Educatia, Calitatea Si Formarea Profesionaladoc

=== Educatia, calitatea si formarea profesionala ===

5. Educația, calitatea și formarea profesională

5.1. Nivelul de educație al populației

La nivel național, din punct de vedere al nivelului de educație, pentru persoanele de peste 20 de ani, procentul celor care au absolvit cel puțin liceul este de aproape 47%. Acest procent este identic atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

În schimb, se constată o diferență enormă între procentul persoanelor care au absolvit cel puțin liceul și locuiesc în mediul urban, față de cele care locuiesc în mediul rural. Diferența este redată în figura 5.1.

Astfel, în mediul urban locuiesc 63% persoane care au absolvit cel puțin liceul, față de numai 27% persoane care locuiesc în mediul rural. În acest fel, 73% din populația care trăiește în mediul rural are cel mult școala profesională sau gimnaziul absolvite.

La nivelul anului 2011, resursele de muncă din România (populația în vârsta de 15-64 de ani) au fost de 13,68 milioane persoane, reprezentând 68% din populația țării.

Sursa: reprezentare proprie pe baza datelor publicate pe site-ul INS

Fig. 5.1. Nivelul de educație pe medii

Aceste informații relevă faptul că factorii demografici reprezintă o componentă esențială a viziunii de perspectivă a dezvoltării durabile a României.

În spațiul rural, în urma prelucrării datelor statistice referitoare la nivelul de educație al populației în vârstă de peste 20 de ani, informațiile pot fi sintetizate în tabelul următor.

Tabelul 5.1. Nivelul de educație al populației din zona rurală în vârstă de peste 20 de ani

Sursa: reprezentare proprie pe baza datelor publicate pe site-ul INS

Este interesant de urmărit și situația persoanelor înscrise în sistemul de educație (începând cu învățământul primar și până la studiile postuniversitare). Astfel, această situație, la nivel mondial este redată de figura 5.2.

Sursa: reprezentare proprie pe baza datelor publicate pe site-ul EUROSTAT, 2016

Fig. 5.2. Variația procentuală a persoanelor înscrise în sistemul de educație,

în 2012 în comparație cu 2007 (%)

Se observă o mare scădere a numărului populației înscrise în sistemul de educație, mai ales, pentru țările foste comuniste (Letonia, Lituania, România, Polonia, Slovacia, Estonia, Bulgaria, Ungaria, Slovenia). O creștere a numărului persoanelor înscrise în sistemul de educație se observă la: Luxemburg, Danemarca, Olanda, Spania.

De asemenea, alte state nemembre al UE au înregistrat creșteri: Turcia, Islanda, Elveția, Norvegia.

Pe lângă participarea la sistemul de educație (de la învățământul primar și până la studiile postuniversitare), sunt importante și informațiile referitoare la învățarea pe parcursul întregii vieți. Astfel, pentru persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, care au participat la programe de educație și formare profesională, în anul 2014, situația este redată în figura 5.3.

Sursa: reprezentare proprie pe baza datelor publicate pe site-ul EUROSTAT, 2016

Fig. 5.3. Participarea persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani la programe de educație și formare profesională, în anul 2014 (%)

Fiecare stat adoptă anumite măsuri de intervenție în legislația referitoare la educația adulților. Aceste acțiuni au rezultate mai mult sau mai puțin semnificative. Figura 5.4 prezintă variația procentuală de participare a adulților la programele de educație și formare profesională, în anul 2014 față de anul 2006.

Sursa: reprezentare proprie pe baza datelor publicate pe site-ul EUROSTAT, 2016

Fig. 5.4. Variația participării adulților la programele de educație și formare profesională, în anul 2014 față de anul 2006 (%)

Din datele prezentate, se constată că, în anul 2014, în Franța, în Portugalia și în Turcia, numărul persoanelor care au participat la programe de educație și formare profesională s-a dublat față de cel din anul 2006.

Rezultatele recensământului din anul 2011 arată că persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani reprezintă 68% din populația României. Repartiția pe genuri prezintă un procent egal de femei și bărbați (34%). Din punct de vedere al repartiției pe medii, în mediul urban trăiesc 39%, iar în mediul rural aproximativ 29% din populația cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani.

Referitor la nivelul de educație al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani, procentele în funcție de nivelul de instituției de învățământ absolvite este redat în tabelul următor.

Tabelul 5.2. Nivelul de educație al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani

Sursa: reprezentare proprie pe baza datelor publicate pe site-ul INS

Se constată că în mediul urban, aproximativ 65% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani au cel puțin studii liceale, respectiv superioare absolvite.

Pentru mediul rural acest procent este de doar 31% (jumătate față de mediul urban). De asemenea, în mediul rural aproximativ 69% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani au absolvit cel mult școala profesională.

Sursa: reprezentare proprie pe baza datelor publicate pe site-ul INS

Fig. 5.5. Nivelul de educație al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani

La nivel național, 48% din persoanele de sex masculin au cel puțin studii liceale, respectiv superioare absolvite. De asemenea, pentru persoanele de sex feminin acest procent este de 53%.

Conform datelor publicate pe site-ul Băncii Mondiale, în anul 1960, populația urbană a României era de 6.296.818 locuitori, reprezentând aproximativ 34% din totalul populației. În anul 2014, populația urbană a României era de 10.830.188 locuitori, reprezentând aproximativ 54% din totalul populației.

Populația cu vârsta de 65 de ani și peste, în anul 1960 reprezenta aproximativ 7% din totalul populației. În anul 2014, procentul a crescut la aproximativ 17% din totalul populației.

Conform estimărilor prezentate de Banca Mondială, în anul 2013, aproximativ 51% din populația cu vârstă de peste 15 ani era angajată. În același timp, Organizația Internațională a Muncii estimează pentru anul 2013, un procent de 52%.

În ceea ce privește capitalul uman, ceea ce este foarte interesant este că pentru grupele de vârste situate între 5 – 19 de ani ponderea populației care locuiește în mediul rural este mai mare decât procentul de populație care locuiește în mediul urban. Astfel, pentru grupele de vârste 5 – 19 de ani, în mediul rural trăiesc 52 % din populația României. Pentru celelalte grupe de vârstă între 20 – 65 de ani, procentul populației care trăiește în mediul urban este situat între 55 – 60 %. Aceste cifre sunt importante din perspectiva ocupării locurilor de muncă și al activităților pe care le desfășoară și le vor desfășura în perioada următoare aceste persoane din grupele de vârstă 5 – 19 de ani. Este importantă oferta de locuri de muncă pentru aceste persoane, dar și oferta de educație și formare profesională ca factor de progres.

Pentru o gestionarea responsabilă a fenomenelor demografice este necesară sprijinirea dezvoltării unor comunități locale mai puternice și furnizarea unor servicii utile pentru populație, o cetățenie activă. De asemenea, creșterea oportunităților de ocupare pentru grupurile vulnerabile poate conduce la apariția unor noi actori în economie.

În România, în urma prelucrării datelor statistice referitoare la nivelul de educație al populației cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani, informațiile pot fi sintetizate în tabelul 5.3.

Tabelul 5.3. Nivelul de educație

Sursa: reprezentare proprie pe baza datelor publicate pe site-ul INS

Din tabelul prezentat se observă că aproape 70 % din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani care locuiește în mediul rural nu a absolvit liceul. Și mai mult, peste o treime din populația care locuiește în mediul rural nu are decât 8 clase finalizate.

Având în vedere că o persoană care nu are învățământul obligatoriu absolvit nu poate participa decât la un program de calificare de nivel 1, se ridică întrebarea referitoare la nevoile de competențe ale acestui grup de persoane.

Dar pentru a crește rata ocupării forței de muncă pentru populația cu vârste între 20 și 64 de ani la cel puțin 75% trebuie mai întâi să facem un inventar al nivelului de educație al populației cu vârste între 20 și 64 de ani .

O parte importantă a unui program de educație și formare profesională trebuie să se desfășoare într-o formă cât mai apropiată de condițiile reale de muncă. De aici rezultă necesitatea îmbunătățirii calității stagiilor, a conținutului educațional și de formare profesională, precum și a condițiilor de muncă. Acestea ar permite o facilitare a tranziției de la educație, șomaj sau inactivitate la locul de muncă.

Este necesară promovarea celor mai bune practici în ceea ce privește obiectivele educaționale și de formare profesională pentru a ajuta stagiarii să dobândească experiență practică și competențe relevante.

