ECOLOGIA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA [310190]
[anonimizat], TURISMULUI ȘI SERVICIILOR
LUCRARE DE LICENȚĂ
ECOLOGIA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA
COORDONATOR:
VALIA MIHAI
ABSOLVENT: [anonimizat]
~2017~
CUPRINS
Introducere
Capitolul 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1 Ecologia – știință multidisciplinară
1.1.1 Dezvoltarea ecologiei ca știință
1.1.2 Obiectul ecologiei. Semnificatia conceptului ecologic
1.1.3 Istoricul și evoluția ecologiei in România
1.2 Implementarea conceptului de protecție a mediului
1.2.1 Apariția politicii de mediu în UE
1.2.2 Etapele evoluției protecției mediului în România
1.2.3 Legislația privind protecția mediului
Capitolul 2. POLUAREA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
2.1 Poluarea aerului
2.1.1 Poluarea industrială
2.1.2 Poluarea sub acțiunea sectorului de transporturi
2.1.3 Poluarea sub acțiunea sectorului de energie
2.1.4 Poluarea agricolă
2.2 Poluarea apei
2.2.1 Organisme responsabile de administrarea apelor
2.2.2 Cauze ale poluării apelor
2.2.3 Poluarea apelor de suprafață
2.2.4 Poluarea apelor subterane
2.3 Poluarea solului
2.3.1 Structura și cauzele degradării solului
2.3.2 Poluarea agricolă
2.3.3 Poluarea industrială
2.3.4 Poluarea solurilor cu emisii de la termocentralele pe cărbune
2.4 Reducerea poluării
5.4.1 Măsuri de protecție ale calității aerului
2.4.2. Măsuri de protecție ale calității apelor
2.4.3 Măsuri de protecție ale calității solului
Capitolul 3. MANAGEMENTUL DEȘEURILOR
3.1 Administrarea deșeurilor din sectorul gospodăresc și public
3.2 Administrarea deșeurilor din sectorul industrial
3.3 Administrarea deșeurilor periculoase
3.4 Evaluarea impactului depozitelor de deșeuri asupra mediului
Capitolul 4. CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII
4.1 Monitorizarea biodiversității locale și zonale
4.2 Analizarea factorilor care duc la modificarea biodiversității
4.3 Protejarea biodiversității naționale
4.4 Strategia națională de conservare a [anonimizat], motivația alegerii și studiului temei. În introducere se prezintă în linii generale contextul problemei studiate în cadrul unui cuprins extins. [anonimizat], încercând să se scoată în evidență contribuțiile și realizările autorului.
Capitolul 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1 Ecologia – știință multidisciplinară
1.1.1 Dezvoltarea ecologiei ca știință
Ecologia își are începutul în a doua jumatate a secolului XIX sub acțiunea negativă a activității umane care a generat anumiți factori de degradare al mediului. Perioda modernă cunoaște o dezvoltare rapidă. [anonimizat] a [anonimizat].
Existența unor necesități economice ale societății umane au complicat și mai mult situatia. Astfel, lipsa unei legislații de exploatarea a [anonimizat] a [anonimizat] a populației au dus la modificarea substanțiala a climei, a solului, dar mai ales a lumii biotice.
În aceste condiții a [anonimizat] a influenței omului în vederea menținerii sănătății acestuia și asigurarii vieții pe Terra.
Savantul care a scos în evidență modul în care interacționează lumea vie a fost Charles Darwin1. Acesta a observat că fiecare specie se influențează reciproc prin activitatea sa specifică. Savantul britanic a demostrat ca de aceste interacțiuni depinde succesul fiecarei specii în lupta pentru existență. Teoria lui Darwin a fost dezvoltată mai departe de Ernst Haeckel. Zoologul german a fost primul care a introdus și a definit termenul de „ecologie” în lucrarea „Generalle Morphologie der Organismen” , 1866. Ecologia, după autor, reprezintă ”Studiul interacțiunilor dintre organismele vii și ambient și organismele vii între ele în condiții naturale” 2
1.1.2 Obiectul ecologiei. Semnificația conceptului ecologic
Structura etimologica a cuvantului Ecologie vine din greaca, „ecos” insemnand casă și „logos” – știință, ceea ce reprezinta in sine "știința studierii habitatului". Initial, nimeni nu vedea in ecologie un viitor impunator. Cu timpul insa, conștientizarea importanței condițiilor de mediu, a facut ca semnificația termenului ecologie sa fie lărgit peste sensul restrâns din domeniul biologiei, devenind și un sinonim pentru ideea de protecție a mediului înconjurător.
Ulterior, s-au efectuat numeroase studii si cercetari în acest domeniu. Savantii renumiti precum Humboldt, Mőbius, Forbes, Semper si altii, au pus bazele ecologiei moderne ca stiinta interdisciplinara. Intr-un intervalul de peste 150 de ani de la aparitie, ecologia cunoaste o evolutie din ce in ce mai dinamica, cauzata de conexiunile dintre curentele stiintifice, venite din sfera stiintelor biologice (botanica, zoologie, fiziologie, genetica, etc) precum si a altor stiinte corelate (geografia, chimia, fizica, antropologia, pedagogia, etc.). In ultima perioada de timp, ecologia patrunde in tot mai multe domenii stiintifice, contribuind la dezvoltarea unor discipline noi asa cum sunt: biogeografia, radioecologia, ecologia umana, etc.
Pornind de la originea sa, se poate spune ca ecologia este stiinta despre gospodarirea naturii.
Ecologia are ca obiect de studiu relatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata, alcatuit din ansamblul factorilor de mediu biotici si abiotici, precum si structura, functia si productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populatii, biocenoze) si a sistemelor mixte (ecosisteme). Ea studiaza in principal:
Raporturile dintre vietuitoare (animale si plante ) cu mediul lor
Relatiile intre organisme si mediul inconjurator
Corelatiile dintre mediul inconjurator si treptele supraindividuale
Nivelurile de structurare (populatii, ecosisteme, biocenoze, biosfera)
Legaturile ce se stabilesc între vietuitoare si diverse comunitati
Fluxul de materie, energie si informatie care patrunde un ecosistem.
1.1.3 Istoricul și evoluția ecologiei în România
In România, ecologia a patruns in atentia biologilor romani inca de la aparitia ei ca stiinta. Naturalistul Grigore Antipa, a fost unul dintre primii savanti care a pus in practica principiile ecologiei în cercetarile sale hidrobiologice. El s-a consacrat studierii Dunării și Mării Negre, participând în 1893 la o expediție în jurul acestei mări organizată de țările riverane și care a durat nouă luni. Cu acest prilej, Antipa a întreprins primele cercetări de biologie marină, iar cele mai semnificative rezultate au fost obținute în domeniul hidrobiologiei. Grigore Antipa este considerat ca un precursor, în acest domeniu, atât în știința românească, cât și în cea mondială. Specialistii romani au continuat investigatiile in domeniul ecologiei marine si de ecologia apelor din lunca Dunarii, printre acestia numaranduse M. Bacescu, E. Pora, N. Bontariuc etc. De asemenea, importante studii si lucrari stiintifice au fost realizate în domeniul ecologiei terestre. Alexandru Borza,cosiderat întemeietorul geobotanicii în România a avut contribuții importante în determinarea unor specii de plante din România. Tot el a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România. De asemenea a inițiat o lege pentru ocrotirea naturii, votată în 1930 de către Parlamentul României.
1.2 Implementarea conceptului de protecție a mediului
1.2.1 Apariția politicii de mediu în UE
Politica de mediu a aparut inUniunea Europena ca un domeniu aparte al preocupărilor comunitare în anul 1972, fiind impulsionată de o conferință a ONU asupra mediului înconjurător, la Stockholm, în același an.
În 1973 a fost elaborat primul Program de Acțiune pentru Mediu – PAM (1973-1977), sub mai multe combinații de programe pe termen mediu, care accentua necesitatea de protecție a apei și a aerului și care conținea un studiu asupra combaterii poluării.
În 1978 a fost adoptat al doilea Program de Acțiune pentru Mediu – PAM 2 (1978-1982), elaborat pe baza primului PAM, fiind, de fapt, o reînnoire a acestuia.
Anul 1981 în cadrul Comisiei Europene a fost creata Direcția Generala pentru Politica de Mediu, institutie responsabilă pentru conceptia și asigurarea implementării politicilor de mediu și totodată inițiatoarea documentelor legislative din domeniu.
În 1982 a fost adoptat al 3-lea PAM (1982 -1986), care reflectă influența dezvoltării pieței interne si marchează trecerea de la o abordare calitativă a standardelor de mediu, la una axată pe emisiile poluante.
Anul 1986 se individualizează prin adoptarea Actului Unic European, act prin care protecția mediului obtine o bază legală în cadrul Tratatului Comunității Europene. În 1987 a fost adoptat PAM 4 (1987-1992), caracterizat prin aceeași tendință de coordonare cu evoluția și obiectivele pieței unice.. Un element de noutate al PAM 4 îl constituie pregătirea strategiei pentru dezvoltare durabilă, adică implementarea conceptului de conservare a mediului și a resurselor sale în vederea transmiterii aceleiași moșteniri naturale și generațiilor viitoare.
PAM 5 (1993-1999) a fost elaborat în 1992 și face trecerea de la abordarea bazată pe comandă și control la punerea in practica a instrumentelor economicesi si fiscale
În 1997, politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii Europene (prin Tratatul de la Amsterdam), ceea ce înseamnă că aspectele de mediu vor avea un rol prioritar în cadrul politicilor sectoriale.
Anul 2000 reprezintă anul evaluării efectelor PAM 5 și definirea obiectivelor pentru al 6-lea program de acțiune, care susține strategia dezvoltării durabile și pune accent pe responsabilitatea implicarii în deciziile ce afectează mediul. PAM 6 identifică 4 arii prioritare ale politicii de mediu în următorii zece ani:
variatia climaterica și încălzirea globală;
protecția mediului și biodiversitatii;
starea de sănătatea în raport cu mediul inconjurator;
conservarea resurselor naturale și gestionarea deșeurilor.
Conferința de la Gothenburg, din anul 2001, a adus dupa sine implementarea dezvoltării durabile ca strategie comunitară pe termen lung, ce insumeaza politicile de dezvoltare durabilă în domeniile: economic, social și al protecției mediului.
Anul 2003 se remarca prin adoptarea Strategiei Europene de Mediu și Sănătate (SCALE), care are în vedere raportul direct cauzat de poluarea și schimbarea caracteristicilor mediului cu sănătatea umană.
1.2.2 Etapele evoluției protecției mediului în România
Protectia mediului in România isi are inceputul, ca un sector de sine statator al politicilor nationale inca din anul 1990, cand a fost infiintat fostul Minister al Mediului. In urmatorii 2 ani a fost intocmit primul document oficial ce fixeaza obiectivele naționale în domeniu denumit „Strategia Națională de Protecția Mediului”, reactualizată în 1996 și în 2002. Aceasta strategie cuprinde doua puncte importante:
sortarea principalelor resurse naturale, elemente privind starea economică și calitatea factorilor de mediu;
strategia propriu-zisă care contine principiile generale de protecție a mediului, priorități si obiective.
Strategiile din 1992 și 1996 sunt documentele pe baza cărora a fost elaborata politica națională de mediu până în anul 1999, când a fost adoptat Programul Național de Aderare la UE. Începând cu anul 1999 și până în 2003, strategia națională de mediu este completată de o serie de documente adiționale referitoare la calitatea atmosferei, calitatea precipitațiilor atmosferice, starea apelor de suprafață și subterane, starea solurilor, starea pădurilor, gestionarea deșeurilor etc.
