Economia Sociala, Parte a Politicilor Publice Pentru Romi. Studiu Comparativ Intre Romania Si Italia
Economia socială, parte a politicilor publice pentru romi – Studiu comparativ între România și Italia
CUPRINS
CUPRINS
LISTĂ DE GRAFICE
LISTĂ DE TABELE
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. ECONOMIA SOCIALĂ ȘI INCLUZIUNEA-EXCLUZIUNEA SOCIALĂ
1.1. Evoluția conceptului de economie socială
1.2. Repere istorice ale economiei sociale
1.3. Analiza cercetărilor cu privire la economia socială
1.3.1. Definirea Economiei Sociale
1.3.2. Economia Socială Europeană, o realitate în dezvoltare
1.3.3. Piața sau sub-sectorul antreprenorial al economiei sociale
1.3.4. Sub-sectorul necomercial al economiei sociale
1.4. Incluziunea socială
1.4.1. Aparitia conceptelor
1.4.2. Cadrul legislativ
1.5. Excluziunea socială
1.5.1. Ce este excluziunea socială
1.5.2. Conceptul de excluziune socială
CAPITOLUL 2. POLITICI PUBLICE ÎN DOMENIUL ECONOMIEI SOCIALE
2.1. Definirea politicilor publice și a conceptelor manageriale asociate
2.2. Dialogul social și sindicatele
2.3. Concepte și strategii politice în economia socială
2.3.1. Apariția și dezvoltarea conceptelor și strategiilor politice în economia socială
2.3.2. Dezbaterea din jurul ideii de „mai multă Europă socială”
2.3.3. Constituționalizarea modelului social european: valori, obiective, drepturi și principii ale Cartei
2.3.4. Instrumentele dezvoltării modelului social european: clauzele sociale, constituționalizarea rolului interlocutorilor sociali și a Summitului Social Tripartit
2.3.5. Strategii recente ale politicilor publice ale Uniunii Europene privind Economia Socială
2.4. Politicile publice în România
2.4.1. Structuri instituționale responsabile cu Politicile Publice în România
2.4.2. Repere legislative ale implementării de politici publice în România
2.5. Politici publice privind incluziunea, discriminarea și egalitate de gen
2.6. Politici publice pentru romi
2.5.1. Politica multiculturalistă privind minoritatea romă
CAPITOLUL 3. ECONOMIA SOCIALĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN
3.1. Ideologiile
3.2. Dimensiunea ideologică a economiei sociale
3.2. Europa socială
3.3. Identificarea și recunoașterea instituțională a economiei sociale în statele membre UE
3.3.1. Către recunoașterea economiei sociale în sistemele de conturi naționale (SNC)
3.3. Legislația europeană a economiei sociale
3.4.1. Scurt istoric până în prezent
3.4.2. Noua legislație națională privind economia socială în Europa
3.5. Economia socială europeană în fața crizei
CAPITOLUL 4. EVOLUȚIA LEGISLATIVĂ A FORMELOR DE ORGANIZARE A ECONOMIEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA
4.1. Evoluția istorică a formelor de organizare specifice economiei sociale în România
4.2. Cadrul legislativ național al formelor de organizare specifice economiei sociale în România
4.2.1. Cadrul legislativ național al ONG-urilor
4.2.2. Cadrul legislativ național al CAR
4.2.3. Cadrul legislativ național al Cooperativelor
4.3. Dezvoltarea cadrului legislativ național aplicabil economiei sociale
4.4. Organizarea actuală a economiei sociale în România
4.5. Principalii actori ai economiei sociale
4.5.1. Asociațiile și fundațiile
4.5.2. Cooperativele
4.5.2.1. Cooperativele meșteșugărești și de consum
4.5.2.2. Cooperativele de credit
4.5.3. Casele de Ajutor Reciproc
4.5.3.1. Case de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor (CARP)
4.5.3.2. Case de Ajutor Reciproc ale Salariaților
CAPITOLUL 5. STUDIU COMPARATIV – PROIECTELE ECONOMIEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN ITALIA
5.1. Metodologia cercetării
5.2. Proiectului „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială”
5.2.1. Beneficiari și parteneri
5.2.2. Durata și bugetul proiectului
5.2.3. Obiectivele proiectului
5.2.4. Obiective orizontale ale proiectului
5.2.5. Indicatorii atinși
5.2.6. Activitățile proiectului, bunele practici și rezultatele lor
5.2.7. Concluzii
5.3. Proiectul Valore Lavoro. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti
5.3.1. Acțiunile premergătoare proiectului și obiectivele specifice
5.3.2. Fazele procesului, partenerii de proiect și conturarea sub-proiectelor
5.3.3. Activități de sensibilizare
5.3.4. Analiză calitativă a sub-proiectelor din cadrul Valore Lavoro
5.3.4.1. “Taivè”: un “filo” per l’integrazione. Stireria e piccola sartoria (“Taivè”: “firul” către incluziune. Călcătoria și croitoria), proiect implementat de Caritas Ambrosiana
5.3.4.1.1. Obiectivele și activitățile sub-proiectului
5.3.4.1.2. Beneficiarii proiectului
5.3.4.1.3. Rețeaua : entitățile/partenerii implicați în proiect
5.3.4.1.4. Rezultatele proiectului implementat de Caritas Ambrosiana
5.3.4.1.5. Perspective pentru continuarea intervențiilor
5.3.4.2. I lavori artigiani delle donne e dei giovani rom e sinti, (Lucrări meșteșugărești ale femeilor, tinerilor romi și sinti), proiect implementat de Opera Nomadi
5.3.4.2.1. Descrierea proiectului
5.3.4.2.2. Rezultate
5.3.4.2.3. Invățăminte și perspective
5.3.4.3. Cooperativa Ies (Impresa Etica Sociale) (Cooperativa Ies – Întreprinderea Socială Etică), proiect implementat de Casa della Carità
5.3.4.3.1. Prezentare generală a intervenției și etapelor cheie
5.3.4.3.2. Obiectivele proiectului
5.3.4.3.3. Actorii și agențiile implicate/ grupul de management
5.3.4.3.4. Planificarea financiară a proiectului
5.3.4.3.5. Rezultatele proiectului
5.3.4.3.5. Invățăminte și perspective
5.3.4.4. Mengro Labatarpe (Il nostro lavoro – Munca noastră) implementat de Sucar Drom
5.3.4.4.1. Obiectivele și contextul proiectului
5.3.4.4.2. Actorii proiectului
5.3.4.4.3. Rezultatele proiectului Mengro Labatarpe
5.3.4.4.4. Invățăminte și perspective
5.3.4.5. Rete di prossimità e rete di formazione: il lavoro come strumento di cittadinanza (Rețele de proximitate și rețele de formare: munca instrument al cetățeniei) implementat de Comunità di Sant’Egidio și de Fondazione Ismu
5.3.4.5.1. Prezentarea generală a proiectului
5.3.4.5.2. Viziune, obiective și probleme ale proiectului
5.3.5. Impactul cantitativ al proiectului Valore Lavore
5.4. Privire comparativă asupra impactului proiectului Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială desfășurat în România și proiectul Valore Lavore. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti desfășurat în Italia
5.4.1. Analiză calitativă și cantitativă
CAPITOLUL 6. CONCLUZII ȘI RECOMANDARI
Bibliografie
1. Legislație
2. Cărți și articole
3. Site-uri
ANEXA NR. 1. GRAFICUL DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI
ANEXA NR. 2. RAPORT DE REALIZARE A REZULTATELOR
LISTĂ DE GRAFICE
Figura nr. 1. Rata șomajului în UE27 în intervalul 2000-2011 44
Figura nr. 2. Rata șomajului în UE27 în anul 2011 45
Figura nr. 3. Rata șomajului în UE27 în intervalul 2000-2011 47
Figura nr. 4. Rata ocupării în UE27 și România în intervalul 2000-2011 48
Figura nr. 5. Rata ocupării în UE27 și România în intervalul 2000-2011 49
Figura nr. 6. Opțiuni posibile privind succesiunea documentelor de politici publice 80
Figura nr. 7. Meseriile membrilor Falansterului de la Scăieni 106
Figura nr. 8. Evoluția istorică a formelor de organizare specifice economiei sociale în România între anii 1835-2002 109
Figura nr. 9. Cadrul legislativ național al ONG 111
Figura nr. 10. Cadrul legislativ național al CAR 113
Figura nr. 11. Cadrul legislativ național al CARP 115
Figura nr. 12. Numărul cooperativelor din România în 1910 117
Figura nr. 13. Cooperativele agricole de producție în perioada 1949-1962 119
Figura nr. 14. Cadrul legislativ al Cooperativelor 120
Figura nr. 15. Formele organizațiilor economiei sociale și ponderea lor în totalul organizațiilor de economie socială din România la nivelul anului 2010 127
Figura nr. 16. Ponderea formelor de cooperative în totalul numărului cooperativelor din România la nivelul anului 2010 128
Figura nr. 17. Ponderea formelor de cooperative în totalul numărului cooperativelor din România la nivelul anului 2010 128
Figura nr. 18. Evoluția înregistrărilor anuale ale Asociațiilor și Fundațiilor între anii 1990-2010 130
Figura nr. 19. Asociații din Total Asociații și Fundații între anii 1990-2010 131
Figura nr. 20. Numărul Asociațiilor și Fundațiilor în UE-27 133
Figura nr. 21. Asociații și Fundații la 1000 loc. Comparativ cu Media UE27 133
Figura nr. 22. Domenii de activitate ale Asociațiilor și Fundațiilor între anii 2000-2010 135
Figura nr. 23. Domenii de activitate ale Asociațiilor și Fundațiilor în 2010 135
Figura nr. 24. Nr. mediu salariați/ organizație între anii 2000-2010 136
Figura nr. 25. Evoluția resurselor umane (angajaților) din Asociații și Fundații între anii 2000-2010 138
Figura nr. 26. Resurse umane pentru activități economice între anii 2000-2010 138
Figura nr. 27. Dinamica intervalelor de salariați între anii 2000-2010 139
Figura nr. 28. Distribuția pe intervale de angajați în anul 2010 139
Figura nr. 29. Evoluția resurselor umane și veniturilor acestora din Asociații și Fundații între anii 2000-2010 140
Figura nr. 30. Indicatori principali ai cooperativelor 142
Figura nr. 31. Evoluția cooperativelor meșteșugărești și de consum între 2000-2010 143
Figura nr. 32. Dinamica veniturilor cooperației meșteșugărești și de consum între 2000-2010 144
Figura nr. 33.Veniturile cooperativelor meșteșugărești și de consum la sfârșitul anului 2010 144
Figura nr. 34. Dinamica numărului de resurse umane în cadrul Cooperativelor Meșteșugărești și a Cooperativelor de Consum între anii 2000-2010 145
Figura nr. 35.Dinamica numărului mediu de salariați în cadrul Cooperativelor Meșteșugărești și a Cooperativelor de Consum între anii 2000-2010 146
Figura nr. 36. Total salariați în cadrul Cooperativelor Meșteșugărești și a Cooperativelor de Consum la sfârșitul anului 2010 146
Figura nr. 37. Dinamica numărului cooperativelor de credite între anii 2005-2010 147
Figura nr. 38. Dinamica veniturilor cooperativelor de credite între anii 2005-2010 148
Figura nr. 39. Dinamica angajaților cooperativelor de credite între anii 2005-2010 148
Figura nr. 40. Dinamica Veniturilor totale/ Total angajați ai cooperativelor de credite între anii 2005-2010 149
Figura nr. 41.Veniturile totale ale Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor între anii 2005-2010 151
Figura nr. 42. Veniturile totale/ numărul total de angajați al CARP între anii 2005-2010 151
Figura nr. 43. Distribuția CARP pe intervale de salariați între 2005-2011 152
Figura nr. 44. Evoluția numărului de case și membri în cadrul UNCARS 153
Figura nr. 45. Dinamica membrilor CARS între anii 2004-2010 153
Figura nr. 46. Dinamica membrilor/casă între anii 2004-2010 154
Figura nr. 47. Dinamica veniturilor CARS între 2009-2010 155
Figura nr. 48. Dinamica salariaților CARS între 2009-2010 155
Figura nr. 49. Dinamica membrilor CARS între 2009-2010 156
Figura nr. 50. Dinamica Agențiior de lucru CARS între 2009-2010 156
Figura nr. 51. Regiunile desfășurării acestui proiect 157
Figura nr. 52. Comunitățile locale unde se desfășoară proiectul 158
Figura nr. 53. Repartiția valorii totale a proiectului pe contribuții 159
Figura nr. 54. Privire comparativă între valoarea realizată și cea prognozată 165
Figura nr. 55. Privire comparativă între valoarea realizată și cea prognozată pentru indicatorii grupurilor țintă 169
Figura nr. 56. Proiectul implementat de Caritas Ambrosiana 182
Figura nr. 57. Proiectul Stireria e piccola sartoria, implementat de organizația Caritas Ambrosiana 185
Figura nr. 58. I lavori artigiani delle donne e dei giovani rom e sinti, (Lucrări meșteșugărești ale femeilor, tinerilor romi și sinti), proiect implementat de Opera Nomadi 193
Figura nr. 59. Cooperativa Ies (Impresa Etica Sociale) (Cooperativa Ies – Întreprinderea Socială Etică), proiect implementat de Casa della Carità 202
Figura nr. 60. Mengro Labatarpe (Il nostro lavoro – Munca noastră) implementat de Sucar Drom 207
LISTĂ DE TABELE
Tabel nr. 1. Rata șomajului la nivelul anului 2011 44
Tabel nr. 2. Media șomajului în perioada 2000-2011 46
Tabel nr. 3. Structura Strategiei ca document de politici publice 75
Tabel nr. 4. Structura Planului ca document de politici publice 77
Tabețeniei) implementat de Comunità di Sant’Egidio și de Fondazione Ismu
5.3.4.5.1. Prezentarea generală a proiectului
5.3.4.5.2. Viziune, obiective și probleme ale proiectului
5.3.5. Impactul cantitativ al proiectului Valore Lavore
5.4. Privire comparativă asupra impactului proiectului Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială desfășurat în România și proiectul Valore Lavore. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti desfășurat în Italia
5.4.1. Analiză calitativă și cantitativă
CAPITOLUL 6. CONCLUZII ȘI RECOMANDARI
Bibliografie
1. Legislație
2. Cărți și articole
3. Site-uri
ANEXA NR. 1. GRAFICUL DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI
ANEXA NR. 2. RAPORT DE REALIZARE A REZULTATELOR
LISTĂ DE GRAFICE
Figura nr. 1. Rata șomajului în UE27 în intervalul 2000-2011 44
Figura nr. 2. Rata șomajului în UE27 în anul 2011 45
Figura nr. 3. Rata șomajului în UE27 în intervalul 2000-2011 47
Figura nr. 4. Rata ocupării în UE27 și România în intervalul 2000-2011 48
Figura nr. 5. Rata ocupării în UE27 și România în intervalul 2000-2011 49
Figura nr. 6. Opțiuni posibile privind succesiunea documentelor de politici publice 80
Figura nr. 7. Meseriile membrilor Falansterului de la Scăieni 106
Figura nr. 8. Evoluția istorică a formelor de organizare specifice economiei sociale în România între anii 1835-2002 109
Figura nr. 9. Cadrul legislativ național al ONG 111
Figura nr. 10. Cadrul legislativ național al CAR 113
Figura nr. 11. Cadrul legislativ național al CARP 115
Figura nr. 12. Numărul cooperativelor din România în 1910 117
Figura nr. 13. Cooperativele agricole de producție în perioada 1949-1962 119
Figura nr. 14. Cadrul legislativ al Cooperativelor 120
Figura nr. 15. Formele organizațiilor economiei sociale și ponderea lor în totalul organizațiilor de economie socială din România la nivelul anului 2010 127
Figura nr. 16. Ponderea formelor de cooperative în totalul numărului cooperativelor din România la nivelul anului 2010 128
Figura nr. 17. Ponderea formelor de cooperative în totalul numărului cooperativelor din România la nivelul anului 2010 128
Figura nr. 18. Evoluția înregistrărilor anuale ale Asociațiilor și Fundațiilor între anii 1990-2010 130
Figura nr. 19. Asociații din Total Asociații și Fundații între anii 1990-2010 131
Figura nr. 20. Numărul Asociațiilor și Fundațiilor în UE-27 133
Figura nr. 21. Asociații și Fundații la 1000 loc. Comparativ cu Media UE27 133
Figura nr. 22. Domenii de activitate ale Asociațiilor și Fundațiilor între anii 2000-2010 135
Figura nr. 23. Domenii de activitate ale Asociațiilor și Fundațiilor în 2010 135
Figura nr. 24. Nr. mediu salariați/ organizație între anii 2000-2010 136
Figura nr. 25. Evoluția resurselor umane (angajaților) din Asociații și Fundații între anii 2000-2010 138
Figura nr. 26. Resurse umane pentru activități economice între anii 2000-2010 138
Figura nr. 27. Dinamica intervalelor de salariați între anii 2000-2010 139
Figura nr. 28. Distribuția pe intervale de angajați în anul 2010 139
Figura nr. 29. Evoluția resurselor umane și veniturilor acestora din Asociații și Fundații între anii 2000-2010 140
Figura nr. 30. Indicatori principali ai cooperativelor 142
Figura nr. 31. Evoluția cooperativelor meșteșugărești și de consum între 2000-2010 143
Figura nr. 32. Dinamica veniturilor cooperației meșteșugărești și de consum între 2000-2010 144
Figura nr. 33.Veniturile cooperativelor meșteșugărești și de consum la sfârșitul anului 2010 144
Figura nr. 34. Dinamica numărului de resurse umane în cadrul Cooperativelor Meșteșugărești și a Cooperativelor de Consum între anii 2000-2010 145
Figura nr. 35.Dinamica numărului mediu de salariați în cadrul Cooperativelor Meșteșugărești și a Cooperativelor de Consum între anii 2000-2010 146
Figura nr. 36. Total salariați în cadrul Cooperativelor Meșteșugărești și a Cooperativelor de Consum la sfârșitul anului 2010 146
Figura nr. 37. Dinamica numărului cooperativelor de credite între anii 2005-2010 147
Figura nr. 38. Dinamica veniturilor cooperativelor de credite între anii 2005-2010 148
Figura nr. 39. Dinamica angajaților cooperativelor de credite între anii 2005-2010 148
Figura nr. 40. Dinamica Veniturilor totale/ Total angajați ai cooperativelor de credite între anii 2005-2010 149
Figura nr. 41.Veniturile totale ale Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor între anii 2005-2010 151
Figura nr. 42. Veniturile totale/ numărul total de angajați al CARP între anii 2005-2010 151
Figura nr. 43. Distribuția CARP pe intervale de salariați între 2005-2011 152
Figura nr. 44. Evoluția numărului de case și membri în cadrul UNCARS 153
Figura nr. 45. Dinamica membrilor CARS între anii 2004-2010 153
Figura nr. 46. Dinamica membrilor/casă între anii 2004-2010 154
Figura nr. 47. Dinamica veniturilor CARS între 2009-2010 155
Figura nr. 48. Dinamica salariaților CARS între 2009-2010 155
Figura nr. 49. Dinamica membrilor CARS între 2009-2010 156
Figura nr. 50. Dinamica Agențiior de lucru CARS între 2009-2010 156
Figura nr. 51. Regiunile desfășurării acestui proiect 157
Figura nr. 52. Comunitățile locale unde se desfășoară proiectul 158
Figura nr. 53. Repartiția valorii totale a proiectului pe contribuții 159
Figura nr. 54. Privire comparativă între valoarea realizată și cea prognozată 165
Figura nr. 55. Privire comparativă între valoarea realizată și cea prognozată pentru indicatorii grupurilor țintă 169
Figura nr. 56. Proiectul implementat de Caritas Ambrosiana 182
Figura nr. 57. Proiectul Stireria e piccola sartoria, implementat de organizația Caritas Ambrosiana 185
Figura nr. 58. I lavori artigiani delle donne e dei giovani rom e sinti, (Lucrări meșteșugărești ale femeilor, tinerilor romi și sinti), proiect implementat de Opera Nomadi 193
Figura nr. 59. Cooperativa Ies (Impresa Etica Sociale) (Cooperativa Ies – Întreprinderea Socială Etică), proiect implementat de Casa della Carità 202
Figura nr. 60. Mengro Labatarpe (Il nostro lavoro – Munca noastră) implementat de Sucar Drom 207
LISTĂ DE TABELE
Tabel nr. 1. Rata șomajului la nivelul anului 2011 44
Tabel nr. 2. Media șomajului în perioada 2000-2011 46
Tabel nr. 3. Structura Strategiei ca document de politici publice 75
Tabel nr. 4. Structura Planului ca document de politici publice 77
Tabel nr. 5. Structura propunerii de politici publice 79
Tabel nr. 6. Plata ocupării forței de muncă în cooperative, societăți mutuale și asociații din UE (2009-2010) 85
Tabel nr. 7. Evoluția ocupării forței de muncă plătite în economia socială în Europa 87
Tabel nr. 8. Recunoașterea legală a unor forme specifice de organizare economiei sociale 93
Tabel nr. 9. Alte forme juridice de organizare a societăților economiei sociale în Europa 94
Tabel nr.10. Recunoașterea juridică a economiei sociale sau a statutului social al întreprinderii 100
Tabel nr. 11. Meseriile membrilor Falansterului de la Scăieni 105
Tabel nr. 12. Distribuția cooperativelor din România în 1910 116
Tabel nr. 13. Cooperativele agricole de producție în perioada 1949-1962 118
Tabel nr. 14. Indicatori ai organizațiilor de economie socială din România la nivelul anului 2010 126
Tabel nr. 15. Relația dintre venit total / total angajați 127
Tabel nr. 16. Evoluția Asociațiilor și Fundațiilor între anii 1990-2010 129
Tabel nr. 17. Asociații și Fundații în UE-27 131
Tabel nr. 18. Domenii de activitate ale Asociațiilor și Fundațiilor între anii 2000-2010 134
Tabel nr. 19. Nr. mediu salariați/ organizație între anii 2000-2010 136
Tabel nr. 20. Evoluția resurselor umane (angajaților) din Asociații și Fundații între anii 2000-2010 136
Tabel nr. 21. Evoluția resurselor umane (angajaților) și veniturilor acestora din Asociații și Fundații între anii 2000-2010 139
Tabel nr. 22. Indicatori ai cooperativelor 141
Tabel nr. 23. Evoluția cooperativelor meșteșugărești și de consum între 2000-2010 142
Tabel nr. 24. Dinamica veniturilor cooperației meșteșugărești și de consum între 2000-2010 143
Tabel nr. 25. Evoluția resurselor umane în cadrul Cooperativelor Meșteșugărești și a Cooperativelor de Consum între anii 2000-2010 144
Tabel nr. 26. Indicatori generali ai cooperativelor de credite între anii 2005-2010 147
Tabel nr. 27. Indicatori generali Caselor de Ajutor Reciproc în anul 2010 149
Tabel nr. 28. Dinamica numărului CARP între anii 2000-2010 150
Tabel nr. 29. Indicatori generali ai Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor între anii 2005-2010 150
Tabel nr. 30. Distribuția CARP pe intervale de salariați între 2005-2011 151
Tabel nr. 31. Evoluția numărului de case și membri în cadrul UNCARS 152
Tabel nr. 32. Evoluția principalilor indicatori economici ai caselor membre 154
Tabel nr. 33. Județele și comunitățile unde a fost implementat proiectul 161
Tabel nr. 34. Indicatorii atinși în cadrul proiectului 162
Tabel nr. 35. Analiză comparativă între valoarea realizată și cea prognozată 164
Tabel nr. 36. Indicatori grup țintă în perioada raportată (prognozat versus realizat) 166
Tabel nr. 37. Analiză comparativă între valoarea realizată și cea prognozată 167
Tabel nr. 38. Costuri finale și previzionate în realizarea proiectului 197
Tabel nr. 39. Planul financiar al proiectului 197
Tabel nr. 40. Raport de realizare a rezultatelor 240
INTRODUCERE
În ultima perioadă, Economia Socială în România a cunoscut un interes permanent în creștere, nu numai în ceea ce privește numărul de organizații și pluralitatea ariilor de activitate care o compun dar și în ceea ce privește dezbaterea academică și a politicilor publice.
Prezenta teză de cercetare conferă o perspectivă de ansamblu asupra ariei economiei sociale la nivel internațional și național, ca parte a politicilor publice pentru romi. Totodată, cercetarea prezintă un studiu comparativ între România și Italia. Problemele identificate și tratate sunt următoarele:
Evoluțiile istorice ale formelor de organizare a economiei sociale la nivel internațional și național – de la apariție și până în prezent.
Dezvoltările istorice ale politicilor publice pentru romi de la apariția lor până în prezent, deopotrivă la nivel internațional cât și la nivel național.
Formele de organizare specifice economiei sociale la nivel internațional
Cadrul legislativ național al formelor de organizare specifice economiei sociale în România de la origini și până în prezent.
Organizarea actuală a economiei sociale în România, care face referire la principalii actori ai economiei sociale din punct de vedere statistic.
Realizarea unui studiu comparativ între România și Italia, din punctul de vedere al economiei sociale (privire comparativă asupra a două proiecte pentru romi din sfera economiei sociale), ca parte a politicilor publice pentru romi.
Considerăm că cercetarea se impune ca fiind extrem de relevantă în contextul prezentei crize economice, întrucât buna înțelegere și valorificarea potențialului economiei sociale pot fi fundamentale. În sprijinul acestei opinii doresc să menționez că, economia socială în Europa dar și în România a înregistrat creșteri în ciuda crizei economico-financiare, ceea ce ne face să fim îndreptățiți în privința încrederii în acest domeniu. Totuși, în condițiile în care conceptele fundamentale și reglementările de bază ale acestui segment la nivelul UE sunt ușor confuze, întrucât cadrul legal al formelor de organizare a economiei sociale din România este neclar, în condițiile în care o definiție finală a economiei sociale la nivel național nu a fost încă agreată, considerăm că deopotrivă la nivel empiric și metodologic, cercetarea răspunde necesităților de cunoaștere a stadiului actual de dezvoltare a ES nu numai în România ci și în întreaga Uniune Europeană.
Întrebarea centrală a prezentei teze este dacă în cadrul Uniunii Europene, (precum și în cadrul fiecărei țări membre ale acesteia, inclusiv România și Italia care fac obiectul capitolului cinci), Economia Socială poate reprezenta un răspuns la criza economică actuală?. Alte întrebări la care această teză dorește să răspundă sunt legate de: Cum s-a dezvoltat economia socială în cadrul Uniunii Europene și care este impactul ei?, Care este impactul legislației actuale a ES în România?, Care sunt principalii actori ai economiei sociale din România?, Au politicile publice ale economiei sociale pentru romi dezvoltate în România și în Italia efectul scontat? , precum și alte întrebări care fac referire la dimensiunea actorilor economiei sociale în ceea ce privește activitățile derulate, diversitatea lor, numărul persoanelor angajate de aceștia, veniturile și tendințele majore ale acestora.
Această cercetare are ca obiectiv major realizarea unei analize a situației la nivel național a economiei sociale, cu preponderență din punctul de vedere al reglementărilor și politicilor publice, precum și conturarea unui set de recomandări care să conducă la promovarea Economiei Sociale ca și o modalitate de răspuns la criza economico-financiară actuală. Totodată, un alt obiectiv important îl reprezintă realizarea unei comparații privind politicile publice pentru romi și economia socială din România și Italia care fac obiectul capitolului cinci, în scopul conturării unor direcții strategice pentru a obține cele mai bune rezultate ca urmare a aplicării politicile publice pentru romi. Se au în vedere, desigur, similitudinile si diferențele între cele două țări pentru alegerea finală a celei mai bune opțiuni, cu cel mai mare impact asupra populației țintă.
Menționez că cercetarea are loc într-un context național tranzitoriu, în care întreaga economie socială a Uniunii Europene dar și a României este supusă unor schimbări drastice, toate țările membre UE fiind puternic afectate de criza economico-financiară. În acest context, în ultimii ani, economia socială a apărut ca o modalitate practică de îmbunătățire a politicilor publice pentru romi.
Totodată, teza actuală vizează o analiză a documentelor publicate la nivel național, ca urmare a diverselor proiecte finanțate din programele Fondului Social European, documente care tratează situația economiei sociale în România, dezvoltarea unui cadru legal național precum și asocierea în scopul promovării economiei sociale.
În ceea ce privește metodologia studiului, acesta include rezultate ale unor analize de factură juridică, economică dar și statistică reprezentative la nivel național pentru formele de organizare ale economiei sociale.
Fie că raportul prezent se referă la cooperativele care au ca scop organizarea și eficientizarea activităților lucrătorilor independenți, sau la acele organizații care vizează reintegrarea profesională a indivizilor aflați în dificultate ori la acei furnizori acreditați din cadrul serviciilor sociale, respectiv Asociațiile și Fundațiile, economia socială din România reprezintă multiplicitate și diversitate, pe de o parte a formelor organizaționale, pe de altă parte a ariilor de activitate și pe de altă parte, a obiectivelor fiecărei organizații în parte.
În acest context, teza își propune pe langă cercetarea de factură empirică și oferirea unei dimensiuni statistice pentru a surprinde la nivel național această pluralitate și diversitate, în special ținând cont de contextul actual al crizei economice. Scopul îl reprezintă vizualizarea și recunoașterea acestor activități la nivelul publicului larg dar și recunoașterea caracterului benefic și al performanțelor înregistrate de formele de organizare a economiei sociale din România în contextul crizei.
Primul capitol își propune realizarea unei analize asupra excluziunii și incluziunii sociale din punctul de vedere al economiei sociale, dintr-o dublă perspectivă: cea dintâi, a conceptelor sub formă de termeni în politicile sociale și cea de-a doua, ca domeniu distinct cu strictă referire la politicile europene privind excluziunea și incluziunea socială. Prin urmare, abordăm deopotrivă componenta teoretică, ce ține de definirea și interpretarea conceptelor, cu precădere în mediul științific, cât și pe cea de factură instituțională, cu referire la evoluția și acoperirea ei în planul politicilor sociale ale UE.
Pe parcursul capitolul este urmărită dinamica și evoluția politicilor de incluziune socială desfășurate la nivelul Uniunii Europene. Pentru început, sunt analizate principalele etape de construcție ale politicii sociale în plan european și este subliniată poziția politicilor de incluziune socială în cadrul lor.
Capitolul al II-lea, Politici publice în domeniul economiei sociale, pornește de la definirea politicilor publice și a conceptelor manageriale asociate, analizând apoi concepte și strategii politice în economia socială, respectiv apariția și dezvoltarea conceptelor și strategiilor politice în economia socială precum și strategii recente ale politicilor publice ale Uniunii Europene privind Economia Socială. Ultima parte a capitolului tratează politicile publice destinate minorității romilor.
Capitolul 3, Economia socială în context European, pornește de la conceptul de Europa socială, continuând cu identificarea și recunoașterea instituțională a economiei sociale în statele membre UE și cu recunoașterea economiei sociale în sistemele de conturi naționale (SNC). Totodată, este analizată piața sau sub-sectorul antreprenorial al economiei sociale în paralel cu sub-sectorul necomercial al economiei sociale.
Capitolul analizează și legislația europeană a economiei sociale, aceasta fiind prezentată de la origini până în prezent, când criza actuală prin care trece Europa a avut impact și asupra economiei sociale europene.
Cel de-al patrulea capitol cuprinde formele de economie socială din România. După analiza acestora, sunt fixate cele mai importante reglementări de factură legislativă și modalitatea în care mediul legislativ și instituțional al economiei sociale este perceput la nivel național. În acest sens, este realizată o trece în revistă a istoricului reglementărilor legislative în ceea ce privește organizarea dar și funcționarea formelor de economie socială din România. Ultima parte a acestui capitol prezintă prelucrări statistice în scopul determinării dinamicii și performanțelor formelor de organizare a economiei sociale în România.
Ultimul capitol se prezintă sub forma unei analize comparative realizată între două proiecte ce au ca obiective principale inserția pe piața muncii și implicit economia socială, proiecte desfășurate unul în România și celălalt în Italia, respectiv: Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială desfășurat în România pe durata a trei ani și proiectul Valore Lavore. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti desfășurat în Italia (Lombardia) pe durata a doi ani.
CAPITOLUL 1. ECONOMIA SOCIALĂ ȘI INCLUZIUNEA-EXCLUZIUNEA SOCIALĂ
Evoluția conceptului de economie socială
După cum a observat Dreessen în cercetarea sa despre sectorul de voluntari, există tot atât de multe definiții despre economia socială, cum există obiecte de cercetare și abordări teoretice în economia socială. Mai mult, cercetătorii au fondat ziare erudite și au format asociații erudite și rețele ce au corespuns acestor definiții și abordări variate. Cu acest lucru în minte, pe parcursul acestui capitol vom explora abordări care în mod explicit folosesc termenii de “economie socială” și “solidaritate economică” (Dreessen, 2001: p.11).
Este posibil să mergem înapoi în secolul XIX pentru a identifica primul “Tratat de economie socială” (Dunoyer, 1830; Desroche, 1983) și pentru a descoperi un număr mare de autori care foloseau termenul de “economie socială”: Frederic LePlay (1872), Charles Gide (1890), Leon Walras (1896), Max Weber, care au început să folosească termenul Sozialokonomische Wissenschaft în 1904, și Emile Durkheim, care a aflat termenul “economie socială” după ce a stat o perioadă în Germania, când a descoperit Școala Germană de istorie (Swedberg, 1987). O asemenea explorare a referințelor istorice despre economia socială relevă faptul că, termenul “economie socială” a fost folosit atât pentru a distinge o nouă abordare disciplinară pentru economie (o alternativă la economia politică și la teoriile predominante în economie) cât și pentru a uni organizațiile economice variate bazate pe asociația de persoane (Levesque și Mendell, 1999; Levesque, Bourque și Forgues, 2001). Acestea fiind spuse, vom limita discuția la abordări dezvoltate în ultimele trei decade.
Repere istorice ale economiei sociale
Abordări bazate pe organizații. Renașterea termenului “economie socială” în Europa spre mijlocul anilor 1970 se datorează în mare parte eforturilor lui Henri Descroche și Claude Vienney de a “teoretiza” caracteristicile comune ale cooperativelor, societăților și asociațiilor, în timp ce se pleacă de la o tradiție care are peste o sută de ani. Această cercetare a fost realizată în cooperare strânsă cu cercurile implicate, în special cu Colegiul cooperativ. Desroche și Vienney au găsit că organizațiile de economie socială sunt mai complexe decât alte forme de organizare și întreprinderi până acum, deoarece ele combină o asociație de persoane cu un bun sau cu un serviciu ce produce o entitate, conectate reciproc într-o relație duală de activitate și apartenență (Vienney, 1994: p. 331). Complexitatea rezultată este ilustrată clar de către schema patrulater (Desroche, 1976: p. 337), care sugerează posibilitatea democrației cvadripartită bazată pe o internalizare de actori (membri, angajați, administratori și manageri), resurse și rezultate externalizate în altă parte.
Pentru ca o astfel de relație complexă să fie menținută în ciuda potențialului mare pentru conflict de la bază, este necesar, dacă nu crucial să ai un statut legal adecvat care poate asigura regulamente prin reguli specifice. Cel mai adesea, statutul legal furnizează baza pentru prima definiție a economiei sociale. Această primă definiție are avantajul de a identifica rapid acele organizații care au de a face cu schimbări similare. Totuși nu garantează că regulile vor fi puse în aplicare. Mai mult, este posibil ca anumite organizații să experimenteze o complexitate similară fără a avea niciuna dintre cele trei forme legale (cooperativa, societatea non-profit, societatea reciprocă). De aceea, Henri Desroche a adăugat conceptul de “caracteristici nesigure” reflectat în întreprinderile comunității, întreprinderile sindicale, întreprinderile comunale și întreprinderile publice controlate de un corp democratic (Desroche, 1983: p. 205).
O a doua definiție propusă de Claude Vienney face un pas înainte, cu un enunț sistemic caracterizând economia socială în termeni de actori ( care domină, de exemplu: săracii, și astfel sunt afectați în viețile lor de zi cu zi și în activități), de activități (activități care sunt în mod social necesare dar puțin satisfăcute de Stat sau de către piață) și de cel puțin patru reguli specifice care guvernează:
relații între membri (practici democratice);
relații între membri și întreprindere (determinarea activității de către membri);
relații între întreprindere și membri (distribuția surplusurilor sau alocarea de câștiguri;
întreprinderea sau bunurile/ serviciile ce produc o entitate ca atare (proprietatea colectivă sustenabilă) (Levesque și Ninacs, 1997).
În această definiție, economia socială nu trebuie confundată cu economia informală, nici cu economia domestică (Levesque și alții, 1989:pp. 9-52).
Economia solidară. O nouă generație de cercetători, începând cu anii 1990 au oferit un număr de alte definiții care caută între altele nu numai să surprindă mai clar noua generație de asociații, dar, de asemenea să prezinte contextul în care au apărut (Laville, 1992; Evers, 1995; Pestoff, 1995 și 1998; Favreau și Levesque, 1996; Levesque, Malo și Girard, 2001; Levesque și Mendell, 1999). Originalitatea acestor cercetări constă în aceea că merg dincolo de dimensiunea operațională și adoptă o abordare care conectează dimensiunea micro (întreprinderea sau organizația) cu dimensiunea macro (Statul și contextul instituțional); în plus, ele redefinesc dimensiunile economice și politice ale economiei sociale și subliniază faptul că noua dinamică descrisă mai sus care apare într-un context al unei crize după regula Keynesiană (Stat-Piață) urmată de o reconfigurare a bunăstării statului și restructurarea economiei în care societatea civilă devine un pol complementar între Stat și piață (Evers și Laville, 2004; Levesque, Bourque și Forgues, 2001). Din această perspectivă, noua economie socială sau economia solidară nu este numai definită ca o activitate economică cu un scop social, dar se bazează de asemenea pe un concept extins al economiei și al sferei politice (Dacheux și Laville, 2004). Economia socială, prin definirea sa ca un set de organizații, a lăsat loc pentru întrebarea mai complexă a rolului său în economie și în democrațiile contemporane deschise. Interesul prezent în explorarea acestui rol de către cercetătorii care au furnizat documente pentru multele inițiative apărute în ultimele două decenii, a generat o perspectivă asupra economiei sociale care își reînnoiește conexiunile cu originea asociaționismului.
În mod evident, o contribuție majoră a abordării economiei solidare pornește de la dimensiunea sa socio-politică. În secolul XIX, extinderea pieței a generat reacții ale societății, care au inclus crearea de asociații și apoi dezvoltarea unui stat prosper. Acest proces istoric a fost prezentat de Salamon (Salamon, 1987, 1990), care a accentuat rolul asociațiilor care au fost de fapt “prima linie de apărare” (Lewis, 1997) ridicată de societate, dar neajunsurile lor (insuficiența, centrarea îngustă, paternalismul, amatorismul) au forțat societatea să caute conexiuni de cooperare cu Statul. Toate interacțiunile dintre guvernare și inițiativele din societatea civilă au ca rezultat efecte comune, a căror intensitate și formă variază considerabil în timp. Pe de o parte, inițiativele antreprenoriale ale unei diversități de actori sociali, prin chiar existența lor, participă la evoluția formelor de regulament de guvernare. Pe de altă parte, regulile adoptate de guvernare influențează traiectoriile inițiativelor. Pentru a izola organizațiile fără a analiza relațiile cu sfera publică se exclude înțelegerea atât asupra trecutului cât și asupra viitorului (Laville, 2005).
La nivel socio-economic, abordarea economiei solidare este susținută de cercetare prin demonstrația că economia nu poate fi redusă la nivel de piață, dar include principiile redistribuției și reciprocității. În loc de a considera economia dintr-o perspectivă formală neo-clasică (calcul rațional în situații de limitare a resurselor și dorințe nelimitate), abordarea economiei solidare este inspirată de Karl Polanyi (1944), și definește economia dintr-o perspectivă individuală, care include trei principii economice ale pieței, redistribuția efectuată mai întâi de către Stat, reciprocitatea și darul (producerea de bunuri oferite altora voluntar) în care societatea civilă se angajează în mod voluntar (Mendell și Salee, 1990). Acest cadru analitic este folosit drept referință de către o varietate de autori (Eme, 1991; Evers, 1990; Laville, 1994, 1992; Kramer, 1993; Pestoff, 1998, 1997, 1992) și a fost baza cercetării pentru dezvoltare teritorială de către Organizația pentru cooperare economică și dezvoltarea economiei locale și a programului de dezvoltare a ocupării forței de muncă (LEED) (OECD, 1996:p.12).
Combinațiile pieței, redistribuția și reciprocitatea care caracterizează societățile au variat din punct de vedere istoric (Polanyi, 1994: p. 293). Societatea contemporană nu diferă, ilustrând toate cele trei “modele de integrare”: economia de piață în care distribuția mărfurilor și serviciilor este în primul rând responsabilitatea pieței; economia de non-piață este una în care distribuția bunurilor și serviciilor se bazează în principal pe redistribuție controlată de statul social și de economia non-monetară în care distribuția de bunuri și servicii se bazează pe reciprocitate.
Abordarea economiei solidare accentuează hibridizarea dintre cele trei modele de integrare care caracterizează economiile contemporane dar în general nu sunt conectate. Din această perspectivă, prin combinarea resurselor de la fiecare din aceste activități se poate ca structurile economiei sociale să se protejeze împotriva amenințării trivialismului și marginalizării.
Mecanica acestei hibridizări ce stă la baza abordării economiei sociale, care leagă dimensiunea economică de dimensiunea politică trebuie să fie explicată. În această abordare, activitățile economice pornesc din reciprocitate (angajament voluntar) și recunoașterea variatelor părți interesate în care activitățile (bunuri sau servicii) sunt definite la comun, în special în cazul serviciilor de proximitate, astfel creând spații publice care permit dezvoltarea noilor metode de trai împreună și accentuarea coeziunii sociale (Eme și Laville, 1988, 1994, 1998-1999; Eme, 1991; Laville, Nyssens, 2000; Floris, 2004, Laville, 2004). Acest proces implică o investiție substanțială într-o democrație care nu ar trebui să fie doar reprezentativă, dar participativă și deliberativă de asemenea (Levesque, 2003:p.72 ; Fung and Wright, 2003: p. 223).
Cercetătorii acestei școli definesc economia solidară ca
1) economie pluralistă din cauza pluralității principiilor și resurselor mobilizate (Roustang, Laville, Eme, Mothe and Perret, 1997: p. 112).
2) o componentă a economiei mixte de bunăstare socială, ceea ce înseamnă că ocupă un spațiu intermediar între întreprinderea privată, Stat și sfera domestică, astfel accentuând atât dimensiunile socio-economice și pe cele socio-politice (Evers, Laville, 2004:p.15);
3) un al treilea sector, care e distinct de Stat, întreprinderea privată și economia domestică informală, se suprapune, cu toate acestea, cu fiecare din ele deoarece legăturile dintre ele sunt estompate (Pestoff, 1998: p. 25).
La final, cele două sensuri atribuite celui de-al treilea sector de organizații non-profit (ONP) și economia socială– implică două abordări teoretice care sunt diferite, și probabil au experimente care sunt diferite de asemenea. Abordarea ONP consideră absența non-profitului factorul determinant pentru organizațiile voluntare care caută să achiziționeze obiective în interes general sau colectiv, în timp ce organizațiile de economie socială, procesul democratic și participarea părților sunt acelea care permit atingerea acestor obiective (Laville, Lévesque Mendell,2007: p. 180).
Analize mai recente ale economiei solidare tind să chestioneze ideea unui sector cu legături rigide, în numele unei conceptualizări extinse a economiei ca economie pluralistă, și a politicului ca spațiu public. Din cauza asta și din alte motive, ei chestionează de asemenea propunerea lui Salamon și Anheier (Salamon și Anheier 1998: p. 46) de a realiza al treilea sector al societății civile, considerându-l ca pe un spațiu intermediar (Evers, 1995 and 1998:p.38; Evers and Laville, 2004: p. 21). Totalizând, economia solidară participă la constituirea unui “nou regim de guvernare a interesului general” mobilizând Statul și instituțiile sale într-o manieră nouă, piața prin întreprinderi și – societate civilă, printre altele, prin asociații voluntare (Levesque, 2003; Enjolras, 2004: p.214).
Analiza cercetărilor cu privire la economia socială
Până în urmă cu o decadă, termenul era folosit în special de grupurile marginalizate, pentru a descrie “economia alternativă” (de ex. Practici de schimb non-monetar, micro-finanțe, comerț etic sau întreprinderile comunității). În economiile dezvoltate, în ciuda șomajului, inegalității și apăsării fiscale asupra statului pentru a oferi o bunăstare îndestulătoare, o opinie generală susține că responsabilitatea pentru prosperitate economică echilibrată și bunăstare socială se află în mâna statului și a piețelor. Același lucru era adevărat în economiile în dezvoltare, în ciuda moștenirilor sărăciei, inegalității, ineficienței economice și eșecului statului. Aici, politica a rămas aceea de a face piețele să funcționeze, construind răspunderea statului, îmbunătățind termenii integrării economice internaționale, și lucrând cu corporatismul. Chiar și într-un discurs despre tranziție spre o economie non-capitalistă, orientată spre nevoi, economia socială abia a fost menționată (Laville, Lévesque Mendell,2007: p. 181).
Economia socială atunci, ca și astăzi, era înțeleasă ca o activitate comercială și non-comercială aflată în mare parte în mâinile celui de-al treilea sector sau organizațiilor comunității care are ca prioritate satisfacerea nevoilor sociale înaintea maximizării profitului. Tipic, aceasta ar include organizațiile comunitate ce folosesc mamele tinere pentru a oferi facilități la creșă pentru familiile cu venituri mici dintr-o comunitate de oameni săraci sau întreprinderile aflate în proprietatea muncitorilor sau organizațiile non-profit care realizează bunuri din materiale reciclate pentru gospodăriile cu venituri mici. Acest tip de angajament în economie a fost considerat marginal, sau o soluție temporară în comunitate și spații evitate. Economia socială nu a fost așteptată să contribuie într-un fel semnificativ la generarea de locuri de muncă, formarea pieței sau crearea de bogății. Excepții precum cooperativele sociale înfloritoare în părți din Spania sau Italia, sau întreprinderi sociale în regiuni ca Quebec care au reușit să combine piața cu rolurile de bunăstare, au fost revăzute ca exemple de succes comparativ cu cele din sectorul privat sau de stat (Laville, Lévesque Mendell, 2007: p. 181).
În ultima decadă, termenul “economie socială” , sau variante ca “economia solidară”, au devenit mai pe larg folosiți în discursul academic și politic, în cadrul economiilor în dezvoltare și dezvoltate. Cel mai semnificativ, înțelegerea statutului său s-a schimbat în mod radical. Economia socială nu mai este văzută ca o rămășiță sau ca valoare marginală socială și economică. Opinia generală a început să recunoască potențialul economiei sociale de a construi capacitatea socio-economică și de a capta potențialul economic latent al piețelor în bunăstare (Nicholls, 2006: p. 58).
Guvernele din întreaga lume, susținute de partide și de instituții de culori politice variate, au început să introducă legislație și politici pentru a stimula și susține economia socială și în același timp și pentru a susține dezvoltarea antreprenorială care de asemenea contribuie la susținerea economiei sociale. Un astfel de exemplu este cel conform căruia, Comisia Europeană a adoptat “RGECA” (Regulamentul General de Exceptare pe Categorii de Ajutoare) “al carui obiectiv este simplificarea și mai buna direcționare a ajutoarelor de stat pentru crestere economică și locuri de muncă prin aprobarea automată a 26 de tipuri de măsuri de ajutor, astfel încât statele membre să accelereze acordarea ajutoarelor de stat” (http://ec.europa.eu/). Creșele, fermele din comunitate, proiectele de reciclare reziduri, planurile de gospodărire socială, proiectele de regenerare a vecinătăților, comerțul etic și riscurile financiare alternative, programele de antrenament bazate pe comunitate, și altele, sunt reformate ca generatoare de noi locuri de muncă și piețe noi bazate pe comerțul produselor necesare social și pe abilitarea economică a comunităților dezavantajate. Această schimbare în gândirea de masă nu este în întregime de natură utilitară. Pleacă de asemenea de la dorința de a face capitalismul mai “grijuliu”, prin piețe și modalități de livrare care sunt responsabile social, bazate pe nevoi și orientate spre participanți. Tinde să vadă economia ca pe o entitate eterogenă compusă din mai multe tipuri de angajament de piață, coordonare socială și orientare etică.
Definirea Economiei Sociale
Există definiții diferite pentru economia socială (Bouchard, Ferraton, și Michaud [2006, 2008] și McMurtry 2010: p. 29). Totuși, există un acord general asupra trăsăturilor cheie bazat pe tipurile de organizații din acest sector (Guvernul Canadei 2004: p. 1).
Quarter și alții (2009) definesc economia socială ca pe “un concept unificator pentru organizațiile care au obiective sociale centrale misiunii și practicii lor, și fie au obiective economice explicite sau generează valoare economică prin serviciile pe care le furnizează și achizițiile pe care le realizează”. (Quarter, 2009, p. 4). Această definiție se centrează pe două concepte de bază: misiunea socială și valoarea economică. Economia socială se referă astfel la o mare arie de organizații cu o misiune socială. Unele sunt bazate pe piață și se suprapun cu cele din sectorul privat, și unele sunt organizații ale societății civile și se suprapun cu cele din sectorul public. Organizațiile incluse în economia socială au câteva caracteristici comune:
obiective sociale care sunt centrale misiunii organizației de la înființarea sa;
proprietatea socială, ceea ce înseamnă că organizația în general nu aparține unui individ particular și astfel veniturile în plus generate sunt folosite pentru o îmbunătățire a serviciilor pe care le furnizează (dacă există o pierdere, atunci servciile ar fi reduse);
participarea socială și voluntară direcționată pentru a mări serviciile pe care organizația le furnizează;
angajamentul civic care furnizează “un spațiu prin care oamenii interacționează unii cu alții într-o manieră constructivă” (Quarter, 2009, p. 24).
Organizațiile economiei sociale nu sunt nici private, nici publice. Ele operează în cadrul sistemului tradițional bazat pe piață, dar obiectivul lor primar este îmbunătățirea bunăstării sociale a membrilor comunității prin activități economice, în loc de maximizarea profiturilor. Bouchard et. all. (2006, 2008) identifică patru criterii pentru a clarifica conceptul:
Organizația trebuie să se implice într-o activitate economică care produce fie un serviciu sau un produs;
Distribuția surplusului printre membri este limitată sau interzisă;
Organizația este o asociație voluntară de membri
Se folosește un proces de guvernare democratic, adică, luarea deciziilor se bazează pe folosirea serviciilor sau bunurilor în loc de investiția capitalului.
O definiție mai cuprinzătoare este oferită de McMurtry (2010: p.29), care se referă la economia socială ca la “ o activitate economică care nu e controlată direct de stat nici de logica profitului de piață; activitate care prioritizează bunăstarea socială a comunităților și indivizilor marginalizați față de directivele politice partizane sau câștigul individual” (McMurtry, 2010. p.31).
Un aspect central al acestor definiții este acela că organizațiile economiei sociale sunt orientate spre obiective sociale, iar interesele comerciale, dacă există, servesc pentru realizarea obiectivelor sociale. Oamenii participă la economia socială deoarece ei vor să realizeze o diferență în propriile lor vieți sau a comunității lor și din cauză că există credința că opțiunile bazate pe piață sunt insuficiente pentru a satisface nevoile comunității lor. Dezvoltarea economiei sociale apare deoarece există dorința de a găsi noi căi de a satisface nevoile nesatisfăcute cauzate de piață sau de eșecuri de guvernare și se adresează unor probleme importante sociale și economice. După cum argumentează McMurtry, oamenii care vor să facă schimbări, ca actorii economiei sociale, “trebuie să înceapă să se vadă pe ei nu ca pe agenți individuali, ci ca pe ceva ce constituie o parte a mișcării…” (McMurtry, 2010, p.30).
Apariția economiei sociale poate fi conectată cu asimetria informației. Așa cum indică Peter Lloyd, organizațiile economiei sociale “reprezintă o formă de răspuns rațional economic la diferite tipuri de eșecuri de piață; un instrument important pentru a răspunde condițiilor unde informația imperfectă și asimetrică există între cumpărători și furnizori, muncitori și manageri; o cale eficientă de a face față costurilor ridicate ale tranzacțiilor în acele activități unde asta e o problemă, și mai presus de toate, ele au greutate competitivă reală în circumstanțe unde încrederea este o componentă cheie a inter-relației furnizor-client” (citat de Morrissey și Mclvor, 2008, p.11).
În concluzie economia socială este un concept care cuprinde referiri la organizațiile care au obiective sociale centrale misiunii și practicii lor prin serviciile pe care le oferă și achizițiile pe care le fac.
Economia Socială Europeană, o realitate în dezvoltare
Economia socială europeană constituie o realitate cu o mare semnificație, grupând laolaltă mai mult de 11 milioane de slujbe plătite, care înseamnă 6% din populația ocupată din Uniunea Europeană (Chaves și Monzon, 2005: p. 81). În 1997, asociațiile deja reprezentau mai mult de 4% din GDP și 50% din cetățenii UE; și în 2005, numărul cooperativelor se ridica la 240.000, furnizând 3,7 milioane de muncitori cu angajare direct și aducând împreună 143 milioane de membri; reciprocitățile singure reprezintă 23,7% din piață. În UE-15, în anul 2000, existau 75.000 de fundații (Monzon și Chaves, 2008: p. 43).
Creșterea a fost în special relevantă în câteva țări, În Spania, de exemplu, în perioada 1990-2000, Economia Socială a crescut rata angajărilor cu 57.95%, când acea cifră pentru întreaga economie era la doar 15,06%. Diferența a fost și mai mare în Italia, cu o creștere de 65% față de 8% pentru economia luată global (Chaves și Monzon, 2005: p. 82).
Aceste statistici ne indică câte ceva atât despre relevanța Economiei sociale din Europa cât și despre fragmentarea sa. În ciuda eforturilor pentru date, nu există încă o conceptualizare neechivocă acceptată de toți interlocutorii (Bouchard, 2009: p. 32 ). Definiții variate coexistă: economia socială, economia bazată pe solidaritate, întreprinderea socială, cooperativele, non-profitul sau sectorul al treilea. După cum ne arată mărturiile din unele studii (Bouchard, 2001: p. 31; Chaves și Monzon, 2005: p. 83), diverși academicieni ai economiei sociale din diferite țări europene de asemenea utilizează o diversitate de conceptualizări. Această problemă este mai acerbă dacă ne orientăm de la Europa spre SUA, unde conceptul non-profit îl înlocuiește pe cel al Economiei Sociale (Monzon, 2006: p. 1). Încercările de a dezvolta o mai mare conceptualizare precum cea a Sectorului al treilea (Levitt, 1973; Defourny și Monzon, 1992: p. 182) nu au rezolvat problema, deoarece specificațiile fiecărui tip de entitate (familii) le fac dificil de grupat în mod adecvat, așa cum ne arată disparitatea înregistrărilor de date existente. Al treilea sector se dovedește a fi definit prin circumstanța de a nu fi inclus în sectorul public sau capitalist. Acceptarea “ad hoc” sub termenul umbrelă de economie socială a noilor realități realizează o slabă potrivire cu conceptualizarea de mai sus, cum a fost cazul cu Întreprinderile Sociale de Integrare a muncii din Spania (Retolaza și San-Jose, 2011: p. 93), doar amplificând impresia de pierdere a identității. Între timp, diferențierea Economiei Sociale ca fiind opusă față de Economia Capitalistă duce la o diferențiere radicală, în teorie cel puțin, între cele două, împiedicând posibilitatea de a stabili o tranziție de la Economia Capitalistă către Economia Socială, și pierzând o mare parte din potențialul de transformare pe care Economia socială l-ar putea avea.
În ciuda cercetărilor pe termen lung despre Economia Socială, ale cărei începuturi merg până în secolul XVIII și începutul secolului XIX, și importanța relativă pentru producerea PIB, a angajărilor și a bunăstării sociale, în multe sfere continuă să fie o totală neconștientizare a ceea ce reprezintă. Un bun exemplu este oferit de o carte recent scrisă de “gurul” celebru din marketing, Philip Kotler, în care afirmă că Economia Socială este un termen inventat de Muhammad Yunus pentru a descrie o companie care face bani în timp ce crează un impact asupra societății în care operează. (Kotler, Kartajaya și Setiawan, 2010: p.82), și ca referință el citează un articol de opinie din 2005, luat de pe site-ul web Grameen Bank. Am putea găsi acest caz anecdotic, dar în mod sigur reflectă gradul în care Economia Socială întâmpină dificultăți în transmiterea unui concept unitar diferențiat asupra economiei sociale.
Au existat multe încercări de a identifica Economia Socială. Propunerea descriptivă cea mai importantă a fost Carta de Principii a Economiei Sociale promovată de Conferința Europeană Permanentă asupra Cooperativelor, Asociațiilor și Fundațiilor (CEP-CMAF, 2002), care stabilește următoarele:
Preponderența individului și obiectivului social asupra capitalului;
Apartenență voluntară și deschisă;
Controlul democratic din partea membrilor (cu excepția fundațiilor, deoarece nu au membri);
Combinația de interese ale membrilor/ utilizatorilor și/sau a interesului general;
Apărarea și aplicarea principiului solidarității și responsabilității;
Administrarea autonomă și independența față de autoritățile publice;
Surplusul esențial este folosit pentru a atinge obiectivele dezvoltării sustenabile, servicii de interes pentru membri sau de interes general.
Cea mai detaliată descriere, între timp, se găsește în raportul promovat de Comitetul Social European Economic (Chaves și Monzon, 2005: p.20) care a adoptat următoarea definiție:
“Setul de întreprinderi private, organizate formal, cu autonomie de decizie și libertate a membrilor, creat pentru a satisface nevoile membrilor prin producerea bunurilor și furnizarea de servicii, asigurări și finanțe, unde luarea deciziilor și orice distribuție a profiturilor sau surplusurilor printre membri nu sunt legate direct de capital sau taxe plătite de fiecare membru, fiecare din ei având drept de vot. Economia Socială include de asemenea organizații organizate formal cu autonomie de decizie și libertatea membrilor care produc servicii ce nu există pe piață pentru gospodării și ale căror surplusuri, dacă există, nu pot fi alocate de către agenții economici care le crează, controlează, sau le finanțează….”
Importantă este separarea folosită în definiție când se face distincția dintre entități de piață și non-piață. Sectorul de piață sau de afaceri a economiei sociale ar fi în mod fundamental alcătuit din cooperative. De asemenea Economia Socială ar fi alcătuită din grupuri de afaceri controlate de ultimele sau de alte grupuri de Economii Sociale, întreprinderi sociale (Retolaza, Leire, 2011: p. 195).
De exemplu, în Spania, alte întreprinderi similare ar fi de asemenea incluse, precum companiile deținute de angajații spanioli și anumite instituții non-profit ce servesc afacerilor Economiei sociale. Sectorul non-profit, între timp, ar fi în principal constituit din asociații și fundații, deși entitățile pot de asemenea fi găsite sub alte forme legale. Caracteristicile sale principale constau în furnizarea de produse și servicii la liber sau la prețuri accesibile economic. Pe aceeași linie, putem întâlni grupări ce implică o participare democratică cu obiective sociale deloc clare, cu excepția creării joburilor și bunăstării pentru membri; împreună cu alte entități non-participative în care utilitatea socială este, totuși o componentă, evident. Ambele tipuri de organizare, atât timp cât nu pun prioritate pe returnările de capital, ar trebui să fie incluse sub termenul umbrelă de Economie Socială (Retolaza, Leire, 2011: p.195).
În esență acesta este argumentul propus de Gui (1991) și mai târziu preluat de Monzon (2006), făcând diferența dintre categoria beneficiară și categoria dominantă. Independent de cerința ca niciuna din categorii să nu fie constituită de către investitorii capitaliști (Barea, 1990), sau de accea conform căreia beneficiarii să nu fie investitori capitaliști, Economia socială este încă o dată caracterizată în termeni ai opoziției sale față de Economia Capitalistă.
Cu toate acestea, această identificare produsă prin excluziune, și care constă din definirea organizației Economiei sociale ca una care nu este nici publică, nici capitalistă, prezintă două probleme fundamentale. Prima este aceea că este puțin satisfăcătoare ca element identificator. Din această perspectivă, avem de exemplu definiția lui Korten: “Economiile sociale sunt prin natură locale, non-salariale, non-monetare, și fără-piață. Ele sunt energizate mai mult prin dragoste decât prin bani.” (Korten, 1995: 45) A doua problemă este că identificarea prin excluziune presupune principiul celei de a treia excluderi, asumând existența unei linii de diviziune clare între Economia Capitalistă și Economia socială, care în înțelegerea noastră nu este cazul. Ne confruntăm cu o realitate care trebuie tratată ca un sistem de seturi estompate (Zadeh, 1965; Kaufmann și Gil Aluja, 1986: p. 32.). În centrul lor, atât întreprinderea necapitalistă cât și entitățile sociale pot fi clar diferențiate, dar există o legătură vagă între ambele seturi: unde am plasa o întreprindere de capital cu distribuție egală între capitaliști care sunt, mai mult, singurii munctori din afacere; și o cooperativă al cărui singur scop este cel de a crește încasările muncitorilor-membri; sau o asociație sectariană care este în mod sigur condusă de ideologie și discriminatorie în procesele adoptate pentru a angaja muncitori…
Organizațiile de economie socială pot transforma Economia capitalistă folosind de exemplu Izomorfismul organizațional (Bager, 1984: p. 36). Contrar, un mecanism care alunecă, de la economia capitalistă la economia socială ar fi găsit în Responsabilitatea Socială Corporativă (Carroll, 1999; Kotler & Lee, 2005; Retolaza, Ruiz & San-Jose, 2009: p. 213) sau în Întreprinderea Cetățeanului (Neron și Norman, 2008: p. 2), compania capitalistă încorporând funcții sociale.
Ambivalența în fondarea economiei sociale a cauzat apariția altor concepte relaționate terminologic. Ele accentuează câțiva din factorii care se dovedesc a fi ambigui, așa cum se poate vedea în cazul Economiei alternative (Archimbaud, 1995: p. 18), Economia populară (Coraggio, 1995), Întreprinderile de participare (Jenantet, 2000; Perez, 2002: p. 141), sau Economia bazată pe solidaritate, cu câteva diferențe de interpretare. Aceste diferențe pot fi văzute în cazurile Franței (Eme, Laville, 1999), Americii de Sud (Boulianne, Fraisse, Ortiz, 2003: p. 47), sau Spaniei (Retolaza, Mugarra, Enciso, 2005: p . 213). Enjolras (2009: p. 19), între timp, identifică patru paradigme ce stau la baza Economiei sociale:
Eșecurile pieței și guvernării;
Economia socială ,
Economia de solidaritate și
Societatea civilă.
Și deși el le unește prin trei funcții pe care le consideră a fi comune pentru toate, acelea ale productivității, democrației și solidarității, problema e că ele expun diverse perspective care sunt frecvent greu de integrat.
