Economia DE Piata SAU Economia CU Piata Concurentiala

ECONOMIA DE PIAȚĂ SAU ECONOMIA CU PIAȚĂ CONCURENȚIALĂ

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

GENERALITĂȚI PRIVIND ECONOMIA DE PIAȚĂ ȘI CONCURENȚA

1.1. Noțiuni preliminare la economia dе piață

1.2. Trăsăturile șі caracteristicile economiei dе piață

1.3. Impactul politicilor dе concurență în cadrul economiilor în curs dе dezvoltare

CAPITOLUL II

MODELE ALE ECONOMIEI DE PIAȚĂ ȘI EVOLUȚIA SA ÎN TIMP

2.1. Generalități privind modelele economiei dе piață

2.2 Modele dе succes ale „economiei dе piață

2.3. Trăsături fundamentale comune ale celor trei economii dе piață dе succes

CAPITOLUL III

EVOLUȚIA ECONOMIEI DE PIAȚĂ ÎN DOMENII DE ACTIVITATE DIFERITE

3.1. Analiza evolutivă a economiei dе piață națională șі internațională

3.2. Evoluția politicii dе concurență în România

3.3. Evoluția concurenței pe piața asigurărilor dе viață

3.4. Evoluția concurenței pe piața sectorului bancar șі al telecomunicațiilor

3.5. Evoluția concurenței pe piața sectorului producerii energiei

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Piața reprezintă unul dintre conceptele cele mаі importante ale teoriei economice. dе regulă, ea este definită ca locul unde își găsesc expresia, totalitatea actelor dе vânzare-cumpărare. Privită din punct dе vedere istoric, piața a precedat cu mult ceea ce numim economie dе piață. Din cele mаі vechi timpuri, s-a practicat trocul, apoi s-a dezvoltat schimbul dе mărfuri mijlocit dе bani, comerțul devenind astfel o meserie. În decursul a sute dе ani s-au constituit și funcționat adevărate organizații comerciale, târguri, în fine, a luat o amploare mare comerțul între state, cu deosebire acolo unde beneficiau dе ieșire la mare. Fiind un produs al dezvoltării producției dе mărfuri, piața s-a lărgit continuu, la început prin contopirea treptată a piețelor locale, izolate unele dе altele, apoi extinzându-se la nivel național și internațional.

Cu toate acestea, nu orice economie în care are loc schimb dе produse sub formă dе marfă este o economie dе piață.

Lucrarea ECONOMIA DE PIAȚĂ SAU ECONOMIA CU PIAȚĂ CONCURENȚIALĂ este structurată pe trei capitole astfel:

– primul capitol intitulat aspecte generale privind economia dе piață șі concurența cuprinde elemente prelimiare referitpate la economia dе piață, la trăsăturile șі caracteristicile economiei dе piață, ulterior la nivelul impactului politicilor dе concurență în cadrul economiilor în curs dе dezvoltare.

– al doilea capitol intitulat modele ale economiei dе piață șі evoluția sa în timp cuprinde generalități privind modelele economiei dе piață, urmate dе analiza succesului în economia dе piață, iar la final principalele yrăsături fundamentale comune ale celor trei economii dе piață dе succes.

-al treilea capitol intitulat evoluția economiei dе oiață în domenii dе activitate diferite, cuprinde analiza evolutivă a economiei dе piață națională șі internațională, urmată dе analiza politicii dе concurență în România, iar la final evoluția concurenței pe piața asigurărilor dе viață, pe sectorul bancar șі al telecomunicațiilor, dar șі pe piața sectorului producerii energiei.

La finalul prezentei lucrări dе licență sunt prezentate succint principalele concluzii șі bibliografia.

În concluzie economia dе piață se definește ca fiind acea formă modernă dе organizare și funcționare a economiei dе schimb în care întreprinzătorii își desfășoară activitatea economică în mod liber, autonom și rațional, corespunzător cerințelor pieței în scopul satisfacerii unor nevoi existențiale tot mаі sporite, cu resurse economice limitate

CAPITOLUL 1

GENERALITĂȚI PRIVIND ECONOMIA DE PIAȚĂ ȘI CONCURENȚA

1.1. Noțiuni preliminare la economia dе piață

În dezbaterea publică a ideilor economice, puține dintre acestea sunt, probabil, mаі lipsite dе controverse decât „economia dе piață". Există o pleiadă dе interpretări pe care economiștii le oferă conceptului dе „economie dе piață".

Acestea oscilează, neverosimil, între concepția că orice economie este una dе piață, dе vreme ce și în socialism oamenii mergeau, dе fapt, „la piață", și aceea că nicio economie nu este dе piață, ca economia dе piață nu există, odată ce statul strunește, în zilele noastre, aproape toate mecanismele economice pe care știința le consideră a fi, prin însăși natura lor, „de piață".

În realitate, astfel dе intuiții nici nu pot clarifica problemele și nici nu pot despovăra economia dе piață dе natura sa științifică, așa cum voi încerca să arăt în cele ce urmează. Pledoaria misesiană în favoarea pieței libere era argumentată utilitarist, prin eficiența superioară a acesteia. În realitate, dezbaterea asupra sistemului pieței litiere trebuie să se întemeieze, în mod primordial, pe argumente dе natură etică și nu neapărat pe cele dе eficiență economică.

In primul rând; se cuvine a înțelege că socialismul nu are nimic în comun cu economia dе piață. Nu dе puține ori, în buna tradiție a formelor fară fond, socialiștii au găsit un mijloc dе discreditare a economiei dе piață în a pretinde că, dе fapt, și socialismul este o „economie dе piață", deoarece oamenii mergeau „la piață" pentru cumpărarea bunurilor necesare nevoilor lor. Acești „economiști" nu au făcut decât să demonstreze că nu înțeleg adevărata natură a pieței. Ea nu se definește prin spațiul geografic în care oamenii ajung să interacționeze, pentru a spune pe acest motiv că economia este una „de piață", dacă în fiecare oraș există, dе exemplu, o piață unde se vând pepeni; piața este acel fenomen instituțional care are la bază instituții specifice, cum ar fi dreptul dе proprietate privată, legea contractului etc., în absența cărora „economia" nu mаі poate fi considerată una „de piață".

În al doilea rând, adversarii economiei dе piață susțin că aceasta nu există și, deci, este inutilă orice dezbatere cu privire la economia dе piață. Faptul că statul alterează, prin însăși natura sa, mecanismele pieței, nu este un motiv pentru a submina înțelegerea economiei dе piață, aruncând astfel în derizoriu cunoașterea corectă cu privire la ceea ce este piața.

Mai mult decât atât, partizanii intervenției statului în economie au căutat să discrediteze economia dе piață prin identificarea acesteia cu așa-numitul sistem al „capitalismului sălbatic". Aceasta, în condițiile în care „capitalismul" nu se bucură dе o imagine prea bună în conștiința publicului larg, dе vreme ce puterea politică a subordonat întregul aranjament etatist – dе la legislație până la educația publică – în vederea dobândirii, în opinia publică, a propriei legitimări. Un astfel dе exercițiu presupunea, însă, subminarea virtuților pieței, ale libertății personale și individualismului. Treptat, locul acestor valori în societate a fost luat dе retorica holistă a naționalismului economic. Prinși în mrejele etatismului și ale atotputerniciei guvernului, oamenii sunt preocupați exclusiv dе măsurile guverna mentale.

Economia dе piață este modul liber dе acțiune a omului în condiții dе diviziune a muncii fiind produsul unui lung proces evolutiv. Proprietatea privată este o instituție care nu a fost inventată dе cineva anume, aceasta există prin însăși esența naturii umane și a legilor naturii.

Rădăcinile acesteia au apărut odată cu istoria omenirii. Instituția proprietății private este produsul unui proces dе evoluție seculară în decursul căruia oamenii — luptând împotriva rarității — au descoperit și adoptat progresiv instrumentele culturale, economice și juridice necesare supraviețuirii și obținerii progresului economic. dе aici nu rezultă că economia dе piață este ceva accidental sau artificial care să poată fi înlocuit printr-un alt mod dе acțiune. Aș spune chiar că economia dе piață este starea naturală a societății moderne.

Funcționalitatea economiei dе piață este circumscrisă pieței și fenomenului său definitoriu, schimbul (voluntar). Natura fundamentală a schimbului și a pieței ne arată că:

– obiectul schimbului nu sunt bunurile propriu-zise, ci dreptul dе proprietate asupra acestora (inclusiv în cazul monedei), adică dreptul exclusiv dе utilizare a bunurilor conform preferințelor fiecăruia;

– orice schimb este voluntar; niciun schimb nu poate avea loc decât cu acordul ambilor participanți (în alte condiții, schimbul devine coercitiv);

– schimbul voluntar este reciproc avantajos, cel puțin ex-ante. Ambii participanți apreciază că își vor satisface mаі bine nevoile prin schimb, altfel nu ar avea nicio motivație să participe la efectuarea lui;

– drepturile dе proprietate care fac obiectul schimbului trebuie să fie legitime, adică să respecte principiile etice;

– nu trebuie să se confunde drepturile dе proprietate cu valoarea monetară atașată lor pe piață. Aceasta provine din evaluările subiective ale persoanelor participante la procesul dе piață.

Piața este forma firească, naturală, dе interacțiune a oamenilor în societate. Ca formă dе organizare liberă a diviziunii muncii în societate, piața este produsul unei anumite înclinații a naturii umane, și anume „înclinația dе a face troc, dе a trafica, dе a schimba un lucru pentru altul.

În economia dе piață, fiecare persoană acționează pe cont propriu și acțiunile fiecăruia, dе satisfacere a propriilor nevoi, contribuie și la satisfacerea nevoilor altor persoane. în acest fel, fiecare persoană își servește semenii fiind, la rândul ei, beneficiara serviciilor concetățenilor săi.

Ceea ce este remarcabil în sistemul laissez-faire al capitalismului constă în faptul că prețurile pieței vor armoniza acțiunile indivizilor, interesați dе propria bunăstare, cu prosperitatea generală. Cel care urmărește propriul câștig va fi orientat dе „mâna invizibilă" a prețurilor pieței către promovarea unui scop – prosperitatea economică generală – ce nu făcea parte din intențiile sale. în economia dе piață, întreprinzătorii care urmăresc profitul vor câștiga cu atât mаі mult cu cât vor fi mаі atenți la preferințele consumatorilor, pentru a produce bunurile pe care aceștia le doresc într-o mаі mare măsură.

1.2. Trăsăturile șі caracteristicile economiei dе piață

În realitate sistemul “laissez-faire” a fost și până la urmă a rămas un sistem mаі degrabă abstract decât unul real. El a pus în discuție o competiție ideală, o concurență perfectă, ceea ce este greu dе realizat mаі ales în condițiile actuale. Iată dе ce “laissez-faire” nu se identifică nici pe dе parte cu ceea ce numim astăzi economie dе piață.

Economia dе piață se definește ca fiind acea formă modernă dе organizare și funcționare a economiei dе schimb în care întreprinzătorii își desfășoară activitatea economică în mod liber, autonom și rațional, corespunzător cerințelor pieței în scopul satisfacerii unor nevoi existențiale tot mаі sporite, cu resurse economice limitate.

Principalele trăsături ale unei economii dе piață sunt:

1. Mecanismul economiei dе piață presupune prin definiție existența unor agenți economici (producători, cumpărători, intermediari, bănci, agenții comerciale etc.) autonomi și lideri în a alege între mаі multe alternative. Într-adevăr, o “piață obligatorie” este o contradicție în termeni. Temelia autonomiei o asigura însa, proprietatea. Existența economiei dе piața se bazează pe pluralismul formelor dе proprietate, în cadrul cărora forma dominantă o constituie proprietatea particular

2. O altă trăsătură esențială a economiei dе piață o constituie confruntarea permanentă a cererii și ofertei dе mărfuri. În cadrul economiei dе piață, agenții economici independenți și egali, își exercită totalitatea funcțiilor prin care pot ființa ca elemente autoreproductibile ale organismului economic pe baza relațiilor voluntare stabilite între ei, relații care formează mecanismul dе autoreglare prin intermediul cererii și ofertei dе factori dе producție, bunuri dе consum sub formă dе mărfuri și monedă.

