Economia Turismului

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DEZVOLTAREA ECONOMIEI TURISMULUI

Dezvoltat ca o componentă distinctă a sectorului terțiar, în a doua jumătate a secolului nostru, turismul joacă un rol major, prin multiplele ipostaze în plan economic, social, cultural, care generează practicarea unui management științific cu un conținutul complex și integrat în cadrul unui sistem economico-social.

Ipostazele activității turistice:

Turismul – activitate specific umană, apărută din cele mai vechi timpuri.

Turismul- activitate economică creatoare de venituri

Turismul –„un complex de tip industrial”

Turismul – ramură a economiei naționale

Turismul- o conduită socială

Turismul – un fenomen geografic

Turismul –sursă inepuizabilă de îmbogățire culturală

Subsistemul activitatilor turistice

Sistemul activităților și serviciilor turistice constituie deci, un complex integrat în ansamblul subsistemelor principale din economie, cu care interacționează permanent.

Subsistemele serviciilor turistice

Managementul turismului este abordat pe de-o parte ca un subsistem în raport cu economia națională, care interacționează cu subsistemele componente ale acesteia: socio-demografic, tehnic și tehnologic, ecologic, politico-legislativ, celelalte subsisteme economice, precum și cu subsistemul serviciilor economice complementare; pe de altă parte, acesta este tratat ca un sistem care, la rândul său, are înglobate toate subsistemele de activități și servicii, precum și organismele, instituțiile care îi facilitează dezvoltarea.

Factorii care influențează activitatea turistică:

după natura social economică:

Factori economici: veniturile populației și modificările acestora, elasticitatea cererii turistice (în funcție de prețuri, prețurile altor mărfuri și veniturile populației), oferta turistică, politica monetară, bugetară și fiscală practicată de către statul respectiv;

Factori sociali: urbanizarea, timpul liber, grupul social din care face parte și statutul lui social;

Factori demografici: durata medie de viață, sporul natural al populației, structura pe vârste și categorii socio-profesionale;

Factori tehnici: tehnologiile folosite, performanțele mijloacelor de transport, a instalațiilor, echipamentelor folosite;

Factori psihologici și culturali: nivelul de cultură, de educație, temperamentul și moda;

Factori politici: regimul vizelor, politica guvernului, facilitățile acordate;

Factorii ecologici: poluarea mediului, politica ecologică, interesul comunității, al guvernului pentru protecție a mediului.

după importanța lor în aprecierea fenomenului turistic:

Factori primari: veniturile populației, oferta turistică, timpul liber, mișcarea populației;

Factori secundari: serviciile adiționale necesare funcționării activității turistice, cooperarea internațională, unele măsuri de natură organizatorică.

după durata în timp a acțiunii lor:

Factori permanenți: modificarea veniturilor, a structurii demografice a populației;

Factori conjuncturali: criza economică, catastrofele naturale, condițiile meteorologice, grevele și revendicările sociale.

după sensul și natura intervenției:

Factori exogeni – care acționează din exteriorul firmei de turism: sporul natural, urbanizarea, migrația populației;

Factori endogeni – modificarea ofertei turistice, creșterea gradului de pregătire a personalului din turism.

după apartenența la profilul de marketing:

Factori ai cererii turistice: prețurile, timpul liber, veniturile populației;

Factori ai ofertei: costul prestațiilor turistice, calitatea serviciilor prestate, pregătirea forței de muncă.

Efectele managementului științific al turismului asupra dezvoltării economice

Aplicarea unui management riguros poate transforma turismul într-o veritabilă pârghie a dezvoltării economice la scară națională dar mai ales, locală, prin multiplele implicații asupra gradului de valorificare a potențialului natural și antropic, a introducerii în circuitul economic a resurselor turistice, a utilizării și valorificării infrastructurii, precum și asupra dezvoltării celorlalte ramuri ale economiei naționale.

Efectele pozitive directe sunt reliefate prin:

valoarea adăugată brută în turism față de alte ramuri, (care este de regulă, mai mare, datorită importurilor nesemnificative în acest domeniu),

creșterea producției,

creșterea gradului de ocupare a forței de muncă,

transferarea în valută a unor resurse materiale și umane, neutilizabile în circuitul producției materiale.

Efectele indirecte sunt reliefate prin:

locurile de muncă indirecte create în alte sectoare prin dezvoltarea turismului,

creșterea veniturilor indirecte și a produsului indirect din alte ramuri,

activități, creșterea investițiilor din alte sectoare de activitate, a veniturilor suplimentare obținute de acestea prin promovarea potențialului turistic al unei zone și intensificarea circulației turistice,

efectele în planul sănătății,

refacerii capacității de muncă a resurselor umane,

efectele în planul dezvoltării teritoriale echilibrate, datorită mutațiilor fluxurilor turistice.

Principalele sectoare de activitate economică care cumulează efectele directe și indirecte ale dezvoltării turismului sunt:

ramurile generatoare de materii prime, materiale auxiliare necesare creării bazei tehnico-materiale a turismului (construcții de mașini, finanțe, industria mobilei, a prelucrării lemnului);

ramurile care deservesc și amenajează infrastructura (rețeaua de drumuri, căi ferate, furnizoare de energie, apă, lucrările de sistematizare a teritoriului);

industria ușoară, mica industrie, producătoare de bunuri de consum curent, cerute pe durata sejurului ;

industria alimentară;

industria articolelor sportive, de artizanat;

comerțul, care își va dezvolta rețeaua de unități comerciale și de alimentație;

serviciile personale, de poștă, telecomunicații, transport;

cultura și arta.

Aprecierea locului și aportului turismului la dezvoltarea economiei naționale este făcută cu ajutorul unui sistem de indicatori, dintre care mai importanți sunt:

ponderea cheltuielilor turistice în totalul cheltuielilor de consum (pc)

pc= ( Ct / ( Cc) 100 în care Ct, Cc = cheltuieli turistice respectiv cheltuieli de consum

ponderea personalului din turism în populația activă (Pp)

Pp =( Pt / Pa) 100 în care Pt , Pa – populația ocupată în turism, populația activă

aportul încasărilor din turism în produsul național net sau în P.I.B (Aî )

Aî =( It / P.N.N) 100 în care It–încasări din turism, P.N.N.-produsul național net

aportul turismului în exportul de mărfuri (At)

At =(Ite/Em) 100 în care Ite -încasări turiști externi; Em – exportul de mărfuri

ponderea cheltuielilor turistice în importul de mărfuri (Pi)

Pi=(Ce/Imp) 100 în care Ce-cheltuielile turistice ale populației autohtone în alte țări; Imp- importul de mărfuri.

Turismul are un rol deosebit și în dezvoltarea economiei mondiale.

Conform statisticilor făcute de O.M.T, turismul ocupă primul loc în ceea ce privește forța de muncă angajată (cca 7% din populația ocupată a globului), locul 3 din totalul exporturilor mondiale (după industria petrolului și industria constructoare de mașini), fiind una din primele industrii mondiale, a cărei cifre de afaceri depășește 3500 miliarde dolari.

Dezvoltarea turismului este puțin influențată de fluctuațiile ciclice ale economiei. Pentru economiile slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, turismul poate fi valorificat ca alternativă strategică esențială, acesta aducând, prin veniturile însemnate obținute, un plus de stabilitate economică;

Practicarea turismului într-o anumită zonă necesită o evaluare precisă a unui sistem de factori, în mod special a veniturilor pe care acesta le poate aduce cât și a costurilor implicate.

Turismul reprezintă o cale de intensificare a fluxurilor monetare inter și intraregionale, de pe plan național și internațional și de extindere a afacerilor în acest domeniu.

Specificul ocupatiilor din turtism

Orarul permanent.

Neregularitatea și discontinuitatea solicitării unor servicii pe parcursul celor

24 de ore de lucru.

Activitatea sezonieră a activităților, sarcinilor din turism.

Contactul cu oamenii, turiști sau autohtoni cât și străini.

Asigurarea eficienței manageriale atât la nivel microeconomic, mezoeconomic, cât și macroeconomic se fundamentează pe valorificarea unui set de idei, valori și concepte proprii unui sistem, având o puternică determinantă socială, culturală, politică. Este nevoie nu de o nouă rețetă managerială, ci, înainte de toate, de „un nou mod de gândire, un nou mod de a vedea lucrurile din jur”.

SISTEMUL SERVICIILOR TURISTICE

Prin multiplele ipostaze pe care le include – de activitate specifică de servicii și totodată de industrie, ramură a economiei naționale, circumscrisă sectorului terțiar -, turismul plasează firmele în domeniu într-un sistem economic complex, compus din servicii și activități, cu care stabilește corelații multiple.

Prin includerea subsistemului turismului în sistemul de activități, ramuri a economiei naționale, relația dintre turism și călătorie este de la parte la întreg.

Turismul – subsistem în raport cu economia națională și implicit cu industria călătoriilor

Reprezentarea sferei călătoriilor cu un sens mai cuprinzător decât domeniul turismului are în vedere optica reputaților specialiști elvețieni K.Krapf și W. Hunziker, conform căreia „turismul este un ansamblu de fenomene și relații rezultând din călătoria și șederea nerezidenților, atâta timp cât aceasta nu determină o reședință permanentă sau nu se leagă de vreo activitate temporară (sau permanentă) retribuită”.

Pe de altă parte, turismul este la rândul său un sistem care are în componența sa o multitudine de structuri, organisme, care contribuie la derularea activităților sale. Călătoria este deci, o parte componentă, circumscrisă sferei activităților firmei de turism.

Turismul sistem de activități care include și subsistemul călătoriilor spre locul de destinație turistică

În cadrul sistemului turistic, alături de subsistemul destinației turistice, care cuprinde cazarea, masa, cultura, agrementul și alte activități este inclus subsistemul călătoriilor. În componența subsistemului călătoriilor, alături de transportul spre locul de destinație turistică se cuprind și alte călătorii locale, intermediare (excursii), ca părți a pachetului final de servicii oferit turistului.

