După definiția dată de Kapandji : cotul este articulația membrului superior care permite [625423]

4
1. INTRODUCERE
După definiția dată de Kapandji : "cotul este articulația membrului superior care permite
antebrațului, orientat în cele trei planuri de către umăr, de a purta mai mult sau mai puțin
departe extremitatea sa activă – mâna."
În desfășurarea munci i și al gestualității de zi cu zi din cadrul vieții sociale , membrele
superioare lucrează împreună, luând raporturi spațiale bine definite între ele. Aceste raporturi
între mâini sunt asigurate în primul rând de întregimea coatelor.
În ac tivitatea cotidian ă, profesională și extraprofesională, se cer mâinii forța și
rezistența, alteori viteza de execuție și precizie sau alte combinări ale acestor calități, dar toate
acestea nu pot fi însă obținute în cazul unui cot sechelar, pentrucă un cot deficitar micșore ază
însemnat funcția întregului membru superior.
Este foarte important să avem în perspectivă recuperarea totală la acest nivel, fiindcă
recuperarea parțială sau deficitară duce la apariția rezultatelor negative, o amplitudine de
mișcare incompletă având r epercusiuni asupr a umărului și mâinii.
Toate articula țiile și oasele membrului superior au rolul de a pune mâna în poziția cea
mai corespunzătoarea pentru o acțiune determinată, cu capacitatea să execute deplasări în toate
direcțiile și la nivele diferit e față de poziția de repaus. Mișcările mâinii, fără mișcarea de
pronosupinație abducție – adducție, flexie – extensie și circumducții ar fi limitată la simpla
mișcare de apucare – prehensiune.
Întrucât cotul este articulația care îngăduie antebrațului să p oarte la diferite distanțe
mâna, recuperarea trebuie să refacă la minimum unghiurile funcționale și toate gradele de
mișcare. Are o importanță mare recâștigarea flexiei, deoarece în absența ei pacientu l va fi privat
de capacitatea efectuării mișcărilor importante realizării activității zilnice .
Prin această lucrare urmăresc să pun în evidență calitatea terapeutică a programelor de
recuperare al cotului posttraumatic.
Chiar dacă recâștigarea mobilității unui cot sechelar rămâne de cele mai multe ori o
proble mă dificilă, cotul fiind articulația care se lasă cel m ai greu recâștigat ă, și cu toate că în
diverse cazuri nu se ajunge la recuperarea completă a funcției cotului, iar refacerea completă a
unghiurilo r sau sectoarelor utile de mișcare nu este întotdeauna posibilă și că există o frecvență
mare a traumatismelor la nivelul articulației cotului m -a determinat s ă aleg această temă din
dorința de a le sugera și demonstra pacienților efectul benefic al exerci țiilor fizice în recuperare.
Și am observat că sunt mu lți pacienți ce iți oferă satisfacții, iar ca fiziokinetoterapeut
trebuie să ai capacitatea deosebită de a relaționa cu pacientul, de a -l înțelege, de a -ți folosi toate

5
cunoștințele pentru binele pacie ntului. Kinetoterapia este una din specializările care poate să
facă diferența în viața unui om, se pot face a devărate miracole, chiar dacă tratamentul durează
o perioadă mai lungă de timp.

6
PARTEA GENERALĂ

Capitolul I: Anatomia funcțională și biomecanica cotului
1.1. Anatomia oaselo r
Legătura dintre braț și antebraț este realizată de cot. Din punct de vedere anatomic și
biomecanic cotul este astfel structurat încât să permită mișcarea de flexie a antebrațului pe braț.
În formarea articulației cotului participă trei oase: extremitat ea inferioară a
humerusului, extremitatea superioară a cubitusului și extremitatea superioară a radiusului.
Astfel se descriu trei articulații: articulația humeroulnară, humeroradială, radioulnară –
proximală.
Articulația humero – cubito – radială este o trohleartroză și permite mișcarea de flexie a
antebrațului. Mișcarea acestei articulații este pusă de grupele musculare denumite în anatomia
descriptivă: mușchii flexori și mușchii extensori.1

1.1.1. Extremitatea inferioară a humerusului sau paleta humer ală
Extremitatea inferioară a humerusului sau „paleta humerală” este lățită în sens frontal.
Urmărind conturul acestei „palete” dinăuntru în afară găsim o tuberozitate internă,
numită epitrohlee, pe care se inseră ligamentul lateral intern al articulație i cotului și mușchii
epitrohleeni.
Sub epitrohlee și în afară se găsește scripetele numeral sau traheea propriu -zisă care
prezintă, în porțiunea mijlocie, un jgheab orientat puțin oblic în sus și înăuntru. Către acest
jgheab se înclină cele două versan te (intern și extern) ale trohleei. Direcția jgheabului trohleei
este direcția pe care se realizează flexia și extensia antebrațului pe braț, articulația cotului fiind
o articulație cu conducere osoasă.
În afara trohleei se află o tuberozitate rotundă ca o emisferă, numită „condilul humeral”.
Între condil și trohlee se găsește șanțul condilo – trohlean, cu aceeași direcție ca și jgheabul
trohlean. În afara condilului se găsește o altă tuberozitate, epicondilul, pe care se inseră
ligamentul lateral extern a l articulației cotului și mușchii epicondilieni.
Pe fața anterioară a paletei humerale, deasupra trohleei, se află fosa coronoidă, iar
deasupra condilului, fosa supracondiliană.
Pe fața posterioară a paletei humerale se găsește fosa olecraniană, în car e intră și se
blochează ciocul olecranului în mișcarea de extensie maximă.

1 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972 , pag.277.

7
Atât trohleea, cât și condilul, sunt acoperite cu cartilaj articular, grosimea variind între
l și 1,5 milimetri.

1.1.2. Extremitatea superioară a cubitusului
Extremitatea superi oară a cubitusului prezintă pentru articulație o scobitură semilunară,
numită „marea cavitate sigmoidă”. Această cavitate are în mijloc o creastă orientată dinainte –
înapoi, de la care pleacă două versante. Creasta corespunde ca formă și direcție jgheabu lui pe
care îl prezintă trohleea humerală.
În partea anterioară a marii cavități sigmoide se află apofiza coronoidă iar în partea
posterioară a acestei cavități, o altă tuberozitate numită olecran.
Apofiza coronoidă și olecranul iau parte la alcătuirea m arii cavităț i sigmoide care este
acoperită în întregime de cartilaj articular.
La marginea externă a acestei cavități se află o altă scobitură semilunară, mica cavitate
sigmoidă, acoperită, de asemenea, cu cartilaj articular și care ia parte la alcătuire a articulați ei
radio – cubitale superioare.

1.1.3. Extremitatea superioară a radiusului
Extremitatea superioară a radiusului prezintă o scobitură perfect regulată, numită
„cupula radială”, care se adaptează pe condilul humeral și este acope rită cu cart ilaj articul ar.
Ea reprezintă fața superioară a unui cilindru, capul radial, a cărui suprafață exterioară
înaltă de 7 -8 milimetri, este acoperită de cartilaj și se articulează cu mica cavitate sigmoidă a
cubitusului.
Deci, capul radial, prin fața sa sup erioară, cup ula radială, contribuie la alcătuirea
articulației cotului, iar prin fața sa laterală, cilindrică, contribuie la formarea articulației radio –
cubitale superioare.

1.2. Articulația humero -cubito -radială
Articulația humero -cubito -radială este o trohleart roză și permite mișcarea de flexie –
extensie a antebrațului pe braț.
Suprafețele articulare descrise anterior, sunt reprezentate de trohlee și condilul humeral,
marea cavitate sigmoidă a cubitusului și cupușoara radială. Cele trei suprafețe ar ticulare sân t
menținute în contact de o capsulă și de ligamente.

8
Capsula articulară constituie un manșon care unește pe de -o parte extremitatea
inferioară a humerusului, iar pe de altă parte extremitățile superioare ale cubitusului și
radiu sului.
Manș onul capsular se inseră anterior pe humerus, deasupra liniei superioare a foselor
supracondiliană și coronoidă, trece apoi lateral la limita dintre trohlee și epitrohlee, pe fața
posterioară a paletei numerale trece pe limita superioară a fos ei olecranie ne și, în continuare,
pe marginea externă a paletei, între epicondil și condil.
Pe cubitus, capsula se prinde de jur împrejurul cavității sigmoide, iar pe radius la 6 -7
milimetri sub capul radiusului. Articulația cotului prezintă patru ligam ente dispuse anterior,
posterior, lateral extern și lateral intern.
Ligamentul anterior este mai subțire și întărește anterior capsula articulară, în funcție
de direcția fibrelor, se descriu trei fascicule: mijlociu, oblic extern și oblic intern.
Dintr e acestea, f asciculul oblic intern este mai bine reprezentat. Ligamentul anterior
contribuie la limitarea mișcării de extensie a antebrațului.
Ligamentul posterior întărește, posterior, capsula. Acest ligament are fibrele orientate
transversal, fibrele su perioare tre c de la marginea externă la cea internă a fosei olecraniene și
sunt deci fibre humero -humerale, iar fibrele inferioare trec de la humerus la olecran și sunt
fibre humero -olecraniene.
Ligamentul lateral intern întărește înăuntru capsula articul ară, în func ție de direc ția
fibrelor, se disting și la acest ligament trei fascicule: unul superior, mai puțin evident, altul
mijlociu, orientat în formă de evantai și unul inferior, care este cel mai puternic.
Tot pe această parte a articulației se găs ește și liga mentul arcif orm, ale cărui fibre sunt
orientate transversal, de la apofiza coronoidă la olecran.
Ligamentul lateral extern întărește capsula în afară și, la fel ca și cel intern, cuprinde și
el trei fascicule, în funcție de orientarea pe care le au fibrel e: superior, mijlociu, inferior.
Sinoviala, ca o foiță subțire, învelește pe dinăuntru capsula articulară, precum și porțiunile din
paleta humerală aflate în interiorul capsulei, cum sunt: fosele coronoidă și supracondiliană în
față și cea olec raniană în s pate. De ase menea, ea învelește și gâtul radiusului. La aceste
niveluri, sinoviala descrie trei funduri de sac.2

2 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972 , pag.277 -280

9
1.3. Mușchii cotului
Articulația humero -cubito -radială este pusă în mișcare de grupele musculare denumite
în anatomia descript ivă, mușchii flexori și extensori. Mușchii flexori sunt bicepsul și brahialul
anterior, ca flexori principali și mușchii epicondilieni, ca accesorii.

Bicepsul Brahial – este un mușchi fuziform, cu două capete superioare (de unde și
numele de biceps) și unul infer ior.
Proximal, bicepsul brahial se inseră cu un cap (scurta porțiune) pe vârful apofizei
coracoide, printr -un tendon comun cu coracobrahialul, cu celălalt c ap, reprezentat de un lung
tendon (lunga porțiune), se inseră pe suprafața de deasupra cavității a rticulației scapulo –
humerale, ocolește deasupra extremitatea superioară a humerusului și apoi se în dreaptă în jos,
prin culisa bicipitală.
Prin unirea celo r două porțiuni se formează corpul muscular, care descinde vertical în
fața humerusului și a cotulu i și se inseră distal, printr -un tendon puternic pe tuberozitatea
bicipitală a radiusului.
Când ia punct fix pe omoplat, bicepsul brahial are mai multe acți uni: proiectează înainte
și rotează înăuntru brațul, fluctuează antebrațul supinat pe braț, rote ază antebrațul în afară
(deci efectuează mișcarea de supinație), prin porțiunea scurtă este adduct or al brațului, iar prin
porțiunea lungă abductor. Acțiune a cea mai importantă este supinația, bicepsul brahial fiind
cu preponderență supunător și numai p e plan secundar flexor al antebrațului pe braț.
Când ia punct fix pe antebraț (ca în poziția atârnat), bicepsul brahial fluctuează brațul
pe antebraț și apr opie omoplatul.

Brahialul Anterior – este un mușchi aplatizat, situat sub biceps, între acesta și
jumătatea inferioară a humerusului. Se inseră proximal pe bu za inferioară a amprentei
deltoidiene și pe fața internă și externă a jumătății inferioare a h umerusului. Se îndreaptă în jos
și, după ce trece de fața anterioară a articulației cotului, se ins eră distal pe o mică suprafață
rugoasă, situată pe fața internă a bazei apofizei coracoide a cubitu sului.
Când ia punct fix pe humerus, brahialul anterior f lectează antebrațul pe braț, iar când ia
punct fix pe cubitus, flectează brațul pe antebraț. Mușchi i epicondilieni sunt în număr de patru:
brahioradialul, primul radial extern, al doilea radial ext ern și scurtul supinator.

Mușchii extensori sunt tricep sul, ca extensor principal, anconeul și mușchii extensori ai
degetelor, ca mușchii accesorii.

10

Tricepsul Brahial – este un mușchi voluminos, care ocupă singur fața posterioară a
brațului. Prezintă trei capete superioare (de unde și numele de triceps) și unul inferior.
Dintre cele trei capete superioare, unul este lung (lunga porțiune) și se inseră pe
suprafața rugoasă, situată imediat sub cavitatea glenoidă a omoplatului. Celelalte două capete
sunt scurte și iau numele de „vastul extern” și „vastul inte rn”.
Vastul extern, se inseră pe fața superioară a humerusului, deasupra șanțului de torsiune.
Vastul intern se inseră pe fața posterioară a humerusului, sub șanțul de torsiune.
Cele trei porțiuni se unesc și, se îndreaptă vertical în jos, fixându -se distal, printr -un
tendon puternic, pe fața posterioară și pe marginile laterale ale olecranului.
Când ia punct fix proximal, tricepsul este un extensor al antebrațului pe braț. Prin lunga
lui porțiune este adductor al brațului. Când ia punct fix pe olecr an, tricepsul este fie coborât,
fie ridicător al omoplatului, după cum membrul superior este orient at in sus sau in jos.

Anconeul – este un mușchi scurt și triunghiular, situat pe fața posterioară a cotului. Se
inseră proximal, prin baza sa, pe fața posterioară a epicondilului. Se îndreaptă în jos și înăuntru
și se inseră distal, prin vârful său, pe marginea externă a olecranului.
Când ia punct fix pe humerus, anconeul este extensor al antebrațului pe braț când ia
punct fix pe cubitus, este extensor al brațului pe antebraț.
În plus, joacă un rol important în mișcările de lateralitate ale cubitusulu i, în timpul prono –
supinației.
Dintre mușchii extensori ai degetelor, numai extensorul comun al degetelor, extensorul
propriu al degetului mic și cubitalul posterior participă ca mușchi accesorii în efectuarea
extensiei antebrațului.3

1.4. Elemente vas culo-nervoase
Regiunea cotului este vascularizată arterial de către ramuri ale arterei brahiale profunde:
artera colaterală medie și artera colaterală radială, precum și de către arterele colaterală ulnară
superioară și colaterală ulnară inferioară, care se anastomozează cu ramura post erioară a arterei
recurente ulnare și respectiv cu ramura anterioară a arterei recurente ulnare.

3 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972 ,pag.281 -283.

11
Toată inervația membrului toracic, la nivelul antebrațului și mâinii, își are originea din
plexul brahial, format prin anastom ozarea ramurilor anterioare ale nervilor spinali C5 -T1, ce
se unesc în 3 trunchiuri: superior C5 -C6, mijlociu C7 și inferior C8 -T1. Fiecare dintre cele trei
trunchiuri se divide într -o ramură anterioară și una posterioară, care se vor uni, formând
fascicul e. Fasciculul posterior este for mat din ramurile posterioare (toate trei), fasciculul lateral
este format din ramurile anterioare ale trunchiurilor mijlociu și superior, iar fasciculul medial
este în fapt ramura anterioară a trunchiului inferior.45

1.5. Biomecanica cotului
Articulația humeroantebrahială este o trohleartoză cu un singur grad de libertate și
suportă două mișcări: de flexiune ( apropierea antebrațului de braț) și de extensiune (în sens
invers).
Cotul permite la nivelul membrului apropie rea și depărtarea mâinii de față și de corp.
Axul articular este transversal și el trece prin mijlocul trohleei și al capitulului humeral.
Fiindcă acest ax nu este perfect transversal, ci orientat din afară -înăuntru, dinainte –
înapoi si de sus în jos, în ambele mișcări, brațul și antebrațul nu se vor comporta unul față de
altul ca ramurile unui compas. Deci în mișcarea de flexiune, antebrațul ajunge puțin medial
fata de braț, iar când acesta este dus în extensiune, cele doua segmente formează un unghi
deschis în afara. La aceasta contribuie și traiectul spiroid al șanțului trohleei. Între flexia
maximă si extensia maximă mișcarea atinge o valoare de 140°.
Limitarea flexiunii este făcută de întinderea părtii posterioare a capsulei și de mușchiul
triceps. L a aceasta mai contribuie interpunerea parților moi între braț si antebraț, precum și
pătrunderea procesului coronoid în fosa coronoidă.6

Mișcarea de flexie:
• Când membrul superior acționează în lanț cinematic deschis, prin intrarea în contracție
a brahia lului anterior și b icepsului, antebrațul acționează ca o pârghie de gradul III, cu
forța la mijloc, punctul de sprijin fiind reprezentat de articulația cotului, iar rezistența
de greutatea antebrațului.

