După cel De-al Doilea Război Mondial aceasta s-a unit cu alte patru fabrici sub sigla Phoebus. [307829]

7.1 [anonimizat] o suprafață aproximativă de 28 hectare, a fost demolat în primăvara anului 2015. Terenul pe care în prezent a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], la est de strada Oneștilor iar la vest de proprietăți private. În prezent terenul a [anonimizat].

[anonimizat], iar cele existente au fost reconstruite și reutilate complet.Printre cele mai importante unități industriale care au avut un rol important în dezvoltarea economiei țării a [anonimizat] .

Istoria Uzinei Înfrățirea a început în anul 1902 când Sándor Tátray se asociază cu Alajos Klier și înființează împreună o [anonimizat] 1904 este mutată pe actualul teritoriu al Uzinei Înfrățirea .

Turnătoria și fabrica de mașini Tatray și Asociații a fost fondată în anul 1906 de către mecanicii de origine moravă Sándor Tátray și Alajos Klier. [anonimizat] a fi una dotată cu mașinării moderne. [anonimizat] 10-12 [anonimizat] 600-700 muncitori. Această turnătorie a rezprezentat nucleul în jurul căreia s-a [anonimizat], Înfrățirea.

Această fabrică producea de-a lungul anilor diferite produse precum piese turnate pentru satisfacerea nevoilor locale([anonimizat]), [anonimizat], corpuri de cișmea și pompe. Mai mult a preluat o [anonimizat] (Hochhauser, O contributie la o istorie a industriei de fabricăla Oradea în perioada 1848-1948, 2010, p.70).

De-a [anonimizat]-ungare precum corpuri de grenade și alezaje pentru proiectile dar și trifoane de fxare pe travesre a șinelor de cale ferată.

[anonimizat] a [anonimizat], aceasta fiind dotată cu mașinării și instalații moderne.

La 6 noiembrie 1926, societatea a adoptat numele Turnătoria de fier și fabrica de mașini Phoebus S.A. (Hochhauser, O contributie la o istorie a industriei de fabricăla Oradea în perioada 1848-1948, 2010, p.71). Până în anul 1930, aceasta a cunoscut o [anonimizat] a inclus și fabricarea locomotivelor dar și a [anonimizat], [anonimizat]. În 1936 [anonimizat],în urma falimentului acționarilor.

Fabrica metalurgică Phoebus a [anonimizat] a țării. În anul 1939 [anonimizat] a [anonimizat] din țară (Brăila) , rămânând astfel fără de lucru circa 700 de lucrători ( Arhivele Naționale, Istoricul Fabricii Fhoebus Oradea).

Din dorința de a readuce industria metalurgică la ceea ce a fost în zona județului Bihor, autoritățile decid după Cel De-al Doilea Război Mondial, gruparea întreprinderilor individuale metalurgice din oraș respectiv : Frații Grunwald (atelier de lăcătușerie ) , Fulger ( atelier broaște uși ) , Dezső Szántó și Fiul (atelier de rulpuri și sobe ), precum și Standard (fabrică cărucioare pentru copii ) înființând astfel fabrica sub același nume, Phoebus. În anul 1948, fabrica a avut un total de 181 de angajați.

În data de 11 iunie 1948, fabrica Phoebus, prin naționalizare a primit denumirea de Fabrica Metalurgică de Stat Înfrățirea, Oradea, nume care a dăinuit în memoria colectivă până în primăvara anului 2015 când a fost demolată, pe sit fiind propuse noi proiecte precum malluri, clădiri de birouri și locuințe colective.

Fabrica de rulouri Dezső Szántó a fost înființată în anul 1911 și a fost prima fabrică orădeană de rulori, în interiorul acesteia lucrând între 30-40 de angajați aceștia producând rulouri de tip Esslingen, obloane de tablă de oțel, rulori din damasc, jaluzele, rulouri din pânză, structuri parasolar și articole de lăcătușerie în masă.

După Primul Război Mondial, fabrica se ocupa în special de servicii în folosul comunității precum montarea și repararea instalațiilor de apă, depanarea mașinilor agricole precum și un serviciu nemaintâlnit în Oradea până la acea vreme, executarea de suduri cu autogen.

În anul 1923 firma s-a transformat în societate, numele acesteia fiind Gründwald și Szántó, iar după un timp aceasta a fost regăsită în documente sub numele de Fabrica de rulouri și sobe Dezső Szántó și Fiul.

După cel De-al Doilea Război Mondial aceasta s-a unit cu alte patru fabrici sub sigla Phoebus.

Fabrica de articole de metal și tinichea Gründwald și Asociații a fost înființată în anul 1922, iar din anul 1924 a fost cunoscută sub numele de Frații Gründwald. Fabrica producea diferite produse metalice și chimice și tinichea, precum și suporturi pentru rulouri, bidoane, diferite capace, soluți pentru curățirea obiectelor metalice și pentru ape de colonie, butelii pentru eter, farfurioare pentru vopsele și avea 32 de angajați. Pe lângă zona orașului Oradea, firma livra produse și în cele mai mari orașe ale țării precum București, Iași, Ploiești, Craiova, Brăila, Chișinău precum și Cernăuți.

Turnătoria de fier Iosif Ivan, a fost fondată în anul 1920 și producea piese turnate de fontă, aluminiu și alpaca, mașini agricole și instalații pentru vie, linuri de struguri cu două coșuri, mașini industriale de tocat mac, lămpi de benzină, aparate pentru tăierea zarzavaturilor, mașini de tocat porumb, chei de broască din aluminiu. În perioada în care a fost fondată , în aceasta lucrau 50 de angajați, însă după cel de-al Doilea Război Mondial, aici lucrau doar 35 de angajați.

