Echilibrul Dintre Viata Profesională Si Viata Personală în Cazul Familiilor Tinere cu Copii
UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
SPECIALIZAREA RESURSE UMANE
Echilibrul dintre viața profesională și viața personală în cazul familiilor tinere cu copii
din clasa de mijloc
Coordonator științific:
Lect. Dr. Raț Cristina
Absolvent:
Soporan Alexandra-Ana
Cluj-Napoca
2016
Contents
Introducere 4
1. Noțiuni introductive pentru tema analizată 6
1.1 Muncă salariată și muncă domestică 6
1.2 Roluri de gen, familie și muncă 8
1.3 Diferențe între sectoare de activitate privind „motherhood penalty” 10
2. Teorii care explica distribuția sarcinilor domestice 13
2.1 Schimbare socială și schimbarea structurilor familiale 13
2.2 Ideologia de gen 14
2.3. Utilizarea timpului și sarcini domestice 15
3. Politici sociale și politici de resurse umane privind echilibrul dintre viața profesională și cea personală 17
3.1 Politici sociale 17
3.2 Politici de resuse umane la nivelul companiilor: câteva studii de caz 18
4. Întrebarea de cercetare, obiective și metodologie 22
4.1 Întrebarea de cercetare și obiective 22
4.2 Metoda de cercetare 23
4.3 Eșantionul studiat 23
5. Analiza datelor 24
5.1 Relația cu copii și externalizarea activităților educative și de îngrijire a copiilor
24
5.2 Posibilitatea avansării în cariera profesională 28
5.3 Așteptări realiste în cadrul familiei/în cadrul serviciului 32
5.4 Sprijinul primit din partea colegilor și superioririlor de la locul de muncă de către părinți
37
Concluzii ale analizei și interpretării rezultatelor cercetării: 42
Referințe bibliografice: 44
Anexe: 46
Declarație
Prin prezenta declar că lucrarea de licență cu titlul “ Echilibrul dintre viața profesională și viața personală” este scrisă de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele și sunt însoțite de referința precisă a sursei;
reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori sunt însoțite de
referința precisă;
rezumarea ideilor altor autori este însoțită de referința precisă la textul original.
Cluj-Napoca,
15.06.2016
Absolvent: Soporan Alexandra-Ana
_________________________
(semnătura în original
Introducere
În această lucrare am plecat de la un set de asumpții și premise, “culese” pe parcursul lunilor în care am activat într-o firmă privată, unde o mare parte a angajaților aveau întemeiate familii. Am pornit de la asumpția conform căreia un echilibru între viața profesională și viață personală în cadrul familiilor cu copii este tot mai greu de obținut odată cu programul încărcat și solicitant de la locul de muncă, iar din cauza aceasta, majoritatea persoanelor beneficiau de ajutorul altor membrii ai familiei atât în privința gospodăriei, a sarcinilor domestice cât și în privința îngrijirii copilului. Deseori, angajații se plângeau de faptul că le rămâne prea puțin timp de petrecut în prezența copiilor și acest puțin timp transformându-se înspre deloc atunci când munca ce nu poate fi neglijată le ocupă majoritatea orelor de peste zi.
Deoarece munca renumerată este privită drept o obligație, angajatul drept un bun, iar timpul o resursă materială gata să se termine, o balanță echilibrată între viața profesională și viața personală este tot mai grea de realizat. Companiile apropriază o bună parte a timpului personal pentru a-și asigura productivitatea, profitabilitatea și competitivitatea pe piață. În acest fel, timpul necesar reproducerii forței de muncă în sectorul domestic este limitat și o serie de sarcini domestice trebuie delegate către membrii de familie disponibili, frecvent părinți sau copii mai mari. Presiunea resimțită de angajați de a petrece timp peste programul obișnuit de lucru este accentuat de considerarea de către companie a muncii peste program ca un indicator de fidelitate și productivitate a angajatului. Angajatul este nevoit să lucreze peste program, simțindu-se într-o oarecare măsură constrâns să răspundă și în afara orelor de muncă stabilite prin contract la telefoanele în interes de servici, să participie la întâlnirile din cadrul firmei de la sfârșitul săptămânii, din weekend sau să se deplaseze în interes de servici.
Toate aceste activități desfășurate peste programul legal de muncă conduc la scăderea numărului de ore dedicat muncilor domestice, acordat petrecerii timpului cu familia, partenerii solicitând sprijinul și ajutorul acordat de membrii familiei în privința îngrijirii casei sau al copilului. În cazul familiilor tipice din perioada contemporană, în care ambii parteneri lucrează, împărțirea egală a rolului domestice depinde în mare măsură de ideologiile împărtășite privind rolurile de gen și importanța relativă acordată carierei profesionale, respectiv vieții de familie. O familie-echipă este reprezentată de familia care are rolurile similare, acest tip de familie este mai adaptată constrângerilor actuale privind munca și familia, deoarece mobilitatea rolurilor din cadrul familiei care presupune egalitatea partenerilor determină nu doar gestionarea mai bună a sarcinilor cotidiene, dar și a situațiilor de criză, în care partenerii trebuie să adopte roluri diferite, spre exemplu dacă mama se îmbolnăvește, iar tatălui îi revine sarcina de a se îngrijii de copil, acesta din urmă nefiind obișnuit cu acest rol, o să apeleze la ajutorul venit din partea celoralți membrii de familie eventual, așadar, totul în absența partenerului se transformă în criză din cauză că nu se pot satisface nevoile.
Partea feminină este cea care resimte adesea dezavantajele în privința petrecerii timpului alocat muncii în urma nașterii unui copil. Fenomenul acesta, numit „motherhood penalty” în literatura de specialitate, se referă la dezavantajele femeilor-mame comparativ cu cele care nu au copii, din punct de vedere al poziției ocupaționale, venitului și timpului dedicat unor scopuri personale. Adeseori aceste dezavantaje sunt accentuate de atitudini discriminatorii din partea angajaților, care defavorizează mamele în raport cu ceilalți angajați. Femeile-mame se simt dezavantajate deoarece atât veniturile lor cât și timpul pe care îl pot dedica profesiei sau vieții personale scad. După finalizarea concediului de maternitate, atunci când ele se reîntorc pe piața muncii, trebuie să depună un efort dublu față de ceilalți angajați tocmai pentru a demonstra faptul că nu și-au pierd din abilități pe durata șederii lor în cadrul domestic pentru a-și crește copilul.
În România predomină încă familia tradițională, rolurile de gen fiind adânc încetățenite, în ciuda faptul că femeile petrec același număr de ore la birou, prestând muncă(sau chiar mai multe) precum partenerii lor, acestea se ocupă de majoritatea treburilor din planul domestic, de îngrijirea copilului, de îngrijirea gospodăriei, munca domestică reprezentând o oarecare bunăstare a familiei.
Sumarizând, existența presiunilor, de a lucra mai mult la locul de muncă, pe de o parte, și de a petrece mai mult timp în familie și a prioritiza obligațiile familiale, pe de altă parte, a condus la situații frecvente de stres puternic resimțit de angajații cu copii, și în special de angajatele cu copii, stres care poate influența negativ productivitatea. Prin urmare, companiile au devenit preocupate de a implementa măsuri prin care reduc acest stres și adoptă, cel puțin discursiv, o politică de echilibrare a vieții profesionale cu viața de familie.
1. Noțiuni introductive pentru tema analizată
În acest capitol prezint principalele concepte pe care le voi folosi în această lucrare și anume muncă domestică și muncă salariată, rolurile de gen, familie și muncă, motherhood penalty și conceptul de echilibru între viața profesională și viața personală.
1.1 Muncă salariată și muncă domestică
Un prim pas în înțelegerea conceptului de muncă domestică reprezintă definirea și stabilirea a ceea ce înseamnă munca, iar Grint(1991) oferă o definiție a acesteia și anume: munca reprezintă orice activitate care transformă natura și are loc în anumite circumstanțe sociale, dar ceea ce este definit a fi muncă depinde de circumstanțele sociale în care aceste activități sunt desfășurate si de modul în care aceste circumstanțe și activități sunt interpretate de către cei ce sunt implicați în ele.
Sarcinile domestice joacă un rol la fel de important în existența umană precum activitățile din cadrul relațiilor de producție economică, însă un echilibrul între viața profesională și cea personală este cu atât mai greu realizabil cu cât munca este privită drept un sacrificiu, o obligație. Viața familială are o importanță deosebită și în privința reproducerii forței de muncă, zona familială având o stransă legătură cu zona reproducerii forței de muncă. Deci, viața de familie, munca domestică nu este importantă doar în sine ci are și o importanță economică, deoarece permite reproducerea forței de muncă. Adan Smith oferă o explicație a diferenței dintre consum și producție și anume această diferență înseamnă și actul de creare al economiei ca știință, însă în prezent relația existentă între cele două concepte devine una tensionată, cu alte cuvinte Gershuny (2000, 2005a, 2005b, 2005c) înlocuiește conceptele de producere, reproducere și consum cu conceptul de “lanțuri de aprovizionare” care atrage atenția asupra satisfacerii nevoilor umane prin combinarea muncii plătite cu munca neplătită și cea voluntară, consum și recreație.
Activitățile rutiniere precum hrănitul, adăpostitul sau îmbrăcatul fac parte din existența umană, acestea reprezentând pionul principal care participă la realizarea și împlinirea acestei existențe, aceste sarcini domestice jucând un rol important care duce la o supraviețuire a societății în egală măsură precum activitatea desfășurată pe piața muncii. Baxter(2000) realizează o distincție clară și precisă ale sarcinilor de interior și ale sarcinilor de exterior, studiile anterioare analizate de către Robinson și Hunter (2008) aratând stereotipiile de gen care au rămas adânc înrădăcinate, fiind tradițional, spre exemplu femeia este pusă pe postura de gospodină, în timp ce bărbatul este prezentat ca desfășurându-și activitatea în exteriorul gospodăriei, făcându-și simțită prezența mai mult în spațiul public.
În momentul actual, omul este privit drept un bun, timpul petrecut la birou reprezentând o valoare de anticipare a reușitei sau a eșecului în munca depusă, unele dintre companii continuând să considere domeniul familial și domeniul profesional drept două planuri paralele, distincte. În încercarea de a îmbina cele două dimensiuni, a fost abordat conceptul de familyfriendly. Această cultură organizațională pune la dispoziție diferite programe pentru a se putea realiza un echilibru între viața profesională și viața personală, iar acest concept de familyfriendly înseamnă nu doar faptul de a ține cont de nevoile familiale ale angajaților, nefiind vorba doar de o raționalitate valorică, a familiei drept o valoare, ci are și o raționalitate de a reproduce viitorii angajați, iar acest concept există prin conștientizarea faptul că urmașii angajatului fie o să își desfășoare activitatea în cadrul firmei unde activează și părinții, fie vor lucra la o altă companie, dar își vor cumpăra lucruri de la compania părinților. Așadar, în cadrul acestui concept se regăsește și o dorință instrumentală, care ține de folos în investirea în familia angajaților, această investiție în cadrul familiei angajaților nu este una dezinteresată economic, nu este una care urmărește doar familia sau relațiile cu familia ca o valoare în sine, ci are și un aspect interesat care folosește acesta drept o resursă de a avea, de a dispune de o forță de muncă în continuare.
Conform lui Ludwig Fewerbach, viziunea prin care trebuie privită societatea este materialismulul istoric, iar schimbarea societății este în primul rând condiționată de condițiile economice, împrejurările materiale reprezentând un factor determinant al acestor schimbări, aceste condiții fiind date de nevoile umane (adăpost, hrană). Astfel, angajatul suportă o presiune în mod constant din partea angajatorului, dorindu-și mereu să fie el cel apreciat, iar timpul alocat familiei se micșorează în mod inevitabil.
Atât beneficiile cât și serviciile familiale se poziționează sub umbrela politicilor familiale, însă din cauza diversității beneficiilor și serviciilor familiale, în majoritatea țărilor domeniul politicilor familiale nu face parte dintr-o arie distinctă a politicii( Jonathan Bradshaw, Naomi Finch, end pag. 462). Conform spuselor lui Neyer, beneficiile și serviciile familiale se focusează pe diverse aspecte ale vieții de familie, dar și pe diferitele obligații și responsabilități care decurg din diferitele relații familiale, aceste relații putând să fie între parteneri, între părinți și copii acestora. (Neyer, 2003).
1.2 Roluri de gen, familie și muncă
În contemporaneitate , relația de cuplu a tins tot mai mult spre relația bazată pe o autonomie a partenerilor atât egalitară în ceea ce privește împărțirea sarcinilor cât și similară, nu doar egală în termen de efort, în sensul că bărbații au unele atribuții în timp ce femeile altele, dar într-un final munca este egală, ci aceste sarcini trebuie să fie și similare dând dovadă de simetrie, printre cele mai importante transformări în privința familiei fiind procesul de democratizare în luarea deciziilor, în împărțirea resurselor și sarcinilor în gospodărie. Acest proces de democratiza presupune nu doar impărțirea sarcinilor între cei doi soți, ci în luarea deciziilor sunt consultați și copiii, în gestionarea bugetului familiei, procesul nefăcând referire doar la relația dintre soți, ci și la relația cu copiii, relația cu alți membrii ai familiei apropiați care de asemenea sunt consultați în procesul de luare a deciziilor. (C. Briciu, I.A. Mihai, D. Pescaru-Urse, R. Popescu, A. Vîrdol, Politici familiale și de gen în România, pag. 16). Gradul, măsura în care rolurile de gen sunt mai puternic definite sau mai slab definite, au dat naștere unor schimbări ale conduitei indivizilor, schimbări deseori asociate cu o slăbiciune, o vulnerabilitate familială, în maniera tradiționalistă, împărțirea sarcinilor domestice pe gen participă la o fixare în ceea ce privește funcțiile care trebuie să le îndeplinească fiecare în parte, creând o oarecare dependență reciprocă între parteneri. Această situație în care rolurile de gen nu mai sunt atât de strict definite, măsura, gradul în care acestea sunt strict definite s-a mai relaxat, s-a mai atenuat, astfel oamenii putând să aibă conduite mai variate. În trecut nu se putea vorbi despre o egalitate a rolurilor de gen în familie, ci mai degrabă de o echitate, existând o complementaritate între cele două roluri și o echitate, însă studiile au relevat faptul că nu există echitate, totul e o iluzie, pentru că în general femeile lucrează mai mult și ca timp și ca efort în comparație cu bărbații; se vorbește despre echitate și despre faptul că nu trebuie să fim egali, ci trebuie să fim complementari, dar de multe ori asta înseamnă ca femeie complementează, completează mai mult decât bărbatul. O atenuare a rolurilor de gen a dus și la o situația în care familia tradițională a slăbit, iar slăbind rolul de bărbat și de femeie slăbește și uniunea bărbatului cu femeia într-o familie tradițională cu mai mulți copii. În urma acestui proces familia nu mai este una tradițională, fiind într-o oarecare măsură și ea schimbată prin faptul că rolurile de gen nu mai sunt atât de strict definite.
V. Oppenheimer este de părere că o familie-echipă, familia care are rolurile similare este mult adaptată, solidă, deoarece mobilitatea rolurilor din cadrul familiei care presupune egalitatea partenerilor determină o adaptabilitate în cadrul situațiilor de criză, o serie de aprecieri, abordări demonstrează faptul că numărul de ore alocat unor munci domestice este comparabil cu numărul de ore îndreptat spre activitățile productive. (Hărăguș, P.T., 2005).
Echitatea într-o familie tradițională(one earner, one carer) nu este condiționată de egalitate pentru că sarcinile sunt diferte, în schimb, într-o familie non-tradițională(dual earner, dual carer), în cadrul căreia ambele persoane din familie lucrează este condiționată, există echitate atâta timp cât există și egaltate.
