Educația Copiilor de Rromi în România

Argument

Dreptul la educație al tuturor copiilor și tinerilor, indiferent de origine socială sau etnică, de sex sau apartenență religioasă, garantat de Constituția României este departe de a constitui o realitate în cazul populației de etnie romă. Astfel, unele studii (Țiganii. Între ignorare și îngrijorare, ICCV, 1992, 1998, Copiii rromi din România”, Salvați Copiii – UNICEF, 1999) relevă faptul că una dintre categoriile de populație grav afectată de fenomenul participării reduse la educație. În cazul educației preșcolare, participarea copiilor rromi este de aproape patru ori mai scăzută decât participarea întregii populații la acest nivel de educație, inegalitățile continuând în învățământul primar cu aproximativ 25% mai puțin decât ceilalți copii și gimnazial, în cazul căruia participarea școlară este cu 30% mai redusă. Jumătate din școlile în care efectivele școlare de etnie romă au o pondere mai mică de 50% înregistrează cazuri de copii neșcolarizați și aproape 60% dintre școlile în care elevii rromi sunt majoritari se confruntă cu același fenomen. Trebuie amintit și faptul că analfabetismul este o problemă cu care se confruntă aproape 40% din populația adultă. Este și mai grav că acest procent foarte ridicat al analfabetismului a crescut afectând populația tânără cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani.

Cauzele și condițiile generale și specifice care generează participarea redusă la educație a copiilor rromi reprezintă:

factorii socio-economici (sărăcia, marginalizarea, tipul de ocupație);

starea de sărăcie în care se găsește o mare parte a acestei populații;

diferențele culturale, prin stilul diferit de viață al acestora;

cauze intrinseci sistemului de învățământ care conduc la o participare școlară mai slabă a copiilor rromi și la rezultate școlare substanțial mai reduse;

eșecul instituțional, încercând să găsească cauzele participării reduse în caracteristicile

organizării sistemului de învățământ și în deficiențele politicilor educaționale promovate.

Și aceasta deoarece slaba participare la educație, nivelul redus de instruire și analfabetismul se manifestă negativ în planul dezvoltării personale a romilor, al “șanselor de viață”, al oportunităților de mobilitate socială și, nu în ultimul rând, al posibilității de exercitare deplină a drepturilor cetățenești.

Sub raport valoric existența școlilor rome este un lucru cu consecințe negative asupra armoniei și solidarității sociale, care are efecte negative deopotrivă asupra populației romă și a societății ca întreg. Această separare de cele mai multe ori pe criteriul rezidențial și nu intențională are consecințe cu atât mai grave în cazul în care calitatea educației este mai scăzută în școlile rome decât pe ansamblul sistemului.

În acest context, stimularea participării la educație a copiilor rromi constituie o prioritate în rezolvarea problemelor sociale cu care se confruntă această etnie. Ca atare, e necesar identificarea și analiza cauzelor care generează participarea redusă la educație și căutare unor soluții de ameliorare a problemelor apărute .

Elaborarea unor obiective și a unui plan de implementare a unei strategii ameliorative. Sunt prezentate direcții de acțiune, instituții responsabile, orizonturi de timp. Existența unui program de intervenție prin sistemul zonelor de educație prioritară (ZEP), o soluție integrată la problemele specifice educației copiilor provenind din medii dezavantajate social sau cultural.

CAPITOLUL Ib#%l!^+a?

CAUZE-MOTIVE ALE ABANDONULUI ȘCOLAR ȘI NEFRECVENTAREA ȘCOLI

1.1.Noțiunea de abandon școlar –precizări conceptuale

Abandonul școlar are, accepțiuni și semnificații diferite: părăsirea sistemului de educație înainte de finalizarea învățământului obligatoriu, ieșirea din sistem înainte de absolvirea unuia dintre nivelurile acestuia, ieșirea din sistem, indiferent de nivel, fără obținerea diplomei care atestă finalizarea nivelului respectiv de învățământ, părăsirea sistemului de învățământ fără dobândirea unui certificat care să ofere posibilitatea integrării pe piața muncii, ieșirea prematură din nivelul secundar de educație fără integrarea în programe de tipul „a doua șansă“( Education at a glanse. OECD Indicators, 2000).

Abandonul școlar reprezintă una din cele mai mari probleme ale sistemului educațional românesc după 1990.

Din punct de vedere economic, abandonul școlar reprezintă un indicator al eficienței sistemului școlar; cu cât indicele este mai mic, cu atât sistemul școlar este mai eficient. Cercetările realizate în deceniile șapte și opt referitor la abandonul școlar pot fi grupate în trei mari categorii, corespunzătoare perspectivelor de abordare / interpretare:

1. abordarea psihosocială a urmărit să demonstreze că aceeia care abandonează școala diferă de cei care își finalizează studiile în ceea ce priește unul sau mai multe atribute psihosociale sau trăsături de personalitate; numeroase studii de această factură au investigat rolul motivației, inteligenței, imaginii de sine și agresivității în decizia de-a abandona școala.

2. perspectiva interacționistă interpretează abandonul ca pe o consecință a interacțiunii dintre caracteristicile individuale ale elevilor și cele ale mediului educațional, în care se includ ceilalți actori sociali (profesori, colegi) și variabile ale programelor educative. Tinto argumenta în1979 că „abandonul școlar este rezultatul unei interacțiuni personale insuficiente cu ceilalți membri ai colectivității” ceea ce reprezintă o consecință directă a sistemului de aspirații al individului.

3. teoria constrângerii externe afirmă că abandonul școlar nu este atât un produs al

sărăciei, cât un produs al presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla. Factorii care au un impact deosebit asupra menținerii elevilor în școală sunt cei legați de sănătate și obligațiile profesionale și familiale.

Literatura de specialitate contemporană consemnează două perspective explicative ale

abandonului școlar:

a) Concepția școlii dominante sau tradiționale plasează întreaga responsabilitate a

abandonului școlar asupra elevilor și operează cu termenul de drop-aut, care sugerează că

decizia de a abandona școala, independentă și definitivă, îi aparține individului.

b) Cea de-a doua concepție îi vede pe cei care abandonează școala ca pe niște excluși, pornind de la premisa că un număr mare de elevi sunt „expulzați” din școală din cauza experiențelor traumatizante de eșec și frustrare trăite în mediul școlar. Termenul cu care operează această abordare este push-aut, responsabilitatea pentru abandonul școlar fiind plasată la nivelul instituției școlare.

Teoria excluderii interpretează variabilele conexe statutului școlar, determinat de performanțele școlare ale elevilor, ca fiind simptomele și nu cauzele directe ale abandonului școlar; numeroase studii de specialitate(Dumitrana, M.,1995- Eșecul școlar și cauzele sale, Tribuna învățământului nr.5) au demonstrat că inegalitățile economice, politice, structura socială, precum și unele practici școlare cum ar fi exmatricularea sau eliminarea din școală pe perioade determinate de timp urmăresc descurajarea, stigmatizarea și excluderea elevilor.

Atât concepția școlii tradiționale, cât și teoria excluderii recunosc faptul că o anumită

rată a eșecului, factor cauzal în abandon, există în majoritatea școlilor/sistemelor școlare și că

școala ierarhizează în mod inevitabil elevii, ceea ce vine în contradicție cu baza ei democratică.

1.2.Cauzele abandonului școlar

Cauzele abandonului școlar pot fi evaluate din trei perspective:

1. Cauze psihologice – care țin de personalitatea și starea de sănătate a elevului: motivație școlară scăzută, lipsă de interes, încredere scăzută în educația școlară, oboseală, anxietate, autoeficacitate scăzută, imagine de sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilități sociale reduse, pasivitate; refuzul de a adera la o alegere făcută de alții (reacție la

presiunea exercitată de dorințele adulților).

2. Cauze sociale care țin de familie, condițiile socio-economice ale familie: sărăcia, stil parental indiferent, neglijent, familii dizarmonice, părinți foarte ocupați sau plecați în străinătate;

3. Cauze psihopedagogice care țin de contextul școlar specific (inclusiv relația profesor-elev): presiunea grupului, supraîncărcarea școlară, comunicarea defectuasă elev-profesor (ironizarea, umilirea elevului) evaluarea subiectivă, frica de evaluare, conflict cu colegii, practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante, incompatibilitate b#%l!^+a?între aspirațiile, trebuințele de învățare și oferta educațională a școlii; formă de apărare –împotriva disciplinei excesiv de rigidă și severă, politici proabsenteiste ale școlii la elevii din clasele terminale (în școlile de ,elită’’).

1.2.1.Cauze psihologice abandonului școlar

Cauzele psihologice sunt acele cauze care țin de elev, de structura lui particulară și se

referă la:

anumite probleme grave de sănătate de natură anatomico-fiziologice (malformații

corporale sau defecte senzoriale, inclusiv handicapul fizic) care dau naștere unor complexe de inferioritate.

Starea precară a sănătății reprezintă o cauză importantă a abandonului școlar și a neșcolarizării în rândul copiilor de rromii. Astfel, dintre copiii rromi aflați într-una din aceste situații, aproape 10% se confruntă cu probleme grave de sănătate fizică sau psihică, iar aproximativ 20% au probleme minore de sănătate care fac, totuși, dificilă frecventarea școlii

( Maria Ionescu- Oficiul național pentru rromi, 2002). Anchetele realizate în familie au evidențiat faptul că unele dintre problemele de sănătate ar putea fi ameliorate sau rezolvate, evitându-se, astfel, neșcolarizarea sau abandonul școlar. În multe situații acest lucru nu este posibil, fie din cauza condițiilor socio-economice ale familiei, fie din cauza lipsei actelor de identitate, care împiedică accesul la serviciile de sănătate. Din aceleași motive, pentru unele familii este dificil să îi înscrie pe copiii cu deficiențe grave în învățământul special. O situație specială este cea a copiilor romi bolnavi de SIDA. În cazurile în care aceștia nu sunt integrați în instituții de învățământ special destinate, părinții preferă să nu îi trimită la școală,

cauze psihologice care țin de deficiențe ale dezvoltării psiho-intelectuale (nivel redus

al inteligenței, autismul infantil, profunda interiorizare a ideilor, a sentimentelor proprii, îndepărtarea de realitate, hipersensibilitate sau irascibilitate, stau la baza crizelor impulsive și a reacțiile de abandon școlar de tot felul, inclusiv a celui școlar.

Dificultățile de învățare determinate de necunoașterea limbii române sunt etichetate ca întârzieri în dezvoltarea psiho-intelectuală a copiilor rromi. Faptul că aceste probleme nu sunt evaluate corect de către părinți și profesori și nu se iau măsuri concrete de ameliorare și sprijin pedagogic adecvat conduce adesea la rezultate școlare slabe și chiar la situații de abandon.

deviați comportamentale în rândul copiilor rromi care au abandonat sau nu au

frecventat niciodată școala este menționată cu pondere ridicată,diferențe semnificative în manifestarea comportamentelor deviante în funcție de apartenența etnică. Formele de devianță comportamentală sunt diverse, de la atitudini de indisciplină în grup la comportamente grave de delincvență (furt, vagabondaj, prostituție etc.).

Comportamentul deviant poate reprezenta, în unele situații, cauza abandonului școlar. De cele mai multe ori, însă, acesta este mai degrabă consecința neintegrării tinerilor în organizația școlară și are o cauzalitate multiplă: influențe ale mediului familial, factori de context socio-economic, determinanți școlari etc.

manifestări ale imaginii de sine a copilului atitudinea față de școală și motivația

pentru învățare. Reprezentările despre propria persoană se formează în timp, ca rezultat al unui complex de factori și experiențe trăite atât în mediul socio-familial, cât și în cel școlar: reușite sau eșecuri, încurajări sau etichetări, susținere sau constrângere, modele de comportament, relația între grupul de apartenență și cele de referință etc. Discuțiile de grup au evidențiat că, de multe ori, elevii rromi aflați în situația de abandon sau cu risc de abandon prezintă un decalaj între posibilitățile reale și reprezentările privind propriile capacități, dovadă a unei distorsionări a imaginii de sine. Un exemplu, în acest sens, îl constituie cazul unor copii intervievați care, deși au avut rezultate bune la învățătură pe parcursul școlarizării, consideră că elevii români sunt mult mai bine pregătiți și că nu vor putea niciodată să intre în competiție cu aceștia

diferențe în funcție de gen privind atitudinea față de școală și motivația pentru

învățare. Aceste diferențe sunt determinate mai ales de modelele culturale tradiționale ale etniei roma, conform cărora fetele se căsătoresc la vârste mici, iar rolul lor social este acela de a crește copii, a îngriji familia și nu de a exercita o profesie pe baza unui parcurs școlar specific. Astfel, în multe cazuri, fetele sunt descurajate să frecventeze școala, lipsa de educație a acestora fiind tolerată la nivelul comunității de rromi.

motivației pentru învățare a copiilor. Unii dintre cei aflați în situația de abandon sau

neșcolarizare, provenind din medii defavorizate economic și socio-cultural, au o motivație scăzută față de învățare, determinată de reprezentările fataliste privind șansa de a-și depăși condiția socială prin educație. În unele situații, chiar și atunci când copiii manifestă interes pentru învățare, motivele pentru frecventarea școlii sunt extrinseci (de ex., obținerea alocației sau a bursei sociale) sau sunt centrate pe așteptări imediate și punctuale (de ex., dobândirea deprinderilor de bază nu ca premise ale unei bune integrări socio-profesionale, ci cu scopul de a putea urmări seriale la televizor).

caracteristicile de tip motivațional-atitudinal oferă informații importante în analiza

factorilor individuali. Atitudinea copiilor rromi față de școală, aproape două treimi dintre cei aflați în situația de abandon manifestă dezinteres față de școală, iar peste 20% au atitudini de b#%l!^+a?respingere sau chiar de aversiune (Studiu UNICEF și Romani CRISS, 2011).

