Economia Statelor Dezvoltate
Economia statelor dezvoltate
Studiu de caz
CUPRINS
INTRODUCERE
INTRODUCERE
PARTEA I
CAPITOLUL I. SUBDEZVOLTAREA
1.1. Concept
1.2. Trăsăturile subdezvoltării
1.3. Factorii care limitează dezvoltarea
CAPITOLUL II. SĂRĂCIA EXTREMĂ
2. 1. Cât de săraci sunt cei extrem de săraci
2. 2. Sărăcia profundă și combaterea ei
2.3. Statul săracilor
2.4. Evoluția regiunilor sărace în ceea ce privește combaterea sărăciei
2.5. Condiții de viață pe un dolar pe zi: viața și chipurile săracilor
2. 6. Subnutriția la nivel global
CAPITOLUL III. ORGANIZAȚII PRIVIND COMBATEREA SĂRĂCIEI
3.1. Eradicarea sărăciei
3.2. Implicarea familiei Gates în combaterea sărăciei absolute
PARTEA A II-A
STUDIU DE CAZ: ECONOMIA ,,LUMII A TREIA”: AFRICA
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”
Ioan Slavici
Subdezvoltarea reprezintă o etapă pe care în mod normal ar trebui parcursă de către toate statele. Aceasta este un ansamblu de structuri care reflectă dezechilibrele ecnomice la nivel regional, național și global.
Am ales această temă pentru a evidenția importanța problemelor din economia statelor slab dezvoltate, în condițiile în care mai mult de trei sferturi dintre populația globală trăiesc în țări ce aparțin statelor slab dezvoltate, prin amploarea și consecințele sale, subdezvoltarea a ajuns să fie una dintre problemele grave ale omenirii. Printr-o sărăcie dusă la extrem acestea se confruntă cu un nivel de trai de subzistentă, condiții mizere, asistență sanitară precară, rată mare a mortalității infantile, a lipsei de apă potabilă, gradul mare de analfabetism. Toate acestea sunt câteva lucruri de care trebuie să ținem seamă și să ne gândim că pentru noi sunt doar niște necesități pe care nu le putem concepe a nu le avea. Populația care trăiește în aceste state slab dezvoltate, cu toate că e foarte săracă și lipsită de informație, este și foarte optimistă, după cum spune și motto-ul ales.
Metodologia de cercetare a lucrării cuprinde atât cărți de specialitate privind economia mondială, axată pe subdezvoltarea la nivel mondial și țările încadrate în acest context, rapoarte oficiale ale Băncii Mondiale, cât și site-urile oficiale ale instituțiilor specializate în elaborarea rapoartelor și ale agențiilor sale specializate. Pentru studiul de caz, am folosit atât informațiile din rapoartele oficiale ale Băncii Mondiale, cât și surse media.
Lucrarea este structurată pe două părți: prima parte cuprinde noțiuni teoretice despre subdezvoltare, cât și articole scrise pe seama acesteia, măsuri de combatere la nivel mondial și organizații care se implică direct în combaterea ei; a doua parte este destinată unui studiu de caz având ca temă economia ,,lumii a treia”: AFRICA. În această parte accentul a fost pus pe continentul African, unde sărăcia atinge cote maxime și unde se regăsește marea majoritate a economiei de acest tip.
În primul capitol al lucrării am vorbit despre subdezvoltarea la modul teoretic, cât și despre trăsăturile acesteia și am pus accentul pe câtiva factori care stau în fața acesteia pentru a trece la nivelul următor.
În capitolul al doilea am vorbit despre sărăcia extremă, care sunt statele și persoanele care se confruntă cu aceasta, am încercat să pun în evidență portretul acestor oameni, pentru a ne da seama cât le este acestora de greu să trăiască în condiții mizere. În acest capitol am încercat să pun accentul și pe evoluția sărăciei la nivel mondial în urma ultimelor trei decade.
Capitolul al treilea prezintă organizațiile mondiale care se implică direct în combaterea sărăciei.
Partea a doua, și anume, studiul de caz, face referire la economia subdezvoltării, continentul African, aici aflându-se majoritatea dintre statele slab dezvoltate la nivel mondial.
PARTEA I
CAPITOLUL I. SUBDEZVOLTAREA
1.1. Concept
Statele slab dezvoltate, numite și cele din Lumea a Treia, cele de la “periferia” societății, sunt acelea care reprezintă prin descriere, un anume „decalaj imens între lumi diferite sau în cadrul aceleiași lumi”.
Subdezvoltarea este înainte de toate o subacumulare, ea reprezentând o situație economică în care persistă niveluri scăzute ale standardului de viață, sărăcia absolută, rate de creștere economică scăzute, un nivel redus al consumului, servicii de asistență sanitară precare, rate înalte ale mortalității și natalității, dependența de exterior, posibilități reduse de satisfacere a nevoilor oamenilor.
Subdezvoltarea nu reprezintă o stare necesară, o etapă pe care în mod inevitabil trebuie să o parcurgă toate statele. Ea reprezintă, înainte de toate un ansamblu de structuri ce reflectă dezechilibre între diferitele sectoare economice, dependență financiară, tehnologică și culturală față de exterior, discrepanțe sociale datorate marilor inegalități de venituri, avere, putere, educație.
Subdezvoltarea este prezentă în aproape 77% din populația lumii (în peste 130 de țări), iar această populație este cea care contribuie la venitul mondial cu doar 15%, procent relativ mic, comparativ cu numărul mare de persoane din aceste societăți.
Țările slab dezvoltate au aceleași probleme economice și sociale, dar totuși, sunt foarte diferite din celelalte puncte de vedere (regim politic, densitate, relief, condiții climatic, etc). Nu toate dintre aceste țări au același regim politic, unele dintre ele au un regim totalitar iar altele au un regim democratic, totuși unele sunt foste colonii și se confruntă cu probleme foarte grave din această cauză; densitate redusă sau mare, condiții geografice și climatice nefavorabile sau favorabile, unele au o populație foarte numeroasă, altele deloc, suprafața unora este foarte mare, a altora este relativ mică. Cu toate acestea au o problema de bază, sărăcia, care rezultă din rata foarte mare a șomajului, lipsa asistenței sanitare, nivelul scăzut al venitului pe locuitor, în toate sectoarele productivitatea este foarte scăzută, chiar și în agricultură (aceasta fiind activitatea de bază, în peste 50% din cazuri), nivelul redus al calificării forței de muncă, iar exodul este orientat în cea mai mare parte pe produse primare.
Din punct de vedere al economiei mondiale, „țările în curs de dezvoltare”, sau „lumea a treia” dețin o semnificatie operațională redusă și cuprind o mare varietate de țări, care se confruntă cu una mai multe probleme din cele identificate anterior. Conform unor date recente, fenomenul subdezvoltării este extins la aproximatv 77% din populatia planetei, ceea ce agraveaza creșterea decalajelor și a contradicțiilor dintre lumea bogată și cea săracă.
1.2. Trăsăturile subdezvoltării
Se poate observa foarte clar din definițiile de mai sus, că trăsăturile țărilor slab dezvoltate sunt următoarele: speranța de viață mică, sărăcie absolută, foamete, creștere economică foarte slabă, dependența economică față de exterior, inegalitate, grad de alfabetizare foarte scăzut, rata imensa de incidență a virusului HIV, lipsa educației de bază, rate ridicate ale natalității și mortalității.
Studiile Băncii Mondiale arată că dezvoltarea înseamnă îmbunătățirea calității vieții, iar în special în țările sărace o calitate mai bună a vieții înseamna mai mult decât venituri mai mari pe locuitor. Aceasta îmbunătățire a calității vieții presupune pe de o parte satisfacerea nevoilor materiale (alimente, locuință, sănătate, protecție socială), iar pe de altă parte accesul la educație și afirmarea personalității umane, precum și posibilitatea de a alege.În cazul în care unul dintre aceste elemente lipsește cu desăvârșire înseamnă ca respectiva societate se confruntă cu o sărăcie absolută.
1.2.1. Caracteristicile principalele ale statelor slab dezvoltate
Având în vedere faptul că aceste state slab dezvoltate sunt atât de numeroare, putem enumera câteva caracteristici pe care acestea le au în comun:
PIB-ul/ locuitor realizat în aceste țări este mai mic de 5000 $ (dar există și excepții unde PIB/locuitor este <1000 $, de exemplu în Niger, Burundi, Nepaș, Uganda sau Mozambic)
acestea sunt țări cu o populație numeroasă sau o densitate redusă, cu o mare varietate a condițiilor climatice, geografice, a tradițiilor istorice, a dificultăților cu care se confruntă;
productivitatea muncii este diferită de la țară la țară;
ponderea producției industriale în produsul brut mondial este redusă;
agricultura are cea mai mare contribuție la PIB (peste 50%), iar industria doar 9%;
rata mare a analfabetismului (2/3 din populația țărilor cu PIB/locuitor <1000$ pe cap de locuitor) determină un nivel redus al productivității muncii;
nivelul de trai este extrem de redus (aproape întreg venitul unei familii este destinat satisfacerii nevoilor primare)
cheltuielile de sănătate pe cap de locuitor nu depășesc 3,5$/an;
durata medie de viață este sub 50 de ani, față de 75 de ani cât e cea în statele dezvoltate;
acestea participă la comerțul mondial prin export de produse primare (2/3 din exportul lor) și import de produse manufacturate.
Realitatea demonstrează însă că țările dezvoltate, deși nu reprezintă decât un sfert din populație, consumă trei sferturi din producția mondială. Mai mult, decalajul economic dintre cei mai bogați și cei mai săraci locuitori ai planetei se adâncește continuu. Dacă comparăm pe primii 20% (cei mai bogați) cu ultimii 20% (cei mai săraci) decalajul dintre ei a crescut de 30 de ori din 1960 până în 1995. Dacă în 1960 partea cea mai săracă a populației globului (20%) a obținut doar 2,3% din veniturile mondiale, în 1995 acest procent a scăzut la 1,2%. În același interval veniturile primilor 20% au sporit de la 70 la 85%. La începutul anilor '90 cincimea săracă a lumii deținea 0,9% din comerțul mondial, 1,1% din investițiile mondiale, 0,9% din producția mondială și doar 0,2% din creditul comercial mondial.
1.2.2. Indicele Dezvoltării Umane
Organizația Națiunilor Unite a definit subdezvoltarea ca fiind acel nivel al veniturilor cu 1,25$ pe zi sau chiar mai puțin decât atât, ajustat cu paritatea puterii de cumpărare. Programele Organizației Națiunilor Unite au identificat nouă probleme majore ale țărilor slab dezvoltate.
În anul 2003 a fost publicat Indicele Dezvoltării Umane de către Organizația Națiunilor Unite (IDU), acesta fiind considerat indicele de clasificare și diferențiere a statelor ținându-se seama de următorii parametrii:
speranta de viață;
gradul de alfabetizare;
nivelul de frecventare a cursurilor primare, secundare și superioare de învățământ;
produsul intern brut;
mortalitatea infantila;
dotarea cu echipamente electrocasnice si automobile;
accesul la informație (mass-media, telecomunicatii);
gradul de urbanizare;
egalitatea sexelor.
Grafic nr.1.1.
