ECOLOGIA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA [310191]

[anonimizat], TURISMULUI ȘI SERVICIILOR

LUCRARE DE LICENȚĂ

ECOLOGIA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA

COORDONATOR:

LECTOR DR. VALIA MIHAI

ABSOLVENT: [anonimizat]

~2017~

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

I.1 Ecologia – știință multidisciplinară

I.1.1 Dezvoltarea ecologiei ca știință

I.1.2 Obiectul ecologiei. Semnificatia conceptului ecologic

I.1.3 Istoricul și evoluția ecologiei in România

I.2 Implementarea conceptului de protecție a mediului

I.2.1 Apariția politicii de mediu în UE

I.2.2 Etapele evoluției protecției mediului în România

I.2.3 Legislația privind protecția mediului

Capitolul II. POLUAREA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

II.1 Poluarea aerului

II.1.1 Poluarea industrială

II.1.2 Poluarea sub acțiunea sectorului de transporturi

II.1.3 Poluarea sub acțiunea sectorului de energie

II.1.4 Poluarea agricolă

II.2 Poluarea apei

II.2.1 Organisme responsabile de administrarea apelor

II.2.2 Cauze ale poluării apelor

II.2.3 Poluarea apelor de suprafață

II.2.4 Poluarea apelor subterane

II.3 Poluarea solului

II.3.1 Structura și cauzele degradării solului

II.3.2 Poluarea agricolă

II.3.3 Poluarea industrială

II.3.4 Poluarea solurilor cu emisii de la termocentralele pe cărbune

II.4 Reducerea poluării

II.4.1 Măsuri de protecție ale calității aerului

II.4.2. Măsuri de protecție ale calității apelor

II.4.3 Măsuri de protecție ale calității solului

Capitolul III. MANAGEMENTUL DEȘEURILOR

III.1 Administrarea deșeurilor din sectorul gospodăresc și public

III.2 Administrarea deșeurilor din sectorul industrial

III.3 Administrarea deșeurilor periculoase

III.4 Evaluarea impactului depozitelor de deșeuri asupra mediului

Capitolul IV. CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII

IV.1 Monitorizarea biodiversității locale și zonale

IV.2 Analizarea factorilor care duc la modificarea biodiversității

IV.3 Protejarea biodiversității naționale

IV.4 Strategia națională de conservare a [anonimizat].

CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 2/6.

În condițiile în care societatea umană a [anonimizat] l-[anonimizat]-l așa cum este azi. [anonimizat] s-[anonimizat]. [anonimizat], întru-cât omul a avut o influență asupra naturii încă din timpuri străvechi. Reflecțiile asupra problemelor legate de mediu au apărut atunci când natura „s-a întors” împotriva omului.

Tema respectivă include reflecții asupra termenului „de ecologie” – știință care s-a [anonimizat].

Astăzi omul nu mai poate evolua în condițiile în care mediul din care face parte degradează. Pentru a obține și a [anonimizat], ecologia trebuie dezvoltată încât fiecare ființă umană să fie constientă de acțiunile sale și efectele pe care le poate avea asupra naturii. Mediul înconjurător nu este o [anonimizat]rvate, reparate și îmbunătățite. Dezvoltarea acestei teme pune în evidență probleme deosebit de importante, precum sunt cele ce țin de poluarea mediului ca urmare a acțiunilor antropice.

Constientizarea impactului pe care îl pot avea anumite surse de poluarea asupra mediului, îl face pe om mai precaut. De aici în colo stabilirea unor politici de mediu, pentru unele state, devine un obiectiv prioritar în sensul prevenirii poluării și dezvoltării durabile.

Capitolul I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

I.1 Ecologia – știință multidisciplinară

I.1.1 Dezvoltarea ecologiei ca știință

Ecologia își are începutul în a doua jumatate a secolului XIX sub acțiunea negativă a activității umane care a generat anumiți factori de degradare al mediului. Perioda modernă cunoaște o dezvoltare rapidă. Revoluționarea industrială și agricololă, ca urmare a introducerii progresului tehnic, au avut consecințe majore generând apariția unor probleme legate de mediu.

Existența unor necesități economice ale societății umane au complicat și mai mult situatia. Astfel, lipsa unei legislații de exploatarea a resurselor naturale, defrișarea pădurilor cu scopul de a crește avantajul suprafețelor agricole, cât și sporirea demografică a populației au dus la modificarea substanțiala a climei, a solului, dar mai ales a lumii biotice. În aceste condiții a aparut necesitatea soluționării problemelor legate de ameliorarea și degradarea mediului prin studierea relațiilor și condițiilor atat biotice cât și abiotice, precum și a influenței omului în vederea menținerii sănătății acestuia și asigurarii vieții pe Terra.

Savantul care a scos în evidență modul în care interacționează lumea vie a fost Charles Darwin. Acesta a observat că fiecare specie se influențează reciproc prin activitatea sa specifică. Savantul britaniс a demostrat ca de aceste interacțiuni depinde succesul fiecarei specii în lupta pentru existență. Teoria lui Darwin a fost dezvoltată mai departe de Ernst Haeckel. Zoologul german a fost primul care a introdus și a definit termenul de „ecologie” în lucrarea „Generalle Morphologie der Organismen”, 1866. Ecologia, după autor, reprezintă ”Studiul interacțiunilor atât dintre organismele vii și ambient cât și organismele vii între ele în condiții naturale”.

I.1.2 Obiectul ecologiei. Semnificația conceptului ecologic

Structura etimologică a cuvântului „ecologie” vine din greacă – „ecos” însemnând casă și „logos” – știință, ceea ce reprezintă în sine "știința studierii habitatului". Inițial, nimeni nu vedea în ecologie un viitor impunător. Cu timpul însă, conștientizarea importanței condițiilor de mediu, a facut ca semnificația termenului ecologie să fie lărgit peste sensul restrâns din domeniul biologiei, devenind și un sinonim pentru ideea de protecție a mediului înconjurător.

Ulterior, s-au efectuat numeroase studii și cercetări în acest domeniu. Savanți renumiți precum: Humboldt, Mőbius, Forbes, Semper și alții, au pus bazele ecologiei moderne ca știință interdisciplinară. Într-un intervalul de peste 150 de ani de la apariție, ecologia cunoaște o evoluție din ce în ce mai dinamică, cauzată de conexiunile dintre curentele științifice, venite din sfera științelor biologice (botanică, zoologie, fiziologie, genetică etc) precum și a altor științe corelate (geografie, chimie, fizică, antropologie, pedagogie etc.). În ultima perioadă de timp, ecologia pătrunde în tot mai multe domenii științifice, contribuind la dezvoltarea unor discipline noi așa cum sunt: biogeografia, radioecologia, ecologia umană etc.

Pornind de la originea sa, se poate spune că ecologia este ,,știinta despre gospodarirea naturii”.
     Ecologia are ca obiect de studiu relațiile dintre organismele vii și mediul lor de viață, alcatuit din ansamblul factorilor de mediu biotici și abiotici, precum și structura, funcția și productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populații, biocenoze) și a sistemelor mixte (ecosisteme). Printre principalele aspecte se studiu ale ecologiei pot fi enumerate următoarele:

Raporturile dintre viețuitoare (animale și plante ) cu mediul lor de viță;

Relațiile între organisme și mediul înconjurător;

Corelațiile dintre mediul inconjurător și treptele supraindividuale;

Nivelurile de structurare (populații, ecosisteme, biocenoze, biosfera);

Legăturile ce se stabilesc între vietuitoare și diverse comunități;

Fluxul de materie, energie și informație care patrunde un ecosistem.

I.1.3 Istoricul și evoluția ecologiei în România

În  România, ecologia a patruns în atenția biologilor români încă de la apariția ei ca știință. Naturalistul Grigore Antipa a fost unul dintre primii savanți care a pus în practică principiile ecologiei în cercetările sale hidrobiologice. El s-a consacrat studierii Dunării și Mării Negre, participând în 1893 la o expediție în jurul acestei mări organizată de țările riverane și care a durat nouă luni. Cu acest prilej, Antipa a întreprins primele cercetări de biologie marină, iar cele mai semnificative rezultate au fost obținute în domeniul hidrobiologiei. Grigore Antipa este considerat ca un precursor, în acest domeniu, atât în știința românească, cât și în cea mondială. Specialistii romani au continuat investigatiile in domeniul ecologiei marine și de ecologia apelor din lunca Dunarii, printre acestia numaranduse M. Bacescu, E. Pora, N. Bontariuc etc. De asemenea, importante studii și lucrări științifice au fost realizate în domeniul ecologiei terestre. Alexandru Borza,cosiderat întemeietorul geobotanicii în România a avut contribuții importante în determinarea unor specii de plante din România. Tot el a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România. De asemenea a inițiat o lege pentru ocrotirea naturii, votată în 1930 de către Parlamentul României.

I.2 Implementarea conceptului de protecție a mediului

I.2.1 Apariția politicii de mediu în UE

Politica de mediu a aparut inițial în Uniunea Europena, ca un compartiment separat al activităților comunității în anul 1972, fiind determinată de o adunare a ONU referitoare la mediului înconjurător, la Stockholm, în același an.

Începând 1973, a fost creat primul Program de Acțiune pentru Mediu – PAM (1973-1977), sub mai multe aspecte de strategii pe o perioadă medie, care pune accent pe exigența protecției a apei și a aerului și care cuprindea un studiu asupra stopării poluării.

În anul 1978, a fost adoptat al doilea Program de Acțiune pentru Mediu – PAM 2 (1978-1982), redactat pe baza PAM 1, fiind o reactualizare a acestuia.

Pe parcusul anului 1981, în cadrul Comisiei Europene a fost înființată Direcția Generală pentru Politica de Mediu, unitate care este responsabilă pentru alcătuirea și întocmirea politicilor de mediu și in același timp adoptarea legislației din domeniu.

În următorul an, 1982, a fost creat al 3-lea PAM (1982 -1986), care reflectă importanța dezvoltării pieței interne și înregistrează trecerea de la o tratare calitativă a standardelor de mediu, la una bazată pe emisiile poluante.

