ECONOMICĂEditura [613781]
ECONOMICĂEditura
,
Dragos Valentin
DINCĂ
Serviciile
publice
ISBN 978-973-709-875-7Editura ECONOMICĂ
Serviciile publice , Dragos Valentin DINCĂ
Dragoș Valentin DINC Ă
Serviciile publice
Redactor: Carmen ȚĂRANU
Copertă: Mihai GĂZDARU
Revizie text: Elena CONSTANTIN
Tehnoredactare computerizat ă: Nicoleta BOBOCEA
Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
DINCĂ, DRAGOȘ
Serviciile publice / Dragoș Valentin Dinc ă. –
București : Editura Economic ă, 2018
Conține bibliografie
ISBN 978-973-709-875-7
35
Dragoș Valentin DINC Ă
Serviciile publice
ISBN 978-973-709-875-7
Copyright © Editura Economic ă, 2018
Autorul este responsabil de clarificarea dreptului de utilizare
a informațiilor cuprinse în lucrare.
Comenzi la:
Editura Economic ă Distribuție
Casa Presei Libere, Corp A1, Etaj 3, Cam. 48-49
014820, Bucure ști, Sector 1
Oficiul poștal 25, Ghișeul 1, Căsuța poștală 31
e-mail: [anonimizat]
Tel.: (+4) 031.432.96.02; Fax: (+4) 021.210.73.10
http://www.edecon.ro
Cuprins
Capitolul 1
Administra ția publică ……………………………………………………………………………………………………………… …….. 9
1.1. Noțiunea de administra ție publică ………………………………………………………………………………………………… 9
1.2. Principiile de organizare și funcț ionare ale administra ției publice ……………………………………………………. 11
1.3. Sistemul administrativ românesc ……………………………………………………………………………… ……………….. 18
Capitolul 2 Serviciile publice: evolu ții și particularit ăți convergente ………………………………………………………………… 21
2.1. Elemente introductive ………………………………………………………………………………………. ……………………… 21
2.2. Noțiunea de serviciu ………………………………………………………………………………………………. ……………….. 22
2.3. Construirea no țiunii de serviciu public ………………………………………………………………………………………… 29
2.4. Serviciul public în teoria interbelic ă …………………………………………………………………………………………….. 34
2.5. Tendinț e actuale în definirea serviciilor publice ………………………………………………………………………… …. 35
2.6. Tipologia serviciilor publice ……………………………………………………………………………….. ……………………… 38
Capitolul 3 Abordări ale serviciului public ………………………………………………………………………………………………………. 41
3.1. Abordarea juridic ă a serviciului public …………………………………………………………………………………………. 4 1
3.2. Abordarea economic ă a serviciului public ……………………………………………………………………………………. 42
3.3. Abordarea managerială a serviciului public …………………………………………………………………………………. 44
3.4. Abordă ri interdisciplinare ale serviciului public ……………………………………………………………………….. …… 50
3.4.1. Abordarea sociologic ă a serviciilor publice ………………………………………………………………………….. 50
3.4.2. Abordarea serviciilor publice din perspectiva dezvolt ării durabile …………………………………………… 50
3.4.3. Finan țele publice ș i serviciul public …………………………………………………………………………………….. 51
3.4.4. Noile tehnologii și serviciile publice ……………………………………………………………………………………. 52
Capitolul 4 Accepțiunea serviciului public în Uniunea European ă …………………………………………………………………… 53
Capitolul 5 Evidențieri tipologice ale managementului serviciilor publice ……………………………………………………….. 59
5.1. Înființarea serviciilor publice ………………………………………………………………………………………… ……………. 59
5.2. Principii de organizare și funcț ionare a serviciilor publice
……………………………………………………………… 61
5.3. Forme de gestiune a serviciilor publice ………………………………………………………………………. ………………. 71
5.4. Prestatorii de servicii publice ……………………………………………………………………………… …………………….. 73
5.5. Actori implica ți în înființarea, organizarea și funcț ionarea serviciilor publice …………………………………….. 79
5.6. Roluri în materie de furnizare a serviciilor publice locale …………………………………………………….. ………… 82
6 Serviciile publice
Capitolul 6
Tipuri de management aplicabile serviciilor publice ……………………………………………………………………… 85
6.1. Managementul prin bugete ……………………………………………………………………………………. …………………. 85
6.2. Managementul prin obiective (MPO) ……………………………………………………………………………. ……………. 86
6.3. Managementul prin proiecte ………………………………………………………………………………….. …………………. 86
6.4. Managementul strategic ……………………………………………………………………………………… ……………………. 87
6.5. Managementul schimb ării …………………………………………………………………………………………………………. 9 1
6.6. Managementul adaptiv ……………………………………………………………………………………….. ……………………. 91
Capitolul 7
Sistemul serviciilor publice statale ……………………………………………………………………………………………….. 93
7.1. Administra ția prezidenț ială ………………………………………………………………………………………………………… 93
7.2. Guvernul ………………………………………………………………………………………………….. ……………………………. 93
7.3. Serviciile publice centrale de specialitate, serviciile deconcentrate și alte entități
teritoriale ale administra ției statale …………………………………………………………………………………………….. 95
7.4. Serviciile publice ale autorit ăților administrative autonome ………………………………………………………….. 135
Capitolul 8 Dimensiunea serviciului public în aria local ă ………………………………………………………………………………. 139
8.1. Locul de realizare a serviciilor publice locale ……………………………………………………………….. ……………. 139
8.2. Serviciile publice locale …………………………………………………………………………………… ……………………… 143
8.2.1. Serviciul de impozite și taxelor locale (evidență, constatare, impunere, colectare,
urmă rire și executare silit ă, inspecț ie fiscală) …………………………………………………………………….. 143
8.2.2. Serviciile publice locale de eviden ță a persoanelor și stare civilă …………………………………………. 144
8.2.3. Registrul agricol, fond funciar și cadastru ………………………………………………………………………….. 146
8.2.3.1. Registrul agricol ………………………………………………………………………………………. …………. 146
8.2.3.2. Fond funciar …………………………………………………………………………………………… …………. 147
8.2.3.3. Cadastru ………………………………………………………………………………………………. …………… 148
8.2.4. Amenajarea teritoriului și urbanism (documenta ții de amenajare a teritoriului
și urbanism, autorizare a construirii și recepția lucrărilor) ……………………………………………………. 148
8.2.5. Serviciul pentru situa ții de urgen ță ……………………………………………………………………………………. 149
8.2.6. Învățământ și servicii au
xiliare pentru educa ție ………………………………………………………………….. 150
8.2.7. Sănătate ………………………………………………………………………………………………………….. ………….. 150
8.2.8. Cultur ă, sport și agrement ………………………………………………………………………………………………. 151
8.2.9. Religie …………………………………………………………………………………………………. ………………………. 151
8.2.10. Asisten ță socială și autoritate tutelar ă …………………………………………………………………………….. 152
8.2.10.1. Asisten ță socială ……………………………………………………………………………………………. 152
8.2.10.2. Autoritate tutelar ă …………………………………………………………………………………………… 152
8.2.11. Alimentare cu apă și canalizare ……………………………………………………………………………………… 153
8.2.12. Iluminat public …………………………………………………………………………………………. ………………….. 155
8.2.13. Salubrizarea și gestionarea de șeurilor ……………………………………………………………………………. 155
8.2.14. Producere, transport, distribu ție și furnizare de energie termic ă
în sistem centralizat ……………………………………………………………………………………… ……………… 156
8.2.15. Autorizarea transportului local de c ălători ………………………………………………………………………… 157
8.2.16. Ordine și liniște publică …………………………………………………………………………………………………. 158
Cuprins 7
8.2.17. Circulaț ia pe drumurile publice ………………………………………………………………………………………. 15 9
8.2.18. Disciplina în construc ții și afișajul stradal …………………………………………………………………………. 160
8.2.19. Protec ția mediului ……………………………………………………………………………………………………. ….. 161
8.2.20. Activitate comercial ă …………………………………………………………………………………………………….. 162
8.2.21. Administrarea domeniului public și privat al unit ății administrativ-teritoriale ………………………….. 163
8.2.21.1. Amenajare, administrare spa ții verzi, parcuri și grădini publice …………………………….. 163
8.2.21.2. Mobilier urban ………………………………………………………………………………………… ……… 163
8.2.21.3. Întreț inerea, repararea, exploatarea drumurilor publice ……………………………………….. 164
8.2.21.4. Organizarea și funcț ionarea pie țelor agroalimentare …………………………………………… 164
8.2.21.5. Amenajarea și exploatarea parcajelor publice ……………………………………………………. 166
8.2.21.6. Administrarea fondului locativ ………………………………………………………………………….. 166
8.2.21.7. Ecarisaj ……………………………………………………………………………………………… …………. 167
8.2.21.8. Alte activit ăți de administrare a domeniului public ……………………………………………….. 167
8.2.22. Salvamar ș i salvamont ………………………………………………………………………………………………….. 1 68
8.2.22.1. Salvamont …………………………………………………………………………………………….. ……… 168
8.2.22.2. Salvamar ……………………………………………………………………………………………… ………. 168
8.2.23. Rela ții cu asocia țiile de proprietari ………………………………………………………………………………….. 169
8.2.24. Reabilitarea termică a blocurilor de locuin țe …………………………………………………………………….. 169
Capitolul 9
Repere privind evolu ția serviciilor publice din România ………………………………………………………………. 171
Bibliografie selectiv ă ……………………………………………………………………………………………………………… …….. 187
8 Serviciile publice
Capitolul 1
Administra ția publică
1.1. Noțiunea de administra ție publică
Administra ția publică, în statul de drept , reprezint ă sistemul de institu ții și
activități prin care se preg ătesc și se pun în aplicare deci ziile puterii politice.
Permanen ța statului este asigurat ă prin continuitatea administra ției publice și
stabilitatea func ționarilor publici. Si stemul de institu ții și activități sunt astfel
proiectate încât s ă asigure realizeaz ă valorile stabilite la nivelul palierului politic.
Administra ția publică reprezint ă un ansamblu de autorit ăți, instituții, entități
publice care, sub impulsul puterii politice, are menirea s ă asigure diversele
intervenții ale statului modern și ale colectivit ăților locale în via ța particularilor,
prin puterea central ă, extensiile teritoriale ale acesteia sau autorit ățile publice
locale.
Activitățile administra ției publice au în vedere cerin țe esențiale, comune
întregii colectivit ăți naționale sau colectivit ăților locale, care exced prin amploarea
lor posibilit ățile particularilor, cât și realizarea unor cerin țe care, prin natura lor,
sunt nerentabile și nimeni nu s-ar oferi s ă le asigure.
Deciziile administra ției publice sunt obligatorii, f ără a se cere acordul acelora
cărora li se aplic ă însă, procesul de adoptare a decizi ilor este supus unor mecanisme
de consultare public ă. Administra ția publică, spre deosebire de cea privat ă, poate
utiliza, atunci când este necesar, mijloace de constrângere izvorâte din prerogativele de putere public ă, administra ția publică fiind o activitate social ă, desfășurată în
interes general și în regim de putere public ă.
Administra ția publică poate fi v ăzută ca o totalitate de servicii publice ce
vizează anumite interese na ționale, teritoriale sau locale. Orice activitate a unei
instituții publice contribuie direct sau indirect la realizar ea unui serviciu public.
Statul nu este singurul care înfiin țează servicii publice. În mod evident
județele, orașele și comunele, prin calitatea lor de colectivit ăți locale, î și pot
organiza propriile servicii publice dar, între interesele locale, teritoriale și cele
naționale nu exist ă o separare complet ă
ci, dimpotriv ă, atât unele cât și altele au
întotdeauna o anumit ă înrâurire asupra bunului mers al statului1.
1 Adaptare dup ă Anibal Teodorescu, Tratat de drept administrativ , vol. I, Ed. a III-a Bucure ști,
Institutul de Arte Grafice „Eminescu” 1929, p. 238.
10 Serviciile publice
Așadar, administra ția public ă poate fi în țeleasă ca un sistem de institu ții,
cuprinzând diverse structuri ad ministrative care realizeaz ă activitatea de organizare
a executării și de executare în concret a actelor normative (toat ă gama de acte
normative cuprinse în Constitu ție).
Administra ția public ă este condus ă de către Guvern (art. 102 din
Constituția României, republicat ă), care îi stabile ște obiectivele, direc țiile și
acțiunile, dar în acela și timp este subordonat ă legii. Îns ă, dacă statului i se
recunoaște dreptul de exercitare a administra ției publice, aceasta poate fi exercitat ă
și de colectivit ățile locale, prin autorit ăți proprii ce func ționează în condi țiile
descentraliz ării administrative și autonomiei locale . Astfel, conducerea general ă
a administra ției publice realizat ă de către Guvern nu presupune o
supraordonare fa ță de administra ția public ă locală, din unit ățile
administrativ-teritoriale.
Funcțiile administra ției publice în cadrul sistem ului social global sunt
următoarele2:
funcția de mecanism intermediar de execu ție care are menirea de a
organiza și a asigura execu ția – în ultima instan ță folosind autoritatea sau
chiar constrângerea;
funcția de instrument de conservare a valorilor materiale și spirituale
ale societății, prin care se asigur ă continuitatea și perenitatea societ ății;
funcția de organizare și coordonare a adapt ărilor ce se impun ca
urmare a transform ărilor care se produc inerent în evolu ția diferitelor
componente ale societ ății, în special în structura economic ă a acestea.
Ca activitate statal ă, administra ția publică este strâns legat ă de puterea
executivă a statului, reprezentând o modalitate de realizare a acesteia.
Extras din Constitu ția României, republicat ă:
ARTICOLUL 120 Principii de baz ă
(1) Administra ția publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiaz ă
pe principiile descentraliz ării, autonomiei locale și deconcentr ării serviciilor
publice.
(2) În unit ățile administrativ-ter itoriale în care cet ățenii aparținând unei
minorit
ăți naționale au o pondere semnificativ ă se asigur ă folosirea limbii
minorității naționale respective în scris și oral în rela țiile cu autorit ățile
administra ției publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condi țiile
prevăzute de legea organic ă.
2 Alexandru I. Drept administrativ, Ed. Omnia, Bra șov, p. 41 și urm.
Capitolul 1. Administra ția publică 11
ARTICOLUL 121
Autorități comunale și orășenești
(1) Autorit ățile administra ției publice, prin care se realizeaz ă autonomia
locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale alese și primarii ale și, în condi țiile
legii.
(2) Consiliile locale și primarii func ționează, în condi țiile legii, ca autorit ăți
administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe.
ARTICOLUL 122
(1) Consiliul jude țean este autoritatea administra ției publice pentru
coordonarea activit ății consiliilor comunale și orășenești, în vederea realiz ării
serviciilor publice de interes jude țean.
1.2. Principiile de organizare și funcționare ale administra ției publice
Principiul legalit ății
Legalitatea reprezint ă un principiu fundamental care st ă la baza
fenomenului administrativ și căruia i se subordoneaz ă acțiunea administra ției
publice.
Scopul fundamental al administra ției publice este acela de a asigura realizarea
interesului general, public, transpus în lege. Administra ția publică are menirea de a
asigura aplicarea actelor normative, este creat ă cu acest scop, ceea ce presupune c ă
fiecare institu ție publică are rolul de a pune în aplicare un set de norme și de a
veghea la aplicarea lor. Astfel, administra ția publică trebuie să creeze condi țiile, să
organizeze mecanismele de aplicare a legisla ției și de conformare fa ță de aceasta.
De asemenea, administra ția public ă trebuie s ă dețină capacitatea de a sesiza
situațiile de nerespectare sau neaplicare a legisla ției, de interven ție și sancționare în
astfel de cazuri.
Administra ția public ă, supusă rigorilor acestui principiu, trebuie s ă se
întemeieze pe lege, care reprezint ă baza de referin ță în aprecierea acesteia. Orice
acțiune administrativ ă trebuie s ă aibă un temei, o baz ă legală, instituțiile și
personalul acestora trebuie s ă dețină competen ța legală, material ă, personal ă și
temporală.
Competen ța administrativ ă este format ă din ansamblul atribu țiilor ce revin
unei autorit ăți, compartiment func țional sau persoane (func ționari) și limitele
exercițiului lor. Ca element component al competen ței, atribuția constă din
prerogativele ce revin unei autorit ăți, compartiment func țional sau func ționar
public, în temeiul unui act normativ.
Legalitatea ac țiunii administrative pres upune respectarea competen ței:
competen ța material ă înțeleasă din punct de vedere al con ținutului
gradului de întindere a atribu țiilor sau sfera de cuprindere a lor; Sunt
12 Serviciile publice
instituții publice cu competen ța material ă generală (de exemplu consiliul
local) și altele cu competen ță material ă de specialitate (de exemplu
Ministerul S ănătății are competen ță materială doar în domeniul s ănătății
publice);
competen ța teritorial ă reprezint ă cadrul teritorial în care se exercit ă
atribuțiile de către o entitate public ă. Spre exemplu, autorit ățile centrale
ale administra ției publice au o competen ță teritorial ă extinsă la întreg
teritoriul na țional iar autorit ățile locale au competen țe la nivelul unit ății
administrativ – teritoriale – comun ă , oraș, municipiu, jude ț);
competen ța personal ă evocă ansamblul atribu țiilor ce revin unei
persoane care ocup ă o anumit ă funcție. În acest sens, o anumit ă
competen ță revine primarului și o alta pre ședintelui consiliului jude țean;
competen ța temporal ă are în vedere exercitarea atribu țiilor în intervalul
de timp în cadrul c ăruia acestea sunt de ținute de titularul lor (de exemplu,
în cadrul unui mandat de ales local) sau pe perioada existen ței unei deleg ări
de competen țe.
Legalitatea este sinonim ă cu regularitatea juridic ă și presupune c ă acțiunea
administra ției trebuie s ă țină seama de trei elemente:
obligația de conformare fa ță de lege;
obligația de inițiativă pentru a asigura aplicarea legii;
obligația de a contribui la crearea și corectarea legii.
Exigențele statului de drept presupun ca, în activitatea sa, administra ția
publică să respecte strict legalitatea iar, în cazul înc ălcării ei, să fie constituite
mecanismele care s ă asigure restabilirea aces teia. „Principiul legalit ății”, apreciaz ă
E.D. Tarangul3, „consistă în regula ca toate dispozi țiile pe care le ia statul, trebuie
să fie date pe cale general ă și impersonala și că toate actele indivi duale ale statului
trebuie făcute în baza și în conformitate cu dispozi țiile luate mai înainte pe cale
generală și impersonal ă. În consecin ță, actele administrati ve, care sunt acte
individuale, trebuie f ăcute numai în baza și în cadrele dispozi țiilor stabilite mai
înainte pe cale general ă și impersonal ă de către legiuitor.”
Principiul permanen ței și al continuit ății
Dacă puterea politic ă este supus ă schimbării prin mecanismul democratic al
alegerilor, institu țiile administra ției publice sunt cele care asigur ă continuitatea
statului, colectivit ăților locale și perenitatea activit ăților de organizare a execut ării
și de executare în concret a legii. Statul și colectivit ățile locale nu ar putea func ționa
fără un mecanism prin care s ă se asigure continuitatea ac țiunilor și deciziilor
dincolo de schimb ările de natur ă politică.
3 E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Tipografia Glasul Bucovinei, Cern ăuți, 1944,
pp. 4-5.
Capitolul 1. Administra ția publică 13
Stabilitatea în func ția public ă și existen ța unui statut distinct pentru
funcționarii publici, asigurat ă prin norme speciale reprezint ă un efect al aplic ării
principiului permen ței și continuit ății.
„În societatea omeneasc ă, constata E.D. Tarangul4, există anumite nevoi, de
interes general, adic ă nevoia de lini ște și siguranță, nevoia de asisten ță medicală,
nevoia de cultur ă etc. Aceste nevoi, dac ă nu ar fi satisf ăcute, toată viața socială ar
suferi și s-ar dezechilibr a. Ele trebuie satisf ăcute în mod regulat și continuu. Statul
trebuie să intervină și să organizeze aceste activit ăți pentru a asigura pacea și
echilibrul social.”
Față de un peisaj politic schimb ător, administra ția publică reprezintă continui-
tatea, permanen ță și stabilitatea, ceea ce îi spore ște influen ța asupra societ ății.
Principiul egalit ății și al neutralit ății
Deoarece vizeaz ă interese generale, administra ția publică trebuie s ă asigure
un acces egalitar la servic iile oferite, pentru to ți cetățenii, fapt ce decurge din
egalitatea tuturor în fa ța legii.
Administra ția publică trebuie s ă funcționeze în interes ge neral, în sensul c ă
ea furnizeaz ă servicii tuturor, f ără a face distinc ție de origine, vârst ă, rasă,
apartenen ță politică, religie etc.
Aplicarea acestui principiu presup une tratament egal în situa ții similare,
accesul egalitar la func țiile și demnitățile publice. În condi țiile dezvolt ării noilor
tehnologii, se poate avea în vedere și egalitatea accesului fizi c la serviciile publice
(tratament egal indiferent de distan ța la care se situeaz ă un poten țial beneficiar al
unui serviciu public).
Principiul separ ării funcțiilor publice de cele politice
Eficiența administra ției publice în realizarea sarcinilor care îi revin depinde
în mare m ăsură de calitatea umana și capacitatea profesional ă a celor care î și
desfășoară activitatea în institu țiile publice.
Trebuie subliniat faptul c ă în administra ția publică își desfășoară activitatea
nu doar func ționari publici, ci și personal contractual și „funcționari politici”.
Schematic, o taxonomie a personalului din administra ția publică arată astfel:
A. Funcționari publici:
înalți funcționari publici;
manageri publici;
funcționari publici de conducere;
funcționari publici de execu ție;
B. Personal contractual;
C. „Funcționari politici”.
4 Ibidem, p. 14.
14 Serviciile publice
Se impune astfel, o demarcare clara a nivelului persona lului de carier ă, de
nivelul politic al administra ției. În general, primele dou ă niveluri ierarhice din
instituțiile publice sunt rezervate nivelulu i politic (primar/viceprimar, ministru/
secretar de stat).
Politizarea administra ției publice nu reprezint ă altceva decât încercarea de a
impune „funcționari politici” în zona administra ției de carier ă, pe alte criterii decât
accesul egalitar și competen ța.
Principiul transparen ței
Aplicarea principiului transparen ței în administra ția publică presupune
că majoritatea actelor și faptelor sunt accesibile publicului, excep țiile fiind
strict reglementate.
Asigurarea transparen ței administrative presupune parcurgerea anumitor
etape în cadrul c ărora cetățeanul trebuie privit ca o resurs ă de către administra ție.
Prima etap ă este informarea, care presupune ca a dministra ția publică să
emită informa ții către cetățeni privind modul de organizare și funcționare,
activitatea și planurile sale, pentru ca ace știa să poată înțelege rolul, misiunea,
atribuțiile și direcțiile prioritare ale po liticii administrative.
Informarea se poate realiza prin: centre de informare;
info-chioșcuri;
site, rețele de socializare;
publicații;
mass-media;
campanii de informare și conștientizare;
răspunsul la solicit ări de informa ții.
A doua etap ă se referă la consultarea cet ățenilor , aceasta fiind ac țiunea
autorităților publice pentru identificarea necesit ăților cetățenilor, pentru evaluarea
priorităților unor ac țiuni sau colectarea de idei și sugestii privind o anumit ă
problemă. Consultarea nu pune în discu ție sistemul de deci zie. Autoritatea public ă
are putere de decizie și libertatea de a ține sau nu seama de sugestiile propuse de
cetățenii consulta ți.
Consultarea se poate realiza prin: sondaje;
focus grupuri;
brainstorming;
ședințe, audieri și dezbateri publice;
analiza factorilor interesa ți;
interviuri.
Capitolul 1. Administra ția publică 15
În climatul social actual aceast ă inițiativă întâmpin ă multiple dificult ăți ce
decurg din neîncrederea general ă a cetățenilor în institu țiile publice, de aceea
administra ția publică trebuie să-și refacă, în primul rând, propria imagine.
Cea de-a treia etap ă se referă la implicarea public ă și participarea la
procesul decizional . Un prim pas const ă în a recunoa ște că o implicare public ă în
adevăratul înțeles al cuvântului nu este u șor de obținut. Implicarea presupune
participarea fiec ărei persoana, în func ție de cuno ștințele și abilitățile fiecăruia, la
rezolvarea problemelor comunit ății din care face parte.
Principiul deconcentr ării
Prin deconcentrare administrativ ă se înțelege redistribuirea de competen țe
administrative și financiare de c ătre ministere și celelalte organe de specialitate
ale administra ției publice centrale c ătre propriile structuri de specialitate din
teritoriu, subordonate . Deconcentrarea administrativ ă constă în deplasarea în
teritoriu a unei p ărți importante a activit ății administra ției publice centrale.
În cazul deconcentr ării administrative pe baze teritoriale, în teritoriu exist ă
instituții administrative numite, revocabile și răspunzătoare în fa ța instituțiilor
administra ției centrale de stat. Ele sunt înzestrate cu competen ță proprie de decizie.
Instituțiile administrative deconcentrate r ămân institu ții ale statului,
subordonate ierarhic, chiar dac ă au dobândit competen ță proprie.
Deconcentrarea îmbrac ă două forme: orizontal ă și vertical ă. Prima vizeaz ă
încredințarea unui reprezentant uni c al statului (prefectul) a conducerii serviciilor
deconcentrate, în timp de cea de-a doua presupune subordonarea serviciului direct față de institu ția centrală.
În România s-a adoptat varianta îmbin ării deconcentr ării orizontale (prefectul
conduce serviciile publice deco ncentrate) cu cea vertical ă. Acest lucru a condus la
numeroase disfunc ționalități pentru că există o dublă subordonare a acestor servicii
– față de prefect ș
i față de institu ția centrală.
Descentralizarea administrativ ă pe baza principiului autonomiei locale
Descentralizarea este acel sistem potrivit c ăruia administrarea intereselor
locale, comunale, or ășenești sau jude țene se realizeaz ă de către autorit ăți liber alese
de către cetățenii colectivit ății respective, având la dispozi ție, conform prevederilor
constituționale, mijloace financiare proprii și beneficiind de putere autonom ă de
decizie.
Autonomia local ă este forma modern ă de exprimare a principiului
descentraliz ării administrative . Aceasta este asociat ă cu stabilirea unui statut
distinct al colectivit ăților locale, al autorit ăților acestora, în raport cu administra ția
de stat și cu serviciile care exercit ă funcțiile acestuia în unit ățile administrativ-
teritoriale.
16 Serviciile publice
Esența acestui principiu este legat ă de colectivit ățile locale care, în Carta
europeană a autonomiei locale5 – exercițiul autonom al puterii locale, sunt definite,
ținându-se cont de reglement ările naționale, ca fiind colectivit ăți locale de baz ă
(comune, districte, departamente), dar și colectivit ăți regionale, în m ăsura în care
statele părți la aceasta conven ție nu recurg la rezervele pe care Carta le permite.
Prin art. 4 din Carta european ă a autonomiei locale se instituie principiul
subsidiarit ății stipulându-se c ă aceste colectivit ăți locale dispun, în cadrul legii,
de întreaga competen ță de a lua ini țiativa pentru orice ches tiune care nu este
exclusă din domeniul competen țelor lor sau care este atribuit ă unei alte
autorități, că exercițiul puterii publice tr ebuie, de o manier ă generală, să revină
acelor autorit ăți care sunt cele mai apropiate de cet ățeni, că puterile,
competen țele încredin țate colectivit ăților locale, trebuie s ă fie în mod normal
depline și întregi .
Subsidiaritatea presupune c ă accentul, greutatea, în luarea deciziilor de
interes public trebuie s ă coboare cât mai aproape de nivelul de baz ă, să nu mai
constituie numai un monopol sau o regul ă pentru administra ția de stat. De aceea,
regula în materie de competen ță pentru satisfacerea inte resului public trebuie s ă o
constituie autorit ățile publice locale autonom e, la nivelul de baz ă (comuna și oraș),
care sunt cele mai apropiate de nevoile cet ățenilor și sunt alese de ace știa, iar
excepțiile trebuie s ă le reprezinte autorit ățile administra ției publice autonome de la
nivelul intermediar și autoritățile administra ției de stat.
Principiul subsidiarit ății, aplicat în administra ția public ă, nu înseamn ă
într-un stat unitar o delegare sau o diminuare de suveranitate, întrucât
autonomia local ă este prev ăzută de Constitu ție și de legile statului unitar și se
exercită în condițiile și în limitele prev ăzute de acestea.
Descentralizarea reprezint ă un sistem de organizare administrativ ă care
permite colectivit ăților umane teritoriale s ă se administreze ele însele, sub
controlul statului, care le confer ă personalitate juridic ă, le permite constituirea
unor autorit ăți proprii și le doteaz ă cu resursele necesare.
Potrivit defini ției prevăzute la art. 2 lit. l) din Legea cadru a descentraliz ării
nr. 195/2006, descentralizarea reprezint ă: „transferul de competen ță administra-
tivă și financiar ă de la nivelul administra ției publice centrale la nivelul
administra ției publice locale sau c ătre sectorul privat”.
Descentralizarea administrativ-teritorial ă este legat ă de recunoa șterea
colectivităților locale și a dreptului acestora de a se administra. Descentralizarea
administrativ ă privește nu numai rezolvarea unor probleme locale de c ătre autorit ăți
administrative locale, ci și de către sectorul privat.
5 Carta european ă a autonomiei locale, adoptat ă la Strasbourg la 15 octombrie 1985, a fost ratificat ă
prin Legea nr. 199/1997 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331/1997.
Capitolul 1. Administra ția publică 17
Elementele componen te ale descentraliz ării administrative, pe baza
principiului autonomiei locale sunt:
Existența unei colectivit ăți locale:
Descentralizarea administrativ ă pe baza autonomiei locale se face în leg ătură
cu existen ța unor colectivit ăți locale, constituie în circumscrip ții administrative,
componente ale colectivit ății naționale, cu nevoi specifice.
Interesele locale sunt legate de specificul colectivit ății respective și se disting
de interesele generale ale colectivit ății naționale.
Pe de altă parte, statul nu poate s ă soluționeze prin mijloacel e de care dispune
și în condiții de operativitate și eficiență, ansamblul acestor interese. De aceea, statul
este cel care stabile ște care dintre probleme vor fi de competen ța serviciilor publice
statale și care vor intra în sfera de competen ță a autorităților locale. De regul ă, sfera
problemelor locale este stabilit ă sau delimitat ă prin Constitu ție sau prin lege.
Recunoașterea responsabilit ății colectivit ăților locale în gestionarea
intereselor specifice
Pentru existen ța autonomiei locale este necesar ca problemele specifice
colectivităților locale, recunoscute ca atare de lege, s ă fie rezolvate de aceste
colectivități. Existen ța intereselor locale presupune și existența unor mijloace
materiale de realizare a acestora, cum ar fi patrimoniul propriu, un corp de
funcționari care s ă gestioneze treburile publice, o anumit ă autonomie financiar ă
care se bazeaz ă pe existen ța unor resurse proprii.
Colectivitatea local ă să dispună de autorit ăți administrative proprii,
autonome fa ță de stat.
Autoritățile locale, structuri de conducere administrativ ă ale colectivit ăților
locale, sunt cele care solu ționează problemele specifice. Este necesar ca aceste
autorități locale să fie reprezentantele colectivit ăților locale și nu reprezentante ale
statului plasate în fruntea colectivit ății. Aceasta presupune ca autorit ățile locale s ă
rezulte din alegeri libere, desf ășurate în circumscrip țiile colectivit ăților locale .
Pentru rezolvarea operativ ă a treburilor locale este necesar ca aceste autorit ăți
să dispună de o competen ță care să le confere autonomia fa ță de administra ția
publică a statului.
Supravegherea activit ății colectivit ății locale de c ătre autorit ățile puterii
executive.
În virtutea dependen ței colectivit ății locale fa ță de statul în care sunt
organizate, autorit ățile publice centrale î și rezervă dreptul de a supraveghea
activitatea colectivit ăților locale, exercitând asupra acestora un anumit tip de
control, care poart ă numele de tutelă administrativ ă.
Acest tip de control prive ște numai legalitatea actelor , nu și oportunitatea
acestora . Tutela administrativ ă are caracter excep țional, în sensul c ă trebuie
prevăzute de lege cazurile în care se exercit ă, fiind deosebit ă fundamental de
controlul ierarhic.
18 Serviciile publice
1.3. Sistemul administrativ românesc
Administra ția publică, din punct de vedere material, se realizeaz ă printr-o
multitudine de forme organizatorice , care alc ătuiesc sistemul administra ției
publice. Acest angrenaj este la rândul s ău subsistem al sistemului organiz ării sociale
a societății.
Gruparea colectivit ăților sociale, în raport cu care se construie ște sistemul
administra ției publice, se face pe criteriul teritorial și pe cel func țional , care sunt
criterii de organizare a societ ății. Colectivit ățile sociale în raport cu care se
construiește sistemul administra ției publice alc ătuiesc popula ția țării, element
definitoriu al statului.
Sistemul administra ției publice se construie ște pentru realizarea unor
activități de organizare a execut ării și de executare a legii, care se refer ă la
întreaga popula ție a țării și se aplic ă pe întreg teritoriul statului și în unitățile
administrativ-teritoriale ale acestuia.
În temeiul Constitu ției României, conducerea general ă a administra ției
publice este încredin țată Guvernului, care, al ături de Pre ședintele României,
alcătuiesc autorit ățile puterii executive.
Alături de func ția de guvernare, puterea executiv ă exercită și funcția de
administrare.
Componentele sistemului administra ției publice se pot grupa, dup ă raportul
acestora fa ță de stat, în dou ă subsisteme:
subsistemul administra ției publice statale.
subsistemul administra ției publice locale autonome.
A. Subsistemul administra ției publice statale se organizeaz ă, în raport cu
teritoriul, pe dou ă paliere:
a) palierul central/na țional;
b) palierul teritorial.
a) la palierul central pot fi identificate urm ătoarele componente ale
sistemului administra ției publice:
administra ția preziden țială (Președintele României – ca șef al execu-
tivului și instituția Președinției);
administra ția guvernamental ă (alcătuită din Guvern – ca unul din cei
doi șefi ai executivului și instituția public
ă a Guvernului);
administra ția publică centrală de specialitate ;
– ministere și alte institu ții de specialitate organizate în subordinea
Guvernului;
– instituții de specialitate înfiin țate în subordinea ministerelor;
autoritățile administrative autonome :
Capitolul 1. Administra ția publică 19
– cu statut constitu țional : Consiliul Suprem de Ap ărare a Țării, Curtea
de Conturi, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ;
– cu statut legal : Serviciul Român de Informa ții Externe, Banca
Națională, Consiliul Concuren ței, Consiliul Na țional al Audio-
vizualului, Consiliul Economic și Social, Academia Român ă etc.;
b) La palierul teritorial al administra ției publice statale (în unit ățile
administrativ-teritoriale) se constituie, pe baza deconcentr ării administrative,
următoarele componente ale sistemului administra ției publice:
Instituția prefectului . Prefectul este repr ezentantul Guvernului și
conduce serviciile publice dec oncentrate ale ministerelor și ale celorlalte
organe ale administra ției publice centrale din unit ățile administrativ-
teritoriale.
Serviciile ministeriale exterioare , deconcentrate la nivel teritorial, aflate
în raporturi de subordonare fa ță de ministerele care le-au constituit și sub
conducerea prefectului jude țului.
Constituția României
ARTICOLUL 123
(1) Guvernul nume ște un prefect în fiecare jude ț și în municipiul Bucure ști.
(2) Prefectul este reprezentant ul Guvernului pe plan local și conduce
serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte or gane ale adminis-
trației publice centrale din unit ățile administrativ-teritoriale.
B. Subsistemul administra ției publice locale este alc ătuit din autorit ăți
ale colectivit ăților locale, deliberative și executive, dup ă cum urmeaz ă:
TIPUL UNIT ĂȚII
ADMINISTRATIV-TERITORIALE AUTORITATEA
DELIBERATIV Ă AUTORITATEA EXECUTIV Ă
COMUN A CONSILIUL LOCAL PRIMARUL ORAȘUL*
JUDEȚUL CONSILIUL JUDE ȚEAN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDE ȚEAN
* În municipiul Bucure ști, autoritatea deliberativ ă este Consiliul General al Municipiului Bucure ști,
iar cea executiv ă este primarul general al municipiului Bucure ști; la nivelul sectoarelor
municipiului Bucure ști, autoritatea deliberativ ă este Consiliul Local al Sectorului…, iar cea
executivă este primarul sectorului… .
Potrivit prevederilor Constitu ției, la nivelul unit ăților administrativ-
teritoriale, exist ă o administra ție teritorial ă formată din serviciile publice
deconcentrate ale autorit ăților administra ției publice centrale de specialitate,
inclusiv prefectul ca serviciu deconcen trat al Guvernului („reprezentant”), și care
constituie o administra ție teritorial ă a statului numit ă și, pe de alt ă parte, autorit ăți
administrative autonome ale comunelor și orașelor, constituind primul nivel al
20 Serviciile publice
administra ției publice locale și autorități județene, cel de-al doilea nivel al
administra ției publice locale autonome, autorit ățile menționate reprezentând
administra ția publică locală aleasă.
Delimitarea dintre cele dou ă componente ale administra ției de la nivelul
unităților administrativ-teritoriale se realizeaz ă prin regimurile diferite care se
aplică fiecăreia dintre componente. Primei, constituind ansamblul serviciilor
statului, i se aplic ă un regim deconcentrat, iar celei de-a doua, reprezentat ă de
autorități alese de colectivit ățile locale, un regim descentralizat, autonom.
Cele dou ă subsisteme ale administra ției publice nu sunt izolate, ci,
dimpotriv ă, activitatea lor interfereaz ă, fiind chiar într-o rela ție de
interdependen ță.
Așadar, sistemul administra ției publice române ști are urm ătoarea structur ă:
ADMINISTRA ȚIA STATAL Ă ADMINISTRA ȚIA LOCAL Ă
(din unitățile administrativ-teritoriale – comune,
orașe, municipii, jude țe)
Centrală Teritorial ă Județe Comune, ora șe,
municipii
administra ția preziden țială
(Președintele României – ca șef al
executivului și instituția
Președinției)
administra ția guvernamental ă
(alcătuită din Guvern – ca unul din
cei doi șefi ai executivului și
instituția publică a Guvernului)
administra ția publică centrală de
specialitate :
-ministere și alte institu ții de
specialitate organizate în subordinea Guvernului -instituții de specialitate înfiin țate în
subordinea ministerelor Institu
ția
prefectului
Serviciile
deconcentrate
Consiliul jude țean,
Președintele
consiliului jude țean Consiliul local
Primar
Capitolul 2
Serviciile publice: evolu ții și particularit ăți
convergente
2.1. Elemente introductive
Noțiunea de serviciu public este foarte discutat ă de către teoreticieni,
practicieni, prestatori și beneficiari. Întreb ări de genul Când a ap ărut?, Ce cuprinde
exact? , La ce se refer ă?, Care îi sunt limitele? , au reprezentat pilonii a numeroase
dezbateri controversate, în strâns ă legătură cu teme precum „bun comun”, „interes
general”, „utilitate public ă”, „grup social”, „dezvoltare general ă și locală”, teme
inerente unei dezbateri asupra organiz ării societăților moderne.
Nevoile omului sunt numeroase și variate și se amplific ă în funcție de nivelul
de dezvoltare al unei societ ăți și de gradul de cultur ă al fiecăreia6. De aceea,
dezvoltarea serviciilor publice și diversificarea acestora au fost favorizate de
progresul general al societ ății care a determinat noi trebuin țe pentru popula ție,
trebuințe pe care puterea public ă a fost tentat ă să le satisfac ă din motive de interes
general. În numele interesului general statul și colectivit ățile locale intervin pentru
a asigura satisfacerea unor nevoi prin prestarea direct ă a unor servicii publice sau
pentru a stimula și susține sectorul privat. Din aceste motive, interesul general,
interesul public sau binele comun pot avea în țeles diferit de la un stat la altul sau
chiar în cadrul aceluia și stat, de la o etap ă la alta de dezvoltare7. Serviciile publice
s-au diversificat și extins în toate domeniile vie ții sociale, cu toate c ă au fost supuse
unor constrângeri majore, îndeosebi prin aplicarea principiului libert ății comerțului
și industriei8.
Extinderea sferei servic iilor publice a fost impus ă de incapacitatea de
funcționare a mecanismelor de reglare economic ă și socială. Acest fapt a condus la
solicitări de creștere a interven ționismului și la crearea de noi servicii publice. În
acest context, statul nu mai este doar un arbitru, ci și un gestionar al anumitor
activități sociale. Elaborarea unor norme este completat ă cu presta ții din cele mai
6 Se consider ă că numărul serviciilor publice este în raport direct propor țional cu gradul de civiliza ție
și într-un raport invers propor țional cu ini țiativa particular ă (Văraru M., Tratat de drept
administrativ român, Ed. Socec, Bucure ști 1928, p. 91 și urm.).
7 Ionescu C., Drept constitu țional și instituții politice. Teoria general ă a instituțiilor politice, vol. I,
Ed. Lumina Lex 1997, pp. 90-91.
8 Chevallier J., Le service public. Que sais-je, Presses Universitaires de France, Paris, 1987, p. 57.
22 Serviciile publice
diverse care urm ăresc să răspundă anumitor nevoi ale societ ății, nevoi considerate
de puterea politic ă a fi de interes general.
Intervenția statului prin servicii publice a fost justificat ă fie pentru a garanta
accesul la acestea (electricitate, educa ție), fie pentru a înl ătura un monopol privat,
fie pentru a realiza infrastructuri colective (c ăi ferate, distribu ție de ap ă și
electricitate) sau pentru a gestiona activit ăți nerentabile precum asisten ța socială
sau colectarea de șeurilor.
Ideea de serviciu public r ăspunde faptului c ă anumite activit ăți sociale
trebuie, în func ție de natura obiectivelor și intereselor urm ărite, să iasă de sub
regulile pie ței și ale căutării profitului pentru a fi gestionate dup ă criterii specifice.
Astfel, se faciliteaz ă accesul tuturor la anumite bunuri și servicii și se aduce o
contribuție important ă la echilibrul și coeziunea economic ă, socială și culturală a
societății.
Serviciul public – în accep țiunea modern ă a termenului – a ap ărut la începutul
secolului XX, sub influen ța juriștilor, ca baz ă a fondării dreptului public. Treptat,
noțiunea s-a îmbog ățit cu alte semnifica ții, intrând în sfera de analiz ă a
economiștilor, sociologilor, ecologi știlor etc.
Serviciul public, a șa cum a fost definit de c ătre juriști în urmă cu mai bine de
un secol, cuprinde trei elemente specifice:
1) satisfacerea nevoilor cu caracter public;
2) o activitate concretă căreia i se aplic ă un regim juridic derogatoriu de la
dreptul comun: regimul serviciului public inspirat din trei principii (egalitate, continuitate, mutabilitate), activitate adesea protejat ă prin monopol;
3) existen ța unui organism care îl pune în aplicare
9.
Conturarea no țiunii clasice a serviciului pub lic a avut numeroase consecin țe:
a marcat distinc ția dintre public și privat și a transformat imaginea statului care se
legitimeaz ă mai ales prin presta țiile pe care le asigur ă.
Existența fiecărui individ este influen țată zilnic de serviciile publice,
dezvoltarea acestora afectând direct nivelul de trai prin gradul de satisfacere al unor
nevoi recunoscute de colectivitat e ca fiind de interes general și a căror realizare nu
este la îndemâna ini țiativei private, nevoi care pot viza garantarea drepturilor și
libertăților fundamentale.
2.2. Noțiunea de serviciu
Jean Fourastie (Le grand espoir du XX-ième siècle, Gallimard, Paris 1963)
este considerat întemeietorul clasific ării sectoriale a economiei. Potrivit teoriei sale,
economia se împarte în trei sectoare:
9 Grozelier B., La rente dans les services publics industriels et commerciaux, Association
Internationale de Techniciens, E xperts et Chercheurs, 1995, p. 2.
Capitolul 2. Serviciile publice: evolu ții și particularit ăți convergente 23
Sectorul primar cuprinde activit ățile legate direct de transformarea
mediului natural (agricultura, pescuitul, activit ățile forestiere și după unele
accepțiuni, industria extractiv ă), fiind un sector cu progres mediu.
Sectorul secundar înglobeaz ă activitățile industriale prelucr ătoare, fiind
un sector cu progres tehnic rapid.
Sectorul ter țiar include tot ceea ce nu apar e în sectoarele primar și
secundar: transporturile și telecomunica țiile, comer țul, turismul, finan țele,
învățământul, administra ția de stat și locală, cultura, ocrotirea s ănătății,
gospodăria comunal ă, băncile, asigur ările etc. Acest sector este format, în
principal, din servicii, administra ție, bănci, comer ț, asigurări etc.
Expansiunea, diversificarea și ritmurile diferen țiate de evolu ție a serviciilor
au făcut ca, în ultima vreme, s ă se utilizeze tot mai frecvent no țiunea de cuaternar
pentru a desemna zona modern ă a activit ăților economice din sectorul ter țiar:
cercetare, înv ățământ, sănătate, cultur ă, educație, ocuparea timpului liber etc.
Cuaternarul este denumit în literatura de specialitate ca fiind sectorul grijii fa ță de
om, fiind un simbol al erei post-industriale10.
Sectorul serviciilor reprezint ă 60-70% din produc ție în țările industrializate
importante11.
Etimologic, no țiunea de serviciu î și are originea în cuvântul latin servitum ,
care are semnifica ția de sclav; de aici interpretarea „de a fi în serviciul cuiva”, „de
a face un serviciu”, sau de „a pune în serv iciu”, evocând ideea de „utilitate public ă”
sau „serviciu public”12.
Dicționarul explicativ al limbii române13 reține pentru termenul „serviciu”
următoarele explica ții:
acțiunea, faptul de a servi, munc ă prestată în folosul sau în interesul cuiva;
ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei
îndatoriri;
subdiviziune în administra ția internă a unei institu ții, întreprinderi etc.
cuprinzând mai multe sec ții;
grup de obiective care alc ătuiesc un tot cu destina ție specială;
mulțime ordonat ă în timp a regimurilor succes ive ale unui sistem tehnic.
Din cele de mai sus, re ținem ideea de serviciu ca ac țiune, faptul de a servi,
muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva sau, altfel spus, serviciul „reprezint ă
10 Ioncică M. ș.a., Economia serviciilor, Ed. Uranus, Bucure ști, 1997, p. 41.
11 70% în SUA, 65% în Fran ța, 56% în Germania, 57% în Japoni a. În SUA, aproximativ 75% din
populația activă lucrează în domeniul serviciilor. Institutul McKinsey arat ă că în SUA serviciile
reprezintă 40% din economia de pia ță și 20% din economia de monopol. Ele au o pondere de
aproximativ 26% în export.
12 Cosmescu I., Ilie L., Economia serviciilor, Ed. Universit ății Lucian Blaga, Sibiu 1999, p. 13.
13 Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei RSR, Bucure ști, Institutul de
Lingvistic ă din Bucure ști, 1975, p. 854.
24 Serviciile publice
rezultatul unor activit ăți desfășurate la interfa ța prestator-client sau al unor activit ăți
interne ale prestatorului, în scopul satisfacerii unor necesit ăți ale clientului”14,
„activități de regul ă, nemateriale și care se consum ă o dată cu producerea lor”15.
Serviciul nu se confund ă cu „prestarea serviciului”, care reprezint ă un
ansamblu de activit ăți realizate de prestator ce sunt necesare furniz ării unui serviciu
și nici cu „service- ul”, văzut ca „un ansamblu de servicii asigurate clien ților unor
produse, înainte, în timpul sau dup ă vânzarea acestora”16.
În sens economic, serviciile reprezint ă orice func ții sau sarcini prestate,
pentru care exist ă o cerere și deci un pre ț determinat pe pia ța corespunz ătoare.
Uneori sunt numite și bunuri intangibile. Una dintre ca racteristicile serviciilor este
aceea că sunt în general consumate odat ă cu produc ția lor. De obicei, acestea „sunt
netransferabile, prevenindu-se as tfel arbitrajul, în sensul c ă un serviciu nu poate fi
cumpărat și apoi revândut la un alt pre ț”17.
Cu toate c ă definirea serviciilor face ades ea apel la bunuri, între cei doi
termeni exist ă deosebiri fundamentale. Astfel, dac ă un bun poate fi deplasat în
spațiu, transportat și stocat, serviciul nu poate fi nici transportat și nici mutat. În
timp ce în cazul serviciului produc ția și consumul au loc simultan, un bun se poate
consuma și în alt loc decât cel de produc ție. Un bun poate fi atins, v ăzut, mirosit,
pipăit, propriet ăți de care nu se bucur ă un serviciu deoarece este imaterial și
intangibil.
Aceste caracteristici fac ca un bun s ă poată fi analizat înainte de a fi cump ărat
și revândut, în timp ce serviciul este inexistent înainte de cump ărare. La realizarea
unui bun particip ă doar produc ătorul, cump ărătorul fiind pu țin implicat, iar în cazul
serviciului clientul particip ă la produc ție, fiind parte a acestui proces.
Pornind de la aceste elemente distinctive dintre bunuri și servicii, majoritatea
specialiștilor privesc serviciile ca un ansamblu de activit ăți, beneficii sau utilit ăți
care sunt oferite pe pia ță sau prestate în asociere cu vânzarea unui bun material18.
Ținând seama de cele prezentate, putem considera c ă serviciile reprezintă o
activitate uman ă, activitate ce presupune o anumita specializare, având rezultate
utile, imateriale și intangibile, destinate sati sfacerii unei nevoi sociale.
14 Enătescu A.M, En ătescu M.A, Calitate. Terminologie comentat ă, Ed. Tehnic ă, București 2000, p.
181; Balt ă I., Robu T., Cerințe privind calitatea serviciilor publice, Fundația pentru o Societate
Deschisă, București, 1999, p. 17; Ghidul „Ce este managementul calit ății serviciilor?”, elaborat de
Fundația Român ă pentru Promovarea Calit ății, p. 2.
15 Grigorescu M., Ștefan M., Dezvoltarea și specializarea serviciilor, Ed. Academiei Române,
București, 1992.
16 Ghidul „Ce este managementul calit ății serviciilor?”, elaborat de Funda ția Român ă pentru
Promovarea Calit ății, p. 2.
17 Dicționar Macmillan de Economie Mondial ă, Ed. Codecs, Bucure ști, 1999, p. 366.
18 Marketing Definitions, a Glossary of Marketing Terms, Committee of definitions of the American
Marketing Association, 1960.
Capitolul 2. Serviciile publice: evolu ții și particularit ăți convergente 25
Din defini țiile prezentate mai su s, se desprind urm ătoarele concluzii:
serviciul poate fi v ăzut ca o activitate, ca un proces sau ca un act care se
răsfrânge asupra unei persoane, a unui bun sau a unei informa ții;
realizarea serviciului presupune o rela ție directă între furnizor și
consumator, consumatorul participând direct la presta ție;
un serviciu presupune în general o remunera ție;
serviciul vizeaz ă satisfacerea unei necesit ăți a clientului (consumatorului);
prin serviciu se realizeaz ă „o transformare a st ării inițiale din lumea
materială”19.
Din compararea serviciilor și a bunurilor au rezultat urm ătoarele caracteristici
specifice serviciilor: intangibilitatea, eterogenitatea sau variabilitatea, insepara-bilitatea, perisabilitatea, standardizarea și absența propriet ății.
a. Un serviciu este intangibil (imaterial)
Această caracteristic ă a serviciilor exprim ă faptul că „acestea nu pot fi v ăzute,
prestate, sim țite, auzite sau mirosite înainte de a fi cump ărate”
20.
Așa cum am v ăzut, serviciile nu sunt obiecte, ci activit ăți, procese sau acte,
astfel că niciun client nu are o reprezentare mental ă a serviciului. El se bazeaz ă
îndeosebi pe ceea ce afirm ă sau promite prestatorul și pe ideea pe care și-o face
despre servicii. Prestatorul nu poate determina exact cum va percepe și evalua
clientul serviciul. Promisiunea este deci o no țiune-cheie, iar prestatorul va trebui s ă
conceapă adecvat serviciul (calitatea proceselor) și să exprime beneficiile clientului
(calitatea rezultatului).
După cum am precizat, un serviciu nu poate fi stocat, m ăsurat, testat, verificat
înainte de vânzare. Se spune c ă serviciul este perisabil. Nici prestatorul, nici clientul
nu se pot convinge de calitatea acestuia înainte de vânzare, respectiv cump ărare.
b. Un serviciu este eterogen sau variabil
Această caracteristic ă este determinat ă de faptul c ă performan ța unui serviciu
diferă de la un agent prestator la altul, îndeosebi pentru serviciile ce se bazeaz ă în
mare parte pe interven ția omului. Astfel, clientul va dispune de foarte pu ține
elemente înainte de a cump ăra pentru a compara ofertele de servicii. Va fi foarte
dificil pentru prestator s ă furnizeze un serviciu omogen în timp și spațiu, să asigure
continuitatea în furn izare în ceea ce prive ște persoanele care sunt în contact direct
cu clientul și să ofere un serviciu ce corespunde în totalitate ofertei ini țiale. Cu cât
serviciul este oferit în locuri sau prin intermediul unor agen ți diferiți, cu atât
serviciul este mai mult legat de comportamentul persoanelor și cu atât riscul de non-
conformitate este mai mare.
19 Nicola I., Managementul serviciilor publice locale, Ed. All Beck, Bucure ști 2003, p. 65.
20 Kotler Ph., Managementul marketingului, Ediția a III-a, Ed. Teora, Bucure ști, 2003, p. 636.
26 Serviciile publice
Așadar, variabilitatea serviciilor reprezint ă „imposibilitatea repet ării acestora
în mod identic, de la o presta ție la alta, ele depinzând de factorul uman prestator și
de variabilele timp și spațiu”21.
c. Un serviciu este standardizat
În literatura de specialitate se apreciaz ă că „standardizarea prest ării serviciilor
nu poate fi asigurat ă întâlnind situa ția personaliz ării serviciilor22, aspect ce impune
„realizarea controlului calit ății serviciului prin selectarea și pregătirea personalului
prestator, elaborarea ca rtei serviciului, m ăsurarea gradului de satisfacere a nevoii
sociale”23.
Pentru a elimina divergen țele dintre prestatorii de servicii și clienții lor
datorate variabilit ății, s-au generalizat încerc ările de normalizare prin introducerea
cartelor contractuale de calitate a serviciilor.
d. Un serviciu este inseparabil
Mulți autori consider ă această caracteristic ă drept definitorie și o înțeleg ca
fiind determinat ă de faptul c ă un serviciu este vândut și consumat simultan. A șadar,
nu există noțiunea de rebut, de returnare în domeniul serviciilor, iar clientul este în
contact cu prestatorul în timpul produc ției/livrării serviciului.
Primul efect important al ace stui aspect este acela c ă un client poate observa
tot ce se petrece în timpul actul ui de prestare, astfel c ă satisfacția clienților este nu
numai cea mai bun ă formă de măsurare a calit ății serviciilor, dar și cel mai bun
diagnostic pentru furnizor.
Al doilea efect important este acela c ă un client joac ă un rol foarte activ în
prestarea serviciilor. Calit atea unui serviciu depinde și de participarea clientului la
actul de prestare.
e. Absența propriet ății
Această caracteristic ă decurge din faptul c ă un client al un ui serviciu „î și
satisface o anumit ă nevoie, f ără însă a se realiza un transfer de proprietate între
furnizorul serviciului și el, spre deosebire de situa ția ce apare în situa ția cumpărării
unui bun tangibil”24.
TIPOLOGIA SERVICIILOR
În literatura de specialitate, reg ăsim o serie de modalit ăți de ordonare a
serviciilor publice în func ție de diverse criterii precum sursa de procurare, caracter,
efecte, specificitatea producerii și consumului etc.
Astfel, în func ție de natura rela țiilor de piață, distingem dou ă mari categorii:
21 Olteanu V., Cetin ă I., Marketingul serviciilor, Ed. Expert, Bucure ști 1994, p. 31.
22 Surprenant C.F., Solomon M.R., Predictability and Personalization in the Service Encounter,
Journal of Marketing, April 1987, p. 86
23 Alexandru I., Matei L., Servicii publice, Ed. Economic ă, București 2000, p. 95.
24 Cosmescu I., Ilie L., op. cit., pp. 31-33.
Capitolul 2. Serviciile publice: evolu ții și particularit ăți convergente 27
A. Serviciile comerciale (market). Sunt acele activit ăți care pot face obiectul
vânzării-cumpărării pe piață și care sunt produse de unit ăți ale căror venituri provin
în cea mai mare parte din vânzarea produc ției proprii de servic ii, indiferent de
denumirea pre țurilor practicate (pre ț de vânzare, tarif).
B. Serviciile necomerciale sau nedestinate pie ței (non-market). Sunt
distribuite prin mecanisme din afara pie ței și sunt considerate drept servicii
rezistente la comparare . Cauzele acestui fapt pot fi identificate în:
problemele conceptuale (spre exemplu pre țul acestora nu po ate fi definit);
organizarea institu țională în legătură cu prestarea acestor servicii.
În categoria servic iilor non-market intr ă „serviciile colective furnizate
populației sau unor grupe particulare de gospod ării cu titlu gratuit sau cvasigratuit
de către administra ția public ă și instituțiile nonprofit, cum s unt serviciile de
sănătate, învățământ, asisten ță socială și consumul colectiv guvernamental”25.
O altă taxonomie a serviciilor este în func ție de beneficiarul lor și arată astfel:
servicii intermediare – sunt în general servicii care sus țin produc ția de
bunuri și nu pot fi excluse din acest proces, de exemplu: stocarea,
depozitarea, transportul. Aceste servicii afecteaz ă bunuri;
servicii finale – sunt destinate cons umului direct al popula ției. Aceste
servicii „afecteaz ă persoanele”26.
În funcție de localizarea geografic ă, serviciile pot fi:
servicii interne – serviciile furnizate pe teritoriul unui stat;
servicii externe – serviciile a c ăror furnizare se prelunge ște în afara
granițelor.
Funcțiile economice îndeplinite pot reprezenta un criter iu de clasificare, în
funcție de care speciali știi27 identifică:
servicii de distribu ție – comunica ții, transport, comer ț etc.;
servicii de produc ție – asigur ări, finanțe, contabilitate, cercetare-
dezvoltare etc.;
servicii sociale – apărare, justi ție, educație, sănătate etc.;
servicii personale – asistența personal ă, servicii hoteliere etc.
În anul 1948, a fost elaborat ă, sub îndrumarea ONU, Clasificarea
Internațională Tip Industrii a activităților economice (CITI). Aceasta este de tip
piramidal și este structurat ă pe patru niveluri simbolizate cu litere și numere, pe
categorii, diviziuni, grupe și clase. Potrivit acestei clasific ări, serviciile sunt grupate
în următoarele „categorii”28:
25 Maniu Al.I. (coordonator), op. cit., p. 336; Ioncic ă M., op. cit, pp. 80-81.
26 Hill T.P., On Goods and Services, The Review of Income and Wealth, 1977, p. 27.
27 Singelmann, The sectorial Transformation of the Labour Force in Industrialized Countries,
University of Texas, Austin, 1994, p. 21.
28 Grigorescu C., Mihai Șt., Dezvoltarea și specializarea serviciilor, Ed. Academiei Române,
București 1992, pp. 10-12.
28 Serviciile publice
Comerț cu ridicata și cu amănuntul, repara ții de autovehicule, motociclete și
bunuri personale casnice;
hoteluri și restaurante;
transporturi, depozitare și comunica ții;
activități de intermediere financiar ă;
activități imobiliare, de închiriere și de servicii pentru întreprinderi;
administra ție publică și apărare; asigur ările sociale obligatorii;
învățământ;
sănătate și asistență socială;
alte activit ăți colective, sociale și personale;
gospodării care folosesc personal casnic;
organizații extrateritoriale.
Privite din perspectiva tipului de nevoi satisf ăcute, se pot identifica:
servicii publice;
servicii private.
În cazul serviciilor private se are în ve dere satisfacerea unor nevoi particulare,
individuale, specifice fiec ărui individ sau grup, servic ii pentru care utilizatorii
plătesc un pre ț, rezultat al mecanismelor pie ței de cerere și ofertă. Serviciile publice
vizează satisfacerea unor interese generale ale membrilor unei colectivit ăți, interese
a căror întindere este determinat ă de puterea politic ă. „Accesul la astfel de servicii
se realizeaz ă – în general – gratuit, finan țarea acestora provenind din resurse
bugetare publice”29.
