Economia Verde

Economie

Economia Verde

Byadmin ianuarie 1, 2024

Introducere

Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a vorbit la o reuniune informală a miniștrilor Ocupării și Afacerilor Sociale din statele membre UE, EPSCO, desfășurată pe 17 și 18 iulie, la Milano (Italia) despre trecerea României către o economie verde, afirmând că este un proces de lungă durată, care necesită conștientizarea opiniei publice. Câți dintre noi știu însă ce este economia verde, pe ce principii se bazează, ce măsuri propune, care sunt beneficiile pe care le oferă mediului și societății și care sunt țările din Europa care au adoptat deja un astfel de sistem economic?

De Ala Coval

Impactul negativ al proceselor de producție asupra mediului înconjurător a adus în atenția comunității internaționale necesitatea adoptării unei alternative durabile asupra creșterii economice. Astfel a apărut conceptul de economie verde- un mediu economic ce are la bază principiul protejării resurselor naturale și care aduce beneficii atât mediului înconjurător, cât și societății.

Despre ce este vorba??Principiul de la care pornește teoria economiei verzi este acela că toate elementele unui ecosistem se află în interdependență, iar în cazul unei perturbări apărute la unul dintre elemente, atunci și celelalte vor fi afectate. O altă idee fundamentală este aceea potrivit căreia în natură nu există nimic nefolositor- ceea ce este deșeu pentru un element, poate constitui hrană pentru altul. În același timp este necesar să conștientizăm faptul că orice extragem din natură prin străduință umană trebuie înlocuit, această plată este obligatorie și poate fi cel mult amânată, dar nu anulată, dovadă fiind criza ecologică în care ne aflăm.

Consum minim de resurse

Economia verde propune alternative pentru o dezvoltare durabilă, care să mențină creșterea economică, dar în același timp care să protejeze mediul. Astfel consideră necesară înlocuirea energiei provenite din combustibili fosili cu surse de energie regenerabilă. De asemenea, susține construcțiile verzi, cu o arhitectură care să permită autonomie parțială sau totală în producția de energie, dar și reciclarea apelor uzate și colectarea apei de ploaie. Un element important îl reprezintă managementul teritorial, care presupune adoptarea agriculturii organice, conservarea habitatului, reîmpăduriri și împăduriri la nivel urban, precum și stabilizarea terenurilor. O altă măsură impusă de adoptarea economiei verzi este managementul deșeurilor, precum prevenirea apariției lor, reutilizarea și reciclarea.

Beneficiile adoptării economiei verzi

Economia verde ar favoriza creșterea și crearea de locuri de muncă, care să și protejeze planeta, prin investiții anuale de 2% din produsul intern brut (PIB) mondial în zece sectoare cheie, arată un raport al ONU (Organizația Națiunilor Unite). De asemenea un studiu inițiat de WWF (World Wide Fund for Nature) spune că în Europa activitățile economice verzi oferă un număr mai mare de locuri de muncă decât industriile poluante, respectiv 3.4 milioane de joburi ce țin direct de sectorul energiilor regenerabile și 2.8 milioane în industria mineritului, a gazelor, a electricității, a cimentului sau a prelucrării metalelelor.

Țări „verzi” din Europa

Suedia

În această țară 28 % dintre sursele de energie sunt regenerabile, valorificând mai ales energia eoliană și hidroenergia. În afară de asta o parte dintre suedezi folosesc pentru mașinile lor combustibil ecologic- metan extras din dejecțiile animalelor.

Elveția

Pentru a reduce impactul negativ asupra mediului, în unele orașe din Elveția este interzisă folosirea automobilelor și se circulă cu bicicleta. Și hotelurile au adoptat politica verde, de exemplu Badrutt’s Palace Hotel, oferă reduceri clienților care vin într-o mașină hibrid, iar în afară de asta dispune de un sistem termic care-și extrage energia de la un lac din apropiere, reducând astfel emisiile de carbon cu 80%.

Norvegia

Această țară și-a propus ca până în 2030 să devină neutră în ceea ce privește emisiile de carbon, făcând investiții importante în acest sens. O măsură în această direcție a reprezentat interzicerea sistemelor termice pe bază de petrol începând din 2009. În sistemul de transporturi, Norvegia mizează pe utilizarea căilor ferate și descoperirea surselor alternative de combustibil, iar cei care vor dori să folosească în continuare motorina, vor plăti taxe mai mari.

Austria

Austria s-a implicat activ în diferite proiecte ecologiste și se numără printre țările cu cele mai multe surse de energie regenerabilă din lume. În 2010, cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Vancouver, austriecii au construit o casă pasivă care a găzduit Comitetul Olimpic Austriac și câteva echipe TV implicate. Această construcție nu folosește sisteme de încălzire și răcire, fiind autoreglabilă.

Islanda

Aici electricitatea se obține exclusiv din surse regenerabile, hidrologice și geotermale. Islanda vrea să folosească energia furnizată de hidrogen și în transporturi, fiind deja puse în circulație autobuze alimentate cu hidrogen

Capitolul I : Economia verde – oportunitate pentru dezvoltare durabilă

Raportul, ce are in vedere perioada 2011-2050, compara un scenariu bazat pe modelul economic actual cu un scenariu “verde”, in care aproximativ 2% din PIB-ul mondial (1.300 de miliarde de dolari) sunt investiti anual in zece sectoare cheie. In urma acestei simulari, s-a constatat ca “economia verde” ar genera, pe termen scurt, o crestere economica inferioara modelului actual, dar ar fi mai performanta incepand cu anul 2020, atat pe plan economic, cat si pe plan social si al mediului.Scenariul “verde” ar garanta imediat mai multe locuri de munca in mai multe sectoare (agricultura, transporturi, constructii etc.), desi, in alte sectoare (de exemplu pescuit), tranzitia ar insemna o reducere a timpului necesar de reconstituire a stocurilor naturale.

Economia verde – abordări teoretice

În ultimii doi ani,conceptul de „Economie verde” dezbătut,inițial,in mediile de specialitate cu referire la economia mediului,a pătruns tot mai mult in problematica internațională a dezvoltării durabile și în discursurile șefilor de stat,al miniștrilor de finanțe,in comunicatele G20,fiind discutat în contextul dezvoltării durabile si al eradicării sărăciei.Această preocupare recentă pentru o economie verde a fost alimentată de deziluzia generată de disfuncționalitatea piețelor,de crizele multiple apărute in prima decadă a noului mileniu,in special criza economică din 2008.Dar,in același timp,comunitatea internațională este preocupată de căutarea unei noi căi de urmat,a unei noi paradigme a dezvoltării economice-în care bunăstarea materială nu este asigurată obligatoriu prin creșterea riscurilor legate de mediu,prin epuizarea resurselor și adâncirea disparitaților sociale.

Economia verde,așa cum este definită de recentul raport al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu(lansat in februarie 2011),are ca rezultat imbunătățirea bunăstării și echității sociale sociale,concomitent cu reducerea semnificativă a riscurilor de mediu si deficitului ecologic.Tranziția spre o economie verde inseamnă politici si investiții care vor decupla creșterea eonomică de creșterea consumului curent intensiv de materiiprime și energie.O economie verde poate fi gândită ca o economie cu emisii reduse,prin utilizarea eficientă și durabilă a resurselor si asigurarea incluziunii sociale.Într-o economie verde,creșterea veniturilor și ocuparea forței de muncă ar trebui să fie impulsionate de către investițiiile publice și private ce reduc emisiile de carbon si poluarea,sporesc eficiența energetică și eficiența resurselor,și previn pierderea biodiversitații și a serviciilor ecosistemelor.

Trecerea către o economie verde are solide justificări economice si sociale.Pentru o astfel de transformare a dezvoltării economice,trebuie o concentrare a eforturilor atât din partea guvernelor cât si a sectorului privat.Aceasta înseamnă ca guvernele să creeze condițiile pentru produse verzi și cu impact redus asupra mediului,prin eliminarea progresivă a subvențiilor invechite,reformarea politicilor și oferirea de stimulente noi,consolidarea infrastructurii de piață și mecanismelor bazate pe piață,redirecționarea investițiilor publice,ecologizarea și achizițiile publice.Pentru sectorul privat,acest lucru ar implica înțelegerea și dimensionarea oportunităților reprezentate de tranziția către o economie verde într-o serie de sectoare-cheie și raspunsul la reformele politice și stimulente,prin niveluri mai ridicate de finanțare și de investiții în astfel de produse.

Totodată economia vede-inițiativa UNEP-este un proiect creat să comunice că „înverzirea economiei” nu reduce creșterea acesteia,mai degrabă reprezintă un motor de creștere al economiei moderne și totodată al ratei de ocupare a forței de muncă și eraditacare a sărăciei din întreaga lume.

