Dualitatea Marina

DUALITATE MARINA

Prof. Univ. Dr. Nicolae SUCIU Masterand: POR Natalia Simona

Introducere

Tema

Pentru disciplina SEMN, SIMBOL, SEMNIFICATIE am ales ca si preocupare artistica, un peisaj marin ce creioneaza o dualitate dintre noapte si zi in tehnica pointilismului.

Semnificatii si simboluri:

Noaptea dispar granitele din lumea reala si a misterelor, dintre taramul vietii si cel al mortii. Fiinta traieste experiente capitale, se manifesta demonic sau capata forta sa se inalte la ceruri. Miezul noptii reprezinta simbolic o poarta catre eternitate.

Pentru greci, noaptea (Nyx) era fiica Haosului si mama Cerului (Uranos) si a Gliei (Gaia). Ea a dat de asemenea nastere somnului si mortii, viselor si spaimelor, duiosiei si inselaciunii. Adeseori noptile erau prelungite dupa bunul plac al zeilor, care opreau soarele si luna, pentru a-si putea infaptui mai lesne ispravile. Noaptea strabate cerul, invaluita intr-o mantie inchisa la culoare, intr-un car tras de patru cai negri si insotita de alaiul fiicelor sale, Furiile, Parcele. Acestei divinitati htoniene i se aduce jertfa o miala neagra. Aceeasi glifa, la populatiile maya, semnifica noaptea, interiorul pamintului si moartea.

In conceptia celtica despre timp, noaptea este inceputul zilei, dupa cum iarna este inceputul anului. Durata legala a unei nopti si a unei zile corespunde in Irlanda la douazeci si patru de ore si, in plan simbolic, eternitatii. Numele galic al saptamanii este etimologic opt nopti (wyfhnes). Perioada de trei nopti de Samain din calendarul irlandez se regaseste intocmai in calendarul galic de la Coligny. Potrivit lui Cezar (De bello Gallico), galii socoteau timpul dupa numarul noptilor.

Noaptea simbolizeaza timpul gestatiei, al germinarii, al conspiratiilor care vor izbucni la lumina zilei ca manifestari ale vietii. Noaptea este incarcata cu toate virtualitatile existentei. A patrunde in noapte inseamna insa a reveni la nedeterminarea in care se amesteca monstri si cosmaruri, ideile negre. Ea este imaginea inconstientului si, in timpul somnului de noapte, inconstientul se elibereaza. Asemeni oricarui simbol, noaptea prezinta un dublu aspect, de intuneric in care fermenteaza devenirea si de pregatire a zilei, cand va tasni lumina vietii.

In teologia mistica, noaptea simbolizeaza disparitia oricarei cunoasteri distincte, analitice, exprimabile, mai mult chiar, lipsa oricarei evidente si a oricarui suport psihologic. Dimpreuna cu alti termeni, ca de pilda acela de obscuritate, cuvantul noapte se potriveste cu purificarea intelectului, in vreme ce vid si saracire privesc purificarea memoriei, ariditate si uscaciune, purificarea dorintelor si afectelor, ba chiar si pe aceea a aspiratiilor celor mai elevate.

Lună
Simbol cultivat de scriitorii romantici, luna întreține feeria naturii, dar și trăirea artistică; considerată măsură a timpului, luna totalizează sensurile morții și ale duratei. în mentalitățile religioase, luna sugerează viața care se repetă ritmic. Ea stăpînește ființa și îi inoculează dorul de moarte. în special, în faza ei micșorată, de crai-nou, luna exercită o dulce teroare asupra ființei. De rînd cu alte semnificații, luna e considerată “primul mort". Timp de trei nopți, în fiecare lună, luna e ca și moartă, dispare. Apoi reapare, sporind în strălucire. Pentru oameni, luna mai este trecerea de la viață la moarte și invers. Multe popoare o consideră chiar locul acestei treceri. Luna aduce ploaie.
Luna neagră este simbolul nefast al distrugerii, al pasiunilor tenebroase și răufăcătoare, al energiilor dușmănoase, care trebuie biruite, al vidului absolut, al găurii negre avînd o putere de atracție și absorbție înfricoșătoare.