Distincția dintre serviciile publice și cele private are în vedere și modalitățile
de organizare și funcționare. Astfel, autorizarea înfiin țării unui serviciu public se
realizează de către o autoritate public ă deliberativ ă. În cazul serviciilor private,
acestea fiind supuse regulilor pie ței, înfiin țarea lor reprezint ă un drept al
organizațiilor private.
În ceea ce prive ște prestarea efectiv ă, serviciile private sunt furnizate de
organisme private, iar cele publice îndeosebi de autorit ăți, instituții și întreprinderi
publice, îns ă de la sfâr șitul anilor '40, sectorul privat, prin delegare de gestiune,
joacă un rol din ce în ce mai important în furnizarea serviciilor publice, datorit ă
imposibilit ății statului și colectivit ăților locale de a face fa ță cererii crescânde de
astfel de servicii.
29 Pentru unele servicii publice cum sunt cele de transport în comun, furnizarea de ap ă, furnizare a
energiei electrice și termice etc. beneficiarii pl ătesc prestarea serviciului.
Capitolul 2. Serviciile publice: evolu ții și particularit ăți convergente 29
2.3. Construirea no țiunii de serviciu public
Pentru satisfacerea cerin țelor membrilor unei colectivit ăți umane (hran ă,
locuință, transport, cultur ă, sănătate etc.), sunt înfiin țate anumite „organisme
sociale, care poart ă denumirea de servicii publice”30.
Termenul de serviciu public „este utilizat atât în sens organizatoric, de
organism social, cât și în sens func țional, de activitate desf ășurată de acest
organism”31.
Definirea serviciului public oblig ă la distingerea celor dou ă sensuri ale
acestuia:
primul sens este cel organic, ce desemneaz ă realizatorul activit ății de
interes public, un organism, o persoan ă juridică, publică sau privat ă;
al doilea sens, este cel material, prin care este desemnat ă activitatea
desfășurată de realizatorul acesteia32.
În definirea serviciului public s-au conturat trei mari perioade: sfâr șitul
secolului XX – defini ția clasică, formulat ă îndeosebi de teoreticienii francezi,
specialiști în drept public, a c ăror concep ție a fost preluat ă în majoritatea țărilor
europene, perioada interbelic ă, în care reg ăsim numeroase dezbateri ale doctrinarilor
români și perioada actual ă, care, pe lâng ă abordarea juridic ă aduce noi tendin țe,
înglobând puncte de vedere economice, sociale, manageriale și ale utilizatorilor în
definirea serviciului public. Aceast ă ultimă etapă este puternic influen țată de „criza
serviciului public” și de evolu țiile de la nivelul Uniunii Europene.
În ceea ce prive ște țările cu sistem de drept anglo-american, „no țiunea de
serviciu public a fost aproape inexistent ă”33, îndeosebi „datorit ă viziunii diferite
asupra rolului statului”34 și asupra modului în care acesta satisface interesul general.
30 Alexandru I. și colectivul, Drept administrativ, Ed. Economic ă, București 2003, p. 108.
31 În acest sens, Iorgovan A., Drept administrativ, Ed. Nemira, Bucure ști, 1996; Negoi ță Al., Drept
administrativ, Ed. Silvy, Bucure ști, 1997; Alexandru I., Structuri, mecanisme și instituții
administrative, Ed. Silvy, Bucure ști, 1996.
32 Matei L., op. cit., p. 31.
33 În limba englez ă, serviciul public are trei accep țiuni:
– funcție publică („… it was the Progressives who based the public service on the bedrock of merit
selection, tenure and position classification. And it was their faith in the possibility of good
government that attracted thousands of highly ta lented, public spirited citizens into careers in
government” – Dilulio J. (editor), Deregulating the Public Service. Can Government Be Improved?,
Washington DC., The Brookings Institution, 1994;
– ansamblul serviciilor de baz ă (As the UN points out, some very poor countries have done well in
health and education. The character istic they share is governments, national and local, that direct
their spending to make sure that the poor – es pecially women – have access to public services, The
Economist, 19 august 1995, p. 14);
– poate avea o conota ție etică (… free institutions, public service and active civic spirit deployed to
social ends are the lifeblood of the properly-ordered commonwealth, the fundamental preconditions
for peace, harmony and material progress, The Economist, 14 ianuarie 1995, p. 87).
34 În ceea ce prive ște distincția stat interven ționist sau non-interven ționist, Hegel este cel mai des
citat – Garham N., Universal service, Objectives and Practice in International Comparison, 14
noiembrie 1988, Bonn, p. 14.
30 Serviciile publice
În țările cu sistem de drept romano-germanic, „dualismul persoan ă publică-
interes general a dominat mult ă vreme”35, la realizarea interesului general nefiind
implicate decât persoane publice36.
În sistemul francez, no țiunea de serviciu public se contureaz ă pe baza unei
decizii a Tribunalului de c onflicte din 1873, decizia Blanco37, prin care Tribunalul
consacra pentru prima dat ă răspunderea statului pe ntru prejudicii cauzate și se
stabilește competen ța sa în astfel de l itigii. Astfel, se consacra autonomia dreptului
administrativ, prin recunoa șterea posibilit ății de a pune în discu ție responsabilitatea
statului pentru prejudiciile cauzate prin diferite activit ăți, ca și necesitatea de a
delimita regimul acestei responsabilit ăți de cea din dreptul privat. În plus, aceast ă
decizie stabile ște o defini ție pentru serviciul public: este vorba de o activitate de
interes general, realizat ă de către administra ție sau sub controlul acesteia .
Deși a trecut neobservat ă timp de 30 de ani, decizi a Blanco a reprezentat un
moment decisiv pentru a orie nta bazele de construire a dreptului administrativ c ătre
serviciul public în locul puterii pub lice. Acest fapt a fost accentuat de Școala
serviciului public ( Școala de la Bordeaux), care i-a acordat un loc central în
explicarea științifică a dreptului administrativ. Principalii reprezentan ți ai acestei
școli, Duguit, Jeze, Bonnard și Roland considerau serviciul public ca fiind
„activitatea pe care guvernan ții sunt obliga ți să o realizeze în interesul celor
guvernați”38 sau „ statul reprezint ă un ansamblu de servicii publice39”, „domeniul
public este un serviciu public”, „o lucrare public ă este un serviciu public”40.
Duguit aprecia c ă „într-un serviciu public sunt înglobate trei elemente: o
misiune considerat ă ca obligatorie pentru stat, un num ăr de agenți instituiți pentru
a îndeplini aceast ă misiune, bunuri și fonduri afectate pentru realizarea acestei
misiuni”41, iar Jeze sus ținea că „serviciile publice sunt num ai elemente de interes
35 „În vechiul regim … nu exista niciun ora ș, comună, sat sau c ătun, spital, fabric ă sau colegiu care
să fi avut propria-i voin ță în ceea ce f ăceau sau s ă-și administreze liber prop riile bunuri. Atunci, ca
și acum, administra ția exercita o puternic ă tutelă” – A. de Toqueville, L'Ancien Regim et la
Revolution, pp. 79-80, citat de Ch. Millon-Delson, L'Etat subsidiaire, Paris, PUF, 1992, pp. 65-66.
36 „Legitimitatea este întotdeauna de partea administra ției …” – Crozier M., Ou va l'administration
française?, Paris, Ed. d'Organisation, 1974, p. 23.
37 Pe data de 3 noiembrie 1871, Agnes Blanco, în vârst ă de 5 ani și jumătate, mergea pe un drum
public, în fa ța unui depozit de tutun, exploatat în regie de c ătre Stat, fiind lovit ă de un vagon împins
din interior, fapt ce i-a provocat r ăni puternice. Tat ăl său, Jean Blanco, a chemat în fa ța tribunalului
civil din Bordeaux muncitorii Adolph Jean, Henri Bertrand, Pierre Monet, Jean Vignerie, precum și
Statul, reprezentat de prefect, consid erând acest accident imputabil muncitorilor și Statului,
responsabil din punct de vedere civil pentru angaja ții săi.
38 Duguit L., Revue de droit public et de la science politique en France, Paris, 1907, p. 417.
39 Bonnard în A. de Laubadere, J.C. Venezia și Y. Gaudement, Traite de droit administrativ,
Librairie generale de droit et de la jurisprudence, EJA, Paris 1996, p. 42.
40 Jeze și Capitant în A. de Laubadere, J.C. Venezia și Y. Gaudement, op. cit., p. 43.
41 Duguit L., Les transformations de droit public, Paris 1913, p. 416.
Capitolul 2. Serviciile publice: evolu ții și particularit ăți convergente 31
general pe care guvernan ții unei anumite țări, la un moment dat, au decis s ă le
satisfacă prin intermediul unui serviciu public”42.
Duguit consider ă că serviciul public reprezint ă „orice activitate a c ărei
îndeplinire trebuie s ă fie asigurat ă, reglementat ă și controlat ă de către Guvern,
deoarece realizarea acestei activit ăți este esen țială pentru realizarea și dezvoltarea
interdependen ței sociale, activitate care se pot realiza doar prin interven ția puterii
guvernamentale”43.
Astfel, în concep ția școlii amintite, centrul dreptului administrativ este
reprezentat de serviciul public, tez ă care a dominat doctrina și jurispruden ța până
în anii ’50, fiind aspru criticat ă îndeosebi pentru eliminarea din dreptul public a
noțiunii de putere public ă44.
Ulterior deciziei Blanco, o serie de hot ărâri ale Consiliului de Stat și ale
Tribunalului de conflicte din Fran ța au construit principiile serviciului public,
caracteristici sistematizate în teoria lui L. Rolland45:
egalitatea de tratament a utilizatorilor;
continuitatea serviciului;
mutabilitatea46 sau adaptabilitat ea serviciului public.
O altă decizie a Consiliul de Stat a f ăcut distinc ția între serviciu public
industrial/comercial47 și serviciul public administrativ și, astfel, se justific ă extensia
42 Forges J.M., Droit administratif, Presses Universitaires de France, Paris, 1991, p. 179.
43Léon Duguit. Traité de droit constitutionnel, 1911, citat de Jean-Paul Valette. Le service public à
la française. Paris, Ellipses, 2000, p. 157
44 Un astfel de critic a fost M. Hauriou, Precis de droit administratif et de droit public, Syrei, Paris,
1927.
45 Matei L., op.cit., p. 36.
46 Prin decizia Compagnie nouvelle du gaz de Deville-les-Rouen din 1874, Consiliul de Stat a f ăcut
un prim pas c ătre admiterea mutabilit ății contractelor administrative.
Comuna Deville-les-Rouen acordase în 1874 c ătre Compagnie nouvelle du gaz de Deville-les-
Rouen, privilegiul exclusiv de iluminat cu gaz. Odat ă cu dezvoltarea iluminatului electric, comuna
a încercat s ă convingă compania s ă asigure acest tip de iluminat, fiind refuzat ă, astfel că s-a îndreptat
către o companie de electricitate. Compania de gaz îns ă, a solicitat desp ăgubiri pentru acordarea
noului privilegiu, cu înc ălcarea monopolului de care dispunea. Consiliul de Stat a interpretat
contractul dintre compania de gaz și comună, încheiat într-un moment în care alte comune dispuneau
de iluminat electric, ca recunoscând monopolul ilu minatului, indiferent prin ce mijloace, dar
considera c ă, comuna avea dreptul s ă asigure acest serviciu prin intermediul electricit ății, înțelegând
prin aceasta, cedarea c ătre un terț, în cazul în care compania de gaz refuza.
Consiliul de Stat a admis, de asemenea, modificarea unilateral ă a contractului de c ătre administra ție,
aspect ce reiese și din decizia Compagnie generale françai se des tramways (21 martie 1910). Cu
acest prilej, s-a admis c ă administra ția are dreptul s ă impună concesionarului sporirea num ărului de
tramvaie fa ță de cel prev ăzut în caietul de sarcini, pentru a asigura, în interes public, func ționarea
normală a serviciului.
47 Prin decizia Societe commerciale de l’Ouest a fricain, Tribunalul de conflicte a admis existen ța
serviciilor publice ce func ționează în aceleași condiții ca și întreprinderile private, ap ărând noțiunea
de serviciu public industrial și comercial.
32 Serviciile publice
noțiunii de serviciu public di ncolo de misiunile regaliene ale statului. Serviciile
publice administrative sunt realizate doar de c ătre autorit ățile publice, supuse
regimului de drept public și nu pot fi delegate îns ă o „activitate poate intra în sfera
serviciilor administrative sau a celor industriale și comerciale în func ție de modul
de gestiune”48.
Dacă Tribunalul de conflicte și Consiliul de Stat au avut un rol major în
definirea serviciului public, jurispruden ța a fost cea care a c onturat „elementele
specifice unui serviciu public”49:
elementul organic, conduce la defini ția organic ă a serviciului public –
ansamblu de agen ți și mijloace pe care o persoan ă publică le folose ște
pentru un scop bine definit;
elementul material – în sens material sau func țional, serviciul public
reprezintă o activitate de interes general asigurat ă de administra ția publică;
elementul juridic – serv iciul public presupune un anumit regim juridic, un
ansamblu de procedee derogatorii de la dreptul comun. Altfel spus, o
activitate reprezint ă un serviciu public dac ă este supus ă regimului juridic
de serviciu public.
Grupând cele trei elemente, serviciul public apare ca o activitate de interes
general, asigurat ă de către o persoan ă publică prin proceduri de rogatorii de la
dreptul comun.
Așa cum am precizat, în voca bularul anglo-american, „no țiunea de serviciu
public era aproape necunoscut ă”50, deoarece, mai ales în cazul Statelor Unite,
economia se individualiza prin caracterul s ău concuren țial și prin primordialitatea
inițiativei private, astfel c ă intervenția instituțiilor publice în realizarea de servicii
era limitat ă.
Societe commerciale de l’Ouest africain era proprietara unei ma șini care a fost grav avariat ă într-un
accident survenit pe bacul Eloka, care asigura serviciul de leg ătură într-o lagun ă de pe litoralul
Coastei de Filde ș, bac exploatat direct de colonie. Tribunalul de conflicte a trebuit s ă se pronun țe
asupra problemei privind consider area serviciilor asigurate de c ătre administra ție ca func ționând în
aceleași condiții ca și o întreprindere privat ă. Era deja admis c ă pentru anumite opera țiuni izolate,
administra ția poate fi privit ă ca un simplu particular f ără a uza de prerogative de putere public ă.
Prin aceast ă decizie, s-au stabilit și criterii pentru a identifica un serviciu industrial și comercial,
cum ar fi obiectul de activitate, originea resurselor sau modalit ățile de func ționare.
48 Linotte D., Mestre A., Romi R., Services publics et droit public economique, Litec, 1992, p. 70.
49 Asupra acestor elemente a se vedea și Vasile A., Prestarea serviciilor publice prin agen ți privați,
Ed. AllBeck, Bucure ști 2003, pp. 13-14.
50 În lucrările de referin ță nu era precizat ă nicio defini ție, după cum se men ționează în The Oxford
Companion to Law, Oxford, Clarendon Press, 1980 sau în The Concise Oxford Dictionary of Law,
Oxford, Oxford University Press, 1983.
Capitolul 2. Serviciile publice: evolu ții și particularit ăți convergente 33
Cu toate acestea, unele sectoare ale economiei americane, „utilit ățile
publice”51, au fost reglementate, statul îndeplinindu- și „funcția de reglare a pie ței”52.
Astfel, „Commerce Clause53 și „public interest” au perm is asigurarea reglement ărilor
pentru „public utilities”. Totu și, în doctrin ă, conceptul de „public interest” nu și-a
găsit dezvoltarea, fenomen accentuat de „tendin ța de dereglementare și de apariție a
curentului doctrinal de analiz ă economic ă a dreptului”54. În fața unor astfel de
fenomene, s-a recurs la no țiunea de serviciu universal.
În Marea Britanie, pe lâng ă public utilities există o analiză a interesului
general, dar aceast ă expresie se refer ă mai degrab ă la o activitate concret ă, la
servicii identificate și exacte. Politica britanic ă de privatizare a consolidat aceast ă
concepție foarte restrictiv ă în materie de interven ții legislative55.
Expresia öffentlicher dienst reprezint ă traducerea no țiunii de serviciu public
în Germania, f ără a face îns ă referire la o activitate administrativ ă, ci la func ția
publică.
Alte țări nordice nu au în legisla ție referiri la no țiunea de serviciu public
(Danemarca și Olanda) sau o men ționează fără a o lega de interven ția puterii publice
(Suedia și Finlanda). Pentru aceste țări, statul și autoritățile locale joac ă un rol de
reglementare a activit ăților de interes social și economic general și au obliga ția de
a oferi servicii de calitate tuturor, la un pre ț rezonabil. Deci, exist ă o preocupare
pentru solidaritatea social ă, dar fără referire la o teorie a serviciului public.
Țările din sudul Europei – Spania, Italia, Portugalia și Grecia au o concep ție
asupra serviciului public care se tra duce printr-un cadru juridic în numele
interesului general, în timp ce alte țări nu confer ă serviciului public un statut special.
Această deosebire este legat ă de diferen țierea colectiv-individual. Cu toate acestea,
51 „Public utility” sunt greu de definit, în țelegând „o societate care, prin natura activit ăților sale,
îndeplinește condițiile unui monopol natural” – S.H. Gifi s, Barron's Law Dictionary, New York,
1984. Dup ă un alt autor, „expresia se refer ă la un grup de întreprinderi supuse unei reglement ări
minuțioase a tarifelor și serviciilor, la nivel local, federal sau etatic” – Ch.F. Philipps, The Regulation
of Public Utilities, Arlington, Public Utilities Reports, 1993, p. 4. Acela și autor precizeaz ă că în
Statele Unite, „public utilities” reprezint ă 7,5% din venitul na țional în 1990, fiind încadrate 5,8
milioane de persoane, adic ă 5,3% din persoanele active.
52 „Principala func ție a reglement ării este de a se substitui caren țelor de func ționare normal ă a pieței.
În cea mai mare parte este vorba de motive negative (controlul și limitarea exceselor: gaz,
electricitate, c ăi ferate) sau de absen ța întreprinderilor private (ap ă)”, J.P. Simon, L'esprit des regles,
reseaux et reglementation aux Etats-Unis, Paris, Editions L'Harmattan, 1991, p. 25.
53 Art. 1, Sec țiunea 8, al. 3 al Constitu ției americane, prevede: „Congre sul are autoritatea pentru a
reglementa comer țul cu alte na țiuni, între statele federale și cu triburile indiene”.
54 Teoria interesului public a fost criticat ă de reprezentan ții acestui curent – R.A. Posner, considera
că această teorie presupune: 1) pie țele sunt extrem de fragile și susceptibile de ineficacitate dac ă
sunt lăsate să funcționeze singure; 2) reglemen tarea nu presupune costuri; Theories of Economic
Regulation, Bell Journal of Economics and Management Science, no. 5, 1974, p. 336.
55 Giraudon Anne, La notion de service public, Mémoire d'étude, ianuarie 2010, p. 21.
34 Serviciile publice
toate statele cunosc activit ăți de ordin economic asumate de c ătre stat și
colectivitățile locale în numele interesului general și finanțate din surse publice.
Toate aceste aspecte relev ă faptul că recunoașterea și definirea serviciului
public reprezint ă un subiect sensibil, statul fiind cel care face acest lucru pentru c ă
îi definește domeniile de competen ță.
Începutul secolului XX este marcat de dezvoltarea serviciilor în re țea – căile
ferate, telefonul, electricitatea, re țele a căror eficacitate era legat ă de accesul cât mai
multor utilizatori, dar investi țiile în aceste domenii nu puteau fi suportate de c ătre
întreprinderi private, astfel c ă s-a justificat interven ția statului în numele serviciului
de interes general.
2.4. Serviciul public în teoria interbelic ă
Literatura de specialitate din perioada interbelic ă fundamenta no țiunea de
serviciu public pornind de la a șteptările sociale c ărora statul trebuie s ă le răspundă,
serviciul public fiind „mijlocul prin care administra ția își exercita activitatea”56,
susținându-se în continuare ideea de serviciu public ca fundament al ac țiunilor
publice.
Astfel, Anibal Teodorescu sus ține că „funcția executiv ă a statului se exercit ă
prin servicii publice, acestea fiind înfiin țate și organizate de c ătre stat sau
subîmpărțirile sale administrative pentru îndeplinirea atribu țiilor lor executive.”57
În literatura de specialitate interbelic ă din România, termenul de serviciu
public a fost definit în mai multe moduri ca „activitate a autorit ăților publice pentru
satisfacerea unor nevoi de interes gene ral care este atât de important ă, încât trebuie
să funcționeze în mod regulat și continuu”58, sau ca „un organism administrativ,
creat de stat jude ț sau comun ă, cu o competen ță și puteri determinate, cu mijloace
financiare procurate din patr imoniul general al administra ției publice care l-a creat,
pus la dispozi ția publicului pentru a sa tisface în mod regulat și continuu o nevoie
cu caracter general, c ăreia inițiativa privat ă nu ar putea sa-i dea decât o satisfac ție
incomplet ă și intermitent ă”59. Așadar, aceste teorii se înscriu în linia formulat ă de
școala clasic ă franceză, subliniind ideea de serviciu ca activitate și organism, creat
de puterea public ă în numele interesului general.
În opinia acestui ultim autor, orice serviciu public, fie c ă este al statului, al
județului sau al comunei, are urm ătoarele trăsături:
nevoile publice ale statului, jude țului sau comunei sunt satisf ăcute din
bugetele acestor institu ții;
56 Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, vol. II, Ed. Nemira, Bucure ști 1996, p. 61.
57 Teodorescu A., Tratat de drept administrativ, vol. I, Edi ția a III-a, Institutul de Arte Grafice
„Eminescu”, Bucure ști, 1929, p. 256.
58 Tarangul E.D., Tratat de drept administrativ român, Cernăuți, Ed. Glasul Bucovinei, 1944, p. 124.
59 Negulescu P., Tratat de drept administrativ, vol. I, Ed. a IV-a, Mârvan, Bucure ști, 1934, p. 123.
Capitolul 2. Serviciile publice: evolu ții și particularit ăți convergente 35
gestiunea financiar ă a acestor serv icii publice e supus ă legii contabilit ății
generale a statului;
actele juridice îndeplinite de agen ții serviciului sunt acte administrative;
agenții sau func ționarii serviciului sunt supu și ierarhiei administrative,
adică au un singur șef pentru activitatea serviciului;
când un serviciu public f ace o lucrare, de pild ă o construc ție, o șosea,
această lucrare este supus ă condițiilor generale de întreprindere și lucrări
publice;
serviciul, pentru lucr ările pe care le face, poate recurge la expropriere
pentru cauz ă de utilitate public ă;
un serviciu public trebuie s ă aibă o funcționare regulat ă și continuă, atât
timp cât el exist ă;
specialitatea serviciului public, fiecar e serviciu public fiind creat pentru
satisfacerea unui anumit sau unor anum ite interese de ordin general;
în general, un serviciu public are mai multe subdiviziuni, corespunzând
fiecare unei ramuri de activitate: opera țiuni administrative, tehnice,
comerciale, financiare etc.
Așadar, se observ ă că serviciile publice erau înfiin țate și furnizate doar de
către agenți publici, aspect care nu corespundea în totalitate cu dinamica social ă și
cu creșterea solicit ărilor de servicii, în contextul unei lipse de flexibilitate a
structurilor publice la aceste cerin țe, astfel că au apărut mutații majore în furnizarea
serviciilor, prin acceptarea prest ării acestora de c ătre agenți privați care dispun de
prerogative de putere public ă, sub controlul administra ției.
2.5. Tendin țe actuale în definirea serviciilor publice
Existența simultan ă a celor trei elemente specifice serviciului public precizate
de teoriile clas ice, reprezint ă un fapt izolat. Anumite nevoi de interes general sunt
satisfăcute pentru c ă o autoritate public ă decide acest fapt, dar încredin țează acest
lucru unei persoane private. Atunci când anumi ți agenți publici gestioneaz ă o
activitate industrial ă și comercial ă identică unui serviciu privat, apare o disociere
între elementul material și cel organic. Diferen țierea apare frecvent și între primele
două elemente și cel de al treilea. În cazul acestor ipoteze, se apreciaz ă că activitățile
serviciului public sunt supuse regulilor dreptului privat. Aceast ă disociere a condus
la ceea ce teoreticie nii denumesc „criza serviciului public”60.
Acest fenomen a ap ărut datorit ă dezvoltării serviciului public supus regulilor
din dreptul privat, odat ă cu dezvoltarea de c ătre administra ție a unor activit ăți
considerate ca relevante pentru ini țiativa privat ă, în același timp cu încredin țarea
unor activit ăți organismelor private.
60 Forges J.M., op. cit., p. 181.
36 Serviciile publice
În fața unor astfel de transform ări ale con ținutului servic iului public,
încercarea de a identifica o defini ție actuală devine din ce în ce mai complicat ă,
„este din ce în ce mai dificil s ă spunem unde începe și unde se opre ște noțiunea de
serviciu public, pentru c ă orice activitate de interes general, chiar încredin țată
particularilor, poate fi un se rviciu public când administra ția exercită un control”61.
Astăzi, formele prin care se realizeaz ă concret voin ța autorității publice de a
asigura un serviciu public, sunt ex trem de variate. Când se afirm ă că o activitate
reprezintă un serviciu public, se pot analiza pu ține elemente de identificare în
comparație cu doctrina clasic ă, și anume satisfacerea unui interes general și
autorizarea serviciului de c ătre o autoritate public ă ce îl pune în aplicare direct sau
indirect. A șadar, este vorba de o form ă de acțiune administrativ ă prin care o entitate
publică își asumă satisfacerea unei nevoi de interes general. În acest context,
serviciul public poate fi definit de o manier ă foarte simpl ă ca fiind „forma ac țiunii
administrative, prin care o persoan ă publică își asumă satisfacerea unei nevoi de
interes general”62.
Totuși, se pot stabili câteva criterii care permit identificarea serviciilor
publice industriale și comerciale prin prisma autoriz ării lor de c ătre o persoan ă
publică și a interesului general.
Decizia din 1963 a Consiliului de Stat francez, Sieur Narcy63, a precizat patru
caracteristici ale serviciului public, f ără însă a clarifica dac ă acestea trebuie
îndeplinite simultan, sau unele pot lipsi:
un serviciu public îndepline ște o misiune de interes general;
administra ția publică deține un drept de supraveghere asupra modalit ăților
de îndeplinire a acestei misiuni de interes general;
organismul îns ărcinat cu gestiunea serviciului public este investit cu
prerogative de putere public ă;
administra ția dispune de o putere de tutel ă care se exercit ă prin numirea
membrilor în consiliul de conducere.
Astfel, orice serviciu, pentru a fi considerat public, trebuie s ă fie legat direct
sau printr-o form ă de control de o persoan ă publică ce își asumă responsabilitatea
pentru acesta. Dac ă este vorba de o leg ătură directă, serviciul este asigurat chiar de
către persoana public ă. În acest caz, toate activit ățile persoanelor publice sunt
susceptibile a fi considerate se rvicii publice. În cazul unei leg ături indirecte și al
activității realizate de c ătre un agent privat, trebuie identificat ă o legătură cu o
persoană publică, fie la nivelul capitalului, fie pr in intermediul unui contract prin
care i-a fost încredin țată activitatea.
61 Vedel G., Delvolve P., Droit administratif, Presses Universitaires de France, Paris, 1982, p. 137.
62 Rivero J., Droit administratif, Dalloz, Paris, 1987, p. 535.
63 C.E., 28 juin 1963, Sieur Narcy, (Rec., p. 401 ), (Section. – Req. n° 43834. – M. M. Groux, rapp .;
Kahn, c. dug .; Me Chareyre, av.).
Capitolul 2. Serviciile publice: evolu ții și particularit ăți convergente 37
Așadar, în contextul actual, pentru a identifica un serv iciu public, este necesar
să se urmărească următoarele aspecte:
dacă a fost creat de o persoan ă publică;
dacă activitatea este de interes general;
în ce măsură conducătorii săi sunt desemna ți sau agrea ți de către auto-
ritatea public ă;
dacă există un control din partea administra ției;
dacă există prerogative de putere public ă.
Nu este necesar ca to ți acești indicatori s ă fie favorabili, este suficient ă o
majoritate pentru a stabili dac ă o activitate reprezint ă un serviciu public.
Jacques Chevallier64 consideră că noțiunea de serviciu public nu este totu și
atât de neclar ă și sunt necesare câteva elemen te pentru identificare:
1. Ce este serviciul public? (defini ție)
Este o activitate de interes general realizat ă de către administra ția publică sau
o persoan ă privată care a fost delegat ă în acest sens și se află sub controlul
administra ției publice.
2. Cum recunoa ștem că o activitate este un serviciu public? (criterii)
Legiuitorul este cel care stabile ște că o activitate reprezint ă un serviciu public.
3. Cum demonstr ăm acest lucru? (indici)
O activitate reprezint ă un serviciu public dac ă legiuitorul a conferit entit ății
responsabile cu realizare aceste ia prerogative de putere public ă și a stabilit o form ă
de control de tutel ă.
Dincolo de toate aceste asp ecte, este de remarcat c ă asistăm la o reducere a
numărului de elemente care definesc serviciul public, în paralel cu evolu ții
complexe ale acestora, influen țate de progresul tehnic, util izatori, necesitatea de a
proteja mediul sau asigurarea unor standarde de calitate.
În acest context, sensul no țiunii de serviciu public s-a îmbog ățit cu noi
valențe, vorbindu-se despre „serviciu de in teres general, serviciu de interes
economic general sau serviciu universal”65.
64 Chevallier J., în lucrarea Essais sur la notion juridique de service public, Faculté de droit et des
sciences politiques et sociales d'Amiens, 1976, p. 25.
65 Les Services d'Interet General en Europe, 96/C 281/03, Journal officiel des Communautés
Européennes No. 281/3: 1) serviciu de interes general – reprezint ă activitățile de serviciu, de pia ță
sau non-pia ță, considerate de interes general de c ătre autorit ățile publice și supuse, din acest motiv,
obligațiilor specifice serviciului public; 2) serviciu de interes economic general – reprezint ă
activitățile de serviciu, de pia ță, care îndeplinesc misiuni de interes general, supuse obliga țiilor
specifice de serviciu public. Este vorba în primul rând de re țelele de transport, energie și
comunica ții; 3) serviciu universal – termenul a fost dezvoltat de institu țiile comunitare și definește
un ansamblu de exigen țe de interes general fa ță de care trebuie s ă se supun ă toate activit ățile de
telecomunica ții sau poștă. Aceste obliga ții vizează asigurarea accesului tuturor la anumite presta ții
esențiale, de calitate și la un pre ț suportabil.
38 Serviciile publice
Aceste influen țe, ca și diluția dintre public și privat, „fac din ce în ce mai
dificilă delimitarea strict ă a serviciilor publice”66.
2.6. Tipologia serviciilor publice
În literatura de specialitate „o prim ă distincție se realizeaz ă între” 67:
serviciu public de legiferare;
serviciu public judiciar;
serviciile publice administrative.
Serviciul public de legiferare este realizat de c ătre Parlament și constă în
adoptarea normelor juridice ob ligatorii care reglementeaz ă raporturile sociale, la
nivelul întregii țări.
Serviciul public judiciar este realizat de c ătre instanțele judecătorești ce au ca
scop solu ționarea conflictelor juridice și sancționarea celor care încalc ă legea.
Serviciile publice administrative asigură executarea legilor și a hotărârilor
judecătorești, ordinea public ă, siguran ța națională și asigură desfășurarea
activităților pentru toate domeniile.
Sectorul serviciilor publice este un „ansamblu vast și eterogen”68, în care
distingem patru tipuri de situa ții:
1. Vechile servicii publice de tip regalian , ce au în vedere protec ția
colectivităților împotriva amenin țărilor externe (diploma ție, apărare) și celor
interne (poli ție, justiție); serviciile publice prin care se asigur ă mijloacele necesare
exercitării misiunii statului (finan țele, impozitarea); activit ățile considerate ca fiind
necesare ordinii publice (construirea și întreținerea drumurilor, serviciile po ștale),
dar și activitățile apărute în secolul XX datorit ă unor noi preocup ări (protecția civilă
sau activit ăți apărute ca urmare a evolu ției tehnologice – tele graful, apoi radioul și
televiziunea).
2. Serviciile publice economice reprezentau un sector semnificativ la
începutul secolului XX (monopolurile de sare, tutun, arme, imprimerie, moned ă
etc.). Aceste servicii s-au extins în special la nivel local: distribu ția și purificarea
apei, colectarea de șeurilor, transport urban, stingerea incendiilor, prin apari ția unor
întreprinderi publice puternice car e controlau sectoarele de baz ă ale economiei.
3. Serviciile sociale au avut o evolu ție discontinu ă. Asistența medical ă a fost
preluată ca model de c ătre autorit ățile publice de la biseric ă. Mecanismele de asis-
tență și protecție a lucrătorilor au fost dezvoltate la sfâr șitul secolului al XIX-lea și
îmbunătățit în perioada interbelic ă. Autoritățile locale au o importan ță capitală în
66 Chevallier J., în lucrarea Le service publique. Que sais-je, Presses Universitaires de France, Paris,
1987, p. 35, apreciaz ă că serviciul public nu mai prezint ă același interes, no țiunea fiind greu de
înțeles, fiind cople șită de semnifica țiile multiple care se suprapun, se încruci șează sau fac trimitere
unele la altele. Asupra diferen ței public-privat a se vedea și Matei L., op. cit., cap. IV.
67 Alexandru I. și colectivul, op. cit., p. 108.
68 Chevallier J., Le service public. Paris, PUF, 2008, p. 68.
Capitolul 2. Serviciile publice: evolu ții și particularit ăți convergente 39
gestionarea acestor servicii, deoar ece sunt responsabile de asisten ță socială,
sănătate sau construirea de locuin țe.
4. Serviciile socioculturale s-au dezvoltat în ultima perioad ă: educația,
conservarea și protejarea patrimoniului cultural (arhive, monumente, muzee,
biblioteci etc.). A ceste func ții au cunoscut o cre ștere spectaculoas ă iar acțiunea
publică s-a extins și în domenii precum informare, cercetare, tineret și sport,
activități culturale și artistice, turism și recreere. Prin urmare, statul și colectivit ățile
locale se ocup ă tot mai mult de animarea vie ții colective și, în general, de „func țiile
colective esen țiale”69.
După modul de finan țare a serviciilor publice, acestea pot fi:
servicii publice finan țate de la bugetul public;
servicii publice finan țate din surse extrabugetare;
servicii publice finan țate din combina ții bugetare și extrabugetare;
servicii publice finan țate din activitatea proprie.
O distinc ție se poate realiza între serviciul public și serviciul de utilitate
publică, distincție care const ă în faptul c ă primul este realizat de o organiza ție
statală, iar cel de al doilea de o organiza ție nestatal ă70.
Alte criterii men ționate în literatura de specialitate sunt:
1) După nivelul de realizare71/gradul de extensie72:
servicii publice na ționale ce sunt organi zate pentru întreaga țară;
servicii publice teritoriale ce acoper ă o parte a teritoriului na țional;
servicii publice locale care sunt create la nivel local în vederea satisfacerii
cerințelor colectivit ății din respectiva unitate administrativ teritorial ă;
2) După forma de proprietate:
servicii publice monopolizate, oferite doar de institu țiile administrative
care dețin și monopolul asupra activit ăților respective;
servicii publice pe care administra ția publică le exercit ă în paralel cu
persoanele particulare autorizate;
servicii publice exercitate de persoane private autorizate sub controlul unei
autorități a administra ției publice.
3) După modul de organizare:
autorități administrative;
instituții publice ( școli, universit ăți);
regii autonome de interes public/întreprinderi publice;
asociații și fundații.
69 Giraudon Anne, La notion de service public, Mémoire d'étude, ianuarie 2010, pp. 14-15;
Chevallier J., Le service public. Paris, PUF, 2008, p. 68.
70 Asupra acestei distinc ții – Alexandru I., Matei L., op. cit., p. 38.
71 Matei L., Alexandru I., op. cit., p. 91.
72 Iorgovan A., op. cit., p. 70.
40 Serviciile publice
4) După importan ța socială73:
servicii publice vitale (alimentare cu ap ă, canalizare, distribu ție energic ă);
servicii publice faculta tive (amenajarea de parcuri de distrac ții, centre de
informare).
În legisla ția româneasc ă, serviciile comunitare de utilit ăți publice sunt
definite ca totalitatea activit ăților de utilitate și interes public general, desf ășurate
la nivelul comunelor, ora șelor, municipiilor sau jude țelor sub conducerea,
coordonarea și responsabilitatea autorit ăților administra ției publice locale, în scopul
satisfacerii cerin țelor comunit ăților locale, prin care se asigura urm ătoarele utilit ăți:
alimentarea cu ap ă;
canalizarea și epurarea apelor uzate;
colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale;
alimentarea cu energie termic ă în sistem centralizat;
salubrizarea localit ăților;
iluminatul public;
transportul public local de c ălători.
73 Parlagi A., Managementul serviciilor publice locale, Ed. Economic ă, București, 2001, p. 12.
Capitolul 3
Abordări ale serviciului public
3.1. Abordarea juridic ă a serviciului public
Apariția și evoluția noțiunii de serviciu public au fost puternic influen țate de
științele juridice, îndeosebi de dreptul admi nistrativ. Mult timp, serviciul public a
fost abordat exclusiv prin prisma instrume ntelor juridice de i nvestigare. În opinia
teoreticienilor dreptului administrativ, a șa cum am precizat anterior, serviciul
public reprezint ă o activitate organizat ă de către puterea public ă, în interes general,
supusă, total sau par țial, unui regim de drept public.
Juriștii utilizeaz ă distincția dintre serviciile publi ce cu caracter administrativ
și serviciile publice cu caracter industrial și comercial. Aceast ă diferențiere are la
bază modul de finan țare (impozitul pentru serviciile publice cu caracter
administrativ, pre țul pentru serviciile publ ice cu caracter industrial și comercial),
dar este integrat ă și o altă nuanță, cu caracter subiectiv: serviciul public cu caracter
administrativ este perceput mai intens ca serviciu public de cât cele cu caracter
comercial și industrial.
Așadar, elementul central al abord ării juridice a serv iciului public este
reprezentat de interesul public74, binele public, interesul general, v ăzut ca „nevoia
socială specifică unei comunit ăți pe care trebuie s ă o satisfac ă administra ția publică
sau ca orice necesitate social ă, caracterizat ă ca atare de c ătre puterea politic ă și
legiferată, care impune administra ției publice activitatea specific ă de organizare,
funcționare și realizare a servicii lor publice aferente”75.
Conținutul și sfera de întindere a interesu lui public sunt determinate de
puterea politic ă, existând diferen țieri în func ție de perioadele istorice ale societ ății,
formele sociale, doctrinele pol itice, resursele publice etc.
Astfel, activit ățile unor întreprinde ri care nu concur ă la realizarea unui interes
general, nu pot fi considerate servicii publice, potrivit abord ării juridice. Pe de alt ă
parte, evolu ția tehnologic ă a condus la a considera servic ii publice, car e contribuie
la realizarea unui interes genera l, transportul pe calea ferat ă, televiziunea etc.
În ceea ce prive ște colectivit ățile locale, des centralizarea pe baza autonomiei
locale, le confer ă dreptul ca, prin intermediul autorit ăților publice locale direct
74 Asupra acestei no țiuni a se vedea și Vasile A., op. cit., pp. 44-46.
75 Parlagi A., Dicționar de administra ție publică, Ed. Economic ă, București 2004, p. 128.
42 Serviciile publice
alese, să-și stabileasc ă sfera și întinderea interesului general, statul p ăstrându-și
doar un drept de control asupra acestora.
Al doilea element care contribuie la defi nirea serviciului public în doctrina
juridică îl reprezint ă autoritatea public ă însărcinată cu asigurarea acestuia, existând
situația organiz ării serviciului public de c ătre autoritatea public ă, stabilirii regulilor
de funcționare de c ătre autoritate și situația prestării efective de c ătre autoritatea
publică.
Puterea public ă este văzută ca „ansamblul de prerogative atribuite
administra ției publice pentru a promova interesul general ori de câte ori vine în
contradicție cu interesul particular. Puterea public ă poate fi definit ă și ca un concept
complex prin care se definesc mai multe caracteristici: voin ța de a conduce a unui
grup și autoritatea cu care acesta este investit, prin lege, sau alte condi ții;
competen ța, adică aptitudinea de a lua decizii juste pentru întreaga comunitate;
existența coeziunii și absența constrângerii”76.
Puterea politic ă77 este caracterizat ă ca o putere global ă exercitat ă în cadrul
colectivității, în scopul de a o organiza, de a o men ține și apăra. Justificarea unei
astfel de puteri este aceea de a asigura un climat de pace social ă și ordine într-o
comunitate uman ă, fiind necesar ca interesele și voința fiecărui individ s ă se
„topească” într-o „voin ță generală unică, exprimat ă și impusă la nevoie prin for ța
fiecărui individ de c ătre autorit ăți publice desemnate în mod legitim”78.
3.2. Abordarea economic ă a serviciului public
Analiza economic ă a justificat interven ția puterii publice pentru a furniza
bunuri publice deoarece agen ții economici nu g ăseau niciun interes pentru
realizarea anumitor bunuri sau servicii de care societatea av ea nevoie. Aceste
aspecte care justific ă intervenția statului pot fi grupate în: existen ța monopolurilor
naturale, insuficien ța pieței în asigurarea investi țiilor necesare, insuficien ța
gestiunii private a se rviciilor publice, voin ța statului de a coordona și a ghida
dezvoltarea economic ă79.
Abordarea economic ă a serviciului public este cu atât mai mult justificat ă cu
cât asistăm la o intensificare a activit ăților administrative în domeniul economic,
astfel că „se nasc noi probleme care nu s-au pus activit ății administrative clasice”80.
Economiștii utilizeaz ă noțiunea de „bun public”, în strâns ă legătură cu cea de
serviciu public, care ar reprezenta, în teoria economic ă, „un bun indivizibil și
76 Parlagi A., op. cit., p. 190, Androniceanu A., Management public, Ed. Economic ă, București,
1999, p. 58.
77 Etioni A., The Active Society, The Free Press, New York, 1968, 323.
78 Ionescu C., Instituții politice și Drept constitu țional, Ed. Economic ă, București 2002, p. 207.
79 Profiroiu A., Pilotajul serviciilor publice, Ed. Economic ă, București 2001, p. 8.
80 Asupra administra ției publice în domeniul economic – Alexandru I., Structuri, mecanisme și
instituții administrative. Analiz ă comparativ ă, vol. I, Ed. Sylvi, Bucure ști 1996, p. 124 și urm.
Capitolul 3. Abordări ale serviciului public 43
nonexclusiv”81 sau „bunuri și servicii care nu pot fi furn izate unei singure persoane,
fie că este logic imposibil acest lucru, fie c ă excluderea unuia sau a mai multor
consumatori ar fi extrem de costisitoare”82. Economi știi asociaz ă termenul de
serviciul public cu „teoria alegerii publice”83, cu teoria alegerii sociale sau cu
„modelul schimbului voluntar”84.
Bunurile publice reprezint ă, în sens larg, „acele bunuri destinate folosin ței
tuturor fără a constitui o priva țiune pentru alt ă persoană. În sens strict, apar țin
domeniului public fie prin uz (pie țe, străzi, ape etc.), fie prin destina ție, fiind supuse
unui regim juridic special guvernat de trei restric ții – inalienabilitate, insesiza-
bilitate, imprescriptibilitate”85.
Literatura de specialitate utilizeaz ă și noțiunea de „bunuri colective”86 –
bunuri a c ăror folosire este permis ă numai unui anumit grup de oameni considera ți
în ansamblu sau individual. Aceste bunuri nu pot fi utilizate de unul sau câ țiva
dintre membrii grupului prin excluderea celorlal ți; nu pot fi însu șite în mod privat,
iar accesul la ele nu poate fi limitat prin aplicarea unor pre țuri sau taxe susceptibile
de a exclude membrii grupului cu venituri modeste. Un parc, o strad ă, clădirea unei
administra ții, emisiunile televiziunii publice su nt bunuri colective. În mod ideal,
sunt considerate colective acele bunuri care pot fi folosite de un num ăr foarte mare
de oameni f ără ca vreunul din ei s ă-i impieteze pe ceilal ți.
81 Asupra indivizibilit ății și nonexclusivit ății bunurilor publice – Dobrot ă N., Dicționar de
economie, Ed. Economic ă, București, 1999, p. 77.
82 Matei A., Economie public ă, Ed. Economic ă, București, 2003, p. 148.
83 Alegere sau op țiune public ă – curent de gândire economic ă ce analizeaz ă coerența și raționalitatea
deciziilor publice folosindu-se de instrumentele analizei microeconomice. Pentru c ă cei ce
acționează în spațiul public urm ăresc să maximizeze o utilitate care nu este economic ă – puterea,
consumurile colective, bunurile și avantajele în natur ă – înseamn ă că de fapt, reprezint ă studiul
economic al deciziilor de natur ă politică. De aceea este, adesea, considerat ă ca fiind identic ă cu
știința politică. Acest curent de gândire a ap ărut în SUA, reprezint ă Școala din Virginia (Dic ționar
de economie, Coordonator Angelescu Coralia, Ed. Economic ă, București, 2001, p. 28).
84 Dicționar MacMillan de Economie Mondial ă, Ed. Codecs, Bucure ști, 1999, p. 261.
Modelul schimbului voluntar. Abordare a analizei ofertei de bunuri publice care caut ă să
stabileasc ă condițiile prin care aceste bunuri pot fi furn izate pe baza unui acord unanim, adic ă fără
coerciție. Acest fapt poate fi considerat în contrast cu opinia general ă în virtutea c ăreia oferta de
bunuri publice este finan țată prin fiscalitatea obligatorie și nu prin acord voluntar. Abordarea
voluntară a fost inițiată de Knut Wicksell care a sus ținut că:
– fiecare bun public trebuie finan țat prin impozite separat, identificabil;
– este nevoie de acordul unanim al întregii societ ăți pentru a decide cantitatea din bun care trebuie
oferită. Din start, indivizii ar fi con știenți de contribu ția lor la impozit.
Analiza a fost extins ă de E. Lindahl, care a prezentat un model în care ponderea din impozit, cât și
cantitatea din bun sunt supuse dezbaterii.
85 A. Parlagi, op. cit., p. 44; Bunuri publice – lat. bonus – bun, mare, nobil. Cu sensul actual apare la
Titus Livius expresia „Quod bonum reip ublicae sit” (ceea ce e spre binele ob ștei).
86 Dicționar MacMillan de Economie Mondial ă, Ed. Codecs, Bucure ști, 1999, p. 41.
44 Serviciile publice
Caracterul colectiv al acesto r bunuri poate fi rezultatul:
unei decizii, cum este cazu l unui bun proprietate privat ă, transformat în
bun colectiv;
caracteristicilor tehnice al e bunurilor indivizibile, adic ă acele bunuri care,
atunci când sunt puse la dispozi ția unui singur individ, sunt puse
concomitent și la dispozi ția celorlal ți membri ai grupului.
Exemplul clasic în acest ultim caz îl reprezint ă iluminatul public, protec ția
asigurată de poliție, un drum public.
Așa cum am precizat, principalele car acteristici ale bunuril or publice sunt:
a) Non-rivalitatea în consum, ceea ce reprezint ă că pentru orice nou
beneficiar costul extinderii consumul ui este zero. Astfel, consumul unui
bun public de c ătre o persoan ă nu reduce cantitatea disponibil ă din bunul
public respectiv pentru a fi consumat ă de alte persoane și nici nu afecteaz ă
beneficiile ob ținute de acestea din consumul respectiv. Mai multe persoane
pot consuma simultan aceia și cantitate dintr-un bun public, f ără ca acest
lucru să afecteze beneficiile (utilitatea) fiec ăruia – nu exist ă concuren ță în
consum.
b) Non-excluderea de la consum, adic ă excluderea de la consumul bunurilor
publice fie este imposibil ă, fie nu este de dorit, fie presupune costuri foarte
mari care genereaz ă ineficien ță. Non-excluderea de la consum poate avea
cauze tehnice87 sau nu este de dorit a exclude vr eo persoana de la consumul
unui bun public.
Așadar, potrivit teoriei economice, un serv iciu public contribuie la realizarea
sau la punerea în valoare a unui bun public, bun care este indivizibil și non-exclusiv.
3.3. Abordarea managerial ă a serviciului public
Dorința autorităților publice și așteptările utilizatorilor de a transforma
serviciile publice astfel încât s ă fie conforme interesului public, a determinat
conturarea acestei abord ări distincte, a bordarea managerial ă a serviciilor publice,
apărută pe fondul diversific ării activit ăților în care sunt implicate autorit ățile
publice, în special în domeniul economic și, implicit, a dezvolt ării interven țiilor
publice, ca și a incapacit ății metodelor tradi ționale de a conduce spre performan ță.
Managementul are caracterul unei discipline economice de sintez ă întrucât
preia o serie de categorii economice și de metode de la numeroase alte discipline
din acest domeniu, precum economie, analiza economic ă, marketing, finan țe etc. și
87 Acest tip de non-excludere este în mod direct legat de fenomenul „pasagerului clandestin”:
preferința pentru consumul unor astfel de bunuri este dat ă de faptul c ă o persoan ă poate consuma
fără să plătească, în speran ța că vor fi alții care să acopere costurile producerii și furnizării acestora.
Capitolul 3. Abordări ale serviciului public 45
caracter multidisciplinar88, determinat de încorporarea a o serie de categorii și
metode sociologice, matematice, psihologice, statistice, juridi ce etc., folosindu-le
într-o manier ă specifică, reflectare a particularit ăților relațiilor de management89.
Aceste caracteristici ale management ului conduc la o abordare complex ă a
serviciilor publice prin înglobarea unor puncte de vedere și experien țe diferite,
asigurând analiza de sistem90 a serviciilor.
În accepțiunea sa deschis ă, managementul vizeaz ă două mari obiective91:
(1) să conducă organizația publică, suportând turbulen țele mediului;
(2) să reducă risipa, provenit ă din disfunc ționalitățile interne sau gre șelile
calitative ale func ționării.
Se poate, de asemenea, s ă se considere c ă funcția majoră a managementului
este de a evita dezordinea organiza ției publice, numit ă „entropie” (sau degradarea
energiei). Se vorbe ște, la toate nivelurile organiza ției publice, de angajarea în
demersuri riguroase de ac țiune a func ționării, într-o optic ă transversal ă și
descentralizat ă. Managementul, cum subliniaz ă R.A. Thiertart, „acest cuvânt magic
și încurcat de la sfâr șitul anilor ’60 [ …], redescoper ă o realitate în care
componentele sunt mai simple și consecin țele mai importante, decât ceea ce se
poate imagina la modul general”, aduce r ăspunsuri pertinente provoc ărilor
ocazionate de mediul turbulent.
Din perspectiva managementului, serviciile publice se fundamenteaz ă pe un
sistem, care reune ște următoarele elemente: pia ța, serviciul public propriu-zis,
sistemul de livrare a serviciului, imaginea organiza ției, cultura/filosofia organiza ției
de servicii92.
Managementul abordeaz ă serviciul public ca activitate și ca organiza ție care
realizează această activitate, urm ărind creșterea performan țelor generale. Teme
88 Multidisciplinar și interdisciplinar – interdisciplinaritatea are dou ă obiective: în primul rând,
cercetarea zonelor de frontier ă, a acelor zone în care o știință, singură, este neputincioas ă să facă
lumină și, în al doilea rând, trebuie s ă permită să se dezghe țe „hibernarea” cunoa șterii în materie –
Alexandru I., Administra ția publică. Teorii. Realit ăți. Perspective, Ed. Lumina Lex, Ed. a III-a,
București 2002, p. 140
89 Asupra caracteristicilor managementului – Nicolescu O., Verboncu I., Management, Ed. Economic ă,
București, 1996, pp. 18-19.
90 Abordarea sistemic ă presupune însu șirea teoriei generale a sistemelor utilizarea și chiar
dezvoltarea ei creatoare în domeniul respectiv – Iona șcu Ghe., Dezvoltarea și reabilitarea a șezărilor
umane din România, Ed. Tempus, Bucure ști, 2003, p. 58.
Din perspectiva abord ării sistemice serviciile publice ne ap ar ca subsisteme ale sistemului
administra ției publice ale c ăror scopuri sunt definite în raport cu satisfacerea unor nevoi sociale. –
Matei A., Introducere în analiza sistemelor administra ției publice, Ed. Economic ă, București, 2000,
p. 172.
91 Matei L., op. cit., p. 82.
92 Normann R., Service Management, Strategy and Leadership in Service Management, John Wiley,
Sons, Toronto, 1984, p. 112.
46 Serviciile publice
precum obiective ale organiza ției prestatoare de servicii (misiune, politici și
strategii), structura acesteia (rela ția cu obiectivele, proiectare, opera țiuni, roluri),
tehnologia (procesarea informa țiilor, echipamente), cultura (valorile, stilul de
conducere), mediul extern (factorii politici, economici, sociali, clien ții organiza ției,
relația cu aceștia, activit ățile de marketing public), si stemul decizional (abordare,
participarea grupurilor interesate la procesul decizi onal) reprezint ă centrul
preocupărilor manageriale asupra serviciului public.
O atenție aparte se acord ă principalelor resurse angrenate în serviciul public:
potențialul creativ al oamenilor și resursa informa țională, considerate a fi baza
performan țelor publice, precum și modalit ăților de dezvoltare: redefinirea
proceselor de recrutare și selecție a personalului, motiv ării, dezvolt ării carierei,
aspectelor de etic ă și deontologie a func ției publice, preg ătirii/perfec ționării,
introducerea inova ției, descentralizare, privat izare, antreprenoriat, educa ție a
utilizatorilor. Nu în ultimul rând, manage mentul este preocupat de observarea,
analiza și îmbunătățirea cuno ștințelor și capacităților managerilor din sectorul
public, inclusiv a aspectelor etice din activitatea acestora.
Principalele func ții ale administra ției publice în materie de furnizare a
serviciilor publice sunt:
pregătirea, adoptarea și monitorizarea cadrului legal de organizare și
funcționare a serviciilor publice;
informarea cet ățenilor/utilizatorilor;
controlul anumitor pre țuri;
furnizarea unui num ăr de servicii publice;
furnizarea de subven ții și granturi întreprinderilor publice sau private ce
furnizează servicii publice, pentru restru cturare/modernizare sau în alte
scopuri (protec ție socială).
În ceea ce prive ște administra ția publică locală, este necesar ă regândirea
rolurilor pe care trebuie s ă le îndeplineasc ă aceasta, în strâns ă relație cu cetățenii și
furnizorul de servicii publice, accentuându-se reducerea implic ării administra ției în
furnizarea direct ă a unor servicii. Acest fapt pr esupune transformarea administra ției
publice locale în element de fundamentare și aplicare a politicilor publice, de
reglementare și monitorizare a modului de furn izare a serviciilor publice.
O tendin ță important ă în materie de furnizare a serviciilor publice, o
reprezintă, atât în țările occidentale, cât și în cele în tranzi ție, întărirea mecanismelor
de piață. Această tendință s-a manifestat prin:
privatizarea furniz ării unor servic ii publice;
favorizarea unor mecanisme de pia ța în sectorul public: stimulente pentru
dezvoltarea competi ției, stabilir ea unor institu ții independente de
reglementare, l ărgirea spa țiului de manifestare a rela țiilor contractuale.
O nouă paradigm ă pentru managementul serviciilor publice a ap ărut cu
privire la dezvoltarea unei noi culturi orientat ă spre performan ță într-un sector
Capitolul 3. Abordări ale serviciului public 47
public mai pu țin centralizat și redimensionat. În orice discu ție despre întreprinderea
publică se impun întreb ări despre eficien ță și management, precum și despre
proprietate. Întreprinderile publice încearc ă să fie performante îndeplinindu- și
obiectivele. Misi unile lor difer ă de la furnizarea și prestarea serviciilor pentru
utilizatori (persoane juridice sau fizice) pân ă la elaborarea și punerea în practic ă a
politicilor publice. Mi șcările pentru orientarea spre performan ță (eficien ță,
eficacitate și calitatea serviciilor publice) în managementul activit ăților publice
impun „dezvoltarea într eprinderilor care s ă se adapteze continuu pentru satisfacerea
nevoilor publice”93.
Figura 1. Triunghiul performan ței
De asemenea, este important ă identificarea unui set de indicatori prin care se
poate măsura performan ța serviciilor publice. Sistemul de indicatori de performan ță
face posibil ă evaluarea consumului de resu rse în raport cu rezultatele ob ținute după
încheierea proceselor de realizare și furnizare a serviciilor și compararea acestora
cu nivelurile stabilite ca obiective.
Rolul primar al institu țiilor publice este acela de a oferi un serviciu sau un
produs unui consumator sau beneficiar, spre deosebire de acela de a oferi locuri de
muncă pentru func ționarii publici, spre exemplu. Logica urm ărită de întreprinderile
publice în realizarea serviciilor publice este definit ă de „punerea în practic ă a
politicii publice, de furnizarea unor servicii gratuite, de redistribu ție, de furnizarea
unor servicii ce sunt pl ătite de utilizator atunci când beneficiaz ă de ele etc.”94.
93 Adaptare dup ă Matei L., op. cit., p. 119.
94 Matei L., op. cit., p. 170.
REZULTATE
OBIECTIVE RESURSE
Cetățean/
client
Eficacitate
Eficiență
eficiență
Economicitate
48 Serviciile publice
Reformarea serviciilor pub lice, preocupare central ă a managementului, este
mai mult decât necesar ă în orice sistem administra tiv. În cadrul procesului de
reformare sunt necesare anumite etape, cu m sunt: stabilirea unei viziuni unitare în
concordan ță cu situația, cu tradi țiile și mentalit ățile; definirea sectorului public,
inclusiv tipologia serviciilor publice; încredin țarea responsabilit ăților pe niveluri de
administra ție publică; stabilirea surselor de ven it pe niveluri de administra ție;
partajarea func ției de reglementare pe nivelurile administra ției; elaborarea
legislației în domeniul furniz ării serviciilor publice; deschiderea accesului
administra ției la piața de capital și adoptarea unor m ăsuri privind îmbun ătățirea
cadrului de finan țare a serviciilor publice; crearea cadrului pentru perfec ționarea
profesional ă reală a funcționarilor publici și îmbunătățirea managementului public.
Sub aspectul implic ării utilizatorilor în prestar ea serviciilor publice este de
menționat faptul c ă utilizatorii joac ă un rol deosebit în evolu ția serviciilor publice,
revendicând necesitatea de a fi parte component ă în gestiunea serviciilor publice,
prin prisma mecanisme lor de reprezentare și pretind, mai mult sau mai pu țin
explicit, un egalitarism în ceea ce prive ște condițiile de furnizare.
În România, de mul ți ani, reforma serviciilor pub lice constituie o preocupare
constantă, fiind legat ă de redefinirea rolului st atului. Procesul de reform ă presupune
luarea în considerare a r ăspunsurilor urm ătoarelor întreb ări:
1. La nivelul obiectivelor (misiune, politici și strategii):
Există la nivelul autorit ăților publice capacitatea strategic ă de a face
alegeri și de definire a priorit ăților?
Există o viziune clar ă asupra responsabilit ăților care în finalul procesului
de descentralizare vor fi transferate c ătre administra ția publică locală și o
separare clar ă a responsabilit ăților între administra ția locală și cea statal ă?
Sunt promovate principiilor economiei de pia ță și reducerea gradului
de monopolizare în prestarea serviciilor publice?
Există responsabilit ăți cu privire la definirea calit ății serviciilor publice?
2. La nivel organizator ic (proiectare, opera țiuni, roluri):
Există flexibilitate și adaptabilitate la noi sarcini a entit ăților publice?
Există suficiente resurse pentru a fi realizate noi sarcini?
Sunt definite clar rolurile și responsabilit ățile în cadrul entit ăților publice?
Responsabilit ățile sunt distribuite uniform?
Există colaborare între co mponentele structurii?
3. La nivelul tehnologiei (procesarea informa țiilor, echipamente):
Sunt utilizate noi tehnologii pentru a cre ște calitatea serviciilor publice?
Există un potențial de inovare și creativitate adap tate noilor condi ții?
Există capacitatea de a ut iliza noile tehnologii?
4. În rela ția cu utilizatorii:
Se aplică principiul transparen ței?
Sunt încorporate a șteptările utilizatorilor de servicii publice?
Capitolul 3. Abordări ale serviciului public 49
Gradul de acces la aces te servicii este satisf ăcător?
Utilizatorilor li se ofer ă un acces facil la servicii publice, sunt trata ți
corespunz ător?
5. La nivelul resurselor umane:
Există manageri profesioni ști în administra ția publică?