Centrul Global al Cetățenilor(Global Citizens Centre) condus de Kevin Danaher afirmă că economia verde” este o economie bazată pe:

1. Sustensabilitate –se bazează pe faptul că biosfera noastră este un sistem închis cu resurse finite și cu o capacitate limitată de autoregenerare.Depindem de resursele naturale ale pământului și de aceea trebuie să creăm un sistem economic ce respectă integritatea ecosistemelor.

2. Mediul social – trebuie să se creeze un sistem economic care asigură tuturor oamenilor accesul la un standard de viața decent și plin de oportunități pentru dezvoltarea socială si personală-

3. Economia verde este un agregat global al comunitaților individuale de satisfacere a nevoilor cetățenilor săi prin intermediul producției responsabile,locale și a schimbului de bunuri și servicii.

Creșterea economică verde-premisă pentru dezvoltarea durabilă

Previziunile indica o crestere a pietei fortei de munca din sectorul “verde” si, concomitent, un declin al ofertei de din zona industriilor poluante. “Acest studiu indica, in mod evident, o contributie pozitiva a politicilor si tehnologiilor prietenoase cu mediul la economia europeana”, conform WWF ( Politici Europene de Clima si Energie).

Dimensiunea ecologică și creșterea economică

Omenirea a ajuns în etapa în care trebuie să inteleagă și să conștientizeze valoarea adecvată a naturii și impactul social și economic determinat de pierderile de biodiversitate,de aceea ultimele decenii au adus în atenția opiniei publice și a factorilor de decizie o nouă dimensiune – dimensiunea ecologică.

Considerat de mult timp o problemă de sine—stătătoare,mediul înconjurator se bucură astăzi de o recunoaștere generală.ceea ce nu înseamnă decât faptul că se acceptă integrarea unui nou aspect,a unei noi dimensiuni in orice activititate umană pentru a preveni situații de dezechilibru care au condus la efecte dramatice,cu multiple costuri economice și sociale(realitățile zilelor noastre arată că secolul XX este o perioadă cu cele mai mari descoperiri și transformări ale civilizației omenești,dar și cele mai complexe și nebănuite efecte asupra vieții.Astfel,până nu de mult resursele naturale ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii.În prezent,ca urmare a exploziei demografice și a dezvoltării fărp precedent a tuturor ramurilor de activitate,necesarul de materie primă și energie pentru procția de bunuri a crescut mult,iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă,tot mai evident,un dezechilibru ecologic).

Relația dintre creșterea economică și mediul înconjurator este foarte strânsa,dat fiind faptul că procesul economic reprezintă o intervenție a omului în mediul natural,astfel există influențe de partea ambelor parți,dinspre procesul economic spre mediu putem vorbi de consecințe ecologice ale acestuia,cum ar fi:epuizarea resurselor naturle,poluarea mediului înconjurător și ridicarea entropiei mediului natural.Reciproc dinspre mediul natural spre procesul economic se manifestă o serie de resticții ecologice,ca:internalizarea externalităților negative și creerea de structuri nepoluante si antipoluante.

Protecția biodiversității și a serviciilor ecosistemelor în condițiile creșterii economice poate contribui semnificativ la eforturile de adaptare și la schimbarile climatice.O importanță deosebită o au investițiile în conservarea și refacerea ecosistemelor,ce pot dezvolta,spre exemplu,o producție agricolă durabilă,în special în statele cu economii în dezvoltare(datorită

agriculturii înca nedezvoltate),avand ca efect îmbunătățirea rezervelor de apă dulce,reducerea considerabilă a impactului fenomenelor naturale periculoase și,implicit,a insecurității alimentare.

Dezvoltarea durabilă și economia verde

Tranziția către un nou sistem economic având la bază dezvoltarea durabilă este recunoscută ca fiind cel mai bun răspuns la crizele globale din ultimii ani,în special în gestionarea problematicilor de mediu și sociale.Este nevoie de introducerea de măsuri de politici de dezvoltare durabilă simultan cu adoptarea politicilor publice care să poată depăși încetinirea creșterii econoice recente,precum și oferirea de noi oportunități pentru a susșine creșterea economică și reducerea sărăciei.

În contextul crizelor multiple,creșterea economică este posibilă,dar cu limite. Trebuie facută o corelație între creșterea economică si utilizarea durabilă a resurselor naturale precum și producția și consumul durabile,cu accent pe politica industrială durabilă.

Se consideră că trebuie conștientizat de către toți factorii interesți că Economia Verde are ca scop general trecerea către o economie care este compatibilă cu dezvoltarea durabilă.iar această nouă formă de dezvoltare economică trebuie privită ca o formă de adaptare a sistemului economic pe termen lung la diferitele crize cu care se poate confrunta.

Practic relația dintre Economia Verde si Dezvoltarea Durabilă este aceea că economia verde reprezinta instrumentul prin care se poate atinge dezvoltarea durabilă.Dezvoltarea durabilă este obiectivul cuprinzatător,iar creșterea economică verde este calea prin care se poate atinge această dezvoltare,conturând mai bine interdependențele dintre cele trei sisteme – economic,social si mediu,într-o abordare holistică,în care mediul are caracter integrator.

Dezvoltarea și implementarea economiei verzi se poate face nu numai prin implicarea activă a guvernelor si ONG-urilor,presupune și o implicare din partea mediului de afaceri și a comunitații de consumatori. Companiile trebuie să regândească strategiile de marketing ce vor lua în considerare impactul asupra mediului,tehnologiile alese încă din faza de proiectare a produselor,iar întregul proces de producție și consum să fie în concordanța cu obiectivele de dezvoltare durabile. Pentru a prevenii posibilele abateri în acest sens atât din partea guvernelor căt si din partea celor de la nivel micro a fost organizată in iunie 2012 Conferința RIO +20 care a avut ca scop trasarea unor strategii cu privire la dezvoltarea economică durabilă în contextul economiei verzi.

Ideea principală cu privire la acest cadru al instrumentelor și măsurilor privind producția și consumul durabile trebuie să devină o politică prioritară pentru decuplarea creșterii economice de utilizarea nedurabilă a resurselor și pentru adaptarea eficientă la efectele provocate de schimbările climatice.

În drumul spre o dezvoltare durabilă bazată pe economia verde este nevoie să se schimbe mentalitățile și modalitățile în care se proiecteza produse,acestea trebuie să se bazeze pe:

eco-eficiență,

eficiență energetică,

eficiența resurselor,

pe un consum redus de carbon,

pe reintroducerea în sistemele economice ale materiilor și materialelor rezultate post-consum,

internalizarea externalităților,

obținerea unui profit care reflectă costul real pe care societatea îl va plăti la un moment dat-în timp(exportul către generațiile următoare) sau într-o anumită arie geografică(exportul de deșeuri).

Afaceri de succes în economia verde. Exemple de bune practice

Trecerea la agricultura ecologică este motivată de schimbarea obiceiurilor de consum care a condus la creșterea cererii de produse alimentare obținute în regim ecologic. De asemenea, prețurile acestora sunt mai mari față de ale celor obținute în regim convențional.În acest context, vă prezentăm povestea de succes a unor antreprenori străini, care poate constitui un exemplu de urmat.

Domenii de aplicare a economiei verzi

Afacerile ce își desfașoara activitatea sub semnul economiei verzi sunt acelea care își conduc activitatea în același timp în care păstrează nealterat mediul înconjurător. Afacerile „verzi” mai pot fi definite ca acele afaceri care sunt orientate in peranență către clienții lor și caută soluții pe care le pot adopta pentru a le ușura viețile ,pentru a le proteja sănătatea,pentru a le aduce servicii și produse care să iasă din tiparele clasice ale consumerismului.

În acest sens există două posibilități: prima este și cea mai simpla,aceea de a incepe o afacere nouă,avantajele acesteia sunt reprezentate de costurile mai mici;iar cea de a doua posibilitate este de a face o conversie de la clasic la „verde”,aceasta implică costuri mai ridicate datorită implicării în acest proces a companiilor de consultanță-

Pentru a nu creea confuzii în acest domeniu în februarie 2011,UNEP emite un raport prin care analizează posibilitatea creșterii „verzi” în anumite sectoare ale economiei. Acest raport conține 14 domenii/sectoare pe care energia verde poate acționa printre care : agricultura,pescuit,gestionarea resurselor de apă,silvicultură,energie regenerabilă,industrie,deșeuri,construcții,transport,turism,orașe-infrastructură,modelare,finanțe ți condiții bune de viață.

Tot în anul 2011,Karl Burkart definește o economie verde ca fiind bazată pe șașe sectoare principale:

Energie regenerabilă(solară,eoliană etc.)

