Ecoturismul In Romania. Studiu de Caz Parcul Natural Bucegi

Capitolul I.

Ecoturismul. Noțiuni teoretice

1.1. Ecoturismul. Concept și definire

Subiectele legate de conservarea mediului sunt acum în prim planul opiniei publice. Declinul pădurilor tropicale, speciile pe cale de diparițir, încalzirea globală și continua degradare a pământului au animat opinia publică față de subiectele legate de conservare. Nu întamplător, interesul crescând pentru ecoturism și pentru turismul orientat către natură a coincis cu amploarea la scară planetară a îngrijorării opiniei publice.

Dar în același timp „bătând cărările”, înseamnă de multe ori că acestea devin rapid drumuri, chiar autostrăzi, iar frumoasele zone sălbatice căutate de ecoturiști sunt adesea extrem de fragile și sensibile la impactul uman, iar noi le călcăm în picioare cu atâta ușurință. Un lucru este totuși sigur, creșterea interesului global precum și creșterea exponențială a ecoturismului, nu poate fi explicată simplist ca făcând parte din linia tendințelor recreative. Acest fenomen reflectă o schimbare fundamentală în felul de fi al ființei umane și o mai mare implicare în problemele de mediu. Conceptul inițial, ca o alternativă la amenințarea crescândă atât asupra culturii și asupra mediului natural al zonelor de destinație, reprezentată de turismul de masă se referea la un turism discret cu impact minim asupra ecosistemului natural. Totuși termenul de „turism alternativ” este interpretat de diverși autori în mod diferit și uneori, în moduri contradictorii. Pentru unii dintre aceștia, ecoturismul reprezintă un pachet turistic destinat oamenilor bogați, doritori de destinații exotice, zone sălbatice , în timp ce alții îl definesc ca o formă de turism destinat tinerilor cu mijloace financiare limiate, pentru o călătorie cu rucsacul în spate.

Ecoturismul s-a dezvoltat în ultimele decenii ale secolului al XX- lea ca urmare a pericolului creat de supradezvoltarea tursimului. Noțiunea de ecoturism are întelesuri diferite (turism în natură, turism verde, turism ecologic) în funcție de strategiile urmărite de țări și companiile transnașionale, de scopul acestora, de prioritățile de mediu sau economice, de educația și pregatirea turistului.

Astfel, Hector Ceballas Lascurain (1983) spunea că “ecoturismul este un turism care implică călătorii în areale, relativ neperturbate, cu scopul de a admira, studia, bucura de peisajele fantastice, faună, plante ca și de unele resurse culturale”

Carte Erlet, acceptă alături de natură și unele resurse antropice, afirmând că „ecoturismul este o calatorie în scopul delectării omului pe baza diversității vieții naturale și a culturii umane fără a le cauza distrugeri sau degradări”, definiție care se apropie mai mult de turismul ecologic. Mai târziu, Valentine P. (1991) introduce termenul de durabilitate, definind „ecoturismul ca un turism bazat pe natură în mod durabil și ecologic și pe areale ecologice”. Fiind un turism nedereglabil, nepericulos, care contribuie la protejarea mediului prin alegerea unui regim administrativ propriu și corect.

Preluând unele idei legate de exploatarea resurselor natural nealterate, FIGGIS (1992) afirma că orice călătorie spre areale natural izolate cu scopul de a îmbogații înțelegerea și aprecierea patrimoniului ecologic și cultural, fără a produce deteriorarea acestora se încadrează în termenul de ecoturism.

Pentru Pearce D., Buttler R.W., „ecoturismul reprezintă o alternative a turismului”, iar pentru Steele (1993) „un process economic, unde ecosistemele rare și frumoase sunt negociate pentru a atrage turiștii ceea ce este mai pretabil pentru turismul în natură”.

Societatea Internațională a Ecoturismului ( TIES) a promovat idea că „ecoturismul este o călătorie responsabilă in arealele natural, dar care conservă mediul și susține nivelul de trai al populațiilor locale(1991)”.

Uniunea Mondială a Conservării Naturii (IUCN/WCU) afirma că „ecoturismul este o călătorie ecologică responsabilă în areale natural neperturbate, cu scopul de relaxare și apreciere a naturii și a oricărei trăsături culturale, trecută sau prezentă din zonă, care promovează conservarea, având un impact negative redus și oferă beneficii pentru comunitațile implicate(1996)”.

Definiția ecoturismului în accepția AER:

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivație a turistului este observarea și aprecierea naturii și a tradițiilor locale legate de natură și care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

conservarea și protejarea naturii

folosirea resurselor umane locale

caracter educativ, respect pentru natura – conștientizarea turiștilor și a comunităților locale

impactul negativ minim asupra mediului natural și socio-cultural.

(Adoptată de AER dupa definiția consacrată dată de Organizația Mondială a Turismului)

Cercetări întreprinse asupra rolului turismului au evidențiat faptul că el are un impact considerabil asupra economiilor, societăților și culturilor diferitelor țări. În acest sens, ecoturismul este de fapt un turism fondat pe natura și cultura tradițională care presupune o cunoaștere și o interpretare a mediului natural și antropic ce se dorește să fie gestionat într-o măsură ecologica și durabilă. Ecoturismul este acea parte a turismului durabil care face referire la vizitarea zonelor naturale relativ neatinse, inclusiv a ariilor protejate. S-a estimat că 15-20% din turismul internațional ar putea fi clasificat ca ecoturism. Rata anuală de creștere de 15% a activităților ecoturistice și a altor activități turistice bazate pe natură este mai mare decât cea a multor alte segmente din turism.

Concluzionând, în urma analizei făcute, considerăm ca o definiție unitară, centrată pe complexitatea ecoturismului si pe ideea de concentrare de dimensiuni centrale ar fi urmatoarea: ECOTURISMUL reprezintă activitatea prin care industria turistică, turistii, autoritatile și localnicii coopereaza pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii responsabile în zone autentice, pentru a admira bogația ecologică, pentru a studia, pentru a întelege și a se bucura de natura si de diversitatea culturală, într-o maniera care nu exploatează resursele și care va ține cont de impactul asupra mediului și de susținerea pe care o poate da acesta activitaților produsului turistic și a bunăstarii populației locale, în ideea de a menține viabilitatea în arealul respectiv pe o perioadț nedefinitț de timp.

1.2 PRINCIPII DE ACȚIUNE ECOTURISTICĂ

Aceste principii sunt agreate si promovate de către Asociația de Ecoturism din România (AER) și au la bază două modele internaționale: Nature and Ecoturism Accreditation Program dezvoltat de către Asociația de Ecoturism din Australia si Nature’s Best, sistemul de acreditare promovat de către Asociația de Ecoturism din Suedia. Din perspectiva AER, aceste principii trebuie să fie puse în practică atât de cei ce dezvoltă produse ecoturistice, cât si de cei ce planifică dezvoltarea unei zone pe baza de ecoturism.

1. Focalizare pe zone naturale

Ecoturismul se axeaza pe experiența directă și personală în natură, se desfasoară în cadrul naturii și se bazează pe utilizarea ei, respectiv a caracteristicilor geomorfologice, biologice, fizice și culturale ale acesteia. Prin urmare accentul pe zona naturală este esențial în planificarea, dezvoltarea si managementul ecoturismului.

2. Interpretarea produsului ecoturistic

Ecoturismul oferă posibilități de experiente în natură ce duc la o mai buna întelegere, apreciere și bucurie de a descoperi și ocroti natura și cultura tradițională locală, atât pentru vizitatori, cât și pentru comunitatea locala. Produsele de ecoturism atrag acei turiști ce doresc să intre în interacțiune cu mediul natural și, în grade variate, doresc lărgirea nivelului de cunoaștere, întelegere, apreciere și plăcere. Cei ce dezvoltă sau coordonează activități ecoturistice trebuie să ofere un nivel corespunzator de întelegere a valorilor naturale și culturale ale zonelor vizitate, de obicei prin utilizarea ghizilor calificați în mod corespunzător și oferirea informațiilor corecte atât anterior cât și în cursul experienței. Nivelul și tipul interpretării se planifică, se proiectează și se oferă în asa fel încât să vină în întâmpinarea intereselor, nevoilor și asteptărilor clientului, cu includerea unei game largi de posibilități de interpretare atât personală cât și non-personală. Totodată, la nivelul destinației și al produselor ecoturistice, este important să se creeze oportunitatea ca membrii comunităților locale să aiba acces la informațiile și interpretarea oferite în cadrul programului ecoturistic dezvoltat în zonă.

3. Principiul durabilitații din perspectiva protejării mediului natural

Activitățile de ecoturism și planificarea lor trebuie să ofere cele mai bune practici de turism și planificare din punct de vedere al conservării naturii și dezvoltării durabile. Activitatea de turism trebuie să fie planificată și derulată astfel încât să  reducă impactul produs asupra naturii. Produsul ecoturistic se desfașoară ăi este condus astfel încat să conserve și să pună în valoare mediul natural și cultural în care se desfașoară, prin recunoașterea și aplicarea practicilor caracteristice turismului durabil.

4. Contributie la conservarea naturii

Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la conservarea ariilor naturale. Ecoturismul împlica participarea la conservarea ariilor naturale vizitate, oferind modalități constructive pentru bunul management și conservarea acestor arii naturale (ex: oferirea ajutorului financiar în acțiunile de reabilitare a ariilor naturale, strângerea deșeurilor lăsate de turiști sau contribuția către organizațiile de conservare).