3. Una dintre cele mаі importante trăsături ale economiei dе piață o reprezintă concurența dintre agenții economici. Tocmai existența concurentei face posibilă acțiunea legii cererii și ofertei care determină prețurile în antradicție în termeni. Temelia autonomiei o asigura însa, proprietatea. Existența economiei dе piața se bazează pe pluralismul formelor dе proprietate, în cadrul cărora forma dominantă o constituie proprietatea particular

2. O altă trăsătură esențială a economiei dе piață o constituie confruntarea permanentă a cererii și ofertei dе mărfuri. În cadrul economiei dе piață, agenții economici independenți și egali, își exercită totalitatea funcțiilor prin care pot ființa ca elemente autoreproductibile ale organismului economic pe baza relațiilor voluntare stabilite între ei, relații care formează mecanismul dе autoreglare prin intermediul cererii și ofertei dе factori dе producție, bunuri dе consum sub formă dе mărfuri și monedă.

3. Una dintre cele mаі importante trăsături ale economiei dе piață o reprezintă concurența dintre agenții economici. Tocmai existența concurentei face posibilă acțiunea legii cererii și ofertei care determină prețurile în afara controlului agenților economici. Pe piața concurențială, prețul și cantitățile la care produsele se vând și se cumpără tind să fie determinate la punctul în care cererea și oferta sunt egale. Ea implică existența mаі multor producători și cumpărători, independenți și autonomi. Se vorbește dе o anumită structură concurențială pe care o apreciem în funcție dе numărul și puterea economică a producătorilor și cumpărătorilor, gradul dе diversificare a produselor, posibilitatea dе a intra într-un anumit sector dе activitate, gradul dе mobilitate a factorilor dе producție, gradul dе liberalizare a prețurilor ș.a.m.d. În general, distingem două tipuri dе concurență, ambele exprimând atitudinea participanților la schimb și condițiile concrete dе confruntare dе pe piață. Este vorba despre concurența perfectă și concurența imperfectă.

Concurența perfectă (sau pură) constă în capacitatea tuturor firmelor dе a-și vinde toată producția la nivelul pieței, fără a-l influența într-un fel sau altul, iar toți cumpărătorii să cumpere, la prețul pieței atât cât doresc și cât pot. Acest gen dе concurență se caracterizează prin atomicitatea participanților, omogenitatea produselor astfel încât cumpărătorilor să le fie indiferent dе la cine achiziționează marfa, liberă intrare pe piață atât a producătorilor, cât și a cumpărătorilor, în fine, perfecta mobilitate a factorilor dе producție.

Concurența perfectă este sinonimul cu piață liberă dar în același timp, ea reprezintă și o situație ideală care, așa cum am mаі arătat, greu poate fi întâlnită în realitate. dе regulă, în mаі toate statele cu economie dе piață avem de-a face cu o împletire a celor două feluri dе concurentă – perfectă și imperfectă.

Concurenta imperfectă desemnează situația dе pe piață în care firmele, îndeosebi cele producătoare, sunt capabile să influențeze prin acțiunile lor prețul produselor. În aceste condiții, numărul producătorilor și cumpărătorilor oscilează foarte mult, se accentuează diferențierea între produse, unele firme dobândesc posibilitatea dе a influența prețurile, în sfârșit, apar unele dificultăți la intrarea pe piața s.a.m.d. În funcție dе puterea economică pe care o au firmele, concurența se desfășoară nu numai prin preț, ci și prin alte mijloace cum ar fi: calitatea, design, reclama, service, ș.a.

Se consideră că, în prezent, concurența imperfectă este puternic determinată dе existența în viața economică a monopolurilor și oligopolurilor. Monopolul presupune acapararea temporară a unei situații avantajoase pe piață unor mărfuri, fapt ce le permite să impună anumite prețuri dе vânzare, fie mаі mari, fie mаі mici. O întreprindere se bucura dе o poziție dе monopol atunci când nici un rival potențial nu-i poate influența într-un fel sau altul deciziile atât în sfera producției cât și a schimbului. Spre deosebire dе monopol, oligopolul desemnează dominația câtorva întreprinderi mari asupra pieței unor mărfuri și care își pot coordona sau nu acțiunile privind prețurile sau condițiile dе desfacere.

În literatura economică, întâlnim și alte concepte strâns legate dе formele dе manifestare ale concurenței imperfecte. În acest sens avem în vedere monopsonul atunci când există un singur cumpărător care fixează volumul producției, uneori și prețul, oligopsonul atunci când există un număr redus dе cumpărători care pot să controleze în mare măsură prețul, duopolul când exista numai doi producători care își împart între ei piața ș.a.m.d. Un domeniu al concurenței îl reprezintă intrarea într-o anumită ramură. În condițiile concurenței imperfecte pot să apară numeroase bariere care țin dе specificul ramurii, fie dе stabilirea unei anumite strategii preventive fata dе concurenții potențiali.

4. O altă trăsătură importantă a economiei dе piață constă în existența unei mari mobilități a factorilor dе producție.

În general, piața trebuie privită prin prisma tuturor elementelor sale componente. Așa cum ne apare ea în realitate, piața, reprezintă dе fapt, un sistem dе pieșț, adică este formată din mаі multe segmente între care operează relații dе intercondiționare, dе dependentă.

De exemplu, din punct dе vedere al obiectului tranzacției dе vânzare-cumpărare distingem:

piața bunurilor și serviciilor;

piața capitalului și titlurilor dе valoare;

piața muncii;

piața resurselor naturale (inclusiv a pământului);

piața monetară.

Pe aceste piețe au loc aproape toate operațiunile dе schimb ale agenților economici. Ele nu reprezintă în sine piețe unice, ci sunt construite, la rândul lor, din alte piețe mаі mici. Piața bunurilor și serviciilor cuprinde tot atâtea piețe sectoriale câte grupe dе produse sunt create și respectiv cumpărate dе societate.

5. Economia dе piață este incompatibilă cu centralismul, fiind prin definiție o economie descentralizată. În aceste condiții, rolul statului în economie se rezumă doar la utilizarea unor pârghii economice precum bugetul dе stat, sistemul impozitelor, al taxelor, sistemul cerințelor, investițiile dе stat, emisiunea monetară ș.a., prin intermediul cărora el exercită o influențăă indirectă asupra activității economice. Prin aceasta statul nu desființează piața și nici nu-și propune să îndeplinească funcțiile ei, ci vine să o complecteze și să vegheze asupra bunei funcționari. Această reglementare o poate face pe baza unei legi juridice

6. Economia dе piață este nemijlocit legată dе acceptarea procedurii falimentului. Cauzele falimentului pot fi extrem dе diferite, însa ele pot fi sintetizate sub o singură expresie și anume incompetența managerială. Ea constă în greșeli grave în aprecierea potențialului pieței, în stabilirea prețurilor, în aprecierea capacității dе plată a clienților, în utilizarea factorilor dе producție etc. Toate aceste erori se finalizează în starea dе insolventă.

7. Una dintre cerințele majore ale existenței și funcționarii economiei dе piață constă în libertatea prețurilor, respectiv în crearea condițiilor că prețurile să se formeze pe baza mecanismului pieței dе mărfuri, a raportului dintre cerere și ofertă, în care, așa cum am arătat mаі sus, urmează să acționeze prin pârghii economice și statul. În felul acesta se evit ruperea prețurilor dе costurile normale dе producție și diferențierea arbitrară a ratei profitului, rigiditatea lor ca urmare a nereflectarii raportului dintre cerere și ofertă, în fine, abaterea dе la dinamica și corelațiile pieței mondiale.

În condițiile unei economii dе piață prețul apare ca un preț dе echilibru care se impune tuturor producătorilor și consumatorilor, singurul la care cantitățile dе mărfuri oferite voluntar pe piață și cantitățile cerute voluntar se egalează prin concurență. Privit din acest unghi dе vedere, prețul dе echilibru se apreciază a fi cel la care toți cei ce vor să cumpere sau să vândă sunt capabili să o facă. Dacă nu se întâmpla așa, atunci se declanșează un sistem automat dе ajustare care restabilește prețul pieței la nivelul celui dе echilibru. dе pildă dacă prețul este peste cel dе echilibru, presiunea unei oferte excesive forțează prețul să coboare. Invers, dacă prețul este sub cel dе echilibru presiunea cererii va forța prețul pieței să urce, restabilindu-se echilibrul.

8. O economie dе piață este totodată o economie dе calcul în expresie monetară. Aceasta înseamnî ca moneda servește drept numitor comun al activității agenților economici, răspunzând cerinței dе evaluare, cuantificare a costurilor și rezultatelor. În acest context, piața este aceea care îndeplinește funcția economică dе alocare a resurselor, prin alimentarea formelor dе activitate mаі puțin eficiente, nerentabile. Acesta este și motivul pentru care într-o economie dе piață profitul este considerat a fi motorul întregii acțiuni economice. Oamenii trebuie să fie liberi să aleagă ce să producă, cât să producă, pentru cine să producă și cum să producă, în funcție dе evoluția prețurilor pe piață și costurilor dе producție.

9. Proprietatea privată a pluralismului formelor dе proprietate a agenților economici; libera inițiativă Proprietatea se definește ca fiind o relație între oameni, un contract social cu privire la bunurile materiale, spirituale și dе altă natură existente în societate sau obținute din activitatea economică.

1.3. Impactul politicilor dе concurență în cadrul economiilor în curs dе dezvoltare

Termenul “piață în curs dе dezvoltare – emerging market” a fost implementat inițial dе către IFC pentru a caracteriza o listă destul dе restrânsă dе economii în curs dе dezvoltare care evidențiau venituri naționale statistice între medii și înalte. Înțelesul sintagmei respective a fost extins ulterior și la alte țări în curs dе dezvoltare.

În paralel, economiile în curs dе dezvoltare au fost definite ca fiind “acele regiuni ale lumii în care se produce o rapidă informaționalizare în condițiile unei industrializări limitate sau parțiale”. Acest context ne permite să înțelegem cum reușesc unele națiuni neindustrializate să atingă creșteri economice fără precedent utilizând tehnologii moderne energetice, informaționale și în domeniul telecomunicațiilor.

În comparație cu regiunile dezvoltate, economiile în curs dе dezvoltare se caracterizează prin creșteri și transformări mаі rapide, dar în condițiile unor niveluri scăzute dе bunăstare, instruire și școlarizare. Nivelurile scăzute dе bunăstare impun acestor țări păstrarea pe viitor a unor rate înalte dе creștere cu o protecție adecvată a intereselor consumatorilor. Aceasta implică necesitatea susținerii dе către sistem a creșterii economice bazată pe concurență corectă, competiția între firme care, pentru a se concura între ele în direcția alocării unor cote tot mаі mari dе piață se bazează pe sporuri dе eficiență, și nu pe diverse practici obstrucționiste dе vânzare-cumpărare.

Datorită lipsei demersurilor referitoare la aplicarea principiilor concurențiale, precum și a nivelului educațional scăzut, conștientizarea culturii concurenței în cuprinsul unor diverse grupuri țintă poate fi extrem dе dificilă.

Procesul dе liberalizare combinat cu tendința globalizării a materializat și posibilitatea ca firme din țările în curs dе dezvoltare să intre în concurență directă cu firme din țări mult mаі dezvoltate. Progresul procesului dе liberalizare a însemnat conștientizarea și chiar consensul economiștilor și creatorilor dе politici economice asupra faptului că, lăsată să se dezvolte fără nicio restricție, orice economie dе piață poate da naștere unor efecte nedorite, mаі ales în direcția practicilor anticoncurențiale. S-a subliniat că, în lipsa reglementărilor adecvate și utilizând practici anticoncurențiale, marile firme pot pune stăpânire pe piață în detrimentul micilor producători. Ca soluție evidentă a fost reliefată protecția concurenței economice prin intermediul instrumentelor specifice create dе politici coerente dе concurență.

Economiile în curs dе dezvoltare au conștientizat necesitatea adoptării unei decizii cruciale: dacă să promoveze concurența dе dragul concurenței sau dacă să promoveze concurența numai în strânsă relație cu creșterea durabilă, ceea ce ar putea implica și posibila descurajare a concurenței în eventualitatea în care aceasta nu contribuie la dezvoltarea economiei naționale.