Construcții „verzi”(ex. Construcții LEED – Leadership in Energy and Environmental Design)

Combustibili alternativi(vehicule electrice,hibride sau combustibili alternativi)

Managementul apei(epurarea apelor,sisteme de colectare a apei de ploaie etc.)

Managementul deșeurilor(reciclare,depozitare etc.)

Managementul teritorial(incluzând agricultura organică,conservarea habitatului,împăduriri la nivel urban-parcuri,reîmpăduriri și stabilizarea terenurilor).

Deasemenea există și cea de-a 7-a categoriece poartă denumirea de „piețe verzi” și include piețe precum „green banking aand financial investment services”-servicii bancare și de investiții verzi;”carbon trading”-comertul cu carbon ș.a

Afaceri de scucces si posibilități în economia verde

Walney Offshore este un parc eolian dezvoltat de compania daneză Dong Energy în vestul Marii Britanii și a fost desmnetaă cea mai profitabilă afacere „verde”. Acesta se deosebește de celelalte parcuri eoliene prin faptul că este amplasat in mijlocul mării și prin faptul că este cel mai mare parc eolian din lume,având 102 turbine la care se vor adăuga înca 51 în urmatorii îm următorii ani (acesta are capacitatea de a alimenta 320 000 de locuințe cu energie electrică). În 2010 această companie a obșinut venituri de aproximativ 15 miliarde de dolari și în 2011 acestea au crescut cu 59 % fiind considerată cea mai profitabilă companie ce acționează în acest domeniu.

Din anul 2010 s-a început clasificarea afacerilor din economia verde,clasificare ce poartă numele de „Green Busines Awards” și în fiecare an desemnează un câștigător pe baza a mai multor criterii printre care,profitabilitatea întreprinderii și alți indicatori economici,însă criteriile de bază sunt considerate cele legate de evoluția tehnologiilor.

În anul 2011 compania desemnată pe primul loc este Uptown Oil din Londra,Marea Britanie,această companie a dezvoltat un întreg sistem 100% ecologic prin care produce bio-diesel si ulei din floarea-soarelui. Sistemul se bazează pe colectarea uleiului alimentar folosit în locuințe si restaurante(în mare parte este uleiul pe care-l produc – sistem buy back) și producerea de bio-diesel 100 % ecologic care ajunge in rezervoarele utilajelor cu care lucrează propriile culturi de floarea-soarelui,însa o mare parte ddin bio dieselul produs este vândut. Clientul principal al companiei este cea mai mare companie de taxi din Londra și piața acestei companii este in continuua creștere.

Pe piața din România sunt prezenți mai mulți producători de bio diesel,însă doar o singură benzinărie de acest fel,în mare parte bio dieselul produs este folosit pentru uz propriu și nu pentru vânzare.

Acoperișurile verzi câștigă tot mai mult teren în arhitectura modernă și nu sunt doar o tendință estetică,ci prezintă în același timp avantaje economice și ecologice de necontestat.

În Germania,în acest moment,10% din totalul acoperișurilor sunt verzi,iar în Elveția normele legigislative impun ca orice acoperiș nouconstruit,mai mare de 500 mp,să fie realizat utilizând un astfel de sistem.

În România piața este înca emergentă,iar companiile ce acționează în acest sector sunt relativ puține,ceea ce poate însemna că încă mai există oportunitatea pătrunderii pe piață dar și faptul că cererea pentru astfel de construcții este scăzută datorită structurii clădirilor.

Afaceri ce se pot plia cu ușurință pe piață în România sunt în special cele care au ca start-up un capital mic sau mediu : ferma vegetală/animală ecologică,stand de sucuri naturale/producșie de sucuri naturale,producția de paste de tomate și de alte derivate ale acesteia,import de cosmetice naturale,import/comercializarea/montarea panourilor solare și a turbinelor eoliene de mici dimensiuni,restaurant bio,pensiune eco,farmacie naturistă,construcții ecologice,lucrări pentru reabiltare termică,comercializarea bicicletelor noi și second-hand,comercializarea scuterelor atât noi cât și second-hand,service pentru biciclete și scutere,centru de închiere biciclete,curățătorii si spălătorii ecologice,companie de consultanță pentru conversia de la clasic la „verde”,centre de reciclare sticlă,hârtie,metal sau plastic,micro-hidrocentrale,reciclarea uleiurilor sintetice,reciclarea/repararea anvelopelor uzate,procesare bio-masă s.a.

Agricultura ecologică ca parte a economiei verzi – oportunități și constrângeri din punct de vedere economic,social și ecologic

Conform Organizației pentru Alimente și Agricultură FAO și Organizației Mondiale a Sănătății OMS,agricultura ecologica reprezinta un „sistem integral de gestionare a procesului de producție,care contribuie la sprijinirea și consolidarea rezistenșei agroecosistemului,incluzând biodiversitatea,ciclurile biologice si activitatea biologică a solului.

Abordări conceptuale

Agricultura ecologică pune accent pe folosirea unor practici de gestionare corespunzătoare,în loc de introducerea unor produse fabricate afară din ferma respectivă și ia în considerație și faptul că particularitățile fiecărei regiuni în pare necesită sisteme bine adaptate specificului acestei regiuni. Asta se poate realiza prin folosirea,unde este posibil,a metodelor agronomice,biologice și mecanice în loc de folosire a materialelor sintetice pentru anumite operații”.

Agricultura ecologică este și o metodă de producție care ține cont de cunoștințele tradiționale ale țăranilor și care integrează procesele științifice în toate disciplinele agronomice,răspunzând procupărilor sociale ale mediului înconjurător,furnizându-le consumatorilor produse de înalta calitate chiar și în țarile sărace.

Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera și resursele naturale ale planetei,excluzând utilizarea îngrașamintelor chimice,pesticidelor de sinteză și a erbicidelor;metodele de prevenire jucând un rol primordial în lupta împotriva dăunătorilor,bolilor și buruienilor.

Principiile pe care este fondată agricutura ecologică sunt universale,dar tehnicile utilizate sunt adaptate în funcție de condițiile pedoclimatice,de resurse și de tradiții locale.

Principiile IFOAM sunt considerate „rădăcinile” din care agricultura ecologică crește și se dezvoltă. Ele exprimă faptul că agricultura ecologică are posibiltatea să îmbunătățească situația agriculturii la nivel global.

Principiul sănătății: agricultura ecologică trebuie să asigure și să sporească sănătatea solului,a plantelor,animalelor,oamenilor și întregii planete ca un tot unitar și indivizibil.

Acest principiu relevă faptul că sănătatea omului este dependentă de sănătatea ecosistemelor conform unui principiu simplu-ecosistemele sănătoase produc culturi sănătoasecare susțin sănătatea animalelor și a oamenilor. Trăsăturile importante ale acestui concept sunt: imunitatea,elasticitatea și regenerarea.

Principiul ecologic: agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe sisteme și ciclurii ecologice vii,să lucreze cu acestea,să încerce să le stimuleze și să le susțină. Conform acestui principiu profucția se bazează pe procese ecologice și reciclare.

Principiul corectitudinii: agricultura ecologică trebuie să dezvolte relații care să asigure corectitudinea în privința mediului înconjurător comun și a condițiilor de viață. Corectitudinea este exprimată prin echitate,respect,dreptate și considerație față de lumea înconjurătoare,atât în relațiile dintre oameni,cât și dintre oameni și alte ființe vii.

Principiul administrării/grijei: agricultura ecologică trebuie gestionată ținându-se cont de sănătatea și bunăstarea generațiilor actuale și viitoare și a mediului.

1.4. 2 Limite

Atunci când se vorbește despre limitele agriculturii ecologice se face referire în principal la folosirea restrictivă a unor substanțe chimice,de aceea anumite produse pot fi utilizate în practicile de agricultură ecologică ca produse de uz fitosanitar,ca îngrășăminte și ameloratori ai solurilor sau ca materii prime destinate hranei pentru animale,precum și anumite substanțe utilizate în nutriția animaliera,doar dacă respectă condițiile și se încadrează în regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliui privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică,etichetarea și controlul.

În cazul în care nu există substanțe disponibile,utilizare de substanțe chimice similare poate fi autorizată de organismele oficiale.

Pentru obținerea și comercializarea produselor ecologice care poartă etichetele și siglele specifice,producătorii trebuie să parcurgă un proces strict ce trebuie urmat întocmai. Astfel,înainte de a obține produse agricole ce pot fi comercializate cu mențiunea „produs ecologic” exploatația trebuie să parcurgă o perioadă de conversie,minimum doi ani.

