absolutiza, ci de a utiliza un sistem de metode, amplificându-le avantajele și diminuându-le dezavantajele.

Elementele portofoliului sunt lucrări executate de elev, dar independent în afara școlii, astfel el poate beneficia de îndrumarea altor persoane sau să preia lucrări gata făcute de altcineva.De aceea el va fi folosit ca o alternativă, alături de alte metode, conținutul său fiind precizat de evaluator, în funcție de anumite criterii, la începutul semestrului sau al anului de învățământ.

În cadrul cercetării am utilizat această metodă de lucru cu elevii de la clasa experimentală.Elevii au avut de elaborat un portofoliu care să cuprindă următoarele elemente componente:

1.Realizați un eseu de maxim două pagini cu tema “Elevul zilelor noastre și experimentarea lui Dumnezeu prin Sfintele Taine”, oferind și soluții pentru o mai mare implicare a lui în desăvârșirea spirituală, respectând următoarele cerințe:

a). Raportarea experienței religioase să se facă la Taina Sf. Spovedanii și a Sf. Împărtășanii;

b). Identificarea soluțiilor de îmbunătățire a vieții religioase;

2.Realizați un interviu cu părintele vostru duhovnic,despre importanța Sfintei Euharistii adresând măcar 5 întrebări .

3. Alcătuiți o fișă de lucru care să conțină recomandări privind comportamentul creștinului în primirea Sfintelor Taine a Spovedaniei și Euharistiei .

4.Vă rog să realizați o prezentare în imagini ( power-point ) cu obiectele de cult din biserica voastră.

5.În urma participării voastre la Sf. Liturghie vă rog să notați învățătura primită.

*cei care au 20 participări la Sf. Liturghie vor fi răsplătiți cu o excursie

Grilă de evaluare portofoliu

Mijloace de învățământ

Mijloacele de învățământ sunt definite ca fiind un ansamblu de instrumente materiale și tehnice cu ajutorul cărora profesorii asigură realizarea optimă a obiectivelor instruirii, alături de metodele și formele de organizare a procesului de învățământ. Ele sunt considerate auxiliare pedagogice și aparțin resurselor materiale utilizate în școală.

După funcțiile pedagogice dominante pe care le îndeplinesc în cadrul activității de predare-învățare, materialele didactice se pot grupa după cum urmează:

a) materiale informativ-demonstrative, având funcție pedagogică informativă și demonstrativă. Ele sunt surse de informații, fie ajutătoare în transmiterea informațiilor de către elev. Ele ajută pe profesor să exemplifice și să ilustreze unele noțiuni, să concretizeze unele idei sau să demonstreze unele afirmații. Ele sunt:- materialeintuitive, care ajută pe elev să perceapă realitatea. exemplu: obiecte de cult-disc,linguriță,potir,acoperămintele sfintelor vase,etc;materiale figurative (reprezentări figurative)exemplu: icoane, ilustrații , calendare, planșe hărți,desene (realizate pe tablă sau coli de hârtie: de exemplu desenarea pe tablă a depunerii pâinii pe Sfântul Disc la Proscomidie), diapozitive, casete video, casete audio.

b) materiale de evaluare a rezultatelor învățării: fișe, teste de evaluare;

Mijloacele tehnice- ce pot fi folosite în cadrul orelor de religie:,casetofonul (casetă audio: Exemplu – pentru audierea Sfintei Liturghii); aparatul video (filmări cusecvențe din slujbe)

Mijloacele de învățământ specifice predării religieisunt Sfânta Scriptură, manualele de religie, Catehismul Ortodox, , cărți de Cult, Viețile Sfinților, ș.a;

Funcțiile mijloacelor de învățământ pot fi împărțite după criteriul scopului și al obiectivelor pe baza procesului de învățământ.

-funcția informativă – deoarece mijloacele de învățământ modifică modul de structurare, transcriere, prezentare, comunicare și recepționare a informației;

-funcția formativă – deoarece facilitează nu numai achiziționarea de cunoștințe ci și formarea de abilități;

-funcția de activizare – deoarece ele stimulează spiritul de observație al elevilor și dezvoltă capacitatea lor de gândire și de acțiune independentă;

-funcția educativă – deoarece ele duc la realizarea obiectivelor afective, având funcții de ordin motivațional.

Mijloacele de învățământ, în timpul orei de religie, au rolul de a emoționa, de a convinge, de a facilita însușirea cunoștințelor și formarea sentimentelor religios-morale. Ele pot avea o mare influență emoțională, făcându-i pe elevi să prețuiască și să accepte anumite valori, să-și formeze anumite convingeri, să-și organizeze, interiorizeze și conceptualizeze sistemul de valori religios-morale.

Sfânta Scriptură în informarea elevilor cu privire la date, fapte, evenimente, învățături de credință, prin expunere și conversație; în demonstrarea sau argumentarea unor adevăruri de credință (în fundamentarea acestora); în interpretarea unor învățături sau adevăruri de credință, a unor fapte și evenimente din viața Mântuitorului, a Sfinților Apostoli, pe texte date; în oferirea unor elemente de sprijin pentru învățarea unor pericope, versete, texte biblice;

Manualul de religie în informarea de bază, prin expunere, conversație; în rezolvarea unor situații problemă, pe enunțuri date; în efectuarea de studiu independent; în efectuarea de exerciții; în oferirea de sprijin în învățare;

Planșeleîn demonstrație prin scheme; în conversații de înțelegere și explicare a învățăturii de credință; în exerciții de recunoaștere și analiză a unor însușiri,norme, legi ș.a.; în rezolvarea problemelor de analiză, sinteză, explicare, în expunere și descriere;

Ilustrațiile în expunere; în observarea unor informații selectate; în demonstrarea unor situații; în descoperirea independentă; în prezentarea de cazuri;

Benzi magnetice în obținerea de informații noi față de manual, în expunere și conversație; în exerciții de recunoaștere, caracterizare, analiză, comparare și ilustrare (a unor momente ale Sfintei Liturghii, de exemplu);

Diapozitive și filme didactice în demonstrații prin imagini, în expunere, descriere, explicații, conversație, povestire; în observarea independentă și descoperirea unor noi elemente; în exerciții de recunoaștere, de analiză, de comparare; în susținerea conversației și dezbaterii; în prezentarea și analiza de cazuri;Obiecte de cult în susținerea observației și descrierii (pristolnic, veșminte preoțești, candela ș.a.); în explicații; în exerciții de analiză și comparații; Se mai pot folosi și folii pentru retroproiector și produse informatice vehiculate pe calculator.

Societatea informatizării aduce modificări sensibile în programele de educație. Astăzi, calculatorul se impune nu doar ca mijloc alternativ profesorului sau manualului, asumându-și funcții de redare a cunoștințelor, ci ca factor de intervenție directă în organizarea situațiilor de învățare,ca un factor generator al unei noi metodologii de lucru. Toate acestea presupun un alt mod de abordare a învățării,care introduce o altă manieră de învățare și dezvoltare a proceselor intelectuale.

Calculatorul este astăzi folosit în activitățile didactice în diferite forme, deoarece el poate:

-să-și asume o funcție de prezentare a unor noi conținuturi și poate să mijlocească o dirijare riguroasă a asimilării acestora prin tehnici de programare;

–să fie un mediu interactiv, capabil să adreseze și să recepteze întrebări, să favorizeze un mod conversativ de lucru;

-oferi o bază de demonstrații și concretizare a cunoștințelor fundamentale, fie preluând sarcini de laborator, fie completând demonstrații de laborator;

-antrena elevii în jocuri pedagogice care solicită inteligență, perspicacitate, atenție distributivă și creativitate;

-servi ca suport al aplicării unor noi forme de evaluare și de urmărire a progreselor elevilor;

-servi ca instrument de muncă personală pentru profesor în pregătirea lecțiilor, redactarea planificărilor, a fișelor de lucru ș.a.

-servi la realizarea și utilizarea unor bănci de date, având posibilitatea să stocheze în memorie cantități uriașe de informații din diverse domenii.

CAPITOLUL AL VI-LEA

CERCETAREA PEDAGOGICĂ

Cercetarea din domeniul educației religioase este un tip de cercetare aparte, deoarece educația religioasă se adresează nu doar intelectului ci mai ales volitivului și afectivului.

Religia este disciplina care operează cu noțiuni ce trebuie să trezească în sufletul elevului sentimente și convingeri care să-l determine să acționeze nu doar pentru propria perfecționare spirituală, ci și pentru a celor din jur, toate acestea realizându-se sub semnul iubirii și al libertății într-o permanentă legătură cu Dumnezeu.

Cercetarea din domeniul educației religioase constă în accentuarea și valorizarea dimensiunii psihologice a investigațiilor și valențelor formative, în procesele educaționale implicate.Cercetările vizează ameliorarea fenomenului educațional, descrierea interacțiunii subiecțiloreducației religioase cu realitatea educațională, dar și explicarea transformărilor care au loc la nivelul cognitiv, volitiv și afectiv( dimensiunile pedagogică și psihologică fiind inseparabile într-o cercetare din domeniul educației).

Cercetarea didactică constituie dintre modalitățile ce pot îmbunătăți calitatea învățământului religios actual. Funcția ameliorativă vizată va reflecta eficientizarea practicii educaționale în domeniul educației religioase, perfecționarea tehnicilor de intervenție educațională și îmbunătățirea calității în procesul de formare a personalității elevului .

Obiectul lucrării noastre îl constituie Sfânta Euharistie ca Taină , această Sfântă Taină are un rol deosebit de important în traiectoria vieții omenești.

Taina Sfintei Euharistii este o capodoperă a iubirii, a milei, a iertării și a atotputerniciei divine. În ea și prin ea Mântuitorul se întrupează și se jertfește fără încetare și în chip nesângeros pentru mântuirea oamenilor de pretutindeni.

Sfânta Euharistie este Taina comuniunii noastre în Hristos, deoarece prin primirea, cu vrednicie a Sfintei Împărtășanii noi ne încorporăm în Hristos, pentru că în potir preotul ni-L dă pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, ca noi să ne hrănim cu El, deoarece „hrana” aceasta este mai bună, această „hrană” ne garantează viața veșnică, ne garantează mântuirea noastră, a tuturor celor ce cu credință, cu dragoste și cu frică de Dumnezeu ne apropiem de Sfânta Împărtășanie.

Așadar, dacă Taina Botezului este începutul încorporării credincioșilor în Hristos, iar Taina Mirungerii este o accentuare a acestora, prin Taina Euharistiei se realizează deplina comuniune cu Hristos, încorporarea desăvârșită a credincioșilor în El, Mântuitorul lumii.

Elaborarea design-ului cercetării

Elaborarea design-ului cercetării presupune fixarea pașilor care vor fi urmați și articularea elementelor implicate într-un proiect coerent al cercetării,și,în același timp, suficient de flexibil.

