Ectoparazitozele Pasarilor de Curte

Medicina

Ectoparazitozele Pasarilor de Curte

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Introducere

PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul 1 ECTOPARAZITISMUL

1.1 Încrengătura Arthropoda

1.1.1 Morfologie

1.1.2 Clasificare

Capitolul 2 ARAHNOZE

2.1 Ordinul Astigmata

2.1.1 Râia picioarelor la păsări

2.1.1.1 Etiologie

2.1.1.2 Ciclul biologic

2.1.1.3 Epidemiologie

2.1.1.4 Patogeneza

2.1.1.5 Tabloul clinic

2.1.1.6 Tabloul anatomopatologic

2.1.1.7 Diagnostic

2.1.1.8 Prognostic

2.1.1.9 Tratament și profilaxie

2.2 Ordinul Mesostigmata

2.2.1 Acarioza dermanisică a păsărilor

2.2.1.1 Etiologie

2.2.1.2 Ciclul biologic

2.2.1.3 Patogeneza

2.2.1.4 Tabloul clinic

2.2.1.5 Diagnostic

2.2.1.6 Profilaxie

2.2.1.7 Combatere

2.2.1.8 Tratament

Capitolul 3 ENTOMOZE

3.1 Ordinul Mallophaga

3.2 Subordinul Amblycera

3.2.1 Genul Menopon

3.2.1.1 Etiologie

3.2.1.2 Ciclul biologic

3.2.1.3 Tabloul clinic

3.2.1.4 Tratament

3.3 Subordinul Ischnocera

3.3.1 Genul Goniocotes

3.3.1.1 Etiologie

3.3.1.2 Ciclul biologic

3.3.1.3 Tabloul clinic

3.3.1.4 Diagnostic

3.3.1.5 Tratament

Capitolul 4 DESCRIEREA CADRULUI NATURAL/INSTITUȚIONAL

4.1 Arealul de studiu

4.2 Circumscripția Sanitar-Veterinară Garoafa: servicii oferite clienților,

cazuistică, aria de responsabilitate

4.3 Clinica de Boli Parazitare a Facultății de Medicină Veterinară Iași

4.4 Instituții partenere

PARTEA A-II-A CERCETĂRI PROPRII

Capitolul 5 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII

5.1 Scopul lucrării

5.2 Obiectivele lucrării

Capitolul 6 MATERIAL ȘI METODĂ

6.1 Cazuistică

6.2 Înregistrarea cazuisticii

6.3 Examenul clinic

6.4 Examenul habitatului

6.5 Colectarea și conservarea probelor

6.6 Examene paraclinice

Capitolul 7 REZULTATE ȘI DISCUȚII

Capitolul 8. PROFILAXIA ȘI COMBATEREA ECTOPARAZITISMULUI LA PĂSĂRILE DE CURTE

Capitolul 9. CONCLUZII

Bibliografie

Listă figuri și tabele

Listă figuri

Fig.1.1 A. articulația comună a unui picior de artropod; B. apodem; C. articulația ……………10

Fig.1.2 Taxonomia artropodelor parazite la animale până la nivel de ordin …………………………..11

Fig.2.1 Schemă generală a corpului la acarieni ……………………………………………….…12

Fig.2.2 Schemă generală a unui picior de acarian și diverse tipuri de gheare si empodium …….13

Fig.2.3 Cnemidocoptes mutans: 1. Mascul; 2. Femelă, partea ventrală;

3. Femelă, partea dorsală …………………………………………………………………….…..14

Fig.2.4 Ciclul biologic Cnemidocoptes mutans ……………………………………………..….15

Fig.2.5 Dermanyssus gallinae, vedere dorsală si ventrală ………………………………………18

Fig.2.6 Ciclul biologic Dermanyssus gallinae ……………………………………………….….19

Fig.3.1 Menopon gallinae ……………………………………………..………………………….25

Fig.3.2 Ciclul biologic: Menopon gallinae ……………………………………………………….26

Fig.3.3 Goniocotes gallinae ……………………………………………………………………..27

Fig.4.1 Hartă Comuna Garoafa, Județul Vrancea ………………………………………………..30

Fig.5.1 Păsări crescute în sistem tradițional, Comuna Garoafa, Județul Vrancea ………………..35

Fig.5.2 Adăposturi neventilate alcătuite din materiale poroase,

cu pardoseală din pământ, ciment sau lemn …………………………………………………….. 36

Fig.6.1 Exemplu foaie de observație folosită la înregistrarea cazuisticii ………………………..38

Fig. 6.2 Examenul macroscopic pentru diagnosticarea infestației cu păduchi malofagi la

păsări ……………………………………………………………………………………………..39

Fig.6.3 Exemple de habitat necorespunzător pentru creșterea păsărilor de curte …………….…41

Fig.6.4 Recoltarea paraziților malofagi cu ajutorul unei pense ………………………………….41

Fig.6.5 Leziuni de râie văroasă …………………………………………………………………..42

Fig.6.6 Metode de recoltare pentru Dermanyssus gallinae ……………………………………..42

Fig.6.7 Probe recoltate Dremanyssus gallinae …………………………………………………..43

Fig.6.8 Tuburi Eppendorf de 2 ml …………………………………………………………………43

Fig.6.9 Tuburi Eppendorf de 0,5 ml ……………………………………………………………..43

Fig. 6.10 Recipient cu clarificator folosit pentru identificarea paraziților externi la pasăre…….44

Fig.7.1 Menopon gallinae (vedere ventrală) oc x 10, ob x 4: femelă, extremitatea

abdomenului ascuțită ………………………………………………………………….………….45

Fig.7.2 Menopon gallinae (vedere dorsală) oc x 4: mascul, extremitatea

abdomenului boantă …………………………………………………………………….………46

Fig.7.3 Menopon gallinae oc x 10, ob x 10: femelă, extremitatea abdomenului

ascuțită și se termină cu 4 țepi ………………………………………………………………….46

Fig.7.4 Menopon gallinae oc x 10, ob x 10: mascul, extremitatea abdominală

boantă și nu prezintă țepi ……………………………………………………………………….47

Fig.7.5 Menopon gallinae oc x 10, ob x 10: membre terminate cu gheare ………………………47

Fig.7.6 Goniocotes gallinae (vedere ventrală) oc x 10, ob x 4 : femelă, capul mai lat

decât lung …..…………………………………………………………………………………….48

Fig.7.7 Goniocotes gallinae oc x 10, ob x 10: cap; antenele pentasegmentate ……………….…48

Fig.7.8 Goniocotes gallinae oc x 10, ob x 10: prezența ghearelor ………………………………49

Fig.7.9 Goniocotes gallinae oc x 10, ob x 10: femelă, prezența setelor ……………………..…49

Fig.7.10 Ponderea speciilor de păduchi malofagi identificați …………………………………..50

Fig.7.11 Grafic procentual infestație cu malofagi în gospodării ……………………………..…51

Fig.7.12 Cnemidocoptes mutans, oc x 10, ob x 40 vedere dorsală …………………………….…51

Fig.7.13 Cnemidocoptes mutans, oc x 10, ob x 40 femelă, vedere ventrală,

prezența orificiului genital, între perechile 2 și 3 de picioare …………….…………………….52

Fig.7.14 Cnemidocoptes mutans, oc x 10, ob x 10 vedere ventrală ………………………….…52

Fig.7.15 Cnemidocoptes mutans, oc x 10, ob x 40; ventuze la nivelul extremității membrelor ..53

Fig.7.16 Prevalența păsărilor bolnave de râie văroasă și păsărilor sănătoase …………………..54

Fig.7.17 Dermanyssus gallinae în prode de așternut recoltate în scop de diagnostic………..….55

Fig.7.18 Dermanyssus gallinae, oc x 10, ob x 10; femelă, vedere dorsală………………………56

Fig.7.19 Dermanyssus gallinae, oc x 10, ob x 10; mascul, vedere dorsală, picioare …………..56

Fig.7.20 Dermanyssus gallinae, oc x 10, ob x 10; femelă,culoare roșie în urma

hrănirii cu sânge …………………………………………………………………………………..57

Fig.7.21 Dermanyssus gallinae oc x 10, ob x 10; prezența peritremelor, între perechea

a-3-a și a-4-a de picioare …………………………………………………………………………57

Fig.7.22 Extremitatea unui membru la Dermanyssus gallinae, oc x 10, ob x 100;

empodium cu 2 gheare ……………………………………………………………………..……..58

Fig.7.23 Prevalența Dermanyssus gallinae în gospodării ……………………………………….58

Listă tabele

Tabelul 7.1 . Procentul de specii de malofagi la păsările de curte infectate în mod natural în Comuna Garoafa, județul Vrancea ………………………………………………………………50

Introducere

Parazitologia veterinară este știința care se ocupă cu studiul paraziților și a interacțiunilor parazit-gazdă.

Ectoparaziții reprezintă un subiect important al parazitologiei veterinare datorită patologiei determinate asupra organismului gazdă. În mediul rural, aproape în orice gospodărie sunt crescute păsări în sistem extensiv. Paraziții păsărilor de curte determină o scădere a greutății corporale, o scădere a producției de ouă; ectoparaziții pot avea și rol de vectori pentru diverși agenți etiologici ai anumitor boli infecțioase.

Unul din factorii importanți în apariția și perpetuarea ectoparaziților este adăpostul în care sunt crescute păsările. Un adăpost construit în mod corespunzător cerințelor creșterii păsărilor care să nu permită apariția și dezvoltarea ectoparaziților, să poată fi igienizat și deparazitat, trebuie să existe în orice gospodărie.

Având în vedere importanța acordată calității alimentelor pentru consum uman, trebuie identificate metode și mijloace de combatere a paraziților, fără a dăuna sănătății animalelor și fără a se regăsi în producții.

Conceptul european și mondial ,, One health“ deschide astfel un câmp fertil pentru inovare în domeniul farmaceutic, dar și în managementul non-medicamentos al bolilor parazitare.

Cunoașterea patologiei parazitare a păsărilor crescute într-un sistem cu multe variabile, cum este cel tradițional, și identificarea factorilor care favorizează persistența infestațiilor parazitare sunt pașii necesari și obligatorii pentru realizarea unui management eficient al bolilor parazitare într-un areal oarecare.

