DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL „Limba este însemnul unei maxime libert ăți a omului și, prin aceasta, a esen ței sale de umanitate.” (Curs de… [607858]

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
„Limba este însemnul unei maxime libert ăți
a omului și, prin aceasta, a esen ței sale de
umanitate.”
(Curs de lingvistic ă generală)

„Omul este fiin ță liberă prin limbaj întrucît și
întru cît se întemeiaz ă pe creativitatea sa”.
(Introducere în stilistic ă)
Scopul interven ției noastre paratextuale este acela de a explicita
modul în care reflec ția lingvistic ă a Profesorului Dumitru Irimia se
împletește cu ideile sale despre stilistic ă și poetică, în încercarea de a
demonstra c ă în spatele proiectului științific al Profesorului se ascunde
un proiect existen țial coerent, în centrul c ăruia se afl ă Omul, ca fiin ță
simbolică. Acesta creeaz ă limba în aceea și măsură în care se las ă creat
de ea1. Explicitarea noastr ă presupune deci punerea în dialog a dou ă
dimensiuni creator- științifice ale Profesorului, aceea a lingvistului, res-
pectiv aceea a stilisticianului, pe baza Cursului de lingvistic ă generală

1 Unul dintre adev ărurile despre limb ă cel mai des citate de Profesor vine
din Eminescu: „Nu noi sîntem st ăpîni limbei, ci limba e st ăpîna noastr ă”, Ms.
2275 B, în Opere XV , Fragmentarium. Addenda edi ției, p. 98. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
352(1986) și a Introducerii în stilistic ă (1999). Considera țiile noastre se vor
deschide c ătre trei direc ții analitice distincte: în prima parte vom analiza
raporturile care se stabilesc între lingvistic ă, stilistică și poetică, în ceea
de-a doua parte vom aborda problema rela țiilor constitutive ale limbii cu
gîndirea și societatea, a șa cum se actualizeaz ă ele în contexte disciplinare
distincte (lingvistic și stilistic), pentru ca în ultima parte s ă indicăm două
coordonate fundamentale ale viziunii Profesorului Dumitru Irimia despre
limbă și stil, analizînd cîteva aspecte ale scriiturii Domniei Sale.
I. Lingvistic ă-stilistică-poetică sau despre dialogul disciplinelor
Prima etap ă a analizei noastre o reprezint ă discutarea raportului
lingvistică-stilistică-poetică, privite ca direc ții științifice autonome și
complementare de abordare a limbajului. Punerea în dialog va însemna,
în acest context, prezentarea diferențelor (în planul obiectului de studiu)
și asemănărilor, atît în planul func ționării convergente (toate trei fiind
discipline de tip rela țional, interesate în primul rînd de raporturile dintre
fenomene ), cît și în planul complementarit ății (într-o viziune de ansam-
blu coerent ă, în care lingvistica se împline ște prin stilistic ă și poetică).
Din perspectiva Cursului de lingvistic ă generală, obiectul de stu-
diu al lingvisticii îl reprezint ă limba , în dubla sa desf ășurare func țională,
de langue și parole :
„Cum cele dou ă moduri de existen ță a limbajului uman – limba și
vorbirea – stau într-un raport de interdependen ță, expresie a dublei
naturi a limbii – de sistem semiotic și fenomen social, trebuie consi-
derat că există o singură lingvistică, al cărei obiect general de studiul îl
reprezintă limba ca sistem de semne și ca activitate lingvistic ă, adică
limba considerat ă în relațiile ei interne și în relațiile ei externe (cu
gîndirea și societatea) care le condi ționează pe cele dintîi”.
După cum se observ ă din defini ția de mai sus, lingvistica este, prin
prisma obiectului s ău, o știință relațională, interesat ă de legăturile care se
stabilesc între fenomene, mai mult decît de fenomenele înse și. Natura
relațiilor pe care le are în vedere lingvistica variaz ă de la elementara Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
353opoziție a trăsăturilor pertinente care organizeaz ă sistemul fonetico-
fonologic al limbii2, pînă la raporturile de natur ă onto-ideologic ă dintre
ființa umană, lumea în care aceasta vie țuiește și limba prin care lumea i
se comunic ă ființei și prin care fiin ța comunic ă despre/cu ea3. Între
aceste dou ă limite se dezvolt ă, așadar, atît „rela țiile interne” dintre unit ă-
țile lingvistice4, cît și „relațiile externe” dintre sistemul lingvistic și siste-
mele existen țiale definitorii pentru fiin ța umană – gîndirea și societatea5.
Cît privește stilistica, obiectul ei de studiu este stilul , definit de
Profesorul Irimia dintr-o dubl ă perspectiv ă – substan țială și funcțională6;

2 Acele tr ăsături care, prin contrast , ne permit s ă percepem ca semne
diferite succesiunile sonore p-a-r respectiv b-a-r.
3 Nu întîmpl ător Profesorul descria acest nivel rela țional printr-un cerc,
simbol al continuumului func țional om-limb ă-lume; cf . Dumitru Irimia, Gramatica
limbii române , Ediția a II-a, Editura Polirom, Ia și, 2004, p. 15, sau printr-un triunghi,
cf. Dumitru Irimia, Morfo-sintaxa verbului românesc , Editura Universit ății
„Alexandru Ioan Cuza”, Ia și, 1997, p. 5.
4 „Limba este un sistem de sisteme care genereaz ă, în actul lingvistic,
structuri specifice dar interdependente. (…) Fiecare dintre aceste sisteme exist ă
și funcționează, în interiorul raportului om-limbă-lume , în baza unor unit ăți
fundamentale specifice și a relațiilor dintre ele, la propriul nivel [ și] prin realiza-
rea lor ca unit ăți concrete, concomitent cu intrarea în diferite categorii de rela ții
(dependen ță, interdependen ță etc.) și în unități superioare proprii celorlalte
sisteme”. ( Gramatica limbii române , ed. cit., p. 15).
5 „Raportul dintre cei trei factori [limb ă-gîndire-societate] este de
absolută reciprocitate în perioada devenirii omului, cînd se constituie cele trei
atribute esen țiale ale sale: omul = (1) ființă socială, dotată cu (2) limbaj și (3)
gîndire ”. (Curs… ).
6 Aceste dou ă perspective stau sub semnul a dou ă întrebări distincte.
Prima întrebare, legat ă de perspectiva func țională, ar putea fi „Cum se constituie
stilul?” și ar putea s ă primeasc ă un răspuns de tipul „Stilul se constituie prin
diferențele de percep ție, cunoaștere, simțire și gîndire și prin maniera specific ă
în care se comunic ă aceste diferen țe. A doua întrebare, legat ă de perspectiva
substanțială, ar putea fi „Sub ce form ă se manifest ă stilul în limb ă?” și ar putea
primi un r ăspuns de tipul „Stilul se manifest ă sub forma opozi ților expresive,
prin care vorbitorul î și exprimă atitudinea și viziunea în fa ța realității”. Opo-
zițiile expresive sînt deci urmele „concrete” ale acestei atitudini/viziuni și pot fi Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
354din perspectiv ă substanțială, „stilul este, în fapt, modul specific în care se
constituie, exist ă și se manifest ă expresivitatea unui text.”7, în timp ce,
dintr-un punct de vedere func țional, stilul se înscrie în contextul „proce-
sului de verbalizare orientat de raportul om-limbă-lume ” și reprezint ă
„modul specific în care subiectul vorbitor înscrie în acest raport dinamica
interioară dintre cele dou ă dimensiuni fundamentale ale fiin ței umane: ra țio-
nală și afectivă, dintr-o perspectiv ă, sacră și profană, din alte perspective”8.
Stilul, manifestat ca expresivitate, ar fi, deci, totalitatea elemen-
telor prin care textul lingvistic î și dobînde ște o identitate de viziune și de
atitudine în desfășurarea tensional ă a cîmpului semiotic prin intersec-
tarea axei subiective (emi țător-receptor) cu axa obiectiv ă (cod-referent).
Situat la intersec ția celor dou ă axe, stilul impune deci tot o abordare de
tip relațional: pe de o parte, stilistica se ocup ă de raportul între utiliza-
torii limbajului (locutor-interlocutor, scriitor-cititor, personaje etc.) și de
modul în care ace știa „subiectiveaz ă” limbajul ca instrument și eveni-
ment existen țial, iar pe de alt ă parte, stilistica are în vedere și raportul
între limbă și realitate, din perspectiva libert ății și limitelor expresive în
care se poate desf ășura „subiectivarea”.
Fără să insistăm pentru moment asupra specificit ății stilisticii, vom
remarca doar raportul particular al acesteia cu lingvistica. Primul aspect
care trebuie luat în calcul este acela c ă lingvistica și stilistica se apleac ă
asupra aceluia și sector al realit ății, limba , dar din perspective diferite:
lingvistica pentru a identifica, descrie și interpreta „principiile generale
de organizare și funcționare a limbii” ( Curs… ), stilistica pentru a identi-
fica, descrie și interpreta urmele umanului în limb ă, mărcile generate de
asumarea și actualizarea limbii în spa țiul specific al cunoa șterii și comu-
nicării cunoașterii.