1.2.1.Cauze sociale abandonului școlar

Cauzele sociale sunt acele cauze care țin de familie și influiența ei,probleme economice

ale familiei ,climatul familiar,absența controlului pariental,nivelul cultural scăzut.

Familia și influiența ei. Alături de școală, familia reprezintă un instrument esențial de

reglare a legăturilor copilului cu mediul. Familia este unul din factorii hotărâtori care contribuie la formarea personalității acestuia, pregătindu-l astfel pentru viață. De felul în care se achită de sarcinile care-i revin, de modul în care-și asumă propriile-i roluri depinde dezvoltarea ulterioară acopilului. Familia trebuie să asigure copilului propriu un mediu favorabil dezvoltării și învățării.

Scopul principal al educației părintești este acela de a pregăti copilul pentru existența

independentă ca adult. Viitorul adult va deveni "independent" nu numai din punct de vedere financiar, ci și intelectual și psihic. Există o veche și excelentă maximă care spune că o educație părintească eficientă constă în primul rând în a-i da copilului rădăcini să se dezvolte și apoi aripi să zboare.

Studiile de specialitate au arătat că situația concretă în care se dezvoltă copilul, cu alte

cuvinte situația familiei în care crește copilul și tot ceea ce derivă din această situație, reprezintă principala cauză a abandonului școlar (Ioana,Nicolescu- Abandonul școlar la copii rromi, 2013).

Vorbind de determinanților referitori la mediul familial trebuie să facem o distincție între factori culturali și socio-familiali.

Determinanți culturali

Dintre determinanți culturali ai participării școlare naționalitatea declarată și limba vorbită în familie sunt două variabile „tari” ale identității etnice și în consecință „dau seama” de specificul cultural al unei populații. Acest lucru este valabil mai ales în cazul populației romă a cărei tradiție culturală este una preponderent orală. Astfel, persoanele/familiile care declară că aparțin etniei romă și în special cele care vorbesc limba romani reflectă într-o măsură ridicată tradițiile și cultura romani. Cele două variabile amintite reflectă o imagine diferită a tabloului participării școlare.

Participarea la educația preșcolară este de două ori mai scăzută în cazul familiilor în care se vorbește limba romani comparativ cu familiile de rromi (hetero sau autoidentificate) care nu cunosc această limbă. Există, de asemenea, tendința unei participări mai scăzute la acest nivel de educație în cazul în care rromii trăiesc în comunități compacte comparativ cu situația în care aceștia trăiesc în comunități mixte sau dispersați printre români.

În cazul copiilor de vârstă școlară (7-16ani), neșcolarizarea este de două ori și jumătate mai ridicată în cazul familiilor în care se vorbește limba romani comparativ cu familiile în care nu se vorbește limba. Neșcolarizarea copiilor de vârstă școlară este de aproape trei ori mai ridicată în cazul familiilor care se autoidentifică de etnie romă.

În cazul populației romă de peste 16 ani, cele două variabile (limba vorbită și naționalitatea declarată) operează, de asemenea, diferențe în privința nivelului de școlaritate dobândit. În primul rând, neșcolarizarea, ca și în cazul copiilor, este mult mai ridicată în cazul vorbitorilor de romanes și al celor care se declară rromi. De asemenea, nivelul de școlaritate dobândit este mai scăzut (mai puțini absolvenți de 8 clase, școală profesională, liceu) în cazul adulților care vorbesc romani și/sau se declară rromi.

Participarea școlară diferită, în funcție de limba vorbită și naționalitatea declarată, considerate variabile ce caracterizează specificul cultural, poate fi rezultatul unor stiluri de viață diferite datorate integrării/neintegrarii în cultura dominantă și asimilării/neasimilării valorilor populației majoritare, incluzând aici valorizarea școlii și percepția acestei instituții. Ca o consecință a stilurilor de viață diferite, încrederea în școală poate fi o variabilă care structurează gradul de participare școlară.

Neîncrederea în școală, lipsa valorizării instituției școlare se regăsesc într-o măsură mai înaltă în familiile care vorbesc limba romani și se declară de etnie romă. Participarea mai scăzută la educație a copiilor din aceste familii reflectă nu doar diferențele de specific cultural și stil de viață, ci, posibil, și o rezistență, conștientizată sau nu, la asimilarea culturală pe care, eventual, școala ar putea să o exercite. Necunoașterea sau slaba cunoaștere a limbii române la intrarea în școală determină nu doar rezultate școlare mai slabe, ci, în unele cazuri, chiar abandon școlar sau refuzul de a frecventa școala.

Culturii școlare a elevilor rromi care să ofere posibilitatea identificării unor caracteristici ce constituie eventuale cauze, mai puțin observabile, ale neparticipării sau insuccesului școlar al acestora tipul de comportament și relațiile cu adulții promovat în familiile de proveniență sunt mai permisive și mai deschise în cazul elevilor romi. Ca urmare, elevii romi au tendința de a fi mai independenți și mai direcți în relația cu profesorii. Asemenea atitudini sunt interpretate uneori ca acte de indisciplină și sunt sancționate în consecință, aducând prejudicii imaginii de sine a elevilor, dar și relației acestora cu profesorii sau colegii. Cultura elevilor care sunt mai atașați de valori și norme de comportament exterioare școlii (familia de origine, grupul de prieteni, grupul elevilor romi de vârstă mai mare etc.) și care se constituie, de multe ori într-o cultură anti-școală, asociată cu fenomene de neparticipare sau devianță comportamentală.

Determinanți socio-familiali b#%l!^+a?

Principali determinanți ai participării la educație, ai rezultatelor școlare, ai succesului sau eșecului școlar, care definesc mediul familial sunt:

a) nivelul de educație al părinților;

b) ocupația părinților;

c) starea materială a familiei: venitul familiei (apreciere generală);

d) dimensiunea familiei: tipul familiei (nucleară, largă), numărul de copii din familie;

e) condițiile de viață ale copilului în familie: condiții de locuit, starea bunurilor personale și condiții de alimentație a copilului;

f) starea de sănătate a părinților și situații speciale ale acestora;

g) forma familiei (“normală”, dezorganizată, reorganizată);

h) climatul afectiv din familie: relațiile dintre părinți,atitudinea părinților față de copil;

i) atitudinea părinților față de școală și educația copiilor.

Unul dintre factori familiari care pare să influențeze într-o mare măsură participarea școlară este nivelul de educație al părinților, cea mai mare parte a elevilor care au abandonat școala (peste 50%) provenind din familii fără studii sau care au absolvit cel mult școala primară.

Tabel 1. Distribuția elevilor care au abandonat școala în funcție de nivelul de instruire al părinților (lot total) ( Education Fund and UNICEF, p.42)

1 Include și cazurile de deces: 53 dintre copii, 32 români și 21 de etnie romă au mama sau tatăl decedat.

Referitor la nivelul de educație al părinților, trebuie menționat faptul că majoritatea celor fără studii sunt de etnie romă: peste 30% în cazul tatălui și 40% în cazul mamei , ceea ce reprezintă de opt, respectiv de patru ori mai mult decât în cazul celor proveniți din rândul populației majoritare ( Cercetare cauzele abandonului școlar, ISE,2011).

De altfel, și proporția copiilor care au abandonat școala și care provin din această etnie este mai mare, nu în sine (35,7%, față de 61,1% români și 3,2% alte naționalități), ci raportat la totalul populației romă care, conform celor mai înalte valori estimate este de aproximativ 7% din totalul populației țării (Cercetare cauzele abandonului școlar, ISE,2011).

Imposibilitatea familiei de a asigura pentru copil mijloacele necesare frecventării școlii (îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite) reprezintă o cauză importantă a participării scăzute a romilor la procesul educațional,

Relația dintre sărăcie și educație se manifestă în ambele sensuri: sărăcia reduce accesul la învățământ și durata vieții școlare; aceasta este, însă, proporțională cu nivelul de instruire atins, lipsa educației determinând sărăcia. În esență, sărăcia existentă conduce la o sărăcie mai mare, factorul generator fiind lipsa educației, implicit a șanselor de valorizare individuală și de integrare pe piața forței de muncă, cu consecințe asupra condițiilor de viață. Situația este agravată și de anumite reprezentări privind rolul și funcțiile școlii. O parte dintre etnicii romi nu realizează relația dintre nivelul de educație și situația socio-economică. Participarea la educație nu constituie, în percepția acestora, o garanție pentru succesul social, manifestând, ca urmare, atitudini rezervate față de școală.

O cauză importantă a participării scăzute a romilor la procesul educațional, evidențiată de o cercetare realizată de Romani Criss și UNICEF,2011, este lipsa de resurse financiare. Alt raport întărește această concluzie: “Faptul că mulți părinți romi își înscriu copiii la școală mai târziu (între 7-9 ani) nu este o consecință a ‘culturii rome’, ci mai degrabă a culturii sărăciei și a faptului că și părinții copiilor au un nivel educațional scăzut” afirmă cercetătorii.

Reținerea copilului pentru diferite activități în gospodărie și alteori, faptul că părinții îi trimit la muncă, chiar în afara localității de domiciliu, reprezintă cauza abandonului, veniturile obținute sunt în multe situații ocazionale, nesigure fiind total insuficiente, la limita supraviețuirii Cu alte cuvinte, cu cât o gospodărie este mai săracă, cu atât este mai probabil să întâlnim neparticipare școlară.

O consecință a stării de sărăcie pare a fi, în unele familii, și alcoolismul. Uneori, în astfel de cazuri, părinții, fără a conștientiza consecințele pe care le are asupra propriilor copii întreruperea școlarizării, indiferent de momentul în care aceasta intervine, îi trimit la muncă pentru a obține banii necesari pentru procurarea alcoolului.

Gradul de sărăcie apare cu atât mai evident dacă se ia în considerare dimensiunea familiei (tipul familiei și numărul copiilor). Astfel, în multe din cazuri copiii care au abandonat școala provin din familii constituite din părinți, copii și bunici, uneori și alte rude. Familiile de etnia romă numeroase și cu mulți copii, veniturile, spațiul de locuit, hrană etc. se distribuie la un număr mare de membrii ai acesteia, devenind astfel insuficiente, mai ales în cazul celor defavorizate socio-economic. Evoluția școlară a copiilor este afectată, astfel, prin impactul produs de influența cumulată a tuturor acestor factori.

În familiile unora dintre elevii care au abandonat școala au intervenit și altfel de probleme care vizează forma familiei și care, cel puțin potențial, au afectat evoluția lor școlară: decesul unuia dintre partenerii cuplului familial dezorganizarea familiei prin divorț/despărțire b#%l!^+a?,reorganizarea familiei (mama sau tata – recăsătorit sau concubinaj) care nu întotdeauna este favorabilă copilului .

Literatura sociologică menționează, de altfel, efectele negative ale unor medii familiale dezorganizate, reorganizate sau carențate – care, în cazul nostru, se regăsesc la peste o treime dintre copiii care au abandonat școala – nu numai asupra performanțelor și parcursului școlar, fapt evidențiat și de prezentul studiu, dar și asupra evoluției copilului, în general (Popescu, V,1991,- Revista de pedagogie, nr 12, Succesul și Insuccesul școlar).

Starea de sănătate precară a unora dintre părinții copiilor determină părăsirea prematură a sistemul de învățământ.

În sfârșit, un fenomen care pare să fi căpătat o amploare mai mare în anii '90 se referă la plecarea temporară din localitate sau, în unele cazuri, din țară, uneori în mod justificat – în vederea obținerii unui loc de muncă și asigurării celor necesare traiului zilnic – alteori datorită unui anumit – eufemistic denumit – spirit de aventură. Astfel de situații – în special plecările în străinătate – se regăsesc, în special, la familiile de etnie romă. Efectul acestei “migrații temporare” interne sau externe asupra participării la educație a copiilor, indiferent dacă aceștia îi însoțesc pe părinți sau rămân în îngrijirea bunicilor sau altor rude, este de multe ori același: în primul caz, părăsirea localității, și deci a școlii, nu este urmată de înscrierea și continuarea școlarizării la o altă unitate de învățământ, iar în al doilea, lipsa autorității sau autoritatea mai slabă asupra copiilor, atitudinea mai puțin responsabilă a rudelor etc. (nu mult diferită, în ultimă instanță, de a părinților) îi aduce pe aceștia tot în situația de abandon școlar.

O cauză importantă a participării scăzute a romilor la procesul educațional este peprezentată de atitudine de indiferență manifestată de multe familii și față de școală, față de educația copiilor, indiferența transformându-se, uneori într-o atitudine de rezervă privind educația.

Alte cauze socio-familiale determinante ale abandonului școlar și ale nefrecventări școlare sunt: migrația sezonieră a familiei, apartenența copilului la familii nomale și comportamentele deviante manifestate de către membrii familiei (delincvență, alcoolism), precum si anumite tradiții specifice (ex. „legea țigănească” – femeia nu trebuie să știe carte multă). O situație specială întâlnită numai în cazul copiilor romi, se referă la lipsa actelor de identitate a copiilor, situație pe care unele cadre didactice o impută tot familiei.

1.2.3.Cauze psihopedagogice ale abandonului școlar

Climatul școlar

Climatul reprezintă dimensiunea esențial subiectivă a organizației școlare, fiind o expresie calitativă a caracteristicilor relațiilor psihosociale dintre membrii săi. Rezultantă a interacțiunii dintre mai mulți factori de natură structurală, instrumentală sau socio-afectivă, climatul influențează calitatea activității pedagogice derulate în școală și, implicit, performanțele elevilor.