5. Contributie constructiva la dezvoltarea comunităților locale

Ecoturismul oferă contribuții durabile privind dezvoltarea comunitaților locale. Comunitatea locala de multe ori este parte integrantă a produsului ecoturistic. Beneficiile ecoturismului trebuie să revină în mare parte și comunităților locale. Beneficiile locale pot proveni din folosirea ghizilor locali, cumpărarea de bunuri și servicii locale și folosirea facilităților locale. Activitățile de ecoturism și planificarea lor trebuie să  asigure o reducere a impactului negativ asupra comunității locale vizitate și asupra stilului lor de viață, oferind în acelaăi timp contribuții constructive pe termen lung acestor comunități. În consecință, ecoturismul trebuie să pună în evidența și componența culturală a ariei vizitate și să contribuie la conservarea acestei componente.

6. Gradul de satisfacere a turiștilor

Ecoturismul răspunde așteptărilor turiștilor. În dezvoltarea produselor ecoturistice trebuie avut în vedere faptul că, în general, potențialii turiști din acest domeniu au un nivel ridicat de educație și de așteptări. Astfel, gradul de satisfacere legat de produsul ecoturistic este esențial, experiența oferită îndeplinind sau chiar depăsind gradul de așteptare al turiștilor.

7. Marketing corect

Se urmărește realizarea unui marketing corect, ce duce la așteptări realiste. Marketingul pentru ecoturism oferă clienților informații complete și responsabile care conduc la creșterea respectului pentru mediul natural și cultural al zonelor vizitate și a gradului de satisfacere a turiștilor.

1.3 Criterii de valorificare a parcurilor și rezervațiilor naturale

Peisajul, ca rezultat al îmbinării armonioase a diversității geologice, geomorfologice, floristice, faunistice și hidrologice precum și prezența unui număr mare de plante și animale endemice, rare sau periclitate și habitate cu valoare conservativă mare au determinat includerea acestei arii protejate în categoria Parcurilor Naturale. Luând în calcul cerințele în domeniul protecției mediului și posibilitațile de satisfacere a acestora la nivel continental, bază a integrării țării noastre în Comunitatea Europeană, Parcul Natural se încadrează în categoria V IUCN “ Peisaj terestru/ marin protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului terestru și marin si recreere”.

Spațiile naturale protejate, prin valențele lor estetice, recreative, educaționale, științifice, se constituie ca obiective turistice deosebit de atractive, unele cu caracter de unicat pe plan internațional. Valorificarea lor turistică îmbraca forme diferite, complexe. Ea trebuie să țină cont de structura ariei protejate, de obiectivele de management, de varietatea resurselor etc. Sistematizarea acestor areale variază de la o țară la alta, așa cum diferă și echipamentele turistice de la un parc la altul.

Aria trebuie să prezinte un peisaj terestru și/sau marin costier și insular de o calitate impresionantă cu diverse habitate asociate, floră și faună, împreuna cu manifestări ale unor calități unice sau tradiționale de utilizare a pământului și organizări sociale, evidențiate în asezările umane și tradiții locale, moduri de viată și credinte. Aria trebuie sa prezinte oportunitati de petrecere a timpului liber a publicului prin recreere si turism in cadrul normal al modalitatilor de viata si activitatilor economice. În perimetrul Parcului au fost identificate și constituite în mod legal un număr de 14 Rezervații Naturale având ca scop protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic și paleontologic. Aceste rezervații corespund categoriei IV IUCN, și anume arie de gestionare a habitatelor și speciilor administrată în special pentru conservare prin intervenții de gospodărire.

Există multe denumiri pentru ariile protejate din toată lumea. De exemplu, Parcuri Naționale, Rezervații Naturale, Parcuri Forestiere, Sanctuare Marine, dar aceste titluri pot avea semnificații diverse în diferite țări. Pentru a se evita confuzia, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a definit șase categorii principale de arii protejate în funcție de obiectivele principale de management. Orice arie protejată ar trebui să poată fi încadrată, indiferent de titlul ei local, într-una (sau mai multe) din aceste categorii.

CATEGORIA Ia: Rezervații Naturale Stricte: arii protejate administrate în special pentru interes științific O zonă terestră și/sau marină ce posedă ecosisteme, caracteristici geologice și geomorfologice și/sau specii reprezentative sau cu o valoare remarcabilă, destinate în principal pentru cercetare științifică și/sau monitorizare de mediu.

CATEGORIA Ib: Zonă de sălbăticie : arie protejată administrată în special pentru protecția zonelor naturale sălbatice O suprafață mare terestră și/sau marină nemodificată sau puțin modificată, ce își menține caracterul ei natural, fără a avea așezări permanente sau semnificative, care este protejată și administrată pentru menținerea caracteristicilor naturale.

CATEGORIA II: Parc Național: arie protejată administrată în special pentru protejarea ecosistemelor și recreere O zonă terestră și/sau marină desemnată să protejeze integritatea ecologică a unuia sau mai multor ecosisteme pentru generațiile prezente și viitoare, să excludă exploatarea sau ocupațiile contrare scopului pentru care a fost desemnată aria și să furnizeze o bază pentru oportunități spirituale, științifice, de educație, de recreere și vizitare, toate acestea trebuind să fie compatibile ecologic și cultural.

CATEGORIA III: Monument al Naturii: arie protejată administrată în special pentru conservarea caracteristicilor naturale specifice. O zonă ce conține una sau mai multe caracteristici naturale sau natural/culturale care au o valoare remarcabilă sau unică din cauza rarității înăscute, reprezentativității, calităților estetice sau importanței culturale.

CATEGORIA IV: Arie de Management pentru Habitat/Specie: arie protejată administrată în special pentru conservarea naturii prin intervenții manageriale. O zonă terestră și/sau marină supusă unei intervenții active de management pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau îndeplinirea necesităților unor specii particulare.

CATEGORIA V: Peisaj Terestru/Marin Protejat: arie protejată administrată în special pentru conservarea peisajului terestru/marin și recreere. O zonă terestră, după caz având și zonă costieră sau marină, unde interacțiunea dintre oameni și natură pe parcursul timpului a produs o zonă cu un caracter distinctiv, cu o semnificativă valoare estetică, ecologică și/sau culturală și deseori cu o înaltă valoare a diversității biologice. Apărarea integrității acestei interacțiuni tradiționale este vitală pentru protecția, menținerea și evoluția unei astfel de zone.

CATEGORIA VI: Arie Protejată pentru Managementul Resurselor: arie protejată administrată în special pentru folosirea durabilă a ecosistemelor natural. O zonă ce conține predominant sisteme naturale nemodificate, administrate spre a asigura protecția și menținerea pe lungă durată a diversității biologice, furnizând concomitent un flux continuu de produse naturale și servicii pentru satisfacerea nevoilor comunităților.

Alături de categoriile de arii protejate stabilite de IUCN mai pot fi adăugate și alte tipuri de arii protejate convenite prin diferite convenții, acorduri sau tratate. Situri ale patrimoniului universal: au ca și scop conservarea anumitor obiective considerate a fi de o valoare deosebită pentru omenire.

Rezervații ale biosferei: sunt areale ale ecosistemelor terestre sau costiere care promovează soluții pentru armonizarea relației dintre conservarea biodiversității și dezvoltarea durabilă.

Situri RAMSAR: au ca și scop protejarea speciilor de păsări de apă de importanță internațională, împreună cu habitatele acestora.

Geoparcuri: sunt teritorii în care patrimoniul geologic universal este protejat și administrat adecvat.

Situri Natura 2000: rețeaua europeană de arii protejate, ce include toate ariile SPA (arii speciale de protecție avifaunistică) și SAC (arii speciale de conservare).

În general, parcurile naturale răspund următoarelor deziderate:

conservă diversitatea mediilor naturale

protejează ecosistemele purtătoare de elemente care indică biodiversitatea

mențin o bună calitate a apei, aerului și a celorlalte elemente indispensabile vieții

reprezintă adevărate muzee în aer liber, destinate conservării fondului genetic natural utilizat în medicină, zootehnie, horticultură etc.

reprezintă suport al comunităților umane și demonstrează că populația poate trăi în armonie cu natura

pot reprezenta surse de venit pentru economia regională și națională, mai ales prin intermediul activităților recreative și turistice

perpetuează formele tradiționale de utilizare a terenurilor în scopul de a nu deregla biodiversitatea ecosistemelor naturale

pot proteja situri de importanță cultural-istorică

permit înțelegerea funcționării sistemelor naturale din medii diverse, emerse sau submerse

ameliorează gestionarea resurselor naturale, astfel încât activitatea umană să nu producă dezechilibre

favorizează difuzarea la nivel local, regional, național sau internațional a informațiilor științifice strict necesare pentru satisfacerea nevoilor umane

reprezintă bază de cercetare științifică și contribuie la educația pentru mediu a populației

permit supravegherea continuă a ecosistemelor naturale și amenajate de către oamenii de știință și de către populația locală

1.4 Structuri ecoturistice în România

Structurile ecoturistice se claifica in 3 categorii:

Structuri de cazare

Pentru cazarea ecoturiștilor se utilizează unele structuri ale turismului clasic(hotel, motel, cabană, camping, corturi, pensiuni), dar și specifice (ecologii, ecomoteluri, cabane ecologice, nave), construite din materiale ușoare, reciclabile, bazate pe energie neconvențională, design ingigen. Desigur că forma cea mai căutată și certificată în ecoturism o reprezintă ecologiile, definite ca structuri turistice extrem de rezistente situate în sau în afara unui areal ecoturistic și care conservă mediul ambiant, au impact minim în timpul construcției, utilizează tehnologii ecologice pe tot parcursul existenței lor, asigură programe de educare, perfecționarea personalului, turiștilor, are parteneriate cu populația locală. Pentru o independență și o siguranță a afacerii, multe ecologii și-au dezvoltat propriile rezervații, reușind să administreze toate resursele pe care se bazează acestea. Structurile de primire ecoturistica pot fi simple (corturi – Alaska) sau mai complexe, rustice: tip casă (Belize), ferme (ranch – SUA sau haciendas – Venezuela), tea-house (Nepal), luxoase sau nave (bărci, vapoare, iahturi – Marea Barieră de Corali in Australia). Ecologiile au management specific, diferin mult de cel clasic hotelir. Datorită izolării și a funcționării în areale puțin dezvoltate, în general trebuie să asigure siguranță sanitară, educație în rândul camunităților locale, apă curentă de calitate, sisteme de epurare a apelor uzate, sisteme de încălzire ecologice, drumuri de acces, deci să găsească solutii durabile pentru conservarea mediului și cooperarea cu populația din zonă.

