Economia Subterana Efecte Si Influente
CUPRINS
Lista abrevierilor, figurilor si tabelelor cel mai des folosite
Lista abrevierilor
OPEC – Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol
PwC – PriceWaterhouseCoopers
OCDE – Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare Economică
PIB – Produs Intern Brut
TVA –Taxa pe valoarea adaugata
FMI – Fondul Monetar International
AML – anty-money laudering
CFT – combaterea finanțării terorismului
CSB – contra spălării banilor
GAFI/ FAFT – Grupul de Acțiune Financiară Internațională
EFT – Sistemul Electronic de Transfer al Fondurilor
ONG – Organizație Non – Guvernamentale
ETA – Euskadi Ta Askatasuna – Pământul Basc și Libertate sau Țara Bascilor și Libertate – grup terorist armat din Spania
AQIM – al-Qaeda în the Islamic Maghreb
BNS – Blocul Național Sindical
ABF – Ancheta bugetelor de familie
FDI – Investiții străine directe
OLAF – Oficiului European de Luptă Antifrauda
DLAF – Departamentul de Lupta Anti Frauda
OAFCN – Rețeaua comunicatorilor antifraudă OLAF
MONEYVAL – Comitetul de experți privind evaluarea măsurilor combaterea spalarii banilor și finanțării terorismului
INS – Institutul Național de Statistică
SGG – Secretariatului General al Guvernului
ANOFM – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
ANAF – Agenției Naționale de Administrare Fiscală
IGPR – Inspectoratul General al Politiei Romane
D.G.C.C.O.A. – Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog
SECI – Centrului de Luptă împotriva Drogurilor din cadrul Inițiativei de Cooperare din SE Europei
F.N.I. – Fondul National de Investitii
CCIB – Comerț și Industrii București
GRECO – Grupul de state împotriva corupției
ONPCSB – Oficiul Național de Prevenire a Spălării Banilor
Lista figurilor
Figura nr. 1 – Nivelul de frauda conform studiului PwC
Figura nr. 2 – Nivelul criminalitații economice
Figura nr. 3 – Studiile PwC si AT Kearney
Figura nr. 4 – Evoluția traficului de stupefiante in intervalul 1998 – 2007 in UE – 27
Figura nr. 5 – Vârsta victimelor traficului de ființe umane identificate in anul 2008
Figura nr. 6 – Traficul de persoane in anul 2008 in Romania
Figura nr. 7 – Numarul victimelor identificate traficate in interiorul țării
Figura nr. 8 – Numărul de atacuri eșuate, dejucate sau finalizate cu succes și numărul de suspecți arestați, 2007-2009
Figura nr. 9 – Rata șomajului in luna mai 2010 în UE
Figura nr. 10 – Rezultatele controalelor realizate de Inspecția Muncii
Figura nr. 11 – Rata de angajare a oamenilor cu vârsta cuprinsă între 60 și 64 ani
Figura nr. 12 – Ponderea contributiilor și impozitelor in PIB în UE 27
Figura nr. 13 – Percepția și atitudinea cetățenilor UE cu privire la frauda și corupție
Figura nr. 14 – Rezultatele cooperării operaționale cu OLAF 2005-2008
Figura nr. 15 – Ponderea economiei subterane in PIB oficial în intervalul 1990 – 2003
Figura nr. 16 – Sursele de venit la bugetul de stat
Figura nr. 17 – Captura de stupefiante a autorităților române în primul semestru al anului 2007
Lista tabelelor
Tabelul nr. 1 – Număr de atacuri eșuate, dejucate sau realizate cu succes în 2009 pe fiecare stat membru și pe orientare
Tabelul nr. 2 – Număr suspecți arestați în 2009 pe fiecare stat membru și pe orientare
Tabelul nr. 3 – Nivelul salariului mediu pe economie în UE în intervalul 1998 – 2008
Economia subterană este, adesea, definită în raport cu venitul național sau cu produsul național brut înregistrat oficial. Astfel, economia subterană este acea activitate economică care nu este înregistrata în raportările venitului național pentru că astfel de activitate nu trece prin piață sau pentru că este ilegală. O altă definiție a economiei subterane precizează că aceasta cuprinde toate activitățile productive (care adaugă valoare) neînregistrate și care ar trebui să se regăsească în produsul național brut.
Economia neagră exista dintotdeauna și va exista și în viitor, din păcate. Exista structuri bine stabilite la nivel național și internațional care lupta împotriva acestui tip de activități. Practic, autoritățile niciunui stat nu pot aplica metode fiscale pentru reducerea fenomenului. Dimensiunea economiei negre a unei țări față de Produsul său Intern Brut depinde numai de conlucrarea forțelor de poliție naționale cu cele internaționale și de gradul de corupție al țării respective. În schimb, este important să evaluăm dimensiunea economiei gri din România, evoluția ei și cauzele care au determinat această evoluție.
În unele țări dezvoltate, cu tradiție democratică, evitarea impozitelor este frecventă. Americanii, dar și nemții, elvețienii, englezii ori francezii cheltuiesc sume importante pe consultanta fiscală, menită tocmai să le reducă contribuția la Bugetul statului. Peste tot în lume, din punct de vedere moral, cetățenii înțeleg că trebuie să fie solidari cu cei mai puțin norocoși ca ei sau care nu se pot întreține singuri (persoane cu handicap, bătrâni, săraci, copii) și ca unele funcțiuni ale statului – necesare, precum sănătatea, educația, asistenta socială, armata etc. – Nu pot să fie finanțate prin bunăvoința persoanelor private, ci doar de către stat, în urma perceperii impozitelor. Totuși, exista o neîncredere în capacitatea statului de a exercita aceasta funcțiune și o opinie ca banii strânși prin taxe sunt cheltuiți în mod iresponsabil. Cu cât țara respectivă este mai coruptă, cu atât neîncrederea în oamenii politici și Guvern – cei care administrează aceste fonduri – este mai mare. În consecință, cu atât mai mult și omul de rând simte nevoia să eludeze sistemul de taxe oficial – deci devine parte a economiei gri.
Cu cât taxarea este mai transparenta, formularele mai ușor de completat (informatizarea sistemului fiscal este crucială) cu atât tentația de a eluda taxele este mai redusă. Desigur, vor exista întotdeauna persoane care vor încerca să nu plătească ceea ce sunt datori (fraudarea este imposibil de eliminat la nivelul unei societăți), dar cu cât sistemul de taxare este perceput ca fiind mai împovărător și injust, cu atât contribuabilii vor trece în tabăra fraudulentilor. Din punct de vedere statistic, fenomenul pare agravat și de efectele crizei economice: prin reducerea PIB, chiar dacă nivelul economiei gri rămâne constant, el crește procentual – de aici o primă percepție de creștere a fraudei în economie. În perioadele de expansiune economică, nivelul profitabilității companiilor este de obicei în creștere, iar acționarii și managerii tind să evalueze cu mai multă responsabilitate riscurile la care se expun prin eludarea taxelor, așadar procentual economia gri scade.
În perioadele de criza tot mai multe companii încearcă prin toate mijloacele să își reducă cheltuielile, implicit prin evitarea plătii taxelor. Dacă sistemul fiscal este prea complicat, iar modalitatea de urmărire a rau-platnicilor greoaie, delincventa crește progresiv.
Cum România mai are de trecut o perioadă de criză economică, singura posibilitate de a limita explozia delincventei din domeniul economic este de simplificare a sistemului de taxare. În ultimii 20 de ani s-au făcut pași timizi, dintre care unii chiar în sensul greșit. Marele avans a fost introducerea cotei unice și, mai nou, comasarea unor taxe; mulți alți pași mai sunt de făcut, cel mai important fiind introducerea bugetelor multianuale și a unei legi fiscale durabile și transparente.
Capitolul 1. Globalizarea – liant al economiei subterane mondiale
Economia subterană este parte a unei economii a cărei producții nu este inclusă în statistica venitului national fiind ascunsă autorităților.
În economiile de piață principala cauză de apariție a conomiei subterane este evaziunea fiscală, mai ales din dorința de a scăpa de impozitul pe venit și de taxa pe valoarea adăugata.
În economiile planificate, economia subterană s-a dezvoltat în afara sectoarelor oficiale sau sau reglementate, pentru a oferi bunuri pe care sectorul planificat fie nu le producea, fie le producea în cantitate prea mică.
Corupția și activitățile caracteristice economiei subterane sunt realități cu care se confrunta toate statele. Însă obținerea de informații despre dimensiunile corupției și a legăturii cu economia subterană se dovedește a fi o sarcină practic imposibil de realizat, deoarece toate persoanele angrenate în aceste mecanisme prefera să nu poată fi identificate. Încercarea de a efectua cercetări în cele două zone poate fi considerată o pasiune științifică de a cunoaște necunoscutul, afirma dr. Friedrich Schneider, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători europeni ai economiei din umbra, după cum o denumește el însuși.
Estimările economiei subterane, ca pondere în PIB, o încadrează la 7% în SUA, 15% în Italia, 20% în Ungaria, 22% în Polonia și 30% în zona fostei Uniuni Sovietice. Economia subterană este cunoscută sub multe denumiri, cum ar fi sectorul informal, piața neagră, economia paralelă, economia secundară.
Dacă la nivel mondial preocuparea pentru înțelegerea fenomenelor care conduc la perpetuarea și dezvoltarea economiei subterane datează din anii ‘70, pentru economiile în tranziție studiile sunt puține, estimările variază de la un autor la altul, iar datele furnizate de institutele oficiale de statistică sunt puse sub semnul întrebării.
Aceasta, pentru că nu exista o metodologie unitara pentru estimarea părții informale în cadrul unei economii, precum și lipsa unor definiții valabile la nivel global.
Economia subterană are un puternic impact și în plan social, aceasta fiind în strânsă legătură cu o serie de fenomene, precum: corupția, infracțiunile de diferite tipuri, organizațiile de tip mafiot, consumul de droguri, exploatarea muncii prin intermediul bursei negre, spălarea banilor, încălcarea drepturilor omului, poluarea mediului etc.
Recenta creștere în intensitate a criminalității și a gradului de complexitate al acesteia la nivel global are ca efect amenințarea siguranței cetățenilor peste tot în lume, precum și împiedicarea statelor în dezvoltarea lor socială, economică și culturală.
Fața întunecată a globalizării permite sindicatelor multinaționale ale crimei lărgirea ariei operațiunilor de la traficul de arme și droguri la spălarea de bani sau traficul de ființe umane. Organizația Națiunilor Unite a înțeles importanța prevenirii acestor fenomene încă din anul 1950, când s-a implicat în susținerea statelor în punerea la punct a standardelor unui sistem judiciar eficient și corect. Statele membre au înțeles că principala cale de succes în combaterea criminalității internaționale este reprezentată de cooperare.
Comisia Națiunilor Unite de Prevenire a Criminalității și Justiție Penală oferă statelor o posibilitate de schimb a informațiilor stabilind și modalitatea de luptă la nivel mondial cu criminalitatea.
Globalizarea a creat un mediu în care drogurile, crima și terorismul pot evita foarte ușor granițele. Bunăstarea câștigată prin deschiderea granițelor în fața fluxurilor comerciale este contrabalansată de amenințarea la adresa securității umane. (de reformulat).
Odată cu globalizarea și deschiderea granițelor în fata fluxurilor comerciale s-a creat un mediu propice pentru dezvoltarea activităților criminale precum: traficul de droguri și persoane, grupurile de crimă organizată și terorism cu efecte importante asupra securității umane.
Din perspectiva globalizării, traficul de ființe umane pentru prostituție, muncă forțată sau în scop de emigrare au devenit fenomene cu rata cea mai mare de dezvoltare. Fenomenul este definit ca recrutarea, transportul, transferul sau adăpostirea prin utilizarea forței sau altor metode coercitive a victimelor folosindu-se vulnerabilitatea acestora, precum și oferirea de bani unei persoane ce are controlul asupra alteia, în scop de exploatare.
Programul Global Împotriva Traficului de Ființe Umane va permite țărilor de origine, tranzit și destinație să dezvolte strategii și practici împotriva comerțului cu ființe umane. De la statele din Himalaia la cele din Europa de Est persoanele, în special fete sau femei, sunt atrase de ppecial fete sau femei, sunt atrase de perspective unor servicii bine plătite ca servitori casnici, chelneri sau muncitori în fabrici. Traficanții de persoane își racolează victimele prin anunțuri publicitare false sau matrimoniale. Ajunse la destinațiile dorite, victimele sunt plasate în condiții controlate de traficanți și exploatate pentru obținerea de venituri ilicite. Asupra lor se fac presiuni fizice și psihice, documentele le sunt confiscate, iar dacă nu cooperează li se spune că și propriile lor familii vor avea de suferit. Femeile sunt obligate să se prostitueze, iar dacă refuză li se spune că li se vor da informații compromițătoare familiilor lor de acasă și că, oricum, dacă vor încerca să se adreseze autorităților vor fi deportate. În același sens, copiii sunt dependenți de traficanți pentru asigurarea adăpostului și hranei.
Datorită globalizării, terorismul transnațional a devenit un fenomen ce afectează întreaga societate, orice acțiune de limitare a acestuia valorând beneficii pe plan global. Creșterea schimburilor internaționale pe toate tipurile de piețe oferă posibilitatea teroriștilor să mute personal și echipament la nivel global (statisticile arată că jumătate de miliard de persoane tranzitează SUA în fiecare an).
În același timp, noile descoperiri tehnologice fac ca grupurile teroriste să penetreze mai ușor granițele și să identifice mai ușor locația și modalitățile de atingere a unor ținte vulnerabile naționale. De aceea, din acest considerent sunt necesare măsuri de combatere internaționale, prin intermediul unor acțiuni coordonate, cu toate că națiunile se bazează pe acțiuni proprii împotriva fenomenului, care să le mențină autonomia asupra securității și să le limiteze costurile. În același timp, măsurile de combatere a terorismului luate de unele state pot da naștere la externalități transnaționale pentru alte state, de tipul protecției rezidenților străini. Astfel, politicile de combatere sau reducere a amenințărilor teroriste la nivel global luate de SUA, dau naștere la beneficii pentru toate statele amenințate. În sens contrar, măsurile defensive luate de alte state pot genera schimbarea tacticilor teroriste și atacarea altor state mai slabe. Astfel, măsurile defensive luate de SUA și statele europene industrializate au condus la atacarea intereselor acestora aflate în țările în dezvoltare ca Filipine, Malaezia, Pakistan, Indonezia, Kenya, Maroc sau Arabia Saudită.
Trebuie avut în vedere și faptul că externalitățile pot avea caracter inter temporal, măsuri luate de state în prezent determinând costuri sau beneficii în viitor. Astfel, concesiile făcute celor ce au deturnat zborul 847 al TWA în anul 1985 de SUA și Israel au creat astfel de externalități, teroriștii considerând viitoarele atacuri de acest fel ca profitabile. În același fel, au apărut externalități inter temporale în cazul teroriștilor intens mediatizați, făcându-i pe aceștia să dorească crearea unor evenimente la o scară din ce în ce mai importantă. Dar aceste externalități pot fi și pozitive, în sensul că pot modela comportamentele viitoare ale statelor în lupta cu terorismul.
Spre deosebire de guverne, care detestă sacrificarea propriei autonomii asupra securității ce ar avea loc în cazul cooperării în lupta contra terorismului, grupurile teroriste tind să-și adâncească cooperarea în numeroase domenii ce include ajutorul logistic, suportul financiar, achiziționarea de armament, schimbul și antrenarea de personal.
Grupurile criminale au venit în întâmpinarea globalizării prin organizarea de rețele internaționale în scopul conducerii propriei activități cu o mai mare eficiență, în principal, cu ajutorul mijloacelor tehnologice sofisticate și datorită exploatării granițelor libere. Programul Global împotriva Organizațiilor Criminale Transnaționale prezintă ultimele tendințe printre grupurile criminale organizate, scoțând în evidență potențialul lor distructiv la nivel global și încercând astfel să găsească principalele metode preventive care pot fi avute în vedere.
Noile sisteme de comunicații și tehnologia avansată au micșorat distanțele între state, au deschis granițele și au creat oportunități inimaginabile pentru interacțiuni pe plan politic sau social. Însă, pe de altă parte, procesul de globalizare are și o latură întunecată, reliefată de faptul că deschiderea oportunităților de afaceri ale comercianților legitimi s-a produs în paralel cu o amplificare, fără precedent, a activităților grupurilor criminale organizate.
Globalizarea reprezintă noul vector al dezvoltării economiei subterane mondiale. Ea a făcut posibilă apariția unor forme din ce în ce mai evoluate ale sectorului subteran, de genul transferurilor internaționale ilicite de capital între societățile transnaționale, a acțiunilor în care sunt implicate companiile de asigurări offshore, case de brokeraj sau chiar societăți internaționale de avocatură. Globalizarea a permis un salt calitativ de o maximă importanță pentru afacerile grupurilor transnaționale de criminalitate organizată, furnizându-le nu numai un mediu ideal al dezvoltării afacerilor, dar și modalități de obținere a unor mărfuri ilegale sau a unor procedee de fabricație a acestora.
Capitolul 2. Particularități ale economiei subterane în contextul globalizării financiare contemporane
Expansiunea fără precedent a instituțiilor de credit și servicii financiare, a instituțiilor financiare internaționale, dereglementarea piețelor financiare internaționale, precum și diversificarea și dezvoltarea instrumentelor financiare au dus la apariția așa-numitului sistem financiar global, fenomen ce are un impact direct și asupra economiei subterane.
Sistemul financiar global poate fi divizat în:
fluxuri internaționale de capital – reprezentând fluxuri transfrontaliere de active și credite;
fluxuri brute de capital – cuprind fluxurile totale de capital ce ies dintr-o economie său intră în această;
fluxuri nete de capital – reprezentând diferența dintre fluxurile brute ce intră și ies din economie.
Sistemul financiar internațional a căpătat noi valente prin intermediul unor crize financiare care s-au reflectat și în modul de expansiune al economiei subterane. De exemplu, prăbușirea sistemului de la Bretton Woods după încetarea convertibilității dolarului în aur în 1971, urmată imediat de creșterea de 4 ori a prețului petrolului în 1973 de către țările OPEC a dus la deschiderea pieței cursurilor valutare flotante precum și generarea unui flux uriaș de fonduri valutare din țările importatoare către cele exportatoare. Lichiditățile în valută ale băncilor internaționale au crescut în aceeași măsură, fluxurile valutare internaționale atingând în fiecare an noi recorduri. Valoarea totală a pieței valutare a crescut de la 17.500 miliarde dolari în 1979, la 300.000 miliarde dolari în 1995 și la peste 450.000 miliarde dolari în 2003. În ceea ce privește situația Uniunii Europene, dezvoltarea pieței valutare a avut loc sub influența unor factori favorizanți, care au influențat în egală măsură și evoluția economiei subterane la nivel transnațional, respectiv:
suspendarea controlului asupra schimbului monetar în U.E. de la 1 iunie 1990;
liberalizarea fluxurilor financiare între statele membre;
înlăturarea segmentarii piețelor și modernizarea sistemului financiar-bancar;
reducerea costurilor tranzacțiilor prin intermediul noilor tehnologii de prelucrare și transmitere a informațiilor;
desfășurarea operațiunilor în timp real, 24 de ore din 24;
introducerea monedei unice Euro.
În pofida acestei susțineri pentru libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și, mai ales, capitalurilor, Uniunea Europeană s-a dovedit vulnerabilă în fata economiei subterane datorită caracterului național al reglementarilor fiscale. Astfel, la nivel european se manifestă un fenomen care poate fi considerat principalul catalizator al expansiunii economiei subterane și anume competiția fiscală. Statele membre dispun de libertatea de a decide dacă, încurajează investițiile autohtone sau pe cele străine, sectorul public sau cel privat, dacă protejează o anumită ramură economică sau un anumit obiectiv economic considerat strategic, toate acestea folosind pârghiile fiscale.
Concurenta în domeniul fiscal manifestata în timp în țările Uniunii Europene a condus și la o apropiere a ratelor impozitului pe societăți, ceea ce poate fi observat de situarea nivelului acestora în jurul valorilor de 30%- 40%. Armonizarea cotizațiilor sociale patronale este însă mai dificilă, pentru că în unele țări ar trebui ridicate dat fiind că majoritatea statelor Uniunii au redus aceste cotizații cu scopul de a reduce nivelul șomajului.
Competiția fiscala se poate concretiza și în măsuri considerate inacceptabile la nivelul Uniunii Europene, cum ar fi:
atragerea unor fonduri din străinătate și protejarea în același timp a fondurilor propriilor rezidenți;
existența unor măsuri de incitare fiscala care pot fi considerate izolate fata de specificul economiei naționale;
acordarea unor beneficii fiscale în lipsa unei activități economice efective, s.a.
Folosind criterii de genul celor arătate mai sus, raportul Primarolo din 1999 a identificat 66 de măsuri fiscale dăunătoare la nivelul continentului european, din care exemplificam: regimul centrelor de distribuție din Belgia, regimul centrelor de coordonare din Țara Bascilor, regimul holdingurilor luxemburgheze constituite în baza legii din 1929, regimul centrului de servicii financiare internaționale din Dublin, regimul zonelor libere portugheze din Madeira și Azore, regimul centrului de servicii financiare și de asigurări din Trieste, regulile aplicabile companiilor de asigurare străine în Suedia; tratamentul fiscal al companiilor navale din Germania, Grecia, Franța, Italia, Olanda, regimul societăților de asigurări din Gibraltar, deducerea pentru investiții în procesarea mineralelor în Groenlanda, s.a.
În toate situațiile legile fiscale naționale sunt respectate, agenții economici în cauza beneficiind de o serie de măsuri de protecție oferite de guvernele respectivelor state. În același timp însă aceste măsuri fiscale contravin politicii fiscale la nivel continental, constituindu-se în tot atâtea metode de a evita plata taxelor și impozitelor considerate legale în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, agenții economici care își desfășoară activitatea în cadrul regimurilor fiscale exemplificate activează de fapt într-o economie subterană europeană, protejați în același timp de autoritățile naționale.
Dimensiunea economiei subterane diferă foarte mult, în funcție de modalitatea de calcul adoptată de fiecare instituție. Institutul Național de Statistică o estimează la aproximativ 20 miliarde euro, în timp ce Curtea de Conturi avansează o valoare cifrata la 30 miliarde euro. Instituțiile internaționale considera, însă, ca în România, ponderea economiei subterane este și mai mare, putând atinge 40 miliarde euro anual.
Un studiu al companiei de consultanță AT Kearney în colaborare cu profesorul Friedrich Schneider, universitatea Johannes Kepler of Linz, Austria, autor al cărții Economia subterană: un studiu internațional publicată în 2003, arată ca în România și Bulgaria (potrivit unor date din 2005) ponderea economiei subterane în Produsul Intern Brut este de peste 35%, aproape cea mai ridicată pondere din țările Uniunii Europene, după Estonia și Letonia. În 2009 se estima că ponderea economiei subterane în PIB era de circa 20%. Studiul precizează că există o corelare puternică între utilizarea plăților electronice dintr-o țară și economia subterană. Țările cu grad înalt de utilizare a plăților electronice, precum Marea Britanie și Olanda, au economii subterane de dimensiuni mai reduse fata de țările în care gradul de utilizare a plăților electronice este la un nivel minim – precum Bulgaria și România.
Cele două țări (România și Bulgaria) erau în același timp pe ultimul loc dintre țările analizate la gradul de utilizare a plăților electronice. Un locuitor din România sau Bulgaria realizează în medie cinci plati electronice într-un an, în timp ce în Franța, Marea Britanie, Austria sau Olanda, numărul plăților realizate într-un an de un locuitor depășește 230, potrivit datelor din studiu.
Un alt studiu realizat în perioada iulie – noiembrie 2009 de către PriceWaterhouseCoopers (PwC) arată că România are unul din cele mai scăzute niveluri ale criminalității economice din lume, clasându-se pe locul 50 din 54 țări, după ce numai 16% dintre respondenți sondajului au semnalat fraude în țara noastră în anul precedent, fata de o medie globală de 30%. Sondajul a fost realizat prin sondarea a peste 3000 de reprezentanți de rang înalt ai unor organizații din 54 de tari. Din România au luat parte la sondaj 55 de respondenți.
România este astfel inclusă de PwC în grupul țărilor "care raportează niveluri scăzute de fraudă", alături de Italia și Suedia (19%), Singapore, India și Indonezia (18%), Elveția și Franța (17%), Olanda și Turcia (15%), Hong Kong (13%) și Japonia (10%).
Figura nr. 1 – Nivelul de frauda conform studiului PwC
La polul opus, cu cele mai ridicate grade de criminalitate economică, se plasează Rusia (71%), Africa de Sud (62%), Kenya (57%), Canada (56%), Mexic (51%), Ucraina (45%), Marea Britanie (43%), Noua Zeelandă (42%) și Australia (40%).
Figura nr. 2 – Nivelul criminalitații economice
România se plasează pe locul 50 din cele 54 de țări participante, situații mai bune fiind semnalate conform sondajului PwC numai în Olanda, Turcia, Hong Kong și Japonia.
Sondajul contrazice rezultatele studiului realizat de AT Kearney referitor la economia subterană. Potrivit documentului, România se află în fruntea clasamentului european din punctul de vedere al "economiei neobservate", adică la negru, nefiscalizate, care reprezintă 35% din PIB. În studiul cu pricina, România mai este depășită doar de Letonia (39%), Estonia (38%) și Bulgaria (37%).
Studiile coincid întrucâtva în cazul Franței, unde economia subterană reprezintă 13% din PIB și Olandei (11%). În celelalte cazuri însă, discrepanțele sunt evidente. Marea Britanie, indicată de AT Kearney ca având o economie subterană de numai 10% din PIB, este indicată de 43% din respondenții PwC ca fiind o țară cu un nivel crescut de criminalitate economică. Pe de altă parte, Turcia, care ar avea o economie subterană de 33% din PIB (AT Kearney), are o criminalitate economică indicată de numai 15%, procent similar cu al Olandei, dintre cei care au fost chestionați de PwC.
Figura nr. 3 – Studiile PwC si AT Kearney
În condițiile în care PIB-ul României s-a situat la 139 miliarde euro în 2008, 46 miliarde euro au reprezentat economia subterană, în condițiile în care în Bulgaria, la un PIB de 34 miliarde euro, 12 miliarde euro au fost economie subterană (~37%).
