Educaţia Moral Religioasă În Şcoala Primară [624031]

2
CUPRINS:
Pag.
INTRODUCERE
4
1. Motivarea alegerii temei 4
2. Încadrarea temei în domeniul de cercetare 5
3. Scopul și obiectivele generale ale lucrării 6
4. Metodologia de cercetare folosită 8
5. Scurt istoric al predării religiei în școală 10
CAPITOLUL I Educația morală. Educația civică
12
I.1. Educația morală 12
I.1.1.Formarea conștiinței morale 13
I.1.2. Formarea conduitei morale și a trăsăturilor morale
de caracter 14
I.2. Educație civică 16
I.3. Moralitate și civism 17
I.4. Obiectivele, conținutul și metodologia educației moral –
civice în ciclul primar 17
CAPITOLUL II Educația religioasă în școală
19
II. 1. Religie și morală în școala primară 19
II. 2. Educația moral -religioasă 20
II. 3.Funcțiile religiei 21
II. 4. Finalități ale disciplinei religie 22
II. 5. Forme de organizare ale educației religioase în școală 24
II.5.1. Lecția de religie 24
II.5.2.Activități extrașcolare 26
II. 6. Metode și mijloace folosite în orele de educație moral –
religioasă 28
II. 7. Modalități de realizare a educației moral -religioase 33
II. 8. Evaluarea elevilor la orele de religie 37
II. 9. Profesorul de religie 39
II. 10. Locul și rolul educației moral -religioase în formarea
personalității umane 41
II. 11. Biserica și școala -acțiuni în educația moral -religioasă 43
CAPITOLUL III Școală –familie – biserică
48
III. 1. Familia 48
III. 2. Școala 50
III. 3. Biserica 51
III. 4. Locul și rolul religiei în școală 51
III. 5.Rugăciunea pentru copii în concepția Sfântului Simeon
Noul Teolog 52
III. 5. 1. Rugăciunea particulară 52
III. 5. 2. Rugăciunea de pocăință 52
III. 5. 3. Rugăciunea dogmatică 53

3
III. 5. 4. Credința 54
III. 5. 5. Iubirea 55
III. 5. 6. Sfintele Taine 55
III. 5.7. Smerenia 58
III. 6.Colaborarea școală –familie – biserică 59
Capitolul IV – METODOLOGIA CERCETĂRII
64
IV. 1. Considerații preliminare. Formularea temei de cercetare,
metodologia de cercetare, locul, perioada și eșantionul folosit 64
IV. 2. Organizarea experimentului 65
IV. 3. Scopul experimentului 66
IV. 4. Obiectivele cercet ării 66
IV.5. Ipoteza cercetării 66
Capitolul V – REZULTATELE CERCETĂRII
67
V. 1 Analiza și interpretarea datelor 67
V. 2. Concluzia cercetării 75
Capitolul VI. CONCLUZIILE LUCRĂRII 77
Bibliografie 79
Anexe 81

4
INTRODUCERE
1. Motivarea alegerii temei

Familia, Biserica și Școala sunt cei mai importanți factori în educație. Copilul de
mâine trebuie vegheat și educat în s piritul moral – creștin atât de către familie cât și de școal ă
dar și de Biserică. Conlucrarea dintre părinții trupești, cei sufletești, adică slujitorii Bisericii și
educatorii, pot contribui decisiv la formarea și calăuzirea tinerilor pe calea unei vieți cinstite și
normale care este bine, plăcută lui Dumnezeudar și benefică pentru însănătoșirea societății,
pentru o formare moral religioasă a copilului. Educația morală care se realizează în școala
primară trebuie să aibă înainte de toate un charac ter religios, adică în credința sfântă în
Dumnezeu care ne -a creat.
Cercetările în domeniul psihologiei copilului ne arată că educația moral -religioasă
este pos ibilă de la cea mai fragedă vârstă, iar preșcolarii cu trăsăturile de voință și caracter în
formare sunt receptivi la influențele exercitate asupra lor.
Dacă educația morală reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului
pentru viața care are în vedere cunoașterea, înțelegerea și practicarea binelui în viața socială și
adaptarea la viața comunității, educația religioasă trebuie privită într -o strânsă legătură cu
educația morală acordându -i fundament divin. Educația moral -religioasă trebuie să înceapă
încă din primii ani de viață în familie. Apoi se continuă potrivit nivelului de înțelegere a
copilului pentru a se forma în sufletul acestuia impresii, deprinderi de conduită și sentimente
cu ajutorul cărora să devină o adevărată persoană deschisă comuniunii cu Dumnezeu și cu
semenii, să -și dezvolte totodată dragostea față de Dumnezeu.
Predarea religiei în școală este important, reduce efectele negative ale crizei
contemporane, de identitate, în rândul tinerilor. Predarea religiei are un important rol în
formarea personalității.
Educația este posibilă în toate perioadele vieții omenești, de asemenea educația
religioasă este posibilă la vârsta copilăriei, din familie, deoarece însuși sufletul copilului are
în interiorul său cele necesare pentru acea sta. Sufletul copilului poate fi întărit ca o cetate.
Educația religioasă creștină este posibilă numai dacă Hristos însuși este primit în sufletul
omului și dacă acest suflet lucrează împreună cu Hristos la desăvârșirea sa.
Educa ția religioa să se poate face din primii ani ai viitorului om, de la cea mai fargedă
vârstă. De multe ori ne întrebăm dacă oare mai avem nevoie de religie, de Biserică. Religia e
ca o comuniune de iubire, o iubire dinte Domnul și om, religia e iubirea lui Dumnezeu.
Religia nu provine de la om, este un bun dat, copii nu ar știi cei iubire părinților dacă nu s -ar

5
trezi în ea, la fel și noi nu am fi știut de Dumnezeu dacă El nu ne -ar fi descoperit și nu ne -ar fi
înconjurat cu iubirea Lui. Un om normal e un om care are s imț religios, dacă nu, e ca un om
cu sufletul pustiu. Dacă știm că există Dumnezeu și religia va exista, dacă nu, atunci nu este
religie. Dumnezeu este, omul este și el, deci putem spune că avem religie. Omul e un călător
pe pământ, el caută mereu, cercete ază, d ar în existența sa nu e singur. Religia îi dă un ideal, un
scop. Ne întrebăm de unde venim și unde ne ducem, sunt enigme la care num ai religia ne
poate răspunde. Cel care va nega religia, va nega și omul.
Într-o lume a globalizării, educația religioasă contribuie la cunoașterea propriei
identități. Religia are ca obiectiv principal formarea personalității elevilor prin cunoașterea și
interiorizarea valorilor învățăturii creștine.1 Educația religioasă ajută la formarea umană la
dobândirea unor competențe de factură morală, intelectuală, estetică și a unor motivații
interioare pozitive.
Părinții au datoria și dreptul, să -și educe copiii, trebuie să se bucure de o libertate
reală în alegerea școlii. Sfântul conciliu îi îndeamnă pe credincioși să-și ofere colaborarea , fie
în căutarea unor metode de educație și a unor programe corespunzătoare, fie la formarea unor
profesori care să dea tinerilor o educație adecvată, dar și îndemnul față de părinți, să spijine
munca școlii, în special educația mo rală.2

2. Încadrarea temei în domeniul de cercetare

Predarea religiei în școală constituie un act misionar și are conotații educaționale
profunde. Educația religioasă invită la reflecție, la autocunoaștere. Prezența religiei în școală
este ne cesară nu numai pentru Biserică, ci și pentru societatea românească în ansamblul ei,
care a câștigat prin acest act de dreptate atât accesul la propria -i spiritualitate, cât și un
instrument esențial în procesul de educare al tinerei generații.
Misiunea cr eștină constă în trimiterea Bisericii în lume în vederea propovăduirii
Evangheliei și a vestirii ei și a lucrării mântuitoare a lui Iisus, de a transmite ceea ce Sfinții
Apostoli au propovăduit în lume. În cadrul orelor de religie credința nu se predă și n u se
învață predominant din perspectiva îmbogățirii elevilor în ceea ce privește cultura generală, ci
spre a deschide sufletul lor spre cunoașterea lui Dumnezeu și spre o viață în care ei să observe
și să urmeze valorile creștine. Pentru transmiterea și pă strarea dreptei credințe, preotul
împreună cu profesorul de religie au misiunea de a desfășura un program sistematic de

1 Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale, Etica în comunicațiile sociale
2 Conciliul Ecumenic V atican II -Aspecte generale ale libertății religioase , p.250, Libertatea religioasă a familiei

6
formare și de îndrumare a copiilor, de a le dezvolta dragostea față de religie.
În cadrul orelor elevii sunt învățați să dobândească și simțul misiunii și al
responsabilității, prin mărturisirea credinței, prin cuvânt și faptă. Pe lângă instruirea tinerilor
cu elemente de doctrină și istorie creștină și îndrumarea lor spre împărtășirea cu Sfintele
Taine. Sfânta Liturghie este o înaintare împreună spre Împărăția lui Dumnezeu și în același
timp un loc în care creștinii se pregătesc pentru misiune.
Cercetarea de față vizează atât aspecte informative, cât și formative, ea va arăta
modul în care cadrul didactic va susține o oră moral religioa să în școală, modul î n care va
colabora cu familia, cu Biserica, modul în care profesorul și-a proiectat demersul, scenariul
orei, metodele și mijloacele de care dispune, și ceea ce și -a ales pentru o reușită a lecției,
succesul pe care îl are pentru a preda o lecție, finalitatea unei lecții, cunoștințele pe care le
asimilează copilul l a sfârșitul unei ore de religie, la sfârșitul unui an școlar.
În lucrare, în Capitolul I, se va vorbi despre educația morală, educația civică, f ormarea
conștii nței morale , formarea conduitei morale și a trăsăturilor morale de caracter , moralitate
și civism și obiectivele și conținutul educației moral -civice în ciclul primar.
Capitolu l II al luc rării va aborda temele despre e ducația religioasă în școală, func țiile
religiei, finalitățile religiei, forme de organizare a educației religioase în școală, despre
religie și morală, locul și rolul educației moral -religioase în formarea personalității umane ,
principiile, obiectivele și conținutul educației moral -religioase.
Un spațiu foarte important am alocat metodelor și mijloacelor folosite în orele de
educație moral -religioasă.
În lucrare voi arăta că e xperiența religioasă este proprie f iinței umane, în întreaga ei
devenire istorică, socială și spiritual, educația religioasă trebuie să fie făcută după standardele
pedagogiei moderne, care vor ajută la for marea personalității creatoare, adaptabile condițiilor
existențiale actuale.
Capitolul III va aborda un subiect foarte actual, și anume legătura dintre Școală –
familie – Biserică .
Nu în ultimul rând m -am oprit și asupra rugăciunii pentru copii în concepția sfântului
Simeon Noul Teolog: Rugăciunea particular , Rugăciunea de mulțumire , Rugăciunea de
pocăință , Rugăciunea bisericească, despre Credință , Iubire și Sfintele Taine.
Capitolul IV aduce în atenție partea de cercetare, cercetare pe care am realizat -o în
mediul rural și anume la Șc. Gimnazială nr. 2 Cărăsău, unde eu activez ca și cadru didactic și
la Șc. Gimnazială nr 1, Cociuba Mare.

7
3. Scopul și obiectivele generale ale lucrării

Scopul formativ al educației religioase urmărește pregătirea morală și spirituală a
elevilor prin dezvo ltarea rațiunii, voinței și sentimentului acestora. Scopul formativ se
realizează atunci când familia, Biserica și școala conlucrează pentru o cunoaștere temeinică a
învățăturilor de credință spre dezvoltarea personalității elevului.
Scopul educativ urmărește dezvoltarea la elevi a convingerii că viața creștină
autentică este permanentă căutare a lui Dumnezeu și dorința de a ajunge la desăvârșire, prin
educație religioasă profesorul trebuie să -i conducă pe elevi spre clarificarea se nsului vieții.
Religia face parte din aria curriculară om și societate.
Obiectivele cadru se referă la formarea unor capacități și atitudini specifice religiei și
sunt urmărite de -a lungul mai multor ani de studiu.
Obiectivele cadru la religie sunt:
1. Cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii și desăvârșirii
omului.
2. Cunoașterea și folosirea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase.
3. Cunoașterea învățăturilor Sfintei Scripturi a Sfintei Tradiții și a istoriei Bisericii.
4. Formarea virtuților creștine și consolidarea deprinderilor de comportament
religios -moral.
5. Educarea atitudinilor de acceptare, înțelegere și re spect față de cei de alte credințe
și convingeri religioase.
6. Recunoașterea prezenței lui Dumnezeu în îm prejurările concrete ale vieții.
7. Recunoașterea lui Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.
8. Cunoașterea evenimente lor biblice referitoare la creație, I isus Hristos și Maica
Domnului
Obiective formulate de cadrul didactic:
– să înțeleagă sensul și semnificația normelor și valorilor morale care călăuzesc viața;
– să sesizeze semnificația unor exigențe, necesitatea respectării regulilor, a normelor
de conduită civilizată într -un stat de drept și cu o economie de piață;
– să analizeze fapte și întâmplări din viață, reale și posibile, în spiritul normelor și
valorilor morale acceptate în societatea noastră;
– să apreci eze prin criterii obiective conduita proprie și a celorlalți potrivit unor
imperative morale;

8
– să accepte norme, valori, principii etice, manifestând dorința, adeziunea, voința de a
practica și respecta reguli elementare ale conviețuirii sociale;
– să del imiteze note esențiale ale unor trăsături de voință necesare în activitatea lor
ca: tenacitate, perseverență, consecvență, inițiativă, curaj, în vederea asigurării unității și
concordanței între vorbă și faptă;
– să evite și să elimine, contradicții, dezac orduri între cunoașterea normelor morale și
aplicarea acestora în planul conduitei;
– să manifeste atitudini de respingere și dezaprobare față de fapte și comportamente
ce dovedesc necinste, intoleranță, lipsă de respect față de cei din jur, lene, dezordin e,
indisciplină;
– să-și exerseze și să -și formeze deprinderi și obișnuințe morale, pe care să le resimtă
ca trebuințe, mobiluri interne, ca de exemplu: deprinderea de a saluta, punctualitatea,
respectarea semenilor, desfășurarea activităților potrivit unu i regim zilnic de muncă și odihnă,
adaptarea tipului de comportament adecvat;
– să manifeste conduită socială responsabilă;
-să țină seama de opiniile celor din jur ș i să aplice criterii elementare;
-să descrie principalel e calități ale unui bun creștin;
– să-și formeze deprinderea de a se ru ga;
– să desprindă din faptele personajelor biblice, din proverbe și povestiri cu tâlc reguli
de comportament moral -religios;
-să identifice, pe baza analizei relației părinți -copii, modalități de manifestare a
iubirii față de părinți și datoriile unora față de ceilalți ;
– să enumere datoriile copiilor față de părinți;
– să argumenteze importanța cinstirii părinților;
– să prezinte modalități concrete prin care copiii își manifestă iubirea față de părinți;
– să identif ice în imagini și povestirile cu tâlc mesajele morale cu privire la datoriile
copiilor față de părinți.

4. Metodologia de cercetare folosită

9
participanți). De asemenea, opțiunile metodologice au ținut cont și de resursele disponibile,
umane și materiale.
Obiectul cercetării l-a constituit educația religioasă și potențialul său de a contribui
la formarea morală a elevilor. Cercetarea a încercat să surprindă opiniile subiecților investigați
despre religie, rolul și importanța principalilor agenți implicați în educația religioasă (familie,
biserică, școală), locul și rolul religiei în școală.
Scopul cercetării l-a reprezentat descrierea și analiza modalităților de realizare a
educației moral -religioase de către cei trei agenți principali (familia, școala și biserica) și
realizarea unui inventar de sugestii privind ameliorarea sa.
Obiectivele cercetării au vizat:
1. Delimitar ea cadrului conceptual: trăsături definitorii ale educației moral -religioase,
relația „moral” -„religios”, finalități ale educației moral -religioase în școală;
2. Identificarea „stării de fapt” a educației moral -religioase în România;
3. Modele de bune pra ctice, ora de religie, elevul și ora de religie;
4. Realizarea unui inventar de propuneri ale actorilor sociali interesați, privind
îmbunătățirea educației moral -religioas e;
4. Verificarea cunoștințelor elevilor în cadrul orei de religie.
Populația țintă i nvestigată a cuprins elevi de clase primare, cls a III -a, cu vârste
între 10-11 ani. Pentru informații complementare, au fost cuprinși în anchetă profesori de
religie, profesori diriginți, părinți și reprezentanți ai cultelor, cu responsabilități în domen iul
educației.
Metodele de culegere a datelor au fost:
1) analiza de documente relevante (documente legislative, de politică și planificare
a educației, studii și cercetări în domeniu);
2) studiul de caz – utilizat pentru a releva situația din alte stat e europene;
3) ancheta pe bază de chestionar (câte un chestionar pentru fiecare categorie de
subiecți și anume copii și părinți ) și interviu adresat reprezentanților cultelor, care au
responsabilități în domeniul educației.
4) teste inițiale și finale -teste atribuite elevilor
Eșantionul elevilor – Conform scopului cercetării, populația țintă vizată o repr ezintă
populația de vârsta 10 -11 ani. Cu toate că în analiza caracteristicilor generale a fost cuprinsă
întreaga populație investigată (obținând o imag ine generală a populației sub aspectul atitudinii
față de religie), pentru respectarea obiectivului cercetării în eșantionul de elevi au fost reținuți

10
numai subiecții reprezentând popu lația țintă, în număr de 20, 10 la grupa experimentală și 1 0
elevi la gr upa de control .
Cercetarea propriu zisă și ezultatele cercetării vor fi prezentate în Capitolul IV al
lucrării.

5. Scurt istoric al predării religiei în școală
Cuvântul ,,religie” provine din limba latină „ re-legere ” – a medita, a reciti, a reflecta,
a respecta, a venera. Poate de aceea s -a reintrodus predarea religiei în școală. Educația
religioasă se desfășoară în cadrul școlii de către profesorul de religie, dar și în Biserică de
către preot.
După 1990 reintroducerea religiei în școală a fost foarte benefică. S -au realizat
manuale de religie, s -au scris cărți cu conținut religios pentru elevi, s -au realizat activități
școlare și extrașcolare cu ocazia sărbătorilor creștine, au apărut profesorii de religie, sau au
predat preoții orele de religie.
Posib ilitatea realizării educației religioase însă de la vârsta copilăriei a fost subliniată
de la începutul creștinismului de către cei mai importanți scriitori bisericești. Noțiunile
religioase învățate din copilărie contribuie la dezvoltarea moral religioasă a copiilor.
Primii dascăli ai Bisericii erau preocupați în egală măsură de propria trăire religioasă
și de corecta prezentare a învățăturii, ambele având un rol decisiv în plan educativ și
misionar.3
Inițiativa organizării de ore de educație religioasă în cadrul școlilor de stat din
România a pornit imediat după Revoluția din 1989.
Un prim pas formal în procesul de introducere a educației religioase în școlile de stat
l-a reprezentat semnarea unui protocol, cu puțin înainte de începerea anulu i școlar 1990 -1991,
între Ministerul Învățământului și Biserica Ortodoxă. Prin protocol, „educația moral –
religioasă” era introdusă oficial în curriculum -ul școlilor publice din țară ca disciplină
facultativă și opțională, cu un conținut ecumenic, predată d e absolvenții institutelor teologice
din țară. Prin limbajul său, mai ales prin acordarea unui statut dublu (disciplină opțională și
facultativă) orelor de educație moral -religioasă, protocolul a inaugurat seria de ambiguități
care aveau să afecteze până a zi statutul disciplinei „religie” în școlile românești.
Azi părinții optează pentru confesiunea religioasă la care poate participa copilul, îl
duce la Biserica la care a fost botezat, copilul învață despre conținutul Bibliei, învață să se

3 Dorin Opriș, Dimensiuni creștine ale pedagogiei moderne , E.D.P ., București, 2012, p. 41

11
roage, învață des pre sfinți, despre sărbători, participă la serbări școlare, merge în pelerinaj,
pictează icoane.
Educația religioasă nu va fi lăsată numei pe seama părinților, ea va fi continuată de
cătrec cadrele didactice în școală, copilul trebuie crescut cu lumină pen tru Dumnezeu,,
Biserica va fi cea care îi va învăța pe copii pentru veșnicie, față de școala care îi învață doar
pentru viață.
La școală copilul va învăța norme morale, va respecta anumite reguli, va accepta
valori, va aproba fapte pozitive, va dori să u rmărească modele pozitive de comportament, va
face distincție între ceea c e e bun și ceea ce e rău, va ș tii care sunt calitățile unui bun creștin,
își va forma deprinderi de a se ruga, din faptele sfinților vor desprinde reguli de
comportament moral – religios, vor stii care sunt îndatoririle unui creștin, vor aprecia și îndrăgi
sărbătorile creștine.

12
CAPITOLUL I Educația morală. Educația civică

I.1. Educația morală

Prin morală se înțelege, în mod obișnuit, un ansamblu de norme de conduită, mai
mult sau mai puțin sistematizate, de reguli și scopuri care călăuzesc omul în viața personală
și socială. Ea reprezintă ca un sistem de deprinderei, sentimente și convingeri de comportate,
sedimentate prin tradiție în nor me de conduită ale comunităților umane și ale individului.3
Educația morală, ca una dintre componentele centrale ale educației integrale,
realizează formarea și dezvoltarea conțiinței și a comportamentului social -moral al omului,
cultivarea relațiilor individuale cu ceilalți oameni, cu societatea și cu sine însuși, urmăreste
să determine individul să conctretizeze normele morale ale societătii în în activitatea sa de
fiecare zi.
Educația morală urmărește să formeze și să dezvol te calități și însușiri cum sunt:
cinste, onestitate, modestie, omenie, solidritate, respect, demnitate, iar pe baza lor indivizii
să se poată integra și să poată crea o viață socială sănătoasă.4
Educația morală care se realizează in școală trebuie să aibă si un caracter religios.
Educațiua trebuie să fie străbătută de o adevărată credință în Dumnezeu. Dumnezeu este cel
care ne -a făcut, și tot El ne -a dat o menir e superioară în lume față de al te viețuitoare. El ne -a
dat învățăturile Sale, speranț ă, iubire, cheia înțelegerii vieții și a lumii, iar Biserica este cea
care a păstrat învățăturile Lui până azi. Adevărata credințăne face să -i socotim pe toți
creștinii frați adevărați, care au obligația de a se ruga mereu, neîncetat. 5
Morala, ca fenomen social, reflectă relațiile ce se stabilesc între oameni, ca subiect
real, într-un context social delimitat în spatiu și timp, ea este o formă a conștiinței sociale,
care include într -un tot unitar idealul moral, valorile, normele și regulile morale, prin care se
reglementează raporturile omului cu ceilalți oameni, cu societatea și cu sine însuși.
Omul nu se naște ființa morală, o dobândește în urma educației pe care o primește. Pe
de altă parte, omul se naște cu inclinație către moralitate, cu simt moral .
Deosebirea cea mai mare dintre om și celelate animale rezidă în simțul moral, care este
înnăscut și nu dobândit.
Copilul învață morala ca pe un ansamblu de reguli, trebuie să fie onest, politicos.

