ECONOMIA MONDIALA ScidillaI SISTEMUL [612839]

MODULUL 1

ECONOMIA MONDIALA /ScidillaI SISTEMUL
RELAȚIILOR ECONOMICE INTERNA ȚIONALE
Timpul necesar pentru studiu : 120 minute

Obiective educa ționale
– cunoa șterea și în țelegerea modului în care intensificarea leg ăturilor economice și
politice dintre ță ri, apari ția blocurilor economice, cre șterea comer țului mondial
și a investi țiilor str ăine, schimbarea geopoliticii mondiale au avut ca pr im
rezultat apari ția unor oportunit ăți pentru to ți „actorii” de pe pia ța mondial ă.

Cuvinte cheie :

Globalizare
Economie mondial ă
Diviziunea mondial ă a muncii
Pia ță mondiala
Rela ții economice interna ționale

Cuprinsul Modulului:
1.1 Sistemul economiei mondiale
1.2 Diviziunea mondial ă a muncii
1.3 Rela țiile economice interna ționale și circuitul economic
mondial

Întrebari de autoevaluare
Teste gril ă
Rezumatul
Lista materialelor didactice necesare
Bibliografie

EXPUNEREA DETALIATĂ A TEMEI

1.1 SISTEMUL ECONOMIEI MONDIALE
Părerile legate de definirea economiei mondiale au început s ă se deosebeasc ă în
ultimii ani printr-o serie de elemente de percep ție a fenomenelor economice, lucru
obi șnuit în condi țiile în care fenomenul studiat este deosebit de com plex și cunoa ște
un ritm de schimbare tot mai rapid. În modul cel ma i simplu, economia mondial ă a
fost definit ă ca “ ansamblul economiilor na ționale ale statelor lumii privite în
interdependen ța complex ă și contradictorie a leg ăturilor economice stabilite pe
planul comer țului exterior, cooper ării în produc ție, în știin ță și tehnologie,
prest ărilor de servicii interna ționale, a rela țiilor externe valutare și de credit ”1. O
alt ă defini ție aduce în discu ție conceptul analizat ca: “ansamblul interdependen țelor
economice, politice, comerciale și financiar-valutare dintre economiile na ționale,

1 *** – Dic ționar de economie politic ă – Editura Politic ă, Bucure ști, 1974, p. 267

structurile suprana ționale și societ ățile transna ționale privite și analizate în mod
dinamic și evolutiv” 2. Pe de alt ă parte, economia mondial ă reprezint ă acel stadiu al
schimbului reciproc de activit ăți, când este implicat ă majoritatea agen ților economici
de pe glob. 3
Elementul comun al defini țiilor date este acela c ă, no țiunea de economie
mondial ă se refer ă la totalitatea activit ăților economice desf ăș urate la scar ă na țional ă
și rela țiile de interdependen ță care se stabilesc între acestea și care ajung s ă poten țeze
efectele de ansamblu.
Trebuie ar ătat c ă în prezent se manifest ă, la scar ă mondial ă, un interes enorm pentru
studierea și cunoa șterea vastei problematici a economiei mondiale. Ast fel, acest
interes este manifestat de: ONU și institu țiile sale, institu ții și organiza ții na ționale și
interna ționale, precum și de cercet ători de prestigiu. Un rol major în cunoa șterea
esen ței fenomenelor și rela țiilor care se manifest ă ast ăzi în economia mondial ă îl are
metodologia acestei știin țe, care vizeaz ă urm ărirea evolu ției istorice reale sub
aspectul tr ăsăturilor esen țiale, definitorii (printr-o abordare logic ă și concret ă) și
realizarea unor analize și sinteze de valoare.
De remarcat este faptul c ă, în ultimele decenii ale secolului XX, dezvoltarea
economico-social ă la nivel global este rezultatul întrep ătrunderii a dou ă mari
tendin țe, și anume: pe de o parte, afirmarea independen ței na ționale și consolidarea
entit ății na ționale, și pe de alt ă parte, cre șterea interdependen țelor politice,
economice și culturale între diferite state și agen ții economici apar ținând acestora. În
leg ătur ă cu ultimul aspect, se vorbe ște tot mai mult de tendin ța de suprana ționalitate,
activitatea diferitelor corpora ții sau organiza ții interna ționale având efecte propagate
dincolo de grani țele unui singur stat. Plecând de la aceste opinii t rebuie s ă privim
economia mondial ă ca un sistem unic, în cadrul c ăruia interac țiunile care se
manifest ă într-o m ăsur ă mai mare sau mai mic ă între componentele sale, orienteaz ă
dezvoltarea într-o anumit ă direc ție. Majoritatea speciali știlor consider ă economia
mondial ă ca un proces amplu desf ăș urat de-a lungul mai multor secole, cu extindere
pân ă în prezent, având un dublu scop (al produc ției și consumului), înso țit de profit la
nivel micro (pân ă în secolul XV), macro (din secolul XVI) și mondoeconomic (din