Scurta analiză pe care am realizat-o nu se intenționează a fi o critică a eforturilor importante depuse pentru a face vizibile cifrele economiei sociale; dar criteriile pentru clasificarea și atribuirea conturilor probabil nu vor oferi economiei sociale un fundament solid. Este justificat și de interes să adăugăm noi familii, deoarece societatea civilă articulează noi răspunsuri la problemele socio-economice existente, dar ar putea de asemenea implica o denaturare a unor elemente de identificare cheie ale Economiei sociale. În acest sens amintim Întreprinderile Sociale de integrare a muncii din Spania în legătură cu criteriul pentru participare.
1.3.3. Piața sau sub-sectorul antreprenorial al economiei sociale
În esență, piața sau sub-sectorul antreprenorial al Economiei Sociale este constituită din cooperative și societăți mutuale, grupuri de afaceri controlate de cooperative, societăți mutuale și alte organizații ES; alte companii similare, precum și anumite instituții non-profit care deservesc companii ale Economiei Sociale.
În plus față de caracteristicile comune ale tuturor entităților Economiei Sociale, sunt subliniate trei caracteristici esențiale ale companiilor Economiei Sociale:
Ele sunt create pentru a răspunde nevoilor membrilor lor, prin aplicarea principiului de auto-ajutor, adică sunt societăți în care membrii și utilizatorii de activitate în cauză sunt, de obicei, unul și același.
Manualul Comisiei Europeane oferă o explicație detaliată a domeniului de aplicare și limitele acestor caracteristici. Obiectivul central al acestor companii este acela de a satisface și rezolva nevoilor membrilor lor, care sunt, de fapt, persoane fizice sau familii.
În cooperative și societăți mutuale, membrii și utilizatorii de activitate în cauză sunt, de obicei (dar nu întotdeauna), una și aceeași persoană. Principiul de auto-ajutor este un principiu tradițional al mișcării cooperatiste. Obiectivul principal al acestor companii este acela de a desfășura o activitate cooperativizată sau mutualistă pentru a răspunde nevoilor tipice ale membrilor lor (membri cooperativei sau mutualiști), care sunt în principal persoane fizice, gospodării sau familii.
Activitatea cooperativizată sau mutualistă este cea care determină relația dintre utilizatorul și membrul societății Economiei Sociale. În cooperativa de muncitori, activitatea cooperativizată reprezintă ocuparea forței de muncă a membrilor săi, în timp ce într-o cooperativă de construcții de locuințe activitatea cooperativizată este construirea de case pentru membrii săi, într-o cooperativă agricolă este comercializarea bunurilor produse de membri; într-o societate mutuală, obiectul de activitate este de a-și asigura membrii. (Noya și Clarence, 2007,p. 37).
Firește, în scopul de a efectua activitatea cooperativizată sau mutualistă pentru a servi membrilor o activitate instrumentală trebuie să fie condusă cu alte părți, non-membre care se află pe piață. De exemplu, o cooperativă de muncitori vinde bunurile și serviciile sale pe piață (activitate instrumentală), în scopul de a crea sau menține locuri de muncă pentru membrii săi (activitate cooperativizată).
În cazul societăților mutuale, există o relație indisolubilă, inseparabilă între a fi un mutualist (membru) și a fi titularul poliței de asigurare (destinatar al activității mutuale).
În cazul cooperativelor, relația dintre membru și utilizator este comună, dar nu întotdeauna indispensabilă. Unele clase de “membri auxiliari” pot contribui în societate fără a fi utilizatorii activității cooperativizate. Exemplele includ investitorii de capital sau foștii membri utilizatori care nu mai sunt utilizatori din motive logice justificate ( pensionarea, printre altele), unele organisme publice putând contribui chiar ca membri ai societății. Cu condiția ca toate caracteristicile Economiei sociale prezentate în subcapitolele anterioare să se confirme în cadrul societății, inclusiv controlul democratic de către membrii utilizatori, companiile care au aceste alte clase de membri non-utilizatori care își aduc contribuția, vor face parte din sub-sectorul de afaceri al Economiei sociale.
Ar putea fi, de asemenea incluse și alte companii în spațiul Economiei Sociale, ca și în cazul întreprinderilor sociale, unde unii membri pot împărtăși aceleași obiective, fără a fi membri permanenți, strict vorbind, deși astfel de asociații de tranziție încă există. Aceasta poate include chiar și anumite activități de voluntariat. Cu toate acestea, ceea ce este tipic și relevant este faptul că în aceste societăți, există întotdeauna o relație de reciprocitate, o legătură stabilă între companie și cei care participă la activitățile sale având o anumită continuitate (Noya și Clarence, 2007).
Beneficiarii activităților companiilor Economiei Sociale joacă, de asemenea, un rol de lider în aceste societăți, care constituie inițiative reciproce de solidaritate, înființate de către grupuri de cetățeni pentru a răspunde nevoilor lor prin piață.
Acest lucru nu împiedică societățile din cadrul Economiei Sociale să întreprindă activități bazate pe solidaritate în medii sociale mult mai largi, depășind baza lor de membru. În cazul cooperativelor, regulile tradiționale de funcționare le-a făcut să fie primele în aplicarea principiului responsabilității sociale a companiilor, sau responsabilității corporative, deoarece aceste norme stimulează și promovează mecanisme de solidaritate (principiul de educație și de acțiune socială, principiul de “apartenență deschisă”, crearea de rezerve care nu pot fi împărțite între membrii, etc). Cu toate acestea, toate acest lucruri nu modifică baza reciprocă a societăților Economiei Sociale, care concurează pe piață și se autofinanțează în mare parte prin intermediul pieței.
Companiile Economiei Sociale sunt producători de piață, ceea ce înseamnă că producția lor este destinată în special pentru vânzarea pe piață la prețuri semnificative din punct de vedere economic. ESA 95 implică cooperative, societăți mutuale, societăți de tip holding, alte companii similare și instituții non-profit care sunt deservite ca și producători de piață.
În timp ce aceste organizații pot distribui profiturile sau excedentele printre membrii lor utilizaratori, acest lucru nu este proporțional cu capitalul sau cu taxele cu care contribuie membrii, dar corespunde cu tranzacțiile membrilor cu organizația. . (Noya și Clarence, 2007,p. 37).
Faptul că acestea pot distribui profiturile sau excedente membrilor lor nu înseamnă că întotdeauna fac acest lucru. Există multe cazuri în care cooperativele și societățile mutuale fac o regulă sau un obicei din a nu distribui excedente membrilor lor. Aici se dorește doar sublinierea faptului că principiul de a nu distribui excedente membrilor nu este o trăsătură esențială a întreprinderilor din economia socială.
Deși organizarea democratică este o caracteristică comună a tuturor organizațiilor Economiei Sociale, anumite organizații non-profit de voluntariat care oferă servicii noncomerciale pentru familii pot face parte din Economia Socială în ciuda faptului că nu posedă o structură democratică, așa cum se va vedea în continuare.
Pentru ca o companie să fie considerată ca făcând parte din Economia Socială, cu toate acestea, criteriul democratic este considerat o condiție prealabilă. Conform manualului Comisiei Europene, companiile Economiei Sociale se caracterizează prin maniere democratice de luare a deciziilor de către membrii, fără dreptul de proprietate asupra capitalului social care să determine controlul procesului de luare a deciziilor. În multe cooperative și societăți mutuale principiul “o persoană, un vot” poate fi adesea calificat ca permițând balansarea voturilor pentru a reflecta participarea fiecărui membru în activitate.
În unele țări, anumite companii din domeniul economiei sociale create de lucrători, în scopul de a crea sau menține locuri de muncă pentru ei înșiși pot lua formă de societăți pe acțiuni sau publice cu răspundere limitată. Chiar și acestea pot fi considerate organizații democratice cu procese democratice de luare a deciziilor, cu condiția ca majoritatea din capitalul social al acestora să fie deținut de către partenerii de lucru și împărțit în mod egal între ei.
1.3.4. Sub-sectorul necomercial al economiei sociale
Marea majoritate a acestui sub-sector este format din asociații și fundații, cu toate că organizații cu alte forme juridice pot fi, de asemenea, întâlnite. Acesta este alcătuit din toate organizațiile Economiei Sociale, care conform criteriilor conturilor naționale sunt considerate producătoare necomerciale, adică cele care furnizează majoritatea producției lor gratuit sau la prețuri care nu sunt semnificative din punct de vedere economic.
După cum s-a menționat anterior, acestea sunt entități private, organizate în mod oficial cu autonomie de decizie și libertate pentru membri, care produc servicii necomerciale pentru familii și ale căror excedente, dacă există, nu pot fi însușite de agenții economici care le creează, controlează sau finanțează. Cu alte cuvinte, ele sunt organizații non-profit, în sensul strict al termenului, deoarece în cadrul acestora se aplică principiul non-distribuirii profiturilor sau excedentelor (constrângerea de non-distribuție), și la fel ca în toate entitățile economiei sociale, indivizii sunt adevărații beneficiari ai serviciilor pe care le produc.
Conturile naționale au un anumit sector instituțional, S.15, numit “instituții non-profit în serviciul gospodăriilor populației” (NPISH), pentru a le diferenția de alte sectoare. (Mead et al, 2003)
ESA 95 definește acest sector ca fiind compus din instituții non-profit, care sunt persoane juridice separate, care servesc gospodăriile și care sunt producători privați necomerciali. Resursele lor principale, în afară de cele care provin din vânzări ocazionale, provin din contribuții voluntare, în numerar sau în natură din partea gospodăriilor în calitate de consumatori, din plățile efectuate de către administrația publică și din veniturile din proprietate (ESA 95, 2.87).
Sectorul NPISH include o varietate de organizații, asociații, cea mai mare parte care desfășoară activități necomerciale pentru membrii lor (entități de natură mutualiste) sau pentru grupuri ale cetățenilor non-membri (entitățile de interes general). Cele mai multe dintre aceste entități funcționează democratic și posedă trăsăturile caracteristice ale Economiei Sociale. Acestea includ organizații de caritate, de relief și de ajutor, sindicate, organisme profesionale, asociații de consumatori, partide politice, biserici sau societăți religioase, și cluburi sociale, culturale, de agrement și sport. (Sherlock et al, 2009)
Incluziunea socială
Calitatea socială este definită în termeni de participare (Beck, 1997) și teoretizată în termenii relațiilor sociale (Beck, 2001: 346). Se poate spune, de aceea, că incluziunea socială este un element esențial pentru înțelegerea și măsurarea calității sociale. Editorii cărții Calitatea Socială: O viziune pentru Europa (2001), explică alegerea “incluziunii” ca fiind mai presus de “excluziune” în termenii naturii pozitive, pro-active a calității sociale, și o conectează explicit cu ideea de cetățenie. Aceasta nu implică o formă legislativă îngustă de “cetățenie” ci, în loc de asta, o formă mai extinsă “posibilitatea de participare la sistemele și instituțiile economice, politice, sociale și culturale” (Beck, 2001, p.346). Recunoaștem natura problematică potențială a cetățeniei, care ar putea fi un concept prea pasiv sau defensiv de incorporat în ce se înțelege prin “incluziune socială”, deoarece se deduce o participare mai activă. O astfel de participare are trei dimensiuni: materială – posibilitatea de a articula și de a apăra interese specifice, procedurală – garanția unei autonomii publice și private, personală -participare voluntară.
Foarte mult depinde, de asemenea, de maniera în care excluziunea / incluziunea socială este conceptualizată. Vobruba (1998: p. 33) argumentează că un factor important este crearea condițiilor “care le dau posibilitatea oamenilor cel puțin să tolereze schimbarea socială prin a face costurile suportabile”. La această definiție, înțelegerea excluziunii/ incluziunii sociale devine conectată cu ceea ce Vobruba vede ca politică a schimbării sociale. După cum recunoaște, toate economiile vestice dezvoltate au suferit schimbări economice și sociale în ultima perioadă; și câteva națiuni europene estice și centrale au întâlnit schimbări politice semnificative, în tranziția de la comunism la capitalism. În același timp trebuie să recunoaștem că excluziunea socială apare de asemenea în societățile care nu au suferit schimbări sociale radicale. Deci, excluziunea socială poate fi prezentă în societate politică relativ stabilă precum și în societatea politică ce suferă schimbări semnificative (aflată în tranziție). Vobruba (1998), care îl imită pe Sen (1985) care la rândul său l-a imitat pe Aristotel (Ross, 1980) de asemenea face observația transversală că succesul economic și bunăstarea oamenilor nu trebuie neapărat să fie corelate. Totuși fără ultima, pentru care nu există măsuri cuantificabile adecvate, nu putem înțelege în întregime incluziunea socială.
Este important, desigur, să înțelegem cum trebuie adoptat punctul de plecare teoretic al perspectivei aceastei lucrări. Punctul meu de plecare este cartea anterior menționată, Calitatea Socială: O viziune pentru Europa. Beck (2001, p.346), care argumentează că: societățile democratice moderne nu au nevoie de leaderi puternici ci de oportunități reale pentru cetățeni pentru a se adresa circumstanțelor, pentru a-și dezvolta propria lor viziune și pentru a-și oferi posibilitatea de a contribui la o societate echitabilă și corectă.
Oricum, se insistă asupra impactului compensator al diferențelor sociale care crează sub-sisteme separate – economice, politice, legale, științifice, artistice, religioase, medicale și așa mai departe- care operează în cadrul propriilor perspective interne specifice. Aceste sub-sisteme generează propriile lor scenarii pentru observarea vieții sociale. Drept rezultat societăților moderne le lipsește un cadru comun în ce privește, de exemplu, contractul social, experiențele împărtășite și identitățile culturale. (Alții, cred că, în loc să adopte abordarea “cadrului comun”, că problema reală constă în a avea resurse ce permit reacții adecvate și la timp referitoare la cerințele variate ale diferitelor sub-sisteme). Consecința primară a diferențierii este diversitatea care nu este neapărat un fenomen modern sau post-modern; diferențierea are o lungă istorie (Paugam, 1996: p. 91).
Diferențierea implică o logică a incluziunii diferită fundamental față de cea din interiorul structurilor integrate precum familii, gospodării, asociații. Deoarece actorul individual este forțat să reacționeze la sub-sisteme multiple fără legături explicite și un mediu comun de interacțiune, indivizii înșiși trebuie să integreze câteodată perspective contradictorii, orientări în cercetarea lor pentru incluziunea într-o lume diferențiată. De aceea, prin definiție, incluziunea în societățile diferențiate este o chestiune de multi-incluziune (Beck, 2001, p.348). Mai mult, participarea- baza cetățeniei și calității sociale – nu este doar o problemă de incluziuni multiple dar de asemenea una ce privește mecanismele complete care guvernează incluziunea și excluziunea cu privire la o gamă largă de sub-sisteme.
Deci, o evaluare adecvată în întregime a “politicii schimbării sociale” necesită o apreciere a ideii că viața socială nu poate fi total înțeleasă prin referirea la un singur sub-sistem, precum economia, sau accesul la oferta de grijă pentru sănătate, sau educație; sau prin referire la o unitate socială existentă, precum familia sau gospodăria. Mai degrabă, o abordare a calității sociale trebuie să recunoască complexitatea sub-sistemelor și structurilor sociale în cadrul cărora oamenii operează, și complexitatea proceselor care guvernează accesul la, și de la acele structuri și sub-sisteme. Astfel, când examinăm incluziunea socială în contextul abordării calității sociale, este esențial să se reflecte complexitatea sub-sistemelor și relațiilor sociale diferite, și barierele ce restricționează accesul la ele. Procedând astfel trebuie să apreciem de asemenea natura multi-stratificată a excluziunii sociale. Ea poate avea impact asupra indivizilor și grupurilor și chiar asupra comunităților întregi (de exemplu, migratoare). Mai mult, excluziunea din societate sau din câteva sub-sisteme ale sale poate co-exista cu incluziunea în cadrul altor sub-sisteme sau comunități.
Aparitia conceptelor
Există o literatură academică substanțială despre conceptul excluziunii sociale și dezvoltarea politicii sociale europene care a ajutat la înlocuirea graduală a termenului “sărăcie” cu acela al “excluziunii sociale” (ajutat de asemenea de rezistența guvernelor anterioare- în special Britanice și Germane – la discuția despre sărăcie la nivel UE). Termenul a fost probabil folosit prima oară în Franța pentru a-i eticheta pe aceia care s-au strecurat în cadrul sistemului de asigurări sociale (Room, 1995: p. 104; Burchardt, Le Grand and Piachaud, 1999: p. 227). O parte din literatură accentuează distincția dintre sărăcie și excluziune socială (Room, 1995; Berghman, 1995: p. 329) pe când o altă parte continuă confuzia conceptuală dintre ele (Abrahamson, 1997). Există cu siguranță o mare confuzie conceptuală și un mare dezacord în ceea ce privește conceptul de excluziune socială, pe care Saraceno (1997: p. 38, 2002) îl observă, însă observațiile sale nu au prevenit folosirea sa răspândită. Oricum, diferențele dintre conceptele sărăciei și excluziunii sociale au fost exagerate. De exemplu, după spusele lui Townsend (1979, p.31): “ Se poate spune că indivizii, familiile și grupurile din populație au atins un nivel de sărăcie atunci când le lipsesc resursele pentru îndeplinirea nevoilor ce țin de nutriție, participări la activități obișnuite, sau cel puțin încurajate sau aprobate, în societățile de care aparțin”.
Desigur, cei doi termeni au moșteniri intelectuale și culturale diferite (Silver, 1994: p.532; Room, 1995; Levitas, 1993; Saraceno, 2002: p. 71) și sărăcia poate fi o construcție modernistă și excluziunea socială una post-modernistă (Saraceno, 1997), dar sărăcia nu este un concept static și există pericolul de a exagera diferențele că acest dinamism va fi pierdut. După spusele lui Duffy (1995: p. 53): excluziunea socială este un concept mai extins decât sărăcia, incluzând nu numai mijloace materiale reduse dar și inabilitatea de a participa efectiv la viața culturală, economică, socială, politică și, implicit, alienarea și distanțarea de societate în general.
În discursul politicii europeane, termenul excluziune socială l-a depășit pe cel de sărăcie. În ciuda dezbaterii europene extensive despre care e natura exactă a termenului de “excluziune socială”, Burchardt et. al. (1999: p. 241) argumentează că au existat “puține încercări de a defini conceptul cum trebuie” și “chiar și mai puține de a evalua extinderea actuală a excluziunii sociale”. Ei trec în revistă definiții variate ale excluziunii sociale argumentând că termenul este folosit de unii academicieni ca un mod modern de a discuta despre sărăcie și observă că, reprezentând o metodă de conceptualizare a unei condiții sociale, se suprapune cu ideile americane, deși Americanii folosesc termeni precum “marginalizare”, “ghettoisation”, și deseori se referă la “clasă socială inferioară” (Fassin, 1996; Lister, 1996: p. 53).
După cum remarcă Bouget (Bouget, 2001: p. 19), în literatura academică excluziunea socială este o extensie a sărăciei deoarece ia în considerare, de asemenea, factorii non-monetari. În plus, el sugerează că privită din perspectivă politică și socială, excluziunea socială poate fi de asemenea definită ca o lipsă de drepturi sociale. Berting și Villain-Gandossi (Berting și Villain-Gandossi, 2001: p.188) argumentează că excluziunea socială există deoarece “societatea este prea rigidă, prea nedoritoare să ajusteze exigențele pieței și cerințele producției moderne”. Ei sugerează că în sens Weberian excluziunea socială este văzută ca un proces. Membrii unui grup specific îi exclud pe cei care nu corespund cerințelor lor. Într-un sens politic modern, excluziunea este atât un proces (de exemplu, oamenii sunt excluși din piața muncii, sau din piața de locuințe) cât și o situație sau un statut (de exemplu oamenii locuiesc în împrejurări de excluziune). Svetlik, în mod similar, argumentează că există dificultăți clare conectate cu măsurarea excluziunii/ incluziunii sociale doar la nivel de productivitate. El argumentează că instituțiile sociale au de asemenea un rol important, astfel accentuând importanța proceselor. Înțelegerea provenienței excluziunii sociale, apoi, în mod necesar, focalizarea pe acest proces. Dar capturarea imaginii sociale implică utilizarea măsurilor de productivitate, chiar și acolo unde pot fi înlocuite. (Svetlik, 2000:p.69).
Opiniile lui Svetlik-Bering și Villain-Gandossi despre procese sunt importante. Dacă incluziunea socială urmează a fi definită ca un proces poate însemna că indicatorii pentru incluziunea socială ar trebui să fie corelați la procese. Aceasta ar furniza un contrast cu indicatorii de siguranță socio-economici care sunt legați doar de productivitate. Există, desigur, câțiva indicatori legați de productivitate în cadrul constructului de calitate socială, dar procesul și productivitatea sunt aici factori complementari. Dat fiind faptul că există multă suprapunere între indicatorii potențiali pentru componentele incluziunii sociale și ai securității socio-economice va merita focalizarea pe indicatorii de proces pentru cele dintâi, deoarece ele vor complementa pe cei ai celor din urmă, deși trebuie recunoscut că incluziunea este un statut, chiar dacă este unul diferențiat.
Berman și Phillips (Berman și Phillips, 2000, 2001: p. 329) leagă discuția lor de excluziune socială de conceptele de coeziune socială și solidaritate și fac referință la modul în care atât Room (2000) cât și Barry (1998) au făcut de asemenea acest lucru. Ei argumentează că incluziunea socială are legătură cu comunitățile, grupurile și cetățenii, și din cauza asta, ei văd incluziunea socială ca “pătrunzând toate cele patru părți ale cvadrantului calității sociale”. Pentru acest scop, Berman și Phillips (Berman și Phillips, 2001, p.345) afirmă că includerea socială este “un fenomen cu multe fațete și se manifestă atât la nivel național cât și la nivel de comunitate”. Precum Bouget (Bouget, 2001:p. 58), Berman și Philips (Berman și Philips, 2001: p. 329) subliniază că incluziunea/ excluziunea socială este un termen atot-cuprinzător, care este mult mai extins decât conceptul de sărăcie. Svetlik (Svetlik, 2000: p. 67 ) are un alt punct de vedere, argumentând că cele patru componente ale calității sociale trebuie să fie exclusive reciproc și exhaustive pentru a obține definițiile operaționale corecte. Desigur această chestiune este importantă în termeni de operaționalizare a componentelor.
Pe scurt, excluziunea socială este un fenomen social cuprinzător care se referă la “procesul dinamic de a fi sau a se simți îndepărtat, în întregime sau parțial, din oricare din sistemele sociale, economice, politice, și culturale care determină statutul social sau cetățenia” (Walker, 1997: p. 49). Dacă excluziunea socială este negarea (sau nerealizarea) dimensiunilor diferite ale cetățeniei atunci ar fi simplu de spus că cealaltă parte a monedei este incluziunea socială, adică gradul în care se realizează o astfel de cetățenie. Oricum incluziunea socială nu este pur și simplu opusul excluziunii sociale. Alegerea sa în contextul calității sociale reprezintă, în primul rând, o orientare pozitivă, și, în al doilea rând, un orizont deschis de posibilități pentru a articula înțelesul cetățeniei în societățile democratice. Ultima accentuează aplicația practică a conceptului: în ce moduri, proprii, poate găsi articulare ? Mai mult, dintr-o perspectivă a calității sociale, nu este pur și simplu incluziunea care contează dar de asemenea calitatea acelei incluziunii.
Luând în considerare discuția precedentă și orientarea calității sociale noi vom defini formal incluziunea socială ca acel grad în care oamenii sunt și se simt integrați în diferitele relații, organizații, sub-sisteme, și structuri care constituie viața de zi cu zi. “Sentimentele”, aici, reprezintă o percepție, sau un factor condițional subiectiv. Subiectivul, ca și obiectivul, este important, deși dificultatea este în cuantificarea și categorizarea precisă, ceea ce înseamnă că, focalizarea este pe obiectiv. De aceea, pentru scopurile acestei teze, sugerăm că incluziunea socială este măsura în care oamenii au acces la relațiile sociale diferite care constituie viața de zi cu zi. Procesele sunt în centrul incluziunii sociale și aceasta înseamnă că indivizii pot fi incluși sau excluși într-o largă gamă de dimensiuni. Prin urmare, incluziunea socială ne duce în inima conceptului de calitate socială și chiar a celui de coeziune socială. Cu toate acestea calitatea socială este definită în termeni de participare și teoretizată în termeni ai tensiunii dintre auto-realizarea individuală și formarea identităților colective. Incluziunea socială precisă este o pre-condiție a celor trei.
Este recunoscut că subiectivitatea în realizarea autoevaluărilor despre măsura și nivelul de excluziune socială poate determina riscul distorsionării a ceea ce ar putea fi văzută ca realitate obiectivă. Astfel de măsuri ale excluziuni sociale sunt totuși relative, ele fiind afectate de cultura socială predominantă, care diferă de la o țară europeană la alta. Și totuși, percepțiile trebuie să fie luate în considerare, în special într-o epocă a comunicațiilor globale, prin care oamenii își pot face o impresie asupra nivelurilor de prosperitate, și a nivelurilor de coeziune socială, din alte părți (Levitas, R.,1998: p. 58).
Pe baza analizei precedente putem trage niște concluzii despre natura incluziunii sociale. Incluziunea socială se preocupă de procesele care sunt dinamice; este cuprinzătoare sau are multe fațete în termenii proceselor și sub-sistemelor la care se referă; este multistratificată și poate acoperi excluziunea din relațiile personale, vecinătăți, organizații, națiuni sau blocuri supra-naționale precum UE; este atât o experiență obiectivă cât și subiectivă; și, de aceea, niveluri diferite de incluziune pot co-exista în viețile unei persoane sau familii. Așa că, de exemplu, este foarte obișnuit pentru grupurile migrante să experimenteze niveluri ridicate de incluziune în cadrul propriilor comunități în termeni interpersonali dar să suporte excluziune pe o gamă de fronturi (de exemplu angajarea) de societatea majoritară. De asemenea pentru unele femei un grad mare de incluziune socială în familie și comunitate poate merge mână în mână cu excluziunea de pe piața muncii sau participarea politică. Într-adevăr, în acest caz, incluziunea socială din sfera privată și informală poate fi o cheie determinantă a excluziunii sociale din sfera publică (Daly și Saraceno, 2002: p. 71). Tradiționalele regimuri naționale de bunăstare a susținătorului familiei (patriarhatul) au instituționalizat această excluziune (Lewis, 1992: p. 39).
Cadrul legislativ
Revin acum la conceptele de incluziune socială și excluziune socială așa cum sunt folosite de Comisia Europeană. Comisia europeană a fost preocupată, mulți ani, de combaterea excluziunii sociale. Una dintre primele inițiativele CE în acest domeniu particular a fost stabilirea, în 1989, a unui Observator asupra Politicilor pentru Combaterea Excluziunii Sociale. Observatorul a căutat să investigheze excluziunea socială atât în termeni relaționali cât și distribuționali. O atenție majoră a fost acordată evaluării măsurii în care unor grupuri ale populației le este negat accesul la principalul mijloc social și ocupațional, precum și la instituțiile de bunăstare. În același timp, Observatorul a căutat să examineze modelele rezultante ale dezavantajului multi-dimensional. După Berghman (1997), Observatorul a încercat să perceapă excluziunea socială ca pe încălcarea drepturilor cetățenilor.
Observatorul a fost desființat în 1994, dar eforturile Comisiei Europene de a combate excluziunea socială nu au încetat. În 1992, Comisia a lansat o inițiativă pentru o strategie de convergență în ceea ce privește diversitatea sistemelor de protecție socială din Statele Membre. În 1997, Comisia s-a referit la consensul “că sistemele de protecție socială, departe de a fi o povară economică, pot acționa ca un factor productiv care contribuie la stabilitatea economică și politică și ajută economiile europene să fie mai eficiente și mai flexibile, și în cele din urmă, să funcționeze mai bine”. De interes aici este schimbul de la siguranță la protecția cetățenilor împotriva riscurilor sociale până la o protecție definită în sens larg cu care să contribuie la stabilitatea economică și socială. În Tratatul de la Amsterdam din 1999, strategia mai sus menționată a Comisiei a fost formulată în obiectivul incluziunii ca luptă împotriva excluziunii sociale.
Tratatul de la Amsterdam, împreună cu Tratatul de la Nice au subliniat rolul Uniunii Europeană, respectiv cel de a “susține și implementa activitățile Statelor Membre într-o serie de obiective relevante pentru protecția socială: siguranța socială și protecția socială a muncitorilor, combaterea excluziunii sociale, modernizarea sistemelor de protecție socială”. Acesta a format baza pentru procesele de cooperare și coordonare a politicii care s-a dezvoltat în ultimii ani implicând schimburi de informație, evaluarea dezvoltării politicii curente, și identificarea bunelor practici.
Scopul acestei cooperări a fost ajutat de Summitul de la Lisabona din 2000. La această adunare, UE și-a propus un scop nou strategic pentru următoarea decadă, “de a deveni cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume, capabilă de creștere economică sustenabilă cu joburi mai multe și mai bune și o coeziune socială mai mare” (http://ue.eu.int/newsroom/). Pentru a implementa această strategie a fost introdusă o nouă metodă deschisă de coordonare la toate nivelurile. O metodă deschisă de coordonare specifică pentru a combate excluziunea socială a fost parte a acestui plan, cu viziunea că, până în anul 2010, sărăcia ar începe să fie eradicată. În particular, aceste politici au ca scop:
– să promoveze o mai bună înțelegere a excluziunii sociale prin dialog continuu și schimburi de informație și bună practică, pe baza indicatorilor conveniți de comun acord;
– să promoveze în masă promovarea incluziunii în politicile Statelor Membre, de angajare, educație, și antrenament, politici de sănătate și de locuit;
– să dezvolte acțiuni prioritare adresate grupurilor țintă specifice (de exemplu, grupurile minoritare, de negri, copii, bătrâni), fiecare Stat Membru alegând in aceste acțiuni în conformitate cu situațiile lor particulare.
De la întâlnirea de la Lisabona au existat încercări de a eficientiza întregul sistem de coordonare deschisă din cadrul procesului de protecție socială. Un obiectiv particular este acela că progresul peste domeniul de protecție socială ar trebui monitorizat spre obiective comune convenite. De aceea dezvoltarea unui set de indicatori conveniți de comun acord care reflectă în întregime obiectivele comune a fost evaluat ca fiind esențial. Astfel, Sub-Grupul de indicatori sociali ai Comitetului de Protecție Socială a produs un set de indicatori ai excluziunii sociale care se bazează pe lista propusă de Atkinson și colegii săi (2002). Înainte de asta, la Consilul European din Laeken din decembrie 2001, un set temporar de 18 indicatori ai sărăciei și excluziunii sociale a fost aprobat (Atkinson, 2004: p. 44).
Aceștia sunt organizați pe o structură de două nivele a indicatorilor primari – constând din 10 indicatori principali – și 8 secundari. Sub-grupul de indicatori a continuat să rafineze și să consolideze lista originală, și lista comună a fost aprobată de Comitetul de Protecție socială în iulie 2003 împreună cu definițiile lor.
Comisia Europeană folosește conceptele de incluziune socială și de excluziune socială ca opuse. Prin dezvoltarea măsurilor de politică pentru a mări incluziunea socială a cetățenilor Europeni, Comisia țintește să încerce diminuarea excluziunii sociale și eradicarea sărăciei. Pentru a atinge aceste scopuri, Comisia identifică factori de risc severi care cresc pericolul sărăciei. Factorii de risc menționați sunt: șomajul pe termen lung; traiul pe termen lung cu un venit mic; angajarea de slabă calitate; dizabilitățile; lipsa calificărilor și abandonul școlar timpuriu; sănătatea precară; abuzul de droguri și alcoolismul; locuirea într-o zonă cu dezavantaje multiple; lipsa unui acoperiș și locuințele precare; imigrarea; fundalul etnic și riscul discriminării rasiale (http://ec.europa.eu/).
Primul raport unit al Comisiei (CE, 2002) asupra schimbărilor structurale majore care au loc într-o societate și care ar putea conduce la noi riscuri de sărăcie și excluziune socială în special pentru grupurile vulnerabile. Aceste schimbări includ: schimbări pe piețele de muncă datorită globalizării și creșterii rapide a societății bazate pe cunoaștere și tehnologiilor de informare și comunicare; schimbări demografice cu creșterea duratei medii de viață și scăderea natalității; o tendință în creștere spre diversitatea etnică, culturală și religioasă ca rezultat al migrației internaționale crescute și a mobilității din cadrul Uniunii; schimbări în structurile din gospodărie cu rate în creștere a separării familiale și dezinstituționalizarea vieții de familie; și rolul în schimbare al femeilor și bărbaților.
Comisia identifică opt provocări de bază: dezvoltarea unei piețe a muncii inclusive și promovarea angajării ca drept și oportunitate pentru toți, garantând un venit adecvat și resurse pentru un standard decent de trai, abordând dezavantajele educaționale, păstrând solidaritatea familială și protejând drepturile copiilor, asigurând acomodarea rezonabilă pentru toți, garantând acces egal și investind în serviciile publice de mare calitate (sănătate, transport, social, îngrijire, cultural, recreațional, legal), îmbunătățind livrarea serviciilor, regenerând zone de privare multiplă (http://eur-lex.europa.eu/).
Această listă include definițiile Comisiei europene privind incluziunea socială, excluziunea socială și sărăcia, conectate cu definiția securității socio-economice în conceptul de calitate socială. Asemănarea aspectelor de combatere a riscurilor sociale și de îmbunătățire a șanselor la viață și oportunități este evidentă. Chiar și operaționalizarea de către Comisie în forma a opt provocări se aseamănă cu operaționalizarea securității socio-economice prin sub-domenii. De interes particular aici sunt comentariile făcute de Atkinson și de colegii lui (2002) la propunerile CE pentru dezvoltarea indicatorilor de măsurare a incluziunii sociale. În principal se focalizează pe indicatori sociali fără a se adânci în dezbateri conceptuale și teoretice în jurul conceptului de incluziune socială. Aceasta sugerează că autorii acceptă conceptul definit în practică de către CE. De aceea, cartea publicată de ei este în special folositoare în ceea ce privește procesul actual al definirii indicatorilor incluziunii sociale și condițiilor pe care acești indicatori sociali ar trebui să le îndeplinească dar nu ajută la înțelegerea conceptului de incluziune socială. Ei au criticat lista inițială a indicatorilor propusă de Comitetul de Protecție Socială și au făcut sugestii utile pentru o abordare mai elaborată și mai calitativă pentru măsurarea incluziunii sociale. După cum s-a observat anterior, Sub-Comitetul Indicatorilor a acceptat aceste sugestii și a modificat lista propusă (Atkinson, Marlier și Nolan, 2003: p. 67).
În luna iulie 2008, Comisia Europeană a adoptat propuneri pentru o agendă socială înnoită (COM(2008) 0412 finală), care includea acțiuni prioritare de luptă împotriva discriminării și de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale.
Există diverse opinii printre guvernele europene în ceea ce privește reformele structurale necesare pentru a atinge scopurile amintite mai sus, de aceea s-a convenit ca o formă voluntară, flexibilă și descentralizată de cooperare – așa-numita metodă deschisă de coordonare (OMC)- să fie adoptată.
Deci, care este rolul Uniunii Europene în cadrul OMC? UE coordonează acțiunea Statelor Membre, care au fost de acord cu obiective comune (de exemplu, incluziunea socială activă a tuturor) și cu indicatori comuni care pot fi folosiți pentru a monitoriza progresul și pentru a compara practicile cele mai bune (încurajând fiecare Stat Membru să-și examineze critic propriile lor politici, evidențiind în parte modul de acțiune al altor țări). Pe de o parte, de aceea, Statele Membre transformă scopurile comune în strategii proprii și se raportează la politicile pe care le-au pus în loc. Pe de altă parte, UE analizează și evaluează rapoartele de strategie națională, ajungând la concluzii de politică comune și definind principalele provocări pentru politicile sociale din fiecare țară, care sunt în comun adoptate de Comisia Europeană și de Statele Membre. Este important de subliniat, de aceea, că în cazul OMC politica socială rămâne sub competența Statelor Membre.
În ceea ce privește componenta incluziunii sociale, UE are ca scop să lase un impact decisiv asupra exterminării sărăciei și a excluziunii sociale prin asigurarea:
accesului tuturor la resurse, drepturi și servicii necesare pentru participare în societate, prevenind excluziunea și luptând cu toate formele de discriminare ce duc la excluziune;
incluziunea socială activă a tuturor, atât prin promovarea participării la piața muncii și prin lupta împotria sărăciei și excluziunii;
politicile de incluziune socială sunt bine coordonate și implică toate nivelele de guvernare și persoane relevante, inclusiv oameni ce experimentează sărăcia; aceștia sunt considerați eficienți și eficace și incluși în toate politicile publice relevante, incluzând politicile economice, bugetare, de educație și de formare și programele pentru fonduri structurale (în principal ESF).
În plus, UE se poate axa pe un program Comunitar (PROGRESS) pentru a susține învățarea reciprocă printr-o varietate de instrumente, precum finanțarea rețelelor sau întâlniri cu oameni ce experimentează sărăcia. Aceasta a schimbat baza de realizare a politicilor prin implicarea diferitelor persoane, precum ONG, parteneri sociali, autorități locale și regionale și oameni care lucrează cu oameni săraci. Ca atare, OMC oferă un forum pentru dezvoltarea unui consens asupra priorităților cheie care vor fi luate în discuție în lupta împotriva sărăciei și excluziunii sociale (Decision No. 1672/2006/EC). Acestea au fost incluse în strategia incluziunii sociale care are ca scop luarea măsurilor în următoarele domenii:
– sărăcia copiilor: un copil care crește în sărăcie și excluziune dezvoltă un risc mai mare de a deveni marginalizat la rândul său, astfel devenind prins într-un “ciclu” care se transmite de la o generație la generație. Excluziunea și sărăcia copilului atrage după sine inegalitatea în ce privește accesul la resurse și oportunități, și este deseori legat de discriminare. Această sărăcie îi poate împiedica pe copii să-și atingă potențialul maxim, afectându-le sănătatea, inhibându-le dezvoltarea personală, educația și bunăstarea generală;
– incluziunea activă: un proces de promovare a integrării oamenilor care sunt cel mai departe de piața muncii, implicând furnizarea unui nivel adecvat de susținere a veniturilor, precum și un acces mai bun la servicii, cu scopul de se asigura că politicile de protecție socială contribuie la mobilizarea oamenilor care sunt apți de lucru în timp ce realizează și obiectivul mai mare de a-și furniza un standard de viață decent și oportunitățile pentru participare socială pentru aceia care sunt și vor rămâne în afara pieței muncii;
– locuințe decente pentru toți: persoanele fără adăpost și lipsirea de locuință sunt câteva din cele mai extreme exemple de sărăcie și excluziune socială din societatea europeană, având drept cauză o gamă mare de factori ce include lipsa unei locuințe accesibile, slujbe prost plătite, șomajul, precum și abuzul de droguri, bolile mentale sau violența domestică;
– incluziunea grupurilor vulnerabile: unele grupuri din societate înfruntă un risc mai mare de sărăcie și excluziune socială în comparație cu populația generală, incluzând, de exemplu, persoanele cu dizabilități, emigranții și minoritățile etnice (incluzând romii), oamenii fără adăpost, foști prizonieri, dependenți de droguri, oameni cu probleme cu alcoolul, bătrâni izolați și copii;
– excluziunea financiară și supra-îndatorarea: mulți oameni săraci nu pot accesa servicii financiare, precum accesul la un cont bancar, nu au abilitatea de a realiza transferuri bancare, de a economisi, sau de a încheia asigurări. De aceea, ei înfruntă și dificultăți legate de integrarea economică și socială. De exemplu, deținerea unui cont bancar este deseori o cerință pentru un contract de angajare (Michele Rinaldi, 2010, p. 13).
UE caută să îmbunătățească eficacitatea acțiunilor sale, și a propus OMC reintroducerea pentru protecție socială și incluziune socială în luna iulie 2008 (COM(2008) 0418 final).
Intervenția unei politici ferme și stabilizatorii automați incluși în sistemele de prosperitate europeană au limitat impactul economic și social al celei mai rele recesiuni de mai multe decenii. Oricum, costul uman al crizei este dificil încă de evaluat. Impactul pe piețele muncii și asupra populației, care este cea mai vulnerabilă, este încă în desfășurare. Investițiile în monitorizarea regulată a tendințelor sociale și sporirea statisticilor sociale sunt cruciale pentru realizarea unor politici de răspuns eficace și la timp și pentru evaluarea impactului acestora.
Criza a accentuat marea diversitate din cadrul UE. Scopul său, magnitudinea și efectele variază, precum și capacitatea sistemelor de prosperitate națională de a furniza o protecție adecvată. Nu toate Statele Membre au mijloacele financiare pentru a face față cererilor în creștere, iar unele au goluri imense în plasele de siguranță. Îngustarea acestor goluri este acum o prioritate.
În același timp, nevoia de a opri creșterea cheltuielilor publice generează interesul pentru creșterea calității intervențiilor, și în unele cazuri trasarea unor priorități clare. Aceasta înseamnă o incluziune socială și o protecție socială mai eficace și mai eficientă, în conformitate cu principiile accesului tuturor, compatibilitate și susținere (Draft Joint Report on Social Protection and Social Inclusion, 2010, p. 2).
Șomajul poate rămâne ridicat pentru un timp, cu riscuri de excluziune pe termen lung. Lupta împotriva șomajului și promovarea piețelor de muncă inclusive ar trebui să meargă mână în mână. Cu redresarea din criză în curs de desfășurare, politicile trebuie să pregătească oamenii să găsească oportunități de angajare, să promoveze joburile de calitate și să evite dependența pe termen lung. Strategiile de incluziune activă echilibrate, ce combină susținerea cu un venit adecvat, acces la piața muncii și la serviciile sociale, pot reconcilia scopurile de luptă împotriva sărăciei, creșterea participării pe piața muncii, și creșterea eficienței cheltuielilor sociale.
O atenție înnoită trebuie oferită vechilor și noilor forme de sărăcie și excluziune, îmbătrânirii și societăților ce se schimbă rapid, deschise globalizării și fluxurilor de populație. Prevenirea și abordarea sărăciei, sărăcia copiilor în special, sunt cruciale pentru a pregăti Europa pentru viitor, evitând risipirea potențialului uman, atât a femeilor, cât și a bărbaților.
Criza a agravat sărăcia în multiplele sale aspecte, de exemplu excluziunea de pe piața locuințelor. În ultimul deceniu, accesibilitatea, persoanele fără adăpost, polarizarea socială și a locuințelor și noile forme de lipsire de adăpost au constituit un interes în creștere pentru politica publică, care în acest domeniu deseori duce lipsă de informații adecvate și sisteme de evaluare. Strategiile integrate pentru rezolvarea excluziunii din locuințe și soluțiile pentru persoanele fără adăpost au un rol important de jucat în politicile post-criză, cu dorința de a construi societăți sustenabile din punct de vedere al mediului.
Destabilizarea economică compromite sănătatea mentală și fizică și amenință să adâncească inegalitățile provocate de sănătate. Impactul crizei va varia în privința capacității Statelor Membre de a rezolva provocările. Necesitățile în creștere împreună cu presiunea severă exercitată de la buget determină o nouă urgentare a eficienței sistemelor de sănătate. Provocarea este de a îmbunătăți eficiența în timp privind asigurarea accesului tuturor la îngrijirea calitativă.
Pensionarii au fost relativ puțin afectați până acum, deși tăieri ale plăților în unele țări cu rate mari de sărăcie printre cei în vârstă sunt o cauză de îngrijorare. Totuși, criza și perspectivele de creștere economică slabe probabil vor avea un impact asupra tuturor schemelor de pensie și vor agrava provocarea unei societăți în îmbătrânire. Cum pensiile depind din ce în ce mai mult de contribuțiile furnizate de-lungul întregii vieți, ajustarea pensiei va depinde de abilitatea piețelor muncii de a oferi oportunități pentru cariere mai lungi și mai complete, pentru contribuția la fonduri.
O schimbare marcată spre fonduri finanțate aduce în față câteva din costurile viitoarelor pensii într-o societate aflată în proces de îmbătrânire. De asemenea crește expunerea sistemelor de pensie la piețele financiare. Variațiile în abilitatea schemelor finanțate de a trece cu bine de criză arată că diferențele în proiectare, reguli și strategii de investiție contează. O mai bună echilibrare de securitate pentru cei care economisesc și accesibilitatea în vederea posibilelor câștiguri și pierderi vor fi importante(Draft Joint Report on Social Protection and Social Inclusion, 2010, p. 3).
Criza a accentuat valoarea adăugată a coordonării politice prin Metoda Deschisă a Coordonării asupra Protecției Sociale și Incluziunii Sociale (OMC Social) și a furnizat un imbold de a întări și a exploata întregul potențial. Monitorizarea comună a impactului social al crizei a accentuat valoarea învățării reciproce și schimbul bunelor practici. A crescut conștientizarea și a ajutat înfruntarea provocărilor comune.
Pornind de la lecțiile oferite de criză și de la cei treisprezece ani ai strategiei de la Lisabona, va fi nevoie de o promovare a creșterii economice sustenabile împreună cu crearea de noi joburi și a unei coeziuni sociale și mai ales de evaluarea progresului rezultatelor sociale, incluzând egalitatea de gen. Anul European 2010 pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale oferă la timp o oportunitate pentru a reafirma cu tărie angajamentul, realizat de UE în urmă cu 10 ani, pentru un impact decisiv asupra eradicării sărăciei și excluziunii sociale. Acest angajament ar putea fi mai departe întărit de fixarea unor scopuri naționale bazate pe indicatori. Intervenția politică puternică și stabilizatorii automați au jucat un rol major în diminuarea consecințelor sociale ale crizei. Oricum, impactul amplu al crizei asupra oamenilor este încă în desfășurare. Index mundi a prezis că șomajul ar putea ajunge la 202 milioane în 2013 și 205 milioane în 2014 (conform Global Employment Trends 2013, p. 2), cu cheltuieli sociale ridicându-se de la 27.5% până la 30.8% a PIB între 2007 și 2010 (Draft Joint Report on Social Protection and Social Inclusion, 2010, p. 4).
Cu 5 milioane mai mulți șomeri decât la începutul crizei, venitul a scăzut pentru multe din gospodării, expunându-l la sărăcie și supra îndatorire, iar câțiva și-au pierdut casele. Emigranții, muncitorii mai tineri sau mai vârstnici, și cei cu contracte temporare, în special femeile, au fost afectați chiar mai devreme, dar șomajul atinge și alte categorii, până acum destul de sigure. Ratele șomajului pot rămâne mari pentru ceva timp, cu riscurile ce urmează, de șomaj pe termen lung și excluziune.
În decembrie 2008, oficialii europeni estimau că, la sfârșitul anului 2009, numărul șomerilor din Uniunea Europeană (U.E.) va ajunge la 21 de milioane, iar în 2010, la 25 de milioane. Cu toate că, la data la care au fost efectuate aceste opinii păreau exagerate în conformitate cu datele de care dispune Biroul de Statistica al Uniunii Europene estimează că numărul șomerilor din cele 27 de state membre era în octombrie 2009 de 22,51 milioane de persoane, din care 15,56 milioane în zona euro, deci cu mult mai sumbre decât cele anterioare.
Grafic, evoluția ratei șomajului în UE27 se prezintă cu un trend clar crescător (graficul de mai jos).
Figura nr. 1. Rata șomajului în UE27 în intervalul 2000-2011
Sursa: Eurostat(2012) Ancheta forței de muncă europene.
Dacă la nivelul anului 2000 rata șomajului era de 8,8%, ea a scăzut în 2001 la 8,6%, pentru ca în intervalul 2002-2004 să crească de la 8,9% la 9,2%. Între anii 2005 și 2008, rata șomajului a înregistrat din nou un trend descrescător, de la 9,00% la 7,1%, această din urmă valoare reprezentând valoarea minimă atinsă vreodată. Perioada 2009-2011 înregistrează o creștere la 9,00%, respectiv 9,7% în 2010 și 2011.
Realizând o ordonare crescătoare a valorilor ratei șomajului în anul 2011, cele 27 de țări membre se clasează după cum urmează:
Tabel nr. 1. Rata șomajului la nivelul anului 2011
Câmpul valorilor anului 2011 este trasat între hotarul inferior reprezentat de două țări: Austria cu 4,2% și maxima valorică aparținând Spaniei de 21,7%. După cum se poate constata, media UE27 este de 9,7%, ceea ce plasează România pe locul 8 ca și rată a șomajului în anul 2011.
Se pot ușor extrage o serie de concluzii: Există o plajă de valori destul de întinsă, de aproximativ 17,5 (șaptesprezece) procente dintre Austria cu 4,2% și Spania cu 21,7%. Sub media comunitară sunt 15 țări: Austria, Olanda, Luxemburg, Germania, Malta, Republica Cehă Belgia, România, Suedia, Danemarca, Cipru, Finlanda, UK, Slovenia și Italia.
Peste media comunitară sunt situate 10 state: Ungaria, Bulgaria, Estonia, Portugalia, Slovacia, Irlanda, Lituania, Letonia, Grecia și Spania.
Graficul nr. 8 creionează grafic informațiile prezentate în cadrul Tabelului nr. 3. Se observă, din acest grafic, țările care sunt apropiate de media EU27: Franța și Polonia.
Figura nr. 2. Rata șomajului în UE27 în anul 2011
Sursa: Eurostat(2012) Ancheta forței de muncă europene.
Realizând o ordonare crescătoare a valorilor medii pentru anii 2000-2011 privind rata șomajului, cele 27 de țări membre se clasează după cum urmează:
Tabel nr. 2. Media șomajului în perioada 2000-2011
Câmpul valorilor intervalului 2000-2011 este trasat între hotarul inferior reprezentat de două țări Olanda cu 3,9% și maxima valorică aparținând Slovaciei de 15,2%. După cum se poate constata, media UE27 este de 8,7%, ceea ce plasează România pe locul 11 ca și medie a șomajului în intervalul 2000-2011. Ponderea medie a șomajului celor 27 de țări UE în intervalul 2000-2011 este de 8,7%.
Se pot ușor extrage o serie de concluzii: Există o plajă de valori destul de restrânsă, de aproximativ 11,3 (unsprezece) procente dintre Olanda cu 3,9% și Slovacia cu 15,2%. Peste media comunitară sunt 9 țări: Franța, Estonia, Grecia, Bulgaria, Letonia, Lituania, Spania, Polonia și Slovacia.
Sub media comunitară sunt situate 18 state: Olanda, Luxemburg, Austria, Cipru, Danemarca, UK, Slovenia, Irlanda, Suedia, Malta, România, Republica Cehă, Belgia, Ungaria, Italia, Portugalia, Finlanda și Germania.
Graficul de mai jos creionează grafic informațiile prezentate în cadrul Tabelului anterior. Se observă, din acest grafic, țările care sunt apropiate de media EU27: Finlanda, Germania și Franța.
Figura nr. 3. Rata șomajului în UE27 în intervalul 2000-2011
Sursa: Eurostat(2012) Ancheta forței de muncă europene. Prelucrările autorului
În ceea ce privește dinamica șomajului în România în intervalul 2000-2011, constatăm o evoluție fluctuantă în perioada 2000-2006, de la 6,8% la 7,3% cel mai înalt prag fiind cel din 2004, de 8,0% și cel mai mic cel de 6,8% din 2001. Perioada 2007-2008 este caracterizată printr-o scădere, fluctuațiile mergând până la 5,8%, valoare a șomajului înregistrată în anul 2008. Aceasta este cea mai mică rată a șomajului înregistrată în ultimii 11 ani. Începând cu anul 2009, trendul a început să fie crescător înregistrându-se între 2009-2010 o creștere de 1,1% puncte procentuale, până la valoare de 6,9%. Anul 2010 marchează o creștere de 0.4 puncte procentuale pentru ca în 2011, să se înregistreze o creștere de la 7,3% în 2010, la 7,4% (graficul de mai jos).
Figura nr. 4. Rata ocupării în UE27 și România în intervalul 2000-2011
Sursa: Eurostat(2012) Ancheta forței de muncă europene și Societatea Academică din România (SAR), Raport Anual de Analiză și Prognoză, România în 2012, http://sar.org.ro/raportul-anual-de-analiza-si-prognoza-sar-pe-anul-2012/, accesat la 12.03.2012
Privind comparativ evoluția ratei ocupării cu media UE27 în perioada analizată, constatăm că, dacă între anii 2000-2011 rata șomajului în România s-a situat sub media UE27, în 2011, diferența cea mai mică fiind de 1,00% în anul 2006, respectiv de 2,4% în anul 2010.
Așa cum arată statisticile internaționale, tinerii cu vârste cuprinse între 15-24 ani reprezintă mai mult de un miliard de persoane din populația lumii, iar 85% dintre ei trăiesc în țările aflate în curs de dezvoltare. Mulți dintre acesti tineri se află în proces de formare profesională sau încearcă să se integreze pe piața muncii. În acord cu aceleași statistici, piețele muncii nu reușesc să ofere un loc de muncă pentru toți cei care doresc să muncească, cca. 160 milioane de oameni aflându-se, din acest motiv în șomaj. Deși multe dintre țările lumii sunt astăzi confruntate cu procese acute de îmbătrânire demografică, totuși, tinerii, resursa de muncă cea mai dinamică și creatoare, reprezintă 40% din totalul șomerilor lumii.
Figura nr. 5. Rata ocupării în UE27 și România în intervalul 2000-2011
Sursa: Eurostat(2012) Ancheta forței de muncă europene și Societatea Academică din România (SAR), Raport Anual de Analiză și Prognoză, România în 2012, http://sar.org.ro/raportul-anual-de-analiza-si-prognoza-sar-pe-anul-2012/, accesat la 12.03.2012
În România, șomajul tinerilor sub 25 de ani atinge cote alarmante, depășind cu 2,3% media UE27 la nivelul anului 2011. Dimpotrivă, numărul șomerilor cu vârste cuprinse între 25-74 ani este situată sub media UE27 cu 2,5% la nivelul anului 2011.
De asemenea, Statele Membre au început cu situații sociale diferite. În 2008, ratele numărului celor cu risc de sărăcie erau de la 9% la 26%. Acoperirea și nivelul susținerii furnizate de protecția socială de asemenea a variat în diferite țări și grupuri sociale. Percepțiile publice au ecou în aceste disparități: în iunie 2009 în timp ce majoritatea a simțit că criza a crescut nivelul de sărăcie, cei care au simțit un profund impact se încadrau între 10% și 69%.
Politicile de răspuns variază de asemenea în mărime și accent. Comisia estimează că cheltuirea cu măsurile discreționare variază de la mai puțin de 1% din PIB în unele țări la mai mult de 3.5% în alte țări. Comisia prezice că între 2007 și 2010 cheltuielile sociale vor crește, cu mai puțin de 1 pp în trei țări și până la 6 pp sau mai multe în alte patru.
Statele Membre au folosit Fondurile Sociale Europene pentru a mări susținerea pentru cei șomeri, pentru a menține muncitorii la muncă și pentru a-I ajuta pe cei mai vulnerabili să facă față barierelor structurale din cauza integrării pe piața muncii. Ei au folosit flexibilitatea din cadrul ESF ajustând programele operaționale, modificându-le unde a fost necesar, și au folosit simplificările propuse de Comisie pentru a îmbunătăți eficacitatea fondului. Programele ESF de asemenea furnizează suport financiar pentru obiectivele de incluziune socială pe termen lung din cadrul UE, stând la baza recuperării și coeziunii sociale.
Criza accentuează nevoia de a susține cetățenii într-o vreme de micșorare majoră a bugetului. Aceasta pune în evidență agenda UE pentru o incluziune socială și protecție socială mai eficientă și mai eficace, căutând acces pentru toți, adecvare și susținere; care este o preocupare pe termen lung a OMC sociale. Răspunsurile pe termen scurt ar trebui să fie consistente cu reformele structurale necesare pentru a moderniza politica socială, pentru a preveni daunele persistente pentru economie și societate și pentru a se pregăti pentru provocările pe termen lung, precum îmbătrânirea populației (Draft Joint Report on Social Protection and Social Inclusion, 2010, p. 5).
Excluziunea socială
Ce este excluziunea socială
Conceptul de “excluziune socială” a devenit popular în timpul anilor 1970 și 1980. Originea sa se găsește în Franța în anii 1960 când se făcea referire la săraci ca la “le exclus” (Silver, 1994: 332), dar textul lui Rene Lenoir “Les Exclus. Un Frangais sur dix” (Lenoir, 1974: p. 23; Jordi Estivill, 2003: p. 5) este frecvent amintit ca fiind primul text ce tratează fenomenul. În termenii lui Lenoir exclușii erau persoane cu dizabilități mentale și fizice, persoanele sinucigașe, copii abuzați, dependenți de droguri, printre alții- pe scurt oameni incapabili să se adapteze la societatea majoritară. Obișnuit pentru cei excluși era lipsa lor de suport financiar; ei erau “excluși administrativ” de către stat (Burchardt 1999: p. 73).
De-a lungul timpului, conceptul de excluziune socială a fost frecvent redefinit și extins la chiar mai multe grupuri precum la cei ce renunță la școală, tineri șomeri sau imigranți. Francezii au legat excluziunea mai aproape de șomaj, făcând asocieri cu dezbaterea americană asupra subclasei, Ghettoisation, și marginalizării (ibid. 228). Aceasta a influențat de asemenea alte țări continentale europene pentru a folosi conceptul (Burchardt 2002). Criza economică din anii 1980 a dus la o extindere rapidă a folosirii conceptului care a devenit înțeles în termeni generali ca dezavantaj social și grupuri vulnerabile. Pe de o parte, excluziunea socială se referea la riscul de a fi exclus de pe piața muncii, și pe de altă parte se referea la riscul de slăbire sau dezintegrare a rețelelor sociale și relațiilor sociale (Martin 1996:382). Ulterior, conotațiile conceptului au devenit mai difuze în loc să devină mai cuprinzătoare (Silver 1994: p. 540). Cercetătorii contemporani explorează excluziunea bazată pe o multitudine de factori incluzând: “întreținere; angajare sigură, permanentă; câștiguri; proprietate, credit sau pământ; locuințe; nivelul de consum predominant minim; educația; competențele; capitalul cultural; beneficiile furnizate de bunăstarea statului; cetățenie și egalitate în fața legii; participarea la procesul democratic; bunuri publice; națiunea sau rasa dominantă; familia și sociabilitatea; tratamentul uman, respectul, realizarea personală, înțelegerea” (Silver, 1994: 541).
În mod clar, o asemenea înțelegere largă a conceptului face dificilă utilizarea într-o lucrare empirică, și drept consecință fiecare studiu empiric tinde să aibă propria sa metodă de specificare a excluziunii sociale. Cercetătorii adesea se concentrează asupra a una sau doar a câtorva probleme specifice, și iau asta ca pe un exemplu de excluziune socială. Un exemplu este lipsa banilor sau șomajul, ceva ce poate explica de ce excluziunea socială este deseori folosită ca sinonim pentru sărăcie.
Într-o încercare de a vedea diferența dintre conceptele de excluziune socială și sărăcie, este util să aruncăm o privire la diferențele dintre limbajul ideologic și politic din UK și Franța. În timp ce conceptul de sărăcie a dominat dezbaterea politică și socială din UK de mai multe decenii (sau chiar secole) întrebarea cheie în Franța a fost cea a inegalității, mai presus de cea a sărăciei. Deoarece restul Europei a arătat un interes crescând asupra conceptului de sărăcie, francezii au rămas sceptici în privința conceptului de sărăcie cu toate problemele de definiție. În plus, concentrarea asupra cuantificării săracilor a părut să fie pe cheltuiala încercărilor de a înțelege procesele sau mecanismele care ar putea conduce la sărăcia economică și socială (Martin 1996:383).
Sub influența dezbaterii politice franceze și a lui Jacques Delors, Comunitatea europeană s-a întors de la focalizarea anglo-saxonă centrată pe sărăcie la focusarea pe excluziunea socială. În 1989 conceptul a fost inclus în Carta Socială EU (COM (89) 568), și Consiliul de Miniștri a adoptat o hotărâre de a combate excluziunea socială. (Jurnalul Oficial C227, 31.10.1989).
În 1990 Comisia Europeană a stabilit o rețea pentru a monitoriza excluziunea socială (Observatorul European asupra Politicilor de Combatere a Excluziunii Sociale), și astăzi conceptul de excluziune socială este mai important decât conceptul de sărăcie în discuțiile științifice și politice din mai multe țări, fără a mai menționa dezbaterea din cadrul Uniunii Europene. UK este considerată de mulți ca locul de naștere a conceptului de sărăcie. Unul din exemplele recente a acestei dezvoltări este constituirea Unității de Excluziune Socială de sub guvernarea lui Tony Blair, similară introducerii de noi instituții de a lua măsuri asupra excluziunii sociale din câteva țări, incluzând Danemarca, Germania, Italia, Portugalia, Franța și Begia (Silver, 1994). UE în prezent își mărește eforturile de a mări incluziunea socială, și în acest sens a fost demarat un program de Acțiune în Comunitate pentru Combaterea Excluziunii Sociale (Decizia nr. 50/ 2002/CE). Planurile de Acțiune Națională asupra Incluziunii Sociale și stabilirea indicatorilor comuni de a monitoriza incluziunea socială sunt bune exemple în acest sens (Atkinson 2002). Impactul dezbaterii din cadrul UE este important pentru înțelegerea modului în care conceptul de excluziune socială ar putea câștiga o asemenea popularitate în Europa în decursul unei perioade relativ scurte de timp. Întrebarea importantă este dacă conceptul de excluziune socială este vital pentru a înțelege problemele indivizilor dezavantajați în societățile contemporane.
Conceptul de excluziune socială
Europenii concep excluziunea socială ca fiind distinctă de sărăcie (Silver & S. M. Miller, 2003: p. 3). Înainte de a discuta diferențele dintre excluziunea socială și sărăcie, o definiție potrivită a excluziunii sociale trebuie identificată. Analiza singurelor probleme numite excluziune socială, de exemplu prin studii de șomaj sau studii de sărăcie (în funcție de venit), trebuie suplimentată de analize bazate pe definiții mai generale ale problemei.
Deoarece excluziunea socială a devenit o parte integrantă a discursului de politică socială din cadrul UE, câteva definiții ale conceptului vor fi găsite în publicațiile UE. În al treilea program anti-sărăcie din UE (programul Sărăcie 3) excluziunea socială a fost accentuată explicit, și cercetătorii Sărăciei 3 sugerează că excluziunea socială ar trebui definită în termeni de eșec al uneia sau a mai multe din următoarele patru sisteme: “Sistemul legal și democratic, care promovează integrarea civică, piața muncii, care promovează integrarea economică, sistemul de bunăstare, promovând ceea ce poate fi numită integrare socială, sistemul de familie și de comunitate, care promovează integrarea interpersonală” (Berghman 1995: 19).
Această definiție reflectă analiza lui Marshall (1950) asupra cetățeniei și poate fi concepută în termeni de negare a drepturilor cetățeniei (ibid.). Este clar totuși că această definiție oferă puține aluzii asupra modului în care fenomenul de excluziune socială poate fi înțeleasă, nici asupra modului în care pote fi distinsă față de sărăcie.