Cercetarea este orientată spre anumite finalități, încercând să răspund la întrebarea de ce realizez cercetarea aceasta "educația copiilor și a tinerilor în duhul comuniunii prin Taina Sfintei Euharistii" am pornit de la faptul că:

-împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos este forma cea mai înaltă de împăcare cu Dumnezeu și cu semenii și de comuniune reală cu Dumnezeu;

-copiii și tinerii să conștientizeze importanța și necesitatea primirii Sfintelor Taine în vederea mântuirii;

-să prezinte modalități de pregătire a creșinului pentru Sfânta Taină a Împărtășaniei;

-să precizeze când poate fi primită Sfânta Taină a Împărtășaniei;

Elevul cu un caracter moral-creștin, crescut în frică de Dumnezeu, deprins a face fapte bune și a păzi poruncile lui Dumnezeu, va putea fi mândrie pentru neam, bucurie pentru familie și Biserica străbună.

Obiectivele pe care și le-a propus cercetarea au fost următoarele:

Aflarea opiniei elevilor despre importanța împărtășaniei în viața lor;

Stabilirea frecvenței împărtășaniei , pe baza răspunsurilor elevilor la întrebările din chestionarul administrat;

Identificarea ponderii pe care o deține Sfânta Taină a Împărtășaniei în cadrul Programei școlare de religie, sub diferite forme (finalități, conținuturi, activități de învățare);

Utilizarea adecvată a unor metode de cercetare, pentru investigarea atitudinilor religioase ale elevilor implicați în cercetarea pedagogică întreprinsă;

Identificarea metodelor de învățământ eficiente utilizate în predarea –învățarea Sfintei Taine a Euharistiei;

Analiza relației dintre prezența împărtășaniei în preocupările religioase și comportamentul elevilor;

Ipoteza de bază, este cea care constituie ideea directoare,"firul roșu, conducător " al investigațiilor și al valorificării rezultatelor, care coordonează întreaga cercetare.

Ipoteza principală: -Inițierea elevilor de liceu în viața liturgică, prin participarea la Sfânta Taină a Euharistiei, determină modificări comportamentale la aceștia.

Îpoteze secundare: -Realizarea unei educații formale, în conformitate cu principiile și normele morale creștine, influențează semnificativ devenirea morală și axiologică a elevilor;

Formarea deprinderii religios – morale de a participa la Sfânta Liturghie;

Aplicarea în viața personală a cunoștințelor dobândite la ora de religie și la Biserică;

Îmbunătățirea vieții morale prin primirea Sfintei Împărtășanii, cel puțin în cele patru posturi de peste an;

Elaborarea proiectului cercetării-Locul de desfășurare a cercetării – Cercetarea pedagogică s-a desfășurat la Liceul Teoretic "Ioan Slavici "din Panciu, județul Vrancea, pe parcursul unui întreg an școlar 2012-2013, a parcurs mai multe etape: -pregătirea cercetării ; realizarea cercetării ; valorificarea rezultatelor cercetării , după un calendar care a cuprins etapele și subetapele precizate în tabelul calendarul cercetării.

Calendarul cercetării

Eșantionul de conținut

Eșantionul de conținut -se realizează prin cercetarea documentelor curriculare – Programe Școlare Religie Cultul Ortodox clasele a IX-a – a XII-a, Aprobat prin Ordinul ministrului Nr. 5230 /01.09.2008 BUCUREȘTI ;- realizarea planificării anuale a materiei pentru anul școlar 2012-2013;-selectarea eșantionului de conținutcuprinde selecție din capitolele:Învățătură de credință , Trăirea învățăturii creștine, Exprimarea învățăturii creștine, Spiritualitate în viața creștină;

Eșantioanele de subiecți – se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma aplicării chestionarului de autocunoaștere.

La Liceul Teoretic" Ioan Slavici " Panciu , în anul școlar 2012-2013 ,elevii clasa a IX-a, sunt repartizați astfel:

variabila independentă introdusă la clasa experimentală a- IX-a C constă în implicarea elevilor în organizarea și desfășurarea diferitelor activități religioase curriculare și a celor extracurriculare la religie, respectiv în selectarea celor mai importante și mai atractive activități, pentru inițierea elevilor de liceu în viața liturgică, prin participarea la Sfânta Taină a Euharistiei.

Variabilele dependente urmărite au fost :realizarea unei educații formale, în conformitate cu principiile și normele morale creștine, influențează semnificativ devenirea morală și axiologică a elevilor; formarea deprinderii religios – morale de a participa la Sfânta Liturghie; aplicarea în viața personală a cunoștințelor dobândite la ora de religie și la Biserică; îmbunătățirea vieții morale prin primirea Sfintei Împărtășanii, cel puțin în cele patru posturi de peste an;

Metodologia de cercetare, respectiv sistemul metodelor de cercetare- desfășurarea cercetării a presupus utilizarea unui sistem metodologic complex, alcătuit prin îmbinarea metodelor intensive de cercetare ( experimentul,observația,autoobservația, interviul individual ,analiza produselor activității elevilor, studiu documentelor curriculare,portofoliul ) cu cele extensive (ancheta pe bază de chestionar,metoda testelor,analiza portofoliului ),astfel încât să contribuie la clarificarea și soluționarea problemei cercetate.

Organizarea și desfășurarea cercetării

Organizarea cercetării pedagogice- se referă la planificarea detaliată a activităților investigative, a modului de îmbinare și articulare a elementelor anticipate prin metodica cercetării, a modalităților de monitorizare a cercetării și de culegere a datelor acesteia, tinând cont de condițiile concrete de activitate si de eventualele constrângeri.

Desfășurarea cercetării pedagogice- presupune aplicarea în practică a proiectului cercetării, cu scopul verificării ipotezei de bază și a ipotezeloe secundare.

În cadrul etapei constatativei de identificare a bibliografiei generale am parcurs mai multe lucrări de specialitate și am ales câteva lucrări spre a fi recomandate elevilor pe parcursul cercetării.

Cercetarea documentelor curriculare am desfășurat-o în perioada 3-16 septembrie 2012 , interval în care am alcătuit și planificarea anuală a materiei pentru anul școlar 2012-2013. Pentru o reușită în actul educativ, trebuie tot timpul să ne punem întrebări cu referire la munca noastră, la impactul pe care îl are asupra copiilor, la modul în care putem diversifica metodele folosite.

În cadrul subetapei de identificare a problemelor vârstei, în prima săptămână am dorit să îmi cunosc elevii claselor a –IX-a , să le cunosc aspirațiile și trăirile lor religioase.

La începutul cercetării am organizat o discuție liberă cu elevii despre tema pericopei evanghelice din duminica precedentă, dar din reacția elevilor, mi-am dat seama, că acest mod de abordare este perceput drept o verificare a participării la slujbă.

Referitor la interesul/dezinteresul manifestat de unii elevi de a participa la Sfânta Liturghie, am observat, că sunt mai activi și mai interesați, cei care au o educație religioasă primită în familie, care participă la slujbele bisericii și la alte manifestări religioase alături de părinți, decât cei pentru care legătura cu Dumnezeu se realizează doar prin prisma orei de religie.

Pentru stabilirea eșantionului de subiecți am aplicat un chestionar la toți elevii claselor a IX-a , urmând apoi stabilirea claselor ce vor fi prinse în cercetarea pedagogică.

Chestionarul aplicat a avut drept scop desemnarea jaloanelor ce vor fi trasate pe viitor în formarea deprinderilor de a participa la slujbele oficiate, dar și de primirea Sfintelor Taine.

Am dorit să cunosc cărui cult aparțin elevii , pentru a ști cum să le propun participarea la unele activități extrașcolare, avute în vedere pentru anul școlar în curs, motivez că la una din clasele a- IX-a sunt profesor diriginte și o parte din activitățile extrașcolare le desfășor în cadrul unor parteneriate locale,județene,dar și naționale.

La întrebarea „cărui cult îi aparții?” cei 111 elevii au răspuns conform graficului : 109 elevi suntcreștini ortodocși, iar 2 elevi aparțin altor culte religioase.

Statistica pe clase se prezintă conform graficului:

O altă întrebare destul de importantă pentru mine, a fost să aflu care este frecvența cu care participă elevii la slujbe pe parcursul unui an.

Din graficul realizat rezultă o frecvență de 23 % pe parcursul unui an, acest procent este rezultatul celor 26 de elevi participă de mai multe ori pe an la oficierea slujbelor;

-toți cei 109 elevi care au răspuns că aparțin cultului creștin ortodox, participă măcar o dată pe an lasfintele slujbe, iar acest răspuns constituie pentru mine o provocare încercând pe viitor, să-i determin să participe de mai multe ori pe an la sfintele slujbe;

-49,5 % din elevi participă o dată pe lună la sfintele slujbe.

-19,2% din elevi participă săptămânal la sfintele slujbe

Din analiza frecvenței de participare la slujbe se poate trage ușor o concluzie , este necesară acordarea unei atenții sporite inițierii elevilor în participarea la sfintele slujbe, care să-i conducă la primirea Sfintelor Taine. Elevii care trăiesc în familii cu părinți practicanți sunt cei care frecventează mai mult slujbele.

Educația este un dar, o acțiune specifică omului. Educația începe din fragedă pruncie. A fi sau mai degrabă, a deveni om, înseamnă a fi religios .

Înțeleptul Solomon spunea "învață pe copil calea pe care trebuie să o urmeze, și când va îmbătrâni nu se va abate de la ea ".

Întrebarea a treia din chestionar se referă lacare este cea mai importantă slujbă oficiată în Biserică, aceasta fiind Sfânta Liturghie. Analizând răspunsurile oferite de elevi, constatăm că majoritatea dinte ei, au știut să răspundă afirmativ la această întrebare .

La întrebarea ai preot duhovnic, răspunsurile afirmative sunt 70, iar răspunsurile negative sunt 41. Majoritatea elevilor au preot duhovnic, pe viitor, măcar la clasa unde sunt profesor diriginte ,să reușesc să-i determin pe elevi să aibă un preot duhovnic.

Întrebarea referitoare la Sfânta Taină a Spovedaniei,"când te-ai spovedit ultima dată? " consider că este o întrebare firească , având în vedere că fiecare dintre noi avem datoria să ne îngrijim nu numai trupul ci și sufletul.

Tinerii aflați la vârsta căutărilor, nu au deprins și acest aspect referitor la căutările sufletului, lăsându-se conduși de anumite afirmații total greșite ,că la vârsta lor nu au păcate.

Spovedania este obligatorie pentru toți credincioșii care vor să se mântuiască, iar Sfânta Împărtășanie se dă numai celor vrednici, cu dezlegarea duhovnicului, spre creșterea lor duhovnicească și spre dobândirea vieții veșnice.