Exemple de structuri de cazare ecoturistice din străinătate:

Amplasat în pustie, lângă Parcul Național Urho Kekkonen (Finlanda), Hotelul Kakslauttanen are una dintre cele mai bune vederi ale Aurorei Boreale. Fiecare iglu de sticlă este echipat cu pereți și tavane de sticla termică , care izolează interiorul și îl păstrează cald și confortabil pe timp de noapte, când temperatura scade până -22 grade Celsius. Echipate pentru două persoane , iglurile sunt suficient de mici pentru a fi încălzite eficient, fără a consuma prea multă energie.

Morgan's Rock Hacienda & Ecolodge, construit pe o stâncă și accesat de pe un pod suspendat , hotelul dispune de bungalouri private, construite printre copaci . Clădirile au fost construite de către meșterul local, folosind surse locale de piatră , frunze de palmier și lemn . Pentru a reduce impactul negativ asupra mediul , hotelul este dezvoltat pe principiul de a proteja planeta. Arhitectura tradițională cu acoperișuri Palapa, se bazează pe briza marii pentru răcire și de încălzire a apei calde. Toate apele uzate sunt colectate într- un sistem centralizat și tratat cu un filtru bio și apoi utilizată pentru irigare . Ori de câte ori este posibil alimentele provin de la ferma ecologică situată în apropiere de ocean și de le alte ferme locale.

Saffire Resort a fost odată un parc de rulote scoase din uz , astfel încât perioadă considerabilă de timp a fost pierdută pentru întinerirea peisajului și refacerea ecosistemelor naturale acolo unde este posibil. Cu ajutorul unor arhitecți peisagiști, s-a dorit ca clădirile să poată păstra toată vegetația și copacii existenți . Zonele de protecție au fost, de asemenea, stabilite în timpul perioadei de construcție. În plus, stațiunea menține un program activ de management bushfire și un program de proiectare a peisajului în curs de desfășurare. Apa de ploaie este colectată atât pe locul unde este amplasată clădirea cât și în afara complexului pentru a fi utilizată mai apoi la activitățile din stațiune. Design-ul eficient energetic joacă un rol important în strategia de dezvoltare. Toate clădirile sunt bine izolate și au geamuri de înaltă performanță , precum și sisteme de încălzire a apei eficiente, iluminat și sisteme de aer condiționat.

Magic Mountain Lodge se află pe o regiune de pădure diversă din nordul Patagonia și este o tabără destinată ecoturiștilor. Hotelul este în formă cu munte având pe fațadă vegetație. În partea de sus se toarnă peste acoperiș, apă din abundență peste plantele care sunt pe fațada clădirii. Designul jucăuș este destinat pentru a evoca o legendă veche care vorbește despre un munte de magie care îndeplinește dorințele fiecăruia. Cabana este proiectată folosind materiale locale de construcție și forță de muncă și tot lemnul a fost atent recoltat. Rezervația este privată având 600 kilometri patrați dedicați conservării biodiversității și faunei din regiune.

Stațiunea eco Whitepod situată în satul de Les Cerniers în Alpii Elvețieni oferă o stațiune de schi privată, cabane montane și 15 domuri, care oferă cazare cu impact redus. Fermecătoarea stațiune eco este situată la o altitudine de 1.700 de metri, în Alpii Elvețieni și dispune de 7 km de pârtii de schi cu teleschi privat. Teleschiurile sunt singurele sisteme motorizate, iar stațiunea compensează consumul de energie cu aprovizionarea de energie din surse regenerabile. Statiunea este deschisă în timpul verii,atunci când oaspeții pot profita de activitățile calde, dar și iarna.

Structuri de cazare ecoturistice, ecologice din România:

Structurile turistice de cazare reprezintă componenta cea mai importantă a bazei tehnicomateriale specifice, întrucât răspunde uneia dintre necesitățile fundamentale ale turistului, și anume odihna, înnoptarea. Dimensiunile și distribuția spațială a mijloacelor de cazare, determină caracteristicile tuturor celorlalte componente ale bazei tehnico-materiale a turismului și, implicit, amploarea fluxurilor turistice. O formă de cazare de mare importanță pentru zonele naturale, ce ar putea fi integrată în cadrul programelor ecoturistice o reprezintă cabanele de vânătoare (223 la nivel național). Regia Națională a Pădurilor a dezvoltat această rețea de cabane pentru susținerea turismului de vânătoare. Dintre acestea unele cabane au un nivel de confort surprinzător de ridicat, fiind utilizate pentru vizitele de protocol și constituie un important potențial pentru dezvoltarea ecoturismului. Un rol deosebit în cadrul infrastructurii turistice a parcurilor naționale și naturale îl au centrele de vizitare și punctele de informare.

Infrastructura de vizitare și informare are un rol important în promovarea obiectivelor de

management ale ariei naturale protejate și pentru conștientizarea de către publicul larg a măsurilor de conservare a speciilor/habitatelor naturale în contextul gestionării durabile a resurselor naturale. În general, o clădire care are rolul de centru de vizitare cuprinde spații expoziționale, punct de informare turistică, sala de conferințe, birourile administrației parcului și spații de cazare. În prezent cele 28 de arii protejate mari din România sunt destul de slab echipate din acest punct de vedere iar acolo unde aceste structuri au fost dezvoltate, există în general probleme în exploatarea acestora datorate lipsei de fonduri sau în alte cazuri datorită proastei colaborări între administrația parcului și autoritățile publice locale (de exemplu în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei centrul de vizitare a fost închis din această cauză). Există totuși oportunitatea ca în perioada următoare aceste structuri să poată fi dezvoltate prin POS Mediu – Axa 4 “Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii”. Pentru a putea fi finanțate prin intermediul acestui program, centrele de vizitare vor trebui să nu includă facilități de cazare cu scop turistic.

În cadrul procesului de valorificare turistică a ariilor protejate un rol important îl joacă infrastructura specifică de acces (drumuri, poteci, trasee amenajate). Accesul în interiorul parcului se poate realiza, în funcție de configurația terenului cu variate mijloace, incluzând: mersul pe jos, vehicule private, bărci, vaporașe, biciclete, mijloace de transport pe cablu etc.

O casa romaneasca ecologica. Conceptul arhitectural al caselor Soleta sugereaza echilibru, o stransa legatura cu natura iar prin asimilarea inovatiilor si a noilor tehnologii am urmarit diminuarea cantitatilor in favoarea calitatii si a duratei de viata.

Structurile de alimentație

Se dezvoltă în cele mai multe cazuri prin participarea locuitorilor, care pot să-și dezvolte firme mici și mijlocii. Ele pot oferi produse ecologice specifice destinației sau în funcție de originea turiștilor.

Structuri complementare

Asigură servicii de transport, ghidaj, echipamente, centre de închiriere, facilități de agrement și recreere și chiar produse de artizanat. În cea mai mare parte, aceste structuri oferă oportunități comunităților de a intra în afacerea ecoturistică. România deține cel mai mare număr de pensiuni ecologice din Sud-Estul Europei, respectiv 14, iar gradul de ocupare al acestora va crește in 2009 cu până la 30%, comparativ cu 2008, au declarat membrii Asociației de Ecoturism în România (AER).

Capitolul II

Organizarea și amenajarea turistică a Parcului Natural Bucegi

Amenajarea teritoriului ca și concept a apărut în perioada interbelică, însă amenajarea teritoriului ca practică este mult mai veche1. Amenajarea teritoriului în sensul modern al conceptului își are originea de prin anii 1930, trei fiind țările cu astfel de preocupări: Uniunea Sovietică (dezechilibrele economice dintre partea europeană și cea asiatică), Italia (reducerea disparităților dintre Nordul puternic industrializat și Mezzogiorno agricol sărac) și Marea Britanie (scoaterea din criză a regiunilor cu o veche industrializare). De fapt, exemplele celor trei țări scot în evidență tocmai trei din preocupările politicilor de amenajare a teritoriului: dezvoltare (inclusiv economică), diminuarea disparităților regionale, scoaterea din criză prin reconversie a regiunilor industriale aflate în declin.

În concepția unor dicționare, « amenajarea teritoriului este arta sau tehnica de a dispune oamenii și activitățile lor în spațiu » (Wikipedia). Altele sunt mai plastice, amenajarea teritoriului fiind văzută ca o politică și mijloacele prin care este vizată o utilizare economică și umană mai rațională a spațiului geografic” (codul de urbanism marocan). Amenajarea teritoriului constituie un ansamblu de acțiuni și de intervenții, politice sau tehnice, voluntare și concertate, care vizează să asigure, cu ordine și în timp, o repartiție adecvată a populației, construcțiilor, activităților economice și echipamentelor de infrastructură asupra unui teritoriu, ținând cont de constrângerile naturale, antropice și strategice (P.Merlin, 1988). Alte definiții consideră amenajarea teritoriului ca fiind o geografie prospectivă și deliberată a așezărilor umane (P.Randet) sau remodelarea structurii și „feței” unei țări (Charles de Gaulle, 1961). După legea privind Planul Național de Amenajare a Teritoriului Național, amenajarea teritoriului este un ansamblu de activități complexe, cu caracter global și interdisciplinar, care pe baza principiului dezvoltării durabile, se desfășoară de la nivelul local (comunal, intercomunal) la nivel național.