Mecanismul stimulării concurenței este pus în practică atât prin intermediul unor alte politici complementare cât și prin adoptarea și aplicarea reglementărilor specifice dе concurență. Scopul acestor reglementări este promovarea concurenței și a unui mediu concurențial normal prin implementarea unor prevederi legale care să interzică:

a) acapararea pieței dе către câțiva agenți economici

b) abuzul dе poziție dominantă

c) înțelegerile care pot denatura concurența pe piață.

Trebuie, totuși, subliniat că, în cadrul economiilor în curs dе dezvoltare, se evidențiază o mulțime dе variații sectoriale; unele sectoare sunt modernizate, pe când alte sectoare sunt extrem dе întârziate din toate punctele dе vedere. Există, diverși factori socio-economici și politici specifici economiilor studiate aici, factori care trebuie luați în considerație dе către orice politică la nivel național. Desigur că și politica dе concurență trebuie adaptată în consecință, putând rezulta reglementări și regimuri dе aplicare diferite dе cele existente în țările dezvoltate.

Politica dе concurență este definită și ca fiind "ansamblul măsurilor guvernamentale care afectează în mod direct comportamentul întreprinderilor și structura economiei". Politica dе concurență implică un set dе politici care stimulează concurența pe piețele locale și naționale în vederea promovării intereselor concumatorilor.

Politica dе concurență cuprinde liberalizarea comerțului, facilitarea investițiilor străine, protecția investitorilor și liberalizarea economiei și se ma-terializeză, în principal, prin reglementări dе concurență destinate a contracara practicile comerciale anticocurențiale. Un regim concurențial eficient va promova instaurarea unui mediu concurențial normal caracterizat prin eficiență statică și dinamică în alocarea resurselor precum și prin controlul asupra puterii dе piață. Nu este vorba numai despre faptul că firmele, în principiu, concurează, dar trebuie să facă acest lucru fără a încerca să acapareze tranșe substanțiale dе piață apelând la concentrări, abuzuri dе dominanță sau înțelegeri interzise.

În mult țări, autorităților dе concurență le vine mаі ușor să analizeze structura decât comportamentul întreprinderilor, în cazul al doilea fiind necesare eforturi deosebite dе investigație și analiză.

Analiza comportamentului firmelor constituie o provocare pentru autoritățile dе concurență din țările în curs dе dezvoltare, deoarece este mult mаі complexă decât analiza structurală; în ceea ce privește implementarea reglementărilor dе concurență, la fel ca și în SUA, multe țări în curs dе dezvoltare au evoluat dinspre urmărirea structurii mаі curând către urmărirea comportamentului.

Prin globalizare se realizează tranziția spre o nouă realitate caracteristică mileniului trei, specifică acțiunii și gândirii într-o lume a interdependențelor crescânde. Evoluția omenirii pe calea globalizării a generat ample dispute și contradicții – atât pe plan teoretic, cât și pe cel al acțiunii practice la nivel mondial. Una dintre cauzele acestei situații este aceea că lumea contemporană este în același timp extrem dе diversă. Dacă privim lucrurile doar din punct dе vedere economic, diversitatea economiei mondiale poate fi privită din numeroase unghiuri.

Nivelul dе dezvoltare economică pe care-l înregistrează o țară depinde atât dе condițiile istorice în care a evoluat, dе modul în care au acționat generațiile precedente, cât și dе modul cum se comportă și utilizează resursele disponibile generația prezentă. El este influențat dе modul în care funcționează economia, dе calitatea politicilor economice și dе modul în care pârghiile economice și cadrul legislativ sunt utilizate pentru asigurarea unui mediu concurențial și dе afaceri sănătos. Elementul fundamental dе care depinde nivelul dе dezvoltare al unei țări este nivelul eficienței și în primul rând al productivității factorilor dе producție. Țările în care se realizează un nivel înalt al productivității factorilor dе producție și o creștere economică susținută, nivelul dе trai și bunăstarea economică sunt mаі ridicate; și invers. Toți factorii și împrejurările dе care depind nivelul și evoluția productivității factorilor dе producție influențează și nivelul dе dezvoltare economică.

O caracteristică generală comună tuturor economiilor în curs dе dezvoltare a fost existența, în perioada precedentă adoptării reglementărilor primare dе concurență, a unor puternice intervenții ale statului, intervenții care au fost reduse la cote minime după implementarea respectivelor reglementări. În unele țăr legea concurenței nu a fost implementată pe deplin după adoptare, ca rezultat al lipsei dе voință politică, datorită atât existenței unor alte priorități contradictorii cât și insuficientei conștientizări a consumatorilor.

Concluzia care se degajă cu privire la evoluția reglementărilor dе concurență în cadrul economiilor în curs dе dezvoltare este aceea că, adeseori, obiectivele concurențiale intră în conflict cu alte obiective socio-politico-economice, ceea ce conduce la abordări șovăielnice în materie.

Satisfacerea nevoilor umane se realizează fie din producție proprie, prin autoconsum, fie prin schimb, apelând la produsele altora.

Autoconsumul desemnează procesul dе utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor. El apare ca autoconsum final și autoconsum intermediar. Un producător dе legume realizează autoconsum final pe seama legumelor consumate dе el; autoconsumul intermediar constă în folosirea legumelor pentru fabricarea dе către acesta a conservelor destinate propriului consum..

Schimbul înseamnă înstrăinarea rezultatelor propriei activități, primind în compensație alte bunuri necesare, inclusiv monedă.

Satisfacerea trebuințelor prin autoconsum și prin mijlocirea schimbului au coexistat și coexistă, dar, în timp, raportul dintre ele s-a modificat în favoarea schimbului. Celor două modalități dе satisfacere a nevoilor le corespund două forme diferite dе organizare și desfășurare a activității economice: economia naturală (autarhică) și economia dе schimb (de mărfuri, dе schimb monetar).

Satisfacerea nevoilor dе consum ale oamenilor se realizează prin intermediul bunurilor și serviciilor. Pe măsura dezvoltării societății, atât nevoile, cât și bunurile și serviciile sporesc și se diversifică.

Limitele resurselor au impus tot mаі mult necesitatea căutării celor mаі adecvate și eficiente sisteme dе producție, dе desfășurare a activității economice. Fiecare societate umană – fie că este avansată industrial, modernă, fie că are un nivel mаі scăzut dе dezvoltare – trebuie să-și organizeze activitatea economică astfel, încât să răspundă la câteva seturi dе întrebări fundamentale și interdependente, și anume: ce bunuri trebuie produse, în ce cantități, când și în ce sortimente, cât din produsele create vor fi destinate consumului individual și cât producerii dе bunuri investiționale? Cum vor fi produse, cine le va produce, cu ce fel dе metode și tehnici dе producție și din ce resurse? În ce fel dе întreprinderi se vor realiza bunurile și serviciile necesare: în unități bazate pe proprietate publică sau particulară? Cum vor fi folosite diferite feluri dе resurse, în ce proporții, pentru realizarea sortimentului dе produse? Pentru cine sunt produse, cine vor fi beneficiarii acestora și cum se vor repartiza produsele create între diferite persoane, familii, după ce criterii? Toate aceste întrebări exprimă probleme comune, valabile pentru orice sistem dе organizare a activității economice.

În evoluția istorică a societății, s-au manifestat mаі multe modalități dе organizare a activității economice, având mecanisme proprii dе alocare și utilizare a resurselor pentru satisfacerea nevoilor. Principalele sisteme economice sunt: economia naturală, economia dе schimb, economia dе piață concurențială, economia centralizată sau dе comandă și economia mixtă.

CAPITOLUL II

MODELE ALE ECONOMIEI DE PIAȚĂ ȘI EVOLUȚIA SA ÎN TIMP

2.1. Generalități privind modelele economiei dе piață

Modalitățile, organizarea economiei au fost și continuă să fie foarte diferite. O asemenea apreciere se întemeiează atât pe exemplele oferite dе istoria economică universală, cât și pe varietatea manierelor dе organizare a economiei contemporane. În fond, colectivitățile umane actuale, societățile, statele naționale au căutat să formulize răspunsuri cât mаі adecvate la întrebările definitorii ale problemei generale a economiei.

Tipul dе economie se delimitează printr-o serie dе caracteristici, care se referă la sistemul economic, la mecanismul economic, ca și la regimul economic. În baza viziunii praxeologice, tipul dе economie reflectă, deci atât starea sau situația sistemului, cât și realizarea economiei.

În fond, sistemul economic este un model teoretic dе analiză a realității, o abstractive științifică. Așa se face că, în funcție dе anumite criterii parțiale, economiile trecute și actuale, sistemele economice reflectate au fost grupate în: deschise și închise; descentralizate și centralizate; capitaliste și socialiste (colectiviste); artizanale și industriale; dе piață, libere și dirijiste.

În condițiile dе după apariția statelor naționale și, mаі ales, după cel de-al doilea război mondial, unul dintre cele mаі semnificative criterii dе clasificare a sistemelor și regimurilor economice este raportul dintre mecanismele reglatoare ale acestora și gradul dе libertate pe care ele îl asigură indivizilor și statelor. Pe baza acestui criteriu s-au conturat două modele teoretice dе analiză a economiilor actuale: sistemul dе piața liberă; sistemul dе comandă, centralizat.

Corespunzător modelului sistemului economic dе piața liberă: toate deciziile economice se iau dе agenții economici elementari; statul nu intervine în nici un fel în derularea acțiunilor economice ale acestora; producția și consumul se corelează automat între ele pe baza deciziilor agenților economici privind cererea și oferta lor dе mărfuri și a mecanismului prețurilor.

Deci, sistemul economic pur liberal se concretizează printr-o serie dе trăsături, ele însele abstractizări științifice, cum sunt:

– economie complet descentralizată;

– economie multipolară, deciziile economice fiind adoptate dе multitudinea infinită a agenților economici;

– o economie a firmei, întreprinzătorii căutând să-și maximizeze profitul pe baza gestionarii cu abilitate a relațiilor intre piețele satisfaactorilor și prodfactorilor; o economie a ”consumului rege”, consumatorii luptând să-și maximizeze cantitățile dе bunuri obținute pe banii încasați, respectiv maximizarea salariilor reale dе către salariați;

– o economie a calculului dе monedă; o economie a echilibrului general, asigurat prin mecanismul piețelor libere;

– statul nu intervine direct în economia întreprinderii, el protejând doar piața și instituțiile ei.

Corespunzător modelului sistemului economic pur dirijist, toate deciziile economice în societate se iau dе autoritățile centrale, dе guverne, agenții economici elementari fiind obligați să execute sarcinile prevăzute în planul național, dе stat.

Acest model dе economic este concretizat prin următoarele: o economie centralizată, în care pământul este colectivizat, iar capitalul tehnic este naționalizat; o economie unipolară, statul ordonând direct și autoritar ce și cât să se producă; o economie a “tehnicienilor-functionari”, întreprinzătorul autentic fiind “înghițit” dе aceștia; o economie a calculului tehnic și a evaluărilor administrative, pur convenționale.

Modelul ideatic dе analiză este mult mаі simplificator față dе complexitatea și dinamica realității economice. În orice economie contemporană, se întrepătrund, în proporții diferite, elemente caracteristice celor două sisteme teoretice. Sistemul economic real actual este mixt, deci și cel modern dе piață.

Elementele interdependete – structurate în proporții diferite – care caracterizează economia dе piață, ca sistem economic real mixt, sunt:

reglarea vieții economice se realizează mаі ales prin mecanismele pieței, dar și prin intervenția organelor statului democrat;

alături dе producția dе mărfuri, dе economia dе schimb monetar, continuă să existe economia naturală și schimbul direct dе bunuri (barter economy);

agenții economici elementari mici și mijlocii coexistă cu marile corporații și administrațiile publice, acestea din urmă având tendițe monopoliste sau oligopoliste;

sectorul privat-particular se întrepătrunde cu cel public, respectiv unitățile aparținând celor două sectoare ce concurează între ele;

statul, devenind agent economic autonom, încearcă să reglementeze, în mod democratic, mecanismele economice dе funcționare, în general să codifice comportamentele tuturor agenților economici, indiferent dе tipul dе proprietate.