Cercetările în urma analizelor bazate pe factori de reciprocitate sau de schimb în funcție de resursa de timp disponibilă al fiecărui partener, nu au identificat o explicație relevantă pentru diferențele dintre genuri care se regăsesc în cadrul gospodariilor, în sensul că femeile în ciuda faptului că își desfășoară activitatea în cadrul unei firme tot atâtea ore precum partenerii lor, sau poate chiar mai multe, ele își îndreaptă atenția spre lucrul în gospodărie și spre activitățile cu copii mai mult decât partenerii lor, munca domestică reprezentând o oarecare bunăstare a familiei, întrucât această activitate din cadrul familiei, pe lângă muncă prestată pe piața muncii are o contribuție la fel de importantă la standardul de viață a indivizilor, activitățile domestice presupunând abilități specifice, efort și timp; aceleași nevoi asigurate de către servicii specializate ar conduce și un cost ridicat. (C. Briciu, I.A. Mihai, D. Pescaru-Urse, R. Popescu, A. Vîrdol, Atitudini și roluri de gen, 2007, pag. 18), iar relația coabitării între parteneri se soldează cu roluri inegale, dezvoltându-se unele roluri specifice. Și în cadrul sociologiei există autori de factură mai degrabă conservatoare care văd rolul, importanța socială a familiei și oarecum descriu valența pozitivă a relațiilor complementare și de echitate din cadrul familiei, acesta este cazul si F. Chipea care susține faptul că manifestarea diferitelor arii de autoritate își fac simțită prezența în timp, iar dacă din cauza intimității în primii ani de relație, de căsătorie deciziile se iau prin negociere, pe parcursul timpului, fiecare dintre parteneri își dezvoltă unele competențe în arii diferite.(Chipea F., 2001).
Pe baza unor studii sociologice, făcând referire la barometrul de opinie publică, Barometrul Relațiilor de Gen 2000, marea majoritate a cetățenilor români au o viziune mai degrabă tradiționalistă asupra familiei, o viziune care și-o manifestă, o întăresc și o păstrează de-a lungul generației față de familie, atitudine care ne duce cu gândul la una dintre sursele cele mai importante și capabile să ofere un grad de satisfacere asupra vieții, fiind considerată la rândul ei o instituție fundamentală. Conform datelor SGG(Survey on Gender Generations), căsătoria reprezintă o importantă instituție socială, fiind în continuare valorizată de marea majoritate a românilor, doar 7 % considerând căsătoria drept o instituție demodată, din acest procent de 7 % făcând parte mai mulți tineri.
Conform datelor SGG(Survey on Gender Generations), majoritatea treburile domestice revin femeilor, numeroasele cercetări anterioare în cadrul familiei din România confirmă același model, analize precum Chipea F., 2001, Voicu M., 2004, Popescu R., 2002.
1.3 Diferențe între sectoare de activitate privind „motherhood penalty”
Conceptul de motherhood penalty face referire în mod general la dezavantajul pe care îl resimt femeile atunci când ajung mame și atât veniturile lor cât și timpul pe care îl pot dedica profesiei sau vieții personale scade.
Acest concept face referire la presiunea care este pusă asupra femeilor atunci când ele rămân în concediu de maternitate și nu mai dispun de renumerația de la început, atunci când nu erau în concediu de materinitate, câștigând mai puțin decât partenerii lor. În momentul în care acestea se reîntorc la locul de muncă ele simt o presiune asupra lor, presiune care le determină să muncească dublu față de celelalte persoane pentru a demonstra faptul că nu și-au pierdut din abilități atunci când au rămas acasă în scopul îngrijirii copilului, fapt care le trezește o oarecare frustrare, deoarece din cauza timpului alocat îndeplinirii sarcinilor de pe piața muncii ele simt că pierd timp prețios care ar trebui să îl aloce copiilor. Pe de altă parte în cazul în care își petrec mai mult timp cu copiii, ele simt că își neglijează serviciul, fiind uitate de societate și nu mai sunt recunocute la adevărata lor capacitate de lucru, iar această împăcare, împletire a vieții familiale cu cea cea profesională se realizează mult mai greu în cazul familiei monoparentale decât în cadrul familiei în care se simte prezența ambilor părinți, iar cei doi se susțin reciproc, chiar dacă în unele cazuri și doar moral, această precizare a diferenței de câștig material dintre femei și bărbați fiind relevantă întrucât contribuie la diferența indivizilor pe nivele sociale.(Blood and Wolfe, 1960)
Conform Budig and England (2001, p.204) femeile-mame câștigă mai puțin în comparație de celelalte tocmai din pricina pauzei pe care o fac atunci când dispun de concediu maternal, considerându-se că și-au pierdut din experineță, fie din cauza lipsei de productivitate în cadrul job-ului, fie din cauza discriminării cu care se confruntă din partea angajatorilor.
Manifestarea în cadrul familiei ale responsabilităților, precum și acordarea îngrijirii persoanelor care solicită acest lucru, spre exemplu copiii, necesită un oarecare volum de timp care trebuie îndreptat spre activitățile respective, flexibilitatea în desfășurarea programului individual de lucru reprezintând o cale prin intermediul căreia persoanele mai ocupate își pot duce la bun sfârșit obligațiile pe care le au, obligații familiale fără să afecteze volumul de timp lucrat, putând realiza astfel un echilibru între viața profesioanală și viața personală. (Mihaela Hărăguș, 2013) Însă, timpul este deseori privit drept o resursă gata să se termine, care nu poate să fie inepuizabilă și tocmai din aceasta privință se încearcă să se aducă viața familială în cadrul job-ului prin diverse activități sau prin vizite ale colegilor și participarea la diverse jocuri între copiii acestora, încercându-se o apropriere, o acaparare a timpului personal de către timpul de muncă prin metode oarecum invizibile, metode ca și cea amintită mai sus, cea cu activități sau cu team building-uri, însă cu toate că locul de muncă pare a fi unul cu un program mai flexibil, de fapt vorbim despre o cușcă de sticlă, deoarece efortul depus este unul mare, iar timpul personal este acaparat de muncă.
Astfel, mulți dintre muncitorii din sectorul creativ și o parte dintre cei care lucrează în servicii, spre exemplu cei care fac parte din ONG-uri nu sunt constrânși de a aparține unui spațiu fizic în care să își desfășoare activitățile așa cum se întâmplă în cazul muncitorilor dintr-o fabrică, muncitorii dn acest sector dispunând de libertatea de a-și desfășura activitatea și de acasă, din mijlocul familiei, neavând stresul în ceea ce privesc pontajele zilnice de intrare sau ieșire. (Tot ceea) ce ei au de respectat este deadline-ul și consecințele care trebuie să le suporte în caz că nu sunt respectate aceste termene limită de terminare și predare a unui proiect, spre deosebire de rutina tayloristă care mizează pe diviziunea în sarcini punctuale și repetitive ale unui proces complex de producție.
În cadrul sectorului muncii non manuală a serviciilor, predomină munca desfășurată într-o cușca de sticlă, spre exemplu munca în call center, munca în corporații multinaționale, sectorul serviciilor în expansiune, sector mult mai reglementat decât cel al sectorului creativ. Extinderea sectorului serviciilor în care predomină tipul de munci feminizate care solicită comunicare, colaborare, muncă emoțională și care preiau sarcini domestice în trecut (îngrijirea copiilor, al persoanelor bolnave) a creat în secolul al XX-lea o nișă importantă pentru intrarea în muncă salariată a femeilor.
Creșterea participării în muncă a femeilor a indus așteptări salariale egale între femei și bărbați, recunoașterea egalității între sexe în privința drepturilor salariale, recunoaștere care a fost introdusă și în Constituțiile Naționale.
În ceea ce privește existența egalității între femei și bărbați, aceasta reprezintă o valoare fundamentală, în cadrul articolului 23 al Drepturilor Fundamentale precizându-se următoarea: egalitatea între bărbați și femei trebuie asigurată în toate ariile, arii incluzând locul de muncă și renumerația, această recunoaștere a egalității între genuri reprezentând un punct forte atât în creșterea economiei cât și în prosperitate și competitivitate, iar în Adema & Whiteford 2007 se regăsește relatată situația în care în cadrul Uniunii Europene rata de angajare a femeilor s-a dublat în ultimii cinci ani. Această creștere a ratei de angajare a femeilor în U.E. a crescut semnificativ datorită faptului că în Uniunea Europeană au intrat țările din Europa de Est în care rata de angajare a femeilor este mare, spre exemplu în România ratele de angajare între femei și bărbați sunt la fel, nu există o diferență mare, chiar dacă femeile au copii, acestea tot dispun de rată mare de angajare cu toate că renumerația este mai mică. Așadar, Uniunea Europeană și-a propus să crească ratele de angajare în rândul femeilor, dar singura creștere semnificativă a avut loc atunci când au intrat în U.E. țările din est și s-a schimbat compoziția Uniunii Europene, media crescând datorită intrării în U.E. a Ungariei, a Slavaciei, dar mai ales atunci când au intrat România și Bulgaria, ceea ce schimbă statistica europeană. Iar tocmai această creștere masivă pe piața muncii în rândul femeilor a condus la conceptul de familyfriendly amintit mai sus, concept ce presupune că locul de muncă și așteptările la locul de muncă sunt în așa manieră concepute încât nu obligă o sacrificare a vieții de familie, cu alte cuvinte conceptul de familyfriendly înseamnă că locul de muncă, așteptările de la locul de muncă, programul este așa construit încât omul să fie un părinte, un partener de viață full,cu toate atribuțile.
2. Teorii care explica distribuția sarcinilor domestice
Fenomene precum creșterea ratei de divorț, scăderea fertilității sau a intrării femeilor pe piața muncii au condus și au generat un fel de panică morală legată de dispariția familiei (fenomene analizate de Scanzoni 1981, Berger 1992). Cu toate acestea, modelul traditional își păstrează locul fruntaș. În acest capitol o să prezint principalele noțiuni pe care le folosesc în această temă și anume schimbarea socială și schimbarea structurilor familiale, ideologia de gen și ultilizarea timpului și sarcini domestice.
2.1 Schimbare socială și schimbarea structurilor familiale MIN 5
Un set de teorii care vizează împărțirea sarcinilor domestice și schimbările în structura familială pornesc de la schimbarea socială și în primul rând schimbarea modului de producție ca ceva care a generat schimbarea structurilor familiale.
Cu toate acestea, folosind lucrările lui Goode, Paul-Teodor Hărăguș (2010) afirmă că este dificil de identificat mecanismul precis care leagă schimbările în structura economică de schimbările în structura familiei.(Goode, 1963 apud Paul-Teodor Hărăguș 2010)
Așadar, conform operei lui Goode (1963) stingerea controlului familiei a fost cauzat de o generalizare a salariului, la fel cum alegerea partenerului (soț/soție) în societatea contemporană este determinată tot de către această generalizare. Extinderea muncii salariate atât în rândul bărbaților cât și al femeilor a generat oarecum o schimbare în alegerea partenerului de viață care nu mai este un partener cu care căsătoria este aranjată din motive de interes economic, ci ajunge să fie o comuniune între doi salariați practic, cu alte cuvinte, părinții nu mai controlează modul în care noi ne căsătorim, fiind salariați dispunem de mai multă libertate de a alege partenerul cu care ne dorim să avem o familie. Felul în care sursa principală de venit a devenit munca salariată, tipul de muncă familială cu care ne-am obișnuit din agricultură sau din atelierele meșteșugărești bazate pe relații de familie, nu mai constituie forma de muncă predominantă, iar aceasta a generat o schimbare a rolului familiei, a rolului părinților în formarea unor alte familii. Segalen (1993) susține faptul că lumea industrializată “încarnarea modernității” este cel mai bine caracterizată prin economie și raționalitate, în timp ce familia este reprezentanta unor valori tradiționale, arhaice și anacronice (altruism, iubire, fidelitate, loialitate) într-o astfel de lume. Așadar, faptul de a avea o familie, un partener stabil pe o perioadă lungă de timp, în timp ce nimic altceva nu mai este stabil în viață, spre exemplu locul de muncă se schimbă, se schimbă calificarea, trebuie schimbată apariția fizică în funcție de locul de muncă, poate să genereze anumite tensiuni.
Tot Segalen susține că pentru Parsons în trecut, instituția care făcea integrarea socială era familia, deci practic, familia era responsabilă de găsirea unor resurse pentru subzistența economică, hrană, adăpost, însă acum nu se mai poate pune problema de acestă parentalitate, nu părinții sunt responsabili, ci este responsabilă structura economcă. Se ajunge la integrarea în societate având un loc de muncă, fiind integrat în câmpul muncii. Așadar, instituția care face integrarea socială nu mai este sistemul relațiilor de rudenie, parentalitatea, ci este de fapt piața forței de muncă, instituția economică. Integrarea în societate, conform și definiției Uniunii Europene înseamnă integrarea pe piața muncii.
În ceea ce privește ideologia tradționalistă a unui cuplu, a unei familii, se presupune că această organizare, această instituție este alcătuită din doi oameni lipsiți de simetrie din punctul de vedere al sarcinilor pe care le îndeplinesc. Familia modernă reprezintă consecința unor schimbări sociale, schimbări sociale determinate de apariția capitalismului. Un exemplu în acest sens ar putea fi oferit de către fabrica care se transformă în locul principal de desfășurare al activităților economice, astfel, familia începând să își piardă din funcțiile sale productive, relațiile dintre parteneri, dintre soți devenind unele disproportionate, soția își pierde valoarea economică așa că ea și copiii devin total dependent de soț, formând o “familie asimetrică” în care soțul își controlează familia prin forță, violență sau făcând apel la puterea financiară (Ericksen, Yancey, 1979) în ceea ce privește relațiile de producție fordiste, asta spre deosebire de post-fordism unde aceste relații se schimbă destul de simțitor, deoarece nu mai este suficient ca un singur membru al familiei să lucreze, ci amândoi trebuie să lucreze.
2.2 Ideologia de gen
În organizarea și împărțirea sarcinilor domestice valorile de gen joacă un rol important, iar conform spuselor lui Greenstein și ale lui Bianchi perspectiva rolurilor de gen este probabil cea mai folosită direcție în a explica diviziunea sarcinilor domestice și participarea pe piața muncii a soților (Greenstein 1996a, Bianchi et al. 2000). În acest fel, se argumentează situația în care persoanele care au ideologii egalitare au mai mari șanse de a-și împărți sarcinile domestice într-un mod echitabil, fapt care se diferențiază de persoanele care dispun de atitudini tradiționale.
Conform unor cercetări realizate, rezultatele au arătat faptul că atunci când atitudinile non-tradiționaliste sunt prezente, bărbații muncesc în mod egal (după Coverman 1985, apud Tsuya și Bumpass, 1998). Totodată Pleck, în lucrarea sa din anul 1985 (apud. Kaufman, 2000) a susținut situația în care cuplurile au viziuni progresive asupra genului sunt mult mai probabil să fie simetrici în activitățile casnice.
Cu toate că partenerii pot să fie foarte flexibili în ceea ce privește munca domestică, dacă societatea largă are o altfel de concepție, această societate o să pună presiune pe familie. Viziunea celor doi parteneri căsătoriți contează foarte mult, dar contează și societatea în care aceștia trăiesc și care îi va sancționa.
2.3. Utilizarea timpului și sarcini domestice
Studiul relației dintre familie și muncă ne invită la o concentrare pe timp și pe multitudinea de pluralități a acestuia (Brannen, 2005), în acest fel timpul transformându-se într-o temă tot mai des dezbătută în analizele realizate de către sociologi și anume: timpul a devenit măsurabil în vedere stabilirii cantității de timp alocată pentru diverse activități, iar ca indivizi lucrăm cu unități de timp (zile și ore de muncă, zile libere) în care acesta se transformă în “timp ca și proiect”.( Paul-Teodor Hărăguș, 2010, pag. 61)
Economiștii au introdus un nou termen în ceea ce privește timpul și anume “buget de timp”(Andorka, 1987), termen ce face aluzie la aspectul de resursă (Paul-Teodor Hărăguș, 2010, pag. 61). Conform spuselor lui Paul-Teodor Hărăguș, timpul reprezintă o resursă, resursă care nu poate să fie chelutuită cu o altă ocazie doar pentru că o economisești acum; această resursă este una finită, având aceeași cantitate pentru toți, noi, oamenii putând să găsim calea cea mai convenabilă în ceea ce privește folosirea acestuia la un moment dat.(Paul-Teodor Hărăguș, 2010, pag. 63).
