Educa ția, etimologic provine de la „educatio ‖ – creștere, formare; dar i și are sorgintea și în „educo -educare ‖ – a cre ște a forma, a instrui,… [613720]

FORMELE EDUCATIEI
Educa ția, etimologic provine de la „educatio ‖ – creștere, formare; dar i și are
sorgintea și în „educo -educare ‖ – a cre ște a forma, a instrui, respectiv „educo –
educere ‖ – a ridica, a înălța. Educa ția însumeaz ă acțiunile – delibereate sau
nedeliberate, explicite sau implicite, sistematice sau nesistematice – de modelare și
formar e a omului din perspectiva unor finalit ăți racordate la reperele socio –
economicoistorico – culturale ale arealului în care se desf ășoară. Se poate afirma c ă
educa ția este activitatea complex ă realizat ă în cooperare de educator și educabil (a
căror rol este șanjabil) în vederea form ării și autoform ării asistate, cu scopul
dezvolt ării personalit ății și sădirii unei mentalit ăți pozitiv -contructiviste. Pe de alt ă
parte educa ția, în esen ță, are drept scop esen țial scoaterea fiin ței umane din starea
primar ă, biolo gică și ridicarea ei spre starea spiritual ă, culturalizat ă. Dup ă M.
Ionescu și V. Chi ș, „prin educa ție desemn ăm un ansamblu de influen țe care
contribuie la formarea omului ca om, respectiv ac țiunea de modelare a naturii
umane în direc ția realiz ării unor fi nalități în temeiul unor valori sociale acceptate. ‖
Funcțiile educa ției După O. Șafran educa ția are o

Func ție cognitiv ă – de transmitere de cuno ștințe;

Func ție economic ă – de formare a indivizilor pentru activitatea productiv ă;

Func ție axiologi că – de valorizare și dezvoltare a poten țialului de crea ție
cultural ă. Dup ă I. Nicola func țiile educa ției sunt:

de selectare și transmitere a valorilor de la societate la individ;

de dezvoltare a poten țialului biopsihic al omului;

de asigurare a unei inser ții sociale active a subiectului uman.

Tradi țional, educa ția oferit ă de școală a fost considerat ă educa ție formal ă,
activit ățile educative organizate de alte institu ții, cum ar fi muzeele, bibliotecile,
cluburile elevilor etc., drept educa ție nonformal ă, iar influen țele spontane sau
neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni, mass media etc., educa ție
informal ă. Delimitarea între aceste trei forme ale educa ției este una teoretic ă, în
practic ă ele func ționând ca un complex ale c ărui gran ițe sunt dificil de trasat. Mai
mult, în ultima perioad ă asistăm la o dezvoltare și la o "formalizare" a educa ției
nonformale, care se apropie din ce în ce mai mult de spa țiul școlar. Și școala – ca
institu ție – a răspuns provoc ărilor sociale prin l ărgirea sferei de activitate și
inițierea unor parteneriate cu societatea civil ă, comunitatea local ă sau cu diferite
institu ții culturale. Aceasta deoarece învățarea „nu este legat ă numai de școală sau
de alte contexte organizate. Concep ția despre învățare are la bază ideea și
observa ția că un num ăr mare al experien țelor noastre de învățare s-au desf ășurat în

afara sistemului de educa ție formal ă: la locul de munc ă, în familie, în diferite
organiza ții și biblioteci. ‖ (Pasi Sahlberg, ―Building Bridges for Learning –
Recunoa șterea și valorificarea educa ției nonformale în activit ățile cu tinerii ‖).
Formele educa ției
Din analiza caracteristicilor și func țiilor educa ției, rezult ă că asupra personalit ății
în curs de dezvoltare sau perfec ționare se exercit ă varia te categorii de influen țe și
acțiuni, fiecare cu alt ă forță de modelare, sensibilizare, cu alte efecte. Formele de
influen țare educativ ă pot fi grupate în trei mari categorii: educa ția formal ă,
educa ția nonformal ă, educa ția informal ă.
Educația formal ă – reprezint ă ansamblul ac țiunilor sistematice și organizate,
proiectate și desf ășurate în institu ții specializate, urm ărind finalit ăți explicite, cu
scopul form ării și dezvolt ării personalit ății umane;

Educația nonformal ă – reprezint ă ansamblul influen țelor educative structurate
și organizate într -un cadru institu ționalizat dar desf ășurate în afara sistemului de
învățământ;

Educația informal ă– reprezint ă totalitatea influen țelor educative
nesistematice, neorganizate, nesubordonate unor obiective și finalit ăți explicite,
care se exercit ă asupra individului.

