Edentatia Partiala

Complicațiile cariei

Parodontopatia

Etiologia mixtă (carie + parodontopatie)

Abraziunea exagerată

Traumatismele

Intervenții chirurgicale pentru tumori

Anodonția

Distrofiile grave

Tratamentele stomatologice incorecte

Migrările verticale și orizontale exagerate

Neglijența pacientului față de tratamentul dentar

Clasificarea edentațiilor după Kennedy – 4 clase de edentație

CLASIFICAREA KENNEDY – REGULILE APPLEGATE: pentru a elimina unele incertitudini și a obține o clasificare mai descriptivă

Dinții care au indicație de extracție nu se iau în considerare atunci când se face clasificarea edentației.

Breșele edentate care nu vor fi restaurate prin proteze parțiale mobilizabile nu se iau în considerare atunci când se face clasificarea edentației.

Dacă M3 lipsește nu va fi luat în considerare în clasificare

Dacă M3 este prezent și va fi utilizat ca dinte stâlp va fi luat în considerare în clasificare.

Pentru stabilirea clasei de edentație se ia în considerare BREȘA SITUATĂ CEL MAI POSTERIOR !

Breșele edentate suplimentare față de cele care determină clasa de edentație sunt denumite MODIFICĂRI

Întinderea breșei edentate (numărul dinților absenți sau al dinților artificiali ai protezei) nu influențează clasificarea

Clasa a IV-a nu prezintă MODIFICĂRI !

Nominalizarea edentațiilor după Costa

COMPLICAȚIILE EDENTAȚIEI PARȚIALE – AFECTAREA FUNCȚIILOR:

Masticația – dinții laterali

Fizionomia – dinții frontali + P 1

Fonația

COMPLICAȚIILE EDENTAȚIEI PARȚIALE. Numeroase și de aspecte diferite. Complicațiile depind de:

numărul, extinderea și topografia breșelor edentate

reactivitatea organismului

vechimea edentației

COMPLICAȚIILE EDENTAȚIEI PARȚIALE se manifestă prin modificări numeroase ale diferitelor structuri componente ale ADM: dinți, parodonțiu, relații ocluzale, creste alveolare, mușchi, ATM. Apar și modificări de comportament.

1. Manifestările dentare

Migrările orizontale: mezializări, distalizări, rotații, vestibularizări, oralizări

Migrările verticale: extruzie, egresiune

2. Manifestările parodontale

3. Manifestările ocluzale

4. Manifestările la nivelul crestelor alveolare

4. 1. MODIFICĂRILE LA NIVELUL OSULUI

Applegate a numit zonele osoase din jurul dinților suprasolicitați “zone indicatoare”

Zonele indicatoare sunt acele zone din suportul alveolar care pun în evidență reacția osului la stressul suplimentar.

Reacția favorabilă la un astfel de stress poate fi luată ca un indicator pentru viitoarea reacție la un stress și mai mare.

Dinții care au fost expuși unei încărcături suplimentare prin pierderea dinților vecini sau care au fost supuși unei încărcături ocluzale suplimentare pot prezenta mai multe riscuri dacă sunt utilizați ca dinți stâlpi față de de alți dinți care nu au fost suprasolicitați ocluzal.

Dacă armonia ocluzală poate fi ameliorată este bine acest lucru să se facă înaintea protezării.

În condiții de echilibrare ocluzală perfectă dinții stâlpi rezistă bine la forțe adiționale.

“zone indicatoare” – examinare – concluzii practice:

dacă parodonțiul este integru – parodonțiul și crestele alveolare sunt în măsură să reziste la presiuni și deci se pot folosi ambele țesuturi cu încredere;

– lărgirea spațiului periodontal – dinții și osul nu pot rezista la presiuni, există o funcție metabolică scăzută a acestor țesuturi și deci trebuie luate toate măsurile de protecție.

4. 2. MODIFICĂRILE LA NIVELUL MUCOASEI

Mucoasa nu este pregătită fiziologic pentru a suporta presiuni dar prezintă elasticitate sau reziliență

Reziliență = capacitatea de a se comprima temporar sub acțiunea presiunilor și de a reveni la starea inițială.

Zona de sarcină primară = zona coamei crestelor – suportă majoritatea presiunilor de masticație.

Zonele de sarcină secundară = versantele laterale ale crestelor – primesc mai mult presiuni oblice și orizontale.

5. Manifestările musculare

Dizarmonii ocluzale mandibula în poziții noi solicită neobișnuit mușchii.

Solicitare inegală, asimetrică hipertrofie, spasme și dureri musculare alte modificări ocluzale.

Musculatura se poate adapta în timp la noile poziții ale mandibulei o ocluzie de obișnuință

O repoziționare a mandibulei prin tratament protetic va solicita nefavorabil musculatura sindrom disfuncțional

6. Manifestările din articulația temporo-mandibulară

ARTROPATIE – semne clinice: frecături, cracmente, deviații la deschiderea gurii, dureri la presiune în regiunea articulației cu diferite iradieri.

7. Modificările de comportament

Edentația percepută de mulți pacienți ca o infirmitate gravă și dezonorantă.

Ideea purtării unei proteze mobile inacceptabilă refuzul sau amânarea tratamentului complicații.

Sindromul de disfuncție ocluzală modificări nervoase grave modificare comportament

PARTICULARITĂȚILE CLINICO-TERAPEUTICE ÎN EDENTAȚIA PARȚIALĂ

I. Situații clinice specifice tratamentului cu proteze parțiale mobilizabile

1. edentațiile de clasa I (termino-terminale)

2. edentațiile de clasa a II-a (terminale unilaterale)

– protezele se extind și pe hemiarcada integră

– în edentațiile molare pot fi realizate proteze menținute și stabilizate unilateral

3. edentațiile combinate (termino-laterale sau termino-fronto-laterale).

4. edentații cu existența unui număr mic de dinți restanți (2-5 dinți). Dacă acești dinți sunt repartizați bilateral există condiții bune pentru menținerea și stabilizarea protezei față de situația când acești dinți sunt grupați pe o singură parte.

5. edentațiile subtotale

II. Situații clinice care exclud tratamentul prin punte

1. edentații laterale întinse (clasa a III-a) cu dinți stâlpi caninul și molarul de minte care, deși nu sunt mobili, au o valoare parodontală scăzută.

2. edentațiile laterale sau frontale reduse, cu afectarea parodontală a tuturor dinților restanți

3. edentațiile laterale sau frontale reduse, când există contraindicații ale șlefuirii dinților (afecțiuni generale grave) sau uneori pacientul refuză, din diferite motive, șlefuirea dinților pentru realizarea unei punți.

4. edentațiile din zona de curbură a arcadei (incisivul lateral, caninul, primul premolar)

5. edentațiile frontale asociate cu pierdere de substanță osoasă de diferite cauze

6. edentațiile frontale – artificii de montare a dinților artificiali : treme, diasteme, încălecări , rotații

7. edentațiile frontale: anumite forme, mărimi sau culori de dinți

8. edentații care se asociază cu comunicări buco-sinusale sau buco-nazale – protezele parțiale mobile au și rol de obturator

9. edentații care necesită o reevaluare a DVO