4 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului loco motor , București, Editura Stadion, 1972 , pag. 133.
5 Cordun, Mariana, Kinetologie medicală , București, Editura Axa, 1999 , pag.114.
6 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972 , pag. 283.

12
• Când membrul superior acționează î n lanț cinematic în chis, ca în poziția "stând pe
mâini" antebrațul acționează ca o pârghie de gradul I, cu sprijinul la mijloc. Dacă în
această poziție coatele sunt flectate, mișcarea este dirijata de mușchii extensori, care se
contractă izometric.7
Mișc area de extensie:
În extensiune, olecranul ajunge în fundul fosei olecraniene, iar porțiunea anterioară a
capsulei si mușchii anteriori vor fi întinși la maximum. Ulna este osul care participă obligatoriu
la mișcările de flexiune -extensiune ale antebrațul ui, iar radiusul ur mează ulna.
Prin contracția mușchilor extensori, antebrațul acționează ca o pârghie de gradul I cu
sprijinul situat la mijloc. Este necesar să se cunoască raporturile în care se pot afla în poziția
de flexie – extensie, epicondilul med ial, lateral și ole cranul. Când antebr ațul este flexat,
olecranul părăsește fosa obcraniană, pe când cei doi epicondili rămân pe loc. În acest fel, linia
dreaptă pe care se află cele trei formațiuni osoase în extensie se va transforma într -un triunghi
cu vârful în jos. Acest e date sunt necesare, spre a deosebi o fractură a extremității distale a
humerusului de o luxație posterioară. În luxația cotului, olecranul va fi deplasat în sus și în
acest caz vom avea un triunghi cu vârful în jos.
În poziția stând, mișcarea de flexie a antebrațului pe b raț se realizează prin contracția
izotonică a mușchilor flexori care iau punct fix pe inserțiile proximale. Mișcarea de extensie
nu se realizează prin intrarea în funcțiune a mușchilor extensori ca antagoniști, ci dato rită
forțelor gravi taționale, mișcarea de extensie fiind realizată tot de mușchii flexori care
contractându -se tot izometric, gradează extensia antebrațului care se extinde sub forța
gravitațională.
În poziția stând mușchii extensori realizează extensia numai dacă brațul e ste abdus la
90ș și rotat înăuntru, iar antebrațul atârnă în jos. Extensia antebrațului pe braț din această poziție
se face prin învingerea forței gravitaționale.
Când se face îndoirea și întinderea brațelor în poziția stând în mâini, mușchii extensori
preiau rolul de anta goniști atât în mișcarea de extensie cât și în cea de flexie. Îndoirea brațelor,
flectarea coatelor, în această poziție o realizează forța gravitațională pe care o gradează mușchii
extensori prin contractarea lor izome trică, iar întinder ea brațelor, extens ia coatelor, o realizează
mușchii extensori prin contracția lor izotonă. În situații speciale, mușchii epicondilieni cu cei
doi radiali pot contribui la flexia antebrațului când pumnul este fixat în flexie dorsală.
Fenomenul este cunoscu t ca "efectul Steindler".

7 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomot or, București, Editura Stadion, 1972 , pag. 283

13
Pronația și supinația nu sunt mișcări specifice cotului, ele sunt mișcări ale antebrațului
permise de articulația radiocubitală proximală și distală. Pronația este mișcarea de orientare în
jos a palmei având o amplitudine de 90ș. Supinația este mișcarea de orientare inversă pronației
având tot o amplitudine de 90°.
În articulația cotului se mai produc și foarte reduse mișcări de înclinație marginală.89

8 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972 ,pag.283 -285.
9 https://kupdf.net/download/anatomia -si-biomecanica -cotulu i_59f2a371e2b6f5a230930ef9_pdf#

14
Capitolul II: Traumatismele cotului
2.1. Fracturi ale cotului
Fracturile sunt traumatisme ale aparatului locomotor cu producerea de leziuni osoase și
periostale. Pot fi provocate de traumatisme dar și din cauze patologice cum ar fi osteoporoza
și maladia Lobstein, care dau fragilitate osului. Fracturile oas elor articulației cotului sunt
frecvente atât la copii, cât si la adulți. Există diverse clasificări și sistematizări în prezentarea
acestor fracturi. Pentru medicul recuperator, are importanță numai dac a fractura a interesat sau
nu articulația, deoarece a titudinea lui este in primul rând în funcție de aceas ta. Sechelele acestor
fracturi fiind foarte asemănătoare, vor pune probleme de recuperare asemănătoare.

2.2. Luxații ale cotului
După accident, bol navul acuză o durere vie, remarcă o deformare a cotul ui și prezintă
o impotență funcțională totală. La ins pecție, poziția și aspectul membrului superior sunt
caracteristice, bolnavul își susține antebrațul cu mana sănătoasă, fiind in semiflexie de 130° –
140°, mâna în pronație din cauza tensiunii bicepsului și a rotundului pronator;
Mișcările active ale cotului sunt imposibile, iar dacă se încearcă să se mărească flexia
sau extensia, manevra este foarte dureroasă și antebrațul revine la poziția inițială ca u n resort.
Mișcările pasive de pronație și supinație nu sunt limitate, iar antebrațul prezintă m ișcări
anormale de lateralitate.
Reducerea luxației de cot trebuie făcută de urgență, ortopedic, sub anestezie generală
sau locală.
După controlul clinic al r educerii, cotul se imobilizează în flexiune de 90° pe o atelă
gipsată posterioară pentru 2 săptămâni.
Imediat se face și controlul radiografie al reducerii de față și profil. După scoaterea
ghipsului, sunt indicate mișcări active și contraindicate mișcări le pasive sau forțate ca și
masajul care favorizează apariția calcifierilor periarticulare.
Frecvente atât la copil, cât și la adult, pentru recuperaționist, are importanță numai dacă
fractura a interesat sau nu articulația, căci atitudinea lui este în fu ncție de aceasta:
• reacția inflamatorie articulară dictează continuu atitudinea recup eratorului;
• principiul „articulația inflamată trebuie menajată" este probabil cel mai valabil în cazul
cotului utilizându -se toate mijloacele antiinflamatorii la îndemână:
– medicație;
– comprese cu gheață și substanț e resorbtive (sulfat de magneziu );

15
– ionizări cu calciu;
– diadinamici;
– curenți de medie frecvență;
– ultrasunet;
– diapulse;
• masajul va evita cotul, dar este indicat pe regiunile mâinii, antebrațului, brațului și
umărului.10

2.3. Entorse ale cotului
Entorsele sunt frecvent întâlnite la sportivi ,copil și adultul tânăr, uneori dificil de
efectuat diagnosticul diferențial cu contuziile.
Entorsele de cot poate fi cauz ate de: răsucirea forțată a brațului, presiunea pe un braț
întins, o lovitură la cot .
Simptomele includ:
– durere, sensibilitate, și umflături în jurul cotului;
– roșeață, căldură, sau vânătăi în jurul cotului;
– capacitate limitată de a muta cot;
– durere, atunci când se deplasează.

2.4. Sechele cutanate și subcutanate pos ttraumatice
Sechele posttraumatice locale precoce:
– redoare de cot;
– sechele de tip mecanic articular: consecința fibrozei, retracției musculotendinoase și
capsulare, a calusului vi cios și uneori fragmente osoase intraarticulare sau a cicatricilor
retractile ;
– deviații axiale (în var sau valg);
– atrofie musculară post imobilizare;
– paralizie ale nervilor periferici;
– ischemia structurilor antebrațului (sindrom Wolkmann);

10 Prof. D . Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L. Niculescu, Prof. Gh. Panait, Conf. Ft. Purghel, Prof. D.
Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoica, Șef. Lucrări St. Cristea, Elemente de ortopedie si traumatologie -curs
propr iu, București, Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, 1999 , pag. 94 -96.

16
– necroze;
– artroza cotului;
– anchiloza.

Sechele posttraumatice la distanță:
– deficite musculare;
– redoarea umărului si/sau a pumnului;
– algodistrofia mâinii.

2.5. Sechele ale nervilor periferici
Paralizia nervilor periferici, în special nervul cubital, pot fi:
– primi tive: in cursul traumatismului;
– secundare: ca exemplu afectarea în cursul procesul ui de calusare.

17
Capitolul III: Clasificarea traumatismelor cotului
3.1. Clasificarea fracturilor de cot:
A. Fracturi ale extremității inferioare, distale a humerusului;
B. Fracturi ale extremității superioare, proximale ale oaselor antebr ațului.

A. În funcție de nivelul la care se produc se disting:
1) fracturi supracondiliene;
2) fracturi ale condilului extern;
3) fracturi supra și int ercondiliene;
4) fracturi ale epicondilului;
5) fracturi ale condilului intern;
6) fracturi dicondiliene ;
7) decolarea epifizară.

B. a. Fractura externă proximală a radiusului:
– fracturi ale capului radial;
– fracturi ale colului radial;
– fracturi ale tuberozității bicipitale;
– fracturi ale extremității proximale ale radiusului cu leziuni asociate.

b. Fractura extremității proximale a cubitusului:
– fractura olecranului;
– fracturi ale apofizei coronoide.

Descrierea fractu rilor întâlnite la nivelul cotului:
A. Fracturile extremității inferioare a humerusului
1) Fracturi supracondiliene
Reprezintă forma anatomo -clinică cea mai frecventă din cadrul epifizei distale
humerale si ocupa al 3 – lea loc ca frecvență în traumatologie după fracturile oaselor antebrațului
si cele ale femurului.
Aceste fracturi se produc rar pr in traumatisme directe, de cele mai multe ori
traumatismul este indirect ( căderi pe palmă, cotul fiind în hiperextensie sau hiperflexie). După
mecanismul de producere, fracturile supracondiliene se clasifica în:

18
a) fracturi prin extensie;
b) fractur i prin flexie.
a) Fractura supracondiliană prin extensie : cea mai frecventă, numită Kocher, survine
prin cădere pe palma cu cotul extins, apofiza coronoidă lovește trohleea humerală, iar palma
cedează, deplasându -se posterior.
b) Fractura supracondiliană prin flexie : se produce prin căderea pe mâna cu cotul
semiflectat, olecranul lovește trohleea, iar paleta humerală se fracturează, deplasându -se
anterior.
Epifiza humerala distală prezinta o formă aplatizată antero -posterior, iar datorită
fosetelor de la acel nivel, foseta olecraniană -posterioară și foseta coronoidă și radială
anterioară, re prezintă o zonă cu o rezistență deosebit de redusă. Această porțiune a humerusului
e plasată în cleștele ulnar, reprezentată de olecran și apofiza coronoidă și indiferent de direcția
în care acționează traumatismul, acest "clește" va avea tendința de a rupe trohleea humerusului
de restu l diafizei.
Barcat distinge 5 tipuri de deplasări în cazul fracturilor supracondiliene:
– bascularea fragment ului distal înapoia diafizei în fracturile prin extensie (95% din cazuri);
– decalajul – rotirea paletei humerale în axul diafi zei;
– deplasarea în varus sau valgus;
– ascensiunea anterioară sau posterioară a fragmentului inferior.
Deplasările fragmentelo r fracturate depind de aspectul traiectului de fractură.
În funcție de gradul de deplasare a fragmentelor Marion și Lag rance se disting 4 stadii:
– stadiul I: fracturi fără deplasare – traiectul de fractură interesează numai corticala
anterioară;
– stadiul II: fracturi fără deplasare sau cu deplasare minimă în care traiectul de fractură
interesează ambele corticale;
– stadiul III: fracturi cu deplasare importantă a fragmentelor (deplasări izolate de mare
amplitudine sau deplasări complexe);
– stadiul IV : fracturi cu deplasare foarte mare sau fracturi cu pierderea contactului dintre
fragmente.11

11 Prof. D. Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L. Niculescu, Prof. Gh. Panait, Conf. Ft. Purghel, Prof. D.
Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoica, Șef. Lucrări St. Cri stea, Elemente de ortopedie si traumatolo gie-curs
propriu , București, Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, 1999 , pag. 73 -76.

19
2) Fracturile condilului e xtern
Acest tip de fractură se produce prin cădere pe cot cu antebrațul flectat la 90ș și
antebrațul în adducție , șocul fi ind transmis de olecran condilului care este rupt și basculat în
jos prin tracțiunea mușchilor epicondilieni laterali, fi e prin cădere pe mâna cu antebrațul flectat,
în unghi drept și atunci condilul primește un șoc direct din partea capului radial.
Fract ura prezintă un traiect oblic, care începe deasupra epicondilului și ajunge în
articulație, traversând trohleea spre marg inea ei externă. Fragmentul detașat cuprinde:
epicondilul, condilul și chiar o parte din trohlee și se deplasează prin basculare în 2 p lanuri: în
plan transversal, mai coborât și în plan frontal este situat ușor posterior.
Uneori fractura condi lului poate trece neobservată, datorită faptului că structura este
cartilaginoasă și deci fragmentul este radiotransparent.

3) Fract urile supra și intercondiliene
Sunt fracturi de gravitate crescută ale extremității distale humerale în care traiectul de
fractură este mixt:
a) extraarticular;
b) intraarticular.
Din combinarea a doua traiecte, unul s upracondilian și unul intercondilian, realizând
un aspect în "T" și "Y" sau "V".
Aceste tipuri de fracturi se însoțesc de obicei cu deplasări importante. Fragmentul
diafizar este deplasat anterior, iar fragmentele condiliene se deplasează later al și posterior,
suferind concomitent o mișcare de basculare sub acțiunea mușchilor epicondilieni și
epitrohleeni.12

4) Fracturile epicondilului:
a) la copii, traumatismele la nivelul epicondilului produc decolări pure sau decolări –
fracturi;
b) la adulți, este întotdeauna vorba de fracturi cu traiect vertical sau chiar cominutiv.

12 Prof. D. Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L. Niculescu, Prof. Gh. Panait, Conf. Ft. Purghel, Prof. D.
Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoica, Șef. Lucrări St. Cristea, Elemente de ortopedie si traumatologie -curs
propriu , București, Universitatea de Me dicina și Farmacie „Carol Davila”, 1999 , pag. 76 -77.

20
Epicondilul fracturat se deplasează sub acțiunea contracției musculaturii externe,
dorsale si inferioare, suferind uneori adevărate basculări.

5) Fracturile condilului intern
Sunt fracturi ce detașează zona infero -internă a paletei humerale, constituită din
epitrohlee și versa ntul intern al trohleei.
Traiectul de fractură pornește de la nivelul marginii interne a paletei humerale deasupra
epitrohleei, coboar ă la nivelul versantului intern al trohleei până la nivelul șanțului trohlean.
Uneori traiectul de fractură af ectează și o porțiune din versantul extern al trohleei.
Deplasările fragmentului fracturat se asociază cu o mișcare de translație și basculare
sub acțiunea mușchilor epitrohleeni.

6) Fracturile dicondiliene
Descrise de Kocher, acestea au un traiect transversal intraarticular, paralel cu traiectul
de fractură din fractura supracondiliană clasică, dar situat mult mai distal. Traiectul f racturii
unește marginile inferioare ale epicondilului și epitro hleei el fiind de obicei oblic, dinapoi –
înainte. Chiar minime, deplasările fragmentelor fracturii duc la decalaje ce jenează dinamica
suprafețelor articulare humerale, în cadrul articulației c otului.

7) Decolările epifizare
Apanajul vârstei copilăriei și decolarea epifizare duce la deplasarea postero -superioară
a blocului epifizar (sub acțiunea tricepsului), în timp ce segmentul diafizar se deplasează
antero -inferior. Deplasările se suprapun celor din cazul fracturilor supracondiliene ale
adultului.

B. Fracturile extremității superioare a oaselor antebrațului
Aceasta categorie de fracturi cuprinde:
a) fracturile extremității proximale a radiusului;
b) fracturile extremității prox imale a cubitusului.

B. a) Fracturile extremității proximale a radiusului se clasifică din punct de vedere
anatomo -clinic în:

21
1. fracturi ale capului radial;
2. fracturi ale colului radial;
3. fracturi ale tuberozității bicipitale;
4. fracturi ale extre mității proximale a radiusului cu leziuni asociate.

1. Fractur i ale capului radial
Sunt fracturile ce au ca sediu fragmentul de os cuprins între extremitatea proximală a
radiusului și tuberozitatea bicipitală.
Fractura capului rad ial este o leziune specifică vârstei adulte.
Frecvența ei în ra port cu celelalte fracturi ale cotului este mult mai redusa.
Judet a stabilit următoarea clasificare a fracturilor de cap radial, în funcție de traiectul
de fractura și de deplasar ea fragmentului proximal:
– tipul I – fără deplasare sau dep lasare minimă;
– tipul II – deplasarea laterală mai puțin de jumătate din suprafața fracturată, iar bascularea
externă a fragmentului superior nu depășește 35°;
– tipul III – bascularea externă a fragmentului de 35 -60°, cele doua fragmente păstrând totuși
contactul;
– tipul IV – detașare completă a fragmentului cefalic de diafiza radială.