3 Doina – Olga Ștefãnescu, Educație civică, Despre persoană, Ghidul învățătorului , Ministerul Ed ucației și
Cercetãrii, 2006, București, p. 15
4 ibidem
5 V asile Coman, Religie și caracter , Ed. Episcopia Ortodoxă Română, Oradea, 1992 , p. 33

13
Copilul trebuie să facă propriile alegeri, să separe singur binele de rău, să decidă
pentru el însuși. Psihologii și filozo fii educației consideră că această atitudine e specifică
preadolescenței și este esențială pentru formarea personalității morale.
Momentul în care copilul are consecința propriei sale alegeri morale, este
momentul trezirii conștiinței morale.
Conținutul educației morale se referă la :
– educarea copiilor în spiritul disciplinei -cunoașterea regulilor de comportare morală și
formarea deprinderilor și obișnuințelor de comportale morală,
– dezvoltarea deprinderilor de interacțiune socială, a depr inderilor civice, cooperare,
respect, comportamentul de lider, de coechipier, de subordonat,
– formarea atitudinii față de munca,
– dezvoltarea sentimentului patriotic.
Scopul funfamental al educației morale constă în fomarea individului ca subiect
moral, respectiv, ca subiect care gândește și acționează în spiritul cerințelor și exigențelor
moralei sociale, a idealului, a valorilor, normelor și regulilor. În viața morală creștina
credinciosul este angajat cu întreaga lui persoană. De aceea formare a lui ca personalitate
morală în raport cu Binele, este relevat în Isus Hristos. Deci datoria noastră a tuturor, este este
de a ne ocupa de cultura copiilor, de învățătura lor, dar în mod deosebit de educarea lor dupa
cele mai drepte legi, spirituale și so ciale.

I.1.1. Formarea conștiinței morale

Conștiinț a morală este acea proprietate a spiritului de a afirma judecăti normative,
spontane și imediate cu privire la valoarea morală a urmă rește să se inițieze și să se informeze
elevul, încă din clasele primare, asupra conținuturilor anumitor acte determinate .
În școală se învață și imperativelor morale sociale, felul în care el va trebui să se
comporte într -o situație dată. Elevul trebuie să cunoască și să înțeleagă normele definitorii,
sensul și cerințele lor, într -un cuvânt, conținutul obiectiv pe care societatea l -a consemnat în
elementele propiului sistem moral. Ele se prezintă sub forma unor reglementări și
comandamente fundamentale pentru personalitatea morală a copilului.
Obiectivele educaționale subsumate formăriii conștiintei morale sunt :
– formarea reprezentărilor, a judecătilor morale și însușirea teoriilor referitoare la
norme le morale existente și la evoluț ia lor,

14
– formarea sentimentelor morale,
– formarea convingerilor marale. Convingerile constituie nucleul consțiintei morale,
,,trebuințe spirituale de comportare morală 6,
– formarea convingerilor morale constituie premisa fundamentală a autonomizării vieții
morale a individului. Pe măsura formării convingerilor morale, se produce o
inversare în cadrul dinamicii personalității morale, prin trecerea de la determinare la
autodeterminare,de la conduita motivată extrinsec la o conduită motivată intrinsec7.

I.1.2. Formarea conduitei morale și a trăsăturilor morale de c aracter

Conduita morală reprezintă o manieră de a n e comporta, în bine sau în rău,
presupune acțiunea umană, după un plan mintal și reglată de conștiința morală, care unește
organic faptele psihice cu cele de comportament.
Obiectivele conduitei moral e sunt :
-Formarea deprinderilor morale -componente,
-Formarea obișnuitelor morale – obișnuințele sunt deprinderi interiorizate, puternic
înrădăcinate, definitorii pentru conduita umană, sunt resimțite ca trebuițe interne. I.Nicola
precizează câteva exigente ale formării deprinderilor și obișnuințelor în contextul activității
școlare8 :
-prevenirea formării unor deprinderi și obișnuinț e morale negative,
-respectarea particularităților individuale ale elevilor,
-formarea capacității d e a savârși mari acte morale.
În cadrul orei de religie, pe lângă însușirea principalelor învățături de credință, reguli,
tradiții și evenimente religioase ale Bisericii, elevii dobândesc și deprinderi, obișnuințe
spirituale, care îi înalță, îi fac mai buni, mai respectuoși, mai responsabili. Cel mai bun mijloc
de a cunoaște creația lui Dumnezeu, lumea în care trăim, este școala, predarea religiei în
școală fiind considerată o adevărată punte spre împlinirea menirii de om, pe calea mântuirii.
Ora de relig ie conduce pe om la scopul suprem al existenței: trăirea comuniunii cu Dumnezeu.
Prin educația moral -religioasă, viața omului se înalță și se edifică pe temelia adevărată, care
este Domnul Iisus Hristos: „ A educa înseamnă a purta de grijă de copii și tiner i în ceea ce

6 Ioan Nicola , Psihologie școlară , Ed. Didactică și Pedagogică, Buc. 2000, p .216
7 Ibidem ,p p .216-217
8 Ibidem , pp. 219

15
privește curățenia sufletească și buna cuviință, a -l crește pe copil moral, om drept, a -l crește
în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a -i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos,
pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte; artă mai
mare decât educația nu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta
educației se săvârșește în vederea accederii la lumea viitoare“ 9
Elevii vor înțelege treptat și în mod liber că to ate acestea sunt un rezultat al
dragostei lui Dumnezeu pentru oameni și răspunsul credinci osului la chemarea divinității .
Ce poate fi mai util și mai frumos transmis către sufletul copilului decât imaginile
supreme ale binelui, cinstei și purității reprezentate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care
le poruncește creștinilor să dea copiilor educație spirituală din cea mai fragedă vârstă: „Lăsați
copiii să vină la Mine și nu -i opriți, ca a unora ca aceștia este împărăția cerurilor ” (Matei
19, 14)…
Vârsta copilăriei reprezintă terenul cel mai bun pentru a semăna Cuvântul lui
Dumnezeu, deoarece este un teren curat. Este vârs ta la care orice rugăciune mică este trăită,
prinde viață pe buzele curate ale micuților creștini. Săptămânal, profesorul de religie trăiește
bucuria reciprocă a revederii cu elevii săi de care se apropie cu tact și multă dragoste, astfel
încât, în timpul orelor de religie, elevii, eliberați de grijile cotidiene, ascultă Cuvântul lui
Dumnezeu și învață să -L urmeze.
Așadar, spiritualizarea relațiilor profesor -elev este conturată de iubirea divină și
pacea spirituală, de caracterul formativ, informativ și put ernic modelator al moralei creștine.
Marele pedagog Comenius recomandă ca educatorul, în predarea cunoștințelor să
țină seama de exemplele pe care i le oferă natura. Aceste exemple pot fi folosite atâ la
eduacția morală, dar șila cea religioasă. Cum natura merge treptat tot așa și învățătorul trebuie
să nu se grăbească în predarea cunoștințelor. Învățătorul trebuie să țină seama de acest aspect
al predării, pornind de la noțiunile simple, concrete, apoi la cele complexe și abstracte,
predarea învățării să f ie paralelă cu dezvoltarea intelectuală a copilului și cu capacitatea de
asimilare a noilor cunoștințe a fiecăruia în parte.

9 Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie , trad. Pr. Marcel Hanches, Editura Învierea, Timișoara,
2005 , p. 55

16
I.2. Educație civică

Educația civică ocupăun loc important, din timpuri vechi, în formarea personalității
copilului.
Educația civică, ca obiectiv și dimensiune fundamentală a socializării, nu poate
lipsi din oferta de educație, concretizată în moduri diferite în cadrul școlii.
Se vorbește despre educația civică implicită care, prin atmosfera și practica democratică din
școală, susține formarea elevilor în spiritul valorilor și principiilor democratice. Participarea la
luarea deciziilor în cadru l consiliului școlii, posibilitatea elevilor de a -și exprima opiniile în
revista școlii sau implicarea lor în structuri reprezentative ale elevilor sunt văzute ca mijloace
prin care copiii și tinerii vin în contact direct cu forme și conținuturi ale practi cilor
democratice. Educația civică nu se realizează numai în școală și numai în c adrul orelor de
Educație civicăea se poate realize și în cadrul orelor de religie.
Educația morală primează în dezvoltarea sufletului copilului, învățământul are să
îndeplinească o misiune educativă. ,,El trebuie să fie mai înainte de toate, învățământ
educativ, așadar, toate cunoștințele care se inoculează copiilor la școală, trebuie să aibă ca
scop mobilitatea minții și inimii lor și aducerea spre o înțelegere ideală a lumii acesteia, atât
în ce privește raportul oamenilor între sine, cât și raportul cu Dumnezeu și cu natura .”10
Școala care e chemată să dea copilului o educație completă, trebuie să se ocupe atât
de trupul, cât și de sufletul copilului. Scopul învățământului moral religios este formarea unei
personalități armonioase în elev pe temelii religioase moral -creștine.
Principiile morale, pe care copiii pot să le aducă și pot să n u le aducă din casa
părintească, trebuie dezvoltate mai temeinic în școală. Învățătorul ia asupra sa datoriile de
părinte sufletesc și de doctor sufletesc. Învățătorul trebuie să aibă o deplină educație morală,
el care e chemat a sădi și cultiva cu grijă î n sufletele copiilor aceste principii morale, trebuie
să fie pătruns de ele în întreaga sa ființă.
Copilul fără religie duce o viață artificială, o viață falsă. Copiii trebuie apropiați de
Dumnezeu, educația lor religioasă fiind o necesitate fundamentală. Noi, ca educatori și
părinți, avem o mare responsabilitate, o răspundere grea în fața lor și a lui Dumnezeu. Religia
e importantă pentru copii atât ca sentiment, cât și ca logică de exprimare a lumii, este și
știință, și filosofie. Religia apare totodată c a cea mai bună morală. Copiii nu trebuie lipsiți de
religie. Ei trebuie să îl cunoască pe Dumnezeu de la vârsta fragedă a copilăriei.

10 Dr. Nicolae Mladin ,, Studii de teologie morală ”, Ed. Arhiepiscopiei, Sibiu, 1969, p.44

17
I.3. Moralitate și civism

Dacă între comportamentul moral și cel civic, există o mare legătură, dar între
moralitate și civism, există niște deosebiri.În ceea ce privește metodele de educație, fie
morală, fie cetățenească, ele sunt aceleași. Deși se diferențiază prin anumite particularități,
metodele presupun cultivarea unor virtuți comune : stăpânire de sine, înfrângerea egoismului,
ajutorul reciproc, punctualitatea, ele fiind atât virtui morale, cât și civice.
Educația morală și cea civică trebuie armonizate, ambele fiind necesare viții morale și
civice.
Între cele două însă există și deosebiri. Din punct de vedere moral poți fi criticat că ai
trecut pe lângă un om căzut, și tu nu l -ai ridicat, cei din jur te pot condamna că nu ai dat o
mână de ajutor, însă din pun ct de vedere civic, nu există nici o reglementare în acest sens, nu
poți fi condamnat, nu există nici o reglementare scrisă în acest sens. Dacă moralul este
raportat la norme nescrise, dar înră dăcinate în tradiția oamenilor, civismul se raportează la
norme și reguli de obicei scrise.
Moralitatea și civismul se pot educa și socotim că fondul pe care se realizează deplin
obiectivele educației moral -civice ar trebui să fie cel moral. Un om cu fermitate morală nu
încalcă nici normele și nici principiile morale, n ici normele și regulile cetătenești și cu atât
mai m ult legile juridice, care este și ea o condiție a conviețuirii moral -civice.

I.4. Obiectivele, conținutul și metodologia educației moral -civice în ciclul
primar

 Obiectivele educației morale:
– formarea conștiinței morale cu cele două componente: cognitivă , care vizează
informarea copilului cu conținutul și exigențele valorilor, normelor și regulilor morale și
afectivă , care are ca scop formarea emoțiilor sentimentelor morale;
– formarea conduitei morale , care vizează formarea deprinderilor și obișn uințelor de
comportare morală, precum și a trăsăturilor pozitive de caracter

 Conținutul educației morale reflectă două dimensiuni principale care vizează:
– raportarea omului la societate (educația moral -civică) – are un conținut
preponderent social, expr imat în educația patriotică , educația democratică, educația umanistă,
educația pent ru muncă, educația juridică ;

18
– raportarea la sine (educația moral -individuală) – se realizează la nivel de „educație
filosofică” și „educație religioasă”
 Metodologia educați ei morale 11
– exemplul moral (cu procedee bazate pe exemple directe, indirecte, reale,
imaginare);
– exercițiul moral, bazat pe procedee externe (ordine, dispoziție, îndemn, avertisment,
apel, sugestie, stimulare prin recompense, etc.) și procedee interne (introspecție, autoevaluare
morală);
– aprobarea (lauda, recompensa, exprimarea recunoștinței);
– dezaprobarea (dezacordul, reproșul, neîncrederea, avertismentul, pedeapsa) . 12

11 I. Nicola, 1996, „ Pedagogie ”, pag. 224 -240; I. Străchinaru, Ed. Didactică și Pedago gică , București, 1983, p.
89-91
12 Dumitru Radu, Idealul educației creștine , în Îndrumări metodice și didactice pentru predarea religiei în
școală , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii O rtodoxe Române, București, 1990, p.66

19
CAPITOLUL II Educația religioasă în școală

II.1. Religie și morală în școala primară

Educația morală realizată la noi în școală trebuie să aibă un caracter religios în
primul rând. Trebuie avută în vedere în primul rând existența credinței copilului în
Dumnezeu. Copilul trebuie să învețe să se roage neîncetat la Dumnezeu, deoarece El îți
răsfrânge dragostea asupra lor. Cadrul didactic este cel care va avea grijă în procesul
predării să pornească de la noțiuni ușoare la grele, de la cele abstracte la cele concrete,
copiii să poată asimila ceea ce se p redă în funcție de vârsta și nivelul lor de înțelegere. În
timp ce copilul se dezvoltă din punct de vedere psihic, se vor produce și transformări
religioase în viața sa. Ciclul primar e cel mai important pentru a înțelege religia, deoarece
acum e timpul ca micul elev să -și pună și să -și explice o mulțime de lucruri din mediul
care-l înconjoară, religia fiind o materie foarte îndrăgită de elevi.
De aceea e necesar ca Școala și Biserica să vină în ajutorul micului elev. Primele
noțiuni elementare de spre viața lui Iisus copilul le află din casă, de la părinți, bunici, de la
preotul de la Biserică. Însă în școală el afla despre faptele Lui, în mod organizat, planificat,
prin intermediul orelor de religie, cu ajutorul profesorului de religie. Școala est e cea care – i
va deschide mintea, și -i arată cum să -și organizeze viața în spirit religios.
Școala e cea care este capabilă să prezinte modele de viață, să ofere modele de
conduită morală, norme și reguli de comportament adecvat. Copilul este ce l care copiază
ceea ce învață la școală, începe să fie capabil să facă diferențe între moduri de
comportament. Școala le deschide mintea și sufletul. Școala ar fi pentru elev a doua casă, a
doua familie, și așa cum părinții reprezintă modele pentru copiii lor, profesorii vor
constitui modele de bune practici pentru aceeași copii, împreună cu preotul. După familie,
Școala și Biserica sunt două așezăminte ale Domnului care ajută prin intermediul a ceea ce
realizează, cel mai mare ajutor pentru formarea copiil or lor. Școala urmărește formarea
personalității elevului. Cadrul didactic este modelul exemplar pe care elevul îl are în față,
iar vârsta școlarului din ciclul primar, fiind fragedă, este prielnică pentru a sădi ceva nou și
trainic. Cadrul didactic de rel igie trebuie să fie în primul rând pedagog, care „să ardă ca o
flacără în Biserică”.13 Școala este cea care cultivă nu numai mintea copilului, ci și inima sa,
dezvoltă copilului simțul cunoașterii, dorința de a ști, de a înțelege ceea ce e nou, de a

13Miron Ionescu, V asile Chiș, Pedagogie -suporturi pentru formarea profesorilor , Ed. Presa Universitară Clijană,
2001 , pp. 44 -66

20
descope ri ceea ce e nedescoperit încă. Școala va fi cea care va da de pe băncile ei un om
religios. Astfel, datorită școlii, și influențelor educative coordonate și metodice, trăsăturile
înnăscute ale personalității, care la început se manifestă nestăvilit, vor f i îndrumate din ce
în ce mai mult în direcția stabilită de societate. Educația , mai ales în primele clase,
constituie o etapă decisivă în formarea personalității. În munca de formare a personalității
copilului, recompensa și pedeapsa sunt utilizate ca fac tori motivaționali, deoarece copilul,
caută plăcerea și evită situațiile care provoacă, neplăcere. De aceea e necesară cunoașterea
psihologică a copilului. O contribuție superioară în comparație cu motivele activității o
aduc interesele. De mic copilului î i place la școală, merge cu plăcere la Biserică, se roagă,
desenează icoane, pictează ouă, participă la serbări religioas, spune poezii cu conținut
religios, lecturează cu plăcere, ceea ce duce la o îmbogățire a vocabularului.
Astfel Școala și Biserica, prin conlucrarea lor, au dat societății oameni de caracter,
puntea fiind: familia, educ atorul și profesorul de religie.

II.2. Educația moral -religioasă

21
doua familie, și așa cum părinții reprezintă modele pentru copiii lor, profesorii vor
constitui modele de bune practici pentru aceeași copii, împreună cu preotul. După familie,
Școala și Biserica sunt două așezăminte ale Domnului care ajută prin intermediul a ceea ce
realizează, cel mai mare ajutor pentru formarea copiilor lor. Școala urmărește forma rea
personalității elevului. Cadrul didactic este modelul exemplar pe care elevul îl are în față,
iar vârsta școlarului din ciclul primar, fiind fragedă, este prielnică pentru a sădi ceva nou și
trainic. Cadrul didactic de religie trebuie să fie în primul rând pedagog, care „să ardă ca o
flacără în Biserică”.14Școala este cea care cultivă nu numai mintea copilului, ci și inima sa,
dezvoltă copilului simțul cunoașterii, dorința de a ști, de a înțelege ceea ce e nou, de a
descoperi ceea ce e nedescoperit încă. Școala va fi cea care va da de pe băncile ei un om
religios. Astfel, datorită școlii, și influențelor educative coordonate și metodice, trăsăturile
înnăscute ale personalității, care la început se manifestă nestăvilit, vor fi îndrumate din ce
în ce mai mu lt în direcția stabilită de societate. Educația , mai ales în primele clase,
constituie o etapă decisivă în formarea personalității. În munca de formare a personalității
copilului, recompensa și pedeapsa sunt utilizate ca factori motivaționali, deoarece co pilul,
caută plăcerea și evită situațiile care provoacă, neplăcere. De aceea e necesară cunoașterea
psihologică a copilului. O contribuție superioară în comparație cu motivele activității o
aduc interesele. De mic copilului îi place la școală, merge cu plă cere la Biserică, se roagă,
desenează icoane, pictează ouă, participă la serbări religioas, spune poezii cu conținut
religios, lecturează cu plăcere, ceea ce duce la o îmbogățire a vocabularului.
Astfel Școala și Biserica, prin conlucrarea lor, au dat societății oameni de caracter,
puntea fiind: familia, educatorul și profesorul de religie.

II.3.Funcțiile religiei

Funcțiilor suporturilor curriculare necesare predării Religiei:
– funcți a informativă
– funcția formativă
– funcția stimulativă
– funcția de autoinstruire
– funcția de dirijare a învățării.

14ibidem

22
II.4. Finalități ale disciplinei religie

Finalitățile și conținuturile educației religioase în școala publică se subordonează,
cum este și firesc, poziției adoptate față de acest domeniu de autoritățile responsabile.
Specialiștii în domeniu disting între învățarea religiei, învățarea desp re religie și
învățarea de la religie.
Abordarea închisă a educației religioase se corelează cu învățarea religiei, care
înseamnă centrarea curriculumului școlar pe o singură religie (chiar dacă se prezintă și alte
religii, se face tot din perspectiva reli giei de bază). Comunitatea religioasă are răspunderea
elaborării și dezvoltării curriculumului, se preocupă de selectarea și formarea cadrelor
didactice, stabilește metodica predării materiei. Scopul și finalitățile educației religioase
abordate astfel se referă la crearea de buni credincioși (prin înțelegerea și însușirea
învățăturilor de credință, interiorizarea valorilor, dezvoltarea atitudinilor, formarea
comportamentelor agreate de comunitatea religioasă). I. Horga atrage atenția că, în cazul
acestei a bordări, există „ pericolul manifestării intoleranței față de alte credințe și convingeri
și modelul poate conduce la situația abandonării educației religioase în afara sistemului de
învățământ de stat, cu argumentarea că este problema fiecărei religii să î și asigure
transmiterea propriilor valori către generațiile următoare, dar aceasta cu sprijinul financiar
al comunității religioase și nu în cadrul școlilor publice .”15
Scopul și finalitățile educației religioase abordate astfel se referă la dezvoltarea
capacității de analiză critică a fenomenelor religioase și la înțelegerea modului în care religia
influențează viața personală, a comunității și a societății. Aspecte referitoare la școală:
– Școala trebuie să prezinte elevilor punctele de vedere ale tuturor religiilor, nu să
impună un punct de vedere specific unei anume religii.
 Religia nu este obligatorie.
 Nu trebuie să convertim prin școală o religie.
 Religia să prezinte elevilor ce cred toți oamenii, nu să îi învețe pe elevi ce să
creadă ei.
 Școala trebuie să îi facă pe elevi conștienți de toate religiile, nu să îi determine să
accepte una dintre acestea.
 Școala trebuie să îi informeze pe elevi despre variate credințe, nu să vizeze

15Irina Horga, : Dimensiuni curriculare ale educației religioase. Aspecte specifice în sistemul de învățământ
românesc .Teză de doctorat. Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației,
București, 2007, p.81.