Anul 1986 este marcat prin aprobarea Actului Unic European, document prin care protecția mediului capătă legalitate în cadrul Tratatului Comunității Europene. În anul 1987 a fost aprobat PAM 4 (1987-1992), definit prin aceeași aspect de coordonare cu dezvoltarea pieței unice. Un capitol important al PAM 4 ține de întocmirea strategiei dezvoltării durabile, adică aplicarea ideii de conservare a mediului și a resurselor sale pentru transmiterea moștenirii naturale și generațiilor viitoare.

PAM 5 (1993-1999) a fost creat abia în anul 1992 și se distinge printr-o trecere de la conceptul bazat pe comandă și control la aplicarea uneltelor economice.

Începând cu anul 1997, politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii Europene (Tratatul de la Amsterdam), înseamnând că elementele legate de mediu vor fi prioritare în cadrul politicilor sectoriale.

Începutul anilor 2000 reprezintă perioada evaluării rezultatelor PAM 5 și stabilirea obiectivelor celui de al 6-lea program de acțiune, care sprijina strategia dezvoltării durabile și stabilește importanța implicării în domeniile ce afectează mediul. PAM 6 implica 4 domenii prioritare ale politicii de mediu pentru o perioadă de zece ani:

schimbarea climaterică și încălzirea globală;

protecția mediului și biodiversității;

starea sănătății în legatură cu mediul înconjurător;

conservarea resurselor naturii și gestionarea deșeurilor.

Conferința de la Gothenburg, care a avut loc în anul 2001, a cauzat introducerea dezvoltării durabile ca o strategie comunitară pe termen lung, cu acțiune asupra politicilor economice și sociale.

Un aspect remarcabil a avut loc în anul 2003, când a fost adoptată Strategia Europeană de Mediu și Sănătate (SCALE), care conține un raport direct cauzat de poluarea și modificarea componentelor mediului cu acțiunea asupra stării de sănătate a omului.

I.2.2 Etapele evoluției protecției mediului în România

Protecția mediului în România a începutul ca un domeniu de sine stătător al politicilor naționale începând cu anul 1990, atunci când a fost creat primul Minister al Mediului. Pe parcursul următorilor doi ani s-a alcătuit cel dintâi act oficial, ce stabilește scopurile naționale în domeniul politicii de mediu, denumit „Strategia Națională de Protecția Mediului”, actualizată în anii 1996 și 2002. Strategia respectivă cuprinde două aspecte de o importanță majoră:

selectarea resurselor naturale, componentelor privind situația economică și calitatea factorilor de mediu;

strategia propriu-zisă care definește prioritățile generale de protecție a mediului.

Strategiile din anii 1992 și 1996 reprezintă acte pe baza cărora a fost constituită politica națională de mediu până în anul 1999, atunci când a fost implementat Programul Național de Aderare la UE . Din anul 1999 și până în anul 2003, strategia națională de mediu i se adaugă lista de acte suplimentare cu referire la calitatea atmosferică, calitatea precipitațiilor, calitatea apelor de suprafață și cele subterane, starea solurilor, managementul deșeurilor etc.

Strategia Naționala de Protecție a Mediului mai este completată, în anul 2002, de „Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor” prin alcătuirea unui „Plan Național de Gestionare a Deșeurilor”.

Inițierea negocierilor de aderare la UE, a facut ca politica de mediu în România să se dezvolte după strategiei Comisiei Europeane pentru țările pretendente a Agendei 2000. În intervalul următorilor ani, România porneste procesul de aliniere la standardele și obiectivele politicii comunitare, depistând domeniile principale de acțiune. Măsurile de protecție a mediului sunt luate conform cerințelor comisiei europene în ce privește poluarea aerului, poluarea apei, poluarea solului, managementul deșeurilor etc.

I.2.3 Legislația privind protecția mediului

Legislația privind protecția mediului în România reprezintă un domeniu foarte larg, care este alcătuit din numeroase documente normative cum sunt hotărârile sau ordonanțele de Guvern, ordinele elaborate de diverse oficialități etc. Deși este avansată, legea nu este întocmai coerentă și nici completă sub unele aspecte. Cadrul juridic general s-a format pe baza Legii Protecției Mediului nr. 137/1995, cu perfectări ulterioare. Aceasta are în componența sa un capitol anume consacrat protecției resurselor naturale și conservării biodiversității. Legea respectivă a fost abrogată în anul 2005, și fost schimbată de Ordonanța de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 cu referire la protecția mediului. Scopul legii îl reprezintă reglementarea protecției mediului, care este un obiectiv de interes major, cu ajutorul principiilor și elementelor strategice care caracterizeaza o dezvoltarea durabilă a societății, printr care pot fi enumerate următoarele:

principiul precauției în stabilirea deciziei;

principiul prevenirii riscurilor ecologice;

principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor;

principul "poluatorul plătește";

dezvoltarea sistemului național de monitorizare totală a mediului;

păstrarea și ameliorarea calității mediului;

dezvoltarea unei colaborării internaționale pentru asigurarea calității mediului.

Capitolul II. POLUAREA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

II.1 Poluarea aerului

Cea mai mare parte poluanților atmosferici deriva din arderi, combustii producătoare de energie, activități industriale etc. care generează emisii de esențe și particule ce se emană în mediu înconjurător atingând niveluri nocive. Prevenirea poluării atmosferei este un subiect de actualitate, care are o însemnătate indispensabilă pentru viața omului, iar metodele tehnice și științifice trebuie să fie bine întemeiate sub aspectul atât economic, cât și pe politic sau juridic. Mijloacele tehnice folosite la monitorizarea emisiilor medii anuale ale poluanților atmosferici (NO2, SO2, C6H6, Pb, Ni, As) în conformitate cu valoarea limită anuală, sunt analizoarele din acele stații de monitorizare.

II.1.1 Poluarea industrială

Activitățile industriale au o importanță majoră în prosperitatea economică a oricărei țări, având un aport major la dezvoltarea durabilă. Pe lânga partea bună, activitățile industriale mai pot avea o influență vitală asupra mediului. Strategia industrială de dezvoltare durabilă se referă la dezvoltarea competitivității, urmărind creșterea economică în concordanță cu protecția mediului. Emisiile în aer produse de instalațiile industriale constituie un segment considerabil din totalul emisiilor de poluanți ai atmosferei. Pe lânga poluarea atmosferei, aceste activități industriale au o acțiune majoră și asupra celorlalte componente de mediu.

Aerul este factorul de mediu afectat în primul rând de pe seama activităților industriale. Acest lucru are loc ca o consesință a emisiilor ce rezultă din pregătirea materiei prime, prelucrarea ulterioară a produselor, transportul și depozitarea acestora.

Industria metalurgiei neferoase are o acțiune semnificativă pentru mediu prin emisiile de poluanți în atmosferă, eliberarea de ape tehnologice uzate, depozitarea deșeurilor etc.

Industria materialelor de construcții reflectă structurile de producere a cimentului, cărămizilor refractare, varului etc., acele activități care provoacă degajarea unor cantități semnificative de pulberi, dar mai ales emisii de gaze (CO2, SO2, etc.).

Industria chimică este marcată prin producția compozițiilor chimice organice și anorganice, a îngrășămintelor sintetice, preparate fitosanitare, etc. Activitățile respective sunt asociate cu producerea de emisii din depozitele substanțelor chimice care sunt folosite ca materii prime și a produselor în sine, cu o posibila influență asupra componentelor mediului

Industria alimentară ocupa un un loc de frunte în economia mai multor regiuni fiind compusa din instalațiile de producere a alimentelor și băuturilor. Influența acestui tip de industrie se manifestă prin emisia de poluanți în atmosferă, provenite din instalațiile frigorifice, prin evacuarea apelor uzate cu supraîncărcare organică, eliminarea deșeurilor solide specifice acestui tip de industrie. Indicatorii de calitate ai aerului, din Romaânia, pot fi urmăriți online, după cum se vede în cazul Județului Prahova din tabelul 2.1:

Figura 2.1: Indicele de poluarea al Județului Prahova, iunie 2017

Sursa: Greenpeace România

II.1.2 Poluarea sub acțiunea sectorului de transporturi

Printre emisiile de compoziții acidifiante în cazul transportului se pot enumera: oxizii de azot (NOx), amoniacul (NH3) și oxizii de sulf (SO2). Contribuția tipurilor de vehicule la emisiile poluanților cu efect de acidifiere și eutrofizare la nivelul anului 2014, din totalul emisiilor la nivel național din sectorul transporturi este prezentată în figura 2.2:

Figura 2.2: Contribuția tipurilor de vehicole la poluarea cu efect de acidifiere la nivelul anului 2014

Sursa: Romania’s Informative Inventory Report (IIR), 2015

Conform analizei datelor privind probabilitatea emanării cu efect acidifiant al emisiilor antropice, rezultă că sectoarele de transport pasageri și vehicule grele au ponderea cea mai însemnată, după care urmează vehiculele ușoare și emisiile din traficul feroviar.

Contribuțiile din sectorul de activitate transport la nivel național în anul 2014, la emisiile de metale grele (Pb/Cd, în Mg) sunt indicate în figura 2.3:

Figura 2.3: Contribuția transportului la emisiile de metale grele la nivelul anului 2014

Sursa: LRTAP-RO, 2015

II.1.3 Poluarea sub acțiunea sectorului de energie

Acidifierea contituie factorul principal de transformare a insușirii chimice specifice a unui element al mediului. Acest lucru are loc prin prezența în aer a unor compuși chimici alogeni care provoacă o multitudine de reacții chimice, care duc la schimbarea pH-ului atmosferic, a precipitațiilor până chiar și a solului, cu crearea acizilor specifici. Printre gazele cu efect acidifiant asupra atmosferei pot fi: dioxidul de sulf, dioxidul de azot, amoniacul etc. Sursa principală de proveniență a acestora o reprezintă activitățile antropice: arderea combustibililor fosili (petrol, cărbune, gaze naturale), agricultură, metalurgie etc.

