Edemul Pulmonar Acut Cardiogen

Medicina

Edemul Pulmonar Acut Cardiogen

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

A.PARTEA GENERALĂ

MOTO

CAP. I EDEMUL PULMONAR ACUT CARDIOGEN

I.1 DEFINIȚIE

I.2 FIZIOPATOLOGIE

I.3 FACTORI FAVORIZANȚI

I.4 ETIOLOGIE

I.5 DIAGNOSTIC

I.6 DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

I.7 TRATAMENT

I.8 COMPLICAȚII, EVOLUȚIE, PROGNOSTIC

CAP. II ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

II.1 DEFINIȚIA NURSING-ULUI

II.2 NEVOI FUNDAMENTALE ALE FIINȚEI UMANE

II.3 CLASIFICAREA NEVOILOR UMANE DUPĂ TEORIA LUI

ABRAHAM MASLOW

II.4 PROCESUL DE NURSING

II.5 ÎNGRIJIRI GENERALE

II.6 EDUCAȚIE SANITARĂ A PACIENTULUI CU EDEM

PULMONAR ACUT CARDIOGEN

B.PARTEA SPECIALĂ

CAP.III CERCETĂRI PERSONALE

OBIECTIVE

MATERIALE ȘI METODA DE LUCRU

REZULTATE

CONCLUZII

LISTĂ GRAFICE

LISTĂ ABREVIERI

BIBLIOGRAFIE

MOTTO:

„Viața are o durată calculată riguros matematic. Începe cu prima respirație și se termină cu ultima suflare indiscutabil, sănătatea reprezintă darul cel mai important și în același timp cel mai util al omului. A fi sănătos, a trai mai mult și a trai mai bine, au fost dorințele pe care oamenii și le-au asezat întotdeauna la temelia destinului lor” – TUDOR MUSATESCU (1903-1970)

A. PARTEA GENERALA

CAPITOLUL I

EDEMUL PULMONAR ACUT CARDIOGEN

I.1. DEFINIȚIE

Edemul pulmonar acut este rezultatul unei inundări în urma acumulării de fluide in interstițiul pulmonar, spațiul alveolar și arborele bronșic, reprezintă o entitate clinică gravă amenințătoare de viață și una dintre cauzele frecvente de spitalizare.

Edemul pulmonar acut cardiogen (hemodinamic) este o insuficiență ventriculară stângă acută cauzată de o insuficiență primară cardiacă, determinând creșterea presiunii hidrostatice din capilarele pulmonare (>25 – 30 mm Hg) urmată de transsudarea masivă a plasmei în interstițiu și alveolele pulmonare.

În edemul pulmonar acut noncardiogen (lezional) presiunea capilară pulmonară este normală iar acumularea excesivă de lichid în interstițiu și alveole apare prin interesarea altor factori care reglează schimbările lichidiene la nivel pulmonar.

În edemul pulmonar acut cardiogen factorul principal este reprezentat de creșterea presiunii hidrostatice, pe când în edemul pulmonar noncardiogen sunt afectați ceilalți factori patogenici.

Astfel această acumulare excesivă de lichid în interstițiul pulmonar și spațiul alveolar determinând scăderea capacității de difuziune cu hipoxie secundara și apariția dispneei.

Incidență :

EPA cardiogen – 50-10% din pacienți cardiaci

Mortalitatea : 40 – 50 % (10 – 20%)

EPA noncardiogen – 10/100000 locuitori

Mortalitatea : 50 – 70 %

I.2. FIZIOPATOLOGIE

Edemul pulmonar acut cardiogen apare prin creșterea semnificativă și relativ rapidă a presiunii hidrostatice în capilarul pulmonar deteminând creșterea filtratului. Acesta se produce în urma dezechilibrului forțelor Starling, care dirijează transferul de fluid între capilarele pulmonare pe de o parte și interstițiul pulmonar și alveolar pe de alta parte.

Presiunea hidrostatică din capilarele pulmonare în mod normal este de aproximativ 8 mm Hg, aceasta crește la o valoare care o depășește pe cea a presiunii coloidosmotice care este de aproximativ 28 mm Hg producând edemul pulmonar acut cardiogen. Există astfel o zona de siguranță de aproximativ 20 mm Hg pentru prevenirea apariției edemul pulmonar acut. Capacitatea de transport limfatic este depășită, iar lichidul începe să se acumuleze în interstițiul pulmonar lax (13).

Pe măsura acumulării lichidului, astfel apare un proces de compresie asupra branhiolelor terminale, arteriolelor și venulele care trec prin acea zonă. Interstițiul lax devine saturat și nu se mai poate destinde, la un moment dat presiunea ridicată se transmite spațiului interstițial dens dintre capilarul pulmonar și epiteliul alveolar.

Edemul alveolar apare atunci când presiunea capilară pulmonară hidrostatică o depășește pe cea oncotică. La cardiacii cu simptomatologie cronică în timpul efortului creșterea ușoara și tranzitorie a presiunii capilare pulmonare nu duce de regulă la edem. Dacă creșterea presiunii capilare pulmonare este bruscă și importantă edemul pulmonar acut se poate instala în câteva minute.

În staza pulmonară cronică cu fibroză interstițială și îngroșarea membranei alveolo-capilare, presiunea capilară pulmonară trebuie să crească semnificativ (50 mm Hg) pentru apariția edemului pulmonar acut.

Echilibrul acido-bazic este perturbat inițial datorită tahipneei, apare hipoxemie cu hipocapnie, iar în formele severe hipoventilația alveolară duce la hipercapnie și acidoză respiratorie.

Se produce ulterior o stimulare simpatică excesivă tradusă prin sudorație abundentă, crește inotropismul, apare tahicardie sau chiar aritmie, paloare tegumentară prin vasoconstricție periferică și o creștere tensională la debutul edemului pulmonar acut. Hemoglobina saturată provoacă cianoză la valori crescute.

Cauzele fiziopatologice ale edemului pulmonar acut pot fi:

Creșterea acută a presiunii capilare pulmonare din:

presiunea diastolică normală a ventriculului stâng și creșterea presiunii atriului stâng în: mixom obstructiv de atriu stâng, proteză trombozată de valvă mitrală;

creșterea presiunii atriului stâng datorata presiunii diastolice crescute din ventriculul stâng, prin:

sarcină acută de volum, din: insuficiență mitrală și insuficiență aortică acută, defect septal interventricular asociat cu infarct miocardic acut;

sarcină acută de presiune, din: puseele de hipertensiune arterială, proteză trombozată a valvei aortice;

creșterea acută a „stiffness-ului” miocardic sau afectarea relaxării, din: infarct miocardic acut, ischemie miocardică;

Creșterea presiunii capilare pulmonare in mod cronic, prin:

creșterea presiunii deja ridicate din atriul stâng, cu presiunea diastolică normală a ventriculului stâng, în stenoză mitrală asociată cu fibrilația atrială sau tromb obstructiv al protezei, mixom de atriu stâng complicat cu fibrilația atrială;

creșterea presiunii deja ridicate din atriul stâng, datorită creșterii suplimentare a presiunii diastolice din ventriculul stâng, din:

încărcarea de volum impusă unei disfuncții diastolice din ventriculul stâng preexistente, prin: administrarea în exces de lichide postoperator, ingerarea dietetică exagerată și sustinută și înrăutățirea insuficienței mitrale;

creșterea “stiffness-ului” sau afectarea în continuare a relaxării miocardice prin: boala cardiacă hipertrofică, complicată cu tahicardie și/sau ischemie miocardică, cardiomiopatie complicată cu ischemie miocardică sau infarct miocardic acut;

încărcare de presiune impusă unei disfuncții sistolice a ventriculului stâng preexistente, prin: hipertensiune accelerată;

Fig 1. Plamânii

I.3.FACTORI FAVORIZANȚI EDEMULUI PULMONAR ACUT CARDIOGEN

1. ischemia miocardică sau IMA (infarct miocardic acut);

2. salt hipertenasiv-pe un cord anterior modificat (hipertrofie sau ischemie);

3. embolia pulmonară masivă;

4. tulburări de ritm cu frecvență ventriculară rapidă în prezența unei cardiopatii anterioare;

5. sindroamele febrile;

6. încărcare lichidiană excesivă prin perfuzii;

7. efort fizic excesiv;

8. medicație inotrop negativă-betablocante, unele blocante de calciu, antiaritmice (14);

Stadiile edemului pulmonar acut

– stadiul I de congestie în care există o creștere în masă a transferului de lichid și coloizi din capilarele sangvine în interstițiu. În ciuda filtrării excesive nu apare o creștere măsurabilă a volumului interstițial deoarece există o creștere egală a debitului limfatic.

– stadiul II de edem inerstițial apare atunci când sarcina filtrată din capilarele pulmonare depășește drenajul limfatic, iar lichidul și coloizii încep să se acumuleze în compartimentul interstițial mai compliant.

– stadiul III de inundație alveolară în care creșterea filtrării depășește limitele volemice ale spațiului interstițial și apa pătrunde în alveole care sunt inundate (14).

I.4. ETIOLOGIE

În edemul pulmonar acut cardiogen principala cauză este insuficiența ventriculară stângă acută datorată de:

infarct miocardic acut

cardiopatie ischemică

creșterea tensională mare, pe fondul unui cord afectat cronic

ischemie prelungită cu disfuncție post ischemică

leziuni valvulare acute mitrale sau aortice

tulburări de ritm sau de conducere

Stenoza mitrală strânsă sau boala mitrală constituie o cauză frecventă de edem pulmonar acut. Apariția edemului pulmonar și hipertensiunea venoasă excesivă sunt favorizate de:

tahicardii sau tahiaritmii

efort

infecții respiratorii acute

încărcări volemice

Alte cauze rare de edem pulmonar acut sunt: cor triatriatum, mixomul atrial stâng, tromboza masivă de atriu stâng. În insuficiența mitrală, care este agravată mai ales de aritmiile cardiace necontrolate, stenoza mitrală strânsă cu boala arteriolară pulmonară accentuată constituită , cord pulmonar cronic , pericardită constrictivă.

Edemul pulmonar acut apare frecvent in : insuficență cardiacă congestivă cronica pe fond de boală cardiacă ischemică și infarct miocardic vechi , infarct miacardic acut , tahicardii ectopice, embolie pulmonara.

Tulburările de ritm cu frecvență ventriculară rapidă pot sta la originea edemului pulmonar acut cardiogen.