23
conformitatea cu o anume credință.
Învățarea despre religie a fost criticată câteodată.Uneori acest tip de învățare nu apare
numai în cadrul educației religioase, ci informațiile respective sunt inserate în curricula altor
discipline, precum artă, muzică, li teratură, istorie.
Acest tip de învățare este mai problematică deoarece este mai greu de conceptualizat
modul în care ar trebui să arate procesul de învățare, cum s -ar putea desfășura și cât de bine se
realizează. Învățarea de la religie tratează mai degra bă individul și comunitatea sa, și mai
puțin materia religiei sau religiilor diferite. Învățarea de la religie se referă la relevanța religiei
pentru individ și la dezvoltarea unor aptitudini diferite, care să dea sens cunoștințelor
acumulate de elevi prin învățarea despre religie. Scopul și finalitățile educației religioase
abordate astfel se referă la dezvoltarea gândirii critice.Copilului trebuie să i se arate adevărata
față a religiei, de ce este ea necesară să o învățăm, de ce trebuie să -și formeze anu mite
deprinderi și convingeri moral -religioase, punctual de pornire în formarea unei personalități și
a unor trăsături de character îl vor constitui faptele.
Finalitatea va fi aceea de a forma din copilul simplu, un copil credincios din punct de
vedere rel igios, formarea unor deprinderi și obișnuințe de comportare civilizată, formarea
noțiunilor de bine și rău, frumos și urât, adevăr și neadevăr.
Sarcina cheie a educației, este de a -i determina pe elevi pe parcursul școlarității să
participe la o analiză c ritică a religiei, având în vedere exemple din acest domeniu, privite în
special în relație cu contextul social, dar și în relație cu propria lor experiență. Prin
participarea la dezbateri elevii pot învăța despre diferitele perspective asupra religiei sau
culturii, pot totodată să -și examineze credințele lor și pe cele ale grupului de egali, ajungând
progresiv la clarificarea și formularea unor viziuni proprii. Această formă de educație merge
dincolo de simpla mijlocire de informații despre diferitele reli gii, determinându -i pe elevi să
participe la contextul democratic al școlii.
I. Horga încearcă o sinteză a finalităților stabilite pentru educația religioasă 16:
,,Înțelegerea principalelor aspecte ale propriei religii și/sau ale diferitelor religii
și sis teme de credință, în vederea fundamentării propriei poziții în raport cu
universul convingerilor și valorilor (religioase sau laice);
Dezvoltarea reflectivității și responsabilității în raport cu propriile convingeri,
valori și decizii, manifestate în ati tudini și comportamente;
Dezvoltarea atitudinilor de înțelegere, respect și a dialogului cu persoane de

16ibidem

24
diferite religii și credințe .”

II. 5. Forme de organizare ale educației religioase în școală

II. 5. 1. Lecția de religie

Problema principală a didacticii e aceea de a găsi formele, mijloacele, procedeele și
strategiile pentru a realiza un învățământ mai capabil să trezească la viață forțele creatoare ale
elevilor și să angajeze în munca de învățare întregul lor potențial spiritual.
O mare însemnă tate o are modul în care este creat un scenariu didactic.
Alcătuirea proiectului didactic ține atât de pregătirea științifică a profesorului, cât și
de măiestria lui didactică.
Evenimentele instruirii sunt o succesiune temporală a evenimentelor motivațion ale
din orice activitate, declanșată de un „ impuls inițial ”, adică enumerarea unor obiective de
urmat și orientată către atingerea unui „ scop final” , a unei finalități. Legătura dintre
participarea motivată a elevilor la lecție și dirijarea științifică a p rocesului de instruire – de
către profesor – asigură reușita unei activități didactice.Profesorul e cel care optează pentru o
anumită structură a lecției, pentru o anumită metodă de lucru. Profesorul trebuie să fie capabil
să transforme copiii ,, spectator i” , ,, asistenți ” în căutători de adevăruri, în descoperitori de
lucruri noi.
Scenariul didactic va fi mai dezvoltat sau mai schematic, în funcție de:
– experiența didactică a profesorului, buna pregătire profesională;
– conținutul temei respective;
– realiz area și existența unui colectiv de elevi închegat pe care cadrul didactic
să-I cunoască bine;
– creativitatea, flexibilitatea în gândire, ideile inovatoare și tipul lecției alese
pentru a preda.
Evenimentele instruirii sunt, în mare:
– organizarea, pregătirea , colectivului clasei pentru a începe lecția de religie;
– captarea atenției;
– verificarea și reactualizarea cunoștințelor anterioare;
– anunțarea și prezentarea obiectivelor operaționale ale lecției, prezentarea
titlului noii lecții;
– dirijarea învățării;
– obținerea performanței;

25
– realizarea feed-back -ului și evaluarea performanței;
– intensificarea retenției și asigurarea transferului;
– acordarea temei pentru acasă;
o Organizarea clasei se referă la stabilirea ordinii și disciplinei, la pregătirea pentru
oră, pregătirea celor necesare bunei desfășurări a lecției și rugăciune, pregătirea
cărților de religie.
2. Verificarea și reactualizarea cunoștințelor anterioare.
Verificarea cunoștințelor din orele anterioare se face pentru a obse rva cum și -au
însușit elevii aceste cunoștințe și cât rețin încă din ele, realizându -se printr -un șir de întrebări.
Reactualizarea cunoștințelor învățate anterior, necesare pentru achiziționarea noilor
cunoștințe, (cunoștințe, deprinderi, capacități, abilități). Fără aceste cunoștințe, învățarea nu
poate continua sau are loc cu un consum mare de timp.
3. Captarea atenției care se face printr -un element -surpriză, cum ar fi:
sublinierea importanței temei respective pentru om sau pentru colect ivitatea
umană în general,realizarea și rezolvarea unui rebus,imagini, joc didactic, o
mocă povestioară;
prezentarea unui caz real din domeniul respective, o mica povestioară;
prezentarea unei situații -problemă, prezentarea unei ghicitori, a unui rebus, a
unei imagini.
Acestea stârnesc interesul elevilor pentru lecție și mobilizează atenția lor la începutul
și pe parcursul desfășurării activității didactice.Este necesar la clasele mici folosirea unui
bogat material intuitiv.
4. Anunțarea obiectivelor operaț ionale ale lecției asigură perspectiva activității.
Obiectivele didactice se formulează succint și clar, pe înțelesul elevilor. Ele vor arăta ceea ce
la sfârșitul orei elevii vor fi capabili să realizeze.
5. Prezentarea noului conținut și a sarcinilor de în vățare depinde de modul în care
profesorul și le-a imaginat în proiectul didactic. Profesorul:
știe CE le va spune elevilor în cadrul orelor pe care le susține, știe ce le va
prezenta;
știe CUM va proceda în fiecare secvență didactică, ce metode și mijloace va
folosi, care vor fi materialele didactice folosite, varietatea lor, intuitive mai ales
la clasele primare;
știe CE VOR FACE elevii în acest timp, deci cum se va desfășura activitatea lor

26
comună.
6. Dirijarea învățării înseamnă a -i conduce pe el evi în situații cât mai favorabile
însușirii noilor cunoștințe, deprinderi, acum se va realiza transmiterewa noilor
cunoștințe. Obținerea performanței echivalează cu achiziționarea efectivă a noilor cunoștințe,
deprinderi, și dobândirea comportamentului dor it.
7. Realizarea feed-back-ului indică dacă învățarea s -a produs, dacă obiectivul a fost
atins. Feed -back -ul se realizează prin diverse modalități:
– confirmarea unor răspunsuri bune;
– verificarea orală a câtorva elevi, prin administrarea unor întrebări oral e sau
scrise, aplicarea unor teste sau chestionare.
8. Evaluarea performanțelor înseamnă aprecierea gradului de realizare a obiectivelor
stabilite. Evaluarea poate fi:
formativă ;
sumativă ;
prin realizarea feed -back -ului se realizează și fixarea cunoștințelor elevilor.
9. Intensificarea retenției și a transferului se face în funcție de concluziile desprinse
prin evaluare, care îl vor determina pe profesor să stabilească în ce fel se poate intensifica
retenția și asigura transferul cunoștințelor (a dică posibilitatea de a le aplica în situații cât mai
diverse). În acest moment al lecției se stabilesc și temele, sarcinile de muncă independentă
pentru acasă.
Esențial este ca proiectul didactic să nu devină un act formal, ci un instrument
necesar, care să-i ajute pe profesori să realizeze o activitate didactică de calitate, eficientă.
Lecția trebuie să fie atractivă și interesantă pentru elevi.

II. 5. 2. Activități extrașcolare

Datorită caracterului programat, planificat și organizat metodic al tu turor activităților
din școală, lecția are o mare importanță deoarece dezvoltă copilul din punct de vedere
intelectual dar și moral. Activitățile extrașcolare însă, pun mai mare accent pe latura
formativă, în cazul religiei dezvoltare a unei vieți afectiv religioase: vizite la locașuri
religioase, excursii la mănăstiri, expoziții de pictură religioasă, serbări școlare cu diferite
ocazii, sărbători.
Serbările școlare implică un mare număr de elevi, sunt relaxante, plăcute, elevii

27
primesc diferite roluri de s finți, recită poezii și intonează colinzi și cântece religioase.
Cadrul didactic este cel care alege sceneta, o prezintă copiilor, împarte rolurile ținând
cont de dorințele și talantul fiecărui copil, în cadrul cercului de religie se vor învăța rolurile și
cântecele, se vor face repetiții, se realizează decorul, apoi în fața părinților și ai invitaților se
va prezenta serbarea. Este de remarcat faptul că, sunt de o mare importanță serbările cu
strângeri de fonduri pentru întrajutorarea copiilor nevoiași, se rbări susținute de Paști sau de
Crăciun.
Vizitele și pelerinajul la mănăstiri oferă momente de relaxare pentru elevi, își
aprofundează cunoștințele de religie. Vizitele se pot realiza și în decursul anului școlar, dar și
la finele anului, deoarece permite și mai bine anotimpul vara, la începutul vacanței mari.
Pelerinajele sunt făcute în scop religios, atât în țară, cu elevi mici, dar și în țări străine cu elevi
mari: pelerinaj la Muntele Athos, la Ierusalim, Constantinopol. Locurile sau local itățile cu
rezonanță deosebită î n sufletul credincioșilor sunt aceste pelerinaje. Pelerinajele sunt
semnificative deoarece și Iisus, a participat încă din copilărie la asemenea acțiuni: ,,Iar când a
fost El de 12 ani, s -au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii” . (Luca 2,42), cât și în
timpul activității Sale mesianice: ,, După acestea era o sărbătoare a iudeilor, și Iisus S -a suit
la Ierusalim. ”(Ioan, 5,1). Învierea Domnului a făcut din Ierusalim17 principalul loc de
pelerinaj pentru creștini.18
Pelerinajele au devenit o formă de realizare a educației religioase și pentru copii.
Astfel copii vor reface drumul pelerinilor, oferindu -li-se cazare la mănăstiri sau în casele
oamenilor simpli.
Cadrele didactice pot realiza și expoziții de pictură pe sticlă sau pe lemn. În vederea
realizării acestor expoziții, profesorul va prezenta elevilor lucrări pentru a trezi interesul
elevilor, apoi în cadrul orelor de pictură se vor realiza lucrările, apoi expoziția propriu -zisă. Și
aici se poate realiza o expoziție cu vânzare, ba nii folosind la distribuirea de fonduri copiilor
săraci prin biserică.
Cercul de religie este o activitate suplimentară în interdependență cu activitatea de la
clasă, lecția este suportul pe care se sprijină activitatea de la cerc, iar cercul îmbunătățește
calitatea educației religioase realizate la lecții.

17Ene Braniște , Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase , București, p .361
18Dorin Opriș, Dimensiuni cre știne ale pedagogiei moderne , E.D .P ., Ed a III -a, Buc., 2012, p. 247

28
II. 6. Metode și mijloace folosite în orele de educație moral -religioasă

Caracterul practic -aplicativ al disciplinei religie impune utilizarea pentru segmentul
de vârstă căruia ne adresăm a unui cadru metodologic care îmbină metodele tradiționale cu
cele moderne, activ -participative, astfel încât acestea să devină căi pentru dezvoltarea
capacității de comunicare a elevilor, pentru crearea unui cadru educațional bazat pe moralitate
și religiozitate , prin care să fie sprijinită formarea de conduite precum încrederea, respectul
pentru diferență, toleranța, care să ajute la interiorizarea valorilor religioase și a normelor
morale.
Ca și cadre didactice ne punem mereu întrebarea cum ar trebui să desfășurăm
demersul didactic pentru a ajunge la sufletul copilului, la pătrunderea adevărurilor de
credință,la cunoașterea lui Dumnezeu prin Hristos” Lumina lumii”,la transpunerea în practică
a acestor adevăruri prin relaționare față de semeni.
Trebuie să avem în atenție nu numai pregătirea de specialitate, ci și perf ecționarea
pregătirii metodice, pentru a realiza o proiectare optimă a activității instructiv –educative, care
vizează idealul disciplinei Religie, formarea personalității relig ios-morale a elevului,deoarece
copilul va fi creștinul în devenire.
Vom căuta să î mbinăm metodele tradiționale cu cele specifice disciplinei(cântarea
religioasă, rugăciunea, lectura, interpretarea textului biblic, lectura explicativă, exercițiul
moral, îndrumarea teoretică și practică), însă acordăm o atenție deosebită metodelor activ –
participative, centrate pe elev.
Fiecare metodă pe care o aplicăm în anumite secvențe de lecție poate fi considerată
activă în măsura în care pune în mișcare operațiile gândirii și sufletul, va fi activă atâta timp
cât copilul participă activ la activitate, este implicat, da că motivează elevul pentru studiu și
îmbogățește astfel bagajul său de cunoștințe. Metoda în sine este eficientă dacă este adaptată
obiectivelor, conținuturilor, achizițiilor în timp ale elevilor, particularităților individuale și de
vârstă specifice ale a cestora.
Azi școala cere aceste metode active, se pune mare accent pe cooperare, munca în
grup, pentru a se dezvolta spiritul de echipă. Toate metodele sunt active dăcă reușesc să
implice copiii în activitate, dacă activitatea va fi creatoa re.
Proiectarea procesului de învățământ în funcție de aptitudinile elevilor,de ritmul lor de
lucru,axarea învățării pe așteptările și interesul lor pentru activitate,legarea școlii de practica
vieții creștine presupune în primul rând o activiza re a proceselor mentale care se obiectivează
în competențe, comportamente și conduite.

29
Multe metode se pot folosi nu numai în cadrul orelor de religie, ci și în afara lor, în activități
extrascolare, serbări, excursii la mănăstiri, în cadrul cercului de religie. 19
1. Jocul de rol (dramatizarea) poate fi folosit în lecțiile de transmitere și însușire a noilor
cunoștințe, de evaluare, de recapitulare a cunoștințelor, comunicarea și fixarea cunoștințelor,
aprecierea, asocierea sau la interpretarea unor scenete cu caracter religios(serbările
desfășurate în așteptarea Nașterii Domnului sau a Învierii Domnului). Ajută la: învățarea
modurilor de gândire, trăire și acțiune specifice unui anumit statut, dezvoltarea empatiei și a
capacității de înțelegere a o piniilor și a aspirațiilor
Metoda oferă posibilitatea de a te pune în pielea personajului. In timpul jocului ne
adresăm personajelor și la sfârșit întrebăm cum s -au simțit și ce au învățat din această
experiență.
Am aplicat metoda la lecția „Învierea lui Lazăr ”(clasa a VII -a), „ Pilda fiului
risipitor” (clasa a IV -a), „Despre Ierarhia bisericească ”(clasa a IV -a).
-Jocul de rol cu diferite teme ( Ce ai face dacă ai fi în situația…?; Ce face un creștin
la biserică/la școală/acasă/pe stradă…? Așa da/Așa nu ), este important pentru identificarea
unor aspecte privitoare la domeniul religios și moral, pentru analizarea și evaluarea critică a
unor situații din diferite grupuri de apartenență sau pentru exersarea unor practici cu caracter
moral -religios.
2. Lectu ra literară – lectura religioasă
În școală, la toate disciplinele de învățământ, elevul dobândește cunoștințe, își formează
priceperi și deprinderi care să -l facă apt pentru a trăi în societate și pentru a participa la
dezvoltarea ei. Însușirea temeinică a acestor cunoștințe depinde în ma re măsură de
cunoașterea și folosirea corectă a limbii române, precum și a instrumentelor esențiale ale
activității intelectuale, cititul și scrisul.
Pentru a -și exprima ideile și a le face înțelese, elevul trebuie să dispună de un vocabular
corespunzător .
Copilul zilelor noastre are multiple posibilități de a -și ocupa timpul liber. Lectura și,
mai târziu comunicarea orală și scrisă sunt influențate de activitățile pe care copilul le
desfășoară.
,,Drumul parcurs de elev în lumea li mbajului este un drept incontestabil al etapei sale
de dezvoltare. Un copil nu poate fi ți nut departe de mediul cultural î n care trăiește. Lumea

19 Ghid – Instruire diferențiată – Aplicații de teoria inteligențelor multiple , București, M.E.C., 2001., p.34

30
copilului e alcătuită din cărți, ziare, reviste, filme, televizor, calculator. Este un copil al
mileniului III, un copil care vrea să știe ,vrea să comunice nu numai cu cei de seama lui, ci și
cu omul modern.
Trăim într -o lume a calculatorului a DVD -ului și a CD -ului care au câștigat teren în
fața preocupărilor zilnice ale elevilor. Se impune astfel acordarea unei atenții deosebite
cultivării la elevi a gustului pentru citit, a descoperirii miracolului cărții. Formarea abilității
de lecturare deschide noi orizonturi de cunoaștere și face ca sufletele plăpânde ale copiilor,
în formare, să vibreze, să -și deschidă inim a spre lumea cărții deoarece „nu -i alta mai
frumoasă și de mai folos în viața omului zăbavă decât cititul cărților ” (Miron Costin)”.20
Orientarea elevilor spre lectură nu se poate realiza decât cu argumente puternice, care
să aibă tăria de a îndepărta sau m ăcar diminua factorii perturbatori în categoria cărora putem
include mijloacele audio -video – sofisticate, internetul – cu jocurile și posibilitățile de
comunicare virtuală și, mai ales, “materialele -temă” redactate și accesibile cu un singur
„click”. Treb uie să -i convingem pe elevi să citească mai mult și acest lucru îl putem face
explicându -le ce pot descoperi ei prin parcurgerea textului scris – emoții, sentimente, trăiri,
identificarea cu personajele, libertatea de a alege, de a lua atitudini, a comenta . Lectura unei
opere dintr -o carte este forma cea mai completă, utilă și deplină, aducătoare de satisfacții
intelectuale și emoționale superioare din punct de vedere al receptării mesajului.
Învățământul primar este cel care pune bazele unui proces de lun gă durată prin care
se formează deprinderea de a realiza compuneri. Acum se învață exteriorizarea trebuințelor
intereselor și stărilor afective , ei învață exprimarea orală și scrisă , învață semnele de
punctuație și regulile ortografice ”.21
Deși la unele biblioteci școlare achiziția de carte religioasă a fost ignorată și aproape
că lipsește, în afara manualelor școlare, elevii sunt dornici să intre în contact cu viața și
scrierile pline de învățăminte ale Sfinților Părinți ai Bisericii. Scrierile religioas e, cu un
conținut istoric sau moral, sunt foarte iubite de elevi dacă sunt pe măsura înțelegerii lor. Cele
mai accesibile și plăcute sunt lecturile care prezintă viețile sfinților și faptele morale ale
acestora sau ale creștinilor obișnuiți, fapte redactat e sub forma povestirilor morale scurte.
Lecturile care prezintă minuni trecute sau relativ recente sunt cele care impresionează, atrag,
conving și sensibilizează elevul, învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii, prezentate ca scurte
citate, îndemnuri, s unt prilej de dezbateri și mijloace de formare duhovnicească foarte potrivit.

20Laura Claudia Pugna, Diana Monica, Târnăveanu , Ora viitoare – Simfonia cuvintelor , culegere de compuneri
școlare, Ed Buna V estire, Beiuș, 2010, pp. 4 -9
21ibidem

31
3. Cubul –metoda presupune explorarea unui subiect, a unei situații din mai multe
perspective, permițând abordarea complexă și interogatoare a unei teme.
Etape:
Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: descrie, compară,
analizează, asociază, aplică, argumentează.
Anunțarea temei, subiectului pus în discuție.
Împărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele exam inând tema din perspectiva cerinței
de pe una dintre fețele cubului. Am aplicat această metodă la lecția Sfânta Taină a
Împărtășaniei cls. a IV -a în etapa:
Comunicării noilor cunoștințe
– în această secvență de lecție vom lucra pe grupe și vom aplica meto da cubului.
– se împarte clasa în șase grupe de elevi (4/5 elevi în fiecare grupă).
Sarcini de lucru în aplicarea metodei cubului:
Interacțiunea pe fețele cubului Sarcina de lucru pe care o propun
Descrie! Cum arată?
Compară! Cu cine/ce seamănă și de cine/ce diferă?
Asociază! La ce te face să te gândești?
Aplică! Cum poate fi folosit?
Analizează! Din ce este făcut? Ce conține? Ce presupune?
Argumentează pro sau contra. Este bun sau rău? Dorit sau nedorit? De ce?