Pe durata întregului lanț de obținere a unui produs ecologic,operatorii trebuie să respecte permanent regulile stabilite în legislația comunitară si națională. Ei trebuie să-și supună activitatea unor vizite de inspecție,realizate de organisme de inspecție și certificare,în scopul controlului conformității cu prevederile legislației în vigoare privind producția ecologică- în România,controlul ăi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent de organisme de inspecție și certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii,Pădurilor și Dezvoltării Rurale,pe baza criteriilor de independență,imparțialitate și competență stabilite în Ordinul nr. 65/2010 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspecție și certificare,de aprobare a organismelor de inspecție și certificare și supraveghere a activității organismelor de control.

În urma controalelor efectuate de organismele de inspecție și certificare,operatorii care au respectat regulile de producție vor primi certificatul de produs ecologic și își vor putea eticheta produsele cu mențiunea „ecologic”. La nicelul României cât și la nivelul Uniunii Europene există simboluri reprezentative reglementate,acestea sunt prezentate mai jos :

Sigla României pentru agricultura ecologică;

Sigla Uniunii Europene pentru agricultura ecologică;

Sursa: WWW.MADR.RO

Capitolul II : Piața produselor ecologice în România.Agricultura ecologică

Ce este un produs ecologic?

Un produs alimentar ecologic, bio, organic, este un produs in compozitia caruia se folosesc ingrediente care provin din agricultura ecologica in proportie de minim 95% (conform legislatiei europene).

Un produs ecologic alimentar are urmatoarele caracteristici:

nu contine aditivi alimentari de sinteza (asa numitele E-uri, pentru imbunatatirea gustului, mirosului, culorii);

nu contine conservanti decat cei permisi de legislatia ecologica in vigoare;

ingredientele nu provin din organisme modificate genetic (OMG);

ingredientele din compozitia lui nu provin de pe soluri tratate cu pesticide sau ingrasaminte chimice (sau cu erbicide, stimulatori sau alte tratamente chimice care ar putea sa impurifice produsul ecologic);

produsele nu sunt supuse procesului de iradiere ionizanta;

in cazul produselor animale, acestea provin de la animale netratate cu antibiotice sau hormoni de crestere

Bineinteles ca un produs ecologic alimentar poate fi compus din ingrediente a caror provenienta este 100% ecologica. Aceste produse sunt premium si se plaseaza in topul produselor bio avand un nivel al calitatii foarte inalt.Particula bio isi are originea in cuvantul grecesc bios = viata si este intalnit in numeroase cuvinte in limba romana: biologie, biochimie, biotic, biosfera, etc.
Denumirea de produs bio este un construct cultural al secolului XX, care s-a impus prin teoretizarea, dezvoltarea si aplicarea conceptului de agricultura ecologica.
Desi primele tratate, primii pasi in directia elaborarii unui plan pentru agricultura ecologica s-au facut deja in prima jumatate a secolului al XX-lea, denumirea de produs bio a prins radacini in cea de a doua jumatate a secolului si in special incepand cu anii 90, odata cu elaborarea unui cadru legislativ detaliat.

Bazele agriculturii ecologice

Progresul umanității se bazează, în general, pe noile descoperiri tehnico-științifice. Uneori însă, dezvoltarea societății umane impune reactivarea unor sisteme tehnologice mai vechi, precum sistemele de agricultură ecologică, dar singurele eficiente în soluționarea unor probleme grave de mediu și de sănătate (Toncea, 2002).

În conformitate cu Regulamentul (CE) 834/2007 al Consiliului și cu Regulamentul 889/2008 al Comisiei, țările comunitare folosesc, cu același înțeles, următorii termeni (tabelul 1.1.): agricultură organică (Anglia, Cipru, Irlanda, și Malta), agricultură biologică (Austria, Belgia, Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda și Portugalia) și agricultură ecologică (Danemarca, Lituania, Polonia, România, Spania, Slovenia, Suedia și Ungaria). De asemenea, alte țări folosesc câte doi termeni: atât agricultură biologică, cât și agricultură ecologică (Republica Cehă, Estonia, Germania, Letonia, Slovacia și Spania).

În fiecare din aceste țări există organizații și experți care se "abat de la regulă", de exemplu, Olanda unde, în ultimul timp, termenii de agricultură organică și agricultură ecologică sunt mai des folosiți decât cel de agricultură biologică. De asemenea, fiecare din acești termeni sunt criticați, susținându-se, mai mult sau mai puțin justificat, că întreaga agricultură este biologică sau organică și că nu ar exista agricultură neecologică

Din dorința de a fi a tot cuprinzătoare, unele publicații folosesc termeni de îndoielnică acuratețe științifică precum: agricultură organico-dinamică sau organico-biologică.

Istoric

Agricultura ecologică are rădăcini istorice adânci, îndeosebi ca îndeletnicire practică, toate marile civilizații umane – mesopotamiană, arabă, greacă, romană, chineză etc., clădindu se pe o agricultură prosperă, însă nepoluantă și fără îngrășăminte chimice și pesticide de sinteză (Stoian, 2005), dominată, în gândire și muncă, doar de înțelepciune și îndemânare.

Lista celor care au contribuit la dezvoltarea agriculturii ecologice conține nume reprezentative, precum:

– Johann Wolfgang GOETHE, unul dintre profesorii lui Rudolf STEINER pe ale cărui descoperiri privind metamorfoza la plante și animale și teoria culorii s-a clădit disciplina de fenomenologie care se află la baza tuturor sistemelor agroecologice;

– Ernst HAECKEL, autor al definiției ecologiei și al conceptului de Biogenetică conform căruia ontogenia repetă filogenia;

– Ehrenfried PFEIFFER, discipol al lui Rudolf STEINER și, desigur, coautor al sistemului de agricultură biodinamică;

– Eve BALFOUR, coautoare a sistemului de agricultură organică „Howard – Balfour‖, care se bazează pe asolament cu pajiște permanentă, compostare (indor) resturi vegetale și gunoaie zootehnice și pe subsolaj permanent;

– Hans Peter RUSCH, coautor al sistemului organo-biologic „Muller – Rusch‖, care recomandă compostarea materialelor organice (paie, gunoi) la suprafața solului, cultivarea îngrășămintelor verzi între două culturi, fertilizarea cu roci silicioase și cu preparate microbiologice de tip humus fermentat;

– E. KOLISKO și L. KOLISKO, autori ai lucrării „Agriculture of Tomorrow‖, plină de învățăminte teoretice și aplicative privind agricultura biodinamică;

– Cloude AUBERT, autor al numeroase lucrării științifice printre care și „L' Agriculture Biologique‖, o încercare reușită de evidențiere a particularităților agriculturii biologice;

– Bill MOLLISON, fondatorul conceptului „Permaculture‖ care promovează sistemele de agricultură bazate pe resurse (naturale, economice și sociale) proprii;

– Federația Internațională a Mișcărilor de Agricultură Organică (IFOAM), o asociație de organizații (asociații, fundații și societăți agricole și agroindustriale) și specialiști, înființată în anul 1972 la Versailles cu scopul de a promova și dezvolta sistemele de agricultură organică, biologică sau ecologică în toate țările lumii.

– Parlamentul European, prin elaborarea Reglementării CEE nr. 2092/91, prin care s-a legalizat și reglementat practicarea, în conformitate cu aceleași principii și norme (standarde), a sistemelor de agricultură organică, biologică și ecologică în țările Uniunii Europene.

În această listă de membri fondatori ai conceptului de agricultură ecologică am inclus și pe Petre PAPACOSTEA, autor al primei lucrări științifice românești „Agricultura biologică‖, precum și pe D. TEACI, I. PUIA și V. SORAN, autori ai conceptului de „Agroecosistem‖, în semn de respect pentru curajul de a susține, cu argumente științifice și promova aceste concepte și originalitatea ideilor lor pe care s-au fundamentat sistemele actuale de agricultură ecologică din România.

De asemenea, trebuie menționat că în România, agricultura ecologică a fost recunoscută oficial prin Ordonanța de Urgență privind produsele agroalimentare ecologice nr. 34/17 Aprilie 2000, urmată de alte acte normative specifice precum: H.G. nr. 913 din 13 Septembrie 2001 privind “Norme metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2000”; Ordinul M.A.P.D.R. nr. 417 din 13 Septembrie 2002 referitor la “Reguli specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice”; Ordinul M.A.P.D.R. nr. 527 din 13 August 2003 pentru aprobarea Regulilor privind sistemul de Inspecție și Certificare și condițiile de acreditare a organismelor de inspecție și certificare în agricultura ecologică;

De ce agricultură ecologică?