În lucrarea de față am încercat să stabilim care sunt ectoparaziții care afectează păsările crescute în sistem tradițional în arealul luat în studiu, care sunt principalii factori favorizanți și măsurile care pot duce la diminuarea ectoparazitismului, respectând normele de siguranță pentru protecția sănătății animalelor, oamenilor și a mediului

PARTEA I

CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul 1. ECTOPARAZITISMUL.

Ectoparaziții sunt organisme care parazitează pe corpul altor organisme (organismul gazdă) pentru perioade variabile de timp, în detrimentul celor din urmă. Variația mare a ectoparaziților determină infestații semnificative la toate speciile de animale, incluzând efective de animale de fermă, animale de laborator, păsări de curte, pești și albine. O mare parte dintre acești ectoparaziți au o gazdă specifică, în timp ce alții au o gamă variată de gazde. Cea mai mare parte a ectoparaziților sunt nevertebrați. Majoritatea ectoparaziților nevertebrați aparțin Încrengăturii Arthropoda (Cosoroabă, 2000).

Denumirea de artropod vine din greaca veche, arthron înseamnă articulat și podos care înseamnă picior.

Artropodele sunt un ansamblu uimitor de divers de nevertebrate, conținând peste 80 % din toate speciile de animale și se regăsesc în toate habitatele cunoscute. Există mai multe specii de artropode decât restul animalelor existente pe pământ la un loc; sunt descrise peste un milion de specii de artropode, dar există și specii nedescrise sau nedescoperite încă. Artropodele au un rol fundamental în toate ecosistemele în care se găsesc.

Printre marea varietate de specii de artropode cunoscute și modul de viață al acestora, un număr relativ mic de specii și-au dezvoltat abilitatea de a trăi direct pe seama altor animale, aceste animale fiind cunoscute sub denumirea de gazde. Această relație este în detrimentul gazdei, dar nu duce la moartea organismului gazdă imediat, relație cunoscută sub denumirea de parazitism. Gradul de afectare a organismului gazdă de către parazit variază considerabil și poate fi evident doar în anumite momente, ca atunci când starea de sănătate generală a gazdei este afectată sau densitatea paraziților este ridicată.

Este important de subliniat faptul că parazitul trăiește pe seama gazdei, și de a distinge paraziții ce au relații comensale cu gazda, caz în care gazda nu are nici un beneficiu de pe urma parazitării, dar nici nu este afectată. Artropodele parazitează o gamă larga de gazde, incluzând și alte artropode (Wall si colab., 1997).

Mare parte a ectoparaziților au și rolul de a transmite agenti patogeni la gazda parazitată, în timpul hrănirii sau ocazional defecării. Totuși, prezența ectoparaziților în număr mare pot produce diverse tulburări, cum ar fi: anemie, reacții imunitare (hipersenzitivitate, anafilaxie), iritații, dermatite, necroze ale pielii, scăderi în greutate (foarte important în efectivele de animale), infecții secundare, focare hemoragice, blocarea orificiilor (urechi), inoculare de toxine (Cosoroabă, 2000).

1.1 Încrengătura Arthropoda.

1.1.1 Morfologie.

Artropodele sunt metazoare cu simetrie bilaterală, metamerizate, cu picioarele segmentate și articulate, caracterizate prin prezența cuticulei, cel puțin în stadiul de adult, care formează scheletul extern. Exoscheletul limitează creșterea, și drept consecință, artropodele își dezvoltă periodic o nouă învelitoare a corpului, iar pe cea veche o pierd. Procesul este cunoscut sub numele de năpârlire (ecdysis). Cuticula este formată din straturi de chitină și artropodină (proteină hidrosolubilă), este rigidă, dar prezintă și zone articulate, ceea ce permite și efectuarea mișcărilor segmentelor corporai direct pe seama altor animale, aceste animale fiind cunoscute sub denumirea de gazde. Această relație este în detrimentul gazdei, dar nu duce la moartea organismului gazdă imediat, relație cunoscută sub denumirea de parazitism. Gradul de afectare a organismului gazdă de către parazit variază considerabil și poate fi evident doar în anumite momente, ca atunci când starea de sănătate generală a gazdei este afectată sau densitatea paraziților este ridicată.

Este important de subliniat faptul că parazitul trăiește pe seama gazdei, și de a distinge paraziții ce au relații comensale cu gazda, caz în care gazda nu are nici un beneficiu de pe urma parazitării, dar nici nu este afectată. Artropodele parazitează o gamă larga de gazde, incluzând și alte artropode (Wall si colab., 1997).

Mare parte a ectoparaziților au și rolul de a transmite agenti patogeni la gazda parazitată, în timpul hrănirii sau ocazional defecării. Totuși, prezența ectoparaziților în număr mare pot produce diverse tulburări, cum ar fi: anemie, reacții imunitare (hipersenzitivitate, anafilaxie), iritații, dermatite, necroze ale pielii, scăderi în greutate (foarte important în efectivele de animale), infecții secundare, focare hemoragice, blocarea orificiilor (urechi), inoculare de toxine (Cosoroabă, 2000).

1.1 Încrengătura Arthropoda.

1.1.1 Morfologie.

Artropodele sunt metazoare cu simetrie bilaterală, metamerizate, cu picioarele segmentate și articulate, caracterizate prin prezența cuticulei, cel puțin în stadiul de adult, care formează scheletul extern. Exoscheletul limitează creșterea, și drept consecință, artropodele își dezvoltă periodic o nouă învelitoare a corpului, iar pe cea veche o pierd. Procesul este cunoscut sub numele de năpârlire (ecdysis). Cuticula este formată din straturi de chitină și artropodină (proteină hidrosolubilă), este rigidă, dar prezintă și zone articulate, ceea ce permite și efectuarea mișcărilor segmentelor corporale. De la aceste zone articulate vine și denumirea încrengăturii = Arthropoda (Cosoroabă, 2000).

Corpul artropodelor este alcătuit din mai multe segmente, într-o oarecare măsură asemănătoare, denumite metamere. Fiecare segment este alcătuit dintr-o placă dorsală sclerotizată, denumită tergum și o placă ventrală similară, denumită sternum, unite lateral printr-o membrană flexibilă denumită pleuron și separate prin membrane intersegmentale care, împreună cu pleura, contribuie la flexibilitatea corpului.

Fig.1.1 A. articulația comună a unui picior de artropod; B. apodem; C. articulația segmentară, arătând membrana articulară pliată sub exoscheletul segmentat (după Barnes, 1974).

La insecte, corpul este format din cap, torace și abdomen, iar la crustacee din cefalon, percion și pelon; cheliceratele nu au regiune cefalică individualizată: prodosoma (denumită și cefalotorace la păianjeni și scorpioni) și opisthosoma. La acarieni, prosoma și opisthosoma sunt complet fuzionate și formează o structură ovală, saciformă, denumită idiosoma. Din idiosomă se detașează spre înainte rostrul (gnathosoma). Înapoia rostrului, prosoma mai poate fi subîmpărțită în prodosomă și metapodosomă. La nivelul prodosomei se prind primele 2 perechi de picioare, iar la nivelul metapodosomei se prind perechile 3 și 4 de picioare.

1.1.2 Clasificare.

Doar două clase a Încrengăturii Arthropoda, Arachnida și Insecta, au importanță veterinară majoră (Wall si col., 1997).

Clasa Arachnida cuprinde ordinele Asitgmata (acarienii râilor), Prostigmata, Mesostigmata, Metastigmata (căpușe Ixodide, Argaside). Clasa Insecta cuprinde păduchii și insectele zburătoare. (fig. 1.2)

Fig.1.2 Taxonomia artropodelor parazite la animale până la nivel de ordin

Capitolul 2. ARAHNOZE.

Paraziții aparținând Clasei Arachnida reprezintă un grup divers de artropode carnivore, terestre și chelicerate, caracterizate prin prezența unei perechi de chelicere, apendice prehensile pluriarticulate, situate în apropierea deschiderii orale. Perioral există o pereche de pedipalpi, apendice cu rol primitiv locomotor, dar care au dobândit o funcție senzorială, prehensilă sau masticatorie. Corpul lor este format din prosoma și opistosoma. Adulții au 4 perechi de picioare situate pe prosoma. Respirația este aeriană, realizată prin trahee asemănătoare cu cele ale insectelor. Cu foarte puține excepții, arahnidele sunt ovipare. Aparatul digestiv se caracterizează prin existența a foarte numeroase diverticule ale intestinului mijlociu (Cosoroabă, 2000).

Arahnidele nu au antene și nici aripi, iar cu unele excepții nici ochi.

Subclasa Acari; acarienii aparținând acestei subclase sunt de mici dimensiuni, au în medie 1 mm în lungime. Totuși, unii acarieni pot avea mai mult de 3 cm în lungime. Corpul nu este segmentat, împărțit în gnathosoma (sau capitulum) si idiosoma. Gnathosoma este formată din toate componentele aparatului bucal; synganglionul și celelalte organe se găsesc în idiosoma. Segmentul idiosomei unde se localizează picioarele se numește podosoma, iar partea idiosomei din spatele picioarelor se numește opisthosoma.

Fig.2.1 Schemă generală a corpului la acarieni

Stadiile nimfale și acarienii adulți au 4 perechi de picioare, iar larvele au doar 3 perechi. La adulți, picioarele sunt aranjate în 2 seturi, un set anterior format din 2 perechi de picioare și un set posterior format tot din 2 perechi de picioare.

Fig.2.2 Schemă generală a unui picior de acarian și diverse tipuri de gheare si empodium

Majoritatea acarienilor au 2 sau mai multe scuturi sclerotizate dorsale și ventrale, de exemplu: scutul sternal, scutul genito-ventral și scutul anal (Wall si colab., 1997).

2.1 Ordinul Astigmata

Ordinul Astigmata cuprinde artropode de dimensiuni mici, cu tegument subțire, fără scuturi și stigmate vizibile și lipsite de trahee. Coxele sunt incluse în corp și notate ca epimere. Ventuzele nu sunt prezente pe toate picioarele. Empodiumul este asemănător unor clești, iar pulvilul membranos (ventuza), când există, este fie pețiolat, fie sesil. La unele specii, dimorfismul sexual este net. Antero-ventral se găsește deschiderea genitală (ovipor), la ambele sexe existând un scut pregenital (epigyum) (Cosoroabă, 2000).

Familia Cnemidocoptidae. Genul Cnemidocoptes (sin, Knemidocoptes)

Cuprinde acarieni care parazitează în epiderm la galinacee, psittacidae și la alte păsări sălbatice. Paraziții sunt de talie mică și nu prezintă perișori pe partea dorsală a corpului.

