ECONOMIA ȘTIINȚĂ TEORETICĂ FUNDAMENTALĂ [613935]

Capitolul 2
ECONOMIA – ȘTIINȚĂ TEORETICĂ FUNDAMENTALĂ
CUPRINS
2.1. Geneza științei economice contemporane
2.2. Economia – componentă a sistemului științei economice
2.3. Metode, tehnici și instrumente de analiz ă economic ă
2.4. Întocmirea graficelor și utilizarea lor în analiza economic ă
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
ÎNTREB ĂRI DE AUTOEVALUARE
CONCEPTE
•Filiație de idei •Metodă a științei economice (a economiei )
•Situaț ie clasică (a științei economice) •Sistem metodologic al științei economice
•Știință economic ă •Inducție – deducț ie în economie
•Economie ( știință) •Ceteris paribus
•Microeconomie ( știință) •Abstracț ie științifică
•Macroeconomie ( știință) •Analiză – sinteză
•Econom ie pozitiv ă •Metodă istorică – metodă logică
•Economie normativ ă •Analiză calitativă – analiză cantitativ ă
•Economie politic ă contemporan ă •Modelarea – metod ă de cercetare în
economie

ECONOMIA – Ș TIINȚĂ TEORETIC Ă FUNDAMENTAL Ă
Prezentare
generală Activit ățile economice contemporane în continu ă schimbare și
diversificare formeaz ă obiectul de studiu al sist emului deja constituit al
științelor economice. În cadrul acestui sistem un loc aparte ocup ă
ECONOMIA.
Substan ța general acceptat ă a economiei (Economics) ca știință
teoretico-metodologic ă fundamentală – reflectare general ă și universal ă a
realităților economice în unitatea și interdependen țele lor fire ști – a fost ș i este
reflectată parțial și chiar controversat ă. Cauzele unei astfel de reflect ări sunt
multiple. Printre acestea figureaz ă și apelul f ăcut de unii metodologi și
epistemologi la diferite adjective a șa-zis lămuritoare (delimitative) ale
domeniului economiei, cum sunt: politic ă, națională , civică, publică, socială,
privată , teoretică etc.
În ultimul timp, s-a ajuns la un minim de consens în aceast ă privință.
Ca urmare, se susț ine tot mai mult c ă disciplina științif ică și universitar ă care
abordează, tratează și apreciaz ă realitatea economic ă ca un sistem, cu toate
structurile și nivelurile acesteia, este denumit ă ECONOMIE. Anume prin
această știință se poate preciza locul sistemului științelor economice în
ansamblul științelor social-umaniste și în sistemul științelor în general, pe
fundalul ei se pot face delimit ările de rigoare între diferitele științe economice
particulare și, totodată , economia este cea care oferă elementele necesare
pentru formarea și dezvoltarea științelor de graniță , științe la care aceasta este
parte constitutiv ă.
În acest capitol, valorificându-se valen țele științei contemporane și
cunoscându-se con ținutul activit ăților economice, se vor contura obiectul și
metoda economiei.
2.1. GENEZA ȘTIINȚEI ECONOMICE
Filiația de idei Gândirea economic ă are o istorie relativ îndelungat ă. Idei ș i chiar teorii
economice au ap ărut încă din Antichitate. Acestea erau formulate și integrate
în alte sisteme de gândire (de pild ă, în cel filozofic).
Termenul de economie politic ă a fost consacrat de francezul Antoine
de Montchrestien, prin Tratatul s ău de Economie Politică (1615). Acest termen
provine de la trei cuvinte de origine greac ă: oikos (gospod ărie, gospodă rire),
nomos (lege) ș i polis (ora ș, cetate). În traducere liber ă, termenul semnifica
inițial – legea (regulile) de gospod ărire a cetăț ii. Paradoxal, denumirea de
economie politic ă a apărut cu mult timp înainte ca știința economic ă să fi
apărut.