De asemenea, un alt aspect important este recunoașterea și validarea cunoștințelor, competențelor și aptitudinilor dobândite în cursul stagiilor. Atestarea acestora trebuie realizată pe baza unei evaluări, prin intermediul unui certificat.

Din punctul de vedere al nivelului de pregătire, dacă ne referim la învățământul preuniversitar, putem menționa ca și aspecte benefice: creșterea duratei învățământului obligatoriu la 10 ani, reorganizarea și diversificarea rutelor de formare specifice învățământului profesional și tehnic; gradul ridicat de participare în învățământul preuniversitar și gradul de continuare a studiilor după finalizarea învățământului obligatoriu; existența unor politici educaționale afirmative pentru romi care conduc la creșterea oportunităților de acces al romilor la învățământul preuniversitar; existența unei legislații a învățământului care oferă minorităților naționale oportunitatea învățării limbii materne în școală și a învățământului în limba maternă, adoptarea Legii Educației Naționale.

Sunt necesare acțiuni de continuare a implementării unui sistem coerent și funcțional de asigurare a calității în învățământul preuniversitar.

La nivelul învățământului superior au fost create premise pentru: structurarea sistemului de învățământ superior pe 3 cicluri de studii compatibile la nivel european, potrivit conceptului “Procesului de la Bologna”; extinderea rețelei de instituții de învățământ superior, de stat și private; consolidarea autonomiei universitare, dublată însă de introducerea unui sistem de asigurare a calității, de evaluare atât externă, cât și internă; asigurarea transparenței calificărilor, a transferabilității și a comparabilității cu cele realizate la nivel european, prin introducerea suplimentului de diplomă.

Politici pragmatice care vizează crearea de locuri de muncă sigure și rentabile sunt susceptibile de a consolida legătura dintre creșterea economică și dezvoltarea umană.

Trebuie avut totuși în vedere că o capacitate mai mare pentru cercetare și dezvoltare, precum și inovare în toate sectoarele economiei, combinată cu creșterea eficienței resurselor va îmbunătăți competitivitatea și crearea de locuri de muncă.

5.2. Asigurarea calității în educație și formare

La nivelul Uniunii Europene, asigurarea calității în educație și formare profesională este prioritatea-cheie. Aceasta are rolul de a promova transparența dezvoltării politicilor de educație și formare profesională între statele membre .

Cadrul european de referință pentru asigurarea calității reprezintă un instrument pentru promovarea îmbunătățirii continue a sistemelor de educație și formare profesională. Se dorește ca acest cadru să contribuie la îmbunătățirea calității educației și formării profesionale, precum și la consolidarea încrederii reciproce între sistemele educație și formare profesională. De asemenea, se au în vedere acceptarea și recunoașterea calificărilor și a competențelor dobândite în țări diferite și sisteme educaționale diferite.

Cadrul oferă posibilitatea unei îmbunătățiri a sistemelor de asigurare a calității prin crearea unor puncte naționale de referință pentru asigurarea calității, participarea în cadrul rețelei europene și dezvoltarea unei abordări naționale pentru îmbunătățirea sistemelor de asigurare a calității.

Cadrul este un sistem voluntar, care poate fi utilizat de autoritățile publice și de alte organisme care se ocupă de asigurarea calității.

Pentru a avea o creștere inteligentă și pentru a ieși din criza economică este nevoie de persoane cu o calificare mai bună.

Se preconizează că numărul persoanelor ce vor solicita formare profesională cu un nivel redus de calificare va scădea. În același timp, se estimează o creștere a cererii pentru formarea în calificări cu un nivel mai înalt. De asemenea, calificările de nivel mediu vor fi mai căutate.

În acest context, educația și formarea profesională a adulților își va spori atractivitatea, îndeplinind un rol important în depășirea perioadei de criză economică. Este necesară o îmbunătățire a relevanței formării profesionale pe piața forței de muncă, dar și o dezvoltare profesională a competențelor deținute de profesori și formatori.

Depășirea neconcordanțelor în materie de competențe și îmbunătățirea capacității de inserție profesională a tinerilor se vor putea realiza printr-o abordare corespunzătoare a asigurării calității proceselor de educație și formare profesională.

Asigurarea calității poate contribui la creșterea mobilității prin recunoașterea reciprocă a învățării dobândite în diferite țări, fiind astfel un răspuns mai bun la provocările economice și ale societății.

La nivel european a fost adoptată o recomandare privind stabilirea unui cadru european de referință pentru asigurarea calității în educație și formare profesională. Această recomandare stabilește un instrument de referință pentru susținerea statelor membre în promovarea și monitorizarea îmbunătățirii continue a sistemelor proprii de educație și formare profesională. Cadrul contribuie la îmbunătățirea calității în educație și formare profesională, precum și la creșterea transparenței și a coerenței dezvoltării politicilor privind educația și formarea profesională la nivelul statelor membre, promovând astfel încrederea reciprocă, mobilitatea forței de muncă, mobilitatea cursanților și învățarea pe tot parcursul vieții.

Cadrul cuprinde un ciclu alcătuit din planificare, aplicare, evaluare și reexaminare. Fiecare dintre aceste faze este caracterizată de criterii de calitate și descriptori indicativi, care se aplică la nivelul sistemului de educație și formare profesională, al furnizorilor de educație și formare profesională și al acordării calificărilor . Acest cadru reprezintă o abordare sistemică a calității care pune accentul pe monitorizarea și îmbunătățirea calității printr-o combinare a evaluărilor interne și externe, a reexaminării, precum și a proceselor pentru îmbunătățire. Aceste faze ale ciclului sunt susținute de acțiuni de măsurare și de analiză calitativă.

Indicatorii propuși pentru a măsura îmbunătățirea calității educației și formării profesionale au în vedere informații referitoare la investiția în formarea profesorilor și a formatorilor, rata participării la programele de educație și formare profesională, rata de finalizare a programelor de educație și formare profesională, utilizarea calificărilor dobândite la locul de muncă, rata șomajului, prevalența grupurilor vulnerabile, mecanismele de identificare a nevoilor de formare pe piața muncii.

Prin această recomandare se solicită statelor membre să desemneze un punct național de referință pentru asigurarea calității și să participe la rețeaua europeană (rețeaua EQAVET).

Ca urmare a prevederilor cadrului european de referință pentru asigurarea calității peste 20 de țări și-au consolidat abordările privind asigurarea calității. Modelarea sistemului național de educație și formare profesională a fost posibilă prin contribuția acestui cadru pentru 14 țări europene. Unele dintre aceste țări aveau deja abordări compatibile cu prevederile cadrului european de referință pentru asigurarea calității, astfel încât acestea nu au fost nevoite să modifice semnificativ sistemele existente de asigurarea calității.

În unele țări din Uniunea Europeană, ca o condiție pentru finanțare din fonduri publice, legislația prevede ca furnizorii de educație și formare profesională să aplice anumite standarde de calitate. Este necesar ca toate sistemele de educație și formare profesională să prevadă reexaminări periodice și elaborarea de planuri de acțiune.

Unii indicatori sunt utilizați de către majoritatea statelor membre. Așa este cazul pentru rata participării la programele de educație și formare profesională și rata de finalizare a programelor de educație și formare profesională.

Chiar dacă alți indicatori ar putea oferi dovezi cheie cu privire la modul de asigurare a unei mai bune alinieri la nevoile pieței muncii, aceștia sunt mai puțin utilizați. Dintre aceștia se pot aminti: „utilizarea calificărilor la locul de muncă” sau „proporția cursanților angajați la un anumit moment de la încheierea perioadei de formare”. Utilizarea redusă a acestora poate fi explicată pe baza unei modalități dificile de extragere a datelor.

Un sistem de educație și formare profesională de înaltă calitate facilitează continuarea dezvoltării calificărilor, a mobilității și a permeabilității între educația și formarea profesională și învățământul superior. Putem vorbi despre acest aspect numai dacă ne bazăm pe încredere. Creșterea încrederii în sistemele de educație și formare, și în particular a celor din învățământul superior este una din misiunile Asociației Europene pentru asigurarea calității în învățământul superior .

La nivel european există dovezi de susținere a ideii că asigurarea calității în sistemele de educație și formare profesională contribuie la obținerea accesului la învățământul superior. Astfel, calificările obținute în sistemele de educație și formare profesională care întrunesc criteriile de asigurare a calității fie sunt recunoscute ca o calificare normală de intrare în învățământul superior, fie au un statut dublu, adică atât educațional, cât și profesional.