Fiecare grupă va avea de realizat o sarcină de lucru.
Grupa I – Descrie – Sfânta Taină a Împărtășaniei (a Spovedaniei).
Grupa II – Compară – cu celelalte slujbe la care ai participat (Sfânta Liturghie,
Spovedania, Maslul, Botez, Hirotonie, Nuntă).
Grupa III – Asociază – componentele „Trup ul și Sângele Domului” cu pâinea și vinul
(Hristos la Cina cea de taină) – Momentul instituirii Sfintei Taine: „ Luați, mâncați …”
Grupa IV – Aplică – cunoștințele referitoare la împărtășania cu Trupul și Sângele
Domnului în viața ta. Începând cu clasa a II -a și a III -a au participat în Postul Mare împreună
cu părinții sau cu profesorul de religie la Spovedanie și s -au pregătit sufletește pentru
momentul Împărtășaniei.
Grupa V – Analizează – importanța Împărtășaniei și ce presupune ea :
 unirea cu Hristos și v iața de veci;

32
 pregătirea sufletească pentru acest moment;
 spovedania făcută cu părere de rău și cu dorința de îndreptare;
 împlinirea canonului.
Grupa VI – Argumentează pro sau contra – afirmația: „ La fiecare Sfântă Liturghie
pâinea și vinul aduse în dar de credincioși se preface prin puterea Duhului Sfânt în Trupul și
Sângele Mântuitorului spre iertarea păcatelor și spre viața de veci ” sau „ Cina cea de Taină
se reactualizează la Sfintele Paști?”.
Forma finală a scrierii este împărtășită întregului grup.
Lucrarea finală poate fi desfășurată pe tablă.
4.Tehnica „Turul galeriei”
Este o tehnică de învățare prin cooperare, care promovează gândirea și învățarea
eficientă, încurajând elevii să -și exprime opiniile cu privire la soluțiile propuse de colegii
lor. Pașii în aplicarea acestei tehnici.
1.Elevii organizați în grupuri de trei sau patru rezolvă o sarcină de lucru care permite mai
multe perspective de abordare sau mai multe roluri.
2.Produsele activității grupurilor de elevi sunt notate pe o planșă realizându -se un poster.
3.Posterele se expun pe pereții clasei c are se transformă într -o galerie expozițională.
4.Grupurile trec apoi pe rând pe la fiecare poster și fac comentarii direct pe acesta.
5.După ce se încheie „turul galeriei”, fiecare grup își examinează propriul poster și discută
observațiile făcute de cole gi.
Aplicăm această metodă atunci când urmărim înțelegerea sensului unui citat sau a
unui verset biblic.
„Cereți și vi se va da, căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide”.
„Drept aceea privegheați, că nu știți nici ziua, nici ceasul când va veni, Fiul omului ”(Mt.
25,13).
„Credința fără fapte, moartă este.”( Iacov 2,26)
„Să vorbim și altora despre Hristos.”
„Alcătuiți în scris(desen) portretul unui bun creștin ”- clasa aIV -a

33
II.7. Modalități de realizare a educației moral -religioase

La început, când a fost introdusă educația religioasă ca disciplină de studiu în școală,
la vremea respectivă noua lege a învățământului a fost primită c u oarecare rețineri și răceală.
S-a luat ca exemplu, pentru legitimitatea religiei în școală, că ea a constituit disciplină de
studiu încă din cele mai vechi timpuri, de când s -au pus bazele școlii românești . S-a avut în
vedere, la nivel de politică educațională, problematica educației religioase care presupunea
necesitatea de a se răspund e diverselor probleme: cum se justifică predarea sau nepredarea
religiei; care este vârsta de școlarizare favorabilă; dacă această disciplină școlară va fi
obligatorie, opțională sau facultativă; care este sfera opțiunilor pentru elevii care nu aleg
cursul de educație religioasă și ce influențe exterioare i -au determinat să facă această alegere;
ce statut va avea această disciplină în curriculum -ul școlar – ca disciplină de studiu de sine
stătătoare sau parte a unei arii curriculare interdisciplinare.
Statutul educației religioase, ca materie de studiu în cadrul ariei curriculare „ Om și
societate ”, s-a axat pe un ansamblu de finalități educaționale specifice spațiului școlar, cu un
conținut adecvat particularităților de vârstă ale elevului: de ciclu pri mar, gimnazial și,
respectiv, secundar superior, cât și o regândire a sistemului de pregătire a profesorului de
religie. Tot la alegerea acestora s -a lăsat preferința realizării libere a demersului didactic
pentru fiecare lecție, prin alegerea metodologiei și mijloacelor specifice de prezentare,
ținându -se cont de particularitățile elevilor, dar și de nivelul clasei. S -a mai avut în vedere
recurgerea la unele elemente de educație interdisciplinară prin corelarea unor teme de
educație religioasă cu teme spec ifice altor discipline de studiu ca: literatura, istoria, biologia,
artele.
Pledând pentru reconsiderarea scopului și modalităților de evaluare în cadrul orelor
de educație religioasă, putem concluziona că judecata de valoare în acest context trebuie să
aibă valențe spirituale, iar scopul este acela de a -l învăța pe elev să se autoevalueze).
Formarea resurselor umane a rămas încă un domeniu deficitar și un punct critic al
reformei educației în ansamblu, fiind tot mai necesară o pregătire psiho -pedagogică și o
informare la zi privind noile schimbări survenite în statutul didactic al educației religioase.
Relația școală -biserică rămâne totuși un element important în reușita demersului didactic, cât
și în atingerea scopului educației religioase. Se poate obse rva acest lucru și prin simplul fapt
că în ziua de azi tot mai mulți copii își însoțesc părinții la biserică sau, în drumul lor, de câte
ori trec prin fața unui astfel de lăcaș sfânt, ei se închină cu smerenie, spunându -și o rugăciune
în gând, încrezători în acest act, convinși că aceasta li se va îndeplini. Conștientizarea

34
existenței acestor obiective comune pentru cele două instituții, cu rol important în cadrul unei
comunități, presupune implicarea activă a Bisericii, ca instituție, în educația elevilor și în
rezolvarea problemelor cu care se confruntă școala. Luând în calcul procentul de 39%, ca
rezultat al unui studiu realizat recent, privind învățământul din mediul rural, această cifră
reprezintă școlile care acordă atenția cuvenită acestei discipline și apreciază colaborarea cu
Biserica. Cam acesta este gradul de conlucrare între cele două instituții, la nivelul școlii care
nu conștientizează pe deplin rolul Bisericii în educația morală a copiilor, pe de o parte, și, pe
de altă parte, la nivelul Biseri cii, care își asumă acest rol indirect, doar prin activitatea
desfășurată doar la nivelul comunității.
„Lăsați copiii să vină la Mine și nu -i opriți pentru că a unora ca acestora este
Împărăția cerurilor !”- sunt cuvintele Mântuitorului, ale celui ce a fos t numit de către
apostolii Săi și apoi de o întreagă istorie creștină „Învățătorul”, acel pedagog prin excelentă
care ne -a predat materiile fundamentale ale școlii vieții: binele, frumosul, morala, credința și
iubirea.
Învierea lui Iisus ne determină să ac ordăm o atenție specială învățăturilor morale și
etice ale Sale, considerându -le îndreptare vrednice de încredere pentru dezvoltarea unui
caracter personal sănătos și pentru dezvoltarea unei societăți drepte și bazate pe principii
constructive.
Educația re ligioasă contribuie la realizarea educației integrale a omului deoarece,
proiectată cu pricepere și interes, poate include educația intelectuală (prin informarea
copiilor), educația estetică sub aspect muzical, artistico -plastic și ceea ce se denumește une ori
cu titlul generic de „noile educații”, educația pentru pace și cooperare, educația sanitară
modernă, educația pentru timpul liber.
Obiectivele educației religioase sunt:
– cognitive – se referă la transmiterea și asimilarea cunoștințelor de ordin religio s;
– afective – formarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor de iubire și evlavie;
– psihomotorii – centrate pe formarea deprinderilor de a se închina, de a folosi
unele obiecte religioase, de a săvârși fapte bune.
Una dintre sarcinile educației religio ase rezidă în formarea bunului creștin, capabil
de a cunoaște și venera valorile sacre.
În calitatea noastră de educatori avem înaltul privilegiu de a face cunoscute copiilor
anumite învățături morale și religioase cu scopul de a inspira și de a influența convingerile
spirituale și caracterul moral al acestei generații, care niciodată până acum n -a fost
confruntată cu pericole sociale așa de mari ca cele din zilele noastre.

35
În copilărie, mintea este impresionată și modelată cu ușurință și atunci este timp ul ca
toți copiii să fie învățați să -L iubească și să -L respecte pe Dumnezeu.
O serie de simboluri și manifestări religioase ale căror semnificații nu sunt prea clare,
sunt cunoscute de copii încă din familie. În grădiniță, educatoarea realizează activităț ile de
educație religioasă explicând cu răbdare semnificația simbolurilor, comentând pilde religioase
și diferite învățături, oferindu -le modele de comportament creștin și ajutându -i să-și formeze
atitudinile corecte.
Metodele activ participative au o infl uență mai mare asupra copiilor decât cele
expozitive, de aceea se aleg cu grijă lecturile, povestirile sau rugăciunile care să producă
emoții puternice și să formeze deprinderi de conduită moral creștină.
Înainte de toate se pregătește cadrul adecvat care să stimuleze sensibilitatea copiilor
și să-i determine să se simtă liniștiți, împăcați, mai buni. În sala de grupă se amenajează un
colț pentru rugăciune, un colț religios cu iconițe și candelă.
Cercetările în domeniul psihologiei copilului și practica ed ucativă înaintată ne arată
că educația moral -religioasă este posibilă de la cea mai fragedă vârstă iar vârsta preșcolară cu
trăsăturile de voință și caracter în formare, având ca germen însăși personalitatea umană, ne
îndrăptățesc să afirmăm că introducere a unor elemente ale educației religioase la grădiniță
este un lucru important și necesar. Acest tip de activitățî pe care le desfășurăm în grădiniță
ajută foarte mult la formarea caracterului copiilor ce trebuie modelat în conformitate cu planul
divin.
Suntem creștini prin integrarea noastră într -o tradiție și apoi prin „ Sfântul Botez și
devenim creștini prin conduite învățate zi de zi ”.
Prin lectura unor poveș tiri cu caracter religios ca: „ Semnul Sfintei Cruci”, „Despre
Îngeri”, „Dumnezeu – Tatăl Ceresc”, „Sfântul Nicolae – prietenul copiilor”, „Copilul
lacom”, „O mână de ajutor”, copiii învața : să se închine corect, au cunoscut semnificația
Sfintei Cruci ca simbol al creștinătății, afă despre Iisu s Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cunos t
modele de comportamen t creștin din faptele sfinților, și mai mult decât atât sunt ajutați să
facă diferența dintre lăcomie și modestie, dintre minciună și adevăr, să manifeste înțelegere și
să ofere iertare aproapelui, să fie dornici de a da ajutor celor ce au nevoie, să -și recunoască
propriile greșeli pentru a obține iertarea, să învețe să fie generoși și buni cu ceilalți din jur.
Un alt mijloc de realizare a educației moral -religioase este memorarea unor
rugăciuni: „ Tatăl nostru”, „Înger, îngerașul meu”, „Fapte bune”, „Către Maica Domnului”,
„Iisuse Doamne Sfinte”.

36
În activități de desen, pictură și în activități practice copiii realizează diferite teme cu
conținut religios: „ Îngerașul meu păzitor”, „Biserica din ca rtier”, „Icoana din suflet de
copil”. Desenând, pictând și decupând, copiii pun pe lucrări și un strop din sufletul lor de mici
creștini. Se realizează vizite la biserică unde preotul spune copiilor rugăciuni.
Serbarea Crăcinului este ziua de naștere a Mân tuitorului, Cel care prin jertfa Sa ne -a
învățat : binele, frumosul, morala, credința și iubirea. Activită țile prin care copiii cunosc
iubirea lui Dumnezeu, obiceiurile creștine, familiarizarea cu arta religioasă, pictura de icoane
pe sticlă . Copiii sunt îndrumați să meargă la biserică duminica și în sărbătorile religioase, să
se împărtășească, să asculte cu luare -aminte învățăturile din predicile preotului.
La toate aceste activități copiii participă cu interes și plăcere, manifestă emoții
pozitive și atitudini creștinești, înce arcă să-i ajute pe alții, să ceară iertare când g reșesc și să
spună „ Te iert” .
Cadrulș didactic, folosind metoda exemplului, care este mai mult decât o regulă,
influențează conduita copilului prin întreaga sa personalitate. Copi ii îl imită, îi imită gesturile,
atitudinile față de oameni, chiar și îmbrăcămintea. Autoritatea educatorului față de copii se
bazează în primul rând pe integritatea caracterului său. Pentru a oferi copiilor o pildă demnă
de urmat în viață trebuie să fie e xigent față de sine însuși și să -și controleze conduita.
Valoarea educativă a exemplului sporește prin tactul de care dă dovadă educatorul în folosirea
lui. Prin efectele pe care le au asupra copiilor, exemplele sunt pozitive sau negative, neavând
spiritul critic bine dezvoltat, copiii mici trebuie îndrumați cu atenție prin exemplele pozitive.
Metodica folosirii exemplului în procesul educației morale cuprinde trei momente:
– prezentarea exemplului pentru a fi intuit sau cunoscut;
– analiza exemplului cu copii i;
– formarea unei concluzii cu caracter normativ.
Trebuie să trezim stări afective de bucurie, încredere în sine, entuziasm dar și
dezaprobare, repulsie ca reacție la stări și fapte negative.
Exemplul părinților care merg la biserică, atitudinea justă a ace stora față de muncă,
modestia și corectitudinea lor în relațiile cu vecinii, colegii, precum și buna înțelegere din
familie marchează pozitiv conduita copilului. Lipsa unor calități părintești îl sărăcește pe copil
în exersarea și însușirea unor conduite, ele rămânându -i străine. Pornind de la realitatea că
totul se învață, putem spune că orice copil învață de la părinți și educatori cele mai bune și
mai multe din atitudinile comportamentale :modul de a vorbi, de a se comporta, consecvența
sau inconsecvența comportamentală. Copiii așteaptă să vadă și să găsească în noi, oamenii din
jurul lor, adevăratele lor modele creștine de urmat.

37
Copilul, încă de mic vine în contact cu realitățile, simbolurile și manifestările
religioase, ale căror semnificații, în înțel esul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască. Mai
întâi în familie, apoi în grădiniță, preșcolarii învață să -și manifeste într -un anumit fel
sentimentele și își formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane
deschise comunicării cu Dumnezeu și cu semenii. De dragul lor și al lui Dumnezeu ar trebui
să fim mai buni, mai iubitori, mai iertători în fiecare zi și nu numai de sărbători.
Fără îndoială rolul cel mai greu îi revine educatorului creștin. El are datoria să
depășească concep țiile contrare ale acestei lumi pentru a le oferi copiilor șansa integrării într –
o societate pusă în slujba progresului spiritual, științific și moral de care are nevoie omenirea.
Pentru formarea deprinderilor și obișnuințelor de conduită morală este neces ar un
exercițiu îndelungat de respectare a normelor morale. Aceasta presupune cerințe constante,
controlate sistematic. Utilizarea cu tact pedagogic și măiestrie a strategiilor didactice va
conduce în timp la realizarea individului ca subiect moral, respec tiv ca agent care gândește,
vibrează și acționează în spiritul exigențelor sociale, al idealului, valorilor, normelor și
regulilor pe care societatea le impune.

II.8. Evaluarea elevilor la orele de religie

Prin procesul de evaluare ne pronuntam asupra starii unui fapt, proces la un anumit
moment, din perspectiva informatiilor pe care le culegem cu ajutorul unui instrument care ne
permite să măsurăm în raport cu o anumită normă la care ne raportăm.
Evaluare și notare
Evaluarea trebuie să fie coerentă cu noile stiluri și metode de predare – învățare și să fie
gândită ca un instrument pentru îmbunătățirea activității, nu ca o „probă” a ceea ce știu sau nu
știu?! elevii la un moment dat. Orga nizarea unei activități interesante, în care elevii se simt
bine în timpul învățării nu este un scop în sine. Trebuie să înregistrăm mereu progresele pe
care le fac elevii în procesul de învățare. De aceea, evaluarea este menită să ne sprijine pentru
a îmb unătăți învățarea, nu sa probeze ca elevii au învățat ceva anume (și cât anume) ca și
informație.
Tipuri de evaluare :
1. Evaluarea inițială –se desfășoară la inceputul anului sau semestrului.
2. Evaluarea curentă – se desfășoară in timpul semestrului,.
3. Evaluarea finală – se realizează la sfarșitul unui capitol, mai clar la sfarșitul
unui semestru sau an școlar.

38
Din aceste motive profesorii trebuie să folosească atât evaluarea formativă cât si
evaluarea sumativă, prin probe scrise , orale, lucrări practice.
Avantajele utilizării probelor orale vizează:
– flexibilitatea și adecvarea individuală a modului de evaluare prin posibilitatea de a alterna
tipul întrebărilor și gradului lor de dificultate în funcție de calitatea răspunsurilor oferite de
către elev;
– posibilitatea de a clarifica și corecta imediat eventualele erori sau neîntelegeri ale
elevului în raport de un conținut specific;
– formularea răspunsurilor urmărind logica și dinamica unui discurs oral, c eea ce oferă mai
multă libertate de manifestare a originalitătii elevului, a capacității sale de argumentare ;
– tipul de interacțiune directă creată între evaluator și evaluat (profesor si elev), de natură
să stimuleze modul de structurare a răspunsu rilor de către elev, încurajând și manifestări care
permit evaluarea comportamentului afectiv – atitudinal.
Probele scrise:
Probele scrise sunt practicate, și uneori chiar preferate, datorită unora dintre avantajele lor
imposibil de ignor at în condițiile în care se dorește eficientizarea procesului de instruire și
creșterea gradului de obiectivitate în apreciere. Dintre acestea mentionăm:
-economia de timp pe care o realizează în cadrul bugetului alocat relației predare – învățare
– evaluare. Probele scrise permit evaluarea unui număr mare de elevi într -un timp relativ
scurt.
-acoperirea unitară, ca volum și profunzime, pe care acest tip de probe o asigură la nivelul
conținutului evaluat. Probele scrise fac posibilă evaluarea tut uror elevilor asupra aceleiași
secvențe curriculare, ceea ce face comparabile rezultatele elevilor, iar evaluarea mai
obiectivă.
Posibilitatea evaluatorului de a emite judecăți de valoare mult mai obiective, întemeiate pe
existența unor criterii de evaluare clar specificate și prestabilite.
Posibilitatea elevilor de a -și elabora răspunsul în mod independent, reflectând cunostințe
si capacități demonstrate într -un ritm propriu.
Diminuarea stărilor tensionale, de stres, care pot avea impac t negativ asupra performanței
elevilor timizi sau cu alte probleme emoționale.
Dezavantajul major este presupus de relativa întârziere, în timp a momentului în care se
realizează corectarea unor greșeli sau completarea unor lacune identificate.

39
II.9. Profesorul de religie

„Profesorul de religie este slujitor al lui Hristos la catedră, în fața elevilor săi. El
transmite învățătura lui Hristos ascultătorilor lui, elevilor de toate vârstele. ”22
Un cadru didactic inovator este un cadru didactic profesionist, recunoscut pentru
competențele sale didactice, relaționale, de dezvoltare profesională.
Stilul de predare al profesorului inovator se poate constitui în funcție de câteva
dominante sau aspecte constante :
 deschidere spre inovație, spre nou;
 centrare pe elev;
 centrare pe conținut lecției;
 apropiat față de elevi,iubitor, permisiv -autoritar dar și cu un nivel înalt de
exigență;
 creativitate, folosirea inovatoare a materialului didactic.
Un bun cadru didactic este acela care este capabil de o m are varietate de stiluri
didactice, având astfel posibilitatea să -și adapteze munca sa diferitelor circumstanțe, să
confere predării flexibilitate și mai multă eficiență. Un stil modern și actual este cel creativ;
unele cadre didactice dovedesc mai multă f lexibilitate decât alții în comportamentul lor
didactic, aceștia sunt receptivi la ideile și experiențele noi, manifestă îndrăzneală, mai multă
independență în gândire și acțiunea didactică cu capacitatea de a -și asuma riscuri și sunt
dispuși să încerce no i practici, noi procedee.
Setul de competențe pe care ar trebui să le dețină un cadru didactic modern, inovator
sunt:
1. Competențe metodologice
 Formare inițială de bună calitate, formare continua, participarea la cursuri de
formare;
 Cunoștințe de specialitate, de religie, dar și psihopedagogice;
 Modul în care își proiectează activitatea didactică, modul în care evaluează
rezultatele ;
 Cunoștințe solide legate de activitatea de predare – învățare;
 Atitudine deschisă, pozitivă.

22 Prof. Ana Danciu, Metodica predării religiei ,E.D.P .., București, 1999, p.39

40
2. Competențe de comuni care
 Cunoștințe solide de psihologia comunicării;
 Cunoștințe privind capacitatea de comunicare și relaționare intrapersonală și
interpersonală;
 Abilitatea de comunicare cu elevii, abilitatea de a dialoga;
 Abilități interpersonale pentru interacțiune efectivă;
 Abilitatea de a exprima și interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte și
opinii;
 Atitudine deschisă pentru dialog constructiv, creativă, inovatoare;
 Atitudinea de conștientizare a impactului limbajului asupra celorlalți, precum și
nevoia de a înțelege și a folosi limbajul într -o manieră adecvată;
 Aptitudini de organizare;
 Aptitudini emoționale.
3. Competențe psihosociale
 Cunoașterea adecvată a conceptelor specifice științelor educației și disciplinelor
psihologice;
 Abilități de realizare a un or conexiuni din domeniul psihologiei și domeniul
cunoașterii.
 Abilități de utilizare a metodelor și tehnicilor de cunoaștere și autocunoaștere
psihologică;
 Abilități de explicare și interpretare a unor manifestări ale vieții psihice;
 Atitudini: adaptare l a situații concrete, implicare, autocontrol, automotivație,
inteligență emoțională.
4. Competențe digitale
 Cunoștințe de operare pe calculator și gestionare a informațiilor și de organizare
a datelor;
 Abilități de organizare a datelor și de transmitere a i nformațiilor;
5. Competențe de self -management
 Cunoștințe legate de oferta existentă pe piață în ceea ce privește formarea
personală;
 Autocunoaștere, cunoașterea zonei proximei dezvoltări;
 Abilitatea de a – și revizui cariera;
 Atitudine pozitivă față de pro pria carieră;
 Optimism, perseverență, tenacitate, bun simț, simț al umorului.

41
Un astfel de cadru didactic se cere a fi și profesorul de religie. Cadrele didactice
implicate în educația moral -religioasă au de regulă studii universitare de specialitate,
faculatate, master în domeniu.
Selectarea, formarea și statutul cadrelor didactice implicate în promovarea educației
religioase trebuie privite în contextul mai larg al relației dintre stat și biserică, precum și în
legătură cu particularitățile sistemului de învățământ al țării respective. Astfel, când statul
preia responsabilitatea și controlul asupra majorității elementelor care țin de educația
religioasă în școala publică și abordarea acesteia este predominant neconfesională, apare de
regulă o implicare a s a în formarea cadrelor didactice. Profesorii de religie au atunci același
statut ca și profesorii de alte discipline, metodologia generală de selectare și formare valabilă
la nivelul întregului sistem de învățământ se aplică și acestei categorii de cadre d idactice.
Vor fi implicate în diferite activități ale Bisericii. Formarea cadrelor didactice se face
atunci potrivit principiilor cultului respectiv, profesorii sunt numiți cu acordul cultelor, la
ocuparea postului de cadru didactic este necesară o declara ție de aptitudini din partea bisericii.
Finanțarea formării este fie preluată de comunitatea religioasă, fie sunt împărțite cheltuielile
între stat și biserică, fie sunt preluate de către stat în totalitate.
Cadrele didactice, profesorii de religie participă pe tot parcursul anului la formarea
lor continua, participă la cursuri, la simpozioane cu lucrări propri sau ale elevilor, eseuri,
compuneri, desene, icoane, perfecționându -se mereu, la concursuri cu elevii, căutțnd să obțină
premii.

II.10 . Locul și rolul educației moral -religioase în formarea personalității
umane

Educația morală care se realizează în școala primară trebuie să aibă înainte de toate
un caracter religios.
Întreg învățământul și întreaga educație trebuie să fie străbătută de id eea
monoteismului, adică a credinței ferme într -un Dumnezeu , care ne -a făcut, care ne ține, și
care, ne -a dat o menire superioară în lumea aceasta, între noi și Dumnezeu existând un raport
de tată și fiu, de ideea creștinismului adică de credința pecetlui tă cu viața și sângele Fiului lui
Dumnezeu, care ne -a dat învățăturile Sale depuse în Noul Testament, întruparea celei mai
desăvârșite morale bazate pe credință, speranță și iubire și cheia înțelegerii celei mai înțelepte
a vieții și a lumii.

