Educatia Acasa
Educația acasă
în societatea contemporană
Preface/Paper presentation
The present paper ”Homeschooling in contemporary society” represents an overview of the teaching system, namely ”homeschooling”. It is structured in three chapters, and each of them presents a clear and precise subject, which puts us in contact with the reality of homeschooling, both from the past and from the present time.
The first chapter introduces us in the subject and presents shortly the historical perspective of homeschooling, demonstrating at the same time its efficiency throughout history.
The second chapter treats the aspects of the functionality of homeschooling, what does it offer, which are its weaknesses, what is the main agent of socialization and why do parents opt for this system of education.
The third chapter confirms the validity of homeschooling, by exposing some real cases from our days and at the same time brings a new perspective in the educational system.
The aim of the study theme is to present an accurate picture of the way the homeschooling is done in our society. At the same time, for parents who want to teach their children at home, it represents a starting point in finding new horizons.
The study domain presents a large variety of practical teaching methods which could be confidently applied by both the parents, and the teachers in order to form and develop the personality of the child, but also to guide and prepare him or her for daily life.
Nowadays, homeschooling has a special place in as many families in our country and in the world, promoting the flexibility, creativity, freedom and pleasure for learning and integrating into society of the students that are involved directly in homeschooling.
Keeping in mind the optimist perspective which the homeschooling brings to the educational system, this form of teaching still represents for some countries a special challenge regarding its accreditation, transcription and applicability.
Pagina de mulțumiri
Pe această cale doresc să mulțumesc tuturor persoanelor care s-au implicat în realizarea lucrării de față, fără de care nu aș fi atins scopul propus.
Mulțumesc profesorului coordonator, doamna Lect. Univ. Conona Petrescu, pentru răbdare, susținere și motivație.
Mulțumesc familiei Lazăr pentru deschiderea călduroasă și pentru încrederea cu care mi-a împărtășit câteva „secrete” ale educației acasă.
Mulțumesc familiei Ivan pentru entuziasmul și pofta de viață pe care o transmit prin felul în care practică „roadschooling”.
Mulțumesc familiei DeSeno pentru încurajări și sprijin.
Mulțumesc scriitoarei Stefanie Moshennia pentru resursele bogate puse la dispoziție în propria lucrare „Schulfrei, Lernen ohne Grenzen”.
De asemenea, aș dori să adresez în egală măsură mulțumiri familiei, prietenilor și colaboratorilor pentru sprijinul moral, ajutor și răspunsuri la întrebări.
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Definirea și caracteristicile conceptului de “educație acasă”
1.1 Ce este educația acasă?
1.2 Tipuri de educație acasă
1.3 Educația acasă, din trecut până-n prezent.
a. Educația acasă în Europa
b. Educația acasă în SUA
c. Educația acasă în România
Capitolul II – Metodica educației acasă
2.1 Avantajele educației acasă
2.2 Dezavantajele educației acasă
2.3 Socializarea în cadrul educației acasă
2.4 Motive pentru care părinții aleg să-și educe copiii acasă
Capitolul III. Cercetarea științifică
Capitolul IV. Concluzii:
Bibliografie
Introducere
Alternativa educației acasă, în sistemul educațional, reprezintă un subiect ce ia amploare, în societatea contemporană, având ca puncte de dezbatere modul de legiferare, acreditare, implemantare, montorizare și funcționare pe o perioadă îndelungată.
Prin lucrarea de față, ne propunem să urmărim o descriere succintă a formei de educație acasă pornind de la abordarea conceptuală, stategiile și metodele didactice, condițiile adecvate necesare funcționării și exemplificarea practică a unor cazuri reale, iar pe de cealaltă parte subliniează și susține calitatea educației parentale în fiecare domeniu al dezvoltării personalitățiii și al vieții sociale, recunoscându-i și atribuind-i valoarea formativă.
Alegerea acestei teme este provocatoare privind, în mod special dimensiunile practice, iar apoi bazele istorice și teoretice pe care este sustinută.
În plan practic, am observat că gradul de implicare al părinților în educația copiilor joacă un rol fundamental în dobândirea unei educații la un nivel calitativ superior.
În plan teoretic, am constatat că este necesară o fundamentare consecventă și riguroasă, care să asigure utilizarea celor mai bune practici în domeniul instruirii educative.
De asemenea, cunoașterea noilor dispoziții și inovațiilor din domeniul educației acasă facilitează desfășurarea activității instructiv- educativă și obținerea unor rezultate din ce în ce mai bune.
Tema “Educația acasă” a ocupat un loc deosebit în studiul individual pe tot parcursul celor trei ani de aprofundare în domeniul pedagogiei învățământului primar și preșcolar, deoarece educația și formarea copiilor pentru viață este în cele mai multe cazuri, direct influențată de părinți și de căminul în care aceștia locuiesc.
Interesul pentru “educația la domiciliu” a fost trezit în urmă cu patru ani, când am auzit că o rudă apropiată a ales să nu-și trimită copiii la școală, ci să îi educe acasă. La început am privit acest lucru cu o oarecare îndoială și suspiciune, fiindcă eram de părere că un copil care este școlarizat acasă nu poate avea parte de o educație corespunzătoare, să nu mai vorbim de găsirea unui loc în societate.
Cu toate acestea, atunci când am luat o atitudine potrivită față de această metodă, am descoperit numeroase implicații pe care această formă de educare o poate avea în viața copiilor, a părinților și a societății în care trăim.
Principalele motive pentru care am ales să cercetăm fenomenul educației la domiciliu au fost curiozitatea privind funcționalitatea și eficacitatea pe termen lung a acesteia, și dorința de a mă convinge de bunul pe care-l poate oferi societății în care trăim, fiind totodată gata să susțin acest model de educare, ca pe o alternativă a sistemului educațional.
Sistemul “Educației acasă” transmite o serie bogată de metode creative care poate fi o adevărată sursă de inspirație atât pentru părinți, cât și pentru profesori. Istoria educației atestă numeroasele beneficii și rezultate de succes ale școlarizării la domiciliu, recunoscând totodată calitatea și aspectul funțional al acestui tip de învățământ.
Pentru a avea o înțelegere cât mai corectă a formei de educație acasă vom porni studiul de la rădăcini, apoi vom analiza procesul de creștere și dezvoltare, iar în cele din urmă vom descoperi și admira roadele.
Așadar, De unde provine „educația acasă”? și Încotro se îndreaptă?
Capitolul I. Definirea și caracteristicile conceptului de “educație acasă”
Ce este educația acasă?
Pornind de la definiția educației, dată de Noah Webster în “First Edition of an American Dictionary of the English Language din 1828”, voi deschide tema de cercetare, privind “Educația acasă în societatea contemporană”, iar apoi vom analiza în detaliu ce presupune educația la domiciliu și care sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru a da un randament de nivel înalt.
Așadar, “educația cuprinde toate acele serii de instruire și disciplină care sunt intenționate spre iluminarea înțelegerii, corecția temperamentului și formarea manierelor și obiceiurilor și tinerilor, și să îi facă astfel utili pentru rolurile pe care le vor avea în viitor. A da copiilor o bună educație în maniere, arte și știință este un lucru important; a le oferi o educație religioasă este indispensabil; și o imensă responsabilitate stă pe umerii părinților și tutorilor care neglijează aceste datorii.” (Klicka, 2010, pag.118)
La prima vedere, educația acasă poate fi denumită simplu, prin numele care i-a fost dat: o școală în casă. Ea este caracterizată de o metodă sistematică și privată, unde părinții sunt profesorii primari, care își iau un angajament ferm, depunând toate eforturile necesare, pentru a oferi în mod personal o educație corespunzătoare copiilor lor.
Însă, atunci când se vorbește despre educația acasă se face referire la două concepte, în engleză, acestea au denumirea de „homeschooling”, respectiv „unschooling”, termeni care vor fi explicați în ansamblul lucrării.
Noțiunea de educație acasă sau școală acasă ne duce la ideea că copiii sunt educați exclusiv în casă, între patru pereți, însă experienta părinților implicați într-un astfel de sistem, afirmă că întreg procesul de învățare, nu se limitează doar la propria casă, ci copiii învață în grădină, în împrejurimi, făcând vizite la muzee, biblioteci, centre sportive, galerii de artă, chiar și în concediul părinților unde au posibilitatea de a pune mai mult întrebări și de a descoperi lucruri noi. Educația la domiciliu este practicată pornind de la o structură, de la un program educațional organizat, având la bază o programă școlară obișnuită.
„Unschooling-ul” reprezintă educarea fără structură, educația liberă de orice regulă sau metodă planificată. Ea se bazează strict pe pasiunile copilului, pe ritmul său de învățare, este o formă de educare, care se aplică în afara unui sistem instituționalizat, dar aceasta nu înseamnă lipsa educării sau a învățării, ci este un mod diferit de a primi educație. Aici, nu este vorba de a scăpa de educație, ci de a se elibera de școală. (Mohsennia, 2004)
Educația la domiciliu nu reprezintă un fenomen nou în istoria educației, ci este considerată cea mai veghe formă de educare, cea mai veche școală, unde părinții preiau întreaga responsabilitate pentru educarea copiilor lor. În trecut, era un lucru obișnuit, de la sine înțeles, ca copiii să fie crescuți și educați în contextul familiei, unde erau pregătiți pentru viață, dar o dată cu dezvoltarea școlii, responsabilitățile au fost încredințate unei insituții publice de învățământ.
În ciuda tuturor schimbărilor din sistemul public educațional , în ultimii 40 de ani, a apărut o mișcare în domeniul educației, în care părinții au preluat rolul școlii și au început să practice educația la domiciliu.
Modul în care se derulează educația acasă, variază de la familie la familie, în cele mai multe cazuri, părinții sunt cei care predau, ei sunt principalii coordonatori ale activităților didactice, dar poate fi angajat și un profesor specializat pe un anumit domeniu. De asemenea, există familii care se reunesc pentru a-și educa reciproc copiii, formând o grupă.
În zilele noastre, educația obligatorie este confundată, în cele mai multe cazuri, cu școlarizarea obligatorie. De aceea, prin studiul de față, se încearcă a se aduce o înțelegere și o interpretare corectă a noțiunii de învățământ la domiciliu, redeschizând și indicând, astfel drumul oportun către revigorarea societății în care trăim.
Tipuri de educație acasă
În ceea ce privește sistemul educației acasă, se poate vorbi de o varietate deosebită de concepte pedagogice; scopul comun al acestora fiind trecerea de la caracteristicile mai puțin favorabile școlii publice la accentuarea individualității copiilor.
Având ca punct de reper centralitatea individualității copilului în metoda școlarizării acasă, de-a lungul timpului au fost elaboratea o serie de tipuri de educație acasă, pe care le voi caracteriza pe scurt, pornind de la metoda abordată, mediul de învățare, cadrele didactice, și curriculum corespunzător acestuia.
Metoda educației clasice
Această metodă se bazează pe însușirea datelor și faptelor, în special, din primii ani de predare. Se urmărește formarea unei baze, cu ajutorul căreia, mai târziu, printr-o observare critică și o prelucrare a informației să se modeleze gânditori independenți și critici. Se pune un accent deosebit pe limbi (îndeosebi latina și greaca) și litereatura civilizațiost elaboratea o serie de tipuri de educație acasă, pe care le voi caracteriza pe scurt, pornind de la metoda abordată, mediul de învățare, cadrele didactice, și curriculum corespunzător acestuia.
Metoda educației clasice
Această metodă se bazează pe însușirea datelor și faptelor, în special, din primii ani de predare. Se urmărește formarea unei baze, cu ajutorul căreia, mai târziu, printr-o observare critică și o prelucrare a informației să se modeleze gânditori independenți și critici. Se pune un accent deosebit pe limbi (îndeosebi latina și greaca) și litereatura civilizației vestice.
Metoda: Metoda este reprezentată de un sistem, care împarte dezvoltarea copilului în trei etape, pe care sunt construite conținuturile de învățare. Această triadă a fost făcută după prima parte a educației din Evul Mediu Trivium, cu elementele sale, gramatică, dialectică și retorică. Aceste elemente sunt prezentate detaliat, de Dorothy Sayers (1893-1957), în lucrarea sa „The Lost Tools of Learning” (1947).
Primul element gramatica nu se referă numai la domeniul de limbă, ci se îndreaptă către toate ramurile și materiile de studiu. De exemplu, gramatica geografiei, a râurilor și munților, ca element structurat dat. După această fază, a gândirii și a memoriei, urmează elementul dialecticii, în care este vorba despre formarea unei gândiri analitice, capacitatea de a clasifica fapte și argumentare. Al treilea element, retorica se ocupă, în principal, cu modelarea unei gândiri abstracte. Se lucrează cu metoda socratică, (metoda socratică- provine de la Platon și este constuită sub forma unui dialog, de întrebări și răspunsuri, în urma cărora elevii și profesorii ajung să aibă discuții bune, acumulând astfel, diferite cunoștințe, pe o anumită temă) părintele pune întrebări, pe care elevii le discută și răspund la ele.
Mediul de învățare și cadrele didactice: Locul și timpul de învățare sunt flexibile, totuși, de cele mai multe ori are loc acasă, iar părinții preiau rolul învățătorului.
Curriculum: Pentru acest tip de educație acasă, există un curriculum pentru fiecare nivel de grupă, de vârstă și ani de studiu, după care se va organiza ora propriu-zisă de învățare. (Suarez, 2006)
Metoda Charlotte Mason
Această metodă a fost dezvoltată de pedagogul britanic Charlotte Mason (1842- 1923), și reprezintă un pod între două tipuri de educație acasă, și anume între educația clasică și unschooling.
Metoda: Fiecare unitate de învățare durează 20 de minute, care se centrează pe teme, precum: limba, natura și arta. Limba capătă o importanță deosebită în senul de „living book”, se focusează pe citit, literatură de specialitate, și nu pe texte prelucrate, cum sunt în unele manuale școlare. În primii ani de școlarizare, conținuturile de învățare sunt asimilate prin ascultarea textelor citite, iar apoi, mai târziu prin citirea individuală și repovestire. Repovestirea poate fi făcută atât sub formă scrisă, cât și orală, zilnic, dar și la sfârșitul fiecărui trimestru. Dezvoltarea capacității de reținere reprezintă un scop important în educația copilului. Pe lângă aceasta, natura joacă un rol semnificativ, prin realizarea unui „nature journals” sub forma unui protocol. Copiilor li se oferă posibilitatea să experimnteze natura, iar apoi într-un mod artistic sau prin cuvinte să redea rezultatele și concluziile experimentării lor. Cunoașterea artei și reproducerea acesteia este, de asemenea, o parte a științei. Pe lângă exprimarea prin desen, pictură, se aduagă și muzica din diferite epoci.
Mediul de învățare și cadrele didactice: Orele au loc acasă, respectiv în aer liber, în natură, unde părinții preiaul roul de transmițători de informații și îi însoțesc pe aceștia permanent.
Curriculum: Pentru această metodă nu există un curriculum scris, dar cele trei elemente:limba, natura și arta dau o direcție în dezvoltarea conținuturilor de învățare. (Suarez, 2006)
Metoda corespondenței, respectiv a „școlii umbrelă”
Această metodă pune accent, îndeosebi, pe manualele școlare, teste, exerciții și pe școala tradițională. Din punctul de vedere al timpului, orele de învățare și predare sunt organizate până la prânz, iar după masă copiilor, li se oferă posibilitatea să își aleagă diferite activități, cum ar fi bricolajul, jocul individual, experimentarea naturii, timp pentru hobby, etc. Prin tot acest program, metoda urmărește formarea unor caracteristici importante, și anume: maturitate, spiritul de conducere și aventură.
