Economia Subterana

LUCRARE DE LICENȚĂ

"Economia subterană.

Impactul ei asupra economiei mondiale"

CUPRINS

INTRODUCERE

I. ECONOMIA SUBTERANĂ. CADRU GENERAL

I.1 Delimitări conceptuale

I.2 Formele economiei subterane

I.2.1 Frauda fiscala

I.2.2 Evaziunea fiscală

I.2.3 Paradisurile fiscale

I.3 Alte activități ilegale

II. MUNCA LA NEGRU

II.1 Cauzele muncii la negru

II.2 Formele muncii la negru

II.3 Avantajele si dezavantajele muncii la negru

III. COMPANIILE OFF SHORE

III.1. Caracteristici generale

III.2. Tipologia companiilor offshore

III.3. Condiții și avantaje ale companiilor offshore

III. CONSECINȚELE ALE ECONOMIEI SUBTERANE LA NIVEL MONDIAL

III.1 Consecintele generale ale economiei subterane

III.2 Consecintele speciale ale economiei subterane

III.3 Consecintele economice ale economiei subterane

III.4 Consecintele sociale ale economiei subterane

III.5 Efectele economiei subterane in plan mondial

III.6 Combaterea economiei subterane la scara mondiala

STUDIU DE CAZ – ECONOMIA SUBTERANA DIN ROMANIA

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Am ales tema: "Economia subterană. Impactul ei asupra economiei mondiale" datorita impactului major al acesteia asupra economiilor tuturor statelor lumii si a prezentei acesteia la un moment dat in viata fiecaruia dintre noi.

Consider ca este un subiect care necesită multă atenție din partea noastră și a celor ce pot decide masuri legislative pentru a infrana dezvoltarea ei mult studiu si o legislație cat mai categorică pentru ca fenomene precum frauda si evaziunea fiscală, munca la negru, traficul de arme și de droguri, criminalitatea sa poata fi combatute.

O legislație eficiență ar evalua mai bine fenomenul și ar putea ingrădii bine mediul economic formal pentru a stabili o graniță clara intre economia formală și economia informală.

Economia subterană a lumii, un fenomen prezent într-o mai mică sau mai mare masură în toate țările lumii cu legături in toate domeniile de activitate, cu implicatii in politica, justitie, politie. Aceste implicatii in structuriile statului face ca economia subterana sa fie extrem de greu de combatut iar despre eliminarea ei in totalitate nici nu se imagina.

Diferentele dintre tari in ceea ce priveste acest fenomen este doar ponderea din produsul intern brut al tari si mediul social economic si cultural, in care se desfasoara aceste activitati.

Pentru a putea combate economia subterana la scara mondiala tariile lumii ar trebuii sa descopere in totalitate cauzele si structurile acesteia iar apoi sa impuna anumite masuri legislative pentru a putea disloca aceste structuri bine inradacinate din economia oricarui stat si concentrarea pe masurile care pot fi luate pentru a oprii dezvoltarea economiei informale ar aduce beneficii considerabile economiei formale mai exact mediului economic, politic si social.

I. ECONOMIA SUBTERANĂ. CADRU GENERAL

I.1. Delimitări conceptuale

Economia subterană reprezintă un fenomen complex si foarte dinamic al lumii contemporane si trebuie sa fie subiectul și obiectul mangementului guvernamental in toate tările lumii indiferent de stadiul dezvolăarii in care se află acestea. Abordarea cu profesionalism a acestui segment important al orcărei economii creeaza un management guvernamental performant care ajută la punerea in valoare pe deplin a potentialului unei tari.

Economia subterană exista in absolut toate tările lumii iar diferențele dintre state in ceea ce privește economia subterană este dată de proporțiile diferite ale acesteia in cadrul produsului intern brut al unui stat.

Economia subterană bazată pe activități economice care se desfasoară la limita dintre legal și ilegal sau activități economice absolut ilegale.

Pentru a definii economia subterană am ales cateva referințe.

" Din definiția economiei mondiale se poate admite că economiile oculte din economiile naționale, ce prezintă anumite particularități de la stat la stat, sunt parte componentă a sistemului subteran mondial, deoarece ele nu trebuie înțelese ca o deviere de la economie în ansamblu, ci ca un produs necesar, diferența constând în obținerea unui profit ilegal."

Nu există o linie clară intre sectorul economic normal si mediul subteran deoarece foarte multe activitati se petrec la granița dintre aceste medii.

Cauzele ce au determinat apariția economiei subterane sunt creșterea mare a fiscalității, mentalitatea cetațenilor, lipsa profesionalismului, concurența violentă.

Fața cea mai in tunecată a economiei subterane este creșterea sindicatelor crimei la scara mondiala datorită globalizarii si o data cu acestea si largirea operațiunilor de la traficul de droguri și arme pana la spălarea banilor si traficul de ființe umane. Aceste activități fiind organizate ca rețele internationale cu scopul conducerii propriei activitați cat mai eficient cu ajutorul mijloacelor tehnologice si a exploatării granițelor libere.

Economia subterană fiind un subiect amplu studiat evidențiind faptul ca efectele ei daunează grav statelor, afectând in principal creșterea economică, sanătatea fiscală, mărind fenomenele de corupție si modificarea atitudinii cetățeanului asupra valorilor si normelor statului.

I.2 Formele economiei subterane

Formele la scară mondială ale economiei subterane:

Fraudă, evaziunea si paradisurile fiscale

Corupția

Munca la negru

Activitatea in menaje si voluntariatul

Munca la negru

Economia informală

Activitați ilegale precum: contrabanda, trafic de arme si de droguri, prostituție, criminalitate

Spălarea banilor "murdari".

Formele economiei subterane la scara mondiala sunt: frauda, evaziunea si paradisurile fiscale.

I.2.1 Frauda fiscală

Frauda fiscală nu este singura modalitate de sustragere de la plata impozitului.Sunt și altele, la fel de eficiente și care nu sunt total ilegale: evaziunea fiscală si mulțimea de deduceri sau exceptari de la impozit pe care o cuprinde orice sistem fiscal.

Cel mai frecvent frauda fiscală este asociată cu o infracțiune și se deosebeste de evaziunea fiscală, care reprezintă o utilizare a posibilitaților oferite de lege pentru a se putea sustrage de la plata impozitelor.

I.2.2 Evaziunea fiscală

Evaziunea fiscală se referă la minimizarea impozitarii prin utilizarea unor alternative pe care le ofera orice legislatie fiscală. Frauda fiscală este determinata de contribuabilii preocupați de intenția de a nu ține cont de legile fiscale aflate in vigoare.

Dupa modul in care se evita legile fiscale se disting evaziunea fiscală legală si evaziunea fiscală frauduloasa sau asa-zisa fraudă fiscală.

Dacă sustragerea de la plata obligațiilor fiscale se realizează prin interpretarea unor legi fiscale in favoarea contribuabilului atunci putem afirma ca ne aflam in zona evaziunii fiscale lucru ce nu constituie o infracțiune. Aceasta realizandu-se atunci când o parte din veniturile unor persoane sau categorii de persoane sunt sustrase de la impozitare datorită modului in care legislația fiscală dispune stabilirea obiectului impozabil. Se poate afirma că această situație reprezintă o evaziune fiscală legală lucru ce nu constituie o infracțiune acest lucru fiind stabilit de unele criterii sau norme care determină un venit impozabil inferior celui real.

In cazul in care obiectul impozabil se subevaluează sau se folosesc alte mijloace de sustragere de la plata impozitului datorat statului putem spune ca ne aflam in zona evaziunii fiscale frauduloase sau mai bine zis in zona fraudei fiscale.

Se observă faptul ca intre comportamentele clar legale si comportamentele ilegale exista o zoană "gri".

Această zonă "gri" aflata la granița dintre zona legală si cea ilegală este o zonă ușor și frecvent trecută. Contribuabilii alunecand progresiv de la eroarea utilizarii operațiunilor fiscale si de la abținerea de la incălcarea legii la incalcarea acesteia si de la abuz față de reglementarile fiscale aflate in vigoare la la frauda fiscală calificata ceea ce reprezinta o infracțiune.

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea și evitarea in totalitate sau doar o parte a impozitelor datorate statului.

Datorată creșterii tot mai mari a contribuțiilor fiscale.In cazul fenomenelor de evaziune fiscală internatională se observă anumite modalități prin care contribuabilii pot sa-și marească veniturile prin transferarea acestora in diferite state care le oferă facilitați fiscale sau polititci permisive, astfel aceste paradisuri fiscale garanteaza confidențialitatea investitorilor printr-o serie de masuri legislative pentru sancționarea scurgerilor de informații.

Din cauza că unii contribuabili care au venituri relativ mici sau medii sunt riguros impozitați iar alții cu venituri din mai multe surse prin circumstanțe si legi interpretate in mod particular acestia din urma ocolesc presiunea fiscală ceea ce ne arata ca principiile fiscale sunt incălcate.

In funcție de modul in care aceasta se desfașoară evaziunea fiscală imbraca forme precum:frauda fiscală, inșelaciunea, interpretari particulare ale prevederilor legale in scopul sustragerii de la plata impozitului.

Dintre măsurile care ar putea fi luate pentru a combate fenomenul de evaziune fiscală amintim: declarații estimative a contribuabililor asupra veniturilor, sursele prin care aceștia dobândesc aceste venituri, raportarea in fiecare an a veniturilor companiilor străine si naționale in fiecare an fiscal, inființarea unui plafon a sumelor care intră sau ies din țară și un raport aferent care sa explice scopul și ruta acestor sume de bani, de asemenea din punct de vedere fiscal un impozit procentual ar putea echilibra sumele datorate statului prin impozite ale statului raportate la venitul și sursele acestora de venit.

Comportamentul contribuabililor si a agenților economici de a nu plătii impozitele, contribuțiile si taxele datorate statului are ca rezultat creșterea fiscalității asupra contribuabililor și agenților economici care sunt corecți și se achită de aceste obligații.

Reducerea evaziunii fiscale va conduce automat la scăderea fiscalității reale ceea ce va avea ca rezultat echilibrarea fiscalității statului respecti asupra contribuabililor și agenților economici care iși desfașoară activitatea in acel stat.

Evaziunea fiscală nesancționată de către organele abilitate, au degradat societatea noastră și din punct de vedere moral, este anormal ca cei care încalcă regulile să aibă succes, iar cei corecți să plătesca și pentru cei incorecți.

I.2.3 Paradisurile fiscale

Interesul foarte mare pe care il prezinta problematica paradisurilor fiscale este legată și de exotismul ce se asociază cu numele țarilor care sunt denumite astfel. Nu trebuie omis faptul ca refuzul de a plăti impozitul nu este un fenomen nou iar sumele ce ocolesc impozitul, sume care circula liber ca urmare a reglementărilor fiscale in vigoare din aceste tari pot atinge niveluri uriașe.

Favoarea de care beneficiază țarile paradisurilor fiscale nu se rezuma doar din absența impozitului sau dintr-o impozitare slabă, avantajele fiscale pe care le oferă aceste țări fiind la fel de semnificative.

Paradisurile fiscale sunt în prezent unul dintre procedeele cele mai cunoscute si mai utilizate de fraudă si evaziune pe plan mondial.

Potrivit lui Costica Voicu termenul de paradis fiscal este "deseori inșelator și incorect":pentru a descrie o țară din acest punct de vedere ar trebuii utilizat termenul de "jurisdicție a secretului financiar".

Aproape toate statele lumii impun anumit nivel al protecției pentru informațiile bancare și comerciale dar cele mai multe nu vor ocroti informațiile acestea în cazul unor anchete desfașurate de către organele legale dintr-o țară străina. O jurisdicție a secretului financiar si bancare va refuza in totdeauna sa-și încalce propriile legi cu privire la secretul bancar chiar si atunci cand ar putea fi vorba de o ge.

Favoarea de care beneficiază țarile paradisurilor fiscale nu se rezuma doar din absența impozitului sau dintr-o impozitare slabă, avantajele fiscale pe care le oferă aceste țări fiind la fel de semnificative.

Paradisurile fiscale sunt în prezent unul dintre procedeele cele mai cunoscute si mai utilizate de fraudă si evaziune pe plan mondial.

Potrivit lui Costica Voicu termenul de paradis fiscal este "deseori inșelator și incorect":pentru a descrie o țară din acest punct de vedere ar trebuii utilizat termenul de "jurisdicție a secretului financiar".

Aproape toate statele lumii impun anumit nivel al protecției pentru informațiile bancare și comerciale dar cele mai multe nu vor ocroti informațiile acestea în cazul unor anchete desfașurate de către organele legale dintr-o țară străina. O jurisdicție a secretului financiar si bancare va refuza in totdeauna sa-și încalce propriile legi cu privire la secretul bancar chiar si atunci cand ar putea fi vorba de o gravă violare a legiilor altei țări.