Indicele dezvoltării umane – 2012
Sursa: http://hdr.undp.org/en/2013-report, accesat la 01.06.2014
1.3. Factorii care limitează dezvoltarea
Stiința economică încă nu a reușit să creeze o teorie generală a dezvoltării economice aplicabilă. Totuși au fost analizați și identificați factorii de bază care îngreunează creșterea economică a țările slab dezvoltate. Dintre aceștia amintim: formarea insuficientă a capitalului, abilităților antreprenoriale și o criză a resurselor umane, lipsa infrastructurii și criteriile impuse de dependența față de națiunile mai dezvoltate.
a) Formarea capitalului
Dacă majoritatea dintre țările în curs de dezvoltare nu dețin resurse naturale care să le permită dezvoltarea, în ceea ce privește capitalul fizic (fabrici,echipamente agricole, mașini, utilaje și alte tipuri de capital productiv) aproape toate țările în curs de dezvoltare duc lipsă de acestea. Stocurile mici de capital fizic ajută la limitarea nivelul productivității muncii și al producțiilor naționale. În țările slab dezvoltate, există o ofertă scăzută de capital, referitor la aceasta s-au argumentat mai multe explicații, una dintre acestea fiind ipoteza cercului vicios al sărăciei, acesta presupunând faptul că o țară săracă este nevoi criteriile impuse de dependența față de națiunile mai dezvoltate.
a) Formarea capitalului
Dacă majoritatea dintre țările în curs de dezvoltare nu dețin resurse naturale care să le permită dezvoltarea, în ceea ce privește capitalul fizic (fabrici,echipamente agricole, mașini, utilaje și alte tipuri de capital productiv) aproape toate țările în curs de dezvoltare duc lipsă de acestea. Stocurile mici de capital fizic ajută la limitarea nivelul productivității muncii și al producțiilor naționale. În țările slab dezvoltate, există o ofertă scăzută de capital, referitor la aceasta s-au argumentat mai multe explicații, una dintre acestea fiind ipoteza cercului vicios al sărăciei, acesta presupunând faptul că o țară săracă este nevoită să consume cea mai mare parte din veniturile sale doar pentru menținerea nivelului redus al standardului de viață existent. Aceste țări sunt constiente că, costul oportun de renunțare la consumul prezent este prea ridicat în aceste condiții. Acest lucru, consumul a celei mai mari părți din venit are drept efect economia limitată și prin urmare un nivel scăzut al investițiilor în alte moduri de combatere a sărăciei și deci a stocului de capital.
Mulți nu sunt deacord cu această teorie a cercului vicios al sărăciei, deoarece se ajunge la concluzia ca, niciuna dintre țări nu s-ar fi putut dezvolta vreodata, aceasta fiind o teorie pesimistă, văzută din punctul de vedere al multor economiști. Cel mai bun exemplu pentru contrazicerea acestei ipoteze, este Japonia, care la începutul secolului avea un PIB foarte mic, mai mic decât al multor țări care sunt în acest moment în curs de dezvoltare.
Acestă ipoteză nu are în vedere următorul lucru, orice țară are un surplus disponibil pentru a fi investit. De multe ori, acest surplus este observabil doar în consumurile extravagante ale familiilor bogate din țara respectivă. Prin urmare, sărăcia, fără alte repere, nu explică lipsa capitalului, și nici nu este cea care se autoperpetuează neaparat. În realitate se demonstrează că lipsa capitalului din aceste țări este mai mult lipsa stimulentelor care ar trebui să revină către cetățeni de a economisi și investi doar productiv. Incertitudinile și riscul inerent prezente într-o economie în curs de dezvoltaare, chiar și în sistemul ei politic, conduc la reducerea investițiilor în orice activitate și, mai ales, în domeniile în care este benefic un timp îndelungat pentru obținerea de câștiguri. Câtiva dintre cei bogați, din țările în curs de dezvoltare investesc în Europa sau SUA, înloc să păstreze capitalul în țara lor de origine pentru a păstra un climat deseori instabil din punct de vedere politic. Acest termen, numit, termenul de fugă a capitalului, chiar dacă este vorba de capital financiar sau capital uman este deseori întalnit în țarile în curs de dezvoltare. O serie de politici guvernamentale, impuse și stabilite de aceste țări, sunt: controlul importurilor, plafonarea prețurilor și posibilitatea naționalizării investițiilor, acestea descurajând investițiile.
b) Criza resurselor umane și a abilității antreprenoriale
În țarile slab dezvoltate, resursele umane rareori, au constituit o piedică în dezvoltare. În majoritatea dintre aceste țări, beneficiul adus de creșterea rapidă a populației a fost extinderea rapidă a resursei umane. Având în vedere faptul că aspectul cantitativ nu are probleme, în schimb stocul de cunoștiințe și aptitudini ale fiecărui individ au acționat ca o barieră în ceea ce privește dezvoltarea economică. Resursa umană se poate dezvolta în mai multe moduri, îmbunătățirea alimentației și a sănătății, este un fel de investiție în capitalul uman care poate duce la creșterea productivității, ducând mai apoi la volumul mai mare a veniturilor. În al doilea rând, cea mai importantă investiție care se poate realiza asupra capitalului uman cu cele mai benefice efecte se realizează prin sistemul de învățământ ori prin practica la locul de muncă sau cea din școli. În cele mai multe dintre țările care vor să se dezvolte, o bună parte din cheltuielile bugetare i se alocă sistemului de învățământ. Chiar dacă acest lucru se întâmplă, cei care sunt școliți sunt nevoiți să părăsească țara pentru a obține venituri mai mari în străinătate, obișnuiți cu acestea nu se mai întorc în țările de origine. Aceasta se numește, în termeni populari ‘fuga inteligenței’.
O piedică în calea dezvoltării este și, criza activității antreprenoriale. Întreprinzătorii sunt mai rezervați, nu mai apar pe piața investițiilor. Tot mai puțini sunt cei care își doresc și sunt capabili să organizeze sau să ducă la bun sfârșit o activitate economică. Mai importante decât acestea se consider a fi mai nou, familia și politica.
c) Infrastructura
Țările slab dezvoltate se confruntă cu cele mai serioase probleme în ceea ce privește infrastructura de bază (curent electric, sisteme de irigat, drumuri). În cazul în care guvernele nu pot să finanțeze aceste proiecte de infrastructură, întreprinzătorii și nici multinaționalele nu sunt suficient de motivati să o facă.
d) Dependeța față de națiunile dezvoltate
Majoritatea aceste teorii sunt conviși de faptul că, sărăcia persistă în aceste țări datorită dependenței pe care o au țările sărace de țarile dezvoltate, acestea fiind foste colonii. După cum se știe prea bine, în timpul perioadelor coloniale, marile puteri europene au dominat economic și politic toate aceste țări de care se amintește azi ca fiind slab dezvoltate.
Datorită faptului ca aceste mari puteri nu au investit în fostele colonii, au injectat piața cu produsele lor, distrugând industriile locale, prin interzicerea unor activități economice și prin invadarea piețelor. Acestea au exploatat capitalul uman și resursele minerale din colonii, acestea devenind dependente economic și politic de marile puteri.
Se consideră că dependența economică este încă menținută prin așa-zisele relații de comerț internațional. Țările cu o industrie puternică influențând: ratele dobânzii internaționale, cursul de schimb și fluxul de capital.
CAPITOLUL II. SĂRĂCIA EXTREMĂ
2. 1. Cât de săraci sunt cei extrem de săraci
Din graficul nr. 2.1 în care este exprimată valoarea PIB/locuitor în regiunile cele mai sărace din lumea în curs de dezvoltare, putem observa că acesta a evoluat, crescând constant, cu excepția regiunii Africa Sub-Sahariană.
În anul 2010, venitul mediu al celor mai săraci în dezvoltarea mondială, a fost de 0,87 $/locuitor, acesta crescând de la 0,74$/locuitor în 1981.
Această creștere nu este văzută din păcate și în Africa Sub-Sahariană, venitul mediu al celor săraci a rămas plat, la aproximativ jumătate din valoarea de 1,25 $/locuitor.
Grafic nr. 2.1
Evoluția PIB a zonelor cu sărăcie extremă, 1981-2010
Sursa: Estimarea personalului Băncii Mondiale (http://blogs.wsj.com/economics/2013/04/17/where-the-worlds-poorest-people-live/ accesat în 24 Aprilie 2014)
2. 2. Sărăcia profundă și combaterea ei
Accelerarea și reducerea sărăciei extreme este o provocare foarte mare în regiunea Africa Sub-Sahariană, cât și în Asia de Sud, având în vedere că există 400 de milioane și 500 milioane de oameni într-o sărăcie extremă în aceste regiuni.
Profunzimea sărăciei extreme este de obicei măsurată prin decalajul de sărăcie extremă, acesta fiind exprimat în dolari, bazat pe paritatea puterii de cumpărare. Decalajul de sărăcie extremă reprezintă valoarea medie de venit suplimentar de care este nevoie pentru a se ajunge la pragul sărăciei de 1,25$/zi.
Astfel se poate observa că în cazul celor mai săraci este o diferența de 0,38$/zi, sau aproximativ 140 $/an
Deoarece sunt 1,2 miliarde de persoane în pragul sărăciei extreme la nivel mondial, decalajul global agregat de sărăcie extremă se ridică la aproximativ 169 miliarde $ referitor la anul 2005 și 197 miliarde $ referitor la anul 2010. Așa s-ar fi prezentat situația dacă se încerca aducerea fiecăruia care se afla sub linia de 1,25 $/zi. Decalajul sărăciei extreme reprezintă circa 0,25% din PIB-ul mondial. Este foarte important de remarcat faptul că, este suma de care este nevoie pentru a se ajunge de către fiecare persoană la acest prag și nu este un indicator al nivelului de asistență necesară pentru a se închide acest decalaj pentru totdeauna.
Cu toate acestea, în multe țări mai mici există foarte multe persoane care trăiesc sub pragul sărăciei. În 16 țări mai mult de jumatate din populație trăiește într-o sărăcie extremă.
Pentru a se atinge obiectivele Grupului Băncii Mondiale, este nevoie de observa următoarele:
nivelul de urbanizare;
gradul de nevoie energetică;
capacitățile umane ale fiecărui cetățean;
capacitățile Guvernelor în cauză.
Succesul va necesita luarea de soluții de trasformare majoră, cum ar fi următoarele tipuri de proiecte:
de îmbunătățire a salubrițății în orașe;
pentru a asigura o utilizare mai eficientă a apei pentru agricultură și alte utilizări;
pentru extinderea acoperirii de sănătate pentru persoanele cu venituri mici;
pentru extinderea de bunăstare;
diferite programe de formare profesională în rândul tinerilor și nu numai.
2.3. Statul săracilor
Sărăcia extremă a scăzut considerabil la nivel mondial de-a lungul ultimelor trei decenii. Acest lucru se poate observa din Graficul nr. 2.2. De aici putem să vedem cum în anul 1981 mai mult de jumătate dintre cetățenii țărilor în curs de dezvoltare au trăit cu mai puțin de 1,25 $/zi. Din fericire această rată a scăzut. Mai mult decât atât s-a înregistrat o creștere de 59% a economiei lumii în curs de dezvoltare. În urmă cu trei decenii existau 1,9 miliarde de oameni care trăiau în condiții de subzistență, iar în anul 2010 s-au înregistrat 1,2 miliarde de oameni trăind în aceste condiții.
Pentru a accelera reducerea sărăciei exreme și a pune capăt acesteia până în anul 2030, trebuie să știm foarte bine cine sunt cei săraci, unde locuiesc și care sunt aceia care trăiesc în cele mai grele condiții.
2.4. Evoluția regiunilor sărace în ceea ce privește combaterea sărăciei
Ratele sărăciei extreme au scăzut în ultimele trei decenii în fiecare regiune, și după cum se poate observa Africa Sub-Sahariană și America Latină și Caraibe par să devină un colț la intrarea noului mileniu. Rata sărăciei extreme a scăzut cu 10 procente în Africa Sub-Sahariană între anii 1999 și 2010, în present fiind la 48%. Acesta este un declin impresionant de 10% într-un singur deceniu. În America Latină și Caraibe, sărăcia extremă s-a redus la jumătate până în prezent, aceasta fiind de 6%.
Cu toate acestea, Africa Sub-Sahariană este singura regiune din lume în care numărul persoanelor sărace a crescut în mod constant și în mod dramatic în perioada 1981-2010. Se poate observa în Graficul nr. 2.3 că în anul 1981 în această regiune există 205 milioane de persoane trăind în sărăcie, iar în anul 2010 numărul acestor persoane „dublându-se” la 414 milioane.