Gestionarea dejecțiilor și fermentația de la creșterea animalelor reprezintă surse importante de amoniac, iar folosirea îngrășămintelor care conțin azot contituie, de asemenea, o sursă majora de amoniac. Contribuția pe care o au subsectoarelor de activitate din sectorul energie la emisiile poluante (NOx, NH3, SOx, SO2) este reprezentată grafic în figura 2.4:

Figura 2.4: Contribuția sectorului de energie la poluarea cu efect de acidifiere la nivelul anului 2014

Sursa: Romania;s Informative Inventory Report (IIR), 2015

Conform analizei datelor referitoare contribuția sectorului de energie la emisiile poluante cu efect de acidifiere la nivel național pentru perioada de raportare, se poate observa ponderea pe care o are amoniacul din activitatea de încălzire instituțională, precum și valoarea ridicată a ponderii poluantului SO2 din domeniul de producție energetică.

O importanță deosebită trebuie acordată surselor de poluare care emit compușii organici volatili (COV) , care provin, în primul rând, din industria de sinteză a substanțelor chimice organice, întru-cât în asociere cu particulele în suspensie, principalele elemente ai smogului și cu oxizii de azot, în prezența luminii, conduce la constituirea ozonului din troposferă.

II.1.4 Poluarea agricolă

Emisiile de substanțe acidifiante sunt reprezentate grafic în figura 2.5. Datele se referă la tendința emisiilor antropice ale substanțelor acidifiante: oxizi de azot (NOx), amoniac (NH3) și oxizi de sulf (SOx, SO2) sub modificările produse de principalele sectoare sursă la nivelul anului 2014:

Figura 2.5: Contribuția activității agricole la poluarea cu efect de acidifiere la nivel național pentru anul 2014

Sursa: Romania’s Informative Invertory Report, 2014

II.2 Poluarea apei

Apa constituie un element foarte important în cadrul echilibrelor ecologice, iar poluarea acesteia reprezintă încă o problemă actuală, a carei consecințe se pot răsfrânge atât asupra omului, cât și asupra mediului înconjurător din care face parte. Prin poluarea apei, se percepe schimbarea compoziție fizice, chimice sau biologice a apei, ca un efect al desfășurării neadecvate a activității umane, în așa fel încât aceasta să devină mai puțin adecvată pentru utilizare.

II.2.1 Organisme responsabile de administrarea apelor

Unitatea specializată din România, care are ca sarcină principală administrarea și menținerea integrității structurii regimului național de gospodărire a apelor, precum și realizarea unei dezvoltări durabile a rezervelor de apă este Administrația Națională „Apele Române”. ANAR este o instituție autonomă de interes public național din România și a fost fondată în anul 2002, având un raport de coordonare direct cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România. Împărțirea celor 11 administrații s-a facut conform figurii 2.6:

Figura 2.6: Administrațiile Bazinale de Apa ale ANAR

Sursa: ANAR

II.2.2 Cauze ale poluării apelor

În ciuda excepțiilor din unele zone, România poate fi considerată o țară bogată în privința resursele de apă, plasânduse locul 21 în Europa, în situația în care deține doar 1700 m3 de apă pe o perioada de un an pentru un locuitor.Aceste resurse însă nu pot fi utilizabile în condițiile în care nu se mai fac investiții pentru lucrări de aranjare hidrografică și stații de epurare. Sursele cele mai importante de poluare și ponderea acestora au fost incluse în figura 2.7:

Figura 2.7: Ponderea principalelor surse de poluare a apelor la nivelul anului 2013

Sursa: ANAR: Planul Național de Management al Bazinelor/Spațiilor Hidrografice din România (2016-2021)

Aglomerările umane (Directiva 91/271/EEC) – reprezintă surse majore de poluare când ating cota de 2000 locuitori echivalenți, care au instalații de colectare a apelor uzate cu sau fără stații de epurare și care elimină în resursele de apă. În această categorie se mai includ aglomerările urbane care au mai puțin de 2000 locuitori echivalenți, care sunt socotite surse importante punctiforme dacă au sistem de canalizare centralizat. Pe lângă acestea, surse remarcabile de poluare reprezintă aglomerările umane cu sistem de canalizare unitar, care nu pot aduna și epura amestecătura de ape uzate și ape pluviale în timpul ploilor puternice.

Industria – reprezintă sursă de de poluare a apei, întrucât instalațiile care intră sub obiecțiile Directivei 2010/75/CEE , împreună cu diviziunile care sunt înregistrate în Registrul Poluanților Emiși și Transferați, sunt relevante pentru apă. Această categorie mai conține întreprinderile care evacuează substanțe periculoase (lista I și II) sau compuși prioritari peste limitele legislației în vigoare. Un alt exemplu a poluarii industriale a apei îl poate servi promovarea unei tehnologii de producție intens poluante, care au fost abandonate în țări mai dezvoltate economic (exemplu 1: fabricarea celulozei prin procesul sulfitic, care are loc la întreprinderile de celuloză și hârtie din Someș Dej și Zărnești; exemplul 2: producerea sodei prin procesul Solvay, care are loc la Ocna Mureșului și Govora).

Agricultura – are consecințele sale asupra poluării apei prin unitățile zootehnice, care intră sub obiecțiile Directivei 2010/75/CEE cu privire la emisiile industriale, inclusiv întreprinderile care sunt luate sub evidența Registrului Poluanților Emiși și Transferați și sunt sunt relevante pentru resursele de apă.

În același timp, mărirea ponderii poluării difuze este cauzată în mod deosebit, de chimizarea agriculturii prin folosirea îngrășîmintelor și pesticidelor în cantități din ce în ce mai mari. Acest lucru prezintă o problemă și mai mare întrucț acest tip de poluare este greu de depistat și prevenit. Planul Național de Management al bazinelor și spațiilor hidrografice din România are sub inventariatul său la nivel național un număr de 2970 utilizatori ai apei care consumă rezervele de apă de suprafață ca receptor al apelor evacuate.

La nivel național există 397 de stații de epurare municipale, dintr care doar 14 își îndeplinesc rolul conform legislației, după cum urmează: 2 sunt în județul Bihor (Suplacu de Barcău, Balc-Almașu Mic și Almașu Mare), 2 sunt în județul Harghita (Bălan și Tușnad), 2 sunt în județul Prahova (Plopeni și Cornu), 2 sunt în județul Vâlcea (Băile Govora și Brezoi), și doar câte 1 în județele Caraș-Severin (Băile Herculane), Vrancea (Vidra), Brașov (Victoria), Timiș (Nădrag), Dâmbovița (Fieni) și Tulcea (Baia). Potrivit reprezentanțelor Apelor Române, alte 20 de stații de epurare situează pe untima sută de metri pană la exploatare.

II.2.3 Poluarea apelor de suprafață

Din totalul rețelei hidrografice a râurilor din România, 28% se situeaza în categoriile inferioare de calitate a apei, sub limitele prevăzută la nivel european. Factorul principal de poluare este reprezentat de lispa unor stații de epurare corespunzătoare a apei din marile centre urbane.
Un număr total de aproximativ de 40 orașe din România, printre care este luat în considerație și Bucureștiul, evacuează zilnic surplusul de apelor uzate direct în râuri, fără realizarea unei epurări prealabile. Acest lucru se manifestă sub forma unei acțiunei negativa asupra calității apelor de suprafață într-un mod special. Starea ecologică a

râurilor din România este critică, fiind prezentată în figura 2.8:

Figura 2.8: Starea ecologică a cursurilor de apă monitorizate la nivelul anului 2015

Sursa: ANAR

După afirmațiile reprezentanților ANAR, România ocupă printre ultimile locuri din Europa, la capitolul apelor uzate, după noi plasându-se doar Bulgaria și Grecia. Până în anul 2018, România trebuie să atragă investiții în valoare de peste 5,7 miliarde euro pentru a creea stații de epurare la nivelul întregii țări. La momentul actual, Bucureștiul este singura capitală din Europa care nu are o stație de epurare a apelor uzate. Sub aspectul lipsei unor stații de epurare, Bucureștiul singur devine una dintre cele mai importante surse de poluare și contaminare a Dunării.

În conformitate cu raportul de monitoring asupra nivelului de calitate a apei întocmit de Administrația Națională „Apele Române”, 98.6% din lungimea Dunării se află în categoria a 2-a a calității, respectiv „bună”, ceea ce înseamna o stare ecologică acceptabilă cerințelor europene.

Dâmbovița

Locuitorii Bucureștiului evacueaza în fiecare zi aproximativ 2.000 tone de dejecții în Dâmbovița. Râul care strabate capitala a devenit, în așa mod, cea mai poluată apă din toată țara.
Doar în anul 2016, în râul Dâmbovița s-au scurs peste 380.000 metri cubi de ape uzate, ceea ce reprezintă cu 50% mai mult decât prevăd normele UE potrivit unui comunicat al Apelor Române..

Locuitorii capitalei reprezintă sursa cea mai importantă de poluare a Dunării, iar lipsa stațiilor de epurare face ca 80% din dejecțiile Bucureștiului să ajungă în fluviu, mai întâi prin intermediul Dâmboviței, apoi prin Argeș.

Specialiștii epidemiologi confirmă faptul că, atunci când fluxurile râurilor scad, acestea sunt deosebit de contaminate cu virusuri și bacterii foarte periculoase. După mai multe studii efectuate, au fost gasiți virusuri și bacterii care duc la meningită, enterocolite, leptospiroză, dizenterie și chiar holeră. Conform analizelor s-a descoperit și bacteria piooceanicus în apele României. Aceasta este bacteria ce cauzează infecțiile din maternități și produce boli de piele până și cancere foarte severe.

Argeș

Râul Argeș în amonte de confluența cu Dunărea, a fost desemnat ca „zonă de alertă”, conform Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea. Datele tehnice au semnalat „poluarea critică spre excesivă” ceea ce a condus la afectarea ecosistemului acvatic. Principala sursă de poluare a râului Argeș o constituie „receptarea apelor uzate neepurate” , transmite purtătorul de cuvânt al Administratiei Naționale „Apele Române”, Ana-Maria Tănase.

Modul în care Argeșul are poluează fluviului Dunărea a fost analizat în cadrul mai multor Expediții Internationale. Rezultatele acestor studii au demonstrat că după confluența cu râul Dâmbovița, în sectorul Clătești, nivelul calității apei scade, până la clasa a V-a din punct de vedere biologic. Purtatorul de cuvânt al ANAR confirmă modul ăn care apele neepurate deversate în Dâmbovița ajung, prin afluenți, în Dunăre: „calitatea proastă a apei Dâmbovița […] se repercutează asupra calității râului Argeș care, la rândul său,influențează mai departe calitatea fluviului Dunărea.”

