Economia Mondiala In Era Globalizarii

CUPRINS

CAPITOLUL I : Noțiuni și concepte fundamentale privind analiza procesului de globalizare

I.1.Concepte și principii generale privind procesul de globalizare ……………………… 3

I.2.Avantajele procesului de globalizare …………………………………………………………. 10

I.3.Dezavantajele procesului de globalizare …………………………………………………….. 12

I.4.Pro sau contra globalizare ? Considerente generale ……………………………………… 14

CAPITOLUL II : Realitățile globalizării

II.1.Considerente generale …………………………………………………………………………….. 17

II.2.Globalizarea-o provocare a secolului 21 ……………………………………………………. 27

II.3.Umanizarea globalizării ………………………………………………………………………….. 32

CAPITOLUL III : Criterii generale privind adaptabilitatea economiilor naționale la procesul de globalizare

III.1.Analiza generală a procesului de dezvoltare economică în codițiile

preglobalizării ……………………………………………………………………………………… 37

III.2.Considerente generale privind tendințele comerțului internațional și piețelor valutare în contextul procesului de globalizare ………………………………………… 46

III.3.Instrumentele economice și impactul lor asupra globalizării ……………………….. 54

III.4.Politica regionalizării în procesul de globalizare ……………………………………….. 61

CAPITOLUL IV : Perspectivele economiei mondiale în contextul procesului de globalizare

IV.1.Exigențele procesului de globalizare ……………………………………………………….. 69

IV.2.Impactul atragerii și utilizării capitalului străin în procesul de globalizare ……. 74

IV.3.Direcții și căi de dezvoltare în contextul globalizării …………………………………. 77

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………. 81

BIBLIOGRAFIE

GEORGIOS MONTERIDES – „Globalizarea și universalitatea” – București, 2002

SAVA. P. V. – „Integrarea economică” – București, 1996

NECHITA V. C. – „Integrarea europeană” – Bacău, 1996

MUNTEANU C. – „Instituții internaționale” – București, 2000

GEORGESCU NICOLAE – „Teorii și modele în R. E. I.” – Cluj, 2006

DOBROTĂ N. – „Economie politică” – București, 2002

DALONG D. B. – „Tehnologii informaționale” – Cluj, 2003

DIANU D. – „Cât de nouă este `noua economică`” – București, 2002

RUSU G. – „Fraudele economice și aspecte ale procesului de combatere a lor” – Bacău, 2002

RUGINĂ ANGHEL – „Forța de muncă în lume” – București, 2001

MUZAC A. – „Integrarea României în circuitul comercial internațional” – București, 2002

FRIEDMAN MILTON – „The Role of Monetary Policy Modern Macroeconomics” – Harter and Row Publishers, 2005

FRUMUSOCHI EDUARD – „Globalizarea ca tedință a dezvoltării economice” – Chișinău, 2006

Hans-Peter Martin, Harold Schumann, Capcana globalizării. Atac la democrație și bunăstare, Ed. Economică 1999,

=== a ===

Realitățile globalizării

Pentru toate problemele grave cu care se confruntă omenirea este necesar, mai mult ca oricând, să se asigure triumful științei, al înțelepciunii și rațiunii, astfel încât noi și noi generații să beneficieze de condiții tot mai bune de viață.

Fenomene economice și sociale, precum internaționalizarea producției, intensificarea fără precedent a comerțului internațional, formarea piețelor globale ale capitalului financiar, persistența subdezvoltării și a sărăciei, ratele înalte ale șomajului și folosirea insuficientă a forței de muncă, polarizarea bogăției și a sărăciei, crima transnațională, epuizarea resurselor și degradarea mediului înconjurător sunt unele din principalele subiecte ale interacțiunii economiilor și statelor la nivel internațional.

Întreaga activitate economică și de afaceri se transformă și se derulează în zilele noastre sub impactul procesului de globalizare a economiei mondiale, trăsăturile distinctive și efectele acestui proces evidențiindu-se din perspectiva istorică a apariției lor.

Considerente generale

De aproape un sfert de secol lumea s-a schimbat și s-a înnoit, până la a fi de nerecunoscut : de la materialele și moda îmbrăcăminții, până la telefoanele mobile și faxurile cu care comunicăm instantaneu la distanțe greu accesibile în trecut, la computere ajunse în mâinile copiilor pentru a se juca și învăța, până la mijloace noi pentru prospectarea și protecția sănătății omului și a mediului natural.

Același iureș inovator îl simt și oamenii de afaceri, pentru care informațiile prompte despre fenomenele de pe piețele financiare și cele de mărfuri, despre mișcările concurenților și ale corporațiilor gigantice sau despre situația economică, politică, socială din diferite țări constituie acum norme intrate în reflex și în conduită, necesități ale stilului bazat pe acțiune rapidă și eficientă și pe gândire strategică.

Societatea în care trăim se află într-un amplu proces de tranziție spre o nouă civilizație globală. Deși la nivel național și regional, diversele țări se confruntă cu o multitudine de probleme specifice procesului economic și social, cele exențiale ale dezvoltării sunt comune, indiferent de regiunea geografică sau gradul de dezvoltare a țărilor.

Societatea contemporană a generat probleme cu caracter global, al căror management depășește frontierele naționale și necesită o largă cooperare a statelor în cadrul relațiilor internaționale.

Ce este globalizarea ?

Globalizarea este un sistem de recptare și abordare pe termen lung a marilor probleme contemporane, determinate de interacțiunea multiplelor procese și fenomene economice, tehnice, politice, sociale, culturale, ecologice și preconizarea soluționării lor într-o largă perspectivă de către comunitatea internațională. Abordarea globalistă în domeniul economico-social a fost inițiat de Clubul de la Roma, organism apolitic, fondat în anul 1968, pentru care problematica mondială a devenit o preocupare emblematică.

Șirul numeroaselor lucrări elaborate într-o asemenea viziune sub forma rapoartelor către Clubul de la Roma a fost deschis de cartea “ Limitele creșterii ” apărută în 1972. În același spirit a apărut și lucrarea “ Prima revoluție globală ” elaborată de doi proeminenți membri ai Clubului de la Roma ( Alexander King și Bertrand Schneider ) care contribuie esențial la înțelegerea procesului dezvoltării globale și la adoptarea măsurilor de politică economico-socială ce se impun pentru asigurarea perspectivei globale a lumii. Pe un plan mai larg, era firesc ca în condițiile în care comunicațiile au devenit universale, informațiile instantanee, transporturile supersonice și armele racheto-nucleare planetare, lumea să se transforme treptat într-o entitate cu trăsături globale, tinzând spre o piață globală și un sistem social global ( sau chiar spre o monedă globală, de ce nu ? ).

