Echitate ȘI Egalitate ÎN Sistemul Formal

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA 
FACULTATEA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI 
SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR 
ANUL 3, SEMESTRUL AL II-LEA 

ECHITATE ȘI EGALITATE ÎN SISTEMUL FORMAL

Roșca(Novac)Elena Angela 
Simion(Petria)Alina Florentina

Educația contribuie la egalitatea socială?

În secolele trecute, educația a fost un domeniu care de multe ori a fost legată de diferite discipline. Acest lucru s-a întâmpat, probabil, din cauza importanței sale față de societate fiind astfel o zonă importantă pe care o națiune trebuie să o aibă mereu în vedere. Există o multitudine de definiții date educației generate de perspectivele teoretice diferite adoptate de autori, pe de o parte, dar și de complexitatea și pluridimensionalitatea realității educaționale, pe de altă parte. Pentru Chombart de Lauwe, educația poate fi conceputa într-un mod mai larg ca o ,,întâlnire între individ și societate, și întreagă viață socială poate fi marcată de acest schimb permanent”1. Prin urmare, mai mulți autori susțin corectitudinea sistemului de învățământ, care ar trebui să fie mai egalitar față de toată societatea.

În această lucrare, voi descrie și discuta punctele de vedere ale mai multor autori cu privire la această problemă, în scopul de a decide rolurile ce trebuiesc îndeplinte de educație pentru a avea forma de o societate mai egalitară.

În primul rând, o viziune importantă cu privire la această problemă este faptul că școala funcționează ca instituție de învățământ importantă, cu scopul de a promova egalitarismul. Școala trebuie să aibă trei funcții: una de asimilare în societate, producerea competitivității pentru a diminua inegalitatea și în al treilea rând, potențial de dezvoltare al diferiților ale indivizi. A doua funcție a educației așa cum a declarat Dewey este văzută ca mod în care educația poate ajuta promovarea egalității sociale în societate. Bazat pe acest punct de vedere, sistemul școlar care constă într-un curriculum standard, format de către diverse comisii, este o modalitate de a oferi oportunități egale societăților2.

În plus, examinările standard, funcționează ca o modalitate standardizată de evaluare a performanței elevilor la școală. Într-un fel, standardele naționale constituite de către partea autorizată, cum ar fi Ministerul Educației, contribuie la promovarea egalitarismului.

Un alt punct de vedere cu privire la această chestiune provine de la un sociolog foarte celebru, Durkheim care are o vedere similară cu Strathdee. Durkheim, 1905 aduce noțiunea de scop fundamental al educației în școli, în scopul de a construi societăți în funcție de nevoile specifice.

Orice sistem școlar este alcătuit din două tipuri de componente. Pe de o parte, există o serie întreagă de aranjamente fixe cu metode stabilite, într-un cuvânt, instituțiile; dar, în același timp, în interiorul sistemului, astfel constituit, există idei care stau la baza muncii, ajutându-l să se schimbe. Văzut din exterior, învățământul ne apare ca o serie de unități a căror organizare fizică și morală este fixă; dar, văzut dintr-un alt unghi, aceeași organizație are aspirații care caută împlinirea funcționalității lui. La baza acestei existențe fixe, consolidate, există o parte în mișcare, care, deși este mai puțin vizibilă, nu este deloc nesemnificativă.

Mai mult decât atât, Durkheim vede școala ca fiind cel mai bun loc pentru a descoperii importanța relațiilor sociale care implică membrii societății prin dobândirea cunoașterii. Durkheim (2001), de asemenea, menționează formarea cadrelor didactice, care ar trebui să aibă „cultura psihologică”, precum și ghidarea lor prin munca sociologilor, pentru ca profesorii să aibă o imagine mai clară a rolului lor în procesul educațional. Formarea cadrelor didactice este o parte a sistemului educațional de standardizare a calificării profesorilor înainte de a ajunge în școală pentru a preda. Prin urmare, formarea profesorilor este considerată ca fiind o formă de egalitate în direcția dezvoltării unui sistem educațional mai bun, astfel încât societatea să poată beneficia de el.