Familia Cnemidocoptidae este considerată corespondentul aviar al Familiei Sarcoptidae, aceasta din urmă cuprinzând ectoparaziți ai mamiferelor. Paraziții celor 2 familii se aseamănă atât din punct de vedere morfologic, cât și prin faptul că sapă galerii în epiderm.

` 2.1.1 Râia picioarelor la păsări.

Denumită și “râia văroasă”, această acarioză este întâlnită în special la păsările adulte, crescute în sistem gospodăresc. Prezintă o importanță economică redusă; există mai multe specii de acarieni care produc râia picioarelor la păsări (Cosoroabă, 2000).

2.1.1.1 Etiologie:

Cnemidocoptes mutans este un acarian mic; masculul măsoară 190-200 x 120-130 µm (fig. 2.3), nu are ventuze copulatoare, iar membrele sunt terminate prin ambulacre sau ventuze. Femela ovigeră măsoară 440 x 380 µm (fig. 2.3) și prezintă pe fața dorsală cute evidente (Iacob, 2002).

Fig.2.3 Cnemidocoptes mutans: 1. Mascul; 2. Femelă, partea ventrală;

3. Femelă, partea dorsală

Formele preadulte prezintă picioare lungi și mobile, iar epimerele primei perechi de picioare, la masculi, sunt în forma literei “Y”. Gnathosoma are forma conică și este prevăzută cu chelicere, iar rostrum-ul este adaptat pentru sfărâmat.

Orificiul genital este situat ventral, între perechile 2 și 3 de picioare, la femelă, și între perechile 3 și 4 la mascul. Anusul este dispus terminal, fiind înconjurat, doar la femelă, de 4 perechi de peri.

2.1.1.2 Ciclul biologic

Cuprinde un stadiu larvar și 2 stadii nimfale (fig. 2.4) și durează, în medie, 20 de zile la mascul și 26 de zile la femelă (Cosoroabă, 2000).

Fig.2.4 Ciclul biologic Cnemidocoptes mutans (Foreyt, 2001)

2.1.1.3 Epidemiologie:

Parazitează la galinacee. Leziunile produse sunt vizibile, mai ales, la păsările trecute de un an și, îndeosebi, la cocoși. Este mai frecvent întâlnită la galinaceele crescute în curți de dimensiuni reduse, în adăposturile în care păsările trăiesc pe dușumea sau așternut permanent. Pare a se transmite prin intermediul solului, pentru că leziunile debutează la degete și apoi se extind în regiunea metatarsiană. Este descrisă și la păsările de colivie: peruși, canari, sticleți, etc.

Contaminarea se face direct și indirect. Contagiozitatea este redusă. Izolat de gazdă, Cnemidocoptes mutans rezistă la 7°-8° C aproximativ o săptămână, iar la 20° C și umiditate mare, 15 zile. Pe membrele animalelor sacrificate, rezistă până la 15 zile (Iacob, 2002).

Incidența bolii este mai mare la păsările colorate în comparație cu cele albe.

2.1.1.4 Patogeneza.

Cnemidocopții se localizează sub solzii epidermici ai autopodiului păsărilor, în special pe fața dorsală a jumătății distale a metatarsului, între degetele 2 și 3. Ei pătrund în epidermă, până la membrana bazală, uneori chiar și în corion, acționând mecanic-iritativ și prin saliva lor, toxic. Din cauza iritațiilor pe care le produc, ritmul diviziunilor celulare din stratul generator crește si depășește pe cel exfoliator normal, fapt ce duce la apariția de cruste cheratinoase care se aglomerează sub forma unor mase spongioase, areolate, în grosimea cărora se adăpostesc numeroși cnemidocopți preadulți si adulți. Crustele sunt foarte aderente, și dacă se smulg, se descoperă derma sangvinolentă. Ocazional, a fost descrisă extinderea procesului și pe creastă și bărbițe. Femelele adulte se găsesc, de regulă, la capătul galeriilor săpate, în care depun larvele sau ouăle.

2.1.1.5 Tabloul clinic.

La vârsta de 4-5 luni, primele modificări sunt greu observabile, dar pe măsura înaintării în vârstă și a progresării procesului hipercheratozic, solzii se zbârlesc tot mai mult și regiunea se îngroașă pe seama crustelor intersolzoase, care pot ajunge la grosimea de 1-2 cm.

Pruritul este intens, pasărea își provoacă leziuni care se pot complica cu deschiderea articulațiilor și infectarea lor. În asemenea cazuri, se constată șchiopături și deformarea picioarelor. Producția de ouă scade și pasărea slăbește. Artritele grave pot conduce la căderea falangelor.

2.1.1.6 Tabloul anatomopatologic.

Au fost descrise, pe baza examenelor histologice, leziuni de arterită în diverse organe (ficat, rinichi, splină, pulmon, encefal) datorate, probabil, acțiunii toxice a salivei și a produselor metabolice ale cnemidocopților.

Evoluția bolii este foarte lentă, putând dura mai multe luni, chiar ani, timp în care păsările pierd în greutate, apetitul fiind diminuat.

2.1.1.7 Diagnostic

Diagnosticul parazitozei presupune identificarea paraziților în crustele desprinse de pe membre (Iacob, 2002).

2.1.1.8 Prognostic.

În general este favorabil. Doar în cazurile în care articulațiile metatarsofalangiene sunt afectate, prognosticul trebuie să fie considerat nefavorabil, recomandarea rațională fiind sacrificarea păsării.(Cosoroabă, 2000)

2.1.1.9 Tratament și profilaxie.

La depistarea cazurilor de râie cnemidocoptică, se va recurge la examinarea atentă a întregului efectiv de păsări și la izolarea celor cu leziuni. În unitățile avicole, păsările bolnave se vor sacrifica pentru a preveni extinderea, iar în gospodăriile populației se va interveni terapeutic.

Înainte de aplicarea substanțelor acaricide, se recomandă înmuierea crustelor (cu glicerină, ulei sau apă caldă cu săpun) și îndepărtarea lor. După această operațiune, se pot folosi: organofosforice (Neguvon 2 %, Diazinon 0,5 ‰), piretrinoide 1-2 ‰, Amitraz 2 ‰. Într-un focar de podocnemidocoptoză din Arad, Morariu și col. (1996), au obținut rezultate bune prin utilizarea diazinonului și amitrazului. Substanțele acaricide se aplică doar local, prin îmbăierea picioarelor în soluții apoase calde. Pentru a obține o vindecare rapidă, se recomandă repetarea tratamentului de 3-4 ori, la interval de o săptămână, precum și suplimentarea vitaminei A în furaj. Pe cale generală, se pot administra subcutanat sau intramuscular avermectinele, în doză de 0,2 – 0,4 mg/kg.

Concomitent cu tratamentul păsărilor, se va efectua igienizarea și dezacarizarea adăposturilor (Cărăbuș, 2006).

Terapia ecologică presupune îmbăierea membrelor afectate de 2 ori la interval de 10 zile în kerosen, ulei mineral sau ulei de in, sau sunt acoperite cu vaselină caldă (Kaufmann, 1996).

2.2 Ordinul Mesostigmata (sin. Gamasida)

Acarienii acestui ordin sunt anactinotrichide (Parasitiformes)

Dintre cele 12 subordine Mesostigmata, doar Dermanyssina cuprinde specii care au importanță medicală veterinară, toate fiind grupate în suprafamilia Dermanyssoidea.

Gamasidele alcătuiesc un grup numeros și cosmopolit de acarieni adaptați la un număr mare de habitate. Majoritatea paraziților sunt prădători în sol, pe plante sau al unor mici nevertebrate. Alții au localizare internă sau externă pe vertebrate și nevertebrate (Cosoroabă, 2000).

Suprafamilia Dermanyssoidea

Dermanisoidele se caracterizează prin existența unei peritreme subțiri, alungite, dirijată anterior, asociată fiecărei stigme. Prezența de scuturi sclerotizate pe fața dorsală și ventrală oferă posibilitatea încadrării taxonomice. Palpii au 5 segmente libere, dintre care cel terminal (tarsul) are la bază o structură asemănătoare unei gheare bifide, numită apotela. Chelicerele sunt incluse în interiorul bazei capitulului într-un sistem de teci, din care ele pot fi proiectate și retrase; chelicerele sunt trisegmentate, cu segmentul bazal scurt, cel mijlociu mai lung, iar cel distal este mobil (Cosoroabă, 2000)..

Familia Dermanyssidae

Cuprinde specii ectoparazite hematofage la păsări și mamifere. Adulții au dimensiuni de 750 – 1000 m, sunt gri-albicioși atunci când nu se hrănesc și au culoare roșu-strălucitor după ce s-au hrănit, iar după digerarea sângelui ingerat au culoare roșu-brun. Au corpul turtit dorso-ventral, ovoid, piriform sau circular.

Stigmatele sunt situate înapoia coxei 3; peritremele seamănă cu niște tuburi alungite, drepte, uneori sinuoase și se întind până la coxa 2, alteori sunt reduse sau pot lipsi. Chelicerele sunt prevăzute cu excrescențe mici, usor dințate. La nimfe și la femele, chelicerele sunt lungi și au formă de stilet sau de foarfece, al doilea segment fiind mai lung. La mascul, segmentul al doilea are lungime normală (Cosoroabă, 2000).

La femele, sunt prezente scuturile sternal, genital și anal. Picioarele sunt lungi și subțiri, tarsul este prevăzut cu pretars, o ventuză și 2 gheare. Femelele sunt ovipare (Iacob, 2002).

Dezvoltarea embrionară trece printr-un stadiu de larvă (nu se hrănește) și două stadii nimfale, care sunt hematofage.

Familia Dermanyssidae cuprinde patru genuri principale:

Cu o placă dorsală, și anume Dermanyssus și Ornithonyssus;

Cu două plăci dorsale, și anume Liponyssoides și Ophionyssus; (Cosoroabă, 2000).

2.2.1 Acarioza dermanisică a păsărilor

2.2.1.1 Etiologie:

Acarioza dermanisică este o ectoparazitoză produsă de specia Dermanyssus gallinae la găini, dar poate fi întâlnită și la alte galinacee, la palmipede și excepțional la mamifere, la care determină eczeme urticariforme și pruriginoase (Iacob, 2002).