Metoda: Orele sunt organizate în stilul școlilor tradiționale, sec.21, cu manuale școlare, teste, evaluări.
Mediul de învățare și cadrele didactice: Orele sunt flexibile, au loc de cele mai multe ori acasă și sunt realizate cu sprijinul părinților.
Curriculum: Metoda nu are un curriculum specific, ci se orientează după cel al școlii tradiționale. (Suarez, 2006)
School-at- home
Metoda „School-at-home” reprezintă imaginea școlii, într-o măsură mai mică, în ceea ce privește modul de predare și evaluare. Deseori se folosește tabla, creta și băncile, precum și anumite ritualuri din sistemul tradițional.
Metoda: Ceea ce este specific pentru această metodă este faptul că copiii de diferite vârste învață împreună. Pentru orele de studiu, sunt puse la dispoziție diferite materiale didactice, cum ar fi: programe școlare, manuale școlare, planuri de lecție, fișe de evaluare.
Mediul de învățare și cadrele didactice: Orele se desfășoară acasă, iar părinții sunt principalii formatori ai copiilor. Această metodă reflectă imaginea tipică a școlii mici.
Curriculum: Panul de învățământ este flexibil și poate fi stabilit în prealabil cu orele de studiu, orarul copiilor. Există anumite pachete cu planuri de învățamânt, însă părintele are libertatea să aleagă împreună cu copilul temele de studiu și să-și dezvolte propriul plan de învățare. (Suarez, 2006)
Cooperative Schooling
După cum îi este și numele, această metodă se referă la asocierea mai multor familii care doresc să își educe copiii acasă, unde parinții acestora preiau diferite roluri de profesori. Prin acest mod, pot fi acoperite anumite lipsuri privind transmiterea informațiilor și cuprinse mai multe domenii de învățare.
Metoda: Orele sunt împărțite pornind de la domeniul de interes și se lucrează cu diferite materiale. Prin asocierea mai multor familii, ora se desfășoară deseori într-o formă socială mai extinsă, nu numai individual sau în grupuri mici. Acest sistem oferă o cantitate mai mare de informații și teme de interes personal. Se susține faptul că printr-un număr mai mare al copiilor, cât și prin legătura dintre mai multe familii, învățarea se realizează mai rapid și mai eficient.
Mediul de învățare și cadrele didactice: Pe lângă părinții care preiau responsabilitatea să educe copiii într-un anumit domeniu, se poate angaja o persoană de specialitate care să predea o anumită materie de actualitate și interes comun.
Curriculum: Conținuturile de învățare nu sunt date de un anumit plan de învățământ, ci temele de studiu sunt alese în funcție de interesele și nevoile copiilor.
Unit Study
Unit Study reprezintă o metodă asemănătoare celei din sistemul școlar clasic, privind proiectele de studiu. Se lucrează pe diferite teme, la un nivel academic. Metoda susține faptul că, experiența personală, cât și implicarea activă sunt baza procesului de învățare.
Metoda: Timp de o lună, întreaga familie studiază o temă. Fiecare copil are posibilitatea să se documenteze din diferite surse și să își treacă observațiile și descoperirile într-un caiet. Pe lângă activități ghidate, copiii primesc diferite teme, pe nivelul de vârstă, pe care le realizează individual. De cele mai multe ori, orele încep la ora 9.00, și se încheie după masa de prânz, iar restul zilei este destinat pentru activități liber alese, hobby-uri și joc liber.
Mediul de învățare și cadrele didatice: Orele se pot desfășura atât acasă, cât și în concediu sau în alte locuri. Părinții preiau rolul cadrului didactic, nu există predare frontală, întrucât părinții lucrează împreună cu copiii diferite teme pentru proiect.
Curriculum: Nu se are în vedere un plan de învățământ, ci totul se centrează pe interesele membriilor familiei. Se pot procura și pachete complete care conțin materiale pentru teme specifice.
Computer based Home education
Metoda cuprinde în prim plan o formă de învățare online, dar poate fi combinată și cu alte metode. Odată cu utilizarea crescândă a interentului, cât și datorită prezenței active, pe piață, a comunităților familiilor care vor să își educe copiii acasă, au apărut numeroase platforme de învățare online, unde se pot găsi diferite materiale didactice, planuri de lecție, teste de evaluare.
Metoda: Se are în vedere prelucrarea conținuturilor de învățare cu ajutorul calculatorului.
Mediul de învățare și cadrele didactice: Această formă de învățare renunță complet la prezența unui adult care să dea învățătură; atât lecțiile, cât și temele pentru școală sunt administrate complet de calculator. Absența unui cadru didactic conduce la o formă de învățare, care este cunoscută sub numele de „E-Learning”. Cu ajutorul testelor, exercițiilor și testelor, copilul poate să-și înșușească cunoștințe și, de asemenea, să se autoevalueze.
Curriculum: Ca și în cadrul metodei „School-at-home”, se pot procura diverse programe cu teste, exerciții, texte; părinții au libertatea să combine ofertele și să aleagă programa potrivită. (Mohsennia, 2004)
Unschooling
Metoda Unschooling este considerată cea mai radicală formă de educație, din cadrul educației la domiciliu și se bazează pe filosofiile lui John Holt. Principiul de bază al acesteia este oferirea unui spațiu cât mai deschis de învățare pentru copil, pentru dezvoltarea și exprimarea individualității acestuia. Totul se centrează în jurul intereselor copilului, care reprezintă, de asemenea, baza acestuia pentru a-și însuși anumite cunoștințe. Așadar, focusul cade pe copil și pe interesele sale, puterea de decizie fiind în mâinile sale. Prin expresia „learning by living” a lui John Holt, se susține faptul că procesul de învățare la copil trebuie să fie orientat spre experimentarea vieții de zi cu zi.
Unschooling-ul reprezintă un proces de învățare, condus de copil, în mediul în care trăiește, fără să imite într-un fel școala tradițională. Nu există o oră planificată sau anumite perioade din zi pentru activitățile care se vor derula. Sunt discutate anumite teme, când copilul este interesat și arată nevoia de cunoaștere; este susținut de către părinți în toate procesele de învățare. Lexikon online für Psychologie und Pädagogik (2014, marite 20). Preluat de pe: (http://lexikon.stangl.eu/278/homeschooling)
Metoda: Atât conținuturile de învățare, cât și modul în care un copil învață se bazează strict și numai pe interesul copilului.
Mediul de învățare și cadrele didactice: În opoziție față de celelalte metode, unde părintele sau alte persoane specializate preluau rolul învățătorului și transmiteau cunoștințe și informații copilului, de data aceasta, părintele preia rolul de însoțitor. Părintele este văzut ca o sursă de informație și de acumulare de cunoștințe.
Curriculum:Se abate nu numai în ceea ce privește cadrul școlar, ci se limitează și din pucturl de vedere al conținutului, sub forma unui plan de învățare. (Mohsennia, 2004)
Cu toate că aceste metode de educație acasă prezintă diferite perspective privind conținutul și cadrul structural al orei de predare- învățare, transmiterea cunoștințelor și formarea abilităților ocupă un loc central în fiecare tip de educație, iar modul de desfășurare rămâne la decizia părinților și a copiilor.
Educația acasă, din trecut până-n prezent.
Începuturile exacte ale educației acasă sunt greu de fixat în istoria educației, lucrul cert este că, în vechime aproape toată educația se făcea acasă, sub îndrumarea părintelui sau a unui tutore, și nu exista școală publică. Odată cu înființarea școlilor publice și a învățământului obligatoriu, idea de educație acasă a părut cumva neobișnuită, impotriva curentului.
Educația acasă în Europa
În zilele noastre, în Europa, mișcarea educației acasă este considerată adesea un fenomen care ia tot mai multă amploare și care se presupune a veni din Statele Unite ale Americii. Înșă, istoria ne arată faptul că, această formă de învățământ se întoarce în Europa, întrucât aici găsim originile ei. Educația copiilor acasă, într-un mediu familial reprezintă principala formă de învățământ încă din cele mai vechi timpuri, învățământul obligatoriu având o vechime de aproximativ 250 ani.
Începând cu secolul 18 a fost introdusă ideea școlarizării universale și obligativitatea acesteia, cu toate că, populația săracă nu beneficia în totalitate de educație în sistemul public din cauza situației financiare sau a distanței, fapt ce a dus la responsabilizarea părinților într-o măsură mai mare; de exemplu, un tâmplar își instruia fiul în a lucra cu lemnul, iar mama își învăța fiica să aibă grijă de gospodărie. Acești oameni simpli aveau o altă perspectivă asupra educației și învățăturii decât nobilii sau americanii din acea perioadă. Desigur că, în momentul de față, mișcarea educației acasă are o altă însemnătate și orizonturi spre care se îndreaptă, decât înțelesul acesteia din acea perioadă, unde nu se urmărea un plan de învățământ, ci fiecare își instruia copiulul în funcție de interesul părintelui, al copilului și după posibilități, pentru ca să îl pregătească pentru o viață independentă.
Școlile publice, din secolul 18 nu erau văzute bine din punct de vedere al calității, orele de predare-învățare erau ținute în principal de ofițeri sau de soldații care nu aveau de îndeplinit o responsabilitate anume. Școlile publice, îndeosebi în Elveția, erau văzute ca o soluție pentru cei care nu aveau nici o altă opțiune, pentru că interesele politice încercau să aibă un control asupra lor. Din acest motiv, lecțiile particulare, care se organizau la domiciliu, reprezentau o alternativă constructivă și benefică pentru familiile care îți permiteau să angajeze un tutore sau un cadru didactic specializat într-un anumit domeniu.
Începând cu a doua jumătate a secolului 18 și până în prima parte a secolului 19, ideea unui sistem public de învâțământ devine din ce în ce mai pregnantă în toată Europa. Necesitatea organizării învățământului public a apărut atunci când majoritatea populației, împreună cu statul și-au exprimat dorința ca fiecare copil să fie inclus într-un program de educare, deoarece mulți părinți nu își puteau permite să plătească nici măcar un tutore sau nu dispunea de informațiile corespunzătoare și nici de abilitățile necesare pentru instruirea propriilor copii. Așadar, statul a fost nevoit să se implice activ în educarea fiecărui copil. Prin această cale, au apărut școlile publice, în care au fost organizate clase de elevi unde învățau împreună.
La jumătatea secolului 19, când burghezia a cunoscut o perioadă înfloritoare, forma de învățământ la domiciliu abia că mai era menționată, însă cu toate acestea, burghezia a încercat să imite într-un fel nobilimea și și-au angajat profesori pentru educația copiilor lor. De exemplu, Johann Wolfgang von Goethe nu a avut ocazia să vadă cum arată o școală din interior, întrucât familia sa a dorit să se asemene cât mai mult nobilimii. De asemenea, Wolfgang Amadeus Mozart nu a mers la școală, pentru că cea mai mare parte a copilăriei a petrecut-o în concerte. În familiile în care educația copiilor ocupa un loc principal, dar nu își permiteau să îți angajeze un profesor, părinții preluau responsabilitatea educării acestora.
Spre sfărșitul secolului 19, clasa de mijloc s-a orientat, de asemenea, din ce în ce mai mult spre școlile publice, și au ales să-și trimită copiii la școală. Numărul școlilor înființate s-a mărit considerabil. În ciuda tuturor schimbărilor care au avut loc la nivel educațional, existau îndoieli cu privire la sistemul public de învățământ. Statul era într-o poziție în care putea controla numai conținuturile de învățare, ceea ce nu mulțumea pe toată lumea. Se dorea a se avea în vedere toate drepturile copilului, fără controlul statului. Johann Friedrich Herbart și-a exprimat nemulțumirea afirmând că „școala este o fabrică din care iese ce dorește statul”. Herbart era conștient de faptul că existau și familii care nu aveau posibilitatea financiară de a angaja un tutore, dar le-a sugera să formeze grupe mici de copii și să plătească împreună un profesor. Această idee a avut oponenții săi, statul fiind cel care și în ziua de astăzi controlează conținuturile de învățare, și nu părinții. Johann Gottlieb Fichte a fost convins de relevanța sistemului de învățământ și a dorit să desființeze educația la domiciliu. El susținea că statul este organizatorul domeniilor vieții cetățenilor săi. Burghezia, pe de altă parte nu s-a bazat în totalitate pe sistemul public de învățământ, ci exercitau un rol important în viața copiilor lor, astfel că le oferea posibilitatea de a învăța o limbă străină, de a învăța la un instrument muzical și de a-ți însuși valori morale.
Secolul 20 a adus cu sine obligativitatea școlii pentru fiecare copil din Europa. În Germania, de exemplu este interzis ca un copil să fie educat acasă, învățământul obligatoriu fiind introdus din 1938. Însă așa cum am menționat mai sus, fenomenul educației acasă se reîntoarce în Europa, impulsul vine, bineînțeles din Statele Unite, unde în urmă cu peste 25 de ani, această alternativă de învățământ a cunoscut o înflorire remarcabilă. În cercurile protestante din America există o tradiție lungă a educației acasă, principala motivație pentru aceasta fiind valorile creștine. De asemenea, statisticile arată că cât mai multe familii americane aleg să își educe copiii la domiciliu și din motive pedagogice sau a modului cum percep ei viața. (Fischer, 2006)
În Europa, părinții se hotărăsc pentru educația acasă din motive religioase, din cauza agresivității, violenței din școli, dar și lipsei de concentrare, receptivitate și interes a copilului pentru școală.
În toate țările din Europa, învățământul este obligatoriu pentru cel puțin 9 sau cel mult 12 clase de școlarizare, iar orele de predare-învățare au loc de regulă în școală. Educația la domiciliu este practicată îndeosebi de un număr mic de persoane, de exemplu, în Marea Britanie, procentajul este de 1,5%, în Franța de 0,1%, cu toate că se observă o creștere considerabilă a interesului și a practicii acesteia.
Legile privind educația acasă variază de la țară la țară. Potrivit statisticilor în Suedia, Portugalia, Austria, Franța, Norvegia, Italia, Marea Britanie, Slovenia, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Ucraina, Lituania, Belgia, Danemarca, Portugalia, Rusia, Elveia, Cehia, Olanda, Polonia, educația la domiciliu este legalizată. Controlul statului privind funcționalitatea educației acasă se face periodic și este variat. De exemplu, în Ungaria se cere urmărirea curriculumului național și testarea elevilor de două ori pe an, în Marea Britanie nu se solicită să se raportez autorităților modul de desfășurare a activității de educare acasă și nici rezultatele elevilor. Copiii nu trebuie să se înscrie la vreo școală sau să urmeze curriculum național.
În cele ce urmează, vom prezenta situația actuală privind educația acasă, din câteva țări europene.
În Austria, educația acasă este considerată o alternativă legală de învățământ în toate cele nouă provincii. Conform legii învățământului, obligativitatea școlii poate fi împlinită și prin educația la domiciliu, în timpul celor nouă ani de școlarizare obligatorie.