Odată cu modernitatea s-a realizat și trecerea de la orientarea spre sarcină la orientarea spre timp (Paul-Teodor Hărăguș, 2010, pag. 63). Activitățile umane sunt călăuzite de acest timp, de acest clock time, individul simțind că orice secundă trebuie apreciată și folosită în mod corespunzător, altfel, în caz contrar ea reprezintă un timp pierdut. Astfel, timpul a devenit o reprezentare abstractă a posibilităților unei acțiuni, orice activitate devenind o investiție de timp.(Glorieux și Elchardus, 1999).
Juniu și Henderson (2001) afirmă că petrecerea timpului liber, loisir-ul, trebuie să includă și acele situații în care oamenii nu fac nimic, nu au nici o activitate, nu doar acele activități în care timpul liber este petrecut, folosit pentru a face ceva. Studii realizate și analizate de către Susan Shaw în Canada susțin faptul că oamenii sunt conștienți de beneficiile aduse de timpul liber petrecut alături de familie, însă în realitate este greu de obținut acest timp petrecut alături de cei dragi. De asemenea, studii realizate pe teritoriul României întăresc ideea conform căreia persoanelor angajate li se micșorează, le scade cantitatea de timp petrecut cu familia sau timpul dedicat îngrijirii personale din cauză că muncesc mult mai mult (aici făcând referire la munca plătită, munca desfășurată în cadrul unei organizații). Cu alte cuvinte, timpul este influențat și modificat odată cu statutul ocupational. Studiile sociologice demonstrează și reliefează existența unei elasticități negative între orele de muncă prestate la locul de muncă și cele de muncă domestică. Adică numărul orelor de muncă domestică scad odată cu creșterea numărului de ore de muncă plătită. În ceea ce privește Europa, munca totală (cea plătită, dar și cea domestică) se îndreaptă cu un procent mai mare spre cazul femeilor, însă acest lucru variază destul de mult în funcție de țară, spre exemplu în țări precum Marea Britania sau Suedia se poate vorbi despre valori egale, aceasta spre deosebire de țările sudice în care femeile muncesc cu aproximativ o oră mai mult în munca domestică. După spusele lui Hillary Clinton’s, Pascall și Nanning (2000) perioada socialistă a însemnat o prezență feminină mai mare pe piața muncii, dar politcile nu au intervenit în nici un fel în distribuția sarcinilor domestice, lăsând o situație inegală la nivelul familiei(“double burden”) (Pascall și Manning 2000).
3. Politici sociale și politici de resurse umane privind echilibrul dintre viața profesională și cea personală
În acest capitol o să prezint principalele concepte pe care le voi folosi în această lucrare, concepte precum politici sociale și politici de resuse umane la nivelul companiilor, prezentând și câteva studii de caz.
3.1 Politici sociale
Politica socială reprezintă acele modalități, modele și mecanisme care vizează distribuția resurselor în acord cu un anumit criteriu al nevoii”. (Mishra,1977).
Conform O.U.G. 158/2005 (aprobat prin Legea 339/2006), concediul de maternitate este plătit, iar prin O.U.G 111/2010
Politica socială caută întotdeauna și o schimbare de ideologie, deci politica socială este în același timp condiționată de o schimbare ideologică, pentru că dacă nu ar fi existat această schimbare ideologică, nu ar fi putut să fie implementată. Deci faptul că in România în prezent, o lună dintre cele alocate creșterii copilului este dedicată bărbatului, nu ar fi fost posibilă (trecerea acestei legi) dacă nu ar fi existat o schimbare de viziune, tot odată nu ar fi fost posibil fără aceasta ca în anul 1990 în România să se fi introdus concediul prelungit de maternitate, de creștere a copilului(legea 1, 1990) care a vizat prelungirea concediului de maternitate până în momentul în care copilul împlinește un an, iar concediul respectiv care se numea concediu de îngrijire al copilului putea să fie luat de oricare dintre părinți. Așa ceva nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi fost o politică comunistă care să fi împins femeia să lucreze, deci practic o politică de egalizare între sexe a permis această modificare.
Datorită faptului că soțiile sunt cele mai implicate în desfășurarea sarcinilor domestice și în creșterea copiilor, bărbații sunt mult mai privilegiați din această privință, spre deosebire de partea feminină.
În urma analizei bazei de date a Anchetei de Generații și Gen 2015 a reieșit faptul că în privința bărbaților, mediul de rezidență, urban sau rural, nu cauzează diferențe în ceea ce privește satisfacerea față de implicarea partenerelor în viața de familie, spre deosebire de respondentele de gen feminin care își manifestă opinia conform căreia femeile din mediul urban sunt mult mai satisfăcute, afirmație care este total opusă față de cea oferită de partea feminină care își duce traiul în mediul rural. În schimb, efectul vârstei nu își pune amprenta asupra niciunui gen atunci când vine vorba de implicărea partenerilor în sarcinile domestice, în schimb atât satisfacția bărbaților cât și satisfacția femeilor crește odată cu educația, cei cu studii post-secundare fiind mai satisfăcuți de activitatea partenerului lor: femeile cu studii post-secundare, ai căror parteneri sunt mai implicați în creșterea copiilor decât în alte cazuri, raportează un nivel de satisfacție mai ridicat decât femeile cu mai puține studii și partenerii nu chiar așa de implicați.(Paul-Teodor Hărăguș, 2010, pag. 249).
Această satisfacție în ceea ce privește implicarea partenerului de viață în a participa în mod activ la îndeplinirea sarcinilor domestice joacă un rol esențial în nașterea unor neînțelegeri în viața de cuplu, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.
3.2 Politici de resuse umane la nivelul companiilor: câteva studii de caz
În studiul Work-Life Balance: Doing It Right and Avoiding the Pitfalls realizat de către Jim Bird se vorbește despre metodele care ar trebui aplicate în vederea obținerii unui echilibru între viața profesională și viața personală, aducând la suprafața faptul că se poate învăța din greșelile altora și a nu le mai repeta.
Prima problemă care poate să influențeze atât într-un mod pozitiv cât și într-un mod negativ această balanță este dată de o creștere a profitului. Stresul în cadrul organizației în care un individ își desfășoară activitate poate să influențeze, să aibă un impact negativ asupra productivității, în timp ce găsirea unei căi, unei metode de a împăca aceste două planuri conduce la o reducere a surmenajului psihic, întorcând totul înspre favoarea organizației, angajatul dând un mai bun randament, crescând astfel și productivitatea. Cea de-a doua problemă este determinată de implicarea deplină din partea angajatului, adică organizația care dispune de un mediu aglomerat, stresant, care necesită multă implicare, va suferi din cauza lipsei oportunității de angajare a unor indivzi noi, ceea ce o să îi afecteze și pe actualii, pe prezenții angajați, presiunea îndeplinirii tuturor angajamentelor fiind puse pe umărul acestora.
De asemenea competiția pentru talent, această fugă pentru recunoașterea meritelor poate zdruncina echilibrul dintre viața profesională și viața personală, o parte dintre angajați preferând să încline balanța înspre renunțarea la job din cauza că solicitarea prea mare venită din partea angajatorilor le poate cauza probleme de sănătate, probleme care generează costuri financiare în plus. În schimb, ceea ce duce la o îmbunătățire și la o implicare mult mai activă din partea angajaților este oferirea unor condiții de muncă optime prin crearea unui loc de muncă mai sănătos, implicit îmbunătățind stilul de viața al angajatului.
Jim Bird este de părere că de toate aceste aspecte ce țin de posibilitatea obținerii unei balanțe înclinate egal atât înspre viața profesională, dar și înspre viața persoanlă trebuie să se ocupe departamentul de human resources, însă în ciuda nenumăratelor promisiuni și încercări de a se ajunge la un punct comun între cele două planuri, multe dintre încercări și implementări au dat greș. Acesta oferă un exemplu privind spre anii 1960-1970, pe parcursul cărora angajații au considerat împărțirea între viață personală și muncă o problemă pentru femeile care încercau să se împartă între casă și servici, iar pe parcursul anului 1980, odată cu recunoașterea valorilor și a nevoilor femeilor, dar și contribuțiilor acestora, Merck, Deloitte&Touche au început o schimbare în privința atât a politicilor de la locul de muncă, cât și a procedurilor și a beneficiilor. Aceste schimbări au inclus concediul de creștere/îngrijire al copilului, programul flexibil, dar și munca la domiciliu. Tot pe parcursul anului 1980 bărbații au început să își exprime opinia în legătură cu îngrijorarea pentru viața personală-viața profesională, aceștia conștientizând faptul că o balanță dezechilibrată în ceea ce privesc aceste planuri afectează viața de familie. În anul 1990 a fost recunoscută importanța vitală a unei balanțe echilibrate între profesie și plan personal atât în ceea ce îi privește pe bărbați, femei, persoane căsătorite sau singure și pentru monopărinți.
În concluzie, articolul prezintă indivizii care activează în cadrul resurselor umane și care au încercat să răspundă tensiunilor dintre datoriile femeilor de se împărți între casă și servici, iar aceștia s-au gândit la implementarea unui concediu de creștere/îngrijire al copilului, a unui program flexibil sau al posibilității muncii de la domiciliu, neaxându-se pe împărțirea muncii egale între bărbați și femei, ci mai degrabă s-au gândit să creeze niște priorități femeilor care au copil.
În cadrul celui de-al doilea articol, Work-Life Balance: Expatriates Reflect the International Dimension(Sue Shortland, Siobhan Cummins), se reliefează faptul că odată cu globalizarea în ceea ce privește munca și odată cu avansarea tehnologiei, munca de altă dată, munca tradițională a suferit modificări, schimbări, astfel, noțiunea de „24/7” a devenit tot mai cunoscută în sensul de a fi capabil de a presta muncă la orice oră, cu toate că ești sau nu prezent fizic la birou. Având în vedere toate aceste transformări, nu trebuie să ne suprindă găsire cu ușurință a unui loc de muncă care să contribuie la o supra solicitare a angajaților în ceea ce privește depunerea efortului în cadrul locului de muncă, la situații stresante generatoare implicit de stres și tot odată la consecințe negative în ceea ce privește atât sănătatea fizică cât și cea psihică.
Însă odată cu câștigarea în teren al termenului de echilibru viață profesională-viață personală, în Europa, precum și în America de Nord, în ultimii ani a existat o tendință de creștere în rândul organizațiilor de a introduce inițiative care să inducă și care să promoveze bunăstarea angajatului în cadrul locului de muncă. Aceste inițiative includ atât politici și practici care oferă o flexibilitate în ceea ce privește munca, reducerea stresului la locul de muncă, în acest mod, angajații putând să echilibreze responsabilitățile din cadrul organizației în care activează cu responsabilitățile din câmpul domestic.
Orele lungi de muncă care trebuiesc îndeplinite au devenit un subiect la nivel național. Spre exemplu, în Uniunea Europeană, zilele în care trebuie prestată munca în cadrul organizațiilor variază, însă orice individ trebuie să dispună pe săptămână de un repaus de 48 de ore. Muncile care se extind pe tot parcursul zilei sau pe parcursul săptămânii contribuie la instalarea unui stres în plus în rândul angajaților, un stres care se adaugă unei vieți pline de responsabilitate. Una dintre situațiile care care duc la plasarea muncii din cadrul organizației pe primul loc, în defavoarea muncii domestice sunt călătoriile în interes de servici, deoarece acestea prelungesc orele acordate serviciului. Aceste deplasări contribuie la ridicarea nivelului de stres mai ales în situațiile în care angajații se confruntă destul de des cu aceste interese de servici. Tot mai mulți dintre respondenții HR se confruntă cu această problemă, trebuind să călătorească tot mai mult și doar 19% dintre aceștia sunt recompensați pentru timpul petrecut în afara familiei. Iar în urma studiului realizat, s-a constatat faptul că 54% dintre intervievați călătoresc în interes de servici o dată pe lună, în timp ce 35% au parte de aceste deplasări între 2 și 4 ori pe lună și 8% fac între 5 și 7 călătorii pe lună în interesul organizației.
De asemenea, activitatea de a răspunde la telefon are ca și consecință extinderea orelor de muncă prestată la servici. Marea majoritate a angajații din cadrul departamentului de resurse umane a susținut faptul că sunt nevoiți să răspundă la telefoanele din interes de servici atât de dimineață, atunci când încă nu au început programul normal de muncă, cât și spre seară, atunci când se presupune că sunt liberi. În sfârșit, printre problemele care conduc inevitabil la prelungirea orarului de muncă se numără și întâlnirile în interes de servici, majoritatea angajaților HR susținând faptul că superiorii lor se așteaptă ca ei să poată să lucreze și în weekend, sau să participe la întâlnirile de la sfârșitul săptămânii în ceea ce privește analizarea desfășurării muncii din săptămâna ce tocmai a trecut.
Așadar, dezvoltarea tehnologiei și implicit globalizarea a condus la creșterea nivelului de stres în ceea ce privesc angajații ce sunt nevoiți să își prelungească numărul de ore alocate în interes de serviciu, ore care se consumă prin răspunderea la diverse telefoane în interes de servici, întâlniri de la sfârșitul săptămânii sau deplasări.
În cel de-al treilea articol și anume Working Time, Industrial Relations and the Employment Relationship(Jill Rubery, Kevin Ward, Damian Grimshaw, Huw Beynon), se evidențiază faptul că timpul joacă un rol central în stabilirea unei relații între profesie și viață familială, situație care devine adesea cunoscută sub denumirea de compromis social.
În ceea ce privesc angajații, aceștia recunosc timpul plătit drept un timp în care se depune o muncă pentru care se ia un salariu, o renumerație și timp liber atunci când acest timp poate să fie folosit la nevoile personale, în cadrul câmpului domestic. Iar dacă privim dintr-o perspectivă a timpului, există unele situații care trebuie respectate și anume timpul petrecut, timpul destinat muncii care este la final recompensat printr-o renumerație și timpul care se află sub controlul individului, adică timpul liber dintr-o săptămână, lună sau an destinat vieții personale, a muncilor domestice, al relaxării, însă marea majoritate al angajaților au menționat faptul că pentru a ajunge la final cu sarcinile trasate de către superiori, sarcini care nu sunt puține atunci când ai un loc de muncă cu normă întreagă, full, trebuie să îți maximizezi timpul alocat rezolvării acestora, timp care nu îl mai poți petrece alături de familie.
Așadar, o balanță echilibrată în ceea ce privește viața familială și viață profesională este greu de obținut în situația în care tu ca și individ ești angajat într-o organizație, iar timpul alocat sarcinilor domestice este răpit de îndeplinirea sarcinilor de la locul de muncă.
4. Întrebarea de cercetare, obiective și metodologie
4.1 Întrebarea de cercetare și obiective
În cadrul acestei lucrări am încercat să aflu dacă se reușește obținerea unui echilibru între viața profesioală și viața persoanlă atunci când este prezent în cadrul familiei și unul sau mai mulți copii care necesită îngrijire și dacă partenerii apelează la ajutor venit din partea altor membrii ai familiei în ceea ce privesc sarcinile domestice
În cadrul acestei lucrări se urmăresc patru obiective și anume
1. Identificarea relației cu copiii și descrierea timpului petrecut cu aceștia precum și primirea unui ajutor în cadrul sarcinilor domestice din partea membrilor familiei.
