Economisire Si Creditare, Factori Determinanti

=== 397e972196b1d8daa65068efd85821e04406f21d_509548_1 ===

FACULTATEA ASE

SPECIALIZAREA: FINANȚE, ASIGURĂRI, BĂNCI ȘI BURSE DE VALORI

PROIECT

2017

FACTORII DETERMINANȚI AI CREDITĂRII

1

CUPRINS

INTRODUCERE

1.STADIUL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

2.STUDIU DE CAZ

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

2

INTRODUCERE

Analiza creditului este decizia de evaluare a riscului de creditare, care necesita apreciere în legătură cu ceea ce banca realizează de pe urma creditării. Procesul de creditare este posibil deținător de câștiguri; acestea se pot grupa în două categorii: câștigurile directe și cele indirecte. Câștigurile directe sunt imediate și cuantificabile adeseori. Cele mai importante sunt dobânda și comisionul încasat de bancă, la care se adauga soldul creditor minim al contului clientului, sold care reprezintă garanția creditului. Acordarea unui credit poate avea drept consecință menținerea unei relații, creșterea depozitelor și a cererii pentru diferite servicii bancare. Analiza creditului trebuie să se realizeze periodic, înainte de acordarea creditului pentru stabilirea deciziei de creditare și în funcție de scadența creditului, la termene determinate, când raportul financiar al clientului este la dispoziție.

Acțiunea de analiză a creditului deține două dimensiuni: cantitativă și calitativă. Dimensiunea cantitativă privind analiza creditului se fundamentează pe activități specifice de colectare și interpretare a informațiilor despre client, accesibile băncii, cum ar fi analiza situației financiare, evoluția activităților clientului, evaluarea rambursării prin analiza fluxurilor anticipate de cheltuieli si venituri, evaluarea rezistenței debitorului la șocuri. Efectele acestor activități sunt estimabile și contribuie la fundamentarea unei decizii obiective privind expunerea băncii la risc, care rezultă din angajarea creditului analizat. Analiza calitativă necesită adunarea și actualizarea informațiilor privind responsabilitatea financiară a clientului, determinarea cauzei împrumutului, identificarea riscurilor și estimarea seriozității debitorului de a respecta angajamentele față de bancă.1 Elementele de gestiune a riscului individual de creditare reprezinta posibilitatea de plată, caracterul si dorința debitorului de a efectua plata, averea debitorului, garanția reală sau personală, condițiile de mediu.

1 L. Roxin, Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.

3

Datorita riscului efectuat de operațiunile de creditare, există un regim special pentru contractele de creditare încheiate de bănci cu clienții lor. Toate operațiunile de credit și de garanție ale băncilor trebuie consemnate în documente contractuale, din care să rezulte termenii și condițiile respectivelor tranzacții. Contractele de credit bancar, precum și cele ale garanțiilor reale și personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, sunt titluri executorii

Se apreciază că principalele defecte în gestiunea riscului de creditare sunt de ordin intern, cum ar fi selecția dosarelor și supravegherea internă improprie a evoluției calității debitorilor. Riscul de selecție a dosarelor poate fi redus prin rigurozitate în conținutul dosarelor, aprecierea calității clienților prin avizarea deciziei de creditare și calcularea unei rate corespunzătoare a dobânzii .

4

1.STADIUL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU

1.1.CREDITUL

Creditul reprezinta operațiunea prin care se obțin resurse în schimbul unei promisiuni de plată a unei sume suplimentare numită dobândă, care remunerează pe împrumutător. Operațiunea are doua părți, prima parte acordă creditul, iar cea de- a doua îl primește, se îndatorează.

Operațiunile de credit exista într- o gamă diferită, cum ar fi relațiile între indivizi sub forma de acorduri personale și tranzacțiile efectuate pe piețele monetare sau financiare dezvoltate, fiind formulate în cadrul unor contracte. Esența operațiunii de creditare este formata din creditor sau împrumutător și debitor sau împrumutat, care la termenii și condițiile specificate în cadrul acordului rambursează valoarea împrumutată și dobânda aferentă.