Probleme cum sunt : creșterea economică, explozia demografică în țările slab dezvoltate, alimentația, subdezvoltarea, poluarea, echilibrul ecologic, exploatarea oceanelor, proliferarea armelor de distrugere în masă etc. nu mai pot fi rezolvate decât la scară globală. Aceasta nu înseamnă, însă, că organismele statale naționale încetează să-și mai joace rolul lor activ pe scena internațională. Statul național rămâne, încă multă vreme, unitatea politică structurală a sistemului internațional, chiar și acolo unde au apărut și se dezvoltă forme de integrare economică supranațională. Aceasta înseamnă că în analiza problematicii internaționale trebuie să se opereze la două niveluri diferite – mondial și național. În 1996, Forul mondial economic mondial de la Daros, marca globalizarea business-ului și a comerțului. Un an mai târziu, președintele și fondatorul Forului atrăgea atenția asupra unei alte capcane a globalizării. El arată că societatea prinsă în vârtejul globalismului, pe care o numește net-work society ( societatea rețea ), nu este dora un miracol. Ea aduce reajustări dureroase pentru categorii întregi de oameni. Guvernele sunt dezorientate când sunt confruntate cu schimbări economice dramatice și cu implicațiile lor sociale. Dacă nu acționăm cum trebuie, există pericolul real ca această societate-rețea să fie mult mai puțin echitabilă, coerentă decât cea care a existat în țările industriale în ultima parte a acestui secol.

În ultimul timp este frecvent discutat și efectul globalismului asupra relațiilor internaționale. Se relevă că extinderea curentului liber, preconizat de globaliști, va avea ca efect nefast agravarea decalajului dintre țările bogate și cele sărace.

Cu o viteză aproape de neînchipuit, globalizarea progresează – această : “ comasare de mici insule, lacuri și mări de economii sătești, provinciale, regionale și naționale debușând într-un singur ocean economic global expune micile sectoare economice valurilor uriașe ale concurenței economice, comparativ cu valurile mici și mareele liniștite cărora le-au făcut față până acum ”9) – iată noua epocă în care am intrat.

Întreaga lume este o singură piață, aparent comerțul liber înflorește. Dar nu devine în acest fel realitate un vis al omenirii ?. Nu ar trebui noi, locuitorii țărilor industriale de până acum să ne bucurăm de ascensiunea atâtor țări în curs de dezvoltare ?.

Globalizarea îi reunește pe jucătorii tuturor firmelor și națiunilor, ca la un campionat mondial de fotbal. Aceasta s-ar traduce prin aceea că în lumea marilor decizii economice nu există încă reguli comune, ca să nu mai vorbim de arbitri. Mai aproape toate marile firme europene se

consideră ca fiind hăituite de globalizarea economică. Globalizarea economiei mondiale nu urmează în nici un fel un principiu unic, universal. În timp ce țările cu un regim de bunăstare de tip occidental susțin retragerea statului și oferă tot mai mult spațiu forțelor pieței, statele din Asia de Sud-Est, cărora le-a reușit desprinderea din subdezvoltare, practică tocmai contrariul. Și acei strategi ai concernelor care în S.U.A. sau Germania resping orice intervenție a statului în deciziile lor privind investițiile acceptă să-și impună în mod serviabil investițiile lor de miliarde unor dispoziții obligatorii emise de birocrații statelor respective, care, fără nici o sfială, denumesc activitatea lor drept planificare economică centralizată. În fața profitului realizat la creșterea economică de două cifre pe care o înregistrează aceste țări, orice rezerve ideologice nu-și mai găsesc locul.

Ca urmare a procesului de globalizare universul muncii este cuprins de o adevărată revoluție, ramură după ramură, profesie după profesie. Aproape nimeni nu mai este protejat. Teama de pierdere a locului de muncă a cuprins sectoarele cele mai sigure ale economiei. Joburile care asigurau liniștea pentru o întreagă viață, devin ocupații de ocazie și cine până mai ieri mai avea o profesie de viitor, se poate trezi mâine că pregătirea nu mai are valoare.

Ce ne așteaptă ? Ne așteaptă societatea celor 20% – 80%. Societatea unei singure cincimi se aproprie, o societate în care marginalizații trebuie să fie liniștiți cu tittytainment. Modelul mondial al viitorului urmează formula 20 versus 80.

Ținând cont că globalizarea se afirmă ca o tendință dominantă și de perspectivă în dezvoltarea economiei mondiale, inevitabil a apărut problema dezvoltării economiilor naționale în noul context și a impactului acestui proces asupra lor.

Sub impactul globalizării, în economiile naționale și în relațiile dintre ele s-au produs importante transformări și restructurări.

Structura geo-economică a economiei mondiale s-a schimbat prin formarea unor grupări de economii naționale cu diferite scopuri, componențe și grade de coeziune, care caracterizează procesul de integrare.

Ascensiunea grupărilor economice este o trăsătură distinctă a actualului peisaj economic internațional. Uniunea europeană reunește 15 țări într-o economie regională cîreia îi revin aproape 40% din importurile și exporturile lumii. Unul din elementele de bază ale funcționării ei este libera circulație a bunurilor, capitalurilor și forței de muncă. Întrucât procesul de integrare înaintează, se întrevede nu numai mărirea numărului de țări membre, ci și preluarea de către UE a noi responsabilități și roluri în economia mondială ce reveneau, în mod tradițional, statelor participante.

Un rol important în procesul de globalizare îl vor juca și alte grupări economice cum ar fi : NAFTA ( Acordul Nord-America pentru Comerț Liber ), ASEAN ( Forumul de Cooperare Economică al zonei Asia-Pacific ), Asociația Statelor din zona Caraibelor, ECOWAS și alte organisme ce reunesc țări din estul și sudul Africii, Organizația pentru Cooperare Economică a Mării Negre. Nu este încă destul de clar dacă unele dintre organizațiile regionale de colaborare economică vor deveni structuri ale unei ordini economice globale mai echilibrate sau instrumente ale unui nou protecționism.