Charta europeană a amenajării teritoriului adoptată la Torremolinos (20 mai 1983) definește într-o manieră științifică dar și politică noțiunea de “amenajare a teritoriului“ ca fiind “expresia spațială a politicilor economice, sociale, culturale și ecologice a întregii societăți.“ Tot în cadrul definiției mai largi se specifică că amenajarea teritoriului este “o disciplină științifică, o tehnică administrativă și o politică concepută ca o apropiere interdisciplinară și globală tinzând spre dezvoltarea echilibrată a regiunilor și organizarea fizică a spațiului după o concepție directoare“. Definițiile acestui concept ajuns disciplină abundă, numeroși autori dând diverse orientări în funcție de justificările sau de argumentațiile științifice ale eșafodajului științific pe care l-au construit. O singură definiție dintre acestea pare a fi destul de cuprinzătoare și anume cea a francezului Claudius-Petit, care în 1950 definea amenajarea teritoriului referindu-se la teritoriul francez ca “o căutare … a unei mai bune repartiții a oamenilor în funcție de resursele naturale și activitățile economice“.

2.1. Asezare geografică. Căi de acces.

În prezent, la noi în țară, în afara de Parcul Natural Bucegi există un număr de 16 Parcuri Naționale și Naturale legal constituite pănă la aceasta data – Parcurile Naționale: Domogled – Valea Cernei, Retezat, Cheile Nerei-Beușnița, Munții Rodnei, Cheile Bicazului-Hășmaș, Ceahlău, Călimani, Cozia, Piatra Craiului, Semenic – Cheile Carașului și Munții Măcinului, Parcul National Ceahlău, respectiv Parcurile Naturale: Porțile de Fier, Apuseni, Grădiștea Muncelului-Cioclovina, Balta Mică a Brăilei, Vânători Neamț). Masivul Bucegi deține un loc de frunte în lanțul Carpaților romănești prin flora de rara bogatei și diversitate, care a atras încă de multa vreme numeroși cercetători și iubitori ai naturii din țară și de peste hotare. Denumirea vine de la “Buciac” sau  “Buceci” așa cum apare în denumirile medievale ale secolului  al XVI – lea, acest cuvânt având semnificația de pădure de fag , această asociație vegetală acoperind o bună parte din versanții sub 1000 m altitudine ai acestei culmi montane.

Limite :

La vest -V. Brateiului și Șaua Bucșa despart Bucegii de Masivul Leaota;

Limita Nordica este cea mai impunătoare, fiind un abrupt fragmentat de văi glaciare care domina cu 1200-1400m Culoarul Râșnovului și Clăbucetele Predealului.

La est – Culoarul Prahovei formează limita cea mai bine definită și cel mai impresionant abrupt tectoeroziv din România – “Abruptul Prahovean” , străbătut de numeroase văi cu izvoare și cascade.

La Sud – se întâlnesc pante mai domoale ce fac trecerea către Subcarpați.

Căi de acces

Parcul Natural Bucegi este localizat pe teritoriul a trei judete: Dambovita, Prahova si Brasov.

Cu masina:

Dn1/E60 (Bcuresti-Brasov, intrarea se face din statiunile Sinaia si Busteni)

DN71 (Targoviste-Moroieni-Sinaia)

DN73/E574 (Pitesti-Brasov, pe culuarul Rucar-Bran in apropiere de Moieciu de Sus)

Cu trenul:

București – Brașov ( la stațiile Sinaia și Bușteni)

2.2. Pacrul Natural Bucegi – Analiza și valorificarea componentelor spațiului turistic

Parcul Natural Bucegi dispune de numeroase și valoroase resurse turistice atât naturale, cât și antropice. Încadrat într-un peisaj spectaculos, armonios îmbinat, Parcul Natural Bucegi dispune de o climă favorabilă dezvoltării și practicării turismului aproape în tot cursul anului, de o floră și o faună bogată și numeroasă, monumente istorice, de artă și arhitectură, astfel încât acesta poate satisface prin resursele sale turistice amintite, preferințele diverselor segmente ale cererii turistice atât interne, cât și internaționale. Activitatea turistică în acest areal este susținută de o serie de resurse turistice, care pot sta la baza creării unor oferte turistice diversificate și implicit a stabilirii potențialului turistic al regiunii dar tot odata cu grija pentru mediul inconjurator. Potențialul turistic natural reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural prin componentele sale: relief, ape, condiții climatice, vegetație și faună. ( din teza de doctorat)

2.2.1. Peisajul natural cu valoare turistică

Turismul în Munții Bucegi s-a dezvoltat datorită potențialului turistic natural deosebit de valoros care, a stat la baza acestei evoluții, formele de relief contribuind în mare măsură la constituirea patrimoniului său natural. Valoarea și unicitatea elementelor naturale au determinat oportunitatea ocrotirii zonei montane a Bucegilor prin încadrarea acesteia în domeniul ariilor protejate, instituindu-se astfel Parcul Natural Bucegi, în suprafață de aproximativ 33.000 ha.

Ecosistemele principale ale Parcului sunt tipice zonei continental-boreale. Se poate observa o zonalitate clară, care pornește de la pădurile montane de foioase, păduri de conifere și ajunge în zona alpină la pașunile alpine și stâncăriile din golul alpin. Aceste ecosisteme sunt unele dintre cele mai complexe întalnite în Europa, fiind foarte bine conservate. În urma inventarului de baza al florei și faunei din Parc se poate constata prezența unor ecosisteme foarte importante și diverse, care au un grad de sensibilitate ridicat. Astfel, pașunile alpine sunt acele complexe ecologice care suferă cel mai mult în urma activităților legate de prezența omului, respectiv din cauza pașunatului excesiv. Speciile care traiesc pe aceste pașuni depind foarte mult de starea ecosistemelor, aici găsindu-se cele mai multe specii vulnerabile și rare. Privind în plan vertical, distingem urmatoarele etaje de vegetație: etajul montan inferior, etajul montan mijlociu, etajul montan superior, etajul subalpin, etajul alpin inferior, etajul alpin superior. Aceste etaje altitudinale, în raport cu condițiile de mediu au o vegetație caracteristică. Pădurile ocupă cea mai mare suprafață, aproximativ 60% din teritoriul ariei protejate.

Flora Munților Bucegi

A constituit cu predilecție un punct de atracție pentru botaniști ori de câte ori au ajuns în acest colț al naturii fie ca turiști, fie cu preocupări stricte de cercetare. Pentru istoricul cercetărilor amintim contribuțiile aduse de U. Hoffman în domeniul botanic înca din anul 1864. Odata cu trecerea timpului tot mai numeroase sunt datele floristice care își găsesc loc în literatura de specialitate. Cu pregnanță deosebită apar lucrările lui Al. Beldie din anii 1940, 1967, 1972, privitoare la flora și vegetația Munților Bucegi, ca și cele ale lui Tr. Stefureac asupra briofitelor sau ale colectivului condus de D. Pușcaru ce abordează problema pașunilor alpine. De asemenea, studiile realizate de Academia Romană prin Institutul de Biologie București au contribuit semnificativ la îmbogațirea bazei de date privind biodiversitatea Muntilor Bucegi. Diversitatea formelor de relief, structura geologică, altitudinea ce se ridică la peste 2500 metri, oferă condiții deosebit de variate ce au permis instalarea unei flore pe cât de bogată, pe atât de variată, cuprinzând toate grupele mari de plante.

Floarea-reginei sau floarea-de-colț, albumița, flocosele (Leontopodium alpinum Cass.)

Răspândire: Munții Bucegi (Lăptici, Piatra Arsă, Cocora, vârfurile Baba Mare, Caraiman, Costila, Morarul, Bucsoiu, Omu, Obârsia, Bătrâna)

Descriere: Planta este o adevărată minune a naturii. Are în pământ un rizom cilindric, acoperit cu resturi de frunze negre-brune. La suprafața pământului formează o rozetă de frunze, din mijlocul cărora se ridica o tulpină scurtă de 5 – 20 cm, uneori de 30 cm, ce poartă o inflorescență numită Calatidiu, de formă unui disc, în care sunt grupate, în mod normal, florile. Inflorescență este îmbrăcată la vârf cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici, luând formă de stea. Întreagă plantă este acoperită cu peri catifelați, arginții, conferindu-i o notă aparte de gingășie și frumusețe. Înflorește în iulie – august. Tendința excursionistilor de a o recolta a făcut că existența florii de colț să fie pusă în pericol, că urmare a fost declarată monument al naturii și este ocrotită prin lege.

Rododendronul – Rhododendron myrtifolium

Descriere: Arbust înalt până la 50 cm, cu ramuri lungi, puțin ramificate.Lujerii tineri sunt acoperiți cu glande solzoase ruginii. Frunzele sunt alterne, îngrămădite spre vârful lujerilor, persistente, tari, pieloase, eliptice, ovat (în forma unui ou) eliptice sau alungit eliptice, de 1-2(3) cm lungime și 5-12 mm lățime, la bază cuneat (cu baza lațită, mai lung decât lat, și lent ascuțit înspre vârf) îngustate, cu margini întregi și revolute (însucite în afară), glabre (nepăroase), pe dos cu glande solzoase ruginii. Flori roșii purpurii sau roz aprins, rar albe, așezate câte 6-10 în raceme umbeliforme terminale. Fruct de 5-7 mm lungime, dehiscent prin 5 valve, cu numeroase semințe lungi de 1 mm. Înflorește în iunie-iulie, dar prezintă de multe ori și o înflorire târzie în septembrie octombrie.