2 Bari, Ioan – Economie mondial ă, Ed. Didactic ă și Pedagogic ă Bucure ști 1997, p.31
3 Dumitrescu, Sterian; Bal, Ana – Economie mondial ă, Edi ția a IIa, Ed. Economic ă, Bucure ști, 2002, p. 21

secolul XIX). În aceast ă evolu ție apar o serie de factori de natur ă politic ă și
economic ă care au marcat evolu ția acestui fenomen: marile descoperiri geografice,
cuceririle coloniale, revolu ția industrial ă.
Înainte de a analiza elementele de condi ționare ale dezvolt ării economiei la nivel
mondial trebuie spus c ă economia mondial ă – la nivelul pe care îl avea atunci – se
materializa în cea mai mare propor ție sub forma comer țului. Primele manifest ări în
acest domeniu apar în antichitate, când fenicienii jucau rolul de oameni de afaceri; ei
au fost primii care au legat prin comer țul cu produse primare (cereale, lemn, aur,
argint, cafea, ceai) și manufacturate (bijuterii, stofe, mirodenii) difer ite p ărți ale lumii
(au r ămas în istorie târgurile din Peninsula Iberic ă, Sicilia, Malta, Cipru, Palmira –
Asia Mica, Insula Ceylon). În aceast ă direc ție evolueaz ă economia mondial ă și în
Evul Mediu, când rutele comerciale r ămân acelea și, cu acela și tip de produse. Astfel,
în secolul al XII-lea e.n. existau cinci nuclee ale comer țului: Bazinul Mediteranean,
Zona Baltic ă, Aria Oceanul Indian și Marea Ro șie, Regiunea Chinez ă și Ținutul
central-asiatic, din Mongolia pân ă în Rusia 4; între acestea se formaser ă deja
adev ărate rela ții comerciale.
Momentul care a marcat dezvoltarea economiei mondi ale are loc în secolul al XV-
lea odat ă cu marile descoperiri geografice și cuceririle coloniale care au urmat. Apare
acel comer ț între Lumea Veche și Lumea Nou ă, comer ț care prin ritmurile pe care le-
a cunoscut a stat la baza form ării pie ței mondiale. Secolul al XVI-lea este marcat de
dezvoltarea manufacturilor care încep s ă produc ă pe baza materiilor prime din
colonii, astfel c ă activitatea la nivel microeconomic ia un avânt deo sebit.
Impactul cel mai mare asupra vie ții economice la nivel mondial avea s ă se produc ă în
perioada revolu ției industriale (sfâr șitul secolului XVIII – începutul secolului XIX).
Dezvoltarea factorilor de produc ție sub efectul marii industrii ma șiniste are ca și
consecin ță o cre ștere impresionant ă a productivit ății muncii, pe acest fond nevoia de
debu șee fiind mai mare ca oricând. Din acest moment asis t ăm la o explozie a
schimbului reciproc de activit ăți, care începe s ă se extind ă dincolo de grani țele unui
singur stat, conturându-se o nou ă diviziune a muncii, cea mondial ă. Aceasta a dus
implicit la apari ția și dezvoltarea procesului de specializare interna țional ă, a

4 Bari, Ioan – Economie mondial ă, Ed. Didactic ă și Pedagogic ă Bucure ști 1997, p.33

distribuirii for țelor de produc ție și activit ăților lucrative și confruntarea pe pia ța
mondial ă. Din acest moment, se poate vorbi despre o explozi e a schimbului reciproc
de activit ăți, care nu se mai limiteaz ă la nivelele micro sau macro-economice, ci
cap ătă o dimensiune mondial ă5. Aceast ă succint ă trecere în revist ă a momentelor care
au marcat evolu ția sistemului economic mondial ne demonstreaz ă dinamismul și
complexitatea pe care o îmbrac ă activitatea economic ă.
Literatura de specialitate este aproape unanim ă asupra compo- nentelor care
formeaz ă acest sistem mondial: economii na ționale, diviziunea mondial ă a muncii,
rela țiile economice interna ționale, pia ța mondial ă, organismele interna ționale și
societ ățile transna ționale. Trebuie specificat c ă, unii autori întrebuin țeaz ă un cadru
ușor diferit al acestor componente; astfel ei sunt de p ărere c ă, economiile na ționale,
societ ățile transna ționale și organiza țiile economice interstatale sunt componente de
baz ă, iar diviziunea mondial ă a muncii, rela țiile economice interna ționale și pia ța
mondial ă sunt elemente derivate, de leg ătur ă între cele de baz ă6. Din acest punct de
vedere putem privi economia mondial ă ca “expresia unui sistem de interdependen țe –
dezvoltarea economiilor na ționale determin ă adâncirea diviziunii mondiale a muncii
care, la rândul ei genereaz ă inter-rela țiile dintre economiile na ționale, inter-rela ții
aflate la baza unor subsisteme mondiale (comercial, valutar, financiar)” 7.
Luând în considerare cele ar ătate anterior, putem vorbi despre economia mondial ă ca
despre un sistem de elemente interdependente – economii na ționale, diviziunea
mondial ă a muncii, circuitul economic mondial, mecanismele de realizare, cadrul
institu țional al rela țiilor economice interna ționale; sau altfel spus un ansamblu de
activit ăți și schimburi economice și condi țiilor de realizare a produc ției la scar ă
global ă. Plecând de aici, rezult ă caracteristicile de baz ă ale acestui sistem –
dinamismul și eterogenitatea, reunind state și firme de dimensiuni diferite, cu o
dezvoltare economic ă diferit ă, și care reu șesc prin rela țiile dintre ele s ă formeze un
tot unitar.
Se poate afirma c ă economia mondial ă a evoluat și va evolua cu flux și reflux în
cadrul ciclurilor lungi, medii și scurte, la anumite intervale aflându-se în stare de