Vis a vis de cele două puncte de vedere menționate cu privire la relația dintre turism și călătorie s-au conturat și altele conform cărora, între cei doi termeni nu se poate vorbi doar de o relație de substituție. La această definiție, mai apropiată stadiului actual de gândire economică -au subscris reputați specialiști în domeniu –cercetătorul american Zbigniew Mieczkowski, canadianul R.A. Chadwick, atestați de A.I.E.S.T care au preferat utilizarea sintagmei „turism și călătorie”. Acest punct vedere folosit drept reper și de O.M.T, la care subscriem, include drept criteriu de diferențiere și caracterul nelucrativ al activităților derulate în cadrul turismului.

În cadrul sistemului complex al economiei naționale, firma de turism prin activitățile derulate nu poate fi redusă doar la un singur departament, ci, ea stabilește corelații multiple în cadrul mai multor structuri organizatorice:

Corelația dintre producătorii de servicii turistice și serviciile de suport ale principalilor prestatori: transportatori, hoteluri și restaurante, unitățile de alimentație și catering, unitățile de tratament balneo-medical, unitățile de agrement, culturale, sportive și comerciale;

Corelația dintre producătorii de servicii turistice și agențiile tour-operatoare;

Corelația dintre producătorii de servicii turistice și unitățile cu serviciile de suport prestate de sectorul public: Ministerul Turismului, instituțiile publice din subordinea Ministerului Turismului, unitățile consulare, unitățile de servicii comunale, servicii medicale, de pază și securitate, de protecție a consumatorului, precum și a mediului;

Corelația dintre producătorii de servicii turistice și unitățile cu servicii de suport prestate de sectorul privat: serviciile financiar – bancare, asociațiile private profesionale, serviciile oferite de instituțiile private de învățământ hotelier și turistic, serviciile de ghid, serviciile medicale private, instructorii privați de sport și înot, de schi, patinaj, alpinism, serviciile unor agenții private;

Corelația dintre producătorii de servicii turistice și organismele și organizațiile internaționale;

Corelația dintre agențiile tour-operatoare și agențiile detailiste;

Corelația dintre agenții de turism și clienții turiști.

Corelațiile firmei de turism integrate

Ca ramură a economiei naționale, turismul înglobează o suită de activități proprii sau specifice, cu caracter complementar dar și nespecifice. În literatura de specialitate activitățile de servicii care se includ în sfera turismului sunt structurate după obiectivul urmărit prin practicarea acestuia.

Model de structurare a serviciilor turistice

Totalitatea unităților de turism cu funcțiuni specifice de cazare și de agrement, vor forma, în raport cu economia națională, subsistemul turistic. Restul activităților, de transport, alimentație publică, circulația mărfurilor, sunt părți componente ale altor ramuri.

Totalitatea întreprinderilor și a dotărilor destinate producerii de servicii turistice, într-o anumită țară formează, potrivit Organizației Mondiale a Turismului, industria turistică.

Industria turistică produce o gamă largă de servicii specifice grupate, în următoarele componente:

mijloace și servicii de cazare;

unități și structuri de alimentație;

dotări și servicii pentru congrese, conferințe;

dotări și structuri pentru agrement;

transport aerian;

transport feroviar;

transport cu autocarul;

transport fluvial sau maritim;

birouri de informare turistică;

agenții de turism, touroperatori și alți intermediari;

firme specializate în turismul balneomedical;

închirieri de mijloace de transport, echipament sportiv;

activități comerciale destinate servirii turiștilor.

Corelația dintre aceste elemente, nivelul și dinamica lor sunt evidențiate printr-o serie de indicatori generali sau specifici: gradul de ocupare a structurii turistice, rata profitului pe tip de structură, veniturile și cheltuielile realizate pe fiecare tip de structură turistică; numărul de turiști (români, străini), durata medie a sejurului, gradul de utilizare a mijloacelor de transport, fluxurile internaționale de turiști, plecările și sosirile din (dinspre) țara rezidentă.

SERVICIILE DE CAZARE TURISTICA

Serviciile turistice de cazare vizează asigurarea condițiilor și confortului pentru adăpostirea și odihna călătorilor, într-o perioadă de timp, pe baza unor tarife determinate.

Tipologia unităților de cazare:

După structura rețelei de cazare, există:

forme de bază pentru cazare: hotelul apartamentul, motelul, vila, cabana, hanul turistic;

forme de cazare complementare: popasul turistic, satul de vacanță, campingul, satul turistic, ferma agroturistică.

Aceste forme complementare sunt realizate în zonele, în care nu există localități turistice sau în zonele în care activitatea turistică are un caracter sezonier.

După categoria de confort există unități de cazare turistică de categoria 1*, 2*, 3*, 4*, 5 stele.

După durata de funcționare pe parcursul anului se disting: structuri de cazare permanente; structuri sezoniere.

În funcție de durata sejurului:

structuri de cazare de tranzit,

structuri de cazare de sejur,

structuri mixte.

În raport cu capacitatea lor de primire:

structuri mici, cu o capacitate între 20 și 40 locuri;

structuri medii, cu o capacitate între 40 și 400 locuri; s

tructuri mari de tipul complexelor turistice, care au peste 1000 locuri.

Principalele tipuri de structuri de primire cu funcțiune de cazare, conform normelor metodologice aprobate, sunt:

Hotelul

Motelul;

Vilele

Bungalourile

Cabanele turistice

Refugiile turistice

Campingurile

Căsuțele

Satul de vacanță.

Pensiunile turistice și fermele agroturistice

Camerele de închiriat în locuințe familiale

Spațiile de cazare pe navele fluviale sau maritime

În cadrul unităților de cazare un loc aparte îl ocupă și structurile de cazare extrahoteliere, care oferă multiple avantaje : prețuri flexibile și mai reduse ; alimentație variată; autencitatea prestațiilor. Cele mai cunoscute structuri extrahoteliere sunt: reședințele secundare; camerele mobilate; campingul; casele familiale și satele de vacanță; motelul; hanul turistic.

Lanturile hoteliere

1. Lanțurile voluntare, care grupează hoteluri independente, ce își mențin autonomia de gestiune.. Principalele domenii de cooperare în cadrul lanțului sunt:

promovarea și publicitatea;

centrele de rezervări de locuri;

consultanța și serviciile de pregătire profesională.

2. Lanțurile integrate cuprind hoteluri, cu grade diferențiate de autonomie. Principalele lanțuri integrate sunt cele americane.

În Europa, cel mai bun lanț integrat este Accor, care este lipsit doar de activitatea de transport propriu, pentru a putea fi inclus în categoria “complet integrat”.

Gama de servicii oferite de lanțurile integrate este largă: hotelărie (50%), restaurant (26%), servicii de rezervare (11%) și alte servicii (13%).

Organizarea activitatilor hoteliere

În unitățile hoteliere, subdiviziunile organizatorice sunt reprezentate prin departamente, care la rândul lor grupează servicii omogene sau complementare, ce îndeplinesc aceeași funcție.

Un serviciu poate avea în componența sa mai multe compartimente, care sunt structurate în birouri, secții, partizi, în funcție de activitățile derulate.

După funcțiile principale îndeplinite – cazare si alimentație – un complex hotelier va avea cel puțin 2 departamente de bază: departamentul cazare și departamentul alimentație și 4 departamente auxiliare: departamentul administrație, tehnic, de marketing-vanzari și de personal.

Principalele servicii în cadrul departamentului de cazare sunt serviciul front-office (recepția) și serviciul de etaj. În cadrul departamentului alimentație, din incinta hotelului, serviciul de bază este cel de alimentație.

Prestarea serviciilor specifice, din cadrul unității hoteliere, presupune o gamă variată de activități. Tipologia activităților derulate în cadrul unui complex hotelier are la bază mai multe criterii de grupare:

în funcție de contactul cu clienții există activități front-office, care presupun, un contact direct cu clientela, și activități back-office, care au caracter administrative, contabil, tehnice;

după modul cum sunt îndeplinite serviciile de cazare: activități operaționale, legate de prestarea nemijlocită a serviciilor și activități funcționale – administrare control, comercializare, întreținere, care influențează indirect prestarea serviciilor

Activitățile operaționale se derulează în cadrul departamentului de cazare, alimentație și a departamentului de prestații directe: piscine, fitness center, saune, baie turcească, sală gimnastică, masaj, ultraviolete, închiriere săli, sală de coafură, servicii de telecomunicații, agenție de turism, spălătorie.

Activitățile funcționale sunt prestate în cadrul departamentelor de administrație și gestiune generală, tehnic, marketing. În cadrul departamentului de cazare funcționează serviciul front-office și serviciul de etaj.

Serviciul front office

Activitățile principale a serviciului front office se derulează în holul de intrare (primire). În hotelăria medie și mare, acesta includ, pe lângă cazarea propriu-zisă și alte activități sau servicii, care sunt grupate într-un departament de prestatii (incluzând servicii cum ar fi: concierge, schimb valutar, telefon fax, mail-information, închirieri autoturisme s.a).

Departamentul este coordonat de un front-office-manager sau șef de recepție. Modelul european hotelier organizează holul de intrare-primire în cadrul unui compartiment concierge, care are menirea de a sta la dispoziția clientului pe tot parcursul șederii sale, coordonând serviciile, prestațiile solicitate din momentul intrării acestuia în unitatea hotelieră și până la plecarea sa.

Funcțiunile în cadrul compartimentului concierge sunt deservite de personalul de contact, reprezentat de lucrători concierge. Aceștia deservesc un front-desk (comptoir sau contoar), oferind sau păstrând cheia camerei, furnizând informațiile solicitate de turiști, activând eventualele servicii suplimentare dorite de clienți, păstrând anumite obiecte personale sau de valoare, asigurând rezervări în mijloacele de transport, la spectacole ș.a.