Evoluția ratelor sărăciei extreme pe regiune, 1981-2010
Grafic nr. 2.2
Sursa: Estimarea personalului Băncii Mondiale (http://blogs.wsj.com/economics/2013/04/17/where-the-worlds-poorest-people-live/ accesat în 24 Aprilie 2014)
Grafic nr. 2.3
Numărul săracilor pe regiune (milioane), 1981-2010
Sursa: Estimarea personalului Băncii Mondiale (http://blogs.wsj.com/economics/2013/04/17/where-the-worlds-poorest-people-live/ accesat în 24 Aprilie 2014)
Tabel nr. 2.1
Împărțirea regională a populației sărace din lume (%), 1981-2010
Sursa: Estimarea personalului Băncii Mondiale (http://blogs.wsj.com/economics/2013/04/17/where-the-worlds-poorest-people-live/ accesat în 24 Aprilie 2014)
Grafic nr. 2.4
Împărțirea regională a populației sărace din lume (%), 1981-2010
Sursa: Estimarea personalului Băncii Mondiale (http://blogs.wsj.com/economics/2013/04/17/where-the-worlds-poorest-people-live/ accesat în 24 Aprilie 2014)
Pentru a se observa și mai bine rezultatul, putem observa în Graficul nr. 2.4 că în anul 1981, Africa Sub-Sahariană exprimă 11% din populația săracă, iar în 2010 procentul se afla la pragul de 34%. Aceasta reprezintă în prezent mai mult de o treime din sărăcia extremă a lumii. India contribuie cu o altă treime, în anul 1981 aflându-se la 22%, în prezent ocupă și ea o treime din această categorie a săracilor, având un procent de 33%.
Cele mai dezavantajate, în ceea ce privește densitatea sărăciei în anul 2010, sunt Republica Democratică Congo, Liberia, Burundi, Madagascar și Zambia. Ratele de densitate a sărăciei sunt prezentate în Grafic nr. 2.5, de mai jos:
Grafic nr. 2.5
Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor din:
http://go.worldbank.org/345EKB2ZJ0 accesat în 24 Aprilie 2014
2.5. Condiții de viață pe un dolar pe zi: viața și chipurile săracilor
Trăind într-o țară bogată, este chiar foarte ușor să uităm că o parte semnificativă, adică o șesime din populația lumii subzistă fără surse stabile de alimente, îngrijire medicală, sau de locuințe. O noua carte scrisă cu o mare străduință reflectând circumstanțele cu are se confruntă cei săraci, scrisă de Thomas A. Nazario, oferă o fereastră din viața de zi cu zi a acestor oameni, și solicită măsuri în numele lor.
Nazario a crescut într-o fundație și a stabilit să creeze această carte acum șapte ani. A trăit mult prea mult împreună cu ei în comunitățile lor și și-a dat seama că oamenii cu o anumită stabilitate socială și economică pur și simplu nu realizează ce viață pot aceștia să ducă. Acești oameni se găsesc chiar și în state în curs de dezvoltare. Când și-a dat seama de toate acestea, cum lumea e orbită de plăcerile lumești, s-a hotărât să scrie această carte, pentru a aduce în atenția comunității internaționale faptul că acești oameni nu reprezintă aproape nimic pentru cei stabiliți într-o societate.
Procesul de selecție a fost următorul: a existat o anumită diversitate în ceea ce privește etnia, cultura și rasa persoanelor. Chiar dacă majoritatea persoanelor se găsesc în Africa, această carte s-a documentat și a explorat și alte zone.
Poveștile cele mai dramatice din aceste aventuri ale găsirii așa numitului portret al oamenilor săraci sunt următoarele:
copiii care trăiesc într-un depozit din Ghana;
Figura 2.1
Un copil de șase ani care îngrijește vacile împreună cu tatăl său în Ghana. Circumstanțe economice din familie face puțin probabil că va merge vreodată la școală. Fotografie realizată de: Renée C. Byer
Sursa: http://www.motherjones.com/mixed-media/2014/04/living-on-a-dollar-a-day-photos-renee-byer-thomas-nazario
o familie din Peru care locuiește pe reciclare; care, în sine, nu este o afacere mare. Reciclarea este, probabil, a doua cea mai mare ocupație a celor săraci. Dar povestea personală (a mamei) , cu privire la modul în care ea a fost abuzată de către doi soți diferiți a fost cutremurătoare. Ea devine în mod constant evacuată dintr-un loc sau altul , deoarece ea nu poate găsi suficient de reciclat pentru a plăti chiria. Pentru a spune prin ce trece, femeii i s-au oferit 80 $, sumă pe care ea o câștigă în două luni. Aceasta văzând gestul făcut de reporterii prezenți a căzut în genunchi și a început să plângă.
a treia poveste este despre familia unei femei din Bangladesh. Ea lucrează într-o fabrică de cusut aproximativ 8 până la 12 ore pe zi , șase zile și jumătate pe săptămână , și face 17 de cenți pe oră. Aceste ateliere ucid oameni, condițiile de muncă sunt îngrozitoare; oamenii dorm pe podea . Dar, în loc de a găsi pe cineva demoralizat emotional, a găsit pe cineva care a fost zâmbitoare de cele mai multe ori, deoarece ea obținea un salariu regulat. Aceasta era mulțumită cu faptul că a făcut posibil faptul că, copii ei să poată merge la școală, să primească o educație corespunzătoare, pentru a avea speranțe, vise.
Unul dintre cele mai mari motivele pentru care femeile și copii trăiesc în sărăcie este, nu numai că fac mult mai puțin decât bărbații care fac același tip de muncă, chiar dacă primesc același tip de muncă, dar de multe ori acestea sunt împovărate cu creșterea copiilor, și care le țin acasă. Astfel încât acestea au un număr limitat de ore în care lucrează. În unele zone, regiuni ele sunt cele care aduc apa acasă și pentru a obține apă în multe cazuri durează trei-patru ore pe zi, și pe care le-au pentru a obține produse alimentare și așa mai departe. Multe familii cred că femeile sunt ca o datorie, mai degrabă decât un activ, motiv pentru care acestea sunt de multe ori vândute de copii în prostituție sau trafic.
Figura 2.2
Femeile din Nkwanta, Ghana, transportă manioc, o rădăcină comestibilă pe care o exploatează. Fotografie realizată de Renée C. Byer
Sursa: http://www.motherjones.com/mixed-media/2014/04/living-on-a-dollar-a-day-photos-renee-byer-thomas-nazario
La nivel global, procentul persoanelor subnutrite a scăzut de la 23,2% în 1990-1992 la 14,9% în 2010-2012. Totuși, în ciuda progreselor, rămân în prezent aproximativ 870 milioane de persoane (1 persoană din 8 la nivel global) care suferă din cauza foametei.
2. 6. Subnutriția la nivel global
Grafic nr. 2.6
Numărul și procentul persoanelor subnutrite din țările slab dezvoltate (1990-2012)
Sursa: grafic adaptat de autor după http://www.undp.org/content/dam/undp/library/MDG/english/mdg-report-2013-english.pdf accesat la data de 24.04.2014
La nivel global, în anul 2011 se înregistra un număr aproximativ de 101 milioane copii sub vârsta de 5 ani care erau subponderali, adică 16% din totalul copiilor sub 5 ani sau 1 din 6 copii. În anul 1990 erau estimați 159 milioane copii subponderali, cu 36% mai mult decât în 2011.
Se dorește ca până în 2015 să se înjumătățească numărul persoanelor care suferă de foamete. Problemele cele mai mari sunt în Asia de Sud, aici 57 milioane de copii sunt subponderali (31%) și în Africa Sub-Sahariană, unde numărul copiilor care sunt subponderali ajunge la 30 milioane (21%).
CAPITOLUL III. ORGANIZAȚII PRIVIND COMBATEREA SĂRĂCIEI
3.1. eradicarea sărăciei
Potrivit unui studiu recent al Băncii Mondiale, publicat în 10 Aprilie 2014, se poate confirma că, în anul 2010, 18% din populația lumii trăia în sărăcie extremă, numărul acesteia a scăzut semnificativ față de anul 1990 când 36% din populația lumii trăia în condiții de subzistență.
Figura 3.1
Sursa: http://go.worldbank.org/345EKB2ZJ0 accesat la 20 Aprilie 2014
Conform acestui studiu, două treimi dintre cei mai săraci oameni ai planetei trăiesc în: India, Nigeria, Bangladesh și Republica Democratică Congo. Sărăcia este în declin în aceste țări, dar în prezent, oamenii trăiesc cu mai putin de 1, 25 $/zi.
Kim, președintele Bănci Mondiale, a adăugat: "Pentru a pune capăt sărăciei extreme, marea majoritatea a celor mai săraci – cei care câștigă mai puțin de 1,25 dolari pe zi – numărul acestora va trebui să scadă cu 50 de milioane de oameni în fiecare an, până în 2030 Acest lucru înseamnă că 1 milion de oameni în fiecare săptămână vor trebui să se ridice din sărăcie în următorii 16 ani. Acest lucru va fi extrem de dificil, dar cred că o putem face. Aceasta poate fi generația care duce la finele sărăciei extreme. "
Grafic nr. 3.1
Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor din:
http://go.worldbank.org/345EKB2ZJ0 accesat la 20 Aprilie 2014
În timp ce creșterea economică rămâne vitală pentru reducerea sărăciei, creșterea economică are limitele sale. Țările trebuie să completeze eforturile de consolidare a creșterii cu politici care să aloce mai multe resurse țărilor extrem de sărace. Aceste resurse pot fi distribuite prin intermediul procesului de creștere în sine, prin promovarea creșterii mai favorabile incluziunii, sau prin programe guvernamentale, cum ar fi: transferuri de numerar condiționate și directe.
Banca Mondială are un set de obiective pentru a reduce sărăcia extremă la nivel mondial la 9% până în anul 2020. Pentru acestea este neveie de mai mult decât o creștere economică. Acest studiu recent realizat a impresionat cu nevoia de a dezvolta politici care alocă mai multe resurse directe către persoanele care trăiesc într-o sărăcie extremă.
Jim Yong Kim, președintele Grupului Băncii Mondiale, a declarat într-un interviu că este nevoie de un anume „laser” pentru a putea face o creștere mai favorabilă a incluziunii și care să vizeze mai multe programe de ajutorare a celor săraci în mod direct. El consideră că doar în acest mod se va putea pune capăt sărăciei extreme.
Grafic nr. 3.2
Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor din:
http://go.worldbank.org/345EKB2ZJ0 accesat în 20 Aprilie 2014
Unele dintre cele mai importante politici pentru combaterea sărăciei sunt:
îmbunătățirea salubrității în orașele înfloritoare;
dezvoltarea unor sisteme mai eficiente de apă pentru agricultură;
extinderea acoperirii de sănătate pentru persoanele deservite;
Scopul prosperitate comună a Băncii Mondiale, aprobat de acționari în anul 2013, deschide o fereastră către înțelegerea inegalităților dintre venituri și oportunități. Deși s-au înregistrat progrese semnificative în ridicarea de oameni din sărăcie extremă, mulți oameni rămân săraci, de multe ori din cauza lipsei de oportunitate.
Pentru a sprijini partea de jos a lumii, este vital să știm caracteristicile fiecărei țări în parte, acestea fiind diferite de la regiune la regiune.
Unele dintre cele mai importante politici pentru combaterea sărăciei sunt:
îmbunătățirea salubrității în orașele înfloritoare;
dezvoltarea unor sisteme mai eficiente de apă pentru agricultură;
extinderea acoperirii de sănătate pentru persoanele deservite;
Scopul prosperitate comună a Băncii Mondiale, aprobat de acționari în anul 2013, deschide o fereastră către înțelegerea inegalitățile dintre venituri și oportunități. Deși s-au înregistrat progrese semnificative în ridicarea de oameni din sărăcie extremă, mulți oameni rămân săraci, de multe ori din cauza lipsei de oportunitate.
Pentru a sprijini partea de jos a lumii, este vital să știm caracteristicile fiecărei țări în parte, acestea fiind diferite de la regiune la regiune.
3.2. Implicarea familiei Gates în combaterea sărăciei absolute
În egală măsură, progresele înregistrate în îmbunătățirea vieții oamenilor săraci nu vor fi durabile dacă consecințele de mediu ale dezvoltării economice nu sunt luate în considerare. Efectuarea de creștere a proceselor, cu acuratețe și mai rezistente, fără încetinirea lor este importantă pentru susținerea dezvoltării economice eficiente a resurselor.
Bill Gates, cel care conduce cea mai mare fundație caritabilă din lume, consideră că aceste programe pentru investirea în speranța de viață a celor mai săraci oameni din lume sunt cele mai bune lucruri care se pot face pentru a pune capăt sărăciei extreme, și nu numai.
Filantropi Bill și Melinda Gates au tăbărât un viitor optimist pentru săracii lumii și bolnavi, în scrisoarea lor din Aprilie 2014, către banca mondială, argumentând cu pasiune împotriva a trei mituri spun ei: eforturile de a aduce oameni din sărăcie, a salva vieți și pentru a îmbunătăți condițiile de trai.