Dunărea

Pe teritoriul României, Dunărea adună cu aproximație 95% din râurile ce se află în interiorul țării, excepție făcând cele din Dobrogea. Cei mai importanți afluenți sunt Prutul, Oltul, Argeșul, Ialomița și Siretul.

Purtătorul de cuvânt ANAR, Ana-Maria Tănase a făcut o declarație în privința calității apei Dunării, conform careea 98.7% din lungimea totală investigată (1075 km) se încadrează în clasa a II-a, iar restul de 14 km în clasa a III-a. Starea ecologocă a Dunării este influențata de mai mulți factori, printre care:

Transportul fluvial desfașurat pe fluviu reprezintă una din sursele cu influență negativă asupra nivelului de calitate al apelor Dunării, dar și a aerului. Cercetările realizate pe parcusul ultimilor ani au scos în prim plan faptul ca transportul naval ce tranzitează anual rezervația se reflectă negativ asupra ecosistemului acvatic. Totodata gazele evacute le ardere se descarcă în atmosferă oxizi de carbon, hidrocarburi, oxizi ai azotului, oxizi ai sulfului, plumbului, fierului, vanadiului etc. Cenușa ce se obține din arderea combustibililor se află în gazele de ardere constituind circa 0,07 % din masa totala combustibilului, fiind înlăturată pe caile de navigație a râului.

Poluanții transportului fluvial sunt emiși de navele fluviale și maritime prin apele din santina acestora, în momentul în care acestea sunt evacuate direct în Dunăre, printr-un mod accidental sau chiar intenționat. Acesti poluanți pot conține hidrocarburi, ape de răcire (au t=80-900C), apele cu folosință menajeră etc.

Circulația navală creeaza și alte consecințe negative asupra ecosistemului Dunării prin:

– erodarea și spălarea malurilor din cauza valurilor creeate de deplasarea cu ambarcațiunilor avînd drep urmare mărirea cantităților de suspensii în apă;

– tulburarea ariilor de cuibărit sau hranire a viețuitoarelor ca o consecință a producerii valurilor provocate de zgomot și vibrații;

– zdrobirea plantelor și animalelor prin atragerea directă a instalațiilor de propulsie.

Activitațile industriale – au un influență deosebit de importantă asupra ecosistemului fluvial, dar acest lucru se exprimă mai puțin din partea interioară a rezervației, cât mai ales din cea exterioră. Diverse categorii de noxe sunt preschimbate pe parcursul Dunării prin intermediul aerului și a apei.

Instalațiile industriale poluează atmosfera în mod special prin procedura de combustie. S-a constatat că 30% din pulberile de suspensie și 80% din gaze au proveniența în procesele de combustie. Fumul reprezintă structura vizibilă a înlăturării în atmosferă a compușilor procesului de combustie, fiind alcătuit din CO2, CO,oxizi de sulf, oxizi de azot, amoniac, cenușă, aldehide, praf de carbune nears și funingine, gudroane, cloruri, hidrocarburi, fluoruri, sulfați, acizi organici,etc.

Institițiile industriale cu capacitate ridicat de poluare asupra Rezervației Biosferei Delta Dunării, sunt situate în municipiul Tulcea, regiune industrială de nord-vestul țării care are consecințe mult mai mari în poluarea Dunării cauzată de specificitatea domeniului de activitate industriala de aici.

Exemplul 1: Întreprinderile Comerciale FEROM și ALUM reprezintă două surse cu capacitate semnificativa de poluare a apelor cu pulbere ca urmare a procedurilor tehnologice  pe care le realizează. Poluarea are loc datorită lipsei utilajelor de epurare la cuptoarele în care se produce siliciul metalic și feromanganului afanat, dar mai ales lipsa componentelor AMC pentru realizarea arderii și monitorizarea emisiilor.

Un alt aspect negativ asupra biosferei Dunării o reprezintă cantitatea mare de ape uzate care își are originea în sistemul de colectare a apelor produse de ploi de pe suprafața acestor unități și care sunt revărsate în lacul Casla. În același timp, pulberile de pe depoyitele de zgură sunt răspândite de vânt sau prin scurgerile de apă provenite din ploi, astfel nimerind în apele din jur.

Exemplul 2: Întreprinderea Comercială ALUM, care produce alumină calcinată constituie o potențială sursă poluare a apelor în deoarece implică defecte în realizarea procesului tehnologic de producție și chiar în funcționarea însăși a utilajului de producție. În cadrul producerii aluminei calcinate prin procesul denumit BAYER, unitatea utilizează o cantitate enormă de apă, apoximativ 13 mii de m.c. /zi. Debitul înnapoiat în râu este de aproximativ 10 mii m.c./zi. Abaterea de la realizarea întocmai a procesului tehnologic a condus spre evacuarea apelor chimic impure direct în râu.

Exemplul 3: Întreprinderea R.A.A.C.E.T. Tulcea reprezintă cel mai important utilizator de apă din municipiu, catitatea consumată ridicându-se 74 mii m.c./zi din care este înapoiată doar 51.840 m.c./zi. De asemenea, societatea nu dispune de stație de epurare, ceea ce conduce la întrecerea constantă a emisiile extractibile descoperite în rețeaua de canalizare.

Exemplul 4: Șantierul Naval Tulcea reprezintă o altă sursă potențială de poluare din cauza situțiilor pe care le prezintă revărsările întâmplătoare de produse petroliere în apa bazinului portului.

Exemplul 5: Întreprinderile comerciale CAMPOFRIO, FRIGORIFER și CARNIPROD pot fi considerați posibili poluanți din cauza instalațiilor frigorifice pe care le au în dotările sale și care își dezvoltă activitatea pe bază de amoniac. Poluarea masivă poate avea loc în cazul pierderilor de agent frigorific ca o consecnță accidentală în funcționarea instalațiilor.

Activitățile agricole – reprezintă de asemenea posibile surse poluante a biotopului Dunării prin utilizarea fără limită a ingrășămintelor pe bază de azot, dar în special folosirea pesticidelor care se descompun mai greu în sol și se adună în sectoarele superioare ale lanțului trofic. Studiille efectuate pe parcursul ultimilor ani dau dovadă de manifestarea poluării solului cu compoziții chimice organo-clorurate, care au nivelul concentrațiilor cu mult mai mare decît normele permise, în timp ce unele din ele au fost interzise cu mai mulți ani în urma Nivelul crescut de HCH și DDT se regăsește în apele Dunării mai mult intrarea în RBDD, ceea ce înseamnă că înca mai sunt surse care poluează mereu apele râului.

O altă formă de activitate cu acțiune negativă asupra fluviului o reprezintă pomparea apei pentru a fi folosită în irigare. Activitățile agricole pot fi o sursă majoră de poluare datorită sectorului zootehnic, în mod deosebit în ariile limitrofe ale rezervației.

Barajului hidroelectric din Orșova reprezintă o mare problemă pentru sturioni, cei mai mari pești de apă dulce din întreaga lume. Astfel aceștia nu pot migra în amonte pentru a se reproduce. Totodată, braconajul și pescuitului ilegal creeaza mari probleme în modificarea biotopului Dunării.

Mărginirea luncii Dunării cu diguri a condus la micșorarea volumului de stocare a apei provenite din inundații. Ca rezultat a ploilor torențiale o mare cantitate de apă nu mai ajunge în lunca râului, creind mari daune unor zone din apropiere.

Activitățile de extracție a nisipului și pietrișului duce spre schimbarea morfologică a râului. În același timp, sunt afectați peștii și insectele au nevoie de nisipul fin pentru depunerea ouălor sau larvelor. Ca urmare a schimbării albiei, Dunărea se adâncește și condiționează reducerea nivelului de apă subterană în lunca râului, iar acest lucru, duce la rândul său spre uscarea vegetației de luncă, dar și la mărirea cheltuielilor de irigare a terenurilor arabile din apropiere. Pe parcursul ultimilor ani, vegetația de pe malurile râurilor, a fost deosebit de afectată, în timp ce multe din viețuitoare își gasesc cuibul aici. De asemenea multe din pădurile de luncă au fost defrișate pentru a obține noi terenuri de producție a culturilor agricole.

II.2.4 Poluarea apelor subterane

Nivelul de calitate al apelor subterane din România mai este încă necorespunzător, ca efect al procedurii reduse de autoepurare. În același timp, mai mult din jumatatea suprafeței României (57%) este în stare critică fiind vulnerabilă la poluarea cu tot felul de nitrați. Depașirile concentrațiilor de nitrați sunt reprezentate în figura 2.9:

Figura 2.9: Evoluția punctelor de monitorizare cu depășiri ale concentrațiilor de nitrați la nivelul anilor 2011-2015 (%)

.

Sursa: ANAR
După unele date ale Administrației Naționale „Apele Române”, printre ariile cele mai afectate sunt zonele rurale, în care deșeurile lichide ajung cu ușurință în subteran, din motivul lipsei unui minim de înzestrări cu instalații edilitare.

Conform raportului elaborat de ANAR pentru Comisia Europeană, referitor la modul de aplicare a directivei asupra protecției apelor de poluare cu nitrați derivați din surse agricole. Ariile vulnerabile la poluarea cu nitrați ocupau perimetrele a 251 de localități din 34 de județe și 10 bazine hidrografice, ceea ce reprezintă peste 1.228.157 ha (8,3% din suprafața totală a terenurilor agricole). Studiile efectuate au condus la marirea suprafațelor ariilor vulnerabile, care împreună cu ariile potențial vulnerabile ocupă 57%, din suprafața totală a țării. După concentrațiile de azotați, raportul expune că 89,33% dintre sursele de monitorizare au valori medii sub limita de 50 mg/l. "Concentrațiile mărite de azotați au fost înregistrate în apele subterane din zonele de câmpie (Campia Româna, Campia de Vest) și mai puțin în zona de podiș (Podișul Moldovei și Depresiunea Colinară a Transilvaniei)", se mai afișeaza în raport.

Sursele majore de poluare cu azotați le reprezintă spălarea necontenită a solului îmbibat cu oxizi de azot de precipitațiile atmosferice și apă de la irigații, totodată și apa de suprafață în care s-au scurs apele uzate pline de azotați. Acestor surse li se mai poate alătura utilizarea îngrășămintelor chimice pe suprafețele unor terenuri agricole.