Edemul pulmonar acut poate reprezenta prima manifestare a unei cardiopatii stângi, dar cel mai des este precedat de alte forme de dispnee cardiacă. Pierderea pompei atriale în fibrilația atrială constituie momentul declanșării edemului pulmonar acut.

Trebuie identificați factorii declanșatori sau favorizanți, a căror corectare este obligatorie:

efortul fizic excesiv

supraîncărcări volemice acute

trombembolismul pulmonar

tahiaritmii

infecții respiratorii acute

Fig. 2 Edemul pulmonar

I.5. DIAGNOSTIC EDEM PULMONAR ACUT CARDIOGEN

Diagnosticul edemului pulmonar acut cardiogen se face pe baza examenului clinic și paraclinic.

Diagnostic clinic

Tablou clinic

Edemul pulmonar acut reprezintă o dramatică manifestare a insuficienței ventriculare stângi. Se diferențiază de dispneea paroxistică nocturnă prin dezvoltarea intensă și mult mai rapidă a hipertensiunii capilare pulmonare.

Ortopneea, tusea și expectorația sunt simptome care domina tabloul clinic al edemului pulmonar acut cardiogen.

Debutul edemului pulmonar acut cardiogen apare cel mai des noaptea, în somn, aparând brusc la o persoană cunoscută sau nu cu patologie cardiacă, simptomatică sau asimptomatică. Debutul este brusc, manifestând o lipsă de aer extremă, tușește si expectorează (spută abundentă, spumoasă, aerată, frecvent rozată, uneori hemoptoică).

Bolnavul trece în poziția șezând sau chiar în ortostatism si are „sete de aer”. Frecvența respiratorie este de aproximativ 30-40 respirații/minut. Este zgomotoasă, cu zgomote de barbotaj intens inspiratorii și expiratorii. Dispneea și tusea se însoțesc de anxietate, agitație, transpirații profunde, tegumente palide și reci, cianoza extremităților și a buzelor. Toate aceste simptome se datoreaza hiperreactivității simpatice și tulburării schimburilor gazoase la nivel pulmonar.

În formele grave, însoțite de bronhoplegie nu se poate elimina sputa cu care în cele din urmă pacientul se asfixiază. Cauza majoră este bronhospasmul datorat congestiei mucoasei bronșice care duce la creșterea dificultății respiratorii.

Examenul clinic

Episodul poate dura de la 10-15 minute până la câteva ore. La auscultația pulmonară se percep raluri subcrepitante, care apar de cele mai multe ori la pe ambele câmpuri pulmonare și care se extind apoi cranial pe măsura accentuării condiției patologice.

Plămânii sunt zgomotoși și uneori prezintă semne de bronhospasm cuete de aer”. Frecvența respiratorie este de aproximativ 30-40 respirații/minut. Este zgomotoasă, cu zgomote de barbotaj intens inspiratorii și expiratorii. Dispneea și tusea se însoțesc de anxietate, agitație, transpirații profunde, tegumente palide și reci, cianoza extremităților și a buzelor. Toate aceste simptome se datoreaza hiperreactivității simpatice și tulburării schimburilor gazoase la nivel pulmonar.

În formele grave, însoțite de bronhoplegie nu se poate elimina sputa cu care în cele din urmă pacientul se asfixiază. Cauza majoră este bronhospasmul datorat congestiei mucoasei bronșice care duce la creșterea dificultății respiratorii.

Examenul clinic

Episodul poate dura de la 10-15 minute până la câteva ore. La auscultația pulmonară se percep raluri subcrepitante, care apar de cele mai multe ori la pe ambele câmpuri pulmonare și care se extind apoi cranial pe măsura accentuării condiției patologice.

Plămânii sunt zgomotoși și uneori prezintă semne de bronhospasm cu wheezing marcat. Ralurile bronșice groase și sibilantele, împreună cu ralurile traheale, pot apărea și pot chiar să domine auscultația alături de ralurile de stază umedă. Ele pot ascunde semnele stetacustice ale bolii de bază.

Auscultația cardiacă este dificilă datorită zgomotelor respiratorii, ritmul cardiac este tahicardic, cu/fără aritmie.

Tensiunea arterială poate fi crescută. Tensiunea arterială scăzută la pacienții cu edem pulmonar acut constituie un semn de prognostic grav. Edem pulmonar acut asociat cu infarct miocardic acut se poate însoți de durere retrosternală intensă.

Dacă edemul pulmonar acut evoluează favorabil, tulburările respiratorii și cardiovasculare se remit, dar mai greu decât au apărut. Dacă evoluția este nefavorabilă se poate instala bronhoplegie, se accentuează dezechilibrul acido-bazic, iar starea de constiență se degradează până la comă.

Decesul survine prin insuficiență respiratorie acută cu acidoză mixtă sau șoc cardiogen (13).

Diagnostic paraclinic

Electrocardiograma – este un test noninvaziv obligatoriu mai ales în urgență care oferă informații privind tulburările de ritm (flutter atrial, fibrilație atrială), tulburări de conducere (bloc de ram drept/stâng, bloc atrioventricular) sau modificări ischemice (infarct miocardic acut), semne de hipertrofie ventriculară.

Fig 3. Electrocardiograma

Radiografia pulmonară – are un aspect sugestiv pentru diagnosticul edemului pulmonar acut, poate evidenția cardiomegalie, semne de edem interstițial și alveolar. Se pot evidenția hiluri mari, imprecis conturate, liniile Kerley B, desen perivascular accentuat in special perihilar și în câmpurile medii și inferioare, redistribuție de flux în zonele superioare, micronoduli, modificări infiltrative perihilar în „aripi de fluture”.(Fig 4)

Fig 4. Radiografie pulmonară

Ecografia cardiacă – o explorare importantă care poate evidenția cauzele posibile de edem pulmonar acut și modificări la nivelul cordului care pot orienta catre etiologia acestuia. Modificările valvulare pot evidenția stenoză, ruptura aparatului valvular, insuficiență eventual vegetații la nivelul pânzei valvulare sugestive de endocardită, pot evidenția de asemenea formațiuni tumorale cum ar fi mixomul atrial sau trombicavitari. Se mai pot evidenția modificări de cinetică parietală sugestivă pentru ischemie acută sau cronică. Ingroșarea pereților miocardici, hipertrofierea poate sugera un pacient cu un trecut hipertensiv îndelungat. Ecografia cardiacă se face în urgență atunci când există suspiciunea unei regurgitări valvulare acute, disecție de aortă, dar și la pacienții care nu prezintă un factor precipitant evident. Este recomandată tuturor pacienților după stabilizare.

Fig. 5. Ecografie cardiacă

Coronarografia și cateterismul cardiac – sunt indicate la pacienții cu sindroame coronariene acute, pentru revascularizare miocardică.

Măsurarea presiunii blocate în artera pulmonară – se face cu ajutorul cateterului Swan – Ganz. Determină cu specificitate înaltă originea cardiogenă a edemului pulmonar acut prin determinarea presiunii capilare blocate de peste 25 mm Hg la pacienții care nu prezintă creșteri anterioare ale presiunii capilare pulmonare sau peste 30 mm Hg la cei cu creștere cronică a presiunii capilare pulmonare.

Echilibrul acido-bazic – este mult mai complet decât pulsoximetria. Presiunea crescută a dioxidului de carbon si acidoza se asociază cu un prognostic nefavorabil.

Gazele sanguine – arată în general hipoxemie proporțională cu gravitatea edemului pulmonar acut si hipocapnie datorită hipoventilației alveolare.

Probe de laborator – recomandate sunt: hemoleucograma, markerii miocardici de necroză, electroliții, urea, creatinina, BNP-ul (brain natriu peptid). Dacă edemul pulmonar acut este rapid instalat BNP-ul poate prezenta valori normale.

Alte forme clinice de edem pulmonar acut:

Astmul cardiac – acesta se poate asocia cu edemul pulmonar în urma unei hipertensiuni pulmonare și capilare paroxistice. Bolnavul are ortopnee iar la auscultație prezintă raluri sibilante în ambele câmpuri pulmonare ca expresie a bronhospasmului. Apare o expectorație abundentă, ceva neobișnuit în astm iar aspectul radiologic este sugestiv de edem pulmonar.

Edem pulmonar formă dureroasă – apare în caz de insuficiență coronariană acută, pacientul o descrie ca o senzație de „mantă de plumb” pe umeri sau dureri cu caracter angios.

Edem pulmonar forma hemoptoică – prezintă expectorații hemoptice care conduc la confuzia cu embolia pulmonară.

Edem pulmonar subacut – este întâlnit frecvent în caz de insuficiență cardiacă congestivă clasele III, IV NYHA. Prezintă dispnee continuă cu exacerbare nocturnă, însoțită de expectorație mucoasă și tuse permanentă. Această formă este denumită și plămân cardiac (14).

I.6. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

Edemul pulmonar acut cardiogen uneori trebuie deosebit de astmul bronșic, embolia pulmonară și edemul pulmonar acut noncardiogen.

Diferențierea cu astmul bronșic sever poate fi dificilă, uneori ambele situații pot asocia dispnee severă, tendință la postura ortostatică si sibilante difuze care interferă cu auscultația cardiacă. Pacientul își cunoaște deseori diagnosticul deoarece în astm există o anamneză cu episoade similare anterioare. Pacientul în atacul de astm nu prezintă transpirații profuze, la auscultația pulmonară nu prezintă raluri umede bazale, iar hipoxemia nu are o intensitate mare pentru a produce cianoză.

In embolia pulmonară masivă poate domina dispneea severă care se asociază cu tahicardie, aritmii, hipotensiune, acestea duc la confuzii cu edem pulmonar acut cardiogen.

La auscultația pulmonară nu există raluri, dar pot fi prezente semne de insuficiență cardiacă dreaptă sau șoc cardiogen. Examenul radiologic pulmonar și EKG, dar și prezența unei tromboze venoase profunde sau a unor factori de risc pot ajuta la stabilirea diagnosticului corect.

Diagnosticul diferențial între edemul pulmonar acut cardiogen și noncardiogen se realizează în mod clasic pe baza examenelor clinic si paraclinic. În edemul pulmonar acut cardiogen anamneza prezintă un eveniment cardiac acut, examenul fizic arată tegumentele periferice transpirate și reci. Pe EKG observăm modificări ST și/sau ale complexului QRS. Radiografia toracică arată infiltrări perihilare în ambele forme, iar analizele de laborator indică enzime miocardice de necroză crescute.