Cu toate acestea, atât elevii rromi, cât și părinții semnalează cazuri în care atitudinea unor cadre didactice este explicit sau implicit discriminativă: utilizarea unor apelative jignitoare cu conotație etnică, așezarea elevilor rromi în băncile din spatele clasei, constituirea unor clase numai cu elevi rromi etc. Asemenea comportamente sunt în măsură să creeze stări conflictuale cu efecte negative asupra participării și rezultatelor școlare ale elevilor rromi.

Relațiile între elevii

Existența unor stări afective negative ale acestora în raport cu ceilalți copii. Unii dintre elevii evocă situații în care colegii lor români le-au adresat cuvinte jignitoare cu conotație etnică sau au manifestat comportamente agresive față de ei. Efectele acestor atitudini se manifestă prin izolare și respingere a comunicării cu colegii, asociate cu fenomene de dezinteres pentru școală și învățare. Aceste stări psiho-afective negative se semnalează mai ales în cazul copiilor rromi cu rezultate mai slabe la învățătură, cu dificultăți de adaptare la mediul școlar pe care îl percep, în ansamblu, drept ostil. Aceeași categorie de elevi declară că ar prefera să învețe în școli special destinate romilor, tocmai pentru a evita aceste stări de disconfort în raport cu ceilalți.

Relația profesori-elev

În unele cazuri, elevii rromi au tendința de a interpreta ca fiind discriminative atitudinile unor profesori, chiar și atunci când comportamentul și aprecierile cadrelor didactice referitoare la o situație dată par să fie obiective. În fapt, această tendință funcționează ca o consecință a fenomenului de etichetare, prezent, mai mult sau mai puțin, în unele școli investigate. Unii elevi rromi trăiesc, astfel, o stare confuză, nereușind să distingă adevărata cauză a aprecierilor negative ale profesorilor: propriile rezultate slabe ale activității școlare sau simplul fapt că este rom.

Relația profesori-părinți

Vizitele la domiciliul elevilor nu reprezintă o practică, ci doar o modalitate de comunicare la care profesorii apelează în cazuri mai deosebite, deși părinții rromi se dovedesc a fi deschiși în această privință și se simt onorați atunci când cineva se interesează de situația lor.

Părinții rromi din mediul urban manifestă, în general, o atitudine mai critică față de școală și față de prestația cadrelor didactice, considerând educația, mai curând, un serviciu social b#%l!^+a?care trebuie să răspundă nevoilor concrete ale beneficiarilor și care poate fi amendat în ceea ce privește calitatea. Accesul mai larg la informație și implicarea socială mai activă a părinților romi din mediul urban a permis crearea unor opinii mai coerente ale acestora privind drepturile minorităților, tratamentul nondiscriminativ, parteneriatul cu școala etc.

Relația școală-comunitate

Relațiile școlii cu comunitatea se situează, încă, mai mult la nivelul bunelor intenții și mai puțin al inițiativelor concrete, constrângerile fiind date, pe de o parte, de penuria resurselor la nivel local, iar pe de altă parte, de lipsa unor strategii de dezvoltare instituțională la nivelul școlii. În acest context, se dezvoltă, uneori, la nivelul comunității un climat general bazat pe suspiciune, unde fiecare actor are impresia că a făcut tot ce era posibil, dar nu e sprijinit de ceilalți în aceeași măsură.

Normele culturii școlare

Adaptarea la nivelul școlii a unor norme instituționale prin promovarea unor strategii manageriale care conduc implicit și informal la fenomene de segregare pe criterii etnice reprezintă, în fapt, o situație cu caracter puternic conflictual. Asemenea norme implicite, difuze și neasumate la nivel declarativ de către cei responsabili pot genera un etos școlar cu efecte negative în planul participării și al rezultatelor școlare ale elevilor rromi.

Propunerea de instituționalizare a regulilor de comportament în școală are, însă, menirea de a ridica nivelul de control formal al manifestărilor elevilor și promovează un climat autoritar, care nu este întotdeauna productiv și benefic pentru participarea școlară a elevilor.

Stabilitatea cadrelor didactice

Fenomenele de abandon și neșcolarizare se asociază și cu alte variabile atașate personalului didactic și anume gradul de stabilitate a acestuia în școală și situarea față de localitatea în care funcționează școala (domiciliul în aceeași localitate în care funcționează școala sau în altă localitate). În acest caz, explicația o constituie faptul că, de multe ori, părinții manifestă mai multă încredere, respect, deschidere față de cadrele didactice care locuiesc în aceeași localitate în care ei înșiși domiciliază sau au un grad mai mare de stabilitate în școală. Cazurile în care părinții rețin copiii de la școală sunt, posibil, mai puține.

Concluzia este pertinentă dacă luăm în considerare faptul că personalul necalificat dispune mai puțin de competențele necesare pentru a desfășura un proces instructiv de calitate și, în același timp, atractiv pentru elevi, de competențe care să permită prevenirea inadaptării școlare și facilitarea introducerii treptate a acestora în sarcinile școlare, de competențe privind adaptarea instruirii la caracteristicile elevului permițând, în unele cazuri, reducerea dezavantajului cultural cu care copilul vine din familie etc.

CAPITOLUL II

ȘCOLII -CLASE SPECIALE DE RROMI (factor negativ)

În perspectiva asigurării egalității de șanse, adaptarea ofertei educaționale la specificul și nevoile populației școlare aparținând minorităților naționale a constituit un obiectiv b#%l!^+a?important în cadrul reformei sistemului de învățământ. Una dintre problemele urmărite reprezintă măsura în care diferite caracteristici și oportunități ale ofertei educaționale forme de organizare a procesului de învățământ, oferta curriculară a școlii, asigurarea de cadre didactice de etnia romă/vorbitoare de limba romani etc. influențează participarea la educație și succesul școlar al copiilor rromi.

În conformitate cu cadrul legislativ, la nivelul sistemului de învățământ românesc se organizează clase cu predare în limbile minorităților naționale. Pentru etnia romă nu există un învățământ cu predare integrală în limba maternă, iar politicile educaționale promovează principiul integrării copiilor aparținând etniei romă în unități de învățământ destinate populației majoritare. Dar majoritatea părinților romi și a cadrelor didactice resping ideea organizării învățământului cu predare în limba romani sau chiar ideea organizării unor școlii sau clase separate pentru rromi.

Fundamentată pe ideea unui curriculum flexibil, care să faciliteze dezvoltarea personalității copilului în conformitate cu particularitățile sale individuale, studierea unor discipline opționale reprezintă, în sine, o măsură menită să contribuie la respectarea principiului egalității în educație. Ȋnsă, unele situații în care organizarea unor clase în scopul studierii disciplinelor opționale a condus indirect la segregarea elevilor rromi în clase separate. Respectând anumite criterii de împărțire a elevilor în clase (de obicei, media generală sau media la aria curriculară conexă disciplinei opționale), au existat colective alcătuite exclusiv din copii de etnie romă. Alteori, invocând motivul studierii limbii, istoriei și tradițiilor romilor, ca discipline destinate exclusiv copiilor de origine romă, unele școli au constituit clase separate alcătuite doar din elevii rromi. Asemenea situații au generat reacții vehemente din partea părinților. Implementarea unor asemenea măsuri este percepută ca o modalitate de segregare pe criterii etnice, care poate avea urmări negative asupra evoluției școlare a copiilor și integrării sociale a acestora.

Părinții apreciază că un învățământ special destinat copiilor rromi nu are aceeași calitate ca cel destinat populației majoritare pentru că mulți dintre profesorii calificați refuză să predea în școlii numai cu populație romă. De asemenea, ei susțin că modelul de socializare a copiilor în școală trebuie să corespundă contextului social în care aceștia trăiesc; astfel, conviețuirea mai multor etnii în aceeași comunitate presupune includerea copiilor de diferite etnii în aceeași școală. Sunt criticate cazurile în care s-au organizat clase speciale pentru elevii de etnia romă, deși profesorii motivează că “a fost o întâmplare” organizarea acestora, criteriul fiind nu apartenența etnică, ci rezultatele la învățătură.

Pe de altă parte, integrarea copiilor rromi în școlile de masă este considerată o modalitate eficientă de recuperare a eventualelor dezavantaje socio-culturale ale copiilor față de cultura promovată de școală (printre care și cele generate de necunoașterea limbii române la intrarea în școală), o cale de stimulare a motivației pentru învățare, de educație inter-culturală necesară într-o comunitate în care trăiesc mai multe etnii și de conștientizare a faptului că toți sunt la fel.

Dacă majoritatea părinților rromi optează pentru integrarea copiilor lor în învățământul obișnuit, în unele cazuri elevii rromi și-au exprimat dorința de a învăța separat de elevii români: “să fim toți uniți, să fim numai noi, că ne știm seama”( Interviu de grup părinți- rromi, București). Ei acuză faptul că în colectivele mixte din punct de vedere etnic romii sunt uneori marginalizați – “sunt așezați în ultimele bănci și sunt lăsați în pace, numai să stea cuminți”( Interviu de grup părinții- rromii, Gârceni, Vaslui) și criticați pentru felul în care se îmbracă, pentru comportament sau pentru rezultatele slabe la învățătură. Chiar unii dintre profesori consideră că elevii rromi ar trebui să învețe în clase separate; ei apreciază că, în condițiile în care evaluarea în sistemul de învățământ se face încă prin raportarea la norma de grup și mai puțin pe baza unor standarde de performanță, iar copiii rromi intră în școală cu anumite dezavantaje socio-culturale care nu le permit să aibă același ritm de învățare ca ceilalți copii, aceștia “pot ajunge în situația de a rămâne repetenți cu toții” (Interviu de grup părinții- rromii, Gârceni, Vaslui) sau de a abandona școala dacă sunt integrați în clase obișnuite.

Ambele opțiuni: integrarea copiilor de etnie romă în școlile destinate populației majoritare sau organizarea de clase separate pot conduce la participare școlară redusă dacă nu se ține cont de specificul fiecărei situații în parte (tipul de comunitate romă, caracteristicile școlii etc).

Pentru cadrele didactice cât și pentru părinți, egalitatea în educație presupune: ofertă curriculară comună pentru toții elevii, școlii și clase mixte, metodologii pedagogice nediferențiate, obiectivitate în evaluarea competențelor. Din dorința accentuată de a evita discriminarea și segregaționismul (fenomene prezente, mai mult sau mai puțin, la nivel social) tratamentul nediferențiat și cel nondiscriminativ. Astfel, pentru cei mai mulți dintre părinții rromi, o școală special destinată copiilor rromi, cu profesori provenind din rândul etniei, cu ofertă diferențiată reprezintă în mod evident o sursă de discriminare și încălcare a egalității în educație: “Dacă le dăm o educație trebuie să le dăm ca lumea! Dacă trăiesc toți în același loc, copiii trebuie să fie tratați la fel! Unde trăiesc (copiii români)? Doar între țigani!… Nu! Toți sunt copii! Dacă ar fi o școală de țigani și educația ar fi alta și nu ne-ar conveni… E mai bună educația în situația asta!’(Interviu de grup părinții-rromi,Gârceni, Vaslui).

Respectul pentru cultura și tradițiile romilor reprezintă, mai curând, o valoare b#%l!^+a?intrinsecă, căreia trebuie să i se acorde atenție ca oricărei alte valori ce ține de identitatea individuală sau colectivă. Deși consideră interesantă ideea ca elevii rromi să studieze în școală limba, istoria și tradițiile etniei romilor, atât părinții și elevii, cât și cadrele didactice nu privesc această opțiune în termenii respectării unui drept ce stă la baza egalității în educație.

S-a constatat în ceea ce privește raportarea la valorile de egalitate în educație și respect pentru cultura minorității romilor, există un nivel înalt al etosului organizațiilor școlare . Astfel, atât părinții și elevii, cât și profesorii înțeleg egalitatea în educație ca tratament nediferențiat al elevilor, pornind de la premisa că nu există diferențe între elevi din perspectiva originii etnice a acestora.

CAPITOLUL III

INCLUZIUNE ÎN ȘCOLII ȘI CLASE NORMALE

3.1.Generalității

Situația educațională a populației romă poate fi înțeleasă prin analiza diferitelor mecanisme socioeconomice și culturale de îmbunătățire lentă/ stagnare a acesteia. Unul dintre acestea vizează determinarea reciprocă între gradul ridicat de sărăcie și nivelul scăzut de educație (Fleck & Rughiniș 2008 p.209). Cel de-al doilea are legătură cu relațiile comportamentale, atitudinale, de percepție dintre majoritatea și minoritatea rromă. Fiecare dintre aceste mecanisme vor fi detaliate în capitolul de față pe baza unor studii și cercetări realizate în ultimii ani în România.

Accesul redus la locuri de muncă formale sau cu status profesional superior, lipsa și nesiguranța unor venituri constante, absența bunurilor de consum cu folosință îndelungată și accesul redus la mecanismele instituționale de împrumut privat întâlnite la majoritatea populației rome evidențiază mecanismele economice de menținere a situației precare. O situație precară la nivelul gospodăriei se reflectă și în posibilitatea acesteia de a-și susține copiii în școală. Din punct de vedere material-financiar gospodăriile populației rome fac față cu dificultate costurilor suplimentare cu educația (uniforme, rechizite, transport, fondul clasei etc.) astfel că un procent semnificativ de copii rromi nu finalizează ciclul de educație obligatoriu stipulat prin lege. Continuarea școlarizării până la finalizarea învățământului gimnazial este cel mai des întâlnită în situația în care instituția de învățământ cea mai apropiată de domiciliul elevilor, include și niveluri de școlarizare post-obligatorii.