Sângele voinicului – musucel (Nigritella rubra)

Răspândire: în Bucegi: Colții Obârșiei, Jepi, Caraiman, Horoabe, Bucsoiu, Colții Morarului, Strunga, în țară: Carpații Orientali și Meridionali.

Descriere: Este o plantă din familia Orchidaceae, cu tulpină dreaptă, înaltă de 8 – 15 cm, cu numeroase frunze înguste, îndreptate în sus. Florile, foarte mici și numeroase, sunt strânse la vârful tulpinii într-un ghem oval, de culoare roșie – purpurie întunecată, care răspândesc un puternic și foarte plăcut parfum de vanilie. Rădăcină este formată din două umflături cărnoase (tubercule), spintecate. Înflorește în iunie – august. Este o plantă monument al naturii și este ocrotită prin lege. O cunoscutムlegendムpopularムspune că un voinic se luptă cu un balaur fioros. În timpul luptei, opicătură din sângele voinicului ce luptă cu balaurul-cu-șapte-capete a căzut pe o floare fără de culoare. De atunci floarea a devenit purpurie. Așa au imaginat oamenii nașterea acestor gingașe flori.

Iedera Alba – Daphne blagayana

Răspândire: În Bucegi – Zona Sf. Ana, Abruptul Prahovean, în România – Munții Ciucaș, Bihor, Mehedinți și Cozia

Descriere: Specie de arbust târâtor sau agățător, cu frunze verzi strălucitoare și cu flori mici, galbene-verzui, adesea cultivat ca plantă decorativă (Hedera helix),este un arbust pitic cu inaltimea de 15 – 35 cm. Tulpinile sunt târâtoare sau erecte, ramurile au frunze numai în vârf. Frunzele sunt alungit – eliptice sau ovate, strălucitoare. Florile sunt adunate într-o înflorescență (capitul) de marimea unui pumn și sunt de culoare albă – gălbuie. Înfloreste în aprilie-mai. Popular i se mai spune: blagaiana, floare de Sf. Ana, ghiocei de Postăvar. Este o plantă monument al naturii și este ocrotită prin lege.

Ghintura galbena – Gentiana lutea

Răspândire: În Bucegi: Poiana Stânii, Horoabele. În România: Muntii Ciucaș, Bârsei, Bucegi, Făgaraș, Retezat, Rodnei, Maramureș, Bihor, Oaș – Gutâi.

Descriere: Este o plantă perenă cu o longevitate de cca. 80 de ani. Are în pământ o rădăcină pivotantă, destul de lungă și de groasă. Rizomul este foarte scurt. Tulpina creste din rizom în fiecare an și este cilindrică, neramificată, goală în interior și înaltă până la 140 cm. Frunzele sunt oval-alipite, lungi de 30 cm, late de 15 cm, cu 5 – 7 nervuri proeminente. Pe tulpină sunt dispuse opus. Primele frunze din partea inferioară a tulpinii sunt petiolate, restul nu au petiol si se prind de tulpină printr-o teacă scurtă. Florile sunt mari, de culoare galbenă, asezate la subsuoara frunzelor, unde formează inflorescențe numite cime corimbiforme. Fructul este o capsulă, semințele sunt lat – aripate pe margine. Înflorește din iunie până în august. Poate fi folosită în scopuri medicale în cazuri de convalescență, anorexie, viermi intestinali. Popular i se mai spune abrameasca, cahincea, fierea pământului, ghimbere de munte, strigoaie, ochincea. Este o plantă monument al naturii și este ocrotită prin lege.

Jneapănul – Pinus mugo

Răspândire: Jnepenișurile sunt dominante în Masivul Bucegi în etajul subalpin, începând de la limita superioară a pădurii, aflată la 1500-1600 m, până spre altitudinea de 2200 de metri, interferând cu pajiștile alpine în formațiuni valoaroase sub aspect peisajer dar si antierozional. Tufărișurile devin compacte odată cu creșterea altitudinii fiind constituite predominant din jneapan și din exemplare izolate de zambru (Pinus cembra), scorus (Sorbus aucuparia), molid (Picea abies) și larice (Larix decidua). Jnepenisurile se găsesc în zone unde stratul de zăpadă este prezent 120-160 zile pe an, perioada de vegetație fiind de 5-6 luni avand astfel o creștere lentă și o longevitate de cca. 300-350 de ani.

Descriere: Jneapanul este un arbust cu înalțimi ce pot ajunge la 3 m, având numeroase tulpini scunde ramificate la bază iar vârfurile ramurilor sunt îndreptate în sus. Conurile sunt brune-închis, de 2-5 cm, cu consistență lemnoasă. Acele au între 3-7 cm, de culoare verde deschis, câte 2 în teacă, îngrămădite și încovoiate spre vârful lujerului, persistente până la 5 ani. ROL: Asigură stabilitatea habitatelor din zona subalpină datorită rezistenței mari la viscol și vânturi puternice și de asemenea împotriva avalanșelor datorită tulpinilor ce se caracterizează printr-o elasticitate ridicată. Rolul antierozional, inclusiv alunecările de teren se datorează rădăcinilor ramificate pe suprafețe mari. În Parcul Natural Bucegi (32 497 ha) suprafața acoperită integral cu jneapan este de 208 ha, habitat în totalitate protejat și monitorizat. De asemenea exemplare izolate sau mici grupuri sunt întalnite și în celelalte habitate specifice etajului subalpin.

Zâmbrul – Pinus cembra

Răspândire: Arbore conifer întalnit la limita altitudinală superioară a pădurii în arborete de amestec cu molid și larice. Sporadic îi este semnalată prezența și în amestecurile cu jneapan, ienupar și scorus. Arealul general al zâmbrului este exclusiv european, fiind caracteristic etajului subalpin al Alpilor și Carpaților. În Romania este întalnit în muntii cu fenomene glaciare: Bucegi, Rodna, Călimani, Retezat, Făgăraș.

Descriere: arbore de până la 25 de m, cu tulpina conică, scoarță verde cenușie în tinerețe, formând un ritidom timpuriu brăzdat longitudinal, brun-cenușiu, acele-câte 5 în teacă îngrămădite la vârful lujerilor, de 5-10 cm lungime, verzi întunecate, persistente între 3-5 ani, conurile sunt brune, de 5-8 cm lungime. Structura habitatului: Zâmbrul nu formează arborete compacte în Bucegi și poate fi identificat doar în grupe mici, maxim 10 exemplare, sau exemplare solitare. Rol antierozional prin asigurarea unei protecții deosebite a limitei superior altitudinală a arboretelor de molid pure sau molid în amestec. În Bucegi exemplarele identificate sunt strict protejate și nu au dimensiuni remarcabile. În trecut, datorită lemnului său valoros, a fost folosit pentru confecționarea de obiecte pentru uz casnic și obiecte artizanale.

TISA – Taxus baccata – specie protejată de interes comunitar

Răspândire: Arbore sau arbust întalnit sporadic în zona montană, în regiuni cu relief accidentat, pe pante abupte, stâncării, grohotișuri. Pe teritoriul Parcului Natural Bucegi mai pot fi întalnite doar exemplare izolate de tisa. Această specie a fost aproape exterminată deoarece ciobanii au tăiat puieții de tisa pentru a-și proteja animalele care atrase de aril se hrăneau și cu frunzele otrăvitoare.

Descriere: Structura habitatului: Numarul mic de exemplare, cât și condițiile deosebit de vitrege pe care vegetează nu îi permit acestei specii să formeze un habitat propriu, aceasta fiind întalnită sporadic. Caractere de recunoaștere: tulpină înaltă de 10-15 m, cu scoarța subțire cenușiu – roșcată, coroana ovoid-conică, dezvoltată până aproape de sol, cu cetina deasa, acele de 2-3 cm cu vârful ascuțit, lucioase la suprafața și mate pe dedesubt, sămânța acoperită cu un aril (învelis carnos) roșu, caracteristic formelor primite a coniferelor, conurile fiind înlocuite cu fructe cărnoase. Coaja, acele și semințele sunt TOXICE! Este cea ma longevivă specie din Europa, putând trăi peste 1000 de ani, estimarea exactă a vârstei fiind foarte dificilă, întrucât este specie foarte încet crescătoare înregistrând o creștere de aprox. 30 de cm în 10 ani. Are în schimb un rol științific deosebit asigurând informații asupra zestrei genetice a speciilor vegetale din aria protejată. Numarul mic de exemplare se datorează și folosirii lemnului, în trecut, în exces pentru realizarea de obiecte de uz casnic, construcții, arcuri și săgeți. Din acele tisei se extrage “taxina” o substanță folosită în scop medicinal. În secolul al XIV-lea, călugărul Nicodim a construit întreaga biserică din Tismana folosind un singur arbore de tisa. Tisa a fost declarată monument al naturii, iar în Parcul Natural Bucegi fiecare exemplar din acesta specie este monitorizat de catre personalul ariei protejate.

Fauna în Parcul Natural Bucegi

În urma investigațiilor efectuate reiese faptul că în Masivul Bucegi sunt cunoscute până în prezent 3500 specii animale, de la rotifere pana la taxoni superiori.

Triton carpatic – Triturus montandoni

Trăiește în zone de deal și de munte, la altitudini cuprinse între 200 (la limita nordică de răspândire) și până la 2000 m, frecvent între 500-1500 m. Folosește orice ochi de apă stătătoare pentru reproducere, de la șanțuri la marginea drumului până la lacuri.

