Economia Sociala Si Dezvoltarea Locala
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ NAPOCA
CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE
FACULTATEA DE ȘTIINȚE
SPECIALIZARE ECONOMIA FIRMEI
LUCRARE DE LICENȚĂ
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC
Lect. univ. dr. Anghel Cristian
ABSOLVENT
Pop Iulia Maria
2016
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ NAPOCA
CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE
FACULTATEA DE ȘTIINȚE
SPECIALIZARE ECONOMIA FIRMEI
LUCRARE DE LICENȚĂ
ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC
Lect. univ. dr. Anghel Cristian
ABSOLVENT
Pop Iulia Maria
2016
Economia sociala și dezvoltarea locală
În entitățile țărilor indutrializate, întreprinderile și organizațile celui de-al treilea sector pot fi grupate în trei mari categori, și anume: întreprinderi cooperatiste, societăți mutuale și acele organizații care pot fi descrise în mod general, ca ascociații, a căror încadrare juridică poate varia considerabil de la o țară la alta. Acesta este o abordare a economiei sociale profund înrădăcinată istoric. Organizațiile de acest tip au existat de foarte mult timp, deși li s-a acordat doar trepte recunoașterea legală pentru activitățile bazate pe libera asociere a membrilor lor, care a rămas informală și, uneori, chiar secretă în cea mai mare parte a secolului al XIX -lea. Deși această persectivă de a privi economia socială își are orginile în Franța, relevanța acesteia depășește cu mult granițele franceze ținând cont că cele trei componente principale ale economiei sociale pot fi regăsite aproape peste tot.
În ultimele decenii ale secolului al XIX – lea apare în Franța sintagma "economie socială și solidară", constituind prima atestare a sintagmei. Simpla alăturare a unor idei că "economia" și "latura socială" pare paradoxală prin prisma legilor care stau la baza acestor construcții teoretice. Dacă economia are la bază mecanisme prin care se urmărește obținerea unei plusvalori exprimate în unități monetare, latura socială implică folosirea resurselor materiale pentru eliminarea decalajelor dintre majoritatea populației și grupurile exculse social sau defavorizate. A apărut astfel termenul "economie socială",care îmbină rezultatul ectivității economice cu plusvaloarea adusă grupurilor aflate în situații de risc. Mutarea centrului de greutate de la obținerea plusvalorii /profitului către scopul social (satisfacerea nevoilor grupurilor vulnerabile), în sensul folosirii rezultatului activității economice pentru satisfacerea nevoilor sociale, diferențiază entitățile de economie socială de societățile orientate către profit. La nivelul Uniunii Europene există foarte multe definiții ale economiei sociale, conceptul fiind abordat din persectivă economică, socială sau etică.
,,Organizațiile Economiei Sociale sunt actori economici și sociali activi în toate sectoarele care se caracterizează în principal prin scopurile și prin forma lor specifică de antreprenoriat" (definiția dată de Conferința Europeană Permanentă a Cooperativelor, Mutualităților, Asociațiilor și Fundațiilor, singurul Comitet din Europa care regrupează și are autoritate asupra principalelor categorii de actoriai Economiei Sociale). Conform acestei definiții, entitățile din cadrul sectorului sociale îmbină latura economică și scopul social, propunând o formă specifică, aceea de antreprenoriat social. Antreprenoriatul social reprezintă, potrivit unei definiții oferite de McPherson, ,,combinarea esenței afacerior cu cea a comunității, prin intermediul creativității individuale". Antreprenoriatul social reprezintă acea activitate desfășurată de un antreprenor social, care dereulează activități generatoare de profit, în ideea susținerii unor cauze sociale.
Se constată, că Economia Socială creează un mediu mai sigur decât o face munca independentă obișnuită. În felul lor, întreprinderile Economiei Sociale permit cetățenilor obișnuiți să facă ceea ce fac din 1990 cele mai mare întreprinderi: să-și pună în comun și să-și coordoneze resursele și aptitudinile. Ele recunosc competențele, capitalul și munca unui mare număr de indivizi și pot astfel să dobândească dimensiuni care le permit să fie competitive în materie de producție de bunuri și furnizare de servicii.
Întreprinderile Economiei Sociale pot furniza porcedee practice de succes în domeniul repsonsabilităților sociale și al audiului social al întreprinderilor mai ales după ce s-a introdus o dimensiune democratică la locul de muncă pentru toate întreprinderile. În 1995, Comisia Europeană a recunoscut că ,,50% din populația diferitelor state membre ale Uniunii Europene,era angajată, în Economia Socială". (Huster et al.,2006, p. 1)
Dezvoltarea locală
Dezvoltarea locală reprezintă un proces de creștere socio-economică și schimbări structurale care frunizează bunăstare membrilor comunității. Dezvoltarea locală poate fi definită ca ,,un porces de creștere și schimbare structurată, care oferă bunăstarea locuitorilor unei localități sau regiuni, fiind un rezultat al transferului resurselor de la activități tradițioanle către cele moderne, prin angajare economică, introducerea și transmiterea inovației". (Vazquez-Barquero, 2003, p. 24). Pornind de la acestă definiție, se conturează două paliere ale acestui produs, unul local (sat, comună) și altul regional. Inovația poate fi analizată fie prin prisma tehnologiei, fie prin prisma mecanismului care a produs această schimbare structurală. Procesul de dezvoltare locală ia naștere atunci când o comunitate alocă resurse umane și materiale cu scopul de a satisface nevoile membrilor ei, fie că aceste nevoi sunt de natură economică sau socială, fie atunci când cuprind componente specilizate – infrastructură,educație.
Dezvoltarea locală cuprinde activitățile desfășurate atât cu participarea membrilor comunității, cât și cele realizate de autoritățile publice cu scopul de a crește nivelul calității vieții membrilor unei comunități. În funcție de participarea comunității, apar niveluri ale dezvoltării locale (Sandu, 2008):
Comunitatea inițiază, impementează și evaluează dezvoltarea;
Comuitatea participă la inițiere, însă resursele vin din partea autorităților publice locale;
Inițierea și implementarea sunt reazlizate de către autorități, cu resurse locale sau extralocale, fără participarea comunității.
Conceptul de dezvoltare locală era asociat cu cel de dezvoltare economică, deoarece dezvoltarea economică presupune crearea de noi locuri de muncă. Mecanismul economic era motorul acestui concept, prin creșterea numărului angajaților, creșteau sumele colectate din impozite, iar statul putea folosi aceste sume pentru creșterea calității vieții, promovând justiția și echitatea socială, dar și participarea și responsabilitatea.
Conceptul de dezvoltare locală combină diferite caracteristici și proprietăți care au o finalitate unică. În cadrul acestui concept de acumulare de capital constituie factorul-cheie, deoarece surplusul inițiază măsurile de investiții în infrastructură, investiții în sănătate și educație. Infrastructura dezvoltată este un argument de multe ori decisiv pentru atragerea investitorilor în zonă.
Dezvoltarea locală este un proces prin care sectoarele public, privat și non-profit lucrează împreună cu scopul creării unor condiții mai bune pentru creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Dezvoltarea economică locală oferă autorităților locale, sectorului privat și celui non-profit și comunității locale oportunitatea de a lucra împreună pentru a îmbunătăți economia locală și se centrează pe încurajarea competitivității și reazlizarea unei creșteri sustenabile. Acest tip de dezvoltare locală încurajează sectoarele public, privat și societetatea civilă să stabilească parteneriate și să colaboreze pentru găsirea de soluții locale la provocările economice comune, urmărind să crească capacitatea resurselor în zonă.
Dezvoltarea locală (Pike et al., 2006, p. 16) este un porces democtratic deoarece are la bază participarea actorilor locali și dialogul social,are un teritoriu pe care își propune să îl dezvolte, iar resursele implicate în cadrul acestui proces sunt cele locale. Participarea membrilor comunității la implementarea diverselor activități și parteneriatul între structurile locale sunt elemente cheie în succesul sau eșecul unui program de devoltare.
În abordarea pe veriticală, administrația centrală este cea care stabilește aria de intervenție care este tipul acesteia și asigură managementul (Pike et al., 2006). Acest tip de proiect vizează creșterea activității economice.
Datorită schimbărilor înregistrate la nivel global, se pune accentul din ce în ce mai mult pe o abordare de jos în sus, pornind de la nivelul local. Această abrodare plasează inițiativa în ceea ce privește elaborarea politicilor de dezoltare la nivel local, apoi transmiterea la nivel central. În acest tip de abordare dezvoltarea se bazează pe inițiative locale,administrația locală asigură managementul,iar resursele utilizate sunt pe cât posibil cele locale (Petrescu,Constantin, 2010).
Vasquez-Barquero apreciază structurarea activităților de dezvoltare locală pe trei niveluri: crearea de infrastrctură, de capacități la nivel local și creșterea capacității instituționale. Fiecare dintre aceste trei niveluri are un rol important în cadrul structurării activităților de dezvoltare locală. Crearea de infrastructură preuspune crearea și dezvoltarea de rețele de transport sau de comunicații, spații industriale și infrastructură pentru dezvoltarea capitalului uman, instituții de învățământ, culturale și medicale. Crearea de capacități la nivel local cuprinde aspectele legate de crearea și implementarea strategiilor de devoltare la nivel local.
Creșterea capacității instituționale se referă la creșterea capacității organiaționale și instituționale de a crea, implementa și monitoriza stategia de dezvoltare. În cadrul acestui nivel se aduce în discuție și cooperarea la nivel local între diferiți actori implicați în acest proces. Scopul oricărei strategii de dezvoltare locală, în afară de cel asumat, este acela de a crea capacități de autosusținere, care pot continua acest proces de dezoltare prin intermediul resurselor provenite din mediul local.
Avantajele strategiilor de dezvoltare locală sau regională sunt numeroase, comparativ cu programele de dezvoltare tradiționale. Pike și colaboratorii săi împart aceste avantaje în două categorii, o categorie economică și una socială. În opinia lor, avantajele sociale țin de dezvoltarea capitalului uman și de un grad ridicat de transparență al instituțiilor. Ca urmare a dezvoltării capitalului uman, comunități care aveau un nivel foarte mic de control asupra activităților economice de pe teritoriul lor sau care nu se implicau foarte mult în această activitate își devoltă un mecanism care face posibilă autonomia și adoptă o atitudine proactivă în ceea ce privește dezvoltarea sustenabilă și viitorul economic, social și politic. Din punct de vedere economic, avantajele acestei abordări sunt (Pike et al., 2006, p. 19):
-activitățile economice localizate la nivel local sunt dependente de condițiile economice ale zonei, fapt care generează o economie bazată pe sustenabilitate, creștere economică și locuri de muncă
-strategiile locale de dezvoltare economică, punerea bazelor activităților economice în acea zonă,contribuirea la o creștere a calității locurilor de muncă.
Această abordare atinge cele două axe ale economiei sociale, axa economică și axa socială, orientând dezvoltarea locală nu numai pe latura sa economică, ci și pe cea socială. Se pune accentul aici pe localizarea și dezvoltarea activităților economice în mediul lor natural, fapt ce provocă atât o transformare a relațiilor economice, care acum depind de resursele locale, cât și a nivelului de trai, deoarece nivelul de trai crește ca urmare a implicării forței de muncă locale în activități economice.
Scott și Storper (2003, p. 582) consideră spațiul ca fiind cauza sau factorul explicativ în creșterea economică, nu numai receptorul manifestărilor surplusului. Localitățile sau regiunile sunt scale construite spațial prin care un astfel de proces (creșterea economică) evoluează.
Gioacchino Garafoli vorbește despre dezvoltarea locală endogenă și exogenă (Garofoli, 2002). Dezvoltarea endogenă, în opinia autorului, garantează autonomia procesului de transformare a sistemlui economic local și se bazează pe producerea de ,,capacitate socială" la nivelul firmelor și instituțiilor comunitare prin construirea următoarelor capacități: utilizarea resurselor locale (forță de muncă, antreprenoriat, competențe profesionale specifice), controlul procesului de acumulare la nivel local, controlul capacității de inovare. Acest tip de dezvoltare sublinieză rolul central al procesului de luare a deciziei la nivel local și capacitatea de a controla și internaliza informațiile venite din exterior. Dezvoltarea endogenă în opinia lui Garofoli înseamnă capacitatea de a transforma sistemul socio-economic și capacitatea de a reacționa la schimbările externe.
În opoziție, cea exogenă este procesul de dezoltare dependentă, controlată extern. În practică putem spune că cele două tipuri de dezvoltare se întrepătrund, factorii externi contribuind la dezvoltarea locală în colaborare cu actorii sociali ai comunităților.
Pichierri (2002, pp. 689-706) identifică patru tipuri de dezvoltare locală:
-dezvoltarea endogenă, bazată pe folosirea intensivă a resurselor locale de către actori locali
-dezvoltarea exogenă, bazată pe folosirea resurselor externe de către actori externi. Acest caz este definitoriu pentru comunitățile în care se constată lipsa entităților capabile să mobilizeze forța de muncă locală, nu există resurse financiare și materii prime;
– dezvoltarea în care actori externi exploatează resursele existente în comunitate;
-dezoltarea prin atragere de resurse, caz în care dezvoltarea se obține prin implicarea membrilor comunității în atragerea resurselor externe, adesea fonduri și cunoștiințe în domeniile de interes.
Această clasificare rezultă din combinarea participării și resurselor în funcție de tip (interne sau externe). Se observă că economiei sociale îi corespunde dezvoltarea endogenă, bazată pe identificarea și folosirea resurselor locale, prin mobilizarea actorilor locali. Această abordare își demonstrează relevanța în cazul zonelor socio-economice aflate în declin, acolo unde probleme sociale nerezolvate și multiplicate blochează practic dezvoltarea.
Dezvoltarea locală a pornit de la nevoia de a crește nivelul de trai al persoanelor care se aflau, sub standardul de viață considerat ,,decent" în societățile în care trăiau. Pornind de la acest deziderat, toate planurile și măsurile de intervenție grupate în cadrul politicii publice au fost orientate către două direcții principale (Pike et al., 2006): dezvoltare infrastructură și industrializare.
Politici de tip top-down prezintă drept caracteristică principală faptul că decizia aparține administrației publice centrale, care este în același timp și promotorul acesteia. Se observă faptul ca atât selectarea ariei de intervenție, a tipului de măsură sau plan de măsuri, cât și managementul acestora sunt asigurate de către administrația centrală, situație în care fie apar probleme, fie măsurile nu au impactul scontat. În funcție de tipul de măsuri promovate prin abordarea de tip top-down, există și alte cauze care pot determina fie impactul scăzut al acestor măsuri de dezvoltare, fie eșecul. Printre cauze se enumară contextul social și instituțional, capitalul uman scăzut, interesele divergente ale actorilor locali, lipsa implicării acestora în inițiere sau implementare.
Eșecul abordării de tip top- down în ceea ce privește dezvoltare locală și globarizarea au stat la baza unei noi orientări, a unei schimbări de viziuni. Astfel, s-a renunțat la o abordare de la centru către comunitate, mutându-se centrul de greutate la nivelul comunității. O astfel de abordare, denumită bottom-up, pune accentul pe promovarea dezvoltării bazate pe inițiative pornite din comunitate. Caracteristicile principale ale abordării de tip bottom-up sunt, dezvoltare bazată pe inițiative locale, managementul realizat la nivel local, abordarea teritorială, utilizarea resurselor și a potențialului de dezvoltare al fiecărei zone sau regiuni, furnizara condiiților esențiale pentru dezvoltrea activităților economice (Pike et al., 2006). Un rol important îl deține în cadrul acestei abordări cooperarea între diverși actori implicați, pornind de la autoritățile publice locale sau centrale, organizațiile neguvernamentale care îsi desfășoară activitatea în aria de intervenție și terminând cu agenții economici din zona de implementare.