Caracteristicile principale ale paradisurilor fiscale:

Impozitele reduse – În multe cazuri sunt impozite reduse semnificativ ale anumitor categorii de venituri comparativ cu impoziturile aplicate in țările de origine a celor care apelează la paradisurile fiscale iar in unele dintre aceste țări impozitele fiind total absente.

Secretul – Majoritatea paradisurilor fiscale asigură o protecție foarte ridicată asupra informațiilor bancare și comerciale.

Activitatea bancară – Această activitate joacă un rol mult mai important in economia unui paradis fiscal decat în economia unei țări normale. În general activitatea cetațenilor stăini nu este supusă unor reguli, ipozitarea fiind mai mult ceva simbolic iar controalele fiscale lipsesc cu desăvârșire.

Publicitatea promoțională – În cele mai multe cazuri paradisurile fiscale își fac singure publicitate pentru politica lor inclusiv prin oraganizarea de seminarii internaționale semnalând avantajele fiscale obtțnute , in acest mod atrăgând investitorii străini.

Cautarea căii care să ofere cea mai mica impozitare- Este un demers de existență a paradisurilor fiscale contribuabilii fiind cu adevărat tentați de obținerea unui profit din aceste avantaje pe care le oferă state sau teritorii care doresc sau sunt considerate paradisuri fiscale.

Paradisurile fiscale sunt țări care preleveaza impozite scăzute și acceptă implantații fictive de catre unele grupuri de societăți care le utilizează ca simple cutii poștale. Acest avantaj este consolidat de către reteaua de comunicații modernă și eficientă de care dispun aceste state sau teritorii atât în domeniul transporturilor aeriene sau maritime cât și de cele in comunicații precum:telecomunicații, fax, e-mail aceste căi de comnunicații inlăturând distanțele și timpul care este un element determinant in domeniul bancar și financiar.

Paradisurile fiscale sunt microstate care se bucura de stabilitate politică si economică ce favorizeaza activitațile lor finaciare. Dintre aceste state putem aminti: Andora, Panama Lichtenstein, Insulele Virgine Britanice, Insulele Caraibe, Insulele Cayman, Cipru, etc.

Elveția este considerată deseori paradis fiscal iar contul bancar secret este deseori asociat cu cont bancar Elveția care are cu totul o altă semnificație decât în cazul țărilor amintite mai sus. Elveția este locul cel mai sigur de pastrare a banilor datorită unui sistem bancar solid si controlat, cu o economie de stat stabilă și puternic reglementată. Precizia și disciplina considerate caracteristici elvețiene însemnand siguranță pentru depunatori din acest punct de vedere Elveția este considerată un stat paradis.

Căile de acces ale paradisurilor fiscale sunt diverse in funcție de obiectivele pe care contribuabilul caută sa le atingă ele putând totuși sa fie grupate in două mari categorii:

Delocalizări de materie impozabilă – care se definește prin suprimarea materiei din țările de origine în folosul paradisurilor fiscale.

Transferurile – au ca obiectiv si efect diminuarea materiei impozabile in țările cu presiune fiscală ridicată. Acestea fiind realizate cu ocazia schimburilor financiare sau economice care intervin între doi contribuabili dintre care unul fiind situat in teritoriul unei țări în care nivelul fiscalității este ridicat.

Procedeele utilizate pentru a produce efectul căutat variază de la o creștere a venitului brut la o creștere a sarcinilor deductibile din același venit.

Transferul prin micșorarea plaților se poate realiza acționând fie asupra sumei plaților efectuate in folosul contribuabililor fie asupra datei acestora.

Transferul prin majorarea sarcinilor rezulta din punerea in aplicare a unor procedee prin care transferul va rezulta dintr-o umflare abuzivă a plaților pe care contribuabilul le suporta cu condiția sa fie admise ca deductibile pentru calcularea venitului impozabil al acestuia.

Delocalizările se definesc printr-o suprimare a materiei impozabile in țara cu presiune fiscală ridicată în profitul paradisurilor fiscale. Acest efect este obținut in funcție de diversele modaități care implică existența unui suport implantat in țara de refugiu a banilor.

Țările se auto-sesizează cu privire la evaziunea fiscală generată de paradisurile fiscale. Combaterea transferurilor și a delocalizarii fiind în atentța legislației fiscale a țărilor cu fiscalitate ridicată.

Paradisurile fiscale sunt o componentă semnificativă a crimei organizate acestea fiind folosite pentru spălarea banilor proveniți din activitățile ilegale ale acestora cum sunt: traficul de droguri, traficul de carne vie, traficul de arme, contrabandă, etc.

Corupția – Abuzul unei puteri publice in interese private. Formele acesteia sunt: mita, nepotismul, traficul de influența, deturnarea de fonduri și frauda.

Creșterea fenomenelor de corupție sunt direct proporționale cu oportunitățile pe care le oferă legile unui stat și modul în care aceste legi sunt interpretate.

"Corupția se manifestă în cele mai diverse domenii, în forme și interacțiuni variate și complexe, însă domină arena fiscală și bugetară (ca număr de cazuri și mai ales ca dimensiune, fiind vorba aici de corupția la nivel înalt). Corupția este răspândită nu numai în țările în curs de dezvoltare ci și în țările dezvoltate. Deși potențialul de corupție este specific pentru fiecare țară, s-a constatat că tipurile și întinderea corupției fiscale și bugetare sunt influențate de structura fiscală generală a țării și de sistemele de management fiscal folosite de țara respectivă. De exemplu, un sistem de impozitare complex, cu variații mari ale cotelor de impozitare, poate determina contribuabilii să-i mituiască pe colectorii de venituri fiscale. De asemenea, controlul precar al cheltuielilor bugetare diminuează riscul ca funcționarii să fie prinși și stimulează corupția."

Factorii care determină corupția sunt: cultura, standardele etice și morale, penalitățile mici din venit atunci când se observă aceste fenomene de corupție, presiune din partea evazioniștilor, nepotismuli, oportunitatea de caștiguri personale mari si rapide si absența controlului.

I.3 Alte activități ilegale

Activitățile ilegale – contrabanda, traficul de arme si droguri, prostituția, criminalitatea.

Activitățile ilegale sunt o componentă importantă a economiei subterane datorită fluxurilor mari de bani pe care aceste activități ilegale le generează la scară mondială.

Aceste activități au un caracter infracțional și sunt condamnate prin pedepse penale legatura cu veniturile statului existând doar în unele cazuri.

Aceste activități sunt interzise de lege nepunându-se problema declararii acestora și deci a impozitarii în special dorindu-se oprirea acestor activități.

Privitor la aspectul ilegal și impozitare există anumite excepiții prin care activitați precum prostituția deși este ilegală în multe state in unele este si impozitată.

În Olanda spre exemplu prostituția este legală inca din anul 1911 de asemenea și SUA a legalizat această meserie pe care o impozitau incă de pe vremea când aceasta era ilegală.

De asemenea Olanda care este campioană în ceea ce privește legalizările a legalizat comercializare a unor cantități mici de droguri precum canabisul și marijuana. Aceasta este cea mai periculoasă componentă a economiei subterane cuprinzând urmatoarele activități:

producerea, distribuirea și consumul substanțelor stupefiante sau interzise în majoritatea țărilor lumii

comerțul ilegal cu armament denumit și traficul de arme

traficul materialelor nucleare

furtul și comerțul cu automobile furate

traficul de carne vie și prostituția.

Activitățile criminale precum traficul de arme,traficul de droguri și cel de material sunt activități pe care la observăm destul de des ori de cate ori urmarim știrile dar în afară de caracterul penal al acestor fapte circulă sume uriașe de bani care generează adevărate fluxuri economice.

a. Traficul de arme și cel de droguri

Traficul de arme -Politicile statelor în ceea ce privește comerțul cu arme vizează ca vânzarea acestora să largească influența țării producătoare. Limita între comerțul cu arme legal și cel ilegal poate fi flctuanta avand in vedere piata neagra si piata gri a vanzarii de armamament.

Traficul de droguri – reprezintă sectorul economiei internaționale în care deținerea, transportul și vânzarea acestora sunt interzise în majoritatea statelor lumii.

În ciuda politicilor prohibiționiste și a multiplicării convențiilor internaționale ce tind să reprime traficul, în ciuda măsurilor drastice luate proporțional cu gravitatea conținutului acestei practici statisticile din diferite țări și cele la nivel mondial sunt de acord asupra faptului ca fenomenul ia amploare fară încetare.

Cifrele referitoare la aceste afaceri ce cuprind traficul cu droguri sunt cutremuratore astfel încât cu ani in urmă pentru a nu fi extradat catre SUA cartelul de la Medellin a propus guvernului columbian să rascumpere datoria acestuia de 14miliarde de dolari.

Evaluarea directă a fluxurilor financiare ce provin din traficul de droguri pe baza statisticilor bancare internaționale și a statisticilor privind mișcările de capitaluri din balanțele de plați este imposibilă. Nici Fondul Monetar Internațional, nici Banca Reglementărilor Internaționale nu reusesc să surprindă în statistici ansamblul centrelor financiare internaționale și în special centrele off-shore unde circulă o parte a banilor din droguri. Metodele indirecte pot da cel mult o ideea privind ordinul de marime al cifrelor de afaceri din această sfera.

În ce privește comerțul international cu marfuri în valoare de miliarde de dolari ce pleacă anual din țările exportatoare dar nu ajung nicaieri prin urmare sume uriațe de bani evită taxele vamale printr-o contrabandă de proporții.

Amploarea acestor activități dă o imagine asupra a ceea ce înseamnă economia subterană și a importanței studierii acesteia, de evaluare a efectelor, de elaborare a politicilor potrivite de adoptare cu privire la faptele mai semnificative fie ca efect asupra veniturilor bugetare sau fie ca impact asupra vieții societății.

Pe langă erodarea continuă a bugetului la a carei scadere a participat în mod continuu în mare masură, fenomenul subteran are consecințe grave și asupra economiei și vieții sociale, modificând comportamentele și atitudinile contribuabililor, adâncind ineficiența unui număr semnificativ de sisteme fiscale, periclitând stabilitatea celor care funcționează relativ bine.

O caracteristică importantă a acestor activități criminale o reprezintă caracterul organizat internațional transfrontalier puteam astfel să concluzionăm că principalele legaturi pe plan internațional ale economiei subterane sunt generate de crima organizată.

Scopul tuturor acestor activități este de a obține sume mari de bani pe care apoi să le introducă în economia oficială această activitate mai este cunoscuta și sub numele de " spălare a banilor".

Motivele de baza ale criminalității organizate pot fi de natura politică sau religioasă, dar aceasta este doar o interfața deoarece criminalitatea organizată are in mod evident tendințe de a se suprapune cu economia subterană deoarece preia oportunitățile si activitățile componente precum și disponibilitațile financiare.

O istorie scurtă a conceputlui de "spălare a banilor murdari" are la origine fenomenul de trafic cu droguri la nivel mondial și operațiunile de spălare a banilor proveniți din această activitate are ca scop plasarea acestora în activități economice licite.

Fenomenul de plasare a banilor care provin din activități criminale în economia subterană a cuprins importante segmente din sistemul financiar bancar internațional.

Pătrunderea masivă a acestor bani murdari în economia oficială permit membrilor criminalității oraganizate accesul la deciziile importate care care dictează economiei mondiale.

Prin urmare reprimarea practicilor subterane ce creează un nucleu de lume a treia in multe țări europene în special în fostele țări membre a fostului bloc comunist. Acest lucru ar trebui sa reprezinte una din preocupările importante de politică economică având în vedere că sensul în care merge societatea este spre legalitate și protecție socială.

b. Spălarea banilor murdari

Prin definiție banul spălat sau albit, a fost caștigat prin metode și activități necinstite și prin spălarea acestor bani se dorește pierderea oricărei legături cu proveniența acestora.

Spălarea banilor proveniți din aceste activități necinstite se face prin intermediul bancilor, acestea fiind localizate în paradisuri fiscale. Banii sunt transferați către țări care oferă garantarea secretului. Aici este înființată o societate paravan, capitalurile sunt depuse la o bancă locală, o instituție off shore, singura autorizată să efectueze tranzacții cu nonrezidenții în numele noii societați. Aceasta va transfera apoi banii intr-o sucursală a unei mari banci internaționale. Capitalurile depuse vor constitui garanții pentru luarea de imprumuturi de la banca respectivă. Acești bani albi vor putea fi folosiți fară probleme de catre depunător.

Potrivit legii franceze, delictul de spălare a banilor a fost introdus ca noțiune și considerat drept o infracțiune abia în 1996 și se caracterizează printr-o "participare la o operațiune de plasare, disimulare sau conversie a produsului direct sau indirect al unei infracțiuni sau unui delict".

În esența fenomenul de spălare a banilor are două etape:

Obținerea banilor în urma unei fapte ilegale cum ar fi: contrabanda, traficul de arme și de droguri, crima, prostituție, camată, santaj.