Canonic, credincioșii trebuie să se spovedească cel puțin de patru ori pe an, în cele patru posturi. Iar copiii, bolnavii, bătrânii și credincioșii mai râvnitori trebuie să se spovedească la patruzeci de zile sau,cel mai des, în fiecare lună, după sfatul duhovnicului lor, adică,ori de câte ori au cazuri speciale sau îi îndeamnă conștiința și doresc să se împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Analizând răspunsurile oferite, doar 28 de elevi reprezentând – 25,22% din totalul elevilor claselor a- IX-a , au putut primi Taina Spovedaniei în ultimul post.

Sfânta Împărtășanie se dă numai celor vrednici, cu dezlegarea duhovnicului, spre creșterea lor duhovnicească și spre dobândirea vieții veșnice.

La întrebarea "de câte ori te împărtășești în timpul anului?" elevii chestionați au răspuns astfel: 25 de elevi în fiecare post, 39 elevi de două ori pe an,7 elevi de mai multe ori pe an, iar 40 elevi nu se împărtășesc anual.

La întrebarea "Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Sfânta Taină a Împărtășaniei la"elevii au răspuns astfel: 69 elevi răspund corect la Cina cea de Taină, adică un procent de 62,16% din numărul total de elevi, care au participat la aplicarea chestionarului; răspunsuri greșite au fost 37,83% – 3 elevi răspund la Florii, iar 39 elevi răspund la Nunta din Cana Galileii.

La întrebarea citește cu atenție afirmațiile următoare: în cazul în care apreciezi că informația este adevărată, încercuiește litera A. ,dacă apreciezi că informația este falsă, încercuiește litera F:

A / F În Biserica Ortodoxă sunt șapte Sfinte Taine.

A / F Prescura este o pâine mică, rotundă, folosită de preot la Sfânta Liturghie;

A / F Sfânta Euharistie se săvârșește în timpul slujbei Vecerniei.

A / F Sfânta Împărtășanie este taina împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului, sub chipul pâinii și al vinului, pentru iertarea păcatelor și moștenirea vieții de veci;

Elevii au răspuns astfel: 80 elevi au răspuns adevărat, iar 31 răspuns fals.

La întrebarea încercuiți litera corespunzătoare variantei corecte de răspuns:

Euharistia este taina prin care: a) oamenii devin membrii Bisericii; b.) intră în comuniune cu Hristos;c) primesc iertarea păcatelor;

Elevii au răspuns corect alegând varianta , intră în comuniune cu Hristos reprezentând 71,17% respectiv 79 de răspunsuri,iar 32 de elevi au ales variantele greșite .

La întrebarea "există vreo legătură între Sfânta Taină a Spovedaniei și Sfânta Taină a Împărtășaniei?" răspunsuriledate de elevi au fost următoarele:79 elevi au răspuns corect, 18 elevi au răspuns greșit, iar 14 elevi nu au știut răspunsul corect.

După rezultatele acestui chestionar de autocunoaștere aplicat elevilor din clasa a –IX-a, de la Liceul Teoretic" Ioan Slavici " Panciu , am desemnat pentru cercetarea pedagogică experimentală următoarele clase:

clasa a- IX-a D- clasă de control – 30 elevi;

clasa a –IX- a C –clasă experimentală -30 elevi;

La clasa de control -IX D-,pe parcursul cercetării nu voi interveni cu nimic special principiile și metodele utilizate vor fi cele prezentate anterior .

La clasa experimentală vor avea de realizat un portofoliu, în funcție de abilitățile elevilor acesta poate fi realizat clasic-pe suport de hârtie sau electonic,elevii fiind implicați în mai multe activități extrașcolare cu caracter religios.

EXPERIMENTUL PEDAGOGIC FORMATIV

Realizarea experimentului formativ s-a făcut pe parcursul unui semestru și jumătate, cuprinzând un număr de 20 ore religie, la nivelul clasei a IX-a. C, respectiv a IX-a. D.

Variabila independentă introdusă la clasa experimentală a avut în vedere implicarea elevilor în organizarea și desfășurarea diferitelor activități religioase curriculare și a celor extracurriculare la religie, respectiv în selectarea celor mai importante și mai atractive activități, pentru inițierea elevilor de liceu în viața liturgică, prin participarea la Sfânta Taină a Euharistiei.

Variabilele dependente urmărite au fost :realizarea unei educații formale, în conformitate cu principiile și normele morale creștine, influențează semnificativ devenirea morală și axiologică a elevilor; formarea deprinderii religios – morale de a participa la Sfânta Liturghie; aplicarea în viața personală a cunoștințelor dobândite la ora de religie și la Biserică;

Îmbunătățirea vieții morale prin primirea Sfintei Împărtășanii, cel puțin în cele patru posturi de peste an;

La clasa de control IX D, activitățile didactice s-au desfășurat normal, fără să aplic ceva nou, special.

La clasa experimentală IX-C, fiecare elev a avut de realizat un portofoliu, în urma participării elevilor la diverse activități extrașcolare, dar și ca o metodă în schimbarea comportamentului.

În ultimii patru ani am organizat "Concursul Interjudețean Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi", iar pentru buna desfășurare a concursului referitor la partea de organizare, am propus ajutorul elevilor dornici să descopere noi valențe ale învățământului religios. Primii elevi care au aflat, au fost elevii clasei a- IX-a C,care și-au manifestat dorința de a participa la organizarea expoziției de icoane. Ajutând la expunerea lucrărilor de pictură și desen elevii prezenți au reușit să intre în atmosfera de lucru de la mănăstire. Au redescoperit că rugăciunea este îmbinată cu muncă și ascultare. Elevi au avut posibilitatea să participe la slujba vecerniei, 10 dintre ei au mărturist că se găseau pentru prima dată la Mănăstirea Brazi. Cu această ocazie, au aflat că informațiile primite le vor fi utile pe parcursul realizării portofoliului. Elevii de la clasa a IXa C au fost implicați în mai multe activități extrașcolare cu caracter religios.

Astfel educația religioasă poate reprezenta pentru ei o serioasă provocare ajutându-i să-și găsească răspunsuri la diverse întrebări, fiind o perioada a căutărilor pentru adolescenți.

4.Analiza, prelucrare și interpretarea datelor

Modificările comportamentale și emoționale au fost sesizate prin analiza comparativă a răspunsurilor elevilor la întrebările din chestionarele administrate la începutul și la sfârșitul experimentului, prin analiza a unor indici statistici și prin analiza a unor grafice statistice, precum și analiza portofoliilor personale și a unor fișe de autoobservație.

La sfârșitul experimentului, a fost aplicat un test pedagogic de cunoștințe identic la cele două clase, urmând ca rezultatele să fie comparate cu cele de la pretest.

S- observat că activitățile organizate împreună cu elevii clasei experimentale au creat un climat mai favorabil achiziției de cunoștințe, comparativ cu clasa de control.

După finalizarea temei" Respectul față de cele sfinte" am dorit să aflu, care le sunt cunoștințele referitoare la Sfânta Euharistie elevilor cuprinși în cercetarea pedagogică.Am aplicat un test de verificare a cunostințelor referitoare la Taina Sfintei Euharistii și am constatat urmtoarele:

-57% dintre elevii clasei a -IX- a D au obținut note de peste 5;

-43% dintrer elevii clasei a- IX-a C au obținut note de peste 5.

Acest lucru confirmă lipsa participării la sfintele slujbe și lipsa cunoștințelor religioase privind Sfânta Taină a Euharistiei sau lipsa preocupării tinerilor pentru mântuirea lor.

La sfârșitul experimentului, a fost aplicat un chestionar final,administrat ambelor clase implicate în cercetare.Chestionarul final conține întrebările chestionarului inițial, dar și alte întrebări referitoare la activitățile și metodele utilizate, pentru a se vedea eficiența acestora.

Concluzii finale ale cercetării

În urma realizării acestei cercetări am desprins următoarele concluzii:

-ipoteza a fost confirmată, elevii din clasa experimentală au înregistrat un progres în ceia ce privește participarea lor Sfânta Taină a Euharistiei, fiind observat și un comportament schimbat în mai multe planuri, au devenit mai responsabili, au altă atitudine față de colegi, sunt mai receptivi în a oferi ajutorul lor, unui coleg aflat în dificultate .

Elevii au conștientizat că primind Împărtășania Îl primesc pe Hristos. Am trăit emoția alături de cei care au reușit, după un număr de ani, să se apropie iar de Taina Spovedaniei, să se întâlnească cu Hristos în rugăciune sau în Sfânta Taină aÎmpărtășanie.

Elevii au sesizat faptul că, prin folosirea portofoliului, se facilitează formarea unui stil de învățare activă și conștientă: „Am învățat: să caut esențialul într-un text și să-mi organizez lucrurile; să i-au notițe și să învăț prin sinteză.”Metoda utilizată este mai accesibilă elevilor: „Utilizarea portofoliului este o idee foarte bună deoarece învățăm mai mult, mai bine, ușor și simplu, pe înțelesul tuturor”; „E un nou mijloc de documentare și învățare, recitind ai putea afla cum ai rezolvat înainte o problemă asemănătoare”; „Este o metodă plăcută pentru că putem învăța lucruri esențiale pe care să le păstrăm într-un Jurnal de suflet”; „E o metodă mai practică, mai frumoasă, utilă pentru generația noastră, înveți și te recreezi în același timp.”

Elevii au remarcat faptul că au dobândit mai multe cunoștințe despre sfintele slujbe: „Am consemnat lucruri noi care m-au impresionat în rânduiala slujbelor și m-au făcut să acord mai mult timp cunoașterii acestora.”

S-a modificat pozitiv capacitatea de autocunoaștere, de analiză și reflecție: „Am fost încurajați în exprimarea ideilor proprii, notând ceea ce credeam și simțeam, iar astfel am ajuns să ne cunoaștem mai bine”; „portofoliul m-a ajutat să rețin mai mult din rânduiala Sfintei Liturghii”. Elevii au reușit să cunoască momentele sfintei Liturghii, fiind îndemnați permanent de dorința de finalizare a portofoliului.

Exemplele din predicile de la Sfânta Liturghie îi ajută pe elevi la rezolvarea unor probleme specifice vârstei: “Consider că sfinții mi-au dăruit lecții de viață ,de care trebuie să țin cont, iar uneori le aplic și cu ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților îmi pot rezolva multe probleme”

În modificarea atitudinii și a comportamentului, metoda este una potrivită și cred că e apreciată de toți elevii; eu am reușit să găsesc calea spre “mai bine” să particip frecvent la sfintele slujbe ,să respect îndemnul de apropiere spre potirul euharistic.

Valorificarea cercetării

Pentru înțelegerea acestei taine, este necesară înțelegerea Sfintei Liturghii, care are ca substrat simbolic și mistic viața și jertfa pe cruce o Domnului Hristos, pentru mântuirea sufletelor noastre.