II.3 Poluarea solului

Solul reprezintă porțiunea superioară a scoarței terestre, datorită căreia se pot dezvolta plantele și animale. Acesta s-a creat pe parcursul unei perioade lungi de timp ca urmare a acțiunilor factorilor biotici și climatici asupra rocilor parentale. În raport cu celelalte resurse naturale, solul are un caracter de fixitate fiind limitat ca întindere. Dacă este distrus, solul nu mai poate să se refacă în modul în care a fost inițial, deoarece nu se pot repeta condițiile în care s-a format.

II.3.1 Structura și cauzele degradării solului

Despăduririle masive duc cel mai des descoperire solului și la dispariția unui număr mare de plante și animale. Industrializarea, urbanizarea precum și traficul rutier conduc la dezvoltarea și sporirea fenomenului de poluare. Emisiile eliminate în atmosferă se lasă asupra covorului vegetal, pe case, ajungând și în plămânii oamenilor și cauzează boli grave: diverse forme de cancer, anemii, malformații etc.

Printre cauzele degradării solului ca urmare activității antropice se mai pot enumera: desecările, aratul necorespunzător, exploatările miniere, exploatarea intensivă, folosirea excesivă a îngrășămintelor chimice și a pesticidelor, turismul necorespunzător etc.

Conform raportului Ministerului Mediului, în România se numără 210 șituri contaminate, în care poluarea a fost dovedită ca urmare a efectuării unor analize. Alte 1.184 sunt considerate potențial contaminate, încăt există informații privind poluarea, însă nu sunt probe omologate. Acestea din urmă fac parte din Strategia Națională privind Siturile Contaminate și Potențial Contaminate adoptată în august 2015 de Guvernul României.

Figura 2.10: Harta șisturilor contaminate și potențial contaminate la nivelul anului 2015

Sursa: ANPM

Există doar un județ în România care are pământuri perfecte, în care nu se prezintă nici un șit contaminat, nici chiar posibilitate de contaminate. Acest județ este Vasluiul. În rest, locuitorii celorlalte 40 de județe ale țării, inclusiv Bucureștiul, trăiesc foarte aproape de cel puțin un șit cu probabilitate de contaminare. Topul poluării îl deține Județul Hunedoara, în apropierea căruia se află 41 de șituri contaminate, urmat de Caraș Severin cu 33 de șituri și Clujul cu 19 șituri contaminate.

II.3.2 Poluarea agricolă

În perioada anilor 1999-2009 folosirea compușilor chimici pe solurile agricole din România înregistrează o creștere, astfel încât suprafeței fertilizată se mărește de la 3.640.800 ha pănă la 5.899.264 ha. Suprafața fertilizată s-a micșorat la nivelul anului 2009 în comparație cu anii 2007 și 2008. Cantitățile totale de îngrășământe care au în componența lor azot, fosfor și potasiu s-au majorat, de la 35,5 kg pană la 45,4 kg pe terenurile arabile. Chiar dacă suprafața fertilizată s-a redus comparativ cu anii precedenți, cantitatea efectiva folosită la hectar s-a mărit. Tot în aceată perioadă (1999-2000), cantitatea de îngrășăminte naturale s-a redus cu 17%, iar suprafața pe care s-au folosit acestea s-a micșorat cu 18%. Începând cu anul 2009, doar 6,15% din suprafața cultivablă a fost fertilizată cu îngrășăminte naturală. Acest lucru indică faptul că se simte necesitatea unei echilibrări a componenței nutritive a terenurilor respective, pentru a se obține recolte mai calitative și cantitative. În tabelul 2.1 au fost încadrate suprafețele terenurilor agricole pe diferite nivele de calitate:

Tabel 2.1: Încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate la nivel național pentru anul 2011

Sursa: I.C.P.A. și O.J.S.P.A.

Situația agrochimică, asupra 66% din fondul agricol, reprezintă următoarele însușiri nefavorabile:

– aciditate mare a solului pe 3,45 milioane ha de teren agricol și alcalinitate moderată spre puternică pe 0,23 milioane ha teren agricol;

– concentrație mică, până la foarte mică, a solului cu fosfor mobil, pe 6,2 milioane ha teren agricol;

– concentrație mică a solului cu potasiu mobil, pe 0,81 milioane ha teren agricol;

– concentrație mică a solului cu azot, pe 5,2 milioane ha teren agricol;

– concentrație extrem de mică a solului cu humus pe aproape 7,54 milioane ha teren agricol;

– deficiență de microelemente în sol precum cea de zinc, care se resimte în cultura porumbului.

– consecințe mari asupra solului sunt produse de poluarea cu metale grele (Cu, Pb, Cd, Zn etc.) și dioxid de sulf, constatate în mod special în zonele din Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna etc.

Un alt tip de poluare a solului o reprezintă cea cu petrol și apă sărată de la exploatările petroliere, rafinare sau transport, care este prezentă pe suprafete de 50.000 ha. Degradarea solului prin diferite activități de excavare are efect negativ asupra 24.000 ha, ceea ce constituie modul cel mai grav de distrugere a solului, în cazul exploatărilor miniere la zi (exemplu1: bazinul minier al Olteniei). Nivelul de calitate a terenurilor cauzate de acest tip de poluare s-a micșorat cu 1-3 clase, astfel încât unele terenuri nu mai sunt productive. Amestecare solului cu diverse deșeuri și reziduri solide a cauzat scoaterea din circuitul agricol suprafete de peste 18.000 ha de terenuri agricole.

II.3.3 Poluarea industrială

Poluarea solurilor mai poate fi cauzată de activitățiile din cadrul sectorul industrial (minier, energetic, siderurgic etc.). Nivelul calității solurilor este afectată, în mod diferit, de aceste activități industriale. Tipurile de poluare ale solurilor sunt specificate în în Sistemul Român de Taxonomie al Solurilor (2003). Gradul de poluare poate avea 5 clase, care țin cont fie de nivelul recoltei din punct de vedere cantitativ sau calitativ, fie prin devansarea normelor stabilite prin Ordinul Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului nr. 756, din 3 noiembrie 1997.

Una dintre problemele cele mai mari o reprezintă distrugerea solului pe suprafețe întinse, cauzată de exploatarea minieră „la zi” (exemplu: extragerea cărbunelui). O consecință o reprezintă pierderea stratului fertil de sol, încât nu mai poate avea nici o folosință agricolă sau forestieră. Potrivit rapoartelor ANPM, la nivel întregii țări sunt afectate peste 24.442 ha de terem, dintre care 23.650 ha sunt extrem de afectate. Dintre acestea, cele mai întinse suprafețe se află în Județul Gorj (12.094 ha), urmat de Județul Cluj (3.935 ha) și apoi Județul Mehedinți (2.325 ha

Suprafețe tot mai mari sunt afectate de balastiere (peste 1.450 ha), care adâncesc albiile apelor, creind o reducere a nivelului apei freatice și, astfel, reducând rezervele de apă din ariile învecinate, cât și tulburarea solului prin amplasarea extracțiilor. Poluarea cu deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de steril, depozite de gunoaie etc. are consecințe grave asupra creșterii cantitaților deșeuri industriale și menajere care creeaze mari probleme, atât prin necesitatea ocupării unor suprafețe de teren importante, cât și pentru sănătatea oamenilor în general. Iazurile de decantare pot avea efecte negative asupra terenurilor din împrejurime, în situația prăbușirii digurilor de reținere, pot contaminarea cu metale grele cu alte componente în exces (Exemplu: cazul de la Baia Mare). Un efect îl asemănător îl au iazurile de decantare care se află în conservare (Exemplu: iazul Fagul Cetății din județul Harghita, Mina Bălan unde se pășunează în chiar dacă solul este poluat cu metale grele). Potrivit rapoartelor preliminare, acest tip de poluare are efect negativ asupra 6.639 ha, dintre acestea 5.764 ha sunt afectate excesiv. Suprafețele cele mai contaminate se află în județele Alba – 373 ha, Bacău – 755 ha, Caraș Severin – 639 ha, Cluj – 345 ha, Dolj – 672 ha etc.

Poluarea cu deșeuri și reziduuri anorganice de la industrie se manifestă asupra 844 ha, dintre acestea 360 ha sunt afectate excesiv. Suprafețe cu grad ridicat de afectate se află în județele cu activitați miniere, industrie siderurgică și activități legate de metalurgia neferoasă, precum județele Dolj – 150 ha, Galați – 177 ha, Maramureș – 103 ha etc.

Poluarea cu substanțe purtate de aer are loc în jurul unor surse industriale, după cum sunt unitățile de metalurgie neferoase (Exemplu: Romplumb Firiza, Phoenix Baia Mare, Combinatele Siderurgice Galați etc.), afactarea mediului are loc chiar și după oprirea activității (Exemplu: cazul Ampellum Zlatna). Suprafețe de teren mai pot fi afectate de emisiile de lângă combinatele de îngrășăminte chimica, de pesticide, rafinare a petrolului

Ce ține de metalurgia neferoasă, efectele poluării s-au resimțit sub diferite grade, în funcție de conținutul metalelor grele și de emisiile dioxidului de sulf, care adesea produc boli ale oamenilor și animalelor din apropiere, pe o rază de 20-35 km. Efectul polurii solurilor o reprezintă acidificarea, care provoacă sărăcirea acestora în compuși nutritivi.

Ploile acide produse din cauza combinatelor de îngrășăminte chimice, a termocentralelor etc., se manifestă asupra calității aerului. Acest lucru conduce neîntemeiat la acidificarea solurilor în diferite stadii, determinândul la micșorarea drastică elementelor nutritive. O altă modalitate de poluare cu substanțe purtate de aer poate fi cea provocată de combinatele de lianți și azbociment care, pe lângă schimbarea compoziției atmosferei, mai acoperă plantele cu pulberi de calciu. Acest lucru duce la dereglărea aparatului foliar. Împrăștierea cenușilor din haldele termocentralelor de cărbune, la fel, impurifică aerul. Asfel cenușile se lasă pe soluri și le îmbogățesc în metale alcaline și pot ajunge până în pânzele apei freatice. În total, suprafața afectată de poluarea cu compuși purtați de aer este de 364.345 ha, respectiv excesiv afectate 49.137 ha. În jur de 87,4% din suprafețele afectate sunt amplasate în Regiunile Centru (43,5%), Nord-Est (28,9%) și Sud-Vest (15,6%).

