Ecologice, Halal și Kosher [607855]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI
MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

Specializarea : Controlul și Expertiza Alimentelor
Ecologice, Halal și Kosher

LUCRARE DE DISERTA ȚIE

Îndrumător științific:
Șef Lucr. Dr. MAGDALENA GONCIAROV
Absolvent: [anonimizat]
2017

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI
MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

Specializarea : Controlul și Expertiza Alimentelor
Ecologice, Halal și Kosher

ASPECTE LEGISLATIVE ȘI ETICE PRIVIND PRINCIPIILE
PRODUCȚIEI ECOLOGICE PENTRU ANIMALE ȘI PRODUSE
ANIMALIERE

Îndrumător științific:
Șef Lucr. Dr. MAGDALENA GONCIAROV
Absolvent: [anonimizat]
2017

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………5
Capitolul 1. Bazele agriculturii ecologice……………………………………… 7
1.1 Istoricul agriculturii ecologice ………………………………………………………………..7
1.2 Definirea agriculturii ecologice…………………………………………………………… …8
1.3 Avantajele agriculturii ecologice…………………………………………………………… ..9
1.4 Dezavantajele agriculturii ecologice ………………………………………………………. 11
1.5 Le gislația și standardele agriculturii ecologice………………………………………………11
1.6 Sistemului de inspecție și certificare în agricultura ecologică ………………………………14
Capitol 2. Agricultura ecologică în România…………………………………..15
Capitolul 3. Principiile producției ecologice pentru animale și produse
animaliere…………………………………………………………………………19
3.1 Principii generale…………………………………………………………………………….19
3.2 Conversia…………………………………………………………………………………….20
3.2.1 Conversia animalelor și a produselor animaliere ………………………………………….20
3.2.2 Co nversia simultană ……………………………………………………………………….21
3.3 Originea animalelor………………………………………………………………………….22
3.4 Furajarea……………………………………………………………………………………..23
3.5 Prevenirea bolilor și tratamentul veterinar …………………………………………………..24
3.6 Creșterea animalelor…………………………………………………………………………26
3.7 Transportul animalelor……………………………………………………………………….27
3.8 Adăposturile animalelor ……………………………………………………………………..27
3.8.1Densitatea de populare a animalelor și măsuri pentru evitarea pășunatului
excesiv……………………………………………………………………………………………27
3.9 Păsări…………………………………………………………………………………………28
Capitolul 4. Tehnologii de prelucrarea a produselor ecologice de origine
animal…………………………………………………………………………….30

4.1Metode de prelucrare…………………………………………………………………………30
4.2 Ingredientele produselor alimentare ecologice de origine animal …………………………..33
4.3 Laptele și produsele lactate…………………………………………………………………..34
4.4 Carnea………………………………………………………………………………………..36
4.5 Ouăle…………………………………………………………………………………………37
Capitolul 5. Calitatea produselor ecologice…………………………………………………38
5.1 Considerații asupra calității și siguranței alimentelor ecologice……………………………..38
5.2 Reglementări privind c alitatea și siguranța alimentelor ecologice…………………………..39
5.3 Alimentația cu produse ecologice și influența acestora asupra sănătății omului ……………43
Capitolul 6. Etichetarea și ambalarea alimentelor ecologice………………….44
6.1 Etichetarea……………………………………………………………………………………44
6.2 Ambalarea produselor de origine animal…………………………………………………….45
Concluzii………………………………………………………………………….48
Bibliografie……………………………………………………………………….49

5
Introducere

,Agricultură ecologică”, termen protejat și atribuit de U.E României pentru definirea acestui
sistem de agricultură este similar cu termenii ,,agricultură organică” sau ,,agricultură biologică”
utilizați în alte state membre.
Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită
metabolismului uman, în deplină corelație cu conservarea și dezvoltarea mediului. Unul dintre
principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agricole și alimentare
proaspete și a utentice, prin procese create să respecte natura și sistemele acesteia.
În etapa de producție la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG –
uri și derivatele acestora) a fertilizanților și pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor ș i regulatorilor de
creștere, hormonilor, antibioticelor. În etapa de procesare a alimentelor se restricționează folosirea
aditivilor, a substanțelor complementare și a substanțelor chimice de sinteză folosite la prepararea
alimentelor ecologice. Agricultur a ecologică are o contribuție majoră la dezvoltarea durabilă, la
creșterea activităților economice cu o importantă valoare adăugată și la sporirea interesului pentru
spațiul rural.
Obiectivele, principiile și normele aplicabile producției ecologice sunt cu prinse în legislația
comunitară și națională din acest domeniu . Aceste norme, alături de definirea metodei de
producție în sectorul de producție vegetală, animalieră și de acvacultură reglementează și
următoarele aspecte legate de sistemul de agricultură ecologică: procesarea, etichetarea, comerțul,
importul, inspecția și certifica rea.
Prevederile privind etichetarea produselor obținute din agricultura ecologică, stabilite în
Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor
ecologice și în Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 834/2007 sunt foarte precise și au în vedere oferirea încrederii depline a
consumatorilor în produsele ecologice, ca produse obținute și certificate în conformitate cu reguli
stricte de producți e, procesare, inspecție și certificare.

6
Pentru obținerea și comercializarea produselor ecologice care poartă etichetele și siglele
specifice, producătorii trebuie să parcurgă un proces strict ce trebuie urmat întocmai. Astfel, înainte
de a obține produse a gricole ce pot fi comercializate cu mențiunea ,,produs ecologic” exploatația
trebuie să parcurgă o perioadă de conversie, de minimum doi ani.
În România, controlul și certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent
de organisme de inspecție și certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independență, imparțialitate și competență stabilite
în Ordinul nr. 181/2012 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspecție și
certificare, de aprobare a organismelor de inspecție și certificare și de supraveghere a activității
organismelor de control. Aprobarea de către M.A.D.R a organismelor de inspecție și certificare este
precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora realizată de către un organism abilitat în acest
scop.
Agricultura ecologică este un sector dinamic în România care a cunoscut în ultimii ani
o evoluție ascendentă, atât în sectorul vegetal cât și în sectorul de producție animalieră .

7
Capitolul 1. Bazele agriculturii ecologice

1.1 Istoricul agriculturii ecologice
Bazele teoretice ale agriculturii ecologice au fost puse între anii 1920 – 1960, imediat după
începerea procesului de industrializare a agriculturii și declanșarea „revoluției verzi”, de către
Rudolf STEINER în Germania, fondatorul conceptului de „agricult ură biodinamică” , Sir Albert
HOWARD în Anglia, pe ale cărui idei s -a fondat școala de „agricultură organică” , H. MULER în
Elveția, autor al conceptului de agricultură „organo -biologică” și C. LEMAIRE și J. BOUCHER în
Franța, fondatorii școlii de „agricult ură biologică” . [ Papacostea, 1981 și Stoian, 2005 ]
Din punct de vedere istoric agricultura ecologică a cunoscut în Europa următoarea evoluț ie :
– anul 1924 marchează începutul agriculturii ecologice în Germania, odată cu lansarea cursului
de agricultură bi odinamică a lui Rudolf Steiner;
– în perioada 1930 -1940 doctorul Hans Mueller activează în Elveția, unde dezvoltă sistemul de
agricultură organo -biologică, acesta fiind în prezent cel mai răspândit sistem de agricultură
ecologică din țările germanice (reprez entat prin „Bioland" în Germania și „BioSuisse” în
Elveția;
– în anul 1946 se înființează Asociația Solului din Marea Britanie;
– anul 1967 corespunde publicării primelor standarde organice de către Asociația Solului din
Marea Britanie;
– în anul 1972 se înființ ează Federația Internațională a Mișcărilor de Agricultură Organică
IFOAM la Versaille, Franța;
– se înființează în anul 1973 Institutul de Cercetare pentru Agricultură Organică din Elveția,
care este în prezent cel mai mare institut de cercetare pentru agric ultura ecologică din lume;
– în anul 1975 se înființează Fundația "Ecologie și Agricultură” din Germania;
– la nivelul anilor 1980 se înființează majoritatea asociațiilor și organizațiilor pentru
agricultură ecologică și se publică standardele de bază IFOAM;
– în 1985 Franța adoptă legislația cu privire la agricultura ecologică;
– în 1990 are loc prima expoziție de agricultură ecologică în Germania, la Nuremberg;
– 1991, corespunde înființării Grupului regional IFOAM al Uniunii Europene;

8
– în 1991, apare reglementarea UE 2092/91 cu privire la agricultura ecologică, care devine
lege în 1993;
– în 1992, apare reglementarea EU 2078/92 care prevede măsuri de sprijin financiar pentru
agricultura ecologică în UE și se pun bazele programului IFOAM de acreditare;
– anul 1995 coresp unde lansării primului plan de acțiune pentru agricultura ecologică din
Danemarca;
– în 1999 apare reglementarea privind Dezvoltarea Rurală cu nr. 1257/1999, care prevede
măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică în UE; de asemenea, apare
reglementarea CE nr. 1804/19
– iulie 1999, care se referă la producerea de produse agricole ecologice de origine animală și
se adoptă Codex Alimentarius Guidlines;
– în 2000 la Copenhaga se lansează Agenda 2000 pentru UE care prevede măsuri de sprijin
financiar p entru agricultura ecologică;
– în luna mai a anului 2001, la Copenhaga se fac primii pași pentru un plan european de
acțiune pentru agricultura ecologică. [ Muntean L., 2005 ]

1.2 Definirea agriculturii ecologice
În conformitate cu legislația din diferite țări și din România prin producția ecologică se
înțelege obținerea de produse agro -alimentare fără utilizare de îngrășăminte chimice, de pesticide
pentru combaterea dăunătorilor, de aditivi și de biostimulări alim entări pentru animale (antibiotice,
coccidiostatice, hormoni etc.), medicamente, organisme modificate genetic și derivatele lor.
În România, conform articolului 1, aliniatul 1, din Ordonanța de Urgență nr. 34/2000, privind
produsele agro -alimentare ecologi ce, aprobată prin Legea nr. 38/2001, producția ecologică
înseamnă o bținerea de produse agro -alimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză, în
conformitate cu regulile de producție ecologică stabilite, care respectă standardele, ghidurile și
caietele de sarcini naționale și sunt atestate de un organism de inspecție și certificare special
înființat.
La stabilirea regulilor de obținere a produselor agroalimentare ecologice s -a avut în vedere
respectarea principiilor cuprinse în Reglementarea Consili ului Europei nr. 834/2007 și

9
Reglementarea Consiliului Europei nr. 889/2008, precum și reglementările Federației Internaționale
a Mișcărilor pentru Agricultura Organică (IFOAM).
IFOAM este o federație cu orientare ecologică, conform căreia, agricultura eco logic ă include
toate sistemele agricole, care prin p roducția de alimente promovează bunăstarea socială, economică
și a mediului înconjurător. Se consideră că fertilizarea cu îngrășăminte naturale a solului este cel mai
important factor în realizarea producției de alimente ecologice. Agricultura ecologică reduce
poluarea mediului prin împi edicarea utilizării fertilizatorilor chimici de sinteză, a pesticidelor și a
substanțelor farmaceutice [http://www.ifoam.]
Prin agricultura ecologică se urmărește :
 plante și produse vegetale;
 animale și produse de origine animalieră;
 alge marine și produse din alge marine;
 animale de acvacultură și produse obținute din animale de acvacultură;
 produse procesate pentru a fi utilizate ca alimente;
 hrană pentru animale.