Tânărul adolescent cu credință se poate apropia de" potirul euharistic", spre a se uni cu Hristos, care îl va ajuta să poată isbândi în toate luptele sale sufletești. Pe măsură ce sufletul se înalță mai mult către Hristos, el se apropie mai binevoitor și după cum mlădițele pot aduce roadă dacă păstrează legătură cu butucul viței, asemenea cel ce rămâne în legătură cu Hristospoartă roade în viață, căci fără el nimic nu se poate face, iar domnul Hristos acordă grație tuturor acelor ce cu iubire se apropie de El: Iată eu stau la ușă și bat. De va auzi glasul meu și va deschide ușa sufletului,voiu intra la el și voi cina cu el și el va cina cu mine.

Se observă o creștere a frecvenței participării la Sfintele Slujbe, săptămânal și o dată pe lună, și în același timp o scădere a procentului celor care merg mai rar, dovadă că au fost motivați de participarea la Sfânta Liturghie.

Totuși, participarea elevilor la slujbele Bisericii rămâne o problemă, pentru rezolvarea căreia trebuie găsite soluții, astfel încât educația religioasă să își atingă scopul final.

În educația religioasă a copiilor și tinerilor, educația euharistică trebuie să fie punctul culminant al pedagogiei creștine. Dragostea copilului pentru Hristos cel ce a iubit pe copii și pe care și ei Îl iubesc, trebuie transformată în iubire euharistică.

Cu toții dorim să ajungem în Împărăția lui Dumnezeu, de aceea Dumnezeu ne-a dăruit această Împărăție și aici pe pământ, prin Taina Euharistiei, Euharistie care este „misterul prezenței celei mai depline și a lucrării celei mai eficace a lui Iisus în Biserică și prin ea în lume.”

Noi, credincioșii, suntem chemați ca, prin adevărata iubire de Dumnezeu și de oameni, să ne desăvârșim în Hristos, în Sfânta Euharistie prin comuniune liturgică, în viață prin participare activă și slujire cu credință și cu dragoste la desăvârșirea trupului Bisericii.

„Iubirea aproapelui este condiția progresului și menținerii noastre în stare de părtași la viața lui Hristos care este viață de comuniune.”

CONCLUZII

SFÂNTA EUHARISTIE-PAHARUL VIEȚII, PAHARUL COMUNIUNII

“Paharul Meu veți bea și cu botezul cu care EuMă botez vă veți boteza…” (Matei 20, 23)

Sfânta Euharistie este Taina Împărăției, Taina unității, Taina celor credincioși, este Paharul vieții, Paharul comuniunii. Viața creștină începe de la Botez, Botez numit de Sfântul Apostol Pavel “baia nașterii celei de-a doua”(Tit 3, 5). Prin Botez se produce o înnoire a vieții omului, dezbrăcându-l de întinăciunea păcatului și îmbrăcându-l în haina sfințeniei prin lucrarea Duhului Sfânt care-L “realizează practic pe Hristos, prin mijlocirea Sfintelor Taine.”

Așadar, viața creștină, ca trăire în Hristos începută prin Botez, se dezvoltă prin Taina Mirungerii, prin care suntem „pecetluiți și ni se dă arvuna Duhului în inimile noastre”(II Corinteni 1, 22), și se întărește și păstrează prin Sfânta Euharistie.

Prin Sfânta Euharistie ne bucurăm de împărăția lui Dumnezeu, care „este conținutul vieții creștine, este cunoașterea lui Dumnezeu, iubirea față de El și viața întru El. Împărăția lui Dumnezeu este unirea cu Dumnezeu, El fiind izvorul vieții veșnice.”

„Și aceasta este viața veșnică: Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis”(Ioan 17, 3)

Cu toții dorim să ajungem în Împărăția lui Dumnezeu, de aceea Dumnezeu ne-a dăruit această Împărăție și aici pe pământ, prin Taina Euharistiei, Euharistie care este „misterul prezenței celei mai depline și a lucrării celei mai eficace a lui Iisus în Biserică și prin ea în lume.”

Euharistia este, în același timp, și Taina Unității, și Taina celor credincioși, adică unirea credincioșilor cu Hristos și întreolaltă, fără contopirea persoanelor; această unire „e ca unirea între persoane care se iubesc, unire de relație, de comunicativitate prin relație. Fiecare persoană din relația de iubire poartă pe cealaltă în sine, dar în același timp o are ca pe un tu deosebit, iar dacă sunt mai multe persoanele iubite, ca pe un voi deosebit. În Biserică se întrețes relațiile eu-tu, eu-voi, noi-tu, noi-voi. Dar relația care la domină și le susține pe toate este aceea de: noi Tu, adică noi, credincioșii, și Tu, Hristoase, și, în centrul ei, euTu, adică eu, credinciosul, și Tu, Hristoase.”

Deci, cât timp suntem uniți și păstrăm legătura cu Mântuitorul, trăim viața sfântă „sorbim izvor de sfințenie din Capul și din Inima aceea (Hristos), din Sfintele Taine.”

Astfel, dacă viața în Hristos ( nu este posibilă fără colaborarea cu harul divin, împărtășit prin Sfintele Taine, înseamnă că această viață nu este posibilă în afara Bisericii; deoarece Biserica „e întruchipată în Sfintele taine nu în chip simbolic, ci ca mădularele în inimă, ca ramurile în rădăcina plantei, sau, precum spune Mântuitorul, ca mlădițele de viță.”

„Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă căci fără Mine nu puteți face nimic.”( Ioan 15, 5)

Vestind Evanghelia, proclamând învățătura despre dobândirea vieții veșnice, prin purtarea crucii și prin mâncarea Trupului și Sângelui Său, Domnul Iisus Hristos, în jurul Patimilor Sale, a încredințat ucenicilor Săi, în foișorul de pe Sion, Preacuratul Său Trup și Preascumpul Său Sânge, zicând: „Și voi sunteți aceia care ați rămas cu Mine în încercările Mele. Și Eu vă rânduiesc vouă Împărăție precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu.” (Luca 22, 28-29) După înțelesul adânc al Cinei celei de Taină, aceste cuvinte aveau și înțelesul că, de aici înainte, între Hristos și Apostolii Săi și urmașii acestora există o singură viață(v. cap.15, 19-20). Viața Sa devine una cu viața lor. Viața în Hristos este viața pe care, prin strădania sa binevoitoare, omul o câștigă prin primirea Sfintelor Taine, iar prin mijlocirea acestor Sfinte Taine, Hristos vine la noi, își face sălaș în sufletul nostru, Se face una cu el, și-l trezește la o viață nouă. „O dată ajuns în sufletul nostru, Hristos sugrumă păcatul din noi, ne dă din însăși viața Sa și din propria Sa desăvârșire, ne face părtași la biruința Sa.”

Sfânta Euharistie este Paharul vieții pentru toți cei ce se împărtășeșc din același Pahar, în care se află Mântuitorul, așadar, ,,la altar ați primit harul lui Hristos, aici ați dobândit Tainele cele cerești.”

Pentru înțelegerea Sfintelor Taine, un rol deosebit îl are Psalmul 22:

„Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsiLa loc de pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit.Sufletul meu l-a întors, povățuitu-m-a pe căile dreptății, pentru numele LuiCă de voi și umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești.

Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat.Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc;Uns-ai cu untdelemn capul meu și paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele,ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.”

Acest psalm Sfântul Ambrozie al Milanului îl explică astfel: „nuiaua este Împărăția,toiagul este patima Domnului adică veșnica Dumnezeire a lui Hristos, dar încă și pătimirea cu trupul, aceea ne-a făcut, aceasta ne-a răscumpărat.”

Noțiunea de „pahar” este folosită cu mai multe sensuri; astfel, din cuvântările Mântuitorului Iisus Hristos și ale sfinților prooroci observăm că noțiunea de „pahar” era folosită adeseori în sens figurativ, în înțelesul de „soartă”, soarta vieții; uneori, în înțeles de „suferință” sau de nevoință. „Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema” (Psalm 115, 4); „Domnul este partea moștenirii mele și a paharului meu…” (Psalm 15, 5).

Sfântul prooroc Ieremia prevestește că poporul iudeu, în anul sărăciei, va fi lipsit de „paharul mângâierii”(v. Ieremia 16, 7), iar în alt loc vorbește despre „cupa” încercărilor amare( Plângeri 4, 21).

Proorocul Iezechiel prevestește că Iudeea va trebui să bea „paharul” care l-a băut „sora” ei-Samaria, în zilele năvălirilor dușmanilor. În același sens figurativ folosesc noțiunea de „pahar” și proorocii Avacum( „…atunci cupa dreptei Domnului se va întoarce împotriva ta și rușinea va acoperi mărirea ta”Avacum 2, 16) și Zaharia („Iată voi face din Ierusalim cupă de amețire pentru toate popoarele din jur…” – Zaharia 12, 2).

În cuvântările Mântuitorului „pahar” simbolizează greutatea sau crucea eroismului vieții. Când mama fiilor lui Zevedeu i-a prezentat lui Iisus pe Iacob și pe Ioan, ei fiind deja apostoli, și I-a cerut să-i pună de-a dreapta și de-a stânga Sa, în Împărăția slavei Sale, Iisus i-a întrebat: „…puteți, oare, să beți paharul pe care îl voi bea Eu și cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezați?”(Matei 20, 22). Înflăcărați, ucenicii I-au răspuns: „Putem”, iar Iisus le-a zis: „Paharul Meu veți bea și cu botezul cu care Eu Mă botez vă veți boteza…” (Matei 20, 23). Acest „pahar” însă a fost paharul suferinței, pe care l-a băut Fiul Omului și pe care l-a îngăduit Dumnezeu Tatăl lui Iisus și unora dintre cei care au urmat Lui cu credință. Prin urmare, acest „pahar”, după cuvintele Domnului, a fost la fel și pentru Fiul Omului Hristos Mântuitorul, care a venit să-i mântuiască, și pentru ei – fiii oamenilor care se mântuiau.

A bea acest „pahar” comun cu Răscumpărătorul înseamnă a fi conștient de suferințele sale și a lua parte împreună cu El la aceste suferințe. Astfel omul, prin Sfintele Taine, se întoarce la o nouă viață „care nu va mai fi limitată în timp, ci va avea caracter veșnic”.