5 Dumitrescu, Sterian – Economie mondial ă, Ed. Economic ă Bucure ști 1999, p.19
6 Dumitrescu, Sterian; Bal, Ana – Economie mondial ă, Edi ția a IIa, Ed. Economic ă, Bucure ști, 2002, p. 28
7 Wallerstein, Emmanuel – Sistemul mondial modern , Ed. Meridiane Bucure ști 1992, p. 225

criz ă. Principalele probleme cu care se confrunt ă economia mondial ă și a c ăror
rezolvare necesit ă un efort din partea comunit ății interna ționale sunt: subdezvoltarea
și lichidarea acesteia, datoria extern ă și asisten ța financiar ă, restructurarea rela țiilor
valutare, popula ția și migra ția interna țional ă, agricultura și subalimenta ția, transferul
interna țional de tehnologie, energia și materiile prime, înarmarea și efectele
dezarm ării, echilibrul ecologic la scar ă planetar ă, etc.
Caracterizarea cea mai sugestiv ă a economiei mondiale ne este oferit ă prin faptul c ă
în via ța economic ă mondial ă se realizeaz ă “unitatea în diversitate”. Subsistemele
economiei mondiale se g ăsesc, de fiecare dat ă, într-o anumit ă dispozi ție, a șezare în
cadrul întregului. În aceste condi ții, interac țiunile care se stabilesc nu sunt și nu pot fi
fenomene ideale, ci reprezint ă un spa țiu în care se întrep ătrund în diferite modalit ăți
colaborarea, contradic țiile și confruntarea, întrep ătrundere care depinde de o serie de
factori economici, politici, sociali, culturali, de conjunctur ă sau de lung ă durat ă.
În perioada actual ă se depun tot mai multe eforturi pentru cercetarea viitorului acestei
știin țe, vizând descoperirea de noi posibilit ăți care s ă acopere necesit ățile de
dezvoltare a lumii și s ă asigure rezolvarea marilor probleme.
Legat de sistemul economiei mondiale, înainte de a trece la analiza componentelor
sale trebuie men ționat ă problema ordinii economice interna ționale. Aceasta poate fi
definit ă ca modul de dispunere și organizare în timp și spa țiu a elementelor
sistemului, care caracterizeaz ă calitatea fiec ărui element și a sistemului în ansamblu,
într-o anumit ă perioad ă. Între ordinea economic ă interna țional ă și structura și
calitatea sistemului economici mondiale exist ă un raport de interdependen ță , de
calitatea c ăruia depinde dezvoltarea elementelor și a sistemului în ansamblul s ău.
Principalele elemente ale ordinii economice interna ționale sunt: economiile na ționale
și starea lor, nivelul și calitatea diviziunii muncii, func ționarea mecanismelor de
rela ție între subsisteme și cadrul juridic institu țional, politic și social.
În ultimul timp, tot mai des se pune întrebarea “c are ar fi noua ordinea economic ă
interna țional ă ?”. Aceasta s-ar putea concretiza în aceea stare și evolu ție care s ă
asigure participarea echitabil ă a tuturor ță rilor la circuitul economic mondial și de
instaurarea c ăreia s ă beneficieze toate țările. Altfel spus, s ă asigure schimb ările
calitative și cantitative în interiorul economiilor na ționale, al diviziunii mondiale a

muncii și al fluxurilor circuitului economic mondial.

1.2 DIVIZIUNEA MONDIAL Ă A MUNCII
Diviziunea mondial ă a muncii este considerat ă un subsistem al economiei
mondiale, ca element de leg ătur ă, ca un ansamblu a rela țiilor dintre economii, în
procesul produc ției și schimbului, care reflect ă rolul și locul fiec ărei na țiuni. Altfel
spus, poate fi privit ă ca expresia tendin ței de specializare, cu dublu scop: adaptarea la
circuitul mondial și ob ținerea unui câ știg realizat în etape de la bunuri primare, la
cele mai înalt manufacturate, proces ce poate fi or ientat de state și de agen ții
economici.
Diviziunea interna țional ă a muncii exprim ă un proces istoric de specializare a
ță rilor lumii în producerea și comercializarea pe pia ța mondial ă a unor bunuri
economice pentru care ele au un avantaj și prin care se reflect ă locul și rolul fiec ărei
ță ri în circuitul economic mondial 8. Acest proces a ap ărut odat ă cu trecerea la marea
industrie mecanizat ă, când, în condi țiile primei revolu ții industriale, Anglia devine
“atelierul industrial al lumii”; acest moment a mar cat începutul diviziunii
interna ționale a muncii. În general, aceasta din urm ă poate fi definit ă ca specializare
în produc ție pe baz ă na țional ă; în timp ce diviziunea muncii în interiorul unei
economii poate include concentrarea pe o parte anum e sau pe un proces de produc ție
a unui bun, specializarea în sfera interna țional ă se concentreaz ă de regul ă mai mult
pe produse 9.
Diviziunea mondial ă a muncii trebuie privit ă al ături de economiile na ționale ca
un element de baz ă al economiei mondiale, reprezentând expresia tendi n ței de
specializare, cu dublu scop: în primul rând, adapta rea la circuitul mondial și în al
doilea rând, ob ținerea unui câ știg în diferite etape, de la bunuri primare la cele cu
un înalt grad de prelucrare.
Diviziunea muncii este cea care face posibil ă adaptarea poten țialului na țional la pia ța
mondial ă, dar care depinde la rândul ei de: factorul uman, materil și financiar al ță rii