Angajații din sectorul public sunt motiva ți?
Se promoveaz ă meritul în recrutare, se dezvolt ă cariera?
Se încurajeaz ă inițiativa?
Angajații dispun de informa țiile necesare pentru a- și îndeplini sarcinile?
Angajații particip ă la adoptarea deciziilor?
Există personal de specialitate (fis cal, tehnic etc.) cu ajutorul c ăruia
administra ția publică să-și îndeplineasc ă sarcinile?
Angajații sunt evalua ți în funcție de rezultate?
Angajații sunt preg ătiți să răspundă la schimbare?
6. La nivelul resurselor financiare:
Transferul de responsabilit ăți către administra ția publică locală este
însoțit de resursele financiare adecvate?
Este atras capitalului privat în finan țarea investi țiilor?
Este promovat creditului local pentru finan țarea serviciilor locale?
Există un sistem care s ă stimuleze autorit ățile administra ției publice locale
în identificarea de noi resurse, pe de o parte și raționalizarea cheltuielilor,
pe de altă parte?
Există standarde de evaluare a cost urilor diferitelor responsabilit ăți ale
administra ției publice?
Există un echilibru de resurse între mediul urban (în special municipiile
reședință de județ) și cel rural?
Există un sistem adecvat de contro l asupra gestiunii publice?
Analizând cu aten ție aceste întreb ările, fiecare utilizator-cet ățean-client de
serviciilor public e poate formula r ăspunsuri și, din păcate, acestea nu sunt deloc
încurajatoare pentru stadiul procesului de reform ă a serviciilor pub lice, cu toate c ă
strategiile de reform ă și programele de guvernare au avut ca preocupare aceste subiecte.
Rigiditatea și incapacitatea de adaptare la noi cerin țe, lipsa de
responsabilitat e, inexisten ța competi ției loiale și lipsa de transparen ță reprezint ă
aspecte frecvent aduse în discu ție în criticile speciali știlor, politicienilor și
reprezentan ților mass-media asupra administra ției.
Cauzele acestui fenomen sunt multiple și dificil de înl ăturat. De aceea,
considerăm că rezolvarea nu poate veni decât printr-o veritabil ă reformă a
serviciilor publice menit ă să deplaseze accentul de pe tratarea de tip avarie,
ameliorativ ă, pe o abordare de perspectiv ă, strategic ă, profesionist ă, în care actorii
politici s ă nu se mai substituie speciali știlor în administra ție. În acest mod,
50 Serviciile publice
obiectivele pot fi materiali zate prin dezvoltarea poten țialului creativ al resursele
umane, schimbarea raporturilor cu utilizat orii, încorporarea no ilor tehnologii, în
paralel cu cre șterea capacit ății de atragere a re surselor financiare.
3.4. Abord ări interdisciplinare ale serviciului public
3.4.1. Abordarea sociologic ă a serviciilor publice
Sociologii sunt interesa ți de serviciul public pr in prisma accesibilit ății
diferitelor categorii sociale la acestea, a modului în care sunt organizate, a
consecințelor sociale ale func ționării lor eficiente sau defi citare, dinamica nevoilor
de servicii în raport cu caracteristici ale popula ției și ale societ ății globale. În acest
sens, speciali știi apreciaz ă că „gradul de dezvoltare al acestora este direct
proporțional cu nivelul economic de dezvoltare a societ ății și cu importan ța
acordată în politica statului a prob lemelor de asigurare a condi țiilor de via ță a
populației și inegalităților sociale”95.
În abordarea sociologic ă, un element definitoriu pentru serviciul public îl
reprezintă grupul social și categoriile sociale care au acces la acestea.
Autorii mai sus men ționați, citându-i pe W.I. Tomas, R.E. Park și H. Mead,
precizeaz ă că grupul social reprezint ă ansamblul de persoane caracterizat de o
anumită structură și o cultur ă specifică, rezultate din rela țiile și procesele
psihosociale dezvoltate în cadrul s ău.
3.4.2. Abordarea serviciilor pub lice din perspectiva dezvolt ării durabile
Preocupările legate de protec ția mediului ocup ă un loc din ce în ce mai
important în furnizarea serviciilor publice. Aceste preocup ări influen țează
îndeosebi sectoarele servic iilor urbane de transport și energie, dar se exercit ă la
niveluri care nu sunt neap ărat cele ale gestiunii serviciilor publice.
Politicile care privesc mediul sunt în general na ționale și locale, dar protec ția
mediului cap ătă din ce în ce mai mult un caracter interna țional. Dezvoltarea acestor
preocupări constituie elemente ale gestiunii se rviciilor publice, ca re impun luarea
lor în considerare la niveluri care anterior nu erau avute în vedere.
Acest lucru se transpune în exigen țele crescânde în ceea ce prive ște
reglement ările și constrângerile, combinate cu o limitare a libert ății de acțiune a
operatorilor de servicii.
În prima parte a acestei lucr ări, precizam c ă prin serviciu se realizeaz ă o
transformare a st ării inițiale din lumea material ă, dar de foarte multe ori, de și cu
intenții bune, omul intervine nefast în ci rcuitul material. Abordarea ecologic ă a
serviciilor publice sus ține rolul acestora de element prin care se asigur ă circuitul
95 Dicționar de sociologie, Coordonatori Zamfir C., Vl ăsceanu L., Ed. Babel, Bucure ști, 1998, pp.
531-532.
Capitolul 3. Abordări ale serviciului public 51
optim al substan ței în natur ă. Acest deziderat este destul de greu de realizat, mai
ales că multe servicii publice intervin în acest circuit material: circuitul apei prin
servicii de alimentare cu ap ă, calitatea și circulația aerului, solul, vegeta ția,
deșeurile urbane etc.
Conceptul central utilizat în abordarea ecologic ă a serviciilor publice este
acela de dezvoltare durabil ă96.
Problema cheie a dezvolt ării durabile o constituie „reconcilierea între dou ă
aspirații fundamentale ale omului: dezvoltarea continu ă economic ă și socială și
protecția și îmbunătățirea stării mediului, ca singura cale pentru bun ăstare, atât a
generațiilor prezente, cât și a celor viitoare.”
Așadar, conceptul de dezvoltare durabil ă se referă la o form ă de creștere
economic ă ce satisface nevoile societ ății în termeni de bun ăstare pe termen scurt,
mediu și mai ales lung. Ea se fundamenteaz ă pe considerentul c ă dezvoltarea trebuie
să vină în întâmpinarea nevoilor prezente f ără să le pună în pericol pe cele ale
generațiilor viitoare.
„Dezvoltarea durabil ă este cea care asigur ă generațiilor viitoare cel pu țin
aceleași oportunit ăți de care beneficiaz ă generația actual ă, înțelegând prin
oportunitate capitalul și creșterea de capital de persoan ă”97.
3.4.3. Finan țele publice și serviciul public
În abordarea serviciilor publice, finan țele au în vedere modul de finan țare a
acestora. Astfel, se realizeaz ă o distinc ție între serviciilor publice finan țate din
bugetele centrale și locale, cum sunt serviciile publice generale (deliberative,
executive, judec ătorești), de ap ărare și siguranță națională, de învățământ etc.,
servicii publice ce se finan țează din surse extrabuge tare, ca de pild ă administrarea
piețelor, protec ția plantelor etc.
Există, de asemenea, servicii publice finan țate prin combina ții bugetare și
extrabugetare, cum ar fi casele de cultur ă, teatrele, administrarea fondului locativ,
cultele etc. și servicii publice care se autofinan țează, cum sunt societ ățile naționale
sau societ ățile comerciale cu capital majoritar de stat sau al colectivit ăților locale,
fiind vorba de servicii publice de natur ă economic ă.
Provocarea pentru administra ția public ă este de a identifica solu țiile
manageriale prin care, cel pu țin în cazul utilit ăților publice, serviciile publice s ă se
autofinan țeze.
96 În anul 1992, în cadrul Conferin ței de la Rio, 170 de state, printre care și România au recunoscut
în mod unanim și au căzut de acord asupra nevoii urgente de a adopta o strategie global ă pentru
secolul urm ător, denumit ă „AGENDA 21”, a c ărei opțiune să fie aplicarea principiilor dezvolt ării
durabile.
97 S. Ismail, Making Development Sustainable: from concept to action, World Bank Environmental
Sustainable Development Occasional Paper Series, No. 2 1994, p. 46.
52 Serviciile publice
3.4.4. Noile tehnologii și serviciile publice
Această perspectiv ă asupra serviciilor publice are în vedere integrarea noilor
tehnologii pentru a cre ște performan țele organiza țiilor și serviciilor publice, dar și
serviciile publice ap ărute ca rezultat el evolu ției tehnologice.
De la apari ția și pătrunderea TIC în via ța noastră la începutul anilor ’90,
guvernele statelor au îmbr ățișat potențialul de inovare al internetului, în special
pentru a redefini rela ția lor cu societatea și au investit foarte mult în infrastructura
din sectorul public. Organiza țiile publice au fost inform atizate. Programele legate
de inovare au fost etiche tate ca „guvernare electronic ă” sau ca e-guvernare.
Definiția OCDE (2003, 63) dat ă e-guvern ării este utilizarea TIC, în special a
internetului, ca un instrument pentru a realiza o mai bun ă guvernare.
Tehnologia, inclusiv progresele înregi strate în domeniul tehnologiei
informației și comunica țiilor, reprezint ă unul dintre principalii vectori ai schimb ării
în cadrul tuturor organiza țiilor. Tehnologia este în primul rând un set de
echipamente, instrumente, infrastructur ă înființată pentru a le permite indivizilor
să-și îndeplineasc ă sarcinile. Dar acest set este construit și amenajat în conformitate
cu un anumit scop, o anumit ă logică a întrebuin țării care, în practic ă, va sprijini și
constrânge ac țiunile indivizilor în cadrul organiza ției98.
*
* *
Așadar, accep țiunea clasic ă a serviciului public s-a îmbun ătățit cu noi puncte
de vedere – economice, sociologice, ecologice, tehnologice sau manageriale.
Înglobând aceste puncte de vedere, putem de fini serviciul public ca fiind activitatea
realizată de către o colectivitate (local ă, regional ă, națională sau european ă) prin
puterea de care aceasta dispune sau încredin țată de aceasta unui ter ț, prin care
contribuie la realizarea sau la punerea în valoare a unui bun public sau furnizarea
unui serviciu necesar tuturor (existent sau nou ), care nu poate fi realizat sau prestat
doar prin regulile pie ței. Aceast ă necesitate poate decurge dintr-un interes strategic
comun sau din necesitatea de solidaritate și echitate. Activit ățile specifice
serviciului public contribui e la dezvoltarea durabil ă a comunit ății și presupun
înglobarea noilor tehnologii și a proceselor manageriale pentru cre șterea
performan țelor. Finan țarea serviciilor publice se realizeaz ă din surse bugetare,
extrabugetare, combina ții ale acestora sau se autofinan țează.
98 Corina Antonovici, Schimbarea în organiza țiile publice în contextul utiliz ării tehnologiei
informației și comunica țiilor, în volumul conferin ței Orașul Inteligent, Bucure ști, 2015, pp. 95-97,
coordonatori Drago ș Dincă, Cătălin Dumitric ă, Cătălin Vrabie.
Capitolul 4
Accepțiunea serviciului public
în Uniunea European ă
În materie de servicii publice, în Uniunea European ă există o problem ă care
pune în discu ție rolul fiec ărui stat și finalitatea construc ției europene: cum s ă se
armonizeze serviciile publice na ționale și locale cu ambi țiile de realizare a unui
spațiu economic comun?
Această problemă este de actualitate deoarece exist ă o contradic ție aparent ă
între interesul colectiv al serviciului public din interiorul unui stat și deschiderea
față de concuren ța european ă.
Construcția comunitar ă, prin esen ță economic ă la originile sale, a avut ca
obiectiv realizarea unui spa țiu economic bazat pe patru libert ăți fundamentale:
libertatea circula ției mărfurilor, a capitalurilor, a serviciilor și a persoanelor.
Piața comună, definită ca o piață interioară unică, are drept rezultat obligarea
statelor și a actorilor economici de a înl ătura obstacolele acestui spa țiu economic
unificat. Într-o prim ă etapă, tratatele nu evoc ă nici problema rolului intern al statelor
și nici cea a serviciilor publice. În absen ța unor termeni clari cu privire la rezerva
sau neaplicarea regulilor comunitare pentru serviciile publice, acestea sunt supuse
dreptului comun. Astfel, dou ă reguli de drept comunitar aveau în vedere
funcționarea clasic ă a serviciilor publice: interdic ția oricărei discrimin ări față de
naționalitate și deschiderea c ătre spațiul european al concuren ței.
Aceste reguli au trei consecin țe directe: prima consecin ță a r f i că orice
operator poate interveni pe ansamblul teritoriului comunitar și deci, poate concura
serviciile publice prin alegerea de activit ăți rentabile, ceea ce poate fi ilustrat în
domeniul po ștei. A doua consecin ță ar fi interdic ția ajutoarelor de stat și a
controlului care afecteaz ă concuren ța, ceea ce poate fi ob servat în domeniul
transportului. Cea de a treia consecin ță ar fi că monopolurile publice trebuie s ă fie
deschise, ca în cazul en ergiei electrice.
Problema serviciilor publice a fost aproape ignorat ă în tratate și nu a fost
adusă în prim plan decât în momentul în care Comisia a luat în discu ție
îmbunătățirea pieței interioare pentru 1 ianuar ie 1993. Aceste reflexii au fost
tardive, dar au constituit r ăspunsuri la ini țiativele Comisiei în domenii noi pentru
comunitate, precum energia, po șta și telecomunica țiile.
54 Serviciile publice
Tratatul de la Roma înscri e punerea în aplicare a unui spa țiu european al
concurenței. Se interzic ajutoarele de stat99 și se impun limite cantitative de
export100; statele sunt obligate s ă organizeze monopoluri na ționale cu caracter
comercial (art. 37) și să respecte regulile concuren ței în raporturile cu întreprinderile
publice (art. 90).
Referiri clare la no țiunea de serviciu public nu apar decât în art. 77 cu privire
la politica de transporturi, articol care precizeaz ă că „sunt compatibile cu prezentul
tratat ajutoarele care r ăspund nevoilor de coordonare a transporturilor sau care
corespund ramburs ării anumitor servitu ți inerente no țiunii de serv iciu public”.
Actul unic european din 1985 constituie prima revizuire cu privire la
competen ța comunitar ă. Acesta prevede în art. 8 realizarea pie ței interioare
începând cu 31 decembrie 1992. F ără a face noi referiri la no țiunea de serviciu
public, tratatul încredin țează Comisiei mandatul clar de a pune în aplicare o pia ța
interioară în toate domeniile și îndeosebi în cele care po t face obiectul serviciilor
publice, cum ar fi domeniile electricit ății, gazului natural sau telecomunica țiilor.
Tratatul asupra Uniunii Europene nu evoc ă nimic în plus în ceea ce prive ște
noțiunea de serviciu public, contribuie doar la recunoa șterea acestora.
Pe de o parte, un nou titlu este consacrat re țelelor transeurop ene pentru care
serviciile publice au caracteristici speciale. Art. 129 B dispune: „comunitatea
contribuie la stabilirea și la dezvoltarea re țelelor transeuropene în sectorul
infrastructurii de transport, a telecomunica țiilor și energiei”. Astfel, Comunitatea
trebuie să favorizeze punerea în aplicare a re țelelor europene în domenii care fac
obiectul serviciilor publice în cea mai mare parte a statelor și trebuie s ă se țină cont
de specificul na țional.
Pe de altă parte, în timp ce Tratatul de la Roma revizuit nu f ăcea nicio referire
la rezervele na ționale sau la un principiu rela țional între state și Comunitate, tratatul
de la Maastricht101 conține considera ții noi. Aici se afirm ă că Uniunea respect ă
identitatea na țională a statelor membre (art. F) și, pe baza principiului
subsidiarit ății, formuleaz ă o nouă abordare care s ă permită anumite specificit ăți
naționale.
Dincolo de evolu ția textuală a tratatului care r ămâne supus interpret ării Curții
de Justiție a Comunit ăților europene, „se poate constata un început al recunoa șterii
juridice de c ătre Curte și o sensibil ă evocare a serviciului public de c ătre instanțele
comunitare”102.
Instituțiile europene arat ă un interes particular fa ță de problema serviciilor
publice. Comitetul Economic și Social a adoptat în septembrie 1993 un aviz de
99 Art. 92 și următoarele din Tratatul de la Roma.
100 Art. 30.
101 Tratatul asupra Uniunii Europene a fost semnat la 7 februarie 1992, fiind cunoscut sub denumirea
de Tratatul de la Maastricht.
102 Este vorba în primul rând despre Ordonan țele Corbeau, 1993 și Comuna d'Almelo, 1994.
Capitolul 4. Accepțiunea serviciului public în Uniunea European ă 55
inițiativă asupra sectorului public în Eur opa. Parlamentul European, adoptând
raportul lui M. Roberto asupra serviciilor publice și privatizării din mai 1994 a
invitat Comisia s ă propună o cartă european ă a serviciilor publice axat ă pe trei
puncte: a) identificarea principiilor comune c ărora trebuie s ă le răspundă serviciile
publice în Europa pentru a satisface exigen țele unei cet ățenii europene reale; b)
unitatea de tratament pentru to ți utilizatorii în diferite servicii distribuite pe o baz ă
națională dar având o dimensiune suprana țională; c) norme care s ă garanteze pentru
orice serviciu un plan calitativ și unul cantitativ. Comisia European ă s-a angajat s ă
publice un document de reflexie asupra orient ărilor în materie de serviciu public,
analizând situa ția pentru fiecare sector, datorit ă diferențelor existente.
Proiectul francez de Cart ă european ă a serviciului public propunea Comisiei
și altor țări europene o concep ție novatoare permi țând emergen ța veritabilelor
servicii publice europene și prezervarea principalelor modalit ăți de organizare și
gestiune proprii fiec ărei țări. Aceast ă propunere a reprezentat o nou ă abordare care
permitea existen ța unei abord ări europene a serv iciilor publice.
În septembrie 1996, Comisia European ă a prezentat un comunicat103 asupra
„Serviciilor de interes general în Europa”, care punea clar în eviden ță diferența
dintre misiunea și statutul operatorului, l ăsând statele membre s ă aleagă
proprietatea capitalului, recunoscându -se legitimitatea serviciului public104.
Tratatul de la Amsterdam105 a adus modific ări importante Tr atatului asupra
Uniunii Europene și Tratatului care a instituit Comunitatea European ă, aducând
lămuriri suplimentare asupra conceptelor de dezvoltare local ă și subsidiaritate; a
fost consolidat ă politica de protec ție a mediului; au fost aduse clarific ări în materie
de protecție a consumatorilor etc., f ără a exista îns ă o abordare expres ă a serviciilor
publice. Excep ția o reprezint ă noul articol 16 din Tratat ul Uniunii Europene, care
prevede c ă: „Fără a prejudicia articolele 73, 86 și 88, și având în vedere locul pe
care îl ocup ă serviciile de interes economic de or din general printre valorile comune
ale Uniunii, ca și rolul pe care acestea îl joac ă în promovarea coeziunii sociale și
teritoriale a Uniunii, Comunitatea și statele sale membre, fiecare în limitele
competen țelor lor și în limitele câmpului de aplic are a prezentului tratat, vegheaz ă
ca aceste servicii s ă funcționeze pe baza principiilor și în condi țiile care s ă le
permită îndeplinirea misiunii lor”.
Un moment important pentru evolu ția serviciilor publice în Uniunea
European ă a fost reprezentat de comunicatul cu privire la „Serviciile de interes
103 Despre acest comunicat – Profiroiu A., Pilotajul serviciilor publice, Editura Economic ă,
București 2001, p. 22.
104 „… serviciile de interes general reprezint ă repere ale colectivit ății și există o puternic ă legătură
între ele și cetățeni. Ele constituie, de asemenea, un element de identitate cultural ă pentru toate țările
europene …” – extras din comunicatul asupra servic iilor de interes general din Europa, sursa Eur-Lex.
105 Încheiat la 2 octombri e 1997 de cei 15 mini ștri ai afacerilor externe, a adus modific ări importante
Tratatului asupra Uniunii Europene.
56 Serviciile publice
general în Europa”, adoptat de Comisia European ă la 20 septembrie 2000, la
Lisabona.
Carta drepturilor fundamentale al e Uniunii Europene, proclamat ă de
Consiliul European în decembrie 2000 (la Ni sa), cuprinde un articol 35 privitor la
accesul la serviciile de interes economic general: „Uniunea recunoa ște și respectă
accesul la serviciile de in teres economic general, a șa cum este prev ăzut de
legislațiile și practicile na ționale, în conformitate cu dispozi țiile tratatului care
instituie Comunitatea European ă, până la promovarea coeziunii sociale și teritoriale
a Uniunii”. Referindu- se doar la „legisla țiile naționale”, acest articol nu deschide
calea serviciilor europene de interes general, necesare totu și pentru a construi noua
Europa.
În luna noiembrie 2002, Comisia a prezen tat un „Raport cu privire la liniile
directoare ale ajutoarelor de stat în domeniul serviciilor de interes economic
general”106 prin care se preciza c ă serviciile de interes economic general (SIEG)
îndeplinesc o func ție fundamental ă în toate statele membre care, în absen ța
reglement ărilor comunitare dispun de o mare libertate pentru a le defini și a le pune
în aplicare în func ție de alegerea lor politic ă.
Un moment aparte al evolu ției serviciilor publice îl reprezint ă proiectul Cartei
verzi a serviciilor de interes general107 – proiect ini țiat de către Centrul european al
întreprinderilor cu participare public ă și de interes economic general (CEEP), în
colaborare cu Confedera ția european ă a sindicatelor (CES) – transmis spre studiu
Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit art. 16 al proiectului Cartei verzi a serviciilor publice de interes
general, acestea sunt activit ăți create, organizate și reglementate de autorit ăți
publice (na ționale, regionale sau locale) pentru a garanta c ă furnizarea serviciilor
este asigurat ă în condițiile considerate ca necesare pentru satisfacerea necesit ăților
societății. Aceste servicii îndeplinesc misiuni de interes general și sunt supuse de
către autorit ățile publice unor obliga ții specifice.
În 2007, a fost aprobat ă de către Parlamentul European, în varianta
Consiliului, Directiv a serviciilor – al c ărei obiectiv const ă în facilitarea serviciilor
transfrontaliere, prin înl ăturarea obstacolelor di n calea liberei circula ții a serviciilor
pe piața internă.
Dezbaterea privind serviciile de interes general este afectat ă de neclaritatea
terminologic ă. Conceptele sunt utilizate în mod interschimbabil și inexact. P ărțile
interesate au solicitat Comisiei s ă aducă clarificări. În aceast ă privință, totuși,
106 Bruxelles, le 27.11.2002, COM(2002) 636 final, RAPPORT DE LA COMMISSION relatif à
l'état des travaux concernant les lignes directrices re latives aux aides d'état liées aux services d'intérêt
économique général.
107 Bruxelles, 21.5. 2003, COM(2003) 270 final, LIVRE VERT SUR LES SERVICES D'INTÉRÊT
GÉNÉRAL.
Capitolul 4. Accepțiunea serviciului public în Uniunea European ă 57
Comisia este obligat ă să respecte dreptul primar al UE și jurispruden ța Curții. În
plus, conceptele sunt dinamice și în evolu ție.
În cadrul documentului Comunicare a Comisiei c ătre Parlamentul European,
Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiun ilor (Bruxelles, 2011,
COM (2011)900 final), sunt aduse clarific ări conceptuale în materie de servicii
publice:
Serviciu de interes general (SIG): serviciile de interes general sunt serviciile
pe care autorit ățile publice ale statelor membre le consider ă ca fiind de interes
general și care, prin urmare, fac obiectul unor obliga ții specifice de serviciu public.
Termenul desemneaz ă atât activit ăți economice (a se vedea defini ția SIEG de mai
jos), cât și servicii neeconomice. Acestea din urm ă nu fac obiectul legisla ției
specifice a UE și nu intră sub inciden ța normelor privind pia ța internă și concuren ța
prevăzute în tratat. Anumite aspecte ale modul ui de organizare a acestor servicii pot
fi reglementate de alte norme generale prev ăzute în tratat, cum ar fi principiul
nediscrimin ării.
Serviciu de interes eco nomic general (SIEG): serviciile de interes
economic general sunt activit ăți economice care genereaz ă rezultate spre folosul
public general pe care pia ța nu le-ar furniza (sau le-ar furniza în alte condi ții în ceea
ce privește calitatea, siguran ța, accesibilitatea, tratamentul egal sau accesul
universal) f ără interven ție public ă. Obligația de serviciu public este impus ă
furnizorului prin atribuirea unei sarcini și pe baza unui criteriu de interes general
menit să asigure c ă serviciul este furnizat în condi ții care îi permit s ă își
îndeplineasc ă misiunea.
Servicii sociale de interes general (SSIG): acestea includ sistemele de
securitate social ă care acoper ă principalele riscuri de via ță și o serie de alte servicii
esențiale furnizate direct persoanelor, care joac ă un rol preventiv și de
coeziune/incluziune social ă108. În timp ce unele servicii sociale (cum ar fi sistemele
de securitate social ă prevăzute de lege) nu sunt considerate de Curtea European ă ca
fiind activit ăți economice, jurispruden ța Curții precizeaz ă că natura social ă a unui
serviciu nu este suficient ă în sine pentru clasific area acestuia ca neeconomic109. În
consecință, termenul „servicii sociale de interes general” se refer ă atât la activit ăți
economice, cât și la activit ăți neeconomice.
Obligația de serviciu universal (OSU): obligația de serviciu universal este
un tip de obliga ție de serviciu public care stabile ște cerințele menite s ă asigure c ă
anumite servicii sunt puse la dispozi ția tuturor consumatorilor și utilizatorilor
într-un stat membru, indiferent de localizarea lor geografic ă, la un anumit nivel de
108 „Punerea în aplicare a programului comunitar de la Lisabona: serviciile sociale de interes general
în Uniunea European ă” [COM (2006) 177 final, 26 aprilie 2006].
109 Cauzele conexate C-180/98 – C-184/98 Pavlov și alții, Rec., 2000, p. I-6451, punctul 118; cauza
C-218/00 Cisal și INAIL, Rec., 2002, p. I-691, punctul 37 și cauza C-355/00, Freskot, Rec., 2003,
p. I-5263.
58 Serviciile publice
calitate și, ținând seama de circumstan țele naționale specifice, la un pre ț accesibil.
Definiția obligațiilor specifice de serviciu universal este stabilit ă la nivel european,
fiind un element esen țial al liberaliz ării pieței sectorului servic iilor, cum ar fi
comunica țiile electronice, po șta și transporturile.
Serviciu public: noțiunea de „serviciu public” este utilizat ă la articolul 93
din TFUE în domeniul transporturilor. Cu toate acestea, în afara domeniului
respectiv, termenul este uneori utilizat într-un mod ambiguu: se poate referi la faptul
că un serviciu este oferit publicului larg și/sau în interes public sau poate fi utilizat
în scopul de a caract eriza activitatea entit ăților aflate în proprietate public ă. Pentru
evitarea ambiguit ății, prezenta comunicare nu utilizeaz ă acest termen, ci folose ște
expresiile „serviciu de interes general” și „serviciu de interes economic general”.
În țările membre ale Uniunii Europene, exist ă o mare diversitate de servicii
publice, rezultat al isto riei, culturii, economiei și alegerilor politice specifice
fiecărei țări. Nu se poate identifica o or ganizare „tip”, ci doar reguli și principii
general aplicabile, adaptate contextului na țional, urmând logica subsidiarit ății.
Capitolul 5
Evidențieri tipologice ale managementului
serviciilor publice
5.1. Înființarea serviciilor publice
Termenul de gestiune , acceptat ca administrare a patrimoniului sau a unor
bunuri ale unei persoane de c ătre reprezentantul ei sau totalitatea opera țiunilor
efectuate de un gestiona r privind primirea, p ăstrarea și eliberarea bunurilor
materiale sau a valorilor b ănești dintr-o societate comercial ă sau institu ție, trebuie
diferențiat, cel pu țin din punctul de vedere al con ținutului activit ăților, de termenul
de management . Termenul de management , în care reg ăsim ansamblul activit ăților
de organizare și conducere, în scopul adopt ării deciziilor optime în proiectarea și
reglarea proceselor, a sistemului, apreciem c ă îl include și pe cel de gestiune,
indiferent de defini ția dată celui din urm ă110.
Gestionarea serviciilor publice, ca no țiune, o întâlnim și în Carta European ă
a autonomiei locale fiind o modalitate de organizare, func ționare și administrare a
serviciilor publi ce în scopul furniz ării/prestării acestora în condi țiile stabilite de
autoritățile administra ției publice locale.
Înființarea serviciilor publice se poate re aliza prin acte de autoritate ale
Parlamentului, Guvernului, autorit ăților administrative autonome, autorit ăților
locale și celorlalte autorit ăți publice care au ca atribu ții definirea interesului public
(autorități publice deliberative).
Recunoașterea unui serviciu public pres upune reglementarea acestuia în
sistemul juridic inte rn, în sensul preciz ării bazelor acestora.
1. Constitu ția ca bază privind înfiin țarea serviciilor publice
Menționarea serviciilor publice în Constitu ție conduce la obligativitatea
asigurării acestora.
Constituțiile diferitelor țări din Europa dateaz ă din perioade diferite, în
funcție de care se pot distinge dou ă situații:
constituții anterioare celui de al doilea r ăzboi mondial care au ca obiect în
primul rând reglementarea func ționării institu țiilor politice. Aceste
constituții nu abordeaz ă decât în mod excep țional serviciile publice,
precizând în primul rând categoriile de autorit ăți publice (cazurile Austriei,
Finlandei și Irlandei).
110 Matei L., op. cit., p. 88.
60 Serviciile publice
constituțiile posterioare celui de al doilea r ăzboi mondial sunt marcate de
ideologia interven ționismului economic și social și recunoașterea dreptu-
rilor cetățenilor, altfel spus a activit ăților pe care cet ățenii sunt în drept s ă
le solicite autorit ăților publice spre a fi realizate.
Unele constitu ții recunosc competen ța de gestiune a serviciilor publice unei
puteri descentraliz ate, astfel c ă înființarea sau desfiin țarea unui serviciu se
realizează în baza voin ței acestor puteri descentralizate111.
O singură țară din Uniunea European ă nu este formal dotat ă cu o constitu ție:
este vorba de Marea Britanie. Ordinea constitu țională internă se bazeaz ă pe câteva
texte fondatoare, cea mai mare parte foarte vechi, și pe un ansamblu de cutume.
Fiind vorba de texte cu o vechime considerabil ă, serviciile publice nu sunt
reglementate.
Serviciile publice de educa ție, sănătate, apărare, justi ție etc. își au originile în
prevederile constitu ționale.
2. Legisla ția ca bază privind înfiin țarea serviciilor publice
În cea mai mare parte a țărilor europene, înfiin țarea serviciilor publice se
realizează prin intermediul legisla ției. Sunt legi care determin ă înființarea
serviciilor publice sau care determin ă regimul dup ă care sunt organizate și
funcționează sau modalit ățile de control.
În România, exist ă acte normative care sugereaz ă chiar prin titlul lor c ă
reglementeaz ă înființarea, organizarea sau func ționarea unor servic ii publice. Pot fi
amintite Legea nr. 92/2007 privind transportul public local112 sau Legea nr. 241 din
22 iunie 2006 a serviciului de alimentare cu ap ă și de canalizare113.
3. Alte surse prin care se pot înfiin ța sau se organizeaz ă servicii publice
Organizarea serviciilor publice nu se realizeaz ă întotdeauna pe o baz ă
legislativă. În foarte multe cazuri, libertatea acordat ă colectivit ăților locale de a
asigura servicii pentru comunitate reprezint ă sursa înfiin țării și organizării. Aceast ă
libertate este recunoscut ă în majoritatea țărilor europene.
Aceasta înseamn ă că autoritățile publice, confrunt ându-se cu anumite
probleme, pot decide înfiin țarea și organizarea anumitor servicii publice ale
colectivităților locale, f ără ca acest lucru s ă fie expres prev ăzut de constitu ție sau
lege.
Franța oferă un bun exemplu pentru aceast ă situație. Dacă anumite servicii
publice sunt constituite pe baze legislative, statul sau colectivit ățile locale sunt
autorizate s ă creeze noi activit ăți publice în condi ții precizate de jurispruden ța
jurisdicțiilor competente: Consiliul Constitu țional pentru legi, Consiliul de Stat și
111 Această situație apare în Germania sau Sp ania. Astfel, legea fundamental ă germană din 23 mai
1949 atribuie competen țe landurilor, competen țe pe care acestea le exercit ă liber, fără ca statul
federal să intervină în aceste domenii.
112 Publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 262 din 19 aprilie 2007
113 Publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 563 din 29 iunie 2006 .
Capitolul 5. Evidențieri tipologice ale managementului serviciilor publice 61
jurisdicțiile administrative pentru reglement ările statului și deciziile colectivit ăților
locale, cu condi ția ca aceste interven ții să fie motivate de un interes na țional sau
local și de situații particulare.
Se poate observa în Fran ța că unul dintre serviciile publice, distribu ția publică
de apă potabilă, s-a dezvoltat ca un serviciu public comunal f ără ca vreun text s ă
prevadă acest lucru.
5.2. Principii de organizare și funcționare a serviciilor publice
Am precizat deja, c ă printr-o serie de decizii ale Consiliului de Stat și ale
Tribunalului de conflicte, în Fran ța s-au construit cele trei principii ale serviciului
public, considerate în literatura de specialitate ca fiind fundamentale.
A. Principiul egalit ății de tratament a utilizatorilor
Deoarece vizeaz ă satisfacerea unui interes genera l, un serviciu public trebuie
să asigure un acces egalitar pentru to ți utilizatorii, egalitate ce decurge din egalitatea
tuturor în fa ța legii. Totu și, există și excepții de la aceast ă regulă, în cazul în care
diferențele de tratament sunt justificate de situa ții obiective114.
Acest principiu are dou ă consecin țe pentru operatorii de servicii:
obligația de a asigura serviciul pentru to ți utilizatorii sau pentru un num ăr
cât mai mare;
obligația de a practica un pre ț de bază uniform și rezonabil pentru a se
asigura accesul tuturor.
Aplicarea acestui principiu are în vedere și accesul egalitar la func țiile și
demnitățile publice, accesul la procedurile de achizi ții publice sau accesul egal la
servicii publice din punct de vedere al spa țiului (apropierea serviciului public de
către fiecare poten țial utilizator utiliz ând noile tehnologii).
Egalitatea ca principiu îns ă, presupune și contribu ția egală a persoanelor
fizice și juridice la dezvoltar ea serviciilor publice.
Potrivit principiului neutralit ății, serviciul public trebuie s ă funcționeze
pentru a satisface interesul general și nu un interes particular. Acest principiu
decurge din necesitatea de a asigur a accesul tuturor la servicii publice și din
caracterul egalitar al administra ției publice, în sensul c ă ea furnizeaz ă servicii
tuturor, fără a face distinc ție de origine, de ras ă, de partide politice, principiu care
nu este întotdeauna și pretutindeni aplicabil.
B. Principiul continuit ății serviciului public
Serviciul public, fiind considerat indisp ensabil pentru o colectivitate, trebuie
să funcționeze în mod continuu, f ără întrerupere. Trebuie asi gurat în mod constant
114 De exemplu, datorit ă unor condi ții tehnice, unele servicii precum distribu ția energiei termice, de
alimentare cu ap ă, nu pot fi furnizate în mod egal.
62 Serviciile publice
și să funcționeze regulat, astfel c ă operatorul are obliga ția de a-și organiza
activitatea astfel încât s ă nu existe întreruperi.
Acest principiu a reprezentat mult ă vreme justificarea interzicerii sau limit ării
dreptului la grev ă în serviciul public.
Continuitatea serv iciului public nu trebuie confundat ă cu func ționarea
nonstop, chiar dac ă există serviciile de stingere a incendiilor sau cele de s ănătate
care funcționează în acest mod.
Continuitatea are în vedere existen ța serviciului public atât timp cât exist ă
nevoia social ă pentru care a fost înfiin țat.
Printre efectele aplic ării acestui principiu se pot enun ța, pe lâng ă limitarea
dreptului la grev ă, și următoarele:
excepțiile de la cazurile de aplic are a procedurilor de achizi ție publică
(contractarea unor servicii în situa ție excepțională, pentru a asigura
continuitatea prest ării);
funcționarea institu țiilor publice dup ă un program fix, stabilit, adus la
cunoștința publică;
identificarea de solu ții alternative de func ționare a unor servicii publice
(ex. surse alternative de alimentare cu ap ă în caz de avarie);
inexistența falimentului institu țiilor publice și aplicarea mecanismelor de
limitare a gradului de înda torare pentru colectivit ățile locale;
existența unui statut distinct pentru func ționarii publici prin care se asigur ă
garanții de stabilitate și protecție împotriva schimb ărilor politice;
obligația conduc ătorilor institu țiilor publice de a as igura personalul,
resursele materiale și financiare necesare func ționării instituțiilor.
C. Principiul mutabilit ății (adaptabilit ății) serviciului public
Un serviciu public, creat pe ntru a satisface o nevoie de interes general, trebuie
să se adapteze la evolu ția acestei nevoi și, eventual, s ă dispară odată cu aceast ă
nevoie. Dac ă definirea interesului general și înființarea unui serviciu public
reprezintă atributul autorit ății publice, în mod unilateral, aceasta este cea care poate
decide modificarea regulilor de organizare și funcționare ca și desființarea acestuia,
dacă se consider ă că nu mai este necesar.
Aplicarea acestui principiu conduce la dou ă obligații pentru operatori:
identificarea a șteptărilor utilizatorilor;
îmbunătățirea continu ă a calității serviciului.
Acest principiu presupune și adaptarea serviciului public la evolu ția
tehnologic ă. Din punct de vedere al tehnologiei, sunt dou ă aspecte care ne re țin
atenția în mod deosebit: în ce m ăsură sunt încorporate noile tehnologii în furnizarea
serviciului public în vederea cre șterii performan țelor acestora? și în ce măsura noile
tehnologii determin ă apariția unor servicii publice?
Capitolul 5. Evidenț ieri tipologice ale managementului serviciilor publice 63
În literatura de specialitate reg ăsim răspunsul la prim a întrebare, ră spuns ce
își regăsește reprezentarea exact ă în viața reală: viteza de inser ție a noilor tehnologii
este mai mica în sectorul public decât în cel privat, dar logica interesului general permite accesul egalitar al tuturor la „modernitate”. Explica ția acestui fapt o
regăsim în rigiditatea reglement ărilor, durata procedurilor de achizi ții publice,
capacitate de adaptare redus ă, lipsă de flexibilitate sau limitarea resurselor în
sectorul public.
Progresul tehnic a f ăcut să apară noi tehnologii și, de asemenea, noi nevoi
publice, astfel c ă statele și colectivit ățile locale au fost adesea obligate s ă organizeze
ca servicii publice activit ăți create de progresul tehnic, în scopul înt ăririi propriilor
autorități și pentru a asigura dezvoltarea economic ă.
Apariția unei noi tehnologii a condus de foar te multe ori la asigurarea unei
gestiuni publice: că ile ferate, telefonia, televiziunea etc.
În etapa actual ă de dezvoltare, progresul tehnic permite cet ățenilor să se
elibereze de puterea public ă pentru anumite tipuri de presta ții deoarece anumite
servicii, create ca urmare a progreselor tehnice și dezvoltate ca serv icii publice, pot
să iasă treptat de sub tutela public ă pentru a fi furnizate într-un univers concuren țial.
Apare, astfel, o schem ă de felul urm ător:
Figura 2. Schema procesului de ie șire a unor servicii de sub puterea public ă
Această schemă conduce la urm ătoarea concluzie: anumite bunuri și servicii
noi, apărute ca rezultat al progresului tehnic, furnizate mai întâi de c ătre puterea
publică, sub un regim de servicii publice, trec într-un regim de gestiune
concurențială în care caracterul de se rviciu public se diminueaz ă sau chiar dispare
complet. Ilustrarea acestei evolu ții se reflect ă cel mai clar în cazul transporturilor
aeriene, televiziunii, telecomunica țiilor.
*
* * Apariția unei noi tehnologii
(transporturi, telefonie,
televiziune etc. ) Etapa 1
Serviciu public
(monopol public)
Etapa 2
Mediu concuren țial –
operatori publici
și privați
Etapa 3
Operatori privați
64 Serviciile publice
În literatura de specialitate reg ăsim și alte principii, cum sunt: principiul
eficienței și eficacității, al descentraliz ării, al neutralit ății sau al cuantific ării.
Principiile eficien ței și eficacității
Presupune asigurarea eficien ței și eficacității în furnizarea serviciului public.
Eficiența unui serviciu are în vedere ob ținerea de rezultate maxime cu eforturi
minime, iar eficacitatea presupune ob ținerea de rezultate cât mai apropiate de
obiectivele propuse. Cele trei elemente am intite – obiective, mijloace, rezultate,
constituie triunghiul performan ței, prezentat anterior.
Aplicarea principiului cuantificării prezintă o dublă semnifica ție. În primul
rând introduce o evaluare obiectiv ă a măsurii în care serviciul public satisface
necesitățile beneficiarilor, permi țând astfel o evaluare rapid ă a activit ății
serviciului, iar în al doilea rând asigur ă transparen ța față de cetățeni și echitatea în
furnizare.
În unele lucr ări de specialitate, transparen ța, în sensul dreptului la informare
asupra serviciilor publice, ap are ca un principiu distinct115.
Principiul descentraliz ării serviciilor publice
Constă în „transferarea serviciilor de la „centru” spre comunit ățile locale, cu
scopul satisfacerii nevoilor sociale.”116
În sens formal, descentralizar ea permite serviciilor publice s ă se administreze
ele însele, sub controlul statului, care le confer ă personalitate juridic ă, le permite
constituirea unor autorit ăți proprii și le doteaz ă cu resursele necesare117.
Literatura de specialitate apreciaz ă că este vorba de o „descentralizare
tehnică”118, prin care i se confer ă serviciului public personalitate juridic ă.
În unele studii de specialitate119, pe lângă descentralizarea politic ă, adminis-
trativă și bugetar ă, se vorbe ște despre dezangajare sau descentralizare prin
recurgerea la pia ța.
Dezangajarea sau desc entralizarea prin recurgerea la pia ță constă în
încredințarea anumitor func ții ale unei persoane publice, unor institu ții private sau
non-guvernamentale, în interesul public și cu participarea pers oanei publice. Acest
procedeu reprezint ă subcontractarea serviciilor, dereglementarea sau privatizarea
integrală.
Termenul de privatizare este asociat cu transferul de acti ve – proprietate,
gestiune, resurse, contro l – din sectorul public c ătre sectorul privat120. În sensul cel
115 Profiroiu A., op. cit. , p. 19.
116 Matei L., Alexandru I., op. cit., p. 99.
117 Debbasch C., Intitutions Administratives, L.G.D.J., Paris, 1972, p. 160.
118 Vida I., Puterea executiv ă și administra ția publică, Ed. Monitorul Oficial, 1994, p. 19
119 Programul Na țiunilor Unite pentru Dezvoltare – The UNDP role in decentralization and local
governance, New York 2000, p. 29.
120 Bach S., Decentralization and privatization in municipal services: The case of health services,
document de lucru nr. 164, Geneva, 2000.
Capitolul 5. Evidențieri tipologice ale managementului serviciilor publice 65
mai strict, reprezint ă vânzarea de bunuri din domeni ul privat al statului sau
colectivităților locale.
În unele studii de specialitate121, privatizarea este asociat ă cu o întreag ă gamă
de măsuri:
cesiune de active – vânzarea în totalit ate sau în parte a unei întreprinderi
sau a unor bunuri apar ținând statului sau colectivit ăților locale;
subcontractarea serviciilor c ătre alte entit ăți publice sau private;
stabilirea de taxe de utilizare – acestea permit statului sau colectivit ăților
locale să perceapă redevențe pentru serviciile care sunt asigurate de
sectorul privat;
parteneriat între sectorul public și privat – pentru finan țarea, gestiunea și
partajarea riscurilor în tr-un proiect comun;
liberalizarea – const ă în suprimarea dispozi țiilor care împiedic ă
întreprinderile din sectorul privat s ă pătrundă pe piețele sectorului public.
Varietatea acestor m ăsuri arată că privatizarea este definit ă din ce în ce mai
larg, într-un mod care urm ărește să încurajeze participarea sectorului privat la
prestarea serviciilor publice. În sens larg, privatizarea nu implic ă neapărat transferul
integral al propriet ății și controlului serviciilor.
Privatizarea reprezint ă un curent larg r ăspândit în materie de servicii publice.
Tendința a fost influen țată de o serie de factori precum evolu ția tehnologic ă,
economic ă, politică, de mediu, social ă și cultural ă. Integrarea economic ă
internațională sub forma mondializ ării și regionaliz ării, a fost cea care a influen țat
cel mai puternic evolu ția rolului statului și al pieței, precum și relația dintre acestea,
dar și evoluția structural ă și organiza țională a serviciilor publice.
Au existat presiuni economice și sociale cu privire la utilizarea eficace a
finanțelor publice și cu privire la limitarea taxelor și impozitelor, în paralel cu noi
cereri de servicii. Publicul este din ce în ce mai pu țin tolerant cu lipsa de eficacitate
a unui serviciu public, cu slaba calitate a presta țiilor, cu rigiditatea și lipsa de
reacție. Privatizarea a fost influen țată de evolu ția tehnologic ă, insuficien ța
investițiilor în serviciile publice, problemele de finan ța publice, presiunile
ecologice și mondializarea.
Deși există experiențe îndelungate de privatizare a serviciilor publice, metoda
privatizării rămâne o problem ă foarte controversat ă. Abordările diferă în funcție de
sectorul de activitate în care se realizeaz ă privatizarea.
Așadar, pentru încurajarea privatiz ării și apariția concuren ței în domeniul
serviciilor publice, se pot institui cel pu țin trei tipuri fundamentale de m ăsuri:
121 Organiza ția Interna țională a Muncii – Raportul discu țiilor Reuniunii paritare privind impactul
descentraliz ării și privatizării asupra serviciilor municipale, Geneva, 15-19 octombrie 2001.
66 Serviciile publice
A. Oferte concuren țiale
Putem da ca exemplu serviciile de transport în comun. Diferi ți furnizori sunt
în concuren ța pe aceea și linie, traseu. Exist ă o piața liberă pentru transportul în
comun și toți furnizorii sunt priva ți.
B. Subcontractare
În cadrul sectorului serviciului public, componenta cea mai importanta a
privatizării a fost subcontractarea sau exte rnalizarea serviciilor. Cu toate c ă acest
proces este asimilat mai ales cu Marea Britanie, SUA și Noua Zeeland ă, puține sunt
țările care nu l-au aplicat. Cu toate acestea, gama servic iilor oferite prin aceasta
metodă rămâne modest ă, dorindu-se o sporire a acesteia.
C. Parteneriate
Este vorba de parteneriatele public-pri vat-social pentru a promova investi țiile
și furnizarea de servicii.
Descentralizarea și privatizarea sunt dou ă probleme importante în cadrul
reformei serviciului public fiind considerate c ăi de îmbun ătățire a eficacit ății și
eficienței serviciilor publice.
Cu toate acestea, privatizarea serviciilor publice nu trebuie s ă devină un scop
în sine122. Contrar unor p ăreri potrivit c ărora privatizarea total ă poate și trebuie
realizată în cadrul tuturor sectoarelor econom ice, inclusiv a celor strategice și de
asemenea a serviciilor publice industriale și comerciale, în multe țări lucrurile nu
stau chiar a șa. Dimpotriv ă, în special în cazul unor sectoare care evident sunt de
interes na țional și constituie industrii, regii sau se rvicii strategice, mixajul dintre
public și privat este de cele mai multe ori în favoarea spa țiului public. Mai mult,
„ramuri întregi func ționează integrat evitându-se atomizarea acestora spre a evita
disfuncțiile întregului sistem”123.
Așadar, descentralizarea serviciilor pub lice are în vedere transferul de
responsabilit ăți de la administra ția statală către cea local ă, dar și de la aceasta din
urmă către alte entit ăți publice sau private.
Aplicarea principiului descentraliz ării prin recurgere la pia ța în
administra ția publică locală
Organizațiile publice locale din România și nu numai, sunt structurate
pornind de la teoriile clasice, în form ă piramidal ă, având, în general, pân ă la opt
niveluri ierarhice, niveluri ce sunt reglementate (figura 3).
Primele dou ă niveluri ierarhice s unt reprezentate de func ții politice (nivelul
I – primar, nivelul II – vi ceprimar). Nivelul III este reprezentat secretarul unit ății
administrativ-teritoriale, acesta având statut de func ționar public.
122 Există teorii potrivit c ărora „nu exist ă motive să se creadă că alegerea între stat și piață trebuie să
fie constant ă și permanent ă” – Gordon Tullok, Le marche politique, analyse economique des
processus politique, Economica, Paris, 1978, p. 20.
123 Alexandru I., Criza administra ției, Ed. All Beck, Bucure ști, 2001, p. 151.
Capitolul 5. Evidențieri tipologice ale managementului serviciilor publice 67
Următoarele niveluri ierarhice sunt direc țiile generale, direc țiile, serviciile,
birourile și compartimente de lucru124:
a) pentru constituirea unui bi rou este necesar un num ăr de minimum 5 posturi
de execuție;
b) pentru constituirea unui serviciu este necesar un num ăr de minimum 7
posturi de execu ție;
c) pentru constituirea unei direc ții este necesar un num ăr de minimum 15
posturi de execu ție;
d) pentru constituirea unei direc ții generale este necesar un num ăr de
minimum 25 de posturi de execu ție.
Compartimentul de lucru se compune din mai multe persoane ce desf ășoară
activități omogene sau complementare ce c ontribuie la realizarea acelora și
obiective derivate, fiind s ubordonate nemijlocit aceluia și funcționar conducere.
Numărul total al func țiilor publice de conducere din cadrul fiec ărei autorit ăți
sau institu ții publice, cu excep ția funcțiilor publice de secretar al unit ății
administrativ-teritoriale, este de maximum 12% din num ărul total al func țiilor
publice (ponderea ierarhic ă).
Figura 3. Piramida administrativ ă a organiza țiilor publice locale
(aparatul de specialitate al primarului)
124 Reglementate de Legea nr. 188/1999 privind Statutul func ționarilor publici, republicat ă, cu
modificările și complet ările ulterioare, precum și prevederile art. XVI din Legea nr. 161/2003
privind unele m ăsuri pentru asigurarea transparen ței în exercitarea demnit ăților publice, a func țiilor
publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corup ției, cu modific ările și completările
ulterioare. Primar
Viceprimar
Direcție
Serviciu
Birou
CompartimentSecretar UAT
Direcție
Generală
68 Serviciile publice
Numărul maxim de posturi pentru administra ția public ă locală este
reglementat, având drept criteriu de referin ță doar popula ția localității. Aceasta
norma a ap ărut în anul 2010, inten ția fiind aceea de a reduce cheltuielile publice ca
urmare a crizei economice, reducân du-se astfel autonomia decizional ă locală în
materie de dimensionare a organiza țiilor publice locale de c ătre autorit ățile alese:
Tabelul 1
Numărul posturilor din ora șe, corespunz ător grupelor de popula ție125
Nr.
crt. Grupe în func ție de num ărul de locuitori Numărul posturilor
minim mediu maxim
1 1.501 – 3.000 25 30 33
2 3.001 – 5.000 35 44 51
3 5.001 – 10.000 53 63 75
4 10.001 – 20.000 76 100 130
5 20.001 – 50.000 131 151 189
Totuși, funcțiile administra ției publice locale, a șa cum vom ar ăta în
continuare, sunt acelea și, indiferent de num ărul de locuitori (difer ă volumul
activității), astfel ca autorit ățile publice locale au fost puse în situa ția de a nu-
și putea îndeplinii misiunea. În aceast ă situație, organiza țiile publice locale,
incapabile s ă facă față solicitărilor de servicii, au suferit transform ări, într-un
exercițiu de inovare și reproiectare a structurilor, asistând la numeroase
cazuri de externalizare a unor activit ăți către entități publice sau private.
Observând structura diferitelor institu ții publice, constat ăm că aceasta
cuprinde compartimente ce asigur ă funcționarea și sunt suport pentru celelalte
activități (resurse umane, financiar-contabil, audit, achizi ții publice, juridic,
administrativ, rela ții publice, comunicare, IT, investi ții, arhivă) și compartimente
operaționale, ce desf ășoară activități din domeniul de competen ță al institu ției și
prestează direct servicii (figura 4). Sunt foarte rar întâlnite activit ăți suport în
domeniul cercet ării, dezvolt ării, creșterii calit ății serviciilor publice sau a
marketingului serviciilor publice.
Categoriile de servicii publice locale sunt stabilite de cadrul legal126 în
următoarele domenii: 1) Educa ție; 2) Asisten ță socială 3) Sănătate; 4) Cultur ă;
5) Culte; 6) Sport; 7) Ordinea public ă; 8) Situa țiile de urgen ță; 9) Protec ția și
refacerea mediului înconjur ător; 10) Dezvoltarea urban ă; 11) Eviden ța persoanelor;
12) Podurile și drumurile publice; 13) Utilit ăți publice; 14) Locuire; 15) Agrement;
16) Dezvoltare economic ă.
125 Ordonanța de urgen ță nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind
finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor m ăsuri financiare.
126 Legea nr. 215/2001 republicat ă, a administra ției publice locale, art. 38 și 68.
Capitolul 5. Evidențieri tipologice ale managementului serviciilor publice 69
Figura 4. Categorii de activit ăți în administra ția publică locală
În practica din România se pot identifica multe situa ții de transfer de
responsabilitate (prestarea de servicii publice) c ătre entități publice (subordonate,
aflate în coordonare sau întreprind eri publice). Ca ex emple se pot men ționa
transferul responsabilit ății prestării serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor
locale sau gestiunea parc ărilor, salubriz ării, alimentarea cu ap ă. Aceste exemple ne
conduc la concluzia c ă cea mai mare parte a activit ăților gestionate de administra ția
publică locală, pot fi delegate c ătre entități publice sau private, rezultând o structur ă
de tipul celei prezentate în figura de mai jos.
Autorități publice locale
Activități suport Activități operaționale
Juridic
Administrativ
Resurse umane și
protecția muncii
Achiziții publice
Financiar-contabil
Audit
Relații publice,
comunicare, IT
Arhivare
Investiții publice protecția mediului
asistență socială
siguranță, ordine public ă
situații de urgen ță
educație
sănătate
dezvoltare economic ă
cadastru și fond funciar
spații verzi
salubrizare
transport în comun
iluminat public
cultură
sport
evidența persoanei și stare civil ă
impozite și taxe
construire și urbanism
alimentare cu ap ă, canalizare
fond locativ
alimentare cu gaz și energie termic ă
drumuri publice
administrarea parc ărilor
licențierea activit ăților de taximetrie
protecția animalelor f ără stăpân
controlul activit ăților comerciale
disciplină în construc ții
Etc.
70 Serviciile publice
Figura 5. Structura propus ă pentru organiza țiile publice locale din România
Structura propus ă realizeaz ă direct activit ățile de coordonare a elabor ării de
politici, programe, strategii de dezvoltare, identificarea instrumentelor de aplicare,
monitorizarea aplic ării acestora, elaborarea de norme/reglement ări locale și
activități suport pentru consiliul local, avizare/autorizare pentru activit ățile ce nu
pot fi încredin țate altor entit ăți (ex. avize de func ționare pentru agen ții economici)
și externalizare, monitorizare co ntracte, control al activit ăților externalizate (de
legalitate și al calității activităților realizate). Celelalte activit ăți pot fi externalizate
prin diverse proceduri (achizi ții publice, parteneria t public-privat etc,) c ătre entități
publice sau private, ce intr ă în relații contractuale cu administra ția publică locală
sau pot fi delegate c ătre alte entit ăți publice (cu sau f ără personalitate juridic ă) aflate
în coordonarea cons iliului local.
Actualele structuri ale organiza țiilor publice locale sunt inflexibile, greoaie,
neadaptate cerin țelor cetățenilor, costisitoare. Schimb ările din societate, apari ția de
noi tehnologii, primesc un r ăspuns întârziat din partea acestora. Noile servicii
publice sau noile cerin țe ale societ ății presupun utilizarea person alului existent deja,
care nu are neap ărat și specializarea necesar ă. Politici,
programe,
strategii Reglementare
Avizare,
autorizare Primar
Viceprimar
Secretar
UAT Entitate
privată/
publică
Externalizare,
monitorizare
contracte, control
activități
externalizate Entitate
privată/
publică
Entitate
privată/
publică CONSILIUL
LOCAL Entitate
publică Entitate
publică
Entitate
publică
Capitolul 5. Evidențieri tipologice ale managementului serviciilor publice 71
Considerăm că structura propus ă prin aplicarea cazurilor de externalizare
identificate în practica administrativ ă din România poate conduce la
flexibilitate/adaptab ilitate, o reducere a cheltuielilor publice și o creștere a calit ății
serviciilor publice.
Ideea de baza este aceea c ă organizațiile publice locale trebuie s ă funcționeze
cu o structur ă minimă, care să genereze costuri reduse de func ționare și să
gestioneze activit ățile permanente. Noi servicii/solicit ări presupun noi externa-
lizări/relații contractuale punc tual definite.
Concluzia este c ă fiecare activitate public ă necesită o analiza a costurilor și
alegerea modelului de gestiune care genereaz ă cheltuieli publice cât mai reduse.
Cadrul legal actual permite gestiunea direct ă, semidirect ă, delegată unilateral,
contractual etc., adic ă există instrumentele suport pentru a aplica un astfel de model.
Calitatea serviciilor gestionate direct de c ătre administra ție este evaluat ă prin
calitatea muncii propriilor angaja ți, greu de cuantificat în organiza țiile publice. In
cazul externaliz ării este vorba de o rela ție contractual ă, a cărei respectare este mult
mai facil de cuantificat (ex. cazul aliment ării cu apă în municipiul Bucure ști).
Este adev ărat că modelul propus reprezint ă o extremă, o externalizare aproape
totală de activit ăți, ce rămân sub autoritatea și controlul organiza țiilor publice, care
este posibil ă, ținta demersului fiind aceea de invi ta oficialii publici la analiza
detaliată a activităților publice (atât cele opera ționale, cât și cele func ționale), în
termeni de costuri, oportunitate și calitate.
5.3. Forme de gestiune a serviciilor publice
O autoritatea public ă poate alege s ă gestioneze ea îns ăși un serviciu public,
utilizând propriul personal și propriile bunuri. Este vorba de ceea ce numim
gestiune direct ă sau gestiune în regie. Serviciile publice administrative
(autorizarea construirii, colectarea de impozite și taxe, eviden ța persoanei etc.) sunt
gestionate direct de c ătre administra ția publică.
Formele cunoscute ale gestiun ii directe sunt: regia direct ă, regia deperso-
nalizată, regia autonom ă127.
În multe cazuri, autoritatea public ă însărcinată cu crearea unui serviciu public
încredințează gestiunea unei întreprinde ri publice sau private, p ăstrându-și însă
controlul asupra acesteia. Aceast ă situație este cunoscut ă sub denumirea de
gestiune indirect ă sau gestiune delegat ă. În acest caz, autoritatea public ă trebuie
să stabileasc ă misiunea general ă a întreprinderii, adic ă serviciile cu care aceasta este
însărcinată, „misiunea de serviciu public” și să stabileasc ă obligații precise prin care
să se asigure serviciul – „obliga ții de serviciu public”. Aceast ă misiune și obligațiile
sunt stabilite prin diferite proceduri sau tehnici de de legare a serviciului public.
127 Alexandru I., Matei L., op. cit., p. 102.
72 Serviciile publice
Delegarea se poate realiza printr-o procedură unilateral ă, prin care misiunea
și obligațiile sunt stabilite prin lege sau regulament. Este cazul întreprinderilor
publice, pentru care misiunea și obligațiile sunt stabilite prin textul legislativ de
înființare.
Delegarea se poate realiza și printr-o procedur ă contractual ă. Aceasta
presupune faptul c ă misiunea și obligațiile trebuie s ă fie incluse într-o conven ție
încheiată între autoritatea public ă și întreprinderea îns ărcinată cu prestarea
serviciului. Este situa ția delegării către o întreprindere privat ă, dar se impune din
ce în ce mai mult și procedura contractual ă de delegare a serviciilor publice c ătre
întreprinderi publice, mai ales pentru stabilirea „obliga țiilor de serviciu public”.