În Evanghelii întâlnim încă o dată noțiunea de „pahar” ca simbol al unei grele încercări. Astfel, Sfântul Evanghelist Marcu relatează cum Mântuitorul, mergând împreună cu ucenicii în grădina Ghetsimani, a început a se întrista și a se tulbura; și adresându-li-se ucenicilor, le-a zis: „…întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați. Și mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și se ruga că, de este cu putință, să treacă de la El ceasul acesta. Și zicea: «Avva, Părinte, toate sunt Ție cu putință. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiești Tu»” (Marcu 14, 34-36)

Presimțind paharul suferinței, atât în foișorul din Sion, cât și în grădina Ghetsimani, Iisus se ruga să fie scutit de ea (de suferință), deoarece firea Sa omenească, în mod normal, se împotrivea morții și suferinței. Această luptă lăuntrică Mântuitorul a îndepărtat-o însă când ucenicii au voit să-L salveze din mâinile celor care veneau să-L prindă. Cu acest prilej, Iisus le spune în mod hotărât:."..nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?”(Ioan 18, 11)

Și, într-adevăr, paharul suferințelor a fost băut de Iisus până la fund , în timpul patimilor Sale pe Golgota. Expresivitatea bogată a predicii lui Iisus în legătură cu însemnătatea cuvântului „pahar”, atât în sens literar, cât și figurativ, o întâlnim la Sfântul Apostol Pavel: „Paharul binecuvântării pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos?…”( I Corinteni 10, 16), iar mai departe într-un alt verset spune: „Nu puteți să beți paharul Domnului și paharul demonilor…”( I Corinteni 10, 21) „Acest text este plasat de Apostol în contextul unor exemple negative ale lui Israel în pustie: închinarea la idoli(v. 7), desfrânarea (v. 8), ispitirea Domnului (v. 9), cârtirea (v. 10 ), pentru care generația lui Moise n-a intrat în pământul făgăduinței.”

Primul text din I Corinteni 10, 16 are în vedere paharul luat în sens literar, în al doilea se înțelege, desigur, nu obiectul, ci imaginea vieții.

Trupul și Sângele Mântuitorului cu care ne împărtășim sunt dătătoare de viață pentru ființa noastră; „sânge” și „viață” sunt noțiuni sinonime în limbajul biblic.

„ Dar ia bine seama să nu mănânci sânge, pentru că sângele are în el viață și să nu mănânci viața laolaltă cu carnea.”(Deuteronom 12, 23)

Așa după cum în foișorul din Sion, Paharul Sângelui lui Hristos este băut de ucenici, și, prin aceasta, ei intră în comuniune cu sângele Său, adică cu viața lui Hristos, tot așa și după aceea, în decursul vieții lor, ei trebuie să bea paharul vieții în Hristos, paharul suferinței Sale, fiindcă numai astfel poate fi înlăturat răul(moartea) și numai astfel poate renaște viața. „Hristos mântuiește pe oameni întrucât se extinde în ei, întrucât îi încorporează în Sine și întrucât îi asimilează treptat cu omenitatea Sa înviată.”

Viața pe care ne-a dat-o Domnul, ne-a fost dată prin Sfintele Taine, Taine prin care ne facem părtași, asemenea ucenicilor, cu „El prin moarte și suferim împreună cu El, căci și moartea numai așa o putem înlătura.”

Așadar, paharul vieții lui Hristos este unul. Paharul de la Cina cea de Taină este prototipul Paharului de pe Golgota, pentru care și Apostolul spune: „…de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni.”(I Corinteni 11, 26) Iar paharul pe care trebuie să-l bea ucenicii în viață, este reprezentarea, continuarea și asemănarea Paharului lui Hristos de pe Golgota.

Paharul sângelui lui Hristos nu poate fi limitat numai la paharul liturgic. Dacă această limitare ar fi fost posibilă, atunci nu mai era nevoie de a purta crucea, nu mai trebuia băut Paharul Domnului, Pahar pentru care „Mântuitorul a luptat, murind, pentru ca noi să biruim.”

Astfel, comuniunea cu Hristos numai prin paharul liturgic, fără a păzi poruncile Lui, nu numai că nu ajută la mântuire, ci are drept urmare osânda celui păcătos: „Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și așa să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului.” (I Corinteni 11, 28-29).

Paharul vieții, la omul credincios, este unul singur. De aceea nu se poate ca în Biserică să bei Paharul Domnului, iar în viața de toate zilele să bei „paharul diavolului”(v. I Corinteni 10,21).

Urmând calea cea dreaptă, adică calea mântuirii și a trăirii în Hristos, orice credincios trebuie să fie statornic în credința adevărată și să nu se abată,deoarece nu poți sluji la doi domni, lui Dumnezeu și lui Mamona. Trebuie să-I fii credincios doar lui Dumnezeu „Care e prin Sine bun și singurul dătător și păzitor a tot binele.” El Se dă pe Sine în fiecare Sfântă Liturghie, prin Taina Euharistiei, pentru ca noi să ne hrănim cu Pâinea „ce este în întregime dulceață” și să bem „Paharul” pentru a primi „iertarea păcatelor și a ne umple de Duhul Sfânt.”

„ Și nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul.”(Efeseni 5, 18)

Așadar, pentru deplinătatea vieții în Hristos, este nevoie nu numai de comuniunea liturgică cu Trupul și Sângele Mântuitorului, ci și de o viață activă. Această viață activă reprezintă unicul și neschimbatul drum care duce la mântuire. Deoarece tocmai pentru restabilirea unității voinței omenești cu voința divină a venit la noi Fiul Cel Unul Născut al lui Dumnezeu.

„Viața creștină este în Iisus Hristos (:«Că mie a viețui este Hristos»(Filipeni 1, 21); cu Hristos «Rămâneți în Mine și Eu în voi…»(Ioan 15, 4) și pentru Hristos: «…întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut».(Matei 25, 40)”

Viața curată, duhovnicească, sfântă este o viață de jertfă, de renunțare la tot ceea ce este urât, neplăcut lui Dumnezeu și care nu ne este de folos pentru mântuire. „Cel ce duce o viață pătată nu e nici aproape de Dumnezeu, nici desăvârșit, nici spiritual.”

Viața în Hristos reprezintă o adevărată împărtășire cu Trupul și Sângele Lui, fiindcă numai trăind această viață se restabilește adevăratul Trup al lui Hristos Biserica lui Hristos.„Acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica.” (Coloseni 1,24)

În această viață intimă cu El, credincioșii trăiesc chiar „viața întru Hristos, fiind cu adevărat alipiți de Capul acela ( Hristos) și încorporați în Trupul Lui.”

Urmând lui Hristos în viața noastră vedem cum totul ne este dăruit de El, că de foarte multe ori primim daruri de care nu suntem vrednici; și, în acest sens, putem socoti daruri folositoare mântuirii noastre și Trupul și Sângele Mântuitorului pe care le primim în Taina Euharistiei, în Biserică; daruri pe care niciodată nu ne simțim vrednici pentru a le primi. Dar Mântuitorul, Dumnezeul nostru, prin dragostea Sa de oameni ni le oferă în fiecare Sfântă Liturghie.

Creștinii ortodocși își exprimă, de fiecare dată înainte de Împărtășanie, nevrednicia lor prin rugăciuni mult folositoare.

„…așa, Doamne IisuseHristoase, Dumnezeul meu,să nu-mi fie mie spre osândă împărtășirea preacuratelor și de-viațăfăcătoarelor Tale Taine, nici să ajung neputincios cu sufletul și cu trupul, împărtășindu-mă cu nevrednicie; ci dă-mi, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, fără de osândă să primesc părticica Sfintelor Tale Taine, spre împărtășirea cu Duhul Sfânt, ca merinde pentru viața de veci și spre răspuns bine primit la înfricoșătorul Tău scaun de judecată, ca și eu, dimpreună cu toți aleșii Tăi, să fiu părtaș bunătăților Tale celor nestricăcioase, pe care le-ai gătit, Doamne, celor ce Te iubesc pe Tine, întru care esti preaslăvit în vecii vecilor. Amin.”

După ce au primit Sfânta Împărtășanie, credincioșii, arătându-și evlavia și credința, mulțumesc lui Dumnezeu, iar „sfânta slujbă e îndeplinită în întregime și slăvirea Dumnezeieștii Euharistii ia sfârșit.”

Credincioșii se roagă lui Dumnezeu ca să-i ajute să păstreze sfințirea pe care au primit-o prin Taina euharistică și să rămână în Hristos pentru totdeauna. Așadar, prin Taina Euharistiei și prin celelalte Taine „e întruchipată în acest moment Biserica (întreagă)”. Astfel și Cina cea de Taină și Patimile lui Hristos de pe Golgota și Dumnezeiasca Liturghie, care se oficiază după porunca Domnului, și viața noastră trăită după poruncile lui Hristos toate acestea reprezintă aceeași lucrare de mântuire a lui Hristos, ca un singur corp indisolubil, ca un singur organism. În această lucrare de mântuire, multiplă ca aspect, dar unică în substanță, totul este nedespărțit unul de altul. Despărțite sunt numai momentele acelei unități ale vieții divino-umane, momentele vieții unicului Trup al lui Hristos, care este Biserica și al cărei Cap este Hristos Însuși.

„Ci ținând adevărul, în iubire, să creștem întru toate pentru El, care este Capul-Hristos.”(Efeseni 4, 15)

„Paharul vieții” pe care Domnul l-a încredințat Apostolilor Săi la Cina cea de Taină a fost în același timp și „paharul comuniunii”pentru cei care-L vor urma pe El. „ Împărtășirea din unul și același izvor al frumuseții și luminii dumnezeiești, pe care-l avem în Sfintele Slujbe, reprezintă modul și mijlocul pentru refacerea unității creștine.”

Astfel, o adevărată unitate între creștini nu poate fi concepută în afara unității pe care le-o prilejuiește viața liturgică. Creștinii care se unesc cu Domnul lor prin Taina Sfintei Euharistii sunt uniți în cea mai strânsă comunitate care este Biserica Domnului, și care le oferă această Sfântă Taină.

Toți membrii Bisericii pământești se sfințesc prin această Taină, pentru ca, fiind curați, să poată intra în legătură cu Biserica Sfinților, cu Biserica cerească.

Preotul liturghisitor se roagă: „Așa, Doamne Dumnezeul nostru, pe nici unul dintre noi să nu-l faci vinovat de aceste ale Tale înfricoșătoare și cerești Taine…; ci ne dă nouă, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să primim cu vrednicie părticica Sfintelor Tale Taine, ca merinde, pe calea vieții veșnice și spre răspuns bineprimit la înfricoșătorul scaun de judecată al Hristosului Tău. Ca și noi ‚împreună cu toți sfinții care din veac au bineplăcut Ție, să ne facem părtași veșnicilor Tale bunătăți, pe care le-ai gătit celor ce Te iubesc pe Tine, Doamne.”Astfel, toți cei care s-au împărtășit sunt uniți unul cu altul, în aceeași strânsă și organică comuniune, toți alcătuind o singură unitate duhovnicească și, prin aceasta, un singur Trup al lui Iisus Hristos.