Compartimentului concierge îi revine o responsabilitate deosebită în păstrarea imaginii hotelului. Chiar dacă uneori dotarea din camere nu este la cele mai înalte standarde, buna derulare a activităților și serviciilor de concierge, vor putea salva din imaginea firmei, oferind turistului atenția cuvenită creându-i senzația că este așteptat, dorit și îndeplinindu-i toate solicitările.

Orice hotel de clasă își va organiza, de aceea, un compartiment de concierge, în cadrul căruia, alături de funcția ocupată de lucrătorul principal de concierge, vor fi încadrați lucrători concierge de noapte, bodyguarzi, șoferi, însoțitori sau ghizi locali (necesari aducerii clientului de la aeroport, gară, autogară la hotel), curieri, poștași, portari, bagajiști, voiturieri (cu sarcina de a parca mașinile turiștilor în garaj, parcare sau aducerea autoturismului clientului la plecare), garderobieră, liftieri, comisionari pentru serviciile solicitate în afara hotelului.

Activități în cadrul „Recepției”:

Principalele activități care se derulează în cadrul „Recepției” sunt:

Primirea clienților;

Atribuirea camerelor;

Păstrarea cheilor;

Rezervări camere;

Casierie;

Facturare;

Telefonie și activități în cadrul centralei telefonice.

Serviciul de etaj cuprinde spațiul cazabil cuprinzând camerele single (cu un pat), duble (cu un pat matrimonial sau separate) sau apartamentele și spațiul comun, in care se includ:

serviciul de întreținere grupează pe fiecare etaj oficiile (de regulă minim 2 pentru guvernanta generala și cea de etaj) și spatiile pentru obiectele de întreținere, materiale, ateliere,

magaziile pentru lenjerie,

spațiile pentru ascensor, pentru hidrant în caz de incendiu.

În cadrul funcțiilor specifice serviciului de etaj, spațiile de folosință individuală sunt deservite de cameriste, subordonate eventual unei guvernante de etaj, lenjerese subordonate fie guvernantei generale, fie unei lenjerese șefe în cazul hotelurilor de dimensiuni mai mari.

Posturile aflate în subordinea guvernantei generale

Guvernanta (stăpâna casei) are un rol important în asigurarea curățeniei în coordonarea lenjereselor, a spălătoriei, în gestiunea produselor de întreținere. Hotelurile de dimensiuni mari cuprind un număr mai mare de funcții subordonate guvernantei generale. Structura organizatorică includ, în subordinea guvernantei generale, mai multe guvernante de etaj, care coordonează cameristele și valeții, guvernanta pentru spatiile comune, șefa lenjereselor, responsabilul călcătoriei, eventual un cafegiu.

În unele hotele de lux, de capacitate mare, rolul guvernantei generale este preluat de un “director serviciu camere”, care coordonează un număr important de posturi și funcții, grupate pe compartimente.

Indicatorii de cuantificare a eficientei activitatilor derulate in unitatile hoteliere

1. Capacitatea de cazare turistică existentă cuprinde numărul de locuri de cazare de folosință turistică. Ea diferă de capacitate de cazare turistică în funcțiune, adică de numărul de locuri de cazare efectiv puse la dispoziția turiștilor de către unitățile hoteliere.

Capacitatea de cazare existentă se exprimă prin numărul total de paturi, care poate fi apreciat în mod global sau cu ajutorul unor indicatori parțiali:

numărul de camere individuale;

numărul de locuri de cazare în camere individuale;

numărul de camere duble;

numărul de locuri de cazare în camere duble;

numărul de apartamente;

numărul de locuri de cazare în apartamente.

2. Capacitatea de cazare în funcțiune (Cap) exprimă, deci, oferta de cazare a firmei de turism în funcție de numărul de locuri care pot fi oferite la cazare (L) și numărul de zile cât pot fi folosite într-un an (nz), luând în considerație și zilele de neutilizare datorate unor lucrări de igienizare, curățenie, reparații.

3. Oferta de cazare (L) cuprinde volumul total de activități de cazare, pe care unitatea de cazare turistică îl poate realiza într-o anumită perioadă de timp. Structura ofertei de cazare cuprinde oferta hotelieră și structurile de primire extrahoteliere, ea putând fi analizată mai detaliat. Oferta de cazare turistică este o mărime ex-ante, utilizată la stabilirea volumului programat de încasări.

L = LH + LEX

4. Densitatea ofertei de cazare (D) poate fi evaluată ca pondere a locurilor de cazare pe km2, sau loc de cazare, calculându-se în două moduri: fie ca raport între numărul locurilor totale de cazare (L) și suprafața zonei (S), fie ca raport între numărul locurilor totale de cazare și numărul camerelor (N):

sau

5. Coeficientul de ocupare a capacității de cazare în funcțiune (Cf) este calculat ca un coeficient ponderat, între numărul de turiști (T) și durata medie a sejurului (S), respectiv între locurile de cazare și numărul de zile-turist.

, unde T – numărul de turiști;

S- durata medie a sejurului;

Zt- număr de zile-turist

6. Coeficientul de utilizare a capacității de cazare în funcțiune (Cuc) exprimă gradul de valorificare a ofertei de locuri-zile de cazare a hotelului (L), într-o anumită perioadă de timp. Se calculează ca un raport între numărul de zile-turist sau numărul de înnoptări în spațiile de cazare disponibile (Zt) și oferta de locuri-zile de cazare (L).

7. Numărul mediu zilnic, lunar sau anual de turiști (Nt) indică cererea efectivă globală sau pe segmente de clienți, într-o anumită perioadă de timp. Se calculează ca un raport între numărul de turiști sosiți în perioada de referință (T) și numărul de zile a perioadei respective (Z).

8. Durata medie de sejur (S) se calculează la nivel global, pe mijloace de cazare, sau după provenința turiștilor. Ea caracterizează gradul de atractivitate al unei zone, indicând perioada medie de timp, în care turiștii rămân într-o anumită zonă turistică,.

Indicatorii prezentați reprezintă instrumente prețioase de lucru pentru aprecierea gradului de valorificare a unității de cazare turistică, a eficienței acesteia, a gradului de atractivitate a unei zone, a circulației turistice, atât la nivel microeconomic, cât și mezo și macroeconomic.

SERVICIILE TURISTICE DE ALIMENTAȚIE PUBLICĂ

Componentă a produsului turistic, alimentația publică influențează calitatea prestației turistice în ansamblul ei. Impactul acestor servicii, în aprecierea calității întregului pachet de servicii turistice este mare, turistul cheltuindu-și 20-25% din timpul său pentru servirea mesei. În perioada actuală, legătura dintre serviciile de alimentație publică și oferta turistică s-a accentuat.

Este o legătură profundă, de dezvoltare sincronă și intercondiționare, fapt demonstrat și prin preluarea în limbajul curent a unor sintagme, cum ar fi "Vacanța gastronomică", "Vacanța dietetică" ș.a. Această legătură dobândește noi valențe în condițiile în care gastronomia devine elementul de selecție a destinației turistice și unica sursă de câștigare a unui avantaj competitiv pe piața concurențială dată.

Alimentația publica este, totodată, un sector integrat în activitatea de turism.

Sectorul de alimentație publică se încadrează în grupul serviciilor de bază turistice, revenindu-i sarcina de a asigura pe întreaga durată a călătoriei, condițiile necesare pentru procurarea și servirea hranei turistului. Acest rol important în cadrul prestației turistice este exercitat prin două componente, care pot fi separate în timp și spațiu: de organizare a producției proprii de preparate culinare și de asigurare a serviciului de servire a consumatorului,.

Pentru a se încadra în serviciile de bază ale produsului turistic, unitățile de alimentație publică trebuie să îndeplinească o serie de cerințe:

să fie prezente în toate momentele cheie de consum turistic;

să îndeplinească toate cerințele de calitate;

să existe o varietate de servicii ale unităților de alimentație publică capabile să satisfacă o diversitate de preferințe.

În cadrul managementului turismului, satisfacerea nevoii de hrană este realizată pe seama alimentației comerciale, care are o sferă de cuprindere mult mai limitată decât cea a unităților de alimentație publică, cu care se află într-o relație de intercondiționare reciprocă.

Unitatea de alimentație publică (numită și colectivă) se adresează anumitor grupe sociale.

Restaurantele cu autoservire, distribuitoarele automate, unitățile de tip fast-food, barurile se adresează atât populației turistice de diferite categorii( putând fi incluse în categoria alimentației comerciale) cât și celorlalte grupuri sociale de populație.

Ca parte componentă a activității de turism, alimentația publică, nu poate fi redusă doar la satisfacerea nevoii de hrană, ea îndeplinind funcțiile:

funcția economică. Serviciile unității de alimentație publică creează noi valori (prin transformarea materiilor prime în preparate culinare și produse de cofetărie-patiserie) aducătoare de beneficii și care contribuie la progresul societății;

funcție educativă, în sensul însușirii unui comportament și model corect de alimentație. De regula alcătuirea meniului respectă necesarul de calorii recomandat de medicii specialiști contracarând excesele alimentare sau subponderabilitatea;

funcția socială. Dezvoltarea serviciilor în unitățile de alimentație publică creează un număr important de locuri de muncă. Spre exemplu, în primul deceniu de tranziție ponderea salariaților din acest sector în totalul comerțului interior a crescut cu 21% (în 1995 fata de 1991);

funcția culturală, prin organizarea simultană a unor programe culturale, momente coregrafice, audiții muzicale cât și prin posibilitatea luării contactului direct cu unele tradiții ale diferitelor popoare;

funcția de alimentație propriu-zisă, structurată pe doua subdiviziuni principale -de gradul I si de gradul II. Cerințele zilnice de hrană sunt satisfăcute de funcția de gradul I, în timp ce cerințele alimentare de gradul II necesită asigurarea unei alimentații specifice în scopul regenerării forțelor pentru dezvoltarea musculaturii, satisfacerea anumitor cerințe de ordin estetic sau anumitor preferințe, gusturi.