42
Educația îl a jută pe om ca să -și înfăptuiască soarta lui veșnică. Trebuie întâi cunoscut
omul, adică trebuie să -L cunoaștem pe Dumnezeu. Dumnezeu este începutul, calea și
sfârșitul omului Pedagogul e cel care are misiunea de a forma cu măiestrie pe tânăr.
Natura dezvo ltă armonic toate părțile operei sale. Tot așa și în învățământ, se va avea
în vedere dezvoltarea armonioasă a tuturor funcțiilor sufletești și fizice.
Pe lângă marile transformări psihologice a copilului se întâmplă și o mare
transformare religioasă în vi ața sa. Ciclul primar este însă și ciclul unei crize religioase. Prin
criză și îndoială religioasă nu trebuie să înțelegem o s lăbire a sentimentului religio, ci
dimpotrivă o mai vie activitate a lui, o căutare permanentă, copilul încercând să -și explice
toate lucrurile neînțelese până acum. ,,Copilul nu trăiește o religiozitate moderată, nici una de
indiferență, ci trăiește în valurile unor conflicte de ordin moral – religios, o stare de lămurire,
de pe urma căreia trece sau în planul unor certitudini de nec lintit sau într -o stare de
indiferență.”6
Tocmai această stare caracteristică din punct de vedere religios a copilului face ca
asupra lui să fie îndreptate privirile și atenția Bisericii și a Școlii mai insistent, pentru a -l ajuta
să treacă cu bine această perioadă critică.
Educația e specifică omului, este ca un dar. Educația se va face prima dată în familie,
apoi în școală. Ceea ce nu se face în familie și ceea ce e chemată a face școala, e instrucția,
adică înzestrarea copiilor cu o seamă de cunoștințe, care să -i deschidă mintea și să -i dea
putința de a -și întocmi viața pământească mai ușor și mai frumos.
Școala are posibilitatea să ofere modele de comportare morală, precum și reguli de
comportare morală. Copilul va putea face discernământ între bine și r ău, va înțelege că binele
reprezintă conformarea la aceste consemne, iar răul neconformarea.
Educația morală care se face în școală trebuie să aibă, în primul rând un caracter
religios.
Credința fiind un sentiment, ea nu se încălzește cu vorbe, ci îi prive ște numai în
atmosfera faptelor mari și curate, din care învățătura se desface de la sine pentru sufletul atât
de sensibil al copilului.
Educația morală nu ar avea nici o importanță, dacă ar rămâne la producerea de
sentimente morale. Aceasta ar fi o singur ă dragoste fără fapte. Sentimentul moral face că
simțim, că un lucru e bun sau rău, aceasta deoarece ,, Atențiunea morală săvârșește lucrul bun
și aceasta din convingerea morală, că lumea aceasta a fost creată în virtutea unei idei

6Revista dedicată cadrelor didactice ,, Învățământul primar ”, nr.1/2, 1996, Ed. Discipol, p. 12

43
superioare și că ea se po ate cârmui tot numai prin idei, între care cea mai mare parte e
iubirea față de Creatorul lumii și față de poruncile Lui, și iubirea față de semenii noștri.” 8
Ființa omenească este cea mai miraculoasă creatură din univers. Această făptură este
formată din două elemente deosebite, care amândouă sunt create de Dumnezeu. Părinții
trebuie să știe că fii lor, pe lângă trup, mai au în făptura lor și o scânteie Dumnezeiască, față
de care au o mare răspundere.
Cel dintâi mijloc prin care părinții iți îndeplinesc d atoria sufletească pe care o au față
de copiii lor , este să creeze în familie o atmosferă creștinească, sănătoasă. Atmosfera din
familie, sunt cele dintâi elemente care dau viață sau ucid tot ceea ce e bun în sufletele copiilor.
Prin viața lor, prin exemp lul vieții lor, părinții trebuie să le creeze copiilor lor condiții în care
să se poată dezvolta sănătos: ,, Datoria sufletească a părinților deci este și aceasta să se
ocupe de cultura copiilor, dar în mod deosebit de educarea lor după cele mai drepte leg i
morale, spirituale și sociale”. 9
Faptele necugetate ale părinților pot îmbolnăvi sufletele copiilor. Din sânul familiei,
Biserica și Școala sunt două mari așezăminte binecuvântate de Dumnezeu, care dau părinților
cel mai prețios ajutor pentru formarea c opiilor lor.
Copilul poate fi numit oglinda familiei. Prin copil știm ce viață duce familia din care
vine el. Cunoscând mai bine mediul din care provine copilul, felul său de a gândi și de a
percepe, poți să lucrezi mai bine cu acest copil, pentru că nu to ți copiii sunt la fel.
Biserica are și ea un mare rol în educarea copiilor. Copiii intrând în biserică, intră în
contact cu o altă lume și apoi pun în practică cele auzite și cele citite în biserică.
Educația se face cu ușurință atunci când domină atmosfe ra religioasă. Cu ajutorul
religiei se poate face o bună educație: ,, Religia e însăți educatoarea speciei umane ”.10

II.11 . Biserica și școala -acțiuni în educația moral -religioasă

Atât biserica, cât și școala, au o deosebită contribuție în formarea și educarea
copiilor, atât morală, cât și intelectuală. Educația urmărește formarea persoanei umane, care la
maturitate va avea îndatoriri de îndeplinit. Tinerii vor fi ajutați să își dezvolte atât aptitudinile
intelectuale cât și cele morale, dar vor fi ajut ați și să se apropie d e Dumnezeu, să -L cunoască

8Episcop Justițian Chira, ,, Harul și adevărul ”,Ed. Episcopia Ortodoxă Român ă a Maramureșului și
Sătmarului,Sighetu Marmației, 1996, p.432
9Ioan Scărarul, ,,Scara Raiului ”, Ed. Amarcord, Timișoara, 1994 , p.221
10V asile Molan , Aurelia Fierăscu, Ana Lapăviță, , ,,Abecedar ”, Ed. Petrion, Buc., 2001, p .106

44
și să-L iubească23. De aceea, noi, educatorii, avem datoria de a face mereu o legătura între
școală și Biserică, prin activități create și concepute în colaborare cu trimișii ei.
În aceste vremuri în care rău l ajunge să pervertească prin toate metodele și în toate
formele până și sufletele pure ale copiilor, ale celor pe care Mântuitorul Iisus Hristos i -a dat
ca modele de urmat pentru a dobândi Împărăția cerurilor, am considerat că este necesară
apropierea rea lă de Hristos care ne așteaptă pe fiecare cu brațele deschise, blând și iubitor, și
mai ales pe prunci, acești îngeri care ne fac viața mai frumoasă.
Relația strânsă, de bună colaborare dintre parohie, școală și familie, precum și
sentimentul profund relig ios al copiilor, sădit în familiile bihorene încă din primii ani ai vieții,
ca și harul sau talentul artistic deosebit al unor elevi au fost alte resorturi care ne -au mobilizat
în a materializa acest proiect atât de necesar.
Prin parteneriate se urmarește, cultivarea sentimentului de dragoste și prețuire față
de Dumnezeu și oameni, formarea unor virtuți creștine și consolidarea comportamentului
religios -moral, dezvoltarea simțului artistic și al dragostei față de frumos, dezvoltarea
sentimentului de drago ste față de mediul înconjurător, păstrarea și promovarea tradițiilor și
obiceiurilor locale obținând în același timp și sprijinul colaboratorilor și al partenerilor noștri;
Persoanele implicate în acest proiect: învățători, profesori de religie, preotul pa roh și
doamna profesoară de religie Greco -catolică care predă la clasă.
Planului de activități în cadrul parteneriatelor cercului de pictură, realizarea de
spectacole, seri duhovnicești în timpul cărora elevii au avut ocazia de a vorbi cu Hristos prin
rugăciune și de a -I asculta cuvântul prin învățăturile preotului., concerte susținut în biserica
parohială în fața părinților, a părintelui paroh și a celorlalți credincioși, intonarea unor cântări
religioase și mici scenete și prin participarea la unele obi ceiuri locale ale bisericii, expoziții de
icoane pictate în cadrul cercului de religie, icoane care sunt extrem de apreciate de către
invitați, părinți, dascăli și alte persoane, acțiuni caritabile prin care copii defavorizați de soartă
primesc cele nec esare trăirii unei vieți decente de copil, jucării, rechizite, hr ană și obiecte de
îmbrăcăminte,
Proiectele sunt o reușită pentru copii și profesori de fiecare dată.
În planul educației religioase spiritul creator are în vedere, în special, conducerea
elevilor spre descoperirea de soluții personale cu care se confruntă, spre cunoașterea propriei
personalități și spre identificarea modalităților de valorificare a darurilor primite de la
Dumnezeu.

23Conciliul Ecumenic V atican II, Declarație despre educația creștină , „Introducere ”, Ed. ARC, București, p. 189

45
Școala trebuie să urmărească ca învățământul care se desfăș oară înlăuntrul sau să fie
educativ, adică să răsune adânc în inima copiilor; el nu poate și nu trebuie să fie un scop în
sine și metodele sale nu pot și nu trebuie să fie subordonate acestui scop pur intelectualist. Nu
poate să fie scop în sine pentru că se opune sufletului copilăresc în care preponderent este
sentimentul și în care ideile se colorează cu nuanțe de afectivitate.
Învățământul religios trebuie să fie afectiv, să trezească în copii sentimente vii și
intense, de plăcere, de pietate, de compăti mire, de admirație față de Dumnezeu. Mult folos va
avea educatorul de pe urma povestirii, dacă va fi străbătută de duh copilăresc, dacă se va
apropia de viața zilnică a elevilor și, ceea ce se mai cere acestei metode este să fie țesută de
imagini, din intu iții familiare elevilor, să fie copilăreasca. Profesorii trebuie să nu uite că de ei
depinde ca școala să -și poată realiza scopurile și inițiativele. Ei trebuie să fie pregătiți cu
deosebită grijă pentru a poseda știința, atât profană cât și religioasă, at estată prin diplome
cuvenite, și pentru a fi înzestrați cu o măiestrie pedagogică la nivelul progresului actual
(Conciliul Ecumenic Vatican).
Nu numai pentru elevi trebuie să predăm interesant, ci și pentru noi. O oră, care nu
produce învățătorului nici o plăcere, are tot atât de puțină valoare, ca și o oră, care a fost
plictisitoare pentru elevi. Amândouă interesele sunt deopotrivă de îndreptățite.
Este adevărat că într -o lecție, elevul poate afla de la profesorul său lucruri noi și
minunate pe care suflet ul său curat de copil nu le mai gustase niciodată până atunci, nici
măcar în familie.
Profesorul prin mijloacele și materialele cele mai adecvate caută să ofere elevilor
cunoștințele într -o formă cât mai plăcută și mai apropiată de vârsta lor. Astfel îi at rage și îi
determină să participe activ în învățare. Elevul, la rândul său, îi oferă educatorului date cât
mai convingătoare despre activitatea sa de predare. Profesorul sesizează acum felul în care au
fost selectate și asimilate cunoștințele pe care el le -a pus la dispoziția elevilor în ora de religie,
ce știu ei să facă cu acestea. Așadar, dacă profesorul le -a predat elevilor despre Sfânta
Spovedanie, Sfânta Împărtășanie, despre importanța cultului divin în viața fiecărui credincios,
este bine ca aceștia să ia parte împreună la slujbele ținute în zilele de duminica și sărbătoare
de peste an. Elevii trebuie să fie foarte receptivi la îndemnul educatorului de a se pregăti
pentru marile Praznice Împărătești, cu sufletul și trupul curat, pentru a -L primi pe Hr istos așa
cum se cuvine, în inimile noastre. Ceea ce profesorul trebuie să le insufle elevilor este faptul
că, deși Dumnezeu îi iubește foarte mult pe copii pentru puritatea lor sufletească și pentru
inocența vârstei lor, ei trebuie să -și mărturisească îna intea lui Dumnezeu toate pornirile lor
rele: obrăznicia, neascultarea, lăcomia, invidia etc., pentru ca acestea să nu se înrădăcineze

46
adânc în sufletele lor. Sunt lecții de religie care se pot desfășura în condiții normale în Sf.
Biserică. Astfel de lecții sunt cele despre pictură bisericească și părțile ei componente, despre
obiectele de cult etc. Cunoștințele dobândite sunt mult mai trainice, decât dacă ora s -ar fi
desfășurat în sala de curs, în lipsa materialului intuitiv.
Ar fi de dorit ca lecțiile de r eligie desfășurate în sfântul locaș să se finalizeze cu o
cateheza care să se preteze foarte bine la cele predate. Atenția elevilor trebuie orientată spre
aceste cateheze, dar și spre cele duminicale, care prin amintirea celor citite din Sfânta
Evanghelie, urmăresc formarea religios -morală a credincioșilor, desăvârșirea lor. Unele
cateheze se referă chiar la parabolele pe care ei le studiază la orele de religie. Înainte ca elevii
sa învețe despre Sfintele Taine care se săvârșesc o singură dată în viața cred incioșilor este
indicat ca profesorul împreună cu elevii sa participe măcar o data la oficierea acestora – de
pildă la o cununie, la un botez – pentru ca la ora de religie să se poată analiza fiecare moment
al tainei și semnificația acesteia.
Tot ceea ce a re legătura cu religia se va prezenta copilului într -o modalitate concretă
și activă. Ideile abstracte vor fi mediate de imagini. Se va recurge la o formă „iconică” de
racordare la transcendență.
Profesorul trebuie să țină seama de o serie de reguli, atunc i când face educație
religioasă la anumite vârste. Astfel, în copilărie, când spiritul preia fără critică aproape orice
idee, este bine să prezentăm copilului, sub formă de povestiri, pildele și parabolele biblice
înlăturând cu precauție chestiunile compli cate sau cele controversate, cum ar fi elementele
mitice. Educatorul care are talentul de a povesti este fericit în foarte mare parte și fericește și
pe copiii care i s -au încredințat. În acest caz, educatorii și elevii abia așteaptă să înceapă ora și
să pornească miracolul evocării lumilor și chemării sensurilor prin cuvinte și mimică. Un
profesor care este un bun povestitor învie lucrurile, le evocă, are limba frumoasă, trăiește
spiritul vremurilor. În povestire, profesorul are prilejul să inoveze fata de el însuși fiindcă
trăirea faptelor îl face să fie mereu creator.
O bună educație religioasă trebuie să -i conducă astfel pe elevi încât aceștia să aibă
măcar câte o dată obsesia altui tărâm, ideea altei existente, care tronează peste noi și e
rațiunea noas tră ultimă de a exista.
Profesorul trebuie să aibă convingerea că educația religioasă care se face elevilor este
în numele lui Iisus Hristos și să țină mereu cont de faptul că scopul este să dobândească
educația desăvârșită. Îi va îndemna pe elevi sa lupte împotriva lenei în muncă, să se roage
pentru părinții și dascălii lor și să -i asculte.

47
Concursurile, conferințele religioase, vizionările de filme cu subiect religios,
întâlnirile cu marii duhovnici, expozițiile de icoane, lansările de carte religioasă, toate fac
parte din manifestările cultural -religioase. Toate aceste activități extrașcolare amintite,
desfășurate individual sau în grup, pun accent într -o mai mare măsura pe latura exterioară și
expresivă, urmărind formarea primelor impresii personale, de zvoltarea vieții afective a
elevilor.
Pentru atingerea finalităților educației religioase, contextualizarea metodelor
didactice la specificul demersului educativ reprezintă o importantă sarcină a profesorului,
deoarece nu trebuie uitat ca religia biblică n u încetează de a conține în ea însăși e o
pedagogie.

48
CAPITOLUL III Școală –familie – biserică

III. 1. Familia

În societățile noastre occidentale se pare că familia tinde să se limiteze tot mai mult la
micul grup fundamental pe care îl formează mama, tata și cei doi sau trei copii ai lor, trăind
sau, mai exact, locuind sub același acoperiș.
Familia este un grup de indivizi legați prin sânge, prin nume, prin scopuri comune,
prin iubire23.
Familia este forma social ă de bază realizată prin căsătorie care unește pe soți, și pe
descendenții acestora. Cuvântul familie este de origine latină, și provine din cuvântul famulus –
sclav de casă , mai demult familia fiind proprietatea bărbatului –pater fa milias.
Familia are funcții biologice adică de reproducere și sociale. Aceste funcții sunt: de
socializare, politică, economic, religioasă -care joacă un rol de socializarea familiei prin
transmiterea la generația viitoare a tradițiilor religioase și funcția juridică.
Familia e scopul de a trăi, este uniunea dintre un om și o femeie, este cea mai de preț
comoară din viață, a fost și este rezervorul uman al istoriei, a fost primul nucleu al civilizației,
ceea ce a însemnat stabilitate în timp și speranța pentru viitor. Familia este mediul în care
venim pe lume, ne dezvoltăm și la rândul nostru ne formăm ca o familie. Este un loc unde
găsim înțelegere, liniște și soluții la nenumăratele probleme ale vieții.
Cei mai importanți f actori pentru menținerea unită a unei familii sunt stima și iubirea
reciprocă, dorința partenerilor de a duce o viață comună, educarea copiilor, existența unei
locuințe comune, și a unor venituri satisfăcătoare. Armonia familială este produsul unei
relații bazate pe încredere respect și iubire între soț, soție, copii, părinți și bunici.
Familia reprezintă prima școală în care copilul învață, îl pregătește pe copil pentru
viață îl învață să -și disciplineze voința, dându -i simțul ierarhiei și al ordinii . Mediul familial
oferă siguranță, liniște, afecțiune, seninătate, care constituie o atmosferă prielnică pentru o
dezvoltare normală și echilibrată. Copilul preia din familie primele impresii despre viață, el se
formează și se informează, se dezvoltă, se a firmă, se conturează concepția despre viaț ă și
conceptual de sine.
Deci, afirmăm că familia este un grup de indivizi, legați prin sânge, așa cum am arătat
mai sus. Nu întotdeauna. Legați prin nume. Nu întotdeauna. Legați prin iubire. Nu

23Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică , Ed. Aramis, București, 2004, p.11

49
întodeauna. Legați prin scopuri comune. Nu întotdeauna. Legați de oameni care locuiesc
împreună în aceeași casă. Nu întotdeauna.
Este atât de dificil de definit prin ce sunt legate familiile. De fapt cu toții suntem de
acord că nu există o defi niție generală a familiei încă să potrivească tuturor familiilor. Fiecare
familie este unică. Fiecare familie este atât de diferită. Nu există familie care să fie exact ca a
noastră24. (Adina Baran –Pescaru,2004)
Arnlaug Leira își face explicit punctul de vedere asupra familiei: ,,De obicei termenul
familie se referă la cel puțin două persoane fie adulți care împart același pat și aceeași masă –
conform unei expresii norvegiene -fie unul sau mai mulți adulți care -și asumă
responsabilitatea paternal ă pentru unul sau mai muli copii. Se poate referi de asemenea la
unul sau mai mulți copii adulți, care î mpart locuința cu părinții lor.”
,,Familia este definită ca orice combinație de două sau mai multe persoane, care
relaționează în timp pri n legături de acord reciproc, naștere și/sau adopție sau plasament și
care își asumă împreună responsabilități de tipul următor:
-susținerea fizică și grija față de membri grupului;
-adăugarea de noi membri prin procreare și adopție;
-socializarea copiilor;
-controlul social al copiilor;
-producere, consum și distribuire a bunurilor și serviciilor;
-hrană afect ivă-dragoste .”
Familia este celula de bază a societății, mediu prielnic pentru dezvoltarea personalității
copilului. Acesta are nev oie de o creștere armonioasă, în care iubirea părintească să aibă o
direcție educativă.
Primii ani din viața copilului, aceia dinainte de a păși în educația colectivă, sunt
esențiali în evoluția psiho -morală a acestuia. Un copil crescut de părin ți care se înțeleg, care
au în vedere viitorul acestuia și dezvolatarea lui este un copil al viitorului. Acesta va dezvolta
o personalitate mai puternică, lipsită de capricii și negativism. Pe de altă parte, un copil care
trăiește într -o familie lipsită de armonie, în care neînțelegerile și agresivitatea fizică sau
verbală fac parte din programul zilnic al acesteia, va dezvolta un comportament introvertit sau
va copia comportamentele pe care le -a văzut, acționând asemenea părinților în relațiile cu
ceilalți .

24 Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică , Ed. Aramis, București, 2004, pp.12 -13

50
Educația de acasă, de la vârsta cea mai fragedă până la educația primită în grădință sau
școală, reprezintă doza de energie în formarea pozitivă sau negativă a copilului. Acesta
absoarbe atitudinile comportamentale ale părinților, bunicilor sa u a altor personae cu care
intră în contact, dezvoltând o poziție care are la bază influența acestora. Formarea lui depinde
de ceea ce părinții îi oferă, atitudinea lui împrumută din atitudinile părinților și se completează
cu ale celorlalte persoane pe ca re le întâlnește sau fac parte din aria lui de dezvoltare.
Începând cu primele priviri întrebătoare și culminând cu limbajul verbal, copilul caută
să gestioneze diverse situații în funcție de experiența pe care o trăiește împreună cu părinții,
dar mai ales de feed -backul primit de la aceștia în situații similare. Atitudinea lui este una
controlată și se va forma așa, nereușind încă să discearnă între ceea ce este corect și incorect.
Dacă până acum am făcut aprecieri asupra laturii mora le a copilului, în continuare
vom vedea și latura intelectuală a acestuia, latură ce își are începutul în familie. Copilul
absoarbe informații din mediul în care trăiește și începe să dezvolte primele calități cognitive,
descoperindu -și sieși mediul în car e trăiește, dar și rolul pe care îl are într -o lume atât de mare.
El devine încetul cu încetul conștient de sine, de calitatea sa de persoană unică și irepetabilă,
care are drepturi și obligații în societatea care așteaptă să -l integr eze cât mai bine prin școală.
Primele povești citite de părinți, primele glume ale bunicilor sau istorisirea unor întâmplări
din copilăria lor, formează personalitatea copilului prin experierea unor trăiri fictive sau reale.
Contactul cu familia, mediu în care se simte ocrotit, reprezintă primul cui al scării pe care
trebuie să o urce pentru a ajunge la micile vise insuflate de bunici sau de părinți. Aceștia îi
transmit principalele noțiuni privind comportamentul în societate, bunele maniere atunci când
se află într -un grup, dar mai ales îi transmit primele informații care sunt fundamentale în
sedimentarea unor noțiuni ce ajută la formarea culturii generale.
În concluzie, rolul familiei în dezvoltarea personală a copilului până a trece la
educația organizată este edificator pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia. Un copil care se
bucură de atenția celor dragi se va dezvolta mult mai ușor decât un copil căruia nu i se acordă
sprijin, acesta dezvoltând un comportament educat încă de acasă, av ând norme de bază pentru
a putea așterne alte norme necesare pentru viață, ce pot fi dobândite în școală.

III. 2. Școala

Bazele educației se pun în familie, școal însă le consolidează.
Educaț ia morală și educația creștină s -a făcut în țara noastră, tară creștină de 2000 de ani
care ș i-a primit încreș tinarea de la primul Apostol al Mantuitorulu i și anume Sf. Apostol

51
Andrei, până în anii instaură rii regimului comunist ateist care a î ncercat să smu lgă din inimile
fragede și curate ale copiilor tainica legatură cu Dumnezeu, religia fiind înlăturată din
sistemul de învățământ de stat.
Azi, școala este instituția în care copilul învață, se dezvoltă din punct de vedere
intelectual și își de zvoltă și schimbă personalitatea .