Spălarea acestor bani prin utilizarea unor instituții financiare

Specialiștii care au studiat fenomenul caracterizează activitatea de spălare a banilor ca fiind un ciclu al carui obiectiv este obținerea accesului la bani aparent curați la finalul procesului.

II. MUNCA LA NEGRU

Munca la negru – munca ilegală, sub-declarată sau nedeclarată în care sunt cuprinse activități lucrative exercitate în afara sau la limita dispozițiilor și reglementărilor legislative în acest sens. Aceste reglementări sunt:

legislația socială care cuprinde accidente de muncă, concedii de boală, asigurări de pensie și șomaj

în domeniul fiscal, o mare parte a impozitelor este aferentă veniturilor din muncă

legislația muncii care privște munca femeilor și a copiilor, durata timpului de lucru.

Se pot distinge în cadrul munci la negru munca neagră ocazională, individuală, clandestină sau munca neagră organizată generată de nedeclararea integrală sau parțială de catre angajatori a personalului angajat.

II.1 Cauzele muncii la negru

Cauzele muncii la negru sunt în principal de natura economică, munca clandestină permite celui care o practică să-și crească resursele, celui care o utilizează să-și reducă cheltuielile ambele parți evitând plata cheltuielilor fiscale și sociale. Această muncă poate fi motivată deasemenea de constrângeri administrative cum este cazul situațiilor de cumul de venituri impozitate cu cota maximă.

Principalele cauze care duc la aparția muncii la negru sunt:

dezechilibrul care există între cererea și oferta locurilor de muncă care există pe piața muncii datorate dispariției unităților industriale mari.

fiscalitatea, care este considerată prea ridicată de catre angajatori

existența economiei subterane mondiale într-un procent forte mare

instabilitatea financiară și economică a unora dintre întreprinderile mici și mijlocii

faptul că o majoritate mare a angajatorilor preferă obținerea unor profituri mari într-o perioadă de timp scurtă.

vulnerabilitatea unor mari categorii profesionale care îsi gasesc cu greu un loc de munca în conformitate cu pregătirea lor profesională și experiența acestora într-un anumit domeniu.

veniturile mici ale unei parți din populația activă și a pensionarilor având nevoia de a completa aceste venituri pană la un nivel de acceptabilitate.

numarul prea mare de absolvenți a diferitelor forme de învătământ în cautarea unui loc de muncă care sunt rezultatul unei școlarizări care nu ține cont de cererea de pe piața muncii ci doar de dorința de menținere a acestor instituții de școlarizare.

regimul legislativ care sancționează doar angajatorul nu și pe angajat.

Un factor ce conduce la creșterea muncii la negru este și timpul liber, cu o tendință tot de creștere a duratei consecutiv cu diminuarea duratei legale a muncii și a extinderii practicii de muncă cu normă redusă cum ar fi: half time și part time.

Practicanții de muncă la negru sunt de regulă:

persoane care au o calificare slabă, persoane constrânse să accepte locuri de muncă oculte care nu gasesc de muncă pe piața oficială a forței de muncă.

minori, studenți, pensionari, șomeri.

grupuri de persoane cu salarii reduse și nivel scăzut de instruire.

cei care au dificultăți privind integrarea socială.

Nu doar factorii economici aduc practicanți pe piața muncii la negru, existând o categorie a populației care au o meserie dar ignoră cu bună știință prevederile legale din Codul muncii sau refuză plata impozitului din dorința de a practica în mod ideal o activitate autonomă, independentă, sun acele persoane care vor să dispună de timpul și persoana lor după dorința, cei care refuză orice fel de contrângeri în acest sens.

În situația de practicanți de muncă neagră pot fi si imigranți caee nu obțin legal un loc de muncă dar sunt atrați de prosperitaatea țărilor dezvoltate, aceștia riscând să ramană prizonieri ai muncii ilegale.

Angajatorii care apelează la munca neagră sunt particulari care folosesc personal de serviciu, ingrijitori la copii, mici meseriași pentru reparații, angajatorii putând fii și întreprinderi care angajează sub-contractanți, consilieri juridici, fiscali și contabili.

De regulă cei care trăiesc din munca neagră sunt:

Cei care oferă locuri de muncă la negru:

șefi de întreprinderi care nu declară munca permanentă a angajaților lor

șefi de întreprinderi care nu declară toate orele suplimentare realizate de angajații lor sau munca ocazională.

particulari ce folosesc persoane fară să declare sau nedeclarând o parte din timpul de muncă realizat.

Cei care muncesc la negru:

pensionari, șomeri, care cumuleaza îndemnizațiile și veniturile dintr-o muncă nedeclarată

străini fară acte, adică fară forme legale care exercită o activitate

salariați care fac ore suplimentare pentru angajator nedeclarate și neimpozitate dar plătite

salariați care în plus față de durata legală de muncă execută pentru alte persoane decât angajatorii lor curenți activitați plătite.

Locurile de muncă la negru sunt deseori temporare și frecvent de importanță sau mărime redusă. Activitățile favorizante pentru munca la negru sunt în special: construcțiile, reparațiile de automobile, confecții, croitorie, agricultură, coafură, menajul și îngrijirea copiilor, consilierea juridică, fiscală, contabilă.

Atitudinea cea mai intalnită față de practicanții muncii la negru este aceea de toleranță, gradul mai mare sau mai mic în care populația accepta acești lucrători fară statut legal este diferit de la țară la țară în funcție de situația economică, tradiții și cultură.

Numarul societăților care practică munca la negru este mare în țările mai slab dezvoltate deoarece nivelul asigurărilor sociale și impozitele datorate statului sunt mari iar cei care muncesc la negru preferă să aibă un venit mai mic sau egal cu venitul minim pe economie lispsindu-se de normele de protecție a muncii pe care legislaăia le prevede cât și de asigurările sociale ăn caz de șomaj, respectiv asigurările de sanăntate.

Consecințele pe care acest fenomen le generează sunt importante, inclusiv cu rezonanță în viitor pentru persoanele implicate care pe langă că încalcă unele norme legale, sunt lipsite și de asigurările sociale și pentru stat care evident va trebuii într-o perioadă să aloce fonduri pentru asistarea socială a multor persoane aflate în această situație.

În ceea ce privește combaterea muncii la negru în economia Uniunii Europene se poate realiza prin instituirea unui flux reglementat al forței de muncă, în special controlându-se intrările din din țările nou venite est-europene, în ciuda pieței ascunse a muncii care se află într-o dezvoltare continuă.

II.2 Formele muncii la negru

Munca la negru este prezentă și se manifestă sub mai multe forme:

activitate care este complet neevidențiată și nefiscalizată și care se desfașoară în afara contractului de muncă (convenție civilă), fară stat de plată legal și plata obligațiilor la bugetul de stat, fară evidențierea normei de timp, fară documente care privesc normele de producție și felul muncii prestate.

munca parțial neevidențiată și nefiscalizată se realizează printr-o evidentă dublă și plata“în mană” reprezentând un plus față de evidența reală adică cea înscrisă în documente.

incorecta evidențiere a producției care se ralizează în norme de timp epuizante, care depașesc 8 ore, lucrătorul fiind abuzat și la discreția angajatorului.

munca care în documente este specificată ca fiind 3 ore pe zi și care în realitate se desfasoară într-un interval de 8 – 12 ore/zi.

munca ocazională sau de sezon realizată fară forme legale;

munca în “perioada de probă”, care este neevidențiată în documente.

a. Migrația ilegală

Migrația ilegală internațională care este un alt factor important și determinant al muncii la negru este controlată de structuri de tip mafiot internaționale.

În urma măsurilor întreprinse de țările membre UE pentru combatere a migrației ilegale, este de asteptat să se producă unele modificari cu privire la rutele de migrație ilegală dinspre Asia către Europa Occidentală prin întărirea granițelor din sud-est ale Uniunii Europene.

Ca și metode indirecte pentru reducerea fenomenului de muncă la negru se pot utiliza:

articole tematice ale legislației și faptelor contravenționale care se pot publica în ziare, reviste și în medii online.

invitarea mass mediei la acțiunile ce privesc controlarea angajatorilor suspectați că ar practica munca la negru.

emisiuni televizate care să informeze publicul cu preivere la legislația în vigoare privind piața muncii.

editarea și distribuirea unui ghid informativ în care să pot fi evidențiate dezavantajele muncii la negru.

intensificarea dialogurilor cu sindicatele.

promovarea de campanii tematice asupra uneia dintre cele mai grave forme ale fenomenului de muncă la negru și anume de protejare a copiilor din fața acestui fenomen care forțează în principal familiile sărace și cum mulți copii să apeleze la munca la negru.

tipărirea unei broșuri care să evidențieze problematica muncii la negru.

colaborarea cu organisme și instituții pentru informarea unor aspecte cu privire la munca la negru.

Acțiunile de cobatere a "muncii la negru" fac parte din strategia de combatere a economiei subterane pe plan mondial, strategie ce ar putea fi modificată în viitor în momentul când se va putea observa o imbunataâire a legislației care există în acest sens respectiv o modificare a abordării la nivel internațional deasemenea și necesitatea dezvoltării și alocării de fonduri pentru a putea dezvolta această strategie.

b. Activitatea în menaje și voluntariatul

Activitățile necomerciale nu au contrapartidă monetară, acestea sunt de regulă finanțate prin contribuții forțate, cotizații, impozite sau contribuții voluntare.

În cazul contribuțiilor forțate se regăsesc serviciile colective furnizate de puterile publice în sfera sanătății, educației, transporturilor.

În cazul contribuțiilor voluntare este vorba de asociații particulare fară scop lucrativ, care beneficiază de cotizațiile membrilor, de donații private, chiar subvenții publice.

Activitățile necomerciale pot să beneficieze de finantare externă, când serviciile respective sunt prestate benevol în interiorul sau exteriorul unei entități familiale. Se face distincție în munca în familie pe de o parte și voluntariat pe de altă parte. Prin comparație cu activitățile necomerciale publice sau private care nencesită finanțare externă acestea sunt ignorate în statisticile oficiale în special în contabilitatea națională.

Și totuși acestea contribuie la crearea avuției naționale.

Atât voluntariatul cât și munca în menaje pot avea însă substituire, astfel statul poate oferii servicii necomerciale asemănătoare voluntariatului de exemplu ajutorarea bătrânilor în timp ce munca în familie are deseori o concurență serioasă în serviciile oferite pe piață, serviciile comerciale.

Munca în menaje – Poziția activității prestate în cazul gospodăriilor populației în cadrul economiei în umbră a fost tratată sub aspectul ocupării și producției acesteia.

Evaluarea acestei munci a gospodăriei în familii se poate face prin două metode:

evaluarea bazându-se pe caștigul potențial adică venitul pe care persoana respectivă l-ar putea obține dacă ar face aceeasi muncă în afara familiei.

pe prețul de piață al muncii respective:la această metodă sunt două versiuni. Fie se utilizează costul unui angajat pentru menaj, fie pentru fiecare activitate în parte se calculează prețul echivalent pe piața și se însumează.

Tendința de lungă durată a muncii în gospodărie este în scădere indiferent de nivelul de venituri al familiei și la clasele superioare și al cele medii timpul lucrat în familie a inregistrat scăderi importante. La o analiză pe sexe sa observat în SUA , Japonia, și Marea Britanie că femeile acordă un timp activităților familiale în scadere în schimb a crescut timpul pe care bărbații îl acordă acestor activități.

Înregistrarea în contabilitatea națională a acestei activități ar conduce la un venit național simțitor mai mare.

Ca tendința generală s-a remarcat și reducerea gradului de ocupare a lucrătorilor cum sunt: servitori, guvernante, spalatorese, baby-sitter, bucătari, șoferi. Între motivele care explică neraportarea volumului de muncă de acest fel, autorii menționează absența oricăror stimulente pentruc ca lucrătorii în gospodăriile populației să-și declare venitul.

Deoarece plata pentru aceste activități se face din venitul celui care îi angajează fară obținerea de profit acesta nu consideră necesar să declare costul pe care le are această forță de muncă. În al doilea rând plata obligatorie a taxelor la asigurările sociale face ca angajatorii persoanelor care presteaza asfel de activități să nu declare deloc sau să declare subevaluat salariile angajațiilor. Al treilea motiv este legat de plata de către angajați a impozitului pe venit iar cel din urmă motiv este imigrarea ilegală.

Explicarea cauzelor generatoare ale muncii domestice în economia din umbră se bazează pe faptul că este posibil ca orice menaj să aibă opțiuni în același timp asupra cumpărării și asupra calității de muncă remunerată și neremunerată pe care vrea sa o furnizeze sau i se furnizează .

Aceste alegeri iau în considerație la prețul pieței inclusiv salariile și caracteristicile menajului: numărul și vârsta copiilor, nivelul de formare și statutul profesional al membrilor adulți, predispoziția cu privire la cariera profesională în opoziție cu viața de familie.