La nivel european, s-au stabilit măsuri de îmbunătățire a transparenței instrumentelor care permit colectare datelor. Astfel, pentru facilitarea înțelegerii sistemelor de învățământ superior a fost deschisă o bază de date a instituțiilor de învățământ superior din Europa. Registrul european al învățământului superior (ETER) este un instrument esențial în acest sens, deoarece va oferi o gamă mai largă de informații de bază comparabile. De asemenea, acest registru va oferi oportunități de parteneriate în materie de cercetare și învățământ.

Pentru asigurarea calității la nivelul unui furnizor de educație și formare profesională este importantă existența unei conduceri eficiente. De asemenea, este important ca profesorii și formatorii să fie de înaltă calitate, dar un aport îl constituie și sprijinul acordat în procesul de învățare. Astfel, este indicat ca în procesul de învățare, furnizorul de educație și formare profesională să se relaționeze cu comunitatea economică de la nivel regional și național.

La nivel european se dorește ca statele membre să dețină un cadru comun de asigurare a calității pentru furnizorii de educație și formare profesională, care să fie compatibil cu cadrul european de referință pentru asigurarea calității în educație și formare profesională. Aproape toate țările dețin un sistem de evaluare externă a furnizorilor de educație și formare profesională, iar 22 de țări impun furnizorilor de educație și formare profesională să dețină mecanisme interne de asigurare a calității.

În Europa, cea mai frecventă formă de reexaminare externă este inspecția. În general, aceste examinări externe sunt realizate de către serviciile de inspecție a școlilor și acoperă atât educația și formarea profesională inițială, cât și educația generală. Există și alte forme de evaluare externă utilizate.

Astfel, unele landuri din Germania solicită furnizorilor să pună în aplicare sisteme de management al calității, cum ar fi Q2E, EFQM, QZS sau ISO 9001. Malta impune furnizorilor să se supună auditurilor de calitate efectuate de către experți externi. În alte țări există agenții de asigurare sau de evaluare a calității, cum ar fi, de exemplu, Agenția pentru asigurarea calității în educație și formare din Comunitatea flamandă din Belgia, Institutul danez de evaluare și Institutul Național Spaniol pentru evaluarea educației și formării.

Auto-evaluarea la nivelul furnizorilor contribuie la dezvoltarea unei culturi a calității în cadrul instituțiilor de educație și formare profesională. Fiecare furnizor de educație și formare profesională își desfășoară activitățile în contexte diferite. De aceea, auto-evaluarea oferă posibilitatea ca organizațiile să dezvolte un cadru și un set de măsuri care să fie adecvate contextului și realității fiecărei organizații în parte.

Pe de altă parte, o provocare importantă pentru asigurarea calității este dimensiunea componentei de învățare prin muncă.

Însă, criteriile, descriptorii și indicatorii utilizați nu oferă orientări specifice privind asigurarea calității pentru componenta de învățare prin muncă. Acest punct slab a fost abordat prin intermediul Comunicatului de la Bruges. Acesta invită țările participante să dezvolte, până în 2015, un cadru comun de asigurare a calității pentru toți furnizorii de educație și formare profesională, care să se aplice și învățării asociate locului de muncă și care să fie compatibil cu cadrul european de referință pentru asigurarea calității.

Putem concluziona că în țările europene cadrul european de referință pentru asigurarea calității a contribuit la promovarea unei culturi a calității în educație și formare profesională. Cu toate acestea, măsurile luate au pus accentul pe furnizarea instituțională, bazată pe școală (în principal, educația și formarea profesională inițială și o parte din educația și formarea profesională continuă). Aceste măsuri au avut un impact mai puțin vizibil asupra componentei învățării prin muncă și asupra furnizării nonformale. Totuși, trebuie avut în vedere că pentru adulți, de multe ori, procesul de învățare are loc la domiciliu, la locul de muncă sau în altă parte. Astfel, recunoașterea competențelor dobândite în aceste modalități printr-un document oficial reprezintă un beneficiu atât în cazul reîntoarcerii în sistemul formal de educație și formare profesională, cât și pentru evoluția de la locul de muncă.

În aplicarea cadrului european de referință pentru asigurarea calității, statele membre au constat că este nevoie de o cooperare cu alte instrumente europene pentru asigurarea calității și a transparenței.

Măsurile referitoare la calitatea în educație și formare are ca scop final calitatea rezultatelor procesului de învățare. Aceasta presupune dobândirea unor bune abilități profesionale și transversale de către cursanții sistemelor de educație și formare.

Conform ultimei Anchete privind abilitățile adulților (PIAAC), s-a constat că adulții care dețin calificări la același nivel au demonstrat abilități la niveluri semnificativ diferite.

Cadrul european de referință pentru asigurarea calității promovează o abordare mai bună a educației și formării profesionale non-formale și a celei bazate pe muncă. De asemenea, o importanță din ce în ce mai mare o au resursele accesibile permanent și gratuit (OER), precum și cursurile online deschise și în masă (MOOC).

Îmbunătățirea impactului asupra transparenței și recunoașterii reciproce prin Cadrul european de referință pentru asigurarea calității poate fi realizată și prin acordarea unei atenții mai explicite asigurării calității în elaborarea și acordarea calificărilor, prin stabilirea de legături cu cadrul european al calificărilor, cu sistemul european de credite pentru educație și formare profesională și cu Suplimentul Europass la certificatul profesional.

Este necesară o corelare între calitatea și nivelul de competență al rezultatelor dobândite de cursanți în cadrul educației și formării profesionale, pe de o parte, și dezvoltarea de descriptori și indicatori.

Programul Erasmus + poate furniza sprijin pentru cooperarea transfrontalieră în asigurarea calității în educație și formare profesională, prin realizarea unor parteneriate strategice și alianțe la nivel sectorial, care să sprijine implicarea tuturor părților interesate.

La nivel european se impune continuarea dialogului transsectorial consolidat cu învățământul superior și educația adulților pe tema asigurării calității, dar și sprijin pentru continuarea dialogului prin rețeaua EQAVET.

În ultimii ani a crescut posibilitatea de deplasare a persoanelor între diferite sisteme de educație și formare profesională, atât în cadrul parcursului educațional inițial tradițional, cât și pentru actualizarea și extinderea cunoștințelor și abilităților de-a lungul întregii vieți. Astfel, foarte multe oportunități de învățare nu mai pot fi încadrate în sistemele de clasificare convenționale. Cursanții au acum posibilitatea de a-și alcătui propriul parcurs de învățare prin selectarea oportunităților din diferite sub-sisteme și forme de livrare (inclusiv prin resurse de învățare livrate prin intermediul tehnologiei informației și comunicațiilor). Aceste aspecte conduc la necesitatea creșterii nivelului de încredere în calitatea unor astfel de oportunități. Apar tot mai des abordările de tip sectorial și de aici și necesitatea identificării unor principii și orientării de bază care să fie valabile în toate sectoarele și să fie aplicabile tuturor calificărilor. De asemenea, pentru a răspunde acestor provocări, ar fi utilă discutarea EQAVET într-un context cuprinzător al tuturor instrumentelor pentru transparență și asigurarea calității.

5.3. Prognoza competențelor

La nivelul Uniunii Europene, în urma analizei anuale a creșterii 2013, se concluzionează necesitatea unei consolidări fiscale diferențiate. Astfel, se solicită statelor membre să mențină potențialul de creștere viitoare prin acordarea de prioritate investițiilor în educație și formare profesională.

De asemenea, se transmite mesajul ca reformele să crească nivelul performanței sistemelor de educație și de formare profesională, precum și nivelul global al competențelor. Această creștere a nivelului de performanță al sistemelor de educație și de formare profesională poate fi realizată prin legături mai strânse între universul profesional și cel educațional.

În Europa, se constată că tot mai multe țări acordă o importanță din ce în ce mai mare competențelor, educației, formării profesionale și învățării pe tot parcursul vieții, în vederea sporirii șanselor de a găsi un loc de muncă și a contracarării și prevenirii șomajului din rândul tinerilor.