Se poate spune deci că agricultura ecologică diferă de alte sisteme agricole prin numeroase
aspecte. În agricultura ecologică toți nutrienții existenți în dejecții se întorc în sol. Creșterea
animalelor și a păsărilor ține cont în primul rând de bunăstarea acestora, prin asigurarea
posibilităților de exprimare a c omportamentului natural și prin folosirea numai de furaje naturale.
Fermierii din acest tip de ferme folosesc tehnici de combatere a dăunătorilor și de asigurare a
sănătății recoltelor și a șeptelul ui, care susțin ecosistemul și î mpedică poluarea.
[ Bălășcuță N ., 1999 ]

1.3 Avantajele agriculturii ecologice
Bilanțuri comparative arată că randamentele medii ale culturilor ecologice sunt, in general,
cu puțin mai scăzute, dar rentabilitatea agriculturii ecologice este egală si uneori superioară datorită
costului minimal de producție. Nu mai este necesară cumpărarea masivă de produse agrochimice

10
costisitoare, sunt mai puține investiții și imprumuturi pentru cumpărarea de material agricol, se
consumă mai p utină energie, iar mâna de lucru este mai intens folosită.
Un aspect prea puțin relevant dar foarte important este mai buna calitate a produselor
ecologice care au mai multă savoare, valoare nutrițională mai ridicată (con ținut ridicat în elemente
minerale, oligoelemente și vitamine in produsele vegetale) și sunt lipsite de reziduurile agrochimice
toxice (in carne mai ales ). În plus animalele sunt crescute în condiții conforme cu nevoile lor
fiziologice și cu modul lor natural de viață.
Pe lângă rentabilita te și calitatea produselor, agricultura ecologică mai prezintă și alte
avantaje :
– asigură o mai mare stabilitate produc ției, atât vegetale cât și animale.
– policultura și alegerea de varietăți de rase bine adaptate la condițiile climatice permit
evitarea dezastrelor
– creșterea animalelor în aer liber permite să se evite epidemiile devastatoare, care
afectează crescatoriile industriale și care obligă uneori la sacrificarea a zeci de mii de
animale.
– mai buna protecție a mediului, înconjurător. Protecția solur ilor este asigurată de utilizarea
pe termen lung și de practicile antierozive (menținerea unui covor vegetal bine inchegat,
refacerea gardurilor vii, a talazurilor, a tufărișurilor). Preferința pentru soiurile și rasele
locale conservă diversitatea geneti că creată de om, plecând de la biodiversitatea naturală.
– eliminarea poluării generalizate a ecosistemelor, prin pesticide, favorizează refacerea
biodiversitătii naturale.
– neutralizarea ingrășămintelor chimice de sinteză, mai ales a nitraților și absența
,,producției’’ de materii reziduale în exces, rezultate de la crescătorii (și care sunt adesea
toxice), diminuează poluarea pânzelor freatice cu nitrați.
– acțiunea benefică asupra amenajării peisajului natural. Dezvoltarea policulturii, asociată
cu creșterea de animale, preconizată de către partizanii agriculturii ecologice, va permite
remedierea banalizării peisajelor rurale, provocată de extinderea monoculturii, de
dispariția crescătoriilor tradiționale și de dezvoltarea crescătoriilor industriale (in hangar e
super – artificializate și automatizate). De altfel, costurile pentru instalații și cele de
producție, relativ scăzute in agricultura ecologică, vor face posibilă reinserția unei
agriculturi de tip familial și o mai mare solicitare a mâinii de lucru. Ace astă perspectivă

11
pare interesantă pentru o societate în care creșterea economică se încetinește și face loc
recesiunii și șomajului. [Magda Gonciarov , 2014 ]

1.4 Dezavantajele agriculturii ecologice

Nivel scǎzut al randamentelor. În agricultura ecologică producțiile pe unitatea de suprafață
sunt mai scăzute comparativ cu sistemele agricole convenționale. Scǎderea randamentelor se
înregistrează mai ales în perioada de conversie de la agricultura convențională către agricultura
ecologica, fiind necesar un t imp până ce la nivelul ecosistemului agricol se restabilește un echilibru
ecologic, după care nivelul producțiilor se stabilizează.
Prețul de valorificare al produselor agricole ecologice este mai ridicat decât cel al produselor
convenționale.
Tehnicile sp ecifice de producție utilizate în sistemele de agricultura ecologică la care se
adaugă producțiile ceva mai mici decât în sistemele convenționale fac ca prețul de producție să fie
ceva mai ridicat. Ca atare, dacă în țările dezvoltate acestea sunt accesibil e majorității populației, în
țările mai puțin dezvoltate, unde încă este important aspectul cantitativ al alimentației, produsele
ecologice sunt accesibile segmentului de consumatori cu posibilități financiare peste media
populației.
Caracteristici organo -leptice (aspect -gust) uneori deficitare la unele produse agricole.
Exist ă posibilitatea ca unele produse ecologice, ca urmare a neutilizarii de produse chimice de
combatere a bolilor si daunatorilor, a regulatorilor de crestere si a altor substante chimi ce, sa aiba un
aspect comercial deficitar (ex. fructe mai mici, cu pete pe ele etc.), dar acest aspect negativ este pe
deplin compensat de valoarea nutritiva si biologica a acestor produse.
[ http:// cultagribio.blogspot.ro ]

1.5 Legislația si standardele agriculturii ecologice
În țara noastră, în cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor s -a înființat
Autoritatea Națională a Produselor Ecologice (A.N.P.E) la care trebuie să se înregistreze orice
producător de produse agro -alimentare ecolo gice din România și care trebuie să se supună unui
control al unui organism de inspecție și certificare.

12
La nivel european s -a instituit Federația Internațională a Mișcării pentru Agricultura
Organică ( International Federation of Organic Movement – IFOAM ). În anul 2000, la Basel,
această federație a elaborat Standardele de Bază pentru Producerea și Procesarea Produselor
Organice ( Basic Standards for Organic Production and Processing).
Prin aceste standar de de bază s -a urmărit:
– protecția consumatorilor împotriva fraudelor care apar prin substituirea produselor ecologice
cu cele convenționale;
– protecția producătorilor de produse ecologice împotriva agricultorilor convenționali care ar
putea să denigreze calitatea de produs ecologic;
– să asigure că toate st adiile de producere, preparare, stocare, transport și comercializarea a
produselor ecologice se încadrează în reglementările impuse și sunt tot timpul inspectate;
– să uniformizeze și să armonizeze sistemele de producere, certificare, identificare și marcare a
produselor ecologice;
– să mențină fermele ecologice constituie în diferitele țări în Europa, dar și să stimuleze
formarea altora noi și în acest fel, să contribuie la protecția mediului la nivelul întregului
glob. [Magda Gonciarov , 2008]

În Europa sunt stabilite două Regulamente care impun anumite reguli pentru producția
agricolă a țărilor ce fac parte din Uniunea Europeană și anume :
1. Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția
ecologică și etichetarea produselor e cologice, precum și de abrogare a Regulamentului
(CEE) nr. 2.092/91;
2. Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor
de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului U E.
În fiecare țară, s -au elaborat legi pentru organizarea agriculturii ecologice, care au luat în
considerare principiile cuprinse în recomandările IFOAM și în Directivele Consiliului Europei. În
țara noastră baza legală pentru organizarea producției și desfacerii de produse ecologice a fo st pusă
prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001. A.N.P.E.
asigură respectarea prevederilor legale specifice și controlul

13
Metodele de producție ecologică folosite pentru obținerea de animale și produse animaliere
neprocesate trebuie să respecte următoarele condiții:
a) să se îndeplinească cerințele cuprinse în aceste norme;
b) să utilizeze materii prime pentru prepararea furajelor, aditivi furajeri, produse pentru curățarea
și dezinfecția adăposturilor și instalați ilor de creștere a animalelor nu mai în condițiile stabilite în
aceste norme și în măsura în care utilizarea acestora este autorizată, conform legislației naționale
din agricultura convențională;
c) să nu utilizeze organisme modificate genetic și/sau orice produse derivate din astfel de
organisme, cu excepția medicamentelor de uz veterinar. [Magda Gonciarov, 2014]

Produsele utilizate pentru combaterea bolilor sau igienizarea, dezinfectarea și dezinsecția
adăposturilor, utilajelor și a instalațiilor pentru creșterea animalelor pot fi folosite în următoarele
situații
a) sunt esențiale pentru combaterea unui organism dăunător sau a unei anumite boli pentru care
nu sunt disponibile alternative biologice, fizice sau tehnologice;
b) condițiile de utilizare a acestora exclud orice contact direct cu animale și produse animaliere;
c) utilizarea lor nu are efect nociv asupra mediului și nu provoacă contaminarea acestuia.

Mineralele și oligoelementele utilizate în alimentația animalelor ca surse principale
pentru prepararea furajelor pot fi folosite cu mențiunea că sunt de origine naturală sau sintetice,
dar similare cu produsele naturale.
Includerea unor noi produse se face cu specificarea următoarelor date 
a) descrierea detaliată a produselor;
b) condițiile de utiliza re și cerințele compoziționale și/sau de solubilitate, avându -se în vedere
necesitatea de a se asigura, pentru aceste produse, că lasă un minim de reziduuri în părțile
comestibile ale plantelor și au incidență minimă asupra mediului;
c) cerințele speciale de etichetare pentru produsele menționate. [Teodor Rusu , 2005]

14
1.6 Inspec ție și certificare în agricultura ecologică
Inspecția și certificarea produselor agroalimentare ecologice se efectuează în România, în
conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000
privind produsele agroalimentare ecologice, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările și
completările ulterioare, de către organisme de inspecție și certificare, persoane juridice din sectorul
public sau privat, care îndeplinesc cerințele din Regulamentul(CE) nr. 834/2007.
Aprobarea organismelor de inspecție și certificare se face de către Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale, în conformitate cu prevederile din Ordonanța de urgență a Guvernului n r
34/2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Controlul și supravegherea activității organismelor de inspecție și certificare se efectuează de
către către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. [Magda Gonc iarov , 2011]

15
Capitolul 2. Agricultura ecologică în România

După cum s -a apreciat î n cadrul seminarului Politici privind dezv oltarea agriculturii
ecologice î n România , organizat la Sinaia, la î nceputul anului 2002, în România există condiții
pedoclima tice favorabile și o conjunctură care poate motiva practicarea agriculturii ecologice. În
acest sens, în Româ nia, o mare parte din terenurile a gricole au fertilitatea naturală ridicată , iar
chimizarea nu a ajuns la nivelul celei din Uni unea Europeană, iar structura proprietății agrare, cu
numeroase parcele mici se pretează la aplicarea tehnologiei ecologice.
În anul 2004 s -a înființat primul organism de inspecție și certificare românesc „Ecoinspect”
( figura 2.1 )cu sediul la Cluj -Napoca, p entru crearea unui sistem de agricultură ecologică, similar cu
cel comunitar. Agricultura ecologică constituie un sector pentru care România are mari oportunități
de dezvoltare, fiind un instrument important în conservarea naturii și revitalizarea spațiulu i rural.
Procesul de armonizare a legislației naționale cu legislația comunitară s -a încheiat în anul 2003.
Organizarea sistemului național de control în agricultura ecologică va asigura tarife accesibile de
certificare pentru producători, contribuind, ast fel, la creșterea pieței produselor agroalimentare
ecologice românești la prețuri accesibile pentru consumatori. [Toncea I., 2000]

Figura 2.1 Sigla Ecoinspect

16
Nu rezultă același lucru și din studiul efectuat de Institutul de Cercetări Pedologice
Agrochimice (ICPA) – București privind factorii restrictivi ai capacității de producție a solurilor, din
care reiese că nu există palmă de pământ care să nu sufere, mai mult sau mai puțin, din cauza unuia
sau a mai multor fenomene precum :
– eroziunea hidric ă – 3 365 mii ha ;
– eroziunea eoliană 387 mii ha ;
– alunecările de teren – 700 mii ha ;
– compactarea – 6 500 mii ha ;
– formarea crustei – 2 300 mii ha ;
– acidifierea – 2 369 mii ha ;
– alcalinizarea – 162 mii ha ‘
– sărăturarea – 300 mii ha ;
– scăderea conținutului de humus – 4 876 mii ha ;
– asigurarea foarte slabă cu fosfor – 4 473 mii ha ;
– asigurarea slabă cu potasiu asimilabil – 498 mii ha ;
– poluarea chimică – 900 mii ha, etc.