Educația formal ă (sau oficiala) este ― educa ția istitu ționalizat ă, structurat ă în
mod ierarhic, gradat ă cronologic, condus ă de la centru ‖ (I.JINGA, 2000). Ca note
definitorii, în afar ă de caracter ul ei institu ționalizat, este de re ținut c ă se realizeaz ă
prin intermediul procesului de înv ătămant, presupune planuri, programe, manuale,
orare, evalu ări, prezen ța si ac țiunea unui corp profesoral specializat. Educa ția
formal ă se realizeaz ă în cadrul unui sistem de înv ătământ. In principal, organizat ă
conștient, sistematic ă, institu ționalizat ă, reglementat ă, coordonat ă, dirijat ă,
planificat ă, evaluat ă, expresie a unei politici educa ționale, cu scopuri și con ținuturi
comune, reglementate prin acte normative .
Educa ția formal ă se caracterizeaz ă prin:
se realizeaz ă în institu ții specializate ( școli de diferite tipuri);
în acest cadru planificat, organizat, structurat, condus se exercit ă cea mai
important ă influen ță formativ ă, educativ ă;
se urm ăresc an umite obiective stabilite prin politica educa țional ă și de
învățământ, realizate e șalonat, progresiv, cu con ținuturi și modalit ăți specifice,
programe curriculare adecvate;
educa ția și instruc ția sunt realizate de cadre specializate (personal didactic),
formate și perfec ționate distinct;

cuprinde, cu prec ădere, popula ția cea mai receptiv ă la educa ție, formare, dar cu
deschideri spre sus ținerea autoeduca ției, autoinstruirii;
îmbin ă formele de educa ție, înv ățământul comun obligatoriu, cu cel potrivit
particularit ăților individuale;
evaluarea criterial ă, continu ă și sumativ ă este specific conceput ă, organizat ă și
valorificat ă pentru a ob ține reu șita școlar ă a elevilor și se finalizeaz ă în formule de
recunoa ștere a nivelului preg ătirii generale și specifice, profesionale;
locul și rolul școlii sunt determinate în cadrul sistemului sociocultural: școala
este privit ă ca un sistem deschis amelior ării continue, dar devine și factor de
dezvoltare social ă, prin nivelul form ării absolven ților;
întreaga sa ac țiune educativ ă respect ă criterii pedagogice, metodice,
manageriale, sistematizate, în continu ă optimizare, conform datelor cercet ării
pedagogice și din științele conexe, ale evolu ției sociale;
dezvoltarea personalit ății elevilor, dac ă s-ar limita doar la educa ția formal ă, ar
suferi prin con ținutul dat în programele școlare, predominarea inform ării asupra
aspectelor calitative ale dezvolt ării, relativa deschidere c ătre societatea în
schimbare, relativa alternan ță a modalit ăților de ac țiune ș.a.;
în raport cu cercetarea actual ă pedagogic ă, institu țiile educative devin tot mai
diversificate, dup ă particularit ățile educa ților, dar și dup ă posibilit ățile alternative
de organizare, de introducere a noi tipuri de educa ție, deschise la problematica
lumii contemporane.
Educa ția formal ă are limitele ei; ea poate induce și efecte educative negative,
nedezirabile generând disonan țe la nivelul personalit ății. I se repro șează – spre
exemplu – centrarea pe performan țe înscrise în programe, tendin țele de
memorizare masiv ă a cuno ștințelor, predispunerea c ătre rutin ă, subiectivismul în
evaluare etc. Totodat ă, educa ția formal ă devine insuficient ă. „Exist ă mai multe
institu ții sau medii de educa ție – subliniaz ă M.Călin – care pot fi complementare
sau concur ențiale școlii, iar aceasta nu mai poate avea preten ția de a -și asuma
singur ă funcțiile educative ale societ ății―. De altfel din perspectiva principiului
educa ției permanente, educa ția formal ă devine complementar ă celorlalte forme:
nonformal ă și informal ă. Dezvoltarea educatiei formale are loc în contextul
depasirii interpretarilor clasice conform carora i se atribuie educatiei formale rolul
prioritar. Orientarile postmoderniste evidentiaza expansiunea educatiei nonformale
cu preluarea unor sarcini de educa tia formala, diversificând activitatile si stimulând
în mai mare masura motivatia participantilor. În ideea deschiderii scolii fata de
problematica lumii contemporane sunt propuse urmatoarele modalitati menite sa
înlature treptat carentele semnalate la niv elul educatiei formale:

descongestionarea materiei si crearea ocaziilor tot mai numeroase de afirmare a
talentelor si a intereselor tinerilor, prin cresterea si diversificarea ofertei de
optionale si de alternative educationale;
sanse reale pentru fiecare unitate de învatamânt de a -i determina propriul
curriculum (prin curriculum la decizia scolii);
posibilitatea utilizarii flexibile a segmentului neobligatoriu din programe în
functie de nevoile locale de educatie si formare;
asigurarea sinergiei dintre învatarea formala, nonformala si informala, în sensul
deschiderii scolii înspre influentele educative nonformale si informale si gasirea
modalitatilor optime de articulare între acestea;
armonizarea politicilor si practicil or privind instruirea initiala, si continua
(asigurarea calitatii si continuitatii prin continutul curriculum -ului, evaluare si
recunoastere) si regândirea tuturor nivelurilor si structurilor învatamântului din
prespectiva educatiei permanente;
integrar ea rapida a noilor tehnologii comunicationale în procesul de învatamânt.
Noile orientari postmoderniste postuleaza largirea sferei de aplicabilitate a
continuturilor si a dezideratelor educatiei formale în sensul cuprinderii si a
urmatoarelor finalitati, r ealizabile printr -o stânsa corelare cu celelalte forme ale
educatiei:
stimularea si dezvoltarea capacitatilor cognitive complexe (gândirea divergenta,
gândirea critica, gândirea laterala – capacitatea de a privi si a cerceta lucrurile în alt
mod, de a r elaxa controlul gândirii);
formarea si dezvoltarea inteligentelor multiple, prin capacitati specifice
inteligentei lingvistice (ce implica sensibilitatea de a vorbi si de a scrie; include
abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a se exprima retoric, poetic si pentru a -i
aminti informatiile), inteligentei logice -matematice (ce consta în capacitatea de a
analiza logic problemele, de a realiza operatii matematice si de a investiga stiintific
sarcinile, de a face deductii), inteligentei spatiale (care se refera la capacitatea,
potentialul de a recunoate si a folosi patternurile spatiului; capacitatea de a crea
reprezentari nu doar vizuale), inteligentei interpersonale (capacitatea de a întelege
intentiile, motivatiile, dorintele celorlalti, creând oportun itati în activitatea
colectiva), inteligentei intrapersonale (capacitatea de autoîntelegere, autoapreciere
corecta a propriilor sentimente, motivatii, temeri), inteligentei naturaliste (care face
omul capabil sa recunoasca, sa clasifice si sa se inspire di n mediul înconjurator),
inteligentei morale (preocupata de reguli, comportament, atitudini);
consilierea elevului/studentului în procesul de autocunoastere si autodescoperire
a propriilor capacitati si limite, a înclinatiilor si a aptitudinilor speciale si
dezvoltarea pe aceasta baza, a capacitatii de autoevaluare a propriei personalitati.