Agricultura ecologică poate contribui, măcar în parte, la soluționarea marilor probleme contemporane: În agricultură, știința și tehnologia actuală sunt neputincioase în fața a două fenomene care îngrijorează tot mai mult:

Supraproducția și efectele sale secundare;

Siguranța alimentară, obiectiv normal pentru orice așezare umană, vizează producerea de hrană suficientă, variată și ieftină, corespunzătoare cerințelor fiziologice și puterii de cumpărare a oricărei persoane. În țările dezvoltate acest obiectiv a fost realizat și, deseori, depășit substanțial prin promovarea sistemelor intensive de cultivare a terenurilor și de creștere a animalelor, precum și a metodelor moderne de prelucrare și comercializare a produselor agricole. Mecanizarea, chimizarea, irigarea, cultivarea de plante și creșterea de animale tot mai productive și modernizarea sistemelor de procesare și comercializare au contribuit, în primul rând, la ameliorarea condițiilor de viață ale oamenilor, atât ca volum și diversitate de produse agroalimentare, cât și ca accesibilate pentru cumpărători. Însă mirajul maximizării profitului este asociat, din păcate, și cu escaladarea necontrolabilă a recoltelor și, desigur, cu creșterea stocurilor de produse agricole și alimentare ale căror costuri de depozitare sau/și de lichidare sunt, uneori, mai mari decât valoarea lor de piață, precum și, mai grav, cu apariția și intensificarea unor fenomene ireversibile, provocate, direct sau indirect, de înseși activitățile agricole industriale (convenționale) ce-l susțin, precum:

schimbările climatice, în special încălzirea globală și ploile acide; Încălzirea atmosferei terestre (cu 1.5 – 4.5 0C), anomaliile climatice (inversarea, comasarea sau/și scurtarea unor anotimpuri, variațiile mari de temperatură din cursul zilei, în special între zi și noapte, declanșarea, aproape din senin, a furtunilor gen tornadă și a „ruperilor de nori‖, secetele și arșițele atmosferice etc.), creșterea fluxului de radiații ultraviolete și ploile acide (pH < 5) sunt cele mai semnificative fenomene de origine antropică la care contribuie, inclusiv, agricultura.

scăderea fertilității solurilor; Studiile efectuate de specialiști în știința solului, climatologie și mediu înconjurător au evidențiat că nu există palmă de teren cultivat care să nu sufere, mai mult sau mai puțin, din cauza unuia sau mai multor fenomene precum: eroziunea hidrică și eoliană, alunecările de teren, compactarea, formarea crustei, acidifierea, alcalinizarea, sărăturarea, scăderea conținutului de humus, asigurarea slabă și foarte slabă cu fosfor și cu potasiu asimilabil, poluarea chimică etc. Din păcate, în ultimul timp, această situație s-a agravat din cauza cultivării "după ureche" a pământului, precum și a extinderii sistemelor agricole de tip "japcă", prin care acestea sunt exploatate până la epuizare și apoi părăsite. Generalizarea secetei și creșterea frecvenței ploilor acide contribuie și mai mult la colapsul agriculturii și, implicit, la dispariția satelor și comunelor.

creșterea riscului contaminării produselor agricole și alimentare cu substanțe toxice (nitriți, toxine, hormoni, bacterii, etc.); Scăderea calității produselor agroalimentare este un fenomen contemporan, aproape generalizat, de care ne aducem aminte însă numai atunci când apar unele cazuri de toxiinfecții alimentare grave. Cu foarte puține excepții, mâncăm ceea ce ne oferă producătorul agricol sau procesatorul, pentru majoritatea consumatorilor fiind esențial doar să-și astâmpere foamea, indiferent cum.

reducerea biodiversității, inclusiv genetice; Defrișarea pădurilor (30% în ultimii 50 de ani), dispariția zilnică a unei specii de plante sau de animale și tendința de cultivare a terenurilor cu o singură specie sau, mai grav, cu un singur genotip (soi sau hibrid), care, desigur, este foarte performant, sunt exemplele cele mai concludente și, pentru cei care le cunosc efectele secundare, cele mai îngrijorătoare.

apariția și evoluția galopantă a unor boli incurabile (cancerul, bolile de nutriție, stresul etc.);

„Sănătatea omului este reflexia sănătății pământului”, este un adevăr spus de Heraclit cu 500 de ani î.Hr., care se confirmă și astăzi prin corelația dintre starea de sănătate a oamenilor și „sănătatea‖ solurilor și a celorlalte componente ale mediului înconjurător.

2.1 Agricultura ecologică în România

Agricultura ecologică este un sistem dinamic în România,care a cunoscut în ultimii ani o evoluție asendentă,atât în sectorul vegetal cât și în cel animalier.

2.1.1 Dinamica agriculturii ecologice în Romania

Agricultura ecologică reprezintă un sistem dinamic în România,cu un ritm mediu ponderat de creștere anuală de 23%.În anul 2011,suprafața totală cultivată dupa metoda de producție ecologică a fost de 300.000 ha,o suprafață de 17 ori mai mare comparativ cu anul 2000,o creștere de 110% față de anul 2006.

Grafic nr.2 1 Suprafața cultivată după metoda de producție ecologică

Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile

Totalul suprafeței cultivate după metoda de producșie ecologică este în 2010 de cca. 1.90% din total suprafață agricolă. În anul 2011,suprafața totală cultivată în sistem ecologic este de 300.000 ha,reprezentând 2,25% din totalul suprafeței agricole.

Recent, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin declara că produsele ecologice pot deveni un brand pentru România. Pentru dezvoltarea sectorului bio, se acordă sprijin pentru operatorii înregistrați în sistemul agricultură ecologică, respectiv aceștia beneficiază de plăți pe PILONUL I- Sprijin financiar specific pentru perioada de conversie. Rezultatele se văd: numărul de operatori a fost într-o creștere continuă și vizibilă de la începutul anului 2007 până în anul 2014, ajungându-se de la 3.273 de operatori la aproximativ 15.510, din care cei mai mulți sunt producători agricoli.În anul 2013, suprafața totală a culturilor din agricultura ecologică s-a dublat față de anul 2007, de la 131.449 de hectare în 2007 la 301.148 hectare în 2013. În anul 2014, suprafața cultivată în regim ecologic a urcat la aproximativ 340.000 de hectare.O mare parte dintre producătorii înregistrați în agricultura ecologică s-au orientat către pomicultură și viticultură. Astfel, suprafața cultivată cu pomi fructiferi a crescut de circa 4,5 ori între 2007 și 2013, creșterea cea mai spectaculoasă înregistrandu-se între anii 2012 și 2013, ajungându-se la 1.451 hectare în 2013 față de 680 de hectare în 2012.Suprafața cultivată în regim ecologic cu viță-de-vie a crescut de aproximativ 6 ori între 2007 și 2013, de la 113 hectare în anul aderării la Uniunea Europeană, la 698 de hectare în 2013. Anul trecut. Producția estimată de struguri cultivați în regim ecologic a avansat la peste 2.700 de tone.În următorii trei ani, viticultorii pot accesa fonduri în valoare totală de circa 40 de milioane de euro anual prin Programul Național de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018, pentru măsurile de restructurare și reconversie a plantațiilor viticole, asigurarea recoltei, promovarea vinurilor pe piețele țărilor terțe și investiții, altele decât cele finanțate prin PNDR.

Din analiza suprafețelor cultivate cu principalele culture în anul 2011,se consată că 84.000 ha sunt suprafețe cultivate cu cereal ți cca. 48.000 ha oleaginoase și proteice. Colectarea de plante și flori din flora spontană s-a desfășurat pe o suprafață de cca. 39.900 ha. Iar livezile,vița-de-vie și legumele ocupă o suprafață de cca. 7500 ha.

Pentru anul 2011,suprafețele cultivate cu cereal dețin o pondere de cca. 28%,22% pașuni și fânețe,16% oleaginoase și proteice,13,3% suprafață pentru colectarea florei spontane ,1,5% livezi și viță-de-vie,1% legume și 17,7% alte culture.

Sursa: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile

Pentru anul 2010,numărul de operatori înregistrați este de cca. 3155 din care : 2931 producători agricoli,70 procesatori,95 comercianți cu amănuntul,importatori și exportatori și 59 operatori care desfașoară în operațiuni mixte(producți/procesare/comreț).

În anul 2011 numărul operatorilor a crescut de 3 ori,ajungând la 10253,dintre care 91 au primit eticheta ecologică. Iar în anul 2013 acesta ajungând la 15194 numar de operatori certificați în agricultura ecologică.

În ceea ce privește numărul de producatori agricoli atât cu suprafețe convertite cât și în perioadă de conversie se observă o creștere de peste 250%,doar într-un an.