Având în vedere analizele anuale ale creșterii, se impune necesitatea consolidării rolului educației și formării profesionale în cadrul Strategiei Europa 2020, cu punerea accentului pe îmbunătățirea funcționării sistemelor de educație și formare profesională, precum și a nivelului global al competențelor și al pregătirii. Aceasta se poate realiza printr-o conectare mai strânsă a universului profesional cu cel educațional și prin asigurarea unei comunicări eficiente și a unor parteneriate solide între domeniile de politică relevante, subsectoarele de educație și formare profesională, partenerii sociali și diferite niveluri de guvernanță. Un alt domeniu de intervenție ar putea fi promovarea excelenței la nivelul învățământului profesional și tehnic (VET). Un sistem VET corespunzător din punctul de vedere al calității, care să includă o componentă solidă de formare la locul de muncă, prin analizarea posibilității de elaborare a unor programe de calificare de scurtă durată de nivel post-secundar sau terțiar, poate conduce la excelență la nivelul VET. Aceste programe de calificare de scurtă durată pot viza domeniile identificate ca fiind caracterizate prin potențial de creștere sau prin lipsă de personal calificat.

Prin utilizarea unor strategii de identificare timpurie a persoanelor cu rezultate slabe la nivelul competențelor de bază se poate ajunge la îmbunătățirea rezultatelor tinerilor cu risc ridicat de părăsire timpurie a școlii și cu un nivel scăzut de competențe de bază. Se poate acorda, în același timp, asistență personalizată prin crearea posibilității de a se valida cunoștințele și competențele dobândite în contexte non-formale și informale, dar și prin combaterea cauzelor rezultatelor slabe cu ajutorul unor servicii accesibile de educație și îngrijire de înaltă calitate.

Un alt domeniu în care se poate interveni este cel referitor la reducerea numărului de adulți slab calificați, prin introducerea sau sporirea stimulentelor pentru formarea adulților, prin transmiterea de informații cu privire la serviciile de învățare pe tot parcursul vieții. Astfel de servicii se referă la validarea învățării non-formale și informale, orientarea școlară și profesională, dar și la servicii de învățare individuale adaptate.

O abordare pedagogică inovatoare, centrată pe cel care învață, din primii ani de școlarizare până la învățământul superior, poate conduce la dezvoltarea competențelor și aptitudinilor transversale.

Revizuirea și consolidarea profilului profesional al profesiilor didactice, care să dispună de resurse adecvate pentru recrutarea, selecția, formarea inițială a cadrelor didactice, sprijinul la început de carieră și dezvoltarea profesională continuă a personalului didactic, poate avea rezultate favorabile asupra sistemelor de educație și formare profesională.

În ultimii ani s-a observat o influență din ce în ce mai mare a gradului de utilizare a învățării bazată pe tehnologia informației și comunicațiilor (TIC), în sprijinirea predării și a practicilor de evaluare bazate pe TIC.

La nivel european au fost elaborate noi instrumente (Monitorul educației și formării profesionale și Forumul educației și formării profesionale), pentru care se dorește formularea de propuneri pentru a asigura obținerea unei valori adăugate de pe urma aplicării acestor noi instrumente în cursul semestrului european.

Unele dintre aspectele identificate la nivel național au corespondent și la nivel european. Luând în considerare Strategia Europa 2020, constatăm că trei aspecte sunt strâns legate între ele: dezvoltarea inteligentă, durabilă și incluzivă. Astfel, principale provocări ale Europei sunt: îmbătrânirea populației, forța de muncă insuficient calificată, necesitatea de a spori gradul de inovare, relația dintre creșterea economică și degradarea mediului, precum și siguranța energetică. Acestea trebuie tratate prin intermediul unei abordări integrate.

Numai prin promovarea parteneriatelor dintre părțile interesate educația și formarea profesională poate conduce la o creștere economică și a locurilor de muncă.

La nivel național, prin implicarea patronatelor și a sindicatelor sunt validate standardele ocupaționale care conțin competențele necesare unei persoane pentru a practica o ocupație.

Schimbările rapide ce se produc în lumea afacerilor se bazează pe inovația tehnologică, evoluția demografică, presiunile economice. Astfel, companiile sunt obligate să actualizeze și să transforme modelele și strategiile de afaceri. Această transformare presupune și redefinirea competențelor angajaților.

Este recunoscut faptul că formarea la locul de muncă are un impact asupra satisfacției și motivării, dar și a cunoștințelor, abilităților și a performanței în muncă a celor ce se formează. De asemenea, formarea la locul de muncă are efect și asupra productivității, a profitului, a investițiilor unei organizații.

Sunt necesare eforturi de dezvoltare a competențelor antreprenoriale pentru a sprijini înființarea de întreprinderi. Dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale angajaților poate contribui și la îmbunătățirea nivelurilor capacității de inserție profesională a tinerilor. Educația în domeniul antreprenorial este un instrument pentru sporirea beneficiilor economice ale educației.

Este necesară o facilitare a investițiilor pe termen lung în modernizarea educației și formării profesionale și în dezvoltarea abilităților. Este de dorit ca accentul să fie pus pe eficiența și calitatea investițiilor în educație și formare profesională.

Având în vedere că o viață activă presupune 40 de ani, este necesară dotarea persoanelor din toate categoriile de vârstă cu abilități îmbunătățite și mai relevante, mai ales prin consolidarea învățării pe tot parcursul vieții și prin promovarea egalității de șanse în ceea ce privește accesul la o educație și o formare profesională de calitate, inclusiv pentru persoanele care provin din medii defavorizate.

Tranziția de la educație și formare profesională la activitatea profesională trebuie să se realizeze mult mai ușor, prin promovarea unor sisteme de învățare bazate pe muncă, printr-o corelare și completare a perioadelor de pregătire teoretică cu stagiile de pregătire practică și de învățare la locul de muncă.

În domeniul educației și formării profesionale pentru adulți se urmărește analizarea, împreună cu partenerii sociali de la nivelul Uniunii Europene, a posibilităților de creștere a nivelului și a calității ofertei, în vederea reconversiei profesionale și a îmbunătățirii calificărilor existente ale forței de muncă.

De asemenea, există intenția de a se creea un spațiu european pentru competențe și calificări, în scopul promovării unei mai mari convergențe între diferite instrumente naționale și de la nivelul Uniunii Europene privind transparența și recunoașterea, astfel încât competențele și calificările să poată fi recunoscute mai ușor la nivel transfrontalier. Acest spațiu european pentru competențe și calificări se dorește a fi realizat și prin intermediul platformei electronice: ESCO (European Skills, Competences, Qualifications and Occupations) – o clasificare europeană a aptitudinilor, competențelor, calificărilor și ocupațiilor.

În acest context, este necesar să înțelegem mai bine evoluția cerințelor care există pe piața muncii în materie de competențe și să se identifice modalitățile de reformulare a competențelor care să răspundă acestor nevoi în curs de schimbare.

Mobilitatea internațională în cadrul învățământului superior crește probabilitatea de mobilitate după absolvire și poate contribui la abordarea necorelării competențelor și a blocajelor existente pe piața muncii europeană.

Este nevoie de dezvoltarea în continuare a cooperării dintre specialiștii în politicile educaționale și specialiștii în politicile de ocupare a forței de muncă. Noile metode de educație și formare profesională au un efect scontat numai dacă între factorii interesați există o colaborare.

Din informațiile prezentate în acest articol rezultă necesitatea îmbunătățirii competențelor, mai ales pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani care locuiesc în mediul rural. Astfel, pentru ca aceste persoane să poată dobândi și certifica un nivel superior de calificare este necesară implementarea unui sistem de recunoaștere a competențelor dobândite în alte contexte decât cel formal. Acesta trebuie să fie combinat cu un sistem viabil de credite transferabile care să le permită recunoașterea competențelor dobândite în afara sistemului de învățământ și care să le ofere ulterior un parcurs profesional superior celui din prezent.

O altă soluție ar putea fi modificarea condițiilor de acces la un program de nivel superior de calificare, respectiv nivelurile 3 și 4 de calificare, conform cadrului național al calificărilor.

Pentru nivelul de calificare corespunzător studiilor superioare (nivelul 6 din cadrul național al calificărilor) ar fi oportună valorificarea competențelor dobândite pe rutele de calificare din învățământul preuniversitar. Astfel, absolvenților de liceu de un anumit profil care urmează studii superioare în același profil le-ar putea fi recunoscute anumite competențe dobândite în învățământul preuniversitar.

Strategia Europa 2020 are în vedere trei aspecte strâns legate între ele: dezvoltarea inteligentă, dezvoltarea durabilă și dezvoltarea incluzivă. Astfel, provocările referitoare la gradul de îmbătrânire al populației, la nivelul de calificare al forței de muncă, la gradul de inovare, la relația dintre creșterile economice și degradarea mediului trebuie tratate printr-o abordate integrată.