O altă abordare a dezvoltării este cea formulată de Vazquez-Barquero, care stabilește trei axe de intervenție: crearea de infrastructură, crearea de capacități și creșterea capacității instituționale (Vazquez-Barquero, 2003). În cadrul acestei abordări accentul se mută de la inițiatorul măsurării de dezvoltare către dezvoltarea de resurse necesare în cadrul acestui proces. Crearea de infrastructură (rețele de transport, de furnizare a utilităților, de comunicații) reprezintă primul pas în cadrul procesului de dezvoltare locală, în ideea că accesul la unități, bunuri sau servicii crește atractivitatea zonei, deci acționază ca un ,,magnet" pentru potențialii investitori. În cadrul acestei axe dezoltarea infrastructurii se referă și la infrastructura necesară pentru dezvoltarea capitalului uman: instituții de învățământ, culturale și medicale. Crearea de capacități la nivel local are ca și scop elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare locală. În cadrul acestui proces de elaborare și implementare a strategiilor de dezvoltare locală un rol important îl are participarea actorilor locali. Interesele actorilor locali de multe ori sunt divergente, iar un astfel de demers are drept scop, pe de o parte responsabilizarea acestora, iar pe de altă parte, atingerea unui deziderat comun: schimbarea în bine a situației existente. Creșterea capacității instituțioanale reprezintă cea de-a treia axă a dezoltării locale. Scopul acestei axe este de a crește și dezvolta capacitatea organizațioanală și instituțională de a elabora, implementa și monitoriza strategiile de dezvoltare. Dezvoltarea locală este un proces etapizat, ordonat în funcție de timp și spațiu, în sensul că are la bază dezvoltarea infrastructurii, apoi a capitalului uman, iar in ultima fază, să producă efecte sonate prin implicarea tuturor actorilor interesați și cooperarea acestora în vederea atingerii rezulatelor stabilite. Vazquez-Barquero consideră că tipul de dezvoltare benefic este cel endogen, care presupune acumularea de capitaluri social, uman; material ca premisă pentru creșterea economică, și implicit pentru creșterea nivelului de trai.
Zonele defavorizate pot reduce decalajul prin intermediul entităților de economie socială, punând însă accentul pe implicarea comunității și pe resursele deținute de aceasta. Această intervenție poate fi realizată prin crearea de locuri de muncă, dar și prin oferirea de servicii care să genereze capital social și să contribuie la creșterea capitalului uman.
Entități de economie socială
„Entitățile de economie socială se pot dovedi eficiente mai ales în cadrul comunităților mici, acolo unde succesul se află în strânsă legătură cu schimbările atitudinale și comportamentale, iar legăturile între membrii sunt puternice.
Întreprinderile sociale sunt actori importanți în procesul de inovare socială prin produsele sau serviciile realizate și mai ales prin efectele acestora asupra întregului proces de dezvoltare locală. Caracteristicile acestor entități asigură avantaje procesului de dezvoltare locală:
– scopul social – obiectivul principal este cel de a servi o comunitate sau un grup de persoane. Asigurarea bunăstării comunității este unul dintre principalele lor obiective;
– distribuția limitată a profitului – organizațiile pot să nu distribuie sau să distribuie doar o parte din profit;
– guvernare democratică – diverșii stakeholderi sunt implicați în procesul de guvernare, în funcție de interesele lor;
– procesul de luare a deciziilor este democratic, fiecare membru având drept de vot care nu este stabilit în funcție de capitalul subscris;
– autonomia – sunt entități autonome care nu sunt conduse de instituții publice sau alte organizații.
Greffe (2000) analizează relațiile dintre economia socială și dezvoltarea locală punând accent pe diferențele dintre două dimensiuni: factorii și condițiile instituționale. În prima dimensiune el consideră ca fiind foarte importante noile servicii și locuri de muncă, infrastructura, resursele umane, calitatea vieții și gradul de pătrundere al fondurilor private în cadrul fondurilor publice de investiții.
În același timp, în a doua dimensiune, acțiunile conduc către legături strategice între factorii locali și sociali ai dezvoltării, parteneriate pentru dezvoltare, formate și rețele de coordonare bazate pe folosirea patrimoniului local. Această abordare susține dezvoltarea endogenă fără a implica auto-izolarea, autarhia sau stagnarea.
Parteneriatul local, managementul consolidat și implicarea comunității, dar în același timp și deschiderea comunității către ideile inovative sunt cheia dezvoltării durabile. În acest context entitățile de economie socială au rolul de a crea un model de dezvoltare locală. În același timp, deși rolul economiei sociale a fost localizat, la noi în țară, cu precădere în aria de acțiune a integrării sociale a grupurilor defavorizate, legarea de conceptul dezvoltării locale este soluția pe care economia socială o aduce în cazul excluziunii sociale și a creșterii capacităților la nivel comunitar.” (Petrescu Claudia, 2013)
Elemente de inovație socială în procesul de dezvoltare socială în România
„Dezvoltarea locală în România a presupus introducerea unor elemente de inovație socială cum ar fi abordarea participativă a procesului de creștere socio-economică, guvernarea partenerială, crearea de noi structuri instituționale realizate în parteneriat, parteneriatul între comunități, planificarea strategică.
Toate programele și politicile de stimulare a dezvoltării locale pun accent pe parteneriat public-privat în rezolvarea problemelor comunității și pe implicarea stakeholderilor locali în procesul de luare a deciziilor. Există trei elemente definitorii pentru politica în domeniul dezvoltării comunitare – adoptarea abordării de tip LEADER, dezvoltarea micro-regională prin stimularea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară și renegarea urbană printr-o abordare de tip developmentarist (parteneriatul între actori).
În România, în mod specific, axa 4 din Programul Național de Dezvoltare Rurală stimulează acțiuni de tip LEADER care presupun parteneriate în și între comunități, între diferiți actori publici și privați pentru a avea acțiuni de dezvoltare integrate. Abordarea este una de tip microregional, în care rolul central revine grupului de acțiune locală ca instituție nou-creată. Aceasta reprezintă, de fapt, un parteneriat între administrația locală, instituții publice, organizații private și entități non-guvernamentale și este înregistrat juridic ca asociație. Aceste grupuri de acțiune locală (GAL) favorizează identificarea problemelor, dar și găsirea soluțiilor optime de rezolvare a lor. În prezent în România există 150 de GAL-uri, dintre care 120 au primit finanțare pentru realizarea de strategii de dezvoltare.
O altă instituție formată pentru a stimula dezvoltarea locală o constituie asociațiile de dezvoltare intercomunitară care presupun un parteneriat între administrațiile pulice locale dintr-o microregiune. Acestea sunt reglementate prin legea administrației publice locale. Apariția acestor structuri a fost necesară pentru a stimula crearea de proiecte de dezvoltare integrate pentru o anumită zonă. În prezent se regăsesc 620 de astfel de structuri asociative, multe dintre ele favorizând apariția grupurilor de acțiune locală.
Pentru dezvoltarea urbană, SOP RD prevede acțiuni de regenerare urbană pentru zonele sărace sau foste industrializate pe baza parteneriatului între actorii locali. Aceste planuri urbane urmăresc identificarea și utilizarea resurselor locale, participarea cetățenilor, implicarea tuturor stakeholderilor în luarea deciziilor și în implementarea lor și identificarea de acțiuni integrate care să rezolve cât mai bine problemele zonei.” (Petrescu Claudia, 2013)
Rolul entităților de economie socială în dezvoltarea locală
„Întreprinderile sociale sunt actori relevanți în procesul de inovare socială prin bunurile și serviciile realizate și mai ales prin efectele acestora asupra întregului proces de dezvoltare locală. Efectele asupra procesului de dezvoltare locală se datorează caracteristicilor acestor entități care le asigură avantaje față de ceilalți actori: scopul social; distribuția limitată a profitului; guvernarea democratică și autonomia.
Scopul social al întreprinderilor sociale face ca acestea să nu își poată orienta activitatea cu precădere spre obținerea de profit. În unele cazuri însă, este destul de dificil de păstrat echilibrul între activitatea economică și cea socială. Întreprinderile sociale pot avea multiple scopuri sociale, de la integrare socială, integrare în muncă, oferite de servicii de suport pentru depășirea situațiilor de marginalizare, creșterea capitalului uman sau a celui social în cadrul comunității la producerea de bunuri și servicii, toate acestea contribuind la dezvoltarea comunității locale.
Lipsa unei motivații legate de obținerea de profit face ca serviciile oferite să poată fi accesibile tuturor membrilor comunității. Multe organizații de economie socială aduc resurse suplimentare față de cele obținute de la sectorul public (subsidii, granturi), cum ar fi munca voluntară, donațiile, astfel încât costurile bunurilor și serviciilor să fie mult mai mici.
Pe de altă parte, este important să se aibă în vedere în permanență dimensiunea economică a activității pentru a asigura realizarea indicatorilor de calitate ai produsului /serviciului. Diminuarea importanței dimensiunii economice a afacerii poate duce la scăderea calității produselor, fezabilitate redusă pe piață, lipsa de motivație a celor implicați, ignorarea posibilităților de dezvoltare și chiar obținerea unui profit mic care să nu permită îndeplinirea scopului social.
Participarea membrilor în procesul de luare a deciziilor și guvernarea democratică sunt două caracteristici care indică preocuparea întreprinderilor sociale de a răspunde nevoilor comunității prin identificarea soluțiilor optime și de a dezvolta capitalul social la nivel local. Unul dintre modelele de guvernare participative care oferă posibilitatea actorilor locali să se implice în viața comunității și în luarea deciziilor care îi afectează se numește Multistakeholder governance. Întreprinderile locale au adoptat acest tip de guvernare si a fost adoptat de către unele administrații publice locale ca model în procesul de rezolvare a problemelor comunitare.
Autonomia acestor entități le permite să fie flexibile în a oferi servicii și bunuri în funcție de nevoile existente în societate, fără a avea îngrădiri birocratice sau obiecții legate de costurile acestora. Întreprinderile sociale pot obține fonduri publice pentru a produce servicii sau bunuri, dar aceste instituții publice nu pot interveni în conducerea lor. Același aspect este valabil și pentru companiile private care fac donații acestor entități.
Analizând aceste caracteristici ale întreprinderilor sociale, putem afirma că ele favorizează dezvoltarea locală de tip endogen (bazată pe utilizarea și dezvoltarea resurselor interne ale comunității) deoarece:
– se bazează pe creșterea capacității actorilor locali de a acționa;
– vizează acumularea de capitaluri de către comunitate (capital social concretizat în relațiile sociale create, creșterea încrederii în instituții și în ceilalți indivizi; capital uman – creșterea de capacitate la nivelul indivizilor prin serviciile oferite, instruirea și educarea acestora);
– urmărește mobilizarea resurselor locale în procesul de rezolvare a problemelor apărute în comunitate.
Întreprinderile sociale favorizează acumularea de capital social și uman la nivel local, dar sunt și cadrul propice care permite utilizarea acestor capitaluri drept resurse în procesul de dezvoltare. Scopul lor social le permite să identifice resursele locale de capital și să le mobilizeze pentru crearea bunului public. Natura lor non-profit le permite utilizarea unor resurse locale care nu pot fi folosite în alte cazuri – voluntariat, resurse de patrimoniu cultural, donații din partea mediului privat.
Tipul de guvernare care presupune implicarea actorilor interesați și parteneriatul cu celelalte instituții este unul favorabil dezvoltării durabile la nivel local deoarece permite corectarea imperfecțiunilor pieței cauzate de asimetria informației și interesele diferite ale actorilor. Întreprinderile sociale permit crearea de rețele și parteneriate care sunt mecanisme ale procesului de dezvoltare locală durabilă.
Scopul social al acestor entități face ca efectele negative ale procesului de dezvoltare la nivelul comunității să fie minimizate prin oferirea de suport persoanelor din grupurile marginalizate, care poate consta în servicii oferite sau în integrarea lor în muncă și în diferite activități derulate. Reprezintă un aspect important al dezvoltării locale deoarece reduce costurile marginale ale procesului și permite integrarea socială a acestor persoane prin utilizarea resurselor de care acestea dispun.
La nivel local, întreprinderile sociale contribuie la furnizarea bunăstării indivizilor prin creșterea cererii indivizilor pentru bunurile quasi-public, concretizate în creșterea nivelului de ocupare și a producției. Ocuparea în cadrul întreprinderilor sociale este importantă nu atât prin numărul angajaților, cât mai ales pentru faptul că sunt angajate persoane care aparțin grupurilor vulnerabile – femei, tineri, persoane cu dizabilități – și care nu au o mobilitate ocupațională foarte mare.” (Petrescu Claudia, 2013)
Cap 2 Abordări teoretice ale capitalului social
Conceptul de capital social este utilizat nu doar în sociologie, ci și în economie sau științe politice, în strânsă legătură cu dezvoltarea socială, iar studiile de referință în domeniul capitalului social aparțin lui Bourdieu, Coleman și Putnam. Preocupat de înțelegerea ierarhiei sociale, Bourdieu a identificat trei tipuri de resurse de care dispune un individ, capitalul economic, cultural și cel social, considerând viziunea strict economică asupra capitalului ca fiind una limitată. Prin producerea și reproducerea capitalului pot fi explicate, inegalități sociale. Capitalul social, definit prin apartenența individului la grup, la rețele de relații sociale mai mult sau mai puțin formalizate, este cel care oferă acestuia acces la resursele grupului. Valoarea legăturilor unui individ este dată, de numărul de conexiuni pe care acesta le poate mobiliza și de volumul diferitelor tipuri de capital (cultural sau economic) deținut de fiecare dintre aceste conexiuni.
Perspectiva lui Bourdieu asupra capitalului social este catalogată însă ca ușor demodată și individualistă, mai ales că se bazează pe studiul nobilimii franceze și consideră capitalul social ca pe un bun prin intermediul căruia cei privilegiați își mențin superioritatea. Valoarea analizei sale generale asupra capitalului social și a interacțiunii acestuia cu celelalte forme de capital nu este însă pusă la îndoială (Field, 2008).
Vizibilitata ridicatată a conceptului de capital social în sociologia americană și mondială se datorează activității lui Coleman, care a definit capitalul social prin funcțiile sale, punând accentul pe proprietatea acestuia de a fi convertit în capital economic sau educațional. (Voicu, 2000, p. 19). Din dorința de a explica cum cooperează indivizii, chiar și atunci când interesele ar ar putea fi atinse mai bine prin competiție, folosind distincția bunuri publice si bunuri comune, Coleman a descris capitalul social ca un bun public de care pot beneficia nu doar cei prin ale căror eforturi a fost generat, ci toți membrii unei structuri de relații (Field, 2008). Caracterul de bun public al capitalului social nu generează numai beneficii pentru indivizi, ci și efecte, precum fenomenul de free-rider. ,,Atunci când o persoană nu poate fi privată de beneficiile asigurate de ceilalți, ea își pierde motivația de a mai contribui la efortul comun, profitând astfel clandestin de eforturile celorlalți. Dacă toți participanții s-ar hotarî să profite clandestin, nu s-ar mai obține avantajul colectiv" (Ostrom, 2007, p. 20). Indivizii care investesc în capitalul social culeg doar o parte din roadele eforturilor, nefiind singurii utilizatori, ceea ce poate duce la strategii de free-rider sau subinvestire în capitalul social, pornind de la premisa că pot beneficia și fără a investi în încredere sau relații cu ceialți.
Din domeniul științelor politice provine perspectiva lui Putnam asupra capitalului social, ale cărui elemente centrale sunt rețelele, normele și încrederea, care permit baza studiului privind eficiența guvernelor locale, acesta a atribuit capitalului social rolul de precondiție a dezvoltării economice și a guvernării eficiente, contribuind la crearea bunului public și la formarea reproducerii celorlalte tipuri de capital. Putnam atrage atenția asupra faptului că virtuțile capitalului social trebuie privite cu precauție, deoarece aceasta acționează complementar politicilor generale de dezvoltare, fără a le substitui sau a-și asuma rolul de panaceu universal pentru problemele societăți.
Bogdan Voicu (2010, p. 22) definește capitalul social drept ,,o caracteristică a structurii sociale, constituindu-se ca atribut al relațiilor dintre actorii sociali (atât inividuali, cât și corporații) și mai exact al sistemului de norme ce guvernează aceste relații, având ca nucleu dur reciprocitate și încrederea".
Printre cele mai importante funcții ale capitalului social se numără cele de sursă a controlului social, de garant al ajutorului familial, de facilitator al accesului la resurse prin intermediul rețelelor sociale, de reducere a costurilor tranzacționale, ca urmare a capacității de a fi convertiți în alte tipuri de capital și de catalizator al dezvoltării sociale. Rolul capitalului social ca factor determinant al dezvoltării sociale a fost recunoscut, acesta alăturându-se celor trei elemente deja consacrate: capitalul material, uman și aranjamentul instituțional, în calitate de factor favorizant al creșterii (Voicu, 2010). Ulterior, majoritatea agențiilor internaționale cu obiective de dezvoltare au adoptat conceptul și și-au centrat proiectele derulate pe constituire sau consolidarea capitalului social în zonele defavorizate.
