Economia Publica Versus Economia Privata

=== fc2350a1174fb39ca5bba8d81b269d01018fb5b3_61493_1 ===

ECONOMIA PUBLICĂ VERSUS ECONOMIA PRIVATĂ

Știință economiei s-a conturat în timp într-un amplu proces de confruntare a diverselor curente de gândire economică, ajungându-se la un anume consens între conform căruia economia studiază ansamblul activităților economice.

Economia analizează acele principii și reguli pe baza cărora se poate ameliora relația dintre nevoi și resurse, având în vedere faptul că resursele economice sunt limitate, costisitoare și greu de procurat și nevoile umane sunt nelimitate, în continuă diversificare și rafinare.

În funcție de diviziunile activității economice realizate conform criteriilor juridice, pe baza proprietății, se disting sectorul privat, sectorul public și sectorul mixt. Sectorul privat cuprinde ansamblul întreprinderilor private în care capitalul aparține persoanelor fizice particulare, societăților private sau sectorului asociativ. Sectorul public cuprinde în sens larg ansamblul de întreprinderi publice și ale administrațiilor publice și în sens restrâns ansamblul de întreprinderi în care statul exercită o influență preponderență. Sectorul mixt cuprinde ansamblul de întreprinderi în care se combină, în forme și proporții diferite, proprietatea publică și cea privată.

Prin definiție, cele două sectoare se află în opoziție de termeni și de principii. Astfel sectorul privat cuprinde partea economiei necontrolată de către stat și condusă de către persoane fizice în scopul obținerii unui profit. Acesta cuprinde toate întreprinderile care nu sunt deținute de către Guvern, deținând cea mai mare pondere în ceea ce privește oferta locurilor de muncă. Sectorul public cuprinde instituțiile și organizațiile la care Guvernul deține controlul total sau partial.

Economia publică s-a născut într-un context de libertate individuală în secolul al XVII-lea. În accepțiunea generală, economia publică este o ramură a științei economice care are că obiect analiza economică a deciziilor publice. Într-o viziune integratoare, obiectul economiei publice conține problematica specifică a bunăstării, alegerii sociale sau justiției economice, precum și concepte ale domeniului social. Privind din acest punct de vedere, obiectul economiei publice este studierea acestei problematici specifice, în contextul interacțiunii mai multor indivizi, ceea ce ne conduce la concluzia că, în esență, economia publică poate fi considerată o teorie economică a interacțiunii sociale.

În esență, economia publică este o teorie a interacțiunii sociale. În accepțiunea generală, economia publică este o ramură a științei economice care are ca obiect analiza economică a deciziilor publice.

La o analiză atentă, economia publică ne apare într-o triplă ipostază. Pe de o parte, economia publică cuprinde mulțimea tuturor faptelor, fenomenelor și proceselor de natură economică ce au ca rezultat bunurile și serviciile publice. Pe de altă parte, economia publică cuprinde administrațiile și întreprinderile publice, dar și întreprinderi de drept privat care produc bunuri sau servicii cu caracter colectiv.

La acestea se mai adaugă și organizațiile private, fără scop lucrativ, care produc servicii ce răspund unor nevoi colective ale unor categorii de populație. În al treilea rând, economia publică este o știință având ca obiect analiza economică a deciziilor publice. Complexitatea problematicii deciziilor publice implică o abordare interdisciplinară, bazată pe utilizarea unei metodologii specifice științelor sociale.

Granița între sectorul public și sectorul privat este caracterizată printr-o dinamică impusă de către societate. Limita este influențată în mod direct de deciziile politice luate de către clasa politică aflată la putere.

Sectorul public este prezent în viața economică în mai multe modalități, întrepătrunzându-se. Nu există în țările lumii o economie de piață în care sectorul public să nu se regăsească, să nu intervină în mod direct sau în mod indirect, ca factor de influență și orientare a activității agenților economici. În general, sectorul public este strâns legat de intervenția statului în economie și de activitatea Guvernului.

Există multe aspecte care capătă atributul de public, fiind corelate cu sectorul public: învățământ public, bunuri publice, cheltuieli publice, finanțe publice, întreprinderi publice, interes public, servicii publice. Multe activități economice evidențiază întrepătrunderile dintre sectorul public și cel privat, spre exemplu se asigură calitatea produselor alimentare realizate de către societățile comerciale private prin exercitarea controlului de către inspectorii publici.

Statul recurge la resurse economice, factori de producție, dar și bunuri și servicii produse de către întreprinderile ce acționează în sectorul privat. Totodată, statul operează transferuri de venituri între diferitele grupuri ale populației, având rolul de distribuitor al bogăției.