III. 3. Biserica

Cuvântul Biserică, vine de la cuvântul ekklesia , din limba greacă, care înseamnă
adunare. În Biserică se adună toți cei care cred în Dumnezeu, cei care au încheiat legământ cu
El, Biserica este alcătuită din cei care au primit propovăduirea lui Pavel, adică din cei ce s -au
pocăit și au intrat în Noul Legământ cu Domnul Hristos. Toți membrii Bisericii stăruiesc în
învățătura apostolilor, stăruiesc în rugăciuni.
Biserica este, cum spune Sfântul Apos tol Pavel, „ Trupul lui Hristos ș i plinirea
Celui ce plinește toate în toți ” (Efes. 1, 23), având deci într -însă pe Hristos și pe Duhul Sfânt,
cu misiunea de a continua însăși lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19 20; Marcu 16, 15 –
16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtășind harul dumnezeiesc și
conducân d spre mântuire pe cei care îi aparțin.25
Biserica este un loc de închinare, în care vin credincioșii să fie alături de Hristos.
Biserica începe de la Întrupare, este întemeiată de Hristos pe Cruce, și prin învierea Sa prin
morți, înăltarea Sa. E a este alcătuită di oameni și îngeri, din pietre vii(I Petru 2, 5). Biserica
este viața de comuniune a oamenilor cu Dumnezeu, prin Hristos.

III. 4. Locul și rolul religiei în școală

Includerea religiei în trunchiul comun pentru învățământul obligatoriu a generat
numeroase dezbateri. În acest context, opiniile elevilor, cadrelor didactice și ale părinților cu
privire la statutul si rolul religiei în scoală sunt importante ca sursă de cunoaștere a intereselor
acestora. Însă, date f iind fundamentele istorice, sociologice, psihologice și pedagogice ale
curriculum -ului, opiniile actorilor educației în raport cu curriculumul școlar au valoare
limitată. Ele constituie un reper important (dar nu singurul) pentru cunoașterea așteptărilor ș i
a opiniilor elevilor, părinților și profesorilor, ca una dintre sursele de creștere a relevanței
educației.

25 http://www.mitropolia -ro.de/index.php/catehizare/806 -despre -biserica , accesat la data de 20.05.2018, ora
09,55

III. 5. Rugăciunea în sufletele copiilor în concepția Sfântului Simeon Noul
Teolog

III. 5.1. Rugăciunea particulară

Rugăciunea a ocupat un rol deosebit în viața duhovnicească a Sfântului Simeon Noul
Teolog. El s -a rugat mult, dar a și scris despre rugăciune, aceasta reprezentând experiența sa
personală.
Astfel, în opera Sf. Simeon Noul Teolog rugăciunea particulară ocupă un loc aparte
și în Cateh eza 26 intitulată „ Programul zilnic al monahului ”.26
Sf. Simeon Nou Teolog cere o pregătire trupească pentru ca rugăciunea făcută să fie
bine primită de Dumnezeu, acordând atenție poziției trupului, fără a -și moleși trupul.
Rugăciunea de cerere ocupă un loc important în viața Sf. Simeon Noul Teolog, fiind
conștient că numai având un îndrumător duhovnicesc iscusit, va putea ajunge la ținta vieții
creștine care este îndumnezeirea. Astfel, Simeon Evlaviosul i -a fost un adevărat părinte
duhovnicesc Sfântului Sim eon Noul Teolog. De aceea, Sf. Simeon Noul Teolog se roagă lui
Dumnezeu să -l păzească în dragostea Sa și să -l ferească de tot răul după trecerea la cele
veșnice a părintelui său duhovnicesc: „ Tu, Cel ce ai avut mâinile pironite, Tu, Cel ce ai avut
picioare le pironite pe Cruce și coasta Ta străpunsă de suliță, Preamilostive, îndură -Te și
smulge -mă din focul cel veșnic, învrednicește -mă ca în lumea aceasta să -Ți slujesc cu
adevărat și să mă aflu neosândit înaintea Ta, pentru ca să fiu primit înlăuntrul cămări i Tale
de nuntă și să mă împărtășesc de fericirea care este la Tine, Preabunule Stăpâne, în bucuria
negrăită întru toți vecii”.

III. 5. 2. Rugăciunea de pocăință

Sfântul Simeon vede lacrimile nu doar ca pe un rod al pocăinței, ci si ca pe un
element indispensabil al ei. Ele ușurează drumul spre contemplație și spre unirea cu Duhul
Sfânt. Prin cuvintele următoare, Sf. Simeon ne înfățișează lacrimile drept criteriu al pocăinței:
„Înainte de căință și lacrimi […] nu se afla în noi pocăința, nici adevărata remușcare, nici frica
de Dumnezeu în inimile noastre. […] Dacă el – sufletul – ar fi dobândit aceste simțăminte și ar
fi intrat aici, lacrimile cu adevărat ar fi curs imediat; fără ele inima noastră secătuită nu poat e

26 Pr. lect. Univ . dr.Călin Ioan Dușe -Viața duhovnicească după Sfântul Simeon Noul Teolog și integrarea lui în
spiritualitatea răsăriteană , E d. Logos, Oradea, p .133

53
niciodată să se înduioșeze, nici sufletul nostru să dobândească smerenia duhovnicească și nu
avem puterea de a deveni smeriți. Or, cel care n -are aceasta așezare nu se poate uni cu Duhul
Sfânt si, fiind unit cu El după curăție, el nu mai poate să se aște pte la cunoașterea și
contemplarea lui Dumnezeu, nici nu este vrednic să fie învățat virtuțile smereniei”27

III. 5.3. Rugăciunea dogmatică

Întreaga opera a Sf. Simeon Noul Teolog este o doxologie închinată Sfintei Treimi,
ea izvorând dintr -o puternică trăire interioară. De aceea, multe dintre rugăciunile sale au
caracter dogmatic, fiind influențate de Sfânta Liturghie. Ele sunt adresate fiecă rei persoane a
Sfintei Treimi, dar sunt întotdeauna într -un context treimic.
De pildă, către Tatăl: „Când suntem ridicați către Dumnezeu Tatăl, sub lucrarea
Duhului care ne înalță cu El prin Cuvântul, și întindem către El mâinile și privirile noastre,
zicem: «Tatăl nostru Carele ești în Ceruri» ”.
Către Fiul: Când ne apropiem de Fiul cel Unul al Părintelui spre a -I aduce
rugăciunile noastre în Duhul care dă înțelegere, noi spunem: „Fiule Unule Născut, Cuvinte
împreună -veșnic al lui Dumnezeu Păritnele, Unul din Cel Unul, Dumnezeu din Dumnezeu,
fără de început din Cel ce este fără de început, veșnic din Cel veșnic, fără de sfârșit din Cel
fără de sfârșit, Lumină din Lumină, Viață din Viață, neapropiat din Cel neapropiat, necuprins
din Cel necuprins, negrăit di n Cel negrăit, neclintit din Cel neclintit, necuprins din Cel de
necuprins, iartă -ne noua greșalele noastre”.
În cadrul spiritualității răsăritene, rugăciunea minții ocupă un rol prmordial, fiind o
culme permanentă către care năzuiesc toți aceia care dores c să ajungă la perfecțiune.
Sfântul Simeon Noul Teolog a fost un mare rugător, împlinind în mod cu totul aparte
porunca Sfântului Apostol Pavel din Epistola I către Tesalonieni (5, 17): „ Rugați -vă
neîncetat ”. Mult timp s -a crezut că autorul metodei isihast e ar fi Sf. Simeon Noul Teolog și
apariția acestei metode ar putea fi datate în jurul anului 1000, însă cei care au studiat această
metodă au ajuns la concluzia ca aceasta datează din secolul al XIV -lea.
Conținutul acestei metode este următorul: „ Metoda” arată că, pentru a ne putea înălța
către lumina spirituală, avem nevoie de asceză și rugăciune, acestea completându -se cu
sufletul, neputând exista rugăciune fără asceză și nici asceză fără rugăciune..

27 Ibidem, p.139

54
„Metoda ” expune trei tipuri de rugăciune, arătând în același timp și pericolele care
pot interveni în timpul rugăciunii, atrăgându -se atenția că primele două feluri de rugăciune
sunt amăgitoare, ducând la rătăcire, și numai al treilea fel devine folositor.28
1. Primul fel de rugăciune se referă la poziția ado ptată (ridicarea mâinilor și a ochilor
către cer), după care mizează pe puterea de imaginație a celui ce se roagă. Acest mod de
rugăciune este foarte periculos, deoarece ar putea duce la mândrie, nebunie și chiar la
sinucidere.
2. Al doilea fel de rugăciun e este superior primului, subliniind o concentrare atentă
asupra cuvintelor rugăciunii și cerând o luptă continuă împotriva gândurilor care invadează
sufletul. Primejdia pe care o reprezintă acest tip de rugăciune este slava deșartă care îl
conduce pe cel ce se roagă la disprețul față de alții.
3. Al treilea tip de rugăciune subliniază ascultarea ca un lucru cu totul deosebit,
ascultare care, împreună cu un spiritual experimentat, îl va conduce pe cel ce se roagă la
liniștea rugăciunii. Rolul părintelui spiritual (al duhovnicului) pentru câștigarea libertății față
de păcat este hotărâtoare. La adevărata rugăciune nu se poate ajunge prin folosirea unor
metode fizice, ci numai prin ascultarea necondiționată și cu o conștiință curată față de
Dumnezeu, de oam eni, dar și față de părintele duhovnicesc.

III. 5. 4. Credința

Credința, într -un Dumnezeu personal, reprezintă un fundament al mântuirii și
îndumnezeirii noastre, fiind un imbold puternic pornit din adâncul sufletului în urma harului
pe care l -am primit la Sfântul Botez de unde izvorăsc toate virtuțile. „ Credința este puterea
care ne facem să murim pentru Hristos de dragul poruncii Lui și să credem că moartea
aceasta este pricina vieții. Ea ne face să socotim sărăcia ca bogăție, neînsemnă tatea și
umilirea ca slavă și cinste adevărată, iar când nu avem nimic să credem că stăpânim toate ”
(II Cor. 8, 10). Fiecare jertfă pe care o aducem lui Dumnezeu trebuie să fie însoțită de o
puternică credință în Mântuitorul Hristos.
Sfântul Simeon Noul Te olog subliniază că din credința de obște, adică din credința
Bisericii își are originea și puterea credința personală, precum și lucrarea ei mântuitoare,
fiecare creștin având datoria de a cunoaște această credință a Bisericii, de a o trăi în propria sa
viață și de a da mărturie despre ea în relațiile cu Biserica, cu semenii și cu lumea.

28 Ibidem, p.141

55
III. 5. 5. Iubirea

După Sfântul Simeon Noul Teolog, iubirea este Mântuitorul Iisus Hristos. Îl iubim pe
Iisus Hristos cu iubirea care ne este insuflată de El Însuși. În urcușul nostru pe calea
restaurării chipului divin în noi înșine suntem sprijiniți de virtuți și de împărăteasa virtuților
care este iubirea.
Iubirea a fost aceea care L -a făcut pe Mântuitorul Iisus Hristos să vină în lume, să
rabde toate chi nurile pentru ca omul să fie eliberat din legăturile iadului și să -l ridice de pe
pământ la cer. Totodată, iubirea I -a inspirat pe Prooroci și i -a călăuzit pe Sfinții Apostoli în
drumurile lor; a dat putere martirilor de a -L mărturisi pe Hristos, i -a lumin at și desăvârșit pe
Sfinții Părinți.

III. 5. 6. Sfânta Taină a Spovedaniei

Se spune Sfânta Taină a Spo vedaniei, deoarece între preot, credincios și Dumnezeu
se produce o minune, o mare lucrare tainică. Credinciosul se descarcă de păcate cu toată
căința în faț a preotului și lui Dumnezeu, fiind prezent în schip nevăzut, îl iartă și îl dezleagă
prin mâinile preotului. Penitentul sau credinciosul se descarcă de păcate cu toată căința în fața
preotului și Dumnezeu, fiind prezent în chip nevăzut, îl iartă și îl dezleagă prin mâinile
preotului.
După ce penitentul și -a spus tot ceea ce avea pe suflet, preotul îi pune mâinile pe cap
zicându -i: ,, Domnul și Dumnezeul nostru Iisus, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de
oameni, să te ierte pe tine, f iule, și să -ți lase ție toate păcatele. Iar eu, nevrednicul preot și
duhovnic, cu puterea ce -mi este dată, te iert, și te dezleg de toate păcatele tale, în numele
Tatălui și al Fiului și al Spiritului Sfânt. Amin”.29
În timpul rostirii acestor formule preotul, având mâinile pe capul penitentului,
produce împărtășire harului divin, un transfer de energie a Duhului Sfânt. În cazul
Spovedaniei, cel ce primește mărturisirea este mântuitorul Iisus, iar preotul e un martor.
Preotul, în virtutea harului duhovn iciei, împărtășește harul iertării păcatului prin
dezlegarea ce o face penitentului.

29Protos Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înțelesul tuturor , Mănăstirea Lainici, Gorj, 1998,
p.18

56
Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos, fiind de față la Taina Sfintei Spovedanii, datorită
sincerității, căinței și zdrobirii de inimă pentru tot răul ce l -a făcut, prin mâini le preotului
slujitor, îl iartă pe cel ce stă în genunchi cu căință.
Deci, cu alte cuvinte, la Taina Sfintei Spovedanii se produc următoarele. Penitentul
se descarcă de tot răul acumulat în timp, cu toată căința, preotul îl iartă și îl dezleagă prin
punere a mâinilor, iar harul Duhului Sfânt, în acel timp vine și se revarsă peste acel credincios.
De aceea se și simte totdeauna o mare ușurare și mângâiere după Spovedanie.
Pocăința, ca Taină, este punctul culmi nant în care duhovnicul se întâlnește cu
ucenicul său și prin care el are posibilitatea – și datoria – să pătrundă în cele mai tainice
unghere ale sufletului omenesc;prin aceas tă Taină el trebuie să -l povățuiască și să -l ajute pe
om să se descopere până la capăt, să se deschidă pe sine înaintea lui Dumn ezeu și înaintea lui
însuși, fără să tăinuiască ceva, spre a -și înfrânge orice răutate, fățăr nicie ori dorință rușinoasă
față de anumite lucruri, de a le tăinui. Toate acestea presupun o încredere maximă, preotul
îndrumă sufletul celui ce se pocăiește. C redinciosul procedează precum un bolnav care merge
la medic. Duhovnicul se arată și terapeut, și chirurg, și psihiatru, și – desigur, înainte de toate
– tămăduitor duhovnicesc. Cel ce se căiește de păcatele sale merge și îi încredin țează sufletul
său.30
Rădăcinile păcătoase, după cum ne învață Sfinții Părinți, sunt patimi le. Să enumerăm
câteva patimi ca exemplu: î mbuibarea pântecelui, desfrânarea, iubirea de bani, mânia,
întristarea, grija de mul te, slava deșartă, mândria . Putem să denu mim aceste patim i și în alt
mod. Putem să vorbim încă și despre voluptate, despre invidie, despre iritare, despre iubirea
de cinste – însă, în linii generale, acestea sunt diferi te chipuri ale patimilor ori patimi înrudite,
care pot să fie desemnate cu felurite nume. Înv ățătura despre viața duhovniceas că a omului nu
este cuprinsă nicăieri cu o așa de binecuvântată plinătate, într -atât de minunat, ca la Sfinții
Părinți ai Răsăritu lui.
Ce este patima? Patima este o manifes tare de natură spirituală căreia nu i se poate d a
până la capăt o explicație rațională. Sta rea duhovnicească este mai înaltă decât cea
sufletească, însă de cele mai multe ori nu poate fi cuprinsă de rațiune și, de aceea, în cazul
acesteia nu este cu putință ca totul să fie explicat și să fie înțeles de către mintea omenească.
Totuși ar fi cu putință să se în țeleagă cu inima când există o anume experiență duhovnicească.
Lăsând la o parte învățătura Sfinților Părinți, putem să spunem că toate patimi le
acționează în inima omului într -un mod tainic, în locul acțiunii spirituale firești a sufletului.

30http:/ /www.crestinortodox.ro/credinta/taina -spovedaniei -143692.html , 23.04.2017, accesat la data de
22.04.2018

57
Un exemplu tipic de patimă este alcoo lismul . Se spune că: Vinul veselește inima
omului. Vinul este o băutură minunată, aleasă de Hristos pentru cea mai înaltă Taină a
Bisericii – Euharistia. E o băutură cura tă, care se întrebuințează la Liturghie, prefăcându -se în
Sângele lui Hristos.
Însă obișnuința întrebuințării vinului poate să se prefacă în alcoolism, patima poate
să devină o boală nefirească și chiar împotriva firii. Atunci omul începe să îl folosească într-
un alt mod. El deja nu -l mai alege după calitate, ci importanța este tăria. Important este
alcoolul. În cele din urmă îi este indiferent ce are înaintea lui; este pre gătit să bea orice doar
ca să se amețească, ca să se îmbete, spre a simți întru sin e lucra rea alcoolului. Desigur, nu se
simte aceas ta atunci când oamenii beau, când merg în vizită și li se pune înainte un pahar cu
vin. Dar, când lucrurile capătă o altă turnură, un astfel de om pentru băutură își pierde totul:
soția, copiii, poziția so cială, toți banii săi.
Asemenea schimbare a vieții nor male a firii trupului va conduce, mai devre me sau
mai târziu, la boală apoi la moarte.
Cateheza a V -a este opera Sf. Simeon închinată în cea mai mare parte pocăinței sub
multiplele ei forme de viață creștină, atât a mirenilor, cât și a monahilor.
„Spovedania, deci, nu este nimic decât o mărturisire a păcatelor , apoi o recunoaștere
a greșelilor și a propriei nebunii, adică o osândire a sărăciei sale ” (Cat. 30, 139 -140).
Pentru a ne mărturisi păcatele, avem nevoie de un doctor sufletesc, care să ne
călăuzească în viața spirituală și acesta este părintele duhovnicesc. El are trei calități: doctor,
sfetnic și mijlocitor. Părintele duhovnicesc nu este niciodată un judecător care osândește și
pedepsește, ia r canonul pe care îl dă are rol terapeutic.
Sfântul Simeon Noul Teolog ne arată care sunt roadele pocăinței: pacea sufletească,
nepătimirea, vederea luminii dumnezeiești negrăite; „ cu alte cuvinte, ea este cărarea spre
Împărăția cerurilor ” (Imn, 20, 15 -31; 55-63; Cat. 4, 401 -410).
Fiind calea care duce la teologie, înțeleasă ca o contemplație a lui Dumnezeu, atinsă
pe treptele cele mai înalte ale curăției și nepătimirii, Sf. Simeon recomandă pocăința foarte
deasă, mai ales monahilor. El o numește „ un al doi lea botez ”, dar fără a o confunda cu Taina
Sfântului Botez.
Un aspect important în Taina Pocăinței îl reprezintă lacrimile, ca element
indispensabil al pocăinței adevărate. În acest sens, Sf. Simeon Noul Teolog comentează: „ Nu
poți fi în comuniune cu Dumne zeu fără lacrimi de pocăință ” (Cat. 4, 5 -45).
În opera sa, Sf. Simeon Noul Teolog subliniază că pocăința adevărată șterge păcatele
săvârșite și prin ea se pot obține mai multe daruri duhovnicești, dintre care cel mai mare îl

58
reprezintă Împărăția cerurilor. Sfântul Apostol Pavel spune ,,că plata păcatului este
moartea”(Rom.6,23), îndepărtarea de mila divină va duce la moarte, iar Sf.Simeon Noul
Teolog se roagă la Dumnezeu pentru a -i acorda iertare.31 Tol el afirmă că pocăința e ca un al
doilea botez, are loc o naștere spirituală a omului, pocăința apare ca un început al vieții
creștine. Sunt bune lacrimile de pocăință deoarece ele purifică sufletul omului, ele ne înalță la
Dumnezeu.32

III. 5.7. Smerenia

Fiind opusul mândriei, smerenia după Sf. Simeon Noul Teolog este în strânsă
legătură cu rugăciunea de pocăință și lacrimile: „ …cu cât se socotește cineva pe sine din suflet
mai păcătos decât toți oamenii, cu atât crește, împreună cu smerenia și nădejdea care
înflorește în inima lui, încredințându -l că prin ea se va mântui ” (Sf. Simeon Noul Teolog,
Cele 225 de capete teologice și practice , vol. VI, p. 42). Sfântul Simeon Noul Teolog numește
smerenia „ umilința inimii ”, care ar trebui deosebită de modestie, smerenia având un sens mult
mai larg decât aceasta, sugerând apropierea harului divin de sufletul fiecărui credincios,
implicând o înțelegere a infinității dumnezeiești, ceea ce constituie o treaptă mai avansată a
urcușului duhovnicesc. Smerenia readuce firea umană în adevăratele ei cadre, făcând -o să
devină transparentă pentru Harul divin, aducând în același timp împreună cu ea și adevărata
„cunoaștere de sine ” și, implicit, „ cunoașterea lui Dumnezeu ”.33
Smerenia formează o nouă conștiință în sufletul fiecărui creștin. Ea „ ucide patimile și
pricinuiește nepătimirea ”. „Cel ce se smerește se va înălța ” – adică cel ce nu consideră o
înjosire să ia aminte la cuvintele lui Dumnezeu și ale semenilor săi și nu îi este frică să asculte
de glasul semenului său, crește nemăsurat de mult din punctul de vedere al puterilor sale
sufletești.