Strategia Naționala de Protecție a Mediului este completata, în anul 2002, de „Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor prin elaborarea unui „Plan Național de Gestionare a Deșeurilor”.
Odată cu începerea negocierilor de aderare la UE, politica de mediu a Romaniei se dezvoltă conform strategiei Comisiei Europeane pentru țările candidate în cadrul Agendei 2000. Pe parcursul urmatorilor ani, Romania incepe procedura de alaturare la standardele și obiectivele politicii comunitare, identificand arii prioritare de acțiune. Masurile de protectie a mediului sunt luate in conformitate cu cerintele comisiei europene in legatura cu poluarea aerului, poluarea apei, poluarea solului, gestionarea deșeurilor etc.
1.2.3 Legislația privind protecția mediului
Legislatia mediului in Romania formeaza un domeniu foarte vast compus din numeroase acte normative cum ar fi hotararile si ordonantele de Guvern, ordine emise de diferite autoritati, regulamente UE etc. Desi este bine dezvoltată, legislatia nu este perfect coerenta si nici completă. Cadrul juridic general este constituit pe baza Legii Protecției Mediului nr. 137/1995, cu modificările și completările ulterioare. Aceasta are in structura sa un capitol special (capitolul 3) dedicat protecției resurselor naturale și conservării biodiversității. Această lege cadru a fost abrogată in anul 2005, si inlocuita de Ordonanța de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului. Obiectul acestei legi îl constituie reglementarea protecției mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societății.
Principiile și elementele strategice care stau la baza prezentei legi, în scopul asigurării unei dezvoltări durabile, sunt:
principiul precauției în luarea deciziei;
principiul prevenirii riscurilor ecologice și a producerii daunelor;
principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;
principul "poluatorul plătește";
înlăturarea cu prioritate a poluanților care periclitează nemijlocit și grav sănătatea oamenilor;
crearea sistemului național de monitorizare integrată a mediului;
utilizarea durabilă;
menținerea, ameliorarea calității mediului și reconstrucția zonelor deteriorate;
crearea unui cadru de participare a organizațiilor neguvernamentale și a populației la elaborarea și aplicarea deciziilor;
dezvoltarea colaborării internaționale pentru asigurarea calității mediului.
Capitolul 2. POLUAREA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
2.1 Poluarea aerului
Majoritatea poluanților atmosferici provin din arderi, combustii generatoare de energie, activități industrial, care conduc la emisii de substanțe și particule care se degajă în atmosferă putând atinge concentrații nocive. Prevenirea și combaterea poluării atmosferei este o problemă de actualitate, de importanță vitală, iar mijloacele tehnice și științifice implicate trebuie să fie dintre cele mai moderne și bine fundamentate atât pe plan economic, cât și pe plan politic și juridic. Instrumentele tehnice utilizate pentru înregistrarea datelor privind concentrațiile medii anuale, ale poluanților atmosferici (NO2, SO2, PM10, C6H6, Pb, Cd, Ni, As) în raport cu valoarea limită anuală, sunt analizoarele din stațiile de monitorizare.
2.1.1 Poluarea industrială
Activitățile industriale joacă un rol important în bunăstarea economică a unei țări, contribuind totodată la dezvoltarea durabilă. Cu toate acestea, activitățile industriale pot avea de asemenea un impact semnificativ asupra mediului. Strategia industrială de dezvoltare durabilă vizează stimularea competitivității, urmărind creșterea economică stabilă, de durată, și protecția mediului. Emisiile în aer generate de cele mai mari instalații industriale reprezintă o parte considerabilă din totalul emisiilor de poluanți atmosferici. De asememenea, aceste activități industriale au impact important și asupra factorilor de mediu apă, sol, la care se adaugă și generarea de deșeuri.
Figura 2.1: Indicele de poluarea al Județului Prahova, iunie 2017
Sursa: Greenpeace România
Principalul factor de mediu posibil afectat este aerul datorită emisiilor rezultate din pregătirea materiei prime, prelucrarea finală a produselor, transportul și depozitarea materiei prime și a produselor auxiliare. De asemenea, industria metalurgiei neferoase are un posibil impact semnificativ asupra mediului prin emisii de poluanți în atmosferă (gaze de ardere și pulberi), prin evacuarea de ape tehnologice uzate, depozitarea deșeurilor etc. Industria materialelor de construcții este reprezentată prin unități importante de producere a cimentului, varului, cărămizilor refractare etc., activități care determină generarea unor mari cantități de pulberi, precum și de emisii de gaze (în special CO2, SO2, etc.). Industria chimică este reprezentată prin instalațiile pentru producerea substanțelor chimice organice și anorganice de bază, a îngrășămintelor chimice, produselor de uz fitosanitar, produselor farmaceutice de bază și a explozibililor. Aceste activități sunt asociate cu generarea de emisii din depozitarea substanțelor chimice folosite ca materii prime și a produselor, cu potențial impact semnificativ asupra aerului, solului și apelor subterane. Industria alimentară deține un loc important în economia multor regiuni fiind reprezentată de instalații de producere a alimentelor, băuturilor și laptelui din materii prime de origine animală și vegetală. Acest tip de activitate poate avea un impact semnificativ asupra mediului prin emisii de poluanți în atmosferă, emisii de substanțe provenite de la instalațiile frigorifice, prin evacuarea de ape uzate tehnologice cu încărcare organică mare, producerea de deșeuri solide specifice acestor tipuri de activitate. De aceea operatorii au acordat o atenție mărită eliminării acestor probleme prin realizarea de stații de epurare, achiziționarea de incineratoare ecologice pentru deșeuri de origine animală etc.
2.1.2 Poluarea sub acțiunea sectorului de transporturi
Emisii de substanțe acidifiante in cazul transportului sunt: oxizi de azot (NOx), amoniac (NH3) și oxizi de sulf (SOx, SO2), este prezentată grafic tendința. Contribuția tipurilor de vehicule la emisiile poluanților cu efect de acidifiere și eutrofizare la nivelul anului 2014, din totalul emisiilor la nivel național din sectorul transporturi:
Figura 2.2: Contribuția tipurilor de vehicole la poluarea cu efect de acidifiere la nivelul anului 2014
Sursa: Romania’s Informative Inventory Report (IIR), 2015
Din analiza datelor privind potențialul acidifiant al emisiilor antropice oxizi de azot (NOx), amoniac (NH3) și oxizi de sulf (SOx, SO2), se constată că sectoarele de activitate transport de pasageri și vehicule grele au ponderea cea mai mare, urmate de vehiculele ușoare și emisiile din traficul feroviar.
Contribuțiile din sectorul de activitate transport la nivel național în anul 2014, la emisiile de metale grele (Pb și Cd exprimate în Mg) sunt urmatoarele:
Figura 2.3: Contribuția transportului la emisiile de metale grele la nivelul anului 2014
Sursa: LRTAP-RO, 2015
2.1.3 Poluarea sub acțiunea sectorului de energie
Acidifierea reprezintă factorul principal de modificare a caracterului chimic natural al unui component al mediului care se manifesta prin prezența în atmosferă a unor compuși chimici alogeni care determină o serie de reacții chimice în atmosferă, conducând la modificarea pH-ului aerului, precipitațiilor și chiar a solului, cu formarea acizilor corespunzători. Gazele cu efect acidifiant asupra atmosferei sunt: dioxidul de sulf, dioxidul de azot și amoniacul. Acești poluanți provin în special din activitățile antropice: arderea combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaze naturale), metalurgie, agricultură, trafic rutier. Managementul dejecțiilor și fermentația enterică de la creșterea animalelor reprezintă surse semnificative de amoniac, iar utilizarea îngrășămintelor cu azot în agricultură reprezintă o sursă importantă de amoniac. Funcție de potențialul acidifiant al emisiilor antropice este reprezentată grafic contribuția subsectoarelor de activitate din sectorul energie la emisiile poluante ale substanțelor de tip: oxizi de azot (NOx), amoniac (NH3) și oxizi de sulf (SOx, SO2).
Figura 2.4: Contribuția sectorului de energie la poluarea cu efect de acidifiere la nivelul anului 2014
Sursa: Romania;s Informative Inventory Report (IIR), 2015
Din analiza datelor privind contribuția sectorului de energie la emisiile poluante cu efect de acidifiere la nivel național pentru perioada de raportare, se observă o pondere semnificativă a amoniacului din activitatea de încălzire instituțională, și o valoare ridicată a ponderii poluantului SO2 din activitatea de producție energetică.
O deosebită atenție trebuie acordată controlului surselor de poluare care emit compuși organici volatili (COV) proveniți, în principal, din industria de sinteză a substanțelor chimice organice deoarece împreună cu particulele în suspensie principalii componenți ai smogului și cu oxizii de azot, în prezența luminii, contribuie la formarea ozonului troposferic.
2.1.4 Poluarea agricolă
Emisiile de substanțe acidifiante sunt prezentată grafic, tendința emisiilor antropice ale substanțelor acidifiante: oxizi de azot (NOx), amoniac (NH3) și oxizi de sulf (SOx, SO2) și modificările survenite în emisiile provenite de la principalele sectoare sursă la nivelul anului 2014. Contribuțiile din sectorul de activitate-agricultură, la emisiile de poluanți cu efect de acidifiere (SOx, NOx, NH3), sunt prezentate în formă grafică la nivel național:
Figura 2.5: Contribuția activității agricole la poluarea cu efect de acidifiere la nivel național pentru anul 2014
Sursa: Romania’s Informative Invertory Report, 2014
2.2 Poluarea apei
Apa reprezinta un factor foarte important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă actuală care poate avea consecințe grave atat asupra populației umane, cat si asupra mediului inconjurator din care face parte. Prin poluarea apei, se înțelege modificare a compoziție fizice, chimice și biologice ale apei, ca urmare a desfasurarii activității umane, astfel încât aceasta să devină mai puțin adecvată utilizărilor sale.
2.2.1 Organisme responsabile de administrarea apelor
Institutia majora din Romania, care are ca atributie administrărea si păstrărea integrității infrastructurii sistemului național de gospodărire a apelor, pentru o dezvoltare durabilă a resurselor de apă este Administrația Națională „Apele Române”2. ANAR este o regie autonomă de interes public național din România, constituita în anul 2002 si coordonată direct de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din Romania.
Figura 2.6: Administrațiile Bazinale de Apa ale ANAR
Sursa: ANAR
2.2.2 Cauze ale poluării apelor
În ciuda aparențelor din unele zone, România este o țară bogată în resursele de apă, ocupând locul 21 în Europa (cf. Statisticii Națiunilor Unite) în condițiile în care dispune de numai 1700 m3 de apă timp de un an pentru un locuitor.
Aceste resurse nu pot fi utilizate fară importante investiții pentru lucrări de amenajare hidrografică și instalații de epurare.