În urma asocierii micilor întreprinderi din Oradea la 27.XI.1947 și anume: Frații Gründwald, Fulger, Standard, S.I.N.C și Dezső Szántó și Fiul, luând denumirea fostei mari întreprinderi din Oradea Fhoebus a intrat la 15 febr 1949 sub formă de arendare și turnătoria Ivan cu toată instalația ce o mai avea, continuându-se astfel existența până la data naționalizării din 11 iunie 1948, când apoi împreună cu alte mici întreprinderi au intrat și au format întreprinderea de stat Înfrățirea. (Arhivele Naționale, Istoricul Firmei Ivan Oradea).

Fabrica Forja, a fost înființată prin unirea a două fabrici (Rovior- lucrau doar 20 de angajați și Gitya-a intrat in inactivitate in anul 1947) în anul 1949 și producea mașini agricole. (Arhivele Naționale, Istoricul Firmei Forja/Rovior și Gitya)

Fabrica Gitya Dumitru și Fiul a fost înființată în anul 1844 sub numele de Demeter Gitye. Aceasta producea diferite tipuri de cântare precum cântare cu cârlige, cântare balanță, dar și pluguri, plite, sobe și mobilier din fier forjat. Evoluția sa a fost stopată de recesiunea economică începută în 1929. Devenind insolvabilă, a dat falliment(…) insolvența s-a datorat lipsei de numerar și a scăderii numărului de clienți. (Hochhauser, O contributie la o istorie a industriei de fabrică la Oradea în perioada 1848-1948, 2010, p.76).

Și această fabrică unită sub denumirea Forja a fost naționalizată la data de 11 iunie 1948 si-a lucrat de sine stătătoare până la data de 06 iunie 1949, când s-a comasat cu uzina Înfrățirea, conform Deciziei nr 2158 a ministerului industriei. (Arhivele Naționale, Istoricul Firmei Forja/Rovior și Gitya)

Datorită dorinței de întărire a industriei metalurigice o serie de fabrici naționalizate în 1948 au fost comasate cu fabrica Înfrățirea, conform Deciziei nr 135/ 22.01.1949 a Ministerului industriei, publicat în Monitorul Oficial nr 23 din 28 ianuarie 1949.(Arhivele Naționale). Printre acestea s-au enumerat firma Florencz (fabrică de cîntare), Metaloid (atelier de agrafe și mărunțișuri) , Mihai Bojak (țesătorie metalică) , Gheorghe Doja, Frații Hallas( atelier de lăcătușerie și rulouri), Fulger,iar la 6 iunie 1949,prin decizia 2158 se mai comasează ți turnătoria Salamon și o forjăpentru unelte agricole.

În anul 1948, în momentul naționalizării, în uzina Înfrățirea lucrau aproximativ 250 de angajați, iar suprafața ocupată era de 1800 mp.

Obiectivul principal în următorii cinci ani a fost dezvoltarea uzinei, producția acesteia crescând de la an la an, iar mașinăriile demodate ale acesteia fiind înlocuite cu utilaje moderne precum strunguri și mașini de frezat noi, browecuri și mașini de rabotat, utilaje pentru prelucrarea roților dințate și multe altele. În anul 1950 se produceau diferite mașini uunelte precum mașini de găurit, shapinguri, ferestraie circulare. Anul 1955 a reprezentat o etapă importantă în dezvoltarea uzinei, aceasta realizând primele mașini de export. Uzina ,,Înfrățirea’’ Oradea avea cea mai mare pondere în cadrul industriei.

În anul 1902, prin asociere, lăcătușul Tatrai Alexandru și Klein Jaroslav, turnător, au înființat, pe strada Transilvaniei, o mică întreprindere compusă dintr-un atelier de lăcătușerie și turnătorie. În anul 1904, turnătoria de pe strada Transilvaniei s-a mutat pe actualul teren al Uzinei ,,Înfrățirea’’. În 1907 se mai unește cu un atelier de lăcătușerie și tinichigerie. Profilul noii fabrici se lărgește prin realizarea de pluguri pentru agricultură, prese pentru stors struguri, articole de lăcătușerie și tinichigerie pentru uz casnic. În anul 1908, inginerul Schuler Adolf și Zsuba Martin, reîntorși din America, au transformat aceste ateliere mici într-o întreprindere, ceea ce a permis să înceapă producția pentru stat. Figura sub denumirea de Prima turnătorie și fabrică de mașini unelte din Oradea, unde lucrau circa 120 de muncitori. În anul 1911 s-a construit o hală de prelucrări mecanice și montaj, cu o suprafață de 1800 m². În timpul acțiunilor greviste care au cuprins întreaga monarhie austro-ungară, pe fondul greutăților materiale derivate din desfășurarea războiului mondial, în Oradea anului 1918 se înființează un sindicat al muncitorilor. Pe fondul relansării economiei României Întregite, vechea întreprindere se reorganizează și ia numele de Fabrica ,,Phoebus’’. Acționarii acestei fabrici au încheiat contracte cu statul pentru reparații de locomotive și încep fabricația, cu un capital de 300000 lei. În anul 1926, fabrica are un capital de 100 milioane lei. Pe parcursul anilor, în cadrul fabricii au loc greve ale muncitorilor, care cereau măriri de salarii și condiții mai bune de lucru. În anul 1936, Fabrica ,,Phoebus’’ a fost preluată de Societatea Franco Română, iar în anul 1940 a fost evacuată și mutată la Brăila, cu o parte dintre muncitori, punând bazele Uzinei ,,Progresul’’. La evacuare acționarii au demontat complet acoperișul metalic de la secția prelucrări mecanice, precum și turnătoria de fontă. În anii următori, cât a fost cedat Ardealul, în aceste clădiri s-au instalat o serie de ateliere mici. În anul 1947 s-au asociat: Turnătoria de oțel a lui ,,Ivan’’, Lăcătușeria ,,Frații Grünwald’’ – fabrică de ambalaje metalice, Fabrica de sobe ,,Szanto Dezideriu și Fiul’’ – fabrică de rulouri și sobe, Atelierul de broaște și uși ,,Fulger’’, Fabrica de cărucioare de copii ,,Standard’’ și Fabrica de avioane fără motor, aparținând lui Molnar. Asocierea acestor întreprinderi s-a făcut la inițiativa Comitetului Județean al P.C.R. Bihor și a comisiilor sindicale, înființându-se o societate pe acțiuni sub vechea denumire de ,,Phoebus’’. Obiectul de activitate al acestei societăți era fabricarea de produse din fier și din lemn (rulouri de metal și lemn), mașini unelte pentru export. La 11 iunie 1948, în urma naționalizării, s-au mai comasat o serie de întreprinderi din Oradea, luând ființă Întreprinderea ,,Înfrățirea’’Oradea.