Convențiile de serviciu public, se disting în func ție de natura obliga țiilor
autorităților și operatorilor și după modul de remunerare a acestora.
O primă situație este aceea în care operatorul se comport ă ca un veritabil
antreprenor, realizând activ itatea cu care este îns ărcinat pe propriu-i risc.
Autoritatea public ă îi încredin țează asigurarea unui servic iu, dar nu îl remunereaz ă
direct, acest lucru realizâ ndu-se prin exploatare, pr in perceperea de redeven țe de la
utilizatori. Aceast ă situație cunoaște două modalități:
a) operatorul este îns ărcinat nu doar cu asigurarea serviciului, ci și cu
realizarea cadrului necesar – de exemplu, instalarea conductelor pentru alimentare
cu apă. Pentru aceste lucr ări, autoritatea public ă nu este implicat ă financiar, urmând
ca operatorul s ă-și recupereze investi ția din exploatare. Lucr ările nu reprezint ă
proprietatea operatorului ci a colectivit ății (locale sau na ționale), care intr ă în
posesia acestora la finele contractului. Aceast ă tehnică este denumit ă concesiune ,
autoritatea public ă fiind concedent iar ope ratorul – concesionar.
b) lucrările necesare func ționării serviciului sunt puse la dispozi ție de către
autoritatea public ă, iar operatorul pl ătește o redeven ță. Acest procedeu poart ă de
numirea de „affermage”, dar în legisla ția româneasc ă nu se deosebe ște de
concesiune.
Deosebirea dintre „affermage” și concesiune const ă în perioada contractului:
pentru concesiune este o perioad ă mai mare, urm ărindu-se recuperarea investi țiilor.
Alte deosebiri esen țiale nu exist ă; concesionarul și „fermier”-ul au acelea și obligații
și aceleași drepturi stabilite prin contract, condi ții care fixeaz ă principiile generale
și caietul de sarcin i unde sunt stabilite detaliat condi țiile de func ționare.
A doua modalitate de delegare contractual ă a serviciului are în vedere un
operator remunera t direct de c ătre autoritatea public ă. Acesta nu percepe redeven țe
sau taxe de la utilizatori, acest lucru fiind realizat de c ătre autoritatea public ă.
Remunerarea operatorului depi nde de rezultatele activit ății sale, de obicei fiind
vorba de un procent din cifra de afaceri.
Pe lângă gestiunea direct ă și cea delegat ă, există și gestiunea semidirect ă
care reprezint ă un proces de administrare mixt ă a serviciului public, în sensul
Capitolul 5. Evidențieri tipologice ale managementului serviciilor publice 73
exploatării în regie direct ă alături de pres tarea unei p ărți a serviciului public de c ătre
o întreprindere exterioar ă (din sectorul privat).
În România, potrivit legisla ției în vigoare128, gestiunea serviciilor de utilit ăți
publice se organizeaz ă și se realizeaz ă în următoarele modalit ăți:
a) gestiune direct ă;
b) gestiune delegat ă.
Gestiunea direct ă este modalitatea de gestiune în care autorit ățile
administra ției publice locale sau asocia țiile de dezvoltare comunitar ă, după caz, își
asumă, în calitate de operator, toate sarcinile și responsabilit ățile ce le revin potrivit
legii cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor de utilit ăți publice și la
administrarea și exploatarea sistemelor de utilit ăți publice aferente.
Gestiunea delegat ă este modalitatea de gestiune în care autorit ățile
administra ției publice locale sau asocia țiile de dezvoltare comunitar ă, după caz,
transferă unuia sau mai multor operatori toate sarcinile și responsabilit ățile privind
furnizarea/prestarea serviciilor de utilit ăți publice, precum și administrarea și
exploatarea sistemelor de utilit ăți publice aferente acestora, pe baza unui contract,
denumit în continuare contract de delegare a gestiunii.
5.4. Prestatorii de servicii publice
Autoritățile administra ției publice și instituțiile publice
Serviciile publice pot fi prestate direct de c ătre autorit ățile administra ției
publice și instituțiile publice.
Autoritățile administra ției publice se reg ăsesc în Titlul III, Capitolul 5 al
Constituții României.
În ceea ce prive ște institu țiile publice, exist ă o diversitate de opinii și
reglement ări.
Termenul de institu ție provine din latinescul „«institutio» – a șezământ,
întemeiere, înfiin țare, dar și obicei, regul ă de purtare, deprindere”129. În limbaj
curent, cuvântul institu ție reprezint ă „organiza ții care au un statut, reguli de
funcționare stabilite prin acte normative, având rolul de a satisface anumite
nevoi”130.
În legislația privind finan țele publice, institu țiile publice sunt definite în sens
larg, ca denumire generic ă ce include Parlamentul, Administra ția Preziden țială,
ministerele, celelalte organe de specialitate ale administra ției publice, alte autorit ăți
publice, institu țiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora,
indiferent de modul de finan țare a acestora. Institu ții publice locale reprezint ă o
denumirea generic ă, incluzând comunele, ora șele, municipiile, sectoarele
128 Legea nr. 51/2006, art. 23 și 30.
129 Zamfir C., Vl ăsceanu I., Dicționar de sociologie, Ed. Babel, Bucure ști, p. 30.
130 Alexandru I. și colectivul, op. cit., p. 31.
74 Serviciile publice
municipiului Bucure ști, județele, municipiul Bucure ști, institu țiile și serviciile
publice din subordinea acestora, cu personalitate juridic ă, indiferent de modul de
finanțare a activit ății acestora
În sens restrâns, sunt institu ții publice numai persoanele juridice înfiin țate
prin acte de putere sau de dispozi ție ale autorit ăților administra ției publice centrale
sau locale în scopul realiz ării unor activit ăți fără caracter comercial sau pentru
îndeplinirea unui serviciu public nepatrimonial.
Instituția este definit ă și ca structur ă funcțională aflată, de regulă, în raporturi
de subordonare sau coordonare cu o autoritate a administra ției publice, care
funcționează din venituri bugetare și/sau din surse extra bugetare, potrivit legii și
care presteaz ă servicii publice
Regiile autonome
Regiile autonome sunt agen ți economici reorganiza ți în temeiul Legii
15/1990 privind transformarea întreprinderilor de stat în societ ăți comerciale.
Potrivit OG 15/1993 privind unele m ăsuri pentru restructurarea activit ății
regiilor autonome, acestea pot fi de interes na țional sau local. Activitatea regiilor
autonome care func ționează în domeniile stabilite potrivit Legii nr. 15/1990 trebuie
să îndeplineasc ă unul din urm ătoarele criterii:
(1) să constituie monopol natural, în sensul unei activit ăți de produc ție sau de
prestări servicii, care, datorit ă necesității unor tehnologii specifice sau a unor
investiții de capital cu costuri ridica te, nu se poate realiza în condi ții de eficien ță
normală în unități concuren țiale sau care ar deveni concuren țiale pe termen scurt
sau mediu;
(2) să fie de interes public;
(3) să producă bunuri și să presteze servicii esen țiale pentru ap ărarea țării și
siguranța națională.
Regiile autonome a c ăror activitate nu se încadreaz ă în criterii enun țate
anterior vor fi reorganizate în func ție de obiectul lor de activitate, par țial sau total,
în societăți comerciale, de c ătre Guvern sau, dup ă caz, de c ătre consiliile locale și
consiliile jude țene. Așadar, pentru domenii precum transportul în comun,
alimentare cu ap ă sau furnizare de energie termic ă, nu se justific ă existența regiilor
autonome.
Bugetul de venituri și cheltuieli al regiilor autonome de interes na țional se
aprobă de Guvern iar al celor de interes local de c ătre consiliul local/jude țean.
Deficitele bugetare ale regiilor aut onome pot fi acoperite prin subven ții de la
bugetul de stat sau de la bugetele locale, practic ă frecventă în administra ția publică
din România ce reprezint ă un adevărat suport pentru lipsa de performan ță.
În ultimii ani am asistat la un proces de reorganizare a regiilor autonome în
societăți comerciale deoarece s-a constatat o lips ă de performan ță a acestora în
asigurarea serviciilor cu care erau îns ărcinate, fapt datorat inexisten ței unei
Capitolul 5. Evidențieri tipologice ale managementului serviciilor publice 75
diferențieri între activitatea de conducere și cea de execu ție, inexisten ței mijloacele
financiare necesare bunei func ționări și dezvoltării, absen ței concuren ței, lipsei
inovației, birocra ției în executarea sarcinilor și lipsei de ini țiativă specifice oric ărui
sistem centralizat.
Societățile comerciale înfiin țate de stat sau colectivit ățile locale
Societățile comerciale pe acțiuni sau cu r ăspundere limitat ă sunt agen ți
economici prin care se pot presta servicii publice. Înfiin țarea lor se realizeaz ă prin
acte ale autorit ăților publice. Prin actul de înfiin țare se precizeaz ă forma juridic ă,
denumirea, sediul, capita lul social subscris și structura acestuia, modul de
constituire, se aprob ă statutul de organizare și funcționare.
Societăților comerciale înfiin țate de stat sau colectivit ățile locale li se aplic ă
reglement ările specifice guvernan ței corporative.
Potrivit Legii nr. 111/2016 pentru aprobarea Ordonan ței de Urgen ță a
Guvernului nr. 109/2011 privind guvernan ța corporativ ă a întreprinderilor publice,
prin scrisoarea de a șteptări – autoritatea public ă tutelară a întreprinderii publice,
în consultare cu orice ac ționari reprezentând, individual sau împreun ă, 5% din
capitalul social al întreprinderii publice, stabile ște performan țele așteptate de la
organele de administrare și conducere ale întrepri nderii publice, precum și politica
autorității publice tutelare privind întreprinderile publice care au obliga ții specifice
legate de asigurarea serviciului public, pentru o perioad ă de cel pu țin 4 ani.
Societățile comerciale supuse guvernan ței corporative sunt conduse de un
consiliu de administra ție și directori, numi ți prin concurs. Activitatea consiliului de
administra ție și a directorilor este determinat ă de planul de administrare, instrument
de lucru concretizat într-un document în tocmit pentru a determina drumul de
parcurs al unei întreprinderi publice în pe rioada mandatului acestora, structurat pe
două componente: de administrare, în tocmit de consiliul de administra ție sau
supraveghere, și de management, întocmit de dir ectori sau membrii directoratului.
Acesta este corelat cu scrisoarea de a șteptări și stabilește misiunea, obiectivele,
acțiunile, resursele și indicatorii de performan ță financiari și nefinanciari pentru
derularea unei activit ăți specifice pe parcursul unei perioade viitoare care nu poate
depăși 4 ani;
Potrivit art. 31 din Legea nr. 98/2016 pr ivind achizi țiile publice, reglement ările
privind achizi țiile publice nu se aplic ă contractelor de achizi ție publică/acordurilor-
cadru atribuite de o autoritate contractant ă unei persoane juridice de drept privat
sau de drept public în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ urm ătoarele condi ții:
a) autoritatea contractant ă exercită asupra persoanei juridice în cauz ă un
control similar celui pe care îl exercit ă asupra propriilor depa rtamente sau servicii;
b) mai mult de 80% din activit ățile persoanei juridice cont rolate sunt efectuate
în vederea îndeplinirii sarcinilor care îi sunt încredin țate de către autoritatea
76 Serviciile publice
contractant ă care o controleaz ă sau de c ătre alte persoane ju ridice controlate de
respectiva autoritate contractant ă;
c) nu exist ă participare privat ă directă la capitalul persoanei juridice
controlate, cu excep ția formelor de participare a capitalului privat care nu ofer ă
controlul sau dreptu l de veto, dar a c ăror existen ță este necesar ă potrivit dispozi țiilor
legale, în conformitate cu Tratatele, și care nu exercit ă o influen ță determinant ă
asupra persoanei juridice controlate.
În compara ție cu regiile autonome, prestarea de servicii publice prin
intermediul societ ăților comerciale prezint ă unele avantaje:
mai mare eficien ță și eficacitate în paralel cu reducerea costurilor, datorit ă
existenței într-un mediu concuren țial;
renunțarea la subven ții și degrevarea bugetului public de cheltuieli
suplimentare;
asigurarea investi țiilor și dezvoltarea bazei materiale din resurse ale
sectorului privat;
mai mare flexibilitate și responsabilitate – în cazul neîndeplinirii
obligațiilor contractuale gestiunea serviciului poate fi încredin țată altei
societăți comerciale.
Societăți comerciale și organiza țiile nonguvernamentale
Printr-o procedur ă de delegare, serviciile publice pot fi prestate și de către
agenți privați: societăți comerciale, asocia ții sau funda ții. În acest caz, statul sau
colectivitățile locale titulari ai se rviciului public, stabiles c regulile de prestare și
realizează controlul asupra activit ății agentului privat. Concesionarea, delegarea de
gestiune sau achizi ția de servicii sunt instrument ele frecvent utilizate pentru
încredințarea prest ării unor servicii publice c ătre agenți privați.
Concesionarea se face în baza unui contract prin care o persoan ă, numită
concedent, transmite pentru o perioad ă determinat ă, unei alte persoane, numit ă
concesionar, care ac ționează pe riscul și pe răspunderea sa, dreptul și obligația de
exploatare a unui bun, a unei activit ăți sau a unui serviciu pu blic, în schimbul unei
redevențe.
Potrivit Legii nr. 100/2016 pr ivind concesiunile de lucr ări și concesiunile de
servicii, concesionarul este operatorul economic c ăruia i-a fost atribuit ă o
concesiune. Atribuirea unei concesiuni de lucr ări sau de servicii implic ă
întotdeauna transferul c ătre concesionar a unei p ărți semnificative a riscului de
operare de natur ă economic ă, în legătură cu exploatarea lucr ărilor și/sau a
serviciilor respective.
Riscul de operare este riscul care îndepline ște, în mod cumulativ, urm ătoarele
condiții:
a) este generat de evenimente care nu se afl ă sub controlul p ărților la
contractul de concesiune;
Capitolul 5. Evidențieri tipologice ale managementului serviciilor publice 77
b) implică expunerea la fluctua țiile pieței;
c) ca efect al asum ării riscului de operare, concesionarului nu i se garanteaz ă,
în condiții normale de exploatare, re cuperarea costurilor investi țiilor efectuate și a
costurilor în leg ătură cu exploatarea lucr ărilor sau a serviciilor.
În orice situa ție în care o entitate contractant ă intenționează să realizeze un
proiect prin atribuire a unui contract pe termen lung, care s ă cuprindă fie
executarea de lucr ări și operarea rezultatului lucr ărilor, fie prestarea, gestionarea
și operarea de servicii, entitatea contractant ă are obliga ția de a elabora un studiu
de fundamentare prin care se vor demonstra necesitatea și oportunitatea realiz ării
proiectului în acest mod.
Pot face obiectul unei concesiuni bunurile, activit ățile sau serviciile publice
din domenii precum:
a) transporturile publice;
b) autostr ăzile, podurile și tunelurile rutiere cu tax ă de trecere;
c) infrastructurile rutie re, feroviare, portuare și aeroportuare civile;
d) construc ția de hidrocentrale noi și exploatarea acestora, inclusiv a celor
aflate în conservare;
e) serviciile po ștale;
f) spectrul de frecven țe și rețelele de transport și de distribu ție pentru
telecomunica ții;
g) activit ățile economice legate de cu rsurile de ape naturale și artificiale,
lucrările de gospod ărire a apelor aferente acestora, sta țiile și instalațiile de
măsurători hidrologice, meteorologice și de calitate a apelor și amenaj ările
piscicole;
h) terenurile proprietate public ă, plajele, cheiurile și zonele libere;
i) rețelele de transport și de distribu ție a energiei electrice și termice;
j) rețelele de transpor t prin conducte și de distribu ție a petrolului și gazelor
combustibile;
k) rețelele de transport și de distribu ție publică a apei potabile;
l) exploatarea z ăcămintelor minerale și a substan țelor solide și fluide;
m) exploatarea surselor termale;
n) resursele naturale ale zonei economice maritime și ale platoului
continental;
o) bazele sportive, locurile de recreere, institu țiile profesioniste de spectacole;
p) unitățile medico-sanitare, sec țiile sau laboratoarele din structura acestora,
precum și serviciile medicale auxiliare;
r) activitățile economice legate de punerea în valoare a monumentelor și
siturilor istorice;
s) colectarea, depozitarea și valorificarea de șeurilor.
78 Serviciile publice
Serviciile publice se pot presta și în cadrul parteneriatului public-privat.
Noțiunea de parteneriat public-privat a fost promovat ă în 1997 prin publicarea
raportului grupului reunit în jurul lui Neil Kinnok asupra problematicii finan țării
proiectelor re țelei transeuropene de transport prin parteneriate între sectorul public
și cel privat, Comisia European ă utilizând aceast ă noțiune și în comunicatul legat
de concesiuni și alte forme de parteneriate public-private131.
Într-o accep țiune largă, parteneriatul public-privat poate fi definit ca orice
formă de colaborare între sectorul public și sectorul privat. În acest sens sunt vizate
atât cazurile în care statul și colectivit ățile locale sus țin și încurajeaz ă întreprinderile
prin diferite forme de sprijin sau de ini țiativă, cât și cazurile în care întreprinderile
permit statului și colectivit ăților locale s ă își îndeplineasc ă funcțiile și să își
realizeze proiectele cu o mai mare eficien ță.
La modul general putem defini partener iatul public-privat ca o asociere de
decizii și de mijloace publice și private, în cadrul aceluia și sistem de ac țiune, cu
obiectivul de a satisface simultan a șteptările consumatorilor și ale cetățenilor. 132
Într-o accep țiune mai restrâns ă, parteneriatul public-priva t poate fi definit ca
o colaborare pe proiecte a statului sau colectivit ăților locale cu sectorul privat, prin
intermediul unor instrumente de natur ă contractual ă.
Actori parteneriatului public-private sunt : Sectorul public – reprezentat printr-o autoritate a administra ției publice,
contribuie la realizarea pa rteneriatului prin subven ții, investiții de capital,
bunuri publice, legisla ție etc.
Sectorul privat – inclusiv sectorul neguvernamental (ONG-urile),
contribuie la realizarea parteneriatului prin cuno ștințe manageriale,
investiții de capital, bunuri private etc.
Potrivit Legii 233/2016, parteneriatul publ ic-privat are ca ob iect realizarea
sau, după caz, reabilitarea și/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinate
prestării unui serviciu public și/sau oper ării unui serviciu public.
Mecanismul parteneriatului public-p rivat este caracterizat de urm ătoarele
elemente:
a) cooperarea dintre partenerul public și partenerul privat, în vederea
implement ării unui proiect public;
b) durata relativ lung ă de derulare a raporturilor contractuale, care s ă permită
partenerului privat recuperarea investi ției și realizarea unui pr ofit rezonabil;
c) finanțarea proiectului, în pr incipal din fonduri private și, după caz, prin
punerea în comun a fondurilor private cu fonduri publice;
d) atingerea scopului urm ărit de partenerul public și partenerul privat;
131 Mihălcescu Ana-Maria, Contractul de parteneriat public-privat, Editura Universul Juridic,
București, 2013, p. 30.
132 Matei Lucica, Management public, Editura Economic ă, București, 2001, pp. 348 și 349.
Capitolul 5. Evidențieri tipologice ale managementului serviciilor publice 79
e) distribuirea riscurilor în tre partenerul public și partenerul privat, în func ție de
capacitatea fiec ărei părți contractante de a evalua, gestiona și controla un anumit risc.
Formele de parteneria t public-privat sunt:
a) parteneriatul public-priva t contractual – parteneria tul public-privat realizat
în temeiul unui contract în cheiat între partenerul public, partenerul privat și
societatea de proiect al c ărei capital social este de ținut integral de partenerul privat;
b) parteneriatul public-privat institu țional – parteneriatul public-privat realizat
în temeiul unui contract înch eiat între partenerul public și partenerul privat, prin
care se constituie de c ătre partenerul public și partenerul privat o societate nou ă,
care va ac ționa ca societate de proiect și care, ulterior înregistr ării în registrul
societăților, dobânde ște calitatea de parte la contract ul de parteneriat public-privat
respectiv.
5.5. Actori implica ți în înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor
publice
Pentru a fi vorba de un serviciu public, trebuie s ă existe o autoritate public ă
însărcinată cu organizarea acestuia. Prin organi zare sunt vizate diferite aspecte:
determinarea regulilor de func ționare, atribuirea dreptului de exploatare, controlul
condițiilor de exercitare a acestui drept etc.
Nivelurile de implicare public ă și elementele privind organizarea sunt
sintetizate în tabelul de mai jos:
Tabelul 2
Autoritățile competente pentru organizarea unui serviciu public
AUTORITATE COMPETENT Ă
Parlament Guvern Ministere și
instituții ale
administra ției
publice centrale Autorități
administrative
autonome Autoritățile
administra ției
publice locale Întreprinderi
publice Persoane
juridice de
drept privat
Determinarea regulilor de funcționare
Atribuirea puterii
de exploatare
Controlul
exploatării
Acest tabel arat ă că există pentru fiecare tip de serviciu public un mare num ăr
de configura ții posibile în ceea ce prive ște organizarea și funcționarea și, în unele
cazuri, responsabilit ățile pot fi repartizate între mai multe niveluri de autorit ăți
administrative.
Am considerat util ă în continuare prezentar ea principalelo r responsabilit ăți, așa
cum acestea par a fi distribuite între părțile implicate : administra ția publică statală,
administra ția publică locală, prestatorii de servicii, be neficiarii (consumatorii).
80 Serviciile publice
Tabelul 3
„Părțile implicate” în organizarea și funcționarea
serviciilor publice și responsabilit ățile lor
Nr.
crt. Părțile implicate Responsabilit ăți
1 Administra ția
publică
statală Stabilește politica națională în domeniu.
Realizeaz ă proiecte de acte normative în domeniu.
Organizeaz ă servicii publice statale, formulează strategii și programe de dezvoltare
Elaborează standarde generale de evaluare a performanțelor serviciilor publice și
urmărește respectarea lor;
Prestează servicii publice statale;
Asigură finanțarea serviciilor publice ale statului.
Asigură controlul serviciilor publice ale statului a căror gestiune este delegat ă.
2 Administra ția
publică
locală Înființează, organizeaz ă servicii publice, formulează strategii și programe de
dezvoltare.
Prestează servicii publice la nivel local.
Elaborează norme locale, regulamente, studii de dezvoltare.
Asigură finanțarea serviciilor publice locale din bugetul local, surse extrabugetare,
aprobă tarife pentru unele servicii.
Monitorizeaz ă modul în care este asigurat serviciul public în conformitate cu normele
legale, principiilor și regulilor specifice.
3 Prestatori
de servicii Respectă legislația în vigoare.
Asigură serviciile la standardele stabilite de administra ția publică și respectă
obligațiile contractuale.
Respectă principiile și regulile de bază ale serviciilor publice.
Dezvoltă serviciile în vederea creșterii performanțelor acestora.
Gestioneaz ă eficient resursele umane, financiare și materiale avute la dispozi ție.
Răspund la solicitările beneficiarilor.
Informează beneficiarii cu privire la drepturile și obligațiile acestora în raport cu
serviciul public.
Consultă beneficiarii cu privire la modalitățile optime de furnizare a serviciului.
4 Beneficiari
(consumatori) Respectă legislația în vigoare.
Se informeaz ă cu privire la noile reglementări, cu privire la modalitățile de organizare
și funcționare a serviciilor publice.
Plătesc la termen serviciile de care beneficiază.
Se implică în furnizarea serviciilor publice.
Țările cu organizare și tradiție unitară încurajeaz ă furnizarea serviciilor
publice de c ătre stat, care joac ă rolul de organizator și de arbitru atunci când nu este
chiar el operatorul.
Țările cu organizare descentralizat ă încurajeaz ă responsabilitatea local ă. În
cele mai multe cazuri aceste țări recunosc largi atribu ții structurilor intermediare
dintre stat și colectivit ățile de la baz ă. Este cazul landurilor din Germania,
comunităților autonome din Spania și regiunilor din Belgia și Italia.
Tradițiile politice interne joac ă un rol important în distribuirea
responsabilit ăților între nivelul central și puterile locale. Anumite servicii se
pretează mai bine a fi prestate la nivel local, altele, la nivel central sau intermediar.
Serviciile urbane și serviciile de distribu ție (apă, gaz, electricitate) sunt mai
potrivite unui sistem de responsabilitate local ă. Marile re țele de transport,
Capitolul 5. Evidențieri tipologice ale managementului serviciilor publice 81
asigurările sociale, produc ția de energie sunt de competen ță națională. În privin ța
funcțiilor regaliene (justi ție, apărare, moned ă etc.), trebuie men ționat faptul c ă ele
sunt încredin țate, prin natura lor, responsabilit ății etatice.
În actualul context, în România, trebuie discutat asupra oportunit ății
înființării serviciilor publice la nivel regional, prin transferul gestiunii unor servicii
de la nivel statal, dar și județean (ex. protec ția mediului, drumur i, gropi de gunoi),
fapt ce presupune reorganizar ea administrativ-teritorial ă și apariția regiunii ca
unitate administrativ-teritorial ă.
Argumentele unei astfel de decizii nu țin neapărat de o compatibilizare cu
teritoriile europene ci, mai ales de politicile de dezvo ltare socioeconomic ă: județele
s-au dovedit mult prea mici pentru proiecte de anvergura, cooperarea între ele nu a
funcționat, iar statul este prea departe de solu ționarea unor probleme de nivel local.
Politicile economice sau de ocupare nu pot fi gândite eficient la nivel na țional,
având în vedere disparit ățile teritoriale, dar ni ci la nivelul unui jude ț cu o suprafa ța
limitată.
Așadar, regiunea pare a fi necesar ă ca unitate administrativ-teritorial ă,
care să preia prin descentralizare responsabilit ăți ale administra ției publice
centrale, dar si unele atribu ții ale jude țelor. Disputa apare îns ă la următorul pas:
dispar actualele jude țe sau se men țin?
În primul caz (așa cum s-a realizat în Polonia) exist ă argumentul reducerii
aparatului administrativ, dar am asista la o recentralizare la nivel regional. Pe de alta
parte, o decizie brusc ă în acest sens poate produce blocaje institu ționale. Desfiin țarea
județelor și transferul total de competen țe către regiune reprezint ă o forma de
centralizare, manifestat ă prin îndep ărtarea autorit ății față de cetățeni și prin
diminuarea capacit ății decizionale de identificare și rezolvare a problemelor locale.
Implicațiile imediate ale centraliz ării ar fi sc ăderea calit ății serviciilor publice și
diminuarea responsabilit ății față de gestiunea bunurilor și serviciilor publice.
Apoi, desfiin țarea județelor are implica ții asupra colectivit ăților locale, fiind
sinonimă cu depersonalizarea , destrămarea unor comunit ăți constituite. Trebuie
luata în considerare și acceptabilitatea public ă a unei astfel de solu ții.
În cazul men ținerii jude țelor ca unități administrativ-teritoriale, apare un
transfer de atribu ții, sarcini, personal, c ătre regiune, dar pr incipala critic ă o
reprezintă existența a patru niveluri administrative între care este posibil s ă existe
suprapuneri de competen țe (modelul francez). Altfel spus, vom asista la o extindere
a sistemului de institu ții și autorități publice.
În acest caz, este necesar ă o separare clar ă, precisă, a limite lor de acțiune:
regiunea poate gestiona pr oblemele de infrastructur ă rutieră, socială, de sănătate,
politicile de ocupare, me diu, dezvoltare economic ă, locuire etc. Astfel, regiunea
devine un intermediar între stat și județ, care nu ar genera costuri suplimentare
ci doar o redistri buire a resurselor și competen țelor statului și județelor.
82 Serviciile publice
5.6. Roluri în materie de fu rnizare a serviciilor publice locale
Serviciile reprezint ă o serie de tranzac ții între client și prestator, acoperind
domenii din cele mai diverse.
Tipurile de rela ții client – prestator
POZIȚIA CLIENTULUI TIPURI DE SERVICII – POZIȚIA CLIENTULUI ȘI A PRESTATORULUI
I. II.
1 Beneficiar Clientul prime ște un beneficiu în bani (de exemplu, ajutorul de șomaj), de care este
dependent pe o perioad ă determinat ă în timp și care reprezint ă un drept legal al acestuia.
Prestatorul de ține monopolul.
2 Consumator În acest caz, clientul poate avea posibilitatea de a alege, într-o oarecare m ăsură, între
diferite servicii publice sau private, dar este în mare m ăsură dependent de acest serviciu,
care va fi în general personalizat.
3 Produc ător
și consumator De exemplu, cazul voluntariatului părinților în cadrul școlilor, când clientul poate fi un
consumator care joac ă un rol în producerea unui serviciu.
4 Utilizator Este cazul parcurilor publice, în care clientul nu are nici o alternativă în afara serviciului
public, dar nici nu este foarte dependent și nici serviciul nu este personalizat.
5 Cump ărător Clientul achizi ționează un serviciu (de exemplu, transport) plătind o sumă de bani.
Prestatorul adesea de ține monopolul, iar dependen ța de acel serviciu este probabil mare.
6 Contribuabil În relațiile cu sistemul de taxe și impozite, contribuabilii (clienții) au obligații clare, dar
se așteaptă ca serviciul s ă le dea posibilitatea de a- și îndeplini aceste obliga ții.
7 Cetățean
supus unor
reguli Spre exemplu, reguli privind siguranța sau mediul. Clientul este supus unor controale,
reguli etc., care au un impact semnificativ asupra ac țiunilor acestuia. Clientul are obliga ții
impuse de lege, dar se a șteaptă ca activitatea reprezentan ților legii să fie caracterizat ă de
bunăvoință și promptitudine.
Rolurile concrete pe care trebuie s ă le joace administra ția publică locală133 în
procesul de prestare a serviciilor publice sunt:
a) Rolul de prestator pentru servic iilor publice ce nu pr esupun un contract
direct furnizor – c onsumator individual;
b) Rol de reglementare și monitorizare a furniz ării serviciilor publice în care
există contracte directe furnizor – consumator individual;
c) Rol de decizie în domen iul tarifelor de utilizator.
Rolurile concrete ale furnizorului de servicii publice (în cazul gestiunii
delegate) sunt:
a) să furnizeze serviciile publice la care s-a angajat prin contract;
b) să aibă contract cu autoritatea public ă;
c) să aibă, dacă este cazul, contract cu bene ficiarii individuali (consumatorii);
d) să participe, dac ă este cazul, la procesul de stab ilire a tarifelor de utilizator.
Rolurile consumatorului sunt: a) să beneficieze de serviciile publice furnizate;
b) să plătească impozite, taxe sau tarife de utilizator pentru acoperirea
costurilor serviciilor publice de care beneficiaz ă;
c) să-și protejeze drepturile de consumator, atunci când este cazul;
133 Samuelson P.A., Nordhaus D., Economie politic ă, Ed. Teora, Bucure ști, 2000, p. 142.
Capitolul 5. Evidențieri tipologice ale managementului serviciilor publice 83
d) să acționeze în acela și timp și în calitate de cet ățean, prin manifestarea
dreptului s ău de vot, atunci când este cazul.
Pentru utilizatori, no țiunea de serviciu public este foarte extins ă, îndeosebi în
țările care au o puternic ă tradiție în acest sens. Foarte mul ți îl asimileaz ă cu noțiunea
de serviciu indispensabil vie ții individuale. Utilizatorii percep serviciul public prin
intermediul beneficiului direct, al utilit ății și al implic ării într-o form ă sau alta în
actul prestator, a gradului în care propriile nevoi sunt satisf ăcute. Serviciul public
influențează viața fiecărui individ și implicit nivelul de trai al fiec ăruia. Așteptările
utilizatorilor de servic ii publice sunt în strâns ă relație cu gradul de civiliza ție.
În concep ția tradițională, noțiunea de utiliza tor reprezint ă un administrat cu
drepturi și obligații. Mult timp, utili zatorii servic iului public au fost „supu șii“ acestuia.
Această terminologie a condus la imaginea unui public „supus“, pasiv, pentru care
prestațiile sunt concepute în tr-un mod unilateral și centralizat. Astfel , sistemul public
se află apriori departe de orice dimensiune a pie ței: publicul este un „captiv“ pentru c ă
nu poate alege. În plus, activitatea prestat ă pentru el se presupune c ă se realizeaz ă „spre
binele lui“, ceea ce el însu și confirmă prin opțiunile sale electorale134.
Dar utilizatorii joac ă un rol deosebit în evolu ția serviciilor publice,
revendicând necesitatea de a fi parte component ă în gestiunea serviciilor publice,
prin prisma mecanisme lor de reprezentare și pretind, mai mult sau mai pu țin
explicit, un egalitarism în ceea ce prive ște condițiile de furnizare.
Evoluția raportului cu ut ilizatorii de serv icii publice reprezint ă centrul
reformării modului tradi țional de furnizare a serviciilor publice. Mult ă vreme,
aceștia nu jucau niciun rol în definirea și evoluția serviciilor publice.
În Franța, recunoa șterea drepturilor utilizatorilor a fost marcat ă de o decizie
a Consiliului de Stat din 1906, intitulat ă Syndicat des propriétaires et contribuables
du quartier Croix-de-Seguey-Tivoli135, etapă important ă în atacarea excesului de
putere. De asemenea, drepturilor utilizatoril or au reprezentat un element central al
Școlii serviciului public, îndeos ebi pentru Pierre Laroque136.
134 Matei L., op.cit., p. 220.
135 Compania de tramvaie electrice din Bordeaux, concesionar ă a rețelei de transport cu tramvaiul
din oraș, a recurs la o reorganizare a traseelor ca urmare a înlocuirii în 1901 a trac țiunii animale cu
tracțiune mecanic ă, prilej cu care a decis încetarea activit ății în cartierul Croix de Seguey-Tivoli.
Locuitorii cartierului, grupa ți într-un sindicat al proprietarilor și contribuabililor, pe baza Legii din
l iulie 1901, au cerut prefectului s ă solicite companiei realizarea serviciului a șa cum era prev ăzut în
caietul de sarcini. Consiliul de stat a admis recursul pentru exces de putere și a recunoscut explicit
că sindicatul avea calitate procesual ă. De altfel, înc ă din 1901, Consiliul de Stat, prin decizia
Casanova (29 martie 1901), a admis c ă locuitorii unei comune, în calitate de contribuabili, puteau
ataca o decizie care avea repercusiuni asupra finan țelor sau patrimoniului acelei colectivit ăți.
136 Utilizatorul este cel a c ărui satisfacere reprezint ă chiar obiectul serviciului public. Beneficiar al
serviciului, el ar trebui s ă exercite nu numai un control general asupra serviciului, ci chiar s ă solicite
funcționarea în favoarea sa: utilizatorul are un drept la serviciu. Pierre Lar oque, 1933, Les usagers
des services publics industriels (Tra nsports. Eau. Gaz. Electricité).
84 Serviciile publice
Rolul utilizatorilor în definirea serviciilo r publice a devenit din ce în ce mai
important, punându-se accentul pe cet ățeanul-client, ale c ărui nevoi trebuie
satisfăcute. Acest fenomen a fost accentual și de dimensiunea de pia ță a unor servicii,
apariția concuren ței și posibilitatea alegerii operatorului, elemente ce au condus și la
o mai mare grij ă pentru calitate. O influen ță important ă în acest proces o are Comisia
European ă, în ale cărei documente retorica consumatorului este adesea prezent ă.
O strictă raportare a serviciului la client, presupune luarea în considerare a
următoarelor aspecte137:
accesul;
alegerea (op țiunea);
informarea;
corectarea (restabilirea echilibrului);
reprezentarea.
Ideea de parteneriat în guve rnare între oficialii ale și și cetățeni, bazat pe
onestitate, transparen ță din partea ale șilor și oportunitatea oferit ă oamenilor de a
juca un rol important în procesul guvern ării, și chiar în activitatea de zi cu zi138, a
condus la receptivitatea politicienilor în fa ța noilor solicit ări de servicii.
În multe țări a existat un interes crescut fa ță de satisfac ția clienților în
prestarea serviciilor publice. Un motiv a fost convingerea c ă, acordând mai mult ă
atenție dorințelor clien ților, serviciile destinate utili zatorilor individua li s-ar putea
îmbunătăți semnificativ f ără creșterea costurilor sau cu o cre ștere redus ă a
costurilor. Una dintre modalit ățile de a acorda mai mult ă atenție dorințelor clienților
a fost extinderea posibilit ăților clienților de a opta139.
Practic, aceste idei presupun existen ța unei administra ții care își cunoaște bine
clienții și dorește să îi implice în activitatea complex ă a procesului de guvernare.
Pe de altă parte, sunt necesare transferul continuu de informa ții de la administra ție
la cetățeni și modalități eficiente prin care administra ția culege informa ții de la
cetățeni.
Nu în ultimul rând, cet ățenii-clien ți trebuie s ă se informeze și, înțelegând
problemele administra ției, să își onoreze obliga ția de a participa ca parteneri egali
în activitățile acesteia.
Așadar, încorporarea a șteptărilor utilizatorilor de servicii publice presupune
un parteneriat ce are la baz ă informarea și consultarea acestora.
137 Matei L., op. cit., pp. 173-175.
138 Participarea cet ățenilor la procesul decizional – manual de instruire, RTI, Bucure ști, 2002,
coordonatori Matei L., Dinc ă D., p. 16.
139 Administra ția deschis ă – inițiative privind calitatea serviciilor, Publica ție realizat ă cu sprijinul
OECD și NISPAcee, Școala Națională de Studii Politice și Administrative – Centrul de Preg ătire
pentru Administra ție Publică 2000, p. 116.
Capitolul 6
Tipuri de management
aplicabile serviciilor publice
6.1. Managementul prin bugete
Managementul prin bugete este „ un sistem de management ce asigur ă
previzionarea, controlul și evaluarea activit ăților organiza țiilor prestatoare de
servicii publice și ale principalelor componente ale acestora cu ajutorul
bugetelor”140.
Tradițional, prestatorii serviciilor publice utilizeaz ă această metodă de
management, dimensionarea serviciului realizându-se în func ție de aloca ția
bugetară. Nivelul și calitatea serviciului sunt, de cele mai multe ori, direct
proporționale cu nivelul finan țării.
Aplicarea acestei metode presupune parcurgerea urm ătorilor pași:
delimitarea și dimensionarea ariilor de gestiune, adic ă a activit ăților și
grupelor de activit ăți;
elaborarea și fundamentarea bugetului general al organiza ției în care sunt
incluse obiectivele, cheltuielile și eventual veniturile ariilor de gestiune;
adoptarea bugetului general și implicit a ariilor de gestiune;
execuția bugetar ă;
evaluarea și încheierea exerci țiului bugetar.
Această metodă corespunde unei viziuni dominante în sectorul public pân ă în
anii ’80, privind primordialitatea resursei financiare. Totu și, se remarc ă faptul că
reformele ini țiate în țările din Europa au vizat și componenta aloc ării bugetare în
cadrul organiza țiilor publice, urm ărindu-se flexibilizarea acesteia. Spre exemplu, în
Irlanda, una din ini ția
tivele reformelor lansate în anii ’90 a fost introducerea
bugetelor administ rative, concepute pentru a sl ăbi rigiditatea procesului de aloc ări
bugetare în domeniile selec ționate (care fac obiectul programului). Principalele
efecte care apar sunt: delegarea unei mai mari autorit ăți financiare de la Ministerul
de Finanțe la alte ministere și o libertate decizional ă mai mare a managerilor din
administra ția publică în ceea ce prive ște repartizarea aloc ărilor bugetare. În cazul
costurilor administrative, managerii au autoritatea de a transfera fondurile
necheltuite în contul urm ătorului an141.
140 Adaptată după Nicolescu O., Verboncu I., Management, Ed. Economic ă, București, 1996, p. 275.
141 Isabel Corte-Real, Koen Nomden, Mich ael Kelly, Franck Petiteville, Administra ția în tranzi ție,
European Institute of Public Administration, 1999, p. 69.
86 Serviciile publice
6.2. Managementul prin obiective (MPO)
Literatura de specialitate atribuie pate rnitatea acestui concept specialistului
american P. Drucker care, în 1954, îl define ște ca pe o cale de a încuraja angaja ții
să participe la stabilirea propriilor obiective, cât și a celor de la nivelul întregii
organizații.
Într-o manieră generală, MPO este definit ca sistemul de management prin
care se urm ărește determinarea riguroas ă a obiectivelor pân ă la nivelul de execu ție.
Sistemul de recompense – sanc țiuni este stabilit în func ție de gradul de atingere a
obiectivelor.
Aceasta este o metod ă utilizată în managementul serviciilor publice, dar se
constată adesea c ă formularea obiectivelor este în sarcina unor entit ăți din afara
organizației prestatoare a serviciului public sau sunt formulate prin acte normative,
fiind însoț ite și de voluminoase manuale de proceduri. De asemenea, s-a constatat
că la nivelul organizaț iilor publice nu exist ă capacitatea de a face alegeri strategice
și de a face cunoscute obiectivele pân ă la nivelul executan ților.
O astfel de metod ă a fost utilizat ă în reforma administra ției publice din
Portugalia unde reforma s-a concentrat pe obiective cheie, pornindu-se de la
premisa c ă abordarea unui num ăr limitat de subiecte-cheie va produce schimb ări în
alte domenii, rezultând ceea ce s-ar putea numi un efect „cascad ă“.
6.3. Managementul prin proiecte
Acesta poate fi definit ca „un sistem de management cu o durată de acțiune
limitată, cel m ai adesea câ țiva ani, conceput în vederea solu ționării unor probleme
complexe, dar definite precis, cu un puternic caracter inova țional și care implic ă
aportul unei game largi de diver și speciali ști, din subdiviziuni organizatorice
diferite, integraț i temporar într-o re țea organizatoric ă autonomă”142.
Acest tip de management este dificil de aplicat în cadrul organiza țiilor
prestatoare de servicii publice deoarece acestea au o structur ă funcțională, fiind
legat deci de constituirea unei structuri flexibile, prin îmbinare cu cea matriceal ă.
Acest tip de management îl reg ăsim, spre exemplu, în Fran ța. Proiectele de
servicii publice au fost concepute pentru a dezvolta o abordare strategic ă în cadrul
administra ției, cuprinzând preg ătirea, dezvoltarea, comunicarea și evaluarea
etapelor unui proiect. Serv iciile aveau lib ertatea de a- și defini propriul lor proiect.
Grupurile de lucru, care cuprind func ționarii publici din toate sectoarele,
responsabili de supravegherea diverselor etape al e ciclului proiectului, au conferit
proiectelor de servicii pub lice o dimensiune participativ ă143.
142 Nicolescu O., Verboncu I., Management, Ed. Economică , București, 1996, p. 267.
143 Isabel Corte-Real, Koen Nomden, Michael Kelly, Franck Petiteville, Administra ția în tranzi ție,
European Institute of Public Administration, 1999, p. 79.
Capitolul 6. Tipuri de management aplicabile serviciilor publice 87
6.4. Managementul strategic
Managementul strategic se refer ă la atitudinea competitiv ă a organiza ției,
concentrându-se pe punctele tari și pe punctele slabe ale acesteia, într-un mediu în
schimbare, implicând un efort de raționalizare și modernizare . Există o multitudine
de puncte de vedere ale speciali știlor în leg ătură cu definirea managementului
strategic. Cele mai multe fac referire la : determinarea direc țiilor pe termen lung,
performan ță, planuri strategice, obiective, implementare și evaluare144.
Formularea strategi ei cuprinde:
definirea activit ății organiza ției și a misiunii/viziunii acesteia;
identificarea oportunit ăților și a amenin țărilor externe organiza ției;
determinarea punctelor forte și a celor slabe din interiorul organiza ției;
stabilirea obiectivelor strategice ale organiza ției;
elaborarea unor strategii alternative și alegerea strategiei de urmat.
La nivelul administraț iei publice locale din România, dezvoltarea serviciilor
publice impune realiza unor doc umente strategice, precum:
1. Strategia de dezvoltare a localit ății
Strategiile de dezvoltare local ă sunt definite ca fiind:
componenta esen țială a procesului de planificare al oric ărei comunit ăți
locale;
determinarea scopurilor și a obiectivelor pe termen lung ale colectivit ăților,
adoptarea de politici locale și alocare de resurse pentru atingerea acestora,
ținând cont de nevoile, a șteptă rile și dorințele cetățenilor și de compo-
nentele sistemului politic local145.
O strategie este, pur și simplu, cadrul de lucru pentru o ac țiune locală . Ea ține
cont de problemele zonei, de posibilit ățile, mijloacele și resursele sale și definește
o abordare planificat ă a dezvolt ării economice și creării de locuri de munc ă.
Strategia este un element indispen sabil în activitatea unei agen ții de dezvoltare
locală în măsura în care, pe de o parte, ea indică cu claritate problemele ș i
posibilitățile și, pe de alta parte, ea structureaz ă, coordoneaz ă și dă sens unei întregi
serii de activit ăți potențial diferite146.
2. Planul de mobilitate urban ă
Planul de mobilitate urban ă durabilă este un document de nivel strategic, ce
cuprinde analiza situa ției actuale, obiective strategice, opera ționale, căi de acțiune
144 Jaliu D., Abord ări ale managementului strategic. particularit ăți ale managementului strategic în
administra ția publică, București, SNSPA 2013, Volumul Europa 2020, pp. 61-64.
145 Profiroiu Marius, Managementul strategic al colectivit ăților locale, Ed. Economic ă, București,
1998, p. 175.
146 Matei Lucica, Dezvoltarea economic ă locală, Ed. Economică , București, 2005, p. 165.
88 Serviciile publice
pentru atingerea obiectivelor și scenarii posibile. Planul de mobilitate are rolul de a
contura strategii, proiecte, acț iuni prin care se realizeaz ă transportul durabil, suport
pentru creș terea economic ă durabilă.
Planul este, aș adar, un instrument de dezvoltare urban ă, ce vizeaz ă:
modelarea traficului;
identificarea de solu ții privind mobilitatea din localitate și din zonele
învecinate;
identificarea de solu ții de eficien ță energetică și protecție a mediului.
Potrivit Legii nr. 350/2001 priv ind amenajarea teritoriului și urbanismul,
republicat ă cu complet ările și modificările ulterioare, Anexa 2, Planul de mobilitate
urbană este instrumentul de planificare strategic ă teritorială prin care sunt corelate
dezvoltarea teritorial ă a localităților din zona periurban ă/metropolitan ă cu nevoile
de mobilitate și transport ale persoanelor, bunurilor și mărfurilor.
3. Planuri urbanistice
Potrivit Legii nr. 350/2001 actualizat ă, consiliul local coordoneaz ă și
răspunde de întreaga activitate de urbanism desf ășurată pe teritoriul unităț ii
administrativ-teritoriale și asigură respectarea prevederilo r cuprinse în documen-
tațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, pentru realizarea
programului de dezvoltare urbanistic ă a localităților componente ale comunei sau
orașului.
Planul urbanistic general cuprinde reglement ări pe termen scurt, la nivelul
întregii unit ăți administrativ-teritoriale de baz ă, cu privire la:
a) stabilirea și delimitarea teritoriului intravilan în rela ție cu teritoriul
administrativ al localit ății;
b) stabilirea modului de utilizar e a terenurilor din intravilan;
c) zonificarea func țională în corelație cu organizarea re țelei de circula ție;
d) delimitarea zonelor afectate de servitu ți publice;
e) modernizarea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;
f) stabilirea zonelor protejate și de protec ție a monument elor istorice și a
siturilor arheologice reperate;
g) formele de proprietate și circulația juridică a terenurilor;
h) precizarea condiț iilor de amplasare și conformare a volumelor construite,
amenajate și plantate.
i) zonele de risc natural delimitate și declarate astfel, c onform legii, precum
și la măsurile specifice privind prevenirea și atenuarea riscurilor, utilizarea
terenurilor și realizarea construc țiilor în aceste zone;
j) zone de risc datorate unor depozit ări istorice de de șeuri.
Capitolul 6. Tipuri de management aplicabile serviciilor publice 89
Planul urbanistic zonal cuprinde reglement ări asupra zonei referitoare la:
a) organizarea re țelei stradale;
b) organizarea arhi tectural-urbanistic ă în funcție de caracteristicile structurii
urbane;
c) modul de utilizare a terenurilor; d) dezvoltarea infrastr ucturii edilitare;
e) statutul juridic și circulația terenurilor;
f) protejarea monu mentelor istorice și servituți în zonele de protec ție ale
acestora.
Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specific ă
pentru o parcel ă în relație cu parcelele învecinate. Pl anul urbanistic de detaliu nu
poate modifica planurile de nivel superior , ci poate doar detalia modul specific de
construire în raport cu func ționarea zonei ș i cu identitatea arhitectural ă a acesteia,
în baza unui studiu de specialitate.
4. Strategia de eficien ță energetic ă
Strategia de eficien ță energetic ă este „o activitate complex ă care presupune
inițierea, derularea și corelarea unor ac țiuni politice, economice, tehnice și
ecologice în vederea asigur ării securit ății energetice na ționale, a diversific ării
surselor de aprovizionare intern ă și externă, a perfec ționării și diversific ării
formelor de producere a energiei, a cre șterii eficien ței produc ție
i și consumului
energetic, a amelior ării impactului poluant al produc ției și consumului de
energie147”.
Potrivit Legii nr. 121/2014 privind eficien ța energetic ă, energia cuprinde
toate formele de produse energetice, combustibili, energie termic ă, energie din
surse regenerabile, energie electric ă sau orice alt ă formă de energie, astfel cum sunt
definite în art. 2 lit. (d) din Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008 al Parlamentului
European și al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul
energiei iar eficien ța energetic ă reprezint ă raportul dintre valoarea rezultatului
performant obț inut, constând în servicii, bunuri sau energia rezultat ă sau energia
rezultată și valoarea energiei utilizate în acest scop.
Pentru mobilizarea investi țiilor în renovarea cl ădirilor reziden țiale și
comerciale, atât publice cât și private, existente la nivel na țional, se elaboreaz ă o
strategie ce vizeaz ă, în principal, creș terea performan ței energetice a cl ădirilor și
cuprinde:
a) prezentarea de ansamblu a fondul ui imobiliar existent la nivel na țional,
bazată , după caz, pe eșantioane statistice;
147 Puiu O., Energia – prioritate de interes planetar, București, Ed. Independenț a Economic ă, 1996,
p. 141.
90 Serviciile publice
b) identificarea solu țiilor de renovare eficient e din punct de vedere al
costurilor și relevante pentru tipul de cl ădiri și zona climatic ă;
c) politici și măsuri eficiente din punct de ve dere al costurilor pentru
stimularea renov ării complexe a cl ădirilor, inclusiv a renov ărilor complexe
efectuate în etape;
d) o perspectiv ă previzional ă, în vederea orient ării deciziilor de investi ții ale
diferitelor persoane, ale opera torilor economici din construc ții și ale institu țiilor
financiare;
e) o estimare bazat ă pe date concrete a economiilor de energie preconizate și
a altor beneficii.
Strategia se elaboreaz ă de autoritatea competent ă pe baza datelor și
informațiilor cuprinse, dup ă caz, în studii, cercet ări, document ări, proiecte etc.,
elaborate de institu ții de înv ățământ superior, institute de cercetare, asocia ții
profesionale și/sau organiza ții independente nonprofit cu atribu ții/activități
relevante în domeniul eficien ței energetice/performan ței energetice a cl ădirilor. În
acest scop se pot contracta, în condi țiile legii, studii, cercet ări, document ări,
finanțate din aloca ții de la bugetul de stat, în lim ita fondurilor apr obate anual cu
aceas
tă destinație în bugetele autorit ăților publice competente și/sau din alte surse
legal constituite
5. Strategia serviciilor de utilit ăți publice
Strategia are în vedere utilit ățile publice: serviciul de alimentare cu ap ă,
canalizare și epurare a apelor uzate, colectarea, canalizarea și evacuarea apelor
pluviale, serviciul de salubrizare și managementul de șeurilor solide, serviciul de
alimentare cu energie termic ă în sistem centralizat, serviciul de transport public
local, serviciul de iluminat public.
Potrivit HG nr. 246/2006, pentru aprobarea Strategiei na ționale privind
accelerarea dezvolt ării serviciilor comunitare de utilit ăți publice, „ autorităț ile
administra ției publice locale adopt ă, conform reglement ărilor în vigoare din
domeniul serviciilor comunitare de utilit ăți publice, strategii locale proprii privind
accelerarea dezvolt ării serviciilor comunitare de utilit ăți publice, având la baz ă
angajamentele asumate de România în pr ocesul de negociere a acquis-ului
comunitar și prevederile strategiei na ționale” iar „ unitățile municipale pentru
monitorizarea serviciilor comunitare de utilit ăți publice, elaboreaz ă și
actualizeaz ă anual strategiile locale privind accelerarea dezvolt ării serviciilor
comunitare de utilit ăți publice, precum și planurile locale de im plementare aferente
acestora ”.
Capitolul 6. Tipuri de management aplicabile serviciilor publice 91
6.5. Managementul schimb ării
Schimbarea organiza țională constă într-o modificare sa u transformare a unor
obiecte, fenomene sau proces e din cadrul unei organiza ții148. Organiza țiile publice
clasice se caracterizeaz ă printr-un înalt nivel de centralizare a deciziilor care
conduce la o izolare a nivelu rilor ierarhice. Informarea ș i deciziile parcurg întreaga
ierarhie de la vârf la baz ă. Structura ierarhic ă presupune c ă fiecare nivel depinde de
nivelul superior și că fiecare angajat are un singur conduc ător, astfel c ă cea mai
mare parte au o structură piramidal ă149.
Această abordare îns ă, nu poate fi una permanent ă. Organiza țiile publice
trebuie să se schimbe pornind de la constatarea c ă administra țiile publice sunt
vehicule pentru exprimarea valorilor și preferinț elor cetățenilor, comunităț ilor și
societății. Unele valori ș i preferințe sunt constante; altele se schimbă pe măsură ce
societatea evolueaz ă. Periodic, un set de valori ajung în prim plan, iar acest fapt
transform ă rolul guvernului și practica administra ției publice150.
Organizațiile publice trebuie s ă dobândeasc ă flexibilitate și o mare capacitate
de adaptare în fa ța solicită rilor cetățenilor și a presiunilor exterioare. Totu și, chiar
și în situații de criză, cum a fost cea din 2009, guvernele nu au adoptat neap ărat
planuri de reformare a organiza țiilor publice, a structurilor sau a modului de
lucru151.
6.6. Managementul adaptiv
Adaptarea serviciilor publice reprezint ă capacitatea organiza țiilor care le
prestează de a se transforma în raport cu schimb ările sociale, economice, politice și
cu cerințele cetățenilor. Managementul adaptiv are rolul de a cre ște capacitatea
organizațiilor prestatoare de servicii publice de a r ăspunde noilor provoc ări și de a
stabili obiective adecvate acestor provoc ări, prin analiza și înțelegerea mediului în
care activeaz ă.
148 Burduș E., Căprărescu G. ș.a., Managementul schimbă rii organizaț ionale, Ed. Economic ă,
București, 2003, p. 270.
149 Dincă D., Inovare și schimbare organiza țională în sectorul public, Cadran Politic, 2007
150 Jocelyne Bourgon, Responsive, responsible and respected government: towards a New Public
Administration theory, International Review of Administrative Sciences 73 (1), 2007, p. 7.
151 Antonovici C., S ăvulescu C., Schimbare și inovare în organiza țiile publice din România,
Volumul Ora șul inteligent, 2016, pp. 89-105.
92 Serviciile publice
Capitolul 7
Sistemul serviciilor publice statale
Instituțiile publice centrale prestatoare de servicii publice centrale sunt:
Președinția României, prin administra ția preziden țială; Guvernul, prin aparatul de
lucru al Guvernului; Administra ția central ă de specialitate, prin intermediul
ministerelor, autorit ăților subordonate ministerelor și autorităților administrative
autonome.
7.1. Administra ția preziden țială
Președintele României reprezint ă statul român și este garantul independen ței
naționale, al unit ății și al integrit ății teritoriale a țării. Președintele României
veghează la respectarea Constitu ției și la buna func ționare a autorit ăților publice. În
acest scop, Pre ședintele exercit ă funcția de mediere între puterile statului, precum
și între stat și societate (Articolul 80 – Constitu ția României).
Administra ția Preziden țială este institu ția cu personalitate juridic ă proprie
aflată la dispozi ția Președintelui României pentru îndeplinirea prerogativelor și
atribuțiilor sale constitu ționale. Institu ția asigură suportul logistic, organizatoric, de
protocol și de administrare pentru Pre ședinte și pentru activit ățile sale curente.
Administra ția Preziden țială este organizat ă în cancelarii, departamente și
compartimente, care gestioneaz ă agenda Pre ședintelui, elaboreaz ă diverse acte și
documente care țin de responsabilitatea și atribuțiile Președintelui, analizeaz ă
constituționalitatea legilor înainte de promulgare, men țin și întrețin relațiile cu
autoritățile publice, cu entit ăți interne și internaționale, organizeaz ă relațiile cu
mass-media și cu publicul, administreaz ă activitățile de protocol și reprezentare,
asigură și gestioneaz ă activitățile de registratur ă, fondul arhivistic, resursele umane,
materiale și financiare ș.a. De asemenea, institu ția administreaz ă spațiile Palatului
Cotroceni, sediul Administra ției Preziden țiale152.
7.2. Guvernul
Potrivit art. 102 din Constitu ția României , Guvernul, potrivit programului s ău
de guvernare acceptat de Parlament, asigur ă realizarea politicii interne și externe a
țării și exercită conducerea general ă a administra ției publice.
152 http://www.presidency.ro/ro/administratia-prezidentiala
94 Serviciile publice
Guvernul este alc ătuit din prim-ministru, mini ștri și alți membri stabili ți prin
lege organic ă.
Prim-ministrul conduce Guvernul și coordoneaz ă activitatea membrilor
acestuia, cu respectarea atribu țiilor legale care le revin. Aparatul de lucru al
Guvernului este alc ătuit din Secretariatul General al Guvernului, departamente și
alte asemenea structuri organizatorice cu atribu ții specifice stabilite prin hot ărâre a
Guvernului:
1. Secretariatul General al Guvernului
Secretariatul General al Guvernului se organizeaz ă și funcționează ca
instituție publică cu personalitate juridic ă în subordinea prim-ministrului, având
rolul de a asigura derularea opera țiunilor tehnice și de strategie aferente actelor de
guvernare, rezolvarea problemelor or ganizatorice, juridice, economice și tehnice
ale activit ății Guvernului și a prim-ministrului, precum și reprezentarea Guvernului
și a prim-ministrului în fa ța instanțelor judec ătorești. Secretariatul General al
Guvernului asigur ă, prin aparatul propri u, continuitatea derul ării operațiunilor
tehnice aferente actelor de guvernar e, constituind elementul de leg ătură și de
stabilitate a guvern ării153.
2. Departamentul pentru Lupta Antifraud ă – DLAF
Departamentul pentru Lupta Antifraud ă – DLAF este structur ă cu
personalitate juridic ă, în cadrul aparatului de lucr u al Guvernului, în coordonarea
prim-ministrului, finan țată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General
al Guvernului, condus ă de un șef cu rang de secretar de stat. DLAF este institu ția
de contact cu Oficiul Eu ropean de Lupta Antifraud ă – OLAF și asigură, sprijină sau
coordoneaz ă, după caz, îndeplinirea obliga țiilor ce revin României privind protec ția
intereselor financiare ale Un iunii Europene, în conformita te cu prevederile art. 325
din Tratatul privind func ționarea Uniunii Europene, având atribu ția de control al
obținerii, derul ării sau utiliz ării fondurilor co munitare, precum și a fondurilor de
cofinanțare aferente154.
3. Corpul de control al prim-ministrului
Corpul de control al prim -ministrului este structur ă fără personalitate juridic ă
în subordinea prim-ministrului, condus ă de un secretar de stat, numit și eliberat din
funcție prin decizie a prim-ministrului, și finanțată prin bugetul Secretariatului
General al Guvernului. Co rpul de control al prim-ministrului controleaz ă și
urmărește activitatea ministerelor și serviciilor publice deconcentrate ale acestora,
153 HG nr. 21/2017 privind organizarea, func ționarea și atribuțiile Secretariatului General al
Guvernului.
154 Legea nr. 61/2011 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru lupta antifraud ă –
DLAF.
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 95
instituțiilor publice din subordinea Guvernul ui, organelor de specialitate ale
administra ției publice centrale din subordinea Guvernului, oficiilor, departa-
mentelor, comisiilor, regiilor autonome, companiilor și societăților naționale,
societăților comerciale și instituțiilor financiar-bancare cu capital majoritar sau
integral de stat.
4. Departamentul pentru Rela ții Interetnice
Departamentul pentru Rela ții Interetnice este structur ă fără personalitate
juridică, în subordinea prim-ministrului. Principala atribu ție a departamentului este
de a pune în aplicar e politica stabilit ă prin Programul de guvernare în domeniul
relațiilor interetnice155.