Cea mai mică pondere în Europa s-a înregistrat în Austria și Elveția, unde economia subterană reprezintă 8%. La nivelul Uniunii Europene, economia subterană reprezenta 16% din PIB în 2008, respectiv 2.100 miliarde euro, se mai arăta în studiul A.T. Kearney.
2.1 Paradisurile fiscale și companiile off-shore
În categoria practicilor considerate contrare normelor europene se încadrează și activitățile din regimurile fiscale opace, așa-numitele paradisuri fiscale. Paradisul fiscal poate fi definit ca fiind spațiul geographic în interiorul căruia se acorda diferite facilități fiscale, cum ar fi:
taxe reduse sau neimpozitarea veniturilor
asigurarea secretului bancar
stimularea dezvoltării activităților comerciale și transferul beneficiilor
absența restricțiilor în privința schimburilor valutare etc.
Paradisurile offshore sunt țări sau teritorii, adesea insule sau grup de insule, care acceptă implantări fictive de companii, utilizate ca simple cutii poștale, zone cu reglementări elastice privind controlul schimburilor valutare și mari libertăți privind impozitele și care oferă, în același timp, aproape fără excepție, un secret bancar impenetrabil și multe drepturi în acest sens companiilor private.
În momentul în care banii sunt transformați într-o formă care poate fi transferată sau cu care se poate face contrabandă, cel mai adesea aceștia iau calea unui centru off-shore.
Acest sistem oferă reale avantaje practice pe care infractorii le cunosc. În primul rând, fondurile sunt plasate în zonele geografice protejate de jurisdicții ce nu admit influența jurisdicțiilor în care s-a obținut profitul. Prin implicarea unei alte jurisdicții, apar mai multe bariere legale și financiare în calea organelor de investigație, atât sub aspectul obținerii, cât și al conservării ori valorificării probei care să poată fi admisă în instanță. În al doilea rând, sunt încă multe țări care facilitează primirea banilor din exterior indiferent de sursa acestora sau a modului de transmitere, bani ce pot intra direct și discret în sistemul bancar convențional, întrucât nu există nicio obligație de plată a taxelor, nu există o dovadă a capitalului social, niciun acord de dublă impunere, nicio obligație de a ține registre contabile, nu există administratori sau acționari înregistrați, nu se cunosc persoanele care dețin puterea de decizie în companie, nu se cunoaște identitatea adevăratului beneficiar, etc. De obicei, proprietarii companiilor nu au reședința în țările unde și-au înființat societățile, aceste persoane fiind reprezentate prin împuterniciți, care primesc dispoziții prin mijloace codificate convenite anterior.
Paradisurile fiscale reprezintă una din cele mai comune și utilizate proceduri pentru fraudă și evaziune fiscală la nivel internațional.
Existența acestor zone cu facilități fiscale speciale își are originea în încercarea autorităților locale de a-și asigura resurse financiare prin atragerea unor societăți și instituții financiare puternice.
Fenomenul paradisurilor fiscale este însă unul recent, care a cunoscut la nivel mondial o adevărată explozie în ultimele decenii. Astfel, de exemplu, 40% dintre societățile listate la New York Stock Exchange sunt înregistrate în cel mai mic stat american, Delaware, care are doar în jur de 700.000 locuitori însă în care își au sediul peste 200.000 de companii.
Poate cel mai elocvent exemplu este cel al Insulelor Cayman, unde locuiesc 30.000 de locuitori însă unde funcționează 600 de bănci.
În Europa, cel mai important paradis fiscal este considerat a fi Principatul Monaco, suprafața de numai 195 de ha. În acest stat însă nu exista impozite directe, ca urmare aici avându-și sediul peste 70 de bănci și alte instituții financiare. Printre beneficiarii paradisurilor fiscale se numără și deținătorii de fonduri obținute în condiții nelegale, cum ar fi organizațiile criminale care activează, evident, în economia subterană. Folosind facilitățile fiscale oferite sumele rezultate din economia subterană sunt spălate și folosite apoi în afaceri legale.
În strânsa legătură cu fenomenul paradisurilor fiscale este cel al companiilor off-shore. Off-shore înseamnă în larg, iar companiile offshore sunt acele societăți comerciale care își desfășoară activitatea profitabilă în altă locație decât cea în care își are sediul. Agenții economici care sunt nemulțumiți de duritatea normelor fiscale își caută refugiu astfel în zone în care exista tratamente fiscale avantajoase: paradisurile fiscale.
Concret, afacerile off-shore constau în crearea unei societăți într-un stat care acorda facilități fiscale și realizarea de afaceri comerciale, financiare în afara statului respectiv. Consecința este că aceste societăți sunt scutite de plată impozitului pe profit, pe dividende, dobânzi sau pe alte venituri. De exemplu, o societate din România care exporta o marfă și obține profit trebuie să plătească la acest moment un impozit pe profit de 16%, iar dacă suma rămasă va fi repartizată ca dividende, va mai plăti un impozit de 10% pe dividende. Dacă însă societatea nu face exportul direct ci prin intermediul unei firme off-shore care îi aparține, va putea să își înregistreze întregul profit fără a plăti impozite. Pentru a evita în continuare plata oricăror sume către bugetul statului, profitul va fi repatriat ca investiții, sponsorizări, credite etc. Acest gen de activitate economică poate fi încadrata în așa-numita evaziune legală, însă în acest caz granita între economia oficială și cea subterană este extrem de dificil de trasat.
În regimul off-shore sunt derulate în principal două tipuri de activități: plasarea unor sume importante în bănci din străinătate, la adăpost de reglementările fiscale naționale (aceste sume sunt estimate în prezent la peste 100 de miliarde de dolari anual); întemeierea unor structuri fictive, cuprinzând sedii secundare, filiale, prin care se desfășoară dosar scriptic activități comerciale în vederea maximizării profitului.
Chiar mai mult decât paradisurile fiscale, societățile off-shore sunt percepute ca unul dintre principalele mijloace de propagare a infracționalității economice, a activităților economice subterane în general. Amploarea acestui fenomen a fost pusă în evidență de o serie de falimente, atât în Europa cât și în Statele Unite, extrem de mediatizate și care au căpătat inclusiv conotații politice.
Atunci când se vorbește de paradisuri fiscale, lumea se gândește, în general, la Alpii elvețieni și la insulele Caraibe. Dar locurile tradiționale – fie că vorbim de Elveția, de Lichtenstein, de Luxemburg sau de Caraïbes sau de insulele Virgine britanice-sunt concurate cu succes de Statele Unite, unde avocații din șapte state, cum sunt Nevada și Alaska, fac tot posibilul să-i atragă aici pe cei mai bogați oameni de pe planetă. Ei propagă conceptual de fiducie de cheltuieli auto-stabilită. (Fiducia poate fi definită ca „actul juridic prin care o persoană, fiduciarul, dobândește de la o altă persoană, fiduciant, un drept patrimonial, dar cu obligații care îi limitează exercițiul, printre care figurează în general aceea de a transfera acest drept, la termenul fixat, fie fiduciantului, fie unui terț beneficiar. Fiducia este o instituție juridică polimorfă, având multiple finalități (fiducie-gestiune, fiducie-garanție), printre care și fiducie-gestiune) prin care în loc de a învești pe gratificat cu proprietatea bunurilor care alcătuiesc liberalitatea, dispunătorul preferă să le cedeze în prealabil unui terț care va fi însărcinat să le gereze în contul gratificatului și să le transfere ulterior acestuia.
În Texas, nu există taxe pe venit personal, iar taxa brută de afaceri este la un nivel scăzut (proprietarii unici și parteneriatele generale sunt excepțiile scutite de impozite). Nu există însă niciun paradis fiscal care să-i mulțumească pe toți.
Unele zone s-au specializat pe activitățile bancare, altele servesc interesele multinaționalelor, în timp ce celelalte adună sub umbrelă lor protectoare bogații lumii. În plus, despre această lume a finanțelor off-shore – țările sau jurisdicțiile cu o legislație fiscală fie fără impozite, fie cu impozite foarte scăzute -, nu totul este de bine. Toate aceste raiuri ale finanțelor au legi stricte referitoare la spălarea banilor negri pentru a se asigura că instituțiile financiare care-și au sediul acolo nu sunt folosite în scopuri ilicite. Departamente speciale investighează orice posibilă încălcare a reglementărilor. În plus, băncile off-shore au proceduri stricte de "cunoaștere a clientului" astfel încât conturile zise anonime au devenit doar poveste. Cât timp afacerile sunt legale, secretele financiare sunt apărate cu sfințenie. În paradisurile fiscale este interzisă dezvăluirea oricărui aspect al tranzacțiilor, inclusiv informațiile cu privire la conturile bancare private, fără un ordin judecătoresc. Sunt amenzi uriașe sau chiar pedeapsa cu închisoarea pentru angajații băncilor care încalcă intimitatea unui posesor de cont. Țări ca Bahamas fac din statutul de paradis fiscal o parte a strategiei lor de marketing. Autohtonii, dar și rezidenții străini nu plătesc niciun fel de taxă. În raiul fiscalității, este importantă rezidența, nu cetățenia.
Conform celui mai recent raport, între numărul celor cu averi de peste un milion de dolari era 27.000 de miliarde, dintre care 8.500 de miliarde (31%) erau înregistrate într-un paradis fiscal. Merrill Lynch estimează o creștere a acestor averi "off-shore" cu 600 de miliarde anual. În lume, sunt nu mai puțin de 73 de astfel de refugii pentru evitarea taxelor, conform datelor deținute de organizația nonprofit Tax Justice Network, care militează împotriva acestor paradisuri pentru cei bogați. Motivul invocat este faptul că acestea alimentează sărăcia în lume.
Iată câteva dintre aceste raiuri financiare:
Antilele Olandeze Autoritățile au adoptat legislația „off-shore" prin care reduc cu 90 de procente impozitul pentru unele venituri pasive derivate de companiile locale competente. Din 1940, aici s-a creat un climat favorabil pentru companiile „offshore". În fiecare an, aproximativ 3.600 de miliarde din banii companiilor străine circula prin băncile din Antilele Olandeze și din Olanda. În Antile este și casa Quantum Fund deținut de George Soroș, dar și a sucursalelor a mai mult de 50 de bănci internaționale.
Hong Kong. Fără impozit pe salariu, fără taxe pentru profiturile realizate din vânzarea investițiilor capitale și multe deducții de la plata contribuțiilor către stat pentru persoanele fizice. Există o taxă pe venit standard de 16% și o taxă pentru corporații de 17,5%. Guvernul s-a angajat să dezvolte într-atât legislația pentru taxe și finanțe încât zona să devină cel mai important paradis fiscal din Asia.
Elveția. Străinii care devin rezidenți ai acestei țări pot găsi aici paradisul fiscal pe care și l-au dorit. Asta, după ce anterior și-au negociat venitul care va fi taxat în cantonul administrativ în care vor locui. În general, venitul care urmează să fie taxat este egal cu de cinci ori suma plătită pentru chiria unei locuințe. Această politică fiscală aduce anual economiei peste 2 miliarde euro.
Liechtenstein. Micul principat apără strașnic secretul bancar încă din 1926, fiind unul dintre cele mai „bătrâne" paradisuri fiscale din lume. Familiile regale ale Marii Britanii, Belgiei și Luxemburgului se numără printre cei care apreciază discreția instituțiilor financiare din principat, guvernat de aceeași familie, de 800 de ani. Nu se percep taxe pentru majoritatea companiilor sau proprietăților deținute de străini.
Insulele Cayman. Aici chiar este raiul pe pământ. Zero taxe pentru companiile sau rezidenții străini. Aici sunt localizate 40 dintre cele mai mari bănci din lume. În 2000, organizațiile multilaterale au catalogat oficial Insulele Cayman drept un paradis fiscal, dar și ca un teritoriu necooperant în lupta împotriva spălării banilor negri.
Bahamas. Un paradis pentru iubitorii de golf și unul pentru cei care vor să scape de impozitele mari. În Bahamas nu există taxe pe venit personal și nici pentru profiturile realizate din vânzarea investițiilor capitale. Iar cei care au rude bogate pot dormi liniștiți. Statul nu le va înjumătăți moștenirea.
Panama. Unii o numesc „Elveția Americii Latine". Oferă o infrastructură financiară solidă, iar rezidenții străini și corporațiile sunt scutiți de taxe. În plus, costurile de trai sunt minime.
Ca și în cazul paradisurilor fiscale, companiile off-shore sunt folosite de către actorii ce activează în economia subterană pentru ceea ce se numește albirea sau spălarea fondurilor obținute în mod nelegal.
Spălarea banilor este de altfel un fenomen asociat cu economia subterană, întrucât fără legalizarea profiturilor obținute, activitatea subterană nici nu ar fi de conceput.
Ca urmare a summitului G20 de la Londra din 2009 s-a decis creșterea considerabilă a resurselor financiare internaționale în vederea combaterii recesiunii, precum și publicarea unei liste cu paradisurile fiscale. Măsurile luate de G20 ar urma să permită injectarea a 5.000 miliarde de dolari în economia mondială până la sfârșitul lui 2010, potrivit lui Gordon Brown, relatează AFP. Va fi publicată o listă cu paradisurile fiscale, imediat, de către ODCE, pentru descurajarea evaziunii fiscale, lucru cerut de Germania și Franța. "Era secretului bancar a trecut", potrivit comunicatului.
Țările din G20 au convenit să aplice "noi reguli" privitoare la salariile și bonusurile liderilor la nivel mondial. Un conflict a apărut în ultimele zile între țările europene, doritoare să se aplice prioritar o reforma a reglementarii financiare, și SUA, care doreau noi angajamente de relansare din partea partenerilor lor, însă aceste divergențe nu apar în comunicatul final.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat, la cererea G20, trei liste privind paradisurile fiscale care nu sunt în conformitate cu regulile mondiale privind schimbul de informații fiscale.
1. Lista albă: statele sau teritoriile care au implementat standarde internaționale, prin semnarea a cel puțin 12 acorduri în domeniul fiscal: Argentina, Australia, Barbados, Canada, China, Franța, Germania, Grecia, Guernsey, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Jersey, Coreea, Malta, Mauritius, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Insulele Seychelles, Slovacia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, Statele Unite, Insulele Virgine.
2. Lista gri: statele sau teritoriile care s-au angajat să respecte standardele internaționale, însă au semnat până acum mai puțin de 12 acorduri.
Lista gri deschis (alte centre financiare): Austria, Belgia, Brunei, Chile, Guatemala, Luxemburg, Singapore, Elveția.
Lista gri închis: Andora, Anguilla Antigua, Barbados, Aruba, Bahamas, Bahrein, Belize, Insulele Bermude, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Insulele Cook, Republica Dominicana, Gibraltar, Granada, Liberia, Liechtenstein, Insulele Marshall, Monaco, Montserrat, Nauru, Antilele Olandeze, Niue, Panama, Sfântul Kitts și Nevis, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Samoa, San Marino, Insulele Turks și Caicos, Vanuatu.
3. Lista neagră: statele sau teritoriile care nu s-au angajat să respecte standardele internaționale: Costa Rica, Malaezia, Filipine, Uruguay.
În ultimele săptămâni, mai multe state intrate în vizorul comunității internaționale au oferit dovezi de bunăvoință pentru a evita să fie incluse de OCDE pe lista actualizata pe care o cer țările mari.
Problema paradisurilor fiscale, "găuri negre în privința finanțelor", a fost readusa în discuție în noiembrie 2008, în perioada cea mai gravă a crizei financiare, la o reuniune a 17 țări organizată la Paris, la inițiativa Germaniei și Franței. Statele participante au cerut OCDE să reactualizeze, până la mijlocul anului 2009, lista neagră a paradisurilor fiscale, la care Berlinul cerea adăugarea Elveției.
O listă precedenta a fost publicată la începutului anilor 2000 de OCDE. Dar aceasta nu număra decât trei țări – Monaco, Andorra și Liechtenstein. O parte dintre state au fost șterse de pe lista de-a lungul anilor, după ce și-au luat angajamente de transparentă.
Temându-se să nu figureze pe lista reactualizata, Belgia, Austria, Luxemburg, Elveția, Liechtenstein, dar și Andorra au anunțat în ultimul moment o modificare a legislațiilor naționale privind secretul bancar.
2.2 Spălarea banilor – componenta cheie a economiei subterane
Fenomenul economiei subterane scapă înregistrărilor oficiale și posibilităților de măsurare desfășurându-se, ca și economia subterană, la cât mai mare distanță de instituțiile statului cu competențe statistice.
Spălare banilor este procesul său complexul de acțiuni prin care infractorii încearcă și uneori reușesc să ascundă originea și posesia reală a veniturilor ce provin din activitățile lor ilegale.
Potrivit raportului FMI din februarie 2010, sursele majore de fonduri ilegale în România sunt legate de evaziunea fiscală și de fraudă, infracțiuni legate de patrimoniul societăților juridice și de utilizarea ilegală a mijloacelor electronice de plăți.
O evaluare detaliată a spălării banilor (AML – anty-money laudering) și combaterea finanțării terorismului (CFT), cadru din România a fost realizat în mai 2007 și finalizată în iulie 2008 de către Comitetul de Experți al evaluării măsurilor CSB (contra spălării banilor) și FT (MONEYVAL). Evaluarea a fost efectuată pe bază de Acțiunii Financiare Task Force (FAFT) 40+9 recomandări, utilizând metodologia 2004.
Potrivit Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, prin spălarea banilor se înțelege:
“ a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;
c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni” (art.23).
Spălarea banilor este un proces prin care se dă sau se încearcă a se da o aparență de legalitate unor profituri obținute ilegal de către infractorii care, fără a fi compromiși, beneficiază ulterior de veniturile respective.
Acest proces dinamic se desfășoară în trei etape, și anume: obținerea și mișcarea fondurilor obținute în mod direct sau indirect din infracțiuni, ascunderea urmelor sau originii veniturilor pentru a se evita orice suspiciuni sau investigații și, în fine, disponibilizarea banilor și reinvestirea lor în activități legale.
Prin procedeele lor ilicite, infractorii pot învești în sectoarele economiei în care activele pot fi utilizate ulterior ca mașini de spălare a banilor. În plus, într-o economie în care tehnologia avansată și globalizarea permit transferul rapid de fonduri, lipsa de control asupra acestui fenomen infracțional poate submina stabilitatea financiară. Într-o țară cu o situație financiară precară, scoaterea a milioane sau miliarde de dolari anual din procesul normal de creștere economică reprezintă un real pericol pentru credibilitatea, stabilitatea economică și securitatea sa națională.
Au fost analizate condițiile oferite de sistemul economic și legislative din diferite țări agenților economici care se ocupa de spălarea banilor, (fiind luate în calcul strictețea secretului bancar, atitudinea guvernelor, corupția, s.a.), stabilindu-se ca cele mai atractive sunt în Luxemburg, Statele Unite, Elveția, Insulele Cayman, Austria, Olanda etc. Cei mai mulți bani se spală în America de Nord și Europa – pe continentul european se spală în fiecare an peste 985 de miliarde de dolari.
Din punctul de vedere al țărilor de origine, în mod detașat pe primul loc se afla Statele Unite unde sunt obținuți nelegal în fiecare an peste o mie de miliarde de dolari, reprezentând aproape jumătate din banii murdari ai planetei. În acest clasament urmează Italia, Rusia, China, Germania, Franța și România. Tot pe primul loc se afla Statele Unite și în clasamentul țărilor în care ajung banii trecuți prin procesul de spălare (cu peste 500 de miliarde de dolari curățați introduși anual în sistemul financiar), următoarele tari fiind Insulele Cayman, Rusia și Italia.
Conceptul de spălare a banilor provine de la mașinile de spălat aparținând Mafiei în Statele Unite în anii 1920 – 1930. Gangsterii încasau în acea perioadă sume uriașe din prostituție, jocuri de noroc și comercializarea ilegală a băuturilor alcoolice, fiind necesară justificarea acestor venituri. Una din metodele folosite a fost achiziționarea unor afaceri legale și amestecarea câștigurilor acestora cu cele provenind din surse nelegale. Lanțurile de magazine care ofereau servicii de spălare a rufelor au fost preferate întrucât se obțineau cantități mari de numerar, un avantaj incontestabil pentru oameni ca Al Capone.
Această origine romanțata este în general contestata, considerându-se că termenul spălarea banilor este descriptiv și arată, de fapt, în ce consta activitatea pe care o denumește: banii obținuți din surse nelegale, sau murdari sunt trecuți printr-o serie de tranzacții, sau spălați, astfel încât să apară ca provenind dintr-o sursă legală, sau curați. Infracțiunea de spălare a banilor a intrat în atenția autorităților în anii 1980, în legătură cu traficul de droguri. Îngrijorarea fata de amploarea luată de acest flagel în țările din vestul Europei și America de Nord a impus adoptarea unor acte normative care să-i împiedice pe infractori să profite de sumele uriașe obținute. Spălarea banilor a devenit de altfel, cu adevărat, un fenomen global, extinderea sa fiind favorizata și de sistemul financiar mondial, deschis pentru afaceri 24 de ore pe zi. Atunci când un centru financiar se închide la sfârșitul unei zile de lucru, un altul se deschide în altă parte a lumii.
Într-un raport al Națiunilor Unite din 1993 se arată: “Caracteristicile de bază ale activității de spălare a profiturilor realizate din infracțiuni, a cărei extindere se suprapune peste cea a crimei organizate și transnaționale, sunt flexibilitatea și adaptabilitatea metodelor sale, folosirea tehnologiei de vârf precum și a persoanelor cu înalta calificare, ingeniozitatea infractorilor care au vaste resurse la dispoziție”.
Au fost formulate numeroase definiții care încearcă să surprindă esența fenomenului. Astfel, într-o formulare scurtă, spălarea banilor ar fi procesul de transformare a veniturilor din surse ilegale în capital legitim. Într-o directivă a Comunității Europene din 1990, spălarea banilor este definită ca fiind conversia sau transformarea unui bun, cunoscând că acesta provine dintr-o infracțiune, în scopul de a-i ascunde sau deghiza originea ilicită. Într-o altă definiție, spălarea banilor este procedeul prin care unor mari sume de bani obținute ilegal li se asigura aparenta unor surse legitime.
Spălarea banilor este de fapt un proces complex, fiind puse în evident trei faze principale:
plasarea;
deghizarea;
integrarea.
Primul pas în cadrul activității de spălare a banilor este plasarea. Infracțiunile din care provin banii ce trebuie spălați sunt în general generatoare de mari cantități de numerar (de exemplu, vânzarea de droguri în stradă, taxe de protecție, jocuri de noroc etc.). Acești bani trebuie plasați în sistemul financiar prin depunerea în bănci autohtone sau prin scoaterea ilegală din țară și depunerea în bănci străine. De asemenea, sunt cumpărate cu numerar obiecte de mare valoare – lucrări de artă, avioane, pietre prețioase sau bijuterii – care sunt apoi revândute, cumpărătorul plătind cu cec sau ordin de plată. Scopul este transformarea numerarului în mijloace de plată mai ușor de folosit și mai greu de urmărit.
Deghizarea se concretizează într-un complex de tranzacții financiare fictive în scopul de asigura caracterul anonim al sumelor de bani și de a ascunde sursa acestora. Se încearcă mai ales disocierea banilor murdari de infracțiunile din care aceștia au fost obținuți, mai ales prin transferarea banilor din băncile din țara de origine în bănci de străinătate și înapoi, construindu-se un adevărat păienjeniș financiar. Instrumentul folosit este de obicei sistemul electronic de transfer al fondurilor (EFT), sistem prin care sunt realizate în fiecare zi peste 500.000 de transferuri de fonduri, reprezentând peste un trilion de dolari americani. Dat fiind că majoritatea acestor transferuri, care circulă prin cabluri în jurul globului, sunt legitime, nu exista în general suficiente informații pentru a le izola și identifică pe cele care reprezintă spălări de bani. De asemenea, sunt utilizate tranzacțiile complexe cu acțiuni la bursă, prin intermediul brokerilor, aceștia asigurând caracterul anonim al transferurilor.
Ultima fază este destinată să dea o aparentă legală sumelor de bani provenite din surse ilicite și să le integreze, ca fonduri legitime, în sistemul economic și financiar. Sunt înființate, de exemplu, societăți anonime în țări în care secretul tranzacțiilor este garantat. Aceste societăți primesc apoi împrumuturi care de fapt sunt bani spălați. Sau se folosesc facturi de import-export în care bunurile sunt mult supraevaluate pentru a se permite mutarea justificată a banilor dintr-o țară în alta.
Foarte eficiente sunt așa-numitele bănci paralele sau bănci subterane. Aceste sisteme asigura aceleași servicii ca și băncile obișnuite, însă acționează total în afara legii, fără a înregistra în nici un fel tranzacțiile financiare. Nu se realizează de fapt un transfer efectiv de moneda însă se asigura plata într-o altă țară a sumei respective, în moneda locală, din fondurile unui partener, a bancherului. Acest sistem se bazează pe simplitate și încredere absolută, fiind capabil să spele cu succes mari sume de bani.
La început, spălarea banilor a presupus mai ales un efort fizic, scopul fiind transportul discret al banilor murdari în numerar: plutoane de curieri asaltau băncile cu sume mici astfel încât să nu atragă atenția organelor de control fiscal. În prezent, spălarea banilor se realizează, așa cum am văzut, printr-o serie de tranzacții financiare complexe, mai ales bancare și bursiere, negociate prin facilitățile oferite de sistemele financiare mondiale. În ultimii ani însă legislațiile au fost completate iar autoritățile statale și internațional au dobândit abilitatea tehnică și funcțională care le-a permis să obțină importante succese în depistarea transferurilor ilicite de bani murdari. În aceste condiții infractorii se reorientează iar viitorul spălării banilor are un singur nume: Internetul.