de natură diferită: fonetic-fonologic ă (un „te rog!” care sun ă a amenin țare),
morfologic ă (un „deșteptul de mine!” autoironic), sintactic ă („Problema este
interesant ă, dar abstractă”), lexical ă („Fiecare disciplin ă își are cuiul ei.”) etc.
7 Dumitru Irimia, Introducere în stilistic ă, Editura Polirom, Ia și, 1999, p. 13.
8 Ibidem , p. 37. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
355Această vecinătate a făcut posibil ă suprapunerea acestor dou ă
domenii de investiga ție, dizolvarea stilisticii în lingvistic ă și confundarea
stilului cu limba, mai exact cu unele actualiz ări specifice ale limbii (tr ăirea
participativ-afectiv ă a comunic ării9). Consecin ța metodologic ă a acestei
dizolvări o reprezint ă limitarea descrierii/interpret ării faptelor de stil prin
folosirea uneltelor și taxonomiei lingvistice, f ără să se țină cont de spe-
cificitatea lor structural-func țională. Dacă se confund ă limba cu stilul10, o
sintagmă de tipul „ Lasă-mă, dom’le, în pace! ” va fi analizat ă din per-
spectiva nivelului fonetic (haplologia, elementele suprasegmentale etc.),
va fi interpretat ă ca o structur ă familiară aparținînd limbajului oral, în
care, grație imperativului și a substantivului în vocativ se intersecteaz ă
funcția expresiv ă (prin intermediul c ăreia locutorul î și manifest ă exaspe-
rarea) și funcția conativ ă care impune/solicit ă o reacție comportamental ă
din partea receptorului, și prin urm ărirea acestor aspecte pur lingvistice
s-ar epuiza analiza dimensiunii stilistice a enun țului.
Totuși, această înțelegere își va dovedi limitarea în momentul în
care aceast ă structură este plasat ă într-un context existen țial precis – un
fiu care îi spune mamei sale „Las ă-mă, dom’le, în pace!”; în acest

9 Mult timp stilistica s-a limitat la descrierea formelor de exprimare
lingvistică a emoțiilor și, în general, a stărilor afective , considerate ca fiind
relevante pentru descrierea modului subiectiv de actualizare a limbajului, în
opoziție cu exprimarea „neutr ă”, logică, rațională și pur referen țială; ulterior,
elementelor subiective li s-au ad ăugat creațiile lingvistice ale fanteziei vorbito-
rilor (locu țiuni, sintagme, expresii idiomatice de tipul „zgîrie-brînz ă”, „ca sare-n
ochi”, „coate-goale”, „a o lua la s ănătoasa” etc.), pentru ca mai tîrziu stilul s ă fie
extins la nivelul limbii în toate ipostazele și manifest ările ei, discutîndu-se, a șa
cum vom vedea, despre existen ța unui „sistem stilistic” consubstan țial siste-
mului lingvistic, și care integreaz ă toate elementele expresive, de la planul cel
mai general al limbii na ționale, pîn ă la microuniversul de discurs al scriitorului,
naratorului și personajelor.
10 Pentru detalii despre aceast ă confuzie și despre modul în care ea poate
fi depășită, a se vedea criteriile pentru analiza stilului pe care le stabile ște
Michael Riffaterre în primul capitol din Essais de stylistique structurale ,
(Présentation et traduction par Daniel De las, Flammarion, Paris, 1971, p. 27-63). Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
356context, analiza enun țului, în tripla sa dimensiune (semantic ă – prin
raportul paradoxal între semn și referent11 –, sintactic ă – prin redundan ța
expresiv-exclamativ ă12 – și pragmatic ă – prin tensiunea ilocu ționar-
perlocuționar a vocativului și imperativului13), va trebui a șezată pe alte
coordonate decît cele lingvistice (incluzînd în lingvistic ă și explicitările
de tip pragmatic sau de analiz ă a conversa ției), fără însă a renunța la ele.
Ea va sta sub semnul identit ății de viziune și atitudine actualizate textual,
prin circumscrierea unei dimensiuni stilistice care modeleaz ă și instru-
mentalizeaz ă faptele de limb ă în direcția individualiz ării și specificit ății.
Altfel spus, în țelegerea stilistic ă a aceluia și enunț va ține cont de
interpretarea lingvistic ă, pe care o va proiecta la un alt nivel – acela al
expresivit ății imanente interac țiunii emițător-receptor și al implica țiilor
identitare, atitudinale și relaționale pe care se construie ște ea.
Dacă analiza lingvistic ă se intereseaz ă în primul rînd de forma și
conținutul enun țului ca lan ț de semne, stilistica va lega aceste semne de
viață, răspunzînd unor întreb ări de tipul: cum tr ăiește și exprimă emiță-
torul identitatea de fiu?, care este atitudinea sa afectiv ă față de receptor?,
ce identitate ofer ă/impune emi țătorul receptorului?, ce rela ții se stabilesc
între aceste identit ăți construite lingvistic și orizonturile socio-ideologice
în care se desf ășoară (orizont familial, social, regional etc.)?, ce raporturi
se stabilesc între protagoni știi actului lingvistic pe de o parte și sistemul
limbii (în tripla sa desf ășurare sistem-norm ă-vorbire) pe de alt ă parte, din
perspectiva atitudinilor, valorilor și identităților actualizate textual? etc.
În cadrul unor astfel de distinc ții metodologice î și capătă pertinen ța
deplină relația de interdependen ță sau de consubstan țialitate între
sistemul lingvistic și sistemul stilistic despre care vorbe ște Profesorul

11 Semnificatul lui „Dom’le” trimite spre /+masculin/, în tip ce referentul
(mama) se înscrie în sfera femininului.
12 Vorbitorul folose ște și imperativul și vocativul.
13 În acest enun ț ilocuționarul echivaleaz ă cu cererea, iar perlocu ționarul
cu alungarea mamei, sau cel pu țin cu respingerea ei. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
357Dumitru Irimia14, consubstan țialitate proiectat ă și în plan epistemologic,
prin raportul de complementaritate dintre lingvistic ă și stilistică:

14 Această idee, care apare și la Michael Riffaterre ( op. cit. , p. 28),
implică necesitatea delimit ării între limb ă și stil, între abordarea lingvistic ă
respectiv stilistic ă a limbajului, pentru a surprinde specificitatea fenomenelor în
funcție de orizontul de investiga ție în care sînt plasate. Cu alte cuvinte, aceea și
structură verbală poate fi a șezată fie în cîmpul limbii, deci în țeleasă cu ajutorul
lingvisticii, fie în spa țiul stilului, deci în țeleasă cu ajutorul stilisticii.
Astfel, ca s ă dăm un exemplu simplu, folosirea conjunc ției conclusive
„deci”, în limbajul oral, într-o propozi ție principal ă poate fi privit ă fie din
perspectiva sistemului stilistic, fie din perspectiva sistemului stilistic. S ă presu-
punem că în timpul unui examen, la întrebarea „Ce este sistemul stilistic?”, un
student răspunde: „ Deci , sistemul stilistic este un concept structuralist de analiz ă
a stilului”. Privit din punct de vedere lingvistic, „deci”-ul ini țial al enun țului este
nemotivat sintactic și relevă o folosire improprie a „codului lingvistic”, fie din
cauza emo țiilor, fie din cauza ignoran ței. Din perspectiv ă stilistică însă, același
„deci” poate fi în țeles în dinamica tensional ă a raportului student-profesor și a
contextului specific în care se desf ășoară acest raport (examinare oral ă). Cum în
acest context, și în raportul pe care el îl genereaz ă, studentul trebuie s ă îl con-
vingă pe profesor c ă este preg ătit și că merită o notă bună, el se va folosi și de
mijloacele persuasive pe care limba i le pune la dispozi ție; deoarece conjunc ția
„deci” presupune desf ășurarea unui ra ționament, iar ra ționamentul este un semn
al gîndirii critice, iar aceasta este, la rîndul ei, o garan ție a unei evalu ări pozitive
din partea profesorului, studentul se va gr ăbi să foloseasc ă acest „deci” pentru a
da de înțeles că în mintea lui s-a derulat un ra ționament și că îi oferă profeso-
rului doar concluzia, ținînd pentru el restul demonstra ției. Dacă din perspectiv ă
lingvistică acest „deci” este o gre șeală de exprimare, din perspectiv ă stilistică, el
este semnul unei proiect identitar propus de locutor (studentul), interlocutorului
(mesajul implicit fiind „Sînt o persoan ă cu simț critic!”) în vederea ob ținerii unui
rezultat („Da ți-mi o not ă bună!”). Pentru o discu ție suplimentar ă a stilului ca
actualizare a interac țiunii comunicative, a se vedea reinterpretarea unor teze ale
creatorului stilisticii moderne (Charles Bally), de c ătre lingvistul și stilisticianul
francez Jean-Michel Adam în Le style dans la langue. Une reconception de la
stylistique , Delachaux et Niestlé, Laussane-Paris, 1997, în special capitolul al
treilea „Autour de cinq thèses de Char les Bally” („În jurul a cinci teze ale lui
Charles Bally”), p. 55-84. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
358„Din aceast ă perspectiv ă [a stilului ca actualizare a expresivit ății],
delimitarea stilisticii de lingvistic ă este impus ă de specificul obiectului;
obiectul de cercetare al lingvisticii îl reprezint ă opozițiile funcționale
(din multiple perspective: sincronic, diacronic, spa țial etc.), circum-
scrise, să spunem, nucleului comunic ării; obiectul de cercetare al stilis-
ticii îl reprezint ă opozițiile expresive , circumscrise în primul rînd zonei
expresivit ății individuale, dar, prin aceasta, și raportului dintre zona
expresivit ății individuale și nucleul (no țional) al comunic ării”.
(Introducere… , p. 14, s. a.).
Pe de altă parte, în ceea ce prive ște obiectul de studiul al poeticii ,
el nu mai este limba, ci modul specific în care aceasta este folosit ă în
contextul literaturii.
Dacă legătura stilisticii cu lingvistica este determinat ă de „natura
duală a textului (lingvistic ă și stilistică)”, de rolul modalizant al func ției
stilistice fa ță de „func țiile particulare ale limbii”15 și de actualizarea
lingvistic-formal ă a opozițiilor expresive, permi țînd o delimitare clar ă a
celor dou ă discipline, în cazul rela ției stilistică-poetică putem vorbi
despre o complementaritate metodologic-func țională determinat ă de spe-
cificul structural al textului literar , înțeles ca „o realitate cu dou ă
ipostaze consubstan țiale: (1) structur ă stilistică și (2) func ția de semni-
ficare poetic ă” (Introducere… , p. 21).
În ce const ă cele două ipostaze ale textului literar? Structura stilis-
tică a textului literar, ca de altfel a oric ărui tip de text, presupune, am
văzut, o serie de opozi ții expresive în care se reflect ă „proiectarea

15 Cf. Introducere în stilistic ă, ed. cit., p. 77, și Structura stilistic ă a
limbii române , Editura Științifică și Enciclopedic ă, București, 1986, p. 7. Rolul
modalizant al func ției stilistice în raport cu celelalte func ții ale limbajului
(referențială, expresiv ă, conativă, fatică, poetică și metalingvistic ă) se explic ă
prin consubstan țialitatea sistemelor stilistic, respectiv lingvistic și se refer ă la
faptul că funcțiile limbii slujesc, în comunicare, și actualizării dimensiunii
expresiv-subiective a limbajului. (A se observa c ă expresivitatea stilistic ă
înseamnă altceva decît expresivitatea în țeleasă ca manifestare a func ției
expresive din planul locutorului; ea se afl ă, cum am ar ătat deja, la intersec ția
dintre axa emi țător-receptor cu axa limb ă-referent.) Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
359subiectului vorbitor în actualizarea sistemului limbii”, pe trei direc ții de
atitudine diferite: atitudinea vorbitorului fa ță de (a). realitatea extraver-
bală, (b). interlocutor și (c). limb ă. Funcția de semnificare poetic ă se
circumscrie trecerii de la cunoa șterea și comunicarea de tip lingvistic la
comunicarea și cunoașterea de tip estetic car e presupune absolutizarea
raportului text-mesaj prin suspendarea referin ței sub ac țiunea func ției
poetice și, ca o consecin ță directă a acestei absolutiz ări, „întemeierea de
lumi semantice autonome în raport cu lumea extraverbal ă”
(Introducere… , p. 16).
În contextul abord ării discursului literar, poeticii îi revine deci
sarcina de a delimita, descrie și interpreta modul în care se construiesc
operele , într-o dubl ă dimensiune: ontologic ă și textuală; prin pozi ția
dominant ă a funcției poetice în rela ție cu celelalte func ții ale limbii,
ontologicul se instituie textual. Lumea pro-pusă de opera literar ă repre-
zintă un univers generat discursiv, în spiritul acelei viziuni din
Mureșanu, în care chipul feminin cap ătă substanță ființială prin chema-
rea-cînt a c ălugărului cu suflet chinuit:
„[CHIPUL]: Vin! Eu vin.
Sufletu-mi în vecia-i atras de-a ta chemare, Din noaptea nefiin ței înfiorat apare…
(…) Și-acele cînturi pline
De-amor, de inspirare, le îndreptai la mine Și am urmat cînt ării… ființa mea apare
Și-aruncă umbra-i trist ă pe fruntea ta cea mare
(…) A tale gînduri, visuri, dorin ți-s lumea mea,
Sînt umbr ă a cîntării-ți, o slabă umbră-abia.”
16
Prin natura textual-cosmotic ă (în sens blagian) a discursului literar,
acesta impune o abordare stilistico-poetic ă: stilistica se va ocupa, în acest
context, de opozi țiile expresive care circumscriu identitatea Eului
textului și a Eului auctorial (cf. Introducere… , p. 21), în timp ce poetica
va urmări cum aceste opozi ții expresive particip ă la „generarea și