Figura 2.7: Ponderea principalelor surse de poluare a apelor la nivelul anului 2013
Sursa: ANAR: Planul Național de Management al Bazinelor/Spațiilor Hidrografice din România (2016-2021)
– aglomerările umane (identificate în conformitate cu cerințele Directivei privind epurarea apelor uzate urbane – Directiva 91/271/EEC), ce au peste 2000 locuitori echivalenți (l.e.) care au sisteme de colectare a apelor uzate cu sau fără stații de epurare și care evacuează în resursele de apă; de asemenea, aglomerările <2000 l.e. sunt considerate surse semnificative punctiforme dacă au sistem de canalizare centralizat; de asemenea, sunt considerate surse semnificative de poluare, aglomerările umane cu sistem de canalizare unitar care nu au capacitatea de a colecta și epura amestecul de ape uzate și ape pluviale în perioadele cu ploi intense;
– industria:
– instalațiile care intră sub incidența Directiva 2010/75/CEE privind emisiile industriale (Directiva IED) – inclusiv unitățile care sunt inventariate în Registrul Poluanților Emiși și Transferați (E-PRTR), care sunt relevante pentru factorul de mediu apă;
– unitățile care evacuează substanțe periculoase (lista I și II) și/sau substanțe prioritare peste limitele legislației în vigoare (în conformitate cu cerințele Directivei 2006/11/EC care înlocuiește Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanțele periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunității);
– promovarea unor tehnologii de producție puternic poluante, abandonate în țările dezvoltate economic(de exemplu: producerea celulozei prin procedeul sulfitic, de la combinatele de celuloză și hârtie Dej și Zărnești; fabricarea sodei prin procedeul Solvay, de la Ocna Mureșului și Govora);
– alte unități care evacuează în resursele de apă și care nu se conformează legislației în vigoare privind factorul de mediu apă;
– agricultura:
– fermele zootehnice care intră sub incidența Directivei 2010/75/CEE privind emisiile industriale (Directiva IED) – inclusiv unitățile care sunt inventariate în Registrul Poluanților Emiși și Transferați (E-PRTR), care sunt relevante pentru factorul de mediu apă;
– fermele care evacuează substanțe periculoase (lista I și II) și/sau substanțe prioritare peste limitele legislației în vigoare (în conformitate cu cerințele Directivei 2006/11/EC care înlocuiește Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanțele periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunității);
– creșterea rapidă a ponderii poluării difuze, produsă în special prin chimizarea agriculturii cu îngrășîminte și pesticide din ce în ce mai numeroase și în cantități tot mai mari, ca și faptul că acest gen de poluare nu poate fi ușor de depistat și prevenit;
– alte unități agricole cu evacuare punctiformă și care nu se conformează legislației în vigoare privind factorul de mediu apă; În Planul Național de Management al bazinelor/ spațiilor hidrografice din România au fost inventariate la nivel național un număr total de 2970 utilizatori de apă care folosesc resursele de apă de suprafață ca receptor al apelor evacuate, din care, ținând seama de criteriile menționate mai sus, au rezultat un număr total de 1409 surse punctiforme potențial semnificative (626urbane, 563 industriale, 106 agricole și 114 alte presiuni de tipul exploatărilor forestiere, acvacultură, etc.).
Din cele 397 de stații de epurare municipale, numai 14 funcționează în conformitate cu legislația, și anume: două în județul Bihor (Suplacu de Barcău, Balc – Almașu Mic și Almașu Mare), două în județul Harghita (Tușnad și Bălan), două în județul Vâlcea (Brezoi și Băile Govora), două în județul Prahova (Cornu și Plopeni) și câte una în județele Vrancea (Vidra), Caraș-Severin (Băile Herculane), Timiș (Nădrag), Brașov (Victoria), Dâmbovița (Fieni) și Tulcea (Baia). De asemenea, potrivit Apelor Române, alte 20 de stații de se afla pe untima suta de metri pana la finalizare si funcționare corespunzătoare.
2.2.3 Poluarea apelor de suprafață
Peste 28% din râurile de la noi din țară se încadrează în categoriile inferioare de calitate a apei, sub limitele stabilite la nivel european. Principalul factor de poluare rămâne lispa stațiilor de epurare a apei din marile orașe.
Aproximativ 40 de orașe din țara noastră, printre care și Bucureștiul, deversează apele uzate direct în râuri, fără epurare prealabilă, contribuind masiv la poluarea apelor de suprafață. Potrivit reprezentanților ANAR, România este printre ultimele țări la epurarea apelor uzate, după noi fiind Bulgaria și Grecia.Investițiile în stațiile de epurare la nivelul întregii țări ar trebui să fie, până în 2018, de 5,7 miliarde de euro. Bucureștiul rămâne pentru moment singura capitală europeană care nu are stație de epurare a apelor uzate. Pe fondul lipsei unei stații de epurare, Capitala este una dintre marile surse de contaminare a Dunării. Conform datelor de monitorizare a calității apei realizate de Administrația Națională Apele Române, 98,7% din lungimea fluviului Dunărea se încadrează în categoria a doua de calitate, respectiv „bună”, având o stare ecologică satisfăcătoare și conformă cerințelor europene.
Figura 2.8: Starea ecologică a cursurilor de apă monitorizate la nivelul anului 2015
Sursa: ANAR
Dambovita
Locuitorii capitalei, deverseaza zilnic cca 2.000 de tone de dejectii in Dambovita, raul care strabate Bucurestiul devenind, astfel, cea mai poluata apa din tara.
In Dambovita au ajuns, anul trecut, 370.000 de metri cubi de ape uzate, cu 50% mai mult decat prevad normele Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al Apelor Romane, remis catre Ziare.com.
Bucurestenii sunt unii dintre cei mai mari poluatori ai Dunarii. Din cauza lipsei unei statii de epurare, 80% dintre dejectiile si apele uzate ale Bucurestiului ajung in Dunare, varsandu-se mai intai in Dambovita, iar apoi in Arges, mai precizeaza comunicatul.
Medicii epidemiologi sustin ca, atunci cand debitele apelor scad, raurile sunt extrem de contaminate cu bacterii si virusuri extrem de periculoase.
"Dupa mai multe teste repetate, am descoperit bacterii si virusuri care provoaca meningita, leptospiroza, dizenterie, holera si enterocolite. In urma analizelor a reiesit chiar si bacteria piooceanicus.
Este vorba de acea bacterie care provoaca infectiile din maternitati si care poate duce de la boli de piele, la cancere foarte severe", spun medicii epidemiologi.
Arges
Raul Arges in amonte de confluenta cu Dunarea, a fost consemnat ca „zona de alerta”, potrivit Comisiei Internationale pentru Protectia Fluviului Dunarea. Rapoartele Tehnice au indicat „poluarea critica spre excesiva” ceea ce a afectat ecosistemul acvatic. Absenta totala a speciilor de pesti si a macronevertebratelor este un exemplu in acest sens. Indicatorii chimici au demonstrat prezenta in apa a fosforului si azotului.
Principala cauza a poluarii raului Arges o reprezinta „receptarea apelor uzate neepurate” , spune purtatorul de cuvant al Administratiei Nationale „Apele Romane” (ANAR), Ana- Maria Tanase.
Impactul gradului de poluare a acestui afluent asupra fluviului Dunarea a fost analizat in cadrul mai multor Expeditii Internationale concluziile acestor studii au aratat ca „dupa confluenta cu raul Dambovita, in sectiunea Clatesti, calitatea apei se inrautateste, corespunzand, din punct de vedere biologic, clasei V-a, din cauza aportului de apa de calitate proasta adusa de raul Dambovita”.
Purtatorul de cuvant al ANAR explica traseul apelor neepurate care sunt deversate in Dambovita si ajung, prin afluenti, in Dunare: „calitatea proasta a apei Dambovita […] se repercuteaza asupra calitatii raului Arges care, la randul sau,influenteaza mai departe calitatea fluviului Dunarea.”
Dunarea
In ceea ce priveste calitatea apei Dunarii, purtatorul de cuvant ANAR, Ana- Maria Tanase a declarat ca din lungimea totala investigata in 2008 de 1075 km, 98.7% s-au incadrat in clasa aII-a si restul de 14 km in clasa a III-a. Asta inseamna ca apa fluviului Dunarea este in stare ecologica buna.
Pe teritoriul romanesc Dunarea colecteaza aproximativ 95% din raurile interioare cu exceptia celor din Dobrogea. Principalii afluentii sunt raurile Olt, Arges, Ialomita, Siret si Prut.
I.Transportul fluvial
Transportul fluvial ce se desfasoara pe Dunare este una din sursele cu impact negativ asupra calitatii apelor fluviului si a aerului.
Determinarile efectuate in ultimii ani au scos in evidenta ca prin gazele de ardere evacuate de numarul mare de mijloace de transport naval ce tranziteaza anual rezervatia, se descarca in atmosfera rezervatiei oxizi de carbon (CO2 si CO ), in proportie de circa 1,8 – 1,7 %, hidrocarburi, oxizi ai azotului ( 20 – 1050 p.p.m.), oxizi ai sulfului si alti compusi ai sulfului, plumbului, fierului, vanadiului.
Cenusa obtinuta din combustibili se regaseste in gazele de ardere reprezentand circa 0,06 % din masa combustibilului si este eliminata pe caile de navigatie a rezervatiei.
Acesti poluanti emisi de navele fluviale si maritime sunt apele din santina navelor atunci cand acestea sunt deversate direct in Dunare, accidental sau intentionat si care contin hidrocarburi, apele de racire care polueaza termic(au t=80-900C), apele menajere ale navelor prin continutul lor de substante organice, detergenti.
Circulatia navala pe canale produce si alte efecte negative asupra ecosistemelor deltaice prin:
– eroziunea si spalarea malurilor datorita valurilor generate de circulatia cu ambarcatiuni si viteze neadecvate; rascolirea si antrenarea sedimentelor proaspat aduse provocand cresterea cantitatilor de suspensii in apa;
-deranjarea zonelor de cuibarit sau hranire a faunei ca urmare a valurilor ce au provocat producerea zgomotului si vibratiilor;
-distrugerea florei si faunei prin antrenarea directa in instalatiile de propulsie.
II:Activitatile industriale
Au un impact important asupra mediului deltaic, dar acesta se manifesta mai putin din interiorul rezervatiei, cat mai ales din exterior. Diferite tipuri de noxe sunt transferate pe teritoriul rezervatiei prin vectorii cei mai dinamici ai mediului de aer si apa.
Sursele industriale impurifica atmosfera mai ales prin procesul de combustie.Se constata ca 30% din pulberile de suspensie si 80% din gaze provin din procese de combustie, diferenta provenind din alte procese industriale (elaborare feroaliaje, pregatire materii prime, elaborare alumina).
Fumul, partea vizibila a eliminarii in atmosfera a produsilor de combustie,este alcatuit din CO2,CO,oxizi de sulf, oxizi de azot, aldehide, amoniac, cenusa, praf de carbune nears si funingine, gudroane, hidrocarburi, fluoruri, cloruri, sulfati, acizi organici,etc.
Particolele mai sufera fenomenul de sedimentare pe raza de circa 1,8 km de punctul de emisie, concentratia acestora variind invers proportional cu distanta.
Unitatile industriale cu potential ridicat de risc si poluare asupra RBDD, sunt amplasate in municipiul Tulcea, zona industriala de nord-vest avand implicatii mult mai insemnate in poluare datorita specificului activitatii industriale din zona.
-Societatile Comerciale FEROM S.A., ALUM S.A. sunt surse cu potentialul cel mai ridicat de poluare cu pulberi rezultate din procese tehnologice pe perioada functionarii lor. Acest lucru se datoreste lipsei instalatiilor de epurare la cuptoarele de producerea siliciului metalic si feromanganului afanat, functionarii in regim neoptimizat a instalatiilor de epurare existente, lipsa sistemelor AMC de conducere a arderii combustibililorsi supravegherea emisiilor.
Un alt impact negativ asupra rezervatiilor il constituie volumul mare de ape uzate provenite din reteaua de colectare a apelor pluviale de pe platforma acestor societati si care sunt deversate in lacul Casla. De asemenea, pulberile de pe haldele de zgura sunt imprastiate de vant sau prin siroirea si scurgerea apei de precipitatii pe versanti, ajungand in apele din jur.