5. Alte departamente
Sunt organizate ca structuri cu sau f ără personalitate juridic ă, în subordinea
prim-ministrului, conduse de secretari de stat sau asimila ți ai acestora, a c ăror
înființare și/sau func ționare se aprob ă prin hot ărâre a Guvernului (ex.
Departamentul pentru strategii guvernamen tale, Departamentul pentru dezvoltare
durabilă).
7.3. Serviciile publice centrale de sp ecialitate, serviciile deconcentrate
și alte entit ăți teritoriale ale administra ției statale
Structura specializat ă a administra ției publice, prin care se impune rezolvarea
sarcinilor guvern ării într-un domeniu sau altul poart ă denumirea de minister. Art.
116 alin. (1) din Constitu ție consacr ă principiul dup ă care ministerele se
organizeaz ă numai în subordinea guvernului. Astfel, nu este de conceput
organizarea în mod autonom a acestora. Ca element al structurii administra ției
publice, ministerul poate fi calificat ca institu ție publică alcătuită din personal,
mijloace materiale și financiare și având o competen ță recunoscut ă de lege, precum
și capacitate juridic ă civilă. Din personalul ministerului face parte ministrul, învestit
cu drept de decizie și reprezentare și personalul din aparatul propriu al ministerului,
care preg ătește deciziile ministerului, alc ătuind administra ția consultativ ă, struc-
turată pe direc ții, servicii și birouri etc. Potrivit Constitu ției, miniștrii asigur ă
aplicarea politicii guve rnului în ramura sau domeniul de activitate al ministerului
pe care îl conduc și răspund de activitatea acestuia în fa ța guvernului.
Rolul, func țiile, atribu țiile, structura organizatoric ă și numărul de posturi ale
ministerelor se stabilesc în raport cu importan ța, volumul, complexitatea și
specificul activit ății desfășurate și se aprob ă prin hotărâre a guvernului.
155 HG nr. 111/2005 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Rela ții Interetnice.
96 Serviciile publice
Serviciile publice centrale de spec ialitate, serviciile deconcentrate și alte
entități teritoriale ale administra ției statale, sunt156:
Structurile, organele de specialitate ale administra ției publice centrale
și instituțiile publice finan țate prin bugetul secretariatului general al guvernului
și/sau coordonate de primul-ministru
Secretariatul
general al guvernului La nivel central
La nivel teritorial
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE STATISTIC Ă
-organizeaz ă și coordoneaz ă statistica
oficială din România. 8 direcții regionale de statistic ă: Alba, Bistri ța
Năsăud, Călărași, Brăila, Neamț, Olt, Timiș, București
34 de direc ții județene de statistic ă
-organizeaz ă și coordoneaz ă statistica oficial ă la
nivel de regiune/ jude ț
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ROMI
– aplică, coordoneaz ă, monitorizeaz ă și
evaluează măsurile din domeniile sectoriale
de interven ție socială, cuprinse în Strategia
Guvernului României de îmbun ătățire a
situației romilor 7 structuri regionale pentru romi: Iași, Brăila,
Călărași, Craiova, Timi șoara, Cluj – Napoca, Alba-
Iulia
– aplică, coordoneaz ă, monitorizeaz ă și evaluează
măsurile din domeniile sectoriale de interven ție
socială la nivel regional
INSTITUTUL PENTRU STUDIEREA
PROBLEMELOR MINORIT ĂȚILOR
NAȚIONALE
– are ca scop studierea și cercetarea inter-
și pluridisciplinar ă a păstrării, dezvoltării și
exprimării identității etnice, a aspectelor
sociologice, istorice, culturale, lingvistice,
religioase sau de alt ă natură ale minorit ăților
naționale și ale altor comunit ăți etnice din
România
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTI-DOPING
– elaboreaz ă strategia na țională anti-doping,
inițiază proiecte de acte normative pentru
armonizarea legisla ției naționale anti-doping
cu reglement ările interna ționale în domeniu,
inițiază, susține financiar și/sau
promoveaz ă, după caz, programe educative
și de prevenire a dopajului în sport, asigur ă
aplicarea de m ăsuri concrete pentru
sancționarea dopajului în sport;
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU
RESURSE MINERALE
– gestioneaz ă resursele de petrol, resursele
minerale și fondul geologic na țional,
proprietate public ă a statului
156 Au fost consultate actele de înfiin țare ale institu țiilor publice și site-urile acestora.
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 97
Structurile, organele de specialitate ale administra ției publice centrale
și instituțiile publice finan țate prin bugetul secretariatului general al guvernului
și/sau coordonate de primul-ministru
COMISIA NA ȚIONALĂ PENTRU
CONTROLUL ACTIVIT ĂȚILOR
NUCLEARE
– reprezintă autoritatea na țională în
domeniul reglement ării, autorizării și al
controlului activit ăților nucleare din România
AUTORITATEA NA ȚIONALĂ DE
MANAGEMENT AL CALIT ĂȚII ÎN
SĂNĂTATE
– are ca scop asigurarea și îmbunătățirea
continuă a calității serviciilor de s ănătate și
a siguranței pacientului, prin standardizarea
și evaluarea serviciilor de s ănătate și
acreditarea unit ăților sanitare.
SECRETARIATUL DE STAT PENTRU
CULTE
– elaborează și asigură aplicarea strategiei
și politicilor în domeniul vie ții religioase
COMISIA NA ȚIONALĂ DE STRATEGIE ȘI
PROGNOZ Ă
-elaboreaz ă prognoze privind dezvoltarea
economico-social ă a României pe termen
scurt, mediu și lung
OFICIUL NA ȚIONAL PENTRU JOCURI DE
NOROC -atribuții în domeniul jocurilor de noroc:
control, monitorizare, supraveghere 7 servicii teritoriale : Sibiu, Suceava, Bistri ța-
Năsăud, Timiș, Constanța, Dâmbovi ța, Dolj
-realizează atribuțiile specific la nivel regional
INSTITUTUL NA ȚIONAL PENTRU
STUDIEREA HOLOCAUSTULUI DIN ROMÂNIA „ELIE WIESEL”
– desfășoară proiecte de cercetare, de
educație și culturale pentru aprofundarea
cunoașterii fenomenului Holocaustului
CENTRUL NA ȚIONAL DE CULTUR Ă AL
ROMILOR ROMANO-KHER
– serviciu cultural de utilitate public ă,
desfășurând activit ăți în domeniul cultural,
de informare, de educa ție permanent ă, de
susținere și derulare a programelor și
proiectelor culturale destinate comunit ății
rome și/sau de promovare a culturii rome
98 Serviciile publice
Structurile, organele de specialitate ale administra ției publice centrale
și instituțiile publice finan țate prin bugetul secretariatului general al guvernului
și/sau coordonate de primul-ministru
INSTITUTUL DE INVESTIGARE A
CRIMELOR COMUNISMULUI ȘI
MEMORIA EXILULUI ROMÂNESC
-are ca scop administrarea și analizarea
memoriei regimului comunist din România,
precum și a consecin țelor acestuia,
sprijinirea constituirii unor mecanisme
educaționale și de informare destinate s ă
promoveze memoria perioadei comuniste
din istoria României, dezvoltarea și
încurajarea cercet ării științifice și studiul
avansat în domeniul istoriei comunismului
LABORATORUL DE CONTROL DOPING
– are ca misiune implicarea activ ă în
eradicarea dopajului în sport și
practicarea sportului în condi ții de
fair-play.
AUTORITATEA COMPETENT Ă DE
REGLEMENTARE A OPERA ȚIUNILOR
PETROLIERE OFFSHORE LA MAREA NEAGRĂ
– exercită atribuțiile prevăzute de Legea nr.
165/2016 privind siguran ța operațiunilor
petroliere offshore, cu modific ările și
completările ulterioare
AUTORITATEA NA ȚIONALĂ PENTRU
RESTITUIREA PROPRIET ĂȚILOR
– acordă sprijin și îndrumare metodologic ă
autorităților administra ției publice locale și
centrale, precum și celorlalte persoane
juridice deținătoare de imobile care fac
obiectul restituirii în natur ă sau al acord ării
de măsuri compensatorii .
OFICIUL NA ȚIONAL DE PREVENIRE ȘI
COMBATERE A SP ĂLĂRII BANILOR
– elaboreaz ă, coordoneaz ă și
implementeaz ă sistemul na țional de
combatere a sp ălării banilor și finanțării
terorismului
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 99
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN COORDONAREA SGG
La nivel central La nivel teritorial
REGIA AUTONOM Ă „ADMINISTRA ȚIA
PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT”
– administreaz ă, păstrează integritatea și
protejează bunuri apar ținând domeniului
public al statului destinate asigur ării
serviciilor publice de interes na țional de
reprezentare si protocol 7 sucursale teritoriale
-gestioneaz ă bunurile primite în administrare.
REGIA AUTONOM Ă „MONITORUL
OFICIAL”
-editează publicația oficială a statului
român. Monitorul Oficial al României este
publicația oficială a statului român, în care
se publică actele prev ăzute de Constitu ție,
de prezenta lege și de alte acte normative.
OFICIULUI REGISTRULUI NA ȚIONAL AL
INFORMA ȚIILOR SECRETE DE STAT
– asigură implementarea unitar ă, la nivel
național, a măsurilor de securitate a
informațiilor naționale clasificate, precum și
a celor echivalente care fac obiectul
tratatelor, în țelegerilor și acordurilor
bilaterale sau multilaterale la care România
este parte.
Minister
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
MINISTERUL
MEDIULUI
– realizeaz ă
politica la nivel
național în
domeniile
protecției
mediului
înconjurător,
economiei
verde,
biodiversității,
ariilor naturale
protejate,
schimbărilor
climatice, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU
PROTECȚIA MEDIULUI
-implementeaz ă la nivel na țional politicile,
strategiile și legislația în domeniul protec ției
mediului. 42 de agen ții județene și a municipiului Bucure ști
pentru protec ția mediului
-implementeaz ă la nivel jude țean
politicile, strategiile și legislația în domeniul
protecției mediului
Administra ția Rezerva ției Biosferei „Delta
Dunării”
-asigură managementul Rezerva ției Biosferei
„Delta Dunării”
GARDA NA ȚIONALĂ DE MEDIU
-monitorizeaz ă factorii de risc și prevenirea
accidentelor de mediu, constat ă,
sancționează și stabilește măsuri de
remediere în cazul în care acestea s-au produs, la nivel na țional 42 de comisariate jude țene și al
municipiului Bucure ști și Comisariatul
Rezervației Biosferei „Delta Dun ării”
-monitorizeaz ă factorii de risc și prevenirea
accidentelor de mediu, constat ă, sancționează și
stabilește măsuri de remediere în cazul în care
acestea s-au produs, la nivel jude țean
100 Serviciile publice
Minister
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
gospodăririi
apelor și
silviculturii AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ARII
NATURALE PROTEJATE
-asigură managementul re țelei de arii
naturale protejate
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
ADMINISTRA ȚIA NAȚIONALĂ DE
METEOROLOGIE
-realizează la nivel na țional prognoze și
avertizări meteo, prognoze privind dispersia
poluanților atmosferici pentru situa ții de
producere a fenomenelor meteorologice
periculoase și poluări accidentale, precum și
prognoze agrometeorologice . 7 centre meteorologice regionale : Dobrogea,
Banat-Crișana, Moldova, Muntenia, Transilvania
Sud, Oltenia, Transilvania Nord
-realizează la nivel teritorial prognoze și avertizări
meteo, prognoze privind dispersia poluan ților
atmosferici pentru situa ții de producere a
fenomenelor meteorologice periculoase și poluări
accidentale, precum și prognoze
agrometeorologice
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN COORDONAREA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
ADMINISTRA ȚIA FONDULUI PENTRU
MEDIU
– urmărește constituirea și gestionarea
Fondului pentru mediu; analizeaz ă,
selectează, finanțează, urmărește și
controleaz ă implementarea proiectele
pentru protec ția mediului
Minister
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
MINISTERUL
DEZVOLT ĂRII
REGIONALE, și
ADMINISTRA ȚIEI
PUBLICE
-realizează
politica la nivel
național în
domeniile
cooperare
teritorială,
dezvoltare
regională,
coeziune și
dezvoltare
teritorială, AGENȚIA NAȚIONALĂ A
FUNCȚIONARILOR PUBLICI
– asigură managementul func țiilor publice și
al funcționarilor publici la nivel na țional.
AUTORITATEA NA ȚIONALĂ DE
REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE
COMUNITARE DE UTILIT ĂȚI PUBLICE
– reglementeaz ă și monitorizeaz ă la nivel
central activit ățile din domeniul serviciilor
comunitare de utilit ăți publice: alimentarea
cu apă, canalizarea și epurarea apelor
uzate, colectarea, canalizarea și evacuarea
apelor pluviale, alimentarea cu energie
termică în sistem centralizat, salubrizarea
localităților, iluminatul public; transportul
public local de c ălători. 7 agenții teritoriale : Nord-Est, Sud-Est, Sud-
Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest,
Centru
– monitorizeaz ă la nivel teritorial activit ățile din
domeniul serviciilor comunitare de utilit ăți
publice
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 101
Minister
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
cooperare
transfrontalier ă,
transnațională și
interregional ă,
disciplina în
construcții,
amenajarea
teritoriului,
urbanism și
arhitectură,
locuire, locuin țe,
clădiri de locuit,
reabilitarea
termică a
clădirilor, gestiune
și dezvoltare
imobiliar-edilitar ă,
lucrări publice,
construcții,
administra ție
publică centrală și
locală,
descentralizare,
reformă și
reorganizare
administrativ-
teritorială,
fiscalitate și
finanțe publice
locale, dialogul cu
structurile
asociative ale
autorităților
administra ției
publice locale,
dezvoltarea
serviciilor publice
comunitare, ajutor
de stat acordat de
autoritățile
administra ției
publice locale,
parcuri
industriale, INSPECTORATUL DE STAT ÎN
CONSTRUC ȚII
-exercită controlul de stat cu privire la
aplicarea unitar ă a prevederilor legale în
domeniile: calitatea în construc ții;
amenajarea teritoriului și urbanismul;
autorizarea execut ării lucrărilor de
construcții; supravegherea pie ței produselor
pentru construc ții; avizarea, în condi țiile
legii, a documenta țiilor tehnico-economice
pentru investi țiile finanțate din fonduri
publice, performan ța energetic ă a clădirilor 8 inspectorate regionale în construc ții: Nord-
Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia,
Vest, Nord-Vest, Centru, Bucure ști-Ilfov
-exercită, la nivel teritorial , controlul de stat cu
privire la aplicarea unitar ă a prevederilor legale
din domeniile de competen ță
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CADASTRU ȘI
PUBLICITATE IMOBILIAR Ă
– exercită reglementarea și monitorizarea la
nivel naționale a activit ăților din domeniile
cadastru, publicitate imobiliara, geodezie si
cartografie.
Are în subordine
CENTRUL NA ȚIONAL DE
CARTOGRAFIE, cu atribu ții în domeniile
geodeze, topografie și gravimetrie 42 de oficii de cadastru și publicitate
imobiliară județene și al municipiului
București
– exercită monitorizarea la nivel jude țean a
activităților din domeniile cadastru, publicitate
imobiliara, geodezie si cartografie
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE
ADMINISTRA ȚIE
-realizează la nivel na țional programe de
formare specializat ă și perfecționare a
pregătirii profesionale pentru personalul din
administra ția publică 5 centre regionale de formare continu ă
pentru administra ția publică: Timișoara,
Constanța, Iași, Sibiu, Craiova
-realizează la nivel teritorial programe de formare
specializată și perfecționare a preg ătirii profesionale
pentru personalul din administra ția publică
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU
LOCUINȚE
-gestioneaz ă realizarea investi țiilor privind
construcția de locuin țe pentru tineri,
destinate închirierii, construc ția de locuin țe
sociale și de necesitate, construc ția de
locuințe de serviciu, construc ția și/sau
reabilitarea locuin țelor distruse ori grav
avariate, situate în zonele afectate de calamități naturale, construc ția de locuin țe
cu chirie prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucr ări publice,
în condițiile legii, construc ția altor locuin țe
proprietate public ă a statului sau a unit ăților
administrativ-teritoriale, precum și intervenții 8 oficii regionale : Nord-Est, Sud-Est, Sud-
Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest,
Centru, Bucure ști-Ilfov
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
teritorial.
102 Serviciile publice
Minister
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
gestiunea func ției
publice la construc țiile existente, în aplicarea
măsurilor stabilite prin programe
guvernamentale.
COMPANIA NA ȚIONALĂ DE INVESTI ȚII
„C.N.I.” SA
– desfășoară activități de interes public
pentru realizarea unor construc ții publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA/ ÎN CADRUL MINISTERULUI
MINISTERUL
FONDURILOR EUROPENE
-este autoritatea
pentru:
coordonarea
instrumentelor
structurale 2007-
2013,
coordonarea
fondurilor
europene
structurale și de
investiții 2014-
2020 La nivel central La nivel teritorial
8 organisme intermediare regionale pentru
Programul opera țional sectorial pentru
dezvoltarea resurselor umane – Regiunea Nord-
Est, Regiunea Sud-Est, Regiunea Sud-
Muntenia, Regiunea Sud-Vest Oltenia,
Regiunea Vest, Regiunea Nord-Vest, Regiunea
Centru, Regiunea Bucure ști-Ilfov.
-gestioneaz ă proiectele finan țate prin Programul
Operațional Capital Uman
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA/ ÎN CADRUL MINISTERULUI
MINISTERUL
AFACERILOR INTERNE Ministerul are responsabilit ăți
în domeniile:
-apărarea
drepturilor și
libertăților
fundamentale ale
omului, a
proprietății
publice și private;
administrarea
rezervelor de stat,
protecția civilă și
gestionarea
situațiilor de
urgență, regimul
actelor de
identitate și de
stare civilă, al
pașapoartelor La nivel central La nivel teritorial
42 de institu ții ale Prefectului
– Prefectul este reprezentantul Guvernului pe
plan local;
– conduce activitatea serviciilor publice
deconcentrate;
– verifică legalitatea actelor administrative
adoptate sau emise de autorit ățile administra ției
publice locale și județene;
-conduce Comitetul jude țean pentru situa ții de
urgență.
POLIȚIA ROMÂN Ă
– Inspectoratul General al Poli ției
Române este unitatea central ă a poliției
-instituția specializat ă a statului, care
exercită atribuții privind ap ărarea drepturilor
și libertăților fundamentale ale persoanei, a
proprietății private și publice, prevenirea și
descoperirea infrac țiunilor, respectarea
ordinii și liniștii publice.
– Corpul Na țional al Poli țiștilor-
promoveaz ă interesele poli țiștilor și apără
drepturile acestora 42 de inspectorate jude țene de poli ție
județene și al Municipiului Bucure ști
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
județean;
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 103
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA/ ÎN CADRUL MINISTERULUI
simple, al
permiselor de
conducere și al
certificatelor de
înmatriculare/înre
gistrare a
vehiculelor,
administrarea și
protecția Fondului
arhivistic na țional,
asigurarea ordinii
publice; paza
persoanelor,
obiectivelor,
bunurilor și
valorilor,
prevenirea și
combaterea
faptelor
antisociale,
respectarea
regimului juridic al
frontierei de stat.
regimul juridic al
străinilor, al
solicitanților de
azil și al
persoanelor care
au dobândit o
formă de protecție
în România,
apărarea
împotriva
incendiilor și
protecția civilă a
populației și
bunurilor. JANDARMERIA ROMÂN Ă
-Inspectoratul General al Jandarmeriei
-are atribuții cu privire la ap ărarea ordinii și
liniștii publice, a drepturilor și libertăților
fundamentale ale cet ățenilor, a propriet ății
publice și private, la prevenirea și
descoperirea infrac țiunilor și a altor înc ălcări
ale legilor în vigoare, precum și la protecția
instituțiilor fundamentale ale statului și
combaterea actelor de terorism
-Brigada Special ă de Interven ție a
Jandarmeriei Române și Gruparea de
jandarmi mobile -competență teritorială
generală, destinată executării misiunilor de
asigurare și restabilire a ordinii publice,
asigurării protecției instituțiilor fundamentale
ale statului și neutralizării amenințărilor
grave la adresa acestora 42 de inspectorate jude țene de jandarmi
județene și al Municipiului Bucure ști
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
județean;
POLIȚIA DE FRONTIER Ă ROMÂNĂ
-Inspectoratul General al Poli ției de
Frontieră
exercită atribuțiile ce îi revin cu privire la
supravegherea și controlul trecerii frontierei
de stat, prevenirea și combaterea migra ției
ilegale și a faptelor specifice criminalit ății
transfrontaliere s ăvârșite în zona de
competență, respectarea regimului juridic al
frontierei de stat, pa șapoartelor și străinilor,
asigurarea intereselor statului român pe
Dunărea interioar ă, inclusiv bra țul Măcin și
canalul Sulina situate în afara zonei de
frontieră, în zona contigu ă și în zona
economică exclusivă, respectarea ordinii și
liniștii publice în zona de competen ță
Școala de Preg ătire a Agen ților Poliției de
Frontieră „Avram Iancu” ORADEA
Școala de Formare Ini țială și Continuă a
Personalului Poli ției de Frontier ă IAȘI
Școala de Perfec ționare a Preg ătirii
Personalului Poli ției de Frontier ă Drobeta
Turnu Severin -Garda de Coast ă- zona de competen ță
corespunz ătoare județelor Tulcea și Constanța
servicii teritoriale;
-5 inspectorate teritoriale – Iași, Sighetu
Marmației, Oradea, Timi șoara, Giurgiu;
– 5 puncte de contact – Artand, Cenad,
Oradea, Porubne, Por țile de Fier;
-2 centre de contact – Galați și Giurgiu;
– Centrul de Supraveghere si Controlul
Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucure ști –
Otopeni, cu 2 puncte de trecere a frontierei;
-3 sectoare ale Poli ției de Frontier ă – Cluj,
Sibiu, Timi șoara;
-15 puncte de trecere a frontierei .
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU
SITUAȚII DE URGEN ȚĂ
-realizează activități de prevenire și
intervenție pentru stingerea incendiilor,
descarcerare și prim-ajutor SMURD,
salvarea persoanelor și limitarea pagubelor
produse de inunda ții, alunecări de teren,
mișcări seismice, epidemii, epizootii,
înzăpeziri, secet ă, asistența persoanelor
aflate în situa ții critice, interven ția la
accidente tehnologice, radiologice, 41 de inspectorate jude țene pentru situa ții de
urgență
-Serviciul Medical de Urgen ță, Reanimare și
Descarcerare (SMURD) la nivelul fiec ărui județ
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
județean
104 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA/ ÎN CADRUL MINISTERULUI
nucleare, biologice sau alte tipuri de
calamități naturale sau antropice
– Unitatea Special ă de Interven ție în Situații
de Urgență
– Centrul de Comunica ții și Informatic ă al
I.G.S.U – Centrul Na țional pentru Securitate la
Incendiu și Protecție Civilă
– Școala de Subofi țeri de Pompieri și
Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Bolde ști
-Centrul Na țional de Perfec ționare a
Pregătirii pentru Managementul Situa țiilor
de Urgență Ciolpani
– Muzeul Na țional al Pompierilor
3 centre zonale de preg ătire de Protec ție
Civilă Bacău, Cluj, Craiova
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU
IMIGRĂRI
-exercită atribuțiile ce îi sunt date prin lege
pentru implementarea politicilor României în
domeniile migra ției, azilului și al integrării
străinilor. 41 de structuri jude țene pentru imigr ări
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
județean
7 centre regionale de proceduri și cazare a
solicitanților de azil – Timișoara, Maramure ș,
Galați, Giurgiu, R ădăuți, Otopeni, Ara
INSPECTORATUL GENERAL DE AVIA ȚIE
-asigură sprijinul aerian al structurilor M.A.I.
prin executarea misiunilor de zbor
operaționale, în situa ții normale și de criză;
-asigură executarea misiunilor de transport
aeromedical de urgen ță, în cooperare cu
Serviciul Mobil de Urgen ță, Reanimare și
Descarcerare
– Detașamentul de Instruire și
Perfecționare Bucure ști
– Detașamentul Aeromedical 5 unități speciale de avia ție regionale – Iași,
Caransebe ș, Tulcea, Cluj-Napoca, Bucure ști
– asigură componenta aviatic ă în executarea
misiunilor operative în sprijinul structurilor MAI
sau cu caracter umanitar la nivel regional .
DEPARTAMENTUL DE INFORMA ȚII ȘI
PROTECȚIE INTERN Ă
-desfășoară activități de identificare,
contracarare și înlăturare a amenin țărilor,
vulnerabilit ăților și factorilor de risc la
adresa informa țiilor, patrimoniului,
personalului, misiunilor, procesului
decizional și capacității operaționale ale
structurilor Ministerului Afacerilor Interne,
precum și a celor care pot duce la
tulburarea grav ă a ordinii publice. 42 de servicii jude țene de protec ție internă
județene și al Municipiului Bucure ști
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
județean
DIRECȚIA GENERAL Ă ANTICORUP ȚIE
-este structura specializat ă a Ministerului
Afacerilor Interne pentru prevenirea și
combaterea corup ției în rândul personalului
ministerului. 41 de structuri jude țene anticorup ție
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
județean
ADMINISTRA ȚIA NAȚIONALĂ A
REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME
SPECIALE
-asigură elaborarea și aplicarea strategiei
rezervelor de stat și de pregătire a 42 de structuri jude țene pentru probleme
speciale jude țene și a Municipiului Bucure ști
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
județean
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 105
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA/ ÎN CADRUL MINISTERULUI
economiei na ționale și a teritoriului pentru
apărare,
-asigură administrarea stocurilor de produse
rezerve de stat, intangibile, de conjunctur ă,
de interven ție și a celor disponibile, aflate în
domeniul privat al statului, a rezervelor de
mobilizare, precum și a patrimoniului propriu 25 de unit ăți teritoriale pentru verificarea
calității produselor rezerv ă de stat
DIRECȚIA GENERAL Ă DE PAȘAPOARTE
– are ca atribu ții organizarea și coordonarea
activității de personalizare, emitere,
eliberare și evidență a pașapoartelor simple,
pașapoartelor simple electronice,
pașapoartelor simple temporare și a altor
documente, în condi țiile legii, precum și
punerea în aplicare, într-o concep ție unitară,
a legislației în vigoare în domeniu.
Centru Na țional Unic de Personalizare a
Pașapoartelor Electronice
-personalizeaz ă pașapoartele electronice –
diplomatice, de serviciu și simple. 42 de servicii publice comunitare jude țene
pentru eliberarea și evidența pașapoartelor
simple (din cadrul institu țiilor prefectului) –
coordonare
personalizare, emitere, eliberare și evidență a
pașapoartelor simple, pa șapoartelor simple
electronice, pa șapoartelor simple temporare la
nivel de jude ț.
DIRECȚIA PENTRU EVIDEN ȚA
PERSOANELOR ȘI ADMINISTRAREA
BAZELOR DE DATE
-organizeaz ă, coordoneaz ă și urmărește
modul de aplicare, în mod unitar, de c ătre
serviciile publice comunitare de eviden ță a
persoanelor, a reglement ărilor legale în
domeniul eviden ței persoanelor, al st ării
civile și al schimb ării pe cale administrativ ă
a numelor persoanelor fizic 42 de structuri jude țene de administrare a
bazelor de date jude țene și a
Municipiului Bucure ști
-coordoneaz ă la nivel de jude ț aplicare, în mod
unitar, de c ătre serviciile publice comunitare de
evidență a persoanelor, a reglement ărilor legale
în domeniul eviden ței persoanelor, al st ării civile
și al schimb ării pe cale administrativ ă a numelor
persoanelor fizice
DIRECȚIA REGIM PERMISE DE
CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A
VEHICULELOR
-răspunde de punerea în aplicare a
reglementărilor legale în domeniul eviden ței
permiselor de conducere și certificatelor de
înmatriculare, precum și al desfășurării
examenelor pentru ob ținerea permiselor de
conducere;
– organizeaz ă, îndruma și controleaz ă
activitatea serviciilor publice comunitare
regim permise de conducere și
înmatriculare a vehiculelor 42 de servicii publice comunitare regim
permise de conducere și înmatriculare a
vehiculelor -coordonare județene și al
Municipiului Bucure ști
-organizeaz ă examenele pentru ob ținerea
permiselor de conducere; -asigură emiterea permiselor de conducere, a
certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor și a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru
vehicule rutiere
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG
-are misiunea de a elabora, coordona,
evalua și monitoriza, la nivel na țional,
politicile în domeniul prevenirii și combaterii
traficului și consumului ilicit de droguri,
precum și al asisten ței integrate a
consumatorilor, aplicate de c ătre instituțiile
cu atribuții în domeniu. 17 centre regionale de prevenire, evaluare și
consiliere antidrog: București 1, 2 și 3, Alba
Iulia, Brașov, Bacău, Cluj-Napoca, Constan ța,
Craiova, Gala ți, Iași, Mureș, Ploiești, Pitești,
Oradea, Suceava și Timișoara
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
regional
106 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA/ ÎN CADRUL MINISTERULUI
AGENȚIA NAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA
TRAFICULUI DE PERSOANE
-coordoneaz ă, evaluează și monitorizeaz ă,
la nivel național, aplicarea politicilor în
domeniul luptei împotriva traficului de
persoane de c ătre instituțiile publice,
precum și a celor din domeniul protec ției și
asistenței acordate victimelor acestuia 15 centre regionale împotriva traficului de
persoane: Alba Iulia, Bac ău, Brașov, Bucure ști,
Cluj-Napoca, Constan ța, Craiova, Gala ți, Iași,
Oradea, Pite ști, Ploiești, Suceava, Târgu Mure ș,
Timișoara
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
regional
ARHIVELE NA ȚIONALE
-acordă asistență de specialitate și asigură
desfășurarea unitar ă a operațiunilor
arhivistice la nivelul tuturor creatorilor și
deținătorilor de documente
-gestioneaz ă Fondul Arhivistic Na țional al
României. 42 de structuri organizate la nivel de jude ț
județene și a Municipiului Bucure ști
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
județean
ACADEMIA DE POLI ȚIE „ALEXANDRU
IOAN CUZA”
-instituție de învățământ superior, formeaz ă
ofițeri și arhiviști pentru asigurarea nevoilor
de personal ale MAI
INSTITUTUL DE STUDII PENTRU ORDINE
PUBLICĂ
-organizeaz ă și desfășoară activități de for-
mare profesional ă destinate personalului
MAI
CENTRUL NA ȚIONAL SIS
-entitate responsabil ă cu implementarea,
funcționarea între ținerea și securitatea
componentei na ționale a Sistemului de
Informații Schengen (N.SIS), cu asigurarea
conectării N.SIS la SIS central și
managementul copiei na ționale a bazei de
date centrale a SIS, precum și cu
asigurarea accesului autorit ăților române la
N.SIS
CASA DE PENSII SECTORIAL Ă A
MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE
-administreaz ă la nivelul Ministerului
Afacerilor Interne, sistemul public de pensii
din România pentru cadrele militare în
activitate, solda ții și gradații voluntari,
polițiștii și funcționarii publici cu statut
special din sistemul administra ției
penitenciare, din domeniul ap ărării
naționale, ordinii publice și siguranței
naționale.
CLUBUL SPORTIV „DINAMO”
BUCUREȘTI
CENTRUL DE PSIHOSOCIOLOGIE AL
MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE
-execută sau coordoneaz ă, după caz,
măsuri pentru proiectarea și optimizarea
cadrului normativ, conceptual, procedural și
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 107
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA/ ÎN CADRUL MINISTERULUI
metodologic al activit ăților din sfera de
responsabilitate
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN COORDONAREA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
SOCIETATEA COMERCIAL Ă COMICEX SA
-are ca obiect principal de activitate importul
sistemelor, produselor, echipamentelor,
instalațiilor, pieselor de schimb,
laboratoarelor, programelor, tehnicii și
tehnologiilor, asisten ței tehnice și serviciilor,
în domeniile ap ărării, ordinii publice și
siguranței naționale.
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
AFACERILOR
EXTERNE
-realizează
politica extern ă a
statului român,
inclusiv prin
îndeplinirea
sarcinilor din
sfera sa de
competență care
revin României în
calitate de stat
membru al Uniunii
Europene și al
Organizației
Tratatului
Atlanticului de
Nord, și participă
la promovarea
intereselor
economice ale
României
La nivel central La nivel teritorial
INSTITUTUL DIPLOMATIC ROMÂN
-furnizează expertiză și cursuri de instruire
profesional ă în domeniul rela țiilor
internaționale și al diploma ției
AGENȚIA DE COOPERARE
INTERNAȚIONALĂ PENTRU
DEZVOLTARE
– coordoneaz ă, la nivel na țional, implementa-
rea asisten ței externe în domeniul cooper ării
pentru dezvoltare acordat ă de România
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN COORDONAREA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
INSTITUTUL EUROPEAN DIN ROMÂNIA
-furnizează expertiză în domeniul
afacerilor europene – administra ției
publice, mediului de afaceri, partenerilor
sociali și societății civile
COMISIA FULBRIGHT
-organizație binațională, nonprofit, care
administreaz ă schimburile educa ționale și
științifice dintre Guvernele României și SUA
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
APĂRĂRII
NAȚIONALE
-este organul de
specialitate al
administra ției
publice centrale,
prin care este
condusă
activitatea în
domeniul ap ărării
naționale, potrivit
prevederilor legii La nivel central La nivel teritorial
STATUL MAJOR AL AP ĂRĂRII
-asigură conducerea, organizarea,
planificarea și operaționalizarea for țelor,
ridicarea gradual ă a capacității de luptă și
mobilizarea armatei, conducerea opera țiilor
întrunite, antrenarea comandamentelor și
trupelor, preg ătirea de baz ă și de
specialitate a personalului militar în
activitate și în rezervă
Statul Major al For țelor Terestre
Statul Major al For țelor Aeriene
Statul Major al For țelor Navale
108 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
și strategiei de
securitate
națională, pentru
garantarea
suveranității,
independen ței și
unității statului,
integrității
teritoriale a țării și
democrației
constituționale.
INSTITUTUL PENTRU STUDII POLITICE
DE APĂRARE ȘI ISTORIE MILITAR Ă
-are ca atribu ții elaborarea și publicarea de
analize, studii și expertize în domeniul
securității și apărării.
AGENȚIA DE CERCETARE PENTRU
TEHNICĂ ȘI TEHNOLOGII MILITARE
-realizează activități de cercetare în
domeniul tehnicii și tehnologiilor militare
SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ
MILITAR CENTRAL „DR. CAROL DAVILA”
-furnizează asistență medicală de
specialitate pentru personalul militar,
civil și membrii familiilor acestora,
precum și pentru răniții și mutilații din
teatrele de opera ții, pensionarii militari și
veteranii de r ăzboi.
CASA DE PENSII SECTORIAL Ă
-asigură evidența, cuantumul și plata lunar ă
a pensiilor și a altor drepturi de asigur ări
sociale cuvenite beneficiarilor, din sistemul
militar .
OFICIUL N AȚIONAL PENTRU CULTUL
EROILOR
-are ca scop elaborarea si asigurarea
aplicării strategiei și politicilor în domeniul
mormintelor și operelor comemorative de
război.
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
UNIVERSITATE A NAȚIONALĂ DE
APĂRARE „CAROL I”
-instituție de învățământ superior în
domeniul militar
ACADEMI A TEHNICĂ MILITARĂ
-instituție publică de învățământ superior
militar care formeaz ă și asigură dezvoltarea
profesional ă a ofițerilor de logistic ă, serviciul
tehnico-ingineresc, a ofi țerilor speciali ști și a
personalului civil selec ționat pentru
structurile de ap ărare, ordine public ă și
securitate na țională.
INSTITUTUL N AȚIONAL DE MEDICINĂ
AERONAUTIC Ă ȘI SPAȚIALĂ „GENERAL
DOCTOR AVIATOR VICTOR ANASTASIU”
-efectueaz ă selecția, expertiza medical ă și
psihologică pentru personalul aeronautic
militar și civil și eliberează documentele de
certificare medical.
CLUBUL SPORTIV AL ARMATEI –
STEAUA BUCURE ȘTI
COLEGIUL N AȚIONAL DE APĂRARE
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 109
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
-organizeaz ă studii postuniversitare în
domeniul securit ății și apărării.
DEPARTAMENTUL REGIONAL DE STUDII
PENTRU MANAGEMENTUL
RESURSELOR DE AP ĂRARE
-asigură perfecționarea personalului militar
și civil din structurile de conducere, cu
atribuții în domeniul planific ării apărării,
managementului resurselor de ap ărare și
utilizarea terminologiei de management și a
terminologiei militare specifice structurilor
NATO
UNITATE A DE INTEGRARE A FORȚELOR
NATO
-este o structur ă multinațională NATO pe
teritoriul României
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE CERCETARE
CANTACUZINO
– are ca domeniu de activitate s ănătatea
publică, pe care o promoveaz ă prin activit ăți
de cercetare-dezvoltare
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
PENTRU
RELAȚIA CU
PARLAMENTUL
-asigură și
coordoneaz ă
realizarea
activităților în
cadrul raporturilor
constituționale
dintre Guvern și
Parlament La nivel central La nivel teritorial
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
PENTRU
ROMÂNII DE
PRETUTINDENI
-elaboreaz ă și
aplică politica
statului român în
domeniul rela țiilor
cu românii de
pretutindeni,,
acționează pentru
întărirea
legăturilor cu
aceștia și pentru
păstrarea,
dezvoltarea și La nivel central La nivel teritorial
INSTITUTUL „EUDOXIU HURMUZACHI”
PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI
-are ca scop derularea de programe pentru
promovarea valorilor culturale române ști, în
principal în rândul etnicilor români din cadrul
comunităților istorice române ști din afara
teritoriului României.
110 Serviciile publice
exprimarea
identității lor
etnice, culturale,
lingvistice și
religioase, cu
respectarea
legislației statului
ai cărui cetățeni
sau reziden ți
sunt, precum și în
conformitate cu
normele
internaționale
relevante.
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
TURISMULUI
-asigură cadrul
strategic pentru
dezvoltarea unui
turism național
durabil, sustenabil
pe termen lung,
echitabil social și
etic pentru
colectivitățile
locale, sigur
pentru
consumatori și în
același timp
competitiv,
generator al
creșterii
economice,
incluziunii sociale
și ocupării forței
de muncă. La nivel central La nivel teritorial
12 reprezentan țe teritoriale : Constanța,
Tulcea, Bra șov, Timișoara, Târgu Jiu, Bu șteni,
Cluj-Napoca, Alba Iulia, Bac ău, Iași, Râmnicu
Vâlcea, Baia Mare
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
15 societăți comerciale cu activitate în
domeniul turismului
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
FINANȚELOR
PUBLICE
-contribuie la
elaborarea și
implementarea
strategiei în
domeniul
finanțelor publice,
în exercitarea
administrării
generale a
finanțelor publice,
asigurând La nivel central La nivel teritorial
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE
ADMINISTRARE FISCAL Ă
-asigură administrarea impozitelor, taxelor,
contribuțiilor și a altor venituri bugetare date
prin lege în competen ța sa, aplicarea
politicii și reglement ărilor în domeniul
vamal și exercitarea atribu țiilor de autoritate
vamală, precum și controlul operativ și
inopinat privind prevenirea, descoperirea și
combaterea oric ăror acte și fapte care au ca
efect evaziunea fiscal ă și frauda fiscal ă și
vamală, precum a altor fapte date prin lege
în competen ța sa. 8 Direcțiile generale regionale ale finan țelor
publice: Iași, Galați, Ploiești, Craiova,
Timișoara, Cluj-Napoca, Bra șov, Bucure ști
40 de administra ții județene ale finan țelor
publice
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
regional și județean
Serviciile fiscale orășenești/municipale/birourile fiscale
comunale
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 111
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
utilizarea
pârghiilor
financiare, în
concordan ță cu
cerințele
economiei de
piață și pentru
stimularea
inițiativei
operatorilor
economici.
DIRECȚIA GENERAL Ă DE
ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI -realizează atribuțiile ANAF
pentru marii contribuabili
DIECȚIA GENERAL Ă A
VĂMILOR
– urmărește respectarea de
către persoanele fizice și
juridice a reglement ărilor
vamale
8 direcții regionale vamale: Gala ți, Ploiești,
Craiova, Timi șoara, Iași, Cluj Napoca,
Brașov, Bucure ști
89 de birouri vamale – urmărește respectarea de c ătre persoanele
fizice și juridice a reglement ărilor vamale la nivel
teritorial
DIRECȚIA GENERAL Ă
ANTIFRAUD Ă FISCALĂ
-are atribuții de prevenire și
combatere a actelor și faptelor
de evaziune fiscal ă și fraudă
fiscală și vamală 8 direcții regionale antifraud ă fiscală:
Suceava, Constan ța, Alexandria, Târgu Jiu,
Deva, Oradea, Sibiu, Bucure ști
– atribuții de prevenire și combatere a actelor și
faptelor de evaziune fiscal ă și fraudă fiscală și
vamală la nivel regional.
.
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU
ACHIZIȚII PUBLICE
-are ca atribu ții formularea la nivel de
concepție, promovarea si implementarea
politicii în domeniul achizi țiilor publice,
stabilirea și implementarea sistemului de
verificare și control al aplic ării unitare a
dispozițiilor legale și procedurale în
domeniul achizi țiilor publice, precum și
monitorizarea func ționării eficiente a
sistemului de achizi ții publice.
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ PE LÂNG Ă MINISTER
La nivel central La nivel teritorial
CONSILIUL PENTRU SUPRAVEGHEREA
ÎN INTERES PUBLIC A PROFESIEI
CONTABILE -supravegheaz ă, conform planului anual
stabilit, controlul de calitate în domeniul auditului statutar; -monitorizeaz ă modul în care cadrul legal
românesc corespunde m ăsurilor adoptate la
nivelul Comisiei Europene cu privire la
independen ța auditorilor statutari
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
COMPANIA NA ȚIONALĂ „IMPRIMERIA
NAȚIONALĂ” SA
-funcționează pe bază de gestiune
economică și autonomie financiar ă, având
ca obiect activit ăți de interes public na țional,
în scopul realiz ării cadrului organizat pentru
utilizarea, emiterea și circulația hârtiilor de
valoare, a formularelor tipizate cu regim
112 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
special, comune sau specifice pe economie,
a tipăriturilor cu caracter special.
COMPANIA NA ȚIONALĂ „LOTERIA
ROMÂNĂ” SA
-desfășoară activitate de interes public
național în domeniul jocurilor de noroc, în
scopul realiz ării cadrului organizat pentru
satisfacerea cererii naturale de joc în rândul
populației și crearea fondurilor necesare
finanțării obiectivelor de interes public
național.
CEC BANK SA
-societate bancar ă
SOCIETATEA COMERCIAL Ă BANCA DE
EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI EXIMBANK SA -societate bancar ă
FONDUL NA ȚIONAL DE GARANTARE A
CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII – F.N.G.C.I.M.M. SA
-este un instrument al Guvernului României
pentru implementarea politicilor sale de
sprijinire a dezvolt ării sectorului IMM
FONDUL ROMÂN DE
CONTRAGARANTARE SA
-are ca atribu ții susținerea sectorului
întreprinderilor mici și mijlocii din România.
FRC contragaranteaz ă garanțiile acordate
de către fondurile de garantare care sus țin
creditele și alte instrumente de finan țare
obținute de întreprinz ătorii privați de la
instituțiile financiar-bancare.
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
TINERETULUI ȘI
SPORTULUI
-are rol de sintez ă
și de coordonare
a aplicării
strategiei și
politicilor
Guvernului în
domeniile
tineretului și
sportului.
La nivel central La nivel teritorial
42 de direc ții județene pentru sport și tineret
județene și a Municipiului Bucure ști
-asigura implementarea la nivel jude țean și la
nivelul municipiului Bucure ști a strategiei și
politicilor Guvernului în domeniile sportului și
tineretului
Casele de cultur ă ale studen ților și
Complexul Cultural-Sportiv Studen țesc „Tei”
-au ca obiect principal de activitate organizarea
și desfășurarea acțiunilor cultural-artistice,
distractive, educative, turistice interne și
internaționale, sportive, de agrement, precum și
alte servicii cu prec ădere pentru studen ți.
48 de cluburi sportive
-au ca obiect de activitate realizarea
performanțelor sportive, selec ția, pregătirea și
participarea la competi ții sportive interne și
internaționale; promovarea spiritului de fairplay,
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 113
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
combaterea și prevenirea violen ței și dopajului
în activitatea sportiv ă; promovarea uneia sau
mai multor discipline sportive.
9 complexe sportive
-obiectul de activitate al acestora const ă în
administrarea bazelor sportive de interes na țional
și internațional, destinate cu prioritate preg ătirii
loturilor na ționale și olimpice, precum și
organizării competi țiilor sportive la nivel na țional
și internațional .
CENTRUL NA ȚIONAL DE FORMARE ȘI
PERFECȚIONARE A ANTRENORILOR
-are ca obiect de activitate formarea,
promovarea și perfecționarea antrenorilor și
a altor speciali ști din domeniul sportului .
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE CERCETARE
PENTRU SPORT
-are ca obiect principal de activitate
desfășurarea și promovarea activit ăților de
sprijinire a sportului de performan ță și a
educației fizice prin mijloace specifice de
cercetare-dezvoltare și inovare, efectuarea
de expertize și acordarea de consultan ță și
asistență tehnică în domeniul sportului și
educației fizice.
MUZEUL SPORTULUI
-are ca obiect de activitate achizi ționarea,
conservarea, cercetarea și expunerea
colecțiilor de bunuri din domeniul educa ției
fizice și sportului.
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
JUSTIȚIEI
-elaboreaz ă
politicile publice,
strategiile și
planurile de
acțiune în
domeniul justi ției,
al prevenirii și
combaterii
corupției și
formelor grave de
criminalitate,
inclusiv în
concordan ță cu
obiectivele
programului de
guvernare
La nivel central La nivel teritorial
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE EXPERTIZE
CRIMINALISTICE
– are ca obiect de activitate efectuarea
expertizelor criminalistice 6 laboratoare interjudețene de expertize
criminalistice: Bucure ști, Cluj, Ia și,
Timișoara, Brașov, Craiova
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la nivel
teritorial
ADMINISTRA ȚIA NAȚIONALĂ A
PENITENCIARELOR
-Administra ția Națională a Penitenciarelor și
unitățile subordonate fac parte din institu țiile
publice de ap ărare, ordine public ă și
securitate na țională ale statului și constituie
sistemul administra ției penitenciare.
-aplică strategia Guvernului României în
ceea ce prive ște executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate pronun țate
de instanțele judecătorești.
Școala Națională de Pregătire a
Agenților de Penitenciare
Centrul de formare și specializare a
ofițerilor din administra ția penitenciar ă 33 de penitenciare
un penitenciar pentru femei
două penitenciare pentru minori și tineri
două centre de reeducare pentru minori
6 penitenciare-spital
Centrul de preg ătire Sovata
Complexul „Flamingo” din Eforie Sud
114 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
Baza de aprovizionare, gospodărire și
reparații
Subunitatea de acces, paz ă și
escortare de ținuți transfera ți
SPITALUL „PROF. DR. CONSTANTIN
ANGELESCU”
-asigură servicii medicale
CENTRUL MEDICAL DE DIAGNOSTIC ȘI
TRATAMENT AMBULATORIU
-asigură servicii medicale
OFICIUL NA ȚIONAL AL REGISTRULUI
COMERȚULUI
– Principala func ție a registrului comer țului
ținut de oficiile registrului comer țului de pe
lângă tribunale este aceea de înregistrare a
tuturor persoanelor juridice supuse obliga ției
de înregistrare, precum și a persoanelor
fizice autorizate, întreprinderilor individuale
și întreprinderilor familiale care desf ășoară
activități economice, cu sediul social/sediul
profesional pe raza teritorial ă a tribunalului. 42 de oficii ale registrului comerțului de pe
lângă tribunale
AUTORITATEA NA ȚIONALĂ PENTRU
CETĂȚENIE
– asigură aplicarea procedurii legale de
acordare, redobândire, renun țare și
retragere a cet ățeniei române
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE
ADMINISTRARE A BUNURILOR
INDISPONIBILIZATE
-asigură executarea ordinelor de confiscare
dispuse în materie penal ă, printr-o
administrare eficient ă a bunurilor
sechestrate care sunt repartizate.
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE
CRIMINOLOGIE
-organizeaz ă activități de cercetare și
evaluare a criminalit ății din România pentru
a oferi o viziune unitar ă asupra nivelului
acestui fenomen și a formelor sale de
manifestare.
INSTITUȚIILE PUBLICEDIN SISTEMUL JUSTIȚIEI, FINANȚATE DE LA BUGETUL DE STAT,
PENTRU CARE MINISTRUL JUSTI ȚIEI ARE CALITATEA DE ORDONATOR PRINCIPAL DE
CREDITE
La nivel central La nivel teritorial
15 curți de apel
42 de tribunale
3 tribunale comerciale 1 tribunal pentru minori și familie
178 de tribunale
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 115
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
AGRICULTURII ȘI
DEZVOLT ĂRII
RURALE
-este autoritatea
publică centrală
responsabil ă cu
aplicarea strategiei și
programului de guvernare, cu rol în elaborarea și
implementarea strategiilor na ționale
sectoriale în domeniile
agriculturii și producției
alimentare, dezvolt ării
rurale, îmbun ătățirilor
funciare, precum și în
domeniile conexe: cercetare științifică de
specialitate,
conservarea și
managementul durabil al solurilor și al
resurselor genetice vegetale și animale La nivel central
La nivel teritorial
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU
ZOOTEHNIE „PROF. DR. G.K.
CONSTANTINESCU” -organizeaz ă și efectueaz ă inspecția de
stat în zootehnie; -coordoneaz ă și îndrumă tehnic la nivel
național exploatarea, ameliorarea și
reproducția animalelor, conservarea și
managementul durabil al resurselor
genetice la animale și alte specii de interes
zooeconomic Centrul Na țional de Formare
Profesional ă în Zootehnie – este furnizor
de formare profesional ă în domeniul
zootehnic. 8 centre regionale de zootehnie : Nord-
Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord
Vest, Centru, Bucure ști-Ilfov
41 oficii jude țene de zootehnie
2 birouri zonale -gestioneaz ă domeniile de competen ță la
nivel teritorial
AGENȚIA ZONEI MONTANE
-are ca scop aplicarea strategiei și
politicilor Guvernului în domeniul dezvolt ării
și protecției zonelor montane din România,
zone marcate de specificitate, fragile
ecologic și defavorizate economico-social
din cauze naturale, care necesit ă o
gestiune specific
Centrul de formare și inovație pentru
dezvoltare în Carpa ți
-realizează formarea speciali știlor din
domeniile agriculturii montane, a cadrelor
care îi atest ă pe agricultorii din zona de
munte, instruiri în problematica economiei
și habitatului specific montan, activit ăți de
introducere a progresului tehnico-economic
și social, pentru informarea agricultorilor și
răspândirea cuno ștințelor despre zona
montană și protecția mediului;
AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVEN ȚIE
PENTRU AGRICULTUR Ă
-derulează fondurile europene pentru
implementarea m ăsurilor de sprijin
finanțate din Fondul European pentru
Garantare în Agricultur ă (FEGA).
Subvențiile se acord ă sub formă de plăți
directe la hectar gestionate de Sistemul
Integrat de Administrare și Control (IACS)
și în cadrul m ăsurilor de pia ță pentru
implementarea mecanismelor comerciale
conform Politicii Agricole Comune (PAC). 42 de centre jude țene și al
Municipiului Bucure ști
266 centre locale
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la
nivel teritorial
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU
PESCUIT ȘI ACVACULTUR Ă
-atribuții privind conservarea și
managementul resurselor acvatice vii
existente în habitatele piscicole naturale, 4 filiale regionale: Moldova, Muntenia,
Oltenia, Transilvania
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la
nivel teritorial
116 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
acvacultura, procesarea și organizarea
pieței produselor pesc ărești, structurile de
pescuit și acvacultura.
AUTORITATEA PENTRU
ADMINISTRAREA SISTEMULUI
NAȚIONAL ANTIGRINDIN Ă ȘI DE
CREȘTERE A PRECIPITA ȚIILOR
-are ca obiect de activitate managementul
activităților de interven ții active în
atmosferă și asigură implementarea
Programului de realizare a Sistemului
național antigrindin ă și de creștere a
precipitațiilor, denumit în continuare
S.N.A.C.P. 8 unități/grupuri de combatere a
căderilor de grindin ă: Prahova, Moldova 1
Iași, Moldova 2 Vrancea, Oltenia,
Drăgășani, Timiș, Mureș și Maramure ș
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la
nivel teritorial
AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI
– este institu ția specializat ă care realizeaz ă
privatizarea societ ăților comerciale cu profil
agricol, constituite în conformitate cu
Legea nr. 15/1990 și arendarea și
concesionarea terenurilor cu destina ție
agricolă proprietate public ă și privată a
statului, administrate de aceste societ ăți. 41 de reprezentan țe județene
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la
nivel de jude ț
42 de direc ții pentru agricultur ă județene
și a municipiului Bucure ști
-responsabile cu implementarea la nivel
județean a strategiei si Programului de
guvernare în domeniile agriculturii si
producției alimentare, îmbun ătățirilor
funciare, precum și în domeniile conexe:
fitosanitar, conservarea și managementul
durabil al solurilor și al resurselor genetice
vegetale și animale.
AGENȚIA PENTRU FINAN ȚAREA
INVESTIȚIILOR RURALE
– implementarea tehnic ă și financiară a
Fondului european pentru agricultur ă și
dezvoltare rural ă 8 Centre Regionale
41 de Oficii Jude țene
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la
nivel de jude ț și regiune
41 de inspectorate teritoriale pentru
calitatea semin țelor și a materialului
săditor
– efectuează controlul calit ății semințelor și
al materialului s ăditor în câmp și în
laborator, elibereaz ă certificate oficiale de
atestare a calit ății semințelor și materialului
săditor, supravegheaz ă, monitorizeaz ă și
acrediteaz ă agenți economici furnizori de
semințe și de material s ăditor pentru
producere, condi ționare, tratare, ambalare,
etichetare, depozitare, p ăstrare, transport și
comercializare
INSTITUTUL DE STAT PENTRU
TESTAREA ȘI ÎNREGISTRAREA
SOIURILOR 24 de centre pentru testarea soiurilor
– realizează activitatea de examinare a
soiurilor din speciile de câmp, legume de
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 117
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
– răspunde de examinarea tehnic ă a
soiurilor române ști și străine pentru care se
solicită înregistrarea în Registrul soiurilor și
în Catalogul oficial al soiurilor. câmp și solarii, căpșun și plante
ornamentale
OFICIUL NA ȚIONAL AL VIEI ȘI
PRODUSELOR VITIVINICOLE
-gestioneaz ă la nivel
național poten țialul de produc ție
vitivinicol na țional, denumirile de
origine controlat ă, indicațiile geografice
și mențiunile tradi ționale pentru
produsele vitivinicole. 12 inspectorate teritoriale
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la
nivel teritorial
LABORATORUL CENTRAL PENTRU
CALITATEA SEMIN ȚELOR ȘI A
MATERIALULUI S ĂDITOR
– efectueaz ă analize privind condi țiile de
calitate și stare sanitar ă la semințele
destinate exportului și emite documente
internaționale în baza acredit ării acordate
de Asociația Internațională pentru Testarea
Semințelor.
LABORATORUL CENTRAL PENTRU
CONTROLUL CALIT ĂȚII ȘI IGIENEI
VINULUI – execută contra cost determin ări de
compoziție fizico-chimic ă și microbiologic ă,
precum și analize senzoriale asupra
producției de struguri, must de struguri și
vinuri 2 laboratoare regionale
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la
nivel teritorial
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE
ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE
– exploateaz ă, administreaz ă, întreține și
repară amenajările de îmbun ătățiri funciare
din domeniul public sau privat al statului, declarate de utilitate public ă –
16 Filiale Teritoriale : Someș-Criș, Tisa-
Someș, Timiș-Mureș Inferior, Mure ș-Oltul
Mijlociu, Mure ș-Oltul Superior, Dun ăre-
Jiu, Olt-Dun ăre, Teleorman-Neajlov,
Argeș-Dâmbovița, Ialomița-Călmățui,
Dunărea Inferioar ă, Dobrogea, Moldova
Sud, Moldova Nord, Buz ău-Moldova Sud,
Prahova
34 Unități de Administrare
AUTORITATEA NA ȚIONALĂ
FITOSANITAR Ă
-coordoneaz ă și controleaz ă aplicarea
prevederilor legale specific domeniului protecției plantelor, carantinei fitosanitare
și al produselor de protec ție a plantelor. 42 de oficii fitosanitare județene și al
Municipiului Bucure ști
-gestioneaz ă domeniile de competen ță la
nivel județean
42 de oficii de studii pedologice și
agrochimice jude țene și al
Municipiului Bucure ști
– elaboreaz ă studii pedologice și
agrochimice pentru Sistemului na țional de
monitorizare sol-teren și banca de date
aferentă pentru agricultur ă
118 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
EDUCAȚIEI
NAȚIONALE
-organizeaz ă și
conduce sistemul
național de educa ție,
formare profesional ă
și cercetare științifică
universitar ă,
exercitându- și
atribuțiile stabilite prin
legi și prin alte acte
normative din sfera sa
de activitate, și
realizează, după caz,
împreună cu
ministerele de resort,
politica
guvernamental ă în
domeniile sale de
activitate. La nivel central La nivel teritorial
42 de inspectorate școlare județene și al
Municipiului Bucure ști
– aplică politicile și strategiile, controleaz ă
aplicarea legisla ției și monitorizeaz ă
calitatea activit ăților de predare-înv ățare și
respectarea standardelor
naționale/indicatorilor de performan ță, prin
inspecția școlară, controleaz ă,
monitorizeaz ă și evaluează calitatea
managementului unit ăților și instituțiilor de
învățământ, asigur ă, împreună cu
autoritățile administra ției publice locale,
școlarizarea elevilor și monitorizeaz ă
participarea la cursuri a acestora pe durata
învățământului obligatoriu, coordoneaz ă
admiterea în licee, evalu ările naționale și
concursurile școlare la nivelul unit ăților de
învățământ
COMISIA NA ȚIONALĂ A ROMÂNIEI
PENTRU UNESCO
-asigură legătura României cu UNESCO și
este organism multidisciplinar de analiz ă,
sinteză și coordonare a programelor,
proiectelor și activităților din România ce
decurg din Constitu ția, rezoluțiile,
programele/bugetele elaborate de
UNESCO.
UNITATEA EXECUTIV Ă PENTRU
FINANȚAREA ÎNV ĂȚĂMÂNTULUI
SUPERIOR ȘI A CERCET ĂRII,
DEZVOLT ĂRII ȘI INOVĂRII
– asigură activitatea executiv ă a Consiliului
Național de Statistic ă și Prognoză a
Învățământului Superior (CNSPIS),
Consiliului Na țional al Cercet ării Științifice
(CNCS ), Consiliului Na țional pentru
Finanțarea Învățământului Superior
(CNFIS ), Consiliului Na țional al Bibliotecilor
Universitare (CNBU), Consiliului de Etic ă și
Management Universitar (CEMU) inclusiv
activitățile de alocare a resurselor financiare
de la bugetul de stat și din alte venituri,
precum și desfășurarea altor activit ăți
privind implementarea politicilor și
programelor MEN privind înv ățământul
superior, cercetarea, dezvoltarea și
inovarea
CENTRUL NA ȚIONAL DE EVALUARE ȘI
EXAMINARE
– realizează și coordoneaz ă sistemul
național de evaluare și examinare în
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 119
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
învățământul preuniversitar și coordonarea
evaluării manualelor școlare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU
PROGRAME COMUNITARE ÎN
DOMENIUL EDUCA ȚIEI ȘI FORMĂRII
PROFESIONALE
-gestioneaz ă Programul Erasmus +
AGENȚIA DE CREDITE ȘI BURSE DE
STUDII
-asigură accesul cet ățenilor români la studii
în străinătate, în vederea form ării și
specializării acestora;
-asigură managementul sistemului de
creditare pentru studen ții din institu țiile de
învățământ superior de stat și particular
acreditate, care urmeaz ă studii universitare
de licență și studii universitare de masterat
la zi.