Un alt punct de vedere cu privire la această chestiune discută despre rolul capitalului social în ceea ce privește beneficiul societății. Calitatea capitalului social și formele capitalului social sunt un aspect important, ce trebuie abordat. Această părere este corectă, deoarece acestea pot afecta rezultatul performanțelor elevilor în educație afectând astfel calitatea lor viitoare pe piața muncii. Prin urmare, calitatea relației dintre profesori și elevii lor este un aspect important asupra căruia sitemul educațional trebuie să se concentreze. Nu numai că profesorul poate avea acest rol, dar și alte categorii de personal școlar pot fi părți ale capitalului social în mediul educațional. Punerea în aplicare a normelor, în scopul de a disciplina elevii este o modalitate de asigurare că fiecare elev este tratat în mod egal în sistemul școlar.

Disciplina morală nu este utilă doar pentru viața morală ca atare; acțiunea se extinde dincolo de aceasta. Acesta joacă un rol important în formarea caracterului și a personalității, în general. Într-adevăr, ceea ce este cel mai important pentru caracter este aptitudinea de a exercita auto-control, capacitatea de reținere, sau, așa cum se spune, inhibarea, care ne permite să controlăm pasiunile și dorințele noastre și să le comandăm. Disciplina este utilă, prin urmare, nu numai în interesul societății ca mijloc indispensabil, fără de care nu ar exista nicio cooperare reglementată, dar și în interesul individului însuși. Mai ales în societățile democratice, copiii trebuie să le fie insuflată această moderație sănătoasă. Acest lucru se datorează faptului că barierele convenționale care obstrucționează dorințele și ambițiile în societățile organizate în mod diferit, au fost înlăturate, iar disciplina morală este lăsată să-și exercite această funcție de reglementare.

Pe de altă parte, vederi opuse ale corectitudinii educației față de societate sunt ridicate de către alți academicieni. Programa nu lucrează numai pentru standardizarea conținutului sistemului educațional al școlii, dar are și scopuri ascunse. Potrivit lui Vallance, curriculum-ul ascuns sunt: ”acele practici și rezultate ale școlarizării, care, nu indică explicit ghidurile curriculumului sau politica școlii, dar cu toate acestea, par să fie o parte regulată și eficientă a experienței școlare”.

Prin urmare, curriculum-ul ascuns al școlii este, probabil, considerat ca o formă de nedreaptă față de societate. Într-un fel, școala educă elevii să se confrunte cu poziții selectate și specifice de pe piața forței de muncă, care nu diferă de locul de muncă al părinților. De exemplu, așteptările diferite pe care le are un profesor față de elevii din clasă ar putea afecta performanța elevilor în special pentru cei dintr-o clasă inferioară. Așa că, elevii se pregătesc pentru o educație care se va potrivi cu calificarea lor, precum și care să le ofere poziții sociale asemănătoare părinților lor.

Argumentele par a fi mai multe pentru sprijinirea rolului educației în promovarea egalității sociale în societate. Cele mai multe dintre punctele de vedere arată oportunitățile egale pe care mediile educaționale le-au oferit societăților, pentru ca acestea să aibă succes, indiferent de felul cursanților. Sistemul educațional dă tot ce are mai bun pentru a servi la dezvoltarea societății, astfel încât sistemul educațional se poate plia pe diferite tipuri de societăți. Din moment ce șansele egale au fost oferite, ceea ce rămâne este efortul pe care societatea trebuie să-l facă în scopul de a beneficia de oportunități, astfel încât să poată fi dezvoltate abilitățile individuale. Elevii pentru a avea succes și pentru a obține un statut social mai bun în societate, trebuie să profite de toate oportunitățile care le-au fost oferite mai ales de guvern, care oferă șanse egale ca oamenii să fie educați atunci când ajung în societate. Prin urmare, societățile au nevoie să se ajute singure, cu scopul de a atinge succesul și să-și îmbunătățească modul de viață.

Egalitatea în educație

Egalitate este atunci când fiecare din noi are șanse egale, adică, oportunitatea proprie de a se exprima pe sine în colectiv, în sistemul integrat, oportunitatea de a primi și dărui și de a fi în echilibru cu ceilalți. Egalitatea de șanse reprezintă conceptul conform căruia toate ființele umane sunt libere să-și dezvolte capacitățile personale și să aleagă fără limitări impuse de roluri stricte. Egalitatea de șanse are la baza asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viață economică și socială, fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vârstă, dizabilități sau orientare sexuală.