Capitalul social de tip bonding caracterizează comunitățile mici, închise, bazate pe relații în interiorul grupului de apartenență și de neîncredere în ceilalți, fie ei indivizi sau instituții. De cealalată parte, comunitățile cu niveluri ridicate de capital social sunt caracterizate de relații cu alte grupuri în afara celor primare și niveluri ridicate de încredere în acestea și în instituții, precum și de participarea la activitatea unor asocitații.
Studiile mai recente au indicat și o dimensiune verticală a capitalului social, denumită capitalul social de legătură. Strâns legat de capitalul social de tip bridging, conceptul de capital social de legătură se referă la relațiile dintre indivizi și grupuri din diferite straturi sociale (Evans, Srett, 2007). Această dimensune a fost descrisă drept ,,capacitatea de a atrage resurse, idei și informații de la instituții oficiale din afara comunității"(Woolcock, f.a., 11). Capitalul social de legătură este considerat o strategie eficientă în perioadele de dificultăți economice, precum pierderea locului de muncă, eșecul recoltei sau boală prelungită.
Capital social, economie socială și dezvoltare locală
Conceptul de dezvoltare comunitară a apărut în Marea Britanie pentru a desemna o serie de programe de dezvoltare rurală prin combinarea resurselor locale cu cele guvernamentale și care urmăreau dezvoltarea de mici întreprinderi construirea de școli, servicii medicale, etc.
După spusele lui Dumitru Sandu (2005, p. 215), dezvoltarea comunitară reprezintă ,,o schimbare voluntară realizată prin și pentru membrii unei comunități". Dezvoltarea locală reunește atât dezvoltarea comunitară, realizată prin participarea membrilor comunității, cât și inițiativele venite din exterior, realizate de autorități fără participarea membrilor comunității. Dezvoltarea locală a fost asociată mult timp cu noțiunea de dezvoltare economică, ca urmare a faptului că aceasta din urmă duce la creșterea ocupării, ceea ce genera creșterea sumelor colectate din impozite, lucru care permitea statului să folosească sumele respective pentru îmbunătățirea calității vieții, promovând ,, justiție și echitate socială, dar și participarea și responsabilitate" (Stănilă, 2013, p. 180).
Antonia Vazquez-Barqero (2009, pp. 9-10) definește dezvoltarea locală ca o strategie care urmărește progresul social și dezvoltarea sustenabilă, bazată pe ,,îmbunătățirea contiuă a resurselor disponibile, în special a resurselor naturale și a patrimoniului istoric și cultural, deoarece acest lucru contribuie la creșterea avanatajului competitiv al regiunii și la bunăstarea populației". Printre elementele centrale ale dezvoltării locale identificate de acesta se numără crearea și dezvoltarea de rețele teritoriale, diseminarea inovației, calificarea resurselor umane și dezvoltarea infrastructurii.
Analizând definițiile economiei sociale, identificăm participarea membrilor comunității și acțiunile realizate în folosul acestora ca elemente comune cu definițiile dezvoltării comunitare. Conceptul de economie socială a fost utilizat pentru a desemna acele entități ghidate de obiective sociale, de principii etnice și morale, nu doar de ideea câștigului material, iar numărul important de definiții asociază economia socială cu soluționarea unor probleme precum șomajul, excluziunea socială sau sprijinul persoanelor vulnerabile.
Discursul privind menirea economiei sociale s-a extins recent, alături de rolul în care generarea de locuri de muncă și furnizarea de servicii și bunuri, fiind recunoscută și capacitatea acesteia de a construi și consolida capacități și capital social, în demersul de satisfacere a nevoilor sociale și de integritate socială. Economiei sociale i s-a atribuit și rolul de tampon împotriva crizei, datorită motivației non-profit, a flexibilității financiare, urmăririi de strategii pe termen lung și angajamentelor sociale. Raportul CIRIEC 2012 atrage atenția asupra impactului mai redus al crizei din perioada 2008-2012 asupra ocupării în sectorul economiei sociale, față de ocuparea în companii tradiționale și amintește potențialul economiei sociale de a contribui la dezvoltarea ecnomică, spre exemplu, prin regenerarea zonelor industriale aflate în declin sau a celor urbane degradate. Programele de dezvoltare comunitară, finanțate de diferite agenții guvernamentale, pot oferi suport substanțial întreprinderilor sociale, deși obiectivele programelor nu vizează în mod direct aspect (Kerli, 2006).
De asemenea, conceptul de economie socială este asociat frecvent cu cele de antreprenoriat social și inovație socială. Întreprinderile sociale răspund prin inovație socială nevoilor care nu au fost încă satisfăcute, generează dezvoltare sustenabilă prin faptul că iau în considerare impactul asupra mediului și prin viziunea lor pe termen lung și se concentrează pe oameni și coeziune socială. Întreprinderile sociale sunt catalogate drept modele inovative de afaceri care răspund unor obiective economice și sociale și care contribuie la integrarea pe piața muncii, incluziune socială și dezvoltare economică.
Bazat pe rețelele sociale și de încredere, conceptul de capital social este utilizat din ce în ce mai intens de către Banca Mondială, OECD și alte organizații, în contextul dezvoltării locale și al economiei sociale, fiind prezente și în politicile europene recente. În Marea Britanie, cu prilejul revizuirii formelor de organizare a întreprinderilor sociale, Unitatea de strategie a identificat construirea de capital social ca unul dintre avantajele sprijinirii întreprinderilor sociale. Pentru că se bazează, în activitatea lor, pe angajamentul și încrederea voluntarilor și a partenerilor și pe relațiile strânse dintr-un anumit context local și își propun întreprinderile sociale au fost catalogate drept generatoare de capital social. Însă acesta nu este singurul beneficiu al inițiativelor de economie socială, la nivel comunitar având loc și o consolidare a economiei. Iar în ceea ce privește modul de constituire, s-a constatat că întreprinderile sociale dezvoltate în jurul unor interese comune și nu pe principiul proximității geografice, oferă premisele dezvoltării unor relații puternice în afara comunității, esențiale pentru dezvoltarea capitalului social de tip bridging (Evans, Syrett, 2007, p. 60).
Examinarea relației dintre economia socială și capitalul social se dovedește pertinentă și dacă ținem cont de accentul pus pe activitățile de cooperare, încredere și reciprocitate, capacitatea acesteia de a promova activitățile de voluntariat în comunitate și de a construi infrastructura la nivelul comunităților deprivate, sub acest din urmă aspect, economia socială având impact similar, sau chiar mai mare decât asistarea directă a membrilor comunităților (Evans, Syrett, 2007).
Hulârd și Spear (2006) identifică două perspective asupra influențelor dintre capitalul social și economia socială: prima, axată pe roul indivizilor și al grupurilor în formarea de rețele sociale și, cea de-a doua, instituțională, centrată pe analiza actorilor și intituțiilor statului, pieței și societății civile. Prima abordare pune accentul pe capitalul social de tip bonding, care aproape că se produce singur de fiecare dată când indivizii interacționează, și, deși recunoaște rolul capitalui social de tip bridging, nu ia în considerare oportunitatea depășirii dificultăților în crearea acestuia prin intermediul măsurilor instituționale. Necesitatea înțelegerii aceste relații a stat la baza diferitelor proiecte de cercetare, printre care și proiectul CONSCISE, finanțat prin Programul-Cadru 5 al Uniunii Europene, care s-a apropiat destul de mult de perspectiva instituțională asupra capitalului social.
Abordarea intituțională accentuează importanța instituțiilor în dezvoltarea întreprinderilor sociale, sprijinul instituțional având potențialul de a compensa alte probleme ale organizațiilor.
În cazul întreprinderilor sociale, sprijinul public se dovedește important pentru accesul la resurse financiare și în termeni de utilizare a capitalului social de tip bridging. Suportul public s-a dovedit, o sursă care genera competiție între întreprinderile sociale.
Rețelele întreprinderii sociale cu alte organizații și instituții sunt componente ale capitalului social de tip bridging. Nu toate întreprinderile sociale au însă aceeași deschidere pentru colaborare cu alte structuri și participarea în rețele locale, regionale sau chiar naționale, diferențele fiind explicate de Spear (2006) prin gradul diferit de instituționalizare a contextului în care întreprinderile sociale își desfășoară activitatea.
Autorii dau ca exmplu rețelele formale de la nivel local sau regional, frecvente în rândul întreprinderilor sociale de integrare în muncă din Belgia și Italia, țări cu cadru instituțional dezvoltat. Majoritatea cooperativelor sociale sunt membre ale unor organizații-umbrelă, consorții locale care la rândul lor fac parte dintr-un consorțiu național și care au rolul de reprezentare a intereselor cooperativelor și de a contribui la elaborarea de politici în domeniu. De asemenea, așa cum menționau reprezentații Italiei în cadrul proiectului PERSE, aceste consorții oferă cooperativelor consiliere administrativă, asistență fiscală sau training (Hulgard, Spear, 2006, p. 101). În alte țări, relaționarea se produce, de multe ori, pe baza unor contacte informale și oferă acces la informații privind oportunități de afaceri sau comunitatea locală, dar reprezintă și o modalitate de creștere a vizibilității organizației prin acorduri tacite de promovare între reprezentații organizațiior.
În România, cercetarea ,,INTEGRAT- Resurse pentru femeile și grupurile roma excluse sociale", derulată în perioada august 2010 – mai 2011, indică faptul că entitațile de economie socială din regiunile de dezvoltare București-Ilfov și Sud-Est colaborează, mai degrabă, cu organizațiile cu același profil. Raportându-se la disponibilitatea de colaborare pentru implimentarea unor proiecte comune în viitor, reprezentații ONG-urilor din cele două regiuni și-au exprimat intenția de a încerca ,,pe cont propriu, însă dacă va fi posibil în parteneriat cu o instituție publică", opțiunea derulării proiectului exclusiv pe cont propriu plasându-se pe ultimul loc. La polul opus, s-au plasat CAR-urile și cooperativele, mult mai puțin deschise față de colaborările viitoare. Reprezentații CAR-urilor au ales ca primă opțiune oferierea de noi forme de suport pentru membrii pe cont propriu și abia apoi prin intermediul unui parteneriat cu o instituție publică sau ONG, iar reprezentații cooperativelor nici nu au luat în calcul varianta parteneriatului (Cace, Stănescu, 2011).
Cu un grad mai ridicat de receptivitate vis-a-vis de parteneriatele cu alte organizații neguvernamentale din București, intervievate în cadrul proiectului Integrat, a accentuat necesitatea colaborării dintre entitățile active în domeniul economiei sociale pentru sustenabilitatea proiectelor și a organizaților: ,,nu credea că numai noi facem proiecte de economie socială pe lumea asta, este clar că sunt și alții care fac. Ori dacă nu începem să colaborăm între noi, să ne uităm unii la alții (..) și să folosim toate experiențele astea în ceea ce face fiecare, nu cred că vom ajunge foarte departe."
Nivelul redus de participare a indivizilor în organizații, și mai scăzut în mediul rural, unde propensiunea indivizilor pentru asociere a fost puternic influențată de regimul comunist prin colectivitatea forțată, poate constitui o explicație pentru evoluția numărului de entități de economie socială și pentru reticența acestora, odată înființate, față de colaborarea cu alte organizații similare.
Totodată, nivelurile de încredere ale populației atât în ceilalți, cât și în instituții au scăzut, ceea ce se răsfrânge asupra deschiderii acestora pentru asociere și asupra coeziunii sociale. Încrederea constituie, așa cum amintește Bogdan Voicu (2013,p.4 ) ,, o pârghie spre eficiența economică, reducând costurile de interacțiune cu ceilalți". Astfel, la nivelul anilor 2008 – 2009, românii erau alături de bulgari printre cei mai neîncrezători membrii ai Uniunii Europene, iar în 2012 nivelul încrederii în ceilalți a înregistrat o scădere semnificativă (8% dintre respondenți aveau încredere în oameni). Tendința potrivit căreia țările în care încredera în ceilalți este redusă tind să fie în același timp, și tări în care încrederea în insituții este și ea scăzută se confirmă și pentru România. De asemenea, se remarcă și o influență a situației economice asupra încrederii în instituții, aceasta scăzând în perioadele de declin economic (1997-2000,2009-2010). Un aspect deloc de neglijat, cu atât mai mult cu cât încercăm să explicăm rolul capitalului social a încrederii în Biserică și armată, instituții care ,,pun accentul mai degrabă pe relații ierarhice decât pe relații de cooperare și participare" (Tufiș, 2013, p.2).
Hulgard și Spear (2006) sublinează importanța conexiunilor cu actori puternici din punct de vedere politic și administrativ, care facilitează accesul la instituții publice și la resursele de care acestea dispun. Reprezintă o strategie eficientă pe termen lung, prin lărgirea portofoliului și a rețelelor, factori esențiali pentru sustenabilitatea organizației. Și varietatea stakeholderilor din consiliul de administrare al organizației poate facilita dezvoltarea de relații cu actorii diverși, din afara acesteia, și intensificarea capitalului social de tip bridging. Accesul la informații despre contracte sau finanțări, contactele ,,potrivite" oferă, într-adevăr, un avantaj important organizației. Însă acest lucru se realizează ocolind reglementările aplicabile tuturor organizațiilor și subminând capitalul social colectiv. Este vorba despre o incompatibilitate între capitalul social individual și cel colectiv, așa cum descriu Portes și Landolt (2000).
Proiectul CONSCISE s-a derulat pe o perioadă de trei ani, începând cu martie 2003, în patru state europene (Spania, Germania, Suedia și Marea Britanie) și a pornit de la definirea capitalului social de bază a șase componente principale: încrederea, reciprocitate, norme comune, sentiment de apartenență și angajament, rețele sociale și canale de informare. Obiectivul general al proiectului l-a constituit identificarea modului în care întreprinderile sociale din Europa folosesc și construiesc capital social, facilitând, astfel, dezvoltarea economică locală, coeziunea socială și incluziunea. Una dintre dificultățile întâmpinate pe parcursul proiectului a fost aceea a distincției între ,, a folosi" și ,,a genera" capital social, din moment ce pe măsură sau de câte ori este utilizat, capitalul social este, în acelasi timp, creat și se intensifică. În cadrul proiectului au fost selectate câte două localități din fiecare țară și pentru fiecare dintre acestea a fost realizat un profil al localității. Ulterior,asupra unei întreprinderi sociale din fiecare localitate s-a derulat un proces de audit social, pe parcursul a doi ani. Proiectul a pornit de la premisa că în toate fazele dezvoltării unei întreprinderi sociale capitalul social constituie o resursă importantă, prin aceea că reducerea costurilor tranzacționale, sunt reutilizabile, nu se diminuează odată cu utilizarea și facilitează coeziunea socială.
Cercetarea nu a găsit dovezi în sprijunul ipotezei potrivit căreia capitalul social local influentează semificativ înființarea unei întreprinderi sociale, dar a atras atenția asupra rolului comunității ca factor important de context. Rezultatele au evidențiat însă importanța legăturilor de tip bridgind construie cu sectorul public, prin prisma complementarității celor două: în timp ce sectorul public deține abilitățile, resursele și puterea de care economia socială are nevoie, activitățile de economie conferă legitimitate obiectivelor de politică publică. Capitalul social de tip bridgind se dovedește mai util pe măsură ce organizația se dezvoltă mi mult și necesită, pentru supraviețuire, nu doar planuri de afaceri și cunoștințe temeinice asupra domeniului de activitate și a oportunităților de piață. ci și a relații atât în interiorul comunității, cât și in afara acesteia (CONSCISE, 2003, pp. 102-104).
În ceea ce privește cooperarea, raportul CONSCISE (2003) arată că întreprinderile sociale nu relaționau constant cu alte organizații de profil și adesea erau în competiție cu acestea pentru suportul sectorului public și de finanțare. Cu toate acestea, în perioadele de criză, relațiile cu celalate organizații și reputația întreprinderii sociale deveneau mai importante.