În cadrul industriei turismului, serviciile de alimentație publică exercită preponderent o funcție economică, comercială. În literatura de specialitate tipologia unităților de alimentație publică poate fi structurată după funcția predominantă pe care o îndeplinește în: unități cu alimentație colectiva și unități cu alimentație comercială.

Din prima grupa fac parte restaurantele din cadrul unităților publice cu caracter social, întreprinderile, cantinele din școli, spitale, armata, închisori, universități, restaurantele cu auto-servire (caféteria, self service), distribuitoare automate. Ultimele două tipuri de unități sunt utilizate și în cadrul alimentației comerciale, așa încât o linie strictă de demarcație între cele două categorii este greu de trasat.

Tipuri de unități de alimentație destinate servirii turiștilor

În conformitate cu prezentele norme, în România pot funcționa următoarele tipuri de unități de alimentație pentru turism

Tipologia unităților de alimentație publică

Criteriile utilizate pentru clasificarea unităților de alimentație publică în cele patru categorii (I, II, III, lux) sunt atât obligatorii, cât și suplimentare.

Adoptarea unui anumit sistem de clasificare prezintă o deosebită importanță:

În primul rând, orice turist este informat în legătură cu posibilitățile de confort și servicii oferite, o anumita categorie a unității de alimentație publică codificând turistului nivelul prestațiilor oferite;

În al doilea rând, statul poate urmări mai ușor activitatea derulată în cadrul hotelurilor, a restaurantelor și poate interveni prin pârghii specifice. În unele țări există reglementări fiscale care protejează anumite categorii de unități sau dimpotrivă exercită o presiune fiscală mai mare pentru anumite categorii (a I-a). Politica de credite sau investiții a statului va amplifica dezvoltarea anumitor unități aflate în obiectivele strategice de dezvoltare turistică a unor zone, regiuni geografice;

În al treilea rând, adoptarea unui anumit sistem de clasificare constituie unul dintre cele mai bune mijloace de protecție a consumatorului de posibilele abuzuri ce pot apărea: practicarea unui sistem de tarife neadecvat serviciilor oferite, neacordarea serviciilor propuse. Statul poate interveni direct în rezolvarea eventualelor sesizări ale turiștilor prin reglementari specifice;

În al patrulea rând, adoptarea unui anumit sistem de clasificare impulsionează activitatea turistică în ansamblul ei, multe dintre unitățile încadrate la o categorie mai slabă încercând să-și îmbunătățească cantitativ și calitativ gama de servicii, pentru a accede într-o categorie mai bună;

În al cincilea rând, adoptarea unui anumit sistem de clasificare are un caracter normativ, agenții de turism și turoperatorii urmărind respectarea contractelor și a prevederilor acestora.

Structura organizatorică a unităților de alimentație publică include:

unități de producție (bucătărie, laborator, secții de preparare și semipreparare, secții de cofetărie);

unul sau mai multe saloane de servire;

unul sau mai multe baruri

unități de depozitare și păstrare.

Structurile de alimentație publică cuprind un spațiu de producție (bucătăria centrală), și mai multe spații anexe: spații de depozitare, hol de intrare, garderobă, grup sanitar, vestiare, dușuri pentru personal, magazie, aparate telefonice și bar

Sectorul de producție include o structurare pe mai multe zone sau spații de lucru:

zona de prelucrare primară;

carmangeria cu rolul de a livra preparatele din carne;

laboratorul de cofetărie-patiserie;

bucătăria rece ( bufetul de serviciu) în care se aranjează pe platouri felurile de preparate;

bucătăria caldă a cărui scop este prelucrarea termica a alimentelor;

cofetăria, unde se pregătesc produse pentru micul dejun, unele deserturi, băuturi nealcoolice calde;

spălător;

camera de spălat ouă;

un oficiu al restaurantului dotat cu casă de marcat;

vestiar și grup sanitar;

magazii (bucătăria terminus);

bar de serviciu.

Pentru obținerea unei eficiențe sporite în servirea propriu-zisă a clienților și utilizarea personalului sunt utilizate două lanțuri de distribuție:

lanțul de distribuție la cald pentru cazul în care produsele și consumul preparatelor are loc în aceeași zi (preparatele vor fi introduse în recipiente la o temperatură de minim 80 de grade) ;

o distribuire la rece, în cazul în care între prepararea produselor și consumul alimentelor se interpune o perioadă de păstrare a acestora (de cel puțin șase zile). În acest sens, ele sunt transportate în camere de răcire, depozitate, unde vor fi congelate.

Salonul de servire

Organizarea, coordonarea salonului de servire revine unui maitre-d’hotel. În funcție de capacitatea și categoria de clasificare a unității respective, sunt încadrați mai multe feluri maitre-d’hotel: maitre-d’hotel de etaj pentru prestația serviciilor de alimentație pe etaj, maitre-d’hotel pentru fiecare tură, care primesc și îndrumă clienții către saloanele potrivite, maitre-d’hotel de rang, în cazul în care restaurantul conține mai multe saloane (mic dejun, dejun, sală banchete, grădină de vară, salon dejun de afaceri).

Fiecărui salon îi este repartizat un maitre-d’hotel de rang care primește, instalează la masă și preia comanda clienților, coordonând chelnerii din salonul cărora le-a fost repartizat. În cazul în care salonul are o capacitate mare, acesta este compartimentat în mai multe sectoare, raioane, care sunt deservite de șefi de rang.

Un șef de rang are aceleași atribuții ca și maitre-d’hotel, el deservind 3-5 raioane dintr-un salon. Modul de îndeplinire al atribuțiilor și activităților de către maitre-d’hotel este foarte important, datorită rolului de contact cu interesele clienților pe de o parte și pe de altă parte cu imaginea și interesele restaurantului.

Capacitatea fiecărui raion este 16-24 locuri. Efectuarea deservirii consumatorului este asigurată de chelneri sau picoli și somelieri. Atribuțiile somelierului nu se reduc doar la alegerea și stocarea vinurilor ci continuă și în procesul de servire al clienților.

Astfel, somelierul recomandă și îndrumă clienții în alegerea vinurilor și asigură servirea acestora. Picolii ajuta chelnerii la efectuarea servirii, debarasează mesele sau după caz servesc și ei clienții dacă numărul preparatelor ce trebuie aduse la masa într-un timp scurt este mare.

În cadrul funcțiilor și a personalului de servire, hotelurile de categorie superioară trebuie să asigure și room-service. Activitățile room-service pot fi permanente sau doar pentru mic dejun. Apelarea de către client este de regulă telefonică. Prețurile preparatelor solicitate vor include pe lângă cota de TVA și taxa de serviciu la cameră. Serviciul la cameră este coordonat de către un room-service manager, care preluând informația de la dispecer o transmite pentru a fi onorata chelnerilor de etaj.

Amenajarea saloanelor ține de un anumit concept și strategie de management. Dacă piața țintă are o anumită destinație geografică se pot promova cu succes stilul local sau al zonei respective (spre exemplu există unități de alimentație publică amenajate în stil moldovenesc, bănățean , ardelenesc și dobrogean).

Pentru categoria I sau lux, saloanele pot fi amenajate în stil clasic sau de epocă, în timp ce categoriile II si III comportă mai degrabă un stil rustic. Practicarea unui management performant în unitățile de alimentație publică trebuie să optimizeze în primul rând relația costuri-rezultate a servirii, care depinde într-o bună măsură de:

Organizarea locurilor într-un salon;

Formația de lucru folosită (totalitatea persoanelor folosite într-o încăpere, salon colectiv de muncă);

Optimizarea fluxurilor principale;

Meniul servit;

Programul unității de alimentație publică.

Servirea consumatorilor este realizată în salonul de servire, dotat cu o bază tehnico-materială corespunzătoare. Principalele tipuri de mese folosite sunt: pătratice și dreptunghiulare, utilizate preponderent în saloanele de mic dejun, cantină; ovale, folosite la masa de prânz sau în restaurantele care primesc frecvent grupuri de turiști; rotunde sunt recomandate la banchete, întâlniri de afaceri.

Arta ospitalității – cheia succesului în unitățile de alimentație publică

Un element important al managementului în unitățile de alimentație publică îl constituie crearea, dirijarea și controlul relațiilor de ospitalitate, astfel încât consumatorul să simtă că este tratat ca un oaspete dorit.

Arta ospitalității a fost de multe ori elogiată prin expresii de genul: "clientul nostru, stăpânul nostru", "clientul este rege".

Calitatea serviciilor unităților de alimentație publică este apreciată nu numai de conținutul intrinsec al produsului, ci și de modul de promovare a produsului și modul de tratare a clientului. .

În calitate de proces, ospitalitatea cunoaște 3 componente majore:

ospitalitatea serviciilor oferite de prestator într-o unitate de alimentație publică (depinde de calitatea personalului, calitatea produselor);

transferul ospitalității de la ofertantul serviciilor către beneficiar;

beneficiarul ospitalității care își dorește mai mult sau mai puțin să fie tratat în mod deosebit.;

În cadrul celor trei elemente coexistă 5 componente cheie:

produsele oferite

comportamentul de consum al beneficiarului.

mediul fizic

nevoia de confort și securitate în timpul consumului

obiectivele pe care clientul dorește să le soluționeze într-o atmosferă de ospitalitate.

Confruntarea dintre cele 5 elemente va multiplica efectele pozitive, impresia și satisfacția clientului, acesta transformându-se într-un propagandist activ care va recomanda tuturor prietenilor săi unitatea respectivă.

