E Government. Implementarea, Dezvoltarea Si Evolutia Conceptului

INTRODUCERE

Societatea informațională, o societate deplin conștientă de valoarea crucială a cunoștințelor și care urmărește în mod sistematic dobândirea și utilizarea acestora în scopul obținerii unei creșteri economice pe termen lung și a unei dezvoltări de durată a ființei omenești, se bazează în acest scop pe utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, în cadrul căreia sistemele informatice și Internetul ocupă un loc central.

Cunoștințele sunt recunoscute ca fiind la baza oricărei activități economice și sociale și sunt mijlocul principal prin care se obține, și se menține, competitivitatea unei economii, adică creșterea acesteia.

Într-o societate a cunoștințelor calculatoarele, programele și rețelele sunt prezente în activitatea de zi cu zi, oferind o multitudine de servicii accesibile beneficiarilor printr-o interfață comodă și prietenoasă, în aproape toate domeniile, cum ar fi industria, sănătatea, transportul, afacerile, învățământul, mediul, cultura, și multe altele.

S-a format deja opinia că electronificarea societății poate fi cheia de boltă a dezvoltării și că o societate a cunoștințelor crează oportunități mai mari în toate domeniile. În drumul către crearea unei societăți a cunoștințelor țările trebuie să-și creeze o infrastructură informațională care să faciliteze comunicarea eficientă, diseminarea și procesarea informației; să construiască o populație educată și cu noi capacităti profesionale; să asigure un cadru economic și instituțional care să stimuleze folosirea eficientă a cunoștințelor existente și a celor noi.

Tehnologia informației și a comunicațiilor devine baza prin care se contruiește infrastructura societății cunoștințelor, atât în sectorul privat cât și în cel public. Adoptarea acestor tehnologii apare ca imperativă pentru țările care doresc să participe la comerțul global și la fluxul global de investiții, informații și servicii. Se constată însă mari disparități între țări (și în interiorul unei țări) în ceea ce privește accesul la această tehnologie (altfel spus, accesul la oportunitatea dezvoltării), tehnologie care, fără a fi un panaceu pentru toate problemele sociale și economice, are totuși un puternic efect pozitiv asupra întregii societăți.

CAPITOLUL I. E-GOVERNMENT. IMPLEMENTAREA, DEZVOLTAREA ȘI EVOLUȚIA CONCEPTULUI

1.1. Delimitări conceptuale

Ca terminologie, e-guvernarea sau e-government își are originea în construcții lexicale ca e-mail, e-commerce, e-business care, ca fenomene, au precedat apariția conceptului de guvernare electronică.

Guvernarea electronică acoperă toate aspectele guvernării, până la cel mai adânc nucleu al fiecărei entități guvernamentale și inevitabil va deveni factor reformator pentru guvern și procesul de guvernare.

În sensul cel mai larg guvernarea electronică înseamnă oferirea de către stat, pe baza banilor publici, către beneficiari a unora dintre serviciile sale publice și sub formă electronică, adică prin folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor și, în special, a Internetului.

Serviciile publice electronice oferite de guvernarea electronică sunt din toate domeniile de responsabilitate ale statului – executiv, legislativ și juridic, iar informațiile generate de aceste servicii sunt produse pe cale electronică. În principiu aproape oricare serviciu public al statului ar putea fi pus, într-o formă oarecare, total sau parțial, și sub formă electronică.

Desigur serviciile publice electronice se adaugă celor tradiționale, adică celor existente înaintea electronificării și care presupun, în general, prezența fizică a publicului la ghișeul unei unități administrative, al unei judecătorii sau al unei clinici, precum și utilizarea documentelor de hârtie (adeverințe, formulare, cereri, declarații, dosare, chitanțe, facturi, imagistică medicală – radiografii, ecografii, dosare juridice, etc.).

Serviciile publice electronice, în sensul cel mai larg, sunt cele din domeniul administrației publice (ghișeul electronic, achizițiile publice electronice, poliția electronică, etc.), din domeniul sănătății, învățământului și culturii, al justiției și exercitării democrației, și multe altele. În prezent amploarea cea mai mare o au serviciile publice electronice din domeniul administrației publice dar situația în statele dezvoltate se schimbă rapid și celelalte servicii sunt într-o viguroasă expansiune.

Mai larga răspândire a serviciilor publice electronice ale administrației de stat (eAdministrare) face ca adesea acestea să fie considerate drept însăși guvernarea electronică (eGuvernare).