,,Noi cu toții am fost născuți în familii diferite, cu înclinații diferite. Avem trecuturi diferite și nivele educaționale diferite. Percepem lumea în mod diferit și ne raportăm la lucruri diferit. Fiecare din noi face anumite lucruri în felul lui. Dar, fiecare din noi, se realizează pe sine în armonie cu ceilalți, această va fi egalitatea.”6.

Egalitatea este o temă de importanță majoră și se reflectă puternic în educație artistică. Aceasta este vitală pentru viitorii elevi, iar pentru un profesor este important să-i învețe pe elevi diferența dintre bine și rău. Zilnic oamenii sunt înconjurați de mesaje greșite despre inegalitate. Societatea de astăzi se inspiră în mare măsură prin cultură vizuală, dar nu toate mesajele pe care le primește sunt morale. Copiii învăță vizual și sunt puternic influențați de imaginile pe care le văd în mass-media. Este important ca profesorii să-i învețe pe copii cum să interpreteze aceste imagini si cum să descifreze mesajele. Cultura vizuală promovează într-o mulțime de moduri, inegalitatea. Profesorii pot evita acest lucru prin expunerea elevilor la cultura vizuala. În acest fel, pot ajuta să filtreze mesajele transmise de societatea din jurul lor.

„Pedagogia Oprimaților” dezvăluie modul în care profesorul poate „explica elevilor conținutul unui mesaj – conținuturi care sunt desprinse de realitate, rupte de contextul care le-ar putea da o semnificație”. Cadrele didactice formează înțelesul pentru elevi, prin discursuri informative și prelegeri, iar elevii absorb informațiile ca niște bureți. Este esențial pentru un profesor să prezinte elevilor o mulțime de informații, dar trebuie să existe mai mult decât prelegeri într-o clasă de succes. Asemeni metodei bancare, acest lucru trebuie gândit ca un „depozit” de informații, dar trebuie să existe o mai mare egalitate între elevi și profesori7. Cultura vizuală promovează inegalitatea și afectează opiniile elevilor. Păreri și idei, trebuie să vină atât din partea profesorului, cât și din partea elevilor, fiind necesare pentru o educație sănătoasă. Cel mai bun curriculum pentru elevi este unul care combină nu numai preocupările profesorului, dar, de asemenea, și preocupările elevilor. Cadrele didactice trebuie să trateze elevii cu respect, corectitudine și încredere. Metoda bancară slăbește individualitatea și creativitatea unui elev, care nu tinde să aibă un control asupra gândurilor și acțiunilor lui. Educația trebuie să ajute la ghidarea dezvoltării cognitive a copilului și să-l împingă să aibă o mai bună înțelegere a lumii din jurul lui. De asemenea, cadrele didactice ar trebui să aibă incredere în elevii lor. Elevii trebuie să se simtă apreciați și încurajați în clasă, deci metoda bancară de predare nu este foarte eficientă și nu are mult succes în clasă. Prin apreciere și motivare, elevii vor fi împinși dincolo de limitele lor, și se vor îmbunătăți mental pentru a reuși, decât pentru a rămâne statici în gândire8.

Impactul vizual al predării, ar trebui să fie luat în considerare când se creează un curriculum. În comparație cu metoda bancară, profesorii obțin cunoștințele, mai degrabă decât să depună cunoștințele. „Ei sprijină gândirea elevilor sau se așteaptă ca elevii să se gândească, dar nu gândesc ei în locul elevilor”. Este important ca profesorii să se concentreze pe cunoștințele elevilor lor și să-i îndemne să-și exprime propriile lor idei. Această metodă este, de asemenea, eficientă, deoarece permite profesorilor să înțeleagă nivelurile capacității fiecărui elev. În schimb, profesorii vor fi capabili să ajute elevii să devină cât mai buni cu putință. Folosirea cunoștințelor în viața de zi cu zi este, de asemenea, încurajată. Este obligația unui profesor să predea copiilor atât de mult cât pot ei acumula, astfel încât aceștia să poată înțelege o gamă largă de opinii. În contextul asigurării calității și egalizării șanselor de reușită, în procesul de educație sunt scoase la lumina și valorificate cele mai bune resurse ale fiecărui elev astfel încât acesta să poată arată ceea ce știe, să poată înțelege nivelul la care a ajuns și ce este necesar să facă în continuare. Acest lucru este posibil și datorită folosirii strategiilor diferențate și individualizate.