Poluarea cu materii radioactive, potrivit unor date preliminare, afectatează 567 ha de teren, dintre care excesiv 67 ha. Tipul respectiv de poluare se produce mai mult în cadrul județelor Arad, Brașov, Bacău etc.

Poluarea cu deșeuri și reziduuri organice din industriile alimentară, ușoară și altele se produce asupra 348 ha, dintre care excesiv 286 ha. Cele mai afectate suprafețe se regăsesc în județele Caraș Severin și Galați.

Poluarea cu dejecții animale este formată din schimbarea structurii chimice a solului prin amestecarea cu nitrați, care în unele cazuri pot crea efecte negative și asupra apei freatice. Suprafața afectată este de 4.974 ha, dintre care excesivă 2.095 ha.

Poluarea cu dejecții umane a fost studiată numai în 4 județe și și se manifestă asupra 734 ha, dintre care, 34 ha sunt excesiv afectate. Totuși acest tip de poluare se găsește în toate localitățile, în mod special acolo unde nu există sistem de canalizare.

Poluarea cu pesticide este menționată în doar câteva județe având efecte asupra 2.077 ha, dintre care, 1.987 ha în componența județului Bacău, în împrejurimea Combinatului Chimcomplex.

Poluarea cu agenți patogeni contaminanți este specifică în numai patru județe, pe o suprafață de 617 ha

Poluarea cu ape sărate de la extracția de petrol este asemănată poluării cu țiței care modifică echilibrul ecologic atât al solului, cât și al apelor freatice pe o suprafață de 2.655 ha. Componența mărită de apă sărată, în cadrul unor „erupții”, preschimbă radical structura chimică a solurilor, prin răzbaterea sodiului în complexul adsorbtiv, cu proprietăți de otrăvire al plantelor, conducțnd la dezvoltarea vegetației specifice sărăturilor. Totodată pot apărea alunecările de teren.

Poluarea cu petrol de la extracție, transport și prelucrare au efect asupra suprafeței fertile de sol, în învecinătatea cu parcurile de exploatare. Acest aspect are efect asupra trasării solului, schimbarii configurațiilor unor terenuri pe care se produc excavări, totodată reducânduse suprafețele agricole. Transformările chimice depind de felul în care are loc poluarea: poluare ascendentă, descendentă sau suprapusă. La nivelul țării se manifestă mai mult poluarea ascendentă, ca o consecință, în general, a scurgerilor unor conducte sub presiune. Cele 5 județe înregistrate (Bacău, Gorj, Covasna, Prahova și Timiș) au suprafețe afectate de 751 ha. În tabelul 2.2 este prezentată situația suprafețelor afectate de următoarele categorii de poluare industrială și agricolă:

Tabel 2.2: Situația generală a solurilor din România afectate de poluare la nivelul anului 2014

Sursa: ANPM

II.3.4 Poluarea solurilor cu emisii de la termocentralele pe cărbune

Studiile realizate asupre constatării caracteristicilor fizico-chimice ale solului din zonele de influență a unor termocentrale au dat următoarele rezultate:

– poluarea din faza incipientă este dată de cantități mici și moderate de metale grele;

– o acidificare slabă a solurilor s-a creeat sub aspectul emisiei scăzute de SO2, datorită folosirii lignitului;

– consecințele poluării cu produși ai termocentralelor se întind pe o arie de răspândire largă, însă cel mai afectat fiind în jurul unității, dar și a zonelor de lângă haldele de steril, plasate în locuri depresionare, cu probailitate marită infiltrare în apa freatică a metalelor grele și a noxelor acide (exemplu: în zona de influență a CET Mintia și Paroșeni, sunt poluate moderat 3.500 ha terenuri agricole, iar în zona de acțiune a CET Rovinari și Turceni, circa 32.000 ha sunt afectate slab și 25.400 ha sunt afectate moderat). Chiar dacă, se pare că factorul respectiv este mai puțin poluant decât metalurgia neferoasă, termocentralelor li se impun o serie de măsuri, legate de: monitorizarea a stării de poluare a solurilor și vegetației din ariile afectate, retehnologizarea acestora, prin schimbarea filtrelor uzate, desulfurarea cărbunilor, îmbunătățirea haldelor etc.

II.4 Reducerea poluării

II.4.1 Măsuri de protecție ale calității aerului

Acțiunea de măsurare a nivelului de calitate a aerului inconjurător este supusă Legii nr. 104/2011 și transpusă Directivei 2008/50/ CE a Parlamentului European și a Consiliului privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa și Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la arsenul, cadmiul, nichelul, mercurul, hidrocarburile aromatice policiclice din aer.

Legea nr. 104/2011 cu privire la calitatea aerului înconjurător indica constituirea unor aglomerări și zone de management al calității aerului în care concentrațiile ambientului de poluanți neglijează normele referitoare la calitatea aerului. În cazul acestor zone este nevoie de o gestionarea a calității aerului prin adoptarea și aplicarea unor programe cu privire la calitatea aerului, care să conțină pe lângă măsurile de micșorare a poluanților și cele pentru ocrotirea populației sensibile.

În anul 2012, prin intermediul Ordinului MMP nr. 3299/2012 a fost adoptată metodologia de implementare și respectare respectare prin rapoarte a normelor emisiior de poluanți în atmosferă, pe întregul teritoriul țării, în concordanță cu aspectele legislației europene și ale acordurilor internaționale la care face parte și România. .

Programul de stimulare a reînnoirii parcului de mașini din România în anul 2015, finanțat de AFM din bugetul Fondului pentru Mediu, a avut ca scop îmbunătățirea calității mediului prin modernizarea Parcului Auto național, încâ sa fie diminuate efectelor poluării aerului asupra întregului mediu mediului cât și asupra stării de sănătate a populației. În cadrul Programului Rabla desfășurat în 2015, s-au casat 25.425 vehicole auto, în același timp procurându-se alte 8.355 mașini. Pentru Programul Rabla au fost alocate 220 milioane de lei. Valoarea sumei de casare a fost de 6500 lei, pe lângu care se mai putea obține un ecobonus în cuantum de 750 lei pentru acele motoare care produc emisii de CO2 până în 100g/km. În același timp, pentru autovehicolele hibride, ecobonusul se ridica la 1500 lei, iar pentru cele electric hibride la 2500 lei.

II.4.2 Măsuri de protecție ale calității apelor

Condițiile impuse de legislația României pun în aplicare cerințele Directivei Europene și au ca scop general supunerea la normele și standardelor Uniunii Europene în domeniul calității apei, prin realizarea sarcinilor asumate prin Tratatul de Aderare la UE și a actului „Poziția Comună a Uniunii Europene”, Bruxelles, din 24 noiembrie 2004. Măsurile naționale de aplicare se referă atât la planurile de îndeplinire a cerințelor directivelor europene în domeniul calității apei, cât și la actele strategice naționale care asigură modul de implementare al acestora.

Gestionarea resurselor de apă impune o tratare integrată a punctelor Directivei Cadru Apă 2000/60/CE la un loc cu alte directive europene în același domeniu, precum și cu alte strategii și politici specifice unor sectoare, respectiv la evaluarea și prevenirea riscului de inundații, sectorul hidroenergetic, protecția mediului, schimbările climaterice etc. Procedura de adoptare a gestiunii resurselor de apă din districtul bazinului hidrografic al Dunării este realizată de către Declarația Dunării din 2010, precum și actele Uniunii Europene pentru salvgardarea resurselor de apă ale Europei. Aceste documente sunt luate în considerare și de România, întrucât este semnatară a Convenției pentru protecția fluviului Dunărea, dar și ca stat membru al Uniunii Europene.

În România, realizarea strategilor și politicilor din domeniul gospodăririi apelor și asigurarea aplicarării normelor interne și internaționale din acest sector este elaborată de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Administrarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, gestionarea procedurilor de gospodărire a apelor, precum și implementarea strategiei și politicii naționale se realizează de Administrația Națională "Apele Române", prin Administrațiile Bazinale de Apă din subordinea acesteia.

Legislația din domeniu pentru administrarea durabilă a resurselor de apă este realizată prin Legea Apelor nr.107/1996, cu modificările ulterioare. În România Legea Apelor și Schema Directoare de Amenajare și Management ale Bazinelor Hidrografice este unealta principală de planificare, gestionare și dezvoltare a rezervelor de apă la nivelul bazinului hidrografic .

Liniile Directoare de Amenajare și Management ale Bazinelor Hidrografice se elaboreaza în concordanță cu Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 1.258/2006 care este în acord cu Metodologia și Instrucțiunile tehnice de implementare. Strategia și politica Româniai sin sectorul managementului apelor are ca obiectiv realizarea unei politici de gospodărire durabilă a acestora prin garantarea protecției cantitativă și calitativă a apelor, apărarea contra riscurilor distructive ale apelor, dar și exploatarea potențialului apelor în legătură cu dezvoltarea durabilă a societății. Pentru implementarea politicilor în domeniul calității apelor se au în vedere obiective precum:

ameliorarea calității apelor de suprafață și a apelor subterane prin punerea în acțiune a programelor de management ale bazinelor hidrografice, în acord cu indicațiile Directivei Cadru Apă a Uniunii Europene;

asigurarea implementării Strategiei Naționale de Management al Riscului la Inundații, cât și a planurilor necesare în conformitate cu legislația europeană;

crearea Schemelor Directoare de Amenajare a Bazinelor Hidrografice pentru utilizarea apei

aplicarea Planului de protecție și reabilitate a țărmului românesc al Mării Negre contra eroziunii și cat și garantarea unui management integrat al zonei costiere, în conformitate cu recomandările europene;

dezvoltarea parteneriatului transfrontalier și internațional cu unitățile din domeniu din alte țări, cu scopul de a urmări nivelul de implementare al hotărîrilor internaționale și elaborarea urot proiecte comune.