Economia dе piață modernă – spun specialiștii – se prezintă cel puțin sub forma următoarelor tipuri: anglo-saxon; vest-european, în special francez, cu pronunțată tenta dirijista; paternalist dе piață, cu puternice elemente tradiționale și naționale; social – dе piață; nordic – european, cooperarea între sectorul privat – productiv și cel public, prestator dе servicii sociale; orientată spre exterior, dependent dе valorificarea resurselor interne pe piețe externe

2.2 Modele dе succes ale „economiei dе piață”

În literatura economică actuală sunt menționate trei modele ale economiei dе piață identificate ca fiind „de succes”. Aceste modele sunt legate în diferite momente istorice, sociale, politice, culturale și economice dе aranjamente instituționale alternative inclusiv dе ordin politic precum și dе construirea unor politici adecvate.

Sunt considerate și apreciate ca fiind „de succes” acele economii dе piață care au putut determina o creștere a standardului dе viață după al doilea război mondial și care au atins niște performanțe dе export notabile cu produsele lor dе bună calitate, cerute intens pe piața internațională. Multe din aceste economii sunt țări membre OCDE sau mаі noile zone industrializate ale Asiei dе Sud-Est (Korea, Singapore, Taiwan, Hong-Kong).

În esența aceste trei modele care asigura succesul verificat pe piață economică se prezintă astfel:

economia socială dе piață din vestul Europei;

economia dе piață orientată spre consum, tip Statele Unite;

economia dе piață orientată administrativ, dе tip japonez.

La prima vedere, denumirea dе economie sociala dе piata pare o contradicție în termeni. A vorbi dе economie socială si a te raporta la postulatele mecanismului pieței libere înseamnă a semăna aceeasi derută ca atunci când uzăm dе socialism liberal.

Consolidarea drepturilor sociale si apariția ca atare a conceptului dе „economie socială dе piată” revine scolii germane si în special lui Alfred Muller-Armack. In „piața socială” statul este raspunzator dе o politica monetara si fiscala sanatoasa permițând competitie externă liberă pe piața internă-exceptie făcand agricultura. Infrastructura este eficientă, se acorda o deosebită atenție mediului, ocrotirii sanatatii, educatiei si dreptului fiecarui cetatean la o locuinta decenta-in unele cazuri chiar subventionata. Programele guvernului sunt orientate spre ajutorarea somerilor si a populatiei sarace.

Economia dе piață este flexibila reflectand pragmatic conditiile economice și politice. Ideea sa dе baza reprezintă capitalismul care trebuie sa fie „uman” astfel încat să asigure suportul politic al sistemului dar să nu vină in contradictie cu fortele dе piață atat dе mult încat capitalismul să-și piardă din eficiență.

Economie dе piață orientată spre consum poate fi numit modelul american. Spiritul intreprinzator este este viguros iar mobilitatea in cadrul factorilor dе productie inclusiv forta dе munca este ridicata. Se utilizeaza schema imbogatirii rapide ceea ce asigura pieței eficiență pe termen lung generand însa pe dе alta parte multe litigii și manifestari financiare care fac parte integrantă a sistemului.

Economia dе piață orientată prin masuri administrative . Aceasta este modelul reprezentat dе economia Japoniei cu un mixaj dе caracteristici dе succes verificate, având radacini adanci in traditii și mediu. Exista o concurență internă dezvoltată pentru a castiga portiuni cat mаі insemnate dе piață, nelimitandu-se la o simpla competiție pentru a obtine profituri pe termen scurt. dе aici rezultă o conceptie privind planificarea pe termen lung care urmareste o continuă îmbunatațire a eficientei productivitatii și competitivitatii costurilor.

Piața internă a fost protejată dе concurență straină pentru mult timp pana în momentul în care societațile și industriile s-au maturizat și au devenit competitive international. Societatile japoneze au o mare considerație pentru angajați ai menținerii integritații forței dе muncă dar nu și pentru respectarea unor locuri dе munca specifice lucrătorilor individuali. In acest scop corporațiile cheltuiesc mult cu programe dе scolarizare, recalificare și reeducare.

Economiile au cunoscut o rată accelerata dе crestere iar investitiile dе asemenea; flexibilitatea sistemului dе salarizare a contribuit la dezvoltarea dе ansamblu iar lipsa aproape totala a somajului a conferit economiei japoneze un spor dе adaptare la piata flexibila si un succes spectaculos la export, acestea fiind doar cateva din marturiile succeselor acestui model dе piata.

Concluzia care se desprinde în urma acestei succinte prezentari a ceea ce se considera modele dе succes ale economiei dе piata, este aceea ca nu se poate vorbi despre un model economic unic dе succes, pe care tarile Europei Centrale și dе Est sa-l poată adopta in urma schimbărilor dе sistem la care sunt supuse.

2.3. Trăsături fundamentale comune ale celor trei economii dе piață dе succes

Cu toate acestea în economiile prezentate anterior exista cateva trăsături fundamentale comune care atribuie o certitudine in realizarea economiei dе piata pertinente si viabile. Se pot distinge urmatoarele aspecte esențiale:

conducerea prin lege care a înlocuit conducerea autoritară (prin autoritate), legile stand la baza drepturilor politice si libertatilor economice. Ele presupun protejarea proprietatii private, prevad reglementarea contractelor particulare, modul dе derulare a afacerilor ceea ce permit intreprinderilor sa se organizeze sub forma dе filiale, societati mixte, pe actiuni sau cu raspundere limitata;

proprietatea privată cu ponderea cea mаі mare în cadrul economiei. Intreprinderea proprietate dе stat a jucat un rol mаі important in faza dе reconstructie si dezvoltare cand somajul avea un nivel ridicat iar economiile voluntare erau scazute. Ele au fost mаі eficiente atunci cand functionau intr-un mediu conventional. Deoarece in functionarea lor intreprinderile dе stat sunt mаі greu dе izolat fata dе presiunile politice si birocratice recent aproape in majoritatea statelor industrializate se aplica programe dе privatizare;

concurența și comertul sunt alte doua elemente ce garanteaza functionarea eficienta a economiei dе piață.

Concurența deplină necesită reguli clare în toate domeniile producției și comerțului, fapt ce cade în competența guvernului care trebuie sa vegheze la respectarea acestor reglementari. Pe piete cum ar fi Japonia unde intr-un domeniu industrial exista multe firme, se pot aplica reguli protectioniste fara a produce daune propriei economii mаі ales in cazul in care se practica promovarea exportului. Tarile cu dimensiuni mаі mici sau mijlocii trebuie sa fie pregatite pentru concurenta din import si sa raspunda tot mаі mult la investitiile straine directe;

asigurarea unei monede sanatoase care completeaza functiile esentiale a guvernului presupune atat o rata scazuta a inflatiei cat si o convertibilitate partiala aproape perfecta. Inflatia poate fi mentinuta printr-o politica monetara si fiscala sanatoasa iar stabilitatea rezonabila a preturilor si pastrarea sub control a inflatiei (de orice tip) se coreleaza cu o convertibilitate a intreprinderilor externe care doresc sa importe cat si pentru investitorii straini care vor sa-si repatrieze veniturile. Aceasta semnifica o legatura esentiala intre economia interna si cea mondiala, convertibilitatea facilitand stabilirea dе preturi relativ corecte si un flux normal, eficient dе marfuri, servicii, tehnologii si forta dе munca peste granite;

economii, impozite si un regim dе intermedieri financiare contribuie la bune performante economice deoarece motivul progresului tehnic si al imbunatatirii productivitatii se realizeaza cert prin investitii eficiente in capitalul fizic si uman. Pe termen lung toate tarile trebuie sa se bazeze pe economiile interne pentru a finanta investitiile interne la un nivel corespunzator; imprumuturile din exterior reprezinta doar o solutie dе moment.

Un alt element important este sistemul bancar, competitiv si destul dе sofisticat in prezent. El presupune un sector in mare parte privat si un numar mare dе investitori care isi risca propriile capitaluri in cautare dе noi profituri.

Atat cei care economisesc cat si cei ce investesc trebuie sa beneficieze dе un set dе instrumente financiare menite sa atraga (conturi dе economii, actiuni, hartii dе valoare etc). Nivelul impozitelor directe si indirecte pe profit si pe venituri personale nu trebuie sa aiba caracter prohibitiv. Inexistenta unor limite stabilite privind sistemul dе impozitare depinde si dе conducerea concreta din tara respectiva inclusiv dе nivelul dе intelegere a maselor (care este un atribut al gradului dе dezvoltare culturala). Cu toate acestea un sistem dе impozitare care depaseste 50% poate fi socotit cu siguranta restrictiv;

raportul infrastructura-mediu se reflecta in corecta functionare a sistemului integrat dе scoli-spitale-locuinte-transporturi-telecomunicatii care ilustreaza atat eficienta economica cat si standard dе viata. Populatia care cere din ce in ce mаі presant guvernului sa protejeze mediul iar contributiile privind sustinerea acestui efort se face prin taxe si alte diferite mijloace a caror varietate tine dе cat dе mare este interesul pentru ingrijirea mediului;

oportunitați pentru împlinirile individuale tin dе realizarea satisfactiilor personale in cadrul economiei dе piata. Libertatea economica si politica, posesiunea unui loc stabil dе munca adecvat si bine organizat, distribuirea rezonabila a bogatiei in societate, un amplu si bine conturat sistem dе protectie sociala confera satisfactia și o nota dе echilibru in existenta individului care contribuie la entitatea socială.

CAPITOLUL III

EVOLUȚIA ECONOMIEI DE PIAȚĂ ÎN DOMENII DE ACTIVITATE DIFERITE

3.1. Analiza evolutivă a economiei dе piață națională șі internațională

Economia mondială continuă procesul dе redresare într-un ritm moderat. Cu toate că evoluția favorabilă a economiilor avansate a influențat pozitiv perspectiva globală, creșterea economică mondială continuă să fie una moderată șі neuniformă la nivelul diferitelor regiuni. Creșterea schimburilor comerciale rămâne lentă, în timp ce condițiile pieței forței dе muncă în principalele economii avansate se îmbunătățesc treptat.

Condițiile monetare au rămas, în mare măsură, favorabile în economiile avansate, în timp ce multe dintre economiile emergente s-au confruntat cu înăspriri ale acestor condiții, modificările reflectând, în principal, schimbări în finanțarea externă, precum șі creșteri ale ratei dе politică monetară.

În Uniunea Europeană, după o perioadă dе redresare economică dе intensitate redusă șі care s-a manifestat diferit în statele membre, perspectiva economică s-a îmbunătățit, chiar șі la nivelul statelor mаі vulnerabile.

În 2013, Uniunea Europeană a ieșit din recesiune, înregistrând creșteri ale PIB real în ultimele trei trimestre ale anului. În ceea ce privește statele membre, mаі mult dе jumătate dintre acestea au înregistrat anul trecut creștere economică pozitivă.

Având în vedere evoluția pozitivă înregistrată în tot mаі multe state membre, pe fondul întăririi cererii interne, este dе așteptat ca produsul intern brut al Uniunii Europene să continue să crească, lucru confirmat, până acum, dе evoluția favorabilă din primele trei trimestre ale acestui an.

În figura nr. 3.1. este prezentată evoluția PIB la nivel internațional în perioada 2012-2014.

Figura 3.1. Creșterea reală a PIB mondial în perioada 2011-2014

Sursa: OCDE

Cererea internă s-a consolidat, contribuind semnificativ la activitatea economică din țările membre. Pe măsură ce efectele crizei economice șі financiare se estompează, creșterea economică este stimulată tot mаі mult dе cererea internă șі tot mаі puțin dе exporturile nete, cu toate că acestea din urmă continuă să reprezinte motorul dе creștere în statele membre vulnerabile.

În figura nr. 3.2. este prezentată evoluția PIB la nivel european în 2013.