Termenul de credit provine din latinescul credere(di), care tradus înseamnă a da cu împrumut. În evoluția istorică, creditul a avut mai multe forme, în perioade de existență simultană în viața economică a omenirii. Diferitele forme de credit se datorează complexității relațiilor dintre parteneri la acordarea creditului și rezultă din cumularea elementelor creditului.

Termenul de "piață a creditului" reprezintă trei piețe diferite: piața creditelor pe termen scurt, piața creditelor pe termen mediu și piața creditelor pe termen lung.

1.Creditul pe termen scurt:

Piata creditului pe termen scurt este piața pe care agenții economici împrumută sau se împrumută de la bănci și alte instituții financiare, în schimbul cedării unor creanțe la vedere sau cu scadență relativ apropiată. Dacă scopul operațiunilor pe piață monetară este redistribuirea monedei primare, pe piața creditelor pe termen scurt se urmărește exclusiv acordarea și primirea de împrumuturi în bani.

5

Modalitățile de creditare cuprind depozitele în conturi, cum ar fi conturile la vedere, la termen, curent, de economii și subscrierea de bonuri de casă oferite de bănci spre subscrierea particularilor cu scadență de la câteva luni la câțiva ani și bonuri de economii, cu scadență mare, care pot fi rambursate anticipat, după un barem prevăzut inițial. Datorită faptului că în bilanțul băncilor depozitele și împrumuturile apar ca operațiuni pasive, banca are obligația să le restituie, remunerarea acestora are denumirea de condiții creditoare iar dobânda se numește dobânda pasivă.

După natura depozitelor, dobânzile plătite pot fi depozite la vedere purtătoare de dobânzi reduse, iar în țările dezvoltate și USA nu sunt purtătoare de dobânzi. Acest fapt se explica prin aceea ca ponderea importanta în totalul plăților o au plățile fără numerar, iar subiecții economici, în schimbul avantajelor pe care le conferă acestor plăți, sunt dispuși sa renunțe la remunerarea acestor conturi. A doua categorie de dobânzi plătite include conturi la termen și bonurile de casă care sunt purtătoare de dobânzi în funcție de volumul disponibil și termenele pentru care se afla la dispoziția băncii. În atragerea disponibilităților pe diferite termene, băncile au în vedere plasamentele pe care le pot realiza, astfel termenele prin care pot sa investească banii sunt operațiunile de creditare.

Dacă cererea de credite este mai mare pe termen scurt decât pe termen lung, banca va stabili astfel condițiile de creditare încât să atragă mai multe depozite pe termen scurt. Rata dobânzii se formează pornind de la rata de referința a băncii centrale la care se adaugă coeficientul de inflație și prima de risc, astfel rata dobânzii pe termen lung trebuie să fie mai mare decât rata dobânzii pe termen scurt. Dacă cererea de credit pe termen scurt este mai mare decât cererea de credit pe termen lung banca va trebui să calculeze astfel încât să remunereze favorabil depozite pe termen scurt decât pe termen lung. Acest lucru e posibil deoarece fiecare piață a creditului e segmentată iar rata dobânzii se stabilește preponderent prin negociere.

Modalitățile de creditare pe termen scurt sunt:

a.Scontul – se poate desfășura atât cu efecte private cât și publice. Atunci când e vorba de creditele acordate economiei ne referim la scontul efectelor comerciale.

6

Operațiunea este rentabilă atat pentru agenții economici cât și pentru bancă:

– pentru agenții economici avantajul este obținerea într- un timp relativ scurt a fondurilor de care are nevoie, nu se solicită garanție, garanția fiind chiar creanța cedată, iar taxa de scont este mai mică decât dobânda pieței.2

– pentru banca avantajul este că își poate plasa fonduri cu risc mic iar sumele se recuperează într-un timp relativ scurt la scadența titlului. De asemenea băncile comerciale înainte de scadență au posibilitatea să resconteze titlul la banca centrală.