Din punct de vedere atitudinal, populația de etnie rromă este în marea ei majoritate o populație săracă, ce nu-și poate face planuri pe termen mediu și lung vis-a-vis de evoluția educațională și profesională a copiilor, confirmă teoria lui Boudon (1974), persoanele provenind din medii defavorizate socio-economic, familial, cultural au tendința de a supraaprecia costurile cu educația și a subaprecia beneficiile pe care le pot aduce investițiile în educație. Supraaprecierea costurilor cu educația este susținută de faptul că investițiile de acest tip sunt pe termen lung și nu oferă garanția unor beneficii sigure și imediate iar populația defavorizată este de cele mai mult ori în situația de a face față „aici și acum” unor probleme care țin de supraviețuire. Sub aprecierea beneficiilor obținute prin educație își au rădăcinile în experiența școlară și profesională a părinților: cei mai mulți dintre adulții care nu au reușit din punct de vedere educațional și profesional, sunt neîncrezători în reușita propriilor copii. Numeroase studii demonstrează faptul că părinții își pregătesc și orientează chiar și involuntar copiii către acel viitor pe care ei îl consideră potrivit și accesibil în raport cu situația lor prezentă (Class, Comeau, 1996).

Astfel, conform Barometrului Incluziunii Romilor (Bădescu et. al. 2007, p. 82.) proporția persoanelor care finalizau studiile liceale/ școlile vocaționale era: la persoanele de peste 40 de ani – 2,2 % romi și 22,2% ne-romi și la persoanele sub 40 de ani – 4,3% romi și 25,3% ne-romi. Pentru nivelul de învățământ post-secundar datele arată că: 0,6% romi și 8,2% (persoane de peste 40 de ani) finalizau nivelul universitar iar pentru categoria de vârstă sub 50 de ani 0,8% romi și 10,8% ne-romi finalizau acest nivel de educație. Un an mai târziu (2008) studiul „Vino mai aproape” (Fleck & Rughiniș 2008: 209) reflectă aceeași situație de diferență semnificativă în ceea ce privește educația dintre romi și ne-romi: la nivelul populației de tineri (18-30 de ani) de pe teritoriul României, absolveau studiile liceale 9% romi și 41% ne-romi, iar studiile universitare erau finalizate de 2% romi și 27% ne-romi. Analfabetismul se regăsește la 22% dintre persoanele de peste 14 ani din gospodăriile rome și la 2% ne-romi din eșantionul comparativ.

Nivelul de educație al populației aparținând minorității rome a reprezentat în ultimii ani o temă frecvent abordată în numeroase studii și cercetări tocmai pentru că se apreciază că prin creșterea nivelului de educație al acestei categorii de populație cresc șansele de a fi soluționate o serie de probleme: integrarea profesională, îmbunătățirea stării de sănătate, a situației locuirii etc. Analiza datelor obținute din aceste studii ne permit să obținem o imagine asupra situației etnicilor romi din perspectiva accesului și succesului în educație al acestora. Unele studii și cercetări s-au concentrat pe evidențierea calității stocului de educație în rândul minorității rome. Altele s-au concentrat pe analiza relației dintre diferiți factori – economici, sociali, culturali – și accesul și succesul în educație al copiilor de etnie rromă. În ultimii ani s-a acordat o atenție specială evaluării impactului diferitelor măsuri, strategii, programe educaționale menite să sprijine populația romă în școală.

Mult mai recent (2011), datele publicate de către UNPD, Banca Mondială și Comisia Europeană arată o îmbunătățire a nivelului de educație în rândul populației de etnie rromă mai ales pentru categoriile de vârstă sub 16 ani însă departe de a asigura acesteia șanse de integrare socio-profesională ridicate.

3.2.Incluziunea romilor din România: politici, instituții, experiențe

Educația constituie una dintre prioritățile politicilor destinate îmbunătățirii situației romilor din România, fiind considerată unul din mijloacele de adresare a cercului vicios al sãrãciei în care se aflã acest grup vulnerabil. Proiectele educaționale derulate în ultimii 20 de ani au vizat rezolvarea unor probleme legate de nivelul extrem de scăzut al participării școlare și al gradului redus de alfabetizare a romilor, în paralel cu dezvoltarea unei elite b#%l!^+a?intelectuale rome și a unui corp profesional rom.

Totodată, în România, în ultimele două decenii, a avut loc o asiduã acțiune de reconstrucție identitară romă, prin recuperarea istoriei orale, publicare de manuale și materiale auxiliare pentru învățământul în limba romani, manuale de limbă, literatură, cultură și civilizație romă pentru ciclul primar și gimnaziu, editarea de abecedare, culegeri de texte, cărți bilingve și dicționare de limba romani.

Începând cu 1992, România a adoptat mãsuri de politici publice afirmative pentru etnicii rromi, în vederea creșterii participării acestora la educație în ciclurile liceal și universitar. Aceasta presupunea alocarea unui număr de locuri suplimentare pentru elevii rromi, care îndeplineau cerințele minimale în privința calificativelor de la examenele de admitere. În paralel, în sistemul de învățământ românesc, s-a încurajat predarea limbii romani standardizată, la ciclul primar și gimnazial, ca disciplină facultativă, în curriculum la cerere. S-a investit în formarea cadrelor didactice rome, iar până în prezent, există un număr de peste 1900 de absolvenți ai cursurilor universitare de limba și literatura romani.

Evidențele Ministerului Educației arată, spre exemplu, că în anul 1990 numărul de copii preșcolari și elevi înscriși în clasele I-XIII, care își asumau deschis identitatea romă, era de 109.325. Urmare a mãsurilor de acțiune afirmative, numărul elevilor rromi care își asumă identitatea etnică, în urma ofertei educaționale de studiu a limbii și literaturii romani, a crescut în mod constant, de la 158.128 câți erau înregistrați în anul școlar 2002/2003, la 263.409, în anul școlar 2007/2008.

De asemenea, în același interval de timp, numărul elevilor rromi care au studiat limba și/sau istoria și tradițiile romilor a urmat, proporțional, aceeași creștere: de la 15.798 în anul școlar 2002/2003 s-a ajuns, în anul școlar 2007/2008 la cifra de 26.807 elevii rromi. Se observă, existența unui procent apropiat de 10% din elevii care își asumã identitatea romă care studiazã în ciclul școlar obligatoriu limba și literatura romani.

De asemenea, în învãțãmântul superior, pe lângă cursurile universitare de Limba și Literatura Romani, inițiate de Facultatea de Litere a Universității București, au fost lansate o serie de oportunități pentru aspiranții rromi la un loc în diferitele facultăți ale universităților din țară. Astfel, anual, la nivel național, au fost alocate aproximativ câte 1.000 de locuri rezervate pentru romi, pentru specializările științelor umaniste, precum Asistență Socială, Sociologie, Ṣtiințe Politice, Administrație Publică, Psihologie etc. și, mai recent, Drept și Medicină.

Principalele obiective vizează reducerea discrepanțelor dintre copiii rromi și cei care nu aparțin acestei minorități în ceea ce privește participarea școlară, nivelul de performanță școlară, condiții socio-economice și reducerea numărului de cazuri de discriminare din școli.

Principalele măsuri pentru atingerea acestor obiective vizează:

Derularea unor programe naționale distincte care au scopul de a conduce la creșterea accesului la educație timpurie a copiilor vulnerabili, inclusiv a celor rromi, prin acordarea de consiliere parentală, de hrană și prin extinderea facilităților existente de îngrijire pentru copii

(grădinițe, creșe, centre de îngrijire de zi).

De exemplu, se are în vedere inițierea unui program național, prin colaborarea între nivelul central și local al administrației publice, în vederea furnizării de sprijin pentru 10.000 de copii din categorii vulnerabile (inclusiv rromi) și în risc de abandon școlar, pentru îmbunătățirea situației socio-economice în aspectele care le blochează incluziunea educațională (hrană, haine, condiții de locuire, stare de sănătate etc).

Pentru consolidarea și dezvoltarea sistemului instituțional, s-a investit în crearea unui corp profesional de etnie romã, menit sã suplimenteze resursa umanã din educație, care sã asigure legãtura dintre comunitate și școalã. Astfel, la nivel județean funcționeazã câte un inspectorat școlar pentru minoritãți, în vreme ce la nivel comunitar își desfășoară activitatea profesorii de limba romani și mediatori școlari rromi, în special în comunitățile cu un număr preponderent de etnici romi. Se are în vedere încadrarea de mediatori școlari în toate unitățile de învățământ în care numărul de copii și elevi rromi este de minim 15% (procentul se revalidează de unitățile școlare numai împreună cu organizațiile rome, cu reprezentanții romi, cu structurile rome locale și județene). Mediatorii școlari vor fi cooptați de către unitațile de învățământ în toate activitățile de prevenire continuă a segregării ( Raport Ministerului Educației, Cercetãrii, Tineretului și Sportului).

Instituționalizarea treptată a mediatorului școlar și creșterea numărului acestora din sistem au avut ca efect pozitiv creșterea participãrii școlare și prevenirea abandonului școlar al copiilor rromi.

Instituția mediatorului școlar pentru romi are o istorie lungă, începând cu 1990, și a pornit la inițiativa unor organizații neguvernamentale, printre care amintim: Romani Criss, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația Soros România, Centrul Educația 2000 și Institutul Intercultural Timișoara, care au implementat diverse programe educaționale ce aveau ca scop creșterea ratei participării școlare a copiilor rromi. Acceptat informal în faza de proiect pilot și bugetat din fonduri private prin proiecte derulate în parteneriat cu școlile de către diverse organizații neguvernamentale, mediatorul școlar bpentru romi nu a căpătat statutul oficial de profesie, decât târziu, fiind introdusã ca funcție didactică auxiliară în Codul Ocupațiilor din România în anul 2004( H.G. nr. 721/ 14 mai 2004). Rolul mediatorului școlar a fost gândit tocmai pentru a suplimenta aceste deficiențe, și pentru a sprijini relaționarea cadrelor didactice nerome cu elevul rom, precum și pentru a facilita acomodarea copilului rom cu un sistem în care acesta nu se regãsește și pentru a-i încuraja pãrinții sã se implice în educația copiilor lor etc.

Sistemul de educație din România a adoptat și o serie de măsuri de sprijin social care, deși adresate tuturor copiilor de vârstă școlară, i-au țintit îndeosebi pe copiii rromi provenind din familii sărace. Printre măsurile de ordin social se numără: acordarea de gustări, de rechizite subvenționate ori asigurarea transportului gratuit la școlă. Am identificat o serie de proiecte care au abordat cele mai importante provocări din sistemul de educație din România, pe diversele paliere, ținând cont de particularitățile existente în sistem.

Educația preșcolară – grădinița bilingvă. Printre exemplele de bune practici în

privința acomodării cu învățământul de masă românesc al copiilor rromi vorbitori nativi de limba romani, îl constituie proiectul grădinițelor bilingve, inițiate de Centrul Romilor Amare Rromentza și finanțat de Reprezentanța UNICEF România. Acesta a apărut din nevoia de a-i sprijini pe copiii rromi (a căror limbă maternă este limba romani) în a se adapta învățământului de masă cu predare în limba română. Printr-un curriculum adaptat și cu sprijinul personalului auxiliar de etnie romă și vorbitori de limba romani, educatorii neromi puteau interacționa mai ușor și sprijini educațional copiii, în pregătirea acestora pentru înscrierea în învățământul primar de masă. Principalele obiective ale proiectului au fost: dobândirea abilităților de comunicare în limba română de către copiii rromi cu vârste între 3 și 6 ani; dezvoltarea parteneriatului părinți – școală- administrație publică; dezvoltarea participării părinților romi în activitățile școlare ale copiilor. Ca rezultat al proiectului se poate menționa creșterea frecvenței sistemului preșcolar de către copiii romi. Proiectul a fost continuat cu finanțare de la Amare Rromentza pentru a construi o grădiniță nouă. Până în prezent, proiectul pilot a fost extins la nivel național prin programele de preaderare PHARE și din Fondul Social European.

Învățământul primar și gimnazial – programul „A doua șansă”. Un program pilot

aparte, preluat și extins la nivel național în perioada de preaderare, l-a reprezentat programul „A doua șansă”, prin intermediul cãruia adulții care au abandonat școala, sau tinerii care au depășit vârsta legală de înscriere la cursurile școlare, aveau posibilitatea să-și continue cursurile Ṣcolii primare sau gimnaziale. Programul, benefic îndeosebi femeilor și tinerelor fete rome provenind din comunități tradiționale, care abandonaseră timpuriu școala, a fost inițiat de organizații neguvernamentale și, ulterior, extins la nivel național, prin Programul PHARE. Acces la educație pentru grupurile dezavantajate programul „A doua șansă” în perioada 2002 – 2004. Programul funcționează și în prezent, în școlile din țară, pe baza curriculum-ului la cerere. În noua Lege a Educației Naționale acest program este preluat ca mãsurã remedială, iar în privința finanțării, programul figurează printre prioritățile de finanțare în domeniul Educației, prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) în exercițiul de programare 2007 – 2013.

Combaterea abandonului școlar în rândul comunitãților de rromi – proiectul „Un

start bun în școală, un start bun în viață”. O serie de programe-pilot au fost derulate și dezvoltate, în scopul reducerii abandonului școlar al copiilor din comunitățile cu rromi care se confruntă cu problema abandonului școlar. Acestea au demonstrat importanța adaptării conținutului educațional la particularitățile copiilor – vârstă, mediul familial, particularitățile comunității valorizarea potențialului intelectual și motivațional al copiilor și importanța abordării interculturale în educație. Proiectul Un start bun în școalã, un start bun în viață, implementat de Romani CRISS, în parteneriat cu UNICEF și Ministerul Educației, în județul Vrancea, a debutat în 2001. Proiectul a avut ca scop creșterea adaptabilitãții la cerințele școlare și dezvoltarea de abilități pentru creșterea performanțelor școlare a copiilor romi care nu au frecventat grădinițele sau școala primară, cu vârste între 6 și 12 ani. Prezentat ca un proiect de succes în domeniul educației timpurii a copiilor rromi, în special prin accentul pus pe dimensiunea interculturală a acțiunilor școlare, acest proiect a fost continuat, în perioada 2006 – 2008, cu o serie de grădinițe de vară, pentru copiii rromi de vârstă preșcolară, care punea accent pe dialog intercultural, schimb de experiențe, sprijin pentru asumarea identității etnice și creșterea conștientizării despre bogăția tradițiilor rome. În paralel, s-au desfãșurat acțiuni similare cu grădinițe cu o populație preșcolarã etnică mixtă.