Influența exercitată asupra clientului depinde în mod deosebit de poziția și statutul social al acestuia (impactul constând între 5 și până la sute de noi clienți care vor vizita localul).

Meniul este recomandabil să fie adaptat specificului local. Tipurile de meniuri sunt structurate, de regulă, după gradul de libertate al clientului în alegerea meniului:

a la carte

meniu cu specific

meniu impus-

meniurile cu preț fix

meniu comandat.

Unul dintre serviciile important prestate de unitatea de alimentație este cel de organizare al meselor festive, banchete sau sesiuni de afaceri. Numărul solicitărilor pentru acest gen de serviciu este mare ceea ce face ca unele restaurante sa-si constituie un departament separat pentru mese festive. Principalele tipuri de mese festive sunt:

Recepțiile care grupează un număr mare de persoane ce sunt servite în sistem bufet cu preparate și băuturi rafinate

Reuniunile: grupează un număr mai restrâns de persoane cărora pe o durată de 3-5 zile li se servește masa, cocktailuri, cafea și gustări în pauza de cafea după un program dinainte stabilit. Scopul reuniunii poate fi divers.

Cocktail-party asigura serviciul complet de alimentație pentru o zi servirea realizându-se în cadrul unui sistem tip bufet.

Banchet : reunește un număr mare de persoane (peste 1000) care în sistem de servire directă li se asigură un meniu unic, participarea făcându-se pe bază de invitație pentru o mai bună organizare a servirii la masă.

Avantajele organizării unui serviciu de banchet

Banchetele asigura importante beneficii bănești prin asigurarea capacității maxime a saloanelor într-un timp scurt

Asigură recuperarea imediată a cheltuielilor, datorită desfacerii și servirii imediate a preparatelor și încasării în avans a contravalorii meniului comandat;

Creează un anumit prestigiu unității odată cu atragerea unor personalități sau clienți cu o bună poziție socială;

Constituie o modalitate de publicitate, clienții satisfăcuți fiind cei mai buni promotori ai calității serviciilor oferite;

Îmbunătățește modul de folosire al timpului de lucru eliminând creearea timpilor morți între cele două solicitări maxime, prânzul și cina;

Contribuie la o îmbunătățire a organizării muncii și la o accentuare a diviziunii muncii în cadrul spațiului de producție în cazul marilor hoteluri, organizarea banchetelor se face in cadrul unui departament de banchete care a re propriul sau spațiu de producție și personal specializat. Departamentul e coordonat de un manager de banchete care poate apela după caz și la personal de servire specializat din afara firmei în cazurile unor solicitări intense.

Indicatorii de cuantificare a unităților de alimentație publică pentru turiști

Specificul activităților derulate în unitățile de alimentație publică a determinat caracterizarea acestora, sub aspect economic, cu ajutorul unor indicatori de calitate.

1. Investiția specifică (i) pe un loc la masă indică investiția făcută pe locul de masă. Se calculează ca un raport între valoarea totală a investiției pentru înființarea unității respective de alimentație publică (I) și numărul de locuri la mese (L).

i =

2. Vânzarea medie pe un loc la masă sau pe m2 de sală de consum ( Vm) exprimă valoarea vânzărilor totale dintr-o anumită perioadă de timp pe locuri de masă sau pe o unitate de m2 de sală de consum; se calculează ca un raport între vânzările totale și numărul de locuri de masă sau valoarea vânzărilor supra m2 de sală de consum.

Vm = Vt / L

3. Vânzarea medie din producția proprie pe un loc la masă sau pe m2 de sală de consum exprimă eficiența vânzărilor proprii și se calculează ca raport între vânzările totale din producția proprie într-o anumită perioadă de timp și numărul total de locuri la masă, respectiv m2 de sală de consum.

Vp = Vp / L

4. Productivitatea muncii personalului de producție (Wp) exprimă eficiența folosirii personalului de productivitate al unității. Se calculează ca raport între vânzările totale și producția proprie într-o anumită perioadă de timp și numărul mediu al personalului de producție (Np).

Wp = Vp / Np

5. Productivitatea orară medie (Wh) calculată ca un raport între volumul vânzărilor totale și numărul de om-ore lucrate de personalul unității într-o anumită perioadă de timp. Exprimă eficiența utilizării întregului personal al unității într-o perioadă de timp.

Wh = Vt / Nr om-ore

6. Rata rentabilității economice (Re) se calculează ca un raport între profilul net obținut într-o anumită perioadă de activitate și valoarea vânzărilor totale dintr-o anumită perioadă de timp; se exprimă procentual.

Re = Pn / Vt x 100

7. Consumul net pe un client (Cm) exprimă valoarea vânzărilor totale pe client. Se calculează ca un raport între vânzările totale într-o anumită perioadă de timp supra numărul total de clienți (Nr.cl) care au consumat în unitatea respectivă într-o anumită perioadă de timp.

Cm = Vt / Nr.cl

8. Afluxul consumatorilor pe un loc la masă (Ac)un raport între numărul de clienți dintr-o anumită perioadă de timp care au consumat și numărul de locuri la mese. Indică gradul de frecventare a unității respective și modul de folosire a locurilor la mese.

Ac = Nr.cl / L

9. Coeficientul de utilizare a capacității de servire (Cuc) exprimă eficiența utilizării capacității de servire. Se calculează ca un raport între valoarea totală a vânzărilor realizate într-o anumită perioadă și capacitatea teoretică de servire a unității respective (Cp).

Cuc = Vt / Cp

Eficiența unității de alimentație publică este influențată și de calitatea echipamentelor, utilajelor, instalațiilor care formează capitalul tehnic. Modul de utilizare a capitalului este reflect prin:

Productivitatea capitalului tehnic exprimă valoarea (volumul) vânzărilor realizate cu o anumită valoare a capitalului folosit.

Coeficientul capacității tehnice este o mărime care exprimă valoarea capitalului necesar pentru a realiza un anumit volum al vânzărilor.

Dacă unitatea este compusă din mai multe structuri (bar de zi, bufet) eficiența unității trebuie calculată global, luând în considerație și activitățile acestor unități.

SERVICIILE TURISTICE DE TRANSPORT

Rolul și importanța transporturilor turistice în cadrul prestației turistice

Semnificația turismului, din cele mai vechi timpuri, derivă, în primul rând, din procesul de deplasare al turiștilor spre un anumit loc de destinație turistică, cu ajutorul unor mijloace de transport.

a). Transportul turistic reprezintă prima formă de manifestare a consumului turistic, care asigură deplasarea turiștilor din locurile de reședință către zonele de destinație turistică.

Prin prisma corelației dintre tipurile de transport și turismul practicat se pot distinge două forme de turism: turismul destinațiilor (de sejur), care necesită deplasarea călătorilor dus-întors de acasă într-o anumită zonă, unde vor rămâne o anumită perioadă de timp; turismul de tranzit (itinerant), care presupune deplasarea pe toată durata călătoriei, cu staționarea scurtă în locuri (puncte) diferite turistice, de-a lungul rutelor principale de tranzit.

În cazul turismului itinerant influența structurii turistice de transport asupra produsului turistic este mai mare decât în cazul turismului de sejur, după cum se deduce din relațiile:

în cazul turismului de sejur

în cazul turismului itinerant

timp pentru transport; durata efectivă a sejurului; timp liber total pentru concediu;.

b). Nivelul de organizare și de dezvoltare a transportului condiționează dinamica activității turistice. Creșterea volumului circulației turistice depinde de posibilitățile și formele de transport folosite. Corelația dintre factorul transport și dinamica activității turistice este reflectată și de organizarea transportului în funcție de criteriul distanței, în următoarele forme:

Transportul auto, folosit cu precădere pentru distanțele până la 100 km;

Transportul feroviar, utilizat de regulă pentru distanțe de 100-1000 km;

Transportul aerian, pentru distanțe de peste 1000 km, cu viteză mare de deplasare;

Transporturile maritime și fluviale, pentru deplasări pe apă pe distanțe variate;

Alte forme de transport, pentru distanțe mici de 400-1000 m (de exemplu, transportul prin cablu sau cu ajutorul unor mijloace nemotorizate de transport).

c). Calitatea și gradul de modernizare a mijloacelor de transport folosite condiționează extinderea anumitor forme de turism practicat.

Alături de parametrul spațiului (distanței) de deplasare, circulația turistică este influențată și de rapiditatea și confortul asigurat în derularea călătoriei, care sunt diferențiate în funcție de mijloacele de transport utilizate.Datorită oscilațiilor sezoniere pronunțate a cererii de servicii pentru transport, asigurarea unei coordonări eficiente și raționale între diferitele mijloace de transport folosite la nivel național constituie o necesitate în managementul turismului la nivel macroeconomic.

Principalele tendințe conturate în evoluția transporturilor turistice, în perioada actuală sunt:

Creșterea alternativelor de servicii de transport

Creșterea vitezei de deplasare pe diferite mijloace de transport folosite.

Creșterea gradului de confort a voiajului.

Tendința de diferențiere a alegerii mijloacelor de transport pe grupe de vârstă.

Tendința de diferențiere a alegerii mijloacelor de transport pe grupe sociale și ocupații.

Principalii factori de influență în alegerea unui anumit mijloc de transport turistic sunt:

Distanța călătoriei.

Disponibilitățile bănești.

Numărul persoanelor care călătoresc.

Timpul necesar parcurgerii călătoriei.

Disponibilitatea, frecvența și flexibilitatea fiecărui tip de transport.

Securitatea mijlocului de transport

Confortul.

Serviciile oferite pe parcursul voiajului.

Statutul social (prestigiul călătorului).

Informațiile disponibile referitoare la un anumit mijloc de transport turistic.