Această situație s -a agravat în ultimii ani datorită fărămițării excesive a terenurilor și a
cultivării pe cont propriu, fără mijloace adecvate. Generalizarea secetei (14 000 de ha af ectate) și
creșterea frecvenței ploilor acide au condus la modificări ale calității terenurilor agricole.
Aceste aspecte, pr ecum și importanța asigurării să nătăț ii oamenilor printr -o alimentație cu cât
mai puț ine substanțe poluante, pledează totuși pentru importanța aplicării agriculturii ecologice în
România. [Badea L., Băcăuanu V. și Posea Gr . , 1983]
Ca urmare a cadrului legislativ care s -a realizat, s -a constituit Federația Națională de
Agricultură Ecologică ( F.N.A.E.). Aceasta este o persoană juridică română, de tip organizație
neguvernamentală, care a luat ființă prin unirea a cinci organizații de producători, comercianți și alț i
specialiști ai agriculturii ecologice. Aceste organizații sunt:
– organizația Agroecologia ;
– Asociația Bioagricultorilor din România BIOTERA ;
– Asociația Română pentru Agricultură Durabilă (A.R.A.D.) ;

17
– Societatea pentru Agricu ltură Ecologică (Agri -Eco) ;
– Eco-Rural (E.R).

Federația Națională de Agricultură Ecologică (F.N.A.E) urmărește promovarea și dezvoltarea
agriculturii ecologice în România și are soluții moderne, integrate și eficiente pentru trei mari
probleme ale spațiul ui rural :
– dezvoltarea rurală prin măsuri de modernizare a gospodăriilor românești și de stabilizare a
populației din mediul rural ;
– siguranța alimentară prin popularizarea metodelor și mijloacelor moderne de sporire a
biodiversității, a calității și stabi lității producțiilor agricole și alimentare ;
– protecția mediului înconjurător prin inițierea de acțiuni și promovarea de măsuri practice de
conservare și refacere a diversității peisajelor agricole și de protecție a agro -ecosistemelor
împotriva dezastrelor naturale. [Magda Gonciarov, 2014]

Cu toate acestea, agricultura ecologică este abia la început î n România, numărul fermelor
ecologice fiind foarte mic. Primele ferme de acest tip au plecat de la o suprafață mică de teren, pe
care s -au cultivat cereale păioase (grâu, ovăz, sorg) și plante oleaginoase (soia, floarea soarelui).
Produsele au fost vândute, pe baza unor contracte, în țări î n care sunt cunoscute și apreciate
produse le ecologice, precum Olanda, Elveția, după certificarea produselor de către instituții din alte
țări.
Potrivit statisticilor Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, România
ocupă, la nivel mondial, locul 16 în funcție de suprafața cultivată ecologic. Astfel, suprafețele
ecologice au crescut de la 17.438 ha în anul 2000, la 75.500 ha în 2004, 110.400 ha în 2005,
143.194 ha în 2006, 190.000 ha în 2007, în prezent înregistrându -se o suprafață de 22 1.411 ha
(figura 2 .2). [ MAPDR, 200 8 ]

18

Figura 2. 2 Evoluția suprafețelor cultivate ecologic în România
(Sursa: M.A.P.D.R., 2008 )

Tot în creștere se află și efectivele de animale implicate în agricultura ecologică. De
exemplu, pentru vacile de lapte, s -a înregistrat o creștere de la 2.100 capete în anul 2000 la 7.200
capete în 2004, 8.100 capete în 2005, 9.900 capete în 2006, în 2007 fiind înregis trate un număr de
6.265 capete . [MAPDR, 2008] .
În ceea ce privește ovinele și caprinele, s -a realizat, de asemenea, o sporire a efectivului, de
la 1.700 de capete înregistrate pentru anul 2000, până la aproximativ 86.000 capete în anul 2006 și
78.000 capete în 2007 [MAPDR, 2008] .
În anul 2007, s -au comercializat ca produse ecologice, circa 85.031 hl lapte de vacă, 13.000
hl lapte de oaie și circa 1.321 mii bucăți ouă de găină în sectorul zootehnic. Producția de produse
ecologice procesate a fost de stul de mică și nu foarte diversificată: 510 t telemea de oaie, 580 t
Schweitze r, 640 t cașcaval .
Studii recente ale Academiei Române, estimează că, în România, vânzările produselor
agricole ecologice ating aproximativ 2 milioane de euro anual, ceea ce îns eamnă aproape 1% din
piața agroalimentară totală [ Danciu V., 2008] .

19
Capitolul 3. Principiile producției ecologice pentru animale și
produse animaliere

Animale și produse animaliere obținute de la următoarele specii : bovine, bubaline, porcine,
ovine, caprine, cabaline și păsări

3.1 Principii generale
Producția animalieră formează o parte integrantă a unităților/fermelor care practică
agricultura ecologică. Producția animalieră trebuie să contribuie la echilibrul sistemelor de producție
agricolă, prin respectarea cerințelor nutriționale ale culturilor și prin îmbunătățirea materiei
ecologice a solului.
În acest fel poate contribui la stabilirea și menținerea materiei ecologice a solului. În acest fel
poate contribui la stabilirea și menținerea interdep endenței sol -plantă, plantă -animal și animal -sol.
Ca parte a acestui concept, producția în afara solului nu este în conformitate cu regulile stabilite în
normele metodologice.
Prin utilizarea resurselor naturale care pot fi reînnoite – gunoi de grajd, cult uri de
leguminoase și culturi furajere – sistemul de culturi/ferme de animale și sistemele de pășunat asigură
păstrarea fertilității solului și ameliorarea acestuia pe termen lung și contribuie la dezvoltarea unei
agriculturii durabile.
Creșterea animalelo r în cadrul fermelor ecologice reprezintă o activitate legată de pământ. În
afara excepțiilor autorizate, animalele trebuie să aibă acces la suprafețe de exercițiu în aer liber, iar
numărul acestora pe unitatea de suprafață trebuie limitat, pentru asigurar ea unui sistem integrat între
producția animalieră și producția vegetală. În acest mod se reduce la minim orice formă de poluare a
solului, a apelor de suprafață și a celor freatice.
Numărul de animale se stabilește în funcție de suprafața disponibilă, în scopul evitării
pășunatului intensiv și a eroziunii solului. Utilizarea î ngrășămintelor naturale de la aceste animale

20
nu trebuie să aibă efecte poluante a supra mediului. Încărcătura de î ngrășăminte animale nu trebuie
să depășească echivalentul de 170 kg a zot/ha/an.
Animalele crescute conform prevederilor normelor metodologice pot pășuna pe terenul
comun, cu respectarea următoarelor condiții :
a) pământul a fost tratat o perioadă de cel puțin 3 ani numai cu produsele cuprinse în
norme;
b) orice produse animaliere provenite de la animale care au fost crescute conform
dispozițiilor normelor metodologice nu vor fi considerate ca făcând parte din producția
ecologică, dacă animalele folosesc în comun aceeași pășune cu animalele care nu sunt
crescute în conformitate cu prevederile din normele metodologice. Se exceptează
cazurile în care aceste animale sunt separate de animalele care nu respectă cerințele
normelor metodologice. [Magda Gonciarov , 2011]

3.2 Conversia
Perioada de conversie a terenu lui este asociată cu creșterea ecologică a animalelor.
Atunci când o unitate/fermă de producție este transformată, întreaga suprafață a acesteia,
destinată furajării animalelor trebuie să respecte principiile producției ecologice, precum și
perioadele de c onversie cu privire la plante și produse din plante.
Prin derogare de la acest principiu, perioada de conversie poate fi redusă la un an pentru
pășuni, traseele exterioare și suprafețele de exerciții în aer liber, utilizate de speciile de animale
pentru ag rement și companie. Această perioadă poate fi redusă la 6 luni în cazul în care terenul
respectiv nu a suferit recent tratamente cu alte produse. Aceas tă derogare se autorizează de că tre
organismele de inspecție și certificare, cu aprobarea A.N.P.E. [Regul amentul (CE) nr. 889 ]

3.2.1 Conversia animalelor și a produselor animaliere
Dacă produsele animaliere sunt vândute ca produse ecologice, animalele vor fi crescute
conform regulilor stabilite în no rmele metodologice pe o perioadă de cel puțin :

21
a) 12 luni, pentru cabaline, bovine și bubaline pentru producția de carne și, în orice caz, nu
mai mult de trei sferturi din durata lor de viață ;
b) 6 luni, pentru rumegătoare mici și porci ;
c) 6 luni, în cazul animalelor pentru producția de lapte ;
d) 10 săptămâni, pentru p ăsările destinate producției de carne, achiziționate înainte de a
avea vârsta de 3 zile ;
e) 6 săptămâni, pentru păsările destinate producției de ouă.