-Societatea Comerciala ALUM S.A., producatoare de alumina calcinata reprezinta un potential foarte ridicat de poluare a apelor si a aerului in conditiile unor imperfectiuni in aplicarea procesului tehnologic de fabricatie sau in functionarea instalatiilor de productie. In procesul de fabricatie a aluminei calcinate prin procesul BAYER folosind bauxita, unitatea consuma apa foarte multa, in medie 12.960 m.c. /zi. Debitul mediu restituit este de 10-360 m.c./zi. Nerespectarea intocmai a procesului tehnologic (lipsa acidului sulfuric si acumularea suspensiilor in baza de epurare) au determinat evacuarea de ape chimic impure cu potential ridicat de poluare;
-R.A.A.C.E.T. Tulcea este cel mai mare consumator de apa din municipiu, 73.440 m.c./zi din care restituie 51.840 m.c./zi. Cu toate acestea nu dispune de statie de epurare, ceea ce duce la depasiri constante ale substantelor extractibile inregistrate in reteaua de canalizari.
-Santierul Naval Tulcea, este de asemenea o sursa potentiala de poluare datorita pericolului pe care il reprezinta deversarile accidentale de produse petroliere si deseuri grosiere in apa bazinelor din acvatoriul portuar.
-S.C. CAMPOFRIO , S.C. FRIGORIFER si S.C CARNIPROD sunt potentiali poluanti datorita centralelor frigorifice din dotarile care functioneaza pe baza de amoniac, datorita pierderilor de agent frigorific ce pot aparea accidental in functionarea acestor instalatii.
III. Activitatile agricole
Activitatile agricole pot constitui de asemenea surse de poluare a mediului inconjurator prin folosirea in exces a ingrasamintelor chimice dar mai ales a pesticidelor care se descompun foarte greu in sol si se acumuleaza in verigile superioare ale lantului trofic
. Cercetarile intreprinse in ultimii ani arata persistenta poluarii solului cu pesticide organo-clorurate (HCH si DDT), care se mentine peste concentratiile maxim admise desi folosinta lor a fost interzisa de mai bine de 10 ani. Nivelul crescut de HCH si DDT se regaseste si in apa de Dunare chiar de la intrarea in RBDD si denota faptul ca exista inca surse care aduc permanent aport de poluare in apele fluviului.
O alta activitate cu impact negativ asupra rezervatiei este activitatea de pompare a apei pentru irigatii. Agricultura este reprezentata ca activitate cu potential ridicat de impact negativ si datorita sectorului zootehnic, in special in zonele limitrofe rezervatiei.
Din cauza barajului, sturionii, cei mai mari pesti de apa dulce din lume, nu mai pot migra in amonte pentru reproducere. In plus, din cauza pescuitului ilegal pentru caviar, acesti pesti sunt pe cale de disparitie.
Indiguirea luncii inundabile a Dunarii a determinat reducerea drastica a capacitatii de stocare a apei la inundatii. Din acest motiv, la viiturile din ce in ce mai mari si mai dese, o mare cantitate de apa nu se mai revarsa in lunca fluviului, ducand la inundatii catastrofale in zonele locuite.
Lucrarile de extractie a pietrisului si nisipului aduc modificari locale si regionale morfologiei fluviului. In plus, o serie de specii de pesti si insecte sunt dependente de nisipul fin pentru a-si depune ouale sau larvele. Din cauza dragarii intense a albiei, fluviul se adanceste si determina scaderea nivelului apei subterane din lunca, fapt ce duce la uscarea padurilor de lunca, dar si la cresterea costurilor cu irigarea terenurilor arabile in perioadele secetoase.
Vegetatia de pe malurile raurilor, casa pentru o multime de specii, a fost puternic afectata, padurile de lunca au fost taiate masiv pentru a face loc padurilor de productie si culturilor agricole. Fara aceste paduri, sute de specii cum ar fi nenumarate pasari, amfibieni, fluturi si specii acvatice vor disparea.
2.2.4 Poluarea apelor subterane
Calitatea apelor subterane din Romania se afla inca la un nivel necorespunzator, ca urmare a ritmului lent de autoepurare, iar peste jumatate din suprafata Romaniei (58%) este vulnerabila la poluarea cu nitriti
Figura 2.9: Evoluția punctelor de monitorizare cu depășiri ale concentrațiilor de nitrați la nivelul anilor 2011-2015 (%)
.
Sursa: ANAR
Potrivit unui raport al Administratiei Nationale Apele Romane, cele mai afectate sunt zonele rurale, unde, din cauza lipsei unui minim de dotari cu instalatii edilitare, deseurile lichide ajungand in subteran.
Astfel, potrivit Raportului realizat de ANAR pentru Comisia Europeana, despre modul de implementare a directivei privind protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati proveniti din surse agricole, la nivelul anilor 2004-2007, zonele vulnerabile la poluarea cu nitrati reprezentau perimetrele a 251 de localitati din 34 de judete si 10 bazine hidrografice, adica 1.217.147 ha (circa 8,2% din totalul suprafetei terenurilor agricole).
"Rezultatele obtinute in perioada 2004-2007, precum si necesitatea redelimitarii zonelor vulnerabile (care se realizeaza odata la patru ani) au impus extinderea suprafatelor zonelor declarate ca vulnerabile, incluzand si zonele potential vulnerabile, de la 8,2% la 58%, din suprafata tarii. Astfel, la nivel national, s-au identificat 1.963 de localitati, reprezentand 137.565 km2 (circa 58% din suprafata tarii)", se arata in comunicatul trasmis de Apele Romane.
Din punct de vedere al concentratiilor de azotati, raportul arata ca 89,22% dintre punctele de monitorizare au valori medii sub limita de 50 mg/l, iar 75,31% dintre acestea au valori maxime sub limita mentionata.
"Concentratii ridicate de azotati sunt inregistrate in apele subterane situate in zona de campie (Campia Romana, Campia de Vest) si mai putin in zona de podis (Podisul Moldovei si Depresiunea Colinara a Transilvaniei)", se mai arata in raport.
Cele doua surse majore de poluare cu azotati sunt spalarea permanenta a solului impregnat cu oxizi de azot de precipitatiile atmosferice si apa de la irigatii, precum si apa de suprafata (rauri, lacuri) in care s-au evacuat ape uzate incarcate cu azotati.
Acestor doua surse li se adauga folosirea ingrasamintelor chimice pe unele categorii de terenuri arabile. De asemenea, se inregistreaza depasiri, in special in zona platformelor marilor combinate chimice.
Pe langa activitatile agricole, o contributie importanta la poluarea cu azotati si nutrienti, o au si aglomerarile umane care nu sunt conforme din punct de vedere al sistemelor de canalizare si al statiilor de epurare.
2.3 Poluarea solului
Solul este partea superficiala a scoartei terestre care permite dezvoltarea plantelor si animalelor. El s-a format de-a lungul timpului prin actiunea îndelungata si interdependenta a factorilor climatici si biotici asupra rocilor parentale. Spre deosebire de celelalte resurse naturale, solul este limitat ca întindere si are caracter de fixitate. O data distrus, el nu se va mai putea reface asa cum a fost, pentru ca nu se pot reproduce conditiile formarii lui.
2.3.1 Structura și cauzele degradării solului
Defrișările neraționale duc la dezgolirea solului și la dispariția unui număr mare de specii de plante și animale. Industrializarea, urbanizarea și traficul rutier au dus la apariția și accentuarea fenomenului poluării. Substanțele eliminate în aer se depun pe covorul vegetal, pe case, dar ajung și în plămânii omului de unde sunt vehiculate în întreg organismul producând boli grave: anemii, diverse forme de cancer, malformații.
Cauzele degradării solului datorate activității umane sunt: exploatările miniere, defrișările pădurilor, desecările, aratul necorespunzător, exploatarea intensivă, folosirea excesivă a îngrășămintelor și pesticidelor, pășunatul excesiv, turismul practicat necorespunzător.
Potrivit Ministerului Mediului, in România există 210 situri contaminate, în care poluarea este dovedită cu ample analize de mediu. Alte 1.183 sunt potențial contaminate, adică există informații privind poluarea, însă fără analizele omologate.
Figura 2.10: Harta șisturilor contaminate și potențial contaminate la nivelul anului 2015
Sursa: ANPM
Există un singur județ în România cu pământuri perfect curate, în care nu se regăsesc nici situri contaminate, nici potențial contaminate, iar acela este Vasluiul. Locuitorii din celelalte 40 de județe ale României, plus Municipiul București, trăiesc în apropierea a cel puțin un sit potențial contaminat. Podiumul poluării este ocupat de Hunedoara, cu 41 de situri contaminate, Caraș Severin – cu 33 de situri – și Cluj, cu 19 situri contaminate. La nivel național există 210 situri contaminate – adică ariile respective au fost testate și poluarea este dovedită – și alte 1.183 de situri potențial contaminate. Acestea din urmă sunt definite în Strategie Națională privind Siturile Contaminate și Potențial Contaminate adoptată în august 2015 de Guvernul României drept situri despre care există informații că acolo au fost desfășurate în trecut activități poluante, însă nu au fost efectuate testele necesare (bilanț de mediu nivel II sau raport de evaluare a riscului) pentru a se dovedi contaminarea.
2.3.2 Poluarea agricolă
In etapa 1999 – 2009 aplicării fertilizanților chimici pe solurile agricole remarcă o creștere a suprafeței fertilizate, de la 3.640.900 ha la 5.889.264 ha. Suprafața fertilizată a scăzut la nivelul anului 2009, comparativ cu suprafațele fertilizate în 2008 și 2007. Cantitățile totale de îngrășământe pe bază de azot, fosfor și potasiu (NPK) au crescut, de la 35,4 kg la 45,3 kg, pe terenurile arabile, înregistrând o ușoară scădere în anul 2006 (38,5 kg substanță activă/ha arabil). Deși suprafața fertilizată a scăzut față de anii precedenți, cantitatea efectiv aplicată la hectar a crescut. Oricum, aceste cantități sunt mult mai reduse decât necesarul culturilor, astfel că acestea consumă din rezerva solului, așa cum a rezultat și din datele obținute în cadrul rețelei de monitoring de nivel I. În perioada 1999 – 2009, cantitatea de îngrășăminte naturale a scăzut cu 16%, suprafața pe care s-au aplicat aceste îngrășăminte a scăzut cu 18% și cantitatea medie la ha a scăzut cu 2%. În anul 2009, numai 6,05% din terenurile cultivabile au fost fertilizate cu îngrășăminte naturale, ceea ce, coroborat cu datele fertilizării minerale, indică faptul că este necesară o echilibrare a balanței nutritive a acestor terenuri, pentru a se realiza recolte sigure și stabile.
Tabel 2.1: Încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate la nivel național pentru anul 2011
Sursa: I.C.P.A. și O.J.S.P.A.