Mântuitorul este singurul „mijlocitor” pe care ni l-a dat Dumnezeu în vederea unirii cu Sine. „…nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”(Ioan 14, 6)

„Dar cum mijlocește?unindu-Se cu Sine și împărtășindu-ne El Însuși darurile proprii, după vrednicia și după măsura curăției fiecăruia. Și așa precum atunci când lipsește lumina soarelui, care înlesnește vederea chiar cei care au ochi nu pot vedea nimic, tot așa și unirea sufletelor cu Hristos trebuie să fie necurmată pentru ca ele să poată trăi și căpăta odihna deplină; după cum ochiul nu poate să vadă fără lumină, tot așa nici sufletele nu pot viețui și nu pot avea pacea adevărată, fără Hristos.”

Legătura dintre firea umană și firea divină ne împărtășește certitudinea că în Hristos Îl aflăm pe Dumnezeu Însuși Care ne vorbește. „ Dar Cuvântul lui Dumnezeu întrupat nu este numai sens, ci și viață.”

Primind „paharul vieții” noi devenim „plinirea Celui ce plinește toate întru toți”(Efeseni 1, 23). Astfel, împărtășindu-ne cu Sfintele Taine, noi ne rugăm să ne fie „această mulțumire spre sănătate și bucurie.”

Sfânta Euharistie întemeiază nu numai o comunitate locală, ci comunitatea largă a Bisericii Universale, Biserica ce cuprinde pe toți credincioșii care vor să participe la Dumnezeiasca Liturghie pentru a se hrăni cu Hristos, deci pentru a se sfinți și a avea viață veșnică. Pentru că „prin jertfa dragostei supreme de pe cruce, omului i se oferă din nou posibilitatea de a intra în comuniune de iubire cu Dumnezeu, de a reintra în viața lui Dumnezeu, și de a-L simți pe Dumnezeu în el ca viață.”

Sfânta Euharistie este cu adevărat Taina încorporării noastre în Hristos, este Taina pe care Mântuitorul ne-a dăruit-o nouă, tuturor celor ce ne dorim mântuirea, nouă, cei ce credem în Hristos și în Sfintele Taine, Taine dăruite pentru îndreptare, pentru iertarea păcatelor și pentru dobândirea vieții veșnice.

Sfânta Euharistie înseamnă, după cum bine știm, „mulțumire”, așadar, trebuie să-I mulțumim și noi lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să ne cuminecăm, ne-a oferit posibilitatea de a ne uni cu El și cu ceilalți creștini în fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie și ne-a hrănit și ne hrănește cu sfintele Sale daruri de-viațăfăcătoare; de aceea, pentru toate acestea și pentru multe alte daruri trebuie să-i mulțumim Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, având drept modele de rugăciune, rugăciunile sfinților.

„Stăpâne, Hristoase Dumnezeule, Împăratul veacurilor și Făcătorul tuturor, mulțumesc Ție pentru toate bunătățile către mi-ai dat mie și pentru împărtășirea cu preacuratele și deviațăfăcătoarele Tale Taine. Deci mă rog Ție, Bunule și Iubitorule de oameni, păzește-mă sub acoperământul Tău și sub umbra aripilor Tale, și-mi dăruiește, până la suflarea cea mai de pe urmă, cu cuget curat și vrednicie să mă împărtășesc cu Sfintele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.

Că Tu ești Pâinea vieții, Izvorul sfințirii, Dătătorul bunătăților, și Ție slavă înălțăm, împreună și Părintelui și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

Sfânta Euharistie este „ o Taină copleșitoare! Cugetul lui Hristos se face una cu cugetul nostru, voia Lui, una cu voia noastră, Trupul și Sângele Lui, una cu trupul și sângele nostru!”

Euharistia este desăvârșirea tuturor Tainelor deoarece ea ajută la împlinirea a ceea ce nu sunt în stare celelalte Taine să facă.

Ceea ce trebuie noi să concluzionăm este faptul că, datorită Sfintelor Taine și, îndeosebi a Tainei Sfintei Euharistii, “ nenaștem și noi la viața duhovnicească, cu ajutorul lor creștem în ea și ajungem să ne unim în chip minunat cu Însuși Mântuitorul nostru.”“Căci în El trăim și ne mișcăm și suntem…Căci al Lui neam și suntem”(Fapte 17, 28)

Sfânta Euharistie este Taina în care, sub chipul pâinii și al vinului, se împărtășește credincioșilor Însuși Trupul și Sângele lui Hristos.

Sfânta Taină a Euharistiei are și alte denumiri: “cuminecătură”, “comuniune”, “unire”, “cina Domnului”, “Cina cea de Taină”, “masa Domnului”, “Taina Altarului”, “Paharul Vieții”, “Paharul binecuvântării”, “Pâinea Domnului”, “Trupul lui Hristos”, “Sângele lui Hristos” etc.

Euharistia a fost instituită de Însuși Iisus Hristos, prin rugăciune de mulțumire și gestul de binecuvântare a pâinii și a paharului la ultima Sa Cină cu Apostolii, în data de 13 Nisan, joi seara, înainte de Patima Sa.

Elementele Sfintei Euharistii sunt:

Pâinea dospită, și nu azimă;

Vin curat din struguri;

Apă caldă (căldura focului închipuie pe Sfântul Duh, care e numit și “apă”- cf. Ioan 7, 38-39)

De ce apă, de ce sânge? Apăca să ne curățe, sânge ca să ne răscumpere. “Și unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată a ieșit sânge și apă.”(Ioan 19, 34)

Săvârșitorul nevăzut al Tainei este Însuși Mântuitorul, Cel care Se aduce jertfă pentru noi; dar tot El a dat Apostolilor și urmașilor acestora (episcopii și preoții) porunca și puterea de a săvârși Taina Euharistiei (v. Luca 22, 19; I Corinteni 11, 24)

Prefacerea elementelor euharistice: pâinea și vinul, în Trupul și Sângele Mântuitorului, întrucât s-a săvârșit prin actul binecuvântării lor de către Mântuitorul. Prin urmare, prefacerea pâinii și a vinului se realizează prin Duhul Sfânt, la rugăciunea de invocare rostită de săvârșitor, adică epicleza.

Mântuitorul este prezent în mod real cu Însuși Trupul și Sângele Său în Sfânta Taină a Euharistiei.

Sfânta Euharistie este, în același timp, și Taină, și Jertfă. Este jertfa ispășitoare pentru cei vii și pentru cei morți, adică însăși reeditarea jertfei de pe Golgota.

Roadele Sfintei Împărtășanii sunt:

Iertarea păcatelor.

Unirea cu Biserica și cu Hristos.

Prin Sfânta Taină a Euharistiei se realizează acea unitate eclezială a tuturor mădularelor lui Hristos. Euharistia desăvârșește încorporarea omului credincios în Hristos ca mădular al Trupului Său Biserica.

Comuniunea euharistică implică, deci, unitatea sau comuniunea credinței întregi, convingerea că în Euharistie ne împărtășim cu Însuși Trupul și Sângele lui Hristos, și credința despre Biserică, ca unitate ontologică profundă a creștinilor cu Hristos și întreolaltă în Hristos, datorită Sfântului Duh. Fără unitatea credinței nu poate avea loc comuniunea euharistică.

Sfânta Euharistie nu este numai mijlocul unirii noastre cu Hristos, ci și țelul și dovada deplinei uniri cu El. La această deplină unire cu Hristos nu putem ajunge, însă, fără să fim una în mărturisirea credinței celei adevărate. Aceasta se vede destul de clar în săvârșirea Sfintei Liturghii, în care, înainte de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului ne rugăm pentru ajungerea la unitatea de credință, zicând: “Să ne iubim unii pe alții ca într-un gând să mărturisim: pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită”.

Anexe

Chestionar autocunoaștere Anexa nr.1

Elev Elevă Clasa

Cărui cult îi aparții?

creștin ortodox romano- catolic altui cult

De câte ori participi la slujbe în timpul unui an ?

săptămânal o dată pe lună o dată pe an de mai multe ori pe an

3. Care este cea mai importantă slujbă obiciată în Biserică?

Sfânta Liturghie Parastasul Utrenia Sfințirea apei

4. Ai preot duhovnic?

Da Nu

5. Când te-ai spovedit ultima dată? în ultimul post anul trecut mai de mult

6. De câte ori te împărtășești în timpul anului?

în fiecare post 2 ori pe an mai multe ori pe an niciodată pe an

7. Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Sfânta Taină a Împărtășaniei la:

Cina cea de Taină Florii Nunta din Cana Galileii

8. Citește cu atenție afirmațiile următoare. În cazul în care apreciezi că informația este adevărată, încercuiește litera A. Dacă apreciezi că informația este falsă, încercuiește litera F:

A / F . În Biserica Ortodoxă sunt șapte Sfinte Taine.

A / F . Prescura este o pâine mică, rotundă, folosită de preot la Sfânta Liturghie;

A / F Sfânta Euharistie se săvârșește în timpul slujbei Vecerniei.

A / F Sfânta Împărtășanie este taina împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului, sub chipul pâinii și al vinului, pentru iertarea păcatelor și moștenirea vieții de veci;

9. Încercuiți litera corespunzătoare variantei corecte de răspuns:Euharistia este taina prin care: a) oamenii devin membrii Bisericii; b) primesc iertarea păcatelor;

c) intră în comuniune cu Hristos;

10. Există vreo legătură între Sfânta Taină a Spovedaniei și Sfânta Taină a Împărtășaniei?

da nu nu știu

PROIECT DE LECȚIE

Instituția de învățământ: Liceul Teoretic "Ioan Slavici" Panciu

Profesor: Popa Liliana

Disciplina: Religie ortodoxă; Clasa: a IX-a

Unitatea de învățare: Învățătură de credință

Subiectul lecției: Respectul față de cele sfinte

Tipul lecției: sensibilizare și atitudine

Scopul lecției: – dobândirea unor noi cunoștințe despre dimensiunea sfințeniei;

-cultivarea respectului față de tot ce este sfânt sau consacrat lui Dumnezeu.

Competențe: la sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili:

– să explice temeiul sfințeniei persoanelor, a obiectelor, a timpului și a spațiului;eclezial

– să arate de ce aceste realități trebuie respectate;

– să prezinte atributele persoanei sfinte;

– să enumere obiectele sfinte;

– să explice legătura dintre timpul cosmic și timpul sacru;

– să arate necesitatea (valorii) spațiului sacru pentru mântuire.

Resurse:

Oficiale: Programa școlară pentru disciplina Religie, clasa a IX-a, aprobată de M.E.C. cu nr. 5230 /01.09.2008

Planificarea calendaristică orientativă, clasa a IX-a; Proiectarea unității.de învățare.

Temporale: număr de lecții: 1 • durata: 50'

Bibliografice:

*** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982.

***Patericul egiptean, Editura Episcopiei Alba Iuliei, 1990.

Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica teoretică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984.

Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura „Polirom", Iași, 1999.

Opriș, Dorin, și colab., Manual de religie pentru clasa a IX-a, Editura „Dacia", Cluj-Napoca, 2002

Popovici, Arhim. Iustin, Omul și Dumnezeul –Om , trad. Pr. Prof. Dr. Ioan Ică și Diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1997.