Guvernarea electronică este o formă a democrației, o formă de respect al statului față de cetățeanul pe care îl reprezintă, dar și o necesitate socială șieconomică prin efectele benefice pe care le aduce, direct și indirect, la nivelul întregii societăți și economii.

Guvernarea electronică este responsabilitatea exclusivă a guvernului, care, inclusiv prin folosirea parteneriatului public-privat, are sarcina de a conduce centralizat complexul și îndelungatul proces de implementare a acesteia la nivel național, și luând în considerare și o dimensiune paneuropeană.

În Europa termenul anglo-saxon de government este redat prin termenul de sorginte franceză (latină) administration, desemnând mulțimea acțiunilor de conducere a statului în toate domeniile în care este abilitat legal să o facă. Expresia eAdministration este frecvent folosită în documentele Uniunii Europene cu sensul de eGoverment, deși în cele mai multe din statele membre ale Uniunii eGoverment desemnează toate serviciile publice ale statului furnizate pe cale electronică, în vreme ce eAdministration se referă, mai restrâns, la serviciile publice electronice de bază furnizate de unitățile de administrație publică (centrale, regionale, locale).

1.2. Introducerea conceptului; Strategia de la Lisabona

Strategia de la Lisabona (Lisbon Strategy), stabilită de Consiliul European în martie 2000, materializează obiectivul strategic de mare amploare al Uniunii Europene de a deveni, până în anul 2010, cea mai competitivă și mai dinamică economie bazată pe cunoștințe din lume. Strategia nu se referă numai la productivitate și creștere, ci și la locuri de muncă, coeziune socială și îmbunătățirea calității vieții. Tehnologia informației și comunicațiilor are rolul principal în atingerea acestor obiective.

Pentru realizarea în practică a ambițioaselor obiective ale Strategiei de la Lisabona, Consiliul European, prin Directoratul General Societatea Informațională, a lansat inițiativa eEurope destinată dezvoltării rapide a Societății Informaționale a Uniunii Europene prin electronificare. Planul de Acțiuni eEurope 2002 a fost urmat de eEurope 2005 și, în iunie 2005, de inițiativa mai largă i2010: European Information Society 2010.

Inițiativa i2010 reprezintă un pachet de politici proactive menite a stimula potențialul unei economii electronice de a furniza creștere economică, locuri de muncă și servicii publice electronice, fiind considerată o adevărată locomotivă a procesului de realizare a Strategiei de la Lisabona.

Inițiativa i2010 cuprinde trei direcții majore de acțiune – crearea instrumentelor normative (legislație) necesare societății electronice, stimularea puternică a cercetării și dezvoltării în domeniu, și crearea unei societăți informaționale (eEurope) accesibile tuturor, în special prin furnizarea de servicii publice electronice, cu accent pe administrarea electronică, sănătatea electronică, învățământul electronic și afacerile electronice.

Guvernarea electronică constând, spus la modul cel mai general, în mulțimea serviciilor electronice din domeniul executivului, legislativului și juridicului oferite de către stat pe baza banilor publici beneficiarilor (cetățeni, societăți, etc.), este, ca parte a societății informaționale, în continuă dezvoltare fiind o preocupare majoră a tuturor statelor membre ale Uniuni Europene, inclusiv în cadrul inițiatiativei i2010.

În prezent, în Uniunea Europeană, peste 90% din furnizorii de servicii publice electronice au prezență pe Internet, iar circa 40% sunt deja complet interactive. În interiorul Comisiei Europene, ca guvern al Uniunii, programul eCommission se ocupă de introducerea eServiciilor în activitatea sa proprie.

Guvernarea electronică, eGuvernare, definită de Uniunea Europeană ca fiind utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor în administrarea (în sensul general de conducere) publică, combinată cu schimbări organizaționale și dobândirea de noi specializări, în scopul îmbunătățirii serviciilor publice, a proceselor democratice și a politicilor publice, este recunoscută ca un factor cheie în creșterea competitivității economiei, odată cu considerarea actului de guvernare în general ca fiind al unui agent economic de importanță majoră. Importanța guvernării electronice și a desfășurării serviciilor electronice peste toată Uniunea Europeană este subliniată și de programul eTEN (eTransEuropean Network) de stimulare a extinderii serviciilor bazate pe rețele de telecomunicații Trans-Europene, program din care, din 2004, face parte și România.

Temele principale ale acestui program european de cercetare-dezvoltare sunt eGuvernarea, eSănătatea, eIncluderea (servicii pentru toti), eÎnvățământul, eAfacerile (în special în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii), și elementele de securitate, eSecuritate, necesare în furnizare serviciilor.