Starea agrochimică, analizată pe 66% din fondul agricol, prezintă următoarele caracteristici nefavorabile: aciditate puternică și moderată a solului pe circa 3,4 milioane ha teren agricol și alcalinitate moderată-puternică pe circa 0,2 milioane ha teren agricol; asigurare slabă, până la foarte slabă, a solului cu fosfor mobil, pe circa 6,3 milioane ha teren agricol; asigurare slabă a solului cu potasiu mobil, pe circa 0,8 milioane ha teren agricol; asigurarea slabă a solului cu azot, pe aproximativ 5,1 milioane ha teren agricol; asigurarea extrem de mică, până la mică, a solului cu humus pe aproape 7,5 milioane ha teren agricol; carențe de microelemente pe suprafețe însemnate, mai ales carențe de zinc, puternic resimțite la cultura porumbului pe circa 1,5 milioane ha. Poluarea fizico-chimică și chimică a solului afectează circa 0,9 milioane ha; efecte agresive deosebit de puternice asupra solului produce poluarea cu metale grele (mai ales Cu, Pb, Zn, Cd) și dioxid de sulf, identificată în special în zonele critice Baia Mare, Zlatna, Copșa Mică. În total, poluarea cu substanțe purtate de vânt afectează 0,363 milioane ha. Deși, în ultimii ani, o serie de unități industriale au fost închise, iar altele și-au redus activitatea, poluarea solului se menține ridicată în zonele puternic afectate. Poluarea cu petrol și apă sărată de la exploatările petroliere, rafinare și transport este prezentă pe circa 50.000 ha. Distrugerea solului prin diverse lucrări de excavare afectează circa 24.000 ha, aceasta constituind forma cea mai gravă de deteriorare a solului, întâlnită în cazul exploatărilor miniere la zi, ca de exemplu, în bazinul minier al Olteniei. Calitatea terenurilor afectate de acest tip de poluare a scăzut cu 1 – 3 clase, astfel că unele din aceste suprafețe au devenit practic neproductive. Acoperirea solului cu deșeuri și reziduuri solide a determinat scoaterea din circuitul agricol a circa 18.000 ha de terenuri agricole.
2.3.3 Poluarea industrială
Poluarea solurilor în urma activitățiilor din sectorul industrial (minier, siderurgic, energetic etc.) Calitatea solurilor este afectată, în diferite grade de poluare, de activități industriale, așa cum rezultă din datele obținute prin inventarierea parțială, efectuată în anii 2004 – 2008. În general, prin poluare, în domeniul protecției solurilor, se întețelege orice dereglare care afectează calitatea solurilor din punct de vedere calitativ și sau cantitativ. Tipurile de poluare a solurilor sunt cele prevăzute în Metodologia elaborării studiilor pedologice, volumul III (1987) și în Sistemul Român de taxonomie a solurilor (2003) (tipuri de poluare – indicatorul 28). Gradul de poluare a fost apreciat pe 5 clase, fie în funcție de procentul de reducere a recoltei din punct de vedere cantitativ și/sau calitativ, față de producția obținută pe solul nepoluat fie prin depășirea, în diferite proporții, a pragurilor stabilite prin Ordinul Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului nr. 756, din 3 noiembrie 1997, pentru aprobarea Reglementării privind evaluarea poluării mediului. În tabelul 5.3.6. este prezentată evidența suprafețelor afectate de următoarele categorii de poluare: poluare industrială și agricolă.
Tabel 2.2: Situația generală a solurilor din România afectate de poluare la nivelul anului 2014
Sursa: ANPM
Cea mai gravă este distrugerea solului pe suprafețe întinse, produsă de exploatarea minieră „la zi”, pentru extragerea cărbunelui (lignit). Ca urmare, se pierde stratul fertil de sol, dispar diferite folosințe agricole și forestiere. După datele preliminare, la nivel de țară, sunt afectate 24.432 ha, dintre care 23.640 ha sunt excesiv afectate. Cele mai mari suprafețe sunt în județul Gorj (12.093 ha), județul Cluj (3.915 ha) și județul Mehedinți (2.315 ha). În județul Gorj, au fost recultivate 3.333 ha astfel distruse și urmează să fie amenajată o suprafață de 12.093,5 ha afectată, iar în județele Vâlcea și Mehedinți sunt amenajate 318 ha, respectiv 94 ha, urmând să fie recultivate 1.074 ha, respectiv 466 ha. Suprafețe importante sunt afectate de balastiere (circa 1.500 ha), care adâncesc albiile apelor, producând scăderea nivelului apei freatice și, ca urmare, reducerea rezervelor de apă din zonele învecinate, dar și deranjarea solului prin depunerile de materiale extrase. Cod 02. Poluarea cu deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de steril de la flotare, depozite de gunoaie etc. Creșterea volumului deșeurilor industriale și menajere ridică probleme deosebite, atât prin ocuparea unor suprafețe de teren importante, cât și pentru sănătatea oamenilor și animalelor. Iazurile de decantare în funcțiune pot afecta terenurile înconjurătoare, în cazul ruperii digurilor de retenție, prin contaminarea cu metale grele, cu cianuri de la flotație, cu alte elemente în exces (cum a fost cazul, în anii precedenți, la Baia Mare). Același efect îl au iazurile de decantare aflate în conservare (de exemplu la Mina Bălan – iazul Fagul Cetății din județul Harghita, unde se pășunează în condiții de poluare a solurilor cu metale grele). Din datele inventarierii preliminare, rezultă că acest tip de poluare afectează 6.639 ha, dintre care 5.773 ha sunt afectate excesiv, în 35 de județe. Cele mai mari suprafețe astfel afectate se află în județele Alba – 373 ha, Bacău – 750 ha, Caraș Severin – 629 ha, Cluj – 344 ha, Dolj – 670 ha, Harghita – 227 ha, Hunedoara – 736 ha, Maramureș – 617 ha etc. Cele mai mari suprafețe se înregistrează în Regiunile Vest (23,2%), Nord-Est (20,5%), NordVest (19,7%), Centru (12,3%), Sud-Vest Oltenia (12,2%). Cod 03. Poluarea cu deșeuri și reziduuri anorganice (minerale, materii anorganice, inclusiv metale, săruri, acizi, baze) de la industrie (inclusiv industria extractivă) Se apreciază că acest tip de poluare afectează 844 ha, dintre care 360 ha sunt afectate excesiv. Cele mai mari suprafețe astfel afectate se găsesc în județele cu activitate minieră, cu industrie siderurgică și cu activități de metalurgie neferoasă, cum sunt cele din județele Dolj – 150 ha, Galați – 177 ha, Maramureș – 103 ha, Timiș – 106 ha etc. La nivel de regiune, cele mai mari suprafete sunt în Regiunea Sud-Vest Oltenia (30%), Sud-Est (27,4%), Nord-Vest (13,6%) și Vest (12,9%). Cod 04. Poluarea cu substanțe purtate de aer (hidrocarburi, etilenă, amoniac, doxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuși cu plumb etc.) Aceasta se produce în jurul unor surse industriale, cum sunt unitățile de metalurgie neferoase (Romplumb Firiza S.A., Phoenix Baia Mare, Sometra Copșa Mică, Combinatele Siderurgice Galați, Hunedoara etc.), efectele unora din aceste surse fiind resimțite chiar după sistarea activității (cazul Ampellum Zlatna S.A.). De asemenea, suprafețe importante sunt afectate de emisiile din zona combinatelor de îngrășăminte, de pesticide, de rafinare a petrolului, cum este cazul în județul Bacău, unde sunt afectate slab-moderat 104.755 ha de terenuri agricole, precum și al combinatelor de lianți și azbociment. În cazul metalurgiei neferoase (Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna) au fost afectate în diferite grade, de conținutul de metale grele și de emisia de dioxid de sulf, 198.624 ha, care produc boli ale oamenilor și animalelor din zonele învecinate, pe o rază de 20 – 30 km. Solurile suferă de acidificare, care determină sărăcirea acestora în elemente nutritive, se destructurează, se declanșează procese de pantă (eroziune și alunecări), are loc uscarea vegetației etc. Poluarea aerului cu substanțe care produc ploi acide (SO2, NOx etc.), cum este cazul combinatelor de îngrășăminte chimice, a termocentralelor etc., afectează calitatea aerului, mai alesîn cazul metalurgiei neferoase; acestea contribuie la acidificarea solurilor în diferite grade, determinând levigarea bazelor din sol spre adâncime și reducerea drastică a conținutului de elemente nutritive, în special de fosfor mobil. Un alt tip de poluare cu substanțe purtate de aer este cea produsă de combinatele de lianți și azbociment care, pe lângă impurificarea aerului, acoperă plantele cu pulberi conținând calciu care, în prezența apei, formează hidroxidul de calciu, determinând dereglări ale aparatului foliar. Spulberarea cenușilor din haldele de termocentrale pe cărbune impurifică aerul, cenușile se depun pe soluri „îmbogățindu-le” în metale alcaline și alcalino- pământoase, care pot ajunge în apa freatică, în cazul amplasării acestor halde pe terenuri cu adâncimea redusă a acviferelor freatice. În total, sunt afectate de poluarea cu substanțe purtate de aer, 364.348 ha, dintre care, puternic-excesiv sunt afectate 49.117 ha și moderat sunt afectate 99.494 ha. Peste 87,3% din suprafețele afectate sunt situate în Regiunile Centru (43%), Nord-Est (28,8%) și Sud-Vest Oltenia (15,5%). Cod 05. Poluarea cu materii radioactive Conform datelor preliminare, în total sunt afectate de acest tip de poluare, 566 ha, dintre care excesiv, pe 66 ha. Acest tip de poluare se manifestă în cazul județelor Arad, Bacău, Brașov, Harghita, Suceava. Cod 06. Poluarea cu deșeuri și reziduuri organice de la industria alimentară, ușoară și alte industrii Acest tip de poluare afectează 348 ha, dintre care excesiv, afectează 287 ha. Cele mai mari suprafețe se găsesc în județele Caraș Severin (150 ha) și Galați (101 ha). Cod 07. Poluarea cu deșeuri și reziduuri agricole și forestiere Acest tip de poluare este semnalată pe 1.140 ha, dintre care, foarte puternic și excesiv, pe 948 ha; cele mai mari suprafețe astfel afectate se găsesc în județul Bacău (626 ha). Cod 08. Poluarea cu dejecții animale Aceasta constă în dereglarea compoziției chimice a solului prin îmbogățirea cu nitrați, care pot avea efecte toxice și asupra apei freatice. Sunt afectate în diferite grade 4.973 ha, dintre care, moderat puternic-excesiv, 2.090 ha. Cod 09. Poluarea cu dejecții umane Acest tip de poluare, care a fost sondat doar în 4 județe, afectează 733 ha, dintre care, 33 ha sunt excesiv poluate; această poluare este prezentă în toate localitățile, mai ales acolo unde nu există rețea de canalizare. Cod 17. Poluarea cu pesticide Această poluare este semnalată doar în câteva județe și însumează 2.076 ha, dintre care, 1.986 ha în județul Bacău, în jurul Combinatului Chimcomplex; în general, poluarea este slabă și moderată. Cod 18. Poluarea cu agenți patogeni contaminanți Această poluare este semnalată doar în patru județe, pentru 617 ha, dintre care, moderat, pe 500 ha și excesiv pe 117 ha. Cod 19. Poluarea cu ape sărate (de la extracția de petrol) și/sau asociată cu poluarea cu țiței Prin acest tip de poluare este dereglat echilibrul ecologic al solului și apelor freatice, pe 2.654 ha, dintre care, puternic-excesiv pe 1.205 ha. Conținuturile ridicate de apă sărată, în cazul unor „erupții”, schimbă drastic chimismul solurilor, prin pătrunderea sodiului în complexul adsorbtiv, cu efecte toxice pentru plante, ceea ce duce la apariția florei specifice sărăturilor și la impurificarea apei freatice. În cazul terenurilor în pantă, apar alunecările de teren. De asemenea, poate fi dereglată compoziția apelor freatice, care alimentează puțurile din gospodăriile locuitorilor aflate pe teritoriul învecinat. Cod 20. Poluarea cu petrol de la extracție, transport și prelucrare Procesele fizice care au loc datorită activității de extracție a petrolului constau în deranjarea stratului fertil de sol, în cadrul parcurilor de exploatare (suprafețe excavate, rețea de transport rutier, rețea electrică, conducte sub presiune și cabluri îngropate sau la suprafața solului etc.). Toate acestea au ca efect tasarea solului, apariția modificărilor de configurație a terenului datorate excavării și, în final, reducerea suprafețelor productive agricole sau silvice. Procesele chimice sunt determinate de tipul de poluare: poluarea cu petrol, sau cu petrol și apă sărată (mixtă); poluare ascendentă, descendentă și suprapusă. Pe plan național, predomină poluarea ascendentă, care se datorează, în general, spargerii unor conducte sub presiune, scurgerile din acestea putând ajunge în pânza pedofreatică. Capacitatea de reținere în sol, a produselor petroliere, depinde de conținutul de argilă, acestea putându-se infiltra, în general, până la 70 – 80 cm și chiar mai mult, îngreunâd procesul de depoluare. Un indicator important, care ilustrează reținerea acestor produse în sol, îl constituie raportul carbon/azot (C/N). În cele 5 județe inventariate (Bacău, Covasna, Gorj, Prahova și Timiș) sunt afectate 751 ha, dintre care, puternicexcesiv sunt afectate 278 ha.