31Pr. lect. univ dr.Călin Ioan Dușe -Viața duhovnicească după Sfântul Simeon Noul T eolog și integrarea lui în
spiritualitatea răsăriteană, Ed. Logos, Oradea, 1994, pag 139
32 Ibidem , pp. 202 -203
33 Ibidem, p.163

59
III. 6. Colaborarea școală –familie – biseric ă

Una din problemele cele mai importante ale societății noastre este educarea tinerei
generații, educație care trebuie să se spijine și să aibă ca temei principiile moralei creștine.
Nici un copil nu ar trebui crescut fără lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Oricât de
aleasă ar fi ea, educația nu e completă fără teama de Dumnezeu.Școlile și manualele ne pot
pregăti pentru viața aceasta, dar numai Biserica și învățătura Bi sericii ne pot pregăti pentru
veșnicie. Cuvântul lui Dumnezeu este ca un pașaport pentru eternitate pentru fiecare dintre
noi.
Familia, Școala și Biserica sunt cele ma i importante în educarea copilului. Copiii iau
exemple bune sau rele în primul rând de la părinții lor, apoi de la educatorii lor.
Este regretabil și dureros că mass -media, care ar trebui să mijlocească o educație
sănătoasă, prezintă de foarte multe ori lucruri mai mult decât nocive pentru elevi. Astfel, pe
cât de dăunător a fost pentru multe generații de tineri cuvântul necredinței în ultimii 50 de ani,
tot atât de primejdios este valul ispitelor adus de libertatea și democrația greșit înțelese de
după 1989.
,,Mijloacele de comunicare socială sunt instrumente importante de educație în
numeroas e contexte, de la școală la locul de muncă, și în diferite faze de viață: copiii de
vârstă preșcolară, care sunt inițiați în lectură și în matematică, tinerii care primesc o
formație vocațională ori diplome, bătrânii care caută să înțeleagă lucruri noi în ultimii ani de
viață; aceștia și mulți alții au acces la o nouă și bogată colecție de resurse educative prin
intermediul acestor mijloace.
Mijloacele de comunicare socială sunt instrumente de instrucție în multe școli.
Depășind pereții aulelor, instrument ele de comunicare, inclusiv internetul, trec peste
barierele distanțelor și ale izolării, oferind ocazii de învățătură celor care trăiesc în zone
îndepărtate, călugărilor și călugărițelor de clauzură, celor imobilizați la domiciliu,
deținuților și multor a ltor persoane” .34
După perioada de întuneric spiritual, când se căuta scoaterea lui Dumnezeu din
sufletele oamenilor, am început reîncreștinarea. Am fost educați în școală, fără de Dumnezeu,
aici include și generația mea, am avut o educație stearpă, știrbită de învățătura D omnului, și
mă gândesc la cei care nu aveau nici în familie cunoștințe religioase, sau nu aveau voie

34https://www.magisteriu.ro/categorie/dicastere -vaticane/cons -pontif -pt-comunicatiile -sociale/ ,aceesat la
1201402018, ora 22.10

60
părinții nici să pomenească ceva despre cultul religios în familie, deoarece le era interzis de
către securiștii vremii -așa cum a fost cazul meu.
Nu-i greu să ne gândim ce luptă teribilă se dădea în mintea unui copil, respectiv și în
mintea mea, între necredința insuflată de unealta ateismului și credința curată insuflată pe
ascuns de bunici: nu știam distinge adevărul de minciună, răutatea de bunătate, iubi rea de ură,
urâtul de frumos. De câte ori mergeam la Biserică, profesorii aflau și eram aspru pedepsiți…
Am meditat mult la ceea ce am trăit atunci, la ce am simțit atunci , așteptând mereu
răspuns la întrebarea ,, Eu când pot merge la Biserică ?” Am rămas marcată până azi de ceea
ce a fost atunci, iar acum încerc să -mi motivez dorința de a scrie această lucrare despre o
familie creștină, despre o școală în care se predă religie, despre o Biserică care are mereu
porțile deschise pentru copiii de azi.
Educați a religioasă trebuie să înceapă din copilărie, dintr -o ,,familie creștină, ea fiind
o comunitate de credință, de speranță și de iubire” .12
În sânul familiei copilul învață respectul față de părinți, recunoștință față de cei care
i-au adus pe lume, și le -au îngăduit să crească, ,, în statură, în înțelepciune și în har.”13
,,Păzește, fiule, povața tatălui tău și nu disprețui îndemnul mamei tale… Ele te vor
călăuzi când vei vrea să mergi ; în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei deștepta vor
grăi cu ti ne…” (Prov. 13.1)14. Acestea ar trebui să fie cuvintele magice, tainice care să
vegheze asupra micilor copii…
Rodnicia iubirii conjugale nu se reduce numai la procrearea copiilor, așa cum mulți
vor a crede, ci trebuie să se extindă și la educația lor moral ă, dar și la formarea spirituală.15
Educația trebuie să înceapă timpuriu, părinții trebuie să -i învețe de mici să se roage, să -și
descopere vocația de fii ai lui Dumnezeu.16 În timpul copilăriei respectul și afecțiunea
părinților se transpun în grija și at enția pe care o consacră creșterii copiilor.17 Părinții vor
alege cele mai bune școli pentru copiii lor, să îi ajute într -o bună gândire, mai ales când
aceștia își vor alege o meserie sau când își vor întemeia o familie.

12Catehismul Bisericii Catolice , Partea I, Arhiepiscopia Romano -Catolică de București, 1993, pag.463, Familia
creștină
13Catehism ul Bisericii Catolice , Partea I, Arhiepiscopia Romano -Catolică de București, 1993, p.465, Îndatoririle
copiilor 2215
14Catehismul Bisericii Catolice , Partea I, Arhiepiscopia Romano -Catolică de București, 1993, p.465, Îndatoririle
copiilor 2216
15Catehismul Bisericii Catolice , Partea I, Arhiepiscopia Romano -Catolică de București, 1993, p.465, Îndatoririle
părinților, 2221
16Catehismul Bisericii Catolice , Partea I, Arhiepiscopia Romano Catolică de București, 1993, p.465, Îndatoririle
părinților, 2226
17Catehismul Bisericii Catolice, Partea I, Arhiepiscopia Romano -Catolică de București, 1993, p.465, Îndatoririle
părinților, 2228

61
În scrierile Sf. Vasile cel Mare și Grigore din Nazianz se regăsesc exemple despre:
„calitatea de ființă socială a omului, problemele familiei, raportul dintre soți, obligațiile
părinților față de copii, dar și ale copiilor față de părinți .”18 Ei vorbesc despre armonia din
familie, despre a devărata căsătorie, despre importanța ei, unitatea dintre soț și soție, familia să
tindă la o viață cumpătată. La temelia căsătoriei trebuie să stea iubirea dintre cei doi soți:
„bărbații trebuie să -ți iubească soțiile lor cu iubirea cu care Hristos a iubi t Biserica, pentru
care El însuși s -a dat, ca să o sfințească .”19
Familia e ca o Biserică, aici se face prima educație religioasă, aici se vor rosti
primele rugăciuni, aici vor apare primele icoane pe pereți. Părinții vor continua apoi formarea
copiilor în spirit religios prin Biserică, dar și prin mănăstiri.
S-a întâmplat după 1989, pe un fond mai vechi de experiență și reflecție din perioada
interbelică. A fost meritul clerului nostru , dar și al unor pedagogi, că s -au pus din nou bazele
acest ei educații întrucât nu se putea lăsa acest lucru la latitudi nea unei decizii venite de sus,
de la Ministerul Educației. Primii care au predat religia în școli au fost preoții , oarecum
nepregătiți din punct de vedere pedagogic și metodic. Atunci această disciplină nu putea fi
încredințată profesorilor de filosofie sau istorie lipsiți de o oarecare pregătire teologică, iar
între timp în facultăți se vor pregăti specialiști : viitorii profesori de religie ortodoxă, greco –
catolică. Se vorbea în pedagogie de o educație morală, intelectuală, estetică, dar lipsea o
componentă…cea religioasă. Nu existau însă manuale, programe, deci nu se știa ceea ce
trebuia să învețe copiii. A fost un mare efort din partea pedagogilor și a teologilor pentru a
face din educația r eligioasă o disciplină, cu un conținut adecvat transpus într -o formulă
didactică incitantă.
Deci școala devine astfel, încet, „un cadru de alimentare spirituală, de formare nu
numai intelectuală, ci și formare de atitudini și credințe ”.21
Cunoașterea tra nsmisă nu are nici o valoare dacă nu este auroleată, de conștiința
întrebuințării sale. Or asta presupune poziționare, deschiderea unor perspective mai înalte.
Rămânând la limitele cognitivului, nu facem nimic… perspectiva religioasă o astfel de uzanță

18 Călin Ioan Dușe, Importanța familiei în scrierile Sfinților V asile cel Mare și Grigore din Nazianz, din volumul
Teologie și s piritualitate în operele Sfinților V asile cel Mare și Grigore din Nazianz , Galaxia Gutenberg,Oradea,
2013, p.123
19Regula morală LXXIII(PG.XXXI,849)
21C.Cucoș, Educație -iubire, edificare, desăvârșire , Ed. Polirom, Iași, 2008 , p.34
22Miron Ionescu, V . Chiș, „ Pedagogie -suporturi pentru formarea profesorilor ”, Ed. Presa Univ. Clujană, 2001 ,
pp44 -77

62
a cunoașterii, care să facă bine și omului, și conștiinței sale. Crezând în bine, adevăr și
frumos, aceste valori au șansa să se așterne în fașa noastră. Conștiința religioasă construiește
nu numai un individ mai responsabil, ci și o lume mai dreaptă și mai f rumoasă. Oare nu de
asta avem nevoie și noi și viitorii oameni, copiii de azi? Oare nu prin spirit ne înălțăm ? Oare
nu și prin religie ne educăm ?
Se știe că vârsta copilăriei este cea mai permisivă și ușor de modelat din toate punctele
de vedere psihogenetice. De pildă, potrivit pedagogului italian, Maria Montessori, ființa
umană se caracterizează printr -un impuls organic spre dezvoltare și autoformare. Acest
impuls se manifestă ca după un plan divin. În copil se structurează adultul de mâi ne, procesul
depinzând de calitatea materialului pe care -l întâlnește pe parcurs. Copilul e ca un burete care
absoarbe tot ceea ce e în jur, În mod concret Maria Montessori a creat o ambianță care să
favorizeze expansiunea sentimentului religios, a creat o „BISERICĂ A COPIILOR ”.
Atât mobilierul, cât și obiectele de cult, au fost proporționate în funcție de
posibilitățile fizice și mentale ale copiilor. Ei puteau să -și aranjeze singuri scaunele pentru a
îngenunchea, să ude florile din geam, să aprindă lumânări. Aici oficia un preo t. Exercițiile de
păstrare a liniștii deveneau un fel de reculegere interioară în semiîntunericul din casa
Domnului. Deci sala de curs, devenea pentru un moment, o capelă de rugăciuni. Deci e nevoie
doar de un mic colț, în care micul copil, să se poată ret rage și la școală, pentru a se ruga.
Prin această educație religioasă, ne desăvârșim ca persoane, valorile religioase ne
propun un drum , ne deschid o cale a înălțării și a mersului înainte.
Dar avem nevoie de acel cadru didactic, de acel pedagog, care e chemat să fie un
exemplu viu pentru elevul său, ,,un pedagog care nu arde ca o lumină în Biserică, acela… nu
e pedagog. ”22 Trebuie să te cobori la nivelul celor pe care îi înveți, pentru a putea intra în
mintea și în sufletele lor. Educația se face cu ușur ință atunci când domină atmosfera
religioasă. Cu ajutorul religiei se poate face, cea mai bună educație, deoarece ,, Religia e
însăși educatoarea speciei umane. De aceea un copil cu sensibilitate religioasă nestrictă de
influențe rele, e cea mai bună pastă educativă . “23
Pe lângă educația intelectuală, educația religioasă, are contribuția ei, ea face să se
ridice omul religios. Într -o școală fără religie, se va face o educație întunecată, – va deveni o
școală în care nu va intra soarele Evangheliei. Educați a religioasă încearcă să modeleze
copilul de mic după modelul cel desăvârșit al pedagogului divin, Domnul Iisus.
Copiii vor învăța despre principalele calități ale unui bun creștin, vor recunoaște

23 V .Molan, A. Fierăscu, A.Lapoviță, Abecedar , Ed. Petrion, Buc.2001, p.106

63
faptele sfinților, să -și formeze deprinderile de a se ruga, să știe care sunt datoriile unui creștin
față de Dumnezeu, să înțeleagă că prin practicarea virtuților se ajunge la mântuire, să
conștientizeze faptul că păcatul reprezintă încălcarea voii lui Dumnezeu.
Necesitatea educației religioase este condiționată d e necesitatea Religiei în viața
omului. Natura umană năzuiește după fericire si desăvârșire și numai Religia poate răspunde
la ultimele întrebări ale existenței umane. Tânărul care venise la Iisus pentru a -L întreba ce să
facă pentru a moșteni viața de vec i, El nu i -a ținut teorii filosofice, nici științifice, ci a
spus: ,,Urmează -Mi”. Apostolilor le -a spus să meargă și să învețe toate neamurile -acest
îndemn fiind valabil până la sfârșitul veacurilor. Însuși Mântuitorul a fost Învățător, El a arătat
scopul primordial al existenței omului în lume :desăvârșirea creștină. În clipa în care se ajunge
la credința în Dumnezeu, omul renaște la o viață nouă, care poartă pecetea sfințeniei.
Educația religioasă are rol moral, cultural, social. Ea e posibilă deoarece D umnezeu
a creat pe om după chipul său, și i -a dat porunca desăvârșirii. Educatorul are datoria să
cioplească în sufletul elevilor săi acel minunat chip pe care Dumnezeu L -a gândit pentru
fiecare dintre ei.
Limba omenească e prea săracă în cuvinte pentru a putea să explicăm ceea ce se află
într-un suflet curat de copil. După ce iese din apa Sfântă a Botezului, copilul reprezintă ființa
scumpă, universul nemaireprezentând nimic. Templul lui Dumnezeu e un copil înainte de
orice, botezat în Biserica Duhului Sfâ nt, în care Dumnezeu a coborât ca o picătură de rouă, în
care Mântuitorul Ceresc locuiește, cu toate darurile Lui.
Școala urmărește ca acest copil cu suflet curat să prindă iubire față de Dumnezeu,
atât prin ceea ce învață în cadrul orelor de religie, cât și în celelalte activități realizate de
învățător, profesor de religie, preot – serbări școlare cu ocazia diferitelor sărbători religioase,
vizite la Biserică, cercuri de pictură -chipuri de icoane pe sticlă, lectura religioasă – povești din
viața sfinților.

Capitolul IV – METODOLOGIA CERCETĂRII

IV. 1. Considerații preliminare. Formularea temei de cercetare, metodologia
de cercetare, locul, perioada și eșantionul folosit

Metodologia cercetării a fost elaborată luând în calcul natura obiectului cercetării,
scopul și obiectivele sale, precum și dificultățile de investigare a unei teme ,,sensibile”
(interpretarea scopurilor cercetării în mod diferit sau subiectiv de către dif eritele categorii de
participanți). De asemenea, opțiunile metodologice au ținut cont și de resursele disponibile,
umane și materiale.
Obiectul cercetării l-a constituit educația religioasă și potențialul său de a contribui
la formarea morală a elevilor. Cercetarea a încercat să surprindă și opiniile subiecților
investigați despre religie, rolul și importanța principalilor agenți implicați în educația
religioasă (familie, biserică, școală), locul și rolul religiei în școală.
Scopul cercetării l-a reprezentat descrierea și analiza modalităților de realizare a
educației moral -religioase de către cei trei agenți principali (familia, școala și biserica) și
realizarea unui inventar de sugestii privind ameliorarea sa, dar și identificarea bagajului d e
cunoștințe al elevilor.
Obiectivele cercetării au vizat:
1. Delimitarea cadrului conceptual: trăsături definitorii ale educației moral -religioase,
relația „ moral” -„religios ”, finalități ale educației moral -religioase în școală;
2. Identificarea „ stării de fapt ” a educației moral -religioase în România;
3. Modele de bune practice, ora de religie, elevul și ora de religie;
4. Realizarea unui inventar de propuneri ale actorilor sociali interesați, privind
îmbunătățirea educației moral -religioase;
4. Verifi carea cunoștințelor elevilor în cadrul orei de religie.
Populația țintă investigată a cuprins elevi de clase primare, cls a III -a, cu vârste
între 10 -11 ani. Pentru informații complementare, au fost cuprinși în anchetă profesori de
religie, profesori diri ginți, părinți și reprezentanți ai cultelor, cu responsabilități în domeniul
educației.

Metodele de culegere a datelor au fost:
1) analiza de documente relevante (documente legislative, de politică și planificare
a educației, studii și cercetări în d omeniu);
2) studiul de caz – utilizat pentru a releva situația din alte state europene;
3) ancheta pe bază de chestionar (câte un chestionar pentru fiecare categorie de
subiecți și anume copii și părinți) și interviu adresat reprezentanților cultelor, care au
responsabilități în domeniul educației.
4) teste inițiale și finale -teste atribuite elevilor
Locul și perioada în care s -a desfășurat cercetarea:
Cercetarea s -a desfășurat la Școala Gimnazială nr.2, Cărăsău, Jud . Bihor, cu cls. a
III-a, acești copii formând grupa experimentală, și Școala Gimnazială nr.1, Cociuba Mare,
Jud.Bihor, tot copii de clasa a III -a, ei formând grupa de control, în anul școlar 2017 -2018.
Eșantionul elevilor – Conform scopului cercetării, pop ulația țintă vizată o reprezintă populația
de vârsta 10 -11 ani. Cu toate că în analiza caracteristicilor generale a fost cuprinsă întreaga
populație investigată (obținând o imagine generală a populației sub aspectul atitudinii față de
religie), pentru res pectarea obiectivului cercetării în eșantionul de elevi au fost reținuți numai
subiecții reprezentând populația țintă, în număr de 20, 10 la grupa experimentală și 10 elevi la
grupa de control.

Tabel 1 . Structura e șantionului format din copii școlari

Vârsta Nr. subiecților Totalul Ponderea

Fete Băieți Fete Băieți
10 ani 2 – 3 2 – 3 10 50%
11 ani 2 – 3 2 – 3 10 50%

IV. 2. Organizarea experimentului

S-a realizat în două etape și anume am aplicat la cele două grupe un test inițial de
cunostințe în lune octombrie a anului școlar 2017 -2018, și un test final la finele anului școlar
în luna mai. Am dorit să aflu dacă în urma activităților la clasă, în urma or elor de religie, în
urma activităților extrașcolare, copiii au un bagaj adecvat de cunoștințe religioase, și am
aplicat un chestionar și părinților pentru a vedea dacă sunt implicați în colaborarea dintre
școală, familie, Biserică.

IV. 3. Scopul experimentului

IV. 4. Obiectivele cercet ării

1. Delimitarea cadrului conceptual: trăsături definitorii ale educației moral -religioase,
relația „ moral” -„religios ”, finalități ale educației moral -religioase în școală;
2. Id entificarea „ stării de fapt ” a cunoștințelor moral -religioase din manualele
școalre;
3. Modele de bune practice, ore atractive, metode noi inovatoare folosite la clasă, ora
de religie, elevul și ora de religie , profesorul de religie. ;
4. Realizarea unui inventar de propuneri ale actori lor sociali interesați, privind
îmbunătățirea educației moral -religioase;
4. Verificarea cunoștințelor ele vilor în cadrul orei de religie, prin aplicarea de teste
de cunoștințe pentru a sesiza progresul la oră.

IV.5. Ipoteza cercetării
Ipoteza cercetării : Cu cât vom folosi mai mult metode inovatoare, active și cu cât
relația dintre școală, părin ți și Biserică va fi mai strânsă , rezultatele elevilor vor fi în
progres.

Capitolul V – REZULTATELE CERCETĂRII

V. 1 Analiza și interpretarea datelor

Pentru elaborarea cercetării am folosit testul inițial și final, la începutul și la finele
anului școlar.
Ȋn luna septembrie s-a aplicat primul test inițial ( test nr. 1, de la ANEXA nr. 1 .).
Testul a fost realizat pe baza obiectivelor propuse, având 8 itemi și descriptori de
performanță.
În luna mai s -a atribui un alt test, și anume testul final ( test nr. 2, de la ANEXA nr.
2.), în urma traversării anului școlar și a studierii educației civice, programa școlară de clasa a
III-a.
 Testul inițial: Am planificat la începutul anului școlar 2017 -2018 un test ini țial. Am
verificat în acest test inițial bagajul de cunoștințe cu care au intrat copiii în cls. a III -a, la
religie. . Aceste cuno ștințe au fost dobândite de copii pe parcursul anului școlar precedent .
Evaluarea se face aplicând descriptorii de performan ță din tabelul nr. 2 .

OBIECTIVE OPERAȚIONALE :

O1 –să aleagă varianta corectă de răspuns ;
O2 –să alcătuiască propoziții cu cuvinte date.

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ :

Tabel nr . 2 cu descriptori de performanță pentru testul inițial

I.
FOARTE BINE
BINE
SUFICIENT

I1 Indică corect varianta de
răspuns. Indică eronat. Nu indică nici un răspuns.
I2 Indică corect varianta de
răspuns. Indică eronat. Nu indică nici un răspuns.
I3 Indică corect varianta de
răspuns. Indică eronat. Nu indică nici un răspuns.
I4 Indică corect varianta de
răspuns. Indică eronat. Nu indică nici un răspuns.
I5 Indică corect varianta de
răspuns. Indică eronat. Nu indică nici un răspuns.
I6 Indică corect varianta de
răspuns. Indică eronat. Nu indică nici un răspuns.

68
I7 Indică corect varianta de
răspuns. .Indică eronat. Nu indică nici un răspuns.
I8 Indică corect varianta de
răspuns. Indică eronat. Nu indică nici un răspuns.
I9 Realizează corect toate
propozițiile Realizează corect 3 -4
propoziții cu cuvintele date Realizează corect 1 -3
propoziții cu cuvintele date

Rezultatele etapei constatative :
INTERPRETAREA REZULTATELOR LA GRUPA EXPERIMENTALĂ

Nr
crt
Numele și prenumele Item Califi
cativ 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. A.S. FB B B B B B B B B B
2. A.T. B B B B B B B B B B
3. B.D. B B B B S B S S S S
4. B.G. B FB FB FB B B B B B B
5. C.A. B FB FB FB B B B B B B
6. C.D. B S S S B S S B B S
7. C.N. FB FB FB FB B B B B B B
8. D.A. FB FB FB FB B B B B B B
9. D.D. B S S S B B B B B B
10 D.M. FB FB FB FB B B B B B B

REALIZAREA OBIECTIVELOR ȘI A ITEMILOR LA GRUPA EXPERIMENTALĂ
Testul 1 FB B S I
Grupa
experimentală 0 8 2 0
Tabel 3

Histograma pentru grupa experimentală în urma testului inițial

INTERPRETAREA REZULTATELOR LA GRUPA DE CONTROL

Nr
crt
Numele și prenumele
Item Califi
cativ 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. A.D. FB FB FB FB FB B B B FB FB
2. A.M. B B B B B B B B FB B
3. B.F B B FB FB B B FB FB FB FB
4. B.H. B FB FB FB B B B B B B
5. C.R. B FB FB FB B B B B B B
6. C.S. B FB FB FB B B B B B B
7. C.T. FB FB FB FB B FB FB B B FB
8. D.B. FB FB FB FB B B B B B B
9. D.D. B S S S B B B B B B
10 D.N. FB FB FB FB B B B B B B

REALIZAREA OBIECTIVELOR ȘI A ITEMILOR LA GRUPA
EXPERIMENTALĂ

Testul 1 FB B S I
Grupa
experimentală 3 7 0 0

Tabel 4

02468
FB B SGR EXPER

70
Histogarma grupei de control, test inițial

TEST INIȚIAL –date comparative pentru cele două grupe

Conluziile ce se evidențiază ca urmare a aplicării acestui test sunt:
1. elevii din cele două clase nu rezolvă bine itemii, rezultatele mai mari le are grupa
de control;
2. subiecții manifestă incapacitate de a aplica cunoștințele că caracter religios în
moduri variate și complexe.
3.subiecții întâmpină greșeli și la redactarea de propoziții.
4.Se va recurge la un program ameliorativ, se vor citi mai multe povești copiilor, se
vor folosi mai multe materiale didactice, f ilme, imagini sugestive, se vor folosi metode
interactive, moderne în predarea cunoștințelor.
 Etapa finală – Am planificat în luna mai a anului școlar 2017 -2018 un test final. Am
verificat în acest test final bagajul de cunoștințe cu care vor ieși elevii c ls. a III -a, la religie.
Aceste cuno ștințe au fost dobândite de copii pe parcursul anului școlar în curs. Am urmărit
deasemenea ca rezultatele să fie mult mai mari ca la etapa inițială.
Menționez că în timpul anului școlar, la clasa, în cadrul orei de religie, s-a lucrat
interactive, s -au folosit metode noi, inovative, simularea – interpretare de rol -jocul de rol ,
activitatea pe grup e, învățarea în cooperare , metoda descoperirii, metode despre care
01234567
FB B SSeries 1
02468
FB B SGR EXPER
GR CONTR

71
am vorbit în parte deteorie, iar elevii din lotul experimental au fost puși în situația de a găsi
soluții, de a dezbate, de a gândi din mai multe perspective, de a argumenta, de a exprima
puncte de vedere proprii, de a construi propria cunoaște re…ori toate acestea au condus către
un alt mod de învățare, către un alt fel de a gândi, către o adevărată dinamică a relaționării , iar
cei din grupa de control li s -a predate mai mult cu metode clasice.
Evaluarea se face aplicând descriptorii de performan ță din tabelul nr. 5.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE :
O1 –să alegă corect varianta de răspuns,
O2 –să identifice anumite situații în care sufletul se poate murdări,
O3 –să răspundă corect la întrebări;
O4 –să enumere corect anumite învățăminte din texte date,
O5 –să identifice anumite exemple de mântuire,
O6 – să completeze corect texte lacunare.