Observatorul European sugerează o definiție mai detaliată (Room, 1995: p. 63). În conformitate cu această definiție, excluziunea socială se referă mai întâi la “dezavantajul multidimensional, care este de durată substanțială și care implică disociația față de mijloacele majore sociale și ocupaționale din societate” (ibid., p.25). Dar, deși multidimensionalitatea și durata sunt incluse, această definiție de asemenea nu este precisă când vine vorba de a specifica care persoane excluse- sunt excluse. În conformitate cu Unitatea de Excluziune Socială Britanică, “excluziunea socială are loc atunci când oamenii sau locurile au de suferit din cauza unor probleme precum șomajul, discriminarea, competențele slabe, locuințele neadecvate, infracționalitatea ridicată, sănătatea șubredă și decăderea familială”, de aici, o listă a problemelor posibile este specificată, dar de asemena această definiție este prea imprecisă pentru a fi folositoare în studiile empirice.
Pentru a specifica în ce condiții apare excluziunea, Burchardt (1999: p. 229) a sugerat mai întâi, că o persoană are nevoie să fie membru al unei societăți pentru a putea fi exclus din ea. În lumina acestui fapt, negarea imigrării nu ne dă un motiv pentru a numi pe cineva exclus. În al doilea rând, dacă persoana exclusă consideră starea de a fi exclus ca problematică sau nerelevantă; toate excluderile sunt problematice. În conformitate cu asta definiția lor asupra excluziunii este: “Un individ este social exclus dacă 1) el sau ea este din punct de vedere geografic rezident într-o societate și 2) el sau ea nu participă la activitățile normale ale cetățenilor în acea societate” (Burchardt, 1999: 230).
În ciuda specificațiilor pe care definiția lui Burchardt le dă ele lasă și întrebări fără răspuns; de exemplu, cum să definești activitățile normale, cum să relaționezi cu grupuri de cetățeni (este unul exclus dacă este membru al unui grup mai mare care nu face parte din societatea de masă), și cum să îi privești pe aceia care nu au fost niciodată incluși ?
Scopul prezentului subcapitol este acela de a face lumină asupra relației dintre sărăcie și excluziunea socială. Acest scop semnifică că la început sărăcia și excluziunea socială trebuiau să fie fenomene distincte, dar această așteptare încă rămâne să fie specificată într-o definiție. Cineva ar putea presupune că, întrucât caracterul vag al conceptului este de neevitat, nu poate fi în mod clar definit. Poate, totuși, să fie argumentat că definirea excluziunii sociale este posibilă, așa cum este posibilă definire altor concepte ambigui în arena social, precum sărăcia, boala, fercirea și calitatea vieții. Idea că o definiție singură, universală poate fi găsită, trebuie discreditată, și mai degrabă trebuie să fie menționat că conceptul este definit în așa fel încât îndeplinește majoritatea criteriilor listate în introducerea la acest capitol, și într-un asemenea fel încât conceptul poate fi tratat cu înțeles în lucrări empirice. În asentiment cu asta, și cu percepția sărăciei și excluziunii sociale ca fenomene distincte, definiția sugerată de Walker și Walker va servi ca definiție teoretică a excluziunii sociale din acest studiu. Conform acestei definiții, conceptul de sărăcie se limitează la lipsurile economice, în timp ce excluziunea socială este utilizată pentru a măsura relația oamenilor cu diferite zone ale societății: “(…) am reținut distincția care privește sărăcia ca lipsă de resurse materiale, în special venituri, necesare pentru a participa la (….) societatea și excluziunea socială ca pe o formulare mai cuprinzătoare care se referă la procesul dinamic de excludere, în întregime sau parțial, din orice sistem social, economic, politic, sau cultural care generează integrare socială a unei persoane în societate”. (Walker și Walker, 1997: 8).
Într-o mare măsură această definiție corespunde cu criteriile specificate. Dacă începem cu ultimul criteriu, adică acela că excluziunea socială trebuie definită în așa manieră încât este posibil să fie distinsă față de celelalte probleme sociale, în special de problema sărăciei, definiția satisface acest criteriu. Când vine vorba de celelalte criterii este dificil să evaluăm în întregime această definiție a excluziunii sociale înainte să fie operaționalizată. Se poate pretinde să fie oferită o imagine clară a problemei pe care vrem să o analizăm; se poate pretinde să fie cuprinzătoare; se poate pretinde să funcționeze în studii comparative; și se poate afirma că este posibil să o operaționalizăm, atât timp cât suntem de accord că ne interesează integrarea oamenilor în societate.
CAPITOLUL 2. POLITICI PUBLICE ÎN DOMENIUL ECONOMIEI SOCIALE
Toate politicile publice se bazează pe teorie și valori și sunt condiționate de o structură socio-economică și instituțiile aferente. Primul, cadrul teoretic referențial și valorile, definesc scopurile publice care își propun să fie atinse de politici, precum și instrumentele care ar putea fi utilizate a priori. Al doilea, structura socio-economică și instituțiile, reprezintă, pe de altă parte, problemele socio-economice care trebuie rezolvate, actorii procesului politico-economic și relația lor cu puterea, cadrul cultural și ideologic, prioritatea care trebuie acordată obiectivelor și instrumentele care sunt foarte ușor de utilizat.
În ceea ce privește economia socială și ocuparea forței de muncă, diferite politici publice au fost aplicate în Europa. Aceste politici sunt inegal desfășurate în țările Uniunii și sunt diferite în conținutul lor. Aceasta implementare inegală și această diversitate de politici sunt explicate în principal de contextul economic, istoric, social, cultural, politic și instituțional, care este special pentru fiecare situație națională și regională, în care au fost concepute. Mai concret, printre principalele elemente care explică amploarea și importanța politicilor într-adevăr desfășurate, precum și intensitatea și modul de a insera economia socială în aceste politici, în general, și în politicile de ocupare, în special, apar recunoașterea socială și politică a acestei realități instituționale (Economia Socială), vizibilitatea și imaginea pe care proiectele din acest sectorul le proiectează față de societate și factorii de decizie în ceea ce privește rolul pe care îl joacă în dezvoltarea multi-dimensională (economică, socială, culturală) a națiunii, complexistatea economică și tradiția acestei realități, și în cele din urmă, capacitatea sa de a fi un reprezentant demn în diferitele procese de elaborare și aplicare a politicilor publice (Chaves, 2008, p. 37).
De fapt, în țările în care sectorul economiei sociale este larg recunoscut pe plan social (chiar fiind menționat în mod explicit în Constituțiile naționale), este în mod tradițional un sector puternic, este dinamic din punct de vedere economic și este capabil de a dialoga cu autoritățile, au existat numeroase planuri de politici publice în acest domeniu pentru o lungă perioadă de timp. Pe de altă parte, în țările în care sectorul instituțional a fost “descoperit” doar politic în ultimul deceniu (chiar dacă unele dintre componentele au fost “recunoscute” pentru o lungă perioadă de timp, cum ar fi cooperativele), măsurile specifice care vizează sectorul și / sau utilizarea în acest sector sunt încă rare și adesea obligatorii prin prisma sistemelor supranaționale, adică, cele ale Uniunii Europene.
2.1. Definirea politicilor publice și a conceptelor manageriale asociate
Conceptul de politică publică îl include pe cel al politicii sociale. (Vaillancourt și Charpentier, 2005, p. 111) În același timp, politicile publice împărtășeșc multe dintre caracteristicile politicii sociale.
Politica publică este totuși mai cuprinzătoare decât politica socială. Aceasta poate include, de asemenea, politica în ceea ce privește educația, transportul, imigrația, locuințele, dezvoltarea locală și industrială, de mediu, și așa mai departe.
Expresia, „Politică publică” la fel ca “Politica socială” conține cuvântul “Politică”, care se referă la intervenția autorităților de stat sau publice. Această intervenție tinde să redistribuie veniturile și să sprijine cetățenii. Aceasta are loc în scopul de a promova interesul general, care este pus în pericol atunci când un individ se bazează doar pe funcționarea legilor pieței sau strict pe resursele solidare ale familiei. Urmărirea interesului general implică funcțiile de de-marketizare și de-familiarizare din partea statului, pentru a folosi expresiile utilizate de Esping-Anderson (1999). Intervenție autorităților publice pot lua o mare varietate de forme, inclusiv legislația, regulamentele, declarațiile de politică, white papers, anunțuri privind bugetul și măsurile fiscale. Fără intervenția statului, nu există o politică publică. Dar, bazându-se exclusiv pe intervenția statului, este dificil să se obțină o politică de calitate în domeniul social și public. Și la acest punct distincția între co-construcție și co-producție a politicii începe să fie de ajutor.
În scrierile recente dedicate definirii politicii sociale cu implicații pentru definirea politicilor publice (Vaillancourt și Ducharme 2001, Vaillancourt în Tremblay, Tremblay și Tremblay 2006: 25-28), se dorește reconcilierea a două obiective: să se constate valoarea de intervenție a statului, precum și să se găsească o modalitate de a face acest lucru fără a diminua aportul părților interesate (stakeholderi) din societatea civilă și de pe piață, în special cele din economia socială.
2.2. Dialogul social și sindicatele
Ca o instituție centrală a modelului social european, dialogul social este în general pozitiv evaluat de către sindicate. În plus, ideea generală a unui dialog social și coordonarea politicilor în instituțiile corporatiste este în mare măsură susținută. Prin urmare aproape toate sindicatele au un rol puternic de parteneri sociali în elaborarea politicilor UE în general.
Cu toate acestea, imaginea pare destul de confuză când se cere o evaluare a rezultatelor reale ale dialogului de până acum. Evaluări pozitive și negative se regăsesc în echilibru aici: în timp ce majoritatea sindicatelor scandinave și din Marea Mediterană nu sunt mulțumite de rezultatele dialogurilor sociale, imaginea este inversată în țările anglo – saxone și continentale. Mai ales sindicatele din Europa de Est prezintă o evaluare pozitivă a rezultatelor dialogului social de până acum cu UE. În general, însă, liderii sindicali sunt mai sceptici cu privire la rezultatele dialogului decât liderii partidelor social-democrate. (Busemeyer/Kellermann/Petring/Stuchlík, 2007, p. 9)
Diferențele de opinie apar atunci când este vorba despre modul de a consolida rolul partenerilor sociali. Mare parte dintre sindicate susțin ideea de a consolida rolul Comisiei, care presupune în mod explicit responsabilitățile delegate de elaborare a politicilor pentru partenerii sociali punând presiune asupra angajatorilor. Mare parte dintre sindicate, în special cele cu tradițiile sindicaliste și o bază organizațională puternică, au fost împotriva consolidării rolului Comisiei : în opinia lor, sindicatele ar trebui să își consolideze poziția prin propriile sale acțiuni.
În concluzie , cu privire la dialogul social, la un nivel abstract, pozițiile politice cu privire la necesitatea unui dialog social extins sunt relativ convergente și coerente. Dar când se discută despre modul de a realiza acest obiectiv, pozițiile politice încep să reflecte în mare măsură poziția relativă a sindicatului respectiv în cadrul instituțional național.
2.3. Concepte și strategii politice în economia socială
2.3.1. Apariția și dezvoltarea conceptelor și strategiilor politice în economia socială
Capacitatea de a crea și de a dezvolta locuri de muncă în economia socială depinde direct de nivelul de implementare și dezvoltare a sectorului în economie. Autoritățile publice pot condiționa și orienta această implementare și dezvoltare cu politicile lor publice. După cum s-a afirmat anterior, existența și caracteristicile acestora depind, printre alți factori, de vizibilitatea și de recunoașterea socială și politică a sectorului economiei sociale și a rolului său în societate, dar mai ales, de funcționalitatea sectorului în ceea ce privește obiectivele generale și specifice ale diferitelor politici publice (Chaves, 2008, p. 38).
În ceea ce privește acest ultim punct, mai multe studii (lucrări științifice, rapoarte oficiale – inclusiv cele ale instituțiilor comunitare – și rapoarte din centre de cercetare specializate) au scos în evidență capacitatea sectorului economiei sociale de a corecta inegalitățile sociale și economice semnificative și de a contribui la realizarea simultană a mai multor obiective de interes general. Printre aceste obiective sunt, în primul rând, dezvoltarea economică endogenă, mai ales la nivel local, și autonomia teritorială, aceste două obiective fiind foarte dezvoltate, în contextul în creștere al globalizării și a vulnerabilității teritoriale. În al doilea rând, economia socială s-a dovedit a avea o mare capacitate de a corecta lacunele din domeniul serviciilor sociale, cum ar fi serviciile pentru persoanele dezavantajate și a serviciilor socio-culturale, adesea numite servicii de proximitate. Teoria economică neoclasică justifică aceste avantaje ale economiei sociale în raport cu economia publică și economia pentru-profit, cu argumente bazate pe încrederea într-un context informațional asimetric între agenții și pe satisfacerea cererii eterogene. Dar importanța economiei sociale vine nu numai din capacitatea sa de a articula ofertele care trebuie să se adapteze la noile cerințe care nu sunt îndeplinite, dar, de asemenea, din capacitatea sa de a transforma valorile și cultura prin re-direcționarea stilul de dezvoltare (în sensul de consum, producție și planuri de organizare). În al treilea rând, economia socială s-a dovedit a avea o mare capacitate de a crește coeziunea socială la nivel teritorial, de a activa participarea socială și cultura democratică și de a corecta dezechilibrele în capacitatea diverselor grupuri de interese de a negocia și de a aduce o presiune în procedurile de elaborare și aplicare a politicilor publice, în special cele care sunt conduse la nivel regional și local. În al patrulea rând, economia socială, prin modul său de lucru, poate contribui la distribuirea și redistribuirea veniturilor și a bogățiilor mai corect decât capitalismul tradițional. În cele din urmă, dar la fel de important, sectorul economiei sociale s-a dovedit a fi un mediu pozitiv în corectarea diferite dezechilibre pe piața muncii. De fapt, aceasta a contribuit la crearea de noi locuri de muncă, pentru a păstra locul de muncă în sectoarele de activitate și în întreprinderi în dificultate și / sau amenințate cu închiderea, pentru a crește stabilitatea de lucru, pentru a crea locuri de muncă din economia informală în economia oficială, pentru a salva meșteșuguri ( de ex: artizanat) pentru a investiga noi profesii și pentru a elabora proceduri pentru integrarea grupurilor dezavantajate și mai ales a persoanelor excluse social pe piața muncii. (Chaves, 2008, pp. 38-39).
Elaborarea politicilor publice de către factorii de decizie politică și actorii sociali depind de gradul de cunoaștere și recunoaștere a beneficiilor macroeconomice multidimensionale a activităților de zi cu zi efectuate de către economia socială. Prin urmare, lipsa de încredere a politicienilor și prejudecățile negative cu privire la acest sector au fost cele mai mari obstacole pentru dezvoltarea politicilor publice în acest domeniu.
Atenția acordată economiei sociale de către diferite autorități ale UE a crescut în ultimele trei decenii, deși intermitent și cu diferențele între instituții. Rolul important al economiei sociale în dezvoltarea socială și economică a Europei a câștigat treptat recunoaștere și, prin această recunoaștere, s-a așezat ca piatră de temelie a modelului social european.
Perioada lungă către recunoașterea instituțională a economiei sociale și structurarea unor politici publice europene specifice a început în 1980 (Pezzini 2012 în Chaves și Demoustier, 2012). Aceasta a culminat în 1989 cu Comunicarea Comisiei către Consiliu privind “Întreprinderile din sectorul ‘Economiei Sociale’: piața fără frontiere a Europei” – care a propus înființarea, prin statut, a unui temei juridic european pentru cooperative, asociații și societăți mutuale – și cu crearea unei Unități de Economie socială în cadrul Direcției Generale XXIII a Comisiei Europene. În timpul acelui deceniu, două instituții comunitare, Parlamentul European și Comitetul Economic și Social European (CESE), au lansat o serie de rapoarte, sugestii și rezoluții care evidențiază valoarea socială adăugată a economiei sociale și, în ambele cazuri, conduc la un punct de reper (José Luis Monzón & Rafael Chaves, 2012, p. 93).
Parlamentul European a lansat rapoarte, cum ar fi cele de la Avgerinos privind contribuția cooperativelor la dezvoltarea regională, cele de la Mihr privind rolul cooperativelor în construirea Europei și cele de la Trivelli privind cooperativele și cooperarea pentru dezvoltare, în timp ce rezoluția propusă de Eyraud, Jospin și Vayssade ( 1984) a invitat Consiliul și Comisia să examineze posibilitățile de instituire a unui drept european al asociațiilor. La rândul său, în 1986, EESC a sponsorizat o conferință europeană de Economie Socială, împreună cu Comitetul de Coordonare a Asociațiilor de cooperare ale Comunității (CCACC), și a publicat primul studiu european privind cooperativele, societățile mutuale și asociațiile (EESC, 1986).
Din 1989 au existat progrese succesive și anumite obstacole în recunoașterea și implementarea politicilor publice referitoare la economia socială. După cum s-a menționat mai sus, primul organism al serviciului public care s-a specializat în economia socială a fost Unitatea de economie socială din cadrul Direcției Generale XXIII, creată de Comisia Europeană în 1989 în timpul președinției lui Jacques Delors. Obiectivul său a fost foarte ambițios, având în vedere resursele financiare și umane limitate disponibile:
să ia inițiative pentru a întări cooperative, societăți mutuale, asociații și fundații din sectorul economiei sociale
să pregătească legislația europeană pentru cooperative, societăți mutuale și asociații
să analizeze sectorul economiei sociale
să asigure coerența politicii UE, deoarece afectează sectorul economiei sociale
să ia legătura cu acele federații reprezentative care existau
să stabilească relații cu acele părți ale sectorului care erau neorganizate
să sensibilizeze cu privire la cooperative, societăți mutuale, asociații și fundații din sectorul factorilor de decizie
să evalueze problemele cu care se confruntă sectorul
să reprezinte Comisia cu privire la aspectele relevante pentru celelalte instituții ale UE
Unitatea a fost restructurată în anul 2000, când responsabilitățile sale au fost împărțite între două direcții generale: Direcția Generală Întreprinderi și Industrie, unde a fost creată DG Întreprinderi Unitatea B3 – “Artizanat Intreprinderi Mici, cooperative și asociații mutuale”, concentrându-se în special pe “aspecte de întreprindere” pentru cooperative, societăți de ajutor reciproc, asociații și fundații, precum și Direcția Generală a Afacerilor Sociale, cu responsabilități pentru asociații și fundații.
Împreună cu unitățile de mai sus, două instituții comunitare au fost extrem de importante pentru economia socială:
– Comitetul Economic și Social European (EESC), un organism consultativ al Uniunii Europene. Grupul său III are reprezentanți ai economiei sociale, care au creat o “categorie de economie socială”. EESC a fost deosebit de activ în ultimii ani, și a emis mai multe avize. Cele două avize cele mai recente sunt pe “diversitatea formelor de întreprinderi” și pe “antreprenoriat social”.
– Parlamentul European. La început este înființat “Intergrupul de Economie Socială la nivelul Parlamentului European” în anul 1990. Acest Intergrup a fost alcătuit din membri ai Parlamentului European și din organizații care reprezau economia socială în Europa. Determinat de Intergrup, în 2009, Parlamentul European a aprobat un raport foarte important privind “economia socială”, cunoscut sub numele de raportul Toia.
În 2002, Comitetul Regiunilor a adoptat, de asemenea, un aviz privind “parteneriatele între autoritățile locale și regionale și organizațiile din domeniul economiei sociale: contribuția la ocuparea forței de muncă, dezvoltarea locală și coeziunea socială”, în care a solicitat recunoașterea economiei sociale în politica regională.
Un alt organism a fost Comitetul Consultativ al Cooperativelor, Societăților mutuale, asociațiilor și fundațiilor (CMAF). Înființat în 1998, funcția sa a fost să își dea avizul cu privire la diferite aspecte legate de promovarea economiei sociale la nivelul Uniunii Europene. Acest comitet a fost desființat într-o restructurare a Comisiei în 2000, dar la inițiativa organizațiilor din sectorul economiei sociale, a fost imediat creată Conferința Europeană permanentă a Cooperativelor, societăților mutuale, asociațiilor și Fundațiilor (CEP-CMAF) ca o platformă europeană pentru a face legătura cu instituțiile europene. Ea și-a schimbat recent numele în “Europa economiei sociale”.
În punerea în aplicare a măsurilor, instituțiile UE încă mai întâlnesc o problemă pe două paliere, în raport cu economia socială: (1) temeiul juridic deficitar și (2) definirea conceptuală insuficientă și generalizată, împărțite între (a) o lipsa de referințe explicite în textele fundamentale ale Uniunii Europene (Tratatul de la Roma și Tratatul de la Maastricht) și o definiție clară (dacă este cazul), bazată pe forma juridică, mai degrabă decât cu privire la activitățile în curs de desfășurare, și (b) între o multitudine de termeni (al treilea sistem, societatea civilă, etc) care împiedică consensul cu privire la desemnarea unei persoane ca și angajat/ă.
Din punctul de vedere al recunoașterii legale și vizibilității economiei sociale, progresele principale au fost după cum urmează:
– Conferințele europene organizate de către președinții ale Consiliului Uniunii Europene sau în cadrul unui Președinții.
– Avizele succesive EESC, inițiativele și opiniile Intergrupului de Economie Socială la nivelul Parlamentului European și, în unele cazuri, de asemenea, cele ale Comitetului Regiunilor, sau chiar pentru Comisia însăși, au contribuit la vizibilitatea sectorului social și a componentelor sale;
– Observatorul European pentru IMM-uri și-a axat cel de-al șaselea raport al său (2000) pe asociații și fundații.
– Statutul societății cooperative europene (2003).
– Recenta aprobare a regulamentului privind clauzele sociale
– O politică din ce în ce mai favorabilă față de întreprinderile sociale.
Obiectivele pentru care militează economia socială sunt legate, în esență, de ocuparea forței de muncă, serviciile sociale și de coeziune socială și, prin urmare, apar mai ales în două linii majore de politici publice:
elaborarea politicilor de integrare și asistență socială, precum și
elaborarea politicilor de dezvoltare locală și creare de locuri de muncă.
Interesul instituțiilor UE în implicarea economiei sociale în aceste obiective constituie un progres fundamental, deși dezvăluie o viziune îngustă a potențialului economiei sociale și a bunurilor care le-ar putea genera în economia și societatea Europei.
O politica bugetară europeană specifică economiei sociale nu a fost încă dezvoltată. Cele două încercări nu au avut succes. Primul “Programul multianual de lucru pentru cooperative, societăți mutuale, asociații și fundații în cadrul Comunității” (1994-1996) a fost destinat promovării economiei sociale europene prin proiecte transnaționale specifice și luării acesteia în considerare în cadrul politicilor comunitare (statistici , formare, cercetare și dezvoltare). Aprobat de către Parlamentul European, cu un buget de 5,6 milioane ECU, acest program a fost respins de către Consiliu. A doua propunere pentru un program multianual privind economia socială a avut aceeași soartă. Disensiunile dintre Consiliu și Parlament pot fi observate în bugetul identic al “economiei sociale”.
Participarea economiei sociale în politica bugetară a Uniunii Europene a fost realizată prin cadrul ocupării forței de muncă și a politicilor de coeziune socială, în special în bugetele multianuale de promovare a IMM-urilor și ocuparea forței de muncă – cum ar fi inițiativa ADAPT, inițiativa EQUAL pentru integrare socială și în muncă și programele: Acțiune Locală pentru ocuparea forței de muncă și Capitalul social local – dar și Fondul Social European (FSE), în cadrul măsurilor de sprijinire a inițiativelor locale (sub-măsura 10b), care fac referire explicită la rolul economiei sociale. Aceste referințe explicite fac parte din recunoașterea economiei sociale în cadrul Strategiei de la Lisabona pentru ocuparea forței de muncă și dezvoltarea locală.
Aceste programe au avut un efect de organizare pe scară largă, atât la nivel național și internațional, în aderarea și consolidarea economiei sociale europene prin federații, rețele, cercetare, cultură și politici publice (Demoustier et al, 2006, p. 10). Programul EQUAL este deosebit de important. Aceasta susține proiecte care implică entități de economie socială, cum ar fi consolidarea economiei sociale naționale (al treilea sector), în special pentru comunitățile locale și îmbunătățirea calității ocupării forței de muncă. Proiectele sale includ, de asemenea, prelegeri și dezbateri, care sunt factorii cheie pentru răspândirea conceptului. Acesta are un impact decisiv în țări precum Polonia, Irlanda și Austria.
La inițiativa Parlamentului European, în 1997, Comisia a pus în mișcare un program comunitar pilot important intitulat Al treilea sistem și ocuparea forței de muncă – singurul program comunitar substanțial în mod specific adresat economiei sociale – cu scopul de a explora și promovarea potențialului celui de-al treilea sector în ceea ce privește ocuparea forței de muncă. Pus în funcțiune de către Direcția Generală pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale până în 2001, acesta a stabilit 81 de proiecte cu o valoare de aproape 20 de milioane de euro. Programul nu a fost continuat.
După ani de implementare a politicilor europene, interesul comunitar s-a axat pe evaluarea impactului acestor politici publice asupra dezvoltării economiei sociale în Europa. Metoda folosită de UE a fost de a identifica măsurile-cheie (Fondul Social European, Fondul European de Dezvoltare Regională, inițiativa LEADER, normele europene – directivele și legislația) și congrese și rețelele transeuropene, pe care corespondenții comunitari le-au evaluat pe o grilă pornind de la 1 stea (*) la 3 stele (***) pentru cele mai importante în raport cu țara unde au fost raportate. Concluzia principală este importanța principalul instrument financiar, FSE. Alte momente importante au fost congrese și rețele internaționale, cu scopul evident de vizibilitate a conceptului și generatoare de efecte de structurare, cum ar fi coordonarea societății civile din economia socială a Europei. În cele din urmă, implementat mai mult în lumea rurală, inițiativa Leader s-a dovedit a fi o măsură cheie.
Se spera că aceste efecte pozitive vor fi, de asemenea, observate în noile state membre ale Uniunii Europene. În acest fel, Economia Socială va contribui la construirea Europeei și a proiectului european.
În cadrul arhitecturii politicilor europene, este important de subliniat rolul central al guvernelor naționale în transferul politicilor publice Uniunii Europene către statele membre.
Politica în domeniul concurenței și economiei sociale în Europa. Avansurile timide în ceea ce privește recunoașterii și politicilor în domeniul economiei sociale sunt în contrast cu unele probleme la nivelul Uniunii Europene, legate direct de politica în domeniul concurenței, care ocupă o poziție centrală pe ordinea de zi și în cadrul politicilor Uniunii Europene (Vosec, 2010).
Aceste aspecte sunt:
barierele care provin de la politicile antitrust, care consideră activitatea cooperativelor ca fiiind “acorduri”, care limitează concurența și, prin urmare, trebuie interzisă,
punerea în aplicare a politicii în domeniul concurenței în sectorul serviciilor, ca urmare a directivei Bolkenstein, care distinge între (1) serviciile de interes economic general, (2) serviciile de interes general care nu sunt de natură economică și (3) serviciile sociale de interes public. Regulile prezentei directive au dăunat grav întreprinderilor sociale și organizațiilor.
tratamentul fiscal al cooperativelor, o problemă pe care unele instanțe au considerat-o subiect al normelor privind ajutoarele de stat, deși acest lucru a fost recent clarificate.
2.3.2. Dezbaterea din jurul ideii de „mai multă Europă socială”
În timpul dezbaterilor politice prilejuite de ratificarea Tratatului Constituțional, multe state membre – în principal Franța, dar nu numai ea – au adus în discuție o chestiune vitală, în opinia lor: Tratatul Constituțional proteja modelul social european sau dimpotrivă, prin el se consacră o Europă neoliberală. Ca „moștenitor” al Constituției Europene, același gen de întrebări trebuie formulate și cu privire la Tratatul de la Lisabona:
Ce model economic și social este consacrat de Tratatul de la Lisabona?
Putem vorbi despre o Europă socială ?
Există progrese în materie de model social european sau, dimpotrivă, se consolidează o Europă neoliberală?
Este suficient protejat modelul social european?
Tratatul de la Lisabona explicitează modelul economic și social, propriu întregului proces de integrare europeană, model ce realizează o mixtură între piața liberă și intervenția publică în scopul garantării atingerii obiectivelor sociale ale Uniunii. (Giddens, 2007) Sunt incluse, astfel, în tratat elemente care permit extrapolarea modelului social european la nivel supranational. Față de cadrul juridic existent înainte, prin constituționalizarea valorilor, principiilor și obiectivelor integrării europene, se face o opțiune concretă în favoarea unui model de organizare a relațiilor economice și sociale, modelul social european, care răspunde combinației speciale – piață, societate, stat – proprii Europei.
În plus, dată fiind obligativitatea juridică a Cartei, drepturile fundamentale și principiile solidarității – esențiale acestui model social – se întăresc, se consolidează. Mai mult decât atât, respectarea acestor principii devine obligatorie în cazul tuturor politicilor pe care le dezvoltă instituțiile europene. În fine, să amintim importanța includerii în modelul politic al principiului coeziunii, semn de identitate a proiectului european, ce urmărește extinderea bunăstării către toate regiunile europene. Se trece astfel de la coeziunea economică și socială la noua coeziune, care este economică, socială și teritorială. Această nouă înțelegere a coeziunii este un reflex al principiului solidarității federale între statele componente ale federației. (Piris, 2010)
În plus, în planul său de „constituționalizare” a modelului social, Lisabona a inclus și instrumentele necesare dezvoltării sale la nivel supranational, precum, pe de o parte, clauzele orizontale sau transversale, sau, pe de alta, constituționalizarea rolului interlocutorilor sociali și a Summitului Social Tripartit. În același Titlu, primul al TFUE, se regularizează clauzele transversale ce garantează modelul, aplicându-se tuturor politicilor și acțiunilor promovate de către instituțiile comune. Se garantează că existența competențelor comunitare nu va duce la nerespectarea modelului, ci, dimpotrivă, la dezvoltarea sa. Lisabona, pe de o parte, grupează multe dintre clauzele deja existente, ceea ce conferă modelului vizibilitate în fața cetățeanului european. în plus, preluându-le din Constituție, introduce și noi clauze, cunoscute drept „clauzele sociale”.
Fundamentală este, în egală măsură, introducerea dispozițiilor referitoare la interlocutorii sociali și la Summiturile Sociale Tripartite, ceea ce subliniază rolul acestora în dezvoltarea și evoluția modelului social și a politicilor economice și sociale europene. Drept consecință a referendumului francez prin care a fost respinsă Constituția, dar, mai ales, a renegocierii, de către Franța, a modelului economic și social european, au fost consolidate elementele sale sociale și minimalizată libera concurență, lăsându-se cu claritate să se înțeleagă că aceasta din urmă este doar un instrument al modelului, și nu un scop în sine.
Referitor la progresul în materie socială, ne întrebăm dacă există noi competențe în dezvoltarea politicii sociale care să determine o consolidare a „Europei sociale”. Răspunsul este negativ, Tratatul de la Lisabona neadăugând noi competențe politicilor sociale și neextinzând conținutul politicilor sociale ce vor fi considerate, în continuare, insuficiente și chiar nesemnificative. Această situație se datorează reticenței diferitelor state membre, ca să nu mai vorbim despre vetoul explicit al Marii Britanii. Așa cum bine subliniază profesorul Carillo Salcedo, procesul constituțional a demonstrat existența consensului asupra modelului social european, arătându-se că este parte a ceea ce numim identitate europeană, dar a mai demonstrat și că acest consens nu mai este valabil când este vorba de atribuirea de noi competențe Uniunii sau despre o finanțare mai consistentă de către Uniune a sectorului social, înțeles ca parte a procesului general de integrare europeană. (Carrillo, 2006, pp. 474-475)
În schimb, există modificări referitoare la pachetul de politici economice și sociale. S-au perfecționat unele politici economice existente, precum coordonarea politicilor economice, politica monetară și finanțarea Uniunii, sau au fost introduse noi baze juridice. Nu toate au presupus o noutate absolută, în unele cazuri fiind vorba despre sectoare în care existau deja acțiuni comune, cum este cazul sectorului energetic. Altele aveau o dimensiune mai mult economică decât socială, chiar dacă există și sectoare cu un pronunțat conținut sau finalitate socială.
În concluzie, Tratatul de la Lisabona marchează un progres indiscutabil în constituționalizarea modelului social european prin formularea obiectivelor și a instrumentelor, dar și prin redactarea noilor clauze sociale, aspecte ce nu existau înainte. Este clar că explicitarea și constituționalizarea nu sunt mereu evidente și nu sunt percepute cu suficientă claritate, aceasta explicându-se prin faptul că trebuiau să „navigheze” între diferite dispoziții ale tratatelor. (Héritier and Moury, 2011, p. 145)
Nu se poate minimaliza progresul realizat și putem argumenta spunând că toate acestea se regăsesc în tratate – ca și în Cartă – și că au valoare juridică, obligând puterile publice comunitare să le respecte în activitatea legislativă sau executivă (Schwarze, 2003, p. 1037). În cazul încălcării, există posibilitatea apelului la juridisdicția Uniunii. Toate acestea sunt deosebit de importante, mai ales într-un moment ca acesta, când la criza statului bunăstării se adaugă cea provocată de extindere. Cum știm, începând cu anul 2004 au aderat la Uniunea Europeană state ce aveau o economie mai liberală și mai puțin intervenționistă precum cea a vechilor state membre. Această constituționalizare presupunea, între altele, ca existența unei majorități de state membre de tendință liberală să nu poată altera elementele definitorii ale modelului.
Putem spune, în concluzie, că există noi competențe în dezvoltarea politicilor economice și sociale, dar, strict vorbind, nu și noi politici sociale, situație cauzată de lipsa voinței politice în acest sens.
2.3.3. Constituționalizarea modelului social european: valori, obiective, drepturi și principii ale Cartei
Tratatul de la Lisabona este primul text constituțional european care descrie la modul general modelul economic și social european, model egal cu cel cunoscut ca fiind „modelul european” de societate. Este vorba despre constituționalizarea modelului social european. Mai precis, Tratatul Constituțional și, respectiv, Tratatul de la Lisabona „stabilesc un model economic și social, cel al unei economii sociale de piață, afirmând, în același timp, unele dintre valorile particulare ale modelului european, precum egalitatea și solidaritatea”(Carillo, 2006, pp. 472).
Tratatul de la Lisabona adaugă noi evoluții conceptului de Europă socială, prin explicitarea și constituționalizarea modelului social european. Trebuie să subliniem însă că vorbim despre valori și obiective ce produc deja efecte juridice. Valorile și obiectivele ce se întâlnesc în respectivele articole ale tratatelor trebuie să fie prezente în acțiunea și politicile puterilor publice europene atunci când acestea formulează politicile europene ce pot avea repercusiuni economice și sociale. În caz contrar, poate fi sesizată justiția europeană. Aceasta înseamnă că modelul nu admite „cale întoarsă”, ci, dimpotrivă, că vorbim despre valori și obiective obligatorii de respectat în toate deciziile Uniunii.
Principiile și valorile, având conținut economic și social, se regăsesc în primul rând în art. 2 al noului TUE. Se afirmă că una dintre valorile fundamentale ale Uniunii este egalitatea. Această valoare nu trebuie înțeleasă doar în termeni juridici și politici (egalitatea cetățenilor în față legii), ci și economici și sociali, ceea ce înseamnă obligativitatea puterilor publice de a formula politici economice și sociale de care să beneficieze toți cetățenii, și nu doar unii, puțini. Alte principii ale societății europene care au legătură cu modelul economic și social sunt nediscriminarea, toleranța, solidaritatea și egalitatea de gen.
Aceste principii răspund modelului european de societate, unele fiind chiar exclusiv europene, precum cel al solidarității. Altele, precum nediscriminarea sau egalitatea de gen, existau și în textele comunitare anterioare, sub forma unor clauze transversale sau orizontale pe care Uniunea ar fi trebuit să le respecte în toată activitatea sa. Aceste clauze se mențin, efectele lor juridice de asemenea, dar noua redactare adaugă la protecția juridică o anumită vizibilitate.
Paragraful 3 al articolului 3 al TUE, cum am văzut în capitolul anterior, regularizează expres modelul economic și social european, caracterizat prin faptul că este o economie socială de piață, în care puterile publice au obligația de a interveni în vederea garantării atingerii obiectivelor sociale. Această dimensiune socială a pieței face să ne aflăm în prezența unui capitalism singular, diferit de cel american sau asiatic, diferență care vine exact din puternica sa dimensiune socială. Economia socială de piață europeană este o sinteză a diferitelor procese și modele de dezvoltare de după cel de-al Doilea Război Mondial și își are explicația în faptul că aici, pe continentul european, s-a aflat frontiera celor două modele mondiale : pe de o parte capitalismul pur și, pe de alta, socialismul intervenționismului total.
Articolul 3.3 combină, astfel, caracteristicile unei economii libere de piață cu obiectivele sociale pe care puterile publice sunt obligate să le mențină și să le garanteze. Se afirmă că Uniunea trebuie să realizeze o creștere economică echilibrată și o stabilitate a prețurilor. Se descrie acest model ca fiind cel al unei „economii de piață foarte competitive, dedicată asigurării locurilor de muncă și a progresului social”. Uniunea, ca autoritate publică europeană, trebuie, în plus, să garanteze un nivel înalt al protecției sociale și o îmbunătățire a calității mediului, progresul științific și tehnic.
În egală măsură, trebuie combătută excluderea socială și discriminarea. Trebuie stimulate justiția și protecția socială, egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea între generații și protecția drepturilor copiilor. Trebuie ca UE sa contribuie la coeziunea economică, socială și teritorială, precum și la solidaritatea între statele membre. Trebuie respectată bogăția diversității culturale și lingvistice și este imperios necesară conservarea patrimoniului european. Față de cadrul legislativ existent în vechile tratate, actualul art. 3 are menirea de a consolida și mai mult modelul social european.
Această explicitare a modelului economic și social trebuie completată cu lectura drepturilor economice și sociale ce se regăsesc explicit în Carta Drepturilor Fundamentale în Uniunea Europeană, Cartă ce are deplină valoare juridică conform Tratatului de la Lisabona. Carta recunoaște, în Titlul „Libertăți”, drepturi economice precum proprietatea privată (art. 17), libertatea antreprenorială (art. 18), libertatea profesională și dreptul la muncă (art. 15), dar și dreptul fundamental la educație (art. 14).
Carta adaugă și alte drepturi ce au legătură cu modelul economic și social european, precum egalitatea în fața legii (art. 20), nediscriminarea (art. 21), egalitatea între femei și bărbați (art. 23), drepturile copilului (art. 24), drepturile persoanelor în vârstă (art. 25), și integrarea persoanelor cu dizabilități (art. 26). În plus, Carta aduce o importantă noutate cu privire la capitolul solidaritate, în care regăsim drepturi sociale consolidate în sfera comunitară, precum dreptul la informare și consultare a muncitorilor din întreprinderi (art. 27) sau dreptul la negociere și acțiune colectivă (art. 28). Se includ și alte drepturi și principii avansate, precum dreptul la: servicii gratuite în vederea angajării (art. 29), condiții de muncă juste și echitabile (art. 31), interzicerea muncii infantile și protecția tinerilor care muncesc (art. 32), concilierea vieții personale și profesionale (art. 33), securitate și ajutor social (art. 34), protecția sănătății (art. 35), accesul la servicii de interes economic general (art. 36), protecția mediului (art. 37) și protecția consumatorilor (art. 38).
Includerea acestor drepturi și principii are o mare importanță, chiar dacă nu toate sunt drepturi ce pot fi aduse în fața instanțelor europene de către cetățean. Ele presupun totuși conform lui Udo di Fabrio, nu doar limitarea acțiunii puterilor publice, ci și dezvoltarea modelului economic și social propriu statelor membre la nivel supranațional (Di Fabio, 2004, p. 946).
2.3.4. Instrumentele dezvoltării modelului social european: clauzele sociale, constituționalizarea rolului interlocutorilor sociali și a Summitului Social Tripartit
Explicitarea modelului economic și social european se completează cu includerea instrumentelor ce permit dezvoltarea la scară europeană a acestui model. Respectivele instrumente sunt puse în acord cu principiile orizontale pe care, oricum, instituțiile trebuie să le respecte, „Dispozițiile cu aplicare generală”, și cu constituționalizarea interlocutorilor sociali și a Summitului Social Tripartit.
În prima parte a noului Tratat asupra funcționării UE (TFUE), au fost introduse principiile ce vor ghida acțiunea puterilor publice europene. Este ceea ce numim „clauzele sociale”, cu caracter transversal, aplicarea lor fiind obligatorie pentru toate politicile și acțiunile Uniunii descrise de Tratat. Clauze având conținut social și/sau transversal existau și în textele juridice anterioare, precum cele de mediu, protecția consumatorilor, nediscriminarea sau egalitatea de gen, fiind introduse prin tratatul de la Amsterdam. Aceste clauze transversale erau însă „împrăștiate” de-a lungul tratatelor. Spre deosebire de această practică. Tratatul de la Lisabona, recuperând prevederile tratatului Constituțional, grupează și localizează aceste clauze în Titlul II al noului TFUE. în plus, trebuie să subliniem noutatea pe care o presupune încorporarea noilor clauze sociale, ceea ce presupune că principiile sociale în materie de muncă, protecție socială, luptă împotriva excluziunii sociale, educație, formare și sănătate devin transversabile, adică aplicabile luturor acțiunilor și politicilor comune. Dacă majoritatea acestor clauze existau și în alte tratate, cel de la Lisabona face mai vizibil cetățeanului european modelul social promovat prin intermediul clauzelor de mai jos.
a. Egalitatea de gen
TFUE stabilește, în art. 8, obligația Uniunii ca, prin toate acțiunile sale, să elimine inegalitatea dintre femei și bărbați și să promoveze egalitatea. Transversalitatea în materie de gen fusese introdusă prin Tratatul de la Amsterdam, ceea ce constituise un mare progres, având în vedere că inițial. în primele tratate, era avută în vedere doar egalitatea de gen în materie de salariu. în plus, consecință a CIG de 2004, Tratatul include și o declarație în care se afirmă – ca aspect concret al acestei transversalități – că „Uniunea va combate, prin diferitele sale politici, violența domestică în toate formele sale”.
b. „Clauza socială”
Articolul 9 introduce ceea ce este cunoscut ca fiind „Clauza socială”, apărută prima dată în Constituția Europeană. Ce spune ea? Că, în politicile și acțiunile sale, Uniunea trebuie : să promoveze politici ocupaționale adecvate ; să garanteze o protecție socială reală; să lupte împotriva excluderii sociale; să asigure un nivel ridicat de educație și formare ; să asigure protecția sănătății umane. Este vorba, desigur, de elemente prin care se consolidează modelul social european la nivelul UE, elemente a căror eventuală neaplicare atrage efecte juridice. (Zeitlin, 2005, p. 32)
c. Nediscriminarea
Articolul 10 stabilește că Uniunea, prin acțiunile și politicile sale, trebuie să lupte împotriva oricăror forme de discriminare – sex, rasă, origine etnică, religie sau convingeri, incapacitate, vârstă sau orientare sexuală. Toate acestea constituie o noutate prin faptul că este vorba despre o clauză transversală, chiar dacă, prin art. 13 al TCE, existase baza juridică ce permitea Uniunii să adopte acțiuni prin care să lupte împotriva discriminării de sex, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, incapacitate, vârstă sau convingeri sexuale. Acest articol 13 a TCE a devenit acum articolul 19 al TFUE. Dacă în cazul fostului articol 13, Uniunea era doar abilitată să lupte împotriva acestor forme de discriminare, acum acestea au devenit clauze transversale, ceea ce înseamnă un progres evident în direcția obligativității combaterii acestor manifestări discriminatorii.
d. Protecția mediului
Articolul 11 regularizează integrarea protecției mediului în toate politicile europene, în scopul realizării unei dezvoltări sustenabile. Este din nou vorba despre un articol ce există atât în TCE, cât și printre principiile generale expuse în prima parte a Tratatului.
e. Protecția consumatorilor
Articolul 12, care include clauza transversală de protecție a consumatorilor, nu reprezintă o noutate prin dimensiune sau conținut, ci prin locul ocupat. În TCE, în articolul corespunzător politicii de protecție a consumatorilor, se dispunea transversalitatea sa, prin aceeași formulare juridică. Punând însă la un loc toate clauzele de transversabilitate, această operațiune ajută la o mai mare vizibilitate a acestora, permițând, totodată, o mai mare presiune asupra puterilor publice în respectarea și îndeplinirea acestor exigențe.
f. Protecția serviciilor de interes economic general
Acest articol nu conține o clauză transversală, dar amintește că aceste servicii – cele publice – sunt parte a modelului social european și au legătură intrinsecă cu valorile Uniunii. Se stabilește astfel că instituțiile, conform propriilor competențe, trebuie să vegheze ca respectivele servicii să funcționeze astfel încât să-și îndeplinească menirea, conform specificului fiecăruia. CIG din 2007 a adăugat un protocol, la solicitarea Franței, care întărește specificitatea acestor servicii, precizând însă și că, în conformitate cu dispozițiile Tratatelor, aceasta nu afectează competența statelor membre referitor la prestarea de servicii de interes economic general.
Existența acestor clauze sociale și a regularizării serviciilor de interes economic general reflectă opțiunea europeană pentru un anumit model economic și social. Politicile comunitare care aplică și dezvoltă un asemenea model trebuie să respecte anumite limite sau, altfel spus, să servească îndeplinirii unor obiective având conținut social și care reflectă modelul de societate, un model ce operează cu valori precum egalitatea, dezvoltarea socială, dezvoltarea sustenabilă și protecția mediului. (Wincott, 2003, p. 539).
Celălalt instrument fundamental în dezvoltarea modelului social european îl constituie constituționalizarea rolului interlocutorilor sociali și a Summitului Social Tripartit în definirea și aplicarea politicilor sociale. Art. 152 stabilește că : „Uniunea va recunoaște și promova rolul interlocutorilor sociali, ținând cont de diversitatea sistemelor naționale. Va facilita dialogul între acestea, respectându-le autonomia. Summitul Social Tripartit privind creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă va contribui la îmbunătățirea dialogului social”. În altă parte, ne plângeam că acest articol a fost mutat din Titlul referitor la Principiile Democratice într-unul mai concret, cel al Politicilor Sociale. Fără îndoială că era mai bine dacă rămânea la „Principii Democratice”, dar este important și așa în promovarea modelului social european.
2.3.5. Strategii recente ale politicilor publice ale Uniunii Europene privind Economia Socială
Anul 2011 a văzut o schimbare importantă în agenda politică a Comisiei Europene în ceea ce privește economia socială, sau mai precis, întreprinderile sociale. (Trubek și Trubek, 2005, p. 346)
Acest lucru a avut loc datorită mai multor motive: (1), criza economică extrem de puternică și amplificarea dezbaterilor în cadrul instituțiilor europene au împins Comisia spre găsirea unor soluții alternative; (2) , o nouă avalansă de solicitări sociale și instituționale – între care amintim o serie de documente: documentul de poziție asupra societății civile Europene și documentele privind Economia Socială a Europei și a cooperativelor din Europa, scrisoarea deschisă a academicenilor Europeni “DE LA VORBE LA FAPTE: Sprijinirea întreprinderilor cooperatiste și sociale pentru a realiza o Europă mai inclusivă, mai durabilă și mai prosperă”, din octombrie 2010 , Rezoluția Parlamentului European din 2009 cu privire la economia socială (mai exact raportul Toia) sau Opinia Comitetului Economic și Social European privind “Diversitatea formelor de întreprindere” – toate acestea au impus Comisiei necesitatea de a acorda o atenție sporită economiei sociale; (3) punerea în aplicare a Cererii Small Business Act a trecut în 2008 (care a citat în mod explicit economia socială), care a trebuit revizuită, acest lucru conducând la stimularea interesului pentru afacerile sociale; și (4), factorii de natură conjuncturală, între care amintim faptul că anumiți factori de decizie europeni au observat profilul în creștere al întreprinderilor sociale. (CIRIEC, 2012, p. 100)
Small Business Act și Actul privind piața unică au fost documentele cele mai importante în acest sens. Acestora li s-a alăturat Inițiativa privind antreprenoriatul social, care cuprindea 11 acțiuni-cheie:
Propunerea regulamentului privind fondurile de investiții sociale europene (07.12.2011)
Microfinanțarea
Un instrument financiar european (06.10.2011)
Prioritatea investițiilor pentru întreprinderile sociale din fondurile structurale (06.10.2011); cadru strategic comun (14.03.2012)
Cartografierea întreprinderilor sociale, modele de afaceri, importanță economică, regimuri fiscale, identificarea celor mai bune practici; (acțiunea 9 🙂 studiu cu privire la situația societăților mutuale
Baza de date privind certificări
Administrațiile naționale și regionale: promovarea învățării reciproce și consolidarea capacităților
Platforma de schimb de date electronice pentru investitori sociali și antreprenori, accesul la programe de educație și formare ale UE și
Simplificarea Statutului în cadrul reglementării Societății Cooperative Europene și a reglementării privind statutul Fundației Europene (08.02.2012)
Creșterea elementului de calitate în atribuirea contractelor, în contextul reformei achizițiilor publice
Simplificarea punerii în aplicare a normelor privind ajutoarele de stat pentru serviciile sociale și locale.
2.4. Politicile publice în România
România a statuat, prin intermediul unor acte normative recente o nouă abordare a reformei sistemului de elaborare, coordonare și planificare a politicilor publice la nivelul administrației publice centrale, vizând îmbunătățirea calității actului guvernamental și a managementului politicilor publice.
În România, sistemul politicilor publice este definit ca “ansamblul instrumentelor, procedurilor și arhitecturii instituționale, dezvoltat în scopul de a îmbunătăți în ansamblu calitatea și eficiența procesului de luare a deciziei”.
Documentul subliniază, pe de altă parte, necesitatea unei bune colaborări între nivelul politic și cel executiv al administrației publice și societatea civilă, precum și necesitatea dezvoltării cunoștințelor și aptitudinilor tuturor factorilor implicați cheie angrenați în procesul elaborării și implementării politicilor publice, în vederea rezolvării problemelor și adaptarea la realitățile socio-economice.
Politicile publice sunt acțiuni ale administrației publice centrale de specialitate destiante soluționării problemelor de politici publice, acestea din urmă fiind definite ca situații sociale, economice sau ecologice care „necesită intervenția administrației publice centrale de specialitate, în măsură să identifice cadrul juridic necesar implementării unei anumite soluții”. (Scharpf, 2002, p. 656).
2.4.1. Structuri instituționale responsabile cu Politicile Publice în România
La nivelul Guvernului României, în cadrul Secretariatului General al Guvernului funcționează Direcția de Politici Publice, care are drept rol primordial îmbunătățirea sistemului de elaborare, coordonare și planificare a politicilor publice la nivelul administrației centrale.
Obiectivele declarate ale Direcției de Politici Publice sunt legate de eficientizarea politicilor publice, creșterea transparenței decizionale, fundamentarea corectă a politicilor publice, îmbunătățirea sistemului de consultare între instituțiile administrației publice centrale, crearea conexiunii dintre planificarea politicilor publice și elaborarea bugetului și elaborarea metodologiilor de evaluare și monitorizare a politicilor publice. Atribuțiile Direcției de Politici Publice sunt:
Stabilirea cadrului metodologic și organizatoric pentru sistemul de planificare, elaborare și implementare a politicilor publice la nivelul ministerelor și al altor organe de specialitate ale administrației publice centrale.
Stabilirea cadrului general pentru definirea priorităților Guvernului și urmărește corelarea acestora cu politicile publice.
3. Asigurarea suportului metodologic și consultanța ministerelor privind formularea politicilor publice.
4. Asigurarea secretariatului tehnic al Consiliului Superior pentru Reforma Administrației Publice, Coordonarea Politicilor Publice și Ajustare Structurală, organism fără personalitate juridică al Guvernului care asigură corelarea și monitorizarea procesului de reformă a administrației publice și a politicilor publice. La nivelul ministerelor și a altor structuri publice centrale, agenții guvernamentale, sunt înființate Unități de Politici Publice (UPP), având personal cu experiență în domeniul politicilor publice și a managementului de proiect.
Dacă structurile instituționale publice au responsabilitatea elaborării, implementării și evaluării politicilor publice, structurile societății civile joacă un rol extrem de important, acela de inițiatori ai unor politici publice, care încearcă să preseze guvernul să pună pe agenda politică o anumita temă sau problemă socială.
Aceste structuri pot veni cu o contribuție consistentă în procesul de elaborare și implementare a politicilor publice – fie aceasta sub forma expertizei sectoriale (spre exemplu, organizațiile din domeniul protecției drepturilor copilului pentru politicile și reglementările din acest domeniu sau organizațiile reprezentative ale romilor pentru documentele de politici publice destinate acestui grup etnic) fie a resursele materiale (spre exemplu, asociațiile patronale dintr-un anumit domeniu de activitate economic, sau agenții economici care angajează tineri absolvenți cu sprijinul statului, urmând ca apoi să susțină locul de muncă al tinărului cel puțin pe o anumită perioadă de timp).
Un rol foarte important îl joacă, de asemenea, mass media ca “amplificator al problemelor publice sau al unor soluții promovate de anumite grupuri de interese sau organisme de thinktank. Ea reprezintă totodată o oportunitate pentru ca anumite probleme să ajungă în atenția publicului.” (Profiroiu, Iorga, 2009, p. 39)
2.4.2. Repere legislative ale implementării de politici publice în România
Conform “Strategiei pentru îmbunătățirea sistemului de elaborare, coordonare și planificare a politicilor publice la nivelul administrației publice central”, sunt identificate trei tipuri de documente de politici publice: (1) Strategia; (2) Planul; (3) Propunerea de politici publice, pe care le vom descrie în continuare.
Strategia
Conform HG 870/2006, Strategia este un document de politici publice pe termen mediu și lung care definește, în principiu, politica Guvernului cu privire la un anumit domeniu de politici publice în care se impune luarea unor decizii privind o gamă largă de aspecte. Un document de tip Strategie este necesar atunci când se formulează o nouă politică publică sau când se dorește îmbunătățirea semnificativă a politicilor curente într-un anumit domeniu.
Strategiile abordează, în general, un domeniu sectorial clar delimitat, și este nevoie de corelarea acestora cu cadrele naționale și, într-un mod specific și sistematic, ar trebui să demonstreze cum se realizează scopurile și obiectivele naționale prin identificarea intervențiilor sectoriale (Grimwood, Sics, Tulea, 2009).
Structura unui document de tip Strategie este:
Tabel nr. 3. Structura Strategiei ca document de politici publice
Planul
Planul este un document care operaționalizează procesul de implementare a politicilor publice și poate fi întocmit după adoptarea unei strategii sau propuneri de politici publice. în funcție de perioadele avute în vedere, se poate vorbi de planuri pe termen scurt – specifice, mediu sau lung – mai generale.
Trebuie să existe o concordanță semnificativă între obiectivele, direcțiile generale, rezultatele politicilor incluse în plan și cele enunțate de strategia sau propunerea de politici publice corespondentă. Detalierea este extrem de importantă, în special în ceea ce privește activitățile preconizate, instituțiile responsabile, termenele de realizare și resurse necesare. în funcție de complexitatea strategiei sau de propunerea de politici publice, pot fi generate unul sau mai multe planuri.
Structura solicitată pentru un plan pe termen mediu este următoarea:
Tabel nr. 4. Structura Planului ca document dc politici publice
Atunci când este nevoie de o planificare pe un termen mai scurt – în funcție de dimensiunea problemei abordate, este probabil nevoie de elaborarea tuturor detaliilor asupra implementării politicii publice sau strategiei. Structura recomandată, similar de altfel și planului pe termen mediu, pentru elaborarea unui plan pe termen scurt – de exemplu pe durata unui an sau chiar mai puțin, poate conține:
Documentul de proveniență al planului – strategie, propunere de politică publică, plan;
Setul de acțiuni structurate conform direcțiilor principale de activități;
Rezultatele acțiunilor;
Planificarea în timp a implementării fiecărei acțiuni;
Implicații pentru buget în cazul fiecărei acțiuni;
Instituții responsabile pentru realizarea fiecărei acțiuni;
Proceduri de monitorizare și evaluare.
Propunerea de politici publice
Propunerea de politici publice este documentul de politici publice prin punerea căruia în aplicare se dorește rezolvarea unor probleme de politici publice specific. Pentru că vorbim de probleme de politici publice, vor putea exista multiple modalități de rezolvare a acestora, modalități generate de factori variați, de la cei economici, legali, de resurse, religioși, de mediu și nu în ultimul rând politici, ideologici. Fiind un document de complexitate ridicată, propunerea de politici publice are implicații juridice semnificative, putând necesita adoptarea, modificarea sau abrogarea unor acte normative.
Structura documentului tip propunere de politici publice este următoarea:
Tabel nr. 5. Structura propunerii de politici publice
Figura nr. 6. Opțiuni posibile privind succesiunea documentelor de politici publice
Sursa: Anexa la HG nr. 870/2006, 1.1.1. Definirea și structura documentelor de politici publice
Așa cum se poate observa din figura de mai sus, pot exista variante multiple de succesiune a documentelor de politici publice, cu o ierarhie relativ flexibilă. Esențial este ca la baza actelor normative emise de structurile guvernamentale sau de forul legislativ să existe un document de politici publice care să asigure fundamentarea corectă și coerența măsurilor adoptate.
2.5. Politici publice privind incluziunea, discriminarea și egalitate de gen
În România, actele normative privind egalitatea de gen se prezintă cel mai adesea ca un angajament politic al României de a implementa în diferite domenii standarde conforme cerințele UE.
În prezent, singura strategie privind egalitatea de gen este afirmată de Planul Național de Acțiune pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, implementat în anul 2000 care până în prezent nu a fost evaluat din punctul de vedere al gradului de implementare.
2.6. Politici publice pentru romi
În prezent, pentru beneficiarul rom sau pentru comunitățile de romi există două tipuri de politici publice. Pe de o parte politicile publice generale, elaborate pentru toată societatea, deopotrivă majoritari dar și minoritari, prin urmare romi și ne-romi. Pe de altă parte politicile publice destinate strict comunităților de romi. Cea dintâi categorie este reprezentată de inițiativele care tratează, de exemplu, sistemul asigurărilor de șomaj sau, un alt exemplu poate fi Planul Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale. A doua categorie, pe de altă parte este formată din inițiative complexe elaborate pentru populația romă, între care amintim documente cum ar fi: Strategia Guvernului României de îmbunătățire a situației romilor; Deceniul de incluziune a romilor; Memorandumul comun în domeniul incluziunii sociale.
În continuate vom prezenta pe scurt politicile publice pentru romi.
Unul dintre cele mai explicite și elaborate documente de politică publică pentru romi este Strategia Guvernului României de îmbunătățire a situației romilor, acesta fiind, totodată, unul dintre cele mai cuprinzătoare documente de politică publică. El este organizat pe la zece direcții de acțiune, respectiv:
Dezvoltarea comunității și administrație publică;
Locuințe;
Securitate socială;
Sănătate;
Economic;
Justiție și ordine publică;
Protecția copilului; Educație,
Cultură și culte;
Comunicare și participare civică.
Pentru fiecare domeniu, măsurile au la bază o serie de principiile directoare care se regăsesc în capitolul considerațiilor generale din actul normativ. Prezentăm mai jos principiile documentului:
1. principiul consensualității, definit de Strategie drept „efort comun al Guvernului și al organizațiilor reprezentative ale comunităților de romi”, Guvernul totodată angajându-se la consultarea organizațiilor de romi pe parcursul derulării programului;
2. principiul utilității sociale, prin care se determină măsurile care răspund necesităților particulare pe care le are fiecare comunitate de romi;
3. principiul diviziunii sectoriale, conform căruia, autoritățile din diversele sectoare trebuie să își asume responsabilități în aria lor de competență, și în același timp, diviziunea sectorială conferă acestor autorități un oarecare grad de autonomie vis-a-vis de alte sectoare;
4. principiul descentralizării, prin intermediul căruia, instituțiile publice locale primesc responsabilități specifice și totodată sunt atrase ONG-uri pentru a implementa programele locale;
5. principiul compatibilității legislative, prin intermediul căruia este asigurată armonirea legilor fundamentale cu legile naționale dar și cu legislația internațională din respectivul domeniu;
6. principiul diferențierii identitare, care face referire la (1) combaterea discriminării (2) promovarea unei educații interculturale și (3) formarea unui grup de intelectuali de elită în rândul romilor; și
7. principiul egalității, conform căruia măsurile care au ca sarcină protejarea etniei rome nu trebuie „să afecteze libertățile și drepturile” altor etnii.
Mai presus de aspectele care țin de structura și cadrul administrativ-legal putem conclude că factorii decizionali sunt interesați de definirea transparentă a nevoilor populației de etnie romă și de eliminarea prejudecăților precum și a tratamentului diferențiat care există vis-a-vis de persoanele de etnie romă.
Pe de altă parte, obiectivele asumate de Guvernul României în privința incluziunii sociale a comunităților de romi (Raportul Național Strategic privind Protecția Socială și Incluziunea Socială 2008 – 2010, 2008, p. 28):
“favorizarea accesului la serviciile de sănătate primară, prin creșterea numărului de persoane de etnie romă înscrise pe listele medicilor de familie;
continuarea programelor de formare și pregătirea a mediatorilor sanitari și mediatorilor școlari;
îmbunătățirea participării școlare a persoanelor de etnie romă, reducerea analfabetismului și a abandonului școlar;
dezvoltarea programelor naționale destinate încadrării în economia formală prin dezvoltarea de locuri de muncă plătite și creșterea abilităților profesionale;
promovarea politicilor antidiscriminatorii, prin realizarea de campanii naționale de conștientizare”.
Așa cum se poate observa din citatul de mai sus, modul de definire a obiectivelor și priorităților guvernamentale referitoare la incluziunea socială a romilor este unul de nivel general și care nu poate constitui o bază solidă de construcție a unor politici publice care să ducă la schimbarea pozitivă și sustenabilă a situației comunităților de romi.
O altă politică publică relevantă este Planul Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale, alături de Planul Național de Acțiune a Deceniului de Incluziune a Romilor care păstrează mai multe obiective și măsuri din documentul menționat mai sus.
Politicile publice pentru romi au în vedere creșterea gradului de ocupare în rândul romilor deopotrivă prin creșterea numărului de salariați dar și prin încurajarea inițiativelor economice private, a activității antreprenoriale. O altă măsură avută în vedere este calificarea profesională. În al treilea rând, politicile publice au în vedere modificarea structurii ocupaționale. Un alt pachet de măsuri este reprezentat de cel care are în vedere anti-discriminarea și incluziunea socială.
Toate măsurile anterior prezentate sunt abordate de mai multe politici publice pentru romi nu doar de cele amintite în prezenta lucrare și în general sunt prezente în marea majoritate a domeniilor sectoriale. Astfel, Strategia are în vedere „combaterea oricăror măsuri de discriminare privind angajarea romilor", formulare care a fost ulterior detaliată în modificarea Strategiei, propunându-se „creșterea eficienței măsurilor active destinate includerii romilor pe piața forței de muncă" (subl. n.). Deceniul are în vedere măsuri mai exacte de facilitare a comunicării dintre diverși actori de pe piața muncii și comunitățile de romi și de mediere între aceștia.