1.2.1. Principiile guvernării electronice

Furnizarea serviciilor publice de către stat prin guvernarea electronică urmează o serie de principii generale de natură politică democratică, socială, și tehnică. La modul ideal serviciile publice electronice ar trebui furnizate după dezideratul oricine, orice, oricând, de oriunde.

Principiile urmate de politica guvernului în implementarea eGuvernării variază de la țară la țară, dar în mare sunt cam aceleași, și urmăresc sub diverse forme, în principal centrarea, axarea, pe nevoile cetățeanului. Iată, în cele ce urmează, câteva din cele mai importante astfel de principii și idei diriguitoare pentru cazul administrării eelctronice, și care sunt valabile și pentru celelalte forme de guvernare electronică.

a) Axarea pe cetățean. Administrarea trebuie să fie la dispoziția cetățeanului, și nu invers. Serviciile publice electronice trebuie să fie ușor de accesat.

b) Includerea tuturor. Serviciile publice electronice oferite trebuie să fie disponibile tuturor, fără nici o discriminare (principiul eIncluderii, eInclusion). Barierele tehnice și sociale trebuie treptat eliminate iar un accent deosebit trebuie pus pe cei dizabilitați într-o formă oarecare – cei săraci, cei în vârstă, cei cu dizabilități de sănătate.

c) Comoditate prin eficiență. Cetățeanul se așteptă la o mai mare comoditate prin utilizarea serviciilor electronice: evită deplasarea la birouri, nu trebuie să fie limitat la orarul de funcționare, nu mai stă la coadă, nu mai este trimis de la o administrație la alta. În schimb beneficiează de proceduri clare și directe, formularele sunt mai ușor de completat, datele sunt manipulate cu mai mare responsabilitate și siguranță, rezultatele dorite se obțin mai ușor, iar unitatea prestatoare a serviciilor funcționează mai eficient (costuri mai mici, servicii mai bune).

d) Încredere și securitate. Contactul cu administrația publică electronică trebuie să fie cel puțin tot atât de sigur ca și în cazul deplasării la un birou sau agenție publică. În contactul electronic identificarea și autentificarea persoanelor se pot face printr-un act de identitate electronic și prin semnătura electronică, iar schimbul de date se face conform cu standardele care asigură securitatea acestor schimburi (criptare).

e) Transparență în parteneriatul pentru cooperare. Succesul soluțiilor tehnice de eAdministrare și gradul lor de acceptare depind de implicarea în proces a tuturor părților, în special a administrațiilor și a sectorului privat sub forma parteneriatului public-privat, ce are o mare importanță. Asigurarea transparenței în această cooperare este o condiție de bază.

f) Ușurința de utilizare. Serviciile electronice oferite trebuie să fie ușor de înțeles, clare și directe. O prezentare standard a formularelor și a structurii portalurilor de servicii facilitează mult claritatea, navigabilitatea, și ușurința de folosire. Portalurile pot oferi posibilitatea de acces personalizat (prin pagini personalizate per cetățean sau per societate) care ușurează mult manipularea datelor personale (ce nu mai trebuie declarate decât o singură dată și apoi păstrate în paginile personalizate).

g) Cooperarea și interoperabilitatea agențiilor publice. Toate nivelele administrației publice (centrale, regionale, locale) trebuie să coopereze în furnizarea serviciilor publice electronice. Sistemele (infrastructura, aplicațiile) diverselor agenții electronice trebuie să comunice între ele prin interfețe oferite fără plată și construite după standarde agreate, iar funcționalitățile de bază trebuie construite modular și refolosite cât mai larg.

h) Neutralitatea tehnologică. Soluțiile de tehnologia informației și comunicațiilor folosite la implementarea eGuvernării trebuie să fie neutre tehnologic pentru a permite dezvoltări continue, prin eliminarea dependenței de monopoluri. Aceasta se asigură în principal prin utilizarea de software deschis (FLOSS, Free/Libre/Open Source Software), disponibil practic gratis, liber și fără obligații financiare periodice, care evoluează continuu și care poate fi modificat după dorință, fără restricții.

1.2.2. Obiectivele guvernării electronice

Obiectivele generale ale guvernării electronice sunt:

– asigurarea accesului la informația oficială prin intermediul paginilor WEB în rețeaua Internet;

– prestarea serviciilor publice prin intermediul mijloacelor electronice pentru cetățeni și mediul de afaceri;

– sporirea gradului de participare a cetățenilor în procesul de guvernare;

– eficientizarea activității administrației publice prin optimizarea utilizării resurselor materiale și umane, precum și a timpului prestării serviciilor;

– consolidarea democrației și a instituțiilor statului de drept.