Analizând fiecare dintre cele șase componente ale capitalului social, a fost pusă în lumină natura interdependenă a acestora: sentimentul de apartenență facilitează dezvoltarea relațiilor bazate pe încredere între oameni, fluxul ineficient de informații poate determina o scădere a sentimentului de apartenență și a încrederii față de organizație, iar eficiența canalelor de informare depinde, la rândul său, de rețele și de încredere. De asemenea, a fost evidențiată natura duală a conceptelor de apartenență și angajament comun pe de o parte, este vorba despre angajamentul față de un scop comun, iar pe de altă parte, este vorba despre sentimentul de apartenență și responsabilitate a întreprinderilor sociale față de comunitatea locală (CONSCISE, 2013, p. 98). Componenta cea mai importantă pentru construirea capitalului social s-a dovedit a fi încrederea care, prin mecanisme precum efortul voluntarilor, în special în situații de criză, sau înțelegeri nescrise în locul unor contracte formale, contribuie la reducerea costurilor tranzacționale. Deși interviurile realizate în cadrul proiectului Integrat nu au vizat componeta de capital social, respondenții au adus în discuție o serie de componente relevante, precum coopererea cu alte organizații de profil, relații sociale sau încrederea.
În concordață cu literatura de specialitatea, cercetarea din cadrul proiectului CONSCISE a identificat un continuum rural-urban în ceea ce privește stocul de capital social, localitățile rurale obținând cel mai ridicat scor privind stocul de capital, iar cele urbane, scorul cel mai mic. Întreprinderile sociale din comunitățile rurale, puține la număr, par să fi luat naștere ,,organic" ca răspuns la nevoile identificate de localnici, motiv pentru care importanța lor în comunitate este ridicată. De cealaltă parte, întreprinderile sociale din mediul urban par formate în jurul unor interese specifice (bazate pe etnie, religie).
În cee ce privește imaginea antreprenorului, Hulgard și Spear (2006) semnalează promovare excesivă în literatură a imaginii antreprenorului individul și atrag atenția asupra faptului că în sectorul economiei sociale, dominat de valori de reciprocitate și acțiune colectivă, este foarte puțin probabil ca acesta să fie modelul dominant. Antreprenorul individual este, mai degrabă, o excepție, lucru confirmat și de datele colectate în cadrul proiectului, care a identificat o singură întreprindere socială, din cele opt analizate, care a luat naștere dintr-o inițiativă individuală. Iar dintre indivizii care au contribuit la dezvoltarea întreprinderilor sociale, prea puțini se autodefineau ca antreprenori sociali. Aceștia își reuneau eforturile în jurul valorii centrale a spiritului de cooperare, opusă celei liberale a antreprenorului individual.
Faptul că iau naștere, preponderent, ca urmarea inițiativei unui grup de persoane și nu a unui antreprenor individual, împreună cu modelul de guvernare participativ, în care fiecare membru are puterea de decizie și care presupune implicarea tuturor stakeholderilor relevanți, determină caracterul colectiv al organizațiilor de economie socială. Prin contribuția adusă la reducerea excluziunii sociale prin reintrarea grupurilor vulnerabile pe piața muncii, crearea de locuri de muncă, creșterea participării cetățenilor și a capitalului social, acestea contribuie la dezvoltarea locală.
Având la bază elemente precum încrederea, reciprocitatea și relațiile sociale, impactul capitalului social asupra întreprinderilor și a economiei sociale, este mai probabil, calitativ, în termenii de mobilizare și utilizare a resurselor, și nu cantitativ, cuantificabil în indicatori precum numărul de întreprinderi sociale sau dimensiunea sectorului (Evans, Syrett, 2007). Trebuie menționat însă și limitele capitalului social și faptul că acesta nu poate fi privit ca o soluție pentru toate problemele societății și nu poate genera dezvoltarea fără suportul celorlalte forme de capital. Cei doi au arătat că în comunitățile deprivate, cu deficențe importante atât sub aspectul economiei sociale, cât și în ceea ce privește alte surse de capital, a fost adoptată, adesea, strategia construirii simultane a economiei sociale și a capitalului social.
Nu trebuie neglijat nici raportul dintre capitalul social de tip bonding și cel de tip bridging. Înclinarea excesivă a balanței spre capitalul de tip bonding poate pune probleme din punct de vedere al deschiderii și flexibilității comunității față de implementarea proiectelor de dezvoltare, în timp ce dezvoltarea în exces a capitalului social de tip bridging poate priva comunitatea de implicarea membrilor, ca urmare a lărgirii orizontului și a conștientizării tentațiilor din afara comunității. Pe de altă prte, atenția acordată unui anumit tip de capital în relație cu economia socială, poate diferi și în funcție de stadiul dezoltării întreprinderii sociale.
3.Dezvoltarea locală în România
În România, economia socială este considerată a fi socială datorită faptului că este un proces complex de introducere de noi programe și procese care schimbă obișnuințe, percepții și resurse ale sistemului de politici sociale și promovează activități și servicii inovative pentru a răspunde nevoilor ce sunt dezvoltate de organizații al căror EMES definește întreprinderile sociale ca fiind ,,organizații non-profit care furnizează bunuri și servicii care sunt legate în mod direct de scopul lor ce vizează bunăstarea comunitară. Se bazează pe o dinamică colectivă care implică tipuri diferite de actori comunitari în structurile de guvernare, pun accent pe autonomia lor și își asumă riscuri economice legate de activitatea lor" (Defourny, Nyssens, 2008, p. 5).
Întreprinderile sociale reprezeintă un model de inovație socială în incluziunea socială a grupurilor vulnerabile datorită caracteristicilor: scopuri sociale, implicarea unor resurse variate, distribuție limitată a profitului și participarea diverșilor actori comunitari la guvernare (Hulgard, 2006; Nyssens, 2006; Brzaga, Tortia, 2009). Ele sunt considerate a fi la intersecția dintre piață, stat și societatea civilă (Nyssens, 2006) deoarece utilizează diferite resurse (venituri din activități economice, fonduri publice, donații, volutariat, etc.) (Defourny, Nyssens, 2008).
Entitățile de economie socială, prin caracteristicile lor și activitățile derulate, au un impact semnificativ asupra procesului de dezvoltare locală vizând deopotrivă aspectele sociale și economice ale acestui demers. Aceste organizații nu doar că au un impact asupra dezvoltării locale, dar sunt puternic dependente de contextul instituțional, economic, politic, social în care își derulează activitatea. Toate aceste elemente de context pot determina succesul sau eșecul unui astfel de demers de economie socială.
3.1 Familia conceptuală a dezvoltării locale
Conceptul de dezvoltare comunitară a apărut în anii 50, în Marea Britanie, referindu-se la ,,programele mici de dezvoltare rurală care combinau munca locală cu resursele guveramentale. Erau programe care de obicei se centrau pe îmbunătățiri agricole, pe dezvoltarea micilor întreprinderi industriale și artizanale, infrastructură, construirea școlilor, clinicilor, și a centrelor comunitare, precum și introducerea serviciilor medicale și a apei potabile" (Midgley, Livermore, 2005, p. 158). Dezvoltarea comunitară a devenit un fel de mișcare socială (Midgley, Livemore, 2005, p. 158), fiind promovată de puterile coloniale (Marea Britanie, Franța), dar și de agențiile intenaționale de dezvoltare și de liderii naționaliști, care odată cu recăpătarea independenței fostelor colonii introduc în discursurile lor tot mai mult necesitatea elaborării de programe locale de dezvoltare.
Dezvoltarea comunitară a fost promovată în țările industrializate ca dezvoltare economică locală, limitându-se puțin aria de intervenție doar la cea care produce creșterea economică. Scopul dezvoltării economice locale este de a construi capacitatea economică a zonei pentru îmbunătățirea sectorului economic și calitatea vieții locuitorilor. Este un porces prin care sectoarele public, privat și non-profit lucrează împreună în scopul creării unor condiții mai bune pentru creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Dezvoltarea economică locală oferă autorităților locale, sectoarelor private, non-profit și comunității locale oportunitatea de a lucra împreună pentru a îmbunătăți economia locală și se centrează pe încurajarea competitivității și realizarea unei creșteri sustenabile. Acest tip de dezvoltare locală încurajează parteneriatul între actorii comunitari și colaborarea lor pentru găsirea de soluții locale la provocările economice comune vizând creșterea capacităților acestor stakeholderi de a utiliza resursele (forța de muncă, resursele de capital) pentru atingerea priorităților locale. Acest proces presupune elaborarea unei strategii locale de dezvoltare care să cuprindă: valorile locale, nevoile existente, resursele și nivelul de dezvoltare care să cuprindă: valorile locale, nevoile existente, resursele și nivelul de dezvoltare care trebuie atins.
Eward Blakely definește dezvoltarea economică locală ca fiind ,,procesul în care guvernele locale sau organizațiile comunitare se angajează să susțină sau să stimuleze activitatea economică și angajarea forței de muncă. Principalul scop este stimularea oportunităților locale de ocupare a forței de muncă în sectoarele care dezvoltă comunitatea utlizând resursele umane, materiale și instituționale existente". Dezvoltarea economică locală este un proces prin care comunitățile își îmbunătățesc în permanență mediul investițional și de afaceri astfel încât să poată fi competitiv, să ofere locuri de muncă și să crească veniturile. Există mai multe modalități prin care comunitățile răspund necesității de dezvoltare economică locală, între care se pot include: asigurarea unui climat investițional funcțional pentru afacerile locale; suport acordat întreprinderilor mici și mijlocii; atragerea de investiții externe; încurajarea formării de noi întrepinderi;
În cadrul acestui concept, în special pentru țările cu economii în tranziție, guvernelor locale le revine un rol deosebit de important din următoarele considerente: în delimitarea proprietății și formarea celei municipale, autorității locale au devenit proprietari și gestionari ai afacerilor, cu prezență substanțială pe piață; autoritățile locale dispun de diverse instrumente fiscale și mijloace capitale pentru a acorda asistență directă întreprinderilor noi și cele existente; autoritățile locale au acces la informații și rețele de agenții care pot fi utilizate în asistența întreprinderilor și atragerea de investiții.
De-a lungul timpului, obiectivele procesului de dezvoltare economică locală s-au modificat, mergând de la atragerea de investiții externe sau investiții în infrastructura ,,hard" la atragerea de investiții din surse locale, crearea unui mediu de afaceri propice, crearea unui card legislativ adecvat dezvoltării afacerilor, creșterea calității vieții propice, sau investiții în infrastructura ,,soft" (instruire, schimburi de experiență etc.). Abordarea neoliberară consideră dezvoltarea economică locală ca fiind un mecanism de promovare a capitalismului la nivel local și de integrare a comunităților în cultura capitalistă globală. (Midgley, Livermore, 2005). Astfel se impune dezvoltarea antreprenoriatului, privatizarea serviciilor comunitare și introducerea principiilor de marketing la nivel comunitar. Ideologia care vine să combată toate abordările dezvoltării comunitare existente este cea developmentaristă susținută de Midgley și Sherraden, care consideră că guvernul, piața și societatea civilă sunt principalii actori ai dezvoltării și este necesară o coordonare a eforturilor lor (Midgley, Livermore, 2005). Dezvoltarea comunitară, pentru a fi eficientă, depinde de: concordanța cu strategiile naționale, mobilizarea și reprezentarea intereselor locale în politica națională. În plus, este nevoie de alocare, de resurse publice sub formă de investiții care să stimuleze activitățile de dezvoltare locală.
Conform Dicționarului de sociologie rurală, dezvoltarea comunitară, este o ,,strategie operativă menită să realizeze schimbarea constructivă la nivelul comunității și care are drept obiective: crearea sentimentului de coeziune socială, sensibilizarea cetățenilor privind cele mai importante probleme ale comunității, utilizarea competențelor profesioniștilor pentru a intensifica participarea civică, cooperarea voluntară și încurajatoare" (ZAni, Palmonari, Cucu-Oancea, 2005, p. 141). Câteva elemente importante ale dezvoltării comunitare se desprind din această definiție: elementul cel mai important este participarea membrilor comunității; cetățenii sunt agenți activi ai dezvoltării; preupune mobilizarea și creșterea resurselor locale în termeni de capital (social, uman, simbolic); vizează crearea de parteneriate și cooperarea între instituțiile formale și cele informale.
James Cook distinge câteva caracteristici ale dezvoltării comunitare care o diferențiază de alte tipuri de intervenții în comunitate: se centrează pe comunitatea văzută cu o unitate; utilizează experți plătiți; presupune participarea publică; participarea are ca scop auto-ajutorarea; crește dependența de democrația participativă ca mod de luare a deciziei la nivelul comunității;
În opinia lui James Cook, caracteristicile principale ale dezvoltării comunitare sunt legate de auto-ajutoare și democrație participativă deoarece deschiderea sistemului decizional către cetățeni și consultarea lor în luarea deciziilor care vizează creșterea bunăstării comunitare ar trebui să favorizeze implicare acestora. Practic, oamenii se implică în diversele acțiuni care au drept scop îmbunătățirea calității vieții comunității, auto-ajutorându-se să se dezvolte. Acesta consideră că teoriile dezvoltării comunitare cuprinde câteva principii de bază: diversitatea indivizilor reprezintă un avantaj datorită intereselor diverse, cunoștințelor, experiențelor, relațiilor; comunitatea nu este un sistem totalitarist, oamenii având relații în afara acesteia;
Mergând în principal pe literatura franceză din domeniu, Ion Ionescu apreciază că dezvoltarea socială comunitară este un proces ce se poate realiza pe două căi: prin acțiuni sectoriale sau tematice (axate pe un tip de preocupări, în limite teritoriale clare) și prin acțiuni teritoriale – prin revoluționarea instituțiilor și a mentalităților (Ionescu, 2004, pp. 32). Acesta apreciază că sunt două logici care corespund dezvoltării comunitare: logica prin obiective și logica proiectelor. Logica obiectivelor este de tip descendent și vizând crearea unui parteneriat instituționalizat (Ionescu, 2004, p. 34). Acest tip de logică corespunde mai degrabă conceptului de dezvoltare a comunității, care nu presupune participarea comunitară (Sandu, 2005, p.34). Logica proiectelor este opusă celei a obiectivelor deoarece, este de tip ascendent (de la cetățeni către instituții decizionale); pune accent pe resursele locale (capabilitățile populației); face apel la participare și voluntariat (Ionescu, 2004, p.34). Michael Cernea (1985, pp.4-5) sintetizează câteva dintre avantajele și dezavantajele intervenției bazate pe proiectul în cadrul dezvoltării comunitare. Dintre avantaje sunt enumerate: centrarea resurselor pe nevoile identificate, adresarea nevoilor anumitor grupuri-țintă, concentrarea pe o anumită zonă geografică, utilizarea unor idei inovative care pot fi apoi folosite la scară largă. Criticile aduse acestui tip de intervenție sunt legate de faptul că intervenția este limitată atât ca număr de beneficiari, cât și ca domeniu de activitate, produce o dezvoltare sustenabilă. Abordarea bazată pe proiect este utilizată de către organizațiile internaționale ca Banca Mondială, etc.
Conceptul de dezvoltare comunitară se referă la ,,evoluția planificată a tuturor aspectelor ce țin de bunăstarea comunității. Este un proces în cadrul căruia membrii comunității colaborează pentru identificarea soluțiilor la probemele comune" (Frank, Smith, 1999, p. 6). Dezvoltarea comunitară eficientă trebuie să fie: un efort de lungă durată, bine planificat, inclusiv și echitabil, inițiat și susținut de membrii comunității, cu beneficii pentru toată comunitatea și bazat pe experiență. Principalul efect al procesului de dezvoltare comunitară îl reprezintă creșterea calității vieții cetățenilor. Dezvoltarea comunitară presupune împărțirea de responsabilități și beneficii între membrii comunității, recunoscând în același timp diversitatea de interese a celor implicați. Frank și Smith consideră că este procesul de bază prin care: comunitățile devin mai responsabile, actorii locali colaborează la elaborarea planurilor, se dezvoltă soluții adecvate nevoilor, se reduce nivelul de sărăcie, sunt create locuri de muncă și oportunități de creștere economică și sunt îndeplinite obiectivele sociale, economice, culturale și de mediu (Frank, Smith, 1999, p. 6).