într-un subsistem al sistemului institu țional al educa ției. De aici și preocuparea, cu
totul justificat ă, de a se formula principii (norme generale, reguli, cerin țe) ce stau
la baza conceperii unor demersuri care s ă asigure ob ținerea unor performan țe
menite s ă se integreze în procesul educa țional general. Iat ă doar enun țate c âteva
din aceste principii; însăși formularea le sugereaz ă semnifica ția lor practic ă:
Principiul integr ării (corel ării, coordon ării) formuleaz ă cerin ța ca toate
activit ățile ce au loc în afara clasei și a școlii s ă fie integrate în sistemul general de
educa ție, ca f ăcând parte din obiectivele și con ținuturile acestuia; ele trebuie s ă-și
îndeplineasc ă rolul hot ărâtor de cultivare a capacit ății de transfer a achizi țiilor
învățării și mai ales de aplicare practic ă, în condi ții variate a celor învățate.
Principiul caracterului specific. Deși fac parte din sistemul general educa țional,
activitățile din perimetrul nonformalului se constituie, ele însele, într-un sistem
specific, aparte, care le diferen țiază de cele incluse în sfera formalului. Specificul
acestor activit ăți e dat, în primul r ând, de obiectivele și con ținutul lor, ele av ând
forme proprii de organizare, precum și raporturi aparte între educatori și elevi fa ță
de cele practicate în perimetrul educa ției formale. Un alt element specific îl
constituie instrumentarul metodic, mai larg, mai diversificat, ceea ce ofer ă șanse
sporite de a se acumula experien ță de via ță, prin contactul nemijlocit cu oameni, cu
fenomene de cultur ă material ă și spiritual ă, precum și participarea direct ă la unele
din manifest ările la care iau parte elevii.
Principiul caracterului atractiv al activit ăților nonformale . Atractivitatea este,
de fapt, dominanta acestor activit ăți, ce trebuie s ă țină seama de interesele,
înclina țiile, preocup ările și preferin țele elevilor. Ceea ce are un efect pozitiv în
cultivarea interesului pentru cunoa ștere, precum și pentru dezvoltarea unor procese
afective. Atractivitatea nu înseamn ă evitarea efortului propriu; de altfel, elevii –
îndeosebi cei din clasele inferioare – au preferin țe pentru care, uneori, nici nu
dispun de resursele necesare. Sunt considerate atractive ac țiunile cu o finalitate
clară, realizabil ă, cele în care subiec ții au un rol activ, cele care au un grad sporit
de autenticitate, cele care se caracterizeaz ă prin simplitate și elegan ță.
Principiul variet ății completeaz ă în mod necesar și fericit pe preceden tul; ceea
ce e variat, diversificat e în acela și timp, interesant și atractiv. Varietatea și
diversitatea, ca principii ale unei ac țiuni eficiente, decurg din necesitatea pe care o
resimt copiii, to ți participan ți la procesul educa țional, elevii de a -și valorifica
diversitatea și complexitatea înclina țiilor, intereselor, gusturilor și preferin țelor lor.
Principiul îmbinării conducerii de c ătre adulți cu autoconducerea . În categoria
activit ăților informale, rela ția profesor – elevi este mult mai larg ă, mai destins ă.
Chiar dac ă și aici conduce, educatorul se situeaz ă mai mult în planul suger ării și nu
al impunerii punctului s ău de vedere; el se afl ă pe pozi ția colabor ării și cooper ării
cu elevii, precum și a sprijinirii lor pentru a deveni buni organizatori ai propriei lor

activit ăți. Cum se constat ă, este vorba de rela ții mai apropiate, care implic ă un mai
mare grad de manifestare liber ă și nemijlocit ă a elevilor, iar pe de alt ă parte o
îndrumare pedagogic ă mai discret ă, mijlocit ă de ini țiativa elevilor, ma i spontan ă și
mai divers ă.

Educa ția nonformal ă oferă un set de experien țe sociale necesare, utile pentru
fiecare copil, t ânăr sau adult, complementariz ând celelalte forme de educa ție prin:
valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educa țional;
oportunit ăți pentru valorificarea experien țelor de via ță ale elevilor, prin cadrul
mai flexibil și mai deschis și prin diversificarea mediilor de învățare cotidiene;
participare voluntar ă, individual ă sau colectiv ă;
modalit ăți flexibi le de a r ăspunde intereselor elevilor – gama larg ă de activit ăți
pe care le propune și posibilitatea fiec ărui elev de a decide la ce activit ăți să
participe;
dezvoltarea competen țelor pentru via ță și preg ătirea tinerilor pentru a deveni
cetățeni activi; pe lângă informa țiile și competen țele specifice anumitor domenii de
activitate în care se

încadreaz ă proiectele sau activit ățile nonformale, elevii își dezvolt ă și capacit ăți
organizatorice, capacit ăți de autogospod ărire, de management al timpu lui, de
gândire critic ă, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme;
un cadru de exersare și de cultivare a diferitelor înclina ții, aptitudini și
capacit ăți, de manifestare a talentelor în artă, cultur ă, muzic ă, sport, pictur ă, IT etc.
Evalua rea activitatilor desfasurate în cadrul educatiei nonformale este
―facultativa, neformalizata, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fara note
sau calificative oficiale. ‖În conditiile extinderii cererilor de pregatire profesionala
prin diferite fo rme de instruire nonformala, exista si situatii în care acestea sunt
finalizate prin certificate sau diplome de absolvire. Educatia nonformala este
importanta prin urmatoarele avantaje pedagogice :
• este centrata pe cel ce învata, pe procesul de învatare, nu pe cel de predare
solicit ând în mod diferentiat participantii; • dispune de un curriculum la alegere,
flexibil si variat propun ându-le participantilor activitati diverse si atractive, în
functie de interesele acestora, de aptitudinile speciale si de as piratiile lor; •
contribuie la largirea si îmbogatirea culturii generale si de specialitate a
participantilor, oferind activitati de reciclare profesionala, de completare a studiilor
si de sprijinire a categoriilor defavorizate sau de exersare a capacitati i indivizilor
supradotati; • creeaza ocazii de petrecere organizata a timpului liber, într-un mod
placut, urmarind destinderea si refacerea echilibrului psiho -fizic; • asigura o rapida
actualizare a informatiilor din diferite domenii fiind interesata sa me ntina interesul

publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de v ârsta si
pregatirii lor profesionale, pun ând accentul pe aplicabilitatea imediata a
cunostintelor; • antreneaza noile tehnologii comunicationale, tin ând cont de
progres ul tehnico – stiintific, valorific ând oportunitatile oferite de internet,
televiziune, calculatoare; • este nestresanta, oferind activitati placute si scutite de
evaluari riguroase, în favoarea strategiilor de apreciere formativa, stimulativa,
continua; • raspunde cerintelor si necesitatilor educatiei permanente.
Exemple de programe sau de activit ăți de educa ție nonformal ă:
– Programe europene pentru tineret (Socrates, Leonardo): vizite de studiu în țară
sau în alte țări, mese rotunde, ateliere teoretice și practice (pictur ă, muzic ă,
fotografie, graffitti, teatru, IT), activit ăți culturale (vizite la muzee, centre
culturale), jocuri interculturale ( ―Derdienii ‖, ―Trenul European ‖), jocuri de
cooperare, discu ții în grupuri mici sau în plen despre probleme car e îi preocup ă pe
tineri la ora actual ă. – Taberele pentru elevi și pentru studen ți, cluburile elevilor sau
casele studen ților, proiectele ini țiate de organiza ții nonguvernamentale sau de alte
institu ții.
Educația informal ă sau/și neorganizat ă, spontan ă, difuzat ă, prezent ă prin
informa ții receptate neinten ționat, venite din mediul înconjur ător (natural, social,
cultural), dar în rela ție cu nivelul de organizare, culturalizare, sensibilizare al
individului. Ea e produsul experien ței de via ță a individului. E duca ția informal ă
include experien țele tr ăite sau valorile încercate în viata cotidian ă. Cele mai
semnificative influen țe informale sunt cele exercitate de massmedia, de unele
aspecte ale vie ții în familie (exemplul p ărinților, atitudinile manifestate de e i),
influen țele exercitate de grupurile de prieteni, colegi , dar și de diferite instit ții
culturale (ex. muzee, teatre, biblioteci etc), religioase, politice, militare, sindicale
ș.a.
Educa ția informal ă are ca note esen țiale:
cuprinde experien ța perso nală câștigată de către individ, tr ăiri încercate în mod
neinten ționat. Ea este conceput ă ca relaxare, satisfacere a unor curiozit ăți pasagere;
influen țele primite sunt spontane, neorganizate, neprelucrate pedagogic,
nesistematizate, de scurt ă durat ă;

problema este a receptării adecvate, a integrării și echilibrării cu fondul formării,
a controlului efectelor pozitive/negative, avalorificării și conștientizării gradului de
prelucrare și organizare a informațiilor, a transformării lor în acti vități nonformale
sau chiar formale;
sesizarea, înțelegerea, trăirea, valorificarea acestor influențe depind de nivelul
dezvoltării personalității.

Un exemplu de educatie informala este atunci când copiii mici învata sa vorbeasca.
Ei deprind acest lucr u prin ascultare si imitare. Parintii corecteaza spontan greselile
de pronuntie ale acestora, de multe ori silabisind fara intentie si încurajând vorbirea
corecta. La fel se întâmpla atunci când parintele sau educatorul analizeaza
împreuna cu copii experie ntele zilnice petrecute în viata acestuia. Integrarea în
sistem a formelor educației este una din preocupările actuale. Cele trei forme de
educație trebuie privite din perspectiva educației permanente:
educația nu se mai poate reduce la instruirea de ti p școlar și instituțiile de
învățământ ar pierde dacă s -ar izola de contextul cultural -educativ. De aceea cadrul
formal trebuie să furnizeze ocazii pentru valorificarea informațiilor achiziționate în
afara lui, chiar integrând o parte din conținuturi;
cealaltă parte, a educației nonformale, informale trebuie să răspundă diversității
de nevoi, interese, aspirații ale indivizilor, să conducă la formarea unei viziuni
unitare despre lume, să asigure coerență actului educațional.