În scrisoarea lor (a șasea din acest an), care în trecut s-au concentrat exclusiv asupra activităților anuale ale Fundației Bill & Melinda Gates, co-președinții la cea mai mare fundație de caritate din lume încearcă să risipească noțiuni cum că țările sărace sunt sortite să rămână sărace, că ajutorul extern este viața risipitoare și că salvarea va fi cauza suprapopulării.
"Toate cele trei reflectă o viziune sumbră a viitorului , unul care spune că lumea nu se îmbunătățește, dar stau săraci și bolnavi, și ajută la obținerea supraaglomerării," Bill Gates, scrie în scrisoarea de 16 de pagini. "Vom face cazul contrar, și anume, că lumea este tot mai bine, și că, în două decenii, ea va fi mult mai bine."
Gates spune că PIB-ul pe cap de locuitor în cifre, ajustate în funcție de inflație pentru 2005$, arată că multe țări, cum ar fi China, India, Brazilia și chiar Botswana care au fost odată considerate sărace acum au economii în creștere.
În Africa, speranța de viață a crescut începând cu anii 1960, în ciuda epidemiei de HIV. De asemenea, mai mulți copii care merg la școală și mai puține persoane care suferă de foame. "Sunt destul de optimist cu privire la acest lucru așa că eu sunt dispus să fac o predicție", a spus el. "Prin 2035, nu va exista nici aceste țări sărace rămase în lume."
Gates susține, de asemenea, că ajutorul extern este risipă, pentru că este prea scump, pentru că este furat de către oficiali corupți care l-au primit sau pentru că țările care îl primesc pot deveni dependent de el.
Bill Gates afirmă că în Norvegia, statul care este cel mai generos donator mondial de ajutor extern, suma din bugetul său, care merge la ajutorul extern este de doar 3%. În Statele Unite, este mai putin de 1%, sau aproximativ 30 de miliarde de dolari pe an, din care 11 miliarde dolari merg la vaccinuri, plase de pat și alte cauze de sănătate.
"Ajutorul de sănătate este o investiție fenomenală", scrie el. "Când mă uit la cât de mulți copii mai sunt pe moarte decât în urmă cu 30 de ani, și cât de mulți oameni trăiesc mai mult și mai sănătoași, sunt destul de optimist în ceea ce privește viitorul."
Soția sa, Melinda, a scris o secțiune a scrisorii risipind mitul că salvarea de vieți la nivel mondial va duce la suprapopulare. Ea subliniază în țări cum ar fi Brazilia, unde atât rata mortalității infantile și a natalității au scăzut.
Când mai mulți copii supraviețuiesc, spune ea, părinții au familii mai mici.
"Planeta nu prospera atunci când cei mai bolnavi au voie să moară, ci mai degrabă atunci când ei sunt capabili de a îmbunătăți viața lor", spune ea. "Oamenii nu sunt mașini. Noi nu reproducem fără minte. Luăm decizii bazate pe circumstanțele cu care ne confruntăm."
Într-un interviu în New York City, Gates a extins pe scrisoarea și tonul lui optimist, spunând titlurile tradiționale asociate cu țările sărace – care dintre acestea sunt afectate de dezastre natural , instabilitatea politică și corupție – i-au împiedicat pe oameni să înțeleagă cât de mult progres a fost făcut până acum.
"Scrisoarea vine ca ceea ce pentru mulți oameni o vor vedea ca o poveste incredibil de pozitivă, deoarece titlul tipic este asemănător unui obstacol-Tornado, instabilitatea regimului și acest progres treptat în cazul în care mai puțini copii mor de sărăcie, chiar și în Africa, devine mai bogat și mai bogat", a spus el. "Nu este clar când cineva ar trebui să învețe că, pentru că acesta nu e chiar un titlu standard."
El a mai afirmat că pe măsură ce țările devin mai dezvoltate, dar trebuie să se aibă grijă la abordarea problemelor legate de creștere, cum ar fi consumul de energie și schimbările climatice.
În scrisoarea trimisă către Banca Mondială de către Bill Gates, acesta a prezis că în anul 2035 nu va mai exista nicio țară săracă în lume.
PARTEA A II-A
Economia ,,lumii a treia”: AFRICA
Performanța economică impresionantă a Africii în ultimul deceniu a reaprins speranțele de pe continent ca un jucător important în peisajul economic global. Provocarea pentru Africa este să se asigure că, câștigurile de creștere progresează prin levier asupra Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Cu o creștere constantă de la 7%, Asia de Est și-a menținut rata șomajului la aproximativ 4%. A condus cu un progres rapid în fața Chinei, la reduceri substanțiale de sărăcie, de contabilitate pentru o mare parte a declinului global.
Cu mai puțin de 1000 zile până în 2015, impulsul factorilor de decizie politică este să depună eforturi pentru obiectivele fără a ține seama de calitate, egalitate și durabilitate. Urgența trebuie să fie temperată de imperativul de a susține progresul dincolo de 2015. La urma urmei, procesul de dezvoltare, provocările și oportunitățile sale vor persista mult timp după ce ODM au trecut. Africa trebuie să se angajeze la o dezvoltare incluzivă, transformatoare, care reduce veniturile, sărăcia, creează locuri de muncă decente, îmbunătățește calitatea și accesul la servicii sociale, reduce inegalitatea și promovează capacitatea de adaptare la pericolele legate de climă. Realizarea acestor obiective va pune invariabil ca Africa să fie pe o traiectorie spre dezvoltare susținută și durabilă. Continentul trebuie să se asigure că rezultatele intervențiilor sale satisfac testul de turnesol al sustenabilității economice, sociale și de mediu.
Incapacitatea de a soluționa inegalitățile din Africa este o rețetă pentru tulburări sociale. Veniturile puternice, sexul și partea rurală- inegalitățile urbane au implicații pentru coeziunea socială și, prin urmare, durabilitatea continentului pentru performanță ODM. Inegalitățile rezultă în parte din structura enclavă și din cele mai multe economii africane, care concentrează activitatea economică în sectoarele extractive și producătoare de materii prime. Cu excedent limitat la alte sectoare, astfel de modele de producție generează puține locuri de muncă, înloc să se concentreze averea în sectoarele bogate în resurse, încurajează inegalitatea și se seamănă semințele de tulburări sociale. Acest raport demonstrează că, fără a concentra eforturile pentru a reduce inegalitatea, creșterea economică va avea doar efecte limitate asupra sărăciei.
Factorii de decizie politică trebuie astfel să urmărească strategii de creștere, inclusiv care promovează o largă participare a forței de muncă active asigurând în același timp că aceasta se va întoarce la creștere si investițiile se fac în programe care îmbunătățesc capacitățile de producție ale segmentelor largi ale societății, în special femeile, tinerii și cei vulnerabili.
Mijloacele de existență ale nenumărate gospodării din Africa vor fi în pericol fără eforturile de a îmbunătăți capacitatea de adaptare la pericolele pentru mediu, inclusiv cele atribuite schimbărilor climatice. Susținerea progresului pe ODM va fi necesară pentru consolidarea capacității de a anticipa și de a răspunde în caz de catastrofe legate de climă și valorificarea oportunităților de creștere verde. Fără îndoială, în Africa (în special în regiunea Sahel și Cornul Africii) dependența pe sectoarele sensibile la climă o face mai vulnerabilă decât alte regiuni la pericole climatice. Legate de climă șocurile manifestate de condiții meteorologice extreme au distrus mijloacele de trai și exacerbate de Africa insecurității alimentare, rezultând într-o incidență mare de copii subponderali, foame pe scară largă și dietă săracă modelelor de consum.
Susținerea Africii în cadrul ODM presupune finanțare adecvată, de încredere. Acest raport arată că, ajustate pentru inflație, asistența oficială pentru dezvoltare a scăzut în ultimii doi ani, în parte din cauza crizei datoriilor suverane din zona euro. Această tendință este îngrijorătoare, ca și asistența oficială pentru dezvoltare, este foarte important pentru a ajuta țările africane cu venituri mici care se luptă împotriva HIV / SIDA, tuberculozei și malariei. Cu cifrele oficiale în scădere a asistenței pentru dezvoltare, susținerea progreselor în mai multe ODM presupune identificarea unor surse alternative de finanțare, inclusiv prin mobilizarea resurselor interne. Pe plan extern, angajarea mai strânsă cu emergente țări precum China, Brazilia și India, vor fi necesare, iar astfel de parteneriate trebuie să sprijine de pe continentul priorităților de dezvoltare. Pe plan intern, măsurile care promovează guvernarea responsabilă și transparentă, extinde clasa de mijloc și consolidarea capacității agențiilor de colectare a veniturilor va fi vitală.
Africa va regresa la ODM cu excepția cazului în care eforturile de a îmbunătăți accesul la serviciile sociale sunt însoțite de măsuri care să se asigure că aceste servicii îndeplinesc standarde minime de calitate. În cele din urmă, aceasta este o calitate a serviciilor care sporește sănătatea oamenilor și extinde capacitățile lor de producție. Neglijarea de calitate va submina doar ceea ce revine investițiilor Africii în domeniul sănătății și a educației cetățenilor săi. În acest context, ratei mari de abandon școlar din Africa, educației de calitate scăzută și asistenței medicale ar trebui să li se acorde atenția cuvenită. Creșterea voinței de înscriere primară, promovarea dezvoltării numai în cazul în care studenții își finalizează un ciclu complet de studiu, ating un nivel minim de alfabetizare și fac contribuții semnificative pentru societate.
Rezistența clădirii în Africa a solicitării ale sistemului de alimente necesită abordarea principaliilor factori de instabilitate, gestionarea riscurilor asociate cu mai multe amenințări la adresa securității alimentare și a consolidării capacităților umane. Acest raport îndeamnă, prin urmare, statele membre să colaboreze îndeaproape cu sectorul privat, grupurile societății civile și dezvoltarea partenerilor pentru rezolvarea problemei recurente de insecuritate alimentară în Africa. Acesta avertizează, de asemenea, guvernele africane pentru a extinde frontiera productivității agriculturii prin încurajarea politicilor care sprijină utilizarea durabilă a inputurilor agricole, investițiilor în infrastructură, dezvoltarea piețelor financiare și crearea și aplicarea cunoștințelor locale.
Dinamica centralizare dintre indicatorii de securitate alimentară și sănătate sugerează că abordarea acestei provocări va accelera progresul pe ODM.
Raportul arată că, dacă progresul ODM ar fi fost măsurat în efort, Africa ar fi pe locul celor mai bune. Într-adevăr, Africa a făcut pași mari. Dar dezvoltarea a scăzut, iar continentului i se cere mai mult efort pentru a face un progres semnificativ. Și în timp ce aceasta ar putea să nu ajungă la linia de sosire în primul rând, eforturile sale nu ar trebui să fie actualizate.
Poate cel mai important lucru este că, Africa trebuie să pună structuri în loc de a susține dezvoltarea acesteia și dincolo de cronologia ODM.
Africa a înregistrat recente progrese semnificative în cadrul ODM
Măsurate prin efort, cele trei țări din Africa: Burkina Faso, Mozambic și Namibia sunt deschizătoare de drumuri în accelerarea progresului pentru 16 din cei 22 de indicatori accesați. Multe țări din Sud, de Est, Centru și din Africa de Vest și-au îmbunătățit substanțial rata lor de progres și figura printre primele 20 de țări, și în majoritatea indicatorilor au accelerat progresul în sus. În Africa de Nord, Egipt deschizătoare de drumuri, de accelerare sau menținerea ratei de progres în 11 de indicatori, urmată de Maroc cu 9 și Tunisia cu 8. În restul Africii, prin contrast, 40 din 50 de țări și-au accelerat sau menținut rata de progres în cel puțin 11 dintre indicatori între pre-și post-perioadei anilor 2000.
Tabel nr. 1
Performanța Africii la Obiectivul de Dezvoltare al Mileniului, 2013
Sursa: tabel realizat de către autor pe baza informațiilor din: http://www.undp.org/content/dam/undp/library/MDG/english/MDG%20Regional%20Reports/Africa/MDG%20report%202013%20summary_EN.pdf, accesat la data de 01.06.2014
În Tabelul nr. 1 se rezumă performanța Africii în cadrul ODM și se identifică cele mai bune țări performante per indicator. Cele mai bune performanțe nu sunt neapărat cele care au atins obiectivul, dar sunt cele care au făcut cele mai mari îmbunătățiri la condițiile inițiale.