În anul 1949, pe baza Deciziei dată de Ministerului Industriei, s-au comasat următoarele întreprinderi: ,,Bojan Mihai’’- țesătorie metalică, ,,Frații Hallas’’– lăcătușerie și rulori, ,,Metaloid’’ agrafe și mărunțișuri, ,,Florencz’’ – fabrica de cântare. În anul 1948, fabrica avea două clădiri pentru secțiile de producție, o hală pentru secția de prelucrări mecanice și secția montaj, o hală pentru secția de întreținere și secția sculărie. În 1 martie 1951, prin Decizia nr. 262 din 1 martie 1951 a Ministerului Metalurgiei și Industriei Chimice, Uzina ,,Înfrățirea’’ rămâne să producă numai mașini unelte așchietoare. Pentru atelierele care produceau articole de larg consum se înființează Întreprinderea Metalurgică de Stat ,,Bernath Andrei’’, care se profilează pe articole de larg consum (lacăte și broaște de uși). Se construiește o turnătorie de fontă și un atelier de forjă, treptat, utilajele vechi sunt înlocuite cu utilaje noi: strunguri și mașini de frezat, mașini de rabotat, utilaje pentru prelucrarea roților dințate etc. Prin desprinderea unor secții din cadrul Uzinei ,,Înfrățirea’’, în anul 1951, se înființează Întreprinderea de echipament metalic pentru binale[5]. La început, aceasta producea bunuri de consum. Începând cu 1973, profilul întreprinderii s-a stabilizat pe accesorii și mecanisme cinematice pentru toate mijloacele de transport fabricate în țară, (autocamioane, vagoane, locomotive, vase fluviale și maritime) și lăcătușerie pentru binale. Anul 1955 marcheză o nouă etapă în dezvoltarea producției uzinei. Atunci s-au livrat primele mașini la export, mașini-unelte de cele mai diverse tipuri, care și-au câștigat aprecierea fiind exportate în 45 de țări de pe glob[6]. Din anul 1963, produsele acestei uzine au participat la marile expoziții de la Tokio, Tripolis, Göteborg, Bruxelles și Milano.

Produsele întreprinderilor industriale care făceau parte din ramura industrială a construcțiilor de mașini și a prelucrării metalelor erau destinate atât pieței interne, cât și celei externe. Cea mai mare pondere la export a avut-o Uzina ,,Înfrățirea’’.

Foto: Miruna Boca 2017

7.2 Alumina

Istorie

În 1965, Alumina a fost prima fabrică dată în folosință pe platforma industrială de pe Șoseaua Borșului. Folosind bauxită autohtonă, fabrica producea oxidul de aluminiu necesar Fabricii de aluminiu de la Slatina (actuala ALRO).

1994 – Cemtrade SA este infiintata in Bucuresti, capitala Romaniei.

2000 – Compania rusă Ruskii Alumini achiziționează Cemtrade SA.

Aprilie 2000 – Cemtrade SA achizitioneaza rafinaria Alum Oradea, din nord-vestul Romaniei, pentru 200.000 de milioane de lei si isi muta sediul in Oradea.

Ianuarie 2002 – Activitatea de producție din fabrică este oprită.

2004 – Este reluată producția de fabrica a fabricii Cemtrade.

Noiembrie 2006 – Fabrica este închisă din nou pentru a fi nerentabilă și pierde.

Spetember 2007 – Cemtrade SA anunță planurile sale de a vinde fabrica din Oradea.

Ultima actualizare în 19 iulie 2016.

Alor” – S.A. Societate comercială pe acțiuni Șos. Borșului nr. 31, Oradea, Bihor Producerea și comercializarea oxidului de alumină în diferite calități și sortimente.

Producerea și comercializarea de:

hidroxid de aluminiu;

metavanalat de amoniu și pentoxid de vanadiu – alumină sinterizată de tip tabular.