În examinarea raportului dintre globalizare, evoluția economiilor naționale și influența lor asupra întreprinderilor trebuie avut în vedere că globalizarea se identifică cu :

un proces în care structurile de producție și financiare devin legate tot mai mult prin tranzacții cu partenerii de peste hotare;

aceste legături devin tot mai numeroase, ample ca volum, stabilite și creează o anumită diviziune internațională a muncii;

în cadrul acestei DIM crearea avuției la nivel național devine tot mai dependentă de agenți economici din alte țări;

acesta este ultimul stadiu de integrare a economiilor naționale, deoarece a atins limitele de spațiu ale dependențelor.

Economia globală se dovedește a fi dominată de companiile transnaționale și instituțiile internaționale, care operează pe piețele mondiale independent de granițele naționale, de obiectivele politicilor naționale și de constrângerile interne. Deci globalizarea actuală duce la diminuarea importanței politicilor interne pentru derularea activității economice. Această tendință nu înseamnă că statele sunt aproape de dispariție.

Cheia dezvoltării și prosperității economiilor naționale în etapa actuală și în viitorul previzibil rezidă în promovarea unor politici și strategii deschise spre economia internațională.

Creșterea economică viitoare constă în valorificarea interdependențelor economice, științifice, tehnologice, educaționale, culturale și de schimbarea structurilor și instituțiilor proprii, în consesns cu mutațiile generale ce au loc în economia momdială.

Relațiile comerciale internaționale și extinderea lor în ritm rapid în ultimele decenii au influențat utilizarea resurselor economice, structura ramurilor în diferite țări, proliferarea întreprinderilor. Dezvoltarea comerțului internațional cere o mai mare deschidere din partea economiilor naționale, în condițiile în care, după căderea regimurilor comuniste, el atrage un număr mai mare de participanți și un volum crescut de bunuri și servicii. Analiza prevederilor acordurilor adoptate de Runda uruguay arată că acestea deschid însemnate posibilități pentru dezvoltarea comerțului. Posibilitățile izvorăsc, în primul rând, din reducerile semnificative ce s-au convenit să fie operate asupra tarifelor. Astfel, procentul bunurilor scutite de taxe vamale a crescut în totalul importurilor țărilor industriale dezvoltate de la 20% la 43%, iar tariful mediu ponderat asupra produselor industriale importante se reduce de la 6,3% la 3,7%, adică cu 40%. Tariful mediu pentru produsele importante din țările în curs de dezvoltare se reduce cu 30%.

În contextul globalizării au crescut importanța și rolul piețelor financiare internaționale pe care zilnic se vehiculează sume de mii de miliarde de dolari. Accesul crescut al țărilor, mai ales al celor în curs de dezvoltare și în tranziție, la aceste piețe creează posibilități de o dobândi resurse suplimentare pentru dezvoltare.

Capitalurile și mobilitatea lor constituie cel mai influent și dinamic factor al integrării și globalizării, deoarece capitalul dispune de capacitatea de a lega fluxurile financiare, comerciale, tehnologice și de forță de muncă mai profund, mai direct, mai complex, pe deasupra frontierelor și, în ecalși timp, de a conecta între ele entitățile economiilor naționale.

În contextul globalizării are loc intensificarea circulației internaționale a realizărilor științei, a tehnologiei și inovației.

Schimbările tehnologice rapide au dus la creșterea importanței și rolului capacităților științifice și tehnologice în determinarea performanțelor economice și a forței națiunilor și companiilor.

Noile forme de cooperare tehnologică și științifică sunt extinse în țările dezvoltate și numai treptat se răspândesc în lumea a treia. Un studiu cu privire la distribuția internațională a alianțelor tehnologice startegice, încheiate în perioada 1980-1989, în domeii de importanță majoră, cum sunt : biotehnologiile, materialele noi, computerele, software, microelectronica, automatizarea industrială, telecomunicațiile etc., a arătat că din totalul de 4192 alianțe 95,7% au fost încheiate pentru țările dezvoltate și numai 1,5% pentru cele în curs de dezvoltare, exceptând noile țări industrializate. Inițiativele parteneriatului tehnologice nu evoluează în mod spontan, ci au nevoie de un mediu favorabil la nivelurile microeconomic, mezoeconomic și macroeconomic, inclusiv un cadru legal adecvat, stimulente și posibilități de ridicare a calificării și gradului de educație a resurselor umane.

Un alt domeniu al economiilor naționale influențat de procesul globalizării este cel al resurselor umane. Atât în prezent, cât și în perspectivă, economia mondială este confruntată cu explozia demografică ce exercită mari presiuni asupra piețelor forței de muncă atât în țările cu sporuri mari ale populației, cât și în cele cu sporuri mai mici, deoarece cererea pe aceste piețe este influențată și de progresele înregistrate în tehnica modernă.

Tendința ce se constată în aceste condiții este aceea de creștere a gradului de integrare a piețelor naționale ale forței de muncă în piața internațională sau piețe regionale, concomitent cu o anumită liberalizare a circulației internaționale a forței de muncă.

Este cunoscut că în ultimele decenii, în condițiile intensificării circulației și comunicațiilor internaționale, ale liberalizării, s-a amplificat migrația forței de muncă.

Analiza evoluției economiilor țărilor care formează “ grupul celor 7 ” scoate în evidență o anumită varietate a structurii ocupării forței de muncă și a profesiilor. Un model de economie informațională, evaluat după criteriile ocupării forței de muncă în diferite ramuri, este cel al “ economiilor de servicii ”, reprezentat de SUA, Marea Britanie și Canada. Ele se caracterizează prin declinul rapid al ocupării în industrie după anii '70 și accelerarea înaintării spre informatizare.

Alt model este cel “ info-industrial ” reprezentat de Japonia și Germania. El se distinge prin aceea că, deși ponderea ocupării în industria de transformare s-a redus, ea se menține destul de ridicată.

O combinare a celor două modele, care nu se poate spune că există în stare pură, se întâlnește în Franța, care pare să încline spre o economie a serviciilor, dar menținând o bază solidă a industriilor de prelucrare și cu servicii pentru întreprinderi și sociale în creștere.