– riscul pentru bancă apare când între creditor și debitor exista o înțelegere astfel încât să nu existe o tranzacție comercială reală, doar emiterea tratelor de complezență sau bronz, cu scopul de a fi doar scontate. În această situație banca nu deține garanții că la scadență își va recupera creditul.

b) Creditul de mobilizare a creanțelor comerciale (C.M.C) reprezinta o forma mai noua de creditare care remediaza inconvenientele scontului. în cazul scontului tradițional întreprinderea emite trate urmărind obținerea creditului de la bănci și transferarea asupra actualei formalități de încasare, deoarece banca devine beneficiar a tratei. Operațiunea nu este întotdeauna egala la bănci din cauza tratelor de valori mici care sunt prezente la scont cu câteva zile înainte de scadenta. C.M.C. se caracterizează prin faptul că disociază operațiunile de creditare de operațiunile de încasare a tratelor si se practică în 2 variante: CMC negarantat și CMC garantat.

În formula de CMC negarantat întreprinderea care deține un număr important de creanțe asupra clienților, grupează creanțele pe decade. Aceasta calculează totalul creanțelor pentru fiecare decadă și emite un bilet la ordin de egală valoare în favoarea băncii pentru fiecare decadă. Astfel sarcina băncii rămâne doar de creditare iar în sarcina întreprinderii rămâne lichidarea tratelor adică încasarea creanțelor. De asemenea întreprinderea adresează băncii o scrisoare prin care se angajează să nu sconteze tratele în cauză la o altă bancă, prevenindu- se astfel acordarea de 2 credite pe baza acelorași creanțe.

2 I. Iuga, Operațiuni preliminare acordării creditelor bancare pentru agenții economici, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2004.

7

În formula de CMC garantat se menține disocierea dintre operațiunea de creditare și cea de încasare însă se conferă băncii creditoare o garanție similară cu cea rezultată din scontul tradițional. Pe lângă biletele la ordin scontate banca solicită și o factură sau un borderou de facturi zise protestabile și care nu sunt altceva decât facturi pe care întreprinderea le-a întocmit atunci când a livrat marfa clienților săi. În cazul în care întreprinderea care a solicitat scontul nu poate să restituie împrumutul la scadență, banca deține o garanție și se întoarce împotriva clienților întreprinderii prezentându-le facturile emise asupra lor și care pot fi executate silit.

c) Creditul pentru acceptare este un credit mai particular care predomină în domeniul internațional dar se utilizează și în plan național.

2.Creditul pe termen mediu:

Creditele pe termen mediu sunt creditele a căror scadenta se situează intre un an și câțiva ani (5- 7ani). Creditele pe termen scurt se utilizează pentru plăți curente, iar creditele pe termen mediu servesc pentru procurarea mijloacelor de producție și finanțarea unor exporturi. Cele mai multe cereri provin din partea agenților economici cu caracter public sau privat, din partea societăților imobiliare, din partea particularilor care doresc sa achiziționeze o locuință, din partea comercianților care vând mărfuri cu plata în rate. Creditele pe termen mediu se caracterizează prin doua trăsături: scadenta lor cuprinsa intre 1 an și 5- 7 ani; în anumite condiții ele pot fi mobilizabile, băncile recupereaza prin diverse proceduri sumele împrumutate pe mai mulți ani.

Aceste credite sunt acoperite din disponibilitățile la termen, conturile de economii și din resurse monetare disponibile pe termen scurt, dar care pe piață acestor credite se pot transforma în fonduri disponibile pe termen lung.

Volumul creditelor acordate este stabilit de creditor în funcție de valoarea investiției, de capacitatea debitorului de a se autofinanța, de situația sa financiara. Întreprinzătorul care dorește un astfel de credit trebuie sa facă dovada ca poate împărți riscul finanțării cu banca suportând o parte de finanțare prin aport propriu. Întreprinzătorul contractează asemenea împrumuturi atunci când prin calcule financiare se ajunge la concluzia

8

ca finanțând investiția prin resurse proprii și prin împrumuturi se declanșează acțiunea financiara, creste rata profitului și acțiunile întreprinderii.