2. Fracturile colului radial
Sunt specifice vârstei tinere, traiectul de fractură fiind loc alizat între capul radial și
tuberozitatea bicipitală.
Sunt frecvente între vârsta de 7 ani (apariția capului radial) și 14 ani (vârsta la care are
loc sudura punctului epifizar radial cu diafiza, M. Fevre).
În funcție de gradul basculării cap ului radial, fracturile au fost clasificate de J. Gosse t
în trei grade, iar de Judet în patru tipuri:
– tipul I: fractura fără deplasare sau cu deplasare mică;
– tipul II: fractura cu deplasare laterală ce nu depășește jumătate din suprafața de fr actură și
bascularea externă a fragmentului cefalic nu depășește 35°;
– tipul III: fractura în care deplasarea fragmentului depășește jumătate din suprafața de
fractură și fragmentele sunt menținute în contact limitat, bascularea fragmentului cefalic fă când
un unghi de 35 -60° cu axul diafizar;

22
– tipul IV : "detașare completă" a fragmentului cefalic, cu glisarea sa de -a lungul diafizei
radiale sau cu ruptura ligamentului inelar, bascularea în afara a capului radial formând cu
diafiza un unghi de 60 -90°.

3.Fracturi ale tuberozității bicipitale
Ele se prod uc prin contractura puternica a bicepsului brahial, când tendonul său inferior
se rupe, producând și o fractură parcelară a tuberozității bicipitale (Raisson).

4. Fracturi ale extremității proximale radiale cu leziuni asociate
Aceste fracturi cu leziuni asociate la nivelul articulației radio -carpiene inferioare sunt
destul de frecvente. Hertel semnalizează faptul ca luxațiile de cot se asociază în proporție de
10% cu fracturi ale capului r adial.
Leziunile capsulo -ligamentare de la nivelul articulației cotului sunt cu atât mai
frecvente cu cât deplasările fragmentelor fracturate sunt mai mari. Ele predomină asupra
ligamentului lateral intern, iar gravitatea leziunilor este mult m ai accentuată în cazul asocierii
cu luxația posterioară a cotului.
Fracturile capului radial se pot asocia cu fracturile condilului humeral, cu fracturi ale
olecranului și cu luxația anterioara a oaselor antebrațului. În fractura luxație Monteg gia-
Stanciulescu, în varianta cu luxație posterioara (f ractura de flexie Wattson -Jones), traiectul de
fractura cubital este situat foarte proximal și uneori cuprinde si un al treilea fragment iar capul
radial luxat posterior prezintă o fractură parcelară s ituată la nivelul marginii anterioare
(Troianescu).
Luxația radio -carpiană inferioară asociată fracturilor de cap radial (descrise ca entitate
în 1950 ca fractură – luxație Essex -Lopresti) nu se întâlnește în fracturile de tip I Masson, în
timp ce frecvența lor crește în fracturile de tip II și III Masson (E. A. Cabanillas).13

B. b) Fracturile extremității proximale a cubitusului
În funcție de sediul la care se produc, se disting următoarele forme anatomo -clinice:
1. fracturile ap ofizei coronoide;
2. fracturile olecranului.

13 Prof. D. Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L. Nicu lescu, Prof. Gh. Panait, Conf. Ft. Purghel, Prof. D.
Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoica, Șef. Lucrări St. Cristea, Elemente de ortopedie si tra umatologie -curs
propriu , București, Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, 1999 , pag. 86 -88

23
1. Fr actura apofizei coronoide
Este o fractura rară, întâlnită mai des la bărbați, apărând în diferite împrejurări, cauza
principală fiind șocul produs prin lovirea de către trohleea humerala. E ste rareori izolată, de
cele mai multe ori însoțind -se de luxația posterioară de cot, de fractura de cap radial, de cubitus
sau de paleta humerală.

2. Fracturile olecranului
Fractura olecranului este fractura adultului, la tineri existând sub forma de fisură sau
fractură fără deplasare. Este în general, cu traiect oblic din afară -înăuntru, de sus în jos, sau are
un traiect transversal.
La copii între 2 -5 ani, poate exista o fractură tasare "în ciuperca" a vârfului olecranului.
Fractura olecranului prezintă multe asemănări cu fractura de rotulă, atât în ceea ce
privește mecanismul de producere, formele anatomo -clinice, cât și modalitatea de tratament.
Cele mai multe se produc prin traumatisme directe, fragmentele fiind frecvent
deplasate, având uneori caracter de cominutivitate. Cele produse indirect sunt mult mai rare și
de obicei incomplete sau fără deplasare.
Deplasarea fragmen telor se datorează sfâșierii complexului fibrotendinos și periostic,
pe fețele p osterolaterale ale olecranului și ale cubitusului (Malgaigne).
Ascensiunea fragmentului superior este favorizată de contracțiile tricepsului.
Deplasarea se accentue ază sub influența unui abundent revărsat sanguin intraarticular și mai
ales prin mișcarea inoportună de flexie a antebrațului.
Aceste caracteristici au anumite indicații terapeutice de care depinde succesul sau
eșecul tratamentului fracturilor de olecran.
Fracturile complete ale olecranului sunt:
a.1. fractur i ale porțiunii mijlocii;
a.2. fracturi ale bazei – fractura oblică Malgaigne;
a.3. fracturi ale vârfului, care sunt caracteristice tinerilor, decolări epifizare.

a.1. Fractura părții mijlocii ale olecranului
Fracturile părții mijlocii al e olecranului au un traiect transversal d e obicei sau un traiect
puțin oblic în jos și înapoi, fie în afară, fie înăuntru. Uneori traiectele sunt multiple și determină
o fractură cominutivă.
a.2. Fracturile bazei
După Reinau, fracturile bazo – olecraniene se împart în trei grade:

24
– gradul I – fracturi bazo – olecraniene simple;
– gradul II – fracturi bazo – olecraniene cu subluxație anterioară;
– gradul III – fracturi bazo – olecraniene cu luxații anterioare.
a.3. Fracturile vârfului
Fracturile vârfului sunt fracturi extraarticulare, ale căror traiect oblic în jos și înapoi
detașează un fragment care corespunde fațetei de inserție a mușchiului triceps brahial.
Aceste fracturi sunt rare la adult și se observă adesea la tineri sub forma de decolări
epifizare, fie pure, fie antrenând o mică lamelă osoasa din diafiză.
De menționat este faptul de a nu se interpreta greșit, ca o decola re epifizară, nucleul
osos al olecranului.
În unele cazuri se întâlnește o fractură a olecranului cu dublu traiect tran sversal, sau
mai rar o fractură cominutivă, uneori deschisă.
Un rol important îl are aparatul fibrotendinos și ap onevrotic care formează pe pârțile
laterale ale olecranului, veritabile aripi olecranie ne. Dacă sunt rupte, se produce deplasarea
fragmentului superior în sus, sub acțiunea t endonului tricepsului. La mișcarea de ascensiune se
produce și o mișcare de bascul ări dinainte -înapoi, astfel încât întreaga suprafață privește înapoi.
Între fragmentele fracturii se interpune țesut fibros, care constituie un obstacol în
consolidare.
Uneori fractura de olecran se poate asocia cu fractura apofizei coronoide, a capului și
colului radiusului, condilului exterior al humerusului, luxați a oaselor antebrațului.

A. Fracturile intraarticulare
Este vorba de fracturil e articulare supra și intercondiliene, dezlipirea diafizo -epifizară
a humerusului, fractura olecranului, a coronoidei, capului radiusului, dezlipirea cartilajului de
creștere a radiusului, precum și de fracturile condiliene din afara articulației, dar ale căror
fragmente pot pătrunde intraarticular, deseori aceste fracturi se pot însoți de luxația cotului,
respectiv de rupturi capsulo -ligamentare.
B. Fracturile extraarticulare
Sunt periarticulare sau difuzare, neafectând direct sau prin frag mente deplasate
articular. Pot da aproape aceleași leziuni complexe cu sechelele respective, care au fost expuse
mai sus. Datorită lipsei reacției inflamatorii ar ticulare, se poate totuși trece repede la
kinetoterapia activă, care mărește mult șansele de r ecuperare.
Fracturile de cot pot fi însoțite de leziuni complexe:

25
– decolări periostale – care vor sta la baza calusurilor exuberante sau a modificărilor
subperiost ale, ce pot contribui la limitarea definitivă a mobilității cotului;
– leziuni ligamentare – rupturi mai ales a ligamentelor colaterale, care vor induce cotul
valg sau var și bineînțeles luxația respectivă;
– deplasări ale fragmentelor osoase – care fie că des chid articulația, fie că, incomplet
reduse, vor fix a deviații axiale ale cotului, iar reducere a imperfectă a deplasării
fragmențiilor antrenează de asemenea, formarea calusurilor vicioase, care vor
determina limitarea mișcărilor mai ales a flexiei și prona ției-supinației sau vor crea
tardiv cotul valg sau var -cubitus varus sau valgus – care poate f i responsabil de pareza
tardivă;
– rupturi musculare – cu formare de hematoame, sau cu întrerupere musculară între
capetele de fractură și apariția pseudoartrozei, astfel că o contracție foarte puternica pe
flexie, cu rezistență mare duce la fractura olecran ului prin tracțiunea tricepsului și o
mișcare inversă, extensie puternică pe un antebraț fixat în flexie, rupe masa musculară
a bicepsului;
– lezarea vaselor și muș chilor – cu dezvoltare a de ischemii parțiale sau complete, brutale,
mergând spre necroza tisul ară, pareze sau paralizii ale membrului superior și uneori nu
fractura, ci hematomul este vinovat;.
– lezarea pielii cu instalarea fracturii deschise – deoarece nu trebuie uitat ca oasele cotului
sunt puțin acoperite de masă musculară;
– scleroza (fibroza) țes utului periarticular inclusiv a capsulei articulare – este consecința
organizării edemului posttraumatic și este cauza cea mai frecventa a limitării mișcărilor
de flexie si extensie, prezentând si calcificărilor periarticulare dispersate sau mai
localizate și care contribuie într -o mare măsură la sechele fibroscleroase a țesuturilor
moi periarticulare, este admis ca se datorează mai puțin traumatismului în sine, ci
mișcărilor pasive, tracțiunilor și masajului.14

3.2. Clasificarea luxațiilor de cot
Luxațiil e se întâlnesc la adolescenți și adulți destul de frecvent cu precădere în
sporturile de contact .Pierderea contactului dintre suprafețele articulare ale oaselor cotului

14 Prof. D. Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L. Niculescu, Prof. Gh. Panait, Conf. Ft. Purghel, Prof. D.
Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoica, Șef. Lucrări St. Cristea, Elemente de ortopedie si traumatologie -curs
propriu , București, Universitatea de Medic ina și Farmacie „Carol Davila”, 1999 , pag. 83 -86.

26
poate fi parțială sau totala și poate fi însoțită de rupturi ale sinovialelor, ligame ntelor colaterale,
ligamentului inelar, ligamentului pătrat și ale capsulei.
Luxațiile de cot se clasifica în:
– luxații propriu -zise ale cotului;
– în luxațiile pos terioare: privit din profil, antebrațul pare mai scurt, iar înainte de apariția
edemului se co nstată proeminența olecranului sub triceps, depășind posteriorul paletei
humerale;
– in luxația postero -externă: antebrațul se află în pronație, iar trohleea și ep itrohleea
humerala sunt evidente pe partea mediala a cotului;
– în luxația postero -internă: ante brațul este in supinație, iar condilul și epicondilul
proemină la partea externă a cotului;
– în luxațiile anterioare: cotul se află în extensie și brațul pare alun git când luxația este
incompletă, cotul se află în flexie totală și br ațul pare scurtat la par tea sa anterioară când
luxația este completă;
– în luxația complicată cu fractura: se recomandă intervenția chirurgicală, cu degajarea,
repunerea și fixarea fragmen tului osos ce se opune reducerii luxației;
– luxații ale radiusului, cubitusului sau luxații divergent.

3.3. Clasificarea entorselor de cot
Entorsele sunt frecvent întâlnite la sportivi ,copil si adult tânăr, uneori dificil de efectuat
diagnosticul difer ențial cu contuziile.
Entorsele se clasifica in 4 grade:
– gradele 1 și 2 necesită tr atament conservator local, evitarea eforturilor fizice ,uneori
imobilizare în eșarfă, comprese cu gheață, ulterior se reiau mișcările cu rezistență
pentru tonifierea muscula ră;
– gradele 3 și 4 necesită imobilizare gipsată 2 -4 săptămâni urmată de kinetoterap ie pentru
îndepărtarea redorii articulare instalate .

27
Capitolul IV: Diagnosticul traumatismelor cotului
4.1. Diagnosticul traumatismelor cotului
Cotul este o articulaț ie formată de trei oase lungi, care se îmbină în porțiunea mijlocie
a brațului. Osu l brațului, humerusul, întâlnește osul din zona internă a antebrațului, ulna, și pe
cel din zona externa, radiusul, pentru a forma o articulație asemănătoare unei balamale. Din
articulația cotului se pot realiza mișcări de flexie, precum și rotație internă și externă. Mușchiul
biceps este principalul mușchi care realizează flexia antebrațului pe braț, iar tricepsul extensia.
Porțiunea osoasă externă de la nivelul cotului est e reprezentată de epicondilul lateral,
parte a osului humerus. Inflamarea tendoanel or care se inseră la acest nivel cauzează boala
numită epicondilita laterală sau cotul tenismenului. În mod asemănător, porțiunea internă a
cotului este reprezentată de o pr oeminență osoasă numită epicondilul medial. Inflamarea
tendoanelor de la acest nive l cauzează epicondilita medială sau cotul jucătorului de golf.
Un sac plin cu lichid ( bursa ), al cărei rol constă în reducerea forței de frecare la acest
nivel, acoperă p orțiunea exterioară a cotului ( bursa olecraniană ).
Cu mâinile întinse pe lângă c orp și palmele privind spre înainte, puteți observa că
mâinile și antebrațele sunt ușor îndepărtate de corp. Existenta unui unghi de 5° -15° este
normală și permite mișcarea antebrațelor în mers fără să atingă șoldurile, și de asemenea,
transportul diferite lor obiecte. După existența unor fracturi la nivelul cotului, acest unghi poate
creste și antebrațele se îndepărtează prea mult de corp, sau poate să scadă, generând așa -zisa
deformare în pat de pușcă
Durerea la nivelul cotului poate fi generată de numero ase probleme. La adulți este des
întâlnită tendinita, care constă în lezarea și inflamația tendoanelor ( țesuturi care leagă mușchiul
de os ). Alte cauze frecvente ale durer ii de la nivelul cotului sunt: bursita ( inflamația sacului
plin cu lichid din juru l cotului, situat imediat sub piele ), artrita ( îngustarea spațiului articular
și pierderea cartilajului de la nivelul cotului ), fractura și luxația cotului, infecțiile co tului.
Tendinita reprezintă iritația și inflamarea tendonului. Apare ca o consecin ță a unui
traumatism, a suprasolicitării sau odată cu vârsta, pe măsură ce tendonul își pierde elasticitatea.
Orice activitate care implică mișcări prelungite, repetitive al e musculaturii antebrațului pot
cauza tendinita cotului. Poate să apară și în cadru l unor boli sistemice, precum artrita
reumatoidă sau diabetul zaharat. Cele mai frecvente simptome sunt sensibilitatea locală,
durerea, care se accentuează odată cu mișcarea cotului.
Cei care practică sporturi cu racheta sunt predispuși la o lezare a tend oanelor din partea
externă a cotului, situație cunoscută drept cotul jucătorului de tenis. Cei care practică golful