Obiectivele specifice ale guvernării electronice constituie:

– asigurarea transparenței activității autorităților administrației publice;

– crearea și implementarea sistemelor informaționale automatizate, menite să susțină procesele de reformă și dezvoltare politică, socială și economică din țară;

– dezvoltarea infrastructurii informaționale de stat;

– creșterea nivelului de pregătire a angajaților publici în domeniul tehnologiilor informaționale și de comunicații;

– dezvoltarea cadrului juridic și democrația electronică.

În procesul de guvernare sunt implicați, în general vorbind, 3 mari clase de participanți:

1) participanții publici, guvernul sau statul, atât organizațiile de la nivel local, cât și cele de la nivel central (G);

2) cetățenii țării respective (C);

3) firmele private care organizează activități comerciale, luând în considerare profitul și activând într-un context concurențial de piață (B). Între acești participanți se nasc relații specifice de comunicare și tranzacționale specifice, împărțite în câteva mari grupe de componente ale guvernării electronice.

Așadar există multiple moduri în care informația poate curge între participanții la procesul de guvernare. O distincție a acestor fluxuri informaționale și tranzacționale se poate face împărțindu-le în fluxuri interne și externe.

Fluxurile interne sunt cele în cadrul unei clase de participanți – de exemplu cele dintre instituții publice, precum 2 ministere, sau Parlament și guvern etc. Fluxurile externe sunt cele care se nasc între participanți din clase diferite, de exemplu fluxurile care se nasc între cetățeni și o instituție publică precum Parlamentul. Principalele componente ale guvernării electronice sunt:

– G2G (Government to Government) sau Guvern – Guvern cu o subcategorie G2E, (Government to Employee) sau Guvern – Angajați guvernamentali;

– G2C (Government to Citizens) sau Guvern – Cetateni;

– G2B (Government to Business) Guvern – Companii.

Guvernarea electronică sau e-Government se afirmă din ce în ce mai mult ca o caracteristică majoră a noii societăți bazate pe informații și cunoștințe.

Fenomenul este complex și se referă la multiplele conexiuni care există între autorități și persoanele fizice și juridice din societatea respectivă.

1.3. Strategii de implementare a e-Government

Implementarea la nivel național a eGuvernării este în responsabilitatea unică a guvernului. În calitatea sa de administrator general al statului, guvernului îi revine sarcina și responsabilitatea de a asigura trecerea unor servicii publice și sub formă electronică, și în tot domeniul public – administrație, sănătate, educație, justiție, învățământ, etc., cu scopul de a oferi beneficiarilor servicii mai bune, și de a realiza aceste servicii într-un mod mai eficient (în principal prin reducerea de costuri).

Implementarea eGuvernării este un proces complex, continuu și de durată, care trebuie abordat treptat, începând cu forme mai simple și extins apoi gradual și continuu, conform unui plan strategic unic, elaborat și urmărit centralizat, la cel mai înalt nivel guvernamental.

Conducerea procesului de implementare a eGuvernării este de regulă concentrată în interiorul unei unități guvernamentale distincte, însărcinată numai cu acest obiectiv, și aflată sub conducerea directă a șefului guvernului. Deși în mai multe state un astfel de Oficiu permanent al Guvernării Electronice al guvernului se află în subordinea unui minister al administrației publice (domeniu cu care se începe de obicei eGuvernarea), sau a unui alt minister legat de tehnologia informației și comunicațiilor, necesitatea ca eGuvernarea să cuprindă și alte domenii, cum ar fi sănătatea, învățământul sau justiția, face ca un astfel de Oficiu să se afle cel mai bine plasat sub conducerea directă a șefului guvernului, iar șeful acestui Oficiu să fie numit direct de șeful guvernului. Cele două modalități descrise sunt bine exemplificate de situațiile din Franța și Danemarca, și respectiv din SUA și Marea Britanie.

Rolul general al acestui Oficiu al eGuvernării este de a iniția implementarea eGuvernării și apoi de a urmări permanent realizarea, funcționarea și dezvoltarea acesteia. Inițierea implementării eGuvernării se face de regulă, așa cum arată experiența multor state, prin elaborarea, aprobată de guvern, a unei Strategii a guvernului privind guvernarea electronică care conține principii generale (inclusiv referitoare la o legislație specifică), acțiuni, termene și fonduri necesare, și se bazează pe o Metodologie unică de natură tehnică și organizatorică care indică modul practic și treptat în care urmează să se facă această complexă implementare la nivelul întregii țări și începând în general cu administrația publică, sănătatea și învățământul.