Activitatea legislativă a statului are repercusiuni în domeniul economico-social, chiar dacă acestea sunt uneori puțin vizibile. În aceste condiții, rolul statului și a mijloacele sale de acțiune în economie preocupă tot mai mult comunitatea și fac obiectul a numeroase dezbateri publice.

În cadrul economiei de piață există legătura strânsă între formele de proprietate și modul în care agenții economici se implică în viața societății. Formele de proprietate pot genera atât interes pentru sporirea performanțelor agenților economici, cât și dezinteres față de desfășurarea activității economice. Dezvoltarea societății depinde în mare măsură de progresul înregistrat în ceea ce privește proprietatea. Aceasta are accepțiuni complexe, cu încărcătură juridică, filosofică și economică. Privită într-un sens juridic, proprietatea constă în dreptul persoanei de a utiliza și de a dispune de un anumit bun, într-un mod excesiv și absolut, sub rezerva anumitor limitări.

Sectorul public este pus în relație de competiție cu sectorul privat. Frontierele dintre sectorul public și cel privat, deși nu întodeauna bine delimitate, sunt în mișcare, variația acestora fiind decisă de societatea însăși, că urmare a victoriei în alegeri a diferitelor curente politice. Sporirea sectorului public duce la creșterea volumului cheltuielilor publice și, prin această, o sporire a implicării statului în viață economică și socială.

Problema extinderii sectorului public este mult disputată. Liberalii de tip clasic susțin extinderea sectorului privat și restrângerea sectorului public în vederea asigurării libertății individuale și a eficienței economice, iar socialiștii tradiționaliști revendică generalizarea sectorului public în scopul asigurării echității.

Analiza problemelor privind sectorul public în raport cu cel privat este importantă și actuală din cel puțin patru motive. Primul motiv se referă la explicarea principalelor cauze ale extinderii sectorului public, la dimensionarea sectorului public pe baza unor criterii obiective, științifice, la definirea structurii și mecanismelor de funcționare a sectorului public, la descoperirea și relevarea efectelor negative și eșecurilor sectorului public.

Sectorul public în raport cu cel privat s-a extins în toate economiile naționale. Sectorul privat asigura eficientă economică maximă în timp ce sectorul public asigura echitatea socială și egalitatea socială.

Problematica intervenției statului în economie formează obiectul a numeroase teorii economice și doctrine politice. Acestea au o arie largă, pornind de la cele care resping sau minimizează rolul statului și ajungând până la cele care văd implicarea totală a acestuia în conducerea economiei.

În România trecerea la economia de piață a însemnat evoluția a două componente: transferul dreptului de proprietate asupra întreprinderilor de la stat la persoane private (procesul de privatizare). Indiferent de metoda aplicată și de apariția de întreprinderi particulare noi ca rezultat al unor inițiative particulare, ce au luat naștere ca urmare a schimbărilor petrecute în unitățile aflate încă în proprietatea statului, aceste două componente s-au manifestat simultan, dar în ritmuri diferite. Ambele au avut însă mari repercusiuni asupra pieței muncii.

Privatizarea a dus la reducerea drastică a numărului locurilor de muncă, amplificând șomajul pe termen lung, iar noul sector particular a creat cea mai mare parte a noilor locuri de muncă. Având în vedere faptul că majoritatea noilor întreprinderi sunt mici și mijlocii, reiese că acest sector a absorbit cea mai mare parte a forței de muncă disponibilizate, și a contribuit, în același timp, și la formarea unei noi generații de angajatori și angajați. În plus față de meritul de a fi contribuit la dezvoltareaunui sector privat din ce în ce mai puternic, unele dintre aceste întreprinderi se caracterizează prin flexibilitate și capacitate de adaptare la nou.

Rezultatul acestor inițiative a fost impresionant și a făcut ca unii factori de decizie și unele instituții să reconsidere principiile de bază ale concepțiilor lor despre reformele economice, și anume că, în afara reformelor aplicate de sus în jos și axate pe privatizare și transferul proprietății ar trebui încurajată și reforma de jos în sus, axată pe adevăratul spirit întreprinzător, cu încurajarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Progresul înregistrat de România în acest sector până la această dată, atâta cât este el, se datorează inițiativei micilor întreprinzători care și-au câștigat credibilitatea luptând pentru o economie bazată pe piața liberă.

Transformările din ultimul deceniu și jumătate din societatea românească repun în actualitate problematica specifică economiei publice. Apanajul statului referitor la producerea și furnizarea bunurilor și serviciilor publice dispare prin urmare; noi mecanisme economice intervin în economia publică, fapt ce o repune în actualitate.

BIBLIOGRAFIE

Magdalena Platis, Economia sectorului public, București, Editura Universității din București, 2002.

Alina Profiroiu, Economia sectorului public, București, Editura Economică, 2001.