Fac excepț ie de la aceste prevederi vițeii și rumegăt oarele mici pentru producția de carne,
care sunt vându te ca produse ecologice, dacă :
a) provin din producția extensivă ;
b) sunt crescute în unități/ferme de producție ecologică până la momentul vânzării sau
sacrificării, pentru o perioadă minimă de 6 luni pentru viței și de două luni pentru
rumegătoarele mici ;
c) originea lor este în confor mitate cu condițiile prevăzute î n norme. [Regulamentul (CE)
nr. 889 ]

3.2.2 Conversia simultană
Când există conversie simultană a uni tății de produ cție în totalitate, incluzând animalele,
pășunile și/sau orice teren utilizat pentru furajarea animalelor, perioada totală de conversie
combinată pentru animale, pășuni și /sau orice teren utilizat pentru furajarea animalelor poate fi
redusă la 24 luni, cu respectarea următoarelor condiții :
a) derogarea se aplică numai animalelor și d escendenților lor care existau deja și terenurilor
utilizate pentru producerea furajelor, pășunilor, înainte de începerea conversiei ;
b) furajele provin, în principal, din aceeași unitate de producție. [Regulamentul (CE) nr.
889]

22
3.3 Originea animalelor

La alegerea spec iilor și a raselor se ține cont de capacitatea animalelor de a se adapta la
condițiile locale, de vitalitatea și de rezistența lor la boli. Rasele de animale sunt selectate, cu
prioritate, dintre cele indigene, pentru evitarea bolilor spec ifice sau a problemelor de sănătate
asociate câtorva rase sau specii utilizate în producția intensivă.
Animalele trebuie să provină din unități/ferme de producție care respectă regulile de
producție privind diferitele tipuri de creștere a animalelor. Acest sistem de producție se aplică pe
toată durata de viață a acestor animale.
Cu aprobarea organismelor de inspecție și certificare și cu acordul A.N.P.E., în condițiile în
care o cireadă sau o turmă este formată pentru prima dată și în absența unui număr suf icient de
animale crescute după metoda de producție ecologică, animalele care nu sunt crescute ecologic se
introduc într -o unitate ecologică de creștere a animalelor în următoarele condiții :
a) puicuțele destinate producției de ouă vor avea vârsta de până la 18 săptămâni ;
b) puii destinați producției de carne vor avea vârsta de maximum 3 zile în momentul în care
părăsesc unitatea de producție în care au fost produși ;
c) bivolii vor avea vârsta de maximum 6 luni ;
d) vițeii și mânjii crescuți conform regulilor stabil ite în normele metodologice, imediat ce
au fost înțărcați și având vârsta de maximum 45 de zile :
e) mieii și iezii crescuți conform regulilor stabilite în normele metodologice, imediat ce au
fost înțărcați și având vârsta de maximum 45 zile ;
f) purceii crescuț i conform regulilor stabilite în normele metodologice, imediat ce au fost
înțărcați și cântărind maxim 25 kg.
Reînnoirea ori reconstituirea cirezii sau turmei este autorizată de organismul de inspecție și
certificare, cu acordul A.N.P.E., atunci când nu su nt disponibile animale crescute ecologic, în
următoarele condiții :
a) mortalitatea ridicată a animalelor este cauzată de boli sau catastrofe ;
b) puicuțele destinate producției de ouă vor avea vârsta maximă de 18 săptămâni ;
c) puii de găina destinați producției de carne vor avea maximum 3 zile și purceii înțărcați
vor cântări maximum 25 kg.

23
În cazul în care nu sunt disponibile animale crescute ecologic, reînnoirea ori reconstituirea
cirezii sau a turmei se face anual cu animale femele, din care maximum 10% cabali ne, bovine,
bivolițe adulte și 20% porcine, ovine și caprine adulte, cu aut orizarea organismelor de inspecț ie și
certificare.
Masculii destinați reproducerii pentru creștere sunt aduși din unități/ferme de producție
convenționale, condiția ca ulterior aceș tia să fie crescuți și hrăniți conform regulilor stabilite în
prezentele norme metodologice. [Magda Gonciarov , 2014]

3.4 Furajarea
Furajarea animalelor este o condiție de calitate a producției, respectând cerințele nutriționale
ale animalelor în diferite stadii ale dezvoltării lor. Practicile de îngrășare sunt autorizate în măsura în
care sunt reversibile în orice stadiu al procesului de creștere. Hrănirea în exces a animalelor este
interzisă.Animalele sunt hrănite cu furaje obținute din agricultura ecologică.
Animalele sunt hrănite cu furaje produse în propria fermă și, în cazul în care acest lucru nu
este posibil, se utilizează furaj e din alte unități/ferme care respect ă regulile producției ecologice.
Furajul în conversie utilizat în rațiile medii este de maximum 30%. În cazul în care furajele în
conversie provin dintr -o unitate proprie, acest procent poate fi ridicat până la 60%.
Furajarea animalelor tinere se realizează pe bază de lapte natural, de preferință lapte matern.
Toate mamiferele vor fi hrănite cu lapte natural pe o perioadă de 3 luni pentru bovine, bubaline și
cabaline, 45 de zile pentru ovine și caprine și 40 de zile pent ru porcine.
Dacă este cazul, A.N.P.E indică arealele sau regiunile în care se practică transhumanța, fără a
aduce prejudicii privind furajarea animalelor.
Pentru erbivore sistemele de creștere se bazează pe utilizarea la maximum a pășunilor în
funcție de d isponibilitatea acestora în diferite perioade ale anului. Minimum 60% din materia uscată
din rațiile zilnice va cuprinde furaje grosiere, proaspete sau uscate ori însilozate.
Organismele de inspecție și certificare, cu acordul A.N.P.E., pot proba o reduce re cu 50%
pentru animalele în lactație, pe o perioadă maximă de 3 luni pentru fiecare lactație.

24
Procentul maxim aprobat de furaje convenționale în rația zilnică, cu excepția perioadei de
transhumanță, va fi de 25%, calculat ca procent din materia uscată. Pentru păsări furajele utilizate în
stadiul de îngrășare trebuie să conțină cel puțin 65% cereale. Furajele proaspete, uscate sau
însilozate trebuie adăugate la rația zilnică pentru porci și păsări.
Se interzice utilizarea organismelor modificate genetic și a derivatelor lor în obținerea de
furaje, materii prime, furaje compuse, aditivi furajeri, auxiliari de fabricație pentru furaje și alte
produse utilizate în furajarea animalelor. [Magda Gonciarov , 2014]

3.5 Prevenirea bolilor și tratamentul veterinar
Prevenirea bolilor î n producția animalieră ecologică se bazează pe următoarele principii :
a) selectarea corespunzătoare a raselor sau speciilor de animale ;
b) aplicarea practicilor de creștere a animalelor, corespunzător cerințelor fiecă rei specii,
încurajând rezistenț a ridicată la boli și prevenirea infecțiilor;
c) utilizarea furajelor de calitate, asigurarea unei mișcări curente și accesul la pă șuni, în
scopul stimulării imunității naturale a anim alului ;
d) asigurarea unei densități corespunzătoare a animalelor, evitându -se astfel
supraaglomerarea și orice alte probleme de sănătate care pot rezulta din aceasta.

Principiile stabilite trebuie să limiteze problemele de sănătate a animalelor, astfel înc ât
acestea să poată fi controlate, în principal, prin prevenire.
Utilizarea medicamentelor de uz veterinar în creșterea animalelor prin metodele de producție
ecologică se bazează pe respectarea principiilor :
a) produsele fitoterapeutice, produsele homeopatice, precum și oligoelementele se
utilizează de pr eferință în locul medicamentelor de uz veterinar alopatice chimice de
sinteză sau al antib ioticelor, cu condiția ca ele să aibă un efect terapeutic real pentru
speciile de animale cărora li se adres ează și pe ntru starea de sănătate căreia î i este
destinat tratamentul;
b) atunci când utilizarea produselor menționate mai sus nu este eficientă sau dacă
produsele nu sunt eficiente în combaterea unei boli ori în tratarea rănilor și tratamentul

25
animalelor est e indispensabil pentru evitarea suferinței sau a chinului acestuia, este
posibil să se recurgă la medicamente veterinare alopatice chimice de sinteză sau la
antibiotice, numai sub responsabilitatea medicului veterinar ;
c) utilizarea medicamentelor de uz vete rinar alopatice chimice de sinteză sau a
antibioticelor în tratamentele preventive este interzisă.

În completarea principiilor de mai sus se aplică următoarele reguli :
a) este interzisă utilizarea substanțelor de stimulare a creșterii sau a producției, prec um și
utilizarea hormonilor ori a altor substanțe similare pentru controlul reproducerii sau în
alte scopuri. Hormonii se administreaz ă numai unui animal determinat în cadrul unui
tratament curativ ;
b) sunt autorizate tratamentele veterinare ale animalelor s au tratarea clădirilor,
echipamentelor și instalațiilor, conform legislației naționale, inclusiv utilizarea de
medicamente veterinare imunologice, atunci când o afecțiune a fost depistată într -o
anumită zonă în care este amplasată unitatea/ferma de producț ie.

Atunci când se utilizează medicamente de uz veterinar se indică clar tipul produsului, precum
și detaliile privind diagnosticul, posologia, metoda de administrare, durata tratamentului și termenul
de retragere legal. Aceste informații trebuie comunic ate organismelor de inspecție și certificare
înainte ca animalele sau produsele animaliere să fie comercializate ca produse ecologice.
Animalele tratate trebuie să fie clar identificate, individual în cazul animalelor mari,
individual sau pe loturi, în ca zul păsărilor și al animalelor mici.
Perioada de așteptare între ultima administrare, în condițiile normale de utilizare, a
medicamentelor veterinare alopatice aplicate unui animal și producția de produse alimentare
provenind de la acest animal, cu referir e la modul de producț ie ecologică, este dublă față de perioada
de așteptare legală sau, în cazul în care această perioadă nu este specificată, ea este de minimum 48
de ore.
Dacă un animal sau un grup de anima le primește într -un an două sau maximum trei
tratamente pe bază de medicamente veterinare alopatice chimice de sinteză sau de antibiotice, cu

26
excepția vaccinuril or, tratamentelor pentru paraziț i și a planurilor de eradicare obligatorii, aceste
animale sau produsele obținute de la ac estea nu pot fi vândute ca produse ecologice. Animalele
respective trebuie să parcurgă perioadă de conversie cu acordul organismului de inspecție și
certificare. [Regulamentul (CE) nr. 889 ]

3.6 Creșterea animalelor
Reproducerea animalelor crescute ecologic se bazează pe metode naturale. Este permisă
inseminarea artificială, dar alte forme de reproducere artificială sau asistată sunt interzise.
Operaț iile privind aplicarea benzilor elastice la cozile oilor, tăierea cozilor, tăierea dinților,
retezare a ciocurilor și a coarnelor nu trebuie efectuate sistematic în fermele/unitățile ecologice. O
parte din aceste operații se autorizează de organismele de inspecție și certificare, din motive de
siguranță sau dacă ele urmăresc îmbunătățirea stării de sănătat e, bunăstarea sau igiena animalelor.
Aceste operații trebuie efectuate la vârsta cea mai potrivită de către personal calificat, astfel încât
suferința animalelor să fie redusă la minim.
Castrarea fizică este permisă pentru asigurarea calității produselor ș i menținerea practicilor
de producție (de exemplu : porcii pentru carne, tăurașii, claponii etc) și numai în condițiile
menționate.
Este interzisă ținerea animalelor în stare legată. Prin derogarea de la acest principiu,
organismele de inspecție și cer tificare autorizează această practică pentru anima lele individuale, în
baza unei motivări făcute de operator pri vind necesitatea acestei operațiuni din motive de siguranță
sau de bunăstare și legarea se face numai pentru o perioadă limitată.
Când animalele sun t crescute în grupuri, mărimea grupului se stabilește în funcție de stadiul
lor de dezvoltare și de necesitățile comportamentale ale speciilor respective. Este inte rzisă ținerea
animalelor în condiții sau sub diete care le provoacă anemie.
Pentru păsări vârsta minimă de sacrificare este de : 81 de zile pentru găini, 150 de zile pentru
claponi, 49 de zile pentru rațele Pekin, 70 de zile pentru rațele femele Muscovy, 84 de zile pentru
rațele masculi Muscovy, 92 de zile pentru rațele Mallards, 94 de zile pentru bibilici, 140 de zile

27
pentru curcani și pentru gâștele pentru carne. În cazurile în care operatorii nu aplică aceste vârste
minime de sacrificare, ei trebuie să recurgă la rase cu creștere lentă. [Magda Gonciarov, 2014]