Atunci când vorbim de diferențiere/adaptare în pedagogie, punctul de referință îl reprezintă programa școlară. În contextul diferențierii/adaptării, obiectivele cadru ale programei nu se modifică, în schimb conținutul poate fi ajustat pentru a ajută elevul să le atingă. O evaluare a programei este necesară pentru a analiză conceptele și a stabili cunoștințele, abilitățile și atitudinile indispensabile pentru toți elevii. În funcție de caracteristicile elevilor, cadrul didactic poate omite, înlocui sau adaugă (îmbogăți) un concept dat, fără a afecta atingerea obiectivelor cadru9.

O altă sursă de inegalitate este prezentată în filmul intitulat, „Mickey Mouse Monopoly”. Acesta are o puternică legătură cu impactul culturii vizuale, deoarece mass-media, cum ar fi desenele animate, manipulează opiniile copiilor. Disney creează cultura din copilărie peste tot în lume și se ascunde în spatele nevinovăției. Filmele Disney descriu o gama foarte mare de stereotipuri, rase și sexe. Femeile sunt descrise ca fiind extrem de sexualizate, cu sânii mari și taliile mici. Chiar și animalele de sex feminin, uneori, arată într-un mod foarte seducător. Acest lucru transmite fetelor mesajul că pot folosi corpurile lor pentru a manipula oamenii și a primi ceea ce doresc. Femeile apar, de asemenea

___________________________________________________________________________________________________________________________

8 http://www.dhnet.org.br/direitos/militantes/paulofreire/paulo_freire_pedagogia_do_oprimido.pdf,p10

9 www.bacov-ia.ro/diverse/Suport_informativ.doc,pp.24-25

neajutorate și cu nevoie constantă de a fi salvate de către bărbați. Din nefericire, rasismul apare în filme, cum ar fi „Dumbo”. De exemplu, reprezentarea ciorilor pare să își bată joc de afro-americani prin haine si limbajul lor. Din moment ce Disney are atât de multă putere, ei au responsabilitatea de a preda copiilor puncte de vedere bune asupra societății.

Literatura de specialitate și filmele prezentate mai sus susțin modul în care este afișată inegalitatea în societate. Prin utilizarea acestor resurse, cadrele didactice pot înțelege importanța ghidării copiilor pentru a percepe lumea în mod corect. Profesorii ar trebui să-i învețe pe copii cât mai multe informații posibil dintr-o mulțime de surse diferite, mai degrabă decât puncte de vedere sau idei părtinitoare. În acest fel, copiii își pot forma propriul lor punct de vedere și pot avea un nivel ridicat de cunoștințe despre lume. Învățând acest lucru copiii vor evita, de asemenea, stereotipurile și își permite să vadă lumea într-un mod mult mai egalitar și înțelegător.

Echitatea și corectitudinea în educație

Echitatea poate fi definită că o calitate de a fi imparțial sau corect. Pentru ca un tratament să fie correct, trebuie ținut cont de problema diversității așa încât să fie satisfăcute nevoile și cerințele indivizilor10.

În sistemul de învățământ, programele și resursele ar trebui să fie structurate astfel încât să maximizeze autonomia. Ori de câte ori este posibil, elevii ar trebui să fie ghidați, și capabili să se orienteze, în funcție de scopurile, obiectivele sau valorile lor proprii. Se recunoaște faptul că, în măsura în care o persoană împarte valori cu alți membri ai unei comunități, și se asociază cu acei membri, este o partajare efectuată în mod liber, din proprie inițiativă, pe baza probelor, motivelor și credințelor pe care ei le găsesc adecvate.

Diversitatea – entitatea este compusă la rândul ei din mai multe entități diferite, mai degrabă decât copii ale aceleiași tip de entitate; minimal, fiecare entitate are propriul set de conexiuni și intrări, creând o perspectivă unică, mai degrabă decât același set de conexiuni și intrări ca și celelalte subentități. Acest lucru asigură o varietate de perspective, o varietate de puncte de vedere, și, prin În sistemul educațional resursele ar trebui să fie structurate astfel încât să maximizeze diversitatea. Intenția si proiectarea unui astfel de sistem nu ar trebui să dorească să facă toți elevii la fel , ci mai degrabă să stimuleze creativitatea și diversitatea în rândul elevilor, astfel încât fiecare elev în urmare, o percepție mai multidimensională și fiabilă a fenomenelor.