Creditele pe termen mediu au valoare mare atunci când se acordă, acestea nu au corespondent în mărfuri și servicii fiind susceptibile să agraveze inflația. Refinanțarea acestor credite înseamnă punerea pe piață a unei cantități suplimentare de monedă și care influențeaza cresterea masei monetare.

Banca creditoare trebuie să constituie pentru organismele refinanțatoare diferite garanții. Băncile care acordă credite pe termen mediu nu suportă întregul credit, astfel acestea transferă sarcinile asupra unor organisme refinanțatoare, în momentul refinanțării, în baza unui bilet la ordin. Astfel, garanția pentru creditele de refinanțare o constituie biletele la ordin emise de către debitori.3

Fluxurile de bani care se realizeaza între piața bancară și economia reală face ca rata dobânzii să aibă cel mai apropiat nivel de realitate economică și să constituie un indiciu pentru societate în ceea ce privește rata de eficiență pentru orice activitate. Într- o economie nici un subiect economic nu deruleaza nicio activitate cu rată de eficiență mai mică decât rata dobânzii fiindcă creditul reprezintă sursa principala din care se finanțează orice activitate.

3.Creditul pe termen lung:

Aceste credite se caracterizează prin faptul că sunt pe termen mediu și lung, de la 5 ani și ajungând până la 50 de ani.

Creditele ordinare

Aceste credite cu scadența medie se caracterizează prin faptul că pentru acetea nu este prevăzută nici o posibilitate de refinanțare și nu se materializează în efecte de comerț la un organism oarecare. Singura posibilitate de transmitere a creanțelor este cesiunea de creanța după regulile dreptului comercial.

3 F. Coman, Control și audit bancar, Editura Lumina Lex, București, 2000: 113.

9

Cele mai importante credite sunt următoarele:

a.Credite acordate de trezorerie prevăzute ca atare în bugetul de stat. Spre deosebire de subvenții și dotații ele sunt rambursabile în cursul exercițiilor bugetare ulterioare. În exercițiul în care se acorda creditele reprezintă o cheltuială care este acoperită prin resursele fiscale ordinare sau extraordinare. În exercițiul în care se rambursează, creditele apar ca venituri ale bugetului de stat. Pot să beneficieze de asemenea credite întreprinzătorii din sectorul public și sectorul privat pentru a le permite să deruleze invenții conforme cu planurile guvernamentale. Sumele sunt transferate către beneficiari prin intermediul organismelor financiare care intervin ca intermediari, însă trezoreria suportă riscul.

Pentru a solicita credite din partea trezoreriei, întreprinzătorii trebuie să prevadă asemenea investiții, încât să contribuie la dezvoltarea comunității și să creeze noi locuri de munca iar resursele respective să nu poată fi procurate de la bănci sau alte instituții financiare. Ca orice credit, trebuie să fie compatibil cu forța financiară a întreprinderii și capacității sale de rambursare.

b.Credite acordate de bănci, constituite pe baza resurselor proprii ale băncii, a depozitelor la termen și a beneficiilor realizate. Băncile care intervin sunt bănci de afaceri, case de economii, case de pensii. Aceste credite sunt acordate pe baza normelor de creditare stabilite de fiecare bancă contra unor garanții.

c.Credite acordate de particulari, în mod direct sau prin intermediul notarilor publici. Atunci când sunt acordate direct riscurile creditorului sunt mari, deoarece sumele se acordă sub semnătura privată, fără un alt angajament de rambursare. Cel mai frecvent se apelează la serviciile unui notar, care pretinde semnarea unui contract între părți. Apare riscul că debitorul să nu efectueze întotdeauna plata dobânzilor și rambursarea ratelor scadente. Pentru a evita acest inconvenient, notarul ia legătura cu o societate de asigurări care în schimbul unei prime plăți de către debitor, acceptă să se substituie acestuia, dacă la scadența este falimentar. Valoarea creditelor acordate pe această cale se limitează la un anumit procent din volumul garanțiilor constituite.