Răspândire: În Munții Bucegi Zona Horaoabele, Turbăria Lăptici, Zănoaga, Cota 1000, în zona Peșterii Ratei, Deleanu Răspândit doar în Munții Carpați, pe ambele versante la vest de valea Ialomiței. Zona cea mai vestică din România unde a fost găsit este valea Mâra din Munții Iezer.

Descriere: Masculul 17 cm, femela 10 cm. Capul foarte turtit dorso-ventral, mai lung decât lat. Botul rotunjit cu trei șanțuri longitudinale. Irisul cafeniu închis, pătat cu galben-auriu și roșu-arămiu. Limba mare, mobilă, ușor protractilă, și liberă posterior. Degetele scurte și turtite, la mascul cele posterioare cu câte un tiv de piele mai mult sau mai puțin îngust. Coada puternic comprimată, terminându-se printr-un vârf filiform, pe care se continuă foarte îngust muchiile, dorsală și ventrală, ale cozii. Coada este mai lungă decât corpul. Orificiul cloacal la mascul longitudinal, la femelă conic și circular, cu aspect de rozetă. Paratoidele clare. Spatele neted sau cu rugozități fine.Ventral neted. Dinții vomero-palatini în două șiruri apropiate anterior și depărtate posterior, formând un "Y" răsturnat. Femela se aseamănă cu cea de Tr. Alpestris, dar ceva mai mare și mai rotunjită decât masculul. Masculul în perioada reproducerii, cu câte o muchie longitudinală pe laturi, spatele având aspect mai mult sau mai puțin plat. Culoarea, primăvara, la mascul, pe spate verzuie-galbenă-pământie, mai târziu gălbui-cafenie, pe laturile capului, trunchiului și cozii cu câte o dungă longitudinală cafenie închis, ventral gălbuie deschis fără pete. Vârful cozii, pe partea inferioară, galben-portocaliu, cu pete mari, negricioase, deasupra cu o dungă albă-albăstruie. Este o specie montană, nepretențioasă pentru reproducere la calitatea apei, dar puțin rezistentă la căldură. Tolerează relativ bine ape poluate, deși preferă ape limpezi, reci, cu pH acid. Adulții sunt preponderent tereștrii. Spre sfârșitul lunii martie, prin mlaștinile mici din regiunile muntoase ies mai întâi masculii; apoi peste 3 – 4 săptămâni, apar femelele și are loc reproducerea. După depunerea ouălor părăsesc apa și se retrag pe sub pietre, sub mușchi, sub trunchiuri putrezite. Preferă zonele împădurite. Hibernează pe uscat, rareori în apă.

Bombina variegata

Traiește mai mult pe uscat de la altitudinea de 400 m în sus, găsindu-se și pe văile înalte ale munților până la 1500 m (probabil urcă mai sus).

Răspândire: În țara noastră se gasește în Carpați, coborând de-a lungul dealurilor pe ambele versante. În Bucegi – Zona Horoabele, Turbăria Lăptici, Zănoaga, Cota 1000, Ratei, Deleanu.

Descriere: Face parte din familia Discoglossidae. Are dimensiuni până la 5 cm, aspect mai îndesat decât buhaiul de baltă cu burta roșie. Spatele este cenușiu-masliniu sau cenușiu-brun, de obicei fără pete închise. Tegumentul de pe spate este bogat în glande cu venin, negii de pe spate au un puternic spin cornos, înconjurat de numeroși spinișori. Abdomenul este negru sau cenușiu-albăstrui, cu pete mari, galbene, fără puncte galbene. Iernează pe uscat, în găuri. Depunerea ouălelor se face în mai și chiar de doua ori pe an, ouăle sunt grupate în grămezi mici pe fundul apei sau lipite de plante. Larvele se metamorfozeaza toamna (septembrie). Hrana constă din animale acvatice, dar și din insecte de uscat. Are puțini dușmani, datorită glandelor veninoase din piele, totuși șerpii de apă o mănâncă.

Capra neagră (Rupicapra rupicapra)

Răspândire în România: Munții Bucegi, Piatră Craiului ,Făgăraș, Retezat, Parâng, Rodna.

Descriere: Împerecherile au loc în octombrie-noiembrie, variind în funcție de condițiile meteo. Femela fată un ied între a două jumătate a lunii mai și prima jumătate a lunii iunie. Hrană: Este exclusiv vegetală fiind compusă din graminee, buruieni, lujeri, muguri, și în mare măsură din licheni. Sărea îi este necesară pentru procesul de digestie, cercetând sărăriile frecvent. Apa necesară și-o extrage din hrană în mod frecvent, sursele de apa fiind aproape inexistente în zonă subalpina și alpina. Sociabilitate: Începând cu luna iulie se formează carduri compuse din femele, iezi și țapi de 1 an.Cardurile de 15-20 exemplare sunt conduse de o capră bătrână care în permanență veghează la siguranță cardului. Masculii de 2-3 ani constituie carduri separate compuse din 4-5 țapi, iar cei bătrâni sunt solitari. Dușmani: Braconieri, lupul, râsul, câinii ciobănești obișnuiți să alerge după vânat. Alte obiceiuri: Este animal de zi, noaptea odihnindu-se. Se hrănește dimineață și seară, la miezul zilei stând culcată. Capră neagră este specie protejată, monitorizată de către Administrația Parcului Natural Bucegi.

Cerbul comun (Cervus elaphus)

Răspândire: În România este întâlnit din golul de munte până în Lunca Dunării și Dobrogea, iar în Masivul Bucegi fiind des întâlnit de la limita superioară a pădurilor de amestec de fag cu rășinoase, până la rariștile de molid de la limita altitudinală.

Descriere: Caractere de recunoaștere: Dimorfismul sexual este evident, cerbii fiind mai mari decât ciutele, principalul element ce îi deosebește fiind prezența coarnelor caduce (care cade în fiecare an) la masculi. Culoarea ambelor sexe este brun-roșcată vara, iar în sezonul rece brun-cenușie, până la brună-închis. Oglinda, pată de culoare alb-gălbuie din regiunea cozii, este mai vizibilă iarnă și vară, la exemplarele măture. Masculii pierd coarnele anual, începând de la sfârșitul lunii februarie până în aprilie și chiar până în luna mai, perechea nouă de coarne formându-se până în luna septembrie. Hrană: se compune preponderent din lujeri, muguri și uneori din scoarță de copac, frunze verzi, iar în anii cu fructificații abundente-jir și ghindă. Acceptă și hrană administrată complementar de om precum fân, frunzare, suculente (sfeclă furajera și napi) și concentrate (amestecuri de cereale cu minerale). În zonele de concentrare a cerbului nu va lipsi sarea și nici locurile de adăpat. Reproducerea: În Bucegi perioadă medie de împerechere este 15 septembrie -15 octombrie, în funcție de temperatura aerului. Gestația durează 34 de săptămâni, iar fărarea are loc în luna mai-iunie. Ciutele față de regulă câte 1-2 viței, foarte rar 3, iar aceștia își pot urma mama, pe distanțe scurte, după 1-2 ore. Dușmani: Lupul și râsul sunt principalii prădători, iar accidental poate fi vânat de râs și pisică sălbatică, în special în cazul vițeilor. Iernile grele cu strat gros de zăpada favorizează pagube importante datorită haitelor de lupi.

Liliecii – Ordinul Chiroptera

Liliecii se găsesc în întreaga lume, cu excepția zonelor polare și a unor zone extreme ale deșerturilor, adapostindu-se în peșteri, arbori, mine abandonate, clădiri, poduri etc. În Bucegi, locurile predilecte unde pot fi întâlniți, în funcție de caracteristicile speciei, sunt peșterile Urșilor, Raței și în număr mic în Peștera Ialomiței.

Descriere: Hrană: Majoritatea speciilor de lilieci se hrănesc cu insecte, dar există specii la tropice care se hrănesc exclusiv cu fructe sau nectar, alte specii sunt carnivore hrănindu-se cu pești, broaște, șoareci etc, iar în America de Sud se întâlnesc 3 specii de lilieci vampir ce se hrănesc cu sângele diferitelor mamifere. Speciile din PNB sunt insectivore fapt pentru care aceștia controlează într-o mare măsură mărimea populațiilor de insecte fiind un adevărat insecticid natural”. Deplasarea: Liliecii sunt singurele mamifere capabile de zbor susținut- mainile lor” fiind transformate în a€œaripi”. Fiind animale nocturne, pentru a reuși să urmărească și să captureze pradă, liliecii folosesc ecolocația (emiterea de sunete și analizarea ecourilor acestora). Ecolocația permite liliecilor să găsească pradă și să ocolească obstacolele (arbori, stânci, case etc), liliecii creându-și în creier adevărate desene ale mediului înconjurător. Utilizând doar sunetul liliecii pot vedea” totul (cu excepția culorilor) detectând, în zone întunecate, detalii precum un fir de păr. Liliecii au de asemenea ochi cu care văd foarte bine. Majoritatea liliecilor stau cu capul în jos, poziție ce le permite să decoleze rapid. Pentru că nu au aripi, ci doar o membrană între degete, liliecilor le-ar fi fost greu să se desprindă de pe sol. Astfel, stând atârnați, aceștia pot începe zborul mult mai ușor. Brațele liliecilor sunt foarte lungi, cu oase modificate, degete alungite (cu excepția degetului mare) pentru a susține membrană aripii cu ajutorul căreia zboară chiar și cu viteze de 50 km/h. Degetul mare este liber și are o gheară care este folosită în special pentru mișcare și manevrarea hranei. Picioarele sunt folosite în special pentru a atârnă de pereții peșterilor. În peșterile de pe teritoriul Parcului Natural Bucegi se adăpostesc exemplare protejate de lilieci cum ar fi: Rhinolophus ferrumequinum și Myotis myotis

Lupul (Canis lupus)

Preferă pădurile întinse de munte dar coboară deseori și în regiunea de dealuri înalte, instalându-se în regenerări forestiere întinse și dese, ori în râpe adânci acoperite cu mărăcinișuri greu de străpuns. Lupul nu este staționar și își schimbă zilnic locul de odihnă. În vastul teritoriu pe care-l stăpânește, se deplasează până la 30-40 km într-o singură noapte, mai ales atunci când necesitățile de hrănire îi impun acest lucru. Are activitate exclusiv nocturnă.