2. Identificarea unei posibile avansări și motivația răspunsului oferit în privința acesteia.
3. Descrierea așteptărilor în cadrul familiei/ al serviciului, motivarea dacă aceste așteptări sunt sau nu realiste.
4. Identficarea preluării unei părți din efortul/ munca creșterii copilului de către alți membrii ai familiei, socializarea efortului de creștere al copilului.
Asumpțiile de la care pornesc, bazându-mă pe literatura de specialitate consultată sunt:
1. Timpul nu este egal împărțit între relația cu copiii, desfășurarea unor activități educative cu aceștia și între job.
2. Se primește ajutor în sarcinile domestice de la membrii familiei(părinți, socrii, frați)
3. Existența unei presiuni de a renunța la posibilitatea unei avansări la locul de muncă în special în cazul femeilor.
4. Se aduce munca renumerată în cadrul contextului familial.
5. Se acordă din partea firmei un sprijin în împărțirea rolului de mamă și angajată în același timp.
6. Este posibilă cunoașterea familiei de către colegii de la firmă prin intermediul unor ieșiri, vizite de familie.
4.2 Metoda de cercetare
Metoda de cercetare folosită este una de tip calitativ, facilitându-mi posibilitatea realizării investigației în profunzime asupra echilibrului dintre viața profesonală și cea personală, asupra opiniilor și nu în ultimul rând asupra credințelor intervievaților. Metoda pe care le-am folosit este interviul semi-structurat.
Interviul reprezintă o tehnică de a obține prin adresarea de întrebări și oferirea unor răspunsuri a unor informații, informații care vin în vederea validării unor asumpții. Așa cum preciza Fred N. Kerlinger (1973), interviul este un instrument de măsurare psihologică și sociologică în legătură cu care se pun aceleași probleme ale reliabilității, validității și obiectivității, ca și față de oricare alt instrument de măsurare, iar Margaret Stacey (1970,) susține folosirea interviului în situațiile in care atunci „când trebuie studiate comportamente dificil de observat pentru că se desfășoară în locuri private, când se cercetează credințele și atitudinile, neexistând documente scrise despre acestea, în astfel de cazuri cea mai bunã soluþie o reprezintã utilizarea interviului“.( Interviu ca tehnică de cercetare științifică, 2004, pag.151)
Instrument: ghiduri de interviu semi-structurate
4.3 Eșantionul studiat
Eșantionarea a fost una pe cote, unitatea de eșantionare a fost cuplul căsătorit cu copii sub vârsta de 10 ani, o eșantionare pe cote în care ambele persoane, atât tatăl cât și mama trebuiau să aibă studii superioare-acest criteriu nu a fost greu de atins, deoarece în România există o homogamie de clasă destul de mare (Alina Cucu, Irina Culic, 2012). Am ales persoane care lucrează în sectorul non-manual și care au posibilitatea de a avansa în carieră.
Interviurile au fost realizate în mediul urban, alegând familii cu copii sub vârsta de 10 ani, deoarece sub această vârstă, copiii sunt încă mici și au o nevoie mai mare de supraveghere din partea părinților, cum alte cuvinte, gradul lor de independență față de părinți este foarte redus.
Din eșantionul pentru interviu fac parte 7 cupluri, persoane căsătorite aparținând atât genului feminin cât și genului masculin,cu copii, aceștia având vârsta mai mică de 10 ani și activând în domeniul non-manual. Tehnica folosită este cea a bulgărelui de zăpadă. Interviul a fost realizat cu atât cu mame cât și cu tați, existând un echilibru între aceștia, iar media interviurilor fiind cuprinsă între 20-45 de minute. Dintre cele 7 familii intervievate, 3 dintre ele au câte doi copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani, 3 cupluri au un singur copil cu vârsta cuprinsă între 4 și 9 ani, în timp ce doar o singură familie are 3 copii cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani.
5. Analiza datelor
În cadrul acestui capitol voi realiza analiza răspunsurilor oferite de către respondeți în cadrul interviului realizat.
5.1 Relația cu copiii și externalizarea activităților educative și de îngrijire a copiilor
La întrebarea dacă copiii lor merg la grădință/școală/after school sau la cluburi pentru copii și dacă da, atunci cine îi duce la acestea și cine îi ia la sfârșitul programului, răspunsurile au variat atât în funcție de gradul de înțelegere și ajutor reciproc între soți, de nivelul de educație și aspirație al lor, în funcție de locul de muncă, dar și în funcție de renumerația primită la sfârșitul lunii de către aceștia și nu în ultimul rând de timpul alocat job-ului și activităților din cadrul câmpului economic. Două dintre cuplurile cu doi copii au susținut faptul că i-au înscris pe aceștia la programul after school, dar și la cluburi pentru copii, unde așa cum sunțin ei învață doar lucruri bune, ajutându-i astfel să evolueze și să se formeze frumos ca și oameni din cauza lipsei timpului necesar alocat unui copil. Din partea părinților există o justificare pentru înscrierea în programele de after school al copiilor, această explicație fiind aceea că prin aceste programe învață multe lucruri benefice, învață să socializeze, cu alte cuvinte există din partea părinților o raționalizare, iar în loc să își asume atributele de părinți care își educă copilul, externalizaează aceste sarcini. Părinții acestor copii, atât mamele cât și tații își desfășoară activitatea în cadrul unor firme private, în mediul urban fiind mulțumiți atât de efortul/munca depusă cât și de renumerația primită.
Sigur că îmi duc copiii la astfel de programe, consider absolut normal și totodată necesar ca un copil să fie înscris la cluburi pentru copii sau în programe after school. Îți spus sincer, copilul cel mare, cel de 7 ani este foarte bine dezvoltat atât psihic cât și fizic datorită activităților desfășurate în cadrul acestora. Faptul ăsta concret m-a impulsonat și m-a determinat să îl înscriu si pe micuț. (tatăl unui dintre cuplurile cu câte doi copii).
De când am rămas însărcinată am spus că o să îmi înscriu copii la diverse activități educative care să le pună mintea la contribuție, să fie mai dezghetați…nu-mi pare rău absolut deloc pentru alegerea făcută…recomand tuturor părinților să aibă încredere în programele de acest tip chiar dacă asta înseamna o cheltuială în plus, merită! (mamă a gemeni care își desfășoară activitatea în cadrul unei firme private din mediul urban)
În schimb, cealaltă familie cu doi copii, în ciuda faptului că lucrează în cadrul aceleași firme ca și celelalte două cupluri, este de părere că toate astea sunt o pierdere de timp și cine are nevoie de ele?!
Daaa, moda asta cu after school, să își dea cine vrea acolo copilul, eu zic ca e o pierdere de energie și timp, lucrurile ce fac copiii acolo le pot face și acasă, liniștiți, cu familia. Nu am nevoie de o altă doamnă care să se ocupe de copiii mei, îi știu și eu crește frumos. (tatăl a doi copii)
O familie dintre cele trei cu un singur copil susține faptul că și-ar dori să ca și copilul lor să urmeze un program de after school sau să fie înscris într-un program ca cel al clubul copiilor, însă lipsa resursei materiale/financiare îi împiedică în realizarea acestui vis după cum ei înșiși îl numesc. Cei doi părinți lucrează la o instituție de stat, în mediul rural, programul de muncă fiind unul fix, neavând responsabilități foarte mari și sarcini pe care să le ducă în contextul familial, având astfel timp mai mult pentru fiul lor: 8 ore de bine, de rău trec ș vin acasă la copilul meu…încerc să ma pun pe o minte cu el, să facem diverse lucruri împreună, educative zic…
Îmi doresc domnisoară ca și copilul meu să fie în rând cu ceilalți copii, văd că și el își dorește însă nu am ce face, nu ne permitem să-i plătim un astfel de tratament special. Al nostru merge la școala 6/7 ore și vine acasă pe urmă, nu after school, nu club al copiilor. (mama unui singur copil)
Celelalte două familii cu câte un copil și unica familie cu 3 copii îi duc pe aceștia la diverse activități, la aceste programe care să îi țină ocupați, să se afle într-un loc sigur întrucât datorită responsabilităților la locul de muncă și a programului schimbător și imprevizibil din cadrul locului în care activează se văd oarecum nevoiți să își înscrie copiii la astfel de programe care le facilitează muncă domestică și le sunt un aliat puternic în lupta aceasta contra timp.
Mă ajută extrem de mult faptul că cele mai dragi ființe de pe pământ…copiii mei…acceptă si nu în ultimul rând le face plăcere să rămână după școală la acest program prelungit, le sunt recunoscătoare și doamnelor educatoare că au atâta răbdare cu ei și că fac totul cu drag, copiii simt asta și datorită acestui fapt acceptă să meargă aici. Mă bucur că cineva se gândește și la lipsa timpului pentru părinții care lucrează mult pentru binele copiilor lor. (mama unui copil de 8 ani).
În majoritatea familiilor și anume în 5 dintre cele 7 mamele îi duc la grădiniță/școală/clubul copiilor și tot acestea merg după ei, motivând fie că scapă de la servici înaintea taților: el(soțul) are un program mai lung decât al meu la locul de muncă așa că de fiecare dată eu pic să merg după prințișorii mei, fie că le face plăcere, simt că se relaxează făcând o plimbare până la locul unde se află copiii: îmi face placere să merg în fața copilului, mă mai relaxez și eu, mai scap în felul acesta de stre și de gânduri negative.
Întrebați fiind cine dintre cei doi părinți desfășoară activități cu cei mici, fiecare dintre soți s-a pus pe el însuși pe primul loc, existând o unanimitate de susținere a argumentului conform căruia copiii sunt cei mai importanți, e o bucurie să petreci timp cu ei.
Fără supărare față de mami a noastră, eu petrec și desfășor diferite activități cu lumina ochilor mei, majoritatea activităților dacă pot să pun așa…ador să îmi petrec atât de frumos timpul cu prichindeii mei…[chicotește la final] (tatăl celor trei copii)
Categoric eu, eu, eu, eu…se mai bagă și soțul meu câteodată în seama cu noi să zic așa…dar eu sunt cea mai activă cu copilașii mei… (mama celor trei copii)
Timpul petrecut de către fiecare membru al familiei, mamă sau tată, cu copilul într-o zi de lucru/ într-o zi de weekend variază de la persoană la persoană, însă toți tații au recunoscut că mamele sunt cele care își petrec mai mult timp, fapt recunoscut chiar și de tatăl care susține că desfășoară mai multe activități cu cei trei copii:
Ei bine, dacă punem problema așaaaa, soția petrece mai mult timp cu prichindeii, daaar tot eu desfășor cele mai multe activități cu ei, ți-am zis, una e să ai mai mult timp liber și să ți-l petreci cu ei, timp mort-pasiv i-aș zice eu.. și alta e să profiți de fiecare secundă liberă și să ți-o dedci într-u totul lor…faci altfel totul când știi că nu prea ai mult timp la dispoziție, simți altfel timpul petrecut cu persoanele iubite ție, cele mai iubite… (tatăl celor trei copii)
În interpretarea mea, ceea ce reiese din spusele acestui tată, mai mult sau mai puțin conștient, este faptul că el este deranjat de faptul că soția petrece mai mult timp cu cei mici, și-ar dori și el la rândul lui să petreacă cu ei mai mult timp și atunci susține că timpul petrecut de el cu copiii este un timp de calitate, fiind dedicat intr-u totul lor, fiind prins în activitățile pe care le întreprinde cu aceștia, este prezent, iar faptul că mama îi ia de la grădiniță nu e atât de important.
În privința ajutorului primit în sarcinile domestice, în vederea creșterii copiilor de la cei apropiați, de la membrii familiei(părinți, socrii, frați) din nou răspunsurile au variat destul de mult de la familie la familie.
În cazul familiei cu trei copii, atât soțul cât și soția susțin cu tărie faptul că nu ar putea face față de unii singuri cu cei trei copii, nu ar putea concepe cum părinții fiecăruia, dar și socrii, surorile lor nu s-ar implica în grija micuților. Recunosc că au parte de noroc cu asemenea familii înțelegătoare care niciodată nu le-au reproșat ceva cel puțin în față (spune tatăl cu un râs copios).
Ne ajută atât ai mei cât si ai soției foarte mult, e bine când știi că ai la cine apela mereu și mai ales e bine când știi că nu o să te refuze (râde)…de fiecare dată când am vrut sa mergem și noi într-o vacanță fără copii, așa, ca și un cuplu nou format (râde) i-am adus la noi pe bunicuți și gata, îndrăgostiții au plecat unde au vrut… (tatăl copiilor)
avem noroc cu bunicii care vin mereu când sunt chemați și ne ajută cu micuții…au grijă de ei, le dau să manance, fac temele cu ei, ies la joacă asta cu toate că sunt mai în vârstă…avem mare noroc cu ei…așa știm că cei mici sunt în siguranță…măcar în privința asta suntem linitiți (tatăl a trei copii)
De ajutor necondiționat venit din partea părinților susțin că au parte și cele 3 familii cu câte un copil, dar și o familie cu doi copii, afirmând că părinții te vor ajuta mereu.
Singurul cuplu care susține că o familie trebuie să se descurce de una singură, dacă a făcut copii să îi crească, cum părinții mei(ai soției) nu au avut parte de ajutor și nu au murit și uită-mă aici, om în toată firea, cu slujbă, cu soț este cel cu doi copii. Soția totodată susține faptul că părinții fiecăruia dintre ei sunt mai în vârstă, nu mai au răbdarea necesară cu un copil și tocmai din această cauză buncii își văd nepoții atunci când vin în vizită, la aniversări, la sărbători și nu la fiecare sfârșit de weekend, deoarece programul încărcat nu le permite acest lux.(mama copiilor)
Cele 6 cupluri care beneficiază de ajutor din partea membrilor familiei în vederea creșterii copiilor susțin că se bucură de ajutor din partea acestora și în privința altor sarcini domestice, sarcini domestice precum grădinărit, curățenie sau gătit, deoarece în zilele noastre, omul este privit drept un bun, iar timpul petrecut la birou reprezintăo valoare de a anticipa o reușită sau un eșec în ceea ce privește munca depusă.
Mama este un real sprijin pentru mine, mă ajută enorm…este conștientă că muncesc mult și nu prea îmi mai rămâne timp pentru casă, pentru gătit sau pentru curățenie…vine la noi(acasă) zilnic și ne pregătește mâncare caldă pe când mă întorc de la servici, pe când ajung copiii și soțul la rândul lor acasă…și curățenia o face tot dânsa, o mai ajut și eu, însă mai rar, în weekend-uri doar…nu știu ce m-aș face fără mama orice vârstă aș avea…(mama unui copil)
Ne ajută atât ai mei, cât și ai soției(părinți)…Părinții constituie un real ajutor…la rândul nostru o să-i ajutăm pe copii atunci când o să aibă copilași, o să ne creștem nepoții, o să îi ajutăm cu tot ce o să putem, în casă, în gospodărie, pentru că vedem cât de mult face un ajutor necondițonat primit din partea celor apropiați…ne bucurăm să îi avem aproape(pe părinți) și să le dea Dumnezeu cât mai mulți ani alături de noi(tatăl a doi copii)
La pol opus se află familia care a declarat că nu are nevoie de ajutor în creșterea copiilor, susținând în continuare că dacă nu avem nevoie de ajutor în cazul creșterii copiilor, nu avem nevoie de ajutorul părinților nici în cazul altor treburi domestice, casnice, ne descurcăm noi cum putem, le rezolvăm pe toate în stilul și în ritmul nostru.
5.2 Posibilitatea avansării în cariera profesională
Balanța acceptării în cazul în care li s-a propus o avansare la locul de muncă intervievaților, înclină într-o mai mare măsură soților, angajatul suportând o oarecare presiune din partea angajatorului, dorindu-și mereu să fie el cel apreciat, astfel, timpul alocat familiei micșorându-se în mod inevitabil, însă această propunere fiind mai des întâlnită în cazul lor decât al femeilor, unora dintre ele nefiindu-le pusă nici măcar această întrebare.