2.3.4 Poluarea solurilor cu emisii de la termocentralele pe cărbune
S-au efectuat determinări ale caracteriticilor fizice și chimice ale solurilor din zona de influență a unor termocentrale și din analiza datelor obținute, se remarcă urmatoarele elemente: poluarea în faza incipientă a solurilor cu cantități mici-moderate de metale grele; o acidificare slabă a solurilor, sub impactul emisiei scăzute de SO2, ca urmare a utilizării lignitului, mai putin bogat în sulf; efectele poluării cu emisii ale termocentralelor se extind pe un areal larg, dar cel mai afectat este cel din jurul unității, precum și din zona haldelor de steril, amplasate pe terenuri depresionare, cu pericol de pătrundere în apa freatică a metalelor grele și a noxelor acide, care prezintă o concentrație mai ridicată în materialele depozitate; de exemplu, în zona de influență a CET Mintia și Paroșeni, sunt afectate moderat 3.500 ha terenuri agricole, iar în zona de influență a CET Rovinari și Turceni, circa 30.000 ha sunt afectate slab și 25.000 ha sunt afectate moderat. Deși, aparent mai puțin poluante decât metalurgia neferoasă, termocentralele pe cărbune impun o serie de măsuri, cum sunt: monitorizarea, în continuare, a stării de poluare a solurilor și vegetației din zonele afectate; retehnologizarea unităților respective, prin înlocuirea filtrelor uzate, desulfurarea cărbunilor, mai ales în cazul utilizării celor bogați în sulf, recultivarea haldelor etc.
2.4 Reducerea poluării
2.4.1 Măsuri de protecție ale calității aerului
Evaluarea calității aerului înconjurător este reglementată prin Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător ce transpune Directiva 2008/50/ CE a Parlamentului European și a Consiliului privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa și Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind arsenul, cadmiul, mercurul, nichelul, hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător.
Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjură- tor prevede stabilirea unor aglomerări și zone de management al calității aerului în care concentrațiile ambientale de poluanți nu respectă obiectivele de calitatea aerului (valorile limită sau valorile țintă). Pentru aceste zone este necesară gestionarea calității aerului prin elaborarea și implementarea unor planuri/ programe de calitatea aerului, care trebuie să includă pe lângă măsurile de reducere a emisiilor și măsuri pentru protejarea grupurilor sensibile de populație.
În anul 2012 s-a aprobat prin Ordinul MMP nr. 3299/2012 metodologia de realizare și raportare a inventarelor privind emisiile de poluanți în atmosferă, în mod unitar, pe întreg teritoriul țării, în conformitate cu prevederile legislației europene și ale convențiilor internaționale în domeniu la care România este parte.
Inventarul privind emisiile de poluanți în atmosferă la nivel național stă la baza întocmirii rapoartelor către organismele europene și internaționale și stabilirii conformării cu obligațiile României privind emisiile de poluanți în atmosferă.
Luând în considerare metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3299/2012, inventarele locale și inventarele naționale care sunt raportate la Comisia Europeană, Agenția Europeană de Mediu, Convenția privind poluarea atmosferică transfrontieră pe distanțe lungi, Convenția privind poluanții organici persistenți adoptată la Stockholm, Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice urmează să se coreleze între ele.
Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național 2015, finanțat de AFM din bugetul Fondului pentru Mediu, a vizat îmbunătățirea calității mediului prin înnoirea Parcului auto național prin diminuarea efectelor poluării aerului asupra mediului și sănătății populației, cauzate de emisiile de gaze de eșapament de la autovehiculele uzate. În cadrul Programului Rabla 2015, au fost casate 25.420 de autovehicule, fiind achiziționate 8.354 de mașini. Administrația a alocat pentru Programul Rabla 2015, 220 de milioane de lei. Cuantumul primei de casare a fost de 6500 lei, la care se putea adauga un ecobonus in valoare de 750 lei pentru motoarele cu emisii de CO2 mai mici de 100g/km. Pentru autoturismele hibride, ecobonusul era de 1500 lei, iar pentru cele electric hibride valoarea era de 2500 lei.
2.4.2 Măsuri de protecție ale calității apelor
Politici, acțiuni și măsuri privind îmbunătățirea stării de calitate a apelor Măsurile impuse de legislația națională care implementează Directivele Europene au ca obiectiv general conformarea cu cerințele Uniunii Europene în domeniul calității apei, prin îndeplinirea obligațiilor asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană și documentul “Poziția Comună a Uniunii Europene (CONF-RO 52/04), Bruxelles, 24 Noiembrie 2004, Capitolul 22 Mediu”. Documentele naționale de aplicare cuprind atât planurile de implementare a directivelor europene în domeniul calității apei, cât și documentele strategice naționale care asigură cadrul de realizare a acestora. Managementul resurselor de apă necesită o abordare integrată a prevederilor Directivei Cadru Apă 2000/60/CE cu cele ale altor directive europene în domeniul apelor, precum și cu alte politici și strategii relevante ale anumitor sectoare, respectiv Directiva 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea riscului la inundații, Directiva Cadru Strategia pentru Mediul Marin 2008/56/CE, sectorul hidroenergetic, protecția naturii, schimbările climatice, etc. Procesul de integrare a managementului resurselor de apă din districtul bazinului hidrografic al Dunării cu alte politici, este promovat de către Declarația Dunării din 2010 și de documentele Uniunii Europene pentru salvgardarea resurselor de apă ale Europei (Blueprint – 2012). Aceste documente sunt avute în vedere și de România, în calitate de stat semnatar al Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Convenția pentru protecția fluviului Dunărea) și ca stat membru al Uniunii Europene. În România, elaborarea strategiei și politicii naționale în domeniul gospodăririi apelor, asigurarea coordonării pentru aplicarea reglementărilor interne și internaționale din acest domeniu se realizează de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Managementul Resurselor de Apă. Gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum și aplicarea strategiei și politicii naționale, cu respectarea reglementărilor naționale în domeniu, se realizează de Administrația Națională "Apele Române", prin Administrațiile Bazinale de Apă din subordinea acesteia. Cadrul legislativ pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă este asigurat prin Legea Apelor nr.107/1996, cu modificările și completările ulterioare. În România conform Legii Apelor, Schema Directoare de Amenajare și Management ale Bazinelor Hidrografice este instrumentul principal de planificare, dezvoltare și gestionare a resurselor de apă la nivelul districtului de bazin hidrografic și este alcătuită din Planul de amenajare a bazinului hidrografic (PABH) – componentă de gospodărire cantitativă și Planul de management al bazinului hidrografic (PMBH) – componenta de gospodărire calitativă. Schemele Directoare de Amenajare și Management ale Bazinelor Hidrografice se întocmesc în conformitate cu Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 1.258/2006 care aprobă Metodologia și Instrucțiunile tehnice de elaborare. Strategia și politica națională în domeniul gospodăririi apelor are drept scop realizarea unei politici de gospodărire durabilă a apelor prin asigurarea protecției cantitativă și calitativă a apelor, apărarea împotriva acțiunilor distructive ale apelor, precum și valorificarea potențialului apelor în raport cu cerințele dezvoltării durabile a societății și în acord cu directivele europene în domeniul apelor. Pentru realizarea acestei politici se au în vedere următoarele obiective specifice:
Îmbunătățirea stării apelor de suprafață și a apelor subterane prin implementarea planurilor de management ale bazinelor hidrografice, în conformitate cu prevederile Directivei Cadru Apă a Uniunii Europene; Implementarea Strategiei Naționale de Management al Riscului la Inundații, a planurilor și programelor necesare și realizarea măsurilor ce derivă din acestea, în concordanță cu prevederile legislației europene în domeniu;
Elaborarea Schemelor Directoare de Amenajare a Bazinelor Hidrografice pentru folosințele de apă, în scopul diminuării efectelor negative ale fenomenelor naturale asupra vieții, bunurilor și activităților umane în corelare cu dezvoltarea economică și socială a țării;
Implementarea Planului de protecție și reabilitate a țărmului românesc al Mării Negre împotriva eroziunii și promovarea unui management integrat al zonei costiere, conform recomandărilor europene în domeniu, inclusiv implementarea prevederilor Master Planului ― Protecția și reabilitarea zonei costiere;
Întărirea parteneriatului transfrontalier și interna- țional cu instituții similare din alte țări, în scopul monitorizării stadiului de implementare al înțelegerilor internaționale și promovării de proiecte comune. În prezent se urmărește gospodărirea durabilă a apelor pe baza aplicării legislației Uniunii Europene și în special a principiilor Directivei Cadru pentru Apă și Directivei Inundații, care au fost transpuse prin Legea Apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare. În acest context, instrumentele de realizare a politicii și strategiei în domeniul apelor includ Schema Directoare de Amenajare și Management ale Bazinelor Hidrografice, managementul integrat al apelor pe bazine hidrografice și adaptarea capacității instituționale la cerințele managementului integrat. Pentru realizarea fiecărui obiectiv specific propus au fost planificate numeroase acțiuni. Unele dintre acestea au fost realizate până în prezent, altele sunt în curs de realizare sau vor fi realizate în etapa următoare. Acțiunile necesare pentru îmbunătățirea stării apelor de suprafață și a apelor subterane au fost stabilite în cadrul Planurilor de Management ale Bazinelor Hidrografice, ca parte a Planului de Management al districtului internațional al Dunării, întocmit în conformitate cu prevederile Directivei Cadru Apa. Primele Planuri de Management ale bazinelor/spațiilor hidrografice, precum și Planul Național de Management, au fost aprobate prin H.G. nr. 80/26.01.2011 pentru aprobarea Planului național de management aferent porțiunii din bazinul hidrografic internațional al fluviului Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României, Monitorul Oficial nr. 265/14.04.2011. Conform ciclului de planificare următor de 6 ani, România a elaborat și făcut public la 22 decembrie 2014 proiectul Planului Național de Management aferent porțiunii din bazinul hidrografic internațional al fluviului Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României, pentru perioada 2016-2021. Ca și în cazul primului ciclu de planificare 2009-2015, în elaborarea proiectelor Planurilor de Management la nivel bazinal și național s-au luat în considerare recomandările ghidurilor și documentelor dezvoltate în cadrul Strategiei Comune de Implementare a Directivei Cadru Apă, precum și cerințele formulate în Ghidul de raportare a Directivei Cadru Apă 2016, elaborat de Comisia Europeană împreună cu Statele Membre în anul 2014. Conform prevederilor legale, la 22 decembrie 2014, proiectele Planurilor de Management ale bazinelor/spațiilor hidrografice și a Planului Național de Management aferent porțiunii din bazinul hidrografic internațional al fluviului Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României au fost publicate pe website-urile Administrației Naționale „Apele Române” și ale Administrațiilor Bazinale de Ape și au fost supuse consultării publice pentru cel puțin o perioadă de 6 luni (22 iunie 2015). La sfârșitul anului 2015, cele 11 Planuri de Management Bazinale, au fost avizate de către Comitetele de Bazin, și au fost publicate la 22 decembrie 2015 pe website-urile Administrațiilor Bazinale de Apă și al Administrației Naționale ”Apele Române”, în conformitate cu prevederile Directivei Cadru Apă. În cadrul procesului de evaluare strategică de mediu, în conformitate cu prevederile HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, s-a stabilit că Planul Național de Management aferent porțiunii din Bazinul Hidrografic Internațional al fluviului Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României pentru perioada 2016 – 2021 nu are efecte semnificative asupra mediului, nu necesită evaluare de mediu și poate fi supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu.