În edemul pulmonar acut noncardiogen anamneza sugerează o boală de bază noncardiacă, iar examenul fizic prezintă cord în limite normale, sufluri absente și tegumente calde și puls normal.

Examenele paraclinice sunt normale, nu apar modificări semnificative.

I.7. TRATAMENT

Tratamentul edemuluii pulmonar acut trebuie instituit de urgență, cât mai precoce, adesea starea bolnavului se agravează rapid, astfel încât tratamentul trebuie administrat încă de la domiciliu.

Pacientul trebuie internat într-o unitate de terapie intensivă coronariană unde se execută rapid abord venos periferic sau central, monitorizarea electrocardiografică, a tensiunii arteriale, respirației, diurezei.

Obiectivele imediate în tratamentul edemului pulmonar acut cardiogen sunt:

scăderea presiunii capilare pulmonare:

ameliorarea contractilității miocardice

scăderea rezistenței la ejecția ventriculului stâng (postsarcină)

corectarea aritmiilor

reducerea întoarcerii venoase presarcină

ameliorarea hemostazei și corectarea insuficienței respiratorii acute

eliminarea factorilor precipitanți

corectarea tahipneei și a anxietății

Măsurile terapeutice pot fi clasificate în măsuri cu caracter nespecific general și măsuri relativ specifice necesare în unele cazuri particulare de edem pulmonar acut cardiogen.

Tratament igieno-dietetic:

Regimul alimentar trebuie să fie echilibrat si să combată supraponderarea și dislipidemiile, de aceea regimul va fi :

hipolipidic, cu reducerea grăsimilor de origine animală.

regimul fără sare.

Eficacitatea regimului alimentar este ca acesta să fie menținut pe tot restul vieți.

Măsuri nespecifice:

poziția bolnavului este foarte importantă: toracele ridicat și picioarele atârnânde (duce la scăderea întoarcerii venoase). Permite o respirație mai ușoară și facilitează expectorația. Daca bolnavul este în șoc ridicarea excesivă a toracelui poate agrava hipoperfuzia cerebrală, iar dacă edemul alveolar inundă căile respiratorii bolnavul trebuie urgent aspirat.

Oxigenoterapia este foarte utilă și poate deveni obligatorie dacă presiunea oxigenului scade sub 70 mm Hg se administrează oxigen 100% pe sondă endonazală sau pe mască continuu 6-8 litri/minut, având scopul creșterii saturației oxigenului peste 90%.

Edemul pulmonar acut cardiogen care survine la un bolnav cunoscut cu bronhopneumopatia cronica obstructivă (BPOC) necesită administrare de oxigen cu debit scăzut (1-2 litri/minut).

Ventilația cu presiune intermitent pozitivă se realizează prin aplicarea unei măști faciale etanșe care duce la scăderea presarcinii. De preferat este ca în barbotor să existe ¾ apa și ¼ alcool, având un efect antispumigen prin scăderea tensiunii superficiale a secrețiilor.

Dacă pacientul ramâne în stare critică și există dezechilibru sever acido-bazic, acesta trebuie intubat și ventilat cu presiune intermitent pozitivă utilizându-se un amestec de aer-oxigen.

Indicații de ventilație mecanică și intubație orotraheală sunt:

acidoză pH<7,3;

hipoxie severă PaO2 < 50 mm Hg în ciuda oxigenoterapiei;

hipercapnie severă PaCO2> 70 mm Hg;

travaliu respirator crescut care duce la oboseala mușchilor respiratori.

Pregătirea pacientului pentru oxigenoterapie

Scopul : Asigurarea unei cantități corespunzătoare de oxigen țesuturilor și combaterea hipoxiei determinate de :

scăderea oxigenului alveolar;

tulburări în sistemul circulator;

diminuarea hemoglobinei.

Surse de oxigen:

– stație centrală de oxigen;

– microstație;

– buteli cu oxigen.

Metode de administrare:

prin mască – permite administrarea oxigenului în concentrație de 40-60%;

– poate produce iritația tegumentelor feței;

– sunt deranjante prin sistemul de prindere.

prin sondă nazală- este cea mai folosită metodă;

– poate fi utilizată pe termen lung;

– permite administrarea oxigenului în concentrație de 25-45%.

Materiale utilizate:

– sursă de oxigen;

– sondă nazală , cateter , mască de oxigen;

– material adeziv pentru fixare.

Tehnica de execuție :

Pregatirea psihică a pacientului, explicarea tehnicii și așezarea lui în pozitia corespunzătoare.

Asamblarea echipamentului, dezobstructurarea căilor respiratorii, măsurarea lungimii sondei, lubrifierea sondei, introducerea acesteia în nară și fixarea acesteia pe obraz cu material adeziv.

Daca este utilizată masca de oxigen, aceasta trebuie să acopere nasul și gura pacientului și va fi fixata cu ajutorul unei curele în jurul capului.

Fixarea debitului de administrare a oxigenului se face în funcție de recomandarea medicului și aprecierea răspunsului terapeutic la administrarea oxigenului.

Pacientul trebuie supravegheat pentru depistarea precoce a semnelor de toxicitate sau apariția unor complicații, sonda se scoate o dată pe zi pentru introducerea in cealaltă nară, echipamentul se dezinfectează după utilizare.

Incidente și accidente:

În cazul în care recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă lichidul poate fi împins în oxigen și poate intra în caile respiratori asfixiind pacientul. Atunci când metoda este folosită pe o perioadă lungă pot apărea iritări locale ale mucoasei.

Morfina și Petidina (Mialgin) sunt medicamente utilizate în tratamentul edemului pulmonar acut cardiogen. Morfina are un efect central, de reducere a excitabilității centrului respirator, diminuează travaliul respirator și anxietatea bolnavului, crește efectul simpaticolitic periferic ducând la venodilatație cu reducerea întoarcerii venoase și la un grad de arteriodilatație, cu scăderea postsarcinii.

Morfina hidroclorică se găsește în fiole de 20 mg se administrează intravenos, în doze de 5 mg în 3 minute, cu repetarea la interval de 15 minute, de încă 3-4 ori dacă nu s-a obținut efectul dorit.

Morfina este contraindicată la pacienții cu bronhopneumopatia cronica obstructivă (BPOC) , hipertensiune arterială, bronhoplegie, pacienții comatoși, obnubilați, oboseală respiratorie.

Morfina poate fi înlocuită cu Mialgin, care este în fiole de 100 mg și se administrează în doze de 25 mg intravenos.

Efectele adverse ale opiaceelor sunt:

hipotensiunea,

greață,

depresie respiratori,

bradicardie

Antidotul Morfinei este Naloxonul 0,4 – 0,5 mg intravenos sau Nalorfina.

Diureticele cu acțiune rapidă, cel mai utilizat este diureticul de ansă Furosemid, în fiole de 20 mg, se administrează în doze de 20 – 28 mg intravenos, în funcție de starea pacientului.

Vasodilatatoarele cu acțiune rapidă sunt în prezent considerate medicația de bază în majoritatea cazurilor de edem pulmonar acut cardiogen cu condiția să nu existe șoc cardiogen compensat sau hipotensiune arterială.

Venodilatatoarele duc la scăderea întoarcerii venoase, iar arteriodilatatoarele rezistența la ejecția ventriculului stâng.

Nitroglicerina cea mai utilizată. Este recomandată la pacienții cu edem pulmonar acut cardiogen atât de cauză ischemică cât și nonischemică. Se administrează sublingual în formele ușoare. Tablete de 0,5 mg, doză care se poate repeta de 2-3 ori la 40 minute în formele severe și dacă tensiunea arterială este normală (TAs > 95 – 100 mm Hg). Se poate administra intravenos în perfuzii inițial 20-30 µg/minut doză care se crește la câte 5 minute până la 100-120 µg/minut pacientul trebuie monitorizat atent. Se întrerupe dacă pacientul prezintă hipotensiune arterială.

Nitroprusiatul de sodiu folosit la pacienții cu edem pulmonar acut hipertensiv și complicațiile infarctului miocardic acut. Acesta are două avantaje majore cum ar fi maniabilitatea mare și realizează o puternică vasodilatație arteriolară și venoasă care duce la scăderea congestiei pulmonare și creșterea debitului cardiac, precum și scăderea consumului miocardic de oxigen, îmbunătățirea fluxului coronarian și perfuzia miocardică. Doza inițială fiind de 0,1 – 0,2 µg/kg/minut și se crește progresiv la câte 5 minute, rar fiind necesară o doză mai mare de 0,4 – 0,8 µg/kg/minut. Cea mai întâlnită reacție adversă este intoxicația cu tiocianați, dar este foarte rara. Pentru a preveni reacțiile adverse, perfuzia nu trebuie menținută mai mult de 72 ore și sticla de perfuzie trebuie ținută la întuneric.

Preparatele digitalice administrate intravenos sunt folosite atât pentru efectul inotrop pozitiv care este moderat, dar cel mai mult pentru cel dromotrop negativ, fiind foarte util în unele forme de tahiaritmii supraventriculare. Tratamentul digitalic este benefic pentru pacienții cu edem pulmonar acut și stenoză mitrală, în fibrilația atrială cu ritm rapid. Nu este indicat la bolnavii cu stenoză mitrală în ritm sinusal, deoarece pot accentua congestia pulmonară prin creșterea contracției ventriculului stâng.

La pacienții digitalizați cronic sau la cei cu hipoxie severă și acidoză trebuie luată în consecință posibilitatea unei intoxicații digitalice.

Cele mai folosite sunt cele cu acțiune rapidă ca Digoxin (în 15-20 minute efect maxim în 1,5-3 ore, doze de 0,5-2 µg intravenos fracționat).

Agenții inotropi pozitivi nedigitalici cu administrare intravenoasă în perfuzie sunt recomandați în edemul pulmonar acut prin disfuncție sistolică a ventriculului stâng, dar cel mai des în edemul pulmonar acut însoțit de hipotensiune sau în edemul pulmonar acut din infarct miocardic acut.

Un agent inotrop pozitiv cu efect hemodinamic diferit în funcție de doză este Dopamina. Cu la doze de 1-3 µg/kg corp/minut prin acțiune asupra receptorilor dopaminergici, poate da vasodilatație renală și mezenterică; la doze de 3-10 µg/kg corp/minut stimulează receptorii B1 producând creșterea debitului cardiac.