3.7 Transportul animalelor
Transportul animalelor se efectuează astfel încât să limiteze stresul suferit de acestea.
Încărcarea și descărcarea lor trebuie efectuate cu grijă ș i fără a se folosi nici un fel de stimulare
electrică pentru a constrânge animalele. Este interzi să utilizarea oricăror tranchilizante alopatice
înaintea și în timpul tran sportului.
Până la sacrificare și în timpul acesteia animalele trebuie manipulate astfel încât stresul lor să
fie redus la minimum. [Regulamentul (CE) nr. 889 ]

3.8 Adăposturile anim alelor
Condițiile de adăpostire a animalelor trebuie să corespundă cerințelor lor biologice,
fiziologice și etiologice. Adăposturile trebuie să fie bine izolate termic, ventilate natural și iluminate
astfel încât să asigure animalelor un microclimat de con fort, cu temperatură și umiditate optime,
curenți de aer adecvați, iar concentrația de gaze și n ivelul de pulberi aeromicrofloră să se încadreze
în normele de igienă.
Spațiile în aer liber, suprafețele de exerciții în aer liber sau traseele exterioare treb uie să
ofere, în funcție de condițiile meteorologice locale și de rasele res pective, o protecție suficientă
împotriva ploii, vântului, soarelui și temperaturilor extreme. [Regulamentul (CE) nr. 889 ]

3.8.1 Densitatea de populare a animalelor și măsuri pentru evitarea pășunatului excesiv
Adăpostirea animalelor nu este obligatorie în zonele în care condițiile climatice
corespunzătoare permit ca animalele să fie ținute în mediul exterior. Densitatea animalelor în
adăposturi trebuie să garanteze confortul ș i bunăstarea animalelor în funcție de rase și de vârsta lor.
Trebuie avute în vedere nevoile comportamentale ale animalelor, mărimea grupului și sexul
acestora.

28
Densitatea optimă trebuie să asigure bunăstarea animalelor, acestora punându -li-se la
dispozi ție un spațiu suficient pentru a sta în picioare în mod natural, pentru a se a șeza cu ușurință,
pentru a se întoarce, pentru a -și face toaleta, pentru a putea sta în toate pozițiile și a face mișcări
naturale, cum ar fi să își întindă aripile și să dea din aripi.
În aer liber densitatea de populare a animalelor care se găsesc pe pășuni sau pe alte fânețe,
terenuri umede ori ierboase sau alte habitate naturale ori seminaturale trebuie să fie suficient de
scăzută pentru a se evita erodarea solului și exploata rea excesivă a vegetației.
Adăposturile, țarcurile, echipamentele și ustensilele trebuie să fie curățate și dezinfectate
astfel încât să prevină toate infec țiile încrucișate și dezvoltarea organismelor purtătoare de boli.
[Magda Gonciarov ]

3.9 Păsări
Păsările trebuie crescute pe sol și nu pot fi ținute în cuști.
Păsările de apă trebuie să aibe acces la un pârâu, heleșteu sau lac de fiecare dată când
condițiile meteorologice o permit, în scopul respectării cerințelor privind bunăstarea animalelor și
condițiile de igienă.
Adăposturile pentru toate păsările trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime :
a) minimum o treime din suprafața podelei trebuie să fie solidă și nu trebuie să fie alcătuită
din stinghii sau tip grătar. Podelele se acoperă cu un așternut din paie, talaș, nisip sau
rumeguș.
b) în adăposturile avicole pentru găinile ouătoare o parte suficientă a suprafeței necesare
găinilor trebuie să fie destinată colectării dejecțiilor ;
c) trebuie să fie prevăzute cu locuri de cocoțat, de lungime corespunzătoare și în număr
corespunzător importanței grupului și taliei păsărilor.
Pentru găinile ouătoare lumina naturală se completează cu lumina artificială pentru a se
asigura zilnic un maximum de 16 ore de luminozitate, cu o perioadă continuă de odih nă nocturnă de
cel puțin 8 ore.

29
Păsările trebuie să aibă acces la trasee exterioare de fiecare dată când vremea permite și de
câte ori este posibil, pentru cel puțin o treime din durata vieții lor. Aceste suprafețe de alergare în aer
liber trebuie să fie a coperite cu vegetație, să fie prevăzute cu instalații de protecție și să permită
păsărilor acces liber la jgheaburile cu apă și hrană.
Din motive de sănătate adăposturile trebuie să fie total golite între fiecare ciclu de creștere a
păsărilor. În timpul a cestei perioade adăposturile și instalațiile trebuie să fie curățate și dezinfectate.
La sfârșitul fiecărui ciclu de creștere a unui grup de păsări suprafețele de alergare trebuie să rămână
goale pentru a permite refacerea vegetației și din motive de sănăt ate. Aceste cerințe nu se aplică
grupurilor mici de păsări care nu sunt ținute în țarcuri și care sunt libere.
Pentru hrana animalelor se admit ca materii prime, o serie de cereale, dintre care:
– ovăz (boabe, fulgi, resturi de la de corticare, coji), orz (b oabe, tărâț e, resturi de
decorticare),
– orez (boabe, tăr âțe, turtă de germeni),
– mei, secară, sorg boabe,
– grâu (boabe, făină, tărâțe),
– porumb (boabe, făină furajeră, tărâțe, turte de germeni și gluten), borhot de la fabricarea
berii.

Dintre semințel e, fructele, produsele și subprodusele de oleaginoase se vor folosi î n furajarea
animalelor: rapița, soia, floarea soarelui, susanul, n apii, bostanii, dar numai seminț ele, turtele
rezultate de la fabricarea uleiului, cojile.
Dintre boabele de leguminoase se pot folosi la furajare animalelor și a păsărilor următoarele :
bobul, măzăriche a, năutul, lintea, lupinul, dacă au fost obținute în condiții ecol ogice, iar dintre
tuberculoase se pot folosi pulpele de sfeclă, sfecla uscată, cartofii dulci, p ulpele de cartofi de la
extragerea amidonului.
De asemenea, sunt specificate materiile prime pentru furajarea animală (laptele și produsele
lactate, pește și alte animale marine, produse și subproduse ale acestora), precum și mineralele
pentru furajare (so diu, calciu, fosfor, magneziu, sulf). [Magda Gonciarov , 2014 ]

30
Capitolul 4. Tehnologii de prelucrarea a produselor ecologice de
origine animală

Unitățile care prelucrează produse agricole și care adoptă conceptul de calitate totală într -o
politică privind calitatea, sunt interesate:
– să achiziționeze materii prime de cea mai bună calitate: produse agricole proaspete, fără
deteriorări de calitate, mașini și utilaje fiabile etc.;
– să urmărească derularea procesului de fabricație în termenii tehnici recunoscuți;
– să distribuie produsele alimentare pe diferite canale de distribuție în condiții de maximă
igienă și într -un timp cât mai scurt;
– să urmărească produsele în consum pentru a observa gradul de conformitate a calității
acestora cu cerințele consumatorilor.
Impactul managementului calității totale asupra unei organizații constă în schimbarea
atitudinii de la controlul post -operativ la controlul pre -operativ, eforturile concentrându -se pe
prevenirea defectelor de calitate.
Controlând de la bun început fiecare in put și fiecare proces de producție, se realizează o
economie de resurse și de timp importantă, care suprimă cheltuielile de control al produselor deja
rezultate din procesul de producție, neconforme cu standardele de calitate adoptate. [Boboc D , 2006]

4.1 Metode de prelucrare
Prelucrătorii de produse agroalimentare ecologice trebuie să continue eforturile
producătorilor, pentru ca produsul ecologic să ajungă nedenaturat pe masa consumatorului. În afara
calităților senzoriale și igienice superioare, produse le ecologice trebuie să -și păstreze calitatea lor
cea mai importantă, aceea de hrană aliment.

31
Procesatorii trebuie să aleagă metode care limitează numărul și cantitatea de aditivi non –
ecologici și mijloacele auxiliare de procesare. Normativele departamentale trebuie să se refere la cel
puțin următoarele grupe de produse:
– carne și produse din carne;
– lapte și produse din l apte;
– ouă.

Pentru ca un produs alimentar finit să fie denumit „ecologic", acesta trebuie să conțină 95 –
100% materii prime și ingrediente provenite din agricultura biologică.
Metodele de prelucrare trebuie să schimbe cât mai puțin compoziția chimică natura lă a
materiilor prime. Prelucrarea produselor ecologice se va efectua cu prioritate pe plan local sau zonal,
pentru a se elimina efectele negative ale transporturilor lungi.
În timpul fazelor diferite de pregătire, produsele din agricultura ecologică trebu ie să fie
identificate în mod adecvat, spre a se evita posibile amestecuri cu produse convenționale. Același
lucru se impune și pentru aparatele de coacere, aceeași apă neputând fi folosită în același timp
pentru produsele alimentare din agricultura ecolog ică și pentru cele convenționale.
Mijloac ele de coacere, precum uleiul ș i oțetul, trebuie să provină din agricultura ecologică.
Acest lucru presupune ca toate recipientele și ambalajele apropiate de produs să fie identificate în
conformitate cu modalități le care vor trebui comunicate organului de control.
Sunt permise următoarele metode:
– extracția cu apă, alcool, ulei, CO2 , N2;
– procedeele de prelucrare fizică, mecanică și biologică;
– afumatul (limitat).
Metodele de procesare ce pot induce în eroare în privi nța adevăratei naturi a produsului sunt
excluse. Iradierile nu sunt admise.

32
În procesul de prelucrare a produselor ecologice de origine animală sunt folosite următoarele
metode:
– prelucrarea primară;
– prelucrarea termică.
Prelucrarea primară constă într -o serie de operații manuale sau mecanice pregătitoare pentru
prelucrarea propriu -zisă. Operația principală din cadrul prelucrării preliminare constă în tranșarea
cărnii pe calități și categorii, care se execută în carmangerie. Prelucrarea preliminară implică și o
serie de alte manopere, cum ar fi scoaterea cărnii de pe os, curățarea de tendoane, spălarea sau
împănarea.
Carnea se păstrează într -o cameră frigorifică, potrivit normelor de igienă, sau este folosită
pentru prelucrarea propriu -zisă. Carnea congelat ă este lăsată în prealabil într -o cameră rece (cu
temperatura sub 10 grade), pentru a se dezgheța. Se interzice decongelarea în apă sau lângă o sursă
de căldură. După decongelare, carnea se curăță și se spală, apoi se tranșează pe mese de inox. O
atenție d eosebită se va acorda cărnii tocate. Aceasta este așezată în recipiente curate, acoperite, la
frigider. Nu se vor adăuga condimente decât numai înainte de prelucrarea termică.
Amestecarea tocăturilor crude cu cele prelucrate termic este interzisă de normel e sanitare.
Carnea tocată se va prepara cu maximum 4 -6 ore înaintea prelucrării termice.
Prelucrarea termică a produselor trebuie să se facă în așa fel încât să se asigure menținerea
calităților nutritive. În procesare, deosebim în special mai multe proced ee tehnice -moderne de
tratare termică a alimentelor:
1. Fierberea – reprezintă metoda cea mai simplă de preparare a alimentelor, prin care se înțelege
expunerea alimentului de origine animală sau vegetală în contact cu energia calorică propagată prin
apă, vapori sau în apă și vapori. Fierberea se aplică la pește și carne.
Fierberea poate fi de trei feluri:
– fierberea obișnuită (în apă). Fierberea implică intervenția unor fenomene osmotice care vor
stabili un nou echilibru între aliment și mediul de fierbere. Alimentele cu un conținut redus
de apă vor îngloba prin fierbere o parte din lichidul mediului în care se afla, iar cele cu un
conținut crescut de apă vor suferi în timpul fierberii o reducere a volumului.