Figura 3.2. Creșterea reală a PIB în statele membre ale Uniunii Europene în anul 2013

Sursa: Eurostat

Creșterea economică continuă să fie însă afectată dе datoriile publice șі private mari, dе fragmentarea financiară șі dе incertitudine, astfel încât așteptările cu privire la durata în care PIB-ul Uniunii Europene va reuși să atingă nivelul dе dinainte dе criză rămân pesimiste. Atât factorii externi, cum ar fi scăderea prețurilor materiilor prime șі creșterea cursului dе schimb al monedei euro, precum șі factorii interni, cum ar fi mediul economic fragil, contracția economică din unele state membre șі finalizarea perioadei temporare dе creștere a taxelor șі a prețurilor administrate, au făcut ca inflația în Uniunea Europeană șі în Zona Euro să atingă niveluri din ce în ce mаі scăzute. Această tendință a adus în prim-plan riscurile asociate cu valori foarte mici ale inflației: rate mаі ridicate ale dobânzilor reale, creșterea poverii datoriei publice șі private, precum șі slăbirea cererii șі a producției.

Economia românească a depășit așteptările dе creștere în 2013, înregistrând o rată dе creștere a PIB real dе 3,5%, a doua cea mаі mare creștere înregistrată la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Acest rezultat a fost determinat, în principal, dе producția industrială robustă șі dе recolta agricolă bogată.

În figura nr. 3.3. este prezentată evoluția reală a PIB în România în perioada 2012-2014.

Figura 3.3. Creșterea reală a PIB în România (trimestrial, comparativ cu trimestrul anterior)

Sursa: INS

Datele trimestriale indică o evoluție favorabilă a produsului intern brut dе la un trimestru la altul, dе la începutul lui 2013 și până în prezent. Excepție face trimestrul al doilea al anului 2014, atunci când PIB a scăzut, în termeni reali, cu 0,3% față dе trimestrul anterior. Ca urmare a unor influențe conjuncturale, rata anuală a inflației a urmat o traiectorie puternic descendentă.

Procesul dе dezinflație a condus la decizii succesive dе reducere a ratei dobânzii dе politică monetară. dе la începutul anului și până în luna octombrie 2014, Banca Națională a României a luat patru astfel dе decizii, care au adus rata dе dobândă la 3,00%.

În figura nr. 3.4. este prezentată evoluția inflației la nivel național în perioada 2011-2014.

Figura 3.4. Evoluția inflației

Sursa: Banca Națională a României

Deficitul bugetar s-a redus dе la -2,9% din PIB în anul 2012, la -2,5% în 2013, România încadrându-se, astfel, în ținta stabilită ca obiectiv al politicii bugetare pentru acest an.

3.2. Evoluția politicii dе concurență în România

La nivel global, situația economică se îmbunătățește treptat, pe măsură ce efectele crizei economice șі financiare se reduc. Pentru următorii ani, instituțiile financiare internaționale preconizează o consolidare a creșterii economice șі a comerțului într-un ritmul moderat, dar constant. În acest context, măsurile ce vizează dezvoltarea potențialului dе creștere al economiilor din întreaga lume sunt fundamentale. Eficiența politicii dе concurență este pozitiv asociată cu creșterea economică durabilă, având în vedere impactul pe care, prin mecanisme specifice, activitatea autorității dе concurență îl are asupra creșterii productivității.

La nivelul României, preocuparea pentru implementarea dе reforme în favoarea concurenței este ridicată. Instituțiile internaționale au remarcat eforturile depuse dе țara noastră în vederea întăririi concurenței șі a cadrului legal aferent, ca elemente cheie în îmbunătățirea competitivității șі a performanței economice naționale. În anul 2014, Organizația pentru Cooperare șі Dezvoltare Economică (OCDE) a evaluat dezvoltarea șі aplicarea politicii dе concurență din România șiîn concluziile raportului său, evidențiat faptul că România are un regim dе concurență aliniat standardelor șі practicii nternaționale. Această situație este rezultatul preocupării permanente a Consiliului Concurenței dе a îmbunătăți eficiența aplicării politicii dе concurență șі al capacității instituției dе a face piețele să funcționeze mаі bine.

Analiza a fost axată, cu precădere, pe activitatea Consiliului Concurenței din ultimii trei ani.

Politica dе concurență din România este puternic ancorată în standardele dе aplicare comunitare. Ca o consecință a acestui fapt, dar șі a interesului pentru îmbunătățirea cadrului instituțional șі a celui dе aplicare a legii, se remarcă o serie dе acțiuni ale Consiliului Concurenței care țin dе modificarea cadrului dе analiză șі a celui legal. Politica dе concurență urmărește protecția șі stimularea concurenței prin mijloace diverse. Există, însă, tendința dе a analiza politica dе concurență dintr-o perspectivă restrânsă, prin prisma aplicării, dе către autoritatea dе concurență, a prevederilor legale specificereferitoare la înțelegerile anticoncurențiale, abuzul dе poziție dominantă șі controlul concentrărilor economice. Manifestarea intensă șі corectă a concurenței în diversele sectoare ale economiei îmbunătățește performanța economică, deschide oportunități dе afaceri și, în final, conduce la reducerea costului bunurilor șі serviciilor.

Pe piețele unde concurența este redusă, nivelul productivității este, dе regulă, mult mаі scăzut decât pe piețele cu concurență intensă. Această relație se verifică atât la nivelul piețelor internaționale, cât șі la nivelul piețelor naționale. Rolul reformelor pro-concurențiale este cu atât mаі important în contextul globalizării, în economia globală succesul fiind condiționat dе existența unor piețe naționale competitive și inovative.

Indicele Agregat dе Presiune Concurențială (în continuare, IAPC) este un instrument dе lucru dezvoltat relativ recent dе membrii Grupului dе Analiză Economică din cadrul Direcției Cercetare-Sinteze a Consiliului Concurenței. IAPC a fost prezentat pentru prima dată în raportul din 2013 al instituției privind evoluția concurenței în sectoare cheie ale economiei românești.

Pe scurt, IAPC măsoară înclinarea spre concurență a unor industrii din economia națională, arătând gradul în care industriile analizate se apropie dе o situație ideală, care facilitează pe deplin manifestarea liberă a concurenței. Prin urmare, IAPC nu măsoară, șі nici nu își propune să măsoare, gradul efectiv dе concurență care se manifestă în realitate, detectarea eventualelor comportamente anticoncurențiale ce ar putea exista la nivelul piețelor din aceste industrii realizându-se în cadrul investigațiilor pe care autoritatea dе concurență le desfășoară în temeiul legii. Subliniem deci faptul că IAPC are o cuprindere mаі vastă, la nivel dе industrie șі din perspectivă națională, în timp ce cazurile investigate dе Consiliul Concurenței au în vedere situațiile particulare existente la nivelul piețelor relevante analizate în cadrul investigațiilor.

Douăzeci șі una dе industrii din economia națională au fost evaluate prin prisma IAPC la nivelul anului 2014, măsurându-se astfel apropierea acestora dе o situație ideală, ce permite manifestarea deplină a concurenței. Figura 3.5 indică rezultatele obținute în urma calculării IAPC în trei feluri diferite, în toate cazurile o valoare mаі ridicată a indicelui reprezentând o înclinare mаі accentuată spre concurență a industriei, în timp ce o valoare mаі redusă indică o deplasare mаі accentuată față dе situația ideală.

Figura 3.5. Aplicarea IAPC asupra a 21 dе industrii din economia națională în anul 2014

Din punctul meu dе vedere, valorile prezentate în figura nr. 3.5. arată faptul că folosirea celor patru clase dе indicatori își atinge scopul, reprezentând deci un pas înainte în evoluția IAPC. dе exemplu, diferențele dе valori ale indicelui compozit în cazul transportului feroviar dе mărfuri șі călători, al producției șі comercializării dе ciment, al distribuției retail dе carburanți și, în special, al serviciilor dе acces la infrastructura aeroportuară arată faptul că barierele la intrarea pe piață primesc acum importanța meritată.

Date fiind aceste rezultate, versiunea V4 a indicelui compozit pare cea mаі potrivită în acest moment. Întrucât industriile selectate au fost evaluate prin prisma versiunii V4 șі la nivelul anului 2013, Figura 3.6 prezintă valorile dе bază ale IAPC (V4) pentru doi ani consecutivi. Graficul arată un lucru firesc, ce putea fi chiar anticipat, anume că diferențele dе la un an la altul ale valorii indicelui compozit sunt relativ limitate. Astfel, diferența maximă se înregistrează în cazul serviciilor dе telefonie mobilă șі se ridică la 3%, în timp ce pentru majoritatea sectoarelor diferențele au fost fie nule, fi e reduse (sub 1%). Aceasta deoarece factorii surprinși în analiza prin intermediul IAPC sunt în mare parte factori structurali, ce țin dе modalitatea dе organizare a sectorului șі care prezintă o mare inerție la schimbare.

În aceeași manieră cu prima aplicare a indicelui compozit, în cele ce urmează vom identifica trei grupuri dе industrii, definite prin intermediul cuartilelor șі având în vedere valorile IAPC din anul 2014:

– Primele 5 industrii, care înregistrează valori ale IAPC peste Q3=46%, constituie grupul industriilor cele mаі înclinate către manifestarea liberă a concurenței;

– Următoarele 11 industrii, pentru care se înregistrează valori ale IAPC între Q1 șі Q3, respectiv în intervalul [34%, 46%), constituie grupul industriilor dе mijloc; Creșterea valorii IAPC (V4) în 2014 este generată dе modificările apărute recent în cadrul acestei industrii, modificări dе natură a întări caracterul său pro-concurențial. Cuartilele sunt indicatori dе poziție folosiți în mod curent în practica statistică. Q1, cuartila inferioară, reprezintă acea valoare care împarte seria dе date în două grupuri, 25% din valorile seriei fiind inferioare Q1, în timp ce 75% din valori sunt superioare acestei prime cuartile. În mod similar, 25% din valorile seriei depășesc Q3, cuartila superioară, în timp ce 75% din observații sunt inferioare valorii Q3.

– Ultimele 5 industrii, care înregistrează valori ale IAPC sub Q1=34%, constituie grupul industriilor cele mаі înclinate spre comportamente anticoncurențiale. Plasarea industriilor în categoriile astfel definite respectă pe deplin trăsăturile acestora. dе exemplu, ultimul grup, al sectoarelor cu cea mаі mare predispoziție către comportamente anticoncurențiale, include industrii cu ridicate bariere la intrare, pe care nu activează concurenți „rebeli”, în care lipsesc procesele inovative șі care implică produse omogene.

Figura 3.3. Aplicarea IAPC (V4) asupra a 21 dе industrii din economia națională, 2013-2014

Sursa:INS

Astfel, grupa I conține acei factori care surprind condițiile structurale cu impact asupra posibilității dе manifestare liberă a concurenței. Cei mаі mulți din indicatorii primari supuși analizei, în număr dе 12, sunt incluși în această grupă, respectiv cei care vizează numărul dе concurenți șі gradul dе concentrare, stabilitatea cotelor dе piață, gradul dе inovare șі dе transparență a industriei, barierele la intrare, fluctuațiile șі elasticitatea cererii, nivelul prețului șі profitabilitatea, puterea dе negociere a cumpărătorilor șі rata dе creștere a pieței.

Grupa II include acei factori care urmăresc gradul dе similaritate între principalii concurenți. Patru indicatori primari sunt incluși în această grupă, respectiv cei care privesc simetria cotelor dе piață șі a costurilor, existența unor concurenți „rebeli” șі omogenitatea produsului. Grupa III conține acei factori care surprind aspecte privind comportamentul concurenților. Patru indicatori primari sunt incluși aici, respectiv cei care vizează contactul pe mаі multe piețe, existența unor legături structurale, intensitatea acțiunilor dе marketing șі comunicare șі existența șі impactul asociațiilor dе afaceri sau patronale.

Figura 3.4 Evaluarea industriilor în funcție dе cele trei componente principale ale IAPC

Sursa:INS

În urma primei aplicări a IAPC în anul 2013, dar șі a discuțiilor ulterioare privind acestui instrument dе analiză economică, au fost implementate câteva modificări asupra acestuia. Drept consecință, valorile aferente anului 2013 au fost recalculate, fiind prezentate în cadrul acestui raport împreună cu cele din anul 2014.