Acești parametrii ai pieței ca și caracteristicile proprii sunt variabile care influențează maniera în care menajul își repartizează timpul global între munca platită și munca prestată.

Factorii economici prin care se explică declinul muncii casnice platite sunt urmatorii:

schimbarea obiceiurilor de consum, aspect favorizat de procesul tehnic în industria bunurilor de folosință casnică.

schimbările demografice în sensul creșterii numărului de familii formate dintr-o singură persoană și în general descreșterea mărimii medii a familiei.

creștrea gradului de participare a femeilor pe piața muncii duce pe de o parte la creșterea nevoii de ingrijire a copiilor iar pe de altă parte la reducerea cererii pentru personalul de serviciu.

modificări în venitul real al familiilor și în prețurile relative datorită diferențelor de productivitate între sectorul activităților "progresive" și a celor "stagnante".

Voluntariatul

Voluntariatul este caracterizat prin urmatoarele caracteristici: necesită timp, lipsa scopului lucrativ, se face liber și în mod individual sau colectiv.

Definiția data pentru Asociația pentru voluntariat este următoarea: "Voluntarul este acela care, individual sau in cadrul unui grup își angajează dezinteresat propria persoană , aptitudinile și o parte a timpului sau unor sarcini sociale, culturale sau civice în serviciul unui individ, al unui grup sau al unei colectivități".

Există totuși un aspect financiar al voluntariatului, în această categorie intrând multiplele forme de donații și de contribuții ale fondatorilor, opere caritabile, asociații culturale, chiar și politice. Acestea sunt practici frecvente, care beneficiază de avantaje fiscale uneori aceste avantaje fiind considerabile.

Munca în menaje și activitățile voluntare contribuie la producția natională la fel cum contribuie și diversele forme ale producției comerciale. Bunurile și serviciiile pe care le creează pot fi oferite în general oferite și de sectorul comercial. Linia ce desparte munca de menaj și cea de voluntariat este și cea care desparte familia de restul colectivității.

Majoritatea lucrărilor referitoare la fenomenul de voluntariat se bazează pe doua feluri de informații și anume:

numarul asociațiilor fară scop lucrativ

procentul persoanelor care participă la această activitate.

Munca în menaje și activitățile voluntare nu sunt înregistrate în contabilitatea națională. Aceste activități sunt generate de dorința de eludare a impozitului. Aceste activități totuși nefiind ilegale dimpotriva acestea sunt considerate niște activități binevenite recomandate și recomandabile. Cu toate acestea este recunoscută ponderea lor mare în comparație cu produsul național brut sau produsul intern brut.

c. Economia informală

O caracterizare a întreprinderilor care își desfăsoară activitatea în economia informală poate fi caracterizată astfel:

cerințe de indemanare profesională la angajare reduse

organizarea fara pretenții, simplă

este proprietatea unei familii

activează la niveluri reduse

practică o activitate de producție intensivă în forța de muncă

dotarea cu echipamente, fonduri fixe este invechită în comparație cu sectorul oficial

dispune de desfacerea pe piețe nereglementate

sunt foarte competitive datorită concurenței neloiale .

Aceste activități sunt total sau partial neplătitoare de taxe, impozite, asigurări sociale și ca urmare au costuri reduse cu forța de muncă care este nedeclarată, prost platită, fara plata asigurărilor sociale și cu amortizarea unor mijloace fixe vechi, ieftine și uzate moral.

În majoritatea țărilor în curs de dezvoltare pe langă producția din menaje și a activităților tradiționale agricole există un important sistem informal.

Cauzele prin care menajele activează în sectorul informal sunt multiple:

constrângeri legate de saracie sau un program de lucru necorespunzător

ratele de impozitare a salariilor sau veniturilor sunt prea ridicate

necesitatea unei adaptări la schimbarea în structura locurilor de muncă în condițiile politicilor economice adoptate.

Conform OCDE, economia informală include activități care se sustrag prevederilor legale privind costurile și sunt excluse din beneficiile și drepturile privind relațiile de proprietate, licențele comerciale contractele de muncă, creditele financiare și protecția socială.

În concluzie putem afirma că economia informală cuprinde activități economice legale întreprinse de unitați de dimensiuni mici acestea fiind individuale sau familiale atat în producția de bunuri cât și în comerț, transport, furnizarea de servicii care generează o producție prevazută în Sistemul Conturilor Naționale și care sunt practicate la limita sistemelor sociale și fiscale și a reglementărilor impuse de catre legislația statului.

II.3 Avantajele și dezavantajele muncii la negru

Avantajele și dezavantajele muncii la negru sunt:

nu beneficiezi de condițiile de munca prevăzute de lege, salariu minim pe economie, lipsa totală a sporurilor salariale.

lipsa plații îndemnizațiilor de transport

lipsa dreptului de a avea concediu legal de odihnă care sa fie plătit și alte concedii de odihnă care sunt reglementate prin lege (deces,casătorie sau nașterea unui copil).

lipsa asigurării în cazul unor riscuri precum: accidentele de muncă, invaliditatea, bolile, decesul.

lipsa asigurării de sănătate pentru prevenire a îmbolnăvirilor și a recuperării capacității de muncă din cauza unor accidente de muncă sau boli profesionale.

lipsa acordării indemnizației pentru maternitate, concediului prenatal și post natal de asemenea și pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani sau pentru îngrijirea în cazul unui copil bolnav.

neacordarea de pensie la limită de vârstă anticipată sau anticipată parțial și a pensiei de urmaș sau de invaliditate.

neacordarea ajutorului de deces.

lipsa beneficierii de ajutor de șomaj.

lipsa dreptului la cursuri gratuite de calificare profesională.

lipsa benificierii de tichete de masa.

lipsa dreptului de asociere în colectivitate cum sunt drepturile de asociere într-un sindicat.

limitarea dreptului la creditare bancară

Munca la negru creează anumite dezavantaje și pentru angajatori precum:

lipsa controlului legal asupra salariatului.

lipsa beneficierii de subventii pentru angajarea anumitor categorii de persoane.

persoanele angajate fară forme legale pot produce pagube la locul de muncă fară a putea fi trase la raspundere civil sau penal.

înăsprirea sacțiunilor primite de către angajator și răspundere penală.

Ca și avantaj pentru angajatorii care preferă munca fară forme legale sau la negru nu putem regăsii decât că acesta preferă sa nu plătească statului impozitele și taxele considerate prea mari motiv pentru care încalcă parțial sau în totalitate legile privind piața muncii.

În esența, munca la negru prin nedeclararea venitului și deci neimpozitarea corespunzatoare este tot o forma de fraudă fiscală. Implicațiile sociale ale acestei forme de fraudă însă sunt mult mai ample decăt ale nedeclarării profitului sau a TVA. Prin urmare, este una dintre formele cele mai grave de fraudă fiscală, urmare a implicațiilor atât sociale cât și economice.

III. COMPANIILE OFFSHORE

III.1. Caracteristici generale

Caracteristici ale economiilor care găzduiesc companii offshore :

Stabilitatea politică și a guvernului. Ca în orice țară, trebuie analizat sistemul de conducere și observat de cât timp acel sistem se află la conducerea statului;

Legi favorabile și un sistem judiciar avantajos. De cât timp are ara acele norme? Are sistemul său juridic și judiciar o reputație de fair-play față de investitorii străini? Aceste prime două caracteristici contează enorom pentru ca să nu fim surprinși de eventuale schimbări drastice care să modifice satutul țării dintr-un paradis fiscal într-o țară care să aibă o fiscalitate normală, sau chiar foarte ridicată. Avem exemplul țării Vanuatu, un mic arhipelag în Sudul Oceanului Pacific. Până în anul 2008 inclusv era un paradis fiscal, apreciat de unii oameni de afaceri australieni și nu numai, urmând ca de la începutul anului următor să modifice legile în așa fel încât să nu mai fie considerat un centru financiar offshore;

Entități legale disponibile. Jurisdicția respectivă trebuie să aibă un număr suficient de entități pentru a satisface nevoile persoanelor care dețin afaceri;

Existența confidențialității financiare și a secretului bancar. Trebuie cercetat dacă există acele legi care asigură secretizarea informațiilor, iar băncile respectă menținerea discretă a acestora. Cu ce strictețe sunt aplicate și, dacă există excepții, care sunt acestea;

Taxele. Dacă există taxe, care sunt acestea și în ce măsură pot fi ele evitate în mod legal.

Acestea ar fi principalele caracteristici care trebuie urmărite și notate. Pentru a avea un rezultat fidel al alegerii propun să fie notată fiecare caracteristică de la 1 la 10, în funcție de cât de fidel este respectat itemul. 1 însemană cel mai puțin, iar 10 cel mai mult. Adunând punctele și apoi cercetând legislațiile țărilor se poate face alegerea corectă.

Am stabilit că înmatriculăm firma într-un paradis fiscal, încă dinainte să luăm în calcul criteriile de mai sus, pentru a avea beneficii fiscale. Trebuie să ținem cont că unele sunt mai bune decât restul, deci beneficiem în plus.

Care sunt următorii pași în înmatricularea firmei, după ce am stabilit care să fie jurisdicția de destinație a afacerii noastre?

Următorul pas în înființarea companiei este reprezentat de alegerea scopului pentru care înființăm comapnia. Există astfel:

Societăți comerciale offshore. Acestea sunt folosite cel mai adesea pentru a reduce din profitul societăților onshore. Mecanismul de funcționare este unul simplu. Societatea onshore vinde firmei offshore produsele la un preț mic. Firma offshore realizează contractele cu alte firme la un preț ridicat, astfel compania onshore obține un profit mic, iar cea offshore un profit ridicat. Datorită impunerilor din țara firmei-mamă, aceasta va plăti un impozit pe profit destul de redus, iar firma offshore pe profitul rezultat nu va plăti impozit decăt într-un procent foarte scăzut sau deloc;

Societăți de investiții. Sunt de preferat pentru că oferă posibilitatea de a alege între mai multe obțiuni de învestiții care promit un venit mai ridicat. Un atu de ținut minte este că oferă acel secret al tranzacțiilor dintre companie și clienți;

Societăți de credit. O astfel de firmă poate acorda credite unor alte entități economice din țări cu fiscalitate ridicată. Profitul rezultat din dobânzi și eventual din diferențele de cotație nu este supus unei impozitări;

Holding-ul. Este folosit de obicei pentru a finanța filialele sale de pe întreg mapamondul. Oferă credite cu diferite dobânzi, iar filialele prin politica de credit acceptată vor plăti mai puțin impozit pe profit – profitul este substanțial redus din cauza dobânzilor;

Societăți de asigurare. Sunt constituite de către o companie înregistrată într-o țară cu fiscalitate ridicată sau de către un grup de asemenea companii, și pot fi folosite pentru asigurarea riscurilor firmei mamă sau a unui grup de firme mamă în condiții mai avantajoase decât cele oferite de obicei de societățile de asigurare;

Societățile folosite de către proprietarii de bunuri. Sunt folosite pentru a se evita plata impozitelor de succesiune sau taxele aferente unei vânzări. Este mai ușor și mult mai ieftin să se tranzacționeze acțiunile unei firme care deține proprietăți, decât proprietățile însele;

Societățile care prestează servicii. Persoanele sau firmele care prestează servicii de contabilitate, consultanță, promovare sau altele pot să dirijeze încasările lor către o astfel de firmă. În acest mod nu se plătește impozit, iar persoanele care au prestat serviciile respective sunt plătite de compania offshore;

Un alt tip de societate, destinat mai mult firmelor foarte mari și persoanelor care dețin averi considerabile este cea folosită pentru a înregistra navele și vapoarele. Astfel sunt achiziționate iahturi de miliardarii lumii sau nave de croazieră și de transport de către marile companii, fiind plătit doar prețul către firma producătoare sau dealer-ului de ambarcațiuni, “uitând” de alte taxe și impozite.

Bineînțeles, mai sunt companii care pot avea alte scopuri, depinzând de necesitatea proprietarilor. Acestea sunt unele dintre cele mai frecvente pentru care se înmatriculează o firmă într-o jurisdicție offshore.

Următorul pas este de a achita taxele pentru înregistrarea firmei. Chiar dacă nu există împozite, taxe pentru tot felul de operațiuni sau taxa pe valoare adăugată, în momentul înregistrării firmei trebuie plătite câteva taxe.

Pașii următori sunt însoțiți de plata unor taxe, deci ar trebui să se urmărească cu atenție cele ce urmează a fi explicate.