2.5.1. Politica multiculturalistă privind minoritatea romă
Politicile publice care au în vedere educația elevilor romi au ajutat la combaterea formelor de segregare, situațiile de acest tip fiind considerate drept discriminatorii (Dezideriu Gergely, 2009). A fost avută în vedere politica europeană prin intermediul strategiilor dedicate îmbunătățirii situației cetățenilor romi prin punerea accentului pe incluziune. Prin urmare, “tema specifică multiculturalismului relativ la romii din România constă în abordarea unor obiceiuri străine sistemului normativ general, față de care responsabilitatea statului este implicată fie prin mijloacele intervenției, fie prin non-intervenție” (Miroiu, 2012, p. 290). Printre cele mai importante sunt mariajele timpurii (Alexandra Oprea, 2005; Nicoleta Bițu, Crina Morteanu, 2009), acestea reprezentând pe de o parte, „practici adânc înrădăcinate în mecanismele de reproducere a identității ce asigură solidaritatea internă a comunităților tradiționale de romi” (Enache, Kacso și Szikszai, 2010), și pe de altă parte, o provocare pentru sistemul de drept românesc. Măriuca Oana Constantin a fost cea care a întreprins un studiu în privința jurisprudenței în ceea ce privește mariajele timpurii. Conform acestuia, în astfel de cazuri, magistrații obișnuiesc să judece conform clauzei culturale, prin exonerarea de răspundere a părinților, pedepsele aplicate dovedindu-se aproape insignifiante dacă ar fi să ne raportăm la prevederile legii celor implicați în acte sexuale cu minori (Măriuca Oana Constantin, 2011).
Mariajele timpurii reprezintă o componentă definitorie a tipului de viață romă unde, obsesia pentru virginitate duce la limitarea accesului femeii la viața normală, prin diferite tactici cum ar fi: limitarea femeilor la un anumit spațiu privat, excluderea lor de pe piața muncii, împiedicarea fetițelor rome să frecventeze școala, toate acestea reprezentând forme de dominație a bărbaților asupra femeilor (Andreea Braga et alii, 2009). Putem chiar să facem o comparație între condiția femeilor rome din diferite medii și situația femeilor membre ale comunităților islamice ortodoxe. Dacă ar fi să ne referim la rasă, clasă și gen, cu siguranță femeile rome s-ar afla într-o poziție precară, acestea având de regulă ca și consecință căsătoriile timpurii, lipsa accesului la o muncă decentă, la servicii de sănătate sau/și la educație precum și o vulnerabilitate ridicată în ceea ce privește violența domestică.
În România adoptarea politicilor din domeniul egalității de șanse se află într-un „continuu început”. În plus, aceste politici sunt de regulă promovate și adoptate de autoritățile administrației publice, și rareori de către partenerii sociali (fie că ne referim la sindicate sau la patronate). Chiar și în prezent, egalitatea de șanse tinde să fie tratată permanent drept o problemă marginală, fiind ignorate efectele negative în ceea ce privește dezvoltarea socio-economică a femeilor și bărbaților. În acest context, romii, și în special femeile rome se lovesc de riscul agravării poziției periferice și de invizibilitatea lor pe piața muncii, problemă coroborată cu lipsa educației și implicit a calificărilor, cu riscul crescut de marginalizare socială din cauza statutului scăzut al muncilor prestate, precum și cu apartenența la grupul etnic. Mai mult decât atât, intersectarea genului și etniei plasează femeile rome într-o poziție vulnerabilă.
Când femeile rome reușesc să treacă peste obstacolele anterior enumerate și să devină active în ONG-uri, ele tind să descopere că problemelor lor nu li se acordă aceeași importanță ca problemelor “mainstream” a căror protagoniști principali sunt romii. Munca pe care femeile rome o duc în scopul combaterii triplei marginalizări nu este considerată a face parte din “politici rome”. Totodată, femeii rome nu “i se acorda respect ca politică de gen, din moment ce privește romnia, care sunt considerate “țigani” și nu femei. Practic vorbind, discursurile feministe din Europa ignoră existența femeilor rome și altor femei minoritare atunci când propovăduiesc doctrinele de “împuternicire” de gen. Cei doi termeni, “roma” și “femei”, au fost construiți în așa fel încât nu sunt considerați a avea intersecții.”(Oprea, 2003, p. 5)
În acest context, încă din anul 1990, care reprezintă momentul debutului constituirii organizațiilor civice și politice ale minorității rome acestea au avut drept fundament “combaterea discriminării și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, asigurarea condițiilor integrării romilor în societatea românească” (Miroiu, 2012, p. 290). Din păcate, într-o primă fază, liderii comunităților tradiționale s-au dovedit fideli practicilor moștenite care le închideau în propriile reguli, conform unei logici multiculturaliste niciodată gândită sau exprimată în acești termeni.
O noutate cu implicații asupra problematicii politicilor publice multiculturaliste din perspectiva comunității rome este reprezentată de apariția unei mișcări feministe rome, alcătuită din militante și cercetătoare a căror publicație: NEVI SARA KALI – Revista Femeilor Rome a fost una dintre cele mai importante. Încă din primul număr al revistei, autoarea Magda Matachea a discutat despre „șansa femeilor rome de a fi pe deplin responsabile de rolurile lor culturale și asupra valorilor tradiționale, chiar atunci când acestea constituie obstacole în exprimarea femeii” (Matache, 2009, p. 51) Această publicație a reprezentat primul grup informal creat de femeile rome în 1994, în timpul congresului internațional al romilor desfășurat în Sevilla. În articolul său, Matache constată că Manifestul accentuează valorile culturale și tradiționale, diluând și slăbind foarte mult puterea de a reprezenta interesele femeilor; totodată, ea a subliniat faptul că abordarea activistelor rome în ceea ce privește egalitatea de gen și, în special problema căsătoriilor timpurii ar trebui să devină sistematică și curajoasă.
În prezent, activistele rome din România sunt active prin intermediul Inițiativei Femeilor Rome, care dorește să creeze o rețea europeană menită să vină în ajutorul femeilor rome (Matache, 2009, p. 51) .
Cu toate acestea, femeile rome activiste, între care din România le amintim pe Violeta Dumitru sau Nicoleta Biu, iar de la European Roma Information Office o amintim pe Angela Kocze nu sunt recunoscute precum activiștii romi (bărbați) deși ele sunt implicate în eforturi inovatoare. Putem afirma prin urmare că feminismul rom constituie o provocare la coerența universalități drepturilor și a cetățeniei în momentul în care statele implementează politici pentru comunitățile de romi. Acestea sunt de regulă adoptate strict pentru bărbatul rom, eșalon reprezentativ al experiențelor de luat în calculul politicilor sociale. După cum afirma doamna profesor Miroiu, “este ca și când feminismul nici nu ar fi cerut universalitatea drepturilor și cetățeniei pentru ambele sexe”. (Miroiu Mihaela, 2004)
Pe lângă implicarea activă a femeilor rome în susținerea celor asemenea lor, unul dintre cele mai importante instrumente de promovare și implementare a egalității de șanse pe piața muncii este reprezentat de structurile sindicale, al căror rol este de a reprezenta și promova drepturile angajaților în relația cu angajatorii, indiferent dacă aceștia sunt publici sau privați, precum și de a crește gradul de incluziune socială a lucrătorilor pe piața muncii prin inițierea dialogului social cu actorii implicați.
Conform acestor informații, precum și ca urmare a studiului tipurilor de activități la care participă, activarea în economia nedeclarată, veniturile realizate, situația familială etc. putem lesne constata că femeile rome pe piața muncii înregistrează un risc crescut de vulnerabilitate. În același timp, accesul scăzut al femeilor rome de pe piața muncii și tratamentul diferențiat la locul de muncă (fie că ne referim la promovare, venituri și/sau formare profesională) amplifică riscurile de dezavantajare și descurajare. Chiar și în momentul în care pătrund pe piața muncii, femeile rome cel mai probabil accesează de fapt un segment secundar, inferior al acesteia. Prin segment secundar al pieței muncii înțelegem de fapt protecție socială mai scăzută, venituri scăzute, acces limitat la job-uri bine plătite sau stabile etc., și în plus, o probabilitate scăzută de a-și asigura „avansarea” către segmentul principal. De fapt, din momentul accesării segmentului secundar al pieței muncii, acesta acționează sub forma unei „capcane”, iar posibilitatea de a ieși din acest segment are loc cel mai des prin trecerea în șomaj sau chiar inactivitate, și doar rareori prin „promovarea” către primul segment. Prin urmare, ne lovim de fapt cu un cerc vicios: „pe de o parte persoanele dezavantajate sau din comunități marginalizate acced de regulă pe piața muncii prin acest segment, dar odată accesat acesta contribuie la accentuarea stării de vulnerabilitate în care se află. Mai mult decât atât, și de importanță aparte pentru această analiză, segmentul secundar al pieței muncii e caracterizat de o prezență redusă a sindicatelor. Motivele pentru care se întâmplă acest lucru sunt cât se poate de diverse: pe de o parte segmentul secundar este uneori necunoscut, cuprinzând chiar si activități nedeclarate, pe de altă parte chiar și atunci când încearcă sunt practic „izgonite” etc.” (Mocanu, Zamfir și Gheorghe, 2011, p. 14)
Putem prin urmare afirma că, problemele femeilor rome nu încetează în clipa accesării unui loc de muncă, ci ele se convertesc într-o nouă sursă de marginalizare și dezavantajare, de tratament diferențiat din partea colegilor de muncă, a șefi lor, beneficiarilor, clienților etc.
Toate aceste informații cumulate demonstrează de fapt că femeile rome deși prezente pe piața muncii și active în cadrul vieții economice, duc o existență invizibilă, asemenea muncilor pe care le realizează.
Pe de altă parte, poziția grupurilor vulnerabile pe piața muncii, deci inclusiv a femeilor rome poate fi îmbunătățită considerabil cu ajutorul și efortul sindicatelor. Evidențele empirice au demonstrat că acolo unde sindicatele sunt recunoscute și active, ele se prezintă sub forma unei garanții pentru ca drepturile angajaților să fie respectate. Însă, cel mai adesea, angajații în poziții vulnerabile fie nu sunt membri de sindicat, fie în cazul în care sunt, nu sunt prea vizibili și/sau activi. În ultima perioadă, la nivelul Uniunii Europene, a crescut gradul de preocupare a sindicatelor în ceea ce privește problemele cu care se confruntă salariații în poziții vulnerabile și au început să fie luate măsuri în scopul elaborării unor strategii, planuri, proiecte care să conducă la o mai bună protecție a angajaților în poziții vulnerabile.
Desigur că există foarte multe obstacole în identificarea și apoi furnizarea efectivă a suportului de care aceste grupuri vulnerabile au nevoie: îndoiala că sindicatele sunt în mod real eficiente la nivelul acestui segment de angajați, natura însăși a ocupării acestor grupuri vulnerabile, care de regulă are extrem de puține conexiuni cu lumea sindicală.
În scopul răspunderii la aceste provocări, se impune ca sindicatele să-și modifice însăși metodele de lucru: activarea propriilor membri de sindicat, dezvoltarea parteneriatului cu societatea civilă și cu comunitățile pe care doresc să le reprezinte, modificarea chiar a structurilor de participare și de management în scopul introducerii membrilor care provin chiar din rândul acestor salariați, creșterea gradului de informare în ceea ce privește specificul ocupării grupurilor vulnerabile, implicarea și promovarea liderilor care provin din grupuri vulnerabile astfel încât să li se asigure acestora reprezentarea problemelor și intereselor specifice lor, identificarea și atragerea în structurile sindicale a acestor lucrători, etc.
Motivele pasivității / non-acțiunii romilor și a femeilor rome în structurile sindicale se datorează de regulă în cea mai mare măsură faptului că aceștia nu știu ce să facă pentru a-i rezolva problemele. De aici reiese prin urmare necesitatea promovării de acțiuni de informare susținute și în deplin acord cu problemele specifice grupurilor minoritare.
CAPITOLUL 3. ECONOMIA SOCIALĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN
3.1. Ideologiile
Ideologiile sunt inevitabile și, mai mult, respectând valorile și normele pluralismului democratic ele sunt utile în schimbările politice și în formularea intereselor grupurilor sociale diferite.
Criteriul cel mai important de poziționare și studiu a „evoluției fiecărei ideologii îl reprezintă valorile și principiile etice democratice, specifice filosofiilor publice pluraliste: respectarea autonomiei persoanei, respectarea drepturilor și intereselor femeilor și minorităților, egalitatea de șanse, dreptatea socială.”(Miroiu, 2012, p. 14)
3.2. Dimensiunea ideologică a economiei sociale
După căderea sistemului sovietic, a început o dezbatere intensă cu privire la modul în care ar fi trebuit transformate democrația și economia de piață astfel încât să se apropie de modelul occidental. Mulți economiști au susținut reforme radicale și rapide de privatizare masivă și dereglementări. Se pare că era nevoie de o “terapie de șoc”, care ar fi învins o dată pentru totdeauna vechiul sistem central de comandă și planificare. Alți academicieni au accentuat mai multe probleme dificile pe care le-ar implica o privatizare masivă și rapidă în societățile unde lipsesc multe dintre instituțiile juridice și administrative de bază necesare ca piețele să prevaleze, și aveau în vedere în special drepturile de proprietate. Acest așa-numit argument treptat a fost că, înainte ca orice privatizare a industriilor de stat pe scară largă să aibă loc, instituțiile ar trebui să fie adaptate (Roland 2000). Deși contradictorii, ambele părți ale acestei dezbateri au fost de acord asupra unei premise de bază, și anume că trebuia să fie instituit statul de drept pentru ca o țară să poate beneficia de o economie de piață funcțională (Pejovich 1997, Weingast 1997).
În orice caz, dezacordul între "terapia de șoc" și " gradualiștii" nu a fost despre importanța unor astfel de instituții eficiente, ci cu privire la modul în care s-ar putea realiza. Punctul de vedere dominant, în special în rândul economiștilor neoclasici a fost că, o privatizare rapidă și masivă ar crea, în sine, o cerere de instituții eficiente. Marea majoritate a agenților ar realiza în curând că le-ar fi mai bine cu instituții imparțiale și incoruptibile, iar acest interes propriu ar urma să fie transformat într-o presiune politică pentru crearea de instituții credibile și eficiente. Acest raționament a fost uneori legat de o perspectivă funcțională de cauzalitate socială – necesitățile sistemului de piață ar fi creat, prin unele dispozitive ascunse și prin logica sa internă, cererea necesară pentru instituții funcționale.
Argumentul gradualiștilor împotriva acestui punct de vedere a fost că, dacă instituțiile de protecție a drepturilor de proprietate și a libertăților democratice nu sunt în primul rând asigurate, reformele de privatizare riscă declanșarea sistemului economic într-o direcție negativă, care prin propria sa logică de funcționare ar fi greu să se schimbe mai târziu. Un cerc vicios ar putea fi pus în mișcare în cazul în care instituții eficiente nu sunt create încă de la începutul tranziției.
Instituții disfuncționale ar conduce la instaurarea corupției politice și economice și, prin urmare ar rezulta într-un capitalism prădător ( Hedlund 1999). Argumentul a fost că, fără atenția cuvenită succesiunii reformelor instituționale și de privatizare, sistemul politic și economic s-ar putea dezvolta într-o direcție foarte greșită, care ar fi dificilă de schimbat/remediat mai târziu.
O condiție prealabilă pentru înființarea unor instituții eficiente este încrederea socială.
Dimensiunea ideologică a economiei sociale implică o dezbatere cu privire la logica de cauzalitate între încredere socială și existența corupției în unele țări. În acest sens, țările scandinave cu instituții politice au fost de multe ori prezentate ca exemple de societăți cu un nivel ridicat de încredere socială și niveluri scăzute de corupție, în timp ce țări precum România au fost portretizate ca opusul țărilor scandinave.
Într-o critică a ideii că încrederea socială este un rezultat de vitalitate al asociațiilor de voluntariat, Bo Rothstein propune o teorie despre cum să înțeleagă mecanismele cauzale între instituții și încrederea socială. Argumentul este că nivelurile ridicate ale încrederii sociale într-o țară ca Suedia au mult de-a face cu existența unor instituții guvernamentale universale și imparțiale, în special a celor responsabili pentru punerea în aplicare a politicilor publice. O teorie a mecanismelor cauzale nu pretinde că instituțiile cauzează încredere ( sau neîncredere). În schimb, ideea este de a specifica mai exact ce anume din experiența persoanelor privind practicile corupte le-ar face demne de încredere ( sau neîncredere) pentru alți cetățeni (Kornai, Rothstein și Rose-Ackerman, 2004, p. 5).
Între aceste două ideologii „ideale” s-a aflat și România, “în economia căreia capitalul occidental a jucat un rol neînsemnat până către sfârșitul primului deceniu al tranziției, dar în care echilibrul dintre tehnocrația financiară și cea industrială a fost restabilit prin mijloace politice. Asemenea majorității societăților post-comuniste europene, primul guvern român a acționat politic în favoarea tehnocrației financiar-bancare, producând aceleași consecințe economice și sociale cu care au trebuit să se confrunte și statele fostului spațiu sovietic – inflație care a ajuns hiperinflație, prăbușirea cursului de schimb, criza valutei convertibile, reducerea drastică a locurilor de muncă și creșterea rapidă a șomajului, intrarea în incapacitate de plată a marilor întreprinderi ale industriei socialiste, prăbușirea serviciilor sociale, etc.” (Pasti, 2006, p. 286)
În acest context Pasti a afirmat că superstiția general acceptată, atât de academicienii români, cât și de intelectualii occidentali, conform căreia, “în primii ani de după revoluție, autoritățile române au tergiversat reformele și au renunțat la „terapia de șoc”, la modă din motive ideologice în acea vreme în întreaga Europă Centrală și de Est, este o simplă legendă, în ciuda ardorii cu care este susținută atât de discursul politic, cât și de cel cu pretenții academice” (Pasti, 2004, p. 286).
Dacă la început această perioadă era numită „tranziție”, mai târziu, denumirea a fost asociată cu un alt cuvânt, respectiv cel de „reformă”. Astfel încât transformările din care consta tranziția să aibă cu adevărat loc, erau necesare multe „reforme”, care de fapt constau în desființarea instituțiilor și realităților existente și înlocuirea lor cu alte instituții și realități, această sarcină revenindu-le guvernărilor și, implicit, claselor politice autohtone.
Deși tranziția s-a încheiat, occidentalizarea din prezent duce la tensiuni sociale importante în toate acele arii în care se așteaptă schimbări culturale și ideologice în contradicție cu cultura și ideologia cotidiană dominantă. Modificarea în mare măsură a atitudinii politicilor publice ale statului vis-a-vis de minorități oricare ar fi acestea – etnice, lingvistice, religioase, sexuale, culturale etc. – nu a fost obligatoriu însoțită de schimbarea corespunzătoare a atitudinii întregii populației. Iar politicile publice de egalitate sau în unele cazuri de discriminare pozitivă a unor minorități – fie că ne referim la maghiari și rromi, homosexuali, catolici și/sau cultele protestante, etc. – au condus la reacții de respingere din partea categoriilor majoritare, reacții ce s-au manifestat inclusiv la nivel politic.
Putem prin urmare afirma că, deși România a implementat și încă mai implementează politicile publice Europene, categoriile majoritare din România nu s-au adaptat încă la aceste politici.
3.2. Europa socială
Fenomenul social și economic la care ne referim în această lucrare ca “economie socială” este larg răspândit și în evidentă expansiune în întreaga Uniune Europeană. Cu toate acestea, acest termen, precum și conceptul științific legat de acesta, nu este lipsit de ambiguitate în toate țările UE – sau chiar într-o țară, în unele cazuri – de obicei coexistă cu alți termeni și concepte similare. Scopul acestei secțiuni în cadrul capitolului este de a pune în lumină diversitatea conceptelor și termenilor care există în Europa, cu referire la acest fenomen.
O provocare strategică pentru ocuparea forței de muncă (Vivet și Thiry în CIRIEC, 2000), în care al treilea sistem a fost asimilat în economia socială.
Chiar presupunând că condițiile naționale și idei asociate cu economia socială ca și termen diferă semnificativ și nu pot fi comparabile, conform raportului lui Chaves Rafael & José Luis Monzón a devenit posibilă împărțirea țărilor în trei grupuri, în funcție de nivelul lor de recunoaștere a conceptului de economie socială:
– Țări în care conceptul de economie socială este larg acceptat: În Spania, Franța, Portugalia, Belgia, Irlanda și Grecia, conceptul de economie socială se bucură de cea mai mare recunoaștere de către autoritățile publice și în lumea academică și științifică, precum și în sectorul economiei sociale în sine. Primele două țări ies în evidență: Franța este locul de naștere al acestui concept, și Spania a aprobat prima lege europeană națională privind economia socială în 2011.
– Țări în care conceptul de economie socială se bucură de un nivel moderat de acceptare: Aceste includ Italia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Luxemburg, Suedia, Letonia, Malta, Polonia, Regatul Unit, Bulgaria și Islanda. În aceste țări conceptul de economie socială coexistă alături de alte concepte, cum ar fi sectorul non-profit, sectorul de voluntariat și întreprinderile sociale. În Regatul Unit, nivelul scăzut de cunoaștere a economiei sociale este în puternic contrast cu politica puternică a guvernului, de sprijin pentru întreprinderile sociale.
– Țări în care nu există recunoașterea conceptului de economie socială este mică sau deloc: conceptul de economie socială este puțin cunoscut, în curs de dezvoltare sau necunoscut în următoarele țări: Austria, Republica Cehă, Estonia, Germania, Ungaria, Lituania, Țările de Jos, Slovacia, România, Croația și Slovenia, un grup care cuprinde în principal țările germanice și pe cele care au aderat la UE în cursul ultimei runde de extindere. Termenii legați de sectorul non-profit, sectorul de voluntariat și non-guvernamental se bucură de un nivel relativ mai mare de recunoaștere. (Chaves Rafael & José Luis Monzó, 2007, p. 36)
În Țările de Jos, Suedia, Finlanda și Polonia, conceptul de întreprinderi sociale este larg acceptat. Olanda a adoptat o lege privind întreprinderile sociale în 2003. În plus față de conceptele economiei sociale, sectorul non-profit, întreprinderi sociale și al treilea sector, alte noțiuni larg acceptate coexistă în mai multe țări ale UE. (Westall, 2007, p. 4.)
În țări precum Marea Britanie, Danemarca, Malta și Slovenia, conceptele de voluntariat și sectorul non-guvernamental, mai strâns legate de ideea de organizații non-profit, par să se bucure de o largă recunoaștere științifică, socială și politică.
În țările francofone europene (Franța, regiunea valonă a Belgiei și Luxemburgului), conceptele economiei de solidaritate, economiei sociale și de solidaritate sunt, de asemenea, recunoscute, în timp ce ideea unui Gemeinwirtschaft (economie de interes general), este cunoscută în țări germanice, precum Germania și Austria. ( Lewis&Surender, 2004, p. 121)
Este important de subliniat faptul că în mai multe țări anumite componente ale economiei sociale pe termen lung în sensul cel mai larg, nu sunt recunoscute ca părți integrante ale acestui sector, cu accent în schimb pe specificitatea și diferențierile lor. Acesta este cazul cooperativelor în țări cum ar fi Germania, Marea Britanie, Letonia și parțial Portugalia.
Tabelele de mai jos sunt auto-explicative, în ceea ce privește starea economiei sociale în țările UE.
Tabel nr. 6. Plata ocupării forței de muncă în cooperative, societăți mutuale și asociații din UE (2009-2010)
În Italia, datele pentru societățile mutuale și cooperative sunt agregate.
Principala concluzie a fi trasă este că economia socială în Europa este foarte importantă, atât din punct de vedere uman și economic, oferind locuri de muncă remunerate la peste 14.5 milioane de oameni, adică circa 6,5% din populația activă a UE-27. Aceste agregate subliniază faptul că aceasta este o realitate care nu poate și nu ar trebui să fie ignorată de către societate și de instituțiile sale.
Tabel nr. 7. Evoluția ocupării forței de muncă plătite în economia socială în Europa
A doua concluzie care este demnă de menționat constă în faptul că, cu anumite excepții, economia socială este relativ mică în noile state membre ale UE, în comparație cu “vechile” state membre (UE15). În consecință, în cazul în care economia socială are ca scop să își dezvolte întregul său potențial, în aceste țări trebuie să se ajungă cel puțin la același nivel ca și în alte țări din UE.
A treia concluzie este că economia socială a crescut mult mai rapid decât populația în ansamblu în 2002-2003 și 2009-2010, crescând de la 6% din forța de muncă europeană totală plătită la 6,5%, iar de la 11 milioane de locuri la 14,5 milioane de locuri de muncă.
3.3. Identificarea și recunoașterea instituțională a economiei sociale în statele membre UE
Identificarea Economiei Sociale, așa cum este cunoscută astăzi, a început în Franța în anii 1970 (până în 2001), atunci când organizațiile care reprezintă cooperativele, societățile mutuale și asociațiile au creat Comitetul de Coordonare Națională pentru Controlul Activităților mutuale, Cooperative și Asociative (CNLAMCA). (Fraisse, Laurent, 2005, p. 11)
De la sfârșitul celui de-al doilea război mondial până în anul 1977, termenul de “economie socială”, a scăzut în utilizarea sa de zi cu zi, chiar și printre “familiile”, acestui sector de activitate economică. (Laville, 1994, p. 38) Conferințe europene ale cooperativelor, societăților mutuale și asociațiilor s-au desfășurat sub auspiciile Comitetului Economic și Social European, în 1977 și 1979. Coincizând cu aniversarea a 10-a, în iunie 1980 CNLAMCA a publicat un document, Charte de l´économie sociale sau Carta Economiei Sociale, care definește Economia Socială ca un set de organizații care nu aparțin sectorului public, funcționează democratic cu membrii având drepturi și obligații egale, practică un regim special de proprietate și distribuire a profiturilor, folosind excedentele în scopul extinderii și îmbunătățirii organizării serviciilor sale deopotrivă pentru membrii săi cât și pentru societate. (Vasiu, E., Sima , E., 2010, p. 125)
Aceste caracteristici definitorii au fost diseminate pe scară largă în literatura economică și conturează o sferă a ES care are la bază trei familii principale – cooperative, societăți mutuale și asociații – la care au aderat recent și fundațiile. În Belgia, raportul din 1990 al Consiliului Valon de Economie Socială (CWES) a văzut sectorul ES ca o parte a economiei, care este alcătuit din organizații private care împărtășesc patru trăsături caracteristice:
“obiectivul este de a servi membrilor comunității, nu pentru a face un profit;
gestionarea autonomă;
proces decizional democratic; și
superioritatea persoanelor fizice și a forței de muncă asupra capitalului în distribuția veniturilor”. (Avila R. Ch., Monzón C. J. L., 2007, p. 17).
Creșterea Economiei Sociale a fost de asemenea recunoscută în cercurile politice și juridice, atât naționale cât și europene. Franța a fost prima țară care a acordat recunoașterea politică și juridică a conceptului modern de ES, în decembrie 1981, decret care a creat Delegația Interministerială a Economiei Sociale (Delegația interministérielle à l'économie Sociale – DIES) (DIES, 2001, p. 3). În alte țări europene, cum ar fi Spania, conceptul de “economie socială” este un termen care a intrat, de asemenea, în cartea statut (Fondul Social European, 2010, p. 8). În 2011, Spania a devenit prima țară europeană care a introdus un Act de Economie Socială. Grecia are, de asemenea, un Act de Economie Socială și Portugalia a prezentat de curând un proiect de lege. Noul guvern francez din iunie 2012 a numit un ministru delegat pentru economie socială în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Afacerilor Externe.
La nivel european, în 1989, Comisia Europeană a publicat o comunicare intitulată “ Întreprinderile din sectorul Economiei. Sociale și realizarea pieței interne fără frontiere”. În același an, Comisia a sponsorizat prima Conferință Europeană de Economie Socială (Paris) și a creat o Unitate de Economie Socială în cadrul DG XXIII Politica privind Întreprinderile, Comerțul Distributiv, Turism și Economie Socială. În 1990, 1992, 1993 și 1995, Comisia a promovat Conferințe europene ale economiei sociale în Roma, Lisabona, Bruxelles și Sevilla. Numeroase conferințe europene au avut loc de atunci. Printre ultimele, două au avut loc la Toledo (mai 2010) și Bruxelles (octombrie 2010). În 1997, summit-ul din Luxemburg a recunoscut rolul companiilor economiei sociale în dezvoltarea locală și crearea de locuri de muncă și a lansat inițiativa pilot “Al treilea sistem și ocuparea forței de muncă”, cu economia socială ca domeniu de referință. (Estivill, 2008)
În Parlamentul European, de asemenea, a fost în funcțiune încă din 1990, Intergrupul pentru economie socială. În 2006, Parlamentul European a invitat Comisia “să respecte economia socială și să prezinte o comunicare pe această piatră de temelie a modelului social european”. În 2009, Parlamentul European a adoptat un raport important privind economia socială care a recunoscut ES ca un partener social și ca un actor-cheie în atingerea obiectivelor Strategiei de la Lisabona. Foarte recent, Comisia Europeană a luat două inițiative importante privind întreprinderile sociale: Inițiativa privind antreprenoriatul social (SBI) și Propunerea de Regulament privind Fondurile Europene de Antreprenoriat Social.
La rândul său, Comitetul Economic și Social European (CESE) a publicat numeroase rapoarte și avize privind contribuția companiilor în economia socială la realizarea diferitelor obiective de politici publice. Ultimele avize din proprie inițiativă și exploratorii ale CESE au inclus varietatea formelor de societăți, care recunoaște importanța economiei sociale în construcția Europeană; unul economia socială în America Latină (Raportul lui Cabra de Luna), care consideră rolul economiei sociale în dezvoltarea locală și coeziunea socială, și unul cu privire la antreprenoriat social și întreprinderi sociale. Consultarea de către Comisie a dus la adoptarea avizelor CESE privind Inițiativa privind antreprenoriatul social (SBI) (Concluziile lui Guerini) și Propunerea de Regulament privind Fondurile Europene de Antreprenoriat Social (Concluziile lui Rodert). (Defourny, J. and Borzaga, C., 2001, p. 49).
3.3.1. Către recunoașterea economiei sociale în sistemele de conturi naționale (SNC)
Sistemele de conturi naționale îndeplinesc o funcție foarte importantă în furnizarea de informații periodice, corecte privind activitatea economică, și în lucrul în vederea armonizării terminologice și conceptuale, în chestiuni economice, pentru a permite comparații consistente, semnificative, de factură internațională. Cele două cele mai importante sisteme de conturi naționale aflate în prezent în vigoare sunt: Sistemul Conturilor Naționale (SNA 1993) al Națiunilor Unite și Sistemul European de Conturi Naționale și Regionale (1995 ESA sau ESA 95). Sistemul Conturilor Naționale 1993 dă normele contabile naționale pentru toate țările din lume. ESA 1995 se aplică în statele membre ale UE și este pe deplin în conformitate cu SNA 1993, deși există diferențe minore.
Miile și miile de entități (unități instituționale), care desfășoară activități productive (astfel cum sunt definite în SNA 1993 și 1995 ESA) din fiecare țară sunt grupate în cinci sectoare instituționale, care se exclud reciproc și care alcătuiesc fiecare economia națională:
societăți nefinanciare (S11);
Societăți financiare (S12);
Administrațiile publice (S13);
Gospodării (în calitate de consumatori și ca antreprenori) (S14);
Instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S15).
Acest lucru înseamnă că, mai degrabă decât companiile și organizațiile care fac parte din conceptul de ES fiind recunoscute ca un sector instituțional diferit în sistemele de conturi naționale: cooperativele, societățile mutuale, asociațiile și fundațiile sunt împrăștiate printre aceste cinci sectoare instituționale, ceea ce le face dificil de analizat ca un singur grup. (Salamon și Anheier, 1997, p. 59)
Comisia Europeană a elaborat recent un Manual pentru întocmirea conturilor-satelit ale companiilor din economia socială (cooperative și societăți mutuale), care vor face posibilă obținerea de date coerente, corecte și de încredere pe o parte foarte importantă din SE: cooperative, mutuale societăți și alte companii similare. (Cace, Cace& Nicolăescu; 2011, p. 36)
Bazat pe acest manual, la inițiativa Comisiei Europene, respectiv a Direcției Generale “Întreprinderi și Industrie”, conturi satelit pentru cooperative și societăți mutuale au fost deja elaborate în 2011, în Spania, Belgia, Serbia și Macedonia. Recent, această aceeași Direcție Generală a sponsorizat o inițiativă de a întocmi statistici fiabile pentru întreprinderile sociale.
Caracteristicile comune ale organizațiilor Economiei Sociale sunt:
Sunt private, cu alte cuvinte, nu fac parte din/ nu sunt controlate de către sectorul public;
Sunt organizate în mod oficial, adică, de obicei, au o identitate juridică;
Au autonomie de decizie, ceea ce înseamnă că acestea au capacitate deplină de a-și alege și de a-și disponibiliza organele lor de conducere, precum și de a controla și de a-și organiza toate activitățile;
Conferă libertate membrilor. Cu alte cuvinte, nu este obligatoriu să li se alăture;
Orice distribuire a profiturilor sau excedentelor între membrii utilizatori, în cazul în care apare, nu este proporțională cu capitalul sau cu taxele cu care au contribuit membrii ei, ci cu activitățile sau tranzacțiile lor cu organizația.
Desfășoară o activitate economică în sine, pentru a satisface nevoile unor persoane, gospodării sau familii. Din acest motiv, organizațiile Economiei Sociale se spune că sunt organizații de oameni, nu de capital. Ei lucrează cu capital și alte resurse non-monetare, dar nu pentru capital.
Sunt organizații democratice. Cu excepția unor organizații voluntare care oferă servicii necomerciale gospodăriilor, în organizațiile primare ale Economiei Sociale sau ale sectorului terțiar, de obicei, se aplică principiul “o persoană, un vot”, în loc de procesele decizionale, indiferent de capitalul sau taxele cu care au contribuit membrii. La toate evenimentele, ei folosesc întotdeauna procese democratice și participative de luare a deciziilor. Organizațiile de la alte niveluri sunt, de asemenea, organizate democratic. Membrii au majoritatea sau controlul exclusiv al puterii de decizie în cadrul organizației. (CIRIEC, 2007, 20‐21).
Cu toate acestea, definiția organizațiilor Economiei Sociale aplicată și acceptată la nivel european, include, de asemenea, organizații non-profit voluntare, care sunt producătoare de servicii necomerciale pentru gospodării, chiar dacă acestea nu dispun de o structură democratică. Ele sunt incluse în lista organizațiilor Economiei Sociale deoarece acestea realizează acțiuni foarte proeminente sociale. Vorbim prin urmare de organizațiile din sectorul terțiar care produc bunuri sociale sau de merit și de utilitate socială indiscutabilă care sunt incluse în economia socială.
3.3. Legislația europeană a economiei sociale
Cadrul instituțional este un factor-cheie referitor la mărimea și vizibilitatea economiei sociale. Dispozițiile legale care definesc acest cadru oferă trei tipuri de recunoaștere în acest sector:
recunoașterea explicită de către autoritățile publice ale identității diferite a acestor organizații, care necesită un tratament special. Aici obiectivul de sistemul juridic este instituționalizarea acestora ca agenți privați;
Recunoașterea capacității acestor organizații și libertatea lor de a acționa în orice domeniu de activitate economică și socială;
Recunoașterea rolului lor de negociere în procesul de elaborare și implementare a politicilor publice, în conformitate cu care acestea sunt văzute ca și co-factorii de decizie și co-executori de politici publice.
În domeniile anterior menționate, variatele tipuri ale economiei sociale nu beneficiază mereu de un nivel potrivit de instituționalizare.
În ceea ce privește primul punct în cauză, doar o parte dintre tipurile de economie socială sunt admise în aceeași măsură în sistemele juridice din variate țări ale UE. (Mead et al, 2003)
În cazul cooperativelor – care sunt admise în mod explicit prin articolul 58 din Tratatul de la Roma ca un anumit tip de societate, și, de asemenea, în constituțiile diverselor statelor membre, inclusiv Grecia, Italia, Portugalia și Spania -, deși au un cadru de reglementare deferit în care pot funcționa și care garantează drepturile membrilor și terților, nu există întotdeauna o lege specifică la nivel național pentru reglementarea tuturor cooperativelor. Într-adevăr, unele țări precum Danemarca, Republica Cehă și Regatul Unit nu dispun de o legislație generală privind cooperativele, deși există unele legi pentru anumite tipuri de cooperative, cum ar fi cooperativele pentru locuințe, în cazul Danemarcei, sau cooperativele de credit sau uniuni de credit din Regatul Unit și Republica Cehă. Acest lucru contrastează cu situația din alte țări, precum Spania, Italia sau Franța, care suferă de inflație legislativă în acest domeniu, cu legi diferite, în funcție de tipul de cooperativă și nivel de guvern (statal și regional). (CIRIEC 2007, p. 22)
O situație similară poate fi găsită în diferențele de statut juridic ale formelor de economie socială în Europa, așa cum se arată în tabelele de mai jos (3 și 4). Trei grupuri de țări sunt identificate: prima are o legislație specifică pentru formele Economiei Sociale, a doua are anumite prevederi legale care acoperă organizațiile Economiei Sociale împrăștiate printre diverse legi, iar a treia este lipsită de orice urmă de legislația cu privire la formele de Economie Socială.
Tabel nr. 8.Recunoașterea legală a unor forme specifice de organizare economiei sociale
Notă: Întrebare: Diversele forme instituționale ale economiei sociale au un statut juridic clar diferențiat, de exemplu, o lege specifică?
R: indică faptul că această țară are unele dintre dispozițiile legale care reglementează această formă de organizare a Economiei Sociale, deși pot fi dispersate în diferite legi.
Sursa: Chaves Rafael & José Luis Monzón, (2012), Summary of the Report drawn up for the European Economic and Social Committee by the International Centre of Research and Information on the Public, Social and Cooperative Economy (CIRIEC) http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/executive-summary-of-study-of-the-social-economy-in-the-european-union-en.pdf, accesat la 12.10.2012.
Unele legislații semnificative a fost adoptate în ultimii ani în mai multe dintre noile state membre UE. Acestea sunt prezentate în tabelul nr. 4.
Tabel nr. 9.Alte forme juridice de organizare a societăților economiei sociale în Europa
Notă: Statutul juridic diferențiat al cooperativelor, societăților mutuale, asociațiilor și fundațiilor.
Notă: Întrebare Chestionar: Formele instituționale ale economiei sociale au un statut juridic clar diferențiată, de exemplu, o lege specifică? Dacă da, vă rugăm să specificați.
Sursa: Chaves Rafael & José Luis Monzón, (2012), Summary of the Report drawn up for the European Economic and Social Committee by the International Centre of Research and Information on the Public, Social and Cooperative Economy (CIRIEC) http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/executive-summary-of-study-of-the-social-economy-in-the-european-union-en.pdf, accesat la 12.10.2012.
3.4.1. Scurt istoric până în prezent
Întreprinderile sociale au ridicat recent interesul comunității științifice, practicienilor și politicile publice deopotrivă. Aceste instituții noi apar din ce în ce mai mult ca instrumente de sprijin pentru politicile sociale care pot contribui la susținerea Modelului Social European. (Borzaga et al., 2009, p. 3)
În 1980, în Franța s-a adoptat o lege numită ca „economie socială bazată pe solidaritate.” Astfel, legea s-a vrut să fie concentrată mai mult pe clarificarea rolului elementelor economice asociative existente în domeniul social, decât cea de definire a tipologiei întreprinderii sociale. Legea arată economia socială ca fiind alcătuită dintr-o serie de organizații numite fie prin statutul lor legal respectiv asociație, societate mutuală, etc, fie prin obiectul lor de activitate respectiv integrare în muncă, comerț etc., și care cunosc diverse principii comune: scopul de interes general, natura elementară voluntară etc. Domeniile în care activează diversele forme de organizare sunt alimentația, agricultura, construcțiile, asigurările de sănătate, educația, cultura, etc. La nivelul anului 2004, în domeniul integrării în muncă erau stipulate, ca fiind active, peste 2300 de structuri în care activau peste 220.000 de salariați. În același context, structurile desigur asimilate economiei sociale în 2002 – 2003, au angajat aproximativ 2 milioane de persoane în 135.000 de structuri.
În același an 2002, Franța a implementat o formă nouă de organizare a economiei sociale, numită „Société coopérative d’intérêt collectif – societatea cooperativă de interes colectiv” sau SCIC. Respectivul model de organizație privată, reunește angajați, beneficiari, autorități diverse locale și regionale care vreau să comunice și să lucreze la diverse proiecet de dezvoltare. Modelul integrator nu a vrut un succes răsunător, drept pentru care să faptul că în 2007 erau doar 94 de SCIC. (CIRIEC 2012, p. 22)
La nivelul anului 1991 s-a stipulat prin lege, forma numită „cooperativa socială”, care nu arată o reunire a modelelor existente, ci doar condițiile de eligibilitate ca o anumită structură să poată fi considerată întreprindere socială. În acest context, din respectivele structuri eligibile pot face parte companii și organizații, totodată poate să fie procurată marca legală de întreprindere socială.
Aceeași lege stipulează indubitabil domeniile de activitate care sunt arătate ca fiind de utilitate socială, respectiv: sănătatea, dezvoltarea durabilă, educația, dezvoltarea culturală, cercetarea în educație, cercetarea culturală etc. Legea în discuție se poate aplica diverselor domenii de activitate, singura condiție eligibilă fiind cea a îndeplinirii unui procent de 30% din angajați care trebuiesc să fie persoane cu dizabilități. În ceea ce privește împărțirea cooperativele sociale, acestea pot fi de două tipuri:
C. S. de tip A – ofertă de servicii adresată direct persoanelor dezavantajate respectiv asistență socială, asistență medicală și servicii de educație;
C. S. de tip B – cooperative în cadrul cărora un procent de 30% sunt persoane care provin din grândul persoanelor dezavantajate. (CIRIEC 2012, p. 23)
În contextul în care legea a avut un efect remarcabil în creșterea sectorului, s- arătat că toate acestea au dus la o creștere anuală de 10 – 20% a numărului de noi cooperative sociale înființate. Astfel, în 2006 erau în Italia peste 11.000 de cooperative sociale. La distanță de 15 ani după legea din 1991, legea din 2006, stipulează și clarifică totodată modelul de implementare a legii, iar cooperativele sociale sunt văzute ca întreprinderi sociale.
O altă țară analizată este Belgia, care a introdus în 1996 și apoi a revizuit în 11 ani mai târziu, prin lege, conceptul de companie cu scop social, care este, ca și în cazul italian, un tip de marcă și nu cum se dorea o formă atipică de încorporare. Astfel, acest lucru a dus ca cel puțin 450 de organizații să solicite conferirea respectivului statut.
În același context, segmentul de regiune respectiv cel valonez, a stipulat ca toate cooperativele de integrare în muncă să fie înmatriculate ca și companii cu scop social.
La nivelul anului 2003, autoritatea finlandeză a introdus pentru prima oară sintagma de întreprindere socială, dar ca și în Franța a fost limitată numai la activități de înglobare pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități. Totodată, legea inventează o formă nouă de integrare pe piața muncii și un registru special pentru aceasta. Se are în vedere ca și în țările precedente procentul de 30% din persoanele vulnerabile respectiv cei cu dizabilități și, totodată se stipulează articole de lege privind plata lor la un nivel al salariilor medii în domeniile în care aceștia activează. (Borzaga et al., 2009, p. 3)
De menționat faptul că, nu există câștiguri publice date respectivelor întreprinderi, și astfel acestea nu sunt limitate în reîmpărțirea profitului. Astfel, este dat un ajutor public doar pentru constituirea și promovarea respectivului concept, însă procesul este anevoios, drept pentru care, la nivelul anului 2008 numărul înregistrărilor era de 69.
În 2005, Marea Britanie a adoptat legea cu privire la încorporarea și funcționarea întreprinderilor în folos comunitar denumite generic SFC, ca un model de societate cu răspundere limitată, vedem cazul societăților din România, specifică întreprinderilor sociale. Acestea nu pot dispune asupra redistribuirii profitului și sunt strict văzute în intersesul comunității.
În cazul în care sunt desființate tot ce ține de active și profituri trebuie redirecționate spre o organizație care are scopuri asemănătoare. În același context, prin regulamnet se face o distincție clară între societățile respective și cele caritabile, stipulându-se faptul că, o organizație caritabilă nu poate fi și SFC adică o societate în folos comunitar, însă poate să fie acționară a unei SFC. Ca și definiție a conceptului respectiv îi era recunoscută aceea de a „afacerilor cu scopuri primordial sociale al căror profit este în principal investit în acea afacere sau în comunitate.”
În Marea Britanie, sectorul care poate fi asimilat cu economia socială este foarte puternic și a beneficiat de atenția autorităților, de peste 3 decenii. Încă din 2001, a fost creată Unitatea pentru Întreprinderi Sociale în cadrul Departamentului pentru Comerț și Industrie, care, mai tarziu, în 2006, a fost integrată în Biroul pentru al Treilea Sector, plasat în directa subordine a primului ministru. Date din 2005 arată că în Marea Britanie existau peste 15.000 de întreprinderi sociale care angajau peste trei sferturi de milion de persoane. Marea Britanie este, de asemenea, cunoscută pentru dimensiunea și forța sectorului său caritabil. Unul din scopurile regulamentului din 2005 fiind și acela de a clarifica modalitatea prin care organizațiile caritabile pot să se implice în economia socială, tendință evidentă a sectorului în căutare de resurse sustenabile pentru a-și desfășura activitatea. În 2005, se raporta că 47% din venitul organizațiilor caritabile provine din activități lucrative.
În aceeași lumină menționăm și alte țări unde există regulamente și legi speciale cu privire la încadrarea economiei sociale respectiv Irlanda, Portugalia, Spania. În acestea se lucrează cu respectivul concept de cooperative sociale care pot procura atât servicii de ordin social, cât și servicii de înglobare în muncă. (Borzaga et al., 2009, p. 3)
Polonia este un exemplu de țară fost comunistă, care a introdus prin regulamente și articole de lege respectivele instituții. La nivelul anului 2006, instituțiile din Polonia astfel reglementate au fost limitativ stipulate, cu privire la înglobarea pe piața muncii a unor grupuri defavorizate, cărora le este dat să se înființeze ca și cooperative sociale. Una din condițiile de eligibilitate era cea a furnizării de servicii publice și de a confencționa bunuri și prezenta servicii pe baza acțiunii de reinvestirre a profitului numai în scop social.
În România după integrarea în Uniunea Europeană în 2007 s-au pus bazelor unor strategii cu privire la înființarea unor legi speciale, inițiate de MMF-PS. Inițiativele, la început nu aveau în vedere impunerea un tip nou de înglobare întreprinderilor sociale, ci dădea voie tuturor tipurilor asociative care erau recunoscute să opereze sub această egidă, numai dacă îndeplineau diverse criterii sociale și dacă se înregistrau într-un registru special înființat. Per a contrario, se accepta în plus funcționarea fundațiilor sub această egidă, opusă dealtfel reglementarea,legislațiilor țărilor din Uniunea Europeană.
Ca și recomandări, menționăm următoarele elemente care ar putea să facă parte din articolele dintr-o lege specială:
– responsabilități, termene, condiții, domenii în care să se specifice legislația secundară, deoarece legea cadru să poată devinii operațională.
– delimitări clare cu privire la diferitele tipuri de întreprinderi sociale, care la rândul lor pot să:
angajeze grupuri de persoane vulnerabile sau cu dizabilități în scopul reinserției sociale;
reinvestescă profitul în diverse activități cu caracter social;
presteaze diverse activități sociale ca fiind constatate ca nevoi într-o anumită comunitate.
– deasemenea subcontractarea de către diverse instituții publice a unor societăți de economie socială, pentru prestarea diverselor activități și servicii de protecție socială sau cu caracter social.
– înregistrarea și certificarea, în caiete cu regim special, separată dealtfel, a societăților de economie socială și stipulată totodată în articlole de lege.
În elaborarea legilor speciale, se pleacă de la filozofia socială. Astfel, lipsa legilor speciale nu trebuie să arate faptul că, există lipsă de interes pentru respectivul domeniu.
În Germania, economia socială are valențe și importanță considerabile, în special din motive culturale și istorice. Astfel, începând cu anul 1850 și continuând pe parcursul a 100 de ani Gemania a ales un anumit tip de parteneriat social, numit dealtfel economia socială de piață. Abordarea respectivă a dus la reducere posibilității conturării unui sector de economie socială, iar instituțiile care au activități aproximativ cu cele ale economiei sociale au fost grupate în diverse domenii, respectiv ca cele privind generarea de locuri de muncă pentru persoane defavorizate sau servicii sociale.
La nivelul anului 2001, economia socială în Germania angaja 2 milioane de persoane și antrena aproximativ 3 milioane de voluntari.
Vom prezenta în continuare legislația europeană a economiei sociale detaliate.
3.4.2. Noua legislație națională privind economia socială în Europa
În ultimii zece ani, mai multe țări europene au acordat o atenție deosebită procesului de legiferare în ceea ce privește economia socială. Acesta a fost supusă în acest timp dezbaterilor asupra conceptului și definirii, făcând obiectul legislației și politicilor pentru a sprijini acest sector, ele dezlănțuindu-se extrem de puternic. Unele dintre cazurile cele mai recente sunt România, Polonia și Franța, unde reglementarea Economiei Sociale fie nu a fost introdusă fie este în curs, fiind aprig dezbătută. Punctul central este definiția însăși a domeniul economiei sociale, fie prin acest nume sau prin cel al întreprinderilor sociale. Frontierele sale sunt delimitate foarte diferit în cele trei legi existente ale economiei sociale, două naționale (Spania și Grecia) și cea regională (Valonia, în Belgia). Diferențele sunt și mai evidente atunci când definesc domeniul întreprinderilor sociale, pentru care un număr mai mare de legi au fost adoptate (a se vedea tabelul de mai jos).
Tabel nr. 10. Recunoașterea juridică a economiei sociale sau a statutului social al întreprinderii
Cele două legi naționale din domeniul economiei sociale care există în prezent sunt din cele două țări care se confruntă cu criza în modul cel mai profund: Spania și Grecia. Prima este Legea din Spania 5/2011 din 29 martie 2011 referitoare la economia socială și a doua este legea din Grecia 4019/2011 referitoare la economia socială, Antreprenoriatul Social și alte dispoziții. În Belgia, decretul Parlamentului Valon din 20.11.2008 privind economia socială este similar cu legea spaniolă.
Concluzionând, putem afirma faptul că, țările fără legislație specială au un anumit tip de solidaritate socială, care este integrat în structura publică, și care a funcționat și funcționează ducând în final la dezvoltarea statelor ale bunăstării sociale.
România, chiar și în timpul regalității și nu numai, avem în vedere regimul comunist, nu a avut o tradiție durabilă în domeniul solidarității comunitare, care să conducă la propuneri sociale private.
Pregătirea profesională și integrarea în muncă au fost două segmente care au răzbătut în perioada comunistă, dar de stipulat faptul că, caracterul de solidaritate socială a fost limitat. La nivelul anului 2012, România neurmând tradițiile țărilor Uniunii Europene cu privire la bunăstarea socială, nu poate accesa și totodată nu poate să construiască o societate a solidarității sociale, decât printr-o conștientizare la nivelul societății civile și al comunităților. Toate acestea trebuiesc susținute, prin măsuri clare și eficiente, și aici avem în vedere elaborarea de legii speciale respectiv evidențierea rolului pregnant al economiei sociale în cadrul diverselor strategii de reformă al ansamblului de sisteme de protecție socială.
3.5. Economia socială europeană în fața crizei
Caracteristicile cheie ale crizei financiare sunt bine cunoscute. Una dintre ele este faptul că, în contextul globalizării capitalului, capitalul internațional a dobândit putere în creștere și mobilitate, fondurile de investiții suverane jocând un rol central. Acest context financiar internațional prezintă provocări de reglementare la nivel local / național. Un alt aspect este faptul că în timp ce complexitatea tot mai mare a instrumentelor financiare și interconectarea foarte mare a instituțiilor financiare au arătat importanța crescândă a reglementărilor și sistemelor de certificare (de exemplu, agențiile de rating), în mod paradoxal, reducerea reglementării sectorului financiar, la nivel național și internațional, a reprezentat politica cheie. (Taylor-Gooby, P., 2008, p. 3). Atunci când criza financiară a explodat în 2008, era prea târziu.
Relația economiei sociale cu criza a fost diferită, în special în sectorul financiar (Birchall & Hammond, 2009, p. 16).
În primul rând, nu a fost economia socială sau instituțiile sale financiare cele care au cauzat criza: rădăcinile sale se află în valorile sociale, cum ar fi avariția și rivalitatea, atât interpersonale cât și între grupuri sociale, care sunt străine ES.
În al doilea rând, instituțiile financiare ale economiei sociale au suferit impactul crizei financiare într-o măsură mai mică, inițial, cel puțin, întrucât fuseseră mai puțin expuse la clasele de active financiare care au provocat criza având legătură mai mult cu activități economice care sunt legate de nivelul local. Ceea ce a afectat în cele din urmă sectorul financiar al economiei sociale a fost perioada extrem de lungă a crizei și criza creditelor (Palomo, 2010).
În al treilea rând, în actualul climat de raționalizare a creditului și creșterea excluziunii financiare, SE și-a demonstrat capacitatea sa de inovare socială și de a răspunde la cerințele sociale, prin implementarea propriilor sale forme alternative de finanțare solidară, cum ar fi etica bancară, monedele sociale sau cooperativă de credit, care sunt nu numai că acordă credite, dar, de asemenea, sunt generatoare de încredere în serviciile sale financiare.
Funcția de reglementare a pieței de capital este demonstrată de capacitatea economiei sociale de a realiza incluziunea financiară pentru segmente mari de populație care sunt excluse din sectorul bancar tradițional, fiind o cale de bază pentru accesul la fonduri publice și subvenții pentru persoanele cu resurse limitate, și prin controlul colectiv al fluxurilor financiare generate de activitatea și organizațiile ES, cum ar fi fondurile de salarii și de pensii, băncile etice și sociale, cooperativele de credit, precum și rezervele și alte fonduri de la operațiunile profitabile ale cooperativelor și întreprinderilor mutuale. (Taylor-Gooby, P., 2008, p. 3).
Exemple de organizații care oferă împrumuturi mici pentru femei și grupuri sociale vulnerabile, sau sunt mai sensibile la comportamentul etic sunt băncile etice între care amintim Banca Triodos sau Banca Italiană Etică, pe cele franceze CIGALES (Clubs d'Investisseurs pour une Gestion Alternative et Locale de l'Epargne Solidaire sau Cluburile investitorilor pentru un management alternativ local al economiior solidare) sau CDFI (Instituțiile Financiare Comunitare de Dezvoltare), dintre care multe sunt membre ale rețelei INAISE. Un alt exemplu strălucit de a răspunde scăderii încrederii și crizei creditelor a fost dat de către uniunile de credit în Regatul Unit. Membrii lor, provenind în mod tradițional din grupurile cu venituri mici, au crescut în aceste vremuri grele de recesiune (Jones, 2008, p. 69). Guvernele au observat această tendință și au dezvoltat noi inițiative pentru a încuraja acest tip de instituții bancare sociale. Departamentul britanic pentru Munca și Pensii, de exemplu, a anunțat investiții de 38 milioane de lire și și-a modificat corespunzător legislația în acest scop.
Ferri (2006), citată la Birchall și Hammond (2009, p. 41), oferă trei motive pentru care cooperativele de credit pot fi benefice în timpul unei crize a creditelor. În comparație cu băncile, acest tip de întreprinderi ale economiei sociale tind să nu înghețe credititarea, crescând foarte puțin ratele dobânzilor și fiind, în general mai stabile datorită capitalizării diferite și a practicilor de creditare.
Pe scurt, entitățile SE nu au fost responsabile pentru această criză financiară internațională și nu au simțit impactul acesteia la fel de puternic ca și alte instituții financiare, menținându-și contabilitatea sănătoasă și continuând să-și îndeplinească funcția de a furniza credit și incluziune financiară.
Criza a avut un impact deosebit de puternic asupra finanțelor publice și, prin urmare, de asemenea, cu privire la serviciile sociale și cele mai vulnerabile grupuri de populație, care au fost cel mai grav afectate de reducerile drastice ale nivelului de acoperire pentru bunuri și servicii necesare, cum ar fi sănătatea, educația și serviciile sociale.
Într-o situație de ajustare severă a cheltuielilor publice, întreprinderile din economia socială mai apropiate de sectorul public, din cauza implicării lor pe piețele publice sau a beneficiarilor acestora fie pentru granturi și/sau subvenții, au simțit tăierile finanțărilor publice cel mai acut. Situații similare s-au înregistrat în anii 1980, în Statele Unite ale Americii (Salamon, 1986, p. 17) și Regatul Unit, și au condus la o reducere substanțială a dimensiunii sectorului non-profit cauzat de dependența acestor organizații de finanțarea publică.
În această eră de austeritate, în Regatul Unit, ocuparea forței de muncă în sectorul de voluntariat a crescut de la 642.000 de locuri de muncă în 2007, reprezentând 2,3% din forța de muncă din Marea Britanie, la 765.000 în 2010, reprezentând 2,7% din forța de muncă. Creșterea cu 40% a numărului de locuri de muncă în acest sector începând din 2001 prezintă capacitatea sa de a crea locuri de muncă. Cu toate acestea, criza financiară din Marea Britanie a condus la reduceri drastice a fondurilor publice pentru sectorul de voluntariat în 2011 și 2012, ceea ce afectează în mod direct nivelurile ocupării forței de muncă din aceste organizații.
În schimb, o nouă economie socială este în prezent în curs de dezvoltare, oferind protecție socială, în fața retragerii ajutorului statului. Acesta include noul fenomen al antreprenoriatului social, inovarea socială și întreprinderile responsabile social. Este o reamintire a rolului-cheie pe care organizațiile mutualiste le-au istoric jucat în furnizarea de servicii sociale și de sănătate și de securitate socială, care precede, în general, inițiativele publice. Se poate observa că începând cu anii 1990, bunăstarea sistemelor de protecție socială ale statelor din diferitele țări europene au fost remodelate, cu intenția de a creșterea nivelului de calitate și acces la aceste servicii. Unul dintre obiective a fost acela de a crește prezența sectorului privat, în special a agențiilor economiei sociale, în vederea atingerii acestor obiective. În noile statele ale Uniunii Europene din Europa Centrală și de Est, întreprinderile mutuale pot avea un rol important în acest sens, așa cum se întâmplă în Europa de Vest (Swenner & Etheve, 2006, p. 37).
ES ar putea juca un rol și mai important în viitor, având în vedere limitările pe care statul le întâmpină în furnizarea de bunuri sociale conexe și servicii, precum și limitările și dezechilibrele din sectorul privat.
Sociologul german Ulrich Beck (2000), este de părere că evoluția recentă a societății globalizate conduce iminent către un risc pe care, Beck îl crede a fi „o amenințare la adresa civilizației umane și a spiritului civic, o posibilitate catastrofică prin care progresul va aluneca în barbarie” Beck (2000). Sociologul consideră că singura modalitate de salvare din fața capitalismului care nu face decât să acumuleze proprietăți este implicarea civică. Astfel, capitalismul, spre deosebire de implicarea civică nu are un alt scop decât obținerea profitului. Beck susține că eșecul pieței neo-liberale este cel care va conduce la realizarea unui tip de muncă civică, care va fi plătită cu bani civici și în cele din urmă, la o societate post-muncă, care va fi structurată local, deși parte dintr-o rețea globală. Mă raliez criticilor pe care sociologul le-a adus societății postmoderniste încercând să demonstrez faptul că viitorul este al societății civice organice, de factură comunitară, careîn mod cert va supraviețui tuturor schimbărilor și dezvoltărilor sociale anorganice actuale. În cele din urmă, societatatea civilă va accede la un nou nivel de reprezentare, în care vor domina organizații de tip cooperatist, deoarece, mai presus de faptul că aceste organizații sunt privite ca fiind centrul Economiei Sociale, ele reprezintă o monedă cu două fețe, care alătură două forme diferite, sau chiar conflictuale. Astfel, una este dimensiunea economică a instituției cooperatiste care funcționează în cadrul pieței economiei sociale acceptându-i logica și cealaltă este instituția cooperatistă care are în vedere scopuri meta-economice, producând externalități pozitive pentru alți agenți, precum și pentru toată comunitatea. Ca urmare a complexității instituției cooperatiste și a forței acestora de schimbare socială extrem de mare, le consider ca fiind unele dintre puținele forțe apte să se implice într-o astfel de misiune.
CAPITOLUL 4. EVOLUȚIA LEGISLATIVĂ A FORMELOR DE ORGANIZARE A ECONOMIEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA
4.1. Evoluția istorică a formelor de organizare specifice economiei sociale în România
În România putem vorbi despre economia socială începând din anul 1835.
O primă formă a economiei sociale în România a fost reprezentată de Societatea agronomică și manufacturieră (Falansterul de la Scăieni) înființată la nivelul anului 1835 de Bălăceanu și Teodor Diamant. Deși informațiile nu sunt foarte bogate, conform lui Cristian Petru Bălan cei dintâi falansterieni erau de etnie țigănească proveniți de pe moșiia lui Bălăceanu, ei fiind declarați, pentru prima dată, liberi și egali în drepturi cu românii. (Bălan, 2007:34).
La 20 sept. 1836 falansterul avea un număr de 53 membri, 32 de genul masculin și 21 de genul feminin, între aceștia predominând minorii. Cea mai mare parte dintre aceștia erau din Scăieni (28 de soți); 21 de “soți” erau din București; unul din Pitești, unul din Focșani, unul din jud. Mehedinți și unul din jud. Gorj. Din Ploiești nu era nimeni. În ceea ce privește starea materială, “soții agronomi” luau parte la comunitatea falansteriană deopotrivă cu capitaluri de factură proprie, precum și cu bani. Totodată, “soții” luau parte prin munca și talentul lor propriu (fie că erau muncitori, profesori ori muzicanți). În privința meseriilor acestor membrii ele erau după cum urmează:
Tabel nr. 11. Meseriile membrilor Falansterului de la Scăieni
Sursa: Bălan, 2007:42
Figura nr. 7.Meseriile membrilor Falansterului de la Scăieni
Debutul sectorul cooperatist a fost marcat oficial de publicarea Proiectului pentru o casă de păstrare și împrumutare, în anul 1845.
Codul de Comerț (1887) a fost cel care a reglementat funcționarea cooperativelor până la nivelul anului 1903. Optsprezece ani mai târziu, în 1921, deopotrivă asociațiile și fundațiile au intrat sub incidența primei reglementări românești, în aceeași perioadă fiind menționată Cooperativa „Mărul” din localitatea Geoagiu de Sus care era structurată conform modelului olandez. O altă astfel de Cooperativă de consum și desfacere a fost cea denumită „Stremțeană” din Teiuș, aceasta reprezentând un major furnizor în război, aceasta fiind prin urmare un exemplu important de cooperative existente în România în perioada dinaintea comunismului. O altă instituție socială de o importanță deosebită a fost Casa de Economii și Împrumut a Societății „Mica”, care se adresa atât muncitorilor cât și funcționarilor. Acesta a fost întemeiată la data de 1 septembrie 1931 în scopul sprijinirii economice a angajaților săi, fiind extrem de bine primită de către toți angajații societății, în acest sens, dovadă fiind numărul crescut de cereri, înscrieri și solicitări de împrumuturi. O altă astfel de instituție a fost cea de la Roșia Montană. Denumită Casa de Ajutor în anul 1893, și având un număr de 372 membri, Casa de Credit din Roșia Montană a funcționat în conformitate cu un anumit statut, în vigoare până în anul 1931, când au avut loc o serie de modificări.