2.4.3 Măsuri de protecție ale calități solului
In domeniul Protectiei Solului, Subsolului – Biroul Protectie Sol, Subsol al ANPM 3 are ca obiect de activitate implementarea prevederilor legale privind protectia, conservarea, amenajarea si folosirea judicioasa a solului, subsolului si ecosistemelor terestre.
Obiective
Implementarea legislatiei de mediu specifice in domeniul protectiei solului, subsolului
Eficientizarea colaborarii cu alte autoritati, institutii;
Reducerea nivelului de poluare a solului si subsolului in Romania;
Identificarea siturilor contaminate pe tipuri de activitati poluatoare;
Identificarea zonelor afectate/cu risc la alunecari de teren din diferite cauze;
Cresterea gradului profesional al personalului din ANPM, ARPM si APM in domeniul protectiei solului, subsolului.
Atribuții și competențe
realizeaza baza de date privind situatia zonelor contaminate la nivel national;
realizeaza baza de date pentru gestionarea siturilor contaminate;
participa la organizarea activitatii de monitorizare a solului si subsolului, precum si a calitatii resurselor naturale neregenerabile;
realizeaza baza de date referitoare la metodele de reconstructie ecologica aplicate la nivel national;
colaboreaza cu Directia Programe, Proiecte, Relatii Internationale, Comunicare, in scopul asigurarii legaturii cu Agentia Europeana de Mediu, cu Agentiile Nationale si Federale de mediu din statele membre sau asociate ale U.E. si cu alte organisme de specialitate din tara si strainatate, cu avizul autoritatii publice centrale pentru protectia mediului;
organizeaza instruirea personalului A.R.P.M./A.P.M. in domeniul protectiei solului si subsolului.
La baza investigării și evaluării diferitelor procese de degradare stau studiile pedologice executate de Oficiile județene de studii pedologice și agrochimice, conform Legii nr. 444/2002 privind întocmirea și finanțarea studiilor pedologice și agrochimice și finanțarea Sistemului național de monitorizare sol-teren pentru agricultură, precum și sol vegetație pentru silvicultură. În paralel, I.C.P.A. efectuează studii și analize, în diferite areale afectate de procese diverse de poluare și degradare (monitoring de nivel II). Metodologia de lucru pentru realizarea obiectivelor menționate a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Alimentației nr. 223 din 22.05.2002, iar programele informatice pentru toate lucrările executate în baza Legii nr. 444/2002 sunt elaborate și coordonate de I.C.P.A.
În cadrul zonelor critice care trebuie refăcute din punct de vedere ecologic, menționăm arealele afectate intens de poluarea chimică (de exemplu, zonele Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna), precum și suprafețele cu întindere mare, cum sunt cele care suferă de pe urma secetei, excesului de apă, eroziunii și alunecărilor, care tind să se extindă, în condițiile schimbărilor climatice. În cadrul lucrărilor de reconstrucție ecologică a solurilor afectate de diferite procese, trebuie avute în vedere măsuri generale și măsuri specifice solurilor agricole. Măsurile cu caracter general vor viza: aplicarea rezultatelor cercetării în domeniul științei solurilor și al studiului ecosistemelor, reanalizarea structurii folosințelor, stabilirea măsurilor de prevenire și reducere a degradării solurilor, constituirea perimetrelor de ameliorare, continuarea monitorizării stării de calitate a solurilor. Măsurile specifice privind solurile agricole au în vedere următoarele obiective generale, cuprinse în Planul Național de Acțiune pentru Protecția Mediului și în strategia în domeniu: retehnologizarea amenajărilor de îmbunătățiri funciare, urmărindu-se: refacerea și modernizarea lucrărilor de irigații din arealele cu cerințe stringente (2 milioane ha), refacerea amenajărilor antierozionale (2,5 milioane ha) și extinderea acestora, modernizarea lucrărilor de apărare – îndiguire și desecări (executate până în prezent pe 3 milioane ha) și extinderea acestora conform cerințelor, modernizarea lucrărilor de ameliorare a terenurilor sărăturate, a nisipurilor și a solurilor nisipoase; refacerea stării fizice a solurilor prin afânarea adâncă pe suprafața de 6,5 milioane ha și combaterea crustei pe suprafața de 750 mii ha; corectarea reacției solului pe suprafața de circa 2 milioane ha, refacerea rezervei de materie organică pe suprafața de minim 5,3 milioane ha și refacerea rezervei de elemente nutritive (în special de fosfor și microelemente); prevenirea și reducerea poluării chimice a solurilor cu metale grele, sulf, fluor, reziduuri petroliere, pesticide etc., definitivarea și aplicarea tehnologiilor de reconstrucție a terenurilor afectate; prevenirea și reducerea poluării solului cu deșeuri, reziduuri lichide și nămoluri și elaborarea de tehnologii pentru valorificarea unora din aceste produse, ca apă de irigație, fertilizanți sau amendament; retehnologizarea exploatărilor miniere la zi, precum și modernizarea și aplicarea tehnologiilor de reconstrucție ecologică a solurilor distruse; elaborarea și aplicarea tehnologiilor moderne de haldare a deșeurilor și a reziduurilor solide (fosfogips, cenușă de termocentrală, steril etc.), precum și a celor de transformare a acestora în mediu de viață pentru plante superioare terestre și evitarea riscurilor de poluare a mediului. În prezent, datorită fondurilor reduse, se remarcă o preocupare mai slabă pentru întreținerea și refacerea lucrărilor de îmbunătățiri funciare (vezi subcapitolul 5.3.4). Având în vedere pierderile importante de suprafețe în diferite zone ale țării, datorită neîntreținerii amenajărilor existente și agravării efectelor unor factori atmosferici asupra terenurilor agricole și a gospodăriilor, este necesară relansarea acțiunilor pentru stoparea acestor fenomene care produc importante pierderi materiale și umane.
Tabel 2.3: Lucrări de refacere pe regiuni la nivelul anului 2014
Sursa: ANPM
Regiunea 8 București – Ilfov În anul 2009, S.C. Chimopar S.A. a realizat decontaminarea unei suprafețe de circa 300 mp, contaminată cu metale grele. În baza contractului încheiat cu S.C. Vivani Salubritate SA, s-a realizat aceasta operație prin decopertarea suprafeței poluate pe o adâncime de 30 cm și acoperirea cu sol nou, curat. În 2009 au fost definitivate lucrările de remediere a solului contaminat de pe parcelele P 9 și P 10, cu suprafețe de 14.420 mp, respectiv 61 mp, din amplasamentul Băneasa, situat în Șoseaua Străulești, sector 1, București, aparținand OMV Petrom S.A. Programul de remediere a solului și zonei nesaturate a avut la bază un model conceptual de remediere parțială. Decontaminare parțială a constat din așternerea unui strat de sol curat, cu o grosime de 35 cm, care va bloca în mod eficient căile de legătură între om și sol, prin urmare utilizarea ulterioară a solului de pe amplasament nu va mai prezenta un risc pentru sănătatea umană.
Capitolul 3. MANAGEMENTUL DEȘEURILOR
Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la educația privind colectarea, transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea deșeurilor. De obicei, termenul se referă la materialele rezultate din activități umane și la reducerea efectului lor asupra sănătății oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat.
În România activitatea de gestionare a deșeurilor este fundamentată pe Legea 211/2011,[1] care implementează o serie de directive ale Consiliului Europei. Coordonarea acestei activități cade în sarcina Ministerului Mediului și a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
3.1 Administrarea deșeurilor din sectorul gospodăresc și public
Fiecare roman a generat, in medie, o cantitate de 379 de kilograme de deseuri menajere in 2007, cu mai bine de o treime sub media Uniunii Europene, potrivit datelor Institutului European de Statistica – Eurostat.
Doar cehii (294 kg anual), slovacii (309 kg anual), polonezii (322 kg anual) si letonii (377 kg anual) au aruncat mai putine deseuri decat romanii. In fruntea topului, se afla danezii (801 kg anual), irlandezii (786 kg anual) si cipriotii (754 kg anual).
Media comunitara s-a situat la 522 de kilograme, cantitate din care 20% este incinerata, iar 22% este reciclata.
Din deseurile aruncate anual de un roman doar 1% sunt reciclate, in timp ce ponderea celor incinerate este aproape egala cu zero. In UE, doar bulgari si luxemburghezii recicleaza mai putine deseuri decat noi. In Luxemburg, ponderea produselor incinerate este de peste doua ori mai mare decat media UE.
3.2 Administrarea deșeurilor din sectorul industrial
Evoluția cantităților de deșeuri nepericuloase generate de principalele activități economice, cu excepția industriei extractive, în perioada 2008 – 2014, este prezentată în tabelul 7.2. Evoluția cantităților de deșeuri periculoase generate de principalele activități economice, în perioada 2008 – 2014, este prezentată în tabelul:
Tabel 3.1: Deșeuri nepericuloase generate de principalele activități economice la nivelul anilor 2008-2014 (mii tone)
Sursa: ANPM
Responsabilitatea gestionării deșeurilor industriale revine operatorilor economici generatori. Aceștia au asigurat gestionarea deșeurilor conform prevederilor actelor de reglementare pe care le dețin, prin valorificare (reciclare și coincinerare) sau eliminare (depozitare și incinerare).
3.3 Administrarea deșeurilor periculoase
Pentru definirea deseurile periculoase, cele mai multe tari au reglementari nationale, dar aceasta se poate facesi pe baza prevederilor Conventiei de la Basel, privind controlul transportului peste frontiere al deseurilor periculoase si al eliminarii acestora. Prin Legea nr. 6/1991 România a aderat la aceasta Conventie, iar prin Legea nr. 265/2002 a acceptat amendamentele la Conventie.
Deseurile periculoase contin constituenti cu proprietati explozive, oxidante, inflamabile, iritante, nocive, toxice, cancerigenice, corozive, infectioase, teratogene, mutagene, ecotoxice. Deseurile sunt periculoase ca atare sau in contact cu alte substante.
Deseurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sanatate datorita continutului lor in substante toxice precum metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solventi, uleiuri uzate.
Tabel 3.2: Deșeuri periculoase generate de principalele activități economice la nivelul anilor 2008-2014 (mii tone)
Sursa: ANPM
In 2003, in Romania, au fost identificate 145 de tipuri de deseuri periculoase, din totalul de 237 inscrise in Catalogul European de deseuri. Toate aceste tipuri au insumat o cantitate generata de peste 2,2 milioane tone de deseuri, ceea ce reprezinta 3% din totalul deseurilor prodse in 2003, inclusiv in sterilul minier.
Depozitarea deseurilor se poate face umai in spatii speciale. Depozitele de deseuri pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
dupa tipul deseului: depozite pentru deseuri inerte, depozite pentru deseuri nepericuloase, deseuri pentru deseuri periculoase, depozite pentru deseuri radioactive.