În orice țară în care se dorește înmatricularea unei companii noi se plătește o taxe. Subliniem cuvântul orice și ne dăm seama că oriunde am dori să ne deschidem o firmă trebuie plătit această taxă;

Trebuie plătită o taxă pentru a ne rezerva un nume. Este normal și obligatoriu ca firma să aibă un nume;

Certificatul de înmatriculare în care este stabilit statutul firmei trebuie redactat și depus la organele de competență;

Procedurile pentru numirea directorului / directorilor sunt condiționate de plata unor taxe. De asemenea și împărțirea acțiunilor sunt taxate;

Toate documentele care urmează a fi prelucrate și depuse sunt de asemenea însoțite de taxe. Noi le putem numi taxă de timbru, cazier și altele;

Primele taxe pe care le plătim statului respective. Sunt valabile pe întregul an, urmând să se plătească în fiecare an;

Sediul trebuie înființat, deci plătit, alături de agentul care se ocupă de firmă;

Ștampila ;

Curierul. Aceste taxe nu pot fi neglijate, cum nici cele de mai sus nu pot fi, deoarece trebuie să ni se trimită corespondența din țara respectivă. Prin definiția paradisurilor fiscale tu ca proprietar nu trebuie să locuiești în locul de înmatriculare a firmei. Deci corespondența care ajunge la firmă trebuie retrimisă către tine ca patron;

Odată nominalizat un director, plata unei taxe devine obligatorie. Cum firma trebuie să aibă un director, această taxă trebuie achitată. În plus această taxă este inclusă in taxele care trebuie plătite în fiecare an;

Din moment ce directorul este o altă persoană decât tine ca patron, trebuie să fie împuternicit. Aceasta, alături de taxa la notar pentru a autentificare devin un alt set de taxe care trebuie achitate în momentul înființării companiei;

Taxe privind deschiderea unui cont bancar în țara de destinație a firmei și în alte țări în care firma desfășoară acitivități economice.

Aceste taxe sunt aproximativ în aceeași componență, diferind în mică măsură de la un paradis fiscal la altul.

La prima vedere par multe și probabil că prima ideea care ne vine în minte este de a abandona ideea de a încorpora firma într-o altă țară decât a noastră. Făcând calcule putem soluționa rapid problema. Aceste taxe contrabalanseaza scutirea de impozit pe care o plătim la noi în țară.

Alături de aceste taxe pe care le plătim la deschiderea firmei mai trebuie plătite și unele anuale. Avem de plată utrmătoarele:

O taxă anuală;

Sediul firmei precum și agentul care menține legătura dintre firmă, autorități și tine ca patron. Tot el – agentul – se ocupă de plata taxelor anuale;

Directorul / directorii nominalizați;

Servicii poștale.

Toate aceste taxe sunt reduse deoarece în aceste centre financiare sunt încorporate multe societăți. Sediul firmei este de obicei cel al unei firme de avocatură sau al unei firme de consultanță, în care sunt înregistrate mai multe astfel de companii. Agentul care se ocupă de firma noastră se ocupă și de a “vecinului”. În acest mod, lucrând pentru mai multe firme este plăit de la fiecare cu o sumă modică pentru noi și îndestulătoare pentru el.

Stabilind până aici etapele și înregistrând firma urmează să subscriem capitalul social. Capitalul social subscris cerut prin lege poate să fluctueze de la 1 liră în Marea Britanie la 50.000 dolari americani în Belize sau Insulele Virgine Britanice. Aceste ultime valori sunt ridicate pentru un simplu agent economic însă pentru o companie care face economii de ordinul milionelor de dolari din scutirea de impozit este o sumă accesibilă, chiar neînsemnată.

Alte aspecte pe care le consider importante și doresc să le supun atenției sunt legate de conducerea firmei și de contul bancar prin intermediul căruia firma va rula banii.

Una dintre dilemele imediat următoare înființării firmei este legată de administrarea acesteia. Trebuie analizat dacă țara în care locuim are o legislație de o asemenea natură încât să impoziteze administratorul firmei chiar dacă firma are sediul într-un paradis fiscal. De aceea mai sus am trecut la cheltuieli anuale taxele cu directorii. Din această cauză directorii sunt de obicei cetățeni ai acelorași teritorii în care este încorporată firma sau altor teritorii care sunt asemănătoare ca legislație. Unele centre offshore impun chiar ca unul dintre directori să fie cetățean al respectivului stat, sau să aibă domiciliul permanent în țară.

Contul bancar. Din punctul meu de vedere, și cred că o să îmi dați dreptate, cel mai important instrument pe care îl vom folosi odată înregistrată firma într-un paradis fiscal este contul bancar. Ce trebuie să se știe de la început este că acest cont trebuie folosit exclusiv pentru activitățile economice realizate de către firma aflată în offshore. Acest cont poate fi folosit și de o persoană fizică și este de recomandat ca informațiile despre acesta să nu fie dezvăluite.

Trebuie analizată banca, reputația acesteia, taxele pe care le percepe și serviciile pe care le oferă. Constituirea acestuia nu reprezintă o bătaie de cap și nici nu costă o sumă de bani considerabilă. După ce s-a stabilit la care bancă urmează să fie deschis contul, se trece la depunerea sumei minime în cont. Fiți pregătiți !!! Cea mai mare sumă minimă care trebuie depusă într-un cont deschis într-o bancă din Elveția este de 250.000 dolari. Chiar dacă în mod normal persoana care are un cont într-o bancă dintr-un paradis fiscal nu are nevoie să se deplaseze pâna acolo, nici măcar la deschiderea contului bancar, este recomandat să se realizeze întâlniri între beneficiarul contului și bancher. De fapt, tot mai multe bănci cer întrevederi cu persoana care deschide un cont la ei pentru a-și cunoaște clienții. Aceste întâlniri sunt ca o precauție împotriva spălării banilor.

Sunt cinci motive pentru care ar trebui să se realizeze investiții într-un centru offshore.

Posibilitatea de a se realiza mai multe investiții;

Diversificarea valutară. Investitorii pot investii în portofolii care sunt compuse din mai multe monede, cum ar fi Yen-ul Japonez, Euro sau Francul Elvețian;

Siguranță și securitate. Datorită management-ului pe care îl au băncile din Europa și nu numai, față de cele din America, banii depuși ca și depozite, nu sunt investiți în opțiuni și contracte futures;

Protecția activelor. Se foloseșe în momentul în care investitorul este dat în judecată. Activele sale se află sub protecție în băncile din Elveția sau din alte centre financiare offshore;

Confidențialitatea financiară. Siguranța pe care ți-o oferă confidențialitatea cântărește greu în decizia de a înregistra o companie într-un paradis fiscal. Faptul că partenerii de afaceri, dar și rudele care urmăresc averea unchiului bătrân reprezintă Din punctul meu de vedere cel mai important motiv.

III.2. Tipologia companiilor offshore

Am stabilit mai sus că paradisul fiscal apară averea atât a persoanelor fizice, cât și a persoanelor juridice. Care sunt însă firmele care pot fi înmatriculate, există vreo condiție sau care tip de companie este de preferat a avea jurisdicția într-un paradis fiscal? Ei bine, formele pe care le pot îmbrăca firmele offshore sunt diferite. Dintre aceste le amintim pe cele mai importante și cele mai cunoscute.

Compania nerezidentă (non-resident company). Este cel mai puțin prietenos tip de firmă, fiind utilizată în special în zonele în care legile au o influiență britanică. Aceste companii sunt întegistrate într-un centru offshore și domiciliate într-o altă țară. De obicei țara de domiciliu este tot un centru offshore. Astfel obligațiile față de țara în care este înregistrată firma sunt mult diminuate:

Nu este obligatoriu a se avea un sediu și personal angajat în țară;

Nu este necesar să se depună un bilanț contabil ;

Obligativitatea de a se plăti o taxă anuală de câteva sute de dolari.

Există însă și dezavantaje pe care le prezintă aceasta firmă. Chiar dacă firma este înregistrată într-o țară cu fiscalitate redusă, ea va intre sub impunerea fiscală a țării de domiciliu. Aceste companii sunt înființate totuși pentru a beneficia de avantajele fiscale pe care le oferă un paradis fiscal și în același timp de a evita anumite costuri de întreținere destul de ridicate.

Companiile exceptate sau scutite (Exempt Company). Sunt firme care sunt scutite de plata taxelor și impozitelor. Această scutire le este acordată în baza unei declarații completate de administratorii firmei conform căreia, aceștia se angajează să nu facă afaceri în sau cu firme înregistrate pe teritoriul țării respective, altele decât cele nerezidente sau exceptate.

Aceste companii beneficiază de întreaga protecție pe care statul o oferă:

Confidențialitate;

Dreptul de a rezolva conflictele în instanțele judecătorești locale;

Tratamentul fiscal preferențial.

Există însă, ca de obicei, și dezavantaje. Aceste firme sunt obligate să aibă o reprezentanță în teritoriu, adică domiciliu, managment, secretar. Toate aceste cerințe pot fi îndeplinite prin angajarea unei firme care să se ocupe de administrarea reprezentanței, și care costă undeva în jurul a 1.000 dolari anual.

Compania Internațională (IBC – International Business Company). Sunt companii care asigură:

Flexibilitate și operativitate la încorporare;

Admiterea companiilor cu un singur acționar;

Opțiunea de a emite acțiuni la purtător;

Obligații sumare de asigurare a domiciliului.

Aceste companii se aseamănă cu companiile exceptate, fiind apreciate de oamenii de afaceri.

Asociația cu răspundere limitată (LLC – Limited Liability Company). Este cel mai utilizat tip de entitate offshore. Reprezintă un parteneriat în care acționarii au o răspundere limitată în ceea ce privește cota de participare la capitalul social. În ceea ce privește relațiile sunt amestecate două entități:

Partenerul, care reprezintă persoane fizice, sub forma de asociații, fără o personalitate juridică, unde fiecare asociat răspunde cu toată averea personală. Avantajul major pe care îl constituie este faptul că veniturile încasate de partener sunt impozitate numai ca venituri personale;

Compania, ca persoană juridică, unde averea asociaților se află la adăpost prin răspunderea limitată. Profiturile realizate sunt impozitate la nivelul companiei dar și la nivel individual.

În acest mod, combinarea dintre cele două entități aduce doar beneficii; o companie cu răspundere limitată care are un profit considerat de autorități ca fiind un venit personal, este impozitat ca atare. Aceste avantaje sunt utilizate în mod frecvent pentru stabilirea firmelor străine pe teritoriul SUA. Este de la sine înțeles de ce. Fiscalitatea americană impozitează nerezidenții doar pe veniturile realizate din acivitățile economice dintre ei și rezidenții americani. Astfel dacă partenerii care dețin o asociația cu răspundere limitată nu sunt rezidenți ai Statelor Unite, iar veniturile firmei sunt din afara granițelor țării, atunci nu se datorează niciun impozit pe profit statului american.

Fundațiile anglo-saxone. Au fost create în Common Law-ul britanic, cu scopul de a sustrage de la plată impozitele pe succesiunea unor averi personale, precum și cu scopul protejării averilor în favoarea generațiilor viitoare. Baza acestei entități juridice o reprezintă decizia unui fondator de a subscrie active către o fundație ce nu are acțiuni. Alegere membrilor și a directorilor stă în sarcina fondatorului, iar calitatea de membru nu poate fi transferată și încetează doar la deces sau în momentul demisiei. De obicei membrii sunt aleși din interiorul familiei și sunt singurele persoane ce pot beneficia de companie. Fundația anglo-saxonă este administrată de unul sau mai mulți directori generali care urmăresc bunul mers al companiei și care sunt plătiți doar ca angajați. Ei nu au un control asupra felului în care sunt aleși membrii și nici asupra modului în care aceștia beneficiază de pe urma acestei rang.

Caracteristica cea mai importantă a fundației este aceea că însăși fundația este proprietarul bunurilor pe care le are în patrimoniu, dar fundația nu are proprietari, ci doar beneficiari.

Trustul reprezintă o entitate juridică cu ajutorul căreia proprietarul unor active mobiliare sau imobiliare transferă dreptul de proprietate pe o perioadă determinată asupra bunurilor sale unui depozitar. Un trust poate fi creat cu documente, fie simple, fie un dosar complex, fie verbal. Pentru a se putea crea un trust trebuie îndeplinite anumite condiții:

Trebuie demonstrată intenția creării acelui trust;

Trebuie făcută dovada că există bunuri asupra cărora se va efectua transferul de proprietate;

Trebuie să existe cu certitudine unul sau mai mulți beneficiari.

Odată creat un trust, acesta nu mai poate fi revocat decât în situația în care creatorul a menționat acest lucru la constituirea sa. În alte condiții, un trust nu poate fi revocat.

Trăsaturile specifice trustului sunt:

Confidențialitatea – trusturile putând fi constituite fără nicio formalitate;

Simplitatea – pentru constituirea trusturilor este necesar și suficient un singur document, însă putând fi creat chiar și verbal;

Flexibilitatea – pentru a fi creat un trust nu este necesară obținerea niciunei autorizații.

De asemenea trustul, precum și creatorul și administratorul trebuie să fie domiciliați în țări diferite de ce a beneficiarului, tocmai pentru ca beneficiarul să nu poată fi citat sau să intre sub influiența autorităților acelor state.