Succesul acestui proiect rezidă și în furnizarea copiilor rromi de vârstă preșcolară de abilități necesare unei integrări de succes în școala primară: îmbunătățirea abilităților de comunicare verbal, folosirea imaginației și creativității și cunoștințe de bază de matematică. Proiectul grădinițelor de vară arată că copiii provenind din grupuri dezavantajate își pot spori participarea școlară și abilitatea de a face față concurenței prin accesibilizarea pentru+a?aceștia a grădinițelor adaptate nevoilor culturale ale lor.

Dezvoltarea programelor de tip "Școală după școală" în comunitățile rome, prin

includerea în rândul beneficiarilor a minimum 10.000 de copii rromi de la nivel primar și gimnazial din școli unde ponderea elevilor rromi este peste 10%;

Continuarea măsurilor de acțiune prin care sunt alocate locuri special pentru romi în

instituțiile de învățământ superior, în școlile profesionale și liceale, etc.

Accesul copiilor rromi la educație timpurie

În 2008, existau aproximativ 1.5 milioane de copii sub 6 ani în România, împărțiți aproape egal între zonele urbane și rurale (INS, Institutul Național de Statistică, 2014). Mai puțin de 20% din acești copii au acces la educație timpurie înainte de 6 ani, când începe educația obligatorie. INS a furnizat date referitoare la numărul de înscrieri la grădinițe care reprezintă în jur de 43% din copiii cu vârste între 3-6 ani. Dacă se ia ca bază vârsta de 5-6 ani, situația se îmbunătățește: aproximativ 70% dintre copiii cu aceste vârste au acces la grădiniță.

Nu sunt disponibile cifre relevante dezagregate ale copiilor de etnie rromă, în principiu pentru că cifrele oficiale pentru întreaga populație romă sunt subestimate. Conform cifrelor OSF din 2014, doar aprox. 50% din copiii români cu vârste cuprinse între 0-6 ani au acces la serviciile de educație timpurie în comparație cu aproximativ 20% dintre copiii romi. Cifrele UNICEF și Romani/CRISS arată o prezență de 24% a copiilor rromi, la fel cu un număr mai ridicat în mediul rural față de cel urban). Alte surse arată că numărul de înscrieri din rândul copiilor de etnie rromă este de 12 ori mai mic la vârsta de 3 ani; de 7 ori mai mic la vârsta de patru ani; și de 5 ori mai mic la vârsta de cinci ani.

Serviciile de educație timpurie și de îngrijire formale nu sunt prea numeroase în România și acoperă nevoile a 1% din copiii din grupa de vârstă respectivă. (Raportul Național RECI). Rareori, copiii de etnie rromă au acces la serviciile de educație timpurie dedicate copiilor cu vârste sub trei ani, și în mod curios, cu un număr mai mare de înscrieri în mediul rural decât urban. Profilul familiilor care își înscriu copiii indică: o frecvență mai mare a mamelor sau părinților care au un loc de muncă; un nivel mai mare de educație al părinților (cel puțin 8 clase); un venit mai mare pe familie (în jur de 100 de euro pe săptămână), copiii au cărți acasă, și, câteodată, familia deține o mașină proprie; și mai puțin obișnuit nu sunt vorbitori de limbă romani.

Profilul familiilor de romi care consideră că înscrierea copiilor la creșe este inutilă (44.2%) după cum urmează: de obicei părinții sunt șomeri sau mamele nu lucrează. De asemenea, ei pot trăi și în zone periurbane sau rurale unde de obicei nu sunt creșe; nivelul lor de educație este sub 8 clase; comunică în romani acasă și sunt sceptici în ceea ce privește posibilitatea creșelor de a oferi ajutor și mamelor.

Implicarea părinților în dezvoltarea și educația timpurie

Potrivit documentelor de politică națională (Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie, curriculumul ECE, Strategia Națională de Dezvoltare a Competențelor Parentale) dezvoltate și puse în aplicare în ultimii trei ani, părinții sunt recunoscuți ca primii educatori ai copiilor și un partener extrem de important pentru adulții care lucrează în serviciile de educație timpurie. Implicarea părinților în educația copiilor este încurajată: prin participarea în comitetele de părinți și sesiunile de dezvoltare a competențelor parentale, implicarea în activitățile zilnice realizate de către profesori; prin susținerea activităților de grădiniță și furnizarea de resurse materiale; prin continuarea activităților de învățare acasă a copiilor.

În plus, Programul de Incluziune în Educația Timpurie, finanțat de către Banca Mondială, este pus în aplicare de către Ministerul Educației din 2007 până în 2011 în o sută de comunități dezavantajate cu populație majoritar romă și desfășoară un program de formare și consiliere pentru 1500 de părinți. Obiectivul principal este îmbunătățirea competențelor parentale pentru o mai bună comunicare și stabilirea unui parteneriat între familii și serviciile educaționale. Aceste programe sunt însoțite de proiecte la scară mai mică inițiate de ONG-uri având ca obiectiv părinți romi și de alte etnii de la naștere până la vârsta de 6 ani.

Participarea copiilor rromi la educație rămâne în continuare sub media națională. Accesul și oportunitățile de a termina studiile primare și secundare de calitate sunt încă limitate de o serie de obstacole cum ar fi discriminarea structurală (segregarea) și politicile proaste cu efecte negative la programele „A doua șansă” care au devenit ghetouri educaționale. În cazul romilor, se observă și o lipsă clară a serviciilor de educație preșcolară, accesul greu, lipsa sprijinului financiar și intelectual din partea familiilor și adesea prejudecățile despre copiii rromi din sistemul de educație.

În 2006, Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței a Consiliului Europei a fost obligată să atragă atenția guvernului României asupra necesității de a reforma programa școlară.CERI cere autorităților române să redacteze o programă școlară care să reflecte diversitatea culturală și care să predea aspecte despre contribuția grupurilor minoritare la istoria țării, la toate nivelurile sistemului școlar. Consideră în acest sens că toate referințele derogatoare la grupurile minoritare ar trebui eliminate din manualele școlare. Recomandă de asemenea ca autoritățile române să se asigure că programele școlare sunt respectate în întreaga țară. CERI face apel la autoritățile române să includă chestiuni legate de respectul diversității culturale în programul de pregătire profesională a cadrelor didactice. Recomandă de asemenea ca personalul didactic să fie mai bine pregătit să predea copiilor din medii culturale diferite. (Sursă: http://hudoc.ecri.coe.int/ecri/document.asp?item=1)

3.3.Inițiative guvernamentale pentru educația romilor

Din 1998, politicile Ministerului Educației privind educația romilor au urmat două principii importante:

1) Toate programele axate pe copiii rromi ar trebui să fie dezvoltate și implementate cu implicarea liderilor romi și a ONG-urilor;

2) În al doilea rând, necesitatea de a dezvolta programe strategice pe termen lung care să fie reînnoite anual, care ar trebui să contribuie la un cadru solid de politici privind educația romilor de la grădiniță până la vârsta adultă.

Printre inițiative s-au numărat:

– Recunoașterea, din 1990, a alfabetului oficial al limbii romani și aprobarea oficială a cursurilor în limba romani în școli;

– Elaborarea și aprobarea a două programe pentru limba și literatura romani: una pentru pregătirea învățătorilor și una pentru copiii din clasele 1-9;

– Identificarea și susținerea studenților și tinerilor intelectuali romi și oferirea unor locuri la buget în universități pentru candidații romi, care să-și termine astfel studiile;

– Organizarea cursurilor de limba și literatura romani și specializarea universitară de limba romani (la Universitatea din București din 1998);

– Crearea unei rețele de inspectori romi pentru educație (în toate cele 42 de județe), care sunt responsabili la nivel local cu implementarea programelor pentru educația romilor;

– Identificarea la nivel național și continuarea pregătirii profesorilor romi ca resurse umane pentru implementarea programelor specifice (din 1999);

– Dezvoltarea unei rețele a profesorilor romi pentru predarea limbii și istoriei romani (din 1999);

– Crearea unei baze de date privind educația copiilor romi (de la învățământul preșcolar la cel universitar);

– Dezvoltarea unor materiale didactice și a unor resurse de învățare în limba romani în parteneriat cu ONG-uri și cu alte instituții;

– Emiterea unor acte normative care să creeze o platformă pentru toate măsurile și programele axate pe copiii romi.

Printre cele mai notabile modificări de legislație și de politici s-au numărat:

– Notificarea nr. 29323 din 20 aprilie 2004, care interzicea crearea unor clase și grupe segregate în sistemul preșcolar, precum și în clasele 1-5 exclusiv sau în principal formate din elevii rromi;

– Ordinul Ministrului nr. 1540 care interzice efectiv segregarea în școlii a copiilor rromi.

– Ordinul Ministrului nr. 1529 care se referă la diversitatea culturală a programei naționale școlare.

– Programul /,,cornul și laptele” lansat în 2004 care a avut un efect pozitiv asupra participării romilor la învățământ.

Programul de măsuri afirmative în educație, demarat în 1992 la inițiativa Universității din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială și răspândit apoi și în alte universități începând cu 1993. Programul a fost adoptat de către Ministerul Educației care a creat locuri subvenționate pentru candidații rromi la 7 universități (Ordinul Ministrului nr.3577, 4562 și 5083); crearea unor clase pentru elevii rromi din cadrul liceelor pedagogice; și prin Ordinul nr. 3294/2000, extinderea măsurilor afirmative la tot sistemul de învățământ secundar, care beneficiază de maxim două locuri subvenționate pe clasă. Conform Fondului pentru Educația Romilor, în 2000-2006, 10.300 de elevi au fost înscriși în învățământul secundar și profesional pe locuri subvenționate pentru rromi, și 1420 de studenți au beneficiat de aceste locuri în universități. ( Sarău, Gheorghe ,2010)

3.4.Inițiativele principalelor organisme europene și internaționale pentru incluziunea rromilor

În Raport se menționează trei inițiative europene importante:

Decada 2005-2015 a Incluziunii romilor Decada a fost lansată la conferința internațională organizată la Budapesta, între 30 iunie și 1 august 2003, intitulată ,,Romii într-o Europă lărgită. Să întrerupem ciclul sărăciei”. Programului, inițiat de Fundația pentru o Societate Deschisă, Banca Mondială și Uniunea Europeană, i s-au alăturat nouă țări din Europa Centrală și de Est ( Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia și Slovacia) cu scopul de a combate sărăcia în rândul romilor, excluderea și discriminarea.

Cele patru domenii prioritare ale Decadei sunt: șomajul, educația, sănătatea și b#%l!^+a?locuirea. Discriminarea și problemele de gen sunt teme care se regăsesc în toate cele patru domenii prioritare. Cum Planul Național de Acțiune este încă în curs de elaborare, nu există date privind implementarea sa. De asemenea, nu există date despre diferențele sau coordonarea dintre acțiunile incluse în Planul Național al Decadei și activitățile incluse în Strategia care a fost deja aprobată.

Planul de acțiune pentru îmbunătățirea situației romilor și sintilor din zona OSCE, 2006 ( numit în continuare Planul OSCE) oferă linii directoare celor 56 de guverne ale statelor părți la OSCE pentru dezvoltarea strategiilor de eliminare a efectelor discriminării romilor, populației Sinti și a altor grupuri conexe. Planul recomandă ca statele ,, să se asigure că legislațiile naționale conțin prevederi corespunzătoare care să interzică discriminarea și segregarea în sfera educațională și de asemenea, soluții eficiente în cazul încălcării acestor prevederi”.

În decembrie 2008, la Helsinki, Consiliul ministerial al OSCE a adoptat Decizia Nr. 6/08 privind Sporirea eforturilor OSCE pentru Implementarea Planului de Acțiune pentru îmbunătățirea situației romilor și a grupului Sinti din zona OSCE. ( Varianta în engleză a deciziei poate fi accesată la http://www.osce.org/documents/mcs/2008/12/35585_en.pdf).

Consiliul cere statelor participante să ofere acces egal la educație și să promoveze educația timpurie pentru copiii romi și sinti ca instrument pentru prevenirea excluziunii sociale și a marginalizării și pentru realizarea unei îmbunătățiri a situației acestor romilor și sintilor. Memorandumul comun pentru incluziune socială a fost elaborat în 2005 de către Guvernul român și de către Direcția Generală Ocuparea Forței Muncă și afaceri sociale a Comisiei Europene, în conformitate cu Parteneriatul pentru Aderare. Rolul memorandumului era de a pregăti participarea României, după aderare, la metoda deschisă de coordonare (OMC) în domeniul incluziunii sociale. Documentul abordează chestiunile de sărăcie și de excluziune socială, prezintă principalele măsuri politice luate de România prin transpunerea obiectivelor comune ale Uniunii Europene în politicile naționale și identifică metodele de bază pentru monitorizare și revizuire în viitor. Memorandumul face recomandarea să se îmbunătățească calitatea educației în comunitățile rome și menționează că ,,pe lângă rata ridicată de neparticipare în școli, se înregistrează o polarizare deosebită a calității educației oferite.  