Procesul apari ției științei economice ș i, mai ales, evolu ția ei până în zilele
noastre sunt analizate de epistemologi cu ajutorul a dou ă concepte: filia ția de
idei și situația clasică.
Etape ale
evoluției
gândirii și
științei
economice a)Prima etap ă în evolu ția gândirii economice își are începuturile în
gândirea antic ă greco-rom
ană și asiatică și se încheie spre sfâr șitul secolului al
XVIII-lea, prin contribu ția epocală a lui Adam Smith. În lucrarea sa “Avu ția
națiunilor” (1776), Smith a reu șit să dea expresie primei situa ții clasice. De
aceea, el este considerat p ărintele științei economice, știință care iniț ial era
cunoscută sub denumirea de Economie politic ă. De o deosebită importan ță au
fost în aceast ă perioadă dezvoltă rile și contribu țiile acelor economiș ti care au
efectuat primele analize economice ale proceselor economice de ansamblu,
cum sunt: W. Petty cu a sa “Aritmetic ă Politică”; F. Quesnay, cu faimosul s ău
“Tablou Economic”.
b)A doua perioad ă în evolu ția gândirii și științei economice se
încadrează într-un orizont de timp cuprins între sfâr șitul secolului al XVIII-lea
și începutul ultimei treimi a secolului al XIX-lea. Aceast ă perioadă este
dom
inantă și ilustrată de David Ricardo, Thomas Malthus, John S. Mill. De
asemenea, în aceast ă etapă, a trăit și a creat K. Marx, care este considerat un
fondator de nou ă școală economic ă, înscriindu-se pe o anumită filiație de idei.
Unii specialiș ti acordă francezului J.B. Say un loc important în gândirea
economic ă universală , pe care-l încadreaz ă în linia de gândire din această
perioadă.
c)A treia perioad ă este cuprins ă între anii ′70 ai secolului XIX și
primul război mondial, respectiv marea recesiune mondial ă din anii ′30 ai
secolului al XX-lea. În acest inte rval de timp, s-au impus contribu țiile
strălucite ale Școlii istorice germane (W.Roscher, G. Schmoller și îndeosebi F. Filiația de idei const ă în procesul prin care eforturile pentru în țelegerea
fenomenelor economice creeaz ă, perfecț ionează și reconsider ă structurile teoriei
economice, într-un proces f ără sfârșit.
Situația clasică se caracterizeaz ă printr-o consolidare, o corelare și o sintez ă a
achiziț iilor (a cuceririlor) științifice pân ă la momentul respectiv, inclusiv
aprecierea stă rii actuale și direcțiile dezvolt ării viitoare a științei economice.

List), ale marginali știlor vienezi speciali ști în teoria valorii și a distribu ției (C.
Menger, E. B öhm-Bawerk, F. von Wieser), ale lui L.Walras, V.Pareto, A.
Marshall.
d)A patra perioad ă în evolu ția științei economice se încadrează
între anii ′20 și anii ′70 ai secolului al XX-lea. Perioada respectiv ă este
marcată pregnant de J.M. Keynes și de opera sa fundamental ă ”Teoria generală
a ocupării, a dobânzii și a banilor ”.
Opera economic ă a lui Keynes a dat un puternic impuls științei
economice în general.
Ca replic ă la curentul dirijist Keynesist, s-a constituit liberalismul
clasic al secolului al XX-lea, ai c ărui corifei – L. Mises, F. Hayek, M.
Friedman – formeaz ă nucleul cel mai activ al gândirii economice din ultimele
decenii.
e)A cincea perioad ă a început în deceniul al 8-lea al secolului XX .
Pe terenul realit ăților economice contemporane și beneficiind de cuceririle
anterioare ale științei economice, de tehnicile de analiz ă existente, știința
economic ă se află în faț a unei noi situa ții clasice. Deocamdat ă, toate teoriile
elaborate în trecut au fost și sunt dezvoltate și actualizate. În acela și tim
p, în
procesul firesc de raportare la nevoile realit ății, unele dintre ideile, teoriile și
doctrinele vechi au fost abandonate sau marginalizate.
Știința economic ă contemporan ă se caracterizeaz ă prin două trăsături
(aspecte):
– creșterea considerabil ă a volumului de informa ții, de date statistice,
ceea ce a f ăcut necesar ă apariția unor tehnici ș i instrumente noi de analiz ă;
– profesionalizarea accentuat ă a economi știlor, inclusiv adâncirea
procesului de specializare a acestora.
Aceste caracteristici fac foarte dificil ă realizarea unei noi sinteze în evolu ția
științei economice ș i marcarea unei situa ții clasice la care s ă se raporteze toate
marile curente de gândire.
2.2 ECONOMIA – COMPONENTÃ A SISTEMULUI ȘTIINȚEI ECONOMICE
Știința economic ă constă din ansamblul coerent de no țiuni, idei, teorii și
doctrine prin care sunt reflectate în planul gândirii actele, faptele și
comportamentele economice, din judec ățile de valoare asupra acestora,
precum și din tehnicile, metodele și procedeele de m ăsurare, evaluare,
gestionare și de stimulare a activit ăților economice.