Jnanabrata Bhattacharyya apreciază că, în definirea corectă a conceptului de dezvoltare comunitară, trebuie să se aibă în vedere două elemente – solidaritatea și libertatea individuală. Solidaritatea reprezintă ,,îmbrățișarea unei identități (care derivă din așezarea spațială, ideologie sau interese) și a unui cod de norme, suficient de profunde astfel încât o ruptură să afecteze membrii afectiv sau în alt mod" (Bhattacharyya, 2004, p. 12). Astfel, comunitatea este orice configurație socială care posedă proprietatea de împărtășire a unei identități și a unor norme. Libertatea individuală desemnează ,,capacitatea indivizilor de a-și organiza lumea lor, capacitatea lor de a crea, reproduce, schimba și a trăi în concordanță cu sistemul lor de înțelegere, puterea de a se defini astfel decât sunt definiți de către ceilalți" (Bhattacharyya, 2004, p. 12). Având în vedere această definiție a libertății individuale, dezvoltarea comunitară presupune formarea unei conștiințe critice și rezolvarea problemelor care afectează populația. Luând în considerare toate aceste aspecte, autorul apreciază că o activitate, ca să fie considerată dezvoltare comunitară trebuie să aibă drept scop promovarea solidarității și a libertății individuale.
Dezvoltarea locală înglobează atât dezvoltarea comunitară, cât și inițiativele venite din exteriorul comunității; practic cuprinde acțiuni realizate cu participararea membrilor comunității, dar și cele realizate de autorități fără participarea oamenilor. Sunt mai multe niveluri la care se realizează dezvoltarea locală în funcție de gradul de comunitarism implicat: cea care prsupune participarea comunității în inițiere, implementarea și evalaurea, care este definită în literatura de specilitate ca dezvoltare comunitară; participarea în inițiere, dar implementată cu resurse obținute de autoritățile locale; participarea în inițiere, dar implementată cu resurse obținute de autoritățile prin (semi)constrângere; corespunde modelului autoritarist în care inițierea și implmentarea este realizată de către autorități. (Sandu, 2008, p. 28).
Gioacchino Garofoli vorbește despre dezvoltarea locală endogenă și exogenă (Garofoli, 2002). Dezvoltarea endogenă, garantează autonomia procesului de transformare a sistemului economic local și se bazează pe producerea de ,,capacitate socială" la nivelul firmelor și insituțiilor comunitate prin construirea următoarelor capacități: utilizarea resurselor locale (forța de muncă, antreprenoriatul, competențe profesionale specifice, resurse materiale etc.), controlul procesului de acumulare la nivel local, controlul capacității de inovare, existența interdependenței între sectoarele economice, sociale, culturale, de mediu. Acest tip de dezvoltare sublinează rolul central al procesului de luare a deciziei la nivel local și capacitatea actorilor sociali de a controla și internaliza informațiile venite din exterior. Dezvoltare endogenă înseamnă, în opinia lui Garofoli, capacitatea de a transforma sistemului socio-economic, capacitatea de a reacționa la schimbările externe și capacitatea de a introduce forme specificie de control social la nivel local. În opoziție, cea exogenă este procesul de dezvoltare dependentă, controlată extern. În practică, putem spune că cele două tipuri de dezvoltare se întrepătrund, factorii externi contribuind la dezvoltarea locală în colaborare cu actori sociali ai comunităților.
Nu se poate vorbi despre o definiție unitară a conceptului de dezvoltare locală în literatura de specilitate existentă. Plecând de la toate definițiile și caracteristicile conceptului prezentate mai sus, putem defini dezvoltarea locală ca procesul ce cuprinde schimbările derulate, la nivelul unei localități fie cu participarea actorilor locali, fie întreprinde de administrația publică fără implicarea directă a cetățenilor și care au ca efect creșterea calității vieții locuitorilor. Astfel putem include ca fiind acțiuni de dezvoltare locală atât construcția unei străzi finanțată din fonduri guvernamentale, cât și formarea unor profesioniști în domeniul accesării de fonduri.
3.3 Rolul entităților de economie socială în dezvoltatea locală
Întreprinderile sociale sunt actori relevanți în procesul de inovare socială prin bunurile și serviciile realizate și mai ales prin efectele acestora asupra întregului proces de dezvoltare locală. Efectele asupra procesului de dezvoltare locală se datorează caracteristicilor acestor entități care le asigură față de ceilalți actori: scopul social; distribuția limită a profitului; guvernarea democratică și autonomia.
Scopul social al întreprinderilor sociale face ca acestea să nu își poată orienta activitatea cu precădere spre obținerea de profit. În unele cazuri însă, este destul de dificil de păstrat echilibrul între activitatea economică și cea socială. Întreprinderile sociale pot avea multiple scopuri sociale, de la integrarea socială, integrare în muncă, oferire de servicii, de suport pentru depășirea situațiilor de marginalizare, creșterea capitalului uman sau a celui social în cadrul comunității la producerea de bunuri și servicii, toate acestea contribuind la dezvoltarea comunității locale.
Lipsa unei motivații legate de obținerea de profit face ca serviciile oferite să poată fi accesibile tuturor membrilor comunității. Multe organizații de economie socială aduc resurse suplimentare față de cele obținute de la sectorul public, cum ar fi munca voluntară, donațiile, asftel încât costurile bunurilor și serviciilor să fie mult mai mici.
Pe de altă parte, este important să se aibă în vedere în performanță dimeniunea economică a activității pentru a asigura realizarea indicatorilor de caliatate ai produsului sau serviciului. Diminuarea importanței dimensiunii economice a afacerii poate duce la scăderea calității produselor, dezabilitatea și chiar obținerea unui profit mic care să nu permită îndeplinirea scopului social.
Guvernarea democratică și participarea membrilor în procesul de luare a deciziilor sunt două caracteristici care indică preocuparea întreprinderilor sociale de a răspunde nevoilor comunității prin identificarea soluțiilor optime și de dezvoltare a capitalul social la nivel local. Multistakeholder governance este un model de guvernare participativ care oferă posibilitatea actorilor locali să se implice în viața comunității și în luarea deciziilor care îi afectează. Acest tip de guverare este promovat de către întreprinderile locale și a fost adoptat de către unele administrații publice locale ca model în procesul de rezolvare a problemelor comunitare.
Autonomia acestor entități le permite să fie flexibile în a oferi servicii și bunuri în funcție de nevoile existente în societate, fără a avea îngrădiri birocratice sau obiecții legate de costurile acestora. Întreprinderile sociale pot obține fonduri publice pentru a produce servicii sau bunuri, dar aceste insituții publice nu pot interveni în conducerea lor. Același aspect este valabil și pentru companiile private care fac donații acestor entități.
Analizând aceste caracteristici ale întreprinderilor sociale, putem afirma că ele favorizează dezvoltarea locală de tip endogen (bazată pe utilizarea și dezvoltarea resurselor interne ale comunității) deoarce se bazează pe creșterea capacității actorilor locali de a acționa; vizează acumularea de capitaluri de către comunitate (capital social concretizat în relațiile sociale create, creșterea încrederii în instituții și în ceilalți indivizi; capital uman-creșterea de capacitate la nivelul indivizilor prin serviciile oferite,instruirea și educarea acestora); urmărește mobilizarea resurselor locale în procesul de rezolvare a problemelor apărute în comunitate.
Întreprinderile sociale favorizează acumularea de capital social și uman la nivel local, dar este și cadrul propice care permite utilizarea acestor capitaluri drept resurse în procesul de dezvoltare. Scopul lor social le permite să identifice resursele locale de capital și să le mobilizeze pentru crearea bunului public. Natura lor non-profit le permite utilizarea unor resurse locale care nu pot fi folosite în alte cazuri-voluntariat, resurse de patrimoniu cultural, donații din partea mediului privat.
Tipul de guvernare care presupune implicarea actorilor interesați și parteneriatul cu celelalte instituții este unul favorbail dezvoltării durabile la nivel local deoarece permite corectarea imperfecțiunilor pieței cauzate de asimetria informației și interesele diferite ale actorilor. Întreprinderile sociale permit crearea de rețele și parteneriate care sunt mecanisme ale procesului de dezvoltare locală și durabilă.
Scopul social al acestor entități face ca efectele negative ale procesului de dezvoltare la nivelul comunității să fie minimizate prin oferirea de suport persoanelor din grupurile marginalizate, care pot consta în servicii oferite sau în integrarea lor în muncă și în diferite activități derulate. Este un aspect important al dezvoltării locale deoarece reduce costurile marginale ale procesului și permite integrarea socială a acestor persoane prin utilizarea resurselor de care acestea dispun.
La nivel local, întreprinderile sociale contribuie la furnizarea bunăstării indivizilor prin creșterea cererii indivizilor pentru bunurile publice, concretizate în creșterea nivelului de ocupare și a producței (Borzaga, Tortia, 2009, p. 212). Ocuparea în cadrul întreprinderilor sociale este importantă nu atât prin numărul angajaților, cât mai ales pentru faptul că sunt angajate persoane care aparțin grupurilor vurnerabile-femei, tineri, persoane cu dizabilități- și care nu au o mobilitate ocupațională foarte mare.
Documentul de față reprezintă studiul necesar identificării problemelor cu care se confruntă locuitorii orașului Baia Mare și în special, locuitorii cartierului ,,Vasile Alecsandri”.
Acest studiu de caz ține cont de stilul de viață sănătos pe care ar trebui să îl avem. Astfel a fost realizat un studiu folosind analiza documetelor publice a instituțiilor al căror obiect de activitate reprezintă o componentă ce influențează stilul de viață a locutitorilor cartierului ,,Vasile Alecsandri”.
Scopul studiului este identificarea nevoilor locuitorilor acestei zone în vederea elaborarii și implementării de politici sociale care să ajute la îmbunătățirea stilului de viață și creșterea capacității cetățenilor de a avea un nivel de trai mai ridicat și de a duce o viață mai sănătoasă.
Am început cu o prezentare generală a situației orașului Baia Mare în ceea ce privește indicatorii și stilul de viață: demografie, forța de muncă, sănătate,educție, locuire, siguranță, mijloace de transport, etc., vom prezenta apoi starea în care se găsește cartierul ,,Vasile Alecsandri” referitor la aceste componente.
cap. 1 Informații generale despre orașul Baia Mare
Municipiul Baia Mare este reședința județului Maramureș și este situat în partea vestică a județului, în depresiunea Baia Mare, pe cursul mijlociu al râului Săsar, la o atitudine medie de 228 m față de nivelul marii. În componența municipiului Baia Mare intră și localitățile Blidari, Firiza, Valea Neagră, Valea Borcutului, însumând o suprafață de 23.417 ha. La nord se învecinează cu Munții Ignișului, la sud cu localitățile Recea și Groși, la est cu orașul Baia Sprie și la vest orașul Tăuții Măgherăuș.
Suprafața teritoriului administrativ însemează 23.573 ha din care 3.170 ha sunt terenuri agricole, iar 18.599 ha – terenuri silvice, cu preponderentă păduri și 1.804 ha- construcții și alte destinații.
La recensământul din 18 martie 2002, populația stabilă (de reședință) a municipiului Baia Mare a fost de 137976 locuitori, reprezentând 27.0% din populația totală a județului Maramureș, respectiv 51.4% din populația urbană.
Figura nr. 1. Evoluția populației în Baia Mare în perioada 2001-2008 :
Tabelul arată că în perioada 2004-2008 populația orașului a avut tendința de scădere. Deși în 2005 se remarcă o ușoară creștere cu aproximativ 200 persoane, din 2006 până în 2008 populația a scăzut cu peste 1300 persoane.
Tabel 1. Numărul total de femei și bărbați în Baia Mare în anul 2004:
Tabel nr. 2. Numărul total de femei și bărbați în Baia Mare în anul 2008:
Diferența între datele prezentate în cele două tabele de mai sus arată că atât numărul femeilor cât și cel a bărbaților a scăzut din 2004. Aproximativ 2500 de persoane au părăsit orașul Baia Mare în cei patru ani.
Structura populației după etnie
Românii dețin o pondere în populația municipiului Baia Mare de 82.85%, în creștere cu 2.62% față de 1992, chiar dacă numărul lor a scăzut cu 5401 persoane, respectiv 4.5%. O scădere semnificativă s-a produs în rândul populației de etnie maghiară de la 17.39% la 14.79% (-5536); de etnie germană de la 0.64% la .035% (-81 persoane); de etnie evreiască de la 0.06% la 0.04% (-34 persoane). Persoanele care s-au declarat de etnie rromă, cu 5.3% mai mulți decât la recensământul anterior (+104 persoane), dețin în totalul populației o pondere de 1.50%. Populația de etnie ucrainiană înregistrează o ușoară creștere, de la 339 persoane la 346 persoane, deținând o pondere în total de 0.25%.
Structura populației după religie
Populația de religie ortodoxă, în număr de 98042 persoane, este ponderată, reprezentând 71.06% din total. În proporție de 99.32% populația și-a declarat apartenența la o religie(confesiune), în timp ce persoanele care s-au declarat fără religie (258 persoane) sau atei (165 persoane) reprezintă sub 0.3%. De remarcat este faptul că numărul ateilor și a celor care nu și-au delcarat religia a crescut acum cu 50% față de 1992, dar a scăzut, în același timp, la 38.8% numărul persoanelor ,,fără religie”.
Locuire
În ceea ce privește numărul de locuințe existente în Baia Mare, se poate menționa faptul că, față de 2004, numărul lor a crescut cu 170 în anul 2007. Numărul total de locuințe este compus atât din locuințele în proprietate majoritată de stat cât și cele în proprietate majoritară privată. Numărul locuințelor în proprietate majoritară de stat au rămas aceleși din 2005 până în 2007(1233), în timp ce cele în proprietate majoritară privată sunt în creștere.
Tabel nr. 3. Număr total de locuințe în Baia Mare între 2004-2007
Figura nr. 2. Evoluția numărului locuințelor în proprietate privată în Baia Mare între 2004-2007
Transport în comun
În anul 2008 autobuzele și troleibuzele S.C. URBIS S.A au transportat 29.3 milioane de călători efectuând 200.449 curse și parcurgând 4.1 milioane km.
Față de anul 2007 se observă în 2008 o creștere a numărului de călători transportați cu 12% (3.7 miliane de călători) creștere care se datorează atât introducerii sistemului de autotaxare cât și eliminării abonamentului pe o linie și instituirii abonamentului unic pe toate liniile de pe raza municipiului Baia Mare, cu toate că numărul de curse și parcursul au rămas aproximativ egale.
Tabel nr. 4. Evoluția numărului de călători și a numărului de curse Urbis în cartierul Vasile Alecsandri:
Numărul de călători frauduloși depistați în 2008 a crescut spectaculos, fiind mai mare cu 32% decât în 2007, această creștere fiind tot o consecință a autotaxării.
La finele anului 2008 situația parcului de mijloace de transport călători se prezintă astfel:
Parc inventar:
-autobuze – 94 buc.
-troleibuze – 18 buc
-microbuze – 2 buc.
Din totalul prezentat mai sus, parcul aflat în condiții de exploatare este următoare:
Autobuze – 76 buc. din care 55 solosi 21 articulate
Troleibuze – 11 buc. din care 3 solosi 8 articulate
Precizăm că din cele 76 autobuze, doar 34 buc sunt cu normă de poluare redusă (20 buc – EURO III, 14 buc – EURO II)
Forța de muncă
Forța de muncă exprimă totalitatea persoanelor apte pentru muncă, repectiv a acelor persoane care au aptitudini fizice și intelectuale care să le permită exercitarea unei activități utile. În Baia Mare, evoluția situației salariaților este următoarea:
Figura nr. 3. Evoluția numărului total de salariați în localitatea Baia Mare:
Populația ocupată reprezintă în municipiul Baia Mare 38.1%. În raport cu numărul total de salariați, există o scădere seminificativă, de la 57 553 în anul 2003 la 2 889 în anul 2005, cauzată de: disponibilizări de personal, migrația forței de muncă, pensionările și orientarea către inițiativa privată. Cele mai evidente scăderi sunt înregistrate în industrie, în cea extractivă mai ales. Se semnalează o reducere semnificativă în sănătate și în cazul personalului din învățământ.
În prezent, instituțiile de sănătate se confruntă cu un deficit personal cu calificare medie. În domenii specifice economie de piață (servicii bancare, asigurări, comunicații, etc) exită o creștere de personal salariat datorită diversificării acestor tipuri de activități, a creșterii interesului și gradului de motivare.