28
sunt predispuși să se accidenteze la nivelul tendoanelor din partea internă a cotului. Alte cauze
frecvente ale tendinitei cotului sunt grăd inăritul sau suprasolicitarea încheieturii mâinii.
Cotul tenismenului este caracterizat de inflamație și durere la nivelul zonei superioare
a antebrațului, pe exterior, în vecinătatea cotului. Situația este cauzată de rotirea repetitivă a
mâinii sau a ant ebrațului, generând ruptura parțială a fibrelor tendonului. Amplitudinea de
mișcare a cotului este păstrată, articulația în sine nefiind afectată, iar durerea se accentuează
spre sfârșitul zilei. Examinarea radiologică indică de obicei relații normale, dar uneori pot să
apară depozite de calciu la nivelul tendonului dacă boala a avut o evoluție mai lungă.
Tratamentul presupune aplicare de gheață, repausul segmentului afectat și medicație
antiinflamatoare, precum aspirină sau alte antiinflamatoare nesteroidi ene: diclofenac,
ibuprofen. Bandajul compresiv sau o orteză pot fi utile. Injecțiile locale cu cortizon sunt
indicate în tratamentul durerii persistente. În cazurile severe se realizează repararea ortopedică
( chirurgicală ).
Cotul jucătorului de golf pre zintă aceleași caracteristici descrise mai sus, la cotul
tenismenului, excepție făcând localizarea durerii, la nivelul porțiunii interne a cotului.
Bursita olecraniană ( in flamația bursei ) poate s ă apară ca urmare a accidentării sau a
traumatismelor mino re, ca rezultat al bolilor sistemice precum guta sau artrita reumatoidă, ori
poate fi datorată unei infecții locale. Bursita e caracterizată de apariția unei “ umflături” la
vârful cotului, în timp ce amplitudinea de mișcare este păstrată. Fracturile pot s ă apară în
interiorul articulației cotului sau în imediata vecinătate. Fracturile necesită imobilizare în aparat
gipsat, sau, uneori, intervenție chirurgicală deschisă.
Dislocarea sau luxația reprezintă deplasarea unei părți din organism ( de obicei o
articulație ) din poziția ei normală.
În dislocarea capului radial, antebrațul își pierde poziția normală la nivelul articulației
cotului. Această situație este întâlnită frec vent la copiii care încep să meargă și este cauzată de
o smucitură bruscă executată la nivelul mâinii sau antebrațului. Situațiile cel mai des întâlnite
sunt cele în care adultul apucă copilul de mână pentru a preveni o căzătură, pentru a -l grăbi sau
pentr u a-l ajuta să urce scara. Aceste leziuni apar cel mai frecvent sub 5 ani, după ace astă vârstă
oasele și ligamentele copiilor devin mai puternice și incidența accidentărilor de acest tip este
mult redusă.
Luxația cotului se datorează întinderii sau ruptur ii unuia sau mai multor ligamente ale
cotului. Acea stă situație poate să apară atun ci când cotul este în hiperextensie sau este
comprimat într -o coliziune fermă. Severitatea accidentării depinde de numărul ligamentelor

29
afectate și de tipul leziunii ( ruptu ră parțială sau totală ). Tratamentul presupune aplicare de
gheață, repaus, imobili zare, compresie, medicație antiinflamatoare.
Artrita cotului ( inflamația articulației cotului ) apare ca rezultat al bolilor sistemice,
precum artrita reumatoidă, gutoasă, psoriazică, spondilita anchilozantă, artrita reactivă. Apar
semne de inflamație la nivelul cotului: căldură, roșeață, durere și scăderea amplitudinii de
mișcare din cauza articulației umflate.
Artrita septică ( infecția articulației cotului cu bacterii ) este destul de rară. Apare mai
ales la pacienții cu imunitate a scăzut ă, diabetici, la cei care iau cortizon sau cei care -și
administrează droguri intravenos. Cei mai frecvenți agenți cauzatori ai acestei boli sunt
stafilococul și streptococul. Artrita sep tică la nivelul cotului impune tratament antibiotic și
adesea drenaj c hirurgical. Caracteristicile bolii sunt umflarea articulației cotului, căldură,
roșeață, durere și reducerea amplitudinii de mișcare. Artrita septică se asociază frecvent cu
febră, trans pirații, frisoane.
Sindromul de compresiune a nervului ulnar – nervul ulnar trece prin spațiul dintre vârful
cotului și ulnă ( osul intern al antebrațului ). Cele mai frecvente cauze de accidentare la acest
nivel sunt traumatismele directe, cauzatoare de fractură sau dislocare a cotului, presiunea
externă prelungită la nive lul nervului sau compresia acestuia din cauza inflamației și lezării
structurilor învecinate. Uneori, factorii mecanici amintiți mai sus pot fi însoțiți de ischemie în
zona respectivă ( deficit de oxigen din cauza scăderii fluxului sanguin ).
Când nervul ulnar este comprimat, apare o senzație de amorțeală și furnicături la nivelul
degetelor mic și inelar. Poate să apară și durere la nivelul întregului antebraț, mai ales în
porțiunea inte rnă a acestuia. Dexteritatea la nivelul mâinii poate fi și ea afectată . Uneori,
senzația de amorțeală reapare la manevra de ridicare a membrului superior. Tratamentul constă
în evitarea repetării traumatismului sau a presiunii crescute la nivelul cotului ș i repaosul
articulației. Ocazional gheața poate ajuta. În cazurile sev ere, poate fi necesară repoziționarea
chirurgicală a nervului ulnar, astfel încât să nu mai fie comprimat de structurile înconjurătoare.

30
Capitolul V: Tratamentul traumatismelor co tului
5.1. Tratamentul ortopedic
Acest tratament este realizat de co lectivul de medici specialiști. În tratamentul
fracturilor ce afectează componentele articulației cotului, trebuie să se țină cont de câteva
principii de bază, și anume:
• refacerea anatom ica a suprafețelor articulare;
• imobilizarea pe o perioadă cât mai scur ta în aparat gipsat, în poziții cât mai apropiate
de funcțional;
• realizarea unei osteosinteze ferme în cazul intervențiilor chirurgicale;
• începerea precoce a unui program de recuperare f uncțională a cotului și ale
articulațiilor subiacente și supraiacente ).
Tratamentul fracturilor supracondiliene este dificil.
Fracturile fără deplasare beneficiază de imobilizare în aparat gipsat timp de 3 -4
săptămâni.
Reducerea ortopedică a fracturilo r cu deplasare trebuie făcută iniț ial, dar manevrele
externe reușesc r areori sa reducă perfect focarul de fractură. Pe de alta parte, menținerea unei
contenții fixe este dificilă și se poate complica cu compresiuni vasculare.
Judet propune fixarea focarul ui de fractură prin broșe, trecute percutan. Metoda da o
bună stabilit ate în sens antero -posterior, dar nu permite menținerea reducerii decalajului între
fragmente.
Bascularea si translația, ca și decalajul din focarul de fractură pot fi rezolvate prin
extensie continuă (Leveut și Godard). Tracțiunea principală se aplică în axul antebrațului. La
aceasta se poate asocia o tracțiune accesorie în axul antebrațului. Deci acestea provoacă cu
timpul greutăți în recuperare.
Nereducerea focarului de fractură pr in metode ortopedice necesită reducere a pe cale
sângerândă și realizar ea unei osteosinteze ferme, ce permite începerea precoce a recuperării
funcționale. Deplasarea antero -inferioară a fragmentului diafizar, în fracturile supracondiliene
poate duce la leza rea arterei humerale. În prima fază se încearcă reducerea ortopedică. În caz
că tulburările vasculare persistă sau se accentuează, se practică abordul chirurgical al
pachetului vasculo -nervos brahial.
În cazul fracturilor olecraniene fără deplasare, se fa ce o simplă imobilizare în eșarfă,
iar în cazul celor c u deplasare se va interveni chirurgical. La adulți, în cazul fracturilor fără

31
deplasare se execută o imobilizare pe atelă gipsată, situată posterior, ce cuprinde fața
posterioară a brațului și antebraț ului până la articulația metacarpofalangiană. Durata
imobilizării este de aproximativ 3 -4 săptămâni.
Mișcările degetelor vor fi reluate imediat. În cazul când deplasarea nu poate fi redusă
ortopedic, singura soluție rămâne intervenția chirurgicală (osteos inteza).
Osteosinteza se poate efectua cu:
– sârme;
– șuruburi;
– broșe.
Unii autori recomandă intervenție chirurgicală totdeauna când deplasarea fragmentelor
fracturate depășește distanța de 3 milimetri.
Tratamentul urmărește să restabilească integral forța d e extensie a tricepsului și
amplitudinea mișcării cotulu i. Tratamentul chirurgical se face la 7 -14 zile de la accident, atunci
când edemul și hemartroza cedează, iar tegumentele nu prezintă nici o leziune.
Important după reducere este controlul traiectulu i de fractură care nu trebuie sa permită
nici o de nivelare, d eoarece o neregularitate cât de mică va avea repercusiuni asupra funcției
articulației cotului, în sensul că va limita mișcarea de flexie -extensie. Osteosinteza va trebui
efectuata prin următoare le procedee:
– sutura cu fir metalic;
– hemicerclajul cu sârmă;
– osteosinteza cu șuruburi.

Olecranectomia
Se practică în fracturile cominutive, când practic nu se poate efectua osteosinteza, având
avantajul de a reda imediat funcția cotulu i.
Fracturile de cap radial incomplete sau complete, fără deplasare sau cu deplasare mică,
beneficiază de tratament ortopedic. Se practică imobilizarea gipsată timp de 7 -10 zile, urmată
de reluarea progresivă a mișcărilor și tratament de recuperare funcți onală.
Celelalte fracturi de cap radial ben eficiază de tratament chirurgical: extirparea
fragmentelor osoase sau rezecția modelantă a capului radial. Ca și material de osteosinteză sunt
folosite șuruburile și broșele.
Firica, în 1980, propune o tehnica d e osteosinteza a fracturilor de cap radial, folosind
ca material de osteosinteză broșe Kirschner, trecute transcutan. Sommelet, în 1974, propune

32
înlocuirea capului radial lezat cu o proteză de vitaliu. În fracturile de col radial de gradul I și
II, Judet, tratamentul de electie este cel ortopedic. Î n celelalte doua tipuri de fracturi,
tratamentul chirurgical este cel indicat, rezecția capului radial, dând rezultate funcționale mai
bune, decât osteosinteza metalică.

5.2. Tratamentul fiziokinetic
Kinetoter apia este cel mai important „mijloc terapeut ic al tratamentului complex de
recuperare, care folosește un sistem de exerciții fizice cu acțiune asupra întregului organism”.
Eficienta kinetoterapeutică depinde de:
– cooperarea bolnavului;
– o bună r elaxare a musc ulaturii;
– condiții optim e pentru acțiunea funcțională a segmentelor afectate sau a întregului corp;
– evitarea instalării durerii;
– urmărirea efectelor maxime asupra: sistemului cardiovascular, sistemului respirator,
sistemului di gestiv, sistemului nervos, proceselor metabo lice, aparatului locomotor.
Kinetoterapia își găsește largi aplicații în toate cele 4 compartimente majore ale
reabilitații, fiind indispensabilă recuperării medicale și readaptării psihice, nelipsind din
spectr ul readaptării profesionale și readaptării s ociale. În raport cu momentul aplicării
celorlalte mijloace ale tratamentului complex, kinetoterapia cuprinde:
– kinetoterapia sechelelor posttraumatice nechirurgicale;
– kinetoterapia preoperatorie;
– kinetoterapia postoperatorie.
În toate situațiile, obiectivele kinetoterapie sunt aceleași: ameliorarea capacitații de
mișcare globala, ameliorarea funcțională segmentară, stimularea stării psihice.
Dintre tehnicile si metodele utilizate în kinetoterap ie, au fost impl ementate în cazul
pacienților care au participat la acest studiu în vederea recuperării articulației cotului :
– tehnici anakinetice posturării;
– tehnici active libere ;
– tehnici de facilitare neuroproprioceptive,
– tehnic i de hidrokineto terapie ;
– procedee fizicale ajutătoare.

33
5.3.1. Tratamentul fracturilor de cot
Recuperarea precoce Se va începe nu mai devreme de 8 -10 zile, indiferent dacă leziunea
traumatică a cotului a necesitat intervenție ortopedică nesângerâ ndă sau chirurgi cală, după care
cotul a fost imobilizat (aparat gipsat, extensie continuă, atelă gipsată)
Obiective :
– troficitatea țesuturilor;
– menținerea mobilității articulațiilor neafectate.15

TEHNICILE DE FACILITARE NEURO -MUSCULARĂ ȘI PROPRIOCEPTIVĂ
(FNP) FUNDAMENTALE (DE BAZĂ)
Acestea se execută cu sau fără cooperarea pacientului.
• Prizele mâinilor .
Reprezintă presiunea contactului manual al kinetoterapeutului cu pielea. Masele
musculare, tendoanele, articulațiile care intră în sc hema de mișcare se consideră mecanisme
facilitatoare. Alt mecanism de facilitare poate fi si temperatura mâinii: rece, potrivită, caldă.
Spre exemplu într -un deficit de flexie al cotului, o presiune a mâinii kinetoterapeutului
pe biceps crește imediat cap acitatea subiectului de a flecta brațul.
Priza mâinilor kinetoterapeutului trebuie sa fie „fermă”, dar să nu producă durere. Ea
se face asupra elementelor musculotendoarticulare care execută mișcarea, dar nu trebuie să
jeneze amplitudinea completă de miș care La priza pentru un exercițiu nu se trece peste două
articulații și se fixează umărul.
• Comenzile și comunicarea .
Acestea reprezintă relația senzorială dintre kinetoterapeut și pacient. Vocea, tonul,
cuvintele pronunțate de către kinetoterapeut au un mare rol în calitatea răspunsului.
Teoretic dar și practic:
– comenzile ferme, puternice sunt stimulente pentru o acțiune intensă.
– comenzile blânde sunt favorabile situațiilor în care mișcarea produce durere.
Important este însă înțelegerea cât m ai completă a psihologiei pacientului, pentru a
utiliza și alterna comenzile cele mai adecvate momentului.
Textul comenzilor trebuie sa fie scurt și clar: „tine!”, „împinge!”, „relaxează!”, etc.

15 Prof. D. Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L. Niculescu, Prof. Gh. Panait, Conf. Ft. Purghel, Prof. D.
Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoica, Șef. Lucrări St. Cristea, Elemente de ortopedie si trauma tologie -curs
propriu , București, Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, 1999 , pag. 83 -97.

34
• Rezistența maximală .
Mișcarea executată contra unei re zistențe maximale de moment, care permite totuși
executarea ei, determină o creștere importanta a forței musculare. Mișcarea se va desfăș ura
lent, fără sacade. Noțiunea de „maximală” se raportează la forța actuală a pacientului (deci
dozarea va fi individu alizată), rezistența maximală determină o iradiere a influxului de la
grupele musculare puternice din cadrul schemei de mișcare spre grup ele mai slabe.
• Mișcările de compensare .
Acestea au de fapt rolul de a reduce sau a evita oboseala determinată de r epetițiile unei
mișcări contra rezistenței. Aceasta se realizează prin trec erea de la o tehnica FNP la o alta, apoi
la o a treia sau prin reîntoarcerea la prima. Aceste schimbări în combinațiile diferitelor mișcări
vor permite pacientului să execute antren amentul pe o perioada mai lunga de timp, crescând
mai repede forța musculară. Trecerile de la o tehnica la alta, reprez intă „mișcările de
compensare”, de cunoaștere, de antrenare, de execuție.

TEHNICI DE FACILITARE NEURO -MUSCULARĂ ȘI PROPRIOCEPTIVĂ
(FNP) CU CARACTER GENERAL .
• Inversare lentă (IL) și inversare lentă cu opunere (ILO) .
Inversarea lentă – reprezintă contracții concent rice ritmice ale tuturor agoniștilor și
antagoniștilor dintr -o schemă de mișcare, fără pauze între inversări. Treptat s e introduce și se
crește rezistența aplicată mișcărilor, dar având grijă ca mișcarea să se poată executa pe toată
ampli tudinea și în acel ași timp să fie suficient de intensă ca să recruteze un număr maxim de
motoneuroni. Dacă în jurul unei articulații exis tă un dezechilibru muscular, rezistența se va
aplica la început pentru mușchii mai puternici, fiindcă în acest fel se d etermină un efect
facilitator pe antagoniștii slabi. Inversarea lentă cu opunere este o variantă a tehnicii IL în care
se introduce grada t contracția izometrică la sfârșitul amplitudinii mișcării. Rațiunea tehnicii IL
se bazează pe legea „inducției succesi ve” a lui Sherring ton: „o mișcare este facilitată de
contracția imediat precedentă antagonistului ei”. Explicația acestei afirmații este neclară.
Posibil că odată cu contracția concentrică (deci scurtarea mușchiului), „stretch -reflexul” să
domine treptat ș i, deci, aferenta spre centrii de la fusul muscular să scadă. Rezistența la mișcare,
ce se aplică determină o influență inhibitorie a ref lexului Golgi asupra motoneuronului
agonistului (mușchiul care se contractă), dar facilitează prin acțiune reciprocă an tagonistul. La
aceasta se adaugă și acțiunea inhibitorie a celulelor Renshow pentru motoneuronul alfa agonist.
Pe de alta parte, acesta f iind întins în timpul contracției agonistului, se va facilita antagonic

35
(prin reflexul miotatic). În acest fel, inversa rea mișcării găseș te mușchii (antagoniștii de mai
sus) pregătiți, facilitând promovarea unei contracții puternice, etc.
Inversarea lentă cu opunere – datorată izometriei de la sfârșitul mișcării, declanșează
recrutarea de motoneuroni gama în mai mare măsură decât în contra cția izotonică și deci, fusul
muscular va fi mai puțin inactiv ca în cazul IL. Aferenta fusului va continua să trimită influxuri
nervoase cu caracter facilitator predominant, deși apare reflexul Golgi, ca și activizarea
celulelor Renshow, încercând să bloc heze efectul facilitator.
În concluzie se poate constata că inversarea lentă (cu contracție izotonică) inhibă
contracția agonistului spre sfârșitul mișcării, dar pregătește antagonistul, în timp ce inversarea
lentă cu opunere ( cu contracție izometrica) m ărește forța de contracție agonistă. Repetarea IL
și ILO va duce în final la facilitarea musculaturii în ambele direcții de mișcare.
• Inversarea agonistică (IA) .
Aceasta este o tehnica care utilizează atât contracția concentrica, cât și pe cea excentri că
pe o anumita schemă de mișcare, de flexie sau extensie, spre exemplu. Se execută una din
aceste mișcări (izotonice) pe toată amplitudinea, contra unei rezistente tolerate. La
amplitudinea maximă se face o mișcare de revenire pe o distanță mică, tot cu o rezistență, apoi
din nou mișcarea inițială, până la capăt și se repetă. Deci vom avea o secvență ritmică de
contracție excentrică, apoi concentrică, apoi excentrică, etc. a aceluiași grup muscular. Pentru
o mai mare eficiență, inversarea agonistică va măr i treptat amplitudinea pe care se execută
contracțiile excentrice -concentrice. Bazele neurofiziologie ale tehnicii IA se referă la efectul
contracției excentrice, care promovează întindere exrafusală și pe cea intrafusală, ceea ce
mărește influxul aferente lor fusale. Aceasta este valabilă pentru mușchii cu predominanță
fazică. La mușchii extensori posturali (tonici), contracția excentrică este dificil de realizat în
alta zonă decât cea alungită, ceea ce va declanșa impulsuri în aferentele secundare ale fusu lui
și deci, influențe inhibitorii musculare. Toate cele cinci tehnici descrise (IL, ILO, CR, SI, IA)
pot fi utilizate în orice stadiu al controlului motor.