CAPITOLUL IV

DEFICIENȚELE SISTEMULUI EDUCAȚIONAL ROMÂNESC DIN PERSPECTIVA INCLUZIUNII RROMILOR

4.1.Segregarea etnică în educație

În ciuda eforturilor instituționale, organizațiile neguvernamentale active în domeniu semnalează persistența unei serii de probleme în sistemul de învățământ din România, care îi afectează în mod direct pe elevii rromi. Una dintre cele mai grave probleme o reprezintă fenomenul segregării școlare a copiilor rromi în clase sau școlii distincte pe criteriul etniei, mai ales în comunitățile compacte de rromi. Acest fenomen, printre altele, conduce la o calitate extrem de scăzută a actului educațional care îi are drept subiecți pe elevii rromi și la

absenteism și abandon școlar. Fenomenul a fost semnalat de mai multe organizații neguvernamentale care desfãșurau proiecte în domeniul educației incluzive, iar în 2004 Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a emis o Notificare( Notificare nr. 29323/20.04.2004 ) care a fost comunicată tuturor unităților de învățământ din sistem și care recunoștea, pentru prima dată, existența segregării din sistemul de educație din România. Notificarea interzicea „constituirea grupelor în învățământul preșcolar, precum și a claselor I și a V-a, cuprinzând exclusiv sau preponderent elevii rromi. Acest tip de organizare a grupelor/claselor, indiferent de motivele invocate, constituie forme de segregare.

În 2004 MECT a elaborat și publicat o notificare prin care a condamnat segregarea și a lansat apelul către factorii centrali și locali privind elaborarea strategiilor de desegregare eficiente. Din cauza structurii administrative descentralizate , a lipsei legislației și a măsurilor de sancționare a unităților școlare în care se înregistrase fenomenul de segregare această notificare nu s-a pus în practică la nivelul inspectoratelor școlare. În 2006, Romani Criss, în raportul său către Comisia Europeană a observat exact aceste lucruri, și-a continuat activitatea de monitorizare a școlilor segregate în multe regiuni ale țării, iar în 2007, mobilizând alte câteva organizații și MECT a lansat un Memorandum privind colaborarea instituțională în lupta împotriva segregării. În urma acestor acțiuni în iulie 2007, a fost adoptată o ordonanță ministerială și a fost explicită în definirea segregării ca formă a discriminării care funcționează ca un obstacol în calea accesului copiilor de rromi la educația de calitate Ordinul nr. 1540 din 19.07.2007, prin care se interzicea constituirea deaclase I și a V-a segregate pe criteriul etniei copiilor.

La un an de la adoptarea Ordinului, în cadrul unei cercetări din 2008 (Surdu, L,2008) privind monitorizarea aplicării măsurilor împotriva segregării școlare în 90 de școlii din România, se arată că: în 67% din școlile monitorizate sunt prezente situații de segregare școlară a rromilor, fie segregare la nivelul școlii, fie la nivelul claselor; Ordinul MECT nu se aplică în 63% școlilor monitorizate și că acesta nu este cunoscut de personalul școlii, cadrele didactice, inclusiv directori de școală.

În privința dotărilor, dintre școlile segregate nu au încălzire centrală, nu au niciun laborator de specialitate, iar în dintre școlile segregate nu există cabinete medicale și în școlile segregate nu există bibliotecă școlară; fluctuația personalului ,este mare dintre cadrele didactice sunt necalificate și navetiste.

În școlile cu un procent mare de copii rromi de fapt, școlii segregate calitatea învățământului este mult mai proastă decât nivelul mediu al școlilor din România: repetenția și analfabetismul funcțional sunt semnificativ mai ridicate. Școlile segregate dispun de personal mai puțin calificat și de infrastructură mai slabă; adesea nu există o bibliotecă a școlii, nu sunt laboratoare, săli de sport iar materialele didactice lipsesc.

Se poate observa ușor că elevii rromi din școlile segregate se confruntã cu o acută lipsă de calitate în actul educațional o altă problemă majoră existentă în sistemul educațional românesc.

În ciuda rapoartelor organizațiilor neguvernamentale active în monitorizarea aplicării politicilor destinate incluziunii romilor, în care se semnalează nevoi de de segregare totală a sistemului de educație din România, noua Lege a Educației Naționale, adoptată în 2011, nu face referire la existența și combaterea fenomenului segregării școlare a rromilor în educație.

Studiul din 2011 al UNICEF-Romani Criss (Daniela Tarnovschi 2012) arată că segregarea școlară continuă să fie o problemă, care influențează în mod semnificativ abandonul școlar, fiind în mai mare măsură prezent în școlile în care ponderea elevilor rromi este de peste 50%.

În privinșa analfabetismului, 25% din populația romă de peste 16 ani au declarat că nu știu să scrie și să citească, iar femeile sunt cu 10% mai mult afectate de analfabetism decât bărbații, persoanele adulte, din mediul rural și din comunități segregate și compacte fiind printre cele mai afectate, potrivit cercetării (Proiectul EU-INCLUSIVE, 2011).

După ce s-a pus în aplicare legislația în ceea ce privește segregarea a început să se practice o formă de segregare „mascată” care nu putea fi sancționată legal. Aceasta se manifesta astfel copiii rromi erau înscriși la școli cu elevi majoritari români dar în momentul în care nu țineau pasul cu restul clasei erau transferați la școlii speciale. Astfel avea loc tot un proces de segregare pe motiv că aceștia ar suferi de retard mintal. Unii copii erau puși acolo fără să fie evaluați, alții erau puși cu evaluare, dar sistemul de evaluare era bizar.

În multe locuri, singura evaluare consta din întrebarea: “Părinții tăi au fost la școală specială?” Dacă răspunsul era da, copilul intra automat într-o școală specială. În alte locuri aplicau niște teste de inteligență care erau făcute de profesori de capul lor și care nu luau în considerare diverse diferențe culturale, chestiuni simple. De exemplu, noi creștem cu cărți în casă și ni se dau creioane colorate. Copiii rromi cresc de multe ori fără cărți în casă, iar creioanele nu sunt o distracție pentru ei. Faptul că un copil nu știe să țină un creion în mână la 5 ani nu înseamnă că are un IQ mai scăzut, înseamnă doar că a fost crescut altfel, din punctul meu de vedere. Din punctul de vedere al celor care făceau evaluările, de multe ori însemna că este retardat într-un fel sau altul.

Profesorii din școlile speciale recunoșteau de multe ori că nu li se pare că acești copii ar avea vreo dizabilitate. Unii profesori tineri și idealiști se specializau în școlii speciale pentru că voiau să lucreze cu romii.

4.2.Lipsa accesului elevilor romi la o educație de calitate

Ȋn unele locuri sunt școlii numai pentru romi, școlii care mergeau după o curiculă de școală normală și toată lumea știa că aceea este o școală proastă, că profesorul nu e neapărat cel mai bun, că administrația școlară nu investește atât de mult în dotarea ei și, teoretic, chiar dacă în acele locuri pot să meargă și majoritarii, nu mergea nimeni, pentru că este considerată o școală proastă. Mai mult, din acele școlii, copiii nu puteau fi transferați în școlile majoritarilor, ori pentru că nu reușesc să țină pasul, ori pentru că li se zicea în față: “Voi aveți școala voastrăʺ.

Din cauza inegalității de șanse a elevilor rromi în sistemul de învățământ din România,accesul lor este limitat la educație, în general, și mai ales la o educație de calitate. Dacă măsurile din ultimii 10 ani au contribuit într-o măsură sporită la cuprinderea unui număr din ce în ce mai mare a copiilor rromi de vârstă școlară în învățãmântul de masă, nu același lucru se întâmplă în cazul accesului la educația de calitate.

Subfinanțarea sistemului de educație din România face ca majoritatea cadrelor didactice calificate să refuze să lucreze în mediul rural sau în comunități izolate, ori în unități școlare cu pondere ridicată de elevii rromi.

Observațiile empirice ale practicienilor din domeniu și cercetări anterioare arată că clasele cu elevi preponderent rromi sunt percepute drept clase slabe, în care aceștia beneficiază de un accent pe disciplină și o calitate inferioară a actului educațional, în ceea ce privește conținutul și cantitatea educației.

Mecanismele de producere a inechităților sociale existente în școala româneascã, evidențiind deficitul de calitate a învățământului de care beneficiază copiii rromi. Printre numeroasele concluzii ale raportului, se desprind următoarele corelații de indicatori, care validează ipotezele:

*pe mãsurã ce crește ponderea copiilor rromi într-o școalã, descrește calitatea dotãrilor materiale ale acesteia, cum ar fi laboratoare, salã/teren de sport, biblioteci, calculatoare etc.;

*școlile cu pondere mare de elevii rromi dispun într-o mai micã mãsurã de cadre didactice calificate și de consilieri școlari încadrați, iar cadre didactice navetiste sunt în numãr mare ,se observã o fluctuație a cadrelor didactice în anul școlar;

*alarmant este numãrul mare de elevii nepromovați în anul școlar de etnie rromã, precum și faptul cã școlile nu dispun de strategii de prevenire și combatere a abandonului școlar;

*slaba atractivitate pentru cadrele didactice a școlilor cu elevi preponderent romi datorate slabelor dotãri ale acestor școlii;

CAPITOLUL V. DISCRIMINAREA COPIILOR RROMI

Romii sunt, fără îndoială, o minoritate cu statut particular, nu doar în România, ci la nivel European. De sute de ani, ei au fost situați din mai multe puncte de vedere la limita inferioară a societății și au constituit ținta constantă a unor prejudecăți și obiectul unor puternice stereotipuri negative. Mai mult, romii au reprezentat, și reprezintă chiar în prezent în multe țări, inclusiv la noi, imaginea tipică a diferenței culturale. În decursul istoriei, diferite state europene, între care și România, au elaborat și pus în practică politici de excludere, de reprimare sau chiar de anihilare a romilor, ca identitate culturală, ca grup etnic sau ca mod de viață. Din aceste motive, cazul romilor este o excelentă ilustrare a teoriei psihosociologice a țapului ispășitor. Conform acestei teorii, în special în perioadele de criză, frustrarea acumulată de grupul majoritar este transformată în agresivitate față de un grup minoritar care este făcut responsabil de dificultățile pe care le traversează ansamblul societății. În cazul romilor avem de-a face cu atitudini negative și comportamente discriminatorii de factură rasistă. Existența rasismului la adresa romilor în societatea românească a fost puternic negată până recent dar este tot mai deschis recunoscută public. Această tendință de negare este de înțeles întrucât ea vine în contradicție cu o caracteristică importantă a auto-stereotipului românilor ca popor tolerant și deschis. 

În România, familiile rrome sunt încă dezavantajate din punct de vedere al accesului la serviciile de îngrijire, educație și protecție a copiilor de vârste mici. Familiile rrome au fost afectate în mod disproporționat de tranziția economică și, în consecință, riscul de excludere este mai ridicat pentru copii rromi. Pe lângă aceste fenomene, ramificațiile discriminării și stigmatizării comunităților rome sunt vizibile în domeniul social, politic și economic. Probleme precum nivelul scăzut de educație oficială, analfabetismul, lipsa de calificare, șomajul, condițiile precare de sănătate și sărăcia continuă să afecteze majoritatea populației rrome.

Discriminarea nu este altceva decât încălcarea dreptului la egalitate, iar acest drept este încălcat de cele mai multe ori în școlii. Discriminarea se bazează pe o prejudecată, care nu este altceva decât o idee preconcepută, greșită, pe care și-a făcut-o un om despre altcineva.

Discriminarea este acțiunea prin care o persoană este tratată nedrept din cauza unor atitudini bazate pe prejudecăți. Prejudecata este credința, în timp ce discriminarea este acțiunea (prejudecata manifestată).

Discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. ( Ordonanța nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare).

Discriminarea este o formă de manifastare de inegalități care împiedică indivizi sau grupuri din societate să exercite drepturi și libertăți fundamentale și să se bucure de aceleași oportunități.

Discriminarea în școală

Educația  reprezintă  baza  emancipării  individuale  și  are  un  impact  major  asupra  dezvoltării  întregii  noastre  societăți.  De aceea,  asigurarea  șanselor  egale  la  educație  de calitate  pentru  toți  are  o  importanță  majoră. Atitudinii celorlalși copii, a unor profesori sau de faptul că, în ceea ce privește cultura proprie, aceasta este predominant orală și bazată pe tradiții.

De multe ori, oamenii se feresc de copiii de etnie romă, ori de frică, ori din cauza faptului că

nu doresc să-și asume responsabilitatea integrării lor în societate. Acest tip de discriminare duce, de multe ori, la izolare și stigmatizare. Etichetările arbitrare sunt dăunătoare în mod special pentru personalitatea copiilor și pentru dezvoltarea lor ca membri unanim acceptați ai societăților în care vor să se integreze. Apariția stereotipurilor (etichetelor) se bazează pe faptul că diferențele sunt supraevaluate, iar asemanările subevaluate.

Situația copiilor rromi este una critică, majoritatea aparținând unor familii extrem de sărace. Mulți dintre ei abandonează școala datorită lipsurilor materiale, iar cei care continuă sunt deseori discriminați față de colegii lor: puși în ultimele bănci ale clasei, tratați cu indiferență, sau, mai rău câteodată, agresați verbal de către copii sau profesori. Educarea adulților (cadrelor didactice) și a copiilor în spiritul toleranței și nediscriminării constituie o prioritate dacă dorim schimbarea mentalităților.

Un copil, la școală, poate fi exclus din anumite activități pentru că este de altă religie, culoare sau de altă etnie. Principalele motive pentru care, în ziua de azi, a crescut discriminarea în rândul elevilor sunt mai multe, dar cea mai des întâlnită situație este aceea când cineva cu handicap este exclus din anumite activități, nu-și poate exprima liber opiniile sau este exclus din anumite cercuri de prieteni.