În prezent se urmărește administrarea durabilă a apelor conform legislației Uniunii Europene și în mod special a punctelor Directivei Cadru pentru Apă și Directivei Inundații, care s-au trnspus prin Legea Apelor nr. 107/1996. Sub acest aspect, instrumentele de implementare a strategiilr și politicilor din sectorul apelor cuprind Schema Directoare de Amenajare și Management ale Bazinelor Hidrografice, gestionarea integrată a apelor pe bazinele hidrografice și asigurarea capacității instituționale la condițiile managementului integrat.

Cu scopul de a realiza scopurile propuse au fost prevăzute mai multe acțiuni. Unele dintre ele se realizează și astăzi, altele se află în curs de realizare sau vor fi realizate curând. Procedurile specifice pentru îmbunătățirea calității apelor de suprafață și a apelor subterane au fost elaborate în cadrul Planurilor de Management ale Bazinelor Hidrografice, ca un sector aparte al Planului de Management al districtului internațional al Dunării, elaborat în acord csupunctele Directivei Cadru Apă. Primele acțiuni de Management ale bazinelor hidrografice, dar și Planul Național de Management, s-au aprobat prin H.G. nr. 80/26.01.2011 pentru Planul național de management al fluviului Dunărea care se afă în teritoriul României.

În conformitate cu ciclul de dezvoltare pe următorii de 6 ani, România a realizat la 22 decembrie 2014 proiectul Planului Național de Management aferent segmentului din bazinul hidrografic al Dunării cuprins în teritoriul României, pentru anii 2016-2021.

II.4.3 Măsuri de protecție ale calități solului

Protecției solului și subsolului este coordonată de Biroul Protectie Sol, Subsol al ANPM care are ca obiect de activitate aplicarea normelor legale cu privire la protecția, conservarea, și amenajarea solului, subsolului și ecosistemelor terestre. Dintre scopurile propuse se pot enumera următoarele:

asigurarea implementării legislatiei de mediu din domeniu;

asigurarea eficenței cooperării cu alte autorități și instituții;

micșorarea poluării solului și subsolului din România;

clasificarea șiturilor contaminate pe diferite tipuri de procese poluatoare;

identificarea ariilor afectate cu risc la alunecări și eroziuni de teren;

mărirea gradului profesional al personalului din ANPM, ARPM și APM.

Printre atribuțiile și competențele personalului din componența Biroului Protecție Sol, Subsol al ANPM se pot enumera urmatoarele:

crearea unei statistici cu referire la situația ariilor contaminate la nivel național;

crearea unei baze de date cu referire la gestionarea șiturilor contaminate;

organizarea proceselor de monitorizare a solului și subsolului;

creare unei baze de date cu privire la metodele de reconstrucție ecologică;

cooperarea cu Direcția Programe și Relații Internaționale.

La baza studierilor și evaluărilor diferitor activități de degradare stau cercetările executate de Oficiile județene de studii pedologice și agrochimice, conform Legii nr. 444/2002 referitoare la realizarea și acordarea de finanțare studiilor pedologice, agrochimice, precum și silvicultură. În același timp, I.C.P.A. realizează cercetări și analize, în diverse arii afectate de procese de poluare și degradare al solului. Metodologia pentru realizarea obiectivelor enumerate a fost elaborată prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Alimentației nr. 223 din 22.05.2002, iar programele informatice sunt create și coordonate de I.C.P.A.

Printre ariile critice care necesită recontruite din punct de vedere ecologic, putem număra ariile afectate intens de poluarea chimică (exemplu: zonele Baia Mare, Copșa Mică etc.), dar mai ales suprafețele cu întindere mare, afectate de secetă, exces de apă, eroziunii și care se extind pe zi ce trece. În cadrul acțiunilor de reconstrucție ecologică a solurilor, trebuie să se țină cont de măsurile generale și masurile specifice ce țin de solurile agricole. Măsurile generale vizează implementarea rezultatelor studiilor din domeniul solurilor și al ecosistemelor, ținînd cont de structura folosințelor, prevenirea și reducerea degradării solurilor, de ameliorare acestora, și monitorizarea stării calității a solurilor. Măsurile specifice referitoare la solurile agricole cuprind obiective din Planul Național de Acțiune pentru Protecția Mediului și în strategia în domeniu, precum retehnologizarea amenajărilor pentru îmbunătățirea funciară, modernizarea lucrărilor de irigații, reconstruirea terenurilor erozionate etc. Datorită pierderilor importante de suprafețe în diferite regiuni ale țării, s-a creat necesitatea de relansare a acțiunilor împotriva pierderilor materiale și umane. Lucrările de refacere a unor regiuni din România s-au realizat conform tabelului 2.3:

Tabel 2.3: Lucrări de refacere pe regiuni la nivelul anului 2014

Sursa: ANPM

Exemplul: În anul 2009, Societatea Chimopar, a produs decontaminarea unei suprafețe de 300 mp, care a fost contaminată cu metale grele. Procesul respectiv s-a realizat prin decopertarea suprafeței poluate pe o adâncime de 35 cm și plasarea unui sol nou, curat Tot atunci au fost executate acțiunile de remediere a solului contaminat pe parcelele P9 și P10, cu o suprafețe totala de 14.481mp, din localizarea complexului Băneasa, pe Șoseaua Străulești, sector 1, București, care aparține societății OMV Petrom. Acest program de recondiționare al solului și a ariei nesaturate s-a realizat în baza unui model conceptual. Decontaminare parțială a reprezentat așternerea unui nou sol mai curat, care va opri eficient legătura între om și sol, ceind o utilitate nu va prezenta nici un risc pentru sănătatea umană.

Capitolul III. MANAGEMENTUL DEȘEURILOR

Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la educația privind colectarea, transportul, și depozitarea deșeurilor, urmată de reciclare. Deseori, procesul se referă la materialele obtinute în urma activității umane, cât și la micșorarea efectului acestora asupra stării de sănătate a oamenilor și a mediului înconjurător. În România,  gestionare a deșeurilor are la bază Legea 211/2011, care implică o serie de directive ale Consiliului Europei. Administrarea acestei activități cade sub răspunderea Ministerului Mediului și a ANPM.

III.1 Administrarea deșeurilor din sectorul gospodăresc și public

Fiecare român în parte a generat, în medie, o cantitate de aproximativ 380 kilograme de deșeuri menajere numai în 2010. Acest lucru se afla cu mai bine de o treime sub media Uniunii Europene, conform rapoartelor oficiale ale Institutului European de Statistică – Eurostat. Dintre toți membrii, cehii, slovacii, polonezii și letonii au generat mai puține deșeuri ca românii. În vârful topului, se află danezii, irlandezii și ciprioții.

Din totalul deșeurilor pe care le arunca în fiecare an un român doar 1% sunt reciclate, pe când ponderea celor incinerate este și mai mică. În Uniunea Europeană, doar Bulgaria și Luxemburdul reciclează mai puțin decât noi.

III.2 Administrarea deșeurilor din sectorul industrial

Tabel 3.1: Deșeuri nepericuloase generate de principalele activități economice la nivelul anilor 2008-2014 (mii tone)

Sursa: ANPM

Tabelul 3.1 prezintă evoluțiile cantităților de deșeuri nepericuloase create de principalele activități economice, cu excepția industriei extractive, în perioada anilor 2008-2014. Responsabilitatea de gestionare a deșeurilor industriale le revine operatorilor economici generatori. Aceștia au asigurat managementul deșeurilor în conformitate cu prevederilor normelor de reglementare din țara noastra prin depozitare, reciclare și incinerare.

III.3 Administrarea deșeurilor periculoase

Pentru a defini termenul de deșeuri periculoase, unele țări au creat reglementări naționale proprii. Clasificarea si determinarea acestora se mai poate face și pe baza criteriilor Convenției de la Basel, cu referire la controlul, transportul și eliminarea deșeurilor periculoase. Adoptarea Legii nr. 6/1991 a permis a aderarea României la aceasta Convenție, iar prin Legea nr. 265/2002 a acceptat și amendamentele respective. Deșeurile periculoase pot conține substanțe și materiale cu proprietăți explozive, oxidante, inflamabile, toxice, nocive, iritante, cancerigenice, infecțioase, corozive, mutagene etc. Acestea pot fi periculoase ca atare sau sub acțiunea altor substanțe. Deșeurile, în special cele industriale, reprezintă surse de risc pentru starea de sănătate a omului datorită conținutului de substanțe toxice precum metale grele, solventi, uleiuri uzate etc. Principalele activități economice au generat deșeuri periculoase a caror cantități sunt selectate în tabelul 3.2:

Tabel 3.2: Deșeuri periculoase generate de principalele activități economice la nivelul anilor 2008-2014 (mii tone)

Sursa: ANPM

Începând cu anul 2003, în România, au fost depistate 145 tipuri de deșeuri periculoase, din totalul de 237 care sunt înscrise în Catalogul European de deșeuri. Toate aceste deșeuri la un loc, au însumat o cantitate de peste 2,2 milioane tone. Depozitarea deșeurilor se poate face doar în spațiile special amenajate. Asfel depozitele de deșeuri pot fi sortate după mai multe criterii:

după tipul deșeului, acestea se împart în depozite pentru deșeuri nepericuloase, deșeuri periculoase, deșeuri radioactive care se construiesc conform normelor Comisiei Europene de control și activitații nucleare. Acestea depozite pot fi de suprafata sau subterane. La nivel Uniunii Europene a fost elaborată o Strategie cu privire la Gestionarea Deseurilor, reglementată de acquis prin Directiva 12CE din 2006, care a fost transpusă mai târziu în legislatia românească;

după de starea de agregare a deșeului acestea se împart în depozite cu deșeuri solide, deșeuri în suspensie, deșeuri lichide.

III.4 Evaluarea impactului depozitelor de deșeuri asupra mediului

Contrucția unui depozit trebuie să țină seamă de categoria și cantitatea deșeurilor depozitate, de caracteristicile spațiului și folosința terenurilor pe care v-or fi amplasate depozitele. Modul de alegere al amplasării depozitelor ține cont de efectuarea unor studii referitoare la criteriile geologice, hidrogeologice, climatice, economice etc, care sunt importante din perspectiva micșorării impactului asupra mediului.