Procesele globalizării și liberalizării atrag după ele o serie de consecințe negative și provocări pentru dezvoltare. Cele mai importante dintre acestea sunt :

pierderea autonomiei politice în unele domenii la nivel național;

riscuri de instabilitate și dislocări sau dezechilibrări grave rezultate, mai des, din deschiderea spre piețele financiare internaționale;

riscul marginalizării pe plan internațional.

Este dificil de a contesta că piața este rege și că lumea este regatul Mondializarea este în realitate un proces complex ce desemnează “ integrarea crescută a diferitelor părți ale lumii sub efectul accelerării schimbărilor, progresului noilor tehnologii de informare și de comunicare, mijloacelor de transport, etc. ”.

În realitate, mondializarea nu este în exclusivitate un fenomen contemporan, deoarece ea a debutat din momentul în care recunoașterea faptului că Pământul este rotund a permis descoperirea și a altor continente decât Europa și crearea imperiilor coloniale spaniole și portugheze. Apoi a fost legată de ritmul marilor descoperiri și inovații tehnice.

Noutate epocii noastre este totuși că toate aspectele mondializării s-au amplificat și au atins praguri critice ce le dau o tendință ireversibilă.

Ar fi abuziv să se creadă că mondializarea este singura responsabilă de progresul capitalismului, de declanșarea revoluției industriale, de avansul progresului tehnic și de apariția valorilor universale. În revanșă, este clar că “ actorii mondializii s-au sprijinit pe cunoștințele, tehnicile, ideologiile și teoriile momentului, înainte ca ele să fie validate și, mai rar, dezvoltate de efectele mondializării ”.

Astăzi, formidabilul progres al navigației aeriene, acoperirea mondială a telecomunicațiilor prin rețele de satelit sunt factori ce au accentuat dimensiunea planetară a fenomenului și care l-au făcut să treacă de la o “ mondializare scăzută ”, ce acoperea inegal planeta, la o “ mondializare puternică și generalizată ”.

Dimensiunea cea mai spectaculoasă a mondializării actuale este, fără îndoială și în același timp, globalizarea financiară ( “ integrarea piețelor bursiere sub efectul politicilor de dereglementare și dezvoltarea noilor tehnologii de informare și comunicare ” ) și apariția firmelor multinaționale globale ce integrează toate activitățile financiare, comerciale, industriale, de cercetare-dezvoltare și care ating mărimi ce rivalizează cu cele ale statelor prin procese multiple de fuziune și concentrare.

Multinaționalele nu sunt singurii actori ai acestei globalizări și trebuie ținut cont și de investitorii instituționali, cum ar fi companiile de asigurări, fondurile de pensii sau fondurile de investiții ce mobilizează sume gigant. Chiar organizațiile non-guvernamentale cântăresc din ce în ce mai greu în orientarea deciziilor internaționale ( prin creditul lor moral și prin mobilizarea opiniei mondiale ) pe care le pot provoca în jurul cauzelor de interes planetar, cum ar fi mediul înconjurător, ajutorul umanitar sau drepturile omului, puncte în care organizațiile internaționale sunt uneori obligate să colaboreze cu ele ( instituții guvernamentale ) în elaborarea programelor de acțiune.

Statele sunt chemate să lucreze în colaborare și să se regrupeze în organizații regionale ca : zone de liber-schimb, uniuni vamale, piețe comune ( UE, ALENA, MERCOSUR, ASEAN ) în scopul facilitării schimburilor comerciale și liberei circulații a mărfurilor și persoanelor. Pentru că o finalitate a mondializării este, binențeles, comerțul care din internațional a devenit mondial. Așa se explicî sintagma “ sat planetar ”.

În același timp cu transmiterea de informații în timp real în cele patru colțuri ale lumii, făcând din fiecare telespectator / ascultător un locuitor al “ satului planetar ”, și materiile prime, componentele, piesele de schimb trec de pe un continent pe altul, luând în glumă frontierele ( cca 46.000 mld USD de bunuri ce traversează lumea de la un capăt la altul ).

Este adevărat că schimbările sunt inegale în termene de repartiții spațiale și că ele se produc în manieră dominantă între cele trei regiuni reprezentative ale Triadei – SUA, UE și Japonia cu țările asiatice din APEC ( aproximativ 75% din comerțul mondial ).

Mizele mondializării sunt imense și scopul ei final este mai mult decât incert. Dar, fiind considerată ca o fatalitate dezolantă sa ca o evoluție naturală căreia trebuie să ne adaptăm, indivizii ( ca entități colective și organizaționale ) nu mai pot să nu țină cont sau să îi evite efectele. Unii consideră că toată lumea este câștigată la loto de mondializare, adr alții cred că victimile vor fi infinit mai numeroase decât beneficiarii, mai ales dacă nu se găsesc, într-un timp relatov apropiat, mijloacele de a regla și orienta acest proces. Dacă există în anumite domenii instrumente și mijloace de reglare economică sau politică, în sectoarele cele mai sensibile ( piețe financiare ) nu există practic nici o măsură de control pusă în funcțiune, deși fluctuațiile pot face să cadă monedele naționale sau să destabilizeze statele.

S-a descoperit că este mai ușor să se pună la punct un produs foarte complex din punct de vedere tehnologic, decât să se imagineze proceduri de organizare a modurilor noastre de funcționare colectivă adaptate unui nou mediu.

Globalizarea ne duce mai ales cu gândul la o îmbinare complexă de ordini și dezordini decât la o organizare armonioasă de elemente interdependente.

În sec. XXI, țările din Sud suferă de o înapoiere științifică și tehnologică, de o carență de cadre calificate, de o unsuficiență a infrastructurilor de comunicații și de transport și se confruntă cu fluctuații necontrolate ale cursurilor materiilor prime și cu dificultățile unei democrații aflate la început. Numai cele ce au putut profita destul de curând de avantajul de a-și compara nivelul scăzut de viață al populației lor și diferențele importante de salarii în raport cu țările industrializate, au putut să se angajeze în procese rapide de dezvoltare și au devenit parteneri comerciali respectabili ai Triadei. Dar nu este sigur că salariile scăzute vor rămâne în viitor un atu competitiv justificând delocalizăriel de ăntreprinderi, dacă nu sunt reunite simultan condițiile favorabile la nivelul know-how-ului și concentrărilor capitalizate.