Soarelui

Simbolismul soarelui este plurivalent. Pentru unele popoare soarele era chiar o divinitate, un zeu. In cele mai multe traditii, soarele reprezinta o manifestare a divinitatii.      
Credintele somaleze prezinta soarele si luna ca fiind ochii Cerului (Num): soarele este ochiul cel bun, iar luna este ochiul rau. Soarele este considerat, ca de altfel in mai multe traditii, avand puterea de a  fecunda. El poate insa, si sa arda.
Soarele reprezinta inteligenta cosmica, iar lumina raspandita de soare reprezinta cunoasterea intelectuala.
Soarele se afla in centrul cerului. Fiind vorba de soarele spiritual, simbolismul vedic il reprezinta nemiscat la zenit. Soarele mai este numit si ochiul sau inima lumii. Soarele, ca inima a lumii, este uneori prezentat in centrul rotii zodiacale.
Din lumea hiperboreana s-a nascut Apollo, zeu solar, a carui sageata este precum o raza de soare. Soarele este emblema lui Vishnu, precum si  cea a lui Buddha ("Omul de aur", "Soarele Buddha", spun anumite texte traditionale). De asemenea, soarele este simbolul lui Hristos, ale carui douasprezece raze ii reprezinta pe cei doisprezece apostoli. El este numit "Sol Iustitie" (soarele dreptatii). Iata de ce, prin excelenta, soarele este un simbol universal al regelui, inima imparatiei.
Simbolismul soarelui are corespondente in lumea florala si animala, soarele fiind figurat prin nenumarate flori si animale. Cateva din acestea sunt: crizantema, lotusul, floarea-soarelui, din sfera florala si vulturul, cerbul, leul etc. din lumea animala. Soarele mai este figurat si printr-un metal, aurul, care este numit in alchimie ca fiind soarele metalelor.
In astrologie, soarele are o bogata varietate de semnificatii. Astfel, soarele este simbolul vietii, al caldurii, al zilei, al luminii, al autoritatii, al sexului masculin si a tot ceea ce raspandeste raze. 
Cultul soarelui a ocupat un loc central in civilizatiile stravechi, prin figurile zeilor si eroilor, ce reprezentau intrupari ale fortelor creatoare, ale izvorului vital de lumina si caldura pe care astrul il emana si il semnifica. Astfel erau Atum, Osiris, Baal, Mithra, Helios, Apollo etc.
Soarele este generator de viata, iar stralucirea sa provoaca manifestarea lucrurilor. Soarele nu face doar ca lucrurile sa fie perceptibile, el figureaza totodata punctul de inceput si are functia de a masura spatiul manifestat.

Apa

Semnificațiile simbolice ale apei pot fi reduse la trei teme dominante: origine a vieții, mijloc de purificare, centru de regenescență. Ea reprezintă infinitatea posibilităților, simbolulfertilității, înțelepciunii, harului și virtuții. E simbolul universal de fecunditate. Dacă muntele indică gândirea ascensională, apoi apa semnifică gândirea orizontală. Ca masă nediferențiată, ea conține sămânța primordială, toate semnele unei dezvoltări viitoare, dar și toate amenințările de resorbție. Ca toate simbolurile, apa comportă sensuri diametral opuse: ea este generatoare de viață și generatoare de moarte, creatoare și distrugătoare.

În tradițiile creștine, apa simbolizează originea creației, e generatoarea vieții și a morții. Orientalii au considerat apa simbol al binecuvântării. Apele liniștite semnifică pacea și ordinea. Apele amare reprezintă amărăciunea vieții. Datorită funcțiilor ei germinative și purificatoare, apa sintetizează sensul începutului. În basmul popular „Greuceanu”, picătura de apă vie pe care i-o dă corbul îi va dărui viață veșnică. În mitologia noastră se spune că, înainte ca Dumnezeu să fi creat lumea, nu era decât apă nesfârșită.

Analiza plastica

Lucrarea intitulata „ Dualitate marina ”, este o pictura pe panza formata dintr-un diptic, realizata in culori in ulei reprezentand un peisaj marin in tehnica pointilismului plecand de la tematica: viata si moartea.

Dualitatea este sugerata de noapte si zi despartite printr-un cerc “simbolul universului, al echilibrului. a manifestarii, simbolul soarelui, al spiritului care hraneste materia. Cercul este totodata simbolul eternei reintoarceri, al ciclicitatii care se regaseste in natura sub forma anotimpurilor, zilelor, fazelor lunii etc, regasindu-se chiar si la nivel celular. In cele 5 elemente cercul este simbolul aerului, al spatiului, expansiunii. Trecerea de la lumina la intuneric se realizeaza prin degradeul de culoare, in ambele lucrari. De la lumina spre interiorul intunecos la primul ansamblu, si de la intuneric spre lumina la al doilea lea ansamblu.

Lucrarea este o compozitie statica, sugerata in special de linia orizontului in registrul superior. Compozitia inchisa sugerata in registrul superior de axele ascendente si descendente al cerului, cu un centru de interes sugerat de cercul ce face trecerea din lumea vie-ziua si lumea moarta-noaptea.