Locuri de muncă decente, o lucrare în curs de desfășurare
Creșterea Africii nu a fost în locuri de muncă, ci în cele mai multe locuri de muncă vulnerabile. În ultimii 10 ani de muncă în Africa s-au adăugat 91 de milioane de persoane, dar numai 37 de milioane de locuri de muncă în sectoarele cu plată a salariilor. Doar 46% din populația capabilă să lucreze, câștigă mai puțin de 1,25 dolari pe zi, cei care lucrează în locuri de muncă vulnerabile, cu salarii mici și productivitate scăzută. În Africa este o sărăcie mare de lucru și de apel la locurile de muncă pentru consolidarea programelor de protecție socială, pentru a amortiza muncitorii de la șocuri economice. Creștere de locuri de muncă necesită o transformare structurală a africanilor. Acestea se vor realiza prin politicile industriale masive care promovează plus valoarea și diversificarea economică.
Inegalitatea subminează eforturile de reducere a sărăciei
Veniturile și inegalitățile din mediul rural-urban au temperat legătura dintre creșterea și reducerea sărăciei. În Africa, o crestere de 1% din inegalitate, crește sărăcia cu 2,16%. Ratele salariale rămân inegale în funcție de sex, femeile fac mai puțin de jumătate față de bărbații care lucrează pentru aceeași muncă în Mauritania, Algeria și Coasta de Fildeș. În medie, nașterile la femeile din cea mai bogată chintilă sunt de aproape trei ori mai acceptabile ca acestea să fie ajutate de către un profesionist instruit în ceea ce privește nașterile din zonele cele mai sărace. Nouăzeci la sută dintre femeile din zonele urbane au avut cel puțin o vizită de îngrijire prenatală în timpul sarcinii, cu mult peste 71% pentru femeile din zonele rurale. Abordarea de acest gen și inegalitatea rural-urban este, prin urmare, vitală pentru susținerea progresului pe ODM.
Reducerea sărăciei se situează în urma creșterii
Africa este a doua cea mai rapidă regiune de creștere din lume, și sărăcia extremă a scăzut mai rapid decât până în 2005, dar nu suficient de repede pentru a atinge obiectivul până în 2015. Proporția persoanelor care trăiesc în extremă sărăciei (mai puțin de 1,25 dolari pe zi), în Sud, de Est, Centrală și Africa de Vest ca un grup a scăzut de la 56,5 % în 1990 la 48.5 % în 2010; aproximativ 20,25 puncte procentuale în afara țintei 2015, comparativ cu doar 4.1 puncte pentru Asia de Sud. Cu toate acestea, mai mulți oameni se alătură rândurilor de sărăcie extremă.
Frecventarea școlii primare este pe punctul de a deveni o normă, dar calitatea educației rămâne o provocare.
Cele mai multe țări au atins universal nivelul de înscriere-ratele primare sunt de 90% sau chiar mai mari, astfel încât este de așteptat ca un întreg continent să fie pe pragul de a atinge obiectivul nr. 2.
Finalizarea studiilor a scăzut și repetiția de înaltă calitate rămâne o provocare, cu toate acestea, unul din trei elevi abandonează. Motivele includ: intrare în școală târziu, sărăcia, calitatea slabă a educației și o lipsă de conștientizare a importanței educației. Aproximativ 30% dintre elevii cu șase ani de școlarizare nu poate citi o propoziție, și în cazul fetelor sunt mai multe șanse să renunțe decât baieții. Regimurile protecției sociale s-au adoptat în special prin transferuri de numerar și programe pentru alimentație în școli și de acces la grădinițe acestea având un rol esențial în reducerea abandonului.
Progresul spre egalitatea de gen este încurajator
Femeile din Africa sunt din ce în ce mai responsabile, cu mai multe fete care participă atât primar cât și secundar la școală și mai multe femei în poziții de putere politică. Aproape jumătate din țările din Africa au atins paritatea de gen în școala primară, și în timp ce paritatea la nivel secundar și terțiar s-a îmbunătățit. Se mulțumește pentru acțiunea afirmativă, proporția de locuri deținute de femei în parlamentele naționale africane (aproape 20%), este al doilea după America Latină și Caraibe. Încetinesc progresul: Căsătoria timpurie, dinamica inechitabilă de putere de uz casnic și oportunitățile economice reduse pentru femei.
În ciuda bunelor progrese, Africa are în continuare cea mai mare povara pentru copii și decesele materne
Africa a înregistrat progrese în reducerea mortalității infantile și materne în ultimii ani. Rata mortalității a scăzut la 47% (1990-2011), în timp ce mortalitatea maternă a scăzut la 42% (1990-2010). Dar mult prea mulți copii și femei gravide încă mor în fiecare an din cauze care pot fi prevenite. Pentru a accelera progresul, Africa are nevoie de intervenții pentru mama la copil, integrate în sănătate, concentrându-se asupra mortalității infantile, precum și de politici de consolidare a sistemelor de sănătate, pentru a reduce rata natalității pentru adolescente și de a crește accesul la nașterea calificată, vizite prenatale și contracepție.
Africa a oprit răspândirea HIV / SIDA, tuberculozei și malariei
Africa a oprit și inversat răspândirea HIV / SIDA, cu o scădere a ratelor de prevalență de 5,9% în 2001 la 4,9% in 2011, din cauza puternicii voiței politice, axată pe intervenții și acces-ul sporit la terapie antiretrovirale. În timp ce tuberculoza și malaria rămân amenințări grave de sănătate, Africa ca un întreg a oprit răspândirea ambelor. Infecțiile de tuberculoza și de decese au scăzut brusc în ultimii ani, așa cum au scăzut și cazurile de malarie și de decese a acestora. Accesul la plase de pat tratate cu insecticide de prevenire și tratament îmbunătățit au jucat un rol important în această scădere.
Comunicații mobile, o revoluție incipientă în Africa
Africa este cea mai rapidă creștere pe piața de telefonie mobilă din lume. Numărul de abonați de telefonie mobilă celulară în Africa a crescut o medie de 17% între anii 2010 și 2011. Accesul la internet, de asemenea, se extinde rapid, ca urmare a utilizării tot mai mare de smartphone-uri și a cheltuielilor aferente. Mai mult, prin intermediul inovațiilor în transfer de bani sisteme, telefoanele mobile au revoluționat tranzacțiile financiare de pe continent.
Obiectivul 1: Eradicarea sărăciei extreme și a foametei
În ciuda impactului problemelor privind combustibilii și crizele financiare, precum și cele ale crizei din zona euro, asociate asupra țărilor africane cu venituri mici, rata sărăciei din Africa a continuat să scadă. Proporția persoanelor care trăiesc cu mai puțin de 1,25 dolari pe zi în Sudul, Estul, Centrul și Vestul Africii a scăzut de la 56,5% în 1990 la 48,5% în anul 2010. Ca medie anuală, sărăcia a scăzut mai rapid în perioada 2005-2008 decât în 1990-2005.
În pofida progreselor cu privire la proporția persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă, în termeni absoluți, reducerea sărăciei rămâne un motiv de îngrijorare. Având în vedere ritmul lent de reducere a sărăciei, numărul de persoane care trăiesc în sărăcie extremă (cu mai puțin de 1,25 dolari pe zi) a crescut în perioada 1990-2010 de la 289 milioane la 413 milioane.
Sărăcia în Africa rămâne predominant rurală, de cel puțin trei ori mai mare în mediul rural decât în cel urban. Starea deplorabilă a infrastructurii rurale, oportunitățile limitate de mijloace de trai rurale, ocuparea forței de muncă ridicată în rândul tinerilor și accesul limitat la educație de calitate sunt factori cheie ai sărăciei rurale.
Femeile sunt afectate în mod disproporționat de sărăcie în Africa. Munca femeilor, atât în cât și în afara casei, tinde să fie subevaluată. În al doilea rând, locuri de muncă pentru femei au de obicei, salarii mai mici și au condiții de muncă precare. În al treilea rând, există un acces limitat la active productive (cum ar fi terenurile) din cauza restricțiilor tradiționale cu privire la drepturile de proprietate ale femeilor. În al patrulea rând, lipsa educației reduce accesul la locuri de muncă, la un salariu decent. Politica și acțiunile ar trebui să fie orientate spre factorii de eliminare a distribuției inegale a oportunităților economice între bărbați și femei.
Progresele înregistrate în malnutriție sunt lente, cu multe țări care au încă o mare parte a populației subnutrită, în special copii.
Obiectivul 2: Asigurarea educației primare universale
Perspectivele pentru asigurarea educației primare universale sunt promițătoare, dar calitatea educației este încă scăzută (ratele de absolvire scăzute, rate ridicate de repetiție și de alfabetizare scăzute).
Țările africane continuă să progreseze în ceea ce privește rata de școlarizare primară. Înscrierea la școala primară a crescut de la 64% în 2000 la 87% în 2010, în cele 29 de țări cu date disponibile. Excluzând Africa de Nord, înscrierea a crescut semnificativ, de la 58% la 76%, o creștere anuală de 1,5 puncte procentuale, considerabil având în vedere creșterea mare a populației de pe continent. Înscrierea din Africa de Nord a crescut de la 88 % la 96%, reflectând o diferență între această subregiune și restul Africii. Chiar și așa, progresele variază foarte mult de la o țară la alta.
În țările cu rate mai mici de finalizare a studiilor primare, progresul a fost mai mare. De exemplu: Etiopia, Rwanda și Mozambic și-au îmbunătățit ratele de absolvire primară anuală cu 4,9; 4,7 și 4,4 puncte procentuale, în perioada 2000-2010.
Ghana, Maroc, Tanzania și Zambia, a caror rată de finalizare a studiilor primare a depășit media regională, în anul 2000, de asemenea, sunt prezentate între țările care au făcut cele mai mari progrese.
Datele de alfabetizare din Africa sunt încurajatoare, chiar dacă încă există disparități de gen. În 2010, 13 țări africane au avut o rată a alfabetizării de mai sus de 90%, dar 10 de țări au fost sub 70%. Rata de alfabetizare rămâne mai mare pentru bărbați (82,%) decât pentru femei (78%).
În timp ce mai multe țări africane sunt pe cale de a atinge obiectivul privind înscrierea la școala primară, calitatea educației rămâne scăzută și de o preocupare majoră.
Grafic nr. 1
Încadrarea netă în învățământul primar, comparație între anii 1999-2010 (%)
Sursa: grafic adaptat de către autor pe baza datelor din:
http://www.undp.org/content/dam/undp/library/MDG/english/MDG%20Regional%20Reports/Africa/MDG%20report%202013%20summary_EN.pdf, accesat la 01.06.2014
Obiectivul 3: Promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor
Progresele înregistrate în Obiectivul 3 sunt încurajatoare, cu multe țări care au atins performanțe remarcabile, în special cu privire la egalitatea de gen în învățământul primar și cu privire la numărul de locuri deținute în parlamentele naționale de către femei.
Numărul mediu de ani de școală este mai mare pentru băieți decât pentru fete în Africa. În 1998-2009, indicatorul a crescut de la 5,7 ani la 8,0 pentru fete și de la 6,3 ani la 8,5 pentru băieți. Țările din Africa de Vest au cele mai bune performanțe privind îmbunătățirea disparităților de gen în învățământul secundar.
Africa a înregistrat progrese în oportunitățile economice și de participare, cu o cotă a ocupării forței de muncă plătită în afara domeniului agriculturii în creștere de la 35 % în 1990 la 40 % în 2010 pentru femei. Cu toate acestea, ramâne în continuare mult de lucru până la atingerea obiectivului.
Grafic Nr.2
Egalitatea de gen la nivel primar, secundar și terțiar, 2012
Sursa: grafic adaptat de către autor pe baza datelor din:
http://www.undp.org/content/dam/undp/library/MDG/english/MDG%20Regional%20Reports/Africa/MDG%20report%202013%20summary_EN.pdf, accesat la 01.06.2014
Obiectivul 4: Reducerea mortalității copiilor
Africa continuă să reducă în mod constant rata de mortalitate la copiii sub cinci ani, de la 146 de decese la 1.000 de născuți vii în 1990 la 91 în 2011. Dar nu este suficient pentru a atinge obiectivul de a reduce mortalitatea cu două treimi până în 2015. Unii factori care au contribuit la progresul inadecvat în Africa sunt sistemele de sănătate slabe și condițiile precare ca determinanți ai sănătății, educația de uz casnic, veniturile scăzute, practicile de nutriție insuficiente și necorespunzătoare și facilități sărace de canalizare.