733,15

——————

(383,273+226,387) Întreprinderea de Alumină Oradea(Monitorul Oficial al României

Anul III, Nr. issue::0014bis – Partea I – Marți, 22 ianuarie year::1991

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni)

HOTARARE Nr. 445 din 29 iulie 1994

privind actiunea de restructurare a unor societati comerciale cu capital majoritar de stat, de importanta deosebita pentru economia nationala

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 215 din 15 august 1994

Art. 1

In scopul realizarii unor activitati rentabile, eliminarii pierderilor si a platilor restante, utilizarii eficiente a mijloacelor existente, incurajarii privatizarii, in baza art. 2 din Hotararea Guvernului nr. 780/1993, se supun restructurarii economico-financiare societatile comerciale cuprinse in anexa nr. 1 la prezenta hotarare, sub coordonarea Agentiei de Restructuraresocietatilor comerciale cu capital majoritar de stat la care programele de restructurare se vor realiza prin forte proprii, sub supravegherea Agentiei de Restructurare si a Fondului Proprietatii de Stat

Ministerul Industriilor

Departamentul industriei metalurgice

–––––––––––––––––––-

Nr.

crt. Societatea comerciala Localitatea

–––––––––––––––––––-

1. ALRO – S.A. Slatina

2. ABROM – S.A. Barlad

3. ALOR – S.A. Oradea.

Nr. crt. COMPANIA NUMĂR DE ANGAJAȚI (MII)

1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004

3 Alor Oradea 1,2 1,2 1,1 1 0 0 0

Foto: Miruna Boca -2017

7.3 Fabrica de bere

în apropierea Cetății exista în 1717 o "fierbătorie de bere" ce funcționa sub patronajul comunității și al Capitlului romano-catolic.

Un deceniu mai târziu, în cartierul Seleuș a apărut a doua fierbătorie, "Braxa Dominalis", care producea bere neagră și blondă. În 1896, aceasta a devenit "Fabrica de Bere, cu aburi, Oradea-Seleuș Lowy Ignaz", care a scos pe piață mărcile Szent Laszlo și Marcziusi (Bere de martie). În 1912, botezată "Hungaria", fabrica a ajuns la o producție de 18.500 hectolitri.

Harta Oradiei 1887, colecție Lt. Col. (r) Ing. Gheorghe Nedelcu

Denumirea așezării (Péce-Szöllös) arată importanța pârâului Peța pentru aceasta. Fiind încă neamenajată, curgând neregulat, ca Peța Caldă și Peța Rece, în direcția cartierului Velența, iar mai apoi prin Subcetate, pârâul era folosit la punerea în funcțiune a morii Seleuș, aflată pe strada Eforiei. Clădirea există și azi. De asemenea, în apropiere funcționa una din cele mai vechi manufacturi de bere din regiune, evoluată, odată cu așezarea, într-o adevărată fabrică de bere (Dreher-Haggenmacher, denumire păstrată până la cel de-al doilea război mondial).

În următorul deceniu, și-a schimbat de mai multe ori proprietarii, pentru ca în 1922 să devină societatea pe acțiuni "Fabrica de Bere Dreher-Haggenmacher". În consiliul de administrație al societății s-a aflat, printre alții, și avocatul Aurel Lazăr.

Principalele sortimente produse la Oradea au fost Berea de Martie și Salvator, care se vindeau și în București. În perioada interbelică, mărcile locale de bere au fost Dreher-Haggenmacher, Bak (Țapul, suprasaturată cu malț), Dacia, Herkules, Szent Laszlo, Tur și Gazda.

În 1948, Fabrica de Bere Dreher-Haggenmacher a fost naționalizată, iar în 1972 s-a unit cu Fabrica de Spirt și Drojdie, devenind Întreprinderea de Bere, Spirt și Drojdie Oradea. În această perioadă, sortimentele produse au fost Berea hipoglucidică, Bihor, Sport, Felix, Stăncuța, Carpați și Bucegi. După 1989, economia de piață a impus schimbarea denumirilor mărcilor, așa apărând berile Crișana Premium, Iadolina, Clasic, Crișana Favorit și Crișana brună specială.În 1999, Fondul Proprietății de Stat a decis să-și vândă acțiunile de la fabrica de bere firmei orădene Evro Impex, cu 4 miliarde lei. Evro Impex a fost acționară a firmei Romexa Oradea, societate care a produs oul cu surprize Kinder. La începutul anului 2000, fabrica a intrat în pierdere, drept urmare proprietarul a decis demolarea și dezafectarea terenului.Pe 1 februarie 2001, la ora 15, a început demolarea, prin implozie. Pe teren s-a construit primul mall al orașului, Lotus Center. În memoria fabricii care a produs bere pentru orădeni atâtea veacuri, acesta are un pub cu denumirea " n anul 1717, în apropierea cetății din Oradea se producea, sub patronajul comunității orașului și a Capitalului romano-catolic, celebrul lichid blond-brun, mai exact berea. În anul 1727, pe malul stâng al pârâului Peța, în Seleuș, exista o a doua fierbătorie de bere orădeană denumită Braxa Dominalis care producea bere blondă și neagră. Pe acest loc sau în vecinatatea lui va apărea mai târziu o fabrică de bere. În anul 1896, are loc reorganizarea fabricii sub denumirea de Fabrica de Bere, cu aburi, Oradea-Seleus “Lowy Ignaz” și scoțând pe piață, timp de patru ani, bere Szent Laszlo (Sfantul Ladislau) și Marcziusi (Bere de Martie). Dupa anul 1900, fabrica de bere se numea “Hungaria” și avea o producție de bere care în anul 1912 ajungea la circa 18500 hectolitri, de 10 ori mai mult decât în anul1900. Berea produsă în aceasta perioadă, purta a numele de “Goliath”, iar pe parcursul următorului deceniu fabrica își schimbă de mai multe ori proprietarii, iar în anul 1922 devine societate pe actiuni și are denumirea de Fabrica de Bere Dreher-Haggenmacher S.A.. Fabrica producea bere blondă și neagră în sticlă, precum și bere cu concentrație slabă de alcool. Principalele sortimente erau Berea de Martie și berea Salvator, producția urmând să se diversifice în următorii ani, iar mărcile produse la Oradea ajung și pe piața din capitală în jurul anului 1923, concurând puternic sortimentele autohtone Luther și Bragadiru. Mărcile orădene interbelice erau Dreher-Hanggenmacher, Bak (Țapul-bere suprasaturată cu malț și valoare nutritivă ridicată), Dacia, Herkules, berea blondă specială Szent Laszlo, Tur(Soimul peregrin), Komlo Gyongye (Perla hameiului) și Gazda. În anul 1943, fabrica de bere edita pentru clienții săi și un calendar de buzunar, care cuprindea tot ce trebuia să știe un cetățean respectabil: mersul trenurilor spre și dinspre Budapesta, un tabel caloric, indicații privind modul de calculare al dobânzilor bancare, indicatoare de circulatie rutieră, un tabel cu marile orașe ale lumii precum și cu sistemul monetar internațional și unitățile de măsură. Miniagenda conținea informații despre berea produsa de fabrică, valorile nutriționale și temperatura de păstrate a berii în pivnițe precum și numeroase reclame care lăudau calitatea inegalabilă a berii de la Oradea. Fabrica de Bere Dreher-Haggenmacher, a fost naționalizată în anul 1948 și a mai funcționat încă 52 de ani. În anul 1972 se unește cu Fabrica de Spirt și Drojdie devenind Interprinderea de Bere Spirt si Drojdie Oradea. Sortimentele produse în aceasta perioadă sunt : Berea hipoglucidică, Bihor, Sport, Felix, Stăncuța, Carpați și Bucegi.( ISTORIA PRODUCERI BERII ÎN ORADEA, Județul Bihor, Provincia Crișana:\18 Septembrie 2017 popadincrisana)