Elementele de limbaj plastic sunt sugerate prin punctele si liniile picturale realizate print use juxtapuse si suprapuse de diferite intensitati cromatice.

Cromatica utilizata in aceasta lucrare este inchis-deschis, contrastul cald-rece de verde albastrui, albastru marin, albastru ultramarine, galben citron, galben crom, tourqoise.

Simbolistica culorii:

Albastru

Este culoarea considerată cel mai adesea simbolul a tot ce este legat de spiritualitate. Culoarea Cerului, asociată în Egiptul antic cu Zeul Cerului, Ammon. G. Heinz-Mohr numește albastrul culoarea cea mai adâncă și cea mai imaterială, transparența vidului care va veni: în aer, în apă, în cristal și în diamant. De aceea albastrul este culoarea bolții cerești. Zeus și Yahweh își așază picioarele pe azur”. Amuletele de culoare albastră au darul de a anihila „privirile rele”. Mantia zeului scandinav Odhinn este albastră precum a Fecioarei Maria, care, poetic, este considerată „Crinul albastru”.

Galben

În simbolistica antică chineză este culoarea loess-ului (pământ) și de aceea era simbolul „Centrului”. Deseori culoarea aurului era numită „galben” iar zeii erau înfățișați având pielea de culoare galbenă. Goethe, în teoria sa despre culori, numea galbenul „o culoare veselă, vie și cu efect liniștitor; însă ea aluneca lesne intr-o culoare neplăcută, prin cele mai ușoare combinații ea depreciindu-se, devenind urâtă și bătând în gri”. Galbenul strident este asociat, în simbolistica populară a culorilor, cu invidia și gelozia („galben de invidie”); această interpretare se datorează corelării cu „fierea galbenă”, care este atribuită, potrivit teoriei antice răspândite până în epoca modernă, temperamentului coleric. Deseori galbenul este interpretat ca fiind culoarea Soarelui. Prin natura sa duală este „culoare intuiției atât de ușor de derutat, a suspiciunii, a presimțirii, în care se află totuși o forță solară de un gen aparte, care pătrunde și iluminează”.

Galbenul auriu cu o ușoară nuanță roșcată este cel mai adesea atributul dragostei de cunoaștere; galbenul pal este caracteristic agresivității pline de viclenie, astfel fiind înfățișate veșmintele lui Iuda. În plus, în evul mediu evreii purtau veșminte galbene. În concepția cosmogonică a triburilor maya, galbenul era asociat sudului.

Verde

Sub aspect simbolic are, ca majoritatea culorilor, două valențe, cuprinse între „verde ca mușchiul”, cu valoare pozitivă și „verde ca veninul”. În simbolistica populară verdele înseamnă speranță, iar visele în care verdele joacă un rol sunt interpretate pozitiv în China, și nu numai:” Acolo unde verdele răsare, acolo este pur și simplu natură, acolo este dezvoltarea naturală…trăirea primăverii”.

În limbaj popular, verdele poate însemna și „necopt”, de pildă atunci când este vorba de un „puști mucos” sau de un 2tânăr adolescent”. „Partea verde” a corpului este partea inimii, deci cea a vieții care pulsează. ”Lumina verde” înseamnă „cale liberă”.

În simbolistica chineză a culorilor verdele și albul formează o pereche antagonică, în sensul unui sistem dual care corespunde antitezei polare roșu și alb din simbolistica alchimică apuseană. Dragonul verde din alchimia chineză simbolizează principiul primordial Yin, mercurul și apa, în timp ce tigrul alb simbolizează principiul Yang, plumbul și focul. În alchimia europeană, dragonul verde sau leul simbolizează un solvent acid, de pildă apa regală, iar semnul său este un triunghi „feminin” îndreptat cu vârful în jos legat de un R. Ca urmare a lipsei de unitate care se manifestă în simbolistica imaginilor, în anumite surse dragonul verde poate reprezenta, ca și în China, elementul mercur.

Bibliografie

Lucreatia Sochirca- Dictionar de motive si simboluri literare, ed. Abc

Jean Chevelier- Alain Gheerbrant- Dictionar de simboluri- Ed. Artemis, 1994

C.Sandulescu- Verna- Materiele si tehnica picturii- Ed.Marineasa 2000

Cuprins

Introducere………………………………………………………..pag.2

Analiza plastica………………………………………………….pag.3

Incheiere…………………………………………………………pag.6

Bibliografie…………………………..………………………….pag.7