Răducă, Pr. Vasile, Ghidul creștinului ortodox de azi, Editura „Humanitas", 1995.

Strategia didactică

Metode și procedee: conversația, explicația, problematizarea, lectura, lucrul cu manualul, intuiția, argumentarea, „ciorchinele".

Mijloace de învățământ: fișa de lucru, imagini cu persoane sfinte, obiecte de cult, locașuri de închinare, calendar

Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală și activitate individuală.

PROIECT DE LECȚIE

Instituția de învățământ: Liceul Teoretic "Ioan Slavici" Panciu

Disciplina: Religie ortodoxă; Clasa: a IX-a; Profesor: Popa Liliana

Unitatea de învățare: Liturgică si artă

Subiectul lecției: Sfintele slujbe ale Bisericii

Tipul lecției: predare-învățare, sensibilizare

Scopul lecției: Completarea și aprofundarea cunoștințelor despre Sfintele Slujbe ale Bisericii în vederea formării și consolidării comportamentului creștin;

Cultivarea motivației de a participa cât mai des la Sfintele Slujbe.

Competențe : La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:

– să cunoască sfintele slujbe ale Bisericii și scopul lor;

– să explice care este rolul Sfintelor Slujbe în viața credincioșilor;

– să stabilească asemănările și deosebirile dintre Sfintele Taine și Ierurgii ;

– să dovedească prin răspunsurile date interes pentru a participa la Sfintele Slujbe; să se implice direct în viața Bisericii (cor, activități filantropice).

Resurse Oficiale: • Programa școlară pentru disciplina Religie, clasa a IX-a;

Planificarea calendaristică orientativă, clasa a IX-a;

Proiectarea unității de învățare.

Temporale: • număr de lecții: 1• durata: 50'

Bibliografice: Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982.

Învățătura de credință creștină ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992.

Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica teoretică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984.

Răducă, Pr. Vasile, Ghidul creștinului ortodox de azi, Editura Humanitas, București, 1998.

Todoran, Pr. Prof. Isidor, Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. loan, Teologia dogmatică, manual pentru seminariile teologice, Ed. I.B.M.B.O. Române, București, 1991.

Strategia didactică

Metode și procedee: Expunerea, explicația, conversația, problematizarea, „ciorchinele", Organizatorul Grafic (O.G.), „Știu/Vreau să știu/ Am învățat" (S/V/A).

Mijloace de învățământ: Manualul de Religie pentru clasa a IX-a, textul biblic și patristic, casete audio cu fragmente din Sfintele slujbe, Fișa de lucru.

Forme de organizare a activității elevilor: Activitate frontală, individuală și pe perechi.

Scenariul didactic

PROIECT DE LECȚIE Anexa nr.

Instituția de învățământ: Liceul Teoretic "Ioan Slavici"Panciu Profesor: Popa Liliana

Disciplina: Religie ortodoxă; Clasa: a IX-a;

Unitatea de învățare: Liturgică si artă

Subiectul lecției: Explicația mistico-simbolică a sfintelor slujbe

Tipul lecției: mixtă; de motivație

Scopul lecției: Dobândirea unor cunoștințe despre mistica și simbolistica Sfintelor Slujbe în vederea participării conștiente și afective la slujbele bisericești;

Cultivarea trăirii sentimentelor religioase înălțătoare prin inițierea în mistagogia creștină.

Competențe:La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili :

– să explice semnificația simbolurilor liturgice bisericești;

– să identifice evenimentele din istoria biblică evocate de fiecare slujbă bisericească;

– să precizeze înțelesul adânc, duhovnicesc al fiecărei slujbe;

– să formuleze învățături de credință și morale necesare mântuirii.

Resurse:Oficiale: Programa școlară pentru disciplina Religie, clasa a IX-a;

Planificarea calendaristică orientativă, clasa a IX-a;

Proiectarea unității de învățare.

Temporale: • număr de lecții: 2 • durata: 2×50'

Bibliografice: *** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.

***Acatistier, Editura „Episcopiei Dunării de Jos", Galați, 1994.

***Patericul egiptean, Alba Iulia, 1990.

Cucoș, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examene de definitivare și grade didactice, lași, Editura „Polirom",1998.

Șebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei. Editura „Reîntregirea", Alba-lulia, 2000.

Todoran, Isidor, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, Editura „Arhidiecezană", Cluj, 1997.

Strategia didactică

Metode și procedee: Conversația, explicația, lectura, metoda „Gândiți / Lucrați în perechi / Comunicați" (G/L/C), exercițiul.

Mijloace de învățământ: Manualul de Religie clasa a IX-a, Dicționare ale limbii române (DEX, Dicționar de Neologisme, etc), Fișa de lucru.

Forme de organizare a activității elevilor: Activitate frontală, activitate individuală și în perechi.

PROIECT DE LECȚIE Anexa nr..

Instituția de învățământ: Liceul Teoretic "Ioan Slavici" Panciu Profesor:Popa Liliana

Disciplina: Religie ortodoxă; Clasa: a IX-a;

Unitatea de învățare: Liturgică si artă

Subiectul lecției: Pregătirea credinciosului pentru participarea la viața cultică

Tipul lecției: mixtă; de motivație (sensibilizare)

Scopul lecției: Explicarea importanței și a scopului pentru care creștinii să se pregătească special pentru a participa la sfintele slujbe;

-Cultivarea dragostei și a respectului față de Dumnezeu și față de cele sfinte.

Competențe: La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:

– să descrie modul în care preotul și credincioșii trebuie să se pregătească pentru participarea la viața cultică;

– să argumenteze necesitatea pregătirii credinciosului pentru a participa la slujbele Bisericii;

– să arate efectele pregătirii sufletești și trupești pentru participarea la viața cultică.

Resurse Oficiale: • Programa școlară pentru disciplina religie, clasa a IX-a;

Planificarea calendaristică orientativă, clasa a IX-a;

Proiectarea unității de învățare.

Temporale: • număr de lecții: 1

• durata: 50'

Bibliografice: *** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.

Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica teoretică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984.

Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura „Polirom", lași, 1999.

Opriș, Dorin, și colab., Manual de religie pentru clasa a IX-a, Editura „Dacia", Cluj-Napoca, 2002.

Vintilescu, Pr. Prof. Dr. Petre, Liturghierul Explicat, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. București, 1998.

Metode și procedee: Expunerea, explicația, conversația, lectura, problematizarea;

Mijloace de învățământ: Fișa de lucru, textul biblic și patristic, casetă audio.

Forme de organizare a activității elevilor: Activitate frontală și activitate individuală.

Strategia didactică

TEST

1.În timpul Sfintei Liturghii are loc una dintre cele șapte Sfinte Taine. Scrie în spațiul punctat, denumirea acesteia: …………………………..…………… ;

2.Enumerați Sfintele Taine care se repetă în viața creștinului?

a………………………….; b…………………………; c………………………………

3.Care dintre următoarele Sfinte Taine nu se repetă pentru că imprimă o pecete de neșters:

a). Spovedania;b). Botezul;c). Euharistia;d). Mirungerea

4).Completați spațiile libere cu informațiile potrivite:

Mântuitorul Iisus Hristos a luat pâinea, a binecuvântat-o și frângând-o a dat-o ucenicilor zicând: „Luați, mâncați, Acesta este ___________Meu”. A luat apoi paharul și mulțumind le-a dat ucenicilor zicând: „Beți dintru Acesta toți, Acesta este ____________ Meu, al Legii celei noi, Care pentru _______ și pentru mulți se varsă, spre ___________ păcatelor”. Apoi, a dat poruncă Apostolilor Săi zicând: „Aceasta să o faceți __________________________”.

De atunci și până astăzi se săvârșește de către urmașii Apostolilor, preoți și arhierei, dumnezeiasca slujbă numită Sf._________________.

Autorii ei sunt trei mari teologi: ____________________, _____________________ și _______________________. În cadrul ei se disting mai multe momente importante, dintre care amintim: citirea __________________, rostirea _____________, ieșirea ______________________________, transformarea ___________ și ____________ în ____________ și _____________ Mântuitorului.

5. )Sfântul Agneț este:

a). O ierurgie contra secetei;

b). Părticele din prescură, binecuvântate de preoți și împărțite credincioșilor în biserică;

c). Pecetea din prima prescură ce se va preface în Sfântul Trup și Sânge al Domnului și închipuie pe Hristos;

6.)Încercuiți litera corespunzătoare variantei corecte de răspuns:

Sfânta Liturghie a fost instituită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos:

a) În grădina Ghetsimani; b) În casa prietenului Său Lazăr;

c) La nunta din Cana Galileii;d) La Cina cea de Taină;

7.Scrie pe spațiul punctat ………………………………………denumirea Sfintei Taine la care face referire Sfânta Scriptură în citatul de următor:" Luați, mâncați ,Acesta este Trupul Meu.Beți dintru aceasta cu toții, Acesta este sângele Meu, al legii celei noi,care pentru mulți se varsă pentru iertarea păcatelor. "( Matei26,26-27 )

8. Stabiliți valoarea de adevăr a următoarelor afirmații, încercuind A (adevărat) sau F (fals):

A / F a). În Biserica Ortodoxă sunt șapte Sfinte Taine.

A / F b). Prin Sfânta Taină Euharistiei, noului botezat i se pune numele.

A / F c). Doar bătrânii pot primi Sfânta Taină a Euharistiei.

A / F d). Sfânta Euharistie se săvârșește în timpul slujbei Vecerniei.

A / F e). Sfânta Împărtășanie este taina împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului, sub chipul pâinii și al vinului, pentru iertarea păcatelor și moștenirea vieții de veci;

A / F f). Sfânta Taină a Botezului a fost instituită de Mântuitorul Hristos la Cina cea de Taină, când a luat pâinea, S-a rugat și a binecuvântat-o…apoi a luat paharul, a mulțumit, L-a binecuvântat…;

9.Prezintă alte două denumiri ale Sfintei Taine a Împărtășaniei;

10.Care este materia Sfintei Taine a Împărtășaniei?

11.Care sunt obiectele de cult necesare săvârșirii Sfintei Taine a Împărtășaniei

12.Cine poate Împărtăși?

13. Înainte de a primi Împărtășanie, trebuie săvârșită Sânta Taină numită………

14. Prezentați modalitățile de pregătire a creștinului pentru Sfânta Taină a Împărtășaniei

15. Explicați efectele primirii Sfintei Taine a Împărtășaniei pentru viața creștinului .

16.Când trebuie să ne Împărtășim?

17.Ai preot duhovnic?

18. De câte ori pe an mergi să primești Sfânta Taină a Împărtășaniei ?

19. Când te-ai Împărtășit ultima dată?

20. Care sunt motivele pentru care nu te-ai Împărtășit ?

BIBLIOGRAFIE

I.IZVOARE

1.Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988

2.Noul Testament cu Psalmii, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991

II.DICȚIONARE

1.Bria, Preot Prof. Dr. IOAN, Dicționar de Teologie Ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994

2.MIRCEA, Preot Dr. Ioan, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995.