Există piste ce ar putea constitui un debut al alternativei la comercializare. Întrebarea este : “ Una din formele de rezistență a individului la globalizarea economiei mondiale constă în punerea în aplicare, la scară planetară, a resurselor descentralizate ale unei noi < econimii solitare > orientată către luarea în grijî ( responsabil și durabil ) a persoanelor sărace de către ea însăși ? ”. Idei ca necesitatea unei “ societăți civile mondiale ” sau a unei “ cetățenii planetare ” sunt încă pre ezitante pentru a fi altceva decât utopii aducătoare de speranță în ceea ce privește depășirea mondializării în concepția sa actuală. Astfel, se va ajunge să i se dea dreptate filosofului american Francis Fukuiama ce anunță “ sfâșitul istoriei ” apărând teza conform căreia modelul universal al economiei de piață și al democrației politice constituie un fel de rezultat al evoluției societăților umane și un mdel organizațional ultim ce se va perfecționa în viitor, eliminând câteva disfuncționalități ce îl caracterizează încă, dar care sunt doar mici defecte periferice relativ ușor de corectat.

Realitățile globalizării – o provocare a secolului 21

Globalizarea este un concept foarte des vehiculat deși deloc total clarificat. Trecând peste propaganda care prezintă globalizarea ca o evoluție normală a economiei mondiale caracterizată prin eficientizare și creștere a bunăstării, efectele reale prognozate nu sunt nicidecum cele mai fericite.

Evident, se pune întrebarea dacă este mondializarea în interesul tuturor oamenilor de pe glob. Impcatul principal asupra cursului globalizării îl vor avea noile tehnologii și interesele companiilor transnaționale, iar în acest caz nu va duce oare globalizarea la creștere a putrii și a îmbogățiriii statelor dezvoltate concomitent cu dezechilibrarea totală a pieței forței de muncă? .

Previziunile făcute de experți ne pun în fața unui tablou înfiorător : trei sferturi din locurile de muncă din SUA, spe exemplu, pot fi automatizate, iar în nivelul deloc îndepărtat numai 20% din populație va fi necesară pentru a menține activă economia mondială. Aceste 20 de procente vor avea parte de toate beneficiile unei vieți luxoase, indiferent de țara în care se află.

Restul de 80% vor forma o masă pusă în fața delicatei probleme a supraviețuirii. Acesta va fi butoiul cu pulbere, locul în care tensiunile sociale vor atinge cote maxime, iar răbufnirea acestora vor putea pune în orice moment, în pericol noua ordine mondială. Datorită gravității acestei probleme și a riscurilor pe care le presupune, strategii globalizării și- au unit forțele în căutarea unei soluții. Aceasta nu s-a lăsat așteptată și a apărut sub cea mai modernă și subtilă formă a exercitării puterii : manipularea maselor. Procesul, denumit “ tittytainment ” ( de la cuvintele “ tits ” și “ entertainment ” sau “ panem et circenses ” ( “ pâîne și circ ” după modelul roman ) se referă le dezamorsarea acestori tensiuni prin menținerea masei de 80% la un nuvel minim pentru a nu genera nemulțumiri generalizate ( asemuit în sens metaforic cu “ alăptarea ”) și prin manipularea realizată prin intermediul mass-media, “ entertainment ”-ul îndepărtând atenția publică de la problemele reale .

Nu cu mult în urmă aceste previziuni puteau fi catalogate ca paranoia, dar în ultimul timp date fiind modurile în care companiile transnaționale își satisfac necesarul de forță de muncă cât și avansul pe care l-a luat mass-media atât în țările dezvoltate cât și în cele sărace, tabloul devine din ce în ce mai clar : economia mondială urmează un program bine stabilit.

Este de la sine înțeles cî în aceste condiții concepte foarte des vehiculate până acum, ca “ echitate socială ” cât și cel potrivit căruia “ forța de muncă nu este o marfă ” cad în desuetudine.

Mai departe vom analiza mai detaliat aceste bucăți ale puzzle-ului mondial a cărui imagine finală, repetăm, doar cîțiva o puteau imagina cu puțin termen înainte.

Scăderea importanței spațiului și timpului datorată integrării pe scară largă a noilor elemente ale progresului tehnico-științific reprezintă o componentă importantă a strategiei noilor concerne transnaționale. Un exemplu elocvent îl constituie modul de lucru al departamentului de proiectare al companiei Ford, în cadrul căruia ingineri din SUA conlucrează în timp real cu ingineri din Germania și chiar Japonia, folosind a rețea proprie și stații de lucru performante. Astfel, pentru a fi gata pentru aprobare, modelul Mondeo a avut nevoie de încă 2 luni și 20 de conferințe internaționale de lucru. După introducerea noului sistem, pentru ultimul model Taurus au fost necesare numai 15 zile. Rezultatul este un salt de eficiență de peste 100%.

Putem astfel vorbi despre o revoluție care a cuprins universul muncii, revoluție care nu menajează pe nimeni, nesiguranța lucului de muncă extinzându-se asupra tuturor ramurilor, inclusiv a celor considerate, până nu demult, lipsite de acest risc. Până și în sectorul bancar, bancomatele și oeprațiunile ordonate “ on-line ” prin intermediul calculatorului înlocuiesc din ce în ce mai mulți funcționari. La VB-Dialog ( o sucursală a lui Bayerischen Vereinsbank ) spre exemplu, salariul a scăzut de la 23-30 mărci la 16 mărci pe oră, comparabil cu salariul practicat în sectorul curățătoriilor chimice.

Potrivit unei prognoze făcute de compania Cooper & Lybrand, în următorii 10 ani, jumătate din cei angajați în sectorul bancar își vor pierde locurile de muncă. Numai pentru Germania, spre exemplu, acest lucru înseamnă o jumătate de milion de locuri de muncă bine plătite.

Și în această problemă, industria de software este cu un pas înainte : absolvenții occidentali din acest domeniu, atât de căutați până acum încep să se confrunte cu probleme serioase la angajare. Pe lângă creșterea gradului de perisabilitate al cunoștințelor, multe companii au început să-și transfere importante părți ale prelucrării datelor în zone mult mai avantajoase, dispunând de mîna de lucru mult mai ieftină, cum ar fi India. Astfel, a luat naștere întâi așa numitul “ Electronic City ” din Bangalore unde multe companii transnaționale și-au deschis filiale de lucru ( Microsoft, Siemens, Toshiba, Compaq etc. ). Au apărut 120.000 locuri de muncă, iar traficul auto a crescut de patru ori determinând un boom al poluării. Din acest motiv marile firme au început să abandoneze Bangalore, concentrându-se spre mai noul centru de la Poona.