8 Laz ăr, C; Gorincu, G.; Enache, L. – Teorie economic ă general ă, Ed. Economic ă, Bucure ști, 1993, p. 195
9 *** – Dic ționar Macmillan de Economie Modern ă, Ed. Codecs, Bucure ști, 1999, p.128

respective, de nivelul tehnologic, structura econom iei, de pozi ția geografic ă, de
teritoriu, tradi ții și de al ți factori extra-economici.
Plecînd de la aceste elemente, trebuie spus c ă diviziunea muncii a cunoscut, de-
alungul timpului, un proces de evolu ție, de la diviziunea na țional ă a muncii, la cea
interna țional ă și mondial ă.
De la apari ția sa ca element al dezvolt ării și afirm ării economiilor na ționale și,
ulterior, ca element constitutiv al economiei mondi ale, diviziunea interna țional ă a
muncii a cunoscut numeroase schimb ări, legate de îns ăș i dezvoltarea economiilor
na ționale, de înnoirile structurale care au ap ărut. În desf ăș urarea sa istoric ă,
specializarea interna țional ă, ca o reflectare a diviziunii mondiale a muncii, e ste
influen țat ă de condi țiile naturale ale fiec ărei ță ri, de popula ție, de nivelul factorilor de
produc ție de care dispune, de calificarea personalului, de disponibilit ățile de capital,
de tradi țiile economice și de o serie de factori extra economici.
În literatura economic ă apar mai multe forme ale specializ ării, care oglindesc
evolu ția diviziunii mondiale:
a) specializarea intersectorial ă – este aceea în cadrul c ăreia s-a ajuns la
împ ărțirea lumii în ță ri agrare și ță ri industriale, sau în ță ri cu industrie
prelucr ătoare dezvoltat ă și ță ri cu industrie extractiv ă, furnizoare de
materii prime. Într-o formul ă mai simplificat ă ea se concretizeaz ă în
forma economic ă a rela ției industrie – agricultur ă sau extrac ție –
prelucrare. Trebuie spus c ă, în general, industria se caracterizeaz ă printr-
o productivitate a muncii mai ridicat ă decât agricultura, având și o mai
mare diversitate a produc ției. În ță rile industrializate apare o dezvoltare
mai puternic ă a for țelor de produc ție ob ținându-se venituri superioare
fa ță de ță rile specializate în sectorul agricol sau cel extra ctiv. Acestea din
urm ă puteau fi în situa ția în care, întreaga via ță economic ă depinde de
extrac ția unui anumit tip de materie prim ă sau de recolta unui anumit tip
de produs agricol.
b) specializarea inter-ramur ă, este un tip de diviziune mai evoluat, care se
desf ăș oar ă în condi țiile revolu ției tehnico-știin țifice. Ea îmbrac ă forma

industrie – industrie sau agricultur ă – agricultur ă, pentru ca odat ă cu
evolu ția societ ății umane s ă asist ăm la o specializare intra-ramur ă.
c) specializarea tehnologic ă, în cadrul c ăreia se fac schimburi de tehnologie,
ajungându-se astfel la comer țul cu brevete, licen țe, tehnologie, know-
how. Apari ția acestui tip de specializare a fost determinat ă de necesitatea
înlocuirii tehnologiilor mari consumatoare de mater ii prime și energie cu
tehnologii moderne care sunt, pe de alt ă parte, mari consumatoare de
cuno știn țe tehnico-știin țifice.
d) specializarea organologic ă, care reprezint ă specializarea în produc ția și
exportul de subansamble care sunt încorporate într- un produs finit de o
complexitate mare.
e) specializarea pe baza proceselor de produc ție, care este considerat ă cea
mai evoluat ă specializare pe care o au ță rile dezvoltate.
O caracteristic ă de baz ă a diviziunii muncii este complementaritatea dintre
economiile na ționale ca baz ă a schimbului interna țional.
Modelul actual al diviziunii mondiale a muncii, oda t ă cu dezvoltarea societ ății
umane, a devenit deosebit de eterogen: putem s ă ne imagin ăm o piramid ă care are la
baz ă specializarea intersectorial ă, urcând spre vârful piramidei pân ă la cea bazat ă pe
procesele de produc ției. A șezarea ță rilor în cadrul acestei piramide ne ofer ă o
imagine în care, baza acesteia este ocupat ă de ță rile cele mai slab dezvoltate, pentru
ca partea superioar ă s ă apar țin ă celor mai puternice state din punct de vedere
economic.
Legat de no țiunile de diviziune mondial ă a muncii și specializare interna țional ă apare
un sistem de principii care se aplic ă atunci când se aduce în discu ție pozi ția unei ță ri
în sistemul mondial. Aceste principii sunt:
• înzestrarea cu factori de produc ție, în conformitate cu care, fiecare țar ă trebuie s ă-și
orienteze specializarea produc ției ținând seama de înzestrarea cu factori de
produc ție, de resursele de care dispune, de nivelul costur ilor pe care le are, astfel
încât produsele oferite s ă fie competitive și deci, schimburile pe care le realizeaz ă
să fie eficiente; peste aceasta se suprapune principi ile care deriv ă din teoria
avantajului absolut și avantajelor comparative
• structura optim ă a economiei

• ritmul optim de cre ștere
• principiul eficien ței
• principiul integr ării optime în circuitul mondial
• principiul productivit ății muncii în conformitate cu evolu ția și dinamica pie ței
interna ționale.