Deasemenea, înființarea cooperativelor de invalizi a avut loc în anul 1948, deși, între 1947 și 1949, societatea civilă precum și toate structurile asociative considerate că ar fi contravenit intereselor comuniste au fost suprimate. În acest context, putem afirma pe bună dreptate că dezvoltarea ES în România ar fi putut fi alta în cazul în care nu s-ar fi desființat mai mult de “1.000 de asociații locale și naționale, profesionale și culturale sau structuri obștești precum: Asociația de Ajutor Reciproc Mișcarea, Asociația invalizi, orfani, văduve, prizonieri, luptători, Asociația Întreprinzătorilor de lucrări publice și private, Asociația pentru ocrotirea orbilor, Asociația profesională a meseriașilor brutari, Asociația Solidară a Pensionarilor, Frontul Plugarilor, Reuniunea meseriașilor din Gherla, Societatea de binefacere Sfânta Fecioară Maria, Societatea Pantofarilor Patroni din Sibiu sau Societatea pentru exploatări forestiere.” (Tismăneanu, 2006:136 -137)
În timpul regimului comunist, economia socială a fost dominată de activitățile cooperativelor și ale caselor de ajutor reciproc. Fundațiile și asociațiile cu activități economice erau, practic, desființate din domeniul economic. Casele de ajutor reciproc, inițial numite Case ale Sindicatului, au funcționat în timpul perioadei comuniste după propriile lor reguli, dar în acest timp existau și cooperativele, deși ele nu respectau principiile de bază ale economiei sociale. Institutul Român de Evaluare și Strategie a studiat această problemă, concluzia sa fiind că formele asociative au o anumită istorie în România, dar comunismul a afectat puternic aceste forme incipiente de economie socială (IRES, 2010: 32).
Organizațiile de masă acceptate în perioada comunistă erau „cooperativele, organizațiile de fabrică și uzinele, asociații fără partid ale femeilor, organe de presă, organizații cultural educative și uniuni ale tineretului.”(Tismăneanu, 2006: 138) În ceea ce privește societățile cooperative de consum și meșteșugărești, activitatea acestora era desfășurată într-o autonomie aproximativă, fiind învinuite extrem de des de promovarea politicilor de natură capitalistă. Prin urmare, înființarea asociațiilor voluntare comuniste a avut loc nu în scopul creării „solidarități într-o societate atomizată (…), ci pentru a crea nuclee autonome, pluraliste, care să îngrădească tendințele uniformizatoare ale statului comunist.”(Tismăneanu, 2006: 362) Organizațiile acceptate datorită faptului că reprezentau modalități de control ideologic privind populația au fost reunite la nivelul anului 1974 în Frontul Unității Socialiste, din care făceau parte: Uniunea Națională a Cooperativelor Agricole de Producție, Uniunea Centrală a Cooperativelor Meșteșugărești, Uniunea Centrală a Cooperativelor de Producție, Achiziție și Desfacere, Societatea Crucea Roșie și cultele. Această instituție era promovată drept un argument major în scopul unei societăți democratice. (Les, Jeliazkova, 2007:192) Cu toate că totul indica o oarecare democrație, aceste organizații erau de fapt un instrument ideologic. Având obligația să promoveze dorințele regimurilor totalitariste și totodată să se legitimeze ca urmare a apartenenței și a voluntariatului impus, ele au început, la un moment dat, să joace rolul unor agenții cvasi-publice, parte din ele fiind interzise în perioada anilor 1970.
După căderea regimului comunist, a intrat în vigoare Decretul-lege 67/1990 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și de credit, care în anul 1996 a fost înlocuit de Legea 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit. În acestă perioadă, s-a constatat o diminuarea a numărului societăților cooperatiste, mai cu seamă a celor meșteșugărești. Modificările legislative de după căderea regimului comunist au menționat explicit UPA, Legea 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate, au reglementat microfinanțarea (1992), oferind în același timp un cadru propice de funcționare pentru ONG-uri.
Prima dată, conceptul de ES a apărut în H.G. 829/2002 privind aprobarea Planului național anti-sărăcie și promovare a incluziunii sociale (PNAinc), după cum se poate constata și în subcapitolul următor. Pentru o privire de ansamblu asupra evoluției istorice a formelor de organizare specifice economiei sociale în România, a fost realizată figura de mai jos, care ilustrează momentele cheie ale evoluției și apariției formelor economiei sociale în România:
Figura nr. 8.Evoluția istorică a formelor de organizare specifice economiei sociale în România între anii 1835-2002
Sursa: prelucrările doctorandului
4.2. Cadrul legislativ național al formelor de organizare specifice economiei sociale în România
4.2.1. Cadrul legislativ național al ONG-urilor
Organizațiile nonprofit care desfășoară activități economice sunt reprezentate de asociații și fundații.
Cea dintâi lege a asociațiilor și fundațiilor a fost Legea nr. 21/1924, ea reprezentând fundamentul sistemului juridic modern din România privind sectorul neguvernamental. După căderea comunismului, legislația s-a modificat și pentru ONG-uri pentru alinierea legislației României la cea Europeană. Astfel, Legea nr. 21/1924 a fost abrogată de Ordonanța nr. 26/2000 la data de 30 aprilie 2000, completată și modificată de Ordonanța nr. 37/2003 dar și de Legea nr. 246/2005.
Conform articolului 1 aliniatul 2 ale OUG 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, acestea reprezintă “persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.” Conform articolelor 47 și 48 ale OUG 26/2000, dacă se înființează societăți comerciale, este necesar ca dividendele care au fost anterior obținute de asociația/fundația în cauză să fie reinvestite în aceleași societăți comerciale ori utilizate în scopul realizării obiectivului organizației. Ordonanța stipulează deasemenea faptul că ONG-urile pot desfășura orice alte activități economice directe, existând însă condiția ca ele să dețină un caracter accesoriu fiind totodată în relație directă cu obiectivul primar al persoanei juridice. În acest caz, se consideră că asociațiile sau fundațiile respectă întru totul specificitatea apartenenței la economia socială, diferența între ele constând (intr-o excepție), respectiv în faptul că: fundațiile au un sistem decizional altul decât cel democratic, bazându-se pe sistemul „un membru, o voce”, în timp ce fundația are la bază deciziile membrilor fondatori și nu ale AGA, precum asociația. Excepția este însă una firească, provenind din natura juridică a fundației, fiind observată în multe țări europene și acceptată în totalite neexcluzând fundațiile din economia socială. (MMFPS, 2010:40)
Alte legi importante în acest domeniu au fost: Legea sponsorizării și Legea voluntariatului.
Legea nr. 32/1994 (sau Legea sponsorizării) este cea care introduce prima dată noțiunea de sponsorizare, făcând referire în acest caz în special la instituțiile neguvernamentale, ea reprezentând activitatea desfășurată conform unui contract semnat de un sponsor și respectiv un beneficiar, ambii consimțind asupra finanțelor și bunurilor acordate drept sprijin, dar și în privința perioadei sponsorizării (art. 1 al Legii sponsorizării). Această lege a suferit două modificări prin Ordonanțe de Urgență între anii 1998-1999 și cinci modificări legislative în perioada 1994-2006.
Legea nr. 195/2001 (Legea voluntariatului), modificată prin două legi și o ordonanță de urgență (58/2002) în perioada 2002-2006 reprezintă o lege extrem de importantă pentru ONG-uri, ea reglementând noțiunea de voluntariat în cadrul sectorului neguvernamental.
În prezent, documentul strategic al Voluntariatului îl reprezintă Agenda Publică pentru Voluntariat în România (A.P.V.R.), care se bazează pe concluziile și rezultatele Grupurilor tematice de lucru ce și-au desfășurat activitatea în perioada Anului European al Voluntariatului (AEV) 2011 în țara noastră. Aceste Grupuri au fost formate ca urmare a Conferinței Naționale dedicate AEV 2011, care a avut loc pe 4 februarie 2011 în capitală, la această întâlnire participând experți din cadrul organizațiilor nonprofit, din cadrul instituțiilor publice și al companiilor care au interese în sfera voluntariatului. (A.P.V.R., 2011:2)
Grafic, cadrul legislativ național al CAR până în prezent se prezintă conform figurii de mai jos:
Figura nr. 9.Cadrul legislativ național al ONG
4.2.2. Cadrul legislativ național al CAR
În România, sustenabilitatea legislativă a caselor de ajutor reciproc (CAR) fiind incluse aici cele pentru pensionari (CARP) există încă din perioada interbelică. Astfel, statutul entităților sectorului neguvernamental a fost prima dată reglementat prin Legea nr. 21/1924. În anul 1944, după lovitura de stat, s-a realizat o alinere legislativă conform modelului rus. În acest sens, Decretul nr. 358/1949 reprezintă documentul legislativ care stimula formarea de CAR-uri la fiecare sindicat muncitoresc, ceea ce implicit a determinat explozia numărului CAR-urilor, în special datorită stipulațiilor Art. 1 conform căruia întemeierea acestor CAR-uri nu implica impozite sau taxe de nici o natură. La polul opus, cel de-al treilea articol al prezentului Decretul, vine însă ca o disfuncționalitate, întrucât statul desființează CAR-urile anterior existente, confiscând totodată toate bunurile acestora (fie ele de natură activă sau pasivă). Respectivele bunuri au fost trecute în stăpânirea Confederației Generale a Muncii.
Decretul respectiv a fost abrogat în anul 1996, prin Legea nr. 122/1996 care elimină articolul trei anterior prezentat, fiind totodată deschis dialogul pentru patrimoniul care fusese confiscat acelor CAR-urilor existente în momentul întrării în vigoare a Decretului nr. 358/1949. (Stănescu et al., 2011:32)
Conform Legii nr. 122/1996, CAR-urile salariaților erau legiferate conform stipulațiilor Legii nr. 21/1924, lege conform căreia, salariații aveau dreptul la liberă asociere, alegere și autodeterminare, aceasta fiind una dintre caracteristicile esențiale ale organizațiilor economiei sociale. (Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, 2010:13)
Legea nr. 122/1996 a fost modificată și completată prin Legea nr. 135/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților. Astfel, reținem printre modificări introducerea art. 1 după ce art.1 din Lege a primit un nou cuprins: conform căruia, obiectul de activitate al CAR este constituit de stimularea depunerilor drept economii, dar și oferirea împrumuturilor cu dobândă, aceasta din urmă reîntoarcându-se la fondul social al membrilor, imediat după ce are loc “deducerea cheltuielilor statutare.” (Legea nr. 135/2003, art. 1)
Deasemenea, prezenta lege a fost republicată în temeiul dispozițiilor art. II din O.U.G. nr. 74/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților și al uniunilor acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 186/2004, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, O.U.G. nr. 74/2003 la art. 1 introduce un nou aliniat 1 care stipulează că fondul folosit de CAR în scopul acordării de împrumuturi membrilor săi se constituie din fondul social alcătuit din: cotizații lunare, taxe de înscriere, dobânzi, donații, sponsorizări sau alte astfel de surse. Totodată, la art. 2 introduce un nou alineat, alineatul 1 conform căruia, activitatea CAR-ului la nivel teritorial se face pe o rază teritorială proprie, care este stipulată prin intermediul actului constitutiv și statut său (art. 2 alienat 1).
Grafic, cadrul legislativ național al CAR până în prezent se prezintă conform figurii de mai jos:
Figura nr. 10.Cadrul legislativ național al CAR
În privința CARP-urilor, conform Legii nr. 21/1924, următoarea lege care stipulează aceste Case de ajutor Reciproc este Decretul nr. 204/1951, care stipula înființarea CARP-urilor din sistemul asigurărilor de stat. Copiat după modelul rusesc, acest decret rămâne în vigoare în România până în 1972, moment în care a fost dată Legea nr. 13/1972 privind CARP. (Lambru, 2011:30) Legea respectivă a reprezentat debutul unei organizări dominante în România până la revoluția din anul 1989 și chiar și după acest an.
Legea în cauză stipulează noțiunea de CARP, prezintă calitatea membrilor unei astfel de case de ajutor reciproc și persoanele care o pot fonda, care pot fi membre dar și condițiile în vederea devenirii membru al unei asemenea instituții. Este prevăzută extrem de clar din chiar primul articol al legii principiul libertății de asociere. (Stănescu et al., 2011:34)
În privința CARP-urilor, legislația anterior prezentată a fost în vigoare până în anul 2002, când au fost abrogate mare parte din stipulațiile Legii nr. 13/1972 ca urmare a intrării în vigoarea a Legea nr. 540/2002. Menționez însă că anumite prevederi importante s-au păstrat. Prin intermediul acestei legi au loc: introducerea noțiunii de „întrajutorare mutuală” (art. 1), stipularea principiului liberei asocieri (art. 4), stipularea scopului CARP-urilor (întrajutorarea și oferirea de servicii membrilor) prin intermediul acordării unor împrumuturi de factură rambursabilă, a unor ajutoare de factură nerambursabilă și a unor ajutoare care să acopere cheltuielile cu înmormântarea pentru foștii membri (art. 7), precizarea faptului conform căruia CARP-urile sunt libere să desfășoare și alte acțiuni care nu sunt stipulate în scopul de bază, (intervenind astfel elementul inovator al legii), ca urmare a cuprinderii unei game complete de activități ce pot fi oferite membrilor, fie că este vorba despre servicii de factură culturală, artistică, turistică fie că este vorba despre organizarea unor magazine în scopul desfacerii de produse cu un preț diminuat, sau alte servicii. (Stănescu et al., 2011:35)
Articolul 11 face referire la veniturile CARP, respectiv: cotizațiile și contribuțiile încasate lunar, dobânzile și veniturile rezultate în urma prestării de servicii, donațiile și sponsorizările, și altele.
Legea nr. 540/2002 a fost completată în anul 2004 de Legea nr. 502/2004, care face referire strictă la CARP. Conform prederilor acestei legi, o asociație de pensionari poate fi înființată doar dacă are cel puțin 25 de membri, (art. 3, alin. 1) fiind considerate naționale doar acele CARP-uri care un număr de minim 75.000 membri (art. 23).
Legea nr. 540/2002 a fost modificată și completată prin Legea 248/2011. Astfel, art. 2 a fost modificat, astfel încât întemeierea, organizarea și funcționarea CARP este realizabilă conform stipulațiilor ce fac referire la asociații din OG nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005. Totodată, art. 7 se modifică stipulând că scopul fundamental al CARP constă în suportul acordat membrilor săi, fie că este vorba despre acordări de împrumuturi rambursabile, ajutoare nerambursabile sau acoperirea cheltuielilor cu înmormântarea a membrilor săi decedați, dar și prin prestarea unor servicii accesibile membrilor CARP.
Grafic, cadrul legislativ național al CARP până în prezent se prezintă conform figurii de mai jos:
Figura nr. 11.Cadrul legislativ național al CARP
4.2.3. Cadrul legislativ național al Cooperativelor
Cadrul legal al cooperativelor s-a dezvoltat în România ca urmare a Codului de comerț din anul 1887, care stipula în cadrul articolelor 221-235 din secția VII o serie de reglementări privind cooperativele, înființarea lor și taxele necesare înființării. Secțiunea respectivă prevedea o serie de lucruri, printre care: constituirea societăților cooperative se face în baza unui act autentic (art. 222) care trebuia să conțină neapărat detalii referitoare la asociații cooperativei, modalitatea și perioada la care se realizau vărsămintele, condițiile ce trebuiau îndeplinite pentru retragerea sau excludererea asociaților, formalitatea convocărilor adunărilor generale precum și normele rânduite în scopul publicării actelor organizației. Totodată, atribuțiile administratorilor și asociaților cooperativei vis-a-vis de organizație erau stipulate (art. 229-232). De asemenea, în conformitate cu preverilor art. 235, cooperativele erau scutite de taxe de timbru în momentul înregistrării actelor constitutive.
Această reglementare a fost cea dintâi care a pus fundamentul legislației cooperativelor din România, fiind modificată la începutul secolului XX, mai exact în anul 1903, când s-a promulgat Legea asupra băncilor populare sătești și a Casei lor Centrale, văzută ca fiind cea dintâi lege specială care avea ca obiect organizarea cooperației (28 martie). Aceasta a fost legea care reglementa întemeierea, organizarea și funcționarea nu numai a băncilor populare sătești, dar și a Casei Centrale, suferind numeroase modificări de-a lungul timpului. (Ghionea, 2009:138)
Șase ani mai târziu, pe 20 decembrie 1909 a fost emisă Legea pentru unificarea cooperației, numită și Legea cooperației orășenești. Articolul 1 al prezentei legi, oferea dreptul muncitorilor și meseriașilor români care locuiau în orașe de a înființa bănci populare ori cooperative (de producție, de consum de comerț, etc) (art. 1). (Ghionea, 2009:139)
În anul 1910, conform datelor existente, cooperativele se regăseau în România după cum urmează:
Tabel nr. 12.Distribuția cooperativelor din România în 1910
Sursa: Morărescu și Oancea, 2011:172
Constatăm că 76% din cooperative erau reprezentate de Cooperativele de Credit, 11% de Comunitățile imobiliare, 6% de Magazine ale coperativelor, 3% de Alte tipuri de cooperative(creșterea animalelor, brutării, mecanizare) și cu câte 2% fiecare: Cooperativele pentru exploatarea pădurilor și Cooperativele de aprovizionare.
Figura nr. 12.Numărul cooperativelor din România în 1910
Cadrul juridic care a legalizat cooperativa orășenească s-a implementat la nivelul anului 1912, prin Legea privind organizarea meseriilor, creditului și asigurărilor muncitorești, căreia i se mai spunea și Legea Nenițescu, prin intermediul căreia s-a realizat scoaterea cooperativelor orășenești de sub tutela Casei Centrale a Băncilor Populare ele fiind trecute sub autoritatea Casei Centrale a Meseriilor, Creditului și Asigurărilor Muncitorești. (Barbu, 1996: 53).
După ce primul război mondial s-a încheiat, o nouă lege privind cooperațiile orășenești din România a fost adoptată, cooperativele funcționând conform legii din februarie 1919, care sporea prevederile legii din 1909 incluzând de această dată toate categoriile de orășeni, a căror dorință era să întemeieze bănci populare. În ansamblu, se mențiuneau dispozițiile legii din 1903. (Șandru, 1985:47)
Legii din 1919, stipula că statutul cooperativelor urma să fie aprobat de Direcția Generală a Cooperației Orășenești. Ca și scopuri ale acestora, menționăm: aprovizionarea alimententară și cu bunuri necesare, organizarea producției acestor bunuri precum și facilitarea obținerii creditului (Hamangiu, f.a.: 31-32).
Pe 12 iulie 1929 a fost adoptat Codul cooperației, document reprezentând o reformă a legislației cooperativelor. Conform primului său articol, cooperația se definea drept o societate al cărei capital era variabil, al cărei număr de asociați era deopotrivă nelimitat și variabil, având ca și obiectiv major “propășirea economică a membrilor cooperației” în cadrul unei singure organizații. (Stănescu et al., 2011:39)
Existau trei feluri de societăți cooperative: (1), a căror răspundere nu era limitată, și a căror obligații erau garantate prin intermediul patrimoniului social iar răspunderea asociaților era nelimitată și unitară, (2) a căror răspundere era limitată dacă garantarea obligațiilor întreprinderii se făcea prin patrimoniul social și asociații erau obligați prin plățile părților sociale și (3) întreprinderi cooperative care beneficiau de vărsare suplimentară (conform art. 3).
Între cele două războiaie mondiale nu au existat modificări legale majore în ceea ce privește cooperativa. După 1948 însă, când impactul rus a fost extrem de puternic, legislația s-a modificat conform intereselor vremii (Ghionea, 2009:139) și astfel influența franceză de până în 1949 s-a pierdut.
Cea dintâi lege promulgată a fost Decretul nr. 133 din 2 aprilie 1949, acesta înființând așa numitele cooperative „roșii” (comuniste), care erau întreprinderi satisfăceau “trebuințele de ordin economic și cultural.” (art. 1) Articolul 2 stipulează că este legală constituirea unor cooperative (1) de consum-aprovizionare, prelucrare și desfacere; (2) de producție meșteșugărească și (3) de producție agricolă.
În scopul grăbirii procesului de cooperativizare a agriculturii s-a declanșat la presiunea Partidului Comunist, o campanie prin care țăranii se vedeau constrânși să solicite înrolarea în Coperativele Agricole de Producție. (Morărescu și Oancea, 2011:173)
Tabelul de mai jos prezintă Cooperativele agricole de producție în perioada 1949-1962:
Tabel nr. 13.Cooperativele agricole de producție în perioada 1949-1962
Sursa: Morărescu și Oancea, 2011:173
Se constată a explozie a numărului Cooperativelor agricole în perioada analizată precum și creșterea suprafaței agricole.
Figura nr. 13.Cooperativele agricole de producție în perioada 1949-1962
O lege de o mare importanță a reprezentat-o Legea nr. 6/1970 care privea organizarea și funcționarea cooperativelor de consum, lege prin intermediul căreia se făcea trecerea excluzivă a cooperativelor sub tutela statului. Legea a fost abrogată în anul 1990 prin Decretul-lege nr. 67/1990, noul decret marcând debutul unei noi etape în legislația cooperativelor observându-se diferențe majore în ceea ce privește organizarea membrilor și structurilor de conducere.
Legea nr. 109/1996 reprezintă o democratizare a cooperativelor, aceasta eliminând influențele politice precum și imixiunea statului în activitatea acestora. Această lege a fost modificată de nu mai puțin de 6 Ordonanțe de Urgență în perioada 1998-2000 și nu mai puțin de 6 legi care modifică diverse articole în perioada 2000-2005. Reținem cea mai importantă lege, respectiv Legea cooperației (Legea nr. 1), pe 21.02.2005. Legea analizată are în vedere cadrul general al funcționării și organizării cooperației, reglementând activitățile desfășurate de acestea precum și calitatea de membri.
Conform celor prezentate, putem realiza următorul cadru legislativ național al Cooperativelor:
Figura nr. 14.Cadrul legislativ al Cooperativelor
4.3. Dezvoltarea cadrului legislativ național aplicabil economiei sociale
In prezent, economia socială din România este în etapa unui nou început, întrucât după cum s-a putut constata anterior, evoluția istorică a formelor de organizare specifice economiei sociale în România din ultimele două decenii și jumătate a fost marcată puternic de perioada comunistă. În ciuda acestei evoluții, la nivelul anului 2011 putem constata deja că economia socială reprezintă un sector din ce în ce mai important al vieții economice și sociale din țara noastră.
În ciuda faptului că în România nu există momentan o legislație special dedicată sectorului în cauză, economia socială are totuși un cadru de reglementare și de politică publică care este definit de:
Actele normative care stipulează deopotrivă înființarea dar și funcționarea organizațiilor ES (fie că este vorba despre cooperative, asociații, fundații sau altfel de instituții);
Actele normative care stipulează activitatea organizațiilor în general (cum ar fi codul Fiscal, legea achizițiilor publice, și altele) ori o serie de domenii de activitate cum ar fi serviciile sociale și cele de ocupare;
Actele normative care stipulează o serie de domenii de activitate cum ar fi serviciile sociale și cele de ocupare, între care menționăm inserția în muncă a persoanelor care au anumite dizabilități ori, la modul general, a grupurilor defavorizate, respectiv sub-contractarea sau proceduri tipice de externalizare;
Măsurile speciale care sunt stipulate de reglementările destinate ES sau anumitor noi tipuri de întreprinderi sociale (fie că este vorba despre cele de inserție, e cooperativele sociale, sau altele). Aceste măsuri speciale sunt încă în stadiul de propuneri legislative, între care amintim, Legea Antreprenorului Social (care în data de 23 octombrie 2012 a primit aviz negativ unanim) sau Legea Cadru a ES, al cărei inițiator este Ministerul Muncii. (http://www.ies.org.ro/politici/politici-pentru-economia-sociala-din-rom)
Pornind de la cele anterior menționate, în legislația românească, prima dată noțiunea de ES apare în stipulațiile H.G. 829/2002 privind aprobarea Planului național anti-sărăcie și promovare a incluziunii sociale (PNAinc). Conform acestui act normativ, împreună cu modificările și completările ulterioare, o serie de obiective strategice pe termen mediu-lung (2002-2012) precum și obiective strategice imediate (2002-2004). Cu strictă referire la obiectivele pe termen mediu – lung, se menționează Economia Socială ca fiind unul dintre principiile care dorește să se construiască o societate incluzivă.
Conform reglementării menționate anterior, ES este definită prin două lucruri diferite:
Într-o primă abordare, aceasta face referire la “activități economice care, în subsidiar și cu condiția menținerii performanței economice, includ obiective de tip social.” Într-adevăr, acest tip de activități se dovedesc a fi extrem de apropiate de accepțiunea curentă a termenului de ES la nivel european. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că, definiția în cauză nu include activitățile al căror obiectiv este esențialment social acompaniate în subsidiar de activități economice. Prin urmare, în această definiție se procedează la excluderea, de exemplu, a activităților desfășurate de asociațiile și fundațiile (organizații al căror scop nu este unul de natură lucrativ și care sunt active în aria socială în sens larg) care dezvoltă activități generatoare de venit, organizații cunoscute în Europa, ca ocupându-se cu activități din sfera ES. (http://antidiscriminare.ro/pdf/Hot829_31_07_2002.pdf)
Într-o a doua abordare, o altă serie de activități ale economiei sociale constau în lansarea unor programe ample care au ca scop amenajarea infrastructurii și pe cea de factură teritorială, inclusiv de mediu. Astfel, investițiile făcute în cadrul acestor domenii pot fi deopotrivă investiții economice, cât și investiții sociale propriu-zise, care țin de infrastructura calității vieții (fie că este vorba despre școli, spitale sau alte asemenea locații). (http://antidiscriminare.ro/pdf/Hot829_31_07_2002.pdf)
Putem constata că formularea se dovedește a fi una generală și inexactă, fiindcă realizarea unor asfel de programe ori investiții se poate face într-o amplă diversitate de modalități, care să aibă în vedere ori doar scopuri de natură economică, ori de natură socială, ceea ce le exclude din economia socială.
Totuși, definiția prezentată poate fi interpretată în coroborare cu prevederile care privesc rolul economiei sociale în domeniul social. Prin urmare, se dovedește că organizarea economiei sociale trebuie să se realizeze într-o asemenea manieră încât să nu diminueze rezultatele economice propriu-zise, să se transforme într-o unealtă care să vină în ajutorul integrării sociale, în ajutorul prevenirii excluziunii sociale precum și al diminuării sărăciei, combinând principiile politicilor economice cu cele ale politicilor publice sociale. Din aceste prevederi reiese de fapt, caracterul dual, deopotrivă social și economic, al activităților specifice conceptului de economie socială.
Pornind de la acest document, până în anul 2008, nici un alt document destinat promovării incluziuniii sociale nu a mai conținut conceptul de economie socială. Astfel, deși în anul 2005 a fost semnat Memorandumul comun în domeniul incluziunii sociale pentru România (MMFPS, 2005), conceptul cercetat nu face obiectul acestui document, nefiind menționat. Întrucât însă respectivul memorandum se prezintă ca o completare la H.G. 829/2002, context în care poate fi înțeleasă omisiunea termenului stipulat în primul document. Un alt act normativ extrem de important în aria incluziunii sociale este reprezentat de o dezvoltare a HG 829/2002, dezvoltare realizată în anul 2005 prin intermediul „HG 1.827/ 2005 privind aprobarea Programului de implementare a Planului național anti-sărăcie și promovare a incluziunii sociale (PNAinc) pentru perioada 2006 – 2008.” După cum am stipulat, nici în acest document nu există prevederi privind conceptul de economie socială, aceasta indicând o slabă atenție acordată conceptului la nivelului anului 2005. Trei ani mai târziu, în anul 2008, economia socială revine ca o prioritate, fiind astfel oferită o nouă definiție conceptului prin intermediul legislației românești, în momentul includerii sale sub forma unei arii eligibile pentru finanțare din Fondul Social European. Astfel, economie socială devine un DMI al POS DRU, iar Documentul Cadru de Implementare al acesteia este aprobat prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului economiei și finanțelor 254/1169/2008.
În documentul de mai sus, economia socială este definită drept „termenul generic utilizat pentru a face referire la un grup de persoane care se reunește pentru a-și asuma un rol economic activ în procesul de incluziune socială, de ex. cooperative, întreprinderi sociale, ONG-uri (fundații și asociații) și alte organizații nonprofit care au un rol important în activități de gestionare și consolidare.” (POS DRU 2007-2013, 2010: 7)
Cu toate că, în general această definiție respectă principiile prevăzute în actele normative europene care fac referire la economia socială, ea necesită totuși o serie de observații de natură terminologică. Astfel, conceptul de „întreprinderi sociale” trebuie înțeles strict drept un exemplu de bună practică incorporat în legislația altor state, care însă nu este reglementată la momentul actual în România. Totodată, menționarea activităților de gestionare și consolidare este una de principiu, nefiind completă întrucât nu se deduce obiectul acestor activități, și ca tipologie de activitate generală, putem observa că fiecare ONG elaborează activități de gestionare și în același timp poate decide contribuirea la consolidarea unui domeniu licit și moral, însă, această abordare se dovedește insuficientă neputând fi văzută ca o formă de economie socială. (Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, 2010: 34)
Definiția anterior prezentată face referire strict la activități care își aduc contribuția în mod direct la incluziunea socială, aceasta reprezentând o abordare mai limitată comprativ cu cea pe care o întâlnim de obicei la nivel european, unde domeniul economiei sociale include și activități care dovedesc un caracter social într-un sens amplu, cum ar fi, de exemplu, caracter social al cooperativelor de credit. Sensul conceptului din actul normativ românesc în discuție la momentul de față poate fi explicat prin faptul că definiția în cauză a fost realizată în cadrul unui instrument de finanțare al cărui obiectiv prioritar este reprezentat întocmai de incluziunea socială, economia socială fiind considerată o metodă de atingere a acestui obiectiv. Cu toate acestea, considerăm periculoasă o astfel de interpretare limitativă a conceptului fiind absolut necesară eliminarea generalizării conceptului, definiția în cauază reprezentând strict una de factură operațională, care poate aplicată strict în cadrul programului de finanțare respectiv. Totodată, din punctul de vedere al timpului, definiția nu poate fi folosită decât în perioada stipulată de document: Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
În toamna anului 2008, un alt act normativ extrem de important face cunoscut conceptul de economie socială în România, în momentul asumării de către națiunea română a unor angajamente clare referitoare la necesitatea dezvoltarea acestui domeniu în România. Astfel, în luna septembrie a anului anterior stipulat, Guvernul României aproba și transmitea către CE Raportul Național Strategic privind Protecția Socială și Incluziunea Socială (RNS PSIS) unde era precizat clar că „dezvoltarea sectorului privind ES poate fi primul pas pentru ca o economie eficientă și dinamică să interacționeze cu o economie bazată pe justiție socială.”
În cadrul acestui raport sunt definite elementele majore destinate să contribuie la consolidarea economiei sociale, respectiv, (1) identificarea unor direcții majore în scopul dezvoltării legislației din România cu referire la economia socială, (2) încurajarea tuturor inițiativelor din sfera economiei sociale precum și sprijinirea lor prin întemeierea unor centre de resurse, (3) formarea unor specialiști în arii importante din cadrul economiei sociale, (4) promovarea în România a acestei noțiuni precum și a unor exemple de bună practică. (Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, 2010: 35)
În acest context, putem afirma că, la nivel național economia socială se bucură de un cadru clar și minuțios de măsuri încă din septembrie 2008, acestea fiind asumate de către autoritățile din domeniu în scopul unei dezvoltări performante a acestei sfere.
În prezent se află în dezbatere proiectul de lege privind economia socială, proiect care încearcă reglementarea acestui domeniu deopotrivă prin definitivarea cadrului general care privește organizarea și funcționarea întreprinderilor ce dezvoltă activități în sfera ES, prin determinarea unei serii de măsuri în scopul promovării acestor întreprinderi, dar și prin determinarea anumitor competențe privind autoritățile administrației publice centrale și locale implicate în economia socială.
După cum s-a putut observa, există măsuri oficiale care au fost asumate de către statul român în scopul dezvoltării acestui domeniu, însă doar în privința economiei sociale ca instrument al incluziunii sociale și combaterii sărăciei. Acele activități ale economiei sociale care nu au acest rol – deși acceptate în UE – nu sunt incluse în niciun document legislativ, cu toate că ele nu au impuse interdicție sau limite prin stipulările în vigoare. Concluzionând, desfășurarea acestor activități este admisă, evident, în limitele celorlalte stipulări legale, însă promovarea, sprijinirea și încurajarea lor explicită prin intermediul actelor ori mecanismelor de susținere a economiei sociale la nivel național nu sunt prezente.
În acest context, considerăm necesară completarea prevederilor legale actuale pentru ca definiția economiei sociale să poată cuprinde și alte tipuri în afara celor care își aduc aportul în mod direct la incluziunea socială, în conformitate cu principiile acceptate la nivel european ca bază a economiei sociale, ca urmare a coordonării celor două sfere: socială și economică.
4.4. Organizarea actuală a economiei sociale în România
Pornind de la cadrul legislativ național aplicabil economiei sociale precum și de la definițiile acesteia menționate în subcapitolele de mai sus, vom prezenta în acest subcapitol formele de organizare caracteristice economiei sociale și existe în România. Astfel, există pe de o parte (1) organizațiile nonprofit care pot fi de două feluri, respectiv, (a) cele care desfășoară activități economice, oricare ar fi sfera sa de activitate, și anume Asociațiile și fundațiile și (b), cele organizate ca și CAR; (2) cooperativele de credit și (3) societățile cooperative de gradul 1 care intră sub incidența Legii 1/ 2005 (care sunt extrem de variate, de la societățile cooperative meșteșugărești la cele agricole, de consum, de valorificare, de locuințe, pescărești, de transporturi, forestiere și altele.) (Barna, 2012, p. 5)
Organizațiile prezentate anterior respectă specificitatea organizațiilor sociale din Europa precum și trăsăturile definitorii ale ES. Însă în afara acestora, există deasemenea întreprinderi sociale care nu îndeplinesc caracteristicile anterior menționate, neavând o definiție unanim acceptată la nivel legislativ, care nu vor face obiectul prezentei lucrări.
4.5. Principalii actori ai economiei sociale
Potrivit Atlasului de Economie Socială – România 2012 elaborat în cadrul proiectului POS – DRU “PROMETEUS – Promovarea economiei sociale în România prin cercetare, educație și formare profesională la standarde europene”, economia socială în România include un număr de aproximativ 31.000 de organizații, care aveau active imobilizate cu o valoare de aproximativ 10 miliarde lei, realizând venituri anuale de 7,7 miliarde lei și angajând în total peste 100.000 persoane, ceea ce echivalează cu „1,7% din populația salariată și 1,1% din populația ocupată” (Atlasul de Economie Socială – România 2012:8).
Tabel nr. 14.Indicatori ai organizațiilor de economie socială din România la nivelul anului 2010
Sursa: Atlasul de Economie Socială – România 2012:9
În ceea ce privește formele economiei sociale și ponderea lor în numărul total al organizațiilor ES, în România, la nivelul anului 2010, constatăm că asociațiile reprezintă formele cele mai populare de ES în România, însumând un procent de 84,04% din totalul formelor de organizare a ES, spre deosebire de CAR care reprezintă 9,52% și Coperativele care ating un procent de 6,44%, după se poate observa în graficul de mai jos:
Figura nr. 15.Formele organizațiilor economiei sociale și ponderea lor în totalul organizațiilor de economie socială din România la nivelul anului 2010
Sursa: Atlasul de Economie Socială – România 2012:9, prelucrările doctorandului
Motivația principală rezidă în faptul că constituirea acestor asociații și fundații este relativ facilă, necesitând un număr redus de membri și permițând realizarea de activități lucrative într-o manieră directă ori prin intermediul înființării unor societăți comerciale.
Așa cum arată datele din tabelul de mai jos, cele mai mari valori ale relației dintre venit total / total angajați – s-au înregistrat pentru Asociații și Fundații și CAR.
Tabel nr. 15.Relația dintre venit total / total angajați
Sursa: Atlasul de Economie Socială – România 2012:9, prelucrările doctorandului
În ceea ce privește cooperativele, situația la nivelul anului 2010 se prezintă conform graficului următor:
Figura nr. 16.Ponderea formelor de cooperative în totalul numărului cooperativelor din România la nivelul anului 2010
Cele mai frecvent întâlnite sunt cooperativele de consum (48%), urmate de cooperativele meșteșugărești cu un procent de 42% în total număr cooperative, cooperativele agricole (6%) și cooperativele de credit (4%).
În ceea ce privește ponderea formelor de CAR în totalul numărului CAR din România la nivelul anului 2010, situația se prezintă după cum urmează:
Figura nr. 17.Ponderea formelor de cooperative în totalul numărului cooperativelor din România la nivelul anului 2010
Constatăm că la nivelul anului 2010, doar 7% dintre Casele de Ajutor Reciproc sunt reprezentate de CARP, în timp ce restul sunt reprezentate de Casele de Ajutor Reciproc pentru Salariați (93%).
4.5.1. Asociațiile și fundațiile
Anul 1990 a reprezentat renașterea pentru Asociații și Fundații, ca urmare a schimbării regimului politic în România.
Evoluția numărului Asociațiilor și Fundațiilor care apar ca și ONG înregistrate de Ministerul de Justiție între anii 1990-2010, poate fi văzută în tabelul de mai jos.
Tabel nr. 16. Evoluția Asociațiilor și Fundațiilor între anii 1990-2010
Dacă observăm înregistrările anuale ale Asociațiilor și Fundațiilor între anii 1990-2010, constatăm că în general tendința Asociațiilor este una crescătoare, cu descreșteri mai importante în anii 1991, 1993, 1998 și 2003. În ceea ce privește Fundațiile, înregistrările anuale sunt crescătoare până în anul 1998 (inclusiv), dar începând cu anul 1999, trendul este constant descrescător conform graficului de mai jos:
Figura nr. 18.Evoluția înregistrărilor anuale ale Asociațiilor și Fundațiilor între anii 1990-2010
Constatăm prin urmare o tendință generală crescătoare a numărului de asociații și fundații, în special datorită ratelor de înregistrare ale asociațiilor, în genere pozitive în perioada analizată, vârfuri majore de creștere fiind ușor de observat între anii 1993-1996 și 2000-2002. Se poate remarca totodată faptul că ratele majore de creștere (în valoare absolută) au fost înregistrate după anul 2007, când România a aderat la UE, înregistrându-se mai mult de 3000 de asociații noi anual.
Figura nr. 19.% Asociații din Total Asociații și Fundații între anii 1990-2010
În anul 2010, observăm că fundațiile însumează în jur de 25% din total Asociații și Fundații, acestea având un trend descrescător încă din 1997. În ciuda acestui fapt, datele anterior oferite indică o evoluție deosebită a numărului total al organizațiilor din această categorie, în anul 2010 fiind consemnate în total 66.804 înregistrări.
În ceea ce privește Asociațiile și Fundațiile din România ca și reprezentare în UE-27, situația se regăsește în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 17. Asociații și Fundații în UE-27
Sursa: CIRIEC, 2012
Constatăm că România se află pe locul 17 în UE-27 după numărul Asociațiilor și Fundațiilor, fiind surclasată de Republica Cehă, Austria, Finlanda, Spania, Franța, Germania și Marea Britanie.
Figura nr. 20.Numărul Asociațiilor și Fundațiilor în UE-27
În ceea ce privește media UE-27 a Asociațiilor și Fundațiilor la 1000 loc., observându-se că România se află sub această medie. Țările care au medii ale Asociațiilor și Fundațiilor la 1000 loc. sub media UE27 sunt: Italia, Belgia, Suedia, Polonia, Danemarca, Franța, Bulgaria, România, Spania, Olanda, Cipru, Portugalia, Grecia și Slovacia.
Figura nr. 21.Asociații și Fundații la 1000 loc. Comparativ cu Media UE27
Țările care au medii ale Asociațiilor și Fundațiilor la 1000 loc. peste media UE27 sunt: Irlanda, Ungaria, Germania, Lituania, Republica Cehă, Slovenia, Marea Britanie, Austria, Estonia și Finlanda.
Multitudinea domeniilor de activitate precum și diversitatea obiectivelor organizaționale constituie una dintre caracteristicile fundamentale ale Asociațiilor și Fundațiilor. Astfel, cele mai importante domenii de activitate ale acestora în România se regăsesc în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 18.Domenii de activitate ale Asociațiilor și Fundațiilor între anii 2000-2010
Figura nr. 22. Domenii de activitate ale Asociațiilor și Fundațiilor între anii 2000-2010
Conform graficului de mai sus se observă că domeniile de activitate ale Asociațiilor și Fundațiilor între 2000-2010 au cunoscut un trend ascendent continuu.
Figura nr. 23.Domenii de activitate ale Asociațiilor și Fundațiilor în 2010
Constatăm că la nivelul anului 2010, domeniile de activitate a căror incidență este crescută la Asociații și Fundații sunt: social/caritabil (20%) și sportiv, recreativ (18%), urmate în ponderi asemănătoare, de aria educațională (10 %), cea culturală (10%) și de asociațiile profesionale (9%). Celelalte domenii de activitate au procente inferioare, cuprinse între 3% și 6%.
O ultimă analiză a Asociațiilor și Fundațiilor va fi realizată luând în considerare evoluțiile înregistrate de numărul angajaților din acest sector al economiei sociale.
Tabelul de mai jos prezintă evoluția resurselor umane între anii 2000-2010 în cadrul Asociațiilor și Fundațiilor:
Tabel nr. 19. Nr. mediu salariați/ organizație între anii 2000-2010
Sursa: INS, 2000-2010
Trendul numărului mediu de salariați /organizație este unul oscilant, evident crescător în perioada 2000-2005, cu 1.1%, și descrescător în anii 2005-2009. Anul 2010, în ciuda crizei economice înregistrează un trend crescător de la 2.2% la 2.3%, ceea ce nu poate fi decât de bun augur pentru economia socială.
Figura nr. 24.Nr. mediu salariați/ organizație între anii 2000-2010
În ceea ce privește evoluția numărului resurselor umane în perioada 2000-2010, datele aferente se regăsesc în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 20. Evoluția resurselor umane (angajaților) din Asociații și Fundații între anii 2000-2010
Sursa: INS, 2000-2010
Resursele umane ale Asociațiilor și Fundațiilor au înregistrat creșteri constante în perioada analizată, astfel că la nivelul anului 2010, acestea totalizau un număr de aproape 61.000 salariați (tendință ascendentă cu +27% comparativ cu anul 2005). Referindu-ne strict la evoluția resurselor umane din cadrul Asociaților și Fundațiilor în perioada analizată, constatăm că singurul an în care numărul angajaților a suferit o scădere a fost anul 2009.
Figura nr. 25. Evoluția resurselor umane (angajaților) din Asociații și Fundații între anii 2000-2010
Se constată în acelși timp faptul că tendința de creștere se dovedește a fi mai pronunțată în privința efectivului de personal destinat activităților economice, acest efectiv ajungând să fie de 5 ori mai mare în 2010 comparativ cu anul 2000, reprezentând 21 % din totalul resurselor umane, deși în perioada 2007-2010 trendul s-a dovedit a fi descrescător.
Figura nr. 26. % resurse umane pentru activități economice între anii 2000-2010
În privința intervalelor de salariați, conform tabelului de mai sus, tendința este cea din graficul următor:
Figura nr. 27.Dinamica intervalelor de salariați între anii 2000-2010
Se poate observa că tipologia organizației de economie socială din cadrul ascoiațiilor și fundațiilor, însumează aproximativ 5 salariați în condițiile în care, cu toate că se află pe un trend descrescător ca și pondere, organizațiile fără resurse umane ating un procent de 70% din totalul Asociațiilor și Fundațiilor în anii 2005-2010.
La sfârșitul anului 2010, 90% din totalul organizațiilor Asociațiilor și fundațiilor aveau până la 5 angajați ori chiar niciun angajat în timp ce minim 1300 organizații (un procent egal cu 5% din totalul organizațiilor) aveau mai mult de 11 angajați.
Figura nr. 28. Distribuția pe intervale de angajați în anul 2010
Vom analiza în continuare evoluțiile veniturilor salariaților din cadrul Asociațiilor și Fundațiilor bazându-ne pe datele din tabelul de mai jos:
Tabel nr. 21. Evoluția resurselor umane (angajaților) și veniturilor acestora din Asociații și Fundații între anii 2000-2010
Sursa: INS, 2000-2010
Faptul că numărul angajaților este relativ scăzut, în timp ce veniturile medii sunt în continuă creștere, este demonstat de valorile ridicate ale unor indicatori de performanță. Prin urmare, veniturile medii per angajat cresc în mod constant deopotrivă cu privire la activitățile nepatrimoniale dar și cu privire la cele economice.
Figura nr. 29. Evoluția resurselor umane și veniturilor acestora din Asociații și Fundații între anii 2000-2010
4.5.2. Cooperativele
După căderea comunismului, cooperațiile din România au înregistrat involuții constante, extrem de mari între anii 1990-2000, deopotrivă în privința numărului de organizații, membri și angajați. Totodată, activele imobilizate și veniturile au crescut, stabilizându-se și oprindu-se în 2010 la aproximativ 790 milioane ron pentru active și la 1,3 miliarde ron venituri totale; în același timp, după realizarea unei comparații între anii 2010 și 2009 se observă o posibilă învigorare a cooperației măcar din perspectiva numărului organizațiilor.
Principalii indicatori ai cooperativelor se regăsesc în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 22. Indicatori ai cooperativelor
Constatăm că, în privința numărului de organizații, în România, la nivelul anului 2010, cooperativele de consum reprezintă 48% din total cooperative, urmate de cele meșteșugărești cu 42%, de de cele agricole (6%) și cele de credit (4%).
În ceea ce privește activele cooperativelor la nivelul aceluiași an, activele cooperativelor meșteșugărești reprezintă 61% din totalul activelor cooperativelor, urmate de cele de consum (20%), cele de credit (12%) și cele agricole (7%).
Figura nr. 30.Indicatori principali ai cooperativelor
Pe de altă parte, dacă ne referim la venituri, se observă că veniturile cooperativelor meșteșugărești reprezintă 47% din totalul veniturilor cooperativelor, urmate de cele cooperativele de consum (35%), cooperativele de credit (11%) și de cele agricole (7%).
În privința angajaților, cooperativele agricole au 87% din totalul angajaților cooperativelor, urmate de cele meșteșugărești (9%), cele de consum (3%) și cele de credit (1%). Observăm că cei mai mulți angajați sunt cei din cadrul coooperativelor agricole.
4.5.2.1. Cooperativele meșteșugărești și de consum
Dinamica înregistrată de cooperativele meșteșugărești și de consum între anii 2000-2010 este următoarea:
Tabel nr. 23. Evoluția cooperativelor meșteșugărești și de consum între 2000-2010
Sursa: INS, 2000-2010
După cum s-a putut observa în cercetările de factură empirică din prima parte a tezei, cooperația din România a avut involuții accentuate după căderea comunismului, în special în primul deceniu. După anul 2000, se constată o tendință stabilizatoare, astfel încât numărul cooperativelor meșteșugărești și de consum, rămâne aproximativ constant. Graficul de mai jos surprinde evoluția acestor două tipuri de cooperative:
Figura nr. 31. Evoluția cooperativelor meșteșugărești și de consum între 2000-2010
Dacă în anul 2010, erau 857 cooperative meșteșugărești și 958 cooperative de consum, creșterea lor este ușoară dacă ne referim la anul 2005, când erau înregistrate 771 cooperative meșteșugărești și 941 cooperative de consum.
În ceea ce privește dinamica veniturilor cooperației meșteșugărești și de consum în perioada analizată, aceasta se prezintă conform tabelului de mai jos:
Tabel nr. 24. Dinamica veniturilor cooperației meșteșugărești și de consum între 2000-2010
Sursa: INS, 2000-2010
Se observă că veniturile cooperativelor au înregistrat o tendință crescătoare între anii 2000-2007, când au început să se stabilizeze. Din perspectiva veniturilor, cele mai stabile sunt cooperativele de consum, în timp ce cooperativele meșteșugărești înregistrează variații puțin mai mari.
Figura nr. 32. Dinamica veniturilor cooperației meșteșugărești și de consum între 2000-2010
Dacă am aduna veniturilor cooperațiilor meșteșugărești și de consum vom observa că la nivelul anului 2010, ele erau peste 1,3 miliarde lei. Graficul de mai jos prezintă dinamica veniturilor cooperativelor meșteșugărești și de consum la sfârșitul anului 2010:
Figura nr. 33.Veniturile cooperativelor meșteșugărești și de consum la sfârșitul anului 2010
Constatăm că din totalul veniturilor celor două tipuri de Cooperative, în anul 2010, 43% îl reprezintă veniturile Cooperativelor de Consum și 57% îl reprezintă veniturile Cooperativelor Meșteșugărești.
În privința evoluției resurselor umane în cadrul Cooperativelor Meșteșugărești și a Cooperativelor de Consum, dinamica acestora este surprinsă în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 25. Evoluția resurselor umane în cadrul Cooperativelor Meșteșugărești și a Cooperativelor de Consum între anii 2000-2010
Sursa: INS, 2000-2010
Evoluția numărului resurselor umane în perioada analizată indică o evoluție descendentă continuă, deopotrivă în cooperația meșteșugărească (25109 salariați în 2010 comparativ cu 78117 în anul 2000), dar și în cea de consum (7485 salariați în 2010 comparativ cu 13402 în anul 2000).
Figura nr. 34. Dinamica numărului de resurse umane în cadrul Cooperativelor Meșteșugărești și a Cooperativelor de Consum între anii 2000-2010
În privința numărului mediu de angajați și evoluția lor între anii 2000-2010 în cele două tipuri de Cooperative analizate, observăm că tendința este stabilă la Cooperativele de Consum, unde variațiile între anul 2000-2010 sunt de 7 muncitori (mai puțini în 2010), în timp ce pentru cooperativele meșteșugărești, tendința este una puternic descrescătoare, pornind de la un număr mediu de 98 angajați în anul 2000 și ajungând la nivelul anului 2010 la un număr mediu de doar 29 de angajați, după cum se poate observa și în graficul de mai jos:
Figura nr. 35.Dinamica numărului mediu de salariați în cadrul Cooperativelor Meșteșugărești și a Cooperativelor de Consum între anii 2000-2010
Constatăm că din totalul persoanelor angajate în cele două tipuri de Cooperative, în anul 2010, 23% erau salariați ai Cooperativelor de Consum (7485 angajați) și 77% erau salariați ai Cooperativelor Meșteșugărești (25109 angajați).
Figura nr. 36. Total salariați în cadrul Cooperativelor Meșteșugărești și a Cooperativelor de Consum la sfârșitul anului 2010
4.5.2.2. Cooperativele de credit
În tabelul de mai jos se pot observa indicatorii economici majori ai cooperativelor de credit active:
Tabel nr. 26. Indicatori generali ai cooperativelor de credite între anii 2005-2010
Sursa: INS, 2000-2010 și calcule proprii
Conform datelor anterior prezentate, se observă la nivelul numărului de organizații al Cooperativelor de credit/ Băncilor Cooperatiste un trend descendent în perioada 2005-2010. Asfel, dacă în anul 2005, numărul acestora era de 132, în anul 2010, acesta aproape s-a înjumătățit, ajungând la 75, după cum se poate observa și în graficul de mai jos:
Figura nr. 37. Dinamica numărului cooperativelor de credite între anii 2005-2010
În ceea ce privește dinamica veniturilor Cooperativelor de credit în perioada analizată, observăm un trend negativ între anii 2005-2007, pentru ca între 2007-2010 trendul veniturilor să devină ascendent, anul 2007 marcând începutul unei perioade propice pentru Cooperativele de Credit, în ciuda crizei care urma să izbucnească.
Figura nr. 38. Dinamica veniturilor cooperativelor de credite între anii 2005-2010
După cum se poate observa în graficul anterior, valoarea totală a veniturilor la sfârșitul anului 2010 depășea suma de 185 milioane ron.
În privința angajaților cooperativelor de credit tendința este asemănătoare cu cea a veniturilor: descendentă până în 2007 și apoi ascendentă, atingând în 2010 un număr de 2003 salariați.
Figura nr. 39. Dinamica angajaților cooperativelor de credite între anii 2005-2010
Calculând veniturile totale/ număr total de salariați ai Cooperativelor de Credit între anii 2005-2010, observăm că veniturile au fost constante, cu o mică scădere înregistrată în anul 2007.
Figura nr. 40. Dinamica Veniturilor totale/ Total angajați ai cooperativelor de credite între anii 2005-2010
4.5.3. Casele de Ajutor Reciproc
La sfârșitul anului 2010, în România erau 2983 de Case de ajutor reciproc, iar dintre acestea 203 erau de tipul Case de ajutor reciproc ale pensionarilor (respectiv un procent de 7% din totalul Case de ajutor reciproc) în timp ce un număr de 2780 aparțineau Caselor de ajutor reciproc ale salariaților.
Tabel nr. 27. Indicatori generali Caselor de Ajutor Reciproc în anul 2010
Sursa: INS, 2000-2010
4.5.3.1. Case de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor (CARP)
La finalul anului 2010, la nivel național funcționau aproximativ 203 Case de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, trendul lor comparativ cu anul 2000 fiind unul clar crescător. Astfel, dacă în anul 2000 existau doar 133 de CARP, în 2007, acestea ajunseseră la 186 și în 2010 la 203:
Tabel nr. 28. Dinamica numărului CARP între anii 2000-2010
Sursa: INS, 2000-2010
Tabelele și graficele ce vor urma vor prezenta evoluția veniturilor totale și ale angaților CARP în perioada 2005-2010.
Tabel nr. 29. Indicatori generali ai Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor între anii 2005-2010
Sursa: INS, 2000-2010 și calcule proprii
Veniturile totale ale Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, au cunoscut o creștere continuă între anii 2005-2009, însă la nivelul anului 2010, a avut loc o scădere comprativ cu anul 2009. Astfel, în 2010 veniturile totale au atins nivelul celor din 2007, ceea ce totuși nu este rău ținând cont de criza care a afectat întreaga lume.
Figura nr. 41.Veniturile totale ale Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor între anii 2005-2010
Datele prezentate indică un nivel al angajării totale care oscilează între 2345 și 2510 angajați cu o medie de angajați per organizație de 14 (2005) – 12 (2010).
În ceea ce privește veniturile totale/ numărul total de angajați al CARP, trendul acestea a fost crescător până la nivelul anului 2009, când s-a înregistrat o scădere cu aproximativ 10000 ron/angajat.
Figura nr. 42. Veniturile totale/ numărul total de angajați al CARP între anii 2005-2010
În ceea ce privește distribuția CARP pe intervale de salariați între 2005-2011, peste 50% din organizațiile CARP au maxim 6 angajați, în timp ce aproximativ 20% din total ajung la 9 angajați.
Tabel nr. 30. Distribuția CARP pe intervale de salariați între 2005-2011
Sursa: INS, 2000-2010
Figura nr. 43. Distribuția CARP pe intervale de salariați între 2005-2011
4.5.3.2. Case de Ajutor Reciproc ale Salariaților
Se constată diminuarea continuă a numărului de case afiliate 2083 în 2010 față de 3346 în 2004) și a membrilor acestora (942381în 2010 față de 1323591 în 2004).
Tabel nr. 31. Evoluția numărului de case și membri în cadrul UNCARS
Sursa: INS, 2000-2010
Figura nr. 44. Evoluția numărului de case și membri în cadrul UNCARS
În ciuda acestui declinului extrem de important, membri Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților totalizau 942381 persoane în 2010.
Figura nr. 45. Dinamica membrilor CARS între anii 2004-2010
În ceea ce privește membrii/ casa CARS aceștia au fost singurii care au avut un trend crescător, de la 384 în 2004 la 450 în 2010.
Figura nr. 46. Dinamica membrilor/casă între anii 2004-2010
Indicatorii economici generali ai Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților în perioada 2009-2010 sunt următorii:
Tabel nr. 32. Evoluția principalilor indicatori economici ai caselor membre
Putem observa trendul indicatorilor economici fundamentali, chiar dacă pentru o perioadă de timp restrânsă (2009-2010). Conform acestor date există creșteri de 9.1% a veniturilor cumulate.
Figura nr. 47. Dinamica veniturilor CARS între 2009-2010
Se constată deasemenea o stabilitate a personalului angajat (0.6% în anul 2010 comparativ cu 2009) conform graficului de mai jos:
Figura nr. 48.Dinamica salariaților CARS între 2009-2010
Totodată, se observă o scădere nu numai a numărului membrilor ci și a punctelor de lucru aferente, conform graficelor de mai jos.
Figura nr. 49. Dinamica membrilor CARS între 2009-2010
Figura nr. 50. Dinamica Agențiior de lucru CARS între 2009-2010
CAPITOLUL 5. STUDIU COMPARATIV – PROIECTELE ECONOMIEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN ITALIA
5.1. Metodologia cercetării
În prezenta cercetare am apelat la cercetarea de factură calitativă. Prin termenul „cercetare calitativă” se înțelege orice tip de cercetare capabil să conducă la “rezultate care nu ajung la proceduri statistice sau alte mijloace de cuantificare” (Strauss si Corbin, 1990). Analiza Proiectului „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială” desfășurat în România nu s-a putut realiza prin prisma analizei de gen, însă proiectul desfășurat în Italia a fost mult mai bogat în astfel de informații permițând prin urmare utlizarea analizei de gen.
Grupul țintă (direct și indirect) al proiectelor propuse îl reprezintă grupurile vulnerabile, însă proiectul Valore Lavoro. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti este dedicat în special romilor și sintilor, respectiv femeilor și bărbaților romi – o parte din sub-proiectele acestuia și tinerilor romi – altă parte din sub-proiectele sale.
De pe urma acestor proiecte vor beneficia prin urmare grupurile vulnerabile, între care romii și sinti, bărbați dar mai ales femei și tineri.
Pentru încurajarea și abilitarea femeilor să participe în elaborarea și implementarea proiectului, în pofida localizării lor tradiționale mai domestice și a poziției lor de subordonare sunt folosite tehnici de antreprenoriat, impactul urmărit fiind unul pe termen lung și având în vedere creșterea capacității femeilor de a fi stăpâne asupra propriei lor vieți și de a acționa colectiv pentru rezolvarea problemelor.
5.2. Proiectului „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială”
Proiectul analizat este unul desfășurat la nivel național, deopotrivă în mediul rural și urban, domeniul major de intervenție fiind 6.1 Dezvoltarea economiei sociale. Din punctul de vedere al regiunilor în care acest proiect este desfășurat, vorbim despre regiunile: București-Ilfov, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest. (Bădălău, Neacșu, 2013, p. 184)
Figura nr. 51. Regiunile desfășurării acestui proiect
Proiectul este implementat la nivel național in 30 de comunități locale, conform hărții de mai jos:
Figura nr. 52. Comunitățile locale unde se desfășoară proiectul
Sursa: www.economiesociala.anr.gov.ro
5.2.1. Beneficiari și parteneri
Beneficiarul proiectului este Agenția Națională pentru Romi iar partenerii sunt (http://www.anr.gov.ro/ accesat la 13.08.2013):
Administrația Națională a Penitenciarelor
Agenția Națională Antidrog
Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Direcția Generală Protectia Copilului
Asociația Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului
Asociația Târgoviște spre Europa
Asociația Transcena
Fundația pentru Dezvoltarea Socială a Romilor – RAMSES
Fundația Reforma Justiției Penale
5.2.2. Durata și bugetul proiectului
Proiectul s-a desfășurat pe o durată de 36 de luni începând cu 01 iunie 2009, fiind finalizat la 31 mai 2012. Graficul de implementare a proiectului se găsește în Anexa nr. 1. În ceea ce privește bugetul proiectului, valoarea totală a proiectului s-a ridicat la suma de 13.600.000 lei, din care:
11.015.592 lei contribuția comunitară
2.312.408 lei contribuția publică națională
272.000 lei contribuția Agenției Naționale pentru Romi
Grafic, avem următoarea repartiție a valorii toale a proiectului pe contribuabili:
Figura nr. 53. Repartiția valorii toale a proiectului pe contribuții
5.2.3. Obiectivele proiectului
Obiectivele majore ale proiectului sunt împărțite în două categorii: obiective generale și obiective specifice. Ca și obiectiv general, proiectul are în vedere creșterea, la nivelul comunităților locale naționale (fiind desigur incluse grupurile vulnerabile aparținătoare acestor comunități), a capabilității realizării unei dezvoltări locale durabile și inclusive. Observăm accentul pus pe de o parte pe dezvoltarea locală durabilă, și pe de altă parte pe dezvoltarea locală inclusivă.
În ceea ce privește obiectivele specifice, acestea sunt două la număr. Cel dintâi are în vedere dezvoltarea capabilității, competențelor, cunoștințelor, respectului de sine și a sprijinului social, în așa fel încât să se mărească șansele acestor oameni în privința participării în economia socială și integrării și menținerii pe piața muncii. Obiectivul se aderesează unui număr de 20.000 membri din cadrul grupurilor vulnerabile, având ca și scopuri finale:
– să se asigurare formarea profesională, pregătirea antreprenorială și dezvoltarea individuală a tuturor membrilor ce fac parte din grupurile vulnerabile în scopul integrării acestora pe piața muncii;
– să se dezvolte serviciile sociale de sprijin al membrilor grupurilor vulnerabile, în așa fel încât aceștia să poată fi deopotrivă integrați și menținuți pe piața muncii;
– să se promoveze o serie de politici de dezvoltare locală (evident, la nivelul comunităților locale) care să aibă în vedere ca grupurilor vulnerabile să le fie asigurat accesul la bunuri și servicii publice în egală măsură cu populația majoritară și să le fie oferite oportunități de integrare socială;
– să se asigurare pregătirea în aria serviciilor sociale de sprijin pentru specialiștii din instituțiile publice ori private care pun la dispoziție asistență și apără interesele grupurilor considerate vulnerabile, în scopul incluziunii sociale.
Cel de-al doilea obiectiv specific are în vedere inițierea, întărirea capabilității, suportul și promovarea a 50 de structuri ale economiei sociale create și extinse de grupuri vulnerabile, care reprezintă o ustensilă flexibilă și durabilă nu numai pentru dezvoltarea economică ci și pentru oferirea unei situații materiale bune și unor locuri de muncă la nivel local:
– să se stimuleze implicarea în economie a asociațiilor și fundațiilor, ca urmare a facilității parteneriatului public–privat în sectorul economiei sociale, printr-o serie de oferte care țin de servicii de consultanță, înștiințare și oportunități în scopul schimbului de experiență și promovare în sectorul economiei sociale;
– să se dezvolte și promoveze anumite activități care generează venit la nivelul comunităților locale, activități prin intermediul cărora membrii grupurilor vulnerabile sunt ajutați să se integreze/reintegreze pe piața muncii și care își aduc contribuția la bunăstarea comunității;
– să se faciliteze parteneriatului public – privat în sectorul economiei sociale, să se faciliteze cooperarea dintre organizații în sectorul economiei sociale și să se faciliteze comunicarea și cooperarea dintre reprezentanții diverselor grupuri vulnerabile și grupurile vulnerabile și comunitățile unde aceștia trăiesc;
– să se asigure pregătirea antreprenorială în sectorul economiei sociale deopotrivă pentru membrii grupurilor vulnerabile cât și pentru membrii organizațiilor care sprijină interesele lor.