În ciuda progreselor lente, trei țări (Egipt, Liberia și Tunisia) au depășit deja obiectivul de reducere a ratei de mortalitate pentru copiii sub cinci ani.
Între regiunile din Africa, Africa de Nord a progresat cel mai mult în reducerea ratei de mortalitate la copiii sub 5 ani în perioada 1990-2011, de la 89 de decese la 1.000 de născuți vii la 41 în 2011, o scădere cu 54%. Africa de Sud (46%) și Africa de Vest și Africa de Est (42%, fiecare) înregistrează, de asemenea, reduceri bune. Africa Centrală progresează cel mai lent, și a avut cea mai mare rată de mortalitate pentru copiii sub 5 ani de pe continent în 2011, 139 de decese la 1.000 de născuți vii. Acest lucru ar putea fi datorat, în mare parte malariei, care provoacă mai mult de 18% din decesele copiilor sub 5 ani in Africa Centrală, față de o medie de doar 7,5% în celelalte regiuni. Extinderea, prevenirea si tratamentul malariei în Africa Centrală ar putea reduce enorm ratele mortalității infantile.
Aproximativ 65 % din decesele infantile din Africa au loc înainte de prima aniversare a copilului. Din 1990 până în anul 2011, mortalitatea infantilă a scăzut de la 90 decese la 1000 de născuți vii la 60. Cele mai multe decese neonatale rezultă din nastere prematură sau complicații la naștere. Nașterea la domiciliu, fără un personal calificat de îngrijire a sănătății lasă femeile și copiii la un risc mai mare. Îmbunătățirea calității și a accesului la asistență medicală primară pe tot parcursul sarcinii și nașterii este, prin urmare, esențială. Interventii de mare impact în timpul nașterii și în perioada postnatală, cum ar fi nașterea în condiții de siguranță și curățenie, participarea personalului calificat la naștere, pot reduce drastic morbiditatea și mortalitatea neonatală.
Grafic nr. 3
Rata mortalității infantile (sub 5 ani), perioada 1990–2011 (pe regiuni)
Sursa: grafic adaptat de către autor pe baza datelor din:
http://www.undp.org/content/dam/undp/library/MDG/english/MDG%20Regional%20Reports/Africa/MDG%20report%202013%20summary_EN.pdf, accesat la 01.06.2014
Obiectivul 5: Îmbunătățirea sănătății materne
În ciuda unor progrese în ceea ce privește rata mortalității materne în anii 1990-2010, există o reducere de 42%, de la 745 decese la 100.000 de născuți vii la 429. Africa are în continuare cea mai mare povară din lume de decese materne, de 56% din povara globală în 2010. La 429 de decese la 100.000 de născuți vii în acel an, sau o valoare estimată de 164,800
a deceselor materne, Africa are cea mai mare rată a mortalității materne din lume. De fapt, Africa se înscrie cu primele 10 țări în care ratele sunt cele mai mari. Mai mult, există o mare voință politică pentru a accelera progresul către obiectivul 5.
S-a început cu Campania de accelerare a Reducerii Mortalității materne în Africa, lansată în 2009, în 37 de țări africane care au adoptat inițiativa, și mai mult se pregătesc să facă acest lucru. Guineea Ecuatorială a atins obiectivul 5, cu o reducere de 81% a ratei mortalității materne din 1990, și Eritreea și Egipt sunt atât pe această cale. Prin contrast, Botswana, Camerun, Ciad, Congo, Lesotho, Somalia, Africa de Sud, Swaziland și Zimbabwe au văzut o creștere a mortalității materne. HIV / SIDA este principala cauză pentru această creștere în țările din Africa de Sud, și odată cu terapia antiretrovirală au devenit mai disponibile, raporturile lor în ceea ce privește mortalitățile materne care au început să scadă. Ciad și Somalia sunt cele mai performante, cu mai mult de 1.000 de decese la 100.000 de născuți vii în anul 2010, datorită, conflictelor în curs de desfășurare.
Tabel nr.2
Progresul țărilor în atingerea obiectivului privind reducerea mortalității materne – 2012
Sursa: tabel adaptat de către autor după MDG Report 2013, Assessing Progress in Africa toward the Millennium Development Goals, United Nations Economic Commission for Africa, pag. 15
Un motiv major pentru mortalitatea maternă mare în Africa este că puțini copii se nasc în prezența unui însoțitor calificat. Lipsa de asistenți la naștere calificați contribuie la 2 milioane de decese materne. Din cele 52 de țări africane, cu date, doar 7 au raportat că la mai mult de 90% din nașteri au participat un cadru medical calificat. În 19 țări, mai puțin de jumătate de nașteri au fost asistate de personal medical calificat.
Organizația Mondială a Sănătății estimează că 80% de nașteri trebuie să fie urmate de un însoțitor la naștere echipat în mod corespunzător și calificat pentru a atinge ținta 5, scopul reducerea mortalității materne cu trei sferturi. De asemenea, starea bună de sănătate maternă depinde de accesul la drepturile de reproducere și planificare familială eficiente, care pot preveni sarcinile nedorite, avorturi induse și morbiditatea și mortalitatea asociată. Utilizarea contraceptivelor in Africa este mult mai mică decât în alte regiuni în curs de dezvoltare, și nevoie nesatisfăcută în Africa pentru familie în ceea ce privește planificarea, este cea mai mare din lume. Mai mult, o acoperire de îngrijire prenatală este inegală în Africa. În timp ce 77% din femeile gravide participă la cel puțin o verificare prenatală, doar 47% participă la ceea ce e recomandat, adică patru vizite de ingrijire prenatală, cu mari diferențe în funcție de locație geografică și grupurile din care sunt acestea.
Africa este în pragul de a face progrese în îmbunătățirea maternă, datorită eforturilor pentru sănătațe la nivel local, național, regional și internațional, dar mortalitatea maternă este încă disproporționat de mare. Cauzele mortalității și morbidității materne sunt bine cunoscute și rezultă în principal din incapacitatea unui sistem de sănătate de a gestiona complicații, mai ales în timpul nașterii sau la scurt timp după. Disponibilitatea de furnizori de servicii medicale de calificare este esențială pentru asigurarea de înaltă calitate prenatale, livrare, obstetrică de urgență și servicii post-natale. Cu eforturi mai mari în lupta împotriva principalelor cauze ale mortalității materne, și acces mai mare la calitatea de îngrijire a sănătății reproducerii, țările africane poate accelera progresul către Obiectivul 5.
Obiectivul 6: Combaterea HIV / SIDA, a malariei și a altor boli
Lumea a realizat câștiguri fără precedent în reducerea numărului de adulți și copii cu HIV, precum și a numărului de oameni care mor din cauze legate de SIDA. Zece țări cu epidemii generalizate, inclusiv trei în Africa (Botswana, Namibia și Rwanda), au atins un acces universal la terapia antiretrovirale, provocând o nouă speranță în întreaga lume.
Africa de Sud și Africa Centrală rămân regiunile cele mai grav afectate de HIV/SIDA, cu aproape 1 din 10 adulti care traiesc cu HIV. În timp ce amploarea bolii rămâne critică, intervențiile politice sunt cu un impact pozitiv. Noi date confirmă scăderea în Africa, prevalența adultului de la 5,9 % în 2001 la 4,9 % în 2011, condusă în parte de un declin abrupt în noile infectii cu HIV în 23 de țări.
Un aspect important de reducere a infectiilor este eliminarea acestora în rândul copiilor până în 2015. În 2011, 330.000 copii contractați HIV / SIDA, mai mult de 90 % dintre ei, sunt în Africa. În țările cu venituri mari, prin contrast, practic zero, copii au avut infecții noi. Accesul în timp util la terapia antiretrovirală de calitate pentru HIV-pozitiv femeile gravide pot reduce transmiterea la mai puțin de 5 % și mai mic copil și mortalitatea maternă. Schimbarea comportamentului este o altă componentă critică a infecțiilor cu HIV reduse. În Africa, tot mai puțini tineri sunt cei care au relații sexuale mai devreme, tinerii sunt cu parteneri sexuali mai puțini și activi sexual oamenii care folosesc prezervative mai consistent și mai corect. După anul 2011, rata femeilor cu prevalență în Sud, de Est, Centrală și Africa de Vest a scăzut de la 5,1% la 3,1%, o evoluție promițătoare. Dar folosirea prezervativului este încă slabă și în chiar scădere în unele țări. Cererea de prezervative ar putea fi afectată de alte programe de prevenire, cum ar fi circumcizia de sex masculin, post-expunere, profilaxie și partenerii care primesc terapie antiretrovirală. Câștigurile în reducerea HIV / SIDA sunt cu adevărat impresionante, dar extinderea accesului la terapie antiretrovirală, promovarea corectă și consecventă, utilizarea prezervativului și prevenirea transmiterii de la mamă la copil sunt critice în accelerarea cu un progres. Pentru Africa pentru a inversa cu adevărat răspândirea HIV / SIDA, eforturile trebuie să fie consolidate și susținute. Africa a înregistrat progrese semnificative în reducerea prevalenței, incidenței și decesul asociat cu malaria și, într-o măsură mai mică, tuberculozei (TBC). Finanțarea internațională pentru controlul malariei este în creștere, care să permită în țări endemice pentru a spori accesul la plase tratate cu insecticide pat, teste de diagnosticare.
Începând cu anul 1990, din cele 43 de țări africane cu transmitere malariei în curs de desfășurare, 8 au redus incidența malariei sau de admitere de cel puțin 75%, și mai mult de 3 (Eritreea, Madagascar și Zambia) sunt proiectate pentru a reduce admitere 50-75% până în 2015. Un total de 39 din 43 de țări din Africa cu transmitere a malariei în curs de desfășurare a distribuit plase gratuite de pat tratate cu insecticid pentru toate grupele de vârstă. Dar povara malariei înn Africa este încă enormă. Într-adevăr, continentul a reprezentat aproximativ 81% din cei aproximativ 216 milioane de episoade de malarie în 2010 și de aproximativ 91% din 655.000 de decese cauzate de malarie. Eforturile sporite sunt astfel necesare pentru a preveni în mod corespunzător, diagnosticarea și tratarea malariei, în scopul de a inversa incidența bolii. Obiectivului de a opri și inversa incidența tuberculozei a fost realizat atât la nivel global cât și în Africa. După perioada 2010 – 2011, incidența TBC în Africa a scăzut la 3,1 %, comparativ cu doar 2,2% la nivel global. Acest 3,1% nu a fost însoțit de ratele de mortalitate de TBC, care au scăzut doar la o medie anuală de 1,5% pe 1990-2010, arătând spre o lipsă de ameliorare la aderarea pacienților TBC de la unele regimuri de tratament și numărul consistent pe continent. Mai mult, circa 25%, adică 8.7 milioane de cazuri de TBC în 2011 au fost în Africa. Africa are, cu toate acestea, posibilitatea de a accelera progresele înregistrate în lupta împotriva tuberculozei în anii următori. Întradevăr, toate 54 de țări africane au prevăzut propunerile pentru 2012. O oportunitate suplimentară pentru Africa pentru a lupta împotriva TBC vine cu reducerea prevalenței HIV / SIDA și a incidenței, că cele două maladii sunt strâns legate. Unele țări africane au făcut progrese importante în detectarea și tratarea cazurilor sub observația directului tratament în curs de scurtă durată (DOTS). Sudan a trecut de la detectarea mai putin de 1% din cazuri în 1990 la 50% in 2010. São Tomé și Príncipe a trecut de la 11% la 76%; Egiptul de la 11% la 64%; și Sierra Leone la mai puțin de 8% la 32%. Coasta de Fildeș, Kenya, Lesotho și Namibia fiecare detectează mai mult 80% din cazuri, începând cu 2010, și Tunisia și Maroc fiecare detectează mai mult de 90%. Atât malaria și tuberculoza sunt principalele cauze de deces în Africa. Și, în timp ce ambele au arătat semne de atenuare, Africa are în continuare cea mai mare povară de malarie, cât și de incidență a tuberculozei, prevalență și de decese. Tratamentul îmbunătățit și eforturile de prevenire, împreună cu mai multă voință politică și intervențiile vizate, pot accelera progresul, cu beneficii de sănătate pentru mulți oameni din Africa.