10

Creditele ipotecare

Creditele ipotecare au apărut în anii 60- 70. Scopul înființării pietei de credite ipotecare este de a permite băncilor care acordă credite pe termen lung să refinanțeze creditele acordate și astfel populația să aiba acces la asemenea credite, destinate în general construirii de locuințe. S- au creat și organisme refinanțatoare și care în mare parte sunt așezăminte tradiționale creditoare de pe piață monetară și care la rândul lor au posibilitatea să se refinanțeze la creditorul de ultimă instanță care este Banca Centrală.

Instituțiile participante pe piață ipotecara se pot grupa în trei categorii:

– Institutii debitoare admise care refinanțeaza creanțele aflate în posesia lor.

– Organisme creditoare și care sunt instituții specializate în colectarea economiilor (societăți de asigurări, case de pensii, societăți de investitori).

– Organisme naționale de tutela a pieței care intervine în calitate de creditori dar și de debitori. Asemenea organisme atunci când există ,,derulează operațiunea”, asemănătoare operațiunilor de open- market derulate de Banca Centrală. Scopul acestor organisme nu este refinanțarea creanțelor ipotecare, ci reglarea acestei piețe și asigurarea bunei funcționări.

Nu toate creanțele însoțite de o ipotecă sau alt privilegiu imobiliar sunt admise în operațiuni de pe piață ipotecara; ele trebuie să îndeplinească anumite condiții: creditul să fie destinat finanțării construcției de locuințe sau îmbunătățirii construcției ipotecate, locuința să nu fi fost ipotecată în favoarea altui creditor, durata creditului să fie cuprinsă între limite minime și maxime, 10- 40 ani si debitorul să participe cu fonduri proprii la finanțarea construcției astfel încât riscul să fie împărțit între bancă și debitori.

În momentul în care o persoană dorește obținerea unui credit pentru construirea unei locuințe sau cumpărarea acesteia intră în contact cu o bancă și constituie în favoarea acesteia o garanție reală sub formă de ipotecă asupra clădirii. Banca creditoare nu poate să folosească ipoteca pentru a refinanța creditul acordat, ci în baza ipotecii emite un bilet la ordin în favoarea organismelor refinanțatoare prin care se angajează că va rambursa datoria la

11

scadență.

Beneficiarii biletului la ordin, beneficiază de o garanție împotriva riscului de insolvabilitate a băncii refinanțate deoarece aceasta din urmă trebuie să pună la dosar pe numele refinanțatorului înscrieri ipotecare de valoarea biletului la ordin. Această punere la dosar înseamnă constituirea fără nici o formalitate a unei garantii în favoarea beneficiarilor biletului la ordin.

Tranzacția pe perioada ipotecară se poate efectua direct sau prin intermediul caselor de scont și la fel ca pe piață monetară pot lua forma vânzărilor, cumpărărilor ferme sau forma operațiunilor de swap.

Prin posibilitatea de refinanțare a creditelor, o categorie largă a populației beneficieaza de asemenea credite, fiindcă băncile pot să se refinanțeze la un alt organism.

12

2.STUDIU DE CAZ: CREDITUL AGRICOL

Studiul se bazeaza pe influența creditului atât pe termen scurt cât și pe termen lung asupra sectorului agricol, pe compartimente și dezvoltarea acestuia și nu în ultimul rând pe susținerea care poate fi acordată prin credite.

Creditul pe termen scurt (CTS), respectiv creditul pe termen lung (CTL) sunt soluții posibile pe care întreprinzătorul agricol, indiferent de statutul său juridic, le acceseaza pentru finanțarea ciclului de producție respectiv proiectele investiționale.

Acest studiu reprezinta importanța creditului în cadrul exploatațiilor agricole si zonele punctuale de influență ale creditului în funcție de comportamentul întreprinzătorului agricol față de aceste instrumente de finanțare.