Dacă pacientul nu prezintă hipotensiune se preferă Dobutamina în doze de 5-15 µg/kg corp/minut care are un efect inotrop puternic.

Aminofilina este utilă administrată intravenos în edemul pulmonar acut cardiogen însoțit de bronhospasm sau asociat cu boală obstructivă pulmonară cronică. Doza de obicei este de 3-5 mg/kg corp în 10 minute, urmate eventual de 0,5 mg/kg corp/oră. Aceasta are un efect bronhodilatator, favorizează diureza, stimulează stimulul nervos central. Reacții adverse care apar sunt aritmiile, creșterea consumului miocardic de oxigen.

Măsuri specifice în edemul pulmonar acut apărut în condiții particulare etiologice

Edem pulmonar acut din infarct miocardic acut

În cursul evoluției unui infarct miocardic poate să apară oricând edemul pulmonar acut. Poate fi însoțit de aritmii severe, șoc cardiogen sau de sindrom de debit mic. De cele mai multe ori edemul pulmonar acut din infarctul miocardic acut este expresia unei insuficiențe de pompă.

Deseori sunt necesare și alte măsuri mai specifice pe lângă măsurile convenționale, cum ar fi:

intervenție chirurgicală

balon de contrapulsație aortică

angioplastie coronariană percutană

tratament trombolitic.

Edemul pulmonar acut în infarctul miocardic acut care nu răspunde la tratamentul convențional este indicat în monitorizarea invazivă hemodinamică cu cateter Swan-Ganz.

Edem pulmonar acut hipertensiv

În edemul pulmonar acut hipertensiv valorile tensionale trebuie reduse rapid dar până la un nivel la care nu este afectată perfuzia cerebrală, renală și coronariană. Cel mai bun este Nitroprusiatul de sodiu în perfuzie. Dializa este indicată la pacienții cu hipertensiune arterială și insuficiență renală sau anurie.

Edemul pulmonar acut precipitat de o tulburare de conducere sau ritm

Edemul pulmonar acut determinat de o tulburare de ritm sau de conducere. Trebuie corectat cât mai rapid dacă acesta este însoțit de o deteriorare hemodinamică și dacă nu sunt contraindicații, de elecție este șocul electric extern sincronizat.

Daca situația hemodinamică este stabilă sau atunci când nu sunt contraindicații pentru electroconversie se administrează medicația antiaritmică dar alegând cu grijă un agent fără efect inotrop negativ.

Edemul pulmonar acut din regurgitările valvulare acute, disfuncții de proteze, perforațiile acute miocardic necesită pe lângă tratament vasodilatator, diuretice, corecție chirurgicală și asistență circulatorie.

I.8. COMPLICAȚII, EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC ÎN EDEMUL PULMONAR ACUT CARDIOGEN

Edemul pulmonar acut dacă persistă, presiunea de la nivelul arterei pulmonare crește.

Ventriculul drept are un perete mai puțin dezvoltat comparativ cu ventriculul stâng și nu mai poate face față unor presiuni mari de ejecție. Presiunea crește și la nivelul atriului drept, ulterior retrograd cu apariția stazei venoase manifestată la diferite compartimente astfel: sindrom lichidian pleural, ascită, edem la nivelul membrelor inferioare.

Edemul pulmonar acut poate fi fatal atunci când nu se intervine prompt și cu măsuri terapeutice adecvate. În primele ore evoluția poate fi nefavorabilă. Bolnavul aflat chiar sub tratament poate dezvolta colaps cardiovascular și asfixie prin bronhoplegie.

În zilele ce urmează poate apărea un revărsat pleural situat de cele mai multe ori pe partea dreaptă, leucocitoză, stare subfebrilă.

Evoluția ulterioară poate fi insuficiența cardiacă globală, iar bolnavul prezintă semne și de insuficiență cardiacă dreaptă;

Este contraindicată neglijarea corecției factorilor favorizanți sau precipitanți asociați cauzei cardiace primare, neglijarea măsurilor terapeutice simple dar de urgență, neglijarea tratamentului aritmiilor cardiace, iar digoxinul nu este permis în infarctul miocardic acut.

Prognosticul este rezervat, acesta depinde de statusul cardiac și pulmonar al pacientului dinaintea dezvoltării edemului. Prognosticul este foarte sever în infarctul miocardic, este în strânsă legătură cu factorii cauzali și promptitudinea intervenției terapeutice.

CAPITOLUL II

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

Asistentul medical prezintă o poziție foarte importantă în îngrijirea acestor categorii de bolnavi, care au nevoie de o supraveghere continuă.

Asistentul medical nu trebuie să se mulțumească să cunoască și să aplice diferite tehnici de îngrijire a bolnavului, aceasta trebuie să cunoască noțiuni teoretice, care să îi permită depistarea unor semne precoce, interpretarea acestora și chiar intervenția în situația în care viața bolnavului depinde de cunoștintele sale.

Rolul asistentului medical constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-și redobândească indepedența cât mai repede posibil.

II.1.DEFINIȚIA NURSING-ULUI

Virginia Henderson definește astfel nursing-ul:

"Să ajuți individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-și afle calea spre sănătate sau recuperare, să-și folosească fiecare acțiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiția ca acesta să aibe tăria, voința sau cunoașterea, necesare pentru a o face, și sa acționeze în așa fel încât acesta să-și poarte de grijă singur cât mai curând posibil" (12).

Concepția Virginiei Henderson cu privire la rolul asistentului medical:

“Rolul esențial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-și mențină sau recâștige sănătatea (sau să-l ajute în ultimile clipe) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut forța, voința sau cunoștințele necesare. Asistenta medicală trebuie să-și îndeplinească aceste funcții astfel încât pacientul să-și câștige independența cât mai repede posibil.” (12).

Organizația Mondială a Sănătății și Consiliul Internațional al Nurselor au stabilit că:

“Nursing-ul este o parte integrată a sistemului de îngrijire a sănătății cuprinzând promovarea sănătății, prevenirea bolii și îngrijirea persoanelor bolnave de toate vârstele, în toate unitățile sanitare, așezările comunitare și în toate formele de asitență socială.” (12)

„Nursing-ul ca o parte integrantă a sistemului de asistență socială, cuprinde ocrotirea sănătății, prevenirea bolilor și îngrijirea bolnavilor fizic, psihic cât și a celor infirmi de toate vârstele, în toate formele de asistență socială și așezările comunitare.” (12)

Inspirată de piramida trebuințelor, Virginia Henderson a identificat pașii pe nevoi fundamentale, corelate cu dimensiunea ființei umane.

II.2.NEVOI FUNDAMENTALE ALE FIINȚEI UMANE

Nevoia de a respira: reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigen din mediul înconjurător util proceselor de oxidare din organism și de a elimina dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare. Pacientul trebuie așezat într-un salon cu temperatură optimă.

Nevoia de a se alimenta și hidrata : pacientul trebuie așezat într-o poziție comodă pentru a servi masa, organismul trebuie să ingere și să absoarbă alimente de bună calitate la o temperatură adecvată și în cantitate suficientă pentru a-și asigura dezvoltarea. Este important ca pacientul să conștientizeze importanța regimului.

Nevoia de a elimina: reprezintă necesitatea organismului de a excreta substanțele nefolositoare, dăunătoare rezultate din metabolism. Atât diureza cât și scaunul trebuiesc notate în foaia de observație. Trebuie măsurată diureza pe 24 de ore, este necesară monitorizarea micțiunilor pe 24 de ore, ritmul micțiunilor, culoarea urinii, mirosul și aspectul urinii. Trebuie urmărit numărul de scaune pe 24 de ore, culoarea și aspectul acestuia.

Nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură : pacientul trebuie învățat și încurajat să practice diferite tehnici de destindere care implică o postură confortabilă precum și exerciții fizice corespunzătoare vârstei. Este necesară o pozitie care să permită eficacitatea funcțiilor organismului de a-și mobiliza toate părțile corpului prin mișcări coordonate.

Nevoia de a dormi și a se odihni: reprezintă o necesitate a ființei umane de a dormi și a se odihni în condiții cât mai bune suficient astfel încât să îi permită organismului să obțină un randament cât mai bun.

Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca : este o necesitate a fiecărei ființe umane de a purta îmbrăcăminte adecvată, după circumstanțe aceasta trebuie să îi permită o libertate a mișcărilor cât mai bună.

Nevoia de a-și menține temperatura corpului în limite normale: temperatura optimă din încăpere trebuie să fie între 22-24 grade Celsius. Se evită schimburile bruște de temperatură.

Nevoia de a fi curat și de a-și păstra tegumentele curate: este necesar ca pacientul să fie învățat să se spele ori de câte ori este nevoie iar dacă nu poate el trebuie ajutat să își facă toaleta. Acesta trebuie să cunoască importanța menținerii tegumentelor curate pentru prevenirea bolii.

Nevoia de a evita pericolele: este o necesitate a fiecărie ființe umane pentru a fi pregătită contra tuturor agresiunilor fie interne sau externe pentru menținerea integrității sale fizice sau psihice.

Nevoia de a comunica cu semenii săi: este o necesitate a ființei umane de a schimba informații, același lucru îl ajută să se familiarizeze cu mediul ambient.

Nevoia de a învăța cum să își păstreze sănătatea: pacientul trebuie să conștientizeze responsabilitatea ce o are asupra stării sale de sănătate de a acumula cunoștințe, aptitudini și desprinderi pentru modificarea comportamentelor sale în scopul menținerii sau redobândirii sănătății.

Nevoia de a-și păstra religia și valorile proprii: pacientul este învățat să își exprime nevoile și sentimentele, i se asigură confidențialitatea.

Nevoia de a fi util, ocupat: este o necesitate a individului de a înfăptui activități care să îi permită satisfacerea nevoilor sau a fi util celorlalți.

Nevoia de a se recrea: pacientul este sfătuit să se distreze în scopul obținerii unei relaxări fizice și psihice.

Fiecare dintre aceste nevoi se adaptează diferit în funcție de diferitele dimensiuni ale ființei umane și anume:

• dimensiunea biologică ( biofiziologică ).

• dimensiunea psihologică.

• dimensiunea sociologică.

• dimensiunea culturală.

• dimensiunea spirituală.

Cele 14 nevoi fundamentale prezintă forme variate dupa starea sa de sănătate, dupa individ, maturitatea sa, după obiceiurile personale și culturale. Fiecare nevoie cuprinde componente bio-fizico-social-culturale.