Economia –
componentă a
sistemului științelor
economice Economia a fost și a ră mas o component ă teoretico-metodologic ă a sistemului
științelor economice, indiferent ce denumire i s-a dat.
Ini țial, termenul de economie politic ă desemna știința care studia
economia în ansamblul ei. Sintagma respectiv ă a fost utilizată de cei mai mul ți
din marii economi ști ai secolului al XIX-lea (D . Ricardo, K. Marx, J. B. Say,
A. Marshall, C. Menger, S. Jevons, L. Walras) ca titlu pentru operele lor
fundamentale. Delimitarea economiei politice fa ță de celelalte științe se făcea
prin domeniul ei particular de studiu : producerea, reparti ția, schimbul ș i
consumul avuț iilor, îndeosebi al bunurilor materiale. Prin rolul bunurilor
materiale în societate, susț ineau clasicii acestei științe, domeniul economiei
politice era un aspect particular al tuturor activităț ilor umane.
Mai târziu, economiș tii de orientare liberal ă au recep ționat sintagma
economie politic ă ca o legătură strânsă între știința economic ă, pe de o parte ș i
opțiunile și deciziile politice, pe de alta. Majoritatea acestor economi ști
considerau c ă economicul este subordonat politicului. Aceasta în sensul c ă
politica avea func ția de a alege și stabili obiectivele dezvolt ării econom ice, în
timp ce economia studia, gestiona și oferea mijloacele de atingere a acestor
obiective. În ultima jum ătate a secolului al XX-lea, se manifest ă o tendin ță de
reconstruc ție a economiei ca știință teoretică fundamentală . Despovă rată de
aspectele ideologice , economia contemporan ă se constituie, lent dar ferm,
într-o tehnică social ă. Aceasta ar putea fi noua paradigm ă, pe baza c ăreia se
poate aș tepta o nouă stare a economiei la început de nou mileniu.
Economia
contemporană Economia contemporan ă se autonom
izează mai ales prin modul de abordare a
activităților economice, prin premisele adoptate și concluziile pe care le
formuleaz ă. Domeniul ei nu se poate contura prin sec ționări verticale sau
orizontale în realitatea economic ă.
Microeconomia este acea ramur ă a științei economice care studiaz ă unitățile
economice individuale, structurile ș i comportamentele lor (gospod ării
individuale, firme, b ănci, administra ții etc.), precum și interrela țiile dintre aceste
unități elementare.
Macroeconomia este acea ramur ă a științei economice care cerceteaz ă mărimile
globale dintr-o economie, numite agregate, interdependen țele dintre diferitele
variabile globale ale economiei și sistemul economic al unei țări în totalitatea sa.

Caseta 2.1 Principii definitorii ale științei economice și ale studiului acesteia (Gregory N.
Mankiw)
1.Oam
enii se confrunt ă cu alegerea.
2.Costul unui bun, al unei ac țiuni și operațiuni reprezint ă șansa sacrificat ă, acel ceva la care se
renunță pentru a avea bunul, pentru a efectua ac țiunea respectiv ă.
3.Oamenii ra ționali iau deciziile lor pe baza analizei în termeni marginali.
4.Oamenii r ăspund la stimulente, ei ac ționează în concordan ță cu interesele lor.
5.Specializarea, schimbul, comerț ul îi pot îmbog ăți pe toți.
6.Piețele sunt, în general, o form ă bună de organizare a activităț ilor economice.
7.Guvernele pot uneori s ă îmbunătățească rezultatele pieț ei.
8.Standardul de via ță dintr-o ț ară depinde de capacitatea acesteia de a produce bunuri materiale și
servicii în cantit ăți, structuri și de calitate corespunz ătoare.
9.Prețurile cresc atunci când guvernul tip ărește prea m
ulți bani.
10.Pe termen scurt, societatea este confruntată cu alegerea între infla ție și șomaj.