10 Thomas Sowell, “The Fallacy of  Fairness”, 21 February, 2010, pg.13, Basic Books

societate să reprezinte o perspectivă unică, bazată pe experiența și înțelegerea personală, aducând o contribuție valoroasă la întreg.

Deschiderea – rețeaua ar trebui să aibă intrări și ieșiri, conținutul trebuie să circule liber prin sistem, constrâns numai de deciziile individuale ale entităților, iar entitățile însele ar trebui să circule liber în și în afara relațiilor conjunctive cu ceilalți. Transparența permite posibilitatea percepției de către rețea, iar fluiditatea conexiunii permite posibilitatea învățării și de adaptării.

Resursele din sistemul educațional și de învățământ ar trebui să fie structurate astfel încât să maximizeze deschidere. Oamenii ar trebui să poată să intra și părăsi sistemul în mod liber, și ar trebui să existe un flux liber de idei în cadrul sistemului. Acest lucru nu trebuie să excludă posibilitatea confidențialității, nu trebuie să excludă posibilitatea ca grupurile să dorească să părăsească ansamblul; deschiderea funcționează în ambele sensuri, iar o entitate ar trebui să fie în măsură să renunțe, la fel de bine ca și să râmână-11.

Interactivitatea – rețele trebuie să se adapteze și să crească prin intermediul interacțiunilor dintre membrii săi. Interactivitatea reprezintă crearea de cunoștințe, nu propagarea cunoștințelor. Rețelele care susțin interactivitatea sunt capabile să învețe; rețele care limitează și înăbușă interacțiunea nu sunt în măsură să învețe-12.

Resursele din sistemul de educație și învățământ ar trebui să fie structurate astfel încât să maximizeze interactivitatea. Aceasta presupune atât învățarea de rezultate dintr-un proces de imersiune într-o comunitate sau societate, și în al doilea rând cunoașterea acelei comunități sau societăți, chiar dacă rezultă din perspectivă individuală, fiind un produs al interacțiunilor cumulative ale societății în ansamblu.

Scopul discuției curente, nu este doar de a sublinia importanța corectitudinii și echității în educație, dar, de asemenea, de a explica rolul corectitudinii și echității printr-o înțelegere a stabilității rețelei și a disfuncționalității rețelei, și de a apropia o definiție a corectitudinii și echității, printr-o descriere a mecanismelor care să permită schimbările structurale și semantice pe care acestea le provoacă-13.

Corectitudinea și echitatea nu sunt doar lucruri care sunt bine să existe, dacă le putem permite. Ele sunt fundamentul prosperității într-o societate, elemente care ajută o societate să învețe și să fie sănătoasă. Dacă vom abandona corectitudinea și echitatea, vom abandona societatea în sine, precum și oricare dintre beneficiile pe care indivizii le au de pe urma lor.

Bibliografie

Bârsănescu, Ștefan, Unitatea pedagogiei contemporane ca știință, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976;

Bing, Stanley, The Curriculum: Everything You Need to Know to Be a Master of Business Arts, Harper Collins Publishers, New York, 2014;

Chombart de Lauwe, Paul-Henry, Cultura și puterea, București, 1982;

Durkheim, Emile, Educație și sociologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980;

Negreț-Dobridor, Ion, Teoria generală a curricumului educațional, Editura Polirom, Iași, 2008;

Thomas Sowell, “The Fallacy of  Fairness”, Basic Books 21 February, 2010,.

http://www.laitman.ro/societate/ce-inseamna-egalitate/;

http://www.dhnet.org.br/direitos/militantes/paulofreire/paulo_freire_pedagogia_do_oprimido.pdf;

www.bacov-ia.ro/diverse/Suport_informativ.doc.