TEHNICILE FNP SPECIFICE
Acestea necesită cooperarea bolnavului și eforturile sale voluntare.
a) Tehnici pentru promovarea mobilității
S-a văzut că imposibilitatea promovării mobilității (de cauză musculară) este
determinată ori de hipertonie, ori de hipotonia mușchiului. În momentul când mișcarea activă
devine posibilă, se începe aplicarea unei u șoare rezistențe, pentru ca progresiv să se treacă spre
tehnica de inversare lentă (IL). Poziționarea pacientului este de mare importanță.

36

• Mișcarea activă de relaxare -opunere (MARO):
Aceasta se aplică în cazurile cu hipotonii musculare care nu permit mișcarea pe o
direcție. Pe direcția musculaturii slabe se execută o contracție izometrica (mâna
kinetoterapeutului face contrarezistență). Când se simte că această contracție a ajuns maximă,
se solicită pacientului o relaxare bruscă, iar kinetoterapeutul execută rapid o mișcare spre zona
alungita a musculaturii slabe, aplicând câteva întinderi rapide pe această musculatură. La
comanda verbală, pacientul revine activ la poziția cea mai scurtată, terapeutul ajutând,
urmărind sau chiar aplicând o ușoară rezis tență acestei mișcări, în funcție de capacitatea
funcțională a musculaturii respective. Explicația neurofiziologică se bazează pe fenomenul de
coactivare (facilitare simultană a motoneuronilor alfa și gama), când contracția izometrică se
execută în zona sc urtată. Motoneuronul static gama este activat în mod deosebit de contracția
izometrică, ceea ce reduce slăbirea fibrelor fusale care s -ar produce dacă scurtarea este pasivă.
În etapa de alungire rapidă, aferenta primară a fusurilor determină o facilitare a utogenică.

• Relaxare -opunere (RO):
Aceasta este o tehnică pur izometrică, utilizată când amplitudinea unei mișcări este
limitată de contractura musculară. Este deosebit de indicată, când durerea este cauza limitării
mișcării sau, eventual, se asociază contracturii -retractorii musculare. Tehnica mai este
denumită „tine -relaxează”, în punctul de limitare a mișcării se execută o contracție izometrică
(prin blocare de către kinetoterapeut), care treptat se maximalizează, apoi la comandă se face
o relaxare lentă. Odată relaxarea făcută, pacientul în mod activ va încerca sa treacă de punctul
inițial de limitare a mișcării (contracție izotonică a antagonistului mușchiului de întins). Se va
ajunge la un nou nivel de limitare, unde se va aplica o nouă co ntracție izometrică, contrată de
terapeut, până când nu se mai obține nimic în ședința respectivă. Dacă forța musculară este
prea slabă pentru a permite mișcarea în direcția blocată, după efectuarea izometriei, terapeutul
va executa mișcarea pasivă.
Tehni ca relax are-opunere are două variante:
– relaxare -opunere antagonistă, în care se face izometria mușchiului retracturat. De
exemplu extensia cotului este limitată: se flectează cotul (deci poziția antagonică a mișcării
limitate), se comandă pacientului: „ Ține!” p entru a se executa izometria, kinetoterapeutul
încercând sa -i extindă cotul: urmează relaxarea lentă și mișcarea activă de extensie a cotului;
– relaxare -opunere agonistă, în care se face izometria agonistului mușchiului care face
extensia (tricep sul): la punctul de extensie maxim posibilă, se face izometria, comandând:

37
„Împinge!”, terapeutul opunându -se, urmează relaxarea, apoi mișcarea activa de extensie în
continuare.
Tehnica relaxare -opunere poate fi completată cu inversare lentă cu opunere (I LO), car e
este mai complexă. Explicația neurofiziologică a tehnicii relaxare -opunere se bazează pe
următoarele fapte de observație:
– cu cât durata de aplicare a contracției antagonistului mișcării blocate este mai mare și
repetările acesteia într -o ședin ță mai n umeroase, cu atât apare mai repede oboseala unităților
motorii la placa neuromotorie și tensiunea mușchiului scade;
– excitarea circuitului Golgi, determină impulsuri inhibitorii autogene, ca și descărcările
celulelor Renshow, scăzând activitatea motoneur onilor alfa;
– rolul centrilor superiori este important când se solicită relaxarea;
– aplicarea relaxare -opunere agonistă determină un efect de inhibiție reciprocă pentru
antagonist.

• Stabilizarea ritmică (SR).
Aceasta este utilizată tot pen tru creș terea mobilității, mai ales în cazul reducerii acesteia
datorită durerii sau redorilor de post imobilizare gipsată. Tehnica are la bază tot izometria. Se
execută simultan (apoi alternativ) contracții izometrice și pe agoniști și pe antagoniști
(contracție) . Între contracția agonistului și cea a antagonistului nu se permite relaxarea. Forța
de contracție izometrica se crește progresiv în cadrul secvenței. După atingerea maximului de
contracție, se comandă relaxare lentă. Comanda verbală este: „Ține, nu mă lă sa să -ti mișc!”.
Stabilitatea ritmică este o tehnică foarte eficientă pentru creșterea mobilității, dar cere o mare
dexteritate din partea kinetoterapeutului să realizeze contracția și din partea pacientului o
înțelegere perfectă. Substratul tehnic ii este același ca la RC și RO.

b) Tehnici pentru promovarea stabilității
• Izometria alternantă (IzA)
Reprezintă contracții izometrice alternative pe agoniști și pe antagoniști fără să se
schimbe poziția segmentului. Se poate executa în toate puncte le arcul ui de mișcare și pe toate
direcțiile de mișcare articulară.
Explicația neurofiziologică: receptorii articulari din jurul suprafețelor articulare au rol
hotărâtor în obținerea stabilității posturale.16

16 Cordun, Mariana, Kinetologie medicală , București, Editura Axa, 1999 , pag. 320 -369.

38
2. Procedee fizicale ajutătoare
Kinetoterapi a este a jutată de o serie de procedee fizicale, care au rol sa crească
elasticitatea tisulară, să reducă contracțiile și retractările, utilizează ca metode: mișcarea,
căldura, curentul electric, climatul, masajul și apa. Aceste procedee fizicale sunt:
a) Termoter apia locala poate fi:
– caldă – împachetări cu parafină;
-bai termale globale ,segmentare;
– rece- masaj cu gheață;
– afuziuni.
b) Electroterapia prin:
➢ ultrasunete – se aplică de obicei în jur de 1 -1,5W (cm² la aceste doze se evită
proeminentele orale), cu efect benefic pe tendonul și zona mușchi – tendon al brahialului
anterior și tricepsului. Datorita inserției foarte „în scurt” imediat după cot a brahialului
anterior, o retracție a acestuia de doar un centimetru, antrenează o pierd ere de
elastic itate a cotului. Retractura tricepsului blochează flexia. Atât unul cât și celălalt
reprezintă sedii de elecții pentru miozita calcară, element important în redoarea
articulară.
➢ curenții de medie frecvența, sub forma interferențială sau nu, utilizându -se formele
excitoconductoare.
c) Masajul – pe inserția tendonului, făcut cu bună tehnicitate, mai ales sub forma
fricțiunilor sau masajul profund, cu vârful degetelor după tehnica Cyriax. Mare atenție trebuie
acordata ma sajului articular și periarticular, deo arece făcut incorect, generează calcifieri
periarticulare. Masajul brațului și antebrațului rămâne foarte util. Masajul relaxează, fortifică
mușchii și îi ajută să -și refacă elasticitatea și tonusul. Influențează circ ulația si hrănirea mai
bună a regiunii respective. Aplicat la copii însă sau la locul fracturii la adulți, poate determina
hipertrofierea calusului.

d) Gimnastica Moberg
Face parte din metodologia specifică recuperării ce se aplică în tratamentul
traum atismelor la nivelul articulațiilor mem brului superior , mai exact pentru metodologia
recuperării mâinii rigide ca urmare a traumatismului amintit. Pentru posturile antideclive de
luptă contra edemului se recurge la gimnastica Moberg, care se executa astfe l: timp de 10
minute, mâna se ține la u mărul opus, cu cotul la trunchi, din 2 în 2 minute membrul superior

39
se ridică complet la zenit și timp de 5 secunde se execută o contracție izometrica a întregului
membru.

5.3.2. Tratamentul luxațiilor de cot
Luxaț iile se întâlnesc frecvent, mai ales la adult, și se descriu:
– luxații propriu -zise ale cotului (deplasarea antebrațului, a ambelor oase în raport cu
humerusul);
– luxații ale radiusului sau cubitalului izolate față de humerus sau luxații divergente î ntre ele
ale capetelor proximale celor două oase ale antebrațului.
Tratamentul luxațiilor de cot constă în:
– 2-3 săptămâni de imobilizare în atelă, cu cotul la 90°;
– pentru grăbirea procesului de vindecare locală, se indică, la 2 -3 zile interval, a câte unei
ședințe de diapulse, cu fre cvență de 500, penetrație 6, durată 10';
– recâștigarea mobilității articulare prin: exerciții libere, exerciții de extensie -flexie, exerciții
de pronosupinație, terapie ocupațională;
– procedee fizice: hidrokine toterapia, căldura locala, masajul, cur enți de medie frecvență;
– creșterea forței musculare.

5.3.3. Tratamentul entorselor de cot
Entorsele de gradele I și II necesită doar un tratament conservator local:
– evitarea efortului fizic (uneori este nece sară o imobilizare în atelă cu eșarfă);
– comprese cu gheață sau masaj cu gheață. (uneori se utilizează aplicația de kelen);
– medicația antiinflamatorie și antalgică generală și locală (infiltrații cu hidrocortizon și xilină,
ca și unguente revulsiv e și antiinflamatorii);
– diadinamici ;
– ultrasunet (wattaj mic);
– diapulse (două ședințe pe zi timp de 3 -4 zile);
– ionizări cu calciu sau novocaină;
– masaj (netezire, geluire);
– mai apoi, reluarea mișcărilor cu rezistență, pentru tonifierea musculaturii.
Entorsele de gradele I II și IV necesită:
– imobilizare gipsată 2 -4 săptămâni;

40
– kinetoterapie pentru îndepărtarea redorii instalate în urma imobilizării;
– uneori, este necesară intervenția chirurgicală pentru sutura capsu loligamentară, care asigură
o mai bună stabilita te articulară ulterioară.

5.3.4. Tratamentul leziunilor țesuturilor moi
Contuziile nu lasă, în general, sechele și se vindecă fără tratamente speciale. Sunt utile
pentru a grăbi vindecarea:
– comprese c u gheață;
– curenți diadinamici.
Plăgile las ă sechele în cazul în care sunt penetrante, putând să dezvolte artrite septice,
de multe ori cu evoluție locală severă, care compromit funcționalitatea articulară. Plăgile tăiate
pot interesa tendoanele sau v asele și nervii.
Arsurile, ca și plăgile după v indecarea clinică interesează probleme legate de
funcționalitatea cotului. În cazul cicatricelor retractile în zona plicii cotului este compromisă
extensia. Cicatricea tegumentelor ce acoperă olecranul și zon a supraiacentă și subiacentă poate
determina o d ificultate a flexiei, dar care, de obicei nu este invalidantă.

5.3.5. Tratamentul paraliziilor de nervi periferici
Lezarea nervului musculocutanat este rară, întâlnindu -se în cadrul lezării plexului
brahial , in poliomielită, în ruptura lungului tendon al bicepsului sau in traumatisme directe.
Recuperarea deficitului de flexie a cotului începe prin încurajarea activității lungului
supinator. Cotul se poziționează la 90° cu antebrațul în poziție neutră (de pr onosupinație) și se
execută ritmic flexii. De ob icei se indică ca pacientul să ridice 500 grame de 5 ori pe toata
amplitudinea mișcării. Când se vor executa 20 de ridicări a câte 500g , se trece la 1500g , ce se
ridica de 5 ori, crescându -se treptat până l a 20 de ridicări, și din nou se mărește cu un ki logram
greutatea s.a.m.d.
Acest tip de exercițiu permite concomitent dezvoltarea forței si rezistentei mușchiului
brahioradial, care va suplea complet flexorii paralizați.
Tricepsul brahial, mușchiul princi pal al extensiei cotului, este inervat de radial , putând
fi paralizat în lezarea plexului brahial, în secțiuni înalte ale nervului radial, în poliomielită.
Recuperarea tricepsului va necesita poziționări atente ale membrului superior.
Asistentul trebuie s a blocheze brațul la 90° cu antebrațul complet f lectat sau brațul se ridica
deasupra capului, cotul este complet flectat. Din aceste poziții se execută încercarea de
extensie, la început fără rezistență, apoi cu rezistență. Daca forța mușchiului este 2, ac este

41
poziții sunt dificile deoarece extensia se face antigravitațional. In aceste cazuri se utilizează
sete talcate pe care se sprijină brațul și cotul, executând -se extensiile.17

17 http://www.scritub.com/medicina/ROLUL -MIJLOACELOR -KINETICE -IN-62614.php

42
PARTEA PERSONALĂ
Capitolul IV
6.1. Ipoteza de lucru
Fracturile de cot sunt tot mai d es întâlnite, sunt greu de recuperat în funcție de
complicațiile ce se întâlnesc, și astfel mi -am propus in acesta lucrare, utilizând corect a
metodele și mijloacele kinetice, respectiv exercițiile active, active cu rezistentă, metodele FNP,
mijloace fizic ale ajutătoare, si prin hidrokinetoterapi e, să readuc într -un timp cât mai scurt
membrul superior al pacienților la starea funcțională dinaintea fracturi i, în vederea reintegrării
lor într -un timp cât mai scurt în viața profesionala și socială dinaintea tr aumatismului.

6.2. Organizarea cercetării
Această lucrare prezintă un studiu privind evaluarea eficienței tratamentului prin
kinetoterapie și hidrokine toterapie în reeducarea membrului superior după fractura de cot și a
recuperării funcționale intr-un timp cât mai scurt si eficient .

6.3. Scop și obiective
Doresc cu ace astă lucrare să pun în evidență valoarea terapeutică a programelor de
recuperare al cotului posttraumatic cu scopul de a obține o recuperare complexă, funcțională și
cât mai rap idă a pacienților cu fractura de cot rezolvată sau nu chirurgical mai ales ca aceste
trauma tisme de la nivelul cotului au o frecvență mare, întâlnite atât la adult cât și la copil. Un
alt scop al acestei lucrări este de a analiza modul în care aplicarea pr ogramului de kinetoterapie
influențează procesul recuperator al pacientului, precum și comp lianța acestuia la tratament,
elaborând un program complex de recuperare care să includă pe lângă kinetoterapie și alte
mijloace de tratament fizical (electroterapie , hidrotermoterapie, masaj).
Din aceste motive m -am decis să aleg această lucrare și din do rința de a sugera și demonstra
pacienților efectul benefic al exercițiilor fizice în recuperare.