În cazul familiei cu trei copii, de posibilitatea avansării au beneficiat ambii parteneri, niciunul gândindu-se să refuze, spunând că sunt foarte apreciați în cadrul firmei(cei doi lucrând în același loc) și datorită acestui aspect superiorul lor le-a propus o avansare, avansare ce nu a venit amândourora de-o dată, ci prima dată fiindu-i propusă lui(bărbatului) și abia peste doi ani și soției. Cei doi au acceptat această propunere cu zâmbetul pe buze mai ales că pe ei îi ajută în treburile casnice și părinții, așa cum ei înșiși au susținut, ceea ce le ușurează muncă. Aceștia recunosc că odată cu poziționarea lor pe o funcție mai mare a atras totodată și o serie de responsabilități mai multe și mai mari, însă și beneficiile financiare sunt mai frumoase. Această familie este o familie-echipă pentru că externalizează o parte din sarcini către părinți(bunici) așa cum o numește și V. Oppenheimer. Aceasta dispunând de roluri similare este mult mai solidă, mai trainică. Mobilitatea rolurilor din cadrul familiei care presupune egalitatea partenerilor determină și o adaptabilitate în cadrul situațiilor de criză. MIN 47
Recunosc ca sunt pasionat și îmi place ceea ce întreprind la locul de muncă…și superiorul meu a fost plăcut impresonat de munca depunsă de mine și de pasiunea de care am dat și dau dovadă în continuare…mă gândeam și eu la o posibilă avansare, dar nu credeam că o să se întâmple atât de repede de la momentul în care eu am pășit în acea firmă…după ce mi-a fost propusă avansarea în grad am vorbit cu soția despre acest aspect…am pus în balanță aspectele pozitive și cele negative ale acestui aspect și după ce am tras linie am văzut ca avantajele sunt mai numeroase decât dezavantajele și prin urmare am acceptat ceea ce mi se propusese anterior(tatăl copiilor)
Soțul meu a fost primul avansat, pe urmă eu…noi lucrăm în același loc…așa ne-am și cunoscut…inițial am fost în dubii, nu știam dacă să accept sau nu această provocare, eu așa o iau, drept o provocare…mă gândeam și la copii, la timpul limitat petrecut cu ei, dar având parte și de susținerea soțului, dar și a părinților care au spus că o să ne fie alături și o să ne ajute am acceptat…nu îmi pare rău absolut deloc, pot zice că mă simt mai împlinită, cu toate că munca depusă este la un volum mai ridicat și responsabilitățile mai mari…așa este și normal…odată cu creșterea funcției cresc și responsabilitățile…dacă nu le fac față cât timp sunt tânără, când?! Și să fiu sinceră ne-am gândit și la câștigul material, la faptul că o să le putem oferi mai multe copiilor (mama celor 3 copii) MIN 47
În interpretarea mea, aici se poate pune problema de o presiune socială, faptul că această avansare în carieră nu este doar dată de responsabilități, de provocarea și plăcerea de a avea un loc de muncă cu mai multe responsabilități, ci este și un alt fel de presiune pentru a le putea oferi mai multe copiilor.
De avansare la locul de muncă nu li s-a oferit oportunitatea celor patru cupluri intervievate, celor două cu doi copii și celor două familii cu câte un copil.
Una dintre familiile cu un singur copil(cei care lucrează la stat și nu la privat) se simte nedreptățită de faptul că toată lumea avansează acum, dar avansează pe cunoștiinte ca să le zic așa. Această familie este de părere că muncește mult prea mult, depun un efort prea mare pentru renumerația primită și din această cauză nu își pot trimite și copilul la activități desfășurate de ceilalți copii, ai căror părinți știu ei prea bine cum au ajuns în funcție.
Celelalte trei familii au oferit un simplu răspuns negativ în ceea ce privește avansarea la locul de muncă, nedorind să deschidă acest subiect, retrăgându-se în chochilia lor.
(râde la auzul întrebării)…avansare?! nici nu se pune problema de așa ceva, stau opt ore pe acolo(servici) și vin acasă, nu prea sunt eu bagată în seama pe acolo..nu mă gândesc eu la promovare, sunt realistă, știu că nu am șanse…șanse au ăia care cunosc pe cineva, care sunt ajutați, înțelegi ce vreau sa zic…m-ar ajuta o promovare…așa i-aș putea oferi și eu copilului condițiile oferite de ceilalți părinți, after school/club al copiilor de care am povestit mai înainte…cică mi-am pierdut din experineță atunci când am rămas acasă ca să îmi cresc copilul, nu mai funcționez la capacitatea inițială, nu mai dau același randament…povești…(mama care lucrează la stat, mama a unui singur copil)
Min 49
Nu, nu mi s-a propus o avansare, nici mie, nici soției…suntem okay așa cum suntem…(tatăl a doi copii)
În cazul unei singure familii posibilitatea unei avansări a fost oferită doar mamei, fapt ce a dus la o ușoare lezare pentru partea masculină, punctul culminant fiind atins atunci când tatăl a suferit și de o ușoară depresie, depresie care a putut fi tratată cu ajutorul unor ședințe de terapie psihologică. Acest lucru a pus-o într-o oarecare dificultate pe mamă, fiind pe punctul de a renunța la noua slujbă, crezând că doar așa îl va putea face bine pe tata. Participând și aceasta la un număr de terapie psihilogică (mai puține decât cele ale tatălui), ea a ajuns la concluzia că această renunțare a ei în privința noii slujbe nu va aduce bucuria la care speră ea, ci este posibil ca într-o oarecare măsură situația să se agraveze, bărbatul simțindu-se pe urmă responsabil de eșecul soției. Mama a acceptat în continuare să își desfășoare activitatea cea nouă și odată cu trecerea timpului, dar și cu ajutorul venit din partea unei persoane specializate tatăl și-a revenit, înțelegând situația fără a se mai gândi că el este un eșec și că nu este în stare de nimic.
…mi-e greu să îmi amintesc acea perioadă…a fost una dificilă pentru mine, pentru soția mea, pentru noi ca și cuplu…acum dacă privesc în urmă îmi vine să zâmbesc, însă atunci simțeam că se prăbușește lumea peste mine efectiv…nu înțelegeam, însă nici nu cred că puteam să înțeleg la cât eram de supărat, de ce ea poate și eu nu…simțeam că sunt un eșec, că nu pot să îmi ajut familia în niciun fel…țin minte că nici cu copilul nu prea stăteam, eram închis în mine…simțeam că nu pot să îi ofer tot ce are el nevoie și că nu merită un asemenea tată…dar cu ajutorul unui specialist am trecut peste…pot spune cu mâna pe inimă că nu am mai niciun resentiment, sunt bine acum (soțul)
Offf, da, mi s-a propus mie o avansare și soțul a căzut în cealaltă extremă în loc să se bucure cu mine, de reușita mea…a mers la psiholog, am mers și eu…credeam că relația noastră a ajuns la final din cauza acestui lucru, voiam chiar să renunț la noul job, dar am salvat-o…greu, dar am salvat-o, cu muuultă rabdare…asta este, toți au probleme într-o relație, inevitabil apar probleme, important e să le depășești…(soția)
În privința depunerii unui CV in vederea obținerii unei alte slujbe decât cea actuală s-au gândit doar două persoane din două cupluri-familii diferite, restul argumentând că le convine și le merge bine la job-ul din momentul de față și nu au de ce se plânge. Aceștia, majoritatea muțumită de locul de muncă își câștigă existența într-un mod cinstit, au ce să le ofere copiilor, își permit să meargă în vacanțe sau să pună bani la pușculiță, relația pe care o au cu colegii fiind una bună.
Nu avem de ce ne plânge, mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce avem, eu câștig bine, soția de asemenea, de ce ne-am plânge?! N-avem motive…copiilor le satisfacem nevoile, bine, nu aruncăm banii pe geam…știi cum sunt copiii, ce văd le și trebuie…nu le luăm chiar tot, de ce nu e nevoie, nu e…de ce să cumpăr o mașinuță, același model de două ori? Doar pentru că are caroseria vopsită altfel? Așa nu, le explic frumos ce e bine și ce nu și ei înțeleg…am niște copii foarte inteligenți…în rest ne permintem și vacanțe și tratamente faciale, vorbesc aici în cazul soției mele…suntem fericiți cu ce avem (bărbatul cu trei copii)
Nu ne-am gândit să mergem în altă parte, nici un gând scurt nu mi-a trecut legat de așa ceva…prin job-ul pe care îl avem în momentul de față am reușit să strângem și ceva bani, deci e bine…copii nu se plâng de nimic, nici noi ca și cuplu deci nu plecăm de aici atâta timp cât ne e bine…nu zic că o să ies la pensie de la acest job, se pot întâmpla multe, însă deocamdata ne e bine aici (femeia dintr-o familie cu doi copii)
Dintre cei care s-au gândit la schimbarea unui alt loc de muncă a fost și femeia care lucrează la stat, cea care se plângea ca nu se avansează decât pe pile, își menține părerea, susținând că și ea și-ar dori să evolueze, să avanseze, simte că poate mai mult, însă unde să se ducă? Ea consideră că și acest job l-a obținut ca printr-o minune și că s-a obișnuit aici, a devenit deja o rutină treburile pe care le are de făcut, pe oameni îi cunoaște, deși nu are încredere în ei, toți se pârăsc între ei, sunt șmecheri. Femeia și-a sfătuit soțul ca nici el să nu renunțe la job, să stea în banca lui, să nu facă vreo prostie.
I-am spus să stea liniștit, nici eu nu îmi schimb locul de muncă, nici el…nu pentru că nu aș vrea…și așa ne avem greu cu banii, nu ne prea ajung, pe copil nu îl răsfățam, dar el înțelege situația noastră, nu ne cere mai mult decât îi putem da..ne-am dori și noi să avem mai multe, dar pentru ce să riscăm?! Să afle șeful că ne-am depuns CV-ul în altă parte, că vrem să plecăm în altă parte și să ne dea el afară? Nuuu, nu ne permitem luxul ăsta…avem un copil pe care trebuie să îl întreținem totuși…dar nu sunt ipocrită, vizes la o schimbare însă mi-e frică…(femeia care lucrează la stat și are un copil)
Mi-a zis soția să stau locului, să nu mă prostesc, ne descurcăm mai greu, dar de bine de rău avem o păine și un acoperiș deasupra capului…alții nu au nici cât noi…alții au ce noi nici nu ne putem imagina…asta e viața…(soțul femeii care lucrează la stat)
Cealaltă persoană care se gândește la schimbarea locului de muncă este un bărbat care are un singur copil, bărbatul a cărei soție a fost avansată înaintea lui. Acesta spune că dorința nu vine din vechea frustrare ci este speranța de a avea un viitor mai bune, cu toate că și ceea ce au în prezent îi mulțumește. Tatăl ia în calcul și apariția unui alt copil, unor alte cheltuieli în plus, vrea să se simtă pregătit și financiar căci sufletește e împlinit. Soția îi este alături în deczia luată, îl sprijină mereu, necondiționat. Acesta are de gând să își depună mai întâi CV-ul la firma unde lucrează și un fost coleg de facultate și câștiga bine, o să aștepte un răspuns din partea lor, având speranțe destul de mari sper că o să mă ajute si prietenul meu, să îmi pună o bilă albă și abia dacă nu primește un răspuns favorabil o să încerce și la alte firme, însă dacă nu i se oferă un salariu mai mare este decis să rămâne la actuala firmă până în momentul în care i se ivește o șansă.
Daa, m-ai nimerit cu întrebarea asta (râde)…am de gând să îmi depun CV-ul la altă firmă și să îmi încerc norocul, e vorba de noroc până la urmă. Și să știi tu că nu e vorba de nicio frustrare, am trecut peste, îmi doresc doar să încerc să mai schimb aerul să zic așa, să încerc să caștig mai mult, recunosc…dacă poți să căștigi mai mult de ce să te mulțumești cu ce primești? Încerc…dacă nu e să fie acum înseamnă că nu e încă momentul, că o să mi se pregătească ceva mai bun…Să îți zic ceva? Vrem să ne mărim familia, deci câțiva banișori în plus nu ne-ar strica chiar deloc. Am vorbit cu un prieten, un fost coleg de facultate, lucrează la o firmă unde se câștigă mai mult pentru munca pe care o depun eu…am zis că încerc prima dată acolo și dacă nu reușesc o să încerc și în alte părți..oricum nu suntem “de sărit în apă”, îmi merge bine și aici și promit, am promis că nu o să mă demoralizez în caz că nu e să fie, de aceea și soția mi-e alături…acum îmi vine să îți vorbesc în termini psihologici cum m-a învățat pe mine o doamnă, știi tu care (râde)
5.3 Așteptări realiste în cadrul familiei/în cadrul serviciului
Nu toate familiile intervievate sunt nevoite să rămână la firmă peste programul obișnuit de muncă sau să își ducă în contextul familial munca, însă majoritatea dintre ele o fac. O parte dintre acestea termină ceea ce li se cere să îndeplinească în orele petrecute la birou, reușind să se încadreze în acest timp, dar în unele cazuri preferă să stea la firmă peste programul prevăzut în contract ca să termine ceea ce au început doar pentru a nu-și mai căra toate horțogăriile acasă, o parte dintre aceștia susținând că sunt nevoiți să își prelungească numărul de ore alocate în interes de serviciu, și pentru răspunderea la diverse telefoane în interes de servici, fie întâlniri de la sfârșitul săptămânii sau deplasări. Aceste situații însă le poate cauza probleme de sănătate, probleme care generează costuri financiare în plus, iar numărul orelor de muncă domestică scad odată cu creșterea numărului de ore de muncă plătită. Ceea ce s-a susținut însă în unanimitate este faptul că familiile își doresc crearea unui loc de muncă mai sănătos, acest loc de muncă care implicit îmbunătățește și stilul de viața al angajatului.
Printre personale care nu sunt nevoite să se axeze și acasă pe munca desfășurată în câmpul economic se află cei care lucrează la stat. Aceștia își îndeplinesc sarcinile în decursul celor opt ore petrecute la locul de muncă, nefiind solictați să rămână peste programul obișnuit pentru finalizarea acestora decât în situații excepționale, situații care au loc de cel mult două ori pe an, după cum însăși femeia afirmă. Aceste situații se întâlnesc atunci când la locul său de muncă au loc vizite importante, vizite care solicită o anumită pregătire a foilor, a dosarelor pe care nu se pune atâta importanță în restul timpului.
Femeia este mulțumită de faptul că nici soțul nu trebuie să muncească acasă, așa că după servici sunt liberi să facă ce vor, nu mai trebuie să se gândească la munca stresantă de care se satură în fiecare zi. Tot în cadrul acestui interviu acordat, ea susține că dacă ar fi fost nevoită să lucreze și acasă munca de birou crede că ar fi renunțat de mult la acest job, deoarce casa este casă, munca este muncă și nu trebuiesc amestecate.
Nu sunt nevoită să îmi aduc de muncă acasă, le termin pe toate la servici, câteodată le termin și acolo mai repede și nu mai am ce face, recunosc, ăsta e avantajul de a lucra la stat, nu am un șef care să stea tot timpul în spatele meu, nu am camere care să urmărească ce fac eu în fiecare minut, mi-e bine așa…nici soțul meu nu are această problemă…termină și el e are de făcut la servici și gata..casa e casă, ne ocupăm de problemele de aici și nu de cele de la birou…zic că e mai bine așa…avem timp și pentru noi…(femeia care lucrează la stat)
Doar două persoane, din familii diferite au posibilitatea și li se pune la dispoziție o prelungire a programului de muncă, posibilitatea de a rămâne la birou până ce termină treaba, nefiind nevoiți să lucreze și de acasă la acest aspect. Aceștia dacă nu reușesc să iși termine munca în unele zile mai aglomerate din punct de vedere al numărului mare de clienți, rămân peste program, atunci când se face liniște pot să își termine muncă cu calm.