În ceea ce privește sectorul de produse procesate ,în anul 2011 s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de procesatori(de la 39 de unități în anul 2006 la 91 în anul 2011) iar gama sortimentală de produse ecologice a fost mult mai diversificată cuprinzân: produse procesate din lapte de vacă și oaie(cașcaval,telemea,swaitzer,unt,smântână,etc.),produse procesate din soia(lapte,tofu,pate,crochete),ulei din floarea-soarelui,sortimente variate de produse de panificație(pâine,paste făinoase,fursecuri),produse procesate din orez,suc de roșii,bulion,fulgi de cereale,ceaiuri din plante,sucuri din fructe de pădure,produse procesate din semințe de cânepa,subproduse apicole(ceară,propolis,polen),produse procesate din carne de porc(cârnați,jambon), și vin obținut din struguri certificați ecologic.

Din numărul total de unități de procesare înregistrate la M.A.D.R în anul 2011,12 se ocupă de segmentul de legume și fructe proaspete,17 de panificație și patiserie,25 de obținerea produselor apicole,13 de procesarea produselor din lapte,6 de vin și ulei,1 unitate procesează carne de melc și alte 17 unități procesează fructe de pădure,plante aromatice,condimente,sucuri din fructe,carne,orez,cereale.

Dimensiunea exploatației agricole ecologice. Suprafața unei exploatații în agricultura ecologică,în producția vegetală variază de la cca. 100 mp,pentru cultivarea legumelor în solarii,până la cca. 2000 ha pentru cultivarea culturilor de câmp.

Suprafața medie a unei exploatații în anul 2013 a fost de cca. 29-30 ha,fiind de 2,81 de ori mai mică decât în anul precedent. Cauza acestui declin fiind numărul mare de producători care a crescut de aproximatic 3 ori față de anul 2012.

În anul 2014 a avut loc o creștere cu 30% a numărului de producători,însă suprafața agricolă ecologică cultivată nu se va modifica radical ceea ce va duce la micșorarea suprafeței medii.

Sursa: Date prelucrate din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile

2.1.2 Piața produselor ecologice

În România piața de produse certificate ecologic este în continuuă creștere,iar prețul reprezintă un factor foarte important în decizia de cumpărare având în vedere faptul că este în medie cu 35% mai ridicat decâz produsele necertificate ecologic.

În principal produsele ecologice sunt comercializate direct de la poarta fermei ori,în cazuri excepționale prin magazine specializate,cât și prin rețeaua de mari magazine Metro,Selgros,Mega Image,Carrefour etc. Spre exemplu lactatele si ouăle au cel mai mare procent în vânzările de produse ecologice în magazinele Carrefour din România.

Consumul se referă la cadrul ce cuprine satisfacerea societății în ansamblz,al unităților și instituțiilor,precum și al fiecarui individ în parte. El este forța motrice a bunurilor sau serviciilor consumate cu bunuri sau servicii nou create.

Abordarea consumului, de pe poziții științifice în contextul mediului general de desfășurare a economiei de piață, impune clarificarea unor raporturi foarte bine conturate, cu implicații profunde asupra componentelor și anume, în principal, a raportului producție-consum. În scopul situării în cadrul coordonatelor economiei de piață,producția nu mai reprezintă un scop în sine,consumul constituind un element de declanșare și stimulare a producției ,îndeplinind un important rol de reglare a producșiei,asigurând sensul și intensitățile ritmurilor de reglare a producției.

Consumul reprezintă nivelul la care oamenii își ating scopurile materiale și spirituale,generate de nevoile individuale și colective.

Consumul de produse ecologice în țara noastră este relativ redus comparativ cu alte state europene,situându-se la valoarea de 1% raportat la consumul total de produse alimentare,în timp ce media din Europa este de 3-5%. Prin acțiuni adecvate de informare și promovare, România ar putea beneficia crescând cota de piață și nivelul de conștientizare a publicului privitor la produsele ecologice.

Un studiu despre dezvoltarea gamei de produse ecologice,elaborat în cadrul proiectului „Extension for ecoprofit”,finanțat de The world Bank și de guvernul român,a identificat principalul motiv al lipsei succesului produselor ecologice pe piața domestică. Consumatorul român este prea puțin informat și interesat,are o putere de cumpărare scăzuta și prețul produselor eco este mult mai mare decât cel al produselor convenționale. Un produs ecologic este cu 20-40% mai scump,decât un produs convențional. Strategia Naționlă de Export a României sugereaza că piața de produse ecologice crește cu 20% în fiecare an.

Potrivit Ministeruluui Agriculturii și Dezvoltării rurale în anul 2014 s-au comercializat produse ecologice precum:legume și fructe proaspete,produse procesate din fructe și legume,ceaiuri de plante,pâine,paste făinoase,făină,produse procesate din lapte de vacă si oaie(șvaițer,cașcaval,unt,telemea de oaie)ouă,ulei,vin obținut din struguri cetificți ecologic,produse din soia,miere etc.

Cu toate acestea,o mare parte a produselor obținute din agricultura ecologică a fost destinată exportului. Un procentaj de cca. 70-80% din producția de produse ecologice a României este exportat anual. La nivelul anului 2014,au fost exportate produse ecologice în valoare totală de cca. 250 mil. Euro,cu o dublare față de anul 2013 în care exporturile au fost în valoare de 103 mil. Euro.

Țările europene sunt principalele piețe de export ale României pentru produsele ecologice,Germania,Austria sau Belgia fiind printre țările care importă masiv materi primă obținută în sistemul ecologic autohton,dar și principalele furniyoare de produse bio procesate pentru piața românească.

În ceea ce privește consumul intern de produse ecologice,acesta este estimat de asociația patronală la circa 80 milioane de euro,jumătate din această valoare provenind din produsele românești,respectiv din miere,vin și panificație,iar cealaltă jumătate din din importuri realizate în special de marii retaileri.

Conform celor de mai sus România rămâne înca o piață de export de materie primă,nu de alimente procesate. Această materie primă pe care noi o exportăm este prelucrată în Germania și Belgia și se întoarce pe piața românească,dar la prețuri de 4-5 ori mai mari.

Importul de produse ecologice a avut o creștere constantă anuală,principala cauză a acestui fenomen este reprezentată de implicarea hipermarket-urilor în distribuția cu amănuntul a acestora.

În anul 2013 a fost de cca. 35 mil. Euro cu o ușoară creștere în anul 2014. Principalele alimente importate au fost : produsele lactate,conservele de legume refrigerate,musli,sucuri de fructe,produse de panificație,produse pentru butriția bebelușilor. Aceste produse provin în principal din țări precum Austria,Germania,Ungaria sau Franța-

Activitatea de inspecție și certificare a produselor ecologice este realizată de organisme de inspecție și certificare private,aprobate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,în conformitate cu legislația comunitară și națională.

2.1.3 Perspectivele dezvoltării agriculturii ecologice

Segmental pe care îl ocupă sectorul agriculturii ecologice este în creștere în majoritatea statelor membre. Este posibil ca reformele recente din cadrul politicii agricole commune,care pun accent pe orientarea producției în funcție de piață și pe furnizarea de produse de calitate pentru a satisfice cerințele consumatorilor,să stimuleze în continuare piața produselor ecologice. În acest context,legislația aplicabilă producșiei ecologice joacă un rol din ce în ce mai important în cadrul politicii agricole și este strâns legată de evoluția piețelor agricole.

Alături de produsele tradiționale și produse cu denumiri de origine,produsele ecologice sunt produse cu un înalt nivel de valorizare. Produsele ecologice sunt produse cu avantaj competitiv.

În România, competitivitatea produselor ecologice este determinată de urmatorii factori:

Numărul de operatori înregistrați în acest sector este în continuă creștere și se remarcă și creșterea numărului procesatorilor. Suprafața cultivate în agricultura ecologică înregistrează o creștere de la an la an.

Piața produselor ecologice este în extindere și se caracterizează prin diversificarea ofertei de produse pe piață,de la an la an.

Din ce în ce mai mult,consumatorii conștientizează,că alături de calitatea și valoarea produselor ecologice pentru sănătate,agricultura ecologică are o contribuție majoră la dezvoltarea durabilă. Conștientizarea de către populație a importanței practicării agriculturii ecologice în mediul rural,poate fi o soluție de revitalizare a spațiului rural.

Modul de producție ecologic,bazat pe neutilizarea de substanțe chimice de sinteză și respectarea bunăstării animalelor este o soluție de durabilitate.

Având în vedere competitivitatea produselor ecologice,potențialul agricol și faptul că pe piața unica cererea de produse ecologice este mai mare decât oferta,România poate devein un potential exportator de produse ecologice.

În cadrul tabelului nr. 2.1 este prezentată analiza SWOT a stării actuale a sectorului de agricultură ecologică din România realizată de MADR în anul 2013.

Diagnoza stării actuale a sectorului de agricultura ecologica (Analiza Swot)

Tabel nr. 2.1

Sursa: Date colectate de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale în aprilie 2012.