6.4. Materiale și metode
6.4.1. Subiecții
Studiul a fost efectuat la Spitalul Clinic Județean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei”
Constanța, secția Recuperare, M edicină Fizică și Balneologie 1 octombrie 2018 – 15 ianuarie
2019. Studiul acesta s -a efectuat pe un număr de 10 pacienți cu vârste cuprinse intre 20 – 85 de

43
ani, di agnosticați cu fractura de condil humeral extern, fractura de olecran, fracturi ale capului
radial, redori sau sechele postfractură, raportul dintre sexe fiind 6 pacienți de sex masculin la
4 pacienți de sex feminin.
Persoanele acestea provin din diferite localități, atât din mediul urban cât si rural, făcând
parte din diferite clase sociale, în tre ei aflându -se atât pacienți din partea intelectualilor, cât și
din alte nivele sociale.
Următoarele aspecte privind starea generala a pacienților sun t caracteristice după
imobilizare:
· prezența durerii ;
· impotența funcțională ;
· modificări secundare privind consolidarea osoasa și cicatricială.
În tabe lul de mai jos urmează prezentarea pacienților urmăriți:
TABELUL 1 – Prezentare a subiecților
Nr.
Crt. Nume
Prenume Vârsta
Sex Diagnostic Motivele
prezentării Tratament
1. C.V. 26 M Sechele
algofuncționale
postfractură de
col drept Durere și
limitarea
mobilității
la nivelul
colului
drept Chirurgical
2. C.C. 85 F Fractură
olecran st âng Durere,
tumefacție,
tulburări
vasomotorii Chirurgical
3. M.I. 41 M Fractură condil
humeral extern
prin
traumatism de
cădere de la
înălțime Durere,
tumefacție Conservator
4. D.L. 38 F Redoare cot
drept post Durere,
tumefacție, Chirurgical

44
fractură de cap
radial tulburări
vasomotorii
5. P.C. 22 M Fractură de cap
radial prin
traumatism
cădere Durere,
tulburări
vasomotorii Chirurgical
6. V.V. 51 F Fractură
olecran drept
cu deplasare Durere Chirurgical
7. P.A. 36 M Fractură cap
radial drept
fără deplasa re Durere Conservator
8. L.D. 34 M Fractură
olecran stâng Durere,
tumefacție Chirurgical
9. B.B. 20 M Fractură
olecran drept Durere Chirurgical
10. A.S. 66 F Fractură condil
humeral extern Durere,
tumefacție,
tulburări
vasomotorii Chirurgical

6.4.2. Organizarea și desfășurarea cercetării
Procesul de recuperare și vindecarea osoasa au durat aproximativ 12 săptămâni și s -au
efectuat protocoale de recuperare în funcție de stadiul bolii, de cooperarea pacientului și de
răspunsul la tratament acționându -se cu mijloace specifice fiecărui individ.
Datele recoltate au fost centralizate în tabele colective, calculându -se valorile medii pe
stadii precum și evoluția în procente.
Pentru fiecare pacient au fost menționate următoarele:
– datele uzuale de identitate
– testarea artificială analitică pentru aprecierea amplitudinii mișcărilor pe axele și
planurile anatomice proprii acestei articulații
– măsurarea forței articulare

45

6.4.3. Metodologia cercetării
6.4.3.1. Metode de cercetare
Metoda de cercetare constă într-o observație planificată, atentă și sistematică pe baza
unui program de sarcini precise prin aprecierea obiectivă a unor fenomene, atitudini
individuale, deprinderi motrice. Rezultatele ei se înregistrează în timpul observării fără ca cel
în cauza să știe și fără să se intervină în desfășurarea evenimentelor, măsurarea lor determinând
cantitatea, dar concomitent și calitatea actului investigat prin atribuirea valorilor cantitative
acestora. Astfel din prelucrarea datelor se desprind următoarele metode folos ite:
A. Metoda de investigație
Anamneza pacienților
– date referitoare la identitatea accidentului, vârsta, nume si prenume;
– date referitoare la tratamentele aplicate, începerea tratamentului recuperator, mijloace
terapeutice folosite
Aceste da te au fost discutate si interpretate pe lotul de experiment.
Metoda de observație
– înregistrarea participării accidentatului la lecția de gimnastică medicală, modul de a
reacționa la durere, conștiinciozitatea cu care a executat exerciți ile indicate, etc.
Metoda antropometrică
– efectuarea unor măsurători înregistrate în timpul tratamentului recuperator referitoare
la evoluția unor parametri urmăriți
a) testarea articulației cotului (testing articular), goniometria:
– reprezintă metoda clinică manuală de măsur are a amplitudinii de mișcare activă și
pasivă a articulațiilor.
– cotul are mobilitate într -un singur plan în jurul unui singur ax de mișcare;
– mișcările sunt în plan sagital și în jurul axului frontal – reprezentate de flexie și
extensie, axul mișcării trece prin mijlocul trohleei și capitulului humeral.
– articulația cotului: – flexie activă: 0 -150°
– extensie activă: 0 -5°.
– poziția subiectului: stând sau așezat, cu membrul superior pe lângă trunchi.
– poziția (0): – cotul în extensie maximă

46
– antebrațul și mâna în supinație
– în anumite situații se recurge la o poziție preferențială care permite
kinetoterapeutului evaluarea mai puțin dureroasă.
– goniometrul se plasează astfel:
– axul – pe proiecția cutanata a axului bio mecanic al cotului
– brațul fix – paralel cu linia mediană a humerusului ( brațului cu vârful
orientat spre articulația umărului).
– brațul mobil – paralel cu radiusul și urmează stiloida radială în flexia
și extensia antebrațului pe braț.
– flexia – constă în apropierea fete i anterioare a antebrațului de fată anterioara a brațului,
mișcarea activă progresează de la 0 la 150° și crește la 160, când flexia este pasivă.
– extensia – este mișcarea inversă flexiei și constă în îndepărtarea feței anterioare a
antebrațului de fața a nterioară a brațului, este practic revenirea din flexie la poziția "0".
– se observă ca la nivelul cotului practic nu există extensie doar în cazuri de hiperlaxitate
articulară, în care putem depista valori de 5 – 10ș, mai ales la f emei, copii si gimnaști.1819
Figura 1

18 Cordun, Mariana, Kinetologie medicală , București, Editura Axa, 1999 , pag. 83 -105.
19 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972 ,pag. 283 –
285, pag. 168 -169.

47
b) testarea musculară:
TABELUL 2
Cotare Clinic Posibilitatea mușchiului
de a deplasa segmentul
0 Paralizie totală, nu se executa nici o mișcare Nula
1(f G) Pot fi palpate grupe de fibre musculare care se
contractă, nu se execut ă mișcarea Foarte slabă
2(f G) Se palpează o masa mai importantă de fibre
musculare, se execută o mișcare cu o forță
insuficientă pentru funcția antigravitațională,
dar pe amplitudinea completa de mișcare Slabă
(doar în plan transversal
fără a putea învin ge
gravitația)
3(cu G) Corpul muscular se contractă în masă;
mișcarea se poate executa împotriva
gravitației pe amplitudine completă Satisfăcătoare (deplasează
segmentul
antigravitațional)
4(cuG+R) Corpul muscular se contractă în masă,
mișcarea rezultată are o
amplitudine completă și o forță
antigravitațională și o rezistentă moderată
dar care după un timp relativ scurt de
activitate scade, adică mușchiul obosește Bună
5(cuG+R) Musculatura este capabilă la contracție pe
amplitudine completă împotriva unei
rezistențe mari fără să obosească Funcție normală2021

20 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972 , pag. 170 –
171.
21 Cordun, Mariana, Kinetologie medicală , București, Editura Axa, 1999 , pag. 112 -113.

48
c) testul global de independentă funcțională ( G.I.F. ) :
TABELUL 3
Nr.
Crt. Funcțiile
1 Alimentația cu două mâini
2 Îngrijirea corporală (pieptănat, spălat dinți)
3 Spălatul (duș, îmbăiat)
4 Îmbrăcatul trenului superior
5 Îmbrăcatul trenului inferior
6 Folosirea toaletei

– interpretarea evaluării (notarea performanțelor):
▪ independența – nu este necesar nici un ajutor din partea unei persoane:
▪ 7 – independența completă – activitatea este ef ectuată în siguranță și în
timp rezonabil fără instrumente și persoane ajutătoare.
▪ 6 – independența modificată – activitatea necesită dispozitive ajutătoare
și/sau mai mult decât timpul r ezonabil, si/sau nu este efectuată în deplină
siguranță.
▪ dependenta – necesită uneori supraveghere sau ajutor fizic.
▪ 5 – necesită supraveghere sau pregătire, nu este necesar ajutor fizic doar
îndrumare verbala, încurajarea sau aranjarea obiectelor.
▪ 4 – asistentă minimă – subiectul necesită mai mult decât atingere pentru
ajutor și consumă mai mult de 75% din efortul necesar în activitate
▪ 3 – asistentă medie – subiectul necesită mai mult decât atingere și
consuma între 50 -75% din efortul necesar în activitate a respectivă.
▪ dependența completă
▪ 2 – asistentă maximă – subiectul co nsuma 25 -50% din efortul necesar în
activitate
▪ 1 – ajutor total – subiectul consumă 25% din efortul necesar în activitate.
– se ia în considerare punctele obținute maxime posibile în efortul necesar în
activitate ;
– scor total maxim: 42

49
d) testul Denise Rouque s pentru gesturi fundamentale pentru mâna la nivelul
membrului superior afectat
TABELUL 4
Nr. Denumirea și
caracteristicile
gestului Conținutul gestului
și limitele Aplicații și indicații
de utilizare
Gestul
1 Prinderea tip clește:
între unghia degetului
mare și cea a
arătătorului. Prinderea obiectelor
trebuie să se realizeze
în stilul
caracteristic
gestului. Gestul
este accesibil pentru
cea mai mare parte din
defic ienții mintali. Prinderea cuielor lungi și subțiri,
a acelor cu cusut de
diferite grosimi și lungimi,
începând cu cele mai groase și
lungi.
Gestul
2 Prinderea bidigitală:
între pulpa degetului
mare și cea a
arătătorului. Gestul presupune
prinderea obiectelor de
dimensiuni mijlocii
sau mici. Sunt excluse
obiectele cu
dimensiuni foarte
mici. Prinderea agrafelor, cuielor,
jetoanelor, cărților de joc sau
introducerea butoanelor colorate
în grile perforate. Aceste
activități sunt urmate de
ordonarea de la stânga la dreapta
iar cele de introducerea
butoanelor, de formarea unor
șiruri.
Gestul
3 Prind erea thenadro –
digitală, gen foarfeca
grădinarului, adică
prinderea între vârful
thenar si celelalte
degete. Gestul este dificil
deoarece exista
tendința de a replia
degetul mare. Prezinta,
de asemenea,
dificultate ca urmare a
faptului că gestul
solicită f orță. Secționarea ramurilor din ce în ce
mai groase cu ajutorul
foarfecului. Prinderea copcilor,
capselor. Scoaterea cuielor cu
cleștele. Spargerea nucilor cu
ajutorul cleștelui de spart nuci.
Gestul
4 Prinderea gen
menghină, adică Gestul nu prezinta
dificultăți speciale. Transportarea a 2 -3 farfurii cu o
singură mâna fără a le sprijini pe

50
prinderea unui obiect
între degetul mare și
alte doua degete
reunite. piept. Introducerea cilindrilor în
planșete perforate.
Gestul
5 Prinderea mingii: a
conduce un obi ect
alungit, ținut în palmă
între degetul mare și
celelalte degete, iar
arătătorul întins pe
obiect. Similar gestului tinerii
cu cuțitu l sau a
înșurubării sau
deșurubării. Înșurubarea și deșurubarea
șuruburilor cu respectarea a două
condiții: șurubelnița s ă fie
menținută mereu în șanțul
șurubului si să se mențină aceeași
direcție. Tăierea cu cuțitul de
carte.
Gestul
6 Prinderea cu pumnul,
adică a prinde o bară
cu toată palma.
Prinderea bastoanelor,
transportarea sticlelor pline sau
goale, servirea unei bă uturi dintr –
o sticlă, folosirea ciocanului etc.
Gestul
7 Apăsatul cu un deget Gest dificil: trebuie să
dozeze efortul de
apăsare, să aprecieze
forța de lovire, să nu
plieze degetul între
două apăsări. Scrierea la calculator. Prinderea
pionezelor în lemn m oale.
Lovirea unei suprafețe cu pulpele
degetelor, în genul gestului
lovirii clapelor de la pian.
Gestul
8 Extensia, adic ă a
depărta și apropia
degetele aidoma
mișcărilor
foarfecului.
Tăierea cu foarfecele a diferitelor
sorturi de hârtie, cu și fără semn e,
mai întâi pe linii de diferite
lungimi, apoi figuri geometrice,
frize formate din linii frânte,
curbe și în sfârșit, imagini cu
formă neregulate.

B. Metoda de recuperare – prin acțiunea factorilor folosiți de medicina fizică
C. Metode de prelucrare st atistică a datelor
– în prelucrarea statistică a datelor s -a calculat media aritmetica (x), abaterea standard
(S) și coeficientul de variabilitate (C v);

51
– analiza corectă a rezultatelor obținute mi -a permis ca pe baza noțiunilor teoretice
studiate în lit eratura de specialitate să sintetizez unele concluzii și propuneri utile celor care –
și desfășoară activitatea într -un serviciu de recuperare.

6.4.3.2. Metode de acționare recuperatorii
Metodele de acționare au în compunere un număr de exerciții selecta te de mine ca fiind
cele mai eficiente.
Selectarea lor se face individualizat, în funcție de stadiul clinic al subiectului și sunt
structurate pe etape pentru fiecare tip de operație.
Prin mișcările și procedeele folosite urmăream fie cr eșterea forței mu sculare, fie
mobilizarea articulației, fie coordonarea și abilitatea mișcării mâinii.
In ceea ce privește modul de executare ale exercițiilor fizice s -a ținut seama de
următoarele indicații metodice:
– exercițiile s -au executat lent, ritm ic, fără bruscări ;
– pozițiile de lucru sunt poziții stabile, care să faciliteze executarea mișcărilor;
– s-a respectat progresivitatea exercițiilor, care a fost treptat îngreunată ca forță, amplitudine si
coordonare;
– exercițiile de tonificare musculara s-au executat înt otdeauna pe toata amplitudinea de mișcare
articulara posibilă cu aceeași rezistență.
Aprecierea funcției cotului se face secvențial la începutul și sfârșitul programului de
recuperare.
Această apreciere este codificată analitic prin test area articulară ș i musculară sau
sintetic prin capacitatea de a executa o serie de acțiuni uzuale prezentate mai sus în metoda
antropometrică.
Aprecierea stabilității este redată la fiecare pacient în parte, în funcție de diagnostic,
înainte și după trata ment în prezentar ea și interpretarea rezultatelor.

Metode de recuperare:
o hidrokinetoterapie: pozițiile de start vor fi cele din plutire ventrală, decubit dorsal sau
ventral pe brancarda plutitoare sau ortostatismul lângă peretele bazinului; programul se
va încheia cu înotul în plutire ventrală; Exercițiile sunt dintre cele aplicate și în sala de
gimnastică, dar adaptate pentru bazin; se poate practica înotul (bras, craul, fluture,
delfin)

52
o kinetoterapie: exerciții active libere de asuplizare a coloanei vertebrale în înt regime și
pe segmente, precedate de hidrokinetoterapie, exerciții posturale corectoare active și de
conștientizare pozițională, exerciții de stretching pentru anumite grupe musculare care
să se repete, de preferat, de 2 -3 ori în decursul zilei
o electroterap ie analgezică: joasă frecventă, medie frecventă, curent galvanic, unde
scurte, ultrasunet
o termoterapie (pentru efectele antialgic și decontracturant)
o terapie ocupațională: evitarea jocurilor care solicită flexia trunchiului (popi ce,
bowling, biliard), aler gările si salturile
o masaj decontracturant, miorelaxant

6.5. Programul kinetic propus
6.5.1. Obiective
Recuperarea funcțională a cotului are la bază obiectivele :
o combaterea durerii și a inflamației:
o limitarea redorii articulare
o menținerea și corectarea supleței articulare
o creșterea forței musculare periarticulare
6.5.2. Exerciții
Exercițiile au fost alese adecvat pentru fiecare pacient în parte în funcție de vârstă,
restantul funcțional obținut și ocupație.
Toate exercițiile din toate etapele se efect uează evitând durerea.
Faza I (3 -5 zile)
Aceasta fază cuprinde perioada imediat următoare traumatismului, după intervenția
ortopedico -chirurgicală, care s -a soldat cu imobilizarea cotului și are drept obiective:
îmbunătățirea mișcării articular e cu recâștigarea mobilității maxime de mișcare, diminuarea
durerii și inflamației, întârzierea instalării atrofiei musculare.
În aceasta fază pe lângă medicația antialgică, antiinflamatoare include:
imobilizarea pe atele gipsate (indicat de medic );
posturarea antideclivă a segmentului;
remobilizarea articulațiilor libere ale membrului superior;
tehnica Moeberg;

53

mobilizări active ale membrului superior opus;
gimnastică respiratorie.
Faza II (de la a 5 -a zi încolo)
Este perioada imediată în care imobilizarea nu se suspendă întotdeauna complet, cotul
încă nu poate fi solicitat, dar trebuie reîncepută mișcarea de întreținere a cotului. Suspendarea
imobilizării se va face treptat. În această faz ă vom face exerciții în primul rând pentru
combaterea edemului și durerii.
Etapa I – combaterea edemului și durerii
După imobilizarea segmentului se vor aplica urm ătoarele metode :
a) posturi antideclive – pentru facilitarea întoarceri i venolimfatice :
b) mobilizarea tuturor articulațiilor ce pot fi mobilizate și în special a celor distale, fapt care
asigura un "pompaj" muscular eficient și se repeta la fiecare ora.
c) masajului tegumentului și al țesutului conjunctiv, executat centripet fiind utilizate toate
tehnicile masajului.
d) masajul pneumatic, realizat cu ajutorul diferitelor aparate, care prin compresii și
decompresii succesive centripete ajută întoarcerea venolimfatică ș i eliminarea edemului.
e) electroterapia excitomotorie
– curenți de joasă și medie frecvența, care determină contracții ritmice musculare.
– se repetă aplicarea în cursul zilei (are efect circulator și trofical local)
f) băi parțiale cu vârtejuri "WHIRL -POOL" – se realizează o termoterapie moderată,
asociată cu un masaj realizat de apa în continuă mișcare și se aplică de 2 -3 ori pe zi în ședințe
de 10 -15 minute.
g) termoterapia sub diferite forme.
Pentru realizarea acestui obiectiv, în af ara celor mai sus enumerate sunt
indicate următoarele exerciții:
Exercițiul 1 conform tehnicii MOEBERG
In poziția inițială de decubit dorsal, membrul superior afectat cu brațul flectat din cot, mâna
pe umărul opus.
Timp de aproximativ 5 -10 minute, mâna se ține pe umărul opus, cu cotul lângă trunchi.
Din 2 în 2 minute, membrul sup erior se ridică complet la zenit, timp de 5, 7, 9 secunde și
se execută 2 -3 contracții izometrice a întregului membru superior, se menține 5 -6 secunde.
Exerciții cu membrul superio r afectat din articulația subiacentă cu scopul îmbunătățirii
circulației san guine.
Din decubit dorsal sau așezat se executa:

54
– exercițiul 2 : închiderea si deschiderea pumnului

Exerciții cu membrul superior afectat din articulația supraiacentă.
Din decubit dorsal sau așezat se execută:
– exercițiul 3: abducția brațului – se execu ta lent;
– exercițiul 4: antepulsia;
– exercițiul 5: adducția orizontală.