3.FERNAND COMTE, Dicționar de creștinism, Editura Niculescu, București, 1999

III. SFINȚI PĂRINȚI

1.AMBROZIE, Sfântul al Milanului, Despre Sfintele Taine, trad. rom.de ENE BRANIȘTE, în “Studii Teologice”, 1967, nr. 9-10

2.CHIRIL, Sfântul al ALEXANDRIEI Despre neputința de a scăpa de pe urma păcatului și de stăpânirea diavolului altfel decât prin sfințirea în Hristos; și că nu în lege este îndreptarea ci în Hristos, în “PSB” 38, EIBMBOR, București, 1991

3.GRIGORIE, Sfântul de Nyssa, Omilia I, în “PSB” 29, EIBMBOR, București, 1982

4.IOAN, Sfântul GURĂ DE AUR, Omilii la Matei, în “Scrieri partea aIII-a”, trad.rom.de Pr. D. Fecioru, în “PSB” 23, EIBMBOR, București, 1995

5.IGNATIE, Sfântul TEOFORUL, Către Efeseni, în “PSB” 1, EIBMBOR, București, 1979

6.TERTULIAN, Sfântul, Despre Rugăciune, în “Apologeți de Limba Latină”, în “PSB” 3, EIBMBOR, București, 1981

IV. LUCRĂRI DE SPECIALITATE

1.ARION, Pr.Prof. Dr. LEON, Compediu Neotestamentar de Introducere și Exegeză Editura S:C GRAFICA PRAHOVEANĂ, PLOIEȘTI, 2002

2.BĂLAN, Arhimandrit IOANICHIE, Rânduiala Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, Editura Mitropolia Moldovei și a Bucovinei, Iași, 1993

3.BEL, Drd. VALER, Biserică și Eucharistie, în “Studii Teologice”, 1982, nr.3-4

4.BRANIȘTE, Pr.Prof.Dr, ENE, Liturgica specială, Editura Nemira, București, 2002

5.BORINSKOY, Pr.Prof.BORIS, Împărtășirea Sfântului Duh, E.I.B.M.B.O.R., 1999

6.BRIA, Pr.Prof.IOAN, Aspectul comunitar al dumnezeieștii Euharistii, în “Studii Teologice”,1959, nr.7-8

7.BULACU, Pr. Prof.MIHAIL, Cuvânt de învățătură, despre Sfânta Taină a Împărtășaniei, în “Glasul Bisericii”, 1970, nr.9-10

8.CABASILA, NICOLAE, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii și Despre Viața în Hristos, trad.rom. de Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Editura Arhiescopiei Bucureștilor, 1989

9.Idem, Despre viața în Hristos, EIBMBOR, București, 2001

10.CARAZA, Drd., ION, Doctrina euharistică a Sfântului Chiril al Alexandriei, în “Studii Teologice”, 1968, nr.7-8

11.CHIȚESCU, Pr. Prof.Dr. NICOLAE, Teologie dogmatică și simbolică, vol II, EIBMBOR, București, 1958

12.CLEOPA Arhimandrit, ILIE, Călăuză în credința ortodoxă, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați,1991

13.COMAN, Pr.Prof.IOAN, Unitatea Bisericii și problema refacerii ei în lumina Sfinților Părinți, în “Ortodoxia”, 1954, nr.2-3

14.Idem, Sensul ecumenic al Sfintei Euharistii la Sfântul Ioan Gură de Aur, în “Ortodoxia”, 1965, nr.4

15.CONCORDANȚĂ BIBLICĂ tematică tipărită cu binecuvântarea P.P.S Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Iași 2000

16.CORNIȚESCU, Magistrand, CONSTANTIN, Idei dogmatice în cuvântările Sfântului Ioan Hrisostom, în “Studii Teologice”, 1965, nr.7-8

17.COSMA, Magistrand, SORIN, Valoarea morală creștină a dumnezeieștii Euharistii, în “Studii Teologice”, 1964, nr.3-4

18.DIDAHIA sau ÎNVĂȚĂTURA CELOR 12 APOSTOLI, în “PSB”1 EIBMBOR, București, 1979

19.Grădina de flori duhovnicești, Cugetări povățuitoare și sfaturi bune culese din operele bărbaților înțelepți și sfinți, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Justinian, episcop al Maramureșului șiSătmarului, Editura Bunavestire, Bacău, 2001

20.GHEORGHESCU, Arhimandrit CHESARIE, Sfânta Euharistie – Paharul vieții, paharul comuniunii, în “Glasul Bisericii”, 1973, nr.3-4

21.IOAN din KRONȘTADT, Liturghia- cerul pe pământ, Trad. rom. De Buris Buzilă, Editura Deisis, Sibiu, 2002

22.IONESCU, Pr.IOAN, Taina Sfintei Împărtășanii sau Cuminecături, în “Glasul Bisericii”, 1990,nr.1-2

23.ÎNVĂȚĂTURA DE CREDINȚĂ CREȘTIN-ORTODOXĂ, EIBMBOR, București, 1992

24.KALOGHERAS, MACRIOS, Despre Sfânta Eucharistie, trad.rom. de Atanasie Papapanu, în “Glasul Bisericii”, 1958, nr.8

25.MARCU, Pr. Prof.Dr. GRIGORIE, Problema unității creștine în lumina Epistolelor pauline, în “Studii Teologice”, 1965, nr.5-6

26.MEHEDINȚU, Drd. Viorel, Dogma euharistică în Sfânta Liturghie, în “Studii Teologice”, 1967, nr.5-6

27.MIHĂIȚĂ, Conf. Dr. NIFON (Arhiepiscopul Târgoviștei), Misiologie creștină, Editura ASA, București, 2002

28.MIHOC, Pr. Prof. Dr. VASILE, Sfânta Evanghelie de la Ioan, vol I, Editura TEOFANIA, Sibiu, 2003

29.GANEA PROTOS IOASAF, Taina Sfintei Euharistii, mijloc de mântuire,în Mitropolia Moldovei și Sucevei, Iași, 1988, nr.5

30.MLADIN, Mitropolit Dr. NICOLAE, Bucevschi, Prof. Diacon Dr.Orest, Pavel, Pr.Dr.Constantin, Zăgrean, Pr.Diac.Dr.Ioan, Teologie Morală Ortodoxă, vol.II Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2003

31.MOLDOVAN, Pr.Conf. ILIE, Iisus Hristos- Principiul absolut al unității creștine, în ”Ortodoxia”, 1981, nr.1

32.PĂRĂIAN, Arhimandrit, TEOFIL, Gânduri bune pentru gânduri bune Editura Banatului, 1997

33.POPOVICIU,I NICOLAE, Epicleza euharistică, Editura Nemira, 2003

34.RADU, Pr. Prof. Dr. DUMITRU, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine și problema comuniunii, în “Ortodoxia”, 1978, nr. 1-2

35.Idem, Sfintele Taine în viața Bisericii, în “Studii Teologice” 1981, nr.3-4

36.IdemÎndrumări misionare, EIBMBOR, București, 1986

37.SAVA, Diacon Drd. GHEORGHE, Aspectul comunitar al Sfintei Euharistii, în “Ortodoxia”, 1987, nr.4

38.SCHMEMANN, ALEXANDRE, Din apă și din duh, trad. rom. de Pr. Prof. Ion Buga, Editura Symbol, București, 1992

39.Idem, Euharistia, Taina Împărăției, trad.rom.de Pr. Boris Răduleanu, Editura Anastasia, București, 1993

40.Idem, Pentru viața lumii, trad.rom de Pr. Prof. Dr. Aurel Jivi, EIBMBOR, București, 2001

41.STAN, Drd. LIVIU, Desăvârșirea creștină după Sfântul Simeon Noul Teolog, în “Studii Teologice”, 1985, nr.5-6

42.STĂNULEȚ, Drd. CONSTANTIN, Doctrina euharistică în operele lui Chiril al Ierusalimului, în “Ortodoxia”, 1971

43.STĂNILOAIE, Pr.Prof.DUMITRU, Autoritatea Bisericii, în “Studii Teologice”, 1964, nr.3-4

44.Idem, Legătura între Eucharistie și iubirea creștină, în “Studii Teologice”, 1965, nr.1-2

45.Idem ,Aspectul sacramental al Bisericii, în “Studii Teologice”, 1966, nr.9-10

46.IdemJertfa lui Hristos și spiritualizarea noastră prin împărtășirea de ea în Sfânta Liturghie, în “Ortodoxia”, 1983, nr,1

47.STĂNILOAE, Pr. Prof. Dr.DUMITRU, Spiritualitate și comuniuneîn Liturghia ortodoxă, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986

48.IdemChipul nemuritor al lui Dumnezeu, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987

49.TODORAN, Drd. SIMION, Sfânta Euharistie- studiu exegetic în “BOR”,1982, nr.9-10

50.TOFANĂ, Dr.Prof.Dr.STELIAN, Unitatea creștinilor în eforturile de apărare a păcii și vieții în lume, după Noul Testament, în “Studii Teologice”,1985,nr.5-6

51.VINTILESCU, Pr. Prof PETRE, Istoria Liturghiei în primele trei veacuri, în “BOR”, 1946, nr.1-3

52.VIZITIU,Pr.Drd.MIHAI, IisusHristos-viațalumii, în ”Ortodoxia”, 1983, nr.1

53.VOICU, Diacon Magistrand, CONSTANTIN, Probleme dogmatice în opera “Marele cuvânt catehetic al Sfântului Grigorie de Nyssa, în “Ortodoxia”, 1961, nr.2

54.ZĂGREAN, Arhimandrit Prof. IOAN, Însemnătatea și locul ecleziologiei euharistice în teologia Bisericii ortodoxe române, în “Ortodoxia”, 1982, nr.3

55.ZIZIOULAS, IOANIS, Creația ca Euharistie, trad.rom de Caliopie Papacioc, Editura Bizantină, București, 1999.

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

Subsemnata Popa Liliana , cadru didactic la Liceul Teoretic "Ioan Slavici" din localitatea Panciu, județul Vrancea, înscrisă la examenul de acordare a gradului didactic I, seria 2012 / 2014, cunoscând dispozițiile articolului 292 Cod penal cu privire la falsul în declarații, declar pe propria răspundere următoarele:

a) lucrarea a fost elaborată personal și îmi aparține în întregime;

b) nu am folosit alte surse decât cele menționate în bibliografie;

c) nu am preluat texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte surse fără a fi citate și fără a fi precizată sursa preluării;

d) lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.

Dau prezenta declarație fiindu-mi necesară la predarea lucrării metodico-științifice .

Declarant,

Prof. Popa Liliana

Data 19 august 2013