Dezvoltarea infrastructurii turistice de transport reprezintă o premisă a dinamizării turismului.. Calitatea structurii turistice de transport condiționează în esență produsul turistic:

prin influențarea bugetului total de timp liber al turismului;

prin tarifele practicate care vor afecta bugetul de venituri al turistului;

prin calitatea și starea tehnică a mijlocului folosit și a căilor de comunicații care condiționează produsul turistic (constituindu-se ca element component al acestuia) și, în ultimă instanță, motivația turistică:

atractivitatea, distanța și caracteristicile itinerarelor alese, ca element component al ofertei turistice, de care va depinde alegerea de către turist a unui anumit produs turistic;

Transporturile rutiere

În derularea traficului turistic, transporturile rutiere ocupă o pondere dominantă (60%), din punct de vedere al numărului de călători transportați, al turiștilor români care pleacă în străinătate (80%), cât și a turiștilor străini care sosesc în țara noastră (75,2%).

Principalele mijloace de transport folosite sunt autocarele, autobuzele, microbuzele și autoturismele, ultimele ocupând locul I în derularea traficului turistic.

Autoturismele constituie, de regulă, proprietatea turiștilor. Există și parcuri de autoturisme aflate în proprietatea unor agenții sau firme specializate, de unde turiștii (și populația în general) pot închiria cu (sau fără) șofer, un autoturism, pe o anumită perioadă, în schimbul unor garanții și a unui comision de închiriere.

Autocarele, autobuzele și microbuzele sunt folosite pentru serviciile de transport colectiv, în cadrul unor forme organizate de turism. Capacitatea lor este de 100 de locuri maxim, în cazul autocarelor duble, respectiv, 25-30 locuri în cadrul microbuzelor, putând fi valorificate în cadrul unor forme organizate de turism colectiv.

Autocarul este unul dintre mijloacele de transport preferate de persoanele de vârsta a treia, unele grupuri, asociații (sportive, elevi, studenți, ș. a), care trebuie să se deplaseze pentru a derula activități de grup. Față de autoturisme, autocarele prezintă o serie de avantaje: confortul mai ridicat; securitate mai mare; mentenabilitate și fiabilitate sporită; posibilitatea unor contacte sociale.

Alături de mijloacele de transport rutiere menționate, o categorie aparte o reprezintă vehiculele recreaționale: rulote, minicaruri, docaruri, ș. a.

Rulotele permit și prepararea hranei, asigurarea condițiilor de cazare (dormit), în timpul deplasării. Datorită particularității sale de a asigura funcțiunile de bază turistice, rulotele pot fi considerate cele mai economicoase mijloace de transport turistice.

Dezvoltarea transporturilor rutiere a fost susținută de expansiunea rețelei de drumuri modernizate și autostrăzi, a infrastructurii complementare: stațiile de alimentare cu combustibil, service-urilor pentru reparații, spălătorii, a service-urilor de întreținere a mașinilor, precum și a celor de întreținere și reparație a șoselelor de rulare (îndeosebi de interes turistic).

Dezvoltarea infrastructurii turistice reprezintă o premisă a dinamizării turismului, a cărei responsabilitate nu poate fi lăsată numai în seama firmelor și instituțiilor de turism. Buna organizare, utilizarea și întreținerea rețelei rutiere va crea o serie de avantaje, inclusiv pentru domeniul turismului:

corectarea caracterului sezonier al traficului, cu maxime în perioadele de sezon și în jurul localităților mari. Autostrăzile și șoselele internaționale ocolesc zonele de trafic intens, decongestionând mult din traficul cotidian;

corectarea vitezei excesive de deplasare prin impunerea anumitor restricții de circulație (de viteză, stopuri, curse, ș. a);

economii la cheltuielile de întreținere a rețelei rutiere printr-o bună programare și organizare a reparațiilor curente și capitale;

restrângerea dependenței față de condițiile meteorologice, care fac impracticabile unele rețele de drumuri, autostrăzi.

Transporturile feroviare

Transporturile feroviare constituie unele dintre cele mai vechi mijloace de călătorie utilizate în turism, care marchează începutul dezvoltării orașelor și stațiunilor turistice. Deși, față de celelalte mijloace de transport, trenurile au cunoscut un regres în majoritatea țărilor dezvoltate ale lumii, agențiile de turism le acordă totuși atenția cuvenită, corespunzător solicitărilor nostalgice ale turiștilor, incluzându-le în programele turistice.

Opțiunea turiștilor pentru transporturile feroviare este justificată de multiplele avantaje pe care acestea le conferă: siguranța în deplasare și regularitate, indiferent de condițiile meteorologice, comoditate prin posibilitățile și serviciile oferite prin vagonul de dormit și vagonul restaurant, costurile mai scăzute față de mijlocul de transport aerian, posibilitatea parcurgerii unor distanța mai mari față de formele uzuale de organizare a mijloacelor rutiere, posibilitățile de mișcare în interiorul vagonului, debarcarea și îmbarcarea în interiorul localităților.

În organizarea transporturilor turistice cu mijloacele feroviare se utilizează următoarele tipuri de curse:

cursele regulate;

cursele speciale;

cursele comandate;

aranjamentele turistice.

Informațiile cu privire la cursele regulate și cele speciale sunt oferite de agențiile de voiaj C.F.R și la stațiile C.F.R. precum și din diferite materiale, cărți, din care cea mai cuprinzătoare este “Mersul Trenurilor de Călători”.

Transporturile aeriene

Serviciile de transport aerian constituie unele dintre cele mai solicitate servicii de transport turistic, începând cu anii ’60, utilizate cu precădere pentru distanțe lungi și foarte lungi. O pătrime din traficul internațional pe distanțe de 1000 – 4000 km este realizat cu ajutorul acestor mijloace, iar pentru distanțele care depășesc 4000 km opțiunea majorității călătorilor către acest mijloc de transport este exclusivă.

Pentru transportul aerian se folosesc cursele de linie, regulate sau cele speciale (charter). Avantajele apelării la acest mijloc sunt multiple: viteza cea mai mare de deplasare; certitudinea zborurilor în cazul curselor regulate, care respectă un orar prestabilit; posibilitățile de întrerupere a călătoriei și de combinare cu alte mijloace de transport.

Principalele neajunsuri sunt generate de: gradul mare de dependență față de condițiile atmosferice; costul ridicat al biletelor de călătorie, îmbarcarea și debarcarea în afara localităților care necesită transportul suplimentar către unitatea de cazare.

Datorită acestor neajunsuri, oferta aeriană este destul de diferențiată: circa 40% este concentrată cu zona intraeuropeană, circa 13% în Pacific, circa 11% în Atlanticul de Nord, 8% în America de Nord și de Sud.

Spre deosebire de celelalte mijloace de transport, transporturile aeriene prezintă unele particularități în structura organizatorică. Astfel se disting 4 funcții a serviciilor de transport: funcția de transport aerian propriu-zis, funcții de pregătire a transporturilor aeriene, funcții auxiliare și funcții de dirijare și control al traficului. Organizatorii de voiaje pot negocia și contribui la organizarea serviciilor corespunzătoare funcției de pregătire a transporturilor aeriene și a unor funcții auxiliare.

Sistemul serviciilor de transport include, alături de serviciile companiilor de transport, serviciile cu caracter teluric ale aeroporturilor, serviciile de dirijare și control al traficului, serviciile de expediție (pentru transportarea încărcăturilor), serviciile de informații meteorologice, serviciile de asigurare a transporturilor aeriene, care trebuie binecunoscute în negocierea transporturilor de organizațiile de programe turistice.

În cadrul aeroporturile funcționează diferite unități de alimentație publică (restaurante, baruri); depozite de bagaje; puncte de prim ajutor, firme și birouri pentru închiriat mașini; stații pentru taxiuri, autobuze ș.a.

Principalele tipuri de curse și aranjamente de zbor în cadrul transporturilor aeriene sunt: cursele regulate sau programate; cursele la cerere sau de tip charter.

Cursele regulate (sau de linie) se efectuează pe liniile aeriene prestabile, cu puncte de decolare, aterizare, escale, programate pe baza unor orașe stabilite dinainte și cunoscute de pasageri.

Organizarea curselor se face după regulile „Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene” (I.A.T.A). În anumite condiții (număr minim de salariați, cifră de afaceri ș.a.) unele agenții turistice sunt incluse ca membre în I.A.T.A, având dreptul de a se implica în comercializarea serviciilor de transport aerian.

De regulă se practică încheierea unor acorduri de tip „inclusive tour” (IT), „blocs-sièges”, „courtage”, „broking”, închiderea parțială sau totală. Operatori și managerii în turism trebuie să cunoască o serie de aspecte specifice în derularea transporturilor aeriene, la achiziționarea biletelor pe acest gen de cursă :

tipurile de aeronave

timpii necesari pentru rezervarea locurilor, reconfirmarea sau anularea rezervărilor.

obiectele ce pot fi transportate la bordul navei,

documentele și formalitățile

variantele de tarife preferențiale, În cadrul curselor regulate principalele variante de tarife preferențiale sunt:

Inclusive – Tour (T.T) care asigură un tarif inferior clasei economice, echivalent tarifului „zbor – vacanță”.

Blocs – Sièges – este considerată o variantă mai avantajoasă decât celelalte variante folosite în cursele regulate. Varianta presupune cumpărarea pentru un întreg sezon a unui anumit număr de locuri pe o linie aeriană, care sunt repartizate pe mai multe zboruri, la orele și datele cu trafic scăzut. Este una dintre cele mai folosite variante (cca. 60% după unele aprecieri).

Broking-ul presupune cumpărarea de către o firmă specializată titulară a unei licențe de turism, a unui număr mare de bilete de la companiile aeriene de transport, care ulterior vor fi vândute diferitelor agenții turistice.

Închirierea parțială sau totală a aeronavei se face direct între agenția de turism și compania aeriană cu condiția respectării cu strictețe a rutei și a asigurării decontării corespunzătoare unui anumit număr minim de pasageri.