x

7.4 Fabrica de ulei

Fabrica de ulei- Oradea

Această fabrică a fost construită în orașul Oradea, din Județul Bihor,în anul 1940. După naționalizare în anul 1953, fabrica de ulei din Oradea, primește utilaje de precizie care au fost aduse din Uniunea Sovietică, iar instalația de prelucrare a uleiului este fabricată în țară. În anul 1993 a fost privatizată prin metoda MEBO ,fabrica fiind printre primele unități economice orădene privatizate, salariații preluând controlul prin celebra metodă MEBO, în anii 1993-1994 (salariații și persoanele din conducere putând dobândi contra certificate de proprietate și bani acțiuni de la societatea unde munceau). Bineînțeles, cei care și-au tras partea leului au fost directorii, unul dintre principalii beneficiari ai privatizării fiind Coriolan Vușcan, directorul general. Prin cumpărări repetate de acțiuni a devenit acționar majoritar, în perioada 1998-2000 scandalul "ingineriilor" cu acțiuni de la Interoil ținând prima pagină a presei locale. În fine, fabrica merge pe profit și intră în retehnologizări repetate în anii 1993, 1996, 1998 și 2005. Perioada de vârf se încheie odată cu mișcările neinspirate ale patronului Vușcan, care a contractat credite și împrumuturi uriașe punând drept garanție activele fabricii. Neputând plăti datoriile, Interoil este preluată de surata ei din București, fabrica de ulei Muntenia, iar o parte din terenul fabricii, pe care se afla și un depozit, intră în proprietatea Tiger Amira. Cum societatea Muntenia a fost preluată, la rândul ei, de compania similară din Iași, deținută de americanii de la Bunge, cercul se închide și multinaționala este cea care va decide de acum înainte în afacerile cu ulei de floarea soarelui sau alt tip de ulei vegetal. La ora actuală, în țară, Bunge are o singură unitate de producție, cea de la Buzău, unde au fost relocate o parte dintre utilajele de la Oradea, București și Iași, fabricile de aici fiind închise. Compania din România deține o cotă de piață de 40% și a înregistrat în anul 2008 o cifră de afaceri de 214 milioane euro. .( sursa- provinciacrisanana.blogratuit.ro/…/Fabrica-de-ulei-Oradea-JudeEul-Bihor-ProvinciCri…)

Foto:Miruna Boca

"Costurile industriale ridicate si volumul mare al investitiilor necesare pentru modernizarea fabricii au stat la baza hotararii actionariatului", a declarat directorul Bunge Romania, Michael Whitney. Fabrica Interoil Oradea a fost construita in 1940 si necesita investitii substantiale pentru modernizarea echipamentelor si a infrastructurii. "Costurile industriale se ridica mult peste cheltuielile inregistrate de unitati similare, precum fabrica de la Martfu din Ungaria, sau Unirea de la Iasi, in timp ce capacitatea de productie este mult mai mica", a subliniat reprezentantul fabricii. Interoil a fost preluat de grupul american de firme Bunge in anul 2003. Fabrica din Oradea producea ulei pentru partea de vest a tarii. Pe viitor productia pentru aceasta parte a tarii va fi preluata de Unirea Iasi si de fabrica Martfu din Ungaria, in timp ce fabrica de la Buzau va produce pentru partea de sud ( www.romanialibera.ro/economie/…/bunge-inchide-fabrica-de-ulei-din-oradea

7.5 Fabrica de spirt

Ansamblul, cunoscut sub numele de Fabrica de spirt și drojdie a fost demolat în anul 2007 .În prezent terenul lipsit de construcții având o suprafață de aproximativ 12.288 mp, aparține unei proprietar privat.