Bunăstarea umană și echitatea socială se bazează pe reducerea riscurilor de mediu și a deficitelor ecologice. Astfel, se poate aprecia că economia verde se bazează pe trei strategii: reducerea emisiilor de carbon, îmbunătățirea eficienței energetice și a resurselor și prevenirea pierderii biodiversității și a serviciilor ecosistemice.

Șansele accesării locurilor de muncă, a creșterii ocupării și gradului de angajabilitate, cresc cu cât nivelul de educație este mai ridicat. Diversificarea abilităților și dobândirea experienței de muncă conduc la reducerea riscului de sărăcie.

Dezvoltarea capitalului uman cu scopul de a veni în sprijinul creșterii competitivității forței de muncă presupune existența unui sistem eficient de calificare. Acest sistem de calificare este necesar a fi realizat în concordanță cu cerințele reale și dinamice ale pieței forței de muncă. În primă fază, dezvoltarea capitalului uman are loc atât în cadrul școlii, cât și în cadrul familiei. Apoi, o dată cu intrarea indivizilor pe piața muncii, dezvoltarea capitalului uman se produce în cadrul organizației în care acesta lucrează, dar și prin studiu individual. Realizarea unei economii competitive, bazată pe cunoaștere, implică indivizi cu un nivel ridicat de pregătire, care pot oferi soluții inovative la provocările tehnologice actuale. Piața forței de muncă are o dinamică ridicată. O contribuție la această dinamică este dată de evoluțiile tehnologice, de modificările demografice, precum și de globalizare.

Astfel, competențele pe care indivizii le dețin după absolvirea unei forme de învățământ nu vor mai fi suficiente pe parcursul profesional al acestora. Apare ca o necesitate nevoia de formare profesională pe parcursul întregii vieți. Dezvoltarea parteneriatelor între organizații și instituțiile de învățământ reprezintă o soluție viabilă.

Pentru ca afacerile derulate de companii să fie considerate competitive, este necesar ca resursele umane să fie bine pregătite. Chiar dacă automatizarea își face loc în multe dintre procesele de producție, capitalul uman rămâne o resursă valoroasă a oricărei companii.

Menținerea competitivității unei organizații presupune utilizarea inovativă a tuturor resurselor acesteia. Capitalul uman poate fi o cheltuială, dar este și factorul de producție cel mai important al unei organizații.

Competitivitatea unei persoane crește dacă aceasta este mulțumită de locul de muncă pe care aceasta îl ocupă. De asemenea, mediul în care un individ își desfășoară activitatea contribuie la competitivitatea acestuia la locul de muncă.

Sănătatea angajaților reprezintă o condiție pentru ca afacerea unei companii să se deruleze corect. Însă, fără un anumit nivel de educație angajații unei firme nu pot contribui deplin la succesul afacerii. Din acest punct de vedere, investiția în educație aduce un plus în ceea ce privește competitivitatea.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire, dacă ne referim la învățământul preuniversitar, putem menționa ca și aspecte benefice: creșterea duratei învățământului obligatoriu la 10 ani, reorganizarea și diversificarea rutelor de formare specifice învățământului profesional și tehnic; gradul ridicat de participare în învățământul preuniversitar și gradul de continuare a studiilor după finalizarea învățământului obligatoriu; existența unor politici educaționale afirmative pentru romi care conduc la creșterea oportunităților de acces al romilor la învățământul preuniversitar; existența unei legislații a învățământului care oferă minorităților naționale oportunitatea învățării limbii materne în școală și a învățământului în limba maternă, adoptarea Legii Educației Naționale.

Sunt necesare acțiuni de continuare a implementării unui sistem coerent și funcțional de asigurare a calității în învățământul preuniversitar, precum și continuarea măsurilor de implementare a Cadrului Național al Calificărilor.

La nivelul învățământului superior au fost create premise pentru: structurarea sistemului de învățământ superior pe 3 cicluri de studii compatibile la nivel european, potrivit conceptului “Procesului de la Bologna”; extinderea rețelei de instituții de învățământ superior, de stat și private; consolidarea autonomiei universitare, dublată însă de introducerea unui sistem de asigurare a calității, de evaluare atât externă, cât și internă; asigurarea transparenței calificărilor, a transferabilității și a comparabilității cu cele realizate la nivel european, prin introducerea suplimentului de diplomă.

Unele dintre aspectele identificate la nivel național au corespondent și la nivel european. Astfel, luând în considerare Strategia Europa 2020 constatăm că trei aspecte sunt strâns legate între ele: dezvoltarea inteligentă, durabilă și incluzivă. Astfel, ca principale provocări ale Europei: îmbătrânirea populației, forța de muncă insuficient calificată, necesitatea de a spori gradul de inovare, relația dintre creșterea economică și degradarea mediului, precum și siguranța energetică, trebuie tratate printr-o abordare integrată.

5.4. Reforme în educație și formare profesională

Conform datelor prezentate de către EUROSTAT, la nivelul Uniunii Europene, pentru grupa de vârstă 18-24 ani, în anul 2014 față de anul 2008, procentul persoanelor care au cel mult învățământul secundar inferior și au părăsit timpuriu sistemul de educație a scăzut. Astfel, în anul 2008 acest procent era de 14,6%, iar în anul 2014 acesta a fost de 11,1%. Ținta pentru anul 2020 este de 10% (Figura 5.6).

Se observă că pentru România, procentul a urcat de la 15,9%, în anul 2008, la 18,1%, în anul 2014.

Sursa: EUROSTAT 2015, http://ec.europa.eu/eurostat/documents/3217494/6655013/KS-EZ-14-001-EN-N.pdf/a5452f6e-8190-4f30-8996-41b1306f7367

Fig. 5.6. Părăsirea timpurie a sistemului de educație, pe țări, pentru anii 2008 și 2013

(% din populația cu vârsta între 18–24 de ani)

Variația procentului persoanelor care au părăsit timpuriu sistemul de educație, pentru perioada 1997-2014, este prezentată în Tabelul 5.4.

Tabelul 5.4. Variația procentului persoanelor care au părăsit timpuriu sistemul de educație, pentru perioada 1997-2014

Sursa: reprezentare proprie pe baza informațiilor existente pe site-ul EUROSTAT

Graficul pentru datele prezentate în tabelul de mai sus, referitoare la România, este următorul:

Sursa: reprezentare proprie pe baza informațiilor existente pe site-ul EUROSTAT

Fig. 5.7. Variația procentului persoanelor care au părăsit timpuriu sistemul de educație, pentru perioada 1997-2014

Din grafic se poate observa că începând din anul 2004 procentul a scăzut până în anul 2008.

Astfel, după o scădere de 6,5 procente pe parcursul a patru ani de la 22,4% (2004) la 15,9% (2008), acest procent a crescut în doi ani (2009-2010) cu 3,4 procente.

Putem să încercăm explicarea acestei creșterii ulterioare, de după anul 2008, pe seama declanșării crizei economice. Dar dacă privim variațiile acestui indicator pentru celelalte state membre UE, putem observa că România este singurul stat în care procentul persoanelor care au părăsit timpuriu sistemul de educație a crescut. Putem presupune că intervențiile făcute în sensul scăderii acestei variații nu și-au atins scopul.

Competențele de bază, citirea unui text simplu sau efectuarea de calcule simple, oferă bazele pentru învățarea ulterioară, pentru obținerea competențelor de specialitate, precum și pentru dezvoltarea personală a indivizilor.

Conform unui studiu al OECD PISA, în 2012, între aproximativ o șesime și până la aproape un sfert din cetățenii de 15 ani din UE au demonstrat abilități insuficiente de citire, matematică și științe.

Sursa: EUROSTAT 2015, http://ec.europa.eu/eurostat/documents/3217494/6655013/KS-EZ-14-001-EN-N.pdf/a5452f6e-8190-4f30-8996-41b1306f7367

Fig. 5.8. Variația nivelului pentru citire, matematică și științe

În Figura 5.8 este prezentată situația la nivelul anului 2012 a nivelului pentru citire, matematică și științe ale elevilor de 15 ani.

Graficul arată modul în care performanța generală în materie de citit, matematică și științe a variat pentru diferite țări.

Astfel, în Bulgaria și România, ponderea elevilor care nu au reușit să dobândească competențe în disciplinele-cheie a depășit 38%.

Există și exemple de țări în care ponderea elevilor, cu un nivel scăzut în materie de citire, matematică și științe, este sub 15%.

În această categorie se încadrează: Finlanda, Estonia, Olanda, Polonia.