Rețeaua mondială poate fi folosită atât pentru efectuarea unor tranzacții financiare tradiționale însă ultrarapide și extrem de greu de urmărit cât și, mai ales, pentru introducerea conceptului de bani electronici. Pe calea unui protocol complex implementat în rețeaua de calculatoare, banii obișnuiți sunt transformați în moneda virtuală, tranzacțiile încheiate ulterior fiind imposibil de urmărit și asigurând un caracter anonim absolut
Atunci când se referă la Internet și la banii virtuali, declarațiile celor care se ocupa de combaterea spălării banilor cuprind întotdeauna doze de panică. Cert este ca investigarea infracțiunii de spălare a banilor va reprezenta în viitorul imediat o adevărată provocare pentru anchetatori.
În aceste condiții, spălarea banilor nu mai reprezintă doar o amenințare la adresa sistemelor economice și financiare, ci și la adresa stabilității și chiar integrității politice a unui stat. Primul exemplu de astfel de dezastru a fost oferit de Bahamas, un fost renumit paradis turistic, dar și fiscal. În anii 1980 facilitățile oferite spălătorilor de bani – deci și traficanților de droguri – au fost atât de importante iar economia subterană a căpătat o asemenea amploare încât guvernul a fost etichetat drept corupt iar organizațiile financiare internaționale au părăsit țara; ca urmare, turismul s-a redus foarte mult ceea ce a dus, inevitabil, la prăbușirea economiei naționale oficiale.
2.3 Criminalitatea organizată – segment ilegal al economiei
Noțiunea de crimă organizată, conform Declarației Națiunilor Unite privind Criminalitatea și Siguranța Publică (1996), semnifică: activitățile desfășurate de orice grup format din cel puțin trei persoane între care există raporturi ierarhice sau personale care permit să se îmbogățească sau să controleze teritorii sau piețe interne sau străine, prin folosirea violenței, corupției, șantajului, urmărind fie să desfășoare o activitate infracțională, fie să se infiltreze în economia legală, folosind, în special, următoarele mijloace: falsul de monedă; traficul de carne vie; traficul de stupefiante și psihotrope; traficul de obiecte din patrimoniul național; furtul de materiale radioactive; actele teroriste; traficul de arme; muniții și materiale explozibile; traficul de autoturisme (furate); coruperea funcționarilor etc.
Pe bună dreptate, se subliniază în literatura de specialitate că cei care organizează crima de anvergură nu urmăresc obținerea imediată de bunuri și valori, ci, în primul rând, o oarecare putere și poziție în comunitate, pentru că, apoi, în lumina acestei puteri, să vină în mod firesc profitul; profit, care șubrezește statul, fiindcă îi erodează necontenit structurile fundamentale.
Și în România s-au conturat, în ultimii ani, pe fondul evoluției ascendente a criminalității, unele acțiuni de tipul celor specifice crimei organizate.
Cele mai vizate forme de manifestare a criminalității organizate, cu legături tradiționale, sunt:
migrația ilegală;
traficul de droguri;
traficul de autoturisme de lux furate;
operațiuni de mare contrabandă (cu țigări, cafea, alcool, produse agroalimentare, electronice, materii prime);
în domeniul financiar bancar, crima organizată acționează prin creditări ilegale, deturnări de fonduri, reciclare a banilor de proveniență ilicită (prin implicarea unor bănci în efectuarea de transferuri valutare în străinătate), inclusiv pe piața de capital, evaziune fiscală sistematică și de amploare (realizată cu concursul interesat al unor reprezentanți ai instituțiilor de stat, care oferă grupurilor implicate protecția necesară).
între criminalitatea organizată și terorismul internațional există o legătură foarte apropiată, deoarece sunt zone de interferență pe care fiecare caută să le exploateze cât mai mult în folosul propriu.
Uniunea Europeană va pierde, în următorii cinci ani, peste un milion de slujbe și până la 240 de miliarde de euro din cauza descărcărilor ilegale de conținut pe Internet, potrivit unui studiu referitor la pirateria online realizat de compania TERA Consultants din Paris. Analiza s-a concentrat pe pirateria cu muzică, filme, televiziune și software.
În 2008, domeniile menționate, în care lucrau 14,4 milioane de persoane, au generat venituri de 860 miliarde de euro. În același an, pirateria a provocat pierderi de zece milioane de euro și a costat 186.000 de locuri de muncă. Dacă tendința va continua, creșterea rapidă a descărcărilor ilegale și tehnicile avansate de piraterie vor duce, în Europa, la pierderea a 1,2 milioane de slujbe și a 240 de miliarde de euro, până în 2015.
Cea mai mare parte a descărcărilor ilegale se referă la muzică, televiziune și site-uri video, astfel încât impactul cel mai mare al pirateriei este în aceste domenii, se arată în studiu.
Traficul de stupefiante la nivelul Uniunii Europene:
Figura nr. 4 – Evoluția traficului de stupefiante in intervalul 1998 – 2007 in UE – 27
Sursa: Eurostat
Traficul de ființe umane, în România, a dobândit, în ultimii ani, dimensiunile și particularitățile unui fenomen social transnațional, responsabil pentru multe drame umane, pentru suferințe devastatoare provocate victimelor, fie ele exploatate pentru muncă forțată, pentru oferirea de servicii sexuale, pentru practicarea cerșetoriei ori pentru alte scopuri criminale. În același timp, traficul de ființe umane reprezintă un fenomen de criminalitate organizată care nu cunoaște granițe, o infracțiune gravă prevăzută și pedepsită de legislația celor mai multe țări.
Traficul de ființe umane nu ne pândește la colțul străzii, nu ne bate la uși, însă sărăcia, neatenția, naivitatea, dorința de bunăstare economică neînsoțită de discernământ ne pot transforma în victime ale criminalității organizate – o lume inumană, în care traficanții folosesc cele mai crude mijloace pentru a obține bani dispunând fizic, psihologic și economic de alți oameni, transformându-i în sclavi, într-o lume în care sclavia a apus de mult.
Traficanții de persoane nu își aleg la voia întâmplării victimele. Au transformat cumpărarea, vânzarea și exploatarea oamenilor într-o profesie de excelență. Au reguli nescrise, dar foarte explicite și eficiente, metode atent elaborate pentru recrutarea, transportul și exploatarea victimelor.
O minimă analiză a dinamicii fenomenului traficului de persoane permite creionarea unui tablou al victimei, un „portret-robot”, care grupează trăsăturile economice, psihologice și sociale cele mai frecvent întâlnite la persoanele care au căzut în plasele traficanților, în anul 2008. Acest tablou arată în felul următor:
ponderea victimelor de gen masculin a fost mai mare decât cea a victimelor de sex feminin;
femeile reprezintă totalitatea victimelor exploatate sexual, în timp ce majoritatea persoanelor traficate pentru exploatare prin muncă forțată este reprezentată de bărbați;
mediul de locuire se transformă într-un factor de vulnerabilitate: mediul rural a fost principala sursă furnizoare de victime ale traficul în scopul exploatării prin muncă forțată și cerșetorie. În cazul exploatării prin muncă, victimele sunt în proporție de 60% din mediul rural și tot din mediul rural provin două treimi dintre victimele traficului de persoane în scopul cerșetoriei; există o incidență crescută a recrutării în scopul exploatării sexuale în mediul urban;
vulnerabilitatea populației masculine a fost dată de nivelul de instruire destul de scăzut (40% dintre victimele identificate în 2008 au cel mult 8 clase absolvite). Ponderea bărbaților fără studii (14%) a fost dublă comparativ cu cea a femeilor din aceeași categorie (7%);
persoanele cu vârste cuprinse între 18-25 de ani reprezintă 42% din totalul victimelor identificate în anul 2008. Împreună cu cele din categoria de vârstă 26-40 ani (30%) reprezintă majoritatea victimelor identificate în anul 2008, explicația fiind dată de ponderea din ce în ce mai însemnată a victimelor traficate pentru exploatarea prin muncă forțată, ale căror vârste sunt, de regulă, între 18 și 40 ani;
Figura nr. 5 – Vârsta victimelor traficului de ființe umane identificate in anul 2008
nivelul de instruire este un alt factor de risc de victimizare – majoritatea persoanelor traficate în 2008 (42%) au cel mult 8 clase, mai mult de un sfert din totalul victimelor fiind fără studii sau cu studii elementare;
categoriile cele mai vulnerabile de copii includ: copii din familii cu venituri de subzistență, copii cu nivel de școlarizare minim, victime ale violenței domestice; copii neglijați, ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate; copii migranți acompaniați de familii vulnerabile și cu dificultăți de integrare socială (copiii migranți din comunitățile rroma); copii migranți neînsoțiți (care fug din familii sau care sunt părăsiți de familie);
din totalul celor 1240 victime identificate în anul 2008, 156 (13%) au fost traficate în interiorul granițelor țării, fapt ce indică o ușoară scădere a numărului victimelor exploatate în traficul intern, față de anul 2007, când au fost identificate 207 persoane (12%); majoritatea victimelor sunt, în continuare exploatate în afara țării.
Figura nr. 6 – Traficul de persoane in anul 2008 in Romania
Figura nr. 7 – Numarul victimelor identificate traficate in interiorul țării
Traficul de ființe umane nu se limitează numai la exploatare forțată, atunci când victimele nu au libertatea de a alege ce să muncească, cât să muncească și nu sunt plătite pentru munca lor.
În majoritatea cazurilor, victimele sunt ținute și abuzate în condiții care generează consecințe grave asupra sănătății lor reproductive și mentale, cu atât mai mult cu cât nici nu au acces la asistență medicală. Traficanții folosesc tactici manipulative și metode de control extrem de brutale față de victime – abuz sexual, bătăi, intimidări și amenințări directe sau orientate către familiile victimelor, înfometare, exploatare până la epuizare, izolarea victimelor și permanentă amăgire a acestora cu promisiuni de plată și lăsare în libertate pentru a le forța să se supună ordinelor și cerințelor lor.
În anul 2008, Departamentul de Stat al S.U.A. a lansat Raportul privind Strategia Internațională de Control a Traficului de Narcotice, raportul anual elaborat de administrația S.U.A., în conformitate cu Foreign Assistance Act, care descrie demersurile naționale pentru a aborda problematica traficului internațional de droguri, în decursul anului 2007.
Raportul conține două capitole referitoare la România, incluse în primul volum al raportului, care se referă la acțiunile de control a traficului de droguri și alte substanțe chimice, precum și cel de-al doilea, privind infracțiunile financiare și spălare de bani.
Raportul menționează progresele realizate de țara noastră în domeniul legislației privind combaterea traficului de droguri.
2.4 Terorism – terorism economic – terorism financiar
Globalizarea este procesul ireversibil prin care lumea devine treptat un sistem statal planetar, suveranitatea națională nemaifiind legată strict de configurația geografică a frontierelor, datorită modului de manifestare și acțiune a migrației populațiilor, pieței libere de capital, investițiilor străine, terorismului, crimei organizate transnaționale și fluxului rapid și bogat de date, știri, informații, idei, valori culturale, tranzacții financiare, etc.
Globalizarea a pus tehnologia aproape la îndemâna tuturor cetățenilor planetei. Tehnologia a fost dintotdeauna instrumentul economic preferat al statelor puternice, dar situația s-a generalizat. Datoritã procesului globalizãrii, a fost promovatã proliferarea acestora și transferarea lor la o scarã globalã. Prin lumea www se pot obține legal sau ilegal tot felul de arme și tehnologii din ce în ce mai sofisticate, iar grupurile infracționale și teroriste nu pot sã nu speculeze acest fenomen.
Un fenomen care faciliteazã accesul la tehnologii ce pot fi utilizate în acte teroriste sau alte activitãți infracționale, este generat de apropierea tehnologiilor civile de cele militare, tehnologii care dau naștere la produse, servicii și aparatură cu dublă utilizare. Are loc astfel o adevãratã proliferare a armelor ce înglobeazã tehnologie de ultimă generație. Utilizarea sistemelor GPS, a telefoniei prin satelit și a comunicațiilor securizate prin Internet oferã rețelelor criminale, dar și grupurilor teroriste, accesul la același nivel de informații, care odatã era disponibil doar celor mai dezvoltate națiuni.
Convergentă organizațiilor criminale cu cele teroriste reprezintã cea mai importantã amenințare asupra democrației și drepturilor fundamentale ale omului. Legãtura dintre terorism și criminalitate a cãpãtat o nouã dimensiune datoritã reducerii în ultimii zece ani a finanțării de cãtre unele state a grupãrilor teroriste și a declanșării, la inițiativa SUA, a rãzboiului global împotriva terorismului internațional. Una din consecințe este cã organizațiile teroriste sunt nevoite să-și extindã zonele de acțiune, atât pentru a ataca, cât și pentru a se ascunde, dar mai ales pentru a-și asigura singure fonduri și materiale logistice specifice, prin activități criminale.
Principala diferența dintre grupãrile teroriste și rețelele crimei organizate constã în faptul cã în timp ce grupãrile teroriste sunt implicate în acte violente motivate în special politic și religios, cele mai multe rețele ale crimei organizate sunt interesate în relația cu puterea politicã doar de obținerea, prin acte de corupție, a protecției necesare pentru activitatea propriei organizații, motivatã în primul rând de obținerea de profit. Totuși, în evaluarea amenințărilor contemporane la adresa ordinii de drept, a devenit tot mai dificilã posibilitatea de a face distincție între motivațiile politice și cele criminale. Este foarte probabil că în viitorul apropiat, etapa convergentei dintre crima organizatã și terorism să fie înlocuitã definitiv de un nou stadiu și mai periculos, acela de conlucrare dintre aceste grupuri. Crima organizatã și terorismul, deși se aflã pe poziții separate, distincte, având scopuri diferite, pot coexista în același plan infracțional și converge cãtre un punct central, unde o singurã entitate manifestã simultan trãsãturi ale terorismului și crimei organizate.
Legãturile dintre rețelele crimei organizate și grupãrile teroriste, în contextul globalizãrii, pot fi definite prin mai multe forme de manifestare:
Alianțele, care pot include acorduri pe termen lung sau scurt și sunt de obicei utilizate pentru a câștiga experiență sau sprijin operațional (acces la rutele care faciliteazã activitatea de contrabandã). Sunt asemãnãtoare celor din economia realã, fiind definite prin scop, perioade și mod de finanțare. Cele mai uzuale alianțe se realizeazã în operațiunile de contrabandã, cum ar fi schimbul droguri pentru arme sau de trafic ilegal de persoane. Principalele neajunsuri în construcția unor asemenea proiecte sunt legate de: suspiciunile legate de securitate fiecãrei entități; posibile divergente privind prioritățile și strategiile; pericolul apariției de rivalități.
Extinderea tacticilor operaționale, care a dus la acțiuni cu scop politic desfășurate de rețelele crimei organizate și respectiv la acțiuni infracționale specifice crimei organizate, dar desfășurate de grupãrile teroriste. Aceste preluãri reciproce de metode au totuși utilizãri de o altã naturã și motivație. Astfel, rețelele crimei organizate apeleazã la tactici teroriste, dar nu pentru a schimba statutul unei țări din punct de vedere politic, ci doar pentru a-și asigura și proteja mediul sãu operațional-infracțional. Este totuși o abordare atipicã și extremã și pentru cã duce la încãlcarea uneia din regulile de bazã ale crimei organizate și anume păstrarea anonimatului. În acest context, multe grupãri teroriste s-au implicat în desfășurarea de operațiuni infracționale specifice crimei organizate, pentru a-și asigura autofinanțarea.
Convergenta motivaționalã, care se referã la acele entități care, prin acțiunile desfășurate, trec de la postura inițiala specificã, la capãtul celãlalt al binomului crimã organizatã-terorism. Astfel, grupãrile criminale acționează din ce în ce mai mult în virtutea unor motivații politice, care ajung pânã la dorința de a-și exercita influente directe asupra mediului politic, economic și social de pe raza unui anumit teritoriu, oraș sau stat, situație specificã organizațiilor de tip mafiot. În al doilea rând, grupãrile teroriste încep în cele din urmã să-și utilizeze retorica politicã drept paravan doar pentru desfășurarea de activități infracționale pentru profit, baza lor ideologicã fiind compromisã.
Gaura Neagrã, când convergenta dintre motivația criminalã și cea politicã din cadrul unei singure grupãri îi permite sã câștige controlul economic și politic asupra unui stat, care devine astfel prizonier al infractorilor. Gaura neagrã poate contribui la apariția unui stat care nu are autoritate și manifestã caracteristicile specifice anarhismului, sau poate da naștere unui stat criminal. Practic, acesta este un stat captiv. Utilizând tactici teroriste de a-și menține puterea și controlul asupra acestor state (sau regiuni), elitele se folosesc de pozițiile lor oficiale pentru a se implica în activități ilicite profitabile în propriul beneficiu sau de pozițiile oficiale pentru a crea regiuni sigure pentru alte organizații criminale sau teroriste.
Se cunoaște că principala sursă de finanțare a organizațiilor teroriste o reprezintă activitățile specifice crimei organizate. De altfel, în opinia unor specialiști, convergența dintre terorism și crima organizată se realizează pe două căi:
angrenarea rețelelor teroriste în acțiuni conexe crimei organizate (trafic de droguri, contrabandă cu arme, muniții, explozivi, substanțe chimice, radioactive, migrație ilegală, alte forme ale economiei subterane);
acțiuni complexe comune dictate de interese conjuncturale de moment sau de perspectivă (menite să faciliteze atingerea scopurilor propuse).
În ceea ce privește opțiunea pentru acest tip de acțiuni, s-a constatat că operațiunile teroriste au costuri mai reduse decât cele ale unor operațiuni militare.
Terorismul cunoaște, între formele sale de manifestare, și terorismul economic și terorismul financiar.
În opinia unor analiști în domeniu, terorismul economic este exercitat și de unele corporații transnaționale și de acțiunile derulate de diferiți actori economici în zona economiei subterane.
Consecințele acestui tip de terorism sunt dintre cele mai negative și sunt de amintit ca importante următoarele:
distrugerea unor obiective economice de referință;
scăderea dramatică a PIB-lui în statele afectate;
înrăutățirea condițiilor de trai ale populației;
proliferarea și creșterea intensității formelor de protest social din partea unor categorii de populații.
În schimb, se consideră că terorismul financiar este cel mai cumplit terorism al planetei, fiind unul globalizat. Acesta este exercitat de unele organisme financiare internaționale, de unele guverne, de lumea interlopă și organizațiile teroriste cu care conlucrează aceste organizații din zonele tenebroase ale societății.
Se recunoaște tot mai mult că banul terorizează omul, este un mijloc de teroare și obiect în numele căruia se exercită și alte forme de terorism.
Formele cele mai grave ale terorismului financiar sunt următoarele: cămătăria; dobânzile exorbitante la credite; impozite mari, precum și condiționări și impuneri de tot felul.
Organizațiile teroriste utilizează, pe linie de terorism financiar, forme cum ar fi:
primirea sau recuperarea de fonduri prin: luări de ostatici; amenințări; șantaj; spargeri de bănci; atacarea mijloacelor care transportă bani sau alte valori etc.;
alte surse de procurat bani pentru terorism: oameni foarte bogați, dar cu interese obscure; grupuri de interese, interne și internaționale (economice, ale lumii interlope etc.); organizații nonprofit ce au alte scopuri decât cele declarate oficial; state cu regimuri anacronice etc.
Conform raportului TE-SAT 2010 atacurile teroriste în 2009 au scăzut fata de 2008 cu 33% și fata de 2007 cu aproape jumătate fata de 2007.
Figura nr. 8 – Numărul de atacuri eșuate, dejucate sau finalizate cu succes și numărul de suspecți arestați, 2007-2009
Sursa: EUROPOL, TE-SAT 2010, EU terrorism situation and trend report
Tabelul nr. 1: Număr de atacuri eșuate, dejucate sau realizate cu succes în 2009 pe fiecare stat membru și pe orientare
Sursa: EUROPOL, TE-SAT 2010, EU terrorism situation and trend report
Tabelul nr. 2: Număr suspecți arestați în 2009 pe fiecare stat membru și pe orientare
Sursa: EUROPOL, TE-SAT 2010, EU terrorism situation and trend report
Ungaria a raportat patru atacuri de orientare dreapta, Austria și Franta, fiecare, au raportat câte un singur atac terorist. Numărul atacurilor realizate și eșuate rămâne limitat, însă, șapte oficiali guvernamentali (cinci ofițeri de poliție și doi soldați) au fost uciși în atacurile grupărilor separatiste, de stânga și anarhiști în Grecia, Spania și Marea Britanie.
În 2009, 587 de indivizi au fost arestați în 13 state membre pentru terorism. În comparație cu 2008 numărul aresturilor au scăzut cu 22% iar în comparație cu anul 2007 numărul aresturilor au scăzut cu 30%.
Opt state membre au raportat 110 arestări de teroriști de orientare islamista în comparație cu 187 aresturi raportate în 2008 de zece state membre. Majoritatea persoanelor arestate au fost separatiști.
Cele mai multe arestări au fost făcute pe baza suspiciunii de apartenența la o organizație teroristă. În 30% din cazuri s-a făcut legătura între indivizi și atacuri și în 17% din cazuri s-a făcut legătura cu finanțatorii teroriștilor. S-au operat arestări și pentru activități de propagandă și facilitați.
Media de vârsta a suspecților arestați este de 34 de ani. În 2008 aproape 40% dintre suspecții arestați erau mai tineri de 30 de ani. Suspecții islamiști arestați au media de vârstă mai ridicată decât a suspecților separatiști arestați.
De altfel, numărul femeilor arestate pentru terorism rămâne scăzut, exista însă o creștere mică în comparație cu anii precedenți. 15% din totalul arestărilor au fost femei în comparație cu 10% în 2007. Majoritatea acestor arestări au avut legătura cu separatiștii. În Lituania, o femeie a fost arestată pentru pregătirea unui atentat terorist sinucigaș.
Activități teroriste și extremiste:
Finanțarea atacurilor extremiste și teroriste; nici un act terorist sau extremist nu poate fi realizat fără a exista posibilitatea finanțării lui. S-a constatat că prețul (costul) unui atac este deseori redus și poate fi acoperit cu ușurință așa cum toate organizațiile au nevoie de fonduri pentru cheltuielile zilnice, inclusiv salarii, training, logistică, călătorii și alte cheltuieli. Sursele ilegale de finanțare a terorismului includ: fraudă, produse contrafăcute, trafic de droguri, răpiri, trafic de ființe umane și șantaj. Fondurile pentru activitățile criminale pot proveni și din surse legale. Organizațiile caritabile, ONG-urile și grupurile media continua să fie folosite în mod greșit de indivizii ce aloca în mod voluntar fonduri ce erau destinate pentru scopurile pentru care au fost create ci în scopul finanțării de activități teroriste. Cercetările recente realizate de Europol indică faptul că femeile sunt deseori implicate în utilizarea în alte scopuri a fondurilor provenite din organizații caritabile. Informațiile indică faptul că numeroase pretexte sunt folosite pentru transferuri substanțiale de bani din Europa în zonele de conflict, zone unde grupări teroriste sunt active. Organizații teroriste precum ETA, PKK/KON-GRA-GEL și DHKP-C colectează fonduri prin metode ce includ șantajul și campanii de taxare. În noiembrie 2009, 17 algerieni au fost reținuți de autoritățile italiene și mai târziu acuzați de mai multe crime (furturi de documente, jafuri și tâlharii); se estimează că suma obținută depășește 1.000.000 euro pe an. Banii au fost folosiți pentru finanțarea grupării AQIM (al-Qaeda în the Islamic Maghreb)
organizațiile tinere: multe organizații teroriste sau extremiste au o ramură activă pentru tineri. Aceste ramuri au un potențial semnificativ de violență, care pot fi exploatate de către organizații teroriste pentru radicalizarea, recrutarea și finanțarea de activități teroriste și sunt atractive pentru, și abordabil de către tineri.
internetul – instrumentele low-cost de comunicare, cum ar fi site-uri de social networking și programe de mesagerie instant, sunt folosite de către organizații teroriste și extremiste din diverse motive: pentru a promova agenda lor sau organizarea de campanii de promovare; pentru a colecta informații privind obiectivele viitoare; de a pretinde atacuri; să informeze alți membri ai grupului, și, de ce nu, să recruteze noi membri cu ușurință. Aceste metode moderne de comunicare sunt completarea mijloace tradiționale, cum ar fi cele de telefonie și contacte personale. Capacitatea unui grup terorist de a face propagandă convingătoare, este crucială pentru finanțare și recrutare.
2.5 Munca la negru
Munca la negru se particularizează prin activitatea desfășurată fără respectarea reglementărilor impuse de legislațiile muncii, asigurărilor sau fiscală. Principalele surse de dezvoltare ale pieței muncii la negru au la bază migrația internațională, salariații societăților transnaționale care lucrează în străinătate sau membrii misiunilor internaționale.
Rata șomajului a stagnat în UE la 9,6% și în zona euro la 10%, peste nivelul de 7,4% din România, însă Spania și țările baltice continuă să se confrunte cu un număr record de șomeri, indicatorul apropiindu-se în aceste state de 20%, potrivit datelor prezentate de Eurostat.
Raportul Biroului de Statistică al Uniunii Europene se referă la luna mai anul curent, iar cifrele pe România sunt atribuite primului trimestru al acestui an. România are a 19-a rată a șomajului ajustată sezonier dintre statele membre, fiind încadrată de Cipru (7,2%) și Cehia (7,5%). Cea mai înaltă rată este în Spania, care are un șomaj de 19,9%, iar țările baltice continuă să se confrunte cu rate ridicate de neangajare, de 20% în Letonia, 19% în Estonia și 17,4% în Lituania. Slovacia are o rată a șomajului de 14,8%, Irlanda de 13,3%, Grecia de 11%, Ungaria – 10,4% și Bulgaria 9,7%. Polonia, deși este singurul stat membru care nu a intrat în recesiune în contextul crizei mondiale din ultimii ani, are o rată a șomajului peste media UE, de 9,8%. Cel mai scăzut șomaj este întâlnit în Austria (4%), Olanda (4,3%), Luxemburg (5,2%), Malta (6,7%), Danemarca (6,8%) și Germania (7%).
Figura nr. 9 – Rata șomajului in luna mai 2010 în UE
Sursa: Eurostat
Conform aceluiași studiu SUA avea o rată a șomajului în luna mai anul curent de 9,7% iar Japonia de numai 5,2%.