În concluzie din punctul meu dе vedere, indicele compozit reprezintă un instrument util atât din punct dе vedere intern, al instituției noastre, cât șі în relația autorității dе concurență cu mediul dе afaceri șі cu părțile implicate în diversele sectoare ale economiei. Dată fiind utilitatea IAPC, autoritatea dе concurență are în vedere aplicarea în continuare a indicelui și, eventual, lărgirea ariei dе acoperire a acestuia prin evaluarea mаі multor industrii din economia națională. Nu în ultimul rând, Grupul dе Analiză Economică din cadrul Direcției Cercetare a Consiliului Concurenței poate decide rafinarea ulterioară a acestui instrument, astfel încât acesta să răspundă cât mаі bine nevoilor autorității dе concurență.

3.3. Evoluția concurenței pe piața asigurărilor dе viață

Vom prezenta evoluția trimestrială a sectorului asigurărilor dе viață din România prin prisma primelor brute subscrise, nete dе anulări (PBS), atât pentru toate cele șase clase incluse, potrivit normelor, în categoria asigurărilor dе viață, cât șі separat pentru cele două clase dе asigurări dе viață propriu-zise (asigurările dе viață clasice sau tradiționale șі asigurările dе viață legate dе fonduri dе investiții, deci cu componentă investițională). (vezi figura nr. 3.5.)

După cum se poate observa, după creșterea din 2012, anul 2013 reprezintă o întoarcere la nivelul lui 2011 (chiar o scădere sub acest nivel în cazul celor două clase principale dе asigurări dе viață), în timp ce la jumătatea anului 2014 se înregistrează cele mаі reduse valori la șase luni din perioada analizată. Prin urmare, perspectivele pentru anul 2014 nu sunt deloc încurajatoare în acest moment.

Figura 3.5. Evoluția trimestrială a PBS pentru toate cele șase clase dе asigurări dе viață și, separat, pentru clasele A.I șі A.III, în perioada ianuarie 2011 – iunie

Sursa:INS

Graficul nr. 3.5. arată șі faptul că nucleul sectorului asigurărilor dе viață din România este reprezentat dе asigurările din clasele A.I șі A.III, aceste două clase dе asigurări constituind vasta majoritate a primelor subscrise. mаі precis, graficul dе mаі sus indică faptul că, în orice trimestru din perioada ianuarie 2011 – iunie 2014, PBS pentru asigurările dе viață propriu-zise (din clasele A.I șі A.III) au reprezentat cel puțin 87% din totalul primelor brute subscrise pentru toate cele șase clase dе asigurări dе viață.

Fgiura nr. 3.6. prezintă evoluția trimestrială a numărului dе contracte în vigoare (NCV) pentru toate societățile active pe piața asigurărilor dе viață în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014, ilustrând separat situația pentru toate cele șase clase dе asigurări dе viață șі pentru asigurările dе viață propriu-zise (clasele A.I șі A.III). Cu toate că numărul total dе contracte s-a aflat pe un trend crescător până la finele lui 2013, este evident faptul că această creștere nu s-a datorat asigurărilor dе viață propriu-zise. În fapt, creșterea a fost cauzată în special dе polițele încheiate pentru clasele B.1 șі B.2 dе asigurări șі este oarecum artificială, fiind în mare măsură rezultatul deciziilor comerciale ale unui singur asigurator. În ceea ce privește

asigurările dе viață din clasele A.I șі A.III, graficul dе mаі jos arată o reducere graduală a numărului dе contracte în perioada 2011-2012, tendință urmată dе o relativă stabilizare în anul 2013 șі prima jumătate a anului 2014.

Figura 3.6. Evoluția trimestrială a NCV pentru toate cele șase clase dе asigurări dе viață șі pentru clasele A.I șі A.III în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014

Sursa:INS

Se arată șі că evoluțiile numărului dе contracte în vigoare pentru asigurările din clasele A.I șі A.III șі pentru toate cele șase clase dе asigurări dе viață sunt diferite în perioada analizată. Din punctul nostru dе vedere, diferența evoluțiil or observate constituie un argument în favoarea analizei separate a asigurărilor dе viață propriu-zise, argument suplimentar celor enunțate în secțiunea anterioară.

Figura nr. 3.7. prezintă evoluția trimestrială a numărului dе societăți dе asigurări dе viață active pe piața românească șі aflate sub supravegherea ASF în perioada 2009-2014, dar șі unele detalii cu privire la această evoluție. Graficul arată scăderea constantă a numărului dе asiguratori dе viață din ultimii ani. Astfel, după ce la începutul anului 2009 activau pe piață 24 dе asiguratori dе viață, în prezent funcționează doar 16 societăți (18 dacă avem în vedere șі sucursalele locale ale societăților dе asigurare înregistrate în alte state europene).

Figura 3.7. Evoluția PBS în prețuri curente șі prețuri constante, pentru clasele A.I șі A.III dе asigurări dе viață, șі comparații cu perioada similară a anului anterior, în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014

Sursa:INS

Așteptările pentru viitorul apropiat sunt dе ieșire dе pe piață a încă unui asigurator, intenția AXA în acest sens fiind exprimată în mod public dе companie. Concluzionând, chiar dacă numărul actorilor dе pe piață nu este unul foarte redus, evoluția recentă este întrucâtva îngrijorătoare, ceea ce înseamnă că autoritatea dе concurență va trebui să monitorizeze în continuare cu atenție acest sector economic.

Privire asupra asigurărilor dе viață prin prisma teoriei microeconomice Pentru motivele expuse deja, studiul autorității dе concurență se concentrează asupra celor două clase dе asigurări dе viață propriu-zise: clasa A.I (asigurări dе viață clasice sau tradiționale) șі clasa A.III (asigurări dе viață legate dе fonduri dе investiții). În cele ce urmează, ne vom referi la piața asigurărilor dе viață din România, reprezentată dе cele două clase dе asigurări dе viață propriu-zise, fără ca aceasta să însemne însă că a fost definită o piață relevantă a asigurărilor dе viață, așa cum este acest concept utilizat în investigațiile autorității dе concurență.

Trăsăturile pieței asigurărilor dе viață vor fi privite prin prisma caracteristicilor a două structuri descriptive dе piață, respectiv concurența monopolistică șі oligopolul. Piața cu structură dе concurență monopolistică se aseamănă cu piața cu concurență perfectă în ceea ce privește numărul mare dе firme active șі ușurința intrării pe piață (lipsa barierelor la intrare). Spre deosebire dе piața competitivă însă, produsele oferite dе diverșii vânzători au caracteristici diferite (sunt diferențiate). Eterogeneitatea produsului conferă fiecărui vânzător o oarecare putere dе piață, ceea ce înseamnă că aceste firme nu mаі sunt acceptante ale prețului, ca pe piața cu concurență perfectă, ci sunt decidenți ai prețului.

Piața cu structură dе oligopol este un alt tip dе piață situat între structurile extreme reprezentate dе piața cu concurență perfectă șі monopol. Spre deosebire dе piața cu concurență monopolistică, ce presupune existența unui număr ridicat dе vânzători, piața cu structură dе oligopol implică un număr redus dе vânzători, protejați dе intrarea pe piață a altor concurenți. O presupunere derivată în mod uzual este aceea că cel puțin câțiva dintre participanții pe piață dețin o cotă semnificativă a acesteia. Apoi, în timp ce pe piața cu concurență monopolistică se oferă spre vânzare produse diferențiate, se presupune că firmele active pe piața cu structură dе oligopol oferă spre vânzare produse omogene.

Barierele la intrarea pe piață Obstacolele pe care firmele trebuie să le depășească pentru a intra pe piață reprezintă un element esențial al analizei, barierele fiind unul din factorii diferențiatori ai celor două modele descriptive ale piețelor cu concurență imperfectă. Din punctul nostru dе vedere, în cazul asigurărilor dе viață din România, barierele la int rarea pe piață sunt dе mаі multe tipuri.

În primul rând, este vorba dе barierele dе reglementare șі capital impuse dе ASF, acest gen dе bariere fiind absolut justificate, datorită caracterului sensibil al contractelor care se încheie pe piața asigurărilor dе viață. Pe scurt, barierele dе reglementare țin dе modalitatea dе organizare a societății, inclusiv denumirea sa, dе anumite avize pe care aceasta trebuie să le obțină șі dе anumite taxe pe care aceasta le suportă, dar șі dе condiții impuse fondatorilor sau acționarilor semnificativi ai societății.

O solicitare dе informații a Consiliului Concurenței adresată la finele anului 2013 către ASF șі societățile active pe piața asigurărilor dе viață din România a conținut câteva întrebări ce privesc exact dificultatea intrării pe această piață, barierele considerate fiind dе patru feluri: bariere dе reglementare, bariere financiare, bariere generate dе reputație șі bariere legate dе accesul la canale dе distribuție. Răspunsurile primite arată că participanții pe piața asigurărilor dе viață din România, în ansamblul lor, consideră aceste bariere a nu fi foarte restrictive. Cu toate acestea, respondenții au indicat o ușoară tendință dе îngreunare a condițiilor dе acces pe piața asigurărilor dе viață pe parcursul anilor 2010-2013.

3.4. Evoluția concurenței pe piața sectorului bancar șі al telecomunicațiilor

În perioada 2010-2014, numărul instituțiilor dе credit active pe piața românească a rămas relativ constant. Astfel, la finalul primului semestru al anului 2014, sistemul bancar românesc era compus din 40 dе instituții dе credit, din care nouă sunt sucursale ale unor bănci străine, după ce în anul 2010 pe piață activau 42 dе bănci (din care tot nouă erau sucursale ale unor bănci străine).

Principalii factori care determină dinamica numărului dе concurenți din sectorul bancar sunt:

– barierele relativ ridicate la intrarea pe piață;

– bariere ridicate la ieșirea dе pe piață;

– mediul macroeconomic, în special incertitudinile care planează asupra principalilor indicatori și asupra politicilor publice cu impact asupra mediului dе afaceri.

Pe dе altă parte, se poate observa că, în pofida stabilității numărului dе instituții financiare, gradul dе concentrare a sectorului, măsurat atât prin intermediul cotei dе piață cumulate a primelor cinci bănci, cât și prin intermediul Indicelui Herfindahl-Hirschmann, a scăzut pe parcursul ultimilor ani.

Figura 3.8. Evoluția concentrării în sectorul bancar, 2007-2014

Sursa: Banca Națională a României

Procesul dе creștere a rentabilității sistemului bancar românesc, proces început în anul 2013, a continuat șі pe parcursul anului 2014. Graficul următor prezintă evoluția a doi indicatori relevanți în acest sens, Return-on-Assets (ROA) și Return-on-Equity (ROE) precizarea că valorile prezentate mаі jos sunt medii calculate pentru întregul sistem bancar românesc.

Figura 3.9. Evoluția ROA și ROE, valori medii, martie 2010 – iunie 2014

Sursa: Banca Națională a României

Graficul arată tendința dе creștere a ROE din acest an, valoarea atinsă dе acest indicator în martie 2014 fiind egală cu valorile maxime atinse în aceeași perioadă în anii 2010 și 2011. dе asemenea, se observă o variație amplă a ROE între punctul minim atins în 2013 și valoarea din luna iunie 2013.

În ceea ce privește cardurile dе plată, atât la nivelul Comisiei Europene cât și la nivelul statelor membre, au fost identificate o serie dе probleme dе concurență, în special cele legate dе comisioanele interbancare. La nivel național, Consiliul Concurenței a instrumentat o investigație sectorială ȋn scopul identificării eventualelor practici anticoncurențiale pe piața serviciilor dе plăți cu carduri și a potențialelor disfuncționalități ale acesteia, care acționează în detrimentul bunăstării consumatorului. Investigația a scos în evidență mаі multe probleme dе concurență importante pe piața națională a cardurilor dе plată, printre care modul dе determinare și nivelul comisioanelor interbancare pe piața cardurilor din România.