2.1.4 Strategii ecologice de marketing

Premisa realizării unei conduceri eficiente a companiei o reprezintă organizarea acesteia astfel încât să permită maximizarea avantajelor obŃinute în anumite condiŃii de piaŃă. În ceea ce privește încorporarea marketingului în organizarea companiei, aceasta se transpune prin conceperea unor forme organizatorice care să asigure adoptarea și operaŃionalizarea conceptului de marketing.

Marketingul ecologic reprezintă un instrument de afirmare a managementului marketingului ecologic fiind un proces sistematic care conduce la cunoașterea pieței.

În condițiile conceperii unor strategii adecvate, marketingul ecologic poate fi utilizat pentru creșterea eficienței procesului de management, realizând, în același timp, activități de investigare a pieței și a nevoilor de consum în scopul adaptării firmei la dinamica mediului de marketing.

În viziunea marketingului ecologic, desfășurarea activității unei companii presupune integrarea conceptului de marketing ecologic la toate nivelurile procesului de dezvoltare durabilă.

Procesul managerial al marketingul ecologic reprezintă activitățile prin care managerul prevede, organizează, coordonează și controlează activitatea companiei cu scopul realizării obiectivelor stabilite privind dezvoltarea durabilă.

Avantaj competitiv în marketing înseamnă, pentru o organizație, să creeze și să furnizeze clienților săi o valoare superioară celei oferite de concurenți, valoare percepută ca atare de aceștia.

Avantajul competitiv ecologic – o organizație va obține un avantaj competitiv ecologic față de concurență dacă este mai “bună” decât aceasta sub aspect ecologic cel puțin într-un domeniu de marketing specific (produs, comunicare, distribuție, preț).

Poziționarea ecologică superioară pe piață, asigurată de:

o diferențiere ecologică substanțială

(produse ecologice mai noi, mai numeroase, introduse pe piață înaintea concurenței, mesaj

ecologic mai clar și mai convingător);

costul nu neapărat mai redus, ci corelat cu calitățile ecologice ale produsului;

controlul asupra unei nișe de piață formată din clienți ecologici;

Strategii de marketing ecologic orientate spre public

Impactul grupurilor de presiune ecologiste asupra strategiilor de marketing verzi

Pe de o parte, clienții verzi și publicul, în general, sunt tot mai atenți față de comportamentul ecologic sau nu al organizațiilor și de implicarea socială a acestora.

Pe de altă parte,produsele ecologice și activitățile ecologice nu sunt foarte ușor acceptate de o parte importantă a publicului, mai ales de cea care nu are o conștiință ecologică fermă și clară.

 Publicul apare ca fiind format din entități diferite, ceea ce îi conferă caracterul de conglomerat din care face parte și segmentul de consumatori verzi, cu conștiință ecologică.

Acele segmente ale publicului care au preocupări ecologice prezintă cel mai mare interes pentru firme, deoarece ele se pot constitui în grupuri ecologiste de presiune.

Grupurile ecologiste de presiune pot fi considerate “grupuri de interese” care au exigențe și solicitări referitoare la protecția mediului și a calității vieții, în cadrul cerințelor pentru asumarea responsabilității sociale din partea organizațiilor.

Toate aceste cerințe au drept numitor comun solicitările pentru planificarea și realizarea unor activități care să aibă impact nefavorabil cât mai redus sau zero asupra mediului înconjurător sau a calității vieții.

Grupurile ecologiste de presiune cele mai importante existente în cadrul publicului organizațiilor sunt:

organizațiile ecologiste

organizațiile consumatorilor și

mediile de comunicare.

Organizațiile ecologiste

Au un comportament cu implicații asupra marketingului verde, care înregistrează următoarele tendințe:

dezvoltarea unor relații multilaterale între diversele organizații ecologiste care se transformă într-o rețea tot mai puternică, bazată pe colaborare tot mai strânsă

potențarea presiunilor unui grup ecologist cu cele exercitate de alte asemenea grupuri

creșterea conștiinței ecologice cu caracter critic a grupurilor verzi.

Cea mai cunoscută și activă organizație ecologistă cu caracter internațional: Greenpeace.

Organizațiile consumatorilor

Un aspect important al eforturilor depuse pentru protecția consumatorilor îl reprezintă colaborarea organizațiilor în vederea protecției consumatorilor verzi.

Scopul acțiunilor comune este multidimensional, și anume:

creșterea influenței consumatorilor verzi asupra proceselor de producție și distribuție,

protejarea tranzacțiilor efectuate de această categorie de consumatori și

sancționarea greșelilor și prevenirea înmulțirii acestora pe piață.

Acest scop implică acțiuni specifice pe trei niveluri:

eforturi pentru ca ofertanții să-și orienteze comportamentul ecologic în funcție de interesele consumatorilor

presiuni asupra autorităților cu rol de reglementare, pentru a asigura condițiile necesare existenței concurenței funcționale și întăririi protecției consumatorilor verzi

acțiuni concrete de transpunere în practică, pentru ca reglementările și legislația să acționeze în interesul consumatorilor și să devină efective.

Mediile de comunicare

Prin influențele lor cu caracter ecologic, pot juca un rol semnificativ în sensul protejării mediului și sănătății.

Aceste influențe sunt rezultatul posibilităților multiple oferite de mijloacele de comunicare pentru dezbaterea publică a problemelor sociale și ecologice cu reverberații și presiuni în rândul consumatorilor, în special verzi, și firmelor, dar și pentru convertirea celor fără conștiință ecologică la o abordare ecologică.

Grupurile de presiune formate la nivelul publicului pot utiliza diferite strategii pentru ca exigențele lor față de activitățile de marketing, mai ales neecologice, ale firmelor să devină efective.

Asemenea strategii pot fi:

mobilizarea presiunilor publice;

mobilizarea presiunilor politice;

activarea forțelor pieței, sub forma boicoturilor exercitate de consumatori față de firme și produse neecologice;

activarea publicului firmei, care să exercite presiuni pentru ecologizarea practivilor de marketing;

negocierea directă cu firmele pentru ca acestea să adopte concepte și soluții ecologice;

Ciclul de viață al presiunilor publicului ecologist:

Influențele exercitate de grupurile ecologice de presiune asupra firmelor variază în funcție de evoluția lor istorică, potrivit unui ciclu de viață care include următoarele etape:

Etapa latentă;

Emergența;

Creșterea;

Maturitatea;

Declinul ;

Etapa latentă

Sugerează perioada de pregătire a apariției conștiinței ecologice a publicului

puține persoane și organizații recunosc existența dorințelor și exigențelor pentru protecția mediului

doar activiștii ecologiști, o parte a cercetătorilor și anumiți intelectuali încep să conștientizeze problematica ecologică

Emergența

Caracteristica specifică a etapei: apariția dorințelor și exigențelor publicului față de protecția mediului. Cerințele de natură ecologică încep să fie orientate și popularizate în mediile de comunicare de specialitate și cu orientare verde. Grupurile ecologiste acumulează concepte și informații și începe să se contureze conștiința ecologică.

Apar și primele așteptări față de firme pentru ca acestea să găsească soluții ecologice (tehnologii nepoluante, produse verzi).

Creșterea

Creșterea presiunilor ecologice ale publicului este rezultatul diseminării conștiinței ecologice în masa adepților principiilor protejării mediului și a calității vieții.

Extinderea și accentuarea presiunilor ecologice se datorează, în general, faptului că mijloacele de comunicare în masă aduc discuțiile pe teme referitoare la protecția mediului și a sănătății în atenția opiniei publice. Este urmare a accelerării și concretizării solicitărilor ecologice, gradul lor de soluționare se mărește.

Maturitatea

Se distinge prin creșterea substanțială a presiunilor ecologice și conștientizarea clară și detaliată a exigențelor și solicitărilor “verzi”.

Ea se particularizează prin concentrarea opiniei publice dar și a firmelor asupra găsirii soluțiilor ecologice complete, rapide și corecte.

Declinul

Are în centrul eforturilor aplicarea soluțiilor ecologice găsite, în funcție de solicitările precise ale publicului verde.

Premisele elaborării strategiilor ecologice care vizează publicul se regăsesc în două elemente indispensabile și reprezentative:

influența publicului cu conștiință ecologică;

conștiința ecologică a organizației;

În funcție de mărimea și intensitatea impactului celor două categorii de elemente particulare, organizațiile adoptă și urmează:

Strategia inovării ecologice;

Strategia adaptării ecologice;

Strategia menținerii status quo-ului;

Strategia evitării schimbărilor ecologice;

Mixul de marketing ecologic este format din cele 4 instrumente de bază, și anume politica de produs, politica de preț, politica de distribuție și politica de promovare. El trebuie să aducă avantaje economice atât firmelor, cât și consumatorilor, răspunzând, totodată, și cerințelor de protejare și conservare a mediului.