Eurostat estimează că numărul șomerilor din UE a fost în luna mai de 23,127 milioane de persoane, dintre care 15,789 milioane în zona euro. Comparativ cu luna aprilie, numărul de șomeri din UE a scăzut cu 37.000 de persoane, dar a crescut în zona euro cu 35.000. Față de luna mai a anului trecut, numărul șomerilor din UE a crescut cu 1,801 milioane, iar în zona euro a urcat cu circa 991.000.
Piața neagră a muncii în UE
Munca la negru continua să fie o problemă în statele membre ale Uniunii Europene, afirma Comisia Europeană într-un raport privind piața muncii publicat în luna octombrie 2007. Raportul identifica principalele motoare ale economiei informale și propune soluții concrete pentru reducerea ilegalităților pe piața muncii, atât la nivel național cât și european.
“Economia ascunsă subminează finanțarea sistemelor de securitate socială, împiedica desfășurarea unor politici economice coerente și poate să ducă la dumping social”, a declarat Vladinir Špidla, comisarul european pentru piața muncii.
Eurobarometrul publicat cu această ocazie arată ca munca la negru se practică mai ales în statele din Europa de est. În UE 27 5% dintre angajați admit că au primit salarii în plic, variind de la 3% în majoritatea statelor membre până la 10% în unele state din Europa centrală și de est. Cel mai mult muncesc la negru studenții, șomerii și persoanele fizice autorizate iar domeniile care folosesc cel mai mult această practică sunt construcțiile și serviciile pentru casa.
Constatările Comisiei arată că, printre cauzele tradiționale ale existenței muncii la negru se afla nivelurile mari de taxare și al contribuțiilor sociale, precum și complicatele proceduri administrative de urmat în angajarea legală. Dar, mai nou exista din ce în ce mai mult tendința către sub-contractare și false afaceri pe cont propriu. De asemenea, în unele state membre reglementările de tranziție pentru muncitorii din noile state membre UE au exacerbat munca la negru.
Situația diferă mult de la un stat membru la altul. Taxele sociale au fost foarte puțin reduse în UE, dar alte soluții pentru limitarea muncii la negru ar fi reducerea procedurilor birocratice, în unele state acestea fiind excesive la angajarea unui salariat. În același timp, Comisia constata că fixarea unui salariu minim este o măsură care reduce practica salariului în plic, în timp ce taxarea mai mare a orelor suplimentare o încurajează. Comisia recomanda și o cooperare mai bună între agențiile naționale responsabile cu politica socială și inspectoratele muncii. În unele state membre parteneriatele încheiate între guverne și partenerii sociali au adus metode inovative pentru reducerea muncii la negru.
Comisia va înainta Consiliului, pentru reuniunea sa din 6 decembrie o propunere de discuție asupra modului cum poarte fi eficientizata lupta împotriva muncii la negru.
Munca la negru în România asigura veniturile necesare traiului la peste un milion de persoane. Guvernul, prin Comisia Națională de Prognoza, spune că economia a răspuns favorabil la măsurile de relaxare fiscală, imediat după introducerea cotei unice de impozitare. Specialiștii în prognoza recunosc însă existența în economie a unei ponderi mai mari decât se anticipase a salariilor negociate net sau în valută.
Estimările publicate de EUobserver vin după ce o analiză a Ministerului Finanțelor, din februarie 2009, a arătat că munca la negru a adus prejudicii statului în primele 9 luni din 2008 de peste 29,5 miliarde lei, reprezentând 50,8% din economia subterană.
Astfel, veniturile potențiale din economie care nu au fost încasate la buget au însumat 58,1 miliarde lei în primele nouă luni din 2008, reprezentând 11,3% din PIB.
Cea mai mare pondere în economia subterană este reprezentată de neplata contribuțiilor pentru salarii și plata salariilor "la plic" – 29,556 miliarde lei (circa 5,8% din PIB), urmată evaziunea fiscală ca urmare a neplății TVA – 23,815 miliarde lei (4,6% din PIB) și sectorul informal – 4,745 miliarde lei (0,9% din PIB).
România nu este o sursă majoră de droguri. Cu toate acestea, România servește ca țară de tranzit pentru droguri și se află pe bine cunoscută Rută Balcanică de Nord, rută folosită pentru a transporta derivatele de opiacee cum ar fi opiul, baza de morfină și heroină, din Afganistan către Europa Centrală și de Vest. Aceasta este o rută aflată în dezvoltare pentru tranzitarea drogurilor sintetice din Europa de Vest și de Nord către Est. Recent, România a început să producă mici cantități de amfetamină și este, de asemenea, folosită ca punct de tranzit pentru cocaina din America de Sud destinată Europei de Vest, tranzitul făcându-se în mod special prin Constanța. În anul 2007, România a făcut câteva capturi majore de droguri. România a continuat să implementeze Strategia Națională Antidrog 2005-2008. România este parte semnatară a Convenției Națiunilor Unite Împotriva Drogurilor din anul 1988.
Munca la negru tinde să devină un fenomen de masă în condițiile în care tot mai multe firme se văd obligate să reducă la minimum cheltuielile de personal. Politica guvernamentală sprijină din plin această situație pentru că, în loc să scadă presiunea fiscală pusă pe mâna de lucru, Executivul preferă să aplice impozite cât mai mari, cu riscul de a rămâne și fără puținele contribuții care se mai strâng la bugetul central.
Pe piața muncii se poate vorbi despre o complicitate între angajați și angajatori. Dacă până acum ceva timp salariații acceptau destul de greu să lucreze fără forme legale, frica de a rămâne fără nicio sursă de venit îi obligă pe tot mai mulți români să închidă ochii și să-și primească plata în plic. Nu se mai gândesc nici la asigurările medicale, nici la pensii, fiind constrânși de contextul actual să-și facă griji doar pentru ziua de mâine. Pe acest fond Guvernul, prin măsurile luate, nu a reușit să facă altceva decât să accentueze fenomenul, rezultatele văzându-se din plin în economia României.
Chiar dacă la nivel oficial nu se poate face o estimare exactă a muncii la negru, patronatele susțin că în ultima perioadă s-a înregistrat o dublare a acestui fenomen. După calculele făcute de Blocul Național Sindical (BNS), statul pierde într-un an 3% din PIB din cauza muncii la negru și la gri, unde o parte din venituri sunt nefiscalizate. De asemenea, organizațiile salariaților susțin că în acest moment în jur de 2,5 milioane de români activează fără a beneficia de un contract de muncă legal.
În statisticile Inspecției Muncii, cifrele afișate sunt destul de „dulci”. Nu trebuie uitat însă că instituția statului raportează doar acele cazuri în care s-au făcut controale. Chiar și așa, se poate vedea că apar tot mai multe situații în care sunt depistați lucrători la negru. O paralelă între 2008 și 2009 arată că anul trecut au fost identificați 8.500 de angajatori care utilizau forță de muncă nedeclarată, în timp ce în 2008 au fost prinși doar 7.963 de agenți economici de acest gen. În ceea ce privește numărul lucrătorilor fără forme legale găsiți de inspectorii de muncă în 2009, acesta a fost de 17.464 persoane, față de 16.162 în 2008. Și la capitolul amenzi se vede un salt semnificativ, anul trecut statul aplicând sancțiuni în valoare de 24.803.100 de lei, mai mari cu 2.066.750 de lei față de 2008. Spectaculoasă este și comparația cu primele trei luni ale anului în curs, în care valoarea amenzilor aplicate ajunge la 7.632.500 de lei.
Figura nr. 10 – Rezultatele controalelor realizate de Inspecția Muncii
Domeniile în care s-a înregistrat o prevalență a muncii la negru sunt variate: construcții, industria textilă, exploatarea și industrializarea lemnului, panificație, agricultură, micul comerț, transporturi, industria alimentară și prestările de servicii (pază și protecție, service auto, spălătorie auto, frizerie, coafură), depozite engros și supermarketuri, activități din alimentația publică (baruri, restaurante, patiserii, cofetării etc.)
Pentru perioada următoare previziunile sunt și mai sumbre, având în vedere că sezonul cald înseamnă și începerea activității în cadrul unor sectoare care funcționează doar pentru anumite intervale de timp. Astfel că în construcții, turism și comerț munca la negru va înflori. Nici munca la gri nu trebuie ignorată. Reprezentanții CNS Cartel Alfa susțin că în acest moment sunt aproximativ 1,5 milioane de români care câștigă salariul minim pe economie. O mare parte din ei își suplimentează veniturile în plic, având un alt salariu negociat cu angajatorul decât cel trecut în cartea de muncă.
Patronatele spun însă că vinovații nu ar trebui căutați în rândul firmelor, acuzând fiscalitatea crescută. Valoarea contribuțiilor la asigurările sociale pe care trebuie să le achite atât angajatorul, cât și lucrătorul este egală cu salariul pe care îl primește persoana încadrată cu un contract de muncă. Chiar dacă printre măsurile anticriză solicitate de agenții economici s-a înscris și reducerea taxelor pe mâna de lucru, Guvernul a preferat să ignore o astfel de solicitare, invocând lipsa banilor la buget. Consecința unei astfel de politici este dezastruoasă atât pentru economie, care s-a mutat în mare parte în zona subterană, cât și pentru ceilalți actori implicați.
Piața muncii este unul dintre canalele centrale prin care se infiltrează creșterea economică și duce la reducerea sărăciei, dar în România distorsiunile de pe piața muncii și munca la negru cresc riscul de sărăcie. Cum munca este cel mai important bun al săracilor, accesul îmbunătățit la piața forței de muncă poate reduce în mod semnificativ sărăcia și excluderea socială. Studii realizate în alte părți arată că există o strânsă asociere între sărăcie și situația pieței forței de muncă. Șomerii și persoanele inactive se confruntă cu cel mai înalt risc de sărăcie. În România există o relație similară între șomaj și sărăcie, dar șomajul luat individual nu este un factor sigur de anticipare a sărăciei. Există de asemenea o relație între muncă în sectorul informal, în mod special în agricultură, și sărăcie. Datele din Ancheta bugetelor de familie (ABF) 2006 arată că 27% dintre șomeri sunt săraci, comparativ cu o medie națională de 14%. În același timp, nivelul sărăciei este și mai mare printre cei care lucrează pe cont propriu în agricultură (32% dintre ei sunt săraci). Sărăcia în România este relaționată atât cu șomajul cât și cu munca în sectorul informal, cu precădere în agricultură.
România se confrunta cu recesiunea încă din 2009, iar sărăcia nu va mai scădea. Conform datelor obținute în urma cercetărilor efectuate, în România există o puternică corelație între creșterea economică și nivelul sărăciei. Este posibil că nivelul de trai al diferitelor grupuri de populație să fie afectată de criză economică în diferite moduri, în funcție de canalele specifice de propagare. În cazul României, cele mai probabile canale sunt : a) piața forței de muncă (șomajul, ajustările salariilor), b) rata cursului de schimb valutar/rata dobânzii, precum și c) transferurile de fonduri.
Șomajul/retragerea persoanelor din forța de muncă. Pe măsură ce criză economică devine tot mai gravă, numărul șomerilor crește progresiv. De asemenea, se prevede că numărul de persoane care se vor retrage din forța de muncă, descurajate fiind de situația actuală, va continua să crească.
Cu toate acestea, șocurile cu efecte negative asupra economiei vor duce la reacții asimetrice de adaptare în diverse sectoare (public/privat, formal/informal). În sectorul public (care reprezintă aproximativ o treime din sectorul formal), reacția s-a materializat în înghețarea și scăderea salariilor, decât în disponibilizări, spre deosebire de sectorul privat, în care această adaptare se va realiza, cel mai probabil, prin disponibilizări. Pe de altă parte, în sectorul informal (aproximativ o treime din forța de muncă), atât cel agricol cât și cel non-agricol, adaptarea va fi reprezentată de salarii/venituri mai mici și un număr mai scăzut de ore lucrate.
În primul trimestru al anului 2009, rata șomajului înregistrat a atins 5.6 %, cu 1.4 procente mai mare decât în decembrie 2008 și cu 1,5 procente mai mare decât în martie 2008. Datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) indică o creștere a numărului de șomeri înregistrați din sectorul formal cu aproximativ 90.000, în primul trimestru al anului 2009. Cu toate acestea, proiectele de buget ale ANOFM pentru anul 2009 au fost elaborate plecând de la un scenariu caracterizat de o creștere medie anuală de aproximativ 100.000 șomeri, eligibili pentru ajutor de șomaj (provenind din sectorul formal).
Cursul de schimb valutar/rata dobânzii. Moneda României a suferit, în ultima perioadă a anului 2009, însemnate presiuni în direcția deprecierii, în timp ce în țară riscul implicit a crescut, ducând la o creștere a ratelor dobânzilor pentru împrumuturi. O parte importantă a creditelor nonguvernamentale este exprimată în valută străină (credite de consum și credite ipotecare, în primul rând), aceasta reprezentând o solicitare suplimentară pentru veniturile gospodăriilor cu datorii, ducând de asemenea la o scădere a veniturilor disponibile. Conform datelor acumulare, ponderea creditelor neperformante a crescut.
Transferurile de fonduri. Un număr semnificativ de români au părăsit țara în căutare de oportunități mai bune în străinătate, în principal în Uniunea Europeană. Se estimează că circa 10 % din populație (sau 25% din forța de muncă) a emigrat după căderea sistemului comunist. Muncitorii români care lucrează în străinătate trimit în țară, în fiecare an, o sumă egală cu aproximativ 5-6% din PIB, concretizată în transferuri de fonduri, fapt care contribuie substanțial la finanțarea deficitului comercial (comparabil cu intrările de numerar FDI). O mare parte din acești bani este destinată sprijinului consumului familiilor din țară, în special în zonele rurale și în orașele mici. Având în vedere că recesiunea din UE la sfârșitul anului 2009 a devenit tot mai gravă, afectând în primul rând sectoarele în care sunt angajați muncitori români (cum ar fi agricultura sau construcțiile), fluxul de transferuri de fonduri a înregistrat o pantă descendentă, fapt care va afecta bunăstarea familiilor emigranților români, inclusiv numărul semnificativ de copii care au rămas în țară.
2.6 Corupția
În fruntea clasamentului mondial, care indică țările cel mai puțin expuse corupției, figurează preponderent state din nordul Europei. Danemarca își păstrează locul fruntaș, de cel mai puțin coruptă țară din lume, cu un indice de 9,3 (față de 9,4 anul trecut), la egalitate cu Noua Zeelandă și Suedia. Finlanda, care în 2007 era pe locul al doilea cu un punctaj de 9,4, a coborât o poziție, atribuindu-i-se în 2008 indicele 9.
Dintre democrațiile consacrate, o scădere a indicelui, deci o expunere mai mare la corupție, înregistrează Marea Britanie – de la 8,4 la 7,7 – și Franța – de la 7,3 la 6,9. Marea Britanie ocupă locul al 17-lea pe plan mondial, fiind urmată de Statele Unite, care au primit un indice al corupției de 7,3, la egalitate cu Belgia. Republica Moldova se situează pe locul 109 în acest clasament al percepției corupției, având un indice de 2,9, ceea ce reprezintă o ușoară îmbunătățire față de anul trecut. Dintre ceilalți vecini ai României, Ungaria a scăzut în ceea ce privește performanțele anticorupție, de la un indice de 5,3 în 2007 la 5,1 în 2008. Anul trecut era pe locul 20 în rândul celor 27 de state membre UE, anul acesta a coborât pe locul 23. Rusia stă însă și mai prost în materie de corupție, cu un indice de 2,1, care o plasează pe locul 147, în timp ce anul trecut avea 2,3 și era pe locul 143.
Indexul Transparency International măsoară nivelurile de percepție a corupției din sectorul public, bazându-se pe mai multe studii ale experților și mediului de afaceri. Clasamentul a fost realizat în 180 de țări, folosind o scară de la zero (foarte corupt) la zece (fără corupție).
Capitolul 3. Determinanții economiei subterane
3.1 Analiza cauzelor și factorilor ce favorizează dezvoltarea economiei
O linie de demarcație netă între sectorul formal și cel informal este greu de trasat, deoarece multe activități se află la granița dintre acestea, conceptul de economie subterană mondială, subsumând un număr mare de activități definite ca informale funcție de societate sau de momentul de referință.
În general, creșterea sarcinii fiscale și a contribuției la asigurările sociale sunt prezentate ca unele din cauzele principale ale creșterii economiei subterane. S-a demonstrat că evaziunea crește atunci când oamenii percep că taxa este incorectă. Deoarece sistemul de taxe are la bază acordul voluntar al cetățenilor, atunci când aceștia realizează că taxa este rezultatul consensului ei se vor conforma plății datoriilor către stat. Astfel, Institutul Fraser subliniază că economia subterană crește sau scade în funcție de modul în care indivizii percep nivelul taxelor directe și indirecte, reglementările guvernamentale și valorile cheltuielilor guvernamentale. Economistul Peter Spiro afirma că în rândul țărilor OCDE, caracterizate prin cele mai mari niveluri ale taxelor, la un procent de creștere a acestora se constată o creștere a nivelului economiei subterane cu 0,25%. În același sens, Richard Cebula afirma că dacă rata impozitului pe venit crește cu un procent, economia subterană crește cu 1,4%. În SUA studiile econometrice au estimat că veniturile nedeclarate cresc cu 0,2% pentru fiecare procent cu care crește valoarea veniturilor statului obținute din taxe.
Un alt factor de maximă importanță în creșterea economiei subterane îl constituie reglementarea excesivă a pieței bunurilor și serviciilor, economistul Austin Lawrence menționând că în Canada, taxele mari stabilite pentru reducerea consumului de alcool au determinat că 15% din piața de băuturi din această regiune să aparțină economiei subterane în anul 1991.
O altă viziune consideră că atitudinea și oportunitatea sunt motivațiile definitorii pentru comiterea infracțiunilor economice, persoanele considerând că au o necesitate sau un scop de atins, dețin îndemânarea necesară executării infracțiunii, valorile și atitudinile lor le permit să conștientizeze că vor comite o infracțiune și existentă condiții favorabile comiterii acestora. Conform acestui aspect, în Canada s-a demonstrat că deși 58% dintre cetățeni considerau că sistemul de taxe era corect, 21% dintre aceștia se sustrăgeau de la plata taxelor.
De obicei, întreprinzătorii privați preferă economia subterană datorită:
costurilor administrative prea mari în cazul operării în legalitate (birocrație, corupție, taxe excesive, proceduri complicate);
productivității scăzute urmată de imposibilitatea de operare în condițiile concurențiale ale economiei legale;
fiscalității greu de suportat în legalitate datorită instabilității economice, politicilor de austeritate și intervențiilor FMI;
incapacității autorităților de a aplica legea datorită lipsei de funcționari pregătiți sau corupți, insuficienței reglementărilor, sancțiunilor simbolice și ineficienței justiției.
Există numeroase păreri, inclusiv în România, că economia subterană este un simptom al schimbării relațiilor economice și sociale. În era postindustrială, producția diferențiată, productivitatea ridicată, munca flexibilă, tehnologia înaltă și capitalul redus prezentau caracteristici predominante ale afacerilor de mărime redusă și ale activităților economice subterane care nu sunt restricționate de metodele și practicile tradiționale ale afacerilor legale. Statisticile Institutului pentru Cercetarea Calității Vieții demonstrează faptul că principal cauză a existenței economiei subterane în România se datorează încercărilor de supraviețuire a păturii sărace a populației, care nu dispune de un sistem care să asigure egalitatea șanselor. Rata de sărăcie extremă a fost în mediul rural dublă față de cea din orașe. În gospodăriile cu mai mulți membrii rata sărăciei extreme a fost de zece ori măă mare decât în cele cu doi membrii. Sărăcia s-a extins de la nivel individual la nivel comunitar. Persoanele "cu educație scăzută și calificate au șanse reduse de a găsi un, loc de muncă pe piața internă, riscul de sărăcie fiind de 50 de ori mai mare decât a celor cu studii superioare. Sărăcia, inegalitatea în oportunități, fiscalitatea ridicată, corupția și ineficiența autorităților sunt cele mai des întâlnite cauze ale acestui fenomen. Ca o situație de excepție față de cauzele prezentate mai sus s-a stabilit că cea lai înstărită cincile a populației din România este legată în proporție de trei sferturi de economia subterană care, ca și cea oficială, duce la o veritabilă polarizare a veniturilor. În plus, chiar salariații sau cei ce muncesc la negru acceptă practicile informale prin care este deturnată plata contribuțiilor sociale corespunzătoare.
Deficitul de profesioniști în anumite domenii economice este un alt factor ce alimentează economia subterană. Este cunoscut faptul că o mare parte a firmelor de software operează în sectorul informal. Atragerea ei în sectorul formal devine din ce în ce mai grea datorită deficitului de informaticieni, în situația în care Canada, SUA, Germania, Marea Britanie au declarat că au o lipsă de personal specializat. Cele mai multe firme sunt lipsite de capital și de strategii. Munca temporară în străinătate s-a dezvoltat ca urmare a deschiderii granițelor, având un efect major asupra amplificării sectorului informal.
Tranziția, ca urmare a prăbușirii sistemului comunist în țările din centrul și estul Europei, însoțită de pierderea autorității statului, reprezintă o cauză decisivă a extinderii fenomenului economiei subterane. În Uniunea Europeană o altă cauză a alegerii de către întreprinzători a soluției economiei subterane se datorează excesului de reglementare existent pe piața muncii, impus de Comisia Europeană (disponibilizările colective, garanții pentru angajați în cazul insolvenței angajatorilor, organizarea timpului de lucru etc.), ce restricționează acest sector. În aceste condiții, atât angajările, cât și disponibilizările devin foarte costisitoare, fiind mult mai rentabilă folosirea de către angajator a muncii la negru în detrimentul celei legale. În cazul economiei Uniunii Europene o parte reprezentând o cincime din produsul intern brut comunitar se află în afara cadrului legal. Cu toate acestea, economia ascunsă a comunității europene cuprinde, în principal, operațiuni economice legitime, dar neînregistrate și, în mod secundar, activități ilegale de genul traficului de droguri, arme sau persoane. Dacă însă ne referim la evaziunea fiscală situația este alta, ea fiind calculată că diferență dintre conturile naționale și statisticile oficiale la 15% pentru Portugalia, 20% pentru Belgia și Grecia, 24% pentru Spania, 3,8% pentru Danemarca, 9,8 % pentru Franța, 7,5% pentru Germania, 1,6% pentru Olanda, 6,5% pentru Marea Britanie și 35% în cazul Italiei. Situația este și mai complexă în cadrul țărilor în dezvoltare unde economia subterană reprezintă 80% din construcții, textile și comerț cu amănuntul și 20-30% din industria de piese auto, alimentară, electronică și software. În comparație cu Africa și America de Sud unde peste 40% din PIB se realizează în condiții ilicite sau din Georgia și Bolivia unde această cotă sare de 67%, situația Uniunii Europene nu este atât de complexă. Cu toate acestea, în momentul actual economia subterană a Uniunii Europene este estimată la 1500 miliarde de euro, oferind locuri de muncă pentru 30 de milioane de persoane.
Ceea ce a început să îngrijoreze în egală măsură pe analiști și pe oficialități este faptul că, în ultima perioadă, expansiunea economiei invizibile se produce pe fondul unor modificări structurale, care tind să facă extrem de complicată sarcina limitării și, eventual, diminuării fenomenului. Primul fapt este că profilul întreprinzătorului informal s-a diversificat. Imaginea clasică a vânzătorului ambulant, a micului traficant de frontieră și a micii afaceri de familie nu mai reprezintă decât parțial domeniul; acesta începe să includă lanțuri de supermarketuri, mari furnizori de piese auto, integratori de aparatura electronică și producători importanți din industria manufacturiera, care operează mai mult sau mai puțin la suprafață. Al doilea fapt este destrămarea unui mit vechi și drag tuturor guvernelor, anume ca programele de asistenta și de micro credite, furnizate cu insistență, vor atrage, cu timpul, tot mai multe afaceri în economia oficială. Al treilea fapt este ca tolerarea economiei informale pentru a salva sute de mii de locuri de munca nu mai este o implicație ce trebuie să fie acceptată necondiționat. Mai întâi, pentru că UE își acoperă majoritatea deficitului de forța de munca prin aportul imigranților, ceea ce a creat în Italia o situație de-a dreptul problematica: 2,5 milioane de străini cu permis de muncă și cel puțin tot atâția lucrând ilegal, într-un sector informal ale cărui proporții surclasează India ori Costa Rica. Ca efect mai nou, controlul cvasi inexistent al autorității asupra acestei zone multiplica riscul atacurilor teroriste. Soluția comunitara la aceasta din urmă problema, cu care se confrunta toții vechii membri ai UE, ar putea fi instituționalizarea unui flux bine reglementat și controlat de forța de munca dinspre nou venitele tari est-europene, între care subînțelegem și România și Bulgaria. Numai că atât Bruxelles-ul, cât și capitalele naționale din UE ezita să ia o decizie rațională, în vreme ce piață neagră a muncii înflorește. Complicația cea mai delicată pe care o generează intrarea cu drepturi depline a țărilor est-europene în Comunitate nu este însă neapărat legată de suma de probleme încâlcite pe care acestea le aduc după ele. Austriacul Friedrich Schneider, cel mai renumit expert în materie de economie subterană, vede în dezvoltarea acestui sector în UE nu atât o strategie de supraviețuire din partea întreprinzătorilor, cât un sentiment acut de revolta a cetățenilor fata de faptul că li se cer contribuții tot mai mari la buget, fără că guvernele, absorbite de logică propriilor politici, să le ofere beneficii în compensație. Fenomenul este direct legat de costurile uriașe ale lărgirii Uniunii, suportate de cetățeanul comunitar, și constituie contribuția nedorită a est-europenilor la economia subterană a Comunității, dincolo de aportul în natură, care este propriul lor sector informal, în valoare netă de aproximativ 90 de miliarde de euro, dacă ne includem și pe noi.
Există o multitudine de cauze care pot explica apariția și amplificarea economiei subterane mondiale. Unele dintre acestea, cum ar fi creșterea sarcinii fiscale, reglementarea excesivă a pieței bunurilor și serviciilor, mentalitatea cetățenilor sau deficitul de profesioniști sunt în mod direct legate de acest fenomen, chiar în situația în care unele cauze (de exemplu presiunea fiscală) reprezintă în același timp și efecte ale activităților subterane. Nu putem fi de acord însă cu opinia unor autori care includ tranziția drept cauză directă a apariției economiei subterane, deoarece, chiar și în cazul acelor state, exista în perioada socialistă o economie paralelă, care chiar redusă fiind era reprezentată de activități oculte, nedeclarate. Putem însă afirma că tranziția a constituit un factor amplificator al fenomenului.