II.3.CLASIFICAREA NEVOILOR UMANE DUPĂ TEORIA LUI ABRAHAM MASLOW (Fig 3)

Abraham Maslow afirmă că există cinci categorii de nevoi umane în ordinea priorităților acestea sunt ierarhizate astfel:

Nevoi fiziologice. Pe nivelul cel mai jos sunt plasate nevoile fiziologice sau biologice de bază. Ființa umană are nevoie de aer, hrană, adăpost, odihnă, sunt nevoi care țin chiar de supraviețuire, sunt primele ce vor fi căutate pentru a fi satisfăcute. În momentul satisfacerii nevoilor fundamentale ale biologicului, fința umană se poate orienta spre alte nevoi.

Nevoi de securitate, protecție. Dupa ce nevoile fiziologice au fost satisfăcute oamenii sunt preocupați de siguranța lor fizică și psihică. Orice pericol amenințător pentru integritatea fizică și psihică a unei persoane trebuie eliminat.

Nevoia de apartenență. Odată ce nevoile fiziologice și de securitate au fost satisfăcute persoana va deveni interesată să își satisfacă nevoia de contact cu societatea de a intra în relații cu ceilalți. Persoanele care sunt singure sau izolate îsi vor folosi energia pentru a încerca șa îsi satisfaca nevoia de apartenență.

Nevoia de stimă. Este o necesitate a ființei umane ca aceasta să fie respectată, să se simtă valoros și competent, este foarte importantă recunoașterea celorlalți din jur. Dacă o persoană este defaimată sau evaluată negativ se va simti rănită și nu atunci nu vor fi satisfăcute nevoile pe acest plan.

Nevoia de autoîmplinire. Odată cu satisfacerea tuturor nevoilor omul tinde sa își dezvolte propriul potențial. Având la îndemână toate instrumentele omul tinde spre perfecțiune, spre ideal însă unii se sperie de ceea ce ar putea deveni. După această teorie trebuie satisfăcute mai întâi nevoile de bază și anume cele fiziologice și de securitate, pentru ca o persoană să poată tinde spre satisfacerea nevoilor de ordin superior: apartenență, stimă, realizare.

Fig.6 Piramida lui Abraham Maslo

II.4.PROCESUL DE NURSING

Procesul de nursing este o metodă organizatorie și sistematică ce permite acordarea de îngrijiri individualizate.

Procesul de îngrijire cuprinde cinci etape:

Culegerea datelor. Ne permite să facem un scurt istoric al pacientului, se face prin discuții directe cu bolnavul sau cu aparținătorii acestuia. Se urmareste identificarea și stabilirea antecedentelor personale, motivelor internării și istoricul bolii. Sunt culese informații despre obiceiurile sale de viață și despre starea de satisfacere a nevoilor fundamentale.

Analiza și interpretarea datelor. Reprezintă formularea diagnosticului de îngrijire a pacientului și elaborarea planului individualizat de nursing al celui îngrijit, pe baza celor 14 nevoi fundamentale.

Planificarea îngrijirilor. Ne permite să stabilim prioritățile, obiectivele și strategiile pentru atingerea rezultatelor dorite. Această etapă presupune identificarea priorităților, stabilirea unor obiective clare pe termen scurt , mediu sau lung,dar si stabilirea unor termene clare pentru soluționarea rezultatelor așteptate.

Implementarea intervențiilor. Ne permite aplicarea planului de ingrijire stabilit si reactualizarea lui permanentă in funcție de intervențile efectuate.

Evaluarea. Constă în analizarea rezultatului obținut și dacă au survenit noi date în evoluția stării pacientului și dacă este necesară reevaluarea intervențiilor și obiectivelor.

II.5.ÎNGRIJIRI GENERALE

Asigurarea condițiilor de mediu în spital

Pentru a creea un mediu cât mai corespunzător trebuiesc asigurate următoarele:

saloane aerisite, spațioase, luminoase, umiditate corespunzătoare și o temperatură optimă;

paturi cât mai comode și confortabile;

semnalizatorul trebuie amplasat la îndemâna pacientului,

– curățarea saloanelor se face zilnic, dimineața si după-amiaza .

Asigurarea igienei corporale

Igiena corporală se face cu apă la temperatura de 34 – 36 grade Celsius pentru a evita reacțiile vasomotorii și creșterea masei circulante. Dușul nu trebuie să dureze mai mult de 10 – 20 de minute. Pentru pacienții imobilizați la pat prevenția se face prin schimbarea poziției în pat la fiecare 2-4 ore. Se pot folosi saltele speciale antiescară.

Alimentația

Alimentația trebuie adaptată în funcție de perioada de evoluție a bolii. Se evită supraalimentarea și un regim bogat în grăsimi, sunt interzise cafeaua, alcoolul și tutunul. Pentru pacienți obezi este recomandată scăderea ponderală.

Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative

Se măsoară zilnic pulsul, tensiunea arterială, respirația, temperatura și diureza. Acestea sunt notate în fișă.

Supravegherea dispneei, cianozei, expectorației pentru administrarea oxigenoterapiei, dar și greutatea corporală, starea psihică a pacientului și poziția acestuia.

Asistenta medicală trebuie să recunoască în timp util semnele de agravare. Aceasta va lua măsuri de urgență și va pregăti materialele necesare până la sosirea medicului.

Măsurarea și notarea tensiunii arteriale

Definiție: Tensiunea exercitată de sângele circulant asupra pereților arteriali se numește tensiune arterială.

Scopul: evaluarea funcției cardiovasculare, evaluarea evoluției bolii, recunoașterea complicațiilor și stabilirea diagnosticului.

Locul măsurării: artera humerală

Materiale necesare: termometru, tensiometru cu mercur (Riva-Rocci), sfigmomanometru, tensiometru electric, stetoscopul biauricular, dezinfectant pentru membrana stetoscopului si a olivelor, alcool și tampon de vată.

Metode de măsurare: metoda auscultatorie și metoda palpatorie.

Pregătirea pacientului: acesta trebuie pregătit psihic, se anunță bolnavul și i se explică tehnica (pe înțelesul lui) și fizic acesta se menține în repaus fizic și psihic 15 minute.

Efectuarea tehnicii:

asistentul medical își dezinfectează mâinile,

bolnavul se așează într-o poziție comodă, cu brațul relaxat,

se aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului, acesta trebuie să fie în extensie și sprijinit,

manometrul se fixează la nivelul arterei la locul unde se va face determinarea,

stetoscopul se fixează cu membrana pe artera humerală sub marginea inferioară a manșetei,

Efectuarea tehnicii prin metoda auscultatorie:

olivele stetoscopului sunt introduse în ureche iar supapa se închide și se pompează aer în manșetă până ce dispar pulsațiile. Manșeta se decomprimă progresiv prin deschiderea lentă a supapei până în momentul perceperii primului zgomot arterial care constituie valoarea tensiunii arteriale maximă numită și sistolică. Se continuă decomprimarea până când zgomotele nu se mai percep. Această valoare reprezintă tensiunea arterială minimă numită și diastolică. Cele două valori se rețin și vor fi notate în caietul de observații. Manșeta este îndepărtată de pe brațul pacientului, membrana stetoscopului și olivele se dezinfectează după fiecare folosire.

Efectuarea tehnicii prin metoda palpatorie:

această determinare se face prin palparea arterei radiale. În această metodă nu este folosit stetoscopul biauricular. Supapa se închide și se pompează aer în manșetă până ce dispar pulsațiile. Manșeta se decomprimă progresiv prin deschiderea lentă a supapei până în momentul perceperii primului zgomot arterial care constituie valoarea tensiunii arteriale maximă numită și sistolică. Valoarea tensiunii va fi notată în caietul de observații. Manșeta este îndepărtată de pe brațul pacientului.

Notarea în foaia de temperatură:

în caietul independent de observații clinice aceasta se notează în cifre,

aceasta se notează grafic în foaia de temperatură cu o linie orizontală de culoare roșie, scotând pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur, linia superioară reprezintă valoarea maximă și linia inferioară valoarea minimă,

liniile orizontale se unesc cu liniile verticale și se hașurează spațiul rezultat,

Interpretare:

patologic:

valori crescute ale tensiunii arteriale denumită hipertensiune, care poate apărea în boli vasculare, boli renale, tulburări endocrine.

valori scăzute denumită hipotensiune, care poate apărea în miocardite, hemoragii și endocardite.

normal: se obțin valorile tensiunii sistolice și diastolice (15).

Măsurarea și notarea respirației

Definiție: Respirația este mecanismul prin care se realizează schimburile gazoase de la nivelul organismului.

Scop:

stabilirea diagnosticului, evaluarea funcției respiratorii, observarea stării bolnavului, indicii în apariția unor complicații, aprecierea evoluției bolii, stabilirea prognosticului.

Elemente de apreciat:

costal superior este întâlnit la femei, costal inferior este întâlnit la bărbați, abdominal întâlnit la bătrâni și copii;

putem observa amplitudinea mișcărilor respiratorii, frecvența acestora, ritmul dar și simetria mișcărilor toracice;

Materiale și instrumente necesare:

folosim cronometru sau ceas cu secundar;

acesta se notează în foaia de temperatură cu verde (albastru)

Pregătirea bolnavului:

este indicat să nu se anunțe pacientul și nici să nu i se explice tehnica, deoarece acesta își poate modifica caracterele respirației și volumul acesteia, rezultând valori eronate în urma efectuării măsurătorii,

este recomandat ca tehnica să se efectueze cu pacientul în decubit dorsal.

Execuție:

aceasta se măsoara împreună cu pulsul, când se fixează artera radială, iar mâna asistentei se aplică pe toracele bolnavului împreună cu mâna acestuia,

se măsoară inspirațiile timp de un minut,

prin simpla observare se pot aprecia și celelalte elemente ale funcției respiratorii.

Notarea:

cifric este notat în caietul independent al asistentului medical,

grafic este notat în foaia de temperatură, fiind aferentă fiecărei linii orizontale o valoare de respirație,

rezultă curba respirației prin unirea succesivă a valorilor.

Interpretare:

respirație normală: aceasta este suplă, regulată, profundă, nazală, simetrică, amplă sau lentă. Aceasta este în funcție de vârstă, sex, temperatura mediului ambiant, stare de somn sau de veghe.

respirația patologică: aceasta este zgomotoasă, superficială, încărcată, cu ritm neregulat și dispnee.