Alte zone chiar și mai avantajoase decât India se prefigurează în Rusia și Europa de est.

Pe lîngă acest model de lucru în Iohn în domeniul sofware-ului apare iminența unui nou pericol : calculatorul însuși. Cele mai recente analize previzionează o dezvoltare a modelelor de calcul și a limbajelor de programare care să permită renunțarea completă, în anumite etape, la munca umană.

Mulți analiști consideră că pe termen lung noile tehnologii vor crea cel puțin atâtea noi locuri de muncă câte desființează, bazându-se încrezîtori pe experiența acumulată de-a lugul schimbării diferitelor moduri de producție. Această încredere însă nu este justificată, fenomenele care se vor produce în economia mondială și care vor avea repercursiuni dramatice asupra pieței forței de muncă neputând fi comparate cu nimic din ceea ce s-a întâmplat până acum.

După o prognoză a Societății de consultanță tehnologică și sisteme, din cele 200.000 locuri de muncă din Germania vor mai rămâne numai 2.000.

Să fie oare aceasta calea dezvoltării viitoare : centre industriale intens specializate aflate pe pante ascendente pentru ca apoi să decadă cu o viteză care întrece orice imaginație ?. Deși e greu de crezut că excepția va ajunge regulă, aceste situații trebuie serios luate în calcul în orice analiză a efectelor globalizării.

Cert este că atunci când majoritatea familiilor vor fi dotate cu PC și telefon de acces la banca de date publice, iar clienții vor putea alege dintr-o ofertă mondială în doar câteva minute fără a-și părăsi locuința, mari segmente ale pieței forței de muncă vor fi piedute. După o recentă analiză, numărul utilizatorilor Internet-ului crește în fiecare săptămână cu 500.000.

În acest timp, 500 de sateliți înconjoară Pământul, receptând și transmițând imagini și sunete către mai mult de 1 miliard de televizoare. Locuitorii orașului chinez Chengdu, aflat la 2 ore de zbor de Lhasa în Tibet, au adoptat deja visul america, ecrane imense făcând reclamă la vile cu peluze, piscină și cu un Cabriolet în față. Același lucru se întâmplă și pe cealaltă parte a globului, în Brazilia. În Buthan cel mai bine trăiesc cei care fac comerț cu copii pirat ale firmelor americane. În Rusia se urmărește serialul “ Denver Clan ”, iar pe malurile râului Rio Purus toți discută despre bustul Pamelei Anderson. Binențeles că nu este vorba de ceea ce vor întradevăr consumatorii ci de ceea ce sunt determinați să vrea. La urma urmei, industria reclamelor are un buget de 250 miliarde dolari, asigurând o manipulare îndeajuns de subtilă și eficientă. Deși Michael Fischer, președintele companiei Walt Disney se lăuda cu duversitatea și originalitatea, uniformizarea preferințelor a devenit acum o realitate. Secretul succesului total al modelului american și al “ culturii Disney ” se bazează, spune Benjamin Barber, “ pe un fenomen la fel de vechi ca și civilizația : concurența între dificil și facil, încet și repede, complex și simplu ”. Nu mai este nevoie să explicăm rezultatul. Disney, McDonald's, MTV și celelate apelează întotdeauna la facil, repede și simplu.

Procesul de globalizare se realizează pe fundalul creșterii inegalităților dintre diferitele clase sociale, țări și regiuni. Aceste inegalități la scar mondială sunt reflectate în tabelul nr. 2.

Tabelul nr.2

( procente )

Sursa : European Environment Agency, Towards Sustainable Development for Local Authoritios, Approaches, Experiences and Sources, Copenhagen, 1997 ).

Odată cu globalizarea vine și numirea oficială a noilor stăpîni ai lumii : companiile transnaționale. Acestea, prin jocul transferurilor de capital pe piața mondială, prin stabilirea fictivă a sediilor în paradisuri fiscale și prin cibernetizarea organizării producției, reușesc să deruleze proiecte de anvergură care nu au nici o legătură cu echitatea sau justiția socială, ocolesc fiscalitatea țărilor de origine pentru ca apoi cu banii pe care în mod normal i-ar fi datorat, să cumpere obligațiuni ale statului, transformându-se într-un mod ironic din debitor în creditor al statului respectiv. Pe piața forței de muncă, aceste companii dau naștere cu o indiferență caracteristică unor intense dezechilibre. Contractele de muncă individuale, atunci când există, afișează clauze abuzive care încălca toate reglementările pentru protecția forței de muncă, dar cine să apere drepturile a mii de angajați împrăștiați pe tot globul și, mai ales, cu de drept și în temeiul cărei legislații, căci puterea politică a pierdut de mult pasul pe lângă puterea economică. John Gage, manager la prestigioasa companie Sun Microsystem declara “ Angajăm oamenii noștrii prin computer, ei lucrează la computer și sunt și dați afară tot prin computer ”.

Este de la sine înțeles că despre contracte colective și sindicate nici nu poate fi vorba.

Se vorbește tot mai des despre apariția unui nou tip de capitalism care se va concentra, pe lângă stăpânirea informațiilor, pe reproducerea omului și ecosisteme, cu alte cuvinte pe grefe de organe, medicină genetică, specii rare de plante și animale, apa, etc. Acesta, ni se spune, corelat cu măsuri de reducere a efectelor negative ale globalizării și stoparea ascensiunii societății către modelul 20 : 80, vor naște un nou tip de societate, mai echitabilă, fundamentată pe perceptele justiției sociale, în care dezechilibre de genul celor amintite mai sus nu vor avea loc. Aceasta va intra în sarcina ONU care va trebui să deruleze măsuri și programe realiste în vederea atingerii obiectivelor prezentate.

Optimismul va fi însă rapid spulberat de o analiză, chiar și sumară, a situației reale : reprezintă aceste obiective interesele celor care dețin puterea, adică ale companiilor transnaționale ?. Firește că nu. Cât despre implicarea ONU, aceasta se folosește de ceva timp încoace de fiecare situație de criză pentru a-și manifesta totala neputință.

Una dintre puținele măsuri viabile însă, o reprezenta consolidarea UE, cu tot ceea ce înseamnă aceasta : uniunea monetară, extinderea unei legislații europene, norme ecologice și impozit ecologic european, sindicate europene unite etc.