La fel ca și ocuparea forței de muncă, educația este unul din domeniile prioritare al politicilor Uniunii Europene. Un nivelul de educație ridicat poate crește șansele de angajare a oamenilor și poate reduce riscul de sărăcie. Astfel, persoanele pot dobândi atât abilitățile, cât și experiența necesară pentru a se adapta la o piață a muncii în continuă schimbare.

Trebuie să avem în vedere că a ține pasul cu cele mai recente progrese în tehnologia verde nu este ușor. Acesta este un domeniu în creștere rapidă și evoluții majore sunt raportate zilnic. Posibilitățile disponibile pentru dezvoltarea unei afaceri nu pot fi imediat evidente și directe decât dacă păstrăm o minte deschisă și dacă gândim creativ.

Putem spune că într-o piață a muncii tot mai competitivă, cei care caută de muncă sau de promovare va trebui să ofere mai multe și mai multe calificări dacă doresc să iasă în evidență. De aceea, numărul, nivelul și standardul de calificare necesare pentru un anumit post-este văzută ca în creștere, indiferent de relevanța lor.

Lumea este într-o continuă schimbare. Dorința de a progresa este din ce în mai evidentă în orice comunitate. Acum, mai mult ca oricând, se simte nevoia corelării sistemelor de educație și formare profesională cu cerințele pieței muncii. Nivelul de educație al populației este factorul cheie care poate conduce la bunăstarea socială și progresul economic al unei țări.

Dinamica pieței muncii impune ca și în sistemele de educație și formare profesională schimbările să aibă loc într-un ritm mai alert. Dar, totodată, este necesar ca aceste schimbări să fie în concordanță cu noile cerințe ale angajatorilor, ale noilor tehnologii, ale pieței muncii, în general.

La nivelul Uniunii Europene este instituit un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale pentru perioada până în anul 2020 („ET 2020”). Scopul principal al acestui cadru este acela de a sprijini continuarea dezvoltării sistemelor de educație și formare profesională ale statelor membre. Se dorește ca prin educație și formare profesională să se poată asigura împlinirea pe plan personal, social și profesional a tuturor cetățenilor. Se au în vedere, totodată, și prosperitatea economică durabilă, capacitatea de inserție profesională, promovarea valorilor democratice, coeziunea socială, creativitatea și inovarea, cetățenia activă și dialogul intercultural.

Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană au stabilit măsuri în vederea mobilizării procesului „ET 2020”, în sprijinul obiectivelor Strategiei Europa 2020 în materie de creștere economică și locuri de muncă.

Cele mai recente prognoze ale Comisiei Europene prevăd o redresare economică mai lentă decât se preconizase, cu niveluri de șomaj cu 60 % mai ridicate în rândul lucrătorilor slab calificați.

În acest context economic, se impune diminuarea creșterii șomajului în rândul tinerilor în Europa. În ultimii ani, au apărut dovezi numeroase că oferta de competențe nu corespunde nevoilor de pe piața forței de muncă. O dovadă în acest sens o constituie existența la nivelul Europei a peste două milioane de posturi vacante.

În condițiile în care finanțările publice sunt limitate, creșterea competitivității poate avea loc prin investiții mai eficiente în sistemele de educație și formare profesională.

Se consideră că educația și formarea profesională au un rol strategic de jucat în susținerea redresării economice în Europa.

Având în vedere rolul esențial al investițiilor în capitalul uman, sistemele de educație și formare profesională pot constitui principalul vector al creșterii economice și al competitivității, precum și pentru pregătirea unei redresări economice generatoare de noi locuri de muncă.

O persoană din cinci din rândul populației în vârstă de muncă din UE are abilități scăzute de alfabetizare și numerice, factor ce le limitează în mod semnificativ capacitatea de inserție profesională.

Educația și formarea profesională contribuie la generarea unei creșteri economice inteligente, cuprinzătoare și durabile, la îmbunătățirea competitivității și a capacității de inserție profesională, precum și la consolidarea productivității și a inovării.

Se urmărește continuarea eforturilor de îmbunătățire a dobândirii de competențe-cheie și de reducere a ponderii elevilor cu rezultate slabe. De asemenea, se dorește promovarea dobândirii abilităților de bază, precum și adoptarea unor măsuri de reconversie profesională și de îmbunătățire a abilităților prin consolidarea învățării pe tot parcursul vieții, cu accent pe persoanele cu competențe scăzute.

Având în vedere noile forme de învățare, validarea abilităților dobândite prin învățarea de calitate bazată pe internet ar putea constitui instrumentele de transparență și recunoaștere din educația formală.

Totodată, prin intermediul unor formări flexibile, al unor sisteme de stimulare și prin adaptarea programei, profesori ar putea fi motivați să dobândească un nivel ridicat de competențe digitale și să exploateze potențialul noilor tehnologii și al conținutului digital.

Un alt aspect important al domeniului educației și formării profesionale îl constituie aspectul financiar. Astfel, se sugerează statelor membre ale Uniunii Europene să utilizeze la maximum noua generație de instrumente financiare, în special programul Erasmus+ și fondurile structurale și de investiții europene.

La nivel național, prin Hotărârea Guvernului României nr. 775/2015, a fost aprobată Strategia națională pentru competitivitate 2015-2020. Printre aspectele pe care acest document le prezintă din perspectiva anului 2020, sunt importante definirea sectoarelor identificate ca fiind sectoare de viitor pentru economia națională.

Astfel, sunt enumerate următoarele sectoare: turism și ecoturism; textile și pielărie; lemn și mobilă; industrii creative; industria auto; tehnologia informațiilor și comunicații; procesarea alimentelor și a băuturilor; sănătate și produse farmaceutice; energie și mediu; bioeconomie, biofarmaceutică și biotehnologii.

Având în vedere aceste sectoare, se pot face evaluări pentru fiecare în parte, astfel încât efectele să se vadă prin creșterea competitivității.

Creșterea competitivității forței de muncă poate fi realizată prin investiții în capitalul uman. La nivel mondial, statele care au performanțe economice ridicate sunt, în același timp, țări care alocă resurse importante în domeniile educației și sănătății. În economiile bazate pe cunoaștere, capitalul uman are o importanță din ce în ce mai mare. De asemenea, investiția în educație reprezintă și factor pozitiv pentru coeziunea socială. Persoanele care sunt înalt calificate sunt mai capabile să lucreze în diferite domenii. Adaptabilitatea acestora este ridicată. Comunitățile locale care dispun de astfel de persoane, care dețin mai multe calificări sau calificări înalte, au economii mai pregătite să răspundă la schimbări.

Se poate aprecia că pentru o creștere a competitivității, este necesar ca bugetul general să aibă alocate sume suficiente pentru domeniul educației.

Pentru perioada 1996-2012, în România, cheltuielile publice generale pentru educație (curente, de capital și transferuri), exprimate ca procent din PIB, sunt prezentate în figura următoare.

Sursa: reprezentare proprie pe baza informațiilor existente pe site-ul World Bank Group

Fig. 5.9. Cheltuielile publice generale pentru educație, pentru perioada 1996-2012,

în România (% din PIB)

Astfel, se observă că cheltuielile publice în materie de educație variază de la an la an. De exemplu, în 2012, acestea au atins valoarea de 2,99% din PIB.

Schimbările tehnico-economice, sociale și instituționale au determinat restructurări ale sistemelor economice. În România, în ultimii ani au avut loc modificări structurale dinspre sectorul primar (agricultură, minerit), către sectorul secundar (industrie) sau terțiar (servicii). Intrarea în Uniunea Europeană a impus modificări instituționale, trecerea de la economia planificată la economia de piață a generat noi oportunități din punct de vedere comercial, piețe noi de desfacere, transformări tehnologice, creșterea competitivității, dar și schimbări la nivel social.

După un declin de în perioada 2003-2008, în perioada 2009-2013, industria și-a majorat contribuția la formarea PIB. Dar ponderea industriei în PIB este de doar 28%.

În același timp, o dată cu contracția cererii interne, după ce în intervalul 2003-2008 au fost în ascensiune, serviciile și-au redus contribuția la PIB în anii de criză. Cu toate acestea, ele dețin cea mai mare pondere, de aproximativ 50%.

Un alt domeniu a cărui contribuție la creșterea economică a fost în declin în ultimii ani, ajungând la numai 8,6% din PIB, este domeniul construcțiilor. Astfel, în anii care au precedat criza, creșterea economică s-a axat mai mult pe un consum realizat pe datorie, iar ponderea serviciilor și construcțiilor în PIB a urcat, în timp ce contribuția industriei și agriculturii a fost în declin.