Atunci când nu reușesc să termin ce trebuie terminat, rămân peste programul normal de muncă…nu îmi termin treaba din cauza aglomerației care se face în firmă, mulți clineț, multe cerințe și curiozități din partea lor…trebuie să stau cu ei până ce îi lămuresc…dar nu ma deranjează într-un mod excesiv, să-i zic așa…în cazurile astea rămân peste program și aia e, îmi termin treaba la birou și pe urmă plec acasă liniștit că am lăsat totul în regulă (tatăl unui singur copil)
Însă marea majoritate dintre cei intervievați și anume zece persoane sunt nevoiți să lucreze și de acasă, în această situație nemaiavând timp suficient pentru soț/soție și pentru copii, munca de birou ocupându-le o bună parte din timp.
Aceștia se simt presați să lucreze și acasă, deoarece au deadline-uri pe care trebuie să le respecte, în caz contrar fiind sancționați. Ei au posibilitatea de a rămâne si la birou însă cum munca pe care o au de îndeplinit este voluminoasă, câteva ore în plus nu le-ar fi suficiente. Unii dintre ei confirmă faptul că stau uneori și nopți întregi pentru a rezolva o problemă de la servici. Soțul/soția este înțelegăto/înțelegătoare, întrucât se confruntă cu aceeași situație, uneori în același timp, iar cei care îi salvează în privința grijii și atenției acordate copiilor sunt părinții acestora, bunicii celor mici care vin de câte ori sunt chemați în ajutorul lor.
Sunt nopți în care nu ne odihnim…nici eu și nici soția…avem mult de muncă, aducem toate dosarele acasă ca să apucăm să le rezolvăm pe ziua următoare cum ar veni…copiii mai vin, mai se roagă ne noi să mergem la joacă, dar nu putem efectiv…nu avem timpul necesar, cred că nouă ne-ar trebuie ca ziua să aiba 48 de ore…
În schimb, în alte familii se întâmplă ca unul dintre soți să își aducă mai des de lucru acasă decât celălalt, însă acest aspect nu afectează relația, ci din contră. Părintele cu mai mult timp liber la dispoziție se ocupă de copil, făcându-l pe acesta să nu simtă lipsa lui și totodată realizându-i o favoare deoarece prin această metodă de împărțire a sarcinilor îi ușurează munca partenerului care are probleme legate de serviciu.
Soțul de când a fost avansat are mai mult de lucru, îl înțeleg…mă ocup eu mai mult de copil în condițiile astea ca să lucreze liniștit acasă, fără întrerupere din partea lui David(copilul)…într-un fel sunt mândră că am un soț atât de harnic, care prin munca lui este apreciat la locul de muncă și avansat…într-un fel mi-ar fi făcu plăcere să aobă mai mult timp liber pentru noi, familia lui…dar nu comentez ceva, nu-mi aude glasul (râde)…(soția bărbatului avansat)
În ceea ce privesc așteptările celor din jur față de femeile care lucrează, asteptări împărțite în două categorii și anume
ele ca și mame
ele ca și angajate
și dacă aceste așteptări sunt realiste, răspunsurile intervievaților sunt foarte variate, mai ales putem realiza o distincție clară între răspunsurile oferite de partea masculină și răspunsurile părții feminine(parte feminină care consideră că în ciuda faptului că își desfășoară activitatea în cadrul unei firme tot atâtea ore precum partenerii lor, sau poate chiar mai multe, tot ele sunt cele care își îndreaptă mai mult privirea înspre îndeplinirea sarcinilor domestice),
Cu excepția unui singur bărbat care este de părere așteptările din partea feminină să își asume responsabilitatea necesară atât ca și mamă cât și ca angajată sunt realiste, nimeni nu cere mai mult decât pot să ofere, nimeni nu le crede supereroine ca să ceară marea cu sarea de la ele, astea sunt deja exagerări (bărbatul femeii care lucrează la stat), ceilalți consideră că deseori femeile sunt supra solicitate, toată lumea are mult prea mari așteptări din partea lor, uitând că sunt și ele doar oameni care au nevoie de odihnă, de recrearee.
Din partea celor din exterior, femeile sunt privite drept niște ființe care nu ai voie să se simtă obosite, ele trebuie să fie mereu acolo pentru copil, căci dacă el are o nevoie sau se îmbolnavește, cine să îl îngrojească?!!!(tatăl gemenilor). Tot ele, după cum tatăl gemenilor susține în continuare sunt privite de societate ca fiind cele responsabile pentru „scăpările” copiilor săi, aceștia fiind oglinda învățării ei…țin să precizez că nu sunt de acord cu această gândire…un părinte poate să îș învețe doar de bine copilul, însă acesta atunci când iese pe ușa tot cum vrea el face, nu cum l-a învățat/sfătuit mama sau tatăl.
Un alt bărbat povestește cum el în copilărie a fost martor abuzurilor psihice pe care mama sa le primea atât din partea tatălui cât și din partea celorlalți. Aceasta era făcută responsabilă pentru orișice lucru greșit pe care îl făceau ei, copiii, pentru gospodărie, pentru ordinea în care, pentru existeță mâncării în frigider, într-un cuvânt pentru tot. Acesta își amintește cu lacrimi în ochi cum tatăl său îi aplica o corecție atunci când ceva nu mergea cum credea el că ar trebui să meargă. Încă din copilărie el și-a promis că nu va avea un astfel de comportament față de viitoarea lui soție și că o va respecta și o va ajuta în orice situație, neluând în calcul faptul că va exista probabilitatea ca el să câștige mai mult decât ea(ceea ce se și întâmplă în momentul de față), gândindu-se spre exemplu că cele opt ore petrecute la muncă de el sunt aceleași opt ore petrecute de ea la servici, chiar dacă pe bani mai puțini.
Daa, se cere mult prea mult de la o femeie…tatăl meu avea pretenți exagerate de la mama, ea să aibă grijă de noi, sa ne hrănească, să facă curățenie, iar din când în când, atunci când el considera ca nu merge ceva bine, îi mai aplica o corecție, așa îi spunea el. Eu am rămas traumatizat și mi-am promis ca să nu îi fac același lucru soției mele, aceleași opt ore pe care le petrec eu la service sunt tot opt ore ca și alea ei, chiar dacă eu/ea câștigă mai mult.
În ceea ce le privesc ca și angajate, răspunsul bărbaților a fost asemănator cu cel al femeilor, aceștia fiind de părere că femeile sunt mai exploatate spre deosebire de ei, șeful fiind mult mai exigent, ele fiind puse în postura de a demonstra ce pot face, că își merită locul în firmă. Bărbații sunsțin că au fost ei înșiși martori atunci cânnd o femeie angajată și-a cerut învoirea cu câteva ore înainte de terminarea programului pentru a întreprinde diverse activități cu familia, însă au fost refuzate de către superior, ce-I drept cu eleganță și sfârșind să rămână și peste program pentru terminarea muncii de birou.
Tatăl gemenilor: am fost chiar eu personal martor la o scenă în care o colegă și-a rugat superiorul să o învoiască cu câteva ore mai devreme de la servici pentru a merge la un spectacol de dans la care participa fiul său, însă
aceasta a primit un nu elegant, bine susținut de argumente puternice, care nu prea puteau fi combătute…și în felul ăsta biata femeie nu doar că a ratat show-ul băiețelului său, ci și a rămas peste program ca să termine treaba pe care nu reușise să o finalizeze și de care era nevoie la ședința superiorului său, al nostru.
De unanimitate s-a bucurat răspunsul oferit de partea feminină în exprimarea opiniei despre așteptările pe care oamenii le au din partea lor, atât ca și mame cât și drept angajate.
Ele sunt de părere că toată lumea, societatea are niște cerințe mult prea ridicate de la ele, fără să se gândească măcar o clipă dacă sunt obosite, dacă au nevoie de odihnă, lumea nu se gândește că poate ar merge și ele într-o mini vacanță, să își ia cateva zile pauză de la toate și să aibă timp pentru ele. De la femei pe postul de mame, soțiile intervievate se declară mulțumite de atitudinea luată de către bărbații alături de care și-au întemeiat o familie, cu excepția uneia singure(femeia care lucrează la stat). Aceasta susține că deseori simte nevoia ca soțul să fie mai înțelegător în privința ei, în privința efortului depus în ciuda oboselii acumulate la servici. Ea povestește cum în unele zile ajunge acasă mai obosită de la servici, obosită mai mult psihic din cauza stresului provocat de munca sub presiune, decât fizic, iar soțul se așteaptă ca ea să stea cu copilul, să se joace cu acesta, să facă curațenie în casă, în gospodărie și totul să fie pus la punct. În ceea ce pivește locul de muncă, ea se declară cât de cât mulțumită de cum e tratată, excepție făcând zilele în care mi se cere parcă imposibilul.
Soțul meu mă crede robot câteodată, așa am impresia…zice că nimeni nu are cine știi ce așteptări de la mine, dar îmi cere multe…fă aia, adu aia, cateodată mă lasă puterile, sunt și eu om…am nevoie de odihnă..dar el nuuu, nevastă ai grijă de copil, nevastă fă mâncare, nevastă fă curațenie..simt că cedez, mai ales când vin distrusă psihic de la servici…
Opinia celorlalte femei despre așteptările pe care soții le au în privința lor ca și mame este una ce nu poate fii reproșată, fiind una de calitate, după cum o respondentă o și numește. Soții acestora sunt atenți la nevoile lor, la faptul că vin obosite de la servici și nu mai dau același randament. Ele blamează societatea în care trăim și care are idei preconcepute în legătură cu femeile, cu munca robotizată pe care acestea trebuie să o desfășoare atât în cadrul familiei cât și referitor la munca de birou. Ele afirmă că atunci când se întâlnesc cu anumite cunoștiințe pe stradă și se opresc la o poveste acestea adesea au tendința să le întrebe ce au făcut de mâncare, ce și-au mai schimbat prin casă.., ca și când ele ar fi nevoite să lucreze mereu ceva în casă, afirmând că la un moment dat ajung să se simtă și lezate de astfel de întrebări.
Nu înțeleg cum unele persoane se axează doar pe muncă, să știi că la un moment dat devin deranjante întrebările astea despre casă, mancare, curațenie și tot așa. Suntem femei, nu roboți, să repetăm în fiecare zi același lucru. Soțului meu nu am ce să îi reproșez, mă înțelege, e alături de mine, mă sprijină și mă încurajează atunci când am momente de cădere…ca și anagajată nu știu ce să zic, da, recunosc că mă simt presată si acolo, trebuie să demonstrez în continuu ce eficientă sunt, să demonstrez că îmi merit postul…e grea postura de femeie din toate punctele de vedere…(mamă a doi copii)
Să știi că nu sunt așteptări realiste din partea celolalți asupra femeilor drept angajate sau pe postul de mamă să îi zic așa. Toți se așteaptă să fii de fier, să le faci pe toate ca la carte, dar ești om., mai clachezi…important e să ai un soț înțelegător…mulțumesc lui Dumnezeu al meu este, câteodată mă gândesc de unde are atâta rabdare cu mine, atâta bunătate…din partea lui nu mă simt abuzată, din partea societății cam da, se cere mult prea mult de la o femeie…(femeia cu cei trei gemeni)
5.4 Sprijinul primit din partea colegilor și superioririlor de la locul de muncă de către părinți
Atât bărbații cât și femeile consideră că firma, conducerea firmei s-ar putea implica în sprijinirea femeii pentru a-și îndeplini funcția de mamă și de angajată în același timp. În aceeași măsura pot interveni și colegii, dar și partenerul de viață.
În unele cazuri, firma se implică la modul cel mai serios în stabilirea unor relații de colegialitate și mai mult în stabilirea relației de prietenie între colegi prin organizarea diverselor ieșiri, activități de recreere sau chiar vizite în familie, scopul principal al acestor activități fiind evitarea formării bisericuțelor. Femeile intervievate consideră că sprijinul cel mai important pe care îl poate avea o femeie în îndeplinirea rolului de mamă, dar și de angajată este partenerul de viață, deoarece dacă există înțelegere nici nu știi când le faci pe toate. Acestea sublinează faptul că un bărbat trebuie să înțeleagă cât îi este de greu unei femei să fie activă în toate domeniile și ar trebui să își susțină partenerele și să le ajute în situațiile grele. O respondentă și-a adus aminte cum în prima căsătorie, fostul soț punea o oarecare presiune aupra ei atunci când venea vorba de îndatoriile ei care le are drept mamă, însă cu actucal soț ea spune că nu întâmplină aceleași probleme, acesta din urmă fiind foarte bun cu ea.
Fostul soț nu mă sprijinea, era o fire mai rece și mai pretențioasă, îmi era greu să fiu și mamă și angajată în același timp, dar cu actual soț nu am probleme de genul ăsta, e un bărbat de nota 10, mă ajută foarte mult și datorită acestui ajutor pot să îmi fac treaba ca lumea la birou (mamă a trei copii)
Soțul meu este extraordinar, ma ajtă să fiu mamă, angajată, dar nu în ultimul rând mă ajută săa fiu femeie. Mă încurajează în tot și în toate, mă ajută și cu treburile casnice, gospodărești, mă ajută cu copii, e un om bun…nu știu ce m-aș face fără el…pe lângă ai noștrii părinți care ne sar în ajutor, soțul e mereu acolo, e stâlpul casei să zic așa, eu cred că fără el aș fi pierdută…(femeie care lucrează la firmă privată, mamă a doi copii)
În ceea ce privesc colegii, relațiile care se pot lega cu aceștia, părerile sunt împărțite în două mari categorii
cei care cred că există și se pot lega relații de prietenie la locul de muncă
cei care cred că prietenia la birou este doar o fațadă
O parte dintre respondenți sunt de părere că prieteniile la locul de muncă nu există, deoarece fiecare își urmărește interesul, nimeni nu vrea să facă o favoare celuilalt, eventual să îi sape groapa. Aceștia spun că e posibil să greșească având acestă opinie, însă experiențele trăite alături de oamenii de la birou, situațiile în care au fost puși de către aceștia i-am făcut în timp să nu mai aibă încredere în nimeni. Un asemenea colectiv nu te ajută să te dezolți ca și mamă sau ca și angajată
La servici nu există prietenii, fiecare își urmărește scopul…toată lumea ajută doar din gură, prin vorbe și să o zicem pe aia dreaptă…te ajută să zbori cât mai repede din firmă (râde)…am avut parte de experiențe mai puțin plăcute cu asemenea colegi care erau gata să te ajute la greu, dar de fapt ei pe la spate te vorbeau. Nu cred că mai există prieteni în general, darămite la servici…(mamă a aunui singur copil)
La polul opus se află cei care sunt de părere că un coleg bun te poate ajuta să te implineși ca și om, mai ales ca și anagajată, pe urmă ca și mamă. Un sfat bun este primit cu drag oricând și ma ales în momentele dificile. Aceste femei susțin că de multe ori colegii au fost cei care le-au ridicat de jos, le-au ajutat să se ridice prin sprijinul oferit. Ele nu au avut parte de întâmplări mai puțin frumoase venite din partea colegilor, de trădări, ci dimpotrivă. Ele se declară mulțumite și încântate de colectivul din cae fac parte, fiind de părere că și firma la rândul ei ajută mult la legarea acestor relații prin organizarea diferitelor ieșiri, diferitelor activități unde ei au posibilitatea de a se cunoaște mai bine, de a se obișnui unii cu ceilalți. Femeile declară că toate cheltuielile prevăzute de aceste ieșiri sunt suportate de către firmă, ceea ce mulțumește angajații. Unele firme au un buget stabilit dinainte pentru astfel de ieiri, de activități, însă acesta nu este niciodată depașit fiind mult prea mult, după cum angajații afirmă.