Politica produselor ecologice are în vedere dezvoltarea și lansarea pe piață a produselor ecologice, inovarea, îmbunătățirea produselor existente, diversificarea, eliminarea produselor neecologice, ineficiente în ceea ce privește consumurile de resurse. Realizarea produselor ecologice trebuie să urmărească elemente de ordin economic, eficiență în fabricare, economie în utilizare, reciclare, să fie „prietenoase” față de mediu și față de sănătatea oamenilor. Ciclul de viață a produselor ecologice are în vedere o gândire circulară, specifică marketingului ecologic și se referă la reciclarea, compostarea, reutilizarea produselor, oportunități pentru a crea noi utilizări pentru acestea. De asemenea, ambalajele ecologice conduc la înregistrarea unor costuri mai ridicate, iar conceperea și realizarea acestora trebuie abordată cu întreaga responsabilitate, avându-se în vedere întregul ciclu de viață.

Deosebit de importante sunt și etichetele ecologice. Etichetele ecologice semnifică un impact mai mic asupra mediului și certifică calitatea ecologică a unui produs sau a unui ambalaj și produs.

Specific politicii produselor ecologice este abordarea produselor în mod continuu, dinamic, corelată cu caracterul continuu al inovației ecologice, în concordanță cu evoluția condițiilor economice, sociale, de mediu etc.

De asemenea, un alt element al mixului de marketing ecologic îl reprezintă politica de preț. Prețul reprezintă un factor deosebit de important în luarea deciziei de cumpărare, cu atât mai mult, cu cât este vorba despre produsele ecologice. Prețul ecologic trebuie să fie un stimulent al protejării mediului. Apar costuri suplimentare datorate folosirii unor substituenți ai resurselor în criză, mijloacelor nepoluante achiziționate, taxelor de mediu, investițiilor în cercetare-dezvoltare pentru obținerea tehnologiei inovative, nepoluante etc.

Marketerii ecologiști trebuie să afle prețul pe care consumatorul este dispus să-l plătească pentru produsele ecologice.

Politica de distribuție ecologică are ca obiectiv principal distribuirea produselor ecologice. Distribuția reprezintă o resursă cheie a firmei. Caracteristica specială a canalului de distribuție ecologic este dată de circulația produselor în ambele sensuri, adică producători – canale de distribuție – producător.

Producătorii și comercianții trebuie să găsească soluții prin care deșeurile rezultate din activitatea de producere și comercializare a produselor, precum și cele uzate, să fie recuperate printr-un sistem de distribuție sau logistică inversă. Canalele de distribuție ecologice trebuie să asigure protejarea mediului, dar și satisfacerea cerințelor consumatorilor ecologiști.

Un aspect deosebit în logistica ecologică îl reprezintă activitățile de transport, depozitare, sortare, manipulare care trebuie să aibă efecte minime asupra mediului înconjurător asigurând în același timp calitatea produselor ecologice.

Comunicarea în domeniul ecologic presupune, în principal, transmiterea informațiilor privind eforturile și rezultatele firmei în obținerea produselor ecologice, protejarea mediului și creșterea calității vieții.

2.2 Posibilitățile de intrare a produselor ecologice pe piața legumelor. Metodologia cercetării

Indentificarea problemei și stabilirea scopului cercetării

Această cercetare are ca scop studiul comportamentului consumatorului de legume,vizând intrarea pe piața legumelor ecologice a unei companii noi înființate.

Obiectivele cercetării

Identificarea profilului cumpărătorului de legume prin obținerea de informații referitoare la: sex,vârstă,venituri.ocupașie,domiciliul urban sau rural.

Determinarea locului de cumpărare și intervalul mediu de aprovizionare.

Identificarea legumelor predominante în procesul de cumpărare și forma de prezentare a acestora(proaspete,congelate sau conservate).

Determinarea gradului de răspândire a informațiilor cu privire la produsele ecologice.

Grupul țintă

Grupul țintă este constituit din totalitatea consumatorilor ce au cumparat în ultimele luni legume atât proaspete cât și în altă formă de conservare.

Eșantionarea

Metoda de eșantionare utilizată a fost metoda cotelor. În aplicarea acestei metode se pleacă de la caracteristicile cunoscute ale populației țintă. Se construiește apoi un eșantion respectând aceste caracteristici în valoarea relativă. Această metodă implă este foarte fiabilă,deoarece nu necesită constituirea unei baze de sondaj și de aceea este una din metodele cele mai utilizate în studiile de piață.

Dimensiunea eșantionului

Dimensiunea este de 200 persoane.

Administrarea chestionarului

Metoda de administrare a chestionarului a fost ancheta chestionarelor de opinie. Acesta fiind realizat stradal și chestionând fiecare individ în parte. Mai jos este prezentat chestionarul:

Studiu cu privire la posibilitatile de intrare pe piata legumelor ecologice

*Obligatoriu

Top of Form

1. În familia dumneavoastră se consumă legume? *

Da

Nu ( treceți la date demografice referitoare la respondent)

2. Cine cumpără de obicei legumele în familia dumneavoastră?

Soțul

Soția

Copilul

Toți membrii familiei

Alte persoane

3. De unde cumpărați cel mai des legume?

maxim două variante de răspuns

De la un magazin specializat

De la supermarket

De la hipermarket

De la aprozar/Piața autohtonă

4. Cât de des cumpărați legume?

Zilnic

La 2-3 zile

La un interval mai mare de 3 zile

5. Ce legume cumpărați de obicei?

Tomate

Castraveți

Ardei

Ceapă

Morcovi

Altele:

6. Care sunt legumele ce predomină din punct de vedere cantitativ în „coșul” dumneavoastră? (enumerați două produse)

…………………………………………………………………………………………………………………

7. În situația în care nu cumpărați legume proaspete le înlocuiți cu:

Legume congelate

Legume conservate ''de casă''

Legume conservate de către producători autorizați

Altele:

8. În situația în care nu cumpărați legume proaspete, optând pentru un alt tip de legume, care este principalul criteriu al deciziei dumneavoastră?

Prețul

Calitatea

Aspecte ce privesc sănătatea

Termenul de valabilitate – perisabilitatea

9. Preferați anumiți producatori pentru legumele proaspete?

Da

Nu

10. Dacă da, care sunt aceștia? (enumerați maximum 3 producători)

…………………………………………………………………………………………………………………

11. Preferați anumiți producători pentru legumele congelate sau conservate?

Da

Nu

12. Dacă da, care sunt aceștia? (enumerați maximum 3 producători)

…………………………………………………………………………………………………………………

13. Aveți informații cu privire la produsele ecologice?

Nu știu nimic despre aceste produse

Am auzit cate ceva dar nu mă interesează subiectul

Am citit unele articole din ziar

Mă interesează domeniul

Aceste produse reprezintă o preocupare importantă

14. În familia dumneavoastră se consumă/ați consumat produse de acest tip?

Da

Nu

15. Care este prețul mediu pe care ați fi dispus să îl platiți în plus pentru un kilogram de legume ecologice?

< 2.5 lei

2.5 – 3.5 lei

>3.5 lei

Studiu cu privire la posibilitatile de intrare pe piata legumelor ecologice

*Obligatoriu

Top of Form

Date demografice referitoare la respondent

I. Genul: *

1. Masculin

2. Feminin

II. Vârsta dumneavoastră *

< 18 ani

18 – 25 ani

25 – 35 ani

35 – 45 ani

> 45 ani

III. Ultima formă de învățământ absolvită:

Școala generală

Liceu

Licență

Master

Doctorat

IV. Ocupația actuală: *

1. Elev / student

2. Muncitor

3. Funcționar cu studii medii

4. Profesor / doctor / inginer / economist

5. Liber profesionist

6. Fermier

7. Patron /director

9. Pensionar(ă)

10. Casnic

Altele:

V. Starea civilă: *

Căsătorit/ă

Necăsătorit/ă

VI. Care a fost venitul net al gospodăriei dumneavoastră în luna trecută? *

< 500 RON

500 – 1000 RON

1000 – 1500 RON

1500 – 2500 RON

> 2500 RON

VIII. Mediul dumneavoastră de proveniență: *

1. Urban

2. Rural

Bottom of Form

Ipotezele cercetării:

Am plecat de la următoarele ipoteze:

Marea majoritate a populației consumă/cumpără legume zilnic.

Legumele cel mai des cumpărate sunt cartofii,ceapa,tomatele și morcovii.

Venitul mediu al unei familii este de aproximativ 1500 RON.

Cei mai mulți dintre indivizi preferă produsele autohtone în detrimentul celor de import.

Sunt foarte puține persoane care au consumat sau dețin informații consistente despre legumele ecologice.

După realizarea sondajului am obținut urmatoarele date:

1. În familia dumneavoastră se consumă legume?

Tabel nr. 2.2