În ciuda faptului că există o lege care le garantează educația în condiții normale, b#%l!^+a?aceștia au locuri limitate atât în învățământul liceal , cât și în învățământul superior, deci li se neagă șansele educaționale. Discriminați și nedreptățiți, mulți copii de etnie romă abia termină 8 clase, ceea ce duce la imposibilitatea găsirii unui loc de muncă și implicit, la imposibilitatea de a duce o viață normală.

Din punct de vedere material, mult mai frecvent, școlile în care învață copii rromi în comparative cu școlile cu copii proveniți din populația majoritară sunt mai vechi, nu sunt alimentate cu apă, nu au toalete, electricitate, sunt supraîncărcate în termini de spațiu / elevii, nu au facilitate (ex. Săli se sport sau laboratoare, biblioteci, computere etc.) și au mobile și materiale învechite.

Contrar « credințelor populare », există și copii rromi care vor să termine o școală, să-și găsească un loc de muncă, să-și întemeieze o familie și să ducă o viață cât de cât normală, fără a comite nici un fel de infracțiune.

În cazul romilor, unitățile de învățământ exclusiv pentru romi sunt defnite ca fiind unități segregate, care realmente oferă o educație de o calitate mai scăzută. Însă potrivit consensului oficial curent – împărtășit de romi și de ne-romi – școlile / clasele unde elevii studiază în romani (de exemplu, limba și istoria romilor, și, rareori, și alte discipline) nu sunt considerate ca unități segregate.

În cazul romilor acest act este perceput ca “dis-criminare pozitivă”. modalitate de a contrabalansa discriminarea negativă  și reprezintă ușoară favorizare a unui grup aflat în dificultate pentru a recupera mai rapid anumite tipuri de decalaj. Astfel de măsuri sunt adesea percepute nu ca o măsură temporară, care vizează reducerea și eliminarea, în cele din urmă, a inegalităților structurale dintre romi și ne-romi. Mai degrabă sunt văzute ca o intervenție făcută în numele majorității române “tolerante”, că este “frumos și bine” să îi lași pe romi să ajungă astfel la universități, căci “altfel nu ar fi capabili”.

Segregarea forma gravă de discriminare 

În cazul romilor segregarea este mecanismul prin care un procent mare de elevii rromi sunt artificial direcționați către anumite școlii, și din care rezultă clase sau școlii separate numai pentru rromi. În astfel de unități de învățământ calitatea educației lasă foarte mult de dorit. De asemenea, în multe cazuri copiii rromi sunt ghidați către “învățământul special” pentru copii “problematici”, sau elevii cu dizabilități ori deficiențe de învățare. Un raport de evaluare a proiectului Phare (Andruszkiewicz Phare, 2006), citează numeroase practici care au condus la segregare, inclusiv:

– direcționarea deliberată a copiilor rromi în anumite școlii aflate în cartierele de romi sau în proximitatea acestora;

– decizia directorilor de școli conform căreia copiii romi trebuie să frecventeze numai școala “lor” (special destinată romilor);

– plasarea deliberată a elevilor romi în clase separate din cadrul școlilor mixte, fundamentată prin refuzul părinților ne-romi de a-și amesteca copiii cu copii romi;

– separarea “bine-intenționată” practicată de directorii de școli care se gândesc că familiile de romi tradiționali ar prefera ca copiii lor să doar între ei, să nu fie periclitați de majoritari și să nu se asimileze;

– separarea “neintenționată”, ce se întâmplă în cazul copiilor care se înscriu târziu la școală și sunt grupați într-o singură clasă, sau când elevii grupați în clase nu-mai pentru romi sunt la nivel primar sunt grupați la fel și în ciclul gimnazial.

Ca urmare a segregării, școlile primare în care copiii rromi și/sau cei cu nevoi speciale formează majoritatea sunt de obicei de proastă calitate: calificările profesionale ale cadrelor didactice și condițiile în care funcționează sunt în general necorespunzătoare. Mulți copii rromi abandonează școala sau ajung la „școlii speciale“ din diferite motive, uneori cauza este doar sărăcia. Aceste școlii oferă o calitate mai joasă a nivelului educațional și elevii progresează mai încet, astfel rămân în urma elevilor din celelalte școlii. Se poate crea un sistem de segregare școlară în care în unele școli sunt frecventate de foarte mulți copii romi. În aceste școlii în mod voit sau incoștient se crează clase separate pentru copii romi sau clase frecventate în majoritate de copii romi. În aceste clase segregate în general nivelul predării materiilor este mai scăzut decât în alte clase. Acest fapt se datorează mai multor factori printre care nepregătirea cadrelor didactice pentru a preda într-o asemenea clasă, nemotivarea cadrelor didactice și altele.

Se observa o lipsă clară a serviciilor de educație preșcolară, accesul greu, lipsa sprijinului financiar și intelectual din partea familiilor și adesea prejudecățile despre copiii romi din sistemul de educație.

Toate aceste probleme mai sus menționate împiedică realizarea în întregime a drepturilor copiilor rromi din România. Ceea ce este important este să putem trece peste anumite idei preconcepute și să-i putem accepta pe acești copii rromi ca făcând parte din societatea noastră, deoarece și ei au drepturi egale în ceea ce privește accesul la educație.

Integrarea populației rome continuă la vârsta școlii, o școală căreia îi revine ca misiune promovarea printre profesorii și elevii celorlalte naționalități, valorile și cultura elevilor etnici. Trebuie încurajată dorința rromilor de integrare și accentuat că integrarea nu înseamnă pierderea culturii tradiționale. Teama etniei rrome de diversitatea culturală ar trebui să fie b#%l!^+a?înlocuită de interesul mutual și de deschiderea către schimbul de experiențe cu ceilalți.

Înțelegerea mutuală va reduce riscul discriminării și va contribui la crearea de condiții mai bune de învățătură pentru copiii rromi. Condițiile mai bune de învățare vor stimula încrederea de sine a elevilor și vor contribui la reducerea abandonului școlar – o problemă extrem de frecventă între romi.

Discriminare în sănătate

Romii au o stare a sănătății foarte proastă, cauzată de sărăcie, de condițiile sanitare precare și de lipsa infrastructurilor de bază în comunitățile de rromi, numărul mic de centre medicale în zonele locuite de romi și/sau distanță mare până la cel mai apropiat centru, de lipsa documentelor de identitate și de marginalizarea și discriminarea în ceea ce privește accesul la serviciile medicale. Personalului medical care nu întotdeauna acordă suficientă atenție copiilor rromi care au nevoie de îngrijire, alături de necunoașterea de către familie a riscurilor îmbolnăvirilor și măsurilor de prevenție.

Mortalitatea infantilă la rromi este de trei sau de patru ori mai ridicată decât media națională. Copiii din gospodăriile rome sunt subnutriți, izolați și înfometați. La mulți din copiii romi nu li se administrează vaccinurile prevăzute de Planul Național de Imunizare, deși acestea sunt obligatorii și gratuite. Copiii care trăiesc în ghetouri izolate și în zone rurale sunt cei mai expuși, deoarece aceștia nu sunt vaccinați împotriva niciunei bolii.

CAPITOLUL VI

SOLUȚII PRIVIND STIMULAREA PARTICIPĂRII LA EDUCAȚIE A COPIILOR DE RROMII.

Nevoia unor strategii de îmbunătățire a situației romilor care să formuleze principiile directoare și care să aibă direcții de acțiune concertate (administrație, servicii sociale, dezvoltare comunitară, justiție, comunicare și participare civică etc.) este un fapt incontestabil. Începând cu anul 2001 acest document există iar opțiunile mari de intervenție au fost explicitate. Este momentul ca asistența să atingă resorturile mai puțin vizibile, la nivelul comunității, prin care barierele actuale în promovarea identității acestei minorități să fie îndepărtate. Acest lucru trebuie să se realizeze și în domeniul educației, un posibil punct de plecare în spargerea cercului vicios sărăcie-excludere-pierderea identității. Ea reprezintă unul din atuurile importante pe termen lung pentru managementul comunităților multi-etnice și pentru combaterea deopotrivă a marginalizării culturale și a celei socio-economice.

Soluțiilor posibile privind stimularea participării la educație a copiilor sunt direcții de acțiune, în asigurarea unei reale egalități de șanse a copiilor romi cu ceilalți copii, precum și a celor privind promovarea educației interculturale, în general.

Stimularea participării copiilor rromi la educația , în special a scolarilor micii ,în

vederea prevenirii dificultăților de adaptare școlară, inclusiv a celor generate de necunoașterea limbii române și redimensionarea rețelei de învățământ astfel încât să se asigure accesul fiecărui copil din comunitățile rome la acest nivel de educație prin:

*Creșterea gradului de cuprindere a copiilor rromi de vârstă preșcolară la școală grupa pregătitoare clasa 0;

*Diminuarea dificultăților de adaptare la mediul școlar, în special a celor de comunicare în limba română;

*Schimbări pozitive în atitudinea părinților romi față de participarea la educația școlară a copiilor;

*Schimbări pozitive în atitudinile și comportamentul copiilor pentru prevenirea dificultăților de adaptare școlară;

*Asigurarea transportului copiilor la unitățile de învățământ școlare din localitățile învecinate;

*Dotarea unităților de învățământ școlar în conformitate cu standardele MEC pentru clasa 0.

Stimularea participării la educația de bază a copiilor romi, în special a celor proveniți

din mediile socio-familiale cele mai defavorizate, prin programe special destinate ce urmăresc:

*Diminuarea dificultăților de adaptare la mediul școlar, în special a celor de comunicare în limba română;

*Creșterea gradului de cuprindere a copiilor romi de vârstă școlară în învățământul obligatoriu;

*Reducerea cazurilor de abandon, neșcolarizare și a celor de orientare nefundamentată către învățământul special/ învățământul de masă.

Dezvoltarea unor forme alternative de organizare a educației de bază pentru copiii

romi aflați în situații speciale (rezidenți în zone izolate, a celor care au abandonat sau nu au frecventat niciodată școala, a celor provenind din familii migrante, a celor cu risc de eșec școlar) prin :

*Asigurarea condițiilor de acces spre școală prin dezvoltarea rețelei de transport școlar;

*Ameliorarea calității infrastructurii și a dotărilor la nivelul unităților de învățământ cuprinse în rețeaua actuală;

*Asigurarea infrastructurii, a resurselor materiale și umane, elaborarea curriculum-ului în vederea dezvoltării formelor alternative de educație:

modelul “profesorilor itineranți” pentru școlarizarea copiilor rezidenți în zone izolate

sau a celor provenind din familii nomale;

forme de învățământ obligatoriu cu frecvență redusă, în regim comasat sau intensiv

pentru copiii rromi care, din motive obiective, nu pot urma învățământul de zi;

forme de învățământ de recuperare pentru copiii neșcolarizați sau pentru cei care au

abandonat școala și doresc să se integreze/reintegreze în sistemul formal de educație;

sistemul de învățământ deschis și la distanță pentru învățământul post-obligatoriu,

destinat copiii rromi rezidenți în zone izolate.

Stimularea participării tinerilor romi la nivelurile superioare de educație prin:

*Acordarea de burse de studiu tinerilor romi cu rezultate deosebite la învățătură care doresc să-și continue studiile în școli profesionale, licee, colegii și universități;

*Acordarea de locuri subvenționate în învățământul superior pentru tinerii romi, în special în domeniile: sănătate, asistență socială, administrație publică etc.

Diversificarea rețelei de învățământ post-obligatoriu în vederea extinderii

posibilităților de acces a tinerilor romi la aceste niveluri de educație prin:

*Ameliorarea rețelei unităților de învățământ post-obligatoriu din mediul rural și a dotărilor corespunzătoare

*Înființarea de specializări pentru învățământul de ucenici și cel profesional special destinate tinerilor romi, care să valorifice meșteșugurile tradiționale ale etniei rome;

*Dezvoltarea unor forme de învățământ vocațional (secții în cadrul liceelor de muzică și coregrafie, școli populare de arte etc.) care să valorifice elemente ale culturii și tradițiilor etniei rome.

Creșterea numărului cadrelor didactice calificate de etnie romă prin:

*Inițierea unui program special de susținere financiară destinat etnicilor romi care frecventează învățământul pedagogic;

*Acordarea, în continuare, de locuri subvenționate pentru etnicii romi în cadrul instituțiilor de învățământ cu profil pedagogic, cu condiția ca după absolvire să-și desfășoare activitatea în școlii cu populație de etnie romă;

*Dezvoltarea de programe de formare special destinate cadrelor didactice necalificate de etnie romă.

Asigurarea necesarului de personal didactic calificat pentru predarea limbii romani în

unitățile de învățământ preuniversitar, din comunitățile care solicită aceasta prin:

*Asigurarea condițiilor pentru studierea limbii materne, în comunitățile care solicită aceasta;

*Dezvoltarea de programe de formare special destinate cadrelor didactice necalificate de etnie romă;

*Inițierea unui program special de susținere financiară destinat etnicilor romi care frecventează instituțiile corespunzătoare de învățământ ;

*Ameliorarea deficitului de personal didactic calificat pentru predarea limbii romani.