Economia pozitivă eviden țiază ceea ce este în economie și ceea ce se poate
întâmpla dac ă va avea loc un anume eveniment (endogen sau exogen), dac ă se vor
produce anumite acte și fapte economice, naturale, tehnico- științifice, politice etc.
Economia normativ ă arată cum ar fi bine s ă se desfășoare activit ățile economice și
ce ar trebui f ăcut pentru ca procesele economico-sociale s ă se încadreze în
normalitate.
Model de rezolvare
1. Economia studiază :
a)sursele bog ăției țărilor lumii:
b)schimbul bunurilor și al banilor între membrii societ ății
c)alocarea resurselor rare pentru produc ția bunurilor și serviciilor necesare oamenilor.
Răspuns: c)
Rezolvare: deoarece ș tiința economic ă, ca ș tiință a alegerii, studiază comportamentul oamenilor în
activitatea de alocare a resurselor rare cu întrebuin țări alternative pentru satisfacerea nevoilor
nelimitate.

2.3. METODE, TEHNICI Ș I INSTRUMENTE DE ANALIZ Ă ECONOMIC Ă
Unitatea
inducție-
deducție Unitatea induc ție-deducție reprezint ă o cale de cercetare economic ă și de
expunere a rezultatelor cercet ării care implic ă multe din celelalte tehnici și
instrumente.
Principiul ceteris paribus Principiul “ceteris paribus ” pleacă de la premisa c ă unele elemente ale
analizei economice sunt stabile, în timp ce altele sunt variabile. Acesta este o
aplicare a principiului logicii, conform c ăruia “interpretarea evolu ției
fenomenului se face prin recunoa șterea unui punct stabil de referin ță”. De
regulă, sunt considerate stabile acele el emente care pot fi cuantificate
matematic. Cererea de pia ță pentru paltoane presupune un element stabil
(numărul consumatorilor) și unul variabil (moda).
Abstracția
științifică Abstracția științifică este o alt ă component ă a metodologiei economiei.
Caracterul complex al economiei și posibilit ățile limitate ale fiec ărui
cercetă tor (fie chiar echipe de cercetare) fac necesar ă înaintarea în trepte pe
drumul dificil al cercet ării. Cercetă torul îș i concentreaz ă atenția, de fiecare
dată, asupra unui aspect spre a-l analiza, f ăcând abstracț ie de celelalte aspecte
(a căror existen ță îi este cunoscut ă). Cunoașterea uneia sau alteia din laturile
realității economice se concretizeaz ă într-un simbol lingvistic – o no țiune, un
concept. Inducția este modul de a ra ționa trecând de la particular la general, de la fapte la
generalizări teoretice. Este opera țiunea intelectual ă de cunoa ștere a esen ței sau a
principiilor plecând de la observarea atent ă a fenomenelor, faptelor și actelor
economice.
Deducția realizeaz ă operațiunea intelectual ă de înțelegere a unor manifest ări sau
fenomene, plecând de la principiul (legea) sau esen ța acestora. Este modul de a
cerceta economia trecând de la general la particular.