Înainte ca părinții să înceapă școlarizarea la domiciliu, trebuie să anunțe autoritățile, să se asigure că dispun de materialele necesare și că sunt pregătiți să-și educe copiii tot anul. Pe lângă aceasta, părinții își pot alege o școală la care copiii să fie testați la sfârșitul anului. În caz că copilul va trece cu success toate testele, va trece în anul următor de studiu. În caz contrar, elevul
va fi nevoit să fie înscris într-o școală publică sau privată pentru a repeta anul. Părinții se orientează după curriculum tradițional, deoarece evaluarea elevilor se face în sistemul public de învățământ. Modul în care părinții ajung să îndeplinească toate cerințele depinde de fiecare familie, prin urmare, metodele de predare și motivele pentru care părinții aleg să-și educe copiii la domiciliu sunt diferite. Das Familiennetzwerk der Freilerner (2014, Mai 10). Preluat de pe http://leben-ohne-schule.jimdo.com/
În Germania, învățământul este obligatoriu, educația acasă fiind oficial interzisă, încă de la al III lea Reich. Întregul sistem educațional se află sub supravegherea statului. Educația la domiciliu a fost permisă până în 1983, dar a fost interzisă, o dată cu instaurarea regimului nazist, când statul a controlat toate conținuturile de învățare. Din cauza acestui lucru, multe familii germane migrează în alte țări, unde educația acasă este legalizată, sau sunt sancționați, repercursiunile fiind în ordinea care urmează: amenda, închisoare și deposia de tutela.
Cu toate acestea, în Germania, există peste 1000 de copii care sunt educați acasă, iar lupta pentru dreptul la educație acasă continuă. (Mohsennia, 2004)
În Franța, educația la domciliu este legală, părinții trebuie să anunțe autoritățile, la începutul anului, că nu intenționeză să trimită copilul la școală. În caz că copilul nu este înscris într-un învățământ la distanță, statul verifică periodic motivele pentru care copilul nu urmează o școală. De asemenea, autoritățile au dreptul să verifice dacă copilul are posibilitatea și condiții prielnice de învățare. Se estimează, că în Franța sunt aproximativ 20 000- 30 000 copii, care sunt educați la domiciliu, conform, Le cod l' éducation ( 1998) , la articolul L131. Homeschooling international (2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.hausunterricht.org/html/hs_international.html
În Italia, școlarizarea acasă este de asemenea, permisă. Părinții trebuie să raporteze anual că instruirea pe care o fac corespunde într-o oarecare măsură sistemului de învățământ de stat sau privat. În caz ca după câțiva ani copilul va fi nevoit să fie înscris în sistemul public educațional, va trebui să treacă cu success de un număr de examene. De asemenea, pentru a intra în mediul professional, va trebui să absolve, având o diplomă de stat, conform Instituției Italiene, Art. 30, 33 și 34. Homeschooling international 2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.hausunterricht.org/html/hs_international.html
În Belgia, educația la domiciliu este legalizată, iar părinții sunt responsabili să anunțe autoritățile, că își vor educa copiii acasă. Alte restricții nu sunt impuse. Se estimează un număr de 500-1000 copii care sunt școlarizați la domiciliu. Homeschooling international 2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.hausunterricht.org/html/hs_international.html
În Olanda, situația juridică privind educația acasă este destul de dificilă. Lecțiile la domiciliu nu sunt reglementate legal, iar din acest motiv, oficial nu sunt interzise, dar nici premise. Familiile care vor să-și educe copiii acasă, sunt chemați periodic în instanță pentru a-și argumenta motivele pentru care fac acest lucru, părinții beneficiind uneori totodataă chiar și de favoruri din partea statului. Se presupune, că în Olanda sunt în jur de 400 până la 1000 copii care sunt educați la domiciliu. Homeschooling international 2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.hausunterricht.org/html/hs_international.html
În Finlanda, educația acasă este permisă. Nu exista o legislație clară privind modul de organizare și desfășurare a lecțiilor la domiciliu. Inspectorii locali au responsabilitatea să verifice periodic cunoștințele și nivelul copiilor la diferite materii. Homeschooling international 2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.hausunterricht.org/html/hs_international.html
Familiile din Norvegia, care sunt interesate să practice educația acasă, trebuie să anunțe autoritățile că ăți vor educa copiii acasă, fără a argumenta alegerea lor și fără a cere aprobarea pentru aceasta. Inspectoratul școlar verifică, de două ori pe an, modul de desfășurare al orelor de acasă, verificare care este susținută de către stat. La sfârșitul vizitei la domiciliu, inspectorul trebuie să întocmească un raport cu cele observate și să-l transmit mai departe comunității de care aparțin. Conținuturile de învățare este pus la dispoziția părinților gratuit, iar materialele școlare sunt asigurate de comunitate. Copiii care sunt educați acasă au dreptul de a solicita o diplomă de absolvire pentru clasele 1-10,(cu sau fără o foaie matricolă), dar în același timp au libertatea să continue cliclul secundar, chiar dacă nu au diploma din anii precedenți de studiu. Părinții nu trebuie sa aibă o pregătire pedagogică, cu toate acestea, se cere ca copiii să aibă rezultate satisfăcătoare, care pot fi comparate cu rezultatele elviilor din școlile publice. Se presupune, că aproximativ 200 de familii din Norvegia, își educă copiii acasă. Informațiile de față sunt susținute de legea învățământului norvegian. Home Education in Northern Europe (2004, aprilie 20). Preluat de pe: http://folk.uio.no/cbeck/Home%20education%20in%20Northern%20Europe.htm
În Marea Britanie, educația acasă se bucură de drepturi depline. Copiii pot fi educați la domiciliu, dar în același timp pot beneficia și de sprijnul școlilor private sau de stat, în cazul în care părinții nu mai au disponibilitatea și posibilitatea să îi educe acasă. Părinții nu au nevoie de vreo aprobare pentru a-și instrui copiii acasă, nu sunt obligați să urmărească curriculum național sau să își testeze periodic copiii. Școlarizarea este obligatorie pentru primii cinci ani de studiu. Se estimează un număr de aproximativ 100 000, 160 000 copii educați acasă, 1%3 din totalul elevilor din școlile publice, din Marea Britanie. Datele sunt validate de “Education Pact”,(Cap.1,
al.7) al Marii Britanii. Home Education UK (2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.home-education.org.uk/legal-support.htm
În Portugalia, părinții au dreptul să-și educe copiii acasă, aceștia fiind înregistrați sub forma “elevi educați la domiciliu”. Acest drept al părinților este menționat în Constituția Republicii Portugheze, art.43/30 octombrie 1982. Procesul de învățare este verificat periodic de către inspectoratul școlar. Homeschooling international (2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.hausunterricht.org/html/hs_international.html
În Spania, educația la domiciliu este legală, conform art.27, al.1,3 din Constituția spaniolă. “Toți au dreptul la educație. Există libertate la educație. Statul garantează dreptul părinților să-și educe copii, având la bază principiile morale și religioase, pe care aceștia le susțin.” Se presupune că aproximativ 200 de familii își educă copiii acasă. La Asociación para la Libre Educación(2014 aprilie 23). Preluat de pe: http://www.educacionlibre.org/
Amanda Petrie identifică, în Europa, trei tipuri de state, în funcție de raportarea lor legală la educația lor la domiciliu:
Țări care sprijină educația acasă încă de la începuturi (Belgia, Danemarca, Irlanda, Franța, Italia, Luxemburg, Norvegia, Portugalia, Suedia, cea mai mare parte a Elveției, Marea Britanie);
Țara care nu a permis educația acasă, dar care la momentul actual susține și aprobă reglementările legislative privind buna desfășurare a instruirii la domiciliu (Austria)
Țări care nu permit acest tip de educație doar în cazuri specifice (Spania, Grecia, unele cantoane elvețiene, Olanda, Germania, chiar și România, care permite asta numai pentru copiii cu deficiențe)
Având în față o imagine de ansamblu a situației din Europa privind reglementările legale de bază ale educației la domiciliu, constatăm că acest fenomen se răspândește rapid, legislația variind de la o regiune la alta. TOTB.ro – Think Outside the Box (2014, martie 25). Preluat de pe: http://totb.ro/educatia-obligatorie-nu-inseamna-scolarizare-obligatorie/
Educația acasă în SUA
În America timpurie, educația acasă a reprezentat forma predominantă de educație, aducând cu sine o perioadă bogată, atât din punct de vedere moral, academic, cât și spiritual. Dar la începutul anilor 1900, o dată cu înființarea școlilor publice și frecventarea obligatorie a cursurilor, educația acasă aproape că s-a stins, și a durat până în preajma anilor 1970, când s-a format mișcarea modernă a educației la domiciliu.
Înainte de a ne familiariza cu situația actuală din America privind educația acasă, vom urmări momentele principale din istoria educației acasă, de pe aceste teritorii.
De la formarea acestei națiuni în 1620, trecând apoi la puritanii din 1630 și până în 1800, educația populații se făcea acasă sub dirijarea părintelui sau a unui tutore.
„În America din vremea colonială, învățământul era în principal o responsabilitate de familie, și nivelul până la care se ducea aceasta ținea de fiecare individ. Nu existau legi care să impună prezența obligatorie la școli, impuse de guverne. Majoritatea copiilor primeau educația primară în casele lor, acolo unde erau învățați să citească, să scrie, să socotească, dar mai mult ca sigur erau instruiți în abilități legate de gospodărie… și în multe alte abilități care îi ajutau să își facă un rost în viață.” (Klicka, 2010)
Coloniștii puneau accent pe centralitatea gospodăriei familiale ca și formă de bază a asocierii umane și a educației, unde citirea individuală, citirea în comun erau activități zilnice. Dupa analiza educației în perioada colonială, istoricul Laerence Cremin a concluzionat că : „familia a fost principalul agent pentru învățământul de masă.” (Klicka, 2010)
Principiile biblice jucau un rol important în societate, credința creștină era baza educației. Biblia, era motivul principal pentru care coloniștii își învățau copiii să citească, pentru ca aceștia să-și însușească valorile creștine și să ajungă la o cunoaștere personală a lui Dumnezeu. Biblia era respectată și era inclusă în manualele din aceea vreme. Datorită faptului că în perioada aceea, citirea din Biblie era privită ca o datorie, în Anglia și Olanda 99% din populație știa să citească și să scrie, iar în Franța și Germania doar 1/3 din populație.
În plus, pe lângă primirea principiilor de bază pentru viață, copiii erau instruiți de părinți și în ceea ce privește dezvoltarea carierei portivite, cu scopul ca aceștia să devină independenți din punct de vedere economic.
Învățământul de stat, în America a fost început în secolul 20 în Massachusetts și s-a răspândit foarte ușor. Prin oferta pe care o propuneau și datorita dezvoltării societății, autoritatea
educării copiilor a fost transpusă puțin câte puțin de la părinți către stat. Educația acasă a fost considerată ilegală, și nu mai era practicată în nici o familie.
Însă, mai târziu, în anii 60, când America se afla în afara sferei de influență a reformei de învățământ din Europa, sistemul de învățământ american s-a confruntat cu anumite problematici la nivelul metodei de predare în școală. Pe de o parte, existau părinți, care aveau anumite perspective și principii creștine cu privire la educația copiilor și care considerau că școala nu transmitea într-un mod satisfăcător valorile moral creștine, pe de altă parte erau părinții care au luat o poziție privind reformarea învățământului, exprimându-se împotriva școlii, întrucât, aceasta îngrădea libertatea copilului. Pornind de la aceste două poziții, au existat două personalități însemnate; una era în tabăra conservativă, care era condusă de analiștii departamentului de educare SUA, reprezentată fiind de Raymond Moore, și cealaltă de liberalii de stânga, avându-l ca reprezentant pe John Holt, fiecare dintre acestea fiind susținuțe de alte persoane. În 1969, Raymond Moore, pune baza legalizării educației acasă, în timp ce John Holt prin lucrările sale cere punerea în aplicare a acesteia. Raymond Moore este cunoscut și ca un creștin devotat care a luptat împotriva sistemului public de învățământ și a filozofiilor propagate care erau contrare valorilor și principiilor sale creștine. El a motivat părinții să se implice cât mai mult în educația morală și spirituală a copiilor, formându-le un sistem puternic de valori care să stea la baza vieții lor.
În lupta pentru legalizarea educației acasă, reprezentanții liberalilor și conservatorilor au format o mișcare comună care a dus la organizarea unei comunități numită „Homeschooling-Community.” (Brown, 2004)
Datorită poziției sale, cât și a sistemului pedagogic pe care-l susținea, John Holt este considerat fondatorul mișcării educației acasă, acesta fiind, la rândul său, influențat într-un mod profund și de operele lui Georg Dennison “Growing up Absurd” și a lui Paul Goodman „The lives of children”. Cu toate acestea, se presupune că cea mai mare influență în mișcarea educației acasă, se datorează pedagogului Alexander S.Neill, care a fost un exemplu demn de urmat, pentru mulți reformatori din acea perioadă, prin școala sa „Summerhill”. Opera sa “A radical Approach to Child rearing”, din anul 1960, a constituit baza pentru crearea unei rețele, unde numeroși pedagogi aveau posibilitatea să facă un schimb de idei. Toți acești pedagogi și reformatori au colaborat și s-au influențat reciproc, luptând pentru punerea în mișcare a educației la domiciliu pentru o societate cu principii și valori.
Tabelul de mai jos rezumă reprezentanții relevanți în mișcarea educației acasă moderne. Pe lângă operle lor principale, vor fi prezentate și punctele tari ale lucrării pedagogice.
Începând cu anul 1993, educația acasă este legală în toate cele 50 de state, ale Statelor Unite ale Americii, însă, cu toate acestea, în unele State, aceasta funcționează după propria legislație. De exemplu, în 12 State, este nevoie ca părintele să anunțe autoritățile de învățământ cu privire la programul de educare pe care vor să-l urmărească și performanțele la care au ajuns. În alte 13 State nu este nevoie ca părinții să dea socoteală pentru modul în care își educă copiii acasă. Statele din partea de est, 21 de state, cer din partea părinților, pe lângă, înscrierea într-un sistem de educație acasă, și o dovadă a progresului copilului, a performanțelor obținute, elevii fiind evaluați prin teste profesionale. http://www.hslda.org
În șase State, cum sunt: North Dakota, Vermont, Rhode Island, New York, Pennsylvania și Massachusetts legile sunt mai dure, prin faptul că, în afară de, înscrierea într-un sistem de educație acasă, dovada a performanțelor copilului, trebuie îndeplinite și alte cerințe, cum ar fi: aprobarea planului de învățământ, calificarea părinților sau a altor persoane care doresc să se implice în educarea copiilor. http://www.hslda.org
Părinții pe de altă parte sunt susținuți într-u n mod deosebit de organizații care oferă seminare de formare pentru părinți, respectiv, materiale didactice, metode de învățământ, etc.
Educația la domiciliu în Statele Unite ale Americii si află în plină expansiune, odată cu legalizarea acesteia, astfel că nu pot fi făcute statistici exacte cu privire la numărul copiilor care sunt educați acasă, ci doar câteva presupuneri. În 1980, existau în jur de 10.000 de copii educați acasă, în 1999, în jur de 850 000 de copii, iar în ziua de astăzi peste 2 000 000 de copii. (Mohsenia, 2004).
În toate cele 50 de state, au fost înființate organizații Homeschool, care sprijină familiile implicate în instruirea copiilor la domiciliu, și care au contribuit la legalizarea educației acasă. De asemenea, s-au format grupuri locale, care se întâlnesc regulat pentru a discuta aspect legate de educarea copiilor. Periodic au loc seminarii, conferințe organizate special pentru familiile implicate în educația acasă, unde părinții pot avea un schimb de păreri și de experiențe. Pe lângă acestea, în fiecare an au loc activități planificate și tabere pentru copii, creându-se contacte sociale, într-un mediu cât mai prielnic pentru dezvoltarea personalității lor. Funcționalitatea sistemului de educare acasă, cât și succesul pe care îl are au fost publicate în ziarele “New York Times”, “Wall Street Journal” și altele. Cu timpul, reținerile cu privire la educația la domiciliu au fost înlăturate, iar în ziua de azi, această alternativă cunoaște o deschidere și o atitudine cooperantă și față de sistemul public de învățământ.