Referitor la evolu ția diviziunii mondiale a muncii, trebuie s ă avem în vedere
tr ăsăturile și tendin țele acesteia:
/folderopen este un fenomen atotcuprinz ător și de o mare complexitate, în sensul c ă la el
particip ă toate statele lumii indiferent de grad de dezvolta re, mărime, popula ție sau
așezare geografic ă
/folderopen se caracterizeaz ă printr-un înalt dinamism înregistrând permanente m uta ții sub
influen ța unui complex de factori de natur ă economic ă, politic ă, social ă, care
modific ă structurile economice ale ță rilor lumii
/folderopen are o evolu ție contradictorie, cu consecin țe diferite pe ță ri sau grupe de ță ri.
În circuitul economic mondial apar noi modalit ăți de realizare a diviziunii muncii,
sub forma actelor de cooperare economic ă interna țional ă, compatibile cu cerin țele
respect ării intereselor partenerilor, ale avantajului recip roc. În lumea contemporan ă,
no țiuni ca subproduc ția interna țional ă, firme mixte, cooper ări tripartite, acte de
cooperare nu mai sunt o noutate pentru nimeni.

1.3 RELA ȚIILE ECONOMICE INTERNA ȚIONALE ȘI
CIRCUITUL ECONOMIC MONDIAL

Necesitatea obiectiv ă a stabilirii unor raporturi economice între ță rile lumii decurge
din diviziunea interna țional ă a muncii, din tendin ța necesar ă de specializare în
produc ție a statelor. Adâncirea și diversificarea diviziunii mondiale a muncii și
implicit a specializ ării interna ționale determin ă intensificarea leg ăturilor și

interdependen țelor care exist ă atât la nivel de state, cât și la nivel de firme.
Rela țiile economice interna ționale reflect ă leg ăturile și interdependen țele care apar
între economiile na ționale în tot ce înseamn ă schimburile de activit ăți și mi șcarea de
bunuri și servicii, de valori spirituale, mijloace b ăne ști care au loc la un anumit
moment . Astfel, într-o formul ă simplificat ă putem defini sistemul rela țiilor
economice interna ționale ca ansamblul leg ăturilor dintre economiile na ționale, dintre
agen ții economici din diferite ță ri, în cadrul c ărora au loc schimburi de bunuri și
servicii. Trebuie spus c ă aceste rela ții se desf ăș oar ă într-un cadru economico-juridic
bine determinat, impunându-se interven ția activ ă a statului sub forma unor acorduri
comerciale, de cooperare, a unor contracte clar sta bilite.
În timp ce rela țiile economice interna ționale se refer ă la leg ăturile dintre economiile
na ționale și firmele apar ținând acestora, prin flux economic se în țelege mi șcarea unor
valori materiale, spirituale, b ăne ști de la o țar ă la alta. Atunci când încerc ăm s ă
caracteriz ăm un anumit flux economic trebuie s ă lu ăm în considerare urm ătoarelor
elemente de condi ționare :
a) obiectul schimburilor, în sensul c ă acesta poate fi reprezentat de bunuri
materiale, servicii, mijloace b ăne ști, etc.
b) orientarea geografic ă, adic ă orice flux se desf ăș oar ă între state sau agen ți
economici din diferite p ărți ale lumii
c) frecven ța cu care se desf ăș oar ă, adic ă manifestarea caracterului de
continuitate al activit ăților economice.
Totalitatea fluxurilor economice interna ționale, care au loc în cadrul schimburilor de
activit ăți dintre ță ri, privite în interdependen ța lor, constituie circuitul economic
mondial. În ordinea apari ției lor în sistemul economiei mondiale, în cadrul r ela țiilor
economice interna ționale distingem trei mari fluxuri :
1. fluxurile comerciale
2. fluxurile financiar – monetare
3. fluxurile de cooperare.
Fluxurile interna ționale, implicit circuitul economic mondial au un caracter deosebit
de dinamic, în sensul c ă apar modific ări semnificative de la o perioad ă la alta, de la o
zon ă la alta; inclusiv modul de formare al acestor flux uri ne arat ă acest lucru. Astfel,