5.2.4. Obiective orizontale ale proiectului
Printre obiectivele orizontale ale proiectului se numără: egalitatea de șanse, dezvoltarea durabilă, inovarea și TIC-ul, îmbătrânirea activă și abordarea transnațională și interregională.
Cel mai important obiectiv orizontal pentru proiect a fost abordarea transnațională și interregională. Astfel, implementarea activităților proiectului în cele 30 de comunități locale din 30 de județe selecționate ca urmare a întrunirii Comitetului Director a avut loc cu ajutorul coordonatorilor locali. În tabelul de mai jos prezentăm județele și comunitățile unde a fost implementat proiectul:
Tabel nr. 33. Județele și comunitățile unde a fost implementat proiectul
Experții proiectului sunt cei care se ocupă de asigurarea promovării, informării publicului precum și a potențialilor ofertanți publici ori privați cu privire la locurile de muncă disponibile în cadrul comunităților locale, cu privire la avantajele și riscurile economice și sociale pe care le presupun implicarea în muncă și reintegrarea socială a membrilor grupurilor vulnerabile, transmiterea informațiilor, identificarea și oferirea de servicii de consiliere persoanelor care fac parte din grupul țintă, consultarea comunității precum și a experților proiectului în aria dezvoltării durabile în scopul identificării unor politici locale inclusive.
5.2.5. Indicatorii atinși
În tabelul de mai jos vom prezenta indicatorii atinși în cadrul proiectului, urmând apoi să realizăm o analiză comparativă între valoarea prognozată și cea realizată.
Tabel nr. 34. Indicatorii atinși în cadrul proiectului
Sursa: http://www.anr.gov.ro/, accesat la 16.08.2013
Ca urmare a analizei comparative dintre valoarea prognozată și cea realizată, constatăm că toți indicatorii prognozați au fost atinși în măsură de peste 100%. Singurul indicator aflat sub prognoză este cel care privește ponderea participanților la programele de la programele de formare pentru specialiști în domeniul incluziunii sociale, care obțin certificare, respectiv de 93.33%.
Tabel nr. 35. Analiză comparativă între valoarea realizată și cea prognozată
Sursa: http://www.anr.gov.ro/, accesat la 13.08.2013
Graficul de mai jos prezintă o privire comparativă între valoarea realizată și cea prognozată:
Figura nr. 54. Privire comparativă între valoarea realizată și cea prognozată
În ceea ce privește grupurile țintă, grupurile țintă, acestea sunt de două feluri. Cel dintâi grup țintă cuprinde:
9.800 de persoane aparținând populației rome care s-au confruntat cu excluziunea socială
7.000 de persoane care sunt închise (detențiune), și care fie urmează a fi eliberate sau care nu se bucură de sprijinul din partea familiei sau a comunității din exteriorul penitenciarului și care încearcă să dezvolte activități de muncă pe perioada detențiunii și persoane eliberate din închisoare și aflate în căutarea unui loc de muncă
1.200 de persoane a căror dependență de droguri este recunoscută, persoane care au urmat anterior tratamente de dezintoxicare în clinici de specialitate ori în comunități terapeutice și care necesită sprijin în scopul reintegrării sociale.
1.000 de femei care au fost victimele violențelor în familie, și care necesită sprijin în scopul întreținerii unei familii
1.000 de tineri peste 18 ani care ies din sistemul instituționalizat de protecție a copilului, tineri care pornesc în căutarea unui loc de muncă.
Cel de-al doilea grup țintă cuprinde:
Un număr de 75 lucrători sociali, respectiv încă 75 de asistenți comunitari;
75 mediatori familiali și alți 75 mediatori sanitari;
40 specialiști, respectiv 30 formatori care să fie implicați în domeniul economiei sociale;
50 manageri ai întreprinderilor sociale care urmează a fi sprijinite prin intermediul proiectului.
În ceea ce privește indicatorii atinși ai grupului țintă în perioada proiectului, aceștia se prezintă conform tabelului de mai jos.
Tabel nr. 36. Indicatori grup țintă în perioada raportată (prognozat versus realizat)
Sursa: http://www.anr.gov.ro/, accesat la 14.08.2013
Ca urmare a analizei comparative dintre valoarea prognozată și cea realizată, constatăm că toți indicatorii prognozați privind grupurile țintă au fost atinși în măsură de peste 100%. Există doar doi indicatori aflat sub prognoză, respectiv cel care privește ponderea persoanelor dependente de droguri care nu a fost atins, el ajungând la doar 32.50%, în timp ce ponderea mediatorilor sanitari a fost parțial atinsă, ea ajungând la 98.67%.
Tabel nr. 37. Analiză comparativă între valoarea realizată și cea prognozată
Sursa: Rapoarte interne ale ANR
Graficul de mai jos prezintă o privire comparativă între valoarea realizată și cea prognozată:
Figura nr. 55. Privire comparativă între valoarea realizată și cea prognozată pentru indicatorii grupurilor țintă
5.2.6. Activitățile proiectului, bunele practici și rezultatele lor
Activitățile principale ale proiectului sunt: (1) cea de management, (2) cercetare, (3) promovarea economiei sociale la nivel de comunități locale, (4) incubator de întreprinderi sociale și (5) implicarea persoanelor vulnerabile în activități de muncă. Ne vom axa în cadrul analizei actuale pe rezultatele acestor activități și pe modelele de bune practici promovate în cadrul proiectului.
(1) În privința rezultatelor managementului, amintim în special Regulamentul de Organizare și Funcționare, iar ca bune practici amintim implementarea Codului de conduită. Responsabilii pentru aceste rezultate au fost membrii fundației ANR.
(2) Din punctul de vedere al cercetării, rezultatele notabile țin de realizarea unei sinteze a politicilor publice existente în aria economiei sociale la nivelul Țărilor Membre U. E., în paralel cu realizarea unei sinteze a politicilor publice din România în sectorul incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile. Alături de aceste reușite ale proiectului, menționăm de asemenea, tot la capitolul cercetare: organizarea a 45 focus-grupuri în 3 regiuni importante în care a fost implementat proiectul (este vorba prin urmare de 3 focus- grupuri pentru fiecare grup vulnerabil din regiunea în cauză) precum și organizarea a 12 focus-grupuri în 3 regiuni importante în care a fost implementat proiectul (este vorba prin urmare de 4 focus- grupuri pentru fiecare regiune).
Ca și bune practici amintim o propunere legislativă în scopul creării unor facilități pentru angajatorii publici și privați care să conducă la integrarea pe piața muncii a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile. Responsabilă pentru aceste rezultate a fost Fundația Reformei Justiției Penale.
(3) În privința rezultatelor promovării economiei sociale la nivelul comunităților locale, considerăm că cele mai importante sunt organizarea unui grup de lucru pentru elaborarea Planului de măsuri pentru promovarea economiei sociale scopul principal fiind includerea componentei de dezvoltare durabilă cu strictă referire la comunitățile de romi în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală. Responsabilii pentru aceste rezultate au fost membrii fundației ANR.
(4) Din punctul de vedere al incubatorului de întreprinderi sociale, activitatea 1. formare și asistență în economia socială cele mai importante rezultate au fost:
1. Formarea a 120 specialiști în aria economiei sociale:
30 formatori
40 specialiști
50 manageri ai întreprinderilor sociale
2. Înființarea a 50 de structuri ale economiei sociale și crearea a 500 de locuri de muncă.
Responsabilii pentru aceste rezultate au fost: Asociația GRADO, Fundația RAMSES și Asociația Târgoviște spre Europa.
În privința celei de-a doua activități, Bursa întreprinderilor sociale, printre cele mai importante rezultate s-a numărat identificarea surselor de finanțare pentru inițierea și dezvoltarea activităților generatoare de venit pentru întreprinderile sociale. Responsabilă pentru aceste rezultate a fost Fundația Reformei Justiției Penale.
Cea de-a treia activitate a incubatorului de întreprinderi sociale, facilitarea parteneriatului, a avut ca și rezultate principale: înființarea a 50 de parteneriate public – private în cele 30 de comunități locale precum și implicarea a 15 asociații și fundații în economia socială. Responsabilii pentru aceste rezultate au fost: ANR, Asociația GRADO, Fundația RAMSES și Asociația Târgoviște spre Europa.
Ultima activitate a incubatorului de întreprinderi sociale, respectiv rețeaua națională de întreprinderi sociale a avut ca rezultate notabile organizarea a 2 conferințe și a 2 târguri, la care au participat întreprinderile sociale înființate în cadrul proiectului cu produse proprii. Responsabilii pentru aceste rezultate au fost: ANR, Asociația GRADO, Fundația RAMSES și Asociația Târgoviște spre Europa.
(5) În privința rezultatelor privind implicarea persoanelor vulnerabile în activități de muncă, activitatea 1, respectiv Program de formare pentru specialiști în domeniul incluziunii sociale, rezultatele principale constau în formare a 300 de specialiști în domeniul incluziunii sociale, după cum urmează:
75 lucrători sociali
75 asistenți comunitari
75 mediatori familiali
75 mediatori sanitari.
Pentru această activitate, responsabili au fost Asociația GRADO și Asociația Transcena (http://transcena.ro/, accesat la 19.08.2013).
În privința celei de-a doua activități, Program de calificare profesională, s-a constat că rezultatele cele mai notabile sunt cele care privesc calificarea/recalificarea profesională a membrilor grupurilor vulnerabile, după cum urmează:
1.800 participanți la cursurile de calificare, dintre care 60% (1.080 persoane) au obținut certificate de absolvire.
Responsabili au fost Asociația Târgoviște spre Europa (http://www.atse.ro/, accesat la 19.08.2013) și Fundația RAMSES (Moldovan, 2010). Ponderea de certificare a participanților la programul de formare pentru specialiști în domeniul economiei sociale a fost de 84% dintre care 84,1% femei.
Cursurile organizate de responsabili și rezultatele lor s-au desfășurat după cum urmează:
În perioada martie-mai 2012, partenerul ATE a finalizat următoarele cursuri de calificare, având ca și rezultate:
1. Curs lucrător în structuri pentru construcții care a început la data de 12 septembrie 2011 în Târgoviște, județul Dâmbovița, cu un număr inițial de 26 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 2 martie 2012 cu un număr de 13 de absolvenți.
2. Curs confecționer asamblor articole din textile care a început la data de 7 decembrie 2011 în comuna Poiana, județul Dâmbovița, cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 6 martie 2012 cu un număr de 24 de absolvenți.
3. Curs lucrător în structuri pentru construcții care a început la data de 5 ianuarie 2012 în Făgăraș, județul Brașov, cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 20 martie 2012 cu un număr de 20 de absolvenți.
4. Curs lucrător în creșterea animalelor care a început la data de 7 februarie 2012 în comuna Gura Ocniței, județul Dâmbovița, cu un număr inițial de 24 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 13 aprilie 2012 cu un număr de 24 de absolvenți. Consultanții ATE au identificat agenți economici privați din domeniul zootehnic, care au asigurat în mod gratuit accesul cursanților în unitățile lor în perioada de desfășurare a modulului de instruire practică. Cursanții contribuie la derularea activităților curente specific zootehnice din comunitate.
5. Curs lucrător în cultura plantelor care a început la data de 10 februarie 2012 în comuna Gura Șuții, județul Dâmbovița, cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 18 aprilie 2012 cu un număr de 25 de absolvenți. Prin modulul practic a fost amenajată o răsadnița în vederea cultivării răsadurilor legumicole, acestea urmând a fi plantate în sere. Produsele vor fi donate comunității rome din Gura Șuții.
În perioada martie-mai 2012, partenerul ATE a desfășurat următoarele cursuri de calificare:
6. Curs lucrător în cultura plantelor care a început la data de 9 martie 2012 în comuna Poiana, județul Dâmbovița, cu un număr inițial de 26 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 17 mai 2012 cu un număr de 24 de absolvenți. A fost amenajată o răsadnița pentru cultivarea răsadurilor specifice unei culturi de legume. Produsele vor fi donate comunității rome din Poiana.
7. Curs confecționer asamblor articole din textile (seria II) care a început la data de 13 martie 2012 în Târgoviște, județul Dâmbovița, cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 16 mai 2012 cu un număr de 21 de absolvenți. Produsele realizate în timpul cursului (articole de vestimentație și lenjerie) au fost donate unei locuințe protejate.
8. Curs lucrător în structuri pentru construcții care a început la data de 13 martie 2012 în comuna Vlădeni, județul Dâmbovița, cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 17 mai 2012 cu un număr de 25 absolvenți. Materialele achiziționate pentru modulul de practică a cursului au fost folosite pentru amenajarea aleilor din curtea bisericii și au fost realizate lucrări de consolidare.
9. Curs confecționer asamblor articole din textile care a început la data de 15 martie 2012 în Penitenciarul Târgșor, județul Prahova cu un număr inițial de 28 de cursante. Cursul s-a finalizat la data de 21 mai 2012 cu un număr de 24 de absolvenți. În cadrul părții practice a cursului au fost confecționate produse de lenjerie de pat care au fost expuse în incinta penitenciarului.
Partenerul Fundația pentru Dezvoltarea Socială a Romilor (RAMSES) a efectuat deplasări în localitățile Florești, Bonțida, Valea Viilor, Cugir, Sibiu, Săcueni, Tășnad, Dej în cadrul cărora au avut loc întâlniri cu lectori/formatori în vederea selectării pentru cursurile de calificare organizate în comunitățile de romi.
De asemenea au avut loc deplasări la Agenția Județeană de Prestații Sociale Cluj (Secretariatul Tehnic al Furnizorilor Autorizați) pentru înregistrarea contractelor de formare profesională și programarea datelor de examen ale cursurilor desfășurate.
În perioada de raportare partenerul RAMSES a finalizat următoarele cursuri de calificare:
1. Curs Lucrător în structuri pentru construcții care a început la data de 7 decembrie 2011 în Tășnad, județul Satu Mare cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 9 martie 2012 cu un număr de 26 de absolvenți.
2. Curs Lucrător în structuri pentru construcții care a început la data de 7 decembrie 2011 în Tâșnad, județul Satu Mare cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 9 martie 2012 cu un număr de 25 de absolvenți.
3. Curs Lucrător în tâmplărie care a început la data de 19 decembrie 2012 în Cugir, județul Alba cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 19 martie 2012 cu un număr de 28 de absolvenți.
4. Curs Lucrător în tâmplărie care a început la data de 15 martie 2012 în Cugir, județul Alba cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 19 martie 2012 cu un număr de 27 de absolvenți.
5. Curs Lucrător în structuri pentru construcții care a început la data de 23 decembrie 2011 în Săcuieni, județul Bihor cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 26 martie 2012 cu un număr de 26 de absolvenți.
6. Curs Lucrător în comerț care a început la data de 23 decembrie 2011 în Săcuieni, județul Bihor cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 26 martie 2012 cu un număr de 25 de absolvenți.
7. Curs Lucrător în comerț care a început la data de 12 ianuarie 2012 în Penitenciarul Gherla, județul Cluj cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 12 aprilie 2012 cu un număr de 26 de absolvenți.
8. Curs Lucrător în comerț care a început la data de 12 ianuarie 2012 în Dej, județul Cluj cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 12 aprilie 2012 cu un număr de 26 de absolvenți.
9. Curs Lucrător în comerț care a început la data de 18 ianuarie 2012 în Bonțida, județul Cluj cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 18 aprilie 2012 cu un număr de 27 de absolvenți.
10. 9. Curs Lucrător în comerț care a început la data de 18 ianuarie 2012 în Bonțida, județul Cluj cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 18 aprilie 2012 cu un număr de 25 de absolvenți.
11. Curs Lucrător în comerț care a început la data de 30 ianuarie 2012 în Florești, județul Cluj cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 25 aprilie 2012 cu un număr de 27 de absolvenți.
12. Curs Lucrător în comerț (seria II) care a început la data de 30 ianuarie 2012 în Florești, județul Cluj cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 25 aprilie 2012 cu un număr de 27 de absolvenți.
13. Curs Lucrător în comerț care a început la data de 27 ianuarie 2012 în Valea Viilor, județul Sibiu cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 20 aprilie 2012 cu un număr de 27 de absolvenți.
14. Curs Lucrător în comerț care a început la data de 27 ianuarie 2012 în Valea Viilor, județul Sibiu cu un număr inițial de 28 de cursanți. Cursul s-a finalizat la data de 20 aprilie 2012 cu un număr de 28 de absolvenți.
Cea de-a treia activitate a implicării persoanelor vulnerabile în activități de muncă, respectiv Program suport pentru muncă, a avut ca rezulta majore consilierea a 20.000 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile, de către cei 300 specialiști formați în domeniul incluziunii sociale. Dintre persoanele consiliate, menționăm:
9.800 persoane de etnie romă care fuseseră supuse excluziunii sociale
7.000 deținuți care fie (1) se pregătesc pentru eliberare sau a căror familie sau comunitate din afara penitenciarului nu le oferă suport și care doresc să muncească pe perioada detenției și care fie (2) fuseseră anterior în detenție, și ca urmare a eliberării lor se află în căutarea unui loc de muncă;
1.200 de persoane dependente de droguri care s-au aflat sub tratament de dezintoxicare în clinici de specialitate și cărora suportul pentru reintegrarea socială le este mai mult decât necesar;
1.000 de femei victime ale violenței în familie
1.000 de tineri peste 18 ani care ies din sistemul instituționalizat de protecție a copilului și prin urmare pornesc în căutarea unui loc de muncă.
Totodată, în perioada de raportare a continuat și s-a intensificat activitatea de consiliere în domeniul incluziunii sociale cât și consilierea în penitenciare.
Principalele activități desfășurate de experții partenerilor implicați în implementarea acestei activități au fost: coordonarea deplasărilor efectuate de specialiștii în incluziunea socială desfășurate în penitenciare și în comunitățile locale pentru realizarea consilierilor, arhivarea documentelor trimise de specialiști pentru un număr de 7.402 ședințe de consiliere, evaluarea documentelor și a rapoartelor de activitate și fișelor de prezență pentru un număr de 9.082 ședințe de consiliere, întocmirea documentelor pentru plată pentru un număr de 9.082 ședințe de consiliere și efectuarea plăților pentru un număr de 8080 ședințe de consiliere, arhivarea documentelor de plată corespunzătoare, scanarea și arhivarea electronică a documentelor pentru un număr de 7086 ședințe de consiliere, supervizarea unui număr de 167 consilieri.
De asemenea, au fost introduse documentele scanate în baza de date on-line a Asociației Transcena pentru 7086 de beneficiari. Fiecare fișier cuprinde: declarație de acceptare a prelucrării datelor cu caracter personal, formular de înregistrare a grupului țintă, fișe de consiliere, copie carte de identitate și rapoartele de activitate ale specialiștilor în incluziune socială.
Implicarea persoanelor vulnerabile în activități de muncă a avut un sprijin deosebit prin colaborarea și implicarea activă a partenerilor implicați în implementarea activității, prin baza de date on-line.
Au fost realizate statisticile finale referitoare la grupul țintă pentru realizarea studiului de impact asupra beneficiarilor acestei activități.
Rezultatele proiectului se regăsesc în anexa nr. 2.
5.2.7. Concluzii
În primă instanță, dacă facem referire la acțiunile care au ca scop intensificarea integrării pe piața muncii și, prin urmare, îmbunătățirea incluziunii sociale a minorităților, am putut constata că, în cadrul proiectului „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială”, calificarea/recalificarea/formarea profesională a membrilor grupurilor vulnerabile s-a realizat pornind de la cercetarea asupra oportunităților existente în comunitățile locale pentru dezvoltarea unor activități generatoare de venit și asupra resurselor membrilor grupurilor vulnerabile. Astfel, programele de formare/calificare profesională pentru membrii grupurilor vulnerabile organizate în cadrul proiectului au făcut ca membrii grupurilor țintă calificați/recalificați/formați să poată răspunde cerințelor pieței.
În al doilea rând, dacă însă privim proiectul prin prisma acțiunilor care au ca scop consolidarea integrării pe piața muncii și incluziunea socială a altor grupuri vulnerabile, inclusiv a persoanelor cu dizabilități, am putut observa că creșterea nivelului de incluziune socială a membrilor grupurilor vulnerabile a fost asigurată asigurată prin activitățile de calificare profesională, formare profesională și de suport pentru muncă. De asemenea, locurile de muncă create în întreprinderile sociale sprijinite de proiect vor contribui la reintegrarea socială a membrilor grupurilor vulnerabile.
În al treilea rând, dacă ne referim la acțiunile transnaționale și/sau interregionale, proiectul a avut o abordare interregională datorită faptului că a urmărit crearea unei rețele naționale care să faciliteze diseminarea politicilor locale de incluziune și dezvoltarea activităților generatoare de venit, care s-au dovedit a fi eficiente în asigurarea unei dezvoltări durabile. De asemenea, inter-regionalitatea a fost susținută de principiile complementarității și a parteneriatului, cooperarea și coordonarea structurilor economiei sociale susținute prin proiect, ca și a serviciilor de suport oferite în domeniul incluziunii sociale pentru membrii grupurilor vulnerabile.
În ceea ce privește informarea și publicitatea, am putut constata că a fost asigurată vizibilitatea adecvată, transparența și promovarea proiectului; a fost informată opinia publică privind asistența financiară nerambursabilă; în toate documentele transmise către exterior a fost notificat în mod clar faptul că proiectul a fost selectat în cadrul POSDRU 2007-2013, cofinanțat din Fondul Social European; toate documentele de informare și publicitate au inclus elementele obligatorii prevăzute în Manualul de Identitate Vizuală elaborat de AMPOSDRU. De asemenea, pe site-urile partenerilor există secțiuni speciale de prezentare a obiectivelor, activităților și a rezultatelor preconizate.
Din punctul de vedere al respectării regulilor cu privire la egalitatea de șanse, trebuie menționat înainte de toate că egalitatea de șanse este un principiu de bază a acestui proiect. Activitățile implementate în perioada raportată s-au desfășurat cu respectarea principiilor privind egalitatea de șanse, cu interzicerea oricărei forme de discriminare, precum discriminarea bazată pe gen, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
Au fost respectate prevederile Strategiei naționale pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2010-2012, aceasta reprezentând un drept fundamental și o valoare comună a Uniunii Europene, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii.
Au fost de asemenea respectate prevederile Legii nr. 202/2002, republicată în 2007, privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, Directivei 75/11/CE privind aplicarea principiului egalității de remunerație pentru bărbați și femei, Directivei 76/207/CE privind principiul egalității de tratament între femei și bărbați în privința accesului la angajare, formare profesională și promovare, precum și în ceea ce privește condițiile de muncă, Directivei 78/2000/CE privind egalitatea în domeniul ocupării și în alte aspecte ale vieții cotidiene, Directivei 43/2000/CE privind tratamentul egal al persoanelor de origine rasială și etnică și Regulamentului 1083/2006 al Consiliului Uniunii Europene care considera egalitatea de șanse ca unul dintre principiile de intervenție ale Fondurilor Structurale.
Concluzionând, unul din elementele care a asigurat succesul acestui proiect a fost experiența partenerilor, care a fost utilizată și valorificată pe parcursul implementării. Principala preocupare a managementului proiectului, precum și a echipei de implementare, a fost identificarea timpurie și gestionarea riscurilor care puteau influența negativ derularea activităților și, implicit, atingerea obiectivelor propuse ale proiectului.
5.3. Proiectul Valore Lavoro. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti
Exemplul proiectului Valore Lavoro. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti ilustrează metodele și modalitățile de a pune în practică abordarea integratoare a egalității de gen în cadrul diverselor politici aplicate la nivelul Italiei, ca Stat Membru la UE. Acest proiect reprezintă un exemplu al unei țări, Italia, care a avut și a concretizat inițiative specifice sau complexe ale abordării integratoare a egalității de gen, prin punerea în practică a unor proiecte pilot precum cele de mai jos, prin stabilirea unor proceduri și prin crearea unor instrumente inovatoare, după cum vom vedea în continuare.
Există și puncte slabe ale experiențelor din Italia. În primul rând, resursele alocate coordonării și activităților zilnice integrare nu au fost suficiente. De asemenea, există o nevoie continuă de înțelegere aprofundată a egalității de gen și a mecanismelor de aplicare a acestui concept. Sporirea conștientizării și vizibilitatea realităților de gen rămân indispensabile pentru obținerea unor progrese remarcabile în ceea ce privește integrarea egalității în proiectele dezvoltate.
Proiectul aduce prin urmare în prim-plan conceptul de “abordare integratoare”, promovând introducerea dimensiunii de gen în proiecte, drepturile femeilor prin acțiuni corelate cu necesitățile acestora.
5.3.1. Acțiunile premergătoare proiectului și obiectivele specifice
Proiectul Valore Lavoro. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti a luat naștere ca urmare a semnării unui acord între regiunea Lombardia și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru dezvoltarea unui program de intervenție în domeniul plasării la locuri de muncă, program destinat comunităților de romi, urmând a fi realizat prin intermediul resurselor anului 2008, respectiv Fondul pentru incluziune socială. Aceasta este actul prin care, începând cu luna mai 2009 , regiunea a inițiat un program de măsuri menite să experimenteze posibilele căi de integrare în mediul de lucru al persoanelor care aparțin segmentelor defavorizate, în scopul de a promova aplicarea principiul egalității de șanse, indiferent de rasă sau origine etnică, pentru a preveni fenomenul excluziunii sociale a persoanelor aparținând comunității romilor prezente în Lombardia, pentru a promova facilitarea alegerii meseriilor, pentru a promova asociațiile care activează pentru integrarea socială a lucrătorilor romi și sinti, pentru a promova sporirea potențialului de muncă al femeilor, creșterea accesului tinerilor la formarea profesională. (Cesareo, 2010, p. 182) La nivel local și regional, activitățile privind abordarea integratoare au fost impresionante.
Proiectul a fost construit ca urmare a cunoașterii aprofundate a contextului, datorită rezultatelor a două studii efectuate de Observatorul Regional pentru Integrarea multietnică privind prezența și caracteristicile populațiilor rome și sinti în Lombardia (Ambrosini M., Tosi A., 2007 și 2009). Analiza preliminară a contextului a arătat că, în ciuda dificultăților cauzate de starea de excluziune socială, există posibilitatea de intervenție pentru facilitarea și / sau îmbunătățirea ocupării forței de muncă a romilor și sintilor, în special a femeilor și tinerilor.
Analiza altor proiecte, în diferite contexte naționale și comparația acestora, a permis grupului de lucru identificarea zonelor de lucru cu vocația, aptitudinile oamenilor și tradițiile profesionale ale comunităților individuale. Au fost identificate, prin urmare, domeniile cele mai populare utilizate, cum ar fi gestionarea și întreținerea zonelor verzi, reparațiile motocicletelor și auto, serviciile de cusut și călcat, producția de artizanat, colectarea separată a deșeurilor, în special colectarea materialelor feroase, recuperarea de paleți, divertismentul muzical pentru petreceri, etc.
Proiectul este structurat în jurul acestor considerații, cu intenția clară de a testa activarea locurilor de muncă de formare, capabile să concilieze potențialul romilor și sintilor cu regulile și modurile de producție ale societății industriale și post industriale.
Obiectivele specifice au fost :
susținerea și îmbunătățirea experienței de muncă deja în curs de desfășurare, eventual prin implicarea cooperativelor existente sau aflate într-un stadiu avansat de formare,
identificarea de muncitori romi / sinti cu tendință de risc de excluziune de pe piața forței de muncă, și
crearea de noi oportunități pentru tineri și femei, inclusiv cele de deschide a unor afaceri sprijinite într-o formare adecvată,
conștientizarea serviciilor de orientare la locul de muncă pentru a solicita mod de sprijin orientat, în scopul de a facilita obținerea de informații cu privire la oportunitățile sociale și de muncă disponibile în zonă,
conștientizarea serviciilor și asociațiilor, pentru a preveni atitudinile de discriminare față de romi și sinti și pentru a le garanta egalitatea de șanse.
5.3.2. Fazele procesului, partenerii de proiect și conturarea sub-proiectelor
Experimentul a durat optsprezece luni (mai 2009- noiembrie 2010) și a fost ramificat pe diferite etape. Prin înființarea grupului de lucru, analiza nevoilor, identificarea de căi și mijloace, managementul de proiect la nivel instituțional, experimentare, și luând în considerare studiile de fezabilitate efectuate, s-a trecut la co-planificarea intervențiilor cu organisme partenere, crearea de cursuri de formare și de muncă, însoțite de activități cu monitorizarea permanentă, care, la rândul lor, au permis o evaluare exactă a activităților și prezentarea ulterioară a rezultatelor. (Valtolina, 2010, p. 117)
La început a fost creat grupul de lucru care a reunit diferite competențe și abilități (sociologice, sociale, educaționale, administrative, juridice, etc) din cadrul Direcției Generale a Familiei și Fundației Ismu, instituția la care a primit sarcina de manager de proiect. După ce a fost creat grupul, prima etapă a fost caracterizată de analiza preliminară a nevoilor, pentru a identifica modul specific de acțiune a acestui proiect. Apoi, au fost identificați partenerii de proiect, un grup de cinci asociații și cooperative (Caritas, Casa della Carità, Comunità di Sant’Egidio, Opera Nomadi și Sucar Drom), deja active în zonele alese și cu experiențe anterioare în domeniu.
Cu aceste entități au fost semnate mai multe acorduri, pentru a stabili condițiile de colaborare pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a intervențiilor, fiind astfel posibilă definirea sub-proiectelor.
Este important de subliniat valoarea adăugată ca urmare a colaborării cu partenerii locali nu numai la faza de proiectare, dar pe durata întregului proces anterior de construire inițială a proiectului.
Proiectele teritoriale. În continuare vom descrie pe scurt cele cinci sub-proiecte implementate, denumite “proiecte locale”, distribuite direct către parteneri.
Prima intervenție, Proiectul Stireria e piccola sartoria, realizat de Caritas Ambrosiana în teritoriile Ambrozie din Milano și Rho, a dat naștere la un curs de instruire în sala de clasă și la locul de muncă pentru un grup de femei rome. Proiectul a fost demarat la un laborator cu sediul în Milano, numit Taivè. Un filo per l’integrazione, în care 8 femei rome au fost angajate pentru activitatea de călcat și de cusut. Ca și în cazul proiectului condus de Opera Nomadi, respectiv I lavori artigiani delle donne e dei giovani rom e sinti (Sartoria Romani), a fost înființat un atelier de cusut pentru producerea de îmbrăcăminte și accesorii: aici s-au implicat 12 femei rome, care au beneficiat în același timp, de un curs de formare, sprijin și îndrumare (inclusiv învățarea limbii italiene).
Cel de-al treilea sub-proiect promovat de Valore Lavoro a fost destinat să sprijine și să pună în aplicare ceea ce a fost deja inițiat de Cooperativa Ies (Impresa Etica Sociale) prin Casa della Carità, ca parte a producției de paleți, prin menținerea și consolidarea ocupării forței de muncă existente (4 persoane), precum și includerea altor 4 tineri romi / sinti.
În Mantua, sub-proiectul Mengro Labatarpe (Il nostro lavoro) a fost creat de Sucar Drom, o asociație care a promovat intervenția pe două paliere, unul pentru a sprijini activitatea independent desfășurată în prezent de sinti, concepută pentru a reglementa activitățile de lucru ale acestora privind cumpărarea, transportul și vânzarea de materiale feroase, în conformitate cu regulamentele regionale actuale, altul în sprijinul mijloacelor privind ocuparea forței de muncă. Acest proiect a fost însoțit de ocuparea forței de muncă a femeilor sinti, prin pregătirea individuală socială și profesională, cu o atenție deosebită acordată contextului familial. Domeniul muncii și al ocupării este un subiect deosebit de important, care în general vorbește de la sine, problemele pe care femeile rome le pot experimenta din această poziție explicând poziția pe piața muncii, lipsa de curaj la intrarea pe piața muncii sau la investiția precară în formare inițială și continuă etc., șansele lor mici de a ieși din cercul vicios al sărăciei, descurajării și dezavantajării.
Cel din urmă proiect, implementat de Comunità di Sant’Egidio și de Fondazione Ismu, s-a adresat tineriilor romi fiind susținut de burse de formare în scopul obținerii de locuri de muncă de formare. (Riniolo and Marcaletti, 2013)
Beneficiarii direcți ai intervențiilor au fost aproximativ 60 de romi și sinti, în special femei și tineri.
5.3.3. Activități de sensibilizare
Acțiunile adresate direct beneficiarilor finali ai intervenției au continuat pe tot parcursul proiectului. A fost nevoie de un curs intensiv de activități de sensibilizare realizate prin organizarea de evenimente de către grupul de management al proiectului, inclusiv o întâlnire pregătitoare pentru identificarea acțiunilor proiectului, care a avut loc odată cu inițierea proiectului și un seminar final, care recomanda și propunea diverse măsuri ca urmare a rezultatelor obținute.
Printre inițiative de sensibilizare organizate, care implica managerul proiectului și partenerii la nivel de proiecte locale, erau: inaugurarea deschiderii laboratorului Taivè (Caritas), prezentarea produselor la participarea la târguri și evenimente (Opera Nomadi), organizarea întâlnirilor cu instituțiile locale și a unei conferințe de presă pentru a prezenta proiectul în orașul Mantua (Sucar Drom).
Intreaga experiență a proiectului Valore Lavoro este demonstrată de un album foto de 35 de fotografii care reflectă persoanele implicate în proiect în anumite momente ale zilei de lucru, arătând locurile, fazele de lucru, de învățare, materialele, uneltele și instrumentele utilizate. După cum a subliniat, de asemenea, un studiu al Comisiei Europene promovat în toamna anului 2009, realizările scăzute privind educația și lipsa capacităților profesionale în rândul populației de etnie romă sunt provocările de bază pentru statele europene. În consecință, în cadrul proiectului o mare atenție a fost dedicată formării profesionale. Dobândirea de competențe este, de asemenea, unul dintre obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020.
Sunt reprezentate, de exemplu, un grup de femei în stradă care se deplasează spre locul de muncă, femei care taie materialul și folosesc mașini de cusut, bărbați care aranjează paleții, etc. Fotografiile prezintă, în cinci situații de lucru ale proiectului, scene de rutină în muncă, pentru a sublinia angajamentul și devotamentul pe care toți beneficiarii, atât cât au fost în măsură l-au pus în practică în procesul de învățare a unei meserii, având cea mai mare grijă pentru sarcinile atribuite. ( a se vedea mai jos)
Figura nr. 56. Proiectul implementat de Caritas Ambrosiana
În unele cazuri, fotografiile sunt însoțite de povestiri, selectate din interviurile cu romii și sintii care au participat la proiect și cu muncitorii care au contribuit la realizarea acestuia.
În cele din urmă, o monitorizare și evaluare continuă și finală sprijină punerea în aplicare a proiectului, permițând o imagine actualizată a progresului de activități, pentru a identifica cele mai adecvate soluții.
5.3.4. Analiză calitativă a sub-proiectelor din cadrul Valore Lavoro
5.3.4.1. “Taivè”: un “filo” per l’integrazione. Stireria e piccola sartoria (“Taivè”: “firul” către incluziune. Călcătoria și croitoria), proiect implementat de Caritas Ambrosiana
Organizația Caritas Ambrosiana a participat la proiectul Valore Lavoro. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti, cu un sub-proiect intitulat Călcătoria și un mic atelier de croitorie, al cărui obiectiv general a fost de a încuraja integrarea/incluziunea în structura socială a unor femei rome. Proiectul a luat forma unui mijloc de abordare a muncii, fiind însoțit de o verificare a durabilității unei afaceri. (Annoni 2009, p. 145). Sub-proiectul are la bază principiul egalității de șanse între femei și bărbați, acesta fiind unul dintre principiile democrației. Conform UE, pentru a-l transforma în realitate, este momentul începerii construcției „unui nou parteneriat între bărbați și femei, care să asigure participarea lor completă, de pe poziții egale, în toate domeniile și distribuirea echitabilă a beneficiilor aduse de progres.”
Participarea femeilor rome pe piața muncii nu reprezintă un aspect deloc de neglijat. Ideea unui proiect dedicat exclusiv femeilor, care să aibă un caracter formativ și în același timp să fie însoțit de muncă, este un rezultat al unei cunoașteri directe a originii lor: comunitate, familiile individuale și căile de integrare într-un mediu ostil în multe feluri, dacă nu chiar expulziv.
Luându-se în considerare aceste elemente au fost planificate acțiunile și, în același timp, s-au putut oferi informații importante privind parcursul sub-proiectului, sensul dedicării acestui proiect exclusiv femeilor rome, obiectivele inițiale și modul în care au evoluat pe parcursul desfășurării proiectului, dificultățile întâmpinate și corecțiile necesare a fi introduse, prin urmare, calitatea rezultatelor obținute.
5.3.4.1.1. Obiectivele și activitățile sub-proiectului
Obiectivul general al proiectului Stireria e piccola sartoria a fost integrarea unui grup de femei rome din structura socială a orașului și printr-o abordare individualizată la locul de muncă. Acest proces s-a făcut prin lansarea unei activități comerciale, testarea obiectivului principal al proiectului și la sfârșitul acestei faze s-a realizat verificarea sustenabilității sale în timp, ca și afacere. În termeni reali, sunt cuantificate costurile suportate de plasarea lor în raport cu veniturile din activitate.
Pe partea comercială a fost însoțită de o pliante și evenimente promoționale, cu scopul de a oferi vizibilitate inițiativei.
Alegerea sectorului în care s-a decis să se opereze, respectiv croitoriile mici (reparații și crearea de obiecte simple) s-a datorat deopotrivă costului scăzut al echipamentelor cât și presupusei atitudini a femeilor în aceste activități (de formare în acest domeniu ceea ce reprezintă, de asemenea, o îmbogățire personală, activitatea putând fi realizată și la domiciliul familiei sale).
Obiectivele operaționale ale proiectului / sub-obiective (cele care au adus treptat la îndeplinire a diferitelor faze ale proiectului) au constat în :
Înființarea grupului de femei pentru a începe activitatea de formare și apoi pentru supravegherea lucrului;
Pregătirea tehnică și profesională în activitățile de călcătorie si croitorie ușoară și “perfecționarea” limbii italiene, scris si vorbit;
Evaluarea și aplicarea competențelor dobândite;
Testarea activității de călcat și croitorie ușoară;
Verificarea durabilității acesteia din punct de vedere economic.
Din punct de vedere al dezvoltării umane, proiectul a urmărit atât responsabilizarea cât și emanciparea femeilor. Proiecția în viitor a proiectului are în vedere realizarea unui atelier ca loc de muncă și formare profesională pentru un nou grup de femei.
Acțiunile din cadrul proiectului au fost definite pornind de la o durată strictă, ca urmare a necesității de a comprima în aproximativ un an o serie de activități strâns legate între ele. În faza de planificare a fost necesar să se ia în considerare minusurile pe care le au femeile rome, analfabetismul sau cunoașterea aproximativă a limbii italiene, starea de izolare datorată traiului în tabere și dificultățile de a ajunge în oraș pe cont propriu.
Din punct de vedere schematic acțiunile au constat din:
studiul contextului și activitatea de planificare;
verificarea condițiilor de fezabilitate (consultare a legislației relevante, planificarea administrativă, de afaceri);
întâlniri între entitățile implicate în dezvoltarea proiectului;
selecția femeilor prin interviuri;
recrutarea voluntarilor și contextualizarea lor în privința culturii romilor;
implementarea formării în călcătorii și croitorii mici;
crearea uneii călcatorii și croitorii mici, cercetarea prealabilă privind bunurile materiale și instrumentale necesare;
testarea competențelor dobândite ca urmare a cursurilor de formare;
sensibilizarea și promovarea activității proiectului, inclusiv prin întâlniri; strategii de comunicare de marketing orientate (pliante, publicitate, etc…);
întâlniri regulate cu temă de verificare: normele adoptate în atelier, schimburi, repartizarea sarcinilor, evaluarea activității și dinamicii de grup, introducerea de măsuri corective pe baza de nevoie;
Monitorizarea periodică cu privire la criteriile de calitate a muncii și a rentabilității;
Evaluarea finală a viabilității economice a activității.
Figura nr. 57. Proiectul Stireria e piccola sartoria, implementat de organizația Caritas Ambrosiana
5.3.4.1.2. Beneficiarii proiectului
Proiectul a implicat un total de 12 de femei rome cu vârstă de muncă. Decizia de a face din femei beneficiarii direcți ai unui proiect de formare și de sprijin privind găsirea unui loc de muncă a însemnat pentru acestea exploatarea creativității lor. Femeile incluse în proiect trăiesc în tabere menajere, din zonele Novara și Triboniano din Milano, în condiții extrem de precare. (Ambrosini M., 2008, p. 51)
Femeile incluse în proiect pe lângă faptul că și provin din două tabere diferite, fac parte din patru țări (Kosovo, Macedonia, România și Serbia) , având vârste cuprinse între 20 și 50 de ani aproximativ, unele dintre ele sunt aproape complet analfabete, în timp ce altele au o diplomă de liceu. În general vorbind, se poate spune că femeile din România au o mai bună cunoaștere a limbii italiene și un nivel de învățământul primar cel puțin, având , de asemenea, niveluri mai ridicate de autonomie în cadrul familiei.
5.3.4.1.3. Rețeaua : entitățile/partenerii implicați în proiect
Managerul de proiect este organizația Caritas Ambrosiana. Celelalte instituții implicate în proiect și care constituie rețeaua formală, au fost: Coop. Weave (cadre didactice), Fundația S. Carlo (organizarea și executarea cursului de formare), Coop. Vesti Solidale (evaluarea sustenabilității întreprinderii-atelierului), Camera de Muncă Milano – Cgil (consultări privind relatiile de lucru între femei), Asociația Cena dell’Amicizia din Milano (spațiu pentru atelier), Parohia Santa Maria del Suffragio (spațiile de curs permanent de limbă italiană). (Berini, 2009, p. 253).
Proiectul a beneficiat, de asemenea, de o rețea informală de persoane care din diferite motive au participat cu furnizarea de bunuri, unelte, timp sau au acompaniat pur și simplu proiectul oferind alte ajutoare.
Succesul activității s-a datorat, de asemenea, ușurinței și comunicării eficiente cu Ismu, în special cu tutorele alocat proiectului, care a fost prezent la absolvire la finalul cursului de formare și la deschiderea workshop-ului, participând, de asemenea, la evaluarea finală a proiectului.
5.3.4.1.4. Rezultatele proiectului implementat de Caritas Ambrosiana
Proiectul – de natură experimentală – a condus către noi descoperiri: atât pentru rețeaua de instituții care l-au gestionat cât și pentru femeile rome beneficiare. În final, acest lucru a dus la recalibrarea obiectivelor și corectarea unor acțiuni desfășurate în timpul activității. (Vergani A., Locatelli F., Riniolo V., 2010).
Evaluarea rezultatelor este direct legată de obiectivele identificate în etapa de planificare .
Pe scurt, acestea pot fi urmărite în patru domenii principale:
promovarea personală a femeilor ;
socializarea la locul de muncă ;
învățarea competențelor tehnice ;
verificarea sustenabilității întreprinderii (atelierului).
În partea de monitorizare finală a proiectului, s-a observat, de asemenea, un rezultat care nu fusese vizibil în faza de proiectare: promovarea grupurilor de romi și diminuarea prejudecăților.
Fiecare dintre aceste domenii a primit o evaluare specifică pe baza unor indicatori. Unele rezultate au fost mai ușor de observat existând posibilitatea utilizării indicatorilor cantitativi, în timp ce altele au necesitat reflecție fiind mult mai complexe de măsurat.
Promovarea personală a femeilor
Bilanțul final a arătat cât de promovare personală a femeilor s-a dovedit a fi dintre cele mai semnificative și satisfăcătoare. Se poate spune că femeile implicate în proiect au fost subiectul unor progrese semnificative, atât în ceea ce privește împuternicirea cât și emanciparea lor.
Oferirea unui curs provocator ca cel reprezentat de proiect a însemnat depășirea rezistenței față de oameni, pe de altă parte, participarea femeilor la activitățile propuse nefiind posibilă fără aprobarea și sprijinul familiilor lor. Totodată, proiectul a stabilit un exemplu pentru toate femeile rome din regiune, stârnind curiozitatea și dorința de a se angajeza pe o cale similară. Din punct de vedere al promovării personalului, acest proiect a oferit o șansă de a ieși din segregarea culturală și spațială din afara orașului.
Indicatorii prin care s-au măsurat aceste progrese pot fi rezumați prin siguranța și autonomia mișcărilor în zona respectivă, prin deschiderea unui cont bancar doar pentru creditarea de salarii și participarea la seminar cu conștientizare și implicare.
Socializarea la locul de muncă
Unul dintre obiectivele proiectului a fost reprezentat de achiziția de către femeile rome beneficiare a unor abilități și competențe de socializare la locul de muncă. S-a dorit ca, în plus față de pregătirea tehnică în cadrul călcat profesional și croitoriei, femeile, de asemenea, să învețe regulile care guvernează relațiile de muncă, în general: punctualitate, respect pentru schimburi, cererea în timp util a concediului și învoirilor, raportarea oricărei perioade de boală, etc.
Un lucru la care s-a lucrat a fost formarea la locul de muncă, respectiv adeziunea conștientă la normele locului de muncă. Inițial, acestea au fost acceptate din obligație, dar cu timpul beneficiarii le-au înțeles sensul.
Atelierul de lucru a fost, de asemenea, contextul în care femeile au înțeles relația dintre veniturile și salariul lor. În același timp, femeile rome și-au întărit securitatea în mișcare: ceea ce la început părea o distanță mare, a ajuns după ceva timp o călătorie de o oră, distanță încetând să mai trezească teamă.
Învățarea competențelor tehnice
Dobândirea de competențe tehnice și profesionale reprezintă în cadrul proiectului partea unde s-a înregistrat un decalaj între obiectivele și rezultatele obținute. Există doi factori care explică acest decalaj: în primul rând, punctul de plecare al acestor femei, extrem de defavorizate și din aceasta, dificultatea în îndeplinirea sarcinilor, chiar foarte simple, în al doilea rând, activitatea de croitorie este foarte complexă și necesită o formare de lungă durată.
Activitățile desfășurate în atelier au permis femeilor să se confrunte cu limitările lor și să-și dea seama de greutățile formării pe piața muncii. În același timp, le-au permis să dobândească competențe utile în efectuarea de reparații sau modificări în cadrul familiei.
Multe femei s-au străduit să găsească o mașină de cusut pentru a o lua acasă, cu satisfacția de a ști cum să o folosească. Mai ales pentru a reface lucrurile pentru copii, pentru soțul lor, etc .
Dificultățile lingvistice au dus la decizia de a dedica o dimineață o săptămână pentru a aprofunda limba italiană vorbită și scrisă. Disponibilitatea unui voluntar a permis structurarea în două grupuri bazate pe diferite niveluri de competență, pentru a permite o intervenție mai specifică.
Verificarea sustenabilității întreprinderii (atelierului)
Proiectul se caracterizează prin orientarea către antreprenoriat (economie socială). Perioada de experimentare în atelier ar fi trebuit să conducă la o evaluare din punct de vedere al sustenabilității unui astfel de atelier, adică să proiecteze un plan de costuri și venituri, și să determine cazul în care afacerea ar putea avea caracteristicile necesare pentru a continua autonom.
În faza de proiectare s-a elaborat un plan de afaceri în care calea ar fi fost monitorizate în timp util, astfel încât să se obțină și să se analizeze informațiile necesare pentru a pregăti un studiu de fezabilitate (sustenabilitate și profitabilitate). Datorită naturii experimentale a proiectului și lipsei de precedent cu care să facă diverse comparații, în planul de afaceri au fost stipulate doar consturi din categoria macro (costuri ale beneficiarilor direcți și achizițiilor de bunuri și servicii); de asemenea, mai multe variabile – clare și măsurabile au apărut mai târziu – ele schimbând condițiile inițiale și costurile proiectului. Între acestea menționăm: orientarea deciziilor privind tipul de activitate, numărul de femei implicate în diferite etape, tipul de proprietate și tipul de societate. Din aceste considerente, multe elemente au fost definite pe parcursul desfășurării activității, atunci când au fost colectate date mai exacte.
Pe lângă costurile legate de afacere (utilități și chirie), au trebuit să cuantifice elementele legate de proiectul de educație și formare (operatorii și profesorii) și referitoare la promovarea activității (pliante, marketing, publicitate).
Evaluările intermediare și finale au scos în evidență nesustenabilitatea atelierului de călcătorie și croitorie din punct de vedere comercial. Acest lucru, datorat și dificultății de a găsi o formă juridică adecvată, a condus la imposibilitatea ca această experiență a proiect să se convertească într-o activitate de afacere reală, competitivă pe piața muncii.
5.3.4.1.5. Perspective pentru continuarea intervențiilor
Instruirea la locul de muncă realizată prin atelierul de cusut și de călcat va continua după finalizarea proiectului Valore Lavoro întrucât, pe de o parte, Caritas crede în eficacitatea sa ca instrument de emancipare și de responsabilizare, și pe de altă parte pentru că a oferit multe perspective de reflecție.
Considerăm majore dificultățile întâmpinate în cursul procesului și necesitatea găsirii unor soluții pentru rezolvarea constructivă a acestora. Între dificultățile întâlnite amintim, în primul rând, sectorul de afaceri care a fost foarte competitiv, cu liste de prețuri foarte competitive. Acest lucru aduce în discuție perspectivele comerciale ale unei astfel de cooperative; o posibilitate ar fi structurarea activităților atelierului astfel încât să urmeze întocmai obiectivul de formare, în special cu privire la socializarea la locul de muncă, orientând femeile rome către alte sectoare.
Obstacolele cele mai grave, cu toate acestea, s-au axat pe perspectiva întemeierii unei afaceri reale. Formulele de întreprinderi analizate s-au dovedit foarte stricte și nu a fost încă posibil să se identifice una care este potrivită pentru nevoile proiectului. Soluțiile oferite de lege italiană pe de o parte previn exploatarea lucrătorilor, dar pe de altă parte, nu permit punerea în aplicare a acțiunilor care vizează categoriile cele mai vulnerabile și care au un caracter experimental. Printre posibilitățile luate în considerare includem:
Deschiderea unei cooperative : prea scump și, probabil, nesustenabilă pe piață. Trebuie subliniat, totuși, că, în cursul procesului nu a fost posibilă verificarea durabilității afacerii, managerii de proiect aflându-se în imposibilitatea de a începe o activitate comercială reală și, prin urmare, nefiind posibilă realizarea unei promovări de marketing serioase;
Activarea unui incubator de afaceri: este nevoie de organisme de acreditare specifice pe care nici unul dintre parteneri nu le deține;
Includerea femeilor în calitate de stagiari de către partenerii de proiect : nici o entitate nu are un număr suficient de angajați pe perioadă nedeterminată;
Structurarea atelierului ca loc de educație permanentă: locațiile de instruire nu pot fi deschise pentru public. Proiectul a arătat cât de importante sunt contactul cu mediul (regiunea) și oamenii, lipsa acestei cerințe reducând în mod semnificativ potențialul de intervenție. Redeschiderea atelierului va fi asigurată de finanțări private. Această a doua fază va include atât perfecționarea profesională, ca parte al celui de-la doilea nivel de formare în croitorie și călcătorie, precum și o orientare către alte sectoare de locuri de muncă pentru femei, dotate cu mai multe resurse.
5.3.4.2. I lavori artigiani delle donne e dei giovani rom e sinti, (Lucrări meșteșugărești ale femeilor, tinerilor romi și sinti), proiect implementat de Opera Nomadi
5.3.4.2.1. Descrierea proiectului
Proiectul de croitorie Sartoria Romani diferă semnificativ de alte inițiative care operează în același domeniu, deoarece acesta oferă o perspectivă inovatoare în mod incontestabil spre auto-ocuparea forței de muncă. Proiectul a fost demarat pentru a crea o piață de desfacere pentru un grup de femei aparținând comunităților rome și sinti, care dovedesc o măiestrie profesională puternică în domeniul croitoriei, abordând o audiență care manifestă un interes deosebit privind creativitatea și originalitatea, asociate cu componentele culturale, solidaritatea și mediul.
Recuperarea tradițiilor și actualizarea tehnicilor de croitorie ale romilor, prin educație continuă pentru dezvoltarea abilităților de lucru exercitat în mod tradițional în casă a condus la crearea, pe partea de producție, a unui stil plin de originalitate, pornind de la materialele folosite, de la prototipurile, desenele, modelele, acestea alcătuind prima cerință pentru obținerea avantajului competitiv.
Ideea de bază privind antreprenoriatul pornește de la o opțiune locală, prin intermediul căreia se realizează recuperarea materiilor prime, aceasta constituind specificitatea practicilor operaționale, stabilind, de asemenea, un dialog constructiv cu consumatorul și rețeaua de sprijin teritorială, care contribuie în mod activ la crearea firmei, asumându-și astfel o valoare socială și etică.
Consumatorul final trebuie să fie conștient de faptul că este vorba despre un produs realizat în întregime de femei, care au grijă de fiecare etapă de producție, de la colectarea și alegerea materialelor la proiectarea, confecționarea finală pentru vânzare, acest fapt constituindu-se într-un mesaj suplimentar pentru inițiativa de artizanat/antreprenoriat ca urmare a egalității de șanse.
Scopul proiectului a fost, de fapt, de asemenea, ca romii și sintii să permită femeilor să dobândească sau să își amplifice gradul de conștientizare cu privire la nevoile lor specifice, cerințele și dificultățile care apar la locul de muncă și în familie, încercând să identifice căi adecvate pentru îmbunătățirea și/sau satisfacerea diferitelor situații, de multe ori complexe, ca un punct de plecare, cultivând un spațiu de autonomie, libertate, schimb.
Proiectul, dezvoltat de peste 18 luni, a implicat 11 femei rome din așezările permanente din Baranzate, Rho, Milano și Treviglio și casele rezidențiale Bollate și Milano.
Activitățile s-au desfășurat la Milano, într-un spațiu-atelier pus la dispoziție de Enaip – ACLI în Quarto Oggiaro și Treviglio la sediul unei școli.
5.3.4.2.2. Rezultate
Rezultatele obținute de proiect au constat în stabilirea bazelor, în practică, a unor mici companii independente de familie care, prin producerea manuală, comercializarea la scară mică și vânzarea în piețe și magazine și la evenimente culturale și festivități, sprijină economia familiei, promovând formarea și ocuparea forței de muncă a femeilor, dezvoltând, în același timp, forme extinse de solidaritate în cadrul comunităților locale din care fac parte. Pentru a atinge aceste obiective, experții au angajat formatori în croitorie, tutori, mediatori educaționali, culturali și voluntari. Totodată, a fost cumpărat un minim necesar de unelte pentru dotarea croitoriilor în etapele de producție.
5.3.4.2.3. Invățăminte și perspective
Desigur că dificultăți în schimbarea condițiilor “sociale” care definesc contextul în care romii și sintii trăiesc, au condiționat uneori posibilitatea de a extinde domeniul de aplicare al activităților, deși, în general, acestea au întâlnit întotdeauna o apreciere publică puternică și interesul clienților din sectorul privat.
Printre măsurile corective care sunt necesare, dar cumva deja asumate în prima fază de proiect, a existat o defalcare a grupului în unități mai mici limitată la acele lucrări care ar putea duce la o mai bună autonomie în activități.
Acest lucru a făcut necesară menținerea deopotrivă a unui profil “unitar” de formare, cât și de crearea unor grupuri mici de activități de autogestiune a afacerilor.
Adesea, rezultatele unei inițiative sunt măsurate pe baza criteriilor cantitative, care sunt, în esență, “ numerice”, în timp măsurarea aspectelor calitative este mult mai dificilă.
De exemplu, ce valoare ar putea fi atribuită unei experiențe care, înainte de dezvoltarea acestei inițiative a proiectului, îi descria pe cei mai mulți dintre locuitorii taberei din Treviglio drept “înstrăinați” de realitatea socială din contextul lor, pe când, dimpotrivă, la inaugurarea banchetului “sint” au fost toți prezenți cu mândrie?
Sau din nou, ce valoare ar putea fi atribuită, într-o realitate complexă ca cea din Milano, unei participări la o expoziție de nivel național sau în zone exclusive ale culturii Milanese (de exemplu, vânzarea de produse care s-a desfășurat la inaugurarea de expoziții importante la Spazio Forma Moods)?
În concluzie, trei dintre participanți au fost recrutați de Opera Nomadi din Milano, cu contractul pentru proiect, oferind astfel o mai mare stabilitate și continuitate în cadrul întreprinderii, în timp ce pentru încă doi participanți, datorită rețelei instituționale care a fost creată în cadrul orașului Treviglio, a mai fost de așteptat cea de-a doua parte a anului, atunci când s-au activat locuri de muncă gestionate de Biroul de formare pentru locuri de muncă ASL.
Toate participantele au valorificat activitățile de instruire urmate în mod pozitiv, stabilind o serie de relații profesionale și economice importante, în contextul local în care acestea interacționează ca muncitoare autonome, în special extinzându-și rețeaua de relații și cunoștințe cu altele private și cu magazinele de artizanat interesate să achiziționeze produsele fabricate de aceastea.
Acest aspect, în afară de a fi un element important al inovării, le-a permis beneficiarilor să stabilească, chiar și în ochii comunității din care provin, modelele de comportament contrare “devianței”, adăugând experiența semnificativă de lucru “pe bani” și declanșând forme de recunoaștere socială care au “dezamorsat”, în unele contexte relațiile sociale declanșând “bunele practici”, bazate pe recunoaștere publică și pe participare.
Figura nr. 58. I lavori artigiani delle donne e dei giovani rom e sinti, (Lucrări meșteșugărești ale femeilor, tinerilor romi și sinti), proiect implementat de Opera Nomadi
5.3.4.3. Cooperativa Ies (Impresa Etica Sociale) (Cooperativa Ies – Întreprinderea Socială Etică), proiect implementat de Casa della Carità
5.3.4.3.1. Prezentare generală a intervenției și etapelor cheie
Casa della Carità “Angelo Abriani”, a fost responsabilă de proiectul de plasare pe locuri de muncă pentru tinerii romi ai Cooperativei sociale Ies, proiect care s-a adresat grupurilor de romi, în special români, sinti și harvati din zona Milano. (Ambrosini 2008, p. 52). În acest timp, a fost găsită o cale de înțelegere reciprocă și de monitorizare, ca mai apoi proiectului să i se dea o atenție deosebită, respectiv problemelor de sănătate și celor legate de “regularizare” pe mai multe domenii, de la legislativ la locuri de muncă.
Casa della Carità “Angelo Abriani” este organizată conform modulelor de operare prezentate mai jos.
Obiectivele de intervenție socială mai largă ale Casa della Carità sunt realizate printr-un proces care implică în primul rând primirea și asistența, apoi plasarea pe locuri de muncă și apoi, în cele din urmă, autonomia locuinței și integrarea socială.
În acest proiect participă, colaborează și operează diferite persoane în calitate de parteneri, fiecare dintre aceștia corespunzând unei anumite etape a proiectului: Casa della Carità “Angelo Abriani” și Asociația “Una Casa Anche Per Te” implicate în procesul de primire/asistență; Cooperativa socială Ies (Întreprinderea socială etică) se ocupă de faza de plasament în muncă și, în același timp, reprezintă unul dintre beneficiarii proiectului Valore Lavoro. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti; asociația “Una Casa Anche Per Te” se ocupă de faza de autonomie a locuinței și integrare socială.
Este ușor de înțeles că, în acest context, toate acțiunile efectuate de către beneficiarii menționați mai sus se axează în special pe integrarea socială.
5.3.4.3.2. Obiectivele proiectului
Având mereu în vedere scopul final al proiectului Valore Lavoro, și anume inserarea romilor și sintilor pe piața muncii, procesul de proiectare efectuat de către “Casa della Carità – Cooperativa sociale Ies” a fost bazat pe o serie de obiective, pe termen scurt și lung, care au permis în final obținerea rezultatului prestabilit.
Consolidarea și menținerea nivelului ocupării forței de muncă existente
Întrucât Cooperativa Ies în momentul în care proiectul a fost demarat era deja de 18 luni implicată în producția de paleți, primul obiectiv fiind menținerea și îmbunătățirea nivelul de ocupare existent.
Acest obiectiv, de o importanță primară, nu a necesitat nici o finanțare, ci o atenție constantă a membrilor Cooperativei Sociale Ies. Atenția în acest domeniu a fost constantă, în special în scopul de a menține și extinde portofoliul de comenzi și de a gestiona cu grijă resursele umane. De fapt, atenția sporită era ceva firesc în contextul în care fiecare dintre cei 4 beneficiari incluși în proiect purtau pe umeri responsabilitatea unei familii, motiv pentru care grija în gestionarea acestor lucrători a fost deosebită înseamnând de asemenea, o mai mare stabilitate a familiilor lor.
În această etapă, costurile au fost suportate de Cooperativa Socială Ies, datorită veniturilor din vânzări.
De asemenea, acest prim obiectiv, deși nu a fost ușor de realizat, din cauza unei oarecare inconstanțe a beneficiarilor implicați în proiect, a condus însă la o creștere a valorii personalului rezultat fiind totodată și o condiție prealabilă pentru realizarea a ceea ce și-a propus proiectul Valore Lavoro. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti.
Inserția pe piața muncii
Cel de-al doilea și cel mai ambițios obiectiv pe care Cooperativa socială Ies și l-a stabilit a fost inserția pe piața muncii a tinerilor romi și/sau sinti.
Inserția a avut loc într-o manieră “ușoară”, în sensul de “urmărită și monitorizată”: au fost, de fapt, prestabilite condițiile generale teoretic adecvate, cu privire la standardele de siguranță și alte reglementări adiționale referitoare la mediul de lucru, altele față de cele specifice, referitoare la utilizarea echipamentului necesar pentru producerea de paleți și lăzi, precum și practica la locul de muncă.
În acest scop, experiența și capacitatea comercială a Cooperativei sociale Ies – care dispune de un portofoliu de clienți în creștere – le-au permis să-și asume riscuri normale de activitate și, prin urmare, să crească numărul personalului angajat. Acest lucru a fost posibil datorită finanțării primite pentru acoperirea costurilor inițiale de inserție pe piața muncii a personalului nou și datorită echipamentului adecvat.
Inserțiile pe piața muncii s-au concretizat de fapt cu mare succes: au fost inserați pe piața muncii cinci lucrători comparativ cu cei trei lucrători planificați a fi inserați inițial. Dintre cei cinci, unul a demisionat din motive personale și a fost apoi înlocuit cu un alt angajat. Toți cei patru muncitori, dintre care trei au în spatele lor familii numeroase sunt în prezent angajați în baza unui contract pe durată nedeterminată – acest lucru reprezentând, de fapt, obiectivul proiectului Valore Lavoro – alături de acela ca beneficiarii proiectului să trăiască în case convenționale, nu în tabere. Prin urmare, se poate spune că, prin inserția pe piața munci, obiectivele de autonomie și de integrare socială care au reprezentat scopul general real al proiectului organizației Casa della Carità, au fost atinse.