Numeroși elevi școlarizați acasă au avut deseori ocazia de a frecventa cursuri de la universități de elita, cum ar fi: Harvard, Stanford sau Yale.
Președintele Georg W.Busch a pledat pentru educația acasă. Cu prilejul unei conferințe organizate de “School Legal Defense Association“ a afirmat că : “Educația este una dintre temele urgent din țara noastră, iar pentru a asigura Americii un viitor strălucit, tinerii noștri trebuie să aibă cunoștințele de bază și abilități necesare, pentru ca să ne putem impune unei lumi dinamice, care se află într-o continuă schimbare. Școlarizarea la domiciliu contribuie semnificativ la acest efort, oferindu-le părinților posibilitatea de a prelua rolul direct și activ în educarea copiilor lor.” (Mohennia, 2004, pag. 105)
În Canada, educația la domiciliu este permisă, deși fiecare zonă funcționeză după propria legislație. În unele regiuni, lecțiile la domiciliu sunt oficial aprobate, în altele părinții trebuie să raporteze anual situația școlarizării copiilor, și din nou în alte zone nu este nici o problem, dacă copilul învață de la început sub îndrumarea părinților. În unele părți, se urmărește un anumit curriculum, în alte părți se cere o dovadă cu rezultatele obținute la testele cerute. Părinții sunt sprijiniți de stat financiar, se pot folosi de sălile de clasă, din școlile publice și pot împrumuta materialele didactice, chiar și un computer, pentru buna desfășurare a orelor. Se organizază concursuri și diferite proiecte la care pot participa elevii educați acasă. Socializarea se face în colaborare cu mai multe familii, organizându-se diferite activități, în afara locuinței. Numărul aproximativ de elevi educați la domiciliu este în jur de 100 000, ce cuprinde aproximativ 2/3 din totalul copiilor înscriși în sistemul public de învățământ. (Mohsennia, 2004)
Informațiile istorice relatate privind nivelul superior la care se ridică educația acasă, atât din perspectivă academică, cât și morală, pot fi valorificate mai mult dacă dăm atenție
persoanelor care au fost formate direct prin aceasta formă de educație, dovedind totodată dedicarea părinților în viețile copiilor lor. Istoria ne spune că, America a avut parte de cel puțin zece președinți educați acasă. De exemplu, George Washington a fost educat acasă de părinții săi. Când avea vârsta de 11 ani, tatăl său a murit, iar mama sa a devenit principalul învățător care l-a format pornind de la principii biblice. De asemenea, prin intermediul membriilor familiei a primit educație în contabilitate, matematică, geografie, astronomie. A fost numit “un om al mâinilor … nu fără creier, ci cu mâinile și creierul mișcându-se împreună”. Mai târziu, acesta a devenit un om strălucit de afaceri, om de stat și primul președinte al Statelor Unite ale Americii.(Klicka, 2010)
Apoi, fotograful Ansel Adams a fost un copil hiperactiv, care a fost educat de tatăl său, din cauză că a fost dat afară din școală. În autobiografia sa, Ansel scrie următoarele despre tatăl său: “Sunt sigur că el este cel ce a așezat direcția pozitivă în viața mea, pentru că altfel, având în vedere hiperactivitatea mea nativă, viața mea ar fi devenit confuză și catastrofică. Datorez ceea ce sunt acum și direția în dezvoltarea mea acelor ani în care am crescut în casa părintească de pe acele dune, încălzită de o strălucire internă ținută vie și călduroasă de către tatăl meu.” (Klicka, 2010)
De asemenea, inventatorul Thomas Edison a părăsit școala publică, pe motiv că fusese considerat “tâmpit” de profesorul său și fost educat acasă de mama sa, care l-a învățat elementele de bază și l-a motivat să învețe. “Pe când avea 10 ani, mama i-a prezentat o carte de fizică elementară, care a marcat începutul efortului său de o viață de a se autoeduca. Astfel, el și-a organizat propriul laborator de chimie la subsolul casei. La vârsta de 12 ani, a devenit independent economic, în timp ce contiuna să învețe de unul singur și să își organizeze experimentele științifice care apoi l-au ajutat să revoluțineze lumea.”A realizat invenții în domeniul electricității (becul cu filament), al telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, al înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și al cinematografiei – kinetoscopul. (Klicka, 2010)
Galeria persoanelor educate acasă (filozofi, compozitori, scriitori, oameni de știință, oameni de afaceri, artiști, avocați, profesori, femei celebre, părinți religioși, teologi, generali) este formată dintr-un număr mare de personalități renumite (vezi Anexa nr.1), care au demonstrat credibilitatea și eficiența acestei forme de educație și reprezintă în continuare o sursă de inspirație și motivație pentru părinții care doresc să aleagă acest stil de educație.
Educația acasă în România
În România, noțiunea de educație acasă este destul de nouă, cu toate că această formă de educație este cunoscută din cele mai vechi timpuri și pe tărâmurile românești.
Începuturile istoriei educației în România dezvăluie faptul că primul nivel în pregătirea educațională, acesta referindu-se la însușirea principalelor forme de învățământ: scrisul, cititul, noțiunile matematice de bază, se desfășura în casa părinteasă sub îndrumarea directă a tatălui sau a unui tutore. Sclavii nu aveau dreptul la educație. În gospodăriile unde situația materială era mai modestă, iar capul familiei nu avea abilitatea de a învăța, și nu-și permiteau să angajeze un tutore, copiii aveau parte de o educație periodică, bazată pe problemele existențiale.
În România, educația acasă a fost inițiată de către grecii din Dobrogea. Restul populației nu beneficia de o educație, în domeniile literaturii, matematicii și altele, în afară de preoțime, aristocrație, conducători și cei care locuiau la curtea regală. De asemenea, existau și câteva școli , pe lângă biserica catolică și mănăstiri. Nobilimea avea parte de o educație aleasă, copiii din rândul lor având parte de călugări înțelepți, care avea harul să transmită mai departe într-un mod deosebit cunoștințe din mai multe domenii de interes și de actualitate.
Educația acasă, în celalalte zone ale țării, punea accent deosebit pe însușirea abilităților necesare pentru îngrijirea pământului, a gospodăriei și cum să faci față zilei de mâine.
În școlile publice laice din Imperiul Roman se predau filosofii, principii de viață și modele de comportament păgâne, împotriva învățăturii lui Hristos, despre viață, iar părinții creștini au ales să-și educe copiii acasă. Unii creștini erau fără școală, oameni simpli, fără carte, unii dintre ei erau chiar sclavi, iar alții erau oratori, funcționari, conducători, aceștia din urmă îsi învățau copiii acasă, iar mai târziu, când acești creșteau, erau înscriși la școlile publice. După ce părinții puneau bazele unor valori moral creștine, a unor învățături de viața, unii dintre copii mergeau la studii în Alexandria, Atena sau Roma; ei studiau îndeosebi oratoria și filosofia.
De asemenea, „pregătirile în particular” au existat încă din perioada interbelică, în special în familiile înstărite, elevii fiind examinați în școlile publice, după anumite criterii de evaluare. În perioada comunistă, acest stil de educație a fost întrerupt, deoarece statul trebuia să mențină controlul sistemului educațional. Tradiția și evoluția învățământului. (2014 februarie 15). Preluat de pe: http://www.scribd.com/doc/21452346/Istorie-a-Invatamantului
Pe lângă toate acestea, România se mândrește cu exemple celebre de oameni care au fost educați acasă, parțial sau total. De exemplu, Sf. Ioan Gură de Aur, chiar dacă a rămas orfan de
tată, a fost educat de mama sa și abia apoi a urmat cursurile universitare din străinătate. De asemenea, Sf. Vasile cel Mare și Grogorie Teologu au fost educați de către tații lor, Regele Carol al II a fost educat de Regele Ferdinand, apoi Alexandru Odobescu, Constantin Negruzzi, Iacob Negruzzi, Ioan Slavici. TOTB.ro – Think Outside the Box (2014, februarie 20). Preluat de pe TOTB.ro, http://totb.ro/alegerea-viitorului-pentru-copilul-unui-downshifter-scoala-in-sistem-sau-educatia-acasa/
Situația actuală a sistemului național de învățământ, din România, cerințele și condițiile impuse de acesta au stârnit curiozitatea și interesul multor familii de a se orienta către opțiunea educației la domiciliu. Un număr considerabil dintre acestea s-au angajat, deja, sau urmează să se angajeze direct în educarea propriilor copii, cu toate că această alternativă de educare nu este permisă în felul în care se desfășoară în Occident.
Din punct de vedere legal, școlarizarea acasă, în țara noastră se limitează doar la anii de grădiniță sau este permisă copiilor cu nevoi speciale. Conform unor date furnizate de Inspectoratul Școlar București, în România, există la ora actuală, aproximativ 40 de copii care învață acasă din cauza diverselor probleme de sănătate care nu le permite frecventarea cursurilor într-o școală publică.
În România, educația acasă era cosiderată legală ca formă alternativă de învățământ până la naționalizarea învățământului din perioada comunistă, în 1948. După 1990, educația la domiciliu nu a mai fost menționată în legea învățământului, statul preluând controlul asupra întregului sistem educațional, reglementând curriculum. Apoi, expresia de „educație la domiciliu” a apărut prima dată în 2003, în dreptul român în Legea Învățământului, dar făcea referire strict la copiii care nu se pot deplasa, dintr-un motiv sau altul.
În anul 2001, noțiunea de educație acasă, a început să ajungă la urechile cât mai multor români, iar în 2002 a fost fondată Asociația Homeschooling România, care a dat curs demersurilor pentru legalizarea educației acasă.
Părinții care practică educația la domiciliu în România, și-au înscris copiii la o școală din străinătate, (școli umbrelă) care are și metoda homschooling, de unde pot obține foi matricole și diplome. Există școli care eliberează diplome, foi matricole (în urma unor teste, online, sau prin corespondență), documente care sunt recunoscute de statul român. De asemenea, există și varianta bacalaureatului internațional care este aprobată și recunoscută și în România; s-au înființat centre în Europa, unde elevii pot fi examinați, privind cunoștințele generale, în limba engleză.
Un alt fel de educație (2014 ianuarie 23). Preluat de pe: http://homeschooling.urbankid.ro/2010/03/24/despre-hs-in-romania-legalitatea/ Caiet pentru casa mea (2014 marte 12). Preluat de pe: http://caietpentrucasamea.wordpress.com/2013/02/14/interviu-cu-gabriel-curcubet-fondatorul-asociatiei-homeschooling-romania/
În plus, educația acasă, în România, este sustinută legal, într-o anumită măsură, de Constituția României, unde este menționat faptul că „Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.” Constituția României – Art. 29 (6) și de Declarația Universală a Drepturilor Omului – Art. 26, dreptul la învățătură, cu specificarea importantă la alin. (3): „Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori”. Constituția României (2014, mai 10). Preluat de pe: http://www.ucv.ro/pdf/site/constitutia_romaniei.pdf și Centrul de Informare ONU pentru România, Declarația Drepturilor Omului, Art. 26, (2014, mai 10). Preluat de pe: http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/
De asemenea, în 2010, doamna deputat Carmen Axenie, a declarat pentru HotNews, că soluția pentru reformarea învățământului ar fi școlarizarea acasă.
"Marea hibă a învățământului nostru este că nu are sau nu mai are viziune socială, nu pune familia în centru. Avem nevoie de o reformă profundă a învățământului românesc și homeschooling-ul reprezintă o oportunitate". HotNews.ro (2014, martie 18). Preluat de pe: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6953744-interviu-deputatul-carmen-axenie-despre-invatamantul-domiciliu-homeschooling-statul-economiseste-niste-bani-iar-unii-parinti-vor-multumiti-ascultat-cerinta.htm
Motivele pentru care familiile aleg să-și educe copiii acasă sunt asemănătoare celor din occident, și se referă, în principal, la beneficiile educației personalizate, individualității și particularității fiecărui copil, și bazei de valori moral creștine pe care o pot transmite copiilor.
O statistică relevantă a numărului de persoane care practică educația acasă, în România, nu există, din mai multe motive; cauza principală fiind faptul că educația acasă este ilegală în limba română, iar cei implicați preferă să rămână mai degrabă anonimi. Cu toate acestea, se aproximează că la ora actuală există un număr de 200 de familii care îți educă copiii în acest sistem, la domiciliu. DigiVox (2014, febriarie 26). Preluat de pe: http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Cluj-Napoca/Stiri/Scoala+din+sufragerie
Capitolul II – Metodica educației acasă
Una dintre ideile de bază a formei de educație acasă este centrată în jurul părintelui, care își cunoaște, iubește copilul cel mai bine și care știe ce este cel mai potrivit pentru copilul său. Se pune accentul pe responsabilitatea părintelui să-și educe copilul și să-l ajute să-și găsească un loc în societate.
Motivele pentru care părinții aleg să practice educația la domiciliu joacă un rol important în cele mai multe cazuri, însă, felul în care se aplică această metodă de educație, din punct de vedere metodologic este de cele mai multe ori diferit.
Metodica educației acasă nu este legată de religie sau de modul în care percepem lumea, ci într-o proporție mare depinde de nevoile copilului. Fiecare familie are posibilitatea să acționeze flexbil, în funcție de posibilități și nevoi. Nu există o rețetă universală, cum ar trebui să funcționeze educația acasă, însă de-alungul timpului au fost elaborate mai multe tipuri de educație la domiciliu, care să vină în sprijinul părinților.(vezi capitolul „Tipuri de educație acasă”), care în funcție de nevoie, se pot combina între ele.
Educația acasă se întinde ca un câmp larg cu doi poli. Cele două extreme sunt pe de o parte educația acasă care are la bază un curriculum, școala are loc de obicei acasă, și nu într-o locație publică, orele sunt ținute de către părinți și se orienteză după planul public de învățământ, iar pe de cealaltă parte așa zisul „unschooling”. Părinții nu se orientează după un anumit curriculum, ci activitățile de lucru pornesc strict de la interesele copilului. Studiile arată că majoritatea părinților se află între aceste două extreme.
„Unschooling-ul” pornește de la ideea că, copiii sunt liberi în învățare, acesta fiind un proces natural, și nu este nevoie de vreo instrucțiune din partea vreunui adult. Dorința de a învăța este înnăscută, prin urmare, copilul va învăța de la sine; nu i se va arăta ce va trebui să învețe, ci părinții lasă la latitudinea copilului să-și aleagă activitățile, atingându-și interesele într-un mod independent. Datorită acestui lucru, orice copil își determină modul de învățare și conținutul acestuia. Procesul de învățare în care copilul se află încă de la naștere, va fi pur și simplu urmărit, fără a fi întrerupt de învățarea formală.
Tipul de educație „unschooling” este întreptată împotriva structurii sistemului public școlar, a planurilor de lecție, a vreunei curricule, a orelor programate, și nu împotriva educației în sine. Pentru a înțelege mai bine ideea de unschooling, voi prezenta două citate ale unor părinți care practică această alternativă.