în condi țiile form ării economiei mondiale, principalul flux interna țional era cel de
mărfuri, fluxul comercial. Mai târziu, începând cu sf âr șitul secolului al XIX-lea o
însemn ătate deosebit ă cap ătă fluxurile de capital, sub forma creditelor și a
investi țiilor, pentru ca dup ă cel de-al doilea r ăzboi mondial, în strâns ă leg ătur ă cu
revolu ția tehnico-știin țific ă, s ă apar ă fluxul de cooperare economic ă interna țional ă. În
cadrul circuitului economiei mondiale se impune ate n ției tendin ța de adâncire a
interdependen țelor dintre fluxuri; de exemplu fluxul de cooperare exercit ă o mare
influen ță asupra fluxurilor de echipamente, de for ță de munc ă, de investi ții valutare,
de cuno știn țe tehnico-știin țifice. De aceea, cooperarea economic ă nu se substituie
fluxurilor deja existente în rela țiile dintre ță ri, ci le stimuleaz ă dezvoltarea, astfel
încât realizarea ei depinde de desf ăș urarea celorlalte fluxuri.
Evolu ția fluxurilor economice interna ționale este influen țat ă de o serie de factori,
dintre care amintim:
• accentuarea caracterului industrial al economiei mo ndiale
• adâncirea diviziunii mondiale a muncii
• cre șterea pre țului la produsele manufacturate
• apari ția unor crize la nivelul economiei mondiale
• accentuarea fenomemului de urbanizare.
Dup ă cum se vede, con ținutul fluxurilor economice interna ționale este eterogen, el
manifestând o tendin ță continu ă de diversificare în raport cu stadiile de dezvolta re ale
economiei mondiale.
Fluxul comercial reflect ă interdependen țele din sfera circula ției m ărfurilor și
serviciilor, fiind caracterizat prin:
• ritmul de cre ștere a comer țului interna țional a devansat ritmurile de cre ștere ale
produc ției mondiale și ale produsului intern brut
• dezvoltarea fluxurilor comerciale pe baza unui mode l de stratificare care a
evoluat de la modelul comer țului dintre ță rile dezvoltate și cele în curs de
dezvoltare pân ă în perioada celui de-al doilea r ăzboi mondial, la modelul țar ă
dezvoltat ă – țar ă dezvoltat ă dup ă anii 70 – explica ția o g ăsim în sc ăderea
ponderii ță rilor în curs de dezvoltare în comer țul mondialsub influen ța politicilor
protec ționiste și a cererii lente pentru produsele lor de export

• diversificarea structurii exportului și importului mondial; ca urmare a accentu ării
tendin ței de specializare și a cre șterii mai accentuate a pre țurilor la produsele
manufacturate în defavoarea materiilor prime, în pr ezent 2/3 din comer țul
mondial fiind de ținut de produsele cu un înalt grad de prelucrare; c hiar și ță rile
în curs de dezvoltare au început s ă se specializeze în exportul de produse
prelucrate
• formarea celor trei mari poli economici – polul ves t-european, nord-american și
asiatic – care de țin în prezent aproximativ 80% din comer țul mondial
• accentuarea protec ționismului prin cre șterea, mai ales a instrumentelor de natur ă
netarifar ă; proliferarea barierele tarifare și netarifare împiedic ă sau limiteaz ă
comer țul cu anumite categorii de m ărfuri, de aici rezultând lipsa cointeres ării
unor state în ridicarea competitivit ății m ărfurilor respective
• accentuarea tendin ței de institu ționalizare a schimburilor interna ționale, în acest
sens remarcându-se cre șterea importan ței unor organiza ții și institu ții
interna ționale, atât la nivel mondial cât și regional
• extinderea fenomenului de regionalizare și globalizare a comer țului.

Dincolo de cifre și analize, comer țul mondial a dobândit un rol fundamental asupra
modului de administrare a economiilor na ționale, cu consecin țe decizionale
(managementul macroeconomic), institu ționale (politici comerciale, statul
bun ăst ării), distribu ționale (for ța de munc ă) și structurale (competi ție global ă,
industrializare) distincte 10 .
Fluxul financiar – monetar formeaz ă cea de-a doua categorie a fluxurilor circuitului
economic mondial. Acest flux se concretizeaz ă în acele raporturi economice care se
exprim ă și se desf ăș oar ă prin intermediul mijloacelor de plat ă și de credit
interna țional. Evolu ția economiilor na ționale, precum și dezvoltarea și diversificarea
formelor de manifestare ale comer țului au determinat apari ția și dezvoltarea rela țiilor
valutar-financiare. Sistemul acestor rela ții trebuie s ă fie în contact permanent cu
sistemul economiei mondiale, aspectul dinamic al ac estuia se va transmite și asupra
mecanismului de func ționare al sistemului financiar valutar.

10 Held, David; McGrew Anthony; Goldblatt, David; Per raton, Jonathan – Transform ări globale. Politic ă,
economie și cultur ă, Ed. Polirom, 2004, p.217