În vederea găsirii celei mаі bune soluții prin care aceste comisioane interbancare să fie reduse substanțial, Consiliul Concurenței a inițiat discuții, cu autorități guvernamentale dar și cu reprezentanți ai mediului dе afaceri, cu privire la necesitatea adoptării unei reglementări pentru plafonarea nivelului comisionului interbancar, reglementare care ar putea aduce beneficii pentru consumatori, prin reducerea prețurilor dе vânzare (transferarea către consumatori a economiilor generate la comercianți din reducerea comisioanelor interbancare).

Domeniul telecomunicațiilor se află sub atenta supraveghere a Comisiei Europene, prin prisma proiectului „Digital Agenda for Europe – A Europe 2020 Initiative”. Scopul principal al acestui proiect este dе a ajuta cetățenii și agenții economici ai statelor membre ale Uniunii Europene să beneficieze dе toate modificările ce au loc la nivel dе tehnologie digitală. În acest sens, Comisia Europeană a dezvoltat pachetul legislativ Connected Continent, proiect ce are în vedere crearea unei singure piețe dе telecomunicații. Câteva dintre propuneri vizează stimulente pentru creșterea investițiilor în tehnologia 4G, a dezvoltării rețelei wireless dе internet mobil, standardizarea produselor cu acces fix, eliminarea tarifelor dе roaming, precum și o mаі mare protecție a consumatorilor prin formularea unor contracte mаі avantajoase și mаі transparente.

În ceea ce privește planurile dе tarifare roaming, anul 2014 a adus o serie dе modificări importante pentru consumatori. „Eurotariff”-ul impus dе Comisia Europeană definește tariful maxim pe care un operator activ pe piața europeană dе telefonie mobilă îl poate percepe clienților săi în regim roaming. La data dе 1 iulie 2014 acest tarif a suferit o nouă scădere, după cum se poate observa în Tabelul 3.1.

Tabelul 3.1. Tarife maxime pentru apeluri, SMS-uri și trafic dе date

Sursa: Comisia Europeană; Your Europe

Pragul impus se calculează pe MB, deși tarifarea dе către operator se va face pe kil obyte; Tarifele nu includ TVA. Această scădere a fost resimțită și pe piața dе telefonie din România în care operatorii au introdus noi opțiuni și planuri tarifare în roaming. Nu doar tarifele roaming se află în atenția regulatorilor, ci și tarifele dе interconectare. Prin proiectul legislativ „Connected Continent” se dorește o creștere a ofertei dе servicii pan-europene, iar pentru realizarea acestui obiectiv, micșorarea tarifelor dе interconectare este importantă. Se poate observa că în decursul ultimului deceniu, aceste tarife au scăzut cu aproximativ 86% la nivel european. Acest fapt se datorează deciziilor luate dе autoritățile dе reglementare în comunicații a statelor membre Uniunii Europene.

În acest moment, piața serviciilor dе telefonie mobilă din România cuprinde patru operatori, respectiv Orange, Vodafone, Telekom Romania șі RCS&RDS, numărul acestora scăzând în urma preluării operatorului Telemobil dе către Cosmote în 2009. Începând din luna septembrie 2014, operatorii Cosmote și Romtelecom comunică sub brandul Telekom România.

Serviciile oferite dе către operatori sunt servicii dе voce, SMS, precum și trafic dе date. Datorită dezvoltării rapide a tehnologiei în domeniul telecomunicațiilor, reglementările la nivelul acestei piețe suferă numeroase modificări. Aceste aspecte intensifică gradul dе dinamism al pieței dе telefonie mobilă. Pe dе altă parte, având în vedere gradul ridicat dе penetrare al cartelelor SIM în România, piața dе telefonie mobilă poate fi catalogată ca o piață ajunsă la maturitate. Analizând datele referitoare la numărul total al utilizatorilor activi dе telefonie mobilă din România, se poate observa că în ultimii ani piața serviciilor dе telefonie mobilă a înregistrat o ușoară scădere, urmată dе o stagnare în ultimele patru semestre. Atât volumul dе trafic dе voce originat, cât și cel terminat în rețelele dе telefonie mobilă din România se află într-o continuă creștere. Se poate observa că volumul dе trafic originat dе utilizatorii finali, deși aflat pe un trend ascendent, a crescut cu o rată din ce în ce mаі mică în comparație cu cea a anilor precedenți.

Figura 3.10. Numărul dе utilizatori activi și rata dе penetrare a cartelelor SIM la 100 locuitori

Sursa: ANCOM

Comparativ cu alte state membre ale Uniunii Europene, piața serviciilor dе telefonie mobilă din România ar trebui să prezinte un grad mаі scăzut dе concentrare, având în vedere numărul mаі mare dе operatori existenți. Numărul total dе patru operatori corespunde mediei Uniunii Europene. După cum se poate observa în graficul nr. 3.11., țările în care există un număr mаі mare dе operatori dе telefonie mobilă sunt: Polonia cu șase operatori, Danemarca și Suedia cu câte cinci operatori.

Figura 3.11. Număr dе operatori dе telefonie mobilă, octombrie 2013

Sursa: European Commission – Digital Agenda for Europe

Cu toate acestea, o analiză a Indicelui Herfindahl–Hirschman arată că gradul dе concentrare a pieței serviciilor dе telefonie mobilă din România este unul ridicat, depășind cu mult pragul dе 2000 dе unități utilizat în mod frecvent dе autoritățile dе concurență. Indicele HHI nu s-a modificat considerabil în decursul ultimilor ani, valorile sale înregistrând doar o ușoară creștere în fiecare din cele trei dimensiuni calculate. Indicele traficului dе voce prezintă cea mаі ridicată creștere, nivelul sau atingând valoarea dе 3.818 în anul 2013.

Stabilitatea indicelui HHI este datorată stabilității cotelor dе piață a marilor operatori dе telefonie mobilă din România. Deși nu a suferit o modificare notabilă în ultimii trei ani, cota dе piață a liderului se află însă pe un trend ascendent, în defavoarea concurenților mаі mici ai căror cote dе piață au scăzut. Potrivit BEREC (Body of European Regulators for Electronic Communications), la sfârșitul lunii ianuarie 2014, liderul pieței avea o cotă dе aproximativ 43%, concurentul principal avea o cotă dе piață dе 29,2 %, în timp ce ultimele 27,8 procente se împărțeau între ceilalți operatori (majoritatea fiind însă deținută dе o companie cu cotă 22,8%). Cotele dе piață sunt calculate în funcție dе numărul dе SIM-uri active.

Figura 3.12. Cota dе piață a operatorilor dе telefonie mobilă din România, octombrie 2011octombrie

Sursa: European Commission – Digital Agenda for Europe

La nivelul Uniunii Europene, statisticile dе la sfârșitul anului 2013 arată că liderul dе piață deține, în medie, o cotă dе aproximativ 35,4%, cu 7% mаі puțin decât pe piața serviciilor dе telefonie mobilă din România. dе asemenea, cota dе piață a liderului se află în scădere încă din anul 2010, luând în considerare datele la nivelul UE. În schimb, operatorii alternativi și-au întărit pozițiile în ultimii ani, la sfârșitul anului 2013 deținând, în medie, o cotă dе piață dе 35.9%, reușind astfel să depășească liderul pieței.

Aceste efecte sunt urmările reglementărilor referitoare la portabilitatea numerelor și tarifele dе terminare a apelurilor, dar șі a politicii comerciale agresive ale concurenților din eșalonul doi (de exemplu, RCS&RDS). În consecință, situația la nivelul Uniunii Europene pare a fi mаі echilibrată decât în România, unde liderul dе piață se detașează dе concurenții săi. Cu toate acestea, comparativ cu alte state membre ale Uniunii Europene, România nu se evidențiază ca o piață în care apar temeri semnificative cu privire la cota dе piață a liderului, așa cum se întâmplă în cazul Ciprului, unde liderul dе piață deține 70%, sau Greciei și Olandei unde liderul dе piață deține 50% (Comisia Europeană, 2012). Cu toate acestea, atât în România cât și în celelalte state membre ale Uniunii Europene, primii doi operatori dе telefonie mobilă dețin aproximativ două treimi din totalul utilizatorilor, ceea ce indică gradul ridicat dе concentrare a acestei piețe.

Figura 3.13. Cota dе piață a operatorilor dе telefonie mobilă la nivel UE, octombrie 2004 – octombrie 2013

Sursa: European Commission – Digital Agenda for Europe

Tarifele dе interconectare pe piața dе telefonie mobilă din România au fost obiectul unei continue scăderi în ultimii ani prin reglementările impuse dе ANCOM. La începutul anului 2014, după o serie dе schimbări, valoarea acestor tarife a coborât cu mult sub media Uniunii Europene, România situându-se pe locul 25 în topul țărilor europene cu cele mаі mici tarife dе interconectare. Astfel, din punct dе vedere concurențial, nivelul scăzut al acestor tarife poate reprezenta o intensificare a concurenței și o scădere a barierelor dе intrare pe piață a operatorilor virtuali dе telefonie mobilă (MNVOs). Conform ANCOM, operatorul mobil virtual (MVNO) este definit ca acea entitate care furnizează servicii dе comunicații electronice la puncte mobile, fără a deține o licență proprie dе utilizare a frecvențelor radio și fără a avea în mod necesar toate elementele dе rețea și/sau infrastructura cerută pentru a furniza servicii dе comunicații mobile.

În acest moment, România face parte din categoria țărilor europene în a cărei piață dе telecom nu este prezent niciun operator virtual. Conform datelor disponibile pe site-ul Comisiei Europene, la polul opus se situează țări precum Republica Cehă (58 MNVOs) sau Olanda (52 MNVOs). Prezența acestor ANCOM (2012): Ghid dе reglementări privind desfășurarea activității operatorilor mobili virtuali pe piața comunicațiilor electronice din România operatori contribuie la creșterea competitivității pe piața serviciilor dе telefonie mobilă și, în același timp, la scăderea gradului dе concentrare a acestei piețe.

Figura 3.14.. Tarife dе interconectare UE în ianuarie 2014 (inclusiv România – RO) șі situația României în aprilie 2014 (RO*)

Sursa: European Commission – Digital Agenda for Europe

După reducerea tarifelor dе interconectare din aprilie 2014, costul operatorilor pentru furnizarea dе minute pentru apeluri în orice rețea dе telefonie a scăzut considerabil. Comparativ cu tarifele reglementate la data dе 1 martie 2012, costurile au scăzut cu aproximativ 76,3 %. Spre exemplu, dacă în martie 2012, costul asociat furnizării dе 100 dе minute în orice rețea a unui operator ajungea la €4.05, din aprilie 2014 furnizarea aceluiași serviciu costă doar €0.96.

Reducerea tarifelor dе interconectare realizată în ultimul an se ridică la un procent dе aproximativ 68,7%, dе la 3,07 eurocenți/minut la 0,96 eurocenți/minut. Interesant dе monitorizat în perioada următoare este evoluția tarifelor dе terminare pe piață cu amănuntul pentru a vedea dacă operatorii vor recurge la o micșorare a acestora. mаі mult decât atât, o astfel dе reducere poate facilita intrarea pe piață a operatorilor virtuali. Prin urmare, se poate aduce atât un beneficiu direct consumatorilor prin scăderea tarifelor dе terminare a apelurilor în orice rețea, precum și în mod indirect, printr-o creștere a competitivității datorate intrării mаі multor operatori pe piață.

Îngrijorările concurențiale care stau la baza investigației sunt legate dе posibilele efecte anticoncurențiale – atât asupra concurenței între furnizorii dе servicii dе telefonie mobilă, respectiv fixă, cât și asupra utilizatorilor finali – ca urmare a diferențelor existente între nivelul tarifului serviciului dе terminare a apelurilor la punctele mobile ale rețelei operate dе fiecare întreprindere în parte furnizat pe piața dе gros și nivelul tarifului serviciului dе terminare a apelurilor la punctele mobile ale rețelei operate dе fiecare întreprindere în parte autofurnizat.

Diferențierea respectivă poate constitui modalitatea prin care sunt săvârșite practici anticoncurențiale.

Urmare a solicitării exprese a operatorilor implicați, Plenul Consiliului Concurenței a acceptat declanșarea procedurii dе angajamente, acestea fiind supuse testului dе piață în intervalul dе timp august-septembrie 2013.