„Unschooling doesn't mean not learning – it means learning without the
trappings of school. It’s not unlearning or uneducating. Its only unschooling – it
points out a contrast in approaches to learning.” – Pam Sorooshian
„Unschooling is like the old Open Classroom research and theories. If kids are
given an interesting and rich environment they will learn. (All kids learn anyway,
all the time.)” – Sandra Dodd
Spre deosebire de școală, copiii nu sunt constrânși să studieze o anumită temă, care nu îi interesează. Materia, care trebuie într-un fel parcursă, ar trebui să atingă mediul de viață, căci numai așa vor avea copiii și mai mult interes pentru a experimenta viața și își vor însuși anumite competențe. Totul este centrat în copil. Viața și învățatul aparțin nemijlocit unul de altul.
Unschooling nu este o metodă pentru toată lumea. Majoritatea părinților care practică educația acasă, 92% se orientează către un curriculum, prin care se stabilește ce trebuie învățat. Unii părinți care sunt pentru forma de învățare naturală, nu își doresc pentru copiii lor neapărat o diplomă de universitate, ci mai presus de toate, ca ei să învețe cum se învață. De aceea, unschooling-ul nu este privit întotdeauna într-un sens pozitiv. Se pot ridica întrebări, cum ar fi: Ce se întâmplă dacă copiii nu arată nici un interes pentru vreo temă, iar ca adulți vor avea probleme, dacă rămân analfabeți ?, pentru că ei, mai tot timpul au dansat sau s-au jucat.
În ceea ce privește scrisul și cititul, unii părinți așteaptă ca copiii să prezinte un interes pentru a învăța. Însă, la unii copii, interesul nu este foarte mare așa că statisticile au arătat că au fost elevi care au început abia la vârsta de 9 ani să citească. Șansele, pentru acești copii ca să progreseze în viața profesională este limitată, pentru că aceștia nu dispun de competențele de bază.
Învățământul la domiciliu urmărește obiective, care țin de particularitățile dezvoltării copilului, avându-l pe acesta în centru, folosind metode didactice adecvate și atractive care să pot fi aplicate în formarea și educarea copilului.
De asemenea, pentru a evidenția conceptul pedagogic al educației acasă, vom prezenta pe scurt și perspectiva fundamentală a lui Raymond Moore, pionierul mișcării educației acasă, punctând aspectele ce susțin, cu succes, această formă de educație. „În școlile tradinționale, elevii nu pot fi tratați într-un mod individual, personal sau preferențial, aceștia reprezintă o parte integrată a clasei. În ciuda faptului că, copiii de aceeași vârstă au diferite capacități, realizări, un
mediu diferit de creștere și personalități diferite, aceștia sunt nevoiți mai mult sau mai puțin să se încadreze într-un anumit tipar, să facă aceleași lucruri în același timp și să se potrivească aceluiași model, ca și ceilalți. În realitate, atunci când un copil este tratat cu o grijă deosebită din parte părinților, se naște în el sentimentul special pentru părinții săi și se simte apreciat și iubit într-un mod unic. Solicitările și obligativitatea parcurcerii unei programe școlare din sistemul insituționalizat constituie un obstacol în descoperirea liberă, neconstrânsă și în dezvoltarea copilului ca personalitate unică.” (Moore 1984, pag. 156)
Instruirea individuală reprezintă o caracteristică importantă în educația acasă, de altfel, nici o altă formă de predare nu accentuează într-o așa mare măsură acest aspect. Conform studiilor internaționale, educația la domiciliu promovează atât realizări academice, cât și competențe sociale. Predare este individuală, părinții au în centrul activității lor bunăstarea copiilor.
Experți în domeniul educației au realizat o comparație între educația primită la școala publică și educația practicată la domciliu, rezultatele fiind redate în tabelul de mai jos:
Copyright©2004 “Educating the Whole Hearted Child”, Clay and Sally Clarkson, traducere AHS România
TOTB.ro – Think Outside the Box (2014, martie 25). Preluat de pe: http://totb.ro/alegerea-viitorului-pentru-copilul-unui-downshifter-scoala-in-sistem-sau-educatia-acasa/
Avantajele educației acasă
Alternativa educației la domiciliu reprezintă un sistem ideal pentru cei care au posibilitatea să-și investească timpul și resursele într-o educație mai eficientă pentru copiii lor. Această formă de educație răspunde într-un mod liber și flexibil nevoii copiilor care au talente deosebite (muzică, arte, sport), celor care au nevoie de un ritm, special de învățare, dar și celor îngrijorați de calitatea mediului școlar (violență, droguri, imoralitate). Beneficiile pe care le aduce cu sine educația acasă pentru familiile individuale sunt subiective și în același timp diverse. Stefanie Mohsennia prezintă în cartea sa „Schulfrei: Vom Lernen ohne Grenzen” 55 de posibilități pe care viața fără școală publică o poate oferi. De asemenea, Georg Pflüger, directorul școlii la distanță germane (die Deutsche Fernschule) menționează în cartea sa „Lernen als Lebensstil: Die Herausforderung der Homeschool-Bewegung” 10 motive pedagogice și didactice referitoare la educația acasă. Acestea vor fi punctate pe scurt în cele ce urmează:
În primul rând, spațiul de învățare este unul relaxant și călduros. S-a dovedit că copiii învață mult mai ușor, când aceștia învață într-o atmosferă plăcută și din plăcere. În școală, situația este de multe ori tensionată, au loc mici incidente, neînțelegeri, acțiuni agresive între colegi, de care profesorul nici măcar nu află. Din cauza acestor situații, plăcerea de a învăța este de multe ori suprimată. Pflüger afirmă faptul că o atmosferă echilibrată sprijină învățatul, și că atât copiii, cât și părinții pot găsi bucurie în a învăța împreună. Școala acasă oferă un spațiu relaxant și protectiv, în care copiii nu sunt expuși presiunii psihice, a concurenței din clasă sau a distragerii constante de la lecție. În plus, legăturile din familie sunt întărite și comunicarea se poate dezvolta.
În al doilea rând, copiii se pot găsi de sine însuși. În școală, se spune întotdeauna, ce, cum, când trebuie să faci un anumit lucru, iar copiii se obișnuiesc să primească totul de-a gata. Copiii educați acasă au posibilitatea să-și împartă timpul după cum doresc, pot găsi întotdeauna liniștea de care au nevoie pentru a învăța, și nu sunt constrânși în nici un fel, prin faptul că trebuie să îndeplinească o oarecare sarcină de lucru în același timp cu ceilalți colegi sau într-un timp scurt. Ca urmare a acestui fapt, acești copii, devin capabili să-și organizeze timpul eficient și au oricând ceva de făcut.
În al treilea rând, copiii economisesc timp, școala ocupă cea mai mare parte a zilei unui copil. Școala are nevoie de mult mai multe ore de predare, decât ar fi nevoie pentru orele individuale. Copilul se poate mult mai bine concentra, când are de îndeplinit anumite teme, dispune de mai mult timp de exersare sau de învățarea altor lucruri.
În al patrulea rând, copiii pot fi motivați individual. Acest aspect reprezintă punctul forte al educației la domiciliu. Ei primesc afecțiunea și căldura de care au nevoie, părinții sunt cei cărora le este atribuită întreaga responsabilitate pentru educarea copiilor lor. Aceștia pot sa se concentreze mai mult aspura punctelor tari și slabe ale copilului; părinții sunt mai flexibili și pot schița un plan motivator pentru copiii lor. Scopul lor constă în trezirea interesului și bucuriei pentru carte, în timp ce este scos in evidență potențialul maxim al copilului. De asemenea, s-a dovedit că majoritatea copiilor cu deficit de atenție sau hiperactivi învață mult mai bine acasă.
În al cincilea rând, copiii învață să învețe. Copiii nu învață toții în același fel. În timp ce școala dă aceeași direcție orei și copiilor, școală acasă se orienteză după tipul de învățare al copilului, iar prin diferite teme, care se discută, copiii își dezvoltă metode noi de abordare.
În al șaselea rând, copiii învață flexibil. Datorită diverselor oferte, părinții au posibilitatea să-și aleagă propria metodă de educare, care se potrivește cel mai bine pentru copilul lor. Familia este intensiv implicată în procesul de învățare al copiilor și devine mult mai puternică prin aceasta.
În al șaptelea rând, copiii învață în viață de zi u zi pentru viață. În școală, copiii învață, mai degrabă pentru școală, decât pentru viață. Se învață, îndeosebi, pentru note bune, lucrurile care se predau, de cele mai multe ori, nu au nici o legătură sau aplicație practică . Educația la domiciliu pune la dispoziție modalității de învățare practice, care de cele mai multe ori sunt însușite de copii cu ușurință, fără a fi nevoie de vreun efort. Copiii pot pune întrebări și au posibilitatea să comunice destul de mult. De asemenea, prin excursiile pe care le fac, copiii pot învăța lucuri deosebite și experimentează noutăți.
În al optulea rând, copiii își pot dezvolta competențele sociale. Mulți sunt de părere, că copiii care sunt educați acasă, nu au legături sociale cu ceilalți, mai ales cu celelalte clase sociale, astfel că nu vor învăța spiritul democratic, învățătura despre deminitate, libertate și egalitate între oameni. Însă cu toate acestea, unele studii au constatat că copiii educați la domiciliu au prezentat abilități bune de socializare.
În al nouălea rând, copiii își dezvoltă deprinderi sănătoase pentru viață. Studiile dovedesc succesul copiilor educați la domiciliu, cărora li s-a oferit diverse posibilități pentru un proces optimal de învățare, în care potențialul copilului a fost folosit la maximum. Punctele cele mai importante cu privire la aceasta au fost: flexibilitatea, timpul și stimularea propriei inițiative. Conform studiului TripleP, copiii care sunt educați acasă sunt mai echilibrați, sunt fericiți, au succes, sunt mai puțin bolnavi și pot gândi și critic.
În al zecelea rând, familiile care practică educația acasă sunt mult mai stabile. În ziua de astăzi, familia joacă un rol destul de scăzut în viața copiilor lor. Multe căsnicii sunt distruse, familia în sine a căpătat un înteles și o direcție eronată. Educația acasă este o decizie de a planta din nou încredere în familie. Părinții care îți educă copiii acasă au afirmat, că prin responsabilitățile pe care și le-au luat în a-și educa copiii acasă, familia lor a fost întărită și a crescut surprinzător. (Pflüger, 2004)
Pe lângă avantajele, pe care le prezintă, Georg Pflüger, voi menționa, de asemenea, câteva beneficii pe care educația acasă o poate avea atât pentru elev, cât și pentru părinte.
Vom lua în considerare sistemul de predare de „unu-la unu” (1 profesor la 1 elev), care dă rezultate calitativ superioare în procesul de învățare, deoarece se pornește de la interesele și nevoile copilului, încurajându-l în a experimenta și a învăța lucurile dorite. Părintele poate anima cel mai bine dezvoltarea abilităților copilului său și îi poate preveni slăbiciunile. Copiii cu abilități deosebite sunt liberi să exceleze, iar cei mai înceți, nu sunt lăsați în urmă, ci își pot învăța în ritumul propriu fără nici o constrângere.
Metoda tutorială este cunoscută ca forma cea mai eficientă privind instruirea copiilor, și prezintă numeroae avantaje. De exemplu: o diferență între școală publică și educația la domiciliu constă în timpul pe care părinții trebuie să îl rezerve educării copiilor. Elevul educat acasă petrece în medie 3-4 ore de studiu, învățarea este nelimitată, procesul poate contiuna dincolo de învățarea formală, elevul se poate axa asupra unei sarcini practice, căpătând astfel experiență într-un anumit domeniu. Așadar, procesul de învățare poate fi adaptabil, maximizând beneficiile copilului.
Punerea în aplicare a sistemului de educație la domiciliu poate avea implicații majore în cadrul familiei. O familie care practică educația acasă este unită. Aceasta își poate educa copilul conform propriilor convingeri și valori, într-o atmosferă călduroasă. De asemenea, anturajele nefaste și abuzive, care se întâlnesc uneori în școala publică, pot fi evitate. Calitatea vieții de familie va crește. Părinții și copiii au ocazia să petreacă mai mult timp împreună, deoarece programul de școală al copiilor poate fi ușor adaptat. În plus, unul din părinți va fi în permanență acasă, răspunzând nu doar nevoilor educaționale ale copiilor, dar și celor emoționale.
Din punct de vedere academic, conform statisticilor efectuate in SUA, în ultimii ani, copiii școlarizați la domiciliu excelează și au performanțe școlare mai bune decât copiii educați în școlile publice. De exemplu, cercetătorul, Lauri Scogin a evaluat, în 1986, 591 de copii care au fost educați acasă și a descoperit că 72,61% dintre aceștia se plasau din punct de vedere al performanțelor școlare , cel puțin peste nivelul corespunzător al clasei lor, la citire, și 49, 97%
matematică. Apoi, în 1988, Dr. Brian Ray, președintele National Home Education Research Institute, a realizat peste 65 de studii privind educația la domiciliu și a observat că media acestor elevi era peste media națională.
În 1991, HSLDA (Home School Legal Defense Association, U.S.A.) în colaborare cu Psychological Corporation (se ocupă cu publicarea rezultatelor de la testele standardizate Standford) au efectuat o analiză a rezultatelor la testele standardizate, la un număr de 5124 elevi educați acasă, care proveneau din toate cele 50 de state și erau cu vârste de la grădiniță, până la clasa a XII-a. Rezultatele obținute la materiile de bază, matematică, citire și limba maternă au fost cu 18 până la 28 de puncte peste media la nivel național pentru elevii din școlile publice.
În 2004, Național Centre for Home Education, a publicat un studiu, care a cuprins un număr de 16311 elevi educați acasă din Statele Unite ale Americii, din toate categoriile de vârstă. Rezultatele au arătat că, în medie, la nivel național, acești elevi se situează pe percentila 77, comparativ cu eșantionul utilizat la nivel național în testele Iowa. De exemplu, la citire, elevii educați acasă s-au clasat, la nivel național pe percentila 79, ceea ce înseamnă că elevii educați la domiciliu au o situație mai bună la citire decât 79% din eșantionul populației testat la nivel național. La matematică și limba maternă, elevii educați acasă s-au situat în percintela 73.
De asemenea, o dată cu analiza performanțelor școlare, studiile realizate au cuprins și alte date precum: fondul educațional al părinților, veniturile familiilor, statutul religios și legal al educației acasă din zona respectivă, vârsta copiilor și experiența trecută în învățământul public sau privat.
Pe lângă toate acestea, datorită performanțelor obținute de elevii educați la domiciliu, au fost analizați mai mulți factori care ar fi putut să determine rezultatele de succes ale acestora, însă ceea ce s-a constatat a fost faptul că nivelul educației părinților nu a fost un factor determinant pentru reușitele deosebite la citire și limba maternă. S-a ajuns la concluzia că „pe măsură ce copiii au avansat în educația acasă, rezultatele școlare au fost progresiv îmbunătățite.”
Studiile și analizele privind performanțele elevilor educați acasă conduc toate către o concluzie: educația acasă funcționează bine, dă rezultate și merită tot efortul. (Klicka, 2010)
Dezavantajele educației acasă
După cum în fiecare domeniu din sistemul educațional există numeroase avantaje și dezavantaje, tot așa și în metoda educației acasă se pot observa câteva puncte slabe, care sunt însă întărite de multitudinea avantajelor pe care acestă formă de educație le prezintă.