Eșantionul statistic rezultat în urma observării statistice este compus din 369 de subiecti reprezentând întreprinzători agricoli. Din studiu efectuat și pe baza prelucrărilor statistice s- a ajuns la următoarele constatări, în ceea ce privește evoluția creditului agricol:

Creditul agricol în perioada 1873- 1925 a avut un trend liniar de evoluție. (Figura 1) Valoarea coeficientului de determinație în cazul regresiei liniare este foarte aproape de valoarea 1, fapt ce demonstrează evoluția liniară în timp a creditului liniar. Deasemenea ritmul de creștere se poate aprecia că a fost destul de consistent de la un an la altul, apreciere ce rezultă din înclinația trendului față de axa orizontală a graficului.

În perioada 1950- 1975 creditul agricol a avut un trend moderat de evoluție. Punctele marcate cu roșu reprezintă date agregate pe parcursul a cinci ani de zile, motiv pentru care pot fi considerate atipice pentru forma trendului care este una ușor liniară, coeficientul de determinație este mai aproape de valoarea zero decât de valoarea 1.(Figura 2)

13

Figura 1, Evolutia creditului agricol in perioada 1873- 1925.

Figura 2, Evolutia creditului agricol in perioada 1950- 1975.

14

CONCLUZII

Conform rezultatelor studiului, este necesara organizarea de cursuri care să urmărească educația în domeniu accesării creditelor de către fermierii agricoli și pentru formarea unor elite manageriale capabile să coopereze atât la nivel național cât și internațional, prin intermediul acestora creându-se premiza de a se folosi cele mai performante metode în activitatea de management a firmei și în latura de producție.

Lipsa cunoștințelor privind practicile manageriale în domeniu agricol modern împiedică dezvoltarea în acest sector. Deținerea cunoștințelor, competențelor și abilităților necesare ar putea duce la implementarea unei strategii adecvate și realizarea acesteia cu succes. Aceste resurse ajută agricultorii să creeze diferite forme de asociere și cooperare atât pe plan intern cât și extern, tocmai pentru dezvoltarea acestui sector, mobilizarea eficientă a resurselor de capital și forță de muncă specializată.

Mobilizarea resurselor și descoperirea oportunităților sunt cei mai importanți factori implicați în crearea unor ferme agricole competitive și durabile. Prin mobilizarea agricultorilor și promovarea produselor agricole, inclusiv prin selectarea eficientă a posibilelor canale de distribuție, controlul calității produselor, conversia spre agricultura ecologică, utilizarea de metode de ambalare și etichetare personalízate, se crează oportunități care duc la creșterea valorii adăugate.

Modernizarea fermelor agricole și obținerea de produse corespunzătoare principiilor durabile și securității alimentare reprezintă factori importanti pentru relansarea sectorului agricol.

Managementul prin credit în sectorul agricol este o activitate generatoare de valoare la nivelul a trei dimensiuni: valoare socială (creare de relații între fermieri), valoare economică (creșterea veniturilor agricultorilor) și valoare pentru mediul înconjurător (ca determinant al dezvoltării durabile). Structurarea factorilor care influențează managementul prin credit în modernizarea fermelor și strategiile de afaceri reprezintă esența dezvoltării durabile în sectorul agricol.

15

BIBLIOGRAFIE

1.Alecu. I., Management în agricultură. Editura Ceres, 1997

2. Arnold. William, Risk Management's New Look, The Bankers'Magazine, 1991

3. Barbulescu, Gh., 120 de ani de credit agricol. Imprimeria Coresi, București, 1993

4. Barbulescu, Gh., Doandes, V., Tudorache, D. Creditul agricol în România, Editura ALMIT, 1993

5. Basno, Cezar, Dardac, Nicolae, Monedă, credit, bănci. Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001

6. Coman, F. Control și audit bancar, Editura Lumina Lex, București, 2000.

7. Iuga, I. Operațiuni preliminare acordării creditelor bancare pentru agenții economici, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2004.

8.Roxin, L. Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.