Metodologia tehnică obligatorie trebuie să conțină astfel de componente ca planuri de acțiune (incluzând, de exemplu, construirea unui portal unic guvernamental de trimitere la eServicii, și a unei identități electronice), liste de standarde obligatorii, liste de aplicații/soft recomandate (inclusiv FLOSS), liste consultative de furnizori de tehnologie a informației și comunicațiilor, elaborarea de soluții tehnice diverse (de exemplu de construire unitară a site-urilor de acces la eServicii administrative, de construire prin parteneriat public-privat a unui intermediar general de plăți electronice necesare serviciilor diverse, de elaborare a cardului național de identitate, și a celui de sănătate, etc.).

Una din componentele principale ale unei astfel de metodologii trasează Cadrul general de Interoperabilitate (eGIF, eGovernment Interoperability Framework) pentru agențiile publice guvernamentale, care permite cooperarea în securitate a acestora în furnizarea eServiciilor, inclusiv pe plan internațional (un exemplu foarte bun este eGIF al Marii Britanii).

În sprijinul țărilor în curs de dezvoltare care doresc implementarea unei strategii de eGuvernare, UNESCO a elaborat recent un material general foarte util. Acesta reprezintă un îndreptar al eGuvernării adresat tuturor factorilor de răspundere implicați în această implementare – parlamentari, guvern, instituții și organizații non-guvernamentale, cu rolul de a-i ghida în construirea unei strategii de eGuvernare.

1.4. Evoluția sistemelor e-Government

Evoluția sistemelor de e-Government a fost rapidă cu trecerea de la hârtie la baze de date și de la proceduri manuale la sisteme informatice mari. Într-o primă fază, tot mai mulți funcționari au început să folosească diferite sisteme informatice. Treptat s-a trecut la procesul care se desfășoară și în prezent de interacțiune cu cetățenii și organizațiile din teritoriul deservit.

Prima fază a reprezentat-o prezentarea de informații.

Cea de a doua fază a fost aceea de a oferi posibilitatea de a descărca formulare necesare în interacțiunea cu autoritățile, care după tipărire și completare sunt prezentate autorităților pe cale clasică.

Cea de a treia fază a oferit posibilitatea completării formularelor on-line și efectuarea și a altor tranzacții, cum ar fi plățile datorate autorităților.

În multe cazuri, în fazele de mai sus, e-Government s-a implementat prin transpunerea soluțiilor utilizate pe hârtie în formate electronice.

În prezent, se trece la o a patra fază în care soluțiile sunt regândite pentru a face uz deplin de posibilitățile tehnologiei și a fi simplificate, mai ales sub aspectul facilitării interfeței cu persoanele care apelează sisteme de e-Government.

Dezvoltarea e-Government a fost determinată în toate țările și de măsuri legislative privind servicii ale administrației publice oferite on-line, care au coincis și cu evoluția rapidă a utilizării Internet. Necesitatea existenței cadrului legal apare ca urmare a diferenței dintre practicile utilizate de fiecare parte în diferitele momente ale derulării unei operațiuni și ca urmare a diferenței dintre informațiile, percepțiile și așteptările părților privind operațiunea.

Ca urmare, cadrul legal apare ca un element de referință general valabil la nivelul unui teritoriu, care impune limitele necesare în interiorul cărora operațiunile să se poate încheia, urmărindu-se o cât mai mare rată de finalizare.

Cadrul legal asigură impunerea unei minime protecții a părților implicate și/sau terților și standardizări (la nivel național) a practicii, calității serviciului/produsului și a altor elemente, care definesc conținutul serviciului/produsului.

Cadrul legal național aferent unor servicii on-line (achiziții publice, comerțul electronic) este bine structurat în norme juridice – de baza privind comerțul electronic și norme juridice – adiacente și complementare privind contractele la distanță, clauzele abuzive, drepturile utilizatorilor cu privire la rețele și serviciile de comunicații electronice, semnătura electronică, protecția datelor cu caracter personal, marca temporală, criminalitatea informatică, publicitatea etc.

Pentru autoritățile publice folosirea Internetului aduce avantajele clasice ale disponibilității, informația pe site fiind oferită 24 de ore din 24, 365 de zile pe an și al accesibilității și interacțiunii, persoanele interesate putând accesa informația și efectua tranzacțiile de oriunde au acces la Internet în lume.