Compania de asigurări captive (captive insurance company). Prin companie captivă înțelegem o companie deținută de o altă societate în scopul optimizării operațiunilor internaționale și, uneori, a reducerii sarcinii fiscale. Aceste companii sunt defapt utilizate pentru a colecta taxele de asigurare de la un număr bine definit de firme, alături de care formează un holding sau au proprietari comuni. Aceste companii funcționează ca niște fonduri de investiții închise, care au un număr fix de participanți și care nu emit polițe de asigurare în afara holdingului.

Aceste companii oferă de avantaje ca:

Diminuări ale costurilor de asigurare, din cauză că se renunță la comisioane și seviciile de marketing;

Acoperiri de 100% a bunurilor prin anumite polițe;

Sunt acoperite anumite riscuri speciale, ca de exemplu grevele sau accidentele nucleare;

Posibilitatea crșterii rezervelor de lichidități din cauza că banii se află în proprietate și pot fi utilizați pentru activitățile economice ale firmei.

Sole trader, numit de noi persoană fizică.

III.3. Condiții și avantaje ale companiilor offshore

Ca o companie să poată fi domiciliată într-un centru offshore, și să beneficieze de taxe scăzute, ea trebuie, pentru început să îndeplinească anumite condiții.

Aceste condiții sunt următoarele:

Activitatea economică trebuie să fie defășurată în afara teritoriului statului de domiciliere a firmei, condiție primordială în beneficierea de scutirile de taxe;

Pe teritoriul țării trebuie menținut, asigurat și întreținut un domiciliu, care poate fi, și este de cele mai multe ori, sediul unei firme se avocatură sau de management. Persoanele din sediul respectiv păstrează legătura cu proprietarul firmei sau cu directorii acesteia și le expediază corespondența venită pe adresa firmei;

Conducerea firmei trebuie să angajeze un agent sau secretar dintre localnici, tocmai pentru a fi în permanentă legătură cu autoritățile din respectiva țară;

Firma trebuie să evite să aibă ca obiect de activitate asigurările și reasigurările, activitățile bancare, fondurile mutuale, operațiunile de brokeraj a titlurilor mobiliare și fonduri de pensionare. Totuși, aceste operațiuni pot fi permise, însă doar după ce se obține o licență și doar dacă sunt respecate câteva condiții suplimentare cum ar fi asigurarea unui capital, depunerea unor garanții mobiliare și imobiliare, domicilierea efectivă în țară, ș.a.

Având în vedere că firmele trebuie să îndeplinească anumite condiții, este normal ca proprietarii să aibă beneficii după urma firmelor, altele, și mult mai bune decât dacă ar fi înmatriculat firma în țara de reședință.

Astfel, beneficiile care se obțin de pe urma acestor firme sunt următoarele:

Probabil cel mai important beneficiu este faptul că fiscalitatea este nulă sau aproape nulă. Dacă este impozitată firma, aceasta trebuie să plătească maxim 5% din profit. Din această cauză sunt o mutitudine de firme înregistrate în aceste centre financiare offshore. În schimb, firma trebuie să plătească o sumă sub forma unei tranșe fixe în fiecare an. De aici statul câștigă bani. Fiind un număr mare de firme, care depun în fiecare an o sumă de bani, bugetul statului respectiv este alimentat cu ritmicitate și este și sustenabil;

Un alt element important în compunerea calităților paradisurilor fiscale îl reprezintă faptul că documentele contabile care trebuie depuse sunt într-un număr foarte mic. În unele țări nu trebuie depuse nici măcar bilanțele anuale sau declarațiile contabile;

Anonimitatea. Este o garanție nescrisă pe care o primești în momentul în care încorporezi o firmă într-un paradis fiscal. Acest lucru reprezintă un avantaj prin faptul că adversarii și concurenții economici nu au de unde să știe cine este proprietarul comapniei;

În centrele offshore este foarte ușor și rapid să fie înmatriculată o firmă. Autoritățile sunt foarte operative și flexibile, toate procedurile fiind create în majoritatea jurisdicțiilor, în mai puțin de 24 de ore. Nici măcar nu este necesar ca proprietarul să fie de față, în momentul semnării documentelor. Dacă totuși nu se poate aștepta să treacă “vasta perioadă” de 24 de ore, pot fi achiziționate pe loc firme gata încorporate de la agenții specializate în acest domeniu;

Compania poate să dețină controlul asupra rezervelor de valută, nefiind dezavantajată de eventualele pierderi datorate diferenței de curs;

Nu există controale și restricții valutare, în comparație cu economiile celorlalte țări. De exemplu în România tranzacțiile interne sunt realizate doar în lei, iar mișcările valutare sunt strict supravegheate de Banca Națională.

III. CONSECINȚELE ECONOMIEI SUBTERANE LA NIVEL MONDIAL

III.1 Consecințele generale ale economiei subterane

Consecințele generale ale economiei subterane sunt:

-accentuarea fenomenului de inegalitate socială din cauza unor grupuri de persoane care obțin o îmbogățire majoră și în același timp rapidă fnomen care conduce la o scadere a nivelului de trai a unei majoritțăi mari din populație.

-apariția rețeleor mafiote care sunt verigi ale rețelelor internaționale în segmentul fraudelor financiare.

-practicarea la scară mare a concurenței neloiale față de agenții economici care desfașoară activități licite care sunt sufocați uneori chiar excluși de pe piață de cei care obțin venituri mari în mod ilicit.

-degradarea mediului social-economic când acesta nu se bazează pe o valoare reală și poate intra în colaps.

-neîncredere a unei majorități a populației în privința economiei de piață, a puterii politice, în justiție lucru ce afectează grav pricipiile democrației.

III.2 Consecințele speciale ale economiei subterane

falimentarea unor societăți comerciale prin achiziția unor acțiuni la preț superior ori vânzarea lor la un preț inferior față de prețul real al acestora.

emiterea de obligațiuni și acțiuni pentru a produce un prejudiciu unei societăți comerciale.

distribuirea unor dividente obițnute din beneficii fictive care aduc prejudiciu unei societăți comerciale.

votul părtinitor în adunarea generală cu scopul obținerii unor favoruri sau foloase materiale.

III.3 Consecințe economice ale economiei subterane

Bugetul de stat fiind și un mijloc de asigurare a echilibrului economic general al unui stat și pentru corectarea unor conjucturi economice pe care acesta le întâmpină.

Pentru aș putea îndeplinii funcțiile sale, bugetul de stat are nevoie de un nivel crescut de venituri.

Daca venitul preconizat într-o anumită perioadă nu este acumulat de către bugetul de stat, bugetul nu mai deține forța necesară îndeplinirii obiectivelor și scopurilor pe care acesta și le-a propus.

Ingreunarea activitatii economice a unui stat determina consecinte negative asupra bugetului de stat acesta obtinand venituri mai mici acest fenomen creste presiunea fiscala asupra contribuabililor care respecta legea iar contribuabilii care nu-si achita obligatiile fiscale impreuna cu alte acte de evaziune fiscala le va aduce un venit crescut ce va ramane in totalitate la discretia acestora.

III.4 Consecințele sociale ale economiei subterane

Prin sustragerea parțial sau în totalitate de la plata impozitelor statul este lipsit de o parte din veniturile sale, iar îndeplinirea obiectivelor social-economice care sunt elaborate prin bugetul de stat nu pot fi îndeplinite din cauza lipsei forței financiare ale acestuia.

Facilitățile fiscale se referă la crearea unor masuri noi cu scopul stimulării anumitor activități economice sau să favorizeze unele acțiuni economice regionale sau de interes general ori să avantajeze respectiv să subventioneze anumite categorii sociale. Aceste măsuri se manifestă sub forma unor scutiri, reduceri și amânări de impozite pe care pe care autoritățile le acordă în cadrul unor programe guvernamentale regionale, sectoriale sau locale.

Datorită fenomenului de evaziune fiscală bugetul de stat se diminuează iar aceste programe nu pot fi derulate afectând categoriile sociale care necesită și pot beneficia de sprijinul financiar oferit de catre stat acesta ne mai beneficiind de fondurile respective care erau programate în bugetul de stat pentru astfel de programe.

Se poate ajunge la consecințe grave care au ca rezultat diminuarea standardului de viață respecți a nivelului de trai ale categoriilor sociale care au nevoie de sprijinul statului ceea ce cauzează acțiuni de protest care afectează în mod negativ unele sectoare economice.

Evaziunea fiscală combinată cu imposibilitatea statului de a-i ține piept acestui fenomen aduce atingeri serioase asupra respectului populației față de justiție, egalitate în drepturi și chiar față de munca cinstită având un impact grav pe plan psihologic și social.

III.5 Efectele economiei subterane în plan mondial

Efectul asupra piețelor – efectul economiei subterane pe piețele internaționale se maifestă prin: un dezechilibru între cerere și oferta pe piețele oficiale, dezechilibrarea pieței forței de muncă prin folosirea muncii la negru, creșterea de piețe paralele ale bunurilor și serviciilor conducând la formarea prețurilor paralele pentru un bun sau serviciu, situație care conduce la realocări de resurse nejustificate.

Efectele asupra echilibrului monetar- care este influențat de economia subterană prin urmatoarele canale: prețurile paralele care influențează prețul bunurilor și al serviciilor precum și prețul forței de muncă, deturnarea unei mase monetare importante, aplificarea tranzacțiilor speculative, are efect de asemenea asupra ratei inflației, cursului valutar și a ratei dobânzii.

Putem observa un efect importat al economiei subterane și asupra balanței de plați externe.

Unul din efectele grave ale economiei subterane este acela că mărește distanțele dintre grupurile sociale, diferențe ce devin semnificative atunci când unele grupuri care iau parte la activități economice subterane obțin sume mari de bani în timp ce societatea suferă o înrăutățire a nivelului de trai.

III.6 Combaterea economiei subterane la scară mondială

Acest fenomen al economiei subterane fiind pus sub influența unor factori care ajută la procesul de încetinire a evoluției galopante a economiei subterane, dintre care menționăm: apariția unei creșteri economice constante, reducerea inflației, reducerea presiunii fiscale, reducerea procedurilor birocratice, stabilitate politica și legislativă.

În cazul fenomenului de combatere a evaziunii și a fraudei fiscale se poate realiza de catre state niste declarații proprii ale contribuabililior a surselor de venit sau a tipurilor de fonduri plătite respectiv încasate în anul fiscal.

În cazul muncii la negru obiectivele fiind revizuirea cadrului legislativ, reducerea taxelor și a contribuțiilor angajatorului respectiv angajatului. De asemenea sancționarea ca infracțiune a angajatorului folosirea muncii ilegale ar putea să forțeze angajatorii să respecte legea în ce privește forța de muncă pe care aceștia o folosesc.

" Lipsa de eficacitate în combaterea corupției este datorată unei lipse de voințe, a unei capacități locale insuficiente sau a lipsei strategiilor și a structurilor adecvate. Cooperarea internațională poate ajuta țările prin intermediul schimbului de informații asupra acestui fenomen, găsirea metodelor și măsurilor de urmat,cunoașterea celor mai bune strategii naționale, ținerea de seminarii regionale, precum și prin oferirea de asistență tehnică."

În cazul fenomenului de trafic de droguri au fost înființate organizații care au ca scop cercetarea și analizarea fenomenului în vederea unei mai bune înțelegeri. Deasemenea se încearcă la nivel mondial creearea unei baze de politici de combatere a acestui fenomen.

În cazul traficului cu arme se încearcă găsire unor modalități de combatere și noi politici care să marească noi cooperari internaționale între state pentru a putea combate acest fenomen.

STUDIU DE CAZ – ECONOMIA SUBTERANĂ DIN ROMÂNIA

Trecerea României la economia de piață de la economia de comandă a favorizat un mediu propice pentru a manifesta și dezvolta economia subterană.

La inceputul anilor 1990 economia din România se gasea într-o situatie particulară produsa de efortul imens depus in anii 1980 pentru plata tuturor datoriilor externe ale României combinată cu un plan de investiții exagerat dar marcat și de violența in care sa produs trecerea de la economia la comandă la cea de piață.

Dupa anii 1980 importurile s-au diminuat drastic acestea limitându-se doar la materiile prime care erau necesare functionării unor ramuri industriale ale economiei, eliminându-se bunurile din sfera bunurilor pentru consum, deși piața internă nu le putea produce, producția s-a orientat exclusiv către export neținând contde condițiile economice din țară.

Investițiile fiind dirijate catre sectoare în care amortizarea preupunea o perioadă foarte mare de timp iar finanțarea acestora nu era asigurată, aceste sectoare bazânduse în mod exclusiv pe o muncă nesalariată.

Probleme au fost și în agricultură unde baza era constituită pe o forță de muncă îmbătrânită.

Aceste fapte conducând la izolarea economică a Romanaiei chiar și în sistemul socialist unde se remarcă prin lispsa dialogului, deschiderea spre unele realități economice și a lipsei totale de transparență.