Dermanyssus gallinae mai este cunoscut și sub numele de acarianul roșu al păsărilor de curte și reprezintă o problemă din punct de vedere economic si epidemiologic în industria creșterii păsărilor la nivel mondial (Sparagano, 2009).

Fig.2.5 Dermanyssus gallinae, vedere dorsală si ventrală

(Baker si col., 1967)( Fleichtmann, 1985).

Acarioza dermanisică este întâlnită în mod mai frecvent la găinile crescute în gospodării cu adăposturi construite rudimentar, în care paraziții au numeroase posibilități de a se ascunde în locuri înguste, potrivite pentru depunerea ouălor. Astfel de gospodării se găsesc, în general, în mediul rural, fiind construite din cărămizi, chirpici, lemn, pământ bătut etc. În sistemul intensiv de creștere a găinilor pe sol, posibilitățile de dezvoltare a parazitului sunt mai numeroase decât în cazul creșterii găinilor în baterii. Infestații parazitare masive se pot întâlni și în sistemul intensiv de creștere a găinilor ouătoare în baterii, în verile deosebit de călduroase, când temperatura în hala de creștere este constantă peste 20 C ziua și noaptea.

2.2.1.2 Ciclul biologic.

În condiții optime de temperatură (20 °C) și umiditate relativă (> 80 %) este de 7-8 zile, ciclu foarte rapid, populația de paraziți crescând foarte repede; astfel, se pot observa grămezi de adulți, nimfe, larve și ouă în locuri ascunse, în fiecare colț al cuștii etc. Femelele depun ouă la 12-24 ore, după prima hrănire cu sânge. Aglomerarea și debecarea păsărilor pot produce o explozie a populației de paraziți. Adulții care nu au o gazdă pe care să o poată parazita, pot supraviețui până la 34 de săptămâni. Atunci când temperatura nu mai este favorabilă creșterii și dezvoltării paraziților, se remarcă o scădere semnificativă a populației de paraziți, astfel încât, în sezonul de iarnă, populațiile de paraziți sunt extrem de reduse numeric.

Fig.2.6 Ciclul biologic Dermanyssus gallinae

Calea de transmitere în alte gospodării este prin intermediul mișcării păsărilor, nefiind exclusă nici transmiterea prin utilaje, cofraje, furaje sau diverse ambalaje. La puii crescuți cu cloșca, se pot observa paraziți fixați pe pielea capului și în timpul zilei.

2.2.1.3 Patogeneza:

Actul hrănirii cu sânge determină o neliniște a găinilor, ciugulindu-se și stând cu penele zbârlite. La adulte se observă o scădere a producției de ouă și o întârziere în creștere la pui. La puii parazitați cu un număr mare de paraziți se observă anemie prin scăderea hemoglobinei și prin scăderea numărului de eritrocite, observându-se paliditatea crestei și a bărbițelor, adinamie, slăbire. În cazul unui parazitism masiv, se poate produce moartea păsărilor. Hematofagia este realizată de către femelele adulte si nimfe. În cazul parazitismului masiv, acarienii pot pătrunde în conductul auditiv, în cavitatea nazală, sub pleoape, producând otite și conjunctivite și apariția modificărilor comportamentale, poziții nefiziologice ale capului, pierderea echilibrului. Uneori se pot produce infecții secundare lezionării pielii. Imunitatea apare în urma perioadei îndelungate a invaziei parazitare, însă la începutul apariției într-un efectiv, manifestările sunt grave (Cosoroabă, 2000).

Dermanyssus gallinae are și rol de vector pentru: Borrelia anserina, Treponema, Yersinia și chiar Pasteurella multocida (Stoiciu și colab., 1975). D. gallinae poate transmite virusul encefalitei Saint-louis, virusul encefalitei de vest, pseudopesta aviară, West Nile Virus.

Pielea și penele păsărilor conțin o substanță cu rolul de a atrage paraziții, substanță ușor dizolvată în derivați benzenici și hidrolizează în soluții alcaline. Răspândirea acarienilor pe corpul păsărilor este neuniformă, fiind mai numeroși în zona ventrală mediană. Se poate produce aglutinarea penelor din zona respectivă, iar la baza penelor se observă depozite de ouă, larve și descuamări cutanate.

În urma parazitismului concomitent cu Ornithonyssus sylviarum, apare parazitismul diurn (Cosoroabă,2000).

2.2.1.4 Tabloul clinic.

Păsările parazitate pot prezenta o schimbare a comportamentului datorită efectului de mâncărime produs de către prezența parazitului pe corpul lor. Pruritul, scăderea greutății corporale, reducerea producției de ouă, anemia și moartea sunt cele mai frecvente semne clinice observate (Sparagano, 2009).

2.2.1.5 Diagnostic:

Dermanyssus gallinae nu se găsește pe corpul păsărilor în urma examinării fizice, deoarece acesta se hrănește doar noaptea. Pe durata zilei, parazitul trăiește în adăpost, în crăpături ale pereților, sub diverse obiecte existente în adăpost (scânduri, cuibar) sau chiar sub materiile fecale ale păsărilor. Diagnosticarea în timpul zilei necesită o examinare atentă a adăpostului. Examinarea nocturnă a păsării poate demonstra prezența parazitului, însă nu este efectuată în mod normal de către medicul veterinar ( Tully. Jr. și col, 2000).

Dermanyssus gallinae este un acarian ușor de recunoscut, se examinează animalele cât și adăposturile în care trăiesc, cu ajutorul unei lupe de mână, aceștia având corpul oval, mai larg în jumătatea posterioară și o lungime deosebită a picioarelor.

În timpul zilei se examinează suporturile, crăpăturile prezente în structura adăposturilor, putându-se observa acarienii, excrementele acestora, grămezi de ouă și tegumente de năpârlire cu o înfățișare caracteristică de sare și piper. Pe timpul nopții, în urma examinării adăpostului, acarienii se pot urca pe mâna examinatorului. Prezența lor se observă și pe cadavre, la puțin timp după moarte. În urma examenului necropsic, se pot observa paraziți și în cavitatea bucală, căile respiratorii, în esofag și în gușă.

2.2.1.6 Profilaxie.

Măsurile de profilaxie recomandate constau în construirea de adăposturi cu suprafețe ușor de dezacarizat, limitarea circulației între gospodării, limitarea accesului păsărilor sălbatice în adăposturi sau la hrănitori și dezacarizarea periodică a adăposturilor.

2.2.1.7 Combatere

În adăposturi, combaterea acestor acarieni în efectivele de păsări necesită evacuarea adăpostului și spălarea acestuia cu apă la temperatura de 100 ° C zilnic, timp de 10 zile. Adăpostul se văruiește cu un amestec de var și de creozot. Deparazitarea se poate face și cu Sevin sau Coral și malathion (Lapage, 1968).

Pentru dezacarizarea adăposturilor se folosesc organofosforice, cum ar fi ByeMite (foxim) folosit pentru dezacarizarea adăposturilor de găini ouătoare; acest produs se administrează prin aspersiuni, atomizare sau nebulizare, de 2 ori la interval de o săptămână. Nu este recomandată utilizarea produsului în fermele pentru broileri, precum și administrarea directă pe corpul păsării. Timpul de așteptare pentru carne este de 25 de zile, iar pentru ouă este de 12 ore. O altă substanță din grupa organofosforicelor folosită la dezacarizarea adăposturilor este și Azamethiphos 10 ‰; pentru administrarea cu nebulizatorul, se face un amestec de 250 g pulbere la 2 l apă, cantitate suficientă pentru acoperirea a 50 m2 paviment sau 100 m2 pereți; poate fi administrat și în prezența păsărilor. Poate fi administrat pe corpul păsărilor, fiind necesar 25-50 ml/pasăre, iar timpul de așteptare pentru carne fiind de o zi (Acatrinei, 2012).

Pe pasăre, gamasidele se pot combate cu acaricide care se aplică pe corpul păsărilor. Astfel, se poate folosi cumafos, rabon, malathion, carbaril. Piretrinele (alletrin, permethrin, resmetrin) aplicate sub formă de spray dau rezultate bune (Matthysse, 1972).

2.2.1.8 Tratament

Tratamentul individual se poate face cu triclorfon (denumire comercială-Galifos, produs de Institutul Pasteur, România) sub formă de pulbere, administrată la nivelul axilelor, spatelui și a zonei cloacale, sau sub formă de băi de nisip. Se mai pot folosi piretrin spray sau carbaril pulbere. Tratamentul cu acaricide sub formă de spray trebuie aplicat cu destulă forță pentru a pătrunde în pene. Pe așternut permanent se folosește rabon, 0,5 kg la 10 m2. Pentru stinghii se folosește rabon 0,5 kg la 30 m liniari. Se va evita contaminarea apei cu rabon. Pentru tratamentul individual sunt necesari 30 ml/ pasăre. În cazul păsărilor întreținute pe așternut permanent, se utilizează 2 l emulsie 0,5 % la 50 m2, pulverizat pe așternut, pe păsări și pe ziduri (Dulceanu, 1986) .

Capitolul 3. ENTOMOZE

Prin plasticitatea lor ecologică deosebită, reprezentanții acestei clase au cucerit cele mai diverse biotopuri, ei regăsindu-se în aproape toate regiunile globului, cu excepția largului mărilor și oceanelor.

În marea majoritate a cazurilor, insectele sunt locuitori ai uscatului, din zona polară până la ecuator. Numărul de specii cunoscute este între 750 000 și un milion, ceea ce reprezintă aproape 2/3 din numărul total de specii de animale.

Morfologia insectelor

Corpul insectelor este segmentat heteronom și prezintă cap, torace și abdomen. Aspectul general al insectelor este foarte diferit: rotund, bastonaș, disc, cilindru, aplatizat latero-lateral etc. În multe cazuri se constată dimorfism sexual.

Capul unei insecte este rezultatul tagmatizării segmentelor într-o capsulă cefalică puternic sclerificată, pe care se află antenele, ochii și aparatul bucal.

Toracele insectelor este format din 3 segmente: pero-, mezo- si metatorace. Dimensiunile acestor segmente variază cu specia și sunt corelate cu dezvoltarea organelor de mișcare și deplasare, precum și cu musculatura acestora.

Abdomenul insectelor este format din segmente lipsite de picioare și de sclerite pleurale. Ele sunt alcătuite doar din membrana pleurală, care leagă sternitele și tergitele abdominale. Numărul segmentelor abdominale este de 11 pentru grupele cele mai primitive și de 10 pentu cele mai evoluate (Cosoroabă,2000).