De ce se refugiază întreprinzătorii:
Costuri administrative prea mari pentru înregistrarea și operarea în condiții de legalitate (proceduri complicate, taxe excesive, consum mare de timp, birocrație, corupție).
Productivitate foarte scăzută, incapacitatea de a suporta costurile în condiții de concurență; dacă ar trece instantaneu în sectorul formal, majoritatea acestor afaceri ar trebui închise imediat.
Instabilitatea economică, politicile de austeritate și, nu rareori, intervențiile FMI, având ca efect o fiscalitate greu de suportat în condiții de (deplina) legalitate.
Incapacitatea autorităților de a asigura aplicarea legii (funcționari puțini, nepregătiți, corupți; lacune normative, sancțiuni simbolice; justiție ineficientă).
Standardele sociale și morale din majoritatea țărilor nu exclud, nici nu sancționează astfel de comportamente, iar consumatorii accepta să fie complici.
3.2 Efecte generate
Economia subterană este un subiect cotidian și, paradoxal la prima vedere, controversat. De-a lungul timpului s-a încercat definirea precisă a acestui fenomen, dar nu s-a găsit o formulă care să cuprindă toate aspectele pe care le implică. În 1994 Philip Smith spunea că economia subterană reprezintă acea parte a producției de bunuri și servicii, legală sau ilegală, care rămâne nedetectată în procesul de determinare a PIB.
Cauzele care determină apariția și menținerea economiei subterane sunt variate. Principalul motiv care dă naștere activităților subterane este cel de ordin financiar. Cei care doresc să profite de pe urma sustragerii de la plata către stat a obligațiilor bugetare și în felul acesta să-și mărească veniturile. Economia subterană nu se compune numai din activități în sine ilegale: droguri, prostituție, furturi, etc. Acesta este motivul pentru care analiști din domeniul economic au căutat să evidențieze și aspecte pozitive. Este drept că în astfel de situații morală nu mai are același sens pentru toată lumea.
Atunci când vorbim de efectele produse de economia subterană le vom clasifica din două puncte de vedere:
3.2.1 Efecte economice și efecte sociale
3.2.2 Efecte pozitive și negative
3.2.1 Efecte economice și efecte sociale
Autoritățile aflate la un moment dat la conducerea unui stat sau a unei unități teritoriale au încercat întotdeauna să controleze extinderea economiei subterane, din motive evidente, mai importante fiind:
economie subterană în expansiune face că statisticile oficiale (privind șomajul, oferta de forța de muncă, consumul, veniturile etc.) să fie eronate. Politicile și programele bazate pe date statistice inexacte sunt din start nepotrivite realităților economice și nu au șanse reale de succes.
dezvoltarea economiei subterane pune în mișcare un ciclu destructiv: în cadrul activităților economice din economia subterană este evitată, prin definiție, plata taxelor și impozitelor iar astfel sumele încasate de stat sunt mai mici decât cele preconizate. Pentru a compensa erodarea bazei de impozitare, guvernul poate răspunde mărind nivelul taxelor și impozitelor, încurajând astfel trecerea mai multor persoane în economia subterană, ceea ce accentuează și mai mult constrângerile bugetare. Pe de altă parte, trebuie remarcat și ca 2/3 din câștigurile obținute în economia subterană sunt imediat investite în economia de suprafață, ceea ce constituie un stimulent important pentru economia oficială. În 1998 economistul Fr. Schneider arăta că peste 66% din aceste câștiguri sunt imediat cheltuite în sectorul oficial, cu efecte pozitive ce trebuie avute în vedere în analiza creșterii economice, respectiv în evaluarea veniturilor statului obținute prin taxe indirecte. În Marea Britanie (1960-1984) s-a demonstrat că economia subterană influențează cheltuielilor obișnuite de consum și, în principal, pe cele pentru bunuri de folosință îndelungată.
economie subterană prospera descurajează investitorii importanți și atrage lucrătorii autohtoni și străini din economia oficială.
influențarea economiilor anchilozate. Astfel, în Germania străinii ce muncesc ilegal nu se limitează strict la executarea de activități specifice calificării lor, dovedind flexibilitate și însușindu-și tehnici moderne. Economia informală permite firmelor să scape de rigiditățile unei economii formale, creând locuri de muncă și prosperitate.
Pe de altă parte, economia subterană poate avea efecte care, de asemenea, impun ca necesară intervenția statului:
Efecte asupra piețelor prin:
dezechilibrul cererii și ofertei pe piețele oficiale, prin cumpărări de bunuri și servicii care nu reapar în oferta sau prin livrări de bunuri și servicii care nu au corespondent în cerere;
dezechilibrul pieței muncii prin folosirea “la negru” a forței de muncă;
crearea de piețe paralele care conduce la realocări nejustificate de resurse (pentru cumpărări, investiții sau producție).
Efecte asupra echilibrului real al economiei (echilibrul pe piața agregată a bunurilor și serviciilor), prin influențarea comportamentului de consum, economisire și investiții ale sectorului privat, ceea ce afectează inclusiv deciziile guvernamentale menite să reechilibreze economia reală.
Efecte asupra echilibrului monetar:
prin prețurile paralele la bunuri și servicii, forța de muncă sau monedă națională;
prin modificarea comportamentului de economisire și deturnarea unor importante mase monetare (în moneda națională și în valută);
Efecte asupra balanței de plăți externe Acesta influențează reducerea activului balanței comerciale prin sustragerea unor sume în valută aferente exportului efectuat, precum și dezechilibrarea contului curent prin transferuri informale de capital în afara tari.
Efecte asupra bugetului de stat
Economia subterană distorsionează așadar alocarea resurselor economice și de aceea reduce eficienta economică în general. Este însă de asemenea posibil că economia subterană să ridice nivelul eficientei economice, mai ales în cazul în care sistemul de impozitare este coercitiv și împovărător. De exemplu, dacă nivelul de taxare al profitului este foarte ridicat, efectele adverse pot fi atât de severe încât valoarea adăugata în producția din economia subterană să fie mai importantă decât cea din economia de suprafață. Efectul pozitiv sau negativ asupra eficientei economice depinde de cadrul instituțional, de sistemul de impozitare precum și de contextul general economic. Într-o economie planificată, centralizata și rigidă, economia subterană are potențialul de a contribui la progresul general economic. Dimpotrivă, într-o economie constrânsa de puține reguli și cu un nivel redus al taxelor și impozitelor, sustragerea de la plata acestora este de natură a eroda activitatea economică. În economiile țărilor avansate în care taxele sunt substanțiale iar normele fiscale cuprinzătoare, impactul economiei subterane nu a fost clar definit.
Plata taxelor și impozitelor, aspect al societății umane ce pare inevitabil, perturba de fapt condițiile economice precum și comportamentul general în ceea ce privește consumul și investițiile. Reducând veniturile din efortul productiv, taxele și impozitele reduc utilitatea marginala a acestui efort, mărind-o în schimb pe cea a lipsei de ocupație. Ca urmare, mulți plătitori de taxe prefera inactivitatea în locul muncii. Ultimele decenii au ridicat în fata guvernelor din întreaga lume, dar cu o stringență deosebită în Europa și America de Nord, problema echilibrului bugetelor asigurărilor sociale de stat. Acestei probleme nu i-a fost găsită încă o rezolvare, situație ce a impus discuției și relația cu economia subterană. În țările din zonele arătate, în care protecția oferită de sistemul de asigurări sociale este la nivel ridicat, în ultima perioadă în special multe zeci de milioane de oameni în vârsta au „ieșit la pensie”, căutând alternative pentru petrecerea timpului liber, pe baza veniturilor asigurate de stat. Ca rezultat, industria turistică din întreaga lume cunoaște astăzi o dezvoltare exponențiala. Pe de altă parte însă, nivelul ridicat al taxelor și impozitelor suportat de generațiile aflate în activitate fac ca mulți dinte reprezentanții acestora, și cu deosebire tinerii, să aleagă să muncească un număr mai mic de ore, cu perioade mai mari de întrerupere. Pentru a compensa nivelul câștigurilor, cei mai mulți caută modalități de a evita plata taxelor și impozitelor, folosind mai ales metode nelegale și integrându-se astfel în economia subterană.
În 2008 statul a pierdut încasări din impozite și taxe de aproximativ 58 de miliarde de lei, reprezentând 11,3% din PIB. Aplicarea cotei unice de impozitare nu a avut ca efect scoaterea la suprafață a veniturilor din zona gri a economiei, din contră. „Ponderea economiei neobservate în PIB s-a majorat de la 14,5%, în anul 2004 (când nu era cota unica), la peste 21% în anul 2008”, se arătă în nota de fundamentare a Bugetului de stat pe 2009. Din același text reieșea că „evaziunea fiscala la plata TVA a ajuns în anul 2008 la aproape 24 de miliarde de lei (aproape 5% din PIB), fata de 7,4 miliarde de lei în anul 2004”. Cea mai mare problemă este însă munca la negru care, în primele nouă luni din 2008, a ajuns la 50,8% din economia neobservată, iar pe întreg anul statul a pierdut 29,55 miliarde de lei (5,8% din PIB). La această sumă se adaugă evaziunea fiscala la plata TVA, de 23,81 miliarde de lei (4,6% din PIB) și venituri pierdute din sectorul informal, de 4,74 miliarde de lei.
Printre cele mai semnificative efecte sociale putem preciza:
Modificarea atitudinii cetățeanului față de normele și valorile statului de drept, în special, în ce privește respectul față de legi, conformarea față de reguli și norme, conformarea voluntară a plătitorului de taxe. Dezvoltarea de modul de stabilire a taxelor, dar și de nemulțumirea celor din economia oficială ce nu pot recurge la munca în economia subterană.
Creșterea violenței în aplicarea regulilor și normelor legale, prin folosirea forței în scopul respectării reglementărilor ce vizează bunăstarea societății. Se pot încălca, astfel, libertățile civile de către stat, prin acordarea unor puteri excepționale instituțiilor abilitate în lupta împotriva amenințărilor crimei organizate.
Creșterea fenomenului de corupție. FMI apreciază că pe o scară de la 0 la 6, o creștere cu un punct a nivelului corupției duce la o diminuare a PIB cu 0,84%. În același sens, Banca Mondială raportează că o diminuare cu un procent a indicelui corupției ar avea ca efect o reducere a economiei subterane cu 8 – 10%.
Consolidarea democrației. Conform Institutului Fraser, o economie subterană în creștere este un semn că democrația nu funcționează în mod optim, cetățenii condamnând politica guvernelor prin intermediul unui comportament economic, protestând tacit față de legi și reglementări. Lupta împotriva economiei subterane este considerată o manifestare de totalitarism, economia neoficială reprezentând un adevărat proces democratic
Creșterea inovativității, sectorul subteran fiind mai întreprinzător decât cel regulat și răspunzând imediat la cererilor consumatorilor prin produse care corespund așteptărilor lor, acționând în lipsa reglementărilor birocratice. Se consideră că sectorul oficial are nevoie de mai mult timp pentru a se adapta schimbărilor intervenite în ciclul de afaceri. Economia subterană a revigorat unele zone ale economiei oficiale, sprijinind pe cei discriminați ori marginalizați (femeile, etnici minoritari, săraci etc) să se lanseze în afaceri.
Creșterea influenței clasei politice ce o supraevaluează în scopul obținerii de voturi de la electorat, în urma promisiunilor de eradicare a acesteia. Se nasc astfel noi oportunități de finanțare a propriei activități (mărirea contribuțiilor bugetare în Marea Britanie destinate apărării împotriva terorismului ca urmare a atentatelor de la Londra).
Într-un climat de stagnare sau declin economic, economia subterană îndeplinește o funcție economică și socială utilă. Asigura locuri de munca persoanelor care și le-au pierdut, oferă oportunități de recalificare. Constituie astfel o supapă vitală pentru un mediu economic dominat de presiuni sociale sau distorsiuni politice. În deceniile 70 – 80 în special în țările din nordul Europei precum și în Statele Unite s-au pierdut milioane de locuri de munca din cauza sporirii impozitării veniturilor din munca, urmare a creșterii gradului de protecție socială. În contextul și a unor episoade de recesiune economică la nivel mondial, economia subterană a menținut tensiunile sociale sub control.
Ceea ce a început să îngrijoreze analiștii și pe oficialitățile europene este faptul că, în ultima perioadă, expansiunea economiei invizibile se produce pe fondul unor modificări structurale, care tind să facă extrem de complicată sarcina limitării și, eventual, diminuării fenomenului.
Primul aspect sesizat este că profilul întreprinzătorului din economia subterană s-a diversificat. Imaginea clasică a vânzătorului ambulant, a micului traficant de frontieră și a micii afaceri de familie nu mai reprezintă decât într-o mică măsură fenomenul economiei informale. Acesta începe să includă lanțuri de supermarketuri, mari furnizori de piese auto, comercianți de aparatura electronică de nivel internațional și producători importanți din industria manufacturiera, care operează mai mult sau mai puțin la suprafață.
A doua modificare este invalidarea unei axiome și anume ca programele de asistenta și de micro credite, insistent promovate, vor atrage tot mai multe afaceri în economia oficială. Un recent studiu dat publicității de trimestrialul McKinsey opune acest gen de politici costurilor pe care trebuie să le plătească firmele care operează legal și transparent, consumatorii și statul, în condițiile în care economia subterană nu a încetat să prospere.
În fine, s-a precizat la nivel european ca acceptarea economiei informale pentru a salva sute de mii de locuri de munca nu mai este o implicație ce trebuie să fie acceptată necondiționat. Aceasta întrucât țările din Uniunea Europeană își acoperă în general deficitul de forța de munca prin aportul imigranților, ceea ce a creat în Italia de exemplu o situație de-a dreptul problematica: 2,5 milioane de străini cu permis de muncă și cel puțin tot atâția lucrând ilegal (din acești muncitori străini în Italia, peste un milion sunt români).
Lipsa de control al autorităților statului asupra acestei zone subterane de proporții deloc neglijabile multiplica riscul atacurilor teroriste. Austriacul Friedrich Schneider, cel mai renumit expert în materie de economie subterană, vede în dezvoltarea acestui sector informal în UE nu atât o strategie de supraviețuire din partea întreprinzătorilor, cât un sentiment acut de revolta a cetățenilor fata de faptul că li se cer contribuții tot mai mari la buget, fără că guvernele să le ofere beneficii în compensație.
După cum s-a putut constata criza de peste Ocean s-a propagat pe întreg Globul. UE nu a scăpat neatinsă dovada stând evenimentele petrecute în Grecia. Statisticile sunt îngrijorătoare deoarece fenomenul tinde să se propage în Spania, Italia, Irlanda, Portugalia și nu numai. Principalele probleme cu care se confrunta UE sunt: lipsa de disciplina fiscală, rigiditatea pieței forței de muncă, evaziunea fiscală și competitivitatea în scădere.
Planul adoptat recent va salva Grecia pentru următorii trei ani, dar va împinge, de asemenea, datoria elena la peste 150% din PIB. Planul va evita efectul de domino asupra altor economii șubrede, amintim aici Spania, Portugalia, Irlanda și Italia.
Fondul Monetar Internațional nu se așteaptă ca rata șomajului în Grecia să scadă sub 15% și nici nu se întrevede vreo îmbunătățire semnificativă pe piața muncii din Spania, unde rata șomajului a ajuns la 20%.
Recentul plan al UE presupune impunerea unor măsuri de austeritate foarte stricte care urmează să fie impuse în încercarea de a reduce deficitul bugetar al Greciei care recent s-a umflat până la 13,6% din PIB.
Este practic imposibil să ne imaginăm cum poate fi readusa la creștere economia Greciei și cum se pot înmulți veniturile la buget dacă populația și companiile sunt supuse acestui regim fiscal draconic. Standard & Poor's estimează că PIB-ul Greciei nu va reveni la nivelul din 2009 înainte de 2017.
Politicile sociale depășite
Autorul "Europe's Promise", Steven Hill, a declarat că politicile sociale capitaliste din Europa reprezintă cea mai bună soluție pentru a face fata provocărilor cu care se pot confrunta democrațiile moderne de astăzi. Ironic, tocmai aceste politici sociale europene nu au reușit să împiedice dezvoltarea economiei subterane. Fiscul spaniol a calculat că 23% din PIB-ul țării reprezintă economia gri, care a crescut cu 0,7% în 2009, în timp ce economia oficială a scăzut cu 3,2%. În Grecia se estimează că 25% din PIB provine din activități subterane, așa că se pare ca responsabilitatea civica și solidaritatea propovăduite de liderii europeni nu prea funcționează.
Cu câteva luni în urmă, laureatul premiului Nobel Paul Krugman a comparat creșterea economică din Europa cu cea din SUA. Începând din 1980, economia americană a atins o rata medie anuală de creștere a PIB de 3%, în timp ce 15 economii din UE au crescut doar cu câte 2,2% pe an. Krugman pune acest fapt pe seama creșterii populației, care e mai rapidă în SUA și poate explica diferența de performanță economică.
Europa se confrunta în prezent cu aceleași probleme în mediul urban și social ca și SUA. Spre nenorocirea să, Grecia a descoperit că plasele de siguranță socială nu sunt viabile fără o creștere economică susținută.
Problemele de pe piața muncii
Pentru cei aflați deja în câmpul muncii, Europa oferă o protecție mare. Exista siguranța locului de muncă, iar disponibilizările sunt generos compensate. Însă pentru outsideri, provocarea de a găsi un prim loc de munca nu trebuie subestimată. Pentru noii intrați în forța de munca – în special persoanele tinere și femeile – e însă mult mai greu pentru că nu prea se creează noi joburi. În prezent exista o stare de fapt care a retrogradat femeile și tinerii Europei la statutul cvasi permanent de outsideri. În UE, 60,4% dintre femei sunt angajate, comparativ cu 65,5% în SUA, potrivit Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare Economică (OCDE).
Chiar înainte de recesiune, în Europa, rata șomajului era de 3 ori mai mare în rândul tinerilor decât cea înregistrată la nivelul întregii populații. În Spania, 40% din solicitanții de locuri de munca au sub 25 de ani.
În medie, 45% din șomerii din Europa nu au avut un loc de muncă pentru mai mult de un an, comparativ cu 10% din șomeri din SUA. Cei care sunt șomeri pe termen lung întâmpina mai multe dificultăți în a-și găsi un job pentru că abilitățile lor devin depășite și își pierd și relațiile în domeniu. Înainte de criză, un șomer american își găsea de 4 ori mai repede un job decât un european.
Exista un pericol real ca șomajul pe termen lung din SUA ar putea deveni structural, dar, cel puțin până acum, crearea de locuri de muncă a oferit mai multe oportunități pentru șomeri și pentru un număr tot mai mare de noi intrați pe piața forței de muncă. În contrast, o piață a muncii pe două niveluri s-a dezvoltat în Europa, cu aproape o treime din angajați limitați la joburi instabile, temporare în timp ce restul lucrătorilor sunt protejați de contracte cvasi permanente.
În același timp, exista problema salariaților trecuți de o anumită vârstă. În Franța, se estimează că rata de angajare a oamenilor între 60 și 64 de ani este de 14,5%, comparativ cu 22% în Germania și 47% în SUA.
Figura nr. 11 – Rata de angajare a oamenilor cu vârsta cuprinsă între 60 și 64 ani
Este alarmantă și presiunea privind pensiile și sistemul de finanțe publice. Nu e nicio surpriză ca majoritatea țărilor europene încearcă să ridice vârsta de pensionare și să adopte reforma sistemului de pensii.
Nici America nu este imună la aceste presiuni. Nu exista rezolvări rapide și nici nu exista un model perfect pentru a aborda aceste probleme și realizarea unei creșteri economice vibrante, susținute. Dar este lipsit de sens ca liderii europeni să acuze factori din afară pentru politicile lor sociale păguboase.
Economia subterană din România provoacă anual pierderi de 7 miliarde euro la contribuțiile sociale. Pierderile la nivelul contribuțiilor la asigurările sociale se ridica în România la aproximativ 7 miliarde euro anual, cea mai mare parte a economiei subterane provenind din sectorul producției, se arată într-un studiu al companiei de consultanță AT Kearney.
Din cauza economiei subterane, pierderile la nivelul taxei pe valoarea adăugata (TVA) se ridica la aproape 3,5 miliarde euro, iar cele din impozitele pe munca și din contribuțiile sociale la 16,4 miliarde euro.
Astfel, segmentul producției, care a contribuit în 2008 la produsul intern brut cu 33,4 miliarde euro, determina o economie subterană în valoare de 14 miliarde euro, în condițiile în care 75% reprezintă munca nedeclarata, iar 25% sub raportare a vânzărilor, potrivit estimărilor companiei.
Pe locul 2 se afla comerțul, cu o economie subterană de 6,1 miliarde euro, provenita 10% din munca nedeclarata și 90% din sub raportarea vânzărilor.
De asemenea, pe locul al treilea se situează construcțiile, urmate de transport și comunicații, respectiv de imobiliare și închirieri, fiecare din cele trei sectoare determinând economii subterane între 3 și 4 miliarde euro.
În 2008, produsul intern brut al României s-a ridicat la 503,96 miliarde lei (136,8 miliarde euro).
Pentru România, economia subterană care cuprinde toate elementele este estimată de Curtea de conturi la aproximativ 24% din PIB, din care 1% reprezintă activitățile complet ilegale, precum traficul de droguri, jocuri de noroc, trafic de persoane. Însă estimările instituțiilor internaționale o situează la nivelul de 30%, valori discutabile datorită metodologiilor diferite de calcul.
Într-un clasament al țărilor din Uniunea Europeană, în ceea ce privește evoluția nivelului economiei subterane, România deține de departe o poziție de top. Se estimează că aceasta se apropie de un nivel de 40% din Produsul Intern Brut, mult peste Ungaria, Cehia, Polonia sau Slovacia, tari cu care ne comparăm de obicei în ultimii 20 de ani.
Paradoxal, între anii 2000 și 2006, nivelul economiei subterane a crescut în țara noastră de la aproximativ 32-33% din PIB la peste 37% din PIB, tocmai într-o perioadă în care, cel puțin teoretic, s-a vorbit de o reducere a poverii fiscale și de o creștere economică accelerată.
Nu ne mai miră însă faptul că economia subterană din România înregistrează un trend ascendent în condițiile actualei crize economice și a recesiunii cu care ne confruntăm. Perioadele de criza favorizează de fiecare dată acest tip de economie, cu sprijinul căreia mulți romani și-au asigurat traiul de la o zi la alta.
România a înregistrat în cei doi ani de criză economică cele mai negre recorduri în rândul țărilor europene. Am avut cea mai ridicată inflație, la un moment dat, cea mai abruptă scădere economică, un deficit în creștere alarmanta și, evident, o evoluție asemănătoare a economiei subterane.
Dacă la capitolul inflație, bătălia este purtată constant de către Banca Națională a României, în schimb, în celelalte domenii responsabilitatea îi revine exclusiv guvernului.
În economia subterană sunt câteva domenii care țin capul de afiș de ani buni de zile: comerțul cu alcool, cu țigări sau produse petroliere, precum și sectorul de panificație și cel al produselor agricole. Dacă ne uitam atent la cum sunt taxate toate aceste domenii constatam că ele ocupa de departe fruntea clasamentului.
Cu toate acestea, taxele și accizele continua să crească, atingând uneori chiar 60%-80% din valoarea produselor. Reacția pieței la aceasta suprataxare este una cât se poate de firească. În situația în care, deși aceste taxe înregistrează valori ridicate, Guvernul gândește o nouă supra impozitare, în paralel cu o înăsprire a așa ziselor controale și sancțiuni, respectiv apariția unor noi reglementari excesive. Din 2004 până în prezent, în România au fost adoptate peste 7000 de acte normative, în condițiile în care Parlamentul a votat vreo 300 de legi.
Guvernul, ministerele din subordine și multele autorități de reglementare sunt făuritorii direcți ai actelor normative amintite. În această situație investitorii, micii întreprinzători, și nu numai, supuși acestor reglementari încearcă să-și simplifice singur activitatea și, implicit, să plătească cât mai puțin la stat. În paralel, piața neagră înflorește, căci nici un guvern din lume nu ar putea întreține un personal de control pe măsura evaziunii.
Un alt domeniu vizat de guvernul României este cel al muncii la negru. Și la acest capitol nu ducem însă lipsa de reglementari sau de suprataxare. Este suficient să amintim că ponderea contribuțiilor sociale în salariul brut al unui angajat (ceea ce plătește angajatorul și angajatul) este de minim 43,5%, în anumite cazuri depășind chiar pragul de 60%.
Infracționalitatea din domeniul evaziunii fiscale înregistrează cea mai mare pondere în criminalitatea economico-financiara, iar, fraudele vamale se afla într-o strânsă legătură cu evaziunea fiscală, constituind în continuare o sursă principală de finanțare a economiei subterane.
Cele mai importante forme de manifestare ale fenomenului evazionist sunt: neînregistrarea în tot sau în parte a veniturilor realizate; înregistrarea de cheltuieli fictive, îndeosebi sub aspectul prestărilor de servicii (management, marketing, know-how, consultanta etc.); majorarea cheltuielilor prin înregistrarea în contabilitate de documente de proveniența a mărfurilor și serviciilor cu prețuri nereale, în scopul diminuării TVA de plată și a impozitului pe profit, reținerea și ne virarea în termenul legal a impozitelor cu stopaj la sursă.
Frauda vamală a constituit și constituie o activitate extrem de profitabilă pentru elementele infractoare, atenția principală fiind îndreptată spre obținerea de capital negrevat de taxe și impozite.
Conform Eurostat la nivelul Uniunii Europene în 2007 ponderea contribuțiilor sociale, impozitele pe producție și importuri, impozitele pe venit și avere au avut următoarea pondere în PIB al zonei UE-27
Figura nr. 12 – Ponderea contributiilor și impozitelor in PIB în UE 27
Sursa: Eurostat
3.2.2 Efecte pozitive și efecte negative
Țările din zona euro, printre care Spania, Portugalia, Italia și Franța, au anunțat măsuri de austeritate, înainte să fie obligate de investitori să facă acest lucru în vederea diminuării efectelor crizei economice contemporane. Însă aceste măsuri, menite a reduce datoriile, ar putea înrăutăți situația, pe măsură ce consumul scade, veniturile din taxe și impozite se diminuează și din ce în ce mai mulți oameni devin dependenți de ajutoare financiare din partea statului.