Referitor la adăugarea coeziunii teritoriale la obiectivele coeziunii economice și sociale, este necesar să se abordeze acest obiectiv în cadrul noilor programe, punând accentul în special pe rolul orașelor, pe delimitările geografice funcționale, pe zonele care se confruntă cu probleme geografice sau demografice specifice și pe strategii macroregionale.

Uniunea Europeană a creat mai multe instrumente pentru a susține transparența și recunoașterea cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor, astfel încât cetățenii să poată studia și lucra mai ușor în orice țară din UE.

Au fost lansate o serie de inițiative în vederea asigurării unei mai mari transparențe și pentru simplificarea recunoașterii competențelor și calificărilor în Europa. Printre acestea se numără:

Cadrul european al calificărilor (CEC) și validarea învățării nonformale și informale. CEC permite compararea sistemelor de calificări și a cadrelor naționale, precum și a nivelurilor acestora, calificările obținute în diferite țări și sisteme din Europa devenind astfel mai ușor de înțeles. Validarea învățării nonformale și informale reprezintă o modalitate de recunoaștere a cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor unei persoane, indiferent de sistemul de învățământ în care acestea au fost dobândite. Validarea acestora presupune identificare, evaluare și certificare. În cazul în care sunt validate, aceste experiențe de învățare pot deveni mai vizibile și pot fi mai bine utilizate pentru continuarea studiilor sau la locul de muncă. Țările UE sunt invitate să ia măsurile necesare pentru a implementa sistemul de validare până în 2018. Orientările pentru punerea în aplicare a acestor dispoziții în statele membre sunt în curs de elaborare. Astfel, inventarul european al ocupațiilor este actualizat periodic pentru a oferi o imagine cât mai exactă a practicilor actuale de validare. De asemenea, Europass – un set de cinci documente standardizate și un pașaport al competențelor disponibile gratuit în 26 limbi, este destinat să le permită utilizatorilor să își prezinte competențele, calificările și experiența în toată Europa. Este urmărită și realizarea unui sistem de credite: ECTS pentru învățământul superior și ECVET pentru educație și formare profesională, dar și modalitățile de asigurare a calității pentru învățământul superior și pentru sectorul educației și formării profesionale.

La nivelul Comisiei Europene opiniile părților implicate sunt colectate prin intermediul unei consultări publice on-line: „Spațiul european pentru competențe și calificări”. Această consultare abordează problemele cu care se confruntă statele membre în ceea ce privește transparența și recunoașterea competențelor și calificărilor în cazul în care se mută în interiorul aceleiași țări sau în altă țară din Uniunea Europeană.

Schimbările care se petrec deopotrivă în activitățile economice și în societate au condus la apariția unor noi paradigme. Modificările tehnologice impun noi competențe necesare locurilor de muncă. Competențele dobândite permit oamenilor să facă față mai bine solicitărilor zilnice. Putem considera că această „cunoaștere științifică și tehnică a adus în mecanismul de obținere a valorii resurse și instrumente peste perioadele anterioare, cu efecte favorabile. Toate aceste schimbări impun un nou mod de derulare a proceselor economice, precum și o nouă paradigmă a valorii !”.

5.5. Educația pentru economia verde

Importanța capitalului uman este dată de necesitatea de a lua decizii care trebuie să aibă un impact asupra progresului economic.

Unele dintre aspectele identificate la nivel național au corespondent și la nivel european. Astfel, luând în considerare Strategia Europa 2020 constatăm că trei aspecte sunt strâns legate între ele: dezvoltarea inteligentă, dezvoltarea durabilă și dezvoltarea incluzivă. Astfel, că principale provocări ale Europei: îmbătrânirea populației, forța de muncă insuficient calificată, necesitatea de a spori gradul de inovare, relația dintre creșterea economică și degradarea mediului, precum și siguranța energetică, trebuie tratate printr-o abordate integrată.

Cu toate că există o conceptualizare formală, nu sunt stabilite delimitări referitoare la o definiție precisă, a măsurării gradului de ecologizare dintr-o economie, a identificării rolului statelor, modalitatea de finanțare, de a afla care ar fi sectoarele cele mai afectate și care vor fi beneficiarele și în cele din urmă, dar nu în ultimul rând, a evaluării modului în care tranziția la economia verde ar afecta viața de zi cu zi a cetățenilor.

rezultă importanța capitalului uman, a nivelului de educație a indivizilor, în aplicarea principiilor referitoare la economia verde. Devine oportună asocierea conceptului de economie verde cu capitalul uman, și în particular cu nivelul de educație. Astfel, cu cât nivelul de educație al membrilor unei comunități este mai ridicat, cu atât șansele de punere în practică a unor idei inovatoare sunt mai ridicate.

Astfel, calitatea vieții indivizilor este afectată de nivelul de educație al acestora. Putem spune că persoanele cu competențe scăzute vor găsi mai greu locuri de muncă. Perspectivele economice ale acestora sunt mult influențate de nivelul scăzut de educație. Un caz deosebit este reprezentat de persoanele care abandonează școala timpuriu. Acestea se confruntă cu riscuri mai mari de excludere socială și sunt mai puțin susceptibile de a participa la viața civică.

Crearea de locuri de muncă decente și o redresare economică pot fi realizate prin investiții în stimularea unor sectoare. Astfel de sectoare în care se pot face astfel de investiții sunt: sectorul energetic, prin utilizarea energiei regenerabile, transportul public, agricultura durabilă, turismul ecologic. De asemenea, gestionarea durabilă a resurselor naturale, a ecosistemelor și a biodiversității, poate crea noi industrii dinamice și locuri de muncă de calitate. Aceste acțiuni reprezintă condiții pentru implementarea unei economii verzi, bazate pe atenuarea și adaptarea la schimbările climatice, precum și pe stoparea declinului biodiversității.

Tranziția la economia verde presupune educația și formarea noilor competențe necesare noilor locuri de muncă. Programele de formare de locuri de muncă verzi pot fi incluse în sistemele de educație formale și informale.

Nivelul de educație al membrilor unei comunități are un impact major asupra șanselor de angajare a acestora. Piața muncii este într-o continuă schimbare, astfel că dobândirea abilităților și a unei experiențe de muncă vor conduce la reducerea riscului de sărăcie. Crearea de noi locuri de muncă, precum și creșterea economică pot fi realizate prin activarea potențialului factorului uman. Astfel, creșterea creativității, a spiritului antreprenorial și a inovării, o educație de calitate, pot contribui creșterea economică. Nivelul de educație al membrilor unei comunități poate contribui în mod favorabil la crearea de plus valoare.

Participarea membrilor unei comunități la dezvoltarea acesteia se poate face dacă persoanele dețin cunoștințele, aptitudinile și competențele necesare. Pentru dobândirea acestora, educația joacă un rol-cheie. Deținerea unui nivel ridicat de educație poate conduce la îmbunătățirea vieților oamenilor în domenii precum sănătatea, participarea civică, interesul politic și fericirea. Persoanele educate trăiesc mai mult, participă mai activ în comunitatea în care trăiesc, comit mai puține infracțiuni și se bazează mai puțin pe asistența socială.

În ultimul timp se discută tot mai mult despre dobândirea abilităților de învățare pentru viață. Perioada de viață activă a crescut. În aceste condiții, este de așteptat ca oamenii să aibă din ce în ce mai mulți ani de educație și formare profesională.

O educație de nivel ridicat îmbunătățește probabilitatea de a găsi un loc de muncă bun și mai bine plătit. Persoanele cu studii superioare sunt mai puțin afectate de șomaj.

Locurile de muncă se bazează tot mai mult pe cunoștințe, aptitudini și competențe de nivele ridicate. Această schimbare a cererii conduce la necesitatea absolvirii unor programe de educație și formare de nivele superioare. Cerințele minime de pe piața muncii sunt oferite de absolvenți ai învățământului secundar superior sau ai liceului.

Modalitatea în care sunt gestionate resursele umane a devenit din ce în ce mai importantă. Astfel, resursele umane au devenit un factor important pentru dezvoltarea economică. Dezvoltarea durabilă nu poate fi realizată fără a lua în considerare resursele umane. O astfel de abordare ar conduce chiar la pierderea bunăstării sociale. Pentru a evita influența pe care o au schimbările climatice, este necesară tranziția la un sistem energetic cu emisii reduse de carbon. Acest sistem este oferit de economia verde. Deciziile luate de resursele umane au impact major asupra progresului economic. Din acest motiv, nivelul de educație al resurselor umane are o influență directă asupra activităților umane.