Sănătate
Serviciul de sănătate și asistență socială se realizează prin rețeaua sanitară care cuprinde unități spitalicești, cabinete medicină de familie, cabinete stomatologice și farmacii. La nivelul municipal se înregistrează următoarea repartizare a personalului și capacităților de dotare medicală:
Tabel nr. 5. Repartizarea personalului și a capacităților de dotare medicală:
În evidențele Directiei de Sănătate Publică Maramureș, rezultatele pentru Baia Mare arată următoarele:
Tabel nr. 6. Număr cabinete medicale în Baia Mare
Tabelul de mai sus prezintă numărul cabinetelor medicale (de familie, de medicină specializată, dentare, de psihologie), laboratoarelor, spitalelor, a furnizorilor de servicii medicale de îngrijire la domiciliu și stațiilor județene de ambulanță. Se poate observa că în Baia Mare există o singură stație județeană de ambulanță, iar numărul de laboratoare de analize medicale private este dublu față de numărul de laboratoare de analize publice. Cele mai numerose cabinete sunt cele de medicină dentară și de medicină specializată.
În ceea ce privește evoluția bolilor infecțioase și parazitare în anul 2007 tuberculoza, sifilisul, angina, rubeola, hepatita de tip A erau în scădere, iar cazurile de varicelă și BDA sunt în creștere.
În ceea ce privește morbiditatea, acestea se prezintă astfel:
În creștere sunt: diabetul zaharat, tulburările mintale și de comportament, bolile sistemului nervos, bolile aparatului circulator, complicațiile sarcinii și nașterii și afecțiuni perinatale.
În scădere sunt: leziuni traumatice și otrăviri, bolile ochiului și anexele sale, bolile aparatului respirator, bolile aparatului digestiv, bolile aparatului genito-urinar, simptome, semne și rezultate anormale.
În ceea ce privește numărul bolnavilor rămași în evidență, evoluția cazurilor acestora arată că:
Sunt în creștere bolnavii de: gușă simplă și modulară netroxică, diabet zaharat, anemii. Tulburări mintale, epilepsie, boli hipertensive, boli pulmonare, malformații congenitale;
Sunt în scădere bolnavii de: rahitism evolutiv.
Natalitatea este indicele din raportarea nou-născuților la mia de locuitori într-o anumită perioadă de timp și care indică frecvența nașterilor în cadrul unei populații date.
Figura nr. 4. Natalitatea în Baia Mare
Figura de mai sus arată că indicele natalității în Baia Mare este în creștere din 2007 în 2008, deși în 2005 în 2007 a fost în scădere cu aproximativ o unitate. Anul 2005 este unul cu cel mai mare indice de natalitate raportat la perioada 2003 – 2008.
Mortalitatea este indicele rezultat din raportarea numărului de decese dintr-o populație, într-o anumită perioadă, la totalul populației respective, pe un anumit teritoriu.
Figura nr. 5. Mortalitatea în Baia Mare
În figura de mai sus se observă că mortalitatea este în scădere din 2005 în 2008 de la un indice de 7.88 la 7.05, iar din 2003 în 2008 mortalitatea scade cu 1.08. În anul 2003 indicele mortalității este cel mai ridicat raportat la perioada 2003 – 2008.
Numărul născuților vii a scăzut în 2008 comparativ cu 2003; la fel și numărul nașterilor sub 2500 grame. În ceea ce privește numărul deceselor, acestea sunt în scădere, dar diferența de la un an la altul nu este foarte semnificativă. Sporul natural, se referă la diferența dintre numărul născuților vii și numărul decedaților în perioada de referință sporul natural este pozitiv, dar în anul 2008, sporul natural este cel mai scăzut din anii anteriori. Sporul natural fiind în scădere și excedentul natural este tot în scădere (excedentul natural este sporul natural raportat la 1000 locuitori). Numărul desecelor între 0 și 1 an a atins maxima de 18 în anul 2005, în ceilalți ani, valorile fiind mai mici. Mortalitatea este indicele rezultat din raportul dintre numărul de copii născuți morți și numărul total de copii născuți vii, într-o anumită perioadă, pe un anumit teritoriu, indicele mortalității a crescut în 2008 în comparație cu ceilalți ani.
Calitatea aerului
Poluarea aerului în zona Baia Mare este determinată de emisiile de poluanți, proveniți de la unități economice cu profil metalurgic, la care se adaugă emisiile provenite din arderile de combustibili în procesele tehnologice, de la centralele termice și din traficul rutier.
Calitatea apelor de suprafață
Izvoarele critice din punct de vedere al calității apelor de suprafață este zona din aval de Săsar. Poluarea râului Săsar este determinată în principal de activitățile miniere ce aparțin de Sucursala Minieră Baia Mare, ca urmare a exploatării necorespunzătoare a stațiilor de epurare a apelor de mină.
Din analizele efectuate rezultă că o parte a indicatorilor de calitate a apelor evacuate (suspensii, sulfați, ioni de metale grele- Zn,Mn,Cu) au avut depășiri față de valorile maxime admise conform normativelor de calitate a apelor uzate evacuate, dar în mod diferențiat pentru fiecare dintre sursele de poluare.
Calitatea solului
Poluarea solului este cauzată în principal de activitățile din domeniul minier, la care se adaugă gestionarea deficitară a deșeurilor. Principalele surse de poluare chimică a solului, având un caracter istoric, din zona Baia Mare sunt SC ,,Romplumb” SA, SC ,,Cuprom” SA, iazurile de decantare ale uzinelor de preparare, haldele de steril de mină rezultae în urma activităților de exploatare minieră și apele de mină.
Surse de poluare și categorii de poluanți în Depresiunea Baia Mare
Probelemele majore legate de calitatea factorilor de mediu sunt determinate de activitățile industriale, iar susele majore de poluare sunt :
1. C.N.M.P.N „Remin” S.A. Baia Mare
2. S.C “Romplumb” S.A. Baia Mare
3.S.C Cuprom S.A. Baia Mare
C.N.M.P.N ''Remin'' S.A. Baia Mare – realizează exploatarea și procesarea zăcămintelor plimetalice din plumb, zinc, cupru și a zăcămintelor fero-manganoase. Poluarea solului și a apelor subterane este relizată de cursurile râurilor care preiau o bună parte a apelor de mină și a apelor din precipitații ce spală haldele de steril încărcându-se cu metale grele ce sunt depuse apoi în luncile inundabile pe perioade de viituri, iar apa din precipitații duce și la fixarea și acumularea metalelor în sol. Sursele de poluare a apelor de suprafață din zonele miniere sunt apele rezultate din procesul de extracție și cel de prelucrare a minereurilor în uzinele de preparare.
S.C. ''Romplumb'' S.A. Baia Mare – prelucrează concentrate plumboase, subproduse metalurgice cu conținut de plumb și deșeuri cu plumb. Această firmă, prin specificul activității sale este o sursă semnificativă de poluare cu pulberi cu conținut ridicat de plumb și dioxid de sulf, iar transferul de poluanți pe calea aerului prezintă un risc de poluare foarte ridicat.
S.C. '' Cuprom” S.A. Baia Mare – utilizează tehnologia clasică de prelucrare a concentratelor cuproase în vederea obținerii de cupru rafinat electrolitic, metale prețioase, acid sulfuric. Deși materiile prime și materialele sunt depozitate în incinte închise și amenajate corespunzător, deșeurile industriale solide sunt depozitate direct pe sol, în hale, unele ocupând suprafețe însemnate, iar prin conținutul lor constituind potențiale surse de poluare.
Corelația dintre poluarea aerului și starea de sănătate a populației arată modificări de sănătate a populației, arată modificări ale morbidității și mortalității generale. Aceste efecte sunt produse de un complex de factori care scad capacitatea de apărarea a organismului la agenții patogeni (printre agenți care contribuie la modificările patologice ale organismului uman se numără: oxidul de carbon, plumbul, cadmiul, ozonul, clorul, florul, etc)
Corelația dintre poluarea apei și starea de sănătate a populației se ''materializează'' sub forma de infecții sporadice sau epidemice (ca urmare a poluării cu microorganisme sub forme de bacterii și virusuri), infestații (poluare cu ouă de paraziți), intoxicații și tulburări. Efectele se concretizează în tulburări ale confortului și reducerea standardului sanitar, îmbolnăviri grave și chiar decese.
Corelația dintre poluarea solului și starea de sănătate se identifică în contaminarea și infestarea organismului uman prin infiltrarea paraziților care odată ingerați se dezvoltă de la ou la lavră.
Efectele poluării mediului asupra stării de sănătate a populației
Populația orașului din Baia Mare și din împrejurări a fost puternic afectată de emisiile de bioxid de sulf și pulberi de plumb, iar din punct de vedere al efectelor lor asupra stării de sănătate a populației, au fost încadrării în trei grupe:
Poluanți atmosferici iritanți – în funcție de natura poluantului și perioada de expunere apar efecte acute sau acutizate ale bolilor cronice și chiar efecte cronice după expuneri de lungă durată la nivele de poluare moderată.
Poluanți cancerigeni – deși acest domeniu nu este suficient de studiuat încă, există elemente de certitudine că unii poluanți din Baia Mare, asociați cu dificite nutriționale, sunt considerați substanțe cu pericol mare pentru sănătate;
Poluanți toxici sistemici – caracteristici metalelor grele (plumb,curpu,zinc,etc) și își exercită acțiunea asupra diverselor organe umane (ficat,rinichi,sistem osos,etc). Acumulările în mediu și în organismul uman pot duce la alterări patologice grave.
Rapoartele Centrului de Mediu și Sănătate Cluj Napoca și a Institutului de Sănătate Publică București arată că în zona Baia Mare ''se înregistrează o deteriorare mai avansată a stării de sănătate a populației comparativ cu alte așezări umane''. Pe scurt rezultatele spun că în Baia Mare:
-Speranța de vină este mai redusă cu 2.2 ani
– Indicele de mortalitate generală este mai mare cu 10-15%
-Bolile de metabolism datorate plumbului sunt mai frecvente cu 40-60%
În cazul copiilor s-a observat:
– Modificari ale indicilor cognitivi generali: iritabilitate, fragibilitate, atenție și capacitate de memorare reduse
– Efecte la nivelul sistemului nervos central: scăderea pragului auditiv, a acuitații vizuale, creșterea timpului de reacție la stimuli
– Tulburări de comportament
– Întârzieri în dezvoltarea somatică: înalțime, greutate
– Peturbarea funcționării sistemului hemotopeic și a altor sisteme
Expunerea permanentă la plumb a adulților arată:
– Scăderea stabilității, mobilității și a volumului atenției
– Scăderea fixării și evocării amnezice
Iritabilitate, irascibilitate, etc după la o stare de discomfort psihic cu creștera nevoii de somn.
Aceste efecte studiate în conformitate cu metodologiile uzuale în anii 1991 – 2000 au fost numite ''Maladia Poluării Băimărene''
Împărțirea administrativă a orașului
Orașul Baia Mare este împărțit în 13 cartiere; acestea sunt: Valea Borcutului, Săsar, Valea Roșie, Griviței, Ferneziu, Progresului, Republicii, Traian, Firiza, Orașul vechi, Vasile Alecsandri, Gării și Depozitelor. Procentele din totalul populației distribuite pe cartiere sunt reprezentate în figura de mai jos:
Figura nr. 11. Locuitori pe cartiere în 2008
Tabelul de mai jos redă distribuția numărului total de locuitori în fiecare cartier din cele 13 menționate mai sus:
Tabel nr. 11. Distribuția locuitorilor pe cartiere
Asfel ca, în ordinea concentrării populației, cartierele se clasifică astfel (de la cartierul cu cei mai mulți locuitori, la cartierul cu cei mai puțini locuitori):
Cel mai mare cartier al Băii Mari ca și număr de locuitori este cartierul Vasile Alecsandri, acesta este urmat de cartierul Gării și Săsar. Cele mai mici cartiere sunt Firiza și Grivița unde este concentrată 2% din întreaga populație a orașului (câte 1% din fiecare cartier din cele două)
Contextul general al cartierului
cap 2. Particularități ale cartierului Vasile Alecsandri
Numărul total al populației cartierului în anul 2008 este 28 659. Evoluția populației între 2003 și 2008 este prezentată în figura de mai jos
Figura nr. 1. Evoluția locuitorilor din cartierul Vasile Alecsandri
În anul 2003 populația cartierului era cu aproximativ 300 de persoane mai mare decât în anul 2008. Se observă că din 2004 are loc o creștere de peste 1700 de persoane; numărul populației cartierului se menține peste 30000 până în anul 2008 când are loc o scădere bruscă a numărului de locuitori, revenind astfel la un număr de locatari aproximativ egal cu cel din anul 2003.
Comparând numărul populației pe câteva grupe de vârstă cu populația din următoarele două cartiere ca și mărime, rezultă ca locuitorii cartierului Vasile Alecsandri sunt cei mai tineri din oraș. Tabelul de mai jos vă arată diferențele între câteva grupe de vârstă în primele trei cartiere ca și număr de persoane din Baia Mare:
Tabelul nr. 1. Împărțirea populației pe grupe de vârstă în trei cartiere ale Băii Mari
Datele prezentate în tabelul de mai sus susțin că populația majoritară în cartierul Vasile Alecsandri este cea cu vârsta până la 49 ani. În cartierele Gării și Traian numărul copiilor și a adulților este semnificativ mai mic, iar numărul vârstnicilor este mai mare.
În ceea ce privește distribuția populației pe grupe de vârstă, se remarcă faptul că populația de tineri (0 – 15 ani) și ceea în vârstă de muncă (15 – 64 ani) se concentrează în același cartier, Vasile Alecsandri, unde locuiește 24% din totalul populației 0 – 15 ani din municipiul Baia Mare și 19,43% din ceea de-a doua grupă , în timp ce, în același cartier, populația de peste 65 ani deține o pondere de numai 6.65% pe totalul populației în vârstă din oraș. Rata dependenței demografice este, așadar, printre cele mai scăzute în cadrul cartierului Vasile Alecsandri (17,70%) și este, în principal, determinată de incidența persoanelor sub 15 ani.
Pe grupe de vârstă, populația cartierului Vasile Alecsandri împarte numărul de locuitori astfel:
Figur nr. 2. Structura pe vârste a populației cartierului Vasile Alecsandri
Împărțirea pe grupe de vârste a populației cartierului Vasile Alecsandri arată că majoritatea sunt cei cu vârstă cuprinsă între 25 – 49 ani. Aceste date ne determină să spunem că acest cartier este un cartier de locuitori tineri. De asemenea numărul copiilor, adolescenților și tinerilor este puțin peste 9 600 de indivizi, în timp ce numărul vâstnicilor este sub 5 000.
Printre cartierele având rate scăzute de dependență demografică se menționează și Traian (17,56) și Gării (17,73), care, de asemenea, au ponderi ridicate ale persoanelor în vârstă de muncă, în timp ce cartierele cu cele mai mari valori ale ratei de dependență demografică se înregistrează în cartierele Valea Roșie(42,52), Săsar(35,06), Grivița (33,17), și Ferneziu (32,87). Ponderea cea mai ridicată a populației în vârstă de este 65 ani din orașul Baia Mare locuiește în cartierul Săsar, iar în cartierul Valea Roșie ponderea acestei grupe de vârstă pe totalul populației cartierului depășește 20%.
Trebuie menționat faptul că în cartierul Vasile Alecsandri, există o pondere mai ridicată a populației rome față de alte zone rezidențiale urbane, datorită accesibilității imobiliare și existența unor suprafețe libere de sarcini în proximitate. Din studiile sociologice specifice există estimat un număr total de 1 500 – 2 000 persoane de etnie romă rezidente în acest cartier, din care un număr de 700 – 900 persoane locuiesc în zona ''Craica” în condiții improprii.
Din punct de vedere comparativ, dacă la nivelul zonei Vasile Alecsandri există un procent de 5% etnie romă, la nivelul celorlalte zone rezidențiale procentul este de 2,9%, fiind evidențiată o diferență semnificativă între acest areal și restul mediului urban al municipiului Baia Mare.
Șomajul
Tabelul nr. 3. Șomajul în cartierul Vasile Alecsandri
În baza datelor furnizate de către AJOFM Maramureș, în anul 2008, în Municipiul Baia Mare au fost înregistrați 1 796 de șomeri. Ponderea ceea mai însemnată (25,17%) a numărului de șomeri a fost înregistrată în cadrul cartierului Vasile Alecsandri, urmat de cartierele Gării (13,92%), Traian (10,63%), Săsar (9,52%) și Orașul vechi (8,13%). Cartierele care concentreză numărul cel mai scăzut de șomeri sunt: Firiza (1%), Grivița (1,34%), Valea Borcutului (2,56%) și Valea Roșie (2,84%).