3.1 Ordinul Mallophaga.

Malofagele sunt insecte aptere, ectoparazite permanent pe corpul unor mamifere și păsări, în învelișul pilos, respectiv plumos. Prezintă o specificitate de gazdă și au o evoluție paurometabolică. Păduchii malofagi nu sunt întâlniți la arici, suine, cârtiță, unele rozătoare, liliac (Cosoroabă, 2000).

Malofagii au dimensiuni variabile, de la aproximativ 1 mm lungime cum este masculul Goniocotes spp. ce parazitează la porumbel, până la 10 mm lungime cum este Laemobothrion, ce parazitează șoimul (Cheng, 1986).

Corpul este turtit dorso-ventral și prevăzut cu peri dispuși în aranjamente caracteristice speciilor; există dimorfism sexual, structura antenelor, capului și abdomenului este diferită în funcție de specie. Capul este întotdeauna mai lat decât pretoracele și are forme diferite; aparatul bucal este specializat pentru rupt și sfărâmat, alcătuit dintr-un labrum redus, două mandibule în formă de cârlige, două maxile cu palpi formați din 3-4 segmente și un labium cu palpi biarticulați.

Toate speciile de paraziți ce aparțin ordinului prezintă ochi, dar la unele specii ei sunt rudimentari. Cele 3 segmente toracale sunt fie separate, fie sudate, iar fiecare segment este prevăzut cu câte o pereche de picioare al căror tars se termină cu una sau două gheare. Abdomenul este compus din 10 segmente cu sclerificări, mai mult sau mai puțin evidente (Cosoroabă, 2000).

Pentru diferențierea familiilor, genurilor și a speciilor se ia în considerare numărul și aranjamentul setelor, forma capului, antenelor, stigmelor, abdomenului, regiunii genitale și a extremităților (Hiepe și colab. 1975).

Păduchii malofagi fac parte din 3 subordine: Amblycera, Ischnocera și Rhynchophthirina. Amblycera cuprinde 835 de specii, grupate în șapte familii, dintre care 3 familii, însumând 729 de specii, sunt ectoparaziți ai păsărilor.

3.2 Subordinul Amblycera

Cuprinde specii de păduchi malofagi ale căror antene prezintă 6 articulații și palpi maxilari formați din câte 4 segmente. Aceste specii aparțin următoarelor familii: Gyropidae, Menoponidae, Boopidae, Ricinidae.

Familia Menoponidae

Cuprinde genurile Menopon, Myrridea, Colpocephalum, Pseudomenopon, Trinoton și Menacanthus (Georgi, 1985).

3.2.1 Genul Menopon

3.2.1.1 Etiologie:

Menopon gallinae este un ectoparazit al păsărilor adulte; se hrănește cu scvame ale pielii și pene. Parazitul mai este cunoscut sub denumirea de păduchele de pene; aparatul bucal este specializat pentru mestecat, dar nu perforează pielea, hrănindu-se cu sângele existent în penele tinere, mușcând din axul acestora (Saif și col., 2008).

Menopon gallinae parazitează la găină, masculul măsoară 1,8 x 0,67-0,77 mm, iar femela 1,5-1,9 x 0,6-0,8 mm. Corpul are formă semilunară, iar partea posterioară este concavă și prezintă patru țepi. Scleritul esofagian este rotund și puternic chitinizat, palpii maxilari sunt ascuțiți și formați din 4 articule. Antenele sunt formate din 5 segmente de formă diferită. Pretoracele este strâns atașat de corp, prevăzut cu 14 peri și prezintă sclerificări de culoare brună. Extremitatea abdomenului este ascuțită la femelă și boantă la mascul. Oul este alb, alungit și măsoară 0,5 – 0,55 mm; la o extremitate este plat, iar căpăcelul are o prelungire de 0,6 – 0,85 mm. Se hrănește cu radiile penelor, ocazional consumă și ramii sau chiar sânge (Cosoroabă, 2000).

Fig.3.1 Menopon gallinae (Gillott, 2005)

3.2.1.2 Ciclul biologic

Se desfășoară în totalitate pe gazdă (ou, nimfă, adult). Femelele depun ouăle pe penele gazdei, din acestea rezultând nimfa în aproximativ 4-7 zile. Nimfele au același mod de hrănire ca și adulții, cu aceeași morfologie, dar de dimensiuni mai reduse. Nimfele trec prin mai multe etape de năpârlire, ajungând la stadiul de adult în aproximativ 3-4 săptămâni (Saif și col., 2008).

Fig.3.2 Ciclul biologic: Menopon gallinae; 3 stadii nimfale pentru a ajunge

la stadiul de adult apt de reproducție (Herms&James, 1961).

3.2.1.3 Tabloul clinic.

Se observă scăderea producției de ouă, creșterea susceptibilității apariției unor boli. Se mai observă pielea roșie, iritată, asemănătoare parazitării din scabie.

3.2.1.4 Tratament:

Rezistența la pesticide nu este cunoscută; se recomandă folosirea insecticidelor pentru eficiența lor în eliminarea infestațiilor. Pentru eficiența tratamentului, se recomandă aplicarea acestuia la întreg efectivul, pentru a evita reinfestarea parazitară (Saif și col., 2008).

În anul 2008 a fost publicat în Bulgaria un studiu comparativ în ceea ce privește infestarea experimentală a păsărilor de curte cu anumiți ectoparaziți (Menopon gallinae, Goniocotes gallinae, Eomenacanthus stramineus, Menacanthus cornutus) și apoi administrarea tratamentului cu diferite substanțe insecticide. Insecticidele folosite au fost cypermethrin (100g/l), permethrin 2 % și propoxur 1 %. Conform rezultatului studiului, eficiența insecticidelor folosite a atins pragul de 95 % la 4 ore după administrarea tratamentului, pentru ca la 6 ore posttratament, eficiența tratamentului să ajungă la 100 % (Prelezov, 2008).

3.3 Subordinul Ischnocera

Cuprinde păduchi care au antenele triarticulate la speciile care parazitează mamiferele, și pentaarticulate la speciile care parazitează păsările(Georgi, 1985).

Familia Goniodidae

Paraziții ce aparțin acestei familii parazitează la păsări; marginea anterioară a capului este arcuită și prezintă sclerificări. Extremitățile sunt scurte și puternice (Cosoroabă, 2000).

3.3.1 Genul Goniocotes cuprinde specii parazite pe păsări.

3.3.1.1 Etiologie:

Goniocotes gallinae (sin Goniocotes hologaster) parazitează la găină; masculul are dimensiunea de 0,85-1,0 x 0,4-0,6 mm, iar femela 1,3-1,6 x 0,6-0,8 mm. Antenele sunt asemănătoare la ambele sexe, filiforme și sunt formate din 5 segmente; pe tibia perechii a treia de picioare prezintă trei spini, iar apical trei țepi mari. La femelă, abdomenul este invaginat, iar la mascul prezintă o îngroșare. Oul are dimensiunea de 0,65 – 0,2 mm, este alungit și aplatizat la cei doi poli. Operculul este plat. În functie de temperatură, ciclul evolutiv durează 24-32 de zile (Cosoroabă, 1992).

Fig.3.3 Goniocotes gallinae (Baker, 2007).

Capul este mai lat decât este lung, și are o porțiune anterioară rotunjită, și o porțiune posterioară unghiulară.

3.3.1.2 Ciclul biologic

Este necunoscut, cu toate că transmiterea se face pe cale directă. Goniocotes gallinae este în general nepatogen, cu toate că determina infestații masive (Cosoroabă, 2000).

3.3.1.3 Tabloul clinic.

Penele apar ca mâncate de molii. În infestații masive, păsările parazitate devin agitate, se înregistrează o scădere a producției de ouă și creșterea în greutate a acestora.

3.3.1.4 Diagnosticul

Se pune pe baza identificării parazitului.

3.3.1.5 Tratament

Tratamentul ectoparazitozei se face cu piretroide sintetice, substanțe organofosforice, carbamate sau insecticide piretroide. Pentru eficiența tratamentului, se recomandă repetarea lui într-un interval de maxim 7 până la maxim 10 zile (Baker, 2007).

3.4 Combaterea malofagilor

Combaterea infestațiilor cu păduchi malofagi se face prin evitarea contactului puilor cu păsărilor adulte. Se utilizează insecticide sub formă de pulberi, în așternut (Matthysse, 1972).

Se pot folosi și benzi adezive impregnate cu diclorvos, benzi care se pun în adăposturi și pe picioarele păsărilor ouătoare. Se mai pot folosi organofosforice, piretrine și piretroide, cipermetrin 0.025 %, Sevin 0,5 % (carbaryl). În efectivele mari se recurge la administrarea insecticidelor sub formă de aerosoli (Șuteu, 1988).

Capitolul 4. DESCRIEREA CADRULUI NATURAL/INSTITUȚIONAL

Arealul de studiu.

Cercetările s-au desfășurat în Circumscripția Sanitar-Veterinară Garoafa, din județul Vrancea, la aproximativ 8 km de Municipiul Focșani.

Circumscripția este deservită de un medic veterinar concesionar și un tehnician veterinar.

Locația Circumscripției Sanitar-Veterinare este compusă din: sală de consultații și tratamente, sală de operații, farmacie veterinară, birou.

Dotările circumscripției sunt conforme cu standardele impuse de Autoritatea Național Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) prin Hotărârea nr. 3 din 31. 01. 2009

4.2 Circumscripția Sanitar-Veterinară Garoafa: servicii oferite clienților, cazuistică, aria de responsabilitate

În cadrul Circumscripției, serviciile oferite clienților de către personalul angajat al C.S.V Garoafa vizează acțiunile de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om; de asemenea, medicul veterinar stabilește diagnosticul diverselor boli și afecțiuni și apoi stabilește un protocol de terapie al acestora.

Cazuistica, pe raza C.S.V Garoafa este reprezentată de animalele din gospodăriile populației cu următoarele afecțiuni:

boli parazitare

boli ale sistemului respirator

boli ale sistemului digestiv

boli ale sistemului reproducător

intoxicații

plăgi

Zona deservită de Circumscripția Sanitar Veterinară Garoafa este reprezentată de satele de pe raza comunei: Garoafa, Răchitosu, Ciușlea, Doaga, Ivăncești, Precistanul, Făurei, Bizighești, Bătinești (fig.4.1).