Tahipnee (polipnee) frecvența respirațiilor este crescută,

Bradipnee frecvența scăzută a respirației,

Apnee respirația este absentă,

Dispnee respirație greoaie sau dificilă

Dispnee cu perturbare ritmică și periodică a respirației:

dispnee Kussmaul este o respirație în patru timpi, și anume inspir profund, pauză, expir scurt zgomotos, pauză,

dispnee Cheyne Stockes reprezintă respirații cu amplitudine crescândă până la maxim și scăzute până la apnee ce durează 10 – 20 secunde.

Observații:

măsura respirației este de preferat a se face în somn,

fiziologic curba respirației este paralelă cu curba temperaturii și a pulsului

în dispnee se notează evoluția în timp, orarul, intensitatea și tipul. (19)

Măsurarea și notarea pulsului

Definiție : Pulsul arterial reprezintă expansiunea ritmică a arterelor prin comprimarea pe un plan osos.

Scopul : evaluarea funcției cardiovasculare.

Locul de măsurare : oricare arteră accesibilă palpării.

Materiale necesare : – ceas cu secundar;

– foaie de temperatură;

– pix roșu.

Pregatirea fizică și psihică a pacienților constă în explicarea acestuia tehnica, bolnavul se menține în stare de repaus fizic și pshic 5-10 min brațul trebuie sprijinit pentru relaxarea mușchilor antebrațului.

Efectuarea tehnicii:

– dezinfectarea mainilor cu apă și săpun;

– se reperează șanțul radial pe extremitatea distală a antebrațului, se fixează degetele palpatoare pe traiectul arterei și cu ajutorul policelui se îmbrățisează antebrațul la acest nivel;

– se exercită o ușoară presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor,

– se apreciază zvâcniturile percepute urmărind secundarul ceasului timp de 1 min.

Notarea grafică în foaia de temperatură :

– în foaia de temperatură pentru fiecare linie subțire se socotesc patru pulsații;

– se uneste valoarea prezentă cu cea anterioară cu o linie și astfel se obține o curbă .

Interpretare : Frecvența pulsului poate varia fiziologic în funcție de vârstă , emoții.

Variații fiziologice ale frecvenței pulsului :

– puls tahicardic;

– puls bradicardic;

– în decubit;

– în ortostatism;

– efort fizic;

– emoții puternice.

Variații patologice ale frecvenței pulsului :

– frecvența : puls tahicardic, puls bradicardic;

– amplitudinea: puls cu amplitudine mare , puls cu amplitudine mică (filiform);

– volum: puls moale și puls dur;

– ritmicitate: puls aritmic și puls ritmic.

Frecvența pulsului se măreste paralel cu temperatura la un grad aceasta crește cu 8-10 pulsații pe minut. (15)

Administrarea medicamentelor

Administrarea se face cu punctualitate și în doze recomandate de medic.

Asistenta medicala trebuie să respecte anumite reguli în administrarea medicamentelor, cum ar fi:

identificarea medicamentului prescris după: etichetă, culoare, miros și formă de prezentare;

evitarea incompatibilităților medicamentelor;

respectarea măsurilor de asepsie, igienă, pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale;

informarea pacientului despre medicamentele prescrise în ceea ce privește efectul urmărit și efectele secundare .

respectarea medicamentelor prescrise de medic.

respectarea căilor de administrare prescrise de medic.

respectarea orarului și ritmului de administrare a medicamentelor pentru a se mentine constantă concentrația în sânge.

respectarea somnului fiziologic al pacientului.

administrarea imediată a soluțiilor injectabile aspirate din fiole.

anunțarea imediată a medicului privind greșelile produse la administrarea medicamentelor legate de calea si doză.

respectarea incompatibilităților medicamentelor . (15)

Pregătirea pentru explorări paraclinice

Pacientului i se va explica fiecare tehnică ce i se va efectua și va fi învățat să coopereze pentru un rezultat cât mai bun.

Transportul se va face cu un cărucior pentru ca acesta să nu obosească pentru a nu apărea o criză de dispnee.

Dacă pacientul este imobilizat, tehnicile se vor efectua în salon, la patul acestuia. (19)

Pregatirea pacientului pentru electrocardiograma (EKG)

Acesta se pregatește din punct de vedere psihic pentru a înlatura factorii emoționali.

Pacientul se transportă intr-o sală amenajată, de preferintă cu căruciorul pentru a nu depune efort, iar acesta trebuie să se relaxeze 10-15 minute înainte de procedură;

Bolnavul va sta cât mai comod în pat si va fi rugat sa îsi relaxeze musculatura;

Montarea electrozilor: Se montează pe părțile moi ale extremităților plăcile de metal ale electrozilor care sunt fixati cu o solutie specială, iar pe torace electrozi tip ventuză.

Montarea electrozilor pe membre:

Rosu=mâna dreaptă;

Galben=mâna stângă;

Verde=picior stâng;

Negru=picior drept;

Montarea electrozilor precordial:

V1 rosu= spațiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului;

V2 galben=spațiul IV intercostal, pe marginea stânga a sternului;

V3 verde= intre V2 si V4;

V4 maro= spațiul V intercostal stang pe linia medioclaviculară (apex);

V5 negru= spațiul V intercostal stâng pe linia axilară anterioară stangă;

V6 mov= spațiul V intercostal stâng pe linia axilara mijlocie stangă;

Notarea electrocardiogramei: asistenta notează pe electrocardiogramă urmatoarele:

-nume/prenume pacient;

-vârsta;

-înalțimea;

-greutatea;

-data/ora înregistrării.

Electrocardiograma este interpretată de către medic. (15)

Pregătirea pacientului pentru explorarea radiologică a organelor toracice

Definiție: Radiografia permite studiul morfologiei și al funcționării organelor interne, tehnica completând și alte metode de investigație.

Scopul: Permite studierea funcționalității plămânilor și a morfologiei acestora, a modificărilor de volum și de formă ale inimii, pentru stabilirea unui diagnostic.

Măsuri generale pentru pregătirea explorării radiologice sunt:

pacientul este pregătit psihic explicându-i-se condițiile în care se va desfășura tehnica,

acesta va fi condus în camera unde va avea loc explorarea radiologică,

acesta va fi învățat cum să se comporte în timpul examinării,

pregătirea fizică a pacientului

pacientul este rugat să îndepărteze obiectele radioopace,

se dezgolește zona în care se va efectua radiografia,

pacientul este așezat în poziție ortostatică cu mâinile pe șolduri și coatele aduse înainte fără a se ridica umerii în spatele ecranului,

acesta se apropie cu pieptul de ecran sau de caseta care poartă filmul,

atunci când poziția verticală este contraindicată pacientul se așează în decubit sau în poziție șezândă,

Îngrijirea pacientului după tehnică:

Pacientul se va ajuta să se îmbrace. Acesta va fi condus la pat dacă este internat. Tehnica se notează în foaia de observație cu data și ora la care s-a efectuat. (15)

Pregătirea pacientului pentru cateterism cardiac

Cateterismul cardiac reprezintă introducerea unei sonde radioopace pe cale venoasă sau arterială in cavitățile inimii sau in vasele mari aceasta este dirijată sub ecran radiologic .

Cateterismul cardiac permite măsurarea presiunilor intracavitare, recoltarea de probe sanguine direct din cavitățile inimii și din vasele mari pentru dozarea oxigenului și dioxidului de carbon , precizarea unor modificări anatomice cardiace, inregistrarea unei electrocardiograme endocavitare, a fonocardiogramei intracavitare .

Intervenția asistentei medicală pentru cateterizarea cardiacă :

-va recomanda pacientului un post alimentar de 8-12 ore înainte,

-explica procedura precizând ca va trebui să stea întins pe o suprafață dura aproximativ 2 ore,

-după cateterizarea cardiacă asistenta va supravechea locul de puncție pentru a putea sesiza la timp sângerarea și apariția unui eventual hematom,

-va urmări temperatura și culoarea tegumentelor extremității afectate. (19)

Puncția venoasă

Definiție : reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă cu ajutorul unui ac.

Scopul :

terapeutic: administrarea unor medicamente sub forma injectabilă;

explorator: recoltarea sângelui pentru analizele de laborator;

recoltarea pentru transfuzii;

Locul puncției:

venele de la plica cotului unde se formează M-ul venos prin anastomozarea lor;

venele de pe fața dorsală a mâinii;

venele antebrațului;

venele femurale;

venele subclaviculare;

venele jugulare și epicraniene folosite des la sugari și copii mici;

Materiale necesare:

mânuși;

mușama;

substanță dezinfectantă;

ace;

pense și tampoane;

garou și eprubete;

fiole cu soluții medicamentoase;

suport pentru sprijinirea brațului;

soluții perfuzabile și tăviță renală.

Pregătirea fizică și psihică a pacientului:

i se explică pacientului necesitatea tehnicii;

pacientul se așează în poziția necesară executării tehnicii;

bolnavul se așează cu membrul superior în abducție, extensie și supinație;

pacienții imobilizați la pat sunt puși în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit în extensie, abducție sau supinație;

se eliberează brațul astfel încât îmbrăcămintea să nu împiedice circulația de reîntoarcere;

sub braț este așezată perna elastică și mușamaua;

bolnavul este rugat să mențină brațul în poziția necesară cât timp durează manevra.

Stabilirea locului puncției:

este stabilit locul unde se face puncția;

se examinează starea venelor și calitatea acestora.

Efectuarea tehnicii:

se aplică garou elastic;

cu indexul mâinii stângi sau drepte se palpează locul pentru puncție;

se dezinfectează locul unde are loc puncția cu un tampon de alcool;

bolnavul este rugat să închidă și să deschidă pumnul de câteva ori și să rămână cu el închis;

se fixează vena cu policele mâinii stângi sau drepte la 4-5 cm sub locul puncției, exercitând o eventuală compresiune și tracțiune în jos asupra țesuturilor vecine;

se fixează seringa cu gradațiile în sus, acul atașat cu bizoul în sus, în mâna dreaptă între police și restul degetelor se prinde cu acul traversând în ordinea tegumentului în direcția oblică apoi peretele venos învingând o rezistență elastică până când acul înaintează în gol;

se schimbă direcția acului cu 1-2 cm în lumenul vasului;

pentru controlul pătrunderii acului în vas se face aspirație;

se continuă tehnica în funcție de scopul puncției venoase: recoltarea sângelui, perfuzii, administrarea medicamentelor;

în caz de sângerare se prelungește acul de puncție cu un tub din polietilenă prin introducerea în vasul colector;

garoul nu este îndepărtat rămânând la locul puncției;

se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin îndepărtarea garoului și deschiderea pumnului;

este aplicat tamponul îmbibat în soluție dezinfectantă la locul de pătrundere a acului și se retrage brusc acesta.