Se remarcă faptul că ponderea șomerilor tineri cea mai însemnată se înregistrează în cartierul Vasile Alecsandri (27,48(%), care, de altfel, concentrează o pondere relativ de scăzută(19,81%) a șomerilor în vârstă cuprinsă între 50 și 60 ani, față de ,,importanță” cartierului ascupra numărului total de șomeri.
Dezvoltare și potențial economic
Ca un indicator al dezvoltării economice, revelând nivelul de bunăstare sau capacitatea economică a populației, precum și nivelul general de marginalizare sau centralitate a unui areal, s-a folosit valoarea impozitelor, raportat la numărul locuitorilor din cartiere. Valorile cele mai scăzute ale impozitelor pe cap de locuitor se regăsesc la nivelul cartierelor Depozitelor (37,84 Ron/ cap de locuitor), Ferneziu (42,98 Ron/ cap de locuitor), Vasile Alecsandri (43,16 Ron/ cap de locuitor) și Gării (46,17 Ron/ cap de locuitor). Cartierele cele mai importante ca și volumul impozitelor plătite sunt Traian și Vasile Alecsandri.
Acest indicator poate fi referitor la valoarea imobiliară a cartierelor. Cartierul cotat la prețurile cele mai scăzute, fiind cele mai puțin atractiv/ valoros dar și cele mai convenabil din punct de vedere a persoanelor sau operatorilor cu resurse fnanciare limitate, este cartierul Vasile Alecsandri (500 euro/mp). Totodată, valori imobiliare scăzute se estimează și pentru cartierele Depozitelor (550 euro/mp), Gării și Săsar (650 euro/mp), pe când cele mai „valoroase” cartiere sunt Progresului, Grivița, Valea Borcutului și Valea Roșie (toate cele patru, 800 euro/mp), Traian (750 euro/mp), Orașul Vechi și Republicii (700 euro/mp).
Poluarea
Pentru zona Vasile Alecsandri, calitatea aerului este estimată ca fiind înscrisă în media urbană a municipiului Baia Mare, în condițiile în care vectorii de transport al principalei surse de poluare a municiupului converg pe circulația „de culoar” a văii Firiza înspre acest areal (condiții meteorologice de stratificare nocturnă a aerului), precum și datorită proximității zonei industriale est și a surselor sinergice rezultate din transportul auto și instalații de ardere.
De asemenea, proximitatea iazurilor de decantare aflate în amontele zonei supusă intervenției (Tăuții de Sus, Baia Sprie) pot avea un aport important cu pulberi în suspensie, în condiții de vânt cu viteze ridicate, pentru zona Baia Mare fiind demonstrată prin masurători o importantă circulație a curenților de aer (efectele de semidepresiune).
Sursa principală de poluare a apei în zona cartieruluiVasile Alecsandri este pârâul Craica, colector pluvial de suprafață care prin aria bazinului hidroforic acumulează zone contaminate istoric prin proximitatea unor surse majore de poluare( SC Phoenix și Flotația Centrală) inclusiv zone rezidențiale fără sisteme de colectare a apelor uzate menajere.
Poluarea solului este cauzată în principal de activitățile din domeniul minier, la care se adaugă gestionarea deficitară a deșeurilor. La nivelul arealului Vasile Alecsandri, se poate estima în baza analizelor realizate, o contaminare istorică datorată metalurgiei neferoase în special (SC Phoenix și SC Romplumb), precum și a unei contaminări active datoarate traficului auto de tranzit, iazurilor de decantare și a managementului deșeurilor meneajere.
Infrastructura educației
Indicatorii cu privire la raportul dintre dotarea școlară, numărul de elevi și numărul cadrelor didactice relevă o distribuție neuniformă în teritoriu.
Spre exemplu, în zona Vasile Alecsandri, funcționează un număr de 6 grădinițe din totalul de 29 la nivelul municipiului Baia Mare și 2 școli primare din totalul de 19 la nivelul municipiului Baia Mare, iar școala nr.5 Baia Mare are cel mai mare număr de copii înscriși la nivelul municipiului.
Analiza comparativă față de mediul urban al municipiului Baia Mare demonstrează faptul că:
Zona rezidențială Vasile Alecsandri a fost dezvoltată ca un cartier „dormitor” fără funcții de educație secundară și terțiară, apartenența fiind realizată în raport cu zonele riverane ale râului Săsar și „orașului vechi”, axa respectiv pol de dezvoltare urbană a municipiului.
Creșterea specifică a numărului familiilor tinere rezidente, inclusiv a natalității, în condițiile în care infrastructura educației nu este conformă nici măcar la nivel național și urban, a condus la o presiune ridicată asupra educației preșcolare și școlare (primare, secundare și terțiare), educația fiind de asemnea un factor determinant în fenomenul de migrație intraurbană și asigurare accesului facil la acesta pentru rezidenții din zonă.
Analizând comparativ numărul de grădinițe și școli, în Baia Mare și în zona Vasile Alecsandri, pornind de la premisa că aceste unități de educație sunt specifice unei zone rezidențiale bine delimitate, în raport cu numărul populației (28,3% din populație este rezidentă în cartierul Vasile Alecsandri), numărul de grădinițe din cartier este în valoare procentuală de 20,7% din totalul grădinițelor la nivel de oraș, repectiv 10,5% numărul de școli din totalul școlilor la nivel de oraș.
Utilizând acest aspect ca factor cantitativ, se remarcă faptul că numărul de grădinițe și de școli din zona Vasile Alecsandri este mult mai scăzută față de populația pe care o deservește, fiind evidentă o dependeță față de infrastructura educațională a altor zone ale orașului.
Datele statistice referitoare la numărul de școlari sunt urmatoarele:
Tabel nr. 6. Număr de școlari
Din numărul total de școlari, o treime își au domiciliul în cartierul Vasile Alecsandri; restul de două treimi de școlari locuiesc în celalte cartiere. În ceea ce privește accesul la educație, voi prezenta o comparație între cartierul Vasile Alecsandri și cartierul Gării (al doilea cartier ca și număr de locuitori din Baia Mare):
Tabelul nr. 7. Număr locuitori pe intervale de vârstă
Tabelul de mai sus prezintă comparația între grupele de vârstă 0 – 18 ani din cele două cartiere. Se observă că indiferent de intervalul de vârstă numărul copiilor din cartierul Vasile Alecsandri sunt mai numeroși decât cei din cartierul Gării ( al doilea ca număr de locuitori din Baia Mare):
Tabelul nr. 8. Nr elevi/ unități de învățământ
La nivelul preșcolar de învățământ, în grădinițele din carterul Vasile Alecsandri se găsesc 859 de copii, iar la nivel școlar 1185 de elevi. În ceea ce privește cartierul Gării, numărul copiilor ce frecventează învățământul preșcolar este mai mic decât în cartierul Vasile Alecsandri cu mai mult de 200 de copii. La nivel școlar, în cartierul Gării sunt cu 42 de elevi mai mulți decât în celălalt cartier.
Infrastructura de sănătate
În cadrul Municipiului Baia Mare există un număr de 6 spitale, din care două cu plată. Cele 4 spitale publice sunt localizate în următorele cartiere: Săsar, Orașul vechi, Progresului și Republici. În mod evident populația ceea mai afectată de distanță față de centrele medicale sunt grupurile dezavantajate.
În lipsa unui centru de sănatate, în cartierul Vasile Alecsandri s-a construit un centru de sănătate modern, care să ofere servicii medicale în concordanță cu nevoile specifice pacienților din acest cartier, dependența acestora fiind de 100% față de unitățile medicale existente în alte zone.
În cartierul Vasile Alecsandri există din 82 cabinete medicale de familie, 13, iar din 6 furnizori de servicii medicale la domiciulu, 1 iși are locația în acest cartier; de asemenea există 8 farmacii.
Colectarea deșeurilor menajere:
În ceea ce privește colectarea deșeurilor menajere, Drusal deține în cartierul Vasile Alecsandri:
1. platforme colectare deșeuri menajere
2. platforme colectare selectivă peturi
3. platforme colectare moloz
4.contracte totale existente – 9230 cu aproximativ 18500 perosnae din care efectiv plătitori 7275 contracte cu aproximativ 16000 persoane
5. agenți economici – 208 bucăți din care 153 plătitori; diferențele dintre existenți în baza de date și plătitori efectivi sunt date de plecări în străinătate sau la sate sau nedeclarați că locuiesc acolo – pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice se închid sau deschid puncte de lucru.
Cap 3. Cercetare sociologică
Scopul cercetării
Tema cercetării are în vedere identificarea nevoilor comunității cartierului Vasile Alecsandri în vederea elaborării și implementării de politici sociale în măsură să ajute la creșterea nivelului de trai și îmbunătățirea stilului de viață a locuitorilor acestui cartier.
Scopul studiului, pe lângă identificarea nevoilor, are în vedere construirea de comunități (cartiere) sănătoase. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie de identificarea elementelor care influențează stilul de viață al cetățenilor vizați și modul în care comportamentele stilului de viață afectează sănătatea locuitorilor din acea zonă.
Metodologie
Populația cartierului numără 21 900 de locuitori asupra căruia s-a realizat o eșantionare cu un volum de 500 persoane, reprezentativ pentru populația de peste 18 ani.
Tipul eșantionului este eșantion probalistic stratificat.
Criterii de clasifiecare: arie culturală, mediul rezidențial urban
Mărimea localitătii: tipul 2.
Raportul de cercetare
Documentul de față reperezintă raportul de cercetare și cuprinde o analiză a fiecărui domeniu de cercetare din cadrul instrumentului folosit. Textul prezintă ponderile răspunsurilor și deschide drumul spre studierea aprofundată a elementelor definitorii stilului de viață și a influențelor care determină schimbări pozitive sau negative.
Prima parte se referă la componentele stilului de viață, dintre acestea: opinia față de propriul stil de viață, componentele stilului de viață cele mai des vehiculate: dieta și exercițiul fizic, diverse modalități de petrecere a timpului liber.Următorul domeniu analizează factorii sociali și nivelul de implicare în diverse ascociații și organizații locale, nivelul de cunoaștere și informare a locuitorilor privind ajutoarele sociale specifice acordate amumitor categorii sociale, nivelul de siguranță resimțit la nivelul cartierului. Factorii economici urmăresc detalierea vieții profesionale și utilizarea veniturilor de către familiile subiecților.
Stilul de viață
Componentele domeniului „Stilul de viață” dezbătute în acest studiu se referă la : dietă, exercițiu fizic, petrecerea tipului liber, consum de droguri și abuz de alte substanțe, fumat și consum de alcool și scalarea în ordinea importanței elementelor necesare vieții sociale.
Stiul de viață se referă la opțiunea individuală, ce strategie de viață, ce comportamente și atitudini dezvoltă la un moment dat un individ. Întrebați despre percepția lor asupra stilului de viață pe care îl aduc, cei mai mulți dintre respondenți (46,5%) se situează pe un teren neutru, considerând că duc un stil de viață destul de sănătos, 33,3% declară că duc un stil de viață nu prea sănătos, 10% cred că stilul lor de viață este foarte sănătos și tot 10% cred că stilul de viață pe care îl duc nu este sănătos.
Cele mai comune componente ale stilului de viață sunt dieta și exercițiul fizic. În ceea ce privește dieta, dintre cei 471 de subiecți, doar 30% au apelat la diete motivele acetei acțiuni sunt: cauze estetice (43,4%), cauze medicale (31,5%), pentru a duce o viață mai sănătoasă (20,3%) sau din cauza veniturilor reduse (4,2%). Întrebați despre posibilitatea de a apela la o dietă în viitor, cei mai mulți cred că ar apela la dietă poate din caute medicale (27,9%), dacă ar fi nevoiți (18,5%), în timp ce 35,4% nu cred că ar apela, iar 15,7% sunt siguri că nu vor avea nevoie de diete.
Cât despre practicarea sportului, mersul la săli de fitness sau practicarea de exerciții fizice acasă, datele arată că 37,6% dintre respondenți nu fac aceste lucruri niciodată, 17,8% de câteva ori pe lună și doar 7,9% de câteva ori pe săpămână. Prioritățile în ceea ce privește petrecerea timpului liber sunt următoarele: privitul la TV, odihnă/somn, plimbările sau cititul. Pe ultimele locuri se estimeză practicarea sportului, mersul la biblioteci / teatru / cinematograf sau utilizarea calculatorului.
Printre lucrurile de o importanță mare putem enumera: familia, munca, prietenii, dragostea, bunăstarea, iar cele de o importanță mai mică: timpul liber, arta, politica. În ordinea aranjării acestora de către subiecți, prima cea mai importantă este familia (65,2%), urmată de muncă (25,9%) și de prieteni (19,5%), iar a treia cea mai importantă este bunăstarea (20%). Desi 32,7% declară că nu fumează niciodată, 50.1% spun că stau des în jurul persoanelor care fumează. Viciul fumatului se manifestă des și foarte des pentru 41,6 % dintre subiecți și rar pentru 20.3%, iar cei care spun că stau foarte rar în jurul persoanelor care fumează sunt într-un procent de 38%. În ceea ce privește consumul de băuturi alcoolice ușoare, majoritatea sunt cei care consumă rar (51.3%), urmați de cei care consumă băuturi alcoolice ușoare des (23,8%) și cei care nu consumă niciodată(20%). Cât despre consumul băuturilor tari, 53.3% le consumă rar și foarte rar, 27% niciodată și 13.2% des și foarte des. Luarea mesei la restaurant devine lux atât din privința banilor cât și a timpului liber, astfel că, 30.6% nu mănâncă niciodată la restaurant, 54.4% mănâncă rar, iar 10.4% des. Problema consumului de droguri este de o importanță foarte mare (pentru 47,1%) și mare (pentru 27,6%) pentru cei din cartierul Vasile Alecsandri. Dintre subiecții inervievați, 24% cunosc persoane care conumă droguri și 20,8% cunosc persoane care abuzează de diverse substanțe sau de medicamente. Mentalitatea subiecților vis-a-vis de problemele actuale ale societății este una deschisă, astfel că în marea lor majoritate, nu sunt de acord cu interzicerea avortului, cu închiderea consumatorilor de droguri în închisoare, cu obligativitatea serviciului militar, cu deținerea armelor de foc, legalizarea prostituției, pedepsirea cu moartea a celor ce comit infracțiuni grave și sunt de acord cu obligativitatea orelor de religie în școli.
Figura nr. 1. Considerați că duceți un stil de viață sănătos?
Figura nr. 2. Care a fost motivul dietei?
Figura nr. 3. Prima preferință a timpului liber
Figura nr. 4. Frecvența fumatului
Figura nr. 5. Cât de des stați în jurul fumătorilor?
Factori sociali
În ceea ce privește implicarea în asociații sau organizații locale, 87.7% dintre subiecți declară că nu sunt implicați, motivele neimplicăii sunt pentru 29,3% dintre respondenți că nu îi interesează, 21,9% au alte obligații, 18,7% au obligații familiale și de serviciu, iar 13,6% declară că nu cunosc aceste grupuri. Restul subiecților care sunt implicați în asociații sau organizații (2,5%), fac parte dintre acestea într-un procent scăzut: 8,7% sunt implicați, dar nu foarte mult și doar 2,5% sunt implicați activ. Dintre cei 2,5% implicți activ, sunt implicați în grupuri de sport și agrement (12,3%), grupuri religioase (11,3%), grupuri politice (10,2%), grupuri ale comunicații (10,2%), asociații de locatari sau proprietari (10,6%), grupuri sociale (7,9%) și sindicate (5,3%).
Activitățile școlare se manifestă în petrecerea timpului liber cu rudele în afara gospodăriei cel puțin o dată pe săptămână (53,7%), cu prietenii cel puțin o dată pe săptămână (67,7%), cu colegii de serviciu în afara orelor de program cel puțin o dată pe lună (32.5%), iar cu vecinii cel puțin o dată pe săptămână (67.9%).
Întrebați pe cine au rugat să îi ajute în orice fel de problemă cu are s-au confruntat în ultimele 12 luni, cei mai mulți declară că apelează la prieteni/rude (74,7%), vecini (14%) sau la autorități (4.2%). Nivelul de mulțumire față de ajutorul primit este mare față de persoanele care le-au oferit ajutorul. În cazul căutării unui loc de muncă, 30.1% se bazează pe oficiul de muncă al statului, 22.9% dintre subiceți se bazează pe anunțurile din ziare, 15.5% se bazează pe prieteni sau foști colegi, 12.1% pe rude, iar 10.2% se bazează pe ajutorul agențiilor private.