Obiectivul 7: Asigurarea unui mediu durabil
Africa este în pragul de a face progrese pe Obiectivul numărul 7, dar realizarea unui mediu durabil rămâne o provocare globală. Dovezi din mai multe țări africane sugerează că proporția terenurilor acoperite de păduri este în scădere și că despădurirea are loc într-un ritm alarmant. În ultimii ani, uzurparea s-a extins. Și în unele țări, terenul forestier a fost dat afară pentru investiții; în altele, cum ar fi Republica Democrată Congo, pădurile sunt eliminate pentru minerit. Pentru a atenua aceste probleme, țările africane au nevoie de o politică forestieră durabilă, programe și management, personal adecvat și finanțat de instituții și economii diversificate, pentru a reduce dependența și uzurparea de păduri. Punctul de vedere istoric, emisiile de CO2 din Africa au scăzut mai puțin de 4% din emisiile mondiale. În multe țări emisiilele de CO2 au crescut în 2009, dar cele mai multe dintre creșterile au fost mai putin de 1%, și Africa, în general, continuă să aibă emisii reduse. Cu toate acestea, continentul rămâne la un risc ridicat de a efectelor schimbărilor climatice, așa cum se vede în ultimele perioade de secete grave și inundații.
După perioada 1990-2009, doar 20 de țări africane au redus emisiile de CO2, în timp ce 34 le-au crescut. Și, după cum mai multe țări africane se industrializeze, emisiile de CO2 vor crește probabil. Deci, Africa ar putea avea nevoie de a armoniza dezvoltarea industrială cu durabilitatea mediului, spre deosebire de a lua o abordare de genul: poluează în primul rând, curață mai târziu, deoarece cele mai multe țări industrializate au luat acest lucru în considerare.
Țările africane sunt în creștere cu eforturile de a reduce consumul de substanțe care diminuează stratul de ozon (ODS) și sunt, prin urmare, o consecință a reducerii continue a consumului de ODS. Ca urmare, multe sunt pe cale de a îndeplini acest obiectiv. În perioada 2000-2010, mai mult de jumătate din țările care au redus consumul de ODS a făcut acest lucru cu mai mult de 50 procente. În schimb, mai mult de jumătate din țările care au crescut consumul de ODS, de asemenea, a făcut acest lucru de mai mult de 50%. Această creștere poate fi atribuită în mare măsură la creșteri masive ale consumului de hidro clorofluorocarbon.
La nivel global, indicatorul privind accesul durabil la apă a fost îndeplinit, cu obiectivul de 88% depășit de un punct procentual. Dar în timp ce lumea ca un întreg este pe drumul cel bun, Africa nu este. Într-adevăr, conturile de pe continent pentru mai mult de 40% din oameni fără acces la apă potabilă. Și această populație este concentrată în Sud, de Est, Centrală și Africa de Vest. În cadrul țărilor, locuitorii din mediul urban au, în general, mai mult acces la surse de apă decât omologii lor din mediul rural. În multe cazuri, aceasta a încetinit progresul pe salubritate și a contribuit la apariția focarelor de holeră și diaree. Investiția în infrastructura de apă este necesară pentru a îmbunătăți accesul. Factorii care împiedică progresul în accesul la apă potabilă:
instabilitatea politică;
creșterea numărului de refugiați;
populațiile în creștere care exercită presiuni asupra resurselor disponibile.
În plus, țările africane, în general, nu dispun de tehnologiile necesare pentru a îmbunătăți apă și canalizarea. O mare parte din Sud, din Est, Centru și Africa de Vest este pe cale de a îndeplini obiectivul îmbunătățirii instalației de canalizare. Acoperirea de salubritate a crescut de la doar 4% în 1990 – 2010, pentru a ajunge la 30% din populației (Graficul nr. 4). Populația din Africa fără o instalație de canalizare îmbunătățită a crescut aproape de la 200 de milioane de persoane la 612 milioane, în perioada 1990-2010.
Grafic nr. 4
Accesul la salubrizare în funcție de regiune, 1990 și 2010
Sursa: grafic adaptat de către autor, după MDG Report 2013, Assessing Progress in Africa toward the Millennium Development Goals, United Nations Economic Commission for Africa, pag. 18
Există diferențe mari între zonele rurale și urbane în disponibilitatea de salubritate adecvată. Acoperirea salubrității în mediul rural a fost de sub 50% în anul 2010 în majoritatea țărilor africane. Creșterea mare a populației este o constrângere majoră în furnizarea de salubritate adecvată. Chiar și în zonele urbane, în care acoperirea este mai bună, extinderea zonelor de mahala reprezintă o provocare. Progresul Africii pe Obiectivul 7 este amestecat.
Continentul dorește să facă bine prin reducerea indicatori din emisiile de CO2 și ODS. Dar acopeririea cu păduri se contractă, chiar dacă intervențiile de apă și canalizare nu sunt intensificate în următorii ani, continentul nu ar putea îndeplini aceste obiective. Țările africane trebuie să se dezvolte, să îmbunătățească și să pună în aplicare o politică forestieră durabilă, însoțită de sisteme eficiente de monitorizare. Intervențiile de apă potabilă trebuie să se concentreze asupra populațiilor rurale, care încetinesc progresul. Același lucru este valabil pentru intervenții de salubritate, care necesită eforturile tuturor celor implicați pentru a asigura o acoperire adecvată.
Obiectivul 8: Crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare
Stabilirea unui parteneriat global pentru dezvoltare este esențial pentru realizarea ODM. În mod specific, oferind asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) în țările în curs de dezvoltare este o sursă importantă de finanțare pentru ODM prin intervenții, și, astfel, progresul lor. Cu toate acestea, și Europa continuă să se lupte cu datoria suverană, criză și rata inflației care crește, AOD în țările în curs de dezvoltare a scăzut. Grecia, Irlanda, Portugalia și Spania au reprezentat partea celor mai drastice reduceri în termeni reali. Ajutorul de la Comitetul de asistență pentru dezvoltare (DAC), membru al Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare Economică (OCDE) a fost estimat la 125 miliarde dolari în 2012, cu 4% mai puțin decât în 2011. Declinul din 2012 a urmat o tendință similară în 2011, atunci când un ajutor pentru dezvoltare de la donatori majori a scăzut în termeni reali termeni pentru prima dată în aproape 15 ani, în scădere cu 3 procente.
Ajutorul pentru angajamentele comerciale și plățile către Africa au crescut în ultimii ani, însă plățile au căzut scurt de angajamente (Grafic nr. 5). Decalajul a început să se extindă în 2006 și a atins apogeul în 2009, la începutul a crizei financiare globale, care a obligat țările dezvoltate pentru a strânge bugetele lor și reduce cheltuielile. Mai mult decât atât, cererea de ajutor pentru comerț a crescut în ultimii ani, dar donatorii nu au fost în măsură să răspundă suficient.
Grafic nr. 5
Ajutorul pentru angajamentele comerciale și plățile în Africa, 2002-2010 (milioane de dolari, în prețuri curente)
Sursa: grafic adaptat de către autor pe baza datelor din:
http://www.undp.org/content/dam/undp/library/MDG/english/MDG%20Regional%20Reports/Africa/MDG%20report%202013%20summary_EN.pdf, accesat la 01.06.2014
Importurile din țările dezvoltate din țările în curs de dezvoltare au rămas în mare parte neschimbate în 2010. Schimburile comerciale între Africa și alte economii emergente a crescut, de propulsie valorile exporturilor Africii 28,3%, iar importurile 18,6% in 2009 – 2010 și a exporturilor de 14,5%, iar importurile cu 19,5% în 2011. Dar aceste cifre ar putea scădea cu mai mult de jumătate în 2012, din cauza încetinirii creșterii economice la nivel mondial. în plus, exporturile Africii continuă să fie conduse de cererea de pe piețele emergente înfloritoare pentru mărfuri, care ar putea bloca continentul într-o traiectorie primară cu export de mărfuri și submina perspectivele de dezvoltarea a unei baze de producție.
Economiile emergente precum China și India sunt rapide devenind partenerii strategici ai Africii. Cu toate acestea, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii rămân principalii parteneri comerciali din Africa, în ciuda cotei lor de comerț cu Africa care este în declin constant în ultimii 10 ani. Progresul Africii pe tehnologia informației și comunicațiilor este încurajator. Importanța tot mai mare a Internetului, extinderea telefoanelor mobile și a investițiilor de telecomunicații s-au îmbunătățit. Cu toate acestea, numărul de telefone fixe din Africa rămâne scăzut, s-a schimbat foarte puțin în perioada 1990-2011. Popularitatea tot mai mare și diversitatea telefonului mobil a redus consumul și nu e nevoie de linii telefonice fixe. Declinul în linii de telefonie fixă este, de asemenea, ca urmare a actelor de vandalism de cabluri de cupru care conectează liniile de telefonie fixă și costurile ridicate de întreținere. Prin contrast, numărul în Africa de abonați la celulare de telefonie mobilă a crescut în medie cu 17% față de 2010 – 2011. Africa a ajuns la aproape 6 miliarde de abonamente de telefonie mobilă în 2011, care corespunde la 86% la nivel mondial.
Sudan și Kenya a înregistrat o creștere de 100 % sau mai mult. Africa în ansamblul său, cu toate acestea, are mai puțin de 5 abonamente de telefonie mobilă în bandă largă la 100 de persoane. Utilizare de pe continent tot mai mare de smartphone-uri a a fost un colaborator primar. Țările fac eforturi pentru a îmbunătăți informațiile și comunicațiile lor tehnologie, o mare parte din care este îmbunătățirea accesului la Internet.
Securitatea alimentară în Africa: probleme, provocări, lecții.
În cursul a 20 de ani, Africa s-a luptat cu foamea și insecuritătea alimentară. Securitatea alimentară este atunci când toți oamenii, în orice moment, au acces fizic, social și economic la alimente suficiente, sigure și hrănitoare care să răspundă nevoilor lor alimentare și preferințele alimentare pentru o viață activă și sănătoasă. Securitate alimentară are patru Dimensiuni: stabilitate, disponibilitatea, accesibilitatea și de consum și de utilizare a produselor alimentare. Africa a primit primul ajutor alimentar la sfârșitul anilor 1950, și de la mijlocul anilor 1980, numărul de produse alimentare din Africa pentru situații de urgență s-a triplat. Pentru fiecare criză, au existat răspunsuri, dar crizele reapar. Câteva provocări au ținut Africa în mișcare în ceea ce privește insecuritatea alimentară în întregime. Situația nu arată mult mai bine azi. În Africa de Est , un procent estimat de 16 milioane de persoane îndura niveluri de subzistență în ceea ce privește insecuritatea alimentară, cauzată în mare parte de lipsa de ploaie, de conflict, de prețurile mari la produsele alimentare și de incapacitatea de a avea acces la asistență umanitară.
În 2011, Cornul Africii confruntat cu cea mai gravă secetă, afectează mai mult de 13 de milioane de oameni. Și regiunea Sahel din Africa de Nord a fost lovită de un produs alimentar și umanitar, criză care a condus la insecuritatea alimentară severă, la începutul anului 2012. Conform indicelui foametei globale Africa a fost mult timp un continent în care predomina foametea, bazat pe țări cu punctaj de la moderat la foamete extrem de alarmantă din 1990 (Tabelul nr. 8). De-a lungul perioadei 1990-2010, Africa a avut cea mai mică valoare medie de alimente în producție. În consecință, Africa a rămas un importator net de alimente, și țările depind de importurile majore, ele fiind vulnerabile la volabilitatea prețului global. Volatilitatea prețurilor, în special pentru alimente, a dus la insecuritate alimentară gravă pentru fermierii din Africa și consumatori deoarece astfel de alimente sunt cel mai des plantate de către micii agricultori.
Tabel nr.3
Indicele privind foametea globală – 1990, 2001, 2012
Sursa: grafic adaptat după datele din MDG Report 2013, Assessing Progress in Africa toward the Millennium Development Goals, United Nations Economic Commission for Africa, pag. 21
Notă: ≤ 4.9 scăzut, 5.0 – 9.9 moderat, 10.0 – 19.9 serios, 20.0-29.9 alarmant și ≥ 30,0 extrem de alarmant.