CENTRUL NA ȚIONAL DE DEZVOLTARE
A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PROFESIONAL ȘI
TEHNIC
– asigură coordonarea științifică a
proiectelor de inovare și de dezvoltare a
învățământului profesional și tehnic;
– dezvoltă metodologiile de proiectare,
elaborare, implementare și revizuire ale
curriculumului pentru înv ățământul
profesional și tehnic. 12 sedii regionale la Ia și, Piatra Neam ț
Brăila, Târgovi ște, Călărași, Craiova,
Drobeta Turnu Severin, Timi șoara, Cluj-
Napoca, Alba Iulia, Bra șov și București.
– realizeaz ă activitățile specific la nivel
regional.
FEDERAȚIA SPORTULUI ȘCOLAR ȘI
UNIVERSITAR
– asigură cadrul necesar dezvolt ării
continue, organiz ării și funcționării
performante a sportului școlar și universitar
la nivelul tuturor elementelor sale de
structură și infrastructur ă
CENTRUL PENTRU FORMARE
CONTINUĂ ÎN LIMBA GERMAN Ă
– desfășoară activități de formare continu ă
pentru personalul didactic care pred ă limba
germană sau diferite discipline în limba
germană Birou Sibiu
Filială Timișoara
AGENȚIA ROMÂN Ă DE ASIGURARE A
CALITĂȚII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL
PREUNIVERSITAR
– realizează evaluarea extern ă a calității
educației oferite de institu țiile de învățământ
preuniversitar și de alte organiza ții
furnizoare de educa ție, autorizarea,
acreditarea și evaluarea periodic ă a
unităților de învățământ preuniversitar.
PALATUL NA ȚIONAL AL COPIILOR DIN
BUCUREȘTI
120 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
-organizeaz ă manifestări pentru copii și
tineri din înv ățământul preuniversitar.
BIBLIOTECA CENTRAL Ă UNIVERSITAR Ă
DIN BUCURE ȘTI
BIBLIOTECA CENTRAL Ă UNIVERSITAR Ă
„MIHAI EMINESCU” DIN IA ȘI
BIBLIOTECA CENTRAL Ă UNIVERSITAR Ă
„LUCIAN BLAGA” DIN CLUJ-NAPOCA
BIBLIOTECA CENTRAL Ă UNIVERSITAR Ă
„EUGEN TODORAN” DIN TIMI ȘOARA
-asigură baza documentar ă și de informa ții
necesare procesului de înv ățământ atât la
nivelul aprofund ării studiului cât și al
cercetării;
Casa de Cultur ă a Studenților din
Municipiul Suceava
-realizează activități cultural-educative
pentru studen ți.
UNITATEA PENTRU FINAN ȚAREA
ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR
-asigură secretariatul tehnic și executiv
pentru activitatea Consiliului Na țional pentru
Finanțarea Învățământului Preuniversitar
(CNFÎP), conform solicit ărilor acestuia și
normelor legale în vigoare;
-propune MEN m ăsuri de îmbun ătățire și
armonizare a cadrului legal specific
descentraliz ării sistemului de finan țare a
unităților de învățământ preuniversitar.
SECRETARIATUL NAȚIONAL ROMÂN AL
REȚELEI UNIVERSIT ĂȚILOR DE LA
MAREA NEAGR Ă
– asigură schimbul de informa ții privind
activitatea re țelei universit ăților de la Marea
Neagră cu alte universit ăți din țară și
străinătate, institu ții și alte organiza ții
interesate.
INSTITUTUL DE ȘTIINȚE ALE EDUCA ȚIEI
– este o institu ție națională de cercetare,
dezvoltare, inovare și formare în domeniile
educației și tineretului.
INSTITUTUL LIMBII ROMÂNE
-are ca misiune promovarea limbii, culturii
și civilizații românești în străinătate, prin
mijloacele specifice sistemului de
educație.
CENTRUL DE CERCET ĂRI BIOLOGICE
DIN JIBOU
– dezvoltă cercetări științifice fundamentale
și aplicative din domeniul biologiei vegetale
și implementeaz ă rezultatele în via ța
economică și socială.
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 121
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR DE STAT CARE FUNCȚIONEAZĂ ÎN
COORDONAREAMINISTERULUI EDUCA ȚIEI NAȚIONALE
48 de universit ăți
– organizarea de programe de studii
universitare
UNITĂȚI AFLATE ÎN COORDONAREAMINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE
La nivel central La nivel teritorial
REGIA AUTONOM Ă „EDITURA
DIDACTIC Ă ȘI PEDAGOGIC Ă”
-are ca obiect de activitate editarea de
manuale școlare pentru înv ățământul
primar, gimnazial, postliceal și universitar, în
limba român ă și în limbile minorit ăților
naționale, de lucr ări pentru înv ățământul
preșcolar; manuale pentru școli profesionale
și de maiștri; tratate, lucr ări de metodic ă și
de pedagogie;
AUTORITATEA NA ȚIONALĂ PENTRU
CALIFICĂRI
– asigură cadrul general pentru realizarea
formării profesionale continue și dezvoltarea
de calificări. 42 de comisii de autorizare a furnizorilor
de formare profesional ă a adulților
județene și a Municipiului Bucure ști
-autorizeaz ă furnizorii de formare
profesional ă a adulților
AGENȚIA DE ADMINISTRARE A REȚELEI
NAȚIONALE DE INFORMATIC Ă PENTRU
EDUCAȚIE ȘI CERCETARE
– administreaz ă și dezvoltă rețeaua
RoEduNet care asigur ă servicii de
comunicații de date pentru institu țiile de
cercetare și academice de toate gradele din
România
29 CLUBURI SPORTIVE
CONSILII ȘI COLEGII CONSULTATIVE LA NIVEL NAȚIONAL ALE MINISTERULUI
EDUCAȚIEI NAȚIONALE
La nivel central La nivel teritorial
CONSILIUL NA ȚIONAL DE STATISTIC Ă
ȘI PROGNOZ Ă A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
SUPERIOR (C.N.S.P.I.S.)
– are ca atribu ții principale elaborarea și
actualizarea permanent ă a indicatorilor de
monitorizare a înv ățământului superior și
prognoza evolu ției acestuia, în raport cu
dinamica pie ței muncii.
CONSILIUL NA ȚIONAL DE ATESTARE A
TITLURILOR, DIPLOMELOR ȘI
CERTIFICATELOR UNIVERSITARE
(C.N.A.T.D.C.U.)
-propune standarde și proceduri de atestare
a titlurilor, diplomelor și certificatelor
universitare
CONSILIUL NA ȚIONAL PENTRU
FINANȚAREA ÎNV ĂȚĂMÂNTULUI
SUPERIOR (C.N.F.I.S.)
122 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
– dezvoltă principii și metode de distribuire a
fondurilor publice c ătre universit ățile de stat
din România.
CONSILIUL NA ȚIONAL AL
BIBLIOTECILOR UNIVERSITARE
(C.N.B.U.)
– elaboreaz ă strategia de dezvoltare,
evaluare periodic ă și coordonare a
sistemului de biblioteci din înv ățământul
superior.
CONSILIUL DE ETIC Ă ȘI MANAGEMENT
UNIVERSITAR (C.E.M.U.)
– are rolul de a dezvolta cultura etic ă și
integritatea în universit ățile din România
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
CERCETĂRII ȘI
INOVĂRII
-organizeaz ă și
conduce sistemul
național de cercetare
științifică, dezvoltare
tehnologică și inovare
La nivel central La nivel teritorial
AGENȚIA SPAȚIALĂ ROMÂNĂ
– este coordonatorul la nivel na țional și
internațional al activit ăților României din
domeniul spa țial
INSTITUTUL DE FIZIC Ă ATOMICĂ
-realizează activități în domeniu cercet ării
științifice și dezvoltării tehnologice în fizica
atomică și subatomic ă
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN COORDONAREA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
INSTITUTUL DE CERCETARE-
DEZVOLTARE PENTRU PROTEC ȚIA
PLANTELOR BUCURE ȘTI
– realizează activități în domeniu cercet ării
științifice și dezvoltării tehnologice în
protecției platelor
44 DE INSTITUTE NA ȚIONALE DE
CERCETARE -DEZVOLTARE
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
INSTITUTUL DE CERCETARE-
PROIECTARE RULMEN ȚI ȘI ORGANE DE
ASAMBLARE – ICPROA SA BRA ȘOV
– realizează activități în domeniu cercet ării
științifice și dezvoltării tehnologice pentru
rulmenți și organe de asamblare
SOCIETATEA COMERCIAL Ă
„INSTITUTUL DE CERCET ĂRI ÎN
TRANSPORTURI INCERTRANS” SA
– realizeaz ă activități în domeniu cercet ării
științifice și dezvoltării tehnologice pentru
infrastructura de transport și managementul
transporturilor
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 123
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
APELOR ȘI
PĂDURILOR
coordoneaz ă
activitatea de
integrare a cerin țelor
privind planificarea
strategică,
managementul
fondului forestier si
cinegetic,
gospodărirea apelor,
hidrologie,
hidrogeologie, în
celelalte politici
sectoriale, în
concordan ță cu
cerințele si
standardele europene
si internaționale. La nivel central La nivel teritorial
15 structuri teritoriale ale G ărzii
forestiere : București, Brașov, Sibiu,
Covasna, Mure ș, Harghita, Cluj, Foc șani,
Oradea, Ploie ști, Râmnicu Vâlcea, Suceava,
Timișoara, Hunedoara, Cara ș-Severin
– în desfășurarea activit ății de implementare,
monitorizare și controlul regimului silvic și
cinegetic, îndeplinesc pe raza jude țelor
arondate, rolul de autoritate de stat, de
sinteză, coordonare, inspec ție și control în
aceste domenii.
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN COORDONAREA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
ADMINISTRA ȚIA NAȚIONALĂ „APELE
ROMÂNE”
-administreaz ă apele din domeniul public al
statului și infrastructura Sistemului Na țional
de Gospod ărire a Apelor format ă din lacuri
de acumulare, diguri de ap ărare împotriva
inundațiilor, canale, deriva ții interbazinale,
prize de ap ă și alte lucrări specifice, precum
și infrastructura sistemelor na ționale de
veghe hidrologic ă, hidrogeologic ă și de
monitorizare a calit ății resurselor de ap ă
aflate în patrimoniul s ău, în scopul
cunoașterii și a gestionării unitare pe
ansamblul țării, a resurselor de ap ă de
suprafață și subterane
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE HIDROLOGIE
ȘI GOSPOD ĂRIRE A APELOR
– furnizează servicii în domeniul
hidrologiei și managementului resurselor
de apă 11 Administra ții Bazinale de Ap ă,
organizate pe bazine hidrografice: Banat,
Crișuri, Someș-Tisa, Mure ș, Jiu, Olt, Arge ș-
Vedea, Buz ău-Ialomița, Siret, Prut-Bârlad,
Dobrogea-Litoral
EXPLOATAREA COMPLEX Ă STÂNCA
COSTEȘTI
– administreaz ă apele din domeniul public al
statului din teritoriul de competen ță.
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
REGIA NA ȚIONALĂ A PĂDURILOR
„ROMSILVA”
-exercită atribuții de serviciu public cu
specific silvic și de autoritate hipic ă
națională;
-are ca scop gospod ărirea durabil ă și
unitară, în conformitate cu prevederile
amenajamentelor silvice și ale normelor de
regim silvic, a fondului forestier proprietate
publică a statului.
Clubul hipic ROMSILVA 41 de direc ții silvice jude țene
315 ocoale silvice
22 de administra ții de parcuri
Muzeul Cinegetic al Carpa ților – Posada
13 herghelii
124 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
PENTRU MEDIUL DE
AFACERI, COMER Ț
ȘI
ANTREPRENORIAT
-aplică strategia și
Programul de
guvernare în
domeniile
întreprinderilor mici și
mijlocii, mediului de
afaceri, comer țului,
antreprenoriatului și
investițiilor străine, în
concordan ță cu
cerințele economiei de
piață și pentru
stimularea ini țiativei
operatorilor
economici. La nivel central La nivel teritorial
8 oficii teritoriale: Bra șov, Cluj-Napoca,
Constanța, Craiova, Ia și, Ploiești, Târgu
Mureș, Timișoara
-realizează activitățile specifice la nivel
regional.
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN COORDONAREA MINISTERULUI
MINISTERUL
COMUNICA ȚIILOR ȘI
SOCIETAȚII
INFORMA ȚIONALE
-are rolul de a realiza
politica Guvernului în
domeniul
comunicațiilor
electronice, serviciilor
poștale, securit ății
cibernetice,
tehnologiei informa ției,
societății
informaționale și a
cadrului na țional de
interoperabilitate, prin
reorganizarea
Ministerului
Comunicațiilor și
pentru Societatea
Informațională.
La nivel central La nivel teritorial
CENTRUL NA ȚIONAL DE R ĂSPUNS LA
INCIDENTE DE SECURITATE
CIBERNETIC Ă – CERT-RO
– are ca scop prevenirea, analiza,
identificarea și reacția la incidente în cadrul
infrastructurilor cibernetice ce asigur ă
funcționalități de utilitate public ă ori asigură
servicii ale societ ății informaționale.
AGENȚIA PENTRU AGENDA DIGITAL Ă A
ROMÂNIEI -are ca obiective implementarea la nivel
național de sisteme informatice care
furnizează servicii de eGuvernare, operarea
de sisteme informatice ce furnizeaz ă servicii
de eGuvernare; implementarea
reglementărilor privind activit ățile specifice
guvernării prin mijloace electronice în
conformitate cu Strategia Agenda Digital ă
pentru România
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE
CERCETARE-DEZVOLTARE ÎN
INFORMATIC Ă – ICI BUCURE ȘTI
-activități de cercetare în domeniile rețele de
comunicație și tehnologii avansate pentru
dezvoltarea de aplica ții în medii distribuite,
tehnologiile informa ției și comunica țiilor în
domenii de interes public, con ținut digital,
creativitate și dezvoltare personal,
tehnologiile informa ției și comunica țiilor,
suport pentru dezvoltarea afacerilor și a
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 125
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN COORDONAREA MINISTERULUI
industriei, noi modele și tehnologii în
ingineria sistemelor și a produselor software
etc.
UNITĂȚI LA CARE MINISTERUL COMUNICA ȚIILOR ȘI SOCIETĂȚII INFORMA ȚIONALE
ÎNDEPLINE ȘTE ATRIBU ȚIILE PE CARE STATUL ROMÂN LE ARE ÎN CALITATE DE
ACȚIONAR
La nivel central La nivel teritorial
COMPANIA NA ȚIONALĂ „POȘTA
ROMÂNĂ” SA
SOCIETATEA NA ȚIONALĂ DE
RADIOCOMUNICA ȚII SA
TELEKOM ROMÂNIA
COMMUNICATIONS SA
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL MUNCII
ȘI JUSTIȚIEI
SOCIALE
-asigură coordonarea
aplicării strategiei și
politicilor Guvernului
în domeniile muncii,
familiei, protec ției
sociale și persoanelor
vârstnice, precum și în
domeniul justi ției
sociale .
La nivel central La nivel teritorial
INSPECȚIA MUNCII
– asigură exercitarea controlului în domeniile
relațiilor de munc ă, securității și sănătății în
muncă și supravegherii pie ței. 42 de inspectorate teritoriale de munc ă
-exercită atribuții de autoritate de stat, în
domeniul muncii, rela țiilor de munc ă,
securității și sănătății în muncă și a
supravegherii pie ței, în fiecare jude ț și în
municipiul Bucure ști.
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PL ĂȚI ȘI
INSPECȚIE SOCIAL Ă
-are ca scop administrarea și gestionarea
într-un sistem unitar de plat ă a beneficiilor
de asistență socială și a altor programe
privind servicii sociale sus ținute de la
bugetul de stat 42 de agen ții pentru pl ăți și inspecție
socială județene și a municipiului
București
-realizează activitățile specifice la nivel de
județ.
AUTORITATEA NA ȚIONALĂ PENTRU
PROTECȚIA DREPTURILOR COPILULUI
ȘI ADOPȚIE
– asigură urmărirea și controlul aplic ării și
respectării reglement ărilor din domeniul
protecției drepturilor copilului și adopției,
precum și coordonarea activit ăților
desfășurate de persoane juridice de drept
public sau privat în acest domeniu
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU
EGALITATEA DE ȘANSE ÎNTRE FEMEI ȘI
BĂRBAȚI
– promoveaz ă principiul egalit ății de șanse și
de tratament între femei și bărbați în
vederea elimin ării tuturor formelor de
discriminare bazate pe criteriul de sex, în toate politicile și programele na ționale, și
care exercit ă funcțiile de strategie,
reglementare, reprezentare și autoritate de
stat în domeniul violen ței în familie, cu
atribuții în elaborarea, coordonarea și
aplicarea strategiilor și politicilor Guvernului
în domeniul violen ței în familie.
126 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
AUTORITATEA NA ȚIONALĂ PENTRU
PERSOANELE CU DIZABILIT ĂȚI
-coordoneaz ă la nivel central activit ățile de
protecție și promovare a drepturilor
persoanelor cu dizabilit ăți, elaboreaz ă
politicile, strategiile și standardele în
domeniul protec ției și promovării drepturilor
persoanelor cu dizabilit ăți, asigură
urmărirea aplicării reglement ărilor din
domeniul propriu și controlul activit ăților de
protecție și promovare a drepturilor
persoanelor cu dizabilit ăți
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN COORDONAREA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE CERCETARE
ȘTIINȚIFICĂ ÎN DOMENIUL MUNCII ȘI
PROTECȚIEI SOCIALE
– obiectul principal de activitate al institutul
este de “realizare de studii și cercetări cu
caracter teoretic-aplicativ în domenii de interes național privind managementul
resurselor umane − dezvoltarea social ă și
protecția socială în România
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE
-este institu ția publică din România care
acordă pensii și alte presta ții de asigur ări
sociale cuvenite persoanelor cuprinse în
sistemul public de pensii și al accidentelor
de muncă și bolilor profesionale, prin
intermediul caselor teritoriale de pensii. 42 de case de pensii jude țene și a
municipiului Bucure ști
18 case locale de pensii
-realizează activitățile specifice la nivel de
județ
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU
OCUPAREA FOR ȚEI DE MUNC Ă
– organizeaz ă, prestează și finanțează, în
condițiile legii, servicii de formare profesional ă
pentru persoanele neîncadrate în munc ă;
– orienteaz ă persoanele neîncadrate în munc ă
și mediază între acestea și angajatorii din țară,
în vederea realiz ării echilibrului dintre cerere și
oferta pe pia ța internă a forței de munc ă;
-administreaz ă bugetul asigur ărilor pentru
șomaj;
-organizeaz ă serviciile de stabilire, plat ă și
evidență a ajutoarelor, aloca țiilor și
indemnizațiilor finanțate din bugetul
asigurărilor pentru șomaj.
CENTRUL NA ȚIONAL PENTRU
FORMAREA PROFESIONAL Ă A
PERSONALULUI PROPRIU RÂ ȘNOV
-activități de formare profesional ă pentru
personalul propriu 42 de agen ții județene și a Municipiului
București
70 de agen ții locale
141 puncte de lucru
8 centre jude țene de formare
profesional ă a șomerilor
8 centre regionale de formare
profesional ă a adulților
-realizează activitățile specifice la nivel
teritorial
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 127
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
ECONOMIEI
-aplică strategia și
Programul de
guvernare în
domeniile economie,
politici industriale,
competitivitate,
industria de ap ărare,
resurse minerale
neenergetice și
dezvoltare durabil ă,
proprietate
intelectuală, invenții și
mărci, protecția
consumatorilor,
transportul energiei
electrice și gazelor
naturale, infrastructura
calității și
supravegherea pie ței
La nivel central La nivel teritorial
INSPECȚIA DE STAT PENTRU
CONTROLUL CAZANELOR,
RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE ȘI
INSTALAȚIILOR DE RIDICAT
– este responsabil ă cu asigurarea m ăsurilor
de funcționare în condi ții de siguran ță a
instalațiilor sub presiune, instala țiilor de
ridicat și a aparatelor consumatoare de
combustibil 5 inspecții teritoriale: Bucure ști, Bacău,
Brașov, Sibiu, Oradea
-realizează activitățile specific la nivel
teritorial
DEPARTAMENTUL PENTRU
PRIVATIZARE ȘI ADMINISTRAREA
PARTICIPA ȚIILOR STATULUI
– propune declan șarea procedurii de
privatizare și elaboreaz ă strategia de
privatizare a operatorilor economici la care
statul este ac ționar.
OFICIUL DE COMPENSARE PENTRU
ACHIZIȚII DE TEHNIC Ă SPECIAL Ă
– monitorizeaz ă îndeplinirea obliga țiilor de
compensare (offset) și susține industria de
securitate na țională prin derularea cu
companii str ăine, de programe de
compensare de tipul investi țiilor, transferului
de tehnologie, exportului de produse și
cooperării în cadrul contractului de achizi ție
OFICIUL DE STAT PENTRU INVEN ȚII ȘI
MĂRCI
-autoritate unic ă pe teritoriul României în
acordarea protec ției propriet ății industriale
CENTRUL DE PREG ĂTIRE PENTRU
PERSONALUL DIN INDUSTRIE BU ȘTENI
-activități de formare profesional ă pentru
personalul din industrie
BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE
LEGALĂ
-are ca misiune principal ă asigurarea bazei
științifice a uniformit ății și exactității
măsurărilor în România 8 direcții regionale de metrologie legal ă:
Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Constan ța,
Craiova, Ploie ști, Timișoara, Bucure ști
33 servicii jude țene de metrologie legal ă
-realizează activitățile specifice la nivel
regional și județean
AGENȚIA NUCLEAR Ă ȘI PENTRU
DEȘEURI RADIOACTIVE
-are ca misiune acordarea de asisten ță
tehnică de specialitate Guvernului în
procesul de elaborare și adoptare a
politicilor de promovare, dezvoltare și
monitorizare a aplica țiilor energiei nucleare,
energetice și neenergetice, depozitarea
definitivă în siguran ță a deșeurilor
radioactive și coordonarea la nivel na țional
a procesului de gospod ărire a deșeurilor
radioactive și a procesului de dezafectare a
instalațiilor nucleare
128 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN COORDONAREA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
ASOCIAȚIA DE STANDARDIZARE DIN
ROMÂNIA
– este organism na țional de standardizare
ASOCIAȚIA DE ACREDITARE DIN
ROMÂNIA
– are ca obiect de activitatea confirmarea
oficială a faptului c ă un organism este
competent s ă efectueze sarcini specifice de
evaluare a conformit ății
AUTORITATEA NA ȚIONALĂ PENTRU
PROTECȚIA CONSUMATORILOR
-coordoneaz ă și realizează strategia și
politica Guvernului în domeniul protec ției
consumatorilor, ac ționează pentru
prevenirea și combaterea practicilor care
dăunează vieții, sănătății, securității și
intereselor economice ale consumatorilor 8 comisariate regionale pentru protec ția
consumatorilor: Nord-Est, Vest, Nord-
Vest, Centru, Sud-Est, Sud-Muntenia,
București-Ilfov, Sud-Vest
42 de comisariate pentru protec ția
consumatorilor jude țene și al Municipiului
București
-realizează activitățile specifice la nivel
regional și județean
AUTORITATEA PENTRU
ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI
-are atribuții în domeniul administr ării/
vânzării acțiunilor statului și al valorific ării
creanțelor
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
21 de societ ăți și companii na ționale
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
CULTURII ȘI IDENTI
TĂȚII NAȚIONALE
-asigură protejarea
patrimoniului cultural, inclusiv patrimoniul imaterial, prin crearea cadrului legislativ
specific și prin
programe de evaluare, restaurare, conservare și punere
în valoare La nivel central
La nivel teritorial
OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE
DE AUTOR
-este autoritate unic ă de reglementare,
evidență prin registre na ționale,
supraveghere, autorizare, arbitraj și
constatare tehnico- științifică în domeniul
drepturilor de autor și al drepturilor conexe.
42 de direcții pentru cultur ă județene și a
Municipiului Bucure ști
– asigură protejarea patrimoniului cultural,
inclusiv patrimoniul imaterial la nivel de județ
CENTRUL NA ȚIONAL AL
CINEMATOGRAFIEI
-elaboreaz ă strategia și politicile sectoriale
în domeniul cinematografiei, pe care le
supune spre aprobare Guvernului;
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 129
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
-emite norme și metodologii privind
desfășurarea activit ăților din domeniul
cinematografiei.
BIBLIOTECA NA ȚIONALĂ A ROMÂNIEI
-are ca misiune identificarea, dezvoltarea,
organizarea, conservarea, cercetarea,
comunicarea și punerea în valoare a
patrimoniului documentar na țional, precum
și a fondului Românica, fond ce reune ște
documente ap ărute în străinătate,
referitoare la România și la poporul român,
publicații ale autorilor români ap ărute în
străinătate în orice limb ă, publicații în limba
română ale autorilor str ăini apărute în
străinătate.
-organizeaz ă Depozitul Legal, principal ă
sursă documentar ă în ceea ce prive ște
cunoașterea culturii și civilizației
românești.
10 teatre naționale
15 muzee naționale
5 opere naționale
5 centre na ționale/de cultur ă
INSTITUTUL NA ȚIONAL AL
PATRIMONIULUI
– gestioneaz ă fondurile destinate cercet ării,
expertizării și executării lucrărilor de
consolidare-restaurare și punere în valoare
a monumentelor istorice;
-administreaz ă monumentele istorice intrate
cu orice titlu în proprietatea statului, altele
decât cele administrate de alte institu ții
publice.
STUDIOUL DE CREA ȚIE
CINEMATOGRAFIC Ă
DIN BUCURE ȘTI
EDITURA „VIDEOART”
ADMINISTRA ȚIA FONDULUI CULTURAL
NAȚIONAL
– gestioneaz ă Fondului Cultural Na țional,
finanțează programe, proiecte și acțiuni
culturale, organizate în țară și/sau în
străinătate, susține relațiile culturale
internaționale ale României.
CORUL NA ȚIONAL DE
CAMERĂ ”MADRIGAL”
INSTITUTUL NA ȚIONAL PENTRU
CERCETARE ȘI FORMARE CULTURAL Ă
– are ca obiective studierea, cercetarea și
furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum și formarea
continuă a celor care aleg o carier ă în
sectorul ocupa țional cultur ă.
130 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
ARTEXIM
– susține punerea în aplicare a programului
cultural al Ministerului Culturii, continuarea
politicii culturale a institu ției.
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
La nivel central La nivel teritorial
COMPANIA NA ȚIONALĂ A
IMPRIMERIILOR „CORESI” ‐SA
REGIA AUTONOM Ă DE DISTRIBU ȚIE ȘI
EXPLOATARE A FILMELOR
„ROMÂNIAFILM”
STUDIOUL CINEMATOGRAFIC
„SAHIA FILM” ‐ SA
STUDIOUL CINEMATOGRAFIC
„ANIMAFILM” ‐ S.A
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
MINISTERUL
ENERGIEI
-aplică strategia și
Programul de
guvernare în
domeniile energetic și
al resurselor
energetice, în
concordan ță cu
cerințele economiei de
piață și pentru
stimularea ini țiativei
operatorilor
economici.
29 de companii, societ ăți naționale, regii pentru care îndepline ște atribuții de institu ție
publică implicată în procesul privatiz ării
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
TRANSPORTURILOR
-stabilește politica în
domeniul
transporturilor la nivel
național, elaboreaz ă
strategia și
reglementările
specifice de
dezvoltare și de
armonizare a
activităților de
transport în cadrul
politicii generale a
Guvernului și
îndeplinește rolul de
autoritate de stat în
domeniul
transporturilor și al La nivel central La nivel teritorial
CENTRUL NA ȚIONAL DE CALIFICARE ȘI
INSTRUIRE FEROVIAR Ă – CENAFER
-este organismul na țional specializat al
Ministerului Transporturilor s ă asigure
Formarea – Calificarea, Perfec ționarea și
Verificarea profesional ă periodică a
personalului care efectueaz ă activități
specifice desf ășurării transportului
feroviar. 8 centre regionale: Craiova, Timi șoara,
Cluj, Brașov, Iași, Galați, Constan ța și
București
-realizează activitățile specific la nivel de
regiune
Autoritatea Metropolitan ă Transport
București
-este institu ția publică desemnat ă să
asigure politica privind planificarea strategică, monitorizarea și avizarea
activităților privind autorizarea, organizarea
și controlul func ționării serviciilor de
transport public de c ălători în zona
metropolitan ă București.
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 131
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
infrastructurii de
transport. AUTORITATEA DE REFORM Ă
FEROVIAR Ă
-administreaz ă contractele de servicii
publice în transportul feroviar de c ălători
15 Spitale Clinice C ăi Ferate
Clubul Sportiv „Rapid”
AGENȚIA ROMÂN Ă DE SALVARE VIEȚII
OMENEȘTI PE MARE – ARSVOM
– asigură activitatea de c ăutare și salvare a
vieții omenești pe mare și intervenții în caz
de poluare
ȘCOALA SUPERIOAR Ă DE AVIAȚIE
CIVILĂ
– are ca obiect de activitate preg ătirea de
specialitate a personalului pentru prestarea activităților aeronautice civile, precum și
pregătirea periodic ă, specializarea și
perfecționarea profesional ă a personalului
aeronautic în func ție
CENTRUL ROMÂN PREGĂTIREA ȘI
PERFECȚIONAREA PERSONALULUI DIN
TRANSPORTURI NAVALE – CERONAV
-este desemnat ca organism na țional de
instruire în vederea perfec ționării
navigatorilor ce servesc la bordul navelor maritime Subunitatea Gala ți
AUTORITATEA NAVAL Ă ROMÂNĂ
-are ca atribu ții principale inspec ția,
controlul și supravegherea naviga ției 5 căpitănii zonale la Constan ța, Tulcea,
Galați, Giurgiu și Drobeta Turnu Severin
AUTORITATEA FEROVIAR Ă ROMÂNĂ
– este organismul tehnic desemnat s ă
asigure autorizarea în materie de siguran ță
a administratorilor de infrastructur ă
feroviară, licențierea și certificarea în
materie de siguran ță a operatorilor de
transport feroviar, evaluarea și
supravegherea constituen ților de
interoperabilitate și a subsistemelor de
natura structural ă ale sistemului feroviar
Organismul de Licen țe Feroviare Român
este autoritatea responsabil ă cu acordarea
licențelor de transport feroviar din România.
Organismului Notificat Feroviar Roman –
aplica procedurile de evaluare a
conformității pentru elementele constitutive
de interoperabilitate feroviar ă, verificare a
subsistemelor structurale si vehiculelor,
supraveghere prin inspec ția tehnică
Autoritatea de Siguran ță Feroviară
Română – ASFR este organismul na țional
răspunzător de sarcinile referitoare la
siguranța feroviară
8 inspectorate de siguran ță feroviară:
București, Craiova, Timi șoara, Cluj, Bra șov,
Iași, Galați, Constanța
-realizează activitățile specific la nivel
regional
132 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
AUTORITATEA RUTIER Ă ROMÂNĂ
– organismul tehnic specializat pentru
transportul rutier, desemnat s ă asigure, în
principal: licen țierea operatorilor de
transport rutier și a operatorilor economici
care efectueaz ă activități conexe
transportului rutier, eliberarea licen țelor de
traseu operatorilor de transport rutier care
efectuează transport rutier de persoane prin
servicii regulate și servicii regulate speciale,
certificarea întreprinderilor care
efectuează transport rutier în cont propriu,
autorizarea școlilor de conduc ători auto și a
instructorilor auto ; 42 de agen ții teritoriale jude țene și a
Municipiului Bucure ști
-realizează activitățile specific la nivel de
județ
CENTRUL DE INVESTIGA ȚII ȘI
ANALIZĂ PENTRU SIGURAN ȚA
AVIAȚIEI CIVILE
– asigură la nivel na țional și internațional
investigarea accidentelor și/sau incidentelor
din aviația civilă română care au avut loc pe
teritoriul României sau în care au fost
implicate aeronave înmatriculate în
România ori apar țin operatorilor înregistra ți
în România
INSPECTORATUL DE STAT PENTRU
CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL
RUTIER
– asigură la nivel na țional inspec ția și
controlul respect ării reglement ărilor
naționale și internaționale în domeniul
transporturilor rutiere 8 Inspectorate de Control Teritoriale
-asigură la nivel regional inspec ția și
controlul respect ării reglement ărilor
naționale și internaționale în domeniul
transporturilor rutiere
AGENȚIA DE INVESTIGARE
FEROVIAR Ă ROMÂNĂ
– este organismul tehnic în domeniul
feroviar și de transport cu metroul care
îndeplinește toate atribu țiile organismului de
investigare a accidentelor și incidentelor
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
23 de regii și societăți naționale
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
MINISTERUL
SĂNĂTĂȚII
-elaboreaz ă politici,
strategii și programe
de acțiune în
domeniul s ănătății
populației, în acord cu
Programul de
guvernare,
coordoneaz ă și
controleaz ă La nivel central La nivel teritorial
42 direcțiile de sănătate public ă județene
și a municipiului Bucure ști
– elaboreaz ă politici, strategii și programe de
acțiune în domeniul s ănătății populației la
nivel județean
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE S ĂNĂTATE
PUBLICĂ
-are ca scop prevenirea, supravegherea și
controlul bolilor transmisibile și
netransmisibile, monitorizarea st ării de 6 centre regionale de s ănătate public ă:
București, Cluj, Iași;
Timișoara, Târgu Mure ș,
Sibiu
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 133
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
implementarea
politicilor, strategiilor
și programelor din
domeniul s ănătății
populației, la nivel
național, regional și
local;
– evalueaz ă și
monitorizeaz ă starea
de sănătate a
populației, ia măsuri
pentru îmbun ătățirea
acesteia și informeaz ă
Guvernul referitor la
indicatorii de s ănătate,
tendințele de evolu ție
și despre m ăsurile
necesare pentru
îmbunătățirea
acestora.
sănătate, promovarea s ănătății și educația
pentru sănătate, evaluarea s ănătății
ocupaționale
Centrul National de Supraveghere si
Control al Bolilor Transmisibile
(CNSCBT)
Centrul National de Monitorizare a
Riscurilor din Mediul Comunitar
(CNMRMC)
Centrul National de Evaluare si
Promovare a St ării de Sănătate
(CNEPSS)
Centrul National de Statistic ă și
Informatic ă în Sănătate Public ă (CNSISP) -realizează activitățile specifice la nivel
regional.
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE MEDICIN Ă
SPORTIVĂ
-realizează activități medicale pentru
sportive (control, investiga ți, asistență etc.)
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE
HEMATOLOGIE TRANSFUZIONAL Ă
„PROF. DR. C.T. NICOLAU”
– realizează servicii în domeniul
hematologic 10 centre regionale de transfuzie
sanguină:
București, Bihor, Bra șov, Cluj,
Constanța, Dolj, Iași, Mureș, Galați,
Timiș
-realizează activitățile specifice la nivel
regional.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE TRANSPLANT
– are drept scop coordonarea activit ății de
transplant de țesuturi și organe pe teritoriul
României
OFICIUL CENTRAL DE STOCARE
PENTRU SITUA ȚII SPECIALE
-realizează și gestioneaz ă stocuri de bunuri
pentru situa ții speciale Depozitul nr. 1 Bucure ști (cu punct de
lucru Urziceni),
Depozitul nr. 2 Gorne ști, județul Mureș,
Depozitul nr. 3 Bere ști, județul Bacău,
Depozitul nr. 4 F ăget, județul Timiș,
Depozitul nr. 5 Novaci, jude țul Gorj
REGISTRUL NA ȚIONAL AL
DONATORILOR VOLUNTARI DE CELULE
STEM HEMATOPOIETICE
– are m isiunea de a identifica și asigura, la
standarde interna ționale, donatori voluntari
de celule stem compatibili, neînrudi ți, tuturor
pacienților din România care au nevoie de
un transplant de celule stem hematopoietice
și pentru care nu exist ă donatori voluntari
compatibili înrudi ți.
AGENȚIA NAȚIONALĂ A
MEDICAMENTULUI ȘI A
DISPOZITIVELOR MEDICALE
– este autoritatea na țională competent ă în
domeniul medicamentului de uz uman,
dispozitivelor medicale și evaluării
tehnologiilor medicale.
134 Serviciile publice
Minister UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI
Spitalul Tichile ști (leprozerie)
41 de serviciile de ambulan ță județene și
Serviciul de Ambulan ță București – Ilfov
– au ca scop acordarea asisten ței medicale
de urgență și transportul medical asistat
58 de institute, spitale și sanatorii
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE MEDICIN Ă
LEGALĂ „MINA MINOVICI” BUCURE ȘTI
– efectueaz ă, din dispozi ția organelor de
urmărire penală, a instanțelor judecătorești
sau la cererea persoanelor interesate,
expertize și constatări, precum și alte lucrări
cu caracter medico-legal 5 institute de medicină legală: Iași, Cluj-
Napoca, Timi șoara, Craiova, Târgu
Mureș;
CENTRUL NA ȚIONAL DE S ĂNĂTATE
MINTALĂ ȘI LUPTĂ ANTIDROG
BUCUREȘTI
– asigură coordonarea, implementarea și
evaluarea la nivel na țional a politicilor de
sănătate mintal ă
ACADEMIA DE ȘTIINȚE MEDICALE
– este institu ție publică de interes na țional în
domeniul cercet ării științifice medicale și
farmaceutice
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ ÎN COORDONAREA MINISTERULUI
La nivel central La nivel central
ȘCOALA NA ȚIONALĂ DE SĂNĂTATE
PUBLICĂ, MANAGEMENT ȘI
PERFECȚIONARE ÎN DOMENIUL
SANITAR BUCURE ȘTI
– este specializat ă în programe de formare
post-universitar ă în sănătate publică,
management și administra ția serviciilor de
sănătate
UNITĂȚI CARE FUNC ȚIONEAZĂ SUB AUTORITATEA MINISTERULUI
COMPANIA NA ȚIONALĂ „UNIFARM” SA BUCUREȘTI
SOCIETATEA COMERCIAL Ă „ANTIBIOTICE” SA IAȘI
7.4. Serviciile publice ale autorit ăților administrative autonome
Autoritățile administrative autonome func ționează în sistemul administra ției
publice, se înfiin țează prin lege organic ă, fiind independente fa ță de Guvern. În
România exist ă autorități administrative autonome cu statut constitu țional,
înființate conform prevederilor constitu ționale, fiind nominalizate în Constitu ție și
cu statut legal, nominali zate prin legi organice.
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 135
Din prima categorie fac parte:
Avocatul Poporului
– are drept scop ap ărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în
raporturile acestora cu autorit ățile publice.
– 14 birouri teritoriale : Alba Iulia, Bac ău, Brașov, Constan ța, Cluj
Napoca, Craiova, Gala ți, Iași, Suceava, Târgu Mure ș, Oradea, Pite ști,
Ploiești, Timișoara.
Consiliul Legislativ
– avizează proiectele de acte norma tive în vederea sistematiz ării,
unificării și coordon ării întregii legisla ții și ține eviden ța oficială a
legislației României.
Consiliul Suprem de Ap ărare a Țării
– organizeaz ă și coordoneaz ă unitar activit ățile care privesc ap ărarea
țării și securitatea na țională, participarea la men ținerea securit ății
internaționale și la apărarea colectiv ă în sistemele de alian ță militară,
precum și la acțiuni de men ținere sau de restabilire a p ăcii
Consiliul Superior al Magistraturii
– este garantul independen ței justiției, propune Pre ședintelui României
numirea în func ție a judec ătorilor și a procurorilor, cu excep ția celor
stagiari, în condi țiile legii, îndepline ște rolul de instan ță de judecat ă,
prin secțiile sale, în domeniul r ăspunderii disciplinare a judec ătorilor
și a procurorilor.
Curtea de Conturi
– exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de
întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului
public.
– 42 de camere de conturi jude țene
Serviciul Român de Informa ții
– organizeaz ă și execută activități pentru culegerea, verificarea și
valorificarea informa țiilor necesare cunoa șterii, prevenirii și
contracar ării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenin țări
la adresa siguran ței naționale a României
– 42 de direc ții județene de informa ții și a Municipiului Bucure ști.
Din cea de a doua categorie fac parte:
Autoritatea de Audit
– este singura autoritate na țională competent ă să efectueze
audit public extern , în conformitate cu legisla ția comunitar ă și
națională, asupra fondurilor nerambursabile de preaderare acordate
României de Uniunea European ă prin programele PHARE, ISPA și
SAPARD, pentru fondu rile structurale și de coeziune, pentru Fondul
136 Serviciile publice
European de Garantare în Agricultur ă, pentru Fondul European
pentru Agricultur ă și Dezvoltare Rural ă, pentru Fondul European
pentru Pescuit, precum și pentru fondurile ce vor fi acordate în
perioada postaderare; poate efectua audit public extern și asupra altor
categorii de fonduri, urmând ca reglement ările care vizeaz ă fondurile
respective s ă prevadă și asigurarea resurselor necesare.
– 8 direcții regionale de audit : Alba, Bucure ști-Ilfov, C ălărași Cluj,
Dolj, Gala ți, Neamț, Timiș
Agenția Român ă de Presă Agerpres
– asigură culegerea, redactarea și difuzarea informa țiilor și fotografiilor
de presă pentru informarea în mas ă, în țară și în străinătate, a
diferitelor categorii de beneficiari, f ără discriminare și cu respectarea
deplinei obiectivit ăți, în cadrul general al asigur ării dreptului la
informare
Autoritatea Electoral ă Permanent ă
– are misiunea de a asigura preg ătirea, organizarea și desfășurarea
alegerilor și a referendumurilor, precum și finanțarea partidelor
politice
– 8 filiale regionale : București-Ilfov, Centru, Nord-V est, Vest, Sud-Vest,
Sud- Muntenia, Sud-Est, Nord-Est
– 34 de birouri jude țene
Banca Na țională a României
– este banca central ă a României. Obiectiv ul fundamental al B ăncii
Naționale a României este asigurarea și menținerea stabilit ății
prețurilor.
– 6 sucursale regionale : București, Cluj, Constan ța, Dolj, Ia și, Timiș
– 13 agenții: Argeș, Bacău, Bihor, Bra șov, Brăila, Buzău, Galați, Gorj,
Maramure ș, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava
– Banca Na țională a României este autoritate public ă tutelară pentru
regiile autonome „Imprimeria B ăncii Naționale a României” și
„Monetăria statului” , care func ționează pe baz ă de gestiune
economic ă și autonomie financiar ă în subordinea b ăncii centrale.
Autoritatea de Supraveghere Financiar ă
– contribuie la consolidarea unui cadru integrat de func ționare și
supraveghere a pie țelor, participan ților și operațiunilor pe aceste pie țe
și are ca obiective asigurarea stabilit ății, competitivit ății și bunei
funcționări a piețelor de instrumente financia re, promovarea încrederii
în aceste pie țe și în investi țiile în instrumente financiare, precum și
asigurarea protec ției operatorilor și investitorilor împotriva practi-
cilor neloiale, abuzive și frauduloase.
Capitolul 7. Sistemul serviciilor publice statale 137
Consiliul Concuren ței
– pune în aplicare și asigură respectarea prevederilor na ționale, dar și a
celor comunitare de concuren ță
– are în subordine Consiliul Na țional de Supraveghere din Domeniul
Feroviar
Consiliul Economic Social
– este institu ție public ă de interes na țional, tripartit ă, autonom ă,
constituită în scopul realiz ării dialogului tripartit la nivel na țional
dintre organiza țiile patronale, organiza țiile sindicale și reprezentan ți
ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale ai societ ății civile .
Consiliul Na țional al Audiovizualului
– este autoritate public ă autonom ă sub control parlamentar și garantul
interesului public în domeniul comunic ării audiovizuale și este
autoritate unic ă de reglementare în domeniul serviciilor de programe
audiovizuale.
Consiliul Na țional pentru Studierea Arhivelor Securit ății
– asigură exercitarea dreptului de acces la propriul dosar din arhivele
Securității, constând în studierea nemijlocit ă a dosarului, eliberarea de
copii ale actelor dosarului și ale altor înscrisuri care privesc propria
persoană;
– comunică, la cererea persoanelor îndrept ățite, identitatea lucr ătorilor
Securității și a colaboratorilor acesteia ca re au contribuit cu informa ții
la completarea dosarului.
Serviciul de Protec ție și Pază
– are atribu ții în domeniul siguran ței naționale, specializat în asigurarea
protecției demnitarilor români, a demnitarilor str ăini pe timpul șederii
lor în România, a familiilor acestora, precum și în asigurarea pazei
sediilor de lucru și a reședințelor acestora.
Serviciul de Informa ții Externe
– este specializat in domeniul informa țiilor externe privind siguran ța
națională și apărarea României și a intereselor sale. Serviciul de
Informații Externe face parte din sistemul na țional de ap ărare.
Serviciul de Telecomunica ții Speciale
– organizeaz ă și coordoneaz ă activitățile în domeniul telecomunica țiilor
speciale pentru autorit ățile publice din România
Societatea Român ă de Radiodifuziune și Societatea Român ă de
Televiziune
– sunt servicii publice autonome de interes na țional, independente
editorial, ce au obliga ția să asigure, prin întreaga lor activitate,
pluralismul, libera exprimare a ideilor și opiniilor, libera comunicare
a informa țiilor, precum și informarea corect ă a opiniei publice.
138 Serviciile publice
Agenția Națională de Integritate
– realizează activitatea de verificar e privind averea dobândit ă în
perioada exercit ării mandatelor sau a îndeplinirii func țiilor ori
demnităților publice, dup ă caz, a conflictel or de interese și a
incompatibilit ăților.
Capitolul 8
Dimensiunea serviciului public
în aria local ă
8.1. Locul de realizare a serviciilor publice locale
Serviciile publice locale sunt legate de colectivit ățile locale și de nivelul local
de administrare. Colectivit ățile sunt definite drept ansamblul de persoane reunite
pentru a tr ăi și/sau acționa în vederea realiz ării unui scop comun, indiferent dac ă
acest scop a fost stabilit în mod voluntar de persoanele respective sau le-a fost
impus . Potrivit opiniei speciali știlor „criteriul con științei apartenen ței și scopul
comun reprezint ă fundamentul pentru recunoa șterea unei colectivit ăți”157.
Colectivit ățile pot fi clasificate în teritoriale sau geografice, de interese sau
contractuale.
Cu privire la nivelul local de administrare trebuie precizat c ă la nivelul unui
stat pe lâng ă interese generale, comune tuturor, exist ă și interese ale unor
colectivități specifice.
Interesele comune ale unei colectivit ăți nu au întotdeauna aceea și întindere,
întrucât pot exista interese generale ale statului, dar și interese ale unor jude țe, după
cum pot exista interese ale unor comune sau a unei singure comune158.
Potrivit acestei opinii159 nivelul local cupri nde municipiile, oraș ele și
comunele, fiind diferit de nivelul jude țean.
În doctrina româneasc ă colectivit ățile locale sunt concepute în dou ă moduri
de organizare160:
a) colectivit ățile locale sunt desmembr ăminte ale statului, crea ții ale legii
pentru scopuri administrative, ca simple circumscrip ții teritoriale ridicate la rangul
de persoane juridice și investite cu anum ite drepturi de c ătre puterea central ă;
b) colectivit ățile locale sunt privite ca societ ăți naturale, la originea lor
concomitente sau anterioare statului, care se bucur ă de drepturi pe care statul le-a
recunoscut mai cu seam ă decât le-a atribuit.
157 Zamfir C., Vl ăsceanu L., op. cit., p. 114.
158 Negulescu P., op. cit., p. 72.
159 Susținută și de Anibal Teodorescu în lucrarea Tratat de drept administrativ, Bucure ști, Institutul
de Arte Grafice Eminescu, 1929, p. 238.
160 Manda C., Manda C., Administra ția publică locală din România, Ed. Lumina Lex, București,
1999, pp. 40-41.
140 Serviciile publice
Unii autori disting între colectivit ățile locale și cele teritoriale, considerând
că primele le înglobeaz ă pe celelalte161, dar majoritatea autorilor le consider ă
sinonime.
Potrivit cadrului legal actual (Legea administra ției publice locale nr.
215/2001, republicat ă, art. 3), prin colectivitate local ă se înțelege totalitatea
locuitorilor din unitat ea administrativ-teritorial ă.
În contextul acestei lucr ări, serviciile publice locale sunt cele de la nivelul
colectivităților locale din comune, ora șe, municipii și județe. Aceste colectivit ăți
locale beneficiaz ă de personalitate juridic ă, dispun de autorit ăți administrative
proprii, supravegherea lor se realizeaz ă de către autorit ăți, prin intermediul unor
forme de control stabilite de lege162.
Autoritățile administra ției publice prin care se realizeaz ă autonomia local ă în
comune, oraș e și municipii sunt consiliile locale, comunale, or ășenești și
municipale, ca autorităț i deliberative, și primarii, ca autorit ăți executive. Consiliile
locale și primarii se aleg în condi țiile prevăzute de legea pentru alegerea
autorităților administra ției publice locale.
Consiliul local are ini țiativă și hotă răște, în condi țiile legii, în toate
problemele de interes local, cu excep ția celor care sunt date prin lege în competen ța
altor autorit ăți ale administraț iei publice locale sau centrale.
Consiliul local exercit ă următoarele categorii de atribu ții (art. 36, Legea
215/2001):
a) atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al
primarului, ale institu țiilor și serviciilor publice de interes local și ale societ ăților
comerciale și regiilor autonome de interes local;
b) atribuții privind dezvoltarea economico-social ă și de mediu a comunei,
orașului sau municipiului;
c) atribuții privind adm inistrarea domeniului public și privat al comunei,
orașului sau municipiului;
d) atribuț ii privind gestionarea serviciilor furnizate c ătre cetăț eni;
e) atribuții privind cooperarea interinstitu țională pe plan intern și extern.
În exercitarea atribu țiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local:
a) asigură, potrivit competenț elor sale și în condiț iile legii, cadrul necesar
pentru furnizarea serviciilor pub lice de interes local privind:
1. educația;
2. serviciile sociale pentru protec ția copilului, a persoanelor cu handicap, a
persoanelor vârstnice, a familiei ș i a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie
socială;
161 Gohin O., Institutions administratives, Paris, 1992, p. 60.
162 Vida I., Puterea executiv ă și administra ția publică, Ed. Monitorul Oficial, Bucureș ti, 1992, p. 128.
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 141
3. sănătatea;
4. cultura;
5. tineretul;
6. sportul; 7. ordinea public ă;
8. situațiile de urgen ță;
9. protecția și refacerea mediului;
10. conservarea, restaurarea și punerea în valoare a m onumentelor istorice și
de arhitectur ă, a parcurilor, gră dinilor publice și rezervațiilor naturale;
11. dezvoltarea urban ă;
12. eviden ța persoanelor;
13. podurile și drumurile publice;
14. serviciile comunitare de utilitate public ă: alimentare cu apă , gaz natural,
canalizare, salubrizare, energie termic ă, iluminat public și transport public local,
după caz;
15. serviciile de urgen ță de tip salvamont, salvamar și de prim ajutor;
16. activit ățile de administra ție social-comunitară ;
17. locuin țele sociale și celelalte unit ăți locative aflate în proprietatea unit ății
administrativ-teritoriale sau în administrarea sa;
18. punerea în valoare, în interesul comunității locale, a resurselor naturale de
pe raza unit ății administrativ-teritoriale;
19. alte servicii publice stabilite prin lege;
b) hotărăște acordarea unor sporuri și altor facilit ăți, potrivit legii,
personalului sanitar și didactic;
c) sprijin ă, în condițiile legii, a
ctivitatea cultelor religioase;
d) poate solicita inform ări și rapoarte de la primar, viceprimar și de la șefii
organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate public ă de interes local;
e) aprobă construirea locuin țelor sociale, criteriile pentru repartizarea
locuințelor sociale și a utilităților locative aflate în proprietatea sau în administrarea
sa;
f) poate solicita inform ări și rapoarte specifice de la primar și de la șefii
organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate public ă de interes local.
Potrivit art. 63 al Legii 215/2001, primarul îndepline ște următoarele categorii
principale de atribu ții:
a) atribuții exercitate în calitate de re prezentant al statului, în condi țiile legii;
b) atribuț ii referitoare la rela ția cu consiliul local;
c) atribuții referitoare la bugetul local;
d) atribuț ii privind serviciile publice asigurate cet ățenilor;
e) alte atribu ții stabilite prin lege.
142 Serviciile publice
În exercitarea atribu țiilor prevăzute la lit. d), primarul:
a) coordoneaz ă realizarea serviciilo r publice de interes lo cal prestate prin
intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare
de servicii publice și de utilitate public ă de interes local;
b) ia măsuri pentru prevenirea și, după caz, gestionarea situa țiilor de urgen ță;
c) ia măsuri pentru organizarea execută rii și executarea în concret a
activităților din domeniile prev ăzute la art. 36 alin. (6) lit. a) – d);
d) ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, eviden ței statistice, inspec ției și
controlului efectu ării serviciilor publice de interes local prev ăzute la art. 36 alin. (6)
lit. a) – d), precum ș i a bunurilor din patrimoniul public și privat al unit ății
administrativ-teritoriale;
e) numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea
raporturilor de serviciu sau, dup ă caz, a raporturilor de munc ă, în condi țiile legii,
pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum și pentru
conducătorii instituț iilor și serviciilor publice de interes local;
f) asigură elaborarea planuril or urbanistice prevă zute de lege, le supune
aprobării consiliului local și acționează pentru respectarea p revederilor acestora;
g) emite avizele, acordurile și autoriza țiile date în competen ța sa prin lege și
alte acte normative;
h) asigur ă realizarea lucr ărilor și ia măsurile necesare conform ării cu
prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare european ă în domeniul
protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cet ățenilor.
Consiliul jude țean îndepline ște următoarele categorii principale de atribu ții:
a) atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al
consiliului jude țean, ale institu țiilor și serviciilor publice de interes jude țean și ale
societăților comerciale și regiilor autonome de interes jude țean;
b) atribuț ii privind dezvoltarea economico-social ă a județului;
c) atribuții privind gestionar ea patrimoniului jude țului;
d) atribuț ii privind gestionarea servic iilor publice din subordine;
e) atribuții privind cooperarea interinstitu țională ;
f) alte atribu ții prevăzute de lege.
În exercitarea atribu țiilo r prevăzute la lit. d), consiliul județ ean:
a) asigură, potrivit competenț elor sale și în condiț iile legii, cadrul necesar
pentru furnizarea serviciilor publice de interes jude țean privind:
1. educația;
2. serviciile sociale pentru protec ția copilului, a persoanelor cu handicap, a
persoanelor vârstnice, a familiei ș i a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie
socială;
3. sănătatea;
4. cultura; 5. tineretul;
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 143
6. sportul; 7. ordinea public ă;
8. situațiile de urgen ță;
9. protecția și refacerea mediului;
10. conservarea, restaurarea și punerea în valoare a m onumentelor istorice și
de arhitectur ă, a parcurilor, gră dinilor publice și rezervațiilor naturale;
11. eviden ța persoanelor;
12. podurile și drumurile publice;
13. serviciile comunitare de utilitate public ă de interes jude țean, precum și
alimentarea cu gaz metan;
14. alte servicii publice stabilite prin lege;
b) sprijin ă, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase;
c) emite avizele, acordurile și autorizațiile date în competen ța sa prin lege;
d) acordă consultan ță în domenii specifice, în condi țiile legii, unit ăților
administrativ-teritoriale din jude ț, la cererea acestora.
8.2. Serviciile publice locale
Potrivit cadrului legal actual, serviciile publice locale sunt:
8.2.1. Serviciul de impozite și taxelor locale (eviden ță, constatare, impunere,
colectare, urm ărire și executare silit ă, inspecție fiscală)
Impozitele și taxele locale constituie veni turi ale bugetelor locale ale
unităților administrativ-teritoriale. Reprezint ă impozite și taxe locale:
impozit pe clă diri și terenuri de ținute de persoane fizice ș i juridice;
taxe asupra mijloacelor de transport de ținute de persoane fizice și
juridice;
taxe pentru eliberarea certific atelor de urbanism, avizelor și autori-
zațiilor de construire;
taxe pentru folosirea mijloacelor de reclam ă și publicitate;
impozit pe spectacole;
taxa hotelier ă;
alte taxe ș i impozite locale.
Autoritățile administra ției publice locale organizeaz ă activitatea de
evidență, stabilire, constatare și control a impozitelor și taxelor locale,
urmărire și executare silit ă a creanțelor bugetare, constatare și verificare a
materiei impozabile, solu ționare a cererilor contribuabililor în materie.
Realizarea serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale
presupune activit ăți de tipul:
144 Serviciile publice
stabilirea cuantumului impozitelor și taxelor locale, potrivit legisla ției în
vigoare;
asigurarea eviden ței contribuabililor persoane fizice și juridice;
gestionarea debitelor fiec ărui contribuabil și a modific ărilor ce intervin
potrivit reglement ărilor în vigoare;
gestionarea declara țiilor de impunere depuse de c ătre contribuabili și
stabilirea, acolo unde este cazul, a diferen țelor în plus sau în minus;
informarea contribuabililor cu privire la sumele datorate;
stabilirea m ăsurilor de executare silit ă;
urmărirea și încasarea crean țele bugetare reprezentând impozite, taxe,
contribuț ii, amenzi și alte sume datorate de contribuabili bugetului local;
organizarea eviden ței contabile a veniturilor;
restituirea și compensarea impozitelor și taxelor locale;
eliberarea de adeverin țe cu privire la bunurile impozabile și dovezi privind
achitarea impozitelor ș i taxelor locale c ătre bugetul local;
analiza și propunerea spre solu ționare a dosarelor de solicitare a
înlesnirilor la plat ă;
rezolvarea contestaț iilor depuse de c ătre contribuabili cu privire la m odul
de impunere și stabilire a impozitelor si taxelor locale;
stabilirea și aplicarea penalit ăților de întârziere pentru neplata la termenele
legale a impozitelor și taxelor locale;
întocmirea situa țiilor statistice referitoare la activitatea de constatare,
impunere, urm ărire a taxelor ș i impozitelor locale;
încasarea taxelor din concesionarea sau închirierea terenurilor proprietate
publică ori privat ă a unității administrativ-teritoriale; urm ărirea încas ării
veniturilor rezultate în urma contractelor încheiate și evidențierea agen ților
debitori;
efectuarea controlului fiscal la agen ții economici care de țin bunuri
impozabile, întocmirea raportului în urma controlului fiscal;
verificarea respect ării condițiilor de înfiin țare a popririlor pe veniturile
realizate de debitori.
8.2.2. Serviciile publice locale de eviden ță a persoanelor și stare civil ă
În materie de eviden ță a persoanei, administra ția public ă locală
realizeaz ă următoarele:
întocmește, păstrează, ține eviden ța și elibereaz ă cărțile de identitate:
a) eliberarea actului de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani;
b) eliberarea actului de identitate la e xpirarea termenului de valabilitate,
modificarea datelor de stare civil ă, anularea documentului, schimbarea sexului sau
a fizionomiei;
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 145
c) eliberarea actului de identitate ca urmare a preschimb ării buletinelor de
identitate;
d) eliberarea actului de identitate la schimbarea domiciliului;
e) eliberarea actului de identitate la schimbarea denumirii str ăzii sau a
renumerot ării imobilelor;
f) eliberarea actului de identitate la pierderea, furtul, distrugerea sau
deteriorarea actului de identitate de ținut anterior;
g) eliberarea c ărții de identitate provizor ii când persoana fizic ă nu posed ă
toate documentele necesare pentru eliberarea c ărții de identitate;
h) eliberarea c ărții de identitate la dobândirea cet ățeniei române;
i) liberarea actului de identitate la schimbarea domiciliului din str ăinătate în
România;
j) eliberarea c ărții de identitate provizorie cet ățenilor români cu domiciliul
in străinătate, care locuiesc temporar în România;
k) înscrierea în actul de identitate a men țiunii privind stabilirea re ședinței;
l) dovada adresei de domiciliu.
actualizeaz ă, utilizează și valorific ă Registrul local de eviden ță a
populației, care con ține datele de identificare și adresele cet ățenilor care
au domiciliul în raza de competen ță teritorial ă a serviciului public
comunitar;
furnizează, în cadrul Sistemului Na țional Informatic de Eviden ță a
Populației, datele necesare pentru actual izarea Registrului Permanent de
Evidența Populației;
furnizează, în condi țiile legii, la solicitarea autorit ăților și instituțiilor
publice centrale, jude țene și locale, agen ților economici ori a cet ățenilor,
datele de identificare și de adres ă ale persoanei;
întocmește listele electorale permanente , în colaborare cu structurile
teritoriale ale Centrului Na țional pentru Administrar ea Bazelor de Date de
Evidență a Persoanelor;
constată contraven țiile și aplică sancțiuni, în condi țiile legii;
ține registrele de eviden ță pentru fiecare categorie de documente eliberate.
