Educarea vitezei in probele de sprint 200m in antrenamentul de canoe [608839]

Educarea vitezei in probele de sprint 200m in antrenamentul de canoe

I. Delimitari conceptuale
Categoriile de curse variază în funcție de numărul de sportivi din barcă, de lungimea cursului și de
faptul dacă barca este o canoe sau caiac. Sprinturile cu canoe sunt uneori denumite curse de <apă
plată>. Distanțele recunoscute de ICF pentru cursele internaționale de sprint canoe sunt 200m, 500m și
1000m. Aceste curse au loc pe cursuri drepte, fiecare barca în propria ei desemnată. Există mai multe
curse de maraton, în special 5000 m (de asemenea, distanța recunoscută de ICF) – de obicei, sportivii
încep într-un pachet mare, la o linie de start, înainte de a păși în jurul unui curs stabilit cu puncte de
cotitură marcate (nu există benzi atribuite). Pentru fiecare cursă pot fi necesare mai multe etape,
semifinale și finale, în funcție de numărul de concurenți.
Sportul este guvernat de Federația Internațională de Canoe. Federația Internațională de Canoe
este organizația Mondială de canotaj și creează reguli standard pentru diferitele discipline ale
competiției canoe / caiac. ICF recunoaște mai multe discipline competitive și necompetitive de canotaj,
dintre care Sprint și Slalom sunt singurele categorii care concurează în Jocurile Olimpice. Organizațiile
Naționale includ Asociația Canoe din Statele Unite, Uniunea Canoe Britanică (acum British Canoeing)
Federația Canoe din Singapore, Federația Croată de Canoe, Canoe Australian și Canoe Pakistan și
Federația de Caiac.
În ansamblu, Europa a dominat acest sport, câștigând peste 90% din toate medaliile disponibile.
Bărcile oficiale recunoscute de ICF drept "barci internaționale" sunt: K1, K2, K4, C1, C2 și C4, unde
numărul indică numărul de paddlers, "K" înseamnă kayak și "C" pentru canoe. Regulile ICF pentru aceste
bărci definesc, printre altele, lungimea maximă, greutatea minimă și forma bărcilor – de exemplu, un K1
trebuie să aibă lungimea de 520 cm și să cântărească cel puțin 8 kg pentru maraton sau 12 kg pentru
sprint. Inițial, restricțiile de lățime (fascicul) au fost, de asemenea, aplicate; acestea au fost revocate în
anul 2000, stimulând o serie de inovații în designul ambarcațiunilor. Barierele moderne sunt de obicei
fabricate din fibră de carbon, fibră aramidă (de exemplu, Kevlar) cu rășină epoxidică sau variante de
fibră de sticlă de înaltă performanță.
Într-o canoe, paddlerul îngenunchează pe un genunchi, cu celălalt picior înainte și cu piciorul plat
pe podeaua barcii, și implementează o paletă cu o singură lățime pe o parte numai cu ceea ce este
cunoscut ca un "J-stroke" pentru a controla directia barcii. În Canada, există o clasă de curse pentru C-15
sau WC sau "Canoe de război", precum și un model similar C-4 (care este mult mai scurt și mai mic decât
un C-4 Internațional). O clasă de barcă vechi este C-7, care seamănă cu un C4 mare, care a fost debutat
de ICF cu puțin succes. Pentru canoe-urile de curse, lama este de obicei scurtă și lată, cu o parte mai
groasa si pe cealalta parte mai plată sau mai îndoită. Arborele va fi în mod obișnuit mai lung decât o
paletă de canoe de declanșare, deoarece poziția îngenuncheată pune piciorul mai sus de suprafața apei.
Proiectele mai recente ale padelor de curse de canoe au adesea un arbore ușor îndoit, de obicei de 12-
14 grade. (conceptul designerului de canoe Eugene Jensen în anii 1960). Mulți sportivi de canoe de înaltă
performanță preferă un mâner din lemn cu un arbore de fibră de carbon și o lamă, în timp ce aproape
toți padelele de caiac de înaltă performanță folosesc palete fabricate din fibră de carbon.