Descriere: Lupul este un animal suplu având o formă ușor de recunoscut, care se diferentieaza de rudele lui domestice prin picioare lungi și piept puternic, musculos care îi asigură rezistentă de a străbate noaptea și peste 40 de kilometri, viteză de urmărire a prăzii putând atinge chiar și 60 km/h. Corpul poate avea o lungime de 120-140 cm; Coadă atinge aproape 50 cm. Greutatea medie a exemplarelor măture ajunge la 50 kg, existând un dimorfism pronunțat între sexe, femelă fiind mai mică decât masculul. Culoarea generală este cenușie, cu o dungă neagră ce urmează șira spinării până pe coadă, apoi o altă dungă de-a curmezișul corpului, ce se lasă spre picioarele din față. Urechile lupului sunt mici, ascuțite și îndreptate în sus. Coadă o ține întotdeauna lăsată în jos și niciodată nu o îndoaie sau încolăcește. Lupul este o specie predilect carnivoră, vânând în funcție de anotimp, prezența stratului de zăpada etc, ierbivore mari, căpriori ai cerbi, mistreți, iepuri, dar la nevoie mănâncă din natură și șoareci, gândaci sau chiar și vegetale.În perioadele cu hrană naturală insuficiență, produce pagube și în gospodăriile localnicilor. Sociabilitate: Spre deosebire de alte carnivore mari, lupul este sociabil. Trăiește în haite formate din perechea conducătoare și din puii din anul respectiv. Iarna, la haită se adaugă și exemplarele din anul precedent și alte exemplare înrudite, astfel încât această poate număra 25-30 de exemplare. Reproducerea: La 2 luni de la împerechere, femela fată până la 12 pui, ce sunt orbi o bună perioadă de timp, timp în care nici nu aud. Femela își protejează puii, culcușul ales este greu de găsit, de obicei fiind alese râpele împădurite pe versanți însoriți. Dușmani: Nu are dușmani naturali, pierderi în efectiv putându-se datora acțiunilor de braconaj sau a bolilor, acestea fiind contactate de cele mai multe ori de la animalele domestice.

Cocoșul de munte

În Bucegi preferă pădurile de rășinoase situate la limită superioară a fondului forestier. Printr-un număr mare de exemplare se remarcă zonă Lăptici, Bazinul Vanturișului, Bazinul Piatra Arsă – Peleș, Valea superioară a Cerbului, arboretele de limită din zons Abruptului Brașovean.

Descriere: Cocoșul are culoare închisă și pare negru privit de la distanță. Văzut de aproape se pot distinge capul, gușa, pieptul și bărba negre, gâtul, spatele și aripile brune, umerii aripilor albi, iar abdomenul și coadă negre-mat stropite cu puncte albe. De jur împrejurul ochilor are pielea de culoare roșu aprins. Ciocul, care devine din ce în ce mai puternic o data cu vârstă, este, în același timp, tot mai încovoiat și mai asemănător cu cel al păsărilor de pradă. Coada desfăcută are formă de evantai și este compusă din 16-18 pene mari, dublate pe dedesubt de altele mai mici. Femela, de dimensiuni mult mai mici, este de culoare ruginie cu pete negre. Hrană: Iarnă consumă aproape exclusiv muguri și cetină de rășinoase, primăvara lujeri și frunze tinere de afin, iar mai târziu diverse ierburi și faună nevertebrată. Această faună nevertebrată joacă un rol esențial și în hrană puilor. Toamnă și la început de iarnă consumă cu plăcere și fructe de pădure. În stomacul glandular al cocoșilor și al găinilor de munte sunt găsite pietricele înghițite pentru a ajută digestia (măcinarea și mărunțirea hranei), cunoscute sub denumirea de "gastroliți". Sociabilitate: Nu este o pasăre sociabilă, cardul familial compus din cloșca și pui destrămându-se toamnă târziu. Este pasăre de zi, sedentară, fidelă locului de trăi. Reproducerea: Este o pasăre tipic poligamă. Rotitul începe în jur de 15 aprilie, în funcție de condițiile meteo și se desfășoară în zori. Împerecherea are loc întotdeauna pe sol. Femelă depune ulterior 6-10 ouă într-un cuib rudimentar amenajat pe pământ, de obicei între rădăcinile ridicate ale vreunui arbore, în tufișuri sau buruieni. Dușmani: Are numeroși dușmani naturali care vânează atât exemplarele măture, dar pot distruge în mod frecvent și cuiburile. Din rândul mamiferelor distingem râsul, jderul , lupul, vulpea iar al păsărilor răpitoare acvilele de munte.

Corbul comun – Corvus corax

Întâlnit în aproape toate tipurile de habitat.

Descriere: Corbul comun (Corvus corax), de asemenea cunoscut sub numele de Corbul nordic, este o pasăre cântătoare mare, În întregime neagră, si se găsește în întreaga emisferă nordică, este cea mai răspândită dintre toate ciorile. Există cel puțin opt subspecii ale corbului. Este una dintre cele mai mari două ciori, alături de Corbul Thick-Billed, și este probabil cea mai grea pasăre cântătoare. La maturitate corbul comun are între 56 și 69 cm în lungime, cu greutăți înregistrate variind de la 0,69 la 1,63 kg. Corbul comun de obicei trăiește aproximativ de la 10 la 15 ani, unele exemplare au fost înregistrate cu durată de viață de până la 40 de ani.

Monumente ale Naturii

Pentru a păstra în permanență caracteristicile specifice naturale remarcabile datorită semnificației lor naturale, calității unice sau reprezentative s-au înființat conform Legii 5/ 2000, 46 de Monumente ale Naturii:

Cele mai cunoscute sunt:

Babele

Sfinxul

Colții Morarului

Cheile Rateiului

Cascada Urlătoare

Moara Dracilor

Cheie Horoabei

Cheile Zănoagei

Cheile Tătarului

Cascada Ialomiței

Peștera Tătaru

Babele și Sfinxul sunt cele mai vizitate monumente ale naturii, formate de-a lungul timpului datorita ploilor și eroziunii vântului. Foarte putini dintre miile de turiști care urca în fiecare an pe platoul Bucegi știu, însă, ca aici exista multe alte forme și figuri asemănătoare care pot bucura ochiul și sufletul cum ar fi :Delfinul, Broasca, Gemenii, Câinele, Împăratul sau Șopârla. Pe lângă acestea se mai regăsește și CRUCEA EROILOR: simbolul Bucegilor, aceasta cruce înaltă de 33 m a fost construită între anii 1926 și 1928 de către CFR în memoria eroilor cazuți în luptele de pe Valea Prahovei în primul război mondial.

Rezervațiile Naturale

Rezervațiile Naturale din Parcul Natural Bucegi, în număr de 14, sunt zonele care necesita un grad mai mare de protecție datorita plantelor, arborilor, formațiunilor calcaroase ce s-au dezvoltat în acele zone. Acestea ocupa cca 12.770 ha adică aproximativ 35% din suprafața Parcului.

2.2.2. Potențialul turistic antropic al regiunii considerate

Potențialul antropic- reprezintă totalitatea resurselor turistice rezultate ale creației umane din punct de vedere cultural – istoric și tehnico -economic din cadrul unui teritoriu sau al unei așezări umane considerate ca având valoare turistică sau constituind  bază de existență pentru turism. Pe teritorul Parcului Natural Bucegi se află 2 stațiuni: Sinaia și Bușteni

Sinaia

Castelul Peleș

Castelul din Valea Peleș reședința de vară a regilor României, a fost construit pe vremea regelui Carol I al României (1866 – 1914) și a devenit unul dintre cele mai importante monumente ale Europei secolului al – XIX- lea.

Castelul Pelișor

Castelul Pelișor a fost construit între anii 1889 și 1903, de regele Carol I. și era destinat viitorului rege Ferdinand și Reginei Maria. Pâna la finisarea Pelișorului, tinerii au locuit la Foișor. Pelișor are doar 99 de încăperi, față de Castelul Peleș cu 160 de încăperi.

Cazinoul din Sinaia

Casinoul din Sinaia construit la initiațiva lui Carol I. a fost proiectat de arh. Petre Antonescu care a și supravegheat lucrările începute în 1912. Inaugurarea a avut un an mai târziu, iar la grandioasa serbare cu focuri de artificii participa și compozitorul George Enescu.

Mănăstirea Sinaia

Spătarul Mihail Cantacuzino (1650-1716), însoțit de familia sa, fiind la un pelerinaj la locurile sfinte a ajuns până la Muntele Sinai, unde a vizitat o vechea mănăstire ortodoxă Sf. Ecaterina (secolul IV). Impresionat de cele văzute a hotarât să construiască în acest loc o mănăstire care să poarte numele muntelui Sinai. Ulterior, denumirea "Sinaia" s-a extins și asupra localității.