Totodată, prin vizitele de familie ale colegilor care marea majoritate sunt și ei căsătorți și cu copii, îi apropie și mai tare, deoarece împătășesc pobleme asemănătoare în legătură cu aceștia, caută soluții împreună, dar și îmaginea copiilor care se înțeleg atât de bine și se simt atât de bine unul în compania celuilalt îi determină ca și ei la rândul lor să se simtă mai apropiați, să aibă o legătură mai strânsă, colegii devenind o a doua familie într-un final. Tot persoanele care au susținut că fiecare își sapă groapa unui altuia sunt cele care afirmă că firma nu se implică în organizarea de diverse evenimente, activități și această dezorganizare este determinată de lipsa de implicare a fiecăruia și de faptul că toți sunt foarte lasători, toți speră că o să organizeze celălalt și uite așa nu se mai organizează nimic.
Mă înțeleg tare bine cu colegii, mă ajută în orice privință, nu am ceva ce să le reproșez…ieșim, ieșirile astea vin din partea firmei, totul e asigurat de ei, consumația zic..și odată cu ieșirile astea le mai limpezim și noi gândurile, mintea…ne încărcăm cu energie pentru noua zi…în plus noi facem și vizite de familii, vedem cum copiii noștrii ne înțeleg de minune, excepție făcând dățile când se mai ceartă ei pentru jucării, dar în rest ne crește inima când îi vedem atât de fericiți…(mamă unui copil)
Nu ies cu colegii, nici gând, firma nu organizează așa ceva…oricum nu cred în ieșirile astea, zic că sunt mai mult de fațadă…oricum nimeni nu îți oferă un sfat bun din inimă, toți vor să te vadă la pământ, să ajungă ei unde ești tu…nu cred că există prietenii la locul de muncă…oricum nimeni nu se implică în organizarea unor ieșiri între colegi…cred că toț au aceeași gândire…(mamă a unui sigur copil)
Majoritatea intervievaților își doresc să își păstreze actualul loc de muncă motivând alegerea făcută prin prisma mulțumirii atât financiară cât și sufletească, datorită colegilor de treabă. Un respondent a făcut și o mică comparație între actualul loc de muncă și cel anterior acestuia, iar diferențele sunt vizibile, colectivul fiind mult mai prietenos decât în celelalte părți, dornic de distracție, de ieșiri, fiind mereu acolo la greu, gata să îți ofere un sfat. În plus mă înțeleg bine cu tovarășii mei, ieșim după servici la o bere, e totul perfect…nu am avut nicio dispută cu ei, nu avem și nu o să avem nimic de împărțit…suntem colegi, suntem prieteni, suntem oameni în primul rînd și atunci când are cineva dintre noi nevoie de ajutor îl oferim.
Și majoritatea părții feminine își dorește să își păstreze locul de muncă, aici simțindu-se în largul loc, fiind deja obișnuite cu munca pe care o prestează, cu cerințele și cu exigențele venite din partea superiorilor, cu atitudinea colegilor, știind cum să îi ia, cum să îi împace atunci când au făcut o glumă nevinovată, dar care i-au deranjat. Totodata, acestea își doresc să rămâne în cadrul firme în care își desfășoară activitatea actuală datorită faptului că există posibilitatea avansării, posibilitatea de a face progrese, fiindu-le puse la dispoziție ș diverse programe de specializare în urma cărora acestea se aleg cu o diplomă și cu o cultură în domeniu mult mai vastă, mai bogată.
Îmi place tare mult aici, nu aș avea motive să plec de aici, îmi plac colegii, îmi plac superiori, atitudinea lor față de noi, îmi place totul. În plus munca depusă nu mi se pare extrem extrem de socilitantă,bineînțeles că mai am și eu momente în care zic că nu mai pot, dar mă ajută colegii să trec peste tot, în plus și renumerația e pe măsură, nu mă pot plânge. În plus avem posibilitatea fiecare dintre noi la avansare prin programele de specalizare pe care ni le pune la dispoziție firma, acolo e momentul oportun de a ne demonstra, de a ne arăta capacitate de muncă și ceea ce știm face și cât de repede putem învăța ceva nou.
Femeia care lucrează la stat se declară nemulțumită de renumerația primită și totodată de colegi și tocmai de aceea și-ar dori să schimbe locul de muncă, însă așa cum de la începutul interviului a declarat, ea consideră că șansele sale sunt minime întrucât doar cei care au cunostiințe reușesc ori să avanseze ori să își schimbe locul de desfășurare a activităților.
Daa, acum recunosc că îmi doresc să îmi găsesc altceva de muncă, însă nu cred că e posibil așa cum am ma spus-o…nu vreau să mă dea superiorul afară în cazul în care află că mi-am depus în altă parte CV-ul, așa cele opt ore trec și vin bănuții, bineînțeles că nu ar strica să fie mai mulți, dar ne mulțumim și cu ăștia, decât nimic…(femeia care lucrează la stat)
Fiind întrebați dacă și-ar dori să își păstreze sfera de activități actuală, am primit un răspuns afirmativ în unanimitate. Aceștia, fie reprezentanță ai părții masculine, fie ai părții feminine au motivat alegerea făcută cu liniște sufletească pe care o simt în familie, cu toate că uneori se mai enervează, cu faptul că partenerul de viață il sprijină, asta cu toate că mai există mici discuții între ei, ca în oricare familie. Și de locul de muncă se declară mulțumiți, la fel au vorbit și despre relația cu colegii, aducând în discuție și că munca pe care o prestează o fac cu drag, intrându-le deja în reflex toată activitatea desfășurată în cadrul firmei.
Mamă a doi copii, angajată în cadrul unei firme private: Nu doresc sa schimb nimic din ceea ce fac și realizez…toate lucrurile astea, situațiile în care am fost pusă m-au format pe mine ca și om, deci cu bine, cu rău, eu le mulțumesc tuturor că m-au ajutat să devin ceea ce sunt azi. Îmi place să îmi ocup timpul cu soțul meu, cu copiii mei, cu colegii mei, cu prietenii mei. Și în cadrul firmei mă simt foarte bine, deja pot zice că știu pe de rost cu ce se mănâncă tot ceea ce rezolv, deci mi-e tare ușor. Nu doresc să schimb nimic din ceea ce fac, din activitățile mele.
Concluzii ale analizei și interpretării rezultatelor cercetării:
Întrebările pe care mi le-am adresat adesea în legătură cu acest subiect sunt: angajații reușesc să stabilească o delimitare clară între viața profesională și cea personală? Ce îi determină să petreacă mai multe ore la birou? Sunt ei motivați de posibilitatea unei avansări? Sunt așteptările față de femeile ca mame, dar și ca anganjate așteptări realiste? Se leagă în interiorul firmei relații de prietenie sau se rămâne la stadiul de simplii colegi? Doresc aceștia să își păstreze sfera actuală de activități? Doresc să își desfășoare în continuare activitatea în cadrul firmei?
În urma cercetării realizate am reușit să îmi clarific curiozitățile, am reușit să îmi răspund la întrebările de cercetare, constatând că majoritea intervievaților sunt nevoiți să lucreze și de acasă, în afară orelor de servici prevăzute în contract și prevăzute legal totodată, în această situație nemaiavând timp suficient pentru soț/soție și pentru copii, munca de birou ocupându-le o bună parte din timp. În ceea ce privește continuarea desfășurării activității în cadrul firmei, cu excepția unei singure persoane de gen feminin din eșantionul cercetat, ceilalți își exprimă dorința de a-și păstra locul de muncă, aici simțindu-se în largul lor, fiind deja obișnuiți cu munca pe care o prestează, cu cerințele și cu exigențele venite din partea superiorilor, cu atitudinea colegilor, știind cum să îi ia, cum să îi împace atunci când au făcut o glumă nevinovată, dar care i-a deranjat. Totodată, acestea își doresc să rămâne în cadrul firme în care își desfășoară activitatea actuală datorită faptului că există posibilitatea avansării, posibilitatea de a face progrese, fiindu-le puse la dispoziție și diverse programe de specializare în urma cărora acestea se aleg cu o diplomă și cu o cultură în domeniu mult mai vastă, mai bogată. Femeile care lucrează în sectorul non-manual, având un nivel de educație ridicat, care au așteptări de carieră se află într-o situație în care pentru rolul lor de gen la locul de muncă au adoptat aceleași valori ca și bărbații, de a fi dedicate, de a petrece timp la locul de muncă, de a fi competitive, dar în spațiul familial, rolul lor de gen, rolul lor de mamă nu este adaptat acestei schimbări al rolurilor profesionale. Așadar, femeile își asumă un rol de carieră pe care și-l internalizează și cu care se simt confortabile, rol care nu diferă cu nimic de rolul de carieră al bărbaților, iar acestea se confruntă cu inegalitatea de gen nu în spațiul de muncă ci în spațiul domestic. În cazul în care această inegalitate se resimte la locul de muncă, se resimte tocmai din cauză că ele nu pot să fie performante, nu pot să muncească atât de mult în plus precum bărbații, deoarece trebuie să plece acasă unde le așteaptă o altă muncă.
În ceea ce privește legarea unei relații de prietenie la job, părerile au fost împărțite, însă balanța înclină spre cei care consideră că prieteniile la locul de muncă sunt binevenite, un coleg putând mereu să te ajute cu o vorbă bună, să te ridice de jos, să îți dea energia necesară pentru o nouă zi.
Întrebați referitor la sfera activităților actuale, dacă doresc să și le păstreze am primit un unanimitate de răspunsuri, răspunsuri venind atât de la partea masculină cât și de la cea feminină prin prisma liniștii sufletești pe care o simt atunci când petrec timp cu partenerul, cu copii și totodată la locul de muncă declarându-se mulțumiți atât de relațiile pe care au reușit să le stabilească cu colegii, dar și de munca pe care o prestează cu drag, intrându-le deja în reflex toată activitatea desfășurată în cadrul firmei.
Ceea ce am descoperit în urmă cercetării realizate pe această temă, a fost faptul că rolurile de gen sunt adânc încetățenite, tipul de familie ce predomină fiind una tradițională, partea feminină implicându-se și dedicându-și un număr semificativ mai mare în ceea ce privesc muncile domestice(cu toate că depun muncă plătită tot atâtea ore precum și partea masculină), asta spre deosebire de partenerii lor. Femeile-mame nu au parte de implicarea partenerilor în treburile gospodărești, acestea nu le solicită nici ajutorul și nici nu există o negociere în ceea ce privește împărțirea sarcinilor, sarcini precum statul cu copiii, hrănirea acestora, ducerea lor la grădiniță, statul în bucătărie pentru a asigura hrana familiei, sau curățenia.
Respondentele se mulțumesc cu simplul fapt că sunt înțelese de către partenerii lor, nu sunt criticate și nu li se reproșează că nu apucă în unele zile să termine treburile domestice. De asemenea, am sesizat existența conflictului de rol între tată-lucrător în privința renumerației și între mamă-angajată, fiind prezent stresul de a petrece cât mai mult timp de calitate cu copiii. Tot odată, marea majoritate ale mamele se confruntă cu problema de motherhood penalty, confruntându-se cu dezavantajul scăderii renumerației pentru munca depusă pe motiv că și-au pierdut din cunoștiințe, din aptitudini pe parcursul lunilor de stat acasă în vederea îngrijirii copilului și tocmai din această cauză ele sunt nevoite să lucreze mai mult pentru a-și arăta performanțele la care se pot ridica. Cu alte cuvinte, ele resimt un dezavantaj atunci când devin mame, deoarece atât veniturile lor cât și timpul pe care îl pot dedica profesiei sau vieții personale scad. Însă de remarcat este si impactul promovării femeii înaintea partenerului, promovare care în urma ei poate lăsa urmări destul de grave, soldate cu depresii care necesită îngrijire specializată, partea masculină simțindu-se lezată de acesta situație ingrată și umilitoare.
Referințe bibliografice:
Foucault, M. (2005). A supraveghea și a pedeps., Pitești: Paralela 45.
Foucault, M. (2005). Ochiurile Puterii, în Lumea e un mare azil. Cluj-Napoca: Ideea.
Weber, M. (2007). Etica protestantă și spiritul capitalismului. București: Humanitas.
Bradshaw, J. and Finch, N. (2010): Family Benefits and Services. Oxford Handbook of the Welfare State. Chap. 32, pp. 462-478.
Daly, M. (2010): Families versus state and market. Oxford Handbook of the Welfare State. Chap. 9, pp. 139-151.
Popescu, L. (2004): Politici sociale est-europene între paternalism de stat și responsabilitate individuală. Cluj: Presa Universitară Clujeană. Cap. despre politici familiale
Lewis, J. (2006) (ed.) Children, Changing Families and Welfare States. Elgar: Chentelham. Introduction, pp. 1-26.
C. Briciu, I.A. Mihai, D. Pescaru-Urse, R. Popescu, A. Vîrdol, Politici familiale și de gen în România, pag. 16
C. Briciu, I.A. Mihai, D. Pescaru-Urse, R. Popescu, A. Vîrdol, Atitudini și roluri de gen, 2007, pag. 18
Pescaru-Urse, D. si Popescu, R. (2009): Politici familiale și de gen în România. București: Alpha MDN.
Rotariu, T., Mureșan, C., Hărăguș, M., Hărăguș, P.T. (2012): 4.3 Politicile familiale și efectul lor asupra fenomenelor demografice analizate. în Rotariu, T. și Voineagu, V. (coord.): Inerție și Schimbare. Iași, Polirom, pp. 152-159.
Paul-Teodor Hărăguș, 2010, Folosirea timpului și distribuția sarcinilor domestice în familia din România, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, pag. 61.
Paul-Teodor Hărăguș, 2010, Folosirea timpului și distribuția sarcinilor domestice în familia din România, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca pag. 249.
Work-Life Balance: Doing It Right and Avoiding the Pitfalls, Jim Bird
Work-Life Balance: Expatriates Reflect the International Dimension, Sue Shortland, Siobhan Cummins.
Working Time, Industrial Relations and the Employment Relationship, Jill Rubery, Kevin Ward, Damian Grimshaw, Huw Beynon.
Anexe:
Echilibrul dintre viața profesională și viața personală în cadrul familiei cu copii
-interviu-
Relația cu copiii
Câți copii aveți?
Care este vârsta lor?
Copiii merg la grădiniță/școală/after school sau la cluburi pentru copii? Dacă da, cine îi duce la acestea/cine ăi ia?
Cine face diferitele activități cu copiii?
Cât timp petreceți într-o zi de lucru, dar într-o zi de weekend cu copiii?
În ce măsură primiți ajutor în sarcinile domestice de la membrii de familie(părinți, socrii, frați)?
Dar în alte sarcini domestice în afara creșterii copiilor?
Posibilitatea avansării
Ați renunțat la posibilitatea unei avansări la locul de muncă? Dacă da, cum ați luat această decizie?
Vă gândiți la posibilitatea obținerii unei alte slujbe? Cum ați ajuns la această decizie?
Așteptări realiste în cadrul familiei/servici
După ce vă încheiați sarcinile domestice, lee continuați pe cele legate de servici?(dacă în contextul familial se duce munca)
Cum considerați că sunt așteptările față de femeile care lucrează?
Așteptări față de le ca
mame
angajate
Sunt aceste așteptări realiste?
Preluarea unei părți din efotul/munca depusă în vederea creșterii copilului de către familie/colegi/stat (socializarea în privința creșterii copilului)
În ce fel ar putea conducerea firmei să vă sprijine să fiși mamă și angajată în același timp? Dar colegii? Dar partenerul?
Există momente în care colegii de la firmă au posibilitatea de a cunoaște familia dvs.?(ieșiri, vizite de familii)
Ați dori să rămâneți la firma unde luucrați acum?