16 Mihai Eminescu, Opera poetic ă, Ediție îngrijit ă de Dumitru Irimia,
Ediția a II, rev ăzută, Editura Polirom, Ia și, 2006, p. 294-295. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
360funcționarea lumii semantice”, în vederea unei „cunoa șteri de
profunzime a textului literar” ( ibidem , p. 22)17.
Sintetizînd, putem observa, a șadar, că, din perspectiv ă epistemo-
logică, stilistica între ține cu lingvistica și poetica rela ții diferite ca natur ă
și semnifica ție. În interiorul cîmpului de investiga ție deschis de diversi-
tatea raporturilor om-limbă-lume , lingvistica și stilistica î și împart studiul
limbii fără să se suprapun ă nici la nivelul obiectului de studiu (cf. ten-
siunea între opozi țiile lingvistice – func ționale – și opozițiile stilistice –
expresive), nici la nivelul finalit ății euristice. La nivelul abord ării discur-
sului literar, stilistica (cu dimensiunea lingvistic ă interiorizat ă) se aso-
ciază cu poetica, într-un demers cognitiv cu valen țe ontologice, dup ă
cum vom vedea în partea a treia a interven ției noastre.
În partea a doua, vom restrînge analiza noastr ă la o discu ție
punctuală despre modul în care, în viziunea Profesorului Irimia,

17 În contextul discu ției noastre, ideile fundamentale în leg ătură cu modul
în care Profesorul Dumitru Irimia în țelege textul literar și abordarea analitic ă a
acestuia sînt urm ătoarele:
a. Textul literar se constituie ca lan ț de semne lingvistice și ca lume
textuală, pe care aceste semne o genereaz ă; spre deosebire de comunicarea
obișnuită, unde lumea pre-exist ă mesajului, lumea textului este creat ă odată cu
elaborarea textului sau cu actualizarea lui prin lectur ă (ploaia care bate în
fereastră în timp ce scriem rîndurile acestea exist ă indiferent dac ă noi spunem
sau nu ceva despre ea, în timp ce ploaia din poemul Lacustră nu există decît
în/prin cuvintele/versurile care alc ătuiesc acest poem și prin lectura lor).
b. Natura dubl ă a textului literar (semn-lume) impune o abordare dublă:
în calitate de semn el este abordat cu mijloacele stilisticii , prin descrierea și inter-
pretarea opozi țiilor expresive, din perspectiva diverselor instan țe care interac țio-
nează: eul textului, eul auctorial, eul „naratorial”, eul actan țial (al personajului).
În calitate de lume, textul literar este abordat cu mijloacele poeticii , prin
descrierea mecanismelor prin care semnele verbale încheag ă o lume. (În acest
sens trebuie în țeles fragmentul reprodus din Mureșanu, ca descriere poetic ă a
modului în care cuvîntul – cîntul rug ă al călugărului – dă naștere unei realit ăți,
scoțînd sufletul feminin „din noaptea nefiin ței”; la fel cum lumea textului nu
există decît în/prin semnele verbale, a șa și Chipul feminin nu exist ă decît prin
cîntul rug ă al Călugărului „Sînt umbr ă a cîntării-ți, o slabă umbră-abia”). Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
361lingvistica și stilistica iau în st ăpînire raporturile care organizeaz ă limba
și anume rela ția limbă-gîndire și relația limbă-societate. Întreb ările la
care vom încerca s ă răspundem sînt dac ă raporturile limb ă-gîndire res-
pectiv limb ă-societate sînt diferite în func ție de perspectiva (lingvistic ă
sau stilistic ă) din care le privim și, dacă da, în ce const ă aceste diferen țe.
II. Raportul limb ă-gîndire-societate între oglinzi paralele
Din perspectiv ă lingvistic ă, „limba și gîndirea se împletesc într-o
unitate indisolubil ă determinat ă de relația lor comun ă cu activitatea
cerebrală, pe fondul dezvolt ării sociale.” ( Curs… ). Așadar, pentru
Profesorul Irimia, raportul nu poate fi de subordonare (gîndirea domin ă
limba sau limba domin ă gîndirea), ci este vorba despre un raport de
intercondi ționare , motivat atît diacronic (cf. trecerea de la con știința
animalică și sunetele interjec țional-imitative la con știința umană și
sunetele cu valoarea de semne), cît și sincronic-instrumental („Gîndirea
stimuleaz ă limba. Limba organizeaz ă gîndirea”).
Acest raport de intercondi ționare intereseaz ă lingvistica prin
modul în care se împletesc și se condi ționează reciproc aceste dou ă
dimensiuni ale fiin ței umane. În viziunea Profesorului Irimia, raportul
tensional limb ă-gîndire se amorseaz ă la nivel fonetic (fonemul fiind „o
imagine acustic ă”, rezultat al unei prelucr ări psihice a sunetului) și de-
vine func țional din punct de vedere al cons truirii sensului, prin întîlnirea
funcției denominative a limbii cu func ția de reflectare prin care gîndirea
interiorizeaz ă realul, la nivel lexical și la nivel gramatical.
La nivel lexical, intercondi ționarea limb ă-gîndire se actualizeaz ă
în raportul de implicare reversibil ă cuvînt-no țiune („no țiunea determin ă,
prin activitatea de gîndire, na șterea cuvîntului; cuvîntul dirijeaz ă consti-
tuirea noțiunii, o contureaz ă și îi acordă independen ță față de obiect”) și
prin asimetria lor func țională (noțiunea este o reflectare ideal ă a uni-
versului fenomenal, în timp ce cuvîntul se dezvolt ă ca structur ă prin
coprezența dimensiunii ideale – sensul – și a celei materiale – expresia ). Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
362La nivel gramatical, leg ătura dintre limb ă și gîndire vizeaz ă modul
în care realul este cunoscut (reflectat și comunicat), în termeni de rela ție
între obiecte (în sens logic). Gîndirea, prin intermediul opera țiilor logice,
reflectă lumea în termeni de judecată, iar limba exprim ă lumea prin
propoziție.
Privit dintr-o perspectiv ă generală, raportul limb ă-gîndire se leag ă
în primul rînd de raportarea fiin ței la realitate și presupune o comple-
mentaritate a modurilor de asimilare cognitiv ă a acesteia, printr-o
mișcare dinspre realitate care se impune ca obiect de cunoa ștere și care
constrînge, într-o anumit ă măsură, ființa umană să ordoneze constructiv
lumea prin gîndire și limbă. De aceea am putea spune c ă în plan func țio-
nal acest raport se situeaz ă pe o axă a interiorit ății și individualit ății,
dezvăluind doar un chip al „fiin ței” limbii18.
Pentru o în țelegere deplin ă a acestei „fiin țe a limbii” se cuvine s ă
explorăm și celălalt raport constitutiv la care ea particip ă și anume
raportul limb ă-societate, raport care proiecteaz ă limba pe o ax ă a
exteriorității/exterioriz ării intersubiective. Profesorul Irimia se refer ă în
treacăt la complementaritatea de func ție între aceste raporturi atunci cînd
notează că „funcția de cunoa ștere (a gîndirii-limb ă, n. n., I. M.), apoi,