Multe din măsurile economice care au fost propuse dupa căderea regimului comunist au fost luate într-un mod greșit datorită necunoașterii funcționării mecanismelor economiei de piață, aplicarea acestor măsuri fiind lipsită de eficiență. Eroarea principală sa evidențiat și a constat în convingerea falsă conform căreia desființarea totală a planificării centralizate, comerțul liber și prețurile libere sunt suficiente pentru apariția sistemului de piață care să conducă la realizarea bunăstării.

În realitate sa dovedit că introducerea mecanismului pieței libere este posibil doar cu construcția în paralel a unui context socio-economic favorabil. Se constată că din punct de vedere al economiei subterane în 1990 își făceau prezența frauda fiscală și încet îsi facea apariția și munca la negru.

În lipsa unor produse de strictă necesitate de pe piațî și a unor metode greșite de planificare a vânzării sa dezvoltat o piață paralelă cu dimensiuni considerabile ce nu poate fi prezentată în statistici dar este important de evidențiat că în ultimii ani înainte de 1990 sa renunțat la importul de cafea și țigări cu filtru piața acestor produse fiind cedată economiei subterane.

În mod constant pe parcursul anilor 1990 sa înregistrat crize foarte puternice a unor produs precum: uleiul, detergenții și diferite legume. Producția insuficientă, lipsa materiilor prime, dezinteresul și incompetența factorilor de decizie ne face să afirmăm că o parte semnificativă din aceste situații au fost provocate în mod constient deoarece acest context era generator de caștiguri importante și ilicite pentru unele structuri profesionale care profitând de aceste împrejurari au realizat trecerea de la o piață paralelă mică la adevarate structuri bine organizate ale economiei subterane acumulând importante venituri din aceste activități economice ilicite.

Această evoluție a economiei subterane în plină dezvoltare a fost susținută de haosul politic și legislativ care a precedat perioada imediată de după căderea regimului comunist în 1989 când în spatele unor teorii mincinoase despre echitate și corectitudine s-au dezvoltat importante acțiuni care au creat și dezvoltat economia subterană din România.

Având parte de aceste împrejurări legislația cu privire la economie a aparut târziu și nu era deloc adaptatat realității economice din țară încercând fară rezultate să împace aparatul birocratic imens dar și să promoveze inițiativele de promovare a întreprinderilor private. Aceste măsuri au avut ca rezultat blocarea în totalitate a sistemului economic și respingerea unor potențiali mari investitori datorată scurgerii fară control a avuției naționale și concentrarea unor importante valori materiale respectiv bănesti în mâinile a catorva oameni de afaceri cu implicații politice în noul sistem. Necunoașterea de către funcționării de stat a principiilor functionării economiei de piață precum și corupția care a început să planeze asupra acestor structuri profesionale au avut ca rezultat un mediu economic-social ideal pentru crearea și dezvoltarea economiei subterane într-o manieră organizată.

Evoluția și formarea structurilor subterane în România

Pe fondul conjuncturii economico-soaciale din perioada menționată mai sus îcepând cu prima parte a anului 1990 au luat ființă grupuri de interese specializate în contrabandă pentru export cât și pentru cea de import cu produse deficitare sau absolut inexistente pe piață din România cât și prin prestația unor sevicii de transport transfrontalier.

Profitând de prețurile scăzute ale unor produse industriale ce se gaseau pe piața internă precum: scule, aparate și dispozitive electrice, bunuri de consum au fost achiziționate fără documente apoi mărfurile au fost vândute pe piețele din țările vecine obținându-se caștiguri importante care au fost folosite pentru dezvoltarea acestei activități.

Tot în același mod desfașurându-se și operațiunile de import, piața românească fiind invadată de bunuri de slabă calitate dar cu utilitățile și formele dorite de catre o majoritate a populației. Toate aceste activități economice s-au desfăsurat fară nici o restricție la inceputul anilor 1990, când s−au reglementat primele legi în ceea ce privește activitatea economică privată, veniturile realizate din aceste activități au fost importante și au contribuit la formarea unui capital suficient pentru înființarea și dezvoltarea unor afaceri legal organizate.

Apariția sub forma aceasta a inițiativei private și participarea unui capital străin au constituit evident un semnal economic pentru orientarea economiei către piață.

Majoritatea investițiilor private cu capital străin au provenit din țări din Orientul Mijlociu sau Apropiat, obictul de desfșurare a acestor firme a fost importul cu bunuri din țările acestora, astfel piața românească fiind invadată de produse alimentare, bauturi, cafea, țigări, textile și încăltăminte de o calitate îndoielnică dar la prețuri care atrăgeau populația cu venituri modeste.

În concluzie putem afirma că în perioada 1990-1993 forma principală de manifestare a economiei subterane în România a fost frauda fiscală iar elementul cel mai important care a dus la dezvoltarea acestui fenomen a fost lipsa cadrului legislativ adecvat.

Dezvoltarea rețelelor subterane

Apariția legislației care prevedea modul de organizare și funcționare al societăților comerciale private și a instituției care se ocupă de legislația în domeniu și anume Camera de Comerț și Registrul Comerțului cu un sitem informatizat de evidență a permis cunoașterea numărului de agenți economici și obiectul de activitate declarat de aceștia.

Legislația fiscală a luat formă abia dupa reglementarea impozitului pe profit, a introducerii taxei pe valoarea adăugată și prin reglementarea taxelor vamale.

Completând prevederile legale cu un cadru privind privatizarea unor societăți comerciale deținute în totalitate de către stat putem concluziona că din punct de vedere legislativ și instituțional dincolo de necorelări și imperfecțiuni s-a reusit orientarea societății românești spre economia de piață.

Nici activitatea economică subterană nu a stat pe loc în tot acest timp ea căpătând dimensiuni tot mai mari și având ținte precise asupra pieței pentru produsele cu un larg consum prin acestea obținând fonduri importante pentru achiziționarea unor importante active la societăți comerciale și industriale mari.

Pentru atingerea acestor obiective au fost utilizate procedee și mijloace diverse precum: firmele fantomă, jocurile piramidale, obținerea unor credite ilegale și corupția.

Evaluarea economiei subterane din România

O evaluare a fost realizată de catre Institutul Național de Statistică care pentru această evaluare nu a fost nevoie doar de o metodologie ci și de asistență tehnică și financiară din partea Uniunii Europene. Această evaluare oficială a fost facută publică și care aduce un avantaj la calcularea produsului intern brut care este corectat cu activitatea neobservată sau economia subterană.

Serviciul Român de Informații a emis o cifră aproximativă a economiei subterane din România în jurul valorii de 33% din PIB, dar nu sa menționat prin ce metodă sa facut această evaluare.

Aceste evaluări au condus la vehicularea a diverse cifre ale economiei subterane iar interpretarea acestora a creeat o mică panică față de dimensiunea mare și care se află în creștere a, acelor activități neînregistrate și ascunse de ochii autorităților.

Pentru a completa sfera conturilor naționale sa realizat de către Institutul Național de Statistică cu ajutorul unei asistențe externe, o evaluare a pieței negre a muncii aceasta reprezentând partea cea mai importantă a economiei subterane dar în esența ei este asociată cu frauda fiscală deoarece munca nedeclarată este subterană pentru a se sustrage plății de impozite și de cotizații sociale datorate bugetului.

Metoda utilizată are la bază compararea dintre cererea și oferta locurilor de muncă și are ca scop identificarea persoanelor care desfașoară activități legale dar pe care nu le declară autorităților.

Politicile fiscale din România

În majoritatea țărilor lumii, politicile fisale din ultimele 4-5 deceniiau avut la baza în primul rând manipularea elementelor constitutive ale bugetului atât venituri cât și cheltuieli.

Bugetul statului care este un instrument privilegiat al intervenției statului în economia de piață și în viața socială în orice stat din lume nu a fost folosit în mod corespunzător și nici suficient în România în perioada de după comunism, trecerea de la economia la comandă a lipsit statul de unele mijloace de intervenție folosite în perioada comunistă și care au fost înlocuite conform noilor condiții.

Politicile necesare flexibile și fundamentate pe analize economice corecte au lipsit într-o mare masură. Nebeneficiind de o viziune clară asupra evoluției viitoare și nici de indicatori statistici suficienți, corespunzatori și care poate nu au reflectat corect realitatea pentru o înțelegere mai clară a situației prezente deciziile politicilor economice au lăsat de dorit.

În cei peste 10 ani de tranziție a economiei în România nu a existat o politică economica coerentă cu caracter structural iar politica nu a avut întotdeauna în vedere obiectivul dorit și anume stabilizarea și relansarea economică.

Orientarea generală a întregii politici financiare a inregistrat cu exceptii de scurtă durată o abordare restrictivă lucru ce a contribuit semnificativ la accentuarea caracterului nefavorabil al conjucturii economice și anume la scăderea volumului producției naționale favorizate de blocajul financiar.

Fenomenul de criză economică a impus agenților economici și forței de muncă să se adapteze și să se rezume la scopul de a supraviețui și de a astepta vremuri mai bune.

Determinată în mare masură de către relașiile sociale și economice deja existente, o anumită atitudine de respingere față de puterile publice și impulsionată de o libertate prost înțeleasă și de politici financiare neadecvat eadaptate aceasta a însemnat aparișia unor noi activități subterane în România și dezvoltarea celor cunoscute. Cele mai dominante activități au devenit frauda și evaziunea fiscală, munca la negru și corupția.

Avântul economic care aducea la vedere multe activități din economia subterană, carer educe coruptia sa lăsat mult asteptat iar politicile și reglementările economice adoptate nu au fost cele mai bune în situații de recesiune economică prelungită cum a fost cazul României.

În România din perspectiva ultimului deceniu mecanismele economice au fost fragile neexistând un sprijin pentru multitudinea de politici economice lipsite de fermitate. Deseori deciziile nepotrivite al caror posibil impact au contribuit la situația de evoluție stop and go.

Nerestructurarea și neprivatizarea marilor companii de stat au contribuit la creearea condițiilor de generare a pierderilor și arieratelor făcând necesară acordarea de credite direcționate și a ajutoarelor nerambursabile.

Reducerea activității economice concomitent cu creșterea evaziunii fiscale și a corupției au condus la scăderea încasărilor bugetare și la creșterea necesității protecției sociale cauzată de crețterea masivă a disponibilizărilor și a somajului, preluarea la datoria publică a datoriilor unor societăți de stat, și a creditelor neperformante ale unor bănci în încercarea de evitare a falimentului sistemului bancar românesc, aceste situații dificile au apăsat greu asupra cheltuielilor bugetare.

Câteva dintre politicile economice aplicate în România în ultimul deceniu :

O politică monetară foarte strânsă, lupta împotriva inflației a însemnat o restrângere a masei monetare de pe piață și creșterea ratei dobânzii, scumpirea creditului, blocaj financiar. Creditul scump și rar a avut ca urmare o creștere a corupției în sistemul bancar cu privire la acordarea creditelor. Blocajul financiar obligând agenții economici la relații care în multe cazuri aceștia au apelat la practici evazioniste pe care legile imprecise combinate cu o toleranță a autorităților vizavi de aceste activități au facut ca aceste practici să prospere.

Un deficit bugetar redus excesiv controlat, opțiuni de politică neconforme în cazul în care politicile restrictive sunt recomandate în condiții de creștere economică stabilizată. Aceste măsuri aplicate în perioada de criză economică au avut efecte negative majore asupra creșterii economice. Limitarea deficitului bugetar la un nivel scăzut este o piedică pentru realizarea statului unei restructurări și a unei protecții sociale suficiente. Una dintre cauzele muncii la negru este o protecție socială redusă care de asemenea este incorect și insuficient fundamentată care determină acceptarea conditiilor precare ale angajării pe piața muncii negre.

Acest deficit bugetar a fost generat de reducerea veniturilor atât ca pondere din PIB cât și în prețuri constante datorate slabei colectări și a reducerii activității concomitent cu creșterea economiei subterane.

Cheltuielile și veniturile bugetare au evoluat descendent inclusiv ca pondere din PIB având ritmuri aproximativ apropiate.

Pe langă constrângerile în privința bugetului respectate aproximativ integral de către Ministerul Finanțelor, politica monetară restrictivă aplicată de Banca Natională a Romaniei prin lipsirea constantă a economiei de bani lichizi din cauza necorelării masei monetare cu creșterea PIB-ului au condus la acctentuarea crizei economice.

Obținerea creșterii economice prin mixul de politici menționate s-a lovit de restricția majoră și de lipsa resurselor altor doi factori: fragilitatea funcționării mecanismelor economice și degradarea credibilității guvernului.

În contextul acesta impactul practicilor care sunt în stânsă legătură cu economia subterană aspura veniturilor bugetare și implicit asupra creșterii economice.