Cursele la cerere (charter) sunt folosite pentru o perioadă mai îndelungată de timp (de regulă) un sezon întreg. Aranjamentele charter constau în închirierea pe bază de contract, parțială sau totală a aeronavei, de către agențiile de turism.

Există patru variante principale de aranjamente charter:

charter de grup;

charter IT (Inclusive Tour)

charter pentru uz propriu;

charter specializat.

Transporturile navale

Transporturile navale (maritime și fluviale) constituie una din formele de deplasare mai puțin solicitate datorită particularităților sale impuse de călătoria pe apă, viteza redusă de deplasare, lipsa căilor navigabile pe anumite trasee, necesitatea continuării călătoriei cu alte mijloace de transport, balansarea pe apă a navei în timpul navigării.

Deși nu sunt atât de solicitate, transporturile navale au fost utilizate din cele mai vechi timpuri. Transporturile navale au o istorie îndelungată. Se consideră că primele transporturile navale au fost realizate de fenicieni, pe Marea Mediterană. Ulterior se remarcă, ca momente importante în evoluția acestor mijloace de transport:

anii 1819 când a fost realizată prima cursă transcocenică cu un vapor cu aburi (ambarcațiunea "The Savannah");

1938 – prima traversare a Atlanticului cu un vapor cu aburi;

Perioada cuprinsă între sfârșitul secolului XIX-lea și începutul secolului XX (până în anii 20) considerată a fi perioada de glorie a transportului naval;

În perioada actuală, apelarea la transporturile navale sub forma croazierelor capătă forma unei oferte turistice cu adresabilitate către segmentele de populație cu venituri medii. Cele două mari piețe ale ofertei turistice de croaziere sunt bazinul Caraibelor (reprezentând 1/3din volumul pieței mondiale) și bazinul mediteranean (cu cca. 15% din acesta).

Croazierele sunt programe turistice care se adresează unui public larg, pe un itinerar prestabilit, cu plecarea și întoarcerea în același port de reședință. În țara noastră alături de croaziere cu garaj la bord care deplasează atât turiști cât și vehiculele lor.

Programele turistice cuprind două părți: una care se derulează la bordul navei, în timpul deplasării, iar a doua parte în timpul cât navele se află în staționare în porturile de acostare din localitățile de pe itinerar.

Managerii și operatorii de turism trebuie așadar să-și organizeze programele pe cele două etape și să cunoască detaliile specifice pentru comercializarea croazierelor legate de: principalele caracteristici ale navei atât în ceea ce privește aspectele tehnice cât și cele privind dotările pentru pasageri (tipurile și gradul de confort al cabinelor, restaurante, baruri, biblioteci, magazin, spital, fitness, piscină, foaier ș.a.) tarifele, tipurile de contracte de navlovire (închidere).

SERVICIILE TURISTICE COMPLEMENTARE

Serviciile turistice de agrement

Agrementul constituie una din componentele de bază a produsului turistic, care asigură odihna activă a turiștilor, fiind definit ca „ansamblul mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor și formelor capabile să asigure individului sau grupului social o stare de bună dispoziție, de plăcere, să dea senzația unei satisfacții, unei împliniri, să lase o impresie și o amintire favorabilă”.

Creșterea rolului agrementului ca motivație turistică de bază a condus la apariția noilor tipuri de vacanțe (de schi, de alpinism, turismul cultural). Agrementul constituie din perspectivă economică un avantaj concurențial a ofertei turistice, aflate într-o permanentă competiție. Din acest motiv, managerii firmelor de turism trebuie să-și conceapă strategiile de dezvoltare a agrementului în funcție de următoarele aspecte:

specificul, structura și profilul stațiunilor;

motivațiile și așteptările turiștilor;

programele de agrement oferite de concurență;

bugetele de venituri disponibile.

Creșterea rolului agrementului a condus la apariția tendinței de transferare a sa în motivație turistică propriu-zisă, conducând la delimitarea unor noi tipuri de vacanțe: de schi, de alpinism, de tenis, de yahting și surfing, de vânătoare, de hipism, de turism cultural, turism religios, ce necesită conceperea unor organigrame, care să fie prevăzute cu personal de specialitate, în concordanță cu caracterul presaților.

În strategia de dezvoltare a unității de agrement se ține seama de următorii factori: așteptările și aspirațiile turiștilor; motivația turiștilor; gradul de sociabilitate a turiștilor; veniturile turiștilor; fluxul turistic al zonei.

Din punct de vedere al motivației, există o mare diversitate de opțiuni: unii turiști se deplasează numai pentru odihnă, tratament, alții doresc să facă sport sau să participe la acțiuni cât mai diverse pe teme cultural-educative. Din aceste motive echipamentele de agrement trebuie adaptate aspirațiilor turiștilor, dar și profilului stațiunii.

În cadrul serviciilor de agrement, elementul care suscită cel mai mult interesul clienților este animația. Se pot distinge mai multe tipuri de animație:

animație de creație care oferă turiștilor posibilități de a-și testa diferitele aptitudini pentru realizarea unor creații proprii;

animație culturală care permite satisfacerea cerințelor de informare, schimburile culturale între turiști;

animație particularizată pe grupe de turiști amatori dispuși să se confrunte cu dificultăți și pericole organizatorice (expediții) sau să practice sporturi extreme;

animație particularizată după specificul reliefului geografic;

animație sociabilă care facilitează comunicațiile dintre turiști;

animație sportivă pentru turiștii doritori de a practica diferite sporturi;

animație de compensare a stressului, în care acțiunile nu includ o distracție participativă ci reflexie, calm, concentrare.

Marea majoritate a tipurilor de animație enumerate se desfășoară în interiorul localităților de cazare. Există însă și excepții care suscită costuri mai mari decât cele din interior. Din acest motiv organizatorii trebuie să evalueze atent înainte, beneficiile aduse prin acțiunile externe de animație.

Gradul de implicare (de animație) a turistului se va transpune în felul în care turistul va aprecia „experiența trăită”, într-o colectivitate diferită de cea cunoscută, de aceste până atunci. Animația devine astfel unul din criteriile de apreciere a calității vacanței și implicit a calității ofertei de produse turistice. În literatura consacrată de specialitate se atrage atenția asupra faptului că experiența trăită de turist se orientează spre 4 laturi diferite: experiența de explorare, experiența biotică, experiența socială și experiența optimizată.

Experiența de explorare se fundamentează pe atracția experimentării unei noi trăiri. Operatorii de turism ar trebui, de aceea, să introducă în programul lor și elemente de „suspans”, de „surpriză” pentru turist, cât și metode prin care turistul „să descopere” singur peisajele și alte elemente mai puțin cunoscute.

Experiența birotică se rezumă la atracția descoperirii de către turiști a propriilor aptitudini, posibilități fizice și intelectuale, în mediul specific al stațiunii turistice sau cel creat de un anumit program turistic. Se consideră că plăcerea cauzată de acțiunea întreprinsă se constituie ca element fundamental de apreciere a calității sejurului petrecut în stațiunea respectivă.

Din grupa experiențelor birotice fac parte: băile heliotermale, ungerea corpului cu nămol, înotul, săriturile de pe trambulină, degustarea de specialități culinare și vinuri, schiatul, yahting-ul, tenisul de câmp, voley-ul, jogging-ul, ultimele dintre acestea necesitând experiența și disponibilitatea turistului.

Experiența socială se bazează pe gradul de socializare a turistului și plăcerea pe care aceasta o resimte practicând activități în mijlocul unei mulțimi reunite ad-hoc.

Pentru unele grupuri de turiști (spre exemplu tinerii), experiența socială constituie un factor important de decizie în alegerea unei anumite destinații turistice.

Principalele categorii de activități și manifestări menite să amplifice experiența socială a turistului sunt legate de ospitalitatea, amabilitatea și înclinația spre animație a organizatorilor: jocurile de societate, reuniuni în cadrul unor programe comune (foc de tabără, ș.a.), contractele facilitate cu ceilalți turiști din grup, ș.a.

Experiența optimizată se referă la satisfacțiile turistului, date de senzația de autodepășire, în mediul stațiunilor de sejur: satisfacția odihnei (pasive), a practicării unui anumit sport, a unei anumit proceduri de tratament, a urmării unei anumite diete, a contemplării răsăritului sau apusului de soare.

O anumită vacanță nu înseamnă neapărat doar o experiență, ci ea poate fi concepută ca o combinație a celor 4 domenii de experiență, strategie, alese în funcție de motivația, aspirațiile și așteptările turiștilor.

Structurarea principalelor servicii de agrement va urmări, în principal, formarea mai multor experiențe. În funcție de caracterul prestațiilor, tipologia serviciilor de agrement include:

servicii cu caracter cultural – educativ;

servicii cu caracter recreativ;

servicii cu caracter sportiv;

servicii de intermediere;

servicii diverse.

1. Serviciile cu caracter cultural educativ deservesc programele turistice axate pe ridicarea nivelului și gradului de cultură și educație a turiștilor. Programele turistice includ vizitarea unor obiecte de interes cultural, artistice, jocuri de societate care permit folosirea și îmbogățirea cunoștințelor de cultură generală sau a cunoștințelor specifice.

Participarea la anumite festivaluri, concerte, sărbători locale și tradiționale, conversațiile dirijate de animatori calificați pe diverse teme, expedițiile tematice, cursurile de inițiere pentru diverse ramuri sportive, dans, limbi străine, pictură, sculptură în lemn, ceramică, programe folclorice, pregătirea unor manifestări tradiționale, organizarea unor seri de poezie sau întâlniri cu diferite personalități din domeniul culturii, artei și științei se include în această grupă. În urma participării turistul își va desăvârși cu predilecție experiențele sociale, de explorare și optimizare.