18 Simplificînd, putem spune c ă dinamica limb ă-gîndire se desf ășoară în
sfera activit ății de cunoa ștere a individului și poate fi circumscris ă întrebărilor
„cum gîndim?” și „cum vorbim?”. De și pare extrem de abstract ă, problema în
sine este una dintre cele mai interesante, dac ă o raportăm la situa ții reale în care
discutăm despre diferen țele/asemănările dintre ce gîndim și ce exprim ăm. Iată o
listă cu întreb ări care ar putea fi inclus e în sfera raportului limb ă-gîndire și la
care diverse discipline au propus multiple r ăspunsuri: 1. Gîndurile noastre au
forma unui discurs, sau, altfel spus, no i gîndim în cuvinte?, 2. Întîi gîndim și
după aceea „punem în cuvinte” ceea ce am elaborat prin gîndire sau îns ăși
punerea în cuvinte din mintea noastr ă înseamnă că gîndim?, 3. Care sînt limitele
exprimării? Există în om elemente de tr ăire care nu pot fi puse în cuvinte sau
aceasta e o iluzie și, de fapt, tr ăim (simțim/gîndim) atît cît putem exprima?, 4.
Ce se întîmpl ă în mintea noastr ă atunci cînd vorbim? (Cum st ă limba în creierul
nostru? Ce face creierul ca s ă producă și să înțeleagă enunțuri?) etc. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
363rămîne închis ă în limitele activit ății cerebrale individuale, dac ă nu se
socializeaz ă”19.
Bineînțeles, raportul limb ă-societate nu se reduce la exteriorizarea
discursivă a cunoașterii, la trecerea de la discursului interior al fiin ței-
pentru-sine la manifestarea fiin ței-cu-celălalt. În afar ă de aceasta, îns ăși
această trecere nu este nici pe departe atît de simpl ă pe cît ne-ar pl ăcea
nouă să credem. Este evident c ă atunci cînd vorbim despre trecerea de la
conținutul psihic/verbal individual la stabilirea unei leg ături cu
alteritatea, prin punerea în discurs a acestui con ținut, noi oper ăm, de fapt,
cu generaliz ări și distincții artificiale, provizorii și cu rol instrumental.
Raportul interiorizare-exteriorizare nu este unul de consecutivitate; nu
procesăm psiholingvistic informa țiile pe care creierul le percepe și APOI
le punem într-un discurs prin care comunic ăm cu cel ălalt. Intercondi-
ționarea filogenetic ă limbă-gîndire (apari ția simultan ă și reciproc moti-
vată despre care vorbe ște Profesorul Irimia) se r ăsfrînge, cum se arat ă în
Curs… , și în plan strict func țional; dac ă este adev ărat că „gîndirea stimu-
lează limba” și că „limba organizeaz ă gîndirea”, se cuvine s ă insistăm
asupra ideii c ă o dimensiune particular ă a modului în care limba organi-
zează gîndirea este intersubiectivitatea. Raportul cu Cel ălalt nu este doar
manifestarea exterioar ă a unui fond interior individual al fiec ăruia, ci
este o realitate structurant ă a interiorit ății20.

19 Cu alte cuvinte, limba nu este ea îns ăși văzută doar în planul gîndirii,
ci atunci cînd devine o activitate social ă, cînd raportul limb ă-gîndire este „pus la
treabă” în relațiile interumane.
20 Altfel spus, ceea ce gîndim, sim țim, exprim ăm, poartă urmele gîndu-
rilor, sentimentelor și cuvintelor celorlal ți. Gîndurile noastre și sentimentele
noastre nu sînt doar ale noastre pentru c ă în ele se v ăd frînturi din ce gîndesc și
simt oamenii din jurul nostru, la fel cum nici cuvintele noastre nu sînt doar ale
noastre, ci în ele se aud ecour i ale cuvintelor semenilor no ștri. Chiar și postfața
aceasta este plin ă de cuvintele altora: de cuvintele Profesorului Irimia, în primul
rînd, de cuvintele autorilor pe care i-am citit, ale persoanelor cu care am dis-
cutat, ale cititorilor pe care îi b ănuim etc. Aceast ă formă de interac țiune poart ă
numele de dialogism , și se asociaz ă de obicei cu gînditorul rus Mihail Bahtin
(Problemele poeticii lui Dostoievski , Editura Univers, 1970 și Probleme de Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
364Totuși, prin aceste considera ții ieșim din contextul discu ției
noastre despre raportul limb ă-societate din perspectiva Cursului… Aici,
Profesorul Irimia analizeaz ă acest raport din multiple perspective, unele
cu caracter preponderent istoric-informativ (originea limbajului, exis-
tența și formele limbii primitive), iar altele cu caracter analitic-interpre-
tativ (func țiile și ipostazele limbii, procesul de comunicare și dependen ța
limbii de societate). Ceea ce ne intereseaz ă pe noi este c ă multitudinea
aspectelor avute în vedere de Profesorul Irimia în subcapitolul Limbă și
societate sînt polarizate în jurul „esen ței sociale a limbii”, ca dimensiune
definitorie a fiin ței umane.
Bineînțeles, considera țiile Profesorului Irimia în leg ătură cu modul
în care se întrep ătrund limba, gîndirea și societatea merg mult mai în
profunzime; dac ă alegem s ă ne păstrăm la un nivel elementar este pentru
că scopul interven ției noastre nu este acela de a prezenta parafrastic
poziția lingvistului Dumitru Irimia, ci aceea de a pune în dialog aceast ă
poziție cu aceea a stilisticianului . Așadar, dup ă ce am văzut cum pot fi
exploatate rela țiile dialectice dintre limb ă-gîndire-societate pe teren
lingvistic (cf. rela ția tensional ă logică-gramatic ă sau diversele modaliz ări
sociale ale fiin ței limbii, atît în plan diacronic, cît și în plan sincronic), se
cuvine să ne întreb ăm în ce chip va fi ea func ționalizată în contextul
abordării stilistice a limbii.
La nivel teoretic, pentru stilistic ă, problematica raportului limb ă-gîn-
dire-societate se situeaz ă într-un context de cunoa ștere sui-generis , deli-
mitat de opozițiile dinamice care legitimeaz ă științific stilistica (indivi-
dual-colectiv, afectiv-intelectual, subiectiv-obiectiv, inova ție-tradiție,
informație despre lume-informa ție despre sine, creativitate-repetabilitate,
vorbire-limb ă/normă etc.)21.

literatură și estetică, Editura Univers, 1982). Dintr-o perspectiv ă filosofică și
religioasă ea apare la Martin Buber, un gînditor care l-a inspirat pe Bahtin; cel mai
cunoscut text al lui Martin Buber este Eu și tu (Editura Humanitas, Bucure ști, 1992).
21 Toate aceste perechi fac trimitere la unele încerc ări de a defini faptele
de stil prin opozi ție: stilul înseamn ă individualul-original care se opune colecti-Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
365În ceea ce prive ște înțelegerea stilistică a raportului limb ă-gîndire,
trebuie să remarcăm că Profesorul Irimia se deta șează de tendin țele re-
ductive care limiteaz ă stilistica la reac țiile afectiv-emo ționale ale vor-
bitorului în fa ța realității, excluzînd din sfera ei de cercetare aspectele
intelectual-ra ționale; de aceea, în Introducere în stilistic ă el insistă asu-
pra vocației totalizante a stilisticii care cuprinde manifest ările comunicativ-
discursive ale fiin ței umane în integralitatea ei: „în interiorul raportului om –
limbă – lume, fiin ța umană se află înscrisă deopotrivă cu dimensiunea sa
afectivă (complementar ă dimensiunii raționale ) și cu dimensiunea estetică.
(…) Pe de alt ă parte, omul este fiin ță liberă prin limbaj întrucît și întru cît se
întemeiază pe creativitatea sa” ( Introducere… , p. 15).
În viziunea Profesorului Irimia, întrep ătrunderea dintre dimen-
siunea rațional-afectiv ă cu aceea imaginar-creatoare susține funcțional
expresivitatea stilistic ă și este determinat ă de acțiunea „modalizant ă” a
funcției stilistice care, la rîndul ei, genereaz ă sistemul stilistic al limbii,
plan aflat la intersec ția limbajului ca tr ăire cu trăirea ca limbaj. Spre deo-
sebire de abordarea lingvistic ă pentru care limba și gîndirea se afl ă într-un
același plan func țional și ontologic (cf. Fig. 1), în contextul stilisticii, ele
aparțin unor niveluri func ționale distincte (cf. Fig. 2). Pentru stilistic ă,
gîndirea intereseaz ă mai puțin ca proces cognitiv (cum se întîmpl ă în
cazul abord ării lingvistice) și mai mult ca substanță și formă a unui
conținut (ceea ce profesorul Irimia în țelege prin „dimensiunea ra țională a
ființei umane” care se întrep ătrunde cu „dimensiunea afectiv ă” a omului
ca ființă expresivă).

vului-standardizat și stereotip, stilul înseamn ă exprimarea afectivit ății în contrast
cu neutralitatea logicii și a gîndirii, stilul înseamn ă încălcare a normei etc.