Rela țiile financiar – monetare reprezint ă ansamblul raporturilor ce se formeaz ă între
persoane fizice și juridice în leg ătur ă cu fluxurile comerciale, extra – comerciale și
financiare de fonduri b ăne ști la nivel interna țional, precum și mecanismele,
institu țiile și reglement ările care faciliteaz ă aceste fluxuri 11 . Putem împ ărți aceste
rela ții în diferite fluxuri, fluxuri care vizeaz ă: schimburile economice interna ționale,
finan țarea interna țional ă și rela țiile de credit care pot s ă apar ă între entit ățile
economiei mondiale.
Prima form ă pe care o îmbrac ă rela țiile financiar-monetare, este cea care se formeaz ă
în cursul schimburilor economice, ca rela ții b ăne ști exprimate în diferite valute,
rezultate prin participarea statelor și a diverselor institu ții financiare. Astfel, rela țiile
valutare reprezint ă raporturile economice de schimb și transfer de crean țe care se
desf ăș oar ă și se exprim ă prin mijloacele de plat ă interna ționale, bazându-se pe
schimburile de m ărfuri și servicii, ac țiunile de cooperare și pe elementele circula ției
interna ționale a capitalului și a for ței de munc ă12 . În acest caz, fluxul financiar-
monetar apare ca o modalitate de desf ăș urare al schimburilor interna ționale (comer ț,
turism, transporturi, transfer de tehnic ă și tehnologie, etc.), având un caracter
compensatoriu.
Pie țele valutare sunt de departe cel mai mari pie țe interna ționale de orice tip;
valoarea total ă anual ă a pie ței valutare a crescut extrem de mult, de la deja ur ia șa
sum ă de 17500 miliarde dolari în 1972 la peste 300000 m iliarde în prezent. De și
comer țul mondial a constituit întotodeauna o surs ă de baz ă a cererii de pe pia ța
valutar ă, aceasta din urm ă a crescut, de la mai mult de zece ori fluxurile co merciale
mondiale în 1979, la peste cincizeci de ori în zile le noastre 13

Al doilea aspect al acestor rela țiilor este cel de natur ă financiar ă, c ăruia îi este
specific finan țarea diferitelor ac țiuni, cu condi ția ca finan țarea s ă fie f ăcut ă pe plan
extern. Aceast ă finan țare se materializeaz ă prin m ăsuri de mobilizare și repartizare de

11 Negru ș, Mariana – Rela ții valutar-financiare și pl ăți interna ționale , Colec ția “Economia Mondial ă”,
Bucure ști, 1986, p. 1
12 Cosma, Dorin; Olariu, Carmen – Rela ții monetare interna ționale , Ed. Augusta, Timi șoara, 1998, p.11
13 Held, David; McGrew Anthony; Goldblatt, David; Per raton, Jonathan – Transform ări globale. Politic ă,
economie și cultur ă, Ed. Polirom, 2004, p.245

fonduri prin instrumente specifice și prin institu ții interna ționale specializate, luând
forma investi țiilor externe și a exportului de capital. Trebuie s ă preciz ăm c ă aceast ă
pia ță financiar ă interna țional ă a cunoscut dup ă anii 60 o mutare a accentului de la
împrumuturile bancare interna ționale spre investi țiile str ăine directe și emisiunile de
obliga țiuni interna ționale.

Ultimul aspect al rela țiilor financiar-monetare îmbrac ă forma rela țiilor de credit,
caracterizate prin alocarea resurselor pe termen sc urt; aceste rela ții apar în leg ătur ă cu
formarea și repartizarea la nivel interna țional al fondului de creditare, implicând
persoane fizice și juridice, institu ții bancare na ționale și interna ționale.
Trebuie precizat c ă rela țiile valutare, financiare și de credit au evoluat pe parcursul
istoriei, evolu ție care s-a bazat pe multiplele interdependen țe care î și au originea în
fluxurile circuitului economic mondial. Legat de co n ținutul rela țiilor financiar-
monetare apar exprimate dou ă func ții principale :
• repartizarea fondurilor acumulate pe plan mondial c ătre unit ățile economice care
au asemenea necesit ăți pentru dezvoltarea lor (prin aceasta se realizeaz ă
dezvoltarea și modernizarea economiilor, sprijinirea ță rilor în curs de dezvoltare,
acordarea de ajutoare, împrumuturi pe diferite term ene)
• constituirea și repartizarea resurselor de creditare pe plan inte rna țional 14 .
Pentru ca aceste func ții s ă se realizeze trebuie luate în considerare mecanism ele și
componentele de baz ă ale rela țiilor financiar-valutare, institu țiile și organiza țiile
angrenate și reglement ările care ordoneaz ă raporturile care apar. Referitor la evolu ția
pe care a înregistrat-o mi șcările de capital pe pia ța interna țional ă, trebuie precizat c ă
acestea au devenit for ța motrice principal ă a economiei mondiale. Asist ăm astfel la
un proces de dematerializare financiar ă, în sensul c ă fluxurile de capital nu mai au
nevoie de un suport real pentru a circula. Acest fe nomen, care caracterizeaz ă sfâr șitul
de secol, s-a dezvoltat de-a lungul mai multor etap e. Într-o prim ă etap ă, opera țiunile
financiare înso țeau schimbul de m ărfuri. Apoi, într-o a doua etap ă, opera țiunile
financiare au precedat sau urmat schimbul de m ărfuri (era vorba de creditele
cump ărător, creditele vânz ător, etc.); opera țiunile financiare corespundeau înc ă și