Fig.4.1 Hartă Comuna Garoafa, Județul Vrancea

4.3 Clinica de Boli Parazitare a Facultății de Medicină Veterinară Iași.

Identificarea microscopică a paraziților și stabilirea protocoalelor terapeutice s-au realizat în cadrul Clinicii de Boli Parazitare a Facultății de Medicină Veterinară Iași

Facultatea de Medicină Veterinară a fost înființată în anul 1961 în cadrul Universității Agronomice „Ion Ionescu de la Brad”. Principalele direcții de cercetare sunt:

Cercetări aplicative și fundamentale în patologia animală;

Cercetări fundamentale de medicină veterinară și medicină comparată;

Cercetări de igienă a alimentelor de origine animală si protecția sănătății publice;

În cadrul Departamentului Clinici funcționează Clinica de Boli Parazitare ce are ca obiectiv diagnosticul parazitologic utilizând astfel toate informațiile și materialele necesare pentru identificarea unui organism parazit cu importanță medicală.

Fiind parte a Facultății de Medicină Veterinară, aceasta deservește populația dintr-o zonă mai mare, la clinică prezentându-se și cazuri din alte județe învecinate.

În clinică sunt efectuate examene parazitologice clinice și paraclinice (calitative și cantitative).

Spațiu clinicii este compus din: sală de consultații și tratamente; sală pentru examene paraclinice,

Testele parazitologice se realizează cu ajutorul aparaturii de laborator, clinica deținând microscoape, instrumentar pentru realizarea examenelor coproparazitologice (ex. Baermann, Mc.Master, Willis), examenului trichineloscopic, raclatelor dermice, frotiurilor din sânge și utilizarea metodelor de colorare ( metoda May Grunwald Giemsa, Romanovschi-Giemsa, Giemsa, P.A.S etc.), etuvă, sticlărie, lampa Woods.

4.4 Instituții partenere (laboratoare de cercetări și diagnostic )

Pentru identificarea la nivel de specie a ectoparaziților am primit sprijinul cercetătorilor Muzeului de Istorie Naturală ,, Grigore Antipa” din București, în special a dr. Costică Adam, cercetător științific principal, entomolog.

PARTEA A-II-A

CERCETĂRI PROPRII

Capitolul 5. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII.

5.1 Scopul lucrării:

Scopul lucrării este stabilirea unui protocol general de profilaxie și combatere a ectoparaziților la păsările crescute în sistem extensiv în aria de responsabilitate a Circumscripției Sanitar-Veterinare Garoafa, județul Vrancea.

5.2 Obiectivele lucrării:

5.2.1 Identificarea ectoparaziților la păsările de curte de pe raza CSV Garoafa.

5.2.2 Aplicarea de tratamente antiparazitare adaptate ecologiei paraziților identificați și verificarea eficienței tratamentului aplicat.

Aplicarea unui tratament este decisă ținându-se cont de gradul de infestare, anotimp, tipul și nivelul producției.

5.2.2 Stabilirea unui plan general de management și control al infestațiilor cu

ectoparaziți la păsări, ținând cont de:

Speciile dominante de ectoparaziți

Caracteristicile de geoclimat

Sistemul de creștere

Tipul dominant de adăpost din regiunea luată in studiu

Caracteristici de geoclimat.

Așezarea geografică. Situat în exteriorul Carpaților de Curbură (partea central-estică a României), județul Vrancea , cu o suprafață de 4850 kmp (2,04% din suprafața țării), are forma unui poligon neregulat,cu următorii vecini: la N județul Bacău, la N-E județul Vaslui, la E județul Galați, la S-E județul Brăila, la S și S-V județul Buzău iar la V județul Covasna. Aflată la o răscruce geografică, județul Vrancea constituie o legătură între marile zone ale Carpaților Orientali și Meridionali, Câmpia Siretului și Câmpia Dunării, precum și între provinciile istorice locuite de romani: Moldova, Transilvania și Țara Românească, iar ca văd al transhumanței, dinspre Țara Bârsei spre Dunăre și Dobrogea.

Coordonate. Județul Vrancea este intersectat de meridianul de 27 longitudine estică și de paralela de 46 latitudine nordică (Soveja, Pufești).

Comuna Garoafa se află în partea de est a județului Vrancea, la limita cu județul Galați, pe malul drept al Siretului, în zona în care în el se varsă râul Putna. Este străbătută de șoseaua nationala DN2, care leagă Focșaniul de Bacău.

Clima. Județul Vrancea are o climă temperată, cu mari variații, determinate de confluența reliefului. În zonele de câmpie, temperatura medie anuală este de 9 C, în cele de deal între 6-9 C, în cea montană este cuprinsă între 2-6 C, iar pe culmile cele mai înalte ale Munților Vrancei este cuprinsă între -1 și 2 C. Precipitațiile atmosferice prezintă variații importante de la un loc la altul, atât datorită altitudinii reliefului, cât și a expoziției versanților. Volumul precipitațiilor depășește 400 mm annual, lunile cele mai ploioase fiind mai-iunie, cele mai uscate decembrie-februarie, cu prelungiri până în luna martie. Căderile de precipitații în cantități de 300 mm în 24 de ore sunt frecvente pe întreg teritoriul județului. Numărul zilelor cu ninsoare urcă până la 80 în zona de munte și numai 20 în zona de cămpie. Vânturile dominante în toate anotimpurile anului bat dinspre N-E.

Sistemul de creștere predominant este cel de creștere extensivă, în gospodării ale populației (fig.5.1).

Fig.5.1 Păsări crescute în sistem tradițional, Comuna Garoafa, Județul Vrancea

Tipul de adăpost dominant în care sunt crescute păsările de curte pe raza Comunei Garoafa este construit din paiantă, tencuit sau nu cu ciment, acoperit cu plăci de azbest, țiglă, tablă sau carton bituminat, cu pardoseală din pământ, ciment sau lemn (fig.5.2).

Fig.5.2 Adăposturi neventilate alcătuite din materiale poroase,

cu pardoseală din pământ, ciment sau lemn

De cele mai multe ori, aceste adăposturi nu prezintă guri de ventilație, spațiile sunt întunecoase, cu suprafețe rugoase, greu de dezacarizat.

Suprafața acestor adăposturi variază între 6 și 20 metri pătrați, iar densitatea păsărilor pe metru pătrat este de cca 3/ m2. În adăposturi se găsesc suporturi din lemn sub forma de scări, polițe, rafturi pe care păsările se urcă, respectându-și locul și poziția în ierarhia de grup.

Am constatat că cea mai mare parte a paraziților se găsesc pe un număr redus de păsări, ceea ce relevă o sensibilitate crescută a unor indivizi. Acești indivizi se găsesc de regulă la baza ierarhiei de grup. Cel mai avantajos pentru proprietar ar fi ca aceste exemplare să fie înlăturate prin sacrificare sau înstrăinare, păstrând pentru reproducere doar exemplarele rezistente.

Capitolul 6. MATERIAL ȘI METODĂ.

6.1 Cazuistică.

Cercetarea pentru realizarea lucrări a fost efectuată în cadrul Circumscripției Sanitar Veterinare Garoafa, din județul Vrancea, pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2012, 2013 și 2014.

Examinarea păsărilor din gospodăriile populației și recoltarea probelor s-a desfășurat concomitent cu acțiunile periodice incluse în programul strategic de combatere a bolilor la animale, și anume vaccinarea profilactică contra bolii de NewCastle. Pe durata perioadei de studiu, s-au efectuat vizite la un număr de 67 de gospodării, cu un efectiv total de 1356 de păsări; au fost examinate macroscopic doar păsările care manifestau semnele clinice ale unei boli parazitare, respectiv un număr total de 139 de păsări.

6.2 Înregistrarea cazuisticii

Înregistrarea cazuisticii se face pe baza foii de observatie, care este alcătuită din date de identificare a exploatației (specie, rasă, sex, vârstă, tipul de producție), date de identificare a proprietarului, sistemul de creștere al păsărilor din gospodăria respectivă, tipul de adăpost din gospodăria respectivă, examen obiectiv (ce conține date individuale despre fiecare pasăre: conformație, constituție, starea de întreținere, atitudini, pielea, mucoasele aparente ), o schemă a unei păsări pe care se va puncta locul identificării parazitului pe organismul păsării, precum și locul recoltării paraziților din adăpost (fig.6.1).

Completarea datelor examenului obiectiv din foaia de observație se va face cu atenție, precum și completarea schemei mai sus precizată.

Fig.6.1 Exemplu foaie de observație folosită la înregistrarea cazuisticii

6.3 Examenul clinic

Examenul clinic individual poate avea o valoare limitată. Dar atunci când se investighează o boală într-un efectiv de păsări de curte, este recomandată examinarea mai multor animale. Înainte de începerea examinării, se înregistrează informații referitoare la efectivul de păsări și anamneza, informații cum ar fi mărimea efectivului, practicile de management, procedurile de vaccinare, procedurile de hrănire, prezența altor păsări de curte în efectiv, simptomatologie ante-mortem, numărul de animale moarte, data morții. Se înregistreză informațiile și se examinează animalele vii, după cum urmează:

6.3.1 Examinarea efectivului:

Observarea efectivului: trebuie notată atitudinea generală a păsărilor vii și a condițiilor anormale

Existența semnelor de depresie, anorexie, semne respiratorii, orbire, lipsa de coordonare, tremurături, modificări paralitice, mers anormal și slăbirea picioarelor păsărilor din efectivul examinat.

Poate fi utilă și inspectarea zonei de depozitare a deșeurilor (de exemplu, a fost aruncat acolo de către fermier vreun animal mort?).

6.3.2 Examenul individual:

Observarea ectoparaziților la nivelul capului, sub aripi și coapse (unii păduchi și acarieni pot fi găsiți pe pasăre, în timp ce alte specii de paraziți părăsesc păsările în timpul zilei).

Fig. 6.2 Examenul macroscopic pentru diagnosticarea infestației

cu păduchi malofagi la păsări.

Trebuie să se facă examinarea crestei și bărbițelor, modificări ale pielii, deshidratare, abcese, semne de canibalism, tumori, etc.

Dacă este necesară efectuarea unui examen anatomo-patologic, câteva păsări se vor sacrifica (Permin A. și colab., 1998).

6.4 Examenul habitatului

În efectuarea examenului habitatului, se ia în considerare tipul de creștere a efectivului examinat, condițiile igienico-sanitare, materialele din care este realizată construcția. Apoi se trece la examinarea adăpostului, etapă în care se poate observa macroscopic sau cu ajutorul lupei, prezența paraziților.