33
– fierberea în vapori de apă (aburi) reprezintă un procedeu care se aplică în special la legume;
– fierberea înăbușită este o altă metodă care constă în fierbe rea alimentului în vapori
supra încălziți. Prin această metodă se scurtează timpul de prelucrare termică și se
minimalizează pierderile de substanțe nutritive la tratamentul termic, cum sunt vitaminele
hidrosolubile. Operația se execută într -un vas cu puțina apă și bine acoperit cu un ca pac, în
care produsul așezat pe o sită sau pe un grătar se menține tot timpul în vapori, nefiind în
contact cu lichidul de fierbere aflat sub nivelul grătarului.
2. Frigerea – reprezintă metoda de preparare termică prin care alimentul este expus direct la radiațiile
calorice (la grătar, frigare sau proțap) sau prin i ntermediul unei plă ci metalice. La suprafața
alimentului se formează o crustă care va suferi un fenomen de coacere. [Banu, C., Vizireanu, C.,
Sahleanu, E., Nour, V., 2004]

4.2 Ingredientele p roduselor alimentare ecologice de origine animal
Toate ingredientele provenite din agricultura ecologică trebuie să fie identificate în mod
adecvat și stocate separat, față de alte ingrediente neconforme cu normele în vigoare. Depozitele,
camerele frigorif ice și toate spațiile destinate stocării trebuie să prevadă existența unor zone dedicate
și identificate în mod oportun unde sunt înmagazinate ingredientele din agricultura ecologică.
Enzimele, organismele de fermentație, culturile de lapte și alte produse microbiologice
trebuie produse în mod ecologic și multiplicate dintr -un mediu compus din ingrediente ecologice.
Pot fi utilizați numai aditivii, auxiliarii tehnologici, aromele, apa, sarea, preparatele din
microorganisme și enzime, mineralele, oligoelemen tele, vitaminele, precum și aminoacizi și alți
micronutrienți incluși în alimente în scopuri nutriționale, numai dacă utilizarea lor în producția
ecologică a fost autorizată în conformitate cu legislația comunitară.
Ingredientele agricole neecologice se po t utiliza numai dacă utilizarea acestora a fost
autorizată pentru producția ecologică în conformitate cu legislația comunitară sau dacă au fost
autorizate provizoriu de către un stat membru.
Un ingredient ecologic nu trebuie să fie prezent împreună cu acel ași ingredient în formă
neecologică sau cu un ingredient provenit din producția de conversie.

34
Apa și sarea pot fi folosite ca ingrediente în producerea produselor ecologice și nu sunt
incluse în calculele procentuale ale ingredientelor ecologice.
Mineralele (inclusiv microelementele), vitaminele și ingredientele izolate similare nu trebuie
să fie folosite, cu excepția situației în care utilizarea lor este cerută legal sau unde poate fi
demonstrată deficiența dietetică sau nutrițională severă.
Pot f i folosite preparări ale micro -organismelor și enzimelor folosite în mod obișnuit în
procesarea produsului alimentar, cu excepția micro -organismelor modificate genetic și a produselor
acestora. [Chiran A ..,Gîndu E., Banu A., Ciobotaru E. , 2004]

4.3 Laptele și produsele lactate
Laptele și produsele lactate sunt alimente importante nu atât prin valoarea nutritivă absolută,
cât mai ales prin calitatea unora dintre componentele pe care le conțin: este cea mai bună sursă
alimentară de calciu (125 mg calci u/100 ml lapte, aprox. 1000 mg calciu/ 100 g cașcaval, cu un
raport Ca/P=1.4, apropiat de cel existent în oase; conține proteine bogate în aminoacizi esențiali;
reprezintă o importantă sursă de vitamine hidro și liposolubile (riboflavină, piridoxină, acid
pantotenic, tiamină, cobalamină, vitamine A, D, C, etc.); conține grăsimi fin emulsionate ceea ce
facilitează digestia și asimilarea lor. Laptele conține și remarcabile cantități de lactoză (aprox.
5g/100ml lapte de vacă).
Laptele și produsele lactate pot fi contaminate cu o serie de microorganisme, sursa
constituind -o mai ales animalele producătoare și în unele cazuri contaminarea la recoltare și
prelucrare.
Atunci când laptele este colectat zilnic se recomandă răcirea la o temperatură inferioară celei
de 8°C, iar dacă laptele nu se colectează în fiecare zi, temperatura recomandată pentru păstrare este
egală sau inferioară celei de 6°C.
Procesul tehnologic de obținere a laptelui de consum cuprinde următoarele operații
principale: recepția, răcirea laptelui, curățirea laptelui de impurități, normalizarea laptelui,
omogenizarea, pasteurizarea, ambalarea și depozitarea.

35
Recepția laptelui se face atât cantitativ (g ravimetric sau volumetric) cât ș i calitativ. Recepția
calitativă constă în examinarea laptelui din punct de vedere senzorial, fizico -chimic și
microbiologic. Proprietățile fizico -chimice urmărite la lapte sunt: densitatea, conținutul de grăsime,
aciditatea etc.
Curățirea laptelui de impurități se face prin filtrare sau centrifugare.
Normalizarea laptelu i se poate realiza prin micșorarea sau prin creșterea conținutului de
grăsime. Reducerea conținutului de grăsime se realizează prin extragerea unei părți din smântână din
lapte cu ajutorul separatoarelor centrifugale sau prin amestecarea unui lapte integra l cu lapte
smântânit. Pentru creșterea conținutului de grăsime a laptelui se adaugă smântână proaspătă în lapte
sau se amestecă laptele cu un conținut scăzut de grăsime cu un lapte având un conținut mai mare de
grăsime. Omogenizarea laptelui are ca scop re ducerea diametrului globulelor de grăsime din lapte de
la 3,5 – 5 μm până la 2 μm ceea ce duce la stabilizarea emulsiei de grăsime, evitându -se separarea
acesteia la suprafața produsului. Omogenizarea constă în trecerea laptelui sub presiune printr -o
supap ă de omogenizare în care are loc mărunțirea globulelor de grăsime. Temperatura optimă de
omogenizare este de 60°C, iar presiunea de omogenizare este de 120 – 180 daN/cm2.
Pasteurizarea laptelui este operația de încălzire a laptelui la temperaturi sub 100°C pentru a
se distruge formele vegetative ale microorganismelor prezente în lapte. Regimul de pasteurizare
(timpul de pasteurizare și temperatura la care are loc pasteurizarea ) trebuie ales astfel încât să se
asigure pe de o parte distrugerea bacilului tub erculos și pe de altă parte să nu ducă la modificarea
proprietăților senzoriale și fizico -chimice ale laptelui. Pasteurizarea se poate realiza în cazane sau în
vane de pasteurizare cu pereți dubli prin care circulă agentul de încălzire sau în pasteurizatoa re cu
plăci.
După răcirea laptelui la temperatura de 4 -6°C, acesta este depozitat în tancuri izoterme până
în momentul ambalării. Tancurile sunt prevăzute cu agitatoare montate înclinat în plan vertical
pentru a evita separarea particulelor de grăsime la suprafața laptelui.
Ambalarea laptelui de consum se poate face în bidoane de aluminiu, butelii de sticlă, sau
ambalaje din carton cerat. După ambalare, laptele este păstrat în depozit până la livrare. Perioada
pentru depozitare este de maxim 24 ore, iar te mperatura în spațiul de depozitare trebuie să fie de
maxim 4°C. [Camelia Vizireanu , 2003]

36
4.4 Carnea
Carnea este unul dintre cele mai importante alimente de origine animală atât prin valoarea sa
nutritivă cât și prin amploarea consumului. Se folosește carnea următoarelor animale: bovine,
porcine, ovine/caprine, iepuri, păsări.
Tehnologia tăierii suinelor în abatoare prezintă următoarele etape: asomarea, înjunghierea,
opărirea, jupuirea, eviscerarea, incizie de separare a sfincterul ui anal și incizie longitudinală pe linia
din regiunea perineală și abdominală până la stern, despicarea, fasonarea și toaletarea carcasel or.
La noi în țară menținerea calității cărnii și a celorlalte produse animale se realizează prin
metode fizice de conservare a cărnii, agenții fizici folosiți frecvent fiind frigul ș i căldura. Frigul se
aplică în special în procesele de refrigerare și con gelare a cărnii, iar căldura se aplică în special în
procesele de fierbere, pasteurizare, sterilizare etc.
Conservarea cărnii se poate realiza și prin sărare. Sărarea ca mijloc de conservare în industria
cărnii este aplicată atât ca atare cât și asociată c u frigul sau cu afumarea și fierberea în cazul
preparatelor de carne.
Sărarea cărnii și a produselor de carne se poate face prin mai multe metode și anume: prin
sărare, uscată, prin sărare umedă, prin injectare de saramură și prin sărare mixtă.
Alegerea me todei celei mai indicate este determinată de felul și caracteristicile materiei
prime, de condițiile de mediu, de viteza necesară procesului sărării și de cerințele produsului finit.
O altă metodă pentru accelerarea sărării cărnii este saramurarea în vid p rin introducerea
cărnii în recipient care se pot închide ermetic, urmată de vacuumarea recipientelor și introducerea
unei saramuri de o anumită concentrație, sub presiune.
Afumarea este un proces ajutător de conservare a produselor sărate, care de cele mai multe
ori este însoțit și de acțiunea temperaturilor ridicate. Efectul principal al afumării constă în
îmbunătățirea gustului, datorită proprietăților componenților fumului și a acțiunii temperaturii la
care se face afumarea. La acestea se mai adaugă îmbu nătățirea aspectului datorită culorii specifice
pe care o capătă produsele și prelungirea duratei de conservare datorită acțiunii antibacteriene a
componenților fumului, precum și o acțiune antioxidantă. [Camelia Vizireanu, 2003]

37
4.5 Ouăle
Indiferent de specia de păsări domestice, ouăl e prezintă următoarele componenț e anatomice:
– gălbenușul constituie ovulul cu vitelusul nutritiv care este o emulsie de lipide bogată în
substanțe minerale și proteine. Atunci când oul este fecundat la suprafața gălbenușului apare
discul germinativ (morula);
– albușul este o dispersie coloidală de proteine în apă. Este secretat în straturi concentrice de
prima porțiune a oviductului;
– membrane cochiliere;
– membrana viscerală (acoperă albușul);
– membrana parietală (căptușește fața i nterioară a cojii);
– coaja conține 90 -95% carbonat de calciu, constituind învelișul protector al oului;
– cuticula (albugineea) acoperă coaja la exterior. Ea rezultă prin uscarea mucusului existent pe
suprafața oului în momentul ouării.
Elementele nutritive p rezente în ou sunt:
– amestecul de proteine din gălbenuș și albuș realizează cel mai echilibrat conținut în
aminoacizi în raport cu necesarul uman. Ele conțin cantități mari de tioaminoacizi, valină și
fenilalanină, dar sunt mai sărace în lisină în raport cu carnea.
– lipidele sunt formate din 63% gliceride, 33% fosfolipide și 4% steroli. Oul are efect tonifiant
datorită conținutului mare de lecitine și cefaline. Fosfolipidele contribuie la asigurarea
necesarului de fosfor și colină a organismului uman.
Un deza vantaj nutrițional al oului îl constituie conținutul mare de colesterol (0.4 – 0.8
g/ou). Din acest motiv consumul ouălor de către persoane în vârstă sau bolnave trebuie limitat.
– glucidele se găsesc în cantități mari în albuș. Lipsesc în gălbenuș. Oul cons tituie o
importantă sursă de vitamine hidro și liposolubile.
Conservate la rece, între 13 – 15°C, ouăle pot fi păstrate mai mult de 6 luni . [Camelia
Vizireanu , 2003]