În materie de stare civil ă, se realizeaz ă următoarele:
înreg istreaz ă actele și faptele de stare civil ă, precum și mențiunile și
modifică rile intervenite în statutul civil, în domiciliul și reședința
persoanei, în condi țiile legii;
întocmește și păstrează registrele de stare civil ă, în condițiile legii;
întocmește, completeaz ă, rectifică, anulează sau reconstituie actele de stare
civilă, precum și orice men țiuni făcute pe actele de stare civil ă și pe actele
de identitate, în condi țiile legii:
1. înregistrarea naș terii;
2. înregistrarea c ăsătoriei;
146 Serviciile publice
3. înregistrarea decesului;
4. transcrierea certificatelor/e xtraselor de stare civil ă eliberate de autorităț ile
străine;
5. schimbarea numelui de familie și/sau a prenumelui pe cale administrativ ă;
6. rectificarea actelor de stare civil ă și a mențiunilor înscrise pe marginea
acestora;
7. reconstituirea și întocmirea ulterioar ă;
8. eliberarea certificatelor de stare civil ă;
9. eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civil ă;
10. constatarea desfacerii c ăsătoriei prin acordul so ților de către ofiț erul de
stare civilă ;
11. înscrierea men țiunilor în registrele de stare civilă :
11.1. înscrierea recunoa șterii sau stabilirii afilia ției;
11.2. înscrierea adop ției;
11.3. înscrierea divorț ului;
11.4 Înscrierea men țiunii de schimbare a numelui și/sau prenumelui
intervenite în str ăinătate.
8.2.3. Registrul agricol, fond funciar și cadastru
8.2.3.1. Registrul agricol
În scopul asigur ării unei eviden țe unitare cu privire la categoriile de folosin ță
a terenurilor, a mijloacelor de produc ție agricol ă și a efectivelor de animale care
contribuie la dezvoltarea agriculturii și buna utilizare a resurs elor locale, autorit ățile
administra ției publice locale ale comunelor, ora șelor și municipiilor organizeaz ă
întocmirea și ținerea la zi a registrului ag ricol, pe suport hârtie și în format
electronic, conform formularelor re gistrului agricol aprobate prin hot ărâre a
Guvernului, pe unit ăți administrativ-teritoriale și pe localit ăți componente ale
acestora.
Registrul agricol constituie documentul oficial de eviden ță primară unitară,
în care se înscriu date cu privire la gospod ăriile populaț iei și la societățile/asocia țiile
agricole, precum și la orice alte persoane fizice și/sau juridice care au teren în
proprietate/folosin ță și/sau animale, și anume:
a) capul gospod ăriei și membrii acesteia, dup ă caz; reprezentantul legal al
societății/asociației agricole sau al persoane i juridice care are teren în
proprietate/folosin ță;
b) terenurile pe care le deț in în proprietate sau folosin ță, pe categorii de
folosință, suprafețe cultivate cu principalele culturi și numărul de pomi, pe specii.
Pentru terenurile înscrise în cartea funciar ă se va men ționa num ărul cadastral sau
topografic și numărul de carte funciar ă, după caz;
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 147
c) efectivele de animale, pe specii și categorii, existente la începutul fiec ărui
an; evolu ția anuală a efectivelor de bovine, porc ine, ovine, caprine, cabaline,
măgari, catâri, iepuri de cas ă, animale de blan ă, păsări, familii de albine, precum și
alte animale domestice sau s ălbatice crescute în captivitate, în condiț iile legii, ce
fac obiectul înscrierii în registrul agricol;
d) clădirile cu destinaț ia de locuin ță și construc ții-anexe;
f) mijloacele de transport cu trac țiune mecanic ă, respectiv: tractoarele,
autovehicule pentru transportat m ărfuri, maș inile și utilajele pentru agricultur ă și
silvicultur ă;
g) orice instala ții pentru agricultur ă și silvicultur ă.
Autoritățile administra ției publice locale au ca responsabilit ăți:
înscrierea și actualizarea datelor din registrul agricol;
eliberarea documentelor doveditoare asupra animalelor și păsărilor, în
vederea vânz ării în târguri și oboare;
eliberarea documentelor privind calitatea de produc ător agricol, în vederea
vânzării produselor;
eliberarea documentelor privind starea material ă pentru situaț ii de
protecție socială , pentru ob ținerea unor drepturi materiale și/sau bă nești și
altele;
înscrierea și actualizarea pentru terenurile agricole a contractelor de
arendă, în concesiune, comodat, în asociere și sub alte forme;
întocmirea de centralizatoare referitoare la num ărul gospod ăriilor
populației, terenurile din proprieta te pe categorii de folosin ță, suprafețele
cultivate și producția obținută, efectivele de animale (din speciile: bovine,
porcine, ovine, cabaline) și fam
iliile de albine, mijloace de transport și
mașini agricole;
stabilirea m ăsurilor necesare în vederea prevenirii epidemiilor și
combaterea bolilor ap ărute la animale;
stabilirea m ăsurilor necesare în vederea protec ției plantelor și carantin ă
fitosanitară și informarea popula ției în cazul în care se execut ă lucrări de
profilaxie și de combatere a bolilor și dăunătorilor.
8.2.3.2. Fond funciar
Terenurile de orice fel, indiferent de destina ție, de titlul pe baza c ăruia sunt
deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul
funciar al României.
Responsabilit ățile administra ției publice locale în materie de fond
funciar decurg din aplicarea prevederilor Legii nr .18/1991, a Legii nr.169/1997,
a Legii nr.1/2000 aș a cum au fost modificate și completate de Legea nr.247/2005 și
a Legii nr. 165/2013:
148 Serviciile publice
primirea și transmiterea c ătre Comisia de aplicare a legilor fondului
funciar a cererilor privind reconstituirea dreptului de proprietate privat ă
sau orice alte solicit ări care se refer ă la constituirea/reconstituirea,
modificarea sau contestarea unui drep t de proprietate sau care necesit ă
soluționare de c ătre Comisia de fond funciar;
aplicarea hotă rârilor Comisiei de fond funciar;
eliberarea de adeverin țe care atest ă dreptul de proprietate asupra
terenurilor;
înmânarea titlurilor de proprietate emise de c ătre Comisia Jude țeană de
aplicare a legilor fondului funciar și eliberarea procesele verbale de punere
în posesie ș i schițele-anexă la acestea;
organizarea eviden ței terenurilor restituite și a titlurilor de proprietate
conform legilor fondului funciar.
8.2.3.3. Cadastru
Administra ția publică locală ține eviden ța documentelor tehnice principale
ale cadastrului general, care se întocmesc la nivelul localit ății:
registrul cadastral al parcelelor;
indexul alfabetic al proprietarilor;
registrul cadastral al proprietarilor;
registrul corpurilo r de proprietate;
fișa centralizatoare, partida cadastral ă pe proprietari și pe categorii de
folosință;
planul cadastral.
Prin activitatea de cadastru la nivel local, se realizeaz ă următoarele:
atestarea regimului tehnic, economic și juridic al imobilelor;
efectuarea m ăsurătorilor cadastrale, întocmirea schi țelor topografice și
planurilor de încadrare în zonă ;
organizarea sistemul de cadastr u general, la nivelul localit ății, prin:
identificarea, înregistrarea și descrierea în documentele cadastrale a
terenurilor și a celorlalte bunuri imobile;
asamblarea și integrarea datelor furnizate de cadastrele de specialitate;
identificarea și înregistrarea tuturor proprietarilor și a altor de ținători legali
de terenuri ș i alte imobile, în vederea asigur ării p ublicității și opozabilit ății
drepturilor acestora fa ță de terți.
întocmirea regulamentului privind nomenclatura stradal ă și atribuirea de
denumiri bunurilor ce aparț in domeniului public al oraș ului (străzi,
parcuri etc.);
inventarierea numerelor po ștale și acordarea numerelor po ștale;
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 149
8.2.4. Amenajarea teritoriului și urbanism (documenta ții de amenajare a teritoriului
și urbanism, autorizare a construirii și recepția lucr ărilor)
În domeniul amenaj ării teritoriului ș i urbanismului, administraț ia publică
locală realizeaz ă următoarele:
elaboreaz ă strategii de dezvoltare teritorial ă, precum și documenta ții de
urbanism (planului urbanist ic general – PUG, planur ile urbanistice zonale
– PUZ și planurile urbanistice de detaliu – PUD);
emite certificate de urbanism, autoriza ții demolare, autoriza ții de construire;
organizeaz ă constituirea și dezvoltarea b ăncilor/bazelor de date urbane;
recepția lucrărilor autorizate;
asigurarea respect ării prevederilor din autoriza ții și a proiectelor de
execuție anexă la autoriza ții, în cazul lucr ărilor de construire a
caselor, a anexelor gospod ărești, a gardurilor împrejmuitoare
acestora, de modificare interioară a apartamentelor, de amenajare a
spațiilor comerciale;
verificarea pe teren a stadiului de execuț ie al lucrărilor și urmărirea
respectă rii prevederilor din documenta țiile și avizele aferente
autorizaț iilor eliberate, în conformita te cu prevederile legale;
verificarea respect ării termenelor de execu ție a construc țiilor pentru
care sunt emise autoriza ții de construire.
8.2.5. Serviciul pentru situa ții de urgen ță
Situaț iile de urgen ță reprezint ă evenimente excep ționale, cu caracter
nonmilitar, care amenin ță viața sau sănătatea persoanei, mediul înconjur ător,
valorile materiale și culturale, iar pentru restabilirea st ării de normalitate sunt
necesare adoptarea de m ăsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse specializate și
managementul unitar al for țelor și mijloacelor implicate.
Administra ția publică locală trebuie să realizeze în domeniul situa țiilor
de urgență, următoarele:
organizarea activității de prevenire și stingere a incendiilor ș i de
protecț ie civilă;
constituirea și pregătirea grupelor de voluntari pentru situa ții de
urgență ;
organizarea interven ției pentru stingerea incendiilor ș i înlăturarea
efectelor negative ale calamit ăților naturale ș i catastrofelor, precum
și salvarea și acordarea primului ajutor persoanelor;
organizarea alarm ării, în caz de in cendiu ori explozii;
intervenții pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor calamit ăților
naturale și catastrofelor;
150 Serviciile publice
întocmirea Planului de preg ătire în domeniul situa țiilor de urgen ță,
Planului de analiz ă și acoperire a riscuril or, Planului de ap ărare în cazul
producerii unei situa ții de urgen ță specifice provocate de cutremure și/sau
alunecă ri de teren, Planului de ap ărare împotriva inunda țiilor, gheț urilor și
poluărilor accidentale, Planului de urgen ță externă în caz de accidente în
care sunt implicate substanț e periculoase, Planului de protec ție și
intervenție în caz de accidente grave pe c ăi de transport rutiere și feroviare,
Planului de evacuare în situa ții de urgen ță;
actualizarea, controlul și asigurarea st ării de operativitate a fondului de
adăpostire;
asigurarea sistemului de în științare, avertizare și alarmare a popula ției;
asigurarea transportului, caz ării și hrănirea persoanelor sinistrate în urma
producerii unor situa ții de urgen ță;
desfășoară a ctivităț i și controale de prevenire.
8.2.6. Învățământ și servicii auxiliare pentru educa ție
Principalele activit ăți desfășurate de c ătre administra ția public ă locală
constau în:
asigurarea materialelor necesare bunei desf ășurări a activit ății școlare
realizarea repara țiilor curente și asigurarea func ționalității spațiilor de
învățământ;
realizarea investi țiilor pentru cre șe, grădinițe, școli, programe after school,
săli de sport etc.
asigurarea salariz ării personalului;
asigurarea pazei unităț ilor de înv ățământ;
asigurarea transportului școlar;
asigurarea de alimente pentru elevi.
Administra ția publică locală poate construi și dota cabinete medicale în
unitățile de învățământ și asigura salarizarea personalului medical.
De asemenea, poate realiza centre de performan ță școlară și sistem e de burse
pentru elevi.
În domeniul educa ției, administra ția public ă locală se poate implica în
programe de tipul „a doua șansă” pentru persoanele care au p ărăsit timpuriu școala,
programe de reconversie profesional ă pentru ș omeri sau programe de reducere a
abandonului școlar.
8.2.7. Sănătate
Terenurile și clă dirile în care î și desfășoară activitatea unit ățile sanitare
publice de interes jude țean sau local sunt parte integrant ă a domeniului public al
județ elor, comunelor, ora șelor și municipiilor și se dau în administrarea unit ăților
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 151
sanitare publice prin hot ărâre a Consiliului Jude țean, Consiliului General al
Municipiului Bucure ști sau a Consiliului Local, dup ă caz, în condi țiile legii.
Principalele activit ăți desfășurate de c ătre administra ția public ă locală
constau în:
asigurarea materialelor necesare bunei desf ășurări a activit ății în cabinete
medicale, dispensare, policlinici, ambulatorii și spitalele pe care le
administreaz ă;
realizarea repara țiilor curente și asigurarea func ționalității spațiilor de
sănătate;
realizarea investi țiilor pentru cabinete medical e, dispensare, ambulatorii,
spitale, sta ții de urgen ță, centre medico-sociale etc.
asigurarea salariz ării personalului;
asigurarea pazei unităț ilor de sănătate.
8.2.8. Cultur ă, sport și agrement
Administra ția publică locală poate finanț a lucrări de investi ții și asigura
funcționalitatea pentru:
biblioteci, muzee, case și centre de cultură , săli de spectacole,
cinematografe;
terenuri și baze sportive, s ăli de sport, bazine de înot, patinoare etc.;
centre și spații de agrement.
De asemenea, pentru realizarea de activit ăți culturale, sportive și de agrement
sunt posibile urm ătoarele tipuri de activit ăți:
înființarea și/sau asigura finan țării pentru cluburi sportive;
finanțarea activit ății ONG-urilor cu activ itate în domeniul cultural, sportiv
și de agrement;
organizarea de activit ăți culturale, spectacole, concerte;
organizarea de competiț ii sportive;
dotarea cu că rți, exponate pentru muzee și materiale pentru func ționarea
centrelor de cultur ă.
8.2.9. Religie
Administra ția locală poate finan ța lucrări de investi ții pentru l ăcașe de cult ș i
susține activitatea cultelor religioase. De asemenea, poate administra cimitire.
Activitățile de înhumare, deshumare, incinerare pot fi realizate în sistem privat de
către unități parohiale sau în sistem public, administra ția publică locală gestionând
cimitire ce fac parte din domeniul public de interes local.
152 Serviciile publice
Atribuț iile administra ției publice locale în materie de gestionare a cimitirelor
și crematoriilor umane sunt:
elaborarea prin hot ărâre a consiliului local a re gulamentului de organizare
și funcționare;
concesionarea locurilor de înhumare;
autorizarea construirii m onumentelor funerare;
stabilirea cuantumului taxelor și tarifelor specifice;
gospodă rirea și conservarea bunurilor cimitirului;
realizarea planului de sistematizare în care se indic ă parcelele, rândurile,
locurile de înmormântare, precum și căile de acces, aleile dintre parcele,
amplasarea camerei mortuare;
stabilirea regulilor de înhumare și deshumare.
8.2.10. Asistență socială și autoritate tutelar ă
8.2.10.1. Asistență socială
Serviciul de asisten ță socială vizează categorii defavorizate: copii, persoane
cu handicap, persoane f ără venituri, persoane vârstnice, victimele violen ței
domestice, persoane f ără adăpost.
Activitățile specifice sunt:
efectuarea de anchete soci ale în vederea identific ării beneficiarilor de
asistență socială ;
întocmirea dosarelor pentru acordarea aloca ției de stat pentru minori;
întocmirea dosarelor pentru ob ținerea indemniza ției pentru cre șterea
copilului/stimulent inser ție, până la împlinirea vârstei de 2ani/3 ani pentru
copii cu handicap;
acordarea venitului minim garantat;
acordarea aloca ției pentru sus ținerea familiei;
angajarea asisten ților personali pentru pers oanele cu handicap/indem-
nizația cuvenită adultului sau reprezentantului legal al copilului cu
handicap grav;
acordarea de ajutoare pentru înc ălzirea locuin ței;
acordarea de ajutoare financiare de urgen ță, conform reglement ărilor
legale;
asistență în semnarea unor documente notaria le, la solicitarea persoanelor
vârstnice;
asistență pentru em iterea documentelor de identitate pentru persoanele
lipsite de ocrotire;
monitorizarea copiilor ai c ăror părinți sunt pleca ți în străinătate;
distribuirea de alimente pr imite cu titlu de ajutor;
înhumarea persoanelor decedate, f ără aparținător.
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 153
8.2.10.2. Autoritate tutelar ă
În materie de autoritate tutelar ă, administra ția public ă locală realizează
următoarele activit ăți:
realizarea controlului cu privire la ocrotirea minorilor și a persoanelor
majore lipsite de capacitate de exerci țiu, în cazurile prev ăzute de lege;
la solicitarea instan ței de judecat ă, întocmirea lucr ările necesare privind
instituirea tutelei pentru minori și majori, în cazurile prev ăzute de lege;
la solicitarea notarului public, numirea curatorului special care îl asist ă sau
reprezintă pe minor/bolnavul pus sub interdic ție judecătoreasca la
încheierea actelor de dispozi ție sau la dezbaterea procedurii succesorale;
realizarea de anchete psihosociale în dosarele aflate pe rolul instan țelor de
judecată, privind divor țul, stabilirea locuin ței minorilor și a autorit ății
părintești cu privire la ace știa, stabilirea contribu ției de între ținere,
stabilirea sau modificare cuantumului contribu ție de între ținere, tăgada
paternității, stabilirea paternit ății, încuviin țarea purtă rii numelui,
modificare m ăsuri luate fa ță de un m inor prin sentin ța judecătorească etc.;
asistarea persoanele vârstnice în ve derea încheierii unui act juridic de
înstrăinare cu titlul oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i apar țin în scopul
întreținerii și îngrijirii sale;
monitorizarea tutelei;
asistarea minorilor care urmeaz ă să dea declara ție cu privire la faptele
penale săvârșite de ace știa la cererea organelo r de cercetare penal ă;
în situația în care p ărinții nu au nume comun și nu se în țeleg asupra
numelui unui minor nou n ăscut, la solicitarea instan ței de judecat ă,
formularea de propuneri privind stabilirea numelui minorului și, de
asemenea, stabilirea numele și prenumele copilului abandonat;
încuviințarea minorului care a împlinit vârsta de 14 ani s ă schimbe felul
învățăturii ori a preg ătirii profesionale, stabilit ă de părinți sau să aibă
locuința pe care o cere des ăvârșire a învățăturii sau preg ătirii profesionale;
monitorizarea situa ția copiilor ai c ăror părinți pleacă la muncă în afara
țării.
8.2.11. Alimentare cu ap ă și canalizare
Serviciul de alimentare cu ap ă și de canalizare reprezint ă totalitatea
activităților de utilitate public ă și de interes economic și social general efectuate în
scopul capt ării, tratării, transportului, înmagazin ării și distribuirii apei potabile sau
industriale tuturor ut ilizatorilor de pe te ritoriul unei localităț i, respectiv pentru
colectarea, transportul, epurarea și evacuarea apelor uzate, a apelor meteorice și a
apelor de suprafa ță provenite din intravilanul acesteia.
154 Serviciile publice
Serviciul de alimentare cu ap ă cuprinde totalitatea activit ăților necesare
pentru:
captarea apei brute, din surse de suprafa ță sau subterane;
tratarea apei brute;
transportul apei potabile și/sau industriale;
înmagazinarea apei;
distribuția apei potabile și/sau industriale;
Serviciul de canalizare cuprinde totalitatea activit ăților necesare pentru:
colectarea, transportul și evacuarea apelor uzate de la utilizatori la sta țiile
de epurare;
epurarea apelor uzate și evacuarea apei epurate în emisar;
colectarea, evacuarea și tratarea adecvat ă a deș eurilor din gurile de
scurgere a apelor pluviale și asigurarea func ționalității acestora;
evacuarea, tratarea și depozitarea n ămolurilor și a altor de șeuri similare
derivate din activit ățile prevăzute mai sus;
evacuarea apelor pluviale și de suprafa ță din intravilanul localităț ilor.
Sistem public de alimentare cu ap ă integreaz ă ansamblul construc țiilor și
terenurilor, instala țiilor tehnologice, echipamentelor func ționale și dotărilo r
specifice, prin care se realizeaz ă serviciul public de alimentare cu ap ă. Sistemele
publice de alimentare cu ap ă cuprind, de regul ă, următoarele componente:
captări;
aducțiuni;
stații de tratare;
stații de pompare cu sau f ără hidrofor;
rezervoare de înmagazinare;
rețele de transport și distribuție;
branșamente, pân ă la punctul de delimitare.
Sistem public de canalizare cuprinde ansamblul construc țiilor și terenurilor
aferente instala țiilor tehnologice, echipamentelor func ționale și dotărilor specifice,
prin care se realizeaz ă serviciul public de canalizare. Sistemele publice de
canalizare cuprind, de regul ă, următoarele componente:
racorduri de canalizare de la punctul de delimitare și preluare;
rețele de canalizare;
stații de pompare;
stații de epu rare;
colectoare de evacuare spre emisar;
guri de vărsare în emisar;
depozite de n ămol deshidratat.
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 155
8.2.12. Iluminat public
Serviciul de iluminat public face parte din sfera serviciilor comunitare de
utilități publice ș i cuprinde totalitatea ac țiunilor și activităților de utilitate public ă
și de interes economic și social general desf ășurate la nivelul unit ăților
administrativ-teritoriale sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea
autorităților administra ției publice locale, în scopul asigur ării iluminatului public.
Serviciul de iluminat public cuprinde iluminatul stradal-rutier, iluminatul
stradal-pietonal, iluminatul arh itectural, iluminatul ornamental și iluminatul
ornamental-festiv al comunelor, ora șelor și municipiilor.
Serviciul de iluminat public se realizeaz ă prin intermediul unui ansamblu
tehnologic și funcțional, alcătuit din construc ții, instalaț ii și echipamente specifice.
Sistemul de iluminat public este ansa mblul format din puncte de aprindere,
cutii de distribu ție, cutii de trecere, linii electric e de joasa tensiune subterane sau
aeriene, fundaț ii, stâlpi, instala ții de legare la p ământ, console, corpuri de iluminat,
accesorii, conductoare, iz olatoare, cleme, arm ături, echipamente de comand ă,
automatizare și măsurare utilizate pentru iluminatul public.
Organizarea și desfășurarea serviciului de iluminat public trebuie s ă asigure
satisfacerea unor cerin țe și nevoi de utilitate public ă ale comunit ăților locale, și
anume:
a) rid
icarea gra dului de civiliza ție, a confortului și a calității vieții;
b) creșterea gradului de s ecuritate individuală și colectiv ă în cadrul
comunităților locale, precum ș i a gradului de siguran ță a circula ției rutiere și
pietonale;
c) punerea în valoare, prin iluminat adecvat, a elemente lor arhitectonice și
peisagistice ale localit ăților, precum și marcarea evenimentelor festive și a
sărbătorilor legale sau religioase;
d) susținerea ș i stimularea dezvolt ării economico-sociale a localit ăților;
e) funcționarea și exploatarea în condi ții de siguran ță, rentabilitate și eficiență
economic ă a infrastructurii aferente serviciului.
8.2.13. Salubrizarea și gestionarea de șeurilor
Serviciul public de salubrizare a localit ăților face parte din sfera serviciilor
comunitare de utilit ăți publice și se desf ășoară sub controlul, conducerea sau
coordonarea autorit ăților administra ției publice locale ori ale asocia țiilor de
dezvoltare intercomunitar ă, în scopul salubriz ării localităților
Serviciul de salubrizare cuprinde urm ătoarele activit ăți:
a) colectarea separat ă și transportul separat al de șeurilor municipale și al
deșeurilor similare provenind din activit ăți comerciale din industrie și instituții,
inclusiv fracț ii colectate separat, f ără a aduce atingere fluxului de de șeuri de
echipamente electrice și electronice, baterii ș i acumulatori;
156 Serviciile publice
b) colectarea și transportul de șeurilor provenite din locuin țe, generate de
activități de reamenajare și reabilitare interioar ă și/sau exterioar ă a acestora;
c) organizarea prelucr ării, neutraliz ării și valorific ării materiale și energetice
a deș eurilor;
d) operarea/administrarea sta țiilor de transfer pentru de șeurile municipale și
deșeurile similare;
e) sortarea de șeurilor municipale și a deș eurilor similare în sta țiile de sortare;
f) măturatul, sp ălatul, stropirea și întreținerea căilor publice;
g) curățarea și transportul z ăpezii de pe c ăile publice și menținerea în
funcțiune a acestora pe timp de polei sau de înghe ț;
h) colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public și predarea
acestora că tre unităț ile de ecarisaj sau c ătre instala țiile de neutralizare;
i) organizarea trat ării mecano-biologice a de șeurilor municipale și a
deșeurilor similare;
j) adm
inistrarea depozitelor de de șeuri și/sau a instala țiilor de eliminare a
deșeurilor municipale și a deș eurilor similare;
k) dezinsecț ia, dezinfec ția și deratizarea.
Serviciul de salubrizare se realizează prin intermediul unei infrastructuri
tehnico-edilitare specifice care, împreun ă cu mijloacele de colectare și transport al
deșeurilor, formeaz ă sistemul public de salubrizare a localit ăților. Sistemul de
salubrizare este alc ătuit dintr-un ansamblu tehnologic și funcțional, care cuprinde
construcții, instalaț ii și echipamente specifice destinate prest ării serviciului de
salubrizare, precum:
a) puncte de colectare separat ă a deș eurilor;
b) stații de producere a compostului;
c) stații de transfer;
d) stații de sortare;
e) baze de garare ș i întreținere a autovehiculelor specifice serviciului de
salubrizare;
f) depozite de deș euri;
g) incineratoare;
h) stații de tratare mecano-biologice.
8.2.14. Producere, transport, distribu ție și furnizare de energie termic ă
în sistem centralizat
Serviciul public de alimentare cu energie termic ă în sistem centralizat face
parte din sfera serviciilor comunitare de utilit ăți publice și cuprinde totalitatea
activităților privind producerea, transportul, distribu ția și furnizarea energiei
termice, desf ășurate la nivelul unit ăților administrativ-teritoriale sub conducerea,
coordonarea și responsabilitatea autorit ăților administra ției publice locale sau
asociațiilor de dezvoltare comunitar ă, după caz, în scopul asigur ării energiei
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 157
termice necesare înc ălzirii și preparării apei calde de consum pentru popula ție,
instituții publice, obiective social-culturale și operatori economici.
Serviciul public de alimentare cu energie termic ă în sistem centralizat se
realizează prin intermediul infrastructur ii tehnico-edilitare specifice apar ținând
domeniului public sau privat al autorit ății administra ției publice locale ori asocia ției
de dezvoltare comunitar ă, care formeaz ă sistemul de alimentare centralizat ă cu
energie termic ă al localității sau al asocia ției de dezvoltare comunitar ă. Acest sistem
este alcă tuit dintr-un ansamblu tehnologic și funcțional unitar constând din
construcții, instalaț ii, echipamente, dotă ri specifice și mijloace de m ăsurare destinat
producerii, transportului, distribu ției și furnizării energiei termice pe teritoriul
localităților, care cuprinde:
a) centrale termice sau centrale electrice de termoficare;
b) reț ele de transport;
c) puncte termice/sta ții termice;
d) reț ele de distribu ție;
e) construc ții și instalații auxiliare;
f) branșamente, pân ă la punctele de delimita re/separare a instala țiilor ;
g) sisteme de m ăsură, control și automatizare.
8.2.15. Autorizarea transportului local de c ălători
Serviciile de transport public local fac parte din sfera serv iciilor comunitare
de utilitate publica și cuprind totalitatea ac țiunilor și activităților de utilitate publica
și de interes economic și social general desf ășurate la nivelul unit ăților
administrativ-teritoriale, sub contro lul, conducerea sau coordonarea autorit ăților
administra ției publice locale, în scopul asigur ării transportului public local, precum
și a transportului public jude țean de persoane.
Serviciile de transport public local incl ud serviciile de tr ansport public de
persoane, serviciile de transport public de m ărfuri, precum și alte servicii de
transport public.
Serviciile de transport public local de persoane cuprind:
a) transport prin curse regulate;
b) transport prin curse regulate speciale; c) transport cu autoturisme în regim de taxi; d) transport cu autoturisme în regim de închiriere. Serviciile de transport public local de m ărfuri sunt transporturile publice
efectuate cu autovehicule a c ăror masa maxima autorizata, cu tot cu remorca, nu
depășește 3,5 tone și cuprind:
a) transportul în regim contractual; b) transportul în regim de taxi. Alte servicii de transport public local cuprind:
158 Serviciile publice
a) transport de persoane pe cablu;
b) transporturi de m ărfuri efectuate cu tractoare cu remorci;
c) transporturi de persoane și mărfuri pe cai navigabile interioare;
d) transporturi efectuate cu vehicule speciale destinate serviciilor funerare.
În acest domeniu, autorit ățile administra ției publice locale au ca
responsabilitate și următoarele:
eliberează certificate de înregistrare pent ru vehicule pentru care nu există
obligativitatea înmatricul ării (mopede, scutere);
radiază din circulaț ie vehiculele care nu fac obiectul înmatricul ării,
8.2.16. Ordine și liniș te publică
În domeniul ordinii și liniștii publice, precum și al pazei bunurilor,
administra ția locală, prin intermediul poli ției locale, are urm ătoarele atribu ții:
a) menține ordinea și liniștea public ă în zonele și locurile stabilite prin planul
de ordine și siguranță publică al unităț ii/subdiviziunii administrativ-teritoriale,
aprobat în condi țiile legii;
b) menține ordinea public ă în imediata apropiere a unit ăților de înv ățământ
publice, a unit ăților sanitare publice, în parc ările auto aflate pe domeniul public sau
privat al unit ății/subdiviziunii administrativ-teritoriale, în zonele comerciale și de
agrement, în parcuri, pieț e, cimitire, precum și în alte asemenea locuri publice aflate
în proprietatea și/sau în administrarea unit ăților/subdiviziunilor administrativ-
teritoriale sau a altor institu ții/servicii publice de interes local, stabilite prin planul
de ordine ș i siguranță publică;
c) particip ă, împreun ă cu autorităț ile competente prev ăzute de lege, potrivit
competen țelor, la activit ăți de salvare și evacuare a persoanelor și bunurilor
periclitate de calamit ăți naturale ori catastrofe, precum și de lim itare și înlăturare a
urmărilor provocate de astfel de evenimente;
d) acț ionează pentru identificarea cer șetorilor, a copiilor lipsiț i de
supravegherea și ocrotirea p ărinților sau a reprezentan ților legali, a persoanelor f ără
adăpost și procedeaz ă la încredin țarea acestora serviciulu i public de asisten ță
socială în vederea solu ționării problemelor acestora, în condi țiile legii;
e) constată contraven ții și aplică sancțiuni, potrivit competen ței, pentru
nerespectarea legisla ției privind regimul de de ținere a câinilor periculo și sau
agresivi, a celei privind program ul de gestionare a câinilor f ără stăpân și a celei
privind protec ția animalelor și sesizeaz ă serviciile specializate pentru gestionarea
câinilor f ără stăpân despre existen ța acestor câini și acordă sprijin personalului
specializat în capturarea și transportul acestora la ad ăpost;
f) asigur ă protecția personalului din aparat ul de specialitate al
primarului/primarului general, din institu țiile sau serviciile publice de interes local
la efectuarea unor controale ori ac țiuni specifice;
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 159
g) particip ă, împreun ă cu alte autorităț i competente, la asigurarea ordinii și
liniștii publice cu ocazia mitingurilor, mar șurilor, demonstra țiilor, procesiunilor,
acțiunilor de pichetare, ac țiunilor comerciale promo ționale, manifest ărilor cultural-
artistice, sportive, religioase sau comemorative, dup ă caz, precum și a altor
asemenea activit ăți care se desf ășoară în spaț iul public și care implic ă aglomerări
de persoane;
h) asigur ă paza bunurilor și obiectivelor aflate în proprietatea
unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale și/sau în administrarea autorit ăților
administra ției publice locale sau a altor servicii/institu ții publice de interes local,
stabilite de consiliul local/Consiliul General al Municipiului Bucure ști;
i) constat ă contraven ții și aplică sancțiuni pentru nerespectarea normelor
legale privind convie țuirea social ă stabilite prin legi sau acte administrative ale
autorităților administra ției publice centrale și locale, pentru faptele constatate în
raza teritorial ă de competen ță;
j) execută , în condi țiile legii, mandatele de a ducere emise de organele de
urmărire penal ă și in stanțele de judecat ă care arondeaz ă unitatea/subdiviziunea
administrativ-teritorial ă, pentru persoanele care lo cuiesc pe raza de competen ță;
k) particip ă, alături de Poli ția Român ă, Jandarmeria Român ă și celelalte for țe
ce compun sistemul integrat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și
combaterea infrac ționalității stradale;
l) coopereaz ă cu centrele militare zonale în vederea înmân ării ordinelor de
chemare la mobilizare și/sau de clarificare a situa ției militare a rezervi știlor din
Ministerul Ap ărării Naț ionale;
m) asigur ă măsuri de protec ție a executorilor judec ătorești cu ocazia
executărilor silite;
n) acordă, pe teritoriul unităț ilor/subdiviziunilor admini strativ-teritoriale,
sprijin imediat structurilor competente cu atribu ții în domeniul men ținerii,
asigurării și restabilirii or dinii publice.
8.2.17. Circula ția pe drumurile publice
În domeniul circula ției pe drumurile publice, administra ția publică locală ,
prin intermediul poli ției locale, are urm ătoarele atribu ții:
a) asigură fluența circulației pe drumurile publice din raza teritorial ă de
competen ță, având dreptul de a efectua se mnale regulamentare de oprire a
conducătorilor de autovehicu l exclusiv pentru îndeplinirea atribu țiilor conferite de
lege în domeniul circula ției pe drumurile publice;
b) verifică integritatea mijloacelor de semnalizare rutier ă și sesizează nereguli
constatate privind func ționarea semafoarelor, starea indicatoarelor și a marcajelor
rutiere și acordă asistență în zonele unde se aplic ă marcaje rutiere;
160 Serviciile publice
c) particip ă la acțiuni comune cu administratorul drumului pentru înl ăturarea
efectelor fenomenelor naturale, cum sunt: ninsoare abundent ă, viscol, vânt puternic,
ploaie toren țială, grindină, polei și alte asemenea fenomene, pe drumurile publice;
d) particip ă, împreun ă cu unitățile/structurile te ritoriale ale Poli ției Române,
la asigurarea m ăsurilor de circula ție ocazionate de adun ări publice, mitinguri,
marșuri, demonstraț ii, procesiuni, ac țiuni de pichetare, ac țiuni comerciale
promoț ionale, manifest ări cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative,
după caz, precum și de alte activit ăți care se desf ășoară pe drumul public și implică
aglomeră ri de persoane;
e) sprijină unitățile/structurile teritoriale ale Poli ției Române în asigurarea
măsurilor de circula ție în cazul transporturilor speciale și al celor agabaritice pe
raza teritorial ă de competen ță;
f) acordă sprijin unităț ilor/structurilor teritoriale ale Poli ției Române în luarea
măsurilor pentru asigurarea fluen ței și siguranței tr aficului;
g) asigură, în cazul accidentelor soldate cu victime, paza locului acestor
accidente și ia primele m ăsuri ce se impun pentru conservarea urmelor, identificarea
martorilor și a făptuitorilor și, dacă se impune, transportul victimelor la cea mai
apropiată unitate sanitar ă;
h) constat ă contraven ții și aplică sancțiuni pentru înc ălcarea normelor legale
privind oprirea, sta ționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având
dreptul de a dispune m ăsuri de ridicare a autovehiculelor sta ționate neregulamentar;
i) constat ă contraven ții și aplică sancț iuni pentru înc ălcarea normelor legale
privind masa maxim ă admisă și accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul
de a efectua semnale de oprire a conduc ătorilor acestor vehicule;
j) constată contraven ții și aplică sancțiuni pentru înc ălcarea normelor rutiere
de către pietoni, bicicli ști, conducă tori de mopede și vehicule cu trac țiune animal ă;
k) constat ă contraven ții și aplică sa ncțiuni pentru nerespec tarea prevederilor
legale referitoare la circula ția în zona pietonal ă, în zona reziden țială, în parcuri și
zone de agrement, precum și pe locurile de parcare adaptate, rezervate și
semnalizate prin semnul interna țional pentru persoanele cu handicap;
l) aplică prevederile legale privind regimul juridic al vehiculelor f ără stăpân
sau abandonate pe terenuri apar ținând domeniului public sau privat al statului ori al
unităților/subdiviziunilor admini strativ-teritoriale;
m) coopereaz ă cu unitățile/structurile teritoriale ale Poli ției Române pentru
identificarea de ținătorului/utilizatorului autovehiculului ridicat ca urmare a
staționării neregulamentare sau al autovehi culelor abandonate pe domeniul public.
8.2.18. Disciplina în construc ții și afiș ajul stradal
În domeniul disciplinei în construc ții și al afișajului stradal, administra ția
publică locală , prin intermediul poli ției locale, are urm ătoarele atribu ții:
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 161
a) efectueaz ă controale pentru identificarea lucr ărilor de construc ții executate
fără autorizație de construire sau desfiin țare, după caz, inclusiv a construcț iilor cu
caracter provizoriu;
b) efectueaz ă controale pentru identificarea persoanelor care nu respect ă
autorizația de executare a lucr ărilor de repara ții ale părții carosabile și pietonale;
c) verific ă respectarea normelor legale privind afi șajul publicitar, afi șajul
electoral și orice altă formă de afișaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea
firmei la locul de desf ășurare a activit ății economice;
d) particip ă la acțiunile de demolare/dezmembrare/dinamitare a construc țiilor
efectuate f ără autorizație pe domeniul public sau privat al unit ății/subdiviziunii
administrativ-teritoriale ori pe spaț ii aflate în administrarea autorit ăților
administra ției publice locale sau a altor institu ții/servicii publice de interes local,
prin asigurarea protec ției perimetrului și a libertății de acțiune a personalului care
participă la aceste opera țiuni sp ecifice;
e) constată , după caz, conform atribu țiilor stabilite prin lege, contraven țiile
privind disciplina în domeniul autoriz ării execut ării lucrărilor în construc ții și
înaintează procesele-verbale de constatare a contraven țiilor, în vederea aplic ării
sancțiunii, șefului compartimentului de specialitate care coordoneaz ă activitatea de
amenajare a teritoriului și de urbanism sau, dup ă caz, preș edintelui consiliului
județean, primarului unit ății administrativ-teritoriale or i al sectorului municipiului
București în a cărui rază de competen ță s-a săvârșit contraven ția sau persoanei
împuternicite de ace știa.
8.2.19. Protec ția mediului
În domeniul protec ției mediului, administra ția public ă locală, prin
intermediul poli ției locale, are urm ătoarele atribu ții:
a) controleaz ă respectarea prevederilor legale privind condi țiile de ridicare,
transport și depozitare a de șeurilor menajere și industriale;
b) sesizeaz ă autorităților și instituțiilor publice competente cazurile de
nerespectare a normelor legale privin d nivelul de poluare, inclusiv fonic ă;
c) particip ă la acțiunile de combatere a z oonozelor deosebit de grave ș i a
epizootiilor;
d) identific ă bunurile abandonate pe domeniul public sau privat al
unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale sau pe spa ții aflate în administrarea
autorităților administra ției publice locale ori a altor institu ții/servicii publice de
interes local și aplică procedurile legale pentru ridicarea acestora;
e) verifică igienizarea surselor de ap ă, a malurilor, a albiilor sau cuvetelor
acestora;
162 Serviciile publice
f) verifică asigurarea salubriz ării străzilor, a căilor de acces, a zonelor verzi,
a rigolelor, îndep ărtarea zăpezii și a gheții de pe că ile de acces, dezinsec ția și
deratizarea imobilelor;
g) verific ă existența contractelor de salubrizare încheiate de c ătre persoane
fizice sau juridice, potrivit legii;
h) verifică ridicarea de șeurilor menajere de operatorii de servicii de
salubrizare, în conformitate cu graficele stabilite;
i) verifică și soluț ionează, potrivit competen țelor specifice ale autorit ăților
administra ției publice locale, sesiz ările cetăț enilor privind nerespectarea normelor
legale de protec ție a mediului și a surselor de ap ă, precum ș i a celor de gospod ărire
a localităților;
j) constată contraven ții și aplică sancțiuni pentru înc ălcarea normelor legale
specifice realiz ării atribuțiilor stabilite în sarcina autorit ăților administra ției publice
locale.
8.2.20. Activitate comercial ă
În domeniul activit ății comerciale, administra ția public ă locală , prin
intermediul poli ției locale are urm ătoarele atribu ții:
a) acționează pentru respectarea normelor legale privind desf ășurarea
comerțului stradal și a activit ăților comerciale, respectiv a condi țiilor și a locurilor
stabilite de autorit ățile administra ției publice locale;
b) verifică legalitatea activit ăților de comercializare a produselor desf ășurate
de operatori economici, persoane fizice și juridice autorizate și producători
particulari în pie țele agroalimentare, târguri și oboare, precum și respectarea
prevederilor legale de c ătre administratorii pie țelor agroalimentare;
c) verific ă existența la locul de desf ășurare a activit ății comerciale a
autorizațiilor, a aprob ărilor, a documentelor de provenien ță a mărfii, a buletinelor
de verificare metrologic ă pentru cântare, a avizelor ș i a altor documente stabilite
prin legi sau acte admi nistrative ale autorit ăților administra ției publice centrale și
locale;
d) verifică respectarea normelor legale privind comercializarea obiectelor cu
caracter religios;
e) verific ă respec tarea normelor legale pr ivind amplasarea materialelor
publicitare și a locurilor de comercializ are a produselor din tutun și a băuturilor
alcoolice;
f) verifică respectarea prevederilor legale pr ivind orarul de aprovizionare și
funcționare al operatorilor economici;
g) identific ă mărfurile și produsele abandonate pe dome niul public sau privat
al unității administrativ-teritoriale și pe raza sectoarelor municipiului Bucure ști sau
pe spaț ii aflate în administrarea autorit ăților administra ției publice locale ori a altor
servicii/institu ții de interes local și aplică procedurile legale de ridicare a acestora;
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 163
h) verifică respectarea regulilor și normelor de comer ț și prestă ri de servicii
stabilite prin acte normative în competen ța autorităț ilor administra ției publice
locale;
i) coopereaz ă și acordă sprijin autorit ăților de control sanitar, de mediu și de
protecție a consumatorilor în exercitarea atribu țiilor de serviciu specifice
domeniului de activ itate al acestora;
j) verifică respectarea obliga țiilor ce revin operatorilor economici cu privire
la afiș area prețurilor, a produselor comercializate și a serviciilor și sesizeaz ă
autoritățile competente în cazu l în care identific ă nereguli;
k) verifică și soluționează, în condi țiile legii, peti țiile primite în leg ătură cu
activități de produc ție, comerț sau prest ări de servicii desf ășurate în locuri publice
cu încă lcarea normelor legale;
l) constată contraven ții și aplică sancțiuni pentru înc ălcarea norm elor legale
specifice realiz ării atribuțiilor stabilite în sarcina autorit ăților administra ției publice
locale.
8.2.21. Administrarea domeniului public și privat al unit ății administrativ-teritoriale
Domeniul public cuprinde totalitatea bunurilor mobile și imobile dobândite
potrivit legii, aflate în proprietatea public ă a unităț ilor administrativ-teritoriale,
care, potrivit legii ori prin natura lor, sunt de folosin ță sau interes public local ori
județean, declarate ca atare prin hot ărâre a consiliilor locale sau a consiliilor
județene și care nu au fost declar ate prin lege bunuri de uz ori de interes public
național. Domeniul privat cupri nde totalitatea bunurilor mobile și imobile, altele
decât cele de mai sus, intrate în proprietatea unit ăților administrativ-teritoriale prin
modalitățile prevăzute de lege.
8.2.21.1. Amenajare, administrare spa ții verzi, parcuri și grădini publice
Realizarea acestu i serviciu public presupune activit ăți de tipul:
executarea lucr ărilor de între ținere și extindere a spa țiilor verzi, de
protejare și dezvoltare a fondului de ndrofloricol existent;
întreținerea și menținerea în bune condi ții a parcurilor și grădinilor;
identificarea spa țiilor verzi degradate și refacerea acestora;
identificarea arborilor în declin biologic sau care prezint ă pericol de
prăbușire, tăierea acestora și plantarea de material pomicol nou;
evacuarea resturilor vegetale rezultat e din procesul tehnologic de pe
suprafețele spațiilor verzi apar ținând domeniului public.
8.2.21.2. Mobilier urban
Mobilierul urban cuprinde elementele func ționale și/sau decorative amplasate
în spaț iile publice care, prin alc ătuire, aspect, amplasare, confer ă personalitate
164 Serviciile publice
aparte zonei sau localit ății. Prin natura lor piesele de mobilier urban sunt asimilate
construcțiilor dacă amplasarea lor se face prin legare constructiv ă la sol (fundaț ii
platforme de beton, racorduri la utilit ăți urbane, cu excep ția energiei electrice),
necesitând emiterea autoriza ției de construire. Fac parte din categoria mobilier
urban: jardiniere, lampadare, b ănci, bazine, pavaje deco rative, pergole, cabine
telefonice și altele asemenea, fântâni decorative cu jocuri de ape, tribune, statui,
chioșcuri, tonete, ad ăposturi în staț ii de îmbarcare/debarcare pentru transportul în
comun, jardiniere, cabine de telefon, ceasuri, pasarele, rampe și scări pentru pietoni,
locuri de joac ă pentru copii, co șuri de gunoi, b ănci, mese de șah sau table, mese de
tenis, pergole, foi șoare din lemn, aparate de fitne ss pentru exterior, lampadare,
jocuri de lumini etc.
8.2.21.3. Între ținerea, repararea, exploatarea drumurilor publice
În vederea moderniz ării drumurilor publice sunt necesare anumite activit ăți,
precum:
a) executarea lucr ărilor de construire, modernizare și întreținere a str ăzilor și
a drumurilor, în strict ă concordan ță cu documenta țiile de urbanism și pe baza
studiilor de circula ție și de trafic;
b) verificarea st ării tehnice a str ăzilor, identificarea și localizarea degrad ărilor
produse în carosabil și remedierea operativ ă a acestora;
c) creșterea eficien ței lucrărilor de construire, reabilitare și întreținere a
străzilor și a drumurilor, prin adoptarea unor solu ții, materiale și tehnologii
performante;
d) organizarea fronturilor de lucru, semnalizarea corespunz ătoare a lucr ărilor
și adoptarea restric țiilor de circula ție necesare desf ășurării traficului în condi ții de
siguranță pe toată durata execu ției lucrărilor de construire, modernizare ș i
întreținere a stră zilor;
e) evitarea și/sau lim itarea deterior ării domeniului public, determinat ă de
execuția lucrărilor de construc ții, precum și refacerea zonelor adiacente afectate;
f) elaborarea studiilor de trafic, în concordan ță cu planurile de urbanism ș i cu
programele de dezvoltare economico-socială de perspectiv ă a localităților;
g) organizarea circula ției rutiere în localit ăți și optimizarea traseelor în func ție
de fluxurile de vehicule și pietoni, prin lucr ări și amenajări rutiere, instala ții de
dirijare și semnalizare, amplasarea și montarea indicatoarelor rutiere, a marcajelor
și a altor instala ții de avertizare;
h) realizarea și întreținerea în perfect ă stare de func ționare a instala țiilor de
dirijare a circula ției, a semafoarelor, a indicatoarelor rutiere și a marcajelor;
i) perfecț ionarea și modernizarea mijloacelor de semnalizare și avertizare
rutieră și de dirijare a circula ției;
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 165
j) amenajarea, între ținerea și exploatarea locurilor de parcare și afiș aj
publicitar pe str ăzi și în alte locuri publice, în condi țiile stabilite prin planurile de
urbanism și studiile de circula ție.
8.2.21.4. Organizarea și funcționarea pie țelor agroalimentare
Comerțul cu amănuntul sau prestarea de serv icii în zone publice se desf ășoară
în piețe locale și/sau în teritorii delimitate, special amen ajate, dotate corespunz ător
specificului fiec ărei activit ăți, având asigurate, prin serviciile de administrare a
zonelor publice, utilit ățile generale: ap ă, canal, electricitate, gaze, dup ă caz.
Tipurile de pie țe ce pot fi organizate în zone publice sunt:
a) piețe agroalimentare: structuri de vânzare destinate comercializ ării
legumelor, fructelor, laptelui și produselor locale, c ărnii și produselor din carne,
ouălor, mierii și produselor apicole, produselor conservate, pe ștelui, florilor,
inclusiv artificiale, și a articolelor pent ru acestea, semin țelor, cerealelor, p ăsărilor
și animalelor mici, inclusiv a ar ticolelor pentru acestea, precum și a unor articole
de uz gospodă resc, realizate de mica industrie sau de micii me șteșugari, ca și a unor
articole nealimentare de cerere curent ă;
b) târguri: structuri de vânzare destinate comercializ ării legumelor, fructelor,
animalelor vii, inclusiv a articolelor neces are acestora, lânii, furajelor, cerealelor,
semințelor, produselor artizanale și meșteșugărești, produselor industriale ș i a
materialelor de construc ții;
c) bâlciuri: structuri de vânzare destinate comercializ ării produselor
agroalimentare și nealimentare, artizanale, me șteșugărești și activităților de
agrement destinate petrecerii timpului liber;
d) piețe mixte: structuri de vânzare destinate comercializ ării produselor și
serviciilor specifice pie țelor agroalimentare și târgurilor;
e) piețe volante: structuri de vânzare având utilităț ile asigurate, respectiv ap ă,
canal, electricitate, destinate exercit ării comer țului cu am ănuntul și prestă rii de
servicii c ătre consumatori, din rulote, autovehicule speciale sau standuri dotate
corespunz ător;
f) talciocuri: locuri delimitate de autorit ățile publice locale, organizate
săptămânal sau periodic, destinate vânz ării obiectelor persona le ale persoanelor
fizice.
În funcție de perioada de func ționare, pieț ele agroalimentare sunt de
următoarele tipuri:
a) piețe permanente, amplasate dup ă necesitățile locale de regul ă în zonele de
atracț ie comercială ;
b) piețe volante, amplasate dup ă necesitățile locale și având o durat ă limită de
funcționare în timpul zilei, organizate în zone stabilite de administra ția publică
locală.
166 Serviciile publice
Târgurile pot fi:
a) generale – cuprinzând al ături de grupe de produse specifice agroalimentare
și o gamă diversificată de produse industriale;
b) specializate – oferind sp re vânzare o diversitate de produse din sectorul
industrial sau organizate pentru o grup ă de produse individualizată , cum ar fi: târgul
de animale, târgul de ma șini auto, târgul de ceramic ă, târgul de animale de
companie etc.
8.2.21.5. Amenajarea și exploatarea pa rcajelor publice
Parcarea reprezint ă spațiul destinat în mod special sta ționării autovehiculelor
semnalizat prin indicatoare și marcaje care îl delimiteaz ă pe partea carosabilă a
drumului de restul domeniului public și privat. Parc ările pot fi publice (aflate pe
domeniul public și privat al unit ății administrativ-teritoriale) sau private (orice
parcare amenajat ă pe un teren proprietate private).
Parcare public ă cu plată reprezintă parcarea amenajat ă pe domeniul public
sau, pentru folosirea c ăreia se percepe un tarif de sta ționare și care poate fi
gestionată de către autoritatea administra ției publice locale sau de c ătre un agent
economic.
Parcare de re ședință este orice parcare amenajat ă la mai pu țin de 30 m de
frontal imobilelor destinat ă utiliză rii de locatarii acestor imobile cu excep ția
parcărilor de pe c ăile de comunica ții semnalizate corespunz ător.
Gestionarul sau administratorul parc ărilor publice, indiferent de modul de
gestionare sau administrare, are urm ătoarele obliga ții:
amenajarea locurilor de parcare și aferente parc ărilor;
realizarea și întreținerea semnaliz ării parcărilo r cu indicatoare și marcaje;
întreținerea și repararea p ărții carosabile aferente parc ărilor;
efectuarea și întreținerea cur ățeniei pe suprafa ța parcărilor;
efectuarea salubriz ării, ilumin ării, desză pezirii și combaterea poleiului
astfel încât s ă mențină utilizabil num ărul de locuri aferente parc ării;
asigurarea condi țiilor de încasare a ta rifelor de parcare, unde este cazul.
8.2.21.6. Administrarea fondului locativ
În patrimoniul unit ăților administrativ-teritoriale pot exista spa ții cu
destinația de locuin ță. În vederea gestion ării acestora, administra ția publică locală
realizează următoarele:
a. inventarierea fondului locativ aflat în patrim oniul local;
b. întreținerea, repararea și exploatarea fondului locativ;
c. protecția și conservarea construc țiilor care fac parte din fondul locativ,
inclusiv a monumentelor istorice și arhitectonice;
d. închirierea/vânzarea spa țiilor aparținând fondului locativ;
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 167
e. urmărirea execută rii contractelor de închiriere;
f. declararea, dup ă caz, a spaț iilor locative ca locuin țe sociale;
g. stabilirea condi țiilor și repartizarea locuin țelor sociale.
8.2.21.7. Ecarisaj
Potrivit cadrului legal actual, expresia «câine f ără stăpân» are urm ătoarea
semnifica ție: orice câine crescut, ad ăpostit, ținut pe domeniul public, în locuri
publice sau în spa țiile adiacente acestora, în afara propriet ății stăpânului sau
deținătorului acestuia, necontrolat, nesupravegheat, liber, abandonat, inclusiv cei
identifica ți prin microcipare sau alt mijloc alternativ de identificare.
Serviciile specializate pent ru gestionarea câinilor f ără stăpân gestioneaz ă
Registrul de eviden ță a câinilor f ără stăpân captura ți de pe raza unităț ilor
administrativ-teritoriale.
Activitățile prin care administra ția public ă locală realizeaz ă acest
serviciu sunt:
strângerea câinilor f ără stăpân;
îngrijirea câinilor: deparazitare, va ccinare, sterilizare, înregistrare;
eutanasierea câinilor care sufer ă de boli incurabile;
asigurarea de ad ăposturi temporare pentru câini;
monitorizarea câinilor f ără stăpân ș i demararea unor programe de limitare
a înmulț irii lor.
8.2.21.8. Alte activit ăți de administrare a domeniului public
Autoritățile administra ției publice locale pot realiza și alte servicii publice
pentru administrarea domeniului public și privat:
amenajarea, între ținerea și exploatarea lacurilor, a ștrandurilor și a bazelor
de odihnă și tratament;
deratizarea și dezinsec ția instituțiilor publice, a locuin țelor, a spaț iilor
comerciale și de alimenta ție publică, a unităților de service și producție;
înființarea, organizarea și exploatarea unor servicii de între ținere, repara ții
curente și reabilitare a fondului locativ aflat în proprietatea unit ăților
administrativ-teritoriale;
înființarea, organizarea și exploatarea sp ălătoriilor și curățătoriilor
chimice, a atelierelor de repara ții auto etc.;
înființarea, organizarea și exploatarea b ăilor publice, a s ălilor de
gimnastic ă și fizioterapie, a s ălilo r și terenurilor de spor t, a patinoarelor,
pârtiilor și instalațiilor de schi și transport pe cablu, a campingurilor;
organizarea și exploatarea activit ăților de coșerit, administrarea cimitirelor
și crematoriilor, a gr ădinilor botanice și/sau zoologice.
168 Serviciile publice
8.2.22. Salvamar și salvamont
8.2.22.1. Salvamont
Activitatea de salvare în mun ți cuprinde patrularea preventiv ă, asigurarea
permanen ței la punctele și refugiile salvamont, c ăutarea persoanei disp ărute,
acordarea primului ajutor me dical în caz de accidentare și transportarea
accidentatului sau a bolnavului la prima unitate sanitar ă. Această activitate este
desfășurată de salvatori montani.
Servicii publice salvamont coordoneaz ă activitatea de prevenire a
accidentelor montane și de salvare în mun ți a persoanelor accidentate ș i a
bolnavilor.
Serviciul public salvamont are urm ătoarele atribu ții principale:
a) coordoneaz ă din punct de vedere administrativ și organizatoric activitatea
de salvare montan ă;
b) propune omologarea sau desfiin țarea unor trasee montane;
c) coordoneaz ă și supravegheaz ă activitatea de amenajare, între ținere și
reabilitare a traseelor montane;
d) asigură preluarea apelurilor de urgen ță privind accidentele montane și
transmiterea acestora;
e) asigură permanen ța la punctele și refugiile salvamont;
f) organizeaz ă activitatea de preg ătire profesional ă a salvatorilor montani.
8.2.22.2. Salvamar
Autoritățile administra ției publice locale pe a c ăror rază administrativ-
teritorială există plaje cu destina ție turistică aflate pe litoralul M ării Negre sau care
au în administrare plaje amenajate, ștranduri, parcuri acva tice sau porturi de
agrement nautic, situate pe apele interi oare naturale ori amenajate, au obliga ția să
înființeze servicii de salvare acvatic ă – salvamar și posturi de prim ajutor.
Autoritățile administra ției publice locale și operatorii economici care au pe
raza lor teritorial ă sau care administreaz ă plaje, ștranduri, parcuri acvatice și porturi
de agrement nautic au urm ătoarele obliga ții:
a) să asigure func ționarea în bune condiț ii a posturilor de observare ale
serviciilor de salvare acvatic ă – salvamar și ale bazelor de salvare acvatic ă și a
posturilor de prim ajutor;
b) să permită accesul gratuit și staționarea pe plaje, în ștranduri, în parcuri
acvatice și în porturile de agrement nautic pan ă la posturile de salvare acvatic ă –
salvamar și de prim ajutor al vehiculelor și/sau personalului serviciilor de salvare,
precum și al organelor c ăpităniei portului;
c) să monteze în locuri vizibile panouri de avertizare și de informare
cuprinzând instruc țiuni de utilizare pentru vizitatori și zonele de ap ă destinate sau
interzise îmb ăierii;
Capitolul 8. Dimensiunea serviciului public în aria local ă 169
d) să semnalizeze prin intermediul steagurilor zonele destinate sau interzise
îmbăierii și practicării activității de agrement nautic;
e) să execute lucr ări de amenajare, precum și de construire a posturilor și
bazelor de observare, cu participarea direct ă a reprezentan ților serviciilor publice
de salvare acvatic ă – salvamar.
8.2.23. Rela ții cu asocia țiile de proprietari
Asociația de proprietari are drept scop administrarea și gestionarea
proprietății comune care, pe lâng ă drepturi, impune obliga ții pentru to ți
proprietarii. Asocia ția de proprietari se înfiin țează prin acordul scris a cel pu țin
jumătate plus unu din num ărul proprietarilor apartamentelor și spațiilor cu alt ă
destinație decât aceea de locuin ță, din cadrul unei clă diri.
Consiliile locale ale municipiilor, ora șelor, comunelor și ale sectoarelor
municipiului Bucure ști sprijină activitatea asocia țiilor de proprietari pentru
realizarea scopurilor și sarcinilor ce le revin.
Persoanele fizice care au calitatea de ad ministrator de imobile sunt atestate
de că tre primar, la propunerea compartimentelor specializate din cadrul autorit ății
administra ției publice locale, în baza unei hot ărâri a consiliului local.
Consiliile locale, cu sprijinul apar atului propriu al consiliilor jude țene,
respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucure ști, exercită controlul asupra
activității financiar-contabile din cadrul asocia țiilor de proprietari, din oficiu sau la
solicitarea unuia sau mai multor membri ai asocia ției de proprietari.
8.2.24. Reabilitarea termică a blocurilor de locuin țe
Lucră rile de interven ție la anvelopa blocului de locuin țe, ce pot fi realizate de
către autorit ățile administra ției publice locale, sunt:
a. izolarea termic ă a pereților exteriori;
b. înlocuirea ferestrelor și a ușilor exterioare existente, inclusiv tâmpl ăria
aferentă accesului în blocul de locuin țe, cu tâmpl ărie performantă energetic;
c. termo-hidroizolarea terasei/termoizolarea plan șeului peste ultimul nivel în
cazul existen ței șarpantei;
d. izolarea termic ă a planșeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea
blocului sunt prev ăzute apartamente la parter;
e. lucrări de demontare a instala țiilor și a echipamentelor montate aparent pe
fațadele/terasa blocului de locuin țe, precum și remontarea acestora dup ă efectuarea
lucră rilor de izolare termic ă;
f. lucră ri de refacere a finisajelor anvelopei;
g. reabilitarea și modernizarea instala ției de distribu ție a agentului termic –
încălzire și apă caldă de consum;
170 Serviciile publice
h. montarea echipamentelor de m ăsurare individuală a consumurilor de
energie atât pentru înc ălzire, cât și pentru apa cald ă de consum;
i. înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent din spa țiile
comune cu corpuri de iluminat cu eficien ță energetic ă ridicată și durată mare de
viață .