Un examen atent al habitatului ajută, asemenea anamnezei, la stabilirea unor măsuri ce trebuie luate pentru stoparea infestației cu paraziți și prevenirea reapariției infestației.

Fig.6.3 Exemple de habitat necorespunzător pentru creșterea păsărilor de curte

În figura 6.3, sunt prezentate tipuri de habitat necorespunzător de creștere a păsărilor de curte, construite din lemn, ciment, pământ și care nu respectă normele de bunăstare și igienă.

6.5 Colectarea și conservarea probelor

În cazul paraziților microscopici, se utilizează metoda recoltării prin raclat dermic, utilizând o lamă de bisturiu cu ajutorul căreia se raclează zona parazitată. În cazul paraziților macroscopici, recoltarea se face cu ajutorul unei pense.

Fig.6.4 Recoltarea paraziților malofagi cu ajutorul unei pense

Fig.6.5 Leziuni de râie văroasă

Fig.6.6 Metode de recoltare pentru Dermanyssus gallinae

Recoltarea probelor din adăposturi pentru evidențierea infestației cu Dermanyssus gallinae se face utilizând o coală albă de hârtie. Se recoltează din adăpost probe de așternut care se așează pe coala de hârtie, apoi se îndepărtează părțile grosiere de pe coală. Apoi se observă paraziți adulți, stadii nimfale sau stadii larvare ale parazitului. Se mai recoltează probe și din crăpăturile adăpostului, din zonele ferite de acțiunea factorilor mecanici și fizici, utilizând tot o coală de hârtie albă.

Fig.6.7 Probe recoltate Dermanyssus gallinae

Probele recoltate sunt introduse în tuburi Eppendorf, care conțin un amestec de alcool, glicerină și cloroform (rol de menținere a culorii naturale a parazitului). Această asociere de substanțe are, în principal, rolul de conservare a paraziților pentru ulterioara examinare microscopică. Se adaugă o substanță cu rol de clarificator; noi am folosit acid lactic.

Fig.6.8 Tuburi Eppendorf de 2 ml Fig.6.9 Tuburi Eppendorf de 0,5 ml

Fig. 6.10 Recipient cu clarificator folosit pentru identificarea paraziților externi al pasăre

6.6 Examene paraclinice : tehnici de examinare

6.6.1 Examenul microscopic

Pentru efectuarea examenului microscopic, s-au folosit microscoape optice din dotarea laboratorului de Parazitologie din cadrul Clinicii de Boli Parazitare a Facultății de Medicină Veterinară Iași. probele clarificate cu acid lactic au fost examinate în preparate umede între lamă și lamelă la microscop și lupa binoculară.

Materiale necesare: lame, lamele

În urma efectuării examenului microscopic, pe baza unor chei de identificare, se identifică familia și genul cărora aparține parazitul.

6.6.2 Examenul morfometric

Obiectivul examenului morfometric este de identificare a speciei căreia aparține parazitul respectiv. Acesta are ca principiu măsurarea dimensiunii corpului și a unor segmente corporale ale parazitului și finalizarea încadrării taxonomice a acestuia, conform unor chei de identificare din literatura de specialitate.

Capitolul 7. REZULTATE ȘI DISCUȚII

Speciile de ectoparaziți identificate la păsările de curte de pe raza comunei Garoafa sunt reprezentate de: Cnemidocoptes mutans, Dermanyssus gallinae, Menopon gallinae, Goniocotes gallinae.

Dintr-un total de 139 de păsări studiate, 73 au fost infectate cu 1 sau 2 specii de malofagi. Au fost colectați și identificați un număr de 126 de paraziți. În urma efectuării examenului microscopic, s-a determinat faptul că cele 2 specii de paraziți aparțin Ordinului Phthiraptera. Astfel, o specie aparține Subordinului Amblycera și ce-a de-a 2-a specie aparține Subordinului Ischnocera.

Malofagoza păsărilor

Agenții etiologici ai acestei ectoparazitoze aparțin Ordinului Phthiraptera, Subordinul Amblycera, Familia Menoponidae -Menopon gallinae (Linné, 1758), respectiv Subordinului Ischnocera, Familia Goniodidae – Goniocotes gallinae (De Geer, 1778)

Fig.7.1 Menopon gallinae (vedere ventrală) oc x 10, ob x 4: femelă, extremitatea abdomenului ascuțită

Fig.7.2 Menopon gallinae (vedere dorsală) oc x 10, ob x 4: mascul, extremitatea abdomenului boantă

Fig.7.3 Menopon gallinae oc x 10, ob x 10: femelă, extremitatea abdomenului ascuțită și se termină cu 4 țepi

Fig.7.4 Menopon gallinae oc x 10, ob x 10: mascul, extremitatea abdominală boantă și nu prezintă țepi

Fig.7.5 Menopon gallinae oc x 10, ob x 10: membre terminate cu gheare.

Ordinul Phthiraptera, Subordinul Ischnocera, Familia Goniodidae – Goniocotes gallinae (De Geer, 1778).

Fig.7.6 Goniocotes gallinae (vedere ventrală) oc x 10, ob x 4: femelă, capul mai lat decât lung

Fig.7.7 Goniocotes gallinae oc x 10, ob x 10: cap; antenele pentasegmentate

Fig.7.8 Goniocotes gallinae oc x 10, ob x 10: prezența ghearelor

Fig.7.9 Goniocotes gallinae oc x 10, ob x 10: femelă, prezența setelor

Studiul efectuat pentru lucrarea de față a arătat că cele 2 specii de malofagi identificate se regăsesc pe raza întregii comune Garoafa. Numărul și ponderea fiecărei specii de paraziți identificate în comparație cu numărul total de paraziți identificați sunt redate în tabelul 1 și figura 7.10.

Dintre cele 67 de gospodării luate în studiu, s-a diagnosticat parazitismul cu păduchi malofagi în 17 dintre acestea. Raportul procentual dintre gospodăriile infestate și gospodăriile în care nu s-a diagnosticat parazitismul este redat în graficul din figura 7.11.

În efectivele afectate, s-a observat o scădere a producției de ouă. Din punct de vedere clinic, la păsările parazitate s-a observat pielea roșie și iritată în anumite zone corporale. Penele apar ca mâncate de molii, unele pene fiind mai subțiri decât celelalte.

Tabelul 7.1. Procentul de specii de malofagi la păsările de curte infectate în mod natural în comuna Garoafa, județul Vrancea.

Fig.7.10 Ponderea speciilor de păduchi malofagi identificați

Studiul efectuat arată o incidență mai mare a ectoparazitismului determinat de Menopon gallinae, în comparație cu Goniocotes gallinae. În ceea ce privește perioada apariției parazitozei, aceasta este la fel pentru ambele specii de paraziți, respectiv lunile aprilie – noiembrie.

Fig.7.11 Grafic procentual infestație cu malofagi în gospodării

Râia văroasă a picioarelor

Agentul etiologic al acestei ectoparazitoze face parte din Ordinul Astigmata, Familia Cnemidocoptidae, și anume Cnemidocoptes mutans.

Dintr-un total de 139 de păsări examinate, s-a observat prezența de cruste în regiunea metatarsiană, specifică bolii parazitare denumite râia văroasă a picioarelor, la un număr de 17 păsări.

Fig.7.12 Cnemidocoptes mutans, oc x 10, ob x 40 vedere dorsală

Fig.7.13 Cnemidocoptes mutans, oc x 10, ob x 40, femelă, vedere ventrală, prezența orificiului genital, între perechile 2 și 3 de picioare

Fig.7.14 Cnemidocoptes mutans, oc x 10, ob x 10 vedere ventrală

Fig.7.15 Cnemidocoptes mutans oc x 10, ob x 40; ventuze la nivelul

extremității membrelor

Studiul efectuat pentru lucrarea de față a demonstrat prezența bolii parazitare la un număr de 17 păsări din totalul de 139 de păsări examinate, aceasta însemnând o prevalență a bolii de 12,23 %. Raportul procentual dintre numărul de păsări parazitate si numărul de păsări sănătoase este redat în figura 7.16.

Clinic, la păsările ce prezentau cruste la nivelul autopodiului, s-a observat jenă în deplasare și prurit intens la acest nivel; regiunea este deformată datorită crustelor intersolzoase. Datorită pruritului intens, pasărea își provoacă leziuni ce se pot complica cu deschiderea articulațiilor, urmată de infectarea lor. În urma leziunilor de la nivelul articulațiilor, se constată șchiopături și deformarea picioarelor.

Datorită leziunilor de la nivelul autopodiului și de la nivelul articulațiilor, păsările nu se mai deplasează la hrănitori și astfel se observă și o scădere a greutății corporale.

S-a observat o incidență a apariției bolii la cocoșii în vârstă de peste un an, pe perioada verii.

Fig.7.16 Prevalența păsărilor bolnave de râie văroasă și păsărilor sănătoase

Rezultatul studiului efectuat. Parazitismul cu Cnemidocoptes mutans apare în perioada verii, la păsările crescute în curți de dimensiuni reduse, cu adăposturi construite necorespunzător, cu podeaua din material lemnos și condiții de igienă necorespunzătoare. S-a remarcat o incidență a apariției parazitozei mai mare la cocoși, cât și la păsările cu un colorit divers al penajului, în comparație cu păsările cu penajul alb. Transmiterea ectoparazitozei se face prin intermediul solului infectat de către păsările parazitate.

Acarioza dermanisică.

Acarioza dermanisică este produsă de acarianul din Ordinul Mesostigmata, Familia Dermanyssidae, și anume Dermanyssus gallinae.

Studiul s-a realizat concomitent cu acțiunile sanitar- veterinare din planul strategic impus de către A.N.S.V.S.A.; astfel, probele au fost recoltate în timpul zilei. Dermanyssus gallinae este un acarian care parazitează pasărea doar pe durata nopții, iar în timpul zilei se poate recolta doar din interiorul adăpostului; astfel, probele au fost recoltate din adăpost (materii fecale, așternut, locuri înguste, ferite de acțiunea factorilor mecanici și fizici), conform fig. 7.17.