14 Floricel, Constantin – Rela ții valutar-financiare interna ționale , Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, 1996, p.15

erau legate doar de un anume schimb de m ărfuri. Într-o a treia etap ă, s-au dezvoltat
fluxurile pur financiare pentru opera țiuni legate de anumi ți agen ți economici și nu de
anumite schimburi de m ărfuri (credite de investi ții). Efectul acestor evolu ții este
acela c ă mi șcările de capital nu s-au disociat înc ă de fluxurile comerciale, dar
leg ătura dintre ele este tot mai slab ă15 .
Cooperarea economic ă și tehnico-știin țific ă interna țional ă este al treilea flux al
circuitului economic mondial; acesta are în vedere efortul comun depus de diferite
state și care se poate manifesta în diferite domenii. Pute m defini cooperarea
economic ă ca reprezentând un sistem de rela ții contractuale între doi sau mai mul ți
parteneri din ță ri diferite, vizând realizarea în comun, prin efort uri conjugate, de
regul ă, e șalonate pe o perioad ă de mai mul ți ani, a unor obiective sau ac țiuni în
domeniul produc ției materiale (cooperare în produc ție), al cercet ării știin țifice și
dezvolt ării tehnologice (cooperare tehnico- știin țific ă), al marketingului și
comercializ ării (cooperare economic ă) în vederea ob ținerii unor avantaje materiale,
economice, repartizate în mod echilibrat între part eneri 16 .
Intrebari de autoevaluare:
1. Ce loc ocup ă rela țiile economice interna ționale în economia mondial ă
contemporan ă?

2. Care sunt principiile care au marcat specializarea interna țional ă?

3. Prin ce se caracterizeaz ă fluxurile comerciale contemporane?

15 Munteanu, Costea; Vâlsan, C ălin – Investi ții interna ționale , Ed. Oscar Print 1995, p.50
16 Albu, Alexandru – Cooperare economic ă interna țional ă, Ed. Expert, Bucure ști, 1995, p.21

4. Care sunt func țiile rela țiilor valutar – financiare?

5. Defini ți cooperarea economic ă interna țional ă.

TESTE GRIL Ă
1. R.E.I. reflect ă:
a. leg ăturile și interdependen țele care apar între economiile
na ționale în cadrul schimbului de m ărfuri și servicii
b. leg ăturile care apar între firme str ăine în raportul de schimb
interna țional
c. sistemul de leg ături dintre organiza țiile și institu țiile
interna ționale.
2. Fluxurile economice sunt caracterizate prin:
a. volumul de marf ă, destina ția și valoarea fluxurilor
b. obiectul schimburilor, orientarea geografic ă și frecven ța
fluxurilor de marf ă
c. orientarea regional ă, modul de integrare și frecven ța fluxurilor.
3. Unitatea de diversitate” este caracteristic ă:
a. elementelor sistemului economiei mondiale
b. vie ții economiei mondiale
c. diviziunii interna ționale a muncii.
4. „Noua ordine economic ă mondial ă” ar putea avea ca rezultat:
a. participarea echitabil ă a tuturor ță rilor la circuitul economic
mondial
b. asigurarea schimb ărilor calitative în interiorul economiei
na ționale
c. asigurarea modific ărilor de ordin cantitativ a circuitului
economic mondial.
5. Tendin ța de specializare a statelor este rezultatul:
a. necesit ății subiective de stabilire a unor raporturi economi ce

b. necesit ății obiective de participare a statelor la raporturi le
economice mondiale
c. necesit ății particip ării statelor la revolu ția tehnico-știin țific ă.

Rezumatul acestei sectiuni:
Între principalele componente ale circuitului econo mic mondial exist ă o strâns ă
interdependen ță structural ă și func țional ă, care are la baz ă caracterul unic al economiei
mondiale. Func ționarea efectiv ă a rela țiilor economice interna ționale se realizeaz ă
printr-o serie de mecanisme, tehnici și instrumente ale pie ței, toate acestea fiind expresia
legilor obiective care ac ționeaz ă în economia mondial ă.
• economia mondial ă este un sistem unic, cu un pronun țat caracter eterogen (dat
de diversitatea componentelor), fiind influen țat ă de o serie de factori de natur ă
politic ă și economic ă
• diviziunea mondial ă a muncii a determinat tipurile de specializ ări interna ționale
• rela țiile economice interna ționale se materializeaz ă în trei fluxuri interna ționale:
fluxul comercial, financiar – valutar și de cooperare.

Lista materialelor didactice necesare:
1. Burciu (coord.) Aurel, Rozalia Iuliana Kicsi, Irina Stefana Cibotariu, Marcela
Cristina Hurjui – Tranzactii comerciale internationale , Editura Polirom, Iasi,
2010
2. Lazoc, Roman, Bugnar, Nicoleta – Tranzactii interna ționale , Departamentul
pentru Înv ătământ la Distant ă, Universitatea din Oradea, 2010
3. Popa, Ioan – Negocierea comerciala internationala , Editura Economica,
Bucuresti, 2006,

Bibliografie
1. Bari, Ioan – Economie mondial ă, Ed. Didactic ă și Pedagogic ă Economic ă, Bucure ști,
1997
2. Dumitrescu, Sterian; Bal, Ana – Economie mondial ă, Ed. Economic ă, Bucure ști,
1999
3. Gilpin, Robert – Economia politic ă a rela țiilor interna ționale , Ed. Du Style,
Bucure ști, 1999
4. Held, David; McGrew, Anthony; Goldblatt, David; Perraton, Jonathan – Transform ări
globale. Politic ă, economie și cultur ă, Ed. Polirom, Bucure ști, 2004
5. Lazoc, Roman, Bugnar, Nicoleta – Rela ții economice interna ționale, Ed. Universit ății
din Oradea, 2005
6. Soros, George – Despre globalizare , Ed. Polirom, Bucure ști, 2002