2. Serviciile și activitățile turistice cu caracter recreativ sunt destinate atât odihnei active cât și celei pasive. În cel de-al doilea caz, există mai multe posibilități: diversificarea programelor unităților de alimentație (incluzând pe lângă meniurile specifice și diferite programe de agrement, folclorice, show-uri ș.a.), muzica de promenadă în parcurile publice.

De regulă, odihna activă are o semnificație particularizată de la un individ (grup de turiști) la altul. De aceea, există o varietate de activități și servicii ce pot fi inițiate de natură să sporească experiența biotică, explorativă:

excursii în zonele, regiunile învecinate,

croaziere, drumeții, yahting (în cadrul experienței explorative);

degustarea de specialități culinare, vinuri,

fitness-ul, gimnastica, jogging-ul,

bronzarea la soare,

băile heliotermale,

jocuri în apă, pe nisip (care îmbogățesc experiența biotică);

carnavaluri și serbări (serbarea teilor, a florilor, ale mării.),

reuniunile dansante, seratele și alte programe colective,

concursurile de miss, parada modei (în cadrul experienței sociale);

plimbările, folosirea unor noi mijloace și dotări,

fotografierea ș.a. (experiența optimizată).

3. Serviciile turistice cu caracter sportiv asigură derularea în bune condiții a activităților sportive sau distractive, în care se practică o anumită formă de sport. Ele trebuie concepute astfel încât să asigure participarea activă a turiștilor, fie individual, fie în grup, motiv pentru care necesită îndrumarea și supravegherea atentă din partea unor specialiști experimentați (instructori de schi, alpiniști, tenismeni, ș.a.).

De multe ori pentru a participa la o anumită manifestare sportive este necesară organizarea în prealabil a unor cursuri de inițiere.

Datorită numărului impresionant de activități sportive care pot fi practicate pe tot parcursul anului pot fi concepute programe turistice de vacanțe cu un anumit specific: vacanțe de călărie în centre hipice și școli de echitație, vacanțe de pescuit, vacanțe de vânătoare, vacanțe de șah, vacanțe deschi, de tenis, alpinism, surfing, yahting, ș.a. Mai mult decât în cazul celorlalte servicii, pentru practicarea activităților sportive este necesară o dotare adecvată:

în zonele montane – pârtii de schi, pârtii pentru schi, bob, patinoare, mijloace de transport pe cablu (telescaun, telecabină, teleschi), săli de sport, cu jocuri mecanice, popice, bowling, motoscutere pentru zăpadă, tir cu arcul, cu aer comprimat ș.a.;

pe litoral – plaje amenajate, debarcadere, șalupe, bărci cu motor, teleschi nautic, hidrobiciclete, surfing, minicar, trenulețe, acvariu delfinariu, lansări cu parașuta, ș.a.

4. Serviciile de intermediere pot fi structurate pe trei categorii: servicii de închiriere, servicii de procurare a unor mărfuri, servicii de rezervare. Serviciile de închiriere pot fi axate pe diferite solicitări ale turiștilor: autoturisme (cu sau fără șofer); echipament și material sportiv; biciclete, rulote, umbrele și paturi pentru plajă ș.a.

Serviciile de intermediere pot fi axate și pe procurarea unor mărfuri – obiecte tradiționale, medicamente, articole sportive. Rezervările se pot axa pe procurarea biletelor de călătorie în mijlocul de transport, a biletelor pentru spectacole, a meselor în unitate de alimentație publică, a vizelor și pașapoartelor, a unei consultații de specialitate într-un anumit domeniu, a consultațiilor medicale.

5. În afara tipurilor de servicii menționate există și alte servicii diverse, cu caracter special: servicii de informare, de asigurare a unor ghizi însoțitori, animatori, de securizare a bagajelor turiștilor sau a turiștilor, servicii de salvare (Salvamont), servicii de organizare a unor congrese, banchete, conferințe, seminarii, de asistență medicală, asistență medico-veterinară, servicii pentru îngrijirea copiilor mici, a persoanelor de vârsta a III-a, neputincioase sau cu handicap ș.a.

Echipamentele de agrement necesare derulării acestui evantai larg de servicii de agrement este structurat în categoriile:

1) echipamente legate de natură (terenuri de călărie);

2) echipamente sportive;

3) echipamente pentru divertisment general (cluburi, discoteci).

În concluzie, dezvoltarea structurilor turistice de agrement prezintă o deosebită importanță:

agrementul reprezintă un mijloc principal de individualizare a ofertei turistice;

agrementul constituie o sursă importantă de încasări;

agrementul reprezintă o cale de manifestare a concurenței și competitivității între stațiunile turistice;

agrementul a devenit principala motivație turistică a majorității solicitanților;

agrementul constituie un element de fundamentare a strategiei de amenajare a zonelor turistice.

Tipologia strategiilor firmelor de turism

Literatura de specialitate relevă o vastă tipologie a strategiilor manageriale de turism în funcție de sfera de cuprindere, de gradul de independență în producerea și comercializarea produsului turistic, de tipul obiectivelor strategice, în funcție de una sau mai multe variabile ale mixului de marketing sau de natura abordărilor.

Tipul și dimensiunea firmelor de turism constituie de asemenea criterii de structurare. În actualul demers vor fi tratate pe tipurile principale de firme de turism, strategiile considerate esențiale după criteriile cele mai reprezentative.

I. Un prim criteriu este gradul de integrare a produselor turistice, care condiționează însăși numărul și structura touroperatorilor precum și capacitatea acestora. În funcție de gradul de integrare a activității turistice se disting următoarele tipuri de strategii:

Strategia integrării verticale în varianta în amonte sau în aval, ce are ca rezultat formarea grupurilor de activitate cu obiectiv limitat .

Strategia concentrării

Strategia diversificării ce poate fi aplicată în două variante:

diversificarea concentrică sau concentrarea verticală;

diversificarea eterogenă sau de tip conglomerat.

II. În funcție de tipul avantajelor competitive urmărite:

Strategii de specializare (concentrare)

Strategii de diferențiere (diversificare)

Strategia masei critice

Strategia costurilor joase

III. În funcție de mișcarea strategică de bază:

Strategie de penetrare pe o anumită piață (sau de mutare pe noi piețe)

Strategie de ieșire de pe o anumită piață

Strategie de creștere și competitivitate pentru ajustarea strategică și evoluția in mediul pe care deja activează

IV. În funcție de aria geografică pe care activează:

Strategii locale

Strategii naționale

Strategii internaționale

Îmbunătățirea calității și diversificarea produselor turistice – opțiunile strategice fundamentale

Principalul atu competițional pe o piață turistică globalizată este calitatea produsului turistic, aspect care ar trebui să constituie o preocupare permanentă a organizatorilor de călătorii turistice și o opțiune fundamentală strategică.

Calitatea prestației turistice este condiționată de o serie de factori, între care se detașează:

gradul de dotare a infrastructurii generale;

calitatea produsului hotelier și de restaurație;

numărul optim de prestații suplimentare;

nivelul de profesionalism a personalului din turism;

conținutul produsului turistic.

Îmbunătățirea calității produsului turistic se bazează pe trei tipuri de sisteme de bază: sistemul de management al asigurării securității călătoriilor, sistemul de management al mediului și sistemul propriu-zis de management al calității (SMQ).

Implementarea managementului calității totale nu este doar o nouă filozofie ce are drept scop orientarea către client a activităților firmei ci în primul rând un sistem aducător de beneficii pe termen lung

Derularea procesului de îmbunătățire a calității se realizează printr-o permanentă evaluare a managementului calității, utilizând ca instrumente specifice auditul și autoevaluarea.

Opțiunea de diversificare a serviciilor turistice este strâns corelată cu cea de realizare a unui anumit nivel al calității produsului turistic. Unui grad înalt de diversificare a serviciilor turistice îi corespunde un ridicat nivel calitativ. Mai mult după cum arată unii autori turiștii sunt din ce în ce mai pretențioși nu numai la aspectele de calitate care îi privesc în mod direct ci și la cele care afectează mediul și pe ceilalți.

Dezvoltarea produselor turistice axate pe vacanțe active ar trebui promovate nu numai în perioada sezonului estival ci și pe toată durata anului. În acest fel ar putea fi asimilată o paletă largă de activități extraprofesionale ce ar putea contribui la îmbunătățirea semnificativă a randamentului în muncă.

Practicarea agroturismului și a turismului rural, ca principală formă ce este sprijinită în actuala strategie, poate fi completată prin includerea suplimentară a unor activități de tipul:

excursiilor în zonele cu floră și faună bogată, care permit o inițiere în studiul plantelor și animalelor;

inițierea în tehnicile de cultură a florilor și plantelor de ornament;

învățarea diferitelor tehnici de bricolaj;

participarea și învățarea diferitelor munci din gospodăriile țărănești;

învățarea unor tehnici de dresaj, îngrijirea plantelor ș.a

În cadrul turismului social și a turismului cultural există poate cele mai multe posibilități de diversificare a produsului turistic pe tot parcursul anului începând cu organizarea unor academii de vară sau iarnă și până la inițierea unor tabere de creație în orice perioadă.

Turiștilor li se pot asigura o gamă prestabilită de activități suplimentare cum ar fi inițierea în dansuri de societate, activități de bricolaj, inițiere în expertizarea obiectelor de artă, în arta culinară ș.a.

Creșterea preocupărilor agențiilor de turism în furnizarea unor produse diversificate ar trebui sprijinită de către stat, prin diferite acțiuni cum ar fi cele de contracarare a efectelor factorilor poluanți și a factorilor care provoacă oboseala –aglomerația, factorii poluanți.

Strategiile de diversificare a ofertelor de servicii turistice abordează și soluții de optimizare a lungimii sejurului prin promovarea unor soluții de ameliorare a sezonalității activității turistice. Cea mai utilizată soluție este aceea de a oferi un sejur format dintr-o parte fixă (3-5 zile) și una variabilă.