II. Caracteristicile calitatilor mortice ale canoistilor

Dezvoltarea calitatilor motrice ajuta la pregatirea fizica, deoarece asigura substratul biologic si
functional al efortului cerut de concurs. Efortul depus nu este brut, ci este prezentat sub forma unei
multitudini de elemente si procedee tehnice, care sunt valorificate, in marea lor majoritate, printr-o
metoda tactica sau alta. Bazandu-se pe fondul orientarii metodologice generale a antrenamentelor
(la nivel de inalta performanta), aceasta relatie imbina tot mai strans dezvoltarea calitatilor motrice
si perfectionarea deprinderilor tehnico-tactice.
Procesul este masurabil, obiectiv si elocvent in sensul imbunatatirii calitatilor motrice prin
perfectionarea structurilor tisulare (muschii striati, miocardul, cantitatea de hemoglobina), precum
si marirea capacitatii functionale a sistemelor cardiovasculare, enzimatic,cat si a aparatului
respirator toate purtatoare de O 2 la nivelul tesutului muscular.
Dezvoltarea calitatilor motrice dobandeste sensuri noi, majore, proprii vietii in general si a
sportului in special. Pregatirea sportivilor de inalta performanta implica, in egala masura,
dezvoltarea calitatilor motrice de baza,cum ar fi forta viteza, rezistenta si indemanare, si a celor
derivate, ca de exemplu detenta, elasticitatea si mobilitatea.
Perfectionarea calitatilor motrice este in continua dezvoltare si corelare cu activitatea
competitionala. Acest lucru se explica prin folosirea pe scara tot mai larga a noilor cuceriri ale
stiintei, mai cu seama a celor din domeniile urmatoare: fiziologiei, biochimiei, biomecanicii, igienei,
dieteticii, psihologiei si pedagogiei. Viteza si rezistenta s-au dezvoltat datorita progreselor realizate
in domeniul energeticii si biochimiei musculare, forta musculara s-a amplificat ca urmare a
achizitiilor dobandite prin tehnica biopsiei musculare, iar indemanarea a avut de castigat de pe urma
clarificarii factorilor care determina mobilitatea articulara – stretching-ul. O contributie remarcabila
au adus-o specialistii romani in explicarea calitatilor motrice combinate, adaptate structurilor si
esentei concursului actual, tot mai bine studiat si descifrat ca atare.
Privind mai in detaliu manifestarea concreta a calitatilor motrice, vom constata ca ele prezinta
doua laturi diferite: o latura exterioara, in care din multe puncte de vedere structura actiunii motrice
se aseamana in interiorul unei probe sportive, cum sunt, de exemplu canotajul si canoea.
Diferentele care apar sunt de ordin cantitativ: lungimea distantei parcurse, viteza de inaintare,
frecventa pasilor, a loviturilor de brat sau de vaslire, forta de impingere etc.
Latura interna a miscarilor se bazeaza pe cu totul alte procese mult mai intime, metabolice, care
reclama, o succesiune rapida a excitatiei si inhibitiei corticale si subcorticale, o latenta scurta a
reactiei motrice la start, o mare capacitate de accelerare, toate acestea dublate de posibilitatea de a
degaja rapid energia obtinuta din hidroliza ATP si CP existente in muschi. Probele lungi, de rezistenta
se bazeaza pe capacitatea sportivului de a presta un effort aerob la un nivel relativ ridicat, pe o
perioada de timp indelungata. Aceste eforturi reclama din partea sportivului o mare capacitate de
captare, de transport si de utilizare a oxigenului. Prin urmare, desi caracteristicile exterioare ale
unor acte motrice pot fi mai mult sau mai putin apropiate din punct de vedere biomecanic, insusirile
lor interne, reprezentate de substratul morfologic si functional – biochimic, pot fi total diferite.
Aceasta inseamna ca la alegerea metodelor de dezvoltare a diferitelor calitati motrice, antrenorul nu
trebuie sa se ghideze dupa caracteristicile exterioare, ci dupa cele interne. Numai in acest fel efectul
si „ecoul” lor biologic (morfologic, fiziologic si biochimic) vor fi favorabile ramurilor si probelor
sportive.