Îngrijirea pacientului:

se face toaleta locală a tegumentului;

se schimbă lenjeria în cazul în care aceasta este murdară;

pacientul este așezat într-o poziție comodă;

pacientul este supravegheat în continuare.

Reorganizarea la locul de muncă:

se curăță instrumentarul folosit;

materialele de unică folosință se aruncă.

Accidente și incidente:

în cazul în care avem hematom se retrage acul și se comprimă locul în care s-a efectuat puncția 1-3 minute;

în cazul perforării peretelui opus se retrage acul în lumenul venei;

daca apar amețeli, paloare și lipotimie se întrerupe puncția, iar pacientul se așează în decubit dorsal fără pernă și se anunță medicul. (19)

II.6.EDUCAȚIE SANITARĂ A PACIENTULUI CU EDEM PULMONAR ACUT CARDIOGEN

Educația sanitară este un proces continuu individualizat fiecărui pacient, care urmărește cunoașterea de sine necesară bolnavului pentru a privi și analiza unele obișnuințe care i-ar putea dăuna sau ar implica menținerea sănătății.

Informarea bolnavului ajută în luarea unor bune decizii terapeutice și în capacitatea acestuia în a-și exprima preferințele care au un rol important în decizia terapeutică finală.

Educația sanitară a pacienților internați cu edem pulmonar acut cardiogen se datorează in principal îmlăturării sau diminuării efectelor nefavorabile pe care le are acesta legat de stilul de viată.

Principii de educare a bolnavului

determinarea gradului de ințelegere a bolnavului;

să solicitam pacientului să ne comunice ce informație dorește să știe despre boala sa;

folosirea personalului adecvat pentru educarea bolnavului;

punându-i la dispoziție bolnavului diferite broșuri, cărți, pliante, reviste specifice bolii sale;

educarea membrilor din familia bolnavului;

la intervale regulate trebuie reamintite aceste măsuri și bolnavul trebuie să fie mereu felicitat de progresele făcute;

Informațiile trebuie să cuprinda elemente de fiziologie și fiziopatologie, care sunt factorii de risc, complicațiile, prognosticul și tratamentul. În anumite circumstanțe, în special cei care desfășoara la serviciu activități obositoare cu un risc crescut trebuie sfătuiți aparte.

Asistenta medicală trebuie să induca bolnavului dorința de a învăța cum să își păstreze sănătatea, se vor organiza activități colective de educație pentru sănătate: convorbiri, cursuri, filme, demonstrații practice. Pacientul va fi invățat să privească cu calm și seriozitate toate problemele și obstacolele care apar în menținerea sănătății sale (și anume să aibă un regim alimentar corespunzător, să ia tratamentul de intreținere și să se odihnească). Fiecare bolnav trebuie învățat la ce simptome să contacteze serviciul medical, membrii familiei trebuie obișnuiți cu măsurile de resuscitare cardio-respiratorii.

Emoțiile sentimentale legate de anxietate să și le foloseasca în mod pozitiv, acestea putând accelera procesul de cunoaștere. Pacientul va trebui să dobândească deprinderi corecte și necesare obținerii unei stări de bine și iși va crea un mediu ambiant adecvat, atmosfera de calm și liniște, și va avea grijă de igiena corporală și aspectul său exterior.

B.PARTEA SPECIALĂ

CAPITOLUL III

CERCETĂRI PERSONALE

III.1. OBIECTIVE

Obiective principale

Identificarea bolnavilor cu edem pulmonar acut cardiogen și a factorilor de risc in lotul studiat

Evidențierea principalelor afecțiuni care stau la baza etiologiei edemului pulmonar acut cardiogen

Depistarea și ierarhizarea principalelor nevoi fundamentale alterate

Obiective secundare

1. Evaluarea bolnavilor cu edem pulmonar acut cardiogen

2. Realizarea unui studiu clinic asupra principalelor particularități ale edemului pulmonar acut cardiogen

3. Identificarea investigaților paraclinice actuale care permit stabilirea diagnosticului etiologic al edemului pulmonar acut cardiogen

III.2. Material și metodă de lucru

Studiul este unul retrospectiv ce a fost efectuat pe un lot de 100 de pacienți diagnosticați cu edem pulmonar acut cardiogen supravegheați în cadrul Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Bagdasar-Arsenie”, în perioada 1.noiembrie 2014-1.martie 2015.

Datele au fost culese din foile de observație ale pacienților internați și au fost prelucrate cu ajutorul programului Microsoft Office Excel 2007, fiind utilizat și pentru realizarea graficelor prezente în lucrare.

S-au urmarit următorii parametrii: vârsta, sex, mediul de proveniență, fumători / nefumători, internări anterioare.

Includerea în lotul studiat s-a făcut după confirmarea diagnosticului de edem pulmonar acut cardiogen, toți pacienți au fost investigați clinic și paraclinic.

La determinarea parametrilor biologici s-au urmărit: pregatirea pacientului, recomandările de efectuat, metoda utilizată și interferențele cu alți parametri.

Determinarea datelor dermografice cum ar fi vârsta (data nașteri din fișă), sex.

Au fost urmărite : -antecedente personale fiziologice și patologice precum diabet zaharat, hipertensiune arterială, dislipidemie, bolii coronariene ischemice, insuficență renală cronică, tulburări de ritm cardiac. De asemenea, s-a urmărit: istoricul de fumător, stilul de viață, statutul familial.

În cazul pacienților fumători acesti au fost evaluați prin istoricul de fumător și au fost încadrați în una din categoriile următoare fumători / nefumători. Calcularea numărului de pachete pe an s-a facut cu formula numarului de țigări fumate pe zi ori numărul de ani de fumat împarțit la 20. Număr țigarete fumate pe zi X număr ani fumați /20 (5).

S-au mai evaluat următorii parametrii clinici :

Analizele de laburator: hemoleucogramă, glicemia a jeune, VSH, colesterol total, HDL-colesterol, LDL-colesterol, trigliceride, creatinină, uree, ionogramă serică, examen sumar de urină.

Măsurarea tensiuni arteriale și frecvența cardiacă.

Electrocardiograma de repaus, radiografia cardiotoracică și ecografia cardiacă.

REZULTATE

Caracteristicile generale ale lotului studiat

Grafic Nr. 1 Repartiția pe grupe de vârstă:

Privind distribuția pe grupe de vârstă s-a observat o preponderență la pacienții cu vârste cuprinse între 60 și 80 de ani. Edemul pulmonar acut cardiogen poate să apară la orice varstă.

Grafic Nr.2 Repartiția pe sexe a pacienților cu EPAC

Privind distribuția pe sexe s-a observat că cele mai multe cazuri înregistrate sunt la sexul feminin.

Grafic Nr.3 Raportul dintre urban și rural la pacienții cu EPAC

Raportul mediului de provenință a fost de 3:1 pentru mediul urban, rezultând că numărul pacienților cu EPAC provenind din mediul urban a fost mai mare semnificativ. Diferența poate fi explicată prin posibilitatea de adresare la un serviciu medical de urgență pentru pacienții din mediul urban.

Grafic Nr.4 Durata spitalizării la pacienții cu EPAC

În lotul studiat cei mai mulți pacienții au fost internați 7 zile în care s-au efectuat toate explorările necesare diagnosticării corecte .

Grafic Nr.5 Raportul fumători / nefumători la pacienții cu EPAC

Cei mai mulți sunt fumători. În lotul studiat a rezultat prevalență mai mare la grupa de vârstă 40-60 ani .

Grafic Nr.6 Incidenta fumători/nefumători în mediul urban la pacienții cu EPAC

70% dintre pacienții fumători provin din mediul urban, 30% pacienții nefumătorii provin de asemeni din mediul urban.

Graficul Nr.7 Incidenta fumători/nefumători în mediul rural la pacienții cu EPAC

60% dintre pacienții fumători provin din mediul rural, 40% pacienții nefumătorii provin de asemeni din mediul rural.

Grafic Nr.8 Repartiția pe sexe a pacienților fumători

În lotul studiat cei mai mulți fumătorii 65% sunt de sex masculin, 35% de sex feminin.

Grafic Nr.9 Antecedentele de EPAC

În urma datelor culese din anamneză, rezultă că mai mult de jumătate din pacienți (60%) s-au aflat la primul episod de edem pulmonar acut cardiogen .

Grafic Nr.10 Incidența simptomelor la pacienții cu EPAC

Analizând datele din lotul studiat cei mai mulți pacienții s-au prezentat la spital pentru urmatoarele simptome : 30% dispnee , 25% tuse , 20% transpiratii , 10% palpitați , 5% anxietate 5% cefalee , 5% durere.

Grafic Nr.11 Momentul de debut al simptomatologiei față de momentul prezentării la spital

Cei mai multi pacienți s-au prezentat:

35% in primele 3 ore

30% in primele 6 ore

25% in primele 12 ore

10% in primele 24 ore.

Grafic Nr. 12 Prevalența factorilor de risc

Prevalența factorilor de risc este următoarea : fumătorii 55% , diabet zaharat 45% , dislipidemie 35% , obezitate 30% în lotul studiat.

Grafic Nr.13 Distribuția pacienților cu EPAC care prezintă dislipidemie

În urma studiului rezultă că cei mai mulți 40% au hipercolesterolemie si doar 10% hipertricgliceridemie, iar 10% prezintă dislipidemie mixtă.

Grafic Nr.14 Incidenta diabetului zaharat la pacienții cu EPAC

În lotul studiat 50% au diabet zaharat tip 2 în tratament cu antidiacetice, 20% au diabet zaharat tip 2 în tratament cu insulină, iar 20% cu prediabet (toleranță alterată la glucoză și glicemie a jeune alterată) și doar 10% nu prezintă diabet zaharat.

Grafic Nr.15 Repartiția diabetului zaharat pe grupe de vârstă a pacienților cu EPAC

Din grafic reiese că diabetul zaharat este des întalnit la persoanele cu vârsta mai mare de 60 de ani.