Următorul subcapitol oferă un rezumat al subiecților și entităților implicate, al grupului de Management și beneficiarilor direcți, în scopul de a obține o imagine de ansamblu a ceea ce poate cere un proiect ca acesta, în termeni de resurse puse în domeniu.
5.3.4.3.3. Actorii și agențiile implicate/ grupul de management
Subiecții implicați în proiect au fost: Fundația ISMU, ca manager și coordonator, Casa de Caritate “Angelo Abriani”, ca și creator și susținător al proiectului, Cooperativa Socială Ies, ca și co-finanțatoare și dezvoltatoare a proiectului. (Locatelli F., 2010, p. 455).
Persoanele / entitățile implicate în scopul de a implementa proiectul și pentru a monitoriza progresele în mod constant, au format o autoritate cunoscută sub numele de grup de administrație compus din :
Un coordonator de proiect de la Fundația Ismu, a cărui funcție era de a realiza legăturile între Fundație și agenția de implementare, și, pe cât posibil, de a interacționa cu publicul, chiar și pentru cererile de colaborare;
Un reprezentant al Casa della Carità, cu sarcina de a supraveghea proiectul;
Un membru al Cooperativei sociale Ies, cu rolul de coordonator al proiectului și responsabil cu privire la: controlul general asupra progresului proiectului, cererea ofertelor de la furnizori, realizarea investițiilor planificate, angajarea după o selecție adecvată a personalului salariat, precum și monitorizarea respectării calendarului stabilit pentru proiect.
În desfășurarea activităților menționate mai sus, în care au fost găsite abateri de la previziuni, era necesar ca referentul să-i informeze pe ceilalți membri, să analizez cu ei abaterile și să pregătească, pe cât posibil, orice măsuri corective, până când deficiențele ar putea fi rectificate.
În grupul de management au fost prevăzute, de asemenea, următorii membri:
– Un asociat al Cooperativei sociale Ies, ca fiind responsabil de aspectele și problemele de formare, educare și suport, precum și un participant activ în selecția personalului pentru inserția pe piața muncii;
– un responsabil pentru formarea generală și pentru cea tehnică specifică.
5.3.4.3.4. Planificarea financiară a proiectului
Pentru realizarea obiectivelor, precum și pentru punerea în aplicare integrală a proiectului Valore Lavoro, Cooperativa Socială Ies a manifestat intenția de a-și asuma responsabilitatea pentru co-finanțare a cel puțin 50% din costul de ajustare a activelor (echipament, spații folosite, mijloace de manipulare și de transport), precum și de a contribui cu cel puțin 30% din costurile care decurg din inserția de personal în primul an de funcționare. Toate costurile ulterioare, de personal, vehicule și echipamente, vor fi acoperite de Cooperativa Socială Ies.
Pentru a testa capacitatea de autonomie economică și financiară a Cooperativei în anii de după 2010, anul de finalizare al proiectului, au fost elaborate planurile de afaceri pentru anii 2011, 2012, 2013, din care a rezultat că veniturile din vânzări sunt suficiente pentru a acoperi costurile necesare pentru noile persoane inserate pe piața muncii, costurile materialelor, și, de asemenea, amortizarea activelor achiziționate ca urmare a sprijinului financiar obținut, în parte, co-finanțat de la început de Cooperativa Socială Ies.
Bugetul care fusese prognozat pentru proiect a suferit în schimb o creștere. Această creștere s-a datorat atât faptului că, în loc de trei persoane inserate pe piața muncii au fost patru persoane, și, de asemenea, faptului că, întrucât o persoană a demisionat din motive personale, aceasta a trebuit înlocuită, ipotezele reale la care s-a ajuns, prin urmare au fost de cinci persoane de etnie romă inserate pe piața muncii în total, crescând în acest astfel, cheltuielile totale pentru personalul inserat pe piața muncii.
Tabel nr. 38. Costuri finale și previzionate în realizarea proiectului
Această creștere (diferență) a cheltuielilor finale versus cheltuielile previzionate a fost susținută de Cooperativa Socială Ies din resursele proprii.
Tabel nr. 39. Planul financiar al proiectului
5.3.4.3.5. Rezultatele proiectului
Foarte pe scurt, rezultatele pot fi rezumate după cum urmează :
– în legătură cu obiectivele proiectului au fost prevăzute trei inserții consecutive pe piața muncii și au fost puse în aplicare patru. Toți beneficiarii direcți ai proiectului au avut un fel de contract inițial ca ucenic, apoi au devenit muncitori cu contract pe perioadă nedeterminată. De asemenea, aceasta subliniază realizarea nivelurilor de producție (5000 paleți / luna) necesare pentru auto-suficiență economică a Cooperativei Ies ;
– în ceea ce privește obiectivele externe proiectului: la debutul proiectului, beneficiarii direcți trăiau în tabere ilegale, la finalizarea proiectului aceștia trăiau în locuințe convenționale. Un alt aspect important este gestionarea banilor: la finalizarea proiectului trei dintre beneficiari dețineau un cont bancar în care salariul le era plătit lunar, și, de asemenea, aceeași soluție a devenit viabilă și pentru ultimul angajat (al cincilea de fapt, care l-a înlocuit pe cel de-al patrulea). În ceea ce privește documentele, toți beneficiarii proiectului au o carte de identitate, emisă de Primaria Municipiului în cauză, documente care le permite o asigurare socială, etc.
Punctele forte, punctele slabe și condițiile de fezabilitate a punctelor forte ale proiectului
La începutul proiectului au fost identificate mai multe puncte forte, care apoi au fost observate și studiate de-a lungul procesului de proiectare.
Unele dintre acestea sunt direct legate de activitatea anterioară a Cooperativei Sociale Ies care se afla, de fapt, pe piața ambalajelor din lemn de peste 18 luni și câștigase experiență și cunoștințe în domeniu; clienții Cooperativei Sociale Ies erau companii importante de transport, distribuție produse alimentare, precum și întreprinderilor mici și mijlocii din diferite sectoare; toți clienții Cooperativei Sociale Ies își realizau plățile de timp și, în unele cazuri, erau disponibili să crească în mod semnificativ achizițiile lor.
Precizia și punctualitatea în activitatea Cooperativei Sociale Ies au fost alte puncte forte: produsele furnizate erau foarte competitive din punctul de vedere calitate și preț, nivelul serviciilor (rapiditatea) era oferită și menținută excelent. De fapt, deși produsul era “simplu”, el era livrat în mod regulat la timp, spre satisfacția clientului care astfel economisea niște bani și o mulțime de spațiu.
Deosebit de importantă a fost conștientizarea obiectivelor sociale ale Cooperativei Sociale Ies din partea beneficiarilor proiectului, care au fost împărtășite de către toți lucrătorii prin disponibilitatea lor și deschiderea către colaborare, în timp ce sugerează, de asemenea, soluții concepute pentru a depăși dificultățile.
De asemenea, a fost posibilă detectarea punctelor forte, chiar în resursele materiale și resursele umane deja prezente în cadrul Cooperativei Sociale Ies. De exemplu, zonele disponibile pentru a putea extinde afacerea prin angajarea de noi resurse umane, investițiile în vehicule, mașini pentru manipularea de produse, utilaje și diverse echipamente.
Mai mult, în ceea ce privește resursele umane, Cooperativa Socială Ies deja avea angajate persoane capabile de a gestiona procesele de formare, atât în ceea ce privește aspectele legate de mediu, de siguranță și tehnologie, precum și pentru cele educaționale, de formare și de gestionare a verificărilor periodice necesare pentru progres, cu utilizarea de metode obiective adecvate, aplicate în cadrul proiectului și armonizate pentru fiecare individ în parte.
Punctele slabe
Față de numeroasele puncte forte, cu toate acestea, au fost găsite, de asemenea, puncte slabe, probleme critice care au cântărit în ceea ce privește fezabilitatea proiectului Valore Lavoro.
Punctele slabe s-au făcut resimțite în primul rând în sfera economică, în absența așa – numitei lichidități necesare a fi alocate pentru situațiile neprevăzute. Cele mai importante puncte slabe au fost prin urmare costurile ridicate ale forței de muncă și investițiile realizate pentru a extinde volumul activităților inițiale.
Printre acestea, se numără, de asemenea, problema lipsei de capital:
Pentru a sprijini costurile inițiale de formare a personalului și orice colaborări externe;
Pentru a suporta costurile directe ale salariilor personalului din faza inițială, pe perioada în care Cooperativa Socială Ies nu a putut produce necesarul pentru ca aceasta să obțină independența sa din punct de vedere economic;
Pentru a suporta costurile de transport ale muncitorilor către și de la locul de muncă (care nu sunt deserviți de transportul public).
5.3.4.3.5. Invățăminte și perspective
La încheierea proiectului, a devenit evident că asigurarea unui loc de muncă pentru beneficiarii defavorizați nu este, nici nu poate fi, scopul final al proiectului, ci instrumentul care le permite să devină independenți și, prin urmare, să fie capabili să aspire la mai mult, adică la autonomia locuinței și integrarea socială.
Una dintre problemele întâmpinate în punerea în aplicare a acestei inițiative a fost neîncrederea beneficiarilor finali, reticenți în a crede în eficiența proiectului și domeniul de aplicare care îi considera “beneficiari” și nu exploatați sau abuzați, așa cum era de obicei cazul în contextul “muncii la negru”, conform experiențelor lor anterioare.
Acțiunile constante ale membrilor grupului de management, desfășurate conform abilităților lor, și mai presus de toate acțiunile acestora în toate domeniile, fără a se limita numai la contextul de lucru, au furnizat un punct major în câștigarea încrederii beneficiarilor și, prin urmare, colaborarea lor, fie că era vorba de muncă, de participarea activă și proactivă, a dus la creșterea gradului de profesionalism. Acest lucru a fost evident atunci când destinatarii au cerut opinii, sfaturi și ajutor, chiar pentru problemele din afara contextului de lucru: în momentul în care persoana se deschide și este dispusă să accepte ajutor devine evident că aceasta recunoaște necesitatea și valabilitatea ajutorului ce i se oferă.
Privind spre viitor, se poate afirma că ceea ce s-a realizat are toate premisele de durabilitate. În vremuri de criză, personalul Cooperativei Sociale Ies inserat pe piața muncii, a fost dublat, ceea ce a reprezentat o importanță și relevanță deosebită. Politicile Grupului au plasat permanent în centrul atenției în cadrul resurselor umane, dar și la nivel extern, clientul, pentru care au fost puse în aplicare toate operațiunile posibile de asistență pentru clienți, din punctul de vedere al calității, prețului produselor și serviciilor (punctualitatea, rapiditatea ca răspuns la modificarea cerințelor, formarea personalului care comunica cu clientul, etc). Din aceste considerente putem afirma că este posibilă și fezabilă reproducerea unei experiențe similare în viitor, la un nivel cu mult mai mare.
Figura nr. 59. Cooperativa Ies (Impresa Etica Sociale) (Cooperativa Ies – Întreprinderea Socială Etică), proiect implementat de Casa della Carità
5.3.4.4. Mengro Labatarpe (Il nostro lavoro – Munca noastră) implementat de Sucar Drom
5.3.4.4.1. Obiectivele și contextul proiectului
Proiectul Mengro Labatarpe ( Munca noastră în limba Sintilor) a avut ca obiectiv principal să scoată în evidență potențialul prezent la persoanele care fac parte din etniile rome și sinte pentru a-i direcționa spre piața forței de muncă existente. Toate acestea au fost realizate respectând în același timp specificitatea culturală, socială și etnică, precum și voința persoanelor din etniile respective de a fi artizani direcți ai proprilor dezvoltări specifice.
Proiectul a avut ca scop ajutarea familiilor în construirea propriile lor căi de independență economică, în scopul depășirii dependenței de intervențiile serviciilor sociale publice și private care au loc în principal în “tabăra țiganilor”.
Proiectul Mengro Labatarpe a vizat descoperirea potențialul beneficiarilor, de a utiliza cunoștințe, abilități, competențe, bogățiile culturale și așteptările familiilor, astfel încât, aceștia să devină protagoniști impozabili creând imagini pozitive în societate, contribuind la schimbarea stereotipului negativ de “țigan”.
În prezent există activități exercitate în mod tradițional și pe scară largă: recuperarea materialelor feroase și vânzarea lor; meseriile vânzător ambulant (mileuri, șosete, mături, flori, etc); munci agricole sezoniere (în principal la recoltare); vânzarea lucrurilor artizanale (sticle de sticlă modelată pe foc, etc). În prezent există noi activități ale populațiilor de etnie romă și sintă: de comercializare a vehiculelor de ocazie, a antichităților, munca în construcții, curățenie, etc. Toate aceste meserii sunt concepute ca “vânzări (bunuri și servicii) pentru clienți.”
În cadrul acestui proiect au fost stabilite două căi diferite.
Prima a fost auto-ocuparea forței de muncă, care ar satisface necesitatea familiilor sinte de a se descurca singure, sau ar reglementa activitățile desfășurate în prezent în conformitate cu capacitățile lor de lucru dovedite, respectiv, în special, abilitățile în afacerile de cumpărare, transport și vânzare de materiale feroase. Cea mai mare parte a populației sinti în Mantua desfășoară această activitate economică de mai mulți ani, dar nu reușește să intre în legalitate datorită lipsei de regularizare, în conformitate cu legislația intrată în vigoare în anii nouăzeci.
Cea de a doua cale a implicat munca pe post de angajat și s-a concentrat în principal pe femeile sinte care încearcă să își depășească statutul de muncă actual, care presupune în special vânzare din ușă în ușă. Această activitate nu are un viitor economic și acesta este motivul principal pentru care femeile sinte doresc să experimenteze forme alternative de angajare.
5.3.4.4.2. Actorii proiectului
Proiectul a fost împărțit pe diferite acțiuni și activități planificate care au implicat diferiți actori și organisme instituționale: provincia și municipalitatea din Mantova, Consorțiul “Progetto Solidarietà” din zona Districtului Mantua, grupul Tea SpA, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a consorțiului Sol.Co. Mantua și Centro Studi ambientali din Mantua. Toți acești manageri de poriect s-au consultat în mod regulat asupra fiecărui aspect al proiectului pe întreaga durată a acestuia, împreună cu doi tutori, un mediator cultural și responsabilul de proiect din partea Sucar Drom din Mantua, manager principal de proiect.
Proiectul a vizat în primul rând comunitățile sinti care locuiesc în orașul Mantua și la care au aderat în faza inițială 17 de femei interesate în formarea și ocuparea forței de muncă și 10 de bărbați care desfășurau deja activități de colectare și vânzare a materialelor feroase, dornici de a-și reglementa munca și luând în considerare posibilitatea de a adera la formele de muncă care implică cooperative și asociații.
Grupul de femei a fost cel mai eterogen posibil: vârstă, educație, experiență de muncă diferită, doar două fiind mai tinere, dar cu toate acestea erau căsătorite și aveau copii în întreținere. Grup de bărbați a fost variat, dar fiecare era proprietarul unui vehicul și se ocupa de mult timp de activitățile de colectare a materialelor feroase.
Grupurile au fost coordonate de doi tutori, care pe durata proiectului s-au consultat cu alte părți implicate și au avut o sarcină importantă de susținere, stimulare și motivare a beneficiarilor, împreună cu managerul general de proiect al Sucar Drom.
5.3.4.4.3. Rezultatele proiectului Mengro Labatarpe
Conform organizatorilor proiectului Mengro Labatarpe, toate persoanele care au aderat voluntar la proiect (cel puțin o persoană pentru fiecare familie de romi și sinti care locuiau în taberele nomade) s-au implicat activ în toate acțiunile sale, fiind în măsură să descopere și să amplifice gradul de conștientizare a cunoștințelor, aptitudinilor, abilităților, dorințelor și așteptărilor romilor și sintilor cu privire la piața muncii. Tututor femeilor care au luat parte la proiect li s-a oferit posibilitatea de a experimenta bursa locurilor de muncă.
Acest aspect pozitiv nu a fost însă urmat de un succes la fel de pozitiv în ceea ce privește inserția concretă pe piața muncii; numai prin rețeaua de cunoștințe personale și un angajament personal, șapte beneficiari din cadrul proiectului au fost angajați cu un contract de muncă (deși unii din au preferat, pentru siguranță, să nu dezvăluie originea lor etnică).
Discriminările cu care romii și sinti încă se confruntă pe piața muncii, în perioada economică deosebit de dificilă și schimbările la nivel politic din Mantua nu au favorizat un succes mai mare al acestui proiect sub aspectul în cauză.
Un rezultat mai important a fost crearea unei forme de cooperativă sau asociație între beneficiarii care au dorit să se implice într-o astfel de afacere. La sfârșitul proiectului nouă gospodari sinti au devenit membri asociați ai cooperativei, căpătând astfel experiență ce poate fi utilizată în viitor de restul comunității chiar și din teritorii diferite.
În plus față de cei care au beneficiat de pe urma proiectului ca urmare a participării lor directe la toate acțiunile sale, toate familiile din comunitatea sinta au putut deopotrivă beneficia de avantaje: Într-adevăr, informația, modalitățile de raportare la angajatori, etc., au fost împărtășite cu întreaga rețea de apartenență socială. În plus, obiectivul realizat odată cu crearea de cooperative pentru colectarea, transportul și vânzarea de materiale feroase, activitate sintetică pe scară largă în comunitate, va fi indirect, un beneficiu pentru toate acele familii care locuiesc în afara teritoriului Mantua, care nu au luat parte la proiect, dar, care își doresc să își depășească condiția de muncă actuală. Acest experiment reprezintă un punct de reper și în acest sens existat deja colaborări cu Pavia, Bolzano, Verona și Rimini.
5.3.4.4.4. Invățăminte și perspective
Caracterul inovator al proiectului și-a găsit semnificația în dorința de a descoperi potențialul, cunoștințele, abilitățile, bogățiile culturale, și așteptările familiilor sinte și rome, sprijinindu-i și convertindu-i în lideri în locul unor persoane pasive în fața dezvoltării economice. Proiectul a propus, de asemenea, acțiuni care pot apărea ca stimuli oferiți de familiile și autoritățile locale, în scopul depășirii situației actuale legate în principal de subzistență. Până în prezent aceste intervenții au fost rare și tocmai din aceste nevoi și din necesitatea sporirii potențialului existent în oameni, respectând în același timp specificitatea lor culturală, astfel de proiecte ar putea da rezultate pozitive.
Această caracteristică inovatoare a proiectului constă în accentuarea obiectivului principal în experimente similare reproduse sau transferate în contexte teritoriale diferite. Eșecul propunerilor anterioare pentru plasarea forței de muncă pentru cetățenii de etnie romă și sinti constă, în esență, în faptul că anterior nu au fost luat în considerare potențialul și dorințele lor, ca punct de plecare fundamental în orice proiect care îi afectează, unde proiectele anterioare axându-se în general pe propuneri și inițiative destinate culturii majoritare (în sensul numeric), dar care, de multe ori nu au fost împărtășite sau au fost dificil de implementat pentru minoritățile rome și sinti.
Proiectele viitoare trebuie să permită destinatarilor o oportunitate treptată, dar fermă spre afaceri care să le îmbunătățească mijloacele de trai, făcându-i pe romi și sinti protagoniștii propriilor lor dezvoltări.
Este nevoie, de asemenea, de implicarea diferitelor entități publice și private pentru a crea o rețea prin intermediul căreia se pot dezvolta contacte și relații cu piața muncii, pentru a sensibiliza și a identifica zone de lucru și posibilele căi de inserție pe piața muncii pentru romi și sinti.
Figura nr. 60. Mengro Labatarpe (Il nostro lavoro – Munca noastră) implementat de Sucar Drom
5.3.4.5. Rete di prossimità e rete di formazione: il lavoro come strumento di cittadinanza (Rețele de proximitate și rețele de formare: munca instrument al cetățeniei) implementat de Comunità di Sant’Egidio și de Fondazione Ismu
5.3.4.5.1. Prezentarea generală a proiectului
Comunitatea din Sant'Egidio are în vedere unele grupuri de romi din zona Milano de mai bine de 15 ani, realizând acțiuni de mediere pe lângă instituțiile al căror obiect de activitate este educația copiilor, prin acordarea de asistență pentru livrarea de documente și servicii, precum și acordarea de asistență pentru asigurările sociale și de sănătate.
Mai exact, două grupuri diferite sunt urmărite atent. Primul, cunoscut de o perioadă mai lungă de timp, este cel al romilor de origine slavă, format din toate familiile legate de rudenie, grup stabilit în prezent la Milano de 15 ani, membrii acestuia fiind rezidenți în Corvetto – Clairvaux. Al doilea grup este originar din România, fiind unul mult mai eterogen, gospodăriile acestora fiind prezente în zona Milano de aproximativ 4 ani. Acestea sunt familiile care nu au (sau nu a avut) adăpost și care au suferit diverse evacuări, nu în ultimul rând faimoasa evacuare de pe Via Rubattino care a avut loc în noiembrie 2009.
Obiectivul general, comun pentru ambele grupuri interesate, este de a insera/integra sau reintegra în muncă beneficiarii proiectului printr-o calificare profesională. Cu toate acestea, istoria acestor comunități de romi și relațiile acestora cu Comunitatea Sant`Egidio încep de la premise diferite și, prin urmare, acțiunile întreprinse au fost articulate în moduri diferite, în funcție de nevoile și abilităților persoanelor în cauză.
În proiect au fost implicați 7 oameni pentru fiecare dintre aceștia fiind activate burse de formare / muncă pe diferite perioade. Sectoarele de interes au fost construcție, încălzire și restaurare (Alietti 2009, p. 99).
Beneficiarii au fost implicați în interviuri de orientare pe piața muncii cu membrii Comunității Sant`Egidio. Din aceste interviuri, au fost apoi identificate trei instituții de învățământ de referință, Ente scuola edile din Milano (ESEM) Centro addestramento perfezionamento addetti al commercio (Capac) și Ente nazionale Acli istruzione professionale (Enaip). Cu acestea, Comunitatea Sant `Egidio a identificat cursurile pentru beneficiarii selectați. Beneficiarii au intrat apoi într-un fel de “contract de formare” cu Fundația ISMU, în care se stipula ca, odată cu primirea unei burse lunare, se angajau să urmeze în mod regulat cursurile sau stagiile convenite.
5.3.4.5.2. Viziune, obiective și probleme ale proiectului
Proiectul a fost construit “de jos” , de la nevoile oamenilor: pentru aceste nevoi au fost identificate o serie de obiective. Această abordare a dus la o proiecție participativă ( Ripamonti, 2006) fie pentru formatorii locali, fie pentru subiecții formatori și cursanți, cu evaluări continue în curs de desfășurare fiind astfel posibilă reprogramarea anumitor acțiuni planificate. (Marcaletti and Riniolo, 2013)
Problema care a dat naștere proiectului a fost găsirea mijloacelor necesare pentru a depăși starea puternică de excluziune socială a grupurilor de romi întâlnite în Milano: Comunitatea Sant`Egidio a simțit necesitatea integrării acestor grupuri și necesitatea de a le permite să interacționeze pozitiv cu contextul urban. Într-un oraș ca Milano, primul pas în acest proces de integrare este inserția pe piața muncii: obiectivul principal și explicit al proiectului a fost de a pune destinatarul în poziția de a obține autonomie prin muncă. Acest obiectiv principal a fost apoi defalcat pe obiective specifice.
5.3.5. Impactul cantitativ al proiectului Valore Lavore
În încercarea realizării unei evaluări finale a impactului proiectului, este important să ne axăm de această dată, nu pe partea calitativă, care a fost analizată în detaliu în paginile anterioare, ci pe cea cantitativă.
Din punctul de vedere al costului net al managementui de proiect, precum și al parteneriatelor directe și indirecte asigurate de către organizațiile partenere, cele cinci acțiuni ale proiectului Valore Lavoro au avut un cost total de € 391,700, exprimate în funcție de totalul sumelor alocate în Acordul dintre Fundația ISMU și organizațiile partenere.
Ținând cont de aceste cheltuieli, s-a realizat în general clasificarea acestora pe categorii care includ diferite tipuri de intervenții ținându-se cont și de rezultatul final al sub-proiectelor:
16 cursuri de formare subvenționate prin rambursare finalizate prin crearea de afaceri/asociații/cooperative;
10 membri/asociați ai cooperativelor;
19 burse destinate educației și inserției pe piața de muncă de tip angajat;
3 colaboratori la proiect;
4 contracte pe durată nedeterminată.
După finalizare s-au identificat 52 de cursuri. Acest număr este diferit de numărul total de beneficiari, adică totalul celor care au absolvit cursurile și celor care au efectuat o doar anumite părți sau porțiuni ale acestora, apoi le-au întrerupt sau abandonat din diferite motive. Costul unitar al cursurilor finalizate, în ceea ce privește calculul acestora, reprezintă doar o estimare aproximativă de repartizare a cheltuielilor pentru fiecare beneficiar, el ridicându-se la peste € 7.500, mai exact la € 7,533.
Evaluarea impactului propus aici – din motive evidente – nu poate fi realizat fiindcă nu există multe astfel de proiecte pentru a realiza o comparație. Nu există, de fapt, o bază de date suficiente pentru a compara performanța proiectului Valore Lavoro vis-a-vis de performanțele obținute prin alte acțiuni care aveau același scop. Ceea ce e posibil să fie luat în considerare ține strict de eficiența economică a proiectului, respectiv de faptul că proiectul a generat un randament ridicat al investițiilor, fiind adevărat că din aproximativ cei șaptezeci de beneficiari implicați, mai mult de cincizeci și-au încheiat cu succes formarea propusă, cu un cost unitar între 7 și 8 mii de euro, ceea ce reprezintă o cheltuială extrem de limitată.
5.4. Privire comparativă asupra impactului proiectului Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială desfășurat în România și proiectul Valore Lavore. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti desfășurat în Italia
5.4.1. Analiză calitativă și cantitativă
Ca urmare a analizei realizate, am putut constata că proiectul Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială s-a desfășurat în România în 30 de comunități locale din 30 de județe selecționate pe o durată de 36 de luni începând cu 01 iunie 2009, fiind finalizat la 31 mai 2012, în timp ce proiectul Valore Lavore. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti s-a desfășurat în Italia, regiunea Lombardia, pe o durată de 19 luni, începând de la 01 mai 2008 și fiind finalizat la în Noiembrie 2010. Prima mare diferență observată încă de la începutul analizei noastre constă în faptul că durata desfășurării proiectelor este diferită, unul desfășurându-se pe 36 de luni iar celălalt pe 19 luni.
Totodată, constatăm că proiectul desfășurat în România a avut o abordare interregională/ transnațională datorită faptului că a urmărit crearea unei rețele naționale care să faciliteze diseminarea politicilor locale de incluziune și dezvoltarea activităților generatoare de venit, care s-au dovedit a fi eficiente în asigurarea unei dezvoltări durabile, în timp ce că proiectul desfășurat în Italia a avut o abordare regională (regiunea Lombardia).
Ambele proiecte au avut ca punct de plecare cercetarea asupra oportunităților existente în comunitățile locale pentru dezvoltarea unor activități generatoare de venit și asupra resurselor membrilor grupurilor vulnerabile. Cu toate acestea, din perspectiva anterior menționată, diferența majoră între cele două proiecte constă în eficiența acestor cercetări desfășurate pe de o parte în România, (despre care datele sunt sporadice si îndoielnice ținând cont de vastitatea interregională (națională) a proiectului), și pe de altă parte în Italia, regiunea Lombardia, unde situația este total diferită, unul din punctele cheie ale proiectului fiind considerate întocmai aceste cercetări/prognoze/ anterioare demarării proiectului. Astfel, proiectul Valore Lavore. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti a fost construit ca urmare a cunoașterii aprofundate a contextului, datorită rezultatelor a două studii efectuate de Observatorul Regional pentru Integrarea multietnică privind prezența și caracteristicile populațiilor rome și sinti în Lombardia (Ambrosini M., Tosi A., 2007 și 2009). Analiza preliminară a contextului a arătat că, în ciuda dificultăților cauzate de starea de excluziune socială, există posibilitatea de intervenție pentru facilitarea și / sau îmbunătățirea ocupării forței de muncă a romilor și sintilor, în special a femeilor și tinerilor.
Obiectivele specifice pentru proiectul din România au avut în vedere:
dezvoltarea capabilității, competențelor, cunoștințelor, respectului de sine și a sprijinului social, în așa fel încât să se mărească șansele acestor oameni în privința participării în economia socială și integrării și menținerii pe piața muncii.
inițierea, întărirea capabilității, suportul și promovarea a 50 de structuri ale economiei sociale create și extinse de grupuri vulnerabile, care reprezintă o ustensilă flexibilă și durabilă nu numai pentru dezvoltarea economică ci și pentru oferirea unei situații materiale bune și unor locuri de muncă la nivel local.
Obiectivele specifice pentru proiectul din Italia au fost :
susținerea și îmbunătățirea experienței de muncă deja în curs de desfășurare, eventual prin implicarea cooperativelor existente sau aflate într-un stadiu avansat de formare,
identificarea de muncitori romi / sinti cu tendință de risc de excluziune de pe piața forței de muncă, și
crearea de noi oportunități pentru tineri și femei, inclusiv cele de deschide a unor afaceri sprijinite într-o formare adecvată,
conștientizarea serviciilor de orientare la locul de muncă pentru a solicita mod de sprijin orientat, în scopul de a facilita obținerea de informații cu privire la oportunitățile sociale și de muncă disponibile în zonă,
conștientizarea serviciilor și asociațiilor, pentru a preveni atitudinile de discriminare față de romi și sinti și pentru a le garanta egalitatea de șanse.
Constatăm că ambele proiecte au avut obiective asemănătoare, insistând pe formarea profesională, pregătirea antreprenorială și dezvoltarea individuală a membrilor ce fac parte din grupurile vulnerabile în scopul integrării acestora pe piața muncii.
Din punctul de vedere al instituțiilor implicate în cele două proiecte, constatăm că pentru proiectul din România au fost identificați 5 parteneri de proiect alături de Fundația ANR care este manager de proiect:
Fundația Reformei Justiției Penale,
Asociația GRADO
Fundația pentru Dezvoltarea Socială a Romilor (RAMSES)
Asociația Târgoviște spre Europa (ATE) și
Asociația Transcena.
Pentru proiectul Valore Lavore a fost identificat tot un grup de cinci asociații și cooperative (Caritas, Casa della Carità, Comunità di Sant’Egidio, Opera Nomadi și Sucar Drom), deja active în zonele alese și cu experiențe anterioare în domeniu, alături de managerul de proiect.
Din punctul de vedere al beneficiarii direcți ai intervențiilor, pentru proiectul Valore Lavore, aceștia au fost aproximativ 60 de romi și sinti, în special femei și tineri, în timp ce pentru proiectul Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială, beneficiarii direcți ai intervențiilor au fost în jur de 20.701 de persoane dezavantajate sprijinite, 313 participanți la programele de formare dedicate specialiștilor în domeniul incluziunii sociale, fiind înființate 50 de structuri ale economiei sociale și 500 de locuri de muncă. După cum se poate observa, diferențele sunt majore. Observăm că proiectul Valore Lavore este unul regional restâns adresat doar unui număr de 60 romi și sinti, în timp ce proiectul Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială se adresează unui număr de peste 20.000 de persoane. În mod evident, pentru cel din urmă proiect, urmărirea impactului proiectului, respectiv a integrării beneficiarilor pe piața muncii este dificilă.
Ambele proiecte au pus accentul pe colaborarea cu autoritățile locale, cu experții partenerilor implicați în implementarea proiectelor, însă am putut observa că, în Italia, voluntarii au avut un rol important în proiect.
Un punct forte al proiectului Valore Lavoro l-au constituit proiectele teritoriale, respectiv cele cinci sub-proiecte implementate, denumite “proiecte locale”, distribuite direct către parteneri: Proiectul Stireria e piccola sartoria, (Caritas Ambrosiana) în teritoriile Ambrozie din Milano și Rho, sub-proiectul I lavori artigiani delle donne e dei giovani rom e sinti (Sartoria Romani, Opera Nomadi), sub-proiectul Cooperativa Ies (Impresa Etica Sociale) implementat prin Casa della Carità, sub-proiectul Mengro Labatarpe (Il nostro lavoro) implementat de Sucar Drom în Mantua, sub-proiectul implementat de Comunità di Sant’Egidio și de Fondazione Ismu.
În cazul proiectului din România a fost ambiguu deși au existat 3 programe diferite: Program de formare pentru specialiști în domeniul incluziunii sociale, Program de calificare profesională și Program suport pentru muncă.
Din punctul de vedere al costului net al managementului de proiect, precum și al parteneriatelor directe și indirecte asigurate de către organizațiile partenere, bugetul proiectului Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială, s-a ridicat la suma de 13.600.000 lei, respectiv €3.002.222, în timp ce cele cinci acțiuni ale proiectului Valore Lavoro au avut un cost total de € 391,700, exprimate în funcție de totalul sumelor alocate în Acordul dintre Fundația ISMU și organizațiile partenere. Observăm că diferența de cost dintre cele 2 proiecte este de 700% mai mică pentru proiectul desfășurat în Italia, însă se impune să avem în vedere perioada și numărul beneficiarilor care diferă semnificativ.
Concluzionând, unul din elementele care a asigurat succesul celor două proiecte a fost experiența partenerilor, care a fost utilizată și valorificată pe parcursul implementării. Principala preocupare a managementului proiectelor, precum și a echipelor de implementare, a fost identificarea timpurie și gestionarea riscurilor care puteau influența negativ derularea activităților și, implicit, atingerea obiectivelor propuse ale proiectului.
CAPITOLUL 6. CONCLUZII ȘI RECOMANDARI
Economia mondială se confruntă cu un proces de schimbare rapidă, profundă și pe scară largă, accentuat de criza economică mondială și de criza de mediu. Diferite politici publice și sociale pot fi observate la nivel internațional, cu consecințe foarte diferite in ceea ce privește răspunsul la principalele probleme ale secolului XXI: sărăcia, criza ecologică, șomajul și dezvoltarea democrației politice și economice.
După cum s-a putut constata, economia socială cuprinde cooperative, organizații non-profit și de voluntariat, societăți mutuale, asociații și alte întreprinderi sociale. Conform cercetărilor întreprinse, considerăm că, în viitorul apropiat economia socială ar putea deveni un pilon al unui nou model de dezvoltare economică durabilă, care va oferi răspunsuri satisfăcătoare la aceste provocări globale. De câțiva ani, o serie de guverne au plasat economia socială la baza agendelor lor politice și multe instituții politice și științifice au recunoscut potențialul enorm și au cerut autorităților să-i dea prioritate în planurile lor.
În cadrul economiei sociale, populația romă reprezintă unul dintre grupurile cele mai expuse riscului de excluziune de pe piața forței de muncă, ratele de ocupare fiind semnificativ mai mici comparativ cu populația non-romă. Politicile publice și implicit economia socială pentru integrarea romilor pe piața forței de muncă nu și-au dovedit eficacitatea până în acest moment, și unul dintre motive considerăm că este natura specifică sectorului economie sociale, care nu reușește să acopere problemele extrem de complexe întâlnite în comunitățile de romi care se confruntă cu multiple vulnerabilități.
Concluzionând, pe lângă lipsa de resurse financiare și materiale, comunitățile de romi se confruntă și cu un nivel scăzut de capital social, ceea ce este un obstacol important în desfășurarea de acțiuni de dezvoltare comunitară și proiecte. O serie de studii, precum și experiența directă a celor care implementează proiecte de economie socială în comunitățile de romi subliniază faptul că veniturile generatoare de proiecte în cadrul comunităților de romi nu pot avea un impact comunitar, atât timp cât acestea nu sunt însoțite de proiecte de dezvoltare în alte domenii, cum ar fi infrastructura, educație și servicii sociale. Cu alte cuvinte, există o nevoie de proiecte integrate, multi-sectoriale, fundamentate pe planuri de dezvoltare locală și / sau micro-regionale. Excluderea socială a romilor ia forma de segregare spațială, cea mai mare parte a populației rome care trăiesc în comunități omogene atât în mediul rural, cât și în mediul urban fiind extrem de sărace. Sărăcia comunităților se reflectă atât în lipsa de acces la infrastructura utilităților urbane cât și în lipsa accesului la servicii publice și sociale. În plus, excluderea economică a romilor nu poate fi tratată separat de excluziunea socială, prin urmare, proiectele economiei sociale, ar trebui să vizeze, de asemenea, sporirea interacțiunilor dintre romi și populația majoritară. O soluție în acest sens este dată de înființarea unor grupuri de inițiativă locale, interetnice, avantajul lor fiind posibilitatea de a beneficia de competențele și calificările profesionale care lipsesc în rândul membrilor comunității de romi.
O altă concluzie este că, deși la nivel central, există structuri instituționale cu atribuții specifice legate de punerea în aplicare a politicilor de integrare a romilor și politici de incluziune generale, acțiunile acestor instituții de la nivel local sunt rareori concertate, și aceasta reprezintă în principal cauza eșecului de integrare a intervențiilor la nivel local. Din perspectiva de a dezvolta proiecte de economie socială în comunitățile de romi, existența acestor structuri instituționale prezintă oportunități importante, cu toate acestea, este necesar să se (re) definească rolurile acestor instituții, precum și să se integreze mai bine în planurile / strategiile de dezvoltare locală. De asemenea, politicile publice din România ar trebui să recunoască în mai mare măsură rolul posibil al entităților economiei sociale ca instrumente pentru incluziunea socială și reducerea sărăciei și, implicit, acestea ar trebui să creeze un sistem de promovare și susținere a acestui sector, mai ales în cazul romilor care își câștigă existența din activități independente în sectorul informal sau al gospodăriilor populației (meșteșuguri sau alte activități tradiționale rome), care au nevoie de stimulente financiare pentru a înregistra în mod legal activitățile economice și pentru a li se facilita accesul la diverse servicii de asistență în timpul tranziției de la informal la formal.
Considerăm că, la nivel de politici publice, preocuparea principală în ceea ce privește dezvoltarea economiei sociale în comunitățile de romi sau pentru alte grupuri dezavantajate ar trebui să se concentreze pe două direcții de acțiune. Primul curs de acțiune este de a crea facilități fiscale atât pentru întreprinderile sociale, în scopul de a ușura povara impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate la bugetul de stat, cât și pentru clienții lor, în scopul de a le stimula să cumpere produse și servicii din astfel de întreprinderi. Al doilea curs de acțiune constă în promovarea de noi mecanisme de finanțare a economiei sociale, proiectate în conformitate cu anumite modele funcționale din alte țări – constituirea unor fonduri de investiții sociale, crearea unei burse de valori pentru acțiuni sociale, precum și stimularea micro-creditelor.
Conform analizelor efectuate în cadrul acestui studiu, am putut constat că, de cele mai multe ori, proiectele care s-au axat pe economia socială par a avea un impact asupra unui număr mic de oameni, mai degrabă decât asupra întregii comunități. Mulți dintre ei se concentrează asupra (re) integrării profesionale a persoanelor aparținând unor grupuri vulnerabile, și mai puțin pe crearea de servicii care lipsesc în cadrul acestor comunități și care pot ar putea contribui la satisfacerea unor nevoi ale comunității ca întreg. În ceea ce privește proiectele care vizează crearea întreprinderilor sociale, principala problemă este eșecul de a oferi asistență și consultanță pentru aceste întreprinderi, cel puțin pentru o perioadă de câteva luni de la înființarea lor. În absența unor astfel de servicii de consultanță și suport, este previzibil că marea majoritate a acestor inițiative antreprenoriale nu dispun de mecanismele necesare pentru a rămâne pe piață pe termen lung. Evident, fără sprijin financiar, proiectele care vizează crearea unor întreprinderi sociale vor rămâne doar acțiuni formale, incapabile să ducă la rezultate palpabile.
Pe de altă parte, există un consens clar că, în scopul de a atinge obiectivele economice ale modelelor de economie socială este necesară evaluarea nevoilor pieței și adaptarea serviciilor si produselor la acestea.
Alte oportunități importante pentru dezvoltarea economiei sociale în comunitățile de romi sunt reprezentate, pe de o parte, de experiența acumulată la începutul anilor '90 de către diverse organizații și instituții din domeniul de proiecte de dezvoltare comunitară și, pe altă parte, de existența fondurilor europene create pentru acest domeniu.
Cu toate acestea, în primul rând, sunt necesare evaluări ale obiectivelor de impact social și economic ale acestor proiecte asupra grupurilor țintă, din punctul de vedere al obiectivelor pe baza cărora sunt finanțate. Această evaluare a impactului oferă atât o măsură a eficienței intervențiilor, precum și mijloacele de a le îmbunătăți.
În ceea ce privește cele două proiecte analizate, Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială desfășurat în România în 30 de comunități locale din 30 de județe selecționate pe o durată de 36 de luni începând cu 01 iunie 2009, (finalizat la 31 mai 2012) și proiectul Valore Lavore. Percorsi di inserimento lavorativo per rom e sinti, desfășurat în Italia, regiunea Lombardia, pe o durată de 19 luni, începând de la 01 mai 2008 (finalizat în Noiembrie 2010), au fost observate o serie de diferențe și asemănări majore, între care le stipulăm pe cele mai importante, respectiv:
Numărul beneficiarilor – foarte mare în cazul proiectului din România (în jur de 20.701 de persoane dezavantajate sprijinite, 313 participanți la programele de formare dedicate specialiștilor în domeniul incluziunii sociale, fiind înființate 50 de structuri ale economiei sociale și 500 de locuri de muncă) și redus (aproximativ 60 de romi și sinti, în special femei și tineri) în cazul proiectului din Italia
Abordarea – interregională/ transnațională datorită faptului că a urmărit crearea unei rețele naționale în cazul proiectului din România și regională în cazul proiectului din Italia (regiunea Lombardia)
Cercetări/prognoze/ anterioare demarării proiectului în Italia, în timp ce în România acestea sunt reduse sau chiar lipsesc cu desăvârșire
Ambele proiecte au avut obiective asemănătoare, insistând pe formarea profesională, pregătirea antreprenorială și dezvoltarea individuală a membrilor ce fac parte din grupurile vulnerabile în scopul integrării acestora pe piața muncii.
Instituțiile implicate în proiectul din România au fost 5 parteneri de proiect alături de Fundația ANR care este manager de proiect, în timp ce pentru proiectul Valore Lavore a fost identificat tot un grup de cinci asociații și cooperative (Caritas, Casa della Carità, Comunità di Sant’Egidio, Opera Nomadi și Sucar Drom), deja active în zonele alese și cu experiențe anterioare în domeniu, alături de managerul de proiect.
Ambele proiecte au pus accentul pe colaborarea cu autoritățile locale, cu experții partenerilor implicați în implementarea proiectelor, însă am putut observa că, în Italia, voluntarii au avut un rol important în proiect.
În cazul proiectului din România au existat 3 programe diferite: Program de formare pentru specialiști în domeniul incluziunii sociale, Program de calificare profesională și Program suport pentru muncă, în timp ce un punct forte al proiectului Valore Lavoro l-au constituit proiectele teritoriale, respectiv cele cinci sub-proiecte implementate, denumite “proiecte locale”, distribuite direct către parteneri: Proiectul Stireria e piccola sartoria, (Caritas Ambrosiana) în teritoriile Ambrozie din Milano și Rho, sub-proiectul I lavori artigiani delle donne e dei giovani rom e sinti (Sartoria Romani, Opera Nomadi), sub-proiectul Cooperativa Ies (Impresa Etica Sociale) implementat prin Casa della Carità, sub-proiectul Mengro Labatarpe (Il nostro lavoro) implementat de Sucar Drom în Mantua, sub-proiectul implementat de Comunità di Sant’Egidio și de Fondazione Ismu.
diferența de cost dintre cele 2 proiecte este de 700% mai mică pentru proiectul desfășurat în Italia, însă se impune să avem în vedere perioada și numărul beneficiarilor care diferă semnificativ.
Pornind de la cele două proiecte, considerăm că eficiența unui proiect constă în: (1) focalizarea lui pe un număr restrâns de beneficiari, (2) implementarea lui pe o suprafață restrânsă (regiune) și nu la nivel național, (3) cercetări/prognoze anterioare implementării proiectului, (4) împărțirea proiectului pe sub-proiecte cu responsabili bine determinați (5) să pună accentul pe colaborarea cu autoritățile locale și voluntarii, (6) să aibă obiective foarte clare stabilite.
Concluzionând, unul din elementele care a asigurat succesul celor două proiecte a fost experiența partenerilor, care a fost utilizată și valorificată pe parcursul implementării. Principala preocupare a managementului proiectelor, precum și a echipelor de implementare, a fost identificarea timpurie și gestionarea riscurilor care puteau influența negativ derularea activităților și, implicit, atingerea obiectivelor propuse ale proiectului.
Bibliografie
1. Legislație
***DGR. n. VIII/9391 din 6 mai 2009, "Determinarea în ceea ce privește utilizarea resurselor din cadrul Ministerului Muncii, Sănătății și Politicilor Sociale alocate pentru punerea în aplicare a unui program experimental de intervenții în plasament material pentru segmentele dezavantajate ale populației."
***“Roma in : the Implementation of European Union Instruments and Policies for Roma Inclusion – Progress Report 2008-2010”, SEC (2010) 400 final: par. 2.1.
***Strategia Națională pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2010-2012 a fost adoptată prin H.G. nr. 237 din data de 24.03.2010 și publicată în Monitorul Oficial al Românie, Partea I nr. 242 din data de 15.04.2010.
***LEGE nr. 202 din 19 aprilie 2002 (republicată) privind egalitatea de șanse si de tratament între femei si bărbați, publicată în: Monitorul Oficial nr. 150 din 1 martie 2007
***Directiva 75/11/CE privind aplicarea principiului egalității de remunerație pentru bărbați și femei,
***DIRECTIVA 76/207/CEE A CONSILIULUI din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă
***Directiva 78/2000/CE privind egalitatea în domeniul ocupării și în alte aspecte ale vieții cotidiene,
***DIRECTIVA 2000/43/CE A CONSILIULUI din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică,
***Europe 2020: Strategy for an Intelligent, Sustainable, Inclusive, , 3.3.2010 COM (2010)2020.
***REGULAMENTUL (CE) NR. 1083/2006 AL CONSILIULUI, din 11 iulie 2006, de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, (JO L 210, 31.7.2006, p. 25).
***“Communication: Incorporating equal opportunities for women and men into all Community policies and activities” (COM(96)67final); http://europa.eu.int/comm/employment_social/equ_opp/gms_en.html
Decretul nr. 133 din 2 aprilie 1949 pentru organizarea cooperației, publicat în Buletinul Oficial Nr. 15 bis din 2 aprilie 1949.
Decretul-lege 67/1990 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și de credit Publicat în Monitorul Oficial nr. 23 din 9 februarie 1990.
Decret nr. 358 din 20 august 1949, publicat în B.Of. nr. 54/20 aug. 1949.
Legea asupra băncilor populare sătești și a Casei lor Centrale, publicată în Monitorul Oficial nr.288 / 29 martie 1903.
Legea cooperației orășenești publicată în Monitorul oficial nr. 214/20.12.1909.
Legea privind organizarea meseriilor, creditului și asigurărilor muncitorești, Promulgată prin Decretul No. 375 din 25 Ianuarie 1912 și 17 Ianuarie 1912.
Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 27 din 06/02/1924.
Codul cooperației publicat în Monitorul oficial nr. 151/12.06.1928
Legea nr. 6/1970 privind organizarea și funcționarea cooperativelor de consum, publicată în B.Of. nr. 80/10 iul. 1970.
Legea 13/1972 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor (Buletinul Oficial 138 / 29.11.1972)
Legea 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit Publicat în Monitorul Oficial nr. 252/18 octombrie 1996.
Legea 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate, Publicat în Monitorul Oficial nr. 131 din 12 iunie 1992.
Legea nr. 32/1994 (Legea sponsorizării) publicată în Monitorul Oficial, nr. 129/25 mai. 1994
Legea nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 octombrie 1996
Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit, publicat în Monitorul Oficial nr. 252/18 oct. 1996.
Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 39/31 ian. 2000
Legea nr. 195/2001 (Legea voluntariatului), publicată în Monitorul Oficial, nr. 206/24 apr. 2001, și republicată în Monitorul Oficial nr. 276/25 apr. 2007.
Legea nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor publicat în Monitorul Oficial 723 din 3 octombrie 2002
Legea nr. 540 din 27 septembrie 2002 publicată în M. Of. 723 din 3 octombrie 2002, modificată și completată cu Legea nr. 248 din 5 decembrie 2011.
Legea nr. 135/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 267 din 17 aprilie 2003.
O.U.G. nr. 74/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților și al uniunilor acestora, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 629 din 3 septembrie 2003
Legea Nr. 1 din 21 februarie 2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, cu modificările și completările ulterioare, publicată în: Monitorul Oficial NR. 172 din 28 februarie 2005.
Legea nr. 186/2004 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților și al uniunilor acestora publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004.
Legea nr. 502 din 17 noiembrie 2004 privind asociațiile pensionarilor publicată în M. Of. nr. 1.092 din 24 noiembrie 2004
Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 656 din 25 iulie 2005.
Legea 248/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 866 din 8 decembrie 2011.
H.G. 829/2002 privind aprobarea Planului național anti-sărăcie și promovare a incluziunii sociale publicat în Monitorul Oficial nr. 662/6 sep. 2002.
HG 1.827/ 2005 privind aprobarea Programului de implementare a Planului național anti-sărăcie și promovare a incluziunii sociale (PNAinc) pentru perioada 2006 – 2008, publicat în Monitorul Oficial 64 din 24 ianuarie 2006 (M. Of. 64/2006).
OUG 26 / 2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare publicată în Monitorul Oficial nr. 39 din 31 ianuarie 2000
Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului economiei și finanțelor 254/1169/2008.
MMFPS, Memorandumul comun în domeniul incluziunii sociale, România, București, 2005.
MMFPS, Raportul National Strategic privind Protecția Socială și Incluziunea Socială, 2008 – 2010, 2008, Partea II – PNAinc, Secțiunea 2.3 – Obiective prioritare, Obiectivul prioritar 1 – Creșterea gradului de ocupare a persoanelor defavorizate.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Titlul programului: „Economia socială – model inovator pentru promovarea incluziunii active a persoanelor defavorizate”, Proiect finanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 6 „Promovarea Incluziunii Sociale”, Domeniul de Intervenție 6.1 „Dezvoltarea Economiei Sociale”, 2010.
PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 2007-2013 , Axa Prioritară 6, „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenție 6.1, „Dezvoltarea economiei sociale”, 2010, http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//resurseumane/00000030/t9vmk_ghid_schita_6_1.pdf
2. Cărți și articole
***Agenda Publică pentru Voluntariat în România (A.P.V.R.), 2011, http://www.voluntariat.ro/download/Agenda_Publica_pt_Voluntariat_in_Romania_2012_2020.pdf
***Institutul Român pentru Evaluare și Strategie. Diagnoza situației actuale privind dezvoltarea economiei sociale în spațiul rural. București. 2010. (The Romanian Institute of Evaluation and Strategy. An Actual Diagnosis Regarding the Development of the Social Economy in Rural Communities. Bucharest, 2010)
***Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, România 2010. Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări, București, 2010.
Archimbaud, A. (1995): L`Économie alternative, forme radical de léconomie sociale, Revue des études coopératives, mutualistes et associatives, nº 256.
Alietti A., Essere sinti a Voghera: analisi della costruzione di un insediamento, in M. Ambrosini, A. Tosi (a cura di), Favelas di Lombardia. La seconda indagine sugli insediamenti rom e sinti. Rapporto 2008, Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Milano, 2009, pp. 99-117.
Ambrosini M., Tosi A. (a cura di), Vivere ai margini. Un’indagine sugli insediamenti rom e sinti in Lombardia. Rapporto 2006, Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Milano, 2007;
Ambrosini M., Milano e i rom: nuovi modelli di convivenza urbana, in M. Cossi, M. Ravazzini (a cura di), I Rom in una metropoli e noi, Jaka Book, Milano, 2008, pp. 51-59.
Ambrosini M., Tosi A. (a cura di), Favelas di Lombardia. La seconda indagine sugli insediamenti rom e sinti. Rapporto 2008, Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Milano, 2009.
Annoni A., I Sinti di Mantova fra emarginazione e protagonismo, in M. Ambrosini, A. Tosi (a cura di), Favelas di Lombardia. La seconda indagine sugli insediamenti rom e sinti. Rapporto 2008, Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Milano, 2009, pp. 145-167.
Atkinson, T., Cantillon, B., Marlier, E. and Nolan, B. (2002) Social Indicators: The EU and Social Inclusion, Oxford, OUP.
Ávila R. Ch., Campos J., Monzón L., 2007, Report, The Social Economy in the European Union, CIRIEC study 2007, CESE/COMM/05/2005;
Barna Cristina, Social economy: going local to achieve the Strategy Europe 2020. Romania Case, Review of Applied Socio- Economic Research, Volume 3, Issue 1/ 2012.
Barbu, Paul-Emanoil, Din istoria cooperației de consum și de credit din România, vol. I, Craiova, Editura „Scrisul Românesc”, 1996.
Bager, T. (1994): “Isomorphic Processes and the Transformation of Cooperatives”, Annals of Public and Cooperative Economics, Vol. 65: 1, pp. 35-57.
Barea, J. (1990): “Conceptos y Agentes de la Economía Social”, CIRIEC-España, Revista de Economía Pública, Social y Cooperativa, nº 8, pp. 109-117.
Barry, B. (1998) Social Isolation and the Distribution of Income, London, London School of Economics.
Bălan, Cristian Petru, Monografia orașului Boldești-Scăieni, Editura Premier, Ploiești, 2007.
Bădălău, Nicolae, Neacșu Dănuț, Administrația publică a secolului XXI – între regionalizare și guvernanță, Editura Universitaria, București, 2013.
Berini C., Distanze, in M. Ambrosini, A. Tosi, (a cura di), Favelas di Lombardia. La seconda indagine sugli insediamenti rom e sinti. Rapporto 2008, Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Milano, 2009, pp. 253-266.
Beck, W., van der Maesen, L., Thomese, F. and Walker, A. (2001, Social Quality: A Vision for Europe, The Hague/London/Boston, Kluwer Law International.
Beck, Ulrich, (2000). The Brave New World of Work. Cambridge: Cambridge University Press.
Berman, Y. and Phillips, D. (2001) 'Indicators of Community Social Quality', Third Conference of the International Society for Quality of Life Studies, Gerona: Spain, ISQLS.
Berghman, J. (1997) Social Protection and Social Quality in Europe, in Beck, W. van der Maesen, L., and Walker, A. (eds) The Social Quality of Europe, The Policy Press, Bristol, pp.251-268.
Berting, J., and Villain-Gandossi, C. (2001) 'Urban Transformations: The French Debate and Social Quality', in Social Quality: A Vision for Europe. Beck, W., van der Maeson, L. Thomése, G. and Walker, A. The Hague, Netherlands, Kluwer Law.
Birchall,J. & Hammond, L. (2009), Resilience of the cooperative business model in times of crisis, ILO – International Labour Organization.
Borzaga, C., Defourny, J., and Galera, G., 2009. Remarks on the study of practices and policies in the social enterprise sector in Europe carried out by KMU Forschung Austria. EMES European Research Network, March.
Bouchard, M.J., Bourque, G.L. & Lévesque, B. (2001): L`évaluation de l`économie sociale dans la perspective des nouvelles formes de régulation socio-économique de lìntérêt général, Cahiers de Recherche Sociologique, March 2001, pp. 31-53.
Bouchard, M., Ferraton, C., & Michaud, V. (2006), Database on social economy organisations: the qualification criteria, Working Papers of the Canada Research Chair on the Social Economy, no R-2006-03, Montreal: Université du Québec à Montréal (UQAM).
Bouchard, M., C. Ferraton, and V. Michaud (2008). First Steps of an Information System on Social Economy Organizations: Qualifying the Organizations. Estudios de Economia Aplicada 26, 7–24.
Bouchard, M.J. (2009): “Methods and Indicators for Evaluating the Social Economy”. En: Bouchard (Red.): The Worth of the Social Economy, Social Economy & Public Economy, nº 2, Peter Lang, Bruxelles, pp. 19-34.
Boulianne, M., Fraisse, L. & Ortiz, H. (2003): “Économie solidaire et mondalisation”, Revue du Mauss, nº 21, pp. 47-54.
Bouget, D. (2001) 'The Empirical and Policy Relevance of Social Quality' in Beck, W., van der Maesen, L., Thomese, F. and Walker, A. (2001) Social Quality: A Vision for Europe, The Hague/London/Boston, Luwer Law International, pp.105-124.
Braga Andreea, Catrina Alexandra, Gamonte Simona, Neaga Diana, Gabriel Andreescu, „Ce spune un dialog cu soțiile de romi?”, Nevi Sara Kali. Roma Women’s Journal, nr. 1, pp. 85-94.
Carroll, A. (1999): “Corporate Social Responsibility: Evolution of a Definitional Construct”, Business Society, Vol. 38:3, pp. 268-295.
Cace, Corina, Cace Sorin& Nicolăescu Victor, 2011, Bune practici în economia socială. Metode și indicatori de evaluare. Conferința internațională Lumen (2011) vol. 3: secțiunea Științe Sociale, Editura Lumen, Iași.
Carrillo Salcedo, Juan Antonio, „La Europa Social en el Tratado por el que se establece una Constituci6n para Europa”, Anales de la Real Academia de Ciencias Morales y Politicos, Ano LVIII, no 83, 2006, pp. 465-478, esp. las pp. 474-475.
Cesareo, Vincenzo, The Fifteenth Italian Report on Migrations 2009, Polimetrica International Scientific Publisher, Monza, Italy, 2010.
CIRIEC, 2007, Economia Socială n Uniunea Europeană. Rezumatul raportului întocmit pentru Comitetul Economic și Social European de Centrul Internațional de Cercetare și Informare privind Economia Publică, Socială și Cooperatistă (CIRIEC), DI CESE 96/2007 EN – RDOB/SSVE/NSUR//NFAR/ac, accesat la 21.11.2012.
Chaves Rafael & José Luis Monzón, (2012), Summary of the Report drawn up for the European Economic and Social Committee by the International Centre of Research and Information on the Public, Social and Cooperative Economy (CIRIEC) http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/executive-summary-of-study-of-the-social-economy-in-the-european-union-en.pdf, accesat la 12.10.2012.
Chaves Rafael (2008). Public Policies and Social Economy in and . CIRIEC-España, Revista de Economía Pública, Social y Cooperativa, n. 62, Special Issue, October 2008, p. 35-60.
Chaves, R. & Demoustier, D. (coord) (2012). L’émergence de l’économie sociale dans les politiques publiques. Une analyse internationale, Peterlang publishers (prochainement).
Chaves, R. & Monzon, J.L. (Dir.) (2005): The social economy in the European Union, Paper of The European Economic and Social Committee, N°. CESE/COMM/05, Bruxelles.
Constantinescu, Ștefan, Atlasul de Economie Socială – România 2012, Institutul de Economie Socială, București, 2012.
Coraggio, J.L. (1995): Desarrollo humano, economía popular y educación, Instituto de Estudios y Acción Social, Buenos Aires.
Constantin, Măriuca Oana, Clauza culturală în jurisprudența penală din România. Cazul mariajelor timpurii în comunitățile tradiționale, New Journal for Human Rights (3/2011) Centrul de Studii Internationale.
Croall, H. (1998) Crime and Society in Britain, Harlow: Longman.
Daly, M., and Saraceno, C. (2002) 'Social Exclusion and Gender Relations' in B. Hobson, J. Lewis and B. Siim, Contested Concepts in Gender and Social Politics, Cheltenham, Edward Elgar.
Dacheux, Éric and Jean-Louis LAVILLE (2004), “Penser les interactions entre le politique et l’économique”, Économie solidaire et démocratie, in HERMÈS, No. 36 (Éd. CNRS), pp.9-17.
Defourny, J. and Borzaga, C., The Emergence of Social Enterprise in Europe, Routledge, London, 2001.
Defourny, J. & Monzón, J.L. (1992): Économie sociale (entre économie capitaliste et économie publique) / The third sector (cooperatives, mutual and nonprofit organizations), De Boeck Université- CIRIEC, Bruxelles.
Demoustier,D. & Chaves,R., Huncova,M., Lorenz,G. and Spear,R. (2006). Débats autour de la notion d’économie sociale en Europe, Revue Internationale de l’économie sociale, Nº 300, p. 8-18.
Desroche, Henri (1983), Pour un traité d’économie sociale, Paris, Coopérative d’édition et d’information mutualiste.
Desroche, Henri (1976), Le projet coopératif, Paris, Editions ouvrières.
Desroche, Henri (1991), Histoires d’économies sociales. D’un tiers état aux tiers secteurs, 1791-1991, Paris, Syros,
Di Fabio, Udo, „The European Constitutional Treaty : An Analysis”, German Law Journal, vol. 5, no 8, 2004, pp. 945-956.
DIES, 2001, Programme de Cooperation Franco-Quebecois « Politique Publique Et Economie Sociale Et Solidaire » (Document provisoire établi par la DIES) Secrétariat d’Etat à l’Economie Solidaire.
Dreessen, Erwin (2001), “What We Should Know About the Voluntary Sector but Don’t” ISUMA, Canadian Journal of Policy Research/Revue canadienne de recherche sur les politiques, Vol. 2 No. 2, pp. 11-19.
Dunoyer, Charles (1830), Nouveau traité d’Économie Sociale, Paris, Sautelet et Cie, 2 volumes.
EESC/CIRIEC. (2008). The Social Economy in the European Union, European Economic and Social Committee, .
Enache, Smaranda, Judit Andrea Kacso, Kata Szikszai, Survey on Forced Marriages in Romania – Raport al Ligii Pro-Europa, Târgu-Mureș, 2010, nepublicat.
Esping-Anderson G., (1999), Les trois mondes de l’Etat providence. Essai sur le capitalisme moderne, Paris, PUF, coll. Le lien social.
Estivill, Jordi, 2008, Interconexiunea dintre strategiile de ocupare a forței de muncă și strategiile de includere socială: un cuplu virtual sau virtuos?, Portugalia.
European Comission, (2009), Opinion of the European Economic and Social Committee on the ‘Diverse forms of enterprise’ (Own-initiative opinion), (2009/C 318/05), Rapporteur: Mr CABRA DE LUNA, Co-rapporteur: Ms ZVOLSKÁ, Official Journal of the European Union, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2009:318:0022:0028:EN:PDF, accesat la 26.10.2012.
European Commission, 2011, The social dimension of the Europe 2020 Strategy A report of the Social protection committee, Directorate-General for Employment, Social Affairs and Inclusion, Unit D.1.
European Commission (2002) Joint Report on Social Inclusion, Brussels, EC.
European Union (2001), Report on Indicators in the field of poverty and social exclusion. Social Protection Committee. October 2001 http://europa.eu.int/ comm/employment_social/news/2002/jan/report_ind_en.pdf (07.10.2004)
Eurostat, (2010), Combating poverty and social exclusion, 2010 edition, A statistical portrait of the European Union 2010, European Union.