III. Forme de manifestare
A fi pregătit din punct de vedere tehnic este important pentru mișcarea canoei în apă și
pentru performanța sportivă în timpul cursei. Aceasta implică în principal curse corecte din
punct de vedere tehnic si in care este foarte importanta eficacitatea. Mecanismul principal de
mișcare este o cursă cu palete și este, de asemenea, foarte important ca sportivul să
stăpânească din punct de vedere tehnic transferul forței maxime către paleta. Din punct de
vedere tehnic, o cursa corecta este o piatră de temelie pe care am putea construi performanța
atletului în canotajul de sprint. Cursa poate fi împărțita în mai multe părți succesive, cum ar fi:
faza de pregătire, faza de captură, faza de putere, faza de recuperare și manevrarea canoei.
Cursa începe într-o poziție de bază atunci când atletul îngenunchează, în timp ce al doilea picior
se îndoaie la genunchi cu un unghi variind de la 80 ° la 120 °. Relaxarea este caracteristică fazei
după ce s-a scos paleta din apa. Atunci când se menține un ritm mai lent, faza de relaxare este
mai distinctă, mai scurtă, cu o frecvență mai mare ar trebui totuși să existe. Mișcarea
canoeistului (membrele superioare și trunchiul) continuă de la poziția de bază în direcție
concordantă cu mișcarea canoei. Umărul extremității superioare, așezat pe paleta mai apropiată
de lamă, se mișcă înainte. Umărul extremității superioare care adăpostește mânerul paletei
creează condiții pentru intrarea cu palete în apă la un unghi drept. Mișcările extremităților
inferioare împreună cu șoldurile fac trecerea fluentă și neîntreruptă la faza de intrare cu palete.
Fluența mișcării este importantă pentru mișcarea continuă în față a canoe. Mișcarea paletei care
urmează fazei de prindere continuă în mișcarea înainte către faza de alimentare, care este cel
mai important mecanism de mișcare a întregii curse. Canoistul ar trebui să încerce să ajungă la
cel mai înalt transfer de forță prin intermediul paletei la barcă. Întreaga cursa se termină cu
tragerea paletei din apă, încercând să nu schimbe direcția mișcării înainte de canoe, ci să
amelioreze mișcarea înainte de canoe, permițând glisarea bărcii. Conducta de canoe se
efectuează în ultima parte a fazei de putere. Pe lângă fazele de bază, împărtășite în mișcarea
generală, este posibil să se existe mai multe forme de paddling. În canotarea sprint – C1, putem
diferenția 4 tehnici de bază de paddling: paddling cu mișcarea și rotația dinamică verticală a
corpului, paddling cu rotație a trunchiului, tehnica cu șold fix și tehnica cu rotația șoldului.
Startul este o parte foarte importantă a cursei și, prin urmare, tehnica de vaslire este
foarte substanțială. La început, barca este la viteza zero și, prin urmare, este necesar să pună
barca rapid în mișcare. Atunci când se utilizează un început rapid, ritmul este similar cu
începutul solid, dar distanța dintre cursele particulare este mai mare datorită vitezei inițiale mai
mari. Pe lângă valorile care reprezinta vârful barcii, toate celelalte segmente au valori aproape
constant. Este deci evident că, în acest ritm, când participantul trebuie să dea viteza cât mai
repede posibil, tehnica sa este aproape identică în toate loviturile. Abaterea verticală între
poziția cea mai joasă și cea mai înaltă a mâinii drepte la început este de 0,77 metri. La începutul
sprintului această valoare a fost de aproximativ 0,04 m mai mică. Mâna stângă s-a deplasat în
plan vertical în timpul unei curse de aproximativ 0,57 m (pornire), adică 0,55 m (pornire la
sprint). Capul sa deplasat cu 0,26 m la început și 0,25 la începutul sprintului. Vârful barcii în
timpul cursei sa deplasat în direcția verticală cu 0,13 m (pornire), adică 0,10 m (pornire la
sprint). Cea mai mare diferență a fost observată la distanța dintre ambarcațiuni. În cazul
startului, această diferență a fost de 2,55 m. Pentru începutul sprintului a fost de 4,14 m, ceea
ce înseamnă o diferență de 38,4%. Deflecția vârfului barcii la începutul și la sfârșitul distanței
monitorizate (10 m) a fost egală cu 0,60 m în ambele tipuri de starturi.

IV. Factori de conditionare
In canoe exista mai multe calitati motrice care sunt influentate de factori specifici de conditionare.
1. Viteza este capacitatea organismului uman de a executa acte sau actiuni motrice, cu
intreg corpul sau numai cu anumite segmente ale acestuia intr-un timp cat mai scurt, cu rapiditate
maxima, in functie de conditiile existente.