Terenul pe care o dată se afla fabrica este situat pe malul stâng al Crișului Repede, în zona sud-estică a orașului Oradea. Terenul este sub formă dreptunghiulară și este delimitat la nord de Calea Mareșal Alexandru Averescu, la sud de Calea Clujului, la est și la vest de proprietăți private.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, fabrica era cunoscută sub numele de Fabrica de spirt Mór Moskovits și Fiul, aceasta fiind o fabrică de importanță majoră, fiind o competitoare de excepție pe piață și în secolele care urmau. Aceasta a fost înființată în 1848 de către Márton Hilinger.

Anul 1882 a cunoscut o dezvltare majoră, o dată cu preluarea acesteia sub custodia lui Mór Moskovits. Acesta a propus pentru diversificare activității, ca în interiorul fabricii să se deschidă o fermă zootehnică, care se ocupa de îngrășarea vitelor. Acest mix de domenii de activitate era întâlnit în fabrici, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Alături de Fabrica de spirt Léderer și Kálman, au devenit nucleul cartierului Subcetatea, creînd multitudine de locuri de muncă.

După16 ani, a fost lărgit obiectul de activitate cu fabricarea lichiorului, a drojdiei, a romului și a diferitelor tipuri de esențe. Această fabrică aproviziona o mare parte a orașelor din Transilvania.

În acea perioadă, suprafațe terenului era de 1800 mp, pe care erau ridicate trei clădiri importante și anume clădirea fabricii propriu-zise, clădirea depozitelor și cea a birourilor și încă nouă alte imobile dotate cu mașinării considerate moderne la acea vreme .În anul 1901, fabrica a cunoscut un boom din punct de vedere al dezvoltării, aceasta fiind recunoscută la nivel mondial.

Fabrica a fost naționalizată în anul 1948, fiind recunoscută sub numele de Întreprinderea Industrială de Stat, Victoria-fabrica de spirt și drojdie comprimată, Oradea, iar din 1949 , a fost înființată o nouă secție de fabricare a oțelului prin comasarea a patru întreprinderi.

În 1951 a fost introdusă secția de acid carbonic, ca și materie primă fiind folosită melasa.

Din anul 1972 se realizează mărirea întreprinderii, mărindu-se astfel producția de bere fabricată, precum și construirea unei noi fabrici de malț. După anul 1990, fabrica a cunoscut un declin daorită privatizări ,schimbărilor politice din acea vreme, aceasta fiind lăsată în paragină iar apoi demolată în anul 2007.

Foto: Miruna Boca -201

7.6 Moara Rasarit

Ansamblul este situat pe malul stâng al Crișului Repede, în zona sud-estică a orașului Oradea. Terenul este sub formă trapezoidală și este delimitat la sud de strada Miron Costin, la nord, est, vest de proprietăți private.Terenul are aproximativ 11.650 mp și aparține Statului Român.

Istoria acestui ansamblu a început în anul 1910, moara având numele de Moara cu aburi Léderer și Kálman, la început, domeniul de activitate aacesteia fiind doar morăritul, în scurt timp aceasta fiind dotată cu mașinării moderne. Avantajul acestei mori, față de alte construcții cu aceași funcțiune, era amplasamentul, această fiind poziționată în apropiere de gară. În timpul Primului Război Mondial și celul De-al Doilea Război Mondial, aceasta a funcționat fără întrerupere.

După eliberare, întreprinderea a fost preluată de Armata Roșie, pentru care a lucrat fără oprire până la începutul anului 1945 (…).(Hochhauser, O contributie la o istorie a industriei de fabrică la Oradea în perioada 1848-1948, 2010, p.38).

A luat ființă la 1 Decembrie 1857, dar a fost constituită, ca societate pe acțiuni abia în 1886. S-a ocupat și cu îngrășarea vitelor folosind borhotul rezultat de pe urma distilării alcoolului.În anul 1871, firma a produs 16.000 hl de spirt, având un număr de 180 muncitori. Forța motrică era asigurată de 3 motoare cu aburi, Din anul 1875, dispunea de o instalație de rafinare a spirtului. Suprafața fabricii era de 12,66 ha, și se compunea, în afară de îngrășătorie, din 12 clădiri. Istoricul morii se întinde în trecut, până în anul 1868, când comerțul cu cereale avea un rol important în viața economică a orașului și a împrejurimilor acestuia. Întreaga producție de cereale din zona Crișurilor, se aducea la Oradea, pentru a fi prelucrată. Prima moară cu măciniș plat, cu două etaje avea modesta capacitate de prelucrare 3,6 tone grâu pe zi. Moara a fost acționată de o mașină cu aburi de 35 CP.

În anul 1910 s-a clădit un siloz pentru 1250 tone de cereale și o magazie de făină de 600 tone. Vechea mașină de aburi a fost înlocuită cu una de 170 C.P. pentru asigurarea forței de acționare corespunzătoare. În anul 1912 s-au prelucrat: 400 vagoane de porumb, 1.400 vagoane de grâu, 700 vagoane de cărbune și producea 15.000 hl de spirt, 1.300 vagoane de făină, comercializând 600.000 l lapte îmbuteliat în sticle. Îngrășătoria avea la acea dată 700 de cornute și 160 de vaci În timpul primului război mondial moara a funcționat fără întrerupere. După terminarea acestuia, proprietarii Léderer și Kálmán au arendat moara unei societăți comerciale, iar mai apoi unui antreprenor. După investițiile care s-au făcut, moara a ajuns la o capacitate de 40 tone, capacitate cu care a funcționat până în anul 1940.