După Grecia, următoarea țara care va intra în criza este Spania, având un deficit bugetar de 11,2 % din produsul intern brut, al doilea că mărime din uniunea monetară.
O rată de creștere mai scăzută, de numai 0,1% în primul trimestru din 2010, ar fi fatală pentru Spania. În plus, exista mari probleme legate de șomaj, rata ajungând la 20,5 %. Din cei 4,6 milioane de șomeri, 3,2 milioane primesc ajutor de la stat, cheltuielile bugetare în acest domeniu ajungând la 40 de miliarde de euro în 2009, echivalentul a 3,9 la sută din PIB.
Întrebarea este cum vor reuși aceste economii să evite revoltele sociale. Luând în calcul faptul că Spania avea o rată a șomajului de 10 % încă de acum doi ani și că nu a fost sub 8% în istoria recentă, este de mirare că nu au existat mai multe greve.
Unul din principalele motive, absent din statisticile oficiale, este magnitudinea economiei informale. De asemenea, cifrele oficiale arată o rată a șomajului de 10% în Grecia, 8,8% în Italia și de 10,1% în Portugalia. Toate aceste țări au în comun o industrie foarte dezvoltată a turismului și serviciilor conexe.
Spania este a doua destinație turistică din lume, având aproximativ 60 de milioane de vizitatori anual. Înainte de criză, turismul contribuia cu peste 11% la PIB și angaja peste două milioane de persoane. În acest sector, multe operațiuni curente, pentru a ușura procesul, se desfășoară cu bani cash și fără bonuri fiscale.
Acesta practică nu se oprește la turism. Aproape orice tine de renovarea unei locuințe, de la rețeaua electrică la decorațiuni, se plătește în același mod. Însă aceasta economie așa-zisa invizibilă este greu de măsurat cu precizie, cu toate că reprezintă o mare parte a economiilor din țările din sudul Europei.
Potrivit unui studiu, cu cât mai complicat este sistemul de taxe, cu atât mai ridicat este nivelul economiei subterane, ca procent din PIB. Astfel se explică de ce, între țările bogate, Spania, Grecia, Italia și Belgia au o economie gri foarte dezvoltată, iar SUA, Canada și Elveția mult mai mică. Pe de altă parte, tocmai acest tip de economie ar putea fi salvarea Spaniei și a altor state similare.
Astfel, în cazul muncii la negru, creșterea activităților subterane mărește risipă de resurse, datorită faptului că metodele de disimulare ale lucrătorilor la negru sunt costisitoare, iar modalitățile de control luate de state în scopul limitării fenomenului reclamă cheltuieli din ce în ce mai mari.
De exemplu, în Germania reclama locurilor de muncă la negru este penalizată cu sume de până la 50.000 euro, iar amenzile pentru munca la negru au fost crescute, în 2002, de la 100.000 la 300.000 de euro. Cu toate că, aceste măsuri fac ca munca la negru să implice un risc foarte mare, posibilitățile de sancționare sunt reduse, fenomenul fiind, fie parțial tolerat, fie greu de dovedit. Pe de altă parte, exploatarea sub optimală a forței de muncă prin strategii de combatere a șomajului, de tipul reducerii timpului de muncă, are ca efect scăderea bunăstării și încurajarea migrării în sectorul subteran. De obicei, societățile doresc să angajeze foști lucrători din sectorul subteran, aceștia fiind mult mai flexibili și aducând o nouă experiență firmei.
Amplificarea economiei subterane implică și reducerea creșterii economice datorită lipsei de finanțare, investițiile publice neputându-se realiza în cuantumul necesar datorită evaziunii fiscale. Pe măsură ce situația financiară a statului se deteriorează are loc creșterea direct proporțională a economiei subterane.
De asemenea, datorită creșterii economiei subterane sectorul oficial nu mai poate fi caracterizat ca unul cu o competiție perfectă ce se traduce prin prețuri flexibile și eficiența producției. În sectorul subteran prețul se formează fără influența reglementărilor statale, condițiile de alocare a resurselor fiind optime. De aceea, acest sistem este utilizat, în special, de micile întreprinderi din țările în dezvoltare sau în tranziție. Activitățile subterane, pe de altă parte, permit creșterea diviziunii muncii, prin apariția unor servicii inexistente în economia oficială său mult prea scumpe. Această situație este posibilă datorită ocolirii legislației oficiale și a obținerii unor câștiguri superioare. De obicei, economia subterană distorsionează competiția, datorită faptului că bunurile obținute aici au prețuri joase ca efect al evaziunii fiscale. Ca urmare, apare motivația apartenenței firmelor la acest sector, resursele necesare procesului de producție fiind îndreptate aici și uneori creând efectul accelerator multiplicator.
Unul din principalele efecte negative ale acesteia îl reprezintă modul în care economiei subterane poate afecta sănătatea fiscala a unui stat. În legătură cu aceste efect negativ în plan financiar, exista teorii care susțin că dacă guvernele ar fi capabile să controleze formele de manifestare ale economiei subterane, multe probleme fiscale ale sectorului public, cum ar fi datoria publică, de exemplu, ar putea fi reduse.
În plan politic, stabilitatea și eficiența actului de guvernare depind, în mare măsură, de calitatea informației care stă la baza elaborării obiectivelor politice, economice și sociale. În acest context, economia subterană este percepută ca având efecte negative, datorită faptului că emite semnale eronate factorilor de decizie și induce astfel strategii macroeconomice inadecvate. Prin urmare, orice politică macroeconomică privind sistemul fiscal, șomajul, inflația, economisirea, asistența socială, productivitatea sau competitivitatea este, din start, deficitară.
Cu toate aceste neajunsuri, se pare că economia subterană are și o serie de consecințe secundare pozitive (spill-over effects) în sectorul oficial.
Caracteristicile de stabilitate ale economiei negre se pot sintetiza astfel:
• lubrifiant economic – economia neagră are un puternic potențial de absorbție a șocurilor economice și politice, fiind o rezervă de flexibilitate atunci când anumite activități trec din sectorul oficial în cel neoficial;
• calmant social – în prezența economiei negre, costurile sociale ale unor politici de stabilizare sunt mai ușor de suportat (de ex. În cazul politicilor antiinflaționiste). Impactul unei perioade de recesiune este astfel atenuat, crescând șansele reinstaurării stabilității prețurilor;
• stabilizator încorporat – acționând ca tampon pentru greșelile în politică și în realizarea reformei, dar pe termen scurt. Stabilitatea indusă nu funcționează și pentru sistemele economice de comandă sau în tranziție, mai mult, inducându-le elemente de instabilitate.
De asemenea, economia neagră absoarbe o parte din forța de muncă disponibilizată din sectorul oficial și poate contribui la compensarea existenței unei penurii de produse pe piață, în felul acesta acționând în direcția echilibrării diverselor piețe: piața forței de muncă, piața bunurilor și serviciilor, etc., fiind astfel prezentă opinia conform căreia, cu fiscalitatea și legislația existente, este bine ca o parte a activităților economice să se poată dezvolta în afara pieței oficiale și deci să scape constrângerii.
Criticile favorabile susțin că activitățile subterane asigură economiei oficiale flexibilitatea și adaptabilitatea de care aceasta duce lipsă, suplinind domeniile pe care aceasta nu le acoperă, oferind locuri de muncă șomerilor și acționând ca un remediu în perioadele de recesiune.
Nu trebuie, însă, omis faptul că în cazul acceptării unei societăți duale, alcătuită dintr-un sector oficial și un sector neoficial, fiscalitatea și reglementarea vor apăsa cu atât mai mult pe sectorul oficial, cu cât sectorul subteran va fi mai mare. Orice impozit neplătit de unul sau mai mulți contribuabili implică, în ipoteza menținerii sau creșterii cheltuielilor publice, o creștere a impozitelor plătite de alții.
În acest context, autoritățile publice trebuie să găsească soluțiile optime în elaborarea și implementarea politicilor economice, astfel încât să determine creșterea disciplinei fiscale a contribuabililor persoane fizice și persoane juridice corelat cu reducerea economiei subterane.
Este exagerat să se spună că economia subterană din Europa reflecta tot ceea ce eșuează în politica economică a statelor din acest spațiu, rădăcinile fenomenului analizat aflându-se printre aceiași factori care înăbușă competiția și împiedica apariția de noi locuri de muncă.
Văzută din acest unghi, economia subterană «trebuie recunoscută ca o binecuvântare, mai degrabă, decât ca un blestem: permite firmelor să scape de rigiditățile unei economii formale, creând locuri de muncă și prosperitate acolo unde, altfel, n-ar fi existat nici slujbe, nici belșug».
Economia subterană este analizată și din perspectiva democrației. “O economie subterană în creștere – apreciază Institutul Fraser – este un semn că democrația noastră nu funcționează cum ar trebui”. În concepția unor analiști, într-un sistem democratic, cetățenii pot aproba sau condamna politica guvernelor nu numai cu voturile lor, ci și printr-un comportament economic, ponderea oamenilor ce votează cu banii lor fiind din ce în ce mai mare. În economia subterană – spun aceștia – sunt ascultate voci care, de obicei, nu sunt luate în seamă în procesul electoral normal și, de aceea, nu trebuie condamnată atitudinea cetățenilor care «votează» cu banii lor, într-un protest tacit fata de legi și reglementări. Pe baza acestor argumente se susține că lupta împotriva economiei subterane este o manifestare de totalitarism, economia neoficiala fiind «un proces democratic care nu ar trebui suprimat»
Exista, de asemenea, voci care susțin că economia subterană este benefică deoarece este expresia fundamentală a pieței libere, raționalitatea economică având un câmp mai mare de manifestare în absența risipei și ineficientei rezultate dintr-o reglementare guvernamentală restrictiva. Fiind o piață liberă, economia subterană poate spori eficienta economiei totale, fiind, prin urmare, un lucru bun. Individualismul, absenta intervenționismului de stat, completa libertate de contractare din economia ascunsă reprezintă alte argumente ale acestui tip de analiza.
Se mai afirmă că existența și dezvoltarea economiei subterane sunt o dovadă a apariției unei disjuncții între politica și starea naturală a afacerilor economice. Astfel, economia secundară (neoficiala) este doar o corecție pentru o economie ineficientă, plină de constrângeri.
«Economiile secundare» din țările fostului bloc estic au fost citate în literatura din Vest ca un motiv principal al prăbușirii regimului comunist. Numeroși analiști considera că economia subterană este mai inovativa și, cu siguranță, mai întreprinzătoare decât sectorul regulat, ea putând răspunde imediat la nemulțumirile consumatorului prin crearea unui produs care să corespundă așteptărilor sau nevoilor și a cărui apariție nu este stânjenită de reglementările excesiv de birocratice. Se crede că ea poate răspunde și schimbărilor din ciclul de afaceri sau modificărilor socio-economice importante cu mai mult dinamism, în timp ce sectorul oficial, controlat de guvern are nevoie de mai mult timp pentru a se adapta schimbărilor.
Economiei subterane i s-au atribuit, uneori, meritele de a fi revigorat unele zone ale economiei oficiale, fiind numită adesea «pepiniera afacerilor», arătându-se ca cei discriminați ori marginalizați (femeile, etnici minoritari, săraci etc) se pot lansa în afaceri cu mai puțin capital, operând adesea într-un mediu sau ocupație cu profit mai ridicat decât le-ar permite, în mod regulat, oportunitățile lor sociale sau financiare (O idee larg răspândită este și aceea potrivit căreia economia subterană contribuie la redistribuirea bogăției în societate, indivizii marginalizați obținând o justiție economică forțată pe care inechitățile sistemului le neagă).
Ulterior, susțin adepții acestei teorii, afacerile de succes se pot alătura economiei oficiale sau, dacă baza lor fundamentală de producție este ilegală, se poate face «lobby» pentru modificarea legilor. În această direcție se aduce ca exemplu anularea prohibiției în SUA, urmată de alăturarea la economia oficială a celor implicați în afacerile ilegale cu alcool: berarii, proprietarii de baruri, personalul de deservire, distribuitorii etc.
Un alt argument al celor care susțin că economia subterană are efecte pozitive îl constituie legătura cu stabilitatea statului, deoarece se considera că satisfacerea nevoilor celor marginalizați din punct de vedere economic (prin oferirea de locuri de muncă, bunuri mai ieftine, sprijinul comunităților locale etc) se realizează fără intervenția statului. Economia subterană este văzută, în acest caz, ca o chestiune pozitivă, deoarece se spune că este o supapă de siguranță care permite sistemului economic și politic să funcționeze în continuare în timpul unor transformări structurale produse de globalizare, dezindustrializare, descentralizare ori de trecerea de la un regim politic la altul. Se poate concluziona, poate pare ironic, ca reducerea forțată a economiei subterane ar putea avea consecințe serioase pe termen scurt.
Economiile subterane de mari dimensiuni pot contribui la atenuarea efectelor unei recesiuni în statele din Europa, potrivit unui raport al Deutsche Bank. Țările europene cu o prevalență ridicată a muncii la negru, a tranzacțiilor monetare și financiare neînregistrate, a evaziunii fiscale și a altor activități ilegale, precum traficul de droguri, au înregistrat contracții economice mai reduse în timpul recesiunii din 2008-2009 decât vecinii mai cinstiți, au afirmat analiștii Deutsche Bank. Raționamentul funcționează însă numai în cazul țărilor în care economia subterană este suficient de dezvoltată, precum Grecia, unde sectorul serviciilor publice este profund afectat de corupție. În pofida problemelor fiscale tot mai severe, economia Greciei s-a contractat cu doar 1% în 2009, fata de scăderea medie de circa 4% înregistrată la nivelul UE. Totuși, raportul Deutsche Bank subliniază că țările cu o populație cinstită în particular, precum Austria, Franța și Olanda, au avut de asemenea performante relativ bune în timpul crizei. Sugerând că raportul nu trebuie luat neapărat în serios, Deutsche Bank arată ca printre țările cu cele mai negative evoluții se număra Germania, unde cetățenii "nu sunt nici impecabili în ceea ce privește etica muncii, ca austriecii, dar nici nu fac eforturi prea mari în ocolirea legii și a autorităților statului, precum grecii".
Capitolul 4. Programe viabile de combatere a economiei subterane
4.1 Acțiuni la nivel național și mondial
Economia subterană, prin capacitatea de adaptare și forța de regenerare ce o definesc, este un concurent serios pentru economia reală, care, în antiteză, poate fi caracterizată, într-o anumită măsură, de imobilism și inerție. Totodată, această economie reprezintă sursa principală de finanțare a terorismului internațional din zilele noastre.
Pornind de la acest punct de vedere, măsurile de combatere a economiei subterane presupun, în principal, remodelarea economiei reale pentru a-i determina imunitatea față de anumite manifestări ale economiei subterane dar, deopotrivă, și pentru asigurarea permeabilității sale față de acele activități ce pot fi absorbite.
Am putea vorbi de politici generale de combatere a economiei subterane pe plan mondial.
În această ordine de idei, sunt de semnalat următoarele politici:
Reducerea presiunii fiscale și a intensității reglementărilor
Încercările de influențare a evoluției unui fenomen presupun acțiunea asupra cauzelor sale și, în consecință, combaterea economiei subterane presupune, în principal, reducerea presiunii fiscale identificată anterior drept cauză economică principală a acestui fenomen.
Intervalul de timp scurs între momentul adoptării unei astfel de măsuri și cel al intrării efective în vigoare ar fi însoțit de un blocaj total al încasărilor bugetare, întrucât contribuabilii ar avea tendința ca, prin metode licite sau oculte, să transfere momentul exigibilității unor obligații fiscale la un termen ulterior aplicării noilor prevederi.
La polul opus se situează amnistia fiscală, respectiv anularea integrală a obligațiilor fiscale restante, renunțarea sub toate formele la urmărirea recuperării unor prejudicii generate de reprezentanții economiei subterane. Această măsură, înainte să favorizeze integrarea în economia reală a unor activități provenite din subteran, va determina protestul contribuabililor onești.
Varianta optimă, ce urmează a fi stabilită între aceste limite, trebuie să urmărească să nu fie perturbată activitatea economiei reale și să determine reacția pozitivă, imediată, a unui segment din economia subterană.
Cea de a doua cauză importantă a economiei subterane, intensitatea reglementărilor fiscale, poate fi combătută printr-un proces consecvent de structurare a legislației fiscale și a celei economice, în general, pe principii unitare urmărindu-se:
– Scurtarea timpului afectat de contribuabil pentru obținerea autorizărilor și determinarea obligațiilor fiscale;
– Eliminarea posibilităților de interpretare abuzivă a dispozițiilor, atât în favoarea, cât și în defavoarea contribuabilului;
– Reducerea costurilor de administrare a sistemului, atât la nivel de contribuabil, cât și la nivelul statului;
– Armonizarea prevederilor legislative, a normelor și procedurilor de lucru, cu cele din statele învecinate sau cu care există interese economice comune.
În practică, atât reducerea presiunii fiscale, cât și reducerea intensității reglementărilor pot fi introduse gradual, în asociere cu alte acțiuni care, în principiu, ar trebui să le consolideze efectele.
Combaterea fraudei fiscale
Crearea unor circuite financiare și comerciale artificiale, cu ajutorul unor entități fictive – firme – fantomă – stă, în principiu, la baza celor mai multe dintre acțiunile de fraudă. Împiedicarea înființării unor asemenea entități poate fi realizată prin:
– Impunerea unui nivel rezonabil al capitalului social minim admis pentru înființarea unei societăți comerciale;
– Solicitarea, la momentul înființării unei societăți comerciale, a dovezilor privind existența unui sediu adecvat afacerii ce urmează a fi desfășurate sau, după caz, a celor care să demonstreze existența unor resurse financiare adecvate activității ce urmează a fi desfășurată;
– Impunerea unei perioade limită de inactivitate a unei societăți comerciale nou înființate, după care să urmeze o reautorizare sau un alt procedeu care să facă publică trecerea din starea de inactivitate la cea de firmă activă;
– Interconectarea bazelor de date ale registrelor comerciale și facilitarea accesului la acestea pentru toți comercianții interesați.
Aceste măsuri au menirea de a limita numărul de societăți comerciale ce pot fi înființate aparent fără un scop precis, dintre care o parte importantă sunt ulterior folosite pentru tranzacții subterane. Contrabandă constituie o componentă importantă a fraudei și combaterea ei presupune, pe lângă metodele tradiționale de supraveghere a granițelor și controlul amănunțit al mărfurilor transportate, și alte două aspecte:
individualizarea mărfurilor aflate pe piața unei țări, prin impunerea obligației de a se marca marfa în limba statului respectiv;
obligația de consemnare explicită a producătorului, a țării de origine și respectiv a importatorului.
Efectul acestor măsuri poate fi amplificat printr-o politică de sensibilizare a consumatorilor, nu atât cu privire la proveniența ilicită, cât cu privire la consecințele probabile ale utilizării/consumării unor mărfuri cu origine incertă.
Comisia Europeană a dat publicității în decembrie 2008 sondajul de opinie „Eurobarometrul flash nr. 236 privind percepția cetățenilor cu privire la fraudă și lupta împotriva fraudei în UE 27”. Sondajul a fost realizat de organizația Gallup, la solicitarea Oficiului European de Luptă Antifrauda – OLAF.
Obiectivul Eurobarometrului a fost studierea atitudinii și percepției cetățenilor UE cu privire la fraudă și corupție. Documentarea s-a realizat în perioada 26 – 30 iunie 2008 și au fost chestionate peste 25 000 persoane din toate statele membre. Potrivit concluziilor acestuia, OLAF este cel mai bine cunoscut în noile state membre – Bulgaria (29%), România (28%), în vechile state membre gradul de cunoaștere fiind mult mai redus – Finlanda, Suedia, Irlanda (8%), Danemarca (9%), Germania (10%).
Figura nr. 13 – Percepția și atitudinea cetățenilor UE cu privire la frauda și corupție
Dintre cele 107 controale finalizate de DLAF în anul 2008, 5 controale au fost declanșate ca urmare a sesizărilor transmise de OLAF. În 3 cazuri au fost constatate indicii de fraudă, actele de control fiind transmise organelor judiciare competente; într-un caz au fost identificate nereguli. Într-un caz aspectele semnalate inițial nu au fost confirmate.
În cursul anului 2008 DLAF a deschis 14 dosare aferente programului SAPARD în care se efectuează verificări comune împreuna cu reprezentanții OLAF. În anul 2008, DLAF și OLAF au efectuat un control comun la fața locului privind modalitatea de obținere, utilizare și derulare a fondurilor provenite din asistență financiară acordată României de Uniunea Europeană. Totodată, OLAF a acordat asistență tehnică DLAF pentru finalizarea unui caz ce viza operatori economici cu sediul în alte state membre, prin furnizarea informațiilor necesare cu privire la situația juridică a acestora, la diverse documente sau la anumite operațiuni în efectuarea cărora au fost implicați.
Sursa: Raport de activitate DLAF
Figura nr. 14 – Rezultatele cooperării operaționale cu OLAF 2005-2008
Înființată în 2001 și reprezentând o parte a strategiei de comunicare externă a Oficiului European de Luptă Antifrauda, Rețeaua OAFCN are rolul de a veni în sprijinul cetățenilor europeni și de a informa publicul larg cu privire la domeniul luptei antifrauda. OAFCN este formată din membrii serviciului de comunicare al OLAF, ofițeri de presă, ofițeri de relații publice și comunicatori din toate serviciile de luptă antifrauda ale Statelor Membre. Membrii Rețelei se reunesc o dată pe an în cadrul Reuniunii Anuale și participa la alte reuniuni periodice ale acesteia.
În perioada 5 – 6 iunie 2008 a avut loc la Bruxelles, Belgia, reuniunea OAFCN. Pe agenda reuniunii s-a aflat prezentarea progreselor înregistrate cu privire la producțiile media în domeniul PIF, prezentarea operațiunilor Ghost Tobacco desfășurată de OLAF în cooperare cu Carabinieri (Italia) și a operațiunii International Cigarettes Smuggling Ring desfășurată de OLAF în cooperare cu Customs Criminal Investigation Office (Germania).
În perioada 12 – 14 octombrie 2008, o delegație DLAF a participat un seminar OAFCN ce a avut loc la Nicosia, Cipru și având ca tema “Combaterea fraudelor prin informarea publicului – comunicarea antifrauda și web 2.0: noi tehnologii, noi instrumente, auditoriu nou”.
Combaterea muncii la negru
Metodele de combatere a acestei activități au o sferă de incidență importantă și sunt legate de cele de combatere a șomajului și, în consecință, crearea unor noi locuri de muncă stabile, salarizate corespunzător. Alături de aceste măsuri, pot avea eficiență:
– Organizarea unor cursuri de calificare profesională;
– Recalificare și policalificare, după caz, permițând indivizilor să-și găsească mai ușor un loc de muncă în economia reală, atât datorită deprinderilor însușite, cât și datorită atestării oficiale pe care aceștia o dobândesc;
– Creșterea perioadei de școlarizare, care conduce la amânarea momentului intrării în competiție pe piața muncii, dar și la maturizarea tinerilor și creșterea, pe această cale, a responsabilității în luarea unei decizii;
– Împiedicarea emigrației clandestine, care are ca efect perturbarea pieții muncii și, mai ales, crearea unui mediu extrem de favorabil recrutării forței de muncă clandestine;
– Protejarea tinerilor specialiști în domenii precum: chimia, fizica, dreptul, finanțele, pentru a se evita atragerea acestora în sfera subterană.
Comisia Europeană propune Cardul Albastru european, similar cu Green Cardul american, permisul de munca va funcționa pe tot teritoriul UE dar statele membre nu își pierd privilegiile în a-și fixa cotele de imigranți pe care doresc să îi primescă. Aceasta în condițiile în care, raportul asupra consultării publice privind legislația muncii din UE, desfășurate în ultimul an de Comisie, arată că statele membre sunt reticente în a transfera competente în acest domeniu la nivelul UE.
Propunerile concrete ale Comisiei în urma raportului său privind piața neagră a muncii sunt următoarele:
– Reducerea mai mare a contribuțiilor sociale și a procedurilor birocratice, principii care sunt enunțate și în Strategia Lisabona pentru creștere și locuri de muncă;
– Statele membre ar trebui să revizuiască reglementările tradiționale în materie de legislație a muncii cât mai repede, deoarece multe dintre ele limitează mobilitatea lucrătorilor din noile state membre;
– Facilitarea schimbului de bune practici, sistematizarea evaluării politicilor în acest domeniu și studierea continua a situației pieței negre a muncii;
– Statele membre sunt invitate să considere posibilitatea unei platforme Europene de cooperare între inspectoratele muncii și alte agenții din domeniu;
– Implicarea activă a lucrătorilor și reprezentanților angajatorilor în lupta împotriva acestei practici.
– Stimularea personalului încadrat în munca prin acordarea unui salariu motivant.
Evoluția salariului minim pe economie (EUR/lună, începând cu 1 ianuarie)
Tabelul nr. 3 – Nivelul salariului mediu pe economie în UE în intervalul 1998 – 2008
Sursa: Eurostat
Combaterea activităților criminale
Măsurile propuse anterior pentru combaterea celorlalte forme ale economiei subterane au efect, într-o anumită măsură, și în sfera activităților criminale, în primul rând pentru că oferă alternative economice oneste celor plasați marginal, conjunctural în activități criminale. Tot acestor indivizi li se adresează și măsurile de determinare, de conștientizare a caracterului periculos al consumului de droguri.
Singurele măsuri cu oarecare eficiență sunt cele de natură coercitivă. Acestea presupun că, prin metode judiciare specifice, să fie identificați făptuitorii, sancționați și, foarte important, destrămate sistemele de producție și distribuire utilizate de aceștia și împiedicat accesul lor în spațiul economiei reale.