Capitolul 9
Repere privind evolu ția serviciilor publice
din România
Administra ția publică poate fi v ăzută ca un cumul de servicii publice destinate
să satisfacă anumite interese generale, regionale sau comunale, statul nefiind
singurul care înfiin țează servicii publice. În mod evident, jude țele și comunele, prin
calitatea lor de colectivit ăți locale, î și pot organiza propriile servicii în vederea
satisfacerii intereselor lor163, dar, între interesele locale și cele naționale nu exist ă o
separare complet ă, ci, dimpotriv ă, atât unele cât și altele au întotdeauna o anumit ă
înrâurire asupra bunului mers al statului164.
Istoria serviciilor publice trebuie analizat ă prin prisma existen ței unor
autorități publice, a unor poli de putere care realizeaz ă activități în beneficiul și cu
participarea colectivit ății.
Despre serviciile publice, în accep țiunea actual ă a termenului, putem vorbi în
România de la sfâr șitul secolului al XIX-lea, îns ă, în accep țiunea de instrument al
unei forme de putere, putem analiza serviciile publice înc ă de la apari ția primelor
forme statale. Orice form ă de organizare a colectivit ăților umane presupune ac țiuni
colective, instrument e de realizare a func țiilor „regaliene” precum ap ărarea,
impozitarea etc. Faza incipient ă a serviciilor publice – v ăzute ca activit ăți și
structuri plasate sub o autoritate local ă, regional ă sau statal ă –, o regăsim, ab initio,
în cadrul primelor forme stat ale, ca materializare a func țiilor etatice esen țiale:
apărare, justi ție, ordine, asigurarea veniturilo r etc. Sunt aprecieri conform c ărora
forma administrativ ă locală a precedat o perioad ă semnificativ ă de timp pe cea
generală, comuna, cu nevoile ei proprii, ap ărând înainte de na șterea statului, ale
cărui interese și probleme erau evident mai însemnate165.
Dincolo de aceste aspecte îns ă, se pot eviden ția câteva momente privind
apariția și dezvoltarea unor servicii publice, mai ales locale.
În anul 1787, în Muntenia, Domn itorul Nicolae Mavrogheni pusese s ă se
construiasc ă un mare apeduct din olane, care aducea la Bucure ști apa dintr-un izvor,
aflat departe de ora ș, la o distan ță de „cinci ore și jumătate de mers”. Îns ă, din
pricina războaielor și a instabilit ății aproape permanente care a urmat, apeductul se
163 Negulescu Paul, Tratat de drept administrativ , vol. I, Edi ția a IV-a, Institutul de arte grafice „E.
Mârvan”, Bucure ști 1934, p. 72.
164 Teodorescu Anibal, Tratat de drept administrativ , vol. I, Ed. a III-a Bucure ști, Institutul de Arte
Grafice „Eminescu” 1929, p. 238.
165 Teodorescu Anibal, op. cit ., p. 285.
172 Serviciile publice
stricase. Când și când apar planuri ambi țioase de aprovizionare cu ap ă a capitalei,
dar abia în 1845, sub domnia lui Bibescu Vod ă, va începe […] construirea primei
stații de filtrare a apei în Bucure ști. Inaugurarea are loc la 21 septembrie 1847166.
La începutul secolului al XIX-lea, lini ștea și ordinea public ă erau asigurate
cu ajutorul arn ăuților. Noaptea, la Bucure ști, câteva patrule de str ăjeri, care se
numeau caraule, str ăbăteau principalele str ăzi ale ora șului167. În acest domeniu,
domnitorul și divanul se implicau foarte mult, colaborând cu Biserica. Aceast ă
colaborare o reg ăsim și pentru a îndrepta comportamentul copiilor delicven ți sau a
„calicilor”.
Tot acum, se constat ă existența unui adev ărat sistem de asisten ță socială, nu
doar prin ac țiunile parohiilor, m ănăstirilor sau a corpora țiilor de meserii, ci chiar
prin acțiunea statului. Cel pu țin în orașe, îngrijirea din spitale era gratuit ă pentru
nevoiași, existând medici pl ătiți din fonduri publice, la care oricine putea merge s ă
solicite îngrijire168. Existau, de asemenea, spitale pub lice, ridicate de marile familii
boierești, maternit ăți, aziluri pentru aliena ți. În 1815, în Muntenia devine
obligatoriu vaccinul împotriva v ărsatului de vânt.
O grijă aparte era manifestat ă pentru cur ățenie. Astfel, un regulament oficial
din 1833 obliga toate spitalele s ă aibă băi cu aburi. Nu aceea și grijă se manifesta și
pentru cur ățenia orașelor. Singurele m ăsuri adoptate de autorit ăți se limitau la a
muta abatoarele și atelierele t ăbăcarilor la marginea ora șelor. Strângerea gunoaielor
era lăsată pe seama „haitelor de câini va gabonzi”, care reprezentau o adev ărată
spaimă pentru trec ători. „Câinii, l ăsați de multă vreme slobozi, au umplut țara și o
distrug. Ora șele mari […] au fost n ăpădite de ei. O situa ție statistic ă dă numărul de
30.000 […] Edilii au izbutit pân ă la urmă să facă ceva […]”, aprecia istoricul francez
Stanislas Bellanger.
În ceea ce prive ște educația, se costat ă că cea mai mare parte a școlilor publice
se concentra în cele câteva mari ora șe. La sate, școlile sunt pu țin numeroase,
învățământul elementar fiind asigurat de preot, sau, uneori, recurgându-se la
ajutorul unui boier. Astfel, în anii 1820-1830, câ țiva boieri înfiin țează pe lângă
moșiile lor școli gratuite. Sunt cunoscute chiar și circulare ale domnitorului sau
mitropolitului prin care înv ățământul primar este obligatoriu. Tot acum se pun
bazele înv ățământului universitar în limba român ă.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, înce putul secolului XX apar formelor
„moderne” ale serviciilor publice. În aceast ă perioadă au fost adoptate o serie de
măsuri legislative și administrative însemnate, dintre care amintim: legisla ția pentru
organizarea armatei; legisla ția privitoare la lucrarea șoselelor și podurilor; diferite
166 Djuvara N., Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne , Ed. Humanitas,
București 1995, p. 207.
167 Ibidem, pp. 197-197.
168 Barbu G., Arta vindec ării în Bucure știi de odinioar ă, București 1967, citat de N. Djuvara, op. cit .
p. 198.
Capitolul 9. Repere privind evolu ția serviciilor publice din România 173
legi cu caracter comercial; s-au adus complet ări și modific ări în reglementarea
organizării orașelor; s-a elaborat și aplicat Condica Criminal ă din Țara Româneasc ă
(1850-1852), Condica Penal ă Ostășească și procedura ei169.
Administra ția central ă a suferit unele modific ări, vechile dreg ătorii nu-
mindu-se departamente sau mi nistere. Ministerul de In terne era cel mai important
organism administrativ, ocupându-se de ordinea public ă, agricultur ă, sănătate și
lucrări publice170.
În administra ția locală, de asemenea, au ap ărut unele modific ări, conduc ătorii
județelor și ținuturilor fiind numi ți pârcălabi sau ocârmuitori.
Trebuie avute în vedere reforma agrar ă din mai 1864 sau reformarea vie ții
constituționale prin Statutul lui Cuza171, constituție prin care se modifica Conven ția
de la Paris din 1856, asigurându-se posibilitatea de a guverna f ără parlament, cu
concursul Consiliului de Stat172.
Pornind de la principiile Stat utului, au fost elaborate dou ă l e g i c a r e a u
reformat administra ția publică locală: Legea comunal ă, publicată la 1 aprilie 1864
și Legea pentru înfiin țarea consiliilor jude țene, publicat ă la 2 aprilie 1864.
Legea comunal ă stabilea existen ța a două tipuri de comune: rurale și urbane,
ca și dreptul acestora de a „se îngr iji singure de interesele lor și a se administra în
marginea legilor”173. Totodată, în art. 3 se stabilea obliga ția fiecărui locuitor de a
contribui la sarcinile comunale.
Legea prevedea și obligațiile fiecărei comune, în art. 10-17, entit ăți cu
personalitate juridic ă:
să aibă o „casă a comunei numit ă Primărie”;
să îngrijeasc ă biserica sau bisericile religiei „de care apar ține”;
să se îngrijeasc ă de copii g ăsiți și de cei neajutora ți;
să aibă una sau mai multe școli;
să aibă un corp de pompieri;
orice comun ă cu mai mult de 6.000 de locuitori, trebuia s ă dețină un spital;
fiecare comun ă rurală trebuia sa de țină o „grădină de planta țiune pentru
răspândirea duzilor”.
Potrivit art. 67, Consiliul comunal se ocupa de toate interesele speciale ale
comunei, iar potrivit art. 69, 71 avea atribu ții în următoarele domenii:
„păstrarea și îmbunătățirea averii comunei”;
169 Matichescu O., Istoria administra ției publice române ști, Ed. Economic ă, București, 2000, p. 104.
170 Riker T.W., Cum s-a înf ăptuit România, studiul unei probleme interna ționale, 1856-1866 ,
București, 1944.
171 „Prima Constitu ție a României”, dup ă cum apreciaz ă Muraru I., Iancu G., Constitu ția României.
Texte, Note, Prezen tare comparativ ă, Regia Autonom ă „Monitorul Oficial”, Ed. a III-a, Bucure ști,
1995, p. 99.
172 Acesta era un organ dependent de puterea executiv ă, ce avea ca atribu ții pregătirea proiectelor de
lege și a regulamentelor administrative (el exercita și atribuții de contencios administrativ).
173 Art. 1 și 2 ale Legii comunale.
174 Serviciile publice
administrarea p ășunii;
adoptarea bugetu lui comunei;
aprobarea proiectelor de cl ădiri, demol ări etc.;
„deschiderea și închiderea de uli țe și piețe publice”;
ordine public ă etc.
Legea cuprindea și alte reglement ări cu privire la Secretarul Consiliului
comunal, perceptor, cheltuielile și veniturile comunale sa u contabilitatea comunal ă.
Legea pentru înfiin țarea Consiliilor jude țene prevedea existen ța unui astfel de
consiliu în fiecare jude ț, pentru „a reprezenta interesele locale colective și
economice ale jude țului”. Consiliul avea un Pre ședinte ce se alegea din rândul
consilierilor (art. 3).
În art. 49 se prevedea dreptul consiliului de a se „pronun ța asupra tuturor
intereselor locale ale jude țului”. Ca și consiliile locale, cele jude țene aveau atribu ții
în materie de adoptare a bugetului jude țului, dar și alte atribu ții precum stabilirea
salariilor unor categorii de angaja ți publici, înfiin țarea și îmbunătățirea unor
stabilimente publice (art. 57), aprobarea construc țiilor drumurilor și podurilor
județene și a altor lucr ări publice (art. 60), clas ificarea drumurilor jude țene etc.
Cele dou ă legi amintite consacr ă legislativ ideea de domeniu public
județean174, respectiv comunal175.
Reforma constitu țională a continuat cu adoptarea Constitu ției din 1866.
Potrivit acestui document, administra ția publică centrală era reprezentat ă de domn,
devenit mai târziu rege, și de miniștri.
Miniștrii erau colaboratori necesari ai regelui și formau un colegiu numit
Consiliul de Mini ștri condus de un pre ședinte desemnat de monarh.
Constituția stabilea în art. 4 c ă „teritoriul este împ ărțit în județe, județele în
plăși, plășile în comune”, diviziuni și subdiviziuni care nu puteau fi schimbate sau
rectificate decât prin lege.
În Titlul III, „Despre Puterile Statului”, la art. 37 se prevedea c ă interesele
exclusiv jude țene sau comunale se administreaz ă de către consiliile jude țene sau
comunale dup ă principiile stabilite prin Constitu ție și legi speciale, dispozi ții care
se completeaz ă cu cele ale art. 107, prin care se precizeaz ă că aceste legi aveau la
bază descentralizarea administra ției și independen ța comunal ă.
Acest principiu al descentraliz ării reglementat în art. 107 este dezvoltat în
Titlul IV, „Despre finan țe”, unde se preciza la art. 108 c ă impozitele sunt „a șezate”
numai în folosul statului, jude țului sau comunei și art. 110 care prevedea c ă nicio
sarcină, niciun impozit jude țean sau comunal nu se pot „a șeza” fără „învoirea”
consiliului jude țean, respectiv comunal.
174 În art. 53 al Legii pentru organizarea consiliilor jude țene se prevedea c ă sunt dependin țe ale
domeniului public jude țean toate c ăile de comunica ție și podețele județene, orice cl ădire sau
stabiliment public pus în sarcina jude țului.
175 Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, vol. II, Ed. Nemira, Bucure ști, 1996, pp. 37-38.
Capitolul 9. Repere privind evolu ția serviciilor publice din România 175
În ianuarie 1866, printr-un decret-lege au fost înfiin țate gărzi orășenești cu
rolul de a face serviciul „de pază în interiorul comunei”, să se ocupe de securitatea
persoanelor, securitatea propriet ăților „și în general de men ținerea bunei ordini și
a liniștii publice” . Ulterior, prin Legea pentru înfiin țarea „guardei or ășenești”,
publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 18/30 mai 1866, aceast ă instituție, prin
atribuțiile stabilite, devenea str ămoșul poliției locale de ast ăzi.
În iunie 1884 se desfiin țează instituția gărzii orășenești. Printr-un decret lege
aprobat de Carol I, LA 8/20, publicat în Monitorul Oficial la 20 iunie 1903, se
înființa în cadrul prefecturilor „Corpului Sergen ților de ora ș”176.
În această perioadă apar primele servicii publice locale, în sensul actual al
conceptului. Astfel, în Bucure ști se inaugureaz ă Grădina Cișmigiu, se introduce
iluminatul cu petrol lampant, fiind primul ora ș din lume în care s-a introdus acest
tip de iluminat, în 1860 începe pavarea str ăzilor cu piatr ă cubică în locul bolovanilor
de râu, se d ă în exploatare prima linie de tramvai cu cai („tramcar”)177, se
amenajeaz ă cursul Dâmbovi ței. Ulterior, se introduce lumina electric ă178 și își
începe activitatea Foi șorul de Foc, ca post de pompieri și rezervor regulator pentru
rețeaua de alimentare cu ap ă a orașului, iar în 1894 se inaugureaz ă prima linie de
tramvai electric pe ruta Bd. Cotroceni – Obor, fiind printre primele din Europa.
La Sibiu, în 1858 se inaugureaz ă spitalul or ășenesc, în 1871 se deschide prima
grădiniță, iar în 1885 se stabile ște prima leg ătură telefonică din oraș.
Orașul Timișoara este puternic influen țat, în aceast ă perioadă, de inova țiile
tehnologice ale secolului. Astf el, în 1855 se introduce telegraful, ulterior iluminatul
public cu l ămpi de gaz și tramvaiele trase de cai. Între 1870 și 1880, podurile de
lemn sunt înlocuite cu cele de o țel. Timișoara devine în 1884, primul ora ș european
cu iluminat public electric, iar în 1899 se in troduce tramvaiul electric. Tot din
această perioadă a început acoperirea str ăzilor cu asfalt.
La Brăila, din aceast ă perioadă datează înființarea stației telegrafice (1855),
introducerea iluminatului public cu l ămpi de petrol (1858), introducerea
tramvaiului electric și a primelor becuri electrice.
Formarea statului na țional unitar marcheaz ă intrarea României într-o nou ă
etapă a evoluției sale. In anul 1923 a fost adoptata o nou ă Constituție ce cuprindea
176 În ce prive ște atribuțiile sergen ților de ora ș, regulamentul prevedea: „Corpul Sergen ților de ora ș
va veghea obiectele g ăsite pe strad ă, cele care prin expunere sau vânzare provoac ă scandal, cadavrele
de oameni sau animale, murd ăriile de orice fel, bunurile de mâncare stricate sau clocite, poame
crude, băuturi pref ăcute, greut ăți și măsuri false și tot ceea ce serve ște folosin ței publice: str ăzi,
piețe, porturi, canale, conducte, guri de ap ă, fire electrice și telefoane, cutii de scrisori, întâmpl ările
și faptele ce primejduiesc via ța și avuția: incendii, inunda ții, surpări de pământ și case, explozii, boli
epidemice și contagioase la oameni și animale.
177 Circula pe traseul Gara de Nord – Calea Grivi ței – Strada Luteran ă – Teatrul Na țional – Pia ța
Sfântul Gheorghe, fiind retras din circula ție în 1929.
178 Prima instala ție intră în funcțiune la Palatul Regal din Calea Victoriei, de unde este alimentat și
Palatul Cotroceni, apoi urmeaz ă Teatrul Na țional și Grădina Cișmigiu.
176 Serviciile publice
8 titluri: Despre teritoriul României; Desp re drepturile românilor; Despre puterile
statului179; Despre finan țe; Despre puterea armat ă; Dispozi ții generale; Despre
revizuirea Constitu ției; Dispozi ții tranzitorii suplimentare și 138 de articole180.
Constituția cuprindea o serie de aspe cte novatoare pentru acea epoc ă. Astfel,
era reglementat principiul controlului legalit ății actelor administrative, potrivit
căruia instan țele judecătorești puteau cenzura actele emanate de la administra ția de
stat și puteau obliga statul la plata unor desp ăgubiri către persoanele particulare.
Reforma administra ției publice, început ă în anul 1920, a cunoscut o
efervescen ță deosebit ă în anul 1929 când s-au adopt at o serie de legi privind
organizare administrativ ă, atât pe plan central, cât și pe plan local.
Astfel, a fost adoptat ă Legea General ă de Organizare a Ministerelor din 2
august 1929 care viza crearea unui cadru general de organizare a ministerelor181.
Dacă până în 1929 se adopta o lege special ă pentru organizarea fiec ărui minister,
de data aceasta toate ministerele au fost organizate într-un sistem unitar182.
Cu toate c ă prin Constitu ția din 1923 se promova principiul descentraliz ării
administra ției publice, ministerele gestionau o seam ă important ă de probleme
locale.
În cadrul Ministerului de Interne183 funcționa Direc ția Administra ției Locale,
care îndruma și supraveghea autorit ățile administrative jude țene și comunale,
supraveghea alegerile locale sau Direc ția Pășunilor Publice, care se ocupa cu
repartiția pășunilor comunale.
Ministerul Finan țelor184 avea ca atribu ții, printre altele, îndrumarea și
controlul financiar al tu turor serviciilor publice și instituțiilor de utilitate public ă
ale statului, jude țelor și comunelor.
Ministerul Lucr ărilor Publice și Comunica țiilor studia și coordona executarea
lucrărilor importante ale statului, jude țelor și comunelor, amenajarea cursurilor de
apă și exploatarea lor, precum și a căilor de comunica ție de orice fel. În sarcina
acestui minister intra și controlul lucr ărilor edilitare și de urbanism, potrivit Legii
Administrative din 27 iunie 1936. A cest minister avea în componen ță o Direcție
179 În acest titlu, la art. 41, se prevedea c ă „județele și comunele au o sfer ă de atribu ții ce cuprinde
interesele locale, asupra c ărora organele lor au un drept de reglementare și de organizare”, fapt ce
l-a determinat pe Paul Negulescu s ă considere c ă au fost create „puteri locale”. Vezi P. Negulescu,
Constituția României , Enciclopedia României, vol. I, Imprimeria Na țională, București, 1938, p. 185.
180 I. Muraru, op.cit ., p. 29.
181 Conform Legii din 1929, ministerele erau organizate dup ă o structur ă unitară în: Direcții, Servicii
ale Direc țiilor, Secții ale Serviciilor și Birouri ale Secțiilor. Existau, de asemenea, o serie de
compartimente comune tuturor ministerelor: Cabinetul Ministrului, Secretariatul General, Direc ția
Personalului, Direc ția Contabilit ății, Serviciul Inspectorilor, Registratura, Statistica, Serviciul
Contencios, Serviciul Tehnic, Serviciul Medical și Biroul Mobiliz ări.
182 Legea General ă de Organizare a Ministerelor, „Codul Hamangiu”, XVII, p. 877.
183 Organizat prin Legea din 2 august 1929, par țial modificat ă în aprilie 1935 și ianuarie 1936.
184 Organizat prin aceea și Lege din 1929 și reorganizat prin Legea din 12 aprilie 1933.
Capitolul 9. Repere privind evolu ția serviciilor publice din România 177
Tehnică a Drumurilor Jude țene, Vicinale și Comunale, iar pe lâng ă el funcționau
Regia Autonom ă a Căilor Ferate Române (C.F.R.) , care administra întreaga re țea
de căi ferate a statului, Direc ția General ă a Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor,
care exploata se rviciile de po ștă și telegraf și Direcția General ă a Drumurilor, care
exploata și administra re țeaua de drumuri na ționale, urm ărind în acela și timp
modernizarea lor.
Legea General ă de Organizare a Ministerelor, dar și Legea Pentru
Organizarea Administra ției Publice Locale di n 1929, prevedeau înfiin țarea
Directoratelor Ministeriale Locale. Acestea erau în num ăr de șapte pentru fiecare
minister și funcționau ca centre de administrare și inspecție locală. Crearea acestor
entități intermediare ale administra ției de stat a fost motivat ă prin necesitatea
soluționării operative a problemelor administra ției locale, f ără ca ele să mai ajung ă
la ministere185.
În ceea ce prive ște reformarea administra ției publice locale, un pas important
a fost realizat prin adoptarea, pe baza art. 108 din Constitu ția din 1923, a Legii de
Unificare Administrativ ă186 care a stabilit un sistem un itar de organizare teritorial ă
a statului na țional, prev ăzând constituirea unor autorit ăți locale eligibile187.
Legea administra ției publice locale adoptat ă la 3 august 1929188 viza
realizarea unei descentraliz ări administrative. Aceast ă lege a fost urmat ă de o serie
de alte m ăsuri prin care au fost create Consiliul Legislativ, Consiliul Superior
Administrativ, Casa Pensiilor, Camerele Agricole, Camerele de Munc ă.
Potrivit art. 232, alin.1, se asigura separarea intereselo r generale de interesele
locale, iar prin art. 62 se stabilea c ă administra ția publică locală era încredin țată
cetățenilor înșiși sau reprezentan ților lor ale și, introducându-se referendumul pentru
anumite situa ții. De asemenea, o serie de serv icii publice erau date în competen ța
exclusivă a autorităților locale189.
La 27 martie 1936 a fost votat ă o nouă lege de organi zare administrativ ă190
potrivit căreia teritoriul țării era împ ărțit din punct de vedere administrativ în jude țe
și comune, învestite cu personalitate juridic ă, având patrimoniu și instituții proprii
de conducere, aspecte care aveau la baz ă reglement ările Constitu ției din 1923.
185 Matichescu O., op. cit ., p. 160.
186 Publicată în M. Of. nr. 128 din 14 iunie 1925.
187 Cei mai mul ți autori în materie, consider ă această lege drept una centralizatoare datorit ă întăririi
tutelei puterii centrale asupra administra ției locale. În acest sens, a se vedea Anibal Teodorescu, op.
cit., p. 287.
188 Legea din august 1929 a suferit pân ă în 1936 unsprezece modific ări.
189 În acest sens, a se vedea art. 25, 36, 104, 171, 224 din Legea pentru organizarea administra ției
locale.
190 Legea a fost promulgat ă prin Înalt Decret Regal nr. 569 din 1936 și publicată în M. Of. partea I,
nr. 73 din 27 martie 1936.
178 Serviciile publice
Comunele erau administrate de un consiliu comunal191, ca autoritate deli-
berativă, și de primar192 și ajutorul de primar, ca autoritate executiv ă.
Consiliul comunal avea ini țiativa și decidea în toate problemele de interes
local; el era dator s ă se pronun țe asupra tuturor chestiunilor ce i se defereau în baza
legilor și să execute dispozi țiile de interes general, luate de autorit ățile centrale, în
limita competen ței lor legale.
Administra ția județului era încredin țată consiliului jude țean193, ca autoritate
deliberativ ă a delegației județene, și prefectului.
Legea a conferit un rol deosebit de im portant prefectului, în calitate de
reprezentant al guvernului în jude ț și de cap al administra ției județene194. Prefectul
supraveghea și inspecta toate serviciile publice și așezămintele publice din jude ț195
cel puțin o dată pe an, raportând constat ările sale minist erului respectiv.
Prefectul era șeful poliției și jandarmeriei, cu dreptul de a lua toate m ăsurile
pentru a asigura paza și liniștea public ă, dispunând de for ța armată.
Pentru ca prefectul s ă fie informat asupra situa ției din jude ț și să supravegheze
mersul și activitatea serviciilor, legea a înfiin țat consiliul de prefectur ă, compus din
toți șefii serviciilor locale. Prin acest mijloc, se realiza o colaborare a acestor
servicii și un control reci proc al activit ății lor.
Consiliul de prefectur ă avea ca scop asigurarea bunului mers al tuturor
serviciilor din jude ț, coordonarea și armonizarea activit ății lor.
Legea din 1936 definea și funcțiunile generale ale administra ției locale.
Astfel, în administra ția județeană funcționau, la vremea respectiv ă, în mod
obligatoriu, urm ătoarele servicii și birouri196:
191 Consiliul comunal era format din membri ale și și membri de drept. Num ărul membrilor ale și
varia în func ție de tipul de localitate de la 10 la 36, iar membri de drept erau recruta ți din cadrele
diferitelor servicii publice sau întreprinderi, care aveau leg ături cu administra ția comunal ă și
reprezentau organe tehnice, chemate s ă completeze competen ța consilierilor ale și.
192 Primarul era ales de consiliul co munal, din rândul consilierii ale și. El era conduc ătorul
administra ției comunale și, în aceast ă calitate, numea și elibera din serviciu func ționarii, în baza
formelor prev ăzute de lege; el administra intere sele comunei; reprezenta în justi ție; era ofițer de stare
civilă și șef al poliției comunale.
193 Consiliul jude țean era alc ătuit din membri ale și și membri de drept. Num ărul membrilor ale și era
stabilit în raport cu popula ția județului, între 24 și 36, o parte dintre membri erau ale și cu vot
deliberativ, iar o alt ă parte cu vot consultativ.
194 Unii autori consider ă că această lege a înt ărit centralismul și regimul de guvernare prin
funcționari, ca reprezentan ți ai puterii centrale în administra ția locală. Astfel, în calitate de cap al
administra ției județene, prefectul putea sanc ționa disciplinar func ționarii jude țeni și primarii, cu
excepția primarului din ora șul de reședință. El convoca func ționarii locali la conferin țe periodice de
perfecționare și făcea, împreun ă cu institu țiile locale de stat, diferite anchete la fa ța locului, pentru
a se constata anumite st ări de fapt și a se aviza asupra m ăsurilor de îndreptare.
195 Cu excep ția celor depinzând de Ministerele Ap ărării Naționale și al Justiției
196 Matichescu O., op. cit ., pp. 166-167.
Capitolul 9. Repere privind evolu ția serviciilor publice din România 179
1. Biroul Mobiliz ării și Organizării Națiunii și Teritoriului, având ca atribu ție
specială întocmirea, executarea și coordonarea lucr ărilor ce priveau ap ărarea
națională, apărarea popula ției și a teritoriului, mobilizarea, instruc ția premilitar ă și
apărarea pasiv ă.
2. Contenciosul. Avea în atribu ția sa studierea tuturor ch estiunilor juridice de
interes, intentarea de ac țiuni în justi ție, acordarea de avize diverselor servicii.
3. Serviciul administrativ, cu bi rourile personalului, administra ției de stat,
administra ției locale, statistic, cultural, de peti ționare, registratur ă și arhivă.
4. Serviciul Financiar și de Contabilitate, cu urm ătoarele birouri: contabilitate
județeană, contabilitate comunal ă și economic.
5. Serviciul tehnic al drumurilor. 6. Serviciul sanitar și de ocrotire.
7. Serviciul veterinar. Pentru municipii erau obligatorii urm ătoarele servicii: serviciul administrativ,
serviciul financiar și de contabilitate, serviciul tehnic, serviciul sanitar și de ocrotiri
sociale, serviciul veterinar și zootehnic, serviciul sau biroul salubrit ății. Obligatoriu
funcționau
și birourile: secretariat, conten cios, statistic, stare civil ă, economic și
cultural.
În orașele reședință erau obligatorii urm ătoarele servicii: serviciul
administrativ, serviciul financiar și de contabilitate, serviciul sanitar și de ocrotire,
serviciul veterinar și zootehnic și birourile: secretariat, contencios, statistic, stare
civilă, economic și salubritate.
În orașele nereședință funcționau birourile: admi nistrativ, economic,
financiar și contabilitate, secretariat și stare civil ă.
În afară de aceste servicii și birouri obligatorii, legea prevedea și înființarea
altor servicii și birouri și dezvoltarea celor existente, dac ă resursele bugetare
permiteau.
Legea din 1936 a administra ției publice locale urm ărea asigurarea unei
dezvoltări armonioase a comunelor, impunând obliga ția pentru comunele urbane de
a întocmi planurile de situa ție și de sistematizare. Aceste planuri, odat ă aprobate de
către consiliul jude țean, nu puteau fi modificate de cât prin decret regal, la
propunerea Ministerului de Interne și la cererea expres ă a consiliului local
respectiv.
Legea din 1936 a cuprins și unele reglement ări cu privire la procedura de
petiționare, stabilind c ă pe lângă fiecare comun ă urbană, prefectur ă de județ și la
sediul Ministerului de Interne s ă funcționeze un birou special pentru primirea
cererilor. Serviciul competent primea de la acest birou peti ția și o înainta institu ției
respective pentru a o solu ționa. Sub imperiul unor sanc țiuni deosebit de aspre,
funcționarii publici erau obliga ți să răspundă petiționarului în timp de 30 de zile.
Contestațiile erau solu ționate de organul ierarhic superior în 10 zile.
180 Serviciile publice
În comunele rurale, serviciul de primire al peti țiilor adresate comunei,
județului sau Ministerului de Interne, era îndeplinit de notar, care era obligat s ă și
redacteze peti țiile sătenilor. Notarul era, de asemenea, obligat s ă primeasc ă petițiile
adresate de s ăteni, chiar altor administra ții publice și să le înainteze acestora, în
timp optim.
Legea din 1936 d ădea dreptul comunelor și județelor de a se asocia, fie între
ele, fie cu statul , în vederea realiz ării unor lucr ări sau întreprinderi de ordin
economic, cultural sau sanitar.
La 13 aprilie 1948 a fost adoptat ă o nouă Constituție care stabilea c ă noul stat
„Republica Popular ă Română” este un stat popular unitar, independent și suveran”
și că „întreaga putere de stat eman ă de la popor și aparține poporului”197.
Potrivit noii Constitu ții, autoritatea suprem ă executiv ă era Guvernul, care
răspundea de activitatea sa în fa ța Marii Adun ări Naționale, iar în in tervalul dintre
sesiunile acesteia, în fa ța Prezidiului Marii Adun ări Naționale.
În art. 75 se stabilea c ă „teritoriul Republicii Populare Române se împarte din
punct de vedere admini strativ în comune, pl ăși, județe și regiuni”. Ulterior, a fost
adoptată Legea nr. 5 din 6 septem brie 1950, de organizare administrativ-teritorial ă, prin
care teritoriul țării se împărțea în regiuni, raioane, ora șe și comune.
Se introducea pentru prima dat ă instituția organelor locale ale puterii de stat,
consiliile po pulare locale și comitetele executive, ca organe de direc ție și execuție198.
Constituția stabilea în art. 77 atribu țiile consiliilor po pulare: „îndrumeaz ă și
conduc activitatea economic ă, socială și culturală locală, elaboreaz ă și execută planul
economic și bugetul local, ținând seam ă de planul general na țional și de bugetul general
al statului, se îngrijesc de buna administrare a bunurilor și întreprinderil or locale, de
păstrarea ordinii publice, de ap ărare a drepturilor locuitorilor, de respectul și aplicarea
legilor, precum și de luarea m ăsurilor necesare bunului mers al gospod ăriei locale”.
Modificările ce au ap ărut în economie, având drept cauz ă naționalizarea
mijloacelor de produc ție și cooperativizarea agriculturii, al ături de cele ap ărute în
sfera politic ă, au condus la adoptarea, la 24 septembrie 1952, a unei noi Constitu ții.
Această constituție stabilea în Capitolul III, in titulat „Orânduirea de stat”,
împărțirea administrativ-teritorial ă a Republicii Populare Române în 18 regiuni199.
În Capitolul IV, „Organele locale al e puterii de stat”, se prevedea c ă în
regiuni, raioane, ora șe și comune, acestea sunt Sfatur ile Populare ale oamenilor
muncii de la ora șe și sate. Potrivit art. 53, Sfaturile populare „îndrum ă munca
organelor administrative subordonat e lor, conduc activitatea local ă pe tărâm
197 „Monitorul Oficial”, nr. 87 bis, din 13 aprilie 1948.
198 A se vedea Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Constituția României . Texte, Note, Prezentare
comparativ ă, Regia Autonom ă Monitorul Oficial, Ed. a III-a, Bucure ști, 1995, p. 133 și urm.
199 Aceste regiuni erau: Arad, Bac ău, Craiova, Gala ți, Hunedoara, Ia și, Oradea, Ploie ști, Suceava,
Timișoara, Regiunea Autonom ă Maghiară. Ulterior, prin Legea nr. 5 din 1956, au fost desfiin țate
două regiuni.
Capitolul 9. Repere privind evolu ția serviciilor publice din România 181
economic și cultural, asigur ă menținerea ordinii publice, respectarea legilor și
ocrotirea drepturilor cet ățenilor, întocmesc bugetul lo cal”, iar conform art. 56,
„organele executive și de dispozi ție ale Sfaturilor Populare sunt Comitetele
Executive alc ătuite din Pre ședinte, Vicepre ședinți, Secretar și membri”.
În anul 1965 a fost adoptat ă o altă Constituție care trebuia s ă consfințească
„victoria definitiv ă a socialismului în România”.
Pe baza art. 15 din Constitu ție, care prevedea c ă „teritoriul Republicii
Socialiste România este organizat în unit ăți administrativ-teritoriale: jude țul, orașul
și comuna”, reluându-se astfel o veche tradi ție, a fost adoptat ă în februarie 1968
Legea privind Organizarea Administrativ-Teritorial ă a României200, prin care se
desființau raioanele și regiunile și se constituiau 39 de jude țe, la care se ad ăuga
Municipiul Bucure ști, capitala țării. În 1981 num ărul județelor a fost stabilit la 40,
plus Municipiul Bucure ști cu Sectorul Agricol Ilfov201.
Titlul V al Constitu ției din 1965, „Organele local e ale Puterii de Stat”,
consacra rolul dominant al consiliilor populare în via ța locală. Astfel, potrivit art.
86, „Consiliile populare sunt organele locale ale puterii de stat în unit ățile
administrativ-teritoriale în care au fost alese”. Principalele atribu ții202 ale
consiliului popular vizau adoptarea planului economic și bugetului local, aprobarea
contul de încheiere a exerci țiului bugetar, alegerea și revocarea comitetul executiv,
înființarea unor organiza ții economice, întreprinderi și instituții de stat de interes
local etc.
În ceea ce prive ște serviciile publice locale, a fost adoptat ă în 1981 Legea
gospodăriei comunale nr. 4203. Legea prevedea în art. 1 c ă „gospodăria comunal ă
se înfăptuiește […] în vederea organiz ării raționale, moderniz ării, înfrumuse țării și
dezvoltării armonioase a tuturor localit ăților, asigur ării autogospod ăririi, folosirii
cu maxim ă eficiență a mijloacelor materiale și financiare, punerii în valoare a
resurselor locale […]”.
Potrivit legii, în func ție de caracterul urban sau rural al localit ății, de mărimea,
importanța și perspectivele de dezvoltare ale acesteia, de condi țiile specifice
economico-sociale, activitatea de gospod ărie comunal ă se organiza și se desfășura
în mod diferen țiat, după cum urmeaz ă:
a) în municipiul Bucure ști;
b) în municipiile re ședință de județe și în celelalte municipii;
c) în orașe;
d) în comune.
200 „Buletinul Oficial”, nr. 17-18 din 17 februarie 1968.
201 Ibidem , nr. 54-55 din 27 iulie 1981.
202 Potrivit art. 87 al Constitu ției din 1965, republicat ă în „Buletinul Oficial al RSR”, partea I, nr. 65
din 29 octombrie 1986.
203 „Buletinul Oficial” nr. 48 din 9 iulie 1981.
182 Serviciile publice
Executarea lucr ărilor de gospod ărie comunal ă precum și a celorlalte lucr ări
tehnico-edilitare se face în mod etapizat, în raport cu posibilit ățile economiei
naționale, prin utilizarea în cât mai mare m ăsură a resurselor locale, asigurându-se
folosirea economicoas ă a terenurilor, cu respectarea strict ă a perimetrelor
construibile, potrivit programelo r de dezvoltare economico-social ă a localităților,
în perspectiva dispari ției treptate a deosebirilor esen țiale dintre sat și oraș.
Potrivit legii (art.7), activitatea de gospod ărie comunal ă trebuie să urmărească
realizarea aliment ării cu apă potabilă, transportului local, înc ălzirii locuin țelor și
obiectivelor social-culturale, administr ării și întreținerii fondului loca tiv proprietate
de stat, iluminatului public, precum și salubrizarea, între ținerea străzilor, celorlalte
căi de comunica ție și a zonelor verzi și de agrement, protec ția mediului
înconjurător, reciclarea materialelor refolosibile, organizarea și dezvoltarea altor
activități care contribuie la buna deservire a cet ățenilor de pe teritoriul localit ății
respective.
*
* *
În decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr . 2/1989 s-a dispus pe plan juridic
dizolvarea structurilor de putere ale statului socialist, ceea ce a în semnat practic, abro-
garea implicit ă a articolelor din Constitu ția din august 1965 refe ritoare la acestea și
s-a prevăzut că noul organism (CFSN) este orga n suprem al puterii de stat.
În situația în care în via ța unui stat au loc schimb ări politice structurale și
anume, când se schimb ă regimul politic, ori când un stat î și reînnoie ște fundamental
bazele politico-juridice, economice, si stemul social-politic, este necesar ă adoptarea
unei noi legi fundamentale. Schimb ările menționate au dus la adoptarea în România
a unei noi Constitu ții în 1991.
Constituția din 1991 cuprinde în Titlul III Autorit ățile publice, titlu astfel
structurat încât s ă reflecte concep ția constituantei cu pr ivire la distribuirea
competen țelor între principalele categorii de institu ții care dețin exercițiul puterilor
în stat și raporturile dintre ele. Capitolul V al acelui Titlu, Administra ția publică,
reglementeaz ă administra ția publică centrală de specialitate și administra ția publică
locală.
Astfel, în art. 119 se precizeaz ă că administra ția public ă din unit ățile
administrativ teritoriale se întemeiaz ă pe principiul autonomiei locale și pe cel al
descentraliz ării serviciilor publice, iar în art. 120 c ă autoritățile administra ției
publice, prin care se realizeaz ă autonomia local ă în comune și în orașe, sunt
consiliile locale alese și primarii ale și, în condi țiile legii. Consiliile locale și primarii
funcționează, în condi țiile legii, ca autorit ăți administrative autonome și rezolvă
treburile publice din comune și din orașe204.
204 Constituția din 1991 instituie la nivelul administra ției publice locale regimul de descentralizare.
Vezi I. Vida, Puterea executiv ă și administra ția publică, RA Monitorul Oficial, Bucure ști, 1994,
p. 18.
Capitolul 9. Repere privind evolu ția serviciilor publice din România 183
Pe baza principiilor constitu ționale a fost adoptat ă Legea administra ției
publice locale nr. 69/1991205, lege prin care se revine la tradi ția româneasc ă cu
privire la modul de organizare și funcționare al administra ției publice locale,
preluând principiile legisla ției interbelice în materie206.
Legea stabilea c ă administra ția publică în unitățile administrativ-teritoriale se
întemeiaz ă pe principiile autonomiei locale, descentraliz ării serviciilor publice,
eligibilității autorităților administra ției publice locale și consultării cetățenilor în
problemele locale de interes deosebit.
Autoritățile administra ției publice prin care se realizeaz ă autonomia local ă
în comune și orașe sunt consiliile lo cale, ca autorit ăți deliberative, și primarii, ca
autorități executive. Cons iliile locale și primarii se al eg în condi țiile prevăzute de
lege.
În fiecare jude ț se alege un consiliu jude țean, care coordoneaz ă activitatea
consiliilor locale în vederea realiz ării serviciilor publi ce de interes jude țean.
205 Publicată în M. Of. nr. 169 din 16 august 1991.
Dezvoltarea serviciilor publice locale a fost marcat ă de o serie de acte normative, unele dintre ele,
modificate, fiind înc ă în vigoare –Legea finan țelor publice locale nr. 189/1998, Legea nr. 5/1990
privind administrarea jude țelor, municipiilor, ora șelor și comunelor pân ă la organizarea de alegeri
locale, publicate în M. Of. nr. 92/1990 din 20.08.1990, Legea contenciosului administrativ nr.
29/1990, publicat ă în M. Of. nr. 122 din 8 noiembrie 1990, Legea nr. 30/1990 privind angajarea
salariaților în func ție de competen ță, publicată în M. Of. nr. 125 din 16 noiembrie 1990, Legea nr.
50/1991 privind autorizarea execut ării construc țiilor și unele m ăsuri pentru realizarea locuin țelor,
publicată în M. Of. nr. 163 din 7 august 1991, Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea
adunărilor publice, publicat ă în M. Of. nr. 152/1991, Legea nr. 27/1994 privind impozitele și taxele
locale, publicat ă în M. Of. nr. 127 din 24 mai 1994, Legea 33/1994 privind exproprierea pentru
cauză de utilitate public ă, publicată în M. Of. nr. 139/1994, Legea nr. 67/1995 privind ajutorul social,
publicată în M. Of. nr. 131 din 29 iunie 1995, Legea finan țelor publice nr. 72/1996, publicat ă în M.
Of. nr. 152 din 17 iulie 1996, Legea protec ției civile nr. 106/1996, publicat ă în M. Of. nr. 241/1996,
Legea locuin ței nr. 114/1996, publicat ă în M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996, Legea cu privire
la actele de stare civil ă nr. 119/1996, publicat ă în M. Of. nr. 282 din 11 noiembrie 1996, Legea
apelor nr. 107/1996, publicat ă în M. Of. nr. 224 din 8 octombrie 1996, Legea îmbun ătățirilor
funciare nr. 84/1996, publicat ă în M. Of. nr.159 din 24 iulie 1996, Legea privind eviden ța populației
și cartea de identitate nr. 105/1996, publicat ă în M. Of. nr. 237 din 30 septembrie 1996, Legea
privind dezvoltarea regional ă în România, nr. 151/1998, publicat ă în M. Of. din 15 iulie 1998,
Decretul-Lege nr. 8 din ianuarie 1990 privind organizarea și funcționarea organelor locale ale
administra ției de stat, O.G. nr. 69/1994 privind unele m ăsuri pentru reorganizarea regiilor autonome
de interes local, republicat ă în M. Of. nr. 20 din 30 ianuarie 1995, aprobat ă prin Legea nr. 135/1994,
publicată în M. Of. nr. 366 din 30 decembrie 1994, O.G. nr. 10 /1995 privind cre șterea competen ței
autorităților publice locale pentru aprobarea documenta țiilor tehnice economice ale investitorilor
locali și județeni, publicat ă în M. Of. nr. 22/1995, HG nr. 103/1992 pentru aprobarea
Regulamentului-cadru orientativ de func ționare a consiliilor locale, publicat ă în M. Of. nr. 47 din
23 martie 1992, HG nr. 127/1992 pentru aprobarea Statutului-cadru orientativ al comunei și orașului,
publicată în M. Of. nr. 54 din 31 martie 1992, HG nr. 525/1996 privind aprobarea Regulamentului
general de urbanism, publicat ă în M. Of. nr. 149/1996.
184 Serviciile publice
Consiliul jude țean alege, din rândul membrilor s ăi, președintele și delegația
permanent ă.
Raporturile dintre administra ția publică județeană și cea local ă au la baz ă
principiile autonomiei, legalit ății și colaborării în rezolvarea problemelor comune.
În relațiile dintre administra ția publică locală și cea jude țeană nu există raporturi de
subordonare.
Consiliul local are ini țiativă și hotărăște, cu respectarea legii, în problemele
de interes local, cu excep ția celor care sunt date prin lege în competen ța altor
autorități publice.
Legea face referiri și la bunurile unit ăților administrativ-teritoriale: constituie
patrimoniul unit ății administrativ-terito riale bunurile mobile și imobile care apar țin
domeniului public de interes local, do meniului privat al acesteia, precum și
drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial.
Potrivit art. 76, consiliile locale și cele jude țene hotărăsc cu privire la
concesionarea, închirierea, loca ția de gestiune a bunurilor apar ținând domeniului
public sau privat. De asemenea, consiliile locale și cele jude țene pot hot ărî
înființarea, în condi țiile legii, a unor societ ăți comerciale, asocia ții, agenții și pot
organiza alte activit ăți, în scopul execut ării unor lucr ări de interes local, cu capital
social constituit prin aportul consiliilor și al altor persoane juridice și fizice (art.82).
Referirile Legii 69/1991 a administra ției publice locale cu privire la serviciile
publice locale, se completau cu prevederile Legii privatiz ării societăților comerciale
nr. 58/1991207 și ale Legii contractului de management nr. 66/1993208.
Dezvoltarea serviciilor publi ce locale a fost impulsionat ă de adoptarea
legislației în domeniul finan țelor publice locale.
Astfel, s-a considerat c ă normele care asigur ă autorităților locale autonomie
în diferite ramuri de activitate (cultur ă, instituții sociale, s ănătate, agricultur ă etc.)
nu pot produce efectul dorit și devin formale dac ă nu sunt sus ținute și de acte
normative adecvate pentru crearea condi țiilor dezvolt ării autonomiei și în domeniul
financiar. Pornind de la aceasta cons tatare a fost adoptata Legea finan țelor publice
locale nr. 189/1998209.
Legea își propunea s ă dezvolte rolul autorit ăților administra ției publice locale
în conformitate cu principiile autonomiei locale și cu mecanismele economiei de
piață, să stabileasc ă resursele financia re ale administra ției publice locale în
concordan ță cu obliga țiile de administrare.
Potrivit legii, autorit ățile administra ției publice locale aveau competen țe și
răspunderi în ceea ce prive ște finanțele publice locale privind elaborarea și
aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite, stabilirea, încasarea și urmărirea
impozitelor și taxelor locale, în condi țiile legii, urm ărirea execu ției bugetelor locale
207 Publicată în M. Of. nr. 169 din 16 august 1991.
208 Publicată în M. Of. nr. 244 din 13 octombrie 1993.
209 Publicată în M. Of. nr. 404 din 22 octombrie 1998.
Capitolul 9. Repere privind evolu ția serviciilor publice din România 185
și rectificarea acestora, pe parcursul anului bugetar, în condi ții de echilibru bugetar,
stabilirea și urmărirea modului de prestare a serv iciilor publice lo cale, inclusiv
opțiunea trecerii sau nu a acestor servicii în r ăspunderea unor agen ți economici
specializa ți sau servicii publice locale, urm ărindu-se eficientizar ea acestora în
beneficiul cet ățenilor, administrarea eficient ă a bunurilor din proprietatea public ă
sau privat ă a unităților administrativ-teritoriale, angajarea de împrumuturi pe
termen scurt, mediu și lung și urmărirea achit ării la scaden ță a obligațiilor de plat ă
rezultate din acestea, administrarea resu rselor financiare pe parcursul execu ției
bugetare, în condi ții de eficien ță, stabilirea op țiunilor și a priorităților în aprobarea
și în efectuarea cheltuielilor publice local e, elaborarea, aprobarea, modificarea și
urmărirea realiz ării programelor de dezv oltare în perspectiv ă a unităților
administrativ-teritoriale ca baz ă a gestion ării bugetelor locale anuale, organizarea
și urmărirea efectu ării controlului financia r de gestiune asupra gestiunilor proprii,
gestiunilor institu țiilor și serviciilor publice din subor dinea consiliilor locale,
consiliilor jude țene și a Consiliului General al Municipiului Bucure ști.
Tot în anul 1998, a fost adoptat ă Legea 219 privind regimul concesiunilor.
Legea avea ca obiect reglementarea si organizarea regimului de concesionare pentru:
a) bunurile proprietate public ă ori privat ă a statului, jude țului, orașului sau
comunei;
b) activitățile și serviciile publice de interes na țional sau local.
Concesionarea se putea face în baza unui contract prin care o persoan ă,
numită concedent, transmitea pentru o perioad ă determinat ă, de cel mult 49 de ani,
unei alte persoane, numita concesionar, care ac ționează pe riscul și pe răspunderea
sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun, a unei activit ăți sau a unui serviciu
public, în schimbul unei redeven țe.
Legea stabilea în art. 2 c ă bunurile proprietate public ă sunt inalienabile. In
condițiile legii, ele puteau fi date în admi nistrare regiilor autonome ori institu țiilor
publice, puteau fi concesionate ori închiriate.
În categoria actelor normative ce vizau direct servicii publice, amintim:
Legea nr. 326/2001 privind se rviciile publice de gospod ărie comunal ă;
Ordonanța Guvernului 32/2002 pr ivind organizarea și funcționarea
serviciilor publice de alimentare cu ap ă și canalizare;
Ordonanța Guvernului nr. 87/2001 privind se rviciile publice de salubrizare
a localit
ăților;
Ordonanța Guvernului României nr. 86/ 2001 privind serviciile de
transport public local de c ălători;
Ordonanța Guvernului României nr. 16/ 2002 privind contractele de
parteneriat public-privat;
186 Serviciile publice
Ordonanța de Urgen ță nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea
contractelor de achizi ție publică, a contractelor de concesiune de lucr ări
publice și a contractelor de c oncesiune de servicii.
Bibliografie selectiv ă
Alexandru I., Administra ția publică. Teorii. Realit ăți. Perspective, Ed. Lumina Lex, edi ția a III-a,
București, 2002;
Alexandru I., Matei L., Servicii publice, Ed. Economic ă, București, 2000;
Alexandru I. și colectivul, Drept administrativ, Ed. Economic ă, București, 2003;
Antonovici Corina, Schimbarea în organiza țiile publice în contextul utiliz ării tehnologiei informa ției
și comunica țiilor, în Drago ș Dincă, Cătălin Dumitric ă, Cătălin Vrabie (coord.), Orașul
inteligent, Ed. Economic ă, București, 2015;
Baltă I., Robu T., Cerințe privind calitatea serviciilor publice, Fundația pentru o Societate Deschis ă,
București, 1999
Cernea E., Molcu ț E., Istoria statului și dreptului românesc, Casa de editur ă și presă Șansa SRL,
București, 1996;
Chevallier J., Le service public. Que sais-je, Presses Universitaires de France, Paris, 1987;
Cosmescu I., Ilie L., Economia serviciilor, Ed. Universit ății Lucian Blaga, Sibiu 1999;
Crozier M., Ou va l'administration francaise?, Paris, Ed. d'Organisation, 1974;
Debbasch C., Intitutions Administratives, L.G.D.J., Paris, 1972;
Dicționar Macmillan de Economie Mondial ă, Ed. Codecs, Bucure ști, 1999;
Dicționarul Explicativ al limbii române, Ed. Academiei RSR, Bucure ști, Institutul de Lingvistic ă
din Bucure ști, 1975;
Dincă D., Servicii publice și dezvoltare local ă, Ed. Lumina Lex, Bucure ști, 2008;
Dincă D., Public administration in Romania, Lambert Academic Publishing, 2015;
Djuvara N., Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, Ed. Humanitas,
București 1995;
Dobrotă N., Economie politic ă, Ed. Economic ă, București;
Enătescu A.M., En ătescu M.A., Calitate. Terminologie comentat ă, Ed. Tehnic ă, București, 2000;
Forges J.M., Droit administratif, Presses Universitaires de France, Paris, 1991;
Frege Xavier, Descentralizarea, Ed. Humanitas, Bucure ști 1991;
Giraudon Anne, La notion de service public, Mémoire d'étude, ianuarie 2010
Grigorescu M., Ștefan M., Dezvoltarea și specializarea serviciilor, Ed. Academiei Române,
București 1992;
Grozelier B., La rente dans les services publics industriels et commerciaux, Association
Internationale de Techniciens, Experts et Chercheurs, 1995
Gunter Seele, L'administ ration en zone rurale, Revue Francaise d'administration publique, no. 78,
1996;
Hauriou M., Precis de droit administratif et de droit public, Syrei, Paris, 1927;
Hellmut Wollmann, La decentralisation en Angleterre , en France et en Allemagne. De la divergence
historique a la convergence?, Revue francaise d'administration publique, no. 90, avril-juin
2003;
Ioncică M. ș.a., Economia serviciilor, Ed. Uranus, Bucure ști, 1997;
188 Serviciile publice
Ionescu C., Drept constitu țional și instituții politice. Teoria general ă a instituțiilor politice, vol. I,
Ed. Lumina Lex 1997, pp. 90-91;
Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, vol. II, Ed. Nemira, Bucure ști, 1996;
Jaliu D., Abord ări ale managementului strategic. Particularit ăți ale managementului strategic în
administra ția publică, București, SNSPA 2013, Volumul Europa 2020
Linotte D., Mestre A., Romi R., Services publics et droit public economique, Litec, 1992
Maniu Alexandru Isaic (coord.), Dicționar de statistic ă generală, Ed. Economic ă, București, 2003;
Marcou Gerard, L’autonomie co mmunale. Etude comparative, Pouvoirs, nr. 95, 2000;
Matei A., Economie public ă, Ed. Economic ă, București, 2003;
Matei L., Dinc ă D. (coord.), Participarea cet ățenilor la procesul decizional – manual de instruire,
RTI, Bucure ști, 2002
Matei L., Management public, Ed. Economic ă. București, 2001;
Matei L., Servicii publice, Ed. Economic ă, București, 2004;
Matichescu O., Istoria administra ției publice române ști, Ed. Economic ă, București, 2000;
Mihălcescu Ana-Maria, Contractul de parteneriat public-privat, Ed. Universul Juridic, Bucure ști,
2013;
Muraru Ioan, Gheorghe Iancu, Constitu ția României. Texte, No te, Prezentare comparativ ă, Regia
Autonom ă Monitorul Oficial, Ed. a III-a, Bucure ști, 1995;
Negulescu P., Tratat de drept administrativ, vol. I, Edi ția a IV-a, Institutul de Arte Grafice „E. Mârvan”,
București, 1934;
Nicolescu O., Verboncu I., Management, Ed. Economic ă, București, 1996;
Pollit Christopher, Bouckaert Geer, Reforma managementului public – Analiz ă comparat ă, Ed.
Epigraf, Chi șinău, 2004;
Rivero J., Droit administratif, Dalloz, Paris, 1987;
Tarangul E.D., Tratat de drept administrativ român, Tipografia Glasul Bucovinei, Cern ăuți, 1944;
Tullok Gordon, Le marche politique, analyse economique des processus politique, Economica,
Paris, 1978
Văraru M., Tratat de drept administrativ român, Ed. Socec, Bucure ști 1928;
Vermeulen J.H., Evoluția dreptului administrativ român, București, Institutul de Arte Grafice
Vremea, 1943;
Vida I., Puterea executiv ă și administra ția publică, Ed. Monitorul Oficial, 1994;
Zamfir C., Vl ăsceanu L. (coord.), Dicționar de sociologie, Ed. Babel, Bucure ști, 1998.
Legislație
Legea-cadru nr.195 din 22 mai 2006 a descentraliz ării, M. Of. nr. 453/25/05/2006;
Legea nr. 18/1991 a fondului funciar republicat ă în M. Of. nr. 1/1998;
Legea nr. 50/1991 priv ind autorizarea execut ării construc țiilor și unele m ăsuri pentru realizarea
locuințelor, publicata în M. Of. nr. 163/1991, cu modific ările și completările ulterioare;
Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicat ă în M. Of. nr. 373/2001;
Legea nr. 215/2001, privind administra ția publică locală, publicată în M. Of. nr. 204/2001;
Legea nr. 52/2003 privind transparen ța decizional ă în administra ția publică, publicat ă în M. Of.,
partea I nr. 70/2003;
Bibliografie selectiv ă 189
Legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, adoptat ă la Strasbourg la
15 octombrie 1985, publicat ă în M. Of., partea I, nr. 331/1997;
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea public ă și regimul juridic al acesteia, publicat ă în M. Of.,
partea I, nr. 448/1998;
Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare publicat ă în M. Of. nr. 61/1996;
Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și
forestiere, publicat ă în M. Of. nr. 8/2000;
Legea nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat, publicat ă în M. Of. nr. 954/2016
Legea nr. 98/2016 privind achizi țiile publice, publicat ă în M. Of. nr. 390/2016
Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea Ordonan ței de urgen ță a Guvernului nr. 109/2011 privind
guvernanța corporativ ă a întreprinderilor publice, publicat ă în M. Of. nr. 415/2016
Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social republicat ă
în M. Of. nr. 740/2015
Legea nr. audiovizualului nr. 504/2002 publicat ă în M. Of. nr 534/2002, cu modific ările și
completările ulterioare
Legea nr. 191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protec ție și Pază, publicată în
M. Of. nr. 402/1998
Legea nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informa ții Externe, republicat ă
în M. Of. nr. 511/2000
Legea nr. 92/1996 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Telecomunica ții Speciale,
publicată în M. Of. nr. 169/1996
Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societ ății Române de Radiodifuziune și
Societății Române de Televiziune, republicat ă în M. Of. nr. 636/1999
Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea func țiilor și demnităților publice, pentru
modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiin țarea, organizarea și funcționarea
Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte
normative
Legea nr. 98/2009 pentru aprobarea Ordonan ței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol,
publicată în M. Of. nr. 253/2009
Legea nr. 99/2004 pentru aprobarea Ordonan ței Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea
unităților sanitare publice de interes jude țean și local, publicat ă în M. Of. nr. 321/2004
Legea serviciului de alimentare cu ap ă și de canalizare 241/2006, republicat ă în M. Of. nr. 85/2013
Legea serviciului de iluminat public 230/2006, publicat ă în M. Of. nr. 517/2006, cu modific ările și
completările ulterioare
Legea serviciului de salubrizare a localit ăților 101/2006, republicat ă în M. Of. nr. 658/2014
Legea serviciului public de alimentare cu energie termic ă 325/2006, publicat ă în M. Of. nr. 651/2006
cu modific ările și completările ulterioare
Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, publicat ă în M. Of. nr. 262/2007
Legea nr. 155/2010 a poli ției locale, republicat ă în M. Of. nr. 339/2014
Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilit ăți publice, republicat ă în M. Of. nr.121/2013
Legea nr. 258/2013 pentru modificarea și completarea OUG 155/2001 privind aprobarea progra-
mului de gestionare a câinilor f ără stăpân, publicat ă în M. Of. nr. 601/2013
190 Serviciile publice
Legea nr. 230/2007 privind înfiin țarea, organizarea și funcționarea asocia țiilor de proprietari,
publicată în M. Of. nr. 490/2007
OUG nr. 93/2012 privind înfiin țarea, organizarea și funcționarea Autorit ății de Supraveghere
Financiar ă, publicată în M. Of. nr. 874/2012
OUG nr. 1/2014 privind unele m ăsuri în domeniul managementului situa țiilor de urgen ță, precum și
pentru modificarea și completarea OUG 21/2004 privind Sistemul Na țional de Management al
Situațiilor de Urgen ță, publicată în M. Of. nr. 88/2015
HG nr. 2/2008 privind adoptarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului
Național pentru Studierea Arhivelor Securit ății, publicat ă în M. Of. nr 18/2009
HG nr. 18/2004 privind exercitarea comer țului cu produse și servicii de pia ță în unele zone publice,
publicată în M. Of. nr.269/2004
HG nr. 77/2003 privind instituirea unor m ăsuri pentru prevenir ea accidentelor montane și orga-
nizarea activit ății de salvare în mun ți, publicat ă în M. Of. nr.91/2003
HG nr. 1136/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea serviciilor publice
de salvare acvatica – salvamar si a postur ilor de prim ajutor pe plaja, publicat ă în M. Of. nr.
675/2007
ECONOMICĂEditura
,
Dragos Valentin
DINCĂ
Serviciile
publice
ISBN 978-973-709-875-7Editura ECONOMICĂ
Serviciile publice , Dragos Valentin DINCĂ
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ECONOMICĂEditura [613781] (ID: 613781)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.