În al treilea deceniu al secolului nostru, întreprinderea, care era deja un complex format din moară, fabrică de spirt și îngrășătorie, nu putea scăpa de efectele crizei economice mondiale dintre anii 1929-1932, proprietarii luând măsuri pentru sistarea activității fabricii de spirt. În urma schimbării patronilor muncitorii a fost concediați, moara rămânând totuși în funcțiune. În anul 1940 utilajele fabricii s-au demontat, iar patronii au trecut la extinderea capacității de producție a morii. S-au înlocuit o serie de utilaje, în locul mașinilor cu aburi s-a instalat un motor cu gaz de 250 CP. și un generator electric de 75 kW. Ca urmare a introducerii noii forțe de acționare, capacitatea de producție a morii s-a mărit la 60 tone pe zi.

În timpul celei de a doua conflagrații mondiale, moara a funcționat fără întrerupere. În anul 1945 întreprinderea a trecut în mâna muncitorilor sub forma organizației de cooperativă, după care în anul 1947, în administrarea Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I), urmând ca în același an și până la naționalizare să se înapoieze vechilor proprietari. În anul 1951 a luat ființă în cadrul întreprinderii sectorul de contractare a orezului, înființându-se și o secție pentru decorticarea acestuia, cu o capacitate de 50 tone pe zi. Această secție a funcționat până în anul 1960. În anul 1955 fabrica a fost reutilată, producția sa crescând la 80 tone pe zi. În anul 1958 s-a electrificat, înlocuindu-se mașina de forță cu gaz, cu un motor electric de 200 kW, producția crescând la 100 tone pe zi.

În anul 1960 moara a fost din nou reutilată. S-au schimbat cele 5 site plane MAG cu site plane I.U.M., s-a montat un trior dublu automat, 2 finisoare, 2 filtre de aspirație, 3 mașini de griș, o mașină de spălat, o mașină de periat. De asemenea s-a îmbunătățit sistemul de ventilație. S-au efectuat lucrări de consolidare la construcțiile existente și reparații la toate instalațiile electrice. În această perioadă și ca urmare a acestor lucrări din anul 1965 producția s-a ridicat la 135 tone pe(https://www.facebook.com/hochhauser.ronald) (Istoric.. muzeológus at Muzeul Țării Crișurilor) .

Prin Hotarirea de Guvern Nr. 1296 din 13 decembrie 1990, art 1. se transforma in societate comerciala pe actiuni ,sub de numirea S.C. Pamora S.R.L. iar din 2002 – prezent S.C. Parcul Amintirilor S.R.L. In spatiu alocat se desfasoara,in prezent doar eveniumente culturale,activitatea de productie fiind oprita definitiv.

Foto: Miruna Boca -2016

7.7 Moara Emilia

Ansamblul, cunoscut sub numele de Moara Emilia a fost demolat în anul 2014. În prezent terenul lipsit de construcții având o suprafață de aproximativ 4800 mp, aparține unei proprietar privat. În anul 2011 a fost declanșată procedura de clasare a acesteia drept patrimoniu industrial, operațiunea nefiind implementată.

Terenul pe care o dată se afla moara este situat pe malul stâng al Crișului Repede, în zona sud-estică a orașului Oradea. Terenul este sub formă trapezoidală și este delimitat la nord de strada Mihail Kogălniceanu, la sud de proprietăți private, la est de strada Mihai Viteazu iar la vest de strada 1848.

Moara cu valțuri Emilia a fost întemeiată în anul 1884 de către Jakab Weinberger. Aceasta a fost cunoscută la început ca și Moara cu valțuri Jakab Weinberger, însă după câteva luni de la înființare, proprietarul s-a asociat cu Mór Aufricht, care împreună au dus mai departe moara sub numele rămas și azi în memoria colectivă a orașului.

După 7 ani de la înființare, uzina a fost extinsă producând anual 5000t de grâne măcinate. Aceasta era dotată cu un motor cu aburi care acționa utilajele necesare, aici lucrând un număr de 25 de angajați. Produsele erau cunoscute în partea vestică a Europei.

În 1914 întreprinderea a fost transformată în societate de acțiuni iar în anul 1918 deținătorii morii au considerat necesară înființarea unei fabrici de pâine. În acest an obiectul de activitate a societății a fost procurarea de grâne pentru măcinat, întreținerea acestora, cumpărarea și vânzarea de cereale.

În anul 1921 s-a continuat extinderea socității, domeniul de activitatea fiind și creșterea de porci, producerea țițeiului și s-a amenajat un atelier de reparat de mașini dar și utilaje.

După 3 ani, acționarii societății Moara Emilia au decis fuziunea cu Societatea pe acțiuni a morilor cu aburi, fuzionate, Lásźlo și Hunyadi, o parte din clădiri fiind folosite de către Depozitul Granaria. Moara a continuat să funcționeze sub numele de moara Stefánia. Într-un timp record, noul proprietar al morii, Vass a revigorat si modernizat activitatea morii.

În anul 1948 a fost naționalizată, iar după această perioadă aceasta nu a mai avut importanța din trecut, iar într-un final aceasta a fost închisă. În anul 1960, în interiorul clădirilor mai existau utilaje, care în final au fost casate și distruse, iar clădirea a fost folosită ca depozit până în anul 2000, când curtea acesteia a fost închiriată uÎn ianuarie 1999, Consiliul Județean Oradea decidea restaurarea morii și folosirea ei ca bibliotecă județenă, un an mai tîrziu, Primăria Oradea a scos imobilul la vînzare, acesta fiind cumpărat Ovidiu Copil.patronul unei ne firme de construcții. În anul 2014 moara a fost demolată, iar în prezent este propus un proiect de construire a unui imobil de locuințe colective care este aflat momentan la nivel de proiectare.

