Durerea reprezintă un fenomen psiho -social complex cu care istoria omenirii, dar mai [629468]

Durerea reprezintă un fenomen psiho -social complex cu care istoria omenirii, dar mai
ales istoria medicinei s -a confruntat de -a lungul secolelor. În anul 1664, Rene Descartes
formulează o primă teorie cu privirea la mecanismul reflex al durerii . Ulterior, fiind atât de
fascinant acest domeniu, mai multe personalități ale istoriei medicinei s -au aplecat asupra acestui
subiect, l -au studiat în detaliu și au formulat numeroase și valoroase teze, astfel încât în acest
moment cunoaștem foarte multe a specte legate de mecanismul durerii, structurile anatomice
direct implicate, reacțiile organismului în fața acestei provocări, cât și numeroase posibilitați
terapeutice. Știința care ulterior s -a ocupat cu aprofundarea terapiei durerii, poartă astăzi numel e
de Algeziologie și este considerată în foarte multe țări o specialitate de sine stătătoare.
Specialiștii în domeniu au elaborat astfel strategii naționale privind managementul durerii, iar în
anul 2010, prin Declarația de la Montreal s -a stabilit următo rul aspect : “Accesul la tratamentul
durerii este un drept fundamental al omului.ˮ 
Asociația internațională pentru studiul durerii (IASP) definește durerea astfel : „durerea
este o experiență senzorială sau emoțională neplăcută, determinată sau relați onată cu leziuni
tisulare reale sau potențiale sau descrisă în termeni care ce se referă la aceste leziuni.”
Durerea reprezintă cel mai frecvent motiv pentru care pacientul solicită asistență
medicală, indiferent de specialitate. De asemenea, este probab il una dintre cele mai mari
provocări medicale, socio -economice dar și psihologice din întreaga patologie umană.
Indiferent de mecanismul de apariție, de durată, intensitate sau localizare, durerea
reprezintă un semnal de alarmă, atât pentru individul car e este supus acestui fenomen, cât și
pentru medicul curant care trebuie să adopte prompt o terapie cât mai eficientă.
Durerea acută este o adevărată situație dramatică, prin intermediul stresul psiho –
emoțional pe care îl produce individului, cât și datorit ă cascadei de procese fiziologice pe care o
declanșează în momentul apariției. Pacientul este imediat alertat și de cele mai multe ori se
adresează medicului pentru instituirea unei terapii adecvate, întrucât anxietatea ce însoțește
durerea este foarte int ensă.

2. Neurofiziologia durerii

2.1 Recepț ia dure rii
Durerea reprezintă o sumație de stimuli algogeni de naturi diferite, care sunt preluați de
receptorii specifici și nespecifici, vehiculați prin intermediul căilor ascendente către centrii de
integrare (ariile somestezice I, II, sistemul limbic), unde are loc procesarea și modularea durerii.
Alături de aceste structuri, în integrarea durerii la nivel cortical mai sunt implicate și ariile
spinale, talamusul, nucleul lentiform, girusul cingulat, g irusul prefrontal, lobul insul ar, cortexul
parietal inferior. Adaptarea organismului în fața unui astfel de eveniment este diferită la fiecare
individ în parte. Nu există doi oameni care să simtă același tip de durere în același mod datorită
faptului că la nivel cerebral informațiile sunt interpretate diferit. Un rol important îl deține pragul
de durere (senzația durereroasă declanșată de stimulul cu cea mai mică intensitate pe care
persoana o poate obiectiva verbal) dar și toleranța pentru durerea a indivi dului, care este diferită
în funcție de factorii culturali și psihologici. Aproape întotdeauna apariția durerii sugerează
existența unei leziuni organice sau funcționale. Totuși această afirmație ce atestă legătura cauzală
între leziunea organică și durere nu este una obligatorie, întrucât există numeroase cazuri de
leziuni ce nu produc durere, dar și apariția durerii în absența obiectivării unei leziuni, având
exemplu durerile psihoafective.
Importanța sistemelor aferente se datorează rolului esențial de a informa scoarța cerebrală
despre mediul extern și intern al organismului.
După cum bine se cunoaște la momentul actual, stimulii pentru durere sunt mecanici
(precum atingerea, presiunea, vibrația, tracțiunea, distensia, înțeparea), termici sau chimici
(serotonina, histamina, acetilcolina, monoxidul de azot, bradikinina, substanța P, prostaglandine,
ionii de H+, K+). Un stimul va fi sau nu considerat nociv în funcție de durata și/sau intensitatea
aplicării.
Pentru a explica apariția senzației dureroase, au fost formulate două teorii clasice
contradictorii. O teorie îi aparține lui Goldscheider, ce afirmă că nu există receptori specifici
pentru durere iar apariția senzației dureroase reprezintă sumația impulsurilor provenite de la
stimulii algogeni, așa nu mita teoria patternului de sumare . Cea de -a doua teorie, a lui von Fray,
numită teoria specificității , afirmă că și durerii, asemeni senzațiilor termice și tactile, îi

corespunde o cale specifică spre centru prin intermediul structurilor specializate. Act ualmente
cercetările moderne au îmbinat teoriile și se consideră că receptorii pentru durere sunt împărțiți
în două categorii: receptori specifici sau monomodali, ce sunt activați de stimulii mecanici și
receprtori nespecifici sau polimodali, activați de s timuli mecanici, termici, chimici și biologici.
Pragul de activare al acestora este diferit, cei monomodali având un prag de excitabilitate la
durere mai înalt față de cei polimodali.

Fig1. Structura elementară a nocireceptorului

Din punct de vedere funcțional, nocireceptorii pot fi mecono -senzitivi și mecano -termici,
atașați fibrelor nervose A -delta. Aceștia corespund durerii rapide sau primare ce se produce la
aproximativ 0,1 secunde din momentul aplicării stimulului algogen. Receptorii polimodali
aparțin fibrelor nervoase de tip C și sunt implicați în durerea întârziată sau lentă ce apare la mai
mult de o secundă .

Tabel Ⅰ. Caracteristici ale durerii (adaptare după Lazorthes, 1995)

Durerea rapidă Durerea lentă
Fibre nervoase implicate Fibre senz itive A Fibre sezitive C
Clinic Intensă, senzație de înțepătură,
ascuțită caracter difuz , arsură
Localizare Precisă Imprecisă
Instalare Rapidă, 0,1 secunde Lentă, secunde, minute
Durată Atât timp cât durează ș i
stimulul Durează și după încetarea
stimulului algogen