Atragerea de personal didactic calificat în mediul rural, din rândul etnicilor romi sau al

populației majoritare, și reducerea fenomenelor de fluctuație și navetism prin:

*Acordarea de facilități cadrelor didactice calificate care se stabilesc în mediul rural și îndeosebi în zonele cele mai defavorizate și izolate și/sau respectarea celor deja prevăzute în reglementările legislative;

*Acordarea de facilități cadrelor didactice calificate care se stabilesc în mediul rural și îndeosebi în zonele cele mai defavorizate și izolate și/sau respectarea celor deja prevăzute în reglementările legislative;

Creșterea gradului de conștientizare de către cadrele didactice a problemelor vizând

participarea școlară, amploarea fenomenelor de neșcolarizare și abandon și implicarea lor în activități concrete de ameliorare prin:

*Încadrarea unităților de învățământ cu consilieri școlari sau perfecționarea unui cadru didactic din fiecare școală în probleme de consiliere a elevilor aflați în situație de risc de eșec școlar și a familiilor acestora;

*Includerea în proiectul de dezvoltare instituțională a școlilor a unui capitol special de activități de prevenție și ameliorare a participării școlare a elevilor;

Stimularea cadrelor didactice din școlile situate în comunități rome pentru implicarea

în activități de educație a adulților și educație comunitară asfel se pot:

*Derularea unor acțiuni de conștientizare a cadrelor didactice privind importanța educației adulților și educației comunitare din perspectiva școlii;

*Includerea în cadrul programelor de educație inițială și continuă a unor module privind b#%l!^+a?dezvoltarea competențelor de educație a adulților și educație comunitară și a abilităților de comunicare și cooperare cu alți actori și instituții cu rol educativ din cadrul comunității (familie, Biserică, autorități locale, asociații și organizații);

Valorificarea culturii, istoriei și tradițiilor etniei rome în curriculum-ul la decizia școlii

din unitățile de învățământ cu populație roma prin:

*Introducerea în CDS a unor discipline opționale centrate pe elemente socio-culturale specifice culturii rome (istorie, artă, tradiții și obiceiuri etc.) ;

*Implementarea unor pachete opționale de pre-profesionalizare cuprinse în ciclul de observare și orientare din învățământul obligatoriu (clasele VII-IX), centrate pe meșteșuguri tradiționale rome sau alte meserii cu specific local, prin consultarea părinților și a comunității.

Dezvoltarea ofertei de activități extrașcolare cu specific intercultural sau special

destinate elevilor de etnie romă:

*Dezvoltarea de programe (serbări, excursii, tabere, sărbătorirea unor evenimente importante

din istoria și cultura etniei rome, activități de întrajutorare în comunitate etc.) în comun cu elevi aparținând diferitelor etnii;

*Organizarea de activități extrașcolare special destinate copiilor de etnie romă (tabere naționale, excursii etc.), care să promoveze specificul cultural al etniei rome;

*Organizarea de activități extrașcolare care să promoveze dreptul la educație și importanța acesteia, atât pentru fete cât și pentru băieți.

Stimularea dezvoltării atitudinilor pozitive ale adulților romi față de școală și

conștientizarea rolului și importanței educației prin:

*Organizarea unor activități de informare și conștientizare a adulților romi privind importanța educației pentru dezvoltarea copiilor, pentru băieți și fete deopotrivă;

*Dezvoltarea unor module de formare a formatorilor în vederea utilizării metodologiilor de educație a adulților;

*Organizarea de întâlniri comune părinți – profesori sau specialiști în diverse domenii, pe teme privind problematica dezvoltării psiho-individuale a copilului, orientare și consiliere școlară, oportunități de continuare a studiilor, dreptul la educație și importanța acesteia pentru dezvoltarea personală, atât a fetelor, cât și a băieților etc;

*Dezvoltarea la nivelul școlii a unor programe de educație comunitară în scopul revitalizării tradițiilor culturale specifice etniei romilor și a spiritului comunitar, al promovării atitudinilor de acceptare și respect reciproc și a interculturalității.

Stimularea participării părinților romi la activitățile școlii și utilizarea acestora ca

resursă în activitățile educative prin:

*Implicarea curentă și activă a părinților romi în structurile decizionale ale școlilor cu elevi aparținând acestei etnii (consilii de administrație, comitete de părinți etc;

*Organizarea unor activități care să asigure vizibilitatea școlii în comunitate și conștientizarea importanței educației:

-sărbătorirea unor evenimente cu semnificație pentru școală și pentru comunitate

-sondarea opiniei părinților față de activitatea școlii

-implicarea părinților, pe bază de voluntariat, în activități educaționale: participarea la activități didactice, programe de mentorizare pentru copii, predarea scrisului și cititului pentru adulți

-implicarea părinților în activitãți care promovează elemente specifice culturii roma și în activități cu caracter intercultural (serbări, spectacole de muzică, teatru, dans etc.)

Îmbunătățirea comunicării și cooperării între școală și autoritățile locale în vederea

promovării unor programe destinate copiilor și tinerilor aparținând etniei rome.

*Dezvoltarea de către școală în parteneriat cu autoritățile locale a unor programe educaționale la nivel comunitar:

-Organizarea de întâlniri regulate ale școlii cu reprezentanți ai autorităților locale

-Identificarea partenerilor instituționali și a responsabilităților acestora

-Implicarea organizațiile de romi (asociații de părinți, organizații non-guvernamentale etc.) în programele desfășurate și în elaborarea strategiilor ameliorative la nivel local

Dezvoltarea unor strategii manageriale de cointeresare a agenților economici în

programe de cooperare cu unitățile de învățământ prin:

*Dezvoltarea capacităților manageriale ale conducătorilor unităților școlare cu populație roma (atragere de fonduri, elaborare și management de proiect etc.)

*Atragerea agenților economici la realizarea unor activități extracurriculare, la cele de tip social și la serviciile comunitare ale școlii.

Implicarea unităților școlare în crearea și funcționarea Centrelor de resurse

comunitare pentru populația roma și creșterea rolului educației în dezvoltarea comunitară:

*Organizarea unor Centre de resurse comunitare pentru populația roma (la nivelul unităților școlare sau centre separate) și utilizarea celor existente, constituindu-se o rețea locală activă cu rol de identificare a nevoilor locale de educație și de implicare în proiectele de dezvoltare școlară prin:

îmbunătățirea cooperării între instituțiile responsabile pentru dezvoltarea locală și pentru b#%l!^+a?implementarea proiectelor educaționale pentru minorități;

organizarea de activități educaționale pentru părinții romi (educație civică, sanitară, consiliere și orientare profesională, mentoriat etc.);

atragerea mediatorilor comunitari (școlari, sociali și medicali), cu responsabilități în ameliorarea relației școlii cu comunitatea;

facilitarea accesului școlilor la programe de finanțare din domeniul educației.

Monitorizare fenomenelor de abandon școlar și neșcolarizare a copiilor romi și

evoluția fenomenelor de abandon și neșcolarizare în rândul copiilor rromi prin :

coordonarea activității de colectare a informațiilor referitoare la situațiile de abandon și neșcolarizare;

verificarea modalităților de monitorizare a cazurilor de abandon și neșcolarizare la nivel local;

elaborarea unui raport la sfârșitul fiecărui an școlar, care să prezinte dimensiunea fenomenelor, evoluția lor și programele inițiate de Inspectoratele și unitățile școlare în vederea ameliorării participării la educație.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

Albert-Lorincz, E. Carcea- Prevenirea și combaterea abandonului, Ed. Cermi, Iași,1998

Bădescu , – Barometrului Incluziunii Romilor, 2007

Dumitrana, M., – Eșecul școlar și cauzele sale, Tribuna învățământului nr.5,1995

Dumitrana, M.,- Succesul și Insuccesul școlar, Revista de pedagogie, nr 12, 1991

Fleck & Rughiniș – studiul „Vino mai aproape”, p.209, 2008

Ionescu ,Maria – Oficiul național pentru rromi, 2002

Nicolescu, Ioana – Abandonul școlar la copii rromi, 2013

Sarău, Gheorghe- Istoria educației pentru romi, Ministrerul Educației, Cercetării și inovației, Biroul Secretarului de Stat, 2010

Surdu, L., -Monitorizarea aplicãrii mãsurilor împotriva segregãrii școlare în România, București,MarLink, 2008.

Daniela Tarnovschi (coord.), 2012, EU INCLUSIVE – transfer de date și experiențe privind integrarea pe piața muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia și Spania, Situația romilor în România, 2011. Între incluziune socialã și migrație. Raport de țarã – România, Fundația Soros România.

Reviste și articole

Panel 05. Roma Resistance in the Context of Development and Policy Interventions –Family migration -Fleck & Rughiniș 2008 p.209

ICCV – Țiganii. Între ignorare și îngrijorare, 1992, 1998

Copiii rromi din România”, Salvați Copiii – UNICEF, 1999

Education at a glanse. OECD Indicators, 2000.

Education Fund and UNICEF, p.42,2014

Determinanții socio-familiali au fost investigați prin analiza secundară a bazei de date ISE elaborată cu prilejul unei cercetări asupra cauzelor abandonului școlar în învățământul obligatoriu. Vezi capitolul referitor la metodologia cercetării.2011

Buletin rom sinteză ruginis

Cercetare cauzele abandonului școlar, ISE,2011

Studiu UNICEF și Romani CRISS, 2011

Ministerului EducațieiInformații furnizate de conf. dr. Gheorghe Sarãu, consilier pentru limba romani și romi în Direcția Generalã Învãțãmânt în Limbile Minoritãților și Relația cu Parlamentul, din cadrul Ministerului Educației, Cercetãrii, Tineretului și Sportului; profesorul Sarãu, autor și coautor de numeroase manuale, dicționare, cursuri de limba romani, este considerat promotorul standardizãrii și promovãrii limbii romani în sistemul de educație din România

Programul PHARE 2002 – 2004

Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) în exercițiul de programare 2007 – 2013

Analiza impactului acțiunii afirmative pentru romii din licee, școli profesionale și universități Gallup și Fondul pentru Educația Romilor, 2009

Fapt semnalat și de Rughinis, C. și Duminicã G., în cap V.4, din Raportul Riscuri și

inechitãți sociale în România, 2009, elaborat de Comisia Prezidențialã pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice.Notificare nr. 29323/20.04.2004 privind interzicerea segregãrii romilor, disponibilã la adresa: http://www.edu.ro/index.php/articles/3449

Handbook of ECD Experiences, Innovations, and Lessons from CEE/CIS, disponibilã la adresa www.issa.nl

Raportul Național RECI http://hudoc.ecri.coe.int/ecri/document.asp?item=1

Proiectul EU-INCLUSIVE, 2011

http://www.osce.org/documents/mcs/2008/12/35585_en.pdf).

Legii

Ordonanța nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare

H.G. nr. 721/ 14 mai 20 04 (codul COR 224010 – profil ocupațional: Mediator școlar nivel mediu)

Ordinul nr. 1540 din 19.07.2007

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

Albert-Lorincz, E. Carcea- Prevenirea și combaterea abandonului, Ed. Cermi, Iași,1998

Bădescu , – Barometrului Incluziunii Romilor, 2007

Dumitrana, M., – Eșecul școlar și cauzele sale, Tribuna învățământului nr.5,1995

Dumitrana, M.,- Succesul și Insuccesul școlar, Revista de pedagogie, nr 12, 1991

Fleck & Rughiniș – studiul „Vino mai aproape”, p.209, 2008

Ionescu ,Maria – Oficiul național pentru rromi, 2002

Nicolescu, Ioana – Abandonul școlar la copii rromi, 2013

Sarău, Gheorghe- Istoria educației pentru romi, Ministrerul Educației, Cercetării și inovației, Biroul Secretarului de Stat, 2010

Surdu, L., -Monitorizarea aplicãrii mãsurilor împotriva segregãrii școlare în România, București,MarLink, 2008.

Daniela Tarnovschi (coord.), 2012, EU INCLUSIVE – transfer de date și experiențe privind integrarea pe piața muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia și Spania, Situația romilor în România, 2011. Între incluziune socialã și migrație. Raport de țarã – România, Fundația Soros România.

Reviste și articole

Panel 05. Roma Resistance in the Context of Development and Policy Interventions –Family migration -Fleck & Rughiniș 2008 p.209

ICCV – Țiganii. Între ignorare și îngrijorare, 1992, 1998

Copiii rromi din România”, Salvați Copiii – UNICEF, 1999

Education at a glanse. OECD Indicators, 2000.

Education Fund and UNICEF, p.42,2014

Determinanții socio-familiali au fost investigați prin analiza secundară a bazei de date ISE elaborată cu prilejul unei cercetări asupra cauzelor abandonului școlar în învățământul obligatoriu. Vezi capitolul referitor la metodologia cercetării.2011

Buletin rom sinteză ruginis

Cercetare cauzele abandonului școlar, ISE,2011

Studiu UNICEF și Romani CRISS, 2011

Ministerului EducațieiInformații furnizate de conf. dr. Gheorghe Sarãu, consilier pentru limba romani și romi în Direcția Generalã Învãțãmânt în Limbile Minoritãților și Relația cu Parlamentul, din cadrul Ministerului Educației, Cercetãrii, Tineretului și Sportului; profesorul Sarãu, autor și coautor de numeroase manuale, dicționare, cursuri de limba romani, este considerat promotorul standardizãrii și promovãrii limbii romani în sistemul de educație din România

Programul PHARE 2002 – 2004

Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) în exercițiul de programare 2007 – 2013

Analiza impactului acțiunii afirmative pentru romii din licee, școli profesionale și universități Gallup și Fondul pentru Educația Romilor, 2009

Fapt semnalat și de Rughinis, C. și Duminicã G., în cap V.4, din Raportul Riscuri și

inechitãți sociale în România, 2009, elaborat de Comisia Prezidențialã pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice.Notificare nr. 29323/20.04.2004 privind interzicerea segregãrii romilor, disponibilã la adresa: http://www.edu.ro/index.php/articles/3449

Handbook of ECD Experiences, Innovations, and Lessons from CEE/CIS, disponibilã la adresa www.issa.nl

Raportul Național RECI http://hudoc.ecri.coe.int/ecri/document.asp?item=1

Proiectul EU-INCLUSIVE, 2011

http://www.osce.org/documents/mcs/2008/12/35585_en.pdf).

Legii

Ordonanța nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare

H.G. nr. 721/ 14 mai 20 04 (codul COR 224010 – profil ocupațional: Mediator școlar nivel mediu)

Ordinul nr. 1540 din 19.07.2007

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?