Exerciții cu membrul superior afectat, din articulația cotului.
Chiar dacă cotul este imobilizat sau pentru perioada de tratament se suspendă contenția, se
fac 5 -6 exerciții izometr ice pentru flexie – extensie pe zi pentru prevenirea pierderii de forță
musculară. În lipsa acestor exerciții se pierde 30% pe zi din forța mușchiului.

Exerciți ul 6 – pentru flexori:
➢ activitate: poziția inițială – așezat, cot imobilizat în aparat gipsat.
• tehnica 1 – menținerea poziției inițiale;
• tehnica 2 – relaxare;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – izometrie biceps brahial;
• tehnica 2 – relaxare biceps.
➢ element: R. dată de aparatul gipsat;
• comanda verbală .
➢ dozare : 5-6 repetări, serii 1 -2, pauză de 30 secunde, ritm ¼.

Exercițiul 7 – pentru extensori:
➢ activitate : poziția inițială – așezat, cot imobilizat în aparat gipsat, flectat la 90ș.
• tehnica 1 – menținere;
• tehnica 2 – relaxare;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – izometrie triceps brahial;
• tehnica 2 – relaxare.
➢ element: R dată de aparatul gipsat;

55
• comanda verbală.
➢ dozare : 5-6 repetări, serii 1 -2, pauza de 30 secunde, ritm ¼.
Etapa a II -a – recâștigarea amplitudinii de mișcare în articulația cotului
Obiectivul de bază și cel mai important în recuperarea cotului posttraumatic est e
recâștigarea flexiei, în vederea recâștigării capacității de a efectua acele activități cotidiene, de
care pacientul are maxim ă nevoie: să aducă mâna la gura pentru a mânca, să se spele, să se
pieptene, să se îmbrace, etc.
Exerciții pentru creșterea amp litudinii de mișcare în direcția flexiei
Aceste exerciții se practică progresiv, repetându -se de câteva ori pe zi. Ele se exec ută
din poziții variabile ale corpului și brațului,
Se recomandă ca flexia să se asocieze cu supinația și extensia cu pronația . În ceea ce
privește progresivitatea exercițiului, s-a pornit de la 3 -4 repetări a câte 1 -2 serii, urmărindu -se
apoi creșterea p rogresivă atât a numărului de repetări, cât și de serii, ajungându -se în final la 6 –
8 repetări a câte 2 -3 serii. În ceea ce priv ește R aplicată la mișcare, aceasta a fost individualizată
în funcție de rezultatele obținute în urma testărilor .

Etapa a III-a – creșterea forței musculare
Pentru acest obiectiv se vor face exerciții a căror R va fi mult mărită comparativ cu
exercițiil e de la obiectivul anterior. Încărcătura diferă de la pacient la pacient, în funcție de
rezultatele obținute în urma testări lor.
În vederea realizării obiectivelor 2 și 3, programul de exerciții este identic deoarece ele nu
se pot despărți doar cu s cop didactic.

Exercițiul 1 :
➢ activitate : poziția inițială – așezat, priza pe partea anterioară a antebrațului în 1/3 distală ,
contrapriză pe partea posterioară a brațului, 1/3 distală .
• tehnica 1 – flexia brațului din cot;
• tehnica 2 – revenire la poziția inițială;
• tehnica 3 – tehnica 4 unde se repetă tehnica 1, apoi tehnica 2,
mărind treptat amplitudinea de mișcare.
➢ tehnica :
• Tehnica 1 – contracție concentrică biceps;

56
• comanda: "Îndoaie brațul!"
• tehnica 2 – contracție excentrică biceps;
• comanda: "Întinde brațul!"
• tehnica 3 – tehnica 4 -idem, mărind treptat amplitudinea de
mișcare.
➢ element: tehnica IA.
➢ dozare : 6 repet ări, 2 serii, 1 minut pauză, ritm ¼

Exercițiul 2 :
➢ activitate: poziția inițială – pacientul în decubit dorsal, priză la nivelul 1/3 distale a
antebrațului, contrapriza kinetoterapeutului la nivelul extremității proximale a brațului
cerându -i-se pacientului:
– tehnica 1 – flexia antebrațului pe braț, contra unei rezistențe impuse de
kinetoterapeut;
– tehnica 2 – menținere;
– tehnica 3 – revenire la poz iția inițială, contra unei rezistențe impuse de
kinetoterapeut.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contracția concentrică a bicepsului;
• tehnica 2 – izometrie;
• tehnica 3 – contracția excentrică a bicepsului.
➢ element : tehnica ILO
➢ dozare : 6 repetări, 2 serii, pauză 1 m inut, ritm 2/4

Exercițiul 3 :
➢ activitate : poziția inițială – pacient așezat, kinetoterapeutul homolateral de pacient
realizează priza în treimea distală a antebrațului, pe fața anterioară, contrapriza pe fața
posterioară a brațului.
• tehnica 1 – menținere p e flexie;
• tehnica 2 – menținere pe extensie;

57
• tehnica 3 – tehnica 4 -se repetă tehnica 1 -tehnica 2 -fără pauză .
➢ tehnica :
• tehnica 1 – izometrie pe flexorii cotului;
• tehnica 2 – izometrie pe extensorii cotului;
• tehnica 3 – tehnica 4 -idem tehnica 1 -tehnica 2.
➢ Element: tehnica IzA
➢ Dozare : 8 repetări, serii2, pauză 30 secunde, ritm ¼
Exercițiul 4 :
➢ activitate: poziția inițială în decubit dorsal, brațul în flexia de 90ș, brațul flectat din cot
la limita dată de afecțiune, priza kinetoterapeutului la nivelul 1/3 dis tale, fața
posterioară a antebrațului, contrapriza în 1/3 distală, fața posterioară a brațului cer ându –
i-se pacientului:
▪ tehnica 1 – contracție izometrică pentru extensorii brațului din cot;
▪ tehnica 2 – relaxare;
▪ tehnica 3 – flexia brațului din cot.
➢ tehnic a:
• tehnica 1 – izometrie triceps;
• tehnica 2 – relaxare;
• tehnica 3 – contracție concentrică biceps.
➢ element: tehnica hold -relax, varianta antagonistă pentru biceps brahial
➢ dozar e: 8 repetări, serii2, pauză 30 secunde, ritm ¼

Exercițiul 5 :
➢ activitate : poziț ia inițială – așezat, brațul flectat din cot, antebraț în pronație, mâna pe
mingea Bobath
• tehnica 1 – extensia antebrațului pe braț, extensia brațului cu
rostogolirea mingii Bobath înapoi;
• tehnica 2 – revenire la poziția inițială.
➢ tehnica :

58
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps, contracție concentrică
dorsal mare;
• tehnica 2 – contracție exc entrica triceps, dorsal mare.
➢ element : comanda verbală, mingea Bobath.
➢ dozare : 8 repetări, serii 2, pauză 30 secunde, ritm ¼.

Exercițiul 6 :
➢ activitate: poziția iniți ală în decubit dorsal, kinetoterapeutul homolateral de pacient,
realizează priza pe partea anterioară a antebrațului în treimea distală, și contrapriza la
nivelul brațului.
• tehnica 1 – flexia brațului din cot;
• tehnica 2 – extensia brațului din cot contra unei R manuale;
• tehnica 3 – relaxare;
• tehnica 4 – extensia brațului din cot.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 3 – relaxare;
• tehnica 4 – contracție excentrică biceps.
➢ element : tehnica ho ld – relax antagonist pentru biceps brahial
➢ dozare: 6-8 repetări, 2 serii, 1 minut pauză, ritm ¼.

Exercițiul 7:
➢ activitate : poziția inițială – stând cu spatele spre spalier, brațul flectat din umăr la 90ș,
antebrațul flectat cât permite afecțiunea, cotul privește înainte.
– pacientul ține în mână capătul unui elastic TERRa -BAND,
fixat cu celălalt capăt de spalier în spatele pacientului și se execută extensii ale
antebrațului pe braț contra R date de banda elastică.
• tehnica 1 – extensia brațului din cot;
• tehnica 2 – menținere;

59
• tehnica 3 – revenire la poziția inițială.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 2 – izometrie triceps;
• tehnica 3 – contracție excentrică triceps.
➢ element: elastic TERRA -BAND,
➢ dozare : 8 repetări, s erii2, pauză 30 secund e, ritm ¼

Exercițiul 8:
➢ activitate: poziția inițială în decubit dorsal, brațul în flexia de 90ș, brațul flectat din cot
la limita dată de afecțiune, priza în 1/3 distală, fața anterioară a antebrațului,
contrapriză la nivelul 1/3 distale, fața posterioară a brațului cerându -i-se pacientului:
• tehnica 1 – contracție izometrică pentru flexorii brațului din cot;
• tehnica 2 – relaxare;
• tehnica 3 – extensia brațului din cot.
➢ tehnica :
• tehnica 1 – izometria bicepsului brahial;
• tehnica 2 – relaxare;
• tehni ca 3 – contracție concentrică triceps.
➢ element : tehnica hold -relax agonist pentru biceps brahial
➢ dozare : 8 repetări, serii 2, pauză 30 secunde, ritm ¼.

Exercițiul 9:
➢ activitate : poziția inițială în decubit dorsal, antebrațul flectat la 90ș, priza
kinetoterapeutului la nivelul articulației radio -ulnare distale, contrapriză la nivelul 1/3
distale a brațului cerându -i-se pacientului:
▪ tehnica 1 – supinația antebrațului contra rezistentei impuse de terapeut;
▪ tehnica 2 – menținere;
▪ tehnica 3 – flexia antebrațului pe braț contra rezistenței impuse de
terapeut.

60
➢ tehnica
• tehnica 1 – contracție concentrică a supinatorilor;
• tehnica 2 – izometrie a supinatorilor;
• tehnica 3 – contracție concentrică bicepsului brahial.
➢ element :
– tehnica SI pe ntru flexie;
– comandă verbală;
– rezistenta impusă de kinetoterapeut.
➢ dozare : 7-8 repetări, serii 3, pauză 1 minut, ritm ¼.

Exercițiul 10:
➢ activitate : poziția inițială în decubit dorsal, antebrațul flectat la 90ș, priza
kinetoterapeutului la nivelul artic ulației radio -ulnare distale, contrapriza la nivelul 1/3
distale a brațului cerându -i-se pacientului:
▪ tehnica 1 – pronația antebrațului contra rezistenței impuse de terapeut;
▪ tehnica 2 – menținere;
▪ tehnica 3 – extensia a ntebrațului pe braț contra rezisten ței impuse de
terapeut.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contracție concentrică a pronatorilor;
• tehnica 2 – izometrie a pronatorilor;
• tehnica 3 – contracție concentrică tricepsului brahial.
➢ element:
– tehnica SI pentru extensie;
– comandă verbală;
– rezisten ță impusă de kinetoterapeut.
➢ dozare : 7-8repetari, serii 3, pauză 1 minut, ritm ¼.

Exercițiul 11 :
➢ activitate: poziția inițială – așezat, antebrațele supinate, în mâini se ține un baston.
• tehnica 1 – flexia antebrațului pe braț;

61
• tehnica 2 – extensia antebr ațului pe braț.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• comanda: "Flectează brațul!"
• tehnica 2 – contracție excentrică biceps;
• comanda: "Extinde brațul încet!"
➢ element : comandă verbală, baston.
➢ dozare : 6 repetări, 2 serii, pauză 1 minut, rit m 2/4.
Exercițiul 12:
➢ activitate : poziția inițială în decubit dorsal, brațele pe lângă corp, antebraț în supinație,
cot extins, pacientul tine în mâna capătul unui elastic, celălalt capăt fixa t în podea.
• tehnica 1 – flexia brațului din cot;
• tehnica 2 – deflexia brațului din cot.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contracție excentrică biceps.
➢ element : elastic.
➢ dozare : 8 repetări, serii 2, pauză 30 secunde, ritm ¼.

Exercițiul 13 :
➢ activitate: poziția inițială de așezat, palmele în sprijin lângă corp.
• tehnica 1 – deflexia brațelor în sprijin;
• tehnica 2 – menținere;
• tehnica 3 – revenire la poziția inițială.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 2 – izometrie triceps;
• tehnica 3 – contracție excentr ică triceps.
➢ element:
▪ tehnica IA;

62
▪ greutatea corporală.
➢ dozare : repetări 8, serii 2, pauză 30 secunde, ritm ¼.

Exercițiul 14:
Tehnica Kabat – diagonala 2 de extensie a membrului superior.
Exercițiul 15:
Tehnica Kabat -Diagonala 1 de extensie, faza finală.

Etapa a IV -a – refacerea stabilității, mișcărilor controlate, abilității pentru
funcționalitatea mâinilor
A. Exerciții pentru stabilitate
Exercițiul 16:
➢ activitate: poziția inițială – patrupedie pe un plan balanț, se execută:
• tehnica 1 – mutarea centrul ui de greutate pe membrul superior
drept, menținând cotul stabil;
• tehnica 2 – mutarea centrului de greutate pe membrul superior
stâng, menținând cotul stabil.
➢ tehnica
• tehnica 1 – cocontracția musculaturii membrul superior drept;
• tehnica 2 – cocontracția musculaturii membrul superior stâng.
➢ element : comandă verbală, planul balanț, greutatea corpului,
➢ dozare : 8-10 repetări, serii 5, pauză 1 m inut, ritm 2/4.

Exercițiul 17:
➢ activitate: poziția inițială – așezat, kinetoterapeutul homolateral de p acient, realizează
priză în treimea distală a antebrațului cu o mâna pe fața anterioară si cu cealaltă mană
pe fața posterioară.
• tehnica 1 – menținere -comanda "Flectează antebrațul pe braț!"
• tehnica 2 – menținere -comanda "Extinde antebrațul pe braț!"

63
• tehnica 3 – tehnica 4 – se trece într -un alt punct al arcului de
mișcare și se repetă tehnica.
➢ tehnica
• tehnica 1 – izometrie pe flexie;
• tehnica 2 – izometrie pe extensie.
➢ element
– IZA;
– comandă verbală, 8 -10 repetări, 5 serii, pauză 1 minut, ritm 2/4.
Exercițiul 18:
➢ activitate: poziția inițială – pacientul cu spatele la 30 cm de perete, antebrațele flectate
ușor, palmele aplicate pe perete cerându -i-se:
• tehnica 1 – extensia brațului cu deflexia antebrațului pe braț,
executând mișcarea de împi ngere în perete;
• tehnica 2 – revenire la poziția inițială.
➢ tehnica
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps și marele dorsal;
• tehnica 2 – relaxare.
➢ element :
– tehnica CR;
– comandă verbală, peretele.
➢ dozare – 8-10 repetări, 5 serii, pauză 1 minut , ritm 2/4.

Exercițiul 19:
➢ activitate : poziția inițială – patrupedie, se execută:
• tehnica 1 – mutarea centrului de greutate pe membrele
superioare, menținând cotul stabil;
• tehnica 2 – mutarea centrului de greutate spre membrul inferior,
menținând cotul st abil.
➢ tehnica:
– tehnica 1 – cocontracția musculaturii abdominale și membrelor superioare;

64
– tehnica 2 – cocontracția musculaturii abdominale și membrelor superioare.
➢ element : comanda verbală, greutatea corpului,
➢ dozare : 8-10 repetări, 5serii, pa uză 1 minut, ritm 2/4.