Gîndire Limbă
Fig. 1. Raportul limb ă-gîndire din perspectiv ă lingvistic ă Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
366

În ceea ce prive ște raportul limb ă-societate, dac ă lingvistica era
interesată de modul în care limba depinde de societate (diacronic, în con-
textul apari ției și evoluției limbajului și sincronic, prin func țiile și iposta-
zele limbii), stilistica se ocup ă de modul în care se articuleaz ă identitatea
Fig. 2. Raportul limb ă-gîndire din
perspectiv ă stilistică Dimensiune
rațional-
afectivăDimensiune
estetică
Planul fiin ței Planul limbii Opoziții
expresive
VERBALIZARE
(Punere în discurs )Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
367expresivă a unui text, la intersec ția celor dou ă axe ale cîmpului semiotic
(axa obiectiv ă limbă-lume și axa subiectiv ă emițător-receptor). În orizon-
tul dimensiunii sociale a limbaju lui, stilistica se deschide spre dou ă
planuri func ționale opuse dar complementare, prin care limba se actuali-
zează simultan, ca vorbire și expresivitate; în concep ția Profesorului
Irimia, aceste planuri sînt subiectivarea și contextualizarea , iar întrep ă-
trunderea lor determin ă structura stilistic ă a oricărui text și, într-un plan
general, configureaz ă sistemul stilistic al limbii.
Dar ce înseamn ă subiectivare și contextualizare și de ce reprezint ă
aceste dou ă procese fundamentele dimensiunii stilistice a limbajului?
Subiectivarea reprezint ă, în viziunea Profesorului Irimia, totalitatea
intervențiilor „personale” ale emi țătorului și destinatarului în procesul de
comunicare:
„Emițătorul, con știent sau subcon știent, spontan sau în mod deli-
berat, subiectiveaz ă22 mesajul, fie doar din punctul de vedere al indivi-
dualității sale (sau a grupului socio-cultural c ăruia îi apar ține sau pe care îl
reprezintă), fie din punctul de vedere al raportului cu destinatarul.
Intră în procesul de subiectivare atît lumea (referentul), cît și limba,
obiective în sine, dar subiectivate prin specificul și gradul cunoa șterii.
În alt mod, dar nu esen țial deosebit, subiectiveaz ă și receptorul,
concomitent, realitatea extralingvistic ă (referentul) despre care comunic ă
mesajul și limba în care este reali zat textul, structura verbal ă a mesa-
jului”23.
Din perspectiva acestui proces, butada lui Buffon, „ le style c’est
l’homme même ”, s-ar putea circumscrie ac țiunii transformatoare a
filtrelor subiective prin care omul se raporteaz ă la realitate, la semeni și
la limbă. Stilul ar fi determinat, în acest caz, de modul specific în care

22 În Structura stilistic ă a limbii române contemporane (Editura Științifică și
Enciclopedic ă, București, 1986), importan ța acestui proces era marcat ă atît la
nivel grafic, prin scrierea cu caractere aldine a verbului, cît și la nivelul struc-
turii logico-argumentative a textului, prin discutarea problemei subiectiviz ării în
capitolul ini țial, Introducere în studiul stilistic al limbii .
23 Introducere în stilistic ă, ed. cit., p. 25. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
368fiecare fiin ță umană, prin discursul „personal”, ia în st ăpînire realul, în
funcție de particularit ățile sale psiho-cognitive și ideologice. Oricît de
tentantă și onorantă ar fi aceast ă înțelegere a stilului, la o privire mai atent ă,
ea își dovedește caracterul unilateral, tocmai prin supraestimarea indivi-
dualității, unicității și originalit ății, tributare unui elitism solipsist de
sorginte romantic ă24.
După cum am remarcat deja în observa țiile despre dialogism,
subiectivitatea și originalitatea sînt no țiuni mereu contextuale și se nasc
dintr-un raport cu alteritatea: acela și aspect al realit ății (text, ținută vesti-
mentară, ideologie, manier ă de a vorbi etc.) poate fi considerat ca origi-
nal în rela ție cu ceva și standard sau reproductiv prin raportare la altceva.
Din acest motiv, raportul limb ă-societate nu înseamn ă, din per-
spectivă stilistică, doar manifestarea subiectivit ății în limbaj25, în relația
emițător-receptor, ci și legăturile pe care rostirea „personal ă”, subiectiv ă
și creativă, le întreține cu comunitatea, cu socialul în țeles în primul rînd
ca tradiție/normă lingvistic ă, dar și ca orizont ideologic. Prin aceasta ajun-
gem la cel de-al doilea plan de în țelegere a raportului limb ă-societate din
punct de vedere al stilisticii, și anume la ceea ce am numit contextualizare26.

24 După cum se știe, una dintre coordonatele ideologiei romantice este ima-
ginea geniului, individ excep țional în contrast și în opozi ție cu lumea mediocr ă,
banală și limitată din jurul s ău.
25 Atragem aten ția asupra a dou ă înțelesuri diferite pe care conceptul de
„subiectivitate” le are în discursul lingvistic: primul sens este acela uzual
(Conform DEX , „Subiectivitate” înseamn ă „însușirea de a fi subiectiv; atitudine
subiectivă, părtinitoare fa ță de cineva sau ceva”), de la care a fost derivat ă valoarea
semantică de „orizont al sinelui”. Al doile a sens, strict lingvistic, se refer ă la
capacitatea emi țătorului de a se institui pe sine ca subiect al propriului discurs.
Despre aceast ă instituire lingvistic ă a „subiectului” a vo rbit lingvis tul francez
Émile Benveniste într-un articol din 1958 („ De la subjectivité dans le langage ”),
reluat în Problèmes de linguistique générale , I, Gallimard, 1966, p. 258-266.
26 Cuvîntul în sine nu apare, cu aceast ă accepție, în scrierile Profesorului
Dumitru Irimia, ci este o denumire aleas ă de noi pentru a descrie, printr-un
cuvînt, o serie de rela ții pe care textul le între ține cu limba ca institu ție (o parte Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
369Aceasta ar reprezenta, în concep ția Profesorului Dumitru Irimia,
rezultatul constrîngerilor pe care limba și realitatea le impun emi țătorului
și receptorului, rezultat care se manifest ă în planul „organiz ării textului”:
„Contrar acestei tendin țe de subiectivare, referentul se poate impune
atitudinii emi țătorului și receptorului prin date le sale obiective, con-
diționînd prin aceasta organizarea textului, iar limba impune rezisten ță,
introducînd limite, variabile, dar permanente, procesului de subiectivare”27.
Așadar, atît realitatea, cît și limba se oglindesc în structura textului, la
fel cum în aceea și structură a textului se oglinde ște atitudinea emi țătoru-
lui/receptorului. Care sînt formele sub care aceste dou ă niveluri exercit ă o
acțiune modelatoare asupra te xtului, printr-o dinamic ă opusă subiectiv ării?
În primul rînd, spune Profesorul Irimia, realitatea se impune prin
„datele sale obiective”; s ă vorbești/scrii despre o situa ție tragică „în sine”28
(un dezastru natural care a distrus ora șe și a spulberat mii de vie ți ome-
nești, o mam ă care își pierde copilul etc.) impune, prin „natura subiectu-
lui”, o anumit ă structură a textului, alegerea unor termeni și evitarea
altora etc., tot a șa cum, prezentînd o situa ție comică în sine, îns ăși
situația te constrînge s ă utilizezi anumite cuvinte/sintagme și să renunți
la altele, echivalente pe axa paradigmatic ă.
În al doilea rînd, limba îns ăși impune comunic ării anumite
„limite”. Despre aceste limite vorbea, de pild ă, un poet francez nemul țu-
mit că în francez ă la „zi” se spune „ jour” (termen care sugereaz ă închi-
derea și întunericul), iar la noapte se spune „ nuit” (care sugereaz ă