7.8 Fabrica de Blănuri „1 Mai” („Rovex”) Oradea.

Această Fabrică a fost înființată în anul 1928, de către Iosif Leichner, cel ce a fost comerciant de blănuri și care, în colaborare cu un specialist din localitatea Leipzig, a început cu tăbăcirea și vopsirea blănurilor la Oradea. Fabrica a purtat pentru început numele de Iosif Leichner și se ocupa numai cu argăsirea pieilor. Dinamica, ritmul și continuitatea în dezvoltarea industriei de blănuri, ca și în alte ramuri industriale între anii 1928 – 1944 , dar șiîn anul 1948, până la naționalizarea fabricii, principalele mijloace de producție, au fost caracteristicile relațiilor de producție ale sistemului capitalist, rezultatul fiind cererea și oferta produselor de pe piață sub influența crizelor economice, mai ales cea din perioada interbelică, înainte și după cel de-al doilea război mondial. Patron a căutat să dea dezvoltare fabricii de blănuri, cumpărând în anul 1932 actualul teren cu imobilul de pe strada Clujului nr. 161, iar în anul 1941 a fost înființată activitatea Confecție, folosindu-se 5 mașini de cusut textile și 15 mașini de blănărie. Tot în același an, fabrica a început să primească comenzi militare pentru șube, pieptare și mănuși de blană, atât pentru argăsire, cât și pentru confecționare. În anul 1947, fabrica a fost preluată de o societate anonimă și a fost condusă până la naționalizare. La data de 11 iunie 1948, are loc naționalizarea principalelor mijloace de producție.

După naționalizare fabrica s-a dezvoltat în așa fel încât, numărul de 165 angajați câți erau la data naționalizării, a crescut până la sfârșitul anului 1948, la 528 de angajați. Având o dezvoltare mult mai mare și confecțiile de blană, șube îmblănite, cojoace lungi și scurte pentru protecție, dar și căciuli, precum și comenzi masive pentru Armată și Miliție (Poliție). a fost necesară lărgirea atelierelor de confecți, lărgire care a fost posibilă în anul 1949, fără investiții și cheltuieli de amenajări reduse. Imobilul aflat pe strada Griviței nr. 11, care fiind proprietatea fostei firme Leichner, a trecut în urma naționalizării în patrimoniul întreprinderii, unde au fost mutate utilajele specifice confecțiilor din blană.

Corpurile de clădire din această fabrică, au fost construite în jurul anul 1870, dată la care au fost destinate diverselor scopuri industriale, de la depozitare în anul 1949. În cursul anilor, în acest imobil a fost fabrica de ghete „Primus” , iar după aceea o fabrică de pâslă și vată, care a fost comasată la fabrica ,„Flora” din localitate, iar spațiile au rămas goale. Din grupurile de clădiri aflate pe strada Griviței nr. 11, au fost amenajate grupa B cu 2 etaje, grupa C cu un etaj și grupa D cu un etaj, în așa fel ca în luna iulie anul 1949, a luat ființă și secția de confecție.

Pentru buna realizare a capacității de lucru în această secție, întreprinderea a investit foarte mult în utilaje. La înființarea întreprinderii încăperile au fost mici, încălzite cu sobe de lemn, hașpelele și butoaiele erau din lemn. Mașinile speciale ale blănăriei au fost aduse din localitatea Leipzig. Clădirile construite au avut încăperi mici, fiind separate cu ziduri. În anii 1960-1970, clădirile au devenit mult mai spațioase, în formă de hale pe distanțe lungi, hașpelele fiind din tablă inoxidabilă și autobasculante, iar mașinile specifice blănăriei erau din import, iar exportul a crescut și el foarte mult în acei ani. Tocmai din aceste motive, dimensiunile mari ale halelor, amplasarea la marginea centrului orașului Oradea, în aproapiere de Cetate, un simbol al orașului Pe actualul amplasament al fabricii de blănuri ,,1 Mai” ( ,,Rovex” ) , s-a aflat anterior prima moară din orașul Oradea , moara ,,Laszlo”. Înființată în 1870 , avea o capacitate de 10t de grâu măcinat în 24 de ore. În 1898 , s-a înființ ,,Societatea pe acțiuni a morilor reunite Lazlo și Hunyadi”, prin contopirea celor două mori falimentare și și-a mutat sediul pe actuala str. Sucevei nr.6 ; societatea devenind una dintre cele mai prospere întreprinderi de profil din oraș. Pe amplasamentul de pe str. Griviței nr.11 s-a mai păstrat un singur corp de clădire din cele care

au aparținut morii ,,Lazlo” și care a fost mai târziu readintegrat în complexul fabricii de blănuri ,,1 Mai.”.

Prin Hotarirea de Guvern Nr. 1296 din 13 decembrie 1990, art 1. se transforma in societate comerciala pe actiuni,iar prin Ordinul nr. 187/1993 dat de Agenția Națională de Privatizare( privind arondarea societăților comerciale cu capital de stat, în vederea distribuirii a 30% din capitalul social al acestora, între cele cinci Fonduri ale Proprietății Private se dispune in art.2 :)o cota de 30% din capitalul social al societății comerciale cu capital de stat se alocă în mod egal fiecărui Fond al Proprietății Private, respectiv 6%.(sursa Monitorul Oficial).

Ulterior fabrica a fost privatizata,moment in care incepe declinul acesteia .In present in sediul din str.Grivitei nu se mai desfasoara activitate de productie.

Electrometal

CET II

Biblio