Ați dori să vă păstrați sfera de activitate actuală? Dacă da/nu, cum ați ajuns la această decizie?
Gen:
Vârstă:
Ocupație:
Localitate:
Interviu 1
Echilibrul dintre viața profesională și viața personală în cadrul familiei cu copii
-interviu-
Relația cu copiii
Câți copii aveți?
Ne-a bunecuv\ntat Dumneze cu doi copii frumoși și sănătoși, Fiind singură la părinți și văzând cu este de urât să nu ai un frate, o soră pe care să te poți baza oricând, mi-am promis că nu voi avea un singur copil și uite că am doi…dacă vine și al treilea e și mai bine, atât eu cât și soțul meu ne dorim încă un micuț(zâmbește)…
Care este vârsta lor?
Sunt de vârste relativ apropiate…nu ne-am dorit să fie mare diferență între aceștia ca să fie pe aceeași minte să zic așa. Cel mare are 7 ani, iar celălalt, prichidelul, așa cum îl alintăm are 4 anișori…ei se înțeleg tare bine, nu se bat deloc…mai degrabă la noi în casă vezi doar pupici, prea multă dulcegărie dacă vrei să o numesc așa(râde)
Copiii merg la grădiniță/școală/after school sau la cluburi pentru copii? Dacă da, cine îi duce la acestea/cine îi ia?
Sigur că merg la astfel de programe școalre și extrașcolare…si pe cel de-a treilea membru dacă o să vină, îl voi înscrie la genul ăsta de activitate. Se simte diferența, se simte impactul asupra lor…sunt mult mai tupeiști, să zic așa, mai dezghețați, se pot exprima mai ușor, fără să aibă o tonă de emoții…știu să ceară ce își doresc într-un mod plăcut, dar se știu și impune. Într-un cuvânt, s-au format frumos datorită acestor activități.
Cine face diferitele activități cu copiii?
Atât eu, cât și soțul. Încercăm să petrecem timp egal cu copiii, însă câteodată, bine că e părerea mea, eu simt că petrec mai multe ore cu ei. Simt că mă joc mai mult cu aceștia, simt că îi ajut să facă ducă la bun sfârșit activitățile, dar nu zic că soțul nu e implicat. Facem treabă bună împreună! Suntem o super echipă, așa cum ne numim noi…
Cât timp petreceți într-o zi de lucru, dar într-o zi de weekend cu copiii?
Mmm, e evindent că într-o zi de weekend petrecem mai mult timp liber împreună. În decursul săptămânii fiecare are treaba lui, e implicat în mai multe activități. Servici, cluburi de copii,dar nu înseamnă că ne neglijăm, doar că numărul de ore petrecute activ mai scad, mai ales dacă îmi aduc de muncă și acasă, dacă am proiecte de finalizat și le finalizez acasă și nu la birou și asta din cauza lipsei timpului.
În ce măsură primiți ajutor în sarcinile domestice de la membrii de familie(părinți, socrii, frați)?
Primesc ajutor atât de la părinții mei cât și de la părinții soțului, e minunat când simți că te poți baza pe cineva mai ales cum amândoi muncim mult în ultimul timp. În plus ne bucurăm de faptul că celor mici le face plăcere să își petreacă timpul alături de bunici și bunicilor alături de ei, au atâta răbdare cu ei…au o relație specială ei așa, nu ne băgăm între ei…ne bucurăm doar de situația bună.
Dar în alte sarcini domestice în afara creșterii copiilor?
Și în alte sarcini domestice ne ajută buncii, spre exemplu atunci când vine vorba de gătit ne ajută, găsim frigiderul plin de bunătăți mai mereu. Ne ajută de ce să nu și recunosc că bunicii mai fac și curățenie prin casă. Sunt un real ajutor…
Posibilitatea avansării
Ați renunțat la posibilitatea unei avansări la locul de muncă? Dacă da, cum ați luat această decizie?
Mi-a fost propusă o avansare și nu am renunțat la ea. Mă gândeam împreună cu soțul că o să petrec mai mult timp la servici, că timpul petrecut cu el nu o să mai fie la fel, dar și o renumerație mai mare e necesară, așa ne putem permite mai multe. Mi-e mai greu așa, recunosc, sunt mai obosită, treburi multe la servici, treburi multe acasă, dar ne ajută Dumnezeu și trecem peste cumva…când o să simt că nu mai pot, o să văd ce voi face…
Vă gândiți la posibilitatea obținerii unei alte slujbe? Cum ați ajuns la această decizie?
Momentan nu, mi-e ok aici. Însă dacă o să mi se ivească o posibilitate, o ofertă mai avantajoasă nu o să zic nu. Omul e făcut să se adapteze, să evolueze, nu mai trebuie să ieșim la pensie dintr-un singur loc de muncă, de la primul. Vedem…
Așteptări realiste în cadrul familiei/servici
După ce vă încheiați sarcinile domestice, lee continuați pe cele legate de servici?(dacă în contextul familial se duce munca)
Deseori da, atunci când am proiecte de finalizat, sau unele situații de clarificat, situații pe foi de incheiat, da, îmi aduc munca de la birou acasă. Mă așez la birou și încep să scriu pentru servici. Mai vin copii la mine însă nu am timp de ei, îi expediez deseori. Mă simt mai bine să știu că le-am terminat pe toate la timp și superiorii o să fie mulțumiți.
Cum considerați că sunt așteptările față de femeile care lucrează?
Așteptări față de le ca
mame
angajate
Sunt aceste așteptări realiste?
Cred că așteptările celorlalți față de noi ca și mame și ca și angajate nu sunt tot timpul realiste. Se ateaptă mult prea mult de la noi, suntem și noi oameni care au nevoie de odihnă, de timpul nostru să îi zic așa. Nu pot să fac treabă tot timpul și la servici și acasă și să nu mă simt obosită, în urma oboselii irascibilă și toate acestea adunate să mă facă să nu mai dau randament la nivel maxim în ceea ce privește munca de orice natură.
Preluarea unei părți din efotul/munca depusă în vederea creșterii copilului de către familie/colegi/stat (socializarea în privința creșterii copilului)
În ce fel ar putea conducerea firmei să vă sprijine să fiți mamă și angajată în același timp? Dar colegii? Dar partenerul?
Bună întrebare..uite, firma în care activez organizează deseori ieșiri, cine, dar eu cred ca mă poate ajuta să fiu și mamă ș angajată în același timp prin înțelegerea, adică dacă am o problemă și trebuie să plec acasă să înțeleagă sau dacă nu am reușit să termin un proiect la timp și în cazul în care e posibil, să se prelungească termenul de predare. Colegii pot da dovadă și ei de înțelegere, comunicare fiind punctul cheie într-o viață sănătoasă și echilibrată. Să mă înlocuiască dacă nu pot să vin o zi la servici, să nu meargă direct revoltați la superiori. Iar partenerul mă poate ajuta tot prin înțelegere, dacă nu pot să fac ceva într-o zi să nu se supere pe mine. Sau, dacă nu se supără, ce nu fac eu poate să faă și el(chicotește)
Există momente în care colegii de la firmă au posibilitatea de a cunoaște familia dvs.?(ieșiri, vizite de familii)
Da da, datorită ieșirilor între colegi, pe afară sau cele în interiorul gospodăriei. Noi stăm la povești, copiii se joacă frumos între ei, iar datoritp acestei situații noi ne apropiem, devenim mai intimi să zic așa, ne permitem mai multe, nu mai avem rețineri unul față de altul. Sunt o moni familie găsită la locul de muncă(îi apare un zâmbet în colțul gurii iar ochi îi strălucesc)
Ați dori să rămâneți la firma unde lucrați acum?
Deocamdată nu am motive să plec. Îmi place aici, ma simt bine. Mă simt bine atât în privința colectivului, în privința mediului de lucru, dar să zic așa și în ceea ce îi privește pe superiori. Sunt mulțumită și cu renumerația primită, deci nu prea aș avea motive să plec. Rămân în firma în care activez în viitorul apropiat, pe urmă vedem..așa i-am zis și soțului.
Ați dori să vă păstrați sfera de activitate actuală? Dacă da/nu, cum ați ajuns la această decizie?
Da, vreau să o păstrez. Nu mă simt epuizată, bine, uneori mă simt, dar îmi revin și o iau de la început, asta e viața. Peste tot e așa, din cauza asta nici nu mă gândesc să renunț. Îmi place ce fac, îmi place colectivul, mă descurc, am prins ce trebuie să fac, nu mi-e mai greu. Deci sunt bine aici…
Gen: feminin
Vârstă: 30
Ocupație: contabilă în cadrul unei organizații private
Localitate: Sibiu
Interviu 2
Echilibrul dintre viața profesională și viața personală în cadrul familiei cu copii
-interviu-
Relația cu copiii
Câți copii aveți?
Am cei mai frumoși doi copii, cei mai frumoși, cei mai cunimți, cei mai cei…
Care este vârsta lor?
Nu e mare diferență între aceștia, așa am vrut noi…să nu fie o diferență de vârstă prea mare ca să fie pe aceeași minte să zic așa…unul are 7 ani, iar celălalt 4 anișori…să crească mari și sănătoși doar, atât ne dorim.
Copiii merg la grădiniță/școală/after school sau la cluburi pentru copii? Dacă da, cine îi duce la acestea/cine îi ia?
Sigur că îmi duc copiii la astfel de programe, consider absolut normal și totodată necesar ca un copil să fie înscris la cluburi pentru copii sau în programe after school. Îți spus sincer, copilul cel mare, cel de 7 ani este foarte bine dezvoltat atât psihic cât și fizic datorită activităților desfășurate în cadrul acestora. Faptul ăsta concret m-a impulsonat și m-a determinat să îl înscriu si pe micuț.
Cine face diferitele activități cu copiii?
Atât eu, cât și soția ne petrecem timp alături de copii. Încercăm, bineînțeles atunci cânds ne și permite timpul să desfășurăm diferitele activități împreună, adică să fim implicați toți patru activ la realizarea lor. Nu vrem să crească cu ideea că mamă/tata mă iubește mai mult deoarece petrece mai mult timp cu mine. Nu! Știm că așa gândesc copiii și nu asta ne dorim…
Cât timp petreceți într-o zi de lucru, dar într-o zi de weekend cu copiii?
Mmm, aici e reelativă toată situația asta. Depinde, sunt zile și zile. Depinde de volumul de muncă care trebuie depusă la servici, depinde dacă trebuie să rămân peste program, iar dacă trebuie, atunci inevitabil numărul de ore petrecut alături de micuți scade, dar încerc să îl recuperez în weekend. Sper și cred că îmi și reușește(zâbește).
În ce măsură primiți ajutor în sarcinile domestice de la membrii de familie(părinți, socrii, frați)?
Ne ajută atât ai mei, cât și ai soției(părinți)…Părinții constituie un real ajutor…la rândul nostru o să-i ajutăm pe copii atunci când o să aibă copilași, o să ne creștem nepoții, o să îi ajutăm cu tot ce o să putem, în casă, în gospodărie, pentru că vedem cât de mult face un ajutor necondițonat primit din partea celor apropiați…ne bucurăm să îi avem aproape(pe părinți) și să le dea Dumnezeu cât mai mulți ani alături de noi.
Dar în alte sarcini domestice în afara creșterii copiilor?
Da! Ne ajută și atunci când vine vorba de gătit sau de făcut curațenie. Sunt conștienți că avem atâtea pe cap și un ajutor ne prinde bine. Nu îi cred pe care care afirmă că nu au nevoie de ajutor…toată lumea se bucură când știe că are la cine apela, mai ales când sunt la mijloc și niște copii de crescut…
Posibilitatea avansării
Ați renunțat la posibilitatea unei avansări la locul de muncă? Dacă da, cum ați luat această decizie?
Recunosc ca sunt pasionat și îmi place ceea ce întreprind la locul de muncă…și superiorul meu a fost plăcut impresonat de munca depunsă de mine și de pasiunea de care am dat și dau dovadă în continuare…mă gândeam și eu la o posibilă avansare, dar nu credeam că o să se întâmple atât de repede de la momentul în care eu am pășit în acea firmă…după ce mi-a fost propusă avansarea în grad am vorbit cu soția despre acest aspect…am pus în balanță aspectele pozitive și cele negative ale acestui aspect și după ce am tras linie am văzut ca avantajele sunt mai numeroase decât dezavantajele și prin urmare am acceptat ceea ce mi se propusese anterior.
Vă gândiți la posibilitatea obținerii unei alte slujbe? Cum ați ajuns la această decizie?
Nu, deocamdată nu. Cât timp mi-e bine aici de ce să plec?! Mai ales că am fost și avansat! În plus,de colectiv nu mă pot plânge, de superiori nici atât…merg pe principiul, pe zicala “nu lăsa pasărea din mână pe cea de pe gard”. Am mai făcut prostia asta, ce-I drept când eram tână și am regretat pe urmă. Am învățat de aici multe.
Așteptări realiste în cadrul familiei/servici
După ce vă încheiați sarcinile domestice, le continuați pe cele legate de servici?(dacă în contextul familial se duce munca)
Deseori da, atât eu cât și soția. Nu avem de ales, dacă nu am terminat munca în timpul orelor de servici o continuăm acasă. Proiectele sau orice altceva avem de finalizat până la o anumită dată nu pot aștepta. Măcar le finalizăm la timp și nu mai stăm cu stres, nu mai avem acea presiune pe umeri.
Cum considerați că sunt așteptările față de femeile care lucrează?
Așteptări față de le ca
mame
angajate
Sunt aceste așteptări realiste?
Daa, se cere mult prea mult de la o femeie…tatăl meu avea pretenți exagerate de la mama, ea să aibă grijă de noi, sa ne hrănească, să facă curățenie, iar din când în când, atunci când el considera ca nu merge ceva bine, îi mai aplica o corecție, așa îi spunea el. Eu am rămas traumatizat și mi-am promis ca să nu îi fac același lucru soției mele, aceleași opt ore pe care le petrec eu la service sunt tot opt ore ca și alea ei, chiar dacă eu/ea câștigă mai mult.
Preluarea unei părți din efotul/munca depusă în vederea creșterii copilului de către familie/colegi/stat (socializarea în privința creșterii copilului)
Există momente în care colegii de la firmă au posibilitatea de a cunoaște familia dvs.?(ieșiri, vizite de familii)
Sigur că da, colectivum acestei firme se înțelege foarte bine, vorbesc la persoana a III-a, o să crezi că sunt un îngânfat(râde)…daaar, nu sunt, asta spre surprinderea multora(zâmbește). Da, ieșim, mergem în vizite unul la celălalt, e ok că majoritate avem copii, așa că numai bine…noi stăm la poveștile noastre, copiii se joacă. Mai mergem și la gratar, la Zoo, e frumos, e bine și e sănătos să te implici în diverse activități cu colegii.
Ați dori să rămâneți la firma unde lucrați acum?
Da, cum am mai spus…colectiv fruos, avansat sunt…pentru moment ce îmi pot dori mai mult? Nu zic că o să rămân aici pe vecie, cine știe ce îmi rezervă viitorul? Poate nu o să mă mai simt eu bine aici, poate nu o să mă mai dorească ei, însă, deocamdată mi-e bine aici și rămân aici….
Ați dori să vă păstrați sfera de activitate actuală? Dacă da/nu, cum ați ajuns la această decizie?
Da, îmi doresc să îmi păstrez sfera de activitate actuală, așa cum ai numit-o. Mă simt bine, mă simt confortabil cu ceea ce fac în momentul de față așa că de ce să ies din zona mea de confort? Stau bine cuibărit in ea(chicotește)…
Gen: masculin
Vârstă: 34 de ani
Ocupație: manager în cadrul unei firme private
Localitate: Sibiu
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Echilibrul Dintre Viata Profesională Si Viata Personală în Cazul Familiilor Tinere cu Copii (ID: 114493)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.