Un exercițiu curajos, cu mari riscuri, îl reprezintă legalizarea jocurilor de noroc, a prostituției, activități care, în structura economiei subterane, se plasează în sfera activităților criminale. Limitele economiei reale au fost, totuși, forțate în unele cazuri, dincolo de aceste activități și, în ultimii ani, se discută tot mai frecvent de legalizarea drogurilor ușoare, fapt ce deja a devenit parțial realitate în unele state din vestul Europei.
Măsurile de stimulare economică, precum: asigurarea recalificării șomerilor, angajarea acestora, atragerea investițiilor, promovarea produselor realizate pe piața națională, vor determina reducerea muncii la negru, dar și a activităților criminale, datorită alternativei create pentru mulți indivizi, a posibilităților ce le sunt oferite ca să-și câștige existența în mod onest.
Măsurile de determinare a comportamentului uman sunt diverse și urmăresc să împiedice devierea unor categorii sociale spre activități periculoase, precum consumul de droguri, prostituția și chiar terorismul. Mesajul unor asemenea acțiuni trebuie să fie pertinent și să se adreseze structurat unei anumite categorii de indivizi.
Pentru anul 2010 organizația MONEYVAL și-a propus să acorde o atenție deosebită studiului și tendințelor finanțării terorismului și spălării banilor pentru a contribui la eforturile globale împotriva acestora. MONEYVAL va organiza întrunirile din acest an împreună cu Grupul Eurasia în vederea stabilirii unor programe de colaborare împotriva spălării banilor și finanțării terorismului. O atenție deosebită va fi acordată revizuirii recomandărilor FAFT și a procedurilor privind a patra rundă de evaluări a FAFT.
Pe 1 mai 2008 a fost ratificată de 16 state membre UE Convenția Consiliului Europei privind spălarea banilor, descoperirea, sechestrarea și confiscarea veniturilor obținute din crima organizată și privind finanțarea terorismului. Acesta este primul tratat internațional obligatoriu care acoperă într-o manieră cuprinzătoare atât prevenirea cât și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Această convenție se bazează pe Convenția de la Strasbourg din 1990 și introduce măsuri practice, elaborate pe baza experienței dobândite ca urmare a evaluărilor efectuate de MONEYVAL, organul de control al Consiliului Europei privind spălarea banilor și finanțarea terorismului.
Combaterea corupției
Reducerea intensității reglementărilor și, prin aceasta, diminuarea birocrației, completate de o reducere a presiunii fiscale, conduc la eliminarea unor cauze și surse importante ale corupției. În acest cadru, corupția ar deveni mult mai limitată, pentru că, prin acest proces de combatere a economiei subterane, ea pierde sursele de alimentare și, în consecință, nu ar mai avea posibilitatea de a influența, la rându-i, evoluția altor sectoare importante, că politica, justiția etc.
Pe de altă parte, declanșarea și susținerea unei acțiuni de combatere a economiei subterane determină amplificarea fără precedent a oportunităților coruptive.
Anul acesta șeful Cancelariei prezidențiale ruse, Serghei Nariskin, a cerut Ministerului Justiției și altor structuri decizionale să elaboreze un nou set de măsuri anticorupție. Nariskin a cerut confiscarea proprietăților pentru orice fapte de corupție și adoptarea unei legi care să le interzică funcționarilor să accepte cadouri. În aprilie anul curent, președintele Rusiei, Dimitri Medvedev, afirma că măsura confiscării averilor ar fi foarte potrivită pentru combaterea corupției.
În 2009, Transparency Internațional a clasat țara noastră pe poziția a două în rândul celor mai corupte state UE, după Bulgaria.
Un raport al Oficiului European Antifraudă (OLAF) arată că România și Bulgaria irosesc banii de la SAPARD, problemele în gestionarea fondurilor agricole din Bulgaria și România, care au dus la suspendarea rambursărilor în 2008, au determinat OLAF să-și intensifice activitatea în acest domeniu, se arată în raportul de activitate pe 2008 al Oficiului, publicat anul precedent.
Pentru a combate fraudă și neregulile privind programul SAPARD și a garanta interesele financiare ale Uniunii Europene, Oficiul European pentru Luptă Antifraudă și-a intensificat activitățile în România și Bulgaria, se arată în raport.
Cazul înghețării fondurilor SAPARD în 2008 atât în România, cât și în Bulgaria este dat drept exemplu de activitate al Oficiului European pentru Luptă Antifraudă în sumarul raportului. Executivul european a înghețat în iunie 2008 plata fondurilor agricole de preaderare din programul SAPARD din cauza unor deficiențe în sistemul de gestiune al plăților. Suma totală pe care ar mai putea-o primi România în acest program este 316 milioane de euro, din care 142 de milioane euro au fost deja solicitate Comisiei pentru rambursare.
Tot mai multe voci solicită monitorizarea sau chiar suspendarea fondurilor pentru România, în lipsa unor progrese în reforma justiției.
Documentul mai precizează că "În Bulgaria și România, Oficiul European pentru Luptă Antifraudă a detectat varii cazuri de fraudă și nereguli în proiecte finanțate prin SAPARD, unde au fost folosite echipamente second-hand în locul celor noi, iar autoritățile competente au acceptat oferte supraevaluate și facturi modificate. Impactul financiar al acestor nereguli și cazuri de fraudă ar putea depăși 80 milioane de euro”. La sfârșitul anului 2008, în agricultură existau 23 de cazuri pe rol în Bulgaria și cinci în România, unde totalul cazurilor a fost de 21 în 2008. Cele două țări sunt în topul statelor din care Oficiul European pentru Luptă Antifraudă a primit informații privind presupuse cazuri de fraudă – 142 din Bulgaria și 87 din România. "O parte semnificativă a noilor informații primite de Oficiul European pentru Luptă Antifraudă se referă la un număr mic de țări – în 2008, aproximativ 65% au avut de-a face cu suspiciuni de fraudă în șase state membre – Bulgaria, România, Germania, Italia, Polonia și Spania", se arată în document. Țările sunt aproape aceleași și la numărul de cazuri de fraudă deschise în 2008: Belgia, Bulgaria, Italia, Germania, România și Marea Britanie.
Informațiile primite de Oficiul European pentru Luptă Antifraudă vin din diferite surse: presă, companii private și oficiali ai Uniunii Europene care constată nereguli în ariile lor de activitate și le transmit Oficiului. Numărul evaluărilor în urma acestor informări a crescut în 2008, se arată în raport, la aproximativ 6,3 pe lună.
Majoritatea cazurilor înregistrate de Oficiul European de Luptă Antifraudă în anul 2007 au provenit tot din România și Bulgaria. Potrivit raportului OLAF aferent anului 2007, în România s-au înregistrat 20 de cazuri, din care cinci în domeniul agriculturii, unul în cel al țigărilor și 14 la ajutor extern. În ceea ce privește numărul de cazuri depistate în 2007, potrivit raportului OLAF, dintre toate noile țări membre și țările candidate, în România au fost analizate cele mai multe cazuri, și anume zece, din care trei în domeniul agriculturii și șapte în materie de ajutor extern. Tot un număr de 10 cazuri dintr-un total de 47 s-au înregistrat și în Bulgaria în 2007, din care două în legătură cu fonduri în agricultură, iar opt pentru ajutor extern. Raportul menționează că anchetele legate de agricultură vizau fondurile SAPARD, iar cele din domeniul ajutor extern aveau în vedere cazurile de utilizare de fonduri ISPA și PHARE privind ajutorul de preaderare. Așadar, potrivit raportului, toate aceste cazuri vizau angajamente asumate înainte de aderarea de la 1 ianuarie 2007.
Măsuri pentru eliminarea procesului de spălare a banilor
Pentru combaterea spălării banilor, măsura cea mai eficientă presupune armonizarea pe plan internațional a modului de lucru în instituțiile financiare și bancare și aplicarea unor standarde comune în ce privește identificarea clienților, determinarea provenienței sumelor tranzacționate.
Un aspect deosebit îl constituie secretul bancar, considerat de multe ori ca instrument pentru ascunderea fraudei, a unor activități criminale și teroriste și, în acest cadru, asigurarea accesului la informațiile bancare, în primul rând pentru autoritățile fiscale, dar și pentru cei în drept să aplice legea penală. Eficiența măsurii este semnificativ amplificată de dezvoltarea sistemelor de plată fără numerar, care, spre deosebire de banii lichizi, permit controlul și posibilitatea de reconstituire a circuitelor financiare. Adoptarea unor măsuri de combatere a economiei subterane conduce la reducerea ofertei de bunuri de consum ieftine și, implicit, la disponibilizarea unui număr important de indivizi, pe care economia reală trebuie să-i preia. Reducerea nivelului muncii la negru plasează pe piața muncii un număr sporit de indivizi ce vor face concurența șomerilor deja existenți și vor determina, în principiu, menținerea salariilor la un nivel scăzut.
Alegerea momentului în care se va declanșa un program important de combatere a economiei subterane trebuie să țină seama de starea economiei și de perspectivele acesteia. Astfel, o perioadă de creștere economică va favoriza măsurile îndreptate împotriva economiei subterane și va determina o atitudine pozitivă, atât din partea reprezentanților economiei subterane, cât și a majorității contribuabililor onești, care nu-și simt amenințată stabilitatea economică.
În antiteză, declanșarea unui proces de combatere a economiei subterane, pe fondul unei perioade de recesiune economică, nu va avea rezultatul scontat, existând pericolul de a accentua scufundarea unor indivizi și chiar a unor activități în straturile mai profunde ale economiei subterane. Această situație nu presupune că, într-o perioadă nefavorabilă din punct de vedere economic, să se ignore economia subterană, ci să se încerce limitarea creșterii volumului economiei subterane, permițându-se, astfel, ca, ulterior, într-o conjunctură economică favorabilă, să se dezvolte acțiuni noi, eficiente de reducere a economiei subterane.
În vederea implementării unor măsuri mai bune de combatere a economiei neoficiale, se urmărește o colaborare între țări pentru aplicarea de măsuri ample, intersectoriale, cu participarea directă sau indirectă a unor grupuri de state, concretizată în elaborarea și semnarea unor convenții, tratate și acorduri internaționale. Pe fondul integrării europene accentuate, în anul 1999, a fost înființat OLAF, ca instituție comunitară competentă să dezvolte controale pe teritoriul statelor membre, dar și al țărilor candidate la Uniunea Europeană.
Instituțiile Uniunii Europene și statele membre ale acesteia acordă o mare importanță protecției intereselor financiare și economice ale comunității și, de asemenea, luptei contra criminalității organizate transnaționale, fraudei și tuturor altor activități ilegale care prejudiciază bugetul comunitar.
Ca instrument european de luptă contra criminalității transfrontaliere și a fraudei, OLAF exercită toate competențele de anchetă conferite Comisiei prin reglementările comunitare și acordurile în vigoare cu terțe țări, în scopul accentuării luptei contra economiei subterane.
În strânsă legătură cu acțiunile pe plan european, sunt de menționat și cele întreprinse la nivel internațional.
Aceste acțiuni trebuie să se conjuge pentru a combate atât criminalitatea transfrontalieră, fraudă, cât și terorismul internațional.
Se impun dezvoltate politici de finanțare a structurilor și acțiunilor îndreptate împotriva terorismului, politici care să vizeze:
informarea corectă asupra componentei economico – financiare a terorismului;
supravegherea structurilor teroriste și sub raportul finanțării lor;
prevenirea oricăror acțiuni de tip terorist;
distrugerea rețelelor teroriste din toată lumea.
4.2. Politici de combatere a economiei subterane în România
Creșterea economiei din umbră a făcut, în general, să crească preocuparea guvernelor pentru stoparea acestui fenomen, perceput nu numai ca un gol fiscal, dar chiar ca o amenințare la adresa siguranței naționale.
Evoluția din ultimii ani a economiei subterane din România trebuie să constituie un motiv, dacă nu de îngrijorare, cel puțin de preocupare pentru factorii de decizie, aceasta ținând cont de existența sistemului economic dualist din România (unul subteran, prosper și în ascensiune, iar cel oficial, slab și ineficient, cu palide semne de redresare). Combaterea economiei subterane nu trebuie să constituie o țintă în sine, reușita acestor măsuri ducând în esență la reușita procesului de restructurare, stoparea tranziției fără sfârșit, îmbunătățirea climatului general economico-social capabil să producă eficiență și, pe această bază, prosperitate.
În perioada 1990-2003, în România, economia subterană a avut o evoluție ascendentă, după cum indică datele prezentate
Sursa: N. Grigorie – Lăcrița, „Acordarea facilităților fiscale: cum? Cât? Cui?”, Revista „Impozite și taxe”, nr.2, februarie 2006
Figura nr. 15 – Ponderea economiei subterane in PIB oficial în intervalul 1990 – 2003
Conform unui studiu realizat de Centrul Român de Politici Economice din cadrul Institutului Național de Statistică, în anul 2000, economia subterană a reprezentat 31% din PIB total al României și aproximativ 45% din PIB-ul sectorului oficial. Pentru același an, datele oficiale prezentate de Institutul Național de Statistică au arătat că economia subterană a realizat 21% din PIB total și 27% din PIB-ul sectorului oficial. În structura economiei subterane, evaluată de Institutul Național de Statistică, pentru anul 2000, industria ocupa primul loc, cu 8,7% din PIB, urmată de comerț, alimentație publică și turism, cu 5,2%, transporturi, cu 3,2%, alte servicii, cu 2,3%, și construcții, cu 1,7%.
Studiul Centrului Român de Politici Economice arată că 72% din economia subterană totală se regăsește în sectorul formal, adică în cadrul structurilor economice organizate sub forma persoanelor juridice ca societăți, cvasi-societăți și instituții publice. Din totalul economiei subterane, 51% se realizează în domeniul serviciilor, proporție care se regăsește și în datele Institutului Național de Statistică.
Oficial, economia subterană este evaluată de Institutul Național de Statistică la 20% din Produsul Intern Brut, ceea ce ar însemna, la nivelul acestui an, în jur de 100 de miliarde de lei. Oamenii de afaceri, dar și liderii sindicali, estimează că, în realitate, economia subterană este mult mai mare. Statul nu face însă nimic concret pentru a scoate la lumina măcar o parte din economia la negru, deși astfel s-ar fi putut evita toate măsurile de austeritate ale Guvernului.
Scoaterea la lumina măcar a unei părți din economia subterană ar putea aduce la buget un plus chiar și de zece miliarde de euro anual, din cele câteva zeci de miliarde de euro care se scurg de la buget prin activități economice la negru. Potrivit INS, ponderea zonei netaxate a economiei a ajuns la o cincime din Produsul Intern Brut, după ce, în 2004, scăzuse la 14,5%. Tendința de creștere s-a înregistrat în fiecare din ultimii ani, și asta fără a mai lua în calcul activitățile ilegale.
În realitate, nivelul economiei subterane este estimat de oamenii de afaceri, reprezentanți ai patronatelor sau sindicate între 30% și 40% din PIB, nivel dublu față de cel estimat de INS. În bani, este vorba despre până la 47 de miliarde de euro doar în 2009, suma care ar acoperi toate nevoile de finanțare ale României – de la plata salariilor și a pensiilor la achitarea sumelor împrumutate de la FMI, Comisia Europeană sau bănci comerciale.
Munca la negru și frauda pe TVA s-au extins constant începând cu 2004 și a ajuns la 20,4% din PIB. Economia ascunsă, care include în principal munca la negru și fraudă pe TVA, reprezenta la finele primului trimestru 20,4% din PIB, în urcare de la 19,8% din PIB la sfârșitul anului trecut și 19,6% în 2008, potrivit datelor INS.
Economia ascunsă a crescut constant, începând cu anul 2004, când reprezenta 14,5% din PIB, a declarat Adriana Ciuchea, director general la Direcția de Conturi Naționale și Sinteze Macroeconomice din INS. Reprezentantul INS a arătat că ponderea cea mai ridicată în cadrul economiei ascunse este deținută de muncă la negru.
Ea a explicat că datele privind economia ascunsă nu cuprind partea ilegală, respectiv prostituția, drogurile, contrabandă cu țigări și alcool, precum nici impozitele și contribuțiile nefiscalizate.
Guvernul a înființat un grup pentru combaterea muncii la negru
La sfârșitul lunii aprilie a.c., Guvernul a anunțat înființarea unui grup de lucru interministerial pentru combaterea muncii la negru. Acesta va coordona, printre altele, elaborarea planurilor anuale de acțiune pentru combaterea fenomenului. Din comitetul interministerial vor face parte reprezentanți ai ministerelor Muncii, Finanțelor și Internelor, ai Inspecției Muncii, Secretariatului General al Guvernului (SGG), Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale. Comitetul va fi coordonat de SGG.
Pe lângă comitetul interministerial va funcționa un grup tehnic, cu rol consultativ, care va furniza "suport tehnic și metodologic" comitetului interministerial. Din grupul tehnic vor face parte reprezentanți ai ministerelor Muncii și Finanțelor, Casei de Pensii, Inspecției Muncii, ANOFM, ANAF, IGPR, INS, dar și ai sindicatelor și patronatelor.
Fiscul a colectat anul trecut cu 6,4% mai puțin decât în 2008. Sumele colectate anul trecut de inspectorii fiscali au scăzut cu 6,4% față de 2008, la 133,9 miliarde lei (31,58 miliarde euro), însă s-au situat în apropierea nivelului programat, potrivit datelor aferente anului trecut, prezentate de către președintele ANAF, Sorin Blejnar.
În 2008, Fiscul a încasat 143,1 miliarde lei din taxe și impozite. Ponderea cea mai mare în totalul taxelor și impozitelor a avut-o taxa pe valoarea adăugată (TVA), de 40%, urmată de impozitul pe venit și salarii (22%) și accize (17%). În ce privește colectarea veniturilor prin executare silită, ANAF a menționat creșterea cu 16% a numărului de somații, cu 10,2% a numărului de conturi bancare poprite, respectiv cu 12% a popririlor la terți. Pentru combaterea evaziunii fiscale, inspectorii fiscali au înaintat 7.916 sesizări penale, cu 41,1% mai mult decât în 2008. Valoarea estimată a prejudiciilor a crescut cu 45,6% față de 2008, la aproximativ 1,37 miliarde euro.
Figura nr. 16 – Sursele de venit la bugetul de stat
Acțiunile de inspecție fiscală i-au vizat, în special, pe contribuabilii cu potențial ridicat de evaziune și fraudă fiscală, selectați în baza analizei de risc, respectiv dezvoltatorii imobiliari, domeniile care au înregistrat pierderi, în anii de creștere economică (firme din construcții, societăți comerciale implicate în tranzacții intracomunitare, companii care au raportat TVA de recuperat și nu l-au solicitat la rambursare, precum și firme care au efectuat tranzacții cu firme aflate în inactivitate fiscală ori în insolvență).
Acțiunile întreprinse împotriva traficului de droguri
Inițiative politice. România continuă să consolideze un sistem integrat de servicii prevenire și tratament la nivel național și local, cu ajutorul celor 47 de Centre de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog de pe întreg teritoriul țării. Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog (D.G.C.C.O.A.) își desfășoară activitatea atât la nivel central, cât și teritorial prin intermediul a 15 brigăzi aflate pe lângă Curțile de Apel locale și prin intermediul a 41 de birouri județene de combatere a crimei organizate și narcoticelor. Echipe mixte de polițiști și asistenți sociali desfășoară programe educative și de prevenire împotriva consumului de droguri. România joacă un rol activ în cadrul Centrului de Luptă împotriva Drogurilor din cadrul Inițiativei de Cooperare din SE Europei (SECI), ce are sediul la București.
Eforturile organelor de aplicare a legii. În primul semestru al anului 2007, autoritățile române au capturat 165,78 kilograme de droguri, incluzând 117,65 kilograme de heroină, 45 de kilograme de cocaină, 38,02 kilograme de canabis, 3,31 kilograme de hașiș și 18.559 tablete de amfetamine și derivate ale acestora. Pe parcursul primului semestru al anului 2007, 2674 de persoane au fost investigate pentru trafic, posesie și consum de droguri și precursori. Aceasta a reprezentat o creștere de 136,84 de procente comparativ cu aceeași perioadă a anului 2006. 393 de persoane au fost puse sub acuzare, iar 246 se află în arest preventiv. Tribunalele românești au condamnat 328 de persoane. Din aceștia, 313 au primit pedeapsa cu închisoarea.
Figura nr. 17 – Captura de stupefiante a autorităților române în primul semestru al anului 2007
Corupție. Corupția rămâne o problemă serioasă a Guvernului României, inclusiv în în cadrul branșelor judiciare și de aplicare a legii. Codul de etică pentru ofițerii de poliție furnizează reguli stricte de conduită profesională a persoanelor care aplică legea și se adresează în special corupției, folosirii forței, torturii și comportamentului ilegal. Actele în afara legii sau abuzive pot atrage sancțiuni penale sau disciplinare. În conjuncție cu acest cod de etică, guvernul a creat o comisie permanentă în cadrul Ministerului Administrației și Internelor în vederea monitorizării respectării normelor codului de etică. De asemenea, unitatea anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a condus câteva operațiuni interne sub acoperire ce au avut ca țintă ofițerii de poliție. Ca și chestiune de politică a guvernului, România nu încurajează sau facilitează producția sau distribuția ilicită de narcotice sau droguri psihotrope sau alte substanțe controlate, sau spălarea câștigurilor provenite din tranzacțiile de droguri ilegale, ca și obiect al politicii guvernului. Oficialii români nu facilitează și nu se angajează în producția ilicită sau distribuirea de droguri și substanțe periculoase sau în spălarea câștigurilor provenite din tranzacții ilegale.
Acorduri și tratate. România este parte semnatară a Convenției Națiunilor Unite împotriva Drogurilor din anul 1988, a Convenției Unice a Națiunilor Unite asupra Drogurilor din anul 1961 și a Convenției Națiunilor Unite asupra Substanțelor Psihotrope din anul 1971. Actualmente, între România și Statele Unite ale Americii sunt în vigoare Tratatul de Extrădare din anul 1924, Tratatul de Extrădare Suplimentar din anul 1936 și Tratatul de oferire de asistență legală reciprocă din anul 2001. Statele Unite ale Americii a pus la punct un nou tratat de extrădare și un protocol la tratatul de acordare de asistență legală reciprocă în luna septembrie 2007. Aceste instrumente constituie baza unei cooperări pe deplin modernizate în domeniul aplicării legii cu România și implementează obligații sub aspectul acordurilor SUA-UE asupra extrădării și acordării de asistență legală reciprocă. Președintele a trimis ambele documente către Senat pentru aprobare și acord în vederea ratificării în ianuarie 2008. România este parte la Convenția Națiunilor Unite împotriva Criminalității Organizate Transnaționale și a celor trei protocoale ale acesteia și a Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției.
Cultivare/Producție. România nu este un producător semnificativ de droguri ilegale; cu toate acestea, există o cantitate mică de producție internă de amfetamină.
Cursul drogurilor/Tranzit. Drogurile ilicite provenite din Afganistan intră în România atât prin nord, cât și prin est, dar și prin granița sa de sud cu Bulgaria. Metodele de transportare în teritoriu includ sistemul cargo și cu ajutorul vehiculelor de pasageri. Cu toate acestea, drogurile, în special heroina, sunt aduse în țară prin portul Constanța, port la Marea Neagră, cu ajutorul vaselor comerciale maritime și de-a lungul graniței cu Moldova, precum și prin aeroporturile internaționale ale țării. Odată introduse în România, drogurile pleacă fie spre NV prin Ungaria, fie spre vest prin Serbia. Poliția estimează că peste 80% din drogurile care intră în România pleacă spre Europa de Vest. De asemenea, România devine din ce în ce mai mult o rută importantă pentru tranzitarea drogurilor sintetice dinspre Europa de Vest și de Nord către Est.
Programe interne. În timp ce consumul de narcotice în România a fost la un nivel scăzut de-a lungul timpului, acest lucru pare să se schimbe încet-încet. Guvernul României a devenit din ce în ce mai preocupat de consumul intern de droguri. Aproximativ 870 de programe de prevenire a consumului de droguri au fost inițiate pe parcursul primului semestru al anului 2007, incluzând programe împotriva consumului de droguri în familie, în școli sau în comunitate. Acestea au fost derulate în cooperare cu autoritățile locale, ONG-uri, organizații religioase și companii private. Programele de dezintoxicare sunt oferite prin intermediul unor spitale, dar tratamentul este sever limitat. Aceste programe sunt împiedicate în derulare de o lipsă de resurse și de o lipsă a personalului pregătit adecvat. În perioada octombrie-noiembrie 2006, Ministerul de Interne a dat două dispoziții ce au avut ca scop îmbunătățirea tratamentului pentru consumatorii de droguri. O dispoziție se referă la managementul de caz, iar cea de-a doua se axează pe planuri de îngrijire ajustate fiecărui caz în parte pentru consumatorii de droguri aflați în recuperare.
Pentru atingerea obiectivelor, secretul îl constituie recăpătarea de către populație a încrederii în capacitatea de guvernare. Pentru aceasta, sunt necesare o serie de condiții:
Apariția unei noi clase politice mai dinamice, care să nu mai fie acuzată de imobilism, conservatorism, favoritism și corupție;
Reglementarea statutului funcționarului public, crearea unui cult al funcționarului de stat, caracterizat prin cinste, corectitudine și responsabilitate, concomitent cu asigurarea unor condiții materiale prin care să i se asigure un trai decent și ferit de tentaculele corupției;
Accelerarea procesului de restructurare și modernizare a justiției, a celorlalte elemente din aparatul de stat chemate să lupte împotriva corupției, împotriva criminalității economico-financiare, în general (poliția, garda financiară etc.); ex sau Banca Agricolă;
Realizarea unui program de educare a populației în domeniul reformelor economice, al sistemului de impozitare, în scopul de a căpăta sprijinul și acordul acesteia. Guvernul român nu mai trebuie să repete greșelile care au însoțit campaniile anterioare.