Grafic Nr.16 Repartiția obezității la pacientii cu EPAC

S-au obtinut următoarele rezultate:

– 30% obezitate de gr.I ,

– 15% obezitate gr.II ,

– 5% sufera de obezitate gr.III.

– 25% supraponderali ,

– 20% sunt normoponderali ,

– 10% subponderali

Grafic Nr.17 Prezența HTA la pacienții cu EPAC

Rezultatele obținute sunt:

10% HTA GRAD I

30% HTA GRAD II

10% HTA GRAD III

50% nu prezinta HTA.

Grafic Nr.18 Variații HTA la pacienții cu EPAC

În lotul studiat 50% din pacienți au valori crescute ale tensiunii arteriale, iar 40% au valori normale.

Grafic Nr.19 Prezența insuficienței cardiace cronice la pacienții cu EPAC

La lotul studiat de pacienți cu EPAC a rezultat că:

– 40% ICC Clasa II NYHA,

– 30 % ICC Clasa III NYHA,

– 25% ICC Clasa IV NYHA,

– 5% nu prezintă ICC.

Grafic Nr.20 Prezența bolilor coronariene ischemice la pacienții cu EPAC

În lotul studiat majoritatea pacienților prezintă bolii coronariene ischemice 10% au infarct miocardic acut, 20% au angina pectorală instabila, 20% angina pectorală stabilă, 35% au infarct miocardic sechelar și 15% nu prezinta bolii coronariene ischemice.

Grafic Nr.21 Tipul ritmului cardiac la pacienții cu EPAC

În lotul studiat au rezultat următoarele valori:

ritm sinusal 55%,

fibrilație atrială cu flutter 35%

fibrilație atrială 10%.

Grafic Nr.22 Variații AV la pacienții cu EPAC

În urma studiului 60% din pacienți au avut valori crescute AV și 40% au avut AV în limite normale.

Grafic Nr.23 Variațiile creatininei la internarea paciențior cu EPAC

Lotul studiat înregistrează valori crescute ale creatininei la momentul internării 60% iar 40% au valoarea creatininei in limite normale. Cei mai mulți pacenți au avut creatinina cuprinsă între 1,5-3,0 mg/dl.

Grafic Nr.24 Valorile glicemiei la internarea pacienților cu EPAC

Valoarea glicemiei în momentul internării este crescută la 70% din pacienți, aceștia având diabet zaharat, iar 30% au glicemia în limite normale. Majoritatea au avut glicemia cuprinsă intre 150-300 mg/dl .

Grafic Nr.25 Valorile hemoglobinei la internare a pacienților cu EPAC

În urma efectuării hemoleucogramei am constatat că 60% din pacienți au hemoglobina normală, dar 20% au valori mici ale hemoglobinei la momentul internării (anemie).

Grafic Nr.26 Saturația oxigenului în sângele arterial la internare

Conform graficului cei mai mulți au necesitat saturația oxigenului spontan pe mască în momentul internări .

Grafic Nr.27 Necesarul de oxigenoterapie la pacienții cu EPAC

Privind rezultatul lotului studiat cei mai mulți pacienți au avut nevoie de oxigenoterapie neinvaziv pe sondă nazală sau mască. Au fost insă și 20% care au necesitat oxigenoterapie prin ventilație mecanică.

Oxigen neinvaziv 70%

Oxigen invaziv 20%

Ambele tipuri 10%

CONCLUZII

Edemul pulmonar acut cardiogen este una din cele mai frecvente urgențe majore , este o afecțiune foarte gravă care poate determina o mortalitate de până la15-20% chiar și atunci când este recunoscut și tratat corect și prompt.

Edemul pulmonar acut cardiogen este prezent mai ales la pacienți cu vârsta peste 60 de ani, la această categorie fiind preponderent prezente afecțiunile cardiace , care pot fi de fapt substratul acestuia.

Edemul pulmonar acut cardiogen este întâlnit frecvent la persoanele de sex feminin , majoritatea pacienților 70% au mediul de proviență urban.

Decompensarea factorilor de risc precum diabetul zaharat , hipertensiunea arterială , dislipidemiile, fumatul sunt prezenți după cum rezultă din studiul realizat la majoritatea bolnavilor într-o proporție importantă.

Factorii de risc fiind substratul fiziopatologic al bolii de bază subiacente care duc mai mereu la instalarea edemului pulmonar acut cardiogen.

În urma datelor culese din anamneză cei mai mulți pacienți au fost la primul episod de edem pulmonar acut cardiogen și majoritatea au avut administrată oxigenoterapie pe mască .

Pacienți care ajung la spital prezintă simptomatologie tipică edemului pulmonar acut (ortopnee , dureri toracice , anxietate , tuse , transpirații , palpitați și cafalee) , iar aceste simptome sunt manifestate cu câteva ore înainte de a se prezenta la camera de gardă.

În lotul studiat 50% dintre pacienți au valori crescute ale tensiunii arteriale, preponderent fiind încadrați cu tensiune de gradele II și III.

Cei mai mulți pacienți au avut nevoie de oxigenoterapie neinvaziv pe sondă nazală sau mască. Au fost insă și 20% care au necesitat oxigenoterapie prin ventilație mecanică.

Prezența bolilor coronariene ischemice s-a regăsit la pacienții din lotul studiat, cea mai frecventă fiind infarctul miocardic sechelar.

LISTA GRAFICELOR

Grafic Nr.1 Repartiția pe grupe de vârstă

Grafic Nr.2 Repartiția pe sexe a pacienților cu EPAC

Grafic Nr.3 Raportul dintre urban și rural la pacienții cu EPAC

Grafic Nr.4 Durata spitalizării la pacienții cu EPAC

Grafic Nr.5 Raportul fumători / nefumători la pacienții cu EPAC

Grafic Nr.6 Incidenta fumători/nefumători în mediul urban la pacienții cu EPAC

Grafic Nr.7 Incidenta fumători/nefumători în mediul rural la pacienții cu EPAC

Grafic Nr.8 Repartiția pe sexe a pacientilor fumători

Grafic Nr.9 Antecedentele de EPAC

Grafic Nr.10 Incidența simptomelor la pacienții cu EPAC

Grafic Nr.11 Momentul de debut al simptomatologiei față de momentul prezentării la spital

Grafic Nr.12 Prevalența factorilor de risc

Grafic Nr.13 Distribuția pacienților cu EPAC care prezintă dislipidemie

Grafic Nr.14 Incidenta diabetului zaharat la pacienții cu EPAC

Grafic Nr.15 Repartiția diabetului zaharat pe grupe de vârstă a pacienților cu EPAC

Grafic Nr.16 Repartiția obezității la pacientii cu EPAC

Grafic Nr.17 Incidența HTA la pacienții cu EPA

Grafic Nr.18 Variații HTA la pacienții cu EPAC

Grafic Nr.19 Prezența insuficienței cardiace cronice la pacienții cu EPAC

Grafic Nr.20 Prezența bolilor coronariene ischemice la pacienții cu EPAC

Grafic Nr.21 Tipul ritmului cardiac la pacienții cu EPAC

Grafic Nr.22 Variații AV la pacienții cu EPAC

Grafic Nr.23 Variațiile creatininei la internarea paciențior cu EPAC

Grafic Nr.24 Valorile glicemiei la internarea pacienților cu EPAC

Grafic Nr.25 Valorile hemoglobinei la internare a pacienților cu EPAC

Grafic Nr.26 Saturației oxigenului în sângele arterial la internare

Grafic Nr.27 Necesarul de oxigenoterapiei la pacienții cu EPAC

LISTĂ ABREVIERII

AV- alură ventriculară

AVC- accident vascular cerebral

ADO- antidiabetice orale

BCI- boli coronariene ischemice

BPOC- bronhopneumopatia cronica obstructivă

DZ – diabet zaharat

EPA- edem pulmonar acut

EPAC – edem pulmonar acut cardiogen

EKG –electrocardiogramă

FA- fibrilație atrială

HB- hemoglobină

HTA-hipertensiune arterială

i.v- intravenos

i.m-intramuscular

IECAI-inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei I

ICC-insuficiență cardiacă congestivă

IMA-infarct miocardic acut

IMC-indice masă corporală

IRC-insuficiență renală cronică

IVS-insuficiență ventriculară stângă

PCP-presiunii capilare pulmonare

TA-tensiune arterială

TAD-tensiune arterială diastolică

TAS-tensiune arterială sistolică

VSH-viteza de sedimentare a hematiilor

BIBLIOGRAFIE

Borundel . C. Medicină internă. Editura ALL, București, 2009.

Carmen Ginghină. Mic tratat de cardiologie. Editura Academiei Române, București, 2010.

Crina Sinescu . Bolile aparatului cardiovascular . Editura Universitară „Carol Davila”, București , 2005.

Elvira Craiu, Viorel Goleanu . Urgențe cardiovasculare . Editura Medicală Națională, 2004.

Iliescu C. Hipertensiune arterială. Editura Medicală București, 1976.

Internet – motor de căutare google: https://www.scribd.com/Edem pumlonar acut cardiogen.

Internet – motor de căutare google: https://ro.wikipedia.org/wiki/Abraham Maslow

Internet – motor de căutare google: http://www.romedic.ro/Edem pulmonar acut cardiogen

Internet – motor de căutare google:

http://www.mymed.ro

Internet – motor de căutare google:

http://www.scrigroup.com

Internet – motor de căutare google:

http://www.sanys.ro/ecografie_cardiaca.html

Marcean .C . Tratat de Nursing . Îngrijirea omului sănătos și bolnav . Editura Medicală, București, 2010.

Maria Dorobanțu . Compendiu de boli cardiovasculare . Ediția a-II-a , Editura Universitară „Carol Davila” , București , 2004.

Maria Dorobanțu . Compendiu de boli cardiovasculare . Ediția a-III-a , volumul I . Editura Universitară „Carol Davila” , București , 2010.

Mozeș . C. Tehnica îngrijirii bolnavului . Editura Medicală , București , 2007.

M . Saragea . Fiziopatologie . Volum II . Editura Academiri Republicii Socialiste România , 1982 .

Roman Vlaicu , Emilia Macovei . Practica urgențelor medicale . Volumul II . Editura Dacia , 1979 .

Titircă . L . Urgențe medico-chirurgicale . Sinteze . Editura Viața Medicală Românească , București , 2008.

Titircă. L. Manual de îngrijiri special acordate pacienților. Editura Viața Medicală Românească, București, 2008