Aceasta întrunește destule interese economice la nivel european încât este viabilă și ar putea funcționa, deși impedimentele în calea realizării uniunii sunt departe de a fi epuizate.

Umanizarea globalizării.

Cea mai mare parte a lumii cunoaște mutația spre o planetă a deșeurilor presărată doar cu mega-orașe, o planetă în care milioane de oameni își câștigă cu greu existența. În fiecare săptămână orașele cresc cu un milion de oameni. Orice interes de a acorda ajutoare de dezvoltare s-a pierdut cu desăvârșire. Fiecare țară, așa se pare cel puțin, se îngrijește să facă lumină numai în curtea sa. 358 de miliardari dețin atâtea bogăție cât 2,5 miliarde de oameni, aproape jumătate din populația lumii. Contribuția statelor industriale ale lumii pentru lumea a treia se reduce mereu; în 1994 ea reprezenta în Germania încă 0,34% din PIB, în 1995 mai era de 0,31%, deci cu 10% mai mică ( Austria contribuia în 1995 cu 0,34 ). Este adevărat că între timp investițiile dințările bogate depășesc fondurile de dezvoltare alocate de aceste state, dar de acestea profită numai puține regiuni. Per total, datoriile țărilor în curs de dezvoltare cresc în continuare.

“ Trăim cu toții în mijlocul unei adevărate revoluții mondiale, planeta noastră se află sub presiunea a două forțe uriașe opuse : globalizarea și dezagregarea, căci nu creșterea economică și bunăstarea, ci decăderea, distrugerea ecologică și degenerarea culturală determină în mod vizibil viața cotidiană a majorității oamenilor ”10).

În cadrul dezbaterilor privind adaptarea celor mai bune strategii de dezvoltare din punct de vedere al intereselor țărilor și agenților naționali și al intereselor susținătorilor globalizării se confruntă două viziuni :

– strategia înlocuirii importurilor pentru acele produse care pot fi

Hans-Peter Martin, Harold Schumann, Capcana globalizării. Atac la democrație și bunăstare, Ed. Economică 1999, pag 52

obținute pe plan intern;

strategia dezvoltării sectoarelor de export.

În timp ce prima strategie, avea în veder sporirea capacităților țărilor în curs de dezvoltare de a-și autocentra eforturile și de a se autoconcentra asupra sectoarelor care să le întărească autonomia în dezvoltare, contribuind la reducerea cererii de valută față de organismele financiare internaționale, cea de-a doua, urmărea crearea unei industrii care să producă cu prioritate pentru export, nu neapărat bunuri de înaltă competitivitate din punct de vedere al valorii adăugate, ci bunuri ale sectoarelor primare sau ale sectoarelor cu înalt grad de poluare pentru țara care le produce.

În timp ce primul punct de vedere este susținut de naționaliștii dezvoltării, cel de-al doilea punct este susținut de transnaționaliștii dezvoltării, adepții globalizării.

Dacă prima viziune duce la dependența statelor naționale de Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și alte organisme financiare internaționale, și deci urmărește să evite pe cât posibil intervențiile acestora prin pârghiile lor financiare în conducerea și mecanismele interne ale țărilor respective, cea de-a doua are ca rezultat crearea condițiilor interne favorabile intervenției, evident de pe poziția intereselor acestor instituții internaționale.

Referindu-se la rolul Băncii Mondiale și al Fondului Monetar Internațional în sprijinirea țărilor care sporesc cererea de valută către aceste organisme internaționale, tot mai mulți oameni de știință, oameni politici și luptători pentru drepturile statelor de a se dezvolta independent sunt unanim în a aprecia că acestea au devenit centre de putere care dictează politicile statelor debitoare, rescriu de multe ori politicile comerciale, fiscale, legislația muncii, sistemul de îngrijire a sănătății, reglementările ecologice, politica energetică etc. Aceste mari centre de putere au însă consecințe negative asupra oamenilor care practic sunt obligați să suporte toate obligațiile financiare. Cele mai afectate sunt țările în curs de dezvoltare, cu o democrație fragilă și guverne slabe. Proiectele finanțate cu împrumuturi de la aceste mari centre îi dislocă pe sîraci de pe pământurile lor natale, poluează apele statelor, le defrișează pădurile și ledistruge rezervele piscicole. Apoi, adăugând insulta la suferință, când se apropie termenele de plată, săracilor li se spune că serviciile lor sociale și salariile trebuie să fie reduse pentru rambursarea împrumuturilor țării lor.

Atunci cînd puterea și liberatatea sunt folosite pentru a realiza o mai mare responsabilitate la nivelul ființei umane se creează, în interiorul nostru cea mai importantă forță a progresului prin noi înșine și pentru noi. Din păcate, în lumea noastră, dominată de forța banului, pentru că oferă șansa celor mai avantajoase alegeri, atît la nivel de individ cât și a libertății pentru a domina. În aceste condiții dependența colectivităților umane de datorii externe poate fi impusă cu forța de dreptul internațional, care este expresia intereselor marilor corporații, devenind un act imoral în domeniul realităților economice internaționale, o dovadă grăitoare a consecințelor negative ale globalizării în economia mondială.

Acreditarea ideii că țările în curs de dezvoltare sau fostele țări cu economie centralizată nu se pot dezvolta decât cu ajutorul banilor proveniți din ajutoare străine este infirmată de întreaga experiență mondială, care, în deceniile de lichidare a subdezvoltării, a avut ca rezultat creșterea decalajelor între țările bogate ți țările sărace. Viața demonstrează că succesul economic al unor țări asiatice este periculos de superficial, deoarece în spatele economiilor dinamice și competitive ale acestor țări se ascunde sărăcia tot mai puternică a unor pături largi de oameni. Este o eroare să se creadă că dezvoltarea nu poate veni decât de afară, că țările nu se pot dezvolta independent. Viața demonstrează că atunci când oamenii – cheia dezvoltării economice – își găsesc încrederea în sine de a se dezvolta liber, se creează singura forță a progresului, concretizată în capacitatea oamenilor de a folosi eficient resursele rare, proces natural ce declanșează energii puternice, pe care oamenii le pot mobiliza în interesul lor.