Factori de condiționare ai vitezei : mobilitatea proceselor nervoase corticale fundamentale,
excitatia si inhibitia, care conditioneaza alternanta contractiei si relaxarii musculare; functionalitatea
analizatorilor (vizual, auditiv si cutanat), in sensurile acuitatii, finetei si preciziei acestora; calitatea
transmiterii impulsurilor nervoase pe caile aferente si eferente; viteza de contractie a muschilor inervati;
tipul fibrelor musculare care intra in contractie (fibrele albe sunt „rapide”, iar ele sunt favorabile unei
viteze mai bune); valoarea surselor si proceselor energetice (mai ales continutul in ATP si fosfocreatina
pentru muschii intrati in contractie); nivelul de dezvoltare a celorlalte calitati motrice (mai ales forta).
Exista, de asemenea , forme de manifestare a vitezei, care influenteaza diverse tipuri de viteze:
a) viteza de reactie care se mai numeste si timpul latent al reactiei motrice, care este
conditionata la randul ei de: aparitia excitatiei in receptor sau receptori; transmiterea pe
cale aferenta; analiza semnalului; transmiterea pe cale eferenta; excitarea muschilor.
b) viteza de executie este capacitatea de a efectua un act motric sau o actiune motrica,
dar si mai multe asemenea acte sau actiuni motrice singulare. Se masoara prin timpul
care trece de la inceperea executiei si pana la incheierea acesteia. Este determinata si
de nivelul insusirii tehnicii de executie a deprinderilor si priceperilor motrice.
c) viteza de repetitie care consta in capacitatea de a efectua aceeasi miscare intr-o unitate
de timp prestabilita, deci, ea se refera la miscari ciclice. Se mai numeste si frecventa
miscarii si este conditionata de : tempo si ritm
d) viteza de deplasare – este o varianta a vitezei de repetitie de repetitie
e) viteza uniforma si neuniforma – se manifesta pe fondul altor forme. Atunci cand viteza
creste se vorbeste de „acceleratie”, iar cand descreste se vorbeste de „deceleratie”. Este
importanta in formarea „simtului vitezei”, adica in mentinerea unei viteze optime in
functie de necesitati.
f) viteza in ritmul altor calitati motrice
g) viteza de decizie – se manifesta coroborat cu capacitatea de anticipare si viteza de
reactie.

2. Rezistenta este capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu o durata lunga si o
intensitate mare, mentinand indici constanti de eficacitate optima.
Factori de condiționare ai rezistentei : stabilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitatia
si inhibitia, in sensul mentinerii unui raport constant intre acestea, dar in favoarea excitatiei, pe un timp
cat mai lung; calitatea sistemelor si functiilor organismului uman, mai ales pe plan cardiovascular si
respirator; culoarea fibrelor musculare implicate in efort (cele rosii sunt lente, deci favorabile efortului
de rezistenta); resursele energetice ale organismului (glicogen, mai ales), calitatea metabolismului si

mecanismele hormonale de reglare; calitatea proceselor volitive (mai ales perseverenta si darzenia)
determinate motivational.
Forme de manifestare ale rezistentei :
a) Dupa criteriul ponderea participarii in efort a grupelor musculare si a marilor functii organice:
rezistenta generala si specifica;
b) Dupa criteriul surse energetice, intensitatea si durata efortului: rezistanta anaeroba si aeroba
c) Dupa criteriul natura efortului: rezistenta in efort cu intensitate constanta si rezistenta in
efort cu intensitate variabila;
d) Dupa criteriul modul de combinare cu alte calitati motrice: rezistenta in regim
de viteza, rezistenta in regim de indemanare si rezistenta in regim de forta.
3. Forta este capacitatea organismului uman de a putea invinge o rezistenta interna sau externa
prin intermediul contractiei musculare.
Factori de condiționare a fortei: capacitatea de concentrare a proceselor nervoase
fundamentale, excitatia si inhibitia; numarul de fibre musculare angajate in efort si, mai ales, suprafata
sectiunii fiziologice a acestora; calitatea proceselor metabolice si a substantelor energetice existente in
muschi; durata contractiei musculare (sunt mai eficiente contractiile de 15-20 sec decat cele de 30 sec);
starea de functionare a segmentelor osoase de sprijin, a ligamentelor si articulatiilor; valoarea
unghiulara a segmentelor corporale implicate in efort; nivelul celorlalte calitati motrice de baza, mai ales
viteza; unii factori psihici: motivatia, starile emotionale, vointa, concentrarea atentiei.

Formele de manifestare ale fortei sunt urmatoarele:
a) Dupa participarea grupelor musculare in efort:forta generala si specifica
b) Dupa caracterul contractiei musculare: forta statica, forta dinamica izotonica, forta mixta
c) Dupa capacitatea de efort in relatie cu puterea individuala umana: forta maxim si forta relativa
d) Dupa modul de combinare cu celelalte calitati motrice: forta in regim de viteza, forta in regim de
indemnare, forta in regim de rezistenta.