În urma chestionării câtorva părinți, implicați în sistemul educației acasă, privind în special punctele slabe ale formei de învățământ acasă, s-a ajuns la concluzia că, statutul special pe care îl conferă acest tip de educație atât copilului, cât și părintelui, ar putea fi considerat un dezavantaj. Un părinte ilustrează lucrul acesta afirmând astfel: „Ca urmare a instruirii pe care copiii o primesc la domiciliu, aceștia sunt mai speciali, sunt văzuți diferit de cei din jur, iar deseori trebuie să le dăm explicații, de ce aceștia nu urmează o școală publică. Acest lucru devine uneori deranjant, pentru că în anumite circumstanțe se poate ajunge la critici privind sistemul public educațional.”
În multe țări din Europa, metoda educației acasă este abia cunoscută, chiar cadre didactice care lucrează în sistemul public educațional au o vagă idee despre funcționalitatea acestuia.
De asemenea, în numeroase zone din Europa, necesitatea creării anumitor contacte sociale pentru copii este văzută de părinți ca un dezavantaj. Aceștia s-au exprimat în felul următor: „Întotdeauna trebuie să fim activ în a organiza ceva pentru copii, pentru ca aceștia să nu fie izolați de restul lumii.”
Un alt aspect, care ar trebui vizat ar fi acela legat de organizarea timpului și a situației financiare, care pentru mulți părinți reprezintă un efort semnificativ.Părinții care aleg să-și educe copiii la domiciliu, trebuie să-și pună deoparte un timp special pentru aceasta și să-și asigure un buget necesar pentru nevoile școlare.
Comparativ cu avantajele oferite de educația la domiciliu, situația actuală demonstrează faptul că, cei care practică educația acasă sunt gata să depună orice edort pentru a înfrunta fiecare dezavantaj pe care l-ar putea aduce acest tip de predare, dedicându-se în întregime formării copiilor lor.
Socializarea în cadrul educației acasă
Socializarea este poate tema cea mai frecventă care intră în discuție atunci când vine vorba despre educația copiilor la domiciliu. Întrebarea care se ridică deseori este: Cum vor învăța copiii să socializeze? Însă întrebarea crectă ar fi: care ar putea fi cel mai bun agent al socializării? Pentru că, cât trăim socializăm și învățăm să socializăm?
În cele ce urmează, vom analiza originea și sensul acestui cuvânt din punct de vedere al lumii în care trăim. Termenul socializare aparține limnajului sociologic din 1937, din manualul lui Sutherland și Woodward, prin aceasta se înțelegea procesul de integrare a indivizilor în grupuri sociale. În ziua de astăzi, conceptul de socializare se referă la diferite tipuri de formare, la care este supusă o persoană, de asemenea, se are în vedere, efectul valorilor transmise prin practicile educative asupra copilului.
Socializarea este definită și ca un proces prin care indivizii transmit cultura, tradițiile lor și le permit acestora să se adapteze la mediul social. Socializarea este dobândirea manierei de a pune ceva în aplicare, de a gândi, a fi parte a unui grup, a unei societăți.
Obiectivele urmărite prin socializare în sistemul educațional sunt ușor diluate, valorile etice, moral, creștine fiind transmise la un nivel foarte scăzut.
Există anumite critici cu privire la alternativa de educație acasă, care pretind o lipsa de socializare sau o izolare de lumea reală a copiilor, însă, făcând o analiză atentă asupra instruirii din școlile publice, se poate constata faptul că majoritatea elevilor se adaptează greu la lumea reală.
Pentru a înțelege îndeaproape fenomenul socializării, vom face o comparație a mediului de învățare și a factorilor de influență, din perioada dezvoltării copilului, observând efectele pe care aceste le pot avea asupra integrării copilului în societate.
De exemplu, elevii dintr-o școală publică își petrec majoritatea timpului în sala de clasă, pentru cel puțin 180 zile pe an, având puține oportunități de a fi expuși la un mediu de lucru, experimentare, la excursii pe diferite tematici.Copiii relaționează cu copiii de aceeași vârstă, cu slabe șanse de a interacționa și cu adulți, exceptând învățătorul. În acest mediu, li se oferă puține responsabilităti, sau chiar deloc, ba mai mult, li se oferă totul pe tavă. Stimularea intereselor, cât și a talentelor se face la un grad scăzut, din cauza numărului ridicat de copii dintr-o clasă. Din punct de vedere relațional, familia nu reprezintă un factor important în educație, există o gamă limitată de siutații relaționale. Identitatea copilului este dezvoltată prin încercarea de a câștiga acceptare din partea copiilor de aceeași vârstă. Acceptarea este bazată pe popularitate, judecată
de multe ori pe baza înfățișării exterioare, inteligenței și capacităților. Copilul vrea să devină ca ceilalți prieteni de aceeași vârstă. Copilul simte o securitate falsă sau o mândrie falsă.
Respectul pentru autoritate este permanent pus sub semnul întrebării printre prieteni. Interacțiunea cu alți copii este foarte rar supervizată; intervenția adulților este rară.
Elevii educați acasă, sunt în mod regulat în relație cu adulții, urmându-le exemplu, ei învață pe baza experiențelor de lucru. Acești elevi pot învinge așa zisă izolare, prin implicarea lor activă în diferite activități comunitare, cluburi de copii, participarea la cluburi sportive, în drumeții și excursii cu participanți de diferite vârste. Ca urmare a acestui lucru, s-a constatat că acești elevi sunt implicați în mai multe activități sociale, decât elevul de la școala publică.
În zonele, în care această formă de educare este mai dezvoltată, s-a format o alianță a familiilor care practică eduația la domiciliu, organizând asftel, împreună concursuri regulate, care cuprind recitări de poezii, expoziții de știință, activități sportive, vizite la muzeu, excursii, pentru a nu-și crește copiii în izolare social.
Relațiile familiale sunt stabile și apropiate. Atmosfera este caldă și necompetitivă. Relațiile cu copiii de aceeași vârstă sunt încorporate în familie. Identitatea copilului este dezvoltată ca membru al familiei sale. Acceptarea este bazată pe dragostea reciprocă, necondiționată a unei familii cu principia solide de viață. Copilul vrea să devină asemenea părinților săi. Copilul se simte în siguranță și valoros, capabil să acționeze independent de presiunea copiilor de aceeași vârstă. Respectul pentru autoritate este reînnoit constant. Interacțiunea cu alți copii este supervizată constant; intervenția adulților este imediată.
De asemenea, au fost realizate studii prvind concepția de sine a elevilor. Gradul de apreciere a sinelui copilului, reprezintă unele din cele mai bune modalități de măsurare a abilității lui de interacționa la nivel social. John Wesley Taylor a efectuat un astfel de studiu, folosind scara concepției de sine Piers-Harris, la 224 de copii educați acasă. Studiul arăta că 50% din acești elevi s-au situat deasupra percentilei 90, și numai 10,3% s-au situate sub media la nivel național.
În plus, în decursul anilor, au fost publicate analize care demonstrau eficiența educației acasă și plan social, și importanța acesteia, ca agent de socializare. Astfel că, în 1989, Julie Webb, cercetează aspectele vieții adulților care au fost educați acasă total sau parțial și s-a concuzionat fapul că, toți cei care au urmat o universitate, au avut succes, iar abilitatea lor de a socializa a fost mult peste cei care erau de aceeași vârstă și care au fost educați în școli.
Într-un studiu, din 1992, Dr. Larry Shyers privind comportamentul elevilor educați acasă și al celor educați în sistemul public, dar și modul lor de relaționare, a descoperit că elevii
educații acasă aveau mai puține probleme de comportament decât ceilalți.Studiu a indicat că aceștia știau să se comporte mai bine, întrucât încercau să-și imite părinții și nu colegii de aceeași vârsta cu ei. Shyers a declarat că: rezultatele par să arate că dezvoltarea socială a copilului depinde mai mult de contactul cu adulții și mai puțin de contactul cu copiii, după cum se credea în mod eronat până acum.
J. Gary Knowles, professor de educație de la Universitatea din Michigan, a publicat un studiu, concluzionând asftel, faptul că educația acasă, nu îi transformă pe copii în niște neadaptați social. Acesta a studiat 53 de adulți, care fuseseră educați acasă din motive ideologice sau legate de izolare geografică și a descoperit că 2/3 dintre aceștia erau căsătoriți, peste 40% din aceștia aveau studii superioare, 15% aveau calificări superioare, 96% din cei analizați au declarat că dacă ar fi să o ia de la capăt, ar opta din nou să fie educați acasă. (Klicka, 2010)
Unul dintre cele mai mari beneficii ale socializării în cadrul educației acasă este acela că elevul poate fi protejat de factori negativi, de influența negativă prezentă în școlile publice, de atitudinile de răzvrătire, de imoralitate, de consumul de droguri și comportamentul violent.
O imagine reprezntativă pentru a ne forma o concepție corectă despre rolul și impactul socializării în sistemul educației la domiciliu și sistemul public educațional este prezentată ilistrativ mai jos:
Un alt fel de educație, (2014, martie 18). Preluat de pe: http://homeschooling.urbankid.ro/2011/03/24/socializarea-in-cadrul-homeschooling-ului/
În urma analizei generale privind socializarea și influențele ei asupra copilului, din cele două medii de învățare prezentate, observăm că, atât copiii educați acasă, cât și cei educați în școli au parte de socializare. Ambele sunt valide. Singura diferență constă în calitatea acestui proces.
Motive pentru care părinții aleg să-și educe copiii acasă
În decursul anilor, importanța motivelor pentru care unele familii se hotărăsc să-și educe copiii acasă s-a diversificat și diferă de la familie la familie. Astfel că, în timp ce în primii ani ai mișcării educației acasă, principalele motive erau legate de convingeri și credințe religioase, în zilele noastre motivul primordial pentru școlarizarea acasă are de a face cu secularizarea societății și a sistemului educativ actual.
În urma unui sondaj realizat pe internet, pentru acești părinți, s-a ajuns la concluzia că, cauzele principale constau în consolidarea relațiilor de familie și în transmiterea anumitor valori și credințe, stimularea nivelului intelectual și controlul contactelor sociale negative. Alții optează pentru acest sistem pentru că, consideră că educația primită acasă este mai de calitate, decât în școlile publice, iar alții vor să evite declinul moral din școli, agresivitatea, violența, stresul, supeficialitatea învățării.
În cele ce urmează, vom prezenta, mai detaliat, câteva motive care stau la baza alegerii educației la domiciliu, pornind de la sondajul efectuat:
În primul rând, familiile chestionate au făcut referire la educația axată pe individualitatea copilului, amintind câteva avantaje ale educației acasă: „orele sunt structurate pornind de la nivelul copilului”, „Copilul este stimulat individual”, „Copilul nostru era suprasolicitat, nu era pregătit pentru școală.”, „Ne putem concentra mai bine pe nevoile copilului.”
În al doilea rând, părinții și-au exprimat într-o oarecare măsură nemulțumirea față de metoda de predare, a timpului de lucru și a competențelor dobândite de elevi. Timpul reprezintă un punct hotărâtor în tot procesul învățării, elevul are nevoie de timp pentru a asimila toate informațiile și pentru a le aprofunda , „În școală se trece prea ușor peste o materie importantă și le studiază prea puțin”. „Bagajul de informații transmise este mult prea mic.” Nemulțumirea față de cadrul didatic a fost, de asemenea, precizată, deoarece părinții și profesorii nu au întotdeauna aceeași perspectivă asupra învățării, educației sau nu împărtășesc aceleași valori. Întrebarea care se ridică este: Cum se raportează un profesor la un copil, asftel încât acesta să fie motivat individual din orice punct de vedere?
În al treilea rând, agesivitatea, intimidarea dintre colegi și conflictele care sunt în clasă a fost un motiv pentru care părinții au optat pentru educația la domiciliu. “conflictele din cadrul claselor nu sunt tocmai binevenite”, în zilele noastre se aude tot mai des de violență în școli, neînțelegeri între colegi și de o teamă de a merge la școală.
Un alt motiv, care a fost menționat este legat de timpul flexibil pe care educația acasă pune la dispoziție, de exemplu pentru părinții care călătoresc în străinătate din motive profesionale sau altele. „Am avut ocazia să mergem în străinătate două luni cu serviciul soțului.” Copiii au posibilitatea să cunoască direct țara, cultura, oamenii și pot să învețe încă o limbă străină. Orele de învățare sunt flexibile, în caz că copilul are nevoie de mai mult timp pentru înțelegerea unei lecții, nu este întrerupt de o altă oră din program.
Un alt motiv vizează problemele de sănătate ale copilului. Unii părinți au ales această formă de învățământ, întrucât copilul lor avea nevoie de un tratament special, de mai multă liniște și de o atmosferă prielnică pentru învățare.
Părinții din zilele noastre conștientizează din ce în ce mai mult reponsabilitatea pe care o au, au primit-o, de a-și educa proprii copii și din această cauză ei depun orice efort pentru a-și instrui copiii în orice domeniu și pentru a-i pregăti pentru viață. „Noi considerăm educația și instruirea ca o unitate, în primul rând ca fiind responsabilitatea părinților și nu a statului.” În Declarația Universală a Drepturilor Omului, din 1984, este făcută următoarea precizare: „Parintii au dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamint pentru copiii lor minori.” (art.26, aliatul 3).
La momentul actual, în SUA, aproximativ 2/3 din copiii educați acasă nu provin dintr-un mediu creștin, ceea ce rezultă că, motivele pentru educația acasă nu au la bază neapărat o cauză religioasă. Un studiu realizat de departamentul de educație din USA (Department of Education), din 1999, s-a ocupat special de motivele și cauzele pentru care părinții aleg să-și educe copiii acasă. Rezultatele arătau ca 48,9% din părinții intervievați sunt de părere că copiii lor pot beneficia de o educație mai aleasă la domiciliu. Pe locul al doilea, cu un procentaj de 38,4% s-au situat părinții care au ales educația acasă din motive religioase, iar pe al treilea loc, 25,6%, a fost prezentat motivul unui mediu slab, neprielnic în sistemul public de educație, privind dezvoltarea personalității copilului. De asemenea, au fost menționate și alte motive, cu un procentaj mai scăzut, cum ar fi: copii cu dizabilități, copii cu comportament problematic la școală, materiile de studiu, motive familiale, motivul protecției fizice, distanța față de școala dorită, etc. U.S. Department of Education, National Center for Education Statistics: Parent Survey of the National Household Education Surveys Program 1999. (2014 martie 14). Preluat de pe: http://nces.ed.gov/pubs2001/HomeSchool/reasons.asp
Capitolul III. Cercetarea științifică
Scopul și obiectivele cercetării
Cercetarea de față a avut un caracter descriptiv și informativ, punând în valoare situația existent a realității educaționale din domeniul educației acasă. Demersul cercetării a contribuit la formarea unui model de referință a profilului de educație acasă.
Scopul cercetării a fost investigarea unor cazuri concrete din rândul familiilor care practică educația acasă.
Obiectivele cercetării:
● Cunoașterea familiilor prin observație participativă, prin aplicarea instrumentului de cercetare, convorbire
● Studierea impactului formării educației acasă în viața familiei.
● Observarea atitudinilor și pozițiilor părințiilor privind metodologia educației acasă
● Identificarea competențelor de relaționarea în familie și nivelul de socializare
● Observarea efectului programului de formare asupra rezultatelor obținute comportamenului copilului
● Surprinderea motivației părinților și copiilor în procesul de predare- învățare
Ipoteze ale cercetării
O primă ipoteză din demersul cercetării are în vedere rezultatele obținute în urma ofertei educaționale din sistemul public de învățământ, alternativa educației acasă ajungând să câștige câți mai mulți adepți.