Gările Regale

Sinaia este singurul oraș din România care se mândreste cu 2 gări regale. Cea veche a fost construită în anul 1886 de direcția generală a Căilor Ferate Române pentru regele Carol I. În această gară oprea și oprește din nou cel mai vestit tren din Europa, Orient Expressul.

Festivalul Sinaia Forever

Bușteni

Biserica Domnească

Biserica Domneasca: Zidită din piatră de carieră, este o copie redusă a Mănăstirii Horezu, prin arhitectura, dotările interioare și vechimea sa, întrand în rândul monumentelor remarcabile ale orașului. Biserica Domnească – construită ân anul 1889, ctitorie a regelui Carol I și a reginei Elisabeta pictați în marime naturală în pronaos, se remarcă prin arhitectura deosebită, dotările interioare (icoanele din interior sunt originale fiind pictate Gheorghe Tătărescu).

Casa de cultură – Casa de cultură construită în 1886 are o istorie deosebită. La sfarșitul secolului al – XVIII-lea a funcționat ca școală. În prezent Casa de cultură functionează ca un amplu complex cultural în care își desfasoară activitatea și Biblioteca Orășenească. Casa de cultură dispune de o sală cu 260 locuri, fiind dotată cu instalație modernă de lumini și sonorizare

Crucea de pe Caraiman – Cel mai mare și valoros monument al orașului Bușteni, unic în țară, este Crucea Eroilor Neamului căzuți pe câmpurile de luptă pentru întregirea neamului. A fost construită între anii 1926-1928 prin grijă Majestății Sale Regina Maria și amplasată pe șaua muntelui Caraiman, la cota 2291 m. Crucea este executată din profile de oțel, așezată pe un soclu din beton armat, iar în interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial dinamul generator de energie electrică care alimenta cele 300 de becuri a 500 W fiecare. Inaugurarea monumentului a avut loc la 14 septembrie 1928, de ziua Sfintei Cruci – ziua Eroilor Neamului, ocazie cu care pentru prima oară locuitorii Văii Prahovei Superioare au privit Crucea Eroilor luminată pe timpul nopții. Dimensiunile monumentului sunt impresionante având înălțimea de 48 m și lățimea de 14 m. În anul 2005 Monumentul a fost racordat la energia electrică a orașului iar în nopțile când cerul este senin, privitorului i se oferă o imagine feerica prin apariția unei cruci imense înconjurată de numeroase stele de pe bolta cerească.

Castelul Cantacuzino – construit în anul 1910 de către prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino zis "Nababu". Poreclă de Nababu a primit-o din cauza averii sale impresionante. Se spunea că ar fi putut pava întreaga curte aferentă castelului cu monede de aur. Castelul este înconjurat de cascade, grote și fântâni arteziene. Aici găsiți una din cele mai frumoase colecții de tapiserii din țara. Este în topul primelor castele din România din punct de vedere architectural. Multă vreme castelul a funcționat că sediu al Sanatoriului Ministerului de Interne, urmând că după finisarea noului sediu al sanatoriului, să fie repus în circuitul turistic.

Casa Româno-Franceză amplasată în centrul orașului vis – a – vis de Primăria orașului Bușteni, se găsește Casă Româno – Franceză instituție care are drept scop răspândirea culturii și civilizației române prin orice mijloc legal în zonă Văii Prahovei (de la Campina la Predeal). În același timp CRF asigură legătura dintre cele două localități înfrățite Moissy – Cramayel – Franța și orașul Bușteni. Asociației de Înfrățire Bușteni – Moissy – Cramayel și sediul Consorțiului Local Bușteni.

Monumentul "Ultima Grenadă" – monument ridicat în anul 1928, în memoria eroului Caporal Vasile Mușat" dar și eroilor căzuți în primul război mondial. Monumentul este situat în față Gării CFR Bușteni, a fost ridicat prin grija patronului Fabricii de Hârtie, Otto Schiel. Este opera sculptorului Dumitru Bârlad și reprezintă pe caporal aruncând grenadă în tabăra dușmană cu mână dreaptă ce-i mai rămăsese teafără.

2.3. Organizarea și dezvoltarea turismului în Parcul Natural Bucegi

La scară mondială organizarea este sinonimă cu un ansamblu de măsuri (legislative, organizatorice, administrative etc.), capabil să construiască un cadru propice derulării călătoriilor, în sfârșit, structurile organizatorice, verigile sistemului, atribuțiile acestora, natura relațiilor dintre ele, trebuie să oglindească specificitatea activității turistice, modalitățile concrete în care principiile și criteriile generale ale managementului își găsesc reflectarea în acest sector.

2.3.1. Forme de turism practicate în Parcul Natural Bucegi

Structura și varietatea atracțiilor turistice, precum și poziția geografică a Parcului Natural Bucegi determină practicarea unor diverse forme de turism. Se pot practica:

turismul de odihnă și recreere

Aceasta constituie o formă tradițională de turism care se poate practica în stațiunea Sinaia, adresându-se unei largi segmente de clientelă și implicit unor motivații foarte diverse. Se pot astfel organiza:

Drumeții montane: Vara, dar în unele cazuri și iarna, iubitorii de trasee montane pot întreprinde numeroase drumeții pe poteci și trasee marcate până la Cota 1400, Poiana Stânei, Vârful cu Dor, Valea Dorului, Piatra Arsă, Cota 2000, Piatra Arsă, Piscu Câinelui. Din toate aceste locuri se poate admira superba panoramă a zonei. Există un număr de 6 trasee turistice montane cu plecare din Sinaia, cele mai multe (5) în Munții Bucegi.

Sporturi de vară: zona pune la dispoziția turiștilor terenuri de tenis de câmp; teren de fotbal; săli de fitness, închirieri de biciclete, mountain Bike (există un traseu de mountain-bike la Stâna Regală), închirieri de ATV-uri, alpinism (acesta este practicabil la Stânca Sfânta Ana). De asemenea, pentru cei mai curajosi, Sinaia este pregătită să ofere aventură și adrenalină în înaltul cerului, existând posibilitatea practicării parapantei și a zborului cu balonul.

turismul pentru sporturi de iarnă

Sinaia si Busteni sunt o destinație consacrată pentru amatorii de sporturi de iarnă. Sporturile de iarnă practicabile în stațiunile din aria Parcului Natural Bucegi sunt reprezentate în principal de schi, dar se mai practică și plimbările cu snowmobilul, săniușul sau chiar parțial bob-ul.

turismul cultural

Este bine reprezentat în Sinaia datorită obiectivelor cultural-istorice foarte valoroase, veritabile atracții turistice pe plan național și internațional cum ar fi Castelul Peleș, Castelul Pelișor, Mănăstirea Sinaia, cazioul.

turismul de sejur

turismul de afaceri

Existența dotărilor necesare organizării de seminarii, reuniuni, conferințe și congrese face posibilă practicarea acestei forme de turism în stațiunea turistică Sinaia. Aceste dotări se regăsesc practic în toate hotelurile de categorie superioară de confort: New Montana, Internațional, Palace, Anda, Sinaia, Mara, Bastion, Cota 1400.

turismul de week-end

Se desfășoară atât în sezonul estival cât mai ales în sezonul de iarnă pentru practicarea schiului, ceea ce se evidențiază, parțial, și din circulația turiștilor pe mijloacele de transport pe cablu. (telelcabinele, telescaunul și mai recent telegondola), care sunt foarte solicitate la sfârșitul săptămânii. Această formă de turism este facilitată în special de apropierea de București.

turismul de tranzit

Această formă de turism este în continuă creștere și este facilitată de situarea stațiunii Sinaia pe DN1, principala arteră rutieră care face legătura între București și Brașov. Se preconizează ca turismul de tranzit să fie foarte important în condițiile preconizatei autostrăzi București – Brașov.

turism de agrement

2.3.2. Amenajarea Parcului Natural Bucegi pentru turism

Pe baza Planului de Management și a Strategiei de Vizitare a PNB au fost selectate șapte trasee tematice, care vor fi amenajate și prevăzute cu panouri informative, locuri de odihnă și podețe, după cum urmează:

1. Bușteni – Cascada Urlătoarea

2. Bușteni Jepii Mici – Babele

3. Lacul Scropoasa – Zănoaga

4. Padina – Valea Doamnele – Drumul Grănicerilor – Șaua Strungă – Padina

5. La Uzina – Șapte Izvoare

6. Valea Bangaleasa – Poiana Gutanu – Grohotiș – Valea Bangaleasa

7. Turbăria Lăptici

Aceste trasee tematice vor fi realizate de-a lungul traseelor turistice omologate care sunt cuprinse ca atare în propunerea de Plan de Management a PNB, dar și în actele normative în vigoare, având suportul legal asigurat pentru securitatea vizitatorilor dar și siguranța că nu se dezvoltムo infrastructurムnouă care ar crește impactul antropic în zonă. Aceste trasee vor atinge principalele destinații de vizitare, tipuri de habitate relevante care au justificat necesitatea declarării PNB și a sitului Natura 2000 RO SCI 0013 Bucegi. Administrația a identificat deja pe teren pentru fiecare traseu în parte punctele de intrare, principalele atracții (floră, faună și peisaje) precum și zonele ce impun realizarea de podețe care vor asigura atât siguranța cât și conforul vizitatorilor dar și protecția zonelor umede, zone vulnerabile foarte valoroase din punct de vedere al biodiversității. Activitatea este structurată în 4 acțiuni componente: confecționarea și montarea de panouri informative, amenajarea a 7 locuri de odihnă ce vor fi dotate cu bănci și mese din lemn, instalarea a 700 m liniari podețe din lemn. Întreaga activitate va fi realizată de către personalul Administrației.