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ :

Tabel nr . 5 cu descriptor i de performanță pentru testul final

I.
FOARTE BINE
BINE
SUFICIENT

I1 Indică corect varianta de
răspuns. Indică eronat. Nu indică nici un răspuns.
I2 Identifică 3 -4situații în care
sufletul se poate murdări Identifică 1 -2situații în care
sufletul se poate murdări Identifică o situație în care
sufletul se poate murdări
I Răspunde corect la toate
întrebările Răspunde corect la 4 -5-
întrebări Răspunde corect la 1 -2
întrebări
I4
Completează textul
Completează textul cu greșeli Nu completează
I5 Enumeră corect învățăturile din
text Enumeră eronat învățăturile
din text Nu enumeră
I
6 Explică corect ce este mântuire Explică cu omisiuni ce este
mântuirea Nu știe ce este mântuirea
I7 Dă exemple concrete de
mântuire Dă doar 1 -2 exemple de
mântuire Nu dă exemple
I8 Dă exemple din experiența
proprie de mântuire Dă1-2 exemple din
experiența proprie de
mântuire Nu dă exemple
I9 Completează corect tot textul
lacunar Completează cu omisiuni
textul Nu completează corect

Rezultatele etapei a doua :
INTERPRETAREA REZULTATELOR LA GRUPA EXPERIMENTALĂ

Nr
crt
Numele și prenumele Item Califi
cativ 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. A.S. FB FB FB FB FB FB FB B B FB
2. A.T. FB FB FB FB FB B B FB B FB
3. B.D. B B FB B FB FB FB FB FB FB
4. B.G. B FB FB FB B FB FB FB B FB
5. C.A. B FB FB FB B FB FB FB B FB
6. C.D. B FB FB FB B B FB B FB FB
7. C.N. FB FB FB FB B B B B B B
8. D.A. FB FB FB FB B B B B B B
9. D.D. B FB FB FB B FB B B B B
10 D.M. FB FB FB FB FB B B B B FB

REALIZAREA OBIECTIVELOR ȘI A ITEMILOR LA GRUPA EXPERIMENTALĂ

Testul 2 FB B S I
Grupa
experimentală 7 3 0 0
Tabel 6

73
HISTOGRAMA PENTRU ETAPA FINALĂ GRUPA EXPERIMENTALĂ

INTERPRETAREA REZULTATELOR LA GRUPA DE CONTROL

Nr
crt
Numele și prenumele
Item Califi
cativ 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. A.D. FB FB FB FB FB B B B FB FB
2. A.M. B B B FB B FB FB FB FB FB
3. B.F B B FB FB B B FB FB FB FB
4. B.H. B FB FB FB FB FB FB B B FB
5. C.R. B FB FB FB B B B B B B
6. C.S. B FB FB FB B FB B FB FB FB
7. C.T. FB FB FB FB B FB FB B B FB
8. D.B. FB FB FB FB B B FB FB FB FB
9. D.D. B FB B FB FB FB FB FB B FB
10 D.N. FB FB FB FB FB FB FB B B FB

REALIZAREA OBIECTIVELOR ȘI A ITEMILOR LA GRUPA
EXPERIMENTALĂ

Testul 1 FB B S I
Grupa
experimentală 9 1 0 0

Tabel 7

02468
FB B SGRUPA EXP

74
HISTOGARMA GRUPEI DE CONTROL, TEST FINAL

TEST FINAL –date comparative pentru cele două grupe

Conluziile ce se evidențiază ca urmare a aplicării acestui test sunt:
1. elevii din cele două clase rezolvă bine și foarte buine itemii, rezultatele mai mari
le are grupa de control;
2. subiecții manifestă capacitate de a aplica cunoștințele că caracter religios în moduri
variate și complexe.
3.subiecții nu întâmpină greșeli la redactarea de propoziții.
4.programul ameliorativ a fost benefic, s -au citit mai multe povești copiilor, s -au
folosi t mai multe materiale didactice, filme, imagini sugestive, s-au folosi metode interactive,
moderne în predarea cunoștințelor.

0246810
FB B SGR CONTR
0246810
FB B SGR EXPER
GR CONTR

75
V. 2. Concluzia cercetării

Putem concluziona astfel: dacă am realizat ore de religie atractive, interactive, dacă s –
au folosi fișe de lucru, materiale intuitive, metode inovatoare, dacă elevii au participar la
activități extrașcolare, au prins gustul față de obiectul religie, iar r ezultatele au fost mai multe
decât mulțumitoare.
Rezultatele primului test ne arată că un număr de 8 copii de la grupa experimentală
respective 7 copii de la grupa de control au obținut calificativul B, puțini fiind copiii cu FB,
ceea ce ne –a atras un semnal de alarmă, în urma vacanței copiii, au uitat anumite noțiuni
simple, sau chiar nu și le -au însușit corect în anul școlar precedent.
La testu l final rezultatele au fost foarte bune , rezultatele cele mai bune avându -le
grupa d e control.
TEST INIȚIAL

TEST FINAL

GR EXPER
B
S
GR EXPER
FB
B

TEST INIȚIAL

TEST FINAL

GR CONTR
FB
B
GR CONTR
FB
B

77
Capitolul VI. CONCLUZIILE LUCRĂRII

Orice om are de îndeplinit în viață o misiune ce presupune mai multă sau mai puțină
dăruire. Iubirea și jertfa lui Hristos, Învățătorul lumii, trebuie să fie model pentru noi cei ce -I
suntem urmași iar scopul misiunii noastre trebuie să fie dintre cele mai înalte și anume
instaurarea perfecțiunii dinaintea păcatului originar.
În lucrarea de față am dorit să arat cum educația religioasă contribuie din plin la
formarea individului, la implicarea lui responsabilă față de Biserică și societate.
Prin realizarea lucrării am urmărit:
-educarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter și formarea unei atitudini pozitive față
de sine și față de ceilalți;
– cunoașterea unor elemente de religie care definesc portretul spir itual al poporului
român;
– cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu;
– recunoașterea și folosirea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase;
– cunoașterea învățăturilor Sfintei Scripturi, a tradițiilor religioase;
– formarea virtuților creștine;
– consolidarea deprinderilor de comportament moral -religios;
– educarea atitudinilor de acceptare, ințelegere și respect față de cei de alte credințe.
Rezultatele investigației cercetării de fața reprezintă o importantă valoare instructivă
atât pentru cadre didactice de religie, cât și pentru învățători și elevi, pentru Biserică și
societate.
E îmbucurător că în școli se predă religia, deoar ece ea a fost îndepărtată la un moment
dat, cu toate că școala ca și instituție din cele mai vechi timpuri sălășlui pe lângă Biserici.Nu
exista Biserică fără școală, dar nici școală fară Biserică, spunevorbe vechi.Ora de religie e
veriga care face legătura dintre copil și Dumnezeu. În școală se urmărește așa cum am văzut
în lucrare, formarea moral religioasă a copiilor.Religia fără morală e ca sufletul fără trup , iar
morala fară religie e ca un pom fără rădăcini. Ora de religie îl conduce pe copil la scop ul
suprem al existenței, , trăirea comuniunii cu Dumnezeu. În șvolile in care se predă religie
copiii sunt mai respectuoși, mai buni, mai iertători, mai sârguincioși față de carte, mai
preocupati de lucrurile bune, mai harnici, mai toleranți. Vârsta copil ăriei e un teren curat, un
teren unde Dumnezeu plantează sămânța.

78
Prin educația moral -religioasă, viața omului se înalță și s e edifică, pe temelia
adevărată:
,, A edu ca înseamnă a purta grijă de copii, în ceea ce privește curățenia sufletească
și bun a credință, a -l crește pe copil moral, om drept, a -l crește în evlavie a avea grijă de
sufletul lui, a -i modela inteligența, a forma un ateu pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de
mântuirea sufletului lui. ”35
Lucarrea de față a încercat să surprindă cele mai importanete forme, metode, mijloace
de predare a religiei la clasele primare, dar în deosebi a încercat să surpindă activitatea
copiilor din mediu rural în cadrul orelor de religie.
„În predarea religie i asimilarea de cunoștințe – scopul material – este subordonată
temelor educației religios – morale și formării personalității creștine. Pe primul loc în
învățământul religios nu stă aprofundarea cunoștințelor religioase, ci educația creștină și
practică a vieții morale. Învățământul religios nu se mulțumește cu o simpla credință, ci
urmărește dezvoltarea deplină a acestei credințe în viața religios – morală a elevilor .”36
Astfel putem spune că ipoteza pe care am stabilit -o pentru a realize lucrarea de față s -a
adeverit.

35 Ioan Gură de Aur
36 Prof. Ana Danciu, Metodica predării religiei , București, 1 999, p. 130 -131

79
Bibliografie:
1. Izvoare:
-Biblia – Sfânta Scriptură, Ed. Enciclopedia , București, 1993
– Biblia sau Sfânta Scriptură,Ed. IBM al BOR, București, 1968
-Noul Testament, versiunea revizuită, redactată și comentată de Valeriu Anania,
București, 1995
– Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie , trad. Pr. Marcel Hanches,
Timișoara, Editura Învierea, 2005

2. Cărți de specialitate:

-Catehismul bisericii Catolice Arhiepiscopia Romano -Catolică de București -1993
-Conciliul Ecumenic Vatican II

3 . Cărți, studii, articole:

-Antonescu, G., G., 1937, Educația morală și religioasă în școala românească , Editura
,,Cultura Românească", S.A., București.
-Antonescu, G., G., 1939, Istoria pedagogiei. Doctrine fundamentale ale pedagogiei
moderne , Editura a III -a, Editura " Cultura Românească", București.
-Aurel Popescu, Aurel Mihai, Olga Popescu, Ioan Negruț -Dobridor, Dan Toader, P
roiectarea pedagogic a învățării religiei în școală , Ed Aramis, 2002
-Cucoș, Constantin, Educația. Iubire, edificare, desăvârșire , Editura Polirom, Iași, 2008
– Dr. Nicolae Mladin ,, Studii de teologie morală ”, Ed.Arhiepiscopiei Sibiu, 1969
– Dușe, Pr. lect. univ dr.Călin Ioan -Viața duhovnicească după Sfântul Simeon Noul Teolog
și integrarea lui în spiritualitatea răsăriteană , Ed. Logos, Oradea, 1994
– Ghid – Instruire diferențiată – Aplicații de teoria inteligențelor multiple,București,
M.E.C.,2001.
– Horga, Irina, Dimensiuni curriculare ale educației religioase (Teză de doctorat), Facultatea
de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea București, 2008
– Molan, A. Fierăscu, A. Lapoviță, Abecedar , Ed. Petrion, Buc.2001
-Nicola, Ioan, Psihologie școlară , Ed. Didactic ă și Pedagogică – ,,Învățătura Sfântului
Vasile cel Mare despre educația tinerilor și pastorația creștinilor” – Stelian Gomboș

80
– Opriș Dorin, Dimensiuni creștine ale pedagogiei moderne , E.D.P., Buc., 2012
– Pescaru Adina Băran, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică , Ed. Aramis, 2004
– Prof. Ana Danciu, Metodica predării religiei , Bucureș ti, 1999
– Pr. Lect. Univ.dr. Călin Ioan Dușe, Importanța familiei în scrierile Sfinților V asile cel Mare
și Grigore din Nazianz, din volumul Teologie și spiritualitate în operele Sfinților V asile cel
Mare și Grigore din Nazianz , Galaxia Gutenberg, Oradea, 2013,
– Radu, Dumitru, Idealul educației creștine , în Îndrumări metodice și didactice pentru
predarea religiei în școală , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1990
– Revista dedicată cadrelor didactice , „Învățământul primar, nr.1/2, 1996, Ed. Discipol
Scărarul, Ioan, „Scara Raiului”, Ed. Amarcord, Timișoara, 1994
– Vasile Coman, Religie și caracter , Ed. Episcopia Ortodo xă Română, Oradea, 1992

Webgrafie :

http://www.crestinortodox.ro/credinta/taina -spovedaniei -143692.html
http://www.mitropolia -ro.de/index.php/catehizare/806 -despre -biserica
https://www.magisteriu.ro/categorie/dicastere -vaticane/cons -pontif -pt-comunicatiile -sociale

81
ANEXA 1

TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ
Disciplina Religie
Încercuieste varianta corectă :

1. Casa lui Dumnezeu se numește :
a) castel
b) biserică
c) palat
2. Rugaciunea este vorbirea noastră cu :
a) prietenii.
b) Dumnezeu.
c) părinții.
3. La data de 25 decembrie sărbătorim :
a) Nasterea Domnului sau Crăciunul.
b) Ziua aviatorulu i.
c) Ziua armatei.
4. Copiii au datoria :
a) să nu -și ajute părinții.
b) să -și cinstească și iubească părinții.
c) să nu -i asculte pe părinți.
5. La Boboteaza sărbătorim :
a) Sfântul Andrei.
b) Botezul Domnului.
c) Învierea Do mnului.
6. Care este materia folosita la Sfantul Botez?
a) vinul.
b) apa.
c) uleiul.
7. Omul poate primi Sfanta Taina a Botezului:
a) o singura data.
b) de doua ori.

82
c) de mai multe ori.
8. Domnul nostru Iisus Hristos a fost botezat în râul:
a) Olt.
b) Iordan.
c) Mureș.
9. Alcătuiți propoziții cu următoarele cuvinte : milostenie, Biserica, familie, Sfântul Ioan
Botezatorul.

83
ANEXA 2
TEST EVALUARE FINALĂ
Disciplina Religie

I. Verifică dacă următoarele afirmații sunt adevărate punând în dreptul fiecărei afirmații
litera corespunzătoare: A pentru afirmațiile adevărate/ F pentru afirmațiile false:
1. Sufletul se murdărește atunci când păcătuim ….
2. La Spovedanie nu trebuie să mergem îmbrăcați decent ….
3. Prin Spovedanie nu ni se iartă păcatele ….
4. După ce ne Spovedim nu avem sufletul curat ….
5. La Spovedanie putem da vina pe alți semeni pentru faptele
noastre ….
II. Alege răspunsul corect.
1. Taina Botezului este:
a) Taina prin care intrăm în creștinism devenind frații Domnului Iisus Hristos și Fiii lui
Dumnezeu;
b) Taina prin care primim darurile Duhului Sfânt;
c) Taina prin care ne jurăm iubire până la moart e.
2. Cămașa nouă de culoare albă pe care o primim la Botez reprezintă:
a) Haina Sufletului;
b) Nu reprezintă nimic;
c) Haina păcatelor.
3. Haina sufletului pe care o primim la Botez atunci când facem păcate se murdărește. Ca să
ne curățăm haina de păcate trebuie să merg em la:
a) Biserică;
b) Să ne Spovedim;
c) Să ne împărtășim.
III. Scrieți câteva situații în care sufletul se poate murdări:
IV. IV.La ora trei după amiază, Mântuitorul Iisus Hristos a murit.
Ce s-a întâmplat atunci? Completează:
a.Văzând toate acestea, sutașul înfricoșat a zis:
„ Cu adevărat ………………………………………………………… era Acesta”.
b. Catapeteasma s -a ……. .

84
c. Pietrele s -au ……………… .
d. Pământul s -a ………………………… .
e. Multe trupuri ale celor adormiți au ……………………………. .
V.Enumerați învățăturile textului de mai sus:
…………………………………………………………………………………………………
VI.Explicați ce este mântuirea.
VII .Dați exemple concrete c um poate să se mântuiască fiecare om.
VIII.Dați exemple personale, ce trebuie anume să faceți pentru a vă putea mântui.
IX.Completează cu informațiile corecte:
Bătut și batjocorit, Iisus a fost dus mai întâi la ……………., iar acesta L -a trimis legat la
……… ………. . În curtea arhiereului Caiafa, a început ……………………..lui Iisus care nu
avea nicio vină. De aceea arhiereii au plătit……………… mincinoși să vorbească împotriva
Lui. Pe baza mărturiilor acestora, Iisus a fost condamnat la…………………… Vineri
dimineața, Iis us a fost dus la………………………, guvernatorul roman din vremea aceea,
pentru a primi aprobarea de a -L…………………………….

85
ANEXA 3

„LĂ SAȚ I COPI II SĂ VINĂ LA MINE”
PARTENERIAT EDUCAȚIONAL ȘCOALĂ -BISERIC Ă
PARTENERI :
o Școala Gimnazială nr. 2, Cărăsău
o Biserica din Cărăsău
DURATA PROIECTULUI :
1 AN (SEPTEMBRIE 2017 -IUNIE 2018)
COORDONATORI PROIECT:
Prof. Adria înv primar Adi-Eugen Coste
COLABORATORI:
 Preot
 Parinț ii copiilor
 Comunitatea locală
ARGUMENTAREA PROIECTULUI

Așa cum Mântuitorul a fost Modelul desăvârșit de ințelepciune, bunătate, frumos, si
iubire, noi, oamenii creștini trebuie sa urmăm acest Model atât cât ne este cu putință fiecăruia
dintre noi. Cu cât aceasta este incepută la o vârstă mai fragedă, cu cât valoarea sa va fi mai
mare. P entru a -l face pe copil să ajungă la aceste valori esențiale ale umanității este necesară
educația religioasă .
Copilul, încă de mic, vine în contact cu realități, simboluri și manifestări religioase ale
căror semnificații, în înțelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască. Mai întâi în
familie, copii, învață să -și manifeste într -un anumit fel sentimentele, își formează deprinderi
de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu și cu
semenii.
Educația religioasă a copiilor trebuie și poate fi continuata in cadrul orelor de religie,
dar si in cadrul activitatilor extracurriculare. Acesta este si scopul initierii acestui parteneriat.
Una dintre sarcinile educației religioase rezidă în formarea bunului creștin capabil e a
cunoaște și a venera valorile sacre.
SCOPUL : Cunoa șterea invățăturilor Bisericii, a tradițiilor religioase si formarea virtuților
creștine

86
OBIECTIVE:
 Cunoașter ea unor sărbători creștine (Cră ciun, Florii, Paște, Ziua eroilor neamului);
 Cunoasterea si respectarea tradițiilor și obiceiurilor specifice sărbătorilor
religioase;
 Educarea unor virtuți creștine și cultivarea comportamentului moral -religios (să -ți
iubești aproapele, să faci fapte bune, să fii cinstit, modest, generos, să nu urăști, să –
i ajuți pe sărmani, să -L iubesti pe Dumnezeu);
GRUPUL ȚINTĂ:
– 10 elevi
DURATA PROIECTULUI:
1 An școlar -septembrie 2017 -iunie 2018.
RESURSE UMANE:
o preotul paroh,
o elevii scolii,
o 2 invatatoare,
o părinții/bunicii copiilor
MODALITĂȚI DE EVALUARE:
-analiza activităților desfășurate
-expoziții de fotografii
-recitări, repovestiri, proverbe, învățături.
Activități:

DATA DENUMIREA
ACTIVITĂȚII
LOCUL
DESFĂȘURĂRII
PARTICIPANȚ II
Sept 2017 Elaborarea pro iectului o Școala
Gimnazială nr.
2, Cărăsău

Preot

Cadre didactice

Sept.
2017 1. Sfințirea sălilor de
clasă(14 septembrie –
Ziua Crucii)
2. Slujba de deschidere
a anului scolar –
15septembrie o Școala
Gimnazială nr.
2, Cărăsău
Copiii, parinț i, cadre
didactice, reprezentantii
comunitatii
preotul
Dec 2017 1.„Crăciunul magic ”
Sceneta
2. Concert de colinde Biserica Copiii, director, cadre
didactice
părinți, preot

87
Mar 2018 Sfânta Taină a
Maslului în casa
școlarilor o Școala
Gimnazială nr.
2, Cărăsău
Copiii, parinț i, cadru
didactic , 3 preoț i
Apr 2018 „Joia Mare” aducerea
Sfintelor Paști î n
Biserica Cărăsău Copiii, cadru didacticu ,
părinții, preotul,
Apr 2018
Haine și jucării pentru
săraci -acțiune de
voluntariat – ,,Dăruind
vei dobândi”
o Școala
Gimnazială nr.
2, Cărăsău
Copiii, cadru didactic ,
părinții, preotul,
Mai 2018
Participarea la Hramul
unei mănă stiri din
județ
Mănă stire-vizite Preotul, copiii, cadru
didactic
Iun. 2018 „Ziua eroilor
neamului” Biserica
Preotul, copiii, cadru
didactic

88
DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE A

LUCRĂRII DE FINALIZARE A STUDIILOR

Titlul lucrării: EDUCAȚIA MORAL – RELIGIOASĂ ÎN ȘCOALA
PRIMARĂ
Autorul lucrării:
Lucrarea de fața este elaborată în vederea susțiinerii examenului de
finalizare a studiilor organizat de Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj – Napoca,
Facultatea de Teologie Greco –Catolică, departamen tul Oradea, sesiunea iulie,
2018, a anului universitar, 2017 -2018 .
Prin prezenta, subsemnatul , ,
CNP , declar pe proprie răspundere că această lucrare a fost
scrisă de către mine, fără nici un ajutor neautorizat și că nici o parte a lucrării nu
conține aplicații sau studii de caz publicate de alți autori.
Declar, de asemenea, că în lucrare nu există idei, tabele, grafice, hărți sau
alte surse folosite fără respectarea legii române și a convențiilor internaționale
privind drepturile de autor.

Oradea,
Data Semnătura,

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Educaţia Moral Religioasă În Şcoala Primară [624031] (ID: 624031)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Educaţia Moral Religioasă În Şcoala Primară [624031]

Copyright Notice

PROGRAMUL DE STUDII: CONTABILITATE, AUDIT ȘI INFORMATICĂ DE [618809]

Practicarea agroturismului s-a extins din ce în ce mai mult în a doua jumătate a secolului al XX-lea în aproape toată Europa. [310379]

Licență 26 06 17 V1 [621628]

A.Automobilele cu propulsie hibridă [311680]

INTRODUZIONE ………………………………………………………………. …………. ………………………..3 1.La motivazione… [620212]

Flavia Andreea POPESCU [615177]

Copyright Notice

Similar Posts