O a doua ipoteză a noastră vizează faptul că, dacă părintele activează consecvent și integru, în educația copiilor, cuprinzând toate domeniile de studiu, prin strategii și metode creative , atunci personalitatea fiecărui copil va avea parte de o dezvoltare adecvată, iar acesta va funcționa bine, atât pe plan individual, cât și ca parte a societății.
O a treia ipoteză pledează pentru necesitatea recunoașterii eficienței metodei de educație acasă și implicațiile pe care aceasta le poate avea.
Variabilele utilizate
În cadrul cercetării noastre, variabilele folosite sunt enumerate în cele ce urmează:
• Familiile în cauză;
• Gradul de implicație privind educația acasă și dorința de a susține această metodă de educație;
• Tipul de educație acasă și principalul responsabil pentru aplicarea acestuia;
• Modul de relaționare în cadrul educației acasă;
• Tipul de curriculum preferat, metode și strategii;
• Modul de evaluare al funcționalității educației acasă;
Metodologia cercetării
În vederea atingerii scopului , obiectivelor și ipotezelor pe care ni le-am propus am alternat abordarea calitativă cu cea cantitativă în funcție de datele inițiale ale situației de cercetare și în funcție de rezultatele vizate de această cercetare. Având în vedere instrumentul de cercetare ales, interviul, am avut ca puncte de pornire în investigație întrebări legate de motivele alegerii alternativei educaței acasă, întrebări legate de modul în care se desfășoară activitatea la domiciliu, beneficiile acesteia din punct de vedere academic, social și moral, obținând date cantitative.
În demersul cercetării noastre, am aplicat interviul structurat, solicitând informații uniforme, pentru a asigura compatibilitatea de date.
Luând în considerare faptul că conceptul educației acasă nu este familiar, pentru cea mai mare parte a populației, din România, am ales câteva cazuri particulare prin care vom realiza atât o demonstrație practică și autentică a părții teoretice prezentate în primele două capitole, cât și pentru a scoate în evidență viabilitatea și succesul fenomenului studiat.
Familiile intervievate le-am cunoscut personal și am reușit ca dintr-o discuție liberă pe care am avut-o să cunosc un crâmpei din viața educațională și personalitatea unică a fiecăreia în parte. Au fost selectate diverse familii, din contexte sociale diferite, în funcție de viziunea pe care acestea o au asupra vieții și educației, urmărind tipul de educație acasă ales, condițiile și forma în care se desfășoară la momentul actual.
Rezultatele obținute în urma investigației vor fi redate în forma originală, pentru a ne asigura de fidelitatea, validitatea cercetării și consistenței acesteia.
Interviul nr.1
Monica și Ninel Lazăr din București au cinci copii, cu vârste cuprinse între: 5, 7, 9, 11, respectiv 13 ani și practică educația acasă de aproximativ opt ani, cu multă dăruire și perseverență.
Constuirea unei temelii solide de viață, bazată pe principii moral-creștine și responsabilitatea pe care o au ca și părinți în educarea propriilor copii susține cu încredere alegerea pe care au făcut-o în a-și educa copiii acasă.
Interviul prezentat, mai jos, ne oferă doar o mostră de responsabilitate în domeniul educației acasă, dar care, poate fi suficientă în satisfacerea curiozității, interesului personal și în mobilizarea părinților de a investi în copii.
Care au fost motivele pentru care ați ales să vă educați copiii acasă?
Drept și responsabilitate definite constituțional
Flexibilitate în alegerea programei școlare
Educație personalizată
Programă școlară având conținut orientat de dezvoltarea abilităților
Flexibilitate în programul academic
Valori morale sănătoase, consecvente cu valorile familiei
Stiluri de învățare variate ale copiilor
Familia s-a mutat frecvent și am vrut să evităm problemele de adaptare
De câți ani practicați educația acasă?
Circa 8 ani.
Aveți vreo pregătire pedagogică? Cine este responsabil de educarea/intruirea copiilor?
Da, ambii părinți au pregătire pedagogică.
În principal mama se ocupă de educare, dar sunt circumstanțe în care și tatăl este implicat.
Ce tip de educație acasă ați ales?
Mixtă, tradițională + materiale online/conținut electronic.
Ce materii studiați împreună cu copiii? Urmăriți un anumit curriculum?
Urmăm o programă mixtă, adică pachetul curricular solicitat de școala din SUA (numărul și disciplinele variază de la un copil la celălalt, dar în general este vb despre gramatică, ortografie,
fonetică, citire, matematică, istorie, științele naturii, geografie, muzică și arte, abilități practice, educație fizică, educație civică, educație pentru sănătate), plus discipline relevante din programa curriculară din România (limba română, istoria României, educație civică)
Cum decurge o zi de „școală acasă”?
În general zilele de școală sunt variate, în funcție de planificare. De regulă, ziua de școală începe cu program de gimnastica, apoi de la ora 9, până la ora 13 se parcurg 4-5 discipline principale de studiu. Urmează pauză de masă și relaxare, apoi de la ora 14-15 se parcurg 1-2 discipline mai puțin solicitante, precum activitățile practice, sau activitățile sociale.
Ce puteți spune de rezultatele copiilor? Cum sunt evaluați?
Peste așteptările normale ținând cont de ceea ce vedem în general în jurul nostru la copii de vârste similare.
Cum ați ajuns să împliniți nevoile educaționale ale copiilor, având în vedere că au vârste diferite?
În general încercăm să respectăm o planificare riguroasă, și să împărțim sarcinile în perioade de predare pentru o parte a copiilor, cu perioade de exersare a conceptelor noi sau deja stăpânite (ex recapitulare) pentru ceilalți.
Cum socializează copiii dumneavoastră? Ați inițiat contacte sociale pentru ei?
În realitate, copiii noștri au mai mult timp pentru socializare decât colegii lor din școlile convenționale, datorită faptului că folosim timpul mai eficient, nu petrecem timp călătorind către și de la școală, și valorificăm așa-zișii timpi „morți” din programul convențional de școală (timpul de așteptare până la instalarea ordinii în sala de clasă, efectuarea prezenței etc.), timpul folosit pentru verificarea temelor este mult mai redus ținând cont de numărul mult mai mic de elevi etc.
Cum definiti relația copil-părinte intr-o familie unde se practică școala acasă? Și ce puteți spune despre relația cu copiii dumneavoastră?
Relațiile dintre copil și părinte sunt mult mai strânse prin comparație cu ceea ce vedem în situația altor familii. De asemenea, există mult mai multă transparență și încredere între membrii familiei și învățăm să ne ajutăm reciproc. Copiii se bucură să știe că părinții nu sunt doar cei care le dau naștere și le asigură nevoile de bază (hrană, îmbrăcăminte, îngrijire, protecție etc), ci și educație. Sunt mai bucuroși și mai motivați să urmeze exemplul părinților și să performeze în ceea ce își propun.
Având în vedere că educația acasă încă nu este legalizată în România, cum se desfășoara educația acasă privind baza legală.
Copiii noștri sunt înscriși la o școală din SUA care are deschis un departament de învățământ la distanță, școala funcționând legal în SUA și eliberând documente școlare recunoscute atât în SUA cât și la nivel internațional.
În caz că v-ați inscris copiii la o școală umbrelă, vă rog să precizați țara, școala, eventual și motivul pentru care ați optat la școala respectivă?
Școala se numește HomeLife Academy din SUA, și motivul pentru care am optat pentru acea școală este statutul legal clar, ca și flexibilitatea curriculară oferită, în sensul că putem folosi manuale școlare de la furnizori diferiți, astfel încât să putem adapta exigențele programei școlare la ritmul și posibilitățile de învățare ale copiilor (de cele mai multe ori fiind nevoiți să alegem manuale mai exigente decât vârsta lor normală).
Aveți vreun sfat pentru părinții români care iau în considerare educația la domiciliu?
Trebuie să ia în considerare această opțiune cu toată seriozitatea, dar trebuie să fie conștienți cu privire la responsabilitatea pe care și-o asumă.
Întrebări pentru copii:
1. Ce îți place cel mai mult la „școala de acasă”?
Faptul că petrec mai mult timp cu familia (Ioana).
Faptul că sunt învățat de propria mamă (David).
Faptul că învăț cum să scriu frumos (Rose-Marie)
Faptul că învăț să mă port ca părinții mei și să nu păcătuiesc (Andrei)
2. Ți-ar fi plăcut să mergi la o școală publică? De ce?
Nu, pentru că nu aș fi avut mult timp pe care să îl dedic preocupărilor personale (Ioana)
Nu știu. (David)
Nu, pentru că nu îmi plac băieții care se poartă urât cu fetele (Andrei)
Nu, pentru că unii copii de acolo sunt bătăuși (Rose-Marie).
Notă: Filip nu a fost disponibil pentru a răspunde, a fost plecat de acasă.
Interviul nr.2
„O lume, o familie, o dubă…!” – trei elemente complexe în jurul cărora se învârte întreaga activitate de zi cu zi a familiei Ivan. Spiritul aventurier, stilul modest de a trăi și pasiunea pentru limbile stăine reprezintă o motivație puternică în a „da ocol lumii” și în a experimenta viața la un nivel înalt. Curiozitatea, dorința de cunoaștere și de înțelegere a lumii în care trăim sunt stimulate considerabil de diversitatea culturală a diferitelor naținui, de modul
amplu de gândire și de influența pe care lumea ca întreg, cu tot ce oferă ea, o poate avea asupra vieții.
Familia Ivan, are teoretic, domiciliul în Germania, dar practic în toată lumea, demonstrând astfel, într-un mod vizibil, că viața este o călătorie, iar educația un stil de viață. Au ales să-și educe cei doi copii, Lucas (7 ani) și Emilia (4 ani), „pe drumuri”, centrându-se pe o învățare experiențială.
Conceptul de „roadschooling” este destul de nou în domeniul educației și este promovat de familiile care călătoresc mult cu diferite scopuri (servicii în altă țară, studii de cercetare, călătorii turistice, etc.) și care între timp își educă copiii. Metoda „roadschooling” este supusă acelorași reglementări cu care se confruntă educația acasă și variază de la stat la stat.
Forma de educare prin „roadschooling” dezvăluie oportunități de învățare fantastice, ce au loc în fiecare zi, prin activități organizate, dar și spontane care se pliază pe stilul copilului, deoarece în orice loc, în orice timp putem găsi profesori, formatori care să ne instruiască.
Eficiența acestei metode este atestată de rezultatele obținute din punct de vedere academic, dar și de gradul de integrare într-un context socio-cultural, un exemplu concret fiind cel al familiei Ivan, pe care îl putem urmări în cele ce urmează din interviul de mai jos.
1. Care au fost motivele pentru care ați ales să vă educați copiii acasă?
În primul rând pentru că ne place să călătorim mult, departe și pe perioadă lungă. Al doilea motiv important este faptul că nu avem încredere într-o educație instituționalizată în care copiii sunt educați în masă, împreună cu alți copiii cu care nu au în comun decât vecinătatea față de școală și vârsta.
2. De câți ani practicați educația acasă?
Un an oficial, dar de la nașterea copiilor, pentru că educația nu are loc doar în timpul anului școlar. Ne educăm copiii și sîmbăta și duminica și în timpul vacanțelor.
3. Aveți vreo pregătire pedagogică? Cine este responsabil de educarea/intruirea copiilor?
Audrey a predat franceza la școala în Germania pentru copii de vârsta 11 până 16 ani, are și diplomă în sistemul pedagogic Montessori. Amândoi părinții însă fac educația la copii, dar mai de grabă sunt experiențele, activitățile zilnice și oamenii pe care îi întâlnim care ne instruiesc copiii.
4. Ce tip de educație acasă ați ales?
Încercam să găsim un amestec profitabil dintre homeschooling, unschooling și roadschooling. Folosim cărți și materiale puse la dispoziție de școala de stat franceză. www.cned.fr, dar și cărți cumpărate de noi.
5. Ce materii studiați împreună cu copiii? Urmăriți un anumit curriculum?
Franceza, matematica, educația civică, biologie, geografie, arta, muzica. Este un curriculum francez.
6. Cum decurge o zi de „școală acasă”?
Facem de obicei o ora sau două de o materie pe zi, când avem timp și chef. Restul este liber. Încercăm să mergem în parc sau să avem activitatea fizică în fiecare zi. Restul de timp este lăsat la alegerea copiilor.
7. Ce puteți spune de rezultatele copiilor? Cum sunt evaluați?
Trimitem testele în mod regulat la școala franceză, iar apoi primim ulterior aprecierile profesorilor de acolo. Pînă acuma avem rezultate pozitive. Emilia nu face teste, dar la 4 ani începe să citească.
8. Cum ați ajuns să împliniți nevoile educaționale ale copiilor, având în vedere că au vârste diferite?
În timp ce facem temele cu Lucas, face și Emilia temele ei. Putem să îi ajutăm simultan, pentru că avem doar 2 elevi și nu 30 ca la școală.
9. Cum socializează copiii dumneavoastră? Ați inițiat contacte sociale pentru ei?
Își fac prieteni la terenul de joacă, ne întâlnim cu prieteni noștri de înainte, în general au prieteni de vârste diferite și credem că asta este un lucru benefic pentru că au posibilitatea să învețe mai multe lucruri de la cei mari și să poate să devină mai responsabili față de copii de vârste mai mici.
10. Care credeți că este relația copil-părinte intr-o familie unde se aplică școala acasă?
Relația este mai bună dacă se ajunge la un nivel de respect reciproc. În școală profesorii au nevoie de o atitudine mai severă pentru a obține autoritatea de care este nevoie pentru a păstra disciplina. Noi credem însă că motivația și interesul copilului în a învăța este necasară și suficientă.
11. Cum apreciați relația dumneavoastră cu copilul educat acasă?
În general încercăm să păstrăm o balanță între curiculum primit de la stat și modul de abordare a temelor inițiat de copil în sensul că abordăm și dezvoltăm teme care sunt de interes în acel moment chiar dacă nu sunt în program. Acest lucru duce la o armonie între noi și copii pentru că
nu sunt obligați să facă lucruri care nu le plac, iar pe de alta parte ei găsesc în noi partenerii de care au nevoie la dobândirea și aprofundarea cunoștințelor.
12. Având în vedere că educația acasă încă nu este legalizată în România, cum se desfășoara educația acasă privind baza legală.
Domiciliul nostru este în Germania care este o țară extrem de rigidă și în consecință foarte represivă în urmărirea obligativității prezenței școlare. Pedepsele pentru aceasta abatere sunt extrem de severe unde netrimiterea copiilor la școala constituie contravenție, apoi infracțiune care se pedepsește adesea chiar cu închisoarea, apoi ca pedeapsă „capitală” ajungându-se la anularea dreptului de tutelă asupra copiilor. Noi am evitat aceste neplăceri transferând doar domiciliul copiilor în Franța, tara unde nu există obligativitatea prezenței la școala, ci doar obligativitatea educației.
13. Dacă sunteți înscriși la o școală umbrelă, vă rog să precizați țara, școala, eventual și motivația pentru care ați optat la această școală.
Franța, CNED, pentru a evita urmărirea polițieneasca din Germania
14. Aveți vreun sfat pentru părinții români care iau în considerare educația la domiciliu?
Educația la domiciliu nu este mai ușoara pentru părinți pentru că implică sacrificiu de timp și energie mai mare, dar este mai benefică pentru copiii care își pot cunoaște părinții și implicit reciproc. Părinții trebuie să acorde copiilor mai mult timp deci aceasta formă de educație poate nu este potrivită pentru părinți care sunt des absenți datorită serviciului.