B. Exerciții pentru abilitate
Exercițiul 20:
➢ activitate : poziția inițială – așezat cu mâna pe coapsă, un obiect aflat pe masă înaintea
pacientului
• tehnica 1 – întinderea mâinii spre obiect
• tehnica 2 – apucarea obiectului și plasare a lui pe coapsă
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție excentrică biceps brahial
• tehnica 2 – contracție concentrică biceps brahial
➢ element : comanda verbală
➢ dozare : repetiții 8 -10, serii5, pauză 1 minut, ritm 2/4

Exercițiul 21:
➢ activitate : poziția iniț ială – stând pe genunchi, cu fața la oglindă, mâinile pe mingea
Bobath, umărul flectat la 90°, s e execută rostogolirea mingii cu:
• tehnica 1 – ducerea mingii înainte;
• tehnica 2 – aducerea ei lângă corp.
➢ tehnica :
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps b rahial;
• tehnica 2 – contracție concentrică biceps brahial.
➢ element : comanda verbală, mingea Bobath;
➢ dozare : 8-10 repetări, 5 serii, pauză 1 minut, ritm 2/4.

Exercițiul 22:
➢ activitate : poziția inițială – așezat, brațul pe lângă corp, cu o minge medicala 2 kg în
mâini așezată pe coapsă.

65
• tehnica 1 – flexia coatelor cu ducerea mingii la piept;
• tehnica 2 – extensia coatelor cu aruncarea mingii;
• tehnica 3 – revenire în poziția inițială.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contracț ie excentrică biceps;
• tehnica 3 – relaxare.
➢ element : minge.
➢ dozare : repetări 6 -8, serii , pauză 1 minut, ritm ¼.

Exercițiul 23: poziția inițială : șezând, pacientul joaca șah.
Exercițiul 24 : poziția inițială: exersarea mișcărilor specifice ștergerii praf ului sau a
geamurilor.
Exercițiul 25 : poziția inițială: pense bidigitale și polidigitale de prindere a curelei din
jurul brâului.
Exercițiul 26 : imitarea gesturilor alimentare
Exercițiul 27 : exerciții de îmbrăcare și dezbrăcare.
Exercițiul 28 : exerciți i de imitare a gesturilor gospodărești: călcat, tocat, cusut, spălat
vase, servit masa.

Exercițiul 29 :
➢ activitate : poziția inițială – stând depărtat, brațele flectate la 90ș, coatele extins e, mâinile
în pronație prind mingea Bobath, ce e susținută pe pe rete:
➢ tehnica:
▪ tehnica 1 – rularea în sus pe perete a mingii cu mâinile în pronație;
▪ tehnica 2 – rularea în jos pe perete a mingii cu mâinile în pronație;
▪ tehnica 3 – revenire în poziția inițială.
➢ element : comanda verbală, mingea Bobath.
➢ dozare : 8-10 re petări, 5 serii, pauză 1 minut, ritm 2/4.

Exercițiul 30 :

66
➢ activitate: poziția inițială – așezat, brațele aduse, kinetoterapeutul în fața pacientului,
mâinile lor sunt împreunate, kinetoterapeutul opune rezistență doar la mișcarea de
extensie, imitând mișc area de tăiat lemne.
• tehnica 1 – flexia cotului;
• tehnica 2 – extensie cot;
• tehnica 3 – revenirea în poziția inițială.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 3 – relaxare.
➢ element : rezistența apei, priza, contrapriza.
➢ dozare : 6-8 repetări, 3 serii, pau ză 30 secunde, ritm 2/4.
Program de hidrokinetoterapie
Exerciții pentru articulația cotului
Etapa a II -a – recâștigarea amplitudinii mișcării
Exercițiul 1:
➢ activitate : poziți a inițială – ortostatism în bazinul adânc, brațul lângă corp.
• tehnica 1 – flexia cotului cu supinație;
• tehnica 2 – deflexia cotului cu pronație.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contracție excentrică biceps.
➢ element : vocea kinetoterapeutului, rezistența apei, viteza de execuți e;
➢ dozare: repetări 8 -10, 2 serii, pauză 20 -30 secunde, ritm2/4.

Exercițiul 2:
➢ activitate: poziția inițială – ortostatism, brațul lângă corp, cotul flectat, antebraț în
supinație.
• tehnica 1 – extensia cotului cu pronația antebrațului;
• tehnica 2 – revenirea în poziția inițială.

67
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 2 – contracție concentrică biceps.
➢ element : comanda verbală, rezistența apei.
➢ dozare : 8 repetări, 3 serii, pauză 20 -30 secunde, ritm2/4

Exercițiul 3 – în bazin trefla:
➢ activitate: poziția inițială – patrupedie cu așezarea mâinilor pe fundul bazinului.
• tehnica 1 – flexia brațelor din cot;
• tehnica 2 – menținere;
• tehnica 3 – revenirea în poziția inițială (deflexia brațelor din cot).
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție excentrică triceps;
• tehnica 2 – izometrie;
• tehnica 3 – contracție concentrică triceps.
➢ element : rezistența apei.
➢ dozare : 5-10 repetări, 2 serii, pauză 30 secunde -1 minunt., ritm 2/4.

Exercițiul 4:
➢ activitate : poziția inițială – așezat, brațul lipit de corp, cotul flectat, antebrațul în poziție
intermediară, în treflă.
• tehnica 1 – pronația antebrațului;
• tehnica 2 – revenirea în poziția inițială.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică pronatori;
• tehnica 2 – contracție concentrică supinatori.
➢ element: comanda verbală, rezistența apei.
➢ dozare : 8 repetări, 2 serii, pauză 30 secunde, ritm ¼

Exercițiul 5.
➢ activitate : poziția inițială – așezat,. o minge de plaja în mâna pacientu lui.
• tehnica 1 – deflexi a brațului din cot, cu împingerea mingii spre
fundul bazinului;

68
• tehnica 2 – menținere;
• tehnica 3 – revenirea în poziția inițială.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 2 – izometrie triceps;
• tehnica 3 – contracție excentri că triceps.
➢ element : minge, rezistența apei.
➢ dozare : 6-8 repetări, 3 serii, pauză 1 minunt., ritm 4/4.

Exercițiul 6:
➢ activitate : poziția inițială – așezat, mâinile pe fundul bazinului.
▪ tehnica 1 – mutarea șezutei lateral (mers în șezând pe fundul bazinului);
▪ tehnica 2 – revenirea în poziția inițială.
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 2 – relaxare;
➢ element: rezistența apei, greutatea corporală ușurată.
➢ dozare : 6-8 repetări,3 serii, pauză 30 secun de,

Exercițiul 7 :
➢ activitate: poziția inițială – așezat, brațul lipit de corp, cotul flectat, în mâna brațului
afectat se ține un liniar de 30 centimetri lat și se execută ritmic mișcarea de prono –
supinație.
• tehnica 1 – supinație antebraț;
• tehnica 2 – pronație antebraț;
• tehnica 3 – tehnica 4 -idem tehnica 1 -tehnica 2.
➢ tehnica:
• tehnica 1 -contractie concentrică pe musculatura supinatoare;
• tehnica 2 – contracție concentrică pe musculatura pronatoare;
➢ element : rezistența apei, comanda verbală.
➢ dozare: 6-8 repetări, 3 serii, pauză 30 secunde, ritm ¼.

69
Faza IV
Exerciții pentru dezvoltarea ADL -urilor si prehensiunii, exerciții pentru recâștigarea
profesionalismului, pentru cei care lucrează în efort intens, de o înaltă abilitate cum sunt
sportivii sau u nii instrumentiști, desenatori, în care caz antrenamentele gesticii trebuie
intensificate.
Faza a IV-a nu este obligatorie pentru toți pacienții, pentru cea mai mare parte a
pacienților rezultatele fazei a III -a fiind suficiente, atât di n punct de vedere funcțional, cât si al
capacitații de munca.
În aceast ă fază se execut ă exerciții care sa -l obișnuiască pe pacient pentru a se ajuta
singur s ă redevină independent în activitățile zilnice uzuale cum ar fi mâncat , îmbrăcat, spălat,
mers cu sau fără ajustarea obiectelor utilizate.
Se va utiliza erg oterapia .
Exercițiul 1: pacientul joacă șah ;
Exercițiul 2: tăiatul cu ferăstrăul de mână ;
Exercițiul 3: ștergerea prafului ;
Exercițiul 4: aplicarea tapetului cu r uloul ;
Exercițiul 5: țesutul la război și gherghef ;
Exercițiul 6: tricotatul ;
Exercițiul 7: utilizarea șurubelniței ;
Exercițiul 8: exersarea mișcărilor pentru ștergerea prafului ;
Exercițiul 9: ștergerea geamurilor ;
Exercițiul 10: exerciții p entru dezvoltar ea pensei bidigitale si polidigitale – prinderea unei
curele din jurul brâului, prinderea unor ace de pe masă, etc.22
Sporturi: tenis de mas ă și înot .23

22 http://www.scritub.com/medicina/ROLUL -MIJLOACELOR -KINETICE -IN-62614.php
23 Cordun, Mariana, Kinetol ogie medicală , București, Editura Axa, 1999 , pag. 197 -394.

70
Capitolul VI I – Prezentarea și interpretarea rezultatelor
Cura de recuperare funcțională s -a efectuat pe o durata de 1 -30 de zile pentru pacienții
din acest lot.
TABELUL 5 – Amplitudine de mișcare articulară:
Nr.
crt. Nume
Prenume Flexie
în grade Deficit de extensie
în grade Sectorul amplitudinii de mișcare
în grade
Inițial Final Inițial Final Inițial Final Beneficiu
1. C.V. 90°
115° 30° 10° 60° 105° 45°
2. C.C. 70° 95° 40° 15° 30° 80° 50°
3. M.I. 80° 95° 25° 10° 55° 85° 30°
4. D.L. 70° 85° 40° 20° 30° 65° 35°
5. P.C. 75° 95° 20° 10° 55° 85° 30°
6. V.V. 95° 100° 50° 40° 45° 60° 15°
7. P.A. 85° 95° 25° 10° 60° 85° 25°
8. L.D. 90° 115° 35° 5° 55° 110° 55°
9. B.B. 90° 120° 10° 0° 80° 120° 40°
10. A.S. 75° 100° 10° 10° 65° 90° 25°
Total grade beneficiu 350°
TABELUL 6 – Testing muscular manual:
Nr.
crt. Nume
Prenume Flexori Extensori
Inițial Final Inițial Final
1. C.V. 3- 3+ 3 4
2. C.C. 2 3+ 2 3+
3. M.I. 3 4 3+ 4
4. D.L. 3- 4 3 4
5. P.C. 3 4 3+ 4
6. V.V. 3+ 4 3- 4-
7. P.A. 3 4 3 4
8. L.D. 4 4+ 3+ 3+
9. B.B. 3+ 4+ 3+ 4+
10. A.S. 3 3+ 3+ 3+

71
TABELUL 7 – Grad de independență f uncțională:
Nr
Crt Nume
Prenume Funcții GIF
Alimentație Îngrijirea
corporala
(pieptănat,
spălat
dinți, etc.) Spălat
(dus) Îmbrăcatul
trenului
superior Îmbrăcatul
trenului
inferior Folosirea
toaletei Total
I F I F I F I F I F I F I F
1. C.V. 6 7 6 7 7 7 7 7 6 7 6 7 38 42
2. C.C. 4 6 4 6 5 7 5 7 4 6 4 6 24 38
3. M.I. 5 6 5 6 6 7 6 7 5 6 5 7 32 39
4. D.L. 4 6 4 6 6 7 6 7 5 6 5 6 30 38
5. P.C. 5 6 5 6 7 7 6 7 6 7 6 7 35 40
6. V.V. 6 7 6 7 7 7 7 7 6 7 6 7 38 42
7. P.A. 5 6 5 6 7 7 7 7 6 7 6 7 36 40
8. L.D. 6 7 6 7 7 7 7 7 6 7 6 7 38 42
9. B.B. 5 7 5 7 7 7 7 7 6 7 6 7 36 42
10. A.S. 5 7 5 7 7 7 7 7 5 7 5 7 34 42

TABELUL 8 – Gesturi fundamentale pentru mâna la nivelul membrului superior afectat:
Nr.
Crt. Nume
Prenume Gesturi fundamentale modifi cate – Da/Nu Total
3 4 5 6 7 8 Da Nu
I F I F I F I F I F I F I F I F
1. C.V. Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu Nu Nu Nu Nu 4 0 2 6
2. C.C. Da Nu Da Da Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu 6 1 0 5
3. M.I. Da Nu Da Da Da Nu Nu Nu Da Nu Da Nu 5 1 1 5
4. D.L. Da Nu Da Da Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu 6 1 0 5
5. P.C. Da Nu Da Da Nu Nu Nu Nu Da Nu Da Da 4 2 2 4
6. V.V. Da Nu Da Nu Da Da Da Da Da Nu Da Nu 6 2 0 4
7. P.A. Da Nu Da Da Nu Nu Nu Nu Da Nu Da Nu 4 1 2 5
8. L.D. Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu Nu Nu 5 0 1 6
9. B.B. Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu Da Nu 6 0 0 6
10. A.S. Da Nu Da Nu Nu Nu Nu Nu Da Nu Da Nu 4 0 2 6

72
7.1. Reprezentarea grafic ă a rezultatelor
Grafic nr. 1 – Amplitudinea de mișcare articulara pentru mișcarea de flexie

Toți pacienții au obținut ameliorarea a mplitudinii articulare in direcția de flexie, iar 3
pacienți (CV, LD, BB), au obținut unghiuri foarte bune.

Grafic nr. 2 – Amplitudinea de mișcare articulara pentru deficit de extensie.

Deficitul de extensie a rămas semnificativ pentru un pacient (VV), la un pacient s -a
recuperat complet (BB), iar pentru ceilalți pacienți deficitul de extensie s -a ameliorat.
6065707580859095100105110115120
C.V. C.C. M.I. D.L. P.C. V.V. P.A. L.D. B.B. A.S.90
7080
707595
8590 90
75115
95 95
8595100
95115120
100Amplitudine articulară în grade
Nume pacientAmplitudinea de miscare articulara pentru
miscarea de flexie
Inițial
Final
0510152025303540455055
C.V. C.C. M.I. D.L. P.C. V.V. P.A. L.D. B.B. A.S.Amplitudine articulară în grade
Nume pacientAmplitudinea de miscare articulara pentru deficit
de extensie
Inițial
Final

73
Grafic nr. 3 – Forța mușchilor flexori ai cotului.

Majoritatea pacienților au obținut valoarea 4.

Grafic nr. 4 – Forța mușchilor extensori ai c otului.

Deficitul de forță musculara s -a ameliorat la majoritatea pacienților cu un grad.

-3-2-1012345
C.V. C.C. M.I. D.L. P.C. V.V. P.A. L.D. B.B. A.S.-323
-33 3 34
3 3 3 34 4 4 4 4 4 4
3Forța musculară
Nume pacientForța mușchilor flexori ai cotului
Inițial
Final
-4-3-2-1012345
C.V. C.C. M.I. D.L. P.C. V.V. P.A. L.D. B.B. A.S.Forța musculară
Nume pacientForța mușchilor extensori ai cotului
Inițial
Final

74
Grafic nr. 5 – Grad de i ndependență funcțională.

Nivelul funcțional al tuturor pacienților a crescut, din care 5(CV, VV, LD, BB, AS) au
ajuns la o valoare m aximă.

Grafic nr. 6 – Gesturi fundamentale modificate – „DA”.

Gestica s -a normalizat la patru pacienți (CV, LD, BB, AS).

24262830323436384042
C.V. C.C. M.I. D.L. P.C. V.V. P.A. L.D. B.B. A.S.Valoare
Nume pacientGrad de independență funcțională
Inițial
Final
0123456
C.V. C.C. M.I. D.L. P.C. V.V. P.A. L.D. B.B. A.S.Numar -DA
Nume pacientGesturi fundamentale modificate -DA
Inițial
Final

75
Capitolul VII I
8.1. Discuții
În ceea ce priv ește gradul de durere al fiecărui pacient, acesta a scăzut în urma
medicației antial gice, antiinflamatorii și sedative asociate cu terapia fizicală cu efecte
antalgice .

8.2. Concluzii
1. Examinând calitatea funcțională a pacienților urmăriți, s -au obținut rezultate bune, în
cadrul Spitalului de Recuperare tratamentul aplicat a fost mai complex prin asocierea
hidrokinetoterapie.
2. Acest studiul demonstrează necesitatea începerii precoce a tratamentului de
recuperare cu accent pe kinetoterapie.
3. Majoritatea pacienți lor urmăriți au prezentat ameliorarea tuturor semnelor clinice
luate în evidență: durere, amplitudine articulară și forță musculară, edem, tulburări vaso –
motorii.
4. Program ul de kinetoterapie a fost bine suportat de toți pacienții, și s-a asociat
hidrokinetoterapia cu terapia ocupațională.
5. Nu se găsesc diferențe într e bărbați și femei în ceea ce privește eficiența recuperării.
6. Calitatea rezultatelor obținute nu a fost influențată de vârstă .