Principalale obiective ale politicii fiscale pentru reducerea fraudei și a evaziunii fiscale

Pentru a atinge standardele Uniunii Europene în domeniul combaterii evaziunii fiscale autoritățile din România trebuie să analizeze și să îmbunătățească o serie de activități, instituții și reguli precum:

Activiatatea majorității instituțiilor implicate în colectarea de taxe și lupta împotriva fraudei și corupției cum sunt: Curtea de Conturi a României, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Asigurărilor Sociale, Ministerul Public.

Procedurile fiscale de control și înregistrare a veniturilor și cheltuielilor.

Proiectul continuu de armonizare și unificare a procedurilor și regulilor din Codul Fiscal Unic compatibil cu standardele UE.

Legea taxei pe veniturile personale însemnând proceduri și reguli, înregistrarea și controlul venitului individual și legea impozitului pe veniturile întreprinderii.

În viziunea Ministerului de Finanțe pentru limitarea fraudei și evaziunii fiscale sunt necesare urmatoarele masuri legislative și instituționale:

Unimnficarea legislației fiscale și asigurarea caracterului sistematic complet și corelat cu ansamblul cadrului normativ din economie.

Eliminarea prevederilor legislative care favorizează evaziunea fiscală în special în ceea ce privește ordonarea și corelarea facilităților fiscale.

Reorganizarea structurilor teritoriale ale aparatului Ministerului de Finanațe ce asigură canale directe pentru transmiterea informației respectiv a comenzilor în ceea ce privește activitatea de administrare a veniturilor și de control a activității care trebuie să se realizeze în mod distinct.

Asigurare pe cale normativă și organizatorică a coordonarii unitare la nivel teritorial și central a tuturor activităților de control pentru evitarea suprapunerilor în desfașurarea acestor acțiuni.

Accelerarea acțiunilor pentru realizarea unei publicații specializate a Ministerului Finanțelor Publice care să asigure interpretarea sub aspect metodologic a cadrului legislativ în vederea identificării și combaterii evaziunii fiscale.

Identificarea unor instrumente eficiente la nivelul Ministerului de Finanțe care să conducă la creșterea profesionalismului și moralității în identificarea și combaterea evaziunii fiscale . În acest sens trebuie găsit un raport optim între salariu și stimulente pentru anagajații ministerului.

Modificarea surselor de constituire a fondurilor de stimulare a personalului ministerului incluzând în cadrul acestora obligații suplimentare de natura diferențelor de impozite și taxe.

Identificarea unui raport între gradul de sancționare a contribuabilului evazionist și gradul de atragere a acestuia în evitarea evaziunii fiscale.

Creșterea gradului de sancționare a personalului angajat în acțiuni de control în vederea creșterii raspunderii acestora .

Implementarea unui sistem informatic care să asigure baza de date necesară atat pentru analiza fenomenului evazionist cât și pentru identificarea acestui fenomen.

Instituționalizarea unui sistem intern de pregătire permanentă a personalului Ministerului de Finanțe.

Sunt tot mai frecvente discuțiile privitoare la starea economiei și buget și eficiența statului în colectarea și cheltuirea banului public ca element ce captează atenția populației în ultimii ani.

Dorința de a face mai transparentă activitatea statului, de a explica optiunile de politică precum și garantarea protecției cetățenilor care trebuie să înțeleagă și să aibă încredere în reglementările adoptate, acestea trebuie să devină preocupările majore ale pesrsoanelor care decid politica economică din România.

În concluzie relația dintre stat și plătitorii de impozite sau contribuabili care sunt pană la urmă și beneficiari ai cheltuielilor bugetare este importantă, iar cunoașterea drepturilor și obligațiilor celor două părți este un element care poate să asigure un mai mare scuces politicilor fiscale.

Compararea ratelor de presiune fiscală a țărilor care nu doar prin structuri fiscale ci și prin nivelul de viață și productivitate nu poate fi semnificativă. În mod logic insuficiența productivității obligă locuitorii României să suporte o impozitare superioară celor din alte țări pentru a aduce aceeasi contribuție procentuală în produsul intern brut. Aceasta având efecte directe asupra venitului disponibil și respectiv asupra capacității de consum și de economisire a cetățenilor.

Atitudinea cea mai eficientă față de fenomenul evaziunii fiscale este de a realiza o bună administrare a lui la nivelul identificării, previzionării, controlului și valorificării acestuia în perspectiva asigurărilor veniturilor bugetare proiectate.

Amploarea evaziunii fiscale și modul dinamic în care aceasta eveoluează impun de urgență regândirea și reproiectarea sistemul de administrare a veniturilor publice precum și a sistemului de control al subiecților economici în ceea ce privește respectarea legislației fiscale.

Este necesar ca fenomenul evazionist să fie evaluat în întraga sa complexitate, luându-se în considerație alături de conotația lui negativă și impactul său asupra multiplicării sumelor atrase la buget ca urmare a identificării cazurilor de evaziune fiscală.

De asemenea se impune o analiză profundă a mecanismelor interne ale fenomenului evazionist care să permită punerea în funcțiune a unor instrumente și măsuri de ținere sub control a fenomenului de evaziune.

În acest context, strategiile de control vor trebuii elaborate într-o viziune mai flexibilă care să depisteze cazurile de evaziune nu doar ca urmare a unui control ci în urma sesizării unor disfunctionalități specifice administrării veniturilor publice.

În România, restructurarea economiei, creșterea productivității vor avea drept consecință o eliberare de forță de muncă. În paralel forța de munca disponibilă și ieftină va impulsiona sectorul informal în special activitățile la negru care datorită unei productivități scăzute sunt mari utilizatoare de salariați eventual cu slabă calificare.

Reprimarea muncii clandestine, urmărirea fraudelor, alierea cu alte țări împotriva spălării de bani pot reduce economia subterană. Deocamdată este doar o iluzie faptul că putem să sperăm la o eliminare în totalitate a evaziunii fiscale.

O tendință tot mai frecventă pe plan mondial este aceea de a acționa în sensul consimțirii populației la impozite. În acest sens puterile publice folosesc o varietate largă de strategii care sunt trecute prin parlament și acceptate de alegători ca și exemplu amintim:

Strategia convingerii cetățenilor contribuabili că este nevoie de o creștere a impozitului.

Strategia dovedirii cetățenilor că banii colectați prin intermediul impozitelor nu vor fi risipiți.

Măsurile impuse de slăbire a consimțământului la impozite și a legalitații fiscale sunt de mare actualitate și în țara noastră.

Este necesar că Guvernul țării noastre și mai ales administrația fiscală să demonstreze necesitatea unei anumite fiscalități dar să urmărească și să convingă contribuabilii de folosirea eficientă a veniturilor colectate de la aceștia. De asemenea administrația fiscală trebuie să îi revină sarcina reabilitării legalității fiscale ca și o condiție de necontestat a functionării normale a sistemului fiscal.

CONCLUZII

Economia subterană de la o cifră manevrabilă în sfera politicii la o realitate concretă, marchează puternic activitatea națională, comportamentul contribuabililor, perceptia populației privind moralitatea societății în ansamblu,a executivului care este bănuit de corupție și de favorizarea acesteia, rămâne în continuare o problemă majoră pentru multe țări.

Economia subterană rămâne o provocare pentru macroeconomiști și politicieni deoarece această economie există în tările slab dezvoltate și puțin mai restrânsă în țările dezvoltate.

Asociată în special cu nivelul redus de dezvoltare, cu legislația imperfectă, cu criza economică, fenomenul economiei subterane reprezintă un pericol pentru țările care se confruntă cu practici neoficiale, cât și pentru țările din jurul acestora deoarece există contacte în special economice motivul este acela că economia subterană este foarte contagioasă.

La fel de vechi ca economia oficială, activitățile economiei subterane au urmat ciclurile economice firești cu faze de ascensiune și recesiune în contratimp cu ciclurile economiei oficiale.

Atitudinea publică față de sfera aceasta a economiei variază în funcție de particularitățile locale ale economiei subterane. Dacă în majoritatea țărilor industrializate se încearcă să se reducă sau cel puțin sa împiedice extinderea acesteia și totuși observam o toleranta în țările europene estice, în mare măsură în cele sudice și meridionale

Curentul puternic de reducere a fisclității din ultimele decenii a reprezentat în țările dezvoltate o importantă sursă de legalitate în declararea activității în reducerea muncii negre, dar nu a fost suficient.

Suprimarea economiei informale în țările europene în curs de dezvoltare și în mare măsura și în unele din țările europene în tranziție ar avea fară îndoialaă consecințe incalculabile asupra nivelului de viață a majorității menajelor. În aceste țări sectorul subteran joacă un rol esențial. Economia informală oferă încă bunuri și servicii care fie nu se găsesc în sectorul oficial, fie există în cantități insuficiente sau la prețuri prohibitive.

BIBLIOGRAFIE

Albert Michel, "Capitalism contra capitalism", Editura Humanitas București

Botea Ion,"Metode și tehnici fiscale", Editura Someșul

Hoanță Nicolae, "Evaziunea fiscală", Editura Tribuna Economică București

Voicu Costică, "Spălarea banilor murdari", Editura Sylvi București

Academia Română, "Procese și politici macroeconomice ale tranziției" Editura Economică București

[anonimizat] Lucian ,Teză de doctorat "Tendințe în economia subterană mondială"

Costică Voicu, Spălarea banilor murdari, Editura: Sylvi, 1999.

Costică Voicu, Spălarea banilor murdari, Editura: Sylvi, 1999.

http://store.ectap.ro/articole/529_ro.pdf

John Madinger, Sydney A. Zalopany, Money Laudering, CRC Press 1999

CEE, The extent and Kind of Voluntary Work in ECC, Publicație oficială a CEE, Luxemburg 1984.

Nolan, Erika; Crouch, Shannon. Offshore Investments that Safeguard Your Cash: Learn How Savvy Investors Grow and Protect Their Wealth, Editura McGraw-Hill eBook, Anul 2009, pag. 148

Giurgiu, Adriana. Investiții internaționale, Editura Universității din Oradea, Anul 2002, Oradea, România

http://www.pk-offshore.ro/?Jurisdictii:UK:Informatii, consultat la data de 08.05.2011

http://www.pk-offshore.ro/?Jurisdictii:BVI:Informatii, consultat la data de 08.05.2011

Mănăilă Adrian. Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Editura All Back, Anul 2004, Ediția a II-a, București, România

Man Aureliana. Caracterul dual al paradisurilor fiscael cercetat prin prisma evaziunii fiscale, Teză de doctorat, Anul 2010, Chișinău, Republica Moldova,

http://www.cnaa.md/files/theses/2010/16562/aureliana_man_thesis.pdf, consultat la data de 08.05.2011

Bișa Cristian; Capotă Mihaela; Costea Ionuț; Dancău Bogdan. Utilizarea paradisurilor fiscale-între evaziunea fiscală legală și frauda fiscală, Editura B.M.T. Publishing House, Anul 2005, București, România

BIBLIOGRAFIE

Albert Michel, "Capitalism contra capitalism", Editura Humanitas București

Botea Ion,"Metode și tehnici fiscale", Editura Someșul

Hoanță Nicolae, "Evaziunea fiscală", Editura Tribuna Economică București

Voicu Costică, "Spălarea banilor murdari", Editura Sylvi București

Academia Română, "Procese și politici macroeconomice ale tranziției" Editura Economică București

[anonimizat] Lucian ,Teză de doctorat "Tendințe în economia subterană mondială"

Costică Voicu, Spălarea banilor murdari, Editura: Sylvi, 1999.

Costică Voicu, Spălarea banilor murdari, Editura: Sylvi, 1999.

http://store.ectap.ro/articole/529_ro.pdf

John Madinger, Sydney A. Zalopany, Money Laudering, CRC Press 1999

CEE, The extent and Kind of Voluntary Work in ECC, Publicație oficială a CEE, Luxemburg 1984.

Nolan, Erika; Crouch, Shannon. Offshore Investments that Safeguard Your Cash: Learn How Savvy Investors Grow and Protect Their Wealth, Editura McGraw-Hill eBook, Anul 2009, pag. 148

Giurgiu, Adriana. Investiții internaționale, Editura Universității din Oradea, Anul 2002, Oradea, România

http://www.pk-offshore.ro/?Jurisdictii:UK:Informatii, consultat la data de 08.05.2011

http://www.pk-offshore.ro/?Jurisdictii:BVI:Informatii, consultat la data de 08.05.2011

Mănăilă Adrian. Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Editura All Back, Anul 2004, Ediția a II-a, București, România

Man Aureliana. Caracterul dual al paradisurilor fiscael cercetat prin prisma evaziunii fiscale, Teză de doctorat, Anul 2010, Chișinău, Republica Moldova,

http://www.cnaa.md/files/theses/2010/16562/aureliana_man_thesis.pdf, consultat la data de 08.05.2011

Bișa Cristian; Capotă Mihaela; Costea Ionuț; Dancău Bogdan. Utilizarea paradisurilor fiscale-între evaziunea fiscală legală și frauda fiscală, Editura B.M.T. Publishing House, Anul 2005, București, România