Sentimentul siguranței pe care subiecții îl au în comunitate apare doar în 54.1% dintre cazuri, în timp ce 36.3% nu se simt în siguranță. Întrebați dacă în ultimele 12 luni au fost victima unei infracțiuni (furt, lovire, viol, etc), 11,7% declară că da, iar 85,6% că nu. În ceea ce îi privește pe apropiații lor, 17.8% cunosc persoane apropiate lor care au fost victimele unei infracțiuni. Teama de a fi victimă unei infracțiuni se manifestă destul de mult pentru 39,5% dintre subiecți, foarte mult pentru 25,7%, destul de puțin pentru 16,8% și foarte puțin pentru 9,8%. Cel mai nesiguri se simt atunci când călătoresc cu autobusul (37.2%), când sunt singuri în locurile publice după ce se înserează (54,6%), când se află în cluburi sau alte clădiri ale comunității (43.7%).
Conceptul de discriminare este unul actual, oamenii se simt dicriminați, dar fără să vrea discriminează și ei la rândul lor. Din totalul subiecților, 48.2% consideră că au fost discriminați, iar 49,3% nu s-au simțit discrimați. Persoanele de care s-au simțit discriminate sunt în primul rând colegi de școală sau servicu (27.4%), persoane din comunitate sau vecini (23.1%) și autorități (18.5%). Întrebarea ce vizează dorința de a avea sau nu aumite categorii sociale de vecini, arată care este toleranța subiecților față de aceste categorii. Câteva dintre rezultatele la aceste întrebări sunt următoarele: 77.7% dintre subiecți nu își doresc ca și vecini homosexuali, 77.1% nu își doresc vecini persoane care au suferit condamnări penale, 71.3% nu își doresc ca și vecini alcoolici, 60.9% nu vor să aibă ca vecini romi/țigani, iar 57.7% nu își doresc ca vecini persoane care au SIDA.
Figura nr. 11. Nivelul de implicare în asociații sau organizații locale
Figura nr. 12. Nivel de siguranță în comunitate
Figura nr. 13. Apelare la ajutor în orice fel de problemă
Figura nr.14. Ajutor în cazul căutării unui loc de muncă
Figura nr. 15. Teama de a deveni victima unei infracțiui
Figura nr. 16. Discriminare
Factori economici
Ocupația pentru aproape 50% dintre subiecți este de salariat, 18% sunt pensionari, 9.6% sunt studenți sau elevi, 8.1% nu au ocupație, dar au sursă de venit, 4.9% sunt șomeri, iar 2.5% sunt intreprinzători privați. Domeniul desfășurării activității este pentru 18% dintre respondenți comerțul, educației / cultura sau mass-media pentru 7.2%, iar 54.8% spun că lucrează în alte domenii decât cele menționate.
În timpul săptămânii, subiecții petrec timpul având grijă de copii, activități casnice, între 1 – 3 ore (23.8%), 3 – 6 ore (21.2%), 6 – 9 ore (20%), peste 10 ore (13.4%);
muncind într-o slujbă remunerată sau activitate cu venit: deloc(33.8%), între 6 – 9 ore (24.8%), 9 – 10 ore (7.6%), peste 10 ore (7.6%);
activități recreaționale în timpul liber: deloc (31.2%), între 1 – 3 ore (34%), 3 – 6 ore (16.8%);
dormind: între 3 -6 ore (12%), între 6 – 9 ore (36.5%), 9 – 10 ore (17.6%), peste 10 ore (16.8%);
mergând la club/ bar/ restaurant: deloc (41.6%), între 1 – 3 ore (25.9%), între 3 – 6 ore (11.9%), între 6 – 9 ore (12.1%);
plimbându-se: deloc (13.2%), între 1 – 3 ore (46.7%), între 3 – 6 ore (16.6%)
Întrebați dacă lucrează în plus pe lângă locul de muncă pentru a-și completa veniturile, 54.6% spun că nu lucrează în plus, 18.5% nu au timp, iar 9.3% declară că lucrează în plus pentru a-și completa veniturile. Puși în situația de a se autopoziționa pe o scală de la 1 la 10, unde 1 însemană sărac, iar 10 înseamnă bogat cei mai mulți dintre subiecți se poziționează pe mijlocul scalei, pe poziția 5 (22.3%) și pe poziția 6 (22.1%), un procent destul de ridicat se mai autopoziționează și pe nivelul 4 (14.2%) sau pe nivelul 7 (12.7%) al scalei.
În ceea ce privește diverse utilități casnice, voi menționa doar procentul celor care NU dețin aceste bunuri : autoturism (37.4%), frigider (5.9%), mașină de spălat (12.1%), cuptor cu microunde (28.7%), geamuri termopan (41.8%), iar aer condiționat (69.9%).
Procentul celor care au o perosonă care este asociată sau are în proprietate o intreprindere particulară sau o afacere este de 14.2%, în timp ce procentul celor care nu sunt proprietari sau au în familie asociați de afaceri este de 76.9%. Întrebați dacă în anul următor au de gând să pornească o afacere proprie, 9.6% au răspuns că da, iar 72.8% că nu.
A ști să lucrezi cu calculatorul a devenit un lucru necesar în ziua de azi, subiecții care au răspuns că știu să folosească calculatorul sunt într-un procent de 43.1%, iar cei care nu știu să utilizeze calculatorul 53.7%. Rugați să își dea o notă de la 1 la 10 în ceea ce privește lucrul cu calculatorul, cei mai mulți își dau notele 7 și 9 (11% pe fiecare poziție), 8.5% își acordă nota 8, iar 3.8% nota 10. Internetul este folosit pentru diverse activități: fie a căuta informații de interes profesional (36.3%), a căuta informații de interes general (37.4%), pentru jocuri/divertisment (27.2%), iar pentru asculta radio și a viziona filme (32.7%).
Figura nr. 23. Ocupația prezentă
Figura nr. 24. Completarea veniturilor în afara locului de muncă
Figura nr. 25. Auto-situarea pe scala sărac-bogat
Figura nr. 26. Ascocierea sau proprietatea unei intreprinderi sau afaceri
Figura nr. 27. Utilizarea computerului
Analizând cele trei domenii studiate prin chestionarul aplicat populației din cartierul Vasile Alecsandri, se poate observa că starea de sănătate a acesteia este influențată de educație, în acest caz, lipsa educației superioare (acest lucru se poate observa prin nivelul mediul de studii absolvit de majoritatea subiecților). Acest nivel de educație duce involuntar la o stare de discriminare: fie se simt discrimnați de către ceilalți din cauza lipsurilor pe care le au, fie ii discriminează pe cei mai puțin norocoși, care provin din categorii sociale „nedemne” (exemplu: alcoolici, foști condamnați, etc). Acest sentiment de discriminare apare în toate categoriile sociale, iar motivele sunt diverse, fie din cauza nivelului de studii, fie al locului de muncă, al stării de sănătate, al nivelului de cultură, etc. Un nivel de educație mediu sau redus se observă și în modalitățile de petrecere a timpului liber, astfel că, având o educație mediocră, implicit au și un venit redus, iar posibilitățile de petrecere a timpului liber se limitează; interesul pentru activități considerate culturale (cititul, sportul, etc) se micșorează. Efetele situației financiare se văd în preferințele pentru privitul la televizor, odihna sau somnul. Din totalul subiecților, mai mulți de 35% nu fac exerciții fizice, de întreținere niciodată, iar dietele pentru o viață sănătoasă sunt întâlnite la 20% dintre respondenți. În schimb, peste 40% fumeză des. Preferința fumatului și a privitului la televizor, în schimbul sportului și a vieții sănătoase arată că locuitorii acestui cartier, în general persoane tinere, au un stil de viață mai puțin sănătos și mai mult îndreptat înspre sedentarism și complacere într-o stare de sănătate fizică mai precaută.
Conform ciclului marginalizării, educația influențează la rândul ei oportunitățile de muncă, iar după cum se observă în studiu, doar 50% dintre subiecți sunt salariați, iar 8.1% nu au nici ocupație, dar au o singură sursă de venit.
Cartierul Vasile Alecsandri apare ca și o comunitate cu două clase sociale majore: cei bogați, care își permit cele necesare vieții, având un nivel de educație superior, având o mașină, o slujbă bine remunerată și trăind în condiții favorabile și cei a căror venituri sunt foarte scăzute, trăind de pe o zi pe alta, fără acces la utilități casnice și personale trăind în număr mare în camere puține.
ANEXE
Chestionar
Stil de viață
1. Considerați că duceți un stil de viață sănătos?
1. Da, foarte sănătos 2. Destul de sănătos 3. Nu prea sănătos 4. Deloc sănătos
2. Ați apelat vreodată la diete?
1. Da 2. Nu
3. Motivul dietei a fost? 4. Credeți că veți apela în viitor
1. Am fost nevoit/ă (cauze medicale) 1. Dacă voi fi nevoit/ă, cu siguranță
2. Pentru a arăta mai bine 2. Poate, din motive medicale
3. Pentru o viață mai sănătoasă 3. Cred că nu
4. Din cauza veniturilor reduse 4. Cu siguranță nu
5. În timpul liber prefer să:
1. citesc 2. mă uit la TV 3. utilizez calculatorul (internetul) 4. mă odihnesc (dorm)
5. mă plimb 6. practic sport 7. merg la bibliotecă/cinema 8. ies cu prietenii
6. Cât de des…?
7. Cât de important considerați că este problema consumului de droguri în cadrul comunității dvs.?
1. Foarte importantă 2. Importantă 3. Așa și așa 4. Puțin importantă 5. Deloc
8. Cunoașteți pe cineva care consumă droguri?
1. Da 2. Nu
9. După părerea dvs. …?
Factori sociali
1. Sunteți impicat în vreo asociație sau organizație locală?
1. Nu sunt implicat în nici o asociație sau organizație
2. Sunt implicat, dar nu foarte mult
3. Sunt implicat activ
4. Sunt implicat și am un rol în organizarea acestora
2. Pe cine ați ruga să vă ajute în orice fel de problemă cu care v-ați confruntat în ultimele 12 luni?
1. Prieteni/rude 2. Vecini 3. Asociații la nivel local 4. Autorități 5. Persoane cu influență
3. În cazurile căutării unui loc de muncă, pe ajutorul cui vă bazați cel mai mult?
1. Oficiul de muncă al statului 2. Agenții private de plasare a forței de muncă
3. Rude 4. Prieteni/foști colegi
5. Anunțuri din ziare 6. Sindicate
7. Alte persoane/instituții
4. În comunitatea dvs. aveți sentimentul siguranței?
1. Da 2. Nu
5. Cât de mult vă temeți că s-ar putea întâmpla ca….?
6. V-ați simțiti discriminat/ă?
1. Da 2. Nu
7. De către cine v-ați simțit discriminat
1. Persoane din comuitate/vecin 2. Colegi școală/serviciu
3. Rude 4. Autorități
Factori economici
1. Care este ocupația dvs. principlă în prezent?
1. salariat/ă 2. întrezprinzător privat 3. șomer/ă
4. fără ocupație, dar cu sursă de venit 5. student/ă (elev/ă)
6. pensionar/ă 7. casnică
2. Lucrați în plus, în afara locului de muncă de bază, pentru a vă completa veniturile?
1. Da 2. Nu 3. Nu am timp 4. Nu, dar îmi doresc un al doilea job
3. Cât de mult consumă utilitățile următoare din venitul dvs. ?
4. Există cineva în gospodăria dvs. care este asociat/ă sau are în proprietate o întreprindere particulară sau o afacere?
1. Da 2. Nu
5. În urmatorul an aveți de gând să porniți o afacere proprie?
1. Da 2. Nu
6. Stiți să folosiți computerul?
1. Da 2. Nu
7. Aveți în gospodărie în stare de funcționare …?
1. autoturism 2. telefon mobil 3. telefon fix
4. frigider 5. mașină de spălat automată 6. computer
7. cuptor cu microunde 8. geamuri termopan 9. aer condiționat
Concuzii și constatări
Cercetarea privind cartierul Vasile Alecsandri a fost realizată printr-o analiză, în cadrul căreia s-a aplicat un chestionar care a dus la câteva concluzii importante.
Cartierul Vasile Alecsandri este constructiv, cel mai nou cartier din Baia Mare. Decizia de construire a fost legată de perioada industrializării masive a României, de nevoia unei forțe de muncă care să încadreze obiectivele industriale din oraș. Pe baza datelor putem presupune că locuitorii cartierului sunt la prima generație în zona urbană, doar copii lor fiind născuți în oraș. Odată cu migrarea acestei populații ea a adus și componențe individualiste, de rutină tradițională, de un mod de viață specific unei comunități mici, din punct de vedere numeric. Ca urmare nu are încă un fundament comun, o bază identică de componente, viziuni și gândire. Eterogenitatea populației cartierului face mai dificilă constituirea lui într-o comunitate cu identitate proprie, specifică, delimitată și care să fie punct de plecare în acțiunea de dezvoltare a cartierului.
Problema identității cartierului este deosebit de importantă deoarece ea vizează aspecte mai degrabă de natură psihologică, repectiv sentimentul apartenenței la o anumită zonă și la o anumită comunitate. Delimitările de natură administrativă, geografică, făcute pe criterii de natură birotică sau tehnică sunt exterioare modului de gândire și de trăire a populației, fiind din punctul acesteia pur formale. De aceea crearea unei identități de comunitate este esențială ca un factor favorizant al acțiunii în această comunitate. Nu avem încă o identitate a acestei populații, deși ea este conștientă de apartenența la comunitate și chiar își manifestă anumite sentimente de mândrie și loialitate. Cu toate acestea, există nemulțumiri, critici și chiar refuz al persoanelor de a se identifica cu comunitatea așa cum se constată din datele culese. Această identitate se poate construi din interiorul comunității print-o evoluție a conștiinței apartenenței la comunitate, prin stabilirea unor obiective comune și print-o viață asociativă mai dezvoltată.
Din perspectiva nivelului de trai, acest cartier are o populație cu venituri relativ modeste, la nivelul familiei media fiind 1500 de lei, ceea ce îndreptățește afirmația că ‘Vasile Alecsandri’este un cartier format din salariați la stat si din mediul privat, dependenți de aceste venituri. În consecință și posibilitățile lor de a se dezvolta și de a-și îmbunătăți nivelul de trai sunt limitate datorată acestor venituri modeste. Majoritatea locuințelor dispun de utilități (aparatură electrocasnică, încălzire individuala, apă curentă, sisteme de comunicare), dar acestea sunt realizate prin eforturi remarcabile, printr-o îndatorare excesivă a populației și prin reducerea finanțării altor nevoi. Demn de ținut cont e faptul că populația are în proporție de circa 50% înzestrări cu mijloace de comunicare și informare modernă (computere, internet). Aceasta e un factor favorizant în dezvoltarea unor inițiative în recalificarea profesională a populației, în dezvoltarea identității sale.
Referitor la dimensiunea accesului și mobilității putem constata existența în zonă a unor creșe și grădinițe, dar care nu sunt suficiente pentru acoperirea întregii populații tinere și care impune creerea altor asemenea așezăminte. Creerea de servicii diversificate și care să acopere totalitatea nevoilor populației eliberează această populație de preocupari de acest tip devoratoare de timp și de bani permițându-i-se centrarea pe o zonă de eficiență socială și economică. Aceasta degrevare ar duce totodată și la o reducere a efortului financiar de alocare a unor resurse din partea primariei, fapt care ar ușura efortul bugetar pe aceasta directie, s-ar putea elimina o serie intreaga de ajutoare care astazi sunt oferite tocmai datorită inexistenței unor asemenea centre și servicii. Această afirmație este valabilă și pentru categoria persoanelor de vârsta a treia.
Un aspect important și preocupant pentru populație este legat de securitatea individului și a familiei, de existența unei infracționalități prezente în cartier. Într-o proporție de aproximativ 30% populația a suportat infracțiuni fie ca individ, fie ca persoană apropiată lui, ceea ce ne îndreptățește să afirmăm că este o problema reală a acestui cartier. Din datele pe care le deținem, domeniile cele mai afectate de infracționalitate sunt spațiile publice, strada în principal, mai ales în timpul nopții. E nevoie de o prezență a autorităților mai consistentă care să prevină această infracționalitate în cartier.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Economia Sociala Si Dezvoltarea Locala (ID: 114525)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.