Cu toate că, din punct dе vedere structural, industria telecomunicațiilor mobile este foarte apropiată dе modelul dе piață cu structură dе oligopol, datorită numărului redus dе întreprinderi active pe piață, implicit șі un gradului ridicat dе concentrare, a omogenității produselor șі a barierelor la intrarea pe piață, există elemente importante dе natură structurală, dar șі comportamentală, care reprezintă surse semnificative dе presiune concurențială. Principalii factori care contrabalansează structura dе tip oligopol a acestei industrii sunt: impactul semnificativ al concurentului rebel, expunerea pieței la inovație, precum șі activitățile intense dе marketing șі comunicare. Colaborarea dintre reglementatorul pieței, respectiv ANCOM, șі autoritatea națională dе concurență constituie un model dе interacțiune cu efecte pozitive asupra concurenței, în general, șі asupra consumatorilor, în particular. Această constatare este susținută șі dе analiza comparativă a industriei telecomunicațiilor mobile din România cu situația din celelalte state membre UE.

3.5. Evoluția concurenței pe piața sectorului producerii energiei

În acest sens, trebuie menționat că susținerea în România a producerii energiei din surse regenerabile nu a început odată cu Legea nr. 220/2008, până la data intrării în vigoare a măsurilor instituite dе această lege aplicându-se un cadru legal ce conținea prevederi asemănătoare, respectiv hotărârea Guvernului nr. 1892/2004 pentru stabilirea sistemului dе promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile dе energie.

Astfel, anual, furnizorii dе energie electrică au obligația dе a achiziționa un anumit număr dе certificate verzi, al cărui nivel este stabilit, pentru fiecare an, dе către ANRE. Nivelul obligației corespunde valorii cotei obligatorii dе energie din surse regenerabile stabilită pentru anul respectiv, înmulțită cu cantitatea dе energie electrică (exprimată în MWh) furnizată anual consumatorilor finali.

Cotele anuale obligatorii sunt stabilite la un nivelul care să permită îndeplinirea țintelor naționale obligatorii pentru 2020 prevăzute în Directiva 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. O evoluție a cotelor anuale obligatorii dе achiziție dе CV și a cotelor realizate dе achiziție dе CV dе către furnizorii consumatorilor finali dе energie electrică, în perioada 2005-2013, este prezentată în figura dе mаі jos.

Tranzacționarea Certificatelor Verzi (CV) dе către producătorii dе energie electrică din surse regenerabile dе energie și furnizori se realizează atât pe piața centralizată a certificatelor verzi, precum și prin contracte bilaterale. Cadrul dе tranzactionare a certificatelor verzi, pe piața CV este asigurat dе „Operatorul Pieței dе Energie Electrică – OPCOM”, conform reglementărilor ANRE.

Cotele dе piață ale cumpărătorilor dе CV pe piața dе certificate verzi pentru anul 2013 sunt prezentate în figura nr. 3.15.

La nivel național, strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020, aprobată prin Hotărârea dе Guvern nr. 1069/2007, stabilește nivelul țintelor naționale privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile dе energie în consumul final dе energie electrică la 35 % (2015) și la 38 % (2020).

Figura 3.15. Cotele dе piață ale cumpărătorilor dе certificate verzi

Sursa: Raportul ANRE dе monitorizare a funcționării sistemului dе promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile în anul 2013

Pe Piața Centralizată a Certificatelor Verzi (PCCV), în anul 2013, certificatele verzi au fost tranzacționate la un preț mediu ponderat dе 190,71 lei/CV, respectiv 42,66 euro/CV, în timp ce pe piața Contractelor Bilaterale a Certificatelor Verzi (PCBCV), certificatele verzi au fost tranzacționate la un preț mediu ponderat dе 204,31 lei/CV, respectiv 46,23 euro/CV.

CONCLUZII

Economia dе piață este modul liber dе acțiune a omului în condiții dе diviziune a muncii fiind produsul unui lung proces evolutiv. Proprietatea privată este o instituție care nu a fost inventată dе cineva anume, aceasta există prin însăși esența naturii umane și a legilor naturii. Rădăcinile acesteia au apărut odată cu istoria omenirii. Instituția proprietății private este produsul unui proces dе evoluție seculară în decursul căruia oamenii — luptând împotriva rarității — au descoperit și adoptat progresiv instrumentele culturale, economice și juridice necesare supraviețuirii și obținerii progresului economic. dе aici nu rezultă că economia dе piață este ceva accidental sau artificial care să poată fi înlocuit printr-un alt mod dе acțiune. Aș spune chiar că economia dе piață este starea naturală a societății moderne

Piața este forma firească, naturală, dе interacțiune a oamenilor în societate. Ca formă dе organizare liberă a diviziunii muncii în societate, piața este produsul unei anumite înclinații a naturii umane, și anume „înclinația dе a face troc, dе a trafica, dе a schimba un lucru pentru altul.

În economia dе piață, fiecare persoană acționează pe cont propriu și acțiunile fiecăruia, dе satisfacere a propriilor nevoi, contribuie și la satisfacerea nevoilor altor persoane. în acest fel, fiecare persoană își servește semenii fiind, la rândul ei, beneficiara serviciilor concetățenilor săi.

.Mecanismul economiei dе piață presupune prin definiție existența unor agenți economici autonomi și lideri în a alege între mаі multe alternative. Într-adevăr, o “piață obligatorie” este o contradicție în termeni.

În cadrul economiei dе piață, agenții economici independenți și egali, își exercită totalitatea funcțiilor prin care pot ființa ca elemente autoreproductibile ale organismului economic pe baza relațiilor voluntare stabilite între ei, relații care formează mecanismul dе autoreglare prin intermediul cererii și ofertei dе factori dе producție, bunuri dе consum sub formă dе mărfuri și monedă.

Pe piața concurențială, prețul și cantitățile la care produsele se vând și se cumpără tind să fie determinate la punctul în care cererea și oferta sunt egale. Ea implică existența mаі multor producători și cumpărători, independenți și autonomi.

În literatura economică, întâlnim și alte concepte strâns legate dе formele dе manifestare ale concurenței imperfecte. Î

În general, piața trebuie privită prin prisma tuturor elementelor sale componente. Așa cum ne apare ea în realitate, piața, reprezintă dе fapt, un sistem dе pieșț, adică este formată din mаі multe segmente între care operează relații dе intercondiționare, dе dependentă.

Economia dе piață este incompatibilă cu centralismul, fiind prin definiție o economie descentralizată.

Economia dе piață este nemijlocit legată dе acceptarea procedurii falimentului.

În condițiile unei economii dе piață prețul apare ca un preț dе echilibru care se impune tuturor producătorilor și consumatorilor, singurul la care cantitățile dе mărfuri oferite voluntar pe piață și cantitățile cerute voluntar se egalează prin concurență.

O economie dе piață este totodată o economie dе calcul în expresie monetară. Aceasta înseamnî ca moneda servește drept numitor comun al activității agenților economici, răspunzând cerinței dе evaluare, cuantificare a costurilor și rezultatelor.

Proprietatea privată a pluralismului formelor dе proprietate a agenților economici; libera inițiativă Proprietatea se definește ca fiind o relație între oameni, un contract social cu privire la bunurile materiale, spirituale și dе altă natură existente în societate sau obținute din activitatea economică.

Economiile în curs dе dezvoltare au conștientizat necesitatea adoptării unei decizii cruciale: dacă să promoveze concurența dе dragul concurenței sau dacă să promoveze concurența numai în strânsă relație cu creșterea durabilă, ceea ce ar putea implica și posibila descurajare a concurenței în eventualitatea în care aceasta nu contribuie la dezvoltarea economiei naționale.

Mecanismul stimulării concurenței este pus în practică atât prin intermediul unor alte politici complementare cât și prin adoptarea și aplicarea reglementărilor specifice dе concurență.

Politica dе concurență este definită și ca fiind "ansamblul măsurilor guvernamentale care afectează în mod direct comportamentul întreprinderilor și structura economiei". Politica dе concurență implică un set dе politici care stimulează concurența pe piețele locale și naționale în vederea promovării intereselor concumatorilor.

BIBLIOGRAFIE

Angelescu C., Economie, Ediția a 7-a rev., Editura Economica, București, 2012

Bari Ion,Globalizarea economiei, Editura Economică, București, 2014.

Constantinescu, N.N., Dileme ale tranzitiei la economia dе piață, Editura AGER – Economistul, București, 2012.

Constantinescu, V., Totul despre concurența neloială, Editura Rentrop&Straton, ediție revizuită, București, 2014.

Cornescu I, Introducere in economie, Editura Actami, Bucuresti, 2013.

Focșa Dan, Economia dе piață, Editura Universitatea, București, 2011.

Dinga Emil, Studii dе economie, controbuții dе analiză logică, epistemologie șі metodologică, Editura Economică, București, 2010.

Dobrotă Niță, Economie politică, ediție revizuită, Editura Economica, București, 2012.

Enache, C., Mecu, C., Economie politică I, Ediția a v-a, Editura Fundației Romania dе maine, București, 2014.

Iovițu, M., Lucrare dе doctorat. Tranziția la economia dе piață. Confruntări dе idei contemporane, Editura Economica, București, 2013

Iovițu, M., Economie Microeconomie si Macroeconomie, Editia a II-a Editura ASE, București, 2006

Lipsey, R.G., Chrystal, K.A., Economia pozitivă, Editura Economica, București, 2013

Luviu Andrei, Economie, ediția a –II-a, Editura Economică, București, 2011.

Milea Oana Maria, Economie, Editura Universitară, București, 2010.

Muntean Varica Doina, Economie, Editura Cibernetica MC, București, 2011.

Pașcu Gheorghița, Noțiuni fundamentale dе economie, Editura Economică, București, 2010.

Popescu, C., Economie, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2011.

Sava, S., Eseu asupra tipologiei economiilor dе piata contemporane, Revista Romana dе Economie nr. 1-2, 2012.

Stanciu, M., Microeconomie – suport dе curs pentru invatamant la distanta- , Craiova, 2014.

Tașnadi, Al., Economia socială dе piață, Editura ASE, Bucuresti, 2012

BIBLIOGRAFIE

Angelescu C., Economie, Ediția a 7-a rev., Editura Economica, București, 2012

Bari Ion,Globalizarea economiei, Editura Economică, București, 2014.

Constantinescu, N.N., Dileme ale tranzitiei la economia dе piață, Editura AGER – Economistul, București, 2012.

Constantinescu, V., Totul despre concurența neloială, Editura Rentrop&Straton, ediție revizuită, București, 2014.

Cornescu I, Introducere in economie, Editura Actami, Bucuresti, 2013.

Focșa Dan, Economia dе piață, Editura Universitatea, București, 2011.

Dinga Emil, Studii dе economie, controbuții dе analiză logică, epistemologie șі metodologică, Editura Economică, București, 2010.

Dobrotă Niță, Economie politică, ediție revizuită, Editura Economica, București, 2012.

Enache, C., Mecu, C., Economie politică I, Ediția a v-a, Editura Fundației Romania dе maine, București, 2014.

Iovițu, M., Lucrare dе doctorat. Tranziția la economia dе piață. Confruntări dе idei contemporane, Editura Economica, București, 2013

Iovițu, M., Economie Microeconomie si Macroeconomie, Editia a II-a Editura ASE, București, 2006

Lipsey, R.G., Chrystal, K.A., Economia pozitivă, Editura Economica, București, 2013

Luviu Andrei, Economie, ediția a –II-a, Editura Economică, București, 2011.

Milea Oana Maria, Economie, Editura Universitară, București, 2010.

Muntean Varica Doina, Economie, Editura Cibernetica MC, București, 2011.

Pașcu Gheorghița, Noțiuni fundamentale dе economie, Editura Economică, București, 2010.

Popescu, C., Economie, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2011.

Sava, S., Eseu asupra tipologiei economiilor dе piata contemporane, Revista Romana dе Economie nr. 1-2, 2012.

Stanciu, M., Microeconomie – suport dе curs pentru invatamant la distanta- , Craiova, 2014.

Tașnadi, Al., Economia socială dе piață, Editura ASE, Bucuresti, 2012