Depozitele pentru deseuri radioactive se executa in conormitate cu normele Comisiei Europene de control si activitatii nucleare si pot fi depozite de suprafata sau subterane. Depozitele subterane se realizeaza in mine abandonate si constau in betonarea matricelor de inglobare a deseurilor si apoi betonarea galeriilor. Straturile de beton pentru inchiderea galeriei sau puturilor cu grosime de 1m. Pentru asemenea depozit se recomanda folosirea betonului foarte greu.
La nivel european exista o Strategie privind Gestionarea Deseurilor, domeniu reglementat de acquis prin Directiva 12CE din 2006, transpusa în legislatia româneasca. Sistemele de colectare selectiva difera de la stat la stat în Uniunea Europeana.
in functie de starea de agregare a deseului la depunerea in depozit: depozite cu deseuri solide, depozite cu deseuri in suspensie, deseuri lichide.
3.4 Evaluarea impactului depozitelor de deșeuri asupra mediului
Proiectarea depozitelor trebuie să țină cont de categoria și cantitatea de deșeuri ce vor fi depozitate, de caracteristicile spațiului și de posibilitățile de reconstrucție și utilizare a terenurilor pe care au fost amplasate depozitele. Alegerea amplasării depozitelor se face pe baza unei analize ce cuprinde: criterii geologice, pedologice și hidrogeologice, climatice, economice și unele criterii suplimentare, criterii importante din punct de vedere al reducerii impactului asupra mediului.
Scopul depozitarii este acela de a impiedica imprastierea de catre vant a hartiilor, plasticelor si a altor materiale, precum si de a reduce mirosul produs de deseuri, in special vegetale.
Trebuie retinut ca depozitul de deseuri este o sursa permanenta de poluare!
Hartii, cartoane, sticle, metale, plastic, jucarii, imbracaminte intacta, ustensile gospodaresti inca folosibile si alimente se regasesc in amestecul de gunoi.
In mod normal, un depozit poate functiona timp de 20 de ani, dar daca aceasta cantitate de deseuri adusa creste pe zi ce trece, ea isi scurteaza viata, fiind necesara construirea unui alt depozit;
In prezent, construirea unui depozit ecologic costa un milion de euro pentru un hectar.
Reducerea cantitatii de deseuri este foarte necesara!
Dacă evitarea formării unui anumit deșeu nu este posibilă, atunci trebuie pus accentul pe valorificarea sau reciclarea acestuia.
Soluțiile pentru prevenirea efectelor negative asupra mediului și sănătății umane sunt legate de :
a) prevenirea producerii de deșeuri de ambalaje;
b) reutilizarea ambalajelor;
c) reciclarea deșeurilor de ambalaje;
d) alte forme de valorificare a deșeurilor de ambalaje care să conducă la reducerea cantităților eliminate prin depozitare finală.
Capitolul 4. CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII
Diversitatea biologică înseamnă variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, a ecosistemelor terestre, marine și a altor ecosisteme acvatice și a complexelor ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii si a ecosistemelor.
Resursele biologice includ resurse genetice, organisme sau părți din ele, populații sau orice alte componente biotice ale ecosistemelor având folosință sau valoare efectivă sau potențială pentru umanitate.
4.1 Monitorizarea biodiversității locale și zonale
O abordare holista a conceptului biodiversitatii presupune:
1. diversitatea sistemelor ecologice la diferite scari de spatiu si timp, care integreaza componentele fizice si biologice ale naturii
2. diversitatea speciilor (taxonomica)‐
3. diversitatea genetica in cadrul populatiei/speciei si cea interspecifica diverisitatea organizarii sociale a populatiilor umane precum si diversitatea etnica, lingvistica si culturala.
Deoarece nu pot fi masurare toate aspectele biodiversitatii sunt utilizati „indicatori”, care sintetizează seturi de date științifi ce complexe și adesea disparate într‐un mod simplu și clar (Numărul de specii, Indicele Simpson, echitatea etc.)
Începând din 2005, Comisia Europeană colaborează cu Agenția Europeană de Mediu pentru dezvoltarea unor indicatori europeni ai biodiversității – cunoscuți ca indicatori SEBI 2010 – pentru măsurarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivului de stopare a pierderii biodiversității în Europa până în 2010.
4.2 Analizarea factorilor care duc la modificarea biodiversității
Cauzele principale ale pierderii biodiversității sunt de natura antropica: schimbarea utilizării terenurilor, fragmentarea și distrugerea habitatelor, schimbările climatice, speciile străine și invazive, poluarea, comerțul și consumul nedurabil. Biodiversitatea este esențială pentru serviciile pe care le oferă natura: reglarea climei, apa și aerul, fertilitatea solului și producția de alimente, combustibil, fibre și medicamente. Menținerea biodiversității este necesară, nu numai pentru asigurarea vieții în prezent, dar și pentru generațiile viitoare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional și global, garantează regenerarea resurselor biologice și menținerea unei calități a mediului necesare societății
4.3 Protejarea biodiversității naționale
Romania deține cea mai mare diversitate biogeografică dintre toate statele membre ale U.E: 5 regiuni biogeografice din cele 11 europene, aceasta aflandu‐se in majoritate intr‐o stare favorabila de conservare.
Figura 4.1: Rezervații Naturale din România
Sursa: ANPM
Suprafata totala a ariilor protejate in Romania este de cca. 1.866.705 ha si acopera aproximativ 7,83 % din suprafata tarii:
Rezervatia Biosferei „Delta Dunarii” – 576.216 ha, Rezervatie a Biosferei (Comitetul UNESCO MAB – „Omul si Biosfera”), Zona Umeda de Importanta Internationala (Secretariatul Conventiei Ramsar) si Sit al Patrimoniului Natural Universal (UNESCO);
13 Parcuri Nationale – 318.116 ha (e.g. Parcul National Retezat – Rezervatie a Biosferei (Comitetul UNESCO MAB – „Omul si Biosfera”);
– Parcul National Muntii Rodnei – Rezervatie a Biosferei (Comitetul UNESCO MAB „Omul si Biosfera”);
– Parcul National Balta Mica a Brailei – Zona Umeda de Importanta Internationala (Secretariatul Conventiei Ramsar).
13 Parcuri Naturale – 772.128 ha,
981 Rezervatii Naturale – 179.193 ha
28 Arii Speciale de Protectie Avifaunistica – 21.052 ha.
O mare parte din teritoriul Romaniei este acoperit de reteaua comunitara de arii protejate Natura 2000: din cele 198 tipuri de habitate europene, dintre care 65 sunt prioritare, in Romania se regasesc 94 tipuri de habitate dintre care 23 sunt prioritare la nivel comunitar si a caror conservare impune desemnarea unor Arii Speciale de Conservare (SAC). Au fost desemnate situri Natura 2000 un numar de:
108 situri SPA (Arii de Protectie Speciala Avifaunistica) reprezentand aproximativ 11,89% din teritoriul Romaniei;
273 situri pSCI (propuneri de Situri de Importanta Comunitara) reprezentand aproximativ 13,21% din teritoriul Romaniei.
Pentru a stopa pierderea biodiversității, trebuie reduse în mod semnificativ emisiile globale de gaze cu efect de seră. Principalele surse ale gazelor cu efect de seră:
– arderea combustibililor fosili pentru producerea de electricitate, transport, industrie și gospodării;
– schimbări privitoare la agricultură și la utilizarea terenurilor, cum ar fi defrișarea; ¾ depozitarea deșeurilor;
– utilizarea gazelor industriale fluorurate.
4.4 Strategia națională de conservare a biodiversității
Strategia Națională de Dezvoltarea Durabilă (2010 – 2030) stabilește obiective concrete pentru trecerea, într-un interval de timp rezonabil și realist, la modelul de dezvoltare generator de valoare adăugată înaltă, propulsat de interesul pentru cunoaștere și inovare, orientat spre îmbunătățirea continuă a calității vieții oamenilor și a relațiilor dintre ei în armonie cu mediul natural. Obiectivele formulate în Strategie vizează menținerea, consolidarea, extinderea și adaptarea continuă a configurației structurale și a capacității funcționale a biodiversității ca fundament pentru menținerea și sporirea capacității sale de suport față de presiunea dezvoltării sociale și creșterii economice și față de impactul previzibil al schimbărilor climatice. Direcțiile principale de acțiune pentru însușirea și aplicarea principiilor dezvoltării durabile sunt următoarele:
Corelarea rațională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor investiționale, cu potențialul și capacitatea de susținere a biodiversității;
Modernizarea accelerată a sistemelor de educație și formare profesională și de sănătate publică, ținând seama de evoluțiile demografice nefavorabile și de impactul acestora asupra pieței muncii;
Folosirea celor mai bune tehnologii disponibile, din punct de vedere economic și ecologic, în deciziile investiționale din fonduri publice și stimularea unor asemenea decizii din partea sectorului privat; introducerea fermă a criteriilor de eco-eficiență în toate activitățile de producție sau servicii;
Anticiparea efectelor schimbărilor climatice și elaborarea atât a unor soluții de adaptare pe termen lung, cât și a unor planuri de măsuri de contingență inter- sectoriale, cuprinzând portofolii de soluții alternative pentru situații de criză generate de fenomene naturale sau antropice;
Asigurarea securității și siguranței alimentare prin valorificarea avantajelor comparative ale României în privința dezvoltării producției agricole, inclusiv a produselor organice; corelarea măsurilor de creștere cantitativă și calitativă a producției agricole în vederea asigurării hranei pentru oameni și animale cu cerințele de majorare a producției de biocombustibili, fără a face rabat de la exigențele privind menținerea și sporirea fertilității solului, biodiversității și protejării mediului;
Necesitatea identificării unor surse suplimentare de finanțare, în condiții de sustenabilitate, pentru realizarea unor proiecte și programe de anvergură, în special în domeniile infrastructurii, energiei, protecției mediului, siguranței alimentare, educației, sănătății și serviciilor sociale;
Protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural național.
BIBLIOGRAFIE
Petre Neacșu,Zoe Apostolache-Stoicescu. Dicționar de ecologie. Editura științifică și enciclopedică, București, 1982
Constantin Pârvu. Dicționar enciclopedic de mediu (DEM), Volumul 1-2. Regia Autonomă Monitorul oficial, 2005
Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean. Enciclopedie de biologie. București: ALL Educational, 2007
Marin Andrei. Dicționar de biologie : clasică și actuală. Editura Victor B Victor. 2009
Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean. Dicționar enciclopedic de biologie. Editura ALL Educational. 2007
Elizabeth Martin. Oxford – Dictionar de biologie. Editura Univers Enciclopedic. 1999
http://www.unibuc.ro/prof/rozylowicz_l/docs/res/2011marecologie_cogalniceanu.pdf
http://www.scritub.com/geografie/ecologie/BAZELE-SIINTIFICE-ALE-ECOLOGIE53311.php
http://www.green-report.ro/jurnalul-national-cele-mai-poluate-rauri/
http://www.ecomagazin.ro/raul-arges-cel-mai-poluat-afluent-al-dunarii-de-pe-teritoriul-romanesc/
http://www.anpm.ro/anpm_resources/migrated_content/uploads/16102_5%20SOL%202009.pdf
http://adevarul.ro/news/eveniment/harta-poluarii-romania-judetele-soluri-toxice-1_56b8d1945ab6550cb89586d1/index.html
http://awsassets.panda.org/downloads/1_2010_national_strategy_and_the_action_plan_for_biodiversity_conservation_2010_2020_ro.pdf
http://infonatura2000.cndd.ro/documents/atena_groza_strategie_biodiversitate.pdf
http://www.calitateaer.ro
http://www.greenpeace.org
http://recicleazainteligent.ro/
2 art. 114 alin. (4) din Constituția României,
3 ANPM
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ECOLOGIA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA [310190] (ID: 310190)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.