Creșterea competitivității economice, dar și mărirea volumului și a calității investițiilor, pot asigura o accelerare a creșterii economice. Pentru ca acestea să se poată realiza, trebuie avut în vedere că ponderea populației rurale în România este mai ridicată decât în alte țări din Uniunea Europeană. Față de comunitățile urbane, comunitățile rurale sunt mai puțin populate, iar nivelul de educație este mai redus decât cel corespunzător așezărilor urbane.

Populația din mediul rural are un aport mult mai redus la creșterea economică decât aportul pe care îl aduce populația din mediul urban.

În cadrul economiei verzi sunt necesare acțiuni de utilizare eficientă a resurselor naturale, dar și măsuri care să mărească incluziunea socială și să creeze locuri de muncă mai bune.

Perspectivele mondiale de dezvoltare demografică indică atât o creștere a populației lumii, cât și a speranței de viață. De asemenea, datorită creșterii populație care trăiește în mediul urban, se preconizează și o creștere economică.

În același timp, o dată cu această creștere economică, vor crește consumurile și producția. Aceste creșteri se vor manifesta asupra resurselor naturale și a ecosistemelor, accentuând tendințele de poluare. Se poate întâmpla ca, datorită acestor aspecte, capacitatea de regenerare a planetei să fie influențată în mod negativ.

Ca un efect al acestor tendințe a apărut nevoia de tranziție către o „economie verde”, care să poată promova echitatea socială, eradicarea sărăciei și bunăstarea umană, în scopul de a asigura un viitor durabil și de dorit .

Economia verde are în vedere utilizarea unor cantități reduse de resurse, precum și consumul unei cantități reduse de energie. Acestea se pot realiza prin anumite modificări ale modalităților de producție și de consum. Astfel, folosirea resurselor energetice regenerabile permite emiterea unor cantități reduse de gaze de seră.

Deciziile luate acum nu trebuie să afecteze în mod negativ viața generațiilor viitoare.

În acest sens, producerea energiei electrice bazată pe resurse regenerabile poate contribui la protejarea mediului și la reducerea factori lor care afectează mediul înconjurător.

Piața muncii este tot mai competitivă. În aceste condiții, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau care doresc să promoveze trebuie să dovedească că dețin atât diverse calificări, cât și calificări de nivel înalt. Din acest motiv, numărul calificărilor, nivelul acestora, precum și standardele de formare care au stat la baza pregătirii sunt din ce în ce mai importante

Nivelul de educație și gradul în care populația participă la programe de educație și formare profesională contribuie la aplicarea principiilor economiei verzi și, implicit, la creșterea bunăstării atât a generației actuale, cât și a generațiilor viitoare.

Condiția pe care trebuie să o îndeplinească orice afacere pentru a fi competitivă este dată de gradul de pregătire al capitalului uman.

Investiția în educație este esențială pentru membrii unei comunități.

E adevărat că beneficiile investiției în capitalul uman nu au rezultat imediat, ci acestea se pot vedea în timp.

Există anumite riscuri în ceea ce privește investiția în capitalul uman din comunitățile care au economii mai puțin dezvoltate. Astfel, persoanele care au beneficiat de programe de formare profesională, îmbunătățindu-și competențele sau dobândind altele noi, au posibilitatea de a accesa locuri de muncă din alte comunități. Migrarea acestor persoane spre alte comunități poate conduce la scăderea competitivității din acele comunități care au economii slab dezvoltate.

Din datele prezentate se poate concluziona că nivelul de educației al capitalului uman poate afecta competitivitatea forței de muncă. De asemenea, reducerea cheltuielilor din domeniul educației influențează negativ competitivitatea.

O soluție pentru preîntâmpinarea unor astfel de probleme ar fi promovarea întreprinzătorilor locali, exportul produselor realizate de către aceștia, precum și dezvoltarea turismului local și atragerea de turiști. Acestea se pot baza pe tehnologiile locale existente, adaptarea lor la nevoile locale și folosirea capitalului uman din acea comunitate. O economie competitivă presupune investiția în capitalul uman dintr-o comunitate.

Trecerea de la economia planificată la economia de piață în România a făcut în ultimii ani, schimbări economice, sociale și instituționale. Intrarea în Uniunea Europeană a impus schimbări structurale. Gestionarea corectă a schimbărilor cotidiene poate fi realizată numai în măsura în care o națiune e formată din indivizi bine educați, flexibili, pregătiți pentru a obține rezultatele scontate ca urmare a promovării dezvoltării durabile. Competențele generate de economia verde pot contribui la bunăstare socială, la progres economic, la dezvoltarea durabilă al unei țări.

Termenul de „economia verde” a apărut pentru prima dată în contextul Summit-ului Pământului desfășurat la Rio de Janeiro în anul 1992 și este văzut ca o alternativă la dezvoltarea sustenabilă.

Tranziția către o economie verde trebuie să fie făcută atât la nivel național, cât și global, prin cooperare și coordonare, iar toate strategiile pentru o economie verde trebuie să fie catalizate și susținute de investiții publice și private țintite, precum și de reforme politice și schimbări de legislație.

La nivel european, cererea pentru competențe verzi a crescut în mai multe sectoare ale economiei. Acesta nu este un rezultat al creșterii pozitive a angajabilității în sectoarele verzi/eco, ci este o consecință a unei presiuni constante asupra costurilor energiei și a resurselor. Aceste aspecte au condus la redefinirea competențelor, a abilităților pentru mai multe ocupații. Crearea de cunoaștere prin știință permite găsirea soluțiilor la provocările economice, sociale și de mediu pentru realizarea dezvoltării durabile și a unei societăți verzi.

Dezvoltarea durabilă devine tot mai mult o constantă a politicilor economice și sociale ale fiecărei țări. Astfel, nu există granițe economice sau ideologice ale poluării. În cazul în care se păstrează tendințele actuale în ceea ce privește gradul de poluare, dar și cel de sărăcie, globalizarea acțiunilor de contracarare este singura soluție. Poziționarea omului în centrul atenției este esențială, cu scopul de a conduce la prosperitate materială, culturală, dar și la sănătate fizică și psihică.

La nivel național, este necesară modificarea programelor de pregătire pentru învățământul preuniversitar, astfel ca acesta să poată încorpora și discipline care să permită achiziția de cunoștințe, aptitudini, valori și atitudini referitoare la dezvoltarea durabilă. De asemenea, sunt necesare mai multe parteneriate între diferite instituții și organizații ale partenerilor sociali (angajatori, sindicate) prin care să se poată interveni mai ușor în dezvoltarea programelor de pregătire.

Dorința de a avea o „economie verde” este mare. Prin promovarea dezvoltării durabile și a eradicării sărăciei, o astfel de transformare depinde de două mari schimbări: modul în care economia este structurată și recunoașterea faptului că mediul constituie baza bunurilor noastre și ar trebui să fie gestionat ca sursă de creștere economică, prosperitate și bunăstare.

Este necesară asigurarea în continuare a creșterii economice cu respectarea condiției esențiale de conservare a resurselor naturale. Astfel, natura "a furnizat hrană pentru forța de muncă, substanța pentru obiectele muncii, energia pentru mijloacele de muncă și sursa pentru informațiile de produs și tehnologie. După fiecare proces de producție, Natura a încasat doar deșeurile materiale și de energie. În mare parte și după procesul de consum premiul a fost similar; în puține cazuri, o parte din potențialul economic tip servicii sa îndreptat spre elementul Natură pentru a reface ecosistemul afectat, pentru a replanta pădurea transformată în mobilă, pentru a repopula râurile cu pește, pentru a repara terenurile degradate. Teama de a avea prea puțin potențial economic pentru plăcerile omului sau pentru refacerea componentelor recunoscute de diferitele tipuri de teorii (când numai omul, când omul și capitalul, capitalul și pământul) l-a determinat pe decidentul principal în ale repartiției, omul, să neglijeze Natura".

În cazul în care nu respectăm în viața noastră zilnică aceste principii esențiale, atunci nu putem spune decât că "Legea valorii entropice nu ne va ierta dacă nu vom trece de urgență la hrănirea Naturii cu servicii care să reducă poluarea și să repare ce am stricat în anii «dezlănțuirii industriale», a furtului de entropie joasă, furt însoțit, în multe cazuri, de crimă ecologică".

Având în vedere aceste aspecte, propun ca la cele 8 competențe-cheie acceptate la nivel european să mai adăugăm o nouă competență-cheie obligatorie, și anume, ”competența verde”.