38
Capitolul 5. Calitatea produselor ecologice

5.1 Considerații asupra calității și siguranței alimentelor ecologice
În ță rile europene, ca expresie a neîncrederii populației î n măsurile de siguranță alim entară,
urmare a producerii de î mbolnăviri grave la oameni prin consum de produse de origine animală și a
extinderii diferitelor forme d e poluare a mediului și alimentelor s -a conturat un nou tip de creștere
bazată pe tehnologii curate, nepoluante, fără antibiotice, pesticide, hormoni și alte substanțe
indezirabile. Produsele obținute de la aceste animale sunt etichetate în mod distinct și se
comercializează separat de produsele convenționale, fiind numite și produse biologice (produse bio),
produse organice sau ecologice. Obținerea acestor produse poate fi realizată numai cu ajutorul unor
tehnologii speciale de c reștere atât a animalelor, cât și a plantelor consumate de animale.
În zilele noastre, oamenii caută alimente care se procură ușor, se gătesc simplu, au gust bun și
sunt sănătoase.
Consumatorii produselor se împart în patru categorii :
– biomilitanții , adică ac eia care cu orice prilej consumă bio-subproduse, chiar dacă sunt
veștejite, deshidratate sau foarte scumpe. Cumpărăturile le fac numai în biomagazine.
Numărul acestora este relativ constant ;
– consumatorii curioși , care aleg produsul din curiozitate, în general cumpără de la
producător ;
– consumatorii cu principii , care își ocrotesc sănătatea prin consumul bioproduselor ;
– noii consumatorii bio , care cunosc ca racteristicile acestor alimente și caută pe piață marfă
accesibilă la prețuri moderate, garantate că sunt bioproduse, cu alte cuvinte caută 100%
produse naturale.
În general, este cunoscut faptul că, cumpărătorii de produse alimentare ecologice motivează
alegerea acestor produse în locul celor convenționale prin faptul că, cele din urmă, sunt obținute
prin folosirea a mul tor substanțe chimice și ca urmare sunt dăunătoare să nătății. [Boboc D , 2006]

39
5.2 Reglementă ri privind calitatea și siguranța alimentelor ecologice
Garantarea calității produselor, în general, constă î ntr-un ansamblu de măsuri c are trebuiesc
luate pentru a obț ine un produs având calitatea dorită. La ultima reuniune, care a avut loc la Roma,
Comisia care stabilește Codexul Alimentar (organism integrat în Organizaț ia Mondială a Sănătății) a
aprobat patru noi codexuri pentru igiena alimentară și 220 de valori ca limite maxime pentru
reziduurile din alimente.
În România, certificarea calității unui produs este coordonată de Institutul de Standardizare
care î ncheie acorduri de recunoaștere cu organisme de acreditare din alte țări. Certificarea
conformității cu s tandardele internaționale atestă respectarea voluntară a unor reguli care sunt
obligatorii pentru toți producătorii , dar care conduc la creșterea încrederii consumatorilor î n valoarea
produselor. .
Supravegherea respectării tutur or obligațiilor ș i a preved erilor este realizată de institute
neutre și independente. Pentru obț inerea calității dorite au fost fixate 12 principii de ca litate, care
sunt concretizate în măsuri aplicabile și controlabile, după cum urmează :
1. Armonia cu natura : crescătoriile de animale trebuie să posede o suprafață suficientă de teren
și să respecte regulile de protecție a mediului ;
2. Securitatea : fiecare etapă din procesul de obținere a cărnii se supune c ontroalelor calificate
interne ș i externe, prin experți independenți ;
3. Selecția : se cresc doar animale din rase și linii cu rezistența naturală mărită la boli ;
4. Certificarea provenienței : animalele trebuie să prov ină din crescătorii prevăzute î n contract,
fiecare animal fiind marcat astfel î ncât să poată fi identificat cu c ertitudine î n orice moment ;
5. Supravegherea sanitară veterinară : se efectuează de către medici veterinari specializați,
care cunosc exigențele sistemului ;
6. Creșterea animalelor : se face prin tehnologii care asigură comportamentul natural al
animalelor, lib ertatea mișcă rii și condițiil e de microclimat, conform cerinț elor fiziologice pe
categorii de vârstă și producție ;
7. Alimentația : se face î ndeosebi cu cereale indigene, nepoluante, de proveniență cunoscută,
asigu rându-se rații câ t mai complete, echilibrat e în ceea ce privește aminoacizii, vitaminele,
sărurile minerale, etc. ;

40
8. Interdicții : nu sunt permise medicamentele an abolizante, stimulatorii de creș tere, proteinele
conservate cu aldehida formică și altele ;
9. Transportul : se urmărește evitarea stresului de transport, care produce modificarea cărnii,
fiind prevăzute reguli precise de igienă privind pregătirea și desfă șurarea transportului
10. Procesarea în abator : se face cu respectarea odihnei animalelor î nainte a sacrificării ,
spălarea abundentă cu apă, a somarea corectă și alte reguli, care garantează obținerea cărnii
de calitate superioară ;
11. Lanțul frigorific : este obligatorie asigurarea unui anumit nivel al temperaturii, î n raport de
produs și durata de conservare, care să fie verificabile, inclusiv prin înregistrarea variațiilor
în punctele reprezentative ;
12. Controlul igienei : curățenia, decontaminarea și dezinsecția în abator, în sălile de procesare și
în vehiculele frigorifice de transport se supun controalelor bacteri ologice regulate . [ Magda
Gonciarov, 2014]

Date con crete despre calitatea biologică a produselor ecologice sunt relativ reduse. Acest
aspect se datorează faptului că este greu de făcut comparații atâta timp cât se cresc foarte multe rase
și se folosesc modalități diferite de creștere .

În Europa există peste 9000 de magazine specializate în vânzarea produselor ec ologice.
Aceste magazine se car acterizează prin faptul că au o gamă foarte mare de p roduse, prețurile sunt
reglate î n funcție de cerere și de calitatea produsel or. Sunt cazuri în care a stfel de magazine s -au
asociat ș i au format biocentre.
Cea mai frecventă este însă vânzarea directă de către produ cători. Vânzarea se face chiar î n
fermă, de cele mai multe ori la prețuri mai avantajoase decât în magazine. Această modalitate oferă
în plus certitudinea că produsele sunt mai proaspete, sunt de calitate și î n plus cumpărătorul poate
vedea condițiile și modul de obținere a acestora.
Calitatea și siguranța alimentelor constituie preocuparea fiecărui individ. Consumatorii se
așteapt ă ca alimentele să prezinte un gust plăcut, să fie nutritive și sigure. Responsabilitatea
asigurării calității înto tdeuna aparține guvernelor, industriei alimentare și consumatorilor.

41
Responsabilitatea guvernului constă în : a se asigura că cerin țele de c alitate și siguranță ale
alimentelor sunt corespunzătoare, menț inerea legislației și reglementărilor naționale
corespunzătoare calității și siguranței alimentului ; precizarea exactă a acestor comunicări industriei
și consumatorilor ; prevederea ș i adminis trarea unui control eficient al alimentelor și asigurarea unei
inspecții adecvate și credibilă a alimentului precum și servicii de analiză a alimentelor ; condițiile de
calitate și si guranță ale alimentelor să fie îndeplinite î n toate cazurile.
Industria a limentară trebuie să asigure calitatea ți siguranța produselor sale prin
implementarea programelor de asigurar e a calității, incluzând progra me de realizare a siguranței
alimentului, bazate pe sistemul HACCP pentru concordanță cu toate reglementările.
Cons umatorii trebuie să utilizeze corect alimentele pentru a se evita apariția problemelor de
calitate și si guranță a alimentelor folosite î n gospodărie. Pe lângă siguranță, condițiile de calitate
ale alimentelor mai includ : valoare nutritiv ă, proprietățile o rganoleptice (aspect, culoare, textură,
gust) și proprietățile funcționale. Prin urmare și aceste criterii de calitate sunt vizate de către
consumatori, industria alimentară și reglementările guvernamentale.
Calitatea poate fi considerată o car acteristi că complexă a alimentului care î i determină
valoarea sau acceptabilitatea la consumator care efectuează, de cele mai multe ori, o evaluare
subiectivă a calității.
Din punct de vedere reglementar sau al protecției consumatorului, termenul de calitate se
referă la cerințele de bază care trebuie să fie menționate î n cadrul legilor și reglementărilor exi stente
astfel încât alimentul să fie sigur, necontaminat și să nu f ie prezentat în mod fraudulos sau fals.
Cerințele de siguranță pentru alimente nu sunt nici opționale și nici neglijabile. Mai mult, acordurile
internaționale recente accentuează necesitatea ca măsurile de siguranță ale alimentului să fie bazate
pe analiza riscurilor, urmând principiile și procedurile elaborate de către organizații internaționale
importante. [Condrea Elena, 2008]

42
Standardele siguranței alimentului și cerințele de igienă ale acestuia la n ivel internațional
sunt valide î n aceeași măsură atât pentru al imentele produse convențional câ t și pentru cele
ecologice.
Publicarea altor caracteristici de calitate ale alimentelor este mai puțin clară. Este evident
faptul că ind ustria alimentară este cea mai î n măsură să ia decizii pri vind calitatea produselor sale î n
funcție de cerințele pieței.
Totuși, există standarde de calitate obligat orii și opționale care asigură î ndeplinirea cerințelor
de calitate esențiale ale produsel or și protecția consumatorilor î mpotriva practicilor frauduloase.
În timpul producerii, manipulării, procesării și amplasării alimentelor, pot apă rea mai multe
tipuri de riscuri care afectează siguranța alimentului :
– riscurile microbiologice includ bacterii, protozoare, virusuri și fungi sau toxine ale
acestora ;
– substanțele toxi ce existente în mediul î nconjurător ( arsen, cianuri ) sau în aliment (
salamina și bistamina ) ;
– surse potenț iale de contaminare a alimentului reprezentate de reziduurile industriei
chimice ș i reziduurile radio -active (arsen , cadmiu, cupru, plumb, mercur și bifenoli
policlorinați PCBs).