Globalizarea a fost privită cu rezervă în multe țări cu economii avansate. Există o părere comună că globalizarea dăunează intereselor lucrătorilor, în special a forței de muncă necalificată, fie direct prin imigrație, fie indirect prin comerț și prin mobilitatea capitalului. Particular în concurența pe piața internă aceste păreri par să fie ciudate în comparație cu dovada practică că globalizarea are o mică influență asupra salariilor, asupra ocupării forței de muncă, precum și asupra inegalității veniturilor din economiile avansate ( în comparație, modificările în tehnologie au dus la un schimb către forța de muncă mult mai calificată în detrimentul celei necalificate ). Mai mult decât atât, credința că globalizarea amenință salariile și locurile de muncă este contrazisă de faptele istorice care arată că comerțul liber și mobilitatea forței de muncă și a capitalului îmbunătățește bunăstarea globală și înclină să o îmbunătățească și pe cea națională a tuturor țărilor implicate.

Totuși, în ciuda tuturor beneficiilor globalizării pentru bunăstarea națională, există ajustări de costuri pentru grupurile particulare din cadrul unei națiuni : globalizarea produce învingători și învinși. Alinierea acelor grupuri de muncitori disponibilizați prin concurența de pe piața internă apare încet și cu costuri semnificative cum ar fi necesitatea obținerii de informații despre noi oportunități, reâncadrare, restabilire și despre pierderile cunoștințelor cu specific industrial și economic. Strategii trebuie să aibă în vedere dislocările potențiale și să se asigure că acei ce sunt disponibilizați nu devin și marginalizați.

Este foarte important ca orice acțiune a strategiei să nu împiedice adaptările, ci să constituie un stimulent pentru forța de muncă și pentru companii în adaptarea și astfel obținerea unui profit din modificările mediului economic. Ajustarea costurilor poate fi minimalizată prin încurajarea unor piețe de forță de muncă flexibilă și prin reducerea rigidităților structurale cu care companiile se întâlnesc, reguli de muncă oneroase, anumite cerințe pentru încadrarea personalului, precum și costurile de angajare și disponibilizare. Alte politici pot include strângerea și oferirea de informație despre condițiile pieței muncii, standartizând procedurile de certificare profesională în fiecare țară, și prin intensificarea oportunităților de pregătire și calificare astfel încât lucrătorii din țările cu economii avansate își pot îmbunătății cunoștințele pentru a se potrivi cu cererile modificărilor economiei globale.

Din păcate, strategii cu orizonturi politice pe termen scurt pot fi mult mai preocupați cu costurile adaptărilor pe termen scurt decât cu creșterea beneficiilor pe termen lung ale comerțului liber. Această viziune este înșelătoare. Economia mondială nu a fost niciodată mai sănătoasă decât acum. Un punct bun a creditului pentru aceste standarde mai ridicate pot duce la globalizare.

Finanțele implică instrumente sofisticate, anumite standarde, dar nu trebuie uitat faptul că atât finanțele cât și piețele sunt pentru oameni. Trebuie să păstrăm în mințile și în inimile noastre mesajul cutremurător a doi tineri din Guineea, găsiți morți pe pista de aterizare a unui avion. Ei au spus : “ Noi suferim enorm în Africa. Ajutați-ne. Noi avem război și boli, ducem lipsî de mîncare ……… Vrem să învățăm și vă rugăm să ne ajutați să învățăm pentru a deveni ca dumneavoastră ”. Acesta este mesajul celor care se află într-o sărăcie absolută. El ne transmite că sărăcia, încă prezentă la sfîrșitul unui secol de afluență este intolerabilă. Dar acest lucru nu este o noutate : politicile sociale sunt elemente centrale ale bugetelor guvernamentale, ale programelor de ajutoare, ale comunicațiilor internaționale. Pentru mulți ani, programele suportate de FMI au încorporat probleme sociale. De-a lungul ultimilor ani, în majoritatea țărilor în care există programe FMI, educația și asigurarea sănătății au crescut semnificativ.

În războiul împotriva sărăciei – cea mai mare sursă generatoare de conflicte – există două dimensiuni : una națională și una internațională. Prima rămâne însă predominantă. Țările sărace au nevoie să genereze o creștere de înaltă calitate. Cu toții putem învăța din experiența pozitivă a multor țări africane care, asistate de programele FMI, au încercat să întoarcă creșterea ciclului vicios al declinului, al inflației crescute și al deficitelor externe. Aceasta se datorează în general unui mediu macroeconomic stabil, unei economii de piață eficiente și deschise, unui cadru propice investițiilor private, unui sector financiar transparent, unor instituții economice prospere și a unei bune guvernări și totodată, datorită respectării normelor legale și a unui sistem juridic independent care recunoaște dreptul proprietății și protejează drepturile de bază ale oamenilor.

O inter-relație vitală există între creșterea și dezvoltarea economică. Politicile sociale puternice cărora se adresează sărăcia pun bazele unei creșteri economice susținute. Un obiectiv este de a eradica sărăcia și de aceea, contribuția internațională este indispensabilă. O cheie a viitorului va fi formată de țări ce promovează politici proprii de reducere a sărăciei. Pentru ca strategia de eradicare a sărăciei să fie credibilă, un element important este acela de susținere a comerțului. Țările industrializate trebuie să realizeze un effort de deschidere a economiilor lor către toate exporturile țărilor sărace.

Țările industrializate precum și agențiile internaționale au fost angajate să promoveze dezvoltarea umană.

Dar care sunt resursele necesare unei astfel de dezvoltări ?. Le-am putea împărți în patru :

dividendele păcii; reducerea cheltuielilor militare atât a țărilor bogate cât și a celor sărace;

reformarea sistemului de ajutor public pentru dezvoltare ( noul sistem trebuie să fie progresist, previzibil și echitabil );

o negociere mondială privind problema îndatorării țărilor; să se pună capăt transferurilor nete de resurse către țările industrializate, transferuri ce rezultă din îndatorarea țărilor sărace ( 50 miliarde de USD / an );

deschiderea piețelor mondiale de bunuir și servicii, astfel încât ele să asigure o repartiție mai echitabilă.

În final nu putem uita cererile repetate pentru calmarea situațiilor post-conflictuale; în multe țări politicile avantajoase nu au supraviețuit revoluției conflictului armat. Vom continua să răspundem acestor situații tragice, dar trebuie să fim mai activi. De aceea inițiativele pentru pace sunt esențiale.