Guvernele, organizațiile regionale și organizațiile internaționale de dezvoltare fac o de muncă destul de grea în ceea ce privește securitatea alimentară. La nivel regional, Africa, prin Programul de Dezvoltare Agricolă de Zboruri își propune să elimine foametea și să reducă sărăcia prin creșterea susținută a agriculturii. Programul a primit o mulțime de subvenții de la guvernele africane, dar punerea în aplicare trebuie să fie îmbunătățită la nivel de țară. Alte programe regionale includ Programele naționale și regionale pentru Alimentație și Organizația Agriculturii pentru securitatea alimentară, care susțin eforturile naționale de eradicare a foametei în rândul populației locale și a promovării integrării regionale și dezvoltării economice agricole.
La summit-ul din 2012 în Statele Unite, G8 a promis miliarde de dolari la atenuarea foametei și creșterea securității alimentare în Africa.
Câteva țări africane au obținut unele succese în lupta împotriva insecurității alimentare. Algeria, de exemplu, cu intervențiile politice utilizate, cum ar fi Strategia Națională de Securitate Alimentară și Strategia Rurală de Dezvoltare pentru a îmbunătăți condițiile oamenilor care trăiesc în zonele rurale, în special agricultorii, și pentru a promova dezvoltarea infrastructurii (sisteme de irigații, electrificarea rurală, creșterea accesului rural la apă potabilă și altele asemenea). Etiopia, printr-un proiect finanțat de către Asociația pentru Alimentație și Agricultură, a adoptat o abordare holistică a insecurității alimentare. Proiectul a utilizat intervenții în toate zonele largi care afectează securitatea alimentară-agricultură, sănătatea, educația, apa și canalizarea, cu un accent pe gospodăriile conduse de femei, care tind să fie mai predispuse la malnutriție.
Concluzii și perspective politice pentru îmbunătățirea vieții din Africa
Promovarea industrializării și transformării structurale
angajarea într-un program de industrializare bazat pe marfă;
promovarea comerțului intraregional prin care se face legătura între producătorii de materii prime și utilizatorii finali;
proiectarea și aplicarea legilor locale de conținut care obligă firmele să achiziționeze intrări la nivel local, să pregătescă un cadru de profesioniști locali și să asigure activitățile miniere de artizanat pentru antreprenorii locali.
Îmbunătățirea calității educației
să se investească în educație, inclusiv profesori și clase de calitate;
proiectarea și punerea în aplicare în mod riguros mecanismele de asigurare a calității în educație;
recompensarea părinților care își înscriu fetele la școală.
Abordarea inegalității
să se investească în infrastructura rurală pentru a promova transformarea agriculturii, creșterea veniturilor rurale și diminuarea diferențelor salariale rural-urban;
abordarea inegalitatății de gen din educație, guvern și din muncă;
aplicarea legilor egalității de remunerare și inițierea de programe de acțiune pentru a asigura că femeile calificate sunt tratate corect în procesul de recrutare;
dezvoltarea mecanismelor de protecție socială, inclusiv de asigurări de sănătate pentru a îmbunătăți accesul la interventii pentru copii.
Îmbunătățirea sănătății și a calității de îngrijire a sănătății
consolidarea sistemelor de sănătate slabe;
crearea unei mai mari conștientizări a nutriției alimentare și a sporirea accesului la suplimentele alimentare care îmbunătățesc nutriția;
să se dezvolte și să se extindă programele care vizează creșterea ofertei de asistenți calificați la naștere, în special în zonele rurale;
sporirea accesului la metodele contraceptive;
creșterea accesului la surse îmbunătățite de apă;
încurajarea proiectelor de apă și canalizare susținute de stat, inclusiv a proiectelor de salubrizare care reciclează sau transformă deșeurilor în îngrășământ;
îmbunătățirea accesului la plase de pat tratate cu insecticid pentru a reduce infecțiile cu malarie;
încurajarea parteneriatelor public-privat care se concentrează pe producerea de plase de pat tratate cu insecticid și pe producerea de contraceptive la nivel local, pentru a reduce ratele de natalitate la adolescente și decesele infantile.
Intervenții de finanțare legate de ODM
consolidarea parteneriatelor strategice cu țările în curs de dezvoltare;
încurajarea parteneriatelor de afaceri externe, interne, care promovează intrările de capital și de consolidare ;
participarea Africii în lanțul de valori la nivel mondial.
CONCLUZII
Lucrarea intitulată, Economia statelor slab dezvoltate, cuprinde două părți: partea I, formată din trei capitole, subdezvoltarea, sărăcia, extremă și organizații privind combaterea sărăciei; partea a II-a, care cuprinde studiul de caz care face referire la economia Africi, și de obiectivele pe care aceasta le are de atins până în anul 2015 pentru a atenua sărăcia extremă.
Subdezvoltarea este considerată la nivel mondial o problemă foarte mare, fapt pentru care în decursul anilor au apărut din ce în ce mai multe organizații care ajută la combaterea acesteia, mai ales că subdezvoltarea începe cu cea extremă, cu care se confruntă peste trei sferturi din populația globală, aceasta fiind una precară.
Țările slab dezvoltate au aceleași probleme economice și sociale, dar totuși, acestea fiind foarte diferite din celelalte puncte de vedere (regim politic, densitate, relief, condiții climatic, etc). Organizația Națiunilor Unite a definit subdezvoltarea ca fiind acel nivel al veniturilor cu 1,25$ pe zi sau chiar mai puțin decât atât, ajustat cu paritatea puterii de cumpărare. Programele Organizației Națiunilor Unite au identificat nouă probleme majore ale țărilor slab dezvoltate.
În prima parte se vorbește de toate măsurile pentru combaterea sărăciei extreme la nivel mondial până în anul 2035. Conform statisticilor, până în prezent, se poate observa că nu e un țel foarte greu de atins, doar că pe lângă faptul că trebuie să fie avute în vedere toate metodele folosite până în prezent, acestea trebuie și îmbunătățite, adăugând și altele pe lângă cele folosite în prezent.
În egală măsură, progresele înregistrate în îmbunătățirea vieții oamenilor săraci nu vor fi durabile dacă consecințele de mediu ale dezvoltării economice nu sunt luate în considerare. Efectuarea de creștere a proceselor , cu acuratețe și mai rezistente, fără încetinirea lor este importantă pentru susținerea dezvoltării economice eficiente a resurselor.
O piedică în calea dezvoltării este și, criza activității antreprenoriale. Întreprinzătorii sunt mai rezervați, nu mai apar pe piața investițiilor. Tot mai puțini sunt cei care își doresc și sunt capabili să organizeze sau să ducă la bun sfârșit o activitate economică. Mai importante decât acestea se consider a fi mai nou, familia și politica.
După cum am abordat tema în capitolul al doilea, accelerarea și reducerea sărăciei extreme este o provocare foarte mare în regiunea Africa Sub-Sahariană, cât și în Asia de Sud, având în vedere că există 400 de milioane și 500 milioane de oameni într-o sărăcie extremă în aceste regiuni. Din acest motiv studiul de caz a fost ales pentru a pune accentul pe regiunea unde această sărăcie extremă și-a pus amprenta din toate punctele de vedere.
Potrivit studiilor Băncii Mondial, în anul 2010 18% din populația lumii trăia în sărăcie extremă, numărul acesteia a scăzut semnificativ față de anul 1990 când 36% din populația lumii trăia în condiții de subzistență. Din acest motiv se consideră că, până la finele anului 2035 aceasta va fii combătută aproape în totalitate la nivel global.
Banca Mondială consideră că este nevoie a se pune accent pentru combaterea sărăciei extreme pe: nivelul de urbanizare, gradul de nevoie energetic, capacitățile umane ale fiecărui cetățean și capacitățle guvernelor în cauză.
Unii specialiști consideră că ajutorul extern este o risipă deoarece acesta este prea scump și în multe dintre cazuri, acesta este furat de către oficialii corupți care l-au primit sau din cauza faptului că s-ar putea ca țările care îl premesc să ajungă să fie dependente de el.
Organizațiile care se zbat pentru combaterea sărăciei extreme, acestea fiind constituite la nivel mondial, de către Organizația Națiunilor Unite și de către Banca Mondială.
În partea a doua se vorbește despre provocarea cea mai mare, pentru Africa care, este să se asigure că, câștigurile de creștere progresează prin levier asupra Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.
Pentru a pune Africa în rând cu lumea mai dezvoltată din punct de vedere economic și social se consideră că trebuie să se promoveze mai îndeaproape industria bazată pe produse finite, a comerțului intraregional pentru a face legătura între producătorii de materii prime și consumatorii finali, aplicarea unor legi locale care să oblige firmele să achiziționeze intrări la nivel local, cu profesioniști locali prin oferirea de subvenții acestora.
Pentru toate acestea pasul cel mai important îl are îmbunătățirea calității educației pe acest continent deoarece aceasta este considerată treapta de bază pentru o economie mai dezvoltată decât cea din prezent. Aceasta ajută la mai buna viață mai ales a fetelor, care pot învăța cum să se ferească de o viață în care ele sunt considerate inferioare bărbaților și bune doar pentru gospodăriie și creșterea copiilor. Totul pornește de la educație, de la modul cum percep încă de mici copii, persoanele care trăiesc în aceste condiții starea în care se află și ce trebuie să facă pentru a ieși. Pentru o bună educație este nevoie de o suplimentare a fondurilor care merg către această lume, pentru a împinge și mai tare procesul spre o dezvoltare accelerată.
BIBLIOGRAFIE
Bal, Ana, Dumitrescu, Sterian, Milena – Zaharia, Rodica, Economie Mondială, Editura Economică, București, 2002
Cornelia, Popescu, Economie mondială, Editura Ex Ponto, Constanta, 2005
Ionescu, A. G., Organizațiile neguvernamentale în economia mondială, București, Editura ASE, 2002
Lester, R.Brown, Nicholas Lenssen, Hal Kane, Semne vitale 1995, Seria Probleme globale ale omenirii, Editura Tehnică, București, 1996
Meșter, Liana, Economie mondială, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2007
Todaro, Michael P., Economic Development, Fifth Edition, Longman, New York, London, 1994
Zaharia, Rodica-Milena, Economie mondială, Editura ASE, București, 2005
Zantman, A., Le Tiers-Monde, Hartier, Paris, 1991
*** Draft. Prepared by Pedro, Olinto, Hiroki, Uematsu, Poverty Reduction and Equity Department, 2014
*** Human Capital Underdevelopment: The worst aspects, HCD working paper, Noimebrie 1996
*** MDG Report 2013, Assessing Progress in Africa toward the Millennium Development Goals, United Nations Economic Commission for Africa
www.huffingtonpost.com
www.worldbank.org
www.wsj.com
www.motherjones.com
www.undp.org
www.un.org
www.unicef.org
www.bbc.com
www.cnn.com
BIBLIOGRAFIE
Bal, Ana, Dumitrescu, Sterian, Milena – Zaharia, Rodica, Economie Mondială, Editura Economică, București, 2002
Cornelia, Popescu, Economie mondială, Editura Ex Ponto, Constanta, 2005
Ionescu, A. G., Organizațiile neguvernamentale în economia mondială, București, Editura ASE, 2002
Lester, R.Brown, Nicholas Lenssen, Hal Kane, Semne vitale 1995, Seria Probleme globale ale omenirii, Editura Tehnică, București, 1996
Meșter, Liana, Economie mondială, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2007
Todaro, Michael P., Economic Development, Fifth Edition, Longman, New York, London, 1994
Zaharia, Rodica-Milena, Economie mondială, Editura ASE, București, 2005
Zantman, A., Le Tiers-Monde, Hartier, Paris, 1991
*** Draft. Prepared by Pedro, Olinto, Hiroki, Uematsu, Poverty Reduction and Equity Department, 2014
*** Human Capital Underdevelopment: The worst aspects, HCD working paper, Noimebrie 1996
*** MDG Report 2013, Assessing Progress in Africa toward the Millennium Development Goals, United Nations Economic Commission for Africa
www.huffingtonpost.com
www.worldbank.org
www.wsj.com
www.motherjones.com
www.undp.org
www.un.org
www.unicef.org
www.bbc.com
www.cnn.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Economia Statelor Dezvoltate (ID: 139452)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.