Alte măsuri care vizează îmbunătățirea stării sistemului economico-financiar și a căror reușită va contribui la diminuarea sau încetinirea procesului de creștere a economiei subterane pot fi:
Eliminarea cauzelor principale ale dezvoltării economiei subterane: impozitele ridicate și interferența excesivă a statului în economie. În acest scop, se impune reducerea impozitării ineficiente și contraproductive a salariilor, sistem care îi favorizează pe cei cu posibilități materiale mai ridicate în defavoarea celor avuți;
Accelerarea procesului de privatizare, liberalizarea comerțului prin reducerea substanțială a taxelor la importuri și renunțarea definitivă la scutirile (temporare) de taxe la import pentru anumite categorii de produse, aceasta fiind o cale sigură pentru eliminarea (diminuarea) fraudelor și corupției;
Reducerea drastică a cheltuielilor guvernamentale, utilizarea fondurilor bugetare cu prioritate spre construcția (dezvoltarea) unei infrastructuri moderne, proces care trebuie susținut prin creșterea investițiilor, creștere economică și o diminuare a ratei economice subterane;
Regândirea procesului de impozitare, astfel încât contribuabilii să primească beneficii pe măsura impozitelor plătite, finalitatea reprezentând-o reducerea nivelului evaziunii fiscale și sporirea susținerii guvernamentale din partea plătitorilor de taxe și impozite;
Adoptarea unei noi legi a sponsorizării, precum și a funcționării asociațiilor nonprofit, fundațiilor, beneficiare ale acțiunilor de sponsorizare;
Îndeplinirea obiectivului stabilit și în Strategia de dezvoltare pe termen mediu, de reducere a ratei inflației sub 10% anual;
Reducerea birocrației în sistemul de lansare a noilor afaceri, reformularea încadrării legislative pentru faliment;
Renunțarea la practică adoptării excesive de ordonanțe de urgență de către guvern, redobândirea rolului firesc al parlamentului în sistemul legislativ;
Accelerarea procesului de privatizare a instituțiilor bancare, cale prin care se poate pune capăt hemoragiilor financiare de tip Bancorex sau Banca Agricolă;
Creșterea rolului instituțiilor de supraveghere și control din sistemul financiar-bancar ori nebancar, în scopul evitării repetării unor fenomene cum au fost Banca Dacia Felix, F.N.I.;
Adoptarea unui sistem realist de asigurări sociale capabil să sprijine costurile reformei și restructurării ș.a.;
Adoptarea unor măsuri care să ducă la atragerea investițiilor străine;
Crearea de stimulente pentru populație, spre a evita capcanele economiei subterane (Ministerul Finanțelor Publice din România ar putea învăța din experiența guvernului taiwanez, care, în anii ’80, a introdus o schemă ingenioasă prin care a încurajat populația să ceară chitanțe, folosite apoi ca bilete la un sistem de loterie națională).
România, ca membru al Uniunii Europene, este nevoită, în cel mai scurt timp, să-și armonizeze legislația și practica în domeniul fiscal, judiciar etc., ca de altfel întregul comportament economico-social, cu cel al Uniunii. Acest obiectiv impune eforturi importante din partea societății românești, inclusiv pentru reducerea nivelului economiei subterane, care, în prezent, depășește cu mult media europeană.
Prin poziția sa geografică, probabil că, mult timp, România va fi o graniță a Uniunii Europene și, în acest cadru, din punctul de vedere al efortului comun pentru combaterea economiei subterane, se va confrunta în principal cu:
Problemele generate de traficul ilicit de droguri dinspre Asia spre statele europene;
Contrabandă cu diverse bunuri provenind din spațiul extra-comunitar și cu problemele fiscale aferente;
Traficul ilicit de persoane și migrația clandestină spre țările Uniunii Europene.
O preocupare continuă a Uniunii Europene este problema corupției, atât în statele membre, cât și în cele candidate. Măsurile de combatere și reducere a fenomenului în cauză vizează aspecte esențiale, cum ar fi: implementarea unor politici economice viabile, reforma instituțională cu un accent sporit în domeniul administrației publice și în sistemul judiciar, instituirea unui control financiar real. Toate aceste inițiative au drept scop primordial limitarea corupției și implicarea tuturor statelor în cadrul acestui proces global.
Și în România, măsurile enumerate anterior trebuie să se întrepătrundă adecvat cu cele care vizează în mod expres descurajarea acțiunilor teroriste pe teritoriul României, acest risc fiind unul din cele mai evidente la adresa securității naționale.
Schimbări legislative și instituționale
În noiembrie 2007 prevederile referitoare la organizarea și funcționarea comisiilor disciplinare din interiorul instituțiilor și autorităților publice s-au modificat prin Hotărârea de Guvern nr. 1344/2007. Cele mai importante deficiențe ale acestei hotărâri sunt legate de caracterul întâlnirilor organizate de comisiile de disciplină, care încetează a mai fi publice. Înainte de această modificare, aceste întâlniri erau în general publice, cu excepția cazurilor în care funcționari publici erau investigați sau în cazul în care acest lucru era cerut expres de către președintele comisiei.
Noua hotărâre limitează acest cadru și prevede ca sesiunile să fie publice doar în cazul unei cereri exprese sau cu acordul scris al persoanei supuse investigației. În consecință, caracterul general al acestor întâlniri este unul secret. Acesta este un pas înapoi semnificativ în domeniul transparenței și care poate avea ca urmare diminuarea responsabilității acestor foruri disciplinare.
Legea nr. 268/2007 a introdus noi amendamente pentru Legea nr. 182/20023, referitoare la accesul la informații clasificate. Amendamentele aduse permit că cinci categorii de oficiali – președintele, primul-ministru, miniștrii, senatorii și deputații – să poată avea acces la informații clasificate fără a se supune în mod necesar procedurilor de verificare aplicate în general. Sistemul creează astfel premise pentru situații discriminatorii, permițând accesul nejustificat la informații confidențiale.
În 2007 legea privitoare la răspunderea ministerială, Legea nr. 115/19995, a fost modificată printr-un set de amendamente și decizii ale Curții Constituționale. Totuși, singurul rezultat concret a fost un set de reglementări disperate, dure și inaplicabile practic. Curtea Constituțională a adoptat Decizia nr. 665/2007, declarând astfel ca neconstituționale părți ale Articolului 24 al Legii nr. 115/1999. Acest articol, prin amendarea sa din 2005, a asigurat proceduri legislative comune privind procesele penale ale foștilor membrii ai guvernului pentru infracțiuni comise în timpul mandatului. Decizia Curții de a declara acest articol ca neconstituțional a fost justificată de lipsa de consistență între modificările aduse în 2005 și jurisprudența Curții. Deși decizia a fost luată pe baza unei motivații corecte, a condus către insatisfacție și critici, cu atât mai mult cu cât a generat întrebări cu privire la corupția care atinsese un nivel extrem de sporit în cazurile deja încheiate.
Decizia nr. 1133/2007 a Curții Constituționale a declarat neconstituțională orice organizație extrajudiciară menită să investigheze și să înceapă urmărire penală. Decizia este un important pas înainte, deoarece stabilirea unei comisii specializate reprezenta o posibilitate de încălcare a principiului egalității în fața legii, totodată un filtru suplimentar în fața activității procurorilor. În același timp, decizia a produs unele neînțelegeri privind procedurile care trebuie urmate și competențele instituționale ale miniștrilor care sunt și membrii ai Parlamentului. Soluția a venit prin Decizia nr. 270/2008, care reglementează o extindere a imunității parlamentare dincolo de limitele textului constituțional.
Ordonanța de Urgență nr. 82/2007 a adus noi amendamente la legea privind persoana juridică, Legea nr. 31/1990, și a suplimentat reformele extensive ale legii corporațiilor, adoptată în anul 2006. Amendamentele au drept obiectiv alinierea mediului de afaceri românesc la standardele europene în domeniul societăților pe acțiuni. Legea creează un set de impedimente profesionale care interzic persoanelor fără capacitate legală să fondeze companii, precum și celor care au fost condamnați pentru management fraudulos, fals, uz de fals, înșelăciune, deturnare de fonduri, mărturie mincinoasă sau fapte de corupție. Ordonanța adaugă listei de infracțiuni penale și spălarea de bani. Cu toate acestea, prevederile în cauză se aplică doar fondatorilor unei companii, nu și managerilor.
Aderarea României la Uniunea Europeană a avut un impact major asupra țării. Una dintre preocupările cele mai vizibile a fost corupția, pe care Uniunea Europeană o identificase ca fiind un punct vulnerabil acut înainte de momentul accederii României la UE. În iunie 2007, Raportul Comisiei Europene a evaluat progresele României în chestiunile legate de corupție și a pus în lumină faptul că, deși Guvernul a îndeplinit cu succes procedurile de inițiere de legi, planuri de acțiune și de programe, la nivel de practică nu au fost resimțite schimbări semnificative.
Această evaluarea a fost susținută în ceea ce privește corupția în sectorul privat și de Barometrul Global al Corupției, care a evidențiat faptul că 25% dintre români chestionați au indicat sectorul privat ca fiind extrem de corupt, în comparație cu doar 3% dintre respondenți care au indicat acest domeniu ca nefiind corupt. În ciuda acestor eforturi făcute cu scopul de a alinia legislația națională acquis-ului comunitar, rămân cu certitudine numeroase chestiuni ce necesită îmbunătățiri.
Preocupările recente venite din partea actorilor internaționali au evidențiat o serie de vulnerabilități legislative și de practică, ce generează reevaluarea riscurile ce pot apărea la întâlnirea dintre domeniile privat și public. Pentru a exemplifica această anxietate, Camera de Comerț și Industrii București (CCIB) a adresat o scrisoare președintelui și primului-ministru, subliniind impactul nivelului sporit al corupției și al influenței grupurilor de interese asupra activității economice în ansamblul ei. CCIB apreciază corupția ca fiind încă unul dintre obstacolele majore care stau în calea dezvoltării economice, în special în ceea ce privește turismul și industria alimentară. CCIB nu a sesizat autoritățile responsabile asupra problemei corupției, cu toate acestea, impactul unor eventualele inițiative ar fi unul limitat.
Reprezentanții mediului de afaceri susțin că fenomenul a devenit un trend general exacerbat de birocrație și de lipsurile tehnologice, unul dintre foștii președinți ai CCIB a afirmat că sectorul privat este afectat de intruziunile politicului, pe de cealaltă parte, sfera politică fiind influențată excesiv și chiar coruptă de actorii importanți din mediul de afaceri.
Printre cele mai mari vulnerabilități ale legislației românești se numără lipsa responsabilității legale pentru persoanele ce comit infracțiuni de corupție în numele unor persoane juridice (de exemplu, companii), lipsuri în reglementări privind sancțiuni profesionale pentru abateri și slabă comunicare între instituții, în chestiuni legate de prevenirea și depistarea corupției. De asemenea, Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea în ceea ce privește transpunerea în legislația națională a Cadrului Decizional al Consiliului din 2003 legat de combaterea corupției din sectorul privat. Decizia se adresează în egală măsură corupției active și pasive din sectorul privat și face răspunzătoare persoanele juridice (companii, firme, organizații nonguvernamentale) pentru faptele de corupție ale angajaților acestora.
Autoritățile române au răspuns acestor provocări în mai multe feluri. În 2006, Guvernul a amendat Codul Penal. Intrând în vigoare în 2007, a reglementat responsabilizarea persoanelor juridice pentru fapte de corupție comise de angajații acestora. În timp ce acest lucru nu a îmbunătățit răspunderea individuală a personalului, odată cu amendarea în cauză răspunderea penală a devenit pentru prima dată efectivă în cazul persoanelor juridice, servind drept stimulent pentru companii în a asigura intoleranța la fapte de corupție la nivelul propriei organizații. Sancțiunile ce vor fi suportate de persoanele juridice în cauză includ dizolvare, suspendarea activității și interzicerea participării la proceduri de achiziție publică pe o perioadă de la unu la trei ani. Prevenirea corupției din sectorul privat este, de asemenea, unul dintre obiectivele Strategiei Naționale Anticorupție pentru anii 2005 – 2007. Legea nr. 31/1990, ce reglementează activitatea companiilor comerciale, specifică o serie de infracțiuni ce restricționează accesul persoanelor condamnate pentru anumite fapte la a fonda companii comerciale. Urmând recomandările GRECO, legea a fost amendată prin Ordonanța de Urgență 82/2007, adăugându-se astfel infracțiunea de spălare de bani pe lista infracțiunilor sancționabile și în acest mod. În ciuda acestor îmbunătățiri, aplicabilitatea legii este limitată la fondatorii companiilor și nu se extinde și asupra managerilor.
Primii pași în activitatea de prevenire și combatere a spălării banilor au fost făcuți o dată cu adoptarea Legii nr. 21/18.01.1999, publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 21.01.1999, care a marcat atât înființarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, precum și incriminarea, pentru prima oară în România, a infracțiunii de spălare a banilor.
Totodată, prin acest act normativ, a fost stabilită o listă a infracțiunilor generatoare de bani murdari destul de cuprinzătoare, regăsindu-se, printre altele, traficul de stupefiante, traficul de armament, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materiale radioactive, falsificarea de moneda sau de alte valori, proxenetismul, contrabandă, înșelăciunile în domeniul bancar, financiar sau al asigurărilor, infracțiunile prin intermediul calculatoarelor, al cărților de credit, nerespectarea dispozițiilor legale privind jocurile de noroc.
Anul 2000 a reprezentat prima etapă a recunoașterii internaționale a activității și nivelului profesional al ONPCSB, fapt subliniat cu ocazia Raportului de Progres al României în reuniunea plenara a Comitetului PC-R-EV, în cadrul căreia s-a apreciat că pozitiv progresul inregistrat de țara noastră și s-a evidențiat faptul că România nu figurează pe lista țărilor și teritoriilor necooperante întocmită de Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI/FATF).
Anul 2001 a marcat o îmbunătățire a capacității instituțiilor raportoare de a detecta tranzacțiile suspecte și creșterea valorii informațiilor din rapoartele lor și dinamizarea calitativa și cantitativă a procesului de transmitere în forma și termenul legal a informațiilor financiare către Oficiu. Astfel, în această perioadă, Oficiul a primit un număr de 297 rapoarte de tranzacții suspecte de la entitățile raportoare. Dintre acestea cea mai mare parte a rapoartelor de tranzacții suspecte, respectiv 94,3%, au fost primite de la bănci. Au mai fost întocmite rapoarte de tranzacții suspecte de: case de schimb valutar, cazinouri, notari, avocați.
Din analizele financiare efectuate în anul 2001 un număr de 143 informări privind 1.113 persoane fizice pentru care exista indicii temeinice de implicare în activități de spălare a banilor obținuți din activități ilegale a fost transmis Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Analizele efectuate au scos în evidență asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni între cetățenii străini și cei romani, cu preponderenta pentru desfășurarea unor activități ilicite în domeniul comerțului cu carburanți, băuturi alcoolice, cafea și produse agroalimentare, precum și pentru efectuarea transferului ilegal de valută în străinătate având la baza contracte de consultanță cu firme aflate în paradisuri fiscale.
În 2001, Oficiul a semnat prima Convenție de Twinning (înfrățire instituționala) cu Unitățile de Informații Financiare din Italia și Austria, pentru implementarea proiectului intitulat Întărirea capacității instituțiilor romanești de prevenire și combatere a spălării banilor – finanțat prin Programul PHARE al Uniunii Europene cu suma de 500.000 EURO – care a inclus o componentă de construcție instituționala și o componentă de investiții (achiziție echipamente și programe informatice), proiect care a fost derulat pe o perioadă de 15 luni.
În 2002-2008 procesul de modificare și completare a legislației naționale în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării actelor de terorism (CSB/CFT) a cunoscut evoluții semnificative, datorită necesității de armonizare continua a cadrului legal romanesc cu aquis-ul comunitar, precum și cu standardele internaționale recunoscute în domeniu, luând în considerare obligațiile ce au revenit României, inițial în calitate de țara candidata și ulterior, din anul 2007, ca Stat Membru al Uniunii Europene.
Astfel, acest proces a necesitat, în primul rând, depunerea unor eforturi semnificative de către autoritățile competente, inclusiv de către Oficiul Național de Prevenire a Spălării Banilor, în sensul întocmirii de proiecte legislative, dar și pentru adoptarea unei inițiative permanente în sensul modificării și completării cadrului legislativ existent, iar în al doilea rând, sustenabile și colaborare la nivelul sistemic, din partea tuturor instituțiilor implicate în această acțiune.
Veniturile fiscale ale statului român sunt drastic diminuate de economia subterană, una dintre soluții fiind îmbunătățirea sistemului de colectare a taxelor, mai ales în perioada de criză în care ne aflăm. Motivul pentru care în România se colectează doar 70% din totalul taxelor ce ar putea fi colectate se datorează sistemului fiscal, pe când, spre exemplu, în Spania se colectează 95%. Veniturile fiscale ale bugetului de stat, adică impozitele pe venit, profit, avere, tranzacții, taxa pe valoare adăugata (TVA) și accize, pentru anul 2008, au fost de peste 75 de miliarde de lei (circa 20,6 miliarde de euro), potrivit Ministerului Economiei și Finanțelor.
Căutarea unor soluții de ieșire din criza a condus la formarea a două tabere: analiștii economici, care argumentează ca reducerea consumului este cea mai urgentă măsură care trebuie luată pentru a evita o aterizare dură a economiei, și unii politicieni, care propun facilități fiscale, pentru a încuraja consumul și eventual revigorarea economiei.
Stimularea investițiilor în cercetare – dezvoltare și crearea de noi locuri de muncă sunt alte două aspecte pe care ar trebui să se concentreze statul român pentru a combate criza globală, aceste aspecte sunt, în orice caz, legate în lanț. Guvernul ar trebui să fie atent ca orice măsură implementata să nu vină în contradicție cu legislația europeană, facem referire la facilitățile oferite de stat unor categorii specifice de companii și nu întregului sector, ceea ce ar putea fi confundat cu ajutor de stat sau tratament preferențial, cum a fost cazul investiției Ford la Craiova.
Sistemul fiscal din România este destul de competitiv, chiar dacă nu este la fel de bine pus la punct ca și cel bulgar, în opinia reprezentantului PwC, Peter de Ruiter. "Dar este cu siguranță mai bun decât cel din Ungaria. Pe o scară de la 1 la 10, aș situa România undeva între șase și șapte".
Însă sistemul fiscal autohton nu pare să ofere un cadru prietenos companiilor în ceea ce privește ușurință de plată a impozitelor, România clasându-se pe locul 146 în 2008, în coborâre cu 12 poziții fata de anul precedent, din toate țările din lume, potrivit raportului "Paying Taxes 2009", publicat recent de Banca Mondială, în colaborare cu PwC.
CONCLUZII
Din cauza prezenței extinse în cadrul economiei a economiei subterane, măsurile tradiționale de contracarare a economiei subterane nu mai sunt eficiente. Prin combaterea unuia dintre factorii care încurajează economia gri, și anume, legătura dintre numerar și economia gri, guvernele pot reduce economia subterană cu 10% până la 15%.
România înregistrează valori ridicate ale economiei subterane în majoritatea industriilor. Exista o serie de caracteristici specifice care încurajează dimensiunea și sfera de aplicare, cadrul legislativ complex și instabil care îngreunează plata impozitelor, angajările la negru din cauza ratei ridicate a șomajului, menținerea agriculturii de subzistență, lucrători slab calificați, și în consecință o răspândire largă a sărăciei și a salariilor mici, precum și numărul mare de IMM-uri implicate în economia subterană. Lupta împotriva economiei subterane se dovedește a fi dificil de limitat. Realizarea unor controale eficiente presupune existența unui aparat de stat supradimensionat și costisitor iar un număr mare de controale este riscant, pentru că activitățile economice ar putea fi astfel determinate să treacă la economia subterană.
O economie bazată pe cash favorizează economia subterană, întrucât plățile în numerar reprezintă soluția cea mai la îndemână pentru păstrarea anonimității tranzacțiilor. S-a demonstrat, pe baza unui studiu realizat de Visa Europe, că există o legătură strânsă între prevalența plăților cash și mărimea economiei subterane dintr-o țară. Economiile cu un număr redus de plăți electronice pe cap de locuitor, cum este și România, au un nivel ridicat al economiei subterane, spre deosebire de țările unde plățile electronice sunt mult mai răspândite, cum ar fi Marea Britanie și Austria.
Corupția, indiferent de formele ei de manifestare, prospera acolo unde guvernele sunt o putere fără puterea de a controla pe proprii birocrați, de a garanta proprietatea și de a controla drepturile, de a furniza instituțiile care susțin controlul efectiv al aplicării legilor în statul de drept.
În majoritatea țarilor aflate în tranziție, puterea politică și administrativă a fost folosită, de regulă, ca o armă de îmbogățire, folosind o serie de mijloace care să ofere acces la obținerea de terenuri, case, fabrici și alte elemente de avuție materială, dar și spirituală.
Corupția în țara noastră, și nu numai, nu numai că a îmbogățit rapid și ilegal figurile cheie din politică, administrație și lumea afacerilor, ci le-a și ajutat să-și protejeze hegemonia, uneori fragilă, asigurând atât beneficii nete imediate, cât și costuri întârziate.
Studiile referitoare la corupție pun în evidența existența unor determinări multiple ale acestui fenomen devenit global, cu caracter internațional, național, regional și local, care se afla integrate în slabele performanțe ale pieței concurențiale și pieței politice, în dezechilibrele anacronice de pe piața muncii, piața veniturilor, piața bunurilor și serviciilor și piața informațiilor, în sărăcia sistemică și polarizarea excesiva a veniturilor, în funcționarea unor puteri instituționale fără puterea de a acționa, cu deosebire proactiva.
Spațiul și timpul de manifestare a afacerilor ilegale, intensitatea și proporțiile lor, ca și consecințele negative pe care le antrenează asupra tuturor componentelor vieții economice, sociale și politice a comunităților, sunt elemente concrete care justifică conjugarea eforturilor naționale și internaționale în cadrul luptei comune de prevenire prin înlăturarea cauzelor și de combatere a efectelor prin sancționarea corespunzătoare a purtătorilor de asemenea interese, care urmăresc să acumuleze bogăție și putere în relații de interdependența tot mai strânse.
Strategia cu privire la prevenirea și combaterea economiei subterane reprezintă un ansamblu coerent de principii, valori, criterii și metode de apreciere a fenomenelor și proceselor din economia afacerilor omenești, în baza cărora să se poată anticipa în timp și spațiu pe baze științifice, realiste, evoluția comportamentelor agenților economici purtătoare de abateri de la normele legale, instituționale și morale, cu evidențierea cauzelor care pot genera aceste tendințe, a efectelor pe care le antrenează și a mecanismelor de contracarare.
Politicile de prevenire și combatere a comportamentelor afacerilor ilegale reprezintă expresia concretizării Strategiei în domeniu, prin principii, mecanisme, instrumente și instituții, care să servească încadrării viziunii generale într-un context istoric, concret determinat de particularitățile de mediu, tradiționale, religioase, comunitare, educaționale etc.
Mecanismele de prevenire și combatere a economiei subterane concretizează politicile în domeniu, în aria de interes a luptei cu cauzele, dar și cu efectele producerii lor, în cadrul unei viziuni coerente, eficiente cu caracter instituțional, legislativ, normativ și etic, adaptabile în timp și spațiu nevoii de ținere sub control a comportamentelor de contrasens în raport cu globalizarea factorilor și consecințelor.
Pentru perioada de tranziție, Strategia, Politicile și Mecanismele luptei cu prevenirea și combaterea economiei subterane trebuie să integreze atât elemente comune, cât și specifice, concrete, ce decurg din particularitățile evoluției comportamentelor umane în acest proces istoric de transformări inedite, deosebit de complexe, contradictorii și rapide ca succesiune.
În prezent în România, lupta pentru prevenirea și combaterea economiei subterane sub aspect politic, instituțional, organizațional, etic și social-uman întâmpina o serie de dificultăți, ce își au cauzele în toate zonele biologiei umane și sociale afectate de perioada de tranziție, în modul în care se armonizează ceea ce ni se întâmpla ca indivizi umani cu modul în care reacționam la ceea ce ni se întâmpla.
Bibliografie
Fondul Monetar International – Romania: Financial Sector Stability Assessment, februarie 2010
MONEYVAL – The Committee of Experts on the Evaluation of Anti-Money Laundering Measures and the Financing of Terrorism, Raport anual 2009
Raportul Global asupra Corupției 2009 – România – http://www.transparency.org.ro
Raport de activitate DLAF, 2008
România – O evaluare rapidă a impactului crizei economice asupra sărăciei, Banca Mondială și UNICEF, 2008
România: Raport de evaluare a sărăciei, Banca Mondiala, 2007
N. Grigorie – Lăcrița, „Acordarea facilităților fiscale: cum? Cât? Cui?”, Revista „Impozite și taxe”, nr.2, februarie 2006
Emil Hedeșiu, Contracararea crimei organizate transfrontaliere, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2005
Makarenko Tamara, Conexiunile între terorism si criminalitate, “Jane’s Intelligence Review”, Marea Britanie, 2004
Paul Lăcătuș – Economia subterană rămâne unul dintre motoarele Uniunii Europene, Revista Capital nr.29/15 iulie 2004
V. Aurel Căus – Economia subterană – cauze si efecte – Analele Universitatii din Oradea, 2003
Craiu N., Există o raționalitate sau o moralitate a economiei subterane?, Revista Finanțe Publice și Contabilitate, nr.10/2003
I.G. Radulescu, Efectele positive si negative ale economiei subterane, Analele Universitatii din Oradea, 2003
Hartman William J., Globalization and asymmetrical warfare, air command and staff college, air university, Maxwell Air Force Base, Alabama, aprilie 2002
Vass A., – Economia subterană are și consecințe pozitive?, Revista „Tribuna Economică”, nr. 51-52, decembrie 2000
Mora Stephens, Global Organized Crime, Woodrow Wilson School Policy Conference 401A Intelligence Reform in the Post-Cold War Era, 06.01.1996
Pop Georgeta, Economia subterană în România, http://www.uvvg.ro
Monitorul Oficial
www.ana.gov.ro
www.anitp.mai.gov.ro
www.bloombiz.ro
www.business.ro
www.bzi.ro
www.capital.ro
www.curierulnational.ro
www.financiarul.com
www.gandul.info
www.independent-al.ro
www.newsin.ro
www.onpcsb.ro
www.sfin.ro
www.standard.ro
www.state.gov/p/inl/rls/nrcrpt/2008/
www.wall-street.ro
www.x.gov.ro/presa/integrare
www.zf.ro
www.ziare.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Economia Subterana Efecte Si Influente (ID: 130990)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.