Unitatea
dintre analiz ă
și sinteză Analiza înseamnă descompunerea, dezmembrarea fenomenului, procesului de
cercetat în elementele sale componente și cercetarea fiec ăreia dintre acestea,
ca părți necesare ale întregului. Sinteza presupune unirea elementelor
analizate separat în cadrul întregului unitar, legat prin resorturi interne
(cauzale sau funcț ionale).
Unitatea dintre metoda istoric ă
și metoda logic ă
de analiză
economic ă Metoda istorică înseamnă reflectarea, descrierea și fixarea faptelor și
evenimentelor, a șa cum s-au petrecut ele în timp. Cercetarea logic ă este
aceea care presupune trecerea de la abstract la concret, preluând din procesul
istoric real numai ceea ce este esen țial și constituie verigi necesare.
Cercetarea logic ă este istoria degajat ă de elementele întâmpl ătoare, fără a fi
ruptă de realul economiei.
Unitatea analizei cantitative și
calitative Pornindu-se de la premisa c ă realitatea îns ăși se caracterizeaz ă printr-o
asemenea unitate, cercetarea trebuie s ă țină seama de conexiunile dintre
actele și faptele economice, de aspectul calitativ al lor, dar și de măsura și
intensitatea acestora, de aspectul lor cantitativ.
Modelarea matematic ă Modelarea matematic ă, reproducerea schematic ă a unui proces economic sub
forma unui sistem linear sau analog, în scopul studierii modului de desf ășurare
a procesului și fenomenului real, constituie o treaptă importantă în ridicarea de
la abstract la concret, în realizarea efectiv ă a unităț ii analizei calitative și
cantitative.
Formarea, dezvoltarea și
abandonarea teoriilor economice Orice teorie economic ă autentică se formeaz ă, se dezvolt ă și poate să dispară
într-un proces complex în cadrul c ăruia se opereaz ă cu:
1.Variabilele economice
2.Ipotezele, presupunerile
3.Predicțiile
4.Testele (testarea)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Abraham-Frois,
Gilbert Econom
ia Politic ă, Editura Humanitas, Bucure ști, 1994
Constantinescu, N.N. Probleme ale metodologiei de cercetare în știință economic ă, Editura
Economic ă, București, 1998
Georgescu – Roegen, N. Legea entropiei și procesul economic, Editura Politic ă, București, 1979
Hausman, Daniel O introducere în știința economic ă, în Filozofia ș tiinței economice,
Editura Humanitas, Bucure ști, 1993
Heyne, Paul Modul economic de gândire, Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
București, 1991
Keynes, J.M. Teoria general ă a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor,
Editura Științifică, București, 1970, capitolul “Însemn ări finale cu
privire la filozofia social ă la care poate conduce teoria general ă”
Lipsey, R și Chrystal, A Principiile economiei, Editura Economic ă, București, 2002
Marshall, Alfred Principles of Econom
ics, cap. III. Obiectul științei economice, The
Macmillan Press Ltd., London, 1967
Rugină, Anghel Principia Oeconomica, Editura Academiei Române, 1993, capitolul
“Fundamente noi și vechi ale analizei economice”
Colectivul Catedrei de Economie și Politici
Economice Dicționar de Economie, Edi ția a II-a, Editura Economic ă, București,
2003

ÎNTREB ĂRI DE AUTOEVALUARE
•Folosindu-vă de criterii teoretice și epistemologice, precum și de argum ente
istorice, încerca ți delim
itarea obiectului economiei în cadrul științei econom ice
contemporane.
•Realizați o analiz ă comparat ă între știința m
acroeconomic ă, sistemul științei
econom
ice și economia ca știință teoretică fundamental ă și generală.
•Se poate sus ține că știința econom
ică, respectiv economia are o metod ă proprie de
cercetare ? Dac ă da, arătați cum
s-a constituit aceasta pe fondul luptei generale
pentru m
etodă în știință.
•De ce crede ți că Prem
iul Nobel pentru economie a început s ă se acorde doar din
anul 1969 (când Banca Suediei a îm plinit 300 de ani de la înfiin țare), ș tiut fiind c ă
Prem
iul Nobel a fost instituit ș i s-a acordat pentru alte domenii înc ă din anul
1901?
•“Teoria econom
ică – spune Paul Heyne – este cea care confer ă științelor
econom
ice aproape toat ă puterea lor de anticipa ție sau de clarificare” Cum
apreciați opinia lui P. Heyne?
•“Fiind o știință tânără și fragilă, știința econom
ică trebuie abordat ă cu ambiție și
m
odestie; ambiț ie pentru a analiza și înțelege o materie extraordinar de densă și
dificilă; m
odestie pentru a nu o trav esti în modele mai mult pretenț ioase decât
utile, în teorii mai mult sofisticate decât adev ărate” (Raym
ond Barre). Comenta ți
aceste aprecieri din perspectiva științei econom
ice contem porane, eventual, pe
baza uneia sau mai multor teorii, ca și prin folosirea unor instrum
ente de analiz ă
economic ă cunoscute de dumneavoastr ă.
•Enumerați 10 discipline economice universitare și apreciați-le din punctul de
vedere al statutului științei econom
ice ca sistem.