Ne vom opri asupra a trei autori care au contribuit la elaborarea acestei teze: Gregory Vlastos, Thomas Nagel, și John Rawls. Să vedem în ce constă concepția lui Vlastos. În eseul Justice and Equality, acesta afirmă că persoanele au două feluri de proprietăți: 1) proprietăți care au grade (astfel sunt telentele, abilitățile, caracterul; în fiecare caz poți poseda o proprietate mai mult sau mai puțin: poți fi mai mult sau mai puțin talentat, mai mult sau mai puțin curajos); și 2) proprietăți care nu au grade – este vorba despre proprietatea de a fi persoane, de a avea umanitate în ele. Ori ești om, ori nu ești, nu există intermediar. Ca persoane, fiecare dintre noi avem aceeași valoare intrinsecă. De ce? Pentru că valoarea intrinsecă nu depinde de ce face persoana în particular, de meritul ei. Este analoagă iubirii părintelui pentru copilul său: nu depinde de meritele acestuia, de felul cum se comportă copilul. De exemplu, când vedem că cineva e în pericol, îl ajutăm fără să ne gândim mai întâi ce caracter are. Această valoare se exprimă prin faptul că avem drepturi, și că acestea nu sunt proporționale cu talentele sau meritele noastre: singura lor justificare poate fi valoarea pe care o au persoanele pur și simplu pentru că sunt persoane: valoarea lor intrinsecă în calitatea de ființe umane individuale. 

Așadar, urmând acest argument, ajungem la concluzia că bunăstarea fiecăruia este la fel de valoroasă ca a oricărui altuia, și libertatea fiecăruia e la fel de valoroasă ca a oricărui altuia. Dar în această situație, cum pot fi soluționate cazurile de conflict? De exemplu, când ai doi pacienți, un ministru și un muncitor necalificat, în stare la fel de gravă, cum alegi pe care să îl tratezi primul? Sugestia lui Vlastos este să se facă distincția între valoarea instrumentală diferită a celor doi, și valoarea lor intrinsecă egală, și atunci alegerea va fi posibilă.

Egalitatea de șanse are la bază asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viața economică și socială, fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vârstă, dizabilități sau orientare sexuală.

Din această perspectivă, egalitatea de șanse reprezintă o valoare politică fundamentală a Uniunii Europene, transcrisă în toate actele juridice de bază ale acestei comunități, un obiectiv politic cheie și totodată o piesă centrală a strategiei nediscriminatorii.

Respectarea principiului egalității de șanse parcurge în orice societate o etapă de pionierat, a cărei durată depinde de contextul istoric, social, economic și politic. România a depus un efort considerabil, într-un timp relativ redus, pentru adoptarea acquis-ului comunitar în procesul de integrare în Uniunea Europeană, inclusiv transpunerea cadrului legislativ european de garantare a egalității de șanse.

Cu toate acestea, situațiile de încălcare a principiului egalității de șanse sunt foarte numeroase. Starea de fapt actuală în materie de respectare a principiului egalității de șanse în România reprezintă premisa esențială de la care s-a năcut inițiativa parteneriatului nostru.

În mod inevitabil, atunci când vorbim despre principiul egalității de șanse, atingem, din păcate, fenomenul discriminării ca și conduită socială. Discriminarea reprezintă în fapt una dintre cauzele pentru care egalitatea de șanse nu este respectată ca principiu călăuzitor. Multiplele definiții ale discriminării ne arată că aceasta presupune diferențierea, excluderea, restricționarea și tratamentul preferențial între persoane, grupuri și comunități în dezavantajul unora dintre acestea, însă cel mai relevant aspect este faptul că toate aceste alegeri, decizii, acțiuni sunt făcute în baza unor criterii neobiective

O concluzie oarecum pesimista se poate trage, de asemenea, vizavi de aceasta problema: ,,atata timp cat scoala ramane o instanta importanta de plasare a indivizilor in sistemul de stratificare sociala, sansele in fata ei nu pot fi egalizate“ .

Studenta Simion (Petria) Alina Florentina in cadrul acestei lucrari, pe intinderea a doua pagini am explicat rolul corectitudinii si echitarii printr-o intelegere a stabilitatii retelei si a disfunctionalitatii retelei si de a apropia o definitie a corectitudinii si echitatii printr-o descriere a mecanismelor care sa permita schimbarile structurale si semantice pe care acestea le provoaca.

Sursele informationale utilizate au fost:

1.Thomas Sowell, “The Fallacy of Fairness”, 21 February, 2010, pg.13, Basic Books

2. web.esu-online.org

3. inliniedreapta.net/etica-si-echitatea-progresista

4. http://anosr.ro(images)/stories/publicatii/echitatea_in_educatie.pdf

5.Durkheim, Emile, Educație și sociologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980;

6.Negreț-Dobridor, Ion, Teoria generală a curricumului educațional, Editura Polirom, Iași, 2008;