Fig.7.17 Dermanyssus gallinae în probe de așternut recoltate în scop de diagnostic

Fig.7.18 Dermanyssus gallinae, oc x 10, ob x 10; femelă, vedere ventrală

Fig.7.19 Dermanyssus gallinae, oc x 10, ob x 10; mascul, vedere dorsală

Fig.7.20 Dermanyssus gallinae, oc x 10, ob x 10; femelă, culoare roșie

în urma hrănirii cu sânge

Fig.7.21 Dermanyssus gallinae oc x 10, ob x 10; prezența peritremelor,

între perechea a-3-a și a-4-a de picioare

Fig.7.22 Extremitatea unui membru la Dermanyssus gallinae, oc x 10, ob x 100; empodium cu 2 gheare

Din totalul de 67 de gospodării luate în studiu, s-a diagnosticat infestația cu Dermanyssus gallinae în 9 dintre acestea. Astfel, raportul procentual dintre gospodăriile indemne și gospodăriile infestate este redat în graficul din figura 7.23.

Fig.7.23 Prevalența Dermanyssus gallinae în gospodării

Clinic, la păsările din gospodăriile în care s-a diagnosticat parazitismul cu Dermanyssus gallinae s-a observat scăderea producției de ouă, scăderea greutății corporale, prurit, pasărea stă cu penele zbârlite, paliditatea crestelor și a bărbițelor, anemie.

Capitolul 8. PROFILAXIA ȘI COMBATEREA ECTOPARAZITISMULUI LA PĂSĂRILE DE CURTE.

8.1 Profilaxia

În profilaxia ectoparazitozelor la păsările de curte se aplică măsuri specifice și măsuri nespecifice.

1. Profilaxia nespecifică are în vedere informarea proprietarului asupra importanței respectării normelor de igienă din adăpostul animalelor. Un rol important în profilaxia ectoparazitismului la păsările de curte îl are informarea proprietarului în ceea ce privește construirea adăpostului; materialele din care este realizată construcția să permită efectuarea unei dezacarizări eficiente, pereții să fie netezi, să nu prezinte locuri înguste, ferite de acțiunea factorilor climatici și mecanici care să permită dezvoltarea paraziților. Pardoseala și tavanul trebuie să fie netede, din materiale care să permită efectuarea unei curățenii mecanice eficiente.

Profilaxia nespecifică vizează și evitarea introducerii într-un adăpost de păsări a unor indivizi infestați cu ectoparaziți, limitarea accesului în adăpost sau la hrănitori a păsărilor sălbatice.

2. Profilaxia specifică vizează efectuarea periodică și la nevoie a deparazitărilor cu substanțe eficiente și cu remanență cât mai mică în organismul animal și în ouă, pentru a limita pierderile suferite în urma restricționării comercializării cărnii și a ouălor. O altă caracteristică importantă a unei substanțe folosită la deparazitare este aceea de a nu avea efecte negative asupra mediului înconjurător și asupra omului.

8.2 Combaterea

Pentru combaterea infestațiilor cu păduchi malofagi, am recomandat evitarea contactului puilor cu păsările adulte. S-au folosit insecticide sub formă de pulberi, în așternut. Am folosit Neocidol (diazinon). În efectivele mari se recurge la administrarea insecticidelor sub formă de aerosoli.

Pentru combaterea acariozei dermanisice, am recomandat evacuarea adăpostului și spălarea acestuia cu apă la temperatura de 100° C, zilnic, timp de 10 zile., iar adăpostul să se văruiască. Pentru dezacarizarea adăposturilor am folosit ByeMite (foxim), administrat prin aspersiuni, de 2 ori la interval de o săptămână. Dezavantajul acestui produs este timpul de așteptare mare, și anume 25 de zile pentru carne și 12 ore pentru ouă.

Pentru evaluarea eficienței deparazitării, am mers din nou la gospodăriile în care am diagnosticat ectoparazitozele. Am efectuat un examen clinic al păsărilor și am examinat adăpostul, utilizând lupa.

În ceea ce privește combaterea non-medicamentoasă, pentru râia văroasă am recomandat ca membrele afectate să fie îmbăiate de 2 ori la interval de 10 zile în ulei ars, ulei mineral sau ulei de in. De asemenea, membrele afectate pot fi acoperite cu vaselină caldă. În cazul infestațiilor cu păduchi malofagi, am recomandat aplicarea pe corpul puilor de ulei de floarea soarelui.

8.3 Tratament ecologic

Pentru malofagoza păsărilor, am recomandat aplicarea de ulei de floarea soarelui pe corpul puilor de găină.

Pentru acarioza dermanisică, am recomandat flambarea suprafețelor din adăpost, folosirea de pelin (Artemisia absinthium) și boz (Sambucus ebulus) în adăposturile de păsări

Capitolul 9. CONCLUZII

1.Pe durata studiului, s-au vizitat 67 de gospodării ale populației din arealul luat în studiu. Din aceste gospodării, s-au consultat păsările care prezentau semnele clinice ale unei infestații parazitare; astfel, au fost examinate prin sondaj 139 de păsări.

2. Dintre cele 139 de păsări consultate, s-a diagnosticat parazitismul cu păduchi malofagi la 73 de păsări; celelalte 66 de păsări au fost sănătoase.

3. De la cele 73 de păsări, s-au recoltat 126 de păduchi malofagi; s-au identificat 2 specii de păduchi malofagi: Menopon gallinae și Goniocotes gallinae.

4. Dintre cei 126 de păduchi malofagi, 79 au fost Menopon gallinae, iar 47 Goniocotes gallinae, reprezentând 62,7 %, respectiv 37,3 %.

5. Dintr-un număr total de 139 de păsări examinate, 17 prezentau râia văroasă a picioarelor.

6. Această ectoparazitoză a apărut pe durata verii și a afectat cu predominanță cocoșii în vărstă de peste un an.

7. Din numărul total de 67 de gospodării ale populației luate în studiu, s-a diagnosticat infestația cu Dermanyssus gallinae în 9.

8. Factorii comuni care au favorizat apariția parazitozei sunt adăposturile improvizate din materiale poroase, căptușite cu folie de celofan și alte materiale care permit o explozie populațională de paraziți, în condiții de temperatură prielnice.

9. Un rol important în combaterea acariozei dermanisice îl are construirea de adăposturi ușor de igienizat și deparazitat.

10. Pentru a nu introduce restricții privind consumul de carne/ouă ca urmare a deparazitării, se folosesc substanțe cu toxicitate și remanență în produse cât mai scăzute, iar efectuarea deparazitării să se facă doar dacă este necesar.

11. Efectuarea deparazitării profilactice este recomandată în funcție de producție, fie înainte sau după perioada de ouat, pentru a nu avea repercusiuni asupra producției de ouă și a nu impune restricții privind consumul (timp de așteptare crescut pentru a da în consum).

12. Pentru combaterea infestațiilor cu păduchi malofagi la pui, am folosit fără efecte secundare uleiuri minerale sau chiar ulei de floarea soarelui.

Bibliografie

1. Acatrinei D., 2012. Arahno-Entomoze. Note de Curs, Iași.

2. Baker D. G., 2007 Flynn’s Parasites of Laboratoty Animals. Second Edition, Blackwell Publishing, Iowa, USA.

3. Beck W., Pantchev N., 2006. Praktische Parazitologie bei Heimtieren. Schlutersche Verlagsgesellschaft, Hannover.

4. Cheng T. C., 1986. General Parasitology. 2nd Edition, Editura Academic Press Inc., Orlando, Florida.

5. Cosoroabă I., 1988. Patologia și clinica bolilor parazitare. Curs Xerox I. A., Timișoara.

6. Cosoroabă I., 1992. Entomologie Veterinară. Editura Ceres, București.

7. Cosoroabă I., 2000. Parazitologie Veterinara. Acarioze, Entomoze, Editura Mirton Timisoara.

8. Dărăbuș Gh., Morariu S., Oprescu I., Mederle N., 2006. Parazitologie și Boli parazitare. Editura Mirton, Timișoara.

9. Dulceanu N., 1986. Parazitozele animalelor de fermă. Editura Ceres, București.

10. Foreyt W. J., 2001. Veterinary Parasitology Reference Manual. Fifth Edition, Iowa State University Press, Iowa.

11. Georgi J. R., 1985. Parasitology for veterinarians. 4th Edition, Saunders Co, Philadelphia.

12. Gillott Cedric, 2005. Entomology. Third Edition, Springer, Netherlands.

13. Hiepe Th., Ribbeck R., 1975. Die Schweinelaus Angew Parasit. 16(2): nr 21.

14. Iacob Olimpia, 2002. Diagnosticul bolilor parazitare la animale. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

15. Kaufmann J., 1996. Parasitic infections of domestic animals. Birkhauser, Basel.

16. Lapage G., 1968. Veterinary Parasitology. 2nd Edition, Editura Oliver and Boyd, Edinburg.

17. Matthysse J. G., 1972. External parasites „ Disease of Poultry”. edited by Hofstadt, M. S. Et al., Iowa State University Press, Ames.

18. Niculescu Al., 1975. Patologia și clinica bolilor parazitare. Editura Didactică și Pedagogică București.

19. Permin A., Hansen J. W., 1998. Epidemiology, Diagnosis and Control of Polutry Parasites. Food and Agriculture Organization of the United Nations animal Health Manual, No 4, Rome.

20. Prelezov P., 2008. Comparative Testing Of Some Insecticides For Control Of Mallophagosis In Chickens. Trakia Journal Of Sciences, Vol. 6, Suppl. 1, pp. 78-81.

21. Saif Y. M., Fadly A. M., Glisson J. R., McDougald L. R., Nolan L. K., Swayne D. E., 2008. Diseases of Poultry. Twelfth Edition, Blackwell Publishing, Iowa, USA.

22. Sparagano O. A. E., 2009. Control of Pouktry. Mites, Springer.

23. Stoiciu C., Popovici A., 1975. Proc. The 20th World Congres. Vol I.

24. Șuteu E., 1988. Boli parazitare la animale. Curs Xerox, I. A., Cluj-Napoca.

25. Tully T. N. Jr., Dorrestein G. M., Jones A. K., 2000. Handbook Of Avian Medicine. Second Edition, Reed Educational and Professional Publishing Ltd.

26. Wall R., Shearer D., 1997. Veterinary Entomology. Chapman& Hall, London.

27. Wall R., Shearer D., 2001. Veterinary Ectoparasites- Biology. Pathology& Control, Second Edition, Blackwell Edition, Iowa, USA.

***

1. www.vrancea.ro/vn_prezgeo.jsp caracteristicile geoclimatului

2. www.google.ro/maps