din ipostaza langue din gîndirea lui Saussure sau norma din gîndirea lui
Coșeriu) și cu realitatea.
27 Introducere în stilistic ă, ed. cit., p. 25.
28 Unii ar putea spune c ă nu există situații tragice/comice „în sine”, ci c ă
este vorba despre „p ăreri”, „perspective”, prin care oameniii interpreteaz ă reali-
tatea pe aceste coordonate (tragic/comic). Ceea ce desemn ăm noi prin sintagma
„tragic/comic în sine” nu trebuie în țeles în sens filosofic, substan țial, ci ca per-
spectivă consensual ă a unei comunit ăți, însemnînd „ceea ce oamenii (un anumit
grup de oameni, familie, ora ș, națiune, umanitate) numesc tragic/comic”. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
370deschidere, str ălucire, lumin ă)29. Tot în sfera acestui tip de limit ări putem
include și diferențierile între limbile naturale („p ămînt” în român ă este
neutru, în francez ă este feminin, „lun ă” este feminin în ambele limbi
etc.). Pe lîng ă aceste limit ări natural-idiomatice (legate de modul în care
fiecare limb ă dă nume lumii), limba constrî nge discursul prin formele
generice în care se organizeaz ă vorbirea; fiecare situa ție de interac țiune
socială își are genul s ău: există un gen al raporturilor familiale și fami-
liare, un gen al conversa ției protocolare, un gen al predicii, altul al
discursului electoral, un gen al discursului persuasiv-comercial etc30.
Prin toate aceste forme stabile și codificate, subiectivarea este contra-
balansată prin adecvare, supunere la o norm ă; genurile de discurs se
constituie, prin urmare, într- un ansamblu de norme (formale și tematice)
de utilizare a limbajului, impunînd anumite organiz ări textuale.
În al treilea rînd, în afar ă de aceste dou ă căi prin care, în concep ția
Profesorului Irimia, mesajul este structurat „din afar ă”, am putea vorbi
despre înc ă un factor de pre-determinare social ă a textului, în leg ătură cu
contextul socio-ideologic în care se integreaz ă emițătorul și vorbitorul
sau în care se desf ășoară comunicarea. Din acest punct de vedere, fiecare

29 Această problem ă poate fi în țeleasă într-un context mai amplu și
anume acela al specificului stilistic și de viziune al limbilor. Dup ă unii gînditori
și lingviști (Vossler, Croce, Sapir, Lee Whorf ș. a.), fiecare limb ă reprezint ă un
punct de vedere specific asupra lumii și oglindește modul particular în care
diverse comunit ăți etnice și culturale asimileaz ă și organizeaz ă creator lumea,
perspectiv ă împărtășită și de Profesorul Irimia, printre altele, în considera țiile
despre raportul între Eul na țional, „Eul colectiv”, Fiin ța româneasc ă „deschisă
către Ființa Lumii” (a se vedea subcapitolele despre limbajul popular și despre
stilul gnomic din Introducere în stilistic ă, ed. cit., p. 80-81, 132-136).
30 Ideea conform c ăreia genericitatea (problema genurilor) intereseaz ă
doar literatura, critica și teoria literar ă este dep ășită; genurile, ca forme de
intermediere între sistemul lingvistic și actualizarea sa discursiv ă, au intrat în
atenția lingviștilor care se ocup ă de lingvistica textual ă. (Pentru o discu ție
despre problema genurilor în cercetarea lingvistic ă, a se vedea Jean-Michel
Adam, Linguistique textuelle. Des genres de discours aux textes , Nathan, Paris,
1999, p. 81-100). Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
371grup social î și are propria modalitate de folosire a limbii31; același cuvînt,
„comunist”, de exemplu, înseamn ă ceva în gura unui adept al doctrinei și
alt ceva în gura unei victime a sistemului politic comunist, la fel cum „deces” poate însemna altceva pent ru un doctor, pentru un preot și pentru
un manager al unei firme de pompe funebre.
Toate aceste trei c ăi prin care manifestarea subiectivit ății în limbaj
este modalizat ă de axa obiectiv ă (limbă-realitate) se circumscriu analizei
raportului limb ă-societate din perspectiv ă stilistică. Rezumînd discu ția de
pînă aici, vom sublinia c ă același raport este în țeles diferit de c ătre ling-
vistică (apariția și evoluția limbajului, func țiile limbii etc.) și de către sti-
listică (formele de subiectivare circumscrise rela ției emițător-receptor și
cele de contextualizare circumscrise dinamicii limbajului ca interac țiune
socială).
Maniera în care, pornind de la viziunea Profesorului Irimia putem
aborda raportul limb ă-societate, în contextul stilisticii poate fi repre-
zentat prin imaginea de pe pagina urm ătoare.
După cum se observ ă în figura de mai sus, stilistica are în vedere
raportul limb ă-societate pe dou ă direcții: o direc ție orizontal ă
a subiecti-
vării în interac țiunea social ă dintre emi țător și receptor (dimensiunea sti-
listică a mesajului depinzînd, în acest caz, de modul cum cei doi parte-
neri sociali se raporteaz ă la realitate, la limb ă și la ei înșiși), și o direcție
verticală a contextualiz ării ca dinamic ă a constrîngerilor „obiective” care
organizeaz ă mesajul și, implicit, genereaz ă stilul. Ce ar trebui s ă reținem
din aceast ă discuție este complexitatea viziunii stilistice a Profesorului
Irimia, din perspectiva analizei raportului limb ă-gîndire-societate.

31 Ceea se uneori se desemneaz ă prin termenul de „sociolect”. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
372 Fig. 3. Raportul limb ă-societate
din perspectiv ă stilistică Parteneri sociali care subiectiveaz ă mesajul Factori obiectivi care contextualizeaz ă mesajul
Atitudine, viziune, ideologie personal ă,
prejudecăți, intenții comunicative etc. Specificul limbii, genurile de discurs, context socio-
istoric și ideologic etc. STILISTIC Ă
Emițător Receptor Mesaj Limbă Situație socio-discursiv ă Realitate Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
373III. Scriitur ă și viziune
În ultima parte a postfe ței noastre ne vom interesa mai pu țin de
relația între lingvistic ă și stilistică, pentru a face cîteva considera ții gene-
rale despre „stilul” și „viziunea” Profesorului Irimia, a șa cum pot fi ele
deduse din analiza scriiturii sale, încercînd s ă demonstr ăm coeren ța
demersului s ău științific. Analiza scriiturii se va concentra pe descope-
rirea și interpretarea cîtorva elemente lexicale recurente în discursului
Profesorului, în spatele c ărora, credem noi, se ascunde o perspectiv ă
originală asupra limbii și a stilului.
Un prim element textual care ne atrage aten ția32 este sfera semantic ă
a ontologicului ; discursul profesorului Irimia despre limb ă sau despre stil
trimite, implicit, spre un orizont al Fiin ței. Este extrem de instructiv ă, din
acest punct de vedere, punerea în dialog a Structurii stilistice a limbii
române , apărută în 1986 și a Introducerii în stilistic ă, apărută în 1999.
Chiar dac ă în ambele edi ții se păstrează aceeași scriitură abstractă, densă
ca ideație și deschidere de sensuri, cu structuri recurente care indic ă
fixarea obiectului investigat într-un cadru de în țelegere coerent și stabil,
în textul din 1999 se observ ă o anumit ă terminologie care iese din sfera
îngustă a stilisticii, deschizîndu-se spre filozofie.
Vom alege spre exemplificare modul în care este abordat ă
stilistica limbajului oral în cele dou ă variante. În Structura stilistic ă a
limbii române , limbajul popular este descris astfel:

32 „Atragerea aten ției” poate fi considerat ă un indiciu al valorii expresive
a unui termen. Doi dintre cei mai importan ți stilisticieni (Leo Spitzer și Michael
Riffaterre), în ciuda diferen țelor de viziune, consider ă că recunoaștem valoare
stilistică a unui fapt lingvistic prin efectul pe care îl are asupra receptorului. A se
vedea, în acest sens articolul lui Leo Spitzer despre „Arta limbajului și lingvistic ă”,
unde vorbe ște despre metoda analizei stilistice ( Études de style , précédé de Leo
Spitzer et la lecture stylistique par Jean Starobinski, traduit de l’anglais et de
l’allemand par Eliane Kaufholz, Alain Coulon, Michel Foucault, Paris, Gallimard, 1970, p. 45-78) și articolul lui Michael Riffaterre „Criterii pentru analiza stilului”,
op. cit. , p. 27-63. În ceea ce ne prive ște, apreciem mai mult perspectiva spitzerian ă. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
374„Instrument principal al cu lturii populare, prin esen ța ei, de natur ă
orală și colectiv ă, limbajul popular reprezint ă componenta fundamen-
tală a variantei orale a limbii na ționale. Cu o istorie foarte veche,
limbajul popular și-a dezvoltat un sistem de procedee și mărci stilistice
purtînd amprenta modalit ății orale de întrebuin țare a limbii române și
constituind primul nivel din organizarea sistemului stilistic al limbii,
nivelul stilistic al limbii na ționale ”33.
În Introducere în stilistic ă, limbajul popular este plasat într-un
context de viziune diferit:
„Limba român ă originar, esen țial orală, definibil ă în termenii lui
W. Ong prin oralitate primar ă, este reprezentat ă de limbajul popular ,
propriu comunit ății și culturii rurale, adic ă ființei române ști deschis ă
către Ființa lumii și intrată în raport direct cu Fiin ța lumii .
[…] Constituent primar, sub aspect diacronic, al primului nivel
din organizarea sistemului stilistic al limbii, limbajul popular reprezint ă
expresia Eului național , la acest nivel stilistic general.”34
După cum se observ ă, în textul din 1999, structura lingvistic ă este
proiectată pe coordonate metafizice. Aceste coordonate metafizice sînt
actualizate textual prin sintagme no minale de tip nume + determinant,
sintagme extrem de numeroase în scrierile relativ recente ale Profesorului Irimia. Numai în Introducere în stilistic ă apar urm ătoarele
structuri binare: „Fiin ța româneasc ă”, „ființa socială”, „ființa cultural ă”,
„Ființa lumii”, „Eul Na țional”, „Eul auctorial”, „Eul scriitorului”, „Eul
naratorului” „Eul textului”, Eul co lectiv/social, Eul individual, „Eu
general-uman”, „Eu creator”, „Eu uman”, „Eu cosmic”. Prin intermediul lor, discursul și viziunea Profesorului Irimia se deschid spre o problema-
tică a condiției umane, dep ășind mizele proiectului științific obiectiv-
neutru.
O a doua serie de elemente textuale care ar defini „stilul Irimia” se
actualizeaz ă în cîmpul semantic al dinamismului rela țional . Se integrea-
ză aici folosirea recurent ă a termenilor „raport” (substantiv care apare de

33 Structura stilistic ă a limbii române contemporane , ed. cit., p. 28.
34 Introducere în stilistic ă, ed. cit., p. 80-81. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

DUMITRU IRIMIA – FIIN ȚĂ ȘI STIL
375325 de ori în Cursul de lingvistic ă generală), „relație” (substantiv care apare
de 395 de ori în Curs …), „legătură” (123 de recuren țe în Curs …)35.
Pe lîngă ele, importante mai mult prin implica țiile de viziune decît
prin frecven ță, apar structurile lingvistice ale mi șcării, care se refer ă la tre-
cerea dintr-o stare într-alta, sau di ntr-un nivel într-altul sau la interac țiunile
diferitelor „realit ăți”. Includem aici termeni precum „a transfor-
ma/transformare”, „a se deschide/deschidere”, „a se intersecta/intersec-
tare”, „a întemeia/întemeiere” „a converti/convertire”, „a orienta/ orien-tare”, „a comunica/comunicare”, „a desf ășura/desfășurare” etc.
Dintre ace știa, cîteva substantive și verbe s-au specializat, în dis-
cursul Profesorului Irimia, în planul rela ției discursului lingvistic cu
discursul literar. Astfel, atît în Limbajul poetic eminescian și în Cursul
de lingvistic ă generală, cît și în Introducere în stilistic ă, transformarea
semnului lingvistic în semn poetic este v ăzută ca o „convertire”, iar rezul-
tatul acestei convertiri este „întemeierea” unui univers textual autonom:
„Implicită în comunicarea lingvistic ă, funcția poetică devine esen-
țială în procesul de convertire a comunic ării lingvistice în comunicare
estetică, cînd limba se constituie în instrument fundamental al artei
literare.”; „prin crea ția literară, limba iese din sistemul lingvistic spre a
pătrunde în sistemul artelor; limba î și convertește funcția de
comunicare într-o func ție poetică”. (Curs… ).
„Posibilitatea convertirii comunic ării lingvistice în comunicare
estetică își are originea în îns ăși structura intern ă, binară a limbii”36.
În condițiile convertirii comunic ării lingvistice în comunicare
artistică, zona reflexivit ății individuale impune textului caracter reflexiv”;
„În stilul beletristic, stilul individual (…) reprezint ă o concretizare
distinctă, variabilă, în funcție de Eul Creator , în procesul de întemeiere
prin cuvînt a lumii semantice a textului”; „semnul lingvistic devine

35 Chiar dac ă pentru Introducere în stilistic ă nu am realizat o num ărătoare
exactă, o privire de ansamblu asupra acestui text ne permite s ă afirmăm cu certitu-
dine că substantivele „raport” și „relație” sînt printre ce le mai frecvente.
36 Dumitru Irimia, Limbajul poetic eminescian , Editura Junimea, Ia și,
1979, p. 9. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”

CURS DE LINGVISTIC Ă GENERAL Ă
376artistic numai prin înscrierea lui într-un text care întemeiaz ă un univers
estetic.” ( Introducere …).
Dacă primul cîmp semantic, acela al Fiin ței, reprezenta conținutul
de adîncime al viziunii stilistico-lingvistice a profesorului Irimia, cel de-
al doilea desemneaz ă modalitatea de articulare a acestui con ținut. Nu
întîmplător sintagmele cu înc ărcătură ontologic ă sînt actualizate în
termeni de rela ție37. Orizontul lingvistic-fiin țial, așa cum este el conceput
de către Profesorul Irimia, este deci un spa țiul al legăturii, al rela ției, iar
elementele analizate sînt situate într-un context tensional dinamic.
În fond, postfa ța noastră nu a făcut decît s ă suprindă cîteva dintre
relațiile care organizeaz ă gîndirea lingvistico-stilistic ă a Domniei Sale;
după ce am discutat despre asem ănările și deosebirile dintre lingvistic ă,
stilistică și poetică, în prima parte, și după ce am analizat modul diferit în
care lingvistica și stilistica valorizeaz ă raporturile constitutive ale limbii
cu gîndirea și societatea, în ceea de-a doua parte, în ultima parte a
intervenției noastre, am delimitat, pe baza unor elemente de scriitur ă,
două coordonate ale gîndirii Profesorului Irimia, dimensiunea ontologic-
relațională a considera țiilor sale despre limb ă și stil. Prin toate acestea
am dorit s ă arătăm modul în care cele dou ă discipline se completeaz ă,
într-un proiect științific coerent și substanțial.

Ilie Moisuc

37 Vezi mai sus, limbaj ul popular specific „fiin ței române ști deschisă
către Ființa lumii și intrată în raport direct cu Fiin ța lumii”. Provided by Diacronia.ro for IP 79.112.92.157 (2017-11-12 17:10:47 UTC)BDD-B33-09 © 2011 Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)