Contaminanții pot pătrunde î n lanțul alimentar fie datorită utilizării unor fert ilizatori
necorespunzători sau în exces ( cadmiu, nitriț i, nitrați ), fie datorită abuzului de pesticide sau de
medicamente de uz veterinar. De asemenea, utilizarea hranei contaminate din furajarea animalelor
sau aplicarea unor practici incorecte de hrănire a animalelor, pot conduce la obținerea unor alimente
nesigure.
În ans amblu, creșterea riscurilor de î mbolnăvire din cauza alimentelor indic ă faptul că aditivii
alimentări și reziduurile de pesticide sunt factori relativ minori ( deși au efecte acute și cronice )
comparativ cu toxinele microbi ologice și cu alte substanțe naturale. [Magda Gonciarov , 2014]

43
5.3 Alimentația cu produse ecologice și influența acestora asupra sănătății
omului
Alimentația în care predomină produsele ecologice:
– reduce proporția de substanț e chimice toxice ingerate;
– evită î n totalitate OMG -urile ( organismele modificate genetic );
– reduce aportul de aditivi alimentari și coloranți;
– crește procentul de vitamine benefice, minerale, acizi grași esențiali și antioxidanți
consumați ;
– poate reduce incidența unor afecțiuni (cancer, boli coronariene, alergii, hiperreactivitatea
la copii ). [Magda Gonciarov, 2014]

44
Capitolul 6. Etichetarea și ambalarea alimentelor ecologice

6.1 Etichetarea
În cazul etichetării sau publicității produselor de origine animală destinate consumului uman,
preparate din unul sau mai multe ingrediente de origine animală, denumirea sub care se vinde
produsul va cuprinde referiri la modul de producție ecologică numai dacă :
– cel puț in 95% din ingredientele de origine agricolă ale produsului sunt produse s au
provin din produse obținute î n conformitate cu regulile de producție ecologică ;
– produsul sau ingredientele sale nu sunt supuse tratamentelor care implică utilizarea
radiațiilor ionizante ;
– produsul este preparat sau importat de un operator care este controlat de un organism de
inspecție și certificare;
– pe etichetă se î nscriu numele și/sau codul organismului de inspecție și certificare care a
efectuat ultima inspecție a operatorului ;
– produsul este obținut fără utilizarea organismelor modificate genetic și/sau a produselor
derivate din astfel de organisme ;
– indicațiile privi nd modul de producție stabilesc în mod clar că se referă la un mod de
producție agricolă și sunt însoțite de o mențiune privind ingredientele d e origine agricolă
respective, în condițiile î n care ace astă mențiune nu este inscrisă î n lista ingredientelor .
[Magda Gonciarov, 2014]
În cazul în care se utilizează sigla Comunității, o indicație a locului unde s -a cultivat materia
primă agricolă din care se compune produsul apare în același câmp vizual cu sigla, sub una dintre
următoarele forme, după cum este caz ul:
– „Agricultură UE”, atunci când materia primă agricolă a fost cultivată în UE;
– „Agricultură non -UE”, atunci când materia agricolă primă a fost cultivată în țări terțe;
– „Agricultură UE/non -UE”, atunci când o parte din materia agricolă primă a fost cultivată pe
teritoriul Comunității, iar altă parte a fost cultivată în țări terțe.

45
Indicația „UE” sau „non -UE” de mai sus poate fi înlocuită sau completată cu numele unui
stat, în cazul în care întreaga materie primă agricolă din care se compune produsul a fost cultivată în
statul respectiv.
Pentru indicația „UE” sau „non -UE” de mai sus, cantități reduse de ingrediente, măsurate
după greutate, pot fi omise, cu condiția ca întreaga cantitate de ingrediente omise, măsurată după
greutate, să nu depășească 2 % din cantitatea totală de materii prime de origine agricolă.
Indicația „UE” sau „non -UE” de mai sus nu se diferențiază prin culoare, dimensiune sau stil
de descrierea comercială a produsului. [Regulamentul (CE) nr. 834]
Etichetarea produselor ecologice în UE este complexă. Î n anul 2001, UE a introdus o siglă
voluntară pentru etichetarea produselor ecologice care poate fi utilizată în UE de cei care resp ectau
reglementările (figura 6. 3). Până în prezent, puține firme aplică sigla UE. [Marian Constantin și
colab., 1995]

Figura 6.3 Marca Uniunii Europene pentru produsele ecologice

6.2 Ambalarea produselor de origine animal

Materialele din care se confecționează ambalajele, în afară de faptul că nu trebuie să
contamineze produsele alimentare, trebuie să fie refolosibile. Principalul scop al ambalării este acela
de a proteja produsul în timpul manipulării, transportului și stocării până în momentul în care acesta
ajunge la consumator.

46

Materialul din care este confecționat ambalajul trebuie să fie compatibil cu produsul
agroalimentar și să nu afecteze calitatea acestuia. Materialele care se descompun greu, cum este
PVC -ul, nu se vor folosi. Foliile de aluminiu vor avea o întrebuințare limitată. Se va încerca găs irea
unor alternative față de acestea. Cerințele pieței și prețul de cost al ambalajelor se vor stabili după
cerințele ecologice.

Tipul de ambalaj este determinat de natura produsului, metodele de manipulare, vehiculele
utilizate în transport, distanța de transport, perioada și condițiile de stocare. Produsele
agroalimentare sunt proiectate să fie atrăgătoare, dar dacă ele nu ajung la consumator în forma în
care au fost proiectate, efortul proiectării lor a fost zadarnic. În cazul produselor perisabile, cu m sunt
cele agroalimentare, trebuie marcată clar pe ambalaj data la care acestea expiră.

Ambalarea laptelui de consum se poate face în recipiente de sticlă sau de material plastic,
pungi din material plastic sau ambalaje din carton cerat cu polietilenă. D upă ambalare, laptele este
păstrat în depozit până la livrare ( figura 6.4 ).

Figura 6.4 Ambalaje produse lactate

47
Perioada de depozitare este de maxim 24 ore, iar temperatura în spațiul de depozitare
trebuie să fie de maxim 4°C.

În efortul de a lansa pe piață produse de calitate, procesatorii produsului alimentar extind
aria calității dinspre producție spre ambalare, acordând o atenție deosebită ambalajului. În acest
scop, întreprinderile iau în considerare: cerințele consumatorilor, cerințele distribuitorilor,
cerințele legate de produs și imperativele promoționale . [Teodor Rusu și colab , 2005]

48
Concluzii

1. Agricultura ecologică este o practică modernă, care pune accent pe relația agricultură –
alimentație – sănătate , deoarece în mare parte „bolile civilizației" sunt puse pe seama unei
alimentații necorespunzătoare calitativ, urmare a exceselor de utilizare a chimi calelor în cadrul
tehnologiilor și ca atare produsele ecologice sunt tot mai căutate și consumate .
2. Agricultura ecologică are un mare aport la o dezvoltare economică de durată și joacă un rol
important în îmbunătă țirea condiției mediului, prezervarea solului, îmbunătățirea calității apelor,
biodiversificare și protejarea naturii.
3. Dezavantajul este prețul de valorificare al produselor ecologice mai ridicat decât cel al
produselo r convenționale, d ar agricultura ecologică începe să câștige o importanță din ce în ce
mai mare și este într -o continuă extindere. Această dezvoltare este susținută de cererile
crescânde ale consumatorilor pentru produse agricole ecologice, aceștia devenind din ce în ce
mai co nștienți și interesați de asigurarea sănătății prin consumul produselor .
4. Metodele de prelucrare trebuie să schimbe cât mai puțin compoziția chimică naturală a
materiilor prime. Toate ingredientele provenite din agricultura ecologică trebuie să fie
ident ificate în mod adecvat și stocate se parat, față de alte ingredientele din agricultura
covențională.
5. Pentru ca un produs alimentar finit să fie denumit „ecologic", acesta trebuie să conțină 95 –
100% materii prime și ingrediente provenite din agricultura b iologică.
6. Principalul scop al ambalării este acela de a proteja produsul în timpul manipulării,
transportului și stocării până în momentul în care acesta ajunge la consumator. Materialul din
care este confecționat ambalajul trebuie să fie compatibil cu produsul agroalimentar și să nu
afecteze calitatea acestuia

49
Bibliografie

1. Badea L., Băcăuanu V. și Posea Gr., Relieful (Geografia României I, Geografia fizică),
Editura Academiei Române, București, 1983;
2. Bălășcuță N., Hrană vie prin Agricultură Biologică , Casa de Editură Angeli, Brașov,
1999;
3. Banu, C., Vizireanu, C., Sahleanu, E., Nour, V., Principiile conservării alimentelor ,
Editura AGIR, București, 2004;
4. Bobo c D., Managementul calității produselor agroalimentare , A.S.E. București, 2006;
5. Camelia Vizireanu, Tehnologii generale în industria alimentară – Partea I , Editura
Fundației Universitare „ Dunărea de Jos”, Galați, 2003;
6. Chiran A., Gîndu E., Banu A., Ciobo taru E., Piața produselor agricole și agroalimentare
, Editura Ceres, București, 2004;
7. Condrea Elena, Siguranța alimentului. Aspecte organizatorice și legislative / Foods
Safety. Legislatives and organisatorics aspects – Revista CALITATEA – acces la succe s
nr.6,editată de Societatea Română pentru Asigurarea Calității SRAC , Editura Romtrans,
București, 2008;
8. Drăgulescu N., Politica Europeană de promovare a calității , 1999;
9. M.A.P.D.R., A.N.P.E.și colab., Ghid legislativ pentru agricultură ecologică , Edi tura
Roprint, Cluj –Napoca, 2008 ;
10. Magda Gonciarov, Elemente, notiuni si norme necesare insusirii legislatiei
agroalimentare , Editura Printech, București, 2008 ;
11. Magda Gonciarov, Legislatie agroalimentara aplicata , Editura Printech, București, 2011.
12. Magda Gonciarov, Legisla ție și protecția consumatorului , Editura Printech, București,
2014
13. Marian Constantin și colab., Marketing în agricultură , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1995.
14. Muntean L. și colab., Bazele agriculturii ecologice , Editur a Risoprint, Cluj Napoca,
2005;

50
15. Pamfilie R., Garantarea calității și protecția consumatorului de alimente , ASE,
București, 1997
16. Papacostea P. P., Agricultura Biologică , Editura Ceres , București,1981
17. Teodor Rusu și colab., Metode și tehnici de producție în agricultura ecologică , Editura
Roprint, Cluj -Napoca, 2005;
18. Toncea I., Agricultura ecologică – stadiul actual și posibilități de dezvoltare, 2000
19. Toncea I., Ghid practic de agricultură ecologică , Editura Academicpres, Cluj Napoca,
2002;
20. Toncea, I., Ghid practic de agricultura ecologica. Tehnologii ecologice de cultivare a
terenurilor . Editura AcademicPres – Cluj Napoca, 2002;
21. Stoian, L., Ghid practic pentru cultura biologică a legumelor ., Editura Tipoactiv, 2005
22. Regulamentul (CE) nr. 834 al Consiliului d in 28 iunie 2007 privind producția ecologică și
etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr.
2092/91, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 189/1/2007;
23. Regulamentul (CE) nr. 889 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de s tabilire a normelor de
aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește producția
ecologică, etichetarea și controlul, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 250/1/2008.
24. Ordonan ța de urgență nr. 34 din 17/04/2000 – Emitent Guvernul României, privind
produsele agroalimentare ecologice
25. Ordin nr. 37 din 11/05/2006 – Emitent Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării
Rurale privind modificarea și complentarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii,
alimentației și p ădurilor și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția
Consumatorului nr. 417/110/2002 pentru aprobarea Regulilor specifice privind
etichetarea produselor agroalimentare ecologice.
26. I.F.O.A.M., Norms for organic production and processing, 2006
27. http://www.ifoam.bio
28. http://cultagribio.blogspot.ro/2011/09/avantajele -si-dezavantajele.html