Conținutul învățământului d e mâine va fi însoțit de noi finalități, componente,
concepte fundamentale:
el va fi un conținut multidimensional, bazat pe integrarea celor de tip formal,
nonformal și informal, căci elevii de astăzi le utilizează explicit în autoeducație;
modalităț i de integrare am putea aminti: ore educative axate pe probleme
concrete ale realității înconjurătoare, ore consacrate sintezelor școlare, activități pe
echipe, folosirea metodelor care leagă învățarea din clasă cu cea independentă,
organizarea de activită ți opționale sau extrașcolare, abordări interdisciplinare,
consolidarea criteriilor de apreciere, promovarea educației permanente, efectuarea
unor activități în instituții extrașcolare, atragerea mass -media în realizarea unor
teme școlare, integrarea în vi ața comunității etc.
încercările de integrare a diferitelor tipuri de învățări se fac atât din interiorul
sistemelor educative, cât și din exteriorul acestora

Evaluarea are o situatie speciala în cazul educatiei informale. Evaluarea se
realizeaza la n ivelul opiniilor si reusitelor personale si sociale ale cetatenilor, pe
baza analizei comportamentale si factuale. În acest sens, literatura de specialitate
semnaleaza faptul ca ―viata sociala se desfasoara sub dublu impact: acela al
opiniei colectivitatii si al cenzurarii pe care o opereaza constiinta în sine.
Profesorul este principalul agent al educa ției formale, dar deschiderea lui spre
valorificarea influen țelor educative ale celorlalte forme de educa ție este o problem ă
de op țiune axiologic ă. In ultimi le decenii, la noi, s -au cam pierdut – suntem nevoi ți
să constat ăm- bunele tradi ții ale excursiilor școlare, ale coresponden ței

interșcolare, ale șezătorilor literare și istorice, pe care le tr ăiau cu însufle țire elevii.
Ceea ce a mai r ămas, cel mai adesea , este golit de aspectul instructiv -educativ, în
favoarea simplului divertisment f ără orizont, ori a devenit un fapt ocazional,
aproape pe cale de dispari ție în prea multe școli. Valorificarea cuno știntele din
familie ale copiilor, încorporarea lor în curr iculum și crearea de experien țe
concrete pentru elevi nu este înțelesă întotdeauna ca o modalitate de realizare a
unei educa ții multiculturale. Prea pu țini sunt profesorii care încurajeaz ă elevii s ă
supun ă gândirii critice informa țiile din manuale, ziare și din alte publica ții ori surse
media, în care discrimin ările pe baz ă de sex, clas ă, rasă și alte probleme sociale ar
putea fi evidente, s ă ia în considerare puncte diferite de vedere și să se gândeasc ă
la modalit ăți alternative prin care s -ar putea ajunge la dreptatea social ă pentru to ți
oamenii.
In concluzie, în orice societate subiectul uman prime ște influen țe educative din
multiple direc ții, astfel încât comportamentele si capacit ățile pe care și le
interiorizeaz ă prin educa ție sunt o ―rezultan tă‖ a actiunii educative conjugate a
unei multitudini de factori. A explica aceste comportamente si capacit ăți doar prin
influen ța exercitat ă de un factor sau altul (de ex. școala, mass -media, prietenii etc.)
înseamn ă a reduce în mod nejustificat fenomenul educa ției la una sau altele dintre
multiplele sale forme de manifestare. Ideal ar fi ca toate formele educa ției dintr -o
societate sa concorde sub aspectul valorilor pe care le promoveaz ă. Uneori pot s ă
apară contradic ții între valorile promovate prin educ ația formal ă ori nonformal ă și
cele vehiculate în contexte informale de realizare a educa ției. Nu întâmplător, în
ultimul timp, se discut ă despre necesitatea de a se adopta o Lege a Educa ției, în
afară de o Lege a Inv ățământului, c ăci învățământul, dup ă cum s-a văzut, este doar
una dintre formele de educa ție. Asadar, la întrebarea ―cine exercit ă influen țe
sistematice de natur ă educativ ă asupra unui subiect uman? ‖ se poate r ăspunde c ă,
practic, o întreag ă societate.