V. Dezvoltarea calitatilor
Antrenamentul în kaiac-canoe reprezintă, un sistem organizat de asistență acordată
unui sportiv sau unui grup de sportivi, cu scopul de a-i ajuta, a-i pregăti, a-i instrui, pentru a
realiza o perfecționare și a obține o performanță superioară. Marea majoritate a specialiștilor
consideră ca sportul este o „artă”, care impune un volum enorm de muncă, atât din partea
sportivilor, a antrenorilor și a celor care organizeaza competiții.
De asemenea, antrenamentul reprezintǎ acțiunea care se orienteaza spre influențarea și
dezvoltarea performanței sportive într-o manierǎ sistematicǎ și care conduce spre un scop.
Acesta este o grupare de acțiuni efectuate în ideea de a obține efecte precise și care determină
performanța. Antrenamentul modern implică planificare, în structura căruia sunt prevăzute
obiective faziale și finale, conținuturi, metode, mijloace, probe și norme de control, bază
materială, resurse financiare, etc.
Performanța „este rezultatul unei acțiuni”. Performanța în kaiac-canoe se obtine foarte
greu, având în vedere că ea reprezintă modul de manifestare a indicilor de forță, rezistență,
viteză și îndemânare, indici măsurabili cantitativ cu ajutorul unităților de măsură: secundele.
Pentru dezvoltarea calitatilor motrice este nevoie de o metodologie bine pusa la punct.
Calitatile sunt cobinate 2 cate 2 , dupa cum urmeaza: rezistenta in regim de forta , rezistenta in
regim de viteza, forta in regim de viteza, forta in regim de rezistenta, viteza in regim de
rezistenta, viteza in regim de forta, indemanare in regim de forta, indemanare in regim de
rezistenta, mobilitate in regim de rezistenta, mobilitate in regim de forta, mobilitate in regim de
viteza si incordare-relaxare.
a. Rezistenta in regim de forta arata capacitatea organismului de a rezista la
eforturi moderate pe o durata mare de timp, iar intensitatile folosite sunt de 50-
65% din posibilitati.
b. Rezistenta in regim de viteza reflecta posibilitatile organismului de a rezista la
eforturi, in conditiile unor contractii rapide, pe o durata mare de timp, avand un
numar de 9-12 repetari in 4-6 serii pentru 4-12 exercitii.
c. Forta in regim de viteza reprezinta calitatea sistemului neuromuscular de a
invinge o rezistenta suficient de mare printr-o viteza de contractie maxima. In
literatura de specialitate, calitatea motrica, forta in regim de viteza este
cunoscuta si sub denumirea de „forta exploziva”.
d. Forta in regim de rezistenta denota capacitatea organismului de a rezista la
eforturi in conditiile contractiilor musculare de lunga durata.
e. Viteza in regim de rezistenta reflecta capacitatea organismului de a realiza
eforturi cu 30-65% din posibilitati, in conditiile unor contractii musculare de
scurta durata.
f. Viteza in regim de forta este calitatea sistemului neuromuscular de a efectua
miscari rapide in conditiile invingerii unei rezistente relativ mici, cuprinse intre
30-65% din posibilitatile maxime.
g. In Indemanarea in regim de viteza se folosesc intensitati de 30% din posibilitati,
cu 6-9 repetari in 6-9 serii de 6-9 exercitii.
h. Indemanarea in regim de rezistenta reflecta capacitatea individului de a executa
in mod corect miscarile in situatii noi, pe o perioada de timp relativ mare.

i. Mobilitatea in regim de rezistenta este capacitatea de a executa miscari cu
amplitudine mare, pe o perioada indelungata de timp. Ea se dezvolta cu
intensitati de 50% din posibilitati, cu 32-64 repetari, in 9-12 serii de 3-9 exercitii.
j. Mobilitatea in regim de forta este capacitatea individului de a executa miscari cu
amplitudine maxima, in conditii ingreuiate de o forta externa.
k. Mobilitatea in regim de viteza este capacitatea omului de a executa miscari cu
amplitudine mare, cu maximum de viteza.
l. Incordare – relaxare.
Starile de incordare fizica si psihica duce la limitele maxime ale posibilitatilor
organismului uman si le intalnim din ce in ce mai des in activitatea sportiva atat in
antrenamente, cat si in competitii.