Scopul depozitării îl constituie atât impiedicarea împrăștierii sub acțiunea vântului a hârtiilor, plasticelor și a altor materiale, cât și de diminuarea mirosului neplăcut al deșeurilor. Totodata, este demn de remarcat că depozitul de deșeuri este o sursă continuuă de poluare. În condiții normale, un depozit funcționează timp de 20 de ani, însă dacă cantitatea deșeurilor creste pe zi ce trece, depozitul poate să-și scurteze perioada de viață. Astăzi, proiectarea unui depozit ecologic necesită investiții de peste 1 milion de euro pe hectar, sub aspectul în care diminuarea cantităților de deșeuri este foarte importantă.

Capitolul IV. CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII

Diversitatea biologică se manifestă prin variabilitatea organismelor vii din toate componentele mediului, printre care se includ ecosistemele terestre și ecosisteme împreună cu elementele care le definesc.

IV.1 Monitorizarea biodiversității locale și zonale

O tratare simplă a ideii de biodiversitate presupune următoarele specificități:

– diferențierea subsistemelor ecologice, care cuprind elementele fizice și biologice ale naturii;

– diversitatea speciilor, denumită taxometrie;

– diversitatea genetică în cadrul speciilor și diferențele sociale ale populației umane cu referire la apartenența etnică, lingvistică sau culturală.

Toate aspectele biodiversității nu pot fi evaluate, din acest motiv sunt folosiți mai mulți indicatori, care structureaza datele științifice într‐un mod cât mai simplu și mai clar (număr de specii, indicele Simpson, echitatea etc.)

Din anul 2005, Comisia Europeană începe cooperarea cu Agenția Europeană de Mediu pentru implementarea unor indicatori europeni ai biodiversității, recunoscuți ca Indicatori SEBI 2010. Aceștia sunt destinați pentru măsurarea progreselor în atingerea scopurilor de stopare a pierderii biodiversității în Europa.

IV.2 Analizarea factorilor care duc la modificarea biodiversității

Factorii principali care duc la pierderi ale biodiversității sunt de natură antropică: preschimbarea modului de utilizare al terenurilor, distrugerea habitatelor viețutoarelor, efectele asupra schimbărilor climaterice, poluarea mediului înconjurător, comerțul  și consumul nedurabil etc. Biodiversitatea are rol primordial pentru serviciile oferite de natură: reglarea climei, a aerul și a apei , fertilitatea solului și producerea de alimente, combustibili, fibre și medicamente etc. Menținerea biodiversității este esențială, nu doar pentru asigurarea vieții în momentul actual, dar și pentru generațiile viitoare, întrucât ea creeaza  echilibrul ecologic la nivel regional și global, asigurând regenerarea resurselor biologice menținând nivelul de calitate al mediului atât de necesar societății

IV.3 Protejarea biodiversității naționale

România este țara care deține cea mai mare diversitate biogeografică dintre toate statele membre Uniunii Europene, cuprinzând 5 regiuni biogeografice din cele 11 europene, aflându‐se în mare parte într‐o stare prielnică de conservare.

Figura 4.1: Rezervații Naturale din România

Sursa: ANPM

Ariilor protejate din România ocupă peste 1.866.706 ha, acoperind 7,83% din suprafața totală a țării:

Rezervația Biosferei „Delta Dunării” – 576.216 ha, reprezentând Rezervație a Biosferei, Zona Umedă de Importanță Internațională și Șit al Patrimoniului Natural Universal (UNESCO);

13 Parcuri Naționale – 318.117 ha

– Parcul Național Retezat – Rezervație a Biosferei;

– Parcul Național Munții Rodnei – Rezervație a Biosferei (Comitetul UNESCO MAB „Omul și Biosfera”);

– Parcul Național Balta Mică a Brailei – Zona Umedă de Importanță Internațională (Secretariatul Convenției Ramsar). ™

13 Parcuri Naturale – 772.128 ha;

981 Rezervații Naturale – 179.193 ha;

28 Arii Speciale de Protecție Avifaunistică – 21.053 ha.

Cea mai mare parte a suprafeței României este acoperită de rețeaua comunitară de arii protejate „Natura 2000”. Din cele 198 tipuri de habitate europene, 65 sunt prioritare, în România amplasânduse 94 tipuri de habitate dintre care 23 cu rol prioritare la nivel comunitar și conservarea cărora impune constituirea unor Arii Speciale de Conservare (SAC). Șiturile „Natura 2000” implică:

108 șituri SPA (Arii de Protecție Specială Avifaunistică) ceea ce constitue 11,89% din suprafața României;

273 șituri pSCI (propuneri de Șituri de Importanță Comunitară) constituie 13,22% din suprafața României.

Pentru a stopa pierderea biodiversității, este nevoie de a diminua în mod semnificativ emisiile globale de gaze cu efect de seră.

IV.4 Strategia națională de conservare a biodiversității

Strategia Națională de Dezvoltarea Durabilă (2010-2030) determină scopuri concrete pentru repartizarea, într-o perioadă rezonabilă de timp, la conceptul de dezvoltare generator de valoare adăugată înaltă, impulsionat de interesul pentru cunoaștere și inovare, tendință spre îmbunătățirea nemijlocită a calității vieții omenirii și a raporturilor dintre aceștia în armoniecu mediul înconjurător. Scopurile prioritare a strategiei recurg la menținerea, întinderea și extinderea la adaptarea permanenta a structurii și capacității funcționale a biodiversității ca bază la menținerea și marirea capacității sale de susținere față de dezvoltărie tot mai rapida a societății și creșterea economică. Înclinațiile principale de aplicarea a principiilor dezvoltării durabile sunt următoarele:

realizarea obiectivelor de dezvoltare, prin implementarea rațională a programelor investiționale, cu potențial și capacitate de susținere a biodiversității;

modernizarea a sistemelor de educație și formare profesională și de sănătate publică, încât să se țină cont de evoluțiile demografice necondiționate și efectul acestora sub diferite aspecte;

utilizarea celor mai avantajoase tehnologii, din aspect economic și ecologic, atât în cadrul investițiilor din fonduri publice cât și stimularea deciziilor asemănătoare în sectorului privat;

introducerea termenilor de eco-eficiență în toate activitățile de producție;

prevenirea efectelor schimbărilor climatice și elaborarea soluțiilor de adaptare pe termen lung;

garantarea securității alimentare prin implementarea avantajelor comparative ale României în privința dezvoltării producției agricole, inclusiv a produselor organice;

creșterea cantitativă și calitativă a producției pentru asigurarea hranei oamenilor și animalelor fara efecte aupra a fertilității solului, biodiversității și protejării mediului;

identificărea unor surse suplimentare de finanțare, pentru implementarea unor proiecte de anvergură, din domeniile infrastructurii, protecției mediului, energiei, siguranței alimentare etc;

protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și natural la nivel național.

Concluzii

Tema dată nu are o limită în ce privește desvoltarea ei sub toate aspectele sale. Ecologia cuprinde o sferă foarte largă de acțiune în care se aplica legile naturii și a omului. Lucrarea respectivă, aduce în discuție și pune accent pe probleme globale, dar a caror rezolvare se găsește în comportamentul fieacărui om în parte. Primul capitol al lucrării prezintă o serie de detalii teroretice, referitoare la apariția ecologiei ca un domediu de sine stătător și dezvoltarea acestuia pe parculsul urmatorilor ani. Tot aici se mai includ aspecte legate de etapele implementării politicii de mediu în România, odată cu accentuarea ipactului negativ al omului asupra naturii, la nivel global.

Scopul propus al aceastei lucrări a fost de a aduce la cunostința omului, modul în care acesta își lasă amprentete asupra componentelor naturii prin poluare. Capitolul al 2-lea cuprinde o serie de date statistice din surse sigure la nivelul statului român, iar exemplele sunt luate din cazuri reale. Recunoașterea problemelor de mediu nu înseamnă sub nici o formă rezolvarea de la sine a acesteea. Din acest motiv, tot în cadrul capitolului al 2-lea se includ măsurile care au fost luate de către statul român în vederea prevenirii și a stopării puluării.

Datorită faptului că această lucrare este concentrată asupra eficienței funcționării componentelor ecosestemului, capitolul al 3-lea conține o reflecție asupra managementului deșeurilor, întru-cât deșeurile sunt și ele o sursă majoră de poluare.

După explicația dată privind tipurile de deșeuri, următorul subiect dezvoltat al acestui studiu, ține de conservarea biodiversității. Necesitatea introducerii capitolului al 4-lea apare deoarece nici un aspect nu poate fi mai important, decat cel care mișcă, la propriu și la figurat, întregul ecosistem.

Lucrarea respectivă demonstreză pe cât de importantă este problema discutată, și impactul pe care îl poate avea asupra societății contemporane. Ideea de baza se axează asupra ființei umane, și anume cum poate beneficia aceasta, de o viață mai bună, în cadrul mediului din care face parte.

BIBLIOGRAFIE

Constantin Pârvu. Dicționar enciclopedic de mediu (DEM), Volumul 1-2. Regia Autonomă Monitorul oficial, 2005

Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean. Enciclopedie de biologie. București: ALL Educational, 2007

Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean. Dicționar enciclopedic de biologie. Editura ALL Educational. 2007

Marin Andrei. Dicționar de biologie : clasică și actuală. Editura Victor B Victor. 2009

Petre Neacșu,Zoe Apostolache-Stoicescu. Dicționar de ecologie. Editura științifică și enciclopedică, București, 1982

Elizabeth Martin. Oxford – Dictionar de biologie. Editura Univers Enciclopedic. 1999

http://www.anpm.ro/

http://www.ecomagazin.ro/raul-arges-cel-mai-poluat-afluent-al-dunarii-de-pe-teritoriul-romanesc/

http://adevarul.ro/news/eveniment/harta-poluarii-romania-judetele-soluri-toxice-1_56b8d1945ab6550cb89586d1/index.html

http://www.green-report.ro/jurnalul-national-cele-mai-poluate-rauri/

http://www.unibuc.ro/prof/rozylowicz_l/docs/res/2011marecologie_cogalniceanu.pdf

http://awsassets.panda.org/downloads/1_2010_national_strategy_and_the_action_plan_for_biodiversity_conservation_2010_2020_ro.pdf

http://infonatura2000.cndd.ro/documents/atena_groza_strategie_biodiversitate.pdf

http://www.calitateaer.ro

http://www.greenpeace.org

http://recicleazainteligent.ro/