Întrebări pentru copii:
1. Ce îți place cel mai mult la „școala de acasă”?
Lucas: Pot să învăț când vreau. Îmi place să învăț și seara când e întuneric.
Emilia : Pot să învăț lucruri de copii mari.
2. Ți-ar fi plăcut să mergi la o școală publică? De ce?
Lucas: Nu, am mers și nu mi-a plăcut. Un învățător a vrut sa ne învețe engleza, dar făcea multe greșeli. Eu știu engleza foarte bine și nu am vrut să învăț greșit.
Emilia: Vreau să merg o dată la școala să văd cum este.
Pasiunea de a călători este îmbinată ușor cu pasiunea pentru limbile străine, acestea reprezentând factori importanți în educarea și autoeducarea copiilor. Lucas și Emilia vorbesc
cinci limbi străine: română, germană, franceză ca limbi materne, iar engleză și persană ca limbă străină, la nivel de anul 4 școlar.
Interviul nr.3
Andrea și Jonathan DeSeno locuiesc în București și au împreună 3 copii, Hannah (5ani), Dimi (3 ani) și Ilinca (8 luni). Motivația principală pentru care își educă copiii acasă este animată zilnic de dragostea și respectul pe care îl au, ca familie, pentru Dumnezeu și pentru proprii copii. Acest lucru poate fi surprins ușor din răspunsurile date mai jos.
1. What were the reasons for choosing to train your children at home?
Some of my motives for homeschooling are:
• We love God, and we love our children.
• My mother homeschooled me and many of my siblings. I had a huge head start over my colleagues through my mother's education at home. Even in high school we were starting to learn things I had learned at home before I even started 1st grade.
• In general homeschoolers seem smarter and more prepared for making it in the real world.
• I don't trust the public schools, or agree with their views on God, morality, and evolution. I don't want my children to spend 6-8 hours a day with people who don't love God, encourage sinful behavior, and teach myth in the place of science.
• I am a teacher at a very good private school and I see that we can teach in one hour what a teacher in a classroom may be able to teach in a week.
2. For how many years have you been teaching homeschooling?
I was partially home schooled myself. I helped people start homeschooling in South Africa starting around 2005. And now we've been using more structured curriculum with our children for a year and a half, even though we've been teaching them ever since they were born.
3.Do you have any pedagogical training? Who is responsible for children's teaching/training?
I don't have a University degree to be a teacher. I have however training in teaching various subjects including Character First Education, and TESOL training. I currently am an English teacher at a Kindergarten and Elementary School. That said, my wife is the primary teacher of our children. She's a great teacher.
4. What kind of homeschooling have you chosen?
We use "My Father's World" curriculum, and supplement it with other things we choose. If we see one child has a special interest or gifting in an area, we try to facilitate them more there. For example one child like to read a lot so we try to get him more books. We also supplement
curriculum with real world education. Involving our children in our lives and activities teaches them a lot.
5.What are the subjects that you study with your children? Do you follow any curriculum?
See my answer to number 4.
6. What is a day of homeschooling like?
Every day is different.
7. What can you say of your children's results? How are they assessed?
I can just compare them to the student their age that I teach. They seem at least at their level if not way beyond in many areas. I don't place a lot of weight on standardized testing. Generally it just proves someone can take a test well, and give the answers the test writer wants. We can however see that they are able to do the school work that their curriculum has provided and this to some extent is an evaluation.
8. How do your children socialize? Have you initiated any social contacts for them?
How do our children socialize? This question is often used to say that children should go to school so they can learn how to socialize. I really think it fails on many points. It is quite ironic that some suppose the goal of school to be socialization when all teachers are doing all day is to telling the students to stop socializing. Also the socializing at school really is counterproductive to real life. In general you just put a bunch of children together with children their own age. What do you get? Children who can only communicate with children their own age, children who think that other age groups are stupid because they don't use the same jargon, and in short people ill prepared for real life. While personalities certainly do differ, I have seen homeschoolers, who are just as comfortable talking with small children, as with adults, children of different ages, and the elderly. As far as socialization for our own children, they have plenty of interaction with my wife and me. They interact with each other. We have a strong church community ranging from babies to the elderly, who we meet with several times a week. They also meet people in the park on the playground, as well as socialize with our many family friends and their families.
9. How do you define the relation child-parent in a family where homeschooling is practiced? What can you say about your relationship with your children?
Every family is different. I try to be pleasing to God with our children and try to have a relationship full of love, respect, and joy.
10. As the homeschooling is not accredited in Romania yet, how do you develop/practice homeschooling on a legal basis?
It's a shame that homeschooling is illegal, yet people can take their small children and send them into the intersections to sell flowers to cars, or worse. I think it may be illegal because some teachers are very proud and arrogant and think that only they know how to teach children. It also may be financially motivated. It's also a remnant of communism, where the state owns everything, even your children.
11. In case you have signed up your children to an umbrella school, please name the country, the school, and possibly the reason you have opted for that school?
I recommend http://www.homelifeacademy.com/ They are inexpensive, seem responsible, and give you a lot of freedom.
12. Do you have any piece of advice for the Romanian parents that consider homeschooling?
If you are able to do it and want to, please do. Also please try to talk to others who are homeschooling or have. You are not alone, and it really helps to not be so.
Concluzia cercetării. Analiza și interpretarea datelor.
Rezultatele obținute au demonstrat faptul că, educația acasă, prin tot ce oferă ea, a reușit să mobilizeze și să responsabilizeze un număr de familii, care să se implice în viața educațională a copiilor, dovedind astfel, și calitatea rezultatelor școlare obținute.
Intervenția directă a părinților în procesul de învățare, supravegherea dezvoltării personalității copiilor, cât și ceilalți factori formatori dovedesc implicațiile pozitive pe care acestea le au în educarea propriilor copiilor.
Capitolul IV. Concluzii:
Din perspectivă teoretică, lucrarea de față a avut în vedere prezentarea unui cadru conceptual, privind structura sistemului de educație acasă, valorile și implicațiile acesteia în societatea contemporană.
Capitolele prezentate anterior au oferit o multitudine de indicii și descrieri a modului în care se desfășoară educația acasă; un loc important fiindu-i atribuit părintelui consecvent și integru, în tot procesul de predare –învățare. De asemenea, educația acasă vizează în mod special, stimularea activismului și al creativității în procesul de formare, favorizat de un mediu de învățare activ și dinamic.
Educația acasă, în tot ceea ce cuprinde ea, se naște și se dezvoltă în libertate. Este vorba despre libertatea de manifestare, libertatea de gândire, libertatea de exprimare a gândurilor și a faptelor. Libertate, care ne responsabilizează. “Nu există libertate fără responsabilitate, și responsabilitate fără atingerea unui rezultat.” Moon Sun
Scopul cercetării noastre a fost acela de a contura o imagine corectă a ceea ce presupune educația acasă, în tot ansamblul de tipuri, metode educative și beneficii considerabile pe care pe oferă, analizând documente istorice și literare, făcând referire în finalul studiului la cazuri concrete.
Rolul formator al părinților, căminului și mediului în care se dezvoltă copilul a rezultat un alt subiect cheie în abordarea noastră.
Din perspectiva cercetării, am constatat faptul că, odată cu ridicarea formatorilor din domeniul educației acasă și până la momentul actual, tot mai multe familii îmbrațișează acest stil de educație.
Istoria educației acasă relevă, în prezent, dimensiuni semnificative ale unei tradiții care ne poate impulsiona și inspira în continuare în activitatea educațională, demonstrând, în același timp valoarea acesteia prin punerea în funcțiune. Noile abordări în domeniul educației acasă, se construiesc pornind de la ceea ce au realizat mai valoros generațiile din trecut.
Din punct de vedere metodologic, am utilizat interviul structurat, cercetarea noastră fiind abordată, deopotrivă în termeni de apreciere cât și de măsurare.
Din perspectiva rezultatelor cercetării, putem constata faptul că ipotezele au fost confirmate. Educația acasă ocupă un loc special în societatea modernă și merită o atenție deosebită din partea noastră.
Potrivit datelor obținute, din cercetarea propriu-zisă, eficacitatea educației acasă poate ajunge la un nivel înalt, datorită gradului ridicat de implicare și gestionare a activității de învățare.
Educația acasă reprezintă o provocare constantă, un impuls pentru inovația educațională și o necesitate pentru orice părinte sau cadru didactic, în scopul de a-și lărgi aria de metode, tehnici de cunoaștere, strategii didactice și dezvoltarea individuală.
În concluzie, această temă prezintă relevanță în dezvoltarea practicilor didactice existente dar și în adoptarea de noi practici didactice eficiente pentru sistemul educațional, în sensul organizării, gestionării și soluționării activității de formare.
Bibliografie
Brown, J. (2004): Hausunterricht als Alternative zum öffentlichen Schulsystem am Beispiel der USA. Nürnberg: VTR
Caiet pentru casa mea (2014 marte 12). Preluat de pe: http://caietpentrucasamea.wordpress.com/2013/02/14/interviu-cu-gabriel-curcubet-fondatorul-asociatiei-homeschooling-romania/
Centrul de Informare ONU pentru România, Declarația Drepturilor Omului, Art. 26, (2014, mai 10) Preluat de pe: http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/
Constituția României (2014, mai 10). Preluat de pe: http://www.ucv.ro/pdf/site/constitutia_romaniei.pdf
Das Familiennetzwerk der Freilerner (2014, Mai 10). Preluat de pe http://leben-ohne-schule.jimdo.com/
DigiVox (2014, febriarie 26). Preluat de pe: http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Cluj-Napoca/Stiri/Scoala+din+sufragerie
Grosselümern, Homeschooling international (2014, martie 24). Preluat de pe: http://www.hausunterricht.org/html/hs_international.html
Home Education in Northern Europe (2004, aprilie 20). Preluat de pe: http://folk.uio.no/cbeck/Home%20education%20in%20Northern%20Europe.htm
Home Education UK (2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.home-education.org.uk/legal-support.htm
Homeschooling international (2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.hausunterricht.org/html/hs_international.html
Klicka, Ch. (2010). Educația acasă- o alegere corectă. Arad: Editura Multimedia
Informationszentrum Leben ohne Schule (2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.leben-ohne-schule.de/europa.html
La Asociación para la Libre Educación (2014, aprilie 23). Preluat de pe: http://www.educacionlibre.org/
Lexikon online für Psychologie und Pädagogik (http://lexikon.stangl.eu/278/homeschooling)
L’ Etat de Genève, Loi sur l’ instruction publique (2014, mai 15). Preluat de pe: http://www.geneve.ch/legislation/rsg/f/s/rsg_C1_10.html
Mohsennia, Stephanie (2004). Schulfrei. Lernen ohne Grenzen. Königslutter Editura: Anahita
Pflüger, G. (2004). Lernen als Lebensstil. Die Herausforderung der Homeschool-Bewegung. Wetzlar: Deutsche fernschule e.V.
Suarez, Gena & Suarez, Paul (2006). Homeschooling Methods. Seasoned advice on Learning Styles. Nashville: B&H Publishing Group
Tradiția și evoluția învățământului. (2014 februarie 15). Preluat de pe: http://www.scribd.com/doc/21452346/Istorie-a-Invatamantului
TOTB.ro – Think Outside the Box (2014, februarie 20). Preluat de pe TOTB.ro, http://totb.ro/alegerea-viitorului-pentru-copilul-unui-downshifter-scoala-in-sistem-sau-educatia-acasa/
TOTB.ro – Think Outside the Box (2014, martie 25). Preluat de pe: http://totb.ro/educatia-obligatorie-nu-inseamna-scolarizare-obligatorie/
Un alt fel de educație (2014 ianuarie 23). Preluat de pe: http://homeschooling.urbankid.ro/2010/03/24/despre-hs-in-romania-legalitatea/
U.S. Department of Education, National Center for Education Statistics: Parent Survey of the National Household Education Surveys Program 1999. (2014 martie 14). Preluat de pe: http://nces.ed.gov/pubs2001/HomeSchool/reasons.asp
Bibliografie
Brown, J. (2004): Hausunterricht als Alternative zum öffentlichen Schulsystem am Beispiel der USA. Nürnberg: VTR
Caiet pentru casa mea (2014 marte 12). Preluat de pe: http://caietpentrucasamea.wordpress.com/2013/02/14/interviu-cu-gabriel-curcubet-fondatorul-asociatiei-homeschooling-romania/
Centrul de Informare ONU pentru România, Declarația Drepturilor Omului, Art. 26, (2014, mai 10) Preluat de pe: http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/
Constituția României (2014, mai 10). Preluat de pe: http://www.ucv.ro/pdf/site/constitutia_romaniei.pdf
Das Familiennetzwerk der Freilerner (2014, Mai 10). Preluat de pe http://leben-ohne-schule.jimdo.com/
DigiVox (2014, febriarie 26). Preluat de pe: http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Cluj-Napoca/Stiri/Scoala+din+sufragerie
Grosselümern, Homeschooling international (2014, martie 24). Preluat de pe: http://www.hausunterricht.org/html/hs_international.html
Home Education in Northern Europe (2004, aprilie 20). Preluat de pe: http://folk.uio.no/cbeck/Home%20education%20in%20Northern%20Europe.htm
Home Education UK (2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.home-education.org.uk/legal-support.htm
Homeschooling international (2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.hausunterricht.org/html/hs_international.html
Klicka, Ch. (2010). Educația acasă- o alegere corectă. Arad: Editura Multimedia
Informationszentrum Leben ohne Schule (2014, aprilie 20). Preluat de pe: http://www.leben-ohne-schule.de/europa.html
La Asociación para la Libre Educación (2014, aprilie 23). Preluat de pe: http://www.educacionlibre.org/
Lexikon online für Psychologie und Pädagogik (http://lexikon.stangl.eu/278/homeschooling)
L’ Etat de Genève, Loi sur l’ instruction publique (2014, mai 15). Preluat de pe: http://www.geneve.ch/legislation/rsg/f/s/rsg_C1_10.html
Mohsennia, Stephanie (2004). Schulfrei. Lernen ohne Grenzen. Königslutter Editura: Anahita
Pflüger, G. (2004). Lernen als Lebensstil. Die Herausforderung der Homeschool-Bewegung. Wetzlar: Deutsche fernschule e.V.
Suarez, Gena & Suarez, Paul (2006). Homeschooling Methods. Seasoned advice on Learning Styles. Nashville: B&H Publishing Group
Tradiția și evoluția învățământului. (2014 februarie 15). Preluat de pe: http://www.scribd.com/doc/21452346/Istorie-a-Invatamantului
TOTB.ro – Think Outside the Box (2014, februarie 20). Preluat de pe TOTB.ro, http://totb.ro/alegerea-viitorului-pentru-copilul-unui-downshifter-scoala-in-sistem-sau-educatia-acasa/
TOTB.ro – Think Outside the Box (2014, martie 25). Preluat de pe: http://totb.ro/educatia-obligatorie-nu-inseamna-scolarizare-obligatorie/
Un alt fel de educație (2014 ianuarie 23). Preluat de pe: http://homeschooling.urbankid.ro/2010/03/24/despre-hs-in-romania-legalitatea/
U.S. Department of Education, National Center for Education Statistics: Parent Survey of the National Household Education Surveys Program 1999. (2014 martie 14). Preluat de pe: http://nces.ed.gov/pubs2001/HomeSchool/reasons.asp
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Educatia Acasa (ID: 159203)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.