Eurostat (2012) Ancheta UE asupra forței de muncă europene, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Employment_statistics/ro, accesat la 12.03.2012.
European Union, Draft Joint Report on Social Protection and Social Inclusion 2010, Brussels, 15 February 2010.
Eme, B. & Laville, J.L. (1999): “Por une aproche pluraliste du tiers secteur”, Nouvelles Pratiques Sociales, vol. 12:1, pp. 105-125.
Evers, Adalbert (1995), “Part of Welfare Mix: The Third Sector as an Intermediate area”, in Voluntas, 6 (2), pp. 119-139.
Evers, Adalbert and Jean-Louis LAVILLE (eds.), (2004), The Third Sector in Europe, Cheltenham, Edward Elgar.
Enjolras, Bernard (1995), “Vers une théorie socio-économique de l’association: l’apport de la théorie des conventions”, in Revue des études coopératives, mutualistes et associatives, Paris, No 48, pp. 93-106.
Enjoras, B. (2009): “The Public Policy Paradox. Normative Foundations of Social Economy and Public Policies. Which Consequences for Evaluation Strategies”. En Bouchard, M.J. (Red.) The Worth of the Social Economy, Social Economy & Public Economy nº 2, ed. Peter Lang, Bruxelles, pp. 19-34.
Favreau, Louis and Benoît LÉVESQUE (1996), Développement économique communautaire. Économie sociale et insertion, Québec, Presses de l’Université du Québec.
Fondul Social European, 2010, Economia Socială și Grupurile Vulnerabile, proiect: Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială, București.
Fraisse, Laurent, 2005, The third sector and the policy process in France: The centralised horizontal third sector policy community faced with the reconfiguration of the state-centred republican model, Number 7, Third Sector European Policy Working Papers.
Friedman, A. (1977) Industry and Labour, Basingstoke: Macmillan
Garreton M.A., (2007), Del Postpinochetismo a la Sociedad Democratica. Globalizacion y polıtica en el Bicentenario, Santiago du Chili, Debate.
Gergely, Dezideriu, „Segregarea copiilor romi în sistemul educațional românesc și protecția juridică împotriva discriminării”, Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 1, 2009, pp. 35-57.
Gide, Charles (1890), Quatre écoles d’économie sociale. Geneva (Librairie Stapelmohr) and Paris (Librairie Fischbacher).
Giddens, Anthony, Europa en la Era Global, , Paidos, 2007.
Ghionea, Georgeta, Cooperația de credit în mediul urban din județul Mehedinți: organizare, evoluție și cadru legislativ (1885-1944), Arhivele Olteniei, Serie nouă, nr. 23, 2009, p. 135-154.
Gough, J. (1992) ‘Workers’ competition, class relations and space’, Environment and Planning D: Society and Space, 10:265–86.
Gough, J. (2003a) Work, Locality and the Rhythms of Capital, London: Continuum/ Routledge.
Government of Canada (2004). Co-operatives and the Social Economy. Prepared by the Cooperatives Secretariat.
Gui, B. (1991): “The economic rationale for the Third Sector”, Annals of Public and Cooperative Economics, Vol. 61:4, pp. 551-572.
Hamangiu, C. Codul General al României, vol. IX-X, București, Editura „Librăriei”. Codul cooperației publicat în Monitorul oficial nr. 151/12.06.1928
Héritier, Adrienne and Moury, Catherine (2011) “Contested Delegation: The Impact of Co-decision on Comitology”. West European Politics, Vol. 34, No. 1, p. 145–166.
Hilary Silver and S.M. Miller, A Social Exclusion: The European Approach to Social Disadvantage, Indicators, vol. 2, no. 2, Spring 2003.
ILO/Estivill, J. Concepts and strategies for combating social exclusion. An overview, Geneva, International Labour Office, 2003
International Labour Organisation, Global Employment Trends, 2013, http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/–dgreports/–dcomm/–publ/documents/publication/wcms_202215.pdf, accesat la 12.03.2012.
Jamie Gough and Aram Eisenschitz with Andrew McCulloch, 2006, Spaces of Social Exclusion, USA and Canada by Routledge.
Jette C., Le Vesque B., Mager L. and Vaillancourt Y., (2000), Economie sociale et transformation de l’Etat-providence dans le domaine de la santé´e et du bien-être: une recension des écrits (1990–2000), Sainte-Foy, PUQ,
Jeantet, T. (2000): La Economía Social Europea o la tentación de la democracia en todas las cosas, CIRIEC-España, Valencia.
Kaufmann, A. Y Gil Aluja, J. (1986): Introducción de la teoría de los subconjuntos borrosos a la gestión de las empresas, Ed. Milladoiro, Santiago de Compostela.
Kotler, P., Kartajaya, H. & Setiawan, I. (2010): Marketing 3.0: From Products to Customers to Human Spirit, Wiley, New York.
Kottler, P. & Lee, N (2005): Corporate Social Responsibility Doing the Most Good for Your Company and Your Cause, John Wiley & Sons, Inc., London.
Korten, D.C. (1995): When Corporations Rule the World, Berrett-Koehler Publishers, Inc., San Francisco, CA.
Laville, Jean-Louis (1992), Les services de proximité en Europe, Paris, Syros alternatives,
Laville, J-L. (1994). L’économie Solidaire, Une Perspective Internationale. Desclée de Brouwer.
Laville, Jean-Louis, Jean-Philippe Magnen, Genauto Carvalho de Franca Filho and Alzira Medeiros (2005), Action Publique et économie solidaire. Une perspective internationale, Toulouse, Edition Eres,
Lambru, Mihaela, Economia socială și problematica vârstei a treia, Rolul asociațiilor mutuale și de ajutor reciproc, în cadrul proiectului “PROMETEUS – Promovarea economiei sociale în România prin cercetare, educație și formare profesională la standarde europene”,București, 2011.
Les, Ewa, și Maria Jeliazkova „The social economy in Central East and South East Europe” în Social economy: building inclusive economie, OECD, 2007.
Lewis J. and Surender R (eds) (2004) Welfare State Change: Towards A Third Way? Oxford: Oxford University Press.
Lévesque, Benoît (1989), “Les coopératives au Québec, un secteur stratégique à la recherche d'un projet pour l'an 2000”, in Annals of Public and Cooperative Economics, Vol. 60, No. 2, 1989, pp. 181-215.
Lévesque, Benoît, Marie-Claire MALO and Jean-Pierre GIRARD (1999), “L’ancienne et la nouvelle économie sociale”, in Jacques Defourny, Patrick Develtere and Bénédicte Fonteneau (eds.), L’économie sociale au Nord et au Sud, Brussels, De Boeck University, pp. 195-216.
Lévesque, Benoît, Paul R. Bélanger, Marie Bouchard and Marguerite Mendell (2001), “Le fonds de solidarité FTQ, un cas exemplaire de nouvelle gouvernance”, Report to the Fonds de solidarité FTQ,
Levitt, T. (1973): The Third Sector-New Tactics for a Responsive Society, Division of American Management Associations, New York.
Levitas, R. (1998) The Inclusive Society? Social Exclusion and New Labour, Basingstoke, Macmillan.
Lewis, Jane (1997), “Le secteur associatif dans l’économie mixte de la protection sociale”, in MIRE-Rencontres et Recherches avec la collaboration de la Fondation de France, Produire les solidarités – La part des associations, Paris.
Lister, R. (ed.) (1996) Charles Murray and the Underclass, London, Institute of Economic Affairs.
Locatelli F., Le sperimentazioni regionali per l’integrazione degli stranieri, in Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Dieci anni di immigrazione in Lombardia. Rapporto 2009, Milano, 2010, pp. 455-468.
Maheu, Louis (1991), “Vers une grande théorie du politique”, in Louis MAHEU, Arnaud SALES, La recomposition du politique. Paris, L’Harmattan, Montréal, Presses universitaires de Montréal.
Martin, Claude (1996), “French Review Article: The Debate in France over “Social Exclusion”.” Social Policy & Administration, 30(4):382-392
Matache, Magda, „Egalitatea de gen, simț al apartenenței, ambele?”, Nevi Sara Kali. Roma Women’s Journal, vol. 1, nr. 1, 2009.
Miroiu, Mihaela, Ideologii politice actuale, : Polirom, 2012.
Miroiu, Mihaela, Drumul catre autonomie. Teorii politice feministe. Editura Polirom, Colectia „Studii de gen“, Iasi, 2004.
McMurtry, J. J. (2010). Introducing the Social Economy in Theory and Practice. In J. J. McMurtry (Ed.), Living Economics – Canadian Perspectives on the Social Economy, Co-operatives, and Community Economic Development, Toronto, Canada, pp. 1–34. Emond Montgomery Publications Ltd.
Mead, Charles Ian, Clinton P. McCully, and Marshall B. Reinsdorf, Income and Outlays of Households and of Nonprofit Institutions Serving Households, Bureau of Economic Analysis, April 2003, http://www.bea.gov/scb/pdf/2003/04april/0403household.pdf, accesat la 28.10.2012.
Marcaletti Francesco and Veronica Riniolo, “A Participatory Governance Model towards the Inclusion of Ethnic Minorities: an Action Research Experience in Italy”, Revue Interventions économiques Special Issue 2013.
Mocanu Cristina, 2007, Femei pe piața muncii: interese, reprezentare și participare sindicală, accesat pe http://www.privestemaasacumsunt.ro/wp-content/uploads/2011/07/femei-rome-pe-piata-muncii.pdf, la 5.03.2014.
Moldovan Adrian, Fundația RAMSES – Fundația pentru Dezvoltarea Socială a Romilor, Conferința de promovare a proiectului, “Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială”, București, 14 mai 2010, http://www.economiesociala.anr.gov.ro/pdf/Anunturi/Conferinta14_05_2010/Formare%20profesionala%20Fundatia%20RAMSES.pdf, accesat la 19.08.2013
Monzón, J. (2006): “Economía Social y Conceptos afines: Fronteras borrosas y ambigüedad conceptual del Tercer Sector”, CIRIEC-España, Revista de Economía Pública, Social y Cooperativa, nº 59, pp. 9-24.
Monzón,, J.L. & Chaves, R. (2008): “The European Social Economy: Concept and Dimensions of the Third Sector”, Annals of Public and Cooperative Economics, Vol. 79:3/4. pp. 549–577.
Monzón José Luis & Rafael Chaves. (2012). The Social Economy in the European Union – Report. N°. CESE/contract CES 18.106 – 2012 The European Economic and Social Committee (EESC).
Morărescu, Viorel Bogdan Oancea, Asocierea în agricultură prin cooperative agricole democratice – baza dezvoltării agriculturii durabile orientate către piață, Management Agricol, Anul III, nr. 2 (9), 2011.
Neron, P.Y. & Norman, W. (2008): “Citizenship, Inc.: Do we Really Want Businesses to Be Good Corporate Citizens?”, Business Ethics Quarterly, Vol. 18:1, pp. 1-26.
Nichols, T. (2001) ‘The condition of labour-a retrospect’, Capital and Class, 75, 185–98.
Noble, D. (1984) Forces of Production: a social history of industrial automation, Oxford: Oxford University Press.
Noya, A.; Clarence, E. (2007) ‐ The Social Economy Building Inclusive Economies, Paris, OECD.
Oprea Alexandra, Reimaginarea justiției sociale de jos în sus: Includerea femeilor , accesat pe http://ladyfest-ro.pimienta.org/reimaginarea.pdf, la data de 03.03.2014.
Palomo, R., Sanchis, J.R. & Soler, F. (2010): Las entidades financieras de economía social ante la crisis financiera, Revesco – Revista de estudios cooperativos, (Special issue: Social Economy facing a global crisis), nº 100, 101-133.
Parsons, T. (1960) Structure and Process in Modern Societies, Chicago, Free,Press.
Paugam, S. (1996) 'Introduction: la constitution d'un paradigme' in idem (ed.) L'exclusion, L'etat des Savoirs, Paris, La Decouverte.
Pérez, E. (2002): “La participación como elemento constitutivo de las empresas de la nueva economía social”, CIRIEC-España, Revista de Economía Pública, Social y Cooperativa, nº 40, pp. 141-163.
Pestoff, Victor (1995), Between Markets and Politics. Co-operatives in Sweden, Frankfurt am Main, New York and Boulder, Campus Verlag and Westview Press.
Pestoff, Victor (1998), Beyond the Market and State – Social Entreprises and Civil Democracy in a Welfare Society, Ashgate, Aldershot.
Piris, Jean-Claude. (2010) The Lisbon Treaty: A Legal and Political Analysis. Cambridge; New York: Cambridge University Press.
Quarter, J., L. Mook, and A. Armstrong (2009). Understanding the Social Economy –A Canadian Perspective. Toronto: University of Toronto Press.
Riniolo Veronica and Francesco Marcaletti, Roma Rights 2012: Challenges of Representation: Voice on Roma Politics, Power and Participation, 22nd, August, 2013, Active Participation of Roma: An Experience of Participatory Planning Towards Labour Integration, http://www.errc.org/en-research-and-advocacy-roma-details.php?article_id=4174&page=6, accesat la 26.08.2013.
Ripamonti E., Progettazione partecipata e sviluppo di comunità, in “Skill”, n. 31, Milano, 2006, in www.retemetodi.it.
Room, G. (2000) 'Social Exclusion, Solidarity and the Challenge of Globalisation', International Journal of Social Welfare, Vol. 9, No. 2, pp.103-119
Retolaza, J. L., Mugarra, A. & Enciso, M. (2005): “Solidarity-based Enterprises: New Comprising Concept for the Enterprise of the Future”. En Chaves, R.; Monzón, J. L.; Stryjan, Y.; Apear, R y Karafolas, S. (Eds.): The Future of Cooperatives in a Growing Europe, ed. CIRIEC-España, Valencia, pp. 277-304.
Retolaza, J.L., Ruiz, M. & San-Jose, L. (2009): “CSR in business start-ups: an application method for stakeholder engagement”, Corporate Social Responsibility and Environmental Management, Vol. 16: 6, pp. 324-336.
Retolaza, J.L. Y San-Jose, L. (2011): Las Empresas de Inserción en España: Una Oportunidad Perdida, III Congreso Internacional de Investigación en Economía Social de CIRIEC, Valladolid.
Salamon, L. (1986), Government and the Voluntary Sector in an Era of Retrenchment: The American Experience, Journal of Public Policy, 6, p. 1-19.
Salamon, Lester M. (1987), “Partners in Public Service: The Scope and Theory of Government – Nonprofit Relations”, in W.W. POWELL (ed.), The Sector. A Research Handbook, New Haven, Yale University Press.
Salamon, Lester M. (1990), “The Nonprofit Sector and Government. The American Experience in Theory and Pratice”, in AMHEIER, H. K. and W. SEIBEL (eds.), The Third Sector. Comparative Studies of Nonprofit Organization, Berlin and New York, Walter de Gruyter, pp. 210-240.
Salamon, Lester and Helmut ANHEIER (1997), Defining the Nonprofit Sector: A Cross-national Analysis, Manchester, Manchester University Press.
Saraceno, C. (1997) 'The Importance of the Concept of Social Exclusion', in Beck, W., van der Maesen, L. and Walker, A. (eds) The Social Quality of Europe, The Policy Press, Bristol, pp.177-186
Saraceno, C. (2002) 'Social Exclusion: cultural roots and variations on a popular concept' in A. Kahn and S. Kamerman (eds), Beyond Child Poverty: The Social Exclusion of Children, New York, The Institute for Child And Family Policy, Columbia University, pp.37-74.
Scharpf, F. (2002) ‘The European Social Model: Coping with the Challenges of Diversity’. Journal of Common Market Studies, Vol. 40, No. 4, pp. 645–70.
Schwarze, Jurgen, „Guest editorial: The Convention's Draft Treaty Establishing a Constitution for ”, Common Market Law Review, vol. 40, no 5, 2003, pp. 1037-1045, p. 1037.
Sherlock, Molly F. Jane G. Gravelle, (2009), An Overview of the Nonprofit and Charitable Sector, November 17, 2009 Congressional Research Service. http://www.fas.org/sgp/crs/misc/R40919.pdf, accesat la 28.10.2012.
Silver, H. (1994) 'Social Exclusion and Social Solidarity. The Three Paradigms', International Labour Review, 133 (5-6), pp.531-578.
Societatea Academică din România (SAR), Raport Anual de Analiză și Prognoză, România în 2012, http://sar.org.ro/raportul-anual-de-analiza-si-prognoza-sar-pe-anul-2012/, accesat la 12.03.2012
Strauss, A., & Corbin, J. (1990). Basics of qualitative research: Grounded theory procedures and techniques. Newbury Park, CA: Sage.
Stănescu, Simona, Sorin Cace, Filip Alexandrescu, Între oportunități și riscuri: oferta de economie socială în regiunile de dezvoltare București-Ilfov și Sud-Est, Editura Expert, București, 2011.
Swedberg, Richard (1987), Economic Sociology: Past and Present, Sage Publications, Current Sociology, Vol. 35 No. 1.
Svetlik, I. (1999) 'Some Conceptual and Operational Considerations on the Social Quality of Europe', European Journal of Social Quality, Vol. 1, No. 1/2, pp.74-89.
Swenner, P. & Etheve, C. (2006), Health insurance and the role of Social economy: a survey in eight member states of the European Union, Brussels: Association Internationale de la Mutualité.
Șandru, D., Creditul agricol în România 1918-1944, București, Editura Academiei Române, 1985.
Taylor-Gooby, Peter, (2008), The New Welfare State Settlement In Europe, European Societies,10:1, pp. 3-24.
Tismăneanu, Vladimir (coord.), Raport final, Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România, București, 2006.
Townsend, Peter (1995), “The need for a new international poverty line”. In: Klaus Funken and Penny Cooper (eds), Old and New Poverty. The Challenge for Reform. London: Rivers Oram Press
Tremblay M., Tremblay P.-A. and Tremblay S., dir., (2006), Le d´développement social. Un enjeu pour l’économie sociale, Québec, PUQ, Collection Pratiques et politiques sociales et économiques.
Trubek, D.K. and Trubek, L.G. (2005) ‘Hard and Soft Law in the Construction of Social Europe: The Role of the Open Method of Co-ordination’. European Law Journal, Vol. 11, No. 3, pp. 343–64.
Vaillancourt Y. and Ducharme M.-N., (2001), with the collaboration of Robert Cohen, Claude Roy and Christian Jette, Social Housing – A Key Component of Social Policies in Transformation: The Quebec Experience, Ottawa, The Caledon Institute of Social Policy, September, 35 p. www.caledoninst.org.
Vaillancourt Y., Aubry F. and Jette C., dir., (2003), L’économie sociale dans les services a domicile, Quebec City, Presses de l’Université du Quebec,
Vaillancourt Y., Aubry F., M., The Riault L. and Tremblay L., (2004), ‘The Contribution of the Social Economy Towards Healthy Social Policy Reforms in : A Viewpoint’, in Dennis Raphael, Ed.), Social Determinants of Health. Canadian Perspectives, , Canadian Scholars’ Press Inc., 311–329.
Vaillancourt Y. and Charpentier M., dir., (2005), Les passerelles entre l’Etat, le marche et l’économie sociale dans les services de logement social et d’hébergement pour les personnes âgées, Montreal, LAREPPS, November.
Vaillancourt, Yves (2009), Social Economy In The Co-Construction Of Public Policy, Annals of Public and Cooperative Economics 80:2 2009, pp. 275–313.
Vasiu, Diana Elena, Elena Sima, The Social Economy in The Context of Sustainable Development, Studia Universitatis “Vasile Goldiș” Arad, Seria Stiințe Economice, Anul 20/2010, Partea a II – a.
Valtolina, G. G., Nascere e crescere da stranieri in Italia, in Sedicesimo Rapporto sulle migrazioni, ISMU, FrancoAngeli, Milano 2010.
Vergani A., Locatelli F., Riniolo V. (a cura di), Tra inserimento sociale e sostenibilità dei flussi migratori. Una sperimentazione in Lombardia, Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Milano, 2010.
Vobruba, G. (1997) 'Social Policy for Europe' in Beck, W., van der Maesen, L. and Walker, A. (eds) The Social Quality of Europe, Bristol, The Policy Press, pp.119-138
Vosec (2010). L’Europe et l´économie sociale, Brussels: VOSEC.
Walras, Léon (1936), (first edition: 1896), Études d’Économie Sociale (Théorie de la répartition de la richesse sociale), Lausanne, Librairie de l’Université.
Walker, A. and Walker, C. (1997) Britain Divided: the Growth of Social Exclusion in the 1980s and 1990s, London, Child Poverty Action Group.
Westall, A. (2007) ‐ How can innovation in social enterprise be understood, encouraged and enabled?, Cabinet Office, Office of the Third Sector, London.
Williams, C. and Windebank, J. (2002) Poverty and the Third Way, London: Routledge.
Wincott, D. (2003) ‘Beyond Social Regulation? New Instruments and/or a New Agenda for Social Policy at Lisbon?’. Public Administration, Vol. 81, No. 3, pp. 533–53.
Zadeh, L.A. (1965): “Fuzzy Sets”, Information Control, Vol. 8: pp. 338-353.
Zeitlin, J. (2005) ‘The Open Method of Co-ordination in Action: Theoretical Promise, Empirical Realities, Reform Strategy’. In Zeitlin, J. and Pochet, P. with Magnusson, L. (eds) The Open Method of Co-ordination in Action: The European Employment and Social Inclusion Strategies (Brussels: Peter Lang).
3. Site-uri
http://ue.eu.int/newsroom/
http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/coop/social-history/social-history.htm
http://eur-lex.europa.eu/
http://ec.europa.eu/
http://antidiscriminare.ro/pdf/Hot829_31_07_2002.pdf
http://www.ies.org.ro/politici/politici-pentru-economia-sociala-din-rom
http://www.mmuncii.ro/pub/img/site/files/7266415e87e0bfbfea56ba7e6b396dca.pdf
http://www.anr.gov.ro/, accesat la 13.08.2013
http://www.economiesociala.anr.gov.ro accesat la 13.08.2013
http://transcena.ro/, accesat la 19.08.2013
http://www.atse.ro/, accesat la 19.08.2013.
http://www.caritasambrosiana.it/Public/userfiles/files/4593.pdf, accesat la 26.08.2013
ANEXA NR. 1. GRAFICUL DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI
Graficul de implementare al activităților conform Actului Adițional nr.6
ANEXA NR. 2. RAPORT DE REALIZARE A REZULTATELOR
Tabel nr. 40. Raport de realizare a rezultatelor
Bibliografie
1. Legislație
***DGR. n. VIII/9391 din 6 mai 2009, "Determinarea în ceea ce privește utilizarea resurselor din cadrul Ministerului Muncii, Sănătății și Politicilor Sociale alocate pentru punerea în aplicare a unui program experimental de intervenții în plasament material pentru segmentele dezavantajate ale populației."
***“Roma in : the Implementation of European Union Instruments and Policies for Roma Inclusion – Progress Report 2008-2010”, SEC (2010) 400 final: par. 2.1.
***Strategia Națională pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2010-2012 a fost adoptată prin H.G. nr. 237 din data de 24.03.2010 și publicată în Monitorul Oficial al Românie, Partea I nr. 242 din data de 15.04.2010.
***LEGE nr. 202 din 19 aprilie 2002 (republicată) privind egalitatea de șanse si de tratament între femei si bărbați, publicată în: Monitorul Oficial nr. 150 din 1 martie 2007
***Directiva 75/11/CE privind aplicarea principiului egalității de remunerație pentru bărbați și femei,
***DIRECTIVA 76/207/CEE A CONSILIULUI din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă
***Directiva 78/2000/CE privind egalitatea în domeniul ocupării și în alte aspecte ale vieții cotidiene,
***DIRECTIVA 2000/43/CE A CONSILIULUI din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică,
***Europe 2020: Strategy for an Intelligent, Sustainable, Inclusive, , 3.3.2010 COM (2010)2020.
***REGULAMENTUL (CE) NR. 1083/2006 AL CONSILIULUI, din 11 iulie 2006, de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, (JO L 210, 31.7.2006, p. 25).
***“Communication: Incorporating equal opportunities for women and men into all Community policies and activities” (COM(96)67final); http://europa.eu.int/comm/employment_social/equ_opp/gms_en.html
Decretul nr. 133 din 2 aprilie 1949 pentru organizarea cooperației, publicat în Buletinul Oficial Nr. 15 bis din 2 aprilie 1949.
Decretul-lege 67/1990 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și de credit Publicat în Monitorul Oficial nr. 23 din 9 februarie 1990.
Decret nr. 358 din 20 august 1949, publicat în B.Of. nr. 54/20 aug. 1949.
Legea asupra băncilor populare sătești și a Casei lor Centrale, publicată în Monitorul Oficial nr.288 / 29 martie 1903.
Legea cooperației orășenești publicată în Monitorul oficial nr. 214/20.12.1909.
Legea privind organizarea meseriilor, creditului și asigurărilor muncitorești, Promulgată prin Decretul No. 375 din 25 Ianuarie 1912 și 17 Ianuarie 1912.
Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 27 din 06/02/1924.
Codul cooperației publicat în Monitorul oficial nr. 151/12.06.1928
Legea nr. 6/1970 privind organizarea și funcționarea cooperativelor de consum, publicată în B.Of. nr. 80/10 iul. 1970.
Legea 13/1972 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor (Buletinul Oficial 138 / 29.11.1972)
Legea 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit Publicat în Monitorul Oficial nr. 252/18 octombrie 1996.
Legea 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate, Publicat în Monitorul Oficial nr. 131 din 12 iunie 1992.
Legea nr. 32/1994 (Legea sponsorizării) publicată în Monitorul Oficial, nr. 129/25 mai. 1994
Legea nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 octombrie 1996
Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit, publicat în Monitorul Oficial nr. 252/18 oct. 1996.
Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 39/31 ian. 2000
Legea nr. 195/2001 (Legea voluntariatului), publicată în Monitorul Oficial, nr. 206/24 apr. 2001, și republicată în Monitorul Oficial nr. 276/25 apr. 2007.
Legea nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor publicat în Monitorul Oficial 723 din 3 octombrie 2002
Legea nr. 540 din 27 septembrie 2002 publicată în M. Of. 723 din 3 octombrie 2002, modificată și completată cu Legea nr. 248 din 5 decembrie 2011.
Legea nr. 135/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 267 din 17 aprilie 2003.
O.U.G. nr. 74/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților și al uniunilor acestora, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 629 din 3 septembrie 2003
Legea Nr. 1 din 21 februarie 2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, cu modificările și completările ulterioare, publicată în: Monitorul Oficial NR. 172 din 28 februarie 2005.
Legea nr. 186/2004 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților și al uniunilor acestora publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004.
Legea nr. 502 din 17 noiembrie 2004 privind asociațiile pensionarilor publicată în M. Of. nr. 1.092 din 24 noiembrie 2004
Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 656 din 25 iulie 2005.
Legea 248/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 866 din 8 decembrie 2011.
H.G. 829/2002 privind aprobarea Planului național anti-sărăcie și promovare a incluziunii sociale publicat în Monitorul Oficial nr. 662/6 sep. 2002.
HG 1.827/ 2005 privind aprobarea Programului de implementare a Planului național anti-sărăcie și promovare a incluziunii sociale (PNAinc) pentru perioada 2006 – 2008, publicat în Monitorul Oficial 64 din 24 ianuarie 2006 (M. Of. 64/2006).
OUG 26 / 2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare publicată în Monitorul Oficial nr. 39 din 31 ianuarie 2000
Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului economiei și finanțelor 254/1169/2008.
MMFPS, Memorandumul comun în domeniul incluziunii sociale, România, București, 2005.
MMFPS, Raportul National Strategic privind Protecția Socială și Incluziunea Socială, 2008 – 2010, 2008, Partea II – PNAinc, Secțiunea 2.3 – Obiective prioritare, Obiectivul prioritar 1 – Creșterea gradului de ocupare a persoanelor defavorizate.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Titlul programului: „Economia socială – model inovator pentru promovarea incluziunii active a persoanelor defavorizate”, Proiect finanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 6 „Promovarea Incluziunii Sociale”, Domeniul de Intervenție 6.1 „Dezvoltarea Economiei Sociale”, 2010.
PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 2007-2013 , Axa Prioritară 6, „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenție 6.1, „Dezvoltarea economiei sociale”, 2010, http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//resurseumane/00000030/t9vmk_ghid_schita_6_1.pdf
2. Cărți și articole
***Agenda Publică pentru Voluntariat în România (A.P.V.R.), 2011, http://www.voluntariat.ro/download/Agenda_Publica_pt_Voluntariat_in_Romania_2012_2020.pdf
***Institutul Român pentru Evaluare și Strategie. Diagnoza situației actuale privind dezvoltarea economiei sociale în spațiul rural. București. 2010. (The Romanian Institute of Evaluation and Strategy. An Actual Diagnosis Regarding the Development of the Social Economy in Rural Communities. Bucharest, 2010)
***Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, România 2010. Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări, București, 2010.
Archimbaud, A. (1995): L`Économie alternative, forme radical de léconomie sociale, Revue des études coopératives, mutualistes et associatives, nº 256.
Alietti A., Essere sinti a Voghera: analisi della costruzione di un insediamento, in M. Ambrosini, A. Tosi (a cura di), Favelas di Lombardia. La seconda indagine sugli insediamenti rom e sinti. Rapporto 2008, Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Milano, 2009, pp. 99-117.
Ambrosini M., Tosi A. (a cura di), Vivere ai margini. Un’indagine sugli insediamenti rom e sinti in Lombardia. Rapporto 2006, Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Milano, 2007;
Ambrosini M., Milano e i rom: nuovi modelli di convivenza urbana, in M. Cossi, M. Ravazzini (a cura di), I Rom in una metropoli e noi, Jaka Book, Milano, 2008, pp. 51-59.
Ambrosini M., Tosi A. (a cura di), Favelas di Lombardia. La seconda indagine sugli insediamenti rom e sinti. Rapporto 2008, Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Milano, 2009.
Annoni A., I Sinti di Mantova fra emarginazione e protagonismo, in M. Ambrosini, A. Tosi (a cura di), Favelas di Lombardia. La seconda indagine sugli insediamenti rom e sinti. Rapporto 2008, Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Milano, 2009, pp. 145-167.
Atkinson, T., Cantillon, B., Marlier, E. and Nolan, B. (2002) Social Indicators: The EU and Social Inclusion, Oxford, OUP.
Ávila R. Ch., Campos J., Monzón L., 2007, Report, The Social Economy in the European Union, CIRIEC study 2007, CESE/COMM/05/2005;
Barna Cristina, Social economy: going local to achieve the Strategy Europe 2020. Romania Case, Review of Applied Socio- Economic Research, Volume 3, Issue 1/ 2012.
Barbu, Paul-Emanoil, Din istoria cooperației de consum și de credit din România, vol. I, Craiova, Editura „Scrisul Românesc”, 1996.
Bager, T. (1994): “Isomorphic Processes and the Transformation of Cooperatives”, Annals of Public and Cooperative Economics, Vol. 65: 1, pp. 35-57.
Barea, J. (1990): “Conceptos y Agentes de la Economía Social”, CIRIEC-España, Revista de Economía Pública, Social y Cooperativa, nº 8, pp. 109-117.
Barry, B. (1998) Social Isolation and the Distribution of Income, London, London School of Economics.
Bălan, Cristian Petru, Monografia orașului Boldești-Scăieni, Editura Premier, Ploiești, 2007.
Bădălău, Nicolae, Neacșu Dănuț, Administrația publică a secolului XXI – între regionalizare și guvernanță, Editura Universitaria, București, 2013.
Berini C., Distanze, in M. Ambrosini, A. Tosi, (a cura di), Favelas di Lombardia. La seconda indagine sugli insediamenti rom e sinti. Rapporto 2008, Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Milano, 2009, pp. 253-266.
Beck, W., van der Maesen, L., Thomese, F. and Walker, A. (2001, Social Quality: A Vision for Europe, The Hague/London/Boston, Kluwer Law International.
Beck, Ulrich, (2000). The Brave New World of Work. Cambridge: Cambridge University Press.
Berman, Y. and Phillips, D. (2001) 'Indicators of Community Social Quality', Third Conference of the International Society for Quality of Life Studies, Gerona: Spain, ISQLS.
Berghman, J. (1997) Social Protection and Social Quality in Europe, in Beck, W. van der Maesen, L., and Walker, A. (eds) The Social Quality of Europe, The Policy Press, Bristol, pp.251-268.
Berting, J., and Villain-Gandossi, C. (2001) 'Urban Transformations: The French Debate and Social Quality', in Social Quality: A Vision for Europe. Beck, W., van der Maeson, L. Thomése, G. and Walker, A. The Hague, Netherlands, Kluwer Law.
Birchall,J. & Hammond, L. (2009), Resilience of the cooperative business model in times of crisis, ILO – International Labour Organization.
Borzaga, C., Defourny, J., and Galera, G., 2009. Remarks on the study of practices and policies in the social enterprise sector in Europe carried out by KMU Forschung Austria. EMES European Research Network, March.
Bouchard, M.J., Bourque, G.L. & Lévesque, B. (2001): L`évaluation de l`économie sociale dans la perspective des nouvelles formes de régulation socio-économique de lìntérêt général, Cahiers de Recherche Sociologique, March 2001, pp. 31-53.
Bouchard, M., Ferraton, C., & Michaud, V. (2006), Database on social economy organisations: the qualification criteria, Working Papers of the Canada Research Chair on the Social Economy, no R-2006-03, Montreal: Université du Québec à Montréal (UQAM).
Bouchard, M., C. Ferraton, and V. Michaud (2008). First Steps of an Information System on Social Economy Organizations: Qualifying the Organizations. Estudios de Economia Aplicada 26, 7–24.
Bouchard, M.J. (2009): “Methods and Indicators for Evaluating the Social Economy”. En: Bouchard (Red.): The Worth of the Social Economy, Social Economy & Public Economy, nº 2, Peter Lang, Bruxelles, pp. 19-34.
Boulianne, M., Fraisse, L. & Ortiz, H. (2003): “Économie solidaire et mondalisation”, Revue du Mauss, nº 21, pp. 47-54.
Bouget, D. (2001) 'The Empirical and Policy Relevance of Social Quality' in Beck, W., van der Maesen, L., Thomese, F. and Walker, A. (2001) Social Quality: A Vision for Europe, The Hague/London/Boston, Luwer Law International, pp.105-124.
Braga Andreea, Catrina Alexandra, Gamonte Simona, Neaga Diana, Gabriel Andreescu, „Ce spune un dialog cu soțiile de romi?”, Nevi Sara Kali. Roma Women’s Journal, nr. 1, pp. 85-94.
Carroll, A. (1999): “Corporate Social Responsibility: Evolution of a Definitional Construct”, Business Society, Vol. 38:3, pp. 268-295.
Cace, Corina, Cace Sorin& Nicolăescu Victor, 2011, Bune practici în economia socială. Metode și indicatori de evaluare. Conferința internațională Lumen (2011) vol. 3: secțiunea Științe Sociale, Editura Lumen, Iași.
Carrillo Salcedo, Juan Antonio, „La Europa Social en el Tratado por el que se establece una Constituci6n para Europa”, Anales de la Real Academia de Ciencias Morales y Politicos, Ano LVIII, no 83, 2006, pp. 465-478, esp. las pp. 474-475.
Cesareo, Vincenzo, The Fifteenth Italian Report on Migrations 2009, Polimetrica International Scientific Publisher, Monza, Italy, 2010.
CIRIEC, 2007, Economia Socială n Uniunea Europeană. Rezumatul raportului întocmit pentru Comitetul Economic și Social European de Centrul Internațional de Cercetare și Informare privind Economia Publică, Socială și Cooperatistă (CIRIEC), DI CESE 96/2007 EN – RDOB/SSVE/NSUR//NFAR/ac, accesat la 21.11.2012.
Chaves Rafael & José Luis Monzón, (2012), Summary of the Report drawn up for the European Economic and Social Committee by the International Centre of Research and Information on the Public, Social and Cooperative Economy (CIRIEC) http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/executive-summary-of-study-of-the-social-economy-in-the-european-union-en.pdf, accesat la 12.10.2012.
Chaves Rafael (2008). Public Policies and Social Economy in and . CIRIEC-España, Revista de Economía Pública, Social y Cooperativa, n. 62, Special Issue, October 2008, p. 35-60.
Chaves, R. & Demoustier, D. (coord) (2012). L’émergence de l’économie sociale dans les politiques publiques. Une analyse internationale, Peterlang publishers (prochainement).
Chaves, R. & Monzon, J.L. (Dir.) (2005): The social economy in the European Union, Paper of The European Economic and Social Committee, N°. CESE/COMM/05, Bruxelles.
Constantinescu, Ștefan, Atlasul de Economie Socială – România 2012, Institutul de Economie Socială, București, 2012.
Coraggio, J.L. (1995): Desarrollo humano, economía popular y educación, Instituto de Estudios y Acción Social, Buenos Aires.
Constantin, Măriuca Oana, Clauza culturală în jurisprudența penală din România. Cazul mariajelor timpurii în comunitățile tradiționale, New Journal for Human Rights (3/2011) Centrul de Studii Internationale.
Croall, H. (1998) Crime and Society in Britain, Harlow: Longman.
Daly, M., and Saraceno, C. (2002) 'Social Exclusion and Gender Relations' in B. Hobson, J. Lewis and B. Siim, Contested Concepts in Gender and Social Politics, Cheltenham, Edward Elgar.
Dacheux, Éric and Jean-Louis LAVILLE (2004), “Penser les interactions entre le politique et l’économique”, Économie solidaire et démocratie, in HERMÈS, No. 36 (Éd. CNRS), pp.9-17.
Defourny, J. and Borzaga, C., The Emergence of Social Enterprise in Europe, Routledge, London, 2001.
Defourny, J. & Monzón, J.L. (1992): Économie sociale (entre économie capitaliste et économie publique) / The third sector (cooperatives, mutual and nonprofit organizations), De Boeck Université- CIRIEC, Bruxelles.
Demoustier,D. & Chaves,R., Huncova,M., Lorenz,G. and Spear,R. (2006). Débats autour de la notion d’économie sociale en Europe, Revue Internationale de l’économie sociale, Nº 300, p. 8-18.
Desroche, Henri (1983), Pour un traité d’économie sociale, Paris, Coopérative d’édition et d’information mutualiste.
Desroche, Henri (1976), Le projet coopératif, Paris, Editions ouvrières.
Desroche, Henri (1991), Histoires d’économies sociales. D’un tiers état aux tiers secteurs, 1791-1991, Paris, Syros,
Di Fabio, Udo, „The European Constitutional Treaty : An Analysis”, German Law Journal, vol. 5, no 8, 2004, pp. 945-956.
DIES, 2001, Programme de Cooperation Franco-Quebecois « Politique Publique Et Economie Sociale Et Solidaire » (Document provisoire établi par la DIES) Secrétariat d’Etat à l’Economie Solidaire.
Dreessen, Erwin (2001), “What We Should Know About the Voluntary Sector but Don’t” ISUMA, Canadian Journal of Policy Research/Revue canadienne de recherche sur les politiques, Vol. 2 No. 2, pp. 11-19.
Dunoyer, Charles (1830), Nouveau traité d’Économie Sociale, Paris, Sautelet et Cie, 2 volumes.
EESC/CIRIEC. (2008). The Social Economy in the European Union, European Economic and Social Committee, .
Enache, Smaranda, Judit Andrea Kacso, Kata Szikszai, Survey on Forced Marriages in Romania – Raport al Ligii Pro-Europa, Târgu-Mureș, 2010, nepublicat.
Esping-Anderson G., (1999), Les trois mondes de l’Etat providence. Essai sur le capitalisme moderne, Paris, PUF, coll. Le lien social.
Estivill, Jordi, 2008, Interconexiunea dintre strategiile de ocupare a forței de muncă și strategiile de includere socială: un cuplu virtual sau virtuos?, Portugalia.
European Comission, (2009), Opinion of the European Economic and Social Committee on the ‘Diverse forms of enterprise’ (Own-initiative opinion), (2009/C 318/05), Rapporteur: Mr CABRA DE LUNA, Co-rapporteur: Ms ZVOLSKÁ, Official Journal of the European Union, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2009:318:0022:0028:EN:PDF, accesat la 26.10.2012.
European Commission, 2011, The social dimension of the Europe 2020 Strategy A report of the Social protection committee, Directorate-General for Employment, Social Affairs and Inclusion, Unit D.1.
European Commission (2002) Joint Report on Social Inclusion, Brussels, EC.
European Union (2001), Report on Indicators in the field of poverty and social exclusion. Social Protection Committee. October 2001 http://europa.eu.int/ comm/employment_social/news/2002/jan/report_ind_en.pdf (07.10.2004)
Eurostat, (2010), Combating poverty and social exclusion, 2010 edition, A statistical portrait of the European Union 2010, European Union.
Eurostat (2012) Ancheta UE asupra forței de muncă europene, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Employment_statistics/ro, accesat la 12.03.2012.
European Union, Draft Joint Report on Social Protection and Social Inclusion 2010, Brussels, 15 February 2010.
Eme, B. & Laville, J.L. (1999): “Por une aproche pluraliste du tiers secteur”, Nouvelles Pratiques Sociales, vol. 12:1, pp. 105-125.
Evers, Adalbert (1995), “Part of Welfare Mix: The Third Sector as an Intermediate area”, in Voluntas, 6 (2), pp. 119-139.
Evers, Adalbert and Jean-Louis LAVILLE (eds.), (2004), The Third Sector in Europe, Cheltenham, Edward Elgar.
Enjolras, Bernard (1995), “Vers une théorie socio-économique de l’association: l’apport de la théorie des conventions”, in Revue des études coopératives, mutualistes et associatives, Paris, No 48, pp. 93-106.
Enjoras, B. (2009): “The Public Policy Paradox. Normative Foundations of Social Economy and Public Policies. Which Consequences for Evaluation Strategies”. En Bouchard, M.J. (Red.) The Worth of the Social Economy, Social Economy & Public Economy nº 2, ed. Peter Lang, Bruxelles, pp. 19-34.
Favreau, Louis and Benoît LÉVESQUE (1996), Développement économique communautaire. Économie sociale et insertion, Québec, Presses de l’Université du Québec.
Fondul Social European, 2010, Economia Socială și Grupurile Vulnerabile, proiect: Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială, București.
Fraisse, Laurent, 2005, The third sector and the policy process in France: The centralised horizontal third sector policy community faced with the reconfiguration of the state-centred republican model, Number 7, Third Sector European Policy Working Papers.
Friedman, A. (1977) Industry and Labour, Basingstoke: Macmillan
Garreton M.A., (2007), Del Postpinochetismo a la Sociedad Democratica. Globalizacion y polıtica en el Bicentenario, Santiago du Chili, Debate.
Gergely, Dezideriu, „Segregarea copiilor romi în sistemul educațional românesc și protecția juridică împotriva discriminării”, Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 1, 2009, pp. 35-57.
Gide, Charles (1890), Quatre écoles d’économie sociale. Geneva (Librairie Stapelmohr) and Paris (Librairie Fischbacher).
Giddens, Anthony, Europa en la Era Global, , Paidos, 2007.
Ghionea, Georgeta, Cooperația de credit în mediul urban din județul Mehedinți: organizare, evoluție și cadru legislativ (1885-1944), Arhivele Olteniei, Serie nouă, nr. 23, 2009, p. 135-154.
Gough, J. (1992) ‘Workers’ competition, class relations and space’, Environment and Planning D: Society and Space, 10:265–86.
Gough, J. (2003a) Work, Locality and the Rhythms of Capital, London: Continuum/ Routledge.
Government of Canada (2004). Co-operatives and the Social Economy. Prepared by the Cooperatives Secretariat.
Gui, B. (1991): “The economic rationale for the Third Sector”, Annals of Public and Cooperative Economics, Vol. 61:4, pp. 551-572.
Hamangiu, C. Codul General al României, vol. IX-X, București, Editura „Librăriei”. Codul cooperației publicat în Monitorul oficial nr. 151/12.06.1928
Héritier, Adrienne and Moury, Catherine (2011) “Contested Delegation: The Impact of Co-decision on Comitology”. West European Politics, Vol. 34, No. 1, p. 145–166.
Hilary Silver and S.M. Miller, A Social Exclusion: The European Approach to Social Disadvantage, Indicators, vol. 2, no. 2, Spring 2003.
ILO/Estivill, J. Concepts and strategies for combating social exclusion. An overview, Geneva, International Labour Office, 2003
International Labour Organisation, Global Employment Trends, 2013, http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/–dgreports/–dcomm/–publ/documents/publication/wcms_202215.pdf, accesat la 12.03.2012.
Jamie Gough and Aram Eisenschitz with Andrew McCulloch, 2006, Spaces of Social Exclusion, USA and Canada by Routledge.
Jette C., Le Vesque B., Mager L. and Vaillancourt Y., (2000), Economie sociale et transformation de l’Etat-providence dans le domaine de la santé´e et du bien-être: une recension des écrits (1990–2000), Sainte-Foy, PUQ,
Jeantet, T. (2000): La Economía Social Europea o la tentación de la democracia en todas las cosas, CIRIEC-España, Valencia.
Kaufmann, A. Y Gil Aluja, J. (1986): Introducción de la teoría de los subconjuntos borrosos a la gestión de las empresas, Ed. Milladoiro, Santiago de Compostela.
Kotler, P., Kartajaya, H. & Setiawan, I. (2010): Marketing 3.0: From Products to Customers to Human Spirit, Wiley, New York.
Kottler, P. & Lee, N (2005): Corporate Social Responsibility Doing the Most Good for Your Company and Your Cause, John Wiley & Sons, Inc., London.
Korten, D.C. (1995): When Corporations Rule the World, Berrett-Koehler Publishers, Inc., San Francisco, CA.
Laville, Jean-Louis (1992), Les services de proximité en Europe, Paris, Syros alternatives,
Laville, J-L. (1994). L’économie Solidaire, Une Perspective Internationale. Desclée de Brouwer.
Laville, Jean-Louis, Jean-Philippe Magnen, Genauto Carvalho de Franca Filho and Alzira Medeiros (2005), Action Publique et économie solidaire. Une perspective internationale, Toulouse, Edition Eres,
Lambru, Mihaela, Economia socială și problematica vârstei a treia, Rolul asociațiilor mutuale și de ajutor reciproc, în cadrul proiectului “PROMETEUS – Promovarea economiei sociale în România prin cercetare, educație și formare profesională la standarde europene”,București, 2011.
Les, Ewa, și Maria Jeliazkova „The social economy in Central East and South East Europe” în Social economy: building inclusive economie, OECD, 2007.
Lewis J. and Surender R (eds) (2004) Welfare State Change: Towards A Third Way? Oxford: Oxford University Press.
Lévesque, Benoît (1989), “Les coopératives au Québec, un secteur stratégique à la recherche d'un projet pour l'an 2000”, in Annals of Public and Cooperative Economics, Vol. 60, No. 2, 1989, pp. 181-215.
Lévesque, Benoît, Marie-Claire MALO and Jean-Pierre GIRARD (1999), “L’ancienne et la nouvelle économie sociale”, in Jacques Defourny, Patrick Develtere and Bénédicte Fonteneau (eds.), L’économie sociale au Nord et au Sud, Brussels, De Boeck University, pp. 195-216.
Lévesque, Benoît, Paul R. Bélanger, Marie Bouchard and Marguerite Mendell (2001), “Le fonds de solidarité FTQ, un cas exemplaire de nouvelle gouvernance”, Report to the Fonds de solidarité FTQ,
Levitt, T. (1973): The Third Sector-New Tactics for a Responsive Society, Division of American Management Associations, New York.
Levitas, R. (1998) The Inclusive Society? Social Exclusion and New Labour, Basingstoke, Macmillan.
Lewis, Jane (1997), “Le secteur associatif dans l’économie mixte de la protection sociale”, in MIRE-Rencontres et Recherches avec la collaboration de la Fondation de France, Produire les solidarités – La part des associations, Paris.
Lister, R. (ed.) (1996) Charles Murray and the Underclass, London, Institute of Economic Affairs.
Locatelli F., Le sperimentazioni regionali per l’integrazione degli stranieri, in Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Dieci anni di immigrazione in Lombardia. Rapporto 2009, Milano, 2010, pp. 455-468.
Maheu, Louis (1991), “Vers une grande théorie du politique”, in Louis MAHEU, Arnaud SALES, La recomposition du politique. Paris, L’Harmattan, Montréal, Presses universitaires de Montréal.
Martin, Claude (1996), “French Review Article: The Debate in France over “Social Exclusion”.” Social Policy & Administration, 30(4):382-392
Matache, Magda, „Egalitatea de gen, simț al apartenenței, ambele?”, Nevi Sara Kali. Roma Women’s Journal, vol. 1, nr. 1, 2009.
Miroiu, Mihaela, Ideologii politice actuale, : Polirom, 2012.
Miroiu, Mihaela, Drumul catre autonomie. Teorii politice feministe. Editura Polirom, Colectia „Studii de gen“, Iasi, 2004.
McMurtry, J. J. (2010). Introducing the Social Economy in Theory and Practice. In J. J. McMurtry (Ed.), Living Economics – Canadian Perspectives on the Social Economy, Co-operatives, and Community Economic Development, Toronto, Canada, pp. 1–34. Emond Montgomery Publications Ltd.
Mead, Charles Ian, Clinton P. McCully, and Marshall B. Reinsdorf, Income and Outlays of Households and of Nonprofit Institutions Serving Households, Bureau of Economic Analysis, April 2003, http://www.bea.gov/scb/pdf/2003/04april/0403household.pdf, accesat la 28.10.2012.
Marcaletti Francesco and Veronica Riniolo, “A Participatory Governance Model towards the Inclusion of Ethnic Minorities: an Action Research Experience in Italy”, Revue Interventions économiques Special Issue 2013.
Mocanu Cristina, 2007, Femei pe piața muncii: interese, reprezentare și participare sindicală, accesat pe http://www.privestemaasacumsunt.ro/wp-content/uploads/2011/07/femei-rome-pe-piata-muncii.pdf, la 5.03.2014.
Moldovan Adrian, Fundația RAMSES – Fundația pentru Dezvoltarea Socială a Romilor, Conferința de promovare a proiectului, “Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială”, București, 14 mai 2010, http://www.economiesociala.anr.gov.ro/pdf/Anunturi/Conferinta14_05_2010/Formare%20profesionala%20Fundatia%20RAMSES.pdf, accesat la 19.08.2013
Monzón, J. (2006): “Economía Social y Conceptos afines: Fronteras borrosas y ambigüedad conceptual del Tercer Sector”, CIRIEC-España, Revista de Economía Pública, Social y Cooperativa, nº 59, pp. 9-24.
Monzón,, J.L. & Chaves, R. (2008): “The European Social Economy: Concept and Dimensions of the Third Sector”, Annals of Public and Cooperative Economics, Vol. 79:3/4. pp. 549–577.
Monzón José Luis & Rafael Chaves. (2012). The Social Economy in the European Union – Report. N°. CESE/contract CES 18.106 – 2012 The European Economic and Social Committee (EESC).
Morărescu, Viorel Bogdan Oancea, Asocierea în agricultură prin cooperative agricole democratice – baza dezvoltării agriculturii durabile orientate către piață, Management Agricol, Anul III, nr. 2 (9), 2011.
Neron, P.Y. & Norman, W. (2008): “Citizenship, Inc.: Do we Really Want Businesses to Be Good Corporate Citizens?”, Business Ethics Quarterly, Vol. 18:1, pp. 1-26.
Nichols, T. (2001) ‘The condition of labour-a retrospect’, Capital and Class, 75, 185–98.
Noble, D. (1984) Forces of Production: a social history of industrial automation, Oxford: Oxford University Press.
Noya, A.; Clarence, E. (2007) ‐ The Social Economy Building Inclusive Economies, Paris, OECD.
Oprea Alexandra, Reimaginarea justiției sociale de jos în sus: Includerea femeilor , accesat pe http://ladyfest-ro.pimienta.org/reimaginarea.pdf, la data de 03.03.2014.
Palomo, R., Sanchis, J.R. & Soler, F. (2010): Las entidades financieras de economía social ante la crisis financiera, Revesco – Revista de estudios cooperativos, (Special issue: Social Economy facing a global crisis), nº 100, 101-133.
Parsons, T. (1960) Structure and Process in Modern Societies, Chicago, Free,Press.
Paugam, S. (1996) 'Introduction: la constitution d'un paradigme' in idem (ed.) L'exclusion, L'etat des Savoirs, Paris, La Decouverte.
Pérez, E. (2002): “La participación como elemento constitutivo de las empresas de la nueva economía social”, CIRIEC-España, Revista de Economía Pública, Social y Cooperativa, nº 40, pp. 141-163.
Pestoff, Victor (1995), Between Markets and Politics. Co-operatives in Sweden, Frankfurt am Main, New York and Boulder, Campus Verlag and Westview Press.
Pestoff, Victor (1998), Beyond the Market and State – Social Entreprises and Civil Democracy in a Welfare Society, Ashgate, Aldershot.
Piris, Jean-Claude. (2010) The Lisbon Treaty: A Legal and Political Analysis. Cambridge; New York: Cambridge University Press.
Quarter, J., L. Mook, and A. Armstrong (2009). Understanding the Social Economy –A Canadian Perspective. Toronto: University of Toronto Press.
Riniolo Veronica and Francesco Marcaletti, Roma Rights 2012: Challenges of Representation: Voice on Roma Politics, Power and Participation, 22nd, August, 2013, Active Participation of Roma: An Experience of Participatory Planning Towards Labour Integration, http://www.errc.org/en-research-and-advocacy-roma-details.php?article_id=4174&page=6, accesat la 26.08.2013.
Ripamonti E., Progettazione partecipata e sviluppo di comunità, in “Skill”, n. 31, Milano, 2006, in www.retemetodi.it.
Room, G. (2000) 'Social Exclusion, Solidarity and the Challenge of Globalisation', International Journal of Social Welfare, Vol. 9, No. 2, pp.103-119
Retolaza, J. L., Mugarra, A. & Enciso, M. (2005): “Solidarity-based Enterprises: New Comprising Concept for the Enterprise of the Future”. En Chaves, R.; Monzón, J. L.; Stryjan, Y.; Apear, R y Karafolas, S. (Eds.): The Future of Cooperatives in a Growing Europe, ed. CIRIEC-España, Valencia, pp. 277-304.
Retolaza, J.L., Ruiz, M. & San-Jose, L. (2009): “CSR in business start-ups: an application method for stakeholder engagement”, Corporate Social Responsibility and Environmental Management, Vol. 16: 6, pp. 324-336.
Retolaza, J.L. Y San-Jose, L. (2011): Las Empresas de Inserción en España: Una Oportunidad Perdida, III Congreso Internacional de Investigación en Economía Social de CIRIEC, Valladolid.
Salamon, L. (1986), Government and the Voluntary Sector in an Era of Retrenchment: The American Experience, Journal of Public Policy, 6, p. 1-19.
Salamon, Lester M. (1987), “Partners in Public Service: The Scope and Theory of Government – Nonprofit Relations”, in W.W. POWELL (ed.), The Sector. A Research Handbook, New Haven, Yale University Press.
Salamon, Lester M. (1990), “The Nonprofit Sector and Government. The American Experience in Theory and Pratice”, in AMHEIER, H. K. and W. SEIBEL (eds.), The Third Sector. Comparative Studies of Nonprofit Organization, Berlin and New York, Walter de Gruyter, pp. 210-240.
Salamon, Lester and Helmut ANHEIER (1997), Defining the Nonprofit Sector: A Cross-national Analysis, Manchester, Manchester University Press.
Saraceno, C. (1997) 'The Importance of the Concept of Social Exclusion', in Beck, W., van der Maesen, L. and Walker, A. (eds) The Social Quality of Europe, The Policy Press, Bristol, pp.177-186
Saraceno, C. (2002) 'Social Exclusion: cultural roots and variations on a popular concept' in A. Kahn and S. Kamerman (eds), Beyond Child Poverty: The Social Exclusion of Children, New York, The Institute for Child And Family Policy, Columbia University, pp.37-74.
Scharpf, F. (2002) ‘The European Social Model: Coping with the Challenges of Diversity’. Journal of Common Market Studies, Vol. 40, No. 4, pp. 645–70.
Schwarze, Jurgen, „Guest editorial: The Convention's Draft Treaty Establishing a Constitution for ”, Common Market Law Review, vol. 40, no 5, 2003, pp. 1037-1045, p. 1037.
Sherlock, Molly F. Jane G. Gravelle, (2009), An Overview of the Nonprofit and Charitable Sector, November 17, 2009 Congressional Research Service. http://www.fas.org/sgp/crs/misc/R40919.pdf, accesat la 28.10.2012.
Silver, H. (1994) 'Social Exclusion and Social Solidarity. The Three Paradigms', International Labour Review, 133 (5-6), pp.531-578.
Societatea Academică din România (SAR), Raport Anual de Analiză și Prognoză, România în 2012, http://sar.org.ro/raportul-anual-de-analiza-si-prognoza-sar-pe-anul-2012/, accesat la 12.03.2012
Strauss, A., & Corbin, J. (1990). Basics of qualitative research: Grounded theory procedures and techniques. Newbury Park, CA: Sage.
Stănescu, Simona, Sorin Cace, Filip Alexandrescu, Între oportunități și riscuri: oferta de economie socială în regiunile de dezvoltare București-Ilfov și Sud-Est, Editura Expert, București, 2011.
Swedberg, Richard (1987), Economic Sociology: Past and Present, Sage Publications, Current Sociology, Vol. 35 No. 1.
Svetlik, I. (1999) 'Some Conceptual and Operational Considerations on the Social Quality of Europe', European Journal of Social Quality, Vol. 1, No. 1/2, pp.74-89.
Swenner, P. & Etheve, C. (2006), Health insurance and the role of Social economy: a survey in eight member states of the European Union, Brussels: Association Internationale de la Mutualité.
Șandru, D., Creditul agricol în România 1918-1944, București, Editura Academiei Române, 1985.
Taylor-Gooby, Peter, (2008), The New Welfare State Settlement In Europe, European Societies,10:1, pp. 3-24.
Tismăneanu, Vladimir (coord.), Raport final, Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România, București, 2006.
Townsend, Peter (1995), “The need for a new international poverty line”. In: Klaus Funken and Penny Cooper (eds), Old and New Poverty. The Challenge for Reform. London: Rivers Oram Press
Tremblay M., Tremblay P.-A. and Tremblay S., dir., (2006), Le d´développement social. Un enjeu pour l’économie sociale, Québec, PUQ, Collection Pratiques et politiques sociales et économiques.
Trubek, D.K. and Trubek, L.G. (2005) ‘Hard and Soft Law in the Construction of Social Europe: The Role of the Open Method of Co-ordination’. European Law Journal, Vol. 11, No. 3, pp. 343–64.
Vaillancourt Y. and Ducharme M.-N., (2001), with the collaboration of Robert Cohen, Claude Roy and Christian Jette, Social Housing – A Key Component of Social Policies in Transformation: The Quebec Experience, Ottawa, The Caledon Institute of Social Policy, September, 35 p. www.caledoninst.org.
Vaillancourt Y., Aubry F. and Jette C., dir., (2003), L’économie sociale dans les services a domicile, Quebec City, Presses de l’Université du Quebec,
Vaillancourt Y., Aubry F., M., The Riault L. and Tremblay L., (2004), ‘The Contribution of the Social Economy Towards Healthy Social Policy Reforms in : A Viewpoint’, in Dennis Raphael, Ed.), Social Determinants of Health. Canadian Perspectives, , Canadian Scholars’ Press Inc., 311–329.
Vaillancourt Y. and Charpentier M., dir., (2005), Les passerelles entre l’Etat, le marche et l’économie sociale dans les services de logement social et d’hébergement pour les personnes âgées, Montreal, LAREPPS, November.
Vaillancourt, Yves (2009), Social Economy In The Co-Construction Of Public Policy, Annals of Public and Cooperative Economics 80:2 2009, pp. 275–313.
Vasiu, Diana Elena, Elena Sima, The Social Economy in The Context of Sustainable Development, Studia Universitatis “Vasile Goldiș” Arad, Seria Stiințe Economice, Anul 20/2010, Partea a II – a.
Valtolina, G. G., Nascere e crescere da stranieri in Italia, in Sedicesimo Rapporto sulle migrazioni, ISMU, FrancoAngeli, Milano 2010.
Vergani A., Locatelli F., Riniolo V. (a cura di), Tra inserimento sociale e sostenibilità dei flussi migratori. Una sperimentazione in Lombardia, Fondazione Ismu, Regione Lombardia, Osservatorio Regionale per l’integrazione e la multietnicità, Milano, 2010.
Vobruba, G. (1997) 'Social Policy for Europe' in Beck, W., van der Maesen, L. and Walker, A. (eds) The Social Quality of Europe, Bristol, The Policy Press, pp.119-138
Vosec (2010). L’Europe et l´économie sociale, Brussels: VOSEC.
Walras, Léon (1936), (first edition: 1896), Études d’Économie Sociale (Théorie de la répartition de la richesse sociale), Lausanne, Librairie de l’Université.
Walker, A. and Walker, C. (1997) Britain Divided: the Growth of Social Exclusion in the 1980s and 1990s, London, Child Poverty Action Group.
Westall, A. (2007) ‐ How can innovation in social enterprise be understood, encouraged and enabled?, Cabinet Office, Office of the Third Sector, London.
Williams, C. and Windebank, J. (2002) Poverty and the Third Way, London: Routledge.
Wincott, D. (2003) ‘Beyond Social Regulation? New Instruments and/or a New Agenda for Social Policy at Lisbon?’. Public Administration, Vol. 81, No. 3, pp. 533–53.
Zadeh, L.A. (1965): “Fuzzy Sets”, Information Control, Vol. 8: pp. 338-353.
Zeitlin, J. (2005) ‘The Open Method of Co-ordination in Action: Theoretical Promise, Empirical Realities, Reform Strategy’. In Zeitlin, J. and Pochet, P. with Magnusson, L. (eds) The Open Method of Co-ordination in Action: The European Employment and Social Inclusion Strategies (Brussels: Peter Lang).
3. Site-uri
http://ue.eu.int/newsroom/
http://ec.europa.eu/enterprise/entrepreneurship/coop/social-history/social-history.htm
http://eur-lex.europa.eu/
http://ec.europa.eu/
http://antidiscriminare.ro/pdf/Hot829_31_07_2002.pdf
http://www.ies.org.ro/politici/politici-pentru-economia-sociala-din-rom
http://www.mmuncii.ro/pub/img/site/files/7266415e87e0bfbfea56ba7e6b396dca.pdf
http://www.anr.gov.ro/, accesat la 13.08.2013
http://www.economiesociala.anr.gov.ro accesat la 13.08.2013
http://transcena.ro/, accesat la 19.08.2013
http://www.atse.ro/, accesat la 19.08.2013.
http://www.caritasambrosiana.it/Public/userfiles/files/4593.pdf, accesat la 26.08.2013
ANEXA NR. 1. GRAFICUL DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI
Graficul de implementare al activităților conform Actului Adițional nr.6
ANEXA NR. 2. RAPORT DE REALIZARE A REZULTATELOR
Tabel nr. 40. Raport de realizare a rezultatelor
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Economia Sociala, Parte a Politicilor Publice Pentru